Cercetare stres FMAM pt site - Universitatea de Medicina ... stres FMAM pt site.pdf · psihologic...

UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE DIN CRAIOVA

CENTRUL DE CONSILIERE ŞI ORIENTARE PROFESIONALĂ

SSTTRREESSUULL LLAA SSTTUUDDEENNŢŢIIII FFAACCUULLTTĂĂŢŢIIII DDEE MMOOAAŞŞEE

ŞŞII AASSIISSTTEENNŢŢĂĂ MMEEDDIICCAALLĂĂ

((SSTTUUDDIIUU PPIILLOOTT))

Matei Florina

Galcea Lavinia (colaborator)

2006

Stresul la studenţii Facultăţii de Moaşe şi Asistenţă Medicală din Craiova

2

Termenul de stres Termenul stres circumscrie: presiune, apăsare, efort, solicitare, tensiune,

constrângere, încordare nervoasă. În limba română, termenul de stres a fost preluat iniţial cu

ortografia din limba engleză (stress) pentru ca mai apoi ortografia să fie adaptată, cu un

singur “s” (stres) atunci când au apărut derivatele adjectivale (stresant), substantivale

(stresor) şi verbale (a stresa).

În Anglia, în secolul al XVII-lea, stres însemna “stare de depresie în raport cu

oprimarea sau duritatea, cu privaţiunile, oboseala şi, într-un sens mai general, adversitatea

vieţii”.

Dictionarul de psihologie LA ROUSEE defineşte termenul de stres ca fiind „starea în

care se gaseşte un organism ameninţat de dezechilibru sub acţiunea unor agenti sau condiţii

care pun în pericol mecanismele sale homeostatice”. Orice factor susceptibil de a distruge

acest echilibru, fie el factor de origine fizică, chimică, infecţioasă sau psihologică, este numit

„agent stresant”. Tremenul stres desemnează atât agentul stresor cât şi reacţia corpului la

acesta. După Selye, acest răspuns nespecificat este legat de mecanismele neuroendocrine.

Numeroase observaţii ştiinţifice au arătat că şocurile afective, cum ar fi pierderea

partenerului, provoacă alterarea, ba chiar prăbuşirea mecanismelor de apărare ale

organismului împotriva bolilor şi, în consecinta, creşterea riscului de a contracta afecţiuni

grave, inclusiv cancerul ( Sillamy, 2000).

Stresul reprezintă un aspect normal şi necesar al vieţii, aspect de care omul nu poate

scăpa. Stresul poate genera un disconfort temporar şi de asemenea poate induce consecinţe

pe termen lung. În timp ce prea mult stres poate altera starea de sănătate a unui individ cât şi

bunăstarea acestuia, totuşi, un anumit volum de stres este necesar pentru supravieţuire.

Stresul se poate concretiza în diminuarea normalităţii funcţiilor sau chiar în apariţia bolilor,

dar poate ajuta persoana aflată într-o stare de pericol şi contribuie în accentuarea achiziţiilor.


3

Adaptarea constituie condiţia fundamentală a supravieţuirii fiinţelor vii în natură şi societate.

Atât în cazul omului, cât şi al animalului reacţiile adaptative sunt în covârşitoarea lor

majoritate învăţate, dobândite.

Definirea stresului este îngreunată de faptul că această noţiune cunoaşte numeroase

accepţiuni. J.B. Stora le-a menţionat:

stresul, în sensul său activ, este o forţă care produce o tensiune: este vorba de un

stimul extern, fie fizic (zgomot, căldură, frig), fie psihologic (necaz, tristeţe);

stresul este înţeles ca rezultatul acţiunii exercitate de un stresor, agent fizic şi/sau

psihologic şi/sau social, asupra sănătăţii unei persoane (consecinţele biologice,

mentale şi psihice ale acţiunii acestui agent asupra sănătăţii persoanei);

stresul este concomitent agentul stresor şi rezultatul acestei acţiuni, în diversele sale

dimensiuni particulare; această semnificaţie este reţinută în numeroase lucrări apărute

după Hans Selye;

stresul nu mai este luat în considerare ca reprezentând consecinţele somatice, ci ca

apărare a funcţionării psihicului faţă de stimulările senzoriale şi motrice.

Selye introduce conceptul de stres propriu-zis în anii ’50, concept ce ocupă un loc

important mai întâi în medicină, apoi în psihiatrie. În concepţia lui Selye, stresul nu este

decât o reacţie biologică şi generală, adică “o stare care se traduce printr-un sindrom

specific, corespunzător tuturor modificărilor nespecifice, induse astfel într-un sistem

biologic”.

El defineşte stresul la început ca fiind o agresiune, apoi ca o reacţie a subiectului la o

agresiune, ultima reprezentând un stresor.

Bazându-se pe diverse lucrări, Jonas şi Crocq propun următoarea definiţie: “Stresul

este o reacţie fiziologică şi psihologică de alarmă, de mobilizare şi de apărare a

organismului (sau, mai bine, a individului, a persoanei) faţă de o agresiune, o ameninţare

sau chiar – s-ar putea spune – faţă de o situaţie trăită neobişnuită”.


4

O altă definiţie a stresului este cea propusă de Ph.Jeammet şi colaboratorii săi:

“Noţiunea de stres, în accepţia ei cea mai largă, cuprinde orice agresiune asupra

organismului, de origine externă sau internă, care întrerupe echilibrul homeostatic. Această

acţiune poate fi fizică, sub forma stimulilor nociceptivi (temperatură, zgomot) sau a

agenţilor traumatizanţi, infecţioşi sau toxici. Ea poate viza nivelurile cele mai înalte ale

integrării senzoriale şi cognitive, perturbarea atingând în acest caz sistemul de relaţie al

subiectului cu mediul său”.

Termenul de stres are în general două accepţiuni:

a) situaţie, stimul, ce pune organismul într-o stare de tensiune;

b) însăşi starea de tensiune deosebită a organismului prin care acesta îşi mobilizează

toate resursele sale de apărare pentru a face faţă unei agresiuni fizice sau psihice.

În cazul în care accentul este pus pe starea organismului, pe reacţiile acestuia la agenţii

stresori, se au în vedere răspunsurile emoţionale în exces. Aceste răspunsuri emoţionale sunt

exprimate vizibil în comportamentul individului, în limbaj, activitatea motorie, precum şi în

devierea diferitelor constante psihologice sau fiziologice.

Abordarea istorică a stresului

În secolul al XIX-lea, apare noţiunea conform căreia condiţiile de viaţă agresive

(stres) pot antrena suferinţe fizice sau mentale (strain).

În anul 1872, Darwin publică “teoria evoluţiei”. În opinia sa, frica, o caracteristică

permanentă a omului şi a animalului, are rolul de a mobiliza organismul pentru a face faţă

pericolului. El numeşte nu numai emoţia, ci şi actul emoţional ce are loc în faţa unei situaţii

de urgenţă: “fuga sau lupta”.

O altă figură marcantă a acestui secol este William James care în anul 1884 pune

întrebarea “Ce este emoţia ?”, iar în 1890 îşi publică “tratatul de psihologie” şi anunţă că

procesul psihic este secundar procesului fizic. William James acordă o mare importanţă

autoevaluării perceptive, reluată în psihologia cognitivă.


5

În anul 1914, Walter Bradford Cannon, unul dintre cei mai mari fiziologi din America

de Nord, profesor la Harvard, în lucrările sale fundamentale privind emoţia, foloseşte

termenul de stres mai întâi în sens fiziologic. În anul 1928, el dă acestui termen şi un sens

psihologic, atunci cînd menţionează rolul factorului emoţional în evoluţia bolilor. Imediat

după aceasta, Cannon subliniază legătura directă dintre reacţia organică şi reacţia

comportamentală de fugă sau de luptă în faţa unui pericol neaşteptat, completând astfel

teoria lui Darwin.

Paul-Marie Reilly, fiziolog francez, descrie în anul 1934 un sindrom general de

reacţie la orice agresiune, în raport cu activitatea sistemului nervos autonom, şi anume

sindromul de iritare.

Cu toate acestea, cel care lansează în limbajul medical, încă din 1936, conceptul de

stres este fiziologul canadian Hans Selye. Încă din vremea în care era student în medicină la

Universitatea din Praga, Selye a fost intrigat de sindromul general al maladiei, sindrom

descris de pacienţii afectaţi de boli infecţioase, prezentând toţi aceleaşi simptome, însă fără

vreun simptom specific. Selye deduce din aceasta că trebuie să fie vorba de un răspuns

nespecific al organismului la boală.

Tot în anul 1936, descrie “sindromul general de adaptare” (SGA) ca fiind efortul

făcut de organism pentru a răspunde solicitărilor mediului şi concluzionează că răspunsul la

diferiţi agenţi stresori este dominat de hiperactivitatea cortexului suprarenal.

Conform concepţiei lui Selye, tensiunile care produc stresul fac parte din viaţa cotidiană.

Stresul caracterizează o reacţie psihologică complexă extrem de intensă şi relativ durabilă a

individului confruntat cu noi şi dificile situaţii existenţiale.

Printr-o extensie nejustificată, în societatea contemporană oamenii se plâng frecvent

de stres incluzând în această categorie elemente relativ banale şi stupide rezultate din

convieţuirea urbană a oamenilor (stresul călătoriei cu metroul, al zgomotului ambiental,

mass-mediei). Conceptul de stres s-a demonetizat căpătând formule atipice.

În faza de început a cercetărilor sale, H. Selye a fost tentat să definească stresul ca

fiind gradul de uzură şi suferinţă a organismului provocat de modul de funcţionare sau de


6

leziuni. Preluând ideile lui Hipocrate care considera că boala nu este numai suferinţă, ci şi

uzură, vătămare, efortul pentru a reveni la starea normală, Selye descoperă mecanismele de

adaptare a organismului la acţiunea agenţilor stresori identificând astfel reacţiile de apărare

ale organismului, şi anume sindromul general de adaptare.

Sindromul general de adaptare (SGA) este caracterizat prin trei stadii:

1) Reacţia de alarmă ce reprezintă primul răspuns al organismului, mobilizarea generală

a forţelor de apărare a organismului. Acest prim stadiu cuprinde două faze: faza de şoc

(caracterizată prin hipotensiune, hipotermie, depresie nervoasă etc.), cu vătămarea

sistemică (generală) bruscă, urmată apoi de o fază de contraşoc, în care apar fenomenele

de apărare (hiperactivitatea cortico-suprarenalelor, involuţia aparatului timico-limfatic

etc.).

2) Stadiul de rezistenţă în care sunt activate mecanismele de autoreglare. Cuprinde

ansamblul reacţiilor sistemice provocate de o expunere prelungită la stimuli faţă de care

organismul a elaborat mijloace de apărare.

3) Stadiul de epuizare este foarte asemănător reacţiei de alarmă, când datorită prelungirii

acţiunilor agenţilor nocivi, adaptarea organismului cedează.

În accepţiunea lui Piéron, stresul poate fi identificat cu agresiunea, cu acţiunea

violentă a agenţilor stresori exercitată asupra organismului, iar particularităţile generale ale

condiţiei stresante sunt considerate a fi: bruscheţea, intensitatea mare şi caracterul

ameninţător al situaţiei.

Omul se confruntă deseori şi cu situaţii adaptative inedite, intens solicitante şi faţă de

care nu are totdeauna reacţii adaptative eficiente, dinainte elaborate. Asemenea situaţii sunt

de natură să perturbe prin ineditul şi dramatismul lor schemele adaptative deja elaborate şi

existente şi să-l oblige pe individ la identificarea altora noi.

Pentru unii cercetători, stresul reprezintă un eveniment ce produce tensiune sau

îngrijorare, iar alţii privesc stresul ca o percepţie individuală a unui eveniment – modul în

care un individ interpretează situaţia. Majoritatea experţilor definesc stresul ca fiind


7

răspunsul psihologic şi fiziologic la anumiţi stimuli percepuţi de către individ ca fiind

ameninţări. Astfel de stimuli sunt denumiţi stresori sau agenţi stresogeni.

Oamenii percep situaţiile în moduri foarte diferite. O persoană evită zborul cu avionul

deoarece îl consideră un factor de stres pe când o altă persoană caută acest mod de călătorie

tocmai pentru că este încântat să zboare. Percepţia persoanei asupra stimului sau

evenimentului este însoţită adesea de gânduri şi sentimente ce au fost deja învăţate, adesea în

copilărie. De exemplu, o studentă respinsă la examenul de absolvire se poate simţi chiar

devastată, răvăşită datorită asociaţiei subconştiente cu experienţele nefericite ale eşecului de

pe timpul când era copil. Un student cu experienţe neplăcute aproape inexistente în ceea ce

priveşte eşecul la examene va aborda căderea mai degrabă ca o provocare decât ca un eşec.

Chiar dacă agentul stresor este acelaşi pentru ambii studenţi totuşi percepţiile lor şi

răspunsurile la stimul sunt total diferite.

Sursele de stres

Stresul poate fi generat de către o diversitate de situaţii sau evenimente, de la

modificarea comportamentului, a obiceiurilor de somn sau de hrănire până la decesul

partenerului de căsătorie, a părinţilor sau a copiilor. Volumul de stres indus de aceşti

stresori depinde nu doar de percepţia individului, cât şi de factori precum tipul de stresori

şi, intensitatea şi durata acestora.

J. Weitz consideră că o situaţie poate deveni stresantă în următoarele condiţii:

a) solicitările sunt atât de numeroase încât împiedică prelucrarea adecvată a

informaţiei, supraîncărcarea traducându-se de cele mai multe ori prin degradarea

performanţelor;

b) situaţia este percepută ca fiind potenţial periculoasă, motiv pentru care subiectul

se simte ameninţat;

c) în cazul în care subiectul este izolat, acesta resimţind restrângerea libertăţii;


8

d) când subiectul este împiedicat să-şi desfăţoare activitatea şi are sentimentul de

frustrare;

e) când presiunea grupului se exercită de aşa natură încât trezeşte teama de eşec, de

dezaprobare.

La toate acestea se pot adăuga şi situaţiile caracterizate prin acţiuni cronice ale

agenţilor fizici (temperaturi extreme, umiditate, zgomot) sau alte împrejurări care slăbesc

rezistenţa organismului (boală, lipsă de somn).

Agenţii stresori sunt factori nocivi sau stimuli psihici cu semnificaţie afectivă

puternică. Multitudinea acestor factori provocatori de stres a impus clasificarea lor în funcţie

de anumite criterii.

a) În funcţie de numărul agenţilor stresori în acţiune, aceştia pot fi: stresori unici, precum

un zgomot puternic cu tendinţa de a se prelungi sau un zgomot puternic survenit brusc în

plină noapte şi stresori multiplii, de exemplu zgomotul asociat cu căldura şi cu noxele.

b) După numărul persoanelor afectate, pot fi identificaţi:

stresori cu semnificaţie strict individuală. Aceştia sunt regăsiţi în insatisfacţia

prelungită a unor trebuinţe fiziologice, cum ar fi: setea intensă şi lipsa perspectivei de

a o potoli, foame, somn.

stresori cu semnificaţie colectivă, “de grup” familial sau profesional. Sunt

evenimente precum: nereuşita unui copil la examen, decesul părinţilor, divorţul,

perspectiva şomajului într-o organizaţie etc. Aceşti stresori forţează într-o mare

măsură capacitatea de adaptare a persoanei.

stresori cu semnificaţie generală care afectează orice individ. În această categorie

sunt incluse evenimentele subite dezastruoase specifice unor situaţii de calamitate

naturală, şi anume: inundaţie, cutremure, război, etc.. Ca exemplu ne putem referi la

cutremurul din martie 1977, soldat cu foarte multe decese, răniri, distrugeri materiale.

Astfel de evenimente întrerup viaţa unei persoane făcând-o să se simtă neputincioasă,


9

inutilă. Deoarece cataclismele afectează populaţii întregi în acelaşi timp, astăzi în

lume tind să se formeze adevărate reţele de lucru ce îşi propun pregătirea populaţiei în

faţa acestui gen de stres.

c) După natura lor, agenţii stresori pot fi clasificaţi în:

stresori fizici. Stresorii ce induc oamenilor un disconfort fizic forţând organismele să

se adapteze. Zgomotele, vibraţiile, radiaţiile, efortul fizic prelungit, traumatismele,

hemoragiile externe, arsurile, stimulii luminoşi, boala, durerile de cap cronice,

temperaturile extreme, cât şi umiditatea, sunt doar câteva exemple. Aceştia cât şi alţi

stresori fizici pot deteriora performanţele şi productivitatea persoanei cât şi sănătatea

şi bunăstarea acesteia.

stresori chimici. Aceştia sunt noxele chimice ce au acţiune toxică asupra

organismului şi care pot induce si un stres psihic atunci când sunt percepute ca un

pericol iminent pentru sănătatea persoanei.

stresori biologici. Din această categorie fac parte viruşii, bacteriile, paraziţii prin care

se instalează diferite boli, stresori ce sunt conştientizaţi ca surse de pericol pentru

funcţionarea organismului.

stresori psihologici. Sunt stimuli cu o semnificaţie nocivă, interpretaţi subiectiv de

psihicul uman la nivelul operaţiilor gândirii.

d) În funcţie de conexiunea cu problemele vieţii, putem vorbi de:

stresori periferici, ce sunt materializaţi în dificultăţi trecătoare, cum ar fi: vremea

urâtă, aglomeraţia, blocajele rutiere, etc.

stresori centrali. Aceştia sunt cei regăsiţi în problemele importante ce pot provoca

perturbări în viaţa unei persoane.


10

Cercetările desfăşurate de-a lungul vremii au evidenţiat existenţa unei lungi liste a

cauzelor generatoare de stres, care grupate după natura lor, apar sub forma conflictelor ce

pot fi :

a) conflicte familiale:

conflictul copilului cu autoritatea părinţilor, din care poate rezulta fie frustrarea ca

urmare a excesului de autoritate exercitată de părinţi, fie depresia ca urmare a

dezinteresului părinţilor faţă de copil;

conflictul copilului cu ceilalţi fraţi datorită concurenţei afective existente între ei, a

intereselor divergente etc.;

conflictul conjugal generat de exercitarea autorităţii unuia dintre soţi, diverse

probleme maritale, educaţia şi îngrijirea copiilor etc.;

conflictul paraconjugal cu socrii, părinţii sau rudele apropiate;

pierderi sau prejudicii concretizate în boli ale membrilor familiei, decese, divorţuri;

b) conflicte profesionale ce sunt generate de activităţile profesionale excesive; lipsa

relaxării; odihnă insuficientă; diferiţi factori perturbatori ai activităţii, cum ar fi cei sonori

sau termici; raporturile inadecvate cu superiorii, subalternii sau colegii; responsabilităţi

profesionale care depăşesc posibilităţile; insuccese; nerespectarea termenelor limită;

c) conflicte sociale rezultate din: probleme legate de locuinţă, criza de timp, poluarea

sonoră, accidentele, şomajul, unele programe TV şi chiar terorismul, care poate produce

stres psihic social;

d) conflicte din sfera vieţii intime: complexe de inferioritate, dificultăţi de integrare socio-

familială, insatisfacţia legată de unele trebuinţe biologice, tristeţe datorită subsolicitărilor sau

monotoniei din viaţa personală.


11

Clasificarea stresului

Variaţiile individuale explică de ce una şi aceeaşi persoană reacţionează diferit de la

un moment la altul, de ce amploarea, intensitatea, durata reacţiilor psihofiziologice se

modifică în timp ca rezultat al familiarizării sau dimpotrivă al sensibilizării cu unii agenţi

stresori.

Stresul este o stare a organismului care rezultă din interacţiunea, confruntarea unică

sau repetată a individului cu situaţia. O situaţie poate fi stresantă pentru majoritatea

oamenilor, dar ea poate să nu fie evaluată şi trăită în acelaşi mod de o persoană sau alta.

Eterogenitatea răspunsurilor individuale a dat naştere unui tablou diversificat al

formelor de stres.

Unii indivizi sunt capabili să se adapteze mai eficient. Un stresor îi capacitează pe

unii să achiziţioneze mai mult şi le poate structura viaţa într-un mod foarte interesant. De

exemplu, mulţi indivizi învaţă şi studiază mai bine în condiţii de stres ale unui examen

viitor. Înfăptuirea căsătoriei sau pierderea locului de muncă, deşi destul de stresante, pot

conduce la reîmprospătarea relaţiilor şi la o mai mare emulaţie.

Alte persoane nu se adaptează tot atât de bine şi acest fapt are ca rezultat nu numai o

slabă performanţă şi o productivitate scăzută, ci şi îmbolnăvirea, dereglarea homeostaziei.

Angajaţii care au foarte mult de lucru sau multe responsabilităţi, nu numai că-şi realizează

sarcinile într-un mod inadecvat, dar se pot chiar îmbolnăvi. Sau, o persoană incapabilă să

suporte decesul soţului, poate cădea în depresie, îşi va neglija munca şi va face lucruri ce îi

pot periclita sănătatea, poate chiar viaţa.

Aşadar, stresul poate avea efecte atât pozitive, cât şi negative. Stresul pozitiv

(eustres) este cel care acţionează ca factor energizant, ajutând persoana să abordeze situaţiile

ca pe nişte provocări, într-un mod mult mai eficient. În cazul stresului negativ (distres)

organismul supramobilizat refuză să revină la starea normală, individul fiind nervos, gata de


12

reacţie, are tensiunea arterială crescută şi musculatura încordată. Cu alte cuvinte această

formă de stres se dovedeşte a fi o greutate asupra mentalului şi a organismului.

Cu toate acestea, din cercetările efectuate până în prezent s-a constatat faptul că ambele

forme de stres pot fi dăunătoare dacă sunt menţinute timp îndelungat.

În funcţie de frecvenţa manifestării agenţilor stresori se poate vorbi despre: stres acut

(episodic), care încetează odată cu dispariţia agentului stresor; stres cronic (persistent), caz

în care agentul stresor se menţine o perioadă îndelungată de timp afectând starea de echilibru

a organismului şi stres ciclic provocat de apariţia agentului stresor cu o anumită regularitate.

Stresul ciclic poate conduce la fenomenul de autoagravare deoarece chiar anticiparea

stresului poate duce la apariţia situaţiilor stresante (de exemplu, sesiunile de examene,

vacanţa, negocierea contractului de muncă sau a salariului).

Tipul de stres prelungit indus de către stresorii cronici se dovedeşte a fi nociv într-un

mod special. Adesea, stresul cronic erodează capacitatea persoanei de a se adapta şi poate

conduce la probleme serioase de sănătate. Chiar dacă stresul cronic se dovedeşte a fi greu de

controlat, totuşi efectele sale pot fi diminuate într-o oarecare măsură dacă persoana agresată

primeşte un puternic suport social provenit din partea grupului ce îl înconjoară. Studiile

indică faptul că, aceste grupuri pot îmbunătăţi statusul mental dezechilibrat, de genul

depresiei şi stărilor asociate unui risc accentuat de îmbolnăvire, cum ar fi: presiunea

sanguină ridicată şi un nivel de colesterol accentuat.

O altă clasificare a formelor de stres a fost efectuată de către specialişti avându-se în

vedere natura agenţilor stresori:

a) Stresul psihic în care se regăseşte acţiunea combinată a mai multor tipuri de agenţi

stresori. O stare tipică de stres psihic o reprezintă cea de examen în care se regăseşte

combinată acţiunea următorilor stresori: teama de eşec; evaluarea consecinţelor pe plan

şcolar, familial, al microgrupului; starea de start premergătoare examenului; solicitarea

intensă din timpul examenului.


13

b) Stresul profesional este determinat de acţiunea concomitentă sau nu a stresorilor fizici

(zgomot, vibraţii, variaţii de temperatură, luminozitate), chimici (substanţe chimice volatile,

iritabile).

c) Stresul preoperator şi postoperator are la bază caracterele stresului psihic, dar la care se

adaugă ca agent de multiplicare, anticiparea stresului operator şi postoperator.

d) Stresul de subsolicitare ce este determinat de modificarea caracterului anumitor activităţi

profesionale. Creşterea ponderii activităţilor de supraveghere şi control, a dialogului cu

panoul de comandă sau calculatorul în defavoarea cooperării în echipă conduc la diminuarea

comunicării, monotonie excesivă, izolare. De asemenea, obligaţia de a efectua anumite

sarcini repetitive, monotone cărora subiectul nu le găseşte nici o justificare sau chiar

inactivitatea pot deveni surse de stres.

e) Stresul de suprasolicitare. Este caracteristic persoanelor cu program de lucru prelungit şi

cu sarcini de mare diversitate. Apare frecvent în rândul managerilor, mai ales a celor de

nivel superior şi mediu. Studiile efectuate în acest sens au evidenţiat faptul că, de regulă,

managerii acordă o pondere ridicată din timp problemelor profesionale şi reduc progresiv

timpul destinat familiei şi relaxării. Deşi stresul generat de suprasolicitare se manifestă cu

intensităţi diferite, ca de altfel toate tipurile de stres în funcţie de particularităţile individuale,

datele studiului indică faptul că depăşirea mediei de 65 de ore pe săptămână afectează

majoritatea managerilor.

f) Stresul situaţional este cauzat de schimbări recente în modul de viaţă al indivizilor.

Acest tip de stres mai este denumit şi stres cultural, deoarece schimbările pot viza factori de

perenitate din viaţa şi educaţia indivizilor. Societatea şi cultura din care provine individul

poate intra în conflict puternic cu situaţiile generate de schimbarea locului de muncă (cazul

emigrării), a domiciliului (cazul căsătoriei cu o persoană de altă naţionalitate), divorţului

(atunci când tradiţia culturală, religia, normele sociale dezaprobă acest act).


14

Stresul la studenţi

Multe dintre cercetările despre stres s-au realizat pe studenţi, în special pe studenţii de la

medicina, farmacie, stomatologie (Beck, & Srivastava, 1991; Coburn, & Jovaisas, 1975;

Davis, Tedesco, & Meier, 1989; Hamill, 1995; Helmers, Danoff, Steinert, Leyton, & Young,

1997; Vitaliano, Maiuuro, Mitchell, & Russo, 1989). Studenţii care raporteaza evenimente

stresante de viata in numar mare, au probleme cu sanatatea mintala, au o stima scazuta de

sine si au in general probleme de santate.

Niveluri ridicate ale depresiei şi suicidului au fost constatate printre tineri iar în acest

sens pot fi citate studiile lui Benfari, Beiser, Leighton, Mertens, Berkman (1971) (Coyne,

1985). Explicaţiile sunt greu de găsit. Această categorie de vârstă poate să se confrunte cu

probleme care sunt mai dificil de rezolvat pentru ei decât problemele altor categorii de

vârstă. Se ştie că aceasta categorie de vârstă are un nivel ridicat al anxietăţii şi un sentiment

ridicat al neajutorării şi lipsei controlului. Este nevoie de alte cercetări pentru a explica acest

fapt (Sawyer, 1985).

Ce face cadrul academic să fie în mod particular stresant? În timpul facultăţii, mai

mult decât oricând, suntem puşi în situaţii diverse în care trebuie să ne demonstrăm

priceperea şi să facem faţă la multe provocări care apar, şi totodată este perioada când mulţi

dintre noi se angajează şi trebuie să facă faţă cerinţelor profesionale, să fie capabili să pună

în practică ceea ce au învăţat. Această perioadă de început este destul de stresantă şi cere

foarte mult efort intelectual şi mai ales afectiv de a depăşi cu bine situaţiile-problemă. Acum

este perioada primilor paşi în profesie iar speranţele şi idealurile noastre, destul de fragile, se

pot sfărâma relativ uşor. Este suficient acest gând pentru ca teama de eşec să ne

monitorizeze mereu fiecare încercare de a face ceva. Fiecare activitate este însoţită mai mult

ca oricând de teama de a nu reuşi să o ducem la bun sfârşit, de a avea eşec, deoarece acum

este perioada primilor paşi în profesie şi în viaţa independentă, viaţa pe cont propriu. Chiar

dacă ştim cu toţii că paşii mici sunt cei mai siguri, câţi fac aceşti paşi mici şi câţi sunt purtaţi

de entuziasm şi gata să facă salturi pentru a obţine ceea ce vor cât mai repede. Numai că


15

aceste salturi cresc şansele unui eşec iar entuziasmul dublează şansa eşecului.

În timpul facultăţii, teama de eşec vizează următoarele domenii:

- abilităţi academice

- cariera de după absolvirea facultăţii (uneori chiar din timpul ei)

- îmbinarea timpului petrecut cu familia şi al timpului dedicat muncii

- resursele financiare

- relaţii intime

- prietenii etc.

În acest context sunt frecvente întrebările care trădează de fapt teama de eşec: ”Sunt

capabil să fac faţă cerinţelor profesionale de mai târziu ?”, ”Pot să găsesc resursele

financiare de care am nevoie ?”, ”Voi putea să găsesc pe cineva potrivit pentru mine ?” etc.

Stresul la barbati si la femei

Faptul că femeile sunt mai înclinate spre stres se poate datora următoarelor:

- diferenţele în tipurile de evenimente trăite pot media diferenţe în expunerea la

stres. De exemplu, bărbaţii raportează mai mulţi stresori care ţin de munca şi

aspectul economic, în timp ce femeile raportează mai mulţi stresori care ţin de

sănătate şi familie (Sawyer, 1985).

- comportamente diferite în raportarea simptomelor. Bărbaţii sunt mai puţin dispuşi

decât femeile să discute despre sentimentele lor.

- cum bărbaţii nu caută ajutor profesional la fel de des ca femeile, poate fi un bias

faptul că femeile sunt mai stresate

- problemele mai comune bărbaţilor precum dependenţa de alcool, tulburările de

personalitate sau de conduită, pot masca stresul


16

- bărbaţii au tendinţa de a evita sau nega problemele şi de aceea nu le place să se

descrie ca fiind stresati. Femeile se întorc mereu la sentimentele şi situaţiile care

le-au cauzat stres.

- bărbaţii sunt consideraţi ca fiind mai independenţi şi ca rezolvându-şi singuri

problemele. Femeile sunt mai predispuse să împărtăşească ceea ce simt chiar dacă

asta nu le rezolvă problemele.

- spre deosebire de bărbaţi, femeile prezintă un plus de vulnerabilitate faţă de

situaţiile psihostresante şi frustrante. Această vulnerabilitate poate deriva din

diferenţele între resursele personale. De exemplu, femeile sunt mai predispuse la

pesimism şi la a avea o stimă scăzută de sine, ceea ce favorizează un stil cognitiv

care le face sensibile la stresorii sociali şi interpersonali.

- în unele medii socio-culturale viaţa femeilor este mai stresantă decât a bărbaţilor,

la sarcinile profesionale adăugându-se cele familiale.

- diferenţele biologice şi hormonale ar putea constitui baza acestei vulnerabilităţi

pentru depresie: astfel, femeile au niveluri mai crescute decât bărbaţii de

monoaminoxidază care se consideră că scoate din funcţiune neurotransmiţătorii

implicaţi în reglarea dispoziţiei.

-statutul psihosocial:

-starea de dependenţă şi subordonare faţă de soţ

-exploatarea obligaţiilor materne

-deschiderea mai mică spre funcţii importante

-diferite eventualităţi psihologice: frustrări, respingeri, umiliri, chiar sacrificii care ar

putea zdruncina echilibrul fragil al femeii (Tudose Fl., Tudose C., 2002).

Femeile sunt mai stresate decât bărbaţii asa cum o arata multe cercetari iar acest lucru

determina si numarul mai mare de femei depresive in comparatie cu numarul barbatilor

depresivi. Cele mai multe cercetări au fost făcute pe aceste categorii în ultimii ani, pe două

direcţii principale:


17

1. Evaluarea indirectă a stresului legat de rol: s-a pornit de la perspectiva dominantă că

femeile sunt relativ dezavantajate faţă de bărbaţi pentru că rolurile lor le expun la un

stres cronic mai mare.

Prevalenţa depresiei, de două ori mai ridicată la femei, este explicată de unii

autori prin rolurile tipic feminine care implică o cantitate mai mare de stres şi mai

puţine resurse de coping sau prin vulnerabilitatea mai ridicată rezultată din rolurile

familiale sau din cele legate de prietenie/dragoste. Expectanţele normative de rol şi

gradul de adecvare a prestaţiilor la acestea dau măsura autoevaluării. Orice eşec poate

afecta stima de sine. Astfel, dublarea riscului depresiei la femei după traversarea unui

eveniment negativ sever vizează de fiecare dată roluri domestice, tipic feminine:

problemele copiilor, ale casei, ale reproducerii. Evenimentele negative legate de

mariaj, sănătate, loc de muncă nu diferenţiază femeile de bărbaţi în privinţa riscului

depresiei.

2. A doua direcţie a examinat evenimentele stresante. S-a arătat că, în aprecierea

suferinţei nespecifice, există o interacţiune semnificativă între sex şi evenimentele

neplăcute. În legătură cu aceasta s-au avansat următoarele ipoteze:

a. femeile sunt dezavantajate în accesul la suportul social

b. femeile sunt mai puţin avantajate în folosirea strategiilor eficiente de adaptare

c. caracteristici specifice de personalitate

Deşi analizele centralizate ale inventarelor evenimentelor de viaţă arată că în medie

femeile sunt mult mai vulnerabile decât bărbaţii, totuşi pentru unele evenimente acest lucru

nu este adevărat. Încercările de până acum nu au găsit, de exemplu, că femeile suferă mult

mai mult decât bărbaţii în crizele majore de viaţă, precum pierderea slujbei, divorţ sau

văduvie. Vulnerabilitatea lor este mai mare în mod esenţial asociată cu evenimentele care se

întâmplă persoanelor apropiate. De exemplu: decesul unei persoane apropiate. O explicaţie a

acestei diferenţe este legată de faptul că femeia oferă mai mult suport celor din jur decât

bărbatul şi că aceasta crează stres în solicitări, ceea ce poate duce la tulburări psihiatrice. O

altă explicaţie este că femeile ar fi mai empatice decât bărbaţii şi şi-ar extinde interesele şi


18

preocupările asupra unei game mai largi de preocupări. Pare, deci, că evenimentele care au

loc în reţeaua de relaţii sociale ar putea justifica o parte semnificativă a relaţiilor dintre

suferinţă-sex-stres.

Stresul in lumea medicala

In lume, comparativ cu alte facultati, Medicina este considerata cea mai stresanta

facultate. Afirmatia se bazeaza pe studii facute in Anglia si America. Institutul National

American pentru Sanatate si Protectie Ocupationala situeaza Medicina pe locul 7 din cele

130 de profesii studiate in functie de stresul ocupational. In Anglia s-au studiat factorii de

stres la toate facultatile si s-a ajuns la concluzia ca invatamantul medical este cel mai

stresant (Lloyd, 1984; Firth, 1986; Miller, 1991).

Cautand explicatii pentru a argumenta aceasta constatare, Firth (1984) a realizat un

studiu pe 5 ani in 3 universitati medicale: Sheffield, Leeds si Manchester. El a gasit o

prevalenta a tulburarilor emotionale la studenţii la medicina de 31,2% si a facut o ierarhizare

a situatiilor stressante cu potential anxiogen, cu care se confrunta studenţii la Medicina.

Medical Research Council-Sheffiled a confirmat legatura dintre studiul medicinei si

nivelurile inalte de stres la studenţii medicinisti, comparativ cu populatia generala. Richman

si Flatherty, 1986, urmarind educatia parentala, au gasit ca nivelele inalte de afectivitate

familială predispun la apariţia anxietăţii.

În 1991, Miller si Surters au corelat tipul de personalitate cu stresul resimtit de

studentul medicinist. S-au confirmat trasaturi de personalitate ca: anxietate, suspiciune,

psihastenie, care pledeaza pentru o vulnerabilitate structurala ce poate fi convertita in

perfecţionism ca model de supracompensare, la o cotă mai crescută decât în populaţia

generală. Din perspectiva comportamentului educational parental, s-a constatat un climat

familial caracterizat prin supraimplicare si supraprotectie. Aceste conduite educationale pot

fi vulnerabilizante, asa cum au constatat Richman si Flatherty in 1986.

Multe studii relizate pe studenţii medicinisti au aratat ca femeile sunt mai predispuse

la stres decat barbatii.


19

Pregatirea medicala include 6 ani de scoala si apoi rezidentiat intr-un spital.

Admiterea in sine la Medicina este stresanta pentu viitori studenţi din cauza concurentei

mari la ocuparea locurilor. Competitia continua in timpul facultatii intre studenţii dornici sa

intre in programul de rezidentiat pe care si-l doresc.

Un stresor major pentru studenţii in anul 1 la Medicina este cantitatea mare si

complexitatea materialului care trebuie invatat. Studenţii simt presiunea academica deoarece

aproape toti ceilalti colegi au fost printre cei mai buni in timpul liceului. Oboseala este

deseori citata ca un factor de stres in anul al doilea si multi cercetatori descriu un fenomen

ipohondric prin care studenţii al medicina isi imagineaza ca au boala pe care o studiaza.

In anul al treilea, studenţii de la Medicina incep ingrijirea pacientilor dar nu sunt inca

pregatiti pentru asta. Acceptarea mortii apare ca o problema centrala in indurarea stresului.

Pentru unii studenţi anii clinici devin rutina si ultimii ani sunt mai putin stresanti. Totusi, in

primul an de rezidentiat (practica), suprasolicitarea si privarea de somn devin stresori majori.

Lipsa timpului personal continua sa streseze rezidentii in urmatorii ani.

O proportie substantiala dintre studenţii de la Medicina din anii terminali gasesc

cursul stresant iar stresorii principali se leaga de managementul timpului si probleme

financiare. Nivelurile de stres fluctueaza in timpul ultimului an de facultate.

Inceperea unui curs despre care se stie dinainte ca va fi stresant si care are o retea de

suport pusa la punct creaza un grup de studenţi mai putin stresati la inceperea cursului.

Solutii pentru a reduce stresul studenţilor la Medicina si rezidenti include imbunatatirea

orientarii, o mai buna consiliere si mai multe grupuri de suport. Studenţii al Medicina trebuie

sa se deprinda cu managementul structurat al timpului si sa li se dea acces la suport

financiar.


20

Cercetare privind preponderenta factorilor stresori la studenţii din anul 1

la Facultatea de Moaşe şi Asistenţi Medicali

Obiectivele cercetării

Această cercetare îşi propune să analizeze preponderenta factorilor stresori la

studenţii din anul 1 la Facultatea de Moaşe şi Asistenţi medicali.

Cercetările anterioare au demonstrat că studenţii medicinişti au un nivel mai ridicat de stres

comparativ cu populaţia generală şi cu ceilalţi studenţi. Din cauza specificului aparte al

învăţământului medical, foarte diferit de celelalte forme de învăţământ, studenţii medicinişti

din anul 1 sunt nevoiţi să facă faţă unui proces mult mai complex de adaptare, pe care îl

resimt mult mai intens decât colegii lor de la alte facultăţi.

O facultatea nou înfiinţată, care reprezintă şi o direcţie nouă în învăţământul medical,

este Facultatea de Moaşe şi Asistenţi medicali. Ţinând cont de faptul că planul de

învăţământ al acesteia se aseamănă, în primul an, foarte mult cu cel al Facultăţii de Medicină

şi că aceleaşi cadre predau la ambele facultăţi (deci se poate vorbi de acelaşi stil de predare,

aceleaşi cerinţe etc.), am considerat că putem aplica şi pe studenţii primeia dintre ele

concluziile cercetărilor mai sus menţionate.

Fiind un studiu pilot, am încercat să identificăm, în această primă fază, factorii

anxiogeni pentru studenţi, urmând ca în etapele următoare să comparăm studenţii de la toate

facultăţile Universităţii de Medicină, să corelăm aceşti factori cu factorii de personalitate

cuprinşi în modelul pentafactorial de explicare a personalităţii lor şi a cadrului didactic, cu

diferitele forme de examinare etc.

Încercăm, însă, să stabilim dacă există, pentru eşantionul evaluat, o corelaţie între

aceşti factori şi genul biologic, profilul liceului absolvit şi faptul dacă aceasta este prima sau

a doua facultate pe care subiectul o urmează.


21

Ipoteze de cercetare

Ipoteze principale:

1. Subiecţii de gen feminin au un nivel al mai ridicat al stresului decât subiecţii de gen

masculin.

2. Subiecţii care au absolvit un liceu cu profil uman au un nivel mai ridicat al stresului decât

subiecţii care au absolvit un liceu cu profil real.

3. Subiecţii care acum frecventează prima facultate au un nivel mai ridicat al stresului

comparativ cu subiecţii care acum frecventează a doua facultate.

Ipoteze secundare:

a) Subiecţii de gen feminin care au absolvit un liceu cu profil uman au un nivel mai ridicat al

stresului comparativ cu subiecţii de gen feminin care au absolvit un liceu cu profil real.

b) Subiecţii de gen masculin care acum frecventează prima facultate au un nivel mai ridicat

al stresului decât subiecţii de gen masculin care acum frecventează a doua facultate.

Variabilele cercetării:

Prima variabilă independentă este genul biologic, care are două grade de

intensitate: 1) masculin

2) feminin.

A doua variabilă independentă este profilul liceului absolvit, cu două grade de intensitate:

1) uman

2) real.

A treia variabilă independentă, studii universitare anterioare, are două niveluri:

1) prima facultate pe care o frecventează

2) a doua facultate pe care o frecventează.

Variabila dependentă este nivelul de stres.


22

Planul cercetării Având trei variabile independente cu câte două grade de intensitate, s-a folosit un

plan de tipul 2 x 2 x 2 cu eşantioane independente. Prin urmare, au reieşit opt grupe

experimentale.

Genul biologic

masculin feminin

Profilul liceului absolvit

uman real uman real

Prima

facultate

Grupa 1 Grupa 2 Grupa 3 Grupa 4 Studii universitare anterioare

A doua

facultate

Grupa 5 Grupa 6 Grupa 7 Grupa 8

Lotul de subiecţi

În cercetare, au fost folosiţi 50 de subiecţi, din care 14 subiecţi de gen masculin şi 36

de subiecţi de gen feminin. 22 dintre subiecţi au terminat un liceu cu profil uman si 28 un

liceu cu profil real, pentru 38 dintre ei aceasta fiind prima facultate pe care o urmează, iar

pentru 12, a doua facultate.

Instrument Chestionarul pentru evaluarea stresului la studenţii din anul 1

Cuprinde 15 itemi şi a fost construit cu ajutorul răspunsurilor date de un eşantion de 20 de

subiecţi, studenţi în anul 1 la Facultatea de Moaşe şi Asistenţi medicali care au răspuns la

întrebarea: „Care ar fi posibilele cauze pentru care aţi putea considera anul 1 ca fiind un


23

an dificil?”. Pe baza rezultatelor analizei de frecvenţă, au fost construiţi itemii, care apoi

au fost pretestaţi pe un lot de 20 alţi subiecţi, studenţi la aceeaşi facultate , cu o distribuţie

egală pe cele două dimensiuni ale genului biologic. Subiecţii au răspuns pe o scală de la 1

la 6, unde 1 este dezacord total, 2 dezacord parţial, 3 mai degrabă dezacord, 4 mai

degrabă acord, 5 acord parţial, 6 acord total. Valoarea coeficientului alpha-Cronbach

calculat luând în calcul toţi cei 15 itemi este de 0,76.

Analiza datelor şi interpretarea rezultatelor

S-a verificat existenţa efectului principal al variabilelor independente genul biologic,

profilul liceului absolvit şi studiile universitare anterioare asupra variabilei dependente

nivelul de stres:

1) Efectul variabilei gen biologic asupra variabilei nivelul de stres

Aplicând testul t pentru eşantioane independente, nu s-au obţinut diferenţe

semnificative statistic pentru nivelul de stres ( t(48) = 1,161; p = 0,251; p > 0,05), media

subiecţilor de gen masculin este de 5,11, iar media subiecţilor de gen feminin este de 4,86

(vezi ANEXA 2).

Group Statistics

14 5.11 .55 .1536 4.86 .72 .12

GEN_BIOLmasculinfeminin

nivelul de stresN Mean Std. Deviation

Std. ErrorMean


24

gen biologic

femininmasculin

Mea

n ni

velu

l de

stre

s

5.2

5.1

5.0

4.9

4.8

Deci subiecţii de gen masculin au acelaşi nivel al stresului ca şi subiecţii de gen

feminin. Reprezentanţii ambelor niveluri ale variabilei gen biologic resimt la fel de stresant

anul 1 de facultate. Acest rezultat vine în contradicţie cu cercetările anterioare care susţin

faptul că, din diverse motive, subiecţii de gen feminin resimt un nivel mai ridicat al stresului

comparativ cu subiecţii de gen masculin. Rezultatul obţinut în cercetarea noastră poate fi

explicat de faptul că de la data realizării cercetărilor anterioare, citate mai sus, raportul dintre

obligaţiile şi drepturile fiecărei categorii s-a modificat, în sensul că în timp ce femeile au

preluat o mare parte din îndatoririle bărbaţilor, bărbaţii au împrumutat o mare parte din

activităţile specific feminine. A scăzut subordonarea femeii în relaţia maritală şi a crescut

deschiderea bărbatului către funcţiile afective ale rolului de soţie şi de mamă.

Pentru subiecţii necăsătoriţi, acest rezultat ar putea fi explicat prin modificările la

nivelul expectanţelor faţă de rolul de gen, în sensul că societatea nu mai "formează" femei

vulnerabile, cu o stimă de sine scăzută, ci femei care să facă faţă oricăror situaţii, creându-se

astfel un prototip al femeii moderne, o imagine de "femeie de afaceri" către care tind

reprezentantele sexului frumos.


25

2) Efectul variabilei profilul liceului absolvit asupra variabilei nivelul de stres

S-a aplicat testul t pentru eşantioane independente pentru a verifica efectul variabilei

profilul liceului absolvit asupra nivelului de stres. Nu s-au obţinut diferenţe semnificative (t

(48) = 0.689; p = 0,494), în sensul că

subiecţii care au absolvit un liceu cu un profil uman resimt acelaşi nivel de stres ca şi

subiecţii care au absolvit un liceu cu profil real.

Ţinând cont de cercetările anterioare făcute pe elevii de liceu care arată faptul că cei de

la profilul real resimt un nivel mai ridicat de stres, un ritm mai alert de lucru şi un program

mai încărcat, am considerat că se poate discuta despre o diferenţă semnificativă în ceea ce

priveşte nivelul de stres al studenţilor de anul I în funcţie şi de acest profil. Rezultatele au

Group Statistics

22 5.01 .58 .1228 4.87 .76 .14

profilul liceuluiumanreal


Std. ErrorMean

profilul liceului

realuman

Mea

n ni

velu

l de

stre

s

5.1

5.0

4.9

4.8


26

infirmat această premisă, o posibilă explicaţie fiind faptul că, în ultimii ani, s-au modificat

modalităţile de examinare la absolvirea liceului, astfel încât nu mai există o diferenţă atât de

mare în privinţa cantităţii de informaţie evaluată sau a gradului de dificultate al acesteia. De

asemenea, se poate spune că s-a obţinut o echitate în ceea ce priveşte solicitările pentru

ambele categorii de subiecţi în timpul liceului şi a dispărut acea pregătire din timpul liceului

pentru meseria aleasă.

3) Efectul variabilei studii universitare anterioare asupra variabilei nivelul de stres

S-a aplicat testul t pentru eşantioane independente pentru a verifica efectul variabilei

studii universitare anterioare asupra nivelului de stres. Nu au fost obţinute diferenţe

semnificative (t (48) = 0,079; p = 0,937), în sensul că subiecţii care frecventează acum prima

facultate resimt acelaşi nivel de stres ca subiecţii care frecventează acum a doua facultate.

Group Statistics

38 4.93 .73 .1212 4.94 .54 .16

studii universitareanterioareprima facultatea doua facultate


Std. ErrorMean

studii universitare anterioare

a doua facultateprima facultate

Mea

n ni

velu

l de

stre

s

5.6

5.4

5.2

5.0

4.8

4.6

4.4


27

Acest rezultat ar putea fi explicat prin aceea că, în condiţiile societăţii actuale, motivele

frecventării unei a doua facultăţi sunt legate de necesitatea de a găsi un loc de muncă mai

bine plătit sau care să deschidă orizonturi mai largi. Ţinând cont şi de faptul că statul nu

bugetează decât un ciclu de studii pentru obţinerea licenţei, putem că, deşi motivele sunt

diferite, a face o facultate este la fel de dificil a doua oară ca şi prima dată, chiar dacă

expectanţele sunt mai apropiate de realitate, iar stilul de învăţare şi de organizare a timpului

este deja format.

Ipotezele secundare:

În ceea ce priveşte ipotezele secundare, au fost obţinute următoarele rezultate:

a) Subiecţii de gen feminin care au absolvit un liceu cu profil uman au un nivel mai ridicat

al stresului comparativ cu subiecţii de gen feminin care au absolvit un liceu cu profil real.

Nu există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de stres al subiecţilor de

gen feminin care au absolvit un liceu cu profil uman comparativ cu subiecţii de gen feminin

care au absolvit un profil real. (t(34) = 0,409; p < 0,685) (vezi Anexa 2 - Ipoteze secundare).

Explicaţiile oferite mai sus pot servi ca bază şi pentru interpretarea acestui rezultat.

b) Subiecţii de gen masculin care acum frecventează prima facultate au un nivel mai ridicat

al stresului decât subiecţii de gen masculin care acum frecventează a doua facultate.

Nu există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de stres al subiecţilor de

gen masculin care au mai absolvit o facultate comparativ cu subiecţii de gen masculin

carefrecventează acum cursurile primei facultăţi. (t(12) = 1,11; p = 0,289) (vezi Anexa 2 -

Ipoteze secundare).


28

Concluziile studiului

Rezultatele au arătat că nu există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de

stres al studenţilor de anul I de la Facultatea de Moaşe şi Asistenţi medicali în funcţie de

genul biologic, profilul liceului absolvit şi studiile universitare anterioare.

Cel mai probabil, ipotezele cercetării au fost infirmate din cauza numărului mic de

subiecţi pe care l-am avut la dispoziţie. Însă trebuie luate în considerare şi modificările care

au apărut în ultimul deceniu la nivelul rolurilor de gen şi al expectanţelor legate de aceste

roluri, modificări care se produc în continuare cu o rapiditate foarte mare.

De asemenea, dificultăţile întâmpinate de absolvenţii din România în găsirea unui loc

de muncă îi determină pe aceştia să aleagă o facultate care să le ofere mai multe posibilităţi

şi nu o facultate care să îi ajute să facă ceea ce le place. Mai mult, din moment ce nu se

finanţează decât un ciclu de studii universitare, iar posibilităţile menţionate scad din ce în ce

mai mult, creşte şi nivelul de stres al celor care au mai absolvit o facultate.

Noi direcţii pentru cercetări viitoare

O replică îmbunătăţită a cercetării ar trebui să ia în calcul şi posibilitatea evidenţierii

unor diferenţe semnificative în condiţiile corelării factorilor de personalitate cu factorii

anxiogeni pentru studenţii de anul 1.

Ar fi interesantă izolarea din cadrul acestor factori anxiogeni a celor care se referă la

cadrul didactic şi stilul diferit de predare şi de interacţiune cu auditoriul, astfel încât să fie

posibilă ierarhizarea lor.

Este posibil ca nivelul de stres să difere şi în funcţie de statutul marital al subiecţilor, însă doar cu o analiză mai atentă asupra repartizării puterii şi a sarcinilor în cuplu.


29

Bibliografie

1. Athanasiu, A.(1983), Elemente de psihologie medicală, Editura Medicală, Bucureşti.

2. Cosnier, J. (2002), Introducere în psihologia emoţiilor şi a sentimentelor, Editura

Polirom, Iaşi.

3. Coyne, J.C., “Toward an Interactional Description of Depression”, în Coyne, C.

(1985) Essential papers on Depression, New York University Press.

4. DSM-IV revizuit (2004), Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale,

Asociaţia psihiatrilor liberi din România, Bucureşti.

5. Olsson, G. (1998), Adolescent Depression: epidemiology, nosology, life stress and

Social Network

6. Sawyer, L.R.,”Risk Factors for Depression”, în Coyne, C. (1985) Essential papers on

Depression, New York University Press.

7. Sillamy, N. (2000), Dicţionar de psihologie, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti.

8. http://www.jpgmonline.com/article.asp?issn=0022-

3859;year=1998;volume=44;issue=1;spage=1;epage=6;aulast=Supe;type=0

9. http://proquest.umi.com/pqdweb?index=2&did=669337701&SrchMode=1&sid=3&F

mt=4&VInst=PROD&VType=PQD&RQT=309&VName=PQD&TS=1134907160&

clientId=65090

10. http://www.ericdigests.org/pre-926/stress.htm

11. http://www.mja.com.au/public/issues/177_01_010702/4_mouret.html

Date post:	31-Aug-2019
Category:	Documents
Upload:	others
View:	12 times
Download:	0 times

Cercetare stres FMAM pt site - Universitatea de Medicina ... stres FMAM pt site.pdf · psihologic...

Documents