Apa – Izvorul vietii si al sanatatii

Apa este viaţă.

Apa reprezintă o componentă fundamentală a organismului uman, fiind o substanţă absolut indispensabilă vieţii, indiferent de forma acesteia .

Sursele de apă atrag toate formele de viaţă şi nu întâmplător aşezările omeneşti s-au dezvoltat în jurul unor râuri, lacuri sau mări. 75% din suprafaţa planetei noastre este alcătuită din apă, însă doar 1% se poate utiliza ca apă potabilă. Acest procent deja descurajant continuă să se diminueze. Astfel, se poate vorbi de o criză a apei, situaţie întarită şi de ultimele statistici alarmante conform cărora, din cauza poluării sau lipsei de apă potabilă, în lume mor zilnic 35,000 oameni, dintre care 5,000 sunt copii. Dacă secolul trecut a fost secolul petrolului, atunci acesta este cu siguranţa secolul apei.

Apa reprezintă cel mai important aliment şi este de neînlocuit. Deşi apa este prezentă în diverse alimente, omul nu se poate lipsi de apa potabilă. Dacă poate rezista fără hrană timp de 2-3 săptămâni, fără apă omul nu poate tri mai mult de 3-5 zile. Apa, atât de valoroasă pentru sănătate, este adesea înlocuită cu diverse băuturi (cafea, răcoritoare, alcool etc.). O dată cu consumul acestora, organismul are nevoie de tot mai multă apă pentru a putea elimina substanţele nocive din compoziţia lor.

Page 1 of 22

Rolul apei în organismul uman.

Apa are o deosebită importanţă pentru organismul uman, reprezentând mediul în care se desfăşoară toate procesele biologice specifice. Este un compus indispensabil vieţii. Pierderea a 10% din apa organismului provoacă moartea. Mai mult decât atât, apa reprezintă aproximativ 70-75% din greutatea totală a unei persoane adulte, iar la nou-născuţi poate ajunge chiar la 80%. Procentul cel mai mare de apă se află în sânge, creier, muşchi, rinichi şi plămâni (75-80%). Ţesuturile osos, cartilaginos şi adipos (gras) conţin între 20-30% apă .

În organism, apa îndeplineşte multiple funcţii:- participă la digestia alimentelor;- dizolvă substanţele nutritive pe care organismul le primeşte prin hrană, le

transportă la celule unde sunt metabolizate şi apoi transportă resturile rezultate la organele de eliminare: rinichi, intestin gros, piele, plămâni;

- menţine constantă temperatura corpului;- participă la metabolizarea şi eliminarea toxinelor; întreţine funcţionarea normală

a inimii şi circulaţia sângelui;- asigură funcţionarea ţesutului muscular, a sistemului osos, a ţesutului cerebral şi

a sistemului nervos.

Pentru menţinerea funcţiilor vitale precum şi a sănătăţii, un adult trebuie să consume zilnic 2-3 litri de apă în funcţie de activităţile fizice şi condiţiile climatice. Anual el introduce în organism aproximativ 1.000 litri de apă sau 60.000 litri într-o perioadă medie de viaţă.

Pentru a evita pătrunderea în organism, o dată cu această cantitate de apă, a unor compuşi dăunători sănătăţii este absolut necesar ca apa potabilă să fie pură. Această cerinţă este fundamentală pentru a asigura o sănătate bună .Organizaţia mondială a sănătăţii (OMS) a inclus apa în cei 12 indicatori de bază ai stării de sănătate. Conform statisticilor comunicate, în prezent, 80% dintre bolile contemporane sunt în legătură directă cu apa potabilă.

Multe persoane consumă apă minerală drept apă de băut, însa apele minerale nu sunt un înlocuitor al apei de băut. Celula umană preia substanţele minerale de care are nevoie din alimente. Aceste substanţe sunt compuşi anorganici preluaţi din sol de către plante şi utilizaţi de acestea în procesul de fotosinteză pentru formarea substanţelor nutritive ce hrănesc omul.

Doar astfel de minerale pot fi asimilate de organism. Cele din apă nu prezintă importanţă fiziologică şi, în funcţie de predispoziţia organismului, se depun în rinichi, vezica biliară, ţesutul cerebral etc. La persoanele cu un consum ridicat de grăsimi, calciul şi magneziul se pot depune pe pereţii vaselor de sânge conducând la arteroscleroză şi îngustarea vaselor sanguine. Consecinţele sunt: creşterea tensiunii arteriale şi complicaţiile cardiace, pulmonare sau cerebrale. Apele minerale intră în categoria apelor balneoclimaterice si au o utilizare specială şi o anumită destinaţie în funcţie de afecţiunea pentru care sunt recomandate.

Page 2 of 22

Caracteristicile apei potabile

Temperatura: 8-12 ˚C temperatura poate fi un indicator indirect de poluare, mai ales pentru apele subterane a căror temperatură este constantă. Variaţiile acestei temperaturi însă, în paralel cu variaţiile aerului, indică existenţa unei comunicări cu exteriorul, deci posibilitatea de pătrundere în sursa de apă a poluanţilor din exterior.

Culoarea: apa potabilă nu are culoare; este permisă o valoare de 10˚ pe scala Pt/Co.culoarea apei poate evidenţia prezenţa crescută a unor poluanţi solubili în apă;o apă colorată intens indică o poluare cu substanţe toxice.

Mirosul: apa potabilă trebuie să fie fără miros.mirosul este legat de prezenţa în exces a unor elemente naturale sau provenite din poluarea apei, ca şi de unele transformări la care sunt supuse în apă anumite substanţe chimice, mai ales poluante.

Gustul: apa potabilă trebuie să aibă gust plăcut . gustul particular al apei este determinat de prezenţa peste anumite limite a sărurilor minerale şi a substanţelor organice . Astfel, concentraţii crescute de fier imprimă apei un gust metalic, calciul dă gust sălciu, magneziul gust amar, clorurile gust sărat.

Turbiditatea: se admite o tulbureală de 1 NTU (unitate de turbiditate nefelometrică) caracteristică apei limpezi de izvor. O apă cu valori de NTU >1 se consideră poluată (1 grad NTU corespunde la 1 mg SiO2/l).turbiditatea este dată de particule foarte fine aflate în suspensie care nu sedimentează în timp. O apă tulbure prezintă şi un pericol epidemiologic deoarece particulele în suspensii pot fi un suport nutritiv pentru germeni.

Duritatea poate fi:moale, cu 4-8 dGH;semidură, cu 12-18 dGH;dură, cu 18-30 dGH.

Page 3 of 22

Duritatea depinde de cantitatea de săruri de calciu, magneziu, aluminiu şi fier dizolvate în apă.

pH-ul:este un indicator al acidităţii apei. Apa de băut trebuie să fie aproape neutră, adică sa aibă pH-ul de 6,8 – 8,5. Dacă pH-ul este sub 5,6, apa este acidă şi cauzează modificări ireversibile la nivelul epiteliilor, iar dacă pH-ul este peste 11, apa este alcalină şi irită ochii, pielea şi mucoasele.

Poluarea apei

Din păcate, există semnale de alarmă din ce în ce mai dese referitoare la calitatea apei şi la efectele nocive pe care le poate avea poluarea apei asupra sănătăţii omului. Omul asistă incapabil în faţa anumitor fenomene de impurificare .

Poluarea se produce atunci când, în urma introducerii unor substanţe determinate – solide, lichide, gazoase, radioactive – apele suferă modificări fizice, chimice sau biologice, susceptibile de a le face improprii sau periculoase pentru sănătatea publică, pentru viaţa acvatică, pentru pescuitul industrial, pentru industrie şi turism .

Cauze ale poluării surselor de apă

Circuitul apei în natură: în atmosferă există tone de impurităţi pe care ploaia le antrenează şi le aduce pe pământ, iar anii de dezvoltare tehnică a industriei şi agriculturii au intensificat poluarea surselor de apă.

Apele de suprafaţă (râuri, lacuri) primesc o mare cantitate de ape reziduale care conţin poluanţi biologici şi chimici (organici şi anorganici). Acestea ajung şi în solul din

Page 4 of 22

jurul lacurilor sau dea lungul râurilor influenţând mediul din zonă. Apele subterane, se purifică doar parţial de poluanţi prin sol, iar filtrarea industrială reţine doar o parte din compuşii nocivi pentru organism. Nici fierberea apei nu reprezintă un mijloc de a elimina poluanţii, pentru că nu se elimină decât o mică parte dintre bacterii, viruşii şi poluanţii chimici rămânând şi ei în apă. Prin clorinare apa este dezinfectată, însă poluanţii chimici rămân, iar clorul dăunează sănătăţii, afectând în special copiii.

De asemenea, în apa potabilă pot ajunge poluanţi şi din conducte dacă acestea sunt din plumb, cu clorură de vinil sau alte materiale cu proprietăţi cancerigene.Poluarea biologică a apei are drept consecinţe transmiterea hidrică a unui număr mare de boli infecţioase , de cele mai multe ori cu caracter epidemic .Apa de băut poate vehicula diverse microorganisme, cum sunt: bacterii patogene şi viruşi sau alte organisme (protozoare sau paraziţi) care prezintă un risc deosebit pentru sănătatea omului.

Cei mai mari poluatori ai apei potabile

1. Agricultura intensivă duce la poluarea rezervelor de ape subterane din regiunile respective cu nitraţi şi pesticide, insecticide, fungicide, substanţe extrem de periculoase pentru sănătate.2. Industria chimică poluează apa cu substanţe chimice periculoase, cu capacitatea de a se acumula în sistemele biologice şi în lanţul alimentar (bioacumulare) şi nu pot fi descompuse în mediul înconjurător (sunt persistente). Apele reziduale industriale provin de la diferite întreprinderi industriale ca urmare a folosirii apei în scopuri tehnologice sau la salubritate şi/sau răcire. Ele pot fi bogate în microorganisme (industria alimentară), dar cel mai adesea au un conţinut crescut în substanţe chimice potenţial toxice.3. Depozitele de gunoaie: diferiţi poluanţi se scurg în rezervoarele de ape subterane: acizi, poluanţi organici, metale grele, etc. Incinerarea gunoaielor municipale periculoase şi a deşeurilor medicale contribuie la degradarea sănătăţii şi a calităţii mediului. Practic incinerarea face o redistribuire a substanţelor toxice în aer, apă şi pe pământ.4. Sistemul de distribuţie a apei potabileApa poate fi poluată şi din ţevile deteriorate :- dacă ţevile conţin plumb, atunci acest metal otrăvitor poate ajunge în apa potabilă ;- apa din pânza freatică poate fi poluată dacă ţevile de canalizare sunt blocate sau nu funcţionează în mod corespunzător ;- tevile din cupru sau cele din fier acoperite cu cupru nu ar trebui folosite când valoarea PH-ului este mai mica de 7 iar nivelul COT (carbon organic total) mai mare de 1.5 mg/l apă. În această situaţie este foarte posibil ca o cantitate otrăvitoare de cupru să fie spălată de ţevi şi conducte din cauza coroziunii rapide . În cantităţi mari, cuprul reprezintă un risc asupra sănătăţii, în special la copii .- învelişul corodat al ţevilor de fier duce la apariţia fierului în apa potabilă.5. Duritatea apei În ciclul natural al apei, substanţele minerale sunt spălate de apa de ploaie, în special substanţe cum ar fi oxidul de calciu (varul), ghipsul şi sulfatul de magneziu. În funcţie de componentele solului şi de cantitatea de apă din ploi, acestea se regăsesc în cantităţi variabile în apă. O cantitate mare de minerale prezente în apă indică un nivel mare a

Page 5 of 22

durităţii apei, prin urmare apa minerală este o apă dură ce nu poate fi considerată ca apă bună de băut.6. Utilizările casnice: fac să ajungă în apa subterană prin intermediul exfiltrărilor din tancuri septice sau canalizării neetanşe apele uzate fecaloid-menajere.7. Apele reziduale comunale rezultă din utilizarea apei în locuinţe, instituţii publice, băi, spălătorii, spitale, scoli, hoteluri, unităţi comerciale şi de alimentaţie publică etc. Principala lor caracteristică constă în încărcarea lor microbiană. Unele ape reziduale, comunale mai ales, în ultimul timp, sunt încărcate şi cu substanţe chimice utilizate în gospodarie (detergenţi).

Boli determinate de poluarea apei

Sunt considerate ca fiind determinate sau favorizate de compoziţia chimică a apei. În apa potabilă pot fi prezente următoarele substanţe chimice care au ca sursă compoziţia naturală a apei şi/sau din poluarea accidentală a râurilor, lacurilor şi a pânzei freatice .

Substanţele chimice anorganice şi influenţa lor asupra sănătăţii.

Aluminiu - concentraţia maximă admisă este de 0,2mg/l apă. În concentraţii mai mari este posibilă acţiunea negativă asupra celulelor nervoase din ţesutul cerebral.

Arsen - concentraţia maximă admisă este de 0,01mg/l apă. Prezenţa sa în apă este posibilă din cauza deşeurilor din industria farmaceutică şi industria vopselelor sau din utilizarea pesticidelor. Este cancerigen. Intoxicaţia acută duce la modificări ale sistemului nervos central, organelor digestive şi respiratorii.

Ionul cian (CN) - apare ca rezultat al deşeurilor industriale din apele reziduale. Este foarte toxic. Concentraţia maximă admisă în apa potabilă este de 0,05mg/l. Prezenţa acestui ion în apă determină disfuncţii ale glandei tiroide, tulburări ale sistemului nervos şi ale organelor digestive.

Page 6 of 22

Fluor - valoarea maximă a fluorurilor în apa de băut este de 1,2mg/l. Concentraţii mai mari (peste 2mg/l) pot conduce la fluoroza oaselor, în special a dinţilor, cu modificări sensibile ale calităţii smalţului (pete). La concentraţii de peste 6mg/l se poate produce deces.

Plumb - concentraţia maximă admisă este de 0,01mg/l. Plumbul este toxic pentru sistemul nervos. Otrăvirea cronică cu plumb poate cauza dureri de cap, nelinişte, slăbiciune de durată, probleme cu memoria, crampe intestinale, insomnie, impotenţă şi afecţiuni ale rinichilor. Plumbul este periculos mai ales pentru sugari şi copii mici deoarece sistemul lor nervos nu este dezvoltat complet. Pe lângă simptomele otrăvirii cronice caracteristice adulţilor, otrăvirea cu plumb la copii poate să le diminueze nivelul de inteligenţă, să cauzeze hiperactivitate şi să le afecteze capacitatea de concentrare. Este o substanţă extrem de toxică şi cancerigenă din cauza efectului de bioacumulare.

Mercur - concentraţia maximă admisă în apa potabilă este de 0,001mg/l. În concentraţii mai mari lezează sistemul nervos şi ţesutul cerebral, afectează muşchii inimii, produce modificări în rinichi şi canalele renale, provoacă modificări la nivelul pielii şi căderea părului.

Cadmiu - concentraţia maximă admisă este de 0,005mg/l apă. Este o substanţă cancerigenă; se acumulează în rinichi. Timpul de înjumătăţire biologică este între 10 şi 35 ani. Determină simptome clasice de îmbolnăvire a rinichilor, iar în urină sunt prezente albumina şi glucoza.

Fierul - este omniprezent în sol şi în roci, de aceea, cantitatea de fier care poate fi găsită în apa potabilă, poate fi de origine naturală. Adeseori, ţevile sunt confecţionate din fier acoperit cu un strat de zinc. Învelişul corodat al ţevilor de fier poate, de asemenea, contribui la apariţia fierului în apa potabilă. Ca urmare, în multe ţări este interzisă folosirea fierului, neacoperit cu zinc, pentru confecţionarea ţevilor pentru apă. Apele subterane conţin o cantitate de fier de până la 1mg fier /litru. Nivelul concentraţiei de fier în apele de suprafaţă se încadrează de obicei între 0,001 şi 10mg/litru.

Prezenţa fierului în apă nu se presupune a fi toxică sau periculoasă, însă, cu toate acestea, este recomandabil ca nivelul acceptat de fier în apa potabilă să fie între 0,15-0,2mg/litru.

Dacă nivelul fierului în apa potabilă este mai mare de 0,2mg/litru, acesta poate cauza următoarele probleme consumatorilor:

- poate schimba semnificativ gustul apei;- poate schimba drastic culoarea apei;- face ţevile mai corozive şi strică robinetele.Doar în doze mari, fierul poate reprezenta un pericol pentru sănătate, putând fi chiar

otrăvitor. Primele simptome ale unei intoxicaţii cu fier sunt de regulă durerile stomacale. Dacă nivelul fierului în apa potabilă este prea mare, acesta poate cauza stări de vomă, diaree sau chiar afecţiuni intestinale.

Azotul este prezent în apa potabilă cel mai frecvent sub forma următoarelor substanţe:

Amoniacul - rezultă din degradarea incompletă a substantelor organice ce conţin azot, sau poate proveni deasemenea din sol şi influenţează negativ mirosul şi gustul apei.

Nitriţii - provin din oxidarea incompletă a amoniacului în prezenţa bacteriilor

Page 7 of 22

nitrificatoare sau din nitraţi în anumite condiţii: fie înaintea consumului (reducere în fântâni), fie în organism (în tubul digestiv), dar şi în rezervoare şi ţevi zincate unde nitraţii sunt reduşi la nitriţi generând o toxicitate secundară a nitraţilor. Cantitatea maximă în apă admisă în UE este de 0,5mg/l.

Nitraţii - prezenţa concomitentă a amoniacului şi nitraţilor ne arată o poluare continuă şi o dezinfecţie necorespunzătoare. Cantităţi mici de nitraţi pot fi regăsite aproape în toate apele.

Nitraţii provind din urmatoarele surse de poluare:ingrăşăminte folosite în cantităţi foarte mari în agricultura intensivă;pesticide cu azot;locuri de depozitare a îngrăşămintelor deteriorate sau construite prea aproape de fântânile particulare.

Chiar dacă o cantitate suplimentară de nitraţi nu ajunge în pământ, va trece destul de mult timp până când conţinutul de nitraţi din apă deja existent se va degrada.În apele de suprafaţă, concentraţiile de nitraţi se pot încadra între 0 si 8 mg/l, iar în apele foarte poluate pot ajunge pâna la 50-150 mg/l sau chiar mai mult. În 1988, 36% dintre fântânile din România aveau concentraţia de nitraţi de peste 45 mg/l .

În cadrul Uniunii Europene, valoarea pragului pentru nitraţi în apa potabilă este de 50 mg/l. Mulţi medici consideră chiar şi această valoare prea ridicată, mai ales pentru sugari şi copiii mici şi recomandă o limită maximă de 25 mg nitraţi la 1 litru de apă.

În corp, nitraţii sunt transformaţi în nitriţi. Nitriţii sunt periculoşi pentru copiii mici şi pentru sugari chiar şi în cantităţi mai mici decât limita admisă, oxidând hemoglobina care este responsabilă pentru captarea oxigenului. Oxidarea hemoglobinei poate duce la apariţia methemoglobinemiei. Organismul copiilor mici nu poate degrada methemoglobina destul de repede, cea ce înseamnă o oxigenare insuficientă. Otrăvirea poate avea drept simptome albăstrirea buzelor, mâinilor şi picioarelor, dureri de cap, dificultăţi de respiraţie, chiar şi sufocare în cazurile cele mai grave. Afecţiunea se

Page 8 of 22

manifestă cu precădere la copiii mici în primul an de viaţă, iar în cazul celor cu vârsta de până la 3 luni poate fi fatală.

Ţara noastră are o frecvenţă ridicată a methemoglobinemiei, cu mortalitate semnificativă. Între 1984–1995 s-au înregistrat 2346 de cazuri la copii sub 1 an şi 80 de decese. Sunt indicii că cifra este mult subestimată din cauza dificultăţii diagnosticării.

Demn de remarcat este că intoxicaţia cronică cu nitraţi, în general fără forme clinice, se răsfrânge puternic asupra organismului infantil, influenţând dezvoltarea fizică atât ponderală, cât şi staturală şi scăzând în acelaşi timp rezistenţa organismului la diferitele agresiuni biologice din mediu (infecţii digestive, respiratorii etc.).Pe lângă aceasta, împreună cu unele alimente, nitraţii formează nitrozamina cancerigenă.

Metale grele radioactive

Sunt rezultatul diverselor activităţi industriale (energie nucleară, extracţia minereurilor radioactive), utilizări medicale ale materialelor radioactive sau erupţiile nucleare.

Conduc în mod inevitabil la acumularea radionuclizilor în atmosferă şi implicit în ape. Cele mai periculoase elemente radioactive sunt: uraniu, radon, strontiu care determină în organism modificări deosebit de puternice ca urmare a afectării nucleului celulelor.

Cele mai sensibile sunt limfocitele şi celulele mucoaselor, endoteliilor (pereţii interiori ai vaselor), pielii, muşchilor şi ţesutului nervos. Din cauza acţiunii radionuclizilor apar stări de moleşeală, somnolenţă, nervozitate, lipsa apetitului şi senzaţii de vomă. De asemenea, apar şi modificări hematologice: scăderea numărului de limfocite şi eritrocite, provocând anemie, o scădere a imunităţii şi instalarea simptomelor leucemiei.Substanţele chimice organice din apa de băut şi influenţa lor asupra sănătăţii

Apa potabilă poate fi poluată cu o mare diversitate de substanţe chimice organice care influenţează negativ organismul omului. Se pot menţiona: hidrocarburi aromate în primul rând benzenul, hidrocarburi policiclice aromate benzpiren, derivaţi cloruraţi, acrilamida etc.

Page 9 of 22

Poluanţii organici din apă sunt de o foarte mare diversitate, în concordanţă cu numărul mare de substanţe sintetizate de industria actuală (peste 100.000 de substanţe se comercializează, dintre care doar 3.500 sunt studiate). Există şi compuşi organici naturali toxici, cum sunt toxinele cianobacteriilor (hepatotoxice, neurotoxice sau iritante cutanate etc.) care au fost găsite chiar şi în conducte de alimentare cu apă potabilă.

Compuşii chimici de sinteză apar în apele de suprafaţă şi pot fi puţin sau deloc eliminaţi în cadrul proceselor de potabilizare, ajungând în reţelele de alimentare a populaţiei. În România, situaţia este îngrijorătoare:

- în oraşele de la Dunăre 86% din probele de apă de reţea indică depăşiri ale concentraţiei maxime admise la insecticide organoclorurate.

- în 64% dintre fântâni sunt depăşite concentraţiile maxime admise pentru insecticide organoclorurate, iar în 73% dintre cazuri sunt depăşite concentraţiile de erbicide tiazinice.

Benzenul – este o hidrocarbură cancerigenă. Provoacă modificări hematologice, incusiv leucemie. Are şi proprietăţi mutagene.

Clorura de vinil – este un derivat clorurat cu cea mai mică concentraţie admisă. Este un compus puternic cancerigen, cele mai expuse organe fiind: ficatul, creierul, plămânii sau ganglionii limfatici.

Dicloretan – este un compus extrem de toxic, cancerigen şi mutagen. Este şi cel mai periculos pentru sănătate.

Detergenţii – sunt substanţe tensioactive care ajung în apă numai prin poluare. Structura moleculară este formată din două grupări: o grupare hidrofilă şi alta hidrofobă. După felul cum disociază în apă, detergenţii pot fi: anionici, cationici sau neionici. Detergenţii anionici şi cationici nu sunt biodegradabili şi ca urmare au acţiune poluantă puternică.

Detergenţii sunt foarte persistenţi, afectează proprietăţile organoleptice, produc spumare îngreunând oxigenarea şi prelucrarea apei. Diverse cercetări efectuate pe

Page 10 of 22

animale de laborator au arătat că prin modificarea tensiunii superficiale, detergenţii pot favoriza acţiunea nocivă a unor substanţe toxice, înlesnind absorbţia acestora prin mucoase.

Fenoli - în cea mai mare parte din poluarea industrială ca şi din descompunerea substanţelor vegetale. Un alt efect nedorit este cel al formării clorfenolilor, care afectează grav gustul apei chiar la concentraţii infime de 1:20.000.000!

Produsele petroliere - au în general densitate mai mică decât a apei şi plutesc la suprafaţa ei, formând membrane plutitoare, împiedicând oxigenarea apei. Cercetătorii atribuie substanţelor petroliere din apă un rol mutagen şi cancerigen. În prezenţa acestor substanţe în apele poluate se dezvoltă şi o floră microbiană specifică.

Boli cu transmitere hidricaBoli bacteriene:

- bacteriile patogene potenţial prezente în apă sunt din genurile: Salmonella, Shigella, Escherichia (E.coli), Vibrio (V.chalorae) etc.

- transmiterea hidrică este incriminată pentru febra tifoidă, dizenterie, holeră, boala diareică a copilului mic, gastroenteritele, etc. În trecut, epidemiile microbiene cu transmitere hidrică au făcut ravagii. Bolile diareice bacteriene continuă să fie o ameninţare pentru sănătatea publică, chiar şi în ţările dezvoltate, de exemplu shigeloza cu transmitere hidrică a afectat peste 1.000 de locuitori din regiunea Havre (Franţa).

Page 11 of 22

Calitatea microbiologică a apei este în scădere în majoritatea ţărilor, iar germenii sunt tot mai rezistenţi la dezinfectante. Scăderea imunităţii populaţiei a produs o creştere a susceptibilităţii la bolile hidrice. Se preconizează că securitatea microbilogică a apei va fi o mare problemă a secolului XXI.

La nivel mondial, boala diareică este a doua cauză de deces după bolile cardiovasculare si este mai frecvent întâlnită la vârstnici decât la copii.

Boli virale:

Peste 100 de virusuri patogene pot fi vehiculate de către apă, virusuri ce pot supravieţui în apele de suprafaţă timp îndelungat: V. Poliomielitic (până la 180 de zile), V. Echo (până la 115 zile), iar V. Coxsackie (peste 2 ani). Boli virale transmise hidric pot fi induse de regulă de enterovirusuri (Coxsackie A şi B, Echo, V.hepatic A ş.a.), retrovirusuri şi calicivirusuri, V.hepatic C şi E, parvovirusuri, coronovirusuri, picobirnavirusuri.

Se estimează că epidemiile virale cauzate de apa contaminată sunt subevaluate: gastroenteritele de etiologie virală tinzând să le surclaseze, ca frecvenţă, pe cele bacteriene.

O epidemie hidrică este rar recunoscută, pentru că mulţi oameni au imunitate, procentul de infecţii clinic manifestate este redus, acelaşi virus poate da tablouri clinice diferite, iar două virusuri diferite pot produce simptomatologie identică. Excepţie face hepatita virală A, a cărei transmitere hidrică este binecunoscută ca producătoare de mari epidemii.

Boli parazite:Protozoarele şi paraziţii potenţial prezenţi în apă pot transmite hidric un număr

mare de boli parazite:- produse de protozoare: lambliaza, giardioza, tricomonaza, ş.a.;- produse de cestode: cisticercoza, echinococoza, himenolepidoza;

Page 12 of 22

- produse de trematode: fascioloza, dicrocelioza, schistotomiaza;- produse de nematode: ascaridoza, tricomonaza, oxiuraza.În ultimul timp se acordă importanţă tot mai mare giardiozelor, a căror prezenţă în

zona temperată a fost multă vreme ignorată. În prezent, giardioza este cotată drept cea mai răspândită parazitoză cu transmitere fecal-orală la om, calea hidrică fiind cert dovedită. Poate provoca epidemii importante, cu mii de cazuri.

Mijloace şi produse de dezinfecţie

Pentru rezolvarea aspectelor bacteriologice ale apei potabile se utilizează diverse mijloace de dezinfecţie:

Substante chimice : clor , fluor , ozon , argint .Agenţi fizici: temperatură, radiaţii ultraviolete.

Cel mai frecvent mijloc de dezinfecţie este clorinarea apei. Interacţionând cu poluanţii, clorul formează o serie de derivaţi cu acţiune mai mult sau mai puţin toxică: cloroform, bromoform, trihalometani, dibromclormetan.

Trihalometanii se formează prin legarea clorului cu substanţele organice prezente în apă. Cel mai frecvent este prezent cloroformul, un compus cu acţiune puternic cancerigenă care poate induce, mai ales, cancerul renal. Dar şi prezenţa trihalometanilor în apă este periculoasă pentru sănătate. De fapt, toţi aceşti derivaţi formaţi prin clorinarea apei au caracteristici toxice, cancerigene şi mutagene cumulative.

Statisticile arată că persoanele care consumă cantităţi mari de apă clorinată se îmbolnăvesc de cancer digestiv, mai ales de colon. Femeile fac, în proporţie de 40% cancer mamar. Prezenţa, în cantităţi mari, a clorului poate duce la disfuncţii ale ficatului şi rinichilor, determină o iritare a mucoaselor (mai ales a ochilor), a pielii, pe care o deshidratează accelerând procesul de îmbătrânire.

Page 13 of 22

Influenta mineralelor din apa asupra sanatatii

Pietrele la rinichi

Pietrele la rinichi se pot dezvolta cel mai adesea din cauza deshidratării organismului. În acest moment, in România, zece dintr-o mie de locuitori au pietre sau nisip la rinichi. Asta înseamnă aproape 200.000 de români, iar 60% sunt femei .

Numărul suferinzilor este deja de trei ori mai mare faţă de acum 20 de ani. Pe timp de vară, temperaturile tot mai mari, de 35 de grade, resimţite ca fiind de 40, vor contribui la creşterea numărului de bolnavi cu litiază renală.

Cei mai afectaţi vor fi locuitorii din sudul şi sud-estul României, regiuni lovite de secetă.

Când oamenii trec de la un climat temperat la unul tropical, organismul are de suferit. Din ce în ce mai multe persoane riscă să facă acei calculi renali extrem de supărători. Aceasta este, conform cercetătorilor americani, consecinţa directă a încălzirii globale asupra sănătăţii umane. Urologii români subscriu la această teorie.

Grav este că pe viitor nu există soluţii. Nu o să ne ierte nici canicula, dar nici boala, mai ales dacă stăm în anumite zone ale continentului. Schimbările climatice şi încălzirea excesivă a planetei contribuie la apariţia de noi infecţii bacteriene sau virale, tot mai virulente. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, există în prezent 40 de noi boli infecţioase.

În timpul caniculei, este esenţial să ne hidratăm din abundenţă, pentru a evita problemele de sănătate. Lipsa unei cantităţi optime de lichid din organism duce la formarea calculilor renali, cunoscutele "pietre la rinichi". Hidratarea adecvată este cel mai bun mijloc de prevenţie a litiazei urinare.

Page 14 of 22

În aceste condiţii, calitatea apei devine foarte importantă pentru că singurul mod prin care putem preveni deshidratarea corpului şi afecţiunile renale este prin consumul de apă.

Pietrele la rinichi sunt depozite de calciu, cristale (acid uric, oxalic) şi proteine care se formează în căile colectoare sau în bazinetul rinichiului, după care unele se pot antrena în coborâre, traversând căile urinare şi tractul urinar, o parte fiind evacuate. Străbaterea traseului e dureroasă, cauzând dilatarea cailor renale, inflamarea mucoasei care le acoperă şi chiar rănirea acestora. Sindromul se numeşte colică renală. Durerile specifice care trădează prezenţa pietrelor sau antrenarea lor în căile urinare au localizare în abdomenul inferior şi corespund în zona lombară.

Sunt însă şi situaţii în care calculul nu se elimină, ci produce obturarea ureterului sau infecţie.

Este apa îmbuteliată o opţiune bună?

Din nefericire, nu. Apa îmbuteliată este de 3 feluri: apă minerală, apă naturală şi apă de masă. Apa minerală nu este recomandată pentru consumul zilnic, continuu.

Nivelurile ridicate de minerale şi compuşii lor ne pot afecta sănătatea dacă sunt consumate în cantităţi mari. De exemplu: sodiul, poate cauza tensiune arterială ridicată, (nitraţii şi nitriţii blochează transportul de oxigen şi sunt cauza primară a methemoglobinemiei şi a avorturilor spontane), calciul poate favoriza formarea pietrelor la rinichi.

Apa zilnică de băut trebuie să fie pură şi să nu conţină minerale deoarece corpul nostru asimilează mineralele de care are nevoie din alimente organice. Mineralele din apa minerală imbuteliată nu sunt asimilate de corp şi se depun în special în rinichi.

Sursa apei îmbuteliate este foarte importantă, la fel ca şi utilajele de îmbuteliere. Transportul şi depozitarea ar trebui să fie făcute în anumite condiţii de temperatură şi luminozitate. De multe ori, de la îmbuteliere şi până când apa ajunge la consumator, trece foarte mult timp. Apa potabilă ca orice aliment ar trebui consumată proaspată. După consum, PET-urile devin reziduuri care duc la contaminarea deja ridicată a mediului.

Page 15 of 22

Osmoza inversa – Solutia apei potabile

Osmoza inversă este un procedeu de separare a substanţelor organice sau minerale aflate într-o soluţie. Ea constă într-o filtrare moleculară bazată pe aplicarea unei presiuni mari ca forţă directoare şi pe utilizarea membranelor semipermeabile cu pori de mărimea celor din membrana celulară.

Osmoza inversă este un procedeu de separare a substanţelor organice sau minerale aflate într-o soluţie. Ea constă într-o filtrare moleculară bazată pe aplicarea unei presiuni mari ca forţă directoare şi pe utilizarea membranelor semipermeabile cu pori de mărimea celor din membrana celulară.

În cazul a două soluţii de concentraţii diferite (S1, S2) separate printr-o membrană semipermeabilă (fig.), dacă ambele lichide se găsesc la presiunea atmosferică, pe suprafaţa membranei se produce o diferenţă de presiune osmotică, datorită căreia apa trece spontan prin membrană, de la soluţia mai diluată ( S1 ) spre cea mai concentrată (S2), pentru a restabili echilibrul pe cele două părţi ale membranei, conform legilor osmozei. Presiunea astfel creată se numeşte presiune osmotică.

Page 16 of 22

Prin aplicarea unei presiuni hidrostatice în dreptul apei impure (sursă), astfel încât să depăşească presiunea osmotică (p>2,38 barri), apa este forţată să treacă din soluţia cu concentraţie mai mare de contaminanţi (apa sursă) şi să traverseze membrana semipermeabilă către soluţia slab concentrată (apa purificată). Fluxul normal prin membrană, se inversează, fenomenul reprezentând osmoza inversă. Presiunea înaltă de la sursă este folosită pentru a inversa procesul osmotic natural astfel încât membrana semipermeabilă admite circulaţia apei şi respinge contaminanţii. Apa care trece de membrană (hiperfiltratul) este lipsită de impurităţi, deoarece toate substanţele chimice şi microorganismele sunt reţinute de membrana semipermeabilă, apa concentrată în impurităţile reţinute e dirijată spre canalizare, iar apa obţinută printr-o astfel de filtrare are o puritate de pana la 98%.

Membrana a fost creată prin anii ’60 după 30 ani de cercetări ale NASA şi PENTAGON. Atunci au apărut şi primele aparate care aveau membrane cu caracteristicile asemănătoare cu cele ale membranei celulare a organismelor vii. La început aparatele au fost utilizate pentru zborurile în spaţiu, în submarine şi în industria farmaceutică. Prin anii ’90 a început şi producţia aparatelor casnice de purificare a apei.

Membrana semipermeabilă este o membrană realizată dintr-un film compozit care constă în 3 straturi: o plasă de suport din poliester, un interstrat sulfonat microporos şi un strat barieră de poliamidă aromatică ultrasubţire situat la suprafaţă. Porii membranei au un diametru ce reprezintă a zecea mia parte dintr-un micron, adică mărimi microscopice care fac imposibilă trecerea bacteriilor, viruşilor, elementelor radioactive şi a altor impurităţi. Comparativ cu diametrul porilor membranei, dimensiunile celei mai mici bacterii sunt de 0,2 microni, iar mărimea celui mai mic virus este de 0.02 microni.

Osmoza inversă este una din cele mai eficiente metode de purificare a apei în ceea ce priveşte contaminanţii primari foarte periculoşi ca: arsenic, azbest, atrazină, erbicide, pesticide, fluoruri, plumb, mercur, nitraţi, nitriţi şi radiu, contaminanţi secundari toxici precum sulful şi înlătură toate microorganismele dăunătoare sănătăţii.

Page 17 of 22

Eficienta filtrarii poluantilor din apa prin osmoza inversa

Substantele care se inlatura

Filtru polipropilenic

Filtru cu carbune activ

Osmoza inversa

Dezinfectare cu UV Principalele boli

Natrium Na+ - - ++ - Excesul da afectiuni ale inimii, hipertensiune

Potasiu K+ - - ++ - Excesul da dezechilibru electrolitic

Calciu (Ca2+) - - ++ -Excesul da gust salciu apei, calculoza biliara si renala

Magneziu (Mg2+) - - ++ - Excesul da gust neplacut

apei si efect laxativ

Fier (Fe2+) - - ++ - Excesul da afectiuni digestive si intestinale

Aluminiu (A 3+) - - ++ - Toxic pentru sistemul

nervos central

Crom (Cr 3+,6+) - - ++ - Toxic pentru ficat si rinichi

Arsen As2+ - +/- ++ - Afectiuni neurologice, cancer al pielii

Plumb Pb2+ - +/- ++ - Afectiuni neurologice,

Page 18 of 22

digestive, anemie; cangerigen

Cadmiu Cd2+ - +/- ++ - Afectiuni ale rinichilor si sistemului nervos

Mercur (Hg2+) - +/- ++ - Toxic mai ales pentru rinichi

Sulfati SO2- - - ++ - Afectiuni ale sistemului digestiv

Nitriti NO2- - - ++ -Methemoglobinemie, cu deces la copii cu varsta de pana la 3 luni

Nitrati NO3-   - ++ -Methemoglobinemie, cu deces la copii cu varsta de pana la 3 luni

Cianuri (CN-)   - ++ -Hepatotoxice, neurotoxice, disfunctii ale glandei tiroide

Clor Cl-   ++ ++ -Iritarea mucoaselor(ochi), deshidratarea pielii

Trihalometani   ++ ++ - Cancer digestiv si mamar

Substante organice   ++ ++ - Toxice in cantitati mici,

cancerigene

Pesticide   ++ ++ -Cancerigene, afectiuni digestive, hepatice si ale sistemului nervos central

Bacterii patogene   - ++ ++ Infectii acute, afectiuni

digestive

Virusi   - ++ ++ Infectii, scaderea imunitatii organismului

Protozoare si paraziti ++ - ++ + Dereglari ale tractului

gastrointestinalMaterii sedimentare ++ +/- ++ - Diferite boli de ficat,

stomac; pietreCuloarea si gustul neplacut

- ++ ++ - Apetit scazut

Particule radioactive

++ - ++ - Afecteaza nucleul celulelor: anemie, scaderea imunitatii,

Page 19 of 22

leucemieLegenda: (-)fara efect | (+/-)inlatura partial | (+)inlatura bine | (++)inlatura foarte bine

Apa magnetica

În secolul trecut fizicienii Ersted, Amper şi Maxwell au reuşit să explice electromagnetismul şi interacţiunile electromagnetice. Fiecare particulă electrizată (electron, ion) în mişcare produce un câmp magnetic. Mişcarea conductorului în câmpul magnetic, unde conductorul taie liniile forţei magnetice, duce la apariţia curentului electric în conductori (inducţia electromagnetică).

Fiecare atom sau moleculă reprezintă un fel de magnet elementar din cauza mişcării permanente a electronilor în propriul înveliş electronic. Fiecare magnet are doi poli: nord (N) şi sud (S). Polii magnetului nu se pot separa.

Primii care au început oficial experimentele despre influenţa câmpului magnetic sunt cercetătorii ruşi I.V. Dardimov, V. Krilov şi I. Brehman. În anul 1965 au descoperit influenţa extrem de benefică a apei trecută prin câmpul magnetic asupra diferitelor plante şi animale. Ei au introdus aplicaţia practică a apei magnetizate în agricultură, iar în tehnică este cunoscut de asemenea că apa trecută prin câmpul magnetic lasă mult mai puţină piatră în conducte şi instalaţii şi totodată este mult mai puţin agresivă în contact cu diferite elemente ale sistemelor tehnice.

În mod deosebit este importantă descoperirea că betonul făcut cu ajutorul apei magnetice este mult mai rezistent la diverse influenţe atmosferice decât cel făcut cu apă normală.

În agricultură, cercetătorii ruşi au constatat că recolta de floarea soarelui s-a mărit cu 20%, a roşiilor cu 18%, a morcovilor cu 22% şi a cerealelor cu 50%.

Page 20 of 22

S-a constatat că apa magnetică îmbunătăţeşte calitatea roadelor, durata lor, încolţirea seminţelor şi rezistenţa plantelor la diverse influenţe negative precum şi la boli.S-a descoperit că animalele adăpate cu astfel de apă sau alimentate cu hrană combinată cu apă magnetică aveau o creştere mai mare, o capacitate de reproducere mai bună, o mai mare rezistenţă la boli, păsările dădeau o mai mare producţie de ouă, iar vacile, de lapte.

Profesorul I.V. Utehin a cercetat aplicarea apei magnetice în alimentaţia umană. Aceste cercetări le-a făcut la Universitatea de Medicină din Moscova.

Cercetările au arătat că apa magnetică micşorează capacitatea organismului uman de a se îmbolnăvi sau de fi influenţat de diferite infecţii şi măreşte vitalitatea generală psihică şi fizică.

Dacă apa îmbogăţită magnetic se bea regulat, efectele se văd deja după câteva săptămâni, atât la persoanele sănătoase cât şi la cele bolnave. Profesorul Utehin a condus cercetările despre influenţa apei magnetice asupra organismului uman în timpul epidemiilor masive, precum gripa, şi a constatat că persoanele care foloseau apa magnetică pentru băut se îmbolnăveau incomparabil mai rar decât cei care nu foloseau astfel de apă.

În afara îmbunătăţirii capacităţii de apărare a organismului (imunitate generală), utilizatorii apei îmbogăţite magnetic raportau şi accelerarea proceselor de vindecare în cele mai diferite tipuri de boli. Au fost constatate efecte extrem de benefice ale acestei ape asupra pielii, mai ales când e vorba de alergii, eczeme, psoriazis, precum şi bolile alergice ale căilor respiratorii. Apa magnetică are o influenţă extrem de pozitivă asupra sistemului cardio-vascular şi înainte de toate , micşorează hipertensiunea.

Rezultate foarte bune au avut utilizatorii apei magnetice la dereglările şi bolile organelor digestive şi a sistemului osos (modificări degenerative, artrită şi artroză).

Astăzi în toate centrele de reabilitare din Rusia se foloseşte apa magnetică ca mijloc de ajutor medical, nu numai pentru băut şi pregătirea hranei, ci şi sub formă de comprese sau băi de vindecare.

Fenomenul apei magnetice

Cercetătorul francez J. Benvenist a descoperit în 1985 un fenomen incredibil, adică capacitatea memorării. Apa îşi “aduce aminte” de prezenţa substanţelor care cândva erau diluate în apă, chiar şi atunci când în ea nu mai există nici o moleculă a acestor substanţe. Această “memorie” se manifestă prin faptul că apa, care cândva avea în ea un compus activ biologic în continuare acţionează asupra organismelor vii asemănător, de parcă această substanţă încă s-ar afla în apă.

Benvenist a studiat influenţa alergenilor (substanţe care provoacă alergii) asupra globulelor albe din sânge denumite bazofili. Cercetatorul a expus bazofilele unui antiserum diluat în apă ce provoca eliberarea histaminelor care se aflau în granulele din interiorul lor. Prin această acţiune, aceste globule din sânge devin degranulate, ceea ce schimbă reacţia lor de culoare cu anumiţi compuşi chimici. S-a urmărit astfel procentul de degranulare a globulelor în funcţie de gradul de diluare al antiserumului din apă.

Activitatea biologică a rămas neschimbată chiar şi atunci când diluţia era atât de mare încât în ea nu mai exista nici o moleculă a antiserumului. Asta însemna că ceva

Page 21 of 22

ce nu exista acţiona în continuare de parcă ar fi prezent. Acest efect demonstrează capacitatea de “memorare” a apei. Această descoperire este una dintre cele mai importante descoperiri ale ştiinţei.

Page 22 of 22