+ All Categories
Home > Documents > Moneda Si Credit Curs

Moneda Si Credit Curs

Date post: 24-Jun-2015
Category:
Upload: eugenzacon
View: 526 times
Download: 4 times
Share this document with a friend
Description:
Curs de moneda si credit pentru studentii anului I.
449
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA Catedra "Bănci şi Burse de Valori" Anatolie Gheorghe Caraganciu Iliadi (M A N U A L)
Transcript
Page 1: Moneda Si Credit Curs

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA

Catedra "Bănci şi Burse de Valori"

Anatolie GheorgheCaraganciu Iliadi

(M A N U A L)

Chişinău 2004

Page 2: Moneda Si Credit Curs

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA

Catedra "Bănci şi Burse de Valori"

Anatolie GheorgheCaraganciu Iliadi

MONEDĂ ŞI CREDIT(M A N U A L)

Editura ASEM

1

Page 3: Moneda Si Credit Curs

2

Page 4: Moneda Si Credit Curs

CZU 336.7 (075.8)C23

Lucrarea a fost recomandată pentru editare de Consiliul metodico-ştiinţific al ASEM (proces-verbal nr. 1 din 24 februarie 2004) şi aprobată de Senatul ASEM (proces-verbal nr. 6 din 25 februarie 2004)

Referenţi: conf. univ. dr. V.Fetiniuc, ASEMconf. univ. dr. E.Fuior, UCCM

©A. Caraganciu© G. IliadiChişinău – 2004

ISBN 9975-75-232-2

3

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a CărţiiCaraganciu Anatolie

Monedă şi credit: man. / Anatolie Caraganciu, Gheorghe Iliadi; Acad. de Studii Econ. din Moldova. Catedra „Bănci şi Burse de Valori”. – Ch.: ed. ASEM, 2004. – 249 p.

Bibliogr. p. 249 (2 tit.)ISBN 9975-75-232-2200 ex.336.7 (075.8)

Page 5: Moneda Si Credit Curs

Departamentul Editorial-Poligrafic al ASEM

4

Page 6: Moneda Si Credit Curs

CUPRINS

Introducere 4

Partea I. Moneda şi sistemul monetar 6

Capitolul 1. Originea şi esenţa banilor Tipurile lor 6

Capitolul 2. Funcţiile banilor şi circulaţia monetară 23

Capitolul 3. Sistemul bănesc şi elementele sale de bază 41

Capitolul 4 Principalele teorii monetare 61

Partea II. Creditul şi dobânda 77

Capitolul 5. Esenţa sistemului de credit, structura şi funcţiile sale 77

Capitolul 6. Relaţiile de credit şi formele de credit 103

Capitolul 7. Piaţa capitalurilor de împrumut şi rata dobânzii 117

Capitolul 8. Teoriile asupra creditului 132

Partea III. Băncile şi sistemul bancar 140

Capitolul 9. Banca centrală şi rolul ei în sistemul bancar 140

Capitolul 10. Băncile comerciale şi funcţiile lor 160

Capitolul 11. Instituţiile financiar-creditare internaţionale 182

Partea IV. Moneda şi creditul în economia de piaţă 195

Capitolul 12. Echilibrul monetar şi inflaţia 195

Capitolul 13. Piaţa monetară şi politica monetar-creditară 207

Capitolul 14. Direcţiile politicii de stabilizare în condiţiile economiei de tranziţie 222

5

Page 7: Moneda Si Credit Curs

Introducere

La etapa de tranziţie la economia de piaţă moneda, creditul, băncile au un rol determinant în economia naţională, în asigurarea şi perfecţionarea circuitului fluxurilor monetare în diferite ramuri şi sectoare ale economiei. Dezvoltarea relaţiilor de credit, nivelul de dezvoltare şi stabilitatea circulaţiei monetare determină situaţia economică într-o ţară.

Anume studiile în domeniul monetar, creditar, bancar conduc la aprofundarea cunoştinţelor unui specialist în domeniu. Ele pun baza tuturor specialităţilor economice şi în special, în domeniul finanţelor.

În conexiune directă cu disciplinele financiare, cursul “Monedă şi credit” ocupă un rol important în cunoaşterea şi perceperea realităţii studiate a noilor concepţii teoretice şi metodologice, a legităţilor obiective şi a diferitor probleme de ordin monetar şi bancar, precum şi practica internaţională în domeniu.

Pe lângă rolul mai sus numit, disciplina universitară “Monedă şi credit”, de asemenea mai are un rol de iniţiere a studenţilor sub un aspect evolutiv a banilor şi relaţiilor creditar-bancare la etapa actuală.

Disciplina "Monedă şi credit" este de pregnantă importanţă pentru cursul "Bazele activităţii bancare". Ea este compusă din patru compartimente. Primul compartiment este dedicat monedei şi sistemului monetar, unde este tratată apariţia monedei, esenţa, funcţiile monedei, formele monedei, masa monetară. De asemenea, în acest compartiment se studiază organizarea monetară la nivel naţional şi internaţional. În compartimentul II “Creditul şi dobânda” sunt abordate problemele sistemului creditar, formele creditului, sunt analizate esenţa, funcţiile creditului şi dobânda. În compartimentul III “Băncile şi sistemul bancar” este analizată apariţia şi evoluţia băncilor şi a sistemului bancar naţional,

6

Page 8: Moneda Si Credit Curs

precum şi a sistemului bancar internaţional. În fiecare compartiment sunt evidenţiate toate nuanţele teoriilor monetare, teoriilor despre credit, şi teoriilor privind circulaţia monetar-creditară. În compartimentul IV este abordată problema monedei şi a creditului în perioada de tranziţie la economia de piaţă, respectiv e analizat echilibrul monetar şi inflaţia, precum şi politica monetar-creditară.

În cadrul disciplinei "Monedă şi Credit", studenţii anului II în decursul unui semestru susţin două testări. Iar testul final este examenul. Programa cursului este realizată pentru 32 ore prelegeri şi 14 ore seminare.

Autorii prezentului manual menţionează faptul că la elaborarea capitolelor:

„Teorii asupra creditului” şi “Piaţa monetară şi politica monetar-creditară” cu drept de coautor a participat dna drd. Veronica Cuhal; de asemenea la traducerea materialelor în limba româna au participat dna drd. Veronica Cuhal şi dna asistent Oxana Untu; tehnoredactarea a fost efectuată de dna drd. Liliana Dragoman şi dna laborant Ludmila Trocinel. Aducem sincere mulţumiri persoanelor menţionate.

Meritele pentru configurarea de ansamblu a lucrării revin deplin profesorului Anatolie Caraganciu.

7

Page 9: Moneda Si Credit Curs

Partea I. MONEDA ŞI SISTEMUL MONETAR

Capitolul 1. ORIGINEA ŞI ESENŢA BANILOR.TIPURILE LOR

Obiectivele de studiu: Moneda: concept, esenţă, etape în evoluţia monedei. Formele monedei: moneda metalică, moneda de hârtie,

titlurile de credit, titluri de credit contemporane Rolul monedei în economia mondială.

Noţiunile fundamentale:

Moneda, valoarea de schimb, valoarea de întrebuinţare, echivalent general, moneda metalică, moneda de hârtie, titlurile de credit, cambia, biletul la ordin, cecul, biletul de bancă, moneda electronică, teoria raţionalistă, teoria evoluţionistă, divizarea muncii.

Inventarea banilor a fost una din cele mai mari realizări ale civilizaţiei umane. Ei au apărut stihinic şi, pe parcursul dezvoltării producţiei de mărfuri, au suferit numeroase modificări. Extinderea schimbului de mărfuri s-a soldat cu desprinderea spontană de masa celorlalte mărfuri a unei mărfi specifice, căreia i-a fost atribuită funcţia de echivalent general. Prin urmare, banii au apărut o dată cu schimbul de mărfuri ca un derivat al acestui schimb (operaţiilor comerciale).

Rolul banilor se rezumă la funcţiile de intermediar în schimbul de diverse mărfuri în diferite etape ale dezvoltării societăţii. Aceasta înseamnă că, în calitate de categorie istorică şi economică, banii sunt o marfă deosebită, marfă-intermediar, marfă-semn de valoare.

Ca o categorie istorică, banii, din cele mai vechi vremuri şi până în prezent, se află în centrul atenţiei gândirii umane. Din

8

Page 10: Moneda Si Credit Curs

timpul Greciei antice, de la Xenophon, Platon şi Aristotel şi până la începutul secolului XX (adică într-o perioadă de circa 2300 de ani), potrivit calculelor făcute de cercetători, au fost publicate circa 6 mii de lucrări (monografii, manuale, articole ştiinţifice etc.) – toate consacrate problemei banilor. Se presupune că, în secolul trecut, numărul acestor publicaţii a sporit considerabil, iar în prezent creşte în progresie geometrică.

Un volum atât de mare de investigaţii, precum şi profunzimea cercetărilor ştiinţifice consacrate problemelor teoriei monetare au făcut să scadă simţitor numărul „petelor oarbe” din spaţiul cunoştinţelor acumulate. Cu toate acestea, în literatura economică persistă diverse interpretări ale originii şi esenţei banilor, lipsind unitatea de opinii şi asupra altor probleme fundamentale, conceptuale ale sistemului bănesc. Diversitatea şcolilor şi abordărilor soluţionării problemelor monetare, caracterul contradictoriu al sintezelor şi concluziilor ştiinţifice asupra cercetărilor teoretice, interpretărilor, conceptelor (definiţiilor), precum şi al recomandărilor practice confirmă actualitatea acestor probleme şi necesitatea continuării studierii şi perfecţionării sistemului bănesc. Totodată, este în afara oricăror dubii ideea utilităţii banilor pentru oameni, ca instrument de reglementare a vieţii individului, precum şi rolul lor în dirijarea societăţii umane, în general. Importanţa mereu crescândă a banilor determină ideea ipotetică precum că banii ca atare vor exista întotdeauna, servind indivizilor şi comunităţilor umane ca instrument util de intermediere privind soluţionarea problemelor perfecţionării relaţiilor în domeniul schimbului.

În primul rând, banii au o însemnătate utilitar-aplicativă, deoarece, fiind cel mai important instrument de reglementare a asigurării necesităţilor vitale, ei sunt necesari nu numai fiecărui individ, ci şi întregii societăţi umane. În al doilea rând, nu e mai mică importanţa lor ştiinţifico-cognitivă, căci banii constituie unul din cele mai interesante domenii ale ştiinţei economice, în general, şi ale teoriei financiar-bancare, în particular.

9

Page 11: Moneda Si Credit Curs

Aşadar, dacă banii, ca formă, reprezintă un document care oferă oficial dreptul de a procura orice bunuri vitale şi patrimoniale, apoi, după conţinut, ei reprezintă ceva mult mai esenţial, decât un simplu instrument pasiv, ce contribuie la dezvoltarea economiei.

Interpretarea originii banilor include două tipuri de abordări conceptuale: raţionalistă şi evolutivă.

Primul tip – abordarea raţionalistă explică – apariţia banilor ca rezultat al unui acord între oameni, ce favorizează mişcarea valorilor în cadrul operaţiunilor de schimb, efectuate cu ajutorul unui instrument ales special – o marfă deosebită, care îndeplineşte funcţia convenţională de echivalent general. Această teză conceptuală a fost enunţată pentru prima dată de către Aristotel în opera sa filozofică „Etica lui Nicomah”: „toate lucrurile care participă la procesul de schimb au nevoie să fie cumva comparate cu ceva... Dacă acest ceva lipseşte, nu vor exista nici schimbul, nici relaţiile (sociale) dintre oameni... E necesar să existe o anumită unitate (de măsură), însă (bazată) pe convenţionalitate... Ea va face ca toate lucrurile să fie comensurabile, căci totul se va măsura cu moneda”. (Vezi: Filozofia Greciei. Edit. „Foglio”, 1955, pp.891-892).

Mai târziu, în lumea antică, această idee a lui Aristotel şi-a găsit întruchiparea legislativă într-una din formulele dreptului roman, prin care se declara stabilirea de către împărat, prin decret, a valorii banilor.

Accentul subiectiv-psihologic în problema originii banilor, condiţionat de abordarea conceptuală raţionalistă a interpretării naturii, esenţei lor, există şi în concepţiile şi opiniile unor economişti de vază contemporani. Astfel, de exemplu, economistul american Paul A. Samuelson întrevede în bani un convenţionalism social artificial (Самуэльсон П. Экономика. Вводный курс. Москва, 1964, стр.69), iar un alt economist de vază, John K. Galbrith, susţine că „atribuirea îndeplinirii funcţiilor de bani unor metale preţioase, precum şi altor obiecte

10

Page 12: Moneda Si Credit Curs

scumpe este rezultatul unui acord între oameni (K.J. Galbrith – Money when it Came, when it Went. London: 1976, p.7). Prin urmare, reprezentanţii acestei concepţii consideră că banii sunt produsul unei convenţii încheiate între oameni, adică un instrument de schimb tehnic.

Abordarea conceptual-evolutivă a explicării originii banilor a fost formulată pentru prima dată de către K. Marx, a cărui merit constă în fundamentarea caracterului mărfar al provenienţei banilor. Conform teoriei sale, banii au apărut ca urmare a procesului evolutiv care, cu sau fără voia oamenilor, după o lungă perioadă de dezvoltare a relaţiilor de schimb, s-a soldat cu faptul că anumite mărfuri s-au desprins de masa celorlalte şi au căpătat proprietatea de marfă deosebită, specială, îndeplinind funcţia de bani.

În faza timpurie a evoluţiei societăţii umane, nu era nevoie de bani, căci tot ce se producea sau se dobândea se şi consuma imediat de către membrii tribului. Doar în unele cazuri (bunăoară, dacă se nimerea vreun an deosebit de roditor) se iveau surplusuri de anumite produse, care erau schimbate pe alte produse necesare, propuse de triburile vecine. Schimbul în cazul acestor operaţii rare se făcea ocazional, fără să existe reguli, norme sau alte condiţii prestabilite.

De-a lungul dezvoltării societăţii umane, o dată cu ivirea unor surplusuri stabile de produse, apare necesitatea schimbului permanent de rezerve acumulate. În consecinţă, formă-valoare simplă evoluează în formă-valoare dezvoltată (ce se caracterizează prin aceea că o marfă poate fi schimbată pe o serie de alte mărfuri-echivalente), apoi aceasta formă-valoare din urmă cedează locul formei-valoare generale, când procesul de schimb este mijlocit de echivalentul general al valorii. De remarcat că, în etapa iniţială a evoluţiei formelor valorii, rolul echivalentelor a fost atribuit unei serii de mărfuri-intermediare ale schimbului. Mărfurile menţionate reprezentau ca şi cum prototipul echivalentului general, un fel de bani primitivi.

11

Page 13: Moneda Si Credit Curs

Totodată, măsurarea valorii cu ajutorul lor se făcea într-un mod foarte convenţional, rudimentar, în fond – cu bucata, căci conţinutul material al mărfurilor destinate schimbului nu vădea nici un fel de caracteristici calitative sau cantitative, ce ar fi permis efectuarea unor operaţiuni de schimb cu caracter stabil sau normativ.

Dezvoltarea ulterioară a producţiei de mărfuri şi a schimbului s-a datorat separării meşteşugurilor de agricultură în urma avansării diviziunii sociale a muncii. Anume în aceste condiţii s-a cristalizat forma bănească a valorii, ce se caracterizează prin desprinderea unei mărfi speciale, cea mai potrivită pentru rolul de „unitate de măsură a tuturor mărfurilor” – echivalentul general. Acest fapt a fost favorizat şi de circumstanţa că celelalte mărfuri au încetat să mai corespundă rolului de obiecte de bază ale procesului de schimb, iar supremaţia în sfera elaborării mijloacelor de producţie începe să o deţină metalele. Astfel, treptat, pe cale firească, evolutivă, a apărut forma-valoare bani, ce pretinde la rolul de echivalent general şi se referă la o singură marfă specială – banii.

În ultimă instanţă, funcţia echivalentului general şi-a găsit cel mai bine expresia în două metale preţioase: aurul şi argintul. Aceasta a fost cu putinţă datorită faptului că, spre deosebire de celelalte echivalente, banii de metal posedă calităţi extrem de specifice şi au o serie de priorităţi, graţie cărora doar lor le-a putut reveni funcţia de bani universali: propria valoare înaltă, omogenitatea materialului monetar, care permitea divizarea lor în fragmente de orice mărime, siguranţa integrităţii (fiind inalterabili etc.). Aşadar, atribuirea funcţiei de echivalent general banilor de metal, în decursul istoriei civilizaţiei umane, a fost ca o consecinţă a unei selecţii naturale multiseculare, la a cărei bază stăteau însuşirile fizice ale mărfii, condiţiile naturale şi economice ale statului dat, poziţia geografică, istoria şi tradiţiile sale.

12

Page 14: Moneda Si Credit Curs

După cum s-a remarcat, însă, banii nu sunt doar o marfă ordinară, ce nu reprezintă decât întruchiparea valorii lor de consum. Orice marfă are şi o valoare a sa, specifică, unică, de întrebuinţare, ce rezidă în capacitatea ei de a satisface o anumită necesitate, bine determinată (de exemplu, pâinea satisface nevoia de hrană, paltonul – nevoia de îmbrăcăminte, automobilul – nevoia deplasării ş.a.m.d.). Toate acestea se referă întru totul şi la marfa monetară (aurul e întrebuinţat pentru confecţionarea bijuteriilor). Dar, în afară de aceasta, spre deosebire de celelalte mărfuri, banii, ca marfă, posedă o valoare generală de întrebuinţare, ce constă în posibilitatea de a putea fi schimbaţi pe orice marfă.

Pentru fiecare producător propria marfă serveşte drept valoare de schimb, reprezentând o corelaţie cantitativă bine determinată, în care o marfă este schimbată pe o altă marfă, iar mărfurile celorlalţi producători servesc drept valori de întrebuinţare. Dar nu toate mărfurile pot servi concomitent şi ca valori de întrebuinţare, şi ca echivalente generale.

Deoarece banii sunt „marfa mărfurilor”, ei posedă un caracter special privind funcţionarea valorii de întrebuinţare şi valorii ca atare. Contradicţia internă a mărfii dintre valoarea de întrebuinţare şi valoarea ei efectivă se manifestă în procesul schimbului şi-şi găseşte soluţionarea pe calea diviziunii mărfurilor în mărfuri propriu-zise şi bani. Anume banii reprezintă acea marfă specifică ce posedă calitatea de schimbabilitate generală nemijlocită, de valoare generală de întrebuinţare. Spre deosebire de celelalte mărfuri, doar banii pot apărea în calitate de întruchipare generală şi nemijlocită a valorii. Deci banii, ca marfă specifică, servesc drept echivalent general, fiindcă valoarea lor de întrebuinţare exprimă valoarea altor mărfuri.

Generalizând rezultatele analizei evoluţiei trecerilor reciproce a diverselor forme ale valorii de la forma-valoare simplă la forma-valoare bani şi punând accentul pe rolul

13

Page 15: Moneda Si Credit Curs

important al banilor ca factor ce reflectă relaţiile sociale avansate, nu doar ca un mijloc tehnic de rulaj, se poate conchide că esenţa banilor constă în calitatea lor de a fi un tip specific de marfă, a cărui formă naturală fuzionează cu funcţia socială de echivalent general al valorii.

Conţinutul esenţial al banilor, ca o categorie economică independentă, dezvăluie trinitatea proprietăţilor fundamentale ale acestora:

imediata schimbabilitate generală; cristalizarea valorii de schimb; materializarea timpului total de muncă.

Rezultă deci că banii nu pot fi bunuri economice decât ca mijloc de schimb, nu de întrebuinţare sau de producţie: ei îşi gătesc utilitatea în sfera economică a operaţiilor de schimb intermediate (ca măsură a valorilor mijlocului de circulaţie şi a mijlocului de acumulare) în cazul recunoaşterii lor generale în această funcţie în cadrul unei asociaţii de plăţi.

Deci banii reprezintă un element activ necesar şi o componentă firească a activităţii economice a societăţii, servind drept echivalent general al relaţiilor comerciale (marfare) dintre participanţii şi verigile procesului de reproducţie.

Plenitudinea conţinutului esenţei economice a banilor e asigurată de caracteristicile participării lor la realizarea diverselor tipuri de relaţii sociale, la repartiţia produsului naţional brut şi la procurarea de bunuri imobiliare şi funciare, precum şi la stabilirea preţurilor, care exprimă valoarea mărfurilor. În condiţiile actuale ale cristalizării şi maturizării relaţiilor de piaţă, semnele monetare şi banii din circulaţia prin virament (fără numerar) îşi pierd treptat propria valoare, deşi pot fi folosiţi în continuare ca valoare (monedă) de schimb. Această tendinţă firească vădeşte faptul că banii din ce în ce mai mult diferă de celelalte mărfuri, pierzându-şi caracterul de marfă şi transformându-se într-o categorie economică independentă, ce

14

Page 16: Moneda Si Credit Curs

nu-şi păstrează, în asemenea caz, decât unele proprietăţi specifice, care sunt inerente mărfii propriu-zise.

Generalizarea făcută mai sus ne permite să dăm definiţia banilor. Din toate definiţiile, cele mai frecvent folosite şi publicate în literatura economică sunt două:

1) Banii reprezintă o marfă deosebită care îndeplineşte funcţia de echivalent general;

2) Banii sunt un mijloc de schimb care favorizează producţia de mărfuri şi este acceptat de toţi în spaţiul dat de efectuare a plăţilor.

Prin urmate, cu ajutorul banilor, sub forma lor monetară, se calculează valoarea oricărei mărfi, garantându-se schimbul de bani pe orice marfă. Apariţia banilor a contribuit masiv la dezvoltarea şi perfecţionarea relaţiilor social-economice în sfera producţiei de mărfuri. Cu alte cuvinte, banii sunt ceea ce folosim în calitate de monedă. Deci toate lucrurile care îndeplinesc funcţia de monedă se şi numesc bani.

Din cele de mai sus, rezultă că definiţia banilor completează esenţa lor, dar aceasta din urmă se manifestă cel mai bine în funcţiile îndeplinite de bani, care vor fi analizate mai detaliat în cadrul următorului capitol.

Pe parcursul evoluţiei lor, banii, în diverse stadii ale procesului diviziunii sociale a muncii, au avut diverse echivalente sau au fost reprezentaţi de diverse mărfuri speciale. Acelaşi popor, în diferite perioade ale istoriei sale, precum şi diferite popoare au folosit concomitent diferite echivalente pentru bani. De regulă, funcţia echivalentului era îndeplinită de marfa care se bucura de cea mai mare cerere sau care, în virtutea faptului că se afla din belşug, forma oferta.

Dar cel mai frecvent şi cea dintâi marfă-intermediar în multe din primele state au fost vitele. Acest adevăr e confirmat de faptul că în majoritatea limbilor lumii atât banii, cât şi vitele se numeau la fel, cu acelaşi cuvânt sau cu cuvinte apropiate ca sens, a căror rădăcină, fonetică era comună. De exemplu, bogăţia

15

Page 17: Moneda Si Credit Curs

eroilor în eposul lui Homer şi a triburilor germanice se măsura cu numărul capetelor de vite. Drept mărfuri-echivalente intermediare serveau, de asemenea, blănurile, cerealele, sarea şi alte bogăţii naturale.

În perioadele mai târzii ale constituirii lor, pe măsură ce avansa diviziunea socială a muncii şi se perfecţionau relaţiile marfă-bani, întreaga diversitate a tipurilor monetare poate fi redusă la banii de metal.

La început, banii de metal aveau aspectul unor lingouri de diverse forme (bară, placă, sârmă ş.a.). În Grecia antică (Sparta), în calitate de bani se folosea fierul, în Roma antică – bronzul. Iniţial lingourile de metal aflate în circulaţie aveau o anumită greutate, de aceea denumirile mai multor unităţi băneşti indicau o masă concretă de metal: liră sterlină, livră (funt), marcă (jumătate de funt) ş.a.m.d. În Rusia Kieveană (sec. XIII) grivna cântărea o livră (funt) de argint, iar grivna tăiată în două se numea rublă (de la rus. rubiti – a tăia), fiindcă o bară din argint era tăiată cu dalta în bucăţi egale – ruble. Aproximativ, în aceeaşi perioadă, masa unui peni englezesc echivala cu greutatea a 32 de boabe de grâu.

Începând cu sec. XIII, funcţia de bani o îndeplineau în egală măsură atât aurul, cât şi argintul, între care fusese stabilit prin lege un anumit raport de greutate – echivalent. De exemplu, în Franţa, pentru luidorul de aur şi pentru ecu-ul de argint exista o singură unitate monetară de calcul – livra. Însă, deja în sec. XIV, în istoria banilor începe o nouă perioadă – depăşirea treptată a dificultăţilor în sfera funcţionării bimetalismului, argintul cedând teren în faţa aurului. În consecinţă, regimul monometalismului de aur a fost introdus în cele mai mari ţări ale lumii.

În decursul istoriei umane, banii metalici au suferit mutaţii esenţiale în urma trecerii rapide de la banii „cântăriţi” la banii socotiţi, „număraţi”, la baterea pretutindeni a monedelor, adică a semnelor băneşti, ale căror formă, aspect şi conţinut al masei

16

Page 18: Moneda Si Credit Curs

metalice se stabileau prin lege. Primele monede (în fond, primii bani adevăraţi) au apărut într-o colonie a Greciei antice – statul Lidia (Asia Mică), în secolul VII î.Hr., fiind bătute dintr-un aliaj natural de aur şi argint (electrum). Baterea monedelor a marcat etapa care a încheiat procesul de constituire a banilor.

Pe la începutul secolului XX, în cele mai de frunte ţări industriale ale lumii s-a instaurat monometalismul de aur, când rolul principal aparţinea aurului, în vreme ce argintului i-a fost rezervat un rol mult mai modest, acesta având o valoare mai mică. Aurul a obţinut prioritatea datorită luării în considerare a proprietăţilor sale absolut specifice – este cea mai valoroasă bogăţie naturală, preţul lui neputând fi influenţat decât de cantitatea aurului însuşi dobândit în lume. Anume valoarea stabilă a aurului a făcut ca acesta să devină unitate de măsură pentru calcularea valorii tuturor celorlalte mărfuri şi, respectiv, a putut servi drept argument pentru utilizarea lui în calitate de monedă universală (bani mondiali).

Dar în anii 70 ai secolului XX s-a produs fenomenul demonetizării aurului – acest metal şi-a pierdut funcţiile monetare. Mai întâi aurul a încetat să îndeplinească funcţiile de mijloc de circulaţie şi plată în cadrul rulajului intern al ţărilor, apoi, mai târziu, începând cu anul 1976, şi funcţiile de bani universali.

Astfel, în sistemele monetare ale principalelor ţări s-au produs schimbări radicale – banii cu valoare deplină (adică banii a căror valoare nominală corespundea valorii metalului nobil ce-l conţineau) au fost substituiţi de banii convenţionali, depreciaţi (adică bani de hârtie şi de credit, care îndeplineau funcţiile de semne valorice).

Procesul demonetizării aurului a avut loc din pricina unor cauze obiective. În primul rând, extragerea aurului a prins a rămânea în urmă faţă de ritmul creşterii economice a majorităţii ţărilor lumii şi, respectiv, faţă de procesul asigurării cu mijloace de circulaţie şi de executare a plăţilor. Utilizarea în continuare a

17

Page 19: Moneda Si Credit Curs

monedelor de aur în acest scop frâna modernizarea şi introducerea metodelor progresiste în sistemul de organizare a decontărilor. Necesităţile sporite de aur pentru tehnologiile avansate ale industriei moderne au dus la limitarea resurselor destinate baterii monedelor.

Un alt motiv, mai puţin important, al preschimbării în semne valorice a banilor metalici cu valoare deplină, remarcat încă de K. Marx, a fost durata prea scurtă de funcţionare a banilor ca mijloace de circulaţie. Cauzele acestui fenomen constau în uzarea rapidă a monedelor, precum şi deteriorarea şi falsificarea acestora. Aceasta ducea la dezechilibrarea schimbului şi la deprecierea ulterioară a banilor, precum şi la emisiuni suplimentare de semne valorice cu scopul acoperirii propriilor cheltuieli, care aveau aceleaşi consecinţe dezastruoase de dezorganizare a procesului de schimb.

În fine, o cauză esenţială a substituirii banilor cu valoare reală (deplină) de către semnele monetare au fost aşteptările zadarnice privind reducerea considerabilă a costurilor de circulaţie, accelerarea circuitului economic şi prosperarea comerţului.

Banii de hârtie (biletele de tezaur)Trecerea la utilizarea în rulaj a semnelor valorice a marcat

începutul unei noi etape în dezvoltarea şi perfecţionarea sistemelor monetare: aurul pe pieţele interne şi pe piaţa mondială a fost dezlocuit de banii de hârtie şi de credit (bancnote). Banii de hârtie, reprezentând semne monetare sau bani cu valoare deplină, istoriceşte, au apărut ca urmare a circulaţiei banilor metalici şi participă la circulaţia monetară în calitate de înlocuitori ai monedelor de argint sau de aur.

Posibilitatea obiectivă a circulaţiei substituenţilor banilor reali a apărut datorită specificului funcţiei banilor ca mijloc de circulaţie, când aceştia joacă rolul de intermediar în schimbul de

18

Page 20: Moneda Si Credit Curs

mărfuri. Evoluţia acestor operaţii de substituire reciprocă a fost un proces istoric destul de îndelungat şi a cunoscut trei etape:

etapa I – uzarea firească a monedelor şi scăderea lor în greutate, urmată de transformarea ulterioară a acestora în semne ale valorii;

etapa II – reducerea premeditată de către emitent a conţinutului metalic cu scopul de a obţine venituri suplimentare pentru vistieria statului;

etapa III – emiterea banilor de hârtie (bilete de tezaur) cu un curs forţat în scopul obţinerii beneficiului de emisiune.

Cele trei etape sus-indicate de evoluare a posibilităţilor de circulaţie a substituenţilor monedelor de aur în posibilităţi reale de circulaţie ne permit să remarcăm o particularitate importantă a banilor de hârtie: aceştia pierzându-şi în procesul evoluţiei valoarea lor iniţială, statul le atribuie un alt curs, forţat (nominal) şi, ca rezultat, capătă o valoare reprezentativă în sfera circulaţiei, iar o data cu aceasta şi posibilitatea de a îndeplini funcţia de mijloc de cumpărare şi plată.

Natura economică a introducerii în circulaţie a banilor de hârtie este condiţionată de principala predestinare a acestora – obţinerea unor vărsăminte suplimentare în vistierie, necesare pentru acoperirea deficitului bugetar. În acest scop, e lansată o emisiune directă de bani de hârtie de către organul guvernamental de resort – Ministerul Finanţelor (administraţia financiară, trezoreria), care gestionează direct formarea şi executarea bugetului de stat sau indirect – banca centrală a ţării, care pune la dispoziţia guvernului creditele necesare, folosite de acesta din urmă pentru acoperirea cheltuielilor bugetare. Diferenţa dintre valoarea nominală a banilor de hârtie emişi şi costul emiterii lor (cheltuielile pentru hârtie şi tipar) constituie venitul de emisie – adevăratul obiectiv, final al emisiunii banilor de hârtie.

Deoarece emiterea banilor de hârtie (bilete de tezaur) de către guvern este condiţionată de nevoia de resurse financiare

19

Page 21: Moneda Si Credit Curs

suplimentare, adică aceasta nu este reglementată de necesităţile de bani ale circulaţiei monetare şi marfare, în sistemul monetar apar posibilităţi şi premise reale ale instabilităţii circulaţiei banilor. Întrucât prima necesitate mereu creşte, iar cea de a doua, (de mărfuri), de regulă, rămâne pe loc (sau chiar scade – din cauza declinului economic), o emisiune excedentară ar putea provoca devalorizarea banilor de hârtie. Situaţia se agravează şi din cauză că banii de hârtie, neavând valoare proprie şi neputând fi acumulaţi funcţional şi nici păstraţi ca economii sau ca tezaur, încetează să mai circule, blocând canalele rulajului şi provocând devalorizarea inflaţionistă şi instabilitatea întregului sistem monetar.

Banii de hârtie au apărut pentru prima dată în China – sec. XII, iar în Europa şi America – în sec. XVII-XVIII. În Rusia, hârtia-monedă (asignaţia) este cunoscută din 1769.

Banii de creditÎn condiţiile producţiei capitaliste, baza metalică a

circulaţiei băneşti a devenit o adevărată frână a sistemului monetar, fiindcă impunea o neîncetată creştere a costurilor nete ale rulajului pe măsură ce sporeau producţia şi volumul operaţiilor comerciale. Apăruse necesitatea înlocuirii banilor metalici cu mijloace de credit pentru asigurarea circulaţiei, care nu aveau valoare proprie, dar serveau ca semne de credit ale banilor cu valoare deplină.

După ce relaţiile marfă-bani au căpătat un caracter general în domeniul activităţii economice, s-a extins considerabil practica folosirii creditului comercial şi bancar. În condiţiile date, banii de credit devin o marfă universală, ce ţine de sfera superioară a procesului social-economic. De aceea sunt guvernaţi de cu totul alte legi.

În societatea capitalistă avansată, când, în locul circulaţiei mărfurilor, se intensifică circulaţia capitalului, acesta din urmă separă din mediul său un segment căruia îi atribuie funcţii

20

Page 22: Moneda Si Credit Curs

monetare. Dacă în formaţiunea precapitalistă, în condiţiile simplei producţii de mărfuri (M–B–M1), circulaţia e separată de producţie, şi mărfurile nu sunt recunoscute public decât atunci când se transformă în bani, în formaţiunea dezvoltată a capitalismului (B–M–B1) nu e necesar ca marfa să fie recunoscută public, căci ea apare ca un capital ce reprezintă o relaţie socială.

O dată cu creşterea volumului circulaţiei, forma monetară este din ce în ce mai efemera, iar timpul lucrat inclus în mărfuri, se manifestă tot mai clar ca o necesitate socială abia în faza procesului de producţie. Prin urmare, posedarea capitalului de producţie a oferit premisele necesare pentru ca banii de credit să apară dintr-o formă modificată, specifică a producţiei, din rotaţia capitalului, nu din circulaţia.

Cambia (vecselul) reprezintă un titlu de creanţă a cărei bază o constituie creditul comercial. O dată cu dezvoltarea relaţiilor marfă-bani, cambia devine un instrument universal de credit şi plată (decontare). Principala funcţie economică a cambiei constă în folosirea ei ca instrument în operaţiile de credit.

Există mai multe tipuri de cambii.Cambia simplă reprezintă un titlu de creanţă, prin care

emitentul se obligă să plătească înainte de scadenţă deţinătorului cambiei o anumită sumă de bani.

Cambia transferabilă (trata) conţine o dispoziţie în scris a deţinătorului (trasului) dată plătitorului (trăgătorului) ca acesta să plătească suma de bani indicată în cambie unei terţe persoane către care a fost transferată cambia – destinatarului (remitentului). Trăgătorul trebuie să accepte cambia, adică să confirme că este de acord să o plătească girând-o.

Cambiile bazate pe tranzacţiile comerciale se numesc comerciale. Cambii de acest tip dacă se respectă toate cerinţele privind perfectarea lor, sunt acceptate de bănci în calitate de gaj sau se iau în calcul la garantarea împrumuturilor acordate.

21

Page 23: Moneda Si Credit Curs

Cambii financiare se numesc cambiile ai căror plătitori sunt băncile. O varietate a cambiilor financiare o reprezintă obligaţiile de tezaur, emise pentru acoperirea cheltuielilor bugetare.

Bancnota (biletul de bancă) este un titlu de creanţă al băncii şi reprezintă banii de credit. Bancnotele sunt emise prin efectuarea operaţiunilor de credit – pe calea scontării cambiilor de către banca emitentă.

Bancnota diferă de cambie, dar şi de banii de hârtie.Bancnota se deosebeşte de cambiile comerciale după:

durata termenului (urgenţa scadenţei) – cambia reprezintă un angajament (titlu de creanţă) pe termen scurt (de 3-6 luni), iar bancnota un angajament (titlu de creanţă) perpetuu;

tipul garanţiei – cambia este lansată în circulaţie individual, de către orice întreprinzător şi e garantată individual; bancnotele în prezent sunt emise de Banca Centrala şi sunt garantate de guvern.

În plus, bancnota se bucură de circulaţie universală, fiind lansată de Banca Centrală de emisiuni, a cărei solvabilitate nu poate fi pusă la îndoială.

Principalele căi de emitere a bancnotelor actuale sunt: creditarea bancară a economiei, care asigură

relaţia dintre circulaţia monetară şi dinamica reproducţiei capitalului public;

creditarea bancară a guvernului (când, în locul titlurilor de creanţă, sunt emise bancnote);

sporirea rezervelor de valută aur în ţările cu balanţa activă a plăţilor.

Din cauza suspendării schimbului de bancnote pe aur, acestea nu şi-au păstrat decât parţial fundamentala condiţie de marfă sau de credit, supunându-se, în temei, legităţilor circulaţiei banilor de hârtie. Bancnotele emise în scopul creditării circulaţiei de mărfuri reprezintă bani de credit, iar dacă sunt

22

Page 24: Moneda Si Credit Curs

folosite pentru acoperirea cheltuielilor de stat, se transformă de fapt din bani de credit în bani de hârtie.

Cecul este un document întocmit după o anumită formă şi conţine dispoziţia necondiţionată a emiţătorului cecului către instituţia de credit, pentru ca această să-i plătească deţinătorului suma indicată în cec. Cecul poate fi folosit pentru a primi (banii respectivi) de la bancă, precum şi pentru plătirea mărfurilor cumpărate sau serviciilor prestate. Circulând în cadrul ciclului comercial şi deservind operaţiile de cumpărare-vânzare a mărfurilor, cecurile îndeplinesc funcţia de mijloc de circulaţie.

Caracterul economic al cecului constă în faptul că el poate fi folosit ca mijloc de circulaţie şi plată, ca mijloc de încasare a banilor cash din bancă, precum şi ca element al sistemului de decontări prin virament (fără numerar).

În condiţiile capitalismului dezvoltat, circulaţia cecurilor joacă un rol extrem de important, majoritatea plăţilor pentru mărfuri şi servicii executându-se fără numerar – prin intermediul cecurilor. Volumul operaţiilor cu cecuri îl depăşeşte considerabil pe cel cu bani cash.

Banii electronici. Aceştia sunt bani depuşi în conturile incluse în memoria computerelor băncilor şi pot fi gestionaţi cu ajutorul unui dispozitiv electronic special. Apariţia noilor metode de stingere sau de transferare a datoriilor a fost condiţionată de trecerea la utilizarea pe larg a calculatoarelor electronice, de mecanizarea şi automatizarea operaţiunilor bancare. Această etapă reprezintă o treaptă calitativ nouă în evoluţia circulaţiei monetare. Noile posibilităţi tehnice ce s-au ivit în activitatea bancară permit înlocuirea cecurilor cu cartele de material plastic – carduri (de debit şi de credit). Cardul este un mijloc modern de decontări, care vine în locul banilor cash şi cecurilor şi prin care posesorul poate lua de la bancă împrumuturi pe termen scurt. Cele mai răspândite şi populare sunt cardurile comerciale.

23

Page 25: Moneda Si Credit Curs

Concluzie

În urma divizării muncii din totalitatea mărfurilor a fost stihinic selectată una, care executa funcţia de echivalent general în intermedierea schimburilor de marfă. Pe parcursul dezvoltării industriei şi comerţului moneda schimba formele evoluând la unele tot mai favorabile volumelor mari şi vitezei accelerate a tranzacţiilor. O dată cu dezicerea de standardul de aur în sistemele băneşti valoarea intrinsecă a banilor tinde spre zero, concomitent creşte pericolul dezechilibrelor monetare.

Subiecte pentru verificarea cunoştinţelor:1. Descrieţi esenţa abordării conceptuale raţionaliste a

banilor.2. Descrieţi esenţa abordării conceptuale evolutive a

banilor.3. Ce rol îi revine avansării diviziunii sociale a muncii în

apariţia şi dezvoltarea banilor.4. Explicaţi conţinutul esenţial al banilor ca categorie

economică independentă ce dezvăluie trinitatea proprietăţilor fundamentale ale acestora.

5. Prezentaţi definiţiile categoriei economice „bani”.6. Descrieţi formele istorice al banilor.7. Explicaţi esenţa valorii de schimb, valorii de

întrebuinţare şi valorii de echivalent general.

Literatura:1. Basno C., Dardac N., Floricel C. Monedă,

credit, bănci. Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1997, pag. 5 - 25

2. Жуков Е. Ф. Общая теория денег и кредита, Москва: ЮНИТИ, 2000, c. 80-88.

3. Cоколова О. В. Финансы, деньги и кредит, М. Юристь, 2001, с. 35-39

24

Page 26: Moneda Si Credit Curs

Capitolul 2. FUNCŢIILE BANILOR ŞI CIRCULAŢIA MONETARĂ

Obiectivele de studiu Funcţiile monedei: etalon al valorii, mijloc de circulaţie,

mijloc de plată, instrument de rezervă al valorii, bani universali. Caracteristica funcţiilor monedei prin prisma diferitelor opinii.

Circuitul monetar şi circulaţia monetară – trăsături caracteristice, esenţă.

Masa monetară: concept, structură, conţinut. Agregatele şi indicatorii masei monetare

Factorii ce determină masa monetară. Multiplicatorul monetar şi al creditului.

Noţiunile fundamentale:Funcţiile monedei, circuitul monetar, circulaţia monetară,

masa monetară, agregatele monetare, lichiditate, necesarul banilor în circulaţie.

După cum s-a menţionat în capitolul precedent, esenţa banilor se manifestă prin funcţiile lor, a căror proprietate principală (pe care ne vom strădui să o argumentăm în prezentul capitol) este stabilitatea. Într-adevăr, vă veţi putea convinge că funcţiile banilor aproape că nu se supun modificărilor, în vreme ce, bunăoară, rolul banilor, în diverse condiţii, se poate schimba. Totodată, principala particularitate a funcţiilor banilor, în majoritatea cazurilor, de asemenea, rămâne neschimbată şi constă în faptul că aceste funcţii nu sunt îndeplinite decât de aceiaşi bani.

Pe parcursul evoluţiei lor istorice, pe măsură ce se dezvoltau şi se perfecţionau relaţiile marfă-bani, în afară de cele două funcţii obligatorii – măsură a valorii şi mijloc de circulaţie, banii, ca echivalent general, au început să

25

Page 27: Moneda Si Credit Curs

îndeplinească şi alte funcţii: cea de mijloc de tezaurizare (mijloc de acumulare) şi cea de mijloc de plată. Pe lângă funcţiile enumerate, adesea e recunoscută şi funcţia lor de monedă universală (ca mijloc internaţional de plată), când banii sunt folosiţi în tranzacţiile monetare dintre ţări. De remarcat că îndeplinirea acestei funcţii, în condiţiile existenţei banilor de aur sau a valutei convertibile (monedă liber schimbabilă), nu poate fi supusă îndoielilor. Deci, în etapa actuală, banii îndeplinesc cinci funcţii, pe care le vom analiza mai jos.

1. Banii ca măsură a valoriiMărimea valorii mărfurilor e determinată în urma

raportării acestora la (sau asimilării lor cu) un anumit număr de bani, de aceea aceştia din urmă servesc drept întruchipare şi unitate de măsură generală a valorilor marfare. Totodată, trebuie să se ţină cont de faptul că criteriul de bază al comensurabilităţii mărfurilor nu sunt banii propriu-zis, ci valoarea însăşi a mărfurilor, care exprimă consumul de muncă socialmente necesară producerii lor, concretizată în bani. Această constatare ne permite să tragem concluzia că la baza stabilirii preţurilor la mărfuri stă mărimea cheltuielilor de muncă socialmente necesară pentru producerea lor. La calcularea preţurilor mărfurilor, ca mărime iniţială se ia nu volumul individual al cheltuielilor de muncă necesară unui singur producător de mărfuri, ci volumul cheltuielilor de muncă socialmente necesară producerii mărfurilor. Tocmai de aceea în preţuri sunt incluse cheltuielile socialmente necesare pentru producerea fiecărui tip de marfă. Acest mod de abordare a problemei determinării valorii mărfurilor pe calea stabilirii preţurilor ne ajută să înţelegem mai bine cum îşi îndeplinesc banii funcţia de mijloc de măsură a valorii. Caracterul activ al influenţei banilor se manifestă prin modul de folosire a lor în scopul stimulării reducerii costurilor de producţie a mărfurilor, precum şi prin modul de exprimare de către ei nu numai a

26

Page 28: Moneda Si Credit Curs

mărimii absolute, ci şi a mărimii relative a valorii anumitor mărfuri şi, prin urmare, a raportului de preţuri dintre mărfuri.

În faza timpurie a constituirii relaţiilor schimbului de mărfuri (perioada circulaţiei banilor de metal), evaluarea în bani a mărfurilor se efectua cu ajutorul unor unităţi speciale, legalizate de măsurare a substanţei materiale a unui singur echivalent general al valorii – aur sau argint. Datorită acestui fapt, mărfurile puteau fi raportate între ele potrivit unei proporţii constante de metal monetar, adică unei unităţi de măsură strict stabilite. Ulterior, aceasta se numea etalon al preţurilor – o cantitate anumită de metal, care în ţara dată era considerată unitate monetară. Ca rezultat, banii au făcut ca mărfurile să devină comensurabile cu ajutorul etalonului oficial al preţurilor, ce servea pentru calcularea preţurilor costului tuturor mărfurilor.

Prin urmare, banii, îndeplinind funcţia de măsură a valorii, jucau rolul de intermediar la stabilirea preţului mărfii. Totodată, funcţia banilor, ca măsură a valorii, o îndeplineau banii reali (cu valoare deplină), fiindcă aceştia posedau ei înşişi o valoare concretă, creată de munca socialmente necesară. În acelaşi timp, îndeplinirea acestei funcţii a banilor decurgea în mod ideal, ca un proces bine gândit încă înainte de schimbul pe bază de bani, şi de aceea nici nu avea nevoie de prezenţa banilor reali.

Mai târziu, însă, etalonul preţurilor, treptat, a început a se separa de conţinutul exprimat prin masă (greutate), fapt care, în ultimă instanţă, s-a soldat cu ivirea contradicţiei dintre unitatea de măsură stabilită oficial (etalon) şi conţinutul efectiv de metal al unităţii monetare însăşi. Sistemul valutar din Jamaica (1976-1978) a anulat preţul oficial la aur, parităţile de aur în vigoare (proporţiile conţinutului de aur al unităţilor băneşti) şi, respectiv, etalonul oficial al preţurilor, care a fost înlocuit cu etalonul efectiv al preţurilor, stabilit spontan în procesul schimbului de piaţă.

27

Page 29: Moneda Si Credit Curs

În noile condiţii ale circulaţiei banilor de credit lipsiţi de valoare proprie (discreţi), modul de executare a funcţiilor de măsură a valorii a suferit unele schimbări. În primul rând, trebuie să se ţină cont de faptul că banii de credit, ca expresie a capitalului bănesc, servesc circulaţia capitalului, nu a mărfii, şi de aceea îndeplinirea de către ei a funcţiei de măsură a valorii depăşeşte cadrul sferei de schimb, servind şi sfera de producţie. Acest fapt denotă faptul că, în circulaţia banilor de credit neconvertibili (de hârtie), preţurile se reflectă nemijlocit în mărfuri, iar aurul îşi pierde importanţa lui ca unitate de măsură specifică a valorii reprezentative a banilor de credit şi de hârtie.

Aşadar, în condiţiile relaţiilor de marfă-bani dezvoltate, preţul începe a se forma deja în procesul de producţie, iar în sfera schimbului are loc definitiva recunoaştere publică a lui. Mărimea (nivelul) preţului este determinată, în primul rând, de valoarea bancnotei, care e stabilită de valoarea mărfurilor reprezentate de ea şi de numărul bancnotelor aflate în circulaţie. În plus, mărimea preţului depinde de raportul dintre cererea şi oferta pieţei pentru această marfă. Tocmai de aceea, în condiţiile economiei de piaţă dezvoltate, preţul reprezintă o formă de manifestare a raportului de schimb al mărfii date faţă de toate celelalte mărfuri, nu numai faţă de o singură marfă monetară sub formă de metal nobil. Datorită acestui fapt, esenţa funcţiei de măsură a valorii banilor actuali trebuie să includă şi ideea că funcţia menţionată o pot îndeplini şi banii cu valoare redusă (nominali). Dar în asemenea caz e nevoie, în primul rând, de recunoaşterea publică a comodităţii utilizării unităţii monetare în calitate de etalon pentru măsurarea valorilor relative ale diferitelor bunuri şi resurse.

Totodată, e necesar să fie recunoscute şi unele noi particularităţi sau caracteristici ale etalonului preţurilor, ale nivelurilor şi corelaţiilor dintre preţurile diverselor mărfuri, care deocamdată, se prea poate, că se bazează în mare măsură pe tradiţionalele corelaţii existente în cazul utilizării banilor cu

28

Page 30: Moneda Si Credit Curs

valoare deplină. E important să se aibă în vedere faptul că schimbarea preţurilor nu se produce numai în legătură cu schimbarea etalonului lor, cu procesele informaţionale, ci şi în legătură cu schimbarea valorii mărfurilor.

În plus, la stabilirea preţurilor la mărfuri trebuie să se ţină cont de faptul existenţei unei cereri solvabile, de raportul efectiv dintre oferta de mărfuri şi cererea solvabilă etc. Căci, când oferta depăşeşte cererea, preţurile scad şi, prin urmare, pentru a putea vinde mărfurile, trebuie reduse preţurile.

2. Funcţia banilor ca mijloc de circulaţieÎn sfera schimbului de mărfuri M–B–M, banii ca mijloc de

circulaţie asigură executarea plăţilor pentru cumpărarea materiei prime şi a materialelor şi achitarea cu producătorii de mărfuri pentru producţia finită. De aici rezultă că, în acest proces, banii joacă rolul de factor intermediar în schimbul de mărfuri şi îndeplinesc funcţia de mijloc de circulaţie.

Circulaţia de mărfuri, intermediată de bani, are o seamă de avantaje comparativ cu schimbul de marfă pe marfă, fiindcă nu necesită:

corespunderea reciprocă a necesităţilor celor doi producători de mărfuri;

coincidenţa în timp şi spaţiu a actelor de vânzare şi cumpărare.

După cum se poate vedea, circulaţia de mărfuri este deservită de bani, datorită cărui fapt pot fi depăşite hotarele spaţiului, timpului şi particularităţilor acestui proces, care sunt caracteristice schimbului direct de mărfuri. Prin urmare, depăşind cadrul schimbului de mărfuri, banii, ca mijloc de circulaţie contribuie la dezvoltarea şi perfecţionarea sferei operaţiilor comerciale (aceluiaşi schimb de mărfuri).

După apariţia banilor, caracterul contradictoriu al procesului de schimb nu dispare, ci dimpotrivă – se amplifică. Circulaţia mărfurilor se separă în două procese de

29

Page 31: Moneda Si Credit Curs

metamorfoză: M–B şi B–M, adică vânzare şi cumpărare, între care se poate produce un decalaj. Totodată se modifică formele valorii: la vânzarea mărfii, valoarea acesteia se transformă din marfară în monetară, iar în urma cumpărării pe banii câştigaţi a altei mărfi, forma monetară a valorii devine marfară.

În felul acesta, actele de cumpărare şi de vânzare se separă, devenind independente. Fiecare producător de marfă, fiind totodată proprietarul mărfii sale, are dreptul să o vândă, apoi să cumpere în schimb noi materii prime şi materiale, conducându-se după interesele economice personale. Mişcarea mărfurilor este iniţială, determinată, iar circulaţia banilor derivată, fiind însă totodată necesară pentru asigurarea continuităţii circulaţiei de mărfuri şi procesului de reproducţie. Astfel, de exemplu, mărfurile, după vânzarea lor, dispar din circulaţie, iar banii nu pleacă din această sferă, rămânând pentru deservirea perpetuă a schimbului de mărfuri. Totuşi, după ce-şi vinde marfa, proprietarul mărfii s-ar putea să nu cumpere o altă marfă – în asemenea caz, un alt proprietar va rămâne cu marfa nevândută, neputând, la rândul său, cumpăra marfa unui al treilea proprietar de mărfuri ş.a.m.d. Eventualitatea unei discordanţe (rupturi) în procesul de cumpărare şi vânzare, condiţionată de funcţia banilor ca mijloc de circulaţie, este una din premisele declinului economic, căci anume schimbările structurale în procesul de producere şi vânzare a produsului social sunt cauzele iniţiale ale situaţiilor de criză.

Funcţia banilor ca mijloc de circulaţie o îndeplinesc banii reali, nu banii ideali, care nu trebuie neapărat să aibă valoare deplină. Îndeplinind rolul de intermediar efemer la cumpărare-vânzare, banii efectivi (cu valoare deplină) pot fi înlocuiţi cu bani semne ale valorii. În prezent, când aurul se demonetizează, funcţia de mijloc de circulaţie o îndeplinesc banii de credit şi banii de hârtie. În plus, dacă procesul de metamorfoză M–B–M nu se întrerupe, circulaţia banilor se produce pe baza banilor cu funcţia de mijloc de cumpărare.

30

Page 32: Moneda Si Credit Curs

Această deducţie rezultă, în primul rând, din faptul prevalării cantitative a tranzacţiilor în care banii sunt folosiţi tocmai în calitatea respectivă.

3. Funcţia banilor ca mijloc de tezaurizare, acumulare şi păstrare ca economii

Banii sunt întruchiparea (expresia) generală a avuţiei publice – astfel se explică năzuinţa oamenilor spre acumularea lor – lucru posibil, dacă vânzarea (M–B) nu este urmată de cumpărare (B–M).

Acest fenomen (al acumulării) este favorizat de lichiditatea înaltă a banilor, fapt care, de asemenea, determină o formă comodă de păstrare a bogăţiilor, cu toate că stăpânirea lor, cu rare excepţii, nu e aducătoare de venituri băneşti, care ar putea fi obţinută dacă banii ar fi puşi la păstrare în hârtii de valoare, sub formă de bunuri imobiliare etc. Prin urmare, banii îşi îndeplinesc funcţia de formare a tezaurelor, acumulări şi economii, când sunt scoşi un timp din circulaţie şi se află la producătorii de mărfuri, adică fezabilitatea acestei funcţii rezultă din separarea în spaţiu şi timp a celor două acte – vânzare şi cumpărare.

Acumularea banilor e o condiţie necesară a dezvoltării continue a populaţiei de mărfuri. Pentru procurarea utilajului, materiei prime, combustibilului, pentru capitalizarea profitului în vederea lărgirii producţiei, producătorul trebuie sa acumuleze sub formă de bani o parte din profitul realizat. La procedura de acumulare a banilor recurg şi persoanele fizice atunci când vor să-şi cumpere mărfurile necesare.

Pentru îndeplinirea funcţiei de tezaurizare (mijloc de acumulare şi economie), banii, pe vremuri, în acelaşi timp aveau şi valoare deplină, şi erau reali (fiind de aur şi argint). În condiţiile circulaţiei monetare metalice, funcţia de acumulare a tezaurelor juca un rol economic important – cea de regulator spontan al legii circulaţiei băneşti. Dacă cererea de bani

31

Page 33: Moneda Si Credit Curs

metalici scădea, o parte dintr-aceştia era depusă în tezaur, iar dacă cererea de bani creştea – dimpotrivă, aceştia erau scoşi din tezaur şi puşi în circulaţie. În prezent, această funcţie a rezervei de aur (tezaur) a Băncii Centrale nu mai există – din cauza retragerii aurului din circulaţia bănească internă, iar funcţia de mijloc de acumulare şi păstrare a economiilor populaţiei a revenit banilor de credit.

Banii de credit fără valoare proprie (inconvertibili), introduşi în circulaţie, nu mai pot juca acest rol, fiindcă, după natura lor, întocmai ca şi capitalul monetar, pe care-l reprezintă, nu pot forma un tezaur. Tezaurele au început să fie considerate un fel de fonduri de garanţie (asigurare), absolut necesare în condiţiile instabilităţii economice şi politice.

Banii de credit, posedând o valoare reprezentativă, îndeplinesc funcţia de acumulare şi economisire pe calea mobilizării veniturilor temporar disponibile (libere) şi a acumulărilor sub formă monetară şi transformării acestora în capital de împrumut. Acumularea capitalului (de împrumut) pe termen lung se realizează, de regulă, cu ajutorul emisiunilor de titluri şi acumulării mijloacelor băneşti libere (devenite disponibile) în rezerve ale circulaţiei monetare interne şi externe, din care acestea sunt scoase după necesitate.

4. Funcţiile banilor ca mijloc de platăCa o urmare a inegalităţii ciclurilor producţiei diferitelor

mărfuri şi perioadelor circulaţiei lor, a caracterului sezonier al producţiei şi desfacerii mărfurilor, cumpărătorii potenţiali, către momentul apariţiei pe piaţă a proprietarului de mărfuri, s-ar putea să nu dispună de bani în numerar. În asemenea situaţie, devine necesară cumpărarea-vânzarea în credit a mărfurilor, adică e vorba de o amânare a plăţilor. În cazul dat, ca mijloc de circulaţie nu servesc banii înseşi, ci titlurile de creanţă exprimate de aceştia. La folosirea lor, banii îndeplinesc funcţia de mijloc de plată.

32

Page 34: Moneda Si Credit Curs

Procesul de cumpărare-vânzare în credit poate fi redat precum urmează:

C–M; M–B; B–C, unde C reprezintă titlul de creanţă (creanţa), de exemplu, angajamentele pe termen asupra împrumuturilor sau cambiilor bancare.

În funcţia de mijloc de plată, banii apar ca o verigă ce încheie procesul de schimb şi ca o realizare independentă a valorii însăşi. Ca mijloc de plată, banii funcţionează nu numai în momentul achitării plăţilor pentru mărfurile cumpărate în credit, ci şi pe parcursul amortizării împrumuturilor băneşti, achitării arendei funciare, impozitelor şi taxelor etc.

Către momentul scadenţei creanţelor, debitorul poate deveni insolvabil şi, întrucât mulţi proprietari de mărfuri cumpără unul de la altul mărfuri în credit, insolvabilitatea unuia dintre ei va provoca neapărat insolvabilitatea celorlalţi. Cu alte cuvinte, în cazul funcţionării banilor ca mijloc de plată, apare pericolul unei rupturi în lanţul onorării obligaţiilor de credit (creanţelor), fapt care poate provoca situaţii de criză şi falimentarea masivă a proprietarilor de mărfuri. Aceste consecinţe negative în sfera operaţiilor de plată pot fi atenuate întrucâtva prin introducerea sistemului de plăţi anunţate din timp, implementării utilizării banilor electronici, cartelelor de credit (cardurilor) etc.

5. Funcţia banilor universali Dezvoltarea relaţiilor politice şi economice internaţionale

oferă condiţii favorabile pentru evoluarea formelor funcţionale ale banilor universali, ce deservesc aceste relaţii pe piaţa mondială. Istoriceşte, funcţia banilor universali s-a stabilit iniţial sub formă de lingouri din diverse metale nobile, iar mai târziu, în condiţiile capitalismului dezvoltat – doar din aur. Dar şi mai târziu, sub influenţa procesului demonetizării, rolul aurului a suferit o serie de schimbări importante din cauza eliminării lui din sfera relaţiilor valutare internaţionale.

33

Page 35: Moneda Si Credit Curs

Banii, ca echivalent general, în funcţia de monedă universală, îşi află expresia în relaţiile mutuale dintre ţări sau dintre subiecţii economici-persoane juridice sau fizice. După orientarea lor funcţională şi destinaţie, banii îndeplinesc funcţia de:

mijloc internaţional de plată. Utilizarea largă a creditului internaţional poate crea o situaţie când volumul de plăţi al ţării în străinătate va depăşi volumul încasărilor din ţările străine. Aurul, în cazul dat, e folosit ca mijloc de plată în balanţele internaţionale, în special, balanţa de plăţi;

mijloc internaţional de cumpărare – de exemplu, în cazul unor circumstanţe extraordinare (secetă etc.), când e nevoie de importarea unor mărfuri cu achitarea urgentă a plăţilor în aur;

întruchipare generală a avuţiei publice. Folosirea banilor în calitate de mijloc de transferare a avuţiei naţionale dintr-o ţară în alta (pentru achitarea contribuţiilor, acordarea de împrumuturi şi credite externe).

O dată cu perfecţionarea relaţiilor marfă – bani şi dezvoltarea rapidă a relaţiilor economice internaţionale, funcţia banilor universali a fost supusă la o serie de limitări esenţiale în sfera executării decontărilor în aur. Mijloacele internaţionale de plată, cumpărare şi acumulare a rezervelor au prins a exercită funcţia valutelor celor mai dezvoltate ţări (în primul rând, a dolarului american). Pe piaţa mondială a apărut o serie de noi forme funcţionale ale banilor universali sub aspectul unor substituenţi (înlocuitori) de bani:

SDR (drepturi speciale de tragere – mijloace de plată emise de Fondul Valutar Internaţional, destinate reglementării soldului balanţelor de plată);

ECU (unitate valutară europeană, folosită de ţările-membre ale Sistemului Valutar European – S.V.E.),

34

Page 36: Moneda Si Credit Curs

care, începând de la 1 ianuarie 2000, este înlocuit treptat de moneda unică – EURO.

Valoarea convenţională a noilor substituenţi monetari este determinată, prin metoda „coşului de valute” al ţărilor-membre, în funcţie de ponderea fiecăreia în volumul operaţiilor comerciale, cursul mediu ponderat al valutelor etc. Dar, în primul rând, aceşti substituenţi reprezintă: unităţi internaţionale de calcul; mijloace de decontări interstatale pentru intervenţiile valutare; baza de exprimare a parităţilor valutelor ţărilor-membre; regulatoare ale raporturilor dintre cursurile valutare de piaţă.

Renunţarea la baza metalică a banilor a constituit una din schimbările cele mai radicale produse în evoluţia banilor. Dar mai există un principiu foarte esenţial în teoria monetară şi în practica folosirii banilor – tendinţa de reducere a echivalentului general concrescut cu aurul. În condiţiile relaţiilor actuale de marfă – bani, acest metal nobil, înlocuit cu succes în unele cazuri, continuă să joace rolul de bani cu funcţia de tezaur în calitate de fond de garanţie (asigurare), unde nu se admite folosirea oricăror substituenţi. Proprietatea aurului de a se transforma în orice mijloace băneşti (actuale şi viitoare) care circulă realmente, iar prin intermediul acestora – în orice marfă, îi atribuie tezaurului de aur semnificaţia de marfă absolută atât la nivel privat, cât şi la nivel de stat, valoarea unei rezerve stabile şi sigure „pentru toate timpurile şi popoarele”.

Circulaţia băneascăPentru deplina realizare a posibilităţilor influenţei

economice a banilor asupra dezvoltării economiei de piaţă, e nevoie de anumite condiţii. Cea mai importantă dintre ele – mişcarea banilor în ţară în sfera circulaţiei, îndeplinind funcţiile de mijloc de circulaţie şi de mijloc de plată, trebuie să fie stabilă. Cu alte cuvinte, e necesar ca circulaţia monetară să-şi păstreze sau să-şi crească capacitatea de cumpărare şi cursul

35

Page 37: Moneda Si Credit Curs

în valută forte. Baza obiectivă a acestui proces o constituie producţia de mărfuri, care generează diverse contradicţii (creând totodată condiţiile necesare înlăturării acestora) între două elemente principale în care se împarte lumea mărfurilor: marfă şi bani. Lipsa sau maturitatea insuficientă a acestei condiţii ar putea îngreuia mult îndeplinirea funcţiilor monetare în cadrul dezvoltării producţiei sociale, fiind o cauză serioasă a tensionării situaţiei social-economice din ţară.

O importanţa nu mai mică are corelaţia dintre masele monetară şi marfară care, în ultimă instanţă, determină starea circulaţiei băneşti din ţară. O dată cu avansarea diviziunii sociale a muncii şi formarea pieţelor naţionale şi mondiale în perioada capitalismului, circulaţia monetară deserveşte circuitul şi rotaţia capitalurilor, mijloceşte circulaţia şi schimbul produsului social total. O circulaţie monetară raţional organizată, în numerar şi prin virament, poate contribui la realizarea procesului de circulaţie a mărfurilor şi de mişcare a capitalurilor fictiv şi de împrumut.

Analizând evoluţia formelor valorii şi circulaţiei monetare, K. Marx a descoperit legea circulaţiei băneşti ca o formă de funcţionare (expresie) a legii valorii în sfera circulaţiei. Funcţionarea acestor legi are o importanţă universală, deci este caracteristică tuturor formaţiunilor sociale, în care există relaţii marfă-bani. De aceea cercetarea ei, este absolut motivată din punct de vedere metodologic pentru condiţiile economiilor de tranziţie, adică pentru ţările care-şi reformează economia naţională pe baza relaţiilor de piaţă.

Esenţa legii circulaţiei băneşti îşi găseşte expresia în faptul că orice cantitate de bani, necesară pentru exercitarea funcţiei de mijloc de circulaţie, trebuie să fie echivalentă cu suma preţurilor (costurilor) mărfurilor vândute, împărţită la numărul de rotaţii (viteza circulaţiei) ale unităţilor monetare omonime:

, unde:

36

Page 38: Moneda Si Credit Curs

M indică suma de bani;P – preţul mărfii;Q – cantitatea de bani;V – viteza circulaţiei banilor.

În felul acesta, legea circulaţiei băneşti exprimă dependenţa reciprocă dintre masa mărfurilor aflate în circulaţie, nivelul preţurilor acestora şi viteza circulaţiei băneşti.

O dată cu dezvoltarea relaţiilor marfă-bani, pe măsura trecerii de la stilul de gospodărire administrativ de comandă şi planificare centralizată la mecanismul de piaţă de autoreglare a economiei, rolul banilor s-a schimbat în mod radical. Înlocuirea rigidelor instrumente limită-normativ prin alegerea liberă a genurilor şi sferelor activităţii de antreprenoriat şi acordarea unor drepturi largi proprietarilor – producători de mărfuri pentru realizarea actelor de cumpărare-vânzare după principiul concurenţei şi formării liberale a preţurilor le-a atribuit banilor un rol activ în organizarea producţiei sociale.

Trocul, acest proces voalat, într-un fel condamnabil, de schimb în natură între producătorii de marfă, în condiţiile planificării centralizate a producţiei şi repartizării produselor finite este exprimat în mod artificial prin două acte independente:

M – B (vânzarea mărfii cu bani);B – M (cumpărarea mărfii cu bani).

În perioada timpurile a economiei tranzitorii, o serie de dificultăţi specifice au apărut în cazul primului act, când, spre deosebire de economiile cu relaţii de piaţă stabilite deja, poziţia dominantă pe piaţă nu o deţin vânzătorii, ci cumpărătorii. Aceştia din urmă controlează cu ajutorul banilor volumul şi calitatea mărfurilor, formează conjunctura cererii şi ofertei, iar, în consecinţă, producătorii sunt aceia care suferă pierderi. Dar, respectând legile pieţei în etapele iniţiale de valorificare a ei, producătorii de mărfuri se văd în mod obiectiv nevoiţi să-şi restructureze producţia şi să ia măsuri în vederea îmbunătăţirii

37

Page 39: Moneda Si Credit Curs

calităţii şi asortimentului mărfurilor, adică să facă investiţii în proporţii considerabile. De altfel, concurenţa predetermină necesitatea reducerii costurilor producţiei, căci la baza preţurilor stă valoarea mărfii sau cuantumul (volumul) cheltuielilor de muncă socialmente necesară pentru producerea şi vânzarea ei.

În condiţiile trecerii la economia de piaţă, doar ramurile care asigură fabricarea unor mărfuri noi, necesare şi economice pentru societate se dovedesc a fi rentabile. Drept rezultat, anume în aceste sectoare se îndreaptă capitalurile disponibile, sporesc investiţiile şi, respectiv, creşte producţia. În felul acesta, datorită interacţiunii legii valorii şi legii circulaţiei monetare ca formă de expresie a celei dintâi, în sfera circulaţiei, se poate asigura o influenţă regulatoare efectivă asupra procesului de formare a preţurilor şi deci dezvoltarea proporţională a economiei de piaţă. În ultimă instanţă, o dată cu schimbarea rolului banilor şi cu modificarea relaţiilor băneşti sporeşte şi eficienţa producţiei sociale.

Pe măsura însuşirii metodelor şi factorilor de reglementare a dezvoltării producţiei de mărfuri şi perfecţionării circulaţiei monetare după principiul folosirii banilor ca mijloc de plată, asupra cantităţii (masei) banilor necesari circulaţiei îşi exercită impactul (influenţa) diverşi factori şi diverse condiţii de dezvoltare a sectorului productiv. Cel mai important factor este schimbarea volumului mărfurilor aflate în circulaţie şi a nivelului preţurilor la mărfurile şi serviciile care exercită o influenţă decisivă asupra cuantumului necesităţii de bani a economiei sau a unităţii economice.

Totodată, o influenţă inversă asupra cantităţii de bani aflaţi în circulaţie este exercitată de gradul de evoluare a creditului (deoarece cu cât mai multe mărfuri se vând în credit, cu atât mai mică este cantitatea (masa) de bani necesară circulaţiei), de dezvoltarea sectorului decontărilor prin virament şi de viteza circulaţiei banilor.

38

Page 40: Moneda Si Credit Curs

Astfel, legea circulaţiei monetare formulată de K. Marx poate fi redată prin formula:

, unde:

K – indică suma costurilor (preţurilor) mărfurilor vândute în credit;

a – plăţile scadente (suma plăţilor pentru stingerea creanţelor);

b – suma plăţilor reciproc rambursabile.Din relaţia sus-prezentată se poate deduce că masa

monetară necesară circulaţiei se schimbă direct proporţional cu suma totală a costurilor (preţurilor) mărfurilor vândute efectiv minus suma costurilor (preţurilor) mărfurilor vândute în credit, precum şi cu volumul plăţilor scadente (ce trebuie onorate), fără a include suma creanţelor reciproc rambursabile, şi invers proporţional – cu viteza circulaţiei banilor.

Legea circulaţiei băneşti se poate referi la orice tip de bani. Totodată există şi o serie de legi speciale ale circulaţiei banilor de hârtie şi de credit.

După cum s-a remarcat mai sus, în epoca circulaţiei banilor de metal, masa monetară se reglementa spontan, stihinic, prin intermediul banilor cu funcţie de tezaurizare. Dacă necesitatea de bani scădea, monedele de aur erau scoase din circulaţie şi vărsate în tezaur, iar, dacă necesitatea creştea, se declanşa procesul invers de scurgere a banilor din tezaur în sfera circulaţiei, restabilindu-se astfel nivelul normal (necesar).

Când pentru circulaţie sunt folosite bancnotele şi banii de hârtie, întră în vigoare legea circulaţiei hârtie-bani. În această etapă a evoluţiei monetare, puterea de cumpărare a banilor nu este determinată de aur, ci de valoarea mărfurilor şi serviciilor vândute pe bani lichizi. De aceea emisiunile suplimentare de semne băneşti fac să scadă puterea de cumpărare a unităţii

39

Page 41: Moneda Si Credit Curs

monetare şi neapărat implică creşterea nivelului general al preţurilor mărfurilor. De remarcat că nu preţurile mărfurilor depind de cantitatea banilor în circulaţie, ci dimpotrivă, cantitatea banilor aflaţi în circulaţie depinde de preţurile la mărfuri. Preţul mărfurilor, fiind expresia monetară a valorii acestor mărfuri, se formează înaintea începutului circulaţiei. În circulaţie intră doar cantitatea de bani necesară pentru realizarea sumei date a preţurilor mărfurilor. Această stare de balansare se menţine până în momentul când se stabileşte un echilibru între valoarea mărfurilor vândute şi a serviciilor contra plată şi volumul masei monetare aflate în circulaţie. Dacă emiterea semnelor băneşti continuă, survine din nou starea de dezechilibru, şi, de fiecare dată, în aceleaşi condiţii, puterea de cumpărare a unităţii băneşti va scădea, iar preţurile şi volumul operaţiilor băneşti vor creşte.

Masa monetară include totalitatea mijloacelor de cumpărare şi de plată, ce deservesc circuitul economic din ţară, aparţinând persoanelor particulare, întreprinderilor şi statului.

Diversele mijloace de cumpărare şi de plată, aflate în componenţa masei monetare, au diferite grade de lichiditate, de aceea, când e analizată starea circulaţiei băneşti, trebuie să se ţină cont în special de aspectul calitativ al masei monetare, exprimat prin agregatele băneşti ce urmează:

M0 – masa banilor cash în circulaţie;M1 – agregatul M0 plus mijloacele din conturi,

depunerile aflate în bănci şi depozitele la cerere;M2 – agregatul M1 plus depunerile pe termen ale

populaţiei;M3 – agregatul M2 plus certificate şi obligaţiuni.

După cum vedem, agregatele băneşti sunt nişte mărimi alternative ale masei monetare, calculate cu ajutorul grupărilor de active lichide în ordine descrescândă până la lichiditatea zero, adică până la acele mijloace băneşti, pentru a căror transformare în „bani lichizi” e nevoie de un termen lung.

40

Page 42: Moneda Si Credit Curs

O asemenea organizare a structurii masei monetare sporeşte eficacitatea gestionării circulaţiei băneşti, fiindcă permite să se ţină mai bine cont de gradul de presiune a mijloacelor băneşti asupra fiecărui agregat pentru formarea cererii, deci, prin urmare, şi a preţurilor pe piaţa de mărfuri şi servicii.

Pentru a efectua o analiză eficace a modificării circulaţiei băneşti, în afară de agregate monetare, se utilizează şi o serie de indicatori speciali.

Volumul masei monetare depinde atât de volumul operaţiilor economice din ţară, cât şi de viteza circulaţiei banilor. Dacă circulaţia banilor se accelerează, poate fi deservit un volum mai mare de operaţii economice cheltuind mai puţini bani; cu alte cuvinte, accelerarea circulaţiei băneşti este direct proporţională (echivalentă) cu creşterea masei monetare. Viteza circulaţiei este determinată de raportul dintre produsul naţional brut sau venitul naţional şi masa monetară (M1 sau M2). Indicatorul vitezei de rotaţie a banilor în volumul operaţiilor de plăţi este calculat raportând suma mijloacelor transferate din conturile bancare curente la cuantumul (volumul) mediu al masei băneşti.

O mare importanţă are calculul multiplicatorului (masei) monetare – un indicator ce ne arată care sunt posibilităţile economiei, în ansamblu, şi ale sistemului bancar, în particular, de sporire a masei monetare în circulaţie. Acest indicator se calculează prin raportarea agregatului monetar M2 faţă de baza monetară (ce include agregatul M0 plus mijloacele băneşti din casele băncilor, plus rezervele obligatorii ale băncilor şi plus mijloacele din conturile corespondente).

Accelerarea sau reducerea vitezei circulaţiei banilor reflectă o serie de factori – atât de ordin general economic, cât şi monetari. Însă, în alte condiţii similare, accelerarea circulaţiei banilor este echivalentă (direct proporţională) cu creştere masei monetare, fiind totodată unul din factorii.

41

Page 43: Moneda Si Credit Curs

Concluzie

Evoluţia formelor istorice a banilor şi dezvoltarea economiei nu schimbă esenţa funcţiilor monedei, se modifică doar unele particularităţi de manifestare a lor. În evaluarea masei monetare într-o economie concretă un rol determinant revine agregatelor monetare. La rândul său complexul agregatelor monetare luat în consideraţie este determinat de condiţiile specifice a sistemelor financiar-bancare a diferitor ţări.

Subiecte pentru verificarea cunoştinţelor:2. Enumeraţi funcţiile banilor.3. funcţia banilor – bani universali. Explicaţi funcţia –

banii ca măsura valorii.4. Explicaţi funcţia banilor ca mijloc de circulaţie.5. Explicaţi funcţia banilor ca mijloc de tezaurizare,

acumulare şi păstrare ca economii.6. Explicaţi funcţia banilor ca mijloc de plată.7. Explicaţi8. Explicaţi Legea circulaţiei băneşti.9. Formulaţi criteriile determinării agregatelor monetare.

Literatura:1. Basno C., Dardac N., Floricel C. Monedă,

credit, bănci. Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1997, pag. 76 -85

2. Жуков Е. Ф. Общая теория денег и кредита, Москва: ЮНИТИ, 2000, c. 88-121

3. Cоколова О. В. Финансы, деньги и кредит, М. Юристь, 2001, с. 40-46

4. Дробозина Л. А. Финансы, денежное обращение, кредит, М. ЮНИТИ, 1997, с. 13-33

42

Page 44: Moneda Si Credit Curs

Capitolul 3. SISTEMUL BĂNESC: TIPURILE ŞI ELEMENTELE SALE DE BAZĂ

Obiectivele de studiu Sistemul monetar naţional: concept, elemente, evoluţie. Sistemul monetar (valutar) internaţional: concept,

elemente, evoluţie, caracteristica generală. Necesitatea şi particularităţile sistemului valutar

contemporan; Caracteristica sistemului valutar european.

Noţiunile fundamentale:Sistemul monetar, bimetalismul, monometalismul,

sistemul valutar, politica scontului, targhetarea, emisiunea banilor, euro.

Tipuri de sisteme băneştiSistemul bănesc, privit ca o corelaţie dialectică între

formele şi funcţiile componentelor sale în cadrul procesului circulaţiei băneşti, a luat naştere istoriceşte o dată cu consolidarea statalităţii diferitelor ţări ale lumii în secolele XVI-XVII, deşi unele elemente ale acestui sistem apăruseră mult mai înainte. Pe măsură ce se consolidau modul capitalist de producţie, se formau pieţele monetare şi se cristalizau premisele obiective pentru introducerea reglementării de stat a circulaţiei băneşti, fiecare ţară a început să determine pe cale legislativă, formele, condiţiile şi mecanismul funcţionării sistemelor sale băneşti. Adoptând o serie de legi, ce reglementau organizarea circulaţiei băneşti, statul ţinea cont de tradiţiile, condiţiile politice şi social-economice stabilite de-a lungul istoriei ţării. Fireşte, dezvoltarea relaţiilor marfă-bani, au implicat unele corective în procesul de modificare a sistemelor băneşti în diferite etape ale evoluţiei acestora.

Potrivit conceptelor actuale, definiţia de „sistem bănesc”

43

Page 45: Moneda Si Credit Curs

reflectă totalitatea mai multor elemente de bază: denumirea unităţii monetare ca unitate de

calcul a banilor, care e necesară pentru exprimarea valorii mărfii;

etalonul preţului; tipurile de bani şi de semne băneşti care se

află în circulaţie şi reprezintă mijlocul legal (oficial) de plată;

modul (procedura) de emisiune şi caracterul garantării semnelor băneşti puse în circulaţie;

metodele de reglementare a circulaţiei monetare;

modul de organizare a rotaţiei banilor în ţară.Unele dintre conceptele expuse ceva mai sus au fost

analizate în materialele din prelegerile anterioare, altele vor fi studiate în cele ce urmează, însă, până şi o simplă enumerare a elementelor fundamentale ale sistemului bănesc ne permite să tragem concluzia ce urmează.

Definiţia „sistemului bănesc” include o serie de factori obiectivi şi subiectivi ce determină formele şi conţinutul acestui sistem, condiţionate de existenţa şi puterea de influenţă exercitată asupra lui de către relaţiile marfă-bani în dezvoltare, modul de organizare a circulaţiei băneşti la nivelurile micro- şi macro- ale economiei naţionale.

Fireşte, primii (factori) includ, sub raport evoluţional, relaţiile marfă-bani în curs de dezvoltare, iar cei de-ai doilea – actele juridice ale statului, ce reglementează atât componentele structurale, cât şi componenta funcţională a sistemului bănesc. În această ordine de idei, statul poate modifica parţial sau în întregime unele elemente ale sistemului, însă nu poate să nu ţină cont de ele, dacă va fi necesar să modernizeze în permanenţă anumite laturi ale organizării sistemului bănesc ca urmare a perfecţionării în mod obiectiv a raporturilor marfă-bani.

44

Page 46: Moneda Si Credit Curs

Tipul sistemului bănesc e determinat de forma de funcţionare a banilor: ca marfă-echivalent general sau ca semne monetare. Astfel, sistemele băneşti se clasifică în următoarele tipuri:

sistemul circulaţiei metalice, când marfa bănească (metalele nobile) circulă nemijlocit şi îndeplineşte toate funcţiile banilor, iar banii de credit pot fi schimbaţi pe aceste metale;

sistemul circulaţiei semnelor monetare, când în circulaţie se află bani de credit şi de hârtie, care nu pot fi schimbaţi pe aur şi argint, iar banii efectivi (cu valoare deplină) sunt scoşi din circulaţie.

După cum ne arată experienţa istorică, sistemele băneşti depind de o serie de factori-condiţii:

stabilitate şi echilibru, care indică invariabilitatea relativă a valorii masei monetare;

elasticitate, adică de capacitatea circulaţiei monetare de a se extinde sau restrânge corespunzător necesităţilor băneşti ale circuitului economic.

În funcţie de metalul care a fost acceptat în ţara dată în calitate de echivalent general şi de bază a circulaţiei monetare, există două tipuri de sisteme băneşti: bimetalic şi monometalic (bimetalismul şi monometalismul).

Bimetalismul prevede că rolul de echivalent general, conform legislaţiei în vigoare, îl îndeplinesc concomitent şi aurul, şi argintul. Monedele din aceste metale, în stadiul iniţial al funcţionării lor, erau bătute liber şi circulau în condiţii egale. Bimetalismul, ca sistem bănesc, a căpătat o largă răspândire în epoca acumulării primitive a capitalului, când organizarea circulaţiei băneşti nu era prerogativa absolută, adică dreptul de monopol al statului.

Sunt cunoscute trei varietăţi ale bimetalismului:1. Sistemul de valută paralelă, când

raportul dintre monedele de aur şi argint se stabilea

45

Page 47: Moneda Si Credit Curs

spontan, în procesul circulaţiei, corespunzător preţului de piaţă al metalului.

2. Sistemul de valută dublă, când statul fixa un raport ferm între metale, iar baterea monedelor de aur şi de argint şi primirea lor de către populaţie se efectua conform acestui raport.

3. Sistemul valutei „şchioape”, când monedele de aur şi de argint exercitau concomitent funcţia de mijloace de plată legale. Nu difereau decât condiţiile emisiunii. De exemplu, dacă monedele de argint erau bătute în regim închis (discret), acestea îndeplineau, practic, rolul semnelor de aur, fiindcă monedele de aur, fiind bătute liber, nu cunoşteau au nici un fel de restricţii şi limite.

Bimetalismul a căpătat o largă răspândire în secolele XVI-XVIII, iar în câteva ţări din Europa de Vest – şi în secolul XIX. În 1865, Franţa, Belgia, Elveţia şi Italia au încercat să perpetueze bimetalismul printr-o convenţie internaţională, înfiinţând aşa-zisa Uniune Monetară a Ţărilor Latine (1865-1878). Această convenţie monetară prevedea baterea liberă din ambele metale a monedelor în valoare de 5 franci şi mai mult, fiind stabilit raportul valoric oficial dintre aur şi argint de 1:15,5.

Totuşi sistemul bănesc bimetalic era inadecvat necesităţilor economiei capitaliste dezvoltate, căci utilizarea concomitentă, în calitate de măsură a valorii, a două metale – aur şi argint – nu se potrivea caracterului funcţiei banilor, frânând dezvoltarea relaţiilor de piaţă. Drept măsură a valorii nu putea servi decât o singura marfă. În plus, raportul valoric rigid fixat între aur şi argint nu corespundea valorii lor de piaţă. Ca urmare a ieftinirii procesului de extragere şi elaborare a argintului, la finele sec. XIX, şi a deprecierii lui, monedele de aur au prins a se scurge din sfera circulaţiei în tezaure. În epoca

46

Page 48: Moneda Si Credit Curs

bimetalismului, bani „răi” sunt banii a căror valoare pe piaţa de metale scumpe e mai mică decât valoarea oficială a banilor, iar bani „buni” sunt banii care ajung să fie mai scumpi decât valoarea lor oficială, fapt ce reflectă funcţionarea legii lui Copernic-Greshem: „banii buni sunt eliminaţi din circulaţie de banii răi”.

Dezvoltarea capitalismului şi cerinţele riguroase ale funcţionării legii valorii au adus, în ultimă instanţă, la instaurarea monometalismului – sistem bănesc, care prevede că un singur metal (aurul sau argintul) poate servi ca echivalent general şi drept bază a circulaţiei băneşti, iar monedele şi semnele valorice aflate în funcţiune sunt convertibile în aur sau argint.

Monometalismul argint a funcţionat în Rusia (aa. 1843-1852), în India (aa. 1852-1893), în Olanda (aa. 1847-1875).

Monometalismul aur (standard), ca tip de sistem bănesc, s-a constituit mai întâi în Marea Britanie (sfârşitul sec. XVIII) fiind consfinţit prin lege în anul 1816. În majoritatea altor state, monometalismul a fost introdus în ultima treime a secolului XIX: în Germania – în anii 1871-1873, în Suedia, Norvegia şi Danemarca – în 1892, în Franţa – în anii 1876-1878; în Austria – în 1892, în Rusia şi Japonia – în 1897, în S.U.A. – în 1990.

Din cauza restricţiilor privind extragerea aurului şi argintului în lume, a apărut tendinţa generală de stopare a creşterii masei monetare şi, drept urmare, de încetinire a dezvoltării producţiei de mărfuri. Discordanţa dintre cantitatea (volumul) mărfii monetare şi necesitatea de bani a pieţei a putut fi înlăturată prin punerea în circulaţie a semnelor valorii banilor efectivi (cu valoare deplină): de credit şi de hârtie.

Evoluţia sistemelor valutare naţionale vom analiza-o în detaliu mai jos. Aici putem remarca doar faptul că, în funcţie de caracterul circulaţiei şi al schimbului semnelor valorice băneşti în aur, există trei varietăţi de monometalism-aur: standardul-aur, standardul-aur lingouri şi standardul-aur devize

47

Page 49: Moneda Si Credit Curs

(aur valută).Cel mai stabil şi mai flexibil (elastic) dintre sistemele

băneşti a fost sistemul standardului-aur (monedă), care corespundea mai bine cerinţelor capitalismului din perioada liberei concurenţe, contribuind la dezvoltarea rapidă a producţiei, sistemului de credit, comerţului mondial şi exportului de capital, şi de aceea ulterior este recunoscut ca sistem clasic de circulaţie bănească. Acest standard se evidenţia prin următoarele particularităţi fundamentale:

în sfera circulaţiei interne a ţării se aflau monede de aur, aurul îndeplinind toate funcţiile băneşti;

se permitea baterea liberă a monedelor de aur cu conţinut fix de aur de către persoane private (de regulă, la monetăria ţării);

banii de credit aflaţi în circulaţie (bancnote, monede metalice divizionare) puteau fi schimbaţi liber şi în cantităţi nelimitate pe monede de aur după valoarea lor nominală;

se permitea exportarea şi importarea fără restricţii a aurului şi valutei străine şi funcţionarea pieţelor de aur libere.

Din cauză că valoarea aurului-marfă era supusă doar unor fluctuaţii nesemnificative, iar surplusul de bani în monedă de aur se scotea din circulaţie, acumulându-se la particulari sub formă de tezaur, standardul-aur, ca sistem bănesc autocrescând, datorită elasticităţii şi stabilităţii sale, corespundea perfect cerinţelor economiei de piaţă. Acest sistem bănesc stabil stimula dezvoltarea relaţiilor de credit, legăturilor economice externe, realizarea plenară a legilor economiei de piaţă, deci, prin urmare, contribuia la accelerarea ritmului creşterii producţiei sociale.

Dar funcţionarea standardului-aur cerea ca băncile centrale de emisiuni să dispună de rezerve suficiente de aur, care puteau fi fonduri de rezervă pentru circulaţia internă, asigurând

48

Page 50: Moneda Si Credit Curs

preschimbarea în aur a bancnotelor şi servind totodată drept rezervă de bani universali. Tocmai din acest motiv, în anii primului război mondial, creşterea deficitelor bugetare, acoperirea acestora cu împrumuturi şi cu emisiuni monetare sporinde s-au soldat cu creşterea masei băneşti în circulaţie, ce depăşea vădit ca volum rezervele de aur ale băncilor de emisiune, fapt ce a pus în pericol schimbul liber al banilor cu valoare redusă (nominală) pe monede de aur. În această perioadă, standardul-aur a încetat să mai existe şi, ulterior, nici o ţarăi n-a mai reuşit să-şi stabilizeze moneda prin restabilirea standardului-aur.

Pe parcursul reformelor băneşti (1924-1929) revenirea la standardul-aur s-a produs sub două forme reduse – de standard-aur lingouri şi de standard-aur devize, căci şi o formă şi cealaltă formă avea ca scop limitarea preschimbării în aur a semnelor valorice.

Standardul-aur lingouri, păstrând aurului rolul de marfă monetară, prevedea, totuşi, restricţii severe la utilizarea lui în operaţiile comerciale. Spre deosebire de standardul-aur (monedă), în circulaţie lipseau monedele de aur şi nu se permitea baterea lor liberă, iar schimbul bancnotelor se efectua pe bază de lingouri-aur. În circulaţie se aflau bancnote inconvertibile în aur, fiind interzisă libera migraţie a aurului dintr-o ţară în alta. În Marea Britanie valoarea unui lingou-standard de 12,4 kg de aur echivala cu 1700 de lire sterline, în Franţa valoarea unui lingou de 12,7 kg era de 21500 de franci.

După Primul Război mondial, în Austria, Germania, Danemarca, Norvegia şi încă în vreo 30 de ţări a fost fixat standardul-aur devize (aur valută), când de asemenea nu mai circula monede de aur şi nu era permisă baterea liberă a banilor, iar preschimbarea bancnotelor se făcea pe devize (mijloace de plată în valută străină), care erau schimbate în valuta ţărilor cu standard-aur lingouri.

Metoda politicii de devize permite cumpărarea în cantităţi

49

Page 51: Moneda Si Credit Curs

mari a valutei străine sau vânzarea monedei naţionale pe bani străini în funcţie de cursul de piaţă al acestora din urmă, menţinând astfel cursul stabil al monedei naţionale. Prin această metodă s-a reuşit ca încă pe o scurtă perioadă să fie păstrată raportul indirect dintre aur şi unităţile băneşti ale ţărilor standardului-aur şi devize. Datorită acestui fapt, au apărut create condiţii favorabile pentru restaurarea temporară a stabilităţii sistemelor băneşti ale multor ţări şi au putut fi concentrate în băncile centrale ale statelor economic dezvoltate a rezervelor naţionale de aur şi a rezervelor valutare. Totodată a crescut rolul statelor în reglementarea organizării circulaţiei băneşti, fiind reduse costurile de deservire a acestui proces.

Însă marele crah economic din anii 1929-1933 a eliminat monometalismul aur din circulaţia monetară1, iar în locul lui a fost implementat noul sistem de rulaj intern de semne valorice inconvertibile – un sistem monetar al banilor de credit şi de hârtie neconvertibili aur neacoperiţi în aur. Semnele valorice (bancnote, cecuri, cambii, bilete de tezaur) au eliminat aurul din circulaţie. Acesta s-a depus în băncile centrale, a fost tezaurizat de gospodăriile casnice şi de diverse firme şi companii.

O nouă tentativă de reanimare a standardului-aur şi devize a fost făcută în 1944 prin înfiinţarea sistemului valutar mondial din Bretton-Wood cu participarea ţărilor cu valută liber convertibilă. De menţionat că acest sistem a fost introdus doar pentru băncile centrale şi instituţiile guvernamentale ale ţărilor care cumpărau lingouri-aur pe dolari S.U.A. Şi numai Sistemul valutar internaţional din Jamaica (1976-1978) a consfinţit prin lege demonetizarea aurului, care a fost scos definitiv şi din circuitul internaţional de bancnotele inconvertibile.

1 În S.U.A. preschimbarea în aur a bancnotelor a fost suspendată în august 1971 (până atunci acest schimb era permis, însă numai băncilor centrale străine).

50

Page 52: Moneda Si Credit Curs

Sistemul monometalismului-aur s-a prăbuşit din cauza mai multor cauze: costurile prea mari ale circulaţiei; limitarea extragerii metalelor nobile ş.a. Totodată, o altă cauză decisivă a fost intensificarea procesului reglementării de către stat a circulaţiei băneşti şi necesităţii redistribuirii venitului naţional prin intermediul beneficiului de la emisiunea banilor.

Din acel moment, pe arena evoluţiei istorice a banilor şi a sistemelor băneşti ale ţărilor străine a început să funcţioneze sistemul de circulaţie a semnelor monetare inconvertibile în aur – banii de credit şi de hârtie. Să analizăm deci mai detaliat evoluţia şi starea actuală a elementelor de bază ale sistemului bănesc, enumerate la începutul prelegerii date.

Formarea şi consolidarea, în orice ţară, a unui anumit tip de sistem bănesc au fost condiţionate de mai mulţi factori social-politici, în primul rând, de nivelul dezvoltării producţiei sociale. De aceea, când analizăm şi evaluăm elementele sistemelor băneşti, după cum s-a remarcat la începutul prelegerii, trebuie să pornim de la realitatea materială şi de la forma de funcţionare a banilor.

Constituirea sistemului bănesc al oricărei ţări presupune determinarea denumirii însăşi a unităţii băneşti, adică consfinţirea prin legea semnului monetar care, ulterior, va fi utilizat pentru comensurarea şi exprimarea valorilor (preţurilor) tuturor mărfurilor. Unitatea bănească are, de regulă, în majoritatea ţărilor, un sistem zecimal de divizare: 1:10:1000 (1 dolar S.U.A. echivalează cu 100 de cenţi, 1 liră sterlină – cu 100 de peni; 1 rupie indoneziană – cu 100 de seni ş.a.m.d.).

Cel de-al doilea element al sistemului bănesc – etalonul preţurilor – este instituit de stat luând în calcul puterea de cumpărare a banilor pe piaţa internă. Din cauza creşterii necontenite a preţurilor la aur, ţările-membre ale F.M.I., în anul 1978, au renunţat la stabilirea unui conţinut fix în aur pentru unităţile băneşti.

Astfel, etalonul oficial al preţurilor, o dată cu dezvoltarea

51

Page 53: Moneda Si Credit Curs

capitalismului monopolist de stat şi încetarea schimbului în aur a banilor de credit, şi-a pierdut sensul economic. Reforma valutară din Jamaica a substituit preţul oficial la aur şi conţinutul de aur al unităţilor băneşti.

Un element nu mai puţin important al sistemului bănesc îl reprezintă categoriile (felurile) de bani – mijloace legale de plată. E vorba, în primul rând, de biletele de bancă şi de banii de hârtie (bilete de tezaur), precum şi de monedele divizionare (banii mărunţi). De exemplu, în S.U.A. se află în circulaţie: bilete de bancă de 100, 50, 20, 10, 5, 2 şi 1 dolar (emisiunea bancnotelor de 500 dolari şi cu o valoare mai mare a fost suspendată); bilete de tezaur în valoare de 100 dolari; monede de argint şi de aramă-nichel de către 1 dolar, 50, 25, 10 şi 1 cent. În Marea Britanie, circulă bancnote de 50, 20, 10, 5 şi 1 liră sterlină, monede de 1 liră sterlină şi de câte 50, 10, 2 peni, 1 şi ½ peni. Se mai află în circulaţie şi vechile monede divizionare de 1 şi 2 şilingi, care valorează, respectiv, 5 şi 10 peni noi. Dacă în ţările puternic industriale, de regulă, nu se mai emit bani de hârtie de stat (bilete de tezaur), în unele ţări în curs de dezvoltare aceştia se află în circulaţie în cantităţi destul de mari.

Un alt element al sistemului bănesc îl constituie emisiunea – procedură, consfinţită prin lege, de emitere a semnelor băneşti. În ţările cu economie avansată, banca centrală deţine dreptul de emisiune a biletelor de bancă (bancnotelor), care constituie segmentul majoritar al circulaţiei băneşti în numerar. O parte neînsemnată a emisiunilor de bani cash (circa 10%), revine trezoreriilor, care emit, de regulă, monede divizionare şi semne monetare de hârtie de mică valoare – bilete de tezaur.

Banca de emisiune, în calitatea sa de creditor final (de ultimă instanţă), se achită cu băncile comerciale în bancnote. Bancnotele puse în circulaţie reprezintă bani de credit.

În afară de bancnote, instrumentele de credit ale circulaţiei includ cambiile, cecurile. Circulaţia banilor de credit, din

52

Page 54: Moneda Si Credit Curs

momentul emiterii şi până în momentul scoaterii lor din circuit, e necesar să fie intermediată de mişcarea (traficul) mărfurilor. Un asemenea mecanism de emisiune a banilor creează un sistem elastic de „reglementare automată” a masei monetare aflate în circulaţie. Într-adevăr, pe măsură ce sporeşte volumul de producţie, creşte volumul circulaţiei de mărfuri, creşte cererea de credit. Băncile de emisiune îşi sporesc investiţiile de credit în economia naţională prin emiterea banilor de credit, satisfăcând în felul acesta necesitatea pieţei de mijloace suplimentare de plată.

Un alt element important al sistemului bănesc îl constituie procedura emisiunii banilor de credit şi de hârtie neconvertibili în aur. Premisele economice şi istorice diferite ale apariţiei şi utilizării banilor de credit şi de hârtie au predeterminat şi o procedură diferită a emiterii lor. Banii de credit sunt emişi de băncile de emisiune. Volumul emisiunilor este limitat. Banii de credit puşi în circulaţie sunt asiguraţi (acoperiţi) de rezerva de aur a băncii emitente, precum şi de rezervele valutare şi cambiile de care dispune.

Emisiunea banilor de hârtie o executa statul (trezoreria). Banii emişi nu aveau o acoperire specială. Era suficientă autoritatea puterii de stat (guvernului). În prezent, emisiunea semnelor monetare inconvertibile în aur este monopolizată de stat. Emiterea tuturor tipurilor de semne monetare intră în atribuţiile băncilor de emisiune – responsabile de organizarea circulaţiei băneşti în ţară şi răspunzătoare de buna funcţionare a acesteia. Regulile de emisiune nu fac nici o deosebire între banii de credit şi cei de hârtie, căci ambele tipuri de bani reprezintă mijloace de cumpărare şi de plată obligatorii pe piaţa internă a ţării, iar unele valute (convertibile) – şi pe piaţa externă. În plus, ambele tipuri de bani, treptat, încep a îndeplini în circuitul bănesc funcţia de bancnote.

Datorită faptului că politica monetară e strâns legată de cea a creditelor, statul este acela care realizează reglementarea

53

Page 55: Moneda Si Credit Curs

bănească şi de credit a economiei. În multe ţări puternic industrializate, în anii 70 a fost implementată targhetarea, adică stabilirea unor repere (scopuri) privind reglementarea creşterii masei monetare în circulaţie şi a creditului pentru perioada ulterioară, după care se orientează în politica lor băncile centrale. În S.U.A., începând din 1975, Sistemul Federal de Rezervă (S.F.R.) prezintă periodic Congresului dări de seamă cu privire la ritmurile de creştere sau de reducere a masei monetare în circulaţie, planificate pentru viitoare 12 luni. S.F.R. publică cu regularitate datele privind reperele (scopurile) şi ritmurile de creştere a mijloacelor băneşti.

În ţările cu economie de piaţă dezvoltată, organizarea întregii circulaţii băneşti, a componentelor ei este reglementată de stat conform legislaţiei. Banca Centrală, ca centru de emisiune a ţării, asigură monitorizarea circulaţiei băneşti şi perfecţionează mereu sistemul ei de organizare. La dispoziţia B.C. se află un întreg sistem de măsuri economice şi administrative de reglementare a masei monetare puse în circulaţie.

Cea mai răspândită măsură de reglementare economică a circulaţiei băneşti constă în participarea Băncii Centrale la operaţiile de pe piaţa publică de hârtii de valoare. Activizând procesul de vânzare şi cumpărare (în proporţii mari) a hârtiilor de valoare, B.C. îşi exercită influenţa asupra volumului şi structurii masei monetare în circulaţie.

O metodă eficace de reglementare a circulaţiei băneşti o reprezintă politica scontului (sau procentuală) a Bănci Centrale. Majorând sau scăzând taxa scontului, banca stimulează când „expansiunile de creditelor”, când „restricţiile de credit”, fapt ce influenţează rata dobânzii de piaţă.

Volumul investiţiilor de credit este influenţat prin aplicarea unei asemenea măsuri ale Băncii Centrale ca modificarea normativului de rezerve obligatorii ale băncilor comerciale, depozitate în Banca Centrală. Ea îndeplineşte funcţia de

54

Page 56: Moneda Si Credit Curs

acumulare a rezervei de asigurare şi funcţia de reglementare monetară şi de credit a masei de bani în circulaţie.

Operaţiile băncilor comerciale de asemenea contribuie la sporirea masei monetare, căci suma creditului acordat, trecută în contul clientului, influenţează agregatul M2, făcându-l să crească, iar creşterea soldurilor (rămăşiţilor de mijloace) în conturile de decontare şi conturile curente face să sporească resursele de credit ale băncii comerciale şi, prin urmare, să crească şi investiţiile de credit. Totodată, cambiile bancare emise de băncile comerciale, certificatele de depozit pot fi folosite ca mijloace de plată, fapt ce va spori considerabil masa monetară în circulaţie.

Măsurile administrative de reglementare a masei monetare aflate în circulaţie includ restricţiile impuse băncilor comerciale privind acordarea anumitor feluri de credite (creditul pentru consum, creditul oferit speculanţilor de bursă etc.). În unele ţări, băncilor comerciale le-au fost stabilite norme-limită pentru sporul anual de credit bancar (conform deciziei Băncii Centrale sau organului guvernamental de resort).

Pentru organizarea eficientă a circulaţiei băneşti în ţară, are o deosebită importanţă emisiunea biletelor bancare, efectuată în procesul de creditare a statului, a băncilor comerciale, în timpul operaţiilor de cumpărare a valutei străine, sau hârtiilor de valoare de stat (H.V.S.). În asemenea cazuri, masa monetară creşte ca rezultat al sporirii atât a soldurilor (rămăşiţelor) de bani cash, cât şi, în special, a mijloacelor de plată în sfera decontărilor prin virament (fără numerar).

După cum se ştie, în ţările cu economie avansată, peste 90% din volumul operaţiilor băneşti se face sub formă de decontări prin virament. Datorită acestui fapt, masa monetară aflată în circulaţie sporeşte, în primul rând, pe baza emisiunilor de depozit-cecuri, care se efectuează prin trecerea sumei de credit în conturile corespondente ale băncilor comerciale, în

55

Page 57: Moneda Si Credit Curs

conturile bugetului de stat din Banca Centrală.În felul acesta, analizând elementele sistemelor băneşti în

diferite faze ale constituirii şi dezvoltării, putem remarca cele mai tipice trăsături caracteristice care reflectă particularităţile lor actuale:

anularea conţinutului oficial de aur, asigurării în aur a bancnotelor şi preschimbării lor în aur, retragerea aurului din circulaţie;

trecerea la banii de credit inconvertibili în aur, care, treptat, se transformă (degenerează) în bani de hârtie;

punerea bancnotelor în circulaţie nu numai pentru creditarea bancară a unităţilor economice, ci şi, într-o mai mare măsură, pentru acoperirea cheltuielilor statului (emisiunile fiind asigurate, în fond, cu titluri de stat);

predominarea în circulaţia bănească a operaţiilor prin virament;

intensificarea reglementării monopoliste de stat a circulaţiei băneşti.

O parte componentă, dar relativ independentă, a sistemului bănesc o constituie sistemul valutar naţional ca formă juridică de stat de organizare a relaţiilor valutare, consfinţită prin legislaţia naţională. Separarea treptată (pe măsură ce se dezvoltă raporturile comerciale internaţionale) de sistemul bănesc a fost provocată de nevoia de a reglementa procedura şi condiţiile decontărilor (achitărilor) băneşti reciproce între ţara dată şi alte state.

Pătrunderea capitalurilor ţărilor dezvoltate în economia naţională a altor ţări, intensificarea relaţiilor şi interdependenţelor economice au condiţionat apariţia şi cristalizarea elementelor sistemului economic general, care a integrat în acest proces şi sistemele valutare naţionale. În ultimă instanţa, economia de piaţă contemporană, în afară de sistemele valutare naţionale, include sistemul mondial şi

56

Page 58: Moneda Si Credit Curs

sisteme regionale de organizare a relaţiilor valutare, ce au apărut ca o relaţie de cauză şi efect a funcţionării banilor în cadrul operaţiilor internaţionale.

Lista principalelor elemente ale sistemelor valutare este identică pentru toate nivelurile şi include anumite valute şi unităţi monetare de calcul, condiţii speciale de convertibilitate, regimuri de parităţi şi cursuri ale valutelor, de reglementare a lichidităţii valutare, utilizare a mijloacelor de credit ale circulaţiei, a formelor de decontare, a pieţelor valutare şi a pieţelor de aur şi, în sfârşit, organizaţiile de executare a reglementării valutare. Fireşte, emitenţii sistemelor diferă după nivelurile sarcinilor, condiţiilor şi sferelor de funcţionare, deservind diverse ţări, regiuni, precum şi întreaga comunitate mondială.

Evoluţia sistemului valutar mondial s-a derulat pe parcursul internaţionalizării raporturilor economice şi reglementării procedurii decontărilor reciproce, a căror început a fost pus prin introducerea în viaţa economică a standardului de aur în perioada 1816-1821, ce prevedea schimbul valutelor naţionale pe aur şi invers, corespunzător conţinutului lor în aur declarat. Perioada standardului-aur (monedă) începe din 1821 o dată cu adoptarea de către guvernul Marii Britanii a hotărârii cu privire la convertibilitatea în aur a lirei sterline. Ceva mai târziu, o decizie similară a fost luată de guvernul S.U.A. Astfel, dacă după conţinutul în aur o liră engleză echivala cu 0,3 grame de aur, iar un dolar american – cu 1,5 grame de aur, cursul lirei sterline în raport cu dolarul era de 1:5.

Fluxurile transnaţionale de aur au stabilizat cursurile de schimb ale valutelor şi, în felul acesta, au apărut condiţii favorabile pentru dezvoltarea comerţului internaţional. Valutele dependente de standardul-aur erau corelate după cursul ferm. Însă, perfectarea juridică a Primului sistem valutar mondial a fost încheiată şi legalizată printr-un acord interstatal abia în 1867, la Conferinţa de la Paris, care a recunoscut oficial aurul

57

Page 59: Moneda Si Credit Curs

drept unica formă de bani universali. Standardul-aur reţinea creşterea nejustificată a volumului circulaţiei băneşti, căci nu permitea sporirea necontrolată a masei monetare. Valutele (monede naţionale) ale ţărilor aveau un anumit conţinut în aur, ce determina parităţile-aur ale acestora, erau liber convertibile în aurul ce fusese recunoscut ca monedă universală. Apăruseră condiţii favorabile pentru instituirea regimului de cursuri valutare liber-flotante în funcţie de cererea şi oferta pieţei.

Totodată, treptat, au prins a se manifesta şi părţile negative ale standardului-aur (monedă). Descoperirea noilor zăcăminte aurifere erau urmate de fiece dată de salturi ale inflaţiei, iar schimbările spontane privind cantitatea aurului dobândit implicau grave fluctuaţii ale masei monetare. Standardul-aur (monedă) a încetat să mai corespundă proporţiilor crescânde ale relaţiilor economice şi condiţiilor economiei de piaţă dirijată, pierzându-şi efectiv funcţiile de sistem bănesc şi valutar.

Cel de-al II-lea sistem valutar mondial a fost înfiinţat la Conferinţa de la Genova din 1922. În calitate de mijloace de decontări internaţionale urmau să fie folosite aurul şi valutele (devize) a 30 de ţări. Aceşti bani de credit naţionali au prins a îndeplini funcţiile de mijlocare internaţionale de plată şi rezervă. Reglementarea valutară se realiza prin promovarea unei politici valutare active. În condiţiile menţinerii parităţilor-aur şi regimului cursurilor valutare liber-flotante ale parităţilor-aur, conversiunea în aur a valutelor era implementată nu numai direct (S.U.A., Marea Britanie, Franţa), ci şi indirect, prin intermediul valutelor străine (Germania şi încă vreo 30 de ţări).

În perioada interbelică, însă sistemul valutar se caracteriza prin instabilitate, statutul valutei de rezervă nefiind atribuit vreunei valute, iar în sfera raporturilor economice internaţionale predominau relaţiile comerciale şi de plăţi bilaterale. În anii 30, sistemul valutar mondial s-a descompus în câteva blocuri: ale dolarului, lirei sterline, francului ş.a., iar

58

Page 60: Moneda Si Credit Curs

în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial decontările internaţionale se efectuau după schema de schimb clearing (fără numerar) din cauza unor stricte limitări valutare.

Agravarea crizei Sistemului valutar din Geneva a impus necesitatea elaborării unui nou sistem valutar mondial.

Cel de-al III-lea sistem valutar mondial a fost numit Bretonn-Wood, preluând denumirea localităţii unde a avut loc Conferinţa ordinară valutar-financiară internaţională (S.U.A., 1944), la care a fost adoptată decizia de a crea Fondul Monetar Internaţional (F.M.I.).

Principalele elemente ale acestui sistem se bazau pe următoarele principii:

aurul îndeplinea funcţia de bani universali în calitate de mijloc pentru stingerea creanţelor internaţionale şi de mijloace de rezervă păstrate în conturile băncilor din S.U.A. şi Marea Britanie sau în hârtii de valoare pe termen scurt ale guvernelor acestor ţări;

în calitate de bani universali, erau folosite valutele S.U.A. – dolarul şi Marii Britanii – lira sterlină;

dorind să atribuie dolarului statutul de valută de rezervă, trezoreria S.U.A. îl preschimba pe aurul băncilor centrale străine potrivit echivalentului său oficial în aur existent în 1934, adică cu câte 35 de dolari S.U.A. pentru 1 uncie monetară, care era egală cu 31,1035 grame aur;

ţările-membre ale F.M.I. au stabilit parităţile propriilor monede în dolari S.U.A., pe care nu le puteau modifica, fără acordul conduceri F.M.I., mai mult decât cu 10%, iar cursurile valutei mai mult decât cu 1%.

Sistemul Bretonn-Wood, în care şi-au găsit expresia poziţiile dominante ale S.U.A., a prins a fi considerat sistem al standardului dolar-aur. Însă, deja la începutul anilor 70, principiile acestui sistem au încetat să mai corespundă noii

59

Page 61: Moneda Si Credit Curs

amplasări de forţe în lume (crescuse inflaţia şi instabilitatea balanţelor de plăţi), cea ce s-a soldat, până la urmă, cu prăbuşirea sistemului.

Actualul, cel de al IV-lea sistem valutar mondial, a căpătat denumirea de Sistem Jamaican, fiindcă a fost legalizat în 1976 prin Acordul statelor-membre ale F.M.I. de la Kingston (Jamaica). La baza lui stau principiile de mai jos:

nici o valută naţională n-a obţinut de-jure statutul de valută de rezervă, iar rolul de mijloc principal internaţional de plată şi rezervă a fost atribuit unei noi valute (monede) colective – unitatea bănească internaţională D.S.T. (drepturi speciale de tragere, sau SDR – în engleză: Special Drawing Rights);

valoarea D.S.T. se calculează pe baza „coşului valutar” a 5 ţări (din 1981) şi este revăzută peste fiecare 5 ani. Cu toate acestea, ponderea valutelor S.U.A. în coşul valutar constituie cca 40%, dolarul continuând să fie în mod efectiv principala valută de rezervă:

fiecărei ţări i se acordă dreptul să-şi aleagă singură orice regim pentru cursul valutar, iar principala sarcină a F.M.I. constă în intensificarea reglementării valutei interstatale;

printr-o decizie a Conferinţei valutar-financiare, a fost anulat preţul oficial la aur, la materialele din aur, precum şi cotizaţiile ce trebuiau plătite în aur de ţările-membre ale F.M.I., fapt care, în fond, a dat un caracter legal procesului de demonetizare a aurului.

Cu toate acestea, deşi fusese eliminat pe cale legală din sistemul valutar mondial, aurul continuă să îndeplinească funcţia de bani universali ca mijloc internaţional de rezervă.

Impactul proceselor internaţionale asupra procesului de transformare a sistemelor băneşti naţionale în sisteme regionale se manifestă cel mai pregnant în Europa, în special, în cadrul Uniunii Europene (U.E.). Sistemul valutar regional sau S.V.E.

60

Page 62: Moneda Si Credit Curs

(Sistemul valutar european) a fost formulat în 1979. Acest sistem nu se bazează pe unitatea D.S.T., ci pe ecu (unitate valutară europeană, de la englez ECU – European Currency Unit), a cărei valoare este determinată pe baza „coşului valutelor” a 12 ţări, 32% din valoarea cărora revin mărcii germane.

Conform Acordului cu privire la Uniunea Europeană, semnat în februarie 1992 la Maastricht (Olanda), ia fiinţă o uniune valutară, bazată pe introducerea în locul monedelor naţionale a unei singure unităţi monetare – euro, care, în prezent, a reuşit să înlocuiască deja celelalte semne băneşti şi ECU, devenind monedă (valută) unică a ţărilor Uniunii Europene.

Noua unitate bănească, euro, potrivit proiectelor creatorilor săi, a aşezat baza necesară sub pieţele unice de mărfuri, servicii, capitaluri, deja formate în ţările U.E., să consolideze o piaţă internă şi uniune vamală unică.

Ca urmare a integrării avansate, introducerea monedei euro a făcut să dispară deosebirile existente privind organizarea decontărilor şi creditului, politica cursurilor valutare, sistemul fiscal, preţurile şi politica monetară, în ansamblu. Se preconizează că aceste transformări vor permite să fie mai uşor stopată inflaţia, reduse ratele dobânzilor, povara fiscală şi stimulată creşterea investiţiilor capitale şi a productivităţii muncii, asigurată stabilitatea finanţelor statului. Monedei euro devine valută internaţională de rezervă, care impune dolarului american să se retragă de pe unele pieţe de capitaluri.

De la 1 ianuarie 2002, a început, practic, introducerea în circulaţie a bancnotelor şi monedelor de tip unic, precum şi înlocuirea cu acestea a monedelor naţionale.

Începând din 1999, soluţionarea diverselor probleme valutare este de competenţa Bănci Centrale Europene din Francfurt-pe-Main, iar în atribuţiile băncilor naţionale ale statelor-membre nu intră decât înfăptuirea politicii valutare, şi

61

Page 63: Moneda Si Credit Curs

nicidecum definirea acesteia. A fost stabilită şi o serie de criterii economice destul de severe ale integrării cu drepturi depline în noua uniune economică şi valutară.

62

Page 64: Moneda Si Credit Curs

ConcluzieEtapele evoluţiei sistemelor monetare naţionale şi

internaţionale marchează limitarea treptată şi renunţarea definitivă în final la implicarea directă a metalelor preţioase în formarea sistemelor monetare. Sistemele monetare tot mai mult se bazează pe convenţii între grupuri de ţări sau comunitatea mondială în întregime.

Subiectele pentru verificarea cunoştinţelor:1. Numiţi elemente de bază ce reflectă definiţia de „sistem

bănesc”.2. Enumeraţi şi definiţi sistemele băneşti.3. Numiţi elementele de bază a sistemului valutar mondial

Bretton-Wood..4. Numiţi metodele răspândite de reglementare

economică a circulaţiei băneşti.5. Numiţi principalele principii a formării sistemului

valutar naţional.6. Enumeraţi principalele poziţii ale acordului statelor-

membre ale F.M.I. de la Kingston (Jamaica).

Literatura:1. Basno C., Dardac N., Floricel C. Monedă,

credit, bănci. Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1997, 29-46

2. Жуков Е. Ф. Деньги, кредит, банки, Москва: ЮНИТИ, 2000, c. 122-130.

3. Cоколова О. В. Финансы, деньги и кредит, М. Юристь, 2001, с. 70-86

4. Дробозина Л. А. Финансы, денежное обращение, кредит, М. ЮНИТИ, 1997, с. 43-50

63

Page 65: Moneda Si Credit Curs

Capitolul 4. PRINCIPALELE TEORII MONETARE

Obiectivele de studiu

Teoria monetară metalistă: esenţă, adepţii şi contribuţia lor.

Teoria monetară nominalistă.Teoriile monetare cantitative (clasice): esenţă, contribuţia

diferitor adepţi la dezvoltarea ei.Teoriile actuale a monetarismului contemporan.

Noţiunile fundamentale:Teoriile monetare, metalism, neometalism, nominalism,

teoriile cantitative, şcoala din Chicago, monetarismul contemporan.

Modificările principiilor conceptuale de bază ale teoriilor monetare sunt determinate de condiţiile social-economice şi politice din fiecare ţară, într-o etapă sau alta a dezvoltării sale. Totodată, însă, premisele metodologice fundamentale ale acestor teorii au o singură tendinţă – orientarea lor spre elaborarea recomandărilor practice privind perfecţionarea politicii economice, ce trebuie să fie adecvată situaţiilor concrete şi fazelor ciclului economic sau specificului economiei tranzitorii.

În teoriile monetare, este necesar să remarcăm trei orientări de bază: metalistă, nominalistă şi cantitativă.

Metalismul (teoria monetară metalistă).Principiile primare ale metalismului timpuriu s-au format

în perioada acumulării primitive a capitalului, adică în secolele XVI-XVII, în Anglia – una din cele mai dezvoltate ţări din acea epocă. Fondatorul metalismului a fost W.Stafford (1554-1612). Pentru metalismul timpuriu era caracteristică identificarea banilor, ca avuţie a societăţii, cu metalele nobile

64

Page 66: Moneda Si Credit Curs

(aurul şi argintul), cărora li se atribuia îndeplinirea exclusivă (pe bază de monopol) a tuturor funcţiilor banilor. Reprezentanţii acestei teorii (T. Man, D. Nors, A. Mocretien) s-au postat pe aceeaşi poziţie de luptă împotriva deteriorării monedelor.

Metalismul exprima, în primul rând, interesele capitalului comercial şi se baza pe una din orientările politicii economice a acelei epoci – mercantilismul. Conform acestei premise teoretice iniţiale, izvorul avuţiei societăţii este comerţul exterior (operaţiile de export), al căror sold activ favorizează afluxul de metale nobile în economia naţională.

Deficienţele metalismului timpuriu constau într-o serie de principii greşite.

În primul rând, reprezentările despre avuţia societăţii ale adepţilor acestei teorii erau mărginite, căci ei nu înţelegeau faptul că bogăţia unei comunităţi nu constă în cantitatea de aur sau de argint, ci în totalitatea relaţiilor materiale de producţie precum şi celor spirituale.

În al doilea rând, metaliştii nu prevedeau oportunitatea şi caracterul firesc al procesului de substituire a banilor efectivi (cu valoare deplină) de către banii de hârtie.

Mai târziu, în sec. XVIII – prima jumătate a sec.XIX, teoria metalistă a banilor, care anterior exprimase interesele comerţului, nu pe cele ale burgheziei industriale, îşi pierde adepţii şi poziţiile.

După încheierea epocii de acumulare primitivă a capitalului, s-au schimbat concepţiile asupra izvoarelor avuţiei societăţii: se considera că acestea nu erau comerţul exterior şi metalele nobile, ci producţia manufacturieră în plină dezvoltare şi agricultura, deci, cu alte cuvinte, capitalul funcţional (pus în funcţiune). Se acorda prioritate pieţei interne, iar circulaţia banilor de metal se considera prea costisitoare pentru bugetul statului. În stadiul de dezvoltare atins în acea perioadă, metalismul servea pentru argumentarea reformelor băneşti, al

65

Page 67: Moneda Si Credit Curs

căror obiectiv prioritar era stoparea inflaţiei.În cea de-a doua jumătate a sec. XIX, economistul german

K. Knis (1821-1898) nu numai că a contribuit la renaşterea concepţiilor metaliştilor din prima perioadă a metalismului, ci şi a implementat un nou principiu conceptual. Dânsul a modernizat esenţial opiniile precedesorilor săi asupra noilor condiţii, impuse de introducerea standardului-aur monedă în Germania (aa.1871-1873). E vorba de cea dintâi metamorfoză a metalismului, ce consta în faptul că economiştii germani începuseră a fi de părerea că material bănesc poate fi nu numai metalul (nobil), ci şi bancnotele Băncii Centrale. De menţionat că, între timp, creditul a prins a juca un rol important în economia naţională, iar acest fapt, la rândul său, era un argument solid pentru noi emisiuni de bancnote. Dar, recunoscând rostul bancnotelor, K. Knis se pronunţa contra banilor de hârtie, ce nu puteau fi convertiţi în bani de metal.

Cea de a doua metamorfoză a metalismului s-a produs după Primul Război Mondial, când adepţii teoriei metaliste, dându-şi seama de imposibilitatea restabilirii standardului-aur monedă, încercau să-şi adapteze teoria pentru implementarea unor noi standarde – aşa-numitele forme „reduse” – standardul-aur lingouri şi standardul-aur devize.

În anii ’60, s-a produs a treia metamorfoză a teoriei metaliste a banilor, cunoscută cu denumirea de neometalism. Mai târziu, economistul american M. Halperin şi economistul francez Ch. Ristte promovau ideea refacerii standardului-aur şi în cadrul circulaţiei interne a banilor. Economiştii francezi A. Toullemone, J. Rueffe şi M. Debres, susţinând politica guvernului Franţei de convertire a în aur a părţii majoritate a avuarelor păstrate în dolari, au lansat ideea necesităţii introducerii standardului-aur.

După prăbuşirea Sistemului valutar Bretton-Vood la începutul anilor 70, au fost făcute noi încercări de argumentare a necesităţii restabilirii standardului-aur. Partizanii reanimării

66

Page 68: Moneda Si Credit Curs

acestei idei erau reprezentaţi de o seamă de savanţi, consultanţi (consilieri) şi funcţionari americani – autori ai politicii economice Regan („regonomica”). Ajungând, însă, preşedinte al S.U.A., R.Regan a înfiinţat o Comisie specială pentru problema dată, care a decis definitiv că reintroducerea standardului-aur nu este raţională şi nici oportună.

Nominalismul (teoria monetară nominalistă). Cei dintâi reprezentanţi ai nominalismului timpuriu, care negau valoarea intrinsecă (de marfă) a banilor, pentru a justifica deteriorarea premeditată a monedelor în vederea sporirii veniturilor vistieriei statului, au fost economiştii englezi J. Barkly (1685-1753) şi J. Stuart (1712-1780). Această teorie s-a constituit în perioada pătrunderii masive în sfera circulaţiei băneşti a monedelor depreciate. La baza nominalismului stăteau trei principii fundamentale: banii sunt fabricaţi (emişi) de stat, valoarea lor este indicată de nominal, esenţa banilor se rezumă la etalonul ideal al preţurilor. Cu alte cuvinte, potrivit acestei teorii, banii erau consideraţi un fel de scară a preţurilor cu gradaţii egale.

Eroarea nominaliştilor constă în principiul lor teoretic precum că valoarea banilor o stabileşte statul, negând astfel teoria valorii muncii. Renunţarea la ideea naturii (caracterului) de marfă a banilor îi lipseşte pe aceştia din urmă de valoarea lor independentă, pierzându-şi astfel capacitatea de etalon al valorii mărfurilor şi fiind consideraţi doar un simplu instrument tehnic în relaţiile de schimb.

Ulterioara evoluţie a nominalismului (în special, în Germania) s-a produs în perioada de la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX:

Esenţa nominalismului s-a manifestat cel mai pregnant în teoria monetară a economistului german G. Knapp (1842-1926). Banii, în opinia sa, au o anumită putere de cumpărare, a căror valoare reprezentativă le-o atribuie statul. Dar, spre deosebire de nominalismul timpuriu, G. Knapp, la bază teoriei

67

Page 69: Moneda Si Credit Curs

sale, nu punea moneda cu valoare deplină, ci hârtia-monedă (biletul de tezaur). Totodată, analizând conceptul de masă monetară, nu lua în calcul decât biletele de tezaur şi monedele divizionare (de schimb) ale statului. Banii de credit (cambii, bancnote, cecuri) au fost excluşi din studiul său, fapt care a condiţionat caracterul nefondat al concepţiei sale, ce se adeverea pe măsură ce se răspândeau şi creştea popularitatea banilor de credit.

În opinia lui G. Knapp, banii reprezintă un mijloc de plată de hârtie sau, altfel-zis, semne monetare înzestrate de către stat cu putere de cumpărare, şi de aceea esenţa banilor nu constă în materialul din care sunt confecţionate aceste semne, ci în normele de drept care reglementează utilizarea lor.

Economistul austriac F. Bendicsen a încercat să fundamenteze din punct de vedere economic teoria monetară de stat (oficială), apreciind banii ca o dovadă a prestării unor servicii membrilor societăţii, care acordă dreptul de a beneficia de alte servicii în schimbul celor dintâi. Tentativa sa de a argumenta din punct de vedere economic nominalismul a eşuat, deoarece când a încercat să aprecieze esenţa banilor, a ignorat teoria valorii.

Nominalismul a evoluat, ca bază teoretică pentru justificarea renunţării la standardul-aur, în perioada crahului economice din anii 1929-1933. De exemplu, J.M. Keynes considera banii de aur „un vestigiu al epocii barbariei”, „a cincea roată la căruţa”. El a declarat ca ideali doar banii de hârtie, fiind mai „elasici” decât aurul, şi, prin urmare, ei ar asigura continua prosperitatea societăţii, iar eliminarea din circulaţie a aurului de către banii de hârtie considera că e o emancipare a banilor faţă de aur.

Astfel, obiectivul practic al nominalismului lui Keynes se rezuma la fundamentarea teoretică a trecerii la circulaţia banilor de hârtie şi reglementarea economiei prin gestionarea procesului inflaţiei. În opinia lui J.M. Keynes, toţi banii

68

Page 70: Moneda Si Credit Curs

civilizaţi sunt de hârtie, fapt care, în ultimă instanţă, conduce la identificarea banilor cu etalonul preţurilor şi unitatea ideală de calcul.

E foarte aproape de această opinie punctul de vedere al economistului contemporan american P. Samuelson, care consideră că banii reprezintă o convenţionalitate socială artificială şi de aceea nu sunt decât nişte semne convenţionale.

Principala eroare a nominaliştilor consta în faptul că, separând hârtia-monedă nu numai de aur, ci şi de costul mărfii, ei le atribuiau acestora „valoare”, „putere de cumpărare” prin adoptarea unor decrete de stat. În opinia lor, banii sunt un produs al ordinii de drept a statului, o creaţie a puterii de stat, a căror funcţie de bază este cea de mijloc de plată, nu de măsură (etalon) a valorii.

Nominalismul a jucat un rol important în economia politică a Germaniei, care a făcut uz pe larg de emisiunile băneşti (pe suport de hârtie) pentru a-şi finanţa necesităţile sale militare în Primul Război Mondial. Însă, perioada hiperinflaţiei din Germania anilor 20 a pus capăt supremaţiei nominalismului în domeniul teoriilor monetare.

O serie de economişti contemporani nu împărtăşesc concepţiile fundamentale ale economistului G. Knapp şi adepţilor săi. Preluând de la nominalişti negarea concepţiei metaliste a teoriei muncii, ei nu consideră că valoarea banilor poate fi stabilită printr-un decret guvernamental, iar în sfera relaţiilor de plată, determinau această valoare pe calea estimării subiective a „utilităţii” banilor, a capacităţii lor de cumpărare. În consecinţă, poziţia dominantă în teoriile monetare a fost deţinută de teoria cantitativă.

Teoria monetară cantitativă. Această doctrină economică ne explică nivelul preţurilor la mărfuri şi valoarea banilor prin cantitatea lor (masa monetară) aflată în circulaţie. Ipoteza privind teoria monetară cantitativă, care a apărut în secolele XVI-XVII, a fost lansată pentru prima dată de economistul

69

Page 71: Moneda Si Credit Curs

francez. J. Bodens (1530-1596). Dânsul explica pricina scumpetei mărfurilor de pe piaţa europeană prin creşterea afluxului de metale nobile. Noua teorie a fost preluată şi dezvoltată de englezii David Hume (1711-1776), James Mill (1773-1836), precum şi de francezul Charle Montesquieu (1689-1755), care, însă, remarcau proporţionalitatea dintre schimbarea cantităţii banilor aflaţi în circulaţie şi valoarea lor. Încercând să stabilească legătura cauzală şi proporţională dintre afluxul de metale nobile din America şi majorarea preţurilor în secolele XVI-XVII, D. Hume a emis teza: „Valoarea banilor este determinată de cantitatea lor.”

Un reprezentant remarcabil al teoriei monetare cantitative în sec. XVIII a fost David Ricardo (1772-1823). Totodată, e necesar să se ţină cont de caracterul duplicitar al concepţiilor sale: pe de o parte, el recunoştea faptul că valoarea banilor este determinată de consumul de muncă necesar pentru fabricarea lor, iar pe de altă parte, considera că, în anumite „perioade, valoarea unei unităţi monetare se schimbă în funcţie de schimbarea cantităţii banilor”. Astfel, Ricardo explica, în special, care sunt cauzele deprecierii bancnotelor Băncii Engleze după anularea în 1797 a legii convertirii lor în aur.

Adepţii teoriei cantitative, după cum se poate vedea din cele relatate mai sus, porneau de la ideea că banii nu sunt decât mijloc de circulaţie, susţinând în mod greşit că în procesul circulaţiei, datorită apariţiei situaţiei de echilibru între masa monetară şi volumul de mărfuri, s-ar putea stabili preţurile şi determina valoarea banilor.

O altă eroare a lor constă, pe de o parte, în concepţia precum că întreaga masă monetară se află în circulaţie, iar pe de altă parte – în ignorarea legii economice obiective, prin care se determină cantitatea de bani necesară în circulaţie, în vreme ce, dacă există monede cu valoare deplină, în circulaţie nu e pusă decât cantitatea de bani necesară către momentul dat pentru asigurarea rulajului, cu luarea în calcul a decontărilor

70

Page 72: Moneda Si Credit Curs

prin virament, vitezei circulaţiei unităţilor băneşti şi termenelor de prorogare a plăţilor.

Punctul vulnerabil al teoriei monetare cantitative era nerecunoaşterea tezaurului ca regulator spontan al circulaţiei metalice, deşi trebuie să ţinem cont de faptul că în prima perioadă a existenţei sale nu circulau bani de hârtie, ci doar de metal.

La începutul secolului XX, teoria monetară cantitativă prinde a cuceri poziţii dominante în gândirea economică occidentală ca element important al teoriei neoclasice a reproducţiei.

În etapa contemporană a evoluţiei teoriei cantitative, putem remarca faptul că ea este pe deplin bazată pe banii de credit şi pe circulaţia banilor de hârtie.

Cea mai mare popularitate o au două variante ale acestei teorii:

1) „varianta tranzacţionară” a lui Irving Fisher (englez. transaction – tranzacţie, afacere);

2) „varianta Cambridge” sau concepţia „soldurilor de casă” a lui Alfred Marshall şi Artur Pigou.

Prima variantă a teoriei monetare cantitative, elaborată de către economistul american I. Fisher (1867-1947), nega valoarea muncii şi pornea de la „puterea de cumpărare a banilor”. Această variantă e bazată pe expresia dublă a sumei tranzacţiilor de schimb de mărfuri pentru o anumită perioadă. În acest scop, I. Fisher evidenţia patru factori de care depinde „puterea de cumpărarea a banilor”:

M – masa monetară în circulaţie;V – viteza circulaţiei băneşti;P – nivelul mediu ponderat al preţurilor (preţul mediu);Q – cantitatea mărfurilor.

Prezentând tranzacţiile de schimb de mărfuri ca produs al înmulţirii masei monetare M cu viteza medie a circulaţiei banilor şi ca produs al înmulţirii cantităţii mărfurilor vândute Q

71

Page 73: Moneda Si Credit Curs

cu preţul lor mediu P, Irving Fisher, admite egalitatea lor şi, în felul acesta, determină ecuaţia sau „formula schimbului”:

MV = PQ

Ulterior, I. Fisher, procedând în spiritul teoriei monetare cantitative, a admis că în decursul unor perioade de scurtă durată, mărimile sus-indicate rămân neschimbate, viteza circulaţiei banilor este determinată de factorii de lungă durată (gradul de dezvoltare a creditului, starea mijloacelor de telecomunicaţie etc.), producţia de mărfuri poate fi sporită, întrucât, potrivit doctrinei neoclasice, capitalismului îi este proprie utilizarea completă a resurselor.

Eliminând, în felul acesta, din procesul de analiză V şi Q, Fisher trage din relaţia funcţională a formulei (ecuaţiei) concluzia că preţurile mărfurilor P sunt direct proporţionale cu masa monetară din circulaţie M, ceea ce şi constituie esenţa teoriei cantitative a banilor. Eroarea lui I. Fisher consta în faptul că el nu considera mărimi variabile decât două mărimi – cantitatea banilor (masa monetară) şi preţurile. În activitatea economică efectivă, cantitatea (volumul) mărfurilor şi viteza circulaţiei unităţilor monetare se schimbă (din cauza caracterului ciclic al economiei şi specificului etapei de tranziţie a constituirii pieţei) şi influenţează în mod esenţial circulaţia bănească şi formarea preţurilor. Practica economică confirmă faptul că orice creştere a preţurilor nu este condiţionată doar de masa monetară, ci şi de o serie de alţi factori, în special de politica producătorilor monopolişti.

Varianta Cambridge a teoriei monetare cantitative (sau a teoriei „soldurilor de casă”) a fost preluată şi dezvoltată de economiştii englezi A. Marshall, A. Pigou, D. Robertson. Dacă în „varianta tranzacţionară” a lui I. Fisher banii nu apar decât în funcţiile de mijloc de circulaţie şi de mijloc de plată, apoi, spre deosebire de acesta, A. Pigou le atribuia o deosebită importanţă ca mijloc de acumulare la subiecţii economici. Totodată, în ambele variante ale teoriei monetare cantitative se ignoră

72

Page 74: Moneda Si Credit Curs

funcţia banilor ca măsură a valorii şi rolul lor de echivalent general al valorii.

A doua deosebire nu mai puţin importantă constă în faptul că, dacă teoria monetară cantitativă a lui I. Fisher se baza iniţial pe analiza ofertei de bani, Şcoala din Cambridge punea la baza cercetărilor sale cererea de bani, pe care o considera egală cu cererea de mărfuri şi servicii. În plus, dacă pentru I. Fisher elementul determinant este aflarea nemijlocită a banilor în circulaţie, pentru adepţii Şcolii din Cambridge principalul constă în ideea că banii se bucură de o cerere specifică şi rămân în afara circulaţiei (la anumite persoane juridice şi fizice) sub formă de „solduri de casă”. Spre deosebire de I. Fisher, care analizează cuantumurile globale ale întregului capital public şi nivelul general al preţurilor, A. Pigou accentuează importanţa capitalurilor individuale şi a comportării proprietarilor lor, atrăgând atenţia asupra preţurilor „relative”, nu asupra nivelului lor „absolut”. Totodată, după A. Pigou, „soldurile de casă” includ banii în numerar şi resturile de fonduri disponibile din conturile curente, adică dânsul defineşte cantitatea banilor ca pe o sumă totală a numerarului (soldurilor) de casă al populaţiei şi întreprinderilor.

Deşi modul de abordare al lui A. Pigou diferă de cel al lui I. Fisher, totuşi acesta, în esenţă, rămâne în limitele teoriei monetare cantitative, căci stabileşte o relaţie directă între bani şi preţuri. Acest lucru e confirmat prin formula lui A. Pigou: M=KPQ sau P=M/Q, care este analoagă cu „ecuaţia (formula) schimbului” a lui I. Fisher, întrucât în ea:

M – exprimă masa monetară,P – nivelul preţurilor,Q – cantitatea (volumul) mărfurilor (sau volumul fizic

al circulaţiei mărfurilor),K – partea venitului anual pe care participanţii la rulaj

sunt dispuşi să o păstreze sub formă de bani lichizi.Formula cambridgiană, în fond, este identică cu „ecuaţia

73

Page 75: Moneda Si Credit Curs

schimbului”, deoarece K exprimă mărimea inversă (coeficientul) a indicatorului vitezei circulaţiei banilor

Diferenţa dintre cele două abordări constă în faptul că I. Fisher lega caracterul constant al vitezei circulaţiei unităţii băneşti V de invariabilitatea factorului rotaţiei, iar A. Pigou prezenta coeficientul K drept mărime inversă (ca semnificaţie) indicatorului V şi îl lega de factorul psihologic, adică de abilităţile şi deprinderile partenerilor de circulaţie. Dacă în formula lui Pigou se va schimba coeficientul K, vom obţine formula lui Fisher.

Aşadar, similaritatea variantelor teoriei monetare cantitative se manifestă prin faptul că ambii teoreticieni păstrau aceleaşi variabile M şi P, deducând cauzalitatea creşterii preţurilor (P) din modificarea masei monetare (M), adică, în ultimă instanţă, din ambele variante poate fi trasă aceeaşi concluzie – schimbarea cantităţii banilor (masei monetare) este cauza şi nu efectul schimbării preţurilor.

Principala greşeală a reprezentanţilor teoriei monetare cantitative constă în acea că, în opinia lor, mărfurile intră în circulaţie fără preţuri, iar banii – fără valoare, „apoi, în timpul acestui proces, o parte din „amalgamul” de mărfuri este schimbată ca o parte corespunzătoare din mormanul de metale (K. Marx).

În anii ’20-’30 s-a vădit inconsistenţa teoriei monetare cantitative – devenise clar că viteza circulaţiei banilor, considerată invariabilă de către reprezentanţii acestei teorii, este supusă unor fluctuaţii puternice. În plus, Marele Crah din anii 1929-1933 a demonstrat caracterul eronat încă al unei premise – privind utilizarea maximală a resurselor. Mai mult decât atât, concepţia dată nu prevedea influenţa exercitată de asociaţiile monopoliste asupra practicii formării preţurilor,

74

Page 76: Moneda Si Credit Curs

considerând acest proces un rezultat al schimbării cantităţii banilor aflaţi în circulaţie. Toate acestea au determinat scăderea popularităţii acestei concepţii.

Monetarismul contemporan. Contingentul adepţilor teoriei monetariste contemporane include o serie de economişti celebri ca M. Friedman, C. Brunner, A. Meltser şi D. Laidner. Pornind de la modelele echilibrului în economie (ale lui A. Marshall şi L. Walras), ei consideră că aceasta şi în prezent se poate realiza automat pe calea modificării preţurilor „relative”, sau a preţurilor diverselor mărfuri, iar principalul obiect al cercetării trebuie să fie trecerea de la nivelul echilibrului la alt nivel, adică „absolut” – nivelul general al preţurilor. Cauza schimbării acestui nivel ei o deduc din cuantumul masei monetare. Cu alte cuvinte, conform acestei teorii, numărul banilor puşi în circulaţie constituie factorul determinant al formării conjuncturii economice, întrucât există o legătură directă între fluctuaţiile masei monetare în circulaţie şi cuantumul produsului naţional brut. Liderul monetariştilor „şcolii din Chicago”, înfiinţată în anii ’50, M. Friedman nu includea în masa monetară doar banii în numerar (bancnotele şi monedele), ci şi toate depozitele băncilor comerciale (atât pe cele la cerere, cât şi pe cele scadente). Totodată, dinamica venitului naţional şi nivelul preţurilor le considera fenomene derivate din masa monetară.

Monetariştii au introdus o serie de momente noi în teoria monetară cantitativa a predecesorilor lor:

în primul rând, ei s-au dezis de ideea privind proporţionalitatea dinamicii masei monetare şi preţurilor, continuând să confirme doar relaţia unilaterală de cauză-efect;

în al doilea rând, ei recunosc că este necesar să se ţină cont de schimbările vitezei circulaţiei unităţii monetare, deşi nu acordă acestui factor o prea mare importanţă;

75

Page 77: Moneda Si Credit Curs

în al treilea rând, ei au renunţat la condiţia formulată de I. Fisher, privind invariabilitatea volumului (masei) de mărfuri, când analizau perioadele lungi;

în al patrulea rând, dinamica masei monetare are pentru monetarişti importanţă maximă când vor să explice fluctuaţiile din procesul reproducţiei, iar politica monetară şi de credit este considerată de ei cel mai eficient instrument de dirijare şi reglementare a dezvoltării economice.

În opinia lui M. Friedman, economiei stihinice de mărfuri îi este proprie o deosebită stabilitate internă, condiţionată de funcţionarea mecanismelor de concurenţă şi de formare a preţurilor. Adepţii săi se pronunţau adversari ai concepţiei keynesiste de intervenţie în procesele economice. Ei susţineau că măsurile guvernamentale în vederea stimulării cererii, recomandate de keynesişti nu numai că nu asigură ameliorarea stării economice, ci şi, dimpotrivă, fac să apară noi decalaje şi crize în economie.

Concepţia lui M. Friedman poate fi exprimată printr-o formulă ce nu diferă decât sub aspect exterior de formula lui I. Fisher, dar în esenţă are funcţia de fundamentare a aceleiaşi relaţii cauzale unilaterale dintre masa monetară şi preţuri:

M = kPI, unde:

M – indică masa monetară;k – coeficientul rezervei de bani raportată la beneficiu;P – indicele preţurilor;I – venitul naţional calculat în preţuri invariabile.

După cum rezultă din formula de mai sus, schimbarea mărimii masei monetare (M) poate implica o serie de schimbări corespunzătoare: sau privind majorarea preţurilor (P), sau privind sporirea venitului naţional real (I), sau privind modificarea coeficientului, care reflectă relaţia dintre rezerva bănească şi venit.

76

Page 78: Moneda Si Credit Curs

Analizând această relaţie, M. Friedman, ca şi toţi ceilalţi exponenţi ai teoriei cantitative, pleacă de la masa monetară spre preţuri, fără a ridica, însă, problema posibilităţii unei relaţii inverse şi ignorând practica formării monopoliste a preţurilor.

Cu toate că monetarismul se caracterizează printr-o serie de orientări şi modificări ce se completează reciproc, alcătuind o baza teoretică unică, concepţia sa contemporană enunţă, în modul cel mai clar şi plenar, versiunea lui Milton Friedman, care include:

teoria monetară cantitativă, care serveşte pentru argumentarea relaţiei cauzale dintre cantitatea de bani aflată în circulaţie şi nivelul preţurilor comerciale;

teoria monetară a ciclurilor industriale, conform căreia fluctuaţiile conjuncturii economice pot fi determinate de schimbările produse în masa monetară;

un mecanism specific „de transmisie” a influenţei banilor asupra factorilor reali de reproducţie: nu prin intermediul ratei dobânzii, după cum credeau keynesiştii, ci prin intermediul nivelului preţurilor comerciale;

teza (ipoteza) privind ineficienţa măsurilor de reglementare economică, adoptate de guvern în legătură cu prezenţa costurilor variabile (loch-uri) între modificarea indicatorilor valorici în expresie bănească şi factorii reali ai producţiei;

„legea monetară” (sau regula K – a procentelor), potrivit căreia masa monetară aflată în circulaţie sporeşte automat cu câteva procente anual, indiferent de starea gospodăriei, întreprinderii, indiferent de fază, ciclu etc.;

sistemul cursurilor valutare flotante pentru

77

Page 79: Moneda Si Credit Curs

„autoreglementarea” echilibrului economic extern.O largă răspândire a curentului neoclasic al

monetarismului şi a versiunii cambridgeiste a teoriei monetare cantitative, bazată pe acesta, al cărei reprezentant este D. Patinkin, a fost înregistrată în anii ’70 ai secolului XX.

În lucrările sale, D. Patinkin porneşte de la dependenţa cauzală direct proporţională dintre masa monetară şi preţuri. Totodată, el consideră că „rezervele de casă” sunt cea mai lichidă formă investiţonală, după care urmează investiţiile în hârtii de valoare, apoi – în capital efectiv.

D. Patinkin, în cazul dat, leagă utilizarea beneficiilor pentru trei scopuri (consum, investiţii şi „rezerve de casă”) atât de stabilirea preţurilor „convenţionale”, cât şi de nivelul general al preţurilor. Astfel, el a complicat formula simplă a dependenţei direct proporţionale dintre masa monetară şi preţuri. Drept consecinţă, rolul activ al masei monetare a început să fie determinat nu numai de emisiune, ci şi de modificarea „rezervelor de casă”.

Tezele conceptuale sus-enunţate ale monetarismului contemporan (modern) au fost utilizate de către organele guvernamentale în combaterea stagflaţiei şi au servit drept bază teoretică pentru programele statului de reglementare monetară şi de credit a economiei. Implementarea ideilor monetariste, deşi a contribuit întrucâtva la stoparea proceselor inflaţioniste, au grăbit, încă, apariţia fenomenelor de criză în economie, favorizând creşterea şomajului într-o serie de ţări capitaliste dezvoltate.

ConcluzieModificările principiilor conceptuale ale teoriilor

economice la general, precum şi celor monetare sunt determinate de condiţiile social-economice într-o etapă sau alta a dezvoltării societăţii. În teoriile monetare, clar se evidenţiază trei orientări de bază: metalistă, nominalistă şi cantitativă.

78

Page 80: Moneda Si Credit Curs

Principala divergenţă a teoriilor monetare contemporane constă în faptul că adepţii lui M. Friedman atribuie economiei stihinice de mărfuri o deosebită stabilitate internă, condiţionată de funcţionarea mecanismelor de concurenţă şi de formare a preţurilor; adepţii lui J. Keynes se pronunţă pentru intervenţie în procesele economice.

Subiectele pentru verificarea cunoştinţelor:1. Caracterizaţi principalele poziţii ale metalismului

(teoria monetară metalistă).2. Caracterizaţi principalele poziţii ale teoriei monetare

nominaliste.3. Caracterizaţi principalele poziţii ale teoriei monetare

cantitative.4. Caracterizaţi principalele poziţii ale variantei

Cambridge a teoriei monetare cantitative (sau a teoriei „soldurilor de casă”).

5. Caracterizaţi principalele poziţii ale monetarismului contemporan.

Literatura:1. Basno C., Dardac N., Floricel C. Monedă, credit, bănci.

Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1997, pag. 91-100

2. Жуков Е. Ф. Общая теория денег и кредита, Москва: ЮНИТИ, 2000, c. 147-154

79

Page 81: Moneda Si Credit Curs

Partea II. CREDITUL ŞI DOBÂNDA

Capitolul 5. ESENŢA SISTEMULUI DE CREDIT, STRUCTURA ŞI FUNCŢIILE SALE

Obiectivele de studiu

Creditul: necesitate, conţinut, esenţă, principii, trăsăturile caracteristice ale creditului.

Funcţiile creditului: de redistribuire, de economisire, de înlocuire a monedei efective cu titlurile de credit, de accelerare a concentraţiei capitalului, de stimulare.

Rolul sistemului bancar şi a Băncii Centrale în efectuarea operaţiilor de creditare.

Formele organizaţiilor bancare şi financiare de creditare.

Noţiunile fundamentale:Sistem creditar, funcţia de redistribuire a capitalului,

funcţia de economisire, funcţia de înlocuire a monedei, concentrarea capitalului, organizaţiile financiare de creditare.

Activitatea de credit reprezintă o sferă a iniţiativei private (antreprenoriatului), al cărei scop este atragerea şi acumularea mijloacelor temporar disponibile, apoi repartizarea acestora între anumite verigi economice în condiţii de plată, exigibilitate şi rambursabilitate. Operaţiunile de credit întră în atribuţiile celor mai diverse instituţii bancare şi parabancare. De aceea sistemul de organizare a deservirii financiare şi de credit joacă un rol important în dezvoltarea businessului subiecţilor economici şi al populaţiei, precum şi în soluţionarea problemelor sectorului cheltuieli a bugetului de Stat. De eficacitatea şi funcţionarea neîntreruptă a mecanismului financiar şi de credit, de accesul liber la resursele băneşti, de siguranţa şi gradul de garanţie a îndeplinirii obligaţiilor de

80

Page 82: Moneda Si Credit Curs

către debitori şi creditori depinde în mare măsură nu numai obţinerea la timp şi în cantităţi suficiente a mijloacelor necesare de către anumite unităţi gospodăreşti, organizaţii administrativ-teritoriale şi alte structuri, ci şi ritmurile dezvoltării economiei naţionale în ansamblu.

Fiecărei etape a dezvoltării economiei îi corespunde un anumit sistem de forme organizaţionale şi metode economice de realizare a obiectivelor sus-enunţate, care corespund nevoilor efective ale producţiei sociale. La rândul lor, formele şi mecanismele preponderente de gospodărire pot favoriza dezvoltarea şi perfecţionarea relaţiilor financiare şi de credit, dar pot fi şi un obstacol, frânând realizarea firească şi eficientă a scopurilor lor practice.

Trecerea la reformarea sistemului directiv-distributiv de reglementare centralizată şi rigidă a economiei, inclusiv a relaţiilor financiare şi de credit, a făcut să devină necesară şi reformarea radicală a sistemului de credit – acest pivot al activităţii vitale a societăţii, în special a sferei producţiei materiale şi serviciilor.

Sistemul de credit modernizat, care a unit din punct de vedere organizaţional băncile şi alte instituţii financiare de credit, în faza tranzitorie de constituire a principiilor economiei de piaţă, se caracterizează prin forme juridice de organizare mult mai progresiste, verificate de experienţa mondială, dispunând de un mecanism adecvat realizării operaţiunilor de credit. Spre deosebire de finanţarea bugetară nerambursabilă, gratuită, sistemul de credit a prins a stimula mai eficace atât întrebuinţarea propriului capital, cât şi a mijloacelor împrumutate. Actualul sistem de credit are ca scop mobilizarea capitalurilor şi veniturilor temporar disponibile ale societăţii, acumularea şi transformarea acestora în capital de împrumut, pentru a-l oferi ulterior spre folosinţă pe un anumit termen, cu condiţia rambursării şi achitării unei plăţi prestabilite, subiecţilor economici, populaţiei şi statului (guvernului).

81

Page 83: Moneda Si Credit Curs

În ţările industriale avansate, unde funcţionează normal mecanismul de piaţă care autoreglează procesul de deservire a necesităţilor pieţei prin intermediul masei monetare, sistemul de credit s-a constituit, ca un ansamblu, un complex de forme şi funcţii organizaţional-juridice specializate, în vederea implementării relaţiilor de credit. Acest sistem întruneşte diverse forme de credit şi, respectiv, este diversă şi structura organizaţiilor de credit, fiecare dintre acestea îndeplinindu-şi funcţiile specifice de acumulare şi distribuire a capitalului bănesc. De aceea împărţirea funcţiilor între anumite verigi ale sistemului de credit este motivată obiectiv prin diversitatea metodelor şi mijloacelor de activitate ale acestora şi rolul diferit pe care îl au în procesul de reproducţie a capitalului. Pot fi evidenţiate două grupuri omogene de relaţii de credit specifice: cele din cadrul instituţiilor bancare şi cele din cadrul instituţiilor nebancare. Respectiv, ambele verigi ale sistemului de credit, care reprezintă organizaţiile bancare şi parabancare, formează aşa-numitele subsisteme bancar şi parabancar. Primul susbsistem include bănci şi alte instituţii de tip bancar (de exemplu, casele de scont). Cel de-al doilea sistem este reprezentat de instituţiile specializate financiare şi de credit şi cele poştale şi de asigurări.

Pentru majoritatea ţărilor puternic industrializate din Europa de Vest, S.U.A., Japonia, în condiţiile actuale, sunt caracteristice sistemele de credit cu trei sau patru niveluri. De regulă, în primele niveluri intră diverse tipuri de bănci, iar în ultimele – instituţiile specializate financiare şi de credit nebancare. Gradul de dezvoltare a structurilor enumerate, care alcătuiesc, în ansamblul lor, conceptul de „sistem de credit”, în diferite ţări, este diferit. După numărul de verigi ale sistemului de credit şi gradul de dezvoltare a acestora, pot fi definite particularităţile sistemelor de credit din diverse ţări.

Sistemul de credit, ca şi orice ramură a economiei naţionale, necesită o organizare corespunzătoare a verigilor

82

Page 84: Moneda Si Credit Curs

sale, o anumită ordine ierarhică a structurii elementelor ce o alcătuiesc: evidenţierea verigii centrale administrative şi a organelor inferioare (funcţionale). În vederea coordonării activităţii acestora din urmă, organul administrativ este abilitat cu funcţia de supraveghere (monitorizare) a activităţii instituţiilor de credit, efectuând totodată analiza acestei activităţi şi îndreptând-o, prin folosirea pârghiilor existente, pe făgaşul necesar. Principala sarcină a organului administrativ constă în a asigura continuitatea şi siguranţa funcţionării sistemului de credit, eficienţa financiară şi de credit a ciclului economic, în a nu permite creşterea sau reducerea neîntemeiată a volumului operaţiunilor de credit.

Conform specializării funcţionale şi volumului serviciilor financiare de credit, prestate către anumite unităţi economice, nucleul sistemului de credit îl alcătuieşte sistemul bancar, căruia îi revine cea mai mare pondere a sarcinii de deservire financiară şi de credit a ciclului economic. Unicul organ coordonator al activităţii instrumentelor de credit este Banca Centrală (de emisiune), care îndeplineşte funcţiile de gestiune a proceselor de organizare a deservirii financiare şi de credit-decontare a economiei.

Banca Centrală, însă, nu-şi exercită direct influenţa şi nu-şi îndeplineşte funcţiile de reglementare, verificare şi supraveghere decât privind instituţiile bancare, precum şi alte instituţii specializate în operaţii pur bancare, care deţin licenţa sa. Asupra celorlalte verigi ale sistemului de credit, Banca Centrală şi instituţiile sale nu-şi pot exercita influenţă directă decât în anumite situaţii, iar în majoritatea cazurilor – doar o influenţă intermediată, ce se manifestă prin interconexiunea operaţiunilor financiare şi de credit şi prin raporturile reciproce dintre diverse sectoare ale pieţei serviciilor financiare şi de credit.

În afară de aceasta, instituţiile financiare şi de credit specializate (I.F.C.S.) se caracterizează prin subordonare dublă:

83

Page 85: Moneda Si Credit Curs

pe de o parte, fiind legate de efectuarea operaţiunilor financiare şi de credit, acestea sunt nevoite să se conducă după regulile în vigoare ale Băncii Centrale; pe de altă parte, specializându-se în anumite operaţiuni financiare, de asigurare, investiţionale etc., I.F.C.S. nimeresc sub impactul acţiunilor de reglementare ale departamentelor de resort.

În felul acesta, verigile inferioare ale sistemului de credit se pot afla concomitent în subordonare dublă sau triplă. Şi nu rareori se întâmplă că unele cerinţe normative, de rigoare ale unui departament nu se potrivesc cu indicaţiile altui departament, situaţie care permite instituţiilor de credit să manevreze, făcând uz de indicaţiile normative cele mai convenabile lor.

Pentru a stabili contacte şi relaţii durabile între veriga superioară, de conducere, şi verigile inferioare, e nevoie de existenţa unor canale sigure de legătură, de un „mecanism de transmisie” adecvat, care să contribuie la aducerea cât mai operativă la cunoştinţa verigilor inferioare a deciziilor adoptate de conducerea de vârf. Ca propagatori ai măsurilor adoptate de Banca Centrală pot servi instituţiile sale regionale, iar la nevoie – instituţiile special desemnate şi abilitate de către Banca Centrală.

În scopul creşterii gradului de eficacitate şi operativitate a măsurilor de reglementare ale Băncii Centrale, se practică divizarea sistemului bancar şi parabancar în sectoare, ce includ o serie de instituţii similare după caracteristicile lor funcţionale.

De exemplu, sectorul băncilor funciare, sectorul creditului de consum, sectorul companiilor leasing ş.a. Scopul principal al acestei divizări constă în instituirea unor reguli şi proceduri regulatoare diferenţiate în funcţie de specificul organizării operaţiunilor şi activităţii instituţiilor fiecărui sector. Pentru realizarea principalelor obiective ale politicii Băncii Centrale, aceasta din urmă desemnează o Instituţie Centrală a sectorului

84

Page 86: Moneda Si Credit Curs

respectiv, abilitată cu organizarea acţiunilor şi măsurilor de reglementare şi verificare.

În funcţie de modul de cosubordonare a instituţiilor de credit, conform legislaţiei bancare şi ierarhiei sistemului de credit, pot fi remarcate, în primul rând, două tipuri de structură a sistemului bancar: cu un singur nivel şi cu două niveluri, care sunt parte integrantă a întregului sistem bancar.

Sistemul bancar cu un singur nivel presupune predominarea relaţiilor orizontale dintre bănci, universalizarea operaţiunilor şi funcţiilor lor. În cadrul sistemului bancar cu un singur nivel, toate instituţiile de credit, inclusiv Banca Centrală, se află pe aceeaşi treaptă ierarhică, îndeplinind funcţii analogice de prestare a serviciilor de credit şi de decontare şi plată pentru clientela sa. Acest principiu structural este caracteristic atât ţărilor cu structuri economice în curs de dezvoltare, cât şi ţărilor cu regimuri totalitare de guvernare (administrativă de comandă).

Sistemul bancar cu două niveluri se bazează pe relaţiile reciproce dintre bănci sub două aspecte: pe verticală şi pe orizontală. Relaţiile de subordonare pe verticală sunt relaţiile dintre Banca Centrală, ca centru administrativ, de conducere, şi verigile inferioare – băncile comerciale specializate; relaţiile pe orizontală presupun relaţii de parteneriat bazate pe drepturile egale dintre diferite verigi. În cazul dat, se produce divizarea funcţiilor administrative şi operaţionale, legate de deservirea economiei. Banca Centrală nu mai rămâne bancă, în sensul deplin al cuvântului, decât pentru două categorii de clienţi – băncile comerciale şi cele specializate şi structurile guvernamentale, devenind însă prioritare funcţiile sale de „bancă a băncilor” şi de administrare a activităţii instituţiilor bancare, pentru reglementarea şi supravegherea funcţionării pieţei de servicii financiare şi de credit.

Astfel, după cum rezultă din analiza structurii organizaţional-funcţionale, cele mai importante unităţi

85

Page 87: Moneda Si Credit Curs

structurale, care ocupă primele două niveluri ale sistemului bancar, sunt băncile. Acesta este cel mai răspândit grup de instituţii de credit (ele, tradiţional, ocupă primul loc după volumul propriilor resurselor), care prestează partea majoritară a serviciilor şi, în fond, sunt instituţii de profil universal (cu excepţia doar a unui număr mic dintre acestea). În categoria operaţiunilor bancare tipice întră:

atragerea mijloacelor în conturile de decontare (curente) şi pentru depuneri (investiţii) pe termen;

darea cu împrumut a mijloacelor acumulate în condiţii de plată, exigibilitate şi rambursabilitate;

executarea decontărilor.Actualmente, cadrul operaţiunilor bancare s-a lărgit

considerabil, dispărând treptat limita dintre tradiţionalele operaţiuni bancare şi cvasibancare, apoi, respectiv, şi limita dintre operaţiunile bancare şi parabancare (din nivelurile 3 şi 4 ale sistemului de credit, pe care le vom analiza la sfârşitul acestei prelegeri).

Totuşi, specificul activităţii băncilor constă în faptul ca resursele bancare se formează pe bază de titluri de creanţă (depozite, depuneri) fixate pe sume. Practicând intermedierea în sfera creditelor, decontărilor în numerar, băncile îşi asumă anumite riscuri (legate de pierderea rezervelor şi veniturilor băneşti acumulate) faţă de clientelă şi deponenţi.

Prin urmare, sfera de activitate a băncilor include comerţul (tranzacţiile) cu bani şi prestarea de servicii, legate de acest gen de activitate, persoanelor juridice şi fizice (intermedierea plăţilor, servirea de casă, gestionarea depozitelor şi altor bunuri ale clienţilor). În funcţie de specificul funcţiilor îndeplinite, băncile se clasifică în doua categorii de bază: cu drept de emisiune şi fără drept de emisiune.

Băncile de emisiuni. Acestea, de regulă, sunt băncile

86

Page 88: Moneda Si Credit Curs

centrale, abilitate cu dreptul de emitente a semnelor monetare destinate circulaţiei. Principala sarcină a băncilor care îndeplinesc funcţiile de băncii centrale şi care nu fac comerţ cu marfă monetară decât în mediul bancar, fără a stabili nemijlocit relaţii cu anumite unităţi economice, constă în gestionarea activităţii de emisiune, de credit şi de decontare şi plată a sistemului bancar. Ele nu reprezintă nici organizaţii comerciale, nici organe ale conducerii (administraţiei) de stat în sensul tradiţional al cuvântului.

Statul, de regulă, nu abilitează cu dreptul de emisiune decât o singură bancă, căci dacă ar fi împuternicite toate băncile cu dreptul de emitere a banilor, s-ar dezorganiza întreaga circulaţie bănească a ţării. Banca de emisiuni dispune de sume foarte mari de bani, de care nu pot dispune alte bănci, fiindcă pasivele sale includ mijloacele bugetare şi numerarul aflat în circulaţie. Această situaţie îi o sferă posibilitatea de a acorda sprijin tuturor celorlalte bănci şi de a dirija activitatea acestora. Banca de emisiuni devine un adevărat centru de organizare a activităţii bancare a ţării, în jurul căruia se grupează toate celelalte bănci şi instituţii de credit.

Printre alte funcţii, cele mai caracteristicile pentru Banca Centrală sunt:

emiterea banilor şi controlul asupra circulaţiei băneşti; funcţia de centru de decontare şi de rezervă al băncilor; rolul de „creditor în ultimă instanţă”, „bancă a

băncilor”, „bancher al guvernului”; stabilirea obiectivelor prioritare ale politicii monetare şi

de credit şi ale politicii valutare a ţării şi realizarea lor; determinarea bazelor juridice şi precizarea principiilor

de funcţionare a instituţiilor financiare şi de credit, a pieţelor de operaţiuni de credit pe termen scurt şi pe termen lung, precum şi a tipurilor documentelor de plată care circulă în ţara dată.

Practica mondială cunoaşte diferite metode de constituire a

87

Page 89: Moneda Si Credit Curs

băncilor centrale, a structurii lor organizaţionale. În ierarhia sistemelor bancare ale ţărilor cu o economie de piaţă dezvoltată, Banca Centrală ocupă un loc special. Ea nu numai că deţine monopolul emiterii bancnotelor (biletelor de bancă), reglementării circulaţiei băneşti, a creditului, nu numai că păstrează rezervele oficiale de aur şi valută, ci şi îndeplineşte funcţia de organ al reglementării de către stat a economiei.

Abilitarea Băncii Centrale cu drepturile sus-enumerate şi cu alte drepturi (acestea vor fi analizate mai detaliat într-o prelegere special rezervată) asigură funcţionarea eficientă a primelor două niveluri ale sistemului bancar. Pentru a-şi putea îndeplini funcţiile, Banca Centrală are nevoie de o largă reţea de instituţii regionale şi de un aparat central.

În conformitate cu funcţiile sus-indicate, sunt sistematizate şi operaţiunile active şi pasive ale Băncii Centrale. Principala sursă a rezervelor sale este emiterea semnelor băneşti, care reprezintă unul din capitolele de bază ale pasivului bilanţului său. Un rol important în organizarea operaţiunilor în pasiv ale Băncii Centrale îl joacă resturile de mijloace (soldurile) în conturile bancare corespondente şi de rezervă, conturile structurilor şi organizaţiilor guvernamentale, precum şi capitalul (fondurile) şi rezervele băncilor, alte pasive.

Dintre operaţiunile active, cea mai mare importanţă o au tranzacţiile cu hârtii de valoare de stat, depunerile de valori în aur şi valută, numerarul (soldurile) de casă, operaţiunile de credit şi reescont.

Principalele forme juridice de organizare a activităţii Băncii Centrale, în condiţiile actuale, sunt:

Banca Centrală unitară cu o participare de 100% a statului la formarea capitalului ei;

societatea pe acţiuni, o parte din ale cărei acţiuni aparţin statului (sau statul nu participă de loc);

uniunea de tip asociativ (cu participarea sau

88

Page 90: Moneda Si Credit Curs

fără participarea structurilor de stat); sistemul de bănci independente, care

îndeplinesc, în ansamblu, funcţiile de Bancă Centrală.

Băncile comerciale (universale). Alcătuiesc veriga inferioară a sistemului bancar (ocupând al doilea nivel în ierarhia sistemului de credit), care constă dintr-o reţea de instituţii bancare independente (autonome) şi care prestează nemijlocit servicii de credit şi decontare pentru clientelă pe baze comerciale. Principala componentă a acestei verigi o reprezintă băncile comerciale (universale) a căror activitate este universală. Băncile celui de-al doilea nivel asigură intermedierea în sfera creditelor şi investiţiilor, executării plăţilor, altor servicii bancare. Activitatea de intermediere a băncilor face să scadă gradul de risc şi incertitudine în sfera economică atât în ţară cât şi dincolo de hotarele ei.

Concentrând cea mai mare parte a capitalului de împrumut, băncile comerciale se ocupă, practic, cu toate tipurile de operaţiuni financiare, de credit şi decontare, legate de deservirea ciclului economic al clientelei lor. Principalele funcţii tradiţionale ale băncii comerciale sunt:

acumularea mijloacelor, economiilor şi sumelor băneşti temporar disponibile;

asigurarea funcţionării mecanismului de decontare şi plăţi, organizarea decontărilor în domeniul economiei naţionale, sistematizarea operaţiunilor de efectuare a plăţilor;

creditarea anumitor unităţi economice, persoane juridice şi fizice, prestarea serviciilor financiare şi de credit pentru ciclul economic intern şi extern;

scontarea cambiilor şi evidenţa operaţiunilor cu aceste titluri.

În ultima perioadă, băncile comerciale universale, care execută, potrivit unor calcule, de la 100 la 300 de feluri de

89

Page 91: Moneda Si Credit Curs

operaţiuni, se angajează din ce în ce mai mult într-o activitate necaracteristică lor, pătrunzând în anumite sfere, netradiţionale pentru bănci, de antreprenoriat financiar, leasing şi factoring şi practicând şi alte genuri de servicii financiare şi de credit, lărgind mereu spectrul serviciilor prestate şi îmbunătăţind calitatea lor, concurând pentru atragerea noilor clienţi cu perspectivă.

Băncile specializate. Activitatea băncilor specializate are ca scop prestarea, de regulă, a unui sau două servicii pentru majoritatea clienţilor lor. Drept un alt tip de specializare poate servi prestarea de servicii doar unei anumite categorii de clienţi (de exemplu, băncilor bursiere, cooperatiste, comunale) sau specializarea într-o anumită ramură. Cel mai pregnant se manifestă specializarea funcţională a băncilor, căci acest tip de specializare influenţează în principiu caracterul activităţii băncii, determină specificul formării activelor şi pasivelor, structurii bilanţului băncii, precum şi modul de organizare a lucrului cu clientela. Aceste bănci adesea sunt foarte eficiente atât din punct de vedere a sistemului bancar însuşi, cât şi a întregii ramuri industriale.

Băncile de investiţii şi de inovaţii sunt specializate în acumularea mijloacelor băneşti pe termene lungi, inclusiv pe calea lansării împrumuturilor prin emiterea de obligaţiuni şi acordării de împrumuturi pe termen lung. O particularitate a activităţii băncilor de investiţii constă în orientarea acestora spre deservire şi participarea la activitatea de emisiune şi de fundare a companiilor industriale, includerea lor în componenţa holdingurilor bancare sau a marilor companii financiare ce pot presta un spectru larg de servicii financiare.

Băncile de scont şi de depozit sunt specializate în operaţiuni de acordare a creditelor pe termen scurt (în medie, de la 3 la 6

90

Page 92: Moneda Si Credit Curs

luni), pentru atragerea şi plasarea mijloacelor băneşti temporar disponibile, iar, în volumul total al operaţiunilor active, o pondere esenţială au operaţiunile de credit şi de scont cu poliţe (cambii) comerciale cu scadenţă scurtă.

Băncile de economii (banca de împrumut şi economii, banca de împrumut şi ajutor reciproc) acumulează venituri şi economiile populaţiei şi acordă împrumuturi pentru necesităţi de consum. Aceste bănci îşi organizează activitatea pe baza atragerii depunerilor mici pe un anumit termen, deşi, de regulă, majoritatea lor practică administrarea facturilor scadente cu diverse regimuri de utilizare, care permit retragerea mijloacelor depuse la termen, practic, oricând şi fără nici o restricţie, cu excepţia sumelor deosebit de mari, pentru a căror retragere băncile cer să fie informate din timp, ca să-şi înştiinţeze clientela. Termenul informării diferă în mod esenţial de la bancă la bancă. În volumul operaţiunilor active predomină depunerile ipotecare gajate cu bunuri imobiliare şi hârtii de valoare, precum şi acordarea de credit populaţiei.

Băncile ipotecare (funciare) efectuează operaţiuni de credit pentru atragerea şi plasarea mijloacelor pe termen lung, gajate cu bunuri imobiliare (pământ, clădiri, alte construcţii). Specificul formării pasivului băncilor ipotecare constă în ponderea considerabilă a fondurilor proprii şi atrase pe calea lansării de obligaţiuni ipotecare şi a titlurilor de gaj, garantate cu imobile. Specializarea băncilor ipotecare constă în acordarea de credit ipotecar garantat (reipotecat) cu bunuri imobiliare.

Scopul organizării şi activităţii băncilor cooperatiste (cooperativelor) nu este obţinerea profitului, ci satisfacerea necesităţii de servicii bancare a membrilor cooperativei de credit sau, altfel zis, contribuirea la deservirea financiară şi de credit şi la dezvoltarea sferei cooperaţiei. Factori ai băncilor cooperatiste sunt, desigur, cooperativele. Specificul operaţiunilor constă în existenţa, pe lângă fondurile

91

Page 93: Moneda Si Credit Curs

tradiţionale, şi a fondurilor de rezervă cu destinaţie specială. În volumul operaţiunilor active se evidenţiază împrumuturile pe termen scurt şi pe termen mediu, inclusiv din fondurile speciale; operaţiunile de scont şi factoring, operaţiunile de andosare (prin procură), păstrarea valorilor, operaţiunile de leasing şi factoring. Totodată, băncilor cooperatiste le este caracteristică practica acordării de împrumuturi, garantate, de regulă, cu valori financiare şi materiale.

Crearea şi activitatea băncilor comunale sau a băncilor care deservesc economia locală, au căpătat răspândire în mai puţine ţări. Fundarea băncilor comunale (municipale) are ca scop contribuirea la dezvoltarea şi prestarea serviciilor financiare şi de credit sferei economice locale.

Forma organizaţional-juridică de activitate este un factor extrem de important pentru crearea, consolidarea şi dezvoltarea economică ulterioară a persoanei juridice atât ca instituţie bancară, cât şi ca orice altă unitate economică. De alegerea corectă a formei juridice, mai târziu, depind posibilităţile reale de sporire a fondurilor proprii şi de atragere a mijloacelor băneşti împrumutate, caracterul şi specificul organizării procesului de gestiune şi, respectiv, a procesului de producţie, formele şi felurile de control, fapt ce are o mare importanţă pentru activitatea băncilor.

În funcţie de forma de organizare a activităţii, instituţiile bancare se clasifică în bănci unitare, sociale (în participaţie) şi pe acţiuni.

Băncile unitare reprezintă instituţii bazate pe o conducere autoritară, unipersonală şi au un singur proprietar – statul sau o persoană privată.

Băncile sociale (în participaţie) sunt bazate pe participarea colectivă, de parteneriat a diferitelor persoane fizice şi juridice la formarea propriului capital. Există două

92

Page 94: Moneda Si Credit Curs

tipuri principale: asociaţii şi societăţi pe acţiuni.

Asociaţia reprezintă o uniune de întreprinderi şi organizaţii (precum şi de cetăţeni), fundată în baza unui acord şi asocieri a unei părţi din patrimoniul membrilor care o alcătuiesc după principiul calităţii de membru, în scopul desfăşurării activităţii economice în comun şi obţinerii profitului.

Societatea pe acţiuni este principala, iar actualmente şi cea mai eficientă formă juridică de organizare a activităţii, fiind şi una din cele mai răspândite varietăţi de societăţi cu răspundere limitată. În funcţie de caracterul relaţiilor reciproce cu compania-pilot, societăţile pe acţiuni pot avea statut de companie subordonată sau de filială.

În scopul coordonării şi elaborării de comun acord a acţiunilor, sporirii eficienţei politicii promovate, sunt create diverse uniuni bancare, interbancare şi asociaţii intergospodăreşti, bazate atât pe principiile de asociere benevolă a unor structuri independente, cât şi pe drepturile de proprietate, control şi administrare centralizată, subordonare şi dependenţă directă.

Băncile, în scopul protecţiei intereselor lor profesionale, înfiinţează diverse uniuni, grupări bancare, sau devin membre ale asociaţiilor interbancare sau intergospodăreşti, bazate pe sistemul de participare mutuală la capital sau pe relaţii contractuale.

Specializarea se manifestă cel mai pregnant în activitatea şi structura organizatorică a uniunilor asociative şi corporative, iar între cele asociative – în activitatea organizaţiilor necomerciale (asociaţii, uniuni, ligi) şi comerciale (carteluri, sindicate, consorţii).

Asociaţiile şi uniunile. Principalele particularităţi şi caracteristici ale activităţii structurilor asociative sunt:

93

Page 95: Moneda Si Credit Curs

caracterul benevol al calităţii de membru bazat pe comunitatea de interese;

delegarea unei serii de împuterniciri uniunii asociative în baza deciziilor adoptate de membrii săi;

forma convenţională (pe baza de contract) de organizare a relaţiilor dintre asociaţie şi membrii acesteia.

Uniunile şi asociaţiile reprezintă organizaţii de sine stătătoare înfiinţate ca unităţi structurale independente, ce s-au unit după principiul benevol şi pe baza comunităţii de interese economice.

Principalul obiectiv al activităţii lor este asigurarea îmbinării intereselor dezvoltării economice cu satisfacerea intereselor comerciale ale membrilor şi favorizarea dezvoltării şi sporirii volumului de producţie a mărfurilor şi serviciilor prestate organizaţiilor, întreprinderilor, cooperativelor şi populaţiei.

Asociaţiile şi uniunile au statut de persoană juridică, balanţă şi patrimoniu autonom, iar membrii lor îşi păstrează independenţa economică deplină şi drepturile de persoană juridică. Toate relaţiile economice şi de producţie şi celelalte raporturi reciproce dintre membrii asociaţiei şi dintre aceştia şi asociaţie se stabilesc pe bază de contract.

Pentru administrarea diverselor tipuri de structuri asociative poate fi instituit un aparat executiv care să asigure funcţionarea organului superior şi celui executiv, procesele de pregătire şi realizare a deciziilor.

Pentru conducerea întregii activităţi, în perioada dintre întrunirile generale, adunarea generală alege organul administrativ (consiliul de conducere).

Întreaga activitatea operativă valutar-financiară şi contractual-juridică este realizată de aparatul de specialişti calificaţi incluşi în schema de personal.

94

Page 96: Moneda Si Credit Curs

Ligile. În majoritatea lor, reprezintă sau asociaţii internaţionale, sau uniuni pur interbancare, sau alte uniuni profesionale. Membri ai ligilor pot fi băncile comerciale, uniunile şi asociaţiile bancare, organizaţiile financiare şi de credit, precum şi alte persoane juridice şi fizice, care contribuie la dezvoltarea sferei bancare şi participă energic la activitatea băncilor. Toţi membrii ligilor sunt egali în drepturi.

Sensul principal al activităţii ligii băncilor constă în unirea eforturilor tuturor membrilor lor în vederea perfecţionării sistemului bancar. Funcţiile de bază ale ligii bancare sunt: favorizarea dezvoltării independente a tuturor varietăţilor şi tipurilor de bănci şi instituţii de credit, participarea la formularea bazei legislative şi normative pentru prosperarea activităţii bancare, ţinând cont de practica mondială, şi coordonarea activităţii băncilor comerciale, uniunilor bancare în scopul realizării programelor cu caracter general bancar (informaţie, comunicaţii, programe investiţionale etc.).

Organul suprem de conducere a ligii este adunarea generală a membrilor săi. În perioada dintre adunările generale, activitatea ligii bancare e dirijata de un consiliu coordonator, iar conducerea curentă a activităţii ligii o înfăptuieşte organul ei executiv – direcţia ligii bancare.

Consorţiul. O formaţiune asociativă foarte răspândită, de tip comercial, este consorţiul, care reprezintă o asociaţie provizorie, pe bază contractuală, de diverse unităţi economice, inclusiv bănci, a cărei scop este implementarea unui proiect.

După atingerea scopului – realizarea programelor investiţionale, sociale, tehnico-ştiinţifice sau altor programe – consorţiul sau îşi încetează activitatea, iar patrimoniul său este împărţit proporţional contribuţiei fiecărui participant (membru), sau se încheie un nou contract consorţial. Activitatea consorţiului este organizată după principiul

95

Page 97: Moneda Si Credit Curs

finanţării comune în participaţie a lucrărilor, corespunzător specificului activităţii organizaţiilor fondatoare, precum şi după principiul răspunderii materiale pentru neexecutarea sau executarea lor inadecvată.

Sindicatele bancare. Adesea uniunile consorţiale bancare se mai numesc sindicate bancare. În practica bancară, sunt cunoscute cu denumirea de sindicate şi asociaţiile bancare provizorii, înfiinţate pentru realizarea unor lansări (emisiuni) importante de hârtii de valoare, deservirea activităţii de emitere-fondare, desfăşurată de clienţi.

Cartelul este o asociaţie de întreprinderi, organizaţii, bănci, la a cărui bază stă acordul cu privire la cotarea volumului de producţie, mărfuri şi servicii, preţurile şi tarifele de vânzare, condiţiile de comercializare şi delimitare a pieţelor de desfacere. Persoanele juridice-membre ale cartelului îşi păstrează independenţa economică, comercializează de sine stătător producţia în conformitate cu contractul încheiat.

Sindicatul. Este un tip de asociaţie de întreprinderi, organizaţii, bănci, ce presupune centralizarea aprovizionării membrilor săi şi desfacerii mărfurilor produse de ei, fapt care permite eliminarea concurenţei dintre partenerii lui în domeniul achiziţiilor de materie primă şi vânzării producţiei finite. Sindicatul poate fi condus, conform unei înţelegeri între parteneri, de sindicat, sau de unul dintre membrii săi, sau de un organ administrativ special creat în acest scop, care trebuie să fie abilitat cu drepturile corespunzătoare şi să aibă statut de persoană juridică. Membri ai sindicatului pot fi nu numai întreprinderile şi băncile, ci şi asociaţiile acestora. În asemenea caz, acestea îşi pierd independenţa comercială complet, iar pe cea de producţie – parţial, deşi toţi membrii sindicatului continuă să fie persoane juridice de sine stătătoare. Direcţia, care asigură în mod

96

Page 98: Moneda Si Credit Curs

centralizat desfacerea şi efectuează achiziţiile, adună toate comenzile de producţie, furnizată de întreprinderile sindicatului, şi le repartizează corespunzător cotelor stipulate în contract.

Concernele. Cea mai cunoscută formă de tratare a noţiunii de concerne este aceea de uniune a unui număr mare de întreprinderi industriale, financiare şi comerciale, de organizaţii, societăţi şi bănci, bazată pe forma publică de proprietate şi deţinere a pachetului majoritar de acţiuni. Întreprinderile-membre al concernului, înfăptuiesc o activitate în comun pe baza centralizării funcţiilor pentru dezvoltarea tehnico-ştiinţifică şi de producţie, precum şi o activitate investiţională, financiară, economică externă şi administrativă. În componenţa concernului intră holdingul (societate-pilot pe acţiuni) şi societăţile pe acţiuni subordonate lui.

Nivelurile trei şi patru ale structurii ierarhice a sistemului de credit includ organizaţiile parabancare. Aceste instituţii financiare şi de credit specializate diferă de celelalte prin orientarea lor, sau prin faptul că deservesc anumite categorii de clienţi, sau prin aceea că prestează, în temei, unul ori două tipuri de servicii. Activitatea lor se concentrează, în fond, asupra organizării micului credit, deservirii unui segment redus al pieţei şi, de regulă, prestării de servicii pentru o clientelă mai specifică (de exemplu, servicii de factoring).

Instituţiile financiare şi de credit nebancare completează spectrul operaţiunilor efectuate de bănci pe piaţa capitalurilor de împrumut, unind diverse structuri ale pieţei respective într-un singur sistem. Spre deosebire de bănci, instituţiile financiare de credit nebancare îşi formează resursele pe baza creanţelor specifice, fără calcularea precisă a sumei acestora. Acumulările şi economiile persoanelor juridice şi fizice sunt investite de instituţiile financiare şi de credit ale sferei nebancare în efecte corporative şi de stat.

În funcţie de gradul de stricteţe a reglementării şi licenţierii activităţii instituţiilor parabancare, putem remarca două tipuri

97

Page 99: Moneda Si Credit Curs

de organizaţii de acest gen, care, în fond, determină în sistemul de credit, respectiv, nivelurile sale trei şi patru:

creditul specializat, când există o delimitare precisă între operaţiunile bancare şi cele parabancare şi când se aplică interdicţii şi se impun limite pentru bănci privind efectuarea operaţiunilor cvasibancare şi nu este permisă exercitarea funcţiilor bancare „clasice” ale instituţiilor financiare de credit specializate (I.F.C.S.);

creditul universal, care oferă, practic, tuturor tipurilor de instituţii de credit posibilitatea de a presta diferite genuri de servicii financiare şi de credit (ce-i drept, s-ar putea stabili unele restricţii).

Companiile de asigurări sunt cele mai importante dintre instituţiile financiare şi de credit specializate, care înfăptuiesc asigurarea, adică îşi asumă obligaţia să recompenseze pagubele o dată cu intrarea în vigoare a cazului de asigurare. Mijloacele acumulate, din contul vânzării poliţelor de asigurare cetăţenilor şi oamenilor de afaceri (întreprinzătorilor) sunt folosite pentru cumpărarea obligaţiunilor companiilor industriale şi comerciale, acţiunilor, efectelor de stat. Deoarece afluxul de mijloace băneşti sub formă de prime şi venituri din asigurări este cu mult mai mare decât sumele plăţilor anuale către deţinătorii de poliţe, companiile de asigurări pot face investiţii substanţiale în efecte de mare rentabilitate cu termene fixe de stingere. Marile societăţi de asigurări se organizează sub formă de companii mutuale, când fiecare posesor de poliţă de asigurare este totodată coproprietar al companiei, iar cotele lui de participare reprezintă partea sa socială. O altă formă de organizare a societăţilor de asigurări sunt societăţile pe acţiuni.

Companiile de investiţii au căpătat o răspândire largă în ţările cu economie de piaţă avansată şi reprezintă societăţi pe acţiuni care se ocupă cu acumularea de fonduri băneşti de la

98

Page 100: Moneda Si Credit Curs

investitorii particulari prin metoda emiterii propriilor hârtii de valoare şi plasarea ulterioară a acestora în acţiuni şi obligaţiuni ale persoanelor juridice din ţară şi din străinătate. Deoarece capitalul poate fi investit în diferite hârtii de valoare, riscul acestor investiţii scade considerabil pentru investitorii privaţi, care şi-au încredinţat propriile economii companiilor de investiţii. Producându-se în calitate de intermediar financiar, aceste companii tind, în definitiv, să-şi asigure lor şi investitorilor beneficii cât mai mari şi mai sigure.

În funcţie de metodele de acumulare a resurselor, companiile de investiţii se clasifică în două categorii principale: de tip închis (cu un număr fix de acţiuni emise, care se cotează pe piaţa titlurilor de valoare şi nu pot fi răscumpărate până în momentul lichidării companiei); de tip deschis (aceste companii oricând îşi pot vinde şi răscumpăra noile acţiuni emise de ele). În afara propriilor mijloace, companiile de investiţii sunt în drept să folosească în proporţii limitate, mijloacele luate cu împrumut: companiile de tip închis pot lansa (emite) obligaţiuni de împrumut plasabile pe piaţa hârtiilor de valoare, iar companiile de tip deschis – pot atrage credite bancare.

Fondurile de pensii sunt create de companiile private sau de stat pentru a executa plata pensiilor muncitorilor şi funcţionarilor care au atins vârsta respectivă. Resursele lor se acumulează din vărsămintele regulate ale persoanelor juridice şi fizice, precum şi din veniturile provenite din operaţiunile active (în temei, efectuate cu hârtii de valoare ale fondurilor). Aceste mijloace se investesc, mai cu seamă, în efectele întreprinderii care a creat fondul, precum şi ale companiilor conexe şi subordonate (fondurile de pensii constituite din fondul centralizat), iar plata pensiilor este executată din încasările şi veniturile curente (fonduri de pensii care n-au fost constituite din fondul centralizat).

99

Page 101: Moneda Si Credit Curs

Fondurile pot fi gestionate de către întreprinderi sau, prin procură, de către bănci (fondurile neasigurate) şi companiile de asigurare (fonduri asigurate).

Companiile financiare acordă credit solicitanţilor (clientelei) cumpărând titlurile lor de creanţă. Există trei tipuri de companii financiare: cele de credit pentru consuma, destinate cumpărării mărfurilor de folosinţă îndelungată; cele de intermediere, când companiile industriale îşi acordă reciproc credite comerciale; cele specializate în acordarea unor împrumuturi mici solicitanţilor individuali. În mediul companiilor financiare, ocupă un loc important holdingurile.

Principalele surse de mijloace ale companiilor financiare sunt depozitele pe termen. În plus, acestea acumulează un număr mare de acţiuni de la firmele industriale şi comerciale, instituţiile financiare şi populaţie, fapt ce le permite să controleze activitatea acestora. Companiile financiare, în ultima perioadă, îşi extind spectrul de operaţiuni şi servicii prin efectuarea tranzacţiilor leasing, factoring etc.

Camerele de decontare (de cliring) sunt instituite pentru efectuarea plăţilor prin compensarea reciprocă a datoriilor şi creanţelor între bănci. Camera de decontare nu efectuează compensările decât în bază de cecuri, cambii şi alte documente prezentate băncilor-membre ale Camerei. La sfârşitul zilei, Camera calculează soldul global al fiecărei bănci. Băncile care au sold debitor la decontările zilei expirate, efectuate cu toţi ceilalţi membri ai Camerei, trebuie să verse suma ce o datorează în contul Camerei de decontare, iar băncile cu sold creditor – să primească banii cuveniţi de la ea.

Sistemul poştal şi de economii reprezintă o varietate deosebită a instituţiilor financiare de credit specializate. Prin intermediul oficiilor poştale, acestea din urmă acumulează economii de la populaţie, încasează şi eliberează mijloace

100

Page 102: Moneda Si Credit Curs

băneşti, efectuând totodată operaţiuni financiare de credit şi coordonând toate acţiunile.

Firmele de leasing cumpără maşini şi utilaj, apoi le dau cu chirie întreprinderilor arendaşe, care achită chiria pe parcursul utilizării obiectelor de arendă. De regulă, de procurarea maşinilor şi utilajului se ocupă companiile şi firmele de leasing subordonate băncilor. Leasingul este avantajos atât pentru organizaţiile de leasing, cât şi pentru arendaşi. Primele obţin din aceste tranzacţii beneficii, aceştia din urmă, fără a-şi cheltui banii, se aleg cu fondurile fixe de care au nevoie în activitatea lor economică.

Firmele de factoring organizează vânzarea de conturi către firma-factor, care poate fi reprezentată de orice bancă comercială, companie financiară sau firmă factorială specializată. În cazul acestor tranzacţii, plătitorul pe bază de cont (debitorul) primeşte un aviz cu privire la vânzarea creanţelor sale şi este dator să achite plăţile necesare nemijlocit factorului. Totodată, există diverse tipuri de servicii factoriale: cumpărarea facturilor cu rabat şi cu achitarea plăţii către factor; asumarea de către factor a răspunderii pentru toate operaţiunile de evidenţă a vânzărilor companiei şi de administrare a conturilor (facturilor) debitorilor acesteia, de întocmire regulată a situaţiilor cu privire la starea conturilor şi încasarea datoriilor (împrumuturilor); garantarea achitării totale a plăţii pentru marfa livrată, chiar dacă cumpărătorul depăşeşte termenul de plată.

Serviciile de factoring sunt prestate, de regulă, marilor companii, firme, care efectuează un volum impunător de operaţii comerciale. Deoarece întregul risc de neplată a facturilor şi-l asumă factorul, acesta, de regulă, achită iniţial doar partea majoritară din plata cuvenită (80-90% din suma totală a facturilor), iar ceilalţi bani îi trece în rezerva ce

101

Page 103: Moneda Si Credit Curs

urmează să fie restituită după achitarea de către debitor a întregii sume datorate.

Lombardurile practică, în temei, acordarea de împrumuturi pe termen scurt, gajate cu bunuri imobiliare, ce alcătuiesc 50-80% din valoarea bunului dat în gaj. Pe lângă acordarea de credite, ele efectuează operaţiuni de păstrare a valorilor depuse de clienţii lor, de vânzare pe baze de comision a bunurilor lombardate. În funcţie de gradul de participare a statului şi a capitalului privat la activitatea lombardurilor, acestea din urmă se clasifică în lombarduri publice, private şi mixte (cu capital privat şi de stat).

Asociaţiile (alianţele) de credit sunt organizaţii cooperatiste de economii, create, de regulă, de către sindicate sau grupuri de persoane private, care se unesc pe bază de interese materiale comune. Fondurile lor se acumulează din cotizaţiile şi cotele de participare ale asociaţilor şi din mijloacele provenite din emisiunile de obligaţiuni. Activele asociaţiilor de credit includ, în temei, împrumuturile de consum acordate membrilor lor; scontarea poliţelor; operaţiunile de intermediere a tranzacţiilor comerciale şi de comision; serviciile de consultanţă şi audit prestate membrilor asociaţiei.

Societăţile de credit sunt create în vederea prestării serviciilor de credit şi plată pentru propriii membri. Fondurile lor se formează din cotele de participare şi taxele nerambursabile de înscriere, din atragerea operaţiunilor comerciale şi de intermediere pe baze de comision. Mijloacele acumulate sunt destinate acordărilor de împrumutări.

Societăţile de creditare reciprocă sunt destinate, în temei, deservirii businessului mic şi mijlociu. Membri ai societăţii pot fi atât persoane fizice, cât şi persoane juridice. Capitalul

102

Page 104: Moneda Si Credit Curs

societăţilor se acumulează din taxele de înscriere (înregistrare) ale membrilor. Fiecare membru al societăţii, în momentul intrării, varsă o parte din suma creditului (ce i-a fost deschis) cu titlu de plată a cotei sale de asociat. La ieşirea din societate, achită creditul (plătind dobânda) şi o parte din suma pagubelor societăţii, apoi i se restituie taxa de înscriere şi bunurile depuse în gaj.

Asemenea societăţi sunt instituţiile parabancare, care, de regulă, practică organizarea sferei micului credit şi se specializează în prestarea serviciilor pentru un cerc restrâns de clienţi, sau în efectuarea unor operaţiuni strict determinate. Mai mult decât atât, după cum s-a remarcat deja, în ultima perioadă organizaţiile parabancare şi-au extins spectrul de operaţiuni, însuşind multe din tranzacţiile analogice bancare (recepţionarea depunerilor, acordarea împrumuturilor, efectuarea calculelor ş.a.), numai că în proporţii mult mai mici.

Dezvoltarea sistemului bancar cu multe niveluri a făcut să se intensifice concurenţa dintre diferite instituţii financiare de credit. O dată cu înfiinţarea noilor instituţii de credit, a crescut nu numai rivalitatea dintre instituţiile „noi” şi „vechi”, ci şi rivalitatea dintre noile organizaţii nebancare financiare şi de credit specializate.

Creşterea tensiunii concurenţiale dintre diverse instituţii financiare de credit reflectă situaţia de pe pieţele capitalurilor de împrumut în diferite faze ale ciclului economic. Astfel, în perioada de depresie, se înteţeşte lupta pentru investirea capitalului de împrumut; în perioada de înviorare şi avânt economic – lupta pentru atragerea mijloacelor acumulate şi a economiilor populaţiei sub formă de depuneri pe termen, taxe de asigurare şi vărsăminte în fondul de pensii. Companiile de asigurări rivalizează cu fondurile de pensii pentru atragerea economiilor viitorilor pensionari şi investirea lor în sfera creditului de consum.

Între instituţiile de credit se desfăşoară o aprigă luptă de

103

Page 105: Moneda Si Credit Curs

concurenţă – atât a preţurilor, cât şi fără acestea. De exemplu, băncile de economii folosesc din plin posibilităţile concurenţei valorice (de preţuri). Sporind dobânzile la depuneri, băncile de economii, obţin avantaje în lupta de atragere a economiilor populaţiei.

Companiile de asigurări, fondurile de pensii utilizează metodele concurenţei nonvalorice (fără implicarea preţurilor). De exemplu, prestează clienţilor o gamă mult mai variată de servicii, implementează noi tipuri de asigurare, cât mai flexibile, asigură condiţii avantajoase la încheierea contractelor. Pentru a-şi spori competitivitatea, instituţiile financiare de credit mai mari au început să presteze servicii firmelor mici şi mijlocii, fapt ce a condus la creşterea considerabilă a volumului operaţiunilor şi tranzacţiilor lor active. Urmărind acelaşi scop, marile instituţii financiare şi de credit utilizează pe larg noile realizări ale tehnicii şi tehnologiile informaţionale avansate. Astfel, introducerea tehnicii electronice de calcul în activitatea băncilor, companiilor de asigurări, altor instituţii financiare şi de credit a făcut să scadă considerabil cheltuielile, să crească nivelul şi calitatea administrării acestora din urmă.

Concluzie

Sistemul de credit modernizat, se caracterizează prin forme juridice de organizare mult mai progresiste, verificate de experienţa mondială, dispunând de un mecanism adecvat realizării operaţiunilor de credit. Spre deosebire de finanţarea bugetară nerambursabilă, gratuită, sistemul de credit a prins a stimula mai eficace atât întrebuinţarea propriului capital, cât şi a mijloacelor împrumutate. Actualul sistem de credit are ca scop mobilizarea capitalurilor şi veniturilor temporar disponibile ale societăţii, acumularea şi transformarea acestora în capital de împrumut, pentru a-l oferi ulterior spre folosinţă

104

Page 106: Moneda Si Credit Curs

pe un anumit termen, cu condiţia rambursării şi achitării unei plăţi prestabilite, subiecţilor economici, populaţiei şi statului (guvernului).

Subiectele pentru verificarea cunoştinţelor:1. Explicaţi rolul creditului în economie.2. Prezentaţi trăsăturile caracteristice ale creditului în

diferite sisteme economice.3. Explicaţi necesitatea reglementării domeniului creditar.4. Explicaţi rolul Băncii Centrale în reglementarea

relaţiilor de credit.5. Numiţi cele mai caracteristice funcţii ale Băncii

Centrale.6. Numiţi funcţiile caracteristice ale băncilor comerciale.7. Enumeraţi şi caracterizaţi instituţiile financiare, abilitate

pentru eliberarea creditelor.

Literatura:1. Basno C., Dardac N., Floricel C. Monedă, credit, bănci.

Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1997, pag 125 -131

2. Cоколова О. В. Финансы, деньги и кредит, М. Юристь, 2001, с. 105-115

105

Page 107: Moneda Si Credit Curs

Capitolul 6. RELAŢIILE DE CREDIT ŞI FORMELE DE CREDIT

Obiectivele de studiu Obiectivitatea necesităţii apariţiei relaţiilor de credit. Formele creditului: esenţă, caracteristică, clasificare. Rolul şi locul relaţiilor de credit în economie.

Noţiunile fundamentale:Creditul comercial, creditul bancar, relaţiile de credit,

aportul la formarea sistemelor băneşti contemporane, relaţii financiare internaţionale.

Relaţiile de credit

Un anumit tip de relaţii sociale, determinat de dinamica (circulaţia) valorii pe bază de restituire exprimă categoria economică – relaţii de credit. În cadrul sistemului economic de astăzi creditul se acordă şi se restituie sub formă bănească. Deoarece în tranzacţiile de credit nu are loc un schimb echivalent marfă-bani, ci, de fapt, se transmite o valoare în folosinţă temporară cu restituirea obligatorie a acesteia în termenul stabilit şi plata dobânzii pentru folosirea ei, rambursarea valorii împrumutate reprezintă trăsătura distinctivă proprie creditului în calitatea sa de categorie economică.

Cu alte cuvinte, apariţia relaţiilor de credit ca o forma specială (distinctă) a relaţiilor valorice are loc o dată cu disponibilizarea de valoare (capital) la un subiect economic, care nu este folosită în tranzacţiile economice şi deci nu intră în ciclul de reproducţie. Totodată, datorită creditului, această valoare poate fi transmisă altui subiect care duce lipsă de mijloace proprii şi, în felul acesta, asigurând funcţionarea ei în cadrul procesului de reproducţie. Prin urmare, numai odată cu dezvoltarea circuitului mijloacelor producătorilor de mărfuri şi atingerea unui anumit

106

Page 108: Moneda Si Credit Curs

nivel al producţiei de mărfuri şi al circulaţiei mărfurilor au apărut şi premisele formării relaţiilor de credit.

În condiţiile relaţiilor marfare (comerciale) avansate, legităţile evoluţiei relaţiilor de credit au început a se defini ca legităţi ale eliberării valorii sub formă bănească în procesul circuitului de capital la producătorii de mărfuri, cât şi ca legităţi ale folosirii valorii împrumutate în circuitul de capital la debitor. În felul acesta, datorită încheierii circuitului valorii la un debitor concret se formează posibilităţi economice favorabile pentru rambursarea creditului.

În economia de piaţă a zilelor noastre, pe baza relaţiilor de credit nu se acumulează numai capital bănesc, care a devenit disponibil în procesul de reproducţie a capitalului industrial şi a capitalului-marfă, ci şi veniturile băneşti şi economiile diferitelor grupuri sociale ale societăţii, precum şi mijloacele temporar disponibile ale statului.

Cu ajutorul creditului, se asigură transformarea capitalului bănesc în capital de împrumut, adică capitalurile băneşti disponibile şi veniturile întreprinderilor, ale gospodăriilor casnice (particulare) şi ale statului se acumulează şi se transformă în capital de împrumut, care este transmis în folosinţă temporară contra unei plăţi numită dobândă.

Utilizarea mijloacelor mobilizate în baza relaţiilor de credit nu se limitează exclusiv la deservirea circuitului capitalului industrial şi al capitalului-marfă. În scopul unei elucidări mai detaliate şi mai profunde a esenţei relaţiilor de credit, ca o categorie economică, e necesar nu numai să scoatem la iveală cauzele obiective ale apariţiei lor, dar şi să înţelegem rolul creditorului şi debitorului în organizarea raporturilor de credit.

Totodată, trebuie avut în vedere faptul că legităţile circuitului de capitaluri determină particularităţile mişcării creditului în toate formele lui, indiferent cine apare în calitate de subiect al relaţiilor de credit.

107

Page 109: Moneda Si Credit Curs

În calitate de subiect ai relaţiilor de credit apar creditorul şi debitorul. Creditorul este subiect al relaţiilor de credit, proprietar al mijloacelor împrumutate, care acordă împrumut şi pentru care primeşte dobândă. Debitorul reprezintă subiectul care obţine credit şi îşi asumă obligaţia să restituie în termenul stabilit valoarea luată cu împrumut şi să plătească dobândă pentru timpul cât a folosit împrumutul. În cadrul relaţiilor de credit, unul şi acelaşi subiect economic se poate prezenta în acelaşi timp şi ca creditor, şi ca debitor. Banca însă, acţionând ca intermediar, în toate cazurile se prezintă în numele său şi îşi asumă toate riscurile ce decurg din aceasta. În condiţiile unui sistem bancar dezvoltat, relaţiile de credit se pot realiza şi fără participarea băncilor. Relaţiile dintre creditor şi debitor se construiesc ca relaţii între subiecţii juridic independenţi, care asigură răspunderea patrimonială a unuia faţă de celălalt. La baza relaţiilor dintre creditor şi debitor stă interesul economic reciproc în ce priveşte transmiterea în folosinţă temporară a valorii.

Totodată, relaţiile de credit sunt o categorie în dezvoltare, care reflectă legităţile disponibilizării, acumulării şi întrebuinţării valorii în procesul circuitului de capitaluri, care de asemenea poartă un caracter obiectiv.

În calitatea sa de categorie economică, creditul reprezintă o formă de mişcare a capitalului de împrumut, datorită căruia se formează capitalul de împrumut şi se asigură folosirea lui productivă.

Nivelul şi caracterul relaţiilor de credit între subiecţii economici ai pieţei sunt determinate de modul de producţie, căruia îi corespunde gradul său de maturitate a relaţiilor de credit, prin urmare şi de influenţă a creditului asupra dezvoltării economiei naţionale, a întregului proces de reproducţie.

Redistribuind mijloacele materiale şi băneşti, temporar disponibile, pe bază de restituire şi plată a dobânzii, creditul soluţionează contradicţiile ce pot apare la orice subiect economic între cheltuielile de producţie curente şi venituri, între caracterul

108

Page 110: Moneda Si Credit Curs

sezonier al producţiei şi desfacerea mărfii în ramurile economiei naţionale, între volumul necesar al cheltuielilor capitale şi propriile acumulări existente (sub formă de profit şi amortizare).

Spre deosebire de finanţarea rambursabilă şi nerambursabilă de la buget, creditul stimulează economic folosirea eficientă atât a propriului capital, cât şi a mijloacelor împrumutate. În legătură cu aceasta, una din condiţiile obligatorii de formare a pieţei în etapa de tranziţie de la economia administrativă de comandă la cea de piaţă, este restructurarea circulaţiei băneşti şi a creditului. Esenţa acestei reformări constă în reducerea la maximum a redistribuirii centralizate a resurselor băneşti şi trecerea la mişcarea preponderent orizontală pe piaţa financiară, crearea căreia înseamnă schimbarea de principiu a rolului instituţiilor creditare în dirijarea relaţiilor economice.

Capitalul natural-material, sub formă de mijloace de producţie, nu poate migra dintr-o ramură în altă, ceea ce în mod obişnuit se realizează sub formă de mişcare a capitalului bănesc. De aceea, creditul este necesar ca mecanism flexibil de transfuzie a capitalului dintr-o ramură în alta, uniformizare a ratei profitului, depăşire a caracterului limitat al capitalului individual.

În condiţiile economiei de piaţă, plasarea eficientă a capitalului de împrumut se reglementează prin acţiunea legii valorii. Capitalul bănesc pe principii de credit migrează din ramurile cu o rată scăzută a profitului în ramurile cu o rată înaltă a profitului, ceea ce asigură proporţionalitatea necesară în dezvoltarea producţia socială. Fără participarea creditului, procesul constituirii şi lărgirii unei producţii de înaltă rentabilitate din contul propriilor acumulări ar decurge extrem de lent.

Capitalul de împrumut se redistribuire între ramuri, migrând (orientându-se după reperele pieţei) în acele sfere cărora li se acordă preferinţă conform programelor naţionale de dezvoltare a economiei ţării. Această funcţie de redistribuire a creditului poartă un caracter social şi influenţează activ asupra dirijării capitalului bănesc total. Creditul este capabil să influenţeze volumul şi

109

Page 111: Moneda Si Credit Curs

structura masei băneşti, volumul operaţiilor de plăţi, viteza de circulaţie a banilor. Contribuind la constituirea diferitelor forme a banilor de credit, el creează baza pentru dezvoltarea decontărilor fără numerar, ceea ce conduce la micşorarea cheltuielilor de circulaţie şi la sporirea eficienţei reproducţiei sociale în ansamblu.

Concentrarea şi centralizarea cu ajutorul creditului a unor importante resurse băneşti permite efectuarea unor cheltuieli mari legate de realizarea programelor la scara economiei naţionale, crearea unor noi întreprinderi de producţie prioritare, cu implementarea tehnicii noi, reutilarea tehnică a întreprinderilor în funcţiune. Creditul asigură întreţinerea circuitului neîntrerupt al capitalului în producţia socială, contribuind astfel la sporirea eficienţei lui.

Creditul este unul din factorii de transformare a întreprinderilor individuale în societăţi pe acţiuni, de creare a unor firme mai mari, de formare a companiilor transnaţionale, precum şi a firmelor, a întreprinderilor în cadrul micului business, implementarea altor tipuri ale activităţii de întreprinzător.

Reglementând accesul solicitanţilor de credit, la piaţa capitalurilor de împrumut, statul acordă garanţii şi facilităţi din partea guvernului, orientează băncile spre creditarea prioritară a întreprinderilor şi ramurilor a căror activitate corespunde sarcinilor de dezvoltare social-economică, stimulare a investiţiilor în construcţia de locuinţe, exportul de mărfuri, valorificarea sectoarelor, ramurilor rămase în urmă etc.

Tot spre aceasta, în condiţiile economiei de piaţă, sunt orientate şi alte funcţii ale creditului. În ţările economic dezvoltate toţi participanţii la producţia socială – persoane juridice şi fizice – îşi păstrează economiile şi mijloacele băneşti temporar disponibile în conturile la băncilor. Aceasta permite să se efectueze decontări băneşti prin înscrierea în conturi de bancă, adică fără participarea banilor numerar. Acest mod de efectuare a operaţiilor cu mijloace băneşti sub aspect tehnic este simplu, sigur şi economicos. El accelerează dinamica mijloacelor băneşti în economia naţională,

110

Page 112: Moneda Si Credit Curs

sporeşte resursele creditare ale băncilor şi reduce cheltuielile de circulaţie, costurile legate de confecţionarea, transportarea, numărarea şi paza banilor numerar.

Funcţionarea normală a economiei de piaţă este condiţionată nemijlocit de asigurarea volumului operaţiilor de plăţi; ceea ce se realizează în procesul de creditare a economiei naţionale din contul emisiunii monetare. Acestea pot fi emisiuni de bani numerar (bancnote), dar şi emisiuni de cecuri-depozite. Ca rezultat, resursele materiale şi de muncă existente în economia naţională se includ în circuitul economic, se formează o cerere suplimentară de mărfuri şi servicii.

Datorită creditului, se pot rezolva şi multe probleme sociale legate de bunăstarea populaţiei (procurarea mărfurilor de folosinţă îndelungată, construcţia de vile, cumpărarea lucrurilor necesare pentru gospodărire). Cu ajutorul creditului se întăresc relaţiile economice internaţionale îndreptate spre dezvoltarea economiei mondiale.

Funcţionarea economiei naţionale pe principii de piaţă, crearea infrastructurii de piaţă necesare nu sunt cu putinţă fără utilizarea şi perfecţionarea pe o perioadă îndelungată a relaţiilor de credit şi a formelor de credit, care de asemenea au un caracter obiectiv.

Formele de credit

Formele de credit corespund structurii relaţiilor de credit, reflectând particularităţile creditorului şi debitorului, precum şi întrebuinţarea valorii împrumutate. Totodată, e necesar să se aibă în vedere faptul că oricum s-ar schimba relaţiile dintre creditor şi debitor şi caracterul folosirii valorii împrumutate, noţiunea de credit ca un tot unitar se păstrează.

După cum se ştie, forma cea mai simplă, forma iniţială sub aspect istoric a creditului, şi de aceea mai puţin dezvoltată, este considerat creditul cămătăresc. Asupra acestei forme de credit ne

111

Page 113: Moneda Si Credit Curs

vom opri mai amănunţit cu altă ocazie, aici însă vom menţiona doar că ea a avut două particularităţi distincte. În primul rând, banii luaţi cu împrumut erau folosiţi neproductiv, adică nu în calitate de capital, ci ca mijloc de plată sau de cumpărare. În al doilea rând, ratele foarte înalte ale dobânzilor pentru credit şi diversitatea mare a cotelor acestora.

Monopolul cămătăriei a durat până la apariţia băncilor, după care mişcarea capitalului de împrumut a fost subordonată intereselor reproducţiei lărgite, iar creditul cămătăresc în multe ţări a fost interzis prin lege.

În condiţiile actuale, în ţările cu o economie de piaţă dezvoltată creditele se prezintă sub mai multe forme: bancar, comercial, pentru consum, de stat şi internaţional.

Creditul comercial este creditul pe care întreprinzătorii în funcţiune şi-l acordă unul altuia sub formă de marfă cu amânarea plăţii. Creditul bancar este creditul pe care băncile şi alte instituţii creditare îl acordă întreprinzătorilor care funcţionează şi altor debitori sub formă de împrumuturi băneşti.

Obiectul creditului comercial este capitalul-marfă, iar obiectul creditului bancar este capitalul bănesc de împrumut.

Creditori debitori, în cazul creditului comercial, sunt întreprinzătorii în funcţiune. În cazul creditului bancar întreprinzătorii în funcţiune apar numai în rolul de debitori, iar creditori întotdeauna sunt băncile.

Creditul comercial este limitat de: mărimea capitalurilor de rezervă ale

întreprinzătorilor care funcţionează, adică de volumul capitalului-marfă şi al celui bănesc, care în momentul dat nu este necesar pentru circulaţie;

destinaţia sa: el poate fi acordat de către ramurile producătoare de mijloace de producţie ramurilor ce consumă mijloace de producţie, dar nu

112

Page 114: Moneda Si Credit Curs

invers. Creditul comercial este un credit pe termen scurt.

Spre deosebire de creditul comercial, care deserveşte numai circulaţia mărfurilor, creditul bancar are o sferă de utilizare mai largă: el contribuie de asemenea şi la acumularea capitalului, transformând în capital o parte din veniturile băneşti şi economiile tuturor păturilor societăţii.

Creditul comercial se întocmeşte (perfectează) prin cambie – obligaţie de plată a cumpărătorului faţă de furnizor de o formă strict stabilită. Dobânda pentru creditul comercial, inclusă în preţul mărfii şi în suma cambiei, este mai mică decât pentru creditul bancar, care are ca scop obţinerea profitului de la împrumuturi.

Creditul bancar întotdeauna apare sub formă bănească, de aceea obiectul creditării este capitalul bănesc. Debitorii pot să obţină credit în orice sumă, pentru orice termen şi să folosească mijloacele primite în orice sferă a activităţii economice.

Împletirea creditului comercial cu cel bancar se manifestă în creditarea consumatorului final, care se realizează sub formă de credit pentru consum.

Creditul pentru consum îşi găseşte expresia mai cu seamă în acordarea termenelor de amânare a plăţii la vânzarea mărfurilor. El poate fi dat şi de către bănci sau alte instituţii creditoare în cazul cumpărării mărfurilor de consum şi plăţii serviciilor. Obiectul său îl constituie mărfurile de folosinţă îndelungată şi serviciile. Creditul pentru consum poate îmbrăca formele de marfă şi bănească. Dobânda la creditul pentru consum, care se deosebeşte printr-un nivel înalt, se plăteşte din veniturile populaţiei şi apare ca o formă secundară a redistribuirii venitului naţional.

Creditul de stat şi creditul privat. Creditul de stat, dacă în calitate de debitor sau creditor apare statul, se realizează sub forma împrumuturilor de stat prin emiterea obligaţiilor de tezaur, plasarea soldurilor depunerilor din instituţiile de economii în

113

Page 115: Moneda Si Credit Curs

efecte publice. În condiţiile capitalismului dezvoltat, împrumuturile de stat devin una din modalităţile cele mai importante de finanţare a cheltuielilor bugetare ale statelor. Rezultatul recurgerii la împrumuturile de stat este creşterea datoriei de stat, suma dobânzii pentru achitarea acesteia deseori depăşeşte volumul lansării de noi împrumuturi. Mijloacele obţinute din împrumuturile de stat nu participă la circuitul capitalului productiv, la producţia valorilor materiale, ci sunt folosite pentru acoperirea deficitelor bugetare.

Prin toate acestea, creditul de stat se deosebeşte de cel privat, în cazul căruia creditori şi debitori sunt persoane juridice şi fizice.

Creditul internaţional. Baza obiectivă pentru apariţia acestui timp de credit a constituit-o intensificarea internaţionalizării vieţii economice şi dezvoltarea formelor internaţionale ale capitalismului monopolist de stat.

Creditul internaţional, adică mişcarea capitalului de împrumut în sfera relaţiilor economice internaţionale, înseamnă acordarea împrumuturilor de către guverne, bănci, alte persoane juridice ale unor state guvernelor, băncilor şi altor persoane juridice ale altor ţări în condiţii de exigibilitate şi pe bază de plată.

Creditul internaţional se caracterizează prin următoarele particularităţi:

creditori şi debitori sunt persoane juridice private (bănci, companii), instituţii şi organizaţii de stat, instituţii valutar-creditare internaţionale;

mijloacele împrumutate sunt folosite în ţara debitorului drept capital care aduce dobândă;

drept sursă a dobânzii pentru împrumut serveşte munca lucrătorilor salariaţi din ţara debitoare.

Creditul internaţional participă, în strânsă interacţiune cu creditul intern, la schimbarea formelor valorii, la circulaţia capitalului în toate stadiile lui.

114

Page 116: Moneda Si Credit Curs

Creditul internaţional îndeplineşte funcţii specifice, determinate de mişcarea capitalului de împrumut în sfera relaţiilor economice internaţionale:

redistribuirea capitalurilor între ţări în scopul asigurării reproducţiei capitaliste lărgite;

reducerea cheltuielilor de circulaţie în sfera decontărilor internaţionale prin dezvoltarea plăţilor fără numerar în diferite valute;

intensificarea concentrării şi centralizării capitalului.

Cu ajutorul creditului internaţional, se lărgesc posibilităţile de acumulare a capitalului, se accelerează capitalizarea plusvalorii.

În cadrul internaţionalizării producţiei şi a schimbului, au cunoscut o mai largă dezvoltare diferite forme ale creditului internaţional, care se clasifică după:

termenele de rambursare: pe termen scurt (până la 1 an), pe termen mijlociu (de la 1 an până la 5 ani), pe termen lung (mai mult de 5 ani);

condiţiile de realizare: creditele, pe care creditorii le trec în contul debitorului şi accepte (credite prin acceptare), la baza cărora stă acceptarea tratei de către debitor sau bancă;

modul de garantare: credite garantate (cu mărfuri, documente ordonatoare de mărfuri şi alte documente comerciale şi valori) şi credite în alb (de blanchetă, negarantate);

obiectele de creditare: comerciale, legate de operaţiile de comerţ exterior, şi financiare;

formă: în mărfuri şi în valută; tipul creditorului: credite private acordate de

către persoane juridice (de companie), bănci (bancare), uneori de către intermediari – brokeri; împrumuturi şi credite de stat acordate pe bază bilaterală (interstatale) şi pe bază multilaterală

115

Page 117: Moneda Si Credit Curs

(acordate de către instituţii valutare şi de credit internaţionale); credite mixte cu participarea creditorilor privaţi şi a statului.

Creditele internaţionale private şi de companie sunt o varietate a creditului comercial în sfera relaţiilor economice internaţionale, reprezintă un împrumut acordat de compania (firma) unei ţări unei companii a altei ţări sub formă de livrări de mărfuri cu amânarea plăţii. De regulă, ele se efectuează prin trată. Decontările pentru creditele de companie se pot face şi în cont deschis. Cea mai largă răspândire o cunosc creditele de companie acordate de exportatori importatorilor.

După cum am mai menţionat, în funcţie de termenul pentru care au fost acordate, distingem credite pe termen scurt (până la 1 an), pe termen mijlociu (până la 5 ani) şi pe termen lung (mai mult de 5 ani). În baza creditelor pe termen scurt, se creditează exportul de carburanţi şi materii prime, loturi nu prea mari de maşini şi utilaje, piese de schimb; a creditelor pe termen mijlociu – loturi mari de maşini şi utilaje, utilaj în complet, semifabricate, articole din metal; a celor pe termen lung – utilaj complex pentru întreprinderile metalurgiei grele şi obiecte de infrastructură, nave, tehnică de aviaţie.

Dobânzile pentru creditele de companie în mod curent sunt mai mici decât dobânzile de pe piaţă, fiindcă sistemul de creditare a exportului, într-o măsură sau alta, este subvenţionat de stat.

Creditele bancare internaţionale sunt o formă de credit în cazul căreia băncile unei ţări acordă mijloace băneşti în folosinţă temporară debitorilor din altă ţară (statului, persoanelor juridice şi fizice) pe termen scurt, mediu şi lung. Creditele bancare nu au caracter „legat”, adică mijloacele împrumutate pot fi folosite în orice scopuri, după cum găseşte de cuviinţă debitorul. Rolul de frunte în acordarea lor îl joacă SUA, Europa Occidentală, Japonia, care concurează între ele.

116

Page 118: Moneda Si Credit Curs

O varietate a creditelor bancare internaţionale sunt creditele bancare pentru export, acordate importatorilor străini nemijlocit de către băncile comerciale sau consorţii ale acestora, precum şi de către bănci specializate pentru comerţul exterior.

Un segment mare al creditelor bancare internaţionale îl constituie piaţa creditelor europene – împrumuturi internaţionale acordate de către marile bănci comerciale din contul resurselor pieţei valutare europene pe un termen de la 2 până la 10 ani cu rate ale dobânzii flotante.

Euroobligaţiunile (eurobonduri), adică titlurile de creanţă emise de debitor la primirea unui împrumut pe termen lung pe piaţa europeană, au apărut la începutul anilor 70 ca urmare a creşterii interesului marilor bănci internaţionale de a avea surse de capitaluri de împrumut pe termen lung pentru clienţii lor – corporaţiile transnaţionale.

Spre deosebire de tradiţionalele obligaţiuni străine emise de persoane juridice străine pe piaţa de capital a unei ţări, euroobligaţiunile sunt plasate concomitent pe pieţele câtorva ţări. Pentru creditori, valuta împrumutului în euroobligaţiuni este cea străină (de exemplu, împrumut în dolari SUA plasat în Franţa sau Elveţia). Plasarea împrumutului în euroobligaţiuni se realizează, obişnuit, de către un sindicat de emisiune, în care sunt reprezentate băncile câtorva ţări. Valuta principală a euroobligaţiunilor este dolarul SUA, pe seama căruia revin circa 60% din totalul emisiunilor de euroobligaţiuni.

Creditele de stat internaţionale – împrumuturi şi credite bilaterale (interguvernamentale) care au apărut în anii primului război mondial în legătură cu livrările de mijloace de către SUA în Europa sub formă bănească sau de mărfuri acordate de către o ţară altei ţări în baza unor acorduri interguvernamentale.

În timpul celui de-al doilea război mondial, împrumuturile internaţionale nu au jucat un rol semnificativ. Mai târziu, în condiţiile internaţionalizării producţiei şi a capitalului,

117

Page 119: Moneda Si Credit Curs

schimbărilor structurale în economie, accentuării dezvoltării inegale a ţărilor capitaliste volumul împrumuturilor interguvernamentale a început să crească rapid.

Împrumuturile interguvernamentale se acordă preponderent de către ţările industrial dezvoltate ţărilor în curs de dezvoltare. După veniturile ce se obţin de la acestea, ele se împart în împrumuturi cu dobândă şi fără dobândă, iar după termenul pentru care au fost acordate – în împrumuturi pe termen scurt, mijlociu şi lung. Împrumuturile pot fi lansate în valuta ţării creditoare, a ţării împrumutătoare sau în valuta unei terţe ţări. După formă, se clasifică în împrumuturi în valută şi împrumuturi în mărfuri (sub formă de subvenţii şi de aşa-numite donaţii, deşi acestea din urmă, strict vorbind, nu sunt împrumuturi internaţionale). Stingerea împrumuturilor internaţionale se face în rate egale după expirarea aşa-zisei perioade de graţie (3-5 ani), în cursul căreia se plăteşte numai dobânda. Împrumuturile internaţionale ale statelor capitaliste au, de regulă, destinaţie specială sau o clauză aferentă (80% din volumul total al împrumuturilor).

Împrumuturile şi creditele internaţionale universale (multilaterale). După cel de-al doilea război mondial au apărut organizaţii valutare şi de credit internaţionale, a căror funcţie de bază este realizarea reglementării valutare şi de credit interstatale. Beneficiari de credite sunt statele care au nevoie de resurse financiare pentru soluţionarea problemelor cu care se confruntă.

Creditele acordate de organizaţiile valutare şi de credit internaţionale prevăd clauze obligatoare. Când se hotărăşte asupra chestiunii acordării creditului, ţara care îl solicită trebuie să prezinte o informaţie detaliată privind situaţia sa economică şi financiară, în baza căreia se elaborează recomandări ce urmează a fi executate în mod obligatoriu. În cazul în care ţara solicitantă nu acceptă recomandările respective, creditul, de regulă, nu se acordă.

118

Page 120: Moneda Si Credit Curs

ConcluzieOdată cu dezvoltarea circuitului mijloacelor producătorilor

de mărfuri şi atingerea unui anumit nivel al producţiei de mărfuri şi al circulaţiei mărfurilor au apărut şi premisele formării relaţiilor de credit. Ele au început a se defini ca legităţi ale eliberării valorii sub formă bănească în procesul circuitului de capital la producătorii de mărfuri, cât şi ca legităţi ale folosirii valorii împrumutate în circuitul de capital la debitor.

Subiectele pentru verificarea cunoştinţelor:1. Explicaţi apariţia relaţiilor de credit ca o forma specială

(distinctă) a relaţiilor valorice.2. Descrieţi rolul creditului în asigurarea activităţilor de

producţie şi celor comerciale.3. Numiţi şi explicaţi esenţa formelor de credit.4. Explicaţi noţiunea economică de credit comercial şi

bancar.5. Explicaţi noţiunea economică de credit de consum.6. Explicaţi noţiunea economică de credit comercial şi

bancar.7. Explicaţi noţiunea economică de credit de stat şi privat.8. Explicaţi noţiunea economică de credit comercial şi

bancar.9. Explicaţi noţiunea economică de credit internaţional.

Literatura:1. Basno C., Dardac N., Floricel C. Monedă, credit,

bănci. Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1997, pag. 131-144

2. Жуков Е. Ф. Общая теория денег и кредита, Москва: ЮНИТИ, 2000, c. 22-30

3. Cоколова О. В. Финансы, деньги и кредит, М. Юристь, 2001, с. 180-186

119

Page 121: Moneda Si Credit Curs

120

Page 122: Moneda Si Credit Curs

Capitolul 7. PIAŢA CAPITALURILOR DE ÎMPRUMUT ŞI RATA DOBÂNZII

Obiectivele de studiu Caracteristica pieţei creditului: noţiune,

participanţi şi intermediari Elemente definitorii a dobânzii şi formele ei. Funcţiile şi factorii ce determină nivelul

dobânzii.

Noţiunile fundamentale:Piaţa creditului, dobânda reala, dobânda nominală,

capitalul de împrumut, capitalul industrial, capitalul comercial, banii, cererea şi oferta de credit.

În decursul evoluţiei istorice a formaţiunilor sociale, înainte de apariţia capitalurilor de împrumut, au existat alte forme de credit, primare, care nu erau condiţionate nemijlocit de circuitul fondurilor producătorilor de mărfuri. Acestea deserveau cheltuielile neproductive ale nobilimii, micilor meseriaşi şi ţăranilor.

În formaţiunile precapitaliste, era practicat pe larg creditul cămătăresc – împrumuturi băneşti acordate cu condiţia ca solicitantul (debitorul) să achite dobândă. Obiectul creditului cămătăresc este capitalul cămătăresc.

Creditul cămătăresc (zarafii) a apărut în perioada descompunerii orânduirii comunei primitive, o dată cu proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie, pe baza dezvoltării relaţiilor marfă-bani şi diferenţierii patrimoniale a societăţii. Cămătarii acordau credit în natură sau în bani, care era garantat prin ipotecarea pământului. În timpul orânduirii sclavagiste, creditul cămătăresc a continuat să se dezvoltate, iar în perioada feudalismului s-a trecut definitiv la creditul sub formă bănească. Concentrarea unor sume mari de bani în

121

Page 123: Moneda Si Credit Curs

mâinile cămătarilor a favorizat acumularea capitalului iniţial. Solicitanţi de credit erau, în majoritate, producătorii locali – ţăranii şi meşteşugarii, care foloseau împrumuturile pentru satisfacerea propriilor nevoi de diverse obiecte de consum, mijloace de producţie, pentru achitarea impozitelor şi altor taxe şi datorii. Creditori erau negustorii, arendaşii de impozite, precum şi templele, bisericile, mănăstirile. Deoarece specificul creditului cămătăresc consta în preponderenţa utilizării neproductive a împrumuturilor de către debitori şi rata înaltă a dobânzii, această formă de credit a jucat un rol dublu în istoria evoluţiei societăţii umane: pe de o parte, creditul cămătăresc a contribuit la zdruncinarea formelor de proprietate care stăteau la baza orânduirii politice; pe de altă parte – la crearea premiselor economice necesare cristalizării relaţiilor capitaliste de producţie. Sumele mari de bani, care se concentrau în mâinile cămătarilor (zarafilor) reprezentau nişte surse importante pentru acumularea iniţială a capitalului industrial. Capitalul cămătăresc investit în producţia industrială se transforma în capital funcţional. Totodată, creditul cămătăresc reţinea investirea mijloacelor în ramurile de producţie, căci, din cauza dobânzilor excesive, cămătarii se alegeau cu cea mai mare parte din venituri.

O dată cu instaurarea capitalismului, creditul cămătăresc a fost substituit de creditul capitalist. În perioada capitalismului, creditul reprezintă una din formele circulaţiei capitalului de împrumut – capitalul bănesc dat cu împrumut în condiţii de exigibilitate, rambursare, garanţie şi plată sub formă de dobândă. Creditului capitalist se caracterizează printr-o serie de particularităţi:

solicitanţii de credit sunt, de regulă, capitaliştii din comerţ şi industrie;

mijloacele împrumutate sunt folosite în calitate de capital funcţional (în funcţiune), adică servesc ca mijloc de obţinere a plusvalorii.

122

Page 124: Moneda Si Credit Curs

În cadrul întregii diversităţi a circuitului mijloacelor producătorilor de mărfuri, esenţa capitalului de împrumut este determinată de cauzele obiective ale apariţiei sale în condiţiile relaţiilor capitaliste de producţie, care reflectă circuitul capitalului industrial şi comercial. Anume, capitalurile băneşti, temporar devenite disponibile în procesul circuitului capitalului industrial şi comercial au servit drept sursă primară pentru acumularea capitalurilor de împrumut. Disponibilitatea capitalului bănesc este condiţionată de factorii ce urmează:

caracterul rotaţiei capitalului fix. După vânzarea mărfurilor, partea uzată a capitalului fix se acumulează sub formă de fonduri de amortizare până în momentul sosirii termenului de înnoire a capitalului fix. În perioada dintre amortizarea anuală parţială şi de amortizare totală a capitalului fix, o parte din valoarea lui se acumulează sub formă de capital bănesc temporar disponibil;

caracterul circulaţiei unei părţi constante a capitalului circulant. În intervalul cuprins între vânzarea mărfurilor finite şi cumpărarea materiei prime şi a materialelor necesare producţiei de noi mărfuri, de regulă, trece o bucată de timp. De aceea o parte din veniturile băneşti provenite din vânzarea mărfurilor se eliberează sub formă de capital bănesc temporar disponibil;

existenţa unui decalaj vremelnic între momentul vânzării mărfii şi momentul achitării salariilor. Din cauza necoincidenţei perioadei desfacerii producţiei-marfă şi perioadei achitării salariilor, capitalul variabil se transformă în capital bănesc temporar disponibil;

necesitatea acumulării plusvalorii sub formă bănească până atinge proporţiile necesare lărgirii producţiei. Dacă partea plusvalorii anuale destinate capitalizării nu va ajunge pentru a cumpăra tehnică nouă şi a

123

Page 125: Moneda Si Credit Curs

implementa tehnologii avansate, capitalistul va trebui să o economisească în fiecare an, păstrând-o sub formă bănească.

În plus, sursele de bază ale capitalului de împrumut includ economiile băneşti ale populaţiei (gospodăriile casnice) şi acumulările băneşti ale statului.

Aşadar, apariţia capitalului de împrumut se produce doar atunci când valoarea, care devine disponibilă la un agent economic, într-un anumit moment poate fi inclusă în ciclul de producţie sau poate fi folosită în tranzacţiile economice. De aici rezultă că apariţia capitalului bănesc temporar disponibil este o necesitate obiectivă. Dar întrucât banii deţinuţi nu aduc plusvaloare, venind în contradicţie cu natura însăşi a capitalului ca valoare aflată mereu în circulaţie, această contradicţie poate fi soluţionată prin acordare de credite, adică prin împrumutarea capitalului bănesc temporar disponibil.

O altă sursă de acumulare a capitalurilor de împrumut o reprezintă capitalurile rentiere. Rentierii, sau capitaliştii financiari, nu-şi investesc capitalurile nici în industrie, nici în comerţ, ci le dau cu împrumut altor capitalişti (sau statului). Şi, în definitiv, încă o sursă de acumulare a capitalurilor de împrumut o reprezintă economiile băneşti ale diferitelor pături ale societăţii capitaliste, care sunt plasate sub formă de depuneri în instituţiile de credit. Totodată, în capital de împrumut se transformă şi mijloacele băneşti temporar disponibile ale Bugetului de Stat, precum şi ale companiilor de asigurări, fondurilor de pensii şi altor instituţii.

Analizând cauzele disponibilităţii capitalurilor băneşti şi sursele de acumulare a capitalurilor de împrumut, se poate da acestora din urmă definiţia de mai jos:

Capital de împrumut este capitalul bănesc dat cu împrumut de către capitaliştii-proprietari, care de serveşte, în temei, circuitul capitalului în funcţiune (funcţional) şi care aduce

124

Page 126: Moneda Si Credit Curs

dobânzi. Sistemul de circulaţie al acestui capital se numeşte credit.

Particularităţile capitalului de împrumut se deosebeşte în multe privinţe de cele ale capitalului industrial sau comercial. Capitalul de împrumut este capital-proprietate spre deosebire de capitalul-funcţie. Capitalul de împrumut este cedat în gestiune (folosinţă) vremelnică capitalistului industrial (fabricant) sau capitalistului-comerciant. Totodată, capitalul în funcţiune îşi începe şi îşi încheie ciclul de rotaţie în întreprinderea debitorului, iar în calitate de capital-proprietate, aceeaşi sumă a valorii aparţine capitalistului-creditor, căruia aceasta trebuie restituită după expirarea termenului de împrumut.

În societatea capitalistă, capitalul, în aparenţă, se prezintă ca o marfă specifică, pe care capitaliştii-creditori „o vând” capitaliştilor-comercianţi sau capitaliştilor-industriaşi. Utilizarea capitalului bănesc dat cu împrumut se exprimă prin faptul că întreprinzătorul-debitor îşi cumpără cu acest capital mijloace de producţie şi braţe de muncă şi, prin exploatarea muncitorilor salariaţi, îşi însuşeşte plusvaloarea sub formă de profit. În condiţiile modului capitalist de producţie, banii se transformă în capital, căci devin instrument de exploatare a muncitorilor salariaţi, de „stoarcere” a plusvalorii. Această stare de lucruri atribuie banilor (în funcţia de capital) plusvaloare de consum – capacitatea de a aduce profit – calitate improprie lor în simpla economie producătoare de produse-marfă. Deoarece capitaliştii cumpără cu bani forţă de muncă (precum şi mijloace de producţie), banii apar în calitate de valoare producătoare de plusvaloare.

Capitalul de împrumut se caracterizează printr-o formă de circulaţie specifică. Spre deosebire de circuitul capitalului industrial D – T...P...T – D1 şi de circuitul capitalului comercial D – T – D1, circulaţia capitalului de împrumut se reduce la formula D – D1, adică banii sunt daţi împrumut cu scopul de a

125

Page 127: Moneda Si Credit Curs

fi restituiţi cu dobândă proprietarului după expirarea unui anumit termen. Deoarece capitalul industrial îmbracă trei forme (băneasca, productivă şi de marfă), iar capitalul comercial – două (bănească şi de marfă), capitalul de împrumut îşi păstrează mereu aceeaşi formă – bănească.

Capitalul de împrumut se caracterizează printr-o formă specifică de înstrăinare –cea de împrumut. La cumpărare-vânzare, marfa e transmisă de la vânzător cumpărătorului şi, concomitent, suma de bani echivalentă valorii mărfii trece de la cumpărător la vânzător. Împrumutul se deosebeşte de procesul cumpărare-vânzare prin deplasarea unilaterală a valorii: capitalul trece mai întâi doar de la creditor la debitor, în vreme ce rambursarea lui cu dobândă nu are loc decât după expirarea termenului stabilit. De acea, în sfera capitalului de împrumut, contradicţia dintre capital şi muncă atinge apogeul.

Capitalul de împrumut reprezintă cea mai fetişizată formă de capital. Caracterul fetişist al capitalului de împrumut constă în faptul că proprietatea de a crea un spor (dobândă) se atribuie banilor ca atare. În circulaţia (dinamica) de împrumut D – D1

nu se observă alte verigi de intermediare între acordarea de capital cu împrumut şi rambursarea lui cu dobândă. De aceea se creează aparenţa că banii „dau naştere” la alţi bani. Relaţia socială a căpătat forma definitivă de raport între un anume lucru (în cazul dat banii) şi acesta însuşi.

Relaţia dintre capitalul de împrumut şi capitalul industrial

Circulaţia specifică a capitalului de împrumut nu este posibilă decât pe baza şi ca rezultat al circuitului capitalului industrial D – T...P...T – D1. Debitorul are posibilitatea să restituie creditorului banii cu dobândă doar dacă banii fac o rotaţie efectivă în calitate de capital şi sunt folosiţi pentru obţinerea plusvalorii în urma exploatării muncitorilor salariaţi în procesul de producţie.

126

Page 128: Moneda Si Credit Curs

Capitalistul împrumutător nu vine în contact şi nu are relaţii nemijlocite cu muncitorii salariaţi; acest capitalist intră direct în relaţii doar cu debitorul – capitalistul industrial sau capitalistul financiar. Însă, capitalistul industrial, care a luat cu împrumut un capital bănesc de la capitalistul-creditor, angajează şi exploatează muncitorii, obţine plusvaloare, o parte din care o întoarce sub formă de dobândă capitalistului-creditor.

Legătura reciprocă dintre capitalul de împrumut şi capitalul real şi bani

O dată cu dezvoltarea economiei de piaţă sporesc atât capitalul efectiv (real), cât şi capitalul de împrumut. Dar ritmurile creşterii lor diferă: capitalul de împrumut se acumulează mai rapid decât cel efectiv (real). De exemplu, din 1960 şi până în 1995, în S.U.A., datoria totală publică şi privată (ce reflectă cuantumul capitalului) a crescut în expresie reală (preţuri invariabile) de 2,8 ori, iar valoarea efectivă a clădirilor şi utilajului industriei prelucrătoare – doar de 1,6 ori.

Cauzele faptului că ritmul de acumulare a capitalului de împrumut depăşeşte ritmul de acumulare a capitalului efectiv, constau în creşterea păturii de rentieri şi dezvoltarea sistemului de credit. Deoarece are loc transformarea în proporţii din ce în ce mai mari a veniturilor băneşti şi a economiilor diverselor clase sociale în capital de împrumut. În cazul dat, acumularea capitalului de împrumut nu exprimă acumularea capitalului efectiv, ci doar mobilizarea de către sistemul de credit a unui volum din ce în ce mai mare de venituri şi rezerve băneşti.

Capitalul de împrumut nu se deosebeşte numai de capitalul efectiv, ci şi de bani ca atare, deşi nu are formă bănească. Deosebirea din punct de vedere calitativ a capitalului de împrumut de banii ca atare constă în faptul că acesta reprezintă capitalul în sine, adică valoarea, sau plusvaloarea obţinută; banii înşişi îndeplinesc funcţia de măsură a valorii, mijloc de

127

Page 129: Moneda Si Credit Curs

circulaţie etc., însă nu asigură creşterea (sporul) valorii. Capitalul de împrumut se deosebeşte de bani şi din punct de vedere cantitativ: masa (volumul) capitalurilor de împrumut în cadrul societăţii depăşeşte considerabil cantitatea de bani aflată în circulaţie. În S.U.A., la finele anului 1995, suma totală a datoriei publice şi private constituia 20 trilioane de dolari, iar cantitatea de bani lichizi în circulaţie – circa 146 miliarde de dolari. Masa capitalurilor de împrumut depăşeşte cantitatea banilor în circulaţie, deoarece una şi aceeaşi unitate bănească poate îndeplini de repetate ori funcţia de capital de împrumut.

Relaţiile reciproce de credit dintre creditori şi debitori au loc pe piaţa capitalurilor de împrumut, care face parte din piaţă financiară.

Piaţa capitalurilor de împrumut reprezintă totalitatea instituţiilor financiare şi de credit, care-şi orientează fluxul de mijloace băneşti de la proprietari (creditori) spre beneficiarii de credit (debitori) şi invers, a cărei funcţie principală constă în transformarea fondurilor băneşti pasive (inactive) în capital de împrumut pentru deservirea circuitului capitalurilor industrial şi comercial în funcţiune.

Mecanismul funcţionării pieţei capitalurilor de împrumut este cel de intermediere autoreglementată a procesului de redistribuţie a capitalului în funcţie de conjunctura cererii şi ofertei de capital.

Piaţa capitalurilor de împrumut se divizează în două sectoare: piaţa monetară şi piaţa de capitaluri.

Prin piaţa monetară se subînţelege piaţa operaţiunilor de credit cu scadenţă scurtă, de regulă, pe termene de până la un an. Instrumentele pieţei monetare au un grad înalt de lichiditate şi pot fi vândute şi cumpărate. Cel mai mare sector al pieţei monetare este piaţa obligaţiunilor de tezaur cu scadenţa mai mică de un an.

128

Page 130: Moneda Si Credit Curs

Piaţa de capitaluri este piaţa unde se încheie tranzacţii de cumpărare-vânzare a hârtiilor de valoare cu scadenţa de peste un an. Această piaţă include, de asemenea, operaţiunile de credit pe termen lung şi pe termen mediu. Ce mai extins dintre sectoarele sale este piaţa de acţiuni, dacă vom ţine cont de faptul că valoarea totală a titlurilor prezentate la licitaţii se află nemijlocit în mâinile persoanelor private; cealaltă parte de acţiuni individualii o stăpânesc, de regulă, prin factori de intermediere – fondurile de pensii, companiile şi corporaţiile de asigurări. Al doilea sector (element), după volumul de valori, al pieţei de capitaluri este piaţa ipotecară, adică piaţa titlurilor de ipotecă pentru bunuri imobiliare. Al treilea sector dintre cele mai mari ale pieţei de capitaluri este piaţa de obligaţiuni corporative. Principalii posesori ai acestor titluri adesea deţin până la 30% din volumul total al obligaţiunilor corporative. În definitiv, piaţa de capitaluri include şi piaţa efectelor de stat pe termen lung, procurate de instituţii şi persoane particulare, care alcătuiesc un vast spectru de cumpărători. Partea atractivă a obligaţiunilor de stat pe termen lung şi mediu, pentru investitorii privaţi, constă în faptul că sunt protejate contra riscului de credit.

Diferenţa dintre piaţa monetară şi piaţa de capitaluri nu este esenţială, căci este bazată pe un criteriu simplu – durata lungă a operaţiunilor de credit. Totodată, trebuie să se ţină seama de faptul că între aceste pieţe există o strânsă şi permanentă legătură reciprocă, care determină raporturile dintre diverse taxe procentuale ce apar pe piaţa capitalurilor de împrumut.

Esenţa dobânzii pentru împrumut. Dobânda pentru împrumut este o categorie economică obiectivă. Dobânda pentru împrumut reprezintă costul unei valorii cedate temporar în folosinţă sub formă bănească, sau sub formă de bunuri materiale. Încă în antichitate, erau cunoscute o mulţime de

129

Page 131: Moneda Si Credit Curs

feluri de împrumuturi în natură, pentru care se plăteau dobânzi, de asemenea, sub formă naturală: vite, cereale şi alte produse. Dacă împrumuturile erau băneşti, dobânda era achitată, respectiv, în bani. Deoarece capitaliştii în funcţiune apar în calitate de „cumpărători” ai acestui tip specific de marfă – capitalul, dobânda care o plătesc capitaliştilor-creditori reprezintă „preţul” capitalului.

Dobânda de împrumut este partea plusvalorii pe care capitaliştii în funcţiune o dau capitaliştilor-creditori. Profitul obţinut din capitalul de împrumut se divizează în două elemente: 1) dobânda însuşită de capitalistul-creditor şi 2) venitul antreprenorial însuşit de capitalistul-debitor în funcţiune (industriaş sau comerciant). Divizarea profitului în dobândă şi venit antreprenorial capătă importanţă universală şi poate fi aplicată până şi faţă de venitul la propriul capital al întreprinzătorilor, nu numai faţă de venitul obţinut la capitalul de împrumut.

Astfel, în cazul folosirii productive a creditului, sursa dobânzii pentru împrumut o reprezintă profitul realizat de întreprinzător în urma utilizării valorii împrumutate. De aceea între creditorul-posesor al valorii date cu titlu de împrumut şi întreprinzătorul care cumpără mijloacele primite în rulaj există mereu o discordanţă a intereselor economice.

Nevoia de a achita dobânda pentru împrumutul acordat îl sileşte pe debitor să folosească (gestioneze) cu eficienţă maximă atât propriile mijloace, cât şi mijloacele împrumutate, să-şi sporească profitul din capitalul investit. Dacă capitalul circulant, constituit atât pe baza mijloacelor proprii, cât şi a celor împrumutate va fi gestionat iraţional, costul creditului s-ar putea dovedi foarte mare şi va înghiţi tot profitul.

Dobânda pentru împrumut îndeplineşte încă o funcţie. Ea stimulează din punct de vedere economic achitarea totală şi la timp a creditului oferit de bancă. Creditorul, când calculează mărimea dobânzii pentru împrumutul acordat, ia în calcul mai

130

Page 132: Moneda Si Credit Curs

mulţi factori: mărimea şi termenul de achitare a creditului, situaţia pe piaţa de capitaluri de împrumut, în sfera circulaţiei băneşti, disponibilul şi modul de garantare a creditului, posibilitatea îndeplinirii la timp de către debitor a obligaţiilor sale faţă de creditor.

Rata dobânzii şi factorii determinării ei. Dobânda pentru împrumut are un anumit nivel, sau rată. Rata dobânzii exprimă raportul dintre suma venitului anual realizat din capitalul de împrumut şi suma capitalului dat cu împrumut. De exemplu, dacă capitalul de împrumut echivalează cu suma de 100.000 lei, iar venitul anual din acest capital este de 3.000 lei, rata dobânzii va fi 3 (3.000/100.000 × 100).

Rata dobânzii depinde nemijlocit de rata profitului: în condiţii obişnuite, rata medie a profitului indică limita maximă pentru rata dobânzii.

Rata dobânzii e stabilită prin intermediul mecanismului concurenţei existente pe piaţa capitalurilor de împrumut şi depinde de fiece dată de raportul dintre oferta şi cererea de capitaluri de împrumut. E necesar să se facă diferenţă dintre rata dobânzii de piaţă, înregistrată la moment pe piaţa monetară, şi rata medie a dobânzii, adică media dobânzii calculată pe întregul ciclu. Rata dobânzii este supusă fluctuaţiilor provocate de schimbarea mărimii ofertei şi cererii de capitaluri de împrumut.

Dinamica ratei media dobânzii (media dobânzii) se calculează prin raportarea ofertei la cererea de capital de împrumut.

Însă rata dobânzii, calculată pe fiecare împrumut concret, depinde în fiece moment de o mulţime de factori care se schimbă mereu. În primul rând, trebuie să se ţină cont de durata (scadenţa) creditului. Creşterea scadenţei conduce la creşterea riscului bancar de neachitare a creditului şi a dobânzilor calculate pentru împrumutul acordat. De aceea, de regulă, cu

131

Page 133: Moneda Si Credit Curs

cât este mai lungă durata împrumutului, cu atât mai mare este dobânda.

Rata dobânzii depinde de mărimea creditului, deoarece, în cazul insolvabilităţii debitorului, pierderile creditorului cresc. În plus, probabilitatea falimentării concomitente a câtorva debitori este mai mică decât probabilitatea falimentării unui singur debitor. Totodată, deservirea micilor creditori duce la creşterea costurilor băncii, făcând ca tranzacţia să devină nerentabilă. De aceea, în funcţie de mărimea creditului, rata dobânzii se diferenţiază pe categorii: pentru credite mici, pentru credite medii şi pentru credite mici.

Rata dobânzii depinde şi de modul de garantare a creditului. Rate mai mari se stabilesc la creditul de blanchetă (în alb, adică negarantat), fiindcă acesta prezintă pentru creditor un risc sporit. Rate mai mici se stabilesc la împrumuturile cu un grad înalt de garanţie – sub formă de bunuri lichide mobiliare şi imobiliare, titluri de valoare uşor vandabile.

Mărimea dobânzii este influenţată şi de destinaţia creditului. Dobânzi mari se stabilesc şi la acordarea împrumuturilor cu un grad înalt de risc. De exemplu: la împrumuturile date pentru depăşirea dificultăţilor financiare, pentru realizarea unor scopuri investiţionale etc.

Nivelul dobânzilor depinde de forma creditului (comercial, bancar, de stat, de consum) şi de profilul (caracterul) activităţii beneficiarului de credit (companie industrial-comercială, întreprindere agricolă, persoană particulară).

În condiţiile actuale ale concurenţei pe piaţa monetară, putem observa că există tendinţa de a se stabili o rată unică a dobânzii pentru împrumut. S-a constituit un spectru larg de rate a dobânzilor. De exemplu, în S.U.A., în anul 1991, rata dobânzii pentru credite a oscilat de la 4,99% (la obligaţiile de tezaur cu termenul vânzării de 90 de zile) la 18,24% (dobânda încasată la cumpărarea cartelelor de credit).

132

Page 134: Moneda Si Credit Curs

Există rate nominale şi reale ale dobânzii pentru împrumut. Rata nominală este calculată în expresie bănească. Rata reală e aceeaşi rată nominală corectată corespunzător ritmurilor inflaţiei. Aşadar, factorii care influenţează mărimea dobânzilor se află în corelaţie cu evoluţia diverselor procese economice atât la nivelul macroeconomic, cât şi la nivelul microeconomic, adică pot fi de ordin general sau particular (individual). La factorii de ordin general trebuie atribuite fazele ciclului industrial. Astfel, în prima fază a ciclului industrial, rata dobânzii pentru împrumut este mică, fiindcă în perioada respectivă producătorii de mărfuri folosesc cu precădere propriul capital, nu capitalul de împrumut.

În faza superioară a ciclului industrial, rata dobânzii creşte, căci ritmul de sporire a investiţiilor pe bază de credit depăşeşte considerabil ritmul de creştere a producţiei. Creditul nu este folosit doar pentru lărgirea producţiei, ci şi pentru tranzacţiile speculative pe pieţele de devize (valutară), de valori şi de mărfuri.

În perioada de criză, rata dobânzii atinge cota maximă. În această fază a ciclului industrial are loc goana pentru bani ca mijloace de plată, iar oferta de capitalul de împrumut scade.

În faza de depresie, rata dobânzii este minimă. Oferta de capital de împrumut creşte, iar cererea scade. În faza respectivă, din cauza reducerii şi stagnării producţiei, volumul capitalurilor industrial şi marfar scade, iar mijloacele băneşti retrase din circulaţie şi devenite disponibile completează capitalul de împrumut. Prin urmare, capitalul de împrumut, în diverse faze ale ciclului industrial, circulă în sensul invers al circulaţiei capitalului industrial.

Factorii de ordin general pot include, de asemenea, situaţia circuitului bănesc, nivelul de dezvoltare a pieţelor monetare, pieţei de efecte (hârtii de valoare), iar factorii de ordin particular – genurile de tranzacţii creditoare pentru atragerea mijloacelor temporar disponibile şi plasarea acestora.

133

Page 135: Moneda Si Credit Curs

Rata dobânzii poate să se modifice (devenind flotantă) sau poate să rămâne aceeaşi pe toată durata împrumutului. Creditul acordat în condiţiile ratei flotante din băncile străine se numeşte credit roll-over. Acest gen de relaţii de credit poate fi practicat atât pe piaţa naţională, cât şi pe piaţa internaţională a capitalurilor de împrumut. Modificarea ratei dobânzilor reflectă fluctuaţia ratei dobânzilor pe pieţele capitalurilor de împrumut în decursul termenului de utilizare a creditului.

În afara factorilor de piaţă, ce influenţează formarea dobânzii pentru împrumut, preţul creditului poate fi reglementata de stat. Reglementând nivelul dobânzilor, statul, pe căi indirecte, influenţează asupra cuantumului investiţiilor creditoare, masei monetare aflate în circulaţie, stimulează dezvoltarea anumitor ramuri ale economiei, perfecţionarea sistemului de credit.

În primul rând, este vorba de stabilirea ratei oficiale a dobânzii, pe a cărei bază Banca Centrală să acorde credite băncilor comerciale. Într-o serie de ţări, drept rată oficială a B.C. se ia taxa scontului, adică taxa de rescontare a cambiilor (poliţelor) de către Banca Centrală. Cumpărând cambia (poliţa) înainte de scadenţa acesteia, banca plăteşte creditorului valoarea ei minus dobânzile, a căror mărime depinde de taxa scontului şi durata perioadei de stingere a cambiei.

ConcluziePiaţa capitalurilor de împrumut reprezintă totalitatea

instituţiilor financiare şi de credit, care-şi orientează fluxul de mijloace băneşti de la proprietari (creditori) spre beneficiarii de credit (debitori) şi invers, a cărei funcţie principală constă în transformarea fondurilor băneşti pasive (inactive) în capital de împrumut pentru deservirea circuitului capitalurilor industrial şi comercial în funcţiune. Mecanismul funcţionării pieţei capitalurilor de împrumut este cel de intermediere

134

Page 136: Moneda Si Credit Curs

autoreglementată a procesului de redistribuţie a capitalului în funcţie de conjunctura cererii şi ofertei de capital.

Subiectele pentru verificarea cunoştinţelor

1. Numiţi şi explicaţi esenţa formelor istorice de credit.2. Explicaţi particularităţile capitalului de împrumut.3. Explicaţi deosebirile între capitalul de împrumut,

capitalul real şi bani.4. Numiţi segmentele pieţei de capital.5. Explicaţi factorii determinanţi al ratei dobânzii.6. Explicaţi rolul ratei dobânzii în reglementarea stihiinică

a economiei.7. Explicaţi dependenţa ratei dobânzii de fazele ciclurilor

economice.

Literatura:1. Basno C., Dardac N., Floricel C. Monedă,

credit, bănci. Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1997, pag.144 -159.

2. Cоколова О. В. Финансы, деньги и кредит, М. Юристь, 2001, с.186-188

135

Page 137: Moneda Si Credit Curs

Capitolul 8. TEORII ASUPRA CREDITULUI

Obiectivele de studiu Etapele dezvoltării teoriilor asupra creditului. Teoria naturalistă a creditului Teoria capitalo - creativă a creditului

Noţiunile fundamentale:Dobînda, pîrghia de auto-reglementare a economiei

Relaţiile de credit au existat încă în economiile premonetare, când au apărut şi s-au dezvoltat raporturile marfă-bani. Creditul a apărut pe baza dezvoltării producţiei de mărfuri. Apariţia creditului se leagă de un anumit stadiu de dezvoltare al schimbului, când vânzătorul preda valori de întrebuinţare în schimbul unor promisiuni că va primi cândva o valoare.

Teoriile economice atestă apariţia iniţială a noţiunii de credit încă în antichitate, în Orientul Mijlociu, unde constituia monopolul marilor proprietari funciari şi al preoţilor. Dovezi privind activitatea de acordare a împrumuturilor au fost găsite încă în Codul de legi a lui Hammurabi în Babylonul Antic în sec.XVIII î.Hr. Negustoria de bani a existat probabil la egipteni şi fenicieni, dar în mod sigur la greci (“trapeziţi”) şi romani (“argentari”). Activitatea acestora era însă în realitate cămătărie2 şi zărăfie3. Primele institute care au efectuat operaţii de profilul actualelor bănci au fost, probabil, cele din oraşele-republici italiene, adică în sec. XII-XIV. Una din celebrele

2 Cămătărie provine de la noţiunea de camătă, care reprezintă o dobîndă foarte ridicată percepută la împrumuturi şi practicată în sclavagism, feudalism şi capitalismul în ascensiune, din cauza resurselor băneşti limitate şi a riscului de nerambursare.3 Zărăfie înseamnă îndeletnicirea zarafului de a schimba banii.

136

Page 138: Moneda Si Credit Curs

familii italiene din domeniul activităţii de credit a fost familia Medici, care aflându-se la guvernarea provinciei Florenţa, acorda împrumuturi familiilor princiare din Italia şi din întreaga Europă. Prima bancă a fost, de asemenea, înfiinţată in Italia, în 1171, cunoscută sub denumirea Banca din Veneţia, însă ea a fost recunoscută oficial ca bancă de viramente abia în 1587 sub denumirea Banco di Rialto. Creditul a devenit unul din mecanismele fundamentale ale vieţii economice începând din 1850, după revoluţia industrială, făcând posibilă anticiparea cumpărărilor, şi, astfel, exercitând un efect multiplicator asupra activităţii economice.

Pe parcursul dezvoltării ştiinţei economice au fost formulate diverse concepţii şi expuse păreri cu privire la credit. Platon considera că „statul trebuie să ţină sub control încasarea dobânzii pentru împrumuturi (a cametei), precum şi vânzarea mărfurilor în credit, reglementând preţurile în aşa mod încât acestea să asigure vânzătorilor un profit moderat.”

În viziunea lui Aristotel, culmea hrematisticii (acumularea bogăţiei sub forma de bani) o constituie camăta, pe care, fireşte o condamnă în termeni categorici, deoarece, susţine el ”banii nu nasc bani”.

Profeţii biblici (Eremia, Isaia, Daniel, Zaharia) în încercarea lor de a impune în viaţa de toate zilele principiile adevărului, justiţiei şi echităţii sociale, condamnă mai ales camăta, considerată a se afla la temelia îmbogăţirii unora şi sărăcirii altora.

În viziunea lui Adam Smith împrumutatul poate dispune de credit, fie ca de un capital, fie ca de o rezervă destinată pentru consumul său imediat. Dacă împrumutatul utilizează creditul în calitate de capital destinat pentru întreţinerea lucrătorilor productivi, care îi reconstituie valoarea cu un profit, atunci el poate să reconstituie capitalul şi să plătească şi dobânda, fără a folosi alt izvor de venit. Dacă, însă, împrumutatul se serveşte de credit ca de un fond destinat

137

Page 139: Moneda Si Credit Curs

pentru consumul lui imediat, el face ca un risipitor care iroseşte pentru întreţinerea unor inactivi ceea ce era destinat pentru susţinerea celor activi. În acest caz, el nu poate nici să înapoieze capitalul, nici să plătească dobânda, fără a înstrăina sau ataca vre-un alt izvor de venit, cum ar fi proprietatea sau renta pământului. Singurii oameni cărora li se împrumută de obicei fonduri băneşti, fără a se aştepta să se facă din ele o întrebuinţare prea folositoare, sunt nobilii rurali, care se împrumută pe ipotecă. Aproape toate împrumuturile se fac în bani, spune Smith, dar în realitate lucrul de care împrumutatul are nevoie şi pe care şi împrumutătorul i-l dă, nu sunt banii, ci valoarea banilor sau bunurile care se pot cumpăra cu ei.

Mai târziu, Pierre-Joseph Proudhon (1809-1865), adept al socialismului de piaţă şi în acelaşi timp părintele anarhismului va înainta teoria creditului gratuit. Căutând să acţioneze în spiritul socialiştilor idealişti, adică să convingă prin exemplu personal, Proudhon creează o „ bancă populară”, care urma să acorde credit fără dobândă. Prin crearea acestei bănci, Proudhon urmează mai multe scopuri: făcând creditul accesibil muncitorilor, el intenţiona să-i prefacă pe micii producători în proprietari, totodată creditul gratuit urma să ducă la scăderea preţurilor şi deci la creşterea nivelului de trai al maselor largi populare. Banca lui n-a funcţionat nici o zi, deoarece nimeni nu s-a găsit predispus să împrumute cuiva bani „pe degeaba”. Dar ideea unui credit ieftin sau gratuit a rămas, fiind apoi preluată de John Maynard Keynes.

După Karl Marx, creditul apare în cadrul acelor relaţii prin care înstrăinarea mărfii este separată în timp de realizarea preţului ei. El considera că dobânda, ca şi profitul, este o formă a plusvalorii şi are la temelia sa munca neplătită a muncitorilor.

În formularea, dezvoltarea şi perpetuarea concepţiilor cu privire la credit şi dobândă, gânditorii s-au angajat în

138

Page 140: Moneda Si Credit Curs

explicarea, justificarea şi utilizarea dobânzii, latură specifică a relaţiilor de credit.

În general dobânda se considera ca ceva contrar eticii, în ciuda faptului că realitatea relaţiilor economice afirma permanent prezenţa acestui „accident” economic în cadrul procesului de creditare. Această poziţie a filosofilor, teologilor şi profeţilor s-a manifestat din cele mai vechi timpuri şi a durat secole.

John Maynard Keynes, considerat a fi cel mai mare economist al secolului XX, va avea alte idei referitoare la credit, dobândă şi rata dobânzii. Keynes pune accentul pe o intervenţie indirectă de natură creditară. Tot el consideră că stimularea investiţiilor private urma să se înfăptuiască prin intermediul micşorării ratei dobânzii.

Unul din scopurile principale ale politicii monetare ale lui Keynes este menţinerea ratei dobânzii la cel mai scăzut nivel posibil. Asemeni lui Aristotel şi canoniştilor medievali, savantul englez considera că banii nu produc nimic, de aceea trebuie stimulaţi şi încurajaţi, cei care produc şi nu cei care, tezaurizând moneda, obţin venituri fabuloase. Un credit ieftin nu numai că ar stimula investiţiile private, ci şi ar scoate terenul de sub picioarele rentierilor. Iar printr-o micşorare progresivă a ratei dobânzii până la zero, această clasă parazitară, care nu investeşte, nu produce, ar fi sortită pieirii. Reducerea ratei dobânzii poate fi realizată pe calea sporirii cantităţii de bani aflaţi în circulaţie (măsură care în mod evident duce la inflaţie). Dar doctrina lui Keynes suferă de un şir de neajunsuri şi inexactităţi. Astfel, s-a dovedit a fi insuficientă propunerea de a micşora rata dobânzii în scopul stimulării investiţiilor private. Deoarece când în timpul crizei statul micşorează rata dobânzii, pentru a stimula investiţiile, capitalurile private preferă să plece peste hotare. Ridicarea ratei dobânzii în perioada expansiunii economice nu reuşea să

139

Page 141: Moneda Si Credit Curs

încetinească ritmurile de creştere economică, întrucât creşterea era stimulată nu atât de rata dobânzii, cât de rata profitului.

Francezul Charles Gide defineşte creditul ca fiind schimbul unei bogăţii prezente contra unei bogăţii viitoare, iar profesorul F.Leitner este de părere că ”sub credit înţelegem cedarea şi primirea unui bun la o epocă, în credinţa că acelaşi bun sau altul de aceeaşi valoare va fi restituit la o dată în viitor, potrivit înţelegerii între părţi”.

Una din cele mai complete definiţii a dat-o germanul Wagner, conform căreia creditul se caracterizează în acel act de schimb privat-economic, prin care un subiect economic cedează în proprietatea unui alt subiect economic, valori economice, cu rezerva dreptului de a avea pretenţiuni asupra lor.

Implicaţiile creditului în multiplele sfere ale economiei şi influenţa sa asupra creşterii economice şi echilibrului monetar explica interesul specialiştilor pentru conţinutul creditului şi definirea lui. În teoriile economice contemporane creditul este definit ca o relaţie bănească între o persoană fizică sau juridică, numită creditor, care acordă unei alte persoane numită debitor, un împrumut în bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie, în general cu o dobândă stabilă în funcţie de riscul pe care şi-l asumă creditorul sau de reputaţia debitorului.

Creditul permite disponibilizarea de fonduri lichide pentru investiţii sau activităţi curente. Fondurile disponibile, constând în economii pentru diferite perioade de timp, precum şi fondurile strânse prin vânzarea de acţiuni şi obligaţiuni pot fi folosite pentru acordarea de împrumuturi întreprinderilor de stat şi particulare. Creditul este unul din motoarele principale ale întregului angrenaj economico-social. Utilizarea raţională a creditului sporeşte puterea productivă a capitalului şi asigură un volum mare de produse. Pe măsura dezvoltării economico-sociale, rolul şi importanţa creditului în economia fiecărei ţări

140

Page 142: Moneda Si Credit Curs

au marcat o creştere considerabilă, având loc totodată, diversificarea funcţiilor îndeplinite de credit.

În primul rând, creditul îndeplineşte o funcţie distributivă prin faptul că redistribuie rezervele băneşti disponibile la un moment dat în economie sub forma împrumuturilor acordate anumitor ramuri, sectoare sau domenii de activitate care au nevoie de mijloace de finanţare. Prin disponibilităţi sunt desemnate atât excedentele din conturile întreprinderilor deschise la bănci şi aflate temporar în stare inactivă, rezervele de casă ale firmelor păstrate în conturi la bănci, cât şi sumele economisite de populaţie pentru diferite scopuri şi depuse spre păstrare la băncile comerciale. Deci, creditul apare ca un sistem de relaţii între bănci şi întreprinderi, în cadrul căruia mijloacele băneşti ale întreprinderilor, cât şi mijloacele băneşti ale sistemului financiar devin, în urma mobilizării lor de către bănci, resurse ale sistemului de credit şi sunt utilizate prin redistribuire la acordarea creditelor economiei.

Oferind întreprinzătorilor toate aceste disponibilităţi, băncile, prin creditarea acestora, transformă economiile sterile în capitaluri productive, contribuind astfel la creşterea avuţiei reale a societăţii. Din acest motiv se poate afirma că, creditul sporeşte puterea de acţiune productivă a capitalului.

Printr-o analiză atentă a cererilor de credite se favorizează orientarea disponibilităţilor spre ramurile sau activităţile mai rentabile, acest lucru asigurând o mai mare posibilitate de adaptare la cerinţele pieţei interne şi externe. Având în vedere cele prezentate, creditul, prin funcţia sa distributivă, participă la creşterea gradului de centralizare şi concentrare a capitalului.

Economisirea fără investire conduce la tezaurizare, care poate provoca recesiune. Din faptul că nu orice individ dispune de calităţile necesare sau capitalului necesar pentru a desfăşura activitatea de întreprinzător, se poate observa importanţa pe

141

Page 143: Moneda Si Credit Curs

care o are creditul în procesul de transformare a economiilor în investiţii. Deci, creditul este un important factor al creşterii economice.

Prin urmărirea şi verificarea atentă a modului de utilizare a sumelor primite, creditul joacă un rol de diminuare a iniţiativelor nerentabile, care provoacă pierderi. Un întreprinzător care prezintă iniţiative riguros fundamentate şi însoţite de garanţii reale acoperitoare poate să obţină un credit. Astfel, creditul contribuie la proliferarea firmelor de mici dimensiuni, adesea promotoare ale inovaţiei ceea ce favorizează concurenţa, cu efectele sale pozitive asupra economiei în ansamblul său.

O altă funcţie importantă a creditului este cea de emisiune monetară. Odată cu diversificarea tehnicii de plată (virament, cec, trată etc.) s-a ajuns la diminuarea utilizării numerarului şi în consecinţă la creşterea în proporţii mari a monedei de cont (scripturale). Prin aceasta s-a asigurat şi importanta reducere a cheltuielilor cu circulaţia banilor, noile tehnici şi instrumente de plată oferite de existenţa creditului făcând faţă creşterii volumului de tranzacţii.

Reglând dimensiunile cererii şi ale ofertei de mărfuri tocmai prin creditarea consumului pe de o parte şi creditarea stocurilor pe de altă parte, creditul contribuie la stabilitatea preţurilor.

Ca urmare a naturii sale, creditul contribuie la viteza de rotaţie a banilor, la multiplicarea monedei scripturale, la rularea continuă a fondurilor.

Un rol deosebit îl are creditul în promovarea relaţiilor economice internaţionale prin creditarea activităţilor de comerţ exterior cel mai frecvent cu avantaje deosebite pentru producător. Nu putem ignora nici importanţa creditului în acoperirea bugetului de stat prin creditul public, nici prezenţa din ce în ce mai masivă a lui în rândul populaţiei sub formele sale de credit de consum, credit ipotecar etc. De asemenea,

142

Page 144: Moneda Si Credit Curs

creditul exercită o influenţă benefică asupra consumului, prin cumpărarea pe credit şi plata în rate a unor bunuri de folosinţă îndelungată.

Pe acest fond, rolul şi amploarea creditului au crescut mult, o dată cu dezvoltarea economico-socială, devenind o activitate economică deosebit de importantă. Odată cu relevarea acestor funcţii importante, trebuie menţionat, în acelaşi timp că abuzul de credit prezintă şi dezavantaje importante, putând să determine pierderi pentru instituţiile de credit, falimente ale instituţiilor insolvabile sau influenţe negative asupra conjuncturii economice.

ConcluzieÎn dezvoltarea sa teoriile asupra creditului actualmente

îi oferă ultimului un rol activ în procesele de autoreglementare în economie. Implicaţiile creditului în multiplele sfere ale economiei şi influenţa sa asupra creşterii economice şi echilibrului monetar explica reflectarea lui în teoriile economice contemporane.

Subiectele pentru verificarea cunoştinţelor:1. Numiţi etapele apariţiei şi dezvoltării creditului.2. Formulaţi definiţia creditului.3. Enumeraţi principalele teorii asupra creditului şi

explicaţi particularităţile specifice a lor.4. Explicaţi esenţa teoriilor de credit – creator a

capitalurilor.

Literatura:1. Basno C., Dardac N., Floricel C. Monedă, credit, bănci.

Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1997, pag.160-167

2. Жуков Е. Ф., Общая теория денег и кредита, Москва: ЮНИТИ, 2000, c. 74-79.

143

Page 145: Moneda Si Credit Curs

Partea III. BĂNCILE ŞI SISTEMUL BANCAR

Capitolul 9. BANCA CENTRALĂ ŞI ROLUL EI ÎN SISTEMUL BANCAR

Obiectivele de Studiu Concept de bancă şi sistem bancar: privire

generală asupra apariţiei, dezvoltării băncilor şi a sistemului bancar.

Funcţiile Băncii Centrale: (emisiunea monetară, păstrarea rezervelor oficiale ale ţării, reglementarea activităţii instituţiilor de creditare, bancher al statului, politica monetar-creditară şi valutară).

Formele de organizare şi structura organizatorică a Băncii Centrale.

Particularităţile sistemul bancar al Republicii Moldova.

Noţiunile fundamentale:Sistem bancar, Banca Centrală, emisiunea monetară,

reglementarea activităţii bancare, politica monetară

Apariţia băncilor centrale. În prima perioadă a dezvoltării capitalismului nu exista o deosebire clară între băncile centrale (de emisiune) şi băncile comerciale. Băncile comerciale practicau pe larg emiterea bancnotelor ca sursă de mobilizare a mijloacelor băneşti. Pe măsură ce se dezvolta sistemul creditar, evolua procesul de concentrare a emisiunii biletelor de bancă într-un număr restrâns de bănci comerciale mari, pentru ca, în consecinţă, dreptul de monopol asupra emiterii bancnotelor să se atribuie doar unei singure bănci.

Apariţia băncilor centrale a fost condiţionată istoriceşte de concentrarea emisiunii biletelor de bancă în mâinile câtorva

144

Page 146: Moneda Si Credit Curs

bănci comerciale dintre cele mai fiabile, care se bucurau de încrederea generală şi ale căror bancnote puteau îndeplini cu succes funcţia de instrument de credit universal în sfera circulaţiei. Statul, promulgând o serie de legi corespunzătoare, sprijinea activ acest proces, căci bancnotele emise pentru împrumuturi de o sumedenie de bănci mărunte, în cazul falimentarii emitenţilor, îşi puteau pierde capacitatea de mijloc de circulaţie. La finele sec.19 – începutul sec.20, în majoritatea ţărilor emisiunea tuturor bancnotelor se concentrase într-o singură bancă, care a început să fie numită Bancă Centrală de Emisiune, iar în etapa actuală se numeşte simplu – Bancă Centrală. Această denumire reflectă rolul băncii pe care îl joacă în sistemul de credit al ţării. Banca Centrală îndeplineşte într-un fel funcţia de subdiviziune organizatorică de bază a sistemului naţional de credit.

De-a lungul istoriei, au existat două căi (metode) de înfiinţare a băncilor centrale. Unele dintre bănci au devenit centrale ca urmare a îndelungatei evoluţii istorice. Acest fenomen s-a produs, în primul rând, în ţările ale căror relaţii capitaliste s-au constituit relativ devreme (la mijlocul sec.19 – începutul sec.20). Astfel, Banca Engleză a devenit centru de emisiune în anul 1844, Banca Franceză – în 1848, Banca Spaniolă – în 1874.

În epoca capitalismului monopolist de stat, a prins a evolua rapid procesul de naţionalizare a băncilor centrale, care mai înainte aveau statut de bancă acţionară. Naţionalizarea băncilor centrale au grăbit Marele Crah din anii 1929-1933 şi izbucnirea Celui de-al Doilea Război Mondial, care au făcut să crească tendinţele reglementării monopoliste de stat a economiei. În 1938, a fost naţionalizată Banca Canadiană, în 1942 – Banca Niponă, în 1946 – Banca Engleză şi Banca Franceză.

Alte bănci (băncile federale ale S.U.A., fundate în 1913, băncile centrale ale multor state latinoamericane) au fost întemeiate chiar de la bun început ca centre de emisiune.

145

Page 147: Moneda Si Credit Curs

După Primul Război Mondial, au apărut instituţii de emisiune de stat în R.F.G. – Bundes bank (1957) şi în Austria – Banca de Rezervă a Austriei (1960).

În condiţiile actuale, în majoritatea ţărilor, băncile centrale sunt, în fond, bănci naţionale, până şi în cazurile în care, din punctul de vedere formal, nu aparţin statului. De exemplu, doar o parte din capitalul Băncii Naţionale a Elveţiei, 55% din capitalul Băncii Nipone, 50% din capitalul Băncii Naţionale a Bulgariei sunt capitaluri de stat.

Formele de organizare a băncilor centrale. Istoria dezvoltării instituţiilor bancare demonstrează că, în funcţie de caracterul proprietăţii asupra capitalului, băncile centrale pot fi clasificate în: bănci de stat, bănci pe acţiuni şi bănci mixte – societăţi pe acţiuni, o parte a capitalului cărora aparţine statului. După cum am remarcat mai sus, unele bănci centrale au fost de la bun început înfiinţate ca bănci de stat, altele – ca bănci pe acţiuni, fiind naţionalizate ulterior. Însă, indiferent de faptul dacă statul era sau nu era posesorul capitalului băncii, istoriceşte, între bancă şi stat s-au constituit relaţii strânse, care în etapa actuală au devenit deosebit de puternice. Statul este interesat în fiabilitatea Băncii Centrale – datorită rolului extrem de important al acesteia din urmă în sistemul de credit al ţării, în procesul de promovare a politicii sale economice.

Totuşi, strânsele relaţii dintre Banca Centrală şi stat nu indică faptul că acesta din urmă îşi poate exercită fără nici o limită influenţa asupra politicii băncii. Banca Centrală, indiferent de cine-i posesorul capitalului, este, din punct de vedere juridic, independentă: proprietatea ei se consideră separată de cea a statului. Banca Centrală dispune de ea ca proprietar. Gradul de independenţă a Băncii Centrale faţă de organele executive ale puterii diferă de la ţară la ţară. De cea mai mare independenţă beneficiază acele bănci care, conform legii, sunt subordonate Ministerului Finanţelor. În această categorie intră majoritatea băncilor.

146

Page 148: Moneda Si Credit Curs

Un anumit grad de independenţă faţă de guvern a Băncii Centrale este o condiţie obligatorie a eficacităţii activităţii sale de menţinere a stabilităţii valutare băneşti şi de credit, care nu arareori ajunge în contrazicere cu obiectivele de scurtă durată ale guvernului, acesta fiind preocupat, bunăoară, de problemele în legătură cu apropierea campaniei electorale. Acest fapt e deosebit de important, de asemenea, şi sub aspectul limitării posibilităţilor statului de a beneficia de resursele Băncii Centrale pentru a acoperi deficitul bugetar. De remarcat că în anii (80-(90, tendinţele de obţinere a independenţei faţă de guvern ale băncilor centrale au crescut.

Totodată, independenţa Băncii Centrale are un caracter relativ, fiindcă politica economică a guvernului nu poate fi promovată cu succes, fără o corelare strânsă a principalelor sale elemente: politica bănească şi de credit şi politica financiară. Din acest motiv, în planul pe termen lung de realizare a politicii Băncii Centrale sunt indicate nemijlocit priorităţile cursului macroeconomic al guvernului. În definitiv, orice Bancă Centrală, într-o anumită măsură, îmbină în sine şi trăsături de bancă, şi trăsături de instituţie (organ) de stat.

Funcţiile băncilor centrale. Fiecare bancă centrală are o sarcină prioritară – să menţină puterea de cumpărare şi cursul valutar al monedei naţionale şi să asigure stabilitatea şi lichiditatea sistemului bancar, eficienţa şi fiabilitatea sistemului de plăţi. Pentru a realiza aceste obiective, Banca Centrală îndeplineşte următoarele funcţii de bază: reglementarea sistemului bănesc şi de credit, emiterea cu drept de monopol a bancnotelor, precum şi funcţiile – economică externă, de bancă a băncilor, de bancă a guvernului, de control şi supraveghere (monitorizare) a activităţii instituţiilor de credit.

În sistemul măsurilor de exercitare a influenţei managementului bancar asupra implementării politicii băneşti şi de credit a statului, funcţia de reglementare a sistemului bănesc şi de credit este cea mai eficientă şi ocupă un loc prioritar.

147

Page 149: Moneda Si Credit Curs

Tocmai de aceea aici o vom menţiona doar printre celelalte funcţii, consacrându-i un spaţiu mai larg în cadrul unei prelegeri speciale.

Funcţia de emitere cu drept de monopol a bancnotelor. Băncii Centrale, în calitate de reprezentant al statului, i se atribuie monopolul doar asupra emisiunii bancnotelor, adică a monedei naţionale de credit, unanim acceptată în ţară ca mijloc de stingere a creanţelor.

Aceasta este una dintre cele mai vechi şi importante funcţii ale băncilor centrale. O dată cu dezvoltarea capitalismului, ea a suferit o serie de modificări esenţiale: dacă în prima perioadă de constituire a sistemelor de credit atât băncile comerciale, cât şi băncile centrale înfăptuiau emisiunea bancnotelor, apoi, în urma procesului de centralizare (concentrare) a emiterii bancnotelor în mâinile celor mai mari bănci şi transformării acestor bănci în bănci centrale, monopolul asupra emisiunii biletelor de bancă a fost atribuită doar unei singure bănci – Centrală.

În epoca monometalismului-aur, bancnotele Băncii Centrale erau garantate dublu: în aur şi în cambii comerciale. După renunţarea la sistemul standardului-aur, emisiunea bancnotelor este înfăptuită cu precădere în bonuri de tezaur ale guvernului. În această situaţie, legătura nemijlocită dintre bancnote şi circulaţia mărfurilor a slăbit evident.

Actualmente, Banca Centrală e abilitată cu dreptul exclusiv de lansare a banilor lichizi în circulaţie, drept exercitat în procesul creditării băncilor comerciale, bugetului de stat, cumpărării titlurilor de valoare în valută.

În unele ţări, Banca Centrală asigură cu drept de monopol emisiunea banilor în monedă, însă, de regulă, de baterea acestora se ocupă Ministerul Finanţelor. În ce priveşte cazul din urmă, Banca Centrală cumpără monede de la vistieria statului după valoarea lor nominală, iar diferenţa dintre valoarea nominală şi costul de producţie a monedelor este inclusă în veniturile bugetului de stat. Monedele cumpărate sunt lansate în circulaţie

148

Page 150: Moneda Si Credit Curs

de către Banca Centrală o dată cu bancnotele emise de ea.Bancnotele, după cum s-a menţionat deja, alcătuiesc doar o

parte neînsemnată a masei monetare a ţărilor puternic industrializate, însă emisiunea de bancnote continuă să rămână absolut necesară – pentru efectuarea plăţilor în sfera comerţului en-detail, precum şi pentru asigurarea lichidităţii sistemului de credit. Monopolul (dreptul exclusiv) de emitere a banilor a făcut ca Banca Centrală să devină centru de emisiune-casă al sistemului bancar, deoarece obligaţiunile (titlurile) emise de B.C. pot servi drept rezervă de casă pentru orice bancă comercială.

Funcţia de realizare (implementare) a politicii valutare. Banca Centrală este promotorul politicii valutare de stat, ce prevede un complex de măsuri al căror scop constă în consolidarea poziţiilor economice externe ale ţării. Obiectivele (direcţiile) politicii valutare sunt determinate de situaţia economică şi politică din ţară, de starea balanţei de plăţi şi circulaţiei băneşti, precum şi de angajamentele sale pe plan extern, asumate ca participant (membru) al organizaţiilor internaţionale valutare şi de credit.

În linii generale, politica valutară constă în: reglementarea cursului valutar pe calea menţinerii

cursului de schimb al monedei naţionale; înfăptuirea reglementării (gestiunii) valutare şi a

controlului valutar pe calea reglementării decontărilor internaţionale, balanţei plăţilor, controlului circulaţiei valorilor valutare atât în propria ţară, cât şi dincolo de frontierele ei, participarea la elaborarea prognozei şi organizarea procesului de întocmire a balanţei de plăţi;

formarea rezervelor valutare şi administrarea acestora, realizând operaţiuni în sfera circulaţiei rezervelor valutare în aur;

înfăptuirea colaborării valutare internaţionale şi participarea la lucrările de pregătire a acordurilor

149

Page 151: Moneda Si Credit Curs

(convenţiilor) internaţionale asupra problemelor respective, colaborării cu băncile centrale ale altor ţări, precum şi cu organizaţiile valutare şi de credit internaţionale şi regionale, reprezentând ţara dată în aceste organizaţii.

Instrumentele politicii valutare constau în intervenţiile valutare şi în mulţimea de mecanisme ale reglementării monetare şi de credit (politica scontului, tranzacţiile pe piaţa deschisă, instituirea cerinţelor de rezervă faţă de bănci ş.a.).

Funcţia de bancă a băncilor. Spre deosebire de băncile comerciale, Banca Centrală nu se implică în relaţii directe cu oamenii de afaceri şi populaţia. Clientela sa de bază o alcătuiesc băncile comerciale, care acţionează ca un fel de intermediari între sfera economică şi Banca Centrală. Aceasta din urmă păstrează numerarul disponibil al băncilor comerciale, adică rezervele lor de casă. Istoriceşte, băncile comerciale plasau aceste rezerve în Banca Centrală cu titlu de fond de garanţie pentru amortizarea depozitelor. În sec.20, băncile comerciale din majoritatea ţărilor, conform legii, erau datoare să-şi păstreze o parte din rezervele de casă la Banca Centrală. Aceste rezerve se mai numesc rezerve bancare obligatorii. Banca Centrală stabileşte raportul minimal dintre rezervele obligatorii şi obligaţiile depozitare (norma rezervelor obligatorii).

Preluând spre păstrare rezervele de casă ale băncilor comerciale, Banca Centrală le acordă asistenţă de credit. Ea organizează decontările interbancare, coordonează şi reglementează organizarea sistemelor de decontare, serveşte drept centru de decontare al sistemului bancar.

Funcţia de bancă a guvernului. După cum s-a remarcat, indiferent de cui aparţine capitalul, băncile centrale sunt strâns legate de instituţia statului. În calitate de bancher al guvernului, Banca Centrală se prezintă şi în calitate de casier, creditor, consultant financiar. Banca Centrală îşi deschide conturile pentru guvern şi departamentele guvernamentale. În majoritatea

150

Page 152: Moneda Si Credit Curs

ţărilor, una din atribuţiile Băncii Centrale este executarea de casă a bugetului de stat. Veniturile guvernului, provenite din impozite, taxe şi împrumuturi, sunt trecute într-un cont fără dobândă al trezoreriei din Banca Centrală, toate cheltuielile guvernului fiind acoperite din acest cont.

Banca Centrală creditează statul, oferă consultaţii Ministerului Finanţelor în problemele alegerii zilei pentru organizarea emisiunilor şi calcularea gradului de rentabilitate al efectelor de stat în funcţie de situaţia pe piaţa hârtiilor de valoare, gestionează datoria publică. Prin gestiunea datoriei publice se au în vedere operaţiunile Băncii Centrale de plasare şi amortizare a împrumuturilor, organizarea achitării dobânzilor pentru ele, conversiunilor şi consolidării acestor împrumuturi. Banca Centrală aplică diverse metode de gestionare a datoriei publice:

cumpără sau vinde titluri (obligaţiuni) de stat cu scopul de a influenţa cursul şi rentabilitatea lor;

modifică condiţiile vânzării; prin diverse metode, sporeşte atractivitatea titlurilor de

stat pentru mobilizarea (atragerea) investitorilor privaţi.

Funcţia de control şi supraveghere (monitoring). În majoritatea ţărilor lumii, Banca Centrală exercită controlul şi supravegherea băncilor în scopul menţinerii stabilităţii şi fiabilităţii sistemului bancar, apărării intereselor deponenţilor şi creditorilor. Într-o serie de ţări (Australia, Italia, Rusia) funcţia de control şi supraveghere o îndeplineşte în mod exclusiv Banca Centrală; în alte ţări (Germania, Elveţia, Franţa) – Banca Centrală, în colaborare cu de alte organisme (trezoreria, comisia bancară etc.), iar în unele ţări (Canada, Austria, Danemarca, Norvegia) – alte organisme, nu Banca Centrală.

Principalele obiective ale funcţiei de supraveghere şi control, exercitată de Banca Centrală asupra băncilor comerciale, sunt:

151

Page 153: Moneda Si Credit Curs

eliberarea licenţelor pentru activitatea bancară şi efectuarea anumitor tipuri de operaţiuni (valutare, cu hârtii de valoare, cu metale preţioase);

verificarea şi analiza dărilor de seamă financiare, prezentate de instituţiile bancare, efectuarea reviziilor pe teren;

stabilirea normativului pentru rezervele obligatorii şi instituirea sistemului de normative economice, controlul respectării lor.

În ultimele decenii ale secolului 20, sistemul de control bancar, treptat, a căpătat un caracter internaţional, fapt condiţionat de internaţionalizarea băncilor (activităţii bancare). În 1975, preşedinţii băncilor centrale a 10 ţări europene puternic industrializate au înfiinţat la Basel Comitetul pentru problemele controlului şi reglementării bancare, sau „Comitetul lui Cook”, numit astfel în cinstea directorului Băncii Engleze Piter Cook – iniţiatorul creării acestui organism internaţional de control (supraveghere).

În aprilie 1977, Comitetul din Basel a prezentat documentul „Principiile fundamentale de supraveghere eficientă a activităţii bancare”, conţinând 25 de principii care stau la baza organizării unui control şi gestiuni bancare eficiente. „Principiile de la Basel” au fost elaborate de grupul „celor zece” ţări, în colaborare cu reprezentanţii organelor de control bancar din 15 ţări. Aceste principii au fost aprobate de conducerea băncilor centrale ale „celor zece”, iar organelor de control bancar din toate ţările li s-a propus să se conducă după respectivele principii. În fond, ele conţin o serie de cerinţe standard, aplicate în statele cele mai dezvoltate ale lumii.

Toate funcţiile Băncii Centrale sunt strâns corelate între ele. Creditând statul şi băncile, Banca Centrală creează instrumentele necesare de credit pentru circulaţie, asigurând totodată emisiunea şi stingerea titlurilor (obligaţiunilor) guvernamentale. Ea îşi exercită influenţa asupra ratei dobânzii pentru împrumutul

152

Page 154: Moneda Si Credit Curs

acordat.Această situaţie determină poziţia specială ocupată de

Banca Centrală în sistemul bancar şi creează premise obiective pentru exercitarea funcţiei sale principale – de reglementare bănească şi de credit.

Banca Naţională a Moldovei este banca centrală a ţării, a cărei sarcină principală constă în asigurarea şi menţinerea stabilităţii monedei naţionale. Urmărind acest scop. B.N.M. stabileşte şi susţine (menţine) condiţiile impuse de pieţele monetară, de credit şi valutară, care contribuie la dezvoltarea consecventă şi stabilă a ţării, elaborează şi realizează principalele obiective ale politicii monetare (valutare) şi de credit bazate pe relaţiile de piaţă.

Structura organizatorică a Băncii Naţionale include departamente, direcţii, servicii, alte subdiviziuni. Banca Naţională este condusă de Consiliul Administrativ, alcătuit din cinci membri: Preşedintele Băncii Naţionale (preşedintele Consiliului Administrativ), prim-vicepreşedintele (locţiitorul preşedintelui Consiliului Administrativ), trei vicepreşedinţi.

Preşedintele Băncii Naţionale este desemnat de Parlament. Toţi membrii Consiliului Administrativ sunt numiţi pe un termen de 7 ani.

Preşedintele prezintă Consiliului Administrativ propunerile cu privire la politica monetară şi valutară şi asigură implementarea lor, reprezintă Banca Naţională în relaţiile cu alte instituţii, este abilitat cu o serie de atribuţii care nu sunt de competenţa Consiliului Administrativ.

Consiliul Administrativ determină regulile de funcţionare a Băncii Naţionale. În cadrul îndeplinirii funcţiilor sale, participă la discutarea rapoartelor despre situaţia economică şi politică a ţării, în care scop, locţiitorul preşedintelui Consiliului Administrativ asigură prezentarea periodică de către departamente, direcţii şi secţii (filiale) a dărilor de seamă asupra următoarelor probleme:

153

Page 155: Moneda Si Credit Curs

administrarea operaţiunilor Băncii Naţionale şi a efectuării lor;

situaţia sistemului financiar, inclusiv a băncilor;

alte dări de seamă conform deciziei Consiliului Administrativ.

Consiliul Administrativ îndeplineşte funcţiile ce urmează: determină politica monetară a statului,

inclusiv restricţiile asupra operaţiunilor pe piaţa liberă, efectuate de Banca Naţională, rata dobânzii pentru depozitele din Banca Naţională, condiţiile de acordare a creditelor, tipurile şi volumul rezervelor pe care instituţiile financiare sunt obligate să le păstreze la Banca Naţională, stabileşte valoarea nominală, modul de prezentare grafică a bancnotelor şi monedelor, procedura de lansare în circulaţie şi condiţiile de retragere din circulaţie;

determină politica valutară a ţării, inclusiv regulile de stabilire a cursului monedei naţionale, primeşte şi aprobă actele de uz general ale Băncii Naţionale, aprobă rapoartele, dările de seamă financiare anuale (gestiunea financiară) şi recomandările ce urmează să fie prezentate de către Banca naţională Guvernului şi Parlamentului. De asemenea, adoptă deciziile cu privire la colaborarea Băncii Naţionale cu organizaţiile internaţionale;

aprobă fiecare credit acordat Guvernului în limitele stabilite de politica monetară; aprobă, cu o majoritate de cel puţin două treimi din voturile membrilor Consiliului prezenţi la şedinţă, punerea la dispoziţie a altor instrumente financiare bancare, prezintă propuneri cu privire la sporirea capitalului Băncii Naţionale;

adoptă decizii cu privire la noi emisiuni de

154

Page 156: Moneda Si Credit Curs

titluri (obligaţiuni) ale Băncii Naţionale, volumul şi condiţiile emiterii lor, defineşte titlurile de creanţă, aprobă devizul (planul de cheltuieli) al Băncii Naţionale;

aprobă Statutul (Regulamentul) Băncii Naţionale şi stabileşte regulile de administrare şi de funcţionare a băncii, determină structura Băncii Naţionale, procedura şi condiţiile de angajare a personalului Băncii Naţionale, influenţează şi desfiinţează secţii şi reprezentanţe ale Băncii Naţionale.

Organul de control intern al Băncii Naţionale este condus de controlorul-şef, desemnat pe o perioadă de cinci ani de către Consiliul Administrativ. Controlorul-şef, în colaborare cu experţii controlului intern, stabileşte regulile de control intern; efectuează controlul asupra operaţiunilor Băncii Naţionale, modului de verificare a conturilor şi registrelor contabile, procedurilor de gestiune contabilă şi executării devizului băncii, prezintă Consiliului Administrativ rapoarte de expertiză şi recomandări (sugestii) asupra rezultatelor controlului; efectuează verificarea contabilă a dărilor de seamă contabile şi a documentelor contabile necesare şi prezintă concluzii asupra lor.

Banca Naţională colaborează cu Guvernul Republicii Moldova în vederea realizării obiectivelor sale, reprezintă ţara la consfătuirile (forurile) interguvernamentale, în consiliile şi organizaţiile pentru soluţionarea problemelor politicii monetare şi de credit, licenţierea activităţii bancare şi controlului bancar. B.N.M. cooperează cu organizaţii internaţionale care au ca obiectiv asigurarea stabilităţii financiare şi economice pe calea colaborării internaţionale. În limita competenţei sale, îşi asumă obligaţii şi execută operaţiuni legate de participarea R.Moldova în organizaţiile internaţionale.

Banca Naţională, periodic, informează asupra indicatorilor analizei macroeconomice, datelor monitorizării pieţei monetare

155

Page 157: Moneda Si Credit Curs

şi gestiunii statistice, inclusiv asupra masei monetare, acordării creditelor, balanţei de plăţi şi situaţiei pe piaţa valutară.

Banca prezintă Parlamentului comisiilor sale permanente note explicative asupra problemelor politicii promovate de ea şi, la cererea Parlamentului, avizează proiectele de legi.

Pentru a-şi îndeplini funcţiile, Banca Naţională emite decizii, regulamente, instrucţiuni şi dispoziţii, care au forţă obligatorie (putere de lege) pentru instituţiile financiare, alte persoane juridice şi fizice. Conform sarcinii şi funcţiilor sale de bază, Banca Naţională, în colaborare cu Guvernul, determină şi implementează politica monetară şi valutară a ţării. În fiece an, nu mai târziu de 1 februarie, B.N.M. prezintă Parlamentului şi Guvernului şi publică ulterior un raport de evaluare a situaţiei economice şi financiare a statului, o expunere a politicii monetare şi valutare dirijate pentru anul următor şi pentru o perioadă mai lungă, precum şi condiţiile de la care a pornit pentru determinarea acestei politici, întocmirea bilanţului şi evaluarea politicii monetare şi valutare pe anul trecut.

În colaborare cu Guvernul, Banca Naţională prezintă Parlamentului prognoza îndeplinirii balanţei de plăţi a ţării pe anul în curs şi pe anul viitor. Capitalul Băncii Naţionale poate fi sporit prin decizia Consiliului Administrativ, aprobată de Parlament. Statul alocă întregul capital şi este posesorul lui. Capitalul băncii nu poate fi micşorat decât cu condiţia introducerii modificărilor necesare în Legea Băncii Naţionale.

În cazul scăderii valorii activelor din balanţa Băncii Naţionale faţă de suma pasivelor şi a capitalului disponibil, Ministerul Finanţelor, în timp de 60 de zile după publicarea balanţei, transferă B.N.M. cantitatea de capital care lipseşte sub forma unor titluri de valoare ale Guvernului, care prevăd achitarea dobânzilor, calculate după rata pieţei.

Venitul net (beneficiul) Băncii Naţionale, pe fiecare an financiar, se calculează după scăderea costurilor operaţionale din anul respectiv şi acoperirea datoriilor riscante şi compromise,

156

Page 158: Moneda Si Credit Curs

minus cotele de amortizare; răscumpărarea hârtiilor de valoare păstrate în Banca Naţională, transmise acesteia de Ministerul Finanţelor în contul capitalului care lipseşte; după prelevarea a 20% din suma de venituri rămasă, în fondul de rezervă, până în momentul în care acesta va depăşi de două ori volumul de capital de care dispune. Suma venitului net este trecută în contul de venituri al Bugetului de Stat.

Controlul devizului, aprobat de Consiliul Administrativ al Băncii Naţionale, este efectuat de Curtea de Conturi.

În afară de funcţiile principale deja enumerate ale băncilor centrale, banca Naţională a Moldovei:

efectuează analiza economică şi monetară (financiară) şi, în baza rezultatelor, prezintă Guvernului propunerile sale, aducându-le totodată la cunoştinţa opiniei publice;

emite (acordă) licenţe şi reglementează activitatea instituţiilor financiare, monitorizează sistemul naţional de plăţi, contribuind la funcţionarea eficientă a sistemului de achitări interbancare;

în numele guvernului (statului), îşi asumă obligaţii, execută operaţiuni legate de participarea Republicii .Moldova la activitatea organizaţiilor publice internaţionale în sfera bancară, de credit şi monetară, în conformitate cu condiţiile convenţiilor internaţionale, întocmeşte balanţa de plăţi a statului.

Banca Naţională a Moldovei stabileşte pentru băncile comerciale norme de rezerve obligatorii în raport cu volumul depozitelor şi altor active similare destinate acestui scop. Rezervele obligatorii sunt menţinute prin metoda de reţinere a numerarului în case sau în conturile corespondente ale băncilor ori în conturile speciale ale conturilor din Banca Naţională. Aceasta din urmă plăteşte (acoperă în numerar) o mică parte din rezervele obligatorii, ce depăşeşte 5% din suma pasivelor pe a căror bază sunt calculate aceste rezerve, sau chiar partea

157

Page 159: Moneda Si Credit Curs

majoritară.În cazul nerespectării de către băncile comerciale a

cerinţelor privind rezervele obligatorii, banca Naţională le administrează o amendă în mărime de un salariu de bază pe o zi, existent la data fixării lipsei de capital, pentru întreaga perioadă a acestei încălcări. Amenda este încasată la Bugetul de Stat prin decontarea peremptorie a banilor din contul băncii sancţionate în contul Băncii Naţionale.

Creditele pot fi acordate de Banca Naţională sub formă de avans, împrumut, vânzare, evaluare şi reevaluare a instrumentelor (pe bază de concurs şi fără concurs). Creditele negarantate nu sunt acordate decât în cazuri excepţionale, când e nevoie să fie păstrată integritatea sistemului bancar. Periodic, Banca Naţională aduce la cunoştinţa opiniei publice rata minimă a dobânzii pentru creditele acordate băncilor, criteriile obiective după care sunt admise băncile la concursul de obţinere a creditelor.

Banca Naţională poate acorda băncilor credite garantate cu: hârtii de valoare, care au fost emise de

Guvern şi fac parte din emisiunea de stat, având un termen de rambursare de maximum un an din ziua procurării lor de Banca Naţională;

hârtii de valoare emise de Banca Naţională; cambii simple şi trate, emise şi prezentate

pentru scopuri comerciale, industriale sau agricole oneste, cu două sau mai multe andosamente cambiale, dintre care măcar unul aparţine uneia dintre bănci, cu termenul de rambursare nu mai lung de nouă luni din ziua procurării lor de Banca Naţională;

documente prevăzute în lista de titluri, emise pe baza valorilor în mărfuri şi materiale, asigurate contra riscurilor, în volumul stabilit de Banca Naţională;

depozite şi alte conturi în Banca Naţională sau într-o altă instituţie financiară acceptată de bancă.

158

Page 160: Moneda Si Credit Curs

Banca Naţională funcţionează în calitate de bancher şi agent fiscal al statului şi organelor acestuia. Însă, nici o tranzacţie sau operaţiune (exceptând acordarea de credite statului) nu poate servi ca asistenţă financiară pentru organele respective. Banca prezintă Guvernului explicaţiile de rigoare cu privire la problemele băneşti şi financiare ce ţin de competenţa ei, iar Guvernul se consultă cu B.N.M. în problemele de competenţa sa.

La intervenţia Guvernului, Banca Naţională primeşte depozite de la trezorerie şi de la alte organisme de stat; în funcţie de depozitariu, primeşte şi eliberează sume de bani, ţine evidenţa pe conturi şi prestează alte servicii financiare; execută plăţi în limitele soldurilor aflate pe conturi; abilitează alte bănci să primească depozitele respective în condiţiile stabilite după principiul înţelegerii mutuale.

Impozitele, taxele şi alte plăţi obligatorii încasate de la contribuabili şi intrate în conturile Bugetului de Stat şi în fondurile extrabugetare din băncile care le deservesc pe acestea sunt trecute în contul unic al trezoreriei din Banca Naţională sau într-un alt cont corespunzător al bugetului local nu mai târziu de sfârşitul zilei care urmează după ziua încasării lor.

Banca Naţională exercită funcţia de agent fiscal al statului în organizaţiile de servire a efectelor de stat sub formă de înscrisuri în conturi, vizând următoarele domenii:

marketingul hârtiilor de valoare emise de stat şi de organismele sale;

achitarea sumei majoritare pentru hârtiile de valoare, dobânzilor şi altor comisioane;

alte domenii care corespund sarcinilor şi funcţiilor principale ale Băncii Naţionale.

Banca Naţională acordă statului credite doar în lei, care sunt garantate cu titluri de creanţă negociabile, emise şi eliberate de către stat Băncii Naţionale cu dobânzi la nivelul ratelor de piaţă şi cu termene de rambursare corespunzătoare termenului

159

Page 161: Moneda Si Credit Curs

respectiv al creditului garantat de ele. Pentru fiecare credit, se perfectează un acord între Guvern (în persoana Ministerului Finanţelor) şi Banca Naţională, în care se indică suma creditului, termenele, rata dobânzii pentru ele şi alte comisioane.

Banca Naţională este în drept să cumpere şi să vândă hârtii de valoare emise de stat, dacă acestea sunt pasibile de stingere în termen de 180 de zile, sau dacă sunt necesare pentru acordarea de credite băncilor.

În scopul licenţierii (emiterii licenţelor), exercitării controlului (supravegherii) şi reglementării activităţii instituţiilor financiare, Banca Naţională are dreptul să:

editeze actele normative necesare şi să ia măsurile corespunzătoare pentru a-şi exercita împuternicirile şi a-şi îndeplini obligaţiile;

să controleze (inspecteze) toate instituţiile financiare;

să ceară instituţiilor financiare să prezinte Băncii Naţionale informaţia necesară pentru a-şi desfăşura activitatea; să ceară instituţiilor financiare să adopte măsuri în vederea ameliorării situaţiei în care s-au pomenit sau să aplice faţă de acestea sancţiunile prevăzute de lege.

Banca Naţională exercită funcţia de agent al statului la aplicarea legislaţiei controlului valutar. Prin intermediul B.N.M., se transmit dări de seamă, informaţii şi alte date prevăzute de legislaţie.

Referitor la problemele de reglementare valutară, Banca Naţională editează acte normative, eliberează şi retrage licenţe, monitorizează şi reglementează activitatea instituţiilor care practică schimbul valutar; determină metodele de stabilire a cursului valutar al leului moldovenesc în raport cu alte monede naţionale; în bilanţul său, ţine cont de rezervele internaţionale de valută ale statului, prezentându-le: în aur, valută străină, în bancnote şi monede sau conturi bancare în valută străină plasate

160

Page 162: Moneda Si Credit Curs

în străinătate; oricare alte active recunoscute pe plan internaţional; poliţe (cambii) cu achitarea în valută străină, emise şi garantate de alte state, de băncile centrale ale acestora sau de organizaţii publice financiare internaţionale, precum şi în acorduri încheiate de ele asupra operaţiunilor forvard şi de răscumpărare (a titlurilor).

Rezervele valutare internaţionale sunt menţinute de Banca Naţională la nivelul necesar realizării politicii monetare şi valutare a statului. Dacă rezervele valutare scad la nivelul care pune în pericol politica valutară a statului sau realizarea în termenul convenit a tranzacţiilor internaţionale, banca prezintă Parlamentului şi Guvernului un raport asupra situaţiei rezervelor valutare internaţionale, indicând cauzele care au condiţionat reducerea acestora. Raportul va conţine, de asemenea, o serie de recomandări cu privire la modul de ameliorare a situaţiei. Banca va prezenta raporturi şi recomandări de acest gen până se va constata că situaţia s-a redresat.

În termen de patru luni după încheierea anului financiar, Banca Naţională prezintă Parlamentului:

darea de seamă financiară aprobată prin avizul organizaţiei de control intern;

raportul asupra activităţii sale şi operaţiunilor efectuate în decursul anului precedent;

raportul asupra situaţiei economice a statului.În afară de aceasta, până la data de 25 a fiecărei luni, Banca

Naţională prezintă Parlamentului şi Guvernului o scurtă sinteză asupra situaţiei financiare din luna precedentă.

Banca Naţională nu este în drept să acorde nici un fel de sprijin financiar, fie prin acordare de credit directă sau indirectă, fie prin procurare de credit, participaţie la credit, fie prin utilizarea oricăror instrumente care implică diverse genuri de obligaţii, fie prin asumarea datoriei sau a altor acţiuni analogice; nu i se permite să practice nici o activitate comercială, în special, să achiziţioneze acţiunile subiecţilor economiei, inclusiv ale

161

Page 163: Moneda Si Credit Curs

instituţiilor financiare, să cumpere (dobândească) dreptul de proprietate cu caracter financiar, comercial, agricol, industrial.

Totodată, Băncii Naţionale i se permite: să investească nu mai puţin de 29 la sută din

capitalul propriu şi din fondurile sale în organizaţii care se obligă să presteze servicii de evaluare, gestionare, păstrare a bunurilor gajate, procesare şi transmitere a informaţiei, editare a instrumentelor financiare, efectuare a operaţiunilor cliring, prestare a serviciilor de curier şi vânzare a patrimoniului, însă – doar Băncii Naţionale şi altor instituţii financiare;

să-şi investească mijloacele financiare în titluri lichide, emise de emitenţi fiabili;

să dobândească, în scopul achitării datoriei sale, orice drepturi în sfera operaţiunilor pe care banca nu este abilitată să le efectueze, cu condiţia înstrăinării lor cât mai urgente;

să acorde credite oricărui salariat în baza regulamentului aprobat de Consiliul Administrativ al băncii.

Banca Naţională adună informaţia statistică primară, de care are nevoie pentru activitatea sa, de la organele de stat competente, instituţiile financiare, alte persoane juridice şi fizice; contribuie la sistematizarea regulilor şi practicii de culegere, procesare şi utilizare a datelor statistice în limitele competenţei sale, determină genurile şi procedura prezentării informaţiei statistice primare de care are nevoie de către organizaţiile care sunt datoare să o prezinte băncii, stabileşte condiţiile de păstrare a secretului privind această informaţie.

Banca Naţională, proprietatea, bunurile şi veniturile sale, precum şi tranzacţiile şi operaţiunile efectuate de ea sunt scutite de plata impozitelor, taxelor vamale şi altor taxe.

Dacă se constată că au fost încălcate legile sau nerespectate cerinţele prevăzute de actele normative ale Băncii Naţionale,

162

Page 164: Moneda Si Credit Curs

aceasta din urmă este abilitată: să pedepsească cu avertizare în scris; să încheie cu instituţia, ce şi-a permis să

încalce legea, un acord care să prevadă o serie de măsuri pentru înlăturarea respectivelor încălcări (abateri);

să aplice amenzi şi să le încaseze în mod forţat (peremptoriu) într-o proporţie de trei ori mai mare decât venitul obţinut sau paguba cauzată;

să suspendeze pe un timp sau pentru totdeauna activitatea vinovatului;

sa retragă licenţe.Litigiile apărute între Banca Naţională şi alţi subiecţi sunt

judecate în instanţă sau examinate de judecata arbitrală (arbitraj).

Concluzie

Apariţia Băncilor Centrale este determinată de faptul că în majoritatea ţărilor emisiunea tuturor bancnotelor se concentrase într-o singură bancă, care a început să fie numită Bancă Centrală de Emisiune. Această denumire reflectă rolul băncii pe care îl joacă în sistemul de credit al ţării. Banca Centrală îndeplineşte într-un fel funcţia de subdiviziune organizatorică de bază a sistemului naţional de credit.

Subiectele pentru verificarea cunoştinţelor:1. Numiţi etapele constituirii a băncilor centrale.2. Explicaţi necesitatea existenţei Băncii Centrale.3. Enumeraţi şi explicaţi funcţiile băncilor centrale.4. Explicaţi necesitatea reglementării activităţii bancare.5. Definiţi noţiunea şi elementele cheie a politicii monetare.6. Descrieţi principalele caracteristici a Băncii Naţionale

din Moldova.

Literatura:1. Basno C., Dardac N., Floricel C. Monedă, credit, bănci.

163

Page 165: Moneda Si Credit Curs

Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1997, pag. 230-240

2. Ionescu L. Băncile şi operaţiunile bancare, Editura Economică, 1996., pag.71-90

3. Жуков Е. Ф. Общая теория денег и кредита, Москва: ЮНИТИ, 2000, c. 158-169.

Capitolul 10. BĂNCILE COMERCIALE ŞI FUNCŢIILE LOR

Obiectivele de studiu Băncile Comerciale: esenţă, concept şi principii de

funcţionare; Tipuri de operaţiuni ale băncilor comerciale. Structura organizatorică a băncilor comerciale.

Noţiunile fundamentale:Baca comercială, depozit, credit, investiţii, piaţa de

capital, intermediator în relaţii economice ale agenţilor economici.

Termenul de „bancă comercială” a apărut în primele etape de dezvoltare ale activităţii bancare, când băncile sprijineau preponderent comerţul, schimbul de mărfuri şi plăţile. Principalii clienţi ai acestor bănci erau „comercianţii” – de aici se trage şi noţiunea de „bancă comercială”.

Odată cu dezvoltarea industriei, au apărut operaţiile de creditare pe termen scurt a ciclului de producţie. Termenul de creditare se majora treptat, o parte a resurselor bancare a început să se învestească în capital fix, hârtii de valoare ş.a., astfel termenul „comercial” în noţiunea de bancă şi-a pierdut sensul iniţial. Acum acest termen presupune caracterul „de

164

Page 166: Moneda Si Credit Curs

afacere” al băncii, orientarea ei spre deservirea tuturor agenţilor economici indiferent de sfera de activitate.

În mecanismul de funcţionare al sistemului de creditare al statului un rol important îl au băncile comerciale. Ele sunt nişte organizaţii multifuncţionale ce activează în diferite sectoare ale pieţei capitalului de împrumut. Băncile acumulează partea de bază a resurselor de creditare şi oferă clienţilor ei un complex de servicii financiare, care includ creditarea, deschiderea depozitelor, decontări, vânzarea-cumpărarea şi păstrarea valorilor mobiliare, a valutei străine etc. În economia de piaţă modernă activitatea băncilor comerciale are un rol major datorită legăturii lor cu toate sectoarele economiei. Scopul băncilor este de a asigura circulaţia continuă a capitalului şi a banilor, creditarea întreprinderilor industriale, a statului şi a populaţiei, crearea condiţiilor favorabile pentru creşterea economică.

Băncile comerciale moderne, având rolul de intermediari financiari, îndeplinesc o funcţie macroeconomică importantă, asigurând redistribuirea interramurală şi interregională a capitalului bănesc. Mecanismul bancar de distribuire şi redistribuire a capitalului pe sfere şi ramuri permite dezvoltarea economiei în dependenţă de necesităţile obiective ale producerii şi contribuie la restructurarea economiei.

Creşterea rolului economic al băncilor comerciale se observă în prezent şi prin lărgirea sferei lor de activitate şi dezvoltarea unor tipuri noi de servicii financiare. În prezent, băncile comerciale ale unor ţări pot presta clienţilor lor până la câteva sute de servicii.

O trăsătură specifică băncilor comerciale constă în faptul că scopul de bază al activităţii lor este obţinerea profitului. În aceasta şi constă „interesul comercial” din sistemul relaţiilor de piaţă. În Republica Moldova crearea şi funcţionarea băncilor comerciale se bazează pe „Legea cu privire la instituţiile financiare”, aprobată la 21 iulie 1995. În conformitate cu

165

Page 167: Moneda Si Credit Curs

această lege, banca – este o instituţie financiară care primeşte de la persoane fizice sau juridice depozite sau echivalentele lor, ce pot fi transferate prin intermediul diferitor instrumente de plată, şi care foloseşte total sau parţial aceste mijloace pentru acordarea de credite sau investire pe propriul său cont şi risc.

166

Page 168: Moneda Si Credit Curs

Formele organizatorico-juridice ale băncilor comerciale

Băncile comerciale reprezintă al doilea nivel al sistemului bancar. În calitate de persoană juridică, cu scopul de a obţine profit, banca:

– atrage pe depozite mijloace băneşti ale persoanelor fizice şi juridice;

– plasează aceste mijloace din nume propriu şi pe cont propriu, în condiţii de rambursare, achitare, urgenţă;

– ţine evidenţa conturilor bancare ale persoanelor fizice şi juridice.

Banca comercială poate fi creată ca societate economică cu capital acţionar, adică în formă de societate pe acţiuni (SA).

Activitatea băncilor, create sub formă de societate pe acţiuni (BCA), se reglementează conform „Legii cu privire la instituţiile financiare” şi „Legii cu privire la societăţile pe acţiuni”.

Societatea pe acţiuni este organizaţia comercială al cărei capital social este divizat într-un număr anumit de acţiuni, care atestă drepturile obligatorii ale acţionarilor faţă de această societate. Acţionarii nu răspund de angajamentele societăţii şi poartă riscul legat de activitatea ei, în limita costului acţiunilor pe care le deţin. Acţionarii care nu au achitat pe deplin acţiunile, poartă responsabilitate solidară privind angajamentele întreprinderii în limita costului acţiunilor neachitate.

Banca pe acţiuni poartă răspundere pentru angajamentele sale în limita întregului său patrimoniu, dar nu este responsabilă pentru angajamentele acţionarilor săi.

Dacă falimentul băncii pe acţiuni este condiţionat de activitatea sau pasivitatea acţionarilor săi sau a altor persoane, care dădeau instrucţiuni obligatorii personalului băncii şi dirijau cu activitatea ei, atunci, în caz de insuficienţă de patrimoniu, asupra acestor acţionari sau altor persoane, se poate impune responsabilitatea subsidiară pentru angajamentele băncii.

167

Page 169: Moneda Si Credit Curs

Banca acţionară poate fi societate pe acţiuni de tip deschis sau închis, fapt determinat de statutul ei. Dacă banca este o societate pe acţiuni de tip deschis, atunci ea este în drept să efectueze subscrierea deschisă la acţiunile emise şi să le realizeze liber pe piaţă. Acţionarii băncii pot vinde acţiunile pe care le deţin fără acordul celorlalţi acţionari. BCA de tip deschis i se permite şi subscrierea închisă. În acest caz acţiunile se repartizează doar fondatorilor băncii sau unui cerc restrâns de persoane dinainte stabilit. Cu toate acestea, dreptul de a petrece subscriere închisă la acţiunile emise trebuie să fie prevăzut în Statutul BCA deschise şi în actele legislative ale Republicii Moldova. Numărul de acţionari ai BCA deschise nu este limitat.

Banca creată sub formă de SA de tip închis nu are dreptul să petreacă subscriere deschisă la acţiunile emise sau să le ofere printr-o altă modalitate unui număr nelimitat de persoane. O BCA de tip închis nu poate avea mai mult de 50 acţionari. Dacă numărul acţionarilor depăşeşte cifra de 50, atunci banca trebuie să se transforme în SA de tip deschis pe perioada de un an. În caz contrar, banca va fi lichidată prin judecată. Acţiunile BCA de tip închis se repartizează doar fondatorilor săi sau unui cerc restrâns de persoane dinainte stabilit.

În Republica Moldova fondatori ai băncilor comerciale pot fi atât persoane juridice, cât şi fizice. Pentru formarea capitalului social al băncii nu se permite utilizarea mijloacelor din bugetul consolidat, fondurilor extrabugetare de stat, mijloacelor băneşti libere, aflate sub administrarea organelor centrale ale puterii de stat (cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţie).

Mijloacele băneşti ale subiecţilor Republicii Moldova, precum şi mijloacele băneşti libere ale subiecţilor Republicii Moldova, aflate în administrarea organelor puterii de stat, organelor de administraţie locală, pot fi utilizate pentru formarea capitalului social al băncii, dacă acest fapt este

168

Page 170: Moneda Si Credit Curs

prevăzut de legislaţia specială a Republicii Moldova sau de hotărârea organului de administraţie locală.

Pentru formarea capitalului social al băncii poate fi atras şi capital străin. În prezent, ponderea lui în sistemul bancar din Republica Moldova este limitată de o cotă, care se calculează ca raportul dintre suma capitalului instituţiilor creditare cu investiţii străine şi a capitalului filialelor băncilor străine şi capitalul social total al instituţiilor creditare, înregistrate în RM.

Organele de conducere ale Băncii Comerciale

Organul suprem de conducere al băncii (în orice formă organizatoro-juridică a ei) este Adunarea Generală a Acţionarilor sau Membrilor. Ea se convoacă anual pentru hotărârea următoarelor întrebări:

– modificarea statutului băncii sau a capitalului social;– aprobarea rezultatelor financiare ale activităţii anuale;– distribuirea profitului;– alegerea Consiliului băncii etc.

În băncile acţionare în care numărul de acţiuni cu drept de vot depăşeşte 100, se formează comisia de numărare a voturilor. Componenţa numerică şi personală a acestei comisii este propusă de Consiliul Directorilor băncii şi este stabilită de Adunarea Generală a Acţionarilor.

Consiliul Directorilor (Consiliul de Supraveghere) realizează conducerea generală a activităţii băncii, executând dispoziţiile Consiliului băncii şi a Adunării Generale a Acţionarilor şi îşi asumă responsabilitatea pentru rezultatele activităţii băncii.

Consiliul directorilor stabileşte direcţiile prioritare de activitate, precum şi politicile de creditare, de investiţii şi valutară ale băncii. Politica dusă de bancă trebuie să asigure atingerea scopurilor propuse, chiar şi în cazul unor schimbări radicale în situaţia economică din ţară şi pe piaţa valutară.

169

Page 171: Moneda Si Credit Curs

Consiliul directorilor recomandă mărimea dividendelor, utilizarea fondului de rezervă, crearea filialelor şi reprezentanţelor, aprobă încheierea contractelor importante, acordarea unor credite mari etc.

La existenţa a peste 1000 acţionari, Consiliul directorilor trebuie să fie format din cel puţin 7 persoane; peste 10000 de acţionari – cel puţin 9 persoane. Activitatea Consiliului directorilor este condusă de Preşedintele consiliului.

Consiliul directorilor ia decizia referitor la structura băncii, aprobă dările de seamă a subdiviziunilor structurale. Structura organizatorică a băncii este determinată de funcţiile ei: creditare, investiţii, servicii de trust, transferuri internaţionale, deschiderea şi deservirea depozitelor.

Activitatea curentă a băncii este condusă de Organul executiv unitar (director, director general) sau de Organul executiv colegial (administraţia băncii, direcţia). În ultimul caz, directorul băncii mai îndeplineşte şi funcţia de preşedintele consiliului băncii. În competenţa organului executiv intră toate întrebările referitoare la activitatea curentă a băncii (cu excepţia celor care, conform statutului, sunt soluţionate de Adunarea Generală).

Numărul de secţii în bancă depinde de mărimea băncii şi caracterul activităţii ei, dificultăţii şi diversităţii serviciilor bancare oferite clienţilor, şi include următoarele compartimente structurale:

170

1. Secţia de creditare

2. Secţiade investiţii

şi valori mobiliare

5. Secţia marketing

4. Secţia operaţiuni economice

externe

3. Secţia depozite

şi operaţiuni de casă

6. Secţia contabilitate

Page 172: Moneda Si Credit Curs

În scopul asigurării controlului activităţii economico-financiare a băncii, la Adunarea generală a acţionarilor, se alege comisia de cenzori sau cenzorul. Comisia de cenzori verifică rezultatele activităţii băncii în decursul anului şi mai mult, cât din iniţiativă proprie, atât şi conform hotărârii Adunării generale a acţionarilor, conducerii băncii. Adunarea generală a acţionarilor stabileşte organul de audit al băncii şi costul serviciilor lui.

În conformitate cu legea, operaţiunile bancare se realizează în funcţie de tipul de licenţă acordată de către BNM. BNM duce evidenţa permanentă a activităţii băncilor comerciale prin intermediul normativelor economice şi a altor norme prudenţiale, pe care băncile trebuie să le respecte.

Funcţiile băncilor comerciale

Principalele funcţii ale băncilor sunt: –acumularea şi mobilizarea capitalului bănesc;– intermedierea în operaţiunile de creditare;–efectuarea decontărilor şi plăţilor; –crearea instrumentelor de plată;–organizarea emisiunii şi plasării valorilor mobiliare;–servicii de consulting.

1. Mobilizarea mijloacelor băneşti temporar libere şi transformarea lor în capital este una dintre cele mai timpurii funcţii bancare. Mijloacele băneşti libere ale persoanelor juridice şi fizice acumulate de către bancă, pe de o parte aduc venit deţinătorilor lor sub formă de dobândă, iar pe de altă parte creează baza operaţiunilor de creditare. Economiile acumulate pot fi utilizate pentru diferite necesităţi economice şi sociale. Astfel, în special prin intermediul băncilor are loc concentrarea mijloacelor băneşti şi transformarea lor ulterioară în capital.

2. O altă funcţie importantă a băncilor este intermedierea în operaţiunile de creditare. În faţa relaţiilor directe dintre

171

Page 173: Moneda Si Credit Curs

deţinătorii de mijloace băneşti libere şi debitorii de capital apare problema necoincidenţei dintre volumul de capital oferit şi cel cerut, precum şi diferenţa dintre termenul de rambursare a împrumutului termenul, necesar debitorului respectvei sume. Relaţiile de creditare directă dintre deţinătorii de capital şi debitori sunt împiedicate şi de riscul de nerambursare a creditului. Deţinătorul de capital nu dispune de informaţie despre situaţia financiară reală a debitorului. Băncile comerciale, intrând în rolul de intermediari financiari, înlătură aceste greutăţi. Creditele bancare se îndreaptă în diferite sectoare ale economiei, asigurând diversificarea producţiei. O economie stabilă nu poate exista fără un sistem de decontări băneşti organizat şi bine reglat. De aici rezultă şi importanţa mare a băncilor în efectuarea decontărilor şi plăţilor.

3. Majoritatea decontărilor dintre întreprinderi se realizează fără numerar. Băncile, deţinând rolul de intermediari în plăţi efectuează decontări la ordinul clienţilor, primesc bani în cont şi ţin evidenţa tuturor întrărilor şi ieşirilor de mijloace băneşti.

Funcţionarea efectivă a sistemului de plăţi în ţările cu o infrastructură destul de dezvoltată necesită o performanţă a tehnicilor de plată. Din acest motiv, în astfel de ţări se creează diferite sisteme de plată. De exemplu, sistemele de „clearing” a marilor bănci comerciale cu o reţea densă de filialele şi sucursale, sau girosistemele în formă de societăţi pe acţiuni, create de băncile participante la decontări, inclusiv şi băncile centrale. Decontările se realizează şi prin intermediul băncilor corespondente, când între bănci se înfiinţează relaţii reciproce, ce presupun deschiderea conturilor corespondente. Centralizarea plăţilor în bănci duce la micşorarea cheltuielilor de circulaţie, iar pentru a accelera decontările şi a mări siguranţa plăţilor se introduc sistemele de decontare electronică.

172

Page 174: Moneda Si Credit Curs

O funcţie specifică băncilor comerciale este capacitatea lor de a crea sau lichida bani, adică de a majora sau micşora masa monetară. Crearea mijloacelor de plată este legată direct de activităţile de creditare şi depozitare ale băncilor. Depozitul poate fi creat pe două căi: introducerea numerarului în bancă de către client sau acordarea creditului debitorului. Cu toate acestea, aceste operaţiuni influenţează diferit masa monetară în circulaţie. Astfel, dacă clientul a introdus în bancă 100000 USD şi a încredinţat băncii să depună această sumă în contul său la vedere, atunci rezultatul acestei operaţiuni va fi majorarea soldului de casă în activul bilanţului şi majorarea soldului depozitelor în pasiv cu aceeaşi sumă. Totodată, volumul total de mijloace băneşti în economie va rămâne neschimbat, deoarece s-a realizat un transfer de bani din formă de numerar în forma fără numerar. Alt exemplu, debitorul a primit un credit în valoare de 100000 USD şi banca a depus această sumă în contul de depozit a clientului. Drept rezultat, în economie volumul total de mijloace băneşti s-a majorat cu 100000 USD, deoarece prin procesul de creditare banca a creat mijloace noi de plată.

Totuşi, băncile pot nu doar să creeze ci şi să lichideze banii. Acest fapt se realizează prin rambursarea creditelor de către debitori prin decontarea banilor din conturile lor de depozite. În acest caz, totalul masei monetare din economie se diminuează.

Existenţa cererii la credite permite mecanismului modern de emisiune să lărgească limitele emisiunii monetare, fapt care se confirmă prin creşterea masei monetare în ţările industrial dezvoltate. Dar economia are nevoie de o cantitate optimală, nu excesivă de bani în circulaţie, fapt datorită căruia băncile comerciale activează în limita anumitor restricţii (rezerve obligatorii), impuse de băncile centrale.

Băncile comerciale îndeplinesc şi funcţia emitent-constitutivă, realizând emisia şi plasarea valorilor mobiliare, în

173

Page 175: Moneda Si Credit Curs

special a acţiunilor şi obligaţiilor. Pe lângă aceasta, băncile au posibilitatea să direcţioneze economiile lor în scopuri de producţie. Piaţa valorilor mobiliare completează sistemul de creditare şi colaborează cu el. La ordinul întreprinderilor, care au nevoie de investiţii pe termen lung şi care recurg la emisiuni de acţiuni şi obligaţii, băncile îşi asumă determinarea mărimii, condiţiilor, termenului emisiei, alegerea tipului de valori mobiliare, precum şi obligaţiunea de plasare şi organizare a circulaţiei lor secundare. Băncile garantează cumpărarea valorilor mobiliare emise, cumpărându-le şi apoi vânzându-le din cont propriu sau creează în acest scop sindicate bancare, care oferă credite cumpărătorilor de acţiuni şi obligaţiuni. Angajamentele cu privire la sume impunătoare, luate de companiile mari, pot fi distribuite de bancă prin vinderea lor directă clienţilor săi, dar nu prin metoda de vânzare liberă la bursa de valori.

Competenţa economică suficientă şi posibilitatea de control a situaţiilor economice permit băncilor să desfăşoare activitatea de „consulting” a clienţilor. Băncile efectuează analiza activităţii financiare a întreprinderilor, starea evidenţei lor contabile, apreciază strategia de dezvoltare şi depistează direcţiile posibile de majorare a veniturilor. Ocupându-se de operaţiunile cu valori mobiliare, băncile apreciază perspectiva de emitere a noilor acţiuni ale clientului şi posibilitatea plasării lor; consultă clienţii în alegerea firmelor, care sunt gata să-şi asume responsabilitatea privind plasarea noilor valori mobiliare. Băncile oferă următoarele servicii de consultanţă: acoperirea conturilor, activitate creditară şi de casă, recomandări privind efectuarea operaţiunilor pe pieţele valutară şi de mărfuri.

Lista serviciilor de consultanţă, oferite de băncile comerciale în diferite sfere ale activităţii lor, poate include:

– în domeniul de creditare şi decontări – informaţii despre conjunctura pieţei monetare, modificarea ratei

174

Page 176: Moneda Si Credit Curs

dobânzii, despre condiţiile şi formele de creditare, eliberarea de recomandări referitor la deservirea creditelor în diferite tranzacţii, analiza organizării decontărilor fără numerar, cercetarea modalităţilor de perfecţionare a lor;

– în sfera emisiunii valorilor mobiliare şi a operaţiunilor cu ele – informaţie despre conjunctura pieţei valorilor mobiliare, modificarea cursului lor, despre emitenţii de valori mobiliare, explicarea ordinii de emitere a valorilor mobiliare şi regulile de utilizare a lor;

– în sfera investiţiilor capitale – informaţii cu privire la conjunctura pieţei serviciilor de construcţie, preţurile la materialele de construcţie şi tarifele la diferite lucrări de montare şi de construcţie, efectuarea calculului eficienţei economice a investiţiilor capitale etc.

În prezent, băncile comerciale se confruntă cu o intensificare a concurenţei din partea multor instituţii de creditare specializate, precum şi a corporaţiilor industriale mari, care au creat companii financiare proprii. Concurenţa stimulează băncile să găsească noi sfere de activitate, să mărească numărul serviciilor oferite clienţilor şi să îmbunătăţească calitatea deservirii.

Tendinţa de lărgire a spectrului de funcţii al băncilor comerciale evoluează în condiţiile contemporane. Pentru întărirea poziţiei pe piaţă, băncile tot mai des îndeplinesc operaţiuni necaracteristice băncilor, pătrunzând în sferele netradiţionale ale antreprenoriatului financiar. Astfel, se măreşte rolul băncilor în funcţionarea economiei.

Operaţiunile băncilor comerciale

Băncile comerciale pot îndeplini un întreg complex de diferite operaţiuni. Să examinăm mai amănunţit caracterul operaţiunilor comerciale efectuate de bancă.

175

Page 177: Moneda Si Credit Curs

Definirea băncii ca instituţie, care acumulează mijloace băneşti libere şi le plasează în baza rambursabilă, permite să evidenţiem în activitatea ei operaţiuni pasive şi active.

Cu ajutorul operaţiunilor pasive băncile îşi formează resursele. Esenţa lor constă în atragerea diferitor tipuri de plasamente, primirea creditelor de la alte bănci, emisia valorilor mobiliare proprii, precum şi realizarea altor operaţiuni în rezultatul cărora se măresc resursele băncii. Din punct de vedere istoric, operaţiunile pasive aveau un rol prioritar faţă de cele active, astfel, pentru efectuarea operaţiunilor active o condiţie obligatorie este suficienţa resurselor.

Prin urmare, operaţiunile pasive includ:–primirea depozitelor (plasamentelor);–deschiderea şi deservirea conturilor clienţilor, inclusiv

şi cele ale băncilor corespondente;–emisia valorilor mobiliare proprii (obligaţiuni, cambii,

certificate de depozit şi de economii);–primirea creditelor interbancare, şi resurselor

creditare centralizate;–operaţiunile REPO;–creditele eurovalutare.

O formă specială a resurselor bancare îl reprezintă capitalul propriu al băncii. Capitalul propriu având un suport legislativ bine conturat şi o determinare funcţională, este baza financiară de dezvoltare a băncii. El permite realizarea plăţilor de compensaţie investitorilor şi creditorilor în caz de pierderi sau falimentul băncii; menţine volumul şi diversitatea operaţiunilor în conformitate cu scopurile băncilor.

Capitalul propriu al băncii include:–capitalul social;–capitalul de rezervă;–fonduri speciale;–profitul nedistribuit timp de un an.

176

Page 178: Moneda Si Credit Curs

Elementul de bază al capitalului propriu este capitalul social. El se formează diferit, în funcţie de forma organizaţională a băncii. Dacă banca este societate pe acţiuni, atunci capitalul ei social se formează din mijloacele acţionarilor, acumulate în rezultatul vânzării acţiunilor. Banca formată ca SRL îşi creează capitalul social din contul cotei de participare a membrilor. Indiferent de forma organizatorico-juridică a băncii, capitalul ei social se formează totalmente din contul depunerilor membrilor (persoanelor fizice şi juridice) şi asigură respectarea de către bancă a obligaţiunilor sale.

Capitalul de rezervă are scopul de acoperire a pierderilor posibile ale băncii în urma operaţiunilor efectuate. Mărimea lui se determină ca cotă procentuală din capitalul social. Sursa de formare a capitalului de rezervă sunt alocaţiile din profit.

Băncile creează şi alte fonduri speciale, precum: „Uzura mijloacelor fixe”, „Uzura obiectelor de mică valoare şi scurtă durată”, formate pe calea alocaţiilor pentru amortizare, precum şi fondurile stimulării economice create din profit. La fondurile speciale bancare se atribuie şi mijloacele, primite din supraevaluarea fondurilor de bază, conform hotărârilor guvernului; mijloacele acumulate din vânzarea acţiunilor primilor posesori la un preţ mai mare decât valoarea nominală etc.

Structura modernă a bazei de resurse a băncilor comerciale de regulă se caracterizează printr-o pondere mică a mijloacelor proprii. În ţările cu economie de piaţă bine dezvoltată cota mijloacelor proprii în total resurse constituie 15-20%, ceea ce permite asigurarea stabilităţii şi siguranţei băncilor. Capitalul propriu în totalul resurselor băncii, constituie nu mai mult de 10%.

Partea de bază a resurselor băncii o formează mijloacele atrase, care acoperă de la 80% la 90% din tot necesarul de mijloace băneşti pentru realizarea operaţiilor bancare active. Mărimea maximă a mijloacelor atrase depinde de capitalul

177

Page 179: Moneda Si Credit Curs

propriu al băncii. În diferite ţări există mai multe normative de corelaţie dintre capitalul propriu şi mijloacele atrase. Aceste normative variază de la raportul 1:10 la 1:100. D e exemplu, în Elveţia, acest raport este de 1:12, iar în Japonia de 1:83.

Banca comercială are posibilitatea de a atrage mijloacele întreprinderilor, organizaţiilor, instituţiilor, populaţiei şi altor bănci. După fixarea termenului resursele atrase se divizează în resurse dirijate şi în pasive curente. Resursele dirijate includ depozite la termen, atrase de bancă, şi credite interbancare. Pasivele curente se formează din soldurile conturilor de decontare, curente şi corespondente.

Depozitul – mijloacele băneşti (în numerar sau fără numerar, în monedă naţională sau valută străină), transferate băncii de către deţinătorul lor pentru păstrare cu anumite condiţii. Operaţiunile legate de atragerea mijloacelor fixe în depozite se numesc operaţiuni de depunere. Pentru bănci, depozitele sunt principala modalitate de operaţiune pasivă şi, prin urmare, resursa de bază pentru desfăşurarea operaţiunilor active de creditare.

Există mai multe principii de clasificare a depozitelor. În funcţie de depunător, depozitele se clasifică în depozite ale persoanelor juridice şi depozite ale persoanelor fizice; depozitele se mai clasifică conform termenului de retragere în: depozite la termen şi la vedere.

Depozitele la vedere sunt plasate de către bancă în diferite conturi deschise de client. Ele sunt utilizate pentru realizarea decontărilor curente şi, în orice moment, pot fi total sau parţial folosite. Retragerea depozitelor poate fi în numerar sau în forma decontărilor fără numerar.

Depozitele la vedere sunt, în general, instabile, ceea ce îngustează sfera lor de utilizare de către băncile comerciale. Din acest motiv, deţinătorilor de conturi li se oferă o dobândă mică sau nu li se plăteşte deloc. În condiţii de concurenţă aprigă, în vederea atragerii depozitelor, băncile comerciale tind

178

Page 180: Moneda Si Credit Curs

să atragă mai mulţi clienţi şi stimulează sporirea depozitelor la vedere prin acordarea serviciilor suplimentare deţinătorilor de conturi, precum şi prin îmbunătăţirea calităţii deservirii.

Depozitele la termen sunt mijloacele băneşti, transferate în conturile de depozit pe un termen stabilit cu o plată a dobânzii. Rata dobânzii depinde de mărimea şi termenul depozitului.

Obligaţiunea că deţinătorul depozitului la termen va folosi banii doar la scadenţă nu exclude posibilitatea de retragere a mijloacelor băneşti înainte de termen. Dar, în acest caz, la client se micşorează volumul mijloacelor în depozit. Banca este interesată în atragerea depozitelor la termen, deoarece ele sunt stabile şi permit băncii să utilizeze mijloacele depunătorilor termen îndelungat.

O varietate a depozitului la termen este şi certificatul de depozit, destinat să atragă mijloace pe un termen exact stabilit. Pentru prima dată el a fost introdus în 1961 de o bancă americană. Deţinătorilor de conturi li se oferă un certificat nominal special, în care este indicată scadenţa şi rata dobânzii. Certificatul de depozit este o dovadă scrisă a depunerii în bancă a unei sume de bani suficient de mari, în care se indică termenul obligatoriu de rambursare de către bancă şi mărimea supraplăţii.

Certificatele de depozit se acordă doar persoanelor juridice. Ele pot fi nominale sau la purtător. Dreptul de primire a depozitului conform certificatului de depozit poate fi transferat unei terţe persoane. Certificatele de depozit se emit de către bănci cu o rată a dobânzii stabilită în contract, pe un termen fixat sau la vedere. Pentru persoanele fizice se utilizează certificatele de economii, oferite de către bănci pe termen stabilit sau la vedere.

Un rol important în resursele băncii îl joacă depozitele de economii ale populaţiei, în special, depozitele cu destinaţie specială. Ele se plasează şi se retrag în suma totală sau parţială şi se confirmă prin eliberarea livretului de economii. Acestea

179

Page 181: Moneda Si Credit Curs

pot fi depozitele, plata cărora este legată de concediu, zi de naştere, aşa-numitele depozite de sărbători. Aceste depozite sunt deosebit de populare în ţările înalt dezvoltate.

Depozitele sunt o sursă importantă a băncilor comerciale. Structura lor în bancă este flexibilă şi stabilită în dependenţă de conjunctura pieţei valutare. Totuşi, acestei surse de formare a mijloacelor bancare îi sunt caracteristice şi unele neajunsuri. În primul rând, este vorba despre cheltuielile considerabile ale băncii pentru atragerea mijloacelor în depozite, insuficienţa mijloacelor băneşti libere în anumite regiuni. Pe lângă aceasta, mobilizarea mijloacelor în depozite depinde considerabil de depunători şi nu de bancă, şi totuşi, lupta concurenţială dintre bănci pe piaţa resurselor de credit, le impune să ia măsuri de diversificare a serviciilor care contribuie la atragerea depozitelor.

În condiţiile actuale, pentru atragerea operativă a mijloacelor băneşti suplimentare, băncile comerciale folosesc posibilităţile pieţei interbancare de resurse, unde are loc vânzarea mijloacelor băneşti, mobilizate de alte instituţii creditare. Creditul interbancar se oferă, de regulă, în condiţiile relaţiilor de corespondenţă. Mecanismul relaţiilor corespondente interbancare presupune deschiderea conturilor corespondente de către o bancă în alta, pentru realizarea operaţiilor de decontare şi plată la ordinul fiecăreia.

Operaţiunea pasivă a băncilor comerciale este primirea resurselor de credit centralizate. Creditele băncilor centrale se oferă băncilor comerciale cu scopul de refinanţare în bază concurenţială, precum şi în formă de credite lombard.

O altă metodă de atragere a mijloacelor sunt tranzacţiile REPO. Acestea reprezintă un acord încheiat între o bancă şi o firmă sau dealer-ii hârtiilor de valoare de stat. Când firma vrea să investească o sumă mare de bani pe un termen scurt, ea cumpără de la bancă hârtii de valoare de stat cu condiţia răscumpărării lor ulterioare de către bancă. Firma îşi poate

180

Page 182: Moneda Si Credit Curs

rambursa mijloacele chiar în ziua următoare şi poate primi o dobândă puţin mai mică decât cea la certificatele de depozit. Acordurile de acest fel au devenit o sursă importantă de atragere a mijloacelor băneşti temporar libere.

Operaţiunile active. Operaţiunile active ale băncii reprezintă plasarea resurselor mobilizate ale băncii cu scopul de a obţine profit şi de asigurare a lichidităţii.

Operaţiunile active ale băncii pot fi divizate în patru grupe:1. de creditare, în rezultatul cărora se formează

portofoliul de credite al băncii;2. de investiţii, ce creează baza formării portofoliului de

investiţii;3. de decontare şi de casă, care reprezintă unul din

serviciile oferite de bancă clienţilor ei;4. alte operaţiuni.

Operaţiuni de creditare. Operaţiunile de creditare reprezintă baza activităţii bancare în plasarea resurselor ei. Ele aduc băncilor o parte importantă din venituri. Băncile comerciale oferă clienţilor lor diferite tipuri de credite, care pot fi clasificate conform următoarelor criterii:

– după debitor: credite întreprinderilor, guvernului şi organelor administraţiei publice locale, populaţiei, băncilor;

– după termenul de utilizare: credite pe termen scurt (până la un an), pe termen mediu (1-5 ani), pe termen lung (peste 5 ani);

– în funcţie de sfera de funcţionare: credite în sfera productivă şi credite pentru circulaţie;

– după ramura economiei în care activează debitorul: credite pentru industrie, comerţ, agricultură, transport;

– după caracterul de asigurare: credit ipotecar, garantat şi negarantat (credit în alb), asigurat;

– după modul de rambursare: credite rambursate total sau în tranşe.

181

Page 183: Moneda Si Credit Curs

Băncile oferă credite în conformitate cu respectarea următoarelor principii (adică condiţiile de oferire a creditelor), care se folosesc în comun şi stipulează realizarea lor în comun: garanţie, rambursare, termen, solvabilitate şi destinaţie.

Organizarea activităţii de creditare presupune diferite forme de acordare a creditului. În majoritatea ţărilor creditele se acordă, de regulă, prin deschiderea liniei de credit. Astfel, în SUA, Germania, Olanda, Belgia şi alte ţări este larg răspândită forma de impunere a limitei la contul curent, deschis debitorului de credit. Contul curent reprezintă îmbinarea contului de creditare cu contul de decontare. Soldul debitor al acestui cont înseamnă acordarea creditului clientului, iar soldul creditor – existenţa resurselor proprii în cont. Acest fel de credit este legat de satisfacerea necesităţii curente de mijloace împrumutate şi se caracterizează prin scurtă durată. Prin prezenţa contractului corespunzător acordarea unui astfel de credit se face practic automat, fără analiza cauzelor apariţiei necesităţii lui, ceea ce asigură operativitatea satisfacerii lui.

Băncile altor ţări (Marea Britanie, Canada, SUA etc.) folosesc overdraft-ul ca formă de creditare pe termen scurt. Prin overdraft banca acordă credit, eliberând clientului banii prin cec sau plătind diferenţa de sold a contului lui curent, în limita restricţiilor impuse. Drept rezultat, în contul curent apare un sold debitor. Suma maximă a overdraft-ului se indică în contract la deschiderea contului curent. Această formă de creditare, fiind o varietate a contului curent, permite satisfacerea nevoilor clientului în mijloace, în momentul insuficienţei lor pentru finisarea decontărilor curente. Plata pentru credit se încasează doar pentru folosirea de facto a creditului.

Reglarea volumului creditului acordat se realizează în multe ţări prin stabilirea limitei liniei de credit. În acest caz între bancă şi client se încheie o înţelegere, conform căreia banca se obligă să-i ofere debitorului credit într-o sumă

182

Page 184: Moneda Si Credit Curs

anumită pe termen stabilit. Linia de credit se deschide de obicei pe termen de un an. Pe parcursul termenului stabilit, debitorul poate primi credit în orice moment, fără convorbiri adiţionale sau oarecare alte înregistrări. Totuşi, banca are dreptul să anuleze înţelegerea până la scadenţa, dacă situaţia financiară a clientului se înrăutăţeşte. Linia de credit se foloseşte doar în cazul debitorilor fideli băncii cu un grad înalt de încredere. Încheierea contractului, de regulă, este însoţită de condiţia de menţinere de către client a unei sume minime de compensaţie, în valoare de 20-30% din limita liniei de credit.

O formă de organizare a activităţii de creditare bancare în alte ţări este eliberarea împrumutului prin contul de credit. În acest caz suma creditului acordat se transferă din debitul contului de împrumut în creditul contului de decontare al clientului. Este posibilă şi achitarea directă a documentelor de plată a debitorului din contul de credit.

În grupa operaţiilor active de credit ale băncilor se includ şi operaţiunile de factoring şi leasing. Factoring-ul reprezintă cesiunea în contul băncii a creanţelor neplătite, ce apar între agenţii economici în procesul de realizare a producţiei şi reprezintă o variaţie a operaţiunilor comerciale ce se îmbină cu creditarea. Astfel este vorba despre creanţe pe termen scurt. Banca procură dreptul de a cere plata şi de cumpărător al producţiei. Concomitent ea creditează capitalul circulant al beneficiarului şi ia asupra sa riscul lui de credit.

La hotărârea întrebării privind acordarea creditului, banca analizează solvabilitatea clientului şi informaţia despre starea debitorilor lui. Deoarece tot riscul de insolvabilitate şi-l asumă banca (factor), ea, de obicei, plăteşte debitorului doar 80-90% din suma totală, iar restul (rezerva) i se rambursează după achitarea întregii sume a creditului. Băncile comerciale, utilizând acest fel de credit, obţin posibilitatea suplimentară de diversificare a operaţiunilor sale, mărind volumul profitului şi intensificând relaţiile cu clienţii.

183

Page 185: Moneda Si Credit Curs

Operaţiunile de leasing reprezintă darea în arendă pe termen lung a maşinilor, echipamentelor, imobilelor şi a altor elemente de capitalul fix ale întreprinderilor arendatoare. Băncile pot participa la operaţiunile de leasing sub diferite forme. Cea mai răspândită dintre ele este creditarea de către bancă a companiilor de leasing. Băncile pot, de asemenea, să crediteze şi întreprinderile producătoare, care dau în arendă maşini şi echipamente, şi care efectuează deservirea lor tehnică. Pe lângă aceasta, banca poate singură să ofere în arendă maşinile şi echipamentele proprii.

Băncile şi companiile de leasing din toată lumea folosesc leasing-ul financiar. El se caracterizează prin termenul mediu şi lung al contractelor, nivelul înalt de amortizare, care presupune, practic, costul total al bunului dat în arendă. La sfârşitul termenului contractului arendatorul poate răscumpăra obiectul de leasing la valoarea rămasă.

Eficacitatea operaţiunilor de credit ale băncii este determinată de politica ei de creditare. Politica de creditare formează direcţiile de bază de acordare a creditelor. Plasamentele de credit trebuie să fie rentabile şi sigure pentru bancă. Nivelul riscului de credit poate fi determinat ca mărimea maximă admisibilă de risc la un debitor. Scopul băncii constă în atingerea corelaţiei optime dintre risc şi profitul operaţiilor de credit.

Direcţiile principale ale politicii de credit sunt: alegerea posibililor clienţi debitori şi a tipurilor de credite oferite, organizarea optimală a activităţii de creditare. În procesul de creditare nu trebuie de încălcat aşa-zisa „regulă bancară de aur”, conform căreia termenul creditelor acordate nu trebuie să întreacă termenul resurselor băncii.

Operaţiunile băncilor cu valori mobiliareO altă operaţiune activă a băncii comerciale este activitatea

ei investiţională, în procesul căreia banca apare drept investitor,

184

Page 186: Moneda Si Credit Curs

investind resurse în valori mobiliare sau procurând drepturi de activitate economică comună. Astfel de valori mobiliare pot fi acţiunile simple şi privilegiate, obligaţiunile, obligaţiunile de stat, cambiile etc. De exemplu, operaţiile active cu cambii includ: operaţiile de scontare şi de rescontare, cele de creditare, operaţiile de acceptare, de încasare, oferirea cauţiunilor cambiale etc. Operaţiile cu valorile mobiliare includ şi operaţiile cu valorile mobiliare cotate la bursă.

Investind în valori mobiliare, băncile urmează, în primul rând, scopul obţinerii profitului.

Profitabilitatea activităţii investiţionale ale băncilor este influenţată de următorii factori:

–starea economiei;–structura sistemului financiar-creditar;–nivelul de dezvoltare al pieţei valorilor mobiliare;–starea bazei normativ-legislative, care reglează

emisiunea şi circulaţia valorilor mobiliare;–existenţa valorilor mobiliare cu o lichiditate înaltă;–structura portofoliului valorilor mobiliare, care la

rândul său, depinde de modificarea dividendelor la acţiuni, dobânzilor la obligaţiuni şi cambii.

Profitabilitatea valorilor mobiliare depinde de scadenţa lor. Cu cât scadenţa valorii mobiliare este mai mică, cu atât preţul ei de piaţă este mai stabil. Cu cât scadenţa este mai mare, cu atât mai des se va modifica preţul valorii mobiliare. Din acest motiv, pentru băncile comerciale, sunt mai favorabile investiţiile în valori mobiliare pe termen scurt decât în cele pe termen lung.

Investind în valori mobiliare, băncile se conduc nu numai de interesul profitabilităţii şi siguranţei depunerilor, dar urmăresc şi un alt scop – dirijarea solvabilităţii şi lichidităţii lor. Investiţiile băncii în valori mobiliare cu lichiditate înaltă îi permit să le vândă uşor în caz de necesitate şi să efectueze plăţi pe contul de corespondenţă.

185

Page 187: Moneda Si Credit Curs

186

Page 188: Moneda Si Credit Curs

ConcluzieBăncile comerciale au rolul de intermediari financiari şi

îndeplinesc o funcţie macroeconomică importantă, asigurând redistribuirea interramurală şi interregională a capitalului bănesc. Mecanismul bancar de distribuire şi redistribuire a capitalului pe sfere şi ramuri permite dezvoltarea economiei în dependenţă de necesităţile obiective ale producerii şi contribuie la restructurarea economiei. Creşterea rolului economic al băncilor comerciale se observă în prezent şi prin lărgirea sferei lor de activitate şi dezvoltarea unor tipuri noi de servicii financiare destinate deservirii clientelei.

Subiectele pentru verificarea cunoştinţelor:1. Descrieţi rolul băncilor comerciale în economie.2. Numiţi formele organizatorico-juridice ale băncilor

comerciale.3. Descrieţi organele de conducere ale Băncii Comerciale.4. Clasificaţi funcţiile băncilor comerciale.5. Clasificaţi operaţiunile băncilor comerciale.

Literatura:1. Basno C., Dardac N., Floricel C. Monedă,

credit, bănci. Editura Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1997, pag. 190-225

2. Жуков Е. Ф. Общая теория денег и кредита, Москва: ЮНИТИ, 2000, c. 170-269.

3. Cоколова О. В. Финансы, деньги и кредит, М. Юристь, 2001, с. 132-164

187

Page 189: Moneda Si Credit Curs

Capitolul 11. INSTITUŢIILE FINANCIAR-CREDITARE INTERNAŢIONALE

Obiectivele studiului Cadrul organizatoric şi legislativ actual a activităţii

monetar-financiare internaţionale. Structura organizatorică a organismelor creditar-

financiare internaţionale.

Noţiunile fundamentale:Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, Banca

Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Instituţiile financiar-creditare internaţionale au fost create şi activează pe baza convenţiilor interstatale. Ele sunt menite să regleze relaţiile economice internaţionale. Ele urmăresc scopurile lor, rezolvă diferite probleme şi activează pe scară globală sau regională.

Banca decontărilor internaţionale (BDI). Banca decontărilor internaţionale – este prima bancă creată

pe baza convenţiei interguvernamentale a Angliei, Belgiei, Germaniei, Italiei, Franţei şi Japoniei. Aceste ţări au semnat de asemenea o convenţie cu Elveţia în conformitate cu care sediul BDI a fost stabilit la Basle. Printre primii ei acţionari în afară de băncile centrale ale ţărilor menţionate, mai erau şi băncile comerciale separate din Statele Unite în frunte cu Casa bancară Morgan.

Scopul creării BDI a fost contribuţia la colaborarea băncilor centrale ale ţărilor participante şi asigurarea decontărilor internaţionale între ele. Peste doi ani de activitate încă 19 ţări europene au devenit membrii ei.

Fiind acţionari ai BDI, băncile centrale ale acestor ţări sunt simultan şi clienţii ei. De aceea BDI mai este numită şi banca internaţională a băncilor centrale. Prioritatea în conducerea

188

Page 190: Moneda Si Credit Curs

activităţii BDI tradiţional aparţine ţărilor din Europa de Vest, cu toate că influenţa SUA aici sporeşte.

În prezent mai mult de 30 de state sunt membri ai BDI, inclusiv statele europene – foste socialiste: Albania, Bulgaria, Ungaria, Polonia ş.a. care au devenit membri încă până la al doilea război mondial. Componenţa participanţilor şi geografia operaţiunilor BDI contemporane atestă transformarea ei dintr-o organizaţie vest-europeană regională într-o organizaţie valutar-creditară internaţională.

Conducerea activităţii BDI se efectuează de către Adunarea Generală şi de Consiliul Directorilor, dar banca însuşi este palata de decontări. Conform statutului funcţiile ei principale sunt asigurarea condiţiilor favorabile pentru efectuarea operaţiunilor financiare internaţionale şi îndeplinirea rolului de persoană împuternicită la realizarea decontărilor internaţionale ale participanţilor. Banca efectuează operaţiuni de depozitare-creditare, de bursă şi altele, inclusiv cele cu aur, şi de asemenea realizează reglementarea interstatală a relaţiilor valutar-creditare. Francul de aur elveţian a fost aprobat ca valută de decontare, dar dolarul SUA se foloseşte pentru plata dividendelor acţionarilor.

BDI este recunoscută în toată lumea ca un important centru informaţional de cercetare. Ea duce o politică de colaborare activă cu alte organizaţii financiar-creditare internaţionale, activitatea cărora va fi examinată mai jos.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare (Banca Mondială).

Pentru restabilirea şi stabilizarea economiilor ţărilor europene distruse în timpul celui de-al doilea război mondial, în anul 1944 Conferinţa Valutar-financiară Internaţională de la Bretton-Woods (SUA) a înfiinţat două organizaţii: Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD).

189

Page 191: Moneda Si Credit Curs

Primul a fost destinat să susţină stabilitatea sistemelor valutare mondiale, dar a doua să stimuleze dezvoltarea economică îndelungată a ţărilor-participante, scopul lor comun fiind de a contribui la formarea economiei de piaţă deschisă în lume.

Fondul Monetar Internaţional a început să activeze în luna martie a anului 1947 în calitate de organ specializat al ONU.

Reşedinţa lui se află în New-York. Organul de conducere al FMI este Consiliul Directorilor şi este format din miniştrii finanţelor sau conducătorii băncilor centrale ale ţărilor-participante şi se întrunesc anual.

Directoratul – organul executiv include şase reprezentanţi ai ţărilor cu cea mai mare cotă de participare în capitalul Fondului şi 16 – din alte ţări, alese după criteriul geografic.

Capitalul FMI se constituie din contribuţiile participanţilor (în conformitate cu cotele fixate), mărimea cărora depinde de potenţialul economic şi de activitatea ţării în comerţul internaţional.

În perioada iniţială de activitate Fondul întrunea 49 de ţări şi dispunea de un capital de 8 mld $ SUA. În prezent numărul participanţilor a cresut aproape de 4 ori, iar capitalul s-a majorat practic de 16 ori. Două treimi din capital aparţine unui contingent restrâns de ţări dezvoltate, restul aparţine numeroaselor ţări în curs de dezvoltare. Numărul voturilor fiecărei ţări în organele de conducere ale Fondului se stabileşte în funcţie de cota de participare la capital.

Numărul cel mai mare de voturi îl posedă SUA (peste 19%) şi ţările Uniunii Europene (circa 30%). În ultimii ani au crescut cotele şi respectiv şi numărul de voturi al membrilor.

Funcţiile principale ale FMI sunt:–contribuţia la dezvoltarea comerţului internaţional şi

cooperării valutare;–susţinerea stabilităţii parităţii valutare şi înlăturarea

restricţiilor valutare;

190

Page 192: Moneda Si Credit Curs

–acordarea resurselor creditare oricăror ţări-participante pentru echilibrarea balanţelor de plăţi.

Titlu de membru al Fondului este o cerinţă obligatorie pentru intrarea ţării în BIRD şi în alte organizaţii valutar-creditare înrudite. În 1993 Republica Moldova a devenit membru BIRD cu toate drepturile.

Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare funcţionează din anul 1946 în calitate de organ specializat independent de ONU în deciziile sale.

În măsura extinderii activităţii sale Banca a creat 4 subdiviziuni înrudite:

–Corporaţia financiară internaţională (CFI) în 1956;–Asociaţia internaţională de dezvoltare (AID) – în

1960;–Centrul internaţional de reglementare a problemelor

investiţionale (CIRPI) – în 1966;–Agenţia multilaterală de garantare a investiţiilor

(AMGI) – în 1988.În prezent toate aceste instituţii formează echipa Băncii

Mondiale cu reşedinţa în Washington, dar BIRD, fiind întemeietoarea şi lanţul de bază al echipei, este numită Banca Mondială (BM). Echipa BM este un partener în crearea pieţei, întărirea potenţialului economic, contribuie la ridicarea nivelului de trai al cetăţenilor, mai ales în ţările sărace şi în cele în curs de dezvoltare.

Banca Mondială este cea mai mare subdiviziune a Echipei, posedând un capital social în mărime de circa 200 mld $, iar numărul fondatorilor în prezent include 180 de ţări. Fiecare ţară în funcţie de cotă în FMI, posedă partea sa de acţiuni şi, respectiv, voturile în organele de conducere. Cel mai mare acţionar este SUA având circa 17% de voturi, Federaţia Rusă posedă circa 3%.

Consiliul Directorilor – organul suprem de conducere al Băncii. El este format din miniştrii finanţelor sau conducătorii

191

Page 193: Moneda Si Credit Curs

băncilor centrale ale ţărilor-participante, este condus de preşedinte şi rezolvă problemele admiterii noilor ţări, modificarea mărimii capitalului social, suspendarea temporară a calităţii de membru etc. Consiliile Directorilor BM şi FMI anual organizează şedinţe comune.

Consiliul executiv de directori conduce activitatea zilnică, se află permanent în reşedinţă şi săptămânal petrece şedinţe. Preşedintele Băncii este în acelaşi timp şi preşedintele consiliului executiv. Consiliul este constituit din 24 de persoane – câte un reprezentant de la cei mai mari acţionari şi 19 regiuni. Reprezentanţii regionali se aleg de la o singură sau câteva ţări. Preşedintele înaintează spre examinare propunerea în legătură cu alocarea împrumuturilor, aprobarea devizelor financiare, numirea în funcţie şi concedierea personalului, care depăşeşte 7000 de persoane etc. Conducerea principalelor direcţii funcţionale ale activităţii este executată de trei directori coordonatori.

Funcţiile principale ale BM sunt:– activitatea de investire în ţările în curs de dezvoltare

conform unui spectru larg de direcţii – de la ocrotirea sănătăţii, educaţie, mediul înconjurător, până la infrastructura şi reformele politicii economice;

– activitatea analitică şi consultativă asupra problemelor economice;

– rectificarea permanentă a componenţei şi conţinutului serviciilor prestate şi, de asemenea, detaliilor programelor realizate;

– intermedierea în redistribuirea resurselor între ţările bogate şi sărace.

Banca are un venit stabil (mai mult de 1 mld $ anual), deşi maximizarea lui nu este scopul primordial.

Venitul se foloseşte la dezvoltarea proprie, dar dividende acţionarilor nu se plătesc.

192

Page 194: Moneda Si Credit Curs

În activitatea sa BM se conduce după următoarele principii:

– alocarea resurselor – numai pentru investiţii de capital efective care contribuie la creşterea economică a ţărilor în curs de dezvoltare;

– luarea deciziilor investiţionale – pe baza considerentelor economice ţinând cont de gradul probabilităţii rambursării resurselor;

– acordarea creditelor – numai contra garanţiile guvernelor ţărilor-debitoare, mijloacele financiare nu se investesc în capitalurile sociale;

– lipsa restricţiilor la folosirea resurselor acordate în limita ţării-participante.

– Orientarea activităţii preşedintelui şi personalului doar în interesele Băncii dar nu a altor subiecţi, inclusiv guvernele ţărilor.

Direcţia principală a activităţii BM până la mijlocul anilor ’50 era stimularea dezvoltării economiilor ţărilor vest-europene distruse în timpul războiului. Succesiv politica creditară se schimba şi acum o parte esenţială a resurselor se alocă ţărilor în curs de dezvoltare în Asia, Africa, America Latină şi Europa de Est. În afară de aceasta, în comparaţiei cu sectorul industrial a crescut partea mijloacelor îndreptate pentru dezvoltarea agriculturii, ocrotirii sănătăţii, educaţiei etc.

Banca acordă împrumuturi ţărilor în curs de dezvoltare pe termen de 15-17 ani cu rata dobânzii mai redusă decât cele acordate de către băncile comerciale. În fiecare jumătate de an ratele dobânzii se reexaminează. Ultimul timp mărimea lor s-a schimbat în limitele de 7-7,5%. Se practică acordarea unei perioade de graţie de aproximativ cinci ani până la termenul de rambursare a sumei de bază a împrumuturilor.

Pe parcursul activităţii sale de 50 de ani BM a acordat împrumuturi în suma ce depăşeşte 300 mld $,pentru realizarea a mai mult de 6000 de programe în 140 de ţări ale lumii,

193

Page 195: Moneda Si Credit Curs

depăşind de două ori rezultatele FMI. Participarea la ea aproape a tuturor ţărilor lumii îi dă posibilitatea de a acţiona la scară globală. Executând diferite funcţii, BM şi FMI sunt parteneri şi se completează reciproc.

Corporaţia Financiară Internaţională (CFI) a fost creată pentru stimularea activităţii sectorului privat al economiei ţărilor în curs de dezvoltare fără primirea garanţiilor guvernamentale. Ea emite obligaţiuni proprii, care deţin cel mai înalt rating pe piaţa mondială. Circa o cincime din necesităţile de resurse atrase sunt acoperite din contul împrumuturilor de la Banca Mondială.

Corporaţia poate investi mijloace în capitalurile sociale ale întreprinderilor, cărora le acordă credite. Ea finanţează crearea întreprinderilor noi şi reconstrucţia celor în funcţiune – de la uzine până la bănci. De asemenea se acordă multă atenţie dezvoltării business-ului mic şi ocrotirii mediului înconjurător. La fel se acordă servicii de consulting şi ajutor tehnic organelor locale de conducere şi întreprinderilor după un spectru larg de direcţii. Unul dintre cele mai importante principii ale activităţii CFI este:

–finanţarea nu mai mult de 25% din suma totală de cheltuieli la proiecte;

–achiziţionarea nu mai mult de 35% de acţiuni ale întreprinderilor şi neparticiparea în conducerea lor (neavând în posesie pachetul de control).

Mărimile ratelor dobânzilor depind de potenţialul economic al ţărilor şi de caracterul proiectului finanţat. Rambursarea împrumuturilor se efectuează timp de 3-15 ani cu posibilitatea de amânare a plăţii până la 12 ani. În prezent Corporaţia aprobă anual împrumuturi pentru peste 200 proiecte în sumă care depăşeşte 3 mld $. Participanţii ei sunt 170 de ţări.

Asociaţia Internaţională de Dezvoltare (AID) a fost creată pentru acordarea ajutorului celor mai sărace ţări în curs de dezvoltare, care nu sunt în stare să ia împrumuturi de la BM.

194

Page 196: Moneda Si Credit Curs

Asociaţia, ca regulă, acordă împrumuturi fără dobândă pe termen de 30-40 ani, în funcţie de solvabilitatea ţării şi cu o perioadă de graţie până la 10 ani. În prezent, dreptul de a primi astfel de credite îl au ţările cu venit anual pe cap de locuitor care nu depăşeşte 835 dolari.

Mijloacele AID se formează în măsura contribuţiilor (de subscriere şi voluntar) a participanţilor mai bogaţi şi, de asemenea, de la venituri şi plăţi la creditele acordate. Federaţia Rusă contribuie mult la completarea mijloacelor Asociaţiei.

În pofida independenţei sale juridice, AID în multe cazuri realizează activitate comună cu BM, are un personal comun, încăperi şi alt utilaj tehnic. În prezent Asociaţia anual acordă credite la peste 125 de proiecte în sumă totală de circa 6 mld $, participanţii ei fiind 159 de ţări.

Centrul Internaţional de Reglementare a Problemelor Investiţionale (CIRPI) a fost creat pentru stimularea extinderii investiţiilor pe calea asigurării condiţiilor pentru ţinerea tratativelor conciliatorii şi de arbitraj între guvernele ţărilor şi investitorii străini. Centrul realizează, de asemenea, activitate consultativă şi de editură cu privire la asigurarea legală a investiţiilor străine. În prezent participanţii lui sunt 126 de ţări, dar numărul total al cazurilor de litigii examinate depăşeşte 30.

Agenţia Multilaterală de Garantare a Investiţiilor (AMGI) – a fost creată pentru acordarea ajutorului ţărilor în curs de dezvoltare privind atragerea investiţiilor străine private pe calea acordării garanţiilor investitorilor de riscuri politice cum ar fi:

–exproprieri;–operaţiuni militare şi dezordini publice;– încălcarea condiţiilor contractelor etc.

Agenţia de asemenea acordă servicii consultative guvernelor cu privire la posibilităţile şi condiţiile atragerii investiţiilor. Dintre cererile privind asigurarea investiţiilor prioritate se acordă celor argumentate din punct de vedere

195

Page 197: Moneda Si Credit Curs

financiar, economic şi ecologic şi care sunt apte să contribuie la dezvoltarea ţării. Poliţele de asigurare AMGI garantează investiţiile private timp de 15-20 ani, astfel mărimea maximă de asigurare pe un singur proiect nu depăşeşte 50 mln $.

În prezent contractele eliberate de Agenţie asigură anual fluxul investiţiilor directe în mărime peste 2,5 mld dolari, ce permite ţărilor în curs de dezvoltare să creeze circa 10 mii locuri de muncă suplimentare. Numărul total de contracte eliberate (aproximativ 200) în prezent asigură o acoperire în sumă de peste 2 mld $. Membri ai AMGI sunt 132 de ţări.

Instituţiile financiar-creditare regionale internaţionale

Apariţia acestor instituţii este legată de accelerarea distrugerii sistemului colonial mondial în anii ’60, de extinderea colaborării regionale şi integrarea economică a ţărilor în curs de dezvoltare. La băncile regionale se referă:

–Banca Americană de Dezvoltare (BAD) – înfiinţată în 1959;

–Banca Africană de Dezvoltare (BAD) – 1964;–Banca Asiată de Dezvoltare (BAD) – 1966.

Fondatorii băncilor, în afară de ţările în curs de dezvoltare ale regiunilor corespunzătoare, au devenit şi alte state: SUA, Japonia, unele state din Europa de Vest. Aceasta a permis extinderea posibilităţilor financiare ale activităţii lor.

Băncile au scopuri comune, efectuează operaţiuni de acelaşi tip, colaborează între ele şi cu alte instituţii internaţionale.

Ţările-participante în curs de dezvoltare primesc ajutorul lor financiar pentru realizarea în special a proiectelor infrastructurale şi, de asemenea, pentru dezvoltarea întreprinderilor cu profil extractiv şi prelucrativ.

Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) – a fost înfiinţată în 1958 de către ţările-membre ale UE. Scopurile creării băncii au fost finanţarea pe termen lung (20-25 ani) a regiunilor slab

196

Page 198: Moneda Si Credit Curs

dezvoltate, realizarea proiectelor comune a ţărilor –participante, îmbunătăţirea structurii ramurale de producere în ţările europene şi, de asemenea, creditarea privilegiată (până la 30-40 ani) a participanţilor-asociaţi.

Consiliul Directorilor, care este constituit din miniştrii finanţelor ţărilor-participante şi Directorat – preşedintele şi câţiva adjuncţi ai lui se află în fruntea Băncii. Astfel de ţări ca Germania, Franţa, Anglia şi Italia deţin cota cea mai mare în capitalul social care constituie circa 15 mld EURO. Mărimea capitalului de rezervă depăşeşte 10% din capitalul social.

BEI atrage mijloacele pe pieţele de capital europene şi internaţionale, efectuând o emisiune sistematică a obligaţiunilor, valoarea nominală a cărora se exprimă în dolari SUA, EURO şi alte valute. Dezvoltarea energeticii, transportului, telecomunicaţiilor – sunt direcţiile principale ale investiţiilor Băncii. Completând mijloacele debitorilor, creditele ei, de obicei, acoperă nu mai mult de jumătate din cheltuielile la proiecte şi pot fi acordate în EURO şi în alte valute. Conjunctura pieţei determină mărimea plăţii pentru credite. Astfel de ţări ca Italia, Anglia, Franţa şi Irlanda sunt debitori potenţiali ai Băncii.

Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) – a fost înfiinţată în 1991 pentru susţinerea ţărilor Europei Centrale şi de Est, inclusiv CSI în reconstituirea economiei de piaţă. Fondatorii Băncii în prezent sunt 60 de state, inclusiv toate ţările europene, Rusia, un şir de ţări din alte regiuni ale lumii (SUA, Japonia) şi astfel de organizaţii, precum UE şi BEI.

Capitalul social constituie 20 mld EURO. Banca îşi desfăşoară activitatea în ţările – operaţiuni, numărul cărora a atins 26 după intrarea, în 1996 a Bosniei şi Herţegovinei. Reşedinţa BERD este la Londra, având 28 reprezentanţe în toate ţările-operaţiuni (în afară de Armenia). Spre deosebire de

197

Page 199: Moneda Si Credit Curs

alte ţări, Rusia are patru reprezentanţe: centrală – Moscova şi regionale – Sankt Petersburg, Ekaterinburg şi Vladivostok.

Consiliul de administraţie, în frunte cu preşedintele şi doi adjuncţi, conduce Banca şi este constituit din miniştrii finanţelor sau conducătorii băncilor centrale ale ţărilor-participante şi reprezentanţii UE şi BEI.

Multe din obligaţiile sale el le deleghează Consiliului Directorilor, care realizează conducerea activităţii zilnice şi care este constituit din preşedinte, patru adjuncţi şi 23 de directori. Fiecare din directori intră în componenţa unuia din cele trei Comitete ale Consiliului: de revizie, pe probleme bugetare şi administrative, de politică financiară şi operaţională.

În afară de aceasta, structura organizatorică a Băncii include un rând de filiale teritoriale şi ramurale şi, de asemenea, alte subdiviziuni funcţionale (departamente şi secţiuni). Numărul total al personalului depăşeşte 1100 persoane (luând în consideraţie guvernele în ţările-operaţiuni).

Atrăgând mijloacele pe pieţele internaţionale în condiţii destul de favorabile, BERD acordă serviciile sale la preţuri comerciale. În principal aceasta este o completare a eforturilor altor creditori pentru acordarea ajutorului întreprinderilor care au nevoie de resurse financiare.

Banca activează atât în sectorul public, cât şi în cel privat al economiei asumându-şi riscuri care sunt peste puterile multor investitori naţionali şi străini.

În 1997 Banca a alocat peste 2,3 mld EURO pentru realizarea a 143 proiecte noi. La începutul anului 1998 Banca avea aprobate circa 600 proiecte în sumă de peste 14 mld EURO.

Strategia de dezvoltare a BERD în perioada 1998-2001 prevedea mărirea sumei angajamentelor noi anuale până la 2,7 mld EURO, iar volumului total – 15 mld EURO.

Funcţiile principale ale BERD sunt:

198

Page 200: Moneda Si Credit Curs

–finanţarea directă i.e. acordarea creditelor pentru realizearea proiectelor concrete;

– investirea mijloacelor în capitalul social şi, de asemenea, garantarea plasării acţiunilor întreprinderilor de stat şi private;

–acordarea garanţiilor pentru asigurarea debitorului accesului la sursele de capital;

–finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii cu ajutorul intermediarilor.

Priorităţile operaţionale ale Băncii includ:–dezvoltarea sectorului privat;–cuprinderea tuturor ţărilor-operaţiuni;–colaborarea cu intermediari financiari;– investiţii în capitalul social.

În afară de aceasta, Banca tinde spre asigurarea dezvoltării ecologic pure şi stabile a economiilor, eficienţei utilizării resurselor energetice.

În activitatea sa Banca se conduce după următoarele principii:

– limitarea volumului finanţării la 35% din cheltuielile totale pe fiecare proiect;

– cerinţele faţă de alţii, în special investitorii industriali, privind achiziţionarea pachetelor de control de acţiuni sau drepturilor suficiente pentru conducerea întreprinderilor;

– acordarea pentru proiectele sectorului privat nu mai mult de două treimi din suma mijloacelor împrumutate şi nu mai puţin de o treime din capitalul social;

– cerinţele de la alţi participanţi ai cofinanţării privind acordarea mijloacelor suplimentare;

– neacordarea mijloacelor investitorilor pentru achiziţionarea acţiunilor deja emise sau care se emit din nou;

199

Page 201: Moneda Si Credit Curs

– neobligativitatea prezenţei în formă bănească a cotei de participare la proiect.

Concluzie

Instituţiile financiar-creditare internaţionale au fost create şi activează pe baza convenţiilor interstatale. Ele sunt menite să formeze nişte mecanisme pentru rezolvarea diferitelor probleme de ordin economic şi financiar pe scară globală sau regională.

Subiectele pentru verificarea cunoştinţelor:1. Determinaţi necesitatea şi constituirea băncii

decontărilor internaţionale.2. Explicaţi atribuţiile Fondului Monetar Internaţional

(FMI) şi Băncii Internaţionale de Reconstrucţie şi Dezvoltare (Banca Mondială).

3. Numiţi instituţiile financiar-creditare regionale internaţionale.

Literatura1. Dumitrescu F., Căile stabilităţii monetare, Ed.

Academiei române, bucureşti, 1993, pag. 339-3442. Floricel C., Relaţii valutar-financiare internaţionale, Ed.

Didactică şi pedagogică, R.A. - Bucureşti, 1997, pag. 316-334

200

Page 202: Moneda Si Credit Curs

Partea IY. MONEDA ŞI CREDITUL ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ

Capitolul 12. ECHILIBRUL MONETAR ŞI INFLAŢIA.

Obiectivele de studiu Echilibrul monetar: concept, cauze, forme, efecte. Inflaţia: esenţa, forme de manifestare, tipuri. Politici antiinflaţioniste şi reformele monetare.

Noţiunile fundamentle:Inflaţia, hiperinflaţia, nulificare, denominare, devalvare,

restaurare, politica antiinflaţionistă.

În condiţiile când legătura între semnele valorice şi aur practic nu există, devine inevitabilă apariţia dereglărilor în funcţionarea legilor circulaţiei monetare. Devalorizarea banilor de hârtie, datorată unei emisii băneşti excesive (drept urmare a ignorării legităţilor circulaţiei monetare), poartă denumirea de inflaţie. Provenienţa latină – inflaţio (umflare).

Drept simplificare este considerarea de inflaţie a orice creştere a preţurilor. În baza acestei simplificări se afla teoria cantitativă a banilor. Însă, inflaţia e un proces mult mai complicat, care implică nu numai schimbarea raportului între marfă şi preţuri. Nu fiecare ieftinire a banilor de hârtie poartă caracter inflaţionist. Ea poate fi determinată şi de alţi factori, cum ar fi, de exemplu - faza ciclică de creştere a economiei. În acest caz tot apare creşterea preţurilor. Însă ea este determinată de creşterea dimensiunilor de reproducere, reînnoirea capitalurilor productive şi nu de inflaţie.

Inflaţia – creşterea nivelului general al preţurilor, însoţită de reducerea puterii de cumpărare a banilor, care duce la supraîncarcarea canalelor de circulaţie cu sume excesive de bani de hârtie neacoperiţi cu creşterea respectivă a masei

201

Page 203: Moneda Si Credit Curs

mărfare. Cele din urmă duc la redistribuirea produsului intern brut.

Cazuri multiple de inflaţie au avut loc în secolele XVIII – XIX. În aceste cazuri inflaţia era periodică, fiind provocată de emisii excesive de bani de hârtie pentru finanţarea războaielor. Inflaţie puternică a însoţit războiul de independenţă a SUA în anii 1775–1783; războiul civil în Franţa în anii 1861–1865; în Marea Britanie în anul 1797 în timpul războiului cu Franţa ş.a.m.d. În perioade scurte preţurile au crescut sute şi mii de ori, atingând rate majore în Germania interbelică.

Până la prima criză mondială din anii 1929-1933 inflaţia se finaliza prin restabilirea standardului metalic, ce asigura stabilitatea relativă a preţurilor. Standardul aur–monedă, dominant în secolul XIX asigura stabilitatea preţurilor şi a circulaţiei monetare. În perioada interbelică el este înlocuit de circulaţia banilor de hârtie. Au apărut premise pentru dezechilibrarea circulaţiei monetare, ieftinirii permanente a puterii de cumpărare a banilor. Până acest moment inflaţia avea un caracter provizoriu şi local; mai târziu – permanent şi global; devine cronică, dependentă de mai mulţi factori, inclusiv nemonetari.

Apare noţiunea de inflaţie nemascată (se manifestă prin creşterea preţurilor) şi de inflaţie mascată, care se manifestă prin reducerea ofertei de mărfuri sau/şi pierderea calităţii lor. În cazul inflaţiei mascate statul î-şi asumă controlul preţurilor. De aceea cererea ridicată determină apariţia decalajului între cerere şi ofertă; între preţul de echilibru şi cel administrativ. Preţul administrativ se plasează mai jos de preţul de echilibru, dispar stimulentele pentru sporirea calităţii şi ofertei mărfurilor. Drept consecinţă, apare deficitul relativ şi absolut.

Dinamica proceselor inflaţioniste parcurge câteva etape, care diferă prin gradul manifestării inflaţiei:

în prima etapă a inflaţiei rata ieftinirii banilor rămâne în urmă de rata creşterii masei monetare. Creşte

202

Page 204: Moneda Si Credit Curs

cererea pentru mărfuri şi servicii. Cererea excesivă se manifestă prin creşterea preţurilor, care creează posibilităţi pentru obţinerea profiturilor exagerate. Producerea şi comerţul î-şi iau proporţii crescânde, dar concomitent descreşte cererea pentru credit şi se micşorează viteza de rotaţie a banilor. Creşterea masei monetare este economic justificată. Puterea banilor de cumpărare î-şi păstrează tendinţa de creştere. Emisiile suplimentare complet sau parţial sunt însuşite de sfera comercială, saturând necesităţile pieţei în bani;

în a doua etapă rata inflaţiei depăşeşte rata creşterii masei monetare. Surplusul banilor emişi deja nu stimulează extinderea producerii şi a comerţului. Căderea puterii de cumpărare a banilor iniţiază o neîncredere faţa lor. Populaţia “fuge de bani”. “Banii ard mâinile”. Frica ieftinirii continuă a banilor impune posesorii de bani să le transforme cât mai repede în diferite bunuri materiale. Viteza rotaţiei banilor se măreşte; volumul producţiei descreşte, fapt ce determină diminuarea cererii pentru mijloacele de plată. Drept consecinţă rata devalorizării banilor depăşeşte viteza emisiei. Altă cauză a inflaţiei – creşterea cheltuielilor de producţiei în rezultatul creşterii salariilor, costului materiei prime, precum şi indicelui preţurilor în segmentele separate ale pieţei. În acest caz procesul inflaţionist poate fi lansat fără excesul cererii.

Indicile preţurilor şi rata ieftinirii banilor determină diferite tipuri ale inflaţiei.

În teoria monetară se determină:1. Inflaţia înceată (târâtă), indicele preţurilor nu

depăşeşte 5-10% pe an; 2. Inflaţia galopantă, indicile preţurilor constituie de la

10 până la 100% pe an;3. Hiperiflaţia, rata creşterii preţurilor depăşeşte 100%

pe an;

203

Page 205: Moneda Si Credit Curs

4. Superhiperinflaţia, rata creşterii preţurilor depăşeşte 50% pe lună.

Menirea metodelor statistice de analiză nu se limitează numai la determinarea tipului inflaţiei. Mult mai important este determinarea factorilor determinanţi a inflaţiei şi pârghiilor de stăpânire a ei.

Ţările dezvoltate consideră că inflaţia înceată nu numai nu este periculoasă, dar şi este o condiţie obligatorie, premisa extinderii producţiei.

Inflaţia poate să dăuneze orice ţară unde există relaţii marfă – bani. Profunzimea şi longitudinea proceselor inflaţioniste, efectul urmărilor sociale şi economice depind de starea economiei, nivelul de dezvoltare a relaţiilor marfă – bani.

Teoria inflaţiei. Republica Moldova, mergând pe calea reformelor, a întâmpinat greutăţi de ordin economic şi tensiune socială şi politică. Criza economică s-a evidenţiat prin căderea bruscă a producţiei, rate înalte a şomajului şi ca urmare căderea nivelului de trai a păturilor largi a societăţii. În sfera relaţiilor creditar-băneşti el s-a manifestat într-o inflaţie profundă şi îndelungată.

Inflaţia ca proces social şi economic se manifestă prin supraîncărcare a canalelor de circulaţie monetară de bani devalorizaţi, creşterea preţurilor şi redistribuirea produsului naţional în favoarea statului, grupelor separate a populaţiei, care se îmbogăţesc din contul operaţiilor speculative pe pieţele mărfare şi băneşti.

Apariţia şi dezvoltarea proceselor inflaţioniste în economia naţională poate fi determinată precum de încălcarea legităţilor circulaţiei monetare, creşterea nejustificată a masei monetare în circulaţie(inflaţia cererii), aşa şi de creşterea preţurilor din cauza creşterii cheltuielilor de producţie.

Creşterea deficitului bugetar, datoriilor statului, expansiunea creditară a băncilor şi finanţarea forţată a

204

Page 206: Moneda Si Credit Curs

investiţiilor în industria grea provoacă încălcarea legităţilor circulaţiei monetare şi inflaţiei cererii. Este posibilă şi apariţia inflaţiei prin import, când se procedează la emisia expansivă pentru cumpărarea valutelor străine.

Inflaţia cheltuielilor este determinată nu atât de factori băneşti, cât de cei de producţie, care determină creşterea preţurilor. De exemplu, căderea productivităţii muncii, producţiei, creşterea cheltuielilor pentru producţie fără creşterea concomitentă a productivităţii muncii.

În condiţiile inflaţiei banii se ieftinesc în raport cu marfă, aur, valută străină. Aşadar inflaţia se manifestă în domeniul circulaţiei marfar-băneşti. Însă cauzele ei primordiale se află în domeniul proceselor de reproducere. Starea circulaţiei monetare într-o economie poate fi considerată drept criteriu a eficienţei vieţii economice sociale şi politice. Din aceste motive economiştii demonstrează un interes sporit faţa problemelor circulaţiei monetare.

Actualmente există trei direcţii în teoria inflaţiei: teoria inflaţiei lui Keynes, determinată de cererea excesivă; monetaristă, teoria cantitativă; teoria cheltuielilor extraordinare.

Teoria inflaţiei lui Keynes, determinată de cererea excesivă. Adepţii acestei teorii (J.M.Keynes, B.Hunson) reiese din analiza veniturilor şi cheltuielilor ale agenţilor economici şi influenţei lor asupra creşterii cererii. Ei consideră, că mărirea cererii din partea statului şi oamenilor de afaceri aduce la creşterea producţiei şi ocupaţiei. În acelaşi timp creşterea cererii din partea populaţiei, în cazul când ea are un caracter neproductiv, conduce la inflaţie. Ei recomandă să fie stimulate investiţiile statului şi cele private, concomitent limitând fondurile de salarizare. În această concepţie, în conformitate cu Keynes, rolul activ îl are cererea “eficientă” de bani, care e capabilă să formeze masa monetară. Keynes evidenţiază două tipuri de inflaţie:

205

Page 207: Moneda Si Credit Curs

inflaţia parţială(moderată sau înceată), creşterea masei monetare în condiţiile şomajului, care nu prezintă pericol precum contribuie la atragerea şomerilor în câmpul muncii şi puţin se reflectă în creşterea preţurilor;

inflaţia reală(galopantă) – are loc când rata şomajului este egală cu zero. În acest caz creşterea masei monetare în întregime se reflectă în creşterea preţurilor de marfă şi servicii.

Reieşind din cele expuse în lucrarea sa “Teoria generală a şomajului, procentului şi banilor” (1936) Keynes recomanda evitarea reducerii salariilor “băneşti”, lezând drepturile angajaţilor. Soluţia, în conformitate cu Keynes, constă în efectuarea unei “politici inflaţioniste monetare flexibile”, chemată să diminueze salariile reale.

În baza teoriei inflaţioniste lui Keynes a apărut aşa numita “curba lui Philips”, care reflecta relaţia inversă în formarea preţurilor şi a şomajului în Marea Britanie. Cercetătorul din Noua Zelandă, Philips, în baza analizei tendinţelor în economia Marei Britanii între 1861-1957 a ajuns la concluzia că cu ajutorul inflaţiei aproape 100 de ani s-a reuşit să confrunte căderea producţiei şi stimularea ocupaţiei forţei de muncă; iar stabilizarea preţurilor era însoţită de reducerea ratei ocupaţiei forţei de muncă şi activităţii economice. În conformitate cu “curba lui Philips” au fost elaborate propuneri pentru stăpânirea inflaţiei, menţinând-o la un nivel moderat. Însă crizele economice în anii 1974-1975 şi 1980-1982 au evidenţiat un fenomen nou – stagflaţia, care neagă “curba lui Philips”, precum în aceste perioade, perioadele de stagnare sau criză, ratele inflaţiei nu se micşorau, dar se măreau.

Concepţia monetaristă a inflaţiei. Adepţii acestei teorii (M.Fridmen) analizează inflaţia drept un fenomen monetar, rezultatul excesului banilor în circulaţie. Ei analizează corelarea indicilor masei monetare şi volumului real al PNB.

206

Page 208: Moneda Si Credit Curs

Monetariştii contrează metodele de reglare aciclice, propagate de noii Keynesişti. Ei analizează ciclele industriale ca schimb al diferitor faze – inflaţie(creştere) şi deflaţie(criză). Concluzia generală fiind: precum inflaţia susţine creşterea producţiei, ea trebuieşte menţinută la rate moderate.

Teoria inflaţiei, iniţiate de cheltuieli excesive de producţie (J.M.Keynes, W.Thorry, P.Kuen). Această teorie explică creşterea preţurilor prin creşterea cheltuielilor de producţiei. Ea este strâns legată cu concepţia lui Keynes, care considera că dacă prima fază a inflaţiei(parţială) reprezintă inflaţia cererii, atunci faza a doua inflaţia(reală) – rezultatul inflaţiei cheltuielilor de producţie. Conform acestei teorii inflaţia este sensibilă doar la mărirea cheltuielilor ce ţin de salarizare. Ea serveşte drept baza teoriei spiralei inflaţioniste “salariile – preţurile”, care este susţinută de majoritatea economiştilor contemporani. Teoria menţionată este drept bază a politicilor antiinflaţioniste ce promovează “stabilizarea” salariilor şi restricţionarea veniturilor populaţiei. Concluzia finală constă în afirmaţia că rata creşterii salariilor nu trebuie să depăşească rata productivităţii muncii. În caz contrar va fi iniţiată lansarea spiralei inflaţioniste.

Experienţele istorice ne demonstrează că statul poate să emite şi să lanseze în circulaţie orice cantitate a banilor e hârtie. Însă din acest moment influenţa statului asupra circuitului bănesc se termină. Puterea reală de cumpărare a banilor de hârtie se determină de condiţiile economice a pieţei şi legităţile economice. Dacă nu se ţine cont de menţionatele legităţi banii se devalorizează în raport cu marfă, aur şi valută străină.

În ţările dezvoltate, datorând luptei concurenţiale între producători de mărfuri – inflaţia cheltuielilor creează condiţii pentru combaterea ei însuşi. Subaprecierea acestui fapt în Moldova a subminat eficienţa politicii antiinflaţioniste statale,

207

Page 209: Moneda Si Credit Curs

limitând ultima la reducerea cererii, ce este factorul monetar al inflaţiei.

Inflaţia se reflectă în toate domeniile activităţii sociale şi economice ale societăţii. Aşa cum moneda naţională nu-şi execută, sau nu pe deplin î-şi execută funcţiile ea este substituită de valuta străină, marfă, diferite surogate monetare – fapt ce dăunează economia naţională:

Este frânată dezvoltarea relaţiilor financiare şi de credit;

Capitalul părăseşte sfera producerii şi se plasează preponderent în circulaţia (comercializarea) mărfurilor;

Statul pierde eficienţa controlului asupra fluxurilor monetare;

Povara principală cazând pe umerii păturilor largi a populaţiei, – creşte tensiunea socială.

Reducerea cererii din partea populaţiei induce căderea continuă a producerii, urmată de toate consecinţele sociale şi economice. Aşadar, sarcina primordială în politica economică a guvernului Republicii Moldova este nu numai restabilirea veniturilor populaţiei, dar şi depăşirea nivelului lor din perioada anticipată a crizei – ce-i posibil de obţinut numai prin creştere economică.

Metoda radicală de stabilizare a circulaţiei monetare este reforma monetară. Însă efectuare unei reforme eficiente necesită crearea unor condiţii de ordin economic şi social. Programul reformei monetare, esenţa ei este determinată de specificul procesului inflaţionist şi condiţiile concrete de delimitare a circulaţiei băneşti în ţară. Sunt cunoscute câteva tipuri de reformă monetară:

Nulificare – presupune introducerea unei unităţi noi de monedă, care va înlocui complect moneda veche puternic devalorizată;

208

Page 210: Moneda Si Credit Curs

Restaurare – restabilirea standardului de aur a valorii monedei;

Devalvare – reducere oficială a standardului de aur a valorii monedei sau a ratei de schimb valutar;

Denominare – mărirea proporţională a scalei preţurilor prin “radierea zerurilor”.

Pentru stabilizarea circulaţiei băneşti, reducerea nivelului tensiunii sociale şi economice sunt posibile întreprinderea diferitor acţiuni. Republica Moldova, în primul rând, sa promovat politica monetară şi creditară deflaţionistă axată pe reducerea relativă a masei monetare în circulaţie. Consecinţele aferente acestei politici sunt – căderea drastică a producerii şi creşterea ratei şomajului. Mai putem menţiona următoarele politici:

Politica veniturilor – controlul concomitent al nivelului preţurilor şi salariilor. Limitarea ratei de creştere a salariilor cu rata de creştere a productivităţii muncii.

Politica indexării – compensarea pierderilor populaţiei în urma devalorizării banilor. Pentru a avea efect trebuie coordonată în timp cu creşterea respectivă a preţurilor.

Politica stimulării extinderii producerii şi creşterii economiilor populaţiei.

Inflaţia la etapa contemporană este un proces polifactorial. Apariţia şi dezvoltarea ei este determinată de intercalarea şi interacţiunea a diferitori factori, care acţionează cum în sfera producerii şi comercializării aşa şi în circulaţia monetară. În dependenţă de natura şi caracterul lor factorii inflaţionişti se divizează în monetare şi nemonetare.

Printre cei mai importanţi factori nemonetari putem menţiona factorii structurali şi formarea preţurilor de către stat şi în condiţiile de monopol.

Printre factorii structurali ai inflaţiei putem menţiona:

209

Page 211: Moneda Si Credit Curs

Discordanţa între structura investiţiilor şi cererii solvabile, ce creează în consecinţă depăşirea cererii asupra ofertei, dezechilibrării circulaţiei băneşti ca urmare a creşterii preţurilor;

Folosirea parţială a potenţialului de producere, insuficienţa resurselor de investiţie şi termenul mare de implementare a investiţiilor capitale;

Dezechilibrarea cererii şi ofertei drept consecinţă a susţinerii cererii prin mărirea masei monetare în circulaţie.

Metodele principale de formare a preţurilor în condiţii de monopol sunt:

Coordonare a preţurilor între monopoliile de frunte. Principiul “liderismul în formarea preţului” constă în faptul, că antreprenorii se orientează la preţurile stabilite de monopolul-lider. Convenţiile de cartel, negocierile deschise sau voalate vizavi de strategia preţurilor între monopoluri creează fundamentul pentru majorarea preţului. Corporaţiile transnaţionale ce promovează politica unică în formarea preţului la nivelul economiei mondiale, agravează procesele inflaţioniste, încercând concomitent să niveleze preţurile mondiale orientându-se spre limita de sus;

Concurenţa ce nu ţine de formare a preţurilor. Ca consecinţă schimbării asortimentului şi calităţii producţiei, condiţiilor comercializării, influenţei cererii prin intermediul publicităţii induce la creşterea cheltuielilor ce sunt incluse în preţ. Monopolurile creează condiţii suplimentare pentru majorarea preţurilor datorită metodelor defalcărilor accelerate de amortisment, cheltuielilor pentru majorarea remunerării muncii, reducerea producerii în serii, etc.

210

Page 212: Moneda Si Credit Curs

Un rol important în dezvoltarea proceselor inflaţioniste, în paralel cu monopolurile îi aparţine statului. Reglementarea economiei de către stat are drept scop diminuarea crizelor ciclice ale supraproducerii şi asigurarea creşterii economice. Prin implicarea sa în procesele economice statul tinde să înlăture disproporţiile create de situaţiile de crize. Emisia banilor era stopată în perioadele de criză de băncile centrale din motivul evitării intensificării excesive a proceselor de creditare. În continuare, dificultăţile economice erau depăşite prin intermediul finanţării din contul deficitului bugetar. Deficitul bugetului de stat se măreşte proporţional cu nivelul implicării statului în procesele economice. Reglementarea de stat a economiei, deseori, iniţiază activizarea factorilor băneşti a inflaţiei, şi anume:

Criza sistemei finanţelor publice. Deficitul bugetar apare când necesarul cheltuielilor depăşeşte veniturile acumulate. Sumele prevalării cheltuielilor asupra veniturilor (deficitul bugetar) sunt finanţate din împrumuturile băncii centrale. Utilizarea acestor împrumuturi pentru acoperirea deficitului bugetar duce la mărirea masei monetare în circulaţie şi, respectiv, la creşterea preşurilor;

Expansia creditară – mărirea volumului creditării în forma bănească scriptuală, ce creează baza creşterii emisiei banilor creditări şi cererii solvabile;

Influenţa inflaţiei asupra economiei naţionale poartă un caracter contradictoriu. Pe de o parte, inflaţia moderată duce la creşterea cererii solvabilă, ce la rândul său stimulează dezvoltarea proceselor de producere. Pe de altă parte, inflaţia în creştere duce la micşorarea consumului şi a economiilor, reducerea investiţiilor şi exporturilor, mărirea importurilor, creşterea deficitului balanţei de plăţi. În rezultatul inflaţiei se redistribue venitul naţional în favoarea păturilor cu veniturile înalte şi în detrementul restului populaţiei. Cel mai mare

211

Page 213: Moneda Si Credit Curs

pericol inflaţia prezintă pentru persoanele cu veniturile fixe, creditorilor şi populaţiei, ce deţine economiile (primordial în cash).

212

Page 214: Moneda Si Credit Curs

ConcluzieInflaţia ca proces social şi economic se manifestă prin

supraîncărcare a canalelor de circulaţie monetară de bani devalorizaţi, creşterea preţurilor şi redistribuirea produsului naţional în defavoarea paturilor cu venituri mici. Apariţia şi dezvoltarea proceselor inflaţioniste poate fi determinată precum de încălcarea legităţilor circulaţiei monetare, creşterea nejustificată a masei monetare în circulaţie(inflaţia cererii), aşa şi de creşterea preţurilor din cauza creşterii cheltuielilor de producţie (inflaţia cheltuielilor).

Subiectele pentru verificarea cunoştinţelor:

1. Prezentaţi definiţia inflaţiei.2. Numiţi etapele procesului de inflaţie.3. Prezentaţi clasificarea inflaţiei.4. Numiţi şi explicaţi esenţa teoriilor asupra

inflaţiei.5. Explicaţi efectele inflaţiei asupra domeniilor

economice şi financiare.

Literatura:1. Basno C., Dardac N., Floricel C. Monedă,

credit, bănci. Editura Didactică şi pedagogică. Bucureşti, 1997, pag.343-367.

2. Жуков Е. Ф. Общая теория денег и кредита, Москва: ЮНИТИ, 2000, c.111-123.

3. Cоколова О. В. Финансы, деньги и кредит, М. Юристь, 2001, с.87-102.

213

Page 215: Moneda Si Credit Curs

Capitolul 13. PIAŢA MONETARĂ ŞI POLITICA MONETAR-CREDITARĂ

Obiectivele de studiu Piaţa monetară. Cererea şi oferta de monedă.

Factorii ce determină cererea şi oferta de monedă. Politica monetar-creditară: concept, obiective,

conţinut şi instrumentele realizării politicii monetar-creditare.

Noţiunile fundamentale:Piaţa moneteară, instrumentele politicii monetare,

rezervele obligatorii, rata capitalizării, credite selective, operaţiuni pe piaţa deschisă, circuitul bănesc.

Politica economică a oricărui stat modern cuprinde mai multe politici, fiecare având un rol bine determinat în contribuirea la creşterea economică şi asigurarea bunăstării populaţiei. Alături de aceste politici, cum ar fi politica bugetară, comercială, a preţurilor, financiară şi valutară, o importanţă deosebită îi revine politicii monetare şi de credit, care prin intermediul instrumentelor şi pârghiilor sale exercită o influenţă deosebită asupra cursului vieţii economice.

Între politica monetară şi de credit există o strânsă interdependenţă, una presupunând-o şi completând-o pe cealaltă. Din acest motiv, adesea în literatura de specialitate se utilizează doar termenul politică monetară, prin care se subînţelege şi politica de credit.

Tradiţional, politica monetară reprezintă un ansamblu de acţiuni exercitate de stat şi de Banca Centrală destinate controlului asupra ofertei de monedă şi utilizate ca un instrument de realizare a obiectivelor generale ale politicii economice (creşterea economică, ocuparea forţei de muncă, stabilitatea preţurilor, echilibrul extern). Politica monetară poate fi definită ca “ansamblu al măsurilor monetare luate de

214

Page 216: Moneda Si Credit Curs

stat şi de Banca Centrală pentru realizarea echilibrului dintre masa banilor în circulaţie şi nevoile de bani ale economiei, sau pentru influenţarea într-un anumit sens a conjuncturii economice.”4 Politica monetară mai poate fi definită şi ca un ansamblu de acţiuni exercitate de autoritatea monetară (Banca Centrală) asupra masei monetare şi asupra activelor financiare, în vederea orientării economiei pe termen scurt sau mediu. De fapt, ansamblul de reguli pe care Banca Centrală le impune celorlalte bănci şi instituţii financiare vizează atingerea unor obiective generale ale ţării, cum sunt: stabilitatea, restructurarea, expansiunea, deschiderea cu eficienţă a economiei naţionale spre exterior.

„Având însă în vedere parţialitatea suprapunerii între politica monetară şi controlul ofertei de monedă în abordarea modernă a instrumentului monetar, politica monetară poate fi definită funcţional ca regrupând ansamblul acţiunilor care influenţează nivelul de activitate economică şi preţurile prin intermediul volumului şi costului monedei”.5

Politica de credit poate fi definită ca “politica Băncii Centrale (în unele state şi a Guvernului) care, cu ajutorul unor instrumente specifice, urmăreşte să asigure prin intermediul creditului echilibrul general economic. Întrucât acest echilibru este fundamentat pe echivalenţa cererii şi ofertei de bunuri şi servicii, politica de credit este menită să influenţeze indirect fluxul cheltuielilor printr-o acţiune în trei trepte: (1) asupra mijloacelor lichide ale băncilor; (2) prin intermediul mijloacelor lichide bancare asupra capacităţii de credit a băncilor, deci asupra volumului creanţelor bancare; (3) prin intermediul acordării de credite, deci prin influenţarea volumului creanţelor bancare asupra volumului plăţilor, implicit al cheltuielilor.”6

4 C.C. Kiriţescu, E.M. Dobrescu Moneda. Mică enciclopedie. Bucureşti 1998, p.216.5 Manolescu Gh. Politici economice. Concepte, instrumente, experienţe. Bucureşti, 1997, p.160.

215

Page 217: Moneda Si Credit Curs

Banca centrală – promotorul principal al politicii monetar-creditare în cadrul reglementării economiei, ce constituie o parte componentă a politicii economice a guvernului. Scopurile politicii economice a guvernului pot fi multiple şi intercirelate. Situaţia în domeniul economiei în mare măsură este dependentă de activitatea domeniului monetar-creditar. Ţinând cont de faptul că politica monetară a oricărei Bănci Centrale nu poate avea în acelaşi timp mai multe obiective finale, cum ar fi stabilitatea preţurilor, stabilitatea externă a monedei naţionale, creşterea economică, reducerea şomajului etc., trebuie de menţionat faptul că obiectivul politicii monetare a oricărei Bănci Centrale este strict determinat de două aspecte generale:

cadrul legislativ al Băncii Centrale, care este determinat de orientările şi priorităţile social-economice ale fiecărui stat şi,

nivelul de dezvoltare al economiei (piaţa financiar-bancară, dezvoltarea infrastructurii economiei, nivelul de dezvoltare a unor ramuri ale economiei etc.).

Drept exemplu al obiectivului final al politicii monetare realizate de unele Bănci Centrale poate servi informaţia prezentată în tabelul de mai jos:

ŢARA OBIECTIV FINALSUA Rata şomajului şi creşterea economicăUniunea Europeană Stabilitatea preţurilorŢările scandinave (Suedia, Norvegia, Finlanda)

Stabilitatea preţurilor şi rata şomajului

România Rata inflaţieiBulgaria Stabilitatea externăRepublica Moldova Stabilitatea monedei naţionale

6 C.C. Kiriţescu, E.M. Dobrescu Moneda. Mică enciclopedie. Bucureşti 1998, p.216.

216

Page 218: Moneda Si Credit Curs

Este evident faptul că în funcţie de obiectivul final propus, spre a fi atins de fiecare Bancă Centrală, variază atât obiectivele intermediare, cât şi instrumentele utilizate in realizarea lor.

Fundamentul domeniului monetar-creditar constituie băncile comerciale şi alte organizaţii de creditare (după numărul instituţiilor şi volumului resurselor creditare). De menţionat faptul, că în majoritatea ţărilor depozitele bancare constituie 75-90% din masa monetară, iar bancnotele băncii centrale, doar 10-25%. De aici rezultă că reglementarea de stat a domeniului monetar-creditar poate fi eficient numai în cazul când statul poate influenţa volumul şi specificul operaţiunilor băncilor comerciale prin intermediul băncii centrale. Se cunosc diverse metode a acestei influenţe, cele mai utilizate fiind:

Dirijarea ratei dobânzii la operaţiunile băncii centrale (politica dobânzii);

Schimbarea normelor rezervelor minimale obligatorii a băncilor;

Operaţiuni pe piaţa deschisă, adică operaţiuni de vânzare-cumpărare a cambiilor, obligaţilor de stat şi a altor hârtii de valoare;

Reglementarea normativelor economice pentru bănci (proporţia între rezervele de casă şi depozite, activele lichide şi depozite, capital propriu şi împrumutat ş.a.m.d.);

Metodele indicate ale reglementării monetar-creditare pot fi numite generale şi anume prin faptul că ele influenţează operaţiunile tuturor băncilor comerciale şi piaţa capitalului de împrumut la general.

Politica ratei de capitalizare constituie o metodă tradiţională a reglementării creditare – ea este utilizată intens din mijlocul secolului XIX. Apariţia acestei metode este legată de transformarea băncii centrale în creditorul băncilor comerciale, adică cu apariţia funcţiei a “băncii băncilor”. Banca centrală, ridicând rata capitalizării, impunea organizaţiile creditare să

217

Page 219: Moneda Si Credit Curs

reducă împrumuturile. Aceasta, la rândul său, crea dificultăţi la acumularea resurselor bancare, impunea mărirea ratei dobânzii şi, ca rezultat, micşorarea volumului operaţiunilor creditare.

În perioada contemporana importanţa acestei metode în comparaţie cu altele sa diminuat, însă ea continue să joace un rol important în realizarea politicii monetar-creditare. Conform Legii despre Banca Naţională a Moldovei (art.18), Banca Naţională stabileşte şi periodic dă publicităţii rata minimală a dobânzii (adică rata capitalizări, conform căreia sunt eliberate creditele băncilor comerciale).

Mărind rata capitalizării, banca centrală micşorează posibilitatea băncilor comerciale şi clienţilor săi la obţinerea creditelor, ce la rândul său duce la reducerea împrumuturilor, adică masei monetare şi măreşte nivelul mediu al dobânzii pentru creditul comercial. Acesta influenţează şi echilibrarea balanţei de plăţi şi cursului valutar. Creşterea ratelor contribuie la atragerea capitalului străin pe termen scurt, ce activizează balanţa de plăţi, măreşte oferta valutei străine. Respectiv scade cursul valutei străine şi creşte cel a monedei naţionale. Micşorarea ratei băncii centrale duce la rezultate contradictorii.

Deci, schimbarea ratelor oficiale joacă un rol de avertisment pentru întreagă piaţă a capitalului de împrumut: mărirea ratei duce la implementarea politicii creditare de restricţionare, micşorarea – la expansia creditară.

Politica pieţei deschise constă în vânzare-cumpărare pe piaţa liberă a hârtiilor de valoare de stat şi private, ce micşorează sau măreşte sursele libere utilizate de bănci în scopurile creditării.

Conform articolului 15 a Legii Băncii Naţionale a Moldovei, ea poate realiza operaţiuni pe pieţele financiare cu angajamentele financiare de lungă durată emise de stat, Banca Naţională sau cu alte angajamente prin intermediul cumpărării, vânzării sau păstrării (operaţiunile SPOT şi FORWARD).

218

Page 220: Moneda Si Credit Curs

În ţările cu o piaţă dezvoltată a hârtiilor de valori cea mai utilizată metodă a reglementării monetar-creditare constituie operaţiile pe pieţele deschise, care influenţează activitatea băncilor comerciale prin intermediul volumului rezervelor de care dispun.

Procurând hârtiile de valoare, banca centrală transferă sumele respective băncilor comerciale, mărind în aşa mod rezervele lor. În aşa mod banca centrală impulsionează banii în economie. Vânzând hârtiile de valoare, banca centrală transferă sumele respective de la băncile comerciale în conturile sale. În acest caz banca centrală micşorează rezervele băncilor comerciale şi, respectiv capacitatea lor de creditare. În rezultat se reduce suma banilor în circulaţie, creşte rata dobânzii.

Banca centrală, prin intermediul operaţiunilor de piaţa deschisă, mai eficient reduce banii în circulaţie decât măreşte. Cumpărarea hârtiilor de valoare de către banca centrală în perioadele de încetinire a activităţii economice şi apariţia posibilităţii de a mări volumul creditelor nu garantează că clienţii vor dori să se împrumute. Aşadar politica pieţei deschise este mai eficientă în perioadele de inflaţie.

Pentru reglementarea ratelor dobânzii la împrumuturile de scurtă durată tradiţional sunt folosite operaţiunile băncii centrale cu cambiile (trezorăriale şi comerciale) şi obligaţiile statale de scurtă durată. Vânzarea lor reduce banii în piaţa monetară şi contribuie la mărirea ratelor dobânzii. Iar dacă banca centrală nu doreşte mărirea ratelor, ea susţine băncile, cumpărând din rezervele lor hârtiile de valoare de scurtă durată cu preţul curent de piaţă. Concomitent, cumpărarea-vânzarea cambiilor trezorăriale schimbă raportul cerere-ofertă şi respectiv profitabilitatea lor. În final, sunt influenţate ratele de scurtă durată pe piaţa monetară şi cursul monedei naţionale.

Pentru reglementarea ratelor dobânzii la împrumuturile de lungă durată tradiţional sunt folosite operaţiunile băncii centrale cu angajamentele statale de lungă durată. Cumpărarea lor de

219

Page 221: Moneda Si Credit Curs

banca centrală duce la creşterea preţului lor de piaţă (în rezultatul creşterii cererii). Creşterea preţului obligaţiunii înseamnă reducerea profitabilităţii lor reale, care este determinată de raportul dobânzii pe obligaţiune către preţul ei de piaţă. Reducerea profitabilităţii obligaţiunilor de lungă durată duce la diminuarea ratelor de lungă durată pe piaţa monetară. Vânzarea pe piaţa deschisă a obligaţiunilor de către banca centrală, duce la micşorarea preţului şi creşterea profitabilităţii lor, respectiv cresc ratelor dobânzii la împrumuturile de lungă durată.

Aşadar, operaţiunile menţionate de piaţa deschisă influenţează starea rezervelor al sistemului bancar şi sunt folosite drept metodă de reglementare a resurselor bancare, ratelor dobânzii şi preţului hârtiilor de valoare de stat.

O metodă eficientă de influenţare a resurselor băncilor comerciale şi capacităţii lor de finanţare este modificarea normelor rezervelor minimale obligatorii.

Banca centrală obligă băncile comerciale să depună în conturile speciale a băncii centrale o parte stabilită a depunerilor şi depozitelor obţinute. Acest sistem, iniţial a apărut pentru asigurarea intereselor clienţilor – deţinători a depozitelor. Ulterior el a devenit un instrumentariu de reglementare a lichidităţii bancare. Schimbând norma rezervelor minimale obligatorii, banca centrală influenţează direct lichiditatea băncii. Mărirea normei înseamnă că mai marea parte a resurselor băncii este rezervată în conturile băncii centrale şi nu poate fi folosită pentru eliberarea creditelor. În consecinţă se reduc împrumuturile bancare şi masa monetară, cresc dobânzile pentru credite. Micşorarea normei sporeşte capacitatea de creditare şi măreşte masa monetară, micşorează dobânda. De exemplu, norma actuală e stabilită în mărime de 8%, iar atunci, când rata inflaţiei era înaltă, norma era mult mai mare (în 1993 – 28%).

220

Page 222: Moneda Si Credit Curs

Stabilirea normei rezervelor obligatorii – este o metodă de influenţă directă a rezervelor bancare. Iniţial aceasta metodă are aplicată în SUA în a. 1993.

Banca Naţională a Moldovei (BNM) stabileşte cerinţele menţinerii rezervelor obligatorii ce ţin de depozite (stipulat art.27 Legea cu privire la banca naţională).

Pot fi folosite diferite metode selective, destinate reglementării diferitor forme de credit (de exemplu, de consum) sau creditării diferitor ramuri (construcţie de locuinţe, comerţului exterior). Printre metode selective se enumeră:

Restricţionarea mărimii creditelor bancare pentru unele bănci sau împrumuturi (plafonul de sus);

Reglementarea condiţiilor obţinerii creditelor, cum ar fi – stabilirea mărimii marjei, adică diferenţei între suma asigurată prin gaj şi mărimea împrumutului primit.

Scopul politicii creditare selective constă în orientare creditelor neeficiente şi problematice spre utilizarea rentabilă şi eficientă. Metodele de selecţie se implementează prin diferite căi: aplicarea ratelor facilitare a dobânzii, elaborarea şi distribuirea recomandărilor băncilor comerciale despre folosirea eficientă a împrumuturilor. Dar, în general, politica creditară nu poate asigura adaptarea totală a creditului la situaţie economică, de aceea azi ea este realizată prin intermediul diferitor metode fragmentare.

În Republica Moldova exemple de aceste metode sunt – gazificarea întreprinderilor industriale, mari consumători de energie; programele de creditare a construcţiei de locuinţe; alte direcţii de creditare, determinate de necesitatea soluţionării programelor de talie naţională.

Politica monetar-creditară trebuie examinată în sens larg şi îngust. În sens larg ea este orientată spre combaterea inflaţiei şi şomajului, spre asigurarea ratelor stabile de creştere economică. Printre metode aici apar reglementările masei monetare în

221

Page 223: Moneda Si Credit Curs

circulaţie, lichidităţii sistemului bancar şi ratei dobânzilor la împrumuturile de lungă durată. În sens îngust ea este orientată spre stabilire cursului valutar optimal cu aplicarea intervenţiei valutare, schimbarea cotelor procentuale a băncii centrale, altor metode de reglementare a ratelor de scurtă durată. Intervenţia valutară – politica vânzării-cumpărării pe piaţa valutară a valutei străine de către banca centrală. Cumpărând sau vânzând valuta străină banca centrală schimbă raportul cerere-ofertă la valuta străină şi, respectiv, se schimbă cursul monedei naţionale. Dacă, de exemplu, BNM vinde dolarii pe piaţă, - oferta dolarilor se măreşte şi cursul lor de schimb se micşorează. Când BNM cumpără dolari – cursul lor creşte.

În scopul reglementării relaţiilor de credit BNM stabileşte în sistemul bancar următoarele normative economice: mărimea minimală a capitalului statutar; raportul de limită între capitalul statutar şi suma activelor, ponderate la risc; indicatorii lichidităţii bancare în formă de raport între active şi angajamentele băncii în dependenţă de termenul rambursării şi posibilitatea vinderii activelor; riscul maximal ce revine unui consumător de împrumuturi; cotele riscului valutar şi de dobândă; normele folosirii surselor proprii ale băncii pentru cumpărarea acţiunilor persoanelor juridice.

Reglementarea economiei prin influenţa stării creditului şi circulaţiei băneşti – elementul principal al politicii economice a guvernului. Scopurile principale ale acestei politici sunt – atingerea creşterii stabile a economiei, nivelului jos al şomajului şi inflaţiei, echilibrarea balanţei de plăţi.

Reglementare monetar-creditară a economiei Republicii Moldova se efectuează de BNM aplicând modificarea normei rezervelor minimale obligatorii, ratelor dobânzii la credite şi depozite, comercializarea cu hârtiile de valoare, stabilirea normativelor economice pentru băncile comerciale. Pentru influenţare a lichidităţii sistemului bancar, BNM refinanţează băncile comerciale, oferindu-le credite pe termen scurt şi

222

Page 224: Moneda Si Credit Curs

depozitând mijloacele libere a băncilor cu plata unei dobânzi fixate.

Banii şi relaţiile economice în societate. Cu apariţia banilor relaţiile economice în societate sau complicat. Schimbul natural între producători de mărfuri a fost înlocuit cu două acte separate: primul M – B – vinderea mărfii contra bani; al-doilea B – M – cumpărarea mărfii contra bani. În condiţiile economiei de piaţă extrem de complicat s-a dovedit a fi primul act – vinderea mărfii contra bani, precum anume cumpărătorul ocupă poziţia preferenţială pe piaţă.

Cumpărând sau respingând marfa el, cu ajutorul banilor controlează cantitatea, calitatea şi asortimentul mărfurilor. Marfa, ce nu corespunde cerinţelor cumpărătorilor, sau rămâne nevândută în stocuri sau se vinde cu preţ redus. Producătorii suferă de pierderi. Supunându-se legilor pieţei, producătorii sunt nevoiţi să reducă producerea mărfurilor inutile, să îmbunătăţească calitatea şi să diversifice asortimentul. Prin aceasta, în primul rând, se manifestă rolul activ al banilor în organizarea producerii sociale.

În fundamentul preţului se află costul mărfii, cu alte cuvinte – cantitatea muncii social necesare pentru producerea şi comercializarea ei. În diferite zone ale ţării sau chiar în aceeaşi zonă preţurile aceleiaşi mărfi pot fi diferite. Preţurile relativ înalte în condiţiile neschimbate vorbesc despre existenţa cererii excesive. Reducerea preţurilor vorbeşte despre existenţa ofertei excesive. Lupta concurenţială impune producătorii nu numai să îmbunătăţească calitatea, să diversifice asortimentul dar şi să se reducă cheltuielile de producere. Producătorii, ce asigură producerea celor mai necesare pentru societate mărfuri cu cheltuieli mici, devin cei mai rentabili. În ramurile respective se alocă capitalurile libere, cresc investiţiile ce duce la creştere economică în unele ramuri a economiei naţionale şi cădere în altele. Aşadar, datorând legii costului, ce reglementează procesul

223

Page 225: Moneda Si Credit Curs

formării preţurilor, se asigură dezvoltarea proporţională a economiei de piaţă, sporirea eficienţei producerii sociale.

Pentru realizarea deplină a capacităţilor influenţei banilor asupra dezvoltării economiei de piaţă sunt necesare anumite condiţii. În primul rând, circuitul bănesc în ţară trebuie să fie stabil, adică să-şi păstreze sau sa-şi mărească capacitatea de cumpărare şi cursul monedei naţionale. În caz contrar banii pot să îngreuneze dezvoltarea economiei şi să provoace tensiunea social-economică.

Starea circulaţiei monetare depinde de mulţi factori, dar de bază este raportul între masa de mărfuri şi masa monetară. Legea circulaţiei monetare, formulată de K.Marx, spune: cantitatea manilor necesară pentru circulaţia mărfurilor depinde de preţurile mărfurilor; cantitatea mărfurilor şi serviciilor prestate vândute în rate; suma plăţilor la momentul expirării termenului de plată; volumul achitărilor reciproce efectuate fără intermedierea bunilor. În legătură cu faptul că fiecare unitate monetară într-o perioadă de timp poate deservi câteva afaceri, trebuie de ţinut cont şi de viteza circulaţiei. Puterea de cumpărare a banilor (de credit şi de hârtie) depinde de raportul între bani, necesari pentru circulaţie, şi efectivul banilor în circulaţie.

După părerea mai multor economişti puterea de cumpărarea a banilor este determinată de costul mărfurilor şi serviciilor vândute contra bani. Emisia suplimentară de bani micşorează puterea de cumpărare a unităţii monetare şi majorează preţurile. Schimbările continue până la atingere echilibrului între costul mărfurilor şi serviciilor pe de o parte şi masei monetare în circulaţie pe de altă parte. Dacă emisia nejustificată continue procesul se repetă. Fiecare dată puterea de cumpărare se va reduce iar preţurile şi masa monetară va creşte.

Cererea de bani. Există două motive principale ce determină cointeresarea agenţilor economici şi gospodăriilor casnice în lichiditatea monetară:

Cererea de bani pentru afaceri;

224

Page 226: Moneda Si Credit Curs

Cererea de bani din partea activelor.Primul motiv, evident constă în faptul că oamenii au nevoie

de bani ca mijloc de circulaţie, adică într-o metodă comodă de încheiere a afacerilor de procurare a mărfurilor şi serviciilor. Întreprinderile au nevoie de bani pentru plata procurărilor de materie primă, energie, forţă de muncă ş.a.m.d. Gospodăriile casnice trebuie să aibă destui bani pentru cumpărarea alimentaţiei, mărfurilor de uz cotidian şi termen lung, serviciilor comunale ş.a.m.d. Banii necesari pentru toate cele menţionate formează cererea de bani pentru afaceri. Cantitatea de bani, necesari pentru efectuarea afacerilor, se determină preponderent de produsul intern brut (PIB). Cu cât mai mare este valoarea totală bănească a mărfurilor şi serviciilor în circulaţie, cu atât mai mulţi bani sunt necesari pentru deservirea afacerilor. Cererea pentru bani este în corelare directă cu PIBul nominal (PIB în evaluarea monetară). Întreprinderile sau gospodăriile casnice au nevoie de mai mulţi bani sau în cazul creşterii preţurilor, sau în cazul creşterii volumului producerii. În ambele cazuri volumul afacerilor în expresie bănească va fi mai mare.

Al doilea motiv al existenţei cererii pentru bani decurge din funcţia lor ca mijloc de economii. Oamenii pot păstra activele lor financiare în diferite forme, de exemplu: acţiunile corporaţiilor, obligaţiile de stat şi particulare sau în bani. Respectiv banii sunt solicitaţi şi în calitate de active.

Pentru a determina cererea la bani în calitate de active e necesar să conştientizăm ca toate formele existente ale activelor financiare au atât avantaje câr şi dezavantaje. De exemplu: activele financiare în forma de obligaţiuni şi în forma de bani oferă prin capacitatea sa de a fi utilizaţi imediat la cumpărături. Aceasta calitate este deosebit de importantă când se aşteaptă căderea preţurilor la mărfuri, servicii şi altele. De exemplu, dacă se micşorează preţurile la obligaţiuni proprietarul lor are pierderi, în cazul când obligaţiunile pot fi vândute doar după expirarea unui termen anumit.

225

Page 227: Moneda Si Credit Curs

Dezavantajul posesiei banilor în calitate de activ în comparaţie cu obligaţiuni constă în faptul că ei nu aduc venit în formă de dividend.

În rezultatul comparaţiilor sus-numite este necesar de decis câte active financiare sa fie păstrate în forma de bani şi câte în forma de obligaţiuni. Decizia în primul rând depinde de rata dobânzii. Fiind în posesia banilor, întreprinderile şi gospodăriile casnice suportă pierderi temporare. Fiecare proprietar al banilor refuză sau jertfeşte venitul în formă de dobândă. Dacă obligaţiunea aduce un venit de 10%, atunci proprietarul a 100 lei bani lichizi îşi pierde venitul anual de 10 lei.

De aceea este cert faptul, cererea de bani în calitate de active se schimbă invers proporţional cu rata dobânzii. Când rata dobânzii este mică, oamenii preferă sa deţină majoritatea activelor în forma de bani. Şi invers – când rata dobânzii este înaltă, sa fii posesorul unei sume importante în bani lichizi nu este convenabil şi respectiv, cantitatea activelor în forma bani va fi mică.

Oferta banilor. În primul rând trebuie de conştientizat că componentele principale ale ofertei de bani - banii de hârtie şi banii în conturi – sunt datorii sau promisiuni de plată. Banii de hârtie reprezintă angajamentele băncilor centrale aflate în circulaţie, iar banii în conturi – datoriile băncilor comerciale faţa clienţilor săi.

Statul are nevoie de pârghii de gestionare a ofertei de bani ca să asigure cantitatea de bani în circulaţie necesară pentru anumit nivel al activităţii economice. Aceasta va contribui ocupaţiei depline, stabilităţii preţurilor şi creşterii economice. În economia contemporană, crearea banilor este strâns legată cu operaţiunile de creditare. Atragerea surselor băneşti libere şi alocarea lor optimală este funcţia primordială a instituţiilor de creditare. Economisind sursele băneşti populaţia devine creditor al instituţiilor de creditare, care, la rândul său, alocând aceste surse devin creditori al populaţiei.

226

Page 228: Moneda Si Credit Curs

Circuitul monetar în economia de piaţă. Interdependenţa a circuitului monetar cu sistema relaţiilor de piaţă este prezentată în schema 1.

Schema 1. Intercorelarea compartimentelor separate a circuitului bănesc cu sistemul relaţiilor de piaţă

Din schema 1 este evident că sistema relaţiilor de piaţă este divizată în două domenii: bănesc-mărfare şi bănesc-nemărfare. Specifica relaţiilor bănesc-marfare constă în faptul că are loc nu numai circulaţia banilor dar şi circulaţia mărfurilor (costurilor); circuitul banilor aici este legată cu circuitul invers direcţionat al mărfurilor.

227

Sectorul extern al economiei Sectorul naţional al economiei

Sistemul relaţiilor de piţ

Relaţiile bănesc-marfare Relaţiile bănesc-nemarfare

Piaţa mijloace-

lor de producere

Piaţa mărfurilor de consum

Piaţa forţei de muncă

Piaţa serviciilor de credit

Piaţa hârtiilor

de valoare

Piaţa

Circuitul bănesc de achitări Circuitul bănesc de achitări Circuitul bănesc de achitări

C I R C U I T U L B Ă N E S C G E N E R A L I Z A T

Page 229: Moneda Si Credit Curs

În cadrul relaţiilor bănesc-nemarfare circuitul costurilor n-are loc, se schimbă doar posesorii banilor. Pe piaţa resurselor creditare, de exemplu, cantitatea banilor la creditor temporar se micşorează şi corespunzător se reduce capacitatea lui de activitate în alte domenii ale pieţei.

Fiecare compartiment al circuitului bănesc deserveşte domeniul corespunzător al relaţiilor de piaţă. Banii liber circulă, trecând dintr-o parte al circuitului bănesc în altul. Aceasta permite transferul operativ al banilor în diferite domenii în corespundere cu cerinţele pieţei.

Aşadar, putem formula două probleme majore, care sunt soluţionate circuitul bănesc deservind sistemul relaţiilor de piaţă:

Circuitul bănesc, distribuind banii între compartimentele sale, asigură trecerea liberă a capitalurilor între diferite sfere a relaţiilor de piaţă;

Circuitul bănesc creează bani noi, care pot fi folosite în diferite domenii.

ConcluzieBanca Centrală acţionează asupra lichidităţii bancare

începând să regleze cantitatea de monedă centrală pe care ea o pune la dispoziţie băncilor, făcând să varieze costul acestei monede centrale, prin utilizarea instrumentelor clasice ale politicii monetare: manevrarea taxei scontului şi a rescontului, cumpărările şi vânzările de titluri pe piaţa deschisă (open market), variaţiile cotelor rezervelor obligatorii etc.

Subiectele pentru verificarea cunoştinţelor:1. Explicaţi esenţa politicii monetare.2. Numiţi metodele generale ale reglementării monetar-

creditare.3. Explicaţi esenţa operaţiunilor pe piaţa deschisă.4. Explicaţi esenţa rezervelor minime obligatorii.5. Explicaţi esenţa creditării selective.6. Explicaţi esenţa ratei de capitalizare.

228

Page 230: Moneda Si Credit Curs

Capitolul 14. DIRECŢIILE POLITICII DE STABILIZARE ÎN CONDIŢIILE ECONOMIEI DE TRANZIŢIE

Obiectivele de studiu Bazele teoretice a politicii de stabilizare în

concepţiile keynesiste şi monetariste. Direcţiile de coordonare a politicilor monetar-

creditare şi fiscal-bugetare în scopul stabilizării economiei naţionale.

Eficienţa promovării politicii de stabilizare în condiţiile economiei de tranziţie.

Noţiunile fundamentale:Politica de stabilizare, concepţia keynesistă, concepţia

monetaristă, economia de tranziţie.

I. Bazele teoretice ale politicii de stabilizare în conceptele keynesiste şi monetariste

Etapele ciclurilor economice ce parvin în urma scăderii şi creşterii producţiei necesită realizarea unei politici de stabilizare. Elaborarea ei devine primordială mai cu seamă în condiţiile economiilor de tranziţie caracterizate printr-un mecanism de piaţă insuficient de dezvoltat. Politica de stabilizare depinde în mare măsură de concepţia teoretică adoptată de adepţii diverselor opinii economice, ce expun în mod diferit mecanismul funcţionării economiei de piaţă.

Discuţiile teoretice între neokeynesişti şi monetarişti se axează în jurul problemei referitoare la influenţa banilor în dezvoltarea economiei de piaţă.

Keynesiştii consideră politica fiscală o modalitate de stabilizare a economiei deoarece cheltuielile publice pentru mărfuri şi servicii constituie o parte componentă a cheltuielilor agregate, exercitând o influenţă nemijlocită asupra schimbării nivelului general de producere (PNB). Încasările fiscale, ce

229

Page 231: Moneda Si Credit Curs

reprezintă a doua parte a politicii fiscale au o influenţă directă asupra veniturilor ce sunt îndreptate spre consum şi economii. Rezultă, că prin mijlocirea consumului, ele de asemenea influenţează nivelul PNB. Politica fiscală propusă de neokeynesişti constă în reglarea de către stat a cererii agregate prin acţiuni planificate de influenţare a impozitelor şi cheltuielilor publice. Postulatul cel mai important al teoriei lor – mecanismul economiei de piaţă nu este în stare să redreseze situaţia economică în perioadele îndelungate de stagnare şi crize. În acelaşi timp, ei nu neagă posibilitatea influenţării procesului de stabilizare prin politica creditar-monetară, dar care este considerată mai puţin eficientă în perioadele descreşterii şi depresiei.

La fel ca neoclasicii, monetariştii sunt de părerea că politica fiscală nu poate constitui un mijloc sigur de stabilizare a economiei, deoarece economia de piaţă în condiţiile utilizării integrale a resurselor în mod automat tinde să menţină starea de echilibru unde activează impecabil anumite „pârghii” şi „stabilizatoare” existente de dezvoltare economică. Politica lor este fundamentată de „efectul de substituire”, conform căruia creşterea cheltuielilor publice cauzează deficitul bugetar, statul recurgând în această situaţie la împrumuturi bancare. Ca urmare, creşte cererea pentru bani pe pieţele financiare ce generează ridicarea ratei dobânzii. Respectiv, se produce o scădere a cererii pentru banii destinaţi investiţiilor, scăderea acestora provocând reducerea cheltuielilor agregate şi, în cele din urmă, micşorarea PNB. Rezultă că politica fiscală realizată în vederea stabilizării economiei nu-şi atinge scopul, deoarece statul recurgând la împrumuturi pe piaţa financiară substituie sau, mai exact, strâmtorează sfera businessului privat. Din cele expuse mai sus, poate fi concluzionată necesitatea de reducere a intervenţiei în procesele de reproducţie, deoarece ea dăunează şi distruge libertatea individuală. Astfel, diferenţele dintre tratările monetariste şi keynesiste se reduc la necesitatea

230

Page 232: Moneda Si Credit Curs

abordării unei probleme mai ample referitoare la posibilitatea şi necesitatea reglementării pieţei.

Reprezentantul cel mai de vază al şcolii monetariste M. Friedman susţine ideea lui Smith, conform căreia individul contribuie la realizarea scopurilor sociale într-o măsură mai efectivă atunci când urmăreşte interesele personale, decât atunci când scopul este orientat spre realizarea interesului social (conform principiului „mâinii invizibile” şi libertăţii economice a lui Smith). Mai mult ca atât, M.Friedman se opune unor iluzii, conform cărora intervenţia statului în perioada descreşterii şi depresiei ar explica necesitatea reglării pieţei.

Keynesiştii sunt de părerea că piaţa nu este un sistem autoregulator, iar intervenţia statului trebuie realizată în perioada creşterilor şi descreşterilor ciclice, în primul rând, prin intermediul politicii fiscale ce include un sistem impozitar corespunzător, fixarea normelor procentuale şi alte metode.

E evident că poziţia monetariştilor decurge din tezele lor fundamentale despre importanţa ofertei monetare în activitatea economică şi despre politica monetar-creditară corectă ca factor important de stabilizare.

Însă realizarea unei politici monetar-creditare optimale, fundamentate ştiinţific comportă un şir de probleme. În primul rând, perioada dintre schimbarea ofertei monetare şi a efectului pe care-l exercită asupra PNB este destul de lungă. Acest interval de timp poate fi relativ scurt (de la 6 la 8 luni) sau îndelungat (până la 2 ani). Probabilitatea determinării momentului exact al începutului influenţei ofertei monetare asupra PNB este redusă. Mai mult ca atât, în cazul existenţei unor indici care atestă tendinţa de descreştere a sferei bancare şi antreprenoriale se recurge în mod urgent la politica banilor ieftini, adică la diminuarea ratei dobânzii. Ca rezultat, peste jumătate de an economia se poate pomeni în prag de inflaţie,

231

Page 233: Moneda Si Credit Curs

iar politica întreprinsă nu doar nu va opri acest proces, dar va favoriza destabilizarea şi creşterea continuă a inflaţiei.

În al doilea rând, pot surveni dificultăţi în reglarea nivelului ratei dobânzii. Câteodată în scop de stabilizare instituţiile de creditare practică scăderea ratei dobânzii în locul majorării ei, fapt ce se poate însă solda cu o agravare a procesului inflaţionist. În vederea evitării unei astfel de situaţii, M.Friedman şi adepţii săi recomandă consolidarea legislativă a unei reguli monetare, în conformitate cu care oferta monetară să aibă acelaşi ritm de creştere ca şi PNB. Astfel, o creştere anuală a PNB în mărime de 3-5% trebuie să fie acompaniată de o creştere similară a ofertei monetare.

Aşadar, în opţiunea monetariştilor politica optimală pe termen lung constă în creşterea permanentă a masei monetare care s-ar egala cu creşterea reală a nivelului de producere în mărime de aproximativ 3-5%. În aşa mod, oferta monetară în creştere va favoriza cheltuielile şi, respectiv, nivelul de producere. Asemenea keynesiştilor, ei susţin ideea reglementării circulaţiei monetare prin intermediul mecanismelor normative şi planice.

Este evident, în acelaşi timp, că dacă oferta monetară este controlată şi nu depăşeşte o anumită limită, este exclusă posibilitatea inflaţiei cauzate de o masă monetară limitată. Discrepanţele opiniilor keynesiste şi monetariste decurg din conceptele lor teoretice. Modelul macroeconomic monetarist conferă rolul prioritar în reglarea cererii monetare agregate politicii Băncii Centrale, în timp ce neokeynesiştii accentuează importanţa atât a politicii monetar-creditare, cât şi a celei fiscale a statului. Divergenţele şi similarităţile concepţiilor keynesiste şi monetariste alternative devin mai clare în procesul examinării grafice a cererii şi ofertei agregate, prima fiind redată printr-o curbă descendentă, iar a doua - prin una ascendentă.

232

Page 234: Moneda Si Credit Curs

În modelul monetarist, deplasarea curbei cererii agregate în dreapta sau stânga se explică prin majorarea şi micşorarea ofertei monetare: în cazul majorării cererii se produce o deplasare a curbei spre dreapta, iar în cazul diminuării – spre stânga.

Modelul keynesist ţine cont nu doar de cheltuielile agregate dar şi de politica fiscală şi monetară a statului, acest model având un caracter mai complex, cel puţin referitor la cheltuielile agregate, deoarece la ele se adaugă achiziţiile publice. În afară de aceasta încasările fiscale favorizează consumul, care la rândul său contribuie la creşterea PNB.

Graficele cererii agregate (vezi schema 1,2) ilustrează mai clar şi pronunţat diferenţele.

Graficul propus de monetarişti reprezintă o curbă bruscă care trece într-o dreaptă verticală paralelă axei ordonatelor. Anume aşa era redată oferta agregată de economiştii clasici. De aceea se poate afirma că în cazul respectiv opiniile monetariştilor se apropie de acele ale clasicilor.

Graficul ofertei agregate elaborat de keynesişti are o prezentare diferită. El reprezintă o linie în ascendenţă lentă ce trece într-o dreaptă orizontală paralelă axei absciselor. O comparaţie a graficelor ne demonstrează că această linie ilustrează nivelul economiei când o angajare totală a forţei de muncă şi utilizarea deplină a potenţialului productiv nu au fost atinse. În modelul monetarist linia ofertei agregate în ascendenţă bruscă poate fi explicată printr-un nivel al economiei cu un potenţial de angajare deplină care e asigurată de flexibilitatea preţurilor şi nivelul salarial.

Opiniile contradictorii despre caracterul ofertei agregate explică discrepanţele examinate anterior în tratarea politicii de stabilizare a keynesiştilor şi monetariştilor. Graficul demonstrează că majorarea cererii agregate în modelul keynesist reflectată prin trecerea curbei AD1 în AD2 va cauza o creştere neînsemnată a preţurilor de la P1 la P2. În schimb,

233

Page 235: Moneda Si Credit Curs

volumul real de producere va cunoaşte o creştere considerabilă exprimată prin deplasarea în dreapta a PNB (din poziţia PNB1 la PNB2).

234

P2

P1

AS

Preţ

AD1

AD1

AD2

AD2

ВНП2ВНП1 BHП

Schema 1. Modelul lui KeynesOferte agregate

P2

AS

Preţ

AD1

AD1

AD2

AD2

ВНП2ВНП1 BHП

Schema 2. Modelul monetarist

Oferte agregate

Page 236: Moneda Si Credit Curs

Conform modelului monetarist, însă, deplasarea curbei cererii din poziţia AD1 în AD2 va genera o creştere neînsemnată a PNB şi o deplasare semnificativă a P1 la P2.

Divergenţele în opinii şi tratări pot avea următoarele explicaţii. Keynesiştii se bazează pe concepţia că în condiţiile antreprenoriatului privat este imposibilă utilizarea integrală a potenţialului productiv. De aceea extinderea cererii agregate favorizează creşterea nivelului real al producţiei şi angajării. Monetariştii au o opinie contrară: o creştere neesenţială a nivelului de producţie poate fi atinsă în baza creşterii preţurilor şi a tendinţei spre atingerea angajării integrale.

Un compromis între keynesişti şi monetarişti este posibil numai în condiţiile angajării totale. Însă este cert faptul că amplasarea integrală în condiţiile antreprenoriatului privat este imposibilă.

În asemenea context, se impune întrebarea despre contrazicerea sau complementaritatea modelelor keynesiste şi monetariste.

Răspunsul la această întrebare ar putea fi desprins în urma unei examinării exhaustive a concepţiei generale. Modelul monetarist se axează pe procesele de autoorganizare a sistemului economic în general şi a mecanismului de piaţă în particular. Însă trebuie să se ţină cont de faptul că un astfel de sistem nu poate fi în exclusivitate autoorganizator, el presupune şi o anumită influenţă de reglare. În mod contrar, modelul keynesist accentuează necesitatea reglării exterioare a sistemului economic, adică intervenţia statului.

Prin urmare, ambele modele se referă la aspecte diferite ale aceleaşi probleme de dezvoltare economică şi respectiv se complementează mai degrabă decât se exclud reciproc.

Politica monetară şi fiscală sunt interdependente. Finanţarea deficitului bugetar realizată de către guvern

235

Page 237: Moneda Si Credit Curs

cauzează mai întâi de toate creşterea masei monetare, deoarece se recurge la creditele Băncii Centrale, fapt ce este însoţit de efectul de multiplicare a creşterii depozitelor bancare. Reiese că politica fiscală se bazează pe politica monetară.

Politica monetară, în calitate de mecanism regulator, a căpătat un număr impunător de adepţi nu numai printre monetarişti, dar şi printre neokeynesişti. Ei recunosc că metodele politicii monetare se realizează operativ şi flexibil spre deosebire de metodele politicii fiscale care se implementează numai după procese îndelungate de coordonare între organele legislative şi administrative, fapt ce sporeşte eficienţa lor. Politica monetară este un instrument eficient de luptă împotriva inflaţiei şi de depăşire a crizelor.

II. Direcţiile de coordonare a politicilor monetar-creditare şi fiscal-bugetare în scopul stabilizării economiei naţionale

Elaborarea metodelor strategice de stabilizare a economiei naţionale la etapa actuală de reformare a pieţei nu poate să se producă în mod autonom. Ea constituie o parte componentă a unui program integru de măsuri care prevăd crearea noilor instrumente şi pârghii de stabilizare economică, proces caracteristic economiilor de piaţă în tranziţie (care nu are analogii în ştiinţa şi practica mondială).

Perioada care a succedat implementarea noilor reforme care au respins mecanismul centralizat a dirijării de comandă a economiei a confirmat inexistenţa unei alternative la metodele bancare şi bugetare de reglare a pieţei. Atât teoriile economiei de piaţă cât şi practica implimentării lor au contribuit la pronunţarea tendinţelor de contopire şi legităţilor de interdependenţă sincronizată a mijloacelor de stabilizare bugetar-fiscale şi monetar-creditare. Astfel, economia naţională capătă noi trăsături care ridică noi probleme în faţa ştiinţei şi

236

Page 238: Moneda Si Credit Curs

practicii economice. Aceste probleme necesită o evaluare ştiinţifică a situaţiei , decizii bine fondate din punct de vedere metodologic şi luarea măsurilor concrete menite să asigure stabilizarea şi creşterea durabilă a economiei naţionale.

Problema asigurării continue a stabilităţii economiei naţionale impune alegerea anumitor modalităţi de realizare a politicii de corelare a intervenţiei statale şi a mecanismului de autoregulare al pieţei care la rândul lor sunt determinate de conceptele şi idealurile filosofice ce stau la baza diferitor şcoli şi curente politico-economice ce reflectă gradul de intervenţie statală în sistemul economic şi, mai întâi de toate, în sfera financiară.

Nivelul de stabilitate şi menţinere a creşterii economice este determinat de corelarea metodelor de autoreglare indirectă a pieţei şi de influenţa statală directă. Pe parcursul ciclului economic ce caracterizează inflaţia, criza şi depresia mecanismele regulatorii ale pieţei pierd din intensitate ca consecinţă a manifestării mai pronunţate a rolului statului, iar la etapele creşterii economice, rolul pieţei se intensifică. E de notat că în perioada de statornicire a economiei de piaţă în majoritatea ţărilor străine, etapele ce se caracterizau prin influenţă accentuată din partea statului alternau cu etapele de libertate pentru antreprenoriat. Slăbirea mecanismului de dirijare centralizată a realocării resurselor avea loc sub influenţa tot mai pronunţată a liberalizării economiei utilizării a metodelor indirecte de reglare bugetară şi bancară. Aceste din urmă alcătuiesc modalitatea cea mai importantă de influenţă statală asupra elementelor fundamentale ale procesului de stabilizare a producerii în sisteme economice multisectoriale şi complexe. Astfel, orice model naţional de reglare economică trebuie să asigure statul cu pârghii de echilibrare macroeconomică şi cu posibilitatea utilizării selective a metodelor fiscal-bugetare şi monetar-creditare de reglare economică.

237

Page 239: Moneda Si Credit Curs

În situaţia macreconomică creată la prima etapă a reformei (1991-1993) Guvernul, în faţa sarcinii de realizare a scopurilor prioritare ale politicii social-economice, a făcut o alegere conceptuală în procesul de elaborare a reformelor ce consta în schema monetaristă de „implementare de şoc” în sistema relaţiilor de piaţă. A fost adoptată direcţia de minimalizare a intervenţiei statale în economia care deja intrase în perioada de hiper-inflaţie, modalitatea principală de reglare indirectă a proceselor economice fiind considerată circulaţia monetară. E cunoscut faptul, că tentativa tranziţiei rapide la economia de piaţă liberalizată a generat o criză financiară îndelungată.

În condiţiile actuale de reformare economică a Moldovei, când se impun probleme de stabilizare macroeconomică şi, respectiv, de creştere a producerii şi bunăstării, statul se confruntă cu o sarcină mai dificilă, ce constă în încadrarea economiei naţionale în contextul noilor relaţii de piaţă şi, concomitent, în asigurarea echilibrului macroeconomic cu ajutorul pârghiilor financiare şi monetar-creditare ce se complementează.

Implementarea politicii fiscal-bugetare şi monetar-creditare unice trebuie să asigure realizarea unor influenţe macroeconomice mai ample asupra economiei naţionale însoţită de posibilitatea corectării operative a măsurilor întreprinse.

Practica economică internaţională confirmă rolul determinant ce-l deţin sectoarele real şi financiar ale economiei în depăşirea inflaţiei, menţinerea cursului de schimb stabil al valutei naţionale şi activizarea proceselor de producere şi investiţionale.

Dar în lipsa unei baze conceptuale cu privire la formarea şi funcţionarea mecanismului de interdependenţă ale celor două sectoare din economia naţională, determinate de trăsături specifice perioadei de tranziţie, se ajunge în situaţia când

238

Page 240: Moneda Si Credit Curs

circuitul fondului de producere nu este asigurat în mod suficient de volumul miljloacelor proprii pentru continuarea procesului de reproducţie.

Întârzierea reformelor în sectorul real a cauzat în momentul actual anumite disproporţii şi contradicţii.

Sfera de producere nu este în stare să concureze cu sectorul financiar, care generează venituri mari, mai ales în urma operaţiunilor pe piaţa de capital. Această situaţie a provocat o stare de criză în circulaţia plăţilor pe plan intern, ceea ce la rândul său condiţionează pe de o parte transferul resurselor financiare şi creditare în sectorul financiar, asigurând o acumulare considerabilă a lor, iar pe de altă parte crearea diferitor forme de creditare mutuală fără aplicarea ratei dobânzii, cum ar fi creanţe şi neachitări în sectorul real al economiei.

Disproporţiile parvenite în dezvoltarea sectoarelor real şi financiar ale economiei şi întârzierea redresării producerii accentuează şi mai mult dezechilibrul între tempourile de reducere a producerii mărfurilor şi de creştere a masei monetare. Această situaţie este cauza schimbării accentelor în economia politică de la teoriile monetariste la teoriile keynesiste referitoare la reglarea financiară directă.

Actualmente condiţiile enumerate anterior nu sunt doar prezente, ci deţin o poziţie determinantă în economia naţională. De aceea, măsurile de activizare a relaţiilor interbugetare şi ale metodelor bugetare, fiscale şi altor metode financiare de creştere a cererii în scopul reglării economice sunt bine fundamentate şi orientate, în primul rând, spre depăşirea descreşterii producerii şi asigurarea protecţiei sociale a populaţiei.

Reglarea statală în condiţiile actuale reprezintă un cadru de măsuri de supraveghere a organelor de conducere în scopul asigurării în baza legislaţiei în vigoare a unei funcţionări stabile a structurilor sectorului financiar al economiei şi evitării

239

Page 241: Moneda Si Credit Curs

tendinţelor de destabilizare în sectorul real al economiei. Se subînţelege o schemă mai adecvată a mişcării fondurilor financiare atât la nivel macroeconomic, cât şi în cadrul structurilor de piaţă aparte, dezvoltarea continuă a relaţiilor de piaţă, consolidarea elementelor separate ale unei politici monetare şi creditare eficiente, sistemului fiscal şi relaţiilor bugetare, factori ce determină maturitatea stării financiare a ţării.

În urma cercetării s-a ajuns la concluzia că impedimentul cel mai important în dezvoltarea economiei Moldovei îl constituie neconcordanţa acţiunilor întreprinse de structurile de conducere. Ameliorarea mecanismului de reglare financiară şi creditară în condiţiile actuale constituie priorităţi ale măsurilor de supraveghere în cadrul instituţiilor ramurale şi urmăresc scopul asigurării unei funcţionări durabile doar a structurilor organizaţionale ale sectorului financiar al economiei.

Se impune problema elaborării unor noi măsuri de stabilizare menite să asigure o executare flexibilă şi rapidă a parametrilor schemei economiei naţionale în baza unui complex de măsuri de influenţare economice, financiar-creditare şi administrative. Direcţia strategică o constituie menţinerea volumului de producţie şi angajare la un nivel cât se poate de aproape de cel optimal în condiţiile unor ritmuri stabile de inflaţie şi ameliorare a bunăstării populaţiei.

Realizarea măsurilor de stabilizare generează necesitatea elaborării unui monitoring balanţier a circulaţiei financiare ce ar asigura supravegherea tuturor etapelor de mişcare a fluxurilor financiar-creditare la nivel macroeconomic.

Indicatorii şi baza de date a monitoringului permite calcularea unui şir de indicatori sintetici noi şi a unor solduri importante, reflectarea următoarelor etape a circulaţiei fluxurilor financiar-creditare ale agenţilor interni şi externi, cât şi stabilirea şi analizarea unor interdependenţe structurale şi cauzale. Evaluările faptice ale resurselor financiare, efectuate

240

Page 242: Moneda Si Credit Curs

în baza examinării descrise anterior, pot fi utilizate la alegerea preferinţelor şi priorităţilor de echilibrare a veniturilor şi cheltuielilor economiei naţionale şi pot servi de asemenea drept criterii de referinţă pentru elaborarea şi crearea unei politici financiare, care cuprinde măsuri acceptabile, în condiţiile economiei de piaţă, de intervenţie statală asupra dezvoltării social-economice.

Indicatorii monitoringului sectorului financiar şi real al economiei servesc drept semnal pentru alegerea opţiunii corecte de utilizare a mecanismelor corespunzătoare de stimulare sau, din contra, de stopare. Aceşti indicatori urmăresc evoluţia parametrilor dezvoltării lor, detectând abaterile maximale şi minimale acceptabile, cât şi cadrul normativ şi argumentat din punct de vedere ştiinţific.

Totalitatea metodelor strategice de asigurare a echilibrului economic naţional poate fi redus la următoarele direcţii fundamentale, ce formează trei compartimente de metode de reglare.

Compartimentul IMecanismul în vigoare de menţinere a inflaţiei la nivel

macroeconomic prin intermediul controlului creşterii masei monetare din circulaţie nu este doar menţinut, ci capătă o situaţie stabilă. Strategia de menţinere a circulaţiei băneşti trebuie continuată printr-un control riguros al emisiunii monetare şi prin organizarea circulaţiei băneşti în baza circulaţiei echilibrate dintre bani lichizi şi hârtii de valoare. Totalitatea relaţiilor enumerate necesită o armonizare dinamică şi o reglare permanentă. Aceste relaţii monetare vor fi menţinute printr-un mecanism financiar-creditar integru, ce ar asigura o stabilitate a întregului sistem.

Compartimentul II

241

Page 243: Moneda Si Credit Curs

În calitate de mecanisme de echilibrare se va utiliza întregul potenţial de mijloace de influenţă bugetare şi de impozitare. Printre cele mai importante mijloace bugetare se consideră cheltuielile publice (subsidii, subvenţii, ajutor financiar etc.).

În scopul stabilizării sectorului real al economiei naţionale este important de a utiliza metode de reducere a deficitului bugetar cunoscute în practica mondială ţinând cont de specificul sectorului respectiv (reducerea cheltuielilor şi mărirea veniturilor, transferul cheltuielilor în sectoarele mai puţin afectate de inflaţie, finanţarea deficitului prin metode cu caracter inflaţionist redus). Modalităţi eficiente de regulamentare fiscală pot fi şi schimbarea conţinutului şi structurii impozitelor, utilizarea creditelor fiscale, schimbarea obiectului şi metodelor de impozitare, reducerea impozitelor directe şi extinderea celor indirecte, stimularea activităţilor investiţionale şi inovative prin acordare de scutiri fiscale.

Compartimentul IIIStimularea sectorului structural-investiţional presupune

flexibilitatea în utilizarea modalităţilor indirecte de regulamentare economică pe larg utilizate de către ţările dezvoltate, cum ar fi: creditele fiscale pentru cercetare şi investiţii, amortizarea accelerată, garanţiile guvernamentale pentru creditele de investiţii oferite băncilor comerciale, leasingul financiar şi comercial, sistemul de comenzi de stat pentru mărfuri şi servicii, cât şi mijloace dinamice de regulamentare indirectă valutară şi vamal-tarifară, care sunt mult mai efective decât mijloacele de control valutar direct şi restricţiile la import şi export.

Modalităţile fiecăruia din compartimentele enumerate mai sus se includ în procesul de influenţare a sectorului real şi financiar al economiei, cât şi în sectorul de asigurare socială a populaţiei. Măsurile întreprinse trebuie realizate în aşa mod,

242

Page 244: Moneda Si Credit Curs

încât ele, în cadrul sistemului economic de piaţă, să-şi aducă aportul la stabilizarea nivelului preţurilor, atingerea unui grad înalt de angajare şi la echilibrul economic însoţit de o creştere durabilă şi echilibrată a economiei. Astfel, funcţionarea liberalizată a instrumentelor indirecte de echilibrare a mecanismelor de piaţă poate fi complimentată de metode de stimulare directă bugetar-fiscale şi de influenţă monetar-creditară, care în cazul consolidării lor legislative va crea premise favorabile pentru funcţionara sincronizată şi eficientă nu doar a sectorului financiar, ci şi a celui real al economiei. În acelaşi timp, soluţionarea acestei probleme va semnifica pentru organele de reglementare statale asigurarea stării de echilibru şi la nivel macroeconomic. Anume cu ajutorul mecanismelor recomandate se poate elabora un complex de măsuri comune şi specializate, ce ar asigura o influenţă sistemică din partea statului asupra dimensiunii sectorului şi interdependenţele lui cu alte sectoare, care determină mişcarea limitelor lor într-o economie complexă şi multisectorială. Adică, implementarea unei politici fiscal-bugetare şi monetar-creditare unice şi bine coordonate ar permite nu doar exercitarea funcţiilor de stimulare a reglementării statale, dar şi realizarea influenţelor macroeconomice asupra sectorului financiar şi real al economiei cu combinarea posibilităţii de corectare operativă a măsurilor întreprinse în domeniul privatizării.

Elaborarea unui proiect de legi „Cu privire la armonizarea acţiunilor de asigurare a echilibrului economic” este destul de concludentă în această ordine de idei. Menirea de bază a acestei legi trebuie să fie înaintarea unui set de măsuri de coordonare a activităţii îndreptate spre menţinerea economiei în parametrii stării de echilibru. Articolele legii respective vor dezvălui conţinutul bazei legislative şi economice de asigurare a stabilităţii financiar-economice, de asigurare organizaţional-informaţională a evaluării analitice a

243

Page 245: Moneda Si Credit Curs

conjuncturii, cât şi particularităţile reglementării din partea statului a relaţiilor bugetar-fiscale şi monetar-creditare în condiţiile stimulării economiei „în proces de slăbire„ sau încetinire a ritmului său de „încălzire”.

Realizarea metodelor sus-menţionate de formare şi funcţionare a totalităţii instrumentelor de reglementare din partea statului a economiei în condiţiile noi se va solda neapărat cu stabilizarea sectoarelor financiare şi reale, aşa cum ele ţin cont de legăturile obiective dintre categoriile valorice şi realitate. În acelaşi timp, e valabilă presupunerea conform căreia tendinţa spre un sistem economic cu dezvoltare dinamică nu poate asigura rezultatul scontat, dacă ea parcurge calea de evoluţie firească. Se face simţită nevoia de eforturi conştiente de transformare, bazate pe prelucrarea ştiinţifică ulterioară a problemei în cauză şi pe activitatea bine determinată a organelor decizionale în domeniul reformelor de piaţă în economia naţională.

III. Eficienţa politicii de stabilizare în condiţiile economiei de tranziţie

Instrumentele fiscal-bugetare şi monetar-creditare sunt considerate drept element principal al politicii economice generale la etapa trecerii la relaţiile de piaţă. Practica internaţională din ultimii ani permite formularea unui şir de concluzii cu privire la eficienţa politicii bugetare şi monetare.

Dacă ar fi să considerăm că circulaţia monetară poartă un caracter stabil şi previzibil, iar oferta monetară e exogenă, rezultă că prin politica monetară se poate atinge mărirea sau, în mod contrar, reducerea cheltuielilor agenţilor economici, adică reglarea eficientă a dezvoltării economice. Dacă, însă, cererea monetară e instabilă, iar oferta monetară are un caracter endogen, politica monetară se dovedeşte a fi neeficientă, caz în

244

Page 246: Moneda Si Credit Curs

care politica fiscală şi bugetară prezintă o cale mai sigură de reglementare.

În astfel de condiţii rolul de bază în realizarea unei politici statale reuşite de stabilizare este atribuit Băncii Centrale, Ministerului de Finanţe, Ministerului de Economie şi altor ramuri ale organelor de conducere implicate în reglarea circuitului monetar al ţării. În cadrul acestui proces, banca centrală deţine poziţia dominantă în Republica Moldova (BNM) atât în sfera emisiunii monetare cât şi în cea de realizare a politicii monetare statale prevăzute pentru perioade scurte de timp şi efectuată prin metode indirecte.

Prin politica monetar-creditară Banca Centrală tinde să asigure condiţii favorabile pentru creşterea economică şi urmăreşte scopuri concrete cum ar fi monitorizarea şi reglarea tempourilor dezvoltării economice, atenuarea fluctuaţiilor ciclice pe piaţa de mărfuri, capital şi forţei de muncă, menţinerea nivelului inflaţiei, asigurarea echilibrului balanţei de plăţi. Cel mai important instrument la realizarea acestui obiectiv îl constituie operaţiunile pe piaţa secundară a valorilor mobiliare, politica de rescont, modificarea normelor cu privire la nivelul minim al rezervelor obligatorii pentru instituţiile bancare.

Utilizând metodele sus-menţionate de influenţare a masei monetare şi a creditului, Banca Centrală modifică cererea agregată printr-un şir de pârghii succesive: masa monetară, norma procentuală, investiţiile de capital, cererea agregată, venitul naţional.

Examinarea etapelor de desfăşurare a mecanismului de realizare a deciziilor luate de Banca Centrală se reduce în linii generale la următoarea concluzie. La prima etapă Banca Centrală măreşte masa monetară (de exemplu, cumpărând obligaţii de la băncile comerciale sau micşorând nivelul minim al rezervelor obligatorii). La etapa a doua are loc extinderea cu efect multiplicator a depozitelor bancare, în consecinţă oferta

245

Page 247: Moneda Si Credit Curs

monetară creşte. La etapa a treia oferta monetară generează ieftinirea banilor, adică micşorarea ratei dobânzii care duce la mărirea cererii pentru investiţii. Şi în final, la cea de a cincea etapă, creşterea investiţiilor de capital va provoca nu doar o accelerare a procesului inflaţionist, ci şi o creştere atât a producţiei cât şi a amplasării forţei de muncă şi a veniturilor.

Analiza grafică a mecanismului de influenţare prin politica monetară a volumului PNB (vezi schema) reconfirmă existenţa interdependenţei pieţei investiţiilor financiare. Modelul keynesist de stimulare a activităţii de afaceri şi a creşterii economice stabileşte direcţiile principale ale politicii monetare în vederea măririi masei monetare (ofertei monetare), ce va deplasa punctul de echilibru al pieţei monetare spre dreapta şi va corespunde micşorării ratei dobânzii. Micşorarea ratei dobânzii favorizează accesul la resursele creditare şi produce o majorare a nivelului de investiţii, proces ce va avea un efect pozitiv asupra măririi nivelului de producţie şi sporirii PNB.

În aşa mod poate fi redată concepţia keynesistă cu privire la politica statală monetară ca mijloc de influenţare a investiţiilor de capital, angajării şi PNB. Cert e însă faptul că în realitate politica monetară poate avea rezultate imprevizibile, eficacitatea ei fiind subminată de survenirea unor procese auxiliare. Să considerăm situaţia în care Banca Centrală adoptă direcţia de majorare a ofertei monetare scontând pe micşorarea ratei dobânzii. Însă creşterea masei monetare generează un proces inflaţionist. Majorarea preţurilor impune băncile să recurgă la mărirea ratei dobânzii nominale până la nivelul său real (ce ţine cont de rata inflaţiei). Debitorii sunt de acord să achite rata dobânzii reale, deoarece datoria va fi lichidată şi ea prin bani devalorizaţi. Urmează că acţiunile întreprinse de către Banca Centrală s-au soldat nu cu micşorarea ci cu majorarea ratei dobânzii, scopul final de creştere a PNB neputând fi atins.

246

Page 248: Moneda Si Credit Curs

247

Page 249: Moneda Si Credit Curs

M – masa monetară; I – volumul investiţiilor; Y – volumul PNB; MD MD – curba cererii de bani; MS MS – curba ofertei de bani; II – curba cererii de investiţii; SS – curba ofertei de investiţii

În conexiune cu cele expuse anterior, este important de diferenţiat rezultatele pe termen scurt de acele pe termen lung ale politicii monetare. Opiniile neokeynesiştilor şi a monetariştilor diferă la acest capitol. Neokeynesiştii consideră că salariul şi preţurile nu sunt instrumente flexibile, de aceea, cel puţin pe termen scurt, guvernul poate asigura o creştere a PNB prin creşterea masei monetare conform schemei examinate. Însă această creştere a masei monetare nu va mai asigura o creştere considerabilă a PNB pe termen lung, cauzând

248

rA

rBrB

rA

MS

MS1MS

MS1

MD r

I

I

IBIA

0 0 I

S

S

YB

YA

I

Y

0

Page 250: Moneda Si Credit Curs

doar inflaţie şi accentuând astfel concepţia despre caracterul neutru al banilor.

Opinia monetariştilor diferă. Ei consideră preţurile şi salariul instrumente flexibile, politica de control a masei monetare atât pe termen lung, cât şi pe termen scurt fiind în stare, conform teoriei lor, să controleze doar tempoul inflaţiei. Aceste viziuni teoretice au căpătat denumirea de concepţie de neutralitate absolută a banilor.

Savantul englez G. Hinks a elaborat în baza teoriei keynesiste un model standard de echilibrare a pieţei. Echilibrul total al pieţei reale şi monetare este cercetat cu ajutorul curbelor IS-LM.

Curba IS (Investmen-Saning) caracterizează echilibrul în sectorul real al economiei. Ea trece printr-o mulţime de puncte ce reprezintă combinaţii ale ratei dobânzii r cu nivel real al veniturilor Y, ce corespunde echilibrului pieţei mărfurilor. Utilizând metoda algebrică de rezolvare a ecuaţiilor keynesiste ce caracterizează piaţa de mărfuri, G.Hiks a demonstrat, că în executare grafică curba „IS” trebuie să fie înclinată de la nord-vest spre sud-est, dacă pe axa ordonatelor vom fixa rata dobânzii, iar pe axa absciselor – nivelul venitului real. Reese, că cu cât mai mic este nivelul venitului real, cu atât mai înaltă este rata dobânzii pentru a atinge punctul de echilibru.

Curba „LM” (Liquidity-Money) caracterizează echilibrul sectorului monetar al economiei şi parcurge prin puncte ce reprezintă combinaţii ale ratei dobânzii cu nivelul real al venitului, adică cererea se egalează cu oferta monetară. În urma rezolvării ecuaţiilor, G.Higgs a demonstrat, că curba „LM” trebuie să fie înclinată de la nord-est spre sud-vest, fapt ce atestă că piaţa monetară se va afla atunci în echilibru când majorarea venitului real va corespunde cu cel mai înalt nivel al ratei dobânzii.

249

IS

IS2r

LM

P

IS1

ro

r

yo y y0

Page 251: Moneda Si Credit Curs

Graficul ne demonstrează că curba „LM” are configuraţie deosebită partea stângă a ei, ce reprezintă nivele joase ale ratei dobânzii, este aproape orizontală, pe când partea dreaptă a curbei ocupă o poziţie aproape verticală. Curba „IS” poate intersecta curba „LM” în oricare parte a sa, moment în care apar diferite variante de echilibru.

Dacă curba „IS” intersectează curba „LM” în partea stângă, aproape orizontală, atunci avem situaţia paradoxală,

250

IS

IS2r

LM

P

IS1

ro

r

yo y y0

Page 252: Moneda Si Credit Curs

denumită de keyesişti „capcană de lichiditate”. Adică, în poziţia aproape orizontală a curbei „LM” şi a nivelului ratei dobânzii scăzut, elasticitatea cererii de bani se apropie procentual de infinit. Într-o astfel de situaţie ipotetică majoritatea agenţilor economici, prognozând o creştere a ratei dobânzii va manifesta o cerere speculativă pentru bani. O consecinţă analogică va provoca existenţa riscului considerabil de cumpărare a obligaţiunilor (în calitate de active alternative) ca consecinţă a unui nivel scăzut a ratei dobânzii. Deci piaţa monetară se va afla în stare de echilibru indiferent de schimbările nivelului venitului, iar rata dobânzii nu se va schimba. O astfel de situaţie subminează eficienţa politicii monetare statale: piaţa monetară se va afla într-o stare de echilibru constant la o rată a dobânzii scăzute şi a oricărui nivel al venitului indiferent de creşterea masei monetare în rezultatul acţiunilor Băncii Centrale. Teoretic se poate presupune, că în cazul „capcanei de lichiditate” atât reproducerea mărfurilor şi căderea ulterioară a preţurilor, cât şi intensificarea şomajului nu sunt în stare să schimbe rata dobânzii şi venitul de echilibru. Instrumentele de autoreglare a pieţei economice încetează să mai acţioneze în asemenea caz. Unica soluţie de depăşire a crizei ar putea fi măsurile cu caracter fiscal (bugetar) întreprinse de către guvern ce vor favoriza o deplasare a curbei „IS” spre dreapta.

Scopul reglementării monetar-bugetare constă nu doar în controlul asupra masei monetare, dar şi în tendinţa de a asigura lichiditatea economiei în general de care depinde luarea deciziilor de către subiecţii economici referitor la cheltuielile făcute.

Politica monetară trebuie coordonată cu cea financiară în primul rând în scopul administrării datoriei publice, căci oferta valorilor mobiliare pe termen scurt, care sunt quasibani, reprezintă o piedică în lupta afectivă împotriva inflaţiei.

251

Page 253: Moneda Si Credit Curs

Măsurile politicii monetare schimbă condiţiile creditării (referitoare la rata dobânzii, termenul creditului) favorizând sau complicând astfel cheltuielile care sunt finanţate din contul creditelor atât în sfera de consum cât şi de investiţii (construcţii, procurarea utilajului, formarea rezervelor).

Politica monetară este mai flexibilă şi mai mobilă decât cea bugetară care necesită decizii parlamentare, de aceea posibilităţile politicii monetare sunt dependente de schimbările priorităţilor economice în perioade diferite, astfel facilitând sau, din contra, făcând mai dificilă accesibilitatea solicitanţilor de credite, în acest mod ea contribuie la asigurarea stabilităţii.

Politica financiară şi monetară flexibilă care se bazează respectiv pe oscilarea nivelului impozitar realizează obiective cu privire la redresarea economiei şi asigurare a dezvoltării continue. Eficacitatea oscilării ratei dobânzii şi presiunii fiscale se manifestă nu atât în cadrul luării deciziilor de către deţinătorii şi solicitanţii de capital cât în procesul decizional al băncilor comerciale şi antreprenorilor de care în mare măsură depinde oferta de credite şi care sesizează cele mai infime schimbări în procesul de stimulare a sferei de producere şi servicii.

Iată de ce se face necesar ca politica monetară şi financiară să ţină cont de diversitatea conecţiei existente între rata dobânzii şi resursele creditare pe de o parte şi între interesele variate ale instituţiilor bancare şi financiare pe de alta. Politica trebuie să ţină cont de oferta de credite ale agenţilor economici, economiilor lichide cât şi de oferta monetară a economiei la general.

Stabilitatea economiei poate fi atinsă în cazul când „oficialităţile monetare” reuşesc să menţină un anumit tempouri al creşterii masei monetare sau să limiteze într-un cadru îngust schimbarea creşterea ei.

Cu toate acestea, politicile monetară şi creditară nu constituie panaceul stabilizării economiei, deoarece pe lângă

252

Page 254: Moneda Si Credit Curs

toate avantajele, mai există şi unele dezavantaje. Eficienţa lor e dependentă nu doar de condiţiile implementării lor ci şi de locul pe care îl deţin alături de alte metode de influenţare ale politicii economice generale ale statului.

Organele de conducere realizează distribuirea lor efectivă în sferele respective. Punând la dispoziţia economiei modalităţile de plată şi stimulând economia, structurile puterii ce au responsabilitatea implementării politicii monetare şi financiare pot favoriza creşterea economică în cazul existenţei factorilor de producere în aşteptarea utilizării. Dar creşterea economică nu poate dura în condiţiile apariţiei proceselor inflaţioniste ce cauzează majorarea preţurilor şi deficitul balanţei de plăţi. Astfel în perioadele când se face necesară stabilizarea economiei, politica monetară capătă un caracter limitat de orientare.

La etapa actuală de trecere la relaţiile de piaţă în toate ramurile economiei politica monetară reprezintă o modalitate eficientă de realizare a politicii generale de echilibrare a dezvoltării economice. Ea este utilizată în corelaţie strânsă cu politicile bugetară, vamală şi acea a preţurilor.

Modalităţile enumerate de influenţă constituie un element fundamental al politicii economice generale iar procesul direcţionării lor depinde de guvernul care activează sub controlul parlamentului.

Caracterul problemelor de conecţiune ale procesului de stabilizare determină felul de abordare a deciziilor lor. Scopul unic al politicii economice integre trebuie să devină reînnoirea reproducerii extinse de mărfuri şi servicii. În realizarea acestui obiectiv trebuie antrenate toate instrumentele sistemului de reglare statală, inclusiv finanţarea bugetară şi creditarea bancară, care necesită o reorientare şi reorganizare.

Din totalitatea măsurilor şi acţiunilor strategice pot fi menţionate cele mai primordiale.

253

Page 255: Moneda Si Credit Curs

În primul rând, prioritatea strategică a bugetului de stat şi creditării bancare trebuie să servească investiţiilor de producere. Semnificaţia investiţională a bugetului poate fi considerată drept restabilită atunci, când fondul total al acumulărilor de producţie va constitui nu mai puţin de 25-30% din buget. În aşa mod bugetul capătă rolul celui mai important factor de reglare a nivelului şi eficienţei economiilor.

În al doilea rând, investiţiile de producţie trebuie excluse din circuitul speculativ bursier, fapt ce va asigura utilizărilor programată şi conform destinaţiei cu evaluarea obligatorie a cantităţii, calităţii şi rentabilităţii locurilor de muncă nou create şi controlul strict al eficienţei reale.

În acest sens, sarcinile reale şi practica impun întreprinderea măsurilor de reglare directă şi indirectă. În particular, e necesară determinarea raţională a anumitor termeni, de exemplu cinci ani, pe parcursul cărora este realizată politica bine orientată a procentului jos de împrumut (altfel spus, politica integră statală a planului de producere şi investiţii), similară celei petrecute în Japonia în anii 50-80. Planul respectiv va fi obligator atât pentru organizaţiile statale cât şi cele bancare. În scopul elaborării şi implementării lui se face necesară instituirea unui organ de planificare macroeconomică având un spectru de împuterniciri în volum nu mai mic decât acel al Agenţiei de planificare economică din Japonia.

În al treilea rând, e necesară o schimbare radicală a politicii împrumuturilor externe, care trebuie să adopte un caracter productiv şi investiţional, să asigure importarea celor mai înaintate tehnologii, să garanteze locuri de muncă şi să pună bazele creării unui sector industrial naţional competitiv, cu preponderenţă în sfera agriculturii.

În linii generale, investiţiile trebuie efectuate nu în formă bănească, ci în forma utilajului tehnologic de calitate înaltă, utilizarea căruia va permite statului să iniţieze procesul de

254

Page 256: Moneda Si Credit Curs

creare a locurilor de muncă ce necesită capacitate ştiinţifică înaltă, în baza căruia va fi posibilă realizarea modernizării tehnologice a economiei naţionale.

În al patrulea rând, în scopul evitării devalorizării investiţiilor şi veniturilor investiţionale se recomandă:

elaborarea unui program statal integru cu privire la emisiune cu un nivel al creşterii masei monetare determinat în strictă dependenţă de creşterea sferei de producţie, cu alte cuvinte cu referinţă la cota-parte a sferei de producţie în PIB şi nu la cea de servicii;

organizarea funcţionării sistemului bancar în domeniul creditării agriculturii pentru a exclude depăşirea de către sectorul bancar a limitelor stabilite pentru creditare, totodată parametrii şi ratele dobânzilor creditării sferei de producere şi investiţionale trebuie realizată în cadrul indicatorilor de control;

crearea unui sistem de realizare şi creditare a programelor investiţionale de importanţă strategică ce favorizează dezvoltarea structurii, calităţii şi caracterului tehnologic al potenţialului productiv al ţării;

elaborarea unei politici antiinflaţioniste de menţinere a preţurilor cu rentabilitate minimală referitor la cheltuielile de producţie a mărfurilor şi serviciilor, adică unor astfel de preţuri şi tarife ce ar permite mărfurilor din industriile prelucrătoare, uşoară şi alimentară să atingă nivelul competitiv;

trecerea de la taxa pe valoare adăugată la impozitul pe circulaţia produselor şi serviciilor de consum final care ar elimina reducerea artificială a cererii intermediare pentru produsele destinate scopurilor tehnice şi de producere şi ar genera creşterea cererii finale;

255

Page 257: Moneda Si Credit Curs

crearea criteriului de eficacitate al finanţării bugetare în forma sporirii veniturilor bugetului de stat ca urmare a creşterii încasărilor din impozitul pe circulaţia mărfurilor şi serviciilor de consum naţional, ceea ce va permite o acoperire sigură în mărfuri a sporirii atât a bugetului cât şi a masei monetare la general.

Realizarea acestor măsuri va permite orientarea politicii monetar-creditare şi fiscal-bugetare în direcţia stimulării creditului şi emisiunii monetare (expansiune creditară) sau la reţinerea şi limitarea lor(restricţia monetară). În acest fel, în condiţiile reducerii activităţii de afaceri, descreşterii procesului de producţie şi intensificării şomajului băncile centrale tind să învioreze sfera de afaceri prin extinderea creditului, micşorarea ratei dobânzii şi presiunii fiscale. Şi invers, în condiţiile redresării economice însoţită deseori de „febra bursieră”, activităţi cu caracter speculativ, majorarea preţurilor, amplificarea disproporţiilor în economie organele de conducere vor încerca să evite supraîncălzirea sferei de afaceri prin limitarea creditului, mărirea ratei dobânzii şi nivelului impozitelor, reţinerea emisiunii diferitor modalităţi de plată ş.a.m.d.

Supunerea politicii bugetare şi monetar-creditare scopurilor de reproducţie, reglarea masei monetare în corespundere cu creşterea volumului de mărfuri, eliminarea inflaţiei importate, restabilirea independenţei sistemului monetar, bugetar şi financiar al Moldovei constituie sarcinile primordiale ale unei stabilizări financiare reale ce poate fi atinsă doar prin realizarea lor. În caz contrar, Moldova va deveni insolvabilă fapt ce va genera riscul unei crize masive de îndatorare, lichidarea căreia va pune în pericol securitatea naţională.

Concluzie

256

Page 258: Moneda Si Credit Curs

Discuţiile teoretice între keynesişti şi monetarişti se axează în jurul problemei referitoare la influenţa banilor în dezvoltarea economiei de piaţă. Keynesiştii consideră politica fiscală o modalitate de stabilizare a economiei deoarece cheltuielile publice pentru mărfuri şi servicii constituie o parte componentă a cheltuielilor agregate, exercitând o influenţă nemijlocită asupra schimbării nivelului general de producere. Monetariştii sunt de părerea că politica fiscală nu poate constitui un mijloc sigur de stabilizare a economiei, deoarece economia de piaţă în condiţiile utilizării integrale a resurselor în mod automat tinde să menţină starea de echilibru unde activează impecabil anumite „pârghii” şi „stabilizatoare” existente de dezvoltare economică.

Literatura:1. Basno C., Dardac N., Floricel C. Monedă, credit, bănci.

Editura Didactică şi pedagogică. Bucureşti, 1997, pag.361-365.

2. Cоколова О. В. Финансы, деньги и кредит, М. Юристь, 2001, с.100-102, 125-130.

257

Page 259: Moneda Si Credit Curs

Semnat pentru tipar 29.03.04Format 60 x 84 1/16. Rotaprint. Coli editoriale 12.2Coli de tipar 15.7. Comanda _____. Tirajul 200 ex.

Tipografia Academiei de Studii Economice din Moldova Chişinău-2005, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni 59

Tel. 22-27-68

258


Recommended