Este cea mai veche rasa crescuta in tara noastra, cu urechi scurte si drepte. Se distinge varietatea de munte si varietatea baltaret. Aceasta rasa se aseamna cu mistretul european.Linia superioara a corpului este convexa, crupa este tesita, putin dezvoltata iar suncile sunt sterse si sarace in musculatura.Membrele sunt lungi, nu prea groase dar rezistente.La 2 ani, scroafele ajung la 145 kg.

Pielea este groasa, de culoare cenusie. Parul este abundent, aspru, gris si prezinta coama. Culoarea este maro, ca la mistret, de diferite nuante.Prolificitatea este de 6,25 purcei. Scroafele Stocli sunt bune mame.Rasa Stocli a stat la baza formarii raselor de suine Alb de Rusetu si Negru de Strei.

Cercetătorii nu au ajuns la o părere comună în ceea ce priveşte originea rasei,dar este crescută în România încă din secolul al XVIII-lea. La originea denumirii rasei se consideră a fi cuvântul de origine slavă "mangala" ="corp în formă de butoi",datorită starii deosebite de îngrăşare la care poate ajunge. Apreciată pentru masa musculară cu fibră gustoasă şi fin patrunsă de grăsime ce are un procent mult mai mic de colestrol faţă de rasele moderne(duroc,marele alb,landrace, etc) recomandată la prepararea salamurilor de tip "Sibiu" şi altor preparate de durată. Se caracterizează prin talie mijlocie, corp scurt cu aspect de "butoi" la animalele îngrăşate. Capul este mare cu râtul lung ascuţit şi cilindric. Urechile sunt de formă foarte variată .Gâtul este musculos scurt şi gros. Prolificitatea mică 4-6 purcei/fătare.Scroafele nu au un instinct matern dezvoltat iar la înţărcare purcei au mase corporale 8-10 kg. Fiind cunoscuţi ca porci rustici, cu o rezistentă mare la boli,nepretenţioşi la factorul hrană se recomadă a fi crescuţi turme pe paşuni din zonele mai umede şi umbroase pentru a se obţine aşa zisa "carne ecologică" ,care este din ce în ce mai căutată.

S-a format în urma unor încrucişări nedirijate între scrofiţe de rasă Mangaliţa şi vieruşi Berk, începând din anul 1872, în localitatea Bazna din Transilvania.

Talia este mijlocie şi au conformaţia corporală caracteristică tipului morfo-productiv mixt.

Capul este potrivit de mare, cu profilul uşor concav. Urechile sunt mijlocii purtate înainte şi lateral sau orizontal. Gâtul este scurt, larg şi adânc, bine legat de cap şi trunchi. Trunchiul este de lungime mijlocie, larg, destul de adânc şi aproape cilindric. Linia superioară a corpului este uşor convexă.

Culoarea caracteristică rasei este neagră cu brâu alb care înconjoară trunchiul în dreptul spetelor cuprinzând şi membrele anterioare. Lăţirea brâului alb variază de la câţiva cm până la 30-40 cm.

Trecerea de la brâul alb la culoarea neagră se face printr-o zonă fumurie, datorită pieliii pigmentate şi părului nepigmentat, zonă caracterisitcă tuturor raselor negre cu brâu alb.

Prolificitatea rasei este bună, iar media de 9,5 purcei la fătare din care înţarcă cca 8 purcei. Longevitatea productivă este remarcabilă: 8-12 fătări/viaţă.

La diferite vârste tineretul ajunge la următoarele greutăţi corporale: la naştere 1,2 kg; la o lună 5,6 kg; la două luni 14 kg; la şase luni 60-65 kg; iar la un an 125-135 kg.

Porcul Negru de Strei este reprezentat de o populaţie redusă la un efectiv de 2000-3000 animale care cresc în depresiunea Haţegului (judeţul Hunedoara).

Talia este mijlocie spre mare cu corpul turtit lateral şi se încadrează în tipul de producţie mixt de carne şi grăsime.

Capul este mijlociu spre mare, îngust, cu râtul lung şi cu profilul foarte uşor concav, aproape drept. Urechile sunt mari şi blegi (aplecate) asemănătoare cu ale rasei Marele Negru.

Gâtul este de lungime mijlocie, îngust şi cu musculatura destul de redusă. Trunchiul este potrivit de lung dar cu lărgimea redusă fiind turtit lateral. Linia superioară a corpului este concavă.

Părul este de culoare neagră, neted (ca la Cornwall) sau uşor ondulat (caracter moştenit de la Mangaliţa) unele exemplare putând avea extremităţile albe ca şi rasa Berk.

În ansamblu, porcul Negru de Strei se aseamănă cu rasa Cornwall, dar are talia mai mică, este mai puţin dezvoltat şi mai puţin precoce.

Carnea este de calitate, slănina este gustoasă. Este puţin pretenţios la hrană şi adăpostire. Prolificitatea scroafelor este de 8-9 purcei.

Marele Alb este un porc de talie mare, cu o conformaţie armonioasă.

Trunchiul este aproape paralelipipedic, spinarea şi crupa sunt lungi şi largi, iar şuncile au o descindere bună.

Apartine tipului morfo-productiv de carne, se preteaza la ingrasare pentru bacon.

Membrele sunt puternice şi rezistente. Scroafele au performanţe de reproducţie foarte bune. Performanţele de creştere şi carcasă sunt la un nivel superior.Calitatea cărnii este bună, iar gena sensibilităţii la stres este absentă. Are o capacitate mare de adaptare la condiţii de climă şi exploatare dificilă. Se utilizează în rasă curată sau în diferite programe de încrucişare, în special pentru producerea de scrofiţe.

Prolificitatea scroafelor este de 11 purcei/fatare.

Porcinele din rasa Landrace au talie mijlocie spre mare. Constitutia este fina sau robusta spre fina.Trunchiul este foarte lung, sub formă de pară, datorită dezvoltării trenului posterior. Membrele sunt suficient de rezistente. Urechile sunt lungi, subtiri si aplecate spre inainte.Scroafele au comportament matern dezvoltat. Performanţele de creştere sunt apropiate de cele de la Marele Alb. Procentul de ţesut muscular este superior – apartine tipului morfo-productiv de carne cu specializare pentru bacon.

Porcinele din aceasta rasa au talie mijlocie spre mare, o constitutie robusta si o conformatie armonioasa Se aseamana cu Marele Alb are insa o talie mai joasa iar iar corpul este ceva mai larg si mai scurt. Capul este mai mic, ratul mai scurt si profilul mai drept.Urechile sunt potrivite ca marime si aplecate spre inainte. Corpul este in general lung, cilindric si turtit lateral. Rasa se caracterizeaza printr-o dezvoltare mare a suncilor anterioare.Prolificitatea este in medie de 10 purcei/fatare . Greutatea medie 220kg.

La baza formarii rasei Yorkshire sta rasa Marele Alb. Are talia mijlocie spre mare, corpul lung si mai musculos decat la Marele Alb. Capul este scurt, larg cu profil usor concav. Urechile sunt mci purtate in sus si inainte.Trunchiul este potrivit de lung, aproape cilindric. Membrele sunt suficient de rezistente. Linia superioara a trunchiului este dreapta uneori convexa. Apartine tipului morfo-productiv de carne.

S-a format in SUA fiind rezultatul incrucisarii mai multor rase de porci. Se caracterizeaza prin talie mijlocie spre mare, corpul potrivit de lung, cilindric si destul de adanc. Capul este mic spre mijlociu, cu profil drept sau usor concav. Urechile sunt mici purtate inainte, parca rupte de la mijloc si aplecate in jos cu varful rasfrant inapoi. Trunchiul este bine dezvoltat cu linia superioara lunga si convexa. Abdomenul este uneori supt. Membrele sunt scurte.Parul nu prea des este de culoare alba. Porcii din aceasta rasa valorifica foarte bine hrana si au un randament de sacrificare bun. Carnea este apreciata in industria mezelurilor. Se preteaza la cresterea semiintensiva.

Marele Negru este o rasa de statura mare si intotdeaua de culoare neagra. Porcii din aceasta rasa au capul mare si drept, cu urechi lasate. Au o buna adancime a corpului, o lungime rezonabila si un spate puternic. Parul este fin si mai degraba subtire, puternic pigmentat in negru.Urechile foarte lasate sunt si o carcateristica a rasei. De fapt, urechile sunt atat de mari incat acopera mare parte a fetei si pare sa-i obstructioneze vederea. Rasa este cunoscuta pentru natura sa docila, iar unii au sugerat ca faptul ca ii este obstructionata vederea a contribuit la temperamentul sau neagresiv. Oricare ar fi cauza, acesti porci par sa se miste mult mai incet si deliberat, comparativ cu alte rase.Tipul morfoproductiv este mixt.Este o rasa putin pretentioasa fiind rezistenta la boli si la conditiile de mediu.

S-a format in comitatul Berk din Anglia. Este o rasa mixta, de talie mijlocie. Culoarea este neagra cu exceptia extremitatilor care sunt albe. Are capul mic, larg cu ratul scurt si profilul concav. Urechile sunt mici, drepte, purtate inainte si putin lateral. Trunchiul este potrivit de lung insa larg si aproape cilindric.Linia spinarii este dreapta, membrele drepte, scurte si subtiri. Pielea este de culoare roza-neagra. Prolificitatea este mijlocie: 7-8 purcei.

S-a format in Anglia in comitatul cu acelasi nume. Este o rasa de talie mare cu corpul lung si cilindric. Zona de trecere dintre culoarea alba si cea neagra este cu pielea neagra si parul alb. Capul este mijlociu cu urechile mari si blegi. Trunchiul este lung si larg, linia spinarii este dreapta, crupa este bine impracata in muschi. Sunt deosebiti de rezistenti la conditiile de mediu.Au constitutia robusta si tip morfo-productiv mixt.

S-a format in SUA. Este o rasa de taie mijlocie spre mare , cu corpul lung de forma cilindrica. Zona de trecere dintre culoarea alba si cea neagra este cu pielea cenusie si parul alb. Capul este relativ mare cu ratul lung si profilul drept sau usor concav. Urechile sunt mici, drepte, purtate in sus si inainte.Trunchiul este lung, larg cu linia spinarii convexa. Crupa este oblica cu sunci bine dezvoltate. Abdomenul este supt. Sunt animale cu constitutie robusta si o precocitate ridicata.

Este o rasa precoce considerata a fi cea mai buna rasa de carne din SUA.Animalele din rasa Duroc sunt de talie mijlocie spre mare, de culoare castaniu închis. Trunchiul are linia spinării convexă, asigurându-se astfel o lungime mare a cotletului. Urechile sunt de marime mijlocie sau mici purtate inainte si cu varful rasfirat inainte. Şuncile sunt bine dezvoltate, globuloase. Membrele sunt rezistente, cu osatura dezvoltată. Performanţele de creştere sunt superioare. Calitatea carcasei este bună, iar calitatatea cărnii foarte bună. Culoarea este roscata de diferite nuante.

Este o rasa creata recent in Belgia. Se caracterizeaza prin talie mijlocie si cu o lungime medie a corpului. Capul este mic, scurt, fruntea larga si cu profilul usor concav. Urechile sunt mici drepte purtate lateral si inainte. Crupa este foarte larga usor tesita iar suncile posterioare foarte bine dezvoltate. Parul este des, lung si aspru. Culorea este caracteristica: pe un fond alb sunt dispuse pete de culoare neagra sau neagru- roscata. Se caracterizeaza prin randament foarte mare la sacrificare (80-85%) Rezistenta este slaba, se acomodeaza greu la conditii variate de mediu. Apartine tipului productiv de carne.

In Romania porcinele asigura peste 50% din consumul de carne al populatiei. Carnea de porc este apreciata pentru gustul, fragezimea si suculenta sa, avand totodata si o mare valoare nutritiva ( este bogata in proteine si grasimi).

Obtinerea unor rezultate bune in cresterea porcilor - un numar mai mare de purcei si sporuri mai mari de crestere in greutate - depinde de doua procese biologice: procesul de reproductie si procesul de crestere si ingrasare a tineretului.

Factori care influenteaza cresterea porcilor: Factori care influenteaza cresterea porcilor:

Factorii exogeni se referã la: • cantitatea, calitatea si modul de administrare a hranei, • conditiile de îngrijire, • tehnologia de crestere si îngrãsare, • modul de efectuare a transportului.

Factorii endogeni sunt:• rasa, • nivelul de ameliorare al animalelor,• sexul, • prolificitatea, • capacitatea de alãptare,• numãrul si greutatea purceilor întãrcati, • precocitatea si valorificare furajelor, • sãnãtatea si rezistenta organismului, r• andamentul la sacrificare si calitatea carcasei. Sexul

influenteazã de asemenea productia de carne. • Masculii castrati si necastrati dau o cantitate de carne

mai mare cu 8-10 % decât femelele, dar femelele dau o carne mai superioarã din punct de vedere calitativ, si cu grãsime mai putinã.

Introducerea la reproductie a scrofitelor depinde de varsta optima pentru monta, ca si de dezvoltarea lor corporala.

Primele calduri apar la scrofite inca de la varsta de 4 - 5 luni.

Daca scrofitele sunt vierite la aceasta varsta, pot ramane gestante, dar vor fata purcei putini si debili, nu se mai dezvolta asa cum trebuie si nu vor mai deveni bune de prasila.

De aceea nu se recomanda monta sau insamantarea scrofitelor la aparitia primului estru (primele calduri), ci la al doilea sau chiar la al treilea estru.

In general, scrofitele trebuie introduse prima data la monta dupa ce ating greutatea corporala de 95 - 100 kg, respectiv la varsta de circa 8 luni, cele din rasele perfectionate, si la varsta de circa 9 - 10 luni, cele din rasele mai tardive.

O scroafa sanatoasa, data la monta la varsta si greutatea corporala optime, intretinuta si hranita corespunzator, poate produce purcei pana la varsta de 6 - 7 ani, timp in care fata de circa 8 - 10 ori.De obicei, scroafele sunt folosite mai frecvent pentru 4 - 8 fatari.

Ca o concluzie generala, rezulta ca folosirea prea timpurie la reproductie, atat a vierusilor, cat si a scrofitelor, inainte de a realiza o dezvoltare corporala corespunzatoare (circa 75% din greutatea de adult) duce la obtinerea unor rezultate necorespunzatoare.

In situatia in care tineretul de reproductie este corespunzator dezvoltat, introducerea la monta se poate face chiar ceva mai timpuriu, respectiv cu 2 - 4 saptamani mai devreme.

Introducerea la reproductie a vierusilor si a scrofitelor la o varsta prea inaintata este, de asemenea, daunatoare.Depasirea varstei si a greutatii optime pentru introducerea la monta are drept consecinta ingrasarea tineretului de prasila, manifestarea mai slaba a caldurilor, fecunditate si prolificitate scazute etc.

Din diferite studii rezulta ca introducerea scrofitelor la reproductie prea tarziu este tot atat de daunatoare ca si monta acestora la o varsta prea tanara.

Din punct de vedere economic, introducerea la reproductie la o varsta prea inaintata atrage dupa sine efectuarea unor cheltuieli nejustificate cu intretinerea tineretului de prasila.

Într-o crescătorie numărul vierilor necesari se stabileşte în funcţie de numărul scroafelor, existente ori planificate.

Întreţinerea vierilor se face în loturi de 5-10 capete şi li se asigură condiţii foarte bune de igienă. Pentru menţinerea formei-condiţiei de reproducător trebuie să li se asigure zilnic plimbarea, la păşune sau în padoc. Pentru perioadele călduroase trebuie să li se asigure bazin de apă pentru scăldat.

Hrănirea vierilor se face respectând principiul că în perioada de montă să primească supliment de hrană, bogată în proteine.

In general trebuie asigurată o raţie care să cuprindă pentru fiecare UN 1 10-120 g PD, 4 g săruri Ca şi 2 g sodiu cu fosfor. Vierii ejaculează o cantitate foarte mare de spermă (200-250 ml) şi de aceea trebuie să primească nutreţuri bogate în proteine, săruri de Calciu, fosfor şi vitaminele E, D şi A.

Furajele trebuie să conţină ovăz, leguminoase suculente şi de origine animala (faină de carne, de oaie) lapte şi drojdie de berc. Apă la discreţie. In perioada de repaus se pot reduce furajele concentrate la 40% din raţie şi vor creşte fibroase şi suculente.

In fiecare crescătorie trebuie să existe un plan de montă şi fătări, conceput judicios pentru potrivirea perechilor. In acest scop datele fătărilor vor fi corelate cu caracterul crescătoriei.

a) In crescătoriile de producţie cu scopul de a livra continuu purcei pentru îngrăşătorii - activitatea de montă şi fătare are caracter permanent tot timpul anului.

b) În crescătoriile de prăsilă - unde se asigură obţinerea de reproducători de valoare se recomandă sistemul de montă sezonieră, realizându-se aşa zisele „fătări la pachet" adică de doua ori pe an (primăvara şi toamna).

Durata gestaţiei la scroafe este de 4 luni ceea ce permite realizarea a doua fătări / an sau cinci fătări în doi ani.

Realizarea montelor, în aceste cazuri, se planifică în lunile noiembrie-decembrie (prima) şi apoi în lunile mai-iunie.

Necesarul de reproducători masculii se stabileşte corespunzător planului de montă, corespunzător specificului crescătoriei. De regulă se stabileşte un vier la 20-40 scroafe în funcţie de vârstă, valoare biologică, dezvoltare corporală, etc.

Identificarea scroafelor în călduri se face pe baza comportamentului sunt neliniştite, guiţă, nu mănâncă sau rod scânduri, lemn, apucă în gură diferite obiecte, sar pe alte scroafe, etc. Căldurile din 1-6 zile şi se repetă la 15-25 zile iar ovulaţia are loc după 24 ore de la declanşarea căldurilor.

După fătare căldurile pot apare la 4-9 săptămâni. În creşterea raţională singurul sistem admis este monta

dirijată. Scroafa planificată este adusă în boxa vierului şi se face de regulă dimineaţa ori seara, niciodată ziua, deoarece căldura zilei oboseşte animalele.

Se pot practica şi montele duble după ½-1zile. Gestaţia durează 114-116 zile.

O atenţie deosebită se dă în partea a doua a gestaţiei, când trebuie să se asigure o plimbare zilnică de 1-3 ore, pentru stimularea funcţiilor organismului.

Plimbările se suspendă cu o săptămână înaintea fatărilor, dar sunt totuşi lăsate să se mişte în apropierea padocului.

Hrănirea scroafelor, influenţează prolificitatea şi dezvoltarea fetuşilor. O scroafă de 140-160 kg va primi în prima parte a gestaţiei 4,4 UN si 396 g PD, iar ultima parte a gestaţiei 4,9 UN cu 490 g PD.

Hrana se dă în trei tainuri regulate (ore fixe 6-12-18). Diagnosticul evoluţiei gestaţiei - este dificil în primele doua luni dar se

exprimă treptat din luna a treia, când apare o adâncime a flancului, o creştere uşoară a ugerului şi sfârcurilor. In luna a patra, abdomenul este lăsat, ugerul mărit şi puţin congestionat, linia trunchiului devine concava.

Fătarea durează 2-6 ore (chiar 24 ore). Purceii sunt născuţi la 5-20 minute unul după altul.

Fătarea are loc de regulă noaptea şi trebuie respectată liniştea în boxă trebuie să fie un prosop curat, foarfece pentru tăierea cordonului ombilical, un vas cu tinctură de iod (sau creolină) o căldare cu apă fiartă, şomoioage de paie, cârpe curate pentru şters purceii, un vas cu apă curată caldă la 14° C din care să bea scroafa.

Scroafele care alăptează trebuie să aibă condiţii foarte bune de îngrijire şi hrană pentru a asigura secreţia laptelui şi creşterea purceilor viguroşi.

După fătare, chiar din primele zile se scot în padocuri, iar după 4-5 zile se pot ţine până la 1 oră. Se scot singure şi numai după doua săptămâni cu purceii.

Hrănirea scroafelor cu purcei se face cu furaje bune şi pe păşuni bune. Obligatoriu se vor asigura furaje bogate în săruri minerale (40 g calciu, 20 fosfor) şi vitaminele A, D.

Hrana se stabileşte pentru fiecare scroafă în funcţie de vârstă, greutate corporală, numărul de purcei.

Se va asigura 100 PD la fiecare UN sare, 30-35 mg, caroten. Adăparea se face cu apă proaspătă, la discreţie schimbată de 3-4 ori / zi.

Imediat după fătare purceii primesc o îngrijire atentă şi permanentă, o perioadă de timp destul de mare (3-5 săptămâni).

Dacă fătarea durează, purceii fătaţi după 2 ore pot fi daţi să sugă treptat, pe măsură ce sunt fatări.

Trebuie avut grijă ca toţi purceii să aibă un sfârc iar dacă sunt mai mulţi decât sfârcurile se dau la altă scroafă.

În zilele frumoase de iarnă la temperaturi de peste 10°- purceii mai mari de 10 zile, pot fi scoşi în padocuri începând cu 5 minute şi treptat până la 1-1,5 ore.

Hrănirea purceilor - trebuie făcută cu deosebită grijă mai ales în prima lună, când îşi măresc greutatea de 5-6 ori. În primele 2-3 săptămâni se hrănesc cu laptele matern, apoi se pot introduce furaje suplimentare, adecvate, tărâţe, lapte smântânit de vacă, concentrate, săruri-minerale, vitamine (A, B, C, D).

Adăpatul este deosebit de important pentru purcei deoarece au nevoie de multă apă. Se dă la discreţie proaspătă, în vase mari şi se schimb de 4-5 ori/zi.

Purceii se înţărcă la cca. 8 săptămâni şi trebuie să aibă 12-14 kg.

Creşterea sugarilor

 După lotizare, purceii, sunt crescuţi corespunzător destinaţiilor şi anume pentru reproducţie sau îngrăşare.

Purceii destinaţi reproductiv, sunt selectaţi pe baza originii şi a dezvoltării corporale, corespunzător rasei. De regulă la început se reţin de 4 ori mai multe scroafe şi de 5 ori mai mulţi vieruşi, decât necesarul pentru efectivul matcă.

Îngrijirea şi hrănirea se face corespunzător destinaţiei asigurându-se raţii de 1,2-3,7 UN cu 156-333 g PD pentru vieruşi si 1,2-3,3 UN cu 156-297 gPD pentru scrofiţe.

Furajele sunt diferite, folosind în general 70-75 % concentrate şi restul rădăcinoase, siloz, cartofi de origine animala etc.

Tineretul porcin destinat îngrăşării este îngrijit şi furajat în primele luni, la fel ca tineretul de reproducţie, dar loturile sunt mai mari de cea. 100 capete.

Purceii destinaţi îngrăşării pot fi crescuţi la păşune, în tabere de vară sau în padocuri. Aceştia primesc supliment de hrană, dar în raţie alimentară şi trebuie să predomine hidrocarburile care favorizează îngrâşarea.

Scopul principal în creşterea porcilor este producţia de carne şi grăsime. Această producţie trebuie făcută cu costuri şi eforturi cât mai reduse şi într-un timp cât mai scurt.

Obiectivele acestei activităţi trebuie să fie următoarele:a) realizarea - unui spor zilnic de greutate, cât mai mare pentru ca

îngrăşarea să dureze un timp cât mai scurt.b) consumul de furaje pentru 1 kg spor greutate să conţină cât mai

puţin UN.c) randamentul la tăiere, în carne şi grăsime, să fie cât mai mare.d) calitatea cărnii şi grăsimii să fie ridicată.

Toate acestea, sunt dependente de rasă, sex, individ, vârstă, hrană, metoda de îngrăşare.

Rasele perfecţionate, ameliorate şi metişii acestora, rasele precoce sunt cele mai pretabile la îngrăşare, deoarece au şi capacitatea de folosire mai bună a furajelor.

Pentru îngrăşare se folosesc mai multe metode: a) pentru carne b) pentru bacon c) mixtă d) pentru grăsime

Sistemele de îngrăşare folosesc mai multe posibilităţi, în funcţie şi de hrănirea asigurată.

Ingrăşarea pentru carne

S-au diferenţiat sisteme de îngrăşare în funcţie de modul de furajare- pe baza de cereale, pe bază de cartofi cu adaos de concentrate, pe bază de reziduuri industriale cu adaos de concentrate, s.a.

Fiecare sistem are în vedere în prima parte obţinerea animalelor cu furajele folosite apoi intensificarea furajării.

Aceste sisteme de creştere şi îngrăşare s-au dezvoltat în corelaţie cu resursele naturale de furaje: la câmpie cerealele, la munte cartofii, în zona fabricilor din industria alimentară (lapte, carne, etc) reziduri le alimentare, etc.

Îngrăşarea pentru bacon

Bacon - este carnea de porc preparată în mod special, din jumătăţi de trunchi, la care s-a scos capul, membrele de la genunchi şi jarete în jos, coloana vertebrala şi spetele. Aceste jumătăţi se sărează şi se afumă.

Calitatea baconului este dată de greutatea jumătăţilor de trunchi, obţinută după sacrificare şi anume: calitatea a-I-a are 30-36 kg, calitatea a-II-a 36-40 kg, are calitatea a-IIl-a are 41-46 kg.

Totodată, se cere că grăsimea să fie albă, cu consistenţă, cu o grăsime maximă de 3-4 cm pe spate şi şale iar carnea trebuie să fie împănată cu grăsime.

Porcii crescuţi trebuie să îndeplinească o serie de condiţii: să fie din rase precoce care la 6-8 luni sa ajungă la 100 kg; să aibă pielea alba şi subţire, părul alb şi fin; să aibă osatura fină (nu grosieră) cu randament mare la tăiere; să aibă capul lung, şuncile bine dezvoltate; peretele abdominal să fie gros şi cărnos, cavitatea abdominală redusă. să aibă la înţărcare 16-18 kg.

Se pretează rasele Marele Alb şi Landrace. Furajarea acestor animale se realizează pe categorii şi se aplică pe etape de creştere.

 

Ingrăşarea mixtă

Se face pentru a obţine atât carne cât şi grăsime. Ingrăşarea se începe la vârsta de 6-7 luni, la greutatea de 50-60 kg şi durează până la 12-14 luni, când porcul ajunge Ia 140-160 kg. La această greutate carnea este fragedă, slănina bună, de 5-6 cm, consistentă, randamentul la tăiere de 75-85% proporţia de carne x grăsime este egală.Ingrăşarea se poate realiza prin sistemul gospodăresc şi prin sistemul industrial.

Ingrăşarea pentru grăsimi

Se face cu scopul de a obţine o cantitate mare de grăsime.Pentru acest scop se pretează porcii adulţi şi reformaţi şi scoşi de lareproducţie. De regulă au greutate mare 120-250 kg şi sunt ţinuţi la îngrăşat 3-4 luni, când realizează sporuri de creştere de greutate de 70-150 kg. Furajarea se bazează de hidrocarburi.