Cap 3 Analiza Potentialului Intern

Analiză economico-financiară –teorie şi aplicaţii

70

Capitolul 3. Analiza potenţialului intern al întreprinderii

3.1. Analiza potenţialului uman

Analiza economică a resursele umane vizează următoarele probleme:

Ø analiza dimensiunii potenţialului uman

Ø analiza stabilităţii efectivului de salariaţi;

Ø analiza utiliării timpului de muncă;

Ø analiza eficienţei utilizării potenţialului uman.

3.1.1 Analiza dimensiunii potenţialului uman

Ø vizează latura cantitativă şi calitativă, dinamica şi structura personalului.

a) Analiza efectivului de salariaţi din punct de vedere cantitativ şi structural

Indicatorii utilizaţi pentru reflectarea cantitativă a potenţialului uman sunt:

ü număr scriptic de salariaţi

ü efectivul scriptic prezent la lucru

ü numărul mediu scriptic (lunar, trimestrial, annual)

ü efectivul fiscal

ü numărul maxim se salariaţi. Notă: În situaţiile financiare anuale, sunt prezentaţi, de regulă, următorii doi indicatori:

- numărul mediu de salariaţi (cu contract de muncă), reprezentând media aritmetică a

numărului mediu zilnic al salariaţilor;

- numărul mediu de personal (cu contract de muncă şi convenţie civilă)

Structura personalului industrial al întreprinderii cuprinde mai multe categorii1:

Ø personal operativ (direct productiv, indirect productiv, de deservire generală);

Ø personal tehnic şi de cercetare;

Ø personal de administraţie şi conducere.

Încadrarea unei întreprinderi cu personal conform nevoilor constituie, teoretic,

premiza realizării performanţelor proiectate, practic realizarea acestor performanţe

depinde de structura, calitatea şi modul de folosire a personalului.

Analiza asigurării cu potenţial uman trebuie adîncită pe grupe de profesiuni.

1 Silvia Petrescu, Marilena Mironiuc, ”Analiză economico-financiară – Teorie şi aplicaţii”, Editura Tiparul, Iaşi, 2002, pg. 95.

PDF created with FinePrint pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

http://www.pdffactory.com

Capitolul 3. Analiza poten•ialului intern al întreprinderii

71

b) Analiza efectivului de salariaţi în dinamică

Dinamica vizează existentul de personal în perioada analizată (N1) comparativ

cu perioada de referinţă sau necesarul prestabilit (N0). În acest sens se pot utiliza

indicatorii:

1. modificarea absolută: ∆N =N1 – N0. Depăşirea absolută este justificată

economic dacă a crescut volumul producţiei, în caz contrar ea reflectând

scăderea productivităţii muncii.

2. modificarea relativă ∆N(%) = N1 – No · Iq . Modificarea relativă se utilizează

pentru personalul direct productiv şi are înţelesul de modificare corelată cu

eficienţa factorului uman (gradul de realizare a producţiei). Depăşirea sau

economia relativă este de fapt consecinţa dinamicii productivităţii muncii, aspect

ce poate fi demonstrat astfel:

∆N(%) = N1 – No · Iq ; Iq poate fi scris: Iq = Q1 / Qo = N1 · W1 / No · Wo

Prin urmare,

∆N(%) = N1 – No · Iq = N1 - No· [N1 · W1 / No · Wo] = N1 - N1 · W1 / Wo = N1- N1 · IW

Adică, ∆N(%) = N1 (1 - IW).

În aceste condiţii:

- dacă IW > 1 ⇒ economie relativă, ∆N(%) fiind < 0

- dacă IW < 1 ⇒ depăşire relativă, ∆N(%) fiind > 0

Pe lângă dimensiunea cantitativă a poten•ialului uman, analiza economică are

ca obiectiv şi pe cea calitativă.

c) Analiza efectivului de salariaţi din punct de vedere calitativ (calificarea)

Pentru analiza calificării personalului dintr-o unitate se folosesc indicatorii :

1. coeficientul calificării medii ( K ) − se determină ca medie aritmetică ponderată

între categoria de încadrare (Ki) şi numărul de personal din categoria respectivă

(Ni):

Tendinţa de creştere a coeficientului indică preocuparea întreprinderii pentru

ridicarea calificării salariaţilor. Cu cât mărimea lui este mai apropiată de categoria

maximă de încadrare, cu atât situaţia întreprinderii este mai bună.

∑∑ ⋅

=i

ii

NNK

K




72

2. Coeficientul mediu tarifar /gradul de complexitate a lucrărilor executate ( tK )

- se determină ca o medie aritmetică ponderată a categoriei lucrărilor (K) cu

volumul de lucrări exprimat în ore normă (V) din fiecare categorie"i":

Din compararea celor doi coeficienţi rezultă următoarele situa•ii:

ð Κ =Κt - situaţie ideală (în realitate nu există situaţie ideală) în sensul

existenţei unei concordanţe depline dintre calificarea medie şi complexitatea

lucrărilor executate;

ð Κ <Κt - există lucrări de categorii superioare efectuate de muncitori cu

calificare inferioară. Consecinţa imediată: rezultate nesatisfăcătoare pe linia

calităţii şi pe linia productivităţii.

ð Κ >Κt - există lucrări de complexitate inferioară ce sunt executate de

muncitori cu grad de calificare superioară, ceea ce reflectă folosirea

incompletă a calificării forţei de muncă. Consecinţe: cheltuieli cu salariile

mai mari decât cele necesare.

3. coeficientul de concordanţă (Kc):

ð Kc < 1 reprezintă surplus de forţă de muncă calificată

ð Kc = 1 reprezintă concordanţă deplină

ð Kc > 1 reprezintă insufucienţă de forţă de muncă calificată

Verificarea concordanţei dintre calificarea forţei de muncă şi cerinţele

tehnologice (gradul de complexitate a lucrărilor) se realizează şi prin intermediul

analizei structurii muncitorilor pe categorii de calificare şi a volumului lucrărilor pe

categorii.

tK = ∑

∑ ⋅

i

ii

VKV

Kc =KK t




73

3.1.2 Analiza stabilităţii efectivului de salariaţi

Stabilitatea efectivului de salariaţi este afectată de mobilitatea personalului şi se

apreciază pe baza indicatorilor circulaţiei şi fluctuaţiei acestuia.

Ü Circulaţia forţei de muncă reprezintă mişcarea salariaţilor în cursul unei

perioade determinată de cauze obiective sau social – economice: transfer,

pensionare, obligaţii cetăţeneşti, invaliditate, studii, decese, incapacitate

de muncă, încheierea unor contracte de muncă cu durată determinată, etc.

Circulaţia reprezintă un fenomen normal.

Ü Fluctuaţia forţei de muncă constituie un fenomen anormal (nejustificat),

fiind determinat de ieşirile din întreprindere fără aprobarea conducerii

(plecţi din proprie iniţiativă) sau prin desfacerea contractului de muncă.

Are implicaţii nefavorabile asupra volumului şi calităţii producţiei.

Indicatori utilizaţi în analiza mobilităţii forţei de muncă (circulaţiei şi

fluctuaţiei):

1. coeficientul intensităţii intrărilor (Ci), calculat ca raport între numărul de

salariaţi intraţi într-o perioadă de timp (I) şi numărul mediu de salariaţi din

perioada respectivă (Ν).

Ci = ( I /Ν) ⋅ 100

2. coeficientul intensităţii ieşirilor (Ce), calculat ca raport între numărul de salariaţi

plecaţi într-o perioadă de timp din cauze justificate şi nejustificate (E) şi

numărul mediu de salariaţi din perioada respectivă (Ν).

Ce = ( E /Ν) ⋅ 100

3. coeficientul fluctuaţiei (Cf), calculat ca raport între total ieşiri nejustificate sau

fără aprobarea conducerii (En) şi numărul mediu de salariaţi din perioada

respectivă (Ν).

Cf = ( En /Ν) ⋅ 100

4. coeficientul mişcării totale (Cm), calculat ca raport între totalul intrărilor şi

ieşirilor dintr-o perioadă de timp (I + E) şi numărul mediu de salariaţi din

perioada respectivă (Ν).

Cm = [ (I + E) /Ν ] ⋅ 100




74

Indicatori utilizaţi în analiza stabilităţii potenţialului uman:

1. gradul de stabilitate (Gs), determinat pe baza relaţiei:

Gs = 1 – Cm.

2. stagiul în aceeaşi unitate (St), determinat pe baza relaţiei

St = ∑t / ∑T ,

unde, t = vechimea în întreprinderea analizată a fiecărui lucrător;

T = vechimea totală în muncă a fiecărui lucrător.

“St” ia valori cuprinse între 0 şi 1 (0 < St < 1).

Când “St” se apropie de 1 ⇒ stabilitate bună, iar când se apropie de 0 ⇒stabilitate slabă.

3. vechimea medie a forţei de muncă (în ani) în aceeaşi unitate (t ), care poate

caracteriza mai fidel stabilitatea:

t = (∑Ν ⋅ t) / ∑Ν , unde

N = numărul de salariaţi având aceeaşi vechime;

t = vechimea în ani a acelei categorii de muncitori în unitate.

Cu cât “t ” va fi mai mare (având în vedere şi data înfiinţării întreprinderii) cu

atât stabilitatea forţei de muncă este mai bună.

3. 1.3. Analiza utilizării timpului de muncă

Folosirea timpului de muncă trebuie privită atât sub aspect cantitativ, al utilizării

complete a unităţilor de timp, cât şi sub aspect calitativ, al economisirii timpului cheltuit

pentru realizarea unui volum al producţiei (cifrei de afaceri).

Pentru evidenţierea acestor aspecte în analiza economică se folosesc indicatorii:

Ø fond de timp calendaristic: Tc = N û 365û 24(om-ore) û

Ø concedii de odihnă (CO), sărbători şi zile de repauz legale (L+S);

Ø fond de timp maxim posibil (disponibil):Tmax = Tc – (L+S) - CO

Ø fond de timp neutilizat (Tn) - justificat

- nejustificat

Ø fond de timp efectiv lucrat: Te = Tmax- Tn

Ø grad de utilizare a fondului de timp maxim disponibil (coeficient de utilizare a

fondului de timp maxim disponibil): Gu = Te / Tmax,

Ø durata medie a anului de muncă în zile: Νz = Te (exprimat în om-zile) / N;

Ø durata medie a zilei de muncă în ore: Nh = Te (om-ore) / Te (om-zile);




75

Folosirea timpului de muncă de analizează pe baza balanţei întocmită în acest

sens, balanţă ce cuprinde pe de o parte resursele totale de timp ale unei perioade, pe de

altă parte modul de utilizare a timpului de muncă disponibil.

Fondul de timp nelucrat se determină:

- ca diferenţă între fondul de timp maxim disponibil şi cel efectiv: Tn=Tmax–Te

- prin însumarea timpului nelucrat pe cauze (tn(i)): Tn = tn(1) + tn(2) +tn(3) + … +

tn(n)

Cauze care determină timp nelucrat: absenţe nemotivate, absenţe determinate de

obligaţii cetăţeneşti, învoiri, concedii fără plată, concedii medicale, program redus de

lucru, etc.

Efectele economice ale neutilizării timpului de muncă (T, t) asupra principalilor

indicatori economico – financiari

T - fondului total de timp de muncă

t - timpului mediu pe un salariat

a) valoarea producţiei marfă fabricată (Pmf = T ⋅Wh; Pmf = N ⋅t ⋅Wh):

- influenţa T: (T1 – T0 ) ⋅Wh0

- influenţa t: N1⋅ (t 1- t0) ⋅Wh0

b) valoarea adăugată aferentă producţiei marfă fabricată ( VA = Pmf ⋅va):

- influenţa T: (T1 – T0 ) ⋅Wh0⋅va0

- influenţa t: N1⋅ (t 1- t0) ⋅Wh0 ⋅va0

c) cifra de afaceri (Ca = Pmf ⋅ β , β = CA / Pmf ):

- influenţa T: (T1 – T0 ) ⋅Wh0 ⋅ β0

- influenţa t: N1⋅ (t 1- t0) ⋅Wh0 ⋅ β0

d) rezultatul financiar potenţial ( Pmf ⋅pr, pr = 1 – ∑q ⋅ c / ∑q ⋅ p ):

- influenţa T: (T1 – T0 ) ⋅Wh0 ⋅ (1 – ∑q0 ⋅ c0 / ∑q0 ⋅ p0)

- influenţa t: N1⋅ (t 1- t0) ⋅Wh0 ⋅ (1 – ∑q0 ⋅ c0 / ∑q0 ⋅ p0)

e) nivelului cheltuielilor fixe la 1000 lei producţie marfă fabricată - (Chf / Pmf) ⋅ 1000

- influenţa T: [Chf0 / (T1⋅Wh0) ] ⋅ 1000 − [Chf0 / (T1⋅Wh0) ] ⋅ 1000

- influenţa t: [Chf0 / (Ν1 ⋅ t1⋅Wh0) ] ⋅ 1000 − [Chf0 /( Ν1 ⋅ t0⋅Wh0) ] ⋅ 1000

f) profitul brut aferent cifrei de afaceri (P = CA⋅ β ⋅pr, pr = 1 – ∑qv ⋅ c / ∑qv ⋅ p):




76

- influenţa T: (T1 – T0 ) ⋅Wh0 ⋅ β0⋅pr0

- influenţa t: N1⋅ (t 1- t0) ⋅Wh0 ⋅ β0⋅pr0

g) rata rentabilităţii capitalului propriu Profit / Capital propriu; (Pmf ⋅pr) / Kp) ⋅ 100:

- influenţa T: ( )

1001

00001 ⋅⋅⋅⋅−

KpprWhTT β

- influenţa t:( )

1001

000011 ⋅⋅⋅⋅−

KpprWhttN β

h) eficienţa utilizării activelor fixe : Profit /Active fixe⋅ 100 ; (Pmf⋅ β0 ⋅pr) / Af)⋅ 100 :

- influenţa T: ( )

1001

00001 ⋅⋅⋅−

AfprWhTT β

- influenţa t: ( )100

1

000011 ⋅⋅⋅⋅−

AfprWhttN β

3.1.4. Analiza eficienţei utilizării resurselor umane Eficienţa utilizării resurselor umane se exprimă cu ajutorul următorilor

indicatori:

Ø productivitatea muncii medie

Ø productivitatea muncii marginală

Ø profitul mediu pe un salariat

a) Analiza productivităţii medii

Productivitatea medie a muncii (W ) se determină ca raport între producţie (Q)

şi factorul muncă (L):W = LQ

,

unde Q = producţia fizică sau valorică (Pmf, CA, VA);

L = numărul de salariaţi (N), sau timpul de muncă (om-zile: Tz, om – ore: Th).

Utilizând valoarea producţiei marfă, indicatorii productivităţii medii a muncii

sunt:

ü productivitatea pe un salariat (anuală) Wa = Pmf / N;

Productivitatea muncii reprezintă însuşirea muncii de a crea o anumită cantitate

de valori de întrebuinţare într-o unitate de timp, reflectând eficienţa cu care este cheltuită

o cantitate de muncă.




77

ü productivitatea zilnică Wz= Pmf / Tz, unde Tz = total om-zile lucrate;

ü productivitatea orară Wh= Pmf / Th, unde Th = total om-ore lucrate;

Între aceşti trei indicatori stabiliţi în funcţie de modul de evaluare a cheltuielilor

de muncă există o deosebire de conţinut. Analiza va descoperi prin intermediul lor

rezervele de creştere a productivităţii şi aspecte concrete ale modului de utilizare a

timpului de muncă şi ale evoluţiei structurii personalului pe categorii.

Analiza factorială a productivităţii medii anuale

Wa = Nz ⋅ Wz,

Wz = Nh ⋅ Wh,

Wh = ∑si ⋅ Whi, unde: si = structura producţiei pe produse

Wh i = productivitatea orară pe produs

Deci, Wa = Nz ⋅ Nh ⋅Wh

Sistemul factorial se prezintă astfel:

∆ Νz ∆ Nh ∆si

∆ Wa ∆Wz ∆ Wh ∆Whi

Modificarea totală a productivităţii anuale ∆Wa = Wa 1 -Wa 0 se explică

prin influenţele următorilor factori:

1. influenţa numărului de zile lucrate de un salariat: ∆ Νz = (Nz1 – Nz0) ⋅Wz0

2. influenţa productivităţii medii zilnice: ∆Wz = Nz1⋅ (Wz1 - Wz0),

din care : ∆Wz = ∆ Nh + ∆Wh

2.1. influenţa numărului de ore: ∆Nh = Nz1 ⋅ (Nh1 – Nh0) ⋅ Wz0,

2.2. influenţa productivităţii medii orare: ∆Wh = Nz1⋅ Nh1⋅ (Wh1 - Wh0),

din care: ∆Wh = ∆s + ∆Whi

2.2.1.influenţa structurii producţiei pe produse:

∆s = Nz1⋅ Nh1⋅ (Wh r - Wh 0), unde Whr = ∑si1 ⋅ Whi0

2.2.2. influenţa productivităţii orare pe produs:

∆Whi = Nz1⋅ Nh1⋅ (Wh 1 - Wh r ).

Pentru urmărirea modificării volumului producţiei marfă (Pmf) ca efect al

utilizării resurselor umane se foloseşte modelul:




78

CumWa ð Pmf = N ⋅Wa = N ⋅ Nz ⋅Wz = N ⋅ Nz ⋅ Nh ⋅Wh,

Wh = ∑si ⋅ Whi.


∆N ∆ Νz ∆ Nh ∆si

∆Pmf ∆ Wa ∆Wz ∆ Wh ∆Whi

Deci,

∆N

∆Pmf ∆ Νz

∆ Nh ∆si

∆ Wh ∆Whi

Modificarea totală a valorii producţiei marfă (∆Pmf = Pmf1 –Pmf0) se explică

prin influenţele următorilor factori:

1. ∆N = (N1 – N0) ⋅ Nz0 ⋅ Nh0 ⋅Wh0

2. ∆ Νz = N1 ⋅ (Nz1 – Nz0) ⋅ Nh0 ⋅Wz0

3. ∆Νh = N1 ⋅ Nz1⋅ (Νh1 - Νh0) Wh0,

4.∆Wh = N1 ⋅ Nz1⋅ Nh1⋅ (Wh1 - Wh0),

din care: ∆Wh = ∆si + ∆Whi

4.1. ∆si = N1 ⋅ Nz1⋅ Nh1⋅ (Whr - Wh0), unde Whr = ∑si1 ⋅ Whi0

4.2. ∆Whi = N1 ⋅ Nz1⋅ Nh1⋅ (Wh1 - Whr).

b) Analiza productivităţii marginale a muncii

Wm = ∆Q / ∆L = (Q1 – Q0) / (L1 – L0).

Pentru o funcţie de producţie de tipul Q = f(L): Wm = dQ / dL,

iar pentru un dL infinit de mic dL = 1, deci Wm = df(L) / dL = f’(L).

Deci productivitatea marginală este derivata parţială a funcţiei de producţie Q =

f(L).

În aceleaşi condiţii W = f(L) / L.

Productivitatea marginală a muncii (Wm) cuantifică sporul de producţie obţinut

cu ajutorul unei cantităţi suplimentare din factorul muncă fiind calculată ca rapot între

sporul de producţiei (∆Q) şi cantitatea suplimetară din factorul muncă(∆L):




79

Pentru a completa informaţiile furnizate de productivitatea marginală s-a introdus

noţiunea de elasticitate a producţiei în funcţie de factorul muncă (sau la variaţia

factorului uman utilizat).

Elasticitatea producţiei reprezintă raportul dintre variaţia (modificarea) relativă a

producţiei şi variaţia relativă a factorului muncă, reflectând variaţia procentuală a

producţiei la modificarea cu un procent a factorului muncă.

Expresia elasticităţii este:

E = ( ∆Q / Q ) / (∆L / L) = (∆Q / Q) ⋅ (L / ∆ L) = (∆Q / ∆ L) / (Q / L) = Wm

/W.

Deci E = Wm /W.

c) Analiza profitului mediu pe un lucrător

Un indicator complementar pentru caracterizarea eficienţei utilizării resurselor

umane este profitul pe un salariat (Pr / N), care se determină după relaţia:

=NPr

CAPmfCA

NPmf Pr

⋅⋅ = Wa ⋅ β ⋅pr

Modelul factorial al profitului pe un salariat se prezintă astfel:

∆Τ ∆si

∆Wa ∆Wh ∆Whi

∆Pr/N ∆ β ∆s ∆pr ∆p ∆c unde: pr = 1 – (∑qv ⋅ c) / (∑qv ⋅ p)

pr = profitul mediu la un leu cifră de afaceri;

s = structura cifrei de afaceri;

p = preţul de vânzare;

c = costul pe unitatea de produs.

Profitul pe un salariat cre•te ca efect al:

ü creşterii productivităţii orare pe produs (Whi);

ü al îmbunătăţirii structurii producţiei (si);

ü al măririi gradului de valorificare a producţiei (β);

ü al creşterii profitului la un leu cifră de afaceri (pr ) (în condiţiille modificării

structurii cifrei de afaceri şi reducerii costurilor pe unitatea de produs);

ü utilizării complete a timpului de muncă;




80

ü creşterii preţului mediu de vânzare în condiţiile îmbunătăţirii calităţii producţiei.

Dacă ţinem cont de gradul de înzestrare tehnică (G = Mf/N), de ponderea

mijloacelor fixe productive în total mijloace fixe (s =Mf’/Mf) şi de ponderea

personalului operativ (Nop / N) profitul pe un salariat se poate determina după una din

relaţiile:

=NPr

PmfNPmf Pr

⋅ = PmfNop

PmfN

Nop Pr⋅⋅

sau =NPr

CAPmfCA

MfPmf

MfMf

NMf Pr'

'⋅⋅⋅ = G ⋅ s ⋅ E ⋅ β ⋅pr


∆G ∆ s

∆NPr ∆ Ε ∆ si

∆ β ∆ ci

∆pr ∆c ∆ si ∆p ∆pi

3.2. Analiza potenţialului material al întreprinderii

3.2.1. Analiza mijloacelor fixe

Analiza economică a mijloacelor fixe vizează următoarele probleme:

Ø analiza dinamicii, structurii şi stării funcţionale a mijloacelor fixe

Ø analiza utilizării extensive a mijloacelor fixe

Ø analiza utilizării intensive a mijloacelor fixe

Ø analiza eficienţei utilizării mijloacelor fixe

3.2.1.1. Analiza dinamicii, structurii şi stării funcţionale a mijloacelor fixe

@ Pentru aprecierea dinamicii mijloacelor fixe două valori sunt

edificatoare,

şi anume: - valoarea iniţială (de inventar);

- valoarea medie anuală.

Dinamica mijloacelor fixe se analizează pe baza indicatorilor:




81

a) modificarea absolută a mijloacelor fixe:

a.1. ∆Mfi = Mfi1- Mfi0 , unde

Mfi = valoarea de inventar sau valoarea medie anuală a mijloacelor fixe din categoria

“i”;

a.2. ∆Mf = Mf1- Mf0 , unde

Mf = valoarea de inventar sau valoarea medie anuală a mijloacelor fixe totale.

b) modificarea relativă a mijloacelor fixe:

b.1. ∆Mfi(%) = [(Mfi1- Mfi0) / Mfi0] ⋅ 100 sau,

b.2. ∆Mf(%) = [(Mf1- Mf0) / Mf0] ⋅ 100

c) coeficientul intrărilor de mijloace fixe: Ki = (I / Mf) ⋅ 100 , unde

Ι = valoarea medie sau de inventar a intrărilor de mijloace fixe.

d) coeficientul ieşirilor de mijloace fixe: Ke = (E / Mf) ⋅ 100 , unde

Ε = valoarea medie sau de inventar a ieşirilor de mijloace fixe.

e) coeficientul mişcării totale a mijloacelor fixe: Km = [(I + E) / Mf] ⋅ 100 .

Regula generală pentru folosirea eficientă a mijloacelor de muncă disponibile

este ca ritmului mijloacelor fixe să fie devansat de către ritmul cifrei de afaceri (sau

producţiei marfă, producţiei fizice, valorii adăugate, profitului brut).

@ Analiza structurii mijloacelor fixe presupune o investigare a modului de

organizare internă a acestora, permiţând evidenţierea categoriilor spre care au loc mutaţii

ca urmare a materializării investiţiilor.

În analiză se pot folosi următorii indicatori:

a) coeficientul de structură pe categorii de mijloace fixe: Ks = (Mfi / Mf ) ⋅ 100 .

b) coeficientul mijloacelor fixe active (ponderea mijloacelor fixe active în total mijloace

fixe de exploatare): Ka = (Mfa / Mf ) ⋅ 100 ,

unde Mfa = valoarea medie sau de inventar a mijloacelor fixe active (compoziţia

tehnologică a capitalului fix).

Cerinţa este ca : Mfan / Mfn > Mfan-1 / Mfn-1 , unde “n” = perioada.

@ Analiza stării mijloacelor fixe

Indicatori utilizaţi:

a) coeficientul de reînnoire:




82

Kr = ( Inv / Mf ) ⋅ 100 , unde

Inv = valoarea mijloacelor fixe intrate prin investiţii ;

Mf = valoarea totală a acestora la sfârşitul anului.

b) coeficientul de uzură:

Ku = (A / Mf ) ⋅ 100 , unde A = suma amortizării.

Evoluţia acestui coeficient exprimă politica de investiţii a firmei:

- îmbătrânirea mijloacelor fixe ( creşterea coeficientului de uzură);

- menţinerea stării lor (stabilitatea coeficientului de uzură);

- întinerirea mijloacelor fixe (diminuarea coeficientului de uzură).

c) coeficientul de modernizare, care reprezintă ponderea mijloacelor fixe modernizate

(M) în totalul mijloacelor fixe: Km = ( M / Mf ) ⋅ 100 .

Indicatorii de stare prezentaţi sunt utili conducerii întreprinderii pentru

fundamentarea deciziilor privind întreţinerea, dezvoltarea şi modernizarea activelor fixe.

3.2.1.2. Analiza utilizării extensive a mijloacelor fixe

În analiza utilizării extensive a mijloacelor fixe (maşinilor, utilajelor şi

instalaţiilor de lucru) se folosesc indicatorii:

a) gradul de utilizare a fondului de timp maxim disponibil (Gmax) principalul

indicator utilizat:

Gmax = ( Tl / Tmax ) ⋅ 100,

unde Tmax = Tc – (Tol + Tot + Trp)

Tl = Tmax – Tn

Tn = Tn(1) + Tn(2) + Tn(3) + … + Tn(n)

sau Tmax = ∑mi ⋅ tci – ∑mi ⋅ (toli + toti + trpi)

Tl = ∑mi ⋅ tmaxi – ∑mi ⋅ (tni(1) + tni

(2) + tni(3) + … + tni

(n) )

sau Tl = ∑mi ⋅ tli

unde: Tc = fond de timp calendaristic;

Tmax = fond de timp maxim disponibil; Tl = fond de timp lucrat; Tol = fond de timp aferent opririlor legale; Tot = fond de timp aferent opririlor tehnologice; Trp = fond de timp aferent reparaţiilor progarmate: Tn = fond de timp neutilizat ( 1, 2, 3, … n reprezintă cauze);




83

mi = număr de maşini, utilaje la care se urmăreşte timpul de lucru ( i = 1, 2, 3,… m); tci, tmaxi, tli, tni = timp calendaristic, maxim disponibil, efectiv lucrat, neutilizat pe maşini – utilaje. b) grad de programare a folosirii fondului de timp calendaristic(Gp):

Gp = (Tmax / Tc) ⋅ 100 .

c) grad de utilizare a fondului de timp calendaristic (Gc): Gc = ( Tl / Tc ) ⋅ 100 .

Comparând gradul de folosire a fondului de timp maxim disponibil din două

perioade se pot întâlni următoarele situaţii:

Situaţie Semnificaţie

a) Gmax1 > Gmax0 ü denotă o situaţie pozitivă sau cel puţin o îmbunătăţire (ameliorare)

în sensul înlăturării unor cauze ale folosirii incomplete a fondului

de timp maxim disponibil.

b) Gmax1 = Gmax0 ü satisface atunci când în perioada precedentă Tmax a fost folosit

complet şi nu satisface în situaţia în care reflectă o perpetuare a

cauzelor utilizării incomplete a timpului de lucru din perioada

precedentă.

c) Gmax1 < Gmax0 ü atrage atenţia asupra unei agravări a situaţiei ca urmare a acţiunii şi

mai intense a factorilor de dereglare a folosirii timpului de lucru.

d) Gmax1 <Gmaxpl ü apariţia unor cauze care conduc la utilizarea incompletă a timpului

de lucru.

Unde Gmax1 = gradul de folosire din perioada curentă;

Gmax0 = gradul de folosire din perioada anterioară ;

Gmaxpl = gradul de folosire programat.

Cauzele frecvente care determină utilizarea incompletă a fondului de timp

maxim disponibil privesc: - defecte mecanice şi electrice;

- lipsa materialelor;

- lipsa de comenzi;

- prelungirea timpului pentru reparaţii, etc.

Utilizarea timpului de lucru al echipamentelor industriale se reflectă în

următorii indicatori economico-financiari:

1) valoarea producţiei marfă fabricată: N1⋅ (t1-to) ⋅rho;

2) cifra de afaceri: N1⋅ (t1-to) ⋅rho⋅ βo




84

3) valoarea adăugată: N1⋅ (t1-to) ⋅rho⋅vao;

4) cheltuielile cu amortizarea la 1.000 lei producţie marfă:

10001000001

0

011

0 ⋅−⋅rhtN

ArhtN

A;

5) profitul brut potenţial: N1⋅ (t1-to) ⋅rho⋅pro

6) profitul brut aferent cifrei de afaceri: N1⋅ (t1-to) ⋅rho⋅ βo ⋅pro ;

7) eficienţa capitalului social, capitalului permanent, capitalului propriu,

activelor circulante, eficienţa muncii, măsurată prin producţia marfă fabricată,

valoarea adăugată, cifra de afaceri, profitul brut: etc.Kpr Kp, Ks,

5, 4, 3, 2, 1, punctele la de Relatiile

3.2.1.3. Analiza utilizării intensive a mijloacelor fixe

Analiza utilizării intensive a mijloacelor fixe se realizează în principal pe baza

următorilor indicatori:

a) Indicele de utilizare intensivă (Iu) caracterizează gradul de folosire a

capacităţii de producţie. Cu cât “Iu” este mai mare cu atât gradul de folosire a capacităţii

de producţie este mai mare.

Iu = ( Q / Qmax ) ⋅ 100,

unde Q = volumul producţiei (planificate sau efective)

Qmax = volumul maxim al producţiei conform capacităţii.

Ţinând cont de caracteristica (dimensiunea) utilajului (K) în cazul producţiei

exprimate pe unitate de timp şi dimensiune:

Iu = Q / (K ⋅ Td ),

unde Qmax = K ⋅ Td , Td = timpul de funcţionare disponibil.

b) Analiza randamentului echipamentelor industriale

Indicatori : - randamentul mediu ( r ) ;

- randamentul marginal ( rm).

Randamentul mediu reprezintă cantitatea fizică a producţiei sau valoarea

acesteia pe o unitate a factorului utilizat care se poate exprima fie în număr de

echipamente (maşini, utilaje) - Nu, fie în timpul de lucru al acestora- Tu.




85

Deci: NuQr =

sau

TuQr =

Dacă notăm: Q = f(x) unde, x = Tu sau Nu ⇒( )xxf

xQr == .

Cerinţa: rn > rn-1 , unde n - reprezintă anul.

Deci, NuQrm ∆

∆=

Coeficientul de elasticitate facilitează înţelegerea corelaţiei dintre dinamica

factorului variabil şi cea a randamentului mediu şi marginal al acestuia.

E =Qx

xQ

xx

QQ

⋅∆∆

=∆

∆

⇒ r

rE m=

Creşterea (scăderea) randamentului mediu al echipamentelor industriale se

reflectă în următorii indicatori economico-financiari:

1) valoarea producţiei marfă fabricată: N1⋅ t1 ⋅(r1 −ro) = T1 ⋅ (r1 −ro);

2) valoarea cifrei de afaceri: T1 ⋅ (r1 −ro) ⋅ βo ;

3) valoarea adăugată: T1 ⋅ (r1 −ro) ⋅ vao;

4) cheltuielile cu amortizarea la 1000 lei producţie marfă: 1000100001

0

11

0 ⋅−⋅rT

ArT

A

5) profitul brut potenţial:

- prin valoarea producţiei marfă fabricată: T1 ⋅ (r1 −ro) ⋅ pro;

- prin cheltuielile cu amortizarea:

−

⋅⋅∑

01

0

11

011 rT

ArT

Apq

6) profitul brut aferent cifrei de afaceri:

- prin cifra de afaceri: T1 ⋅ (r1 −ro) ⋅ βo pro;

Randamentul marginal reflectă creşterea producţiei fizice sau valorice pe o

unitate suplimentară a factorului utilizat exprimat fie în număr de echipamente (maşini,

utilaje) - Nu, fie în timpul de lucru al acestora- Tu.




86

- prin cheltuieli la 1 leu cifra de afaceri: ∑∑∑ ⋅

⋅−

⋅11

01

00

11

00 pqrT

cq

rT

cq

- prin cheltuielile cu amortizarea: 001

0

11

011 B

rTA

rTApq ⋅

−

⋅∑

7) eficienţa capitalului social, capitalului permanent, capitalului propriu, activelor

circulante, eficienţa muncii: etc.Kpr Kp, Ks,

6 5, 3, 2, 1, punctele la de Relatiile

3.2.1.4. Analiza eficienţei utilizării mijloacelor fixe

Evaluarea eficienţei utilizării mijloacelor fixe presupune corelarea dimensiunii

acestora cu efectele utile obţinute prin folosirea lor.

Modelul general de exprimare a eficienţei utilizării mijloacelor fixe este:

I = MfE

⇒ I = Mfa

Eg ⋅⋅

1001

,

unde E = efectul utilizat în calculul indicatorului de eficienţă (volumul producţiei

marfă, cifra de afaceri, valoarea adăugată, profitul brut)

g = ponderea mijloacelor fixe active în totalul mijloacelor fixe(%).

Pentru caracterizarea eficienţei utilizării mijloacelor fixe folosim indicatorii:

1. Valoarea producţiei la 1000 lei mijloace fixe:

I = 1000⋅MfP

(%)

P = producţia exerciţiului (Pe), producţia marfă fabricată (Pmf), producţia marfă

vândută şi încasată (Pmvî), cifra de afaceri (CA), valoarea adăugată (VA).

2. Beneficiul ce revine la 1000 lei mijloace fixe:

I = 1000⋅MfB (%)

B = rezultatul exploatării, profitul brut (rezultatul exerciţiului), profitul net

(rezultatul net).

Mf = valoarea medie anuală, valoarea de inventar, valoarea rămasă.

@ Analiza factorială a indicatorului ”valoarea producţiei la 1000 lei mijloace

fixe”




87

Modificarea totală: ∆I = I1 – I0 = 10001

1 ⋅MfP

10000

0 ⋅−MfP

∆I = ∆Mf + ∆P

∆I se explică prin influenţele factorilor:

- influenţa valorii mijloacelor fixe: ∆Mf = 10001

0 ⋅MfP

10000

0 ⋅−MfP

- influenţa valorii producţiei: ∆P = 10001

1 ⋅MfP

− 10001

0 ⋅MfP

Creşterea eficienţei se realizează în măsura în care raportul creşte:

- când creşte P, valoarea Mf rămânând constantă;

- când scade valoarea Mf în condiţiile menţinerii aceleiaşi producţii.

Pentru creşterea eficienţei mijloacelor fixe este necesar să se respecte corelaţia:

iP > iMf adică indicele producţiei să devanseze indicele mijloacelor fixe.

Ü Introducând în relaţia de calcul număr mediu scriptic de personal (N)

relaţia devine: I = 1000⋅

NMfNP

1000⋅=H

Wa

, unde

H =N

Mf - reprezintă gradul de înzestrare tehnică a muncii cu mijloace fixe.

Modificarea totală a indicatorului (∆I = I1 – I0) se explică prin influenţele

factorilor: ∆I = ∆H + ∆Wa

∆H = (Wa 0 / H 1 ) ⋅ 1000 − ( Wa 0 / H 0 ) ⋅ 1000

∆Wa = (Wa 1 / H 1 ) ⋅ 1000 − ( Wa 0 / H 1 ) ⋅ 1000

A doua condiţie de bază a creşterii eficienţei mijloacelor fixe este iWa > iH .

Ü Pentru a descoperi şi alţi factori de influenţă asupra eficienţei utilizării

mijloacelor fixe folosim în relaţia de calcul valoarea medie anuală a

mijloacelor fixe (Va ). I = 1000⋅=VaP

∆I = I1 – I0 = ( P1 /Va1 ) ⋅ 1000 − ( P0 /Va0) ⋅ 1000

I. ∆I = ∆Va + ∆P

∆Va = ( P0 /Va1 ) ⋅ 1000 − ( P0 /Va0) ⋅ 1000




88

∆ P = ( P1 /Va1 ) ⋅ 1000 − ( P0 /Va1) ⋅ 1000

Condiţia iP > iVa presupune ca producţia să crească mai rapid decât Va

.

Va = V + Vi - Ve

ΙΙ. ∆Va = ∆V + ∆Vi + ∆Ve

∆V = [ P0 / ( V1 + Vi0 - Ve0) − ( P0 / (V0 + Vi0 - Ve0) ] ⋅ 1000

∆Vi = [ P0 / ( V1 + Vi1 - Ve0) − ( P0 / (V1 + Vi0 - Ve0) ] ⋅ 1000

∆Ve = [ P0 / ( V1 + Vi1 - Ve1) − ( P0 / (V1 + Vi1 - Ve0) ] ⋅ 1000

III. Vi = (vi ⋅ lf ) / 12 , Ve = (ve ⋅ ln ) / 12

Rezultă că: ∆Vi = ∆lf + ∆vi

∆ lf = [ P0 / ( V1 + lf1 ⋅ vi0 / 12 - Ve0) − ( P0 / (V1 + lf0 ⋅ vi0 / 12 - Ve0) ] ⋅ 1000

∆ vi= [ P0 / ( V1 + lf1 ⋅ vi1 / 12 - Ve0) − ( P0 / (V1 + lf1 ⋅ vi0 / 12 - Ve0) ] ⋅ 1000

∆Ve = ∆ln + ∆ve

∆ln =[ P0 / ( V1 + Vi1 - ln1 ⋅ ve0 / 12 − ( P0 / (V1 + Vi1 – ln0 ⋅ ve0 / 12) ] ⋅ 1000

∆ve =[ P0 / ( V1 + Vi1 - ln1 ⋅ ve1 / 12 − ( P0 / (V1 + Vi1 – ln1 ⋅ ve0 / 12) ] ⋅ 1000

Sistemul de factori se prezintă astfel:

∆V ∆lf

∆Va ∆Vi ∆ vi

∆I ∆Ve ∆ln

∆P ∆ ve

Eficienţa mijloacelor fixe depinde de factorul timp (lf, ln) care înseamnă:

- respectarea punerii în funcţiune a termenelor stabilite a obiectivelor de

investiţii;

- scoaterea din funcţiune după expirarea duratei de utilizare.

Ü Dacă ţinem cont de structura mijloacelor fixe pe sectoare sau

tipuri de activitate (gi) şi de eficienţa utilizării mijloacelor fixe pe structura

cosiderată (ei) relaţia de calcul I = 1000⋅MfP devine: I =

100∑ ⋅ ii eg

∆I = ∆gi + ∆ei

∆gi = ( ∑gi1 ⋅ ei0 ) / 100 - ( ∑gi0 ⋅ ei0 ) / 100

∆ei = ( ∑gi1 ⋅ ei1 ) / 100 - ( ∑gi1 ⋅ ei0 ) / 100




89

Îmbunătăţirea eficienţei generale a utilizării mijloacelor fixe poate fi asigurată

prin stimularea activităţilor (sectoarelor) mai productive şi totodată prin respectarea la

nivelul fiecărei structuri “i” a corelaţiei: iPi > iMfi .

@ Analiza indicatorului ”beneficiul ce revine la 1000 lei mijloace fixe”:

I = 1000⋅MfB (%)

Condiţie de creştere a eficienţei mijloacelor fixe este: iB > iMf .

Ü Dacă “B” este rezultatul exploatării (Re) :

I = 1000Re⋅

Mf = 1000

100⋅

⋅∑ ii eg , unde

ei = rezultatul exploatării la 1000lei mijloace fixe pe sectoare sau tipuri de activitate.

Acest model permite crearea unei imagini generale asupra eficienţei folosirii

mijloacelor fixe, asupra contribuţiei fiecărei activităţi sau sector la îmbunătăţirea

rezultatelor.

3.2.2. Analiza activelor circulante materiale (obiectelor muncii)

La nivelul întreprinderii analiza obiectelor muncii îmbracă următoarele aspecte

principale:

a) Asigurarea procesului de producţie cu resursele materiale necesare

b) Stabilirea gradului de utilizare a resurselor materiale

a) Asigurarea procesului de producţie cu resursele materiale necesare

Condiţia pentru îndeplinirea ritmică a programului de producţie o constituie

aprovizionarea ritmică cu resurse materiale şi energetice.

Organizarea aprovizionării se bazează pe:

ü urmărirea normării riguroase a consumului de materiale pe unitatea de produs;

ü analiza contractelor cu furnizorii (din punct de vedere al respectării termenlor de

livrare, al achitării facturilor)

ü stabilirea unor proporţii optime între stocurile din depozitele întreprinderii;




90

ü stabilirea necesarului de aprovizionat în conformitate cu structura sortimentală a

producţiei şi efectul lipsei unor materialedatorate întârzierii livrării ;

Stocurilor de producţie trebuie să fie dimensionate cât mai judicios corespunzător

naturii şi destinaţiei: stocuri curente, stocuri de siguranţă, sezoniere etc.

Finalitatea actului de aprovizionare o reprezintă asigurarea necesarului pentru

producţie din punct de vedere cantitativ, calitativ şi la termen (ritmicitate).

b) Stabilirea gradului de utilizare a materialelor

Pentru analiza gradului de utilizare a resurselor materiale se folosesc o serie de

indicatori:

1. Coeficientul de utilizare sau randamentul materialelor:

MQr =

,

unde, Q = producţia obţinută;

M = totalul materialelor consumate

Cu cât indicatorul are valoare mai apropiată de 1 cu atât este mai bine utilizat

materialul.

2. Gradul de îndeplinire a normelor de consum planificate (numit şi indicele

consumului specific):

1001 ⋅=plCs

CsIcs, respectiv 1001 ⋅=

∑∑

plCsCs

Ics

Ø Indicele consumului specific calculat la nivelul întregii producţii (indicele

agregat al consumului specific): 1001

11 ⋅⋅

⋅=

∑∑

plCsqCsq

Ics , unde

Cs1 = consumul efectiv de materiale sau grupe de materiale pe unitatea de produs;

Cspl = consum planificat de materiale.

Consumul specific este inversul randamentului materialelor: Cs = QM , exprimă

cantitatea de materiale ce revine unei unităţi de produs.

3. Valoarea producţiei la un leu resurse materiale:

Valoarea producţiei / Valoarea materialelor consumate

sau Valoarea adăugată / Valoarea materialelor consumate

4. Profitul brut din exploatare la un leu resurse materiale:

Profit brut / Valoarea materialelor consumate.




91

Legătura dintre consumul de materiale şi volumul producţiei se analizează

plecând de la modelul: Q =CsM

Modificarea totală a volumului producţiei (∆ Q = Q1 - Qpl) se explică prin

influenţa următorilor factori: ∆ Q = ∆ M +∆ Cs

1. influenţa consumului total: ∆ M = pl

pl

CsMM −1

Din care: Ţinând cont de faptul că M (consumul total ) se poate scrie:

M = Si + I – Sf ⇒ ∆ M = ∆ Si + ∆Ι + ∆ Sf

1.1. influenţa stocului iniţial (Si):

∆ Si = (Si1 + Ipl - Sfpl ) / Cspl - (Sipl + Ipl - Sfpl ) / Cspl = (Si1 - Sipl ) / Cspl

1.2. influenţa cantităţii intrate ( I ): ∆Ι = ( I1 - Ipl ) / Cspl

1.3. influenţa stocului final (Sf): ∆Sf = − ( Sf1 - Sfpl ) / Cspl

2. influenţa consumului specific: ∆ Cs = plCs

MCsM 1

1

1 −

Factorii direcţi care determină creşterea volumului producţiei:

ü creşterea consumului total de materiale;

ü scăderea consumului specific

Factorii indirecţi care determină creşterea volumului producţiei:

ü creşterea stocului iniţial de materiale;

ü creşterea intrărilor de materiale;

ü reducerea stocului final de materiale.

Modificarea consumului specific influenţează, la nivelul produsului, următorii

indicatori:

- volumul producţiei plCs

MCsM 1

1

1 −

- valoarea producţiei plpl

pCsM

CsM

⋅

−

1

1

1

- costul produsului (Cs1 – Cspl ) ⋅ p’pl , ( p’pl = preţul materialului )

- profitul unitar -(Cs1 – Cspl ) ⋅ p’pl




92

- rata rentabilităţii produsului : ) ]([

( ) plplpl

plplplpl

pCsCscpCsCscp

,1

,1

⋅−+

⋅−+−

Prin cumularea influenţelor de la toate produsele, se pot determina influenţele

totale la nivelul întregii producţii.




93

3.3. Studii de caz - Analiza potenţialului uman

Aplicaţia nr. 19: Asigurarea potenţialului uman pe total şi pe categorii Tabelul nr. 22

Număr mediu de salariaţi Structura personalului (%) Creştere în % faţă de

Perioada curentă Perioada curentă

Nr.

crt.

Indicatori

Perioada

precedentă Progr. Realizat

Per.

preced. Progr. Realizat

Per.

preced.

Progr. de

activitate

1 Nr.total de salariaţi, din care:

500 540 520 100 100 100 104 96,3

- operativi 425 460 416 85 85,2 80 97,9 90,4

- de adm. şi conducere

75 80 104 15 14,8 20 138,7 130

2 Cifra de afaceri (lei)

730.000 990.000 880.000 x x x 120,5 88,9

3 Cifra de afaceri medie (lei)

x x

- pe un salariat 1460 1833,3 1692,3 x x x 115,9 92,3

- pe un operativ 1717,6 2152,2 2115,4 x x x 123,2 98,3

Din datele tabelului nr. 22 rezultă că întreprinderea a prevăzut o creştere a

numărului de salariaţi cu 8% faţă de perioada precedentă în concordanţă cu sporirea

volumului de activitate cu 35,6%.

În anul curent numărul de salariaţi operativi nu a fost realizat decât în proporţie

de 97,9% comparativ cu perioada precedentă. Faţă de programul stabilit s-a înregistrat o

scădere a personalului operativ cu 9,6% şi o depăşire la personalul de administraţie şi

conducere cu 30%. Neasigurarea potenţialului uman pe total, precum şi evoluţia

nefavorabilă a structurii acestuia au afectat performanţele firmei(a scăzut cifra de

afaceri, s-a diminuat eficienţa folosirii potenţialului uman, etc.).

Aplicaţia nr. 20: Analiza calificării personalului dintr-o unitate

Situaţia muncitorilor şi lucrărilor pe categorii de încadrare se prezintă în tabelul nr. 23: Tabelul nr. 23

Categoria de

calificare

Repartizarea muncitorilor pe

categorii

Repartizarea lucrărilor pe

categorii

Decalajul dintre

ponderea




94

(Ki) Număr

muncitori(N)

Procent faţă de

total

Număr ore

normă (Vi)

Procent faţă

de total

muncitorilor şi cea

a lucrărilor

I 250 25,0 79.770 25,2 - 0,2

II 190 19,0 102.770 32,4 - 13,4

III 250 25,0 82.240 26,0 - 1,0

IV 225 22,5 30.760 9,7 + 12,8

V 50 5,0 14.450 4,6 + 0,4

VI 30 3,0 4.730 1,5 + 1,5

VII 5 0,5 1.980 0,6 - 0,1

TOTAL 1.000 100,0 316.700 100 0

Indicatori:

a) coeficientul calificării medii ( K ):

∑

∑ ⋅=

i

ii

NNK

K10002745

1000573065052254250319022501

=⋅+⋅+⋅+⋅+⋅+⋅+⋅

=

= 2,745

b) Coeficientul mediu tarifar ( tK ):

tK =∑

∑ ⋅

i

ii

VKV

tK =⋅+⋅+⋅+⋅+⋅+⋅+⋅

=316700

71980647305144504307603822402102770179770

==316700769581 2,43

c) coeficientul de concordanţă (Kc):

Kc =KK t = 885,0

745,243,2

= < 1 reprezintă surplus de forţă de muncă calificată .

Se constată decalajul între categoriile de calificare a muncitorilor şi cele de

complexitate a lucrărilor din punct de vedere al structurii, ceea ce se reflectă şi în

discordanţa dintre coeficienţii medii, coeficientul calificări medii fiind mai mare decât

coeficientul mediu tarifar al lucrărilor ( K >Kt).

Εxistă lucrări de complexitate inferioară ce sunt executate de muncitori cu grad

de calificare superioară, ceea ce reflectă folosirea incompletă a calificării forţei de

muncă. Consecinţe: cheltuieli cu salariile mai mari decât cele necesare.

Aplicaţia nr. 21:Analiza utilizării timpului de muncă




95

Se consideră următoarele date prezentate în tabelul nr. 24: Tabelul nr. 24

An anterior Anul curent Efectiv Plan Efectiv

Nr. crt.

Explicaţii

ore % ore % ore % 1. Fond de timp calendaristic (Tc) : 4.876.400 100 4.905.600 100 4.934.800 100 2. -libere şi sărbători legale (L+S)

-concedii de odihnă (C.O.). 1.456.240

334.000 29,86 6,85

1.478.400336.000

30,13 6,85

1.460.160 338.000

29,59 6,85

3. Fond de timp maxim disponibil Tmax=Tc-(L+S)-CO.

3.086.160 63,29 100

3.091.200 63,02 100

3.136.640 63,56 100

77.154 2,5 x x 39.208 1,25 4. Timp neutilizat (Tn), din care : -justificat -nejustificat

70.104 7.050

2,27 0,23

x

x

27.500 11.708

0,87 0,38

5. Fond de timp efectiv lucrat (om-ore) Te = Tmax-Tn

3.009.006 97,50 3.091.200

100 3.097.432 98,75

6. Grad de utilzare a Tmax

Gu= Te / Tmax 97,5% 100% 98,75%

7. Durata medie a zilei de lucru (h=Te : Z : N)

7,8 8 7,9

8. Zile efectiv lucrate(Z) 231 230 232 9. Zile pentru C.O. 25 25 25

10. Zile L+S 109 110 108 11. Număr mediu de salariaţi(N) 1670 1680 1690 12. Fond de timp efectiv lucrat (om-

zile)(Te= NxZ) 385.770 386.400 392.080

Întreprinderea îşi propune să crească fondul de timp efectiv lucrat de la

3.009.006 ore la 3.091.200 ore, respectiv de la 385.770 zile la 386.400 zile prin

utilizarea în totalitate a fondului de timp maxim disponibil (Tn=0), a creşterii duratei

medii a zilei de lucru de la 7,8 ore/zi la 8 ore/zi precum şi creşterea numărului mediu de

salariaţi de la 1670 la 1680.

Timpul efectiv lucrat a crescut faţă de plan ajungând la 3.097.432 ore respectiv

392.080 zile urmare a creşterii fondului de timp maxim disponibil, creştere datorată pe

de o parte de creşterea fondului de timp calendaristic de la 4.905.600 ore plan la

4.934.800 ore, a creşterii numărului de zile efectiv lucrate de la 230 zile la 232 zile

precum şi creşterea numărului de salariaţi de la 1680 la 1690 iar pe de altă parte de

scăderea numărului de zile libere şi sărbători legale cu 2 zile faţă de plan.

Timpul neutilizat (Tn) a scăzut faţă de perioada anterioară de la 77.154 ore la

39.208 ore respectiv, de la 2,5% la 1,25%, dar cu toate acestea timpul neutilizat

nejustificat creşte atât în mărime absolută de la 7.050 ore la 11.708 ore cât şi în mărime




96

relativă de la 0,23% la 0,38%. Durata medie a zilei de lucru creşte de la 7,8 ore/zi în

perioada anterioară la 7,9 ore/zi situându-se totuţi sub nivelul previzionat de 8ore pe zi.

Cauze pentru timpul nelucrat pot fi: absenţe nemotivate, concedii fără plată,

absenţe determinate de obligaţii cetăţeneşti, întreruperea procesului de producţie ca

urmarea a unor defecţiuni, accidente de muncă, concedii medicale, grevă şi altele.

Analiza utilizării timpului de muncă urmăreşte nu numai modul cum s-a folosit

timpul de muncă şi cauzele care au determinat utilizarea incompletă a acestuia, ci şi

implicaţiile economico-financiare ale timpului nelucrat.

Aplicaţia nr. 22: Analiza eficienţei utilizării resurselor umane

Pentru exemplificare folosim datele din tabelul nr. 25: Tabelul nr. 25

T (mii ore) Q (lei) Wm = ∆Q / ∆T W = Q / T E = Wm /W Zona I0 0 0 0 0 0 I1 10 2.100 210 210 1 I2 20 4.500 240 225 1,07 I3 30 7.650 315 255 1,24 I I4 40 12.000 435 300 1,45 I5 50 18.750 675 375 1,8 I6 60 22.500 375 375 1 I7 70 25.200 270 360 0,75 I8 80 27.750 255 346,9 0,735 II I9 90 29.250 150 325 0,46 I10 100 30.000 75 300 0,25 I11 110 30.000 0 272,7 0 I12 120 29.700 -30 247,5 -0,12 I13 130 28.950 -75 222,7 -0,34 III

Analizând datele din tabel se desprind următoarele concluzii:

- de la I0 la I5 productivitatea marginală creşte ca urmare a sporirii producţiei totale într-

un ritm superior faţă de cel al factorului T, aspect relevat şi de faptul că elasticitatea

înregistrează valori supraunitare. Pe acelaşi interval curba productivităţii marginale este

deasupra celei a productivităţii medii, ceea ce semnifică faptul că productivitatea medie

este crescătoare, întreprinderea utilizând sub nivel optim forţa de muncă.

- productivitatea marginală atinge valoarea maximă în I5, după care descreşte, atingând

valoarea zero atunci când producţia înregistrează valoarea maximă, respectiv pentru I11.

Pe acest interval producţia continuă să crească dar într-un ritm inferior celui al factorului

T, elasticitatea producţiei înregistrând valori subunitare.




97

Productivitatea medie continuă să crească, atingând valoarea maximă pentru I6,

după care descreşte. Ea înregistrează valoarea maximă atunci când cele două

productivităţi sunt egale . Valoarea maximă a productivităţii medii semnifică utilizarea

optimă a forţei de muncă.

Intervalul I5 – I11 este denumit în literatura de specialitate “zona productivităţilor

descrescătoare”. Pentru T > 110 mii ore (deci I > I11) intrăm în zona productivităţii

marginale negative. Aceasta pentru că producţia a înregistrat valoarea maximă, iar orice

cantitate suplimentară din factorul muncă determină diminuarea ei, deoarece mărirea

excesivă a acestui factor de producţie împiedică derularea normală a procesului de

producţie. Intervalul de utilizare normală a factorului muncă corespunde zonei în care

productivitatea marginală este descrescătoare şi pozitivă.

Între productivitatea marginală şi productivitatea medie se formează relaţiile:

Wm >W înaintea punctului maxim al productivităţii medii;

Wm =W în punctul maxim al productivităţii medii;

Wm <W după punctul maxim al productivităţii medii.

În funcţie de valoarea coeficientului de elasticitate (E) specialiştii propun

segmentarea curbei activităţii în trei zone de semnificaţie, astfel:

- zona I, “zona randamentelor crescătoare”, în care E > 1;

- zona a II-a, “zona randamentelor descrescătoare”, în care 0 < E < 1;

- zona a III-a, “zona randamentelor negative”, în care E < 0;

Grafic, curbele productivităţii medii şi marginale se prezintă astfel:

Aplicaţia nr. 23: Analiza utilizării intensive a mijloacelor fixe

Se consideră următoarele date prezentate în tabelul nr. 26:

-200

0

200

400

600

800

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13




98

Tabelul nr. 26

Număr de echipamente

(Nu)

Producţia (Q) - lei-

Randamentul mediu

NuQr =

Randamentul marginal

NuQrm ∆

∆=

Coeficientul de elasticitate

rrE m=

1 2400 2400 2400 1 2 6000 3000 3600 1,2 3 12000 4000 6000 1,5 4 21600 5400 9600 1,8 5 27000 5400 5400 1 6 30000 5000 3000 0,6 7 32500 4642,9 2500 0,54 8 32500 4062,5 0 0 9 30600 3400 -1900 -0,66

10 28500 2850 -2100 -0,73

Grafic, curbele randamentului mediu şi marginal se prezintă astfel:

Între randamentul mediu şi randamentul marginal se formează relaţiile:

r < rm ⇒ utilajele sunt utilizate sub nivel optim (I1,I2,I3,I4)

r = rm ⇒ utilajele sunt utilizate la nivel optim (I5)

r > rm ⇒ utilajele sunt utilizate normal (I5,I6,I7,I8)

Pe intervalul I0 - I4 este zona randamentelor crescătoare: randamentul marginal

creşte într-un ritm superior faţă de cel al randamentului mediu, elasticitatea înregistrând

valori supraunitare E>1. Pe acelaşi interval curba randamentului marginal este deasupra




99

randamentului mediu, ceea ce semnifică faptul că randamentul mediu este crescător,

întreprinderea utilizând sub nivel optim echipamentele industriale.

Randamentul marginal atinge valoarea maximă în I4, după care descreşte,

atingând valoarea zero atunci când producţia înregistrează valoarea maximă, respectiv

pentru I8. Pe acest interval coeficientul de elasticitate înregistrează valori subunitare.

Intervalul I5 – I8 este denumit în literatura de specialitate “zona randamentelor

descrescătoare”. Odată cu unitatea suplimentară 7, funcţia de producţie atinge maximum

tehnic. După I8 randamentul marginal începe să fie negativ şi intrăm în zona

randamentelor negative (E<1).

Randamentul mediu continuă să crească, atingând valoarea maximă pentru I5,

după care descreşte. El înregistrează valoarea maximă atunci când r = rm ( r este maxim

când derivata lui este nulă 0=∆∆Nur ) . Valoarea maximă a randamentului mediu

semnifică utilizarea optimă a echipamentelor industriale din punct de vedere tehnic.

Aplicaţia nr. 24: Analiza eficienţei utilizării mijloacelor fixe prin indicatorul

valoarea producţiei marfă fabricată la 1000 lei mijloace fixe totale I ( 000 )

Modele de calcul:

A) I = 1000⋅MfPmf = ⋅

⋅Mf

rT 1000

B) I= 1000⋅⋅MfaPmf

MfMfa

C) I= 1000max

max⋅⋅⋅

PmfPmf

MfaPmf

MfMfa

Unde, MfMfa =ponderea mijloacelor fixe active în total mijloace fixe;

MfaPmf =randamentul mijloacelor fixe active;

Mfa

Pmf max =limita maximă a eficienţei mijloacelor fixe active;




100

maxPmf

Pmf=gradul de utilizare a capacităţii de producţie.

Tabelul nr. 27

Nr. crt.

Indicatori

Precedentă

Curentă

Abatere ∆

Indici de realizare

(%) 1 Producţia marfă fabricată

(Pmf= T r⋅ ) –lei -

210.000 240.000 30.000 114,29

2 Valoarea medie anuală a mijloacelor

fixe totale ( Mf ) – lei -

42.000 43.000 1.000 102,38

3 Valoarea medie anuală a mijloacelor

fixe active ( Mfa ) – lei -

21.000 21.500 500 102,38

4 Timpul total de lucru al echipamentelor industriale (T – ore)

1.350.000 1.320.000 -30.000 97,78

5 Randamentul mediu orar ( r ) 0,156 0,182 0,026 116,67

6 Cantitatea maximă de producţie (Pmfmax) – lei-

250.000 250.000 - 100

7 Valoarea producţiei marfă fabricată la 1000 lei mijloace fixe totale I (%)

5.000 5581,40 581,40 111,63

A) Modelul de calcul I = 1000⋅MfPmf = ⋅

⋅Mf

rT 1000

a).Modificarea totală a indicatorului ( ∆ I):

∆ I = I1-I0 = ⋅1

1

MfPmf 1000 - ⋅

0

0

MfPmf

1000 = 5581,4 – 5000= 581,40 000

b).Descompunerea pe factori de influenţă:

∆ I = ∆ Mf + ∆ Pmf

c). Stabilirea influenţei modificării fiecărui factor asupra indicatorului

1. influenţa modificării valorii medii anuale a mijloacelor fixe:

∆ Mf = ⋅1

0

MfPmf

1000 - ⋅0

0

MfPmf

1000= ⋅000.43000.210 1000-5000= 4883,72-5000= -116,28 00

0

2. influenţa modificării producţiei marfă fabricată:

∆ Pmf= ⋅1

1

MfPmf 1000 - ⋅

1

0

MfPmf

1000=5581,4 -4883,72=697,68 000

din care: ∆ Pmf = ∆ T+ ∆ r

2.1. influenţa modificării timpului total de lucru al echipamentelor industriale:

∆ T= = ⋅⋅

1

01

MfrT

1000 - ⋅1

0

MfPmf

1000= ⋅⋅

000.43156,0000.320.1 1000-4883,72=




101

= 4788,84-4883,72=94,88 000

2.2. influenţa modificării randamentului mediu orar:

r = = ⋅1

11

MfrxT

1000 - ⋅⋅

1

01

MfrT

1000=5581,4 -4788,84= 792,56 000

În urma analizei s-a constatat creşterea indicatorului „Valoarea producţiei marfă

fabricată la 1000 lei mijloace fixe” cu 581,4 000 , de la 5000 00

0 la 5581,4 000 , respectiv

cu 11,63%. Situaţia este favorabilă reflectând o creştere a eficienţei mijloacelor fixe care

se explică prin creşterea într-un ritm mai accelerat a producţiei marfă fabricată faţă de

ritmul de creştere a valorii mijloacelor fixe (114,29>102,38 ⇒ PmfI >Mf

I ) aspect

datorat influenţei următorilor factori:

ü valoarea medie anuală a mijloacelor fixe ( Mf ) a crescut cu 1000lei de la

42000lei la 43000lei şi a determinat scăderea indicatorului analizat cu

116,28 000 (evoluţie normală ce a generat creşterea producţiei marfă fabricată

într-o măsură mai mare);

ü producţia marfă fabricată (Pmf) a crescut cu 30.000 lei, de la 210.000 lei la

240.000 lei, influenţând favorabil evoluţia indicatorului ducând la creşterea

acestuia cu 697,68 000 ;

ü timpului total de lucru al echipamentelor industriale (T) scade cu 30.000 ore,

de la 1.350.000 ore la 1.320.000 ore, aspect nefavorabil ce a determinat

scăderea indicatorului cu 94,88 000 ;

ü randamentului mediu orar creşte cu 0,026 lei/oră, de la 0,156 lei/oră la

0,182 lei/oră, compensând efectul nefavorabil datorat reducerii timpului total

de lucru al echipamentelor industriale determinând creşterea eficienţa

mijloacelor fixe cu 792,56 000 .

B) Modelul de calcul I= 1000⋅⋅MfaPmf

MfMfa

a).Modificarea totală a indicatorului ( ∆ I):

∆ I = I1-I0 = 10001

1

1

1 ⋅⋅MfaPmf

MfMfa

- 10000

0

0

0 ⋅⋅MfaPmf

MfMfa

= 5581,4 – 5000= 581,4 000

b). Descompunerea pe factori de influenţă:




102

∆ I = ∆MfMfa + ∆

MfaPmf

c). Stabilirea influenţei modificării fiecărui factor asupra indicatorului:

1. influenţa modificării ponderii valorii mijloacelor fixe active în total mijloace fixe:

∆MfMfa = 1000

0

0

1

1 ⋅⋅MfaPmf

MfMfa

- 10000

0

0

0 ⋅⋅MfaPmf

MfMfa

=

= 100021000

000.210000.43500.21

⋅⋅ - I0= 5000-5000=0 000

2. influenţa modificării randamentului mijloacelor fixe active:

∆MfaPmf = 1000

1

1

1

1 ⋅⋅MfaPmf

MfMfa

- 10000

0

1

1 ⋅⋅MfaPmf

MfMfa

= 5581,4 – 5000= 581,4 000

Rezultă o creştere a eficienţei mijloacelor fixe cu 581,40 000 datorată creşterii

randamentului mijloacelor fixe active (MfaPmf ) de la 10 la 11,16. Ponderea mijloacelor

fixe în total mijloace fixe (MfMfa ) nu se modifică de la o perioadă la alta, menţinându-se

la 50%, având o influenţă nulă asupra indicatorului „Valoarea producţiei marfă fabricată

la 1000 lei mijloace fixe”.

C) Modelul I= 1000max

max⋅⋅⋅

PmfPmf

MfaPmf

MfMfa

a).Modificarea totală a indicatorului ( ∆ I): ∆ I = I1-I0 =

1000max

max

1

1

1

1

1

1 ⋅⋅⋅Pmf

PmfMfa

PmfMfMfa

- 1000max

max

0

0

0

0

0

0 ⋅⋅⋅Pmf

PmfMfa

PmfMfMfa

=

5581,4 – 5000= 581,4 000

b). Descompunerea pe factori de influenţă:

∆ I = ∆MfMfa + ∆

MfaPmf max + ∆

maxPmfPmf

c). Stabilirea influenţei modificării fiecărui factor asupra indicatorului:

1. influenţa modificării ponderii valorii mijloacelor fixe active în total mijloace fixe:




103

∆MfMfa = 1000

maxmax

0

0

0

0

1

1 ⋅⋅⋅Pmf

PmfMfa

PmfMfMfa

- 1000max

max

0

0

0

0

0

0 ⋅⋅⋅Pmf

PmfMfa

PmfMfMfa

=

= 100021000

000.2105,0 ⋅⋅ -5000=5000-5000=0 000

2. influenţa modificării factorului ”limita maximă a eficienţei mijloacelor fixe

active”:

∆Mfa

Pmf max = 1000max

max

0

0

1

1

1

1 ⋅⋅⋅Pmf

PmfMfa

PmfMfMfa

-

1000max

max

0

0

0

0

1

1 ⋅⋅⋅Pmf

PmfMfa

PmfMfMfa

= 4884,6-5000= -115,4 000

3. influenţa modificării gradului de utilizare a capacităţii de producţie:

∆maxPmf

Pmf = 1000

maxmax

1

1

1

1

1

1 ⋅⋅⋅Pmf

PmfMfa

PmfMfMfa

-

1000max

max

0

0

1

1

1

1 ⋅⋅⋅Pmf

PmfMfa

PmfMfMfa

= 5581,4 - 4884,6 = 696,8 000

Eficienţa mijloacelor fixe creşte datorită modificării gradului de utilizare a

capacităţii de producţie (maxPmf

Pmf). Acest factor de influenţă creşte cu 0,12, de la 0,84

în perioada precedentă la 0,96 în perioada curentă, determinând creşterea valorii

producţiei marfă fabricată la 1000 lei mijloace fixe cu 696,8 000 compensând efectul

nefavorabil datorat reducerii limitei maxime a eficienţei mijloacelor fixe active

(Mfa

Pmf max ) care scade cu 0,27, de la 11,90 la 11,63 şi determină reducerea

indicatorului cu 115,4 000 .

Aplicaţia nr. 25: Asigurarea necesarului de materii prime

Se consideră următoarele date prezentate în tabelul nr. 28: Tabelul nr. 28




104

Asigurarea

necesarului Nr.

crt. Intrări UM

Necesar

lunar

Necesar

zilnic

Stoc

iniţial

Data

intrării

Cantitatea

intrată Zile Cantităţi

Stoc

final

1 Material A Kg 1500 50 200 x x 4 200 x

2 I Kg - - - 6 450 9 450 x

3 II Kg - - - 16 550 11 550 x

4 III Kg - - - 28 700 2 100 600

5 Total A Kg 1500 50 200 x 1700 26 1300 600

6 Material B Kg 2400 80 320 x x 4 280 x

7 I Kg - - - 6 880 10 880 x

8 II Kg - - - 17 960 13 960 x

9 Total B Kg 2400 80 320 x 1840 27 2160 X

După cum se observă, în cazul materiei prime A , deşi cantitatea intrată

depăşeşte necesarul lunar cu 13,3 %, faptul că intrările nu au avut loc la timp a condus la

o acoperire a necesarului numai pentru 26 zile şi, bineînţeles, la creşterea stocului final

faţă de stocul iniţial de 3 ori. Aceasta înseamnă că în condiţiile consumurilor zilnice

prevăzute în întreprindere a apărut insuficienţa materiei prime A în zilele de 5, 6, 16 şi

28 ale lunii.

La materia primă B, în afară de neregularitatea intrărilor care a determinat lipsa

acesteia în zilele de 5, 6 şi 17, nu s-a respectat obligaţia aprovizionării nici în ceea ce

priveşte cantitatea (necesarul lunar 2400, aprovizionat 1840). Mai mult decât atât, nu s-a

asigurat stocul necesar continuării producţiei în primele zile ale lunii viitoare.

Deci programul de aprovizionare nu s-a îndeplinit la ambele materii prime.



Date post:	28-Jun-2015
Category:	Documents
Upload:	sayin-gabriela
View:	829 times
Download:	1 times

Cap 3 Analiza Potentialului Intern

Documents