Seminar 6

Statutul şi rolul pacientului (Parsons). Dinamica asumării rolului de pacient.Modele teoretice privind atitudinile faţă de boală şi tratament (HBM, TRA, TPB, modelul Leventhal). Utilitatea clinică a cunoaşterii acestor modele în relaţia cu pacienţii problematici /

dificili.Reacţii tipice ale pacientului la boală: regresie, evaziune, contagiune informaţională, negare,...

Factori tampon care cresc eficienţa mecanismelor de apărare în situaţii de boală (familia, orientarea spirituală, ...)

Specificul comunicării dintre medic şi pacient: interacţiunea cu rolul presupus al medicului, diferite tipuri de anamneză şi

utilitatea lor.

• Având în vedere caracteristicile relaţiei medic-pacient şi ţinând cont de importanţa unei comunicări eficiente, medicului îi sunt necesare calităţi precum:

• Ascultarea activă, ceea ce presupune concentrare, capacitate de înţelgere

• Disponibilitatea de comunicare cu pacientul, adaptată la nivelul de înţelegere şi educaţie ale acestuia

• Empatia – ca disponoibilitate de dedublare a medicului, de a înţelege şi împărtpăşi suferinţa pacientului

• Atitudinea calmă, caldă, care să inspire pacientului încredere şi să îl ajute să îşi învingă stările de anxietate ( în funcţie de tipul de personalitate, medicii pot avea atitudini şi comportamnete diferite faţă de bolnav şi este obligatoriu să ţină cont şi de tipul de personalitate al pacientului).

• Reguli cvasiobligatorii în orice tip de relaţie medic pacient:

• Respectarea drepturilor pacientului ( la autonomie, la intimitate, la confidenţialitate)

• Congruenţa dintre comunicarea verbală şi cea non-verbală• Atenţie la mesaje non-verbale transmise de către pacient ( care

reprezintă o sursă importantă de informaţii cu privire la trările şi sentimentele pacientului)

• Utilizarea întrebărilor deschise, care permit testarea cunoştinţelor cu privire la boală, evidenţierea prejudecăţilor pacientului, ca şi descărcarea emoţională a acestuia

• Adaptarea stilului de anamneză (tehnicist-directiv, Psihanalitic- non-directiv), în funcţie de boală şi de echilibrul emoţional al pacientului.

Rolul social al medicului• Competenta tehnica

• Pregatire profesionala• Consacrare prin examene si concursuri• Competente de ordin social si profesional• Apreciere si stima din partea pacientilor

• Specificitate functionala• Delimitarea ariei de competenta a medicului la aspecte legate de profesia sa• Dreptul medicului asupra intimitatii fizice si psihice a unei persoane fara a depasi

limitele domeniului medical• Respectarea confidentialitatii

• Universalism • a trata la fel de bine toti pacientii, indiferent de sex, religie, pozitie sociala,

apartenenta etnica, situatie economica• Neutralitatea afectiva

• Atitudinea obiectiva fata de pacient• Limitarea implicarii emotionale

• Altruismul• Devotament pentru persoana bolnava, pentru colectivitate• Asumarea faptului ca medicina este o profesie in care profitul este cel mai putin

cautat.

Rolul social al pacientului

• Degrevarea de responsabilitati, in functie de natura si gravitatea bolii

• Obtinerea de sprijin din partea personalului medical in vederea realizarii procesului de insanatosire, care nu trebuie sa fie un act de decizie propriu.

• Indezirabilitatea starii de boala - bolnavul trebuie sa vrea sa se faca bine

• Obligatia bolnavului de a cauta ajutor competent si de a coopera cu profesionistii din sanatate.

Tipuri de anamneză• Anamneza tehnicistă

• Folosită în afecţiuni bine localizate (traumatologie, ORL, oftalmologie, ginecologie, etc)

• Luarea de contact între medic şi bolnav este foarte promptă şi atenţia medicului se focalizează rapid asupra organului bolnav

• Are loc o reprimare a oricărei mişcări emoţionale• Dialogul se rezumă la simptomatologia bolnavului• Întrebări precise, la obiect• Avantaj: timp minim necesar pentru punerea diagnosticului• Dezavantaj: nu permite catharsis-ul emoţional, element cheie în constituirea

transferului pozitiv (sentimente de încredere, simpatie faţă de medic)• Anamneza psihanalitică

• Întrebări vagi, care dau pacientului posibilitatea să se exprime liber• Medicul intervine foarte puţin lăsând pe bolnav să-şi relateze cu lux de amănunte

suferinţa• Medicul poate sugera sau încuraja bolnavul să se elibereze de povara unor

mărturisiri care îi crrează o stare de tensiune intrapsihică uneori de nesuportat.• Dezavantaj: cronofagă• Avantaj: permite catharsis-ul emoţional, favorizează constituirea transferului pozitiv

şi secundar acestuia, creşterea aderenţei la tratament.

Relatia simetrica/asimetrica medic-pacient

• Relatia asimetrica– Medicul are rolul principal iar bolnavul are rolul de

subordonat, dpendent– Medicul are pozitie dominanta, putere si autoritate,eleste

cel care trebuie sa controleze interactiunea cu pacientul– Prestigiul medicului este o variabila importanta in

determinarea aderentei intiale la tratament dar poate accentua pozitia de dependenta a pacientului

– Boala determina la pacient o stare de regresie afectiv comportamentala accentata de relatia asimetrica.

– Relatie specifica in unele cazuri (ex.specialitati chirurgicale unde medicul este investiti cu aura de omnipotenta)

Relatia simetrica/asimetrica medic-pacient

• Relatia simetrica– Tendinta noua in medicina determinata de modificarea perceptiei

socile a medicului, de dorinta unor pacienti de a sti si a decide mai mult in privinta propriei sanatati

– Relatie medic-pacient de tip parteneriat, in care fiecare ofera si primeste ceva

– Relatie adecvata pacientilor cu un grad sporit de informare– Productiva sub aspectul aderentei la tratament prin impartasirea

resposabilitatii pacientului– Relatie

• consensuala – bolnavul recunoaste puterea medicului, iar interactunile din cadrul relatiei sunt reciproce

• complementara- atat medicul cat si pacientul se asteapta ca celalalt sa se comporte intr-un anumit mod, determinat de rolul social al fiecaruia

• de cooperare – si medicul si pacientul colaboreaza in vederea vindecarii.

Tipul paranoid

• Neîncredere: suspicios, hipervigilent, ostil faţă de anturaj• Rigiditate psihică: perseverare în propriile idei şi convingeri, compromisul

este considerat o alternativă imposibilă• Interpretativitate: tendinţa de acorda unor fapte anodine, semnificaţii

personale şi intenţionale• Supraestimare: atitudine dispreţuitoare, orgoliu excesiv, autoritar, nu

suportă critica• Reducerea modulării afective:lipsa simţului umorului, evitarea intimităţii,

relaţii intrpersonale carcterizate prin prudenţă excesivă şi secrtomanie• Maniheismul în judecăţi, raţionamente: apreciază situaţiile, oamenii în

termeni de “alb” şi “negru”• Pacient dificil, va tinde să pretindă o atenţie specială din partea medicului,

va dori să îi fie confirmate ipotezele diagnostice, va avea o atitudine de superirotate faţă de medic, va tinde la non-complianţă, va fi suspicios în privinţa metodelor diagnostice şia tratam,entului.

Tipul isteric• Teatralism: dorinţa de a fi plăcut, convingător, admirat sau compătimit• Inautenticitate: rolurile istericului se schimbă în funcţie de context,

impresia pe care o lasă este de artificial, de “contrafacere”• Imaturitate şi labilitate emoţională: afectivitate intempestivă, exagerată

sau radicală, îmbracă adesea forma “şantajului afectiv”• Dependenţa afectivă: se apropie de oricine ar putea să îi rezolve problema

de moment, fără însă să dezvolte un sentiment profund sau de durată• Erotizarea raporturilor sociale: “seducător de profesie”, “promite mult fără

a dărui cu adevărat niciodat㔕 Sugestibilitate: poate fi uşor influenţat, în special de mesaje centrate pe

imaginea sa; datorită comportamentului spectaculos poate induce anumite stări emoţionale altora, fiind un inductor de sugestii ( de exemplu, un inductor de contagiune informaţională).

• Pacientul isteric este dificil, cere medicului să îi acorde o atenţie sporită, are un transfer exagerat faţă de medic. Necesită o abordare cu tact şi calm, dar în acelaşi timp cu fermitate. Asociat fecvent cu fenomene precum exaltarea Eului, evaziunea, asocierea de simptome somatice atipice şi adresabilitate exagerată la medic, cu consum inutil de servicii medicale.

Tipul psihastenic• Indecizie: nesiguranţă afectivă şi cotidiană, amânarea sau tergiversarea

luării deciziilor• Imposibilitatea cuprinderii realităţii: incapacitatea de sinteză a percepţiilor,

atitudinilor şi sentimentelor într-o atitudine realistă şi activă în faţa lumii• Neîncrederea în forţele proprii: duce la perceperea obstacolelor ca fiind

insurmontabile, îşi caută un referenţial absolut în exterior, în reguli, norme, instrucţiuni care îi conferă un anumit grad de confort dar îl fac să intre într-un cerc vicios de genul nesiguranţă- apel la norme – relaxare de moment – indoială obsesivă – anxietate secundară – sporirea nesiguranţei iniţiale

• Perfecţionismul: tendinţa de a finisa la nesfârşit activităţile începute, ridicarea ordinii şi a meticulozităţii la rang de principii vitale

• Ca pacient, psihastenicul se află la risc semnificativ de non-complianţă, tinde să abandoneze precoce tratamentul sau apelează la mai mulţi medici sau chiar la terapii neconvenţionale în ideea de a acoperi toate potenţialele modalităţi de adresare a simptomelor sale. Poate fi dificil şi prin obstinaţia cu care se adresează medicului pentru cele mai mici simptome sau incidente de-a lungul terapiei ca şi , uneori, prin raporturile tensioante cu familia sa, căreia încearcă să îi impună aceleaşi standarde rigide de comportament.

Tipul schizoid• Incapacitate de a forma şi cultiva relaţii sociale: introversie bizară,

retragere, lipsă de interes şi consideraţie faţă de problemele celorlaţi dar şi faţă de propria sa imagine socială

• Izolarea: atât în activităţile cotidiene, cât şi în hobby-uri sau distracţii, are rar prieteni şi din cauza lipsei de abilităţi sociale

• Afectivitate redusă: lipsa de umor, tentă depresivă a activităţii, incapacitatea de exprimare a sentimentelor, care oricum sunt minim dezvoltate

• Insuficienţa pulsională: preferă reveria, visarea, inacţiunea oricărei implicări concrete.

• Ca pacient, este dificil prin nevoia sa de izolare şi prin raporturile reci pe care le stabileşte cu medicul şi cu alţi pacienţi. Se expune ostilităţii şi antipatiei, care poate îmbrăca forma acontratransferului negativ. Vine la medic numai dacă este absolut necesar şi “dispare în ceaţă” imediat după aceea, nemaivenind la controalele periodice.

Tipul euforic (maniacal)• Dispoziţie bazală veselă: mereu vesel, binevoitor, cu optimism

indestructibil, dar nefondat, nepăsător la dificultăţile şi problemele pe care le întâmpină

• Superficialitate relaţională: stabileşte cu uşurinţă relaţii sociale, la care renunţă cu tot atâta uşurinţă. Reacţiile sale faţă de ceilalţi sunt foarte mobile, trecând la fel de uşor cum au apărut

• Hiperactivitate: mereu gata de acţiune, plin de iniţiativă, şi creativitate, dar intenţiile sale se sting foarte repede, iubeşte variaţia, are spirit ludic

• Imagine bună despre sine: imagine care din nefericire nu îl poate face să înveţe din greşeli şi eşecuri, comportamentul său este calificat drept iresponsabil

• Lipsă de convenţionalism: persoană de o familiaritate jenantă şi uneori chiar vulgară, dacă este mustrat nu resimte sentimentul vinovăţiei şi nu face nimic pentru a –şi modula comportamentul la convenţiile şi regulile sociale

• Pacientul maniacal reprezintă prototipul iresponsabilităţii şi neseriozităţii. Greu de abordat din pricina atenţiei sale flotante, optimismul indestructibil îl face să subestimeze boala, iar spiritul ludic să neglijeze tratamentul. Maniacalul trebuie supravegheat îndeaproape de către familie sau medic. Familiaritatea şi lipsa de convenţionalism îl expun la contratrasfer negativ.

Tipul depresiv• Dispoziţie bazală tristă: mereu pesimist, sceptic, incapabil de a se bucura

de viaţă• Izolare socială: neîncrezător în bunele intenţii ale celorlalţi, preferă

izolarea, meditări inutile asupra inutilităţii vieţii şi a lipsei sale de sens• Sintonie faţă de evenimentele cu conţinut afectiv negativ: experienţele

sumbre sunt trăite intens şi analizate în detaliu, viitorul este perceput ca încărcat cu posibile nenorociri iar trecutul este văzut ca o sumă de erori de care se face răspunzător

• Exacerbarea convenţionalului: faţă de anturaj sunt rigizi, rezervaţi, tăcuţi, vestimentaţia şi stilul de viaţă sunt adesea manieriste, folosesc din plin auto-observaţia şi autocenzura în relaţiile cu ceilalţi.

• Ca pacient, prezintă riscul de non-adresabilitate la medic, cât şi riscul de non-complianţă; genul de pacient descurajat şi descurajant, în măsura în care explicaţiile şi eforturile pe care le depune medicul pentru a-l mobiliza în direcţia vindecării par să fie inutile.

Modele teoretice privind atitudinile faţă de boală şi tratament

• Complianţa terapeutică este un construct care a căpătat în ultimele decenii o importanţă crescândă penru practica medicală, în msura în care se estimează că aproximativ 30-50% dintre medicamentele prescrise nu sunt luate aşa cum au fost prescrise sau deloc.

• Acest fapt reflectă nu dificultăţi legate de evoluţia bolii, insuficienta informare a pacienţilor sau anumiţi parametri demografici de risc, ci mai degrabă anumite modificări la nivelul atitudinilor pacienţilor, rezultat al modului în care aceştia conceptualizează boala sau tratamentul.

• S-a trecut la elaborarea unor modele teoretice asupra atitudinilor faţă de boală, care încearcă să explice diversele atitudini faţă de boală şi tratament, prin prisma convingerilor, credinţelor sau interpretărilor pacientului.

Modelul credinţei cu privire la sănătate (Health Belief Model – HBM)

• Elemente cheie pentru obţinerea unei bune complianţe terapeutice:• Semnificaţia simptomelor pentru pacient• Înţelegerea de către medic a felului în care pacientul

conceptualizează boala• Factorii esenţiali care modulează comportamentul faţă de sănătate şi faţă

de boală:• Percepţia ameninţării / adesea un produs al percepţiei

susceptibilităţii, conjugată cu percepţia severităţii unei boli• Percepţia beneficiilor versus barierelor în calea schimbării (ex.

fumat)• Factorii declanşatori (trigerii) care stimulează activarea unui

comportament sănătos şi care pot fi interni ( de ex. simptomele lipsei de aer) sau externi (de ex. informaţiile cuprinse în pliantele privind educaţia pentru sănătate)

• Probabilitatea ca un pacient să urmeze tratmentul creşte dacă:• Nivelul ameninţării percepute este mai amre• Raportul riscuri/beneficii percepute ale tratamentului este mai mic• Există un trigger care determină propriu-zis comportamentul, la un

moment dat.• Piatra unghiulară a modelului HBM sunt reprezentările emoţionale ale

bolii, la care medicul îşi poate aduce o contribuţie importantă.• Există şanse mari pentru o complianţă crescută dacă:

• Ameninţarea percepută de pacient este mai mare• Pacientul apreciază că beneficiile tratamentului depăşesc riscurile• Ar exista anumiţi triggeri favorabili începerii tratamentului.

Limitele modelului HBM

• Doar 24% din varianţa compleinaţei terapeutice este explicată de acest model, ceea ce înseamnă că mai sunt şi alţi determinanţi majori ai comportamentului faţă de boală şi faţă de tratament, vcare sunt neglijaţi de acest model

• Absolutizarea păguboasă a rolului decisiv al unor variabile punctuale ( ameninţarea percepută, triggerul, balanţa risc-beneficiu)

• Ignorarea originilro atitudinilor• Ignorarea factorilor sociali care generează un anumit

comportament.

Modelul acţiunii ”de bun simţ” (Theory of Reasoned Action - TRA)• Acordă importanţă deosebită factorilor socio-culturali, mai

ales sub forma normelor/motivelor sociale, care condiţionează un anumit comportament şi respectiv credinţelor care stau la baza formăriia titudinilor

• Norma grupului influenaţează puternic atitudinea”membrului de rând”, care din dorinţa de a nu pierde suportul grupului sau de a nu deveni un ”paria”, poate să respingă ab initio un gest medical sau un tratament anume sau poate, din contră, să îl adopte necritic, efectul extinzându-se rapid în comunitatea respectivă.

• Ex. pacientul poate urma tratamentul doar de ”dragul familiei”, ”pentru că aşa trebuie”, ”pentru că alţii cred în el”.

• Luarea în considerare a acestor determinanţi s-a dovedit extrem de utilă în cazurile în care pacientul aparţinea unui grup coeziv.

• O aplicaţie concretă a modelului TRA este în strategia de desfăşurare a unor intervenţii medicale de masă (vaccinare, carantină, screening), când rezultate superioare se obţin atunci când personalul sanitar solicită sprijinul liderului de grup ( formal sau informal.)

Teoria comportamentului planificat (Theory of Planned Behavior – TPB)

• Un element important în schimbarea comportamentului este reprezentat de existenţa unui ”plan de acţiune”, plan care se sprijină cel amia desea pe:

• Nucleul individual de convingeri sau evaluări ( pozitive sau negative ) referitoare la urmările unui comportament

• Convingerile individului privind modul în care persoanele semnificative din viaţa lui se aşteaptă ca el să se comporte

• Controlul perceput asupra comportamentului ( predominant intern: aptitudini, abilităţi sau extern: obstacole, oportunităţi).

– Variabile adiţionale:• Percepţia oamenilor asupr probabilităţii de a regreta în viitor un

comportament adoptat (”regretul anticipat”)• Rolul unui obicei sau comportament din trecut asupra comportamentului

viitor (comportamente bine învăţate se pot repeta în contexte asemănătoare, fiind automate şi activate inconştient.

• O variabilă adesea neglijată este gradul de control exercitat, respectiv dorit de către pacient asupra simptomului

• TPB ia în calcul importanţa măsurii în care o perosnaă consideră că a se comporta într-un anume fel ( spre exemplu, a lua tratamentul prescris) îi garantează gradul de control dorit asupra sănătăţii.

• TPB are utilitate, nu numai în ceea ce priveşte explicarea variaţiilor complianţei, dar şi în explicarea adresabilităţii diferite la medic a pacienţilor care suferă de aceeaşi boală.. Un exces de control percpeut poate duce la subestimarea unor simptome şi la prezentarea tardivă sau chiar la neprezentarea la medic. La polul opus, şi un control perceput scăzut poate duce la scăderea adresabilităţii la medic, fapt întâlnit frecvent la pacienţii depresivi.

Limitele modelului TPB

• Nu ia în considerarea starea emoţională ca pe o variabilă cheie, susceptibilă de a influenţa atitudinea faţă de boală

• Deşi ameliorează predicitibilitatea oferită de modelul HBM, introducerea lui ( şi a modelului TRA) nu explică în total mai mult de 30% din fluctuaţiile complianţei, fiind evidente limitele tuturor modelor exclusiv cognitiviste.

Modelul autoreglării (Self –regulatory model – SRM)

• Rezolvă în bună parte cea mai importantă deficienţă a modelelor cognitive prezentate anterior, anume lipsa de aplecare asupra compartimentului emoţional-motivaţional, din acest punct de vedere putând fi considerat un veritabil model cognitiv-afectiv.

• Modelul SRM pune într-un raport de simultaneitate procesarea cognitivă şi emoţională a ameninţării produse de boală, reabilitând rolul deloc neglijabil al emoţiilor, ca determinanţi ai complianţei.

• Pacientul este considerat un ”agent activ”, al cărui comportament în confruntarea cu boala depinde, pe lângă factorii cognitivi (de ex. abilitatea de a identifica boala ca anomalie, ideile personale cu privire la boală/tratament, durata percepută ca posibilă a bolii, riscul de evoluţie nefavorabilă a bolii, în absenţa tratamentului, părerea altora cu privire la boală/tratament, credinţa cu privire la posibilitatea controlului asupra bolii), de dezvoltarea/implementarea unui plan de a face faţă ameninţării produse de boală şi de evaluarea rezultatelor acestui plan.

• Prin prezenţa acţiunii concrete a pacientului se face saltul de la o abordare strict cognitivă a problemei CT la tratament, la una cognitiv-comportamentală, iar posibilităţile de intervenţie ale echipei terapeutice în direcţia creşterii CT la tratament cresc.

• Utilitatea modelului Leventhal a fost validată atât în privinţa comportamentelor curative, cât şi a celor preventive

• Este consonant cu paradigma orientării centrate pe client• Concordanţa între rolul dorit de pacient în economia deciziilor terapeutice

şi rolul atribuit acestuia de către medic este relativ modestă (de aprox. 33%), fapt de natură să sugereze faptul că aici este un teren fertil pentru eforturile de creştere a complianţei, via îmbunătăţirea satisfacţiei faţă de conţinutul relaţiei medic-pacient.

• O consecinţă logică a modelului Leventhal este necesitatea elaborării, în special în entităţile nosologice grevate de existenţa în antecedente a unor eşecuri sau complicaţii,a unui plan personalizat de terapie, care să ţină seama de specificul pacientului în cauză, şi care să-i ofere acestuia acces la decizia terapeutică, precum şi un feed back periodic asupra rezultatelor.

Reacţii tipice ale pacientului la boală

• Regresia afectivă-comportamentală, în care bolnavul are un comportament specific unor etape anterioare din punct de vedere al dezvoltării, comportment ce îi asigură afecţiunea celor din jur şi scutirea de griji, dar şi de responsabilităţi

• Evaziunea, în care individul urmăreşte obţinerea unor beneficii (materiale sau psihologice) din faptul că este bolnav

• Contagiune informaţională, care implică existenţa unui circuit paralel (şi uneori în contradicţie) cu cel medical, prin care informaţiile cu privire la etiopatogenia, prognosticul sau tratamentul bolii sunt vehiculate liber între pacienţi.

• Negarea , ca mecanism inconştient de autoamăgire (poate apărea spre exemplu, ca etapă ”naturală” în procesul de acceptare a unui diagnostic de incurabilitate).

• Exaltarea Eu-lui, în care bolnavul îşi exhibă suferinţa altora, uneori din cauza faptului că boala îi oferă o nesperată ocazie de a depăşi condiţia sa socială marginală, alteori din cauza unor trăsături de personalitate narcisice sau histrionice.

Factori tampon care cresc eficienţa mecanismelor de apărare în situaţii de boală• Familia – oferă un context microsocial stabil în care fiecare individ are propriile experienţe

privind sănătatea şi boala, în care fiecare este influenţat şi influenţează, la rândul său, pe ceilalţi.

• Fiecare membru poate primi sau oferi grijă şi suport, poate împărţi informaţii despre sănătate, poate adopta şi/sau negocia comportamente sanogenetice sau lua decizii privind tratamentul

• Acest proces începe în copilărie şi continuă ulterior cu edificarea şi consolidarea altor relaţii interpersonale

• Experienţele securizante oferite de persoanele care ne îngrijesc în copilărie aşează fundamentele pe care se dezvoltă capacitatea de a ne simţi în siguranţă, de a stabili relaţii interpersonale semnificative şi de încredere.

• Familia poate influenţa comportamentul faţă de sănătate în variate moduri, prin adoptarea unor atitudini sau impunerea unor norme, informare, modelarea conduitelor şi chiar administrarea unor sancţiuni în caz de neconformare.

• Aceste comportamente pot viza în egală măsură stilul de viaţă, preferinţele alimentare, modul de a mânca sau tipul de activitate.

• Familia rămâne prima sursă de convingeri şi comportamente sănătoase, deci implicarea familiei în planul de tratament va mult mult mai eficientă decât tratarea pacientului individual.

Credinţa religioasă• Poate juca un rol important în modalităţile de a face faţă stresului, prin atitudinea

de bază optimistă.• Aceia care au încredere în Divinitate sunt mai longevivi, mai sănătoşi şi mai

echilibraţi, trecând mai uşor peste evenimentele traumatizante şi având o complianţă mai bună la tratament.

• Implicarea religuioasă poate oferi un suport social real pentru cei care sunt izolaţi social

• L-a vârstnici s-a constatat creşterea calităţii vieţii şi îmbunătăţirea neaşteptată a pseranţei de viaţă la pacienţii cu boli cronice, incurabile, prin credinţa în viaţa după moarte

• Religia oferă o perspectivă pentru a înţelege de ce lucrurile rele se întâmplă oamenilor buni

• Multe religii cultivă speranţa în viaţa după moarte• Paradigma religioasă vede un sens în suferinţă, dar ea poate fi o oportunitate de a

aduce la suprafaţă tot ce are un om mai bun• Practica rugăciunii poate fi în sine un element antistres, inductor de speranţe.

Rolul pozitiv al credinţei religioase• Favorizarea comportamentelro sanogenetice

– Factor protectiv pentru sănătate prin modele de comportament, stil de viaţă şi limitarea angajării în comportamente riscante ( dr ex. postul)

– Prevenirea consumului de alcool/droguri– Prevenirea comportamentului sexual riscant, prin moderaţie privind numărul de parteneri– Cultivarea stabilităţii familiale şi a satisfacţiei maritale.

• Modularea echilibrului psihic– Inducerea unor stări afective pozitive– Reducerea depresiei– Adaptarea mai bună la stres– Găsirea unui scop şi a unei semnificaţii în viaţă– Creşterea şansei de a oferi/primi suport social– Consolarea, alinarea, suportul în situaţii fără ieşire

• Recuperarea în boală– Capacitate mai bună de face faţă bolii– O mai bună funcţionare a sistemului imun– Îmbunătăţirea ratei de supraviţuire a pacienţilor cu boli incurabile– Reducerea duratei de spitalizare– Scăderea incidenţei complicaţiilor