Specializarea : CONTABILITATE SI INFORMATICA DE GESTIUNE ANUL III ZI,FR, Semestrul I, 2010/2011 Lect univ dr. Ilie Dragos

MONEDA SI CREDIT

Cuprins: 1. Moneda in cadrul economiei 2. Sistemul monetar 3. Cererea si oferta de moneda 4. Finantarea economiei si pietele financiare 5. Piata monetara 6. Piata de capital 7. Activitatea bancara 8. Managementul bancilor 9. Creditarea bancara 10. Banca centrala 11. Sistemul de plati 12. Analiza monetara 13. Teoria monetara

Bibliografie : 1.Manolescu Gheorghe, Moneda si Politicile Monetare, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2006 2.Manolescu Gheorghe, Banci si Credit, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2006 3.Manolescu Gheorghe (coord), Moneda si Management bancar-Probleme, teste, grile, concepte, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2002 4.Dardac Nicolae, Vascu Teodora, Moneda-Credit, vol.1 si 2, Editura ASE, Bucuresti, 2003 5.Ilie Dragos, Creditarea Durabila, Editura Sitech, Craiova, 2005

1

CAP. I MONEDA IN CADRUL ECONOMIEI

1.1. Moneda: concept, caracteristici i funcii Moneda face parte din categoria activelor financiare cu cea mai mare lichiditate. Spre deosebire de activele reale, activele financiare reprezint drepturi care genereaz pentru posesorul lor fluxuri de venituri.Posesorul unei obligaiuni va ncasa dobnd, deintorul unei aciuni va incasa dividend, beneficiarul unei cambii va ncasa suma nscris pe aceasta. Moneda este o categorie macroeconomic cuprinznd totalitatea mijloacelor de plat utilizate ntr-o ar. Moneda apare atat ca moneda scripturala - moneda creata de banci sub forma conturilor bancare, cartilor de credit etc., utilizata pentru viramente sau pentru transformarea in orice moment in numerar; cat si ca moneda divizionara moneda metalica si bancnotele care formeaza numerarul in circulatie. Disponibilitatile semimonetare sunt instrumentele monetare care se transforma in lichiditati mai greu si cu eventuale pierderi pentru detinatori. Urmatoarele caracteristici sunt specifice monedei: etalon al platilor, lichiditate foarte mare, unitate de cont. Principala cararcteristica a monedei ca si activ financiar o reprezinta acceptabilitatea. Moneda reprezinta cel mai acceptat activ financiar pe piata. O a doua caracteristica o reprezinta divizibilitatea, in sensul ca moneda se divide in fractiuni monetare si in transe transferabile cu ajutorul instrumentelor de plata (ordine de plata, bilete la ordin, cecuri, carduri etc.). O a treia caracteristica a monedei o constituie omogenitatea in sensul ca indiferent de institutia care o emite, suportii monetari sunt similari ca forma, caracteristici tehnice etc. Cele mai importante functii ale monedei au fost descrise de Aristotel, urmand ca cercetarile monedei sa scoata in evidenta si alte functii ale acesteia. Astfel, inca din antichitate s-au conturat urmatoarele functii principale ale monedei: -functia de masura a valorii; moneda permite evaluarea si masurarea valorii fiecarui bun sau serviciu eterogen atat prezent cat si viitor. Exprimarea valorii unui bun sau serviciu se concretizeaza in pretul bunului sau serviciului respectiv. Astfel, moneda constituie instrumentul prin care se formeaza preturile bunurilor si serviciilor in cadrul unei economii. -functia de tezaurizare; s-a manifestat inca din cele mai vechi timpuri incepand cu moneda metalica (aur si argint) si continuind pana in zilele noastre cu moneda de cont. -functia de intermediar al schimbului; la inceputurile aparitiei si dezvoltarii societatii omenesti schimbul s-a facut marfa contra marfa . Aceasta limita enorm schimburile si prin urmare dezvoltarea societatii. Lipsa monedei facea imposibila crearea unui sistem de preturi si evaluare a bunurilor. Aparitia monedei a facut posibila evaluarea bunurilor, crearea preturilor si accelerarea schimburilor economice si comerciale. In concluzie subscriem urmatoarei definitii date monedei si anume "ansamblul mijloacelor de plata direct utilizabile pentru a efectua platile pe pietele de bunuri si servicii, adica ansamblul de active acceptate pretutindeni, de catre toti si totdeauna pentru a regla datoriile generate prin schimbul de marfuri 1" 1.2. Formele si circuitele monedei Evolutia monedei in timp s-a caracterizat printr-un proces de dematerializare, trecand de la moneda marfa la moneda de hartie si ulterior la moneda de cont. Astfel, formele istorice ale monedei in timp au fost:1

Manolescu Gheorghe, Moneda si politicile monetare, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2006, p.18 2

-forma marfa. La inceputul organizarii societatii umane schimburile erau mijlocite de o marfa care era acceptata unanim de participanti. Marfuri care au jucat rolul de moneda in timp au fost: cerealele, animalele, metalele pretioase etc. Schimburile mijlocite de acest tip de moneda erau tot un fel de troc, dar prin faptul ca erau acceptate anumite marfuri ca mijlocitoare ale schimbului, consideram aceasta etapa inceputul nasterii monedei propriuzise de astazi. -forma metalica; Metalele pretioase prin calitatile si proprietatile lor s-au detasat rapid de celelalte marfuri care indeplineau rolul de moneda, fiind unanim acceptate. Neajunsurile privind cantarirea si aprecierea calitatii metalelor pretioase au fost inlaturate prin baterea de semne monetere din aur si argint. Sistemul monetar care a luat nastere prin baterea de moneda era bimetalic si avea ca etalon aurul si argintul. Piesele de aur si argint care erau batute in ateliere specializate purtau denumirea de monete. -bancnota; aparitia biletului de banca la inceput s-a bazat pe increderea populatiei ca poate cumpara cantitatea de aur care a stat la baza emiterii lui. Dezvoltarea schimburilor economice si comerciale nu mai putea fi legata de cantitatea de aur existenta la un moment dat. Asadar emisiunea biletelor s-a facut la o valoare mult mai mare decat cea conservata de metalul propriuzis.. -forma electronica; accelerarea schimburilor, dezvoltarea economiilor la nivel mondial a impus cu necesitate crearea monedei electronice prin intermediul careia sunt mijlocite schimburile cu ajutorul viramentelor intre banci. Monda nu mai are o existenta fizica ci apare sub forma unor inregistrari de cont pe care le fac bancile clientilor lor in urma viramentelor de plati si incasari. Titularii conturilor pot sa faca viramente dar si sa solicite moneda de hartie in limita unitatilor de cont care se vizualizeaza prin listarea extraselor bancare. Pentru a vedea care snt circuitele pe care le parcurge moneda intr-o economie trebuie sa stabilim mai intai care sunt participantii pe piata : agentii economici, persoanele fizice, administratiile publice si institutiile pietei financiare. Fluxurile de incasari si plati, fluxurile fiscal bugetare, fluxurile financiar bancare si fluxurile de moneda centrala sunt posibile prin parcurgerea a patru circuite: 1.circuitul in care moneda mijloceste actele de vanzare cumparare de bunuri si servicii intre participantii pe piata; 2.circuitul in care moneda asigura transferul de la cei care economisesc catre cei care doresc sa realizeze investitii. Acest circuit se realizeaza prin intermediul sistemului bancar si cel al societatilor de investitii financiare; 3.circuitul prelevarii la bugetul de stat a impozitelor si taxelor datorate de populatie si agentii economici; 4.circuitul fluxurilor monetare internationale care ia nastere prin participarea pe piata mondiala a persoanelor fizice si juridice in calitate de subiecti economici. Spre deosebire de celelalte circuite acesta este fragmentat de raportul de schimb intre monede. 1.3. Clasificarea semenlor monetare Clasificarea semnelor monetare poate fi facuta dupa mai multe criterii astfel: a) Din punct de vedere al valorii intrinseci, semnele monetare se impart in: -moneda cu valoare intrinseca, caz in care moneda contine o cantitate de metal pretios, valoarea intrinseca fiind data de cantitatea de metal care intra in componenta ei; -moneda cu valoare nominala, exprimata de numarul de unitati monetare care ii sunt atribuite prin tiparire sau prin batere. b) Din punct de vedere al formei, semnele monetare sunt: -moneda de metal, -moneda de hartie, -moneda de cont, c) Din punct de vedere al emitentului de moneda, semnele monetare se clasifica in:3

-moneda creata de banci, sub forma biletelor de banca emise de Banca centrala si sub forma monedei de cont emisa de bancile comerciale, -moneda creata de agentii economici, a functionat cand acestia predau a o parte din aurul pe care il detineau la monetarie iar monetaria le dadea in schimb echivalentul in aur-moneda. -moneda creata de trezorerie, care pune in evidenta rolul din ce in ce mai insemnat al trezoreriei statului in functionarea economiei. d) Din punct de vedere al gradului de convertibilitate avem: -moneda convertibila, are calitatea de a fi preschimbata cu usurinta in afara granitelor tarii de referinta, -moneda neconvertibila, respectiv acea moneda care circula numai in cadrul tarii unde a fost emisa.

CAP. II SISTEMUL MONETAR

2.1. Elementele sistemului monetar Ansamblul normelor de drept, instrumentelor si tehnicilor precum si institutiile care reglementeaza circulatia monetara intr-o tare constituie sistemul monetar. In cadrul sistemului monetar, elementele definitorii ale monedei sunt etalonul monetar si unitatea monetara. Necesitatea stabilirii etalonului monetar rezida in faptul ca moneda trebuia masurata asa cum se masoara greutatea prin kilograme, lungima in metri, viteza in metrii pe secunda etc. In fazele de inceput ale baterii si circulatiei de moneda etalonul a fost reprezentat de catre metalul pretios care intra in componenta monedei. Etalonul bazat pe aur era un etalon metalist. Ulterior conditiile economicosociale si noua ordine mondiala instaurata dupa cel de al doilea razboi mondial a impus stabilirea etalonului monetar in funtie de unele monede straine (dolarul american) sau in functie de un cos de moneda. Astazi etalonul monetar este chiar forta economica a fiecarei economii care imprima o anumita putere de cumparare monedei. In conditiile etalonului aur, valoarea paritara era data de cantitatea de metal pretios impusa de legea monetara a statului respectiv. Prin raportarea valorilor paritare ale monedelor se obtine paritatea monetara. In conditiile etalonului aur, paritatea monetara era o paritate aur determinata de raportul dintre cantitatile de aur care constituiau valoarea monetara iar in conditiile exprimarii valorii paritare intr-o alta valuta, paritatea monetara este o paritate valutara. Pretul de piata al unei monede exprimat intr-o alta moneda reprezinta cursul de schimb. Cursul de schimb este un element extrem de important in reglementarea relatiilor economice si comerciale ale unui stat emitent de moneda cu ale altui stat emitent de moneda. Pretul unei monede fata de monedele straine poate sa creasca, caz in care vorbim de o apreciere a monedei nationale fata de monedele altor tari, sau poate sa scada, caz in care vorbim de o depreciere a monedei nationale in raport cu alte monede. Cursul de schimb este dat practic de puterea de cumaparare a unei monede in raport cu puterea de cumparare a altei monede. Daca cursul de schimb creste (pentru moneda straina se platesc mai multe unitati din moneda nationala) situatia avantajaza exportatorii nationali. Devalorizarea monedei nationale stimuleaza exporturile si franeaza importurile. In afara de etalonul monetar si unitatea monetara, sistemul monetar dintr-o tara are si alte atribute in special legate de emisiunea monetara. 2.2. Evolutia sistemelor monetare4

Evolutia sistemelor monetare este strans legata de etalonul monetar ales pe diferite trepte de dezvoltare a societatii. Primul sistem monetar se baza pe doua metale (aurul si argintul) si a fost cunoscut sub denumirea de sistem monetar bimetalist.. Raportul dintre cele doua metale pretioase era stabilit in cazul sistemului monetar bimetalist astfel: -raportul de schimb dintre aur si argint era stabilit ca fix (bimetalism integral), -raportul dintre aur si argint era stabilit la un nivel optim impus de piata (bimetalism paralel), -moneda etalon era batuta numai din aur, baterea monedei divizionare facandu-se din argint (bimetalismul partial). In anul 1816 in Marea Britanie s-a renuntat la sistemul monetar bimetalist si a fost adoptat sistemul monetar monometalist aur, caz in care prin lege se stabilea continutul in aur al fiecarei unitati monetare. Formele sistemului monetar monometalist aur au fost: a) sistemul monetar monometalist aur-moneda avand ca principale caracteristici: -convertibilitatea bancnotelor era libera si nelimitata, -valoarea nominala a monedei era echivalenta cu valoarea intrinseca. Principalul neajuns a constat in faptul ca presupunea existenta unor stocuri mari de aur si cheltuieli mari de transport si depozitare. b) sistemul monetar monometalist aur-lingouri caracterizat prin faptul ca: -unitatea de moneda continua sa fie definita printr-o cantitate de aur, -convertibilitatea era limitata la sume care aveau valoarea cel putin egala cu valoarea unui lingou de aur, -instabilitatea economica impunea ca bancile centrale sa inervina pentru a echilibra cantitatea de moneda in functie de variatia stocului de aur. c) sistemul monetar monometalist aur devize a fost adoptat de sistemul monetar international in anul 1944 in urma Conferintei de la Bretton Woods, avand urmatoarele particularitati: -introducerea in rezerva monetara alaturi de aur a titlurilor de credit si a valutelor, -bancnotele erau convertibile in devize iar devizele convertibile in aur. 2.3. Convertibilitatea si circulatia monetara Convertbilitatea reprezinta atributul unei monede care ii confera capacitatea de a fi schimbata cu o alta moneda. Acest atribut are la baza puterea de cumparare data monedei de economia in cadrul caruia a fost emisa. Convertibilitatea reprezinta totodata un drept al detinatorilor de moneda de a procura moneda straina prin vanzarea monedei nationale. In conformitate cu reglementarile Fondului Monetar International, pentru ca o moneda sa poate fi convertibila trebuie indeplinite anumite cerinte si anume: -sa nu existe restrictii privind viramentele internationale curente, -sa nu se aplice de catre un stat practici valutare discriminatorii fata de monedele altor state, -sa existe posibilitatea schimbarii sumelor obtinute in strainatate in moneda tarii solicitantului, -sa existe o colaborare privind politicile monetare care privesc activele de rezerva. Principalele monede convertibile sunt moneda europeana euro, dolarul american, lira sterlina, yenul japonez, avand in comun faptul ca sunt folosite frecvent in schimburile internationale si sunt negociate pe principalele piete valutare internationale. La polul opus se situeaza statele care nu doresc sa subscrie cerintelor de mai sus si care au moneda neconvertibila. Statutul Fondului Monetar International stabileste cateva conditii care trebuiesc indeplinite pentru ca o moneda sa fie convertibila si anume:5

-economia emitenta de moneda sa aiba un standing economic ridicat, -balanta de plati sa fie echilibrata, -cursul stabilit sa aiba un fundament real bazat pe legile economiei libere de piata, -tinerea procesului inflationist sub control concomitent cu intarirea stabilitatii economice, -banca centrala sa aiba o rezerva de lichiditate sub forma de aur si valute, -capacitatea productiei de a raspunde cerintelor diverselor piete. In conformitate cu prevedrile articolului 4 din statutul F.M.I. fiecare tara membra depune eforturi pentru incurajarea cresterii economice si stabilitatea preturilor adoptand o politica de schimb adecvata. F.M.I. este autorizat sa exercite un control asupra politicii cursului de schimb al tarilor membre, sa vegheze asupra respectarii angajamentelor de schimb si sa sprijine stabilitatea sistemului valutar. Convertibilitatea poate fi interna si externa. Convertibilitatea externa presupune capacitatea monedei de a fi schimbata in afara teritoriului geografic national cu o valuta convertibila la un curs de schimb real bazat pe puterea de cumparare a monedelor. Convertibilitatea interna presupune schimbarea monedei in interiorul perimetrului national fiind cunoscuta si sub denumirea de convertibilitate de cont curent.

CAP. III CEREREA SI OFERTA DE MONEDA

3.1. Continutul si structura masei monetare Masa monetara reprezinta cantitatea de moneda existenta in circulatie intr-o economiei nationala la un moment dat, data de totalitatea activelor financiare care pot fi utilizate pentru achizitionarea de bunuri sau servicii si pentru rambursarea datoriilor. In zilele noastre cele mai 2 multe opinii converg catre un continut al masei monetare care sa cuprinda: -numerarul aflat in circulatie, -moneda scripturala, respectiv disponibilitatile din conturile curente, -depozitele la termen, -alte active in functie de gradul lor de lichiditate. Lichiditatea unui activ financiar consta in capacitatea acestuia de a se transforma in numerar intr-un termen cat mai scurt. Studierea componentelor masei monetare nu se face numai prin perspectiva lichiditatii acestora. Analiza se poate face si prin prisma politicilor monetare cu ale carei instrumente se poate actiona eficient asupra unei economii. Din acest punct de vedere componentele masei monetare se grupeaza in agregate. Numarul de agregate monetare difera de la o tara la alta, insa conform standardelor internationale ale Fondului Monetar European, se recomanda ca in aceasta perioada pe care o parcurge economia tarii noastre, agregatele monetare sa fie grupate astfel: a) Primul agregat monetar (notat cu M0) sa cuprinda activul total al Bancii Nationale (creditele acordate sistemului financiar, creantele externe, numerarul in circulatie, rezervele minime obligatorii, depozitele constituite la Banca Nationala, mijloacele de decontare interbancara etc.) b) Al doilea agregat monetar (notat cu M1) cuprinde numerarul in circulatie, moneda de cont la vedere si eventualele mijloace de plata aflate in decontare.

2

Manolescu Gheorghe, Moneda si Politicile Monetare, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuesti, 2006, p 65 6

c) Al treilea agregat monetar (notat cu M2) cuprinde elementele celui de al doilea agregat monetar la care se adauga depozitele la termen constituie la banci (cvasimoneda). d) Al patrulea agregat monetar cuprinde elementele celui de al treilea agregat monetar la care se adauga alte active lichide pe termen scurt. e) Al cincilea agregat monetar (notat cu L) cuprinde elementele celui de al patrulea agregat monetar la care se adauga titlurile emise pe termen mediu si lung. Baza monetara3 este constituita din totalul numerarului in circulatie si din rezervele bancare. Numerarul in circulatie cuprinde moneda divizionara si moneda de hartie. Rezervele bancare cuprind fondurile pe care bancile trebuie sa le detina in depozite la Banca Nationala si moneda de cont din conturile bancilor reflectata in pasivul bancii centrale. Pe baza constatarilor efectuate s-a formulat teoria multiplicatorului monetar in conformitate cu care daca bancile detin un excedent de moneda centrala, atunci posibilitatea creeri de moneda prin acordarea de credite este mai mare. 3.2. Creatia monetara si contrapartile masei monetare Creatia monetara reprezinta procesul prin care are loc cresterea cantitatii de moneda prin intermediul sistemului bancar, bancii centrale si trezoreriei statului. Bancile comerciale creeaza moneda prin intermediul creditelor pe care le acorda. Acest tip de creatie monetara este limitat in functie de cererea de pe piata, flexiblitatea produselor de creditare dar si de necesitatea respectarii normelor privind diminuarea riscului in activitatea de creditare. Prudenta bancara ca principiu fundamental al desfasurarii activitatii bancare limiteaza creatia monetara. Acordarea unor credite care devin neperformante afecteaza grav activitatea bancara in sensul diminuarii surselor de creditare si obtinerii de pierderi mergand pana la faliment. Trezoreria statului s-a transformat in ultima perioada de timp intr-o veritabila institutie bancara avand in vedere specificul activitatii desfasurate. In aceasta calitate trezoreria publica participa nemijlocit la procesul creatiei monetare prin acordarea de credite statului, administratiilor publice si agentilor economici. Banca centrala in calitate de cel mai vechi creator de moneda realizeaza acest proces prin emisiunea de bilete de banca si prin crearea de moneda centrala. Masa monetara aflata in circulatie se reflecta din punct de vedere contabil in partea de pasiv a bilanturilor bancilor de emisiune. In activul bilantului masa monetara are conturi corespondente care reflecta contrapartile masei monetare. In activul bilantului figureaza in calitate de contraparti urmatoarele: metalul monetar care acopera bancnotele puse in circulatie, creantele bancii de emisiune asupra partenerilor externi (devizele), creditele acordate statului, sistemului bancar, agentilor economici si populatiei. Contrapartile masei monetare se clasifica in: -creante monetare interne care cuprind creantele pe care le detin institutiile emitente de moneda asupra statului, tezaurului si asupra agentilor nefinanciari rezidenti, -creantele monetare externe date de soldul operatiunilor externe ale bancii de emisiune cu nerezidentii si soldul operatiunilor externe ale celorlalte institutii de credit. 3.3. Cererea si oferta de moneda. Echilibrul monetar Influenta monedei supra intregii vieti economico-sociale a determinat specialistii sa se aplece supra analizei, pe de o parte a cererii de moneda iar pe de alta parte asupra creatiei monetare

3

Manolescu Gheorghe, Moneda si Politicile Monetare, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuesti, 2006, p. 71 7

sub forma ofertei de moneda. Raportul dintre cererea si oferta de moneda influenteaza in mod covarsitor impactul acesteia ca instrument de politica monetara asupra vietii economice. Pentru a studia cererea de bani dintr-o economie trebuie sa se plece mai intai de la motivele care ii determina pe solicitantii de moneda in demersurile lor si anume: -finantarea tranzactiilor curente; -finantarea nevoilor neprevazute; -finantarea unor activitati speculative aducatoare de profit; O unitate monetara poate mijloci succesiv mai multe tranzactii pe piata, efectuind mai multe rotatii intr-un interval de timp. Viteza de rotatie a monedei este data de numarul de rotatii efectuate in cadrul unei perioade determinate. In situatia in care cererea de moneda este relativ egala cu oferta de moneda in conditiile unei rate a dobanzi acceptata atat de solicitantii de moneda cat si de ofertantii de moneda se poate vorbi de o stare de echilibru monetar. Asigurarea echilibrului monetar este strans legata de: proportia in care se afla numerarul aflat in circulatie si moneda de cont; structura capitalurilor agentilor economici (capitaluri proprii si imprumutate); concordanta care trebuie sa existe intre valorile reale ale economiei si creatia monetara; asigurarea celorlalte forme de echilibru ( financiar, valutar, bugetar etc.). Politica monetara are ca obiectiv fundamental realizarea echilibrului monetar prin stapanirea inflatiei si a cresterii preturilor. Inflatia apare ca o crestere cumulativa, regulata si sustinuta a preturilor in cadrul unei economii. Aceasta crestere poate fi generata de: -cresterea cererii de bunuri si servicii peste nivelul ofertei (inflatie prin cerere), -cresterea nejustificata a costurilor factorilor de productei (inflatie prin costuri), -fluctuatia cursurilor de schimb in cadrul relatiilor economice cu strainatatea ( inflatie importata), -aparitia dezechilibrelor in economie generate de interventia exagerata a statului in economie, de disproportiile aparute in sistemul economic etc.(inflatie structurala).

CAP. IV FINANTAREA ECONOMIEI SI PIETELE FINANCIARE

4.1. Resursele financiare si modalitatile de finantare Functionarea oricarei economii are la baza procesul de finantare care presupune mai intai asigurarea resurselor necesare finantarii si ulterior redistribuirea in cadrul economiei. Resursele financiare provin de la populatie, agentii economici, administratiile publice si mediul extern. Pentru a se putea constitui resursele financiare este necesar ca la nivelul fiecarui subiect economic de mai sus sa existe un excedent de resurse la care se poate renunta in detrimentul investirii. Prima forma de existenta a resurselor financiare o reprezinta economisirea care se manifesta ca o scurgere de Resursele financiare care contribuie la lichiditati din circuitul fluxurilor financiare4. finantarea economiei pot fi clasificate in functie de sursa de provenienta si in functie de perioada de timp aflate la dispozitia utilizatorului astfel: 1. In functie de sursa de provenienta resursele financiare se impart in: -resurse propri (provenite din aportul propriu de capital al actionarilor sau asociatilor, fie din autofinantare prin reinvestirea unei parti din profitul net obtinut, -resurse imprumutate de pe piata financiara,4

Manolescu Gheorghe, Moneda si Politicile Monetare, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2006, p . 94 8

-resurse conditionale, caz in care decizia investitorului le poate schimba natura. 2. In functie de perioada de timp pentru care se afla la dispozitia investitorului, resursele financiare se impart in: -resurse permanente, alocate pe o perioada mai mare de un an de zile, destinate realizarii investitiilor in mijloace fixe, -resurse pe termen scurt, alocate pe o perioada mai mica de un an de zile, destinate finantarii nevoilor de exploatare. In procesul de finantare fiecare utilizator de resurse va cauta sa obtina o structura optima a acestora determinata de costurile procurarii resurselor dar si de nivelul de rentabilitate cu care se deruleaza activitatea economica. Este cunoscut in literatura de specialitate ca efectul de prghie financiar pe care l exercit creterea resurselor imprumutate asupra activitatii economice impune ca rata dobnzii s fie mai mic dect costul mediu ponderat al resurselor. n condiiile n care rentabilitatea economic este mai mic dect rata dobnzii, atunci efectul ndatorrii este unul de mciuc , determinnd scderea rentabilitii financiare. Corelaia dintre valoarea ntreprinderii ca expresie a procesului de capitalizare, costul procurrii resurselor i structura financiar a ntreprinderii este foarte complex i adesea contradictorie, fiind influenat de numeroi factori interni i externi. In sens larg investitiile reprezinta achizitionarea de active financiare pe piata de capital. In sens restrans, investitiile reprezinta achizitionarea de active direct productive. 4.2. Structurile i instituiile pieei financiare Piaa financiar5 reprezinta ansamblul relaiilor i mecanismelor care iau nastere in procesul de alocare eficient a resurselor bneti din economie. Cuprinde piaa monetar i piaa de capital (piaa valorilor mobiliare). Pentru finanarea activitilor curente se apeleaz cel mai frecvent la piaa monetar prin intermediul creditelor pe termen scurt. Acest tip de finanare este folosit pentru acoperirea decalajului care exist la nivelul activitii curente ntre pli i ncasri dar i pentru procurarea unor stocuri de marf, materii prime, materiale etc. cnd piaa de aprovizionare i desfacere ofer condiii avantajoase. Pe piata monetara circula urmatoarele tipuri de produse financiare: moneda, certificate de depozit, titluri de stat, credite pe termen scurt, etc. Pentru finanarea activitii de investiii, de constituire i de majorare a capitalurilor, piaa de capital ofer instrumentele financiare cele mai adecvate. n cazul celor dou piee exist o pia primar pe care se tranzacioneaz instrumente financiare nou emise i o pia secundar pe care sa tranzacioneaz instrumente financiare deja emise. Piaa secundar este cea care determin lichiditatea instrumetelor financiare i obinerea astfel de fonduri pentru acoperirea unor nevoi neprevzute. Tot pe piaa secundar se pot transforma n capital financiar instrumente financiare care au fost achiziionate iniial cu scopul de a majora resursele financiare. De exemplu aciunile tezaurizate sunt aciuni pe care societatea emitent le cumpr de pe pia ca oricare alt investitor, pentru a le revinde cnd preul lor va crete, s-au pentru a-i proteja anumite interese pe piaa capitalului cum ar fi fuziunea sau preluarea ostil. Globalizarea sectorului financiar bancar va avea implicaii asupra pieelor financiare din Romnia iar calea care ar trebui urmat o constituie integrarea puternic a acestui sector ntr-o pia internaional, prin atragerea investitorilor strini. 4.3. Instrumentele finantarii economiei

5

Manolescu Gheorghe, Moneda si Politicile Monetare, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2006, p.102 9

Constituirea surselor de finantare reprezint o etap de nceput n procesul de finantare a economiei naionale. Pentru ca aceste surse constituite s participe efectiv la derularea cu succes a ntregului proces de finantare este necesar s fie distribuite prin intermediul instrumentelor financiare i de credit la acele entiti ale economiei naionale aflate n postura de solicitani de finanare. Distribuirea se face prin intermediul instituiilor specializate, n prezent existnd o multitudine de instrumete financiare i de credit aflate la dispoziia acestora, aa nct finanarea economiei s se fac continu i cu riscuri ct mai mici. Cele mai des ntlnite instrumente financiare i de credit se mpart n trei mari categori: creditul; acceptul bancar; garania bancar. Creditul se individualizeaz de celelalte instrumente financiare deoarece intervine n mod direct fie n numerar fie sub forma plilor de cont la achitarea obligaiilor contractuale din procesul de producie. Creditele contribuie n mod direct la finanarea activitilor curente ct i a celor de investiii. Pentru finanarea activitii curente, instituiile financiar bancare pun la dispoziia economiei naionale o gam foarte diversificat de credite pe termen scurt dintre care cele mai importante sunt: creditele globale de exploatare, liniile de credit, creditele pentru finanarea cheltuielilor i stocurilor temporare, creditele pentru finanarea cheltuielilor i stocurilor sezoniere, creditele de trezorerie pentru produse cu ciclu lung de fabricaie, creditele pentru prefinanarea exporturilor, creditele pentru exportul de produse, creditele pentru faciliti de cont, creditele pe descoperit de cont (overdraft). O a doua mare categorie de instrumente financiare i de credit o reprezint acceptul bancar. Acceptul bancar este un contract prin care o banc se oblig s plteasc o sum de bani la o dat determinat iniial i/sau n nite condiii prestabilite. Cele mai importante instrumente din aceast categorie sunt acreditivul i incassoul. Aceast categorie de instrumente are un rol foarte mare mai ales n relaiile cu strintatea, caz n care finaneaz importuri de capital fix de nalt tehnologie precum i de capital circulant de o mare complexitate i calitate. Un avantaj important al utilizrii acreditivului const n aceea c permite importul unei ntreprinderi la cheie, ceea ce pentru procesul de capitalizare reprezint o contribuie semnificativ. n cazul incassoului avantajele sunt: exportatorul are posibilitatea de a pstra controlul asupra mrfii pn cnd importatorul efectueaz plata; manipularea este simpl; reglarea plii este adesea mai rapid; comisioanele bancare sunt substanial reduse. Dezavantaje: nu sunt acoperite riscuri precum riscul politic, riscul de transfer, i riscurile comerciale; risc de neplat; dat incert de plat; riscul pierderilor financiare, dac cumprtorul refuz s ridice mrfurile. n cazurile de neplat, aranjamente precum gsirea unui alt cumprtor sau ncrcarea mrfii pentru a fi returnat n ara exportatoare, pot fi foarte costisitoare. Cea de a treia categorie de instrumente financiare i de credit o reprezint garania bancar. Datorit emiterii scrisorilor de garanie n numele i pe contul clienilor, bncile asigur practic derularea tranzaciilor fr o finanare efectiv, asumdu-i ntregul risc care decurge din nerespectarea obigaiilor contractuale dintre parteneri.

CAP. V PIATA MONETARA 5.1. Structura si institutiile pietei monetare Componenta a pietei financiare, piata monetara cuprinde absamblul relatiilor, mecanismelor si institutiilor prin care se redistribuie fondurile pe termen scurt in cadrul unei economii. Putem aprecia ca piata monetara este cea care finanteaza activitatile curente in cadrul unei economii, in timp ce activitatile de investitii sunt finantate prin intermediul pietei de capital.10

Piata monetara6 cuprinde urmatoarele componente: 1. Piata interbancara. Operatorii pe piata interbancara sunt bancile atat in calitate de ofertanti de moneda atunci cand inregistreaza un excedent de resurse cat si in calitate de solicitanti de moneda atunci cand inregistreaza un deficit de resurse. Relatiile care iau nastere intre banci pe piata interbancara sunt generate in primul rand de necesitatea asigurarii de lichiditati pentru a face fata retragerilor de numerar. Piata interbancara cuprinde la randul ei o piata interna, caz in care operatorii pe piata sunt bancile interne in cadrul unei economii si banca centrala a tarii respective, si o piata monetara externa sau europiata caz in care bancile opereaza in exteriorul tarii de rezidenta, banca centrala pierzandu-si intr-o oarecare masura controlul asupra acestora. Astazi europietele au cunoscut o dezvoltare foarte rapida bancile cautand tari cu medii fiscale mai lejere (bancii offshore). 2. Piata monetara deschisa reprezinta piata care pe langa institutiile de credit participante cuprinde si alti subiecti economici care au un excedent sau deficit de resurse. Mai este cunoscuta si sub denumirea de piata titlurilor financiare pe termen scurt. Pe aceasta piata agentii economici care au un surplus de lichiditati pot sa isi plaseze disponibilul in certificate de depozit, titluri de stat, bonuri de trezorerie etc. Totusi exista anumite restrictii in sensul ca este stabilita o suma minima care poate fi angajata. Dezvoltarea pietei monetare deschise duce la diversificarea si extinderea agregatelor monetare aducandu-si un aport substantial la cresterea potentialului si consolidarii sistemului bancar. Obtinerea de resurse pe piata monetara se face de regula prin intermediul dealerilor care apar ca formatori de piata. O componenta a pietei monetare o constituie piata monetara externa cunoscuta sub denumirea de piata valutara. Piata valutara se intersecteaza si cu piata de capital. "Piata valutara reprezinta un ansamblu de relatii monetare, de reglementari si institutii care asigura transformarea sau conversia reciproca a doua monede convertibile, prin vanzare-cumparare de valute, in scopul derularii fluente si sigure a fluxurilor comerciale si financiare internationale "7. Pretul unei monede convertibile pe piata valutara exprimat intr-o alta moneda convertibila reprezinta cursul valutar sau cursul de schimb. Dezvoltarea pietelor valutare a fost determinata de urmatorii factori: -dezvoltarea fara precedent a schimburilor internationale si a investitiilor internationale care presupun transformarea valutelor incasate in moneda nationala si invers, -posibilitatea obtinerii de profituri foarte mari din diferentele de curs valutar care se modifica de la o zi la alta si de la o perioada la alta, -eliminarea restrictiilor valutare, -fenomenul de transnationalizare, -folosirii pe o scara mai larga a contractului de hedging. Contractul de hedging este un contract incheiat intre o banca si clientul sau in calitate de vanzator-exportator prin care banca se angajaza sa cumpere valuta incasata de vanzator la un curs care sa nu produca pierderi pentru exportator, pierderi care ar putea apare datorita fluctuatiilor cursului de schimb. Printre factorii care influenteaza cursurile valutare amintim: puterea de cumparare a diferitelor monede, rata inflatiei, cererea si oferta de moneda, rata dobanzii, cererea si oferta de capital. 5.2. Instrumentele pietei monetare Constituirea surselor pe piaa monetar face parte din categoria operaiunilor pasive efectuate de unitile bancare care presupun:6

Manolescu Gheorghe, Moneda si Politicile Monetare, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2006, p. 234 Manolescu Gheorghe, Moneda si Politicile Monetare, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2006, p. 252 11

7

-atragerea spre pstrare a disponibilitilor bneti ale persoanelor fizice i persoanelor juridice; -efectuarea de pli la ordinul titularilor de depozite; -activitatea de trezorerie a agenilor economici i a tuturor celor care solicit acest lucru. Cea mai des ntlnit modalitate de constituire a surselor pe piaa monetar o constituie depozitele bancare. n prezent acestea sunt de o mare diversitate n ceea ce privete termenele de acordare, condiiile de constituire i modul de calcul al dobnzilor. Transformarea dobanzii la depozitele la termen in capital reprezinta capitalizarea dobanzii. Depozitele bancare pe termen scurt sunt instrumente aferente pietei monetare. Depozitele overnight se constituie pe o singura zi iar dobanda este mai mare ca dobanda la vedere. Certificatele de depozit reprezint o alt modalitate de atragere a surselor pe piaa monetar. Acestea sunt titluri financiare negociabile care atest existena unui depozit la termen ntr-o banc. Aceste intrumente pot fi utilizate de ctre deintori n diverse scopuri precum scontarea, gajul, sau garania bancar. Acordurile de rscumprare (REPO) reprezint o alt modalitate de constituire a surselor pe piaa monetar. Tranzaciile REPO sunt tranzacii reversibile n cadrul crora clientul, persoan juridic, poate cumpra/vinde bncii titluri de stat cu angajamentul bncii/persoanei juridice de a rscumpra respectivele active la o dat ulterioar i la un pre stabilit la data ncheierii tranzaciei. n cazul cumprrilor/vnzrilor reversibile repo/reverse repo proprietatea supra titlurilor pe perioada derulrii tranzaciei se transfer cumprtorului iar scadena nu poate fi mai mare de 90 de zile calendaristice. Principalele avantaje ale acestor operaiuni constau n: posibilitatea obinerii unei dobnzi superioare celei aferente depozitelor la termen; posibilitatea efecturii de plasamente la termene diferite de cele prevzute n normele interne ale bncii cu obinerea unei dobnzi superioare dobnzii bonificate disponibilitilor la vedere; posibilitatea obinerii de lichiditi pentru nevoi temporare prin vnzarea ctre banc a titlurilor de stat deinute n portofoliu. Constituirea surselor pe piaa monetar este influenat de trei factori principali: 1) Comportamentul populaiei fa de pli, ncasri, depuneri i retrageri de sume bneti din sistemul bancar. 2) Comportamentul bncilor reflectat prin raportul dintre rezervele bncilor i depunerile de bani. 3) Politica monetar promovat de Banca Naional tiind fiind faptul c o cretere a dobnzilor impus de restrngerea masei monetare din circulaie duce la creterea depunerilor populaiei. Rezervele constituite de banci fac parte din clasa conturilor de capitaluri. 5.3. Piaa monetar in Romania Piaa interbancar se constituie i funcioneaz n baza relaiilor dintre bnci supravegheate i ndrumate de ctre Banca Naional a Romniei. Obiectivul fundamentalal Bncii Naionale a Romniei este asigurarea i meninerea stabilitii preurilor, principalele atribuii fiind: -elaborarea i aplicarea politicii monetare i a politicii de curs de schimb; -autorizarea, reglementarea i supravegherea prudenial a instituiilor de credit, promovarea i monitorizarea bunei funcionri a sistemelor de pli pentru asigurarea stabilitii financiare; -emiterea bacnotelor i a monedelor ca mijloace legale de plat pe teritoriul Romniei; -stabilirea regimului valutar i supravegherea respectrii acestuia; -administrarea rezervelor internaionale ale Romniei.

12

CAP. VI PIATA DE CAPITAL 6.1. Pietele de capital si principalele lor componente Aprute pe msura dezvoltrii puternice a relaiilor economico-sociale, pieele de capital8 sau vrut categoric o alternativ la pieele monetare, pentru a permite ptrunderea n procesul de finanare i constituire a capitalului a mai multor categorii de participani i pe termene mai mari de timp. Piaa de capital (piata valorilor mobiliare) reprezint ansamblul relaiilor i mecanismelor prin care se realizeaz transferul produselor de la cei care au surplus de capital (investitori) catre cei care au nevoie (emitenti), cu ajutorul unor instrumente specifice (valori mobiliare) i prin intermediul societilor de valori mobiliare. Pe piata de capital se tranzactioneaza instrumentele financiare pe termen mediu si lung. n cadrul pieei de capital se disting o pia primar (primary market) i o pia secundar (secondary market). Piaa primar reprezint ansamblul relaiilor de vnzare-cumprare, prin care are loc distribuia financiar a titlurilor financiare, de la emitent la investitor, proces n urma cruia societatea emitent obine fondurile necesare pentru dezvoltare. Pe piata primara se tranzactioneaza titluri nou emise. Piaa secundar reprezint ansamblul relaiilor de vnzare-cumprare de titluri financiare, asigurnd distribuirea obiectelor de contract numai ntre investitori i poate s includ i tranzacii care au loc pe piaa a treia i a patra. Dac piaa reacioneaz favorabil la titlurile iniial emise pe piaa primar atunci efectul este extrem de pozitiv, deoarece emitentul realizeaz pe de o parte o capitalizare prin atragerea efectiv a capitalurilor iar pe de alt parte o cretere a valorii de pia a ntreprinderii rezultat prin jocul dintre cerere i ofert. Aceast situaie benefic i va permite emitentului s emit noi aciuni pe pia cu efect asupra creterii capitalurilor. Avnd n vedere specificul celor dou piee poate fi introdus n literatura de specialitate un nou concept de capitalizare i anume capitalizarea int. Aceasta ar presupune o cretere a capitalurilor prin atragerea de fonduri pe piaa primar nsoit la un interval scurt de o cretere a valorii de pia a ntreprinderii pe piaa secundar. Avnd n vedere complexitatea relaiilor care se deruleaz pe piaa de capital, n literatura de specialitate apar nc dou concepte i anume piaa a treia i piaa a patra. Piaa a treia (third market) este piaa n care are loc comercializarea titlurilor financiare nscrise la burs, prin intermediul reelei naionale de societi financiare, bnci de investiii i ageni din afara bursei. Fiind tranzacii cu titluri financiare nregistrate la burs, ele trebuie raportate la burs ntr-un timp determinant de la executare. Piaa a patra (fourth market), piaa tranzaciilor directe, reprezint ansamblul de relaii de vnzare cumprare stabilite numai ntre institutiile i societile de investiii, pentru a evita plata comisioanelor; titlurile financiare se comercializeaz n blocuri mari, printr-o reea computerizat la care ader cei interesai. Piaa reglementat este un sistem pentru tranzacionarea instrumentelor financiare care: -funcioneaz regulat; -este caracterizat de faptul c reglementrile emise definesc condiiile de funcionare, de acces pe pia, condiiile de admitere la tranzacionare a unui instrument financiar; -respect cerine de raportare i transparen n vederea asigurrii proteciei investitorilor.

8

Manolescu Gheorghe, Moneda si Politicile Monetare, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2006, p. 127 13

6.2. Piata de capital din Romania n conformitate cu Legea nr.31/1990 republicat capitalul social al societilor pe aciuni ia natere prin asocierea mai multor persoane cu cote de participare reprezentate prin titluri numite aciuni, n final mprind beneficiile i rspunznd pentru obligaiile lor n limita aporturilor. De aici rezult principalele caracteristici ale unei firme care apeleaz la piaa de capital pentru a ncepe desfurarea activitii, i anume: -divizarea capitalului social n titluri negociabile i transmisibile; -existena unui numr minim de acionari; -rspunderea deintorilor de aciuni numai pn la concurena capitalului social subscris. n procesul de constituire a capitalului social, legea prevede dou modaliti de constituire: constituirea obinuit prin aporturile asociailor i subscripia public. Legea prevede un plafon minim pentru capitalul social i un procent minim de subscriere. De asemenea, n contractul de societate trebuie s se specifice valoarea nominal a aciunilor i dac sunt nominative sau la purttor. Constituirea capitalului prin subscripie public presupune: -emiterea i promovarea prospectului de emisiune a aciunilor, -subscrierea aciunilor, -validarea subscripiei i aprobarea de ctre adunarea constitutiv a societii a actelor de constituire. Prospectul de emisiune se ntocmete de ctre fondatori, autorizarea acestuia fcndu-se dup depunerea la oficiul registrului comerului. Pentru a reliefa importana emiterii de aciuni n procesul de capitalizare este necesar s studiem natura fiecrui tip de aciuni pe faze ale procesului de constituire i majorare a capitalurilor. Aciunile9 sunt valori mobiliare care confer deintorului calitatea de proprietar asupra ntregii proprieti indivizibile a societii emitente. n literatura de specialitate s-au conturat mai multe sensuri ale aciunilor: fraciune a capitalului social-toate aciunile avnd aceiai valoare; titlu de credit, prin ncorporarea i constatarea drepturilor i obligaiilor acionarilor; raport societaracionar/societate. Atiunile autorizate reprezinta numarul maxim de actiuni aprobate si specificate in statut, pe care o societate pe actiuni il poate emite. Actiunile emise sunt actiuni care se afla in procesul distributiei primare. Pentru asi proteja anumite interese cum ar fi fuziunea sau preluarea ostila o societate cumpara actiuni de pe piata, cu scopul de a le revinde cand pretul lor va fi mai mare. Aceste actiuni sunt cunoscute sub denumirea de actiuni tezaurizate Prelurile ostile de companii n Romnia vor constitui o latur a jocului pe piaa de capital. Acest lucru poate fi posibil i atunci cnd preul aciunilor unei companii devine din ce n ce mai mic. Pentru a se proteja de o preluare ostil i pentru a-i proteja interesele pe pia, compania poate recurge la diviziunea invers/consolidarea aciunilor. Prin aceasta se ridic valoarea per aciune, concomitent cu scderea proporional a numrului lor, aa nct valoarea total capitalizat s rmn aceiai. Dac avem n vedere i slaba pregtire psihic a investitorilor pe piaa de capital i ne referim n special la persoane fizice uor influenabile de zvonuri, acest procedeu devine eficient. Reducerea valorii nominale a actiunilor si a pretului lor concomitent cu marirea numarului de actiuni se numeste diviziunea valorii nominale a actiunilor. Prin implicarea pieelor de capital n finanarea procesului de capitalizare a economiei naionale, obiectivele pot fi realizate ntr-un timp mai scurt dar riscurile cresc n mod proporional. Cnd vorbim de riscuri ne referim att la emitenii de titluri de valoare ct i la investitori. Pe o pia de capital n formare cum este cea din Romnia, riscurile se manifest mult mai accentuat, prin aceea c exist n permanen o nesiguran a realizrii efectelor scontate privind9

Manolescu Gheorghe, Moneda si Politicile Monetare, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2006, p 128 14

capitalizarea agenilor economici. Aceste riscuri presupun fie ncetinirea procesului de capitalizare, fie stoparea sa dar i posibila obinere de pierderi cu efect decapitalizator asupra activitii agenilor economici. Politicile de plasament ale investitorilor n procesul de optimizare a relaiei rentabilitate-risc impun anumite restricii pentru capitalul lor financiar: 1) Obinerea unei rentabiliti minime sub form de dobnzi i dividende. 2) Plasarea capitalurilor disponibile n mai multe tipuri de valori mobiliare de la mai muli emiteni i n mai multe sectoare economice. 3) Pstrarea unei anumite pri din capitalurile disponibile sub form lichid sau ntr-un plasament bancar care asigur transformarea rapid a produsului n disponibiliti bneti.

CAP. VII ACTIVITATEA BANCARA

7.1. Constituirea si acumularea capitalului bancar Capitalul bancar constituie in activitatea bancara nu numai punctul de plecare al activitatii bancare dar si conditia obligatorie pentru mentinerea ei la un anumit volum sau crestere a acesteia. Aceasta importanta a capitalului rezida in faptul ca bancile nu isi folosesc decat intr-o mica proportie resursele lor in vederea desfasurarii activitatii, majoritatea resurselor provenind de la cei care economisesc. Capitalul bancar propriu cuprinde pe langa capitalul social bancar si alte elemente printre caresi rezervele. Pericolul falimentului bancar si respectiv al pierderii resurselor celor care au incredere in banca poate fi diminuat sau evitat printr-o dimensionare corespunzatoare a capitalului bancar. Eventualele pierderi care nu pot fi acoperite din provizioane, vor fi preluate de capital prin reducerea acestuia, procedeu cunoscut sub denumirea de decapitalizare bancara. Autorizarea functionarii unei banci este strans legata de constituirea unui nivel minim al capitalului existand o serie de restrictii pentru actionarii care vor sa subscrie la constituirea capitalului bancar. Bncile sunt obligate prin lege s respecte o serie de cerine prudeniale referitoare la indicatorii de solvabilitate, lichiditate, expunerile fa de debitori, calitatea activelor, constituirea i utilizarea provizioanelor specifice de risc de credit i de dobnd. Toate aceste cerine nu pot fi respectate dect n condiiile dimensionrii corespunztoare a capitalurilor bancare. De aceea, capitalul social al unei bnci n momentul nfinrii trebuie s fie vrsat integral, plafonul minim fiind stabilit prin reglementri ale Bncii Centrale care se actualizeaz n permanen. n afara cazurilor n care au loc fuziuni sau divizri, capitalul iniial este egal cu capitalul social. Valoarea capitalului social al unei bnci este dat de valoarea aporturilor sau prilor sociale ale acionarilor, contabilitatea acestor pri inndu-se pe acionari n funcie de numrul i valoarea nominal. Aceast valoare este stipulat nc din cererea de autorizare adresat de o societate Bncii Centrale care vrea s funcioneze ca banc, alturi de alte informaii privind acionarii semnificativi, fondatorii bncii, structura acionariatului. Cererea de autorizare se va respinge n condiiile n care capitalul social este sub minimul prevzut, dac acionarii sunt persoane sau fac parte din grupuri ce nu pot asigura o gestiune sntoas a activitii bancare sau dac regulamentele care guverneaz statutul acestor persoane n arile de origine impiedic supravegherea prudenial. De asemenea, se poate retrage autorizaia de funcionare a unei bnci n condiiile n care banca nu mai are suficiente capitaluri pentru desfurarea normal a activitii, punnd n pericol interesele deponenilor, i dac acionarii nu mai ndeplinesc condiiile de asigurare a prudenei bancare. 7.2. Tipologia operatiunilor bancare15

Bancile reprezinta institutii care au ca principal scop redistribuirea capitalurilor disponibile in activitati direct productive prin intermediul creditelor bancare. In procesul de intermediere financiara, bancile indeplinesc urmatoarele functii10: -atrag economiile banesti ale agentilor economici si ale populatiei pe care le redistribuie prin intermediul creditelor catre domenii de activitate unde se inregistreaza o cerere de resurse si care prezinta potential pentru dezvoltare; -acordarea de credite agentilor economici si populatiei pentru finantarea activitatilor curente si a investitiilor, in prezent existand o multitudine de forme ale creditului; -prin punerea la dispozitia agentilor economici de moneda de cont si numerar in procesul de creditare, creaza putere de cumparare aditionala; -emisiunea si punerea in circulatie de moneda scripturala, divizionara si de hartie; -reglarea masei monetare din circulatie prin emisiunea de moneda suplimentara si retragerea de pe piata de moneda excedentara; -coordoneaza incasarile si platile din intreaga economie nationala; -pe baza criteriilor de eficienta pe care le impun in activitatea de creditare promoveaza eficienta in proiectele de dezvoltare economica si contribuie la modificarea structurilor economiei nationale. Activitatea bancara are la baza doua mari categorii de operatiuni: operatiuni pasive ale bancilor si operatiuni active. In categoria operatiunilor pasive cele mai importante sunt: a) constituirea capitalului social si a fondurilor de rezerva. Cu toata importanta care se acorda capitalului si fondurilor de rezerva, acordarea de credite se face preponderent din resursele atrase, capitalul si fondurile de rezerva constituind mai mult certitudinea asigurarii unei lichiditati si solvabilitati corespunzatoare, b) operatiuni de depuneri in cont curent ; agentii economici si populatia depun in banci disponibilul necesar pentru plata unor tranzactii comerciale la termen sau la vedere. Disponibilitatile sunt transferate pentru achitarea contravalorii bunurilor si serviciilor prin virament in alte unitati bancare, c) operatiuni de constituire de depozite; constituie cea mai importanta operatiune pasiva deoarece astfel bancile isi asigura resursele necesare procesului de creditare a economiei. Depunerile pot sa fie pe termen scurt de pana la un an, pe termen mediu intre unu si cinci ani si pe termen lung (mai mari de cinci ani), d) operatiuni de reescont, prin intermediul carora bancile se refinanteaza cedand biletele la ordin si cambiile pe care le-au primit initial de la clientii lor in vedera scontarii. In acest fel bancile intra in posesia lichiditatilor inainte de scadenta titlurilor respective, e) emisiunea de obligatiuni si titluri de credit, in urma carora bancile obtin resurse suplimentare de la diversi subiecti economici care apar in calitate de creditori ai bancilor, f) operatiuni de refinantare de la alte banci. In categoria operatiunilor active, cele mai importante sunt: a) operatiuni de acordare de credite, prin care se plaseza pe piata cea mai mare parte a resurselor atrase initial prin intermediul operatiunilor pasive. Aceste operatiuni presupun o analiza temeinica a mediului de afaceri in general, si al subiectilor economici creditati in special. Operatiunile de acordare de credite s-au diversificat foarte mult in prezent. Derularea lor reclama cu necesitate respectarea princpiului prudentei bancare ca principiu fundamental al activitatii de creditare. b) operatiuni de achizitionare a titlurilor de valoare de pe pietele financiare in vederea asigurarii unei mai bune lichiditati.10

Manolescu Gheorghe, Banci si Credit, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2006, p. 20 16

Operatiunile pasive genereaza costuri pentru banca iar operatiunile active genereaza fluxuri de venituri. Diferenta dintre acestea reprezinta profitul bancar. In afara operatiunilor active si pasive, bancile mai efectueaza si o serie de alte operatiuni, care ne ferim a le cataloga in una din cele doua mari categorii de operatiuni de mai sus. Astfel de operatiuni sunt operatiunile comerciale, operatiunile de mandat, operatiunile de comision, operatiunile de vanzari si cumparari de marfuri etc. CAP. VIII MANAGEMENTUL BANCAR 8.1. Principiile si functiile managementului bancar Managementul bancar are la baza cateva principii11 si anume: -asigurarea lichiditatilor bancare necesare pentru a face fata in orice moment retragerilor de numerar generate de lichidarea depozitelor bancare, -respectarea principiului prudentei bancare, ca principiu care guverneaza intreaga activitate de creditare, -imbunatatirea calitatii portofoliului de credite si diminuarea riscului aparitiei creditelor neperformante, -diversificarea portofoliului de active in vederea reducerii riscului de neplata, -minimizarea costurilor de procurare a resurselor, prin managementul pasivelor, -folosirea unui sistem eficient de indicatori cu care sa se masoare performanta in dinamica a clientilor creditati, -adecvarea corespunzatoare a capitalului. In activitatea bancara relatia rezultat-risc este urmatoarea: cu cat profitul este mai mare cu atat riscul este mai mare. In procesul de realizare a obiectivelor bancare, managementul bancar indeplineste urmatoarele functii: a) functia de previziune , cuprinde ansamblul activitatilor prin care se definesc obiectivele activitatii bancare si volumul resurselor financiare si umane antrenate pentru realizarea lor. In conditiile cresterii concurentei bancare, managementului ii revine sarcina dificila de a anticipa schimbarile ce vor interveni pe piata precum si comportamentul celorlalte banci concurente, b) functia de organizare, vizeaza atat organizarea de ansamblu a bancii cat si organizarea principalelor compartimente, c) functia de coordonare, care presupune armonizarea deciziilor si actiunilor personalului. Specificul activitatii bancare presupune o coordonare foarte buna intre activitatea de atragere de resurse si plasarea lor sub forma creditelor, ecuatie care are o singura necunoscuta: trezoreria sau cash-ul, d) functia de control si evaluare, presupune controlul si evaluarea activitatii bancare prin folosirea unor indicatori de performanta care sa cuantifice rezultatele realizate fata de rezultatele planificate. In urma exercitarii acestei functii sunt depistate cauzele care au generat nerealizarea obiectivelor precum si corectiile care trebuie aplicate, e) functia de antrenare, presupune motivarea personalului bancar in realizarea profiturilor bancare prin acordarea de stimulente si prin participarea salariatilor la profit. Aceasta functie devine din ce in ce mai importanta in conditiile cresterii concurentei bancare prin infintarea unor banci noi cu capital strain. Acestea au tendinta de a racola personalul din celelalte banci avand in vedere faptul ca un lucrator bancar se formeaza intr-o perioada mare de timp. In aceste conditii managementul la cel mai inalt nivel trebuie sa promoveze o politica de fidelizare a personalului bancar. Pregatirea personalului bancar se face in sistem propriu cu ajutorul trainerilor.11

Manolescu Gheorghe, Banci si credit, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2006, p. 67 17

8.2. Structura managementului bancar Structura managemntului bancar cuprinde: A) Managementul activelor proprii12. Activele bancii cuprind in principal: creditele acordate persoanlor fizice, agentilor economici si creditele acordate pe piata interbancara, numerarul, depozitele constituite la alte banci, certificatele de trezorerie si titlurile de plasament detinute, mijloacele fixe, investitiile imobiliare, alte active. Managementul acestora are in vedere asigurarea unei lichiditati corespunzatoare a activelor detinute, cresterea profitabilitatii, reducerea riscurilor de nerambursare, perioada de timp pana la scadenta. Unul din principiile managementului activelor il constituie diversificarea portofoliului de active. Un alt criteriu al managementului activelor il constituie efectuarea plasamentelor sub forma creditelor pe termene cat mai diferite de timp si care au cat mai multe destinatii. Diversificarea achizitionarii de titluri de valoare care genereaza venituri mari si au riscuri cat mai scazute, este un criteriu al managementul activelor. B) Managementul pasivelor. In categoria pasivelor bancare intra capitalul bancar, depozitele atrase pe termen scurt, mediu si lung, imprumuturile obtinute de la alte banci, alte pasive. Unul din obiectivele cele mai importante ale managementului pasivelor il constituie mentinerea unui nivel de solvabilitate corespunzator care are la baza in primul rand capitalul bancar si fondurile proprii. Minimizarea costurilor de procurare a resurselor este specifica managementului pasivelor. C) Managementul riscurilor bancare. Desfasurarea activitatii bancare in cadrul unei economii libere de piata nu este lipsita de riscuri. Riscul in activitatea bancara apare ca acel eveniment a carui producere afecteaza activitatea bancara in sensul obtinerii de pierderi. Managementul bancar foloseste o metodologie care reclama patru etape distincte : identificarea si analiza riscului, controlul sau eliminarea riscului, asumarea riscului si transferul riscului. D) Managementul resurselor umane. In conditiile cresterii concurentei bancare, personalul bancar devine o resursa foarte importanta in realizarea obiectivelor propuse. Pe de o parte, o categorie de personal este instruita si calificata pentru cresterea vanzarilor bancii cu orice pret iar pe de alta parte, o alta categorie trebuie sa cuantifice riscul asumat si sa faca tot posibilul pentru reducerea sa. Se creaza astfel un conflict intre cei care vand produsele bancii si cei care urmaresc reducerea riscului. Consideram ca aceasta problema este una extrem de delicata si este atributul exclusiv al managementului la cel mai inalt nivel. E) Managementul performantelor bancare. Scopul final al activitatii bancare consta in obtinerea unei profitabilitati cat mai ridicate. In urma analizei situatiilor financiare se pot calcula mai multe categorii de indicatori care redau profitabilitatea, lichiditatea si solvabilitatea bancii. Indicatorii se pot calcula ca raport intre efecte si eforturi, ca raport intre eforturi si efecte, ca raport intre efecte partiale si efecte totale si ca raport intre eforturi partiale si eforturi totale. Dupa calcularea indicatorilor se impune efectuarea unei comparatii cu indicatorii celorlalte banci similare pe anumite intervale de timp. Managementul performantelor bancare trebuie sa vizeze performantele bancare la toate nivelurile si anume : performantele bancare pe salariat, pe produs, pe client, pe agentie, filiala sucursala, si pe total activitate. Optimul economic reprezinta acea varianta de eficienta economica, dintr-o multitudine de variante analizate in care se obtine maximum de efect la o unitate de efort data, sau acea varianta a eficientei economice care presupune antrenarea celor mai mici resurse pentru realizarea unei unitati de efect. 8.3. Instrumente moderne ale managementului bancar

12

Manolescu Gheorghe, Moneda si Management Bancar, Editura Fundatiei Romania de maine, Bucuresti, 2002, p.51 18

Una dintre cele mai des ntlnite modaliti de analiz dar i aplicat cu succes pe plan internaional o reprezint analiza SWOT (strenghts, weaknesses, opportunities, threats). Analiza se bazeaz pe stilul investigativ i cuprinde:puncte tari (strenghts), puncte slabe (weaknesses), posibiliti (opportunities), ameninri (threats). Aceasta utilizeaza stilul investigativ. Oportunitatile reprezinta factori externi care trebuie luati in calcul. Analiza poate fi utilizat pentru agenii economici care solicit credie bancare, partenerii de afaceri ai acestora i instituiilor bancare dar i pentru activitatea proprie a bncilor. Printre instrumentele folosite de managementul bancar in activitatea de reducere a riscurilor se numara si planul financiar.

CAP. IX CREDITAREA BANCARA 9.1. Principiile creditarii bancare si functiile creditului Activitatea de creditare are la baza cateva principii13 si anume: 1. Principiul prudentei bancare. In conformitate cu acest principiu, bancile urmaresc diminuarea riscului in activitatea de creditare, creditarea acelor activitati economice care prezinta un potential real de crestere atat pentru agentii economici cat si pentru banca, realizarea unor profituri bancare care sa justifice riscul asumat. Consideram ca in economiile moderne de astazi , prudenta bancara capata si o alta dimensiune in conformitate cu care finalitatea utilizarii creditului bancar pe termen mediu si lung trebuie sa se concretizeze in sporirea capitalurilor bancare, sporirea capitalurilor agentilor economici si imbunatatirea calitatii portofoliului de credite. Acest concept de creditare l-am numit creditare durabila. 2. Principiul respectarii destinatiei creditului. Reprezinta un principiu la fel de important ca si prudenta bancara. In procesul de acordare de credite bancile fac o analiza temeinica a activitatii agentilor economici creditati in urma careia iau decizia de acordare a creditului. In urma analizei se stabileste o destinatie exacta a creditului. Principiul respectarii destinatiei creditului consta in faptul ca dupa aprobare, creditul nu poate fi tras decat pentru platile care corespund obiectului creditarii. 3. Principiul garantarii creditului. In procesul de creditare, bancile sunt expuse unui risc major de nerambursare, cu atat mai mult cu cat cea mai mare parte a plasamentelor sub forma de credite provine din depozitele populatiei. Se impune astfel ca fiecare credit bancar sa aiba o garantie care sa permita in caz de nerambursare valorificarea acesteia si recuperarea sumelor restante. 3. Principiul rambursarii creditului la scadenta. Importanta acestui principiu rezida in necesitatea asigurarii unei lichiditati corespunzatoare a bancilor si unei relatii de corespondenta intre depozitele atrase si creditele acordate pe diferite termene de timp. Respectarea principiilor bancare enuntate anterior fac posibila indeplinirea intr-o masura mai mare a functiilor creditului si anume : a) Functia de dezvoltare. O economie care nu este creditata nu se dezvolta. Creditul reprezinta principala parghie de crestere a activitatii economice, folosirea eficienta a acestuia ducand la obtinerea de profit atat pentru banca cat si pentru agentii economici si ulterior la largirea activitatii. b) Functia de emisiune. Prin aceasta functie creditul creaza mijloace de plata noi in economie si duce la cresterea masei monetare. c) Functia de crestere a eficientei economice. Se manifesta deoarece bancile crediteaza numai acele activitati care prezinta un potential de crestere si care se deruleaza in conditii de eficienta.13

Manolescu Gheorghe, Banci si credit, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2006, p.126 19

9.2. Riscurile in activitatea de creditare Activitatea de creditare se confrunta cu mai multe riscuri dintre care cele mai semnificative sunt: a) Riscul de credit, presupune posibila nerambursare a creditelor si dobanzilor acordate la termenele scadente. b) Riscul de garantie, se manifesta in legatura cu nerambursarea imprumutului in urma valorificarii garantiilor constituite. c) Riscul de dobanda, decurge din faptul ca pe perioada creditarii dobanzile se pot modifica in urma jocului dintre cerere si oferta. d) Riscul politic sau de tara se manifesta in conditiile in care agentii economici creditati deruleaza operatiuni de import export. e) Riscul valutar, se manifesta datorita modificarii cursurilor de schimb la valute. f) Riscul de concentrare, se manifesta cand se acorda credite unor sectoare de activitate din ce in ce mai limitate sau unor societati care fac parte dintr-un grup de societati controlate de aceleasi persoane. g) Riscul operational, se manifesta in activitatea de creditare in urmatoarele situatii: acordarea de credite se face pe criterii politice sau in urma obtinerii unor foloase materiale; exista o slaba monitorizare a utilizarii creditului (nerespectarea destinatiei creditului din vina personalului bancar autorizat); grave deficiente de inregistrare in contabilitate a operatiunilor de creditare, cresterea cheltuielilor privind litiigiile cu tertii, frauda bancara etc.

9.3. Tipologia creditului bancar Formele creditului14 s-au dezvoltat rapid pe masura dezvoltarii economice si a cresterii schimburilor economice si comerciale, ajungand in prezent la o diversitate foarte mare. In principal, creditele se impart in doua mari categori : credite care finanteaza activitati curente pe termen scurt si credite care finanteaza activitati de investitii pe termen mediu si lung de timp. a) Linia de credit finanteaza activitatea curenta a agentilor economici si se acorda pe o perioada de pana la un an. b) Creditul global de exploatare functioneaza similar cu linia de credit insa de regula se acorda pe perioade mai mici de timp iar conditiile de aprobare sunt mai lejere. c) Creditul facilitate de cont, se acorda agentilor economici care inregistreaza un decalaj temporar intre plati si incasari. Perioada de rambursare este de cateva zile (maximum 45). d) Creditul pentru finantarea stocurilor si cheltuielilor temporare, se acorada cu destinatie precisa pe o perioada stabilita de timp care nu mai poate fi prelungita ca in cazul liniei de credit. Nu functioneaza dupa principiul revolving ci are rate scadente cu termene fixe de plata. e) Creditul de scont se acorda agentilor economici in baza unor bilete la ordin depuse spre scontare. f) Creditul de investitii se acorda pe perioade mai mari de timp pentru finantarea activitatii de realizare a investitiilor (pe termen mediu si lung). 9.4. Analiza creditului14

Manolescu Gheorghe, Banci si credit, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2006, p.117 20

Acordarea de credite bancare este precedata de o analiza efectuata de banci prin care comensureaza oportunitatea acordarii creditului si bonitatea firmelor solicitante. Analiza cuprinde analiza economico-financiara si analiza aspectelor nefinanciare15. Analiza economico-financiara se face pe baza bilantului contabil si a contului de profit si pierderi. Pentru a reflecta o situatie cat mai fidela a bonitatii firmei este necesar ca analiza sa se efectueze in dinamica pe o perioada de cel putin doi ani incheiati (ultimii doi ani pentru care exista bilant incheiat si depus la administratia financiara) si anul in curs pentru care se prezinta ultima balanta de verificare incheiata. Analiza aspectelor nefinanciare urmareste urmatoarele elemente : calitatile morale ale celor care reprezinta firma, istoricul produselor de credite, relatiile firmei cu partenerii de afaceri si cu celelalte banci, verificarea bazei de date privind incidentele de plati si creditele restante etc. Lichiditatea se determin ca raport ntre activele circulante i datoriile cu scaden mai mica de un an, reflectnd capacitatea ntreprinderii de a face fa datoriilor pe termen scurt. Se consider c o societate are o lichiditate bun dac acest indicator este mai mare de 100%. Solvabilitatea se determin ca raport ntre activele totale i datoriile totale i reflect capacitatea agentului economic de a face fa datoriilor pe termen lung. Gradul de ndatorare generala se determin ca raport ntre datoriile totale i capitalurile proprii iar gradul de ndatorare financiar ca raport ntre datoriile financiare i capitalurile proprii. Rentabilitatea capitalului utilizat se determina ca raport intre profitul obtinut si capitalul utilizat. Una din legile nescrise ale activitatii de creditare este "o firma solvabila este in pragul falimentului". Una din modalitatile moderne de determinare a performantelor financiare ale unui agent economic este ratingul.

CAP. X BANCA CENTRALA 10.1. Aparitia si functiile Bancii centrale Bancile centrale sunt autoritati publice de reglementare monetara si supraveghere a sistemului bancar. De-a lungul timpului, bancile centrale au aparut ca urmare a evolutiei relatiilor din economie, cand o banca comerciala a capatat treptat atribute de banca centrala sau ca urmare a reglementarilor legislative care statutau infintarea de banci centrale. Avand in vedere functiile pe care le exercita, influentele asupra celorlalte institutii bancare, banca centrala se mai numeste si banca a bancilor. Obiectivele principale ale Bancii centrale sunt: supravegherea sistemului bancar si prevenirea falimentelor bancare (obiectivul conditional) si controlul, reglarea ofertei de moneda si a ratelor de dobanda (obiectivul fundamental). Unul din instrumentele esentiale cu care Banca centrala isi indeplineste obiectivele il constituie sistemul rezervelor minime obligatorii. In cadrul economiei, Banca centrala indeplineste urmatoarele functii:16 a) Functia de emisiune. La inceput aceasta functie a fost atribuita unui numar de banci, ulterior legea instituind monopolul prin atribuirea emisiunii unei singure banci. In prezent emisiunea monetara este separata de rezerva de aur. Pentru limitarea sau expansiunea emisiunii se folosesc in prezent o serie de instrumente monetare si de credit care asigura transpunerea in practica a politicii monetare a statului. Emisiunea de moneda se realizeaza in majoritatea tarilor lumii de15 16

Manolescu Gheorghe, Banci si credit, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2006, p.130 Manolescu Gheorghe, Moneda si politicile monetare, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2006, p.158 21

catre un departament specializat al Bancii centrale. In Statele Unite ale Americii emisiunea se realizeaza de catre Trezoreria publica sau de catre bancile comerciale, iar in unele state emisiunea se realizeaza de catre institutii straine. b) Functia de banca a bancilor presupune realizarea unor activitati precum: efectuarea compensarilor si viramentelor prin conturile detinute de fiecare banca la Banca centrala; refinantarea bancilor comerciale de la Banca centrala; mentinerea masei monetare si a ratelor de dobanda in limite normale prin interventii pe piata monetara. Refinantarea bancilor comerciale de la Banca centrala este cunoscuta in majoritatea tarilor lumii sub denumirea de reescontare. Banca de emisiune mai apare in calitate de autoritate de for tutelar care adopta masuri privind nivelul rezervelor pe care bancile trebuie sa le constituie la dispozitia acesteia dar si masuri cu privire la coeficientii de lichiditate, fondurile proprii etc. c) Functia de banca a statului, se manifesta prin acea ca Banca centrala joaca rol de casier al statului, imprumuta statul si plaseaza emisiuni de titluri de stat. In zilele noastre se contureaza tot mai mult cresterea rolului Trezoreriei Statului si preluarea unor operatiuni care pana in prezent erau atributul bancilor comerciale sau al Bancii centrale. d) Functia de centru valutar, se manifesta prin aceea ca Banca centrala contribuie la realizarea schimbului monedei nationale in valuta, pastreaza si gestioneaza rezervele valutare, supravegheaza cursul de schimb al monedei nationale. Prin exercitarea acestei functii Banca centrala poate sa aplice anumite restrictii valutare (contingentarea importurilor) sau poate sa acorde anumite stimulente la export (prime de export, subventii pentru export etc). Devalorizarea reprezinta ieftinirea oficiala, stabilita de banca centrala a monedei nationale fata de moneda altei tari. Devalorizarea monedei nationale stimuleaza exporturile si franeaza importurile. Revalorizarea reprezinta o scumpire oficiala, stabilita de banca centrala, a monedei nationale fata de moneda altei tari. Revalorizarea monedei nationale franeaza exporturile si stimuleaza importurile. e) Functia prudentiala, se manifesta prin aceea ca Banca centrala aplica acele masuri care sa duca la diminuarea riscurilor in activitatea bancara prin promovarea si statutarea principiului prudentei bancare ca principiu fundamental in activitatea bancara. Regula prudentiala principala o constituie diversificarea riscurilor prin diminuarea concentrarii riscurilor pe un numar restrans de clienti. Controlul exercitat de Banca centrala acopra si controlul conturilor consolidate dar si riscurile asociate elementelor extrabilantiere. f) Functia de realizare a politicii monetare se concretizeaza in ansamblul mijloacelor si instrumentelor folosite pentru ducerea la bun sfarsit a obiectivelor de politica monetara. Unul din atributele esentiale ale politicii monetare este asigurarea echilibrului monetar prin stapanirea si controlul inflatiei. g) Functia de informare si servicii publice, se manifesta prin faptul ca la nivelul Bancii centrale se constituie si administreaza diverse baze de date din care rezulta informatii cu privire la istoricul firmelor care au credite bancare, istoricul incidentelor de plati inregistrate de agentii economici, centralizarea bilanturilor bancare etc. h) Functia economica, se realizeaza in perioade de normalitate in mod indirect prin celelalte functii iar in situatii speciale (razboi, crize economice) prin implicarea in mod direct. Revalorizarea reprezinta o scumpire oficiala stabilita de banca centrala a monedei nationale fata de moneda altei tari. 10.2. Operatiunile Bancii centrale17 Bancile in general desfasoara atat operatiuni active cat si operatiuni pasive. Printre operatiunile pasive ale Bancii centrale se numara:

17

Manolescu Gheorghe, Moneda si politicile monetare, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2006, p.163 22

-constituirea capitalului propriu (in categoria capitalului propriu se include fondul statutar, fondul de rezerva si profitul bancar), -depunerile sau constituirea resurselor atrase, in conturi la Banca centrala de catre celelalte banci, -emisiunea baneasca, manifestata in zilele noastre cel mai frecvent prin punerea in circulatie a banilor de credit si asigurarea masei monetare corespunzator structurii monetare. Printre operatiunile active ale Bancii centrale se numara: -acordarea de credite celorlalte banci (rescontare si refinantare) si statului (credite guvernamentale). Creditarea se realizeaza prin urmatoarele forme :reescontul cambiilor, creditul garantat cu efecte comerciale, creditul garantat cu efecte publice si creditul guvernamental. Creditul lombard este creditul acordat bancilor comerciale garantat cu efecte publice, -operatiuni de decontare interbancare (se realizeaza prin compensarea multilaterala a platilor care au loc intre celelalte institutii bnacare) si intrabancare, realizate prin unitatile din reteaua Bancii de emisiune, -operatiuni de vanzare si cumparare de aur si devize. 10.3. Reglementare si supraveghere bancara Reglementarile bancare, ca forma de interventie directa a autoritatii monetare isi au originea in criza mondiala din 1929-1933 care a sanctionat foarte dur lipsa de lichiditate a bancilor americane. Reglementarile s-au aplicat in mod diferit in diversele tari ale lumii. In functie de obiectivele urmarite au fost folosite: plafonul efectelor publice, coeficientul de retinere, plafonarea creditului, ingradirea creditului de consum etc. La polul opus se situeaza dereglementarile bancare care presupun instaurarea unui cadru mai flexibil si adaptat interdependentelor internationale care favorizeaza libera concurenta intre diverse organisme nationale si internationale. Printre normele prudentiale noi instituite se numara si: -acoperirea cresterii creditelor acordate printr-o crestere proportionala a resurselor stabile, -coeficientul fondurilor proprii si al resurselor permanente. Conform acestuia, intre resursele bancare pe termen lung si utilizarea lor trebuie sa existe un raport de minim 60%, -coeficientul lichiditatii potentiale (raportul dintre lichiditatea activelor si exigibilitatea pasivelor mai mari de o luna), -norma Cooke in conformitate cu care bancile trebuie sa respecte un raport minim intre fondurile proprii si activele ponderate in functie de risc. Cand controlul exercitat de societatea mama este exclusiv, se recomanda folosirea urmatoarei metode de consolidare a bilantului bancar : metoda de integrare globala. Prin consolidare, contul de profit si pierderi si bilantul societatilor sunt prezentate ca si cum ar forma o singura entitate. In cazul consolidarii contului de profit si pierderi , metoda de integrare globala presupune cumularea tuturor veniturilor si cheltuielilor, eliminarea conturilor reciproce si includerea rezultatului consolidat. In situatia in care societatea mama exercita un control comun cu o alta societate din afara grupului asupra unei societati, se recomanda utilizarea unei metode de integrare proportionala, in procent de 50%. Printre situatiile in care se poate afla o societate mama se numara si faptul ca este actionar sau asociat al unei entitati, si controleaza singur in baza unui acord incheiat cu ceilalti actionari sau asociati, majoritatea drepturilor de vot. Legea bancara din Romania stipuleaza ca fiind legaturi stranse acele relatii in care una din persoane exercita controlul asupra celeilalte persoane. Una din conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un actionar pentru a putea fi considerat actionar semnificativ este sa dispuna de o situatie financiara stabila, care sa justifice in mod satisfacator provenienta fondurilor destinate obtinerii participatiei la capitalul social al bancii si care sa creeze premise pentru o eventuala sustinere financiara a bancii.23

CAP. XI SISTEMUL DE PLATI 11.1. Conceptul si continutul sistemului de plati Sistemul de plati este format din totalitatea institutiilor, normelor, metodelor si mijloacelor de transfer de creante prin care se realizeaza achitarea obligatiilor dintre participanti la schimburile comerciale. In cadrul mijloacelor de transfer intra: modalitatile, instrumentele, tehnicile, circuitele. Principalii participanti in cadrul sistemului de plati sunt institutiile financiar bancare, persoanele fizice si juridice, Banca centrala, casele de compensatie si alte institutii nonbancare. Transferurile efectuate in cadrul sistemului de plati sunt de doua tipuri: transferuri interbancare, caz in care platitorul si beneficiarul au conturile deschise la unitati bancare diferite, si transferuri intrabancare, caz in care participantii la plata au conturi deschise la unitati diferite dar ale aceleiasi banci. Mijloacele de plata cuprind : plata prin marfa contra marfa (compensatie sau troc), plata in numerar, plata prin cec, plata prin titluri de credit, plata documentara sau operatiunea documentara, plata prin ordin de plata, scrisoarea de garantie bancara. Modalitatile de plata se grupeaza in doua mari grupe distincte si anume: platile in numerar si platile prin virament. POS-urile reprezinta terminale cu ajutorul carora se efectueaza plati cu cardul. 11.2. Instrumente de plata prin virament Acestea sunt : ordinul de plata, cambia, biletul la ordin, cecul. Ordinul de plata este cel mai folosit instrument de plata prin virament, reprezentand o dispozitie data de titularul unui cont bancar, bancii unde are contul deschis de a vira neconditionat o suma de bani unei persoane fizice sau juridice in calitate de beneficiar de suma. Ordinul de plata este emis in nume si pe cont propriu si este revocabil pana la efectuarea platii. Pentru a putea fi operata plata este necesara existenta sumelor in conturile ordonatorului platii si nu se prevede ca plata sa fie facuta la cererea beneficiarului. Ordinul de plata este neconditionat si cuprinde urmatoarele elemente: suma, numele beneficiarului, contul acestuia, banca sa, data efectuarii plati, denumirea bancii initiatoare etc. Cambia este un titlu de credit negociabil care cuprinde ordinul dat de o persoana unei alte persoane de a plati la scadenta o anumita suma de bani unei terte persoane. Observam ca spre deosebire de ordinul de plata in cadrul cambiei intervin trei subiecti si anume: tragatorul, trasul si beneficiarul. Tragatorul este persoana care da ordinul sa se plateasca suma de bani. Trasul este persoana care primeste ordinul de a plati o suma de bani in favoarea beneficiarului. Beneficiarul este persoana care primeste suma de bani. Cambia are urmatoarele caracteristici: este transferabila, este negociabila, cei care detin cambia raspund solidar in cazul in care ultimul detinator nu isi poate primi banii la scadenta. Biletul la ordin este o forma de cambie in care tragatorul si trasul este una si aceiasi persoana. Biletul la ordin circula prin gir. Pentru a intari siguranta platilor efectuate prin biletul la ordin este necesara avalizarea acestora care presupune sumarea de catre o banca a obligatiei de plata daca tragatorul nu are bani la scadenta. Banca semneaza si stampileaza biletul la ordin alaturi de tragator sau tras. Cecul reprezinta instrumentul de plata prin care un tragator da ordin bancii sale in calitate de tras sa plateasca o suma de bani unei terte persoane in calitate de beneficiar. Emiterea cecului presupune existenta sumelor de bani la scadenta deoarece este un incident de plata major care antreneaza raspunderea penala. Cecul are mai multe forme: cecul barat, cecul certificat, cecul circular, cecul de calatorie.24

11.3. Tehnicile de plata prin virament Acreditivul documentar este o tehnica de plata prin intermediul caruia o banca se interpune in relatiile comerciale dintre vanzator si cumparator oferind cadrul necesar pentru ca vanzatorul sa isi poata primi banii fara riscul de a livra marfa, iar cumparatorul sa primeasca marfa fara risul de a face plata. Elementele unui acreditiv referitoare la documente sunt :factura, documentele de transport, polita de asigurare, conditia de livrare INCOTERMS etc.). Etapele unui acreditiv sunt deschiderea acreditivului si utilizarea acreditivului. Dupa livrarea marfurilor, vanzatorul prezinta bancii emitente documentele necesare care atesta livrarea. Banca emitenta le verifica amanuntit si daca acestea corespund cu instructiunile date de cumparator, efectueaza plata. Acreditivele sunt revocabile (caz in care banca emitenta le poate modifica in orice moment fara nici un preaviz al beneficiarului) si irevocabile (caz in care banca emitenta nu mai poate modifica acreditivul). Exista mai multe tipuri de acreditive : acreditivul transferabil, acreditivul back to back, acreditiv reinnoibil, acreditiv cu clauza rosie. Incasso-ul documentar este folosit in situatia in care intre vanzator si cumparator exista o relatie traditionala sau acestia au incredere unul in celalalt. Spe deosebire de acreditiv, incasso-ul nu mai presupune angajamentul ferm al bancii de a plati sumele de bani dupa livrarea marfurilor. Acestea au rolul numai de a gestiona documentele. Vanzatorul da dispozitie bancii sale sa elibereze documentele numai: contra plata, contra acceptarii unei trate sau a unui bilet la ordin, contra angajamentului de plata. Scrisoarea de garantie bancara reprezinta angajamentul neconditionat si irevocabil dat de o banca, ca va plati sumele de bani beneficiarului scrisorii de garantie in conditiile in care ordonatorul acesteia nu isi indeplineste obligatiile contractuale. Scrisoarea de garantie este prin natura ei un instrument de garantare dar poate fi asimilata tehnicilor de plata prin virament cu conditia ca ordonatorul scrisorii de garantie sa nu isi indeplineasca obligatiile contractuale. Scrisorile de garantie cuprind uramtoraele elemente : ordonatorul garantiei, banca emitenta, beneficiarul garantie, termenul de valabilitate, valoarea garantiei, conditiile si modul de executare, etc. Scrisorile de garantie sunt de mai multe tipuri : de participare la licitatie, de restituire avans, de buna plata, de buna executie, de garantare a taxelor vamale, de buna functionare etc. O tranzactie comerciala poate fi derulata prin intermediul scrisorilor de garantie bancara astfel: (1) Transmiterea ofertei insotita de scrisoarea de garantie de participare la licitatie emisa fie de banca importatorului fie de banca exportatorului, functie de cine organizeaza licitatia; (2) Semnarea contractului comercial cu clauze speciale privind emiterea scrisorilor de garantie de restituire avans, de plata, de buna executie si de buna functionare; (3) Exportatorul ordona bancii sale emiterea scrisorii de garantie de restituire avans; (4) Emiterea scrisorii de garantie de restituire avans si transmiterea pe canal bancar la importator; (5) Plata avansului in contul exportatorului stipulat in scrisoarea de garantie de restituire avans; (6) Exportatorul ordona bancii sale emiterea scrisorii de garantie de buna executie; (7) Emiterea si transmiterea pe canal bancar a scrisorii de garantie de buna executie; (8) Importatorul ordona emiterea scrisorii de garantie de plata; (9) Emiterea si transmiterea pe canal bancar a scrisorii de garantie de plata; (10) Livrarea marfii sau prestarea serviciului; (11) Exportatorul ordona emiterea scrisorii de garantie de buna functionare; (12) Emiterea si transmiterea pe canal bancar a scrisorii de garantie de buna functionare. Transmiterea scrisorilor de garantie pe canal bancar se face pentru verificarea autenticitatii semnaturilor bancii emitente. In aceste conditii fiecare scrisoare de garantie trebuie sa aiba o clauza de identificare conform careia cererea de executare a scrisorii de garantie trebuie sa parvina la banca emitenta printr-o banca de prim rang. Sistemul multicash permite titularilor conturilor sa faca viramente de la domiciliu.

25

CAP. XII ANALIZA MONETARA Activele financiare se caracterizeaza printr-o serie de trasaturi cum ar fi: lichiditatea, negociabilitatea, viteza de circulatie, cotarea, tipul de venit generat, transferabilitatea, garantarea etc. In teoria si practica economica se pune problema determinarii acestor caracteristici prin intermediul analizei monetare. Pentru aceasta este necesara mai intai culegerea datelor, determinarea indicatorilor si comparabilitatea datelor obtinute. Analiza monetara se bazeaza in primul rand pe statistica monetara care stocheaza informatiile cu privire la indicatorii monetari si variabilelor acestora pe un interval de timp. Statistica monetara are doua finalitati: in primul rand culegerea datelor necesare si in al doilea rand asigurarea unor reguli cu ajutorul carora se ordoneaza principiile si se clasifica tranzactiile. In procesul de analiza a activelor financiare se remarca anumite aspecte legate de: -posibilitatea masurarii si evaluarii directe a datelor -estimarea indirecta a datelor -necesitatea colectarii datelor atat din evidentele creditorilor cat si din cele ale debitorilor pentru a se asigura corectitudinea si siguranta lor. Pentru evaluarea datelor este necesara incheierea bilanturilor contabile ale subiectilor analizati. Pentru activele financiare tranzactionabile pe piata se va tine cont de pretul de piata iar pentru activele care se vor analiza in moneda altei tari se foloseste un curs mediu relevant. In evaluarea activelor financiare apar cateva cerinte: a) agregarea datelor, reprezinta gruparea datelor in functie de perioada de timp analizata (agregare temporala), in functie de sectoarele de activitate (agregare sectoriala) si in functie de caracteristicile instrumentelor (agregare instrumentala), b) consolidarea bilanturilor, reprezinta procesul de comasare