| SĂPTĂMÂNAL REGIONAL | 26 mai - 1 iunie 2016 • Nr. 614 • 2 lei • 24 pagini www.transilvaniareporter.ro | SĂPTĂMÂNAL REGIONAL | Cluj | Satu Mare | Maramureş | Bihor | Bistriţa-Năsăud | Sălaj COMUNITATE pag. 15 CĂLĂTORII pag. 18-19 CULTURĂ pag. 16-17 SPORT pag. 21 Escaladă pentru tineri cu nevoi speciale Ocolul litoralului bulgăresc în trei zile şi jumătate O nouă generație de actori de la UBB iese la rampă Mascați, audieri, cătușe, fotbal Muzeul Farmaciei găzduieşte o nouă expoziţie: Istoria otrăvurilor O nouă expoziţie temporară, Istoria Otrăvurilor va putea fi vizitată la Colecția de Istorie a Farmaciei din Cluj- Napoca, începând cu data de 28 mai. Expoziţia explorează istoria legăturii dintre medicamente şi otrăvuri şi posibilele efecte toxice ale leacurilor. Citiţi mai multe pe transilvaniareporter.ro sau scanați codul QR alăturat. 1 € 4.4955 lei 1 $ 3.9871 lei DOSAR | FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE FILM TRANSILVANIA, LA 15 ANI COMUNITATE pag. 14 Un zburător pe cerul senin al IT-ului D upă 14 ediţii şi la câteva ore înaintea deschiderii celei de a 15-a, Festi- valul Internaţional de Film Transilva- nia se arată mai provocator şi inovator decât oricând. Se anunță cea mai amplă și consistentă ediție TIFF, cu cel mai mare număr de filme prezentate și cel mai mare număr de invitați. Iese în evidenţă prezenţa în premieră în România a di- vei cinematografiei italiene şi mondiale, laureata Oscar, Sophia Loren, care va primi la Cluj premiul pentru întreaga carieră. În 15 ani de TIFF, festivalul a cres- cut împreună cu oraşul. La debut, TIFF era o întreprindere temerară care încă respira aerul provincial al oraşului cu un singur cinematograf şi cu băncile vopsite în tricolor. Atmosfera creată în jurul festivalului i-a animat treptat pe clujeni; în anii care au urmat, aproape de unul singur, TIFF a contribuit la în- noirea oraşului. Şi astăzi sunt împătimiţi ai TIFF, locuitori ai Clujului sau nu, care pun în relaţie modul cum s-a schim- bat festivalul cu schimbarea la faţă a oraşului. Clujul are deja cincispreze- ce ani artistico-fantastici pe care i-a petrecut cu TIFF şi filmul modernizării oraşului se derulează în continuare în locurile, tot mai multe, unde festivalul se întâlneşte cu pasionaţii săi. Pag. 4-10 OPINIE | VALENTIN NAUMESCU Criza de legitimitate şi nevoia unui discurs refondator al Uniunii Europene pag. 11 OPINIE | CTP „În România, corupția este combătută tot de corupție” pag. 9 Supradoză de TIFF: Sophia Loren, la Cluj TIFF este unul dintre cele mai bune lucruri întâmplate în România postcomunistă. Este festivalul de film cel mai prestigios din România și printre puținele evenimente din țara asta vizibile în Europa... S-a menținut mereu foarte proaspăt și a dat ideea de cuplare maximă la actualitatea cinematografică românească și asta l-a făcut să fie viu și să trăiască după 15 ani”, Cristian Tudor Popescu, jurnalist TIFF înseamnă zece zile de activitate intensă, de filme, de atmosferă, dar pe lângă acestea, mai are o mulțime de efecte-satelit. Cred că cea mai importantă este atmosfera pe care a adus-o festivalul, ceea ce a schimbat foarte mult modul în care clujenii își văd orașul”, Corina Bucea, manager cultural Fotomontaj
Transcript
| SĂPTĂMÂNAL REGIONAL | 26 mai - 1 iunie 2016 • Nr. 614 • 2 lei • 24 pagini www.transilvaniareporter.ro
| SĂPTĂMÂNAL REGIONAL | Cluj | Satu Mare | Maramureş | Bihor | Bistriţa-Năsăud | Sălaj
COMUNITATE pag. 15
CĂLĂTORII pag. 18-19
CULTURĂ pag. 16-17
SPORT pag. 21
Escaladă pentru tineri cu nevoi speciale
Ocolul litoralului bulgăresc în trei zile şi jumătate
O nouă generație de actori de la UBB iese la rampă
Mascați, audieri, cătușe, fotbal
Muzeul Farmaciei găzduieşte o nouă expoziţie: Istoria otrăvurilor
O nouă expoziţie temporară, Istoria Otrăvurilor va putea fi vizitată la Colecția de Istorie a Farmaciei din Cluj-Napoca, începând cu data de 28 mai. Expoziţia explorează istoria legăturii dintre medicamente şi otrăvuri şi posibilele efecte toxice ale leacurilor. Citiţi mai multe pe transilvaniareporter.ro sau scanați codul QR alăturat.
1 € 4.4955 lei1 $ 3.9871 lei
DOSAR | FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE FILM TRANSILVANIA, LA 15 ANI COMUNITATE pag. 14
Un zburător pe cerul senin al IT-ului
După 14 ediţii şi la câteva ore înaintea deschiderii celei de a 15-a, Festi-
valul Internaţional de Film Transilva-nia se arată mai provocator şi inovator decât oricând.
Se anunță cea mai amplă și consistentă ediție TIFF, cu cel mai mare număr de fi lme prezentate și cel mai mare număr de invitați. Iese în evidenţă prezenţa în premieră în România a di-vei cinematografi ei italiene şi mondiale,
laureata Oscar, Sophia Loren, care va primi la Cluj premiul pentru întreaga carieră.
În 15 ani de TIFF, festivalul a cres-cut împreună cu oraşul. La debut, TIFF era o întreprindere temerară care încă respira aerul provincial al oraşului cu un singur cinematograf şi cu băncile vopsite în tricolor. Atmosfera creată în jurul festivalului i-a animat treptat pe clujeni; în anii care au urmat, aproape
de unul singur, TIFF a contribuit la în-noirea oraşului. Şi astăzi sunt împătimiţi ai TIFF, locuitori ai Clujului sau nu, care pun în relaţie modul cum s-a schim-bat festivalul cu schimbarea la faţă a oraşului. Clujul are deja cincispreze-ce ani artistico-fantastici pe care i-a petrecut cu TIFF şi fi lmul modernizării oraşului se derulează în continuare în locurile, tot mai multe, unde festivalul se întâlneşte cu pasionaţii săi. Pag. 4-10
OPINIE | VALENTIN NAUMESCU Criza de legitimitate şi nevoia unui discurs refondator al Uniunii Europene pag. 11
OPINIE | CTP„În România, corupția este combătută tot de corupție” pag. 9
Supradoză de TIFF: Sophia Loren, la Cluj
TIFF este unul dintre cele mai bune lucruri întâmplate în România postcomunistă. Este festivalul de � lm cel mai prestigios din România și printre puținele evenimente din țara asta vizibile în Europa... S-a menținut mereu foarte proaspăt și a dat ideea de cuplare
maximă la actualitatea cinematogra� că românească și asta l-a făcut să � e viu și să trăiască după 15 ani”, Cristian Tudor Popescu, jurnalist
TIFF înseamnă zece zile de activitate intensă, de � lme, de atmosferă, dar pe lângă acestea, mai are o mulțime de efecte-satelit. Cred că cea mai importantă este atmosfera pe care a adus-o festivalul, ceea
ce a schimbat foarte mult modul în care clujenii își văd orașul”, Corina Bucea, manager cultural
Foto
mon
taj
| 26 mai - 1 iunie 2016 Nr. 614
2 | actualitate
Sondaj
Emil Boc este favorit să câştige alegerile la o diferenţă considerabilă, cel puţin
aşa spune o cercetare sociologică realizată de Institutul Român de Evaluare şi Strate-gie, IRES, la comanda Digi24 HD. Potrivit sondajului IRES, Boc contează în acest mo-ment pe votul a peste 40 la sută dintre cluje-nii care intenţionează să meargă la vot. Este urmat de candidatul independent susţinut de o coaliţie condusă de PSD, Octavian Bu-zoianu, şi de un independent înregimen-tat într-un partid constrâns de exigenţele legii electorale, Liviu Alexa. Consecinţă a camapniei electorale apatice din Cluj este numărul mare de alegători indecişi, 12 la sută. Iată ierarhia votului la jumătate
Boc, Buzoianu şi indecişii conduc plutonul la Clujlunii mai în sondajul IRES: Emil Boc (PNL) - 42% ; Octavian Buzoianu (inde-pendent) - 17%; Liviu Alexa (Partidul Mişcarea Liberală) - 7%; Horvath Anna (UDMR) - 4%; Mircia Giurgiu (PSRo) - 4%; Irina Pop (M10) - 4%; Alt candidat - 2%; Indecişi - 12%; Nu votez - 1%; Nu răspund 7%
La solicitarea Transilvania Reporter, IRES a furnizat datele metodologice cu privire la sondajul realizat pentru Digi24 HD. Sondajul a fost realizat în perioada 15-16 mai 2016, pe un eşantion de 1.103 respondenţi cu vârsta de peste 18 ani, cu domiciliul în municipiul Cluj Napoca. Sondajul a fost realizat telefon-ic şi are o marjă de eroare de +/- 3%
Emil Boc (PNL)
Octavian Buzoianu (independent)
Liviu Alexa (Mişcarea Liberală)
Horvath Anna (UDMR)
Mircia Giurgiu (PSRo)
Irina Pop (M10)
Alt candidat
Indecişi
Nu votez
Nu răspund
42%
17%
7%
4%
4%
4%
2%
12%
1%
7%
dezbatere
De ce este încă frecventabil și actual comunismul ca formă de totalitarism
responsabil pentru moartea a aproape 100 de milioane de oameni, cum putem evita ca ideologiile totalitare să devină „acceptabile” ca soluții politice, sau care este pericolul reprezentat de nostalgia cu privire la comunism, sunt doar câte-va dintre întrebările pe care le-a ridicat dezbaterea „Democrație vs. Totalitarism: cum luptăm împotriva extremismului cu instrumente democratice” organizată marți seara la Cluj.
Evenimentul propus de Centrul de Studii în Istorie Contemporană (CSIC) și Fundația „Konrad Adenauer” a fost mo-derat de Alin Mureșan, președinte CSIC și i-a avut ca invitați pe jurnalistul Cristian Tudor Popescu, în prezent cofondator al platformei online Republica.ro și pe Radu Preda, președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
Comunismul este actual, „well and alive”, aceasta a fost concluzia dezbaterii pe durata căreia a fost adus în discuție și cazul Hexi Pharma și cum se poate apăra democrația de aceste cangrene, respectiv care este rolul serviciilor secrete în comba-terea acestor mafii. Cu referire la acest caz, Cristian Tudor Popescu a precizat:
„Nu știu ce s-a întâmplat în cazul acciden-tului pe care l-a avut Dan Condrea (patronul Hexi Pharma, n.r.), dar ce aș vrea eu să se fi întâmplat ar fi ca omul acela să se fi năpustit în pod pentru că nu a mai suportat ideea că a omorât mii de oameni. Pentru mine este foarte clar că individul acesta și alții au făcut omor în masă cu premeditare. Cu toții știau ce se va întâmpla dacă dezinfectezi cu apă chioară instru-mentarul medical și totuși au făcut-o timp de zece ani pentru a câștiga bani din moarte. De mi-rare în țara noastră este cum a ieșit la suprafață acest caz. Prima responsabilitate în povestea asta nu este a SRI-ului, ci a organelor Ministerului Sănătății și primii vinovați sunt medicii simpli, din spitale, care știau despre ce este vorba pen-tru că fac parte dintr-o branșă, dar nu au spus nimic. A fost nevoie de echipa lui Cătălin Tolon-tan să aducă la lumină acest subiect, printr-o investigație. I-am și spus lui Cătălin: «Bă, băiatule, îmi mai reduci depresia.»”
Cristian Tudor Popescu a mai precizat că în societatea post ‘89 în România există o separație a corupților în stat care nu ex-ista înainte de 1989. „Așa s-a găsit în inte-
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu, la Cluj:
„În România, corupția este combătută tot de corupție”
riorul corupției criminale Hexi Pharma o altă corupție care a avut interesul să dea în Hexi Pharma și a livrat prima informație. Asta este constatarea tristă: corupția este combătută în clipa de față de corupție”, a spus jurnalistul Cristian Tudor Popescu.
În ceea ce privește tema centrală a dezbaterii, respectiv democrație și to-talitarism, Radu Preda a precizat că, în
timp ce nazismul a fost un mare pericol, comunismul rămâne un mare pericol pentru că forța de seducție a comunis-mului este incomparabilă, dovadă și faptul că, deși regimurile comuniste au dispărut din Europa, partidele co-muniste există chiar și în Parlamentul European care ar trebui să fie simbolul democrației. „Comunismul este o religie
pe dos, este paradisul fără Dumnezeu”, a spus Radu Preda, atrăgând atenția asu-pra nevoii unui echilibru al abordării is-toriei în spațiul public românesc. „Peste doi ani sărbătorim 100 de ani de unitate națională. Nu se poate ca la 100 de ani să nu ai un muzeu de istorie în țara asta care să aducă istoria la zi. Este o rușine.”
Cristian Tudor Popescu a explicat în continuare că idee comunistă nu își are originea în Est, așa cum foarte multă lume crede, prin asimilare cu Uniunea Sovietică. „Este o ideea vestică și de acolo a fost exportată în Est. Comunismul mai are capacitatea de a face prozeliți pentru simplul motiv că substituie creștinismul. Nu cred că trebuie să uităm niciun moment de unde s-au născut comunismul și nazismul. Ele s-au născut din eșecul democrației când aceasta a atins zone de degradare masivă în special în legătură cu corupția care atrage după sine sărăcie, șomaj și o stare de suferință majoră”, a completat jurnalistul Cristian Tudor Popescu. „Nu ne putem proteja de totalitarism ca venind din exterior. El se poate manifesta în anumite momente când națiunile devin bolnave psihic. Protecție nu există, ci există astfel de încercări ca dezba-terea aceasta, care amintește ce înseamnă asta. Tot ce poți să faci pentru a preveni totalitarismul este să amintești mereu ce înseamnă el”, consideră jurnalistul, con-cluzionând că, din păcate, comunismul este actual, alive and well.
Festivalul Internațional de Film Tran-silvania (TIFF) a ajuns în acest an la
a 15-a ediție. Se anunță cea mai amplă și consistentă ediție TIFF, cu cel mai mare număr de fi lme prezentate și cel mai mare număr de invitați. Din 2002, până la actu-ala ediție, festivalul i-a inspirat pe cei care s-au lăsat inspirați și i-a provocat pe cei care au fost deschiși ideii de a nu rămâne indiferenți fenomenului TIFF.
An de an, prin programarea pe care au făcut-o, organizatorii au încercat să lărgească aria de acoperire a festivalului, iar apariția în peisajul spațiilor festivalului a proiecțiilor în aer liber din Piața Unirii a presupus o mutație în selecția fi lmelor, pentru că aici, cum spunea în 2015 direc-torul artistic al festivalului, Mihai Chirilov, cârligul la spectator trebuie să fi e mult mai la vedere. S-a încercat scoaterea TIFF-ul din propria zonă de confort (centrul Cluju-lui) și itinerarea lui în zonele de periferie: Cinema Mărăști, proiecții în aer liber în Mănăștur, cele de la Depozitul de Filme, sau Campusul din Hașdeu, cu o selecție de fi lme și concerte țintite către publicul studențesc. Ca urmare, festivalul nu se mai întâmplă demult doar în centru. „Nu putem să facem din TIFF un altfel de festival pentru că trebuie să meargă în paralel cu oamenii din acest oraș și cu preocupările lor. Cred că cel mai
TIFF, la ediția a 15-a: provocator, iritant, inovator
periculos la un festival este să îți plece publi-cul din anumite motive. TIFF-ul e unul din rarele exemple de festivaluri, unde întâlnir-ile dintre cei care fac fi lme și văd fi lme sunt extraordinare și acest lucru nu ar trebui să se schimbe”, preciza Tudor Giurgiu, președintele TIFF, la conferința de presă organizată cu zece zile înainte de debu-tul acestei ediții.
Care a fost locul primei întâlniri a TIFF-ului, de ce a plecat din anumite locații, de ce a revenit în altele, când a început extinderea în cartiere, în locații noi și ce a implicat această extindere la nivel de echipă, am încercat să afl ăm de la președintele TIFF, regizorul Tudor Giurgiu: „«Cartierul general» al festi-valului a fost, pentru primii ani, cinematograful Repub-lica (actualmente „Florin Piersic”) și pas cu pas ne-am extins înspre alte locații și zone din oraș. Orașul ne-a provo-cat să-l urmăm spre noi spații create odată cu dezvoltarea lui (apariția multiplexurilor, deschiderea de noi locații), iar noi am condus clujenii înspre zone neabordate până atun-ci ca spații culturale, prin proiecte ca Mănăștur Open Air, proiecțiile de pe Auto-strada Transilvania, eveni-mentele speciale organizate la Bonțida, Mărișel sau Vlaha, Depozitul de fi lme. În mare măsură, spațiile noi descoper-ite au fost păstrate de la o ediție la alta, sunt puține la care am renunțat. Unele locații pur și simplu au devenit prea mici pentru ce avem nevoie, un regret special îl avem pentru clădirea Echinox, un spațiu foarte frumos dar prea mic pentru publicul nos-tru de proiecții în aer liber. Pe altele le-am«abandonat”» doar temporar, în funcție de programul fi ecărei ediții. Încercăm în fi e-care an să venim cu spații noi, provocări punctuale pentru publicul nostru, anul trecut am avut Cinepiscina, anul asta stăm tot aproape de apă, de data asta pe plaja Someșului, sau înspre castelul din Gilău. De asemenea, ne dorim să fi m aproape de clujenii din toate cartierele, festivalul nu se mai întâmplă demult doar în centru, iar unde nu avem săli de cinema abordăm vari-ante inedite”, a declarat Tudor Giurgiu pentru Transilvania Reporter.
Piața Unirii a fost dintotdeauna în atenția echipei TIFF, precizează Tudor Giurgiu, aproape toate festivalurile mari din lume care se desfășoară în perioada verii regăsindu-se și în punctul zero al orașului care le găzduiesc. Pentru a „ocu-pa” piața, TIFF-ul avea nevoie să crească sufi cient pentru un public de peste 2.000 de persoane care să răspundă invitației de a renunța la confortul fotoliului dint-o sală de cinema pentru confortul oferit de scaunul de plastic și pătura aferentă serilor reci de vizionare. „Am făcut acest pas în 2009 și am admirat întotdeauna cura-jul spectatorilor care au rămas și au urmărit
fi lmele chiar și în serile în care temperatura nu a depășit 10 grade. Din fericire, în ul-timii doi ani, am avut parte de o vreme mai prietenoasă, anul trecut chiar una ideală, și asta este și motivul pentru care am avut piața plină în fi ecare seară din festival”, a mai precizat Tudor Giurgiu.
Astăzi, după 15 ani, TIFF există la Cluj mulțumită oamenilor de aici, relației istorice pe care acest oraș o are cu cinematografi a și numărului foarte mare de cinefi li care au păstrat orașul constant în topurile cu cele mai multe bilete vândute. „Am știut de la prima ediție că sălile noastre nu vor fi goale, dacă reușim să aducem fi lme de calitate. Clujul este locul în care s-au turnat fi lme încă de la începutul secolului XX, este orașul în care, în perioada comunistă, lumea stătea la coadă să vadă fi lme. Lucrurile s-au schimbat foarte
mult de când există TIFF, ultimii cinci ani în special au marcat o creștere economică ce, în mod fi resc, s-a refl ectat pozitiv și asupra festivalului. Să nu uităm că TIFF este un eveniment în care, spre deosebire de alte mari festivaluri culturale din țară, accesul se face pe bază de bilet. Apariția multinaționalelor și creșterea nivelului fi nanciar al publicului s-au regăsit și în numărul de bilete vândute. Dar, peste toate astea, cel mai important este apetitul pentru cinema care se trans-mite din generație în generație”, a explicat președintele festivalului.
Care este impactul cel mai mare pe care TIFF l-a avut asupra orașului în
cei 15 ani de existență, în ce mod l-a schimbat sau îl schimbă sunt întrebări cărora organizatorii TIFF încearcă să le găsească răspunsul. Clujul arată altfel în timpul TIFF, e observația pe care toți invitații lor o au atunci când ajung în festival. E o stare specială, care cu-prinde tot orașul, o energie și o frenezie care convinge an de an oameni din toată țara să vină la Cluj măcar câteva zile. Și nu doar din țară, confi rmă Tudor Gi-urgiu, ci există o mulțime de clujeni stabiliți de mult timp în străinătate care își programează vizitele în oraș pentru a putea fi prezenți la TIFF. „Pentru un
festival de fi lm este cu adevărat impresio-nant. La un nivel mai profund, schimbarea o simțim la nivelul tinerei generații. Existența acestui festival a impulsionat dezvoltarea școlilor de fi lm din Cluj, e drept că nu doar prin vizionarea de fi lme ci și prin eforturile pe care le-am făcut de a crește programe educaționale puternice în cadrul festivalu-lui. Competiția locală de fi lme ne dă acum reprezentanți în competiția ofi cială de scurt metraje, tineri care acum 5 sau 6 ani urmau, ca liceeni, programul «Let’s go digital» lucrează ca regizori, scenariști sau operatori cu care ne întâlnim pe platouri de fi lmare. Am descoperit un potențial local foarte mare ce ne permite să încurajăm oamenii din in-dustrie să vină și să producă fi lme la Cluj”, a mai precizat Tudor Giurgiu.
Cristina Beligăr
Emoții sunt la � ecare ediție, intensitatea lor poate e mai mică
� indcă ne-am rodat în timp echipa și suntem mult mai calmi și pregătiți pentru momente de criză. Dar cred că și acum am � la fel de panicați dacă scena teatrului s-ar inunda brusc cu câteva ore înaintea Galei de
închidere, cum am pățit acum câțiva ani mulțumită zelu-
lui unui angajat de la teatru. Din fericire, nu mai stăm să ne întrebăm cu ce bani îi vom plăti biletul de avion lui Jason Priest-ley (actorul din serialul Beverly Hills, 90210, care a fost prezent la TIFF în 2002, n.r.), când el e
cu bagajele deja făcute”, Tudor Giurgiu, președinte TIFF
Un oraș obișnuit, cu oameni obișnuiți, dar cu idei neobișnuite, devine brusc
platou de filmare. Scenariul e scris, reflec-toarele se aprind și actorii se pregătesc să intre în cadru. Doar că, de data aceasta, actorii nu sunt produsele unor școli de profil, ci oameni simpli care pentru câteva clipe devin personaje ale celor mai cu-noscute filme din istoria cinematografiei: Forrest Gump devine Pădurea Ghimpe (în interpretarea lui Rareș Brănescu și Do-lores Bădulescu), Amélie se transformă în Amalia (jucată de Andrea Cadar), Ter-minator ajunge Terminatul (Gheorghe Iftime), Marilyn Monroe din The Seven Year Itch devine Mariska (Andra Buicu, studentă la Facultatea de Teatru și Televi-ziune din Cluj, alături de actorul Levente Molnar), iar Radu Bereș devine Robert de Niro în Taxi Driver, respectiv Taxidermis-tul. Aceștia sunt protagoniștii celor cinci spoturi oficiale TIFF 2016, ca parte a cam-paniei de imagine din acest an.
Am încercat să aflăm de la directorul artistic al Festivalului Internațional de Film Transilvania, Mihai Chirilov, ce înseamnă 15 ani de TIFF în termeni de campanii de imagine: de la campaniile condimentate cu ingrediente locale precum Marilyn cu rochie țărănească luată pe sus, James Bond în versiune haiduc, sau oaia pe post de E.T, la clujeni obișnuiți, consumatori de TIFF, care se transformă în personaje iconice din istoria filmului. Cu impact mai mare sau mai mic, fiecare campanie de imagine TIFF a fost una memorabilă și a contribuit la conturarea identității festivalului.
Reporte- Care a fost campania de imagine cea mai reușită/cea mai creativă/cea mai controversată/ care a stârnit cele mai multe reacții și care a fost campania care nu a avut impactul așteptat în cei 15 ani de TIFF?Mihai Chirilov: Cea mai reușită și,
totodată, cea mai creativă a fost, cred, cam-pania din 2006 – cea cu urmele de mâini în mămăligă. A fost unul dintre puținele pos-tere de TIFF lipsite de personaje: emina-mente grafic, minimalist, viu colorat (acel galben izbitor), cu bătaie hollywoodiană imediată (rapelul la urmele de mâini ale celebrităților în cimentul din fața Chinese Theater) și cu o trimitere delicioasă (la pro-priu) la specificul național. A fost singura dată când grafica principală a festivalu-lui a fost declinată în fel și chip, unul mai inventiv ca altul, pentru a obține câte un poster pentru fiecare secțiune din festival. La reușita întregii campanii a contribuit și trailerul regizat de Radu Muntean (care a semnat, în total, 7 spoturi pentru TIFF), o parodie mortală la scena de sex de pe masa din bucătărie din „Poștașul sună întotdeau-na de două ori”. În plus, a fost faimosul an cu scandalul Roșia Montana în care s-a vor-bit peste tot de mămăliga cu cianură de la TIFF. Cea mai controversată a fost cea din 2009, când pe poster ar fi trebuit să se afle ciobănașii gay interpretați de Andi Vaslui-anu și Toma Cuzin. Zbenguiala lor, cu trim-itere clară la Brokeback Mountain, a rămas în spot (unul dintre cele mai bune din toată istoria TIFF), dar pe posterul de la TIFF a ajuns doar un ciobănaș trist, cu ochi senini și goi. Cele mai multe reacții le-a stârnit campania – sau, mai bine zis, anticampa-nia – din 2013, cea semnată de Cristi Puiu. O dată pentru că a fost cea mai atipică, în răspăr asumat cu convențiile genului pub-licitar, și apoi – pentru că au fost în total 20 de spoturi eliptice, care puse cap la cap spuneau povestea misterioasă a persona-jului interpretat de Luminița Gheorghiu – actrița omagiată la acea ediție de TIFF. În fine, cea mai nereușită – deși potențialul
Incursiune în campaniile de imagine TIFF:
Cele mai reușite, cele mai creative, cele mai controversate
ei amuzant răzbate sporadic în spotul video – e cea din 2007, cea cu audiția de Nosferați.
R.: În ce constau diferențele majore dintre campaniile de imagine de la primele ediții TIFF și cele din ultimii trei - patru ani? Ce ați descoperit despre publicul TIFF în tot acest timp, în ce fel a fost nevoie să vă adaptați și să răspundeți nevoilor lui, sau specificului zonei în care se desfășoară festivalul? Cât de mult mizează TIFF pe specificul ardelenesc în gândirea conceptului unei ediții?- Până în 2010 inclusiv, am mers pe
o campanie de imagine (poster+trailer) care a presupus o referință hollywood-iană recognoscibilă instant, con dimentată comic cu un ingredient local, de regulă ardelenesc (deși nu obligatoriu): Mari-lyn cu rochie țărănească luată pe sus, James Bond în versiune haiduc, oaia pe post de E.T., culminând cu Florin Piersic tatăl și fiul, refăcând scena duelului din Star Wars. La ediția din 2011 (aniversa-rea de zece ani), am schimbat macazul și nu am mai aplicat nicio formulă. Am căutat ceva cu totul nou la fiecare ediție. A fost anul cu paralela film-fotbal și cu Porumboiu pozând în chip de Hagi, cu numărul zece pe tricou. Campania tif-farului care face supradoză de filme și ajunge pe o cruce de la Cimitirul Vesel a fost, probabil, cea mai cinică și calată pe spiritul nonconformist al festivalului. A fost și prima oară când spectatorul de TIFF a ajuns pe poster – iar asta spune mult despre dorința TIFF-ului de a se des chide și adresa direct publicului său și a-l îndemna să participe. Ba mai mult, la ediția din 2014 a organizat un concurs național de idei pentru cel mai bun con-
cept vizual. Spectatorul obișnuit a re-venit în posterul TIFF-ului în 2015, totul culminând cu ambițioasa ediție actuală, în care clujeni obișnuiți, consumatori de TIFF, se transformă cât ai zice „clac” în personaje iconice din istoria filmului. În toți cei 15 ani de TIFF, conștienți că există ceva ce se cheamă mândrie locală, am integrat în majoritatea campaniilor de imagine specific național în general și ar-delenesc în special.
- S-a simțit în cadrul vreunei anume ediții intensificarea campaniei de imagine prin creșterea numărului de afișe de exemplu, sau a altor materiale promoționale? Cum s-a adaptat TIFF din punct de vedere al bugetului alocat campaniilor de imagine? - Pe măsura ce viața culturală a
Clujului s-a diversificat și îmbogățit simțitor, s-au intensificat și campaniile de imagine – nu neapărat prin supli-mentarea bugetului de producție pent-ru filmarea trailerului, cât prin creșterea vizibilității acestei campanii. De la spații neconvenționale de afișaj (TIFF-ul a in-trodus acele cuburi de afișaj în Cluj, care astăzi sunt folosite de toată lumea) la construcții de spații temporare și semnalizări ale identității grafice a festi-valului în zone intens frecventate.
R.: În 2013, campania a fost comisionată regizorului Cristi Puiu. Cu ce vine în plus un regizor cu experiență, ce a adus campaniei de imagine de atunci?- Așa cum am mai zis, a fost cea mai
atipică și comentată campanie de ima-gine – tocmai pentru că nu semăna cu nimic și, ca atare, te lăsa perplex. Ultimul lucru pe care mi-l doream de la Puiu era o campanie publicitară standard.
- În 2014, pentru prima dată în istoria festivalului, conceptul vizual nu a fost creat de echipa TIFF, ci a fost lansat un concurs pentru tinerii artiști. Ce a determinat atunci schimbarea și de ce nu s-a continuat concursul de idei în anii următori?- Festivaluri prietene cum sunt cele
din Chicago și San Sebastian practică de ceva timp treaba asta și am vrut și noi să vedem cum e. Am primit foarte multe propuneri, multe deja vu, altele nu toc-mai inspirate – în fine, nivelul general a fost mai degrabă mediu. În plus, con-ceptul de poster e, de regulă, organic legat de cel pentru spotul video – ori în anul în care a câștigat modelul 3D al lui Matei Corvin, ideea de video s-a născut foarte greu și pe ultima sută de metri. Frații Anton și Damian Groves au făcut o treabă foarte bună atunci, drept care le-am dat lor carte blanche pentru cam-paniile viitoare. Vom reveni însă la un moment dat asupra concursului de idei, asta e sigur.
R.: În ultimii trei ani, campania de imagine TIFF semnată de frații Anton și Damian Groves a început cu ipostaza de cinefili a lui Vlad Țepeș și Matei Corvin, a continuat cu referința la tinerii obsedați de tehnologie și în acest an vedem reinterpretate cadre din filme celebre cu oameni obișnuiți. Cum s-a ajuns la campania din acest an și care este mesajul principal al campaniei? De ce au fost alese aceste cinci filme, respectiv aceste scene și nu altele?- Ideea campaniei vizuale din acest
an a plecat de la o propunere făcută anul trecut de graficianul nostru Andrei Pastuhov, aceea de a reface întocmai cadre celebre din filme folosind oameni obișnuiți. Așa cum am zis mai înainte, TIFF-ul s-a mai jucat cu acest concept și în trecut, dar de fiecare dată a reinter-pretat cadrul original, condimentându-l cu un twist ardelenesc. Noutatea aces-tei ediții aniversare o constituie repro-ducerea cât mai fidelă a unor ipostaze iconice folosind clujeni și decoruri reale din Cluj - unele fin sugerate, altele in-stant recognoscibile. Castingul pe care l-am organizat în iarnă a fost pentru zece personaje de referință din istoria cinematografului, iar dintre acestea le-am ales pe cele mai reușite. Fiecare dintre cele cinci postere e însoțit de un clip în care orașul devine brusc un pla-tou de filmare, iar un clujean obișnuit se transformă în personaj de film în câteva secunde. Tocmai de aceea am păstrat în posterele finale elemente din bucătăria filmului, care trădează această transfi-gurare: microfoane, reflectoare, cla-chete, megafoane, șine de traveling etc. Este, cred, cea mai potrivită reprezen-tare a felului în care TIFF-ul transformă Clujul prin film timp de zece zile.
În prezent manager cultural la spațiul de creație Fabrica de Pensule, Corina
Bucea este o apropiată a Festivalului Internațional de Film Transilvania, în special prin prisma celor trei ediții la care a luat parte ca voluntar.
A intrat în echipa de voluntari ai TIFF-ului începând cu a doua ediție, respectiv în 2003, în perioada studenției, mai târziu a avut ocazia chiar să lucreze în cadrul festi-valului și odată cu apariția Fabricii de Pen-sule și cu parteneriatul încheiat între festi-val și acest spațiu, a început să colaboreze la Competiția Locală TIFF care în 2016, pentru al șaptelea an consecutiv, le oferă pasionaților de film șansa de a-și prezenta producțiile pe marele ecran, în timpul fes-tivalului.
„Ca perspectivă generală mi-am dat seama, la un moment dat, că pentru mine schimbările orașului sunt reflectate foarte bine prin filtrul amintirilor mele de la TIFF și a felului în care se desfășurau acele zile. TIFF-ul e un radar care reflectă modul și viteza în care s-a schim-bat orașul. Îmi aduc aminte, de exemplu, unde aveau loc petrecerile din timpul festivalului în primii ani, acestea fiind un alt radar care reflectă foarte bine atmosfera orașului de atunci, inclusiv petrecerile de la Hotel Continental sau petrecerile HBO. TIFF-ul își propusese cred, de la început, să schimbe modul în care clujenii se raportează la oraș și cum ar putea să funcționeze orașul în altă formă decât cea cotidiană. Primele ediții pot apărea oarecum ridicole în acest moment, pentru că totul părea foarte balcanic, foarte «provincial». Încerca să dea un aer de festivisim, care acum poate părea comic, pentru că o discrepanță destul de mare în-tre ce își dorește un festival, în ce cadru vrea să se întâmple, ce context vrea să creeze și felul în care arăta, de fapt, orașul în acel moment, cu băncile vopsite în trei culori, cu Piața Unirii care arăta jalnic”, precizează Corina Bucea, adăugând că Piața Unirii este un alt radar și un punct de referință pentru relația dintre ce s-a schim-
bat în oraș și cum s-a schimbat festivalul. „Cred că unul dintre elementele cele mai im-portante care măsoară succesul festivalului este prezența în Piața Unirii. În momentul acesta se vede destul de puternic parcursul cum Piața este un fel de planetă centrală, cu o mulțime de sateliți în jur care funcționează în relație cu acest spațiu și cred că acesta e și un simbol pentru felul în care funcționează festi-valul la nivel global pentru oraș. Sunt zece zile de activitate intensă, de filme, de atmosferă, dar pe lângă acestea, mai are o mulțime de efecte-satelit. Cred că cea mai importantă este atmosfera pe care a adus-o festivalul, ceea ce a schimbat foarte mult modul în care clujenii își văd orașul”, consideră managerul cultural Corina Bucea.
Cei trei ani în care a fost volun-tar, Corina Bucea a lucrat în echipa tehnică a festivalului, ocupându-se
de subtitrări. Jumătate dintre volun-tari, precizează Corina, își doreau să meargă la petreceri, ceea ce era mult mai simplu atunci, decât acum. Per-sonal a ajuns nu doar la numeroase petreceri, ci a reușit să vadă până la 35 de filme pe ediție, unele chiar de mai multe ori, ceea ce acum i se pare foarte greu de imaginat. „Atunci era tot ce îmi puteam dori de la festival”, spune managerul cultural Corina Bucea. Ce este specific pentru un festival de di-mensiunea TIFF-ului este toată infra-structura pe care o generează și pe care trebuie să o pună în funcțiune, ceea ce nu se aplică la evenimentele mai mici sau mai disparate, spune Corina Bucea. „Nivelul problemelor și ce efort necesită rezolvarea lor sunt incomparabile la un fes-tival la care vin mii de oameni. Am învățat
Corina Bucea, manager cultural:
TIFF este radarul care indică modul în care s-a schimbat Clujul
Asemenea Festivalului Internațional de Film
Transilvania, un alt gen care reușește să adune o comu-
nitate de oameni interesați foarte direct de conținutul și
de programul unui eveniment este jazzul prin Festivalul de Jazz de la Sibiu și Festivalul de Jazz de la Gărâna. Ace-stea sunt două evenimente
cu tradiție îndelungată și nu poți să le pui doar pe seama transformării societății și a
tinerilor din România pentru că ele există de mult timp și
cred că de fapt existența lor a generat o schimbare atât în societate, cât și în oameni”,
Corina Bucea, manager cultural
multe uitându-mă la modul în care oamenii de foarte multe ori în mod spontan găsesc soluții pentru probleme de speriat”.
Perioada de voluntariat a fost cea mai intensă pentru Corina și încă are nostal-gia acelor ani. Mai târziu, lucrând din altă poziție la TIFF, respectiv în calitate de lo-cation manager al festivalului, nu a mai văzut atât de multe filme și nu a mai fost la atât de multe petreceri. „Din păcate, în ultimii ani este o diferență foarte mare în ceea ce privește relația mea cu festivalul, pentru că acum e mult mai greu să mă desprind pentru o săptămână de activitățile pe care le am. Dar sunt lucruri de care mă simt aproape, cum este competiția locală, care de la prima ediție a fost organizată în parteneriat cu Fabrica de Pensule și chiar dacă nu am mai făcut parte din juriu a fost tot timpul un eveniment important pen-tru mine”, precizează Corina Bucea. „Cred că ceea ce rămâne o constanță în cazul TIFF-ului este atmosfera care se creează în jurul lui. Am fost în festivaluri în care totul este foarte profesionist și bine organizat, dar nu neapărat atmosfera e cea care te ține acolo, ci mai degrabă programul. Lauda care se aduce TIFF-ului este în primul rând referitoare la atmosferă și la modul în care orașul se animă și îți dă un senti-ment de familiaritate. Înainte să existe TIFF-ul nu cred că își închipuia cineva că Piața Unirii va putea vreodată să arate așa și că oamenii vor putea să o folosească în felul acesta. Oamenii care vin în momentul TIFF-ului la Cluj îl vor ține minte în starea aceea, ceea ce se reflectă și asupra localnicilor în sensul în care poți să-ți imaginezi că acesta este Clujul de fapt, în care ne simțim confortabil să funcționăm pe tot par-cursul anului. Cred că lucrurile s-au schimbat și din cauza TIFF-ului în acest oraș. În anii de facultate, aveam impresia că orașul era cel mai banal, plictisitor și neinteresant loc posibil. Parcă toată lumea voia să scape din oraș. În acest moment nu am deloc sentimentul că există două săptămâni la rând moarte în Cluj, în tim-pul verii, ceea ce este extraordinar. Mă bucur să văd la Cluj că nu mai avem o discrepanță atât de puternică între un eveniment mare și ce se întâmplă în restul anului”, a mai declarat managerul cultural din cadrul Fabricii de Pensule.
În ceea ce privește campaniile de ima gine ale festivalului, Corina a re-zonat cel mai mult cu cea din 2004, Marilyn Monroe pe Cetățuie, în cos-tum național și campania din 2006 cu mămăliga. Îi place ideea echipei artis-tice de a aduce pe plan local referințe globale din cinematografie și spune că o schimbare importantă pentru imaginea TIFF a fost momentul în care Andrei Pastuhov a intrat în echipă.
Participant constant la Festivalul Internațional de Film Transilvania
(TIFF), jurnalistul Cristian Tudor Popescu a detaliat pentru Transilvania Reporter de ce TIFF-ul este unul dintre cele mai bune lucruri întâmplate în România post-comunistă. Jurnalistul a fost prezent la Cluj cu câteva zile înainte de ziua deschiderii festivalului, la dezbaterea „Democrație
vs. Totalitarism: cum luptăm împotriva extremismului cu instrumente demo-cratice” organizată de Centrul de Stu-dii în Istorie Contemporană (CSIC) și Fundația „Konrad Adenauer”. Cristian Tudor Popescu a participat anul trecut la TIFF, alături de regizorul Cristi Puiu și de profesorul Doru Pop, la o întâlnire pe tema felului în care a fost refl ectată perioada comunistă în cine-matografi a românească atât înainte, cât şi după 1989.
„TIFF este un exemplu reușit de între-prindere privată, făcută de niște oameni care în loc să se ocupe cu altceva au preferat să se înhame în această aventură. Este festi-
valul de fi lm cel mai prestigios din România și printre puținele evenimente din țara asta vizibile în Europa. De fi ecare dată când am avut ocazia să vin la TIFF, am văzut fi lme românești pe care nu le-am putut vedea în altă parte. S-a menținut mereu foarte proaspăt și a dat ideea de cuplare maximă la actualitatea cinematografi că românească și asta l-a făcut să fi e viu și să trăiască după 15 ani. A face un festival în România este o muncă de spital de nebuni, iar Tudor Gi-urgiu și Mihai Chirilov au toate meritele că au reușit să mențină fi nanțările pentru acest festival. Festivalul a apărut cumva înaintea exploziei cinematografi ce românești, în 2002-2003, pe când România avea doar
«Marfa și banii», fără «Moartea domnului Lăzărescu», fără premiul Palme d’Or al lui Cristian Mungiu la Cannes pentru «4 luni, 3 săptămâni și 2 zile». E un merit al festivalului că el nu a apărut ca să profi te de momentul creat de noul cinema românesc, ci a apărut ca o prevestire a noului cinema românesc căruia, acum, îi este foarte de fo-los acest festival. De exemplu, vom vedea anul acesta la TIFF fi lmul lui Cristi Puiu, «Sierra Nevada», fi lmul lui Nae Caranfi l, «6,9 pe scara Richter» în premieră absolută, deci este un festival extrem de folositor”, a precizat Cristian Tudor Popescu pentru Transilvania Reporter.
Cristina Beligăr
Cristian Tudor Popescu, despre TIFF:
„Este unul dintre cele mai bune lucruri întâmplate în România postcomunistă”
RECOMANDĂRI
Cel mai mare festival de fi lm din România va începe vineri, 27 mai, și va aduce o
selecție de 248 de fi lme, 850 de invitați româ-ni și străini, concerte cu trupele momentu-lui, expoziții, dezbateri și petreceri în 20 de locații din Cluj și din împrejurimi.
În continuare, Transilvania Reporter vă recomandă 10 motive pentru a veni sau a rămâne în Cluj pe durata desfășurării Festi-valului Internațional de Film Transilvania, a 15-a ediție:
• Sophia Loren vine pentru prima dată în România, ca invitat special al Festivalu-lui Internațional de Film Transilvania. Sex simbol al anilor ’50 – ‘70, cu o popularitate internațională neegalată de nicio altă actriță italiană, Sophia Loren va primi Premiul pen-tru întreaga carieră la gala de închidere a celei de-a 15-a ediții, pe 4 iunie, la Teatrul Național din Cluj-Napoca. Pe 3 iunie, de la 18.30, la Casa de Cultură a Studenților, actrița va lua parte la o proiecție specială în onoarea ei.
• Va sosi la Cluj, special pentru TIFF, Iain Smith, unul dintre cei mai infl uenți și prolifi ci producători de fi lm european, omul din spatele unor blockbustere ca „Mad Max: Drumul Furiei”, „Al cincilea element” sau „Șapte ani în Tibet”
• Vom putea revedea „Taxi Driver”, unul dintre cele mai celebre fi lme americane din
toate timpurile care va benefi cia de o proiecție unică la TIFF a copiei restaurate digital la calitate 4K
• Castelul de la Gilău, malul Someșului și Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” se numără printre cele mai noi spații din Cluj ce vor găzdui anul acesta o serie de evenimente inedite
• Primul cosmonaut român care a zbu-rat în spațiu, Dumitru Prunariu, va avea parte de o proiecție de fi lm special, respec-tiv „Operation Avalanche”, precedat de scurtmetrajul „Opt zile în cosmos”
• Depozitul de Filme va fi din nou gazda unor evenimente cu intrare liberă, pe 1 iunie, comedia cubaneză cu zombie „Juan de los Muertos” va fi urmată de o petrecere cu tematică horror, pe 2 iunie, clujenii sunt așteptați alături de animalele lor de companie la „Truman”, o odă adusă prieteniei și dragostei, pe 3 iunie, Cinema, „Mon Amour”, un documentar românesc despre ultimele cinematografe de stat din România, iar pe 4 iunie, fi lmul B-Movie: „Lust and Sound in West Berlin”, un docu-mentar despre muzică, artă și haos în ves-tul Berlinului din anii ‘80
• Se derulează campania �#�TIFFMoments� pe Instagram ceea ce înseamnă că în timpul festivalului pozele făcute la TIFF și urcate pe conturile de In-
stagram cu hashtag-ul #TIFFMoments vor ajunge pe ecranele interactive instalate în Piața Unirii și alte locații din Cluj�
• La această ediție se pot cumpăra bi-lete direct din aplicația de mobil și, tot ca noutate, toate biletele și cardurile vor fi scanate la intrare cu ajutorul a 20 de ci-titoare de coduri de bare. Cei care și-au achiziționat bilet online pot intra pe baza acestuia printat sau în format electronic, el putând fi scanat de pe dispozitivele mo-bile
• Una dintre cele mai iubite secțiuni din TIFF, EducaTIFF, crește de la an la an, ca număr de activități, fi lme special se-lectate pentru copii și tineri, evenimente speciale. Și anul acesta, programul este complex, special creat pentru a forma noi generații de spectatori de fi lm avizați
• Doi dintre actorii selectați la 10 pen-tru FILM sunt Sânziana Tarța și Cristi Rigman, actori ai Teatrului Național din Cluj-Napoca. Aceștia vor fi prezentați publicului, presei și profesioniștilor din industria fi lmului și în cadrul secțiunii Zilele Filmului Românesc, actorii vor lua parte la workshop-uri, premiere de fi lm și dezbateri și vor fi introduși regizorilor, producătorilor români şi străini, directo-rilor de casting şi agenţilor.
Criza de legitimitate şi nevoia unui discurs refondator al Uniunii Europene
După eşecul Tratatului Constituţional din 2005, res-pins (surprinzător, în contex-tul optimist de atunci) în refe-rendumurile din Franţa şi Olanda, Uniunea Europeană
a intrat într-un lung şi complicat şir al crize-lor, care se agravează în prezent sub presiu-nea noii provocări a „crizei imigranţilor” din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii, pe care Uniunea se dovedeşte incapabilă să o ges-tioneze rezonabil;
• Principalele crize identifi cate şi abor-date până acum, cu rezultate relativ modeste, au fost: criza economică (după 2008), criza politică (difi cultatea tot mai mare cu care se ajunge la un consens decizional şi de direcţie strategică), şi criza instituţională (nemulţumiri crescânde legate de performanţele instituţiilor europene, acestea invocând, la rândul lor, limitări ale competenţelor şi lipsa pârghiilor efi cace de intervenţie);
• A patra dimensiune a crizei europene se profi lează însă tot mai pregnant: criza legitimităţii, dublată de nevoia puternică a unui discurs refondator al Uniunii Europene, bazat pe condiţiile şi provocările secolului XXI;
• Faptul că jumătate din populaţia Aus-triei a votat în alegerile prezidenţiale candi-datul partidului de extremă-dreapta, dincolo de victoria la limită a unui pro-european, rămâne un semnal sever al ideii că o parte importantă a cetăţenilor încep să pună sub semnul întrebării valorile şi însăşi raţiunea de a fi a Uniunii Europene;
• Votul strâns pentru Brexitul din 23 iunie, chiar presupunând că o majoritate la limită a britanicilor se va opune, în cele din urmă, ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, sau ascensiunea Frontului Naţional în Franţa şi a Alternativei pentru Germania în alegerile regionale, respectiv respingerea Tratatului de Asociere UE - Ucraina în referendumul din Olanda, toate arată amplifi carea opoziţiei cetăţenilor la continuarea procesului de inte-grare europeană şi, foarte probabil, stoparea acestui proces politic;
• Tensiunea între principiul fondator „Ever closer Union” şi principiul democraţiei şi suveranităţii naţionale se adânceşte. Uniu-nea Europeană fără democraţie s-ar întoarce la Imperiu (o versiune extinsă, actualizată tehnologic, a Sfântului Imperiu Romano - Germanic), iar democraţiile suverane fără Uniunea Europeană s-ar întoarce la confrun-tarea statelor naţionale;
• Tehnicizată în exces, Uniunea Europeană a devenit o colecţie ternă de regulamente şi norme, pierzând „fi orul politic” care a însufl eţit etapa părinţilor fondatori Jean Mon-net - Robert Schuman - Konrad Adenauer - Alcide de Gasperi;
• Cine şi cum ar putea „reinventa” astăzi Proiectul European, la peste 70 de ani distanţă
de al doilea război mondial, (re)legitimându-l în faţa unei generaţii care nu mai are memoria şi angoasa confl ictului militar de pe continent, care se simte din nou atrasă de discursurile identitare, xenofobe şi (uneori) autorita-riste, şi care pare să nu mai vadă benefi ciile construcţiei europene comune?
***
Criza de legitimitate a Uniunii Euro-pene mijeşte în sondajele de opinie din tot mai multe ţări membre. Eurobarometrele indică scăderea suportului popular pentru procesul de integrare europeană spre nive-luri critice, care aproape că ar trebui, dintr-o perspectivă pur democratică, să determine organizarea de referendumuri de reconfi r-mare sau de recunoaştere a unei alte voinţe politice a cetăţenilor, de la caz la caz. Pe de altă parte, ştim prea bine că intrarea într-o logică a referendumurilor naţionale ar duce curând la desfi inţarea de facto a Uniunii Eu-ropene, la blocarea şi anularea dimensiunii supranaţionale (federale sau confederale) pe care se întemeiază în esenţă Uniunea, politi-cile şi instituţiile ei.
Dilema pare aşadar perfectă. Tensiunea, axiomatică între principiul Europei unite şi solidare, căreia i s-a cedat o parte semnifi cativă din suveranitatea naţională a fi ecărui membru (aceasta este, în fond, diferenţa esenţială între Uniunea Europeană de acum şi sistemele de alianţe între statele suverane de dinaintea războaielor mondiale), şi pretenţia confi rmării tuturor deciziilor politice sau economice prin procese democratice la nivel naţional sugerează o contradicţie ireconciliabilă. Având în vedere competitivitatea tot mai intensă la nivel global şi interconectarea cu alte mari centre de putere (Statele Unite, China, Rusia), Europa nu mai poate fi în prezent şi unită, şi compusă din state naţionale absolut suverane. Proiectele privind „Uniunea fi scală şi bancară” sau Uniunea Energetică sunt bune exemple în acest sens, care cer o opţiune clară. Oamenii vor trebui curând să aleagă, iar alegerea lor va fi de o importanţă crucială pentru destinul generaţiilor viitoare.
Continentul european, atât de greu încer-cat în secolul XX de experimente naţionaliste şi autoritariste, nu poate renunţa nici la Uniunea Europeană, nici la democraţie şi statele naţionale suverane, fără să plătească un preţ dureros. Dar clivajul între cele două paradigme se adânceşte ameninţător, chiar dacă liderii momentului se străduiesc să ne liniştească şi să ne convingă că lucrurile funcţionează în continuare. În absenţa unui discurs refondator, este limpede că Proiectul European şi statele naţionale (chiar democra-tice fi ind) nu se mai suportă reciproc. Imposi-bila alegere se apropie de punctul culminant.
Ce s-ar întâmpla astăzi dacă cineva ar forţa alegerea unui principiu în detrimentul celuilalt? Uniunea Europeană fără democraţie
s-ar întoarce la Imperiu (o versiune extinsă, actualizată tehnologic, a Sfântului Imperiu Romano-Germanic), iar democraţiile suve-rane fără Uniunea Europeană s-ar întoarce la confruntarea statelor naţionale, care a carac-terizat practic istoria modernă a continentu-lui. Cu siguranţă nu ne-am simţi confortabil sau în siguranţă, nici într-o variantă, nici în cealaltă.
Desigur, cel mai puternic argument pent-ru construcţia Comunităţilor Europene în anii 1950 a fost teama. Teama de război, de o nouă rivalitate franco-germană, de o eventuală ex-pansiune a infl uenţei Uniunii Sovietice într-o Europă occidentală afl ată în sărăcie şi lipsuri. Italia, de exemplu, a fost la un pas să cadă sub guvernarea comuniştilor, imediat după război, pe cale democratică. CIA şi serviciile secrete occidentale au acţionat pentru a se asigura că Partidul Comunist Italian rămâne în opoziţie pe durata efortului de revigorare economică a ţării. Planul Marshall a avut şi el un anumit rol politic intern. N-a fost uşor. Resentimentele bălteau, societăţile erau con-fuze, iar direcţia politică şi strategică nu părea în primii ani foarte clară. Dar teama de di-vizare şi de război i-a unit, în cele din urmă, pe vest-europeni (6 state la început, apoi 9, apoi 12 la sfârşitul Războiului Rece), iar suc-cesele, bunăstarea şi dezvoltarea economică au apărut. Ce le mai uneşte acum, concret, pe cele 28 de state membre ale Uniunii Eu-ropene, dincolo de o retorică pro-europeană superfi cială şi tot mai neconvingătoare? Ce teamă mai ţine unită construcţia europeană?
Ar fi interesant de urmărit de unde ar putea veni astăzi un „discurs refondator”, în sensul unei noi platforme argumentative a Uniunii Europene. Iată câteva variante pro-puse pe continent, niciuna perfectă, fi ecare cu specifi cul intereselor ei şi cu limitările ei:
Varianta Cameron, adică discursul pentru rămânerea în Uniunea Europeană bazat strict pe stimularea temerilor privind creşterea costurilor şi pierderilor economice în cazul Brexitului, dar în acelaşi timp pe stoparea integrării politice;
Varianta Merkel, bazată pe reite-rarea obligaţiilor de solidaritate politică şi economică ale statelor membre în legătură cu respectarea deciziilor Uniunii Europene („bătutul obrazului”), în special pe subiectul asumării cotelor de refugiaţi;
Varianta balticilor, bazată pe teama unei agresiuni a Rusiei şi pe menţinerea unităţii europene şi euro-atlantice ca garanţie pentru limitarea tendinţelor expansioniste ale Mos-covei, inclusiv pe menţinerea sancţiunilor internaţionale la adresa Rusiei;
Varianta Van der Bellen (după numele noului preşedinte ales al Austriei, Alexander Van der Bellen, un ecologist de 72 de ani), bazată pe un intens discurs pro-european fe-deralist şi pe o componentă ecologistă, pe ex-ploatarea temerii privind ascensiunea extrem-
ei-dreapta dar şi pe opoziţia la TTIP, adică la acordul transatlantic SUA-UE privind crearea imensului spaţiu de liber schimb comercial şi investiţional, care ar fi , crede el, potrivnic in-tereselor economice, sociale şi de mediu ale Europei;
Varianta „Europa cu două viteze” (re-spectiv clubul select şi periferia), susţinută în general de ţările competitive din nord-vestul Uniunii Europene, întemeiată pe acceptarea funcţionării unor grupuri cu parametri diferiţi în interiorul Uniunii şi pe menţinerea sau chiar consolidarea şi instituţionalizarea aces-tor diferenţieri între statele membre, viziune bazată în fond pe realităţile economice, poli-tice, sociale, culturale şi administrative de pe teren;
Varianta asistenţială, în care crede Europa săracă (sudică), bazată eminamente pe ideea că Uniunea Europeană este un sac cu bani care se cuvine a fi împărţit cu generozitate de la Bruxelles către economiile îndatorate, neperformante sau corupte precum Grecia, România, Bulgaria etc;
Varianta corporatistă sau, să-i spunem generic, „Volkswagen” (puteţi înlocui nu-mele cu al altui gigant european, dacă nu vă place), bazată exclusiv pe interesul comercial al marilor companii, al exporturilor pe o piaţă unifi cată (fără diferenţieri şi criterii politice), pe susţinerea legăturilor cu Statele Unite (in-clusiv TTIP) dar şi pe reluarea afacerilor cu Rusia, adică pe o viziune minimalistă, eco-nomic liberală şi capitalistă asupra Europei.
Toate discursurile de mai sus sunt, într-un fel sau altul, pro-europene. S-ar putea ca niciunul să nu fi e însă pe placul tuturor celor care susţin Proiectul European, părându-ne fi e prea mercantile, fi e prea disciplinante poli-tic, fi e obsedate geopolitic şi rusofobe, fi e ex-clusiviste, fi e oportuniste, fi e hipsteriste, anti-capitaliste sau anti-americane. E semnul cel mai clar că însăşi Ideea Europeană este văzută astăzi diferit, de la Londra la Bucureşti, de la Berlin la Atena sau de la Viena la Vilnius.
„Discursul fondator” din anii 50 a fost cel al Europei păcii, care a fost receptat la fel de toate societăţile vest-europene care au aderat la proiect. Astăzi, nu mai avem o singură vi-ziune, o perspectivă unifi catoare, ci mai multe versiuni şi nuanţe concurente, chiar şi în tabăra pro-europenilor. Dar, oricum am lua lucrurile, în absenţa unei relegitimări poli-tice a Uniunii Europene, acceptată de o ma-joritate rezonabilă a cetăţenilor şi societăţilor europene, este puţin probabil ca generaţia următoare să mai găsească sufi ciente argu-mente pentru a explica de ce cele 28 de state membre ar mai trebui să rămână împreună, să-şi pună resursele la comun şi să asculte de un singur centru de comandă (chiar dacă au o cotă de reprezentare la masa decizională), iar intrarea în epoca referendumurilor su-veraniste să pună punct celui mai frumos şi mai idealist proiect al Europei moderne.
ÎNSCRIERILE LA GRĂDINIȚĂ | 1312 | REPORTAJ
26 mai - 1 iunie 2016 • Nr. 614 | | 26 mai - 1 iunie 2016 • Nr. 614
PREGĂTIRI
Părinții își pot înscrie începând de luni, 23 mai, copiii la grădiniță. Este vorba
despre micuții care vor urma anul acesta grupa mică, întrucât reînscrierile pentru celelalte grupe s-au încheiat deja (acestea au avut loc în perioada 4 – 20 mai), urmând să existe o a doua sesiune de înscrieri la vară pentru locurile rămase. Potrivit In-spectoratului Școlar Județean Cluj, în Cluj-Napoca sunt disponibile anul acesta 5.600 de locuri pentru înscrieri la grupa mică. „Procesul este în desfășurare. Se fac înscrieri. Nu este cuprinsă în planul de școlarizare pentru anul viitor nicio clădire nouă destinată grădinițelor”, a declarat pentru Transilvania Reporter, Andreea Coroian-Goldiș, purtătorul de cuvânt al ISJ Cluj.
Înscrierile la grădiniţă au loc în două etape: 23 mai – 17 iunie, respectiv 27 iunie – 29 iulie. Cererile respinse, fi e ca urmare a opţiunilor insufi ciente din fi şa de înscriere, fi e din cauza absenţei locurilor la unitatea de învăţământ dorită, vor putea fi redepuse şi aprobate în etapele imediat următoare sau în etapa de ajustări, programată în peri-oada 1 – 31 august.
Pentru asigurarea transparenţei pro-cesului de reînscriere/înscriere, conduce-rile unităţilor de învăţământ preşcolar vor afi şa, la vedere, pentru toţi cei interesaţi, următoarele informaţii: capacitatea insti-tuţiei (numărul de copii pentru care a fost proiectată), numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2016-2017 (pe grupe de vârstă: mică, mi-jlocie, mare), criteriile generale şi criteri-ile specifi ce pentru înscrierea copiilor, dar
Gabriela Radu, directorul grădiniței „Albă ca Zăpada”:
„În ultimii ani a fost un echilibru între cerere și ofertă”și numărul de copii reînscrişi/înscrişi zilnic (în perioada stabilită) din tota-lul disponibil. Unităţile de învăţământ au obligaţia afi şării la loc vizibil a informaţiilor privind statutul grădiniţei, respectiv dacă este acreditată, autorizată să funcţioneze provizoriu, cu atestat de calitate emis de Agenţia Română pen-tru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP).
Pentru a vedea cum se desfășoară înscrierile la Cluj-Napoca, dar și pent-ru a ști la ce să se aștepte părinții în viitorul ap-ropiat, am discutat cu Gabriela Radu, direc-torul Grădiniței cu Pro-gram Prelungit „Albă ca Zăpada”.
„Înscrierile pentru grupa mică au început pe 23 mai, această etapă urmând să se încheie pe 10 iunie. Avem 50 de locuri disponibile pentru grupa mică, adică două grupe mici. Noi îi așteptăm cu drag să vină să se înscrie pe toți doritorii! În ultimii ani a fost un echilibru între cerere și ofertă. Dacă sunt mai mulți doritori decât locuri, vom face cerere la Inspectoratul Școlar Județean pentru suplimentare de locuri. De regulă, răspunsul este unul pozitiv. Încercăm să nu lăsăm pe nimeni în afară”, spune Gabriela Radu.
Aceasta îi sfătuiește pe părinți să nu asculte „gura lumii” când vine vorba de înscrierile copiilor la grădiniță, pen-tru că de cele mai multe ori pot primi informații incorecte: „Eu îi sfătuiesc pe părinți să vină și să vadă dacă într-adevăr
„Facem foarte multe activități, nu învățăm doar cântece și poezii. Nu facem cunoașterea mediului și atât, ci facem activități integrate. Prin joc, prin activități artistico-plastice sau prin cântec, copilul învață o mulțime de lucruri. Activitățile sunt integrate. Avem activități și pe dezvoltarea emoțională. Lucrăm foarte mult cu copiii. Doamnele educatoare lucrează cu copiii pe această parte, avem de asemenea psihologul grădiniței, care se implică foarte mult în această problemă: intră la fi ecare grupă și dacă sunt probleme, le aduce la cunoștința părintelui. Este mai bine să prevenim, decât să intervenim”, spune directorul.
Anamaria Crișan este consilier psiho-pedagogic. „Efortul nostru este concentrat pe direcția prevenirii apariției anumitor tipuri de probleme. Sunt mai multe catego-rii pe care lucrăm. De obicei, la început de an școlar, sunt acele probleme de adaptare, copiii au un atașament mai profund față de părinți și e puțin mai difi cil. În acea perioadă trebuie lucrat chiar și cu părinții, pentru că ei trebuie să învețe să își lase puiul să zboare puțin. După aceea, pe măsură ce copilul intră în programul grădiniței și se implică în activități, funcționează lucrurile foarte bine. Educatoarele sunt foarte cooperante și lucrăm foarte bine împreună. Urmărim cu foarte mare atenție dezvoltarea copilului, pe toate planurile: pe plan fi zic, cognitiv, dar și emoțional. Grădinița benefi ciază de un spațiu ofertant, iar copiii petrec mult timp, afară, în grădină. Pe partea educativă și de dezvoltare cognitivă se aplică curicula națională, însă metodele pe care le utilizează educatoarele sunt moderne. Încă de la început se pune bază pe dezvoltarea emoțională a copilului. În toamnă, încă din prima zi, copiii sunt
primiți în brațe, cu brațele deschise. Asta face să se echilibreze lucrurile. Încercăm să îl facem pe copil să simtă mai puțin dramatic despărțirea de familie și, prin urmare, acesta trebuie să treacă din brațe sigure, în brațe sigure. Și la propriu, se întâmplă asta. De la început se lucrează pe această zonă de dezvoltare emoțională. Copiii vin cu diverse comportamente, fi ecare familie își pune amprenta. În continuare rămân forme particulare de exprimare. Sigur, sunt situații în care există anxietate de nivel mai mare sau mai scăzut, se lucrează în alte moduri. În grădinițe nu se face terapie. Ceea ce facem noi merge mai mult pe prevenție, iar dacă este vorba despre situații de intensitate crescută, atunci facem recomandări în direcția adecvată, indiferent de tipul de problematică spre care pare să se în-drepte copilul. Nu se pun diagnostice”, explică Anamaria Crișan.
În cadrul grădiniței, există mai multe personaje interesante, care îi ajută pe copii să înțeleagă anumite comportamente. Două exemple în acest sens sunt: Petru cel încrezător și Ovidiu cel organizat. „Avem povești adaptate fi ecărui personaj pentru ca cei mici să învețe să fi e organizați, încrezători în forțele proprii și așa mai departe. Nu spunem povestea și trecem mai departe, ci rămânem o săptămână, două pe aceeași poveste”, explică doamna director.
În curte, copiii se joacă. Baloanele de săpun se ridică spre cer, apoi altele le iau lo-cul. Florile din curte sunt speciale. Toate au fost plantate de copii în cadrul proiectului „Un copil, o fl oare!”, motiv pentru care toți sunt atenți să nu le calce, în timp ce se joacă.
Zilele Porților Deschise au avut loc în timpul Săptămânii Altfel, o săptămână plină în activități pentru cei mici. Copiii de la Grădinița „Albă ca Zăpada” au fost în ex-cursie la Moara de Vânt, la Muzeul Satului, dar și la Grădina Botanică din Jibou. Tot în această perioadă a fost lansată o revistă a grădiniței.
Maria Man
sunt locuri. Unii părinți nici nu au curaj să vină, pe motiv că nu mai sunt locuri, că ei așa au auzit. Eu îi rog să nu se ia după povești, să vină mai bine la fața locului și să se convingă singuri”, spune doamna di-rector (foto medalion).
Pentru a fi cât mai atractive atât pentru copii, cât și pentru părinți, une-le grădinițe, printre care se numără și
Grădinița cu Program Prelungit „Albă ca Zăpada” au organizat
Zilele Porților Deschise în timpul Săptămânii Altfel,
care a avut loc săptămâna trecută. Copiii și-au întâmpinat oaspeții cu un program artistic real-izat pe grupe de vârstă. Fluturașii, Albinuțele,
Mămăruțele au dansat și au cântat, acompaniați de
chitară. După programul ar-tistic, copiii s-au jucat în curtea
grădiniței sub atenta supraveghe-re a cadrelor didactice.
„Cel mai mult îmi place că putem să ne jucăm, să cântăm, să facem baloane”, a spus Alina în pauza dintre două dansuri. Încântați de prezența părinților care au asistat la sebare, copiii au alergat prin grădină, au realizat forme din nisip, s-au dat cu hinta sau pe tobogan. „Mie îmi place să cânt!”, spune o altă fetiță.
Învață prin jocÎn cadrul grădiniței, copiii învață
o mulțime de noțiuni prin joc, fi e că discutăm despre științele naturii, limbă și comunicare, om și societate sau chiar noțiuni de educație fi nanciară.
Specialiștii în economie au spus nu doar o dată că șansa Clujului după căderea
comunismului a fost dezvoltarea sectoru-lui IT. Dincolo de a fi salvat orașe și chiar țări, oferind o alternativă acolo unde mun-ca fizică din industrie nu își mai găsea lo-cul, IT-ul dă o mână de ajutor și celor cu care soarta nu a fost deloc blândă. Este și cazul lui Bogdan Pop, un prașutist sportiv care, în urma unui accident ce a avut loc pe când avea 27 de ani, s-a văzut nevoit să își regândească întreaga viață, dintr-un scaun cu rotile. Șansa lui a fost reprezentată de cursurile școlii de IT Academy Plus din cadrul companiei clujene Pitech Plus. Bog-dan vine aici, alături de soția lui, Iulia, în fiecare zi pentru a-și urma pasiunea și pen-tru a demonstra încă o dată că dezvoltarea IT-ul este dincolo de orice barieră fizică și că acest domeniu oferă tuturor capacitatea de a contribui.
Bogdan Pop are 34 de ani și s-a născut în Baia Mare și a venit la Cluj după terminarea liceului pentru a urma cursurile Facultății de Construcții, Secția instalații, din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca. Bogdan a avut și are trei mari pasiuni, neschimbate de-a lungul vieții: povestea de dragoste începută încă din liceu cu actuala lui soție, Iulia, pasiunea pentru aviație și pasiunea pentru calculatoare. Dar soarta a decis că Bogdan poate rămâne doar cu două din-tre aceste pasiuni, astfel că, la 27 de ani, dragostea lui pentru parașutism și-a arătat colții.
„Eram parașutist sportiv și eram la Aero-clubul Suceava, unde făceam ultimul zbor din cadrul cursului pentru acreditarea ca in-structor. În total am realizat în cei 10 ani de parașutism peste 500 de salturi. Aveam o parașută de viteză. La ultimul viraj din acel zbor, am greșit. L-am făcut mult prea jos, cu vreo trei metri. Nu știu de ce am făcut asta, pen-tru că aproximativ 10 secunde de dinainte de accident nu mi le mai amintesc. Mi-am prins piciorul stâng în pământ, mi-am rupt femu-rul, am căzut în cap și mi-am rupt gâtul. Am ajuns la București cu elicopterul de la Iași și mi s-a spus că nu am șanse să trăiesc mai mult de două luni. Totuși, i-am contrazis pe medici. Am stat o perioadă acasă, la părinți, și apoi am început să mergem la spitale de recuperare”, își amintește Bogdan.
Înapoi cu roțile pe pământAstăzi, Bogdan este imobilizat într-un
scaun cu rotile. Nu se poate îngriji sin-gur astfel că soția lui, Iulia, se află în permanență alături de el. A fost alături de el și în perioada în care Bogdan a trecut peste pronosticele sumbre ale medicilor, ajungând să se recupereze mai bine decât ar fi sperat oricine. Însă accidentul l-a afec-tat pe Bogdan în fiecare fel în care acest lu-cru ar fi fost posibil. Bogdan avea o pasiune pentru calculatoare încă din adolescență, iar hobby-ul se materializase în studenție într-o firmă înființată de băimărean, care realiza site-uri pentru diverși clienți. Firma s-a prăbușit și ea în fatidicul zbor din sep-tembrie 2007 .
Un zburător pe cerul senin al IT-ului
„Doi ani i-am petrecut doar prin spi-tale. Am fost nevoit să renunț la tot și chiar să îmi închid firma, pentru că nu mai avea cine să se ocupe de ea. Mă pasionau calcula-toarele încă din liceu și atunci am început să îmi fac bani de buzunar cu chestii ușoare, realizând site-uri. Apoi, în facultate, am continuat să lucrez la site-uri, dar acum pentru a mă putea întreține și a mai avea bani de distracții. Pe finalul facultății chiar aveam și o firmă din care câștigam destul de bine. Când eram mic, îmi plăcea foarte mult matematica și eram în foarte multe cluburi de matematici speciale. Primul calculator l-am avut la 13 ani și nu mă mai puteam dezlipi de el. Mama era disperată și s-a gân-dit să îmi blocheze stația cu o cheiță. Eu am făcut rost de o altă cheiță, iar când mi-a luat tastatura, am luat o tastatură de la un coleg. Și-a dat seama, într-un final, ce făceam și a înțeles că asta este pasiunea mea, care e ok în condițiile în care aveam note bune. Acum vin aici aproape în fiecare zi, în funcție de proiectele pe care le am. Mai lucrez și de acasă, pentru că am nevoie de bani cu care să trăiesc. Așa că mai am site-uri la care lucrez. E foarte ok să vii aici pentru că ai aici oameni care își doresc ce îți dorești și tu. Dacă aș sta acasă, nu aș avea cu cine discuta așa ceva”, explică Bogdan.
Prin programare, spre AcademieCând viața lui a revenit la un oare-
care normal, Bogdan a început să își evalueze variantele. La 30 de ani nu avea un loc de muncă, iar piața pentru persoanele cu dizabilități ca cea a lui Bogdan nu este tocmai plină de oferte. Pasiunea pentru calculatoare i-a făcut cu ochiul.
„Am început să învăț programare acasă. Într-o zi, din greșeală, am găsit pe un ziar online un articol în care era vorba despre acest proiect al Academy Plus. Am citit mai multe și am văzut că nu erau deschise în-scrierile. Vizitam în fiecare zi și dorindu-mi să nu ratez cumva înscrierea, am creat un program care zilnic, la interval de câteva ore, verfica site-ul academiei și mă anunța printr-un mesaj atunci când se modifica ceva pe site. A funcționat, am primit me-sajul și am decis să încerc, dar asta numai după ce am verificat un lucru foarte impor-tant pentru mine după accident: dacă am
Doi ani i-am petrecut doar prin spitale. Am fost nevoit să renunț la tot și chiar să îmi închid firma
pentru că nu mai avea cine să se ocupe de ea.
Din fericire, pasiunea mea pentru calculatoare
m-a salvat, pentru că acesta este singurul domeniu în care poate lucra cineva cu
limitările mele. Nu compensează pasiunea
pentru aviație, dar a trebuit să mă obișnuiesc cu
situația în care mă aflu. Cineva ca mine cred că
nu poate face altceva decât muncă de birou”,
Bogdan Pop
acces în clădire și, practic dacă pot merge la acel loc de muncă. După accident, când îmi căutam loc de muncă, acesta a devenit de fapt primul criteriu. Mi-au răspuns în 10 minute și mi-au spus că au făcut o simulare a traseului pe care l-aș parcurge și că nu aș avea nicio problemă să ajung la birou. Când am venit aici așa a și fost”, spune Bogdan.
De altfel, problema accesului avea să devină o constantă pentru Bogdan Pop, care a descoperit în timp că, atunci când cineva în situația lui își caută un loc de muncă, marea sa grijă nu trebuie să țină doar de programul de lucru sau de sala-riul așa cum se întâmplă în general, ci în primul rând de o chestiune ce poate
părea absurdă pentru oricine altcineva: accesul în clădire.
„Pe lângă că trebuie să îmi placă ce pro-pune firma respectivă, trebuie să mă asigur că am și acces. Dar până la urmă nu mi se mai pare ciudat, pentru că astfel de prob-leme, la noi, sunt ceva obișnuit. Clujul stă mai bine la capitolul acesta în comparație cu restul țării și e destul de «prietenos» cu oamenii cu handicap. Din fericire, pasiunea mea pentru calculatoare m-a salvat, pen-tru că acesta este singurul domeniu în care poate lucra cineva cu limitările mele. Nu compensează pasiunea pentru aviație, dar a trebuit să mă obișnuiesc cu situația în care mă aflu. Cineva ca mine cred că nu poate face altceva decât muncă de birou”, este de părere IT-istul băimărean.
După ce a depășit faza de selecție prin care trece orice candidat care s-a înscris în programul Academy Plus, Bogdan a fost acceptat în „piscină” și urmează în prezent cursurile școlii de IT. Vine aproape zilnic câte opt ore și muncește alături de colegii săi. Bogdan se ocupă de „affiliate marketing” și, în principiu, aduce în online clienți pen-tru firme care vând diverse produse pe internet, primind un anumit procent din vânzări. În paralel, are și proiecte personale de web design, în condițiile în care statul îi oferă doar un ajutor de aproximativ 700 de lei, iar soția sa, Iulia, este în permanență alături de el pentru a-l ajuta.
„Sunt doar însoțitoarea lui și îl ajut pe el, astfel încât să îi fie mai ușor. Nu înțeleg mare lucru din ce fac ei aici, ci poate 30-40%. În rest, pentru mine e ca limba chineză în condițiile în care eu am absolvit științe economice. Suntem de mult timp împreună și chiar dacă stau atât de mult aici cu el, niciodată nu o să vreau să fac ce face el și îl susțin. Am găsit aici oameni foarte deschiși. Sunt IT-iști. Toți gândesc la fel, sunt pe aceeași lungime de undă și sunt oameni foarte ok, în ciuda tuturor lucrurilor pe care le spun oamenii despre ei. Lui îi place foarte mult ceea ce face și el vrea să demonstreze că nu toate persoanele care au un astfel de handicap sunt cerșetori și muritori de foame. Sunt alții ca el care lucrează și încearcă să se dezvolte”, spune cu multă mândrie Iulia, soția lui Bogdan.
� Radu�Hângănuţ
COMUNITATE | 15
26 mai - 1 iunie 2016 • Nr. 614 |
DETERMINARE
Bună, copii! Câți dintre voi v-ați cățărat măcar odată în copaci?” Așa
și-a început Claudiu Miu, fost campion multinațional și balcanic la escaladă dis-cursul în fața elevilor de la Liceul pentru Defi cienți de Vedere din Cluj-Napoca, unde a sosit împreună cu echipa sa Climb Again pentru a-i învăța pe cei mici, dar și pe cei mari, că visele nu țin cont de dizabilitate. Diagnosticat la rândul său cu boala Lyme și poliartită asociată în 2010, sportivul nu s-a dat bătut și a sper-at că, într-o bună zi, va ajunge să escla-deze noi și noi vârfuri. După trei ani de pauză, visul i s-a îndeplinit și încet, încet și-a redescoperit pasiunea. A înfi ințat Asociația Club Sportiv Climb Again pentru a-i ajuta și sprijini și pe alți tineri cu nevoi speciale să facă același lucru.
„Eu am reînceput să mă cațăr în 2013, după o pauză lungă. Nu credeam că voi mai putea face asta vreodată. Am redescoperit esca-lada, a fost ceva cu totul nou. Pe mine m-a aju-tat să îmi recâștig încrederea, să câștig masă musculară și mobilitate. Am considerat că es-calada îi poate ajuta și pe ceilalți. Acesta e unul dintre motivele pentru care am început să lu-crez cu copiii cu dizabilități și sper să ducem acest proiect cât mai departe. Încercăm să acoperim și alte orașe, nu numai Bucureștiul. Vrem să dăm un impuls comunităților lo-cale să se implice. Mingea este în terenul lor. Noi am venit să arătăm că se poate. Vrem să ajutăm cât mai mulți copii și avem nevoie de ajutorul lor pentru a face lucrul acesta posibil. Singuri nu putem face mare lucru”, este de părere Claudiu.
O altfel de terapie
Escaladă pentru tineri cu nevoi speciale
„
Terapie inedităEchipa Climb Again se afl ă la Cluj-
Napoca până sâmbătă, 28 mai, timp în care dorește să îi inițieze pe elevi în tainele escaladei. Instructorii au insta-lat în acest sens un perete de escaladă în curtea școlii, perete care îl depășește cu mult pe cel din dotarea Liceului pen-tru Defi cienți de Vedere, afl at în sala de sport. „Primul feedback din partea copiilor este unul pozitiv. Le-am prezentat echipa-mentul, pentru că ploaia ne-a amânat eveni-mentul de lansare al cățărării. Noi facem escaladă cu copii și tineri cu defi ciență ca metodă de terapie, iar cu cei talentați facem mai mult decât atât: mergem la concursuri, la competiții naționale și internaționale de escaladă. Există Campionatul Mondial de Paraclimbing. Anul acesta vom participa cu o echipă Climb Again la acest campionat”, spune Claudiu.
Tânărul alpinist și echipa sa lucrează de doi ani cu tinerii cu nevoi speciale la București. „În acest timp, am văzut im-pactul acestui sport în viețile copiilor. Acum sunt sportivi. Îi caracterizează faptul că fac lucruri extraordinare, nu faptul că au o di-zabilitate. Sunt niște copii extraordinari care fac lucruri grozave”, consideră Claudiu.
Climb Again se adresează tine rilor cu defi ciențe de vedere, de auz, locomotorii, dar și copiilor și tinerilor diagnosticați cu autism. „Am descoperit că escalada este cel mai potrivit sport și cea mai potrivită activitate pentru persoanele cu dizabilități. Sunt tineri care abia se deplasează sau care susțin că nu pot face mai nimic în viață, idee
dublată de cei din jur și de multe ori chiar de cei apropiați care, în loc să îi încurajeze, sunt chiar mai afectați decât persoanele cu dizabilități. Copiii percep activitatea ca pe un joc, ca pe o aventură: caută cel mai ușor traseu, cele mai bune prize. Sunt prize de
diverse forme: mici, medii, mari. Toate acestea necesită o anumită pregătire, o anumită tehnică, o anumită poziționare a corpului, iar de aici lu-crurile încep să se dezvolte, iar escalada devine o activitate complexă, de care ei nu se mai satură. La fi ecare antrenament descoperă lucruri noi. Și eu spun asta: după 15 ani de cățărat, descopăr lucruri noi”, spune Claudiu.
Escaladă pentru nevăzătoriPoate vă întrebați cum se lucrează efec-
tiv cu acești copii, care au nevoie de atenție specială. „Lucrăm individual cu fi ecare copil, în funcție de defi ciență. În cazul nevăzătorilor, este nevoie de o bună comunicare, de o comu-nicare precisă, care trebuie întreținută pe tot parcursul ascensiunii. Încă de când prezinți echipamentul, trebuie să oferi multe detalii, să spui ce urmează să se întâmple, iar pe peretele de escaladă, copilul este îndrumat și direcționat. Îi spunem unde se afl ă următoarea priză, fi e că e la nivelul umărului, fi e că trebuie să ridice piciorul la nivelul genunchiului și așa mai de-parte. Pentru nevăzători folosim coordonatele ceasului: mâna la ora 12, de exemplu. Trebuie exemplifi cată verbal fi ecare mișcare și chiar de la încălzire facem asta. La cei cu defi ciențe de auz trebuie să mergem mult pe vizual. Acești copii primesc indicații prin semne sau cu aju-torul unui laser, în momentul în care sunt pe panou. Sunt mai multe trasee și nu trebuie lu-ate chiar toate prizele. La cei cu autism, escala-da vine în completarea terapiilor cu care ei sunt bombardați zi de zi. Cei mai mulți dintre ei fac terapie zilnic, pornind de la două, trei, până la zece ore. Această activitate vine ca o relaxare. Ei percep escalada ca pe un joc, ceea ce e gro-zav, pentru că ei sunt foarte reticienți în a face orice fel de efort. Aici este ca o mică păcăleală pentru că ei fac efort, dar nu îl consideră așa. E ca o joacă. Lucrăm și cu tineri cu afecțiuni locomotorii. Sunt tineri care de abia se pot de-plasa, dar care reușesc să parcurgă un traseu chiar și de 15 metri. Avem câțiva copii cu o poveste incredibilă, care s-au născut mai mult morți decât vii, dar care se descurcă exemplar”, povestește Claudiu.
Autorităţile se mişcă greuEchipa Climb Again dorește să im-
plementeze acest proiect în cât mai multe unități de învățământ. Școlile sunt de-schise, dar nu au bani, iar autoritățile se mișcă greu. „În București avem exemple pozi-tive de autorități cu care lucrăm foarte bine, avem proiecte în desfășurare într-unul dintre sectoarele din capitală, dar este un sector din șase. E un caz izolat, dar care ar trebui să devină un exemplu și pentru celelalte sectoare. Noi am pornit acest proiect hotărâți să nu depindem de nimeni. Vom trage după noi autoritățile să se implice și credem că se vor implica mai devreme sau mai târziu. Din păcate, nevoia este urgentă. Sunt copii mici care au nevoie acum de terapie. Ei, peste 10 ani când vor ajunge maturi, nu vor mai putea obține aceleași rezultate pe care le-ar obține dacă s-ar ocupa de mici”, consideră tânărul.
Pentru Claudiu, escalada este un mod de viață, un sport extrem de complex care l-a ajutat să își depășească limitele, iar de când i-a descoperit efectele terapeutice, escalada este mai mult decât atât. „Vreau să duc mai departe mesajul Climb Again și să ajungă la cât mai mulți copii, profesori și părinți”, spune acesta.
„Copii sunt foarte entuziasmați de acest proiect, mă încântă entuziasmul lor și sper să îl menținem și de acum înainte. Acest sport îi va face să prindă mai mult curaj, iar pentru ei este important acest lucru mai ales când se deplasează singuri. Avem și noi un panou de cățărare în sala de sport. Încurajăm orice formă de sport în cadrul școlii”, a spus directorul adjunct al Liceului Special pentru Defi cienți de Vedere, Silviu Vanda.
Îi caracterizează tinerețea, curiozitatea și dorința de a-i egala pe profesorii lor.
Sunt ludici, conflictuali, cu bune și cu rele, dar mai „normali” decât erau la 18 ani când, „din greșeală” sau cu bună știință, au luat hotărârea de a deveni actori. Unii au primit deja botezul pe o scenă profesionistă, alții sunt pregătiți să o facă. 19 tineri absolvenți de actorie, de la linia de studiu română, din cadrul Facultății de Teatru și Televiziune din Cluj, vor da în acest an piept cu viața și, cei mai buni sau mai norocoși dintre ei vor deveni colegi de scenă cu cei care astăzi le sunt profesori. Pentru cine se va ridica cortina și pentru cine aplauzele se vor lăsa așteptate rămâne de văzut. Într-o țară în care posturile în teatrele de stat sunt insu-ficiente, iar teatrele independente se luptă pentru a-și finanța proiectele, șansa pentru acești tineri stă doar în puterea lor de a-și crea oportunități. Unii au primit deja oferte de angajare și sunt cu un picior în sistem, pe alții îi așteaptă teatrele independente, iar alții se gândesc încă de pe acum să renunțe.
Până atunci însă, se pregătesc pentru ceea ce va fi în cazul lor petrecerea anului, respectiv Festivalul Galactoria din perioada 6-14 iunie, care le va da ocazia să joace spec-tacole împreună și să se facă auziți dincolo de cercul restrâns al sălii de cursuri.
Transilvania Reporter a stat de vorbă cu o parte dintre absolvenții de teatru din acest an pentru a afla ce i-a determinat să urmeze această facultate, care este lecția pe care au învățat-o despre actorie și cât de optimiști privesc spre viitor. La discuție au participat studenții clasei de actorie condusă de Ionuț Caras și Mara Opriș: Denisa Blag, Carina Wagner, Liviu Bora, Eduard Trifa, Ciprian Valea, Ionuț Șerban (absente motivate fiind Oana Serena Secară și Andra Buicu), re-spectiv viitorii absolvenți din acest an de la clasa lui Filip Odangiu și Sinkó Ferenc: Alina Mișoc, Alexandru Manea, Paul Popa, Diana Tușa, Irina Maria Boboș, Simion Zaiț, Diana Crăciun, Bogdan Gontineac.
Denisa Blag, din Cluj-Napoca, a urmat Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Oc-tavian Stroia” și a decis să urmeze o facul-tate de teatru pentru că avea pasiune pentru actorie încă din școala generală. În liceu și-a dat seama că asta și-ar dori să facă în viitor, s-a răzgândit în clasa a XII-a, a făcut o pauză de un an și a decis să dea la actorie pentru că nu își găsea locul în altă parte. Pentru Denisa, cea mai importantă lecție din timpul celor trei ani de facultate a fost aceea de a afla că doar din greșeli înveți. Pentru ea, actoria înseamnă libertate și iubire. Teatrul a ajutat-o se se disciplineze foarte mult și să se bucure de orice la intensitate mult mai mare. În acest moment așteaptă orice întâlnire cu scena și cel mai emoționant pentru ea ar fi să joace pe aceeași scenă cu profesorii ei. Tot din Cluj este și Carina Wagner, care a început să facă teatru de amatori în liceu și în clasa a XII-a încă era pregătită să dea admitere la psiholo-gie până în momentul în care și-a dat seama că doar actoria o va ajuta să se descopere pe sine. „Actoria este o profesie în care este vorba despre disciplină și respect. Oamenii care nu fac teatru nu au cum să înțeleagă pe deplin ce simțim noi și procesul lung care stă în spatele devenirii noastre”, precizează Carina.
Liviu Bora, din Vișeul de Sus, a urmat li-ceul la Baia Mare și cu ajutorul unui profesor de franceză a început să descopere teatrul de amatori. S-a hotărât destul de repede să dea la teatru în Cluj, aceasta fiind singura opțiune după ce a eliminat ideea de a deveni herpetolog și de a studia toată viața… rep-tile. În cei trei ani de facultate a ajuns la con-cluzia că teatrul nu poți să îl faci singur, că actoria este despre dragostea față de oameni și despre modul în care reușești să îi faci
O nouă generație de actori de la UBB iese la rampă:
Ultimele aplauze ale profesorilor, primele aplauze ale publicului
să râdă, sau să plângă. „Meseria asta pe jumătate o înveți tu, pe jumătate o furi de la ceilalți, privindu-i. Nu poți să fii bun, dacă nu suntem împreună buni. O altă lecție care m-a urmărit până astăzi a fost la admitere când profu’ a spus cuiva «Oamenii frumoși au tendința să fie autosuficienți». Eu venind în cap cu niște impresii foarte mari despre mine, imediat am început să conștientizez altfel ceea ce credeam că sunt și ceea ce ar fi trebuit să tind să fiu”, explică Liviu. Eduard Trifa este din Arad, a făcut din liceu actorie și auzind de la mulți prieteni de-ai lui de-spre facultatea de teatru din Cluj, a decis să o urmeze. A văzut în actorie șansa de a se descoperi pe el în diferite situații și nu a vrut să o rateze. Deși iese total din discuție să se lase vreodată de actorie, o
alternativă pentru el ar fi să se îndrepte spre zona IT-ului. Acest lucru este însă puțin probabil, din moment ce este de-terminat să ajungă atât de departe încât într-o zi să aibă șansa să îi întâlnească pe platoul de filmare pe Quentin Tarantino sau Steven Spielberg.
Născut în Bistrița, Ciprian Valea, spune că a venit la Cluj „din greșeală”. A ales facultatea de teatru pentru că făcea actorie din liceu și în urma unor dezbateri intense, el cu sine, el cu mama, el cu tata, a hotărât să vină la Cluj. „Prima lecție pe care am primit-o la facultatea de teatru a fost chiar în primele zile când domnul profesor a spus că, de acum încolo, pentru noi nu mai există nu pot, nu vreau, nu știu”, precizează Cip-rian. Nu l-ar speria întâlnirea cu un mare regizor, ci mai degrabă l-ar speria neîntâl-nirea. În ceea ce privește o viitoare carieră cinematografică, Ciprian este foarte cate_goric: „Mi-ar plăcea să joc cu Tom Hardy, într-o regie de Guy Ritchie și să fie și Edward Norton pe acolo”. Ionuț Șerban este din Oradea și interacțiunea lui cu teatrul a în-ceput tot în formă amatoricească printr-o asociație din orașul natal. De atunci, acto-ria a devenit un microb de care nu a mai putut scăpa. „Am avut experiența de a lucra într-un birou, printre hârtii și am zis că nu voi putea face asta toată viața. Atunci a fost momentul când am căutat teatrul”, spune Ionuț.
Ceea ce caracterizează această generație de actori este diversitatea, spune profesorul și actorul Ionuț Caras cu referire la tinerii pe care i-a avut sub
aripă în ultimii trei ani. În ceea ce privește actoria, aceasta poate fi predată până la un punct. Mai departe, totul stă în dis-ponibilitatea fiecăruia de a se dărui scenei și publicului său.
„Actoria are principiul copilului mic aruncat în apă: nu ai unde să fugi, nu ai cum să scapi. «Mori», sau nu. În timp ce joci, te vindeci de toate: și de răceală și de durere de cap, și de frică și de neîncredere. Scena este un loc al adevărului, chiar dacă totul pare o minciunică ambalată frumos. Noi, ac-torii, îmbătrânim mai repede decât ceilalți. Câteodată acesta este sentimentul. Te matur-izezi mai repede, te înțelepțești, corpul ți se ruinează mai repede. Dar ce poate fi mai fru-mos și mai de invidiat decât să te joci încon-tinuu, să rămâi în zona copilăriei, să lucrezi într-un loc frumos, să se uite lumea la tine și să și fii plătit pentru asta. Ce e clar diferit față de alte meserii este faptul că, în cazul actoriei, rezultatele pot apărea foarte târziu, premiile la fel. Sunt sute de actori care nu sunt ținuți minte. Cine va veni anul acesta în Cluj nu va ști cine a fost Melania Ursu, de exemplu, sau cine a fost Silvia Ghelan. Și numele meu va intra la un moment dat în această categorie. Actoria e o experiență și din partea noastră spre sală și din par-tea sălii spre noi, care se întâmplă pentru cine e acolo, atunci. Teatrul, spune cineva foarte frumos, este un capriciu al cortinei. Dacă nu s-ar ridica cortina, nu l-am vedea”, precizează Ionuț Caras.
Sunt părți bune și mai puțin bune în a lucra în teatrul de stat și la fel este situația și în cazul teatrului indepen-
Ultimele aplauze ale profesorilor, primele aplauze ale publicului
dent. Teatrul de stat îți oferă o oarecare constanță și un ritm susținut, pe când în teatrul independent pot trece luni bune până scoți la capăt un proiect. Cu toate acestea, Ionuț Caras precizează că, din ceea ce observă în ultimii ani, mulți absolvenți își găsesc vocea personală pe scena independentă, ceea ce e bine pentru dezvoltarea teatrului românesc. „Este normal să existe variante și timpul va hotărî cine rezistă. E greu să reziști. Toată lumea știe că teatrul în România nu este în-curajat din punct de vedere al fi nanțărilor și atunci este mai difi cil să reziști pe piață. Dar se poate. Ideal este să fi i și angajat în sistem și să lucrezi ce vrei în rest”, declară Ionuț Caras. Proba mare pentru tinerii actori va fi , ca în fi ecare an, Festivalul Galac-
toria, ajuns la ediția a 13-a. Vor avea loc peste 10 spectacole, show-uri individu-ale, dezbateri și concerte, pe scurt, va fi un party luat foarte în serios.
„Galactoria a început în 2004 cu promoția mea și primul scop era acela de a crea un fel de «târg de actori», date fi ind difi cultățile de angajare. Am zis să-i aducem mai aproape pe oamenii care ar putea fi interesați de noi și ideea unei piețe s-a îm-binat cu momentul festiv al încheierii unui ciclu. Studenții vor putea fi văzuți în șase sau șapte producții mari diferite, jucând o mulțime de personaje. Reprezentative pen-tru ei în gala aceasta sunt mobilitatea și dis-ponibilitatea foarte mare de joc, dublate de o energie foarte puternică. Au spectacole în care joacă foarte alert, pentru că și ritmul lor
ca generație este mult mai alert, mai activ, față de ritmul generației mele, de exemplu”, a mai precizat Ionuț Caras.
„Meseriile încep să se amestece. Nu e sufi cient să fi i actor, trebuie să știi cum să faci un afi ș, cum să îți corectezi un text, cum să vinzi, cum să ții relația cu presa, cum să fi lmezi un clip, să-l editezi. Actorul trebuie să fi e mai multe lucruri dacă vrea să trăiască. Să organizezi un proiect ține tot de meseria asta. Cumva se împrumută stilul actorilor de acum câteva sute de ani, pe vremea trupe-lor ambulante care făceau toate lucrurile: ei coseau, ei scriau, ei jucau, ei strângeau ba-nii, ei puneau deoparte pentru următoarea producție, ei închiriau spațiul. Cam asta se întâmplă acum și în teatrul independent”, Ionuț Caras, actor al Teatrului Național din Cluj și profesor la Facultatea de Te-atru și Televiziune din Cluj.
Tinerii actori de la clasa profeso-rilor Filip Odangiu și Sinkó Ferenc s-au pregătit nu neapărat pentru teatrul care este, ci pentru teatrul care poate fi . Sunt tineri rebeli, oameni cu smerenie, care văd actoria ca pe o cale și care vin cu un nou tip de etică față de meserie și față de spectator. Cel puțin în așa fel îi prezintă Filip Odangiu, unul dintre profesorii lor. „La admitere erau în deplină cunoștință de cauză de ce au dat la teatru, dar, odată ce aprofundezi un domeniu, îți dai seama că nu știi nimic. La clasa noastră avem două direcții de acțiune, o călătorie în exterior pentru a dobândi trucurile meseriei și cealaltă, mai importantă, este călătoria în interior, o aventură foarte periculoasă. Ce
vedem noi aici sunt niște oameni care au înain-tat destul de mult pe ambele drumuri, dar re-zultatul nu îl mai reprezintă niște tineri atât de bine centrați și bidimensionali ca la început. Ambiguitatea mă bucură și e un semn că acești oameni sunt mai «normali» decât erau la 18 ani. Este o generație foarte dragă nouă pentru disponibilitatea pe care a arătat-o față de ceea ce i-am propus noi. Admiterea la teatru nu e doar un proces prin care noi îi alegem pe ei, ci și un proces în care ei ne aleg pe noi”, precizează profesorul Filip Odangiu.
Scurtarea ciclului de studii la durata de trei ani este un lucru antinatural, spune profesorul, pentru că trupul și mintea unui actor se dezvoltă în cel puțin patru ani. „In-trarea pe o scenă profesionistă este, de fapt, o continuare fi rească a școlii. Lecția serioasă pe care ei trebuie să o învețe este că, dacă pregătirea lor încetează acum, nu au nicio șansă. Neîn-crederea trebuie înlocuită cu o curiozitate permanentă”, consideră Filip Odangiu.
Alina Mișoc din Giurgiu, nu știe exact de ce a ales teatrul și uneori se întreabă dacă este fericită făcând asta. Știa din clasa a șaptea că vrea să dea la teatru, pentru simplul fapt că îi plăcea să fi e pe scenă. „Plăcerea de a juca trebuie să fi e mai mare decât frica sau neîncrederea. Tot timpul ne e frică să nu uităm textul, să nu ne încurcăm, să nu explodeze un refl ector. Cu toate acestea trebuie să urcăm întotdeauna cu gândul că specta-colul nu va putea ieși altfel decât unul reușit”, precizează Alina.
Alexandru Manea din Târgu-Jiu spune că niciunul dintre colegii săi nu a venit la facultatea de teatru cu gândul că va avea o carieră din care va face bani. „Cu toții am venit știind că vom avea o lipsă. Ce ne-a făcut să rămânem a fost ideea potrivit căreia facul-tatea aceasta te face să nu mai fi un produs al societății în care trăiești. Prin teatru renunți la anumite măști care acționează la nivel subconștient foarte profund și pentru mulți dintre noi acest lucru a fost sufi cient să ne de-termine să rămânem”, a precizat Alexandru. Când a venit la Facultatea de Teatru din Cluj, Paul Popa, originar din Mediaș, a fost candidatul care la admitere s-a prezentat în pantaloni colorați și în tricou cu steagul Americii. Deși era tentat să urmeze teologia, teatrul l-a prins în vrajă și nu l-a mai lăsat să plece. „Mă bucur că am dobândit în facul-tate curajul de a mă confrunta cu ce urmează și de a nu-mi fi frică de faptul că nu voi avea un loc de muncă stabil. Varianta de teatru independent, într-un fel riscantă, are o frumusețe aparte și mă gândesc serios să urmez această cale. Va fi o altă aventură”, spune Paul.
Diana Tușa este din Turda și are deja o specializare în Comunicarea și Relații Pub-lice. În momentul în care și-a dorit o schim-bare radicală în profesia ei, a luat decizia de a da la teatru, iar astăzi mai are câteva săptămâni până la absolvire. Irina Maria Boboș este din Cluj și a mers prima dată la un spectacol de teatru în clasa a XI-a pen-tru a primi un zece la franceză. Cu o lună înainte de admiterea la facultate s-a decis să dea la teatru, deși își dorea să meargă și spre psihologie. O explicație pentru faptul de a fi aici, spune Irina, este o secundă de revelație. Ce a învățat în cei trei ani de facultate a fost faptul de a da importanță ideii de a fi ea însăși.
Simion Zaiț, din Arad, a venit la facul-tatea de teatru pentru a fi liber. Aventura cu actoria a început pentru el în clasa a IX-a când a intrat într-o trupă de teatru francofonă și, timp de patru ani, a făcut teatru de ama-tori. Nu a urmat tradiția familiei de a avea o carieră militară și cu trei zile înainte de admitere s-a decis să dea la teatru. „Nu par-tea fi nanciară ne-a îndemnat spre această cale, ci ideea de a trăi mai multe vieți. Oportunități vor apărea și trebuie să fi m la momentul și lo-cul potrivit să le prindem. Mult ține de noroc și destin”, consideră Simion. Primul contact pe care Diana Crăciun l-a avut cu teatrul a fost în clasa a zecea când a intrat în trupa de teat-ru a școlii din Satu Mare unde era elevă doar pentru a scăpa de orele de matematică. Cea mai importantă lecție primită în cei trei ani de facultate este faptul că în teatru nu există nici bine, nici rău și aceasta este frumusețea lui. Bogdan Gontineac este din Brașov și a început facultatea de teatru la 26 de ani, când și-a dat seama că era o zonă pe care își dorea să o exploreze. Prin actorie a ajuns să regăsească copilul din el și să aibă încredere în posibilitățile sale. „Cred că curiozitatea mea nu se oprește cu terminarea facultății și îmi do-resc să lucrez în toate mediile care țin de teatru și fi lm”, a precizat Bogdan Gontineac pentru Transilvania Reporter.
Cristina Beligăr
Galactoria a început în 2004 cu promoția mea și primul scop era acela
de a crea un fel de «târg de actori», date � ind
di� cultățile de angajare,”Ionuț Caras,
profesor și actor
Intrarea pe o scenă profesionistă este, de fapt,
o continuare � rească a școlii. Lecția serioasă pe care ei trebuie să o învețe este că dacă pregătirea lor
încetează acum, nu au nicio șansă. Neîncrederea trebuie
înlocuită cu o curiozitate permanentă,”
Filip Odangiu, profesor
18 | călătorii
| 26 mai - 1 iunie 2016 Nr. 614
� ÎN�PAS�ALERGĂTOR
Litoralul bulgăresc a devenit pentru mulţi români sinonim cu vacanţa de
vară. Ţara vecină cu care împărţim lito-ralul Mării Negre atrage pe zi ce trece tot mai mulţi turişti de la noi prin serviciile turistice de calitate la preţuri accesibile. Nu ştiam mare lucru despre Bulgaria şi litoralul său, aşa că invitaţia celor de la Filadelfia Turism de a mă alătura unui infotrip a venit la ţanc, tocmai înainte de vacanţa de vară. Timp de trei zile şi jumătate am vizitat în viteză, cu auto-carul, alături de aproape 50 de agenţi de turism din România, peste 100 de kilo-metri din litoralul cu care se mândresc pe bună dreptate vecinii noştri de la sud. Litoralul bulgăresc are 30 de staţiuni, din care 10 au fost declarate de interes naţional. Un lucru foarte important pen-tru turişti este faptul că foarte multe plaje ale bulgarilor au primit distincţia Blue Flag (România nu are niciuna), ceea ce înseamnă curăţenie desăvârşită în apă şi pe nisip. O vacanţă în Bulgaria poate cos-ta, în funcţie de pretenţiile pe care le ai, pentru o familie cu doi adulţi şi un copil între 470 de euro şi 1.500 de euro.
Ocolul litoralului bulgăresc în trei zile şi jumătatePrima oprire, AlbenaDrumul cu autocarul nu e tocmai
uşor pentru cei care nu sunt obişnuiţi, chiar dacă autocarele agenţiei de turism oferă tot confortul posibil pentru un drum lung de peste 15 ore. Am intrat în Bulgaria pe la răsărit traversând Podul Prieteniei de la Giurgiu – Ruse, iar apoi câteva ore mai târziu am debarcat în una din cele mai cunoscute staţiuni ale bulgarilor, Albena. De la început, fiind obişnuită cu litoralul nostru, m-a fra-pat vegetaţia luxuriantă, parcă nici nu eram aproape de mare. De altfel, Al-bena este o adevărată staţiune verde, cu multe hoteluri amplasate în parcuri. De aici şi senzaţia de răcoare, linişte şi relaxare care domneşte peste tot. Nici
nu e de mirare, pentru că Albena are ca parte integrantă una dintre cele mai fru-moase rezervaţii naturale din Bulgaria, „Rezervaţia Naturală Baltata”, o pădure cu vegetaţie de tip tropical, una dintre cele mai frumoase rezervaţii din această parte a Europei, care se întinde pe pes-te 180 de hectare şi adăposteşte 263 de specii de plante şi peste 300 de specii de animale şi peşti.
În staţiune, la tot pasul întâlneşti hoteluri pentru toate buzunarele şi gus-turile, majoritatea de 3 şi 4 stele, unul singur de 5 stele. Este o staţiune cu cir-cuit închis, un adevărat orăşel cu pro-priul post de poliţie şi centru medical. Chiar dacă arhitectura majorităţii hote-lurilor aminteşte de vremurile comu-niste, acestea au fost renovate, astfel că
arată bine, sunt curate şi oferă o mulţime de facilităţi. Staţiunea e orientată spre servicii pentru familie, pentru că există peste tot locuri de joacă, parcuri, aqua parcuri şi activităţi specifice destinate copiilor, terenuri de sport, tobogane şi piscine. Plaja din Albena este una Blue Flag, iar unele hoteluri sunt plasate di-rect pe plajă şi sigur la plajă ai inclus în preţ şezlonguri şi umbreluţă. Staţiunea e centrată pe oferirea de servicii all in-clusive. O bilă albă, mai ales că românii sunt recunoscuţi ca dependenţi de in-ternet, este că Albena are cel mai „tare” punct wi-fi de pe litoralul bulgăresc, ac-cesul fiind gratuit. Şi pentru că majori-tatea turiştilor preferă să vină cu maşina proprie, odată ce ai intrat în staţiune plăteşti 6 leva pentru tot sezonul locul de parcare fiindu-ţi asigurat, şi în plus ai şi un card antifurt, fără de care maşina ta nu poate părăsi staţiunea.
Balcicul, un colţ de raiAlbena e situată la numai 8 kilometri
de Balcic, aşa că prin parc poţi ajunge cu bicicleta într-o plimbare de jumătate de oră la celebrul castel al Reginei Maria. Dacă vii în nordul litoralului bulgăresc, nu se poate să ratezi Balcicul. Este un must see, aşa că nici nu m-am gândit să ratez acest obiectiv, în ciuda oboselii.
Castelul se vizitează numai împreună cu Grădina Botanică din Balcic, biletele de intrare fiind 6 şi 8 leva. De altfel, grădina care conţine o impresionantă colecţie de cactuşi te pregăteşte pen-tru vizita la castel. Totul e verde şi tih-nit, cu fântâni şi cursuri de apă şi cu o privelişte impresionantă asupra Mării Negre, iar noi am nimerit aici în sezonul irişilor, trandafirilor şi bujorilor.
Despre Castelul de la Balcic s-a scris mult, aşa că adaug doar că vă va impre-siona prin eleganţa simplă a arhitecturii, colecţia de picturi pe care o poţi vedea la parter, mobilierul de epocă de la etaj, frumuseţea de nedescris a grădinilor de trandafiri şi terasele de verdeaţă. Merită să petreci măcar o după-masă pierdut printre aceste frumuseţi vizitând şi Pun-tea suspinelor, capela Stella Maris sau Iz-vorul Tămăduitor, unde într-o fântână, dacă arunci o monedă, poţi să îţi pui o Plaja din contantin şi elena Albena
Foto
grafi
i: C
laud
ia R
omita
n
Litoralul bulgăresc are 30 de staţiuni din care 10 au fost declarate de interes naţional.
Un lucru foarte important pentru turişti este faptul că foarte multe plaje ale bulgarilor au primit distincţia
Blue Flag (România nu are niciuna), ceea ce înseamnă curăţenie desăvârşită în apă şi pe nisip.
bulgaria | 19
26 mai - 1 iunie 2016 Nr. 614 |
Ocolul litoralului bulgăresc în trei zile şi jumătatedorinţă pentru sănătate. Vei fi acom-paniat de o puzderie de tineri artişti în devenire, care îşi perfecţionează tehnica şi talentul pictând frumoasele flori şi construcţii de la Balcic. Pentru iubi-torii de vinuri, Vila Prinţul Nicolae din cadrul complexului a fost transformată în cramă regală, unde poţi savura gra-tuit diverse sortimente de vinuri aro-mate şi poţi cumpăra vinul preferat, o sticlă de exemplu costă 56 de lei. M-am despărţit cu greu de frumuseţea de aici, nu înainte de a trece pe la magazinele de suveniruri, cochete şi îmbietoare, unde îţi fac cu ochiul tot felul de nimicuri ca să duci cu tine măcar o părticică din acest colţ de rai.
Nisipurile de Aur îţi iau ochiiDupă o noapte în Albena, ne-am
continuat a doua zi călătoria prin alte staţiuni. Al doilea popas: celebrele Ni-sipuri de Aur, pe numele lor bulgăresc Zlati Piasati. Legenda spune că, în urmă cu foarte mulţi ani, câţiva piraţi au în-gropat o comoară pe faleza Mării Negre la nord de oraşul Varna, iar natura s-a răzbunat pe acei piraţi şi a transformat aurul într-un nisip splendid, de unde şi denumirea de Nisipurile de Aur. Aşa că am putut vedea o staţiune mai trendy, strălucitoare, cu hoteluri mai moderne şi plină deja de forfotă, deşi era extra-sezon. Dezavantajul dacă vii cu maşina proprie este că hotelurile au un număr redus de locuri de parcare, iar taxa poate ajunge la 5 euro pe zi de maşină. După un foarte scurt popas pe plajă şi un salut adresat mării, ne continuăm vizita şi poposim în cea mai veche staţiune bulgară, Sfinţii Constantin şi Elena, o staţiune recunoscută încă de la începutul anilor 1.900 datorită izvoare-lor mine rale şi termale. Numele staţiunii vine de la mănăstirea construită în zonă. Iar staţiunea este potrivită mai ales pen-tru familii, pentru cei care vor să se ţină departe de agitaţie şi să aibă parte de o vacanţă liniştită. Noaptea rămânem la un hotel din Constantin şi Elena, unde unii colegi de drum mai temerari se încumetă şi la o baie în marea care însă
e destul de rece la această dată. Majori-tatea dintre noi ne lăfăim însă la pis-cinele interioară şi exterioară după încă o zi plină, mai ales că dimineaţă ne vom lua rămas bun de la nordul litoralului.
Marş turistic prin Obzor, Elenite şi Sunny BeachA treia zi pornim dis de dimineaţă
către sud. „O zi foarte grea” ne încurajează după micul dejun copios, ghidul nos-tru Elena, care ne dă totuşi şi o veste bună, drumul durează circă o oră, ca să apucăm să ne mai încărcăm bateriile pentru maratonul ce ne aşteaptă. „Există o foarte mare diferenţă între sud şi nord pe litoralul bulgăresc, în sud investiţiile şi influenţele nemţeşti sunt mult mai preg-
nante şi dacă vă aduceam mai întâi aici riscam să nu vă mai placă nimic în nord”, glumeşte ghidul nostru. Şi într-adevăr pe măsură ce coborâm către coasta mării priveliştea litoralului de sud ni se înfăţişează în toată splendoarea. Când ajungem la destinaţie, vizităm un com-plex de apartamente de închiriat din Obzor, dar şi o puzderie de hoteluri de toate mărimile şi „stelele” din Elenite (o staţiune preferată de turiştii ruşi în special), Sveti Vlas şi foarte apreciata staţiune Sunny Beach, unde ne petrecem şi noaptea la un hotel de cinci stele, par-te a unui lanţ internaţional. Staţiunea Sunny Beach are 10 kilometri lungime şi e înţesată cu hoteluri, restaurante, ta-verne şi mici magazinaşe, pentru turiştii care sunt dispuşi să iasă din confortul
asigurat de all inclusive şi să descopere măcar puţin şi din farmecul local. Datorită serviciilor de calitate este plină şi în extra-sezon. Aşa că i-am invidiat pe turiştii care se răsfăţau la soare pe şezlongurile din ju-rul piscinelor. Majoritatea hotelurilor din Bulgaria includ în preţ pentru clienţi şi două şezlonguri şi umbreluţă pe plajă şi multe din ele au restaurante pe plajă ca să nu fie nevoie să te întorci în hotel pentru a lua masa. Doar unul din lucrurile pe care le-ar putea „împrumuta” şi hotelierii noştri.
Nessebar, perla Mării NegreUltima zi m-a găsit nerăbdătoare să
ajung în cunoscutul Nessebar, cea mai veche aşezare a Europei de Est, întemeiată de coloniştii greci în secolul al VI-lea î.e.n, peste ruinele aşezării tracice, cunoscută atunci ca şi oraşul lui Melsa sau Mesam-bria. Vechiul oraş, care atrage anual mili-oane de turişti e aşezat pe o peninsulă lungă de 850 m şi lată de 350 m. Istmul ce leagă peninsula de continent, conduce către oraşul vechi prin poarta zidului de vest al fostei cetăţi, bine conservat şi pus în valoare. Traversăm podul care leagă noul oraş de cel vechi şi lăsăm autocarul într-o imensă parcare amenajată chiar pe malul mării şi care este aproape plină. Imediat ce urci câteva trepte spre vechea cetate intri într-o atmosferă de un farmec aparte dată de străduţele şerpuitoare, pi-etruite, de-a lungul cărora se găsesc casele de lemn construite între secolele XVIII-XIX, clădiri bine conservate şi bisericile medievale construite într-un stil arhitec-tonic aparte al artei bizantine (între care menţionăm Biserica Sfântul Ştefan, Bise-rica Sfântul Tudor, Basilica Maicii Dom-nului, Vechea Reşedinţă Episcopală Sfânta Sofia) şi ruinele zidurilor specifice Impe-riului Roman şi al Evului Mediu. Nesse-bar reprezintă tezaurul istoric al Bulgariei, a şi fost declarat încă din 1956 rezervație arhitecturală și arheologică. De asemenea, în anul 1983, Oraşul Vechi a fost înscris în patrimoniul mondial UNESCO. Vizitând muzeul de arheologie din apropierea zi-dului vestic al cetăţii poţi afla multe lu-cruri interesante despre istoria acestui loc.
Pe străduţele care forfotesc de turişti şi duc la port te întâmpină aproape la tot pa-sul restaurante cu specific pescăresc, patro-nii îmbiindu-te să le treci pragul, dar şi nu-meroase magazine de suveniruri. Peste tot dai cu ochii de celebrele produse pe bază de ulei de trandafir, floare brand naţional. De altfel, Bulgaria se mândreşte cu Valea Trandafirilor, unde pe arie extinsă sunt crescute multe soiuri de trandafiri, ţara vecină fiind unul din cei mai importanţi producători şi exportatori de ulei esenţial de trandafir. Lăsăm în urmă farmecul aparte al acestui orăşel-staţiune şi pornim la drum spre România, unde ajungem la destinaţie 15 ore mai târziu, obosiţi, dar plini de amintiri frumoase şi cu idei pentru vacanţa care urmează.
Claudia Romitan
Staţiunea EleniteNessebar, oraşul vechi
Castelul de la Balcic
20 | SPORT
| 26 mai - 1 iunie 2016 • Nr. 614
că limitele sunt doar o nouă provocare pentru el, atletul clujean și-a mai testat odată ambiția și forța mentală.
„S-a întâmplat în 2013. Eram în Ravenna, Italia, pe malul mării. Am trasat o linie dreaptă în drept cu Ravenna, tra-versând toata Italia şi după calculele mele trebuia să ajung în portul La Spezia. A fost totul spontan, s-a petrecut totul atât de re-pede, încât nici nu mi-am dat seama ce mă aşteaptă. Am început să alerg şi după 41 ore şi 30 minute în care am suferit de frig, foame, sete şi dureri cumplite, am ajuns în portul La Spezia unde mi-am dat seama că am dat naştere unei curse inedite, singura cursă de ultramaraton care străbate o ţară întreagă, uneşte două mări: Adriatica de
Ligurica, străbate trei regiuni: Emiglia Romagna, Toscana şi Liguria, două lanţuri muntoase, două parcuri naţionale şi 92 de localităţi. O cursă ce însumează 266 kilometri fără etape”, rememorează Bogdan, momentul în care a pus ba-zele unei curse unice în lume. La data de 10 iunie anul curent, opt sportivi vor lua startul în cea de a patra ediţie a UMTI. Dată fi ind difi cultatea cursei, este explicabil numărul extrem de mic de participanţi, iar fondatorul clujean nu se aşteaptă ca toţi competitorii să ajungă la linia de sosire.
„În acest an şi-au anunţat prezenţa la start un număr de opt sportivi dintre care eu estimez că vor termina cursa probabil
ATLETISM
Din cele mai vechi timpuri, oamenii au alergat. Legendară este povestea lui
Fidipide, un mesager al armatei grecești care a alergat distanța de 42 de kilometri, de la câmpul de luptă până la Atena, pen-tru a vesti victoria oștenilor eleni asupra perșilor. Pentru epoca în care s-a întâm-plat acest lucru, anul 490 înainte de Hris-tos, să străbați o asemenea distanță era ceva inimaginabil.
În consecință, imediat după ce Fidipide a ajuns în Atena și a strigat: Nenikikamen (am învins!), a murit pe loc. Performanța lui a dăinuit însă peste veacuri. Și în zilele noastre pentru a alerga maratonul (42,195 km), ai nevoie de o ambiție și un psihic de titan. Pentru Bogdan Chiorean este fl oare la ureche. Deși nu a împlinit încă 30 de ani, clujeanul este unul dintre cei mai mari atleți ai României. Este fondatorul Ultra Marathon Trans Italia ASD, cea mai lungă cursă de anduranţă fără etape din Europa, care anul acesta împlinește patru ani de existență.
Limitele nu există pentru titaniPentru Bogdan Chiorean limitele sunt
doar alte baremuri ce pot şi trebuie să fi e depășite. Fără să-şi fi propus în mod intenţionat acest lucru, Bogdan a trium-fat în toate bătăliile pe care le-a purtat: cu viaţa, cu distanţele cu propriile con-vingeri. Aleargă de un sfert de secol şi nicio distanţă pământeană nu pare să fi e sufi cientă pentru el. Pentru că sportul în general (pedalează, înoată, practică artele marțiale) şi alergarea în mod special este un mod de viaţă, Bogdan a înfi inţat în 2013 cea mai lungă cursă de anduranţă fără etape din Europa - Ultra Marathon Trans Italia (UMTI), The race of Titans. Ideea a prins contur într-o după-amiază banală, în care urmărea un fi lm documentar de-spre celebrul Maraton du Sable. Și pentru
Lumea fără limite a lui Bogdan Chiorean
jumătate. Sportivii sunt obligaţi să aibă un ultrabag în care să depoziteze alimente, 2.000 de kalorii x 24/h , trusă medicală de prim-ajutor şi alte necesităţi. Staful UMTI pune la dispoziţia participanţilor, pe întreg traseul apă, săruri minerale şi vitamine. Dar trebuie spus că participanţii la competiţie nu au voie să facă pauze mai lungi de 30 min-ute şi nu au voie să doarmă. Cine adoarme este automat descalifi cat. De asemenea, nu au voie să folosească substanţe excitante, sau anabolizante, motiv pentru care con-trolul poate fi efectuat în orice moment al cursei. Toate aceste elemente fac din UMTI ceva special. Maratonul acesta este o parte din mine, este o cursă care mă reprezintă, este foarte dură, epuizantă şi pentru a duce cursa la bun sfârşit trebuie să ai un psihic de titan de unde şi denumirea «The race Of Titans»”, mai spune atletul clujean.
Omul extremelor„Iarna fac baie în lacuri înghețate. Am
coborât cu bicicleta de viteză un versant muntos cu 107,8 km/h, Am sărit în mare de pe stânci, de la 50 m înălțime, alerg pe cele mai periculoase și înguste poteci din Eu-ropa, fără să mă asigur cu corzi, iar dacă mă trezesc noaptea la două și am chef să alerg, mă echipez în 5 minute și ies să alerg. Am înțeles că orice limită poate fi depășită pe la 14 ani. M-am cățărat pe o stâncă în Cheile Turzii și nu am mai putut să cobor. Eram undeva la 25 de metri înalțime, iar singura variantă era să urc, așa că am urcat, fără corzi. Când am ajuns sus, cu adrenalina la cote maxime, mi-am dat seama că așa vreau să trăiesc toată viața. Nu sfi dez moartea, dar îmbrățișez prezentul cu ambele brațe”, spune despre el Bogdan Chiorean.
În viața de zi cu zi, clujeanul este gardă de corp și antrenor personal pen-tru cei care îi împărtășesc convingerea că orice „limită” poate fi depășită. Mai spune despre el că este un om foarte dis-ciplinat, iar acest lucru l-a determinat să urmeze cursurile şcolii de gărzi de corp şi escorte VIP, „International Body-guard Association”, unde a fost pregătit de Chevalier James Shortt Baron de Castleshort, fost General în Legiunea Străină Franceză. A absolvit cursurile acestei instituții în 2010 și de atunci lucrează ca escortă VIP pentru actori celebri de la Hollywood, regizori, crea-tori de modă, oameni de afaceri, prinți și politicieni. Nimeni nu ar bănui că, pe lângă sport, Bogdan Chiorean mai are timp și de hobby-uri. Și totuși, clujeanul este un pasionat colecționar de ceasuri vechi, obiecte de artă și instrumente muzicale. „Este un fel de refugiu pentru mine. Îmi place să studiez obiectele pe care le colecționez, să știu tot despre ele, despre cei care le-au dat viață”, explică Bogdan pa-siunea lui de colecționar. Pentru a trece în revistă toate recordurile doborâte de sportivul clujean, sau acțiunile caritabile în care a fost implicat, ar fi nevoie de câteva pagini de ziar. Nu am încheiat di-alogul cu „omul extremelor” înainte de a-l întreba care este următoarea limită căreia i-a pus gând rău.
„Pe viitor vreau să fac Dublu Morti-rol și tot lanțul muntos până la Passo dello Stervio – sunt 12.000 m diferență de nivel pozitivă într-o singură etapă. Dacă o duc la sfârșit, va fi declarată cea mai difi cilă etapă de ciclism din toate timpurile. Am în plan să alerg în jurul lumii, iar acest lucru după calculele mele ar dura cam patru ani. De asemenea, am un proiect împreună cu alpinistul român Marius Roca. Ne propu-nem să ajungem cu bicicletele pe cei mai periculoși munți din lume , expediție în cadrul căreia vom pedala peste 9.000 kilo-metri”, încheie Bogdan Chiorean.
Cu toţii am auzit cel puţin odată în viaţă expresia: „Când doi se bat, al treilea câştigă”. Aplicabilitatea acestei maxime în fotbalul românesc este foarte aproape să se înfăptuiască. FC Botoşani s-a apro-piat la doar două puncte de primul loc în clasamentul play-out şi este la doar două meciuri de o revenire nesperată în cupele europene. Se ştie că prima poziţie din această fază a Ligii 1 dă dreptul echipei care va termina prima, să se alinieze la startul ediţiei 2016/2017 a EUEFA Europa League. Încă de când a început faza play-out toată lumea vorbea de un duel CSMS Iaşi – CSU Craiova. Oltenii au câştigat duelul de Europa (3-2 cu CSMS Iaşi) şi a preluat conducerea în cursa pentru competiţiile continentale intercluburi. Dar FC Botoşani stă la pândă. Dintr-o echipă ca retrogradată, trupa moldoveană a recuperat etapă după etapă ecartul faţă de liderul play-out-ului, oricare ar fi , sau a fost, el. Craiovenii şi ieşenii şi-au propus accederea în Europa, antrenorul celor de la Botoşani, Leo Grozavu, e mai pragmatic. „N-avem faţă de cupele euro-pene, dar noi jucăm fi ecare meci la victorie. Ne-am salvat matematic de la retrogradare. De acum orice se va întâmpla este un bonus pentru noi”, spunea Grozavu după ulti-ma victorie din Liga 1. Cuvintele tehni-cianului de la Botoşani au acoperire.
Anul trecut FC Botoşani a obţinut în extremis dreptul de a juca în Eu-ropa League, dar lipsa de experienţă a jucătorilor pe care Grozavu i-a avut la dispoziţie s-a văzut cu ochiul liber. Nici CSMS şi nici CSU n-au echipă de cupele europene, dar toţi îşi doresc să fi e acolo. Aruncând o privire peste ci-fre, FC Botoşani chiar ar merita mai mult decât oricare dintre celelalte con-tracandidate să fi e în Europa. Şase vic-torii şi 24 de goluri marcate numai în play-out, fac din trupa lui Grozavu cea mai prolifi că echipă. La poolul opus, oltenii se chinu iesc. Au marcat doar 13 goluri şi au primit 12. Au acelaşi număr de victorii percum cei de la Botoşani, dar contează şi maniera în acre au fost obţinute. CSMS Iaşi a arătat ca o gru-pare constantă, dar jocul lor este urât, fricos, fi ecare partidă începând cu gân-dul să nu primească gol, apoi, dacă mai şi marchează vreunul e cu atât mai bine.
Ca să fi m corecţi până la capăt, nici-una dintre acestea nu ar trebui să joace în cupele europene, dar fotbalul româ-nesc e pe marginea prăpastiei şi oricine poate, va încerca să profi te de cea mai mică oportunitate.
ANALIZĂ
Liga 1 de fotbal a României este de departe cea mai „penală”
competiție de pe Bătrânul Continent. Nici măcar în țările ex-sovietice, sau prin alte locuri mai „puțin civilizate”, nu există atâția patroni de cluburi de fotbal cercetați de poliție, săltați de mascați și ulterior întemnițați, câți sunt în țara noastră. Cel mai recent episod s-a consumat la Cluj și i-a avut drept protagoniști pe Paszkany Ar-pad, fi nanțatorul, sau după propriile declarații fostul fi nanțator, al clubu-lui CFR, Iuliu Mureșan, președintele grupării feroviare, respectiv Ștefan Gadola, acționar minoritar la fosta campioană a României. Cei trei au fost „convocați” de procurori la sediul DII-COT, pentru a fi audiați. Oamenii legii îi suspectează pe cei trei de constituire de grup infracțional organizat, delapi-dare, cu consecințe deosebit de grave, evaziune fi scală în formă continuată și spălare de bani, în formă continuată.
Mascați, audieri, cătușe, fotbal
Cercetări penale în formă continuatăNu trecuseră nici două zile de la tri-
umful CFR-ului în Cupa României și mascații au luat cu asalt sediul clubului de fotbal și locuințele mai multor per-soane care au activat la CFR Cluj. Mai multe percheziţii au avut loc, pentru posibile fapte de delapidare, evaziune fi scală şi spălare de bani, prejudiciul fi -ind calculat la peste 8.000.000 de euro, potrivit anchetatorilor. Noul „cutre-mur” din fotbalul românesc nu face alt-ceva decât să continue deja celebrul caz „Dosarul transferurilor”, la fi nalizarea căruia nu mai puţin de opt „grei” ai fot-balului autohton au primit ani grei de puşcărie, cu executare. La fel ca şi acum, şi atunci, acuzaţiile au fost de delapi-dare, spălare de bani, înşelăciune, eva-ziune fi scală. La fel ca atunci, şi acum oamenii citaţi de procurori şi-au susţinut nevinovăţia, ba mai mult au declarat că habar nu au de ce au fost chemaţi la audieri. Fostul patron al CFR-ului, Pasz-kany Arpad, s-a limitat la a spune că s-a prezentat la audieri doar pentru că a fost chemat: „Nu am nicio calitate. Dar dacă eşti chemat, vii”, a pus Paszkany după o oră și jumătate de audieri. Iuliu Mureșan a fost la fel de sec: „Am venit în calitate de președinte, nu de inculpat”, a spus acesta.
Cel care a petrecut cel mai mult timp în sediul DIICOT a fost Șetfan Gadola. Omul de afaceri este recunoscut ca fi ind un apropiat al lui Paszkany și a clubu-lui de fotbal CFR Cluj. Gadola a stat trei ore față în față cu procurorul de caz, dar la ieșire nu a vrut să facă niciun fel de declarații. Rămâne însă de notorietate semnalul de alarmă tras de afaceristul clujean încă din 2014. Atunci, într-un interviu acordat publicației Prosport, Gadola spunea: „Eu n-am fost niciodată om cu putere de decizie în club. Eu sunt doar un suporter care a mai împrumutat clubul. Vă rog să mă credeţi că, în afară de contul CFR-ului, unde mai trimiteam bani, nu ştiu nimic. N-am cerut niciodată vreo explicaţie despre cum se manageriază clubul. Nu ştiu unde s-au dus banii din Liga Campionilor. Au dispărut”, spunea Gadola în 2014.
Dacă cei trei susțin că nu știu pen-tru ce sunt cercetați, procurorii care au dispus începerea urmăririi penale suspectează săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organi-zat, delapidare, cu consecințe deose-bit de grave, evaziune fi scală în formă continuată și spălare de bani, în formă continuată. Anchetatorii susțin că peri-oada infracțională este 2008 — 2011. Infracțiunea de delapidare se referă la posibila însușire de bani, respectiv aproape 8,5 milioane euro din patrimo-
niul SC Sportiva Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA, de către persoane din cadrul societății care deține clubul de fotbal, cu atribuții de gestiune sau administrare a banilor clubului. Aceleași surse au mai precizat, prin intermediul unui comuni-cat de presă, că faptele ar fi fost comise prin intermediul mai multor entități rezi-dente și nerezidente (fi rme off -shore din Cipru și din Seychelles) care au prestat servicii de consultanță și intermediere în domeniul sportiv cu privire la care există elemente majore de suspiciune de fi ctivi-tate (privind transferul unor jucători de la club, optimizarea activității echipei și altele), ori care au executat debite față de club provenind din cesiuni de creanță suspecte.
Precedentul din 2014Dacă procurorii de caz vor avea su-
fi ciente dovezi că Paszkany, Mureşan şi Gadola, eventual şi alte persoane care au avut legătură cu clubul de fotbal CFR Cluj, se fac vinovaţi de faptele de care sunt suspectaţi, atunci aceştia riscă să-şi petreacă următorii ani după gratii. De fapt există o similitudine foarte mare între activităţile de care sunt suspectaţi cei trei clujeni şi faptele de care au fost acuzaţi cei opt oameni de fotbal, din „Dosarul transferurilor”.
În 2014, după şapte ani de procese, achitări, şi amânari, George Copos (fost fi nanțator al clubului Rapid), Mihai Stoica (fost manager general la Steaua București), Gică Popescu, Ioan Becali, Vic-tor Becali (toți trei impresari de jucători de fotbal), Cristi Borcea (fost fi nanțator al clubului Dinamo), Jean Pădureanu (fost fi nanțator al clubului Gloria Bistrița) şi Gigi Neţoiu (fost acționar al cluburilor de fotbal Universitatea Craiova și Dinamo), au primit pedepse care depăşesc cumu-lat 30 de ani de închisoare cu executare. „Dosarul Transferurilor” este unul dintre cele mai mari scandaluri de corupție din România, iar procesul celor opt inculpați s-a derulat în perioada 2007-2014.
Foștii șefi de cluburi de fotbal sau impresari declarau sume de transfer mai mici decât cele reale, păstrând banii pentru ei și plătind un impozit mai mic decât cel cuvenit. Toate activitățile s-ar fi făcut, la fel ca în cazul cercetărilor celor trei clujeni, prin companii off -shore din străinătate. Inculpații din „Dosarul trans-ferurilor” au fost acuzați că, prin inter-mediul unor tranzacții ilegale, derulate în perioada 1999-2005 au produs statului un prejudiciu de 1,5 milioane de dolari și un prejudiciu de peste 10 milioane de dolari mai multor cluburi de fotbal din Liga 1.
Plăcinta creațăIngrediente: -1 kg făină albă- un ou- puțină sare, apă rece.Prepararea: Se face un aluat cu o consistență
normală, pentru a putea fi modelat, din făină, apă rece, un ou, puțină sare. Se împarte în 10 movilițe. Se pregătește un tocător, curpător cum se numește în Maramureș, din lemn, de formă rotundă, de mărimea unei farfurii obișnuite. Se întinde cu suci-torul o foaie subțire ca pentru tăieței. Se pune pe fundul de lemn. Marginile se lasă să fi e căzute peste fundul de lemn, cam cu 20 cm. Se pune brânza sau varza călită, după preferință pe plăcintă. Se iau marginile și se aduc una lângă alta, ca niște pliseuri, peste plăcintă, până este acoperită în în-tregime. Se încălzește o tigaie din fontă și se unge cu ulei. Se alunecă plăcinta de pe curpător și se coace la foc mijlociu. În timp ce se coace, se mai unge cu ulei, când este prăjită se întoarce pe partea cealaltă.
Bucătăria Ardelenească: tradiție și bun-gust
La revista „Bucătăria Arde le-nească” se pot face abonamente prin Poșta Română (cod catalog 19164). Revista se găsește la toate chioșcurile de difuzare a presei din țară.
Ştiaţi că...
Infecţia pe care o au 8 din 10 români, dar nu ştiu de ea
Ţara altfel de peste mări: Japonia
din cauza bacteriillor şi a tartrului, de vină fi ind o igienă orală precară. Potrivit unui studiu realizat de o clinică privată din capitală, realizat pe 800 de pacienţi, mai bine de jumătate dintre pacienţii cu boală parodontală nu au împlinit încă 45 de ani. Doar 8% dintre cei care primesc diagnosticul ajung să se trateze, deşi boa-la provoacă, în ultimul stadiu, pierderea danturii.
Debutul acestei afecţiuni este dis-cret şi nedureros, motiv pentru care poate trece neobservat de pacienţi. Manifestările iniţiale, în forma uşoară, reversibilă, denumită gingivită, sunt simple sângerări ale gingiei la periaj. În timp, apar reducerea osului, retracţia gingivală şi mobilitatea dinţilor. Mai exact, aceştia se mişcă. Netratată, poate duce la pierderea dinţilor şi a osului din jurul acestora, creând disfuncţii este-tice, difi cultate în timpul mestecatului şi infl uenţând negativ calitatea vieţii pa-cientului, susţine dr. Cristina Berechet, medic specialist parodontolog.
Studiul mai arată că 7% dintre pacienţi nu au împlinit încă 25 de ani, iar 28% au între 25 şi 35 de ani. Cifrele plasează România în topul clasamen-tului european. Potrivit Platformei de Sănătate Orală, mai bine de 50% dintre europeni suferă de boala parodontală, ci-fra apropiindu-se de 75-80% după 65 de ani. Cel mai bine stau suedezii, cu 10%, şi danezii, cu 14%, la polul opus situându-se România, cu puţin peste 80%. Cei mai mulţi pacienţi care aleg să trateze boala parodontală, 5 din 10, au între 26 şi 45 de ani.
„Puţini sunt cei care realizează gravi-tatea afecţiunii şi necesitatea de a o trata. În ultimii ani, am observat o creştere a incidenţei
şi o scădere a vârstei de apariţie a bolii. Chiar am avut un pacient de 22 de ani. În cadrul etapelor de tratament, medicul urmăreşte îndepărtarea completă a plăcii bacteriene de la nivelul dinţilor şi rădăcinilor acestora. În funcţie de severitatea bolii, tratamentul urmăreşte împiedicarea distrugerii sub-stratului osos, controlul infecţiei, prevenirea mobilizării şi pierderii dinţilor”, completeză dr. Ionut Leahu, medic stomatolog.
Semnele bolii parodontale pot fi : mi-ros neplăcut, sângerare la periaj, mobili-tatea dinţilor, depuneri de tartru, placă bacteriană sau o sensibilitate exagerată
a dinţilor la diferenţe de temperatură. Controalele periodice regulate, de două ori pe an, sunt esenţiale pentru păstrarea sănătăţii dinţilor şi gingiilor şi depistarea afecţiunii, care ar trebui tratată de un specialist. De altfel, anual, două din 10 locuri disponibile la rezidenţiat sunt la această specializare, afl ată pe locul trei în rândul disponibilităţii la nivel naţional, după protetică dentară şi ortodonţie.
Potrivit Platformei de Sănătate Orală, în Europa, exemplul de bună practică este dat de Suedia, care în ultimii 40 de ani a dezvoltat un program de sănătate orală, axat pe prevenţie şi pe controale gratuite, incluzând şedinţe de igienizare şi pachete cu pastă şi periuţă de dinţi, oferite populaţiei. În primii trei ani, acţiunile de prevenţie au avut o frecvenţă de două luni, între trei şi 30 de ani, de la trei până la 12 luni, iar după 30 de ani, adică din anul 2004, o dată pe an.
| 26 mai - 1 iunie 2016 • Nr. 614
Vă prezentăm câteva aspecte mai puţin
ştiute, ale unui popor care se remarcă printr-o cultură foarte diferită de cea vestică.
1. Ştiaţi că în Japonia copiii fac curat în şcoli în fi ecare
zi, timp de un sfert de oră, alături de profesori, ceea ce a condus la apariţia unei generaţii caracterizată de modestie şi pasionată de curăţenie? Igiena şi dorinţa lor de a menţine curăţenia reprezintă o parte a eticii japoneze.
2. Ştiaţi că un angajat japonez din domeniul
igienei este numit „inginer de sănătate” şi poate avea un
salariu cuprins între 5.000 şi 8.000 de dolari pe lună, iar un om de serviciu este supus unor teste scrise şi orale?
3. Ştiaţi că Japonia nu are resurse naturale şi este
expusă la mii de cutremure pe an, dar toate acestea nu au împiedicat-o să devină una dintre cele mai dezvoltate ţări din lume?
4. Ştiaţi că, în doar 10 ani, oraşul Hiroshima a revenit
la ceea ce a fost, din punct de vedere economic, înainte de căderea bombei atomice?
5. Ştiaţi că rata de alfa-betizare a Japoniei se
apropie de 100%?
6. Ştiaţi că, în Japonia, elevii de la clasa întâi până la
clasa a şasea trebuie să înveţe etica în relaţiile cu ceilalţi oameni?
7. Ştiaţi că japonezii, deşi sunt unii dintre cei mai
bogaţi oameni din lume, nu au servitori? Părinţii sunt respon-sabili pentru casă şi copii.
8. Ştiaţi că nu există nicio examinare de la clasa întâi
pân ă la clasa a treia, pen-tru că, în opinia japonezilor, scopul educaţiei este de a insufl a concepte şi formarea caracterului, nu doar de examinare şi îndoctrinare.
9. Ştiaţi că, dacă te duci la un restaurant de tip
bufet suedez în Japonia, veţi
observa că oamenii mănâncă doar cât au nevoie, fără a lăsa resturi în urma? Ei nu risipesc mâncarea.
10. Ştiaţi că durata de întârziere a trenurilor
din Japonia este de câteva secunde pe an? Ei apreciază valoarea timpului şi sunt foarte punctuali.
11. Ştiaţi că elevi au la dispoziţie o jumătate
de oră pentru a servi masa, astfel încât să li se asigure o digestie corectă. Când cei responsabili au fost întrebaţi despre această problemă, au răspuns: aceşti elevi sunt viitorul Japoniei.
12. Ştiaţi că în Japonia sunt peste 50.000 de oameni
care au peste 100 de ani?
13. Ştiaţi că în Japonia au loc aproximativ 2 crime
comise cu arme de foc pe an?
14. Ştiaţi că în Japonia este acceptabil să
adormi la serviciu, pentru că se consideră că somnul este determinat de munca grea?
15. Ştiaţi că trenurile sunt atât de aglomerate
încât a fost angajat personal care se ocupă cu împingerea pasagerilor în interiorul acestora?
STUDIU
Debutul acestei afecţiuni este discret şi nedureros, motiv pentru care poate
trece neobservat de pacienţi.Opt din 10 români (80% din populaţie)
suferă de boală parodontală, cunoscută şi ca „parodontoză”, o infecţie la nivelul cavităţii bucale din cauza bacteriillor şi a tartrului, însă doar 2 din 10 români sunt conştienţi de asta şi numai unul dintre aceştia se tratează, arată un studiu.
8 din 10 români, adică 80% din populaţie, dezvoltă o infecţie la nivelul cavităţii bucale,
Debutul acestei afecţiuni este discret şi nedureros,
motiv pentru care poate trece neobservat de pacienţi.
MAGAZIN | 23
Berbec (21 mar. - 20 apr.) În această perioadă îţi asumi mai multe riscuri, te simţi diferit şi
eşti independent. Ai înclinaţia de a trece peste neînţelegeri mai vechi şi ai câteva iniţiative interesante. Atitudinea ta este mai directă şi mai cutezătoare ca de obicei.
Taur (21 apr. - 20 mai)Eşti dispus să faci noi eforturi pentru viitorul tău. Simţul practic
care te caracterizează îţi este de folos. Mândria exagerată îţi poate juca însă feste, care pot duce la certuri şi discuţii în contradictoriu. Trebuie să oferi mai multă atenţie persoanei iubite.
Gemeni (21 mai - 22 iun.)Îţi doreşti să profi ţi din plin de tot. Vrei să te implici în soarta celor
de lângă tine, astfel încât să ajungi în centrul atenţiei şi să fi i apreciat. Ai capacitatea de a duce la bun sfârşit mai multe sarcini deodată. Se pare că vei avea o mare realizare.
Rac (23 iun. - 22 iul.)Vei avea parte de o mulţime de evenimente care te vor ţine cu
sufl etul la gură. Apar clipe plăcute în compania partenerului, ceea ce te face să priveşti spre viitor cu mai multă încredere. Poţi avea mai multă încredere într-o prietenie mai veche.
Leu (23 iul. - 22 aug.)Opiniile şi ideile tale pot avea success. Ai capacitatea de a-i face
pe oameni să acţioneze în favoarea ta. O scurtă şi plăcută călătorie se arată ca fi ind benefi că. Este posibil să-ţi treacă prin mâini o mulţime de bani, poate să fi e chiar un împrumut.
Fecioară(23 aug. - 22 sep.)Inspiraţia şi intuiţia te ajută din plin. Ai capacitatea de a trece
peste situaţii delicate şi ajungi direct în miezul problemelor care te interesează. Ai ocazia de a te apropia de cineva care te atrage de ceva vreme. Trebuie să priveşti lucrurile cu inteligenţă.
Balanţă (23 sep. - 23 oct.)Te apasă dorinţa de a-ţi afi rma cu tărie un punct de vedere care
ţie ţi se pare important.Nu mai ai de gând să te laşi neglijat sau trecut cu vederea. Te preocupă situaţia fi nanciară şi încerci să rezolvi această problemă prin diverse planuri.
Scorpion (24 oct. - 21 nov.)Îţi concentrezi gândurile pe căi intuitive și dai o mână de ajutor
unor oameni singuri sau nefericiţi. Conjunctura astrală îţi imprimă o copleşitoare dorinţă de a aduce schimbări în viaţă, astfel încât să te poţi bucura de succes şi bani.
Săgetător(22 nov. - 21 dec.)Eşti preocupat de proiecte legate de anumite investiţii sau afaceri.
Eşti tentat să faci nişte bani cu orice preţ, trecând cu vederea nişte aspecte care ţin de moralitate sau onestitate. Atenţie mare la aceste lucruri şi mai ales la persoanele cu care lucrezi.
Capricorn (22 dec. - 20 ian.)Ai o puternică dorinţa de a aduce transformări în viaţa ta, astfel
încât să poţi realiza cât mai multe lucruri. Nu eşti deloc dispus să acţionezi pe baza unor impulsuri de moment. Mai curând, te gândeşti să îţi pui la punct strategii bine calculate.
contradictorii îţi produce o stare de nervozitate. Totul este să-ţi păstrezi stăpânirea de sine şi să priveşti lucrurile cu luciditate şi precauţie. Este posibil să apară unele discuţii legate de bani.
Peşti (19 feb. - 20 mar.)Atenţie, la felul cum te faci înţeles şi înţelegi mesajele ce ţi se
transmit. Un prieten sau cineva din familie poate scoate la iveală nişte lucruri despre tine pe care refuzi să le recunoşti. Apar nişte informaţii legate de investiţii, moşteniri sau afaceri.
Horoscop săptămânal
În fi ecare joi, săptămânalul Transilvania Reporter,
livrat direct la tine acasă
Abonamente se pot face prin: E-MAIL: [email protected] APEX SRL: str. Horea nr. 38-40Telefon: 0264.596.213
Redactor-șef: Caius CHIOREANRedactor-șef adjunct: Ruxandra HUREZEANSecretar general de redacție: Claudia ROMITANCoordonator ediția online: Bogdan STANCIUPublisher: Adrian [email protected] executiv: Mihaela [email protected] administrație & economie: Claudia ROMITAN
Editat de SC Transilvania Reporter Media SRL, Cluj Napoca, România, 400495, Calea Turzii, nr. 150 www.transilvaniareporter.ro | www.facebook.com/transilvaniareporter
Transilvania REPORTER folosește informații și fotografi i ale Agerpres, Shutt erstockTIPAR&PrePress: Compania de Producție Tipografi că Cluj
Abonamentele se pot încheia prin: POŞTA ROMÂNĂ - ofi ciile poştale din orice localitate APEX Cluj - tel. 0264.596.213 REDACŢIE - tel. 0733.333.800, (luni – joi între orele 12:00 – 15:00) email: [email protected]
Redactor cultură, educaţie: Cristina BELIGĂRRedactor politică: Marius AVRAMRedactor social: Maria MAN, Radu HÂNGĂNUȚRedactor sport: Patrice PODINĂFotoreporter: Dan BODEAConcept grafi c: Ciprian BUTNARUDTP: Rareș OLTEANU, Isabela MUNTEANCorectură: Elena GĂDĂLEANProducţie: Marius STANCIU
BAZĂ DE ŞAH
JOC
BIDIVIU
UN LOC ÎN INIMĂ
SCOR EGAL
DOMNIEI TALE
PIESĂ DE ŞAH
BĂUTĂ CU PRIETENII
ARBORI CU LEMNUL TARE
PIESĂ DE
ŞAH
LEZATE MĂIESTRIE
ANAPODA
OLT (auto)
PIESĂ DE
SAH
PIESE DE
SAH
BANI IRANIENI
PLĂCUŢI
CIORBĂ (pop)
BANII NOŞTRI (sing) POARTĂ
BOMBĂ (fig)
ACUZATĂ
DÂNŞII
REPRIZĂ
PIATRĂ ACRĂ
RÂU ÎN ITALIA
NOTĂ MUZICALĂ
CEREMONIAL
POPOR
SUBTILĂ
FADĂ!
PIESĂ DE ŞAH
ULTIMUL BAN
FIGURI... LA ŞAH
MIOARE
ORAŞ ÎN NOUA GUINEE
NUME DE RUS ADEVĂRAT
NOTA 3
SUPERVIZEAZĂ JOCUL (masc.pl)
STRUŢ AUSTRALIAN
MARE... LA ŞAH
CLAPE!
CUCI!
ELENA ENE
PION CENTRAL!
MODĂ! GIGANT
PIESĂ DE
ŞAH
AMBARCAŢIUNI CU VELE
SUDOKU
UMOR
Soluţia: în numărul următor
Soluţia partidei de sudoku de numărul trecut este:
Neamţul şi românulUn neamţ vine să studieze în România şi se împrieteneşte cu un român.La puţin timp după ce îşi termină studiile, îl invită pe român în Germania. Românul rămâne uimit când vede o casă mică, dar frumoasă şi îl întreabă cum de a reuşit aşa de repede să-şi construiască o casă.- Vezi podul ăla? zice neamţul. Eu l-am construit. Din 10 saci de ciment, 2 îi luăm eu, că aşa am învăţat în România. După un an, neamţul îi întoarce vizita românului şi rămâne cu gura căscată când vede o vilă cu etaj. Îl întreabă pe român cum a făcut.- Vezi podul ăla? întreabă românul- Care pod ? întreabă neamţul.
Un tip intră în magazin şi întreabă vânzătoarea:- Aveţi chiloţi?- Nu.- Dar la vânzare?
La școală, diriginta îi întrebă pe copii:-Vasilică, ce-i tatăl tău?
- Gunoier.- Nu se spune gunoier, ci lucrător la salubritate, îi explică profesoara.- Petrică, ce-i tatăl tău?- Gropar, doamnă.- Nu se spune gropar, dragă ci lucrător la pompe funebre.- Bulă ce-i tatăl tău?
- DJ la Mystic Club.- Cum adică? - Clopotar la biserică, doamnă!
Cum să trăim până la 140 de ani- Soţia caută o carte în bibliotecă. Soţul o întreabă: - Ce cauţi dragă?- Ştii unde e cartea aia „Cum să trăim până la 140 de ani?”- Dragă, tocmai am aruncat-o...- De ce?- Începuse să o citească soacră-mea.
MoralaUn tip a cumpărat un frigider nou. Pe cel vechi, l-a pus în faţa casei cu un afi ș pe el, pe care scria: „Gratis”. După o lună, frigiderul era tot acolo. Omul enervat a schimbat afi şul de pe frigider cu altul „Frigider de vânzare, 500 ron”. A doua zi a dispărut.
26 mai - 1 iunie 2016 • Nr. 614 |
24AGENDA
SINTEZA. Revistă de cultură şi gândire strategică. Un loc al gândirii libere şi lucidităţii asumate.
