Post on 23-Jul-2015
transcript
ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ ,,CAROL DAVILA”
FILIALA BLAJ
SPECIALIZAREA ASISTENT MEDICAL GENERALIST
LUCRAREA DE CERTIFICARE A COMPETENTELOR PROFESIONALE
ABSOLVENT:
DÂRZU IULIA MARIA
ŞCOALA POSTICEALĂ SANITARĂ ,,CAROL DAVILA”
FILIALA BLAJ
SPECIALIZAREA ASISTENT MEDICAL GENERALIST
ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU
INSUFICIENŢĂ RENALĂ CRONICĂ
COORDONATOR ÎN ARIA CLINICĂ
AS.MED: STROIA SORIN
CUPRINS
Motivaţia alegerii temei
CAP I. Noţiuni de anatomie si fiziologie a aparatului renal
CAP II. Prezentarea teoretica a insuficienţei renale cronice
2.1. Definiţie
2.2. Etiologie şi epidemiologie
2.3. Anatomia patologică
2.4. Clasificare
2.5. Simptomatologie
2.6. Diagnostic pozitiv şi diagnostic diferenţial
2.7. Complicaţii şi sechele
2.8. Evoluţie şi pronostic
2.9. Tratament
2.10. Prifilaxie
CAP III.Rolul asistentului medical în îngrijirea şi tratarea bolnavului cu insuficienţă renală
cronică
3.1. Internarea bolnavului şi asigurarea condiţiilor de spitalizare
3.2. Participarea asistentului medical la examenul obiectiv
3.3. Asigurarea igienei corporale şi generale a pacientului
3.4. Pregătirea,asistarea şi efectuarea recoltărilor de produse biologice
3.5. Participarea asistentului medical la explorările paraclinice
3.6. Poziţia bolnavului în pat.Urmărirea faciesului
3.7. Urmărirea funcţiilor vitale şi vegetative
3.8. Alimentaţia pacientului
3.9. Participarea asistentului medical la efectuarea tratamentului
3.10.Educaţia pentru sănătate
3.11.Externarea bolnavului
CAP IV. Planuri de îngrijire a pacienţilor cu IRC
Concluzii
Bibliografie
MOTIVAŢIE
Fiind o boală foarte răspândită în lume,insuficienţa renală cronică, mi-a atras atenţia şi
am fost curioasă să aflu cât mai multe informaţii în privinţa aceasta.Prin realizarea acestei
lucrări de diplomă,ca viitor asistent medical,sper să fiu pregătită şi să recunosc simptomele,
pentru a putea interveni la timp.
CAP.I
NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE A APARATULUI RENAL
Aparatul urogenital este format din apatatul urinar şi genital. Cea mai mare parte a
produşilor de excreţie se elimină printr-un ansamblu de organe care alcătuiesc aparatul
excretor. Aparatul urinar este alcătuit din cei doi rinichi şi căile excretoare ale urinii:calicele
renale,bazinetul(pelvis renal),ureterul,vezica urinară şi uretra.
Rinichii sunt aşezaţi în cavitatea abdominală,retroperotoneal, în regiunea lombară,de
o parte şi de alta a coloanei vertebrale, fiecare rinichi fiind înconjurat de un strat celulo-
adipos şi învelit de o capsulă fibroasă inextensibilă. Rinichii au o margine externă convexă,o
margine internă concavă şi doi poli:unul superior şi altul inferior. Pe partea concavă se află
hilul renal,alcătuit din artera şi vena renală,limfaticele,nervi şi joncţiunea uretero-bazinetală.
Rinichiul drept este situat mai jos decât cel stâng. Loja renală este limitată în sus de
diafragm,în spate de ultimele două coaste şi dedesubtul lor de muşchi şi de aponevrozele
lombare,iar înainte de viscerele abdominale. În jos,loja renală este deschisă.
Nefronul este unitatea anatomică şi fiziologică a rinichiului,alcătuit din glomerul(polul
vascular) şi tubul urinifer(polul urinar). Numărul nefronilor din cei doi rinichi se evaluează la 2
milioane.
Glomerulul este alcătuit dintr-o serie de capilare rezultate din ramificaţiile unei arteriole
aferente provenită din artera renală. Capilarele se reunesc şi formează o altă arteriolă
aferentă,care se capilarizează din nou în jurul primei porţiuni a tubului urinifer.
Tubul urinifer are forma unui canal lung,de 50 mm şi este format din următoarele
segmente: capsula Browman, tubul contort proximal, ansa Henle, tubul contort distal şi tubii
colectori. Capsula Browman are forma unei cupe care înconjoară glomerulul şi este alcătuit din
două foiţe. Capsula Browman împreună cu glomerulul pe care îl conţine,poatră numele de
corpuscul Malpighi. Din tubii contorţi distali,prin canalele colectoare şi cele comune care se
deschid în papilele renale, urina trece în calice şi apoi în bazinet. Legătura bazinetelor cu vezica
urinară este realizată prin cele două uretere.
Uretra are la femeie un traiect mai scurt,spre deosebire de bărbat,la care treiectul este
lung şi treversează prostata.
Rinichiul este un organ de importanţă vitală şi are numeroase funcţii,dintre care fucţia
principală constă în formarea urinii.Prin aceasta se asigură epurarea organismului de substanţe
toxice. Formarea urinii se datorează unui mecanism complex de filtrare la nivelul glomerulilor
şi de reabsorbţie şi secreţie la nivelul tubilor. Prin filtrarea glomerulară se formează urina
primitivă(150 l urină primitivă/24 h,din filtrarea de 1500 l plasmă). Urina primitivă are
compoziţia plasmei,dar fără proteine,lipide şi elemente figurate. Conţine deci
apă,glucoză,uree,acid uric şi toţi electroliţii sângelui.
În faza următoare,la nivelul tubilor care reabsorb cea mai mare parte a filtratului
glomerular,se formează urina definitivă.Totuşi,la acest nivel,se face o selectare: tubii reabsorb
total sau în mare cantitate substanţele utile şi în cantitate mică pe cele toxice. Substanţele utile
sunt substanţe cu prag,care sunt eliminate prin urină numai când concentraţia sanguină a
depăşit limitele fiziologice: apă, glucoză, NaCl, bicarbonaţi. Substanţele toxice sunt substanţe
fără prag,eliminarea lor făcându-se imediat ce apar in sânge.
Apa este reabsorbită în proporţie de 99%, glucoza în întregime(condiţia este ca în sânge
să existe mai puţin de 1,60 g glucoză %),sărurile şi în particular clorura de sodiu în proporţie
variabilă(98-99%) Substanţele toxice nu sunt reabsorbite decât în proporţie mai mică :33 %
uree,75 % acid uric.
Rinichiul are şi proprietăţi secretorii,putând elimina şi chiar secreta unele substanţe
precum amoniacul, cu rol foarte important în echilibrul acido-bazic. Deci,procesul de formare a
urinii cuprinde o fază glomerulară în care prin filtrare se formează urina iniţială şi o fază
tubulară,în care prin reabsorbţie şi secreţie se formează urina definitivă.Caracterul de urină
definitivă este dobândit de tubii distali, prin procesul de concentrare sub influenţa hormonului
retrohipofizar.După cantitatea de apă pe care o are la dispoziţie,rinichiul elimină unele
substanţe într-o cantitate mai mică sau mai mare de apă,rezultând o urină cu densitate variabilă.
Urina formată permanent-diureza (1,5-2,5 ml/min) se depozitează în vezica urinară,de
unde, când se acumulează o anumită cantitate (250-300 ml ),se declanşează reflex micţiunea
adică deschiderea sfincterului vezical şi golirea vezicii.
Micţiunea este un act conştient,deschiderea şi închiderea sfincterului vezical putând fi
comandate voluntar.
Rinichiul are şi rol predominant în menţinerea echilibrului acido-bazic,prin eliminarea
de acizi şi cruţarea bazelor,menţinând pH-ul la cca. 7,35. Rinichii mai asigură constanta
presiunii osmotice a plasmei eliminând sau reţinând,după caz,apa şi diferiţi electroliţi.
Prin urmare,rinichiul îndeplineşte trei mari functii:
-funţia de epurare sanguină;
-funcţia de menţinere a echilibrului osmotic;
-funcţia de menţinere a echilibrului acido-bazic.
Alterarea funcţiilor renale duc la apariţia sindromului de insufucienţă renală,urmată uneori de
instalarea comei uremice.
CAP II. PREZENTAREA TEORETICĂ A INSUFICIENŢEI RENALE CRONICE
2.1.DEFINIŢIE
Insuficienţa renală cronică reprezintă incapacitatea rinichilor de a excreta produşi de
metabolism şi de a reacţiona la excesul sau deficitul de lichide şi săruri,survenită ca urmare a
alterării ireversibile a funcţiei renale.În urma distrugerii unui număr mare de nefroni,rinichiul
nu mai poate răspunde necesităţiilor funţionale.
2.2.ETIOLOGIE ŞI EPIDEMIOLOGIE
Etiologia I.R.C. este multiplă cuprinzând :
-glomerulonefrite(GN) primare şi secundare;
-nefropatii interstiţiale de cauză medicală,urologică şi necunoscută;
-nefropatii vasculare;
-nefropatii tubulare primitive şi secundare;
-colagenoze;
-boli metabolice cu afectare renală: diabet zaharat,gută,nefrocalcinoză,mielom multiplu;
-boli ereditare congenitale : polichistoză renală,sindrom Alport…
-cauze rare: nefropatia de iradiere,sindrom nefrotic infantil…
-alte cauze: pionefroze,hidronefroze,TBC renală,tumori renale….
Cele mai frecvente cauze ale IRC sunt însă diabetul zaharat,hipertensiunea arterială şi
glomerulonefritele.Există şi numeroşi agenţi infecţioşi sau alergici care pot afecta
rinichiul,deteriorându-i funcţiile.Oboseala şi subalimentaţia,frigul şi umiditatea favorizează
adesea diferite boli renale.
Dintre factorii de acutizare a manifestărilor clinice amintim:
-efort fizic intens;
-dietă inadecvată:restricţie de apă şi sodiu nejustificate,aport de proteine necorespunzător
valorilor creatininei,ureei:
-medicaţie nefrotoxică:
-reducerea volemiei:vărsături, diaree, diuretice în exces…
-accidente cardiovasculare;
-insuficienţă cardiacă.
2.3.ANATOMIA PATOLOGICĂ
În stadiile iniţiale apar leziunile bolii de bază însă în stadii avansate se evidenţiaza:
-Macroscopic: -rinichi cu dimensiuni reduse
-consistenţă crescută
-chiste corticale şi medulare
-Microscopic: -număr redus de anse glomerulare
-proliferări celulare şi medulare
-fibroză:fibroblaşti,creşterea matricei mezangiale,lipide
-insule Bright:nefroni aproximativ normali
Reducerea populaţiei de nefroni determină numeroase modificări precum:
-La nivelglomerular:
-creşterea în dimensiune a glomerulului prin dilatare capilară şi hipertrofie;
-La nivel tubular:
-creşterea în dimensiune a tuturor segmentelor tubulare;
-scăderea fluxului plasmatic renal,a capacităţii maxime de transport a substanţelor
secretate sau reabsorbite activ;
-creşterea raportului între clearence-ul unei substanţe şi procentul filtrării glomerulare
a acesteia:
-scăderea capacităţii de diluţie şi concentraţie,scăderea capacităţii de conservare a
sodiului;
-hipertrofia anatomică şi funcţională a nefronilor restanţi care duce în cele din urmă
la IRC terminală;
Principalii factori implicaţi în progresia IRC sunt :
1.Hipertensiunea sistemică şi intraglomerulară;
2.Proteinuria;
3.Hipertrofia glomerulară;
4.Depozite intrarenale de sulfat de calciu;
5.Hiperlipidemia;
6.Dieta hiperproteică.
2.4. CLASIFICAREA IRC
Scăderea lentă a populaţiei de nefroni datorată bolii generatoare a insuficienţei renale
cronice dar şi fenomenelor de supraîncărcare adaptivă duce la alterarea treptată a funcţiei
renale astfel încât mecanismele compensatoare sunt depăşite. Acest fenomen va duce la
apariţia treptată a unor modificări clinico-biologice din ce în ce mai importante care între
anumite limite permit o clasificare stadială a insuficienţei renale cronice.
Astefel, se pot face două clasificări:
1.După Brenen şi Colab:
-IRC formă uşoară: clearance creatinină 80-50 ml/min;
-IRC formă medie: clearance creatinină 50-10 ml/min;
-IRC formă severă: clearance creatinină < 10 ml/min;
2.După Heinze,Ursea şi Zosin:
-Stadiul compensat:nu există retenţie azotată deoarece creatinina este sub 80 ml/min;
-Stadiul de retenţie azotată compensată: există retenţie azotată,iar creatinina serică este între
1,5-8mg%
-Stadiul de retenţie azotată decompensată(stadiul preuremic):creatinina serică fiind între 8-
16mg%
-Stadiul uremic(stadiul terminal) când creatinina serică este peste 16mg%,iar supravieţuirea
este posibilă doar prin mijloace de epurare renală sau transplant de rinichi
2.5. SIMPTOMATOLOGIE
Simptomatologia insuficienţei renale cronice este foarte variată si cuprinde tulburări
multiple:
-Tulburări neurologice de tip central şi periferic: schimbări de comportament;alterarea
nivelului de conştienţă;astenie,cefalee;crampe şi contracturi
musculare;parestezii;convulsii;comă.
-Tulburări cardiovasculare: HTA;insuficienţă cardiacă;pericardite;aritmii;edeme.
-Tulburări osoase: dureri osoase şi articulare;calcifieri osoase;deformări;fracturi.
-Tulburări digestive: anorexie;greaţă;vărsături;hemoragii digestive
superioare;gastrite;stomatite;diaree sau constipaţie.
-Tulburări respiratorii: respiraţie Cheyne-Stockes sau Kusmaul;
-Tulburări metabolice: hiperlipidemie;hiperlipoproteinemie;scăderea toleranţei la glucide;
-Tulburări cutanate: prurit,in special noaptea;leziuni de grataj;descuamări;zone de
hiperpigmentare;
-Tulburări oculare: calcificări conjunctivale şi cornee;scăderea secreţiei lacrimale.
-Tulburări hematologice: anemie
-Tulburări generale: scădere ponderală; slăbiciune;oboseală.
-Tulburări hidro-electrolitice: hiperhidratare celulară consecutivă hiponatriemiei.
-Tulburări acido-bazice: acidoză metabolică.
Simptomele se pot împărti în două grupe:
a) Unele sunt secundare nefropatiei de fond,care pot fi prezente de-a lungul întregii
evoluţii a bolii,având uneori chiar tendinţa să se atenueze pe măsură ce se avansează
în evoluţie,înţelegând prin aceasta modificarea sumarului de
urină,edemele,HTA,durerile si manifestările urinare.
b) Altele sunt expresia restrângerii numărului de nefroni: poliuria,nicturia,hipo-
izostenuria,tabloul uremiei.
Uremia este stadiul final al insuficienţei renale cronice,reprezentând manifestarea clinică a
tulburărilor homeostaziilor în care este implicat rinichiul şi cuprinde un tablou complex de
simptome şi semne clinice din partea tuturor organelor şi sistemelor.
1.Tulburările de micţiune care pot apărea in cazul pacienţilor cu insuficienţă renală
cronică sunt:
-Polakiuria:micţiuni frecvente în cantităţi mici,uneori chiar câteva picături-cistite;
-Iskiuria:retenţia de urină;incapacitatea vezicii urinare de a-şi evacua urina;
-Disuria:eliminarea urinei cu dificultate şi durere;
-Nicturia:inversarea raportului numărului de micţiuni şi a cantităţii de urină emisă în timpul
zilei şi nopţii;
-Incontinenţa de urină:emisiuni urinare involuntare şi inconştiente.
2. Tulburări ale volumului urinei:
-Poliuria: diureza peste 2000ml/zi;
-Oliguria: diureza sub 1000ml/zi ,care apar însoţite de transpiraţii abundente,vărsături,diaree
accentuată;
-Anuria: absenţa urinei în vezică.
3.Hematuria :reprezintă prezenţa sângelui în urină,care capătă o culoare roşie deschisă
sau închisă. Provenienţa hematuriei se stabileşte prin proba celor trei pahare.
4.Piuria reprezintă prezenţa puroiului în urină.Se traduce macroscopic printr-un aspect
tulbure al urinelor,dar nu poate fi afirmată decât prin examen microscopic,care arată prezenţa
unor leucocite polinucleice,mai mult sau mai puţin alterate. Piuria este datorată unor leziuni
ale aparatului urinar şi se poate recurge la proba celor trei pahare conice pentru a o preciza.
Manifestările digestive sunt foarte variate,pot domina tablul clinic al uremicului şi nu
depind numai de valorile retenţiei azotate.Manifestările digestive ale uremiei sunt:
-manifestări bucale: halena amoniacală,fetidă(uremică);limba prăjită,de papagal;uscăciunea
mucoasei buco-faringiene;senzaţie de gust metalic;stomatite,gingivite.
-manifestări esofagiene: pirizis,disfagie secundare esofagitei de reflux,la pacienţii
dializaţi;esofagite fungice sau virale,la imunodeprimaţi.
-manifestări gastro-duodenale: anorexie,epigastralgii,greţuri,vărsături bilioase şi acide,uneori
hematemeză.
-manifestări intestinale: balonare abdominală,colici abdominale-ileus funcţional de origine
umorală(hipotonie osmotică) care retrocedează după iniţierea terapiei de epurare
extrarenală;scaune diaretice abundente,cu mucus şi striuri sanguinolente,bogate în amoniac-
expresia enterocolitei uremice.
În stadiul compensat care poate dura ani de zile,starea generală este relativ bună.Pot
apărea enele semne clinice precum astenie,cefalee,scăderea poftei de mâncare.Cel mai
important semn este poliuria,care se însoţeşte la început de hipostenurie,iar mai târziu de
izostenurie.În stadiul decompensat starea generală se alterează progresiv.Tulburările digestive
se accentuează,apărând inpetenţa,greţuri,vărsături sau diaree.Bolnavul prezintă pririt şi o
paloare galben-murdară a tegumentelor şi mucoaselor.Apar cefaleea,ameţeli,somnolenţă,crize
convulsive,bolnavul fiind dispneic.
Manifestări clinice:
-dureri osoase: lombare,şold,picioare,genunchi;-osteomalacie;
-pririt: hiperparatiroidism;
-miopie proximală: osteomalacie;
-fracturi spontane;
-necroze cutanate;
-calcificări corneene;
-anemie;
-artrite,periartrite;
-deformări scheletice;
-întârzierea creşterii;
-fasciculaţii şi fibrilaţii musculare limitate la suprafaţa muşchiilor;
-culoare gri-pământie a tegumentelor,mucoaselor şi fanerelor;
-unghii albe,plate şi opace ,,unghia jumătate-jumătate”sau cu linii transversale ,,liniile Hees”
2.6.DIAGNOSTIC POZITIV ŞI DIAGNOSTIC DIFERENŢIAL
Diagnosticul pozitiv al insuficienţei renale cronice cuprinde o serie de investigaţii de
laborator şi paraclinie.
Investigaţii de laborator Semne sugestive pentru IRC
Hemoleucogramă -anemie normocromă,normocitară
Uree şi creatinină serică -nivel crescut
RFG(rata filtraţiei glomerulare) -nivel scăzut
Acid uric în ser -hiperuricemie
Lipidogramă -hiperlipidemie
Echilibrul acido-bazic -acodoză metabolică
Ionogramă -hipocalcemie,hipofosfatemie….
pH urinar -nivel scăzut
Proba Zimniţki(suspectare la dereglarea
funcţiei de concentraţie a rinichilor
-hipo-izostenurie
USG organelor abdominale,rinichilor şi
vezicii urinare
-dimensiuni reduse ale rinichilor
Renogramă cu izotopi -diminuarea funcţiei renale
Radiografia renală simplă şi urografia -dimensiuni reduse ale rinichilor
-scăderea secreţiei substanţei de contrast
FG(filtrarea glomerulară) -nivel scăzut
Rezultatele obţinute la investigaţiile de laborator şi paraclinice pot fi diferite în dependenţă de
gradul insuficienţei renale cronice.
Diagnosticul diferenţial se face prin diferenţierea IRC şi IRA .Pentru aceasta,avem mai jos
tabelul cu elemente de diagnostic diferenţial.
Elementul IRA IRC
I.Anamnestic
Antecedente heredo-colaterale
Frecvent, nesemnificative Uneori DZ, polichistoză,
sindrom Alport
Debut brusc insiduos(3-6 luni)
Istoric de:
-expunere la
toxine,traumatisme,
evenimente obstetricale
-HTA,edeme,proteinurie,
nefropatie secundară la gravide
+
-
-
+
II.Examen obiectiv
-paloare murdară,semn Terry - +
-denutriţie - +
-pericardită - +
-polineuropatie - +
III.Explorări paraclinice
-valori normale ale
ureei,acidului uric,creatininei
serice,RFG cu 3-6 luni înainte
+ -
-creşteri rapide de la o zi la alta
a ureei serice + -
-uree/creatinină serică creşte scade
-anemie - +
-excreţia fracţionată a sodiului scade creşte
-semne radiologice ale
osteodistrofiei renale
- +
-dimensiunile rinichilor Normale sau crescute scăzute
2.7.COMPLICAŢII ŞI SECHELE
Complicaţiile de IRC sunt frecvente,unele din acestea nu apar curent,dar sunt de o
graviditate deosebită şi de cele mai multe ori influenţează negativ evoluţia bolii.
Astefel,printre complicaţii se întâlnesc:
-Edemul pulmonar uremic-are cauze precum hiperhidratarea,insuficienţa ventriculară
stângă,creşterea permeabilităţii capilare;
-HTA:frecventă acesteia în IRC este crescută şi creşte cu progresia IRC dinspre uşor spre
sever;
-Cardiopatia ischemică:incidenţa la bolnabii cu IRC este mai mare datorită unui proces
accelerat de ateroscleroză;
-Modificări gastro-intestinale:leziunile bucale şi faringiene,leziuni esofagiene,leziuni gastro-
intestinale;
-Modificări hematologice:anemia apare la toţi bolnavii cu IRC la care nivelul creatininei
serice depăşeşte 3,5 mg%;
-Complicaţii hemoragice:digestivă,mediastinală spontană,intracraniene,digestive
oculte.Incidenţa fenomenelor hemoragipare creşte pe măsura creşterii retenţiei azotate;
-Alterările stării de conştienţă:confuzie,stare de letargie,comă;
Complicaţiile hemodializei pot fi induse de procedura de dializă şi sunt imediate sau pot
fi generate în timp, de tratamentul prin hemodializă.
Complicaţiile în timpul hemodializei sunt:
-tulburări cardio-vasculare;
-hipertensiune arterială,colaps;
-accident vascular cerebral;
-tulburări de ritm şi de conducere;
-insuficienţă cardiacă;
-tilburări vasculare periferice;
-sângerări în timpul dializei;
-coagularea sângelui în circuitul extracorporal;
-sindrom de dezechilibru dialitic;
-cefalee;
-convulsii;
-crampe musculare;
-pierderi de conştienţă;
2.8.EVOLUŢIE ŞI PROGNOSTIC
Evoluţia IRC se datorează distrucţiei lent,progresive a populaţiei de nefroni,în contextul
în care rinichiul nu poate regenera această populaţie.De aceea,pierderea funcţiei rinichiului
are loc relativ lent şi constant.Pe acest fond pot apărea episoade de acutizare favorizate de
complicaţii,ce accelereză cursul evoluţiei.Dacă episodul de acutizare este oprit,pierderea în
continuare a funcţiei rinichiului revine la rata iniţială.Evoluţia este foarte variabilă,uneori
poate fi rapidă (în câteva luni),alteori lentă(în câţiva ani). Supravegherea riguroasă,cu
menţinerea echilibrului hidroelectrolitic şi metabolic,permite o evoluţie îndelungată.
2.9.TRATAMENTUL IRC
Tratamentul IRC are trei obiective principale:
1.Tratamentul acutizărilor.
2.Încetinirea ratei de alterare a funcţiei renale.
3.Împiedicarea apariţiei simptomelor uremiei.
Tratamentul episoadelor de acutizare cuprinde:
-îndepărtarea factorilor obstructivi;
-tratamentul infecţiilor;
-corectarea tulburărilor hidroelectrolitice şi cido-bazice;
-interzicerea medicamentelor nefrotoxice;
-corectarea valorilor tensiunii arteriale.
Tratamentul profilactic vizează evitarea infecţiilor şi dacă acestea au apărut,tratarea
lor ,depistarea şi tratarea în faze incipiente a afecţiunilor renale,în special a celor bilaterale.
Tratamentul curativ vizează repaus parţial în stadiul compensat (12-14 ore/zi) şi total în
cel decompensat.Dieta trebuie să fie normocalorică (2000-3000 cal/zi ),moderat
hipoproteică,normolipidică şi hiperglucidică în faza compensată.În faza decompensată,
proteinele vor fi reduse la 20-30 g/zi administrând glucide în exces şi mai puţine grăsimi.În
acest stadiu se reduce cantitatea de sare la 5-6 g/zi sau mai puţin. În faza de uremie,când
alimentaţia pe cale orală nu este posibilă,se recurge la alimentarea cu sonda sau prin
perfuzii.Cantitatea de apă permisă este de 1500-2000 ml în stadiul compensar şi de 600-700
ml în stadiul decompensat,adăugându-se cantitatea de apă pierdută prin vărsături,diaree şi
urină.
Tratamentul medicamentos cuprinde mai multe etape.Se combate acidoza administrând
alcaline sub formă de lactat de sodiu,bicarbonat de sodiu sau citrat de sodiu (se va evita
sodiul în exces).Hipokaliemia se corectează prin aport alimentar (fructe,legume,sucuri) şi
săruri de potasiu.Anemia implică transfuzii mici de sânge (100-200 ml),sughiţul se combate
administrând Clordelazin.Pentru restabilirea diurezei se administrează la indicaţia medicului
Manitol 60-80 ml şi Furosemid 150 mg din 3 în 3 ore timp de 12 ore,însă doar după
corectarea volemiei.În caz de hipercalcemie se administrează calciu gluconic 10%, bicarbonat
de Na 2-3%, 10-15 ml soluţie hipertonă de glucoză tamponată cu insulină.
Metodele de epurare extrarenală nu dau rezultate nete (rinichiul artificial este foarte
util).Trebuie încercate în faza uremică finală,în care se pot obţine ameliorări.Transplantul de
rinichi poate să dea rezultate bune.
O atenţie deosebită trebuie acordată toaletei bolnavului:
-igiena gurii cu gliverină boraxată sau apă bicarbonatată;
-prevenirea şi tratarea escarelor;
-igiena generală.
2.11. PROFILAXIA
Profilaxia primară are ca scop micşorarea tempoului scăderii funcţiei renale spre gradul
final al IRC şi micşorarea numărului pacienţilor cu afectarea funcţiei renale.Profilaxia primră
recomandă evidenţierea factorilor de risc potenţial modificabili pentru dezvoltarea IRC la
populaţia din grupul de risc.
Profilaxia secundară are ca scop diminuarea frecvenţei şi gravidităţii complicaţiilor IRC
şi se recomandă evidenţierea factorilor de risc potenţial modificabili pentru progresarea IRC
la pacienţi cu boli cronice renale (BCR ).
Profilaxia terţiară (Screening-ul )urmăreşte depistarea precoce a pacienţilor cu BCR care
permite intervenţii curative timpurii,cu reducerea riscului progresiei IRC şi apariţiei
complicaţiilor.În acest caz este obligatoriu determinarea la populaţia din grupul de risc a:
-funcţiei renale (creatininei serice,RFG);
-proteinuriei;
-microalbuminurie;
-hematurie;
-nivelul Hb(hemoglobină)
CAP. III. ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN ÎNGRIJIREA ŞI TRATAREA
BOLNAVULUI CU INSUFICIENŢĂ RENALĂ CRONICĂ
3.1 INTERNAREA BOLNAVULUI ŞI ASIGURAREA CONDIŢIILOR DE
SPITALIZARE
În spital se interneazăbolnavii care necesită o supraveghere permanentă şi o atenşie
deosebită din partea cadrelor medicale.Bolnavul se prezintă la serviciul de primire unde va fi
examinat.După ce medicul hotărăşte internarea bolnavului,asistentul completează biletul de
internare,foaia de observaţie şi trece datele pacientului în registrul de internări .La secţia de
prelucrări sanitare bolnavul de deparazitează şi îmbăiază(dacă este cazul),dupe care va fi
îmbrăcat în lenjerie curată şi condus la secţia cu paturi.Bolnavul este condus de asistent în
salonul hotărât de medic,în funcţie de starea pacientului (diagnostic,gravitate,stadiul bolii) pe
secţia de interne.Se vor asigura condiţiile de mediu necesare ameliorării şi vindecării
bolii.Salonul trebuie să fie aerisit şi să aibă o capacitate de 4-6 paturi.Patul trebuie să fie
comod ,să prezinte dimensiunile potrivite şi se va asigura schimbarea lenjeriei de pat ori de
câte ori este nevoie.În sala de mese se asigură condiţii igienice de mediu,se aeriseşte ,se vor
aranja estetic mesele pentru a-i creşte apetitul bolnavului.Dacă pacientul nu se poate deplasa
la sala de mese i se asigură servirea la pat a mâncării.De asemenea se va urmării ca parcursul
internării să i se acorde pacientului condiţiile necesare.
3.2. PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXAMENUL OBIECTIV
Examenul obiectiv la pacientul cu IRC ne prezintă:
-schimbări de comportament ale pacientului:astenie,anxietate;
-greţuri,vărsături,anoreţie,diaree sau constipaţie;
-respiraţie Kussmaul sau Cheyne-Stockes;
-prurit,descuamări,zone de hiperpigmentare;
-paloare galben-murdară a tegumentelor,mucoaselor şi fanerelor;
-calcificări conjunctivale şi corneene ,miopie proximală.
-edeme albe,nedureroase,moi care-şi pastrează amprenta degetului la apăsare.
Din anamneză reiese că edemele debuteaza la pleoape faţă şi maleole la început vizibile
doar dimineaţa şi cu timpul cuprinzând faţa dorsală a labei piciorului,gambă,coapsă,organe
genitale,peretele abdominal şi faţa dorsală a mâinilor.
La palpare pacientul prezintă durere în regiunea lombară cu sediul unilateral sau
bilateral şi în zona articulaţiilor.Bolnavul este agitat şi caută o poziţie antalgică,are senzaţia
de micţiune.
În stadiul terminal la examenul obiectiv pacientul prezintă:
-halenă amoniacală,fetida;
-limba prăjită,de papagal;
-uscăciunea mucoasei buco-faringiene;
-gingivite,stomatite,pirozis;
-vărsături bilioase şi acide,hematemeză;
-balonare abdominală,meteorism abdominal;
-dispnee,crize convulsive.
3.3 ASIGURAREA IGIENEI CORPORALE ŞI GENERALE A PACIENTULUI
Igiena corporală cât şi cea generală are ca scop menţinerea tegumentelor într-o stare de
perfectă curăţenie ,în vederea prevenirii unor complicaţii cutanate ,pentru stimularea
funcţiilor pielii şi pentru asigurarea unei stări de confort fizic şi psihic.
Asigurarea igienei corporale şi generale a pacientului cuprinde:
-baia generală;
-toaleta zilnică;
-îmbrăcarea lenjeriei de corp şi pat curată;
-toaleta pe regiuni la bolnavii imobilizaţi sau baia parţială;
-toaleta generală prin îmbăiere a bolnavului imobilizat.
Toaleta bolnavului are o importanţă deosebită pentru evoluţia bolii,putând fi împărţită în trei
etape:igiena cavităţii bucale,igiena generală şi prevenirea şi tratarea escarelor.
Asistentul medical are un rol deosebit în realizarea şi asigurarea igienei bolnavului ,un
element primordial referindu-se la:
-aerisirea salonului (înperioadele reci se va avea în vedere ca pacientul să fie întors cu spatele
către fereastră sau să fie bine acoperitpe spate şi cap;se va evita aşezarea în zone expuse
curenţillor de aer;
-menţinerea curăţeniei riguroase a saloanelor şi dezinfecţia periodică,aplicând măsuri de
asepsie şi antisepsie;
-curăţenia aşternuturilor şi a lenjeriei de corp-schimbarea ori de cîte ori este nevoie sau
protejarea patului cu muşama şi aleză.Se urmăreşte ca lenjeria să nu fie strânsă şi
mototolită(favorizează escarele de decubit).
Pentru efectuarea toaletei,asistentul medical trebuie să aibă în vedere:
-să convingă pacientul cu mult tact şi delicateţe;
-să menajeze pacientul ,protejându-l cu un paravan;
-să asigure o temperatură adecvată în salon;
-să pregătească materialul necesar în prealabil pentru ca îngrijirile să fie cât mai operative;
-să acţioneze rapid,sigur,dar cu blândeţe pentru a scuti bolnavul de alte suferinţe şi de efort
sau obseală;
Indiferent de regiunea căreia i se face toaleta ,patul este protejat cu muşama şi
aleză.Dacă pacientul se poate deplasa ,se preferă efectuarea băii generale în sala de duş.
3.4.PREGĂTIREA,ASISTAREA ŞI EFECTUAREA RECOLTĂRILOR PROBELOR
BIOLOGICE
Probele biologice de o importanţă deosebită în punerea unui diagnostic de IRC
sunt:proba de sânge şi de urină.Examenul urinei cuprinde:un examen macroscopic( volum,
transparenţă, culoare, luciu, miros, aspect,densitate);unul microscopic (sediment=elemnte
figurate,cilindrii,celule epiteliale);examen bacteriologic şi examen fizico-chimic al
urinei(reacţia=pH,ionogramă;compoziţie chimică = uree , creatinină,proteinurie…).
Recoltarea urinei se face solicitând pacientului să urineze;prin sondaj vezical(atunci când
micţiunea nu este posibilă) sau prin puncţie vezicală( se face doar de către medic,în caz de
vezică plină,cînd urina nu se poate recolta prin celelalte metode.Recolatrea în toate cazurile
se face după efectuarea toaletei organelor genitale externe,în recipiente sterile.Probele
recoltate se etichetează şi se trimit la laborator.
Examenul sângelui are rolul de a urmări modul în care rinichiul îşi îndeplineşte
funcţiile,urmărind concentraţia în sânge a produşilor de catabolism
azotat,izoionia,izotonia….Recoltarea sângelui se face prin puncţie venoasă,în recipiente
sterile,cu sau fără anticoagulant(în funcţie de probă),cu garou.Probele recoltate se etichetează
şi se trimit la laborator.Din examenul de sânge ne interesează:
-ureea sanguină (V.N.=20-40 mg% );
-acidul uric (V.N.=3-5 mg% );
-creatinină (V.N.=0,6-1,3 mg% );
-pH sanguin (V.N.=7,3-7,4 );
-rezerva alcalină (V.N.=53-74 vol CO2/100ml);
De asemenea,din cele două recoltări putem afla funţionalitatea mecanismelor renale,cu
ajutorul clearance-urilor renale şi a unor probe ce se adresează activităţii
tubulare ,cercetându-se fiecare mecanism. Se pot explora:
- fluxul plasmatic renal;
- filtratul glomerular;
- reabsorbţia tubulară;
- secreţia tubulară;
- clearance-ul ureei;
- capacitatea de diluţie şi concentraţie a rinichiului.
Ambele recoltări sunt importante pentru stabilirea unui diagnostic corect,motiv pentru care i
se va explica pacientului tehnica ce va fi efectuată şi importanţa ei.
3.5.PARTICIPAREA ASISTENTULUI MEDICAL LA EXPLORĂRILE
PARACLINICE
Explorările paraclinice ne permit stabilirea corectă a diagnosticului întrucât prin ele se pot
evidenţia forma,dimensiunile,poziţia rinichilor şi prezenţa unor calculi
renali,ureterali,vezicali.Explorarea radiologică a rinichilor şi a căilor urinare se efectuează
prin: radiografie simplă,cistografie,arteriografie, cistoscopie,pielografie,retropneumo-
peritoneu.
Asistentul medical explică pacientului tehnica şi-i va explica simptomele şi semnele ce
pot apărea pe parcursul explorărilor.De asemenea el va pregăti pacientul fizic şi va pregăti
materialele necesare.Pentru explorările menţionate pacinetului i se va impune un regim
alimentar,iar înaintea examinărilor nu va mânca şi nu consuma lichide.Asistentul medical
conduce pacientul la serviciul de radiologie unde va fi ajutat să se dezbrace-îmbrace şi să se
aşeze pe masa radiologică .După examinare asistentul ajută pacientul să se întoarcă în
salon.Unele explorări presupun administrarea unor medicamente precum:cărbune
animal ,triferment,ulei de ricin,substanţă de contrast şinecesită efectuarea clismelor
evacuatoare.
Tehnicile se vor nota în foaia de observaţie a pacientului precum şi eventualele
accidente/incidente.Dacă tehnica necesită administrarea de substanţă de contrast sau
tablete,asistentul are obligaţia să testeze sensibilitatea pacientului la ele,înainte de efectuarea
tehnicii.Asistentul explică pacientului eventuale semne şi simptome ce pot apărea în caz de
intoleranţă iar dacă acestea apar se vor administra de urgenţă antihistaminice şi se anunţă
medicul.La tehnicile care se efectuează doar de către medic,asistentul medical pregăteşte
materialele necesare şi serveşte medicul în timpul examinării.
Radiografia renală permite evidenţierea formei , dimensiunilor, poziţia rinichilor şi prezenţa
unor calculi renali, uretrali, vezicali radioopaci.
Pielografia reprezintă radiografierea aparatului renal executată cu substanţă de contrast,
administrată prin cateterism ureteral,sub control citoscopic.
Accidente/incidente:contracţii spastice ale bazinetului,dacă substanţa de contrast nu este usor
încălzită;rupturi ale bazinetului sau reflux pielorenal dacă injectarea substanţei de contrast nu
se face cu presiune moderată.
Cistografia este o metodă de exploatare radiologică a vezicii urinare care se poate executa
prin radiografie sinplă vezicală sau prin radiografie după umplerea vezicii urinare cu
substanţă de contrast sterilă.
Arteriografia renală este o metodă de explorare a aparatului renal,prin administrarea
substanţei de contrast pe cale arterială,renală sau femurală.
Accidente/incidente:durere intensă de-a lungul venei provocată de injectarea rapidă a
substanţei de contrast.
Retro-pneumo-peritoneul reprezintă introducerea de aer sau oxigen în spaţiul
retroperitoneal pentru evidenţierea contururilor rinichilor.
Cistoscopia este o metodă de evaluare a endovezicii cu ajutorul cistoscopului.Are ca scop
identificarea proceselor patologice endivezicale,inflamaţiilor specifice sau nespecifice,
tumorilor ,malformaţiilor anatomice,calculilor,corpilor străini.
Accidente/incidente:accese febrile trecătoare,dureri lombare asemănătoare cu colica renală ,
mici hemoragii produse spontan sau în urma spălăturii vezicale,ruptura de uretră cu
uretroragie.
Nefrograma este o metodă prin care se urmăreşte capacitatea fiecărui rinichi în parte de a
capta,secreta şi excreta o substanţă marcată cu radioizotopi.Ea permite depistarea tulburărilor
funcţionale ale fiecărui rinichi,fără a da informaţii cu privire la cauza acestora.
Scintigrafia renală presupune injectarea i.v. a unei substanţe de contrast radioactive pentru
detectarea repartizării substanţei în parechimul renal,cu ajutorul unui aparat scintigraf.
Proba cu indigo-carmin are ca scop aprecierea capacităţii de eliminare a fiecărui rinichi în
parte.Se realizează prin injectarea i.v. a unei soluţii indigo-carmin după care se urmăreştw
apariţia acestui colorant în urină prin cistoscop.
3.6. POZIŢIA BOLNAVULUI ÎN PAT.URMĂRIREA FACIESULUI
Pacientul este agitat,căutând o poziţie antalgică ,,colică agitată’’,are senzaţia de micţiune.
Faciesul pacientului este tipic renal:infiltrat palid cu piele pătată prin depunere de urocromie ,
edemele au localizare palpebrală şi sunt mai accentuate dimineaţa.Edemele sunt moi,pufoase
cu temperatură cutanată normală,dominând la nivelul feţei şi având tendinţa de generalizare.
Părul este friabil,işi pierde strălucirea şi culoarea devine cenuşie.Pielea este uscată (xtrozis) şi
apar cearcăne profunde.Pleoapele devin groase datorită retenţiei de apă.La nivel ocular apar
calcifieri conjunvtivale şi corneene.Buzele îşi pierd culoarea,sunt uscate iar limba este
prăjită ,,de papagal’’.
Pacientul prezintă diminuări ale mobilităţii datorită edemelor la nivelul membrelor inferioare
şi a stării generale alterate.
După intervenţii renale pacienţii vor fi aşezaţi în decubit lateral şi se vor lua măsuri pentru a
împiedica apariţia escarelor: între genunchi şi maleole se introduc inele de vată,iar sub
trohanterul mare,un colac de cauciuc îmbrăcat. Vârstnicii,adinamicii vor fi întorşi la intervale
regulare de 1-2-3 ore pentru prevenirea complicaţiilor.
Pacienţii imobilizaţi sau cu dificultăţi de mobilizare vor fi supravegheaţi şi li se asigură
condiţiile de prevenire a complicaţiilor:schimbarea de poziţie; asigurarea confortului şi
menţinerea bolnavului într-o stare de igienă perfectă; folosirea materialelor complementare
necesare pentru prevenirea escarelor; alimentaţie şi hidratare echilibrată; favorizarea
vascularizaţiei în zonele comprimate.
3.7. URMĂRIREA FUNCŢIILOR VITALE ŞI VEGETATIVE
Urmărirea funcţiilor vitale şi vegetative este de o importanţă majoră pentru evoluţia
bolnavului cu IRC. HTA deşi apare frecvent în IRC,trebuie menţinută între valorile normale,
care poate fi realizat prin mai multe mijloace.Cel mai indicat ar fi scăderea aportului de
sodiu.Toate funcţiile vitale vor fi supravegheate ,mai ales dimineaţa şi seara sau dacă apare
vreo schimbare în starea pacientului.Pacientul va fi cântărit zilnic şi se va măsura diureza
zilnic.Se observă semnele de deshidratare extracelulară şi se corecteză dezechilibrele
hidroelectrolitic şi acido-bazic prin :
-bicarbonat de sodiu în acidoza metabolică;
-clorură de sodiu în deshidratare extracelulară;
-diuretice în hiperhidratare extracelulară;
Se ajută pacientul pentru satisfacerea nevoilor fundamentale!
Se vor urmări cantitatea de lichide pierdute (urină,vărsături,diaree…) şi se vor administra
lichide,câte 50-60 ml pentru fiecare grad de febră, deoarece cantitatea de lichide administrată
în 24 de ore este în funcţie de pierderi, la care se adaugă 400-500 ml.
Pentru a preveni hiperhidratarea se controlează zilnic greutatea corporală întrucât este ideal să
se obţină o pierdere ponderală zilnică în jur de 300 grame.
Pentru restabilirea diurezei,asistenta va administra la indicaţia medicului Manitol şi
Furosemid.Valorile obţinute la măsurarea funcţiilor vitale vor fi notate în foaia de observaţie
a pacientului.
În timpul hemodializei şi dializei peritoneale asistenta medicală controlează din 15 în 15
minute pulsul,TA,temperatura,respiraţia.La bolnavii comatoşi,în caz de hipotermie se va
încălzi bolnavul cu termofoare sau sticle cu apă caldă,învelite intr-o flanelă sau prosop.În
hiperpirexie se fac împachetări reci, antipiretice sub formă de supozitoare.În caz de
constipaţie se face o clismă evacuatoare.
Se observă scaunul (număr ,aspect) şi vărsăturile (număr,cantitate,aspect).
Scaunul se recoltează şi se trimite la laborator după ce se etichetează şi se închide etanş
pentru a fi analizate macroscopic,microscopic şi chimic.La rândul lor,vărsăturile se vor păstra
într-o tăviţă renală pentru a le arăta medicului şi la nevoie se vor trimite la laborator pentru
analiză.
3.8.ALIMENTAŢIA PACIENTULUI
Pentru a diminua retenţia de produşi azotaţi şi catabolismul protidic ,se va asigura un regim
alimentar bogat în glucide (230-300g) şi lipide (100-150g) care să asigure un aport caloric de
2000 cal./zi.Regimul va cuprinde : orez fiert şi sub formă de piure;paste făinoase;unt;zahăr;
untdelemn;biscuiţi Se exclud : pâinea,lactatele,ouăle,carnea,peştele,alimentele ce conţin mult
potasiu (fructe uscate,sucuri de fructe).
Dacă bolnavul nu poate înghiţi sau varsă,de cele mai multe ori uremia producând intoleranţă
digestivă,nutrişia se va asigura pe cale parenterală.Necesarul de calorii se va acoperi prin
perfuzii de soluţii concentrate de glucoză 20-40%,câte 500-700 ml/zi ,având în vedere
restricţia de lichide la anurici,pe cateter central şi foarte lent,pentru a evita hiperglicemia,
asociată cu insulină,20-40 UI pentru un flacon de glucoză,administrată subcutanat,fracţionat
la 6 ore.Necesarul proteic se acoperă prin perfuzii de soluţii de aminoacizi (Salviamin,
Leviamin)în paralel.
Dieta va fi suplimentată cu vitamine.Suprimarea completă a proteinelor nu trebuie să
depăşească 10-15 zile deoarece lipsa aminoacizilor esenţiali creşte catabolismul protidic.
Regimul se îmbunătăţeşte treptat prin introducerea proteinelor de mare valoare:ouă, lapte,
brânză,carne.Se creşte raţia calorică adoptând un regim uşor hiperglucidic,normolipidic şi
hiposodat.se introduc alimente bogate în K.Când diureza atinge 1-1,5 l bolnavul va putea
primi un regim normal sărat.
3.9.PARTICIPARE ASISTENTULUI MEDICAL LA EFECTUAREA
TRATAMENTULUI
Asistentul medical participă la efectuarea tratamentului având următoarele atribuţii:
-acordă primul ajutor în situaţii de urgenţă şi cheamă medicul;
-identifică preoblemele de îngrijire ale pacientului,stabileşte priorităţile,elaborează şi
implementează planul de îngrijire şi evaluează rezultatele obţinute pe tot parcursul
tratamentului;
-prezintă medicului pacientul pentru examinare şi îl informează asupra stării acestuia ,
observând simptomele şi starea pacientului,le înregistrează în dosarul de îngrijire
şiinformează medicul;
-pregăteşte bolnavul şi ajută medicul la efectuarea tratamentului;
-administrează personal medicaţia,efectuează tratamente conform prescripţiei medicale;
În timpul şedinţei de hemodializă asistentul medical:
-controlează din 15 în 15 minute funcţiile vitale,urmărind comportamentul bolnavului;
-din oră în oră recoltează sânge pentru determinarea Ht şi administrează la indicaţia
medicului mici cantităţi de heparină şi antibiotice;
-urmăreşte funcţionalitatea aparatului pentru excluderea incidentelor şi schimbă lichidul de
dializă din 2 în 2 ore;
-pregăteşte materialele necesare şi serveşte medicul cu instrumentarul.
Tratamentul presupune respectarea unor reguli care au ca scop evitarea unor greşeli care pot
avea efecte nedorite asupra pacienţilor,uneori efecte mortale.Asistenta medicală trebuie să
cunoască şi să controleze anumite reguli de administrare a medicamentelor:
-medicamentele prescrise de medic să fie administrate pacientului la care au fost prescrise;
-doza corectă de administrare;
-timpii de execuţie;
-acţiunea farmacologică a medicamentelor;
-frecvenţa de administrare;
-efectul ce trebuie obţinut şi timpul necesar după care poate fi aşteptat efectul;
-contraindicaţiile şi efectele secundare;
-interacţiunea dintre medicamente;
Asistenta medicală verifică şi identifică:calitatea,integritatea,culoarea,decolorarea sau
supracolorarea medicamentelor precum şi sedimentarea,precipitarea sau opalescenţa soluţiilor
Asistenta medicală respectă:
-calea de administrare prescrisă de medic;
-doza prescrisă,orarul de administrare şi somnul pacientului;
-incompatibilitatea dintre medicamente;
-ordinea administrării:tablete,soluţii,picături,injecţii,ovule vaginale,supozitoare;
-administrarea imediată a soluţiilor injectabile aspirate din fiole sau flacoane;
servirea pacientului cu doza unică de tratament pe cale orală;
Asistenta medicală efectuează administratrea medicamentelor în condiţii de igienă,asepsie ,
dezinfecţie pentru prevenirea infecţiilor nosocomiale.
In cazul pacienţilor cu IRC asistenta medicală administrează la indicaţia medicul tratamentul:
-pentru restabilirea diurezei se administrează Mnitol 60-80 ml şi Furosemid 150 mg din 3 în 3
ore timp de 12 ore (doar după corectarea volemiei);
-pentru hipercalcemie se administrează calciu gluconic 10%,bicarbonat de Na 2-3 %, 10-15
ml soluţie hipertonă de glucoză tamponată cu insulină;
-pentru combaterea acidozei se administrează alcaline sub formă de lactat de sodiu,bicarbonat
de sodiu sau citrat de sodiu;
-hipokaliemia se corectează prin săriri de potasiu;
-anemia se combate prin transfuzii mici de sânge(100-200 ml);
-sughiţul se combate administrând Clordelazin;
-HTA se tratează prin tripla asociere tonicardiac digitalic,diuretic sau asiciere de diuretice şi
inhibitori ai enzimei de conversie.În caz de intoleranţă aceştia din urmă se înlocuiesc cu
asocierea dintre nitriţi retard şi vasodilatatoare directe de tipul hidralazinei.Fiecare
administrare de diuretic,de ansă sau tiazidic,impune o suplimentare cu clorură de potasiu 1-3
g/zi.
-insuficienţa cardiacă presupune administrarea unor doze mici de beta blocante şi
medicamente antiaritmice de tipul amiodaronei.
3.10.EDUCAŢIA PENTRU SĂNĂTATE
Educaţia pentru sănătate cuprinde mai multe etape:
Educaţia pacientului :
-explicarea cauzelor care au declanşat IRC;
-explicarea dietei şi necesităţii restricţiei de lichide;
-necesitatea îngrijirilor igieno-riguroase;
-modul de prevenire a complicaţiilor;
-modul de administrare a medicamentelor (doză,orar,efecte secundare,reacţii adverse);
-necesitatea controalelor medicale ulterioare;
Educaţia familiei se referă la sprijinul ce trebuie oferit pacientului.
Educaţia pentru sănătate a bolnavului cu IRC cuprinde:
1.Dobândirea obişnuinţelor corecte de eliminare.
2.Evitarea inhibării refluxului fe micţiune care produce distensia vezicii urinare,stază urinară
care favorizează formarea de calculi.
3.Asigurarea unui aport corespunzător de lichide.
4.Evitarea consumului de medicamente cu efect diuretic şi nefrotoxic fără prescripţie
medicală.
5.Toaleta regiunii perineale pentru a evita pătrunderea microorganismelor în tractul urinar.
6.Tratarea corespunzătoare a anginei streptococice,pentru prevenirea GNA.
7.Evitarea aportului excesiv de săruri minerale(alimente,apă minerală)
8.Cunoaşterea factorilor favorizanţi în apariţia şi evoluţia afecţiunilor renale: oboseală, frig,
umiditate,reumatisme,agenţi toxici,afecţiuni cardiovasculare.
9.Creşterea tonusului muşchilor perineali şi abdominali prin exerciţii fizice pentru favorizarea
contracţiilor vezicii şi al sfincterului extern al uretrei.
10.Evitarea excesului de proteine şi sare care suprasolicită funcţional rinichiul.
3.11.EXTERNAREA BOLNAVULUI
Asistenta medicală observă starea de sănătate a pacientului pe parcursul spitalizării,iar
când acesta prezintă o ameliorare vizibilă a stării de sănătate,înseamnă că tratamentul a dat
roade şi pacientul poate fi externat.Şefa de secţie intocmeşte la indicaţia medicului foaia de
externare şi tratamentul care trebuie continuat de către pacient la domiciliu.
La externare pacientul primeşte următoarele recomandări :
-Să evite inhibarea refluxului de micţiune.
-Să-şi asigure un aport corespunzător de lichide.
-Să evite consumul de medicamente cu efect diuretic şi nefrotoxic fără prescripţie medicală.
-Să evite aportul excesiv de sare şi proteine.
-Să evite factorii favorizanţi în apariţia şi evoluţia afecţiunilor renale.
-Să efectueze exerciţii fizice pentru favorizarea contracţiilor vezicii şi al sfincterului extern al
uretrei.
-Să efectueze controale de rutină.
CONCLUZII
În urma îngrijirilor a trei pacienţi cu Insuficienţă Renală Cronică am putut observa că toţi prezintă o
stare alterată, oligurie, febră şi tahicardie; unii dintre ei prezintă cefalee şi scădere în greutate.
Cei trei pacienţi au avut o evoluţie favorabilă şi s-au externat cu o stare generală bună.
La externare li s-a recomandat:
Evitarea aportului excesiv de săruri minerale
Evitarea excesului de proteine şi sare (regim hipoproteic şi hiposodat) care suprasolicită
funcţional rinichiul
Restricţie de lichide pentru evitarea supraîncărcării hipervolemice
Tratamentul corespunzător al HTA şi IC
Creşterea tonusului muşchilor perineali şi abdominali prin exerciţii fizice, pentru favorizarea
contracţiilor vezicii şi a sfincterului extern al uretrei.
Bibliografie
MANUAL DE MEDICINĂ INTERNĂ …….Redacţia Corneliu Borundel Editura All 2000
MEDICINĂ INTERNĂ vol. II………………Redacţia L. Gherasim Editura Medicală, Bucureşti
2002
TEHNICA INGRIJIRII BOLNAVULUI…….Redacţia Carol Mozes Editura Medicală, Bucureşti
URGENŢE MEDICALE……………………..Redacţia Florea Voinea şi Cristina Suta Editura Ex.
Ponto C-ta 1999
ACTUALITĂŢI ÎN MEDICINA INTERNĂ....…V. Nicolaescu Editura Medicala, Bucuresti
ÎNGRIJIRI SPECIALE ACORDATE PACIENŢILOR DE CĂTRE ASISTENŢII
MEDICALI..............................................Redacţia Lucreţia Titircă. Editura Viaţa medicală
românească,Bucureşti 2008
URGENŢE MEDICO CHIRURGICALE SINTEZE........Redacţia Lucreţia Titircă, Editura
Medicală,Bucureşti 2008
MEDICINĂ INTERNĂ SPECIALITĂŢI ÎNRUDITE ŞI ÎNGRIJIRI
PALIATIVE............Redacţia Mioara Mincu,Editura Carol Davila,Bucureşti 2002
EXPLORĂRI FUNCŢIONALE ŞI ÎNGRIJIRI SPECIELE ACORDATE BOLNAVULUI…
BREVIAR……………Editura Viaţa medicală românească,Lucreţia Titircă
2
3