MONEDA SI CREDIT –modele de teste grilǎ
21.Metoda de stabilire a cursului valutar în sistemul “şarpelui monetar”:
a) *Era aceeaşi ca şi la cursurile fixe practicate în cadrul FMI;
b) Implica faptul cǎ atunci când moneda naţionalǎ se reprecia, banca
centralǎ vindea valutǎ;
c) Implica faptul cǎ atunci când moneda naţionalǎ se deprecia şi tindea
sǎ iasǎ din tunel prin partea inferioarǎ, banca centralǎ cumpǎra valutǎ
de referinţǎ;
22.Sistemul Monetar Eurpean (SME) se caracterizeazǎ prin aceea cǎ:
a) *S-a bazat tot pe practicarea cursurilor fixe în interiorul unor
limite;
b) Nu s-a renunţat la valorile paritare aur;
c) *Locul aurului era preluat de ECU, devenind punct de referinţǎ în
cadrul sistemului;
23.ECU reprezintǎ :
a) Punct de referinţǎ în cadrul mecanismului “şarpelui monetar”:
b) *Punct de referinţǎ în cadrul Sistemului Monetar European;
c) *O unitate de cont;
24.Cursul central în cadrul SME reprezintǎ:
a) *Un curs faţǎ de ECU, stabilit în raport cu puterea de cumpǎrare a
monedei fiecǎrie ţǎri membre;
1
b) Un curs faţǎ de DST, stabilit în raport cu puterea de cumpǎrare a
monedei fiecǎrie ţǎri;
c) Un curs stabilit în funcţie de conţinutul aur al fiecǎrei monede;
25.Indicatorii ce mǎsoarǎ convergenţa rezultatelor economice ale statelor
membre ale Comunitǎţii Europene şi nivelurile acestora sunt:
a) *Diferenţa ratei anuale a inflaţiei nu trebuie sǎ depǎşeascǎ 1,5
%;
b) *Marja ratei dobânzii nu trebuie sǎ depǎşeascǎ 2 %;
c) Deficitele bugetare nu trebuie sǎ depǎşeascǎ 10 % faţǎ de PIB;
d) *Datoria publicǎ nu trebuie sǎ depǎşeascǎ 60 % din PIB;
26.Proiectul monedei unice europene :
a) *Suprimarea rolului tuturor bǎncilor centrale naţionale
existente;
b) *Bǎncile centrale ar urma sǎ fie înlocuite în funcţiile lor esenţiale
printr-o bancǎ centralǎ unicǎ, Banca Centralǎ Europeanǎ;
c) Obligaţia ţǎrilor membre de a folosi dolarul ca monedǎ unicǎ în
tranzacţiile internaţionale;
27.ECU reprezintǎ:
a) O unitate de cont folositǎ de FMI;
b) Punctul de referinţǎ în cadrul mecanismului “şarpelui monetar”;
c) *Punctul de referinţǎ în cadrul SME;
d) *O unitate de cont definitǎ pe baza coşului de valute ale ţǎrilor
membre ale SME;
2
28.Indicatorii ce mǎsoarǎ convergenţa rezultatelor economice ale statelor
membre ale Comunitǎţii Europene şi nivelurile acestora sunt:
a) *Diferenţa ratei anuale a inflaţiei trebuie sǎ depǎşeascǎ 1,5 %;
b) Cursul de schimb al monedelor trebuie sǎ înregistreze variaţii mai
mari de 2,25 %;
c) PIB trebuie sǎ creascǎ anual cu cel puţin 3 %;
84. Biletul la ordin este emis de:
a) *Debitor;
b) Creditor;
c) Beneficiar;
d) Trǎgǎtor;
e) *Tras;
85. În relaţiile de credit generate de biletul la ordin, apar:
a) *2 persoane;
b) 3 persoane;
c) 4 persoane;
86. În cazul biletului la ordin, dobânda:
a) Nu se percepe în general;
b) *Poate fi inclusǎ în suma totalǎ de platǎ, împreunǎ cu valoarea
mǎrfurilor;
c) *Poate fi cuprinsǎ într-un bilet la ordin emis separat;
87. Care din urmǎtoarele elemente nu este obligatoriu în cazul unui bilet
la ordin:
a) Denumirea de bilet la ordin, înscrisǎ în text;
3
b) Obligaţia de platǎ necondiţionatǎ;
c) *Semnǎtura trǎgǎtorului sau a împuternicirii autentice, în cazuri
speciale;
d) Locul şi data emiterii;
88. Un înscris cambial poate fi:
a) *La purtǎtor;
b) *Nominativ;
c) *La ordin;
89. Trata este emisǎ de:
a) Tras;
b) *Trǎgǎtor;
c) Beneficiar;
d) Debitor;
e) *Creditor;
90. Trata se adreseazǎ:
a) *Trasului;
b) Trǎgǎtorului;
c) Beneficiarului;
d) *Debitorului;
e) Creditorului;
91. Biletul la ordin se adreseazǎ:
a) Trasului;
b) Trǎgǎtorului;
c) Beneficiarului;
d) Debitorului;
4
e) *Creditorului;
92. Domicilierea unei trate se referǎ la:
a) Domiciliul/ sediul trǎgǎtorului;
b) Locul unde a fost emisǎ trata;
c) *Locul unde se efectueazǎ plata;
93. Cambia este:
a) *Un mijloc de stingere a unei obligaţii de platǎ;
b) *Un angajament de platǎ scris, abstract, necondiţionat;
c) *Un titlu de creanţǎ ce dǎ dreptul la o sumǎ de bani;
94. Acceptul comercial aparţine:
a) *Debitorului;
b) Creditorului;
c) Bǎncii;
d) Beneficiarului;
e) *Trasului;
f) Trǎgǎtorului;
95. Acceptul comercial apare:
a) Numai în cazul biletului la ordin;
b) *Numai în cazul tratei;
c) Atât în cazul tratei cât şi al biletului la ordin;
d) Nici în cazul tratei, nici în cazul biletului la ordin;
5
96. În cazul acceptului bancar:
a) Banca acceptǎ sǎ plǎteascǎ la scadenţǎ un efect de comerţ;
b) *Banca acceptǎ sǎ garanteze plata la scadenţǎ un efect de
comerţ;
c) Banca acceptǎ sǎ sconteze înainte de scadenţǎ un efect de comerţ;
d) Banca acceptǎ sǎ gireze un efect de comerţ;
97. Girul reprezintǎ:
a) *Cedarea unui titlu de creanţǎ unei alte persoane;
b) *Garantarea plǎţii la scadenţǎ, solidar cu debitorul;
c) *Depunerea semnǎturii pe dosul cambiei;
d) *O formǎ de circulaţie a înscrisurile cambiale;
98. Girul reprezintǎ:
a) *O andosare;
b) *O ameliorare a calitǎţii titlului de credit, dându-i garanţii
suplimentare;
c) O platǎ în sensul stingerii obligaţiei;
99. Formula girului se înscrie:
a) Pe faţa cambiei;
b) *Pe verso-ul cambiei;
c) Pe faţa biletului la ordin;
d) *Pe verso-ul biletului la ordin;
e) Pe un înscris separat, anexǎ la efectul de comerţ;
100. Girul poate sǎ aparǎ:
6
a) Numai în cazul biletului la ordin;
b) Numai în cazul tratei;
c) *Atât în cazul tratei cât şi al biletului la ordin;
d) Nici în cazul tratei, nici în cazul biletului la ordin;
101. Girul este plin, când:
a) Numele noului tras este înscris expres pe efectul de comerţ;
b) *Numele noului beneficiar al creanţei este înscris expres pe
efectul de comerţ;
c) Numele bǎncii care garanteazǎ este înscris lângǎ numele trasului;
102. Cambiile financiare apar în legǎturǎ cu:
a) Operaţiunile de finanţare a investiţiilor agenţilor economici;
b) *Obţinerea de împrumuturi de la bǎnci;
c) Împrumuturile realizate de stat la banca de emisiune;
d) Scontarea unor cambii comerciale;
103. Bancnotele sunt:
a) *O formǎ generalizatǎ a cambiilor;
b) *Cambii ale bǎncii de emisiune;
c) *Poliţe asupra bancherilor plǎtibile în orice moment posesorilor
lor;
d) *Creanţe generalizate asupra economiei;
104. Cecul este emis de:
a) Tras;
b) *Trǎgǎtor;
c) Beneficiar;
105. În cazul cecului apar ca protagonişti:
7
a) 2 pǎrţi;
b) *3 pǎrţi;
c) 4 pǎrţi;
106. Cecul este întotdeauna plǎtibil:
a) *la vedere;
b) la un numǎr de zile de la prezentare;
c) la un numǎr de zile de la data emiterii;
107. În cazul cecului, iniţiativa plǎţii aparţine:
a) bǎncii;
b) creditorului;
c) *debitorului;
108. În cazul cecului, trasul:
a) *este obligaoriu o bancǎ;
b) poate fi orice agent economic;
c) este obligatoriu agent economic nebancar;
109. Scontul este:
a) una dintre operaţiunile pasive ale bǎncilor comerciale;
b) *una dintre operaţiunile active ale bǎncilor comerciale;
c) *o formǎ particularǎ a dobânzii;
110. În condiţii normale, taxa oficialǎ a scontului este:
a) *mai micǎ decât taxa scontului privat;
b) mai mare decât taxa scontului privat;
c) egalǎ cu taxa scontului privat;
8
111. Creditul de scont este acordat de :
a) tras;
b) trǎgǎtor;
c) beneficiar;
d) *bancǎ;
112. Creditul de scont este primit de:
a) tras;
b) *trǎgǎtor;
c) *creditor;
d) bancǎ;
113. Scontul reprezintǎ:
a) valoarea tratei în momentul prezentǎrii la scontare;
b) valoarea tratei la scadenţǎ;
c) *operaţiune de transformare a creditului comercial în credit
bancar;
114. Reducerea ratei oficiale a scontului:
a) *este realizatǎ de cǎtre banca centralǎ;
b) este realizatǎ de cǎtre bǎncile comerciale;
c) *este realizatǎ când economia stagneazǎ;
d) este realizatǎ când economia este “supraîncǎlzitǎ”;
e) *este realizatǎ pentru a spori suma creditelor acordate;
f) este realizatǎ pentru a reduce suma creditelor acordate;
9
115. Majorarea ratei oficiale a scontului:
a) *determinǎ atragerea de capitaluri stǎine;
b) *determinǎ revenirea în ţarǎ a capitalurilor proprii;
c) reduce fluxul încasǎrilor valutare;
d) acţioneazǎ ca un factor de susţinere a cursului monedei naţionale;
e) *acţioneazǎ ca un factor de redresare a balanţei de plǎţi;
f) agraveazǎ deficitul balanţei de plǎţi externe;
116. Concepţiile privind elementul fundamental în definirea creditului
sunt:
a) *creditul ca încredere;
b) creditul comercial;
c) *creditul ca formǎ a relaţiilor de schimb;
d) *creditul ca formǎ a relaţiilor de redistribuire;
e) creditul obligatar;
117. Trǎsǎturile principale ale creditului sunt:
a) *separarea proprietǎţii asupra capitalului de împrumut de
folosirea lui;
b) participarea a cel puţin 3 intermediari;
c) *plata dobânzii pentru utilizarea capitalului de împrumut;
d) *rambursarea creditelor la scadenţǎ;
118. Separarea proprietǎţii asupra capitalului de împrumut de
folosirea lui, ca trǎsǎturǎ a creditului, presupune:
a) capitalul de împrumut este folosit de agentul economic excedentar;
10
b) *capitalul de împrumut este folosit de cel care îl primeşte cu titlu
de împrumut;
c) *bǎncile apar ca intermediari specifici, se interpun între cei care
dispun de resurse de finanţat şi cei care au nevoie de ele;
119. Plata dobânzii pentru utilizarea capitalului de împrumut, ca
trǎsǎturǎ a creditului, presupune:
a) *dobânda reprezintǎ “chiria” pe care o plǎteşte debitorul pentru
dreptul ce i se acordǎ de a utiliza capitalul de împrumut;
b) dobânda calculatǎ numai pentru soldurile creditoare ale conturilor
bancare curnte deschise clienţilor;
c) *pentru utilizarea credtelor, dobânda se coreleazǎ cu rata
profituluiobţinutǎ de întreprinzǎtori;
120. Nivelul dobânzii exercitǎ influenţ asupravolumului creditelor şi, prin
urmare, şi asupra eoluţiei indicatorilor economici:
a) *da;
b) nu;
c) irelevant;
121. O dobândǎ scǎzutǎ, practicatǎ în unele perioade, inferioarǎ ratei
inflaţiei:
a) *constituie un stimulent pentru întreprinderi în a angaja credite
sporite;
b) *favorizeazǎ cererea de credite;
11
122. În cazul în care bǎncile sunt lipsite de o adevǎratǎ autonomie şi accept
o creditare impusǎ de stat, în perspectiva realǎ a returnǎrii creditului:
a) economia este reglatǎ conform regulilor pieţei
b) *atât întreprinderile cât şi bǎncile sunt subordonate planului
imperativ;
c) *delimitarea între finanţarea bugetarǎ şi creditarea bancarǎ se
estompeazǎ;
d) *creditul devine, adesea, prin nerambursarea sa normalǎ, o formǎ de
finanţare a piederilor, substitundu-se subvenţiilor statului;
123. Dificultatea aprecierii duratei pentru care se legitimeazǎ creditele
decurge din acţiunea concomitentǎ a:
a) *particularitǎţii sectorului de activitate;
b) *nivelului eficienţei în activitatea agenţilor economici;
c) *din angajarea de cheltuieli în succesiunea tuturor momentelor
circuitului economic, nu numai la debutul sǎu;
124. Cea mai economicǎ, mai realǎ şi mai adecvatǎ formǎ de garantare a
creditelor este:
a) *garantarea financiarǎ, bazatǎ pe situaţia financiarǎ de ansamblu a
debitorului;
b) garantarea prin gajarea unor active fixe şi circulante
c) implicarea garanţiei unei terţe persoane;
12
125. Finanţarea directǎ se caracterizeazǎ prin:
a) *nu este mediatǎ de bǎnci;
b) *reprezintǎ o finanţare dezintermediatǎ;
c) *agenţii excedentari pun la dispoziţia agenţilor deficitari fondurile lor
pe piaţa monetarǎ deschisǎ şi pe piaţa de capital la o dobândǎ ce se
formeazǎ ad-hoc, în funcţie de cererea şi oferta de disponibilitǎţi;
d) participarea bǎncilor ca intermediari este obligatorie;
126. Dintre criteriile de structurare a creditului, amintim:
a) *natura economicǎ şi participanţi;
b) *destinaţia creditului;
c) *natura garanţiilor ce servesc ca acoperire;
d) *termenul la care trebuie rambursat;
127. Creditul comercial este:
a) un credit sub formǎ bǎneascǎ acordat de bancheri întreprinderilor;
b) un credit ce constǎ în vânzarea cu plaa în rate a unor bunuri de consum
personal de valori mari şi folosinţǎ îndelungatǎ;
c) *creditul pe care şi-l acordǎ întreprinzǎtorii la vânzarea mǎrfurilor
sub forma amânǎrii plǎţii;
128. Dintre cauzele care duc la îngrǎdirea creditului comercial, amintim:
a) *el este limitat prin proporţiile capitalului de rezervǎ al
producǎtorului;
b) accelereazǎ circuitul capitalului real;
c) *proporţiile creditului comercial depind de regularitatea încasǎrii
contravalorii mǎrfurilor vândute pe credit anterior;
d) *restricţionarea lui prin însǎşi destinaţia sa;
13
129. Componentele ce acţioneazǎ ca aspecte ce motiveazǎ amânarea
termenelor de platǎ în ceea ce privşte creditul comercial sunt:
a) *componenta tradiţionalǎ;
b) *componenta comercialǎ;
c) componenta bancarǎ;
d) *componenta financiarǎ;
130. Prin transferul prin scont la bǎnci a titlurilor creditului comercial
(înscrisurile cambiale), creditul comercial se transforma în:
a) *credit bancar;
b) credit ipotecar;
c) credit obligatar;
131. Creditul bancar este:
a) *un credit sub formǎ bǎneascǎ acordat de bancheri
întreprinzǎtorilor;
b) creditul pe care şi-l acordǎ întreprinzǎtorii la vânzarea mǎrfurilor sub
forma amânǎrii plǎţii;
c) un credit garantat cu proprietatea imobiliarǎ şi care are ca principal
obiectiv susţinerea dezvoltǎrii acestei proprietǎţi;
132. Creditul bancar se caracterizeazǎ prin:
a) *unul din participanţi este agent nefinanciar, producǎtor, celǎlalt
participant fiind banca, adicǎ un agent financiar;
b) *bancherul apare doar în ipostaza de deţinǎtor al sumei
împrumutate;
c) *este mult mai flexibil, se poate mişca ad-libitum, în orice direcţie;
14
133. Dintre modalitǎţile tehnice de creditare a activitǎţii curente a agenţilor
nefinanciari, amintim:
a) *avansurile în cont curent;
b) *linia de credit simplǎ;
c) *linia de credit confirmatǎ;
d) *linia de credit revolving;
e) *creditele cu destinaţie specialǎ;
134. Avansurile în cont curent se caracterizeazǎ prin:
a) *sunt credite pentru acoperirea unor goluri de casǎ;
b) *se mai numesc credite de trezorerie sau credite non-afectate;
c) sunt garantate în mod expres;
d) *sunt garantate prin starea de bonitate a debitorului;
e) au o operativitate slabǎ;
135. Linia de credit simplǎ se caracterizeazǎ prin:
a) *este limita maximǎ a creditului ce se acceptǎ a se acorda într-un
cadru general prestabilit;
b) beneficieazǎ de o consemnare într-un document scris, convenit de bancǎ;
c) pune în evidenţǎ un mecanism de creditare cu autoîncǎrcare pe mǎsurǎ ce
creditele anterioare au fost rambursate;
136. Creditul obligatar reprezintǎ:
a) *creditul contractat de stat prin lansarea titlurilor de împrumut;
b) creditul garantat cu proprietatea imobiliarǎ şi care are ca principal obiectiv
susţinerea dezvoltǎrii acestei proprietǎţi;
c) creditul sub formǎ bǎneascǎ acordat de bancheri întreprinzǎtorilor;
15
137. Cauzele principale ale creşterii fǎrǎ precedent a datoriei publice sunt:
a) *deficitele bugetare;
b) *nivelul ridicat al cheltuielilor neproductive;
c) *practicarea unro dobânzi atractive suportate prin anuitǎţi ale
datoriei publice;
138. Condiţiile primordiale pentru lansarea unui împrumut obligatar de
stat sunt:
a) *existenţa unei puternice pieţe financiare;
b) *posibilitatea rambursǎrii din veniturile realizate pe seama
exploatǎrii obiectivelor publice;
c) existenţa instituţiilor adecvate pentru emisiunea obligaţiunilor;
139. Împrumuturile obligatare se caracterizeazǎ prin:
a) *modalitǎţi de lansare;
b) *tipuri de obligaţiuni;
c) *modalitǎţi de rambursare şi facilitǎţi acordate subscriptorilor;
d) modalitǎţi de girare;
140. Un împrumut public poate fi lansat prin:
a) *emisiune de obligaţiuni distribuite direct de cǎtre organismul
districtual sau municipal;
16
b) *emisiunea de obligaţiuni prin intermaediul unui consorţiu sau
sindicat bancar;
c) andosare;
141. Tipurile de obligaţiuni cu care opereazǎ creditul obligatar sunt:
a) *obligaţiuni cu venit fix;
b) *obligaţiuni indexabile;
c) *obligaţiuni cu ratǎ variabilǎ;
d) obligaţiuni cu drept de vot;
142. In general, o obligaţiune se caracterizeazã prin:
a) *Valoare nominalã;
b) *Curs;
c) *Preţ de emisiune;
d) Elemente de identificare şi securitate;
e) *Duratã de maturitate;
f) *Cupon;
143. Dacã valoarea de rambursare la maturitate a obligaţiunilor
depãşeşte valoarea lor nominalã, intervine:
a) Prima de emisiune;
b) *Prima de rambursare;
c) Prima de la contractele pe opţiuni;
144. Dintre facilitãţile acordate de puterea publicã deţinãtorilor de
obligaţiuni statale, amintim:
a) *Scutirea de impozit pe venitul aferent cupoanelor primite anual;
b) *Garantarea de cãtre stat prin aceste obligaţiuni a creditelor cu
caracter privat angajate la bãnci de cãtre deţinãtori;
17
c) Primirea de credite cu dobândã subvenţionatã de stat;
145. Rambursarea ĩmprumutului public poate avea loc prin:
a) *Anuitãţi constante;
b) *Amortismente constante;
c) *Tragere la sorţi;
d) *La sfârşitul perioadei;
e) Imediat dupã emitere;
146. Rambursarea ĩmprumuturilor publice obligatare se face din:
a) *fonduri speciale de amortisment ale datoriei publice;
b) fondul asigurãrilor sociale de stat;
c) *sursele bugetare curente;
d) *excedentele bugetare;
147. Emisiunea de obligaţiuni este adesea o formã preferatã de mobilizare a
capitalurilor societãţilor comerciale, deoarece:
a) *Nu conferã subscriptorilor drept de vot;
b) *Deţinerea şi negocierea lor nu modificã structura ĩn consiliul de
administraţie;
c) *Dobânzile la obligaţiuni sunt mai mic, mai puţin grevante decât
plãţile de dividende;
148. Prin creditul ipotecar se mobilizeazã capitaluri disponibile pe:
a) Termen lung;*
b) Termen mediu;
c) Termen scurt;
18
149. Creditul real se caracterizeazã prin:
a) *Este acordat pe temeiul unor garanţii materiale certe;
b) Are la bazã ĩncrederea de care se bucurã debitorul, reputaţia lui de a-şi
ĩndeplini prompt obligaţia;
c) Are la bazã calitãţile morale ale solicitantului;
150. Supracreditarea se caracterizeazã prin:
a) *Se produce sub influenţa unor solicitãri insistente de ĩmprumuturi
din partea agenţilor economici cu o situaţie economico-financiarã
precarã;
b) *Este o expresie a insuficienţei aprovizionãrii cu bani a economiei
c) *Conduce la onorarea unei cereri monetare neacoperite prin marfuri
si servicii
d) *Conduce la proliferarea platilor restante
151. Intre eficienţa ĩn activitatea economicã şi necesarul de fonduri, ĩn
cazul ĩn care celelalte condiţii sunt invariabile, existã un raport:
a) *Invers proporţional
b) Direct proporţional
152. Prin funcţiile pe care le ĩndeplineşte , creditul genereazã o serie de
efecte favorabile , cum ar fi:
19
a) *Sporirea puterii productive a ĩntreprinderilor prin redistribuirea
capitalurilor
b) *Concentrarea capitalurilor
c) Deteriorarea puterii de cumpãrarea banilor prin supracreditare
d) *Adaptarea elasticã a masei de bani ĩn circulaţie la necesarul
economiei
e) Favorizarea unor operaţii economice ce atenteazã la lichiditatea bancarã
153. Riscurile creditului pot fi generate de:
a) *Abuzul de credit
b) *Insolvabilitatea debitorilor şi deţinerea de cãtre bancã a unor
informaţii inexacte privind debitorii
c) Adaptarea elsticã a masei de bani ĩn circulaţie la necesarul economiei
d) *Lipsa de promptitudine a debitorilor la rambursarea creditelor
e) *Crizele economice şi convulsiile politice
f) Sporirea puterii productive a ĩntreprinderilor prin redistribuirea
capitalorulor;
154. Pentru prevenirea riscurilor pe linia creditãrii, bãncile trebuie:
a) *Sã deţinã informaţii pertinente asupra situaţiei patrimoniale şi
financiare a debitorilor;
b) *Sã aibã o bunã evaluare a evoluţiei viitoare a clienţilor;
c) Sã acorde credite peste necesitãţile reale ale economiei;
d) *Sã contituie garanţii acoperitoare reale, rezerve şi provizioane;
155. Titlurile de credit ce presupun drepturi complexe patrimoniale şi
nepatrimoniale sunt:
a) *Acţiunile;
b) Cecul;
20
c) *Obligaţiunile emise de societãţile comerciale;
d) Warantul;
156. Titlurile de credit la ordin:
a) *Se transmit prin gir;
b) Prin cesiune;
c) Prin simpla predare a titlului;
157. Cambia se numeşte bilet la ordin:
a) *Dacã obligaţia de platã este luatã de debitor, atunci când el emite
titlul de credit;
b) Când cel care emite cambia e un creditor şi prin cambie se adreseazã
unei terţe persoane(debitorului, dându-i ordin sã plãteascã)
158. Tratele emise ce nu au la bazã operaţiuni comerciale, fãrã acoperire
se numesc:
a) Watante;
b) *Trate de complezenţã;
c) Cambii de bronz;
159. Spre deosebire de cambie, cecul:
a) *Este ĩntotdeauna plãtibil numai la vedere;
b) *Nu poate fi tras decât asupra unei bãnci;
c) Este achitat cu ocazia scontãrii;
21
160. Dobânda bonificatã reprezintã:
a) *Remunerarea disponibilitãţilor bãneşti ale titularilor de conturi
constituite ca depozite la bancã;
b) Dobânda pe care o ĩncaseazã bãncile de la clienţii lor ĩn calitate de
debitori;
c) Dobânda de la operaţiunile de rescontare;
161. Factorii de care este dependentã dobânda perceputã sunt:
a) *Erodarea monetarã;
b) *Nivelul cheltuielilor cu operaţiunile bancare;
c) *Gradul de risc;
d) *Profitul bancar;
e) *Rezerva minimã obligatorie;
162. In gândirea marxistã, dobânda apare ca:
a) *Formã de redistribuire a plusvalorii;
b) *O formã particularã de participare a bancherilor la ĩnsuşirea fãrã
platã a plusprodusului;
c) O recompensã pentru renunţarea la lichiditate pentru o anumitã perioadã
de timp;
d) Un instrument de influenţare a volumului investiţiilor;
22
163. In doctrina keynesistã, rata dobânzii este consideratã:
a) Formã de redistribuire a plusvalorii;
b) *Un instrument de influenţare a volumului investiţiilor;
c) *Un instrument de combatere a recesiunii şi a şomajului;
d) Ineficace pe termen mediu şi lung;
164. Terapia anti-inflaţie prin majorarea dobânzii are o bunã eficienţã
cu aplicare la :
a) *Populaţie;
b) *Ĩntreprinderile private;
c) Ĩntreprinderile de stat;
165. Scontul este o operaţiune acitvã de creditare, de transformare:
a) *A creditului comercial ĩn credit bancar;
b) A creditului bancar ĩn credit comercial;
c) A creditului bancar ĩn credit de consum;
166. Bãncile comerciale acceptã la scont titlurile de credit:
a) *Semnate de debitori care prezintã ĩncredere prin situaţia lor
financiarã;
b) *Semnate de debitori care prezintã ĩncredere prin probitatea de care
au dat dovadã ĩn a onora obligaţiile asumate;
c) *Prevãzute cu cel mult douã semnãturi şi cu scadenţe apropiate;
167. Diferenţa dintre suma ĩncasatã de la banca centralã prin rescont şi
suma plãtitã ĩntreprinzãtorului ĩn cardul operaţiunii de scontare:
a) *Va servi la acoperirea cheltuielilor bãncii comerciale;
b) *Constituie o formã de profit;
c) Este ĩnsuşitã de ĩntreprinzãtor;
23
168. Taxa scontului privat reprezintã:
a) *Dobânda pt perioada cuprinsã ĩntre momentul scontãrii şi scadenţã;
b) Dobânda pt perioada cuprinsã ĩntre momentul emiterii şi scadenţã;
c) Dobânda pt perioada cuprinsã ĩntre momentul emiterii şi scontare;
169. Scontul se calculeazã dupã relaţia:
a) *S = ( V*T*P) / 360 (12)*100;
b) S = (V*T)*100 /360 *P;
c) S = ( V*T*P)*100 / 360 (12);
d) *S= numere de dobânzi/ divizorul fix;
170. Numerele de dobânzi se calculeazã dupã formula:
a) (V*T)/ P;
b) *V*T;
c) (360*100)/P;
171. Divizorul fix se calculeazã dupã formula:
a) *(360*100)/ P;
b) V*T;
c) 360*100*P;
172. Avantajele operaţiilor de factoring sunt:
a) *Furnizorul nu se mai ocupã el ĩnsuşi de scontarea titlurilor de credit
primite de la clienţi;
b) *Furnizorul primeşte primeşte suma cu anticipaţie de la casa de
factoring;
24
c) *Furnizorul este protejat faţã de riscul privind insolvabilitatea
clienţilor;
d) *Serviciul vânzãri ţine ĩn cont un singur cont „casa de factoring”
173. Plata cu anticipaţie a titlurilor de creanţã, casele de factoring
percep:
a) Un dividend;
b) *O dobândã;
c) Un comision;
174. Totalitatea bonurilor de tezaur emise reprezintã:
a) *Datoria flotantã;
b) Datoria consolidatã;
c) Datoria nerambursatã la scadenţã;
175. Intermadiarii financiari cu funcţie principalã de creare de monedã
sunt:
a) *Organisme financiare din cadrul sistemului bancar;
b) Organisme financiare specializate;
c) Societãţile de asigurãri;
25
176. Dintre dezavantajele finanţãrii indirecte, prin intermediari
financiari, amintim:
a) *Scumpirea resurselor;
b) Ameliorarea calitativã a resurselor de finanţare;
c) *Multiplicã intermediarii;
d) *Poate ĩntãrzia finanţarea;
e) Sporeşte ...... resurselor de finanţare;
177. Intr-o economie de piaţã, bãncile de emisiune ĩndeplinesc
urmãtoarele funcţii:
a) *Emisiunea de monedã si punerea in circulaţie;
b) *Creditarea bãncilor comerciale şi a altor bãnci;
c) Cotarea la bursã a ĩntreprinderilor;
d) *Influenţarea cursului de schimb al monedei naţionale;
e) *Realizeazã execuţia de casã a bugetului de stat;
178. Banca de emisiune apare ĩn raporturile sale cu celelalte bãnci ĩn
calitate de autoritate, de for monetar şi adoptã mãsuri obligatorii de
genul:
a) *Nivelul minim al rezervelor pe care celelalte bãnci trebuie sã le
deţinã la banca centralã;
b) Nivelul minim al rezervelor legale ale ĩntreprinderilor;
c) *Coeficienţi de lichiditate;
d) *Coeficienţi de dispersie a riscului;
179. Constituirea de active reprezentând titluri de stat permite bãncii de
emisiune sã intervinã pe piaţa deschisã (open-market), influenţând:
a) *Ĩn special, asupra datoriei publice;
b) *Ĩn general, asupra politicii de credit şi monetare;
26
c) Ĩn special, asupra constituirii fondului de protocol al ĩntreprinderii;
180. O politicã monetarã riguroasã ar ĩnsemna noi rate ridicate de
dobânzi interne care ar avea ca efect:
a) *Sporirea poverii datoriei publice prin creşterea cheltuielilor pt
dobânzi;
b) Scãderea poverii datoriei publice prin creşterea cheltuielilor pt dobânzi;
c) *Veniturile din dobânzi ar creşte, ceea ce ar stimula consumul şi
inflaţia;
d) Veniturile din dobânzi ar scãdea, ceea ce ar stimula consumul şi inflaţia;
e) *Rigoarea monetarã ar putea avea efecte perverse asupra economiei;
181. Banca de emisiune, ca centru valutar al ţãrii, dobândeşte atribuţii
pe linia aplicãrii politicii statului:
a) *Sub forma unor restricţii valutare;
b) *Sub forma aplicãrii unor stimulente la export;
182. Restricţiile valutare, aplicate de banca de emisiune ca centru
valutar al ţãrii, pot fi:
a) *Controlul importurilor;
b) Primele la export;
c) *Controlul plãţilor ĩn devize;
d) *Preluarea unor plãţi din ĩncasãrile valutare din subvenţionarea
exprtului;
27
183. Banca de emisiune influenţeazã cererea şi oferta de valutã ĩn funcţie
de conjunctura şi exigenţele politice valutare, prin:
a) *Intervenţii directe pe piaţã;
b) *Acţiuni indirecte;
184. Capitalul propriu constituit la dispoziţia bãncii de emisiune are ca
principalã trãsãturã:
a) *Ĩnregistreazã o dimensiune mai redusã decât la bãncile comerciale;
b) Ĩnregistreazã o dimensiune mai ridicatã decât la bãncile comerciale;
185. In cazul creditelor pe gaj de efecte comerciale:
a) *Titlurile de credit rãmân ĩn proprietatea bãncilor comerciale;
b) Titlurile de credit nu rãmân ĩn proprietatea bãncilor comerciale;
c) *Titlurile de credit servesc bãncilor de emisiune dobânda.......
rambursãrii ĩmprumuturilor;
d) *Ca sumã, acest credit se cuantificã aplicându-se, un procent asupra
volumului portofoliului de cambii;
e) Ca sumã, mãrimea acestui credit este ĩntotdeauna egalã cu valoarea
portofoliului de cambii;
186. Prin intermediul operaţiunilor de vânzare-cumpãrare de aur şi
devize, banca de emisiune:
a) *Ĩşi consolideazã rezerva valutarã;
b) *Influenţeazã cursul monedei naţionale faţã de valutele de referinţã;
c) *Ĩndeplineşte obiectivele politicii monetar valutare practicate ĩn ţara
respectivã;
28
187. Prin capitalizare, de regulã, resursele proprii constituite sub forma
fondului de rezervã al bãncilor comerciale ating o mãrime egalã cu:
a) *Cea capitalului social;
b) Dublul celei a capitalului social;
c) Cea a provizioanelor;
188. Provizioanele bancare pot fi:
a) *Reglementate;
b) *De risc;
c) De rezervã;
d) La vedere;
189. Prin rescontare, banca de depozit ĩnregistreazã un profit chiar ĩn
aceeaşi zi ĩn care a efectuat scontarea, ca diferenţã ĩntre:
a) *Taxa scontului privat şi taxa oficialã a scontului practicatã de banca
de emisiune;
b) taxa oficialã a scontului şi taxa scontului privat;
c) taxa oficialã a scontului şi dobânda la conturile ATS;
190. Acele operaţiuni de ĩmprumut ale bãncilor comerciale, garantate cu
efecte publice, obţinute de la banca de emisiune, se numesc:
a) *Operaţiuni de lombardare;
b) Operaţiuni de reescont;
c) Operaţiuni de recreditare;
191. Creditul pe termen mediu mobilizabil se caracterizeazã prin:
a) *Este de aceeasi factura cu creditul de exploatare
29
b) *Faciliteaza refinantarea la termene scurte,dar care acopera
necesitatile de mijloace banesti pe o durata mai mare
c) *Prin acest credit se acopera necesitatile de export,de constituire a
unor stocuri sezoniere in agricultura si industria de prelucrare a
materiilor prime agricole
d) Se obtine prin lombardare
192. In cadrul operatiunilor de comision
a) *Banca actioneaza in numele si in contul clientului sau
b) Operatiunile sunt efectuate in numele bancii,dar in contul clientului
c) Banca actioneaza in numele si in contul sau
193. Remiterile sunt
a) *Operatiuni de transfer a unor documente ,titluri ,sume de bani,la
solicitarea clientilor bancii
b) Operatiuni de plata conditionata efectuata de banca in baza documentelor
de incarcare si expediere a marfurilor
c) Servicii de incasare de catre o banca a diverselor creante sub forma de
cambii,facturi si alte hartii de valoare apartinand clientilor sai
194. Operatiuni de mandat sunt
a) *Operatiuni de administrare a hartiilor de valoare
b) *Operatiuni de administrare a unor patrimonii
30
c) Remiterile
d) Acreditivele
195. Prioritare pentru activitatea oricarei banci sunt urmatoarela
motivatii
a) *Profitabilitatea
b) Supracreditarea
c) *Asigurarea lichiditatii
d) Executarea silita a garantiilor
196. Diversificarea portofoliului reprezinta o alta cale de optimizare a
performantelor bancare, doua scopuri principale
a) *Minimizarea riscului lipsei de lichiditate
b) *Mentinerea si cresterea profitului existent
c) Supracreditarea
197. Tot mai multe tari occidentale adopta masuri speciale de sustinere a
starii de lichiditate bancara,cum ar fi
a) *Finantarea bancilor de catre stat
b) Supracreditarea
c) *Introducerea sistemelor de asigurare a depozitelor bancare
d) *Stabilirea obligatiilor pentru banci de a respecta anumiti coeficienti
de lichiditate
31
198. In situatia cand o banca nu poate sa-si asigure in mod curent
lichiditate,urmare a faptului ca relatiile sale cu clientii nu genereaza o
crestere a resurelor
a) *Va trebui sa apeleze la recreditare,adresandu-se bancilor de
emisiune
b) *Angajeaza credite pe piata interbancara
c) Apeleaza la supracreditare
199. Activitatea principala a unei banci consta in
a) Realizarea operatiunilor de decontare
b) Efectuarea operatiilor pe piata financiara
c) *„comertul” cu bani
d) vanzarea titlurilor de valori mobiliare
200. Figurativ ,banca este
a) „cheia de bolta” a activitatii economice
b) „sangele economiei”
c) *„templul” banilor
d) „piatra de hotar” in delimitarea relatiilor de schimb
201. Pentru cel care doreste sa contracteze un imprumut,banca este
a) *Autoritatea absoluta
b) Un partener de afaceri
c) Un mediu favorabil oricarei afaceri
d) Exponentul puterii publice care te poate ajuta cu credite in orice situatie
32
202. Sustinerea de catre unii autori a faptului ca bancile (operatiunile
bancare) au aparut inca cu mii de ani inainte de Hristos are in vedere
faptul ca
a) Bancile asigurau punerea in circulatie a bancnotelor
b) Bancile acordau credit comercial
c) *Bancile asigurau pastrarea unor obiecte de valoare
d) Bancile asigurau baterea monedelor
203. Pe linie monetara, despre aparitia bancii se poate vorbi o data cu
a) Punerea in circulatie a banilor cu valoare intrinseca
b) *Crearea monedei fidunciare
c) Preschimbarea monedelor de catre zarafi
d) Acordarea creditelor de catre camatari
204. Care dintre bancile mentionate in variantele de raspuns au aparut
in sec. XII-XVI
a) *Banca de Barcelona
b) *Banca de Venetia
c) Banca de Hamburg
d) Banca de Stockolm
e) *Banca de Milano
f) Banca de Amsterdam
205. Adevarata „piatra de hotar” pentru aparitia bancilor moderne este
marcata de infiintarea
33
a) Bancii de Amsterdam
b) Bancii de Hamburg
c) *Bancii Angliei
d) Bancii de Stockolm
e) Sistemul Federal de Rezerve
206. In conditiile actuale ,pentru studierea structurii activitatii bancilor
este necesar ,cu deosebire,sa se aiba in vedere trei procese de profunda
semnificatie.Marcati-le in variantele de raspuns
a) *Pozitia bancilor ca intermediari financiari cu caracter specific
b) Transferarea activitatii pietelor financiare spre activitatea bancara
c) *Accentuarea procesului de concurenta in economiile occidentale pe
fondul integrarii economice si monetare
d) *Restructurarea de ansamblu a activitatii bancare in tarile care
inregistreaza tranzitia de la economia centralizata la cea de piata
e) Raspunsurile a),b),si d)
207. Aportul bancilor si a altor intermediari financiari in infiintarea
agentilor economici ,in pofida tendintei de dezintermediere ,se mentine
destul de ridicat ,reprezentand
a) 50%-60% din total
b) *60%-70% din total
c) 70%-80% din total
d) 80%-90% din total
34
208. Procesul de concurenta in sistemele bancare occidentale se
accentueaza prin
a) Tendinta de specializare a operatiunilor bancare
b) *Tendinta de universalizare a operatiunilor bancare
c) Tendinta de separare a operatiunilor bancare de operatiunile de pe piata
financiara
d) Tendinta de nationalizare a principalelor banci
209. In cadrul sistemelor bancare moderne ,operatiunea de emisiune
baneasca constituie monopolul
a) Bancilor comerciale
b) Bancilor de afaceri
c) *unei singure sau a catorva banci integrate intr-un sistem unitar
(FED-ul in SUA);
d) trezoreriei statului
210. Dupa natura proprietatii capitalului ,in decursul timpului bancile
de emisiune au fost
a) Numai banci private
b) Numai banci ale statului
c) Numai banci mixte
d) *Banci private,ale statului si mixte
211. Banca de emisiune ca „placa turnanta” a sistemului bancar mai este
denumita
a) „marea finanta”
35
b) *banca centrala
c) *„banca a bancilor”
d) banca de referinta
212. Ca ” banca a bancilor” ,banca de emisiune asigura
a) *Punerea in circulatie a bacnotelor
b) Creditarea bancilor comerciale
c) Executia de casa a bugetului de stat
d) Gestionarea rezervei valutare
213. Principiile „scolii bancare” in ceea ce priveste emisiunea baneasca
constau in
a) Acoperirea bacnotelor in circulatie cu aur in proportie de 100%
b) *Mentinerea unui stoc de metal pretios de circa 1/3 din valoarea
bacnotelor emise
c) *Emisiunea bacnotelor pe baza cambiilor comerciale scontate
d) Emisiunea „banilor de hartie”
214. Legea lui Robert Peel din1844 prin care se stabileau principiile
emisiunii bacnotelor in Anglia se baza pe
a) Teoria metalista asupra banilor
b) Teoria keynesiana
36
c) Teoria cantitativa asupra banilor
d) *Teoria scolii monetariste
e) Teoria scolii bancare
215. Relatiile dintre banca de emisiune si celelalte banci se manifesta prin
a) *Operatiuni de creditare
b) *Operatiuni de open-market
c) Calitatea de for monetar care adopta masuri obligatorii
d) *Raspunsurile a) si b)
216. Prin executia de casa a bugetului ,bancile de emisiune isi manifesta
functia de
a) *„casier ” al statului
b) emisiune monetara
c) *banca a guvernului
217. Dintre operatiunile pasive ale bancilor de emisiune se remarca
a) *Depunerile
b) Operatiunile de decontare
c) Operatiunile de vanzare-cumparare de aur si devize
d) *Emisiunea baneasca
37
218. In cadrul operatiunilor active desfasurate de catre banca de
emisiune, distingem:
a) Constituirea capitalului propriu
b) *Operatiuni de creditare
c) *Decontarile intra si interbancare
d) Depunerile
219. Creditarea de catre banca de emisiune a bancilor comerciale se
realizeaza prin
a) *Operatiuni de rescontare
b) *Credite pe gaj de efecte comerciale
c) Credite guvernamentale
d) *Credit de lombard
220. Depunerile in conturi la dispozitia bancii de emisiune provin
a) *De la celelalte banci din cadrul sistemului bancar
b) De la populatie
c) *De la stat ,ca rezerve financiare
d) *Uneori de la marile intreprinderi
221. Bancile comerciale ,in acceptiune moderna, au aparut
a) Concomitent cu aparitia si dezvoltare vietii sociale
b) In a doua jumatate a Evului Mediu
c) Din necesitatea de a se realiza schimbul de monede de catre zarafi
d) *Ca expresie a dezvoltarii comertului si acumularii de capitaluri
banesti
38
222. In procesul de aparitie a bancilor comerciale,un rol aparte l-au avut
a) *Zarafii
b) Curtierii
c) Brokerii
d) *Camatarii
e) Dealerii
224. La baza procesului de redistribuire a capitalurilor banesti sub
forma creditelor acordate de catre banci se situeazã :
a. Emisiunea bãneascã
b. *Depozitele bancare constituite pe seama depunerilor
c. Impozitele şi taxele percepute de la populaţie
d. Veniturile bugetare
225. In epoca modernã , rolul şi locul bãncilor comerciale sunt
strâns legate de :
a. Calitatea lor de a realiza emisiunea de bancnote
b. *Calitatea lor de intermediari ĩn contextul relaţiei economii-
investiţii
c. Necesitatea realizãrii transferului de monedã de la localitate la alta
d. Necesitatea realizãrii plãţilor cu numerar
226. Care dintre variantele de rãspuns reprezintã operaţiuni
efectuate de cãtre bãncile comerciale:
a. *Operaţiuni active
b. *Operaţiuni pasive
39
c. *Operaţiuni comerciale şi de comision
d. *Operaţiuni de mandat
e. Numai a) şi b)
227. Operaţiunile pasive efectuate de cãtre bãncile comerciale
constau
a. *Formarea capitalului propriu
b. Scontarea
c. *Atragerea depunerilor sub forma depozitelor bancare
d. Plasamente pe piaţa externã de capital
228. Bãncile comerciale ĩşi constituie capitalul propriu pe seama:
a. Capitalului financiar
b. *Capitalului social
c. Rezervelor bancare minime obligatorii
d. *Fondului de rezervã şi provizioanelor
229. Bãncile comerciale ĩşi constituie provizioane ĩn vederea:
a. Acordãrii creditelor
b. Realizãrii de plasamente pe piaţa financiarã
c. *Menţinerii unui anumit plafon de lichiditãţi
d. Capitalizãrii prin majorarea capitalului social
40
230. In general , bãncile comerciale ĩn cadrul operaţiunilor pasive,
constituie mai multe categorii de depozite. Care dintre variantele de
rãspuns sunt adevãrate:
a. *Depozite la termen
b. Depozite la dispoziţia altor bãnci
c. *Depozite la vedere
d. Depozite prin cont curent
231. In cadrul depozitelor la termen, pentru a se asigura o stare de
regularitate ĩn procesul de economisire, bãncile comerciale pot
deschide clienţilor lor:
a. Conturi de depozit cu dobândã
b. Conturi simple de ĩmprumut
c. *Conturi de economii simple
d. *Conturi de economii dupã un anumit program de depunere
232. Conturile NOW şi SUPERNOW au ca trãsãturã comunã:
a. Se folosesc numai pentru depunerile la vedere
b. Se folosesc numai pentru depunerile la termen
c. *Practicarea unui nivel ĩnalt al dobânzilor
d. *Soldul poate fi utilizat şi pentru plãţile curente
233. Conturile curente deschise persoanelor fizice şi juridice se
caracterizeazã prin aceea cã:
a. *Prin intermediul lor se evidenţiazã o multitudine de operaţiuni
de ĩncasãri şi plãţi
41
b. *Toate operaţiunile au loc la solicitarea titularilor
c. Dau posibilitatea obţinerii unor dobânzi mai mari decât cele la
depozitele la termen
d. Utilizeazã ca instrument de decontare numai cecul
234. Conturile ATS (Automatic Transfer System), ca alternativã a
conturilor NOW, presupun:
a. Menţinerea ĩn sold a unui depozit minim pentru care se acordã o
dobândã comparativã cu depunerile la vedere
b. *Menţinerea ĩn sold a unui depozit minim neremunerat
c. Menţinerea ĩn sold a unui depozit minim remunerat cu dobândã
specificã economiilor la termen
d. Constituirea de depozite la vedere cu o gamã largã de scadenţe
42
235. Rescontul, ca operaţiune pasivã a bãncii comerciale, constituie o
modalitate de procurare a unor resurse de creditare prin cedarea
portofoliului de efecte comerciale:
a. Statului
b. *Unei alte bãnci comerciale
c. *Bãncilor de scontare
d. *Bancii de emisiune
236. Operaţiunile de rescont şi lombardare sunt utilizate:
a. Din necesitatea obţinerii de cãtre clienţii bancilor comerciale a unor
credite nelimitate
b. *Din necesitatea echilibrãrii bancare a resurselor cu
angajamentele
c. Pentru asigurarea operativã a echilibrãrii ĩncasãrilor cu plãţile pe
piaţã interbancarã
d. Pentru asigurarea echilibrului ĩncasãrilor cu plãţile pe piaţa
financiarã
237. In cadrul creditelor pentru activitatea de exploatare, creditarea
creanţelor include ca operaţiuni:
a. *Scontarea titlurilor de credit comercial
b. *Ĩmprumutul pe gaj de efecte comerciale şi mãrfuri
c. *Ĩmprumutul pe gaj de acţiuni şi efecte publice
d. *Pensiunea
43
238. Operaţiunile de report presupun:
a. Acordarea de ĩmprumuturi pe gaj de efecte publice
b. Achiziţionarea de cãtre bancã de efecte publice cu obligaţia
rãscumpãrãrii lor de cãtre vânzãtor, la acelaşi curs , peste un termen
nelimitat
c. *Achiziţionarea de cãtre bancã de efecte publice cu obligaţia
rãscumpãrãrii lor de cãtre vânzãtor, la acelaşi curs , peste un
termen scurt
d. Acordarea de ĩmprumuturi pe gaj de mãrfuri
239. Ca operaţiuni active ale bãncilor comerciale, creditele de
trezorerie se manifestã sub forma :
a. *Avansului ĩn cont curent
b. Creditului bugetar
c. Creditului pe termen scurt mobilizabil
d. *Creditului pe termen mijlociu mobilizabil
240. Creditarea gospodãriilor familiale şi a persoanelor particulare ,
ca o categorie distinctã a operaţiunilor active efectuate de cãtre
bãncile comerciale, au ca destinaţie :
a. *Construcţia de locuinţe
b. *Achiziţionarea de bunuri durabile cu valoare mare
c. *Susţinerea cheltuielilor curente prin aşa – zisele credite non-
afectate
44
d. *Procurarea de titluri de valori mobiliare pe piaţa financiarã
241. Bãncile de afaceri sunt banci de depozit specializate ĩn:
a. Operaţiuni de finanţare a activitãţii comerciale
b. Operaţiuni de finanţare a activitãţii de exploatare
c. *Operaţiuni de finanţare a investiţiilor
d. *Activitãţi de consiliere a managementului financiar al firmelor
e. *Achiziţionarea de ĩntreprinderi şi realizarea de fuziuni ĩntre
firme
242. Societãţile de portofoliu , ca o categorie distinctã a bãncilor de
afaceri, au ca scop:
a. Plasamentul titlurilor de ĩmprumut ale statului
b. *Valorificarea cat mai ĩnaltã a capitalurilor prin sporirea
dividendelor şi a valorii titlurilor obţinute
c. *Favorizareacreşterii influenţei ĩn conducerea societãţilor pe
acţiuni
d. *Orientarea politicii economice a societãţilor pe acţiuni , mai
ales cu privire la activitatea de investiţii
45
243. Titularizarea , ca operaţiune specificã a „Organismelor de
plasament colectiv de valori mobiliare” OPCVM , are ca scop :
a. *Omogenizarea condiţiilor de creditare
b. *Diversificarea ofertei de credite
c. Lãrgirea activitãţii de leasing
d. *Preluarea de cãtre organismele de plasament colectiv a unei
pãrţi din creditele acordate de bancã
244. Bãncile şi celelalte instituţii de credit specializate au ca
principal obiectiv:
a. *Finanţarea unor ramuri care nu prezintã interes pentru
bancile comerciale
b. Gestionarea rezervei valutare
c. Efectuarea operaţiunilor de lombardare
d. *Creditarea unor scopuri speciale
245. Bãncile ipotecare sunt banci specializate care ĩşi mobilizeazã
resursele prin:
a. Emiterea de acţiuni şi obligaţiuni
b. *Emiterea de scrisuri financiare
c. Emiterea de titluri de credit comercial
d. Emiterea de bonuri de tezaur
246. Bãncile ipotecare se structureazã ĩn :
a. *Bãnci de tip urban
b. Banci de afaceri
c. *Banci de tip rural
d. Bãnci agricole
46
247. Principala trãsãturã a creditelor acordate de cãtre bãncile
agricole este aceea cã:
a. Au caracter neproductiv
b. Au o dobândã relativ redusã
c. Sunt negociabile
d. *Au caracter productiv
248. Companiile şi trusturile de investiţii ĩşi mobilizeazã capitalurile
bãneşti prin:
a. *Emisiunea de titluri de valori mobiliare proprii
b. Emisiunea cambiilor şi biletelor la ordin
c. Depunerea sumelor ĩn conturile de depozit pe termen mediu şi lung
d. Operaţiunile de rescontare
249. Activitatea bancilor de comerţ exterior este orientatã spre:
a. *Atragerea resurselor bugetare prin emisiunea de obligaţiuni
pe pieţele interne şi externe
b. *Efectuarea de servicii bancare decurgând din schimburile
internaţionale
c. *Participarea la crearea de societãţi comerciale, bancare şi
financiare privind comerţul exterior
47
d. *Facilitarea unor operaţiuni valutare, garantarea şi asigurarea
creditelor comerciale care au ca obiectiv dezvoltarea activitãţii
de comerţ exterior
e. Cumpãrarea de valutã şi alte hârtii de valoare exprimate ĩn valutã
250. Societaţile de asigurãri mobilizeazã ĩnsemnate capitaluri
bãneşti prin:
a. Depunerile ĩn cont curent
b. Plata despãgubirilor
c. *Ĩncasarea şi gestionarea primelor de asigurare
d. Acordarea de ĩmprumuturi
251. Societãţile financiare sunt profilate , ĩn special, ĩn activitatea de:
a. *Leasing
b. *Factoring
c. Lombard
d. Incasso
252. Resursele mobilizate prin casele de economii se constituie ĩn
principal, sub forma:
a. Depozitelor la vedre
b. Certificatelor de depozit
c. *Depozitelor pe termen lung
d. Bonurilor de tezaur
e. Efectelor comerciale
48
253. Pentru banci, lichiditatea ĩnseamnã posibilitatea acestora:
a. *De a efectua plãţi directe cãtre clienţii lor ĩn numerar
b. De a acorda credite cu dobânda pieţei
c. *De a efectua plãţi dispuse de titularii de conturi ĩn orice
moment
d. De a rambursa creditele acordate agenţilor economici la scadenţã
254. Activitatea oricãrei banci antreneazã ĩn mod automat fluxuri de
„monedã centralã” ce constau ĩn:
a. *Soldul favorabil dintre depunerile şi solicitãrile ĩn numerar
b. Soldul dintre dobânzile bonificate şi dobânzile ĩncasate
c. *Soldul rezultat ĩn urma compensãrilor interbancare atunci
când ĩncasãrile sunt mai mari decât plãţile
d. Soldul favorabil dintre creditele acordate şi creditele rambursate
255. Optimizarea structurii activelor ca mãsurã a prevenirii lipsei de
lichiditãţi la nivelul bãncilor, presupune:
a. Structurarea depozitelor bancare pe cele douã componente: la
vedere şi la termen
b. *Selecţia activelor prin confruntarea profitabilitãţii cu riscurile
c. *Diversificarea portofoliului plasamentelor
d. Constituirea fondului de risc şi a provizioanelor
256. In condiţiile economiilor moderne actuale, ĩn activitatea
bãncilor s-au produs câteva mutaţii semnificative.Menţionaţi care
sunt acestea ĩn variantele de rãspuns:
a. *Amplificarea forţei marilor bãnci corelatã cu intensificarea
internaţionalizãrii şi dezvoltãrii inegale a bãncilor pe naţiuni
b. Specializarea bancarã
49
c. *Universalizarea operaţiunilor bancare
d. *Dezetatizarea şi liberalizarea bãncilor
e. Creşterea controlului statului asupra bãncilor private
f. *Accentuarea modernizãrii tehnicilor şi tehnologiilor de
informaticã bancarã
257. In lupta de concurenţã , marile bãnci se remarcã prin faptul cã:
a. *Dispun de reţele extinse de unitãţi operaţionale
b. Acordã credite marilor companii fãrã restricţii
c. *Au posibilitatea de atragere a depunerilor şi realizarea de
plasamente ĩn condiţiile profitabilitãţii ridicate
d. *Onoreazã cererile de credite ale unor ĩntreprinderi tot mai
mari care nu pot fi clienţi decât ai unor banci pe mãsurã
258. Procesul de concentrare a capitalului bancar a fãcut ca ĩn anul
1968, ĩn Anglia , sã fuzioneze douã mari bãnci comerciale.Care
sunt acestea?
a. Lloyd’s Bank cu Midland Bank
b. Midland Bank cu Barkley’s Bank
c. Midland Bank cu National Provincial Bank
d. *Westminster Bank cu National Provincial Bank
259. Sistemul Federal de Rezerve(FED) este constituit din :
a. O bancã de emisiune şi 12 Bãnci Federale de Rezervã ce ĩşi au
sediul ĩn tot atâtea oraşe mari americane
b. 12 Bãnci Federale de Rezervã ale cãror active sunt constituite ĩn
pãrţi egale
50
c. 12 Bãnci Federale de Rezervã care au sediile situate ĩn trei mari
oraşe americane: New York , Chicago şi San Francisco
d. *12 Bãnci Federale de Rezervã din care mai bine de jumãtate
din activele acestora sunt deţinute de trei bãnci
260. Cea mai mare bancã din cadrul FED , cu circa 30% din active
este Banca Federalã de Rezerve din:
a. Boston
b. *New York
c. Chicago
d. San Francisco
261. In 1913, dupã ĩnfiinţarea Sistemului Federal de Rezerve,
bãncile naţionale au fost obligate :
a. Sã adere la FED
b. *Sa-şi declare independenţa
c. *Sã participe cu capital sub forma depunerilor la fondul de
rezerve minime obligatorii
d. Sa stabileascã nivelul ratei oficiale a scontului;
262. Internaţionalizarea sistemului bancar american este pusã ĩn
evidenţã, ĩn primul rând, prin:
a. Existenţa Sistemului Federal de Rezerve;
b. Numãrul mare de bãnci naţionale;
c. *Creşterea numãrului de bãnci comerciale care opereazã ĩn
afara S.U.A.;
d. Concentrarea la dispoziţia celor mai mari 10 bãnci comerciale
americane a circa 30% din totalul activelor;
51
263. Pe plan extern, dupã SUA, cea de-a doua reţea mondialã o deţin
bãncile din:
a. Germania;
b. Japonia;
c. *Franţa;
d. Marea Britanie;
264. Motivaţia universalizãrii operaţiunilor bancare este una
singurã:
a. Creşterea gradului de lichiditate;
b. Concentrarea unor importante capitaluri bãneşti;
c. *Obţinerea unui profit cât mai mare;
d. Extinderea reţelei bancare;
265. Intervenţia statului prin naţionalizarea bancarã a fost de mai
mari proporţii ĩn:
a. SUA;
b. Marea Britanie;
c. Japonia;
d. *Franţa;
e. Germania;
266. Naţionalizarea bãncilor franceze a fost urmatã de:
a. *Reorganizarea lor;
b. *Concentrarea celor mai mari pãrţi ale activitãţii bancare ĩn
câteva consorţii cu sediu la Paris;
c. *Descentralizarea deciziilor la nivel local şi regional;
d. Instituirea unui control sever din partea statului;
52
267. Modernizarea tehnicilor şi informaticii bancare se referã la:
a. *Asimilarea şi introducerea ĩn tehnica bancarã a celor mai
moderne produse şi instrumente bancare;
b. Selecţia activelor;
c. Minimalizarea riscului lipsei de lichiditãţi;
d. *Achiziţionarea celor mai performante echipamente de
informaticã;
268. Banca viitorului se prefigureazã a fi:
a. Banca cu cea mai diversificatã reţea de unitãţi operative;
b. Banca ce asigurã distribuirea automatã a numerarului;
c. *Banca la domiciliu;
d. Banca ce acordã credite fãrã dobândã;
269. Principalii factori de succes ai activitãţii bancare ĩn Anglia,
precizaţi de Claude Simone ĩn „Les banques”, sunt:
a. Ĩnfiinţarea Bãncii Angliei;
b. *Existenţa unor reglementãri bancare moderne;
c. *Dezvoltarea cecurilor şi a bãncilor comerciale;
d. *Concentrarea tuturor funcţiilor bancare şi competenţelor
comerciale ĩntr-un singur loc, la Londra;
e. *Concentrarea activitãţii bancare;
270. Bãncile britanice se caracterizeazã printr-un ĩnalt grad de:
a. Universalizare;
b. *Specializare;
53
c. Descentralizare;
d. Liberalizare;
271. ĩn principal, bãncile din Marea Britanie se structureazã ĩn:
a. *bãnci comerciale;
b. case de economii şi cooperative de credit;
c. bãnci de afaceri;
d. bãnci ipotecare;
272. Sistemul bancar german se individualizeazã prin banca de tip:
a. Universal ĩn formã clasicã;
b. Universal ĩn formã „en gros”;
c. Universal ĩn formã „en detail”;
d. *„ALL FINANZ”
273. In Germania, bãncile universale de tip „en detail” persupun
existenţa:
a. *Bãncilor cooperatiste şi populare;
b. Marilor bãnci comerciale;
c. Bãncilor de afaceri;
d. Societãţilor de asigurãri;
274. Bãncile germane universale profilate ĩn operaţiuni „en gros” se
identificã cu:
a. Societãţile de investiţii;
b. Bãncile de afaceri;
c. *Bãncile comerciale orientate spre activitatea industrialã;
d. Bãncile de comerţ exterior;
54
275. Caracteristicile sistemului bancar american sunt:
a. *Descentralizarea;
b. *Specializarea;
c. Universalizarea;
d. Concentrarea;
276. Legea Bãncii Naţionale (Naţional Bank Art) a stat la baza
structurãrii bãncilor americane ĩn:
a. Bãnci comerciale;
b. Bãnci de emisiune;
c. *Banci de stat;
d. *Bãnci naţionale;
277. Pânã la ĩnfiinţarea Sistemului Federal de Rezerve , funcţia de
bancã centralã era ĩndeplinitã de:
a. Cea mai mare bancã comercialã;
b. Consiliul Rezervelor Federale;
c. *Trezorerie;
d. Consiliul Guvernatorilor;
278. Consiliul Guvernatorilor este acel organism care:
a. *Elaboreazã coordonatele politicii monetare;
b. *Controleazã rata de scont;
c. *Modificã necesarul de rezerve, ĩn anumite limite;
d. *Se implicã ĩn politica operaţiunilor de open-market;
55
279. Prin Legea bancarã din 1933, bãncile americane se
structureazã ĩn bãnci:
a. Federale de rezerve;
b. *Comerciale;
c. *De investiţii;
d. Ipotecare;
280. Dupã opinia unor specialişti ĩn domeniul monetar- bancar, care
este poziţia sistemului bancar american faţã de ceilalţi exponenţi
ai puterii: politica, industria, dolarul?
a. Primul loc;
b. Locul II;
c. Locul III;
d. *Ultimul loc;
281. Trãsãturile definitorii prin care s-a impus consolidarea
sistemului bancar francez sunt:
a. *Promovarea legii care guverneazã tutela bãncilor, adicã
statuarea raporturilor bancã- stat;
b. Situarea la baza raporturilor dintre bãnci şi economie a unor
reglementãri ce decurg din dreptul roman;
c. *Manifestarea unei atitudini şi autoritãţi bancare mai mult de
ordin juridico- administrativ decât de naturã economico-
financiarã;
d. *Existenţa unor reglementãri bancare ce decurg din dreptul
comercial scris;
56
282. Bãncile pariziene din perioada monarhiei se individualizeazã
printr-o serie de caracteristici esenţiale:
a. *Au ĩn vedere gestionarea marilor capitaluri bãneşti;
b. *Acordã credite direct statului sau ĩntreprinderilor din
domeniul public;
c. *Opereazã cu economiile mãrunte ale populaţiei;
d. *Participã la finanţarea operaţiunilor internaţionale;
283. ĩn anii 60. Guvernul Francez, prin proiectele sale de reformã, a
avut ĩn vedere:
a. naţionalizarea bãncilor comerciale;
b. *constituirea la Paris a uneia dintre cele mai mari pieţe
financiare europene;
c. concentrarea prin fuziune a bãncilor comerciale;
d. *consolidarea sistemului bancar prin asigurarea unei strânse
legãturi cu industria;
284. La adresa bãncilor franceze s-au formulat o serie de critici din
partea patronatului ĩn legãturã cu politica acestora de :
a. Universalizare;
b. Specializare;
c. *Internaţionalizare;
d. Naţionalizare;
285. Ca exponente ale statului, bãncile franceze continuau sã acorde
credite cu dobânzi „preferenţiale” ĩn:
a. *Agriculturã;
b. *Exporturi;
c. Industrie;
57
d. *Construcţii de locuinţe;
286. Prin Legea bancarã din 1984, sistemul bancar francez se
compune din:
a. *Bãnci;
b. Case de asigurãri;
c. *Instituţii financiar- bancare;
d. *Alte instituţii de credit;
287. Evoluţiile din ultimii ani au potenţat concurenţa şi mobilitatea
ĩn activitatea bancarã din Franţa, prin:
a. *Dezetatizare;
b. Deintermediere;
c. Dereglementare;
d. *Decompartimentarea activitãţii bãncilor;
e. *Universalizarea operaţiunilor;
288. Sistemul bancar din ţara noastrã s-a realizat prin:
a. Unirea bãncii centrale cu bãncile comerciale;
b. Ĩnfiinţarea Bãncii Naţionale a Moldovei;
c. *Contribuţia statului;
d. *Transformarea cãmãtarilor ĩn bancheri;
e. *Participarea unor reprezentanţi ai capitalului strãin;
289. Crearea sistemului bancar din ţara noastrã a ĩnsemnat o reacţie
ĩmpotriva:
a. Moşierilor;
b. *Cametei;
c. Comercianţilor;
58
d. Industraşilor;
290. Prima bancã ĩnfiinţatã ĩn Principatele Române a fost:
a. Banca Naţionalã a României;
b. Banca de Credit Românã;
c. *Banca Naţionalã a Moldovei;
d. Creditul Funciar Rural;
291. Banca Naţionalã a Moldovei a dat faliment datoritã:
a. Emisiunii excesive de bancnote convertibile ĩn aur şi argint;
b. Contractãrii de ĩmprumuturi externe;
c. *Unei politici greşite ĩn ceea ce priveşte plasamentele;
d. Unei politici greşite ĩn ceea ce priveşte constituirea capitalului
propriu;
292. Banca Naţionalã a României a luat fiinţã ca:
a. Societate pe acţiuni cu capital public;
b. Societate pe acţiuni cu capital privat;
c. *Societate pe acţiuni cu capital mixt( public şi privat);
d. Societate pe acţiuni cu capital strãin;
293. ĩn România, o reţea de bãnci comerciale şi instituţii de credit
specializate s-a ĩnfiinţat:
a. la ĩnceputul sec.XIX-lea;
b. ĩn a doua jumãtate a sec.XIX-lea;
c. *la sfârşitul sec.XIX-lea şi ĩnceputul sec XX;
d. perioada interbelicã;
59
294. In Transilvania, pt apãrarea populaţiei autohtone, au apãrut şi
bãnci cu capital românesc. Marcaţi variantele corecte:
a. Banca Agricolã;
b. Banca Generalã Românã;
c. Creditul Funciar Rural;
d. *Banca Unitã pt Industrie şi Ipotecã;
e. Banca Româneascã;
f. Banca Transilvania;
295. Activitatea Bãncii Albina a fost orientatã cu prioritate spre:
a. *Agriculturã;
b. Comerţ;
c. Industrie;
d. Domeniul public;
296. Principalele operaţiuni ale Bãncii Albina erau:
a. Emisiunea de bilete de bancã;
b. Rescontare;
c. *Scontarea cambiilor;
d. *Acordarea de ĩmprumuturi ipotecare;
297. Bãncile din România au cunoscut o dezvoltare deosebitã:
a. ĩnceputul sec XX;
b. *dupã primul rãzboi mondial şi pânã la criza economicã din
1929-1933;
c. ĩn perioada crizei economice şi pânã la cel de-al doilea rãzboi
mondial;
d. ĩn perioada economiei socialiste;
60
298. Dezvoltarea sistemului bancar ĩn România ĩn prima parte a
perioadei interbelice s-a realizat sub impulsul:
a. *Desãvârşirii României Mari;
b. *Dezvoltãrii generale a capitalismului;
c. *Dezvoltãrii industriei;
d. *Ĩnlocuirii ĩn bunã mãsurã a capitalului strãin cu cel autohton;
299. In perioada crizei economice din 1929-1933 şi pânã la cel de-al
doilea rãzboi mondial, evoluţia bãncilor s-a caracterizat prin:
a. Accentuarea universalizãrii operaţiunilor;
b. *Accentuarea centralizãrii capitalului bancar;
c. *Reducerea numãrului de bãnci;
d. *Falimentarea mai multor bãnci mici şi mijlocii;
300. Prin Legea bancarã din 1934 s-a instituit:
a. Consiliul Guvernatorilor;
b. Asociaţia Românã a Bãncilor;
c. Agenţia de Valorificare a Activelor Bancare;
d. *Consiliul Superior Bancar;
301. Inaintea celui de al doilea rãzboi mondial, mai multe bãnci
româneşti s-au constituit ĩn „marea finanţã”:
a. Banca Româneascã;
b. *Banca Naţionalã a României;
c. *Banca de Credit Românã;
d. *BCR;
e. BRD;
61
f. *Banca Comercialã Italianã Românã;
g. *Societatea Bancarã Românã;
302. In decembrie 1946, BNR a fost:
a. Transformatã ĩn bancã de emisiune;
b. *Etatizatã şi reorganizatã;
c. Defiinţatã;
d. Exclusã de la reescontare;
303. La 1 sept. 1948, sistemul bancar românesc cuprindea:
a. BCR;
b. *BNR;
c. *Banca de Credit pt Investiţii;
d. Banca pt Agriculturã şi Industrie Alimentarã;
e. *CEC;
304. In 1968 s-au ĩnfiinţat ĩn ţara noastrã noi bãnci specializate:
a. BCR;
b. Banca de Investiţii;
c. *Banca pt Agriculturã şi Industrie Alimentarã;
d. *Banca Românã de Comerţ Exterior;
62
e. Banca Agricolã;
305. BNR este subordonatã:
a. Guvernului;
b. Preşedinţiei;
c. *Parlamentului;
d. Partidului de guvernãmânt;
e. Ministerului de Finanţe;
306. Progranul de constituire şi restructurare a bãncilor comerciale
ca societãţi pe acţiuni din 1993 avea ca principale obiective:
a. *Capitalizarea;
b. Preluarea de cãtre AVAB a unor credite ĩn contul datoriei publice;
c. Asocierea şi fuzionarea bãncilor;
d. *Privatizarea bãncilor cu capital de stat;
e. *Computerizarea;
307. Fondul pt garantarea creditelor este o instituţie financiarã care:
a. Asigurã emisiunea titlurilor de ĩmprumut ale statului;
b. *Sprijinã sectorul privat;
c. Garagteazã tranzacţiile de valori mobiliare;
d. Asigurã supravegherea activitãţii monetare şi de credit;
63
309. Sistemul bancar prin cadrul sau organizatoric şi prin funcţiile sale
trebuie sã:
a *Asigure buna funcţionare a instrumentelor de reglare a
mecanismului monetar
b *Sã contribuie la fluidizarea fluxurilor baneşti necesare
desfaşurãrii unei activitaţi economice normale
c *Sã se individualizeze ca un sector prioritar ĩn cadrul economiei
d *Sã se impunã la nivelul ĩntregii economii
310. In condiţiile economiei planificate centralizat, prolifereazã un
mecanism decizional:
a *Absolutist;
b Concurenţial;
c *Arbitrar;
d *Ignorant;
311. In prezent, dintre bãncile comerciale din România, o poziţie prioritarã
ca volum de activitate este deţinut de:
a Banca Românã de Comerţ Exterior;
b BRD;
c *BCR;
d Banca Agricola
312. Vânzarea unui activ antreneazã urmãtoarele feluri de costuri:
a *De negociere
b *De lichidare
c De producţie
64
313. Lichiditatea este:
a *Calitatea unui activ de a fi negociabil imediat fãrã riscul unei
pierderi sensibile de capital
b Capacitatea de a obţine profit
c Capacitatea de realizare a unei trezorerii pozitive
314. Mihail Manoilescu structureazã componentele avuţiei unei naţiuni ĩn
urmãtoarele grupe:
a *Bogãţiile naturale ale ţãrii
b *Investiţiile fãcute ĩn instrumente de producţie
c *Mãrfurile de orice fel
d *Numerarul şi disponibilitãţile bancare lichide
315. Rata lichiditãţii economiei se poate mãsura prin:
a *Raportul dintre nivelul lichiditãţii şi PIB
b Raportul dintre PIB şi nivelul lichiditãţii
c Raportul dintre venituri şi cheltuieli
316. Criteriile de structurare a componentelor masei monetare sunt:
a *Viteza de circualţie a monedei
b *Intensitatea cu care circula moneda
c *Exigibilitatea monedei
d Rentabilitatea
317. Agregatul monetar M1 al masei monetare, ĩn Franţa , In decembrie
1990 avea urmãtoarele componente:
a *Biletele de banca
b *Depozitele la vedere la instituţiile de credit
65
c Bonuri de tezaur
d Bonuri emise de societãţile financiare
318. Dupã aprecierea profesorului Mario Arcelli, definirea agregatelor
monetare este mai dificilã, datoritã:
a *Inovaţiei financiare
b Fluctuaţiei cursurilor valutare
c Scãderii rentabilitãţii activelor financiare
319. Pentru monetarişti:
a *Cantitatea de monedã ĩn circulaţie regleazã ĩn mod fundamental
rata inflaţiei
b *Este suficient ca autoritãţile monetare sã stãpâneascã emisiunea
şi sã dirijeze creditul pentru a ĩnfrâna creşterea preţurilor
c *Variaţia masei monetare ar reprezenta elementul motor al
nivelului general al preţurilor
320. In general, ţãrile ĩn curs de dezvoltare deţin o pondere:
a *Mult mai mare de mijloace de platã sub formã lichidã(M1)
b Mult mai micã de mijloace de platã sub formã lichidã(M1)
c Egalã ĩntre cele douã agregate monetare(M1 şi M2)
321. In ceea ce priveşte viteza de circulaţie a banilor, exprimatã prin
mãrimea valorii tranzacţionate printr-o unitate monetarã ĩn sens
larg(M2), ĩn cazul ţãrilor industrializate se constatã:
a *O stabilizare cu o uşoarã tendinţã de scãdere
b O tendinţã de scãdere destul de puternicã
c O creştere
66
322. Masa monetarã ĩn circulaţie ĩn prezent este constituitã din:
a *Numerar(bilete de bancã şi monedã metalicã)
b *Bani de cont
c Bani cu valoare intrinsecã
323. Masa monetarã ĩn circulaţie exprimã angajamentele de platã ce se
reflectã ĩn:
a *Pasivul bilanţului bãncilor de emisiune
b Activul bilanţului bãncilor de emisiune
c Portofoliul trezoreriei statului
324. Masa monetarã ĩn circulaţie are ĩn contrapartidã, evidenţiatã ĩn
activul bilanţului bãncilor de emisiune urmãtoarele componente:
a *Aurul monetar
b *Creanţele bãncii de emisiune asupra partenerilor strãini(devize)
c *Creanţele rezultate din credite interne acordate statului(bonuri
de tezaur şi titluri de stat)
d *Credite interne acordate bãncilor comerciale
e Altor agenţi economici necomerciali
325. Un export , din punct de vedere al dinamicii masei monetare,
reprezintã:
a *O creştere a ĩncasãrilor ĩn monedã proprie
b O diminuare a ĩncasãrilor ĩn monedã naţionalã
c O stagnare a ĩncasãrilor ĩn monedã naţionalã
326. Un deficit al balanţei de plãţi se traduce printr-o:
a *„puncţie” de monedã , de lichiditãţi interne
b „injecţie” de monedã , de creştere a lichiditãţilor interne
67
c *o scãdere a lichiditãţilor interne
327. Contrapartidele reprezentând „creditul intern net”, cuprind
urmãtoarele pozitii:
a *Credite interne acordate statului
b *Credite interne acordate economiei
c Credite externe acordate economiei
328. Creditele interne acordate statului reprezintã:
a *creanţe nete asupra trezoreriei
b *ansamblul titlurilor publice ĩn portofoliu cãrora le corespund
resursele pe care bancile le-au acordat trezoreriei publice
c titlurile de credit asupra intreprinderilor şi gospodãriilor populaţiei
d creanţele nete asupra economiei
329. Când o bancã acordã un credit unuia ditre clienţii sãi:
a *Sporeşte ĩn acelaşi timp şi cu aceeaşi sumã, atât activul cât şi
pasivul bilanţului sãu;
b Sporeşte doar activul bilanţului sãu, cu suma creditului;
c Scade pasivul bilanţului sãu cu suma creditului;
330. Finanţarea monetarã prin intermediul bãncilor:
a *Se sprijinã pe resursele la vedere şi disponibilitãţile pe termen
scurt;
b *Ĩnseamnã ĩnlocuirea monedei temporar pasive prin crearea de
monedã activã;
c *Are ca rezultat sporirea masei monetare;
d Depinde de utilizarea ĩn finanţare a unor resurse preexistente, degajate
pe termen lung, şi prin credite pe termen lung;
68
331. Bãncile nu ĩndeplinesc un rol monetar atunci când finanţeazã
economia pe baza:
a *Capitalurilor proprii;
b *Ĩmprumuturilor contractate pe piaţa obligaţiunilor;
c Resurselor la vedere şi a disponibilitãţilor constituite pe termen scurt;
332. Viteza de circulaţie a banilor micşoreazã cantitatea de monedã
necesarã:
a *Dacã are loc accelerarea ei;
b Dacã are loc ĩncetinirea acesteia;
c Dacã se menţine constantã;
333. Cererea de monedã exprimã:
a *Cantitatea de bani necesarã, justificatã prin proporţiile şi
caracteristicile economiei;
b Cantitatea de monedã existentã ĩn arterele circulaţiei;
c Numai cererea de credite din partea agenţilor economici;
334. Oferta de monedã exprimã:
a *Cantitatea de monedã existentã ĩn arterele circulaţiei;
b Cantitatea de bani necesarã, justificatã prin proporţiile şi
caracteristicile economiei;
c Numai oferta de credite din partea agenţilor economici;
335. La clasici, rata dobânzii, care se determinã prin confruntarea cererii
de investiţii cu oferta de economii:
a *N-ar avea nici o influenţã asupra cererii de monedã;
b Are o influenţã majorã asupra cererii de monedã;
69
c Este dependentã de rata de economisire;
336. Cererea de monedã, conform lui Fisher, depinde numai de:
a *Rata dobânzii;
b Variaţiile preţurilor;
c Volumul tranzacţiilor;
337. Conform analizei keynesiste, cererea de monedã depinde:
a *Nu numai de tranzacţii, ci şi de rata dobânzii;
b Numai de rata dobânzii, nu şi de tranzacţii;
c numai de tranzacţii, nu şi de rata dobânzii;
338. Keynes adaugã la cererea de monedã pt tranzacţii a clasicilor:
a O cerere pt bunuri şi servicii;
b *O cerere pt speculaţii;
c O cerere pt bunuri complementare;
339. Dupã Keynes, o ratã scãzutã a dobânzii:
a *Favorizeaza cumpãrarea de obligaţiuni;
b Descurajeazã cumpãrarea de obligaţiuni;
c *Stimulezã investiţiile;
d Descurajeazã investiţiile;
340. Pentru monetarişti, politica monetarã este:
a Eficace numai pe termen lung;
b *Eficace numai pe termen scurt;
c Ineficace;
70
341. Pentru clasici şi keynesişti, politica monetarã este:
a Eficace numai pe termen lung;
b Eficace numai pe termen scurt;
c *Ineficace;
342. Pentru keynesişti:
a *Este posibilã o influenţare a venitului naţional prin intermediul
masei monetare;
b Este imposibilã o influenţare a venitului naţional prin intermediul
masei monetare;
c *O creştere a masei monetare va provoca o scãdere a ratei
dobânzii;
d O creştere a masei monetare va provoca o creştere a ratei dobânzii;
343. Keynes nu atribuie o prea mare eficacitate politicilor monetare din
urmãtoarele motive:
a *Rata dobânzii nu poate fi prea mult coborâtã pentru cã ar
distruge lichiditatea;
b *Investiţiile depind nu numai de rata dobânzii, ci şi de anticipãrile
privind randamentul investiţiilor;
c Rata dobânzii nu poate fi prea mult ridicatã pentru cã ar distruge
lichiditatea;
d Investiţiile depind numai de rata dobânzii;
344. Pentru monetarişti:
a Economia este foarte sensibilã la variaţiile investiţiilor;
b *Politica bugetarã are un impact slab;
c Politica bugetarã are un impact foarte puternic;
71
d *Economia este puţin sensibilã la variaţiile investiţiilor;
345. Dupã monetarişti, politica monetarã:
a *Are un caracter tranzitoriu asupra economiei reale;
b *Nu trebuie utilizatã ĩntr-o manierã voluntaristã;
c *Trebuie sã aibã ĩn vedere cã stocul de monedã trebuie sã se
ajusteze la evoluţiile pe termen lung ale economiei reale;
346. Dupã monetarişti, masa monetarã:
a *Trebuie sã creascã cu o ratã constantã, independent de
conjunctura imediatã;
b Trebuie sã scadã cu o ratã constantã, independent de conjunctura
imediatã;
c Trebuie sã creascã cu o ratã constantã, dependent de conjunctura
imediatã;
347. In opinia monetariştilor, activitatea practicã nu confirmã capacitatea
autoritãţilor monetare de a influenţa prin masa monetarã
conjunctura economicã pe termen scurt, pt cã:
a *Relaţiile pe termen scurt ĩntre variantele financiare şi activitatea
economicã nu sunt bine determinate;
b *Politica monetarã trebuie sã fie conceputã pe termen mediu;
c *Trebuie sã evite frecventele modificãri ale ritmului de creştere a
masei monetare care ar putea avea efecte imprevizibile asupra
preţurilor economiei reale;
72
348. Ca urmare a achitãrii sumei datorate furnizorului, are loc un transfer
de disponibil din contul cumpãrãtorului, ĩn :
a Debitul contului furnizorului;
b *Creditul contului furnizorului;
c Debitul contului curent al bãncii comerciale;
349. Odatã cu rambursarea creditelor are loc la nivelul agenţilor
economici, aşa cum se reflectã aceasta ĩn contabilitatea bãncii:
a *Diminuarea soldurilor creditoare ale conturilor curente;
b Majorarea soldurilor creditoare ale conturilor curente;
c Majorarea soldurilor debitoare ale conturilor curente;
350. Rambursarea creditelor echivaleazã cu:
a *Retragerea de monedã din circulaţie;
b Emisiunea de monedã ĩn circulaţie;
c *Distrucţia de monedã;
351. Când banca creeaza monedã ĩn contrapartidã unui credit,ea:
a *Monetizeazã o creanţã preexistentã;
b *Transformã datoria cumpãrãtorului faţã de furnizor ĩn propria
sa datorie faţã de furnizor pt soldul creditor al contului curent;
c demonetizeazã o creanţã preexistentã;
352. Moneda bãncii centrale poate fi creatã ĩn urmãtoarele moduri:
a *Prin intrarea de capitaluri din exterior ĩn condiţiile ĩn care banca
centralã intervine pe piaţa schimburilor;
b *Prin achiziţionarea de pe piaţã a unor creanţe ale agenţilor
economici;
73
c *Prin ĩmprumuturile pe care banca centralã le acordã bãncilor
comerciale sub forma reescontului sau primirea ĩn pensiune a
efectelor reprezentative ale creanţelor;
353. Bãncile de emisiune trebuie sã furnizeze celorlalte bãnci o cantitate de
monedã centralã. Ele o pot face ĩn urmãtoarele moduri:
a *Ĩmprumutând bãncile ĩn mod direct prin reescont, aşa cum se
ĩntâmplã, cu predilecţie, ĩn Franţa;
b *Intervenind pe piaţa capitalurilor de la care se aprovizioneazã
bãncile şi alţi agenţi economici, aşa cum se ĩntâmplã, cu
predilecţie, ĩn SUA;
c Cumpãrând titluri de ĩmprumut ale statului;
354. Metodele americane de reglare a stocului de monedã centralã prezintã
urmãtoarele caracteristici esenţiale;
a *Ele se aplicã pe o piaţã pe care banca centralã intervine prin
cumpãrarea şi vânzarea de titluri ale datoriei publice;
b *Intervenţiile se fac la preţurile pieţei stabilite ad-hoc;
c Intervenţiile se fac la preţuri prestabilite;
d *Aceastã piaţã este deschisã larg nu numai bãncilor, ci şi tuturor
agenţilor economici nebancari;
e Aceastã piaţã este deschisã doar bãncilor;
355. Doctrina lui Leon Walras considerã oferta de monedã:
a Ca fiind elasticã;
b *Ca fiind datã, inelasticã;
c Ca fiind crescãtoare;
356. Excedentul de ofertã de monedã faţã de cerere genereazã:
74
a *Inflaţie;
b Deflaţie;
c Stagflaţie;
357. In prezent, moneda este pusã ĩn circulaţie, ca ofertã de monedã:
a Numai de autoritãţile monetare;
b *De organisme financiare ce prezintã pe piaţã lichiditãţi ĩn
schimbul activelor nelichide;
c *De cumpãrãtorii de bunuri de consum;
d *De investitorii de capital care achiziţioneazã titluri de creanţã;
358. Oferta de monedã (de capitaluri lichide) provine din surse variate:
a *Din economie;
b *Din crearea de monedã de cãtre sistemul bancar;
c *Din lichiditãţi anterioare de capitaluri;
359. In general, creşterea ratei dobânzii:
a *Ĩnfrâneazã achiziţiile;
b Mãreşte oferta globalã de monedã;
c Ĩncurajeazã achiziţiile;
d *Diminueazã oferta globalã de monedã;
360. Oferta exageratã de monedã poate fi generatã de:
a *O gestiune a finanţelor publice ĩn condiţii deficitare;
b *Calitatea necorespunzãtoare a gestiunii agenţilor economici;
361. Moneda, ca activ lichid, prezintã ca principale caracteristici:
a *Lichiditatea;
75
b Negociabilitatea;
c Riscul de pierderi sensibile de capital;
d *Disponibilitatea;
362. Moneda este un activ lichid de o lichiditate perfectã şi de un
randament:
a Ĩnalt;
b Mediu;
c *Zero;
363. Un remarcabil precursor şi deschizãtor de noi orizonturi ĩn studierea
lichiditãţii economiei a fost economistul român:
a Ion Ionescu de la Brad;
b *Mihail Manoilescu;
c Costin Kiriţescu;
364. Componenta monetarã M1 mai poartã denumirea de:
a Masã monetarã ĩn rezervã;
b *Masã monetarã propriu zisã;
c *Bazã monetarã;
365. Tezele fundamentale ale Scolii monetariste de la Chicago, conduse de
Milton Friedman sunt:
a *Inflaţia este peste tot şi ĩntotdeauna un fenomen monerar;
b Inflaţia este o stare de dezechilibru ĩn economia şi finanţele unei ţãri;
c *Inflaţia cu greu poate promova dezvoltarea, ea nefiind decât un
remediu provizoriu;
d *Inflaţia nu este inevitabilã ĩn perioadele de dezvoltare;
76
366. Circulaţia monetarã contemporanã cuprinde :
a *Circulaţia numerarului;
b Circulaţia cambiilor;
c Circulaţia banilor cu valoare intrinsecã;
d *Circulaţia banilor de cont;
367. Raporturile de mãrime ĩntre circulaţai numerarului şi circulaţia
banilor de cont, componente ale circulaţiei monetare, evolueazã ĩn
favoarea:
a *Plãţilor prin cont
b Plaţilor ĩn numerar
c Titlurilor cambiale
368. Banii de cont au o circulaţie:
a Extrabancarã
b *Bancarã
c Atât bancarã cât şi Extrabancarã
369. Puterea de cumpãrare a banilor sub forma numerarului şi a banilor
de cont este:
a *Aceeaşi
b Diferã
c Este dependentã de mãrimea fiecãrei componente ĩn circulaţie
370. Banii de cont ĩndeplinesc:
a Doar funcţia de mijloc de circulaţie
b Atât funcţia de mijloc de platã cât şi funcţia de mijloc de circulaţie
c *Doar funcţia de mijloc de platã
77
371. Numerarul este mijloc de plata legal:
a *Cu caracter general
b Ĩntr-o sferã mai limitatã
c Numai când se gãseşte la populaţie
372. In economia planificatã , unitaţile economice , organizaţiile, instituţiile
erau obligate prin lege sa-şi pãstreze disponibilitãţile lor:
a Ĩn conturi la mai multe bãnci
b *Ĩn conturi la o anumitã bancã
c Numai ĩn conturi deschise la banca centralã
373. Livrarile de mãrfuri pe credit comercial ĩntre unitãţile economice au
fost ĩn economia de comandã:
a Permise
b *Interzise
c Condiţionate
374. Acreditivul ĩnseamnã:
a Un incasso documentar
b *Un mandat acordat unei bãnci de a accepta plata dacã condiţiile
stabilite au fost respectate de furnizor
c *Plata condiţionatã
375. In lucrarea „Plãţile fãrã numerar ĩn România” a lui Dimitrie Toma
sunt prezentate ca modalitãţi de decontare:
a *Acceptarea
b *Compensarea
c Scrisoarea de garanţie
d *Ordinul de virament
78
e *Acreditivul
376. Compensarea:
a *Exclude folosirea efectivã a banilor ĩn afarã de exprimarea
preţului
b Nu exclude folosirea efectivã a banilor
c *Foloseşte atât instrumente de decontare bazate pe
consimţãmântul nemijlocit(incasso-ul), cât şi folosirea
acreditivului
377. Blocajul financiar:
a *Are ca punct de plecare plãţile restante , atunci când acestea
dobândesc proporţii ridicate
b *Este starea ĩn care neefectuarea plãţilor ĩn termen de cãtre unii
agenţi economici se propagã cãtre alţi agenţi economici , devenind
cauza incapacitãţii de platã a acestora din urmã
c Este diferit calitativ faţã de simplele ĩntârziei ĩn efectuarea
plãţilor
d Ĩnseamnã emisiunea cecurilor fãrã acoperire
378. Soluţia eliminãrii blocajului financiar ĩn economia româneascã
actualã constã ĩn:
a Compensarea plãţilor reciproce datorate
b Creditarea excesivã
c *Substituirea relaţiilor administrative dintre ĩntreprinderi cu
relaţii economice ĩntre parteneri ĩn condiţii normale, cu
potenţarea preocupãrii ĩntreprinderilor pentru asigurarea
permanentã a capacitãţii de platã
79
379. La noi, blocajul financiar are ca suport:
a Ĩntârzierea mãsurilor colective
b *Tipul de economie ĩn care predominã ĩntreprinderile de stat,
cãreia instituţia falimentului ĩi este total strãinã, inaplicabilã
c Privatizarea ĩntreprinderilor de stat
380. Economia reglatã prin plan central imperativ:
a *Este lipsitã de selectivitate
b *Genereazã inevitabil fenomene de propagare ĩn lanţ a neplãţilor
c Se caracterizeazã prin selectivitate
d Agenţii economici neviabili sunt sistematic eliminaţi din circuit prin
mecanismul falimentului
381. Potrivit principiului prudenţei bancare, bãncile comerciale vor
urmãri ca solicitanţii de credite sã dea dovadã de:
a Generozitate
b Altruism
c *Credibilitate
d Perseverenţã
382. Activitatea de creditarea bancarã trebuie sã prezinte interes pentru:
a Piaţa financiarã
b *Banca şi clienţii acesteia
c Agenţiile de valori mobiliare
d Organele financiare
383. Capacitatea de platã a debitorilor se determinã prin:
a *Analiza economico-financiarã privind perioada de referinţã
(trecutã şi viitoare)
80
b Realizarea unui studiu de piaţã
c Ĩntocmirea bugetului de venituri şi cheltuieli
d *Statutul rezultatelor financiare
384. Imprumuturile şi scrisorile de garanţie solicitate bãncilor se acordã:
a Independent de cunoaşterea obiectului creditabil;
b Fãrã a face o evaluare a situaţiei financiare a debitorului;
c *Numai pentru destinaţia stabilitã prin contracte;
d Indiferent de destinaţie;
385. Uzanţele şi principiile bancare referitoare la activitatea de creditare
se caracterizeazã prin aceea cã:
a Au un grad de valabilitate universal;
b *Diferã de la o ţarã la alta;
c *Sunt specifice numai economiilor de piaţã dezvoltate;
d Se aplicã exclusiv debitorilor;
386. Pentru a putea angaja credite, persoanele fizice trebuie sã:
a *Realizeze venituri certe cu caracter permanent;
b *Garanteze creditele solicitate;
c Atragã disponibilitãţi la dispoziţia bãncii;
d *Nu ĩnregistreze debite restante şi alte datorii;
387. Principiile creditãrii sunt:
a *Planificarea creditelor şi a resurselor de acoperire a acestora;
b Acordarea nelimitatã a creditelor;
c *Garantarea materialã a creditelor;
d *Rambursarea creditelor la scadenţele stabilite prin contractul de
credite;
81
388. In practica bancarã din ţara noastrã, pentru cuantificarea resurselor şi a
necesarului total de credite, ĩn decursul timpului s-au folosit:
a Bugetul de venituri şi cheltuieli;
b *Planul trimestrial de credite;
c *Planul de finanţare a activitãţii economico-sociale;
d *Programul privind creditele şi resursele de acoperire ale acestora
ĩn lei şi ĩn valutã
389. Resursele de creditare, ca operaţiuni pasive ale bãncilor comerciale,
se concretizeazã ĩn:
a *Disponibilitãţi şi depozite ale agenţilor economici şi populaţiei;
b Capitalul propriu al agenţilor economici;
c *Disponibilitãţi şi depozite ale celorlalte bãnci;
d Rezervele bancare minime obligatorii;
390. Plasamentele, componenta de contrapartidã a resurselor de creditare,
cuprind:
a Ĩmprumuturile de refinanţare de la BNR;
b *Creditele acordate agenţilor economici şi populaţiei;
c *Numerarul şi celelalte disponibilitãţi ale bãncilor;
d Liniile de refinanţare externã;
391. In condiţiile actuale din ţara noastrã, cel mai adesea, deficitul de
resurse se acoperã prin:
a Ĩmprumuturi externe;
b Refinanţare bugetarã;
c *Credite de refinanţare primite de la BNR;
d Capitalizarea bãncilor comerciale;
82
392. Incã din faza de planificare, pt diminuarea riscului lipsei de lichiditãţi,
se va urmãri:
a Egalizarea operaţiunilor de scontare cu cele de reescontare atât ca
structurã a portofoliului cât şi ca mãrime;
b Practicarea unor dobânzi mai mari;
c Accelerarea operaţiunilor de decontare;
d *Asigurarea corelãrii creditelor cu resursele de acoperire ale
acestora, atât ca structurã cât şi din punct de vedere al maturitãţii
lor;
393. Din punct de vedere juridic, dupã natura lor, garanţiile pot fi:
a *Reale;
b Nominale;
c *Personale;
d Totale;
e Parţiale
394. Garanţia bancarã reprezintã:
a Valoarea activelor fixe şi circulante ale debitorului;
b Valoarea obiectului creditabil;
c Totalitatea ĩncasãrilor pe care le realizeazã debitorul din valorificarea
obiectului creditabil;
d *Un ĩnscris numit „Scrisoare de garanţie bancarã”;
395. Pt stabilirea cuantumului garanţiei creditelor se va avea ĩn vedere:
a *Valoarea contabilã a bunurilor ce fac obiectul garanţiei;
b *Valoarea actualizatã ĩn funcţie de valoarea de piaţã;
c Valoarea de „goodwill”;
83
d *Posibilitatea de valorificare a elementelor ce compun garanţia;
396. Garanţia creditelor se verificã de cãtre bancã:
a Zilnic;
b *Lunar;
c Trimestrial;
d Anual;
397. Procedura de reeşalonare a unui credit poate sã opereze:
a Oricând, la solicitarea expresã a debitorului;
b La propunerea bãncii;
c *Numai dupã epuizarea tuturor facilitãţilor oferite de
rescadenţare;
d Dupã declanşarea acţiunii de executare silitã;
398. In cadrul unei relaţii de creditare, reeşalonarea poate avea loc:
a O singurã datã, cu admiterea facilitãţilor la rescadenţare;
b *O singurã datã, fãrã a se admite rescadenţãri;
c De douã ori;
d Fãrã limitare deoarece se percep dobânzi majorante;
399. In condiţiile ĩn care un agent economic are de achitat bãncii sale
diferite creanţe din activitatea de creditare, ordinea operãrii plãţilor
va fi:
a Rate credite, dobânzi, comisioane;
b Comisioane, rate credite, dobânzi;
c *Comisioane, dobânzi, rate credite;
84
400. Definitorii ĩn analiza şi evaluarea unui agent economic implicat ĩn
relaţia de creditare sunt:
a Studiul de piaţã
b *Analiza economico-financiarã
c *Analiza aspectelor nefinanciare
d Analiza resurselor umane
401. Intotdeuna , analiza financiarã a unui agent economic are ca punct de
plecare:
a Balanţa de verificare
b Contul de rezultate
c *Bilanţul contabil
d Fluxurile de lichiditãţi nete(cash-flow)
402. Ca un prim obiectiv , pe baza datelor de bilanţ se urmãreşte:
a Nivelul activelor corporale
b Structura activelor circulante
c Determinarea pragului de rentabilitate
d *Determinarea activului net
403. Contul de rezultate, ca document de sintezã, pune ĩn evidenţã:
a Evoluţia fluxurilor de lichiditãţi nete
b Evoluţia fluxurilor de ĩncasãri şi plãţi
c *Evoluţia fluxurilor de venituri şi cheltuieli
d Evoluţia mişcãrilor patrimoniale
404. Datele pe care le oferã contul de rezultate permit realizarea unor
analize asupra:
85
a *Veniturilor, cheltuielilor şi profitului din activitatea de
exploatare
b *Veniturilor, cheltuielilor şi profitului din activitatea financiarã
c *Veniturilor, cheltuielilor şi profitului din activitatea
excepţionalã
d *Repartizãrii profitului net
e *Pierderilor şi modului de recuperare a lor
405. La BCR , nivelul lichiditãţii curente notat cu punctaj maxim este:
a Mai mare sau egal cu 100%
b Mai mare sau egal cu 125%
c Mai mare sau egal cu 150%
d *Mai mare sau egal cu 170%
406. La nivelul BCR, gradul de ĩndatorare se determinã:
a Ponderând datoriile totale cu mãrimea capitalului propriu net
b *Ca raport procentual ĩntre datoriile totale şi capitalul propriu
net
c Ca medie aritmeticã dintre datoriile totale şi capitalul propriu net
d Ca raport ĩntre capitalul propriu net şi datoriile totale
407. Intre criteriile de performanţã BCR, viteza de rotaţie a activelor
circulante e notatã cu punctaj maxim dacã:
a Este mai micã sau egalã cu 5
b Este cuprinsã strict ĩntre 5,1 şi 10
c *Este egalã cu 10,1
86
d *Este mai mare decât 10,1
408. In cadrul activitãţii de garantare a creditelor BCR, cele mai bine
cotate sunt:
a Ipoteca
b *Garanţia bancarã
c Gajul cu deposedare
d *Depozitul bancar
409. Calitatea organizatoricã va fi apreciatã de cãtre BCR cu referire la :
a *Capacitatea de adaptare la modificãrile structurale
b *Organizarea fluxului tehnologic
c *Utilizarea bazei materiale şi a resurselor umane
d Experienţa managerialã
410. Din punct de vedere al strategiei de dezvoltare , BCR va urmari dacã:
a *Existã o strategie pe urmãtorii 3-5 ani
b Se prezintã modalitatea de realizare a strategiei propuse
c *Sunt prezentate alternativele şi implicaţiile ĩn cazul nerealizãrii
strategiei propuse
d *Existã sau nu un plan de restructuarare şi redresare financiarã
411. Criteriul „felul locuinţei” pentru evaluarea performanţelor populaţiei
de cãtre BCR se noteazã cu 3 puncte dacã este vorba de:
a Apartement cu chirie
b Chirie fond locativ
c Chirie
d *Casã proprietate
87
412. „Calificarea”, ĩn cadrul criteriilor de evaluare a performanţelor
persoanelor fizice de cãtre BCR, este notat cu 4 puncte dacã este vorba
de:
a nivel mediu sau superior
b comerciant
c *lucrãtor specializat
d pensionar
e muncitor sezonier
413. Referitor la situaţia familialã, o foarte buna reprezentare , cotatã cu 4
puncte, ĩnregistreazã:
a Bãrbatul celibatar
b Femeia celibatarã
c *Persoanele cãsãtorite
d Divorţaţii
e Vãduvele
414. Serviciul datoriei poate fi considerat bun atunci când :
a *Rambursarea ratelor scadente şi plata dobânzilor se face la
scadenţã sau cu o ĩntârziere de maximum 7 zile
b Rambursarea se ĩntârzie cu 10 zile
c Rambursarea se ĩntârzie pânã la 30 zile
d Anuitãţile sunt plãtite cu o ĩntârziere mai mare de 30 zile
415. Creditele de nivel standard sunt acelea:
a La care rambursarea se efectueazã la timp dar impun anumite riscuri
ĩn administrarea datoriei
b *La care rambursarea se efectueazã la timp şi nu implicã nici un
fel de risc ĩn administrarea datoriei
88
c Care se acordã unor clienţi cu performanţe foarte bune dar care
temporar ĩntâmpinã anumite dificultãţi ĩn ceea ce priveşte rambursarea
416. Creditele „ĩn observaţie” sunt cele :
a Monitorizate de cãtre bancã
b *Acordate clienţilor cu performanţe foarte bune dar care ,
temporar, ĩntâmpinã anumite dificultãţi ĩn ceea ce priveşte
rambursarea
c Care se reeşaloneazã
417. Creditele „ĩndoielnice” sunt:
a Cele neprotejate
b Acelea care din punct de vedere al rambursãrii şi garantãrii
prezintã o stare de totalã incertitudine
c Cele mai neperformante credite pe care le poate ĩnregistra o bancã
d *Rãspunsurile a) şi b)
418. Creditele pe termen scurt, ca operaţiuni ale bãncilor comerciale din
ţara noastrã, se acordã pe o perioadã de maximum:
a *12 luni
b 1 an şi 4 luni
c 18 luni
d 2 ani
419. Creditele pe termen lung agreate de bãncile comerciale din România
se acordã pe o perioadã de:
a 5-7 ani
b 7-9 ani
89
c 10-15 ani
d *5-25 ani
e peste 10 ani
420. Fiecare bancã va recomanda clienţilor acea categorie de credite care
corespunde cel mai bine propriului interes, funcţie de:
a *Starea de bonitate
b *Serviciul datoriei şi posibilitatea de rambursare
c Natura garanţiei
d Nivelul dobânzii
421. Creditul de capital se acordã agenţilor economici pentru:
a Procurarea de cative financiare
b Sporirea capitalului propriu
c *Procurarea activelor circulante necesare activitãţii de exploatare
d Realizarea investiţiilor
422. Stabilirea necesarului de credite pentru capital sau de trezorerie se
face pe baza:
a Bugetului de venituri şi cheltuieli
b *Situaţia fluxului de lichiditãţi (cash-flow)
c Balanţei de verificare
d Situaţiei privind stabilirea necesarului de mijloace circulante şi a
resurselor de finanţare
e Contului de rezultate
423. Ca tehnicã de creditare, creditele de trezorerie se acordã:
a Direct prin contul curent
b *Prin intermediul unui cont separat de ĩmprumut
90
c Pe stocuri
d Printr-un cont de corespondent
424. Linia de credit reprezintã acea modalitate specificã de creditare ce
impune drept condiţie:
a Soldul creditor al contului de ĩmprumut sã nu depãşeascã plafonul de
credit aprobat
b Plãţile sã nu fie mai mari ca ĩncasãrile
c Soldul debitor al contului curent sã nu depãşeascã plafonul de credit
aprobat
d *Soldul debitor al contului de ĩmprumut sã fie ĩntotdeauna mai
mare decât plafonul de credit aprobat
425. Pot beneficia de linii de credit numai acei agenţi economici care:
a Au o trezorerie pozitivã
b *Inregistreazã o stare de bonitate bunã(categoria A sau B) şi un
serviciu al datoriei corespunzãtor
c *Sunt clienţi stabili ai bãncii şi efectueazã operaţiuni de ĩncasãri şi
plãţi cu regularitate
d *Dispun de un capital social de cel puţin 10 mil lei
426. Ca relaţie de calcul , necesarul de credite sub forma liniei de credite se
determinã ĩn funcţie de :
a Nivelul trezoreriei
b *Cifra de afaceri şi durata medie de ĩncasare a clienţilor
c Perioada de creditare ĩn zile
d Nivelul capitalului social
91
427. Creditele pentru stocuri şi cheltuieli constituite temporar se acordã:
a Automat, atunci când creditele de casã devin insuficiente
b *Ĩn baza unei documentaţii specifice
c *Printr-un cont separat de ĩmprumut
d Pe o perioadã de maximum 9 zile
428. In categoria stocurilor de materii prime şi produse care fac obiectul
unui credit specific, se includ:
a *Produsele agricole şi agroalimentare;
b Imobilizãrile corporale;
c *Produse de provenienţã vegetalã sau animalã;
d *Stocuri de natura activelor circulante care se consumã ĩntr-o
perioadã mai mare de un trimestru, fãrã a depãşi un an;
429. Din documentaţia ĩntocmitã pt angajarea creditelor pt producţia de
export şi exportul de produse trebuie sã rezulte:
a *Cantitatea şi felul mãrfii;
b *Instrumentul de platã utilizat;
c *Condiţiile şi graficul de livrare;
d Contul plãtitorului şi al beneficiarului;
e *Preţul mãrfii ĩn funcţie de relaţia stabilitã;
430. Creditul pt producţia de export şi exportul de produse presupune ca
restricţii:
a *Beneficiarii creditului sã aibã contul curent şi contul valutar
deschise la banca creditoare;
b *Ĩncasarea valutei aferente exportului şi transformarea ei ĩn lei sã
se facã prin intermediul conturilor bancare;
c Sã se ĩncadreze ĩn limita capitalului propriu;
92
d *Durata ciclului de exploatare sã nu depãşeascã 12 luni, cu
excepţia produselor cu ciclu lung de fabricaţie;
431. Creditele de scont trebuie sã ĩndeplineascã cumulativ trei condiţii:
a Sã fie garantate cu deschiderea unui acreditiv;
b *Posesorul titlurilor de credit sa fie client al bãncii la care a
solicitat scontarea;
c Taxa oficialã a scontului sã fie mai mare sau egalã cu taxa scontului
privat;
d *Titlul de credit sã fie acceptat legal la platã;
e *Intervalul de timp dintre momentul prezentãrii la scont şi
scadenţã sã nu depãşeascã 12 luni;
f Titlurile de credit care fac obiectul acestui credit sã nu fie supuse
girului;
432. Scontarea titlurilor de credit se va face ĩn limita unor plafoane de
plasament ĩn titluri scontate de banca centralã:
a Anual;
b Semestrial;
c *Lunar;
d Zilnic;
433. In cazul creditelor pe cecurile remise spre ĩncasare, se va urmãri cu
stricteţe sã nu fie creditate cecurile agenţilor economici care figureazã
ĩn evidenţele:
a Camerei de Comerţ şi Industrie;
b Direcţiei Generale a Finanţelor Publice;
c *Casei Incidenţelor de Plãţi;
d Agenţiei de Valorificare a Activelor Bancare;
93
434. Creditele de factoring se acordã:
a *Prin cont separat de ĩmprumut;
b Prin cont curent;
c * ĩn baza unei cereri ĩnsoţite de un borderou al facturilor;
d Persoanelor fizice;
435. Creditele pt facilitãţi de cont se acordã:
a Pe perioade scurte de timp, pânã la 15 zile lucrãtoare;
b *Agenţii economici cu o situaţie economico-financiarã foarte
bunã, dar care nu pot face temporar faţã plãţilor din motive
justificate economic;
c *Ĩn limita unui plafon stabilit de bancã;
d Prin cont separat de ĩmprumut;
436. Creditele pe termen scurt ĩn valutã se acordã agenţilor economici,
indiferent de:
a *Natura capitalului social ;
b *Forma de organizare;
c Nivelul cursului valutar;
d Valuta ĩn care se face creditarea;
437. Bãncile comerciale acordã credite pt dezvoltare ĩn cofinanţare cu alte
societãţi bancare, pt:
a activitatea de exploatare;
b *realizarea unor obiective de investiţii de valori mari
c finanţarea statului
d *a-şi dispersa şi lichida riscul de creditare
94
438. Creditele pentru cumpãrarea de active se ĩncadreazã ĩn categoria
creditelor ce se acordã pe maximum:
a 5 ani
b *10 ani
c 15 ani
d 20 ani
439. Acordarea creditelor pentru operaţiunile de leasing presupune:
a *Existenţa contractului de leasing
b *Actele care fac obiectul contractelor de leasing sã fie asigurate
c *Termenul de acodare a creditelor sã nu depãşeascã durata
contractului de leasing
d contractu de leasing sã fie realizabil pe perioada acordãrii creditului
e *plata chiriei sã se efectueze ĩn contul societãţii de leasing
440. Echilibrul monetar reprezintã:
a *Acea stare ĩn care oferta şi cererea de monedã sunt egale
b *Acea stare ĩn care nu existã nici inflaţie nici deflaţie
c *Acea stare ĩn care nu existã nici exces de bani, nici penurie de
bani ĩn circulaţie
441. In sistemele monetare bazate pe semne bãneşti neconvertibile:
a *Mecanismele de autoreglare a banilor ĩn circulaţie sunt blocate
b *Excesul de bani nu se resoarbe, ci determinã creşterea preturilor
şi implicit deprecierea banilor
c Abaterile ofertei de monedã faţã de cererea de monedã are proporţii
reduse, pânã la nivelul care declanşeazã mecanismele de autoreglare,
apoi echilibrul se restebileşte
95
442. O expresie formalizatã a echilibrului monetar a realizat-o economistul
olandez Johann Koopman :
a *C+S+dM=C+I+d L
b C+S+d L=C+I+d M
c C+d M +d L=I+S
443. Asupra stãrii monedei influenţeazã decisiv o serie de factori economici:
a *Nivelul emisiunii suplimentare de monedã
b *Evoluţia veniturilor, a cheltuielilor de consumaţie şi a celor
pentru investiţii
c *Comportamentul subiectiv ala ĩntreprinzãtorilor şi al populaţiei
faţã de monedã
d *Prezenţa ĩncrederii ĩn capacitatea banilor de a-şi conserva
valoarea, de a ĩndeplini funcţia de mijloc de tezaurizare
444. Principalele trãsãturi ale comportamentului monetar sunt:
a *Echilibrul monetar nu cere ca masa monetarã ĩn circulaţie sã
rãmânã constantã, ci sã se adapteze la necesitãţile economiei
b Echilibrul monetar este, prin natura sa stabil
c *Echilibrul monetar nu presupune preţuri neschimbate
d Echilibrul monetar nu este legat de echilibrul general
445. Inflaţia determinã:
a *O creştere autoĩntreţinutã a preturilor
b *Reducerea puterii de cumpãrare a banilor
c Redistribuirea venitului naţional ca efect al disparitãţilor dintre
preţuri, dintre acestea şi venituri
96
446. Trãsãturile tradiţionale ale inflaţiei, care se regãsesc ĩn manifestarea
actualã a acestui fenomen sunt:
a Suprasaturarea arterelor circulaţiei
b *Creşterea preturilor şi tarifelor şi deprecierea banilor
c *Redistribuirea venitului naţional
447. Cauzele inflaţiei sunt:
a *Finanţarea pe linie de credit bancar a deficitelor bugetare
b *Efectuarea de cheltuieli excesive pentru investiţii ĩn raport cu
potenţialul real al economiei
c *Cresterea preţurilor provocatã de monopoluri
448. Dintre cauzele inflaţiei amintim:
a Acoperirea prin credit bancar a unor imobilizãri de resurse
b *Schimbul neechivalent ĩn raporturile cu strãinãtatea
c *Ĩnregistrarea de pierderi valorice prin folosirea ĩn decontãri a
unor valute instabile
449. Dintre implicatiile economice ale inflaţiei amintim:
a *Distorsiuni ĩn formarea preturilor
b *Distorsiuni ĩn structurarea ramurilor
c *Drenarea fondurilor din sfera producţiei in sfera circulatiei ,
cãtre activitãţi speculative
d *Producerea de redistribuiri valorice ĩn relaţiile economice
internaţionale
450. Raportul de inversã proportionalitate ĩntre inflaţie şi şomaj şi-a regasit
reflectarea graficã sub numele de:
97
a Curba lui Laffer
b *Curba lui Phillips
c Modelul Hicks-Hansen
451. Keynes, pentru a susţine conjunctura economicã şi a contracara
şomajul, preconiza:
a *Creşterea masei bãneşti prin dobânzi reduse
b Scãderea masei bãneşti prin dobânzi scãzute
c *Efectuarea de cãtre stat de cheltuieli ĩn domeniul public
d Diminuarea de cãtre stat de cheltuieli ĩn domeniul public
452. Principalii factori de genezã a procesului inflaţionist ĩn economia
româneascã planificatã central au fost:
a *Distorsiuni ĩn structura macroeconomicã
b *Dezvoltarea unor ramuri şi subramuri energofage şi mari
consumatoare de materii prime din import
c *Metoda administrativã de conducere a economiei
d *Forţarea exporturilor ĩn condiţii de privare severã a consumului
intern
453. In perioada postdecembristã a economiei româneşti, factorii de
potenţare şi accelerare a inflaţiei au fost
a *Deblocarea anumitelor parţi sociale, ĩntr-un scurt interval de
timp
b *Acordarea in serie de indemnizaţii şi sporuri de salarii retroactiv
c *Reducerea duratei sãptãmânii de muncã şi eliberarea de salarii
fãrã exigenţe privind realizarea de indici economico-financiari
d *Exportul „turistic”
98
454. Dintre cauzele nereflectarii reale a procesului de erodare a puterii de
cumparare a banilor ĩn indicele preţurilor consideram:
a *Lipsa de reacţie liberã a preţurilor la schimbãrile relaţiei dintre
cererea şi oferta de mãrfuri ĩn cadrul mijloacelor de producţie
b *Existenta preţurilor de mercurial la bunurile de consum
455. Cele mai semnificative efecte economice generate de procesul
inflationist sunt:
a *Inflaţia favorizeazã creşterea preţurilor
b Inflaţia ĩncurajeaza economiile şi stimuleazã extinderea volumului
c *Inflaţia privilegiazã debitorii
d Inflaţia favorizeazã creditorii
456. Rata lichiditãţii economiei se determinã ca raport ĩntre:
a Nivelul lichiditãţii şi venitul naţional(VN)
b *Nivelul lichiditãţii şi PIB
c Deficitul bugetar şi PIB
457. Creditul, atât cel bancar , cât şi cel comercial, cunoaşte ĩn ultimele
decenii o reducere relativã, pentru cã:
a *Sursele de finanţare s-au multiplicat
b *A luat amploare finanţarea directã, nemediatã de bãnci
c A luat amploare finanţarea indirectã, nemediatã de bãnci
d *Inovaţia financiarã a diversificat modalitãţile de constituire a
fondurilor ĩntreprinderilor
458. Odatã cu dezvoltarea economiilor moderne, creditul obligatar a
ĩnregistrat creşteri de proporţii şi se mãsoarã , de regulã:
99
a Prin numãrul de obligaţiuni emise pe an
b *Prin mãrimea procentualã a datoriei publice faţã de PNB
c Prin mãrimea procentualã a dobânzilor faţã de valoarea nominalã a
obligaţiunilor
d Prin mãrimea procentualã a dobânzilor faţã de PNB
459. Datoria publicã, odatã angajatã, prin practicarea unor dobânzi
atractive suportate prin anuitãţi duce la:
a *O creştere a cheltuielilor bugetare
b O scãdere a cheltuielilor bugetare
c O relaxare a fiscalitãţii
d *O accentuare a fiscalitãţii
e Un nivel constant al cheltuielilor bugetare
460. In cazul bugetelor locale, cea mai accesibilã formã de ĩmprumut public
este:
a Ĩmprumutul bancar
b *Ĩmprumutul obligatar
c Emisiunea de acţiuni
d Creditul comercial
461. Luarea ĩn calculul a creditelor de acordat, a disponibilitãţilor
monetare latente concentrate la bãnci, presupune:
a Titularii de disponibilitãţi ĩşi pierd dreptul de a dispune plãţi pe seama
depozitelor ce le au constituite la bãnci
b * Banca creazã o nouã putere de cumpãrare, pe care deţinãtorii
de monedã pasivã nu au utilizat-o
c *Titularii de disponibilitãţi nu ĩşi pierd dreptul de a dispune plãţi
pe seama depozitelor ce le au constituite la bãnci
100
d *Masa monetarã pasivã este ĩnlocuitã cu masa monetarã activã
462. Dinamica masei monetare ĩn circulaţie nu poate fi pusã ĩn evidenţã
prin funcţia redistributivã a creditului pt cã:
a Ea reflectã doar ĩnlocuirea monedei active cu moneda pasivã
b *Ea reflectã doar ĩnlocuirea monedei pasive cu moneda activã
c *Cantitatea de monedã ĩn economie rãmâne aceeaşi
d moneda activã este egalã cu moneda pasivã
463. In anii conducerii prin plan central a economiei româneşti, s-a
practicat pe scarã largã supracreditarea pt cã:
a *Activitatea bãncilor era efectiv subordonatã planului
b *Nu funcţiona profilaxia prin faliment
c Activitatea bãncilor era subordonatã cerinţelor eficienţei activitãţii
economice
d *Bãncile acţionau doar administrativ
e Bãncile aveau posibilitatea de a sista efectiv creditele
464. In ţãrile cu economie planificatã imperativ de la centru, un mare accent
s-a pus pe:
a Funcţia de reflectare şi stimulare a eficienţei activitãţii agenţilor
economici
b *Funcţia de control a creditului exercitatã de bãnci, ĩn numele
statului
c *Mãsurile administrative, cu caracter de obligativitate, pe care
bãncile le aplicau ĩntreprinderilor
d Activitatea bãncilor era subordonatã cerinţelor eficienţei activitãţii
economice
101
465. Creditul devine un instrument de influenţã ĩn direcţia stimulãrii
activitãţii calitativ superioare a ĩntreprinderilor prin:
a *Acordarea de credite fãrã restricţii agenţilor economici cu bunã
activitate
b Acordarea de credite sau neaplicarea de restricţii celor care se
confruntã cu deficienţe ĩn gestionarea lor şi dificultãţi ĩn returnarea
ĩmprumuturilor
c Acordarea de credite cu restricţii agenţilor economici cu bunã
activitate
d *Neacordarea de credite sau aplicarea de restricţii celor care se
confruntã cu deficienţe ĩn gestionarea lor şi dificultãţi ĩn
returnarea ĩmprumuturilor
466. Efectul de mobilizare reprezintã:
a Un credit obligatar
b Un credit pe termen mediu acordat ĩntreprinderilor din domeniul
agricol, locuinţelor, exporturilor
c *O formã a cambiei ce se creazã pe temeiul existenţei altor cambii
cu scadente apropiate
d O cambie extras
467. Intre efectele de comerţ(ĩnscrisurile cambiale) şi biletele de
bancã(bancnotele) existã o serie de deosebiri:
a *efectele de comerţ pot fi emise de orice persoanã juridicã ĩn timp
ce biletele de bancã pot fi emise numai de banca centralã
b biletele de bancã sunt creanţe determinate, ĩn timp ce efectele de
comerţ pot fi emise numai de banca centralã
102
c *efectele de comerţ prezintã riscul insolvabilitãţii debitorului, pe
când biletele de bancã sunt garantate de stat, nu ca putere de
cumpãrare determinatã, ci ca mijloc de platã legal
d valoarea bãneascã a biletelor de bancã este variabilã, ĩn timp ce
efectele comerciale au valori fixe, nenegociabile
468. Pentru ca banca sã aibã posibilitatea de a asigura ĩn orice moment
efectuarea plãţilor cerute de creditori ei trebuie :
a *Sã dispunã de suficiente rezerve ĩn numerar şi ĩn conturi
b *Sã dispunã de plasamente ce pot fi uşor transformabile ĩn
lichiditãţi
c Sã nu deţinã rezerve, astfel ĩncât sã aibã bune raporturi cu banca de
emisiune
d *Sã fie fezabilã
e Sã nu deţinã „monedã centralã”
469. O bancã trebuie sã urmãreascã ĩn activitatea sa:
a *Profitabilitatea;
b *Asigurarea lichiditãţii;
c *Minimizarea costurilor;
d Diminuarea lichiditãţii;
470. Pt ca o bancã sã ducã o activitate ĩn bune condiţii trebuie sã:
a *Aibã o bunã imagine;
b *Sã aibã pe de o parte, o lichiditate pemanentã, iar pe de altã
parte, sã-şi asigure minimizarea costurilor;
c *Sã fie fezabilã;
d Sã nu dispunã de plasamente ce pot fi uşor transformabile ĩn lichiditãţi
e Sã aibã o ratã a ĩndatorãrii ridicatã;
103
471. Perseverenţa cãtre un anumit fel de plasamente şi anumite destinaţii:
a *Amplificã riscurile;
b Reduce riscurile;
c Reduce dimensiunea profitului;
d *Mãreşte dimensiunea profitului;
472. Moneda reprezintã, ĩn viziunea lui Keynes:
a Un rãu necesar;
b Mãrfurile de orice fel;
c *Lichiditatea prin excelenţã;
d Sângele care irigã economia;
473. Activele lichide se caracterizeazã prin faptul cã:
a *Reprezintã un titlu care are avantajul cumulat al lichiditãţii şi al
unui venit;
b Toate reprezintã o lichiditate perfectã, dar cu un randament zero;
c *Ansamblul activelor lichide constituie lichiditatea economiei;
d *Sunt adesea emise de instituţii financiare, bãnci, case de
economii, trezorerie;
e *Reprezintã creanţe asupra intermediarilor financiari;
474. Dupã Mihail Manoilescu , singura formã a avuţiei naţionale care se
poate mişca ad-libitum este:
a Bogãţiile naturale ale ţãrii
b Investiţiile fãcute ĩn instrumente de producţie
c Mãrfurile de orice fel
d *Numerarul şi disponibilitãţile bancare lichide
104
475. Dupã Mihail Manoilescu, lichiditatea unei economii decurge , ĩn mod
hotãrâtor:
a Doar din relaţia dintre mijloacele de platã disponibile şi PIB
b *Din gradul de dezvoltare a aparatului de producţie faţã de
bogãţiile naturale, posibil a fi valorificate
c Din mãrimea creditelor acordate
d *Din cantitatea de aur aflata ĩn rezervele bãncilor
476. Concepţia originalã a lui Mihail Manoilescu asupra lichiditãţii
economiei, era menitã sã respingã prejudecata excesului de bani ĩn
circulaţie, inflaţia, ĩn România din anii imediat urmãtori primului
rãzboi mondial, este confundatã cu ideea:
a Necesitãţii promovãrii politicii de dezvoltare industrialã a naţiunilor,
ca bazã a echilibrului lor interior şi ĩn relaţiile cu strãinãtatea
b *Lichiditãţii excesive a economiei româneşti
c Gradului de dezvoltare excesiv al aparatului bancar
d Ĩncetinirii tranzacţiilor la bursa de valori
477. Dupã Mihail Manoilescu, capitalul investit ĩn fabrici, mine, exploataţii
agricole etc. , nu poate ajunge la forma capitalului lichid decât printr-
o:
a Singurã transformare
b *Dublã transformare
c Triplã transformare
478. Gradul de lichiditate , respectiv de exigibilitate faţã de mãrfuri şi
servicii al cvasi-monedei(M2), ĩn comparaţie cu cel al monedei
propriu-zise(M1) este:
a Mai ridicat
105
b Identic
c *Mai redus
479. In Franţa , agregatul monetar M2 cuprinde:
a *Plasamente la vedere ĩn franci remunerate atât la bãnci, cât şi la
casele de economii şi trezoreria statului
b bonuri de tezaur
c *disponibilitãţile monetare incluse ĩn agregatul M1
d disponibilitãţile monetare incluse ĩn agregatul M3
e certificate de depozit emise de bãnci
480. In Franţa , agregatul monetar M3 cuprinde:
a *Moneda metalicã
b *Depozitele la vedere la instituţiile de credit
c *Bonuri emise de societãţile financiare
d bonurile de tezaur
e economiile la instituţiile de credit pt construcţii de locuinţe
481. In SUA , componenta M1A a agregatului monetar M1 cuprinde:
a *Numerarul
b Alte depozite la vedere utilizabile prin cecuri
c *Depozitele la vedere ale bãncilor comerciale
d *Depozitele la vedere ale organismelor publice strãine
482. Valutele convertibile din bilanţul BNR, reprezintã:
a *Active externe
b Active interne
c Pasive externe
d Pasive interne
106
483. Emisiunea bãneascã din bilanţul BNR , reprezintã:
a Active externe
b Active interne
c Pasive externe
d *Pasive interne
484. Active externe din bilanţul BNR , reprezintã:
a *Creanţe asupra strãinãtãţii
b *Drepturi de a ĩncasa devize
c Datorii faţã de partenerii strãini
485. Emisiunea bancnotelor de cãtre Banca Centralã este o operaţiune:
a Activã
b *Pasivã
c De mandat şi comision
486. Rescontarea cambiilor este o operaţiune:
a Activã
b *Pasivã
c De mandat şi comision
487. Creditul de lombardare este un credit pe gaj de :
a *Efecte publice
b Efecte private
c Efecte comerciale
488. Deschiderea unui acreditiv de cãtre o bancã este pentru aceasta o
operaţiune:
107
a Activã
b Pasivã
c *De mandat şi comision
489. Keynes definea moneda ca:
a *Lichiditate prin excelenţã
b Rezervã de valoare, cu putere liberatorie imediatã
c Mijloc de stingere imediatã a unei datorii
d Un activ lichid de lichiditate perfectã dar cu randament zero
490. Finanţarea monetarã a economiei se realizeazã prin:
a *Intermediul bãncilor
b *Ĩnlocuirea monedei pasive cu moneda activã
c Utilizarea ĩn finanţare a unor resurse preexistente pe termene lungi şi
prin credite pe termene lungi
491. Când banca creeazã monedã ĩn contrapartida unui credit:
a *Ea monetizeazã o creanţã preexistentã
b Ea creeazã o nouã creanţã
492. Bãncile comerciale pot:
a *Crea monedã
b Emite monedã
c Distruge monedã
493. Care din informaţii sunt adevãrate ĩn cazul creditului obligatar:
a *Este contractat de stat prin lansarea titlurilor de ĩmprumut;
b Este creditul contractat de societãţile comerciale prin emiterea de
obligaţiuni;
108
c *Mãrimea creditului obligatar se mãsoarã, de regulã, prin
mãrimea procentualã a datoriei publice faţã de PNB;
494. Care din informaţii sunt adevãrate ĩn cazul bonurilor de tezaur:
a *Sunt o formã specialã a cambiilor;
b *Sunt titluri emise de stat ĩn vederea contractãrii de ĩmprumuturi
pe termen scurt la banca de emisiune;
c *Totalitatea bonurilor de tezaur emise reprezintã datoria flotantã
a statului;
d Operaţiuni de amploare cu bonuri de tezaur se fac mai ales ĩn ţãrile
romanice (Franţa, Belgia, Italia etc.)
495. Moneda contemporanã reprezintã:
a *Mixturã ĩntre bancnote şi banii de hârtie;
b Titlu de creanţã asupra emitentului;
c Titlu de creanţã asupra statului;
d *Titlu de creanţã asupra bogãţiei sociale;
496. Care din informaţii sunt adevãrate ĩn cazul creditului de cumpãrãtor:
a Are ca obiect vânzarea de mãrfuri cu plata amânatã
b *Este creditul ĩn formã bãneascã contractat de un ĩntreprinzãtor ĩn
vederea cumpãrãrii de materii prime, materiale etc.
c *Se identificã cu plãţile ĩn avans
497. Creditul este denunţabil atunci când:
109
a Banca nu-şi rezervã dreptul de a cere restituirea anticipatã a
ĩmprumutului acordat
b *Banca ĩşi rezervã dreptul ca ĩnainte de scadenţa fixatã, pe baza
unui preaviz, sã cearã debitorului sã plãteascã
498. Milton Friedman, iniţiatorul şi principalul propulsator al curentului de
gândire al Scolii Monetariste de la Chicago, şi-a propus o reabilitare a:
a Teoriei keynesiste
b *Teoriei cantitative a monedei
c Scolii bancare
499. Conceptul de politicã antiinflaţionistã este dat de:
a Mãsuri menite sã acţioneze ĩmpotriva inflaţiei
b *Un ansamblu coordonat de masuri pentru combaterea inflaţiei
c Diverse planuri şi strategii de crestere a ofertei de monedã
500. Terapiile antiinflaţioniste actuale decurg din:
a Orientãrile doctrinare clasice
b Orientãrile doctrinare keynesiste
c Orientãrile doctrinare monetariste
d *Combinarea reţetelor terapeutice preconizate de keynesism şi
monetarism
501. Conţinutul politicilor financiare antiinflaţioniste este dat de:
a *Mãsurile de reducere a cheltuielilor bugetare
b Masurile de sporire a veniturilor bugetare
c *Politici bugetare restrictive
502. Politica financiarã antiinflaţionistã se realizeazã prin:
110
a *Sporirea ĩncasãrilor din impozite şi taxe
b *Ĩmprumuturile contractate de stat de la populaţie
c Creşterea proporţiilor creditului public
503. Majorarea taxei oficiale a scontului determinã:
a *Sporirea dobânzilor bancare
b *Atragerea resurselor bãneşti temporar libere din economie
c Sporirea posibilitãţilor bãncilor de a acorda credite
d Creşterea deficitului balanţei de plãţi externe
504. Majorarea taxei oficiale a scontului determinã:
a *Sporirea rezervei valutare a ţãrii
b *„o puncţie ” de monedã
c *creşterea depunerilor la bãnci
d sporirea volumului creditelor acordate economiei
505. Operaţiunile de open-market sunt:
a Operaţiuni de vânzare-cumpãrare de ĩnscrisuri cambiale
b *Operaţiuni de vânzare-cumpãrare de bonuri de tezaur
c *Operaţiuni de vânzare-cumpãrare de certificate de trezorerie
506. Operaţiunile de open-market constituie:
a Instrumente de acţiune directã asupra bãncilor
b *Instrumente de acţiune indirectã asupra bãncilor
c Instrumente de acţiune asupra agenţilor economici
507. Vânzarea de efecte publice de cãtre Banca Centralã determinã:
a *Retragerea banilor din circulaţie
111
b Creşterea lichiditãţilor bãncilor
c „o injecţie” de monedã
d *„o puncţie” de monedã
508. Majorarea procentului de rezerve minime obligatorii determinã:
a Creşterea lichiditãţilor bãncilor
b Sporirea volumului creditelor acordate economiei
c *Reducerea masei monetare ĩn circulaţie
509. Majorarea procentului de rezerve minime obligatorii determinã:
a *Creşterea „preţului” creditelor
b *Reducerea posibilitãţilor bãncilor comerciale de acorda credite
c Sporirea volumului creditelor acordate economiei
510. Sistemul rezervelor bancare minime obligatorii este un/o:
a *Instrument de acţiune directã asupra bãncilor
b Instrument de acţiune indirectã asupra bãncilor
c *Metodã a bãncii centrale de influenţare a conjuncturii economice
511. Rezervelor bancare minime obligatorii pot fi create ca:
a *Disponibil minim ĩn cont la banca centralã
b *Portofoliu minim de efecte publice la banca centralã
c Disponibilitãţi ĩn cont curent la banca centralã
512. Rezervelor bancare minime obligatorii se calculeazã:
a Prin aplicarea procentului de rezerve la totalul activului unei bãnci
b Prin aplicarea procentului de rezerve la cifra de afaceri a bãncilor
c *Prin aplicarea procentului de rezerve la depozitele bancare
112
513. Cumpãrarea de efecte publice de cãtre banca centralã determinã:
a *Sporirea masei monetare ĩn circulaţie
b Reducerea volumului creditelor acordate economiei
c *Creşterea lichiditãţii bãncilor
514. Vânzarea de efecte publice de cãtre banca centralã determinã:
a Sporirea volumului creditelor acordate economiei
b Creşterea lichiditãţii bãncilor
c Punerea de monedã ĩn circulaţie
d *Reducerea disponibilitãţilor de la bãnci, ĩntreprinderi sau
populaţie
515. Consecinţele vânzãrii de efecte publice de cãtre banca centralã
echivaleazã cu:
a Micşorarea taxei oficiale a scontului
b *Majorarea procentului de rezerve bancare minime obligatorii
c Limitarea creditelor de cãtre banca de emisiune
516. Micşorarea procentului de rezerve bancare minime obligatorii
determinã:
a *Sporirea lichiditãţilor bãncilor
b Sporirea masei monetare ĩn circulaţie
c *Sporirea posibilitãţilor bãncilor de a acorda credite economiei
517. Sistemul rezervelor bancare minime obligatorii este:
a O metodã de acţiune a bãncii centrale preferatã de celelalte bãnci
b *O metodã de acţiune a bãncii centrale repudiatã de bãncile
comerciale
113
c O metodã de agreatã de clienţii bãncii
518. Politicile antiinflaţioniste de control asupra producţiei, salariilor şi
preţurilor au drept conţinut:
a *Creşterea producţiei
b *Stimularea investiţiilor şi a producţiei
c *Reorientarea producţiei spre produsele a cãror cerere este mai
mare
519. Scopul „politicii ofertei” este:
a *De a asigura o ofertã de bunuri şi servicii comparativ sporitã ĩn
raport cu cererea de bani existentã
b *De a ĩmpiedica creşterea preţurilor
c *De a determina o evoluţie descendentã a preţurilor
d *De a combate inflaţia
RASPUNSURI
114
115
116