Introducere

Nu conteaz ce i se ntmpl, ci cum reacionezi la ceea ce i se ntmpl

H. Selye

Pn n prezent, ca rezultat al cercetrilor tiinifice, s-au acumulat o serie de cunotine cu caracter general referitoare la cauzele, efectele i unele mecanisme de aciune ale stresului psihic i care demonstreaz efectul nociv al stresului n general, asupra strii de sntate i, implicit, n opinia noastr, a performanelor organizaionale.

n contextul n care exigenele organizaionale cresc pe zi ce trece n raport cu angajaii, iar sursele de stres pe care organizaia le ofer acestora devin inepuizabile, cunoterea factorilor de stres i, implicit, reducerea acestora n mediul organizaional, intr n sfera de interes att a managementului resurselor umane ct i a psihologiei muncii i organizaionale.

Managementul resurselor umane, avnd o orientare preponderent economic, pune accentul pe randamentul i competena profesional n realizarea performanei angajatului, dar i una holistic ( definete i integreaz o multitudine de factori de ordin cultural, tehnologic, managerial sau psihologic, susceptibili de a influena randamentul productiv).

Psihologia muncii i organizaionale pune accentul pe factorii psihologici care mobilizeaz individul spre performan i satisfacia acestuia, iar din perspectiv tehnic, definete i utilizeaz instrumentarul psihologic de analiz i evaluare a performanelor profesionale ale angajailor.

Din cele enumerate anterior, considerm a fi benefic o colaborare a celor dou categorii de specialiti n vederea cunoaterii i reducerii factorilor de stres impui de creterea exigenelor organizaionale, fapt ce ar putea conduce la obinerea unui randament profesional individual optim n vederea atingerii performanelor organizaionale.

Stresul este un element omniprezent n cadrul societii contemporane datorit necesitilor de adaptare permanent la o lume n permanent schimbare i transformare. Cu ritmul su rapid de schimbare, societatea de astzi creeaz i ne ofer zilnic noi surse de stres. Presiunea la care suntem supui, fiecare dintre noi, de a realiza din ce n ce mai mult ntr-un timp din ce n ce mai scurt ne oblig la o continu adaptare, de cele mai multe ori din mers, sau, nu pentru puini dintre semeni la contractarea unor tulburri sau boli ori a unor semne comportamentale vizibile de ctre ceilali, afectndu-ne astfel n cele mai diverse moduri.

Cu toii trecem prin experiena stresului. El face parte din viaa noastr de zi cu zi. Pn nvm s-l recunoatem i, uneori (bine ar fi ct mai des), s ne ferim de urmrile lui, de cele mai multe ori severe asupra strii noastre de sntate i-am dat diverse denumiri: enervare, suprare, plictiseal, oboseal, furie, ruine, team, dezgust, anxietate, panic, groaz, toate aceste stri predominant psihice nefiind dect mti ale stresului. Sanciunile stresului iar sursele sunt practic inepuizabile i inevitabile sunt nefericirea i bolile. Hans Selye, cel care a consacrat termenul de stres, afirma: Ar fi iluzoriu s ne nchipuim c am putea evita stresul de-a lungul ntregii noastre viei; tot ce ne rmne de fcut este s cunoatem felul n care putem reduce la minimum efectele lui vtmtoare, deoarece numeroase boli sunt datorate n mare msur erorilor rspunsurilor adaptative la stres, mai curnd dect microbilor sau altor ageni externi. Conform concepiei lui Selye, tensiunile care produc stresul fac parte din viaa cotidian. Stresul caracterizeaz o reacie psihologic complex extrem de intens i relativ durabil a individului confruntat cu noi i dificile situaii existeniale, fiind, prin excelen, o caracteristic a materiei vii, lipsa total a stresului fiind echivalent cu moartea. Putem concluziona, c lipsa stresului ( psihic - n.a.) reprezint o caracteristic a materiei anorganice.Putem concluziona c stresul reprezint un aspect normal i necesar al vieii, aspect de care omul nu poate scpa. Poate genera un disconfort temporar i de asemenea poate induce consecine pe termen lung. n timp ce prea mult stres poate altera starea de sntate a unui individ ct i bunstarea acestuia, totui, un anumit volum de stres este necesar pentru supravieuire. Stresul se poate concretiza n diminuarea normalitii funciilor sau chiar n apariia bolilor, dar poate ajuta persoana aflat ntr-o stare de pericol i contribuie n accentuarea achiziiilor.

Putem spune c stresul nu e altceva dect un semnal ca viaa trece pe lng noi sau noi trcem pe lng via.Problematica actual a stresului ocupaional.

Activitatea profesional actuala i supune pe indivizi, - purttori ai unor rol-status-uri multiple si membri ai diverselor organizatii (cu structuri diferite) - unor presiuni socioprofesionale multiple specifice sau nespecifice, care le activeaza constient sau nu resursele personale de adaptare. Cu toate ca stresul este perceput ca o problema curent, aproape de neevitat, cu care individul se confrunt zilnic, n mediul su de munc sau extraprofesional, el poate reprezenta si o experienta esentiala pentru schimbarea, dezvoltarea si performanta individului: consecintele raspunsului la stres pot fi distructive (distres: rate nalte de morbiditate formal i informal, respectiv de absenteism la nivel de organizatie) sau benefice (eustres: stare de bine/ sanatate asociata cu flexibilitate, adaptabilitate si performanta inalta). Stresul organizaional este perceput la nivel individual n contextul solicitrilor impuse de ctre organizaie. Stresul ocupational este generat de viata socioprofesionala si de mediul muncii, fapt ce influenteaza activitatea socioprofesionala dar si sanatatea persoanelor din diferite ramuri de activitate (Pitariu, 1996; Pitariu, Miclea & Munteanu, 1987). Pe masura ce munca dobndeste noi valente, cu accente pe incarcatura psihologica, iar peste problemele muncii/ ocupatiei se suprapun si cele de natura socio-economica si politica, stresul ocupational i amplifica forta de penetratie, iar consecintele sale devin devastatoare pentru persoana celui implicat nemijlocit in procesul de productie (Pitariu, 1994). ntr-o abordare holist am putea defini stresul ocupaional, ca pe un fenomen pluricauzal i multidimensional, reflectat n rspunsurile psiho-fiziologice ale persoanei ntr-o anumit situaie de munc i capacitatea obiectiv sau subiectiv a acesteia de a le face fa.(Derevenco, Anghel & Bban, 1992).Putem concluziona c stresul ocupational este rezultatul interaciunii dintre:- caracteristicile individuale ale persoanei care muncete;

- caracteristicile situaiei de munc;- condiiile intrinseci muncii:(responsabiliti, orarul de munc, sarcinile de munc).

Interesul stiintific pe plan mondial si cercetarile privind problematica stresului datorat muncii/profesiunii, abordata prin prisma paradigmelor din medicina, psihologie inginereasca (ergonomie) si in special psihologia muncii si organizationala - s-au intensificat datorita constientizarii costurilor i consecinelor negative (efecte imediate sau de lung durat) ale actiunii variatelor tipuri de agenti stresori asupra indivizilor si organizatiilor. Studiile au relevat faptul ca stresul ocupational este factor de risc pentru boli cum ar fi: cancerul, hipertensiunea arteriala (HTA) si bolile de inima (Pitariu & Bogdan, 1990; Cooper & Payne, 1988, 1991). Tensiunile ("strains") acumulate de angajai sau sefi (manageri)- la locul de munca, datorita nerespectarii pragului optim de vulnerabilitate si rezistenta a organismului (legea Yerkes & Dodson), deprivarii (substimulare) vs. excesului stimulului (suprastimulare) sau gestionarii defectuoase a stresorilor, pot genera reactii dezadaptative (tulburari/ disfunctii/dezechilibre) la nivel fiziologic, psihologic sau comportamental. Aceste efecte nocive afecteaza performanta in munca (eficienta, fiabilitate), starea de sanatate mentala si fizica, satisfactia profesionala, producnd efecte nedorite - la nivel individual si organizational - cum ar fi: depresia, "burnout-ul", absenteismul profesional, erori si accidente. Exista in literatura de specialitate si termenul de "stres benefic sau de oportunitate", care se refera la situatii sau evenimente profesionale valorizate pozitiv, dar care actioneaza de fapt ca stresori (de exemplu promovarea in functie).

Activitatea uman legata de o profesiune este emergenta din interactiunea factorilor psiho-biologici, socio-culturali si organizational-ocupationali. Ca modalitate esentiala a existentei umane, ce se desfasoara in baza unor criterii riguroase ca durata si mod de organizare, ea genereaza cele mai multe situatii stresante. Persoana inclusa in activitatea de munca este constrnsa sa se conformeze unor situatii organizational-ocupationale specifice si exigentelor postului. Cnd organizatia desfasoara activitati in care riscul si suprasolicitarea/supraincarcarea muncii (calitativa sau cantitativa) sau subsolicitarea ei (monotonie, lipsa de variatie, lipsa de informatie, limitarea posibilitatilor de expresie), izolarea, monotonia sau repetitivitatea activitatii sunt curente, avem de-a face cu un dezechilibru care genereaza situatii profesionale, percepute ca "stresante". Reactia la stres este subiectiva si depinde de evaluarea pe care o persoana o face, conferind o anumita semnificatie interactiunii cu stresorul, ca si de capacitatile de ajustare (infruntare-evitare) - "coping" a rezultatelor interactiunii sau de interventia unor mediatori si/sau moderatori personali sau ocupationali/ organizationali specifici.

Fazele de dezvoltare i statutul curent al cercetrilor n problematica stresului ocupaional (S.O.)

Initial, stresul ocupational a carui istorie relativ scurta din perspectiva psihologiei organizationale si a muncii a fost recunoscut (conceptualizat) doar la nivelul top-managerilor si etichetat ca stres al conducerii/ stres managerial sau stres al personalului cu putere executiva. Ulterior, cercetarile au fost extinse la o paleta larga de profesiuni, pornind chiar de la cele situate la baza piramidei organizationale. Ocupatiile caracterizate prin risc crescut si solicitari fizice sau psihice intense, maresc probabilitatea declansarii si instalarii S.O. Neadaptarea in/la mediul de munca si la solicitarile impuse, indeplinirea defectuoasa sau incompetenta a sarcinilor si responsabilitatilor profesionale, pot duce la grave erori, accidente si scaderea eficentei la nivel de organizatie.

In ultimii aproximativ 30 de ani, problematica S.O. (incluznd tendinte, curente si modele teoretice, cercetari si studii) a parcurs mai multe faze de dezvoltare (Holt, 1986; Beehr, 1995; Schabracq & Cooper, 1998):

Prima faza a fost marcata de eforturile lumii stiintifice de-a gasi o relatie simpla de tip stres in munca - boala sau moarte. Att cauza ct si efectul erau definite obiectiv, din perspectiva cercetatorului, nu a persoanelor afectate. Cele cteva corelatii gasite au fost nesemnificative. Studiile lasau de dorit sub aspectul metodologiei, iar variabilele utilizate erau definite traditional si acceptate (unele) din afara domeniului specific de cercetare, fara a avea baza stiintifica (studii clinice bazate pe esantioane mici si nereprezentative).

A doua faza s-a caracterizat prin diferentierea accentuata a variabilelor independente si dependente, determinarile unidirectionale de tip cauza-efect fiind deseori exprimate in termeni de teorii explicite schematizate astfel: stresori ambientali - stres perceput - tensiune/ efect (strain) - boala (distres). Cercetatorii au utilizat in mod deliberat variabile definite subiectiv (in special) si obiectiv. Cercetarile au inceput sa aiba baza stiintifica, sa investigheze esantioane mari, reprezentative, sa foloseasca instrumente psihometrice cu validitate si fidelitate crescuta, sa elaboreze strategii de surprindere si diagnosticare a cauzelor si efectelor S.O. in subesantioane, dupa criteriul de gen (sex), vrsta sau categorii socio-profesionale.

A treia faz semnaleaz emergena teoriilor, n care variabilele moderatoare/ mediatoare (de interaciune) joac un rol explicit. n aceast faza, analizele si calculele statistice complexe au relevat si demonstrat existenta unor corelatii semnificative, dar si a unor distributii curbiliniare, nu doar liniare intre variabile.

In sfrsit, in faza actuala, studiile prospective (longitudinale) au luat amploare. Se pune accentul mai ales pe elaborarea de programe profilactic-terapeutice de management, derivate din teorii patogenetice deja testate cu succes. Fenomenul complex al S.O. si-a gasit corespondenta in cercetari multidisciplinare, iar orientarea stiintifica actuala pune accent pe modele explicative si comprehensive ale S.O., influentate si de teoriile sistemice (cibernetice), care releva rolul incertitudinii, determinarilor probabilistice si feed-back-urilor multiple. Atentia cercetatorilor s-a focalizat asupra laturii procesuale a fenomenului de S.O.

Analiza calitativa a literaturii de specialitate permite conturarea stadiului actual al cercetarilor in problematica S.O., care poate fi descris (nu exhaustiv) prin urmatoarele enunturi/ asertiuni:

n ultimii aproximativ 25-30 de ani s-au inmultit considerabil (de la cteva sute la cteva mii) studiile privind impactul S.O. asupra individului/ organizatiei si eficientei interventiei strategiilor de management (au aparut noi reviste de specialitate prestigioase), ca urmare a intersectiei tranzactionate a doua orientari distincte pna atunci in psihologia muncii si organizationala, privind pe de o parte sursele de unde si/sau contextul in care se dezvolta stresorii ocupationali/organizationali, care declanseaza raspunsurile la stres, iar pe de alta parte efectele aversive ale solicitarilor muncii asupra starii de bine (sanatate mentala si fizica) a individului (orientarea patogenetic: psihopatologia muncii sau industriala transformata de ex. in Germania in conceptul de umanizare a muncii, Buessing, 1999); exist nc numeroase lacune (de ex. caracterul fragmentar al investigarii S.O.: focalizare pe arii limitate de cercetare: doar stresori sau efecte; abordarea variabilelor luate in studiu in termeni de cauzalitate unidirectionala), confuzii terminologice (confundarea unor termeni, de ex. anxietatea ca reactie la S.O. sau S.O. ca forma de reactie la anxietate), dispute si controverse privind modelele teoretice, demersurile metodologice (de ex. metode obiective vs. subiective sau combinarea lor), definirea, operationalizarea si/sau delimarile conceptuale ale stresului: ocupational (S.O.)/ profesional/ al muncii/ organizational, dar si un acord sau puncte de vedere comune/ complementare/ convergente privind categoriile majore de variabile relevante pentru intelegerea si diagnoza procesului de S.O.;

cercetarile si modelele teoretice s-au axat in special asupra efectelor stresorilor la nivel individual/ organizational, neglijnd de exemplu surprinderea cauzelor aparitiei stresorilor (operationalizarea S.O. ca variabila dependenta/V.D., in termeni de antecedente ale stresorilor din mediul muncii: caracteristici organizationale si extraorganizationale), studiul efectelor pe termen lung vs. scurt ale stresorilor si importanta factorilor mediatori/moderatori (variabile intermediare: factori personali, interpersonali, organizationali) pentru procesul S.O. si efectelor sale distructiv-dezadaptative; studiile empirice si rezultatele cercetarilor in domeniu pot fi totusi organizate/ grupate sintetic in urmatoarele categorii, referitor la:

1. antecedente organizationale ale S.O.;

2. stresori din mediul muncii si viata organizationala;

3. perceptie si cognitie: procesul de evaluare;

4. strategii de coping (gestionare, ajustare: infruntare/evitare) la nivel emotional-fiziologic, cognitiv, comportamental;

5. raspunsuri/ reactii (efecte) individuale la S.O.: fiziologice, psihologice, comportamentale (diferente interindividuale);

6. consecinte aversive/dezadaptative ramifi-cate ale S.O. privind: sanatatea si boala (distres), eficienta organizationala, performanta individuala ocupationala si extraorganizationala;

7. diferente individuale ale persoanei ca moderatori/ mediatori ai S.O.;

8. strategii de preventie/ interventie la nivel individual vs. organizational (managementul S.O.);

9. mai recent: accentuarea rolului afectivitatii (in special al emotiei) in ocupatii din domeniul serviciilor interumane, care reclama manifestare emotionala (display afectiv): reconceptualizarea S.O. ca subcategorie a emotiei sau importanta stresorilor emotionali ai muncii (emotional work).

Metode i instrumente de investigare/msurare a stresului organizaional

Scopul principal al procesului interdisciplinar de diagnoz a stresului socioprofesional (ocupational - organizational) const n a msura i a cunoate n principal:

- cauzele/antecedentele stresului (masurarea agenilor stresori ocupaionali specifici individuali sau organizaionali);

- diferentele individuale (factorii de personalitate, mecanismele de coping), care intervin in procesul stresului (masurarea moderatorilor/ mediatorilor);

- consecintele stresului muncii (masurarea strain-urilor si efectelor in planul sanatatii, satisfactiei sau performantei/ eficientei) la nivel individual si/sau organizational, - si astfel de a putea minimiza, preveni sau gestiona prin intermediul unor strategii optime de management costurile sau efectele stresului socio-profesional.

n literatura de specialitate vast (Quick Quick, 1984; Mackay & Cooper, 1987; Fried, 1988 si Frese & Zapf, 1988 in Cooper & Payne, 1988; Jex & Beehr, 1991; Kahn &Byosiere, 1992; Derevenco, Anghel & Baban, 1992; Beehr, 1995; Johnson, 1996; Kasl, 1996; Zapf, Dormann & Frese, 1996, Quick, 1998; Vagg & Spielberger, 1998; Williams & Cooper, 1998; Karasek et al., 1998; Spector & Jex, 1998; Hurrell, Nelson & Simmons, 1998; Kasl, 1998 etc.), privind metodologia stresului muncii sau ocupational-organizational putem identifica o mare varietate de metode (de laborator si de teren) si instrumente de investigare a S.O. (de ex. observatie, interviu, studiu de caz, chestionar vs. analiza documentelor, evaluari ale evaluatorilor experti, metode/ probe psihofiziologice, endocrine si bio-chimice, proceduri care ar trebui sa indeplineasca criteriile necesare de validitate, fidelitate, relevanta, fiabilitate, standardizare etc.), clasificate n subiective vs. obiective. Kasl (1998) sumarizeaz variatele consideratii privind dilema subiectiv vs. obiectiv, prezentnd argumente att in favoarea strategiilor de masurare obiectiv,cum ar fi: 1. o mai clar legatura cu conditiile actuale de mediu al muncii pentru a sti care din aspectele mediului trebuie modificate; 2. un tablou mai clar cu privire la procesul etiologic; 3. rezultatele cercetarilor vor fi mai putin contradictorii in cazul efectelor in plan psihologic si comportamental; 4. va exista o mai clara separare intre variabila independenta si cea dependenta), ct si subiectiv:

1. sensul expunerii variaza substantial de la un individ la celalalt; 2. procesarile cognitive si emotionale modereaza procesul etiologic pe ansamblu, iar expunerea subiectiva clarifica mecanismul etiologic; 3. manipularea din mediu nu e posibila, doar reactivitatea diferentiata a subiectilor; 4. masuratorile obiective nu intra intr-un lant cauzal, fiind triviale in termeni lewinieni; 5. sunt mai ieftine, usor de aplicat, convenabile dect cele obiective).

Originea evalurilor stresului ocupaional.

Chiar daca masurarea unor constructe relevante in procesul stresului ocupational (S.O., - de ex. satisfactia in munca) dateaza din anii 1930, etapa investigarii moderne sistematice a S.O. a inceput o data cu cercetarile de la Universitatea Michigan (French & Kahn, 1962 apud Hurrell et al.,1998) asupra identificarii factorilor din mediul muncii care influenteaza starea de sanatate fizica si mentala, cu ajutorul chestionarelor de tip self-report (masurarea ambiguitatii si conflictului de rol, solicitarii, responsabilitatii pentru persoane si lucruri, participare, relatii in cadrul grupului de munca cu ajutorul primelor instrumente: Job Related Tension Index, Job Related Strain Index, care ulterior au servit ca punct de plecare pentru alte instrumente de evaluare).

Masurarea starilor mentale patologice si a conditiilor clinice psihosomatice are si ea o istorie lunga, incepnd din anii 1960 (constructe masurate: anxietate, iritabilitate, frustrare, depresie, incapacitate de concentrare, burnout) si ulterior, prin elaborarea unor instrumente care sa evalueze in special raspunsurile afective la mediul muncii (apud Hurrell et al., 1998).

Originile conceptuale ale abordarilor psihofiziologice in evaluarea S.O. se afla in studiile de pionierat ale lui Cannon (1929): asupra emotiei i Selye (1936): asupra raspunsurilor fiziologice la stimuli aversivi), cercetarile fiind ulterior continuate de Lazarus & Folkmann (1984, 1991), care au presupus ca raspunsurile fiziologice la stimulii din mediu nu se pot produce fara o evaluare subiectiva a acelor stimuli.

Vom prezenta n continuare cteva tipuri de masur(to)ri n procesul S.O. :

Msuratori comprehensive de tip "self-report" ale stresorilor ocupaionali

La ora actuala exista un mare numar de scale, chestionare si inventare de tip self-report (apud Kasl, 1996; Hurrel et al., 1998) pentru evaluarea stresorilor profesionali specifici, care includ: aspecte temporale ale muncii (ture, ritm, numar ore lucrate chiar peste program), aspecte ale continutului muncii (repetitiva, sarcini sau solicitari neclare), factori legati de munca in grup (izolare sociala, supraincarcare inechitabila), supervizare (neparticipare la luarea deciziilor, lipsa feed-back-ului), conditii organizationale (marime si structura). In completarea masuratorilor individuale ale stresorilor specifici profesionali, un numar considerabil de abordari sistematice si instrumente si-au propus o caracterizare mai comprehensiva a stresorilor din mediul muncii, incluznd masurarea efectelor, strain-urilor si moderatorilor/ mediatorilor relatiei stresor - strain.

In continuare vom prezenta intr-o ordine relativ cronologica a aparitiei lor - cele mai importante si des utilizate instrumente/ scale de diagnoza a stresului muncii.

Job Diagnostic Survey (JDS, Hackman & Lawler, 1971; Hackman & Oldham, 1975; apud Hurrell, Nelson & Simmons, 1998) si Job Characetristics Index (JCI, Sims, Szilagyi & Keller, 1976; apud Hurrell, Nelson & Simmons, 1998).

JDS-ul (15 itemi) masoara 5 dimensiuni ale caracteristicilor ocupatiei: feedback, semnificatia sarcinii, varietatea sarcinii, identitatea sarcinii, autonomia, care se presupun a se relationa cu satisfactia si motivatia in munca, demonstrnd o buna consistenta interna de-a lungul mai multor studii. A fost criticat datorita formatului prea complex a raspunsurilor la itemi.

JCI (30 de itemi de tip Likert) s-a dezvoltat pe baza JDS si evalueaza 6 dimensiuni, demonstrnd validitatea convergenta si discriminanta a scalelor si o consistenta interna acceptabila.

Cele doua instrumente nu masoara direct dimensiuni ale stresului, putnd fi utilizate indirect, ca masura a stresului socioprofesional sau conex in cercetari de diagnoza si interventie organizationala.

Stress Diagnostic Survey (SDS, Ivancevich & Matteson, 1984; apud Hurrell, Nelson & Simmons, 1998). Acest chestionar (Ivancevich & Matteson, 1984, 80 itemi, scala in 7 trepte) a fost printre primele instrumente de evaluare comprehensiva a stresorilor muncii, scopul sau fiind de a identifica la nivel individual arii profesionale specifice, caracterizate prin stres crescut. Scalele sale (coeficientii de fidelitate, consistenta interna varrind de la .53 la .79) au fost generate prin analiza factoriala.

Scala de evaluare a mediului muncii (Work Environment Scale: WES, Moos, 1981; apud Hurrell, Nelson & Simmons, 1998). Contine 90 itemi de tip adevarat/ fals (exista si o forma scurta: 40 de itemi) si este construita pentru a evalua perceptia climatului social general al tuturor tipurilor de unitati de munca si nu perceptii ale sarcinilor, pe o structura cu zece subscale (ex.: presiunea muncii, control, suportul supervizorului, coeziunea grupului etc.), ale caror consistenta interna variaza de la .69 la .86. Se poate utiliza pentru diagnoza comparativa, deoarece foile de raspuns sunt concepute pe modelul profilelor.

Job Content Questionnaire (JCQ, Karasek, 1985; apud Hurrell, Nelson & Simmons, 1998). Unul dintre cele mai des utilizate instrumente de evaluarea a S.O. pare sa fie JCQ, care se bazeaza pe modelul teoretic job decision latitude. Initial (27 de itemi) a fost conceput sa masoare riscul imbolnavirilor de inima datorate stresului muncii, ulterior (49 de itemi) el masurnd solicitari psihologice (conflict de rol, incarcarea muncii), suportul din partea sefilor sau colegilor, insatisfactie, probleme de somn. Cea mai noua varianta (112 itemi) include si scale ale identitatii sociale, contactului cu clientii, interfetei om - computer, fiind larg utilizata chiar si in studii interculturale pentru testarea modelului lui Karasek & Theorell (apud Brate, 2000).

Occupational Stress Inventory (OSInv, Osipow & Spokane, 1980, 1983; Osipow & Davis, 1988; apud Hurrell, Nelson & Simmons, 1998). OSInv masoara trei domenii ale ajustarii ocupationale: stresul ocupational (60 de itemi: conflict si ambiguitate de rol, responsabilitate, sresori fizici), strain-uri personale (40 de itemi) si resurse de coping (40 de itemi), iar studiile au demonstrat relatiile dintre diverse masuratori ale stresorilor si efectelor (satisfactia muncii si raportarea de simptome).

Occupational Stress Indicator (OSInd, Cooper, Sloane & Williams, 1988; apud Hurrell, Nelson & Simmons, 1998). OSInd (167 de itemi, 28 de sub-scale) se bazeaza pe modelul lui Coper & Marshall (1976, apud Hurrell, Nelson & Simmons, 1998), fiind un instrument de diagnoza individuala si pe grupuri larg utilizat in Europa si SUA. Modelul teoretic propus, adaptat dupa Cooper et al. (1988) si care sta la baza alcatuirii unuia dintre instrumentele utilizate des in cercetari, cuprinde patru elemente-cheie, care corespund scalelor principale din OSI: sursele stresului, caracteristici individuale, strategii de coping, efectele S.O. asupra individului si organizatiei.

S.O. este definit in termeni de calitate subiectiva, influentata de caracteristicile individului si perceputa negativ, ca rezultat al gestionarii nedecvate a surselor de stres, care determina o stare de presiune/ tensiune, manifestata in efectele/ consecintele (strains) nefaste asupra sanatatii mentale si fizice sau satisfactiei muncii. Aceasta calitate definita in sens negativ, subsumeaza doua criterii:

(a) oportunitate pentru autonomia in ocupatie;

(b) situatia de ambiguitate si conflict de rol.

Williams & Cooper (1997, 1998), analiznd studiile asupra fidelitatii si validitatii OSInd au concluzionat ca anumite scale (satisfactia muncii, sanatate mentala si fizica, surse de presiune/ stres) satisfac criteriile stiintifice, in timp ce altele (tip A de comportament, locul controlului, strategii de coping) necesita analize si dezvoltari ulterioare.

Generic Job Stress Questionnaire (GJSQ, Hurrell & McLaney, 1988; apud Hurrell, Nelson & Simmons, 1998). A fost elaborat de cercetatori de la Institutul National pentru Siguranta si Sanatate Ocupationala, pe baza unui model teoretic (Hurrell & Murphy, 1992; apud Hurrell, Nelson & Simmons, 1998), masurnd 13 stresori, strain dar si modificatori-mediatori ai raspunsului stres-strain (suport social, self-esteem). A fost tradus si utilizat in numeroase tari.

Job Stress Survey (JSS, Spielberger, 1994; apud Hurrell, Nelson & Simmons, 1998)

Este unul dintre cele mai recente instrumente comprehensive de evaluare a S.O. (30 de itemi, scala Likert in 9 trepte), care masoara intensitatea (severitatea) si frecventa expunerii la conditii de munca aversive - numarul de zile in care fiecare stresor a fost experientiat in ultimele 6 luni - (calitati de tip state-trait ale stresorilor: 30 la numar), care sa afecteze starea de bine subiectiv a angajatilor sau managerilor.

Stresul psihologic. Definiii. Clasificare.Starea lipsit de stres nseamn moarteHans Selye

Stresul reprezint unul din cele mai controversate i disputate concepte din istoria tiinei, suscitnd n continuare interes din partea specialitilor, fiecare din perspectiva domeniului su de referin. Nota comun a numeroaselor studii dedicate problematicii stresului din perspectiva tiinelor biologice i sociale este gradul redus de acord cu privire la definirea stresului, datorit numeroaselor critici, imprecizii, i, mai ales, contradicii metodologice constatate (Bban, 1998). Din acest punct de vedere, putem accepta faptul c, precizia definirii unui concept ar putea anihila progresul tiinific, care se realizeaz prin aproximri succesive i nu prin rigidizarea dogmatic a sistemului de idei, iar tolerana unui anumit grad de ambiguitate este important pentru creativitatea n tiin (Lazarus,1984). Precursori ai teoriei stresului i ntlnim n antichitate, de cnd dateaz primele observaii referitoare la adaptarea organismului la mediu; Hippocrate considera de exemplu, c boala nu se reduce doar la suferin/tulburare (pathos), ci implic i lupta organismului de a-i redobndi starea de echilibru (ponos).n mai puin de 100 de ani de cnd conceptul de stres, introdus n limbajul de specialitate i preluat rapid de ctre limbajul comun, desemneaz acea stare de tensiune a ntregului organism (la nivel fizic i psihic), aprut n cadrul dezechilibrului marcat ntre solicitrile mediului i posibilitile organismului. Conceptul a ptruns n limbajul curent, cunoscnd o anumita diversificare a sensurilor, dar pastrnd o not comun a definiiei i anume valoarea sa nociv pentru fiina uman ameninat cu perturbarea sau chiar pierderea homeostaziei sale psihice i biologice. ntre diferitele stresuri care au macinat, dar au si calit omul de-a lungul evolutiei sale biologice si sociale, un loc proeminent l ocupa stresul psihic. El nu este propriu-zis o boal, dar poate duce n timp la mbolnvire.Termenul de stres a fost introdus de Hans Selye n anul 1950, pentru a explica un sindrom de adaptare al organismului la factori de mediu nespecifici. Stresul se dezvolt ca rezultat al interactiunii dintre exigentele mediului de via al individului, respectiv, capacitatea i rezistena sa psihologic. Manifestandu-se pe termen lung, stresul are efecte negative vizibile asupra sanatatii, performantelor si starii de spirit a celui afectat. Stresul continuu, provocat de tensiuni zilnice, afecteaza individul n mai mare msur dect o fac evenimentele nefericite majore, care au o mai mare ncrctura emoional, dar o frecven mult mai redus.

Stresul biologic descris iniial sub numele de sindrom general de adaptare (SGA) parcurge trei etape, caracterizate prin urmtoarele modificri (Selye, 1970, 1976, 1983 cit. n Baban, 1998; Miclea, 1991; Iamandescu, 1997):1. Reacia de alarm (scderea sub medie a rezistenei generale a organismului, inhibiia SNC, intensificarea activitii simpatoadrenale, predominarea fenomenelor de catabolism, hipotermie, hipoglicemie, creterea presiunii arteriale, a frecvenei cardiace, reducerea tonusului mucular, eliminarea masiv de hormoni corticosuprarenali, n special cortisol etc.).2. Stadiul de rezisten (atingerea nivelului optim de adaptare, predominarea proceselor anabolice, de sintez n glanda cortico-suprarenal);3. Stadiul de epuizare (scderea din nou sub medie a rezistenei organismului, reducerea funciilor corticoadrenale, intensificarea funciilor meduloadrenale, prevalarea fenomenelor de uzur i distrofic, echivalente n parte cu cele de senescen, posibilitatea survenirii colapsului sau a morii).Nu exist un consens n definirea stresului organizaional, n literatura de specialitate existnd mai multe accepiuni:

de stimul sau variabil independent care acioneaz asupra individului; acea caracteristic a mediului care amenin angajatul;

de rspuns sau efect asupra individului: stresul organizaional este un rspuns nespecific al organismului la orice stimul oferit de ctre sistemul organizaional;

de interaciune stimul rspuns (cauz efect): stresul organizaional se refer la o situaie n care agenii stresori interacioneaz cu angajaii pentru a-i schimba, astfel nct persoana nu mai funcioneaz normal, optim;

de tranzacie: ca urmare a diferenelor existente ntre indivizi la nivelele percepiei i rspunsurilor, stresul organizaional este rezultatul negocierii dintre cerinele (presiunile mediului) i ierarhizarea scopurilor individuale. Perceperea dezechilibrului dintre solicitrile externe pe de o parte i resursele interne pe de alta, sau dintre solicitrile ce in de profesiune, expectanele subiectului (ateptrile sale) i capacitile de rspuns, duce la apariia ameninrii care de altfel nu exist dect n relaia persoan mediu.

ca i coping: (ajustare la stres, adaptare): stresul organizaional reprezint, efortul la nivel psihic i somatic, conceptual de a reduce, elimina, stpni sau tolera solicitrile interne sau externe care exced resursele reale sau imaginare, personale.

Dincolo de controversele i disputele existente n problematica stresului organizaional , exist trei concepte eseniale ce canalizeaz preocuprile n domeniu ale cercettorilor: agenii stresori, consecinele acestora asupra oamenilor i modalitile de aprare (coping = modaliti de a face fa) la stres.

n opinia lui P.P. Neveanu termenul de stres are n general dou accepiuni:

a) situaie, stimul, ce pune organismul ntr-o stare de tensiune;

b) nsi starea de tensiune deosebit a organismului prin care acesta i mobilizeaz toate resursele sale de aprare pentru a face fa unei agresiuni fizice sau psihice.

n cazul n care accentul este pus pe starea organismului, pe reaciile acestuia la agenii stresori, se au n vedere rspunsurile emoionale n exces. Aceste rspunsuri emoionale sunt exprimate vizibil n comportamentul individului, n limbaj, activitatea motorie, precum i n devierea diferitelor constante psihologice sau fiziologice. Ca o concluzie vom accepta faptul c stresul este rspunsul nespecific al organismelor vii la solicitrile de orice natura.n englez, cuvntul stres circumscrie o serie de substantive nrudite ca neles, dar ce au totui nuane uor diferite: presiune, apsare, efort, solicitare, tensiune, constrngere, ncordare nervoas. n limba romn, termenul de stres a fost preluat iniial cu ortografia din limba englez (stress) pentru ca mai apoi ortografia s fie adaptat, cu un singur s(stres) atunci cnd au aprut derivatele adjectivale (stresant), substantivale (stresor) i verbale (a stresa). n Anglia, n secolul al XVII-lea, stres nsemna stare de depresie n raport cu oprimarea sau duritatea, cu privaiunile, oboseala i, ntr-un sens mai general, adversitatea vieii. n francez l regsim sub forma estrece, ceea ce nseamn ngustime, opresiune, el nsui provenind din latinescul stringere care nseamn a strnge.

Mai trziu, n secolul al XIX-lea, apare noiunea conform creia condiiile de via agresive (stres) pot antrena suferine fizice sau mentale (strain). n anul 1872, Darwin public teoria evoluiei. n opinia sa, frica, o caracteristic permanent, comun omului i animalului, are rolul de mobilizare a organismului i de facilitare a supravieuirii sale, ajutndu-l, astfel, pentru a face fa pericolului. El numete nu numai emoia, ci i actul emoional ce are loc n faa unei situaii de urgen: fuga sau lupta.

Dintre definiiile existente n literatur asupra stresului psihic ni se pare mai potrivit definiia oarecum descriptiv dar incluznd majoritatea circumstanelor de declanare a stresului dat de M. Golu: Stare de tensiune, ncordare, disconfort, determinat de ageni afectogeni cu semnificaie negativ, de frustrare sau reprimare a unor motivaii, de dificultatea sau imposibilitatea rezolvrii unor probleme. Ioan-Bradu Iamandescu, defineste stresul psihic astfel: Stresul psihic reprezint un sindrom constituit din exacerbarea, dincolo de nivelul unor simple ajustri homeostatice,a unor reacii psihice i a corelatelor lor somatice (afectnd cvasitotalitatea compartimentelor organismului) n legtur, cel mai adesea evident, cu o configuraie de factori declanai ce acioneaz intens, surprinztor, brusc i/sau persistent i avnd adeseori un caracter simbolic de ameninare (percepui sau anticipai ca atare de subiect). Alteori constituit de o suprasolicitare sau subsolicitare a mecanismelor cognitive (atenie, operaii ale gndirii, etc) i voliionale, cel mai frecvent stresul psihic este caracterizat printr-o participare afectiv prin cae organismul i mobilizeaz toate resursele sale de aprare pentru a face fa unei agresiuni fizice sau psihice. Din definiiile anterioare se poate concluziona c stresul psihologic este provocat de emoii prelungite ( uneori scurte i intense), datorate, n primul rnd, frustrrii, conflictelor, anxietii. Bazndu-se pe diverse lucrri, Jonas si Crocq propun urmtoarea definiie a stresului: Stresul este o reacie fiziologic i psihologic de alarm, de mobilizare i de aprare a organismului fa de o agresiune, o ameninare sau chiar s-ar putea spune fa de o situaie trit neobinuit.

n cadrul organizaiilor se poate vorbi de un stres specific, stresul organizaional. Vom ncerca a meniona cteva din definiiile date stresului organizaional:

- n opinia Institute of Occupational Safety and Health(1999), stresul reprezint acele rspunsuri fizice i emoionale, vtmtoare, ce apar atunci cnd solicitrile locului de munc nu corespund capacitilor, resurselor, trebuinelor persoanei, putnd conduce la deteriorarea sau chiar vtmarea strii de sntate.

-O reacie emoional, cognitiv, comportamental i fiziologic la aspectele agresive i nocive ale specificului muncii, mediului de munc i a climatului organizaional; este o stare caracterizat de nivele ridicate de distress i adesea prin sentimentul de neputin n soluionarea sarcinilor. - Pe de alt parte United Kingdom Health and Safety Commission, abordnd o definiie general, menioneaz c stresul reprezint reacia individului expus la o presiune excesiv sau la alte tipuri de solicitri ale mediului su ( organizaional n. a.).

n conformitate cu The American Heritage College Dictionary, ediia a treia, 1997, stress-ul este o stare de dereglare sau disconfort mental sau afectiv care apare ca rspuns la influene externe negative i care se caracterizeaz de obicei prin creterea pulsului, a tensiunii arteriale i musculare, iritabilitate i deprimare, aceast stare fiind provocat de un stimul sau o mprejurare. [Dicionarul explicativ al limbii romne: Nume dat oricrui factor (sau ansamblu de factori) de mediu care provoac organismului uman o reacie anormal].

Adept a acceptrii teoriei cognitive a stresului, Adriana Bban propune prin modelul de autoreglare cognitiv la stres, c acesta poate fi considerat ca produs al interaciunii dintre persoan i situaie care declaneaz mecanisme de coping ale cror costuri personale depesc resursele psihofiziologice ale organismului

Derevenco prezint o definiie psihobiologic a stresului, inspirat de teoria cognitiv a stresului elaborat de coala lui Lazarus. Astfel, n aceast definiie accentul este pus pe ,,dezechilibrul biologic, psihic i comportamental dintre cerinele (provocrile) mediului fizic, ambiental sau social i dintre resursele reale sau percepute ca atare ale omului, de a face fa (prin ajustare sau adaptare) acestor cerine i situaii conflictuale.Cercetrile desfurate n ultimii ani indic existena unei lungi liste a cauzelor generatoare de stres. Se poate afirma c stresul apare n orice situaie n care starea de echilibru sau integritatea fizic i/sau psihic a organismului este ameninat de factori interni i externi, i fa de care individul nu dispune de soluii tip pentru a reduce sau elimina ameninarea.

O modalitate de clasificare este n urmtoarele tipuri de stres: bazal, cumulativ i traumatic.Stresul bazal este determinat de experienele zilnice, la care se adaug lipsa de activitate, specific multor sarcini, caracterul monoton, rutinier al acestora, precum i respectarea rigorilor regulamentelor. Principalele manifestri ale acestui tip de stres constau n: scderea capacitii de concentrare, creterea iritabilitii, oboseala, apariia sentimentelor de tensiune, furie, frustrare etc.Stresul cumulativ este rezultatul surmenajului frecvent, de durata i intens, la care este supus individul n timpul rezolvrii sarcinilor. Este cauzat de evenimentele critice ale postului, evenimente care sunt pri inerente ale multor posturi i nu pot fi eliminate prin reproiectarea organizaional sau un management mai bun. Aceste evenimente s-a constatat c ridic gradul de anxietate, rata pulsului, presiunea sistolic a sngelui, i acidul uric. Chiar anticiparea evenimentelor critice ale postului poate cauza stres.Literatura de specialitate descrie dou forme principale de manifestare a stresului cumulativ: burn-out, n care persoana afectat - epuizat - i va schimba radical atitudinile, orientndu-se fie ctre munca sa, fie ctre sine, neglijnd total celelalte laturi ale vieii; flame-out, caracterizat prin oboseal intens, sentimente de tristee profund i vinovie, depresie, scderea semnificativ a performanelor intelectuale, dureri de cap, de spate, de stomac etc. Stresul traumatic este provocat de un singur agent stresor, care acioneaz brusc i violent. Reaciile celor afectai de acest tip de stres pot aprea imediat sau la cteva zile (n cazul stresului traumatic acut), ori la cteva luni sau chiar ani de zile de la confruntarea cu situaia dramatic (n cazul stresului cronic).Manifestrile ntlnite la acest tip de stres sunt de natur somatic (grea, transpiraii, vrsturi, astenie, ameeal, palpitaii, tremurturi, insomnie, comaruri, abuz de substane etc.), cognitiv (dificulti de concentrare, stare de confuzie, probleme n luarea deciziilor i de memorie, accelerarea vorbirii etc.) i emoional (anxietate, iritabilitate, sentimente accentuate de vinovie, neputin, mhnire, resentimente, depresie, retriri repetate ale momentelor dramatice etc.).O alt clasificare dup rolul pozitiv sau negativ al stresului mparte stresul n:

a. Distres - Derevenco considera (distresul n.a.) c este un termen ce desemneaz un potenial nociv pentru organism. n literatura de specialitate acoper, n general, sfera noiunii de stres. Ali autori apreciaz c stresul ce depete o intensitate critic, cu valori ce variaz n limite largi de la individ la individ, poate fi desemnat prin termenul de distres. Este provocat de suprancrcari, suprastimulri prelungite care depesc resursele fiziologice i psihologice personale, rezultnd scderea performanei, insatisfacii, dereglri psihosomatice i fizice. Distresul poate fi echivalent cu strain-ul. Se poate concretiza n diminuarea sau exacerbarea normalitii funciilor organismului pn la declanarea unei ntregi patologii psihice ori somatice.

b. Eustres - are consecine favorabile pentru organism. Agenii stresori sunt stimuli plcui, ce determin triri psihice plcute. Dup Iamandescu, eustresul este generat de stri psihice cu tonalitate afectiv puternic exprimat i mai ales cu durata prelungit. Derevenco d i el o definiie eustresului considernd c acesta desemneaz nivelul unei stimulri neuroendocrine moderate, optime, care menine echilibrul i tonusul fizic i psihic, al persoanei, starea de sntate i induce o adaptare pozitiv la mediu. Eustresul este stresul stimulant indispensabil pentru viaa i pentru meninerea funciilor mentale i fizice, necesare desfurrii activitii umane. Eustresul este produs de factorii de stres care au aciune benefic asupra organismului i nu genereaz reacii nocive. Este stresul folositor, de nivel moderat, care faciliteaz performana i contribuie la accentuarea achiziiilor. Din aceast perspectiv stresul nu prezinta numai laturi nocive, el avnd un rol important n dezvoltarea personalitatii si n optimizarea performantei n activitate.Experienele fcute pe animale au dovedit c un nivel foarte sczut de stres limiteaz performana.

Cauzele ce declaneaz aceste reacii sunt numite factori de stres sau ageni stresori. Agentul stresor l putem defini ca fiind orice factor nociv sau stimul psihic cu semnificaie afectiv puternic la nivel individual sau, n mediul organizaional, la nivel colectiv. Dar o caracteristic a acestor ageni este tocmai caracterul lor probabil de a produce stres psihic, validat numai de semnificaia de ameninare, prejudiciu, nocivitate n general, ce i este oferit persoanei agresate. Modul n care se comport un individ dac este supus unor factori de stres depinde de caracteristicile personalitii sale i de starea mentala n care se afl. De asemenea, unul i acelai eveniment, potenial agent stresor psihic, nu produce de fiecare dat un stres psihic la acelai individ, att din cauza dispoziiei de moment, ct i semnificaiei diferite ce i se confer n momentele respective. Astfel, principalele circumstane de apariie a stresului psihic prin interaciunea agenilor stresori cu particularitile psihofizice ale subiectului sunt urmtoarele:1. circumstane care surprind individul nepregtit pentru a le face fa: lipsa de antrenament, incapacitate fizic i intelectual de moment sau de fond; n cazul n care miza este foarte mare, cnd un rspuns favorabil ar avea consecine importante pentru individ, n timp ce eecul (incapacitatea de a rspunde eficient la situaia solicitat) are un efect nociv permanent, accentund stresul psihic;2. situaiile de solicitare sau stimulare neadecvat, prin suprancrcare cu sarcini multiple i n condiii de criz de timp;3. situaiile de subsolicitare (monotonie, lipsa de informaie, lipsa de activitate, izolare, subsolicitare emoional); perceperea de ctre subiect a unei ameninri reale sau imaginare; apariia unui obstacol (barier fizic sau psihologic) n calea activitii, resimit ca un sentiment de frustrare; situaiile conflictuale propriu-zise;4. presiunea grupului social (favorabil sau nefavorabil) poate fi generatoare a temerii de eec sau de dezaprobare;5. perturbri de ctre agenii fizici (termici, zgomot, vibraii), chimici sau biologici (boli somatice) care pot scade rezistena adaptativ a organismului, inclusiv n sfera proceselor psihice.

n ceea ce privete particularitile parametrilor de apreciere a efectului agentului stresor (intensitate, durat, repetabilitate, noutate i bruschee) trebuie subliniat c exist o mare variabilitate n aceasta privin. Agenii stresori au un caracter potenial stresant genernd totui stres psihic numai n anumite condiii, chiar dac unii dintre ei ar fi capabili s declaneze un astfel de sindrom la majoritatea indivizilor. O trstur important specific stresului psihic raportat la agentul stresor cauzal, constituie caracterul anticipativ al stresului psihic fa de impactul cu un anumit eveniment sau circumstane generatoare ale unor consecine ce amenin echilibrul psihic al subiectului. Acetia, n calitate de factori nocivi sau stimuli psihici cu semnificaie afectiv puternic a impus clasificarea lor n funcie de anumite criterii, cantitativ i/sau calitativ, astfel:

a) n funcie de numrul agenilor stresori n aciune, acetia pot fi: stresori unici, precum un zgomot puternic cu tendina de a se prelungi sau un zgomot puternic survenit brusc pe fond de linite i stresori multiplii, de exemplu zgomotul asociat cu cldura i cu noxele.

b) Dup numrul persoanelor afectate, pot fi identificai:

stresori cu semnificaie strict individual. Acetia sunt regsii n insatisfacia prelungit a unor trebuine fiziologice, cum ar fi: setea intens i lipsa perspectivei de a o potoli, foame, somn ( nevoi fundamentale pentru orice fiin, cf. Piramidei trebuinelor lui Maslow); stresori cu semnificaie colectiv, de grup familial sau profesional. Sunt evenimente precum: nereuita unui copil la examen, decesul prinilor, divorul, perspectiva omajului ntr-o organizaie etc. Aceti stresori foreaz ntr-o mare msur capacitatea de adaptare a persoanei; stresori cu semnificaie general care afecteaz orice individ. n aceast categorie sunt incluse evenimentele subite dezastruoase specifice unor situaii de calamitate natural, i anume: inundaie, cutremure, rzboi, etc.. Astfel de evenimente ntrerup viaa unei persoane fcnd-o s se simt neputincioas, inutil. Deoarece cataclismele afecteaz populaii ntregi n acelai timp, astzi n lume tind s se formeze adevrate reele de lucru ce i propun pregtirea populaiei n faa acestui gen de stres.c) n funcie de frecvena manifestrii agenilor stresori se poate vorbi despre: stres acut (episodic), care nceteaz odat cu dispariia agentului stresor; stres cronic (persistent), caz n care agentul stresor se menine o perioad ndelungat de timp afectnd starea de echilibru a organismului i stres ciclic provocat de apariia agentului stresor cu o anumit regularitate. Stresul ciclic poate conduce la fenomenul de autoagravare deoarece chiar anticiparea stresului poate duce la apariia situaiilor stresante (de exemplu, sesiunile de examene, vacana, negocierea contractului de munc sau a salariului).

d) Dup natura lor, agenii stresori pot fi clasificai n:

stresori fizici. Stresorii ce induc oamenilor un disconfort fizic fornd organismele s se adapteze. Zgomotele, vibraiile, radiaiile, efortul fizic prelungit, traumatismele, hemoragiile externe, arsurile, stimulii luminoi, boala, durerile de cap cronice, temperaturile extreme, ct i umiditatea, sunt doar cteva exemple. Acetia ct i ali stresori fizici pot deteriora performanele i productivitatea persoanei ct i sntatea i bunstarea acesteia.

stresori chimici. Acetia sunt noxele chimice ce au aciune toxic asupra organismului i care pot induce si un stres psihic atunci cnd sunt percepute ca un pericol iminent pentru sntatea persoanei.

stresori biologici. Din aceast categorie fac parte viruii, bacteriile, paraziii prin care se instaleaz diferite boli, stresori ce sunt contientizai ca surse de pericol pentru funcionarea organismului.

stresori psihologici. Sunt stimuli cu o semnificaie nociv, interpretai subiectiv de psihicul uman la nivelul operaiilor gndirii. Stresul psihic are un dublu caracter: primar i secundar. Caracterul primar vorbete depre stres ca rezultat al unei agresiuni recepionat direct n plan psihic. Caracterul secundar vorbete depre stres ca reacie de contientizare n plan psihic a unui stres fizic, cruia individul i acord o semnificaie de real. Agenii stresori psihici sunt: stimulii verbali (inclusiv cei care aparin limbajului interior) care sunt vehiculai pe ci nervoase la cortex. Acetia se difereniaz total de celelalte categorii de ageni stresori din cauza semnificaiei lor, pentru individ ei avnd caracter potenial de a produce stres psihic. Acest caracter potenial este validat de semnificaia cu care l investete individul. Unul i acelai agent stresor psihic, n afar de faptul c nu produce stres psihic la toi indivizii, nu produce stres psihic de fiecare dat la acelai individ. Acest lucru este condiionat de dispoziiile de moment ale individului i de semnificaia pe care o acord n acel moment individul. Apariia i amploarea stresului psihic depind mult i de o anumit zestre genetic a individului ( caractere cognitive, afective, voliionale).e) n funcie de interaciunea cu problemele vieii, putem vorbi de:

stresori periferici, ce sunt materializai n dificulti trectoare, cum ar fi: vremea urt, aglomeraia, blocajele rutiere, etc.

stresori centrali. Acetia sunt cei regsii n problemele importante ce pot provoca perturbri n viaa unei persoane.

Menionm i studiul de identificare i clasificare a agenilor stresori centrali, efectuat n 1968 de T.H.Holmes i R.H.Rahe, profesori la Universitatea din Washington. Cei doi pun n eviden 43 de ageni stresori clasificai de subiecii investigai, cu ajutorul unei scale n care punctajul maxim l constituie decesul partenerului de via (so, soie) cotat cu 100 de puncte.

Ierarhizarea evenimentelor de via percepute ca ageni stresori centrali.EvenimentulPuncte

1. Decesul partenerului de via100

2. Divor73

3. Separarea conjugal65

4. Timp petrecut n nchisoare(detenie)63

5. Moartea unei rude apropiate63

6. mbolnviri sau accidente53

7. Cstorie50

8. Concediere47

9. Reluarea vieii conjugale45

10. Pensionarea45

11. Schimbri n starea de sntate a familiei44

12. Graviditatea40

13. Probleme sexuale39

14. Sosirea unui nou membru n familie39

15. Dificulti cu un ef 39

16. Modificarea situaiei financiare38

17. Moartea unui prieten37

18. Schimbarea de situaie la locul de munc36

19. Creterea frecvenei certurilor ntre soi35

20. Pierderea unei sume foarte mari de bani31

21. Preluarea unei ipoteci sau a scadenei unui mprumut31

22. Schimbarea responsabilitilor profesionale30

23. Prsirea domiciliului de ctre unul din copii29

24. Probleme de natur juridic29

25. Dificulti n propria realizare29

26. So/Soie angajat n serviciu sau disponibilizat28

27. nceput sau sfrit de colarizare26

28. Schimbarea condiiilor de via26

29. Modificarea obiceiurilor personale25

30. Probleme de afaceri24

31. Schimbare de orar sau de condiii de lucru23

32. Schimbarea domiciliului20

33. Schimbarea colii20

34. Modificarea timpului liber19

35. Schimbare n petrecerea timpului liber19

36. Schimbarea de activiti sociale18

37. mprumutul unei sume medii de bani17

38. Schimbarea programului de somn16

39. Schimbarea ritmului reuniunilor de familie15

40. Schimbarea obiceiurilor alimentare15

41. Vacane, concedii13

42. Srbtori de iarn12

43. nclcri nesemnificative ale legii11

O alt clasificare a formelor de stres a fost efectuat de ctre specialiti avndu-se n vedere natura agenilor stresori:

Stresul psihic n care se regsete aciunea combinat a mai multor tipuri de ageni stresori. O stare tipic de stres psihic o reprezint cea de examen n care se regsete combinat aciunea urmtorilor ageni stresori: teama de eec; evaluarea consecinelor pe plan colar, familial, al microgrupului; starea de start premergtoare examenului; solicitarea intens din timpul examenului. Trebuie facuta distinctia ntre stresul psihic, care include raspunsuri mentale, emotionale si de comportament, si stresul fiziologic, care include raspunsuri predominant fizice. Dar, ntre stresul psihic si cel fizic nu poate exista o linie neta de demarcatie, deoarece orice stres psihic, cu ct este mai intens, antreneaza si suficiente raspunsuri fizice. Putem specifica ca un stres este, indiferent de natura sa, un proces adaptativ cu ample reactii fiziologice care antreneaza multiple verigi ale organismului. Stresul legat nemijlocit de condiiile de munc Este vorba in primul rand de ambianta fizica a muncii, de acei factori de natura fizica ce actioneaza in cursul activitatii profesionale: zgomot, temperaturi inalte sau joase, vibratii, iluminat insuficient sau exagerat, noxe chimice, umiditate,presiuneatmosfericetc. Factorii de mediu interactionand intre ei isi pot spori efectul negativ, intensificand caracterul stresant al activitatii profesionale, fiind determinat de aciunea concomitent sau nu a stresorilor fizici (zgomot, vibraii, variaii de temperatur, luminozitate), chimici (substane chimice volatile, iritabile).

Stresul de subsolicitare ce este determinat de modificarea caracterului anumitor activiti profesionale. Creterea ponderii activitilor de supraveghere i control, a dialogului cu panoul de comand sau calculatorul n defavoarea cooperrii n echip conduc la diminuarea comunicrii, monotonie excesiv, izolare. De asemenea, obligaia de a efectua anumite sarcini repetitive, monotone crora subiectul nu le gsete nici o justificare sau chiar inactivitatea pot deveni surse de stres.

Stresul de suprasolicitare. Este caracteristic persoanelor cu program de lucru prelungit i cu sarcini de mare diversitate. Apare frecvent n rndul managerilor, mai ales a celor de nivel superior i mediu. Studiile efectuate n acest sens13 au evideniat faptul c, de regul, managerii acord o pondere ridicat din timp problemelor profesionale i reduc progresiv timpul destinat familiei i relaxrii. Dei stresul generat de suprasolicitare se manifest cu intensiti diferite, ca de altfel toate tipurile de stres n funcie de particularitile individuale, datele studiului indic faptul c depirea mediei de 65 de ore pe sptmn afecteaz majoritatea managerilor.

Stresul situaional este cauzat de schimbri recente n modul de via al indivizilor. Acest tip de stres mai este denumit i stres cultural, deoarece schimbrile pot viza factori de perenitate din viaa i educaia indivizilor. Societatea i cultura din care provine individul poate intra n conflict puternic cu situaiile generate de schimbarea locului de munc (cazul emigrrii), a domiciliului (cazul cstoriei cu o persoan de alt naionalitate), divorului (atunci cnd tradiia cultural, religia, normele sociale dezaprob acest act).

n funcie de intensitatea, durata i repetabilitatea aciunii agenilor stresori, se constat c, aciunea brutal a unui agent stresor, de obicei de scurt durat este mult mai evident dect cea exercitat discret dar repetitiv sau cvasicontinuu de excitani minori (acetia realiznd stresuri cotidiene de natur foarte variat prezente n existena fiecruia).Stres i adaptare.

Nu supravieuiesc speciile cele mai puternice, nici cele mai inteligente, ci cele mai uor adaptabile.

Charles DarwinFactorii de protectie la stres sunt acele variabile (individuale, interpersonale, de mediu) care au capacitatea de a conduce la o adaptare pozitiva n pofida circumstantelor amenintatoare si defavorabile. Factorii de protectie modereaza relatia dintre situatiile stresante si consecintele lor astfel nct starea de sanatate este protejata si mentinuta. Surse potentiale majore de rezistenta sau vulnerabilitate la stres rezida n sistemul de convingeri al persoanei. Identificarea rolului diferentelor individuale n studiul stresului subliniaza importanta care trebuie acordata personalitatii. Se impune firesc ntrebarea care este paradigma care surprinde cel mai bine esenta personalitatii? A raspunde la aceasta ntrebare nu este usor ntruct astazi personalitatea este studiata n diverse paradigme, cu diferite semnificatii si la diverse nivele, de la unul foarte concret (cum este raspunsul comportamental) la nivele mai abstracte (inconstientul) sau greu accesibile (genetic), fiecare paradigma de cercetare a personalitatii prezentnd att avantaje, ct si limite.

Teoria social-cognitiva sugereaza ca personalitatea este ntotdeauna un produs al interactiunii dintre organism si mediu. Unitatile de analiza n teoria social- cognitiva sunt structurile si procesele cognitive care genereaza comportamentele. Variabilele personale sunt derivate din ntelegerea acestor mecanisme si procese cognitive care influenteaza functionarea individului n toate aspectele sale: motivational, emotional si comportamental.

Astfel, teoria social- cognitiva a personalitatii plaseaza pe primul loc cognitiile referitoare la sine, lume si viitor, ele fiind cele care se interpun si mediaza relatia dintre stocul de cunostinte si actiune.

Schema cognitiva este o organizare la nivel mental, care se constituie ca urmare a modului n care persoana selecteaza, pastreaza, interpreteaza si foloseste informatia din si n experientele traite. Schema cognitiva ghideaza totodata procesarea noilor informatii obtinute din mediu si punerea n acord a acestora cu informatiile anterior stocate. Structurile cognitive opereaza n sensul furnizarii de semnificatii personale, de motivatie si ntariri anterioare, orienteaza spre anumite scopuri si comportamente, anticipeaza efectele actiunii. nsa, noi nu suntem constienti ntotdeauna de cognitiile si modul n care ele ne influenteaza felul n care simtim si reactionam; chiar si scopurile pot uneori sa fie inconstiente. Noi nu putem accesa toate procesele cognitive implicate n nregistrarea, stocarea si transformarea informatiei, dar putem fi constienti de produsul acestor procesari (Baban 1998).

Convingerile despre sine i lume: 1. Autoeficacitatea perceputa (Bandura, 1982) se refera la convingerea unei persoane n capacitatile sale de a-si mobiliza resursele cognitive si motivationale necesare pentru ndeplinirea cu succes a sarcinilor date. Astfel, autoeficacitatea perceputa poate fi definita ca o anticipare a rezultatelor pozitive n actiunile ntreprinse datorita cunostintelor si abilitatilor posedate. Perceptia propriei competente modifica perceptia performantei reduse sau a esecului; n aceste situatii, insuccesul tinde sa fie atribuit efortului redus investit n sarcina si n mai mica masura lipsei competentei necesare ndeplinirii sarcinii. Deci, autoeficacitatea crescuta se asociaza cu atributii autoprotectoare ale esecului sau succesului.

2. Conceptul de locus de control (LOC Rotter, 1966) defineste modul n care o persoana si explica succesul sau esecul prin cauze de tip intern sau extern, controlabile sau necontrolabile. Exista o dihotomizare a acestui concept: a) Locus de control intern care implica convingerea ca puterea si controlul personal pot influenta evenimentele, ca succesele proprii se datoreaza aptitudinilor si muncii depuse; b) Locus de control extern care se refera la convingerea ca puterea personala are un efect minim asupra evenimentelor, acestea fiind cauzate de destin, sansa sau puterea altora.

3. Conceptul de robustete (hardness) a fost introdus de Kobasa (1979) si a fost definit ca o dispozitie de personalitate, manifestata la nivel cognitiv, emotional si comportamental. Trasatura rezulta din perceptia controlului personal, al valorii si semnificatiei implicarii si din perceptia evenimentelor si schimbarilor de viata ca stimulante. Conform autoarei, robustetea implica 3 caracteristici: a) control - exprima convingerea ca evenimentele pot fi controlate si influentate, aceasta convingere nu implica expectante naive privind un control total al evenimentelor, ci mai degraba perceperea abilitatilor proprii de a se raporta activ la mediu, de a-si asuma cu responsabilitate propria soarta. b) angajarea - exprima tendinta implicarii si persistentei n scopul propus, convingerea ca evenimentele au sens si semnificatie, se refera la abilitatea de a crede n importanta actiunilor ntreprinse, de a avea un interes real pentru diversele domenii ale vietii: profesie, familie, relatii interpersonale, institutii sociale. c) provocarea - deriva din perceptia schimbarilor ca un aspect normal al vietii, care pot oferi sanse de dezvoltare personala, datorita flexibilitatii cognitive si tolerantei ambiguitatii, experientele noi sunt cautate si interpretate ca situatii stimulante si benefice.

4. Sentimentul de coerenta (SC) a fost introdus de Antonovski si este definit ca o orientare cognitiva globala, ce exprima gradul n care persoana are convingerea ca: a) stimulii externi si/sau interni ntlniti pe parcursul vietii sunt explicabili si predictibili;b) are resurse de a face fata stimulilor; c) solicitarile au sens si scop, deci implicarea si investitia de efort este justificata. Este o caracteristica esentialmente cognitiva, ce exprima modul persoanei de a percepe, judeca si interpreta lumea si pe sine (Antonovski, 1987).

5. Stima de sine (SS) este o componenta a schemei cognitive referitoare la sine si este definita n multiple moduri. Unii autori o vad ca reprezentnd o evaluare globala a propriei persoane (Rosenberg, 1965); alti cercetatori sugereaza ca SS este determinata de combinatia dintre evaluarea propriei valori si abilitatile de a atinge scopurile dorite cu sentimentele rezultate din procesele de evaluare; de asemenea, SS este considerata a fi o atitudine care descrie gradul n care persoana are tendinta de a se autoevalua pozitiv si de a respinge atributele negative,

6. n 1992 Scheier si Carver definesc dispozitia spre optimism ca tendinta generala, relativ stabila, de a avea o conceptie pozitiva asupra viitorului si experientelor de viata. Persoanele care privesc viata cu optimism evalueaza mediul social si fizic n mod pozitiv, investesc mai mult efort pentru a preveni problemele sau pentru a le transforma, savureaza mai mult viata, se ajusteaza mai eficient la stres si boala (Carver si colab, 1989). n contrast cu optimismul este descris stilul pesimist caracterizat prin expectatii negative privind efectul actiunilor ntreprinse. Pesimistii reactioneaza la situatii problematice si dezamagiri prin renuntare, evitare si negare. Repercusiunile stilului pesimist sunt agravate de asocierea cu un stil atributional intern (locus de control intern).

Optimismul este interpretat ca fiind o trasatura magica" n predictia sanatatii si a starii de bine, a emotiilor pozitive si a recuperarii din boala (Scheier si Carver, 1986). S-au pus n evidenta mai multe cai prin care optimismul influenteaza sanatatea fizica si psihica. n primul rnd se sugereaza ca optimismul influenteaza efortul oamenilor de a evita bolile prin atentia acordata informatiilor despre factorii de risc (Taylor si Aspinwall, 1996); n al doilea rnd se afirma ca optimismul este un predictor pentru copingul activ n situatiile de stres si pentru utilizarea redusa a formelor de coping evitativ, prin negare si retragere (Schwarzer, 1994). De asemenea, optimismul poate influenta starea de sanatate si prin tendinta de a-si mentine dispozitia afectiva pozitiva chiar n situatii de stres acut (Taylor si colab, 1992).

Se definesc factorii de protectie la stres acele variabile (individuale, interpersonale, de mediu) care au capacitatea de a conduce la o adaptare pozitiva n pofida circumstantelor amenintatoare si defavorabile. Astfel, factorii de rezistenta modereaza relatia dintre situatiile stresante si consecintele lor astfel nct starea de sanatate este protejata si mentinuta.

Reactivitatea, definita ca o variabila plurifactoriala ce include att aspecte biologic- constitutionale, ct si cele de structura psihica, exprima diferentele de activare psiho- fiziologica dintre starea de repaos si cea de dupa expunere la stimuli stresanti.

Dupa criteriul reactivitatii, persoanele se clasifica n: normoreactive si hiperreactive (Williams, 1986; Krantz si Manuck, 1984). Se apreciaza ca hiperreactivitatea, ca si trasatura individuala stabila, reprezinta veriga explicativa n mecanismul trecerii de la reactii la procese patologice (disfunctii si boli psihosomatice).

Conceptul de coping vizeaza forme ale activitatii interne sau externe, de prelucrare si restructurare a informatiei, de luare de decizii si actiuni propriu- zise, cu scopul de ajunge la efectul dorit cu un cost minim. Copingul este definit ca efort cognitiv si comportamental de a reduce, stapni sau tolera solicitarile interne sau externe care depasesc resursele personale (Lazarus i Folkman, 1984).

n ceea ce priveste clasificarea strategiilor de coping, cea mai utilizata este cea dihotomizata n: coping focalizat spre problema si coping focalizat spre emotie si apartine lui Lazarus et. al. (1984, 1987). Ajustarile focalizate spre probleme sunt actiuni orientate direct spre rezolvarea, redefinirea sau minimalizarea situatiei stresante; mai poarta numele si de coping instrumental (coping activ). Ajustarea focalizata spre emotie, numita si coping indirect (coping pasiv), este orientata spre persoana n scopul reducerii sau controlarii raspunsului emotional la stresori. n aceasta categorie sunt incluse si asa- numitele strategii paleative, cum sunt: uzul alcoolului, sedativelor si tranchilizantelor, drogurilor, tehnicilor de relaxare etc.

Preferinta pentru actiunea directa versus activarea mecanismelor defensive este determinata si de caracteristicile individuale. Convingerea ca nu poti face fata situatiei determina persoana sa-si reprime impulsul spre actiune sau sa nege necesitatea interventiei directe. Persoanele sociabile, confidente n abilitatile lor interpersonale s-au dovedit a folosi mult mai frecvent actiuni directe de coping dect mecanisme evitative (Taylor si Aspinwall, 1996). Mecanismele defensive sunt activate diferit de diverse persoane pentru a face fata situatiilor de stres. Unii se confrunta cu situatia stresanta prin umor, altii, prin reprimare si negare, iar altii prefera rationalizarea si intelectualizarea.

Efectul diferentelor interpersonale se manifesta si n preferinta pentru diversele forme de actiune directa n confruntarea cu situatia stresanta. Tipul de coping va depinde de abilitatile intelectuale, de nivelul creativitatii si ingeniozitatii, al cunostintelor sau al aptitudinilor speciale. Trasaturile dinamico- energetice ale personalitatii influenteaza de asemenea tipul de coping direct (Strelau, 1989).

Cercetarile lui Lazarus (1993) sugereaza ca oamenii utilizeaza att copingul focalizat pe problema, ct si cel focalizat pe emotie pentru a face fata situatiei de stres, iar optiunea depinde de tipul de amenintare. Totusi, unii autori constata diferente n predominarea utilizarii unei forme sau alta de coping. Persoanele cu scoruri mari la iritabilitate ca si trasatura au tendinta de a folosi forme de coping de tipul atacului", n timp ce persoanele cu scoruri mari la anxietate opteaza pentru coping emotional.

Watson si Hubbard (1996) au aratat ca persoanele cu scoruri ridicate la neuroticism prezinta mecanisme de coping pasive si ineficiente, iar persoanele extroverte utilizeaza strategii de suport si reinterpretare pozitiva. Chiar la persoanele cu preferinte pentru copingul focalizat pe emotie s-au constatat diferente interindividuale. Unele dintre ele vor alege tehnici de relaxare pentru a face fata situatiei stresante perceputa ca incontrolabila, altii si vor exprima verbal emotiile si tensiunea pentru efectul de descarcare, iar o alta categorie va recurge la consum exagerat de alcool pentru a se anestezia" si evita confruntarea cu problema. Rezultatele unor studii longitudinale arata ca utilizarea strategiilor de coping caracterizate prin evitare, distantare fata de stresor, la fel si descarcarea emotionala si utilizarea raspunsului pasiv cognitiv n relatie cu evenimentele negative de viata influenteaza cresterea intensitatii dispozitiei depresive. n contrast, utilizarea strategiilor de coping caracterizat prin ncercari active de relationare cu stresorul este asociata cu nivelul scazut al dispozitiei depresive (Sherbourne, 1995, Tinko, Storel si Moos, 1992).

Din diferentele individuale poate decurge si paleta utilizarii repertoriului de coping. O persoana flexibila va folosi o arie larga de strategii de coping, de cele mai multe ori adaptate situatiei concrete, spre deosebire de persoana rigida care utilizeaza un numar redus de forme de coping.

Caracteristicele personale influenteaza si efectul implementarii unei strategii de coping. Abilitatii cognitive si sociale nu influenteaza doar alegerea tipului de coping, ci si eficienta si calitatea rezultatului. Daca implementarea copingului solicita un efort intens si prelungit, efectul cumulativ al utilizarii acelor forme de coping, chiar de succes pe termen scurt, poate fi sever pe termen lung.

Calver si colaboratorii (1989) au aratat ca strategiile de coping focalizate pe problema se relationeaza cu comportamentul de tip A si optimism, n timp ce strategiile focalizate pe emotii au fost relationate cu anxietatea ca si trasatura. Tot Calver (1989) evidentiaza prin studiile sale o corelatie pozitiva ntre stima de sine si copingul activ sau planificare si corelatia negativa cu strategiile de evitare.

Demkley si Blankstein (2000) au ncercat sa evidentieze prin studiile lor relatia dintre perfectionismul autocritic si distresul curent (depresie, furie, simptome psihosomatice). Astfel, perfectionismul autocritic a corelat semnificativ cu copingul dezadaptativ, persoanele cu perfectionism autocritic accentuat tind sa raspunda la situatii stresante prin coping emotional, autoblamare, angajare n alte activitati si mai putin prin coping activ, experimentnd de asemenea sentimente ca lipsa sperantei si neajutorare (Flett si colab., 1996).

n ceea ce priveste relatia anxietate- coping, unele studii au identificat copingul pasiv ca fiind predictor pentru anxietate (Rodrigue, Boggs, Weiner si Behen, 1993), iar copingul evitativ cognitiv ca fiind asociat cu intensificarea simptomelor depresive si anxioase n conditii de stres. Se ncearca, de asemenea, realizarea unei dihotomii ntre stilul de coping stabil n timp si n situatii diferite si copingul situational.

Strategii de adaptare la stresul ocupaional

Conceptul de coping" a fost elaborat de Lazarus si Launtier n 1978, acesta desemnnd un ansamblu de mecanisme si conduite pe care individul le interpune ntre el si evenimentul perceput ca amenintator, pentru a stapni, a tine sub control, pentru a tolera sau diminua impactul acestuia asupra strii sale de confort fizic i psihic.

Lazarus si Folkman (1984) l-au definit ca reprezentnd ansamblul eforturilor cognitive si comportamentale destinate controlarii, reducerii sau tolerarii exigentelor, cerinelor externe sau interne care ameni sau depesc resursele individului.

Raspunsurile individului la factori de stres, raspunsuri necesare acestuia pentru a putea face fata situatiilor respective pot fi de natura cognitiva sau afectiva (exemplu: transformarea n plan imaginar a unei situatii periculoase ntr-o ocazie favorabila de profit personal), dar si forme de comportament (nfruntarea deschisa a problemelor, adoptarea unei conduite de evitare etc).

Studiile referitoare la strategiile de adaptare (de "coping") au adus o schimbare fundamentala n cercetarile referitoare la stres, prin schimbarea orientarii acestora de la descrierea reactiilor la stres la descrierea si cercetarea modalitatilor prin care individul controleaza factorii si situatia stresant.

Conform acestui nou mod de abordare a problemelor, stresul nu trebuie cautat nici doar n raport cu individul, nici numai la nivelul evenimentului, ci n relatia individ-mediu. Caracteristicile cantitative si calitative ale unui factor stresor nu influenteaza singure intensitatea starii de stres; reactia negativa la stres este rezultatul dezechilibrului ntre exigente (interne sau externe) si resursele individului de a face fata acestora. Factorii agresori parcurg mai multe filtre individuale care conduc la amplificarea sau diminuarea reactiilor, n functie de modul n care sunt percepui factorii respectivi.

Principalii mediatori ai relatiei dintre agenii stresori perturbarea ori tulburarea echilibrului individual sunt reprezentai de:

- eforturile constiente: punerea n functiune a unui plan de actiune, recurgerea la diferite tehnici (relaxare, exerciii fizice etc);

- mecanismele individuale de aparare care actioneaza inconstient;- perceperea stresului sub influenta: experientei anterioare cu acelasi tip de agent stresor.

Acesti mediatori sunt antrenati n doua procese de mediere a relatiei: autoevaluarea propriilor posibilitati n raport cu situatia respectiva si strategiile individuale de ajustare n raport cu aceasta.

Evaluarea reprezinta un dublu proces cognitiv de apreciere a gradului de pericol pe care l prezinta o situatie anumita si care poate afecta individul si a resurselor personale de "coping". Este vorba de o evaluare primara a potentialului stresant si una secundara a resurselor individuale de adaptare.

Evaluarea continu a ceea ce se petrece n mediul nconjurtor este o caracteristic esenial att a fiinei umane ct i a animalelor. Evaluarea presupune un proces continuu de cutare i monitorizare de informaii asupra a ceea ce se ntmpl i atribuirea de semnificaii personale informaiilor obinute. Lazarus distinge dou tipuri de evaluri, cu funcii i surse de informaii diferite:

primar

secundar

Prin evaluarea primar situaia este definit ca avnd sau nu semnificaie pentru confortul persoanei. Evaluarea situaiei ca benign sau pozitiv rezult ntr-o stare emoional neutr sau plcut. Evaluarea primar implic trei tipuri diferite de informaii nsoite de emoii diferite:

daun deja produs (informaie asociat cu sentimentul de furie sau depresie);

anticiparea unei ameninri viitoare (trit afectiv ca fric sau nelinite);

provocare, care rezult din cerine dificile cu care suntem confruntai dar dublate de convingerea n ansa de control, ctig i efecte pozitive (la nivel emoional este trit ca nerbdare, ncredere, bucurie).

Prin evaluarea secundar se identific alternativele adaptative pe care subiectul le are la ndemn pentru a face fa situaiei. n evaluarea secundar persoana este angajat ntr-un dialog intern cu sine n vederea lurii unei decizii ca efect al evalurii primare. Evaluarea secundar poate s confirme evaluarea primar a ameninrii, s o intensifice sau s o reduc, n funcie de evaluarea resurselor i opiunilor de coping. Odat cu semnalarea ameninrii activitatea cognitiv nu ia sfrit ci iniiaz un ntreg lan de procese cognitive. Evaluarea primar i secundar nu trebuie nelese ca desfurndu-se secvenial, ci ca un proces continuu, ca o cascad de evaluri i reevaluri (Miclea, 1995). n opinia noastr evaluarea secundar uneori poate s o precead pe cea primar.

Reevaluarea are loc atunci cnd se obin noi informaii despre schimbri interne sau externe, schimbri provenite deseori ca urmare a eforturilor de coping sau a activitii intrapsihice de tip defensiv. Uneori reevaluarea n sine este folosit ca o strategie coping de neutralizare sau minimalizare a informaiei aversive.

Evaluarea nu reprezint o simpl percepie a elementelor unei situaii. Ea este o activitate cognitiv declanat i susinut de factori emoionali i motivaionali. Evaluarea implic judeci, raionamente, deducii, discriminri n vederea integrrii informaiilor ntr-un cadru cognitiv care s faciliteze "diagnosticul" situaiei, cutarea i luarea deciziei. Tolerana la ambiguitate apare ca unul dintre cei mai importani factori n evaluare i coping. Persoanele cu toleran crescut la ambiguitate i incertitudine sunt apte s se implice ntr-o cutare vigilent de informaii, s ia n considerare aspectele multiple ale realitii i deci s adopte comportamente flexibile, adaptate circumstanei; cei cu toleran sczut la ambiguitate vor avea tendina de a reaciona rapid, deseori neglijnd informaii relevante despre situaie. n opinia noastr tolerana la ambiguitate reprezint o caracteristic a maturitii emoionale.

Evaluarea este determinat de dou categorii de factori: situaionali i personali. Factorii situaionali se refer la noutatea, severitatea, ambiguitatea, iminena, durata, predictibilitatea stimulilor. Evaluarea situaiei ca amenintoare sau ca situaie -problem este determinat n principiu de ase tipuri de condiii:

1. ameninarea integritii fizice;

2. anticiparea eecului a crui consecine duce la o trire negativ;

3. autodezaprobarea eecului;

4. dezaprobarea din partea celorlali pentru neconfirmarea expectanei;

5. destabilizarea lumii personale, sociale i culturale a persoanei;

6. interferarea aciunii altora cu valorile i convingerile personale.

Spre sfritul anilor '70 conceptul de coping (ajustare) devine o variabil central n cercetrile stresului psihologic, n nelegerea efectelor adaptive de scurt i lung durat, a strii subiective de bine, a sntii. Conform teoriei tranzacionale copingul este definit ca efort cognitiv i comportamental de a reduce, stpni sau tolera solicitrile interne sau externe care depesc resursele personale (Lazarus i Folkman 1984, p.141). Definiia citat pune n eviden patru caracteristici eseniale ale copingului:

(a). rolul proceselor cognitive i al aciunii;

(b). copingul este ntotdeauna un proces de tranzacie ntre persoan i mediu, deci implic schimbri calitative i cantitative continue ale acestui raport; presupune de asemenea i intercondiionri reciproce ntre coping, evaluare i emoie;

(c). face distincia ntre mecanismele de ajustare i cele nnscute de adaptare, fiind necesar efortul;

(d). subliniaz existena formelor eficiente i mai puin eficiente de coping.

Copingul parcurge trei etape: 1. anticiparea (avertizarea), cnd situaia poate fi amnat sau prevenit, cnd persoana se poate pregti pentru confruntare, cnd poate evalua "costul" confruntrii; 2. confruntarea (impactul) cnd are loc rspunsul, redefinirea situaiei i reevaluarea; i 3. post confruntarea cnd se analizeaz semnificaia personal a ceea ce s-a ntmplat. De multe ori momentul anticiprii este mai intens n reacii psihofiziologice dect confruntarea. Acest fapt a determinat conturarea aa numitului stres de anticipare. Acolo unde nu exist momentul anticipativ (de ex. n impactul intempestiv cu un anumit stimul) reaciile psihofiziologice pot s se manifeste dup confruntare (Lazarus, 1982).

Trecerea n revist a studiilor viznd copingul permite evidenierea mai multor puncte controversate:

1. este copingul un rspuns contient sau incontient la factorii de stres?

2. este copingul o trstur de personalitate sau un proces influenat de situaie ?

3. cte dimensiuni are copingul ? Cea mai utilizat clasificare este cea dihotomizat n:

coping focalizat spre problem

coping focalizat spre emoie

Ajustrile focalizate spre probleme sunt aciuni orientate direct spre rezolvarea, redefinirea sau minimalizarea situaiei stresante; mai poart numele i de ajustare instrumental. Ajustarea focalizat spre emoie, numit i ajustare indirect, este orientat spre persoan, n scopul reducerii sau controlrii rspunsului emoional la stresori. n aceast categorie sunt incluse i aa numitele strategii paleative, cum sunt uzul alcoolului, sedativelor i tranchilizantelor, drogurilor, tehnicilor de relaxare etc.

n al patrulea rnd, exist controverse privind efectele copingului. Unii autori identific copingul cu succesul, respectiv controlul asupra situaiei i rspunsului emoional. Mai multe studii aduc argumente c strategiile coping focalizate spre problem sunt asociate pozitiv cu starea de bine iar tendina de a folosi strategii de coping focalizate spre emoie tind s fie asociate cu o sntate mental precar (Folkman i colab., 1986). Astzi se pun sub semnul ntrebrii evidenele c ajustarea direcionat spre probleme este ntotdeauna mai adaptativ dect cea emoional. Exist studii care dovedesc c formele de ajustare activ au un impact mai mare asupra sistemului nervos simpatic, care la rndul lor influeneaz funcionarea sistemului cardiovascular (Obrist, 1981). Multe surse de stres din mediu nu pot fi controlate, dar o form de coping eficient poate permite unei persoane tolerarea sau ignorarea factorului de stres. Considerm c funcionalitatea sau disfuncionalitatea copingului depinde de: cine folosete o anumit strategie, cnd, sub ce circumstane ambientale i psihice i tipul de ameninare. Copingul emoional poate facilita copingul comportamental prin reducerea stresului care altfel ar mpieta eforturile de soluionare a problemei; similar, copingul focalizat spre problem poate determina evaluri mai puin amenintoare, deci va reduce distresul emoional. Mai mult chiar, copingul de succes pe termen scurt poate avea costuri fiziologice, psihologice i sociale mari pe termen lung. Deci, a trana copingul n forme de succes i insucces nu este un demers simplu.Modele ale stresului organizaional.

n ultimii 20 de ani literatura de specialitate descrie numeroase modele ale stresului organizaional i abund n aplicaii, reconceptualizri, mbuntiri sau critici la adresa lor. Poate cel mai bine cunoscut este modelul Michigan cu dou variante de baz.

Prima variant modelul stresului muncii (French & Kahn) consider c mediul obiectiv al muncii influeneaz percepia persoanei asupra ambianei, care la rndul ei determin rspunsul din punct de vedere fiziologic, comportamental i afectiv. Efectele acestor rspunsuri pot fi catalogate drept indicatori ai sntii mentale i fizice sau ai bolii. n acest proces un rol important l au caracteristicile persoanei i relaiile interpersonale care influeneaz fiecare pas al procesului, modernd sau exagernd.

A doua variant modelul ajustrii/adecvrii persoan mediu (Edwards & Cooper, 1990) pornete de la premisa c atitudinile, comportamentul i celelalte efecte la nivel individual rezult din interaciunea dintre caracteristicile persoanei i cele ale mediului.

Modelul procesual al lui McGrath (1976) concepe stresul organizaional ca pe un proces ciclic nchis care parcurge patru stadii. Astfel, situaiile obiective de munc sunt evaluate cognitiv i transformate n percepii asupra mediului muncii. Odat perceput situaia stresant, individul se va angaja ntr-un proces decizional pentru a gsi cel mai

adecvat rspuns voluntar-comportamental pentru situaia specific.

Modelul conceptual al lui Beehr i Newman (1978) propune spre analiz apte dimensiuni:

a) mediul (toate solicitrile i caracteristicile sarcinilor de munc sau ale vieii);

b) persoana (caracteristicile psihologice, fiziologice, demografice; tip de personalitate; trsturi fizice; anxietate etc;

c) procesul;

d) consecinele asupra individului (efecte psihologice: anxietate, oboseal psihic, depresii, ostilitate, bournout; efecte fizice/fiziologice: boli cardiovasculare, hipertensiune etc.; efecte comportamentale: absenteism, abuz de droguri/substane, scderea eficienei muncii etc.;

e) consecinele asupra organizaiei (scderea eficienei, profitului, productivitii, fluctuaia personalului etc.);

f) rspunsuri adaptative (cuprinde strategii de gestionare coping att la nivel individual cutarea suportului social, exerciii fizice, schimbarea locului de munc etc., ct i la nivel organizaional reorganizarea activitii, a programului de lucru etc.);

g) timpul (de care depind toate celelalte dimensiuni ale stresului ocupaional).

Modelul operaional-interactiv de evaluare i coping a stresului organizaional (Cooper et al. 1988) cuprinde patru elemente-cheie: sursele stresului (factori intrinseci muncii, rolul n organizaie, natura relaiilor interpersonale, climatul etc.); caracteristici individuale (vrst, sex, pregtire, status profesional, interese, obiceiuri etc.); strategii de coping (suportul social, logic/raiune, relaii familiale i de munc, controlul timpului etc.); efectele stresului asupra individului sau organizaiei (dureri, boli, insatisfacie profesional, moral i interes sczut).

Modelul interdisciplinar de abordare a stresului ocupaional (Schabracq & Cooper) este construit n jurul conceptului de integritate (integrity), care se refer la organizarea manifestrilor individuale optime, n termenii unui repertoriu personal de opiuni pentru aciune ntr-o situaie social-cultural sau de munc dat i care are un pronunat caracter procesual, multinivelar cu puternice conotaii cultural morale. Situaiile de munc sunt abordate fie ca stresori, fie ca patternuri colective de coping sau factori de sntate, deoarece includ soluii pentru probleme recurente sau previn efectiv instalarea stresului.

Sistematiznd totalitatea datelor cuprinse n modelele prezentate mai sus, putem considera c modelarea stresului ocupaional vizeaz patru mari categorii de variabile: stresori, reacii la stres, evaluare i mecanisme de coping, iar procesul stresului ocupaional este unul dinamic-recursiv deoarece evaluarea i copingul sunt mecanisme active care au funcia de a adapta permanent stresori din mediu la realitatea proprie sau invers de a determina reconfigurri i restructurri la nivelurile cognitiv-neurobiologic i comportamental, care s minimizeze efectele negative ale stresului organizaional.

O alt perspectiv asupra stresului ocupaional ca i model de studiu, putem meniona, reducnd strict la mediul organizaional, modelul ecologic propus de Levi i Kagan (1981). Acesta sugereaz abordarea holistic a persoanei umane n interaciunea dinamic cu ambiana sa fizico-chimic i psihosocial, fapt de care nici o organizaie nu poate face abstracie. Conform modelului, stresul psihosocial se datoreaz urmtoarelor cinci mari categorii de factori: 1. discrepana dintre nevoile angajatului i posibilitatea satisfacerii lor; 2. discrepana dintre abilitile umane ale angajatului i cerinele mediului organizaional;3. suprasolicitarea ori subsolicitarea profesional; 4. incompatibilitatea dintre rolurile pe care le are angajatul

5. schimbri rapide ce scap controlului de moment ori de perspectiv. Modelul holistic anterior menionat sugereaz i strategiile de reducere i combatere a stresului la nivel individual i social prin identificarea situaiilor, grupurilor i reaciilor cu risc crescut.

Cauze ale stresului n mediile organizaionale.

Din perspectiv individual i social, munca face parte din trebuinele fundamentale ale omului, corespunznd nevoii de realizare, nevoii de performan, recompensat prin satisfacia rezultatelor obinute. Ea reprezint instrumentul principal al formrii personalitii umane. Profesia ca surs de identitate, scop, apartenen i venituri, reprezint un important reper existenial pentru individ. Inadecvarea condiiilor profesionale la factorii umani-individuali se repercuteaz asupra strii de confort fizic i psihic al persoanei genernd stres.

Stresul organizaional este determinat de impactul omului cu procesul muncii fizice i intelectuale, n special n cadrul un