Definitii Moneda Si Credit

Universitatea “Alexandru Ioan

Cuza”, Iaşi

Facultatea de Economie

și Administrarea

Afacerilor

Monedă şi credit

Anul II zi, trunchi comun

- 2013 -

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi

Facultatea de Economieși Administrarea Afacerilor

- 2010 -

Monedă şi Credit

Turliuc, Vasile; Cocriş, Vasile; Stoica, Ovidiu;

Roman, Angela; Dornescu, Valeriu; Chirleşan,

Dan,

Editura „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2013

• Cap. 1 - Moneda şi formele sale

• Cap. 2 - Moneda şi sistemul monetar naţional

• Cap. 3 - Moneda naţională şi sistemul monetar în România

• Cap. 4 - Integrarea monetară europeană

• Cap. 5 - Creditul şi dobânda

• Cap. 6 - Sisteme bancare

• Cap. 7 - Masa monetară şi agregatele monetare

Tematica abordată la disciplina “Monedă şi Credit”

• Cap. 8 - Cererea şi oferta de monedă

• Cap. 9 - Piaţa monetară

• Cap. 10 - Moneda şi inflaţia

• Cap. 11 - Activitatea bancară pe plan internaţional

• Cuprinsul capitolului

• 1.1. Conceptul de monedă

• 1.2. Funcţiile monedei

• 1.3. Caracteristicile monedei

• 1.4. Apariţia şi evoluţia monedei

• 1.5. Formele monedei

• 1.6. Relaţia monedă-credit

Capitolul 1Moneda şi formele sale

1.1. Conceptul de monedă

o Din punct de vedere etimologic:

cuvântul monedă provine din latinescul:

„moneta”, participiul trecut feminin al verbului moneo, care înseamnă a prevesti, a avertiza.

o Conform legendei, prima monetărie romană a funcţionat o vreme în templul de pe Capitoliul din Roma dedicat zeiţei Juno sau Junona (Juno- Moneta)

o În limba română:

„monedă”, „monetar” şi „monetărie”

¨ În sens strict: noţiunea de bani# noțiunea de monedă:

Banii - denumire generică pentru toate felurile de monede şi semne de valoare

Moneda- doar un anumit tip de bani – piesele

metalice

Noțiunea de bani şi de monedă

¨ În sens larg (folosit astăzi):- noțiunile de bani şi monedă pot fi considerate similare

- termenul de monedă cuprinzând : Monedele metalice

biletele de bancă

banii de cont

DEFINIŢII ALE MONEDEI

I. Definiția funcțională (tranzacţională):

„la ce foloseşte moneda?”

• Moneda este : un mijloc de schimb etalon al valorii (funcţia de măsură a valorii) rezervă de valoare (prezervare a valorii)

• Orice bun care îndeplineşte aceste funcții :este monedă.

Moneda în sens restrâns : –Numerarul– depozitele la vedere – cecurile de călătorie

Moneda în sens larg: cuprinde şi alte active, cvasimonetare,

fiind ansamblul mijloacelor de plată general acceptate în schimbul de bunuri şi servicii sau în reglarea unei datorii.

II. Definiția statistică:

III. Definirea monedei prin prisma trăsăturilor sale aşa cum

rezultă din viața de zi cu zi:

banii sunt o convenţie socială

orice este general acceptat ca mijloc de

schimb în cadrul unei comunităţi reprezintă

bani.

IV. Definirea monedei din punctul de vedere al lichidităţii (concepţia lui Keynes):

Moneda (Banii)- lichiditatea prin excelență

1.2. Funcţiile monedei (abordarea clasică)

Funcțiile monedei: 1. mijloc de schimb

2. măsură a valorii

3. rezervă de valoare

1. Funcția de mijloc de schimb:

este considerată funcția de bază a monedei

exprimă calitatea monedei de a permite separarea în timp a cumpărării de vânzare

M - M’ = M – B – M’

B

COMPONENTE ALE FUNCŢIEI DE SCHIMB:

funcția de mijloc de cumpărare:

funcția de mijloc de plată:

M – B – M’

M – B sau B – M’

mai este denumită de unii autori:

ofuncţia de „etalon al valorii”

o „standard al valorii”

o„funcția de calcul economic”

o „funcția de unitate de cont”

osau „funcția de monedă de cont”

2. Funcția de măsură a valorii

exprimă calitatea monedei de a permite:

exprimarea valorii diverselor mărfuri şi servicii măsurarea şi compararea prețurilor acestora (în timp şi

spaţiu)

este cea dintâi care se manifestă, fiind premergătoare ca succesiune funcţiei de mijloc de schimb, dar cele două funcţii se presupun (condiţionează) şi se completează reciproc.

exprimă calitatea monedei de a fi mijloc de acumulare (economisire), în principiu în vederea consumului ulterior banii să păstreze valoarea, puterea de cumpărare în timp.

prin această funcţie se transferă putere de cumpărare din prezent în viitor

în condiții de inflație, moneda în sine nu este soluția ideală pentru păstrarea puterii de cumpărare:

- rezervă de precauție contra unor situații neprevăzute

- rezervă (comodă sau facilă) pentru tranzacțiile curente

3. Funcția de rezervă de valoare

4. funcția de etalon al plăților amânate (viitoare)5. funcția de unitate de cont

Alte abordări ale funcțiilor monedei

Gruparea funcțiilor monedei:Funcții în spațiu: măsură a valorii; mijloc de schimb

Funcții în timp :rezervă de valoare

Din punct de vedere al importanței lor:

Funcții de bază: măsură a valorii; mijloc de schimb

Funcții derivate: unitate de cont; standard al plăţilor viitoare

Funcții principale: măsură a valorii; mijloc de schimb

Funcții secundare: mijloc de plată; mijloc de economisire

Într-o altă abordare :

Funcții concrete:

- mijloc de schimb- mijloc de plată- rezervă de valoare

Funcții abstracte :

- unitate de cont- măsură a valorii- etalon al plăţilor amânate

1.3. Caracteristicile monedei

Portabilitate

Durabilitate

Divizibilitate

Omogenitate (Uniformitate)

Recunoaştere uşoară

Acceptabilitate

Raritatea

1.4. Apariţia şi evoluţia monedei

1.5. Formele monedei

1. Paleomoneda sau moneda-marfă:

a) monedele- marfă „consumabile”

(denumite şi monede „alimentare”)

- reprezentate de mărfuri care aveau o dublă folosinţă

(monetară şi nemonetară).

b) moneda marfă „neconsumabilă” (exemplu: „cauri”)

2. Monedele metalice:

a) Moneda măsurabilă

b) Moneda numărată

c) Moneda bătută

d) Moneda divizionară astăzi

3. Moneda de hârtie:

a) Biletul reprezentativ

b) Biletul convertibil

c) Biletul neconvertibil

d) Biletele astăzi

4. Moneda scripturală (sau moneda de bancă):

• se concretizează printr-o simplă înscriere în

registrele băncii

• creatorul sintagmei „monedă scripturală”: ec.

belgian M. Ansiaux, în 1912: o monedă care

„trece din cont în cont în loc să circule din mână în mână”

1.6. Relaţia monedă-credit

pe linia creditului comercial

Etapa IV

Stingerea creditului comercial

Marfă

Efect de comerţ

Credit comercial

Etapa I

Vânzător de

marfă cu plata amânată

Cumpărător de marfă cu plata amânată

Efect de

comerţBani

(retragere)

Etapa II

Bani Efect de comerţ

Scontare

Etapa III

Banca centrală

Bancă comercială

Rescontare

Efect de comerţBani (emisiune)

Bancă comercială

Efect de comerţ

Bani

pe linia creditului bancar, rezultatul final fiind o creaţie de monedă.

A Banca comercială P A CLIENT P

Acordare credite

1000 u.m

Disponibil creat

1000u.m

Disponibil creat

1000u.m

Contractare credit bancar

1000u.m

CREDITELE

CREEAZĂ

MONEDĂ

pe linia creditului public

Titluri (vânzare)

Bani (emisiune)

Bani (retragere)

Stat(Ministerul Finanţelor)

Bancă comercială

Titluri (răscumpărare)

Titluri (emisiune)

Bani

Angajare credit public

Refinanţare

Etapa II

Etapa III

Stingerea datoriei publice

Banca centrală

Etapa I

CONCLUZII cu privire la relaţiile monedă- credit:

Evidenţiază cum de la credit se ajunge la monedă:

Credit comercial

Credit public

Emisiune de monedă

Credit bancar

Creaţie de monedă

Emisiunea de monedă pe linie de credit este temporară

2.5.1. Sistemul monetar internaţional: concept, funcţii, etape premergătoare

Concept: ansamblul principiilor, normelor, mecanismelor şi instituţiilor care permit persoanelor fizice

sau juridice din ţări diferite să efectueze reglementarea creanţelor reciproce şi să realizeze cooperarea în domeniul monetar

cuprinde norme şi principii stabilite şi aprobate de statele membre în vederea cooperării monetare internaţionale, precum şi mecanismele de finanţare a schimburilor economice internaţionale

presupune un ansamblu de reguli, infrastructuri şi instituţii stabilite de statele membre în scopul dezvoltării schimburilor economice internaţionale şi al promovării cooperării monetare internaţionale

Funcții: asigurarea schimbului şi circulaţiei monedelor furnizarea de lichidităţi monetare internaţionale necesare derulării tranzacţiilor internaţionale ajustarea balanţelor de plăţi externe în condiţiile înregistrării unor dezechilibre între încasările

şi plăţile în valută înregistrate în cadrul lor


Etape premergătoare: - Uniunea Monetară Germană, 1857-1878 (Prusia şi Austria, alte state participante la Uniunea

Vamală Germană):- menţinerea monometalismului argint şi generalizarea sistemului zecimal- stabilirea parităţilor metalice pentru fiecare ţară- reglementări privind emisiunea şi circulaţia monedelor în şi între ţările membre, precum şi a monedelor utilizate în relaţiile de plăţi cu ţările din afara Uniunii

- Uniunea Monetară Latină, 1865 (Franţa, Belgia, Italia şi Elveţia, la care a aderat în 1868 şi Grecia)- consolidarea bimetalismului- sistem monetar comun, având ca unitate monetară francul francez- circulaţia liberă a monedelor naţionale la cursuri fixe stabilite în raport cu moneda franceză- standarde unitare pentru monedele naţionale (greutate, titlu, cursul monedelor de aur şi argint)


Etape premergătoare:

Conferinţa Monetară Internaţională de la Genova,1922:

- a propus adoptarea etalonului aur-devize în cadrul sistemelor monetare naţionale - pas important în direcţia uniformizării mecanismelor monetare

Blocurile monetare (blocul lirei sterline, al francului francez, al dolarului american):

Caracteristici principale:

- stabilirea unui raport de valoare între moneda cheie şi monedele satelit

- convertibilitatea totală între cele două categorii de monede

- păstrarea şi administrarea rezervelor monetare de către banca emitentă a monedei cheie

- reglementarea relaţiilor monetare ale statelor membre în raport cu statele din afara blocului

- au urmărit, în principal, promovarea şi apărarea intereselor unui grup restrâns de state

2.5.2. Sistemul monetar internaţional (Bretton-Woods, 1944)

2.5.2.1. Scop, obiective şi principii de funcţionare: Scop:- stabilirea de reguli pentru funcţionarea viitorului sistem monetar internaţional- instaurarea unui regim de schimb în măsură să evite dezordinele monetare - crearea unui organism internaţional menit să supravegheze respectarea normelor de conduită

monetară (FMI) Obiective: susţinerea creşterii comerţului internaţional, adezvoltării economice şi a ocupării forţei de

muncă promovarea cooperării monetare internaţionale, prin mecanisme de consultare şi colaborare în

problemele monetare internaţionale promovarea stabilităţii cursurilor de schimb şi evitarea deprecierilor competitive eliminarea restricţiilor din schimburile internaţionale asigurarea de asistenţă financiară ţărilor membre în vederea reducerii şi înlăturării

dezechilibrelor balanţelor de plăţi externe (BIRD)


2.5.2.1. Scop, obiective şi principii de funcţionare:

Principii de funcţionare:

a) alegerea etalonului monetar

b) stabilitatea parităţilor şi a cursurilor de schimb

c) convertibilitatea monedelor

d) constituirea de rezerve monetare oficiale

e) echilibrarea balanţelor de plăţi externe ale ţărilor membre

2.5.2. Sistemul monetar internaţional Bretton-Woods (1944)

a) Etalonul monetar- etalonul aur-devize (etalonul aur-dolar SUA)- dolarul SUA = convertibil în aur la extern- raportul de valoare dolar/aur = 35 dolari/uncia aur (1 uncie = 31,1035 grame de aur; valoarea paritară a dolarului = 0,888671 g de aur)

b) Stabilitatea parităţilor şi a cursurilor de schimb

- se instituie un sistem de cursuri fixe cu abateri de la paritate de ± 1%- fiecare ţară membră a FMI era obligată să declare paritatea monedei sale în aur sau în dolari şi să supravegheze evoluţia cursului de piaţă- menţinerea cursului de piaţă în cadrul marjei de ± 1% prin intervenţii ale băncilor centrale naționale pe piaţa valutară (vânzări/cumpărări de valută)- posibilitatea de ajustare a parităţilor (prin devalorizare sau revalorizare), însă numai în scopul corectării unui dezechilibru fundamental în economia unei ţări şi cu aprobarea modificării respective de către FMI


c) Convertibilitatea monedelor:

- dolarul american = etalon, monedă de rezervă şi de plată la nivel internațional

- convertibilitatea oficială în aur a dolarului american

- convertibilitatea indirectă în aur a monedelor naţionale ale celorlalte ţări membre ale FMI

d) Constituirea de rezerve monetare oficiale- obligaţia băncilor centrale ale ţărilor membre FMI de a-și constitui rezerve monetare în $

Scop: asigurarea stabilităţii cursului valutar în cadrul marjei de ± 1% convertirea în aur a creanțelor deținute de băncile centrale efectuarea de plăți internaționale


e) Echilibrarea balanţelor de plăţi

- Obligaţia țărilor membre FMI de a asigura menţinerea echilibrului balanţelor de plăţi externe

Alternative în caz de deficit:

- devalorizarea monedei (cu aprobarea FMI) - excepţie: SUA

- asistenţă financiară (BIRD)

2.5.2.2. Evoluţia sistemului monetar internaţional (Bretton-Woods, 1944)

a) Perioada 1944- anii 1960

Efecte pozitive:

- contribuții la dezvoltarea economiei mondiale și a schimburilor economice internaţionale

- stabilitatea cursurilor de schimb

- creșterea volumului de lichidităţi internaţionale - dolarul $ =„as good as gold”

- sprijin pentru unele ţări membre în corectarea dezechilibrelor temporare ale balanţei de plăţi externe în baza creditelor acordate de FMI și BIRD


a) Perioada de după anii 1960 – criză structurală Cauze:- deficitul enorm al balanţei de plăţi americane- dimensiunea ridicată a creanțelor în $ deţinute de băncile centrale, mai mari decât valoarea

stocului de aur deţinut de S.U.A. - scăderea rezervelor de aur ale S.U.A.Consecințe:- slăbirea încrederii în moneda americană și teama cu privire la posibilitatea devalorizării eiÎncercări de soluționare:1960 – înființarea Cartelului Aurului (Gold Pool) -Anglia, R.F. Germania, Franţa, Elveţia,

Olanda şi ItaliaEfecte:Divizarea pieţei aurului: o piaţă oficială a aurului, rezervată intervenţiilor băncilor centrale la preţul oficial de

35$/uncia o piaţă liberă a aurului, pe care operau particularii la preţul format liber pe piaţă, prin

confruntarea cererii cu oferta


a) Perioada de după anii 1960 – criză structurală

Criza: 1969

- crearea Drepturilor Specialede Tragere (DST) - completarea rezervelor internaţionale 1971

- suspendarea convertibilității în aur a $ - abandonarea etalonului aur-devize

- lărgirea marjei de fluctuaţie faţă de $ de la ± 1% la ± 2,25%

- prima devalorizare oficială a $ 1973

- a doua devalorizare a $

- abandonarea cursurilor fixe și trecerea la cursurile flotante 1973-1974

- imposibilitatea supravegherii echilibrului balanţelor de plăţi


Poziţia privilegiată a SUA

- finanţarea deficitului balanţei de plăţi externe prin simpla emisiune de monedă

- lipsa obligaţiei de a susţine cursul $

- plasarea de către băncile centrale naţionale a rezervelor de $ deținute la băncile comerciale americane – avantajul creditării ieftine a economiei

2.5.3. Sistemul monetar internaţional actual

2.5.3.1. Funcţionarea sistemului monetar internaţional actualProiecte de reformă:1974: creşterea rolului FMI în calitate de organism de supraveghere şisprijinire a sistemului monetar

internaţional elaborarea unor proceduri mai eficiente de ajustare a balanţelor de plăţi externe ale ţărilor

membre ridicarea DST la rangul de instrument principal de rezervă, concomitent cu reducerea rolului

aurului şi a valutelor de rezervă în această funcţie1976: – crearea SMI actual: demonetizarea aurului libertatea alegerii regimului de schimb de către fiecare ţară membră a FMI modificarea statutului FMI astfel încât să permită creşterea rolului DST1978: renunțarea la definirea unității monetare în aur2002:- apariția monedei euro – sistem tripolar asimetric (YES): dolarul american euro yenul japonez Necesitatea întăririi cooperării internaţionale în domeniul monetar

2.5.3.2. Drepturile Speciale de Tragere

1969:- primul amendament al statutului FMI - apariția DST

DST: monedă de cont emisă de FMI alocare gratuită, în funcţie de mărimea cotei de participare la FMI

Evoluții: 1969-1974: 1DST=1USD = 0,888671g aur fin 1974-1981: coș de valute - 16 monede 1981: coș de valute - 5 monede (dolarul american, marca germană, francul francez, lira

sterlină şi yenul japonez) 1999: coș de valute - 4 monede: dolarul american, euro, yenul japonez şi lira sterlină


Funcţii:

- etalon monetar internaţional - prin DST se pot exprima parităţile şi cursurile valutare

- instrument de credit - DST = mijloc de procurare de valută convertibilă de la o ţară membră a FMI

- instrument de rezervă - DST = activ de rezervă, figurează în structura rezervelor internaţionale ale ţărilor, alături de rezervele de valută şi aur

- mijloc de plată - operaţiuni între FMI şi ţările membre (plata de dobânzi şi comisioane datorate FMI)


Determinarea valorii unui DST în dolari americani - etape:

a) stabilirea ponderii fiecărei monede în cadrul coşului valutar

b) stabilirea de sume fixe din fiecare monedă a coşului - pe baza ponderii monedei în coş și a ratei medii de schimb dintre monedele care fac parte din coș

c) stabilirea valorii zilnice a DST - însumarea echivalentelor în dolari americani ale sumelor fixe aferente monedelor din coş - pe baza cursului de schimb zilnic în raport cu dolarul american

- ponderea monedelor în coşul valutar și sumele fixe se revizuiesc din 5 în 5 ani


Avantaje:

- grad de stabilitate mult mai ridicat comparativ cu cel al monedelor naţionale

- emisiunea lor nu conduce la apariţia deficitelor balanţelor de plăţi externe

- sunt alocate în mod gratuit de către FMI - nu au loc imobilizări de active monetare comparativ cu alte tipuri de rezerve (aur, valute)

Inconveniente:

- nu îndeplinesc toate funcţiile unei monede internaţionale (mijloc de plată)

- circulă doar între autorităţile monetare (FMI, BM, băncile centrale)

- repartizarea alocărilor de DST - în funcţie de cota de participare a fiecărei ţări la FMI (avantaj pentru ţările dezvoltate)

2.5.4. Moneda în relaţiile economice internaţionale

Valoare paritară = valoarea oficială a unei unităţi monetare naţionale stabilită prin lege - serveşte la stabilirea parităţii

Paritate monetară = raportul de valoare dintre două monede, stabilit pe baza valorilor paritare ale acestora

Forme:

a) paritate metalică (paritate-aur) - determinată ca raport de valoare între două monede, pe baza conţinutului lor în aur

b) paritate valutară = raportul de valoare dintre două monede, în funcţie de valoarea lor oficială exprimată în raport cu o terţă valută luată ca bază de calcul

c) paritate DST = raportul de valoare dintre două monede, în funcţie de valoarea lor paritară exprimată în raport cu DST

devalorizare = reducerea valorii paritare a unei monede

- stimulează exportul, descurajează importul

revalorizare = majorarea valorii paritare a unei monede

- scumpeşte exportul, ieftineşte importul


Cursul valutar (curs de schimb, rată de schimb) = raportul de valoare real (pe piaţă) dintre două monede sau preţul efectiv al unei unităţi sau a 100 de unităţi monetare ale unei ţări, exprimat în moneda altei ţări

Clasificări:

a) După modul de formare:

■ curs valutar oficial

■ curs valutar de piaţă

b) După modul de variaţie:

■ cursuri fixe

■ cursuri fluctuante

■ cursuri flotante

Mecanisme de formare a cursurilor de schimb:

■ etalonul aur-clasic - mecanismul „punctelor aur”(golden points)

■ Bretton-Woods – intervenţia băncilor centrale


Flotarea cursurilor valutare:

- flotare concertată

- flotare neconcertată

- flotare pură („curată”)

- flotare impură („murdară”)

Deprecierea și reprecierea – factori de influențare a balanței de plăți externe

Cotarea monedelor

a) cotarea directă (incertă)

b) cotarea indirectă (certă)

Arbitraj valutar – act de vânzare-cumpărare simultană de valută pe pieţele valutare

Scop:

- protejare împotriva fluctuaţiei cursurilor

- obţinerea de câştiguri din diferențele de curs

Cap. 2. Moneda şi sistemul monetar naţional

2.1. Conceptul de sistem monetar naţional şi elementele sale specifice

2.2. Bimetalismul

2.3. Sisteme monetare bazate pe etalonul aur:

a) Sisteme monetare bazate pe etalonul aur-monedă (Gold Specie Standard)

b) Sisteme monetare bazate pe etalonul aur-lingouri (Gold Bullion Standard)

c) Sisteme monetare bazate pe etalonul aur-devize (Gold Exchange Standard)

2.4. Sisteme monetare bazate pe etalonul devize (Exchange Standard)

2.5. Sistemul monetar internaţional


2.5.2. Sistemul monetar internaţional de la Bretton-Woods

2.5.2.1. Obiectivele şi principiile de funcţionare ale sistemului monetar internaţional de la Bretton-Woods

2.5.2.2. Evoluţia sistemului monetar internaţional de la Bretton-Woods

2.5.3. Sistemul monetar internaţional actual

2.5.3.1. Funcţionarea sistemului monetar internaţional actual



Cressus (Lydia), sec. VII î.H.

- bate primele monede din aur şi din argint (stateri)

- fondatorul primului sistem bănesc bimetalist

Sistem monetar naţional:

- acad. Costin Kiriţescu: „o formă de organizare monetară instituită de stat prin acte normative, în cadrul căreia se prevede o circulaţie de monezi cu valoare proprie deplină”

- Gh. Zane: „forme de organizare a baterii şi circulaţiei monedei într-o ţară sau alta, organizare realizată prin norme dictate de stat, dar şi prin norme ce decurg din cutume”

sisteme monetare – legale consuetudinare

- „un ansamblu de instituţii şi norme adoptate de autoritatea naţională în vederea facilitării îndeplinirii funcţiilor banilor pe teritoriul său”


Reglementări (varianta clasică):

a) metalul monetar

b) unitatea monetară

c) baterea şi circulaţia monedei cu şi fără valoare intrinsecă

d) emisiunea şi circulaţia bancnotelor convertibile, respectiv a banilor de hârtie


a) Metalul monetar

Primele sisteme monetare naţionale:

- aur sau argint - sisteme băneşti monometaliste

- aur și argint - sisteme băneşti bimetaliste

Demonetizarea aurului: Primul Război Mondial - sistarea baterii şi circulaţiei monedelor din aur şi a

convertibilității bancnotelor în metal preţios anul 1971 - eliminarea convertibilității în aur a dolarului american anii 1973-1974 – trecerea de la cursurile fixe bazate pe parităţile-aur la cursurile

flotante anul 1978 (al doilea amendament al statutului FMI) – renunţarea la definirea

monedelor naţionale aur


b) Unitatea monetară - „uniforma naţională” pe care o îmbracă banii (Marx) Denumirea unităţii monetare naționale:

- metalul din care era confecţionată moneda („aureus”)

- greutatea acesteia („taler”, dolar”, „tolar”),

- denumirea monedei altei ţări etc.

Legătura unitatea monetară - etalonul monetar

Etalonul monetar = o valoare sau o materie adoptată convenţional ca bază a sistemului monetar şi prin care se defineşte unitatea monetară: un anumit conţinut în aur (devalorizări, revalorizări) un anumit raport faţă de o altă monedă în monede-coş de tipul DST (Drepturi Speciale de Tragere) sau ECU (European

Currency Unit)

Procesul de dematerializare a etalonului monetar

Etalonul monetar actual = etalonul putere de cumpărare (etalon abstract, se bazează pe puterea de cumpăre a monedelor)


c) Baterea şi circulaţia monedei cu şi fără valoare intrinsecă

Monede bătute din aur şi argint:

- monede cu valoare integrală

- baterea liberă a monedelor din aur şi argint şi libera lor tezaurizare = elemente esenţiale ale mecanismului intern de autoreglare a masei monetare în circulaţie

- abandonarea etaloanelor băneşti bazate pe aur (sistemele băneşti actuale)

Monede fără valoare deplină (de bilon) – batere strict controlată, monopol al statului - riscul scoaterii din circulaţie a monedelor din metal preţios

•


d) Emisiunea şi circulaţia bancnotelor convertibile, respectiv a banilor de hârtie

Contradicţie: cantitatea de metal preţios din rezerva băncilor - necesarul din ce în ce mai mare de monedă cerut de amplificarea relaţiilor comerciale şi de sporirea volumului tranzacţiilor

Soluţia: apariţia şi generalizarea utilizării monedei fiduciare (bancnotele convertibile)

menţinerea legăturii dintre volumul emisiunii de bancnote şi stocul de metal preţios

Particularități - acoperirea emisiunii de bancnote prin devize, efecte comerciale sau titluri de stat

Convertibilitatea bancnotelor în metal preţios = important mecanism de autoreglare a volumului masei monetare în circulaţie

Creditul comercial - element decisiv în apariţia şi generalizarea utilizării bancnotelor

Scontarea și rescontarea efectelor de comerț – primul mecanism de punere în circulație a bancnotelor


Cambiile comerciale - funcţia de instrument de plată, alături de bancnote

Limite:

- natura privată a emitentului

- risc ridicat

- posibilitatea refuzului la plată și arie de utilizare restrânsă

- utilizare limitată în plăți

- reglementări specifice în ceea ce privește stingerea datoriei

- durată de viaţă limitată

- modificarea valorii în timp


Generalizarea utilizării bancnotelor – apariția băncilor de emisiune – monopolul emisiunii

Sistarea convertibilității interne a bancnotelor în metal preţios (1929-1933)

Banii de hârtie - componentă a sistemelor monetare contemporane

Avantaje:

- emisiune elastică

- posibilitatea acoperirii rapide a necesităţilor băneşti ale statului

- diminuarea considerabilă a cheltuielilor cu circulaţia bănească.

Riscuri:

- excese - generalizarea fenomenului inflaţionist

Sistemele monetare naţionale actuale - reglementări diverse prin care autorităţile guvernamentale şi monetare (guvernele, băncile centrale, trezoreriile etc.) intervin în sfera monetară în vederea influenţării stării monedei

Rolul sporit al băncilor centrale


Trăsăturile sistemelor monetare din Antichitate şi Evul Mediu (exclusiv metaliste): fărâmiţarea deteriorarea monedei

- uz îndelungat

- falsificare („mutaţii monetare”)

Bimetalismul (sec. XVI – XIX) = „bază a sistemelor monetare în cadrul căreia două metale, aurul şi argintul, servesc ca echivalent general şi ca mijloc de circulaţie”( acad. Costin Kiriţescu)

Variante de funcţionare:

a) bimetalismul integral (varianta monedei duble)

b) bimetalismul paralel (varianta monedei paralele)

c) bimetalismul parţial (bimetalism „şchiop” sau „compozit”)

2.2. Bimetalismul

a) Bimetalismul integral – Caracteristici:

- baterea liberă a monedelor din aur şi argint

- stabilirea prin lege a unui raport de schimb fix între cele două metale monetare (1 / 15 - 1 / 15,5)

Avantaje: asigurarea unei oferte suficiente de monedă

Dezavantaje: contradicţia dintre raportul de valoare legal și raportul comercial (de piață) dintre cele

două metale monetare permite efectuarea de speculaţii cu cele două metale

“Legea lui Gresham” - „moneda rea scoate din circulaţie moneda bună". „Atunci când într-o ţară circulă concomitent două monede, dintre care una este considerată public ca fiind mai bună şi cealaltă ca fiind rea, moneda rea o goneşte pe cea bună.”

„moneda rea” = moneda supraevaluată juridic

„monedă bună” = moneda subevaluată juridic

Legea lui Gresham – valabilitate în timp și spațiu la nivel intern, nu este valabilă la nivel internațional

2.2. Bimetalismul

b) Bimetalismul paralel – Caracteristici:

- baterea liberă a monedelor din aur şi argint

- raportul de valoare dintre cele două metale monetare este fixat de piață

- arie restrânsă de aplicare (Germania)

c) Bimetalismul parţial – Caracteristici:

- variantă a bimetalismului integral

- baterea era liberă numai pentru monedele din aur

- practicat de Uniunea Monetară Latină, 1865-1875 (Franţa, Italia, Belgia, Elveţia şi Grecia)

2.2. Bimetalismul

Declinul bimetalismului – sfârșitul sec. al XIX-lea

Contradicţia bimetalismului (var. integrală) - accentuarea diferenţelor dintre raportul fixat prin lege şi cursul comercial al celor două metale monetare

Cauze:

- descoperirea unor importante zacăminte de argint şi perfecţionarea tehnologiilor de extracţie şi prelucrare a acestuia

- dezvoltarea inegală a țărilor – polarizarea aurului

- practicarea bimetalismului într-un număr redus de ţări

Abandonarea bimetalismului: Anglia (1818), Germania, Franţa, Olanda (1875) România (1890- 1892), Rusia, Japonia (1897)

2.2. Bimetalismul

Monometalismul aur - majoritatea ţărilor

Monometalismul argint (China, Indochina ş.a.)

Sistemele monetare bazate pe etalonul aur:

a) sisteme monetare bazate pe etalonul aur-monedă (Gold Specie Standard)

b) sisteme monetare bazate pe etalonul aur-lingouri (Gold Bullion Standard)

c) sisteme monetare bazate pe etalonul aur-devize (Gold Exchange Standard)

2.3. Sisteme monetare bazate pe etalonul aur

Avantaj: stabilitate monetară relativă (internă şi externă), determinată de principiile care au stat la baza funcţionării sale: baterea liberă a monedelor din aur şi libera lor tezaurizare, convertibilitatea bancnotelor

în aur = echilibrul intern (autoreglare) circulaţia liberă a aurului pe plan internaţional = echilibrul extern (echilibrarea

automată a balanţei de plăţi externe) - mecanismul „punctelor-aur”

A asigurat stabilitatea relativă a sistemului monetar, impunând o „disciplină internaţională” fără subordonare faţă de o autoritate străină sau supranaţională (acad. Costin Kiriţescu)

Dezavantaj:

- etalon rigid (presupunea deţinerea de către institutul de emisiune a unor stocuri importante de aur, cheltuieli importante cu circulaţia monetară)

- a condus la întărirea economiilor ţărilor dezvoltate şi la concentrarea aurului monetar în câteva ţări mai puternice

Alți factori care au condus la abandonarea acestui etalon (în preajma Primului Război Mondial):

- accentuarea dezvoltării inegale a ţărilor

- repartiţia inegală a aurului pe plan internaţional

- uriaşelor cheltuieli şi pierderi materiale şi umane suferite de ţările participante la prima conflagraţie mondială

a) Sistemele monetare bazate pe etalonul aur-monedă (Gold Specie Standard).

Caracteristici:

- variantă redusă a etalonului aur clasic

- eliminarea din circulaţie a aurului, care este tezaurizat de emitenţii bancnotelor (băncile de emisiune) sub formă de lingouri

1 lingou standard de uz curent = 400 de uncii troy = 12,444 de kg aur

1 uncie = 31,1035 gr. aur

- unitatea monetară continuă să fie definită în aur

- convertibilitatea bancnotelor în lingouri de aur

- etalon „aristocratic" (H. Guitton)

- durată de viață redusă: Anglia (1925-1931), Franţa (1928-1936)

- din punct de vedere istoric a reprezentat prima formă de restrângere a convertibilităţii în aur

- soluţie neinspirată şi păgubitoare - a restrâns drastic convertibilitatea, a limitat în mod excesiv posibilitatea autoreglării masei monetare în circulaţie

- unul dintre factorii declanşatori ai crizei mondiale din anii 1929-1933 (M. Friedman ş.a.)

b) Sisteme monetare bazate pe etalonul aur-lingouri (Gold Bullion Standard).

Momentul apariţiei - controversat:

- în urma Conferinţei Monetare Internaţionale de la Genova (1922)

- încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea – India (lire engleze), România (devize engleze și germane)

Caracteristici:

- introdus într-un număr mai mare de ţări

- existenţă mai îndelungată

- extins la nivel mondial (Bretton Woods, iulie 1944)

- acoperirea emisiunii bancnotelor:

- aur

- devize şi alte titluri de creanţă deţinute asupra străinătăţii (trate, cambii, remiteri, cecuri etc)

- scopul convertibilității la intern a bancnotelor (indirectă):

- protejarea împotriva deprecierii banilor

- asigurarea mijloacelor de plată necesare pentru achitarea mărfurilor şi serviciilor importate


Caracteristici:

- ruperea legăturii directe dintre bancnotele puse în circulaţie şi stocul de metal preţios deţinut de banca de emisiune

Avantaj: posibilitatea adaptării mai elastice a masei monetare în circulaţie la cerinţele economiei

„Etalonul aur-devize a constituit o soluţie pentru lărgirea circulaţiei băneşti fără lărgirea corespunzătoare a bazei aur a emisiunii” (acad. Costin Kiriţescu)

Alte avantaje: obţinerea unor venituri (dobânzi) uşurinţa gestionării rezervelor de valute şi devize etc.

Riscuri:

- instabilitate monetară

- risc politic

- avantaje unilaterale pentru unele țări dezvoltate

- plata cu propria monedă a unor importuri de mărfuri şi servicii

- constituirea unor monopoluri pe diverse pieţe etc.

- anomalie economică şi politică – țările mai puţin dezvoltate economic susțin deficitul bugetar al unor țări dezvoltate


Consecințe: afirmarea unei tendinţe separatiste de dezvoltare a pieţei mondiale şi destrămarea caracterului unitar al sistemului internaţional de plăţi, odată cu formarea „blocurilor” sau „zonelor” valutare (blocul lirei sterline, al dolarului, al francului francez etc.).

Anul 1978 - adoptarea celui de-al doilea amendament al statutului FMI – abandonarea etalonului aur-devize


Caracteristici:

- bazat pe puterea de cumpărare a monedelor

- eliminarea definitivă a aurului de la baza sistemelor băneşti

- etalonul monetar actual = etalon abstract

- valoarea etalon cuprinsă în puterea de cumpărare a monedei este dată de dimensiunile cantitative şi calitative ale valorilor de întrebuinţare corespunzătoare acestei puteri de cumpărare

- expresie a legii (procesului) demonetizării aurului

Controverse actuale cu privire la cariera monetară a aurului

2.4. Sisteme monetare bazate pe etalonul devize (Exchange Standard)

Cap. 3. Moneda naţională şi sistemul monetar în România

3.1. Scurt istoric al evoluţiei circulaţiei monetare pe teritoriul românesc până la înfiinţarea sistemului monetar naţional

3.2. Legea monetară de la 1867

3.3. Legea de înfiinţare a Băncii Naţionale a României

3.4. Alte etape importante ale evoluţiei sistemului monetar naţional

3.5. Sistemul monetar naţional al României după 1989

apariţia primelor monede pe teritoriul românesc = rezultatul unei dezvoltări continue a țărilor române, din punct de vedere economic, politic, social şi cultural

tezaure monetare descoperite pe teritoriul românesc:

- schimbul premonetar

- primele monede bătute la Histria, Tomis şi Callatis (sec. V-III î. Hr.)

- moneda republicană şi imperială romană) Vlaicu Vodă (1365) - primele monede proprii (ducaţi, dinari şi bani), modelul ungar Petru I Muşat (1377) - primele monede proprii (groşi şi jumătăţi de groşi), modelul

polonez Evul Mediu (Gh. Zane):

- moneda-marfă (cu valoare intrinsecă)

- moneda-vită (animalele)

- moneda-om (robii, sclavii)

3.1. Scurt istoric al evoluţiei circulaţiei monetare pe teritoriul românescpână la înfiinţarea sistemului monetar naţional

perioada feudală: monede autohtone, monede străine (perperul, „denarii banales”, ducatul şi florinul veneţian, florinul (galbenul) unguresc, grosul polonez, zlotul de aur genovez etc.)

Sursa:

- comerţ

- pradă de război

- staţionarea temporară a unor trupe străine

- împrumuturi externe perioada domniilor fanariote - încetarea oricărei activităţi naţionale în materie monetară

Monede străine – peste 60 de specii de monede (Gh. Zane):

- turceşti (aspri, mahmudele, irmilici etc.)

- rusești (rublele, copeicile, carboavele)

- austriece (sfanţii, creiţarii)

- alte tipuri de monede (talerul olandez, lowenthaler, „taler-leu”, „leu”, „taler leonian”)


Monede străine dominante: sec. al XIV-lea: rubla sau marca sec. XV-XVI: zlotul tătăresc (Moldova) şi asprul (Ţara Românească) sec. XVII-XVIII: talerul-leu, galbenul austriac, ughiul unguresc

Inconvenientele circulaţiei monetare: speculaţii (zarafi şi cămătari) dificultatea schimburilor comerciale schimburi comerciale inechitabile în raporturile cu Poarta


Încercări de soluționare a crizei circulației monetare:

a) utilizarea oficială a „banilor de socoteală”, fără existenţă materială, a leului ca ban de calcul şi de exprimare a valorii diferitelor monede existente în circulaţie (etalonul fictiv al leului împărţit în 40 de parale, 1 para = 3 bani)

Dificultăți: cursuri diferite ale monedelor străine, supraevaluate (oficial-comercial, cursuri diferite în diverse zone)

b) folosirea oficială drept monedă-etalon a unor bani străini care existau în circulaţie

Regulamentul organic - cvasisistem bănesc bimetalist: unitatea monetară de aur = galbenul (ducatul) olandez unitatea monetară de argint = sorocovăţul


Încercări de soluționare a crizei circulației monetare:

c) cântărirea oficială a tuturor banilor existenţi în circulaţie în vederea retragerii celor falşi sau deterioraţi, care urma să fie tăiaţi şi restituiţi posesorilor

Dificultăți: afluxul continuu de monedă străina depreciată, în principal turcească

d) încercările domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1860) de instituire a unei monede naţionale („români”, „romanat”)

Sistemul monetar propus de Cuza - inspirat după sistemul monetar francez

Dificultăți: opoziţia Porţii şi a altor state (ex: Austria)


„Legea pentru înfiinţarea unui nou sistem monetar şi pentru fabricarea monedelor naţionale” - instituirea primului sistem monetar național

„Un sistem monetar bazat pe ficţiuni nu putea fi el însuşi altceva decât un sistem monetar fictiv” ( acad. Costin Kiriţescu)

Principalele prevederi:

- stabilirea unității monetare a României: „leu”

- definirea etalonului monetar: 1 leu = 5 gr. argint cu titlul de 835 la mie

- unitatea monetară este împărţită în 100 de părţi denumite „bani” (adoptarea sistemului zecimal al ţărilor din Uniunea Latină, se renunţă la împărţirea tradiţională a leului vechi, de calcul, în 40 de parale)

- metalul monetar: aurul (5, 10 şi 20 de lei), argintul (0,50, 1 şi 2 lei), arama (1, 2, 5 şi 10 bani)

- conţinutul în aur al etalonului monetar: 322 mg de aur fin cu titlul de 0,900 (raportul oficial aur-argint = 1/14,38)


Principalele prevederi:

- monedele din aur şi argint ale ţărilor din Uniunea Latină se primesc la toate casieriile publice „deopotrivă cu banii legali ai ţării”

- vor fi fabricate mai întâi monedele de aramă, „de a căror circulaţiune se simte mai imediată necesitate”, urmând ca monedele de aur şi de argint să fie fabricate „de îndată ce mijloacele financiare vor permite”

- în ceea ce priveşte greutatea, dimensiunea, titlul şi toleranţa, monedele ce se vor fabrica vor fi identice cu cele franceze

- banii de aramă sunt declaraţi cu putere liberatorie limitată până la suma de 5 lei

- după prima emisiune a banilor de aramă era prevăzută ţinerea în bani noi a evidenţelor contabile ale statului, întreprinderilor şi instituţiilor, monedele străine aflate în circulaţie încetând să mai aibă un curs legal după împlinirea a 6 luni de la emisiunea monedelor de aur şi argint

- monedele vor avea pe revers “armele țării” – prima stemă a României, cu Dacia şi leul


Importanța și semnificația legii:

- „rău necesar”

- caracter progresist:

- a creat premisele instaurării unei circulaţii băneşti ordonate

- momentul desprinderii economiei româneşti de sub suzeranitatea

turcească şi al orientării ei spre Occident

- instituirea sistemului zecimal, specific țărilor apusene

- a stimulat dezvoltarea schimburilor economice şi pătrunderea capitalului apusean

- contribuție importantă la afirmarea şi dezvoltarea relaţiilor de producţie capitaliste în România.

- act politic important - a precedat momentul cuceririi independenţei de la 1877

- sistem monetar incomplet, exclusiv metalist (bimetalismul integral - monometalismul argint


Consecinţe negative: favorizarea speculaţiilor – „agio”-ul aurului = 22-25% afectarea celor cu venituri fixe tezaurizarea aurului – legea lui Gresham favorizarea ţărilor din Uniunea Latină

Evoluții ulterioare: 1870 – inaugurarea Monetăriei Statului din Bucureşti - baterea primei monede de

aur (20 de lei) și a primei monede de 1 Leu - iunie 1877 - Legea biletelor ipotecare - întregirea sistemului bănesc de la 1867 1880 – înfiinţarea BNR – apariția bancnotelor convertibile


Insuficienţa capitalurilor băneşti şi a creditului – împrumuturi externe oneroase

Interes: burghezia aflată în formare moşierime statul român

Încercări de înfiinţare a unei bănci de emisiune

Tendinţe:

- burghezia industrială şi comercială şi moşierime - crearea unui institut de emisiune cu capital exclusiv autohton

- reprezentanţii capitalului străin - bancă cu capital majoritar străin

- unii reprezentanţi ai burgheziei şi moşierimii - poziţie intermediară


Încercări de înfiinţare a unei bănci de emisiune Regulamentul Organic - „întocmirea unei bănci naţionale”, 1832 revoluţionarii români de la 1848 Moldova – redactarea a numeroase proiecte de bănci – Banca Naţională a Moldovei, Iaşi,

1856

Dispute: problema modului de realizare a emisiunii de bancnote şcoala „monetară” („currency school”) şcoala „bancară” („banking school”)


Legea de înfiinţare a Băncii Naţionale a României - 17 aprilie 1880

Principalele reglementări:

- monopolul emiterii de bilete de bancă

- capital social mixt (1/3 deţinut de stat şi 2/3 de particulari)

- reglementări cu privire la modul de determinare a beneficiilor anuale şi a fondului de rezervă, acesta din urmă fiind constituit din prelevări anuale de 20% din beneficiile nete (după plata unui dividend de 6% acţionarilor)

- nivelul maxim al dobânzilor percepute pentru creditele acordate (7%)

- principalele operaţiuni ale băncii

- casier al statului

- emisiunea va avea o acoperirea metalică a bancnotelor = 1/3 din valoarea biletelor emise

- modul de organizare şi de conducere a băncii

- obligaţia retragerii din circulaţie a biletele ipotecare în termen de 4 ani


Semnificaţie şi consecinţe:

completarea sistemului monetar naţional crearea premiselor consolidării unei pieţe a creditului autohton la nivelul întregii economii creşterea rolului capitalului intern în dezvoltarea unor ramuri ale economiei şi desfiinţarea

cămătăriei (dobândă foarte redusă, maxim 7%) apariţia şi consolidarea ulterioară a sistemului bancar românesc organizarea finanţelor capitaliste în România soluţionarea problemelor financiare ale statului


a) Abandonarea bimetalismului şi trecerea la monometalismul-aur

- Legea monetară de la 1889: 1 Leu = 0,3226 de gr. aur cu titlul de 900/1000

- adoptarea tacită a principiului baterii libere a monedelor din aur

- perioada 1890-1892 - trecerea la monometalismul-aur

- stocul de aur al emisiunii - cel puţin 40% din valoarea biletelor emise, din care însă 30% poate fi constituită din trate „de prima ordine” trase asupra Londrei sau Berlinului

b) Perioada Primului Război Mondial

1914 - prima mare inflaţie

- banii de război emişi în afara sistemului bănesc naţional („leii germani”)

- pierderea tezaurului BNR (9.416 miliarde de lei aur): stocul metalic de aur al Băncii Naţionale, titluri, efecte, depozite şi alte valori proprietate a BNR, bijuteriile reginei Măria, valorile trimise de Casa de Depuneri etc.


c) Unificarea monetară realizată în anii 1920-1921

- operaţiuni speculative, intensificarea procesului de depreciere inflaţionistă a leului

d) Încercările de însănătoşire a circulaţiei băneşti (1923-1928)

- politica de revalorizare a leului prin deflaţie - eşec total

- 1929:

- stabilizarea monetară - deprecierea de circa 32 de ori a leului

(1 Leu = 10 mg de aur fin cu titlul de 900/1000)

- momentul înlocuirii etalonului aur-monedă cu etalonul aur-devize

- criza mondială din anii 1929-1933

- 1934-1940: accentuarea procesului inflaţionist

e) Perioada celui de-al Doilea Război Mondial şi a anilor următori 1941-1944: creşterea inflaţionistă a circulaţiei băneşti, „leii sovietici” 15 august 1947: stabilizarea monetară (20.000 de lei vechi = 1 Leu nou) 1952: reforma monetară 1954: 1 Leu = 0,148112 gr. aur fin


1947-1989: conducerea prin plan central a economiei

- sterilizarea până la extrem a funcţiilor banilor şi transformarea acestora într-un instrument adiacent de conducere a economiei

Transformări ale domeniului financiar-bancar după 1989: 1990, decembrie: înfiinţarea BCR, sistem bancar dual 1991, mai: Legea nr. 33/1991 cu privire la activitatea bancară şi Legea nr. 34/1991 cu privire la

statutul B.N.R. 1991, august: liberalizarea ratelor dobânzii în sistemul bancar 1991, septembrie: primele norme cu privire la refinanţarea băncilor comerciale (linia de credit şi

creditul lombard) 1991, noiembrie: declararea convertibilităţii limitate a leului 1992, martie: primele măsuri cu privire la rata rezervei minime obligatorii 1993, iunie: Trezoreria Statului îşi deschide cont la BNR 1994, martie: măsuri cu privire la liberalizarea cursului de schimb 1994, aprilie: Legea cu privire la cambie şi normele referitoare la utilizarea cecului, a biletului

la ordin şi a ordinului de plată


Transformări ale domeniului financiar-bancar după 1989: 1994, septembrie: autorizarea băncilor ca dealeri pe pieţele valutare 1995, aprilie: piaţa interbancară = piaţă oficială 1997, februarie: liberalizarea pieţei valutare 1998, martie-iunie: noul cadru legal în domeniul bancar: Legea bancară nr.

58/1998, Legea nr. 101/1998 privind statutul B.N.R., Legea nr. 83/1998 cu privire la falimentul bancar

1999, martie-august: măsuri privind îmbunătăţirea activităţii sectorului bancar (Fondul de garantare a depozitelor, Agenţia de Valorificare a Activelor Bancare, Centrala Incidentelor de Plăţi, Centrala Riscurilor Bancare)

2000: noul Regulament privind operaţiunile de piaţă monetară efectuate de B.N.R. şi facilităţile de creditare şi de depozit acordate băncilor


Transformări ale domeniului financiar-bancar după 1989: 2001: armonizarea legislaţiei contabile din domeniul bancar cu Directivele CEE şi

Standardele Internaţionale de Contabilitate 2002: reglementări cu privire la determinarea nivelului ratei dobânzii de referinţă 2002: Legea nr. 200/2002 privind autorizarea funcţionării organizaţiilor

cooperatiste de credit şi a casei centrale 2002: măsuri privind modernizarea sistemului de plăţi (înfiinţarea Transfond S.A.) 2003, martie: EURO = monedă de referinţă în stabilirea cursului de schimb al leului 2003: demersuri de asimilare a aquis-ului comunitar în domeniul serviciilor bancare

şi al liberalizării tranzacţiilor din contul de capital 2004, iunie: Legea nr. 348/2004 cu privire la denominarea leului 2006: liberalizarea contului de capital


Cap. 4. Integrarea monetară europeană

4.1. Mecanismul şarpelui monetar

4.2. Sistemul Monetar European

4.3. Moneda unică, euro

Începuturile procesului de integrare europeană:

18 aprilie 1951, Tratatul de la Paris: Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO)

25 martie 1957: Tratatele de la Roma: Comunitatea Economică Europeană (Piața Comună) Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EUROATOM)

Cap. 4. Integrarea monetară europeană

Acordurile de la Bretton Woods (1944): ± 1 % faţă de paritatea $

Acordul Monetar European (1958): reducerea de la ± 1% la ± 0,75%

Acordul de la Washington (1971): ± 2,25 % faţă de paritatea $

„Șarpele monetar” (1972):

a) „şarpele în tunel” (1972-1973)

b) „şarpele în afara tunelului” (1973-1979)


a) „şarpele în tunel” – flotare concertată

■ ± 2,25% faţă de paritatea$ = „tunelul” (bandă de fluctuaţie de 4,5%)

■ ± 1,125% faţă de paritatea monedelor europene = „şarpele” (bandă de fluctuaţie de 2,25%)

- obligaţia băncilor centrale de a interveni în dolari la limitele tunelului şi în una dintre monedele comunitare, după caz, la limitele şarpelui


a) „şarpele în tunel”


La momentul t1, între FRF şi DEM ecartul este maxim şi este necesară intervenţia băncilor

centrale; Banca Franţei şi Bundesbank intervin pe piaţă şi vând mărci, respectiv cumpără franci.

La momentul t2, marca s-a apreciat faţa de dolar, atingând pragul care necesită intervenţia Bundesbank, care trebuie să cumpere dolari (contra mărci).

La momentul t3, francul s-a depreciat la nivelul maxim admis faţă de dolar şi Banca Franţei trebuie să intervină pe piaţa valutară prin vânzare de dolari (contra franci).

2,25% 2,25%

2,25%

Cursul plafon faţă de dolar

Cursul prag faţă de dolar

Paritatea

Curs FRF/USD

Curs DEM/USD

t1 t2

t3

a) „şarpele în tunel”

Inconveniente:

- nevoia băncilor centrale de a deține rezerve în $ și în monedele tuturor celorlalte ţări membre ale mecanismului şarpelui monetar

Soluția:

- facilităţi de credit (swap) pe termen foarte scurt între băncile centrale

1973: Fondul European de Cooperare Monetară (FECOM)


b) „şarpele în afara tunelului”

1973: Conferinţa Monetară de la Paris trecerea la cursurile flotante renunţarea la obligativitatea susţinerii cursului monedelor naţionale faţă de $

Caracteristici: „revizuiri” ale parităţilor oficiale (devalorizări şi revalorizări) retragerea unor monede naţionale din sistem


4.2.1. Mecanismul de funcţionare a Sistemului Monetar European

1978: Rezoluţia Consiliului European de la Bruxelles

1979 (13 martie): Sistemul Monetar European

„Șarpele monetar” versus SME

Asemănări:

■ obiectiv identic: crearea unei zone de stabilitate monetară

■ obligaţii similare asumate de statele membre: menţinerea unui sistem de cursuri fixe, prin intervenţia pe piaţă a băncilor centrale

Deosebiri:

■ participarea doar a statelor membre SME

■ apariţia ECU - rol central

■ instituirea unui indicator de divergenţă care declanşează intervenţia automată a băncilor centrale

■ instituţionalizarea şi perfecţionarea sprijinului destinat intervenţiei băncilor centrale pe piaţă

■ marja de fluctuaţie de ± 2,25% a fost completată de o marjă de fluctuaţie extinsă, de ± 6%

4.2. Sistemul Monetar European

Componente:

1. moneda comună - ECU

2. mecanism de cursuri fixe

3. componenta instituţională - Fondul European de Cooperare Monetară (FECOM)

4.2.1. Mecanismul de funcționare a Sistemului Monetar European

1. moneda comună - ECU (coş valutar)

Participarea fiecărei monede în cosul ECU – în funcție de:

■ importanţa relativă a PIB-ului fiecărei ţări participante

■ ponderea ţării în comerţul intracomunitar

■ participarea fiecărei bănci centrale la mecanismul de sprijin pe termen scurt prevăzut în cadrul FECOM

ECU = punct central al MRS

■ curs central = curs-pivot faţă de ECU

■ cursurile-pivot bilaterale

■ marja de fluctuaţie autorizată: ± 2,25% față de cursul-pivot bilateral

Excepție: facilități pentru anumite țări marjă lărgită de ± 6%



Cursuri centrale faţă de ECU : 1 ECU = 133,631 ESP

1 ECU = 2,05586 DEM Curs pivot bilateral:

ESP/DEM 65DEM/ECU 2,05586

ESP/ECU 133,631

Banda de fluctuaţie: 65 ESP/DEM (1+6%) = 68,9 ESP/DEM 65 ESP/DEM (1-6%) = 61,1 ESP/DEM

2. Mecanismul de cursuri fixe

Tipuri de intervenţii ale băncilor centrale: 1. intervenţii marginale, obligatorii 2. Intervenţii intramarginale, facultative, realizate unilateral de către o singură bancă

centrală

Indicatorul de divergenţă: 75% din divergenţa maximă


3. Componenta instituţională (FECOM)

Mecanism de creditare pentru susţinerea intervenţiilor băncilor centrale pe piaţa valutară

Tipuri de finanţări:

a) finanţări pe termen foarte scurt (până la 75 de zile)

b) finanţări pe termen scurt (până la 3 luni)

c) finanţări pe termen mediu (credite pe termene de 2-3 ani, între guverne)


Anii 1990 - reunificarea germană (tensiuni în cadrul SME)

Efecte:

- pozitive (reducerea substanţială a inflaţiei)

- negative (ieşirea unor monede din SME, devalorizări)

Soluție: lărgirea temporară a marjei de fluctuaţie de la ± 2,25% la ± 15%

(ulterior permanentizată)

4.2.2. Evoluţia şi criza Sistemul Monetar European

1 ianuarie 1999: SME II (poate fi adoptat în mod voluntar de către orice ţară UE care nu este membră a zonei euro)

- marja de fluctuaţie admisă (faţă de euro) = ± 15%

4.2.3. Sistemul Monetar European după apariţia euro

4.3.1. Crearea uniunii economice şi monetare

1989: Planul Delors

Tratatul de la Maastricht: etapele integrării monetare

a) prima etapă (până la 1 ianuarie 1994)

- întărirea uniunii economice prin măsuri de desăvârşire a pieţei unice interne

- dezvoltarea coordonării politicilor economice

- extinderea la toate monedele ţărilor comunitare a mecanismului SME şi lărgirea rolului ECU

- negocierea şi aprobarea Tratatului Uniunii Europene



b) a doua etapă (1 ianuarie 1994 - 31 decembrie 1996)

- Institutul Monetar European (IME), cu sediul la Frankfurt - Banca Centrală Europeană (1 iunie 1998)

Criterii de convergenţă:

■ latura monetară

- rata inflaţiei (1,5%)

- rata dobânzii pe termen lung (2%)

- participarea la mecanismul de cursuri fixe al SME cu cel puțin 2 ani înainte de intrarea în uniune

■ finanţele publice

- deficitul bugetar (max. 3% din PIB)

- datoria publică (max. 60% din PIB)

Alt criteriu: independenţa băncilor centrale naţionale faţă de guverne, interzicerea finanţării monetare a deficitului bugetar



b) a treia etapă (1 ianuarie 1997 - 31 decembrie 1998) – decalată cu 2 ani

(1 ianuarie 1999 - ...)


1995: Consiliul European de la Madrid - renunţarea la numele de ECU şi adoptarea numelui euro

1998 (mai):

- selectarea ţărilor în funcție de criteriile de convergenţă

- 11 ţări (Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Italia,

Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania)

- Grecia - 1 ianuarie 2001

- 3 ţări renunță (Danemarca, Marea Britanie şi Suedia)

1998 (iunie): IME - Banca Centrală Europeană

1 ian. 1999 – 31 dec. 2001, euro = monedă de cont

- cursuri de schimb fixe irevocabile dintre monedele naţionale ale ţărilor membre ale UEM şi euro

- extinderea folosirii euro pe pieţele financiare şi pieţele valutare

1 ianuarie 2002 - 28 februarie 2002 – apariţia bancnotelor şi monedelor euro şi retragerea din circulație a banilor naţionali

4.3.2. Trecerea de la ECU la euro

Extinderea zonei euro – 17 țări

2007: Slovenia 2008: Cipru, Malta 2009: Slovacia 2011: Estonia

4.3.2. Trecerea de la ECU la euro

Avantaje economice directe:

1. Eliminarea riscului valutar în cadrul schimburilor comerciale dintre ţările din zona

euro 2. Reducerea costurilor valutare 3. Transparenţa preţurilor

Avantaje economice indirecte: 1. reducerea ratelor dobânzilor 2. stimularea (continuării) reformelor structurale 3. încurajarea creşterii economice 4. dobândirea statutului de monedă internaţională

4.3.3. Avantaje şi dezavantaje ale monedei unice

Critici:

- reglementările privitoare la UEM şi la moneda unică adoptate la Maastricht sunt nerealiste (rezultatul unei conjuncturi economice şi financiar-valutare favorabile)

- criteriile de convergenţă din Tratatul de la Maastricht asigură premisele unei inflaţii scăzute, dar determină şi o creştere economică redusă (limitarea deficitului bugetar)

- pierderea autonomiei politicii monetare şi valutare

- creşterea preţurilor

- existenţa unei uniuni monetare fără o uniune bugetară

Avantajele şi dezavantajele intrării în zona euro trebuie avute în vedere şi analizate pentru cazul fiecărei ţări în parte

4.3.3. Avantaje şi dezavantaje ale monedei unice

Cap. 5. Creditul şi dobânda

5.1. Definirea creditului

5.2. Trăsăturile şi funcţiile creditului

5.3. Formele creditului

5.4. Dobânda şi scontul

Concepţii privind fundamentele definirii creditului:

creditul ca încredere creditul ca formă a relaţiilor de schimb creditul ca expresie a relaţiilor de redistribuire


Creditul ca încredere: principalul conţinut al creditului = încrederea creditul nu este o categorie subiectivă, psihologică şi nu poate fi redus la încrederea

creditorului faţă de debitor nu trebuie să se confunde încrederea cu conţinutul economic al creditului, care are

caracter obiectiv (Victor Slăvescu - „Monedă, credit, schimb”, 1932)

Creditul ca schimb: creditul = ca formă particulară a schimbului schimbul de mărfuri are ca mobil valoarea de întrebuinţare scopul creditului nu este înlocuirea unei valori de întrebuinţare cu alta, ci mărimea valorii

Creditul ca expresie a relaţiilor de redistribuire: conţinutul economic specific al creditului = transferul (temporar) unei părţi din produsul

social de la unii participanţi la circuitul economic către alţi participanţi la acest circuit creditul = componentă a relaţiilor de repartiţie creditul = expresie a relaţiilor de redistribuire a disponibilităţilor băneşti latente

existente în economie de la agenţii excedentari spre cei deficitari prin înlocuirea monedei temporar pasive cu monedă activă


Trăsăturile creditului:

separarea proprietăţii asupra capitalului de împrumut de folosirea lui perceperea de dobândă, ca „chirie” a folosirii creditului rambursarea creditului la scadenţă participarea creditului la finanţarea debitorilor, alături de alte instrumente de finanţare


Trăsăturile creditului:

a. Separarea proprietăţii asupra capitalului de împrumut de folosirea lui

băncile = intermediari financiari specifici

b. Plata dobânzii pentru utilizarea capitalului de împrumut

dobânzile bancare: debitoare (active) – venit creditoare (pasive) – cost influenţă asupra volumului creditelor şi a evoluţiei indicatorilor economico-financiari

c. Rambursarea creditelor la scadenţă creditul = finanţare cu caracter temporar corelarea scandețelor cu durata ciclului de exploatare (aprovizionare – producţie – desfacere) garanţii

- personale

- reale (gaj/ipotecă)

- prin evoluţia situaţiei financiare a debitorului

d. Participarea creditului la finanţarea debitorilor, alături de alte instrumente de finanţare

Finanţare: indirectă/intermediată (creditul bancar) directă/dezintermediată (piaţa de capital)


Funcţiile creditului: mobilizarea, ameliorarea calitativă a disponibilităţilor băneşti şi redistribuire emisiune monetară reflectare şi stimulare a eficienţei în activitatea agenţilor economici

Legea obiectivă a raportului invers dintre eficienţa în activitatea economică şi necesarul de fonduri

Creditul:= seismograf al eficienţei economice / instrument de stimulare a activităţilor eficiente (corelația rata dobânzii-rata rentabilității economice – efect de levier financiar pozitiv)


Efecte favorabile:

- sporirea puterii productive a întreprinderilor prin redistribuirea capitalului

- concentrarea capitalului

- reducerea cheltuielilor pe care le presupune circulaţia monetară

- adaptarea elastică a masei de bani în circulaţie la necesarul economiei


Riscuri:

- abuzul de credit (supracreditarea economiei – inflaţie)

- afectarea lichidității bancare

Cauze:

- fenomene economice individuale (insolvabilitatea debitorilor, lipsa de promptitudine în rambursarea creditelor, deţinerea de către bănci a unor informaţii inexacte privind debitorii, reaua-credinţă)

- stare economică conjuncturală (continuarea creditării în condiţiile în care producţia este excesivă, crizele economice, convulsiile politice etc.)

Căi de contracarare:

- informarea corectă cu privire la situaţia patrimonială şi financiară a debitorilor, natura operaţiunilor economice

- cunoaşterea reputaţiei morale a debitorilor, a bonităţii lor, evaluarea corectă a evoluţiei lor viitoare

- constituirea unor garanţii reale acoperitoare

- constituirea de rezerve şi provizioane

- intervenția băncilor de emisiune - asigurarea lichidităţii bancare


Criterii de clasificare:

a) natura economică şi participanţi b) destinaţia dată creditului c) natura garanţiilor ce servesc ca acoperire d) termenul la care trebuie rambursat e) fermitatea scadenţei f) modul de stingere a obligaţiilor de plată


a) Natura economică şi participanţi

creditul comercial creditul bancar creditul de consum creditul public creditul ipotecar


1. Creditul comercial = vânzarea de mărfuri cu plata amânată: producători – comercianți producători – producători comercianți en-gros – comercianți en-detail

Avantaje: producători (fluidizarea activității de producţie/desfacere) cumpărători (primirea mărfurilor în lipsa mijloacele de plată necesare)

Limite: mărimea capitalului disponibil al producătorului mărimea creditului-furnizor regularitatea încasării contravalorii mărfurilor vândute anterior pe credit destinaţia creditului

Forme: creditul de vânzător (credit-furnizori / credit-clienţi) creditul de cumpărător


1. Creditul comercial

Motive ale amănării termenelor de plată : componenta tradiţională = interesele comune ale părţilor componenta comercială = armă de promovare a vânzărilor componenta financiară – implicații financiare

Operaţiunile de factoring = formă a creditului comercial



Instrumente (efecte de comerț, efecte cambiale): bilet la ordin – obligaţia de plată este luată de debitor trată (poliță) – emitentul cambiei este creditorul

Biletul la ordin (emis de debitor în favoarea creditorului).

Elemente obligatorii:

- denumirea de „bilet la ordin”

- obligaţia de plată necondiţionată („voi plăti”, „vom plăti”)

- suma de plată

- scadenţa

- „la vedere” (la prezentare)

- la o dată fixă stabilită calendaristic

- la un număr de zile de la prezentare

- la un număr de zile de la data emiterii

- locului plății

- numele beneficiarului

- locul şi data emiterii

- semnătura ordonatorului



Trata (polița) = ordin de plată necondiţionat dat de creditor debitorului

Participanți la circuit:

- trăgător (creditorul)

- tras (debitorul)

- beneficiar (creditorul sau o terţă persoană)

Elemente obligatorii:

- denumirea de „trată"

- ordinul de plată necondiţionat (“veţi plăti”)

- suma de plată

- numele trasului

- termenul de plată (scadenţa)

- locul plăţii

- numele beneficiarului

- data şi locul emiterii

- semnătura trăgătorului



Înscrisurile cambiale = mijloc de stingere a unei obligaţii de plată a creditorului faţă de o persoană

Gir: cedarea titlului de creanţă unei alte persoane garantarea plăţii la scadenţă, solidar cu debitorul depunerea semnăturii pe dosul cambiei (andosare)

Gir: plin alb spre încasare

Avalizare = eliminarea riscului de neplată la scadență (accept bancar)



După natura operaţiilor ce stau la baza emiterii lor: cambii comerciale cambii financiare bonuri de tezaur

Modernizarea tehnicii de creditare pe termen scurt: efect de mobilizare a creanţelor cambii extras (LCR, „lettre de change relevé”)

România: Legea nr. 58/1934 privind cambia şi biletul la ordin, modificată prin Legea nr. 83/1994


Alte titluri de credit pe termen scurt / instrumente de plată:

cecul

- cec de virament

- cec certificat (acceptat)

- cec barat (cec barat general, cec barat specializat) cecul de călătorie („traveller’s cheque”) cărţile de credit


2. Creditul bancar = credit sub formă bănească acordat de bănci întreprinzătorilor

Participanţi:

- un agent nefinanciar – producătorul, întreprinzătorul

- un agent financiar – banca

Modalităţi tehnice de creditare a activităţii curente a agenţilor economici:

creditele de trezorerie linia de credit simplă linia de credit confirmată linia de credit revolving creditele cu destinaţie specială etc.


3. Creditul de consum = vânzarea cu plata în rate a unor bunuri de consum personal de valori mari şi folosinţă îndelungată

4. Creditul public = creditul contractat de stat prin lansarea titlurilor de împrumut (obligaţiuni, titluri de rentă, bonuri de tezaur etc.)

Creditul obligatar – emitenți: statul autorități locale societăţi comerciale

Caracteristici specifice: modalităţi de lansare tipuri de obligaţiuni

- obligaţiuni cu venit fix

- obligaţiuni cu rată variabilă

- obligaţiuni indexabile rambursare

- anuităţi constante

- amortismente constante

- tragere la sorţi- la sfârşitul perioadei


4. Creditul public (obligatar)

Caracteristicile obligațiunilor: valoare nominală curs preţ de emisiune cupon maturitate preţ de rambursare


5. Creditul ipotecar = creditul garantat cu proprietatea imobiliară

Principalul obiectiv = susţinerea dezvoltării acestei proprietăţi

Forme: credit ipotecar cu dobândă variabilă credit ipotecar cu rambursare progresivă credit ipotecar inversat, purtător de anuităţi etc.

Instituţii implicate: băncile ipotecare casele de economii societăţile de asigurări băncile comerciale


Alte criterii de clasificare:

b) După destinaţia dată creditului: credite productive credite neproductive

c) După natura garanţiilor ce servesc ca acoperire: credite reale credite personale

d) După termenul la care trebuie rambursate: credite pe termen credite fără termen


Alte criterii de clasificare:

e) În funcţie de fermitatea scadenţei:

- credit denunţabil

- credit nedenunţabil

f) În funcţie de modul de stingere a obligaţiilor de plată:

- credite amortizabile

- credite neamortizabile


Dobânda:

- formă de remunerare a creditorului de către debitor pentru folosirea capitalului de împrumut

- „preţul” capitalului de împrumut (al valorii sale de întrebuinţare)

- din punctul de vedere al băncii:

- dobânda bonificată

- dobânda percepută

dobânda bonificată - dependentă de: rata inflaţiei, rata dobânzii de refinanţare,

ratele dobânzilor practicate de celelalte bănci comerciale etc. dobânda percepută - dependentă de: rata inflației, nivelul cheltuielilor cu

operaţiunile bancare, gradul de risc, profitul bancar, mărimea rezervelor minime obligatorii etc.

Mod de exprimare:

- mărime absolută

- mărime relativă


Dobânda:

a) gândirea marxistă: formă de redistribuire a plusvalorii, formă particulară de participare a bancherilor

la însuşirea fără plată a plusprodusului (caracter ilegitim) analizează limitele extreme între care se poate situa nivelul ratei dobânzii:

- limita superioară = rata mijlocie a profitului

- limita inferioară = nivelul cheltuielilor cu administrarea creditului +

profitul

b) alte concepţii: preţul care echilibrează cererea şi oferta de monedă recompensă pentru renunţarea la lichiditate pe o anumită perioadă primă contra riscului de insolvabilitate a debitorului sau de depreciere inflaţionistă

a monedei

c) doctrina keynesistă:

rata dobânzii = instrument de influenţare a volumului de investiţii (de combatere a recesiunii şi şomajului)



Scontul: = formă particulară a dobânzii care operează în legătură cu înscrisurile cambiale = una dintre principalele operaţiuni active ale băncilor comerciale = operaţiune de creditare (transformarea creditului comercial în credit bancar) = dobânda percepută de banca comercială:

S – scontul V – valoarea nominală a titlului de credit T – timpul de la scontare până la scadenţă P – procentul dobânzii sau taxa scontului privat (TSP)

: unde ,100 x 12(360)

P x T x V = S

Reescontare (rescontare) = vânzarea portofoliului de cambii de către băncile comerciale către banca centrală

Taxa oficială a scontului (TOS) = rata dobânzii percepută de banca de emisiune în urma operațiunii de reescont

Regula generală: TOS < TSP

Creditele de scont ale băncii centrale = artera principală prin care au fost puse în circulaţie bancnotele (în țările romanice)


Modificarea taxei oficiale a scontului = instrument de politică monetară (semnalul creşterii sau descreşterii ratei dobânzilor în economie)

Efectul reducerii TOS : reducerea dobânzilor bancare stimularea activităților productive și a investițiilor diminuarea excedentului balanţei de plăţi externe (ieșirea capitalurilor autohtone și

străine), deprecierea cursului de schimb al monedei proprii)

Efectul creșterii TOS : majorarea dobânzilor bancare frânarea activităților productive și a investițiilor diminuarea deficitului balanţei de plăţi externe (atragerea de capitaluri străine,

revenirea în ţară a capitalurilor autohtone, aprecierea cursului de schimb al monedei proprii)


Cap. 6. Sisteme bancare

6.1. Apariţia şi dezvoltarea băncilor

6.2. Băncile de emisiune

6.3. Băncile comerciale

6.4. Tendinţe în evoluţia contemporană a băncilor

6.5. Apariţia şi evoluţia băncilor şi a sistemului bancar în România

Operaţiuni bancare:

păstrarea unor obiecte de valoare (temple) schimbul de monede şi metale preţioase, primirea de depuneri de valori spre păstrare, acordare

de credite (trapeziţii greci şi argentarii romani) operaţiuni de preschimbare de monedă (zarafi) operaţiuni de acordare de credite (cămătari) mijlocirea plăţilor (bănci)


Sec. XII-XVI - organizaţii bancare: Banca de Veneţia (1171) Banca de Barcelona (1341) Banca de San Giorgio (1407) Banca de Milano (1593)

Bănci autentice, moderne - crearea monedei fiduciare

Banca de Amsterdam (1608) Banca de Hamburg (1619) Banca de Stockholm (1650) Banca Angliei (1694) - piatră de hotar pentru apariţia băncilor moderne


Importanța studierii activitățíi bancare:

băncile = intermediari financiari specifici accentuarea concurenţei în domeniu, evoluţiile în direcţia integrării economice şi monetare tranziţia de la economia planificată central la economia de piaţă


Intermediari financiari: sistemul bancar - funcţie principală: crearea de monedă organisme financiare specializate şi societăţi de asigurare trezoreria (statul) - creditor, debitor şi intermediar financiar.

Concurenţa din domeniul bancar - tendinţa universalizării operaţiunilor bancare

Sisteme bancare: economia de piaţă economia planificată central

Sisteme bancare: rol identic (creditare şi emisiune) deosebiri fundamentale :

- contextul economic

- metode utilizate

- rezultate obţinute


Sisteme bancare naționale - trăsături comune:

atragerea de capitaluri băneşti disponibile şi acordarea de împrumuturi întreprinzătorilor mobilizarea resurselor băneşti din economie şi transformarea acestora în capital de împrumut emiterea titlurilor de credit şi a bancnotelor operaţiuni de virament, prestări de servicii financiare pentru întreprinzători şi în stat


Sisteme bancare naționale - structură: bănci de emisiune bănci comerciale (de depozit) bănci de afaceri bănci specializate şi organisme de credit nebancare

După natura proprietăţii capitalului propriu: bănci de emisiune private (Banca Angliei, 1694) bănci de emisiune ale statului (Rusia, Suedia, Finlanda, Bulgaria etc.) bănci de emisiune cu capital mixt (SUA, Belgia, România etc.)


Funcţii: emisiunea de monedă necesară circulaţiei creditarea băncilor comerciale şi a altor bănci („bancă a băncilor”) gestionarea execuţiei de casă a bugetului de stat („bancă a guvernului”) păstrarea rezervelor de aur şi valută ale ţării şi influenţarea formării cursului de schimb al

monedei naţionale


Funcţii: emisiunea de monedă necesară circulaţiei reglementarea de către stat a sistemului de emisiune şi instituirea monopolului

asupra emisiunii monetare

- principiile şcolii „monetare” (legea lui Robert Peel, Anglia, 1844)

- principiile şcolii „bancare”

- separarea emisiunii monetare de rezerva în aur

Funcţii: creditarea băncilor comerciale şi a altor bănci („bancă a băncilor”) mecanismul scontării şi rescontării efectelor de comerț pe linia creditului public (operaţiunile de „open market”) banca de emisiune = „for monetar” (rezervele minime obligatorii, coeficienţi de

lichiditate, niveul fondurilor proprii, coeficienţi de dispersie a riscului etc.)


Funcţii: gestionarea execuţiei de casă a bugetului de stat („bancă a guvernului”) „casierul” statului creditor al statului administrarea datoriei publice plasarea de noi titluri de stat reprezentant al statului în cadrul acordurilor internaționale

Funcţii: păstrarea rezervelor de aur şi valută ale ţării şi influenţarea formării cursului de schimb al monedei naţionale depozitara aurului monetar şi a rezervelor valutare ale statului centru valutar al ţării aplicarea politicii valutare a statului


Operaţiuni : operaţiuni pasive operaţiuni active

Operaţiunile pasive: constituirea capitalului propriu - dimensiune mai redusă decât la băncile comerciale depuneri - celelalte bănci, marile întreprinderi, statul, bănci străine emisiune bănească - cea mai puternică sursă de lucru


Operaţiunile active: operaţiuni de creditare decontări intra şi interbancare operaţiuni de vânzare-cumpărare de aur şi devize

Operaţiuni de creditare: - creditarea băncilor comerciale şi a statului: rescontul de cambii creditul pe gaj de efecte comerciale creditul pe gaj de efecte publice (lombardare) creditul guvernamental.

Decontări intra şi interbancare compensarea multilaterală a plăţilor ce au loc între celelalte unităţi bancare implicare în desfăşurarea decontărilor intrabancare

Operaţiuni de vânzare-cumpărare de aur şi devize consolidarea rezervei valutare influenţarea cursului de schimb al monedei naţionale


Apariţie - în legătură cu dezvoltarea comerţului şi acumulările de capitaluri băneşti („bănci comerciale”)

Epoca contemporană - intermediari în contextul relaţiei economii-investiţii

Operaţiuni: operaţiuni pasive operaţiuni active operaţiuni comerciale şi de comision


Operaţiuni pasive: formarea capitalului propriu atragerea depunerilor rescont (refinanţare)

Formarea capitalului propriu: capitalul social fondul de rezervă provizioane

Atragerea depunerilor – depozite: la vedere – flexibilitate, resursă instabilă de creditare la termen - resursă stabilă de creditare prin cont curent

Mutații: estomparea graniței tradiționale dintre depozitele la vedere și cele la termen (conturile NOW și SUPER NOW, conturile ATS)


Operaţiuni pasive:

Rescontul (refinanţarea) - cedarea portofoliului de efecte comerciale unei alte bănci comerciale băncilor de scont băncii de emisiune

Refinanţarea - operaţiuni de lombardare


Operaţiuni active = operaţiuni de creditare şi de plasament pe baza depozitelor bancare constituite creditarea agenţilor economici creditarea persoanelor fizice

Creditarea agenţilor economici credite pentru constituirea unor active fixe credite pentru activitatea de exploatare

- creditarea creanţelor

- operaţiuni cambiale

- împrumutul pe gaj de acţiuni şi efecte publice (lombard)

- operaţiuni de report sau punere în pensiune

- creditele de trezorerie

- avansul în cont curent

- creditul pe termen mijlociu mobilizabil

Creditarea persoanelor fizice - creditarea gospodăriilor familiale şi a persoanelor particulare


Operaţiuni comerciale şi de comision

Operaţiuni comerciale – vânzare-cumpărare de devize, tranzacţii cu mărfuri (gajuri)

Operaţiuni de comision (banca acţionează în numele şi în contul clientului) remiteri acreditiv incasso

Operaţiuni de mandat (operaţiuni efectuate în numele băncii, dar în contul clientului) administrarea hârtiilor de valoare administrarea unor patrimonii etc.


1. amplificarea forţei marilor bănci corelată cu intensificarea internaţionalizării şi dezvoltării inegale a băncilor pe naţiuni

2. substituirea progresivă a specializării operaţiunilor bancare cu universalizarea lor

3. înregistrarea unor transformări sensibile în relaţia stat - băncile private (dezetatizarea şi liberalizarea băncilor)

4. accentuarea modernizării tehnicilor şi tehnologiilor de informatică bancară

6.4. Tendinţe în evoluţia contemporană a băncilor

A) Evoluţia băncilor în România până la cel de-al doilea Război Mondial

Formarea sistemului bancar din România

- contribuţia statului

- transformarea cămătarilor în bancheri

- participarea unor reprezentanţi ai capitalului străin

1856, Iaşi - Banca Naţională a Moldovei

1864 - crearea unei case de economii

1873, Bucureşti - Creditul Funciar Rural

1880 - Banca Naţională a României

sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea - sistem bancar autentic

1913 - concentrarea sistemului bancar

- Banca Naţională a României

- Banca Agricolă

- Banca Generală Română

- Banca Comercială Craiova

- Banca de Scont Bucureşti

- Banca de Credit Română

- Banca „Marmorosch Blank”

- Banca Comercială Română

- Banca Românească


A) Evoluţia băncilor în România până la cel de-al doilea Război Mondial

Transilvania - primele instituţii de credit

1871 - Banca „Albina”

1882 - Banca Unită pentru Industrie şi Ipotecă

1883 - Banca „Furnica”

Banca „Albina”, Sibiu - prima bancă cu capital naţional

Perioada interbelică: perioada de până la criza din anii 1929-1933 perioada crizei economice şi până la cel de-al doilea Război Mondial

Perioada de până la criza din anii 1929-1933 concentrarea capitalului bancar şi creșterea numărului de bănci înlocuirea (în bună măsură) a capitalului străin din Banat şi Transilvania cu capital

românesc


Perioada interbelică:

Perioada crizei economice şi până la cel de-al doilea Război Mondial

- rol însemnat în susţinerea dezvoltării economiei româneşti

- accentuarea centralizării capitalului bancar

- reducerea numărului de bănci

- falimente bancare (Banca „Marmorosch Blank”, Banca Generală a Ţării Româneşti)

- fuziuni și lichidări

- organisme financiar-bancare specializate (Societatea Naţională de Credit Industrial, Creditul Tehnic, Creditul Minier, Creditul Transilvănean, băncile populare, creditul cooperatist)


B) Sistemul bancar al României în perioada economiei centralizate (socialiste) şi restructurarea băncilor în condiţiile tranziţiei la economia de piaţă

1946, decembrie - etatizarea Băncii Naţionale a României

- lichidarea băncilor comerciale private

1948, 1 septembrie - sistem bancar rudimentar, specializat, de tip monobancă Banca Naţională a României Banca de Credit pentru Investiţii Casa de Economii şi Consemnaţiuni

1968 - înfiinţarea a încă două bănci specializate: Banca Română de Comerţ Exterior (BRCE) Banca pentru Agricultură şi Industrie Alimentară (BAIA)



Caracteristicile aparatului bancar din perioada economiei centralizate: banca de emisiune - bancă comercială (centru unic de casă, decontări şi credite) eliminarea concurenţei din sistemul bancar interzicerea creditului comercial subordonarea întregii activităţi bancare sistemului de planificare centralizată a economiei

naţionale



Restructurarea băncilor în condiţiile tranziţiei la economia de piaţă

1990 – reforma bancară reorganizarea sistemului bancar pe două niveluri (sistem dual) cadrul legislativ privatizarea băncilor cu capital de stat înființarea de bănci private cu capital românesc și/sau străin adaptarea sistemului bancar la standardele sistemelor bancare din ţările occidentale


Cap. 7. Masa monetară şi agregatele monetare

7.1. Moneda în contextul inovaţiilor financiare. Lichiditatea economiei

7.2. Definirea masei monetare şi structura acesteia

7.2.1. Definirea masei monetare şi cuantificarea acesteia

7.2.2. Structura masei monetare

7.3. Agregatele monetare şi viteza de circulaţie a monedei

7.4. Contrapartidele masei monetare

Moneda = formă importantă a averii, un activ financiar, cel mai lichid (imediat utilizabil pentru achiziţionarea de bunuri şi servicii, pentru plata oricărei datorii, fără riscul unei pierderi de valoare)

Moneda (J.M. Keynes, Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor, 1936): lichiditatea prin excelenţă conservă puterea de cumpărare, pe termen scurt, mai bine decât orice alt bun sau

titlu

Alte active financiare: costuri de negociere (legate de vânzarea lor) costuri de lichidare (legate de variaţia valorii lor pe piaţă)

Active financiare lichide: substitute apropiate monedei, susceptibile să influenţeze cererea de bunuri şi servicii prezintă un grad de lichiditate apropiat de cel al monedei, aduc un venit sub formă

de dobândă


Lichiditatea unui activ financiar:

- gradul de negociabilitate (uşurinţa cu care se vinde)

- costul tranzacţiei

- previzibilitatea şi stabilitatea preţului său

Lichiditatea monedei propriu-zise (numerarul şi disponibilităţile în conturile curente) :

- activul financiar cel mai lichid

- randament zero

Lichiditatea economiei (ansamblul activelor financiare lichide) - trebuie analizată în strânsă legătură cu evoluţia mărimii PIB:

- volum de lichidităţi > cererea globală – risc inflaționist

- volum de lichidităţi < cererea – încetinirea creşterii economice

Forme de exprimare:

- mărimi absolute

- mărimi relative (rata lichidităţii) : MM / PIB


Concepţia lui Mihail Manoilescu privind lichiditatea economiei (Organizarea financiară a economiei naţionale, 1923)

Componentele avuţiei unei naţiuni: bogăţiile naturale ale ţării investiţiile făcute în instrumente de producţie (fabrici, mine, exploataţii agricole) mărfurile de orice fel numerarul şi disponibilităţile bancare lichide

Semnificație:

- lichiditatea unei economii decurge nu doar din relaţia dintre mijloacele de plată disponibile şi PIB ci, în mod hotărâtor, din gradul de dezvoltare a aparatului de producţie

- respinge prejudecata potrivit căreia excesul de bani în circulaţie = lichiditate excesivă a economiei

- ideea legitimităţii şi necesităţii promovării politicii de dezvoltare industrială a naţiunilor, ca bază a echilibrului lor intern şi extern


7.2.1. Definirea masei monetare şi cuantificarea acesteia

Masa monetară = ansamblul mijloacelor de plată, respectiv de lichidităţi, care există la un moment dat în cadrul economiei unei ţări sau a unei zone monetare

Masa monetară (Costin C. Kiriţescu) : mărime eterogenă constând din suma activelor care pot fi utilizate pe teritoriul unei ţări pentru

cumpărarea de bunuri şi servicii şi pentru achitarea datoriilor agregatul sau agregatele financiare care sunt strâns corelate cu produsul naţional brut sau cu un alt

indicator al activităţii economice

Masa monetară = numerarul + banii scripturali (banii de cont)

Masa monetară = stoc de creanţe deţinute asupra băncilor de către utilizatorii de monedă (bancari şi nebancari)

Determinarea nivelului masei monetare: prin însumarea cantităţilor de monedă care figurează în activul bilanţului deţinătorilor de monedă

din economie: prin însumarea datoriilor care figurează în pasivul bilanţului băncilor comerciale şi al Băncii

Centrale

Concluzie: creanţele monetare deţinute asupra băncilor = datoriile (angajamentele) acestora = masa monetară


7.2.2. Structura masei monetare

în sens restrâns = ansamblul mijloacelor de plată care permit deţinătorului achiziţionarea

imediată de bunuri, servicii şi efectuarea de plăţi directe (moneda propriu-zisă)

- numerarul (bancnotele şi monedele metalice)

- disponibilitățile în conturile curente deschise la bănci, case de economii și alte instituţii financiare

în sens larg = moneda propriu-zisă + cvasi-moneda (ansamblul activelor financiare lichide,

care pot să fie transformate cu uşurinţă şi rapiditate în monedă propriu-zisă, fără riscul unei pierderi semnificative de valoare)

- moneda propriu-zisă

- depozitele la termen şi în vederea economisirii

- alte active (titluri negociate pe piaţa financiară)

Concluzii:

- caracterul relativ al structurii masei monetare (în sens larg)

- sfera de cuprindere a masei monetare se lărgeşte odată cu apariția unor noi instrumente financiare


Dezvoltarea echilibrată a unei economii - echilibru monetar (corelarea volumului mijloacelor de plată disponibile în economie cu nevoile acesteia)

Necesitate: cunoaşterea volumului și structurii mijloacelor de plată disponibile (agregate monetare)

Agregat monetar: ansamblu omogen de active susceptibile de a fi utilizate ca mijloc de plată particularitate: agregatul cel mai mic este inclus în agregatul de mărime imediat

superioară ş.a.m.d. până când agregatul cel mai mare le conţine pe toate celelalte diferă de la o ţară la alta, în funcţie de:

gradul de dezvoltare a pieţei financiare locul pe care-l ocupă sistemul bancar în finanţarea economiei structura instituţiilor emitente de active monetare definiţiile adoptate de autorităţile monetare cu privire la conţinutul şi modul

lor de grupare


Categorii de agregate monetare – clasificare generală:

a) moneda primară (bază monetară) = moneda emisă şi controlată de banca centrală:

- numerarul

- disponibilităţile băncilor comerciale, ale statului şi ale altor instituţii în

conturile deschise la banca centrală

-constituie suportul pentru crearea monedei scripturale de către băncile comerciale

b) moneda ca mijloc de plată (masa monetară în sens restrâns, money supply) = mijloacele de plată create de banca centrală şi de celelalte instituţii financiar-bancare

c) moneda ca avuţie netă - cuprinde, pe lângă mijloacele de plată amintite, acele active financiare care nu sunt utilizate curent în calitate de mijloace de plată, însă se pot transforma în lichidităţi


Structura agregatelor monetare (criteriul lichidității):

1. Agregatul M1 (lichiditatea primară): numerarul (biletele de bancă şi moneda divizionară) depunerile în conturi curente

2. Agregatul M2 (lichiditatea secundară): M1 plasamentele la termen şi în vederea economisirii, care pot să fie transformate rapid în

lichidităţi primare, fără riscul unei pierderi de capital

3. Agregatul M3 (lichiditatea terțiară): M2 alte active cu diferite grade de lichiditate (certificate de depozit, bonuri de casă, alte titluri de

valoare emise pe piaţa monetară)

4. Agregatul L : M3 titluri de valoare negociabile, emise pe termen mediu şi lung, care pot fi transformate mai lent

în lichidităţi


1 ianuarie 2007 – definirea agregatelor monetare de către BNR:

M1 (masa monetară în sens restrâns): numerarul în circulaţie (bancnote şi monede metalice) depozitele care pot fi imediat convertibile în numerar sau utilizate pentru plăţi prin transfer

bancar denumite (depozite overnight)

M2 (masa monetară intermediară): M1 depozitele cu durata iniţială de până la doi ani inclusiv depozitele rambursabile după notificare la cel mult trei luni inclusiv

M3 (masa monetară în sens larg: M2 împrumuturi din operaţiuni repo acţiuni /unităţi emise de fondurile de piaţă monetară titluri de valoare negociabile cu maturitate de până la doi ani inclusiv emise de instituţiile

financiar-monetare



Bază monetară: - numerarul în casieriile instituţiilor financiar- monetare - numerarul în circulaţie - disponibilităţile instituţiilor financiar- monetare la BNR Multiplicatorul monetar (mm):

mm = Masa monetară în sens larg / Baza monetară

- arată variaţia masei monetare atunci când se înregistrează o creştere cu o unitate a bazei monetare


Viteza de circulaţie a banilor: numărul mediu de tranzacţii (utilizări) mijlocite de unitatea monetară, într-o anumită perioadă de timp Ecuaţia schimbului (Irving Fisher): M x V = P x Q în care: M – masa monetară V – viteza de circulaţie a monedei P – nivelul general al preţurilor Q – volumul tranzacţiilor

Rezultă: V = P x Q / M

Altă relație de calcul:

V = PIB / M1 sau M2 sau M3

Masa monetară: exprimă datoriile sau angajamentele de plată ale instituţiilor financiar-monetare se reflectă în pasivul bilanţului consolidat al acestora

Contrapartidele masei monetare: reflectă operaţiunile care dau naştere la crearea de monedă şi exprimă ansamblul finanţărilor

realizate de instituţiile financiar-monetare (în principal instituţiile de credit) pe seama resurselor cu caracter monetar

sunt reflectate în activul bilanţului consolidat al acestora


ACTIV PASIV

Active externe:- Aur- Disponibil DST la FMI- Numerar şi alte valori- Credite- Titluri de valoare negociabile (altele decât acţiunile)- Acţiuni şi alte participaţii de capital

Pasive externe:- Depozite:- depozite overnight- depozite la termen- depozite rambursabile după notificare- împrumuturi din operaţiuni reverse repo- Titluri de valoare negociabile (altele decât acţiunile)- Alocaţii în DST de la FMI

Active interne:- Credite interne:- credit neguvernamental- credit guvernamental- Titluri de valoare negociabile (altele decât acţiunile)- Acţiuni şi participaţii de capital

Pasive interne:- M3- Pasive financiare pe termen lung- Depozitele administraţiei centrale- Alte pasive, net


Bilanţul consolidat net al instituţiilor financiar-monetare din România

Activele externe nete (contrapartida externă a masei monetare) Activele interne nete

I. Activele externe nete - creanţe deţinute de instituţiile financiar- monetare asupra străinătăţii şi reflectă impactul relaţiilor internaţionale asupra masei monetare interne sau a soldului balanţei de plăţi externe asupra nivelului masei monetare

Ex: un import sau achiziţionarea de titluri financiare emise de o societate nerezidentă =

diminuarea lichidităţilor în monedă naţională un export sau vânzarea de titluri financiare către nerezidenţi = creşterea lichidităţilor în

monedă naţională

Concluzie: un deficit al balanţei de plăţi externe = reducerea masei monetare interne („puncţie” de

monedă) un excedent al balanţei de plăţi externe = creşterea masei monetare interne („injecţie” de

monedă)

7.4. Contrapartidele masei monetare:

II. Activele interne nete = creditul intern:

creditul neguvernamental (creanţe asupra economiei rezultate din creditele acordate de

instituţiile financiar-monetare societăţilor nefinanciare şi gospodăriilor populaţiei)

creditul guvernamental (creanţe asupra statului care rezultă din finanţarea statului de către instituţiile financiar-monetare prin achiziţionarea de titluri publice)

. 7.4. Contrapartidele masei monetare:

Contrapartide Resursele instituţiilor bancare şi financiare

Finanţare monetară

(resurse care intră în structura agregatelor monetare)

M1

M2 – M1

M3 – M2

Finanţare nemonetară

(resurse care nu intră în structura agregatelor monetare)

- obligaţiuni - fonduri proprii

7.4. Contrapartidele masei monetare:

Cap. 8. Cererea şi oferta de monedă 8.1 Abordarea teoretică a cererii de monedă

8.2 Oferta de monedă şi limitele procesului de creaţie monetară

8.2.1 Mecanismul creaţiei monetare şi caracteristicile sale

8.2.2 Procesul de creaţie monetară într-un sistem bancar diversificat

8.2.3 Mecanismul creării de monedă de către banca centrală

8.2.4 Limitele procesului de creaţie monetară

8.2.5 Mecanismul de multiplicare a creditelor

Echilibrul monetar: cererea de monedă = oferta de monedă

Cererea de monedă = cantitatea de monedă obiectiv necesară economiei

Oferta de monedă = cantitatea de monedă existentă în arterele circulaţiei

Teorii economice ale cererii de monedă: doctrina clasică doctrina keynesistă doctrina monetaristă

8.1. Abordarea teoretică a cererii de monedă

Teorii economice ale cererii de monedă

A. Cererea de monedă în concepţia clasică Moneda:

intermediar al schimburilor, este dorită (cerută) doar pentru tranzacţii rata dobânzii nu are nicio influenţă asupra cererii de monedă

„Nevoia pe care o avem de monedă nu este altceva decât nevoia de mărfuri pe care le vom cumpăra cu această monedă” (Leon Walras - Teoria monedei,1883) Ecuaţia schimbului (Irving Fisher – „The Purchasing Power of Money”, 1911):

M1 x V1 + M2 x V2 = P x Q unde: M1 - masa monetară sub formă de numerar V1 – viteza de circulaţie a numerarului M2 – masa monetară sub forma banilor de cont V2 – viteza de circulaţie a banilor de cont P – nivelul general al preţurilor Q – volumul tranzacţiilor intermediate de monedă


A. Cererea de monedă în concepţia clasică Ecuaţia schimbului - semnificații:

evidenţiază relaţia dintre masa monetară, viteza de circulaţie a monedei şi valoarea tranzacţiilor

reflectă egalitatea dintre valoarea bunurilor vândute, a serviciilor prestate şi cantitatea de monedă primită în contrapartidă

nivelul preţurilor = masa monetară (numerar şi bani de cont) / volumul tranzacţiilor:

P = (M1 x V1 + M2 x V2) / Q

viteza de circulaţie a monedei este stabilă relaţia stabilă dintre cantitatea de monedă şi valoarea tranzacţiilor :

M = P x Q / V

cererea de monedă nu depinde decât de volumul tranzacţiilor în valoare

nominală


A. Cererea de monedă în concepţia clasică

Şcoala de la Cambridge (Alfred Marshall, Arthur Pigou)

cererea de monedă depinde de mărimea venitului (Y) şi de partea din venit pe care subiecţii

economici doresc să o deţină sub formă bănească (K) moneda este privită nu doar ca un mijloc de schimb, ci şi ca o formă a averii:

M = K x P x Q

M = K x Y

unde:

M – oferta de monedă

K – coeficient ce exprimă partea din venitul naţional (P x Q) pe care subiecţii economici doresc să o păstreze sub formă bănească

P – nivelul general al preţurilor

Q – volumul tranzacţiilor

B. Cererea de monedă în concepţia keynesistă

J. M Keynes, „Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor” , 1936

Moneda: este dorită şi pentru ea însăşi, din motive de precauţie şi de speculaţie legătură între prezent şi viitor, este dorită nu doar pentru schimburi prezente ci şi

pentru schimburi viitoare

Motivele deținerii de monedă: motivul tranzacţiilor motivul precauţiilor motivul speculaţiilor



B. Cererea de monedă în concepţia keynesistă Cererea de monedă (M): a) cererea de monedă pentru tranzacţii (M1) - funcţie de venitul global (y) b) cererea de monedă din considerente de precauţie - funcţie de venitul global (y) c) cererea de monedă în scop speculativ (M2) - funcţie (descrescătoare) de rata dobânzii (i)

M = M1(y) + M2(i) unde: M – cererea de monedă M1(y) - cererea de monedă pentru tranzacții și precauții M2(i) - cererea de monedă pentru speculații

C. Cererea de monedă în concepţia monetaristă

Monetarism: curent de gândire neoliberal: modificarea masei monetare în circulaţie - importanţă decisivă în orientarea activităţii

economice şi în asigurarea stabilității preţurilor stabilitatea monedei şi dezvoltarea echilibrată a economiei ar putea fi realizate printr-un

control oficial al masei monetare în circulaţie şi prin admiterea unei creşteri anuale a acesteia readuce în actualitate teoria cantitativă şi concepţia neoclasică, potrivit căreia economia de

piaţă dispune de mecanisme de reglare automată


C. Cererea de monedă în concepţia monetaristă

Moneda: activ al patrimoniului agenţilor economici (formă a averii indivizilor) alături de alte

active – reale, financiare şi umane fiecare dintre aceste active permite obţinerea unui venit („venit permanent”), care

reprezintă media veniturilor obţinute şi a celor anticipate în viitor, în condiţii de activitate normală

mărimea patrimoniului (sau a averii) unui agent economic reprezintă valoarea venitului viitor actualizată la momentul prezent

Cererea de monedă:

- depinde de: mărimea patrimoniului agentului economic (a averii totale a individului) preţurile şi randamentele diferitelor active sau forme ale averii gusturile şi preferinţele agenţilor economici şi ale indivizilor

- este considerată stabilă (evoluţia ratei dobânzii are un rol secundar)


8.2. Oferta de monedă şi limitele procesului de creaţie monetară

Oferta de monedă: masa monetară existentă în arterele circulaţiei exprimă ansamblul creanţelor deţinute asupra instituţiilor financiar- monetare

Moneda: creanţă pentru deţinător (componentă a activului bilanțier) datorie pentru emitent (componentă a pasivului bilanțier)

8.2.1. Mecanismul creaţiei monetare şi caracteristicile sale

A. Mecanismul creaţiei monetare prin băncile comerciale:

a) acordarea de credite:

Moneda creată de bancă = datorie a băncii, un element al pasivului bancar acceptat ca mijloc de plată

b) achiziţionarea unui activ financiar (ex: cambii, valute etc.)

c) achiziţionarea unui activ real


Trăsături esenţiale:

băncile crează monedă prin achiziţionarea de active nemonetare (reale şi financiare) de la

agenţii nefinanciari acordarea de credite bancare (inclusiv credite de scont) conduce la o creație monetară

temporară cumpărarea de devize și active reale conduce la o creație monetară definitivă crearea de monedă de către băncile comerciale se realizează exclusiv la cererea agenţilor

nefinanciari




Creaţie monetară „Distrucţie” monetară (1) Acordarea unui credit bancar Recuperarea creditului (2) Cumpărare de devize Vânzare de devize (3) Cumpărare de active nemonetare (reale sau financiare)

Vânzare de active nemonetare

Concluzie: sistemul bancar = centru creator de monedă (transformă în monedă activele nemonetare, fără putere liberatorie, cedate de agenţii nefinanciari)

sistemul bancar este format din mai multe bănci creatoare de monedă scripturală (moneda bancară) și există deci mai multe circuite monetare

fiecare bancă crează propria sa monedă comportamentul descentralizat al clienților băncilor (viramentele efectuate) conduce

la apariția unor creanțe / datorii între bănci și influențează lichiditatea bancară

- ieșirile de fonduri = datorii

- intrările de fonduri = creanțe necesitatea stingerii datoriilor interbancare prin moneda băncii centrale

Concluzii: puterea de creație monetară a băncilor : este limitată este influențată de banca centrală

8.2.2. Procesul de creaţie monetară într-un sistem bancar diversificat

Moneda băncii centrale (bază monetară): numerar disponibilităţile băncilor și ale Trezoreriei statului în conturile lor deschise la banca

centrală

Crearea de monedă de către banca centrală - achiziţionarea şi monetizarea de active nemonetare de la clienții săi (băncile comerciale şi Trezoreria statului):

a) achiziţionarea de devize

b) achiziţionarea de titluri publice pe piaţa monetară („open-market”)

c) acordarea de împrumuturi (refinanţare) celorlalte bănci: reescont de cambii, avansuri în cont curent

Obs: pentru o bancă centrală nu exită limite ale procesului de creație monetară

8.2.3. Mecanismul creării de monedă de către banca centrală

A) Poziţia şi rolul major al băncii centrale în cadrul sistemului bancar:

nevoia de monedă a băncii centrale (inclusiv numerar) obligația respectării unor măsuri impuse de banca centrală:

- constituirea de rezerve minime obligatorii la banca centrală

- respectarea unor coeficienți de lichiditate, solvabilitate etc.

B) Factori obiectivi: volumul și calitatea activității de creditare cota de piață volumul depozitelor atrase dimensiune etc.

8.2.4. Limitele procesului de creaţie monetară a băncilor comerciale:

Rezerve excedentare: disponibilităţi în conturile deschise la banca centrală, peste nivelul rezervelor minime obligatorii

Considerente: obligaţia băncilor de a-şi constitui rezerve la banca centrală, într-o anumită proporţie

din depozitele lor (r) preferinţa relativ stabilă a clienţilor bancari pentru folosirea numerarului (n)

8.2.5. Mecanismul de multiplicare a creditelor


Procesul de multiplicare a creditelor

- mil. u.m. –

Valuri de credite

Rezerve excedentare t-1 – R0t-1 (1)

Credite acordate (moneda creată) (2) = (1)

Cerere de numerar (3)=0,2(2)

Depozite rămase la bănci (4)=(2)-(3)

Rezerve obligatorii (RO) (5)=0,05(4)

„Scurgeri” (ieşiri) (6)=(3)+(5)

1 100 100 20 80 4 24 2 76 76 15,2 60,8 3,04 18,24 3 57,76 57,76 11,55 46,21 2,31 13,86 4 43,9 43,9 8,78 35,12 1,76 10,54 5 33,36 33,36 6,67 26,69 1,34 8,01 6 25,35 25,35 5,07 20,28 1,01 6,08 ... ... ... ... ... ... ... al nlea 0 0 0 0 0 0 Total 0 417 83 334 17 100

r = 5% (0,05) n = 2% (0,20) masa monetară nou creată = 417 mil. u.m. 83 mil. numerar 334 mil. monedă scripturală (din care 17 mil. rezerve obligatorii)

C = M = )05,01)(2,01(1

1100 mil. = 4,17 100 mil

K (multiplicatorul creditului) = 4,17


C = M = RE )1)(1(1

1

rn

unde: C – mărimea creditelor noi acordate M – mărimea masei monetare nou create

)1)(1(1

1

rn multiplicatorul creditului (K)

C = M = RE K

unde

K = )1)(1(1

1

rn sau K =

rnrn 1

Multiplicatorul creditului (K):

exprimă numărul de unităţi de masă monetară nou creată pe baza unei unităţi de rezerve excedentare

arată cantitatea maximă de monedă ce poate fi creată de băncile comerciale (potenţialul lor de creditare); nivelul real al acesteia este determinat de politica băncii centrale, care poate influenţa lichiditatea băncilor comerciale

Cap. 9. Piaţa monetară9.1. Piaţa monetară: concept, evoluţii, funcţii, actori

9.2. Mecanismul compensărilor pe piaţa interbancară

9.3. Piaţa interbancară şi operaţiunile ei. Intervenţiile băncii de emisiune pe

piaţa interbancară

9.4. Piaţa monetară în România

Concept: componentă importantă a pieţei creditului, alături de piaţa financiară şi piaţa valutară piaţă a capitalurilor pe termen scurt şi foarte scurt pentru toate organismele de credit

bancare

Caracteristici: piaţă delocalizată piaţă a monedei centrale (numerarul, biletele de bancă şi disponibilităţile deţinute de

bănci la banca centrală) mecanism important în sistemul monetar şi financiar al unei ţări

Evoluții: piaţa interbancară - piaţa monetară deschisă („open market”)

9.1. Piaţa monetară: concept, evoluţii, funcţii, actori

Dezavantajele pieţei interbancare:

piaţă a specialiştilor, restrânsă doar la nivelul operaţiunilor de împrumut realizate între banca

de emisiune şi băncile comerciale agreate la refinanţare de către aceasta sau între acestea din urmă

operaţiuni frecvente şi automate de refinanţare a băncilor comerciale de către banca de emisiune pe calea rescontării efectelor de comerţ

compartimentarea pieţei capitalurilor automatismul refinanţării băncilor comerciale de către banca de emisiune monopol excesiv al băncilor comerciale în sfera creditului eficienţa redusă a politicii monetare a băncii centrale etc.


Avantajele pieţei monetare deschise („open market”):

participarea organismelor financiare nebancare (societăţi de asigurări, case de pensii, case

de economii, trezoreria publică, fonduri comune de plasament, societăţi de investiţii cu capital variabil) şi a marilor întreprinderi

unificarea pieţelor creditului operațiuni de arbitraj pe diversele componente ale pieţei eliminarea monopolului excesiv al băncilor pe piaţa creditului creșterea concurenţei pe piaţă îmbunătăţirea mecanismului de funcționare a pieței stabilizarea ratelor dobânzii pe piaţă diversificarea gamei instrumentelor şi tehnicilor de refinanţare eliminarea refinanţării automate băncilor comerciale (economisirea monedei băncii

centrale) posibilități sporite de control al lichidităţilor și de influenţare a nivelului ratei dobânzii politici monetare şi de credit mai transparente şi mai flexibile, cu efecte rapide asupra

nivelului ratei inflaţiei şi al ratelor dobânzii din economie piaţă a monedei bancare - mai puţin inflaţionistă


Funcţii: funcţia de finanţare a băncilor comerciale funcţia de compensare a deficitului cu excedentul de lichidităţi al acestora

Actorii pieţei monetare: banca de emisiune băncile comerciale investitori instituţionali (creditori structurali)

- casele de economii

- cooperativele de credit

- casele de titluri

- fondurile de pensii

- societăţile de plasament

- companiile de asigurări trezoreria statului


Depozitele bancare – surse de formare:

- depuneri de monedă efectivă (numerar)

- viramente din alte conturi

- credite bancare (creaţie proprie a băncii, moneda bancară)

Decontări interbancare - se realizează numai în moneda băncii centrale

Poziţia netă: debitoare (fluxurile de ieşire > fluxurile de intrare) – datorii (deficite) creditoare (fluxurile de ieşire < fluxurile de intrare) – creanțe (excedente)

Operațiuni:

- compensarea deficitelor cu excedentele

- stingerea soldurilor nete debitoare


Modalități de stingere a soldurilor nete debitoare:

din disponibilităţile deţinute de bănci în conturi deschise la banca centrală

din împrumuturi de la bănci, investitorii instituționali sau de la banca de emisiune, la dobânda pieței


Funcţia de finanţare a pieței interbancare:

agenţii deficitari – procurare de lichidităţi agenţii excedentari - fructificarea lichidităţilor

Operaţiuni de împrumut: “în alb” utilizarea unor titluri de creanţă:

- cesiuni ferme

- puneri în pensiune



Operaţiunile de „open market” = intervenţiile (inopinate) ale băncii centrale pe piaţa monetară): cumpărarea de titluri ale datoriei publice vânzarea de titluri ale datoriei publice

Efectele cumpărării de titluri: sporirea volumului lichidităţilor băncilor comerciale diminuarea ratelor dobânzii din economie sporirea volumului masei monetare

Efectele vânzării de titluri (politică monetară antiinflaționistă): diminuarea volumului lichidităţilor băncilor comerciale creşterea nivelului general al dobânzilor diminuarea volumului masei monetare



Tehnici de intervenţie a băncii centrale pe piaţa monetară deschisă (Franţa): tehnica cererilor de ofertă de lichidităţi tehnica pensiunilor pe o zi sau 7 zile tehnica operaţiunilor de vânzări şi cumpărări de titluri (operaţiunile de “open-

market”)

Instrumente: certificate de depozit emise de băncile comerciale bilete de trezorerie emise de marile întreprinderi bonurile de tezaur negociabile emise de stat bonuri negociabile emise de instituţiile financiare bonuri emise de instituţiile financiare specializate



Piaţa monetară = mecanism al economiei de piaţă

Condiții ale funcționării eficiente a pieței monetare: sector privat preponderent în economie cadru concurenţial real între agenţii economici instituţia falimentului restructurarea sistemului bancar bursa de valori liberalizarea cursului de schimb al monedei naţionale diversificarea gamei titlurilor financiare etc.


Evoluții semnificative:

1990: - reorganizarea sistemului bancar pe două niveluri

- adoptarea unei noi legislaţii bancare

1991: - eliminarea plafoanelor de credite pentru băncile comerciale şi instituirea

unui credit global, în cadrul unui plafon stabilit la nivel de centrală

- primele reglementări cu privire la modalităţile de refinanţare a băncilor

comerciale

Tipuri de credite de refinanţare: creditul structural sau linia de credit - similare operaţiunilor de rescont; rata

dobânzii (taxa oficială a scontului) este stabilită de BNR şi poate fi modificată fără preaviz

creditul de licitaţie - prefigurează operaţiunile de „open-market” creditul special – formă excepţională de refinanţare; este condiţionat de prezentarea

unor programe de redresare financiară creditul lombard (fost „overdraft”) – formă de refinanţare specială, fiind acordat

băncilor pentru asigurarea plăţilor lor zilnice exigibile

1992: - instituirea regimului rezervelor minime obligatorii

1994: - lansarea primei emisiuni de titluri de stat



Anii 1994, 1995 şi 1997 - nivel excesiv de ridicat al ratelor dobânzii

1989-2000: - lipsa de eficienţă mecanismelor de refinanţare a băncilor comerciale

Cauze: existenţa plăţilor restante, a blocajului financiar, neaplicarea instituţiei falimentului ritmul redus al reformelor în domeniul privatizării, insuficienta dezvoltare a sectorului privat

şi, implicit, a concurenţei utilizarea la un nivel foarte redus a efectelor de comerţ în mecanismul refinanţării lipsa/ insuficienţa titlurilor de stat (utilizate în cazul creditului de licitaţie) gradul redus de diversificare a titlurilor pieţei gradul ridicat de dependenţă a băncilor comerciale de refinanţarea BNR volatilitatea ridicată a volumului tranzacţiilor, a depozitelor şi a ratei dobânzilor pe piaţă operaţiunile pieţei monetare = operaţiuni de refinanţare de la banca de emisiune lipsa de flexibilitate a pieţei monetare şi sensibilitatea exagerată a acesteia la intervenţiile

BNR



2000: Regulamentul privind operaţiunile de piaţă monetară efectuate de B.N.R. şi facilităţile de creditare şi de depozit acordate de aceasta băncilor, adaptat normelor utilizate de Banca Centrală Europeană:

A) Operaţiuni de piaţă monetară efectuate la iniţiativa B.N.R. :

a) cumpărări-vânzări reversibile (REPO – REVERSE REPO) de active eligibile pentru tranzacţionare

b) acordarea de credite colateralizate (garantate) cu active eligibile pentru garantare

c) vânzări-cumpărări de active eligibile pentru tranzacţionare

d) emiterea de certificate de depozit

e) operaţiuni de swap valutar

f) atragerea de depozite

B) Facilităţile de creditare şi de depozit acordate de B.N.R. :

a) facilităţi de creditare (creditul lombard)

b) facilităţi de depozit


Date post:	22-Oct-2015
Category:	Documents
Upload:	horigon
View:	158 times
Download:	7 times

Definitii Moneda Si Credit

Documents