MORARU CRISTINA ELENA

GIMNASTICĂ RITMICĂ

CURS

1

Gimnastica ritmica

CUPRINS

Capitolul I INTRODUCERE

I.1 Evoluţia Gimnasticii Ritmice pe plan mondial şi naţional ............................3

I.2 Istoricul Gimnasticii Ritmice.........................................................................6

I.3 Gimnastica Ritmică - disciplină estetico-corporală......................................21

I.4 Componentele antrenamentului sportiv în Gimnastica Ritmică...................25

I.5 Formarea bazelor generale a mişcării artistice.............................................29

Capitolul II ELEMENTE DE TEHNICĂ CORPORALĂ......................53

II.1 Deplasări ale centrului de greutate pe orizontală şi verticală…............…..54

II.2 Mişcări realizate prin acţiune condusă…................................................…60

II.3 Mişcări realizate din inerţie - balansuri şi valuri.................................……64

II.4 Consolidări ale echilibrului corpului în poziţii diferite…...................……71

II.5 Rotaţii ale corpului în jurul axului vertical……….......................………..74

II.6 Proiectări ale corpului în spaţiu - sărituri………..........................……….80

II.7 Rotări ale corpului în axe şi planuri diferite………..........................….....85

II.8 Exemple de combinaţii cu acţiuni corporale………...........................…....87

Capitolul III TEHNICA DE ACŢIONARE A OBIECTELOR….…….93

III. 1 Exerciţii cu coarda………........................................................…………94

III. 2 Exerciţii cu mingea…………............................................….................110

III. 3 Exerciţii cu panglica…………….............................................………..130

III. 4 Exerciţii cu cercul………………..........................................………….144

III. 5 Exerciţii cu măciuci………….…................................................…...…159

III. 6 Tehnica de acţionare a obiectelor necompetiţionale...............................174

Bibliografie ….......................................................................................…….1962

Gimnastica ritmica

Capitolul I INTRODUCERE

I.1 EVOLUŢIA GIMNASTICII RITMICE PE PLAN MONDIAL ŞI

NAŢIONAL

Ramură în marea familie a gimnasticii, disciplinã sportivã exclusiv

femininã cu un conţinut motric care o situeazã la graniţa între sport şi artã.

Gimnastica Ritmică (G.R.)s-a conturat în arena competiţionalã mondialã ca o

disciplinã sportivã distinctã la o datã relativ recentã, respectiv în a doua

jumãtate a secolului XX.

Ea cunoaşte însã, o evoluţie spectaculoasã şi se transformã rapid dintr-o

formã de expresie şi ritm – adaptatã şi adecvatã educaţiei feminine – într-o

disciplinã olimpicã.

Prima nominalizare pe lista sporturilor olimpice are loc în 1984 cu ocazia

Jocurilor Olimpice de la Los Angeles şi se concretizeazã doar prin proba

individualã.

În 1992 la Atlanta este admisã şi cea de a doua probã competiţionalã

specificã – proba de ansamblu – eveniment care impulsioneazã semnificativ

activitatea din Gimnastica Ritmică. Astfel tot mai multe ţãri devin interesate sã

participe la competiţiile mondiale, sã-şi îmbunãtãţeascã nivelul de pregãtire

naţional şi sã aspire la selecţia şi finala olimpicã.

Acest context istoric se afirmã pe fondul unei activitãţi competiţionale

variate desfãşuratã pe plan mondial, continental şi naţional. La aceasta se

adaugã iniţierea unui vast program de îmbunãtãţire a întregului evantai de

activitãţi specifice domeniului, promovat de Comitetul Tehnic de G.R. al

3

Gimnastica ritmica

Federaţiei Internaţionale de Gimnasticã (C.T. – G.R. – F.I.G.) la care au aderat

şi federaţiile continentale şi naţionale.

4

Gimnastica ritmica

Scopul principal al tuturor acestor eforturi este stabilirea locului

Gimnasticii Ritmice în arena olimpicã şi alinierea activitãţilor ştiinţifice,

practico – metodice şi organizatorice la rigorile unei discipline olimpice.

Pentru realizarea acestor deziderate se urmãreşte:

îmbunãtãţirea permanentã a sistemelor de regulamente şi programe

tehnice competiţionale;

impulsionarea cercetãrii ştiinţifice şi a schimbului de opinii în acest

sens;

întocmirea de materiale metodice;

definitivarea unor sisteme de apreciere şi evaluare a performanţei

competiţionale cât mai obiective.

În desfãşurarea lui, ultimul ciclu olimpic al secolului XX gãseşte G.R.

într-un vârf de evoluţie caracterizat prin douã aspecte:

creştere fãrã precedent a numãrului de ţãri participante la C.M. şi

continentale dublatã de tendinţa unei permanente îmbunãtãţiri a

pregãtirii;

afirmarea unui spectacol sportiv în care mãestria tehnicã (atât cea

corporalã cât şi cu obiectul) se îmbinã tot mai mult cu arta

coregraficã, mereu în cãutare de original şi spectaculos.

Putem afirma cã, niciodatã pânã acum, dinamica activitãţii din G.R.

definitã prin triunghiul interacţiunii dintre corp – muzicã – obiect, nu a

cunoscut cerinţe şi rãspunsuri la acestea atât de performante.

Tendinţele de evoluţie ale tehnicii, precum şi orientãrile artistice au fost

conturate foarte precis în ultima ediţie din 1997 a Codului de punctaj –

F.I.G. Au fost îmbunãtãţite şi clarificate criteriile de apreciere a

performanţei şi s-a obiectivat sistemul de apreciere şi evaluare.

5

Gimnastica ritmica

Un aspect deosebit, care trebuie menţionat se referã la nivelul de

manifestare al capacitãţilor motrice. Influenţele lor asupra performanţei

sportive ating atât palierul tehnic, cât şi cel artistic. În acest sens specialiştii

domeniului G.R. manifestã un interes crescut pentru aprofundarea

cunoştinţelor ştiinţifice şi metodice legate de pregãtirea componentelor

capacitãţii motrice, ca premize ale mãiestriei sportive.

De altfel, evoluţia ascendentã a tehnicii se bazeazã pe manifestarea unor

capacitãţi motrice de excepţie. Aceastã tendinţã impune o reorganizare a

gândirii metodice şi o dirijare a întregii pregãtiri spre obţinerea

randamentului sportiv în cel mai scurt timp, dar prin respectarea varietãţii şi

dificultãţii repertoriului tehnic. La aceasta se adaugã dificultatea unei

pregãtiri adresate unor copii şi adolescenţi care, în paralel cu activitatea

sportivã, trebuie sã-şi finalizeze programul de educaţie şcolarã.

Pe de altã parte, cerinţele de ordin artistic impun o anumitã educaţie

artisticã şi culturalã care se adreseazã, în egalã mãsurã, sportivelor,

antrenoarelor şi arbitrelor. Pentru specialiste, pregãtirea cultural – artisticã

se alãturã ca o necesitate celei profesionale, multidisciplinare.

Se considerã cã G.R. este un sport de elitã care se adreseazã unui public

asemãnãtor. Componenţa artisticã nu este unicã, ea existã şi la alte

discipline olimpice, precum şi la toate sporturile tehnico – combinatorii.

6

Gimnastica ritmica

Latura subiectivã a arbitrajului urmeazã a fi restrânsã prin îmbunãtãţirea

continuã a sistemului de evaluare şi creşterea nivelului de pregãtire

profesionalã a arbitrelor. În acest sens viitorul cod de punctaj care va intra

în vigoare din ianuarie 2001 îşi propune sã instaureze o nouã formulã de

evaluare, bazatã pe o nouã mentalitate de arbitraj. Aceasta îşi propune sã

unifice sistemele de apreciere la nivelul întregii federaţii internaţionale,

referirile privind toate disciplinele componente, de nivel olimpic sau nu.

În consecinţã, locul G.R. în nomenclatorul olimpic este bine meritat şi

se vor face toate eforturile pentru stabilizarea lui definitivã.

I.2 ISTORICUL GIMNASTICII RITMICE

Rolul din ce în ce mai important care revine femeii în societatea

modernã, a fãcut ca dreptul sãu la educaţie prin mişcare sã fie recunoscut în

toate sistemele şi programele de educaţie fizicã. A fost nevoie însã, de o

adaptare a exerciţiilor la specificul organismului feminin şi la înclinaţiile

naturale ale acesteia spre graţîe, eleganţã şi dans, spre frumos în general.

Aşa s-a nãscut concepţia unei gimnastici în exclusivitate femininã: “Prin

îndrumarea pe aceastã cale s-a ivit o idee nouã, aceea a valorilor psihice şi

estetice ale mişcãrilor. Viaţa emoţionalã poate fi şi ea generatoare de

mişcãri, de gesturi cu efecte estetice, astfel încât corpul uman sã devinã un

instrument de expresie a stãrilor sufleteşti.” (C. Kiriţescu, 1964, p. 379).

Popoarele vechi au manifestat aceastã tendinţã prin dansurile colective.

Tendinţa a fost reînviatã în epoca feudalã prin apariţia şi dezvoltarea

baletului.

7

Gimnastica ritmica

Baletul s-a nãscut în Italia, dar a atins apogeul în Franţa, în timpul lui

Ludovic al XIV-lea. Urmãrind sã punã în evidenţã prin mişcãri ritmice

plastica formelor şi mişcãrilor, baletul a fost folosit ca spectacol de

amuzament la curţile regale, menţinându-se multã vreme sub aceastã formã.

Reformarea baletului de cãtre Jean Georges Noverre (1727 – 1810)

începe spre sfârşitul secolului al XVIII – lea, noua sa concepţie a stat la

baza coregrafiei moderne.

Transformãrile aduse de Noverre au contribuit la îmbogãţirea

conţinutului spectacolului de balet şi la perfecţionarea tehnicii coregrafice.

“El a renunţat la costumele de curte uşurând astfel mişcarea dansatorilor, a

luptat contra gesturilor convenţionale, contra simetriei seci a liniilor sau

grupurilor pe scenã, aducând mai multã acţiune şi mişcare.” (Tilde Urseanu

şi colab, 1967, p.80).

Noverre considera cã dansul este arta de a forma cu uşurinţã, precizie şi

graţie, paşi încadraţi în timpi şi mãsura muzicalã. El asociazã mişcãrile

picioarelor şi braţelor cu trãirile sufleteşti şi reînvie pantomima ca laturã

expresivã a baletului. A luat ca model şi ghid natura, care-i procurã

mijloacele “de a face sã vorbeascã dansul, sã exprime toate pasiunile şi

posibilitatea sã-l plaseze în rândul artelor imitative”.

În secolul al XIX – lea s-au dezvoltat şcoli de gimnasticã ritmicã şi de

dans, în paralel cu noile curente apãrute în dans, care deschid era baletului

contemporan. Numeroase personaliltãţi au contribuit la formarea şi evoluţia

acestora.

Gimnastica ritmicã de expresie s-a dezvoltat în speciale în Germania şi

U.S.A., deşi originea sa este francezã.

8

Gimnastica ritmica

Considerat promotor al gimnasticii estetice, Franςois Delsante (1811

– 1871) conferã o nouã orientare educaţiei prin mişcare. Inspirându-se din

frumuseţea desenelor şi sculpturilor Greciei antice, foloseşte în Franţa unde

îşi desfãşoarã activitatea, exerciţii de gimnasticã pentru a-i ajuta pe actori sã

gãseascã poze naturale, gesturi expresive şi atitudini frumoase în timpul

jocului lor. Delsante “a fost primul care a arãtat cã stãrile psihice pot fi

exprimate cu ajutorul mişcãrilor, care le fac mai convingãtoare, mai

credibile”. (Abádnẻ H.H., 1983). El aduce douã elemente noi în mişcãrile

gimnice – frumuseţe şi expresivitate, creând o metodã de gimnasticã

inspiratã de arta declamaţiei, care, la sfârşitul secolului al XIX – lea devine

o formã foarte popularã de gimnasticã femininã, favorizând graţia şi

asigurând o dezvoltare armonioasã.

Sistemul lui Delsante a fost adus peste ocean în Statele Unite ale

Americii de eleva sa Geneviẽve Stebbins care a deschis la New York şcoala

de expresie corporalã ce-i poartã numele. Combinând sistemul suedezului

Ling cu exerciţiile lui Delsante, Stebbins creazã propriul sistem în care pune

accent pe pregãtirea corpului şi pe execuţia expresivã şi graţioasã. “…La

începutul secolului al XX – lea metoda sa a avut o puternicã influienţã în

Europa asupra dezvoltãrii gimnasticii feminine moderne şi asupra dansului

modern, graţie muncii elevelor sale.” (A.B. Schmid, 1978, p.14).

În perioada care urmeazã, numeroase sisteme de lucru au fost lansate

urmãrind fie perfecţionarea perceperii muzicale cu ajutorul mişcãrilor

corporale (gimnastica de expresie sau de dans).

9

Gimnastica ritmica

Emile Jacques Dalcroze (1865 – 1950) – “elveţian de origine, vienez

prin educaţie, profesor de armonie la Conservatorul din Geneva – era

inspirat de muzicã” (C. Kiriţescu, 1964, p.382). El s-a ocupat de studiul de

ritm şi valoarea expresivã, educativã ale acestuia pentru dezvoltarea

sensibilitãţii muzicale a studenţilor cu care lucra. În acest scop, Dalcroze a

inventat gimnastica ritmicã, cu ajutorul cãreia urmãrea coordonarea

dinamicii corpului “şi fãcea ca elevul sã vibreze cu întreaga sa fiinţã într-o

euritmie perfectã cu muzica” (Tilde Urseanu şi colab. 1967).

În 1911 Dalcroze a deschis pentru profesorii de euritmie, în Germania,

o şcoalã specialã şi câţiva ani mai târziu o alta, la Geneva, în Elveţia. În

Germania, la Helleran, aproape de Dresda, “în spectacole grandioase, corul

de fete în ţinutã sportivã executau cu exactitate, dupã mãsura ritmatã de

corul de copii, mişcãri fixe, corespunzãtoare semnelor muzicale ca: sincope,

accente, pauze, valori de note, etc. Mişcãrile se executau identic pentru

aceleaşi sunete muzicale, ori de câte ori acestea se repetau. Aceastã doctrinã

greşea, deoarece substituia net mişcarea corpului muzicii…” (G. Stoenescu,

1978, p.10).

De subliniat cã deşi mişcãrile practicate dupã metoda sa nu au caracter

de dans şi nu corespund unei creaţii artistice, totuşi, cei care au pus bazele

Gimnasticii Ritmice au studiat în Şcolile “Dalcroze”, fiind puternic

influienţaţi de principiile şi tehnica preconizate de el.

10

Gimnastica ritmica

Germanul Rudolf Bode (1881 – 1958) poate fi considerat pionier în

formarea gimnasticii ritmice. Persoanã eruditã, doctor în filosofie şi

diplomat al Institutului de Euritmie “Dalcroze”, “era celebru prin munca sa

creativã în dans şi pentru gimnastica sa expresivã” (A.B. Schmid, 1978,

p.15). În 1911, Bode înfiinţeazã la Munich o şcoalã pentru profesorii de

gimnasticã, de dans şi de muzicã.

Ca elev al lui Dalcroze a împrumutat de la acesta numeroase idei. A

acordat însã importanţã atât gimnasticii cât şi muzicii, pornind de la ideea cã

mişcãrile omului au un ritm propriu, care se regãsesc în ritmurile naturale

din interiorul corpului sãu ca: ritmul respiraţiei, ritmul cardiac, etc. “…

Sistemul de gimnasticã de expresie a lui R. Bode are o formã sportivã

emoţionalã, iar acompaniamentul muzical era un auxiliar ideal pentru

imprimarea ritmicitãţii corporale.” (G. Stoenescu, 1978, p.11).

“Sistemul sãu cuprinde: exerciţii de duratã, cursive, în valuri succesive,

cu angrenarea întregului corp în mişcare, într-o formã naturalã. De

asemenea, cuprinde: arcuiri, relaxãri, mişcãri de elan cu proiectarea

centrului de greutate în afara suprafeţei de sprijin, cu influienţã importantã

asupra aparatului locomotor, a organelor interne, dar şi în obţinerea

posibilitãţilor de exprimare prin mişcare a unor stãri emoţionale, degajate

din acompaniamentul muzical” (I. Sima, 1980, p.14).

Fãrã a diminua importanţa, Bode subordoneazã muzica mişcãrii,

sistemului sãu situându-se între sport şi dans.

11

Gimnastica ritmica

Sistemul de gimnasticã lansat de Bode a avut numeroşi discipoli

talentaţi, continuatori ai drumului deschis de el. Astfel, pot fi amintiţi:

generalul Medau, suedeza Elli Bjőksten, Elen Falk, Irėne Popard şi alţii.

Toţi au pornit de la aceeaşi idee: modul de exprimare esteticã a mişcãrii

naturale, în armonie cu muzica.

Profesor de muzicã şi educaţie fizicã Heinrich Medau (1890), era

diplomat al şcolii de gimnasticã Bode. El deschide la Berlin în 1929 o

şcoalã “…şi dupã cel de-al doilea rãzboi mondial îşi mutã celebra <<Medau

Schule>> la Couburg, unde funcţioneazã încã şi azi” (A.B. Schmid, 1978,

p.15).

Sistemul sãu de gimnasticã, aşa cum el însuşi subliniazã, “procurã”

sãnãtate, dezvoltã o atitudine corectã şi favorizeazã graţia femininã, iar

gimnastica ritmicã poate reda mai intens, mai viu, sentimentul de bucurie.

În sistemul sãu, Medau a folosit şi obiecte portative. Exerciţiile cu

minge, cu cerc şi cu mãciuci se bucurã de atenţie permanentã datoritã valorii

recunoscute pe care acestea o au. În plus, Medau subliniazã rolul muzicii

alãturi de mişcare ca factor foarte important pentru dezvoltarea ritmului şi

expresivitãţii mişcãrilor corporale şi o foloseşte atât în antrenamente cât şi

în reprezentãrile publice.

12

Gimnastica ritmica

Suedeza Elli Bjőksten (1870 – 1947) este consideratã de mai mulţi

autori (C. Kiriţescu, 1964, A.B. Schmid, 1978, I. Sima, 1980, S. Macovei,

1996) ca deschizãtoarea drumului spre forma modernã a gimnasticii ritmice

feminine. Ca profesoarã de gimnasticã la Institutul de Educaţie Fizicã din

Helsinki, Finlanda, dezvoltã un nou sistem de gimnasticã, pentru femei şi

tinere fete, creând astfel o activitate adresatã în exclusivitate sexului frumos.

Pornind de la ideea cã mişcãrile corpului pot exprima sentimente, cã “ele

sunt oglinda vieţii sufleteşti”, Elli Bjőksten selecţioneazã un sistem de

exerciţii cu influienţã nu numai asupra sãnãtãţii, aşa cum considera cã a

fãcut Ling, ci şi asupra frumuseţii, plasticitãţii, graţiei şi ritmicitãţii

mişcãrilor, cu efecte asupra esteticii motrice şi corporale, executate în

strânsã concordanţã cu muzica. Sistemul sãu urmãreşte realizarea unei

armonii între psihic şi posibilitãţile de mişcare ale femeii, fãrã ca aceasta sã-

şi modifice specificului sexului sãu. Ea îi imputã lui Ling exclusivismul

fiziologic şi igienic în sistemul creat de el.

Metoda sa a avut succes “…demonstraţiile fãcute sub conducerea sa la

diferite congrese au fost deosebit de impresionante sub raportul execuţiei

perfecte şi a formei artistice” (C. Kiriţescu, 1964, p.371).

A scris “Gimnastica pentru femei”, care a fost tradusã în mai multe

limbi, şi în care îşi expune metoda sa de lucru.

Are contribuţii deosebite şi în educaţia fizicã a copilului, realizatã în

şcoalã.

13

Gimnastica ritmica

Influienţând puternic în special celelalte ţãri scandinave, sistemul de

gimnasticã femininã a lui Elli Bjőksten îşi pune amprenta şi în activitatea

desfãşuratã în Suedia de Elin Falk (1872 – 1942) şi Maja Carlquist (1884 –

1968). Ele dezvoltã un tip de gimnasticã mai naturalã şi mai liberã,

desprinsã din încorsetãrile şi rigiditatea caracteristicã altor sisteme. Se

folosesc: mişcãrile cu mâinile libere şi cu obiecte portative, lucrul ritmic în

doi sau în grup acesta cunoscând o largã dezvoltare în ţãrile scandinave.

Aceste grupuri au fost foarte apreciate datoritã rezultatelor excelente

obţinute în gimnastica ritmicã cu obiecte sau fãrã, în mod deosebit

exerciţiile cu mingi au atins un înalt nivel de execuţie, rãsplãtit în mai multe

rânduri cu valoroase distincţii.

În Franţa Irĕne Popard (1894 – 1950) cultivã exprimarea esteticã

prin mişcare, gimnastica armonicã sau artisticã fiind numele dat pentru

prima oarã de ea, acestei forme de activitate.

În paralel cu dezvoltarea gimnasticii ritmice, apar noi curente şi în dans

care deschid era baletului contemporan, care este marcatã de transformãrile

aduse de francezul Noverre pe la sfârşitul secolului al XVIII. Acesta a legat

dansul de pantomimã şi I-a redat caracterul teatral pe care îl pierduse.

Ca director de dans la Opera din Paris, Noverre a compus numeroase

balete creând spectacolul – balet de sine stâtâtor. “Arta baletului, exprimând

prin mişcãri specifice, armonioase diferite stãri sufleteşti, s-a dezvoltat în

ascociaţie cu muzica şi a dat naştere unei bogate producţii, stimulând uneori

crearea unor adevãrate capodopere muzical – coregrafice…” (C. Kiriţescu,

1964, p.380).

14

Gimnastica ritmica

În secolul al XIX – lea dansul era orientat spre o formã naturalã

inspiratã din arta clasicã greacã. Ca reprezentanti de seamã amintim pe Lőie

Fűller, Isadora şi Elisabeta Duncan, Rudolf Laban şi Mary Wigman.

Lőie Fűller (U.S.A., 1862 – 1928) abordeazã un stil bazat pe

mişcarea naturalã, ritmicã, proprie dansului. În turneele pe care le-a

efectuat, s-a bucurat de mare succes şi datoritã folosirii jocului cromatic de

lumini, alãturi de voaluri fluturate pe scenã, care au mãrit efectul şi

spectaculozitatea programului prezentat “Lőie Fűller poate fi consideratã ca

una din iniţiatoarele obiectului portativ spectaculos eşarfã – panglicã din

gimnastica ritmicã de scenã” (G. Stoenescu, 1978, p.9).

Isadora Duncan (1878 – 1927), talentatã dansatoare americanã, a

cucerit un renume mondial pe la sfârşitul secolului al XIX – lea şi începutul

secolului al XX - lea. Ea se desprinde de canoanele dansului clasic, propagã

un dans natural al cãrui scop este educarea frumosului în mişcare şi a

ritmului care are un rol preponderent în mers, alergare, sãrituri, în toate

mişcãrile trupului şi a braţelor. Sistemul sãu era rãspândit mai ales la Paris,

iar sora sa Elisabeta, care împãrtãşea aceeaşi concepţie, lucra la Berlin. Ea a

creat un nou stil de mişcare liberã marcatã profund de imprimarea graţiei şi

frumuseţii în execuţie fãrã sã se lege de stãri sufleteşti. “Totuşi arta surorilor

Duncan ca şi a Lőiei Fűller şi a rusului Fokin au transformat radical arta

baletului, introducând elemente noi în coregrafie” (C. Kiriţescu, 1964,

p.381).

Isodora Duncan a publicat şi cartea intitulatã “Dansul viitorului” care s-

a bucurat de mare succes.

15

Gimnastica ritmica

Rudolf von Laban (1879 – 1958) a creat o gimnasticã de dans,

fãurind cu ajutorul acesteia dansul de expresie, prin care se redau stãri

sufleteşti cu ajutorul atitudinilor şi mişcãrilor elegante şi armonioase. În

acest scop sunt folosite ca exerciţii fundamentale mişcãrile braţelor. “von

Laban a fost cel care a introdus primele noţiuni de terminologie, a explicat

mişcãrile dupã legile fizice şi le-a împãrţit pe baza a trei forme de

tehnicitate în: adânci, înalte şi de avântare” (I. Sima, 1980).

Profesorul de dans, germanul Rudolf von Laban şi-a înscris numele

alãturi de aceia care au contribuit la dezvoltarea dansului de expresie.

Mary Wigman (1886 – 1973), elevã a lui Dalcroze şi Laban, a creat

propriul sãu sistem de dans, bazat pe mişcãri naturale ale corpului, redate cu

simplicitate într-un mod expresiv, izvorât dintr-o educaţie artisticã pentru

care, şcoala sa s-a bucurat de un renume internaţional. Mary Wigman a fost

apreciatã ca o profesoarã de dans de primã importanţã în Germania.

În prezentãrile fãcute am menţionat numele cele mai reprezentative ale

unor creatori de şcoli care, deşi au folosit metode de învãţare şi tehnici

variate, au recunoscut valoarea mişcãrilor naturale ale corpului, punând

accent pe fluiditatea şi ritmul acestora şi luptând împotriva mişcãrilor

artificiale şi rigide.

Ideea exprimãrii estetice a mişcãrilor în armonie cu muzica a pãtruns şi

în ţãrile est – europene (U.R.S.S., Bulgaria, Cehoslovacia).

16

Gimnastica ritmica

Astfel în fosta U.R.S.S, încã de la începutul secolului al XX –lea

interesul pentru noile forme de gimnasticã a fost în continuã creştere.

Tatiana Lisiţcaia (1987) citeazã pe L.N. Alexeeva ca reprezentantã a

gimnasticii de expresie. “Alexeeva a absolvit unul dintre studiourile apãrute

în numãr mare în Rusia începutului de secol şi anume clasele de plasticã din

Moscova.” În sistemul sãu de gimnasticã armonicã, Alexeeva acordã mare

atenţie improvizaţiei, punerilor în scenã a dansurilor sportiv – artistice,

folosind muzica clasicã şi tinzând spre realizarea unei arte a mişcãrii.

“Cãtre anii 1930, în cadrul secţiei de gimnasticã, treptat au început sã se

cristalizeze diferite orientãri… Au apãrut câteva aşa numite secţii de

gimnasticã ritmicã şi plasticã, care au rãspuns înclinaţiilor naturale ale

fetelor pentru mişcãri în dans” (M.L. Ukran, 1965, p.44). Aşa cum a fost

consemnat în mai multe lucrãri, începând cu anul 1934 în U.R.S.S. se pun

bazele gimnasticii artistice feminine. Se înfiinţeazã secţia de gimnasticã

artisticã de pe lângã Consiliul Unional de Culturã Fizicã din Moscova şi

“brigada metodicã” pentru gimnasticã artisticã de pe lângã Consiliul

Regional de Culturã Fizicã din Leningrad.

În 1936 se organizeazã competiţii sportive în care programul era

dominat de elemente artistice teatrale. În perioada urmãtoare, în urma unor

noi analize, se încearcã definitivarea obiectivelor gimnasticii artistice. La

Leningrad, în 1939, se organizeazã “Campionatul orãşenesc de gimnasticã

artisticã”, înregistrat cu primul concurs, care dã gimnasticii artistice

orientarea sportivã.

17

Gimnastica ritmica

În formarea şi evoluţia gimnasticii artistice un rol deosebit de important

l-a avut Institutul de Culturã Fizicã Leshaft. Aici s-au pus bazele teoretice şi

metodice ale gimnasticii artistice şi s-au pregãtit cadrele necesare

dezvoltãrii acestui sport feminin. “Pregãtirea studentelor care se specializau

în gimnasticã artisticã se desfãşura dupã un program lãrgit, pentru câteva

discipline speciale ca: alfabetul muzical, dansul, studii muzicale –

expresive, toate, alãturi de gimnastica artisticã” (I.N. Şişcareva şi I.P.

Orlova, 1957, p.20).

În aceastã etapã, în paralel cu exerciţiile de gimnasticã artisticã, care

contribuiau la realizarea obiectivelor educaţiei fizice, se practicau dansul şi

pantomima.

18

Gimnastica ritmica

Izbucnirea celui de – al doilea râzboi mondial a stagnat activitatea

legatã de dezvoltarea gimnasticii artistice, care a fost reluatã dupã. Din

decembrie 1945, când s-a ţinut o conferinţã specialã pentru problemele

gimnasticii artistice, s-a intensificat activitatea în institutele superioare de

culturã fizicã, în şcolile tehnice, în şcolile pedagogice. Încep sã activeze

secţiile de gimnasticã artisticã, se organizeazã concursuri orãşeneşti,

unionale (1947, 1948). În evoluţia competiţionalã a echipelor, s-a remarcat

lipsa de unitate privind conţinutul activitãţii şi stilului de execuţie.

Influienţate de şcolile ritmo – plastice, exerciţiile fizice au fost înlocuite cu

pantomimã şi dans coregrafic, iar alegerea muzicii nu avea criterii comune.

Toate aceste neajunsuri, inerente unei perioade de început, au fost treptat

eliminate. Din anul 1950 în U.R.S.S. s-a stabilit un program de clasificare

sportivã la gimnasticã artisticã, de la începãtoare la categoria maestre. Încep

schimburile de experienţã între ţãrile din estul Europei şi în acest fel în

Cehoslovacia, Bulgaria, Ungaria, România, R.D.G., gimnastica artisticã

contemporanã cunoaşte o largã dezvoltare pe douã direcţii: ca sport feminin

şi ca activitate de masã.

Pentru activitatea competiţionalã, F.I.G. au fost cooptate ca membre,

specialiste care sã se ocupe de acest nou sport. În 1960, s-a organizat la

Sofia primul Campionat Internaţional, unde gimnastica artisticã cu obiecte

portative a fost denumitã “gimnasticã modernã”. Sub acest nume, acest

sport feminin îşi desfãşoarã în 1963 la Budapesta primul Campionat

Mondial, cu participarea a 10 ţãri, printre care se aflã şi România. De la

aceastã datã se organizeazã cu regularitate din doi în doi ani campionate

mondiale.

19

Gimnastica ritmica

La Campionatul Mondial din 1967, de la Copenhaga, se prevede în

programul tehnic un concurs individual cu patru exerciţii şi separat un

concurs de ansambluri cu evoluţie în grup, ansamblu format din 6 gimnaste.

În 1975, Comisia de Gimnasticã Modernã din F.I.G. îi schimbã

denumirea în “Gimnasticã Ritmicã Sportivã”, nume sub care, în 1984, la

Jocurile Olimpice de la Los Angeles, îşi face debutul ca sport olimpic, cu

concursul individual.

În U.S.A., în 1996, la Jocurile Olimpice de la Atlanta, Gimnastica

ritmicã sportivã a fost admisã şi cu proba de ansamblu, organizându-se

separat concurs individual şi concurs de ansamblu. Cu acest program ea se

alipeşte la concursurile de gimnasticã artisticã masculinã şi femininã, care

polarizeazã atenţia spectatorilor pe durata unei sãptãmâni din programul

olimpic.

De la primele întreceri oficiale, cele mai bune rezultate au fost obţinute

de gimnastele din U.R.S.S. şi din Bulgaria. În timp, în aceste ţãri se

formeazã douã şcoli diferite care – îşi disputã permanent supremaţia. Şcoala

sovieticã folosea mişcarea clasicã, mai ponderatã dar expresivã şi plasticã,

în care ţinuta tuturor segmentelor corpului era controlatã, esteticã, iar ritmul

de acţionare al obiectelor ceva mai lent.

Gimnastele din Bulgaria au adoptat un stil foarte dinamic de lucru,

inclusiv în acţionarea obiectelor, o evoluţie mai “sportivã”, foarte apreciatã

ca spectacol, dar cu o paletã mai mare de greşeli de execuţie.

20

Gimnastica ritmica

Începuturile gimnasticii artistice sunt legate, aşa cum consemneazã

Gineta Stoenescu (1978) de activitatea depusã de Vera Ciortea, începând

din anul 1948, la Academia Naţionalã de Educaţie Fizicã şi Sport din

Bucureşti. Studiul exerciţiilor de tehnicã corporalã, a paşilor de dans

românesc stilizat, alãturi de alte forme de deplasare au format conţinutul de

bazã al acestei activitãţi. Obiectele portative nu erau încã rãspândite în ţara

noastrã.

Din 1950, la Institutul de Culturã Fizicã din Bucureşti, profesoara Ioana

Mãnescu, titulara disciplinei “Gimnasticã artisticã”, a avut un rol deosebit în

orientarea şi dezvoltarea acestui sport feminin. Prin personalitatea sa, prin

talentul cu care era înzestratã şi prin pasiunea cu care lucra, a reuşit într-un

timp destul de scurt sã dea o amplasare deosebitã obiectelor portative, ca

mijloace de bazã ale gimnasticii artistice, sã iniţieze concursuri şi sã

introducã clasificarea sportivã.

Gimnastica cu obiecte şi-a fãcut prima apariţie în 1912, la Jocurile

Olimpice de la Stockholm (S. Macovei, 1996). Pânã în 1956, gimnastica

artisticã a fost folositã în cadrul programului tehnic de gimnasticã sportivã

femininã. La Jocurile Olimpice de la Melbourne, în 1956, în programul

tehnic al gimnastelor a fost inclus şi un exerciţiu de ansamblu cu obiect.

Ansamblul echipei noastre naţionale a fost compus şi condus de Ioana

Mãnescu care obţine un incontestabil succes în concursul olimpic, publicul

aplaudând şi cerând insistent repetarea ansamblului cu corzi înflorite, deşi

regulamentul nu permitea acest lucru.

21

Gimnastica ritmica

Profesoara Ioana Mãnescu avea trei licenţe – filosofie, educaţie fizicã şi

teatru. Gimnastica artisticã a cucerit-o de la început, iar ea, i-a dãruit acestei

discipline feminine întreg talentul şi capacitãţile sale deosebite pânã la

sfârşitul timpuriu al vieţii sale.

Dupã moartea sa, la Institutul de Culturã Fizicã din Bucureşti titulara

catedrei de gimnasticã artisticã a fost numitã profesoara Ileana Sima,

colaboratoare apropiatã a Ioanei Mãnescu. Ea a mers pe drumul deschis de

predecesoarea sa privind concepţia despre conţinutul acestei gimnastici

feminine şi prin competenţa şi munca sa în domeniu are un rol deosebit în

fundamentarea teoreticã şi metodicã a acestei discipline. Lucrãrile sale în

acest domeniu sunt principalele izvoare din care îşi trag seva cursurile de

gimnasticã ritmicã predate în prezent la facultãţile de educaţie fizicã din ţara

noastrã. În plus, o întreagã pleiadã de profesoare care îşi desfãşoarã

activitatea în acest domeniu şi-au desãvârşit specializarea sub competenta sa

conducere.

Dintre fostele studente, unele i-au devenit colege de catedrã dupã

terminarea studiilor, contribuind şi ele la formarea specialistelor în

gimnastica modernã. Dintre aceastea Mihaela Solomonov şi Viorica

Mociani au avut o deosebitã contribuţie alãturi de Ileana Sima şi la

realizarea performanţelor sportive ale domeniului.

22

Gimnastica ritmica

În cadrul F.R.G. este constituitã Comisia Tehnicã de Gimnasticã

Artisticã, care a purtat pe rând numele de artisticã, modernã şi în prezent

ritmicã. Atât Ileana Sima, Viorica Mociani, cât şi Gineta Stoenescu, un alt

nume de referinţã, militeazã şi pe acest tãrâm pentru dezvoltarea şi

realizarea performanţei sportive în acest domeniu, alãturi de încã multe alte

nume care au contribuit într-un fel sau altul, la progresul gimnasticii ritmice

sportive.

În 1956, s-a organizat la noi în ţarã primul “Concurs oficial”. Dupã

câţiva ani, în 1961 are loc primul Concurs Republican câştigat de talentata

Mihaela Solomonov, I.E.F.S. Bucureşti. Iatã ce consemna Ileana Sima

(19890, p.23) despre valoroasa noastrã gimnastã: “Mihaela Solomonov,

prima maestrã a sportului în gimnasticã ritmicã, introduce noutatea mânuirii

continue şi virtuoase a obiectului portativ, prin exerciţiul deosebit de

valoros pe care l-a prezentat în evoluţia sa la primele campionate mondiale”

(1963).

În 1968, la Sibiu se organizeazã primul Campionat Republican la care

participã şi oraşul Iaşi cu o echipã de categoria a III – a şi una de categoria a

II –a, pregãtite de Alice Luca. Titlul suprem, la categoria maestre a revenit

Liviei Grama din echipa I.E.F.S. de la Bucureşti. În ianuarie 1990,

Gimnastica Ritmicã din ţara noastrã îşi creeazã propria sa federaţie

F.R.G.R.S., care continuã sã organizeze anual pe plan naţional,

campionatele republicane pe categorii de vârstã şi clasificare sportivã. Pe

plan internaţional, gimnastele noastre participã la cele mai prestigioase

concursuri din cadrul Jocurilor Olimpice. Campionatul Mondial,

Campionatului European, Cupei Europei.

23

Gimnastica ritmica

În programul Campionatului Internaţional de Gimnasticã al României

este inclusã, începând din anul 1991, şi Gimnastica Ritmicã Sportivã.

Succesele obţinute ca ţarã organizatoare nu se opresc aici. Organizarea

Campionatului European de Junioare – individual, la Bucureşti, în 1993 şi a

Campionatului European de Ansambluri – senioare a însemnat un nou pas

în afirmarea ţãrii noastre în Gimnastica Ritmicã. În 1995 are loc la

Bucureşti Congresul Uniunii Europene de Gimnasticã. Toate aceste

prestigioase manifestãri organizate de specialistele ţãrii noastre în

Gimnastica Ritmicã, cu sprijinul F.R.G. atestã încã o datã competenţa

cadrelor noastre şi preţuirea de care ne bucurãm în lume.

În prezent, în F.R.G., activitatea de Gimnasticã Ritmicã este condusã şi

coordonatã prin Comisia Tehnicã de Gimnasticã Ritmicã.

I.3 GIMNASTICA RITMICĂ – DISCIPLINĂ ESTETICO –

CORPORALĂ

Gimnastica ritmicã sportivã posedã un bagaj de mişcãri caracteristice.

Atât elementele specifice de sine stãtãtoare, cât şi mişcãrile legate de baza

acestora trebuie sã se deosebeascã de mişcãrile caracteristice ale altor

ramuri de sport. Aceste mişcãri specifice, precum şi modul aparte de

executare a lor devin mai evidente prin compararea mişcãrilor înrudite.

24

Gimnastica ritmica

Sã o asemãnãm mai întâi cu baletul clasic. Baletul porneşte de la o

ţinutã frumoasã şi pe parcursul executãrii mişcãrilor continue se urmãreşte

pãstrarea cu stricteţe a acesteia. Deoarece baletul are o vechime mare, în

decursul timpului s-au cristalizat şi au devenit clasice regulile, precum şi

gama proprie de mişcare. Ar fi bine ca şi gimnastica ritmicã sã posede o

asemenea gamã omogenã de mişcãri şi o bazã tehnicã proprie. Dar cine ştie?

Poate în acest fel ar pierde coloritul ei multiplu !

Este binecunoscut faptul cã regulile clasice asigurã o bazã tehnicã

precisã pentru mişcãrile fiecãrui segment al corpului.

Regulamentul de concurs al gimnasticii ritmice considerã ca fiind

greşeli: activitatea izolatã a diferitelor segmente ale corpului şi poziţiile

statice. În general, se pleacã de la mişcarea naturalã care rãmâne şi scopul ei

final în formã esteticã, în toate condiţiile.

În gimnastica ritmicã existã puţine mişcãri dirijate şi chiar de la

începutul instruirii predominã balansul, elanul. În balet se întâmplã exact

invers. Deprinderea ţinutei frumoase şi mişcarea dirijatã trebuie

transformate mai târziu în elan.

În cadrul gimnasticii ritmice elanul exerciţiilor este asigurat de faptul cã

mişcarea trebuie sã porneascã din trunchi. Astfel, mişcarea trunchiului

devine dominantã şi leagã mişcãrile membrelor. Deci, nu braţul porneşte

întâi în balans, ci deplasarea centrului de greutate şi a trunchiului trebuie sã

conducã la mişcarea braţului.

25

Gimnastica ritmica

În timpul mersului, de exemplu, nu ne intereseazã îndeosebi caracterul

estetic, ci avansarea într-o direcţie anumitã, ceea ce înseamnã deplasarea

greutãţii corpului de pe un picior pe celãlalt, pornind de la deplasarea

centrului de greutate în timp util. Înaintarea cu elan este ajutatã de

balansarea naturalã a braţelor, în mod necesar şi instinctiv, în direcţie opusã

mişcãrii picioarelor.

În sãriturile executate într-o formã naturalã este esenţialã înãlţarea

centrului de greutate şi nu întinderea perfectã a picioarelor, care dã o linie

frumoasã, deoarece aceasta împiedicã lucrul în zbor şi în loc de ridicare

duce numai la deschidere. Gimnasta care poate respecta ambele cerinţe

obţine o execuţie mai valoroasã.

În gimnastica ritmicã, precum şi în celelalte mişcãri înrudite, talentul

iese în evidenţã, dar cerinţele de bazã trebuie sã corespundã pretenţiilor

generale.

Dupã aceste consideraţii, dacã aruncãm o privire asupra atletismului ca

o ramurã de sport care cuprinde mişcãrile naturale ale omului, ne putem

întreba: de ce la alergarea din gimnasticã atingerea solului se face pe

vârfurile picioarelor, când înaintarea este mai eficientã prin rularea pe talpã?

De ce nu se foloseşte şi în gimnasticã forţa de balans a braţului îndoit în

timpul alergãrii? Întrebãrile sunt îndreptãţite, dar numai atunci când

urmãrim eficienţa mişcãrii şi dacã avem ca scop accelerarea vitezei de

alergare. În gimnastica ritmicã sportivã însã scopul principal nu este

accelerarea maximã. Alergarea nu este un scop în sine, ci constituie un

element de legãturã printre celelalte de diferite dificultãţi, de exemplu,

pregãtirea sãriturilor în vederea unor exerciţii mai corecte.

26

Gimnastica ritmica

În atletism, pentru a mãri înãţimea sãriturii, sportivul se sprijinã pe

cãlcâiul piciorului de bãtaie, pe când în gimnasticã acest lucru este

considerat greşealã, deoarece aici cerinţa de înãlţare nu este atât de

importantã, pe când la atletism este esenţialã. De exemplu, noul regulament

al gimnasticii ritmice sportive stabileşte cã la exerciţiile cu obiecte, sãritura

executatã pe lângã obiectul rostogolit sau aruncat nu este consideratã ca

element foarte greu. Numai sãritura executatã deasupra obiectului are un

grad mare de dificultate. La diametrul cercurilor diferenţa admisã este de 10

cm (80 – 90 cm). La mingi diferenţa de diametru este de 18 – 20 cm, iar

greutatea lor minimã de 400 g. Este binecunoscut faptul cã mingile de

greutãţi, mãrimi şi materiale diferite ricoşeazã la înãţimi variabile. Înãlţimea

ricoşãrii depinde de forţa de lovire, deci putem afirma cã înãlţimea sãriturii

este în funcţie de aceasta.

În toate aruncãrile din atletism (suliţã, greutate, disc, ciocan) sportivul

este preocupat sã arunce la o distanţã cât mai mare. În gimnastica ritmicã

distanţa la care sunt aruncate obiectele este limitatã.

27

Gimnastica ritmica

Pe de o parte, pentru cã obiectul trebuie prins, pe de altã parte, pentru ca

aruncarea este legatã de mãsurile muzicale în care se încadreazã aceasta.

Aruncarea în sine a obiectului nu este prea dificilã, însã solicitã simţul

distanţei. Prinderea obiectului, modul de executare a aruncãrii – prinderii,

legarea acestora de alte mişcãri (de exemplu, sãriturã, piruetã în timpul

aruncãrii, prinderea cu sãriturã) sunt considerate elemente de mare

dificultate. Un rol hotãrâtor în apreciere îl au modul de acţionare a

obiectului şi tehnica. În oricare alt domeniu de mişcare, în balet, la dansurile

populare, folosirea obiectelor are un caracter decorativ sau simbolizeazã

ceva. În gimnastica ritmicã sportivã se considerã o greşealã dacã obiectul

este numai decorativ şi mişcarea nu corespunde specificului obiectului care,

în toate cazurile, trebuie sã mãreascã amplitudinea mişcãrii.

În gimnastica ritmicã se întâmplã deseori, mai ales în cazul exerciţiilor

liber alese pentru competiţiile internaţionale, ca acompaniamentul muzical

sã aibã ca bazã motive folclorice sau prelucrãri de melodii de dansuri

populare, pentru a da un colorit specific naţional exerciţiului. În acest caz ar

fi o mare greşealã dacã nu s-ar valorifica influienţa reciprocã dintre mişcare

şi muzicã. Prelucrarea motivului muzical folcloric atrage dupã sine automat

folosirea elementelor de mişcare folclorice. Menţionãm însã cã elementele

folclorice nu pot fi prezentate în cadrul exerciţiilor, deoarece regulamentul

traseazã graniţa dintre gimnasticã şi alte domenii înrudite, respectiv dansul

popular.

28

Gimnastica ritmica

Cel mai apropiat de gimnastica ritmicã este exerciţiul la sol din

gimnastica sportivã, care are o vechime mai mare. Dupã o concepţie mai

veche, exerciţiul la sol a constituit un mozaic al elementelor acrobatice

foarte grele, separate strict unele de altele. Acum, pe baza influienţelor

gimnasticii ritmice, la alcãtuirea exerciţiilor la sol printre elementele

acrobatice sunt introduse aşa – numitele elemente de legãturã. Astfel,

exerciţiul modern la sol se compune astãzi din elemente acrobatice şi

elemente de legãturã din gimnastica ritmicã. Un exerciţiu este considerat

armonios şi plin de elan dacã elementele artistice de legãturã pregãtesc

executarea elementelor acrobatice.

Regulamentul competiţional al gimnasticii ritmice sportive exclude

folosirea elementelor acrobatice, în locul lor pretinzând alte elemente grele

specifice, fãrã poziţii de sprijin (de exemplu: diferite sãrituri, piruete,

sãrituri cu întoarceri, întoarceri cu sãrituri, piruete cu aplecãri etc.).

Deci, gimnastica ritmicã este îmbinarea nouã a mişcãrilor înrudite,

purtãtoarea şi expresia preciziei tehnicii de balet, a naturaleţii mişcãrilor

atletice, a elanului curajos caracteristic exerciţiilor de la sol, a specificului

naţional oferit câteodatã de elementele stilizate, decorative ale dansului

popular. În cadrul înrudirii largi însã, gimnastica ritmicã constituie un gen

de sine stãtãtor.

I.4 COMPONENTELE ANTRENAMENTULUI SPORTIV ÎN

GIMNASTICA RITMICĂ

PREGÃTIREA TEHNICÃ29

Gimnastica ritmica

Însuşirea tehnicii de bazã pentru fiecare tip de “acţiune” corporalã

prin parcurgerea aşa numitelor “şcoli de mişcare”.

Învãţarea unui repertoriu motric minimal din fiecare grupã de

elemente corporale. Se va urmãri învãţarea modalitãţilor generale

de acţionare valabile pentru toate procedeele tehnice din conţinutul

fiecãrei grupe de elemente corporale.

Însuşirea modalitãţilor generale de mânuire a tuturor obiectelor.

În prima etapã referirile privesc însuşirea celor trei scheme de

acţionare: priza şi ţinerea obiectelor în diferite prize; acţionarea obiectului

în condiţii de contact permanent cu acesta; acţionarea obiectului la distanţã

prin pierderea momentanã a contactului fizic pe o perioadã mai scurtã sau

mai lungã.

Se recomandã ca în fiecare lecţie sã se lucreze cu cel puţin un obiect,

folosindu-se jocuri pentru însuşirea acţiunilor simple, de bazã.

Obiectivele operaţionale urmãresc antrenarea factorilor senzorial –

perceptivi şi formarea abilitãţilor de a manipula fiecare obiect prin

acomodare cu forma şi greutatea lui.

În a doua etapã pregãtirea tehnicii cu obiectul se va axa pe însuşirea

aspectelor de mânuire specifice obiectelor prevãzute în programul tehnic al

primei categorii de clasificare sportivã.

Totuşi nu se va renunţa nici un moment la lucrul şi cu celelalte obiecte

pentru care nu sunt prevãzute exerciţii competiţionale.

Tehnica cu obiectul trebuie sã cuprindã încã de la începutul pregãtirii

întregului ansamblu de acţiuni.

*** Folosirea în lecţii numai a obiectelor prevãzute în programul tehnic

devine o gravã greşealã metodicã.

30

Gimnastica ritmica

*** La fel este contraindicatã învãţarea unei acţiuni de mânuire în

legare directã cu un element corporal fãrã un studiu prealabil al tehnicii

specifice cu obiectul.

*** În acest context “studiul de mânuire” devine o necesitate metodicã

care va asigura în timp mãiestria tehnicã a gimnastei.

PREGÃTIREA ARTISTICÃ

Formarea bazelor generale ale mişcãrii artistice.

Educarea esteticii corporale (prelucrare musculo – articularã

specificã) şi motrice (ţinutã şî execuţie artisticã).

Formarea capacitãţii de percepere şi redare în mişcare a

particularitãţilor de formã şî conţinut ale acompaniamentului

muzical (ritmicitate şî muzicalitate motricã)

PREGÃTIREA FIZICÃ

Dezvoltarea motricitãţii generale şi a capacitãţii de efort.

Învãţarea deprinderilor de bazã şi aplicativ utilitare şi folosirea lor ca

mijloace pentru dezvoltarea multilateralã a capacitãţilor motrice.

Dezvoltarea generalã a capacitãţilor condiţionale cu orientãri specifice

spre aspectele referitoare la:

Viteza de reacţie şi deplasare;

Forţa rapidã şi detentã;

Rezistenţa muscularã localizatã pe zone corporale;

Rezistenţa generalã la efort.

Dezvoltarea tuturor componentelor coordinative într-o mare

varietate de forme:

31

Gimnastica ritmica

Coordonare segmentarã, plurisegmentarã şi generalã;

Coordonare de echilibru;

Orientarea spaţialã şi temporalã;

Kinestezia;

Coordonare segmentarã, pluri – segmentarã şi lateralitatea,

ambidextria şi formarea schemei corporale;

Capacitatea de acţionare şi control asupra obiectelor.

Se recomandã folosirea acelor mijloace care urmãresc atât influienţarea

fiecarei componente coordinative separat cât şi în relaţiile ei cu celelalte.

Vârsta fragedã a gimnastelor oferã cea mai bunã perioadã pentru

influenţarea factorilor de coordonare fiind consideratã de maximã

receptivitate.

Totodatã, influenţele acestor factori fiind esenţiale pentru învãţarea

tehnicii, dezvoltarea lor la aceastã vârstã va crea premisele viitoarelor

performanţe tehnice de mai târziu.

Dezvoltarea supleţii articulare şi musculo – ligamentare respectiv

atingerea deschiderilor articulare maxime în regim pasiv, precum şi un fond

minim de supleţe activã caracterizatã prin mare capacitate de extensie a

ţesuturilor.

PREGÃTIREA TEORETICÃ

Formarea unui fond de cunoştinţe teoretice referitoare

Tehnica corporalã: denumiri ale elementelor învãţate şi aspecte

referitoare la execuţia corectã, noţiuni legate de planuri şi direcţîi,

cunoştinţe referitoare la schema corporalã, etc;

32

Gimnastica ritmica

Tehnica cu obiectul: denumirea exerciţiilor de bazã din dans,

succesiunea şi caracteristicile exerciţiilor;

Pregãtirea muzicalã: numãrarea timpilor, ce reprezintã ritmul şi

tempoul, mãsura şi fraza muzicala.

PREGÃTIREA PSIHOLOGICÃ

Educarea capacitãţii de încadrare în rigorile unei activitãţi sportive de

performanţã şi a rezistenţei la monotonia pregãtirii din unele etape:

Orientarea afectivitãţii şi interesului gimnastei spre înţelegerea şi

aprecierea G.R. ca disciplinã olimpicã;

Educarea capacitãţii de participare conştientã şi activã la procesul

de pregãtire, de a înţelege şi accepta necesitatea repetãrilor multiple

din antrenament şi a oboselii;

Aderarea la rigorile pregãtirii sportive, însuşirea cunoştinţelor

referitoare la viaţa sportivã (regimul de muncã şi odihnã,

alimentaţia, etc.) şi armonizarea acestora cu pregãtirea şcolarã şi

viaţa familialã.

Educarea aspectelor volitive şi creativ – artistice ale personalitãţii:

Educarea voinţei şi a dorinţei de a concura şi învinge;

Formarea sentimentelor şi deprinderilor artistice legate de specificul

G.R. dar şi de alte activitãţi cultural artistice (balet, muzicã, arte

plastice);

Educarea capacitãţii de exprimare motricã;

Dezvoltarea imaginaţiei şi creativitãţii motrice.

33

Gimnastica ritmica

I.5 FORMAREA BAZELOR GENERALE A MIŞCĂRII ARTISTICE

Definirea principialelor noţiuni din dansul clasic

Orientarea în spaţiu

În gimnastică, ca şi în dansul clasic, spaţiul în care se desfăşoară mişcările

este împărţit în 8 direcţii principale. Pentru uşurinţă în lucru ele sunt

numerotate. Există mai multe sisteme de numerotare, dar noi îl vom adopta pe

cel preconizat de A. Vaganova. Pentru o corectă amplasare în spaţiu este bine

ca gimnastele să facă această împărţire, nu în funcţie de forma sălii de

antrenament (de obicei dreptunghiulară) ci, imaginându-se în centrul unui

pătrat, care se deplasează cu ele în orice punct s-ar deplasa.

Aceste direcţii sunt fixate în 8 puncte, astfel:

- Punctul 1 - este în mijloc, înainte;

- Punctul 2 - este diagonal înainte, colţul din dreapta;

- Punctul 3 - este lateral, mijloc, spre dreapta;

- Punctul 4 - este diagonal inapoi, colţul din dreapta;

- Punctul 5 - este în mijloc, înapoi;

- Punctul 6 - este diagonal înapoi, colţul din stânga;

- Punctul 7 - este lateral, mijloc, spre stânga;

- Punctul 8 - este diagonal înainte, colţul din stânga.

Poziţii de bază ale picioarelor

Tehnica dansului clasic se bazează pe, ceea ce în mod curent este

denumită, deschidere, adică acea poziţie a picioarelor în care vârfurile sunt

orientate spre înafară, astfel încât să ajungă fie pe linia umerilor, fie paralel cu

aceasta. Trebuie, de asemenea insistat ca această deschidere să se obţină pe

întreg membrul inferior, adică din articulaţia iliacă a bazinului şi nu prin

34

Gimnastica ritmica

forţarea articulaţiei genunchiului. Practic, trebuie urmărit ca rotula

genunchiului să fie îndreptată pe aceeaşi direcţie cu vârful piciorului.

Iniţierea în dans clasic şi în gimnastică ritmică începe odată cu învăţarea

celor 5 poziţii ale picioarelor:

Poziţia I - călcâiele sunt apropiate, vârfurile orientate spre înafară, astfel încât

să formeze o linie dreaptă, situată pe linia umerilor;

Poziţia a II-a - picioarele păstrează aceeaşi poziţie, dar între călcâie trebuie să

existe o distanţă aproape egală cu lungimea labei piciorului;

Poziţia a III-a - picioarele sunt orientate spre înafară şi călcâiele se suprapun

unul peste altul;

Poziţia a IV-a - picioarele sunt situate paralel una faţă de alta la o distanţă

egală cu lungimea piciorului, vârfurile aflându-se pe linia călcâielor;

35

Gimnastica ritmica

Poziţia a V-a - picioarele se suprapun complet una peste cealaltă, astfel încât

vârful unui picior să se afle pe direcţia călcâiului celuilalt picior.

Poziţii de bază ale braţelor

Pentru a obţine armonia mişcării în totalitatea ei, este necesar ca mişcarea

braţelor să fie folosită în mod conştient şi estetic. Încă de la început trebuie pus

accentul pe mişcarea braţelor, deoarece pe lângă mişcarea picioarelor care

îndeplinesc funcţia tehnică, braţele o îndeplinesc pe cea plastică. Cu toate că

sunt posibile o infinitate de poziţii de braţe, vom reţine numai 6 poziţii de bază:

Poziţia pregătitoare (nu este inclusă în numerotare) - braţele sunt jos, înaintea

corpului, fǎră să fie lipite de acesta şi sunt uşor rotunjite cu palmele orientate

spre corp; distanţa între mâini este de aproximativ 2 cm. (la fel şi la poziţia I şi

a III-a);

Poziţia I - braţele sunt uşor rotunjite şi ridicate la nivelul stomacului cu

palmele întoarse spre

corp păstrând distanţa ca la poziţia pregătitoare;

Poziţia a II-a - braţele înainte, uşor rotunjite şi susţinute cu palmele spre

interior;

Poziţia a III-a - braţele sus, puţin înainte şi uşor rotunjite, palmele orientate în

jos şi la o distanţă mică una faţă de alta;

36

Gimnastica ritmica

Poziţia a IV-a - este o combinaţie a poziţiilor II şi III (un braţ se află înainte,

iar celălalt sus);

Poziţia a V-a - un braţ se află în poziţia a III-a (sus) iar celălalt lateral;

Poziţia a VI-a - un braţ se află în poziţia a II-a, iar celălalt lateral;

Poziţia a VII-a – braţele sunt lateral, uşor rotunjite cu palmele orientate spre

înainte.

Exerciţii de bază la bara de perete

Antrenamentul în gimnastică, precum şi studiul în dansul clasic, se începe

la bară. Atât la bară cât şi atunci când exerciţiile sunt executate la mijlocul sălii,

nu trebuie să considerăm, ca un pedantism îngust, o maximă exigenţă în ceea

ce priveşte precizia execuţiei. Ar fi o greşeală să considerăm scopul principal

ca fiind încălzirea musculară şi să trecem precizia în execuţie pe planul al

doilea. Neglijenţa şi toate greşelile admise în executarea exerciţiilor vor avea

urmări mai târziu în executarea mişcărilor specifice Gimnasticii Ritmice.

Plié

Termenul plié provine din franceză şi înseamnă îndoire, flexie. Plié-ul este

o coborâre a corpului, prin îndoirea picioarelor din articulaţia genunchiului.

Exerciţiile de plie sunt importante pentru dezvoltarea elasticităţii musculare,

contribuie la întinderea tendoanelor şi constituie o bază pentru sărituri.

La exerciţiile de plié trebuie respectate dupǎ următoarele reguli:

- greutatea corpului trebuie repartizată egal pe ambele picioare, pe toată

talpa şi mai ales pe marginea externă a labei piciorului;

- genunchii trebuie să fie deschişi, pe aceeaşi linie cu vârfurile picioarelor;

- corpul drept, fârâ să fie aplecat înainte sau înapoi;

37

Gimnastica ritmica

- demi-plie (semiflexie) şi grand-plie (flexie mare) se predau în poziţiile I,

II, III şi V iar mai târziu şi în poziţia a IV-a.

Se execută pe măsura 3/4 sau 4/4 (două măsuri pentru flexie si două măsuri

pentru revenire).

Battement tendu

Battement tendu reprezintă baza celorlalte exerciţii la bara de perete. Se

execută pe măsura 2/4.

Stând în poziţia I sau a V-a cu piciorul drept înainte, greutatea corpului

trece pe piciorul stâng în momentul când se începe exerciţiul. Piciorul drept

alunecă înainte pe toată talpa; treptat laba piciorului se întinde şi se ridică

călcâiul de pe sol; vârful nu se desprinde de pe sol în timpul mişcării; trebuie

insistat ca mişcarea să fie condusă de la călcâi, pentru a se obţine răsucirea

completă a piciorului.

În timp ce piciorul drept alunecă înainte, călcâiul piciorului activ trebuie să

fie pe aceeaşi linie cu vârful piciorului de bază (când se porneşte din poziţia a

V-a), iar când se pleacă din poziţia I, călcâiul piciorului activ trebuie să fie pe

aceeaşi linie cu călcâiul piciorului de bază. Această răsucire se menţine şi la

întinderea maximă.

38

Gimnastica ritmica

Când aducem piciorul înapoi în poziţia de plecare, vârful este cel care

conduce mişcarea; călcâiul se lasă treptat în jos şi ajunge pe sol în momentul

când se formează poziţia de plecare.

Aceeaşi mişcare se execută şi lateral pe linia umărului, în poziţia a II-a;

genunchiul şi laba piciorului sunt complet răsucite spre exterior, călcâiul este

ridicat şi întors spre înainte. La trecerea piciorului înapoi în poziţia a V-a şoldul

nu trebuie să cadă sau să se deplaseze. Închiderea se face alternativ, o dată

înaintea piciorului de bază, o dată înapoia acestuia.

Acelaşi exerciţiu se execută şi înapoi; vârful piciorului activ este pe aceeaşi

linie cu călcâiul piciorului de bază, când este întins înapoi; vârful şi genunchiul

sunt întinşi la maxim, călcâiul apasă în jos, deoarece prin aceasta obţinem

răsucirea corectă a genunchiului.

Battement jeté

Acest battement se execută după aceleaşi principii ca şi la battement

tendu, cu deosebirea că piciorul activ, după întinderea maximă pe sol, se ridică

la 22°, iar coborând ajunge în poziţia iniţială. Această mişcare se face fǎră

întrerupere, când este bine însuşită.

39

Gimnastica ritmica

Battement jeté se execută pe cele 3 direcţii: înainte, lateral şi înapoi;

indicaţiile date la battement tendu sunt valabile şi la această mişcare. Se

execută pe măsura de 2/4.

Grand battement

Grand battement-ul se începe din poziţia I sau a V-a, printr-o mişcare

glisantă a piciorului activ, care trece prin battement tendu şi este ridicat peste

90°, după care piciorul coboară pe sol şi închide trecând prin battement tendu

în poziţia iniţială. Nu se face nici o oprire înainte de ridicarea piciorului sau

înainte de închidere; piciorul se menţine în timpul mişcării întins şi răsucit la

maxim. Trecerea echilibrului de pe un picior pe ambele trebuie să fie lină, fǎră

balansarea sau deplasarea trunchiului. Se execută pe măsura de 2/4 sau 4/4.

40

Gimnastica ritmica

Rond de jambe par terre en dehors

Rond de jambe par terre en dehors provine din franceză şi înseamnă rotaţia

piciorului pe sol înafară. Rotaţia piciorului începe din poziţia I, de unde

piciorul activ alunecă cu un battement tendu înainte în poziţia a IV-a, apoi

păstrând întinderea genunchiului şi a labei piciorului, trece prin poziţia a II-a

descriind un semicerc până la poziţia a IV-a înapoi, apoi prin battement tendu

trece în poziţia I; de aici, fǎră oprire, se continuă rotaţia mai departe prin

poziţia a IV-a înainte.

În timpul rotării vârful piciorului nu se desprinde de pe sol, dar fǎră să

apese pe degetul mare; când trece prin poziţia I şi piciorul activ ajunge pe toată

talpa, genunchiul trebuie să fie întins. De la începutul mişcării greutatea

corpului trece pe piciorul de sprijin.

Rond de jambe par terre en dedans (rotaţia piciorului pe sol înăuntru).

Mişcarea se execută în direcţia opusă; din poziţia I piciorul se deschide cu

un battement tendu în poziţia a IV-a înapoi; de acolo prin poziţia a II-a ajunge

înainte în poziţia a IV-a şi prin poziţia I continuă mişcarea de rotaţie înăuntru,

deci spre înainte. Se execută pe măsura de 3/4.

Battement fondu

Battement fondu (măsura 3/4). Din poziţia a V-a piciorul activ trece sur le

coup-de-pied, înainte; concomitent se execută un demi-plie pe piciorul de bază

apoi se întinde piciorul activ lateral în poziţia a II-a, în timp ce piciorul de bază

se întinde. La fel se execută întinderea piciorului înainte sau înapoi, folosind la

readucerea piciorului cele trei aspecte de sur le coup-de-pied. La revenirea

piciorului activ din întindere, vârful întins alunecă pe podea, până când ajunge 41

Gimnastica ritmica

la piciorul de bază; genunchiul se află mereu într-o atitudine deschisă. Mişcarea

se poate executa şi en l'air, adică piciorul se ridică în una din direcţiile dorite la

o înălţime de 45° sau 90°.

Battement frappé

Battement frappé se execută în măsura de 2/4. Pentru a învăţa mişcarea

battement frappe trebuie să fie predate, în prealabil, cele trei aspecte de sur le

coup-de-pied (aşezarea piciorului activ înaintea sau înapoia gleznei piciorului

de sprijin), şi anume:

1. Piciorul de sprijin este deschis, cu genunchiul întins, iar piciorul activ

cu genunchiul îndoit în atitudine deschisă (lateral), îmbrăţişează înainte

piciorul de bază, cu vârful întins la maxim.

2. Piciorul de sprijin se află ca în prima variantă, iar laba piciorului activ

este aşezată înaintea gambei piciorului de sprijin (lipită de el) puţin mai

sus decât în prima formă; vârful întins la maxim şi genunchiul în

atitudine deschisă.

3. Piciorul de sprijin se află ca în variantele 1 şi 2, iar piciorul activ este

aşezat înapoia glenzei piciorului de sprijin, cu călcâiul lipit de el, la

aceeaşi înălţime ca în prima variantă; vârful întins şi genunchiul deschis

lateral.

Când mişcarea este bine însuşită, întinderea piciorului activ se face la o

înălţime de 45°; accentul rămâne tot la deschidere, iar atingerea piciorului de

bază este executată cu o bătaie elastică; genunchiul şi coapsa rămân nemişcate,

adică se lucrează numai din gamba şi laba piciorului. Battement frappé se

execută şi pe demi-pointe (pe vârf).

42

Gimnastica ritmica

Cambré

Cambré - urile sunt îndoiri ale trunchiului în toate direcţiile; ele dezvoltă

mobilitatea coloanei vertebrale, mobilitate de care depinde corectitudinea

elementelor din Gimnastica Ritmică. Ele se execută într-un tempo lent, pe

măsura de 3/4 sau 4/4. Pe două măsuri se execută aplecarea înapoi, fără

ridicarea sau deplasarea umerilor şi pe două măsuri se efectuează revenirea în

poziţia iniţială. Această mişcare se mai poate efectua, astfel: pe cele două

acorduri de pregătire se execută un battement tendu înapoi, după care se

execută cambre-ul; la repetarea mişcării se schimbă piciorul care execută

battement tendu. Acelaşi exerciţiu se poate executa şi cu un braţ ridicat la

poziţia a III-a, iar aplecarea trunchiului se va face în direcţia opusă braţului

ridicat; capul se întoarce în direcţia în care se apleacă corpul, iar braţul,

menţinând poziţia, se deplasează împreună cu trunchiul în direcţia aplecării.

43

Gimnastica ritmica

Adaggio

Adaggio trebuie construit ţinându-se seama de posibilităţile executantelor

şi de materia studiată de acestea. Deoarece, la început nu au suficientă

stabilitate, se recomandă folosirea unei combinaţii care să nu conţină mai mult

de două poziţii pe acelaşi picior. La avansaţi, se pot lega două poziţii

consecutive pe acelaşi picior prin procedeele passé sau porté. Schimbarea

piciorului de sprijin se poate face fie prin pas în poziţia a II-a sau a IV-a, fie

prin pas de bourré sau temps lié. Treptat, în anii următori se introduc: grand

plié, demi-plié în poze mari, relevé, mişcări de rotaţie, fouetté, etc. Trebuie

subliniată importanţa pe care o are adaggio în antrenament, deoarece el

dezvoltă în mare măsură sistemul muscular, forţa şi echilibrul.

Allégro

Allégro este constituit, în general, din câteva combinaţii de sărituri care nu

trebuie să depăşească 16-32 de măsuri. De obicei, allegro este alcătuit astfel:

1. combinaţii de sărituri mici, ca de exemplu: changement de pieds,

echappe, jete, sissonne simplu, essemble;

2. combinaţii de sărituri mijlocii: sissonne fondu, sissonne ouverte,

sissonne fermee, pas de chat;

3. combinaţii de sărituri mari: grand essemble, grand jete, tour en l'air.

Arabesque

În practică întâlnim patru forme de arabesque, şi anume:

Arabesque I - se execută în măsura de 3/4; gimnasta stă în poziţia I sau a V-a

cu piciorul drept înainte, en face şi execută o mişcare pregătitoare,

deschizând piciorul stâng lateral cu un battement tendu; braţele se ridică

44

Gimnastica ritmica

în poziţia I, apoi corpul se întoarce spre dreapta, fǎră să se desprindă

vârful piciorului de pe sol; braţele se deschid întinse cu palmele în jos,

dreptul înainte şi stângul lateral. Mişcarea se repetă şi la stânga,

deschizând piciorul drept lateral cu battement tendu. Întoarcerea corpului

se execută printr-o mişcare de ridicare a călcâiului piciorului de bază.

Arabesque II - mişcarea picioarelor şi atitudinea corpului rămân aceleaşi, ca şi

la arabesque I, dar braţele vor avea o altă poziţie. Braţul corespunzător

piciorului întins înapoi, se va duce întins înainte spre punctul 2, iar

celălalt braţ se duce înapoi-jos spre punctul 6.

Arabesque III - piciorul drept înainte spre punctul 8, piciorul stâng întins spre

punctul 4; braţul corespunzător piciorului stâng se ridică spre punctul 8,

celălalt braţ este întins lateral. Mişcarea poate fi executată şi cu piciorul

stâng înainte, spre punctul 2.

Arabesque IV - poziţia picioarelor este aceeaşi ca la arabesque III, dar braţul

opus piciorului întins înapoi, se duce înainte spre punctul 8 respectiv

punctul 2,iar celălalt braţ este întins înapoi-jos spre punctul 4-respectiv 6.

Attitude

45

Gimnastica ritmica

Pentru executarea corectă a acestei poziţii, este necesară studierea attitude-

ului la bară; cu faţa la bară, piciorul activ se aşează sur le coup-de-pied înapoi,

cu genunchiul în atitudine deschisă; menţinând acest unghi de deschidere a

genunchiului, piciorul se ridică la 90°, fǎră să cadă genunchiul. Trebuie mult

insistat ca prin ridicarea piciorului să nu se ia o altă direcţie decât cea corectă

pentru întinderea înapoi. Trunchiul rămâne drept şi încordat.

După ce s-a fixat poza cu ambele mâini la bară, se poate trece la executarea

ei cu o mână la bară; în acest caz, braţul liber se ridică în poziţia a IIIa simultan

cu ridicarea piciorului. La mijlocul sălii, attitude se execută effacé sau croisé,

braţele ridicându-se prin poziţia I în poziţia a V-a, concomitent cu ridicarea

piciorului. Trunchiul rămâne încordat şi uşor aplecat înainte. Când echilibrul

este stabil se execută attitude cu ridicare pe demi-poiute.

Tirbouchon

Această poziţie este denumită şi attitude înainte şi o obţinem dacă în

poziţia croisé, ridicăm piciorul îndoit la 90°.

Toate poziţiile se studiază întâi cu ridicarea piciorului la 45°; după ce

executantele au obţinut o ţinută corectă şi echilibrul necesar, se ridică piciorul

la 90° iar mai târziu, se pot introduce demi-pointe, demi-plié-uri, etc. 46

Gimnastica ritmica

Sărituri mici

Sauté - Se execută pe măsura de 2/4. Gimnasta stă în poziţia I, în demi-plié şi

execută o săritură dreaptă, menţinând poziţia I (în timpul săriturii), iar

genunchii şi vârfurile întinse la maxim. Este important ca demi-plié-ul să

fie adânc, iar înainte de săritură, să nu se facă o flexie în plus pentru elan.

Sauté se execută şi în poziţia a II-a sau în poziţia a V-a. Braţele la sauté

sunt în poziţia pregătitoare.

Changement de pieds - Se execută în măsura de 2/4. Eleva stând în poziţia a V-

a, cu piciorul drept înainte, execută din demi-plié un relevé, cu genunchii

întinşi la maxim, păstrând poziţia a V-a şi apoi revenind în poziţia

47

Gimnastica ritmica

iniţială. Când mişcarea a fost bine însuşită, la ridicarea din demi-plié, se

execută o săritură în timpul căreia picioarele se schimbă în aer în poziţia

a V-a.

Echappé - (măsura 2/4) - Această mişcare se compune din două sărituri: prima

din poziţia a V-a în poziţia a II-a şi a doua din poziţia a II-a în poziţia a

V-a. Din poziţia a V-a se execută din demi-plié o săritură cu genunchii şi

vârfurile întinse, deschizând în aer poziţia a II-a pe auftakt; urmează

aterizarea pe vârf şi apoi pe toată talpa în poziţia a II-a, în demi-plié; în

continuare se execută o săritură dreaptă păstrând picioarele în poziţia a

II-a în aer, iar revenirea de pe vârf pe toată talpa se face în poziţia a V-a

în demi-plié.

Pas de chat - Executanta se aşează în poziţia a V-a cu piciorul stâng înainte; se

execută un demi-plié pe piciorul stâng, piciorul drept îndoit se aruncă

înapoi la o înălţime de 45°; executând o săritură pe stângul îl aruncă şi pe

acesta înapoi, la aceeaşi înălţime iar aterizarea se face pe piciorul drept.

Cu toate că picioarele se aruncă spre înapoi, corpului trebuie să i se

imprime o mişcare spre înainte, deoarece această

48

Gimnastica ritmica

săritură se face cu deplasare. Această săritură, specific feminină, mai

prezintă o formă în care picioarele nu se aruncă spre înapoi, ci se ridică

pe rând într-un passé mai coborât, cu aceeaşi săritură de pe un picior pe

celălalt.

Sissonne - Este o săritură ce se execută întotdeauna cu deplasare. În sissonne,

piciorul se deschide în timpul săriturii într-una din cele 3 direcţii posibile

(înainte, lateral, înapoi) şi este întins la maxim, rămânând în această

poziţie până în momentul aterizării. La revenire, nu se admite nici o

săritură suplimentară pe piciorul de bază şi nici piciorul care a fost ridicat

să nu coboare mai jos de nivelul iniţial. Se pleacă din demi-plié şi se

aterizează tot în demi-plié.

Grand jeté - Această săritură este întotdeauna precedată de un pas de elan, ca:

glissade, jeté mic, chassé, etc. Grand jeté-ul este o săritură mare care

trebuie să fie caracterizată nu numai prin înălţime, ci si prin lungime; în

timpul săriturii picioarele se deschid în sfoară anteroposterioară sau

laterală. Grand jeté-ul se învaţă descompunându-l în principalele sale

elemente constitutive: bătaie, săritură şi aterizare. Odată învăţate toate

fazele mişcării, putem trece la executarea ei pe o singură măsură de 3/4,

având grijă ca desprinderea de pe sol să coincidă cu timpul 1 al măsurii.

49

Gimnastica ritmica

Rotaţii

Chaines - Această mişcare este o înlănţuire de întoarceri rapide, care se

execută fǎră întrerupere. Acest exerciţiu cere o pregătire tehnică foarte

bună, care se obţine şi prin aplicarea tempo-ului foarte rar la început; se

execută un pas mic cu piciorul drept în direcţia dorită concomitent cu o

întoarcere de 180’, apoi piciorul stâng se apropie de cel drept pe vârfuri,

înaintând în aceeaşi direcţie şi executând a doua jumătate de întoarcere.

Picioarele sunt întinse şi foarte apropiate. Mişcarea braţelor şi menţinerea

verticalităţii corpului au o importanţă deosebită în însuşirea corectă a

acestor întoarceri.

Soutenu en tournant - Se execută un battement soutenu lateral cu piciorul

drept, se închide poziţia a V-a înainte, urmează o întoarcere de 180’ spre

stânga şi piciorul drept se deschide din nou lateral; apoi închide poziţia a

V-a înainte, după care se execută a doua jumătate de întoarcere, tot spre

stânga. După însuşirea corectă a mişcării descrise mai sus, soutenu en

50

Gimnastica ritmica

toumant se execută cu o întoarcere completă. Prin deschiderea lateral a

piciorului stâng vom obţine tour spre dreapta. Braţele se duc din poziţie

pregătitoare în poziţia a II-a şi apoi revin în poziţie pregătitoare în timpul

întoarcerii.

Piruete - La început se învaţă preparaţia, din poziţia a IV-a, fiind mai uşoară

decât cea din poziţia a V-a. Învăţarea piruetei se face descompus, astfel:

fără rotaţie - din poziţia a IV -a se execută o ridicare pe vârf a piciorului

stâng, concomitent piciorul drept se aşează sur le coup-de-pied sau în altă

poziţie (passé, attitude, arabesque, tirbouchon, etc.), fără să se execute

rotaţia. Acest lucru este necesar pentru ca eleva să înveţe să plaseze

corect greutatea corpului pe piciorul de bază. Se trece apoi la învăţarea

întoarcerii de un sfert, apoi jumătate şi mai târziu o turaţie completă

(360’). Braţele sunt în poziţia a IV-a în timpul preparaţiei şi în poziţia I

sau a III-a în timpul piruetei. Un rol deosebit de important îl are mişcarea

capului, care ajută mult la executarea întoarcerii; capul rămâne la început

în urma corpului, iar apoi îl depăşeşte. Piruetele se pot executa en dehors

(înafară) sau en dedans (înăuntru).

51

Gimnastica ritmica

52

Gimnastica ritmica

Acompaniamentul muzical

Necesitatea de mişcare se naşte odatã cu omul. Organismului feminin

sãnãtos nu îi sunt suficiente mişcãrile naturale, ci doreşte mai mult. Femeia

vrea sã fie frumoasã, nu numai ca înfãţişare exterioarã, ci şi în mişcare. Sã

observãm numai copiii: ascultând muzicã, încep sã execute diferite mişcãri,

bãieţii executã paşi pe loc, bat din palme sau din picioare în ritmul muzicii;

fetiţele însã îşi mişcã corpul pe ritmul muzicii, fac paşi graţioşi, pentru

distracţia proprie sau a altora.

Dintre impresiile cu influienţe asupra omului sunetul muzical are o

mare importanţã: dacã acesta este plãcut ne umple de bucurie, dacã este

melancolic, ne întristeazã. Acultând muzicã, reacţionãm involuntar. Când

forma de manifestare a reacţiei este mişcarea, mai ales mişcarea cu cerinţe

estetice, organizatã, coordonatã, având ca scop obţinerea unei performanţe

sportive, putem vorbi despre armonia mişcãrii cu muzica. Aceasta este

cerinţa de bazã a gimnasticii ritmice, ramurã de sport specific femininã.

Regulamentul de concurs apreciazã separat armonia dintre mişcãri şi

muzicã. Deci, pentru a alcãtui un exerciţiu bun sunt indispensabile anumite

cunoştinţe muzicale.

Cum este şi firesc, în aceastã ramurã nu acompaniamentul muzical

trebuie sã aibã rolul primordial. Aşa cum compunerea exerciţiilor se supune

unor anumite cerinţe ale regulamentului elaborat de Comisia internaţionalã

de gimnasticã ritmicã, tot aşa şi compunerea muzicii are reguli elaborate de

secole, pe care trebuie sã le cunoaştem şi sã le respectãm.

53

Gimnastica ritmica

Limbajul gimnasticii ritmice trebuie adus la un numitor comun cu

limbajul clasic al muzicii, dacã vrem ca în exerciţii sã se oglindeascã

unitatea armonicã a mişcãrii cu muzica.

În materialul de faţã am adunat şi sistematizat acele cunoştinţe muzicale

de bazã care sunt necesare în predarea mişcãrilor şi în alcãtuirea exerciţiilor.

Sã-l denumim deci ABC – ul acompaniamentului muzical.

Sunetul muzical este, de fapt, o mişcare de vibraţie. Dacã o forţã

oarecare acţioneazã asupra unui corp elastic aflat în stare de repaus, atunci

corpul începe sã vibreze şi devine sursã de sunet. Este nevoie de prezenţa

unui anumit mediu care sã preia aceastã vibraţie şi sub forma unei mişcãri în

undã sã o transmitã timpanelor noastre, care preiau aceastã excitaţie

exterioarã şi în cazul unei excitaţii de tãrie corespunzãtoare sã o transmitã la

scoarţa cerebralã, care recepţioneazã sunetul. Acest sunet, aceastã vibraţie

poate fi, dupã regularitate, zgomot sau sunet muzical. Sunetul se propagã de

la izvorul lui în toate direcţiile spaţiului. Deci, sunetul muzical ia naştere din

mişcare, se propagã prin mişcare şi ajutã la perfecţionarea mişcãrii umane

frumoase.

Sunetul muzical are patru proprietãţi: înãlţime, culoare, intensitate şi

duratã. Toate acestea au influienţã asupra omului în mişcare.

Înălţimea sunetului

În ceea ce priveşte mişcarea, şirul de sunete adânci, misterios

curgãtoare, au o altã influenţã asupra omului decât sunetele înalte, jucãuşe.

Sunetele joase îndeamnã la mişcãri cu caracter grav, cele înalte dicteazã

uşurinţã, ridicarea de pe sol. Omul, ascultând o melodie compusã din sunete

înalte, simte dorinţa de a zbura.

54

Gimnastica ritmica

Diferenţa dintre înãlţimea sunetelor trebuie exprimatã prin mişcare. Ar

fi contradictorie o mişcare joasã, greoaie, executatã pe sunete înalte, ca un

şir de mişcãri înãţãtoare, moi, uşoare executate pe muzicã grava.

Culoarea sunetului

Aceastã proprietate, culoarea, face posibilã sesizarea deosebirii dintre

vocea omeneascã şi sunetul instrumentelor muzicale. Dar urechea poate

deosebi şi nuanţe mai fine. De exemplu,, o persoanã competentã ascultând o

lucrare orchestralã, fãrã sã priveascã, fãrã sã fie de faţã la concert, poate

deosebi instrumentele muzicale care cântã în acelaşi timp. De multe ori

judecãm oamenii şi îi considerãm simpatici sau antipatici, dupã vocea lor.

Şi mişcarea are culoare. De exemplu, acelaşi exerciţiu impus este

executat de fiecare gimnastã ca un alt colorit. Coloritul diferit al mişcãrii

rezultã din: concepţia tehnicã, pregãtirea tehnicã, structura corporalã, gradul

de dezvoltare a calitãţilor motrice, etc. Douã gimnaste, cu un nivel de

pregãtire aproximativ egal, pot executa acelaşi exerciţiu impus cu un colorit

atât de diferit, încât i se poate recunoaşte cu uşurinţã personalitatea

fiecãreia. Dacã filmãm exerciţiile a douã gimnaste, apoi le proiectãm,

executantele devin impersonale, dar pot fi recunoscute dupã coloritul

mişcãrilor lor. Desigur, acest lucru nu înseamnã cã în cazul a douã

acompaniamente muzicale diferite (instrumente diferite), coloritul mişcãrii

unei gimnaste va fi diferit. Coloritul mişcãrii este o particularitate

individualã a fiecãrei gimnaste, ca şi culoarea sunetelor emise de

instrumente muzicale sau alte surse de sunete. Deci, culoarea sunetului nu

poate fi transpusã direct în coloritul mişcãrii, dar între acestea douã este

posibilã o influenţã reciprocã. De exemplu, o mişcare executatã pe o muzicã

lipsitã de culoare devine şi ea monotonã, plictisitoare.

55

Gimnastica ritmica

Intensitatea sunetului (dinamica)

O muzicã înceatã trezeşte alte sentimente decât muzica de o mare

intensitate. Ultima poate produce sentiment de teamã sau de înãlţare,

eliberare. Schimbarea intensitãţii sunetelor este dinamica, mişcarea

acomodându-se la aceasta tot prin schimbarea intensitãţii.

Intensitatea sunetului şi dinamica (cuvânt grecesc, dynamism = forţã,

putere) au o mare influenţã asupra mişcãrii. Nuanţele binecunoscute ale

intensitãţii sunetului sunt de origine italianã, care prin prescurtarea

denumirilor au cãpãtat o largã circulaţie internaţionalã:

Cele mai cunoscute sunt urmãtoarele:

piano == încet (p)

mezzoforte == de intensitate mijlocie (mf)

forte == puternic (f)

Valorile lor superlative:

pianissimo == cel mai încet (pp)

fortissimo == cel mai puternic (ff)

crescendo == creşterea gradatã a intensitãţii (>)

descrescendo == descreşterea gradatã a intensitãţii (<)

Dinamica mişcãrii trebuie sã ţinã pasul cu dinamica muzicii. S-ar pãrea

curios dacã am acoperi o muzicã piano cu pas bãtut sau cu sãrituri, ori la

fortissimo cu mişcãri moi, anemice, lipsite de forţã.

Regulamentul gimnasticii ritmice sportive pretinde, cunoştinţe tehnice

multilaterale. Mişcãrile gimnastelor trebuie sã oglindeascã trecerile

dinamice, schimbãrile uneori bruşte. Un exerciţiu executat de la început

pânã la sfârşit cu aceeaşi intesitate este considerat ca fiind greşit.

Durata sunetului

56

Gimnastica ritmica

Durata sunetelor trebuie sã fie în strânsã legãturã cu mişcarea. Pe sunete

prelungite, încete trebuie sã ne mişcãm mai încet, cu mãsurã, iar sunetele

scurte ne îndeamnã la un mers mai vioi, mai rapid.

Cele patru proprietãţi ale sunetului muzical: înãlţimea, culoarea,

intensitatea, durata, constituie cãlãuza mişcãrilor omului, deoarece trezesc

sentimente diferite, stimuleazã trãiri interioare care se exteriorizeazã în

mişcare.

Capitolul II ELEMENTE DE TEHNICĂ CORPORALĂ

Consideraţii generale

57

Gimnastica ritmica

Gimnastica Ritmică - ramură a gimnasticii cu caracter specific feminin -

este considerată ca fiind unul din mijloacele de bază ce pot asigura

perfecţionarea dezvoltării fizice armonioase şi capacităţi motrice specific

feminine.

Este ramura sportivă care foloseşte exerciţii impuse şi liber ales cu

acţionarea obiectelor portative şi în deplină concordanţă cu acompaniamentul

muzical.

Datorită legăturii cu muzica, conţinutul mijloacelor proprii Gimnasticii

Ritmice capătă un pronunţat caracter de dans, mişcările necesitând uşurinţă în

execuţie, expresivitate şi eleganţă.

Elementele din Gimnastica Ritmică au o structură complexă, bazată pe

menţinerea şi deplasarea segmentelor corpului şi a acestuia în întregime cu viteze

şi ritmuri diferite, în poziţii variate, simultan cu acţionarea obiectelor portative.

Continua alternare a contracţiei şi relaxării musculare, prezenţa

acompaniamentului muzical, efortul de mare intensitate, dar de scurtă durată,

sunt caracteristici de bază ale Gimnasticii ritmice.

Marea varietate a mijloacelor folosite, fac din această ramură un mijloc

important al educaţiei fizice şi sportive a tinerelor fete.

Conţinutul motric specific Gimnasticii Ritmice cuprinde o mare varietate

de mişcări sistematizate pe două mari categorii de tehnică:

tehnica corporală - reprezentantă de ansamblul mişcărilor executate cu

corpul gimnastei;

tehnica de acţionare a obiectelor - reprezentată de totalitatea

posibilităţilor de mânuire a acestora.

58

Gimnastica ritmica

Elementele de tehnică corporală sunt sistematizate de specialitate pe şapte

grupe:

I. Deplasări ale centrului de greutate pe orizontală şi

verticală.

II. Mişcări realizate prin acţiune condusă.

III. Mişcări realizate din inerţie.

IV. Consolidări ale echilibrului corpului în poziţii diferite.

V. Rotaţii ale corpului în jurul axului vertical.

VI. Proiectări ale corpului în spaţiu.

VII. Rotări ale corpului în axe şi planuri diferite.

(A. Luca, 1999)

II. 1 Deplasări ale centrului de greutate pe orizontală şi verticală

Deplasările se realizează prin variante de paşi şi alergare. Elementele din

cadrul acestei grupe se caracterizează prin dinamism spaţio-temporal şi ritm.

Execuţia corectă a variantelor de paşi solicită o bună coordonare neuro -

musculară, echilibru, orientare în spaţiu şi supleţe.

A. Paşi ritmici specifici de mers şi alergare

1. Pasul uşor.

Se execută pe vârfuri, cu genunchii uşor îndoiţi, cu braţele susţinute lateral

şi cu abdomenul bine tras. Deplasarea înainte sau înapoi cu paşi mici trebuie

realizată fără încordare, lin, cu aspect de plutire, de unde vine şi denumirea de

"pas uşor".

2. Pasul ascuţit

59

Gimnastica ritmica

Din stând pe un picior, celălalt sprijinit înainte pe vârf şi îndoit din

articulaţia genunchiului; se trece greutatea pe piciorul dinainte, iar piciorul

dinapoi se duce înainte sprijinit pe vârf şi îndoit.

Pasul ascuţit poate avea şi o a doua variantă, în care ambele picioare sunt

întinse.

În timpul executării pasului ascuţit, braţele pot fi susţinute lateral sau pot

avea diferite poziţii (de exemplu un braţ înainte, celălalt lateral; un braţ înainte,

celălalt înapoi; ambele braţe sus; etc.).

Pasul ascuţit poate fi executat pe anumite piese muzicale scrise în măsurile

de 2/4 şi 4/4. Un pas ascuţit corespunde unei note muzicale cu valoare de

pătrime.

3. Pas arcuit

Din stând pe vârfuri, se execută un pas înainte, după care, urmează flexia

ambilor genunchi odată cu trecerea greutăţii pe piciorul dinainte (acesta

coborând pe toată talpa) şi ridicarea piciorului dinapoi la nivelul gambei; pasul

ascuţit se continuă cu întinderea simultană a genunchilor şi revenire la poziţia

iniţială, în stând pe vârfuri.

Îndoirea şi întinderea articulaţiilor, adică arcuirea, este condusă de piciorul

care păşeşte, iar corpul îşi păstrează verticalitatea.

Braţele pot avea diferite poziţii: îndoite cu mâinile pe şolduri, lateral sus;

un braţ lateral, celălalt jos; un braţ înainte, celălalt sus sau lateral; etc.

Pentru redarea acestui pas, se folosesc piese muzicale în măsurile 2/4 şi /4.

Pe o notă cu valoare de pătrime sau pe 2 note cu valoare de optime se execută

îndoirea genunchilor şi pe aceleaşi valori de note se efectuează întinderea

acestora.

4. Pas înalt

60

Gimnastica ritmica

Din stând, pas înainte cu un picior, balansând celălalt picior dinapoi spre

înainte, finalizând cu poziţia attitudé înainte (piciorul îndoit la unghi obtuz).

Braţul opus piciorului ridicat se duce înainte, celălalt lateral, iar trunchiul este

uşor înclinat înapoi.

Se execută pe măsură de 2/4, 4/4 şi 3/4 şi au valoare muzicală de doime (un

pas pe 2 timpi muzicali).

5. Pas fandat

Din stând, pas mare înainte cu un picior, trecerea greutăţi pe piciorul care a

efectuat păşirea, odată cu îndoirea acestuia. Piciorul dinapoi este sprijinit pe

vârf, iar braţele pot avea diferite poziţii; lateral; sus; un braţ înainte, celălalt

lateral; un braţ sus, celălalt lateral; etc.

Un pas fandat corespunde unei note muzicale cu valoarea de doime (2 timpi).

Pasul fandat se poate executa şi lateral. De exemplu: din stând cu umărul

drept orientat pe direcţia de deplasare se execută o fandare laterală pe piciorul

drept, urmează o întoarcere la 180° spre dreapta şi revenire în stând. Se

continuă cu fandare laterală pe piciorul stâng şi întoarcere 180° spre stânga.

În stadiul de învăţare braţele pot fi îndoite cu mâinile pe şolduri, iar pentru

consolidare sau perfecţionare ele pot avea diferite poziţii.

B. Paşii de:

alergare uşoară;

alergare ascuţită;

alergare arcuită;

alergare înaltă;

alergare fandată se execută cu oscilaţii crescute pe verticală, datorită

fazei de zbor şi au aceeaşi structură cu cea a paşilor de mers descrişi mai

sus.

61

Gimnastica ritmica

C. Paşi de dans

1. Pas săltat

Din stând; pas înainte cu un picior şi balansul celuilalt îndoit înainte, la un

unghi de 45°, cu o uşoară desprindere. Pasul săltat are caracter vesel, jucăuş şi

se execută pe note cu valori de pătrime (1 pas - 1 pătrime). Piesele muzicale

folosite sunt cele scrise în măsurile 2/4 şi 4/4.

Braţul opus piciorului ridicat este dus înainte, iar celălalt poate avea

diferite poziţii; lateral, înapoi-jos, înapoi-sus, etc.

2. Pas de galop

Din stând cu un picior sprijinit înainte pe vârf: se execută o îndoire a

genunchilor, desprindere şi apropierea piciorului dinapoi de cel dinainte; în

faza de zbor picioarele sunt apropiate şi întinse, iar aterizarea se face pe

piciorul dinapoi.

Pasul de galop poate fi executat şi lateral sau înapoi.

Piesele muzicale de "galop" sunt ritmate şi sunt în măsura muzicală de 2/4.

3. Pas de polcă

62

Gimnastica ritmica

Din stând cu un picior întins înainte; se execută o săltare, cu ridicarea

piciorului de dinainte la 45°; aterizare pe piciorul dinapoi şi efectuarea unui pas

schimbat. Se execută mişcarea, în continuare, cu celălalt picior.

Pasul de polcă poate fi executat şi înapoi sau lateral.

Piesa muzicală este scrisă în măsura 2/4 - polcă - şi are caracter vioi. Un

pas de polcă corespunde unei note muzicale cu valoare de doime.

4. Pas de vals

Este alcătuit din trei paşi; din stând se execută un pas mare înainte cu o

uşoară îndoire a genunchiului şi trecerea treptată a greutăţii pe el, urmat de 2

paşi mici pe vârfuri. Următorul pas de vals se execută cu celălalt picior.

Pasul de vals se execută şi înapoi, cu întoarcere de 180° sau lateral.

Un pas de vals se execută pe o măsură de 3/4 (fiecare din paşii componenţi

se execută pe câte o pătrime).

În stadiul de învăţare, primul pas poate fi marcată printr-o bătaie din palme,

iar la următorii doi paşi braţele se deschid lateral.

În stadiul de consolidare şi perfecţionare braţele pot efectua balansuri în arc

de cerc în diferite planuri: sagital, orizontal, frontal.

63

Gimnastica ritmica

Indicaţii metodice

Deplasările se predau în lecţiile de gimnastică, în paralel cu mişcările

conduse (ridicări, coborâri, duceri, etc) la nivelul trenului superior.

Paşii de deplasare pot constitui teme de lecţii la început, în stadiul de

învăţare, iar pentru consolidare şi perfecţionare se exersează în veriga a 2-a - de

pregătire a organismului pentru efort. Cu excepţia verigilor 1 şi 8, paşii de

deplasare se pot folosi şi pe parcursul celorlalte verigi, în funcţie de obiectivele

urmărite.

Metodica învăţării variaţiilor de paşi;

teme ritmice şi jocuri muzicale pentru însuşirea măsurii muzicale,

ritmului şi valorilor notelor pe care se execută pasul respectiv;

însuşirea separată a unor poziţii ale piciorului oscilant, a braţelor sau

trunchiului, caracteristice pasului;

însuşirea deplasării prin paşii respectivi;

64

Gimnastica ritmica

executarea pasului simultan cu mişcările de braţe corespunzătoare;

repetarea paşilor însuşiţi în combinaţii de paşi, individual, pe perechi, în

diferite formaţii;

exersarea unei structuri care să cuprindă paşii învăţaţi şi alte grupe de

mişcări.

II. 2 Mişcări realizate prin acţiune condusă

În această categorie intră diferite acţiuni la nivelul trenului superior (gât,

braţe, trunchi) şi inferior şi anume; duceri, ridicări, coborâri, flexii, extensii,

răsuciri, aplecări, îndoiri, etc.(fig. 1)

Acţiunile pot fi executate simultan, simetric sau asimetric, succesiv sau

alternativ.

Mişcările conduse au o valoare deosebită în formarea bazelor generale ale

mişcării.

În lecţia de educaţie fizică se folosesc ca mijloace pentru: prelucrarea

analitică a aparatului locomotor (veriga a III-a), dezvoltarea mobilităţii

articulare şi elasticităţii musculare şi în dezvoltarea fizică armonioasă.

Indicaţii metodice

Succesiunea predării mişcărilor conduse:

Membre superioare

acţiunea izolată a unui braţ;

acţiunea simultană, simetrică a ambelor braţe;

acţiune alternativă;

acţiune succesivă;

acţiune asimetrică simultană;

combinaţii.

65

Gimnastica ritmica

Membre inferioare

din aşezat, culcat: acţiuni izolate la nivelul unui membru;

din aceleaşi poziţii, acţiuni alternative;

aceleaşi acţiuni din poziţii înalte.

Grand battement din poziţia culcat

Grand battement din poziţia culcat lateral

66

Gimnastica ritmica

Grand battement din poziţia culcat facial

Trunchi

se începe cu aplecarea înainte, îndoirea înainte, lateral, extensia şi apoi

răsucirea;

mişcarea trunchiului simultan cu mişcarea braţelor.

Succesiunea planurilor în care se învaţă mişcarea este:

plan sagital;

plan frontal;

plan orizontal;

67

Gimnastica ritmica

Mişcările pot fi:

semicirculare - în arc;

circulare - rotări;

în formă de opt.

La început mişcările se execută lent în 4 timpi, apoi în 2 timpi şi 1 timp.

68

Gimnastica ritmica

II.3 Mişcări realizate din inerţie - balansuri şi valuri

Balansurile sau pendulările sunt mişcări care necesită: mobilitate articulară,

elasticitate musculară, coordonare neuro-musculară şi capacitate de a menţine

echilibrul corpului în diferite poziţii de sprijin.

Un balans corect executat din punct de vedere tehnic cuprinde: poziţia

iniţială cu "încordarea" grupelor musculare implicate - pendularea segmentelor

prin "relaxare reflexă" şi poziţia finală - prin "contracţia" grupelor musculare.

Mişcările de balans se efectuează în diferite planuri şi direcţii, constituind

uneori mişcări de elan sau de creştere a complexităţii altor elemente tehnice.

Balansurile se pot executa:

pe segmente;

balans de braţe;

balans de trunchi;

balans de picioare;

cu întreg corpul:69

Gimnastica ritmica

cu impuls transmis pe verticală;

cu impuls transmis pe orizontală.

Balansul de braţe se execută în plan:

sagital;

frontal;

orizontal.

sub formă de:

arc;

cerc;

opt.

cu un braţ sau ambele braţe:

simultan;

alternativ.

Balansul în arc de cerc - acest balans are aspect de pendulare şi se execută în

toate cele 3 planuri, simultan sau alternativ, simetric sau asimetric.

Balans în cerc - este o mişcare circulară ce se poate executa în toate planurile,

simultan sau alternativ.

Balans în formă de opt - descrie 2 cercuri legate de dimensiuni diferite, sub

forma cifrei 8, în plan sagital şi frontal, cu un braţ sau cu ambele, simultan,

paralel sau în direcţie opusă.

70

Gimnastica ritmica

Balansul de picioare - sunt mişcări de pendulare ale piciorului liber şi rezultă

din contracţia scurtă şi puternică a coapsei. Se execută cu genunchiul îndoit sau

întins; în plan sagital sau frontal; sub formă de arc, cerc şi opt.

Balansul de trunchi - este o mişcare complexă care cuprinde şi alte mişcări

complementare (arcuiri, extensii, balansuri de braţe). Se execută în plan sagital

în formă de arc şi în planurile frontal şi orizontal în formă de arc şi cerc.

Balans cu întregul corp - mişcarea are aspectul unui val de trunchi executat

rapid. Acest balans începe cu un impuls de jos în sus, printr-o îndoire şi

întindere din articulaţia gleznelor şi genunchilor, care se transmite apoi

întregului corp.

71

Gimnastica ritmica

Indicaţii metodice

Balansurile fiind mişcări de mare amplitudine, necesită dezvoltarea

mobilităţii articulare mai ales coxo-femurală şi a coloanei vertebrale în plan

posterior şi anterior.

Balansurile de braţe fiind uşoare vor preceda însuşirea celor de picioare şi

de trunchi.

Balansurile de trunchi se execută din poziţii cu o bază mare de susţinere

(stând depărtat, pe genunchi).

Balansurile de picioare necesită un echilibru mare. Însuşirea lor se va face

la început cu sprijin la bara de perete sau cu partener, după care se vor executa

cu amplitudine mărită, dar în mod gradat.

Valuri

Valurile sunt mişcări caracteristice gimnasticii ritmice. Exerciţiile în formă

de val conferă mişcării un aspect lin, curgător şi se caracterizează prin:

amplitudine şi elasticitate. Valul este un exerciţiu complex care contribuie la

dezvoltarea forţei musculare, a echilibrului, a mobilităţi (mai ales la nivelul

coloanei vertebrale) şi dezvoltă capacitatea de coordonare a mişcărilor

corpului.

Mişcările sub formă de val se pot executa astfel:

pe segmente:

val de braţe;

val de trunchi;

cu întregul corp:

val înainte;

val lateral;

72

Gimnastica ritmica

val înapoi.

Val de braţe - stând cu braţele lateral: ridicarea uşoară a braţelor îndoite

(rotunjite), apoi antebraţele şi mâinile coboară lin. În continuare, braţele

coboară încet, iar antebraţele şi mâinile se ridică. Mişcarea trebuie să fie

continuă şi succesivă.

Valul de braţe se poate executa cu un braţ sau ambele, înainte şi lateral.

Valul cu ambele braţe poate fi executat simultan sau succesiv (în timp ce

un braţ se ridică celălalt coboară).

Val de trunchi - din stând cu spatele rotunjit, capul aplecat înainte cu bărbia

în piept, braţele înainte uşor rotunjite şi în prelungirea trunchiului: se proiectează

pieptul înainte cu extensie mare în regiunea toracală simultan cu rotirea braţelor

dinainte-înapoi-sus. Se revine la poziţia iniţială cu spatele rotunjit. Valul de trunchi

se poate executa şi înapoi sau de pe genunchi, pe călcâie aşezat.

73

Gimnastica ritmica

Val de corp

Din aceeaşi poziţie iniţială ca la valul de trunchi, se execută o ridicare pe

vârfuri odată cu mişcarea succesivă de ducere înainte a genunchilor şi

coapselor şi redresarea uşoară a trunchiului. În continuare, bazinul se duce

înainte simultan cu extensia mare a trunchiului şi capului, genunchii îndoindu-

se treptat. Urmează revenirea trunchiului şi capului la verticală cu braţele sus,

în stând pe vârfuri.

Braţele pot efectua diferite mişcări: balans în arc, cerc sau opt sagital, cu un

braţ înainte, celălalt înapoi.

Valul de corp se poate finaliza în diferite poziţii de echilibru sau se poate

continua cu alte mişcări: balans, săritură, piruetă, diferiţi paşi.

Valul de corp se poate executa şi înapoi, lateral, cu întoarcere şi fără

întoarcere.

74

Gimnastica ritmica

Indicaţii metodice

În metodica învăţării valului de braţe se va insista asupra dezvoltării

mobilităţii mâinii (a poigné-ului):

apăsarea reciprocă a palmelor lipite faţă în faţă cu antebraţele la

orizontală şi coatele lateral;

aceeaşi mişcare, dar numai cu degetele;

închiderea şi deschiderea pumnului prin întinderea pe rând a

articulaţiilor. (fig. 9)

Valul de corp începe cu:

1 - învăţarea separată a părţilor componente ale valului;

2 - executarea valului cu sprijin din poziţii de plecare cu o bază mare de

susţinere;

75

Gimnastica ritmica

3 - executarea valului cu sprijin la bara de perete, pentru asigurarea

menţinerii echilibrului: cu ambele mâini, cu o mână şi apoi fără sprijin.

II.4 Consolidări ale echilibrului corpului în poziţii diferite

Exerciţiile de echilibru impun o coordonare perfectă a activităţi marilor

grupe musculare, o concentrare a atenţiei şi chiar un efort volitiv intens,

deoarece păstrarea stabilităţii corpului se realizează în condiţii de sprijin redus

sau de schimbare a poziţiei centrului de greutate al corpului faţă de sprijin.

Exerciţiile de echilibru se împart în 2 categorii:

1. exerciţii statice - poziţii menţinute;

2. exerciţii dinamice - treceri dintr-o poziţie în alta.

Exerciţii statice

Stând.

pe vârfuri:

cu genunchii: întinşi, îndoiţi;

cu picioarele: apropiate, depărtate.

Aceste elemente se pot executa cu diferite poziţii şi mişcări de braţe şi de

trunchi.

Stând

pe un picior

pe toată talpa;

pe vârf.

a) cu piciorul liber întins în diferite direcţii:

înainte

lateral (a la seconde);

înapoi (arabesque); 76

Gimnastica ritmica

b) cu piciorul de sprijin îndoit;

c) cu piciorul liber îndoit, sprijinit:

cu vârful pe partea internă a genunchiului piciorului de bază, genunchiul

orientat înainte (passé înainte) sau lateral (passé lateral);

cu gamba înapoi, genunchii apropiaţi;

cu vârful piciorului sprijinit pe glezna piciorului de bază şi genunchiul

orientat înainte sau lateral (“sur le coup de pied”);

d) cu piciorul liber îndoit la unghi obtuz:

înainte - tirbouchon;

înapoi - attitude înapoi;

Toate aceste elemente se pot executa cu diferite poziţii şi mişcări de braţe

şi de trunchi.

Pe genunchi

cu gambele ridicate de la sol;

cu trunchiul în poziţie verticală;

cu trunchiul în extensie;

cu diferite poziţii şi mişcări de braţe.

Pe un genunchi

celălalt picior ridicat şi întins: înainte, lateral, înapoi.

Aşezat

cu picioarele întinse, ridicate la 45° de la sol (echer);

cu picioarele îndoite, ridicate de la sol, cu un picior întins, celălalt îndoit.

Se pot executa cu diferite poziţii şi mişcări de braţe.

Exerciţii dinamice

1 - mers pe vârfuri cu diferite poziţii şi mişcări de braţe şi de trunchi;77

Gimnastica ritmica

2 - pas pe vârful unui picior (piqué), cu piciorul liber în diferite poziţii;

3 - cu ridicare pe vârfuri (relevé);

4 - trecere din poziţii joase de echilibru în poziţii înalte şi invers;

5 - trecerea piciorului liber dintr-o poziţie în alta (din tirbouchon în

attitude înapoi);

6 - echilibru pe piciorul de aterizare după o săritură sau pe piciorul pe

care s-a efectuat o întoarcere sau piruetă.

Indicaţii metodice

În metodica de predare a elementelor cu caracter de echilibru se parcurg

următoarele etape:

1 - uşurarea condiţiilor de echilibru folosind bara de perete;

2 - trecerea treptată la exerciţii fără sprijin micşorându-se şi baza de

susţinere: pe ambele picioare, pe un picior;

3 - coborârea sau ridicarea centrului de greutate faţă de suprafaţa de sprijin

prin trecere pe vârfuri;

4 - executarea elementelor de echilibru static după elemente dinamice:

valuri, sărituri;

5 - executarea elementelor de echilibru în tempo-uri diferite, cu mărirea

duratei de menţinere;

6 - folosirea obiectelor portative.

Locul exerciţiilor de echilibru în cadrul lecţiei de educaţie fizică este în

veriga a IV-a - verigă destinată dezvoltării calităţilor motrice, îndemânare sau

viteză.

Echilibrul fiind o componentă a îndemânării se poate dezvolta în această

verigă prin parcursuri aplicative.

78

Gimnastica ritmica

Exerciţiile de echilibru pot constitui şi teme de lecţii (veriga a V-a). De

exemplu: echilibru attitude, arabesque, etc.

Piesele muzicale folosite pot fi scrise în orice măsură muzicală, dar

tempoul trebuie să fie lent.

II. 5 Rotaţii ale corpului în jurul axului vertical

Întoarcerile şi piruetele sunt exerciţii complexe de rotare a corpului în jurul

axei verticale, folosind o suprafaţă de sprijin redusă.

Într-o întoarcere sau piruetă distingem următoarele faze:

preparaţia (poziţia iniţială);

impulsia sau întoarcerea (rotaţia propriu-zisă);

finalizarea (poziţia finală).

Execuţia tehnică corectă a întoarcerilor şi piruetelor depinde de următorii

factori:

coordonare neuro-musculară, în vederea menţinerii echilibrului corpului;

orientare precisă în spaţiu;

coordonarea mişcărilor de picioare, braţe, trunchi şi cap;

posibilitatea de a îmbina poziţia stabilă a corpului cu mişcarea de rotare;

capacitatea de a folosi inerţia de rotare şi de a o păstra, până la

terminarea mişcării;

capacitatea de a calcula viteza de rotare în aşa fel încât să se poată

executa o oprire corectă.

Întoarcerile - sunt rotaţii mai simple care nu necesită o preparaţie specială

în momentul plecării. Mişcarea de rotaţie este de 90°, 180°, maxim 360° în

jurul axei verticale.

79

Gimnastica ritmica

Întoarceri pe loc

o Pe ambele picioare

Întoarcere prin învăluire. Se execută din poziţia stând pe un picior, celălalt

întins lateral sprijinit pe vârf, braţele lateral. Se trece piciorul din lateral cu pas

încrucişat simultan cu îndoirea uşoară a genunchilor şi coborârea braţelor. Se

execută apoi întoarcerea (180° sau 360°) odată cu întinderea genunchilor şi

ridicarea braţelor, prin încrucişare, sus. La începutul întoarcerii capul rămâne în

urmă, cu privirea peste umăr.

o Întoarceri de pe un picior pe celălalt

Întoarcere cu paşi succesivi:

cu genunchii întinşi;

cu genunchii îndoiţi.

Paşii se execută pe vârfuri (mers uşor) cu braţele în diverse poziţii.

Întoarcere cu pas arcuit. Întoarcerea spre dreapta începe cu piciorul drept,

pe care se execută pasul arcuit înainte prin îndoirea genunchiului. Urmează

ridicarea pe vârful piciorului stâng (genunchiul întins), pe care se continuă

întoarcerea. Aceste întoarceri se pot efectua cu o rotare de 90°, 180° sau 360°.

Braţele pot avea diferite poziţii sau pot efectua diferite mişcări.

Întoarceri înlănţuite (chaines). Reprezintă o formă avansată a întoarcerii cu

paşi succesivi, alcătuită din mai multe rotaţii (de câte 180° fiecare) executate în

acelaşi sens, de pe un picior pe celălalt.

o Întoarceri pe un picior

Întoarcere fouetté. Din stând: pas cu un picior, celălalt întins execută balansul

înainte. În momentul maxim al balansului se execută întoarcerea rapidă de 180°, pe

vârful piciorului de bază. Acţiunea de întoarcere este imprimată în principal de

80

Gimnastica ritmica

bazin. Atât în timpul întoarcerii cât şi în final, piciorul liber se menţine la aceeaşi

înălţime.

o Întoarceri pe genunchi

Întoarcere pe ambii genunchi. Din poziţia pe genunchi, pe călcâie aşezat, cu

spatele rotunjit, braţele înainte în prelungirea trunchiului: odată cu ridicarea de

pe călcâie se execută întoarcerea pe genunchi (180° sau 360°). Braţele se ridică

energic sus şi în timpul întoarcerii, gambele se desprind de pe sol.

Întoarcere de pe un genunchi pe celălalt. Pe un genunchi, celălalt îndoit şi

sprijinit pe vârf înainte: se execută o întoarcere de 180° spre piciorul de bază,

trecându-se printr-o fază intermediară pe ambii genunchi. Întoarcerea se

finalizează pe celălalt genunchi. În timpul întoarcerii braţele pot fi sus sau pot

avea diferite poziţii.

Întoarcerea pe acelaşi genunchi. Piciorul liber poate fi îndoit sau întins în

diferite direcţii, care, împreună cu braţele direcţionează întoarcerea. Este o

întoarcere mai dificilă şi de aceea se învaţă după însuşirea celorlalte întoarceri.

o Întoarcerea din aşezat

Se execută cu ridicarea picioarelor îndoite sau întinse în echer. Impulsul se

realizează de către braţ, fie prin împingere în sol, fie printr-un balans în direcţia

întoarcerii.

81

Gimnastica ritmica

Piruete

Pirueta este mişcarea de rotaţie în jurul axei verticale, care se realizează

printr-o învârtire continuă de cel puţin 360°.

Piruetele se împart astfel:

piruete pe un picior;

piruete pe genunchi;

piruete în aşezat;

piruete pe spate;

piruete în aer (tour-en l'air).

Piruetele pe un picior pot fi executate:

en dehors (în afară) - rotaţia se face în sens opus piciorului de sprijin;

en dedans (înăuntru) - sensul de rotaţie este spre piciorul de sprijin.

Piciorul liber poate fi menţinut în diferite poziţii care dau însăşi denumirea

piruetei.

Pirueta sur le coup-de-pied

Din stând în poziţia a IV-a având braţul opus piciorului dinainte, celălalt

lateral: se execută o îndoire uşoară a genunchilor cu împingere în sol şi ridicare

pe vârful piciorului dinainte, celălalt se aşează îndoit înainte pe gleznă sprijinit.

Întoarcerea se efectuează spre piciorul liber, terminând rotaţia cu piciorul de

bază înainte pe toată talpa, celălalt închizând înapoi poziţia a V-a. Braţele pot fi

susţinute în poziţia I de braţe (înainte) sau în poziţia a III-a (sus). Această

piruetă poate fi executată şi en dedans.

82

Gimnastica ritmica

Pirueta passé

Din poziţia a IV-a (fandare înainte pe un picior), braţele în poziţia a VI-a

(un braţ înainte, celălalt lateral): se execută un impuls cu trecerea greutăţii pe

piciorul dinainte şi ridicare pe vârf, simultan cu ducerea piciorului liber la

passé (vârful piciorului liber sprijinit pe genunchiul piciorului de bază) cu

ducerea braţelor prin lateral, sus. Oprirea se realizează prin coborârea călcâiului

pe sol şi a braţelor lateral. Pirueta se poate executa şi cu passé lateral. Turaţia

poate fi simplă - 360°, dublă - 720°, triplă - 1080° sau chiar mai mult.

Variante la acest tip de piruetă avem:

piruetă passé înainte, cu piciorul de bază îndoit;

piruetă passé înainte sau lateral, cu trunchiul în extensie;

piruetă passé înainte, cu trunchiul aplecat înainte;

piruetă passé lateral, cu trunchiul îndoit lateral;

piruetă cu piciorul liber îndoit, gamba înapoi;

Indicaţii metodice

Predarea întoarcerilor şi piruetelor se face în veriga a V-a - verigă destinată

realizării temelor lecţiei, deoarece efectuarea acestora (mai ales a piruetelor)

necesită o mare concentrare şi un efort fizic ridicat.

Se va pune accent pe dezvoltarea echilibrului, a elasticităţii musculare şi a

mobilităţii articulare.

83

Gimnastica ritmica

În metodica de învăţare a piruetelor se începe cu studierea fazelor

componente în ordinea succesiunii lor, insistându-se în mod special asupra

impulsului cu obţinerea şi păstrarea verticalităţii corpului în timpul rotaţiei.

1. La bara fixă - se vor executa treceri de greutate ale corpului pe piciorul

de bază, plie-uri, releve-uri, menţinerea corpului în echilibru, întoarceri de 90°,

180°, 360°.

2. După această pregătire la bara fixă se va trece la mijlocul sălii, unde se

vor executa întoarcerile în ordinea dificultăţilor, pentru a obţine dezvoltarea

orientării în spaţiu.

3. Exersarea parţială, pentru fiecare parte componentă a piruetei:

preparaţie;

preparaţie şi trecerea în poziţie de echilibru;

piruete cu rotaţie gradată: 90°, 180°, 360°.

Mişcările de rotaţie se efectuează atât pe piciorul drept, cât şi pe piciorul

stâng, iar întoarcerile în ambele sensuri: en dehors şi en dedans.

4. Un rol important, în executarea unei piruete, îl are capul. El rămâne în

poziţia de plecare (înainte), chiar şi după pornirea corpului în mişcare, apoi se

răsuceşte repede şi se termină întoarcerea înaintea corpului.

5. Oprirea din rotaţie se va efectua, la început, prin coborârea piciorului

liber pe sol şi a braţelor lateral; mai târziu, oprirea se va executa în echilibru cu

piciorul de bază îndoit, iar piciorul liber în diferite poziţii.

6. Perfecţionarea lor se realizează prin repetarea lor în condiţii variate, în

diferite combinaţii cu alte elemente corporale ca: balansări, valuri, sărituri sau

cu acţionarea unor obiecte portative.

Acompaniamentul muzical poate fi: în măsura 2/4 - pentru întoarceri şi în

măsura 3/4 pentru piruete.

84

Gimnastica ritmica

II.6 Proiectări ale corpului în spaţiu - sărituri

Săriturile artistice constituie o grupă de mişcări deosebit de importante. Ele

se caracterizează prin: dinamism, amplitudine şi impetuozitate. Săriturile

contribuie la dezvoltarea forţei grupelor musculare ale membrelor inferioare,

vitezei, mobilităţii (în special la nivelul articulaţiei coxo-femurale), echilibrului

şi coordonării mişcărilor. Săriturile au o deosebită importanţă asupra sistemului

osteo-articular şi muscular.

Orice săritură artistică cuprinde 4 faze: elanul, impulsul, zborul şi

aterizarea.

Elanul este scurt şi se realizează prin paşi specifici: pas schimbat, pas

galop înainte, pas "glissande", pas de "chat".

Uneori elanul poate fi redus şi la un singur pas sau eliminat cu totul,

lansarea realizându-se numai din impuls sau din elanul unei sărituri anterioare.

Impulsul: constă din îndoirea articulaţiilor gleznelor, genunchilor şi coxo-

femurale şi se efectuează printr-o întindere bruscă a tuturor articulaţiilor. Este

momentul transformării elanului în zbor.

Zborul: Înălţimea şi durata acestuia depinde de elan, pregătire şi impuls.

Caracteristicile fazei de zbor sunt forma precisă a corpului specifică fiecărei

sărituri şi timpul cât mai îndelungat - ceea ce conferă săriturii expresivitate.

Aterizarea: corpul ia contact cu solul pe unul sau ambele picioare.

Aterizarea trebuie să fie elastică, fără duritate, corpul păstrându-şi echilibrul

stabil simultan cu îndoirea articulaţiei gleznei, genunchiului şi coxo-femurale.

În funcţie de impuls şi aterizare, săriturile au fost sistematizate în:

sărituri pe ambele picioare;

de pe ambele picioare, pe un picior;85

Gimnastica ritmica

de pe un picior, pe ambele picioare;

de pe un picior, pe celălalt picior.

Sărituri cu o largă accesibilitate în şcoală.

1. Săritura dreaptă. După desprinderea pe verticală, corpul se înalţă complet

întins. Se poate executa cu extensie, cu gruparea picioarelor, cu întoarcere 90°,

180°, 360°; cu îndoire laterală; cu genunchii îndoiţi şi gambele înapoi, cu

genunchii îndoiţi şi picioarele depărtate, cu piciorele întinse şi depărtate, etc.

2. Săritura închisă este asemănătoare cu pasul săltat cu deosebirea că, în faza

de zbor trunchiul este aplecat înainte, cu spatele rotunjit, capul în flexie.

Braţele se duc rotunjite înainte.

3. Săritura deschisă. Din stând: pas înainte pe un picior, impuls pe acesta,

urmat de balansarea celuilalt picior întins înapoi, ridicat la 90°, trunchiul în

extensie. Braţele pot fi lateral sau un braţ înainte şi celălalt lateral, iar aterizarea

se realizează pe piciorul de impuls.

4. Săritură cu îndoirea unui genunchi. Se efectuează cu impuls pe un picior,

celălalt si ridică îndoit în diferite direcţii, având ca variante:

săritura cu genunchiul îndoit înainte la unghi drept sau obtuz; 86

Gimnastica ritmica

săritura passé înainte sau lateral;

săritura cu îndoirea unui genunchi; gamba înapoi;

săritura cu vârful la glezna celuilalt picior (sur le coup-de pied);

5. Săritura fouetté. Pas înainte cu un picior, impuls pe acesta şi balansarea

celuilalt întins înainte; în faza de zbor se efectuează o întoarcere rapidă de 180°

spre partea piciorului de impuls. Aterizarea se realizează pe piciorul de impuls

şi cu uşoară îndoire a genunchiului, celălalt picior fiind susţinut întins înapoi la

90°, trunchiul în extensie. Braţele realizează o rotare în plan frontal (din lateral,

jos înainte sus, lateral)

6. Săritură cu forfecarea picioarelor. Pas înainte cu un picior, impuls pe

acesta şi balansarea celuilalt întins înainte, după care se balansează foarte

repede piciorul de impuls, în aşa fel încât în faza de zbor să se execute o

forfecare a picioarelor. Aterizarea se realizează pe piciorul care s-a balansat

primul. Trunchiul este în poziţie verticală sau în extensie, braţele în diferite

poziţii sau execută diferite mişcări de balans. Balansul şi forfecarea picioarelor

se mai pot executa şi înapoi, trunchiul în extensie.

7. Săritura pisicii. Forfecarea se execută cu genunchii îndoiţi, coapsele fiind

mult ridicate spre piept. Se poate executa săritura pisicii şi înapoi, forfecarea

87

Gimnastica ritmica

picioarelor se va efectua înapoi. Braţele pot avea diferite poziţii sau pot efectua

diverse balansuri.

8. Săritura semisfoară. Piciorul dinapoi este ridicat întins la orizontală, cel

dinainte îndoit cu vârful pe coapsa celuilalt picior. Se poate executa cu impuls

pe ambele picioare sau pe un picior. Braţele pot fi susţinute lateral, sus sau un

braţ înainte (cel de partea piciorului întins) şi celălalt lateral.

9. Săritura pas. Se realizează printr-un impuls puternic pe un picior, celălalt

întins balansează înainte. Corpul se înalţă în timp ce piciorul de bătaie

balansează întins înapoi.

În punctul maxim al traiectoriei de zbor, picioarele sunt depărtate în sfoară.

Pentru a evita răsucirea umerilor, cea mai indicată poziţie este aceea cu braţul

opus piciorului de aterizare înainte, iar celălalt lateral.

Aterizarea se face cât mai departe de locul de desprindere.

Săritura se poate executa cu elan pregătitor (chassé), cu un pas sau de pe

loc.

88

Gimnastica ritmica

Indicaţii metodice

În vederea însuşirii tehnicii corecte a săriturilor artistice, se foloseşte atât

metoda globală, cât şi parţială, fiind însuşită fiecare fază a săriturii separat:

elan, impuls, zbor, aterizare.

Se va acorda o atenţie deosebită prelucrării musculaturii triplei extensii a

membrelor inferioare, dezvoltării forţei de susţinere a segmentelor corpului şi a

simţului de orientare în spaţiu.

Pentru dezvoltarea detentei se recomandă execuţii repetate de plié-uri pe

ambele picioare, apoi pe un picior. Exersarea săriturilor se face, la început, cu

sprijin la bara fixă, apoi la centru, cu şi fără acţionarea obiectelor portative.89

Gimnastica ritmica

Rolul săriturilor artistice în lecţia de educaţie fizică.

Săriturile mici, de tipul săriturilor cu mingea şi paşi săriţi, prin influenţa lor

multilaterală, contribuie la încălzirea generală a organismului, pregătindu-l

pentru efortul ce urmează. Săriturile mari pot constitui teme de lecţii şi ele se

învaţă şi se perfecţionează în veriga a V-a.

II.7 Rotări ale corpului în axe şi planuri diferite

Deşi nespecifice acestei ramuri, elementele acrobatice sunt admise în

gimnastica ritmică, deoarece, prezenţa lor în compoziţii conferă un anumit grad

de spectaculozitate, mai ales prin raportare la relaţia lor cu obiectul.

Elementele pre-acrobatice şi acrobatice prevăzute de codul de punctaj sunt:

sprijin facial pe piept, cu sau fără sprijinul mâinilor, picioarele ridicate în

diferite poziţii;

stând pe omoplaţi;

rulări înainte, înapoi şi lateral;

rostogoliri înainte, înapoi sau lateral;

90

Gimnastica ritmica

roată laterală, pe ambele mâini sau pe o mână;

răsturnare lentă înainte sau înapoi, pe ambele mâini sau pe o mână;

sfoara pe sol (antero-posterior sau lateral), cu sprijin pe una sau ambele

mâini, cu întoarcere în jurul axului vertical;

cilindru;

sprijin plutitor pe una sau ambele mâini, cu deschiderea picioarelor în

sfoară (antero-posterior sau lateral)

Aceste mişcări se întâlnesc în cadrul lecţiilor de educaţie fizică veriga a V-

a, după metodica prevăzută de gimnastica acrobatică.

În conţinutul exerciţiilor de gimnastică ritmică ele trebuie să fie folosite în

strânsă legătură cu obiectul, care nu poate fi ţinut ca decor şi nici acţionat

separat de mişcarea corporală.

91

Gimnastica ritmica

Aceste elemente pot fi executate separat sau în torent, însă nu se pot folosi mai

mult de trei elemente în cadrul unui exerciţiu. Depăşirea acestui număr de

elemente precum şi inexistenţa lor se penalizează.

II.8 Exemple de combinaţii cu acţiuni corporale

Exemplul 1: Combinaţii de paşi ritmici

Poziţie iniţială: stând pe piciorul drept, piciorul stâng înainte întins, sprijinit pe

vârf; mâinile pe şolduri.

Formaţii - cerc cu umărul stâng spre exterior.

Măsura muzicală - 2/4

Execuţie:

1. T1 - pas ascuţit înainte cu piciorul stâng;

T2 - pas ascuţit înainte cu piciorul drept;

T3 - 4 - se repetă T1 şi T2;

T5 - 8 - opt paşi uşori înainte începând cu piciorul stâng

2. T1 - 4 - se repetă identic 1 T1 - 4;

T5 - 8 - opt paşi uşori înainte cu deplasare în ocolire spre stânga,

descriind individual un arc de cerc şi oprire pe circumferinţa cercului

iniţial faţa la centru;

3. T1 - 4 - patru paşi ascuţiţi înainte spre interior începând cu piciorul

stâng;

T5 - 8 - patru paşi adăugaţi lateral stânga pe vârfuri pe circumferinţa

cercului mic;

4. T1 - 4 - revenire pe circumferinţa mare cu patru paşi ascuţiţi înapoi

începând cu piciorul stâng;

92

Gimnastica ritmica

T5 - 8 - opt paşi uşori înainte cu deplasare spre stânga, descriind un

arc de cerc individual şi oprire pe circumferinţa cercului mare cu

umărul stâng orientat spre interior.

Structura se reia identic pe partea opusă începând cu piciorul drept.

Exemplul 2: Combinaţie complexă cu variante de paşi, săltări, întoarceri şi

mişcări conduse.

Poziţie iniţială: stând, braţele jos.

Formaţii - coloană câte unul

Măsura muzicală - 2/4, tempou moderat

Execuţie:

1. T1 - 2 - pas fandat înainte cu piciorul drept, simultan ridicarea

braţelor înainte;

T3 - 4 - pas fandat înainte cu piciorul stâng, braţele lateral;

T5 - pas lateral cu piciorul drept şi pas încrucişat înainte cu

piciorul stâng, braţele jos;

T6 - pas adăugat lateral cu piciorul drept în stând simultan

circumducţie frontală a braţelor încrucişate prin înainte lateral;

T7 - 8 - două săltări pe ambele picioare cu deplasare înainte, mâinile

pe şolduri;

2. T1 - 4 - paşi ascuţiţi înainte începând cu piciorul drept, simultan patru

percuţii cu palmele;

T5 - 8 - întoarceri 360° cu opt paşi de alergare ascuţită pe loc dreapta,

simultan patru percuţii cu palmele sus.

Structura se reia identic pe partea opusă începând cu pas fandat cu

piciorul stâng.

93

Gimnastica ritmica

Exemplul 3 Combinaţie de săltări pe loc şi mişcări conduse la nivelul trenului

superior.

Poziţie iniţială: stând, braţele jos.

Formaţii - coloană de gimnastică.

Măsura muzicală - 2/4.

Execuţie:

1. T1 - săltări pe ambele picioare simultan ridicarea braţelor înainte;

T2 - săltare pe ambele picioare ducerea braţului lateral;

T3 - săltare pe ambele picioare ducerea braţelor înainte;

T4 - săltare pe ambele picioare coborârea braţelor jos;

2. T1 - săltare în depărtat frontal, mâinile la umăr;

T2 - săltare în stând (apropiat), braţele lateral;

T3 - săltare în depărtat frontal, mâinile pe umeri;

T4 - săltare în stând (apropiat), braţele jos;

3. T1 - săltare pe piciorul drept, braţele înainte;

T2 - săltare pe piciorul drept, ducerea braţelor lateral;

T3 - săltare pe piciorul stâng, ducerea braţelor înainte;

T4 - săltare în stând pe ambele picioare, braţele jos;

4. T1 - săltare în depărtat sagital, piciorul drept înainte, simultan

ridicarea braţului drept lateral;

T2 - schimbarea poziţiei piciorului în depărtat sagital (piciorul

stâng înainte) braţul drept înainte şi braţul stâng lateral;

T3 - idem T1;

T4 - revenire prin săltare pe ambele picioare, braţele jos.

94

Gimnastica ritmica

Exemplul 4: Combinaţie complexă cu paşi de vals, întoarceri, poziţii de

echilibru şi balansări de braţe.

Poziţie iniţială: stând, braţele lateral.

Formaţii - coloană câte patru.

Măsura muzicală - 3/4, ritm de vals

Execuţie

1. T1, 2, 3 - pas de vals înainte cu piciorul drept, braţele sus;

2. T1, 2, 3 - pas de vals înainte cu piciorul stâng, balansul braţelor jos

înapoi în plan sagital;

3. T1, 2, 3 - pas de vals înainte cu piciorul drept, balansul braţelor prin

înainte sus coroană;

4. T1, 2, 3 - pas înainte cu piciorul stâng în stând simultan, balans circular

de braţe în plan frontal cu încrucişare înainte finalizat cu braţele lateral;

5. T1 - pas înainte cu piciorul drept în echilibru cu piciorul stâng la passé

înainte, braţele lateral;

T2, 3 - menţinerea poziţiei simultan cu pendularea antebraţelor jos şi

lateral;

6. T1, 2, 3 - aşezarea piciorului stâng încrucişat înainte, gleznă peste

gleznă şi întoarcere cu învăluire spre dreapta 270° simultan balans

circular de braţe prin înainte încrucişat lateral;

7. T1, 2, 3 - pas de vals lateral cu piciorul drept, simultan balansul braţului

stâng în arc frontal pe jos la dreapta;

8. T1, 2, 3 - pas de vals lateral cu piciorul stâng, revenirea braţului stâng

prin balans lateral stânga

Structura se reia începând cu piciorul stâng pe partea opusă.

95

Gimnastica ritmica

Exemplul 5: Combinaţie complexă cu paşi de galop, întoarceri, săltări şi

mişcări conduse.

Poziţie iniţială: stând, braţele lateral.

Formaţii - cerc cu lanţ de braţe, faţa spre interior

Măsura muzicală - 2/4, ritm de galop

Execuţie:

1. T1 - 4 - patru paşi de galop lateral dreapta;

T5 - 8 - patru paşi de galop înapoi cu piciorul stâng, se dă drumul la

mâini şi se execută simultan 4 percuţii înainte cu palmele;

2. T1 - 2 - doi paşi săltaţi cu piciorul drept şi piciorul stâng pe loc cu

întoarcere 90° dreapta, simultan două percuţii înapoi cu palmele;

T3 - 4 - fandare laterală dreapta, braţele se ridică lateral dreapta;

T5 - 6 - acelaşi spre stânga;

T7 - 8 - întoarcere 180° pe piciorul stâng mâinile pe şold, umărul

drept la centrul cercului ;

3. T1 - 4 - patru paşi de galop înainte pe circumferinţă, începând cu

piciorul stâng;

T5 - 8 - patru paşi săltaţi înainte începând cu piciorul drept, mâinile

pe şold;

4. T1 - 4 - patru paşi de galop lateral dreapta spre circumferinţa cercului

mic simultan cu circumducţia braţelor în plan frontal de la dreapta pe

sus la stânga;

T5 - 8 - întoarcere cu patru săltări pe loc pe ambele picioare spre

stânga 270° finalizată în stând cu faţa la centrul cercului, lanţ de braţe

lateral.

96

Gimnastica ritmica

Structura se reia identic pe partea opusă începând cu pas de galop spre

stânga.

Capitolul III TEHNICA DE ACŢIONARE A OBIECTELOR

Exerciţiile cu obiecte portative sunt caracteristice Gimnasticii Ritmice şi

reprezintă structuri complexe de mişcări care necesită o mare precizie în

execuţie, o deosebită îndemânare şi coordonare (aceasta fiind considerată de

unii autori componentă a îndemânării).

Coordonarea este impusă de specificul exerciţiilor cu obiecte, în care

acţionarea acestora trebuie sincronizată şi armonizată cu elementele de tehnică

corporală (paşi, sărituri, valuri, piruete, echilibru), în concordanţă cu muzica.

Obiectele se grupează pe două categorii:

97

Gimnastica ritmica

Obiecte competiţionale - stabilite şi standardizate de către Federaţia

Internaţională de Gimnastică Ritmică. Aceste sunt: coarda, cercul,

mingea, măciucile şi panglica.

Obiecte demonstrative - reprezentate printr-o varietate de alte obiecte:

eşarfe, steaguri, panglici late, bastoane, ş.a..

Exerciţiile cu obiecte portative pot fi folosite în cadrul lecţiei de educaţie

fizică din şcoală.

în partea pregătitoare a lecţiei în verigile: organizarea colectivului,

pregătire organismului pentru efort, în fluenţa selectivă a aparatului

locomotor). La colectivele de începători, obiectele vor fi folosite pentru

efectuarea diferitelor jocuri muzicale, în scopul formării celor mai elementare

deprinderi de mânuire; în partea fundamentală a lecţiei în veriga de realizare a

temelor lecţiei, se va pune accent pe însuşirea tehnicii de acţionare a obiectelor.

Tehnica de acţionare a obiectelor se va însuşi în funcţie de gradul de

dificultate al mânuirii, vârstă şi nivelul de pregătire al colectivului. La grupa de

începători, obiectele au dimensiuni mai mici şi greutate mai mică, iar dozarea

efortului este judicios repartizată.

În verigile IV şi VI obiectele portabile se folosesc şi în scopul dezvoltării

unor calităţi motrice.

Pentru dezvoltarea forţei sau rezistenţei se recomandă ca dimensiunea sau

greutatea obiectelor să fie mai mare decât cea obişnuită.

În partea de încheiere a lecţiei, în veriga destinată revenirii organismului

după efort, se pot folosi mişcări simple de mânuire a obiectelor în timpul

deplasării cu diferiţi paşi.

Obiectele se mai folosesc în ora de activităţi sportive (cerc sportiv), serbări

şcolare sau pentru participarea la concursurile şcolare de Gimnastică Ritmică.

98

Gimnastica ritmica

Vom prezenta în continuare două dintre obiectele folosite de copii în

jocurile lor, înainte de a deveni şcolari.

III.1 COARDA

Exerciţiile cu coarda, prin dinamismul şi coordonarea complexă ce le

caracterizează, îşi aduc o contribuţie însemnată în dezvoltarea capacităţii de

coordonare a mişcărilor, forţei şi rezistenţei, precum şi în dezvoltarea funcţiilor

aparatului cardiovascular şi respirator.

Corzile pot fi confecţionate din cânepă sau material sintetic cu condiţia ca

acest material să posede calităţi de supleţe şi lejeritate identice cu cele ale

corzii de cânepă.

Lungimea corzii este proporţională cu talia gimnastei (din stând pe

mijlocul corzii, capetele corzii trebuie să ajungă sub axilă).

Extremităţile, fără nici un mâner, pot avea unul sau două noduri la fiecare

extremitate sau pot fi acoperite pe o lungime de maxim 10 cm cu un material

care să împiedice alunecarea, vopsit sau de o culoare neutră (leucoplast).

Forma corzii: cu diametrul uniform sau progresiv îngroşat în partea

centrală, cu condiţia ca îngroşarea să fie făcută din acelaşi material. Culoarea

poate fi naturală sau vopsită (în totalitate sau parţial).

Exerciţiile cu coarda se caracterizează prin vioiciune şi foarte mult ritm. Se

recomandă folosirea pieselor muzicale scrise în măsura 2/4 (polcă, galop,

melodii populare).

Săriturile peste coardă reprezintă o foarte veche activitate. Cărţi de

sport engleze editate în jurul anilor 1800 le menţionează ca jocuri favorite ale

copiilor. Şi în zilele noastre copiii iubesc acest “joc”, pe care îl învaţă cu

uşurinţă unii de la alţii.

99

Gimnastica ritmica

Săriturile peste coardă au influenţă benefică asupra sistemului cardio-

vascular, contribuie la educarea forţei, ritmului motric, a coordonării şi a

controlului asupra întregului corp în mişcare. Fiind recunoscute ca mijloace cu

influenţă complexă asupra organismului, sunt folosite pe scară largă atât în

educaţia fizică a şcolarilor, cât şi în antrenamentul sportiv.

Săriturile peste coardă sunt diferite în Gimnastica Ritmică, faţă de cele

prezentate. În această formă şi-au făcut debutul la al treilea Campionat de

Gimnastică Ritmică, care s-au ţinut în Danemarca, la Copenhaga, ca exerciţii

impuse, în care săriturile (peste coardă) sunt combinate cu elemente de tehnică

corporală, din toate grupele.

Normele obiectului

Coarda omologată de F.I.G. pentru concursurile oficiale poate fi

confecţionată din cânepă sau material sintetic care să posede calitatea de

lejeritate, supleţe ca şi cânepa. Coarda poate fi îngroşată în treimea de mijloc

cu acelaşi material din care este confecţionată.

Coarda poate fi de culoarea naturală a materialului din care este făcută,

vopsită parţial sau total, excluzând culorile auriu, argintiu, bronz. Lungimea

corzii este proporţională cu talia gimnastei.

Priza

Coarda trebuie ţinută lejer folosindu-i mobilitatea pentru a efectua

mişcările cu siguranţă, precizie şi multă uşurinţă.

Poate fi ţinută cu două mâini de fiecare extremitate, cu braţele în diferite

direcţii şi poziţii, cu o mână de ambele extremităţi, de mijloc sau combinat.

Coarda poate fi deschisă sau pliată în două, în trei sau în patru.

100

Gimnastica ritmica

Tipuri de acţiuni cu coarda

Coarda este un obiect care se caracterizează prin varietate şi complexitate

de acţionare. Elementele tehnice pot fi realizate în toate direcţiile şi planurile,

cu amplitudine şi ritm variat, acţionând coarda cu o mână, cu ambele mâini sau

cu alte segmente ale corpului, în deplină concordanţă cu elementele de tehnică

corporală şi cu muzica de acompaniament.

Tipurile de acţiuni cu coarda sunt:

balansări

rotări

săltări şi sărituri

înfăşurări

ricoşări

101

Gimnastica ritmica

desprinderi cu reapucare

lansări

Procedeele de acţionare ale corzii sunt:

1. Balansurile în formă de arc, cerc sau opt:

în planul sagital, frontal, orizontal;

mici, mijlocii, mari;

cu ambele capete într-o mână;

cu câte un capăt în fiecare mână.

1.a. Balansurile în formă de arc de cerc pot fi mici şi mari:

Cele mici sunt mişcări de pendulare ale corzii, executate din poigné

(articulaţia pumnilor), cu braţele întinse sau îndoite, în plan frontal sau sagital.

Balansurile mici însoţesc diferite mişcări ale corpului, pe loc sau în deplasare şi

la trecerea corzii dintr-o mână în alta.

Cele mari sunt mişcări ample ale corzii executate din articulaţia scapulo-

humerală, cu braţele întinse. Ele se pot executa în plan frontal şi sagital, caz în

care mişcarea corzii este însoţită de o rotunjire a trunchiului ori este balansată

peste cap înapoi sau înainte.

Balansurile în arc de cerc pe jos cu săltări peste coardă sunt folosite în

diverse combinaţii cu sărituri, întoarceri sau paşi de dans.

102

Gimnastica ritmica

1.b. Balansurile circulare se pot executa cu braţele întinse sau îndoite, iar

coarda descrie un cerc complet. Se execută în plan frontal, orizontal (deasupra

capului sau sub săritură).

103

Gimnastica ritmica

1.c. Balansurile în opt se pot executa sub formă de spirală şi opt frânt, în toate

planurile. Majoritatea acestor balansuri se realizează fie cu capetele corzii

ţinute într-o singură mână sau cu apucare apropiată (mai rar cu apucare

depărtată).

2. Înfăşurări

Acestea reprezintă mişcări circulare ale corzii executate în jurul trunchiului,

taliei, braţului sau chiar în jurul piciorului.

2.a. Înfăşurări în jurul braţului - se realizează prin mişcări de rotaţie mici, a

braţului în articulaţia scapulo-humerală, înfăşurând coarda uniform. Celălalt

capăt va fi ţinut cu mâna uşor îndoită.

104

Gimnastica ritmica

2.b. Înfăşurări în jurul taliei - se execută, ţinând coarda de ambele capete, într-

o mână, din articulaţia pumnului printr-un balans orizontal, în apropierea

corpului, fixând capetele corzii la nivelul taliei.

Coarda pliată în două

Coarda întinsă ţinută de un capăt

2.c. Înfăşurări în jurul trunchiului. Încep de la nivelul taliei, prin fixarea unui

capăt al corzii, celălalt braţ ridicat sus va executa mişcări circulare, orizontale,

deasupra capului, succesive şi uniforme.

105

Gimnastica ritmica

2.d. Înfăşurări în jurul picioarelor. Tehnica este asemănătoare cu cea de la

înfăşurările în jurul taliei, cu deosebirea că ambele capete ale corzii se fixează

deasupra genunchilor.

Desfăşurările corzii au aceeaşi tehnică cu cea a înfăşurărilor, cu deosebirea că

sensul mişcării este schimbat.

3. Desprinderi şi reapucări.

Sunt mişcări asemănătoare aruncărilor, dar cu o traiectorie aproape

inexistentă.

Se cunosc următoarele forme de desprindere cu reapucare:

cu ambele capete într-o mână;

cu un capăt în fiecare mână;

desprinderea unui capăt urmată de balans în arc de cerc sau cerc în plan

sagital sau frontal şi reapucare cu aceeaşi mână sau cu mâna liberă;

desprinderea unui capăt sau a ambelor capete, urmată de un balans

circular;

în jurul unui braţ întins înainte, în plan frontal;

în jurul unui braţ întins lateral, în plan sagital;

desprinderea ambelor capete, urmată de înfăşurarea corzii pe talie.

106

Gimnastica ritmica

4. Lansări

Impulsul dat corzii în timpul desprinderii trebuie să imprime acesteia o

viteză de deplasare raportată la mişcarea corpului, în timpul fazei de zbor. Este

obligatoriu realizarea unui desen clar în aer.

La coardă se folosesc lansări directe şi din balans.

4.a. Lansările directe - se execută pe direcţii principale şi intermediare cu

coarda întinsă, ţinută într-o mână sau în ambele mâini; se realizează prin

îndoirea şi întinderea braţelor. Preluarea (prinderea) corzii se face cu o mână

apucând ambele capete, de mijloc sau cu un capăt în fiecare mână.

107

Gimnastica ritmica

4.b. Lansările din balans - se execută prin folosirea unui balans în timpul

pregătirii lansării. Impulsul dat din articulaţia poigné-ului, va avea ca efect

învârtirea corzii în aer şi menţinerea ei întinsă.

Lansările din balans în arc de cerc sau opt se pot executa:

în plan sagital sau frontal;

cu ambele capete într-o mână;

cu un capăt în fiecare mână.

Preluarea poate fi continuată cu balans în formă de arc de cerc, opt sau se

poate realiza prin înfăşurare pe un picior, pe un braţ sau în jurul taliei.

Lansările se pot executa cu fază mare de zbor sau cu fază redusă.

108

Gimnastica ritmica

109

Gimnastica ritmica

lansare cu partener

5. Săltări şi sărituri peste coardă

5.a. Săltările se pot executa peste coarda ţinută într-o mână sau pliată, cu

braţele lateral sau încrucişate înainte, cu săltări succesive sau intermediare

peste coardă.

Sensul de rotaţie poate fi înainte, înapoi, dreapta, stânga, dirijat din

articulaţia poigné-ului, prin rotări mici.

Săltări pe loc:

cu impuls şi aterizare pe ambele picioare;

cu impuls pe ambele picioare şi aterizare pe un picior;

de pe un picior pe celălalt;

impuls pe un picior, aterizare pe acelaşi picior.

110

Gimnastica ritmica

111

Gimnastica ritmica

Săltări cu deplasare:

pot fi executate deplasări diferite cu săltările enumerate mai sus;

săltări peste coardă cu paşi de galop, pas schimbat, pas de polcă, alergare

ascuţită, înaltă, etc.

112

Gimnastica ritmica

(cu trecerea dublă a corzii)

5.b. Săriturile - se efectuează peste coarda acţionată din articulaţia scapulo-

humerală, ţinută cu ambele mâini depărtate cu sens de rotaţie înainte sau

înapoi. Se pot executa toate săriturile artistice, de exemplu: săritura dreaptă,

săritura pisicii, săritură cu forfecarea picioarelor înainte sau înapoi, săritura pas,

etc. Învârtirea corzii poate fi simplă sau dublă.

113

Gimnastica ritmica

Săritură cabriole

Săritură pas succesivă

114

Gimnastica ritmica

Indicaţii metodice

Pentru însuşirea tehnicii de acţionare a corzii se recomandă următoarea

succesiune:

jocuri şi exerciţii variate pentru obişnuirea cu obiectul şi însuşirea prizei

specifice şi a acţiunii poigné-ului (pumnului);

mişcări conduse, de balans şi înfăşurări;

rotări cu coarda pliată simplu sau dublu;

săltări peste coardă executate pe loc;

structuri simple care să cuprindă două sau trei din acţiunile enunţate mai

sus;

săltări executate în deplasare cu treceri peste coarda învârtită înainte,

înapoi sau lateral;

săriturile artistice peste coardă;

structuri de două, trei acţiuni descrise mai sus;

însuşirea desprinderilor cu reapucare;

însuşirea lansărilor prin predarea celor mai simple procedee la început şi

apoi se învaţă cele complexe (cu preluări înafara câmpului vizual sau cu

înfăşurări pe diferite segmente).

Dispunerea elevilor se va face în formaţii de lucru largi care să permită o

evoluţie normală a obiectelor şi să evite accidentările.

III. 2 MINGE

Exerciţiile cu mingea contribuie la dezvoltarea unor calităţi artistico-

motrice deosebite, coordonare, ritmicitate, amplitudine şi expresivitate artistică.

Diametrul mingilor poate alterna, în funcţie de nivelul de pregătire tehnică

a colectivului cu care se lucrează şi de scopul procesului de instruire.

115

Gimnastica ritmica

În concursurile oficiale de Gimnastică Ritmică mingea trebuie să aibă

diametrul cuprins între 18-20 cm, greutatea de minim 400 grame, confecţionată

din material sintetic sau cauciuc, iar culoarea la alegere.

Acompaniamentul muzical folosit în exerciţiile cu mingea constă în piese

scrise în măsura 2/4, 3/4, 6/8 (de preferat tempo-urile moderate sau lente).

Exerciţiile cu mingea au devenit populare în mai multe ţări, mingea

reprezentând unul dintre cele accesibile şi îndrăgite obiecte, care favorizează

mişcări naturale individuale şi colective şi care stimulează interesul

executanţilor de toate vârstele.

În exerciţiile din concursuri, mingea trebuie să fie permanent în

mişcare, totdeauna într-o perfectă coordonare cu mişcările corpului.

Priza

Mingea este ţinută “suplu” pe palmă sau pe palme care trebuie să se

rotunjească după forna mingii, cu degetele uşor depărtate sau apropiate, fără a

apuca sau sprijini pe antebraţ.

Mingea părăseşte palma având ca ultime puncte de contact cu vârful

degetelor.

- Poziţie corectă a mâinilor pentru ricoşări

116

Gimnastica ritmica

- Poziţie corectă a mâinii pentru efectuarea rulării mingii pe sol

Tipuri de acţiuni cu mingea:

purtări şi treceri

balansări

lansări şi preluări

rulări

ricoşări

rotări

Procedee de acţionare ale mingii

1. Purtări şi treceri

Acest procedeu constă dintr-o acţiune de ducere a mingii pe direcţii şi

planuri diferite şi de trecere a ei dintr-o poziţie în alta, în linie dreaptă sau în

arc de cerc.

Acţiunile de purtare şi trecere trebuie executate cu continuitate, fără a opri

sau brusca execuţia, însoţite de diferite mişcări ale corpului: arcuiri, răsuciri,

îndoiri, etc.

117

Gimnastica ritmica

Purtările mingii se pot executa:

a. cu o mână:

în plan sagital;

în plan frontal;

în plan orizontal.

Toate aceste exerciţii pot fi continuate cu trecerea mingii în cealaltă mână,

în diferite direcţii: lateral, sus, înainte, înapoi, în jurul taliei, în jurul coapselor

sau gambelor.

b. cu ambele mâini:

cu îndoirea şi întinderea braţelor;

ţinând mingea cu palmele paralele;

cu braţele încrucişate şi palmele paralele.

2. Mişcări de balans

Se execută cu braţul întins, cu amplitudine şi uşurinţă; sunt realizate

din articulaţia scapulo-humerală, mingea fiind ţinută cu una sau ambele mâini.

Mâna trebuie să fie uşor relaxată, să "îmbrace" forma rotundă a mingii.

118

Gimnastica ritmica

Balansurile se execută în arc, cerc sau opt. În general, balansurile cu

mingea se execută într-un tempo lent, fiind însoţite de multe ori de diferite

mişcări ale trunchiului.

a. Balansul în arc de cerc se execută:

în plan frontal;

în plan sagital;

în plan orizontal.

b. Balansurile în cerc se execută în diferite planuri, cu ambele mâini sau

cu o singură mână.

119

Gimnastica ritmica

c. Balansurile în opt se execută în diferite planuri, cu mingea ţinută într-o mână

sau în ambele;

opt vertical frontal;

opt vertical frontal culcat;

opt orizontal frontal sau sagital.

Toate mişcările de balans trebuie însoţite de mişcări ca: îndoiri şi extensii

uşoare ale trunchiului, răsuciri aplecări, etc.

120

Gimnastica ritmica

Acestea constituie impulsul mişcării principale, o ajută sau o subliniază,

fără să strice ritmul general al mişcării.

Este necesar să se acorde o importanţă deosebită formelor de balans în arc

de cerc, în planurile sagital şi frontal, deoarece ele reprezintă mişcări principale

în executarea lansărilor şi preluărilor.

3. Rotări în jurul unui diametru

Sunt mişcări de fineţe şi precizie, pentru ca mingea să nu se deplaseze faţă de

punctul iniţial. Rotările se efectuează pe: coapsă, piept, palmă sau pe sol.

Învârtirea mingii se realizează în jurul diametrului vertical printr-un impuls

iniţial dat cu o mână sau cu ambele mâini (coapsă, piept, umăr, palmă) sau în

jurul diametrului orizontal.

4. Lansări

Această grupă cuprinde elementele cele mai dificile şi mai greu de însuşit,

dar în acelaşi timp şi cele mai dinamice şi spectaculoase.

a. Lansările din balans, cu o mână sau cu ambele mâini.

Caracteristic acestor lansări este că mişcarea de balans a braţului se

amplifică cu impuls din bazin. Astfel de lansări se pot executa înainte sau

lateral.

Din balans, mingea se mai poate arunca: pe la spate, peste cap, pe sub braţ

(acesta fiind îndoit).

Lansările pot fi însoţite de variaţii de paşi, întoarceri, piruete, sărituri sau

elemente acrobatice.

Preluările se pot face cu o mână, cu ambele mâini sau cu alte segmente (de

exemplu: în aşezat, picioarele îndoite, preluarea se face cu pieptul şi coapsele).

121

Gimnastica ritmica

122

Gimnastica ritmica

c. Lansările directe: mingea pe palmă, braţul îndoit; întinderea braţului în

direcţia necesară, urmată de eliberarea şi zborul mingii pe o traiectorie

iniţială. Se execută cu ambele mâini şi cu o mână.

Lansare cu preluare pe ambele mâini

Lansare înapoia umerilor

123

Gimnastica ritmica

Lansare cu braţul în rotaţie internă

Lansare cu turaţie 360º

c. Lansările din învârtire:

cu o mână;

cu ambele mâini.

d. Lansările din rulare se pot executa în plan sagital sau frontal.

Preluarea mingii se poate executa:

124

Gimnastica ritmica

cu balans, cu o mână sau cu ambele mâini, pe partea palmară sau pe

partea dorsală (cu ambele mâini)

cu rulare în jurul diametrului orizontal.

La preluarea prin rulare cu două mâini, mingea trebuie să fie apucată oblic

înainte sus, cu ambele mâini şi continuată imediat, rulând-o în timp ce braţele

coboară, în direcţia căderii mingii, însoţită de mişcări ale corpului.

5. Ricoşări

Se execută suplu cu palma relaxată prin impulsuri de sus în jos sau oblic,

înainte (înapoi), mingea fiind condusă şi nu plesnită.

Ricoşarea este un procedeu specific de acţionare al mingii şi se execută pe

sol sau în aer, lovind-o cu palma sau cu altă parte a corpului (picior, umăr,

piept, genunchi). Înălţimea la care mingea ricoşează după bătaie depinde de

elasticitatea acesteia şi de forţa impulsului iniţial.

a. Ricoşarea pe sol - se execută mai multe loviri în serie, din deplasare sau

din diferite poziţii de echilibru. Împingerile mingii în sol se realizează din

articulaţia poigne-ului şi cu degetele apropiate. Ricoşările mingii sunt însoţite

de diferite mişcări ale corpului.

ricoşare în poziţie joasă

ricoşare în jurul corpului

125

Gimnastica ritmica

ricoşare înaintea corpului

ricoşare cu întoarcere

ricoşare printre picioare

126

Gimnastica ritmica

ricoşare în mers

ricoşare în alergare

ricoşare cu pas lateral încrucişat

127

Gimnastica ritmica

ricoşare cu pas chassé

ricoşare cu săritura pas

ricoşare cu pas de galop lateral

128

Gimnastica ritmica

ricoşare cu partener

b. Ricoşarea în aer - apare într-o varietate mare de execuţie, în funcţie de

combinaţiile aruncărilor, lovirilor, preluărilor. Se execută prin lovirea mingii cu

palma sau cu partea dorsală, cu o mână sau cu ambele mâini.

6. Rulări

Rulările sunt mişcări libere care se efectuează pe sol sau pe o parte a

corpului. Rularea trebuie să fie continuă, fără săltări şi cu traiectorie precisă.

a. Rulările pe sol - mâna cu mingea pe palmă se aşează cu partea dorsală pe sol

şi apoi o rulează în direcţia dorită. Preluarea se execută suplu aşezând mâna cu

partea dorsală pe sol, înaintea mingii. În timpul rulării, executanta se poate

deplasa cu diferiţi paşi sau sărituri.

rulare în aşezat

129

Gimnastica ritmica

rulare în culcat facial

rulare în poziţia pe genunchi

rulare în poziţie înaltă

rulare cu alergare

130

Gimnastica ritmica

rulare cu săritura pas

b. Rulările pe segmente - se pot efectua: pe un braţ, în continuare pe piept sau

pe spate şi pe celălalt braţ;

o pe ambele braţe paralele şi apropiate;

o pe spate;

o pe un picior sau pe ambele picioare;

o pe o parte a corpului; aceasta poate fi însoţită de acţiuni ale corpului

care ajută sau subliniază mişcarea respectivă (extensii, îndoiri).

131

Gimnastica ritmica

Rulare între mâini

Rulare pe picioare

Rulare pe braţe

Rulare pe un braţ

132

Gimnastica ritmica

Rulare pe braţe (înainte)

Rulare pe braţe (înapoi)

133

Gimnastica ritmica

Rulare pe spate

Rulare pe braţ şi pe spate

Indicaţii metodice

Instruirea începe cu jocuri pentru obişnuirea cu obiectul, însuşirea

prizei, purtări de obiect, rulări pe sol, lansări executate în grup sau pe perechi.

Predarea diferitelor tipuri de acţiuni începe cu:

134

Gimnastica ritmica

toate tipurile de balansuri;

rulări pe sol, pe segmente conduse;

lansări mici cu impuls cu două mâini şi preluări la fel; apoi lansări dintr-o

mână, preluare cu două mâini;

ricoşări cu două mâini, cu o mână, dintr-o mână în alta;

rotări şi echilibrări.

Fiecare din acţiunile descrise se vor exersa întâi pe loc, apoi din deplasare,

concomitent cu diverse elemente de tehnică corporală şi apoi din ce în ce mai

complexe.

III. 3 PANGLICA

Panglica este unul din obiectele foarte spectaculoase, dar şi foarte dificil de

acţionat.

Acţionarea sa este dificilă datorită cerinţei impusă în concursuri de a

menţine permanent în mişcare întreaga panglică până la vârf, într-un desen

precis, fără a atinge solul sau corpul gimnastei.

Normele obiectului

Este alcătuită din: baghetă, ataş pentru fixare şi panglica

Fixarea panglicii de baghetă determină în mare măsură calitatea desenului

ei în aer şi varietatea mişcărilor care se execută.

Bagheta poate fi confecţionată din lemn de bambus, fibră de sticlă sau

material sintetic, cu lungime cuprinsă între 50-60 cm, în care se include şi

partea de fixare.

Diametru: 1 cm maximum în extremitatea de care se ţine.

Panglica este confecţionată din saten sau altă ţesătură asemănătoare, fără a

fi apretată. Lungimea ei este de 6m, dublată spre inel pe o lungime de 1 m.

135

Gimnastica ritmica

Greutatea ţesăturii este de 35gr. iar lăţimea este cuprinsă între 4-6 cm. Culoarea

este la alegerea gimnastei, excluse fiind auriu, argintiu, bronz.

Priza

În mod normal obiectul este ţinut de capătul baghetei care se sprijinită în

palmă.

Trecător obiectul poate fi ţinut de panglică sau poate fi ţinut în acelaşi timp

de baghetă şi de capătul panglicii.

Tipuri de acţiuni cu panglica:

balansări

circumducţii

opturi

spirale şi şerpuiri

lansări

desprinderi

înfăşurări

136

Gimnastica ritmica

1. Balansările - reprezintă acţiuni specifice şi fundamentale, care pot fi

realizate pe sol, suspendate în planurile cunoscute şi în direcţii diferite. Ele pot

fi executate, din umăr, cot sau pumn, dimensiunea fiind variată.

balans spre înainte şi spre înapoi

balans înaintea corpului

balans deasupra capului

137

Gimnastica ritmica

balans şi prindere

balans cu două panglici

138

Gimnastica ritmica

2. Circumducţii – în circumducţii, toate cercurile trebuie parcurse la aceeaşi

viteză de la început până la final. Cercurile mari se fac cu tot braţul, iar

cercurile mici se fac din poignet.

circumducţie în plan frontal

circumducţie în plan sagital

circumducţie în plan orizontal

139

Gimnastica ritmica

circumducţie cu două panglici

3. Opturi – opturile se pot efectua în planurile frontal, vertical, sagital şi

orizontal. Cele două bucle ale optului trebuie să fie egale şi executate la acelaşi

nivel. În desenarea optului, mâna trebuie să meargă încet şi să treacă de la priza

normală la priza inversă sau invers.

opt in plan frontal

140

Gimnastica ritmica

opt în plan vertical

opt în plan sagital

opt în plan orizontal

141

Gimnastica ritmica

opt înainte şi înapoi

4. Spiralele şi şerpuirile – sunt acţiuni executate din articulaţia pumnului, care

desenează cele două forme pe axă verticală sau orizontală. Ondulaţiile panglicii

trebuie să fie aplatizate de aceeaşi amplitudine pe toată suprafaţa materialului.

Şerpuirile trebuie să prezinte minimum 4 -5 ondulaţii, la fel şi cercurile

spiralelor.

şerpuiri în plan vertical

piruetă cu şerpuiri în plan vertical

142

Gimnastica ritmica

şerpuiri în plan orizontal (în aer)

şerpuiri în plan orizontal (pe sol)

şerpuiri cu două panglici

143

Gimnastica ritmica

spirale verticale pe sol

spirale verticale în aer

spirale deasupra capului

144

Gimnastica ritmica

circumducţie în plan frontal cu spirale

spirale cu cercuri din ce în ce mai mari

spirale cu două panglici

145

Gimnastica ritmica

5. Lansările – deşi sunt considerate acţiuni nespecifice panglicii, lansările sunt

foarte spectaculoase iar prezenţa lor în execuţiile de concurs este obligatorie.

Panglica se lansează dintr-o priză la nivelul primilor 50 cm de la capătul

baghetei, care este proiectată pe traiectorie. În zbor, obiectul trebuie să fie

întins pe toată lungimea lui, forma desenului să fie clară, precisă şi vizibilă.

În momentul lansării, panglica nu trebuie lăsată pe sol, ci va fi în mişcare,

acţiunea de apucare şi de impuls desfăşurându-se foarte repede şi energic.

Preluarea panglicii după lansare se va efectua în mod normal de baghetă, la

capătul liber al acesteia.

Lansările sunt de două tipuri:

Lansarea panglicii în întregime – realizată prin acţiune directă sau din

balans ;

Lansare bumerang – se execută prin lansarea baghetei în timp ce capătul

liber al panglicii rămâne ţinut cu o mână. Panglica se întinde în aer până

la punctul maxim, după care, printr-o mişcare energică de tragere înapoi

bagheta se întoarce spre locul de lansare.

Se cunosc trei tipuri de lansare bumerang :

Pe verticală (lumânare);

Pe orizontală – capătul baghetei atinge sau nu solul;

146

Gimnastica ritmica

Pe sol – bagheta alunecă pe sol, fie în timpul lansării, fie la întoarcere.

6. Desprinderile cu reapucare – sunt reprezentate de o pierdere pe oscurtă

durată a contactului cu obiectul ( bagheta).

Ele se pot executa cu bagheta orientată pe verticală, orizontală sau cu o

răsturnare a ei printr-o acţiune de flexie a braţului. Preluarea se poate face cu

aceeaşi mână sau cu trecere dintr-o mână în cealaltă.

147

Gimnastica ritmica

7. Înfăşurări – sunt acţiuni posibil de realizat cu panglica datorită formei ei.

Ele se pot realiza pe corp sau pe diferite segmente corporale. Sunt considerate

acţiuni de legătură iar prezenţa lor în conţinutul exerciţiilor trebuie să fie

trecătoare.

Indicaţii metodice

În metodica instruirii se recomandă următoarea etapizare:

însuşirea balansărilor – în arc, cerc, opt, în toate planurile;

148

Gimnastica ritmica

însuşirea desenelor cu panglica – şerpuiri şi sprirale – la început de pe

lop în plan orizontal şi vertical, apoi din deplasare cu aceeaşi angajare a

braţelor descrisă mai sus;

însuşirea desprinderilor cu reapucare;

însuşirea lansărilor.

III. 4 CERCUL

Datorită particularităţilor de construcţie, cercul permite o gamă largă de

mişcări, unele dintre acestea cu o tehnică pretenţioasă, care reclamă din partea

executantelor o îndemânare şi o coordonare dezvoltată, alături de o foarte bună

mobilitate, în special articulaţia pumnului.

Normele obiectului

Cercul poate fi confecţionat din lemn sau din material plastic ( care să nu

se deformeze în timpul executării elementelor).

Diametrul: 80-90 cm (în interior) pentru senioare şi 70-80 cm pentru

junioare.

Greutatea: 300g minimum.

Culoarea: naturală, sau diverse alte culori excluzând auriu, argintiu şi

bronz. Suprafaţa poate fi acoperită cu bandă adezivă de aceeaşi culoare cu

cercul sau diferit, aplicată parţial sau total.

Priza

Se realizează cu o mână sau cu ambele mâini, în mod lejer, astfel încât

obiectul să aibă mobilitatea necesară execuţiei elementelor. La rotări, lansări

etc. – priza este deschisă, iar în momentele de apucare a cercului priza este

strânsă, fixă, dar numai trecător şi poartă numele de priză închisă.149

Gimnastica ritmica

Cercul trebuie acţionat cu ambele mâini, în poziţii clare, cerinţă care se

impune şi în cazul acţionării acestui obiect şi cu alte segmente ale corpului.

Planurile în care se efectuează elementele cu cercul sunt frontal, sagital şi

orizontal. În acţiunile sale cercul se poate întoarce fie în jurul axei sale

orizontale, fie în jurul axei verticale.

priză normală

priză inversă

priză interioară

150

Gimnastica ritmica

priză exterioară

priză mixtă

Tipuri de acţiuni cu cercul:

rotări

rulări

treceri prin şi peste cerc (pe deasupra acestuia)

balansări

lansări

1. Rotările – sunt considerate ca acţiuni tehnice fundamentale pentru cerc, iar

ele se pot executa în jurul diferitelor segmente sau în jurul axului propriu al

obiectului.

Rotările pe segmente se caracterizează prin regularitatea şi precizia

mişcării, nefiind premise vibraţii sau alunecări de pe punctele iniţiale de

contact.

Rotările pe segmente pot fi sistematizate astfel:

151

Gimnastica ritmica

pe o mână – în plan sagital, orizontal şi frontal;

pe ambele mâini;

pe talie;

pe gât;

pe gleznă.

Rotările cercului în jurul axului propriu se pot executa cu sprijin pe sol sau

pe diferite segmente, în aer, în suspensie. Ele pot fi libere sau conduse (prin

acţiunea degetelor). În aceste rotări învârtirea cercului trebuie să fie continuă,

precisă, fără deplasarea cercului de la axul de rotaţie.

rotări înaintea şi înapoia executantului

rotări înapoia capului şi înaintea corpului

rotări în plan sagital

152

Gimnastica ritmica

rotare şi extensia trunchiului

rotări orizontale înaintea corpului

rotări orizontale deasupra capului

rotări în jurul taliei

153

Gimnastica ritmica

2. Rulările – sunt şi acestea acţiuni tehnice fundamentale care se pot executa

pe sol sau pe corp. Mişcarea trebuie să fie curgătoare, fără vibraţii, săltări sau

întreruperi.

Impulsul poate fi dat cu una sau cu două mâini (sau altă parte a corpului),

din acţiune directă sau din rotare pe un segment corporal. Rulările pot fi libere

sau conduse.

rulare în plan frontal

alergare şi rulare

săritură pe deasupra cercului în timp ce se rulează

154

Gimnastica ritmica

rulare cu retroacţiune

rulare în cerc

rulare lungă pe braţ şi pe spate

155

Gimnastica ritmica

rulare lungă pe braţe (înainte)

rulare lungă pe braţe (înapoi)

rularea cercului de la un partener la altul

156

Gimnastica ritmica

3. Lansările – sunt elemente de mânuire fundamentale şi reprezintă pentru

cerc, acţiuni de mare spectaculozitate dar şi elemente de risc. Se pot executa în

direcţii şi planuri diferite, din acţiune directă, din rotaţii sau din balans.

În timpul zborului, cercul nu trebuie să prezinte vibraţii şi alterări ale

planului. Preluarea va fi realizată printr-o mişcare continuă, care nu va

întrerupe brusc traiectoria obiectului (exceptând cazul prinderilor la punct fix).

Lansările pot fi efectuate cu una sau două mâini sau cu piciorul prin planuri

şi direcţii diferite.

Impulsul spre lansare poate fi direct – prin acţiunea energică a braţului –

sau din acţiune tehnică – rotare, balans.

lansare cu două mâini (în plan sagital)

157

Gimnastica ritmica

lansare cu o mâna (în plan sagital)

lansare deasupra capului (în plan sagital)

lansare deasupra capului (în plan frontal)

158

Gimnastica ritmica

lansare înapoia umerilor

lansare în plan orizontal

159

Gimnastica ritmica

lansare cu saritura pas

lansare cu partener

160

Gimnastica ritmica

4. Balansările – sunt acţiuni în care cercul, fie însoţeşte braţul în mişcarea

de balans, fie execută pendulări sau mişcări circulare în jurul unor puncte fixe

de contact. Executate în planuri şi direcţii diferite, ele reprezintă mijloace de

legătură între diferite acţiuni de mânuire.

Deoarece intervin în majoritatea celorlalte procedee tehnice, fie ca acţiuni

de pregătire, fie ca acţiuni de finalizare, balansările cu cercul sunt considerate

ca acţiuni de bază.

5. Trecerile prin şi peste cerc – aceste acţiuni sunt oferite de însăşi forma

cercului. Ele pot fi relizate de pe loc sau în deplasare, folosindu-se diferite

acţiuni corporale.

săritură prin cerc înainte jos

161

Gimnastica ritmica

săritură prin cerc înapoi jos

serie de sărituri prin cerc

săritura pas prin cerc

162

Gimnastica ritmica

Indicaţii metodice

Cercul reprezintă un obiect dificil pentru începători, necesitând o

acomodare mai îndelungată cu obiectul.

La început se însuşesc acţiunile simple de priză şi trecerile prin şi peste

cercul aşezat sau sprijinit pe sol. Apoi trecerile prin cerc, treceri de segmente

peste cercul ţinut în mână, treceri dintr-o mână într-alta sau între partenere, etc.

Se învaţă apoi rulările pe sol şi învârtirile în jurul axului vertical (cercul

sprijinit pe sol).

Balansările, rotările, lansările se însuşesc în ordinea complexităţii. Pentru

fiecare acţiune şi trecere de la o acţiune la alta, este foarte important să se

precizeze priza, planul corect de lucru, sensul de rotare, precum şi poziţia

finală.

Pentru fiecare tip de acţiune, se ţine cont de indicaţiile generale descrise la

tipurile de acţiuni cu obiectele portative.

III. 5 MĂCIUCILE

163

Gimnastica ritmica

Măciucile, cele mai vechi obiecte portative, au fost mai întâi folosite de

gimnaştii bărbaţi. După o lungă perioadă de dezvoltare au devenit obiecte

utilizate în principal de femei.

Mult mai groase şi mai grele, tehnica de acţionare se limita la balansuri şi

rotări. În prezent, în gimnastica ritmică măciucile sunt mai uşoare şi mai

subţiri, ceea ce permite o mai mare varietate de exerciţii.

Acţionarea măciucilor reclamă o bună coordonare, care se capătă în urma

unui antrenament îndelungat, egal pentru ambele mâini, care le lucrează în

acelaşi timp. Pentru a sincroniza mişcările corpului cu ale obiectului este

necesar un foarte bun nivel tehnic, mişcările măciucilor urmând mişcările

naturale ale corpului. Exerciţiile cu măciuci contribuie la educarea ritmului, la

realizarea unei atitudini corecte a corpului şi la dezvoltarea forţei braţelor şi a

centurii scapulare, care sunt în general, puncte slabe ale gimnastelor.

Normele obiectului

Măciucile sunt confecţionate din lemn, cauciuc sau material plastic.

Lungimea: 40-50 cm

Greutatea: 150gr. Pentru fiecare măciucă

Forma este asemănătoare cu a unei sticle. Părţile componente sunt: corp -

partea îngroşată; gât sau tijă – segmental lung şi subţire; cap – partea sferică cu

diametrul de maximum 3 cm.

Culoarea: naturală sau la alegere ( auriu, argintiu sau bronz nu este permis).

Priza

Poate fi la nivelul “capului”, “gâtului” sau “corpului”, cu o măciucă în

fiecare mână sau cu ambele măciuci într-o mână. Într-un exerciţiu priza

dominantă trebuie să fie la nivelul capului,aceasta fiind considerată specifică

164

Gimnastica ritmica

pentru acest obiect. Priza trebuie să fie lejeră pentru a da posibilitatea acţionării

obiectului continuu, curgător,din articulaţia pumnului, încadrând corect

mişcarea în planurile dorite.

Tipuri de acţiuni cu măciucile:

balansări

cercuri mici

morişti

desprinderi cu reapucare

lansări

bătăi şi ricoşări

rulări şi alunecări

mişcări asimetrice

1.Balansările – sunt acţiuni în care măciucile, fie însoţesc în prelungire braţele,

fie execută ele însele o mişcare de pendulare prin impulsuri date din articulaţia

pumnului.

165

Gimnastica ritmica

Măciucile pot fi ţinute ambele într-o mână sau fiecare într-o mână,

balansările fiind efectuate în planuri şi direcţii diferite, prin acţiune simultană

simetrică sau asimetrică, alternativă sau succesivă, în arc de cerc, cerc sau opt.

balans spre înainte şi spre înapoi

balans spre înainte şi spre înapoi alternativ

balans mare spre înainte – înapoi cu decalaj între măciuci

circumducţie în plan sagital

166

Gimnastica ritmica

săritură şi circumducţie

balans mare în plan sagital cu săritură pas (braţele se mişcă în sens

invers)

balans înaintea corpului

167

Gimnastica ritmica

balans spre înainte şi spre înapoi simultan

circumducţie în plan frontal

balans deasupra capului

168

Gimnastica ritmica

opt în plan sagital

opt în plan frontal

169

Gimnastica ritmica

2. Cercurile mici – sunt de fapt rotările măciucilor în jurul pumnului, acţiuni

considerate ca fundamentale. Ele se execută în planuri şi direcţii diferite, din

poziţii foarte variate ale braţelor. Mişcarea se realizează prin acţiune condusă a

pumnului şi trebuie să utilizeze inerţia provenită din greutatea obiectului.

Schimbările de plan sau de direcţii nu trebuie să fie rupte ci să urmărească

o logică prin micşorarea treptată a vitezei şi alungirea voluntară a braţelor în

plan şi direcţie, simultan cu fixarea prizei.

cercuri mici înaintea braţelor

cercuri mici înapoia braţelor

170

Gimnastica ritmica

cercuri mici înaintea corpului

combinaţie de cercuri mici în faţa şi în spatele braţelor

171

Gimnastica ritmica

cercuri mici înapoia spatelui

cercuri mici înainte şi înpoi simultane

cercuri mici înaintea capului

combinaţie de cercuri mici înaintea şi înapoia capului

172

Gimnastica ritmica

cercuri mici lateral spre interiorul braţelor

cercuri mici lateral spre exteriorul braţelor

cercuri mici laterale în opoziţie

173

Gimnastica ritmica

cercuri mici orizontale pe sol

cercuri mici orizontale deasupra braţelor

cercuri mici orizontale pe sub braţe

174

Gimnastica ritmica

combinaţie de cercuri mici deasupra şi sub braţe

cercuri asimetrice

3. Moriştile – sunt tot rotări din articulaţia pumnului care se efectuează cu

braţele întinse şi pumnii apropiaţi. Cercurile mici se realizează în succesiune de

o parte şi de alta a braţelor, măciucile realizând opturi mici. În timpul acestor

opturi pumnii se încru7cişează şi devin paraleli. Mişcarea trebuie să fie

curgătoarea, continuă, braţele trebuie să rămână apropiate.

Moriştile pot fi duble (de fiecare parte a braţelor se execută câte două

cercuri mici în decalaj) sau triple (de fiecare parte a braţelor se execută câte trei

cercuri mici). Ele se pot executa izolat sau în serie în planuri diferite.

4. Desprinderi cu reapucare – sunt acţiuni în care măciucile sunt lansate la

mică înălţime, timp în care obiectul fie planează în aer, fie execută mişcări de

rotaţie în jurul unui ax.175

Gimnastica ritmica

Desprinderile însoţite de învârtiri ale măciucilor în timpul zborului sunt

considerate ca acţiuni specifice. Ele pot fi realizate simultan prin sincronizarea

mişcării ambelor măciuci, alternativ sau succesiv. Lansarea poate fi efectuată

cu măciucile ţinute în fiecare mână sau într-o singură mână. Preluarea poate fi

realizată în aceeaşi manieră dar în poziţii foarte variate.

5. Lansările – sunt acţiuni de proiectarea măciucilor în spaţiu pe o traiectorie

variată ca amplitudine. Măciucile pot fi lansate simultan ambele fiind ţinute în

aceeaşi mână, simultan fiind ţinute fiecare în câte o mână, succesiv sau

alternativ din aceleaşi modalităţi de priză. Preluarea se efectuează în mod

176

Gimnastica ritmica

normal de cap. Preluarea de tijă sau de corp presupune condiţia ca mişcarea să

fie continuă.

Atât modalităţile de lansare cât şi cele de preluare se caracterizează printr-o

mare varietate. În momentele în care o singură măciucă este lansată, cealaltă

trebuie să efectueze neapărat o mişcare.

lansare înapoia umerilor

lansare cu partener

6. Mişcările asimetrice – sunt acţiuni specifice, date tocmai de caracteristica

măciucilor de obiect dublu. Ele sunt fie combinaţii de procedee tehnice din

aceeaşi grupă executate în planuri şi direcţii diferite, fie combinaţii de mişcări

din tipuri tehnice diferite. Prezenţa mişcărilor asimetrice este obligatorie.

177

Gimnastica ritmica

7. Rulările şi alunecările – sunt acţiuni care se execută prin acţiune liberă sau

condusă, pe corp sau pe sol. Mişcarea măciucilor trebuie să fie continuă, fără

săltări sau întreruperi. Sunt acţiuni posibile, dar nu specifice, prezenţa lor în

exerciţiu fiind la alegerea gimnastei.

Bătăile şi ricoşările – se pot executa pe sol sau între cele două măciuci;

mişcările de acest gen se pot executa izolat sau în serii ritmate, subliniind în

mod deosebit anumite accente muzicale.

Indicaţii metodice

Etapele de însuşire a tehnicii cu măciucile urmează succesiunea general

valabilă pentru toate obiectele, angajând acţiunile în ordinea complexităţii lor:

priza pe toate părţile măciucilor;

însuşirea balansărilor;

însuşirea cercurilor mici în plan sagital, frontal şi orizontal;

desprinderi şi reapucări, bătăi, rulări pe sol;

mişcări asimetrice;

lansări şi morişti.

III. 6 TEHNICA DE ACŢIONARE A OBIECTELOR NECOMPETIŢIONALE

178

Gimnastica ritmica

Steaguri, eşarfe şi bastoane

Deoarece steagurile, eşarfele şi bastoanele nu sunt obiecte prevăzute în

concursurile oficiale şi se utilizează îndeosebi în demonstraţiile şcolare sau de

masă, le vom analiza mai pe scurt.

Exercitii cu steaguri

Steagurile pot avea diferite dimensiuni, de exemplu: mici – pentru copii,

medii, care sunt şi cele mai folosite (pânza 80/45 cm; bastonul 70 cm) şi mari,

specific masculine.

Materialul poate fi crêpe de chine, voal, nailon, mtase excelsior (mătase de

paraşută). Nailonul este cel mai indicat deoarece nu se lipeşte în timpul

mânuirii şi este uşor. Formatul pânzei poate fi dreptunghiular sau triunghiular.

Modul de prindere a prizei poate fi fix sau mobil, prin fixarea a 3 – 4 inele

de plastic sau metal care se rotesc pe băţul de lemn, acestea fiind unite printr-o

pânză metalică fină sau de plastic pe care se ataşează pânza. Bastonul din lemn

poate fi de lungime variabilă de la 40 cm la 80 cm, iar cele mai mari peste 120

cm.

Steagurile prin aspectul lor – băţul şi materialul suplu din care sunt

confecţionate – determină prize şi mânuirii în mare parte asemănătoare

măciucilor, eşarfei şi chiar panglicii.

Priza, poziţia, precum şi mişcarea steagurilor trebuie să exprime demnitate

prin linia unor mişcări majestuoase, eroice sau revoluţionare, pe care dealtfel şi

caracterul muzicii o cere. Deoarece nu există până în prezent indicaii pe linia

arbitrajului, iar exerciţiile cu steagurile nu sunt prevăzute în competiţii

internaţionale nu se penalizează, nu există nici restricţii speciale pe linia

compoziţiei. Privind prizele steagurilor – acestea pot fi cu pânza rulată iniţial

sau derulate, să atârne, sa fie susţinute sau sprijinite, separate în diverse planuri,

179

Gimnastica ritmica

simetric, asimetric sau suprapuse. De asemenea, se pot ţine de unul sau de

ambele capete etc.

Balansurile se pot prezenta cu amplitudine de la mişcări medii până la cele

ample, dar şi cu virtuozitate în formă de cerc, opt mic cu braţele paralele sau

încrucişate, simultane, alternative, uneori morişti ca la mânuirea măciucilor.

Ca şi la panglică, este bine să se ţină seama ca balansurile să nu se execute

la întoarcere pe traseul iniţial. Nu sunt indicate balansurile pe sub picioare sau

pe sol, deoarece acest obiect are o anumita semnificaţie. Toate mişcările de

180

Gimnastica ritmica

bază din gimnastica ritmică modernă se leaga bine cu balansurile, însă trebuie

să aibă o anumită amplitudine direct proportională şi să ajute mişcarea, mai

ales la începătoare. La avansate se pot efectua balansurile şi în sens opus

direcţiei mişcării.

Trecerile steagurilor dintr-o mână în cealaltă se pot realiza suprapuse sau

cu capetele libere apropiate, unul în prelungirea celuilalt, acesta fiind mai

dificil de coordonat.

Şerpuirile şi spiralele sunt mânuiri nespecifice, dar dacă pânza este lungă,

de formă dreptunghiulară, de peste 1,20 cm lungime, atunci şi aceste mânuiri

sunt specifice, cu condiţia ca prinderea pânzei să fie mobilă pe baston, să nu se

înfăşoare. Şerpuirile şi spiralele cu steagurile se fac numai pe verticală, iar cele

181

Gimnastica ritmica

orizontală se pot efectua numai dacă se respectă modul de prindere a pânzei

prezente anterior.

Desprinderile şi reapucările se pot executa în toate planurile, oblic, după

ceafă, la nivelul mijlocului, pe sub braţ, se efectuează cu reapucare în aceeaşi

mână sau cu cealaltă. Şerpuirile şi spiralele din deplasare sunt însoţite de

diverşi paşi, alergări artistice ect., spirale cu întoarceri care îmbogătesc bagajul

de mânuire a steagurilor, fiind mişcări diafane deşi fără caracter specific de

mânuire a acestor obiecte.

182

Gimnastica ritmica

Aruncările steagurilor cu diferite amplitudini (mai rar foarte înalte) se fac

direct sau din balansuri, cu menţiunea ca tehnica aruncării sa fie bine studiată

pentru a desfăşura flamura steagurilor. Sunt mai simple când se execută de pe

loc, iar dificultatea lor creşte atunci când se execută în viteză şi când se execută

fără control vizual pe sub segmente sau în plan frontal dorsal. Aruncările foarte

înalte nu sunt posibile dacă bastonul nu are o greutate corespunzătoare căreia să

i se imprime forţa necesară aruncării. În timpul aruncărilor mari pânza trebuie

să fie întinsă pe toată suprafaţa ei, dar să nu opună rezistenţă aerului, ceea ce ar

influenţa negativ viteza de acceleraţie, forţa de aruncare şi amplitudinea

mişcării. Săriturile mari şi deplasările dinamice se îmbină armonios şi sunt

adecvate aruncării steagurilor.

183

Gimnastica ritmica

Corespondenţa cu muzica. Pentru exerciţiile cu steagurile se recomandă

selecţionarea numai a pieselor care au un conţinut expresiv, de exemplu

fragmente din simfonii, cântate pentru pace, piese clasice cu caracter

revoluţionar sau marşuri optimiste, tinereşti ş.a. scrise în măsura 2/4, 4/4. Sunt

contraindicate piesele jucăuse, cu o linie melodică humorescă sau valsurile

briante. Pe lângă lipsa de logică şi discersământ muzical nu s-ar respecta nici

punctul de vedere al corelării logice al tehnicii şi a mânuirii steagurilor pe o

astel de muzică.

Exerciţii cu eşarfa

Eşarfa reprezintă un alt obiect portativ, confecţionat din voal de relon,

mătase naturală sau artificială de diferite culori, dreptunghiulare, cu latura mare

între 1,50 până la 2 m, iar latura mica între 0,50 şi 0,90 m.

Caracterul mişcărilor executate cu acest obiect depinde de calitatea

materialului din care este confecţionat şi dimensiunile lui. Cel mai frecvent

folosit este eşarfa din voal de relon (în lipsa acestuia mătase naturală

„excelsior”), deoarece permite o mânuire cu procedee variate, este mai

184

Gimnastica ritmica

accesibilă şi cu aspect plăcut. Fiind uşoară pluteşte mai mult în aer şi solicită

mişcări cu caracter lent şi curgător. Totodată, datorită particularităţii ei de a se

undui în aer, mişcările în ansamblu primesc un aspect dinamic şi avântat.

Transparenţa acestui material dă posibilitatea distingerii corpului, chiar

atunci când este acoperit cu eşarfa, permiţând urmărirea în orice moment a

mişcărilor în toată complexitatea lor. Eşarfa de voal permite mai bine

executarea şerpuirilor, spiralelor şi acestea cu atât mai mult, cu cât este mai

lungă.

Pentru a realiza o bună mânuire, este necesar ca eşarfa să fie cât mai

desfăşurată şi cât mai degajată de corp, astfel încât să mărească amplitudinea

mişcărilor sau a desenului realizat. O altă cerinţă este aceea ca eşarfa să

plutească cât mai mult în întregime sau cu părtile ei libere. Se va urmări

valorificarea tuturor momentelor de plutire printr-o încetinire a mişcării, lăsând

185

Gimnastica ritmica

să se termine plutirea respectivă şi apoi să se continue cu o nouă acţiune asupra

eşarfei.

În vedera prinderii sau reapucării cu uşurinţă a eşarfei în zbor, fără apucări

suplimentare, este necesar ca eşarfa să fie tivită întotdeauna, pentru a se

distinge uşor marginile.

Mânuirea corectă a eşarfei din voal solicită mişcare lentă a braţelor pentru

urmărirea şi conducerea eşarfei. Dozarea vitezei se face în funcţie de mişcarea

eşarfei, fapt care atrage un efort static preponderent. Din această cauză trebuie

bine stăpânită tehnica mişcărilor corpului, precum şi coordonarea diferită a

mişcărilor picioarelor şi braţelor cu cele ale eşarfei, astfel încât în timpul

elementelor de mare elan (sărituri, balansări etc.) braţele să execute o mişcare

compensatorie lentă.

186

Gimnastica ritmica

Prin participarea frecventă a trunchiului la acţiunile eşarfei, cu toată gama

sa de mişcări, se realizează o armonie şi o unitate desăvârşită între mişcarea

eşarfei şi a corpului, cerinţă absolut necesară în cazul exerciţiilor cu acest

obiect. Respectând aceste indicaţii specifice de mânuire a eşarfei, se va obţine

dezvoltarea în mare măsura a supleţei, plasticităţiii, echilibrului, expresivităţii

şi a unei coordonări fine.

Eşarfa din mătase artificială care este mai grea decât cea din voal, nu

pluteşte în aer, are o „fluiditate” mai mare şi nu este transparentă. De aceea

mişcările efectuate cu acesta , trebuie să fie mai rapide, mai energice şi mai

simple, pentru ca eşarfa să nu atârne nici un moment. În realizarea mişcării

ample este necesară o participare şi mai mare a trunchiului decât la eşarfa din

voal. Din acest motiv exerciţiile cu eşarfa din mătase artificială dezvoltă într-o

măsură mai mare rezistenţa, forţa şi mobilitatea braţelor şi a trunchiului.

187

Gimnastica ritmica

În metodica mânuirii eşarfei se va ţine seama de faptul că dificultatea de

mânuire creşte direct proporţional cu mărimea ei, fiind întotdeauna necesară

angrenarea sa în întregime în mişcare pentru realizarea unui desen clan şi

estetic. Introducerea mânuirii eşarfei este indicată numai în momentul când

gimnasta stăpâneşte bine bagajul necesar de mişcări pentru a putea coordona în

mod degajat eşarfa.

La începători şi copii se va folosi o eşarfă cu dimensiuni reduse între 0,50-

1,50 m. Preferabil să fie confecţionată din mătase naturală. La categoriile

superioare se poate folosi eşarfa cu dimensiuni maxime, din voal de relon sau

mătase artificială şi chiar două eşarfe. Pentru a pregăti mişcările specifice, cu

eşarfa din voal, descrise mai înainte, se va insista asupra mişcărilor lente ale

braţelor, diferite ca direcţie, viteză şi amplitudine faţă de cele ale picioarelor

asupra mişcărilor de relaxare şi unduire ale întregului corp.

188

Gimnastica ritmica

Metodica mânuirii eşarfei începe cu învăţarea procedeelor de ţinere a

acesteia , treceri dintr-o poziţie în alta, deplasări sau întoarceri simple cu

păstrarea eşarfei într-o anumită poziţie. Înaintea fiecărui exerciţiu se va preciza

apucarea, poziţia braţelor şi a eşarfei faţă de corp. Urmează învăţarea

procedeelor de mânuire, care vor fi însuşite la început în mod separat, în

ordinea dificultăţii de execuţie: balansări, şerpuiri, aruncări, spirale. Se va

urmări ca fiecare procedeu să fie executat în planurile, direcţiile şi poziţiile cele

mai favorabile faţă de corp, cu legări şi combinaţii cât mai naturale.

189

Gimnastica ritmica

După aceasta se poate trece la combinarea diferitelor procedee de mânuire.

De exemplu: balansările să preceadă sau să urmeze o aruncare; o şerpuire să fie

finalizată cu o aruncare etc. Îmbinarea mânuirii eşarfei cu mişcările întregului

corp se va face la început cu diferite mişcări ale trunchiului, deplasări cu paşi

de dans sau alergare uşoară, învârtiri simple, cu păşire pe vârfuri, cu învăluire,

poziţii de echilibru sau treceri de la o poziţie la alta, sărituri cu deplasare mică,

valuri. În timpul săriturilor cu deplasare mare mânuirea eşarfei este mai

dificilă, de aceea la început se vor executa cu menţinerea eşarfei într-o anumită

poziţie, de exemplu, săritură pas cu eşarfa ţinută cu ambele mâini deasupra

capului sau lateral.

În combinaţiile cu eşarfa, mişcările trebuie să se aleagă şi să se îmbine în

aşa fel, încât să se obţină o mare varietate de desene, care să se succeadă în

mod logic şi curgător. Aceasta înseamnă că poziţia finală a unui procedeu să

poată constitui poziţia iniţială pentru următorul, astfel încât, în trecerile de la o

mişcare la alta, eşarfa să nu fie bruscată sau să se înfăsoare.

Pentru a evita monotonia în lucru cu eşarfa este necesar să se alterneze

mereu procedeele de apucare, planurile, direcţiile şi poziţiile eşarfei faţă de

190

Gimnastica ritmica

corp. Tot pentru aceasta este bine să varieze momentele dinamice ale eşarfei cu

menţinerea ei într-o anumită poziţie.

În compoziţia exerciţiilor de concurs trebuie să se acorde atenţie alegerii

culorii eşarfei folosite, care e bine să fie în armonie cu caracterul piesei

muzicale, deci cu caracterul exerciţiului. În cazul unei melodii ludice,

luminoase, optimiste, se va folosi o eşarfă albă sau de culoare pastelată; iar în

cazul unei melodii dinamice sau cu caracter eroic se vor folosi eşarfe cu culori

vii sau mai intense.

191

Gimnastica ritmica

Acompaniamentul muzical adecvat exerciţiilor cu eşarfa este în strânsă

legatură şi cu felul materialului din care este confecţionat. Eşarfa din voal

necesită un tempo mai lent, cu o măsură mai lungă: 3/4, 4/4, 6/8, iar cea din

mătase implică o muzică mai dinamică, cu caracter eroic, folosindu-se măsuri

mai scurte: 2/4, 3/4, 4/4. Pentru colectivele începătoare, cea mai potrivită este

măsura de 3/4; la avansate se pot folosi piese muzicale cu diferite caractere:

liric, avântat, dramatic, popular.

Exerciţii cu bastonul

Bastonul face şi el parte dintre obiectele portative din gimnastica ritmică,

dar nu este considerat ca obiect de concurs.

Bastonul este confecţionat din lemn de esenţă tare sau din material plastic,

compact sau tubular, cu lungimea de 0,90 – 1 m. şi un diametru de 2,4 cm. În

cazul în care se lucrează cu copii şi şcolari mici, dimensiunile sunt mai reduse.

Deoarece ca obiect portativ este mai putin spectaculos, când se foloseşte la

serbările şcolare şi în demonstraţii de masă, se decorează cu flori, panglici

spiralate sau se acoperă cu substanta fluorescentă când se lucrează în nocturnă.

Deşi are o formă simplă, bastonul prezintă o serie de dificultăţi de mânuire, iar

pe acest criteriu se plasează dacă nu pe acelaşi plan, imediat după măciuci.

Pentru a fi mânuit cu dexteriatate, în afara antrenamentelor sistematice, este

indicat să se evite decoraţiunile de orice fel în relief, care influenţează

nefavorabil asupra mânuirii.

Toate mânuirile cu bastonul contribuie la fixarea ţinutei şi permite un

autocontrol al acesteia. Prin specificul formei obiectului, mişcările sunt lineare,

„matematice” sub forma modernist geometrică. Datorită acestor însuşiri

bastonul se pretează mai puţin în lucru cu grupele de fete. Aceasta reclamă o

192

Gimnastica ritmica

analiză mai judicioasă în selecţia poziţiilor şi a structurilor de exerciţii, care

trebuie în primul rând să întrunească cerinţele unei execuţii graţioase.

În afara ducerilor, balansurilor, aruncărilor şi învârtirilor, rulărilor se fac pe

segmente sau pe o parte a corpului, dar sunt mai puţin specifice, iar aruncările

foarte mari nu sunt utilizate.

Învârtirile rămân cele mai dificile procedee de mânuire datorită

îndemânării, dexterităţii pe care o solicită. Rozeta se realizează prin mişcarea

alternativă de pronaţie-supinaţie a mânuirii sau continuă în acelaşi sens prin

mutarea succesivă a degetelor în direcţia executării ei sau alternativă cu

schimbarea sensului. Păstrarea ritmului, precum şi variaţia tempourilor în

efectuarea rozetei sunt dificile. Legarea rozetei este mai logică cu mişcări mai

uşoare efectuate cu corpul, în schimb pentru restul mânuirilor se păstrează

principiile corelării ca şi la celelalte obiecte portative şi în special ca la

măciuci.

priză normală

priză inversă

priză mixtă

elan înaintea corpului

193

Gimnastica ritmica

elan înapoia corpului

elan spre înainte şi spre înapoi

elan deasupra capului

194

Gimnastica ritmica

elan pe sub picioare

opt în plan sagital

opt înainte şi înapoi

195

Gimnastica ritmica

lansare cu două mâini

lansare pe deasupra capului (bastonul orizontal)

lansare pe deasupra capului (bastonul vertical)

196

Gimnastica ritmica

lansare pe deasupra capului (bastonul în rotaţie)

lansare cu partener

197

Gimnastica ritmica

rotare orizontală pe deasupra şi pe dedesubtul braţului

rotare înaintea şi înapoia braţului

rotare înaintea şi înapoia capului

198

Gimnastica ritmica

săritură grupată

săritură ciseaux (pe deasupra bastonului vertical)

199

Gimnastica ritmica

săritură (pe deasupra bastonului în poziţie oblică)

Exerciţiile cu obiecte portative sunt mijloace specifice Gimnasticii Ritmice,

care cuprind diferite grupe de mişcări corporale executate simultan cu

acţionarea corzii, mingii, panglicii, măciucilor, cercului, bastoanelor, ş.a.

Aceste exerciţii sunt frecvent întâlnite şi în demonstraţiile şcolare.

În lecţiile de educaţie fizică exerciţiile cu obiecte portative se folosesc, în

forme variate, în verigile: a II-a, a III-a, a IV-a sau a V-a, în funcţie de

obiectivele urmărite.

200

Gimnastica ritmica

BIBLIOGRAFIE

Abadne, H.H., Gimnastică ritmică sportivă, Editura Sport Turism,

Bucureşti, 1983.

Cârstea, Gh., Educaţie Fizică. Teoria şi bazele metodicii, Editura

Universităţii Ecologice, Societatea „Ateneul Român”, Bucureşti,

1997.

Damian, M., Manifestarea lateralităţii în Gimnastica Ritmică,

Editura Ovidius University Press, Constanţa, 2002.

Dragnea, A., Bota, A., Teoria activităţilor motrice, Editura

Didactică şi Pedagogică R.A, Bucureşti, 1999.

Grigore, V., Pregătirea artistică în Gimnastica de performanţă,

Editura ANEFS, Bucureşti, 2002.

Helvig, M. M., et colab., Gymnastique Rythmique, Editura Revue

EPS, Paris, 2005.

Jeleascov, C., Gimnastică Ritmică de Bază, Editura Fundaţiei

România de Mâine, Bucureşti, 2000.

Kulka, E., 1000 exercises et jeux de Gymnastique Rythmique,

Editura Vigot, Paris, 2001.

Luca, A., Curs de gimnastică modernă, Editura Universităţii „Al. I.

Cuza”, Iaşi, 1971.

Luca, A., Gimnastica în şcoală, Editura Universităţii „ Al. I. Cuza”,

Iaşi, 1998.

201

Gimnastica ritmica

Luca, A., Gimnastica Ritmică, Editura Universităţii “Al.I.Cuza”,

Iaşi, 2002.

Lupeanu, I., Săriturile artistice, Editura Sport Turism, Bucureşti,

1979.

Macovei, S., Buţu O., Metodica predării Gimnasticii Ritmice în

şcoală, Editura Bren, Bucureşti, 2007.

Macovei, S., Gimnastica Ritmică Sportivă - curs, Editura ANEFS,

Bucureşti, 1996.

Manos, M., Gimnastica Ritmică – Capacitatea de performanţă,

Editura Bren, Bucureşti, 2008.

Manos, M., Gimnastica Ritmică de Performanţă, Editura Bren,

Bucureşti, 2008.

Mitchell, D., Davis, B., Lopez, R., Teaching Fundamental

Gymnastics Skills, Human Kinetics, USA, 2002.

Moceani, V., Gimnastica, Editura Sport Turism, Bucureşti, 1985.

Mociani, V., Gimnastica Ritmică Sportivă, curs de specializare,

Editura ANEFS, Bucureşti, 1992.

Stoenescu, G., Gimnastica Ritmică Modernă, Editura Sport Turism,

Bucureşti, 1978.

202