Management financiar 1. Programa de producere şi vânzări: esenţa economică, indicatorii principali, planificarea, analiza comparativă, structurală, factorială, rezerve de îmbunătăţire. Programul de producţie reprezintă un set de indicatori care caracterizează în mod cantitativ şi calitativ activitatea întreprinderii. Acest set de indicatori se împarte în 2 categorii: - indicatori naturali: 1. sortimentul- lista detaliată a tuturor produselor fabricate în întreprindere; 2. calitatea- grupele de calitate pe fiecare sortiment. - indicatori valorici: 1. volumul vînzărilor, se determina: VV= PM – SPF mediu anual. 2. Volumul producţiei marfă: PM = ∑ i=1 QiPi + S, S- servicii cu caracter industrial în formă valorică, care se include în volumul PM: - semifabricate pentru comercializarea înafara întreprinderii; - lucrări de construcţie capitală efectuate cu forţele proprii; - lucrări de reparaţie capitală a utilajului efectuată cu forţe proprii - livrări cooperante. 3. Volumul producţiei marfă în preţurile anului precedent sau în preţurile la o dată concretă. 2. Veniturile: esenţa economica, tipuri de venituri, metode de calcul, programarea, analiza comparativă, structurală, factorială, rezerve de îmbunătăţire. 1
Transcript
Management financiar
1. Programa de producere şi vânzări: esenţa economică, indicatorii principali, planificarea, analiza comparativă, structurală, factorială, rezerve de îmbunătăţire.Programul de producţie reprezintă un set de indicatori care caracterizează în mod cantitativ şi calitativ activitatea întreprinderii. Acest set de indicatori se împarte în 2 categorii:- indicatori naturali:1. sortimentul- lista detaliată a tuturor produselor fabricate în întreprindere;2. calitatea- grupele de calitate pe fiecare sortiment.- indicatori valorici:1. volumul vînzărilor, se determina: VV= PM – SPF mediu anual.
2. Volumul producţiei marfă: PM = ∑i=1
QiPi+ S, S- servicii cu caracter industrial în formă valorică, care
se include în volumul PM:- semifabricate pentru comercializarea înafara întreprinderii;- lucrări de construcţie capitală efectuate cu forţele proprii;- lucrări de reparaţie capitală a utilajului efectuată cu forţe proprii- livrări cooperante.3. Volumul producţiei marfă în preţurile anului precedent sau în preţurile la o dată concretă.
2. Veniturile: esenţa economica, tipuri de venituri, metode de calcul, programarea, analiza comparativă, structurală, factorială, rezerve de îmbunătăţire.
Veniturile întreprinderii reprezintă sumele încasate sau de încasat în cursul exerciţiului şi se grupează în:
a. venituri din vinzari în care se includ veniturile realizate din operaţiile care formează obiectul de activitate, la care se adaugă veniturile din producţia stocată şi imobilizată;
b. veniturile financiare în care se includ veniturile din participaţii, din titluri de plasament, din alte imobilizări;
c. veniturile exceptionale (venituri din calamităţi). d. Venituri investitionale
Vt = VAO + VAI +VAF+ Vex
Venitul din vinzari poate fi determinat conform formulei:
VV=VPC+VMC+VPS
Analiza veniturilor incepe cu aprecierea componentei si structurii veniturilor totale.1
La a doua etapa a analizei se aprecieaza componenta si structura venitului din vinzarii.
Pentru intreprinderile industriale este caracteristic ca ponderea cea mai mare in venitul din vinzari o are VPC.Urmeaza analiza componentei si structurii VPC dupa mai multe criterii de grupare:
-dupa ritmicitate
-dupa clienti
-dupa piata de desfacere
-dupa categoria de clienti
-dupa ciclul de viata al produselor
-dupa ambalaj
-dupa nivelul de rentabilitate
3. Valoarea adăugată: esenţa economica, metode de calcul, analiza comparativă, structurală, factorială, rezerve de îmbunătăţire.
Valoarea adaugata reprezinta contributia productiva proprie a intreprinderii pe parcursul unei perioade de activitate.
Valoarea adăugată poate fi determinată prin două metode:
1)Metoda substractiva
2)Metoda aditiva
Potrivit primei metode, din valoarea productiei fabricate sau vindute se scad consumurile si cheltuielile intermediare provenite de la terti. Formulele de determinare vor fi:
VA=VPF-CMT sau VA=VPC-CMT Unde CMT-totalul consumurilor de bunuri si servicii furnizate de terti.
A doua metoda prevede insumarea elementelor componente a valorii adaugate. Formula de calcul este: VA=CRM+UMF+Impozit+RNET
Unde:
CRM –costuri privind retibuirea muncii
Rnet-suma rezultatului net profit(pierdere)
2
Aceasta metoda ofera posibilitatea efectuarii unui studiu mai aprofundat a acestui indicator din punct de vedere a elementelorconsecutive ce formeaza baza valorii adaugate si al ponderii lor in suma totala a indicatorului rezultativ.
Analiza V.A incepe cu aprecierea comparativa a V.A si a ratei V.A.
Rv.a=
V . AVPF *100%
Indicatori Precedent Curent Modificarea absoluta
Modificarea relativa
VPFCMTV.ARv.a
Exista urmatoarele situatii:
V.A↑si Rv.a↑-se vinde in cantitati mari produse cu V.A mare V.A↑si Rv.a↓- se vinde in cantitati mari dar productie cu Rv.a mica. V.A↓si Rv.a↑-se vinde productie cu V.A mare darin cantitati mici. V.A↓si Rv.a↓-se vinde productie cu V.A mica si in cantitate redusa
Analiza factorială a valorii adăugate da posibilitatea sa deducem daca intreprinderea analizata dispune de reserve interne de majorare a valorii adaugate pe viitor in baza respectarii consumurilor si cheltuielilor intermediare la nivelul anului precedent.
4. Resursele materiale (RM): esenţa economică, tipuri de RM, planificarea, analiza comparativă, structurală, factorială, rezerve de îmbunătăţire.
Materiile prime reprezintă bunurile asupra cărora se acţionează în cadrul proceselor de producţie, cu ajutorul tehnicii şi tehnologiei mânuite de către om, în vederea obţinerii produselor/serviciilor necesare societăţii. Ele pot fi :
- materii prime de bază : care se regăsesc după procesul prelucrării în produsul finit- materii prime auxiliare : care ajută producţia şi se degradează în timpul acesteia, practic neregăsindu-se în corpul material al produsului finit.
Întreprinderile trebuie să fie preocupate, în mod constant, de asigurarea :
- aprovizionării ritmice cu materii prime si materiale;- consumului raţional al materiilor prime si materialelor în procesul de producţie.
Analiza R.M inepe cu aprecierea componentei si structurii lor cu scopul de a enumera grupele principale de materiale utilizate, modificarea valorii lor, evidentierea celor mai preponderente d-ce p/u ele vor fi propuse masuri de rationalizare.
P/u grupeleprincipale de materiale se va face o analiza mai detailiata dupa componenta si structura.
Structura materieiprime poate fi apreciata dupa mai multe criterii :
3
-dupa tipuri de materii prime
-dupa furnizori
-dupa zone de materie prima
-dupa sezonalitate
-dupa forma de achitare
P/u a aprecia aprovizionarea cu resurse materiale utilizam coeficientii:
Kacoperire a necesarului cu contracte=
RMcontr .RMprogr . *100%
Kindeplinire program=
RMefectivRMprogram *100%
Kindepl.obligatiuni contract=
RMefectivRMcontract *100%
Analiza factoriala se efectueaza conform relatiilor de maijos si se efectueaza si pentru a avidentia cauzele supra consumului de materiale.
RM=q*NC
1)RM0=q0* NC*P0
2) RM1=q1* Cs*P1
Stocul de RM reprezinta reserve de materiale necesare p/u asigurarea continuitatii procesului de productie dintre 2 aprovizionari. Marimea stoculu depinde de productivitatea zilnica a productiei, tipul materialului, durata dintre 2 aprovizionari, distanta de la intreprindere pina la zona de materiale, perioada anului sau sezonalitatea.
5. Eficienţa utilizării resurselor materiale: esenţa economica, metode de calcul, analiza comparativă, factorială, rezerve de îmbunătăţire.
Pentru aprecierea eficientei utilizarii RM se utilizeaza indicatorii:
Randamentul RM, formula de calcul: R=
VPFRM *100%; Acest indicator arata citi lei productie fabricata
obtinem de la utilizarea unui leu RM. Se aprecieaza pozitiv cresterea randamentului RM. Capacitatea resurselor materiale:
CRM =
RMVPF *100%
Arata citi lei sau bani consumam pentru a produce 1 leu VPF;Acesti indicatori pot fi calculati p/u totalul RM cit si pentru fiecare tip de resursa in parte .
Analiza eficientei utilizarii RM incepe cu calcularea indicilor de eficienta si compararea lor cu diferite baze de referinta. Urmatorul pas consta din analiza factoriala a acestori indicatori conform formulelor de descompunere:
Mijloacele fixe – reprezinta mijloacele de productie care participa in procesul de productie de mai multe ori, isi transpun valoarea initiala in costul productiei fabricate treptat, pe masura uzurii neschimbindu-si forma initiala natural materiala.
Clasificarea mijloacelor fixe:1. Dupa modul de participare in procesul de productie: MF industrial productive
MF neindustriale
2.In dependenta de rolul in procesul de productie MF.MF industrial-productive se impart:
MF active – nemijlocit participa in procesul de productie actionind asupra obiectului muncii pentru al transforma in produs finit.
MF pasive – nu participa la procesul de productie, dar creaza conditii favorabile pentru acesta.
3.In dependenta de termenul de buna functionare, se deosebesc clasele MF:
- cladiri
- constructii speciale
- mijloace de transmisie
- masini si utilaje
- transport5
- altele
4. Dupa virsta ( termen real de exploatare ) se deosebesc MF :
- pina la 5 ani
- 6-10 ani
- 11-15 ani
- 16-20 ani
- peste 20 ani
Metodele de evaluare a MFMF pot fi evaluate conform standardului nr. 16 in felul urmator:
1. Dupa valoarea initiala sau de intrare se determina dupa relatia: MFi = P + CHt + CHmi
P – pretul de achizitie a MF inclusiv taxele
CHt – cheltuieli de transportare
CHmi – cheltuieli de montare/ instalare
2.Dupa valoarea de lichidare
Valoarea apreciata de intreprindere pentru mamentul lichidarii mijlocului fix (MFl )
3.Valoarea uzurabila – reprezinta diferenta dintre valoarea de intrare si valoarea de lichidare tinind cont de cheltuielile de demontare.
MF4 = MFi + CHd - MFL
CHd- Cheltuieli de demontare a MF
4.Valoarea de bilant – valoarea MF ramase intr-un moment de timp dat dupa n ani de exploatare se determina dupa relatia:
MFb = MFi – Uac
unde:
Uac – uzura acumulata ( se determina dupa relatia : )
Uac = Uan *Tn
unde:
Uan- uzura anuala
Tn – termenul de exploatare reala in termenul de buna functionare
Valoarea de bilant si uzura acumulata se reflecta in bilantul contabil
6
Uzura mijloacelo fixe : modul de inlaturare si metodele de calculare.
Se deosebesc 2 feluri de uzura:
- uzura morala- uzura fizica
Uzura morala apare datorita inovatiilor atunci cind MF vechi este inca bun pentru exploatare, dar nu mai asigura indicatorii tehnico-economici favorabili.
Uzura fizica apare sub influenta factorilor mediului ambiant ( frig , umeditate ) si datorita exploatarii MF.
Uzura morala se inlatura prin procurarea de noi mijloace fixe
Uzura fizica se inlatura datorita reparatiilor, iar la expirarea termenului de buna functionare - prin inlocuirea cu mijloace fixe noi.
Pentru repararea MF se utilizeaza un sistem de reparatii planificate, care includ:
- revizii tehnice- reparatii curente de gradul I si II- reparatii capitale
Actualmente sunt cunoscute 4 metode de calculare a uzurii, care sunt prevazute si de standardul nr. 16, se impart in:
metode accelerate – in 3-4 ani intreprinderea isi restituie circa 2/3 din valoarea initiala.
metode lente – uzura se calculeaza in parti egale pe intreaga perioada de buna functionare.
Sunt cunoscute urmatoarele metode:
1) Metoda liniara – metoda lenta. Uzura anuala se determina dupa relatia:Uan = (MFi + CHd - MFL )/ Tbf
CHd – cheltuieli de demontare
Tbf – termen de buna functionare
MFL – mijloace fixe lichidate
MFi – mijloace fixe la valoarea de intrare
2) Metoda soldului degresiv ( scontat) - uzura anuala se determina dupa relatia:
Uan = MFb * Ca
In acest caz cota anuala a uzurii se stabileste la un nivel mai inalt decit in cazul uzurii liniare.
3) Metoda sumei cifrelor – algoritmul de calculare a uzurii anuale este:- Se stabileste termenul de buna functionare, presupunem 10 ani- Se determina suma cifrelor anilor ( 1+2+3+...+10) = 55- Se determina uzura anuala dupa relatia:Uan= (valoarea de intrare a MF / suma cifrelor )* Tn
Tn – anul pentru care se determina uzura, dar se va face enumerarea lui in ordinea descrescinda, de la capat spre inceput.
7
Pentru 1 an Tn = 10
2 an Tn = 9
10 an Tn = 1
4) Metoda productivitatii – uzura anuala se determina in dependenta de productivitatea realaAlgoritmul este urmatorul:
-se determina volumul de productie planificat din productivitatea MF pentru intreg Tbf
- se determina gradul de utilizare a productivitatii pentru 1 an ca raportul dintre volumul real produs in acest an catre volumul planificat
- uzura anuala se determina ca produsul dintre valoarea de intrare si coeficientul de utilizare a productivitatii.
7. Eficienţa utilizării mijloacelor fixe: esenţa economica, metode de calcul, analiza comparativă, factorială, rezerve de îmbunătăţire.
Eficienta utilizarii mijloacelor se determina ca raportul dintre marimea efectului obtinut( de ex. VPF,VA, VV, PB etc.) si marimea efortului depus (valoarea medie a mijloacelor fixe de productie). Eficienta utilizarii mij.fixe se concretizeaza in cresterea mai rapida a rezultatelorobtinute fata de efortul depus si nu in reducerea valorii medii a mijloacelor de productie.
Eficienta utilizarii mij.fixe se masoara cu ajutorul indicatorilor:
1) Randamentul mijloacelor fixe:
RMF=VPF (VPC ,VPS ,VV ,VT , VA ,Profit )
MF (MF A), lei
Sens economic: citi lei productie fabricata obtinem de la exploatarea unui leu de mijloace fixe.2) Capacitatea mijloacelor fixe:
CPMF=¿ MFVPF
, lei
Sens economic: citi lei mijloace fixe exploatam pentru a obtine 1 leu de productie fabricata. Acesti 2 indicatori pot fi mai mici ca 1.
3) Inzestrarea muncii cu mijloace fixe:
I MF=¿ MF¿Nm
, lei saumii lei
Sens economic: Daca e in crestere se fac investitii sau muncitorii pleaca de la intreprindere.4) Deservirea mijloacelor fixe:
DMF=¿ Nm¿ MF
, persoane / lei
Acest indicator arata citi mii lei in mediu de mijloace fixe sunt sub deservirea unui muncitor.
Indicatorul 3 si 4 poate fi calculat dupa numarul de utilaje dupa suprafata de productie si dupa numarul locurilor de munca.
8
5) Gradul de utilizare a capacitatii de productie:
Gut=VPFunitati fizice
CP∗100 %
Analiza eficienteiutilizarii mijloacelor fixe incepe cu :1. Calcularea indicatorilor de eficienta si compararea lor cu diferite baze de referinta:
Indicatori Programat Efectiv Abaterea absoluta
Abaterea relativa
VPF, mii lei
MF, mii lei
MF active
Nm, persoane
Se considera situatia favorabila atunci cind :I VPF> I MFa> I MF
Urmatorul pas al analizeieficientei utilizarii mijloacelor fixe este analiza factoriala a indicatorilor de eficienta conform algoritmului:
1.RMF=VPFMF
∗1=
VPFMF
∗MFa
MFa=
MFaMF
∗VPF
MFa=P MFa
MF
∗RMFa
2. RMF=VPFMF ∗1∗1=
VPFMF
∗MFa
MFa∗¿ Nm
¿ Nm∗¿ Nm
MFa ∗¿ Nm
MFa ∗VPF
Nm =PMFa /MF∗DMFa∗¿W 1muncitor
3.RMF=VPFMF
∗1∗1∗1=¿
VPFMF
∗MFa
MFa∗Nutil .
N util .∗Tutil . ore
Tutil . ore ∗MFa
MF ∗Tutil . ore
Nut ∗Nut
MFa ∗VPF
Tutil .=
PMFaMF
∗FT util∗1
valmedie 1 ut .∗W ut
ora
(productivitatea
unui utilaj in ora).9
Pentru analiza structurala pot fi folosite si alte criterii:
1. Dupa sectie sau locul de amplasare;2. Dupa vechimea de exploatare;3. Dupa gradul de uzura, dupa marca de provenienta;
Necesitatea calificarii dupa categorii- determinarea tarifului si a salariului de post.
Evidenta se face sub 2 forme:
10
-personal scriptic- de lista sau conform listei. Evidenta se duce sub forma de personal mediu scriptic(formularul 1M)
-personal de prezenta-apare real la serviciu p/u indeplinirea sarcinilor.
Analizaasigurarii cu R.U incepe cu aprecierea componentei si structurii fortei de munca in comparatie, important e sa respecte urmatoarea relatie:
IVPF>INm>INa
Un alt aspect al asigurarii cu personal este calcularea economiei relative de personal.
Nmuncitori recalculat=N0*
I VPF
100
Erel.de muncitori=Nmef –Nmrec.
In continuare asigurarea intreprinderii cu personal dupa componenta si structura se va face dupa mai multe criterii de grupare:
dupa tipul de activitate dupa locul de munca dupa categorie de personal dupa virsta dupa studii dupa vechimea de munca drad de calificare gen nationalitate
Din punct de vedere calitativ personalul poate fi apreciat dupa indicatorii:
-virsta medie
-vechimea de munca medie
-gradul de calificare mediu
Se calculeaza pe total personal sau pe grupe de personal si se apreciaza in dinamica.
Un alt aspect calitativ a fortei de munca este miscarea personalului care se caracterizeaza prin iesiri si intrari de personal. Se caracterizeaza prin:
Kint=
Nr . ang . int .+Nrang . trans .Nrang . mediu
Kies=
Nang . ies+ Nang . tranNr . ang . mediu
Coeficientul circulatiei totale=Kint+Kies.
11
9. Eficienţa utilizării resurselor umane: esenţa economica, metode de calcul, planificarea, analiza comparativă, factorială, rezerve de îmbunătăţire.
Productivitatea muncii – indicator care reflecta gradul de eficienta a utilizarii personalului
Reflecta volumul de productie efectuat de catre un muncitor intr-o unitate de timp sau cheltuielile de timp pentru a produce o unitate de produs.
Productivitatea muncii se determina: in mod direct - ca raportul dintre volumul vinzarilor catre nr. mediu scriptic al angajatilor sau catre nr.
10. Costurile: esenţa economică, clasificarea, metode de calcul, planificarea, analiza comparativă, structurală, factorială, rezerve de îmbunătăţire.
Costul –reprezinta toate cheltuielile si consumurile necesare producerii bunurilor , prestarii serviiciilor sau efectuarii lucrarilor cu scopul de a obtine un venit.
Cheltuielile sunt legate de perioada
Consumurile sunt legate de cantitate de consum
(se aseaza la depozit)
*Se deosebesc urmatoarele feluri de costuri:
1) in dependenta de locul de aparitie consumurilor si cheltuielilor-cost tehnologic- insumeaza consumurile aferente efectuarii procesului tehnologic
-costul de sectie – consumurile de materie prima ,consumurile electrice ,uzura cladirii etc.
-costul de productie =cost de sectie + cheltuieli aferente intretinerii intreprinderii
-cost complet = cost de productie + cheltuieli comerciale
2)in dependenta de volumul de productie:
Consumuri fixe –ca suma totala ramin neschimbate intr-o anumita perioada de timp iar pe unitate de produs se modifica in sens invers modificarii volumului de productie.
Consumuri variabile – ca marime totala se modifica in acelasi sens si direct proportional modificarii volumului de productie.
3) in dependenta de perioada de timp pentru care se calculeaza costul-cot normative-pentru produse noi
-cost planificat
-cost real sau efectiv
Consumurle –reprezinta toate felurile de resurse consummate pentru a obtine bunuri, servicii sau lucrari.
Consumurile se clasifica :
1) in dependenta de modul de calculare:
Consumuri directe – valoarea lor se determina in mod direct prin inmultirea (produsului) normei de consum la pretul de achizitie sau manoperii la tarif
Catre acestea se refera:
-consumuri materiale directe (CMD)
-consumuri directe privind retribuirea muncii ( salarii de baza +salariul suplimentar +toate felurile de defalcari la salariu)
14
Calculația costului producției/articole de cost
1. Materia prima fără deșeuri utilizate
2. Materiale de bază și auxiliare
3. Ambalaj și materiale de ambalaj
4. Energii tehnologice
5. Salarii de bază și suplimentare a muncitorilor productivi
6. CAS și CAM
Total cost direct
7. Costuri indirecte
Total cost de producție
7. Cheltuieli administrative și generale
8. Cheltuieli comerciale
Total cost total/general
consumuri indirecte-se calcula pe o unitate de produs, se utilizeaza o metoda indirecta.
Bugetul costurilor indirecte
– salariile muncitorilor auxiliari și ale funcționarilor și conducătorilor secționali (inclusiv şi salariul suplimentar)
– contribuţii la fondul social şi medical
– amortizarea fondurilor fixe secționale(fondul pasive şi active)
– cheltuieli de menţinere şi reparaţia fondurilor fixe secționale
– cheltuieli cu utilitățile secției
– cheltuieli ce ţin de securitatea muncii
– alte cheltuieli neprevăzute (maximum 10%).
Cheltuielile depend de perioada si se divizeaza in felulu urmator:
1 Cheltuieli comerciale –depind de activitatea comerciala a intreprinderii
2 Cheltuieli generale si administrative-depind de dirijarea si marimea intreprinderii
3 Alte cheltuieli
Bugetul cheltuielilor comerciale
• cheltuieli ce ţin de transportarea producţiei comercializată pînă la un punct anumit
• cheltuieli ce ţin de remunerarea personalului direct legaţi cu comercializarea producţie
• contribuţii la fondul social şi medical
• cheltuieli de sortare, ambalare
• cheltuieli de promovare
• cheltuieli de procurarea licenţei (în caz de export)
15
• cheltuieli de reprezentanţă (servirea clientului) sunt reglementate şi aproximativ trebuie să fie de 2%.
Bugetul cheltuielilor administrative
• salariile conducătorilor și a funcționarilor
• salariile muncitorilor auxiliari și ale funcționarilor și conducătorilor secționali (inclusiv şi salariul suplimentar)
• contribuţii la fondul social şi medical
• amortizarea fondurilor fixe cu destinației generală
• cheltuieli de menţinere şi reparaţia fondurilor fixe cu destinației generală
• cheltuieli cu utilitățile cu destinației generală
• cheltuieli ce ţin de securitatea muncii
• cheltuieli de deplasare
• cheltuieli de birou
• taxe și impozite
• dobânda bancară
• alte cheltuieli
11. Costuri la 1 leu producţie fabricată (comercializată, venituri): esenţa economică, metode de calcul, planificarea, analiza comparativă, factorială, rezerve de îmbunătăţire.
16
Consumurile la 1 leu productie fabricata reflecta efortul depus de intreprindere analizata la obtinerea productiei fabricate ( lurarilor executate si serviciilor prestate) , si se calculeaza prin urmatoarea relatie : C la 1 leu = CPT / VPF *100 % (bani) , unde C la 1 leu refleta consumurile la 1 leu productie fabricate, CPT – costul productiei –total , VPF volumul productiei fabricate.
Cu cit valoarea acestui indicator este mai mica, cu atit utilizarea consumurilor care formeaza costul productiei este mai eficace si viceversa. Indeplinind functia de indicator generalizator de eficienta , consumurile la 1 leu productie fabricata ucupa un loc semnificativ prin analiza generala a costului productiei.
Reducerea acestui indicator atit in dinamica , cit si comparative cu nivelul programat, se apreciaza pozitiv , iar majorarea lui – negativ.
Modificarea acestui indicator poate fi influentata de urmatorii 3 factori :
1. Modificarea structurii si sortimentului productiei fabricate ( lucrari executate, si servicii prestate) .2. Modificarea nivelului de consum pe unitate de produs ( lucrari si servicii )3. Modificarea preturilor la material prima, materiale consumate si productia finite ( lurari executate si
servii prestate ). Costul la 1 leu producție – indicator generalizator de eficiență
Costurile la 1 leu producție permit măsurarea valoarii resurselor utilizate la 1 leu de producție fabricată sau comercializată.
Reflectă adevărata modificare a costurilor în comparație. Cu cît valoarea acestui indicator este mai mică, cu atît resursele sunt utilizate mai eficient. În mersul analizei trebuie de ținut cont de compatibilitatea costului cu activitatea analizată. Formula generală de calcul este:
Cost Cost la 1 leu prod. = -----------------, lei *100, bani
Producție Costurile variabile la 1 leu producție practic rămîn constante, odată cu creșterea cantității, (dacă nu
influențează alți factori: prețul, consumul specific) Costurile fixe la 1 leu producție, odată cu creșterea cantității, trebuie să se reducă.
În funcție cum măsurăm costul sau producția, deosebim mai mulți indicatori de cost la 1 1 leu producție: 1. Cost total la 1 leu VPF = CT/VPF 2. Cost producție la 1 leu VPF = CP/VPF3. Cheltuieli de perioadă la 1 leu VPF = ChP/VPF4. Cost total la 1 leu VV = CT/VV5. Cost vînzări la 1 leu VV = CV /VV 6. Cheltuieli de perioadă la 1 leu VV = ChP/ VV 7. Cost prod. comercializată la 1 leu VPC = CPC/VPC8. Cost mărf. comercializate la 1 leu VMC = CMC/VMC9.Cost serv. prestate la 1 leu VSP = CSP/VSPAnaliza costurilor la 1 leu producție începe cu calcularea indicatorilor și compararea lor cu diferite baze de referință
Nr.Indicatori 2011 2012 Ab.abs. Ab.rel, %d/o
1 Venit total, mii lei17
2 Cost total, mii lei
3Cost total la 1 leu VT, lei
4 Venit operațional, mii lei
5 Cost operațional, mii lei
6Cost operaț. la 1 leu VO, lei
7 Venit din vînzări, mii lei
8 Costul vînzărilor, mii lei
9Cost vînzări la 1 leu VV, lei
10Cheltuieli de perioadă operațion., mii lei
11Chelt.per. la 1 leu VV, lei
12Venitul producției comercializate, mii lei
13Costul producției comercializate, mii lei
14 CPC la 1 leu VPC, lei
15Venit din servicii prestate, mii lei
16Costul serviciilor prestate, mii lei
17 CSP la 1 leu VSP, lei
Analiza factorială a costurilor la 1 leu producție Rezervele de reducere a costurilor la 1 leu producție pot fi orientate în două direcții:
1. Sporirea indicatorilor de producție: producție fabricată, producție comercializată, venituri etc 2. Reducerea tuturor tipurilor de costuri
>Metodele de reducere a costurilor depind de comportamentul lor.Costul de producție, costul vînzărilor, convențional variabile: respectarea sau reducerea normelor de consum; tehnologii, utilaj performant; prețuri la, resurse mai avantajoase resurse de calitate înaltă; profesionalizm, disciplina de muncă.
Cheltuielile de perioadă – convențional fixe:
18
• argumentarea necesității fiecărui element de cheltuieli la formarea bugetelor; • optimizarea diferitor tipuri de cheltuieli după necesitate; • reducerea penalităţilor, amenzilor
Algoritmului analizei factoriale: 1. Determinarea formulei de descompunere a consumurilor la 1 leu producție pe factori de influenţă:
CP ∑ ∑ qi x ncj x prj Cons. la 1 leu prod. = -------- = ----------------- --, VPF ∑ qi x ppfi i = 1......n, unde n este numarul tipurilor de produse fabricate j =1......m, unde m este numărul de resurse utilizate factorii de influență sînt:
- modificarea cantității și structurii producției fabricate - modificarea nivelului de consum pe unitate de consum - modificarea prețului la resurse - modificarea prețului la producția fabricată
2. Calculul influenţei factorilor cu ajutorul metodei substituirii în lanț:
2.1. Determinarea gradului de influenţă a modificării cons. la 1 leu prod sub influenta modificării cantității:
q1 x nc x pr0 q0 x nc x pr0
∆ Cons.1 leu prod.q = Cons.rec1 – Cons.pl = ------------------ - ------------------- q1 x ppf0 q0 x ppf02.2. Determinarea gradului de influenţă a modificării Cons. la 1 leu prod sub influenta modificării consumului specific de resurse: q1 x cs x pr0 q1 x nc x pr0∆ Cons.1 leu prod.cs = Cons.rec2 – Cons.rec1 = ------------------ - ------------------- q1 x ppf0 q1 x ppf02.3. Determinarea gradului de influenţă a modificării Cons. la 1 leu prod sub influenta modificării prețurilor la resurse: q1 x cs x pr1 q1 x cs x pr0 ∆ Cons.1 leu prod.pr = Cons.rec3 – Cons.rec2 = ------------------ - ------------------- q1 x ppf0 q1 x ppf02.4. Determinarea gradului de influenţă a modificării Cons. la 1 leu prod sub influenta modificării prețurilor la producția finită: q1 x cs x pr1 q1 x cs x pr0∆ Cons.1 leu prod.ppf = Cons.ef. – Cons.rec.3 = ------------------ - ------------------- q1 x ppf1 q1 x ppf0
Algoritmului analizei factoriale:
3. Alcătuirea balanţei factorilor
19
∆ Cons. la 1 leu prod = ∆ Cons. la 1 leu prodq + ∆ Cons. la 1 leu prodcs + ∆ Cons. la 1 leu prodpr + ∆ Cons. la 1 leu prodppf
4. Calcularea intensității influentei factorilor: ∆ Cons. la 1 leu prodq4.1. Iq = --------------------------------- x 100% │∆ Cons. la 1 leu prod│ ∆ Cons. la 1 leu prodcs4.2. Ics = --------------------------------- x 100% │∆ Cons. la 1 leu prod│
∆ Cons. la 1 leu prodpr4.3. Ipr = -------------------------------- x 100% │∆ Cons. la 1 leu prod│
∆ Cons. la 1 leu prod ppf4.4. Ippf = --------------------------------- x 100% │∆ Cons. la 1 leu prod│
Date inițiale pentru efectuarea analizei factoriale a costului producției fanricate la 1 leu producție.
Indicatori plan rec.1 (q) rec2 (cs) rec3 (pr) efectiv (ppf)
CPF
q0 x nc x pr0
q1 x nc x pr0
q1 x cs x pr0
q1 x cs x pr1 q1 x cs x pr1
VPFq0 x ppf0 q1 x ppf0 q1 x ppf0 q1 x ppf0 q1 x ppf1
CPF 1 leu VPF
q0 x nc x pr0
q1 x nc x pr0
q1 x cs x pr0
q1 x cs x pr1 q1 x cs x pr1
q0 x ppf0 q1 x ppf0 q1 x ppf0 q1 x ppf0 q1 x ppf1
CPF – cost producție la 1 leu producție VPF – valoarea producției fabricate Algoritmului analizei factoriale: 2. Calculul influenţei factorilor cu ajutorul metodei substituirii în lanț: 2.1. Determinarea gradului de influenţă a modificării Cons. la 1 leu prod sub influenta modificării cantității: ∆ Cons.1 leu prod.q = Cons.rec1 – Cons.pl = 2.2. Determinarea gradului de influenţă a modificării Cons. la 1 leu prod sub influen ta modificării consumului specific de resurse:
20
∆ Cons.1 leu prod.cs = Cons.rec2 – Cons.rec1 =
2.3. Determinarea gradului de influenţă a modificării Cons. la 1 leu prod sub influenta modificării prețurilor la resurse:
∆ Cons.1 leu prod.pr = Cons.rec3 – Cons.rec2 = 2.4. Determinarea gradului de influenţă a modificării Cons. la 1 leu prod. sub influenta modificării prețurilor la producția finită: ∆ Cons.1 leu prod.ppf = Cons.ef. – Cons.rec.3 =
3. Alcătuirea balanţei factorilor ∆ Cons.1 leu prod. = Cons.1 leu prod. ef. – Cons.1 leu prod. pl = ∆ Cons. la 1 leu prod = ∆ Cons. la 1 leu prodq + ∆ Cons. la 1 ționat leu prodcs + ∆ Cons. la 1 leu prodpr + ∆ Cons. la 1 leu prodppf = 4. Calcularea intensității influentei factorilor: 4.1. Iq = ------------- x 100% = │ │ 4.2. Ics = ------------- x 100% = │ │
4.3. Ipr = --------------- x 100% = │ │ 4.4. Ippf = --------------- x 100% = │ │
12. Profitul: esenţa economică, tipuri de profit, metode de calcul, planificarea, analiza comparativă, structurală, factorială, rezerve de îmbunătăţire.
Noţiunea de profit şi importanţa analizei acestuia
Rezultatul financiar al activităţii întreprinderii se caracterizează prin suma profitului (pierderilor) şi a nivelului rentabilităţii obţinute.
Profitul reprezinta depăşirea veniturilor câştigate de întreprindere asupra consumurilor şi cheltuielilor suportate de aceasta din activitatea de întreprinzător.
Cantitativ, profitul (pierderea se determină astfel:
21
Profitul (pierderea) = Venituri - Consumuri şi cheltuieli .Cu cât este mai mare valoarea veniturilor cu atât va fi mai ridicată mărime; profitului, şi invers, creşterea valorii consumurilor şi/sau cheltuielilor duce la diminuarea mărimii profitului.
TIPURI DE PROFIT SI FORMULA DE CALCUL
Profitul brut reprezintă profitul (pierderea) obţinut din vânzarea produselor, mărfurilor şi serviciilor prestate şi se determină ( Veniturile din vânzări - Costul vânzărilor).
Profitul (pierderea) din activitatea operaţională reprezintă diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile obţinute de întreprindere din activitatea de bază. determinată de statutul acesteia. PO=VAO – CAO( venitu activ.opeart.- chelt.activ.operat.)
PO=PB + AVO - Ch.OP - Ch.GA – AchO
Profit brut
Alte venituri operaţionale
Cheltuiei comercilae
Ch. generale şi administrative
Alte cheltuieli operaţionale
Profitul (pierderea) din activitatea de investiţii este diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile obţinute de întreprindere din operaţiunile ce ţin de mişcarea activelor pe termen lung.
PI=VAI-ChAI (venit- cheltueli din activit investitionala)
Profitul (pierderea) din activitatea financiară reprezintă diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile aferente operaţiunilor legate de modificările în mărimea şi structura capitalului propriu şi mijloacelor împrumutate.
PAF=VAF-ChAF ( venit- cheltueli din activit financiara)
Profitul (pierderea) din activitatea economico-financiară este rezultatul financiar obţinut de întreprindere în cursul perioadei de gestiune din activităţile operaţională, de investiţii şi financiară.
Profitul (pierderea) excepţional este diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile apărute ca rezultat al evenimentelor şi operaţiunilor excepţionale neprevăzute.
PAE=VAE-ChAE ( venit- cheltueli din activit exceptionala)
Profitul (pierderea) până la impozitare este profitul (pierderea) obţinut de întreprindere în cursul perioadei de gestiune din toate tipurile de activităţi şi rezultatul excepţional.
PPI = RAO ± RAI ± RAF ± RE,
unde: PPI - profitul (pierderea) până la impozitare;
RAO - rezultatul din activitatea operaţională;
RAI - rezultatul din activitatea de investiţii;
RAF - rezultatul din activitatea financiară;
RE - rezultatul excepţional.
Profitul net (pierderea netă) este profitul (pierderea) care rămâne la dispoziţia întreprinderii după calcularea cheltuielilor (economiilor) privind impozitul pe venit şi se determină ca diferenţa dintre profitul (pierderea) până la impozitare şi cheltuielile (economiile) privind impozitul pe venit.
22
Analiza comparativaPentru obtinerea informatiei utile la luarea deciziilor, indicatorii economici trebuie sa fie comparati cu diferite baze de referinta. Ca exemplu anul precedent, anul de baza, nivelul concurentilor, etc.La utilizarea comparatiei trebuie sa respectam conditiile :
1 Sa fie in aceeasi unitate de masura2 Aceeasi metoda de calcul 3 Sa fie pentru acelasi interval de timp.
Structura formarii indicatorilor profitului
Analiza factorială a profitului (pierderii) din activitatea operaţională
Analiza factorială a profitului (pierderii) din activitatea operaţională presupune stabilirea şi calculul influenţei factorilor, care au contribuit la modificarea în dinamică a părţilor componente ale profitului (pierderii) din activitatea operaţională. Din punct de vedere factorial, profitul (pierderea) din activitatea operaţională poate fi determinat conform formulei:
PO=PB + AVO - Ch.OP - Ch.GA – AchO
Fiecare parte componentă a formulei factoriale influenţează asupra profitului (pierderii) din activitatea operaţională a întreprinderii. Profitul brut (pierderea globală) şi alte venituri operaţionale au o acţiune directă, iar cheltuielile perioadei - o acţiune inversă.
Analiza factorială a profitului brut (pierderii globale)
23
Componenta cea mai importantă a profitului (pierderii) din activitatea operaţională reprezintă profitul brut (pierderea globală), de aceea în analiza formării profitului, studiului profitului brut i se acordă o atenţie deosebită.
Analiza începe cu aprecierea evoluţiei structurii profitului brut obţinut pe tipuri de activitate operaţională. De regulă, mărimea profitului brut poate fi câştigată de întreprindere din:
vânzarea produselor finite,
comercializarea mărfurilor,
prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor de construcţie.
13. Rentabilitatea: esenţa economică, tipuri de rentabilitate, metode de calcul, planificarea, analiza comparativă, factorială, rezerve de îmbunătăţire.
Rentabilitatea este o formă a eficienţei economice care evidenţiază capacitatea agenţilor economici
de a acoperi cheltuielile efectuate pentru producerea şi desfăşurarea bunurilor economice de a obţine profit.
Rentabilitatea este o noţiune generală care măsoară raportul dintre rezultate şi mijloace. Un anumit
nivel de rentabilitate este necesar pentru menţinerea şi creşterea potenţialului economic al firmei,
cointeresarea acţionarilor sau asociaţilor, angajaţilor, creditorilor. O activitate este rentabilă, dacă raportul
venituri / cheltuieli este mai mare decât unitatea. Când acest raport este egal cu unu activitatea nu va produce
beneficiu, dar nici pierderi. O activitate va fi în pierderi, când cheltuielile sunt mai mari decât veniturile.
În economia noastră, ratele de rentabilitate, ce se calculează în prezent, sunt într-o anumită măsură
diferite de cele din ţările cu economie de piaţă dezvoltată. Între ele menţionăm:
24
1. Rentabilitatea producţiei realizate se determină ca raport procentual dintre profitul de la realizarea
producţiei (Ppr) şi costul producţiei realizate (Cpr), conform relaţiei:
Coeficientul dat arată cota-parte a fiecărui leu câştigat, ce a fost folosit pentru a acoperi cheltuielile.
De obicei, acest indicator se analizează în dinamică, comparându-se cu valoarea medie pe ramură.
2. Rentabilitatea generală, se determină ca raport procentual între suma profitului brut (Pb) şi
mărimea fondurilor fixe (Ff) şi mijloacelor circulante, (Fcir) conform relaţiei:
Acest indicator se mai numeşte rata rentabilităţii fondurilor avansate şi arată cât trebuie să investească
întreprinderea pentru a primi un leu profit.
3. Rentabilitatea pe unitate de produs se determină ca raport procentual între profitul obţinut pe
unitatea de produs şi costul unitar complet al produsului:
Ratele de rentabilitate sunt însă mult mai numeroase, iar valoarea lor variază de la un indicator la altul.
14. Pragul de rentabilitate: esenţa economică, tipuri de prag de rentabilitate, metode de calcul, planificarea, analiza comparativă, rezerve de îmbunătăţire.
Pragul de rentabilitate este venitul din vinzari minimal necesar pentru a acoperi costurile totale, ba chiar mai mult.Acest venit din vinzari mininal este egal cu costul total.In situatia pragului de rentabilitate intreprinderea nu genereaza nici pierdere nici profit. Fiecare unitate de vinzari peste pragul de rentabilitate genereaza profit cu conditia ca costurile fixe ramin neschimbate si rentabilitatea vinzarilor la fel.Pentru aprecierea riscului operational se utilizeaza metoda analizei marjei de contributie bazata pe corelatia cost-volum-profit.Esenta metodei consta in stabilirea modului in care schimbarile in volumul vinzarilor influenteaza asupra vinzarilor in cost si profit. Marja de contributie constituie depasirea venitului din vinzari peste costurile variabile aferente acestor vinzari.
Exista mai multe metode de calcul a pragului de rentabilitate:
1. metoda grafica2. in unitati naturale
PR=
CFMCunitara ;
Aceasta metoda se foloseste in situatia comercializarii unui singur tip de produs.
25
3. in unitati valorice
PR=
CFRataMC
15. Patrimoniului întreprinderii: esenţa economică, tipuri de patrimoniu, metode de calcul, planificarea, analiza comparativă, structurală, rezerve de îmbunătăţire.
Patrimoniul reprezinta averea intreprinderii intr-o perioada de timp care este formata din activele pe termen lung si activele curente. Deosebim mai multe tipuri de patrimoniu:-Patrimoniul de bilant care reflecta valoarea activelor totale la momentul alcatuirii bilantului contabil si indica valoarea lui conform documentelor contabile-Patrimoniul net reflecta valoarea patrimoniului de bilant formata doar din surse proprii.
Pnet=Patrimoniul de bilant-Datorii pe termen lung-Patrimoniul cu destinatie de productie arata acea parte a patrimoniului care este implicata in activitatea de producere.
Patrimoniul cu destinatie de productie =MFbil.+SMM-Patrimoniul real reprezinta valoarea pe piata a averii, ea poate fi mai mare sau mai mica decit patrimoniul de bilant.Analiza patrimoniului consta in calcularea indicatorilor de patrimoniu , determinarea ponderii lor in patrimoniul de bilant, aprecierea modificarii lor, analiza componentei si structurii patrimoniului.Un alt pas al analizei structurale a patrimoniului este utilizarea ratelor:
Pondereapatrimoniului net Ponderea patrimoniului cu destinatie de productie Rata activelor curente Rata productiei in curs de executie Rata corelatiei dintre AC si ATL Rata activelor perfect lichide
26
Rata activelor grevate cu gaj
16. Eficienţa utilizării activelor curente: esenţă economică, indicatori de calcul, ciclul operaţional, planificare, analiză comparativă, factorială, rezerve de îmbunătăţire.
Rotația activelor înseamnă de cite ori pe an activele fac o rotație totală. Cu cît numărul de rotații este mai
mare cu atît situația financiară la întreprindere este mai bună. Rotația activelor depinde de specificul
întrepriderii, există întreprideri din sectorul alimentar care rotația activelor pe an pot să atingă unitate și
sunt unele care durata ciclului operațional este forte mică. Schematic ciclul operațional îl putem prezenta
în felul următor:
27
Faza de aprovizionare
Mijloace Bănești
Stoc de materiale
Faza de stocare a resurselor
Poducția în curs de execuție
Faza de producereProducția finită
Faza de stocare
Faza de stocare a PF
Creanțe
Faza de comercializare
Faza de încasare
Cu cît procesul de producție este mai lung cu atît durata ciclului operațional v-a fi mai lungă.
Pentru aprecierea utilizării intensive a activelor, sunt calculate şi analizate ratele de rotaţie a activelor.
Esenţa calculului ratelor de rotaţie a activelor constă în compararea ritmului de modificare a veniturilor
din vânzări şi valorii medii a activelor.
Necesitatea analizei rotaţiei activelor rezultă din importanţa informaţiei analitice pentru luarea
deciziilor de către conducătorii întreprinderii şi de utilizatorii de informaţie din Rapoartele financiare.
Indicatorii de apreciere a eficienței sînt activelor :
1. Viteza de rotație = VV/ Vactiv ;
2. Durata unei rotații = 360∗Active
VV ( zile );
3. Înzestrarea VV cu Active = Active
VV , ( lei ) .
Acești indicatori pot fi calculați pentru Total General Activ dar și pentru diferite tipuri de active :
ATL, AC, SMM, Creanțe.
Vom aprecia eficiența utilizării activelor utilizînd informația din rapoartele financiare, bilanț contabil.
Tabelul 2.2.1 Eficiența utilizării activelor.
Indicatori precedent curent abaterea abs, mii lei
abaterea rel, %
1 Venit din Vinzari
2. Total activ
3. ATL
4. A C
5. Viteza de rotatie a TA
6.Viteza de rotatie ATL
7. Viteza de rotatie AC
8. Durata rotatiei TA
9. Durata rotatiei ATL
10. Durata rotatie AC
28
11. Inzestrarea TA
12. Inzestrarea ATL
13. Inzestrarea AC
Rata AC caracterizează ciclul operațional, iar viteza de rotație a activelor curente arată cite cicluri
operaționale sunt efectuate într-o perioada de gestiune.
În continuare vom analiza durata fazelor ciclului operațional.
1. Durata de stocare a materialelor = 360∗SMM
VV ;
2. Durata PCE = 360∗PCE
VV ;
3. Durata de stocare a producției finite = 360∗SPF
VV .
Tabelul 2.2.2 Aprecierea modificării ciclului operațional și a fazelor lui.
indicatori precedent curent abaterea abs, mii lei
abaterea rel, %
1. Venit din vinzari
2. Active curente
SMM
2.1 Materiale
2.2 Omvsc
2.3 Productia în curs de execuție
2.4 Stoc de productie finită
2.5 creante
3. Viteza de rotație a AC4. Durata de rot a AC inclusiv durata fazelor4.1 Durata SMM
4.2 Durata s omvsd4.3 Durata s productia curs executie4.4 Durata stoc productie finita
4.5 Durata s creante
29
17. Sursele de finanţare a patrimoniului: esenţa economică, tipuri de surse, metode de calcul, planificarea, analiza comparativă, structurală, rezerve de îmbunătăţire.
Din punct de vedere al conţinutului economic, sursele de finanţare (formare) a activelor reprezintă totalitatea drepturilor proprietarilor şi obligaţiilor agentului economic. În Bilanţul contabil acestea se reflectă în interiorul pasivului şi de aceea pentru desemnarea lor în practica economică se aplică des denumirea „pasive".
Analiza surselor de formare a activelor întreprinderii porneşte de la aprecierea generală a structurii pasivelor. În acest scop se calculează şi se interpretează un şir de indicatori, care în literatură specială se numesc coeficienţi ai structurii capitalului, independenţei financiare, de acoperire, de solvabilitate, de îndatorare sau coeficienţi ai capacităţii de plată.
Unul dintre cei mai frecvent folosiţi coeficienţi ai structurii surselor de finanţare este coeficientul de autonomie
CA=CP/TP.
Coeficientul în cauză reflectă, pe de o parte, cota capitalului propriu în suma totală a surselor de finanţare, iar pe de altă parte
Din punct de vedere al creditorului, nivelul de siguranţă al acestui coeficient, după părerea preponderentă a specialiştilor, alcătuieşte cel puţin 0,5'. În acest caz riscul creditorului este minim, pentru că patrimoniul întreprinderii, care este format din surse proprii, serveşte drept garanţie pentru achitarea tuturor datoriilor faţă de creditori.
30
Dacă coeficientul de autonomie al întreprinderii nu atinge nivelul de siguranţă, atunci conducerii îi va fi greu de obţinut creditele necesare fără mărirea prealabilă a capitalului propriu, în particular, a celui social. Sau creditorii vor acorda credit cu condiţii mult mai dure (gajul, garanţia terţilor etc.)
Coeficientul de atragere a surselor împrumutate (de concentrare a datoriilor) caracterizează structura surselor de finanţare a activelor din punctul de vedere al cotei surselor împrumutate :
Coeficientul de atragere = DT/TP = 1- CA ( coefficient de autonimie )
Acest coeficient dimensionează nivelul de îndatorare (solvabilitate) a întreprinderii şi, în mod normal, oscilează în limitele 0-0,5.
Coeficientul corelaţiei dintre sursele împrumutate şi proprii (rata brută generală de îndatorare) reflectă suma mijloacelor atrase revenită la 1 leu capital propriu:
Coeficientul corelaţiei dintre sursele împrumutate şi proprii = DT / CP
Cu cât mărimea acestui coeficient este mai mare, cu atât mai riscantă este situaţia financiară a întreprinderii. Punctul critic la aprecierea coeficientului de corelaţie este 1.
Rata solvabilităţii generale exprimă gradul de acoperire a surselor împrumutate cu activele totale de care dispune întreprinderea:
Rata solvabilităţii generale = TP /DT
Este evident că, în mod normal, nivelul acestui coeficient trebuie să nu fie mai mic de 2.
Înlocuind în raportul sus-nominalizat mijloacele împrumutate cu valoarea capitalului propriu, obţinem rata generală de acoperire a capitalului propriu (rata pârghiei financiare):
rata generală de acoperire a capitalului = TP / CP
Fiind calculat în procente, acest raport arată că, la primele 100 %, activele întreprinderii se finanţează pe seama surselor proprii, iar la celelalte procente -prin atragerea mijloacelor împrumutate. Sporirea acestui coeficient peste 200 % reflectă situaţia dificilă a întreprinderii privind independenţa financiară.
7.3. Analiza capitalului propriu
Capitalul propriu reprezintă mărimea rămasă în activele întreprinderii după scăderea datoriilor. Ca obiect al analizei, capitalul propriu se studiază din mai multe puncte de vedere prin efectuarea următoarelor etape.
În primul rând, se examinează mărimea absolută şi evoluţia capitalului propriu în dinamică. În mod normal, întreprinderea reuşeşte să crească valoarea capitalului propriu în urma desfăşurării activităţii economice. Şi invers, descreşterea capitalului propriu, mai ales apariţia valorii negative a acestuia, indică existenţa tendinţelor defavorabile în dezvoltarea întreprinderii.
Aplicarea metodei de analiză la acest stadiu de apreciere a situaţiei financiare presupune compararea indicatorilor relativi de modificare a capitalului propriu, datoriilor existente şi patrimoniului disponibil.
31
Structura capitalului propriu
Capital statutar
Capital nevărsat
Profit nerepartizat (pierdere neacoperită)
Capital secundar (diferenţe din reevaluarea)
Total capital propriu
Analiza structurală a capitalului propriu presupune examinarea corelaţiei dintre elementele componente ale acestuia. În calitate de instrument de lucru în acest scop poate servi metoda de analiză pe verticală.
Analiza factorială a creşterii (descreşterii) capitalului propriu
După cum s-a menţionat mai sus, în urma desfăşurării activităţii economice întreprinderea, în mod normal, reuşeşte să crească valoarea capitalului propriu. Dacă mărimea acestuia se reduce, adică capital propriu „se mănâncă", devine importantă examinarea cauzelor care au provocat apariţia tendinţei negative de scădere.
Cauzele modificării capitalului propriu pot avea caracter extern (depunerile proprietarilor, primirea subvenţiilor etc.) şi intern (reinvestirea profitului generat). Pentru studierea surselor interne de creştere a capitalului se aplică următorul coeficient financiar:
Acest coeficient caracterizează mărimea relativă a profitului generat şi reţinut la întreprindere cu scopurile investiţionale, evaluat în procente la valoarea capitalului propriu. Pentru depistarea cauzelor ce au condiţionat modificarea sporului creşterii capitalului propriu, acesta se prezintă ca produsul următorilor indicatori financiari:
Pentru verificarea formulei de mai sus vom prezenta fiecare parte componentă sub formă de raport:
Este evident că modificarea oricărui component al formulei duce la schimbarea sporului creşterii capitalului propriu, adică acest indicator este influenţat de 4 factori:
•Principală sursă internă de creştere a capitalului propriu este reuşita activităţii operaţionale, în cazul reducerii rentabilităţii şi generării pierderilor se constată descreşterea indicatorului rezultativ sub influenţa acestui factor.
•Accelerarea rotaţiei activelor (creşterea numărului de rotaţii) condiţionează sporirea capitalului propriu, cât timp activitatea întreprinderii este profitabilă, în caz invers fiecare rotaţie suplimentară a activelor aduce pierderi adăugătoare.
32
•Folosirea mai largă a surselor împrumutate (creşterea gradului de îndatorare şi ratei pârghiei financiare) este avantajoasă, dacă rentabilitatea întreprinderii depăşeşte rata cheltuielilor de deservire a datoriilor, adică rata dobânzii. Varianta opusă semnifică descreşterea capitalului propriu din cauza atragerii împrumuturilor prea costisitoare.
•Reinvestirea profitului obţinut permite majorarea capitalului propriu fără finanţarea din exterior. De menţionat că, în condiţiile activităţii cu pierderi, are loc reducerea investiţiilor făcute anterior şi descreşterea capitalului propriu
În urma analizei se determină nu numai cauzele de modificare a sporului creşterii capitalului propriu, dar şi sursele interne posibile de majorare a acestui indicator în viitor. Cu alte cuvinte, aplicarea modelului de descompunere a sporului creşterii capitalului propriu în elemente componente permite stabilirea instrumentelor cele mai probabile de îmbunătăţire a situaţiei cu acumularea capitalului. Identificarea acestor instrumente (des numite rezerve) nu trebuie să se limiteze cu depistarea factorilor cu influenţă negativă asupra indicatorului investigat. Pentru ilustrarea ultimei afirmaţii vom examina următoarea situaţie.
Analiza stabilităţii surselor de finanţare
După realizarea analizei structurale a surselor împrumutate, mai ales după divizarea lor în funcţie de termenul de atragere (lung şi scurt), la următoarea etapă de analiză a datoriilor întreprinderii poate fi efectuată aprecierea stabilităţii surselor de finanţare. În aceste scopuri se aplică rata stabilităţii financiare (altfel se numeşte rata stabilităţii surselor de finanţare, rata capitalului permanent ori rata capitalizării):
rata capitalului permanent ori rata capitalizării) = DTL/ CP + DTL
Coeficientul în cauza exprimă cota surselor de finanţare care întreprinderea poate să utilizeze pentru finanţarea activităţii economice într-o perioadă îndelungată. Se apreciază pozitiv creşterea acestui coeficient în dinamică, ceea ce reflectă întărirea stabilităţii financiare a întreprinderii.
Spre deosebire de coeficienţii structurii generale a surselor de finanţare, nivelul de siguranţă (solicitat sau optim) al ratelor de îndatorare pe termen lung nu poate fi stabilit în mod cert şi concret. De aceea, aprecierea acestor rate se efectuează prin comparaţii în dinamică. In practica mondială se consideră convenabil nivelul ratei în cauză de circa 26-40 %2. La depăşirea acestui nivel recomandat, atragerea suplimentară a mijloacelor împrumutate pe termen lung urmează să fie oprită. Finanţarea suplimentară a activităţii întreprinderii poate fi efectuată pe seama surselor proprii (mărirea capitalului social etc.)
În cadrul analizei datoriilor firmei, în loc de rata de îndatorare pe termen lung faţă de capitalul permanent, poate fi aplicată altă rată complementară şi substituibilă - rata de autofinanţare a capitalului permanent (altfel se numeşte rata independenţei financiare a surselor capitalizate ori rata solvabilităţii patrimoniale):
Rata de autofinantare a capitalului permanent = CP / CP + DTL
Este evident că acest coeficient, de asemenea, exprimă structura capitalului permanent care asigură o finanţare îndelungată a activităţii întreprinderii. În practica mondială se indică şi limita de jos a acestei rate - 60 %3
33
18. Stabilitatea financiară: esenţa economică, metode de calcul, planificarea, analiza comparativă, factorială, rezerve de îmbunătăţire.
Stabilitatea financiara întreprinderii reiese din repartizarea optimală între diferite surse. Conform căreia jumate din finanțarea partimoniului trebuie să revină surselor proprii. Pot fi calculați următorii indicatori de stabilitate financiară:
1. Coeficientul de autonomie = Capilat propriu/Total Pasive*100%
Coeficientul în cauză reflectă, pe de o parte, cota capitalului propriu în suma totală a surselor de finanţare, iar pe de altă parte - ponderea patrimoniului format pe seama mijloacelor proprii în suma totală a activelor întreprinderii.
Din punct de vedere al creditorului, nivelul de siguranţă al acestui coeficient, după părerea preponderentă a specialiştilor, alcătuieşte cel puţin 0,5'. În acest caz riscul creditorului este minim, pentru că patrimoniul întreprinderii, care este format din surse proprii, serveşte drept garanţie pentru achitarea tuturor datoriilor faţă de creditori.
Dacă coeficientul de autonomie al întreprinderii nu atinge nivelul de siguranţă, atunci conducerii îi va fi greu de obţinut creditele necesare fără mărirea prealabilă a capitalului propriu, în particular, a celui social. Sau creditorii vor acorda credit cu condiţii mult mai dure (gajul, garanţia terţilor etc.)
2. Gradul de îndatorare = Datorii totale/ Total pasive *100%
Acest coeficient dimensionează nivelul de îndatorare (solvabilitate) a întreprinderii şi, în mod normal, oscilează în limitele 0-0,5.
3. Corelația între surse proprii și împrumutate = CP/ Datorii Totale
Cu cât mărimea acestui coeficient este mai mare, cu atât mai riscantă este situaţia financiară a întreprinderii. Punctul critic la aprecierea coeficientului de corelaţie este 1.
4. Coeficientul stabilității financiare = Capital constant/ Total pasive *100%
Acest indicator trebuie să primească valori nu mai mici de 75 %
34
5. Sovabilitatea general = TA/ Datorii totale
Este evident că, în mod normal, nivelul acestui coeficient trebuie să nu fie mai mic de 2.
Fiind calculat în procente, acest raport arată că, la primele 100 %, activele întreprinderii se finanţează pe seama surselor proprii, iar la celelalte procente -prin atragerea mijloacelor împrumutate. Sporirea acestui coeficient peste 200 % reflectă situaţia dificilă a întreprinderii privind independenţa financiară.
7. Rata de manevrare a CP= Active nete/ CP
Arată ce parte din CP nu este imobilizată în active pe termen lung dar se află în circuitul economic ce permite manevrarea lui.
Indicatorii Precedent Curent Abaterea absoluta Abaterea relativa1. Coeficientul de autonomie2.Gradul de îndatorare
3. Corelația între surse proprii și împrumutate4.Coeficientul stabilității financiare5. Sovabilitatea general6. Multiplicatorul capitalului propriu7. Rata de manevrare a CP8. Rata DTS9. Rata DTL10. Rata creditelor
Rata Creditelor = Credit bancar pe termen scurt + credit pe termen lung/ Total passive*100%
35
19. Capacitatea de plată a întreprinderii: esenţa economică, metode de calcul, planificarea, analiza comparativă, factorială, rezerve de îmbunătăţire.
Capacitatea de plata intelegem posibilitatea intreprinderii de asi achita datoriile fata de credtitori. Capacitatea de plata este strins legata de lichiditatea activelor. Prin lichiditate intelegem capacitatea activelor de a se transforma in mijloace banesti.
Activele in bilantul contabil sunt aranjate in ordinea lichiditatii lor. Activele nemateriale au cel mai redus grad de lichiditate, majoritatea lor sunt absolut solide.Se pot calcula urmatorii indicatori ai capacitatii de plata:
1. Lichiditatea absoluta= Mij . banesti+ Investii pe termen scurtDTS
∗100 %
Intervalul optimal este de 20-25% sau 0,2-0,25. Acest indicator arata ca 20-25% din DTS la moment pot fi achitate din contul mij.banesti si inv.pe termen scurt.
Intervalul optimal 150-200%. Activele curente trebuie sa acopere DTS de 1,5-2 ori.
4. Solvabilitatea generala= total activedatorii totale
∗100 %
Intervalul optimal >2 sau >200%, ceea ce inseamna ca daca vindem averea ne va permite sa acoperim datorii totale mai mult de 2 ori.
Analiza capacitatii de plata consta in calcularea indicatorilor de lichiditate, compararea lor cu intervalele optimale si cu diferite baze de referinta.
Indicatori Precedent Curent Abaterea absoluta
Abaterea relativa
1.DTS
2.Mij.banesti
3.Investitii
4.Creante
5.Active curente
36
6.Lichiditate absoluta
7.Lichiditate intermediara
8.Lichiditate generala
9. Total active
10. DTS
11.DTL
12.Datorii totale
13.Solvabilitate generala
37
20. Fondul de rulment: esenţă economică; metode de calcul; normarea; analiza comparativă, factorială, rezerve de îmbunătăţire.
Fondul de rulment se determina prin 2 metode:• Fondul de rulment net este depăşirea mărimii activelor curente asupra datoriilor pe termen
scurt, adică:
Fond de rulment net = Active curente - Datorii pe termen scurt
• Fondul de rulment net este o parte a capitalului permanent, îndreptat spre finanţarea activelor curente, adică:
Fond de rulment net = Capital permanent - Active pe termen lung
In urma desfăşurării activităţii economice eficiente, întreprinderea reuşeşte să majoreze mărimea reală a fondului de rulment net. Scăderea bruscă a mărimii acestui indicator sau apariţia valorii negative reflectă situaţia financiară nestabilă a întreprinderii în vederea capacităţii de plată într-o perioadă scurtă de timp. În aceste condiţii apare necesitatea efectuării următoarei etape a analizei fondului de rulment.
Scopul acestei etape constă în determinarea cauzelor principale ce au provocat modificări esenţiale în mărimea reală a fondului de rulment. Pentru atingerea acestui obiectiv este facil să fie utilizată cea de-a doua variantă de calculare a fondului de rulment net:
Fiecare parte componentă din această formulă reprezintă factorul de gradul I ce influenţează fondul de rulment net. Având în vedere legătura aditivă dintre factorii influenţi şi indicatorul rezultativ, în calitate de cea mai convenabilă metodă pentru analiza factorială în această situaţie se aplică metoda balanţieră.
În procesul efectuării analizei factoriale a fondului de rulment net şi alcătuirii concluziilor analitice corespunzătoare o atenţie deosebită se acordă factorilor care pot provoca sau deja au condiţionat apariţia fondului de rulment net negativ:
•formarea activelor pe termen lung pe seama surselor de finanţare pe termen scurt (procurarea mijloacelor fixe fără acumularea anticipată a sumei de finanţare necesare etc);
•retragerea esenţială a capitalului propriu (răscumpărarea acţiunilor, cotelor părţi);•dividendele plătite în avans în lipsa profitului;Analiza factorială a fondului de rulment net oferă informaţii importante cu privire la evoluţia
indicatorului în cauză, dar nu poate acorda posibilitatea de a aprecia suficienţa fondului de rulment net. De exemplu, creşterea mărimii fondului de rulment net nu întotdeauna înseamnă satisfacerea nevoilor curente ale întreprinderii. In această privinţă devine necesară analiza respectării normativului fondului de rulment net.
Calcularea normativului fondului de rulment net presupune aplicarea coeficienţilor particulari de rotaţie pentru efectuarea următoarelor etape.
1. Se determină viteza de rotaţie a stocurilor de mărfuri şi materiale (SMM) în zile:
2. Se calculează viteza de rotaţie a creanţelor pe termen scurt (CTS) în zile:
3. Se determină viteza de rotaţie a datoriilor pe termen scurt (DTS) în zile:
38
Notă: În formulele prezentate mai sus numărătorul şi numitorul se iau în calcul în mod coordonat:
• creanţele, care se exprimă în preţuri de vânzare, se raportează la volumul vânzărilor zilnice;• stocurile, care se evaluează după cost, se iau în corelaţie cu costul producţiei, vândute într-o zi;• datoriile, evaluate în preţuri de procurare, se coordonează cu cheltuielile medii zilnice al bunurilor şi serviciilor procurate.
4. Se determină durata ciclului financiar în zile:
5. Se calculează normativul fondului de rulment net în lei:
În urma confruntării mărimii reale a fondului de rulment net cu normativul acestuia, se stabilesc trei diferite situaţii. O variantă optimă se consideră cazul când valoarea efectivă a fondului de rulment net coincide cu mărimea programată. Această situaţie ideală se observă destul de rar în practica economică. Mai frecvente sunt următoarele abateri:
- excedentul fondului de rulment net, în cazul când valoarea lui depăşeşte mărimea necesară;
- deficitul fondului de rulment net, în cazul când valoarea lui este mai mică decât mărimea necesară.
Este de menţionat faptul că ambele abateri (excedentul şi deficitul) influenţează negativ asupra situaţiei financiare a întreprinderii.
Deficitul fondului de rulment este mult mai periculos şi nedorit, pentru că poate crea:
• staţionări în procesul desfăşurării activităţii operaţionale din cauza lipsei resurselor materiale;• greve din cauza reţinerii salariilor;• amenzi, penalităţi de plătit creditorilor, furnizorilor, bugetului în legătură cu încălcarea termenelor de achitare;• faliment.
Excedentul fondului de rulment, cu toate că este mai preferabil, are, de asemenea, o serie de urmări financiare negative:
• micşorarea rentabilităţii (capitalul investit în stocurile activelor curente peste norme nu aduce profit);• învechirea, deteriorarea şi pierderea stocurilor excedente de mărfuri şi materiale;• cheltuieli suplimentare privind păstrarea şi asigurarea stocurilor excedente de mărfuri şi materiale.
Măsurile de însănătoşire financiară cu privire la aducerea mărimii fondului de rulment net la normativ pot prevedea:
• Micşorarea duratei de rotaţie a stocurilor de mărfuri şi materiale prin
- micşorarea volumului achiziţionărilor stocurilor de mărfuri şi materiale sau amânarea termenului de procurare;- introducerea sistemului „procurare exact la termen";- realizarea s.m.m. netrebuincioase şi plusurilor;- impulsionarea vânzărilor produselor finite acumulate şi mărfurilor pe calea politicii damping al preţurilor.• Micşorarea duratei de încasare a creanţelor datorită aplicării politicii de discont;
- vânzării cu plata prealabilă (în avans);
39
- calculării penalităţii pentru plăţile întârziate;- încasării datoriilor prin adresarea la organele judiciare.• Majorarea necritică a duratei de achitare a datoriilor prin
- atragerea creditelor şi împrumuturilor suplimentare;- amânarea plăţii, restructurarea datoriilor;- procurarea s.m.m. în rate.
21. Fluxul de numerar: esenţa economică, metode de calcul, planificare, analiza comparativă, structurală, rezerve de îmbunătăţire, analiza comparativă, rezerve de îmbunătăţire.
Desfăşurarea activităţii economice a întreprinderii generează permanent mişcarea mijloacelor băneşti. În Rapoartele financiare pentru reflectarea acestei mişcări se aplică noţiunea de „fluxul mijloacelor băneşti".
40
După esenţa economică, fluxurile mijloacelor băneşti reprezintă încasările (afluxurile) şi plăţile (retragerile) mijloacelor băneşti efectuate în cursul perioadei de gestiune respective. Diferenţa dintre suma încasărilor şi plăţilor constituie fluxul net de mijloace băneşti.
La etapa iniţială a analizei se studiază modificările survenite în mărimile absolute şi relative ale fluxurilor mijloacelor băneşti în comparaţie cu perioada precedentă şi nivelul prognozat.
La efectuarea acestei direcţii de analiză, pe lângă informaţia din Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti, se aplică datele din Planul de afaceri.
Din punct de vedere al tehnicii de calcul la analiza mărimii şi evoluţiei fluxurilor mijloacelor băneşti pot fi determinate: abaterea absolută a acestora (faţă de perioada precedentă şi Planul de afaceri), ritmul creşterii, sporul creşterii, procentul îndeplinirii planului şi procentul abaterii de la plan.
Aprecierea informaţiilor obţinute se efectuează pornind de la următoarele considerente:
• Desfăşurarea reuşită a activităţii operaţionale trebuie să genereze fluxul net pozitiv.• Menţinerea şi dezvoltarea potenţialului economic al întreprinderii condiţionează fluxul net negativ
din activitatea de investiţii.• Fluxurile pozitive din activitatea operaţională şi cea financiară (în caz de necesitate) trebuie să
compenseze fluxul negativ din activitatea de investiţii.Nerespectarea primei şi ultimei condiţii provoacă scăderea soldului mijloacelor băneşti şi
insolvabilitatea întreprinderii. Neglijarea celui de-al doilea aspect determină reducerea potenţialului întreprinderii în perspectivă.
Analiza structurală oferă utilizatorilor Rapoartelor financiare informaţii detaliate cu privire la provenienţa încasărilor şi utilizarea mijloacelor băneşti încasate. În cadrul analizei se examinează corelaţia dintre diferite canale de încasare şi direcţii (scopuri) de plată a mijloacelor băneşti. Analiza structurală permite aprecierea contribuţiei fiecărui element component al plăţilor şi încasărilor la formarea fluxului net al mijloacelor băneşti.
În teoria şi practica economică se aplică două modalităţi tehnice de efectuare a analizei structurale a fluxului mijloacelor băneşti. Esenţa primei modalităţi constă în analiza separată a structurii încasărilor şi plăţilor cu calcularea ponderii fiecărui element component în suma totală a încasărilor sau respectiv a plăţilor. La aplicarea acestei modalităţi în procesul pregătirii materialelor analitice frecvent se construiesc diagrame de tip circular, cu ajutorul cărora se prezintă într-o formă accesibilă structura fluxurilor mijloacelor băneşti.
22. Riscul de faliment – modelul Althman: esenţa economică, metode de formare, indicatori utilizaţi, analiza comparativă, rezerve de îmbunătăţire.
Studiul riscului de faliment al fiecărui agent economic constituie o componentă a
analizeifinanciare de natură managerială care se realizează cu ajutorul unor metode specifice. Aceste
41
metode permit o diagnosticare preventivă a dificultăţilor economico-financiare şi pe această
bază se poateinterveni prin aplicarea unor măsuri cu efecte operative şi strategice pentru redresarea
şi consolidareastării financiare, creşterea performanţelor şi în consecinţă anularea riscului de faliment al
agentuluieconomic.
Prezentam modul de analiză a riscului de faliment prin modelul Altman.
Modelul Altman se bazează pe funcţia:
Z = 3,3R1+ 1,0R2+ 0,6R3+ 1,4R4+ 1,2R5
In care variabilele Z sunt indicatori economico-financiari cu un conţinut informaţional consistent
capabili să sintetizeze prin agregare starea financiară a unui agent economic, iar constantele cu care sunt
amplificaţi indicatorii sunt de natură statistică şi exprimă ponderea sau importanţa unei rate sau variabile în
logica economică a evaluării riscului de faliment. Conţinutul informaţional al fiecăruia dintre cei 5 indicatori
permite să se aprecieze că nivelurile lor sunt cu atât mai bune cu cât înregistrează o valoare absolută mai
mare. Interpretarea valorilor funcţiei Z în baza modelului Altman:
Valoarea funcției Situația riscului de falimentZ<1,8 Situație critică, spre faliment
1,8≤ Z <3,3 Riscul de faliment este într-o marjă normalăZ >3,3 Riscul de faliment este aproape inexistent
În situaţia în care se obţine un rezultat mai mare decît 3 – considerat în studiul statistic al lui E.Altman
drept un prag – atunci întreprinderea este calificată drept nonfalimentară, ea fiind apreciatăca avînd o situaţie
financiară sănătoasă. Dimpotrivă, dacă rezultatul este inferior lui 1,8 întreprinderea se consideră expusă
falimentului, întrucît ea prezintă o situaţie financiară instabilă. Deşi metoda funcţiei "Z" este apreciată ca
având aplicabilitate curentă cu bune rezultate înfundamentarea deciziilor de conducere, aceasta este marcată
de o serie de dezavantaje care au unconţinut predominant subiectiv, cum ar fi:
indicatorii utilizaţi la calculul mărimii "Z" se referă la exerciţii financiare anterioare;
nivelurile ratelor economico-financiare pot fi deformate în cazul unor contabilităţi"creative" şi în
consecinţă şi concluzia finală este neconformă cu realitatea;
aplicarea unor tehnologii de înregistrare contabilă diferite în timp şi spaţiu, pot deforma atît mărimea
indicatorilor economico-financiari cât şi nivelul mărimii "Z",inclusiv conţinutul concluziilor. În aceste
condiţii este diminuată sau chiar anulată utilitatea lor în cazul comparaţiilor efectuate în dinamică sau
între diverşi agenţi economici;
Pentru aprecierea riscului de faliment se elaborat următorul tabel analitic:
23. Modelul Du Pont: esenţa economică, metode de formare, indicatori utilizaţi, planificare, analiza comparativă, rezerve de îmbunătăţire.
Modelul Du Pont – este un instrument de analiza cauza-efect al eficientei afacerii.
Modelul generic Du Pont este o expresie logica a rentabilitatii investitiei, care tine cont de 3 factori :
- Eficienta de operare, masurata de o marja de profit- Eficienta activelor, masurata prin rotatia activelor- Pîrghie financiara, masurata prin multiplicatorul capitalului propriu.
Metodologia de formare a modelului Du Pont este o sinteza a diferitor metode si procedee ale diagnozei economico-financiare.
Principalele metode utilizate sunt :
- Metoda ratelor de eficienta sau de structura
43
- Analiza factoriala a unui indicator de rentabilitate economica sau financiara.- Analiza structurala a unor factori ce conditioneaza indicatorul rezultativ- Analiza comparativa a modelului cu diferite baze de comparatie( perioade precedente, nivele
programate sau optimale, modelele concurentilor etc.)
Indicatori si rate utilizateRate utilizate
Denumirea ratelor Metoda de calcul
1 Rentabilitatea financiara % Profit net/ Capital Propriu *100 %
2 Rentabilitatea activelor % Profit global/Total active *100 %
3 Rotatia activelor Cifra de afaceri/ Total active medii anuale
4 Marja de profit net Profit net/Cifra de afaceri
5 Marja de profit global Profit global/Cifra de afaceri
6 Multiplicatorul capitalului propriu Total activ/ Capitalul propriu
7 Rate de structura a costurilor totale % Costuri ” i “/ Costuri totale*100 %
8 Rate de structura a activelor totale % Active “ i “/ Total activ *100 %
9 Rate de structura a capitalului propriu % Capital statutar( rezerve , profit nerepartizat) / Capitaul propriu *100 %
Indicatori utilizati
Indicatori Metoda de calcul
1 Cifra de afaceri ( CA) CA=VAO+VAI+VAF
2 Profit global (profit pina la impozitare) (PG) PG= PO+PI+PF
3 Profit net (PN) PN=PG-ChI
4 Total active (TA) TA=ATL+AC
5 Capital Propriu (CP) -
6 Costuri totale (CT) CT=CV+CC+CGA+ACO+CAI+CAF
Unde : VAO,VAI,VAF –venitrui din activitatea,operationala,investitionala, financiaraPO,PI,PF- profit din activitatea operationala,investitionala, financiaraChI-Cheltueli privind impozitul pe venit; ATL- active pe termen lung , AC-active curente, CV-costul vinzarilor, CC,CGA- cheltueli comerciale si general administrative, ACO- alte cheltueli operationale, CAI ,CAF- cheltueli activitatii de investitii si financiare. Analiza comparativa
44
Pentru obtinerea informatiei utile la luarea deciziilor, indicatorii economici trebuie sa fie comparati cu diferite baze de referinta. Ca exemplu anul precedent, anul de baza, nivelul concurentilor, etc.La utilizarea comparatiei trebuie sa respectam conditiile :
1 Sa fie in aceeasi unitate de masura2 Aceeasi metoda de calcul 3 Sa fie pentru acelasi interval de timp.
24. Preţul. Esenţa economică, tipurile, modul de determinare.
Notiunea de pret si functiile lui
Preţul reprezintă reflectarea bănească a valorii bunurilor sau serviciilor cumparate.
În condiţiile economiei de piaţă, preţul influenţeazătoate procesele economice şi sociale. Se pune problema: care este conţinutul categoriei economice de preţ?
Pornind de la cele două teorii ale valorii (teoria obiec- tivă şi teoria subiectivă), s-au conturat două concepţii cu privirela preţ şi anume:
a)preţul este valoarea bunului-marfă exprimată în bani;
b) preţul reprezintă numărul de unităţi monetare cerut/plătit pentru un bun pe piaţă.
Funcţiile preţurilor
Principalele funcţii ale preţurilor în economia de piaţă sunt următoarele
a)Functia de evaluare a cheltuielilor si rezultatelor;
b)Funcţia de informare a agenţilor economici cu privire la raportul cerere-oferta
45
c)Functia de stimulare a producatorilor
d) Funcţia de redistribuire a veniturilor
Formarea preţurilor în economia de piaţă
Factorii care influenţează nivelul şi dinamica preţurilor î n e c o n o m i a d e p i a ţ ă s e g r u p e a z ă î n d o u ă m a r i c a t e g o r i i ş i anume: factori interni şi factori externi mecanismului pieţei.
a) Factorii interni pieţei acţionează în trei direcţii şi anume:•dinspre cererea consumatorilorc a d e e x e m p l u : preţul de vânzare al fiecărui bun, structura cererii,veniturile consumatorilor, preţuirea acordată bunu-rilor oferite pe piaţă etc.;•dinspre oferta producătorilorc u m a r f i : c o s t u l unitar, preţul factorilor de producţie, marja de profit proiectată de vânzător ş.a.;•alţi factori: raportul cerere-ofertă, factori monetari,structura pieţei etc..
b) Factori externimecanismului pieţei: intervenţiaorganelor guvernamentale în stabilirea preţurilor în vedereamenţinerii unor echilibre social-economice ca: protecţia consumatorilor, protecţia producătorilor agricoli,nivelul taxelor vamale, al accizelor, TVA etc.Formarea preţurilor unor produse de strictă necesitate pentru populaţie (pâine, lapte, carne etc.), sau pentru a stăbili creşterea nelimitată a preţurilor în perioade inflaţioniste.c)
c) Preţurile mixte-sunt preţuri formate ca rezultat al acţiuniituturor factorilor (interni şi externi)
( INFORMATIE ADAUGATOARE LA PRET )
Sistemul de preturi si caracterstica lui sursa(internet )
Categorii de preţuri şi structura lor
În funcţie de verigile pe care le parcurg mărfurile de la producător la consumator, de variaţia mărimii cheltuielilor în aceste stadii, de sfera de acţiune (producţie, servicii), preţurile se împart în:
a) preţuri cu ridicata - sunt preţurile negociate la care circulă produsele între agenţii economici, cuprinzând costurile şi profitul. Pentru unele produse precizate prin acte normative, mai cuprind şi accize datorate bugetului de stat.
b) preţuri cu amănuntul - sunt preţurile la care se desfac sau se revând către populaţie mărfurile de către unităţile comerciale specializate sau magazinele proprii ale unităţilor producătoare. Se practică, în special, pentru produsele destinate consumului neproductiv, dar şi la vânzările prin reţeaua comerţului cu amănuntul către unităţile de stat, cooperatiste şi obşteşti. Ele cuprind, pe lângă costuri, profit, accize (după caz), adaos comercial cuvenit unităţilor comerciale ridicata, adaos comercial cuvenit unităţilor comerciale cu amănuntul, şi TVA calculată şi colectată din toate stadiile anterioare.
Preţurile de alimentaţie publică se practică, în special, pentru consumul realizat pe loc. Adaosul comercial diferă în funcţie de categoria de local şi gradul de preparare al produselor (unităţile de alimentaţie de categorie superioară pot adăuga şi remiza sau taxa de serviciu). c)tarife - sunt preţurile practicate în domeniul serviciilor. În funcţie de categoria de beneficiar, ele au caracter de preţuri cu ridicata (servicii prestate de agenţii economici) sau de preţuri cu amănuntul.
Forme de preţuri şi tarife
a) În funcţie de condiţiile de producţie şi desfacere, se disting:
46
◊ preţuri fixe - au un nivel stabilit pentru o perioadă, în general determinată, în special pentru produse şi servicii de importanţă deosebită pentru economia naţională; pot fi unice sau diferenţiate după zonă;
◊ preţuri limită (plafon) - a u o limită maximă, fiind practicate, în special, în economiile planificate sau la o serie de produse importate, sub supravegherea Ministerului Finanţelor;
◊ preţuri libere (flexibile) - oscilează funcţie de raportul cerere-ofertă.
b) În funcţie de momentul în care se folosesc, se disting:□ preţuri curente - practicate efectiv pe piaţă în activitateacotidiană;
□ preţuri la termen - afişate pentru o livrare la o dată ulterioară;□ preţuri constante - din anul anterior, cu care se recalculează indicatorii valorici pentru o
perioadă, în scopul comparării;□ preţuri comparabile - folosesc la stabilirea dinamicii indicatorilor valorici dintr-o perioadă în
care s-au practicat mai multe preţuri constante.
c)În funcţie de domeniile în care se folosesc, preţurile pot fi:◊ de licitaţie - de adjudecare a bunurilor supuse vânzării sau închirierii prin licitaţie publică;◊ de vânzare - sub care nu se vând produse existente în stoc (vânzătorii aşteaptă o eventuală
creştere a preţurilor pieţei);◊ de transfer sau de cesiune internă - practicate între secţiile aceleiaşi întreprinderi;◊ sociale - nivel mai scăzut (bunuri pentru copii).
d) În funcţie de raporturile de comerţ, se delimitează preţuri:• interne:• externe (în valută):
