Dragi cititori, Consider nimerit ca în loc de obișnuitul cuvânt de deschidere să anunț cu tristețe ”plecarea” grăbită spre alte tărâmuri a unui coleg din breasla psihiatrică din România… profesor doctor FLORIN TUDOSE. Profesor universitar și doctor în științe medicale, șeful Clinicii de psihiatrie a Spitalului Universitar de Urgență din București, s-a născut la 5 aprilie 1952. Între 1971 și 1977, a urmat cursurile Facultății de Medicină Generală din cadrul Universității ''Carol Davila'' din București, obținând diploma de medic specialist în medicină generală. În perioada 1984-1991, a studiat la Institutul de Perfecționare și Educaț ie Continuă a Medicilor ș i Farmaciștilor, devenind medic psihiatru primar. În cadrul aceluiași institut, s-a specializat în sexologie și terapia durerii acute și cronice, între octombrie 1999 și noiembrie 2000. Din 1998, a fost doctor în științe medicale al Universității ''Carol Davila''. A lucrat ca: medic medicină generală la Grupul Școlar Special 7 din județul Prahova; medic psihiatru la Centrul de Sănătate Mintală Titan (1979-1983); expert instructor principal de specialitate la Institutul pentru Perfecționarea Medicilor și Farmaciștilor (1983-1995); medic primar psihiatru la Spitalul Universitar de Urgență București (1995-2012); profesor universitar la Universitatea Spiru Haret (1999-2012), predând, printre altele, psihopatologie, psihoterapie analitică, psihiatrie și psihologie medicală. A fost decan al Facultății de Sociologie - Psihologie a Universității Spiru Haret, din decembrie 2009 până în mai 2012. Expert în (continuare în pagina 2) î
Transcript
Dragi cititori,
Consider nimerit ca în loc de
obișnuitul cuvânt de deschidere să anunț cu
tristețe ”plecarea” grăbită spre alte tărâmuri
a unui coleg din breasla psihiatrică din
România… profesor doctor FLORIN
TUDOSE.
Profesor universitar și doctor în științe
medicale, șeful Clinicii de psihiatrie a
Spitalului Universitar de Urgență din
București, s-a născut la 5 aprilie 1952.
Între 1971 și 1977, a urmat cursurile
Facultății de Medicină Generală din cadrul
Universității ''Carol Davila'' din București,
obținând diploma de medic specialist în
medicină generală. În perioada 1984-1991, a
studiat la Institutul de Perfecționare și
Educație Continuă a Medicilor și
Farmaciștilor, devenind medic psihiatru
primar. În cadrul aceluiași institut, s-a
specializat în sexologie și terapia durerii
acute și cronice, între octombrie 1999 și
noiembrie 2000.
Din 1998, a fost doctor în științe
medicale al Universității ''Carol Davila''.
A lucrat ca: medic medicină generală
la Grupul Școlar Special 7 din județul
Prahova; medic psihiatru la Centrul de
Sănătate Mintală Titan (1979-1983); expert
instructor principal de specialitate la
Institutul pentru Perfecționarea Medicilor și
Farmaciștilor (1983-1995); medic primar
psihiatru la Spitalul Universitar de Urgență
București (1995-2012); profesor universitar la
Universitatea Spiru Haret (1999-2012),
predând, printre altele, psihopatologie,
psihoterapie analitică, psihiatrie și psihologie
medicală.
A fost decan al Facultății de Sociologie
- Psihologie a Universității Spiru Haret, din
decembrie 2009 până în mai 2012. Expert în
(continuare în pagina 2)
î
2
Pentru mulți cuvântul „bătrân” nu sună prea
bine şi de aceea folosim termeni precum:
seniori, pensionari, oameni la „vârsta de
aur”. Nimeni nu merge la „o casă de bătrâni”,
mergem la case de odihnă, centre de
asistență şi la comunități pentru pensionari.
Deseori putem observa la un bătrân
calitățile unui caracter frumos, care ne arată
un indiciu al maturității. Un bătrân cu
mintea trează este calm şi echilibrat, el evită
extravaganța şi necumpătarea, are o judecată
cumpătată, abilitatea de a discerne între
ceea ce este important şi ce este neînsemnat.
Cei bătrâni sunt „vrednici de cinste”.
Expresia „vrednici de cinste” înseamnă a
avea o convingere puternică potrivit căreia
trebuie să punem preț pe viaţă. O persoană
„vrednică de cinste” evită atitudinile care
transmit că viața este doar o scenă. A fi
„vrednic de cinste’’ nu înseamnă că cineva
trebuie să fie sever, rigid sau sumbru, ci
dimpotrivă încurajează lucrurile de folos
pentru viaţă. Bătrânii trebuie să fie demni de
respect. Cei bătrâni sunt „cumpătați’’.
Cumpătarea se referă la echilibrul între
lucrurile care sunt bune şi necesare, precum
abținerea de la lucrurile rele şi dăunătoare.
Cumpătarea înseamnă abilitatea de a spune
„nu’’ lucrurilor dăunătoare precum: folosirea
tutunului, uciderea, irosirea timpului.
Cumpătarea este hotărârea de a spune „da’’
(continuare din pagina 1)
proiectul ''Oferte educaționale inclusive
extracurriculare și extrașcolare pentru
formarea stilului de viață sănătos și a
cetățeniei active pentru copii din comunități
dezavantajate, cu precădere rurale, în
învățământul preuniversitar din România'',
din cadrul Ministerului Educației, Cercetării,
Tineretului și Sportului (2007-2013).
Alături de profesorul C. Gorgoș, a înfi-
ințat, în 1980, primul centru de sănătate
mintală din România. Cinci ani mai târziu, a
organizat primele programe adresate
managerilor de spitale de psihiatrie.
A publicat peste 30 de volume de
specialitate (psihiatrie, psihologie medicală și
„Bătrânețea începe atunci când crezi
că poți face toate lucrurile ca şi în tinerețe,
dar le laşi întotdeauna pe mâine …’’
Bătrâneţea poate fi o perioadă ex-
traordinară dacă luăm în calcul avantajele pe
care le aduce cu sine: timpul liber, posibili-
tatea de a desfăşura activități plăcute, de a
călători, de a rememora momente fericite şi
realizări, de a te dedica unor cauze dragi.
Este importantă acceptarea bătrâneții într-
un mod natural, apoi încercarea de a găsi
soluții alternative şi modalități de a depăşi
greutățile ce vin odată cu vârsta a treia. Im-
portante în prevenirea şi combaterea efecte-
lor negative ale înaintării în vârstă sunt
activitățile sportive, un mod de viață sănătos,
asumarea unor noi roluri şi încercarea de lu-
cruri noi.
Bătrânețea poate fi privită ca vârsta
înțelepciunii, momentul când se poate face
bilanțul a ceea ce omul a realizat sau nu, o
perioadă de toleranță şi de împăcare cu lu-
mea, dar şi de tristețe, de neputință, când
timpul este un duşman al idealurilor şi al
planurilor încă nerealizate.
Fiecare doreşte să trăiască cât mai
mult, dar nimeni nu vrea să fie bătrân.
comunicare), precum și aproape 200 de
articole și lucrări științifice în reviste de
specialitate. De curând, lansase volumul
"Psihopolitica".
Printre altele, a fost membru al
Asociației Mondiale de Psihiatrie, membru
fondator al Ligii Române pentru Sănătate
Mintală și membru de onoare al Societății de
Cruce Roșie din România.
Societatea Română Alzheimer Filiala
Timișoara este alături de soția sa, profesor
doctor Cătălina Tudose, președinte și
fondator al Societății Române Alzheimer.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
3
lucrurilor bune, cum ar fi: să petreci timp cu
copii sau cu nepoții, să oferi o căsnicie
frumoasă partenerului de viață sau să
demonstrezi bunătate celor care sunt ținta
batjocurii. Cei bătrâni trebuie să fie „sănătoşi
în dragoste”. Aceasta înseamnă că trebuie să
răspundă cu răbdare şi blândețe celor din jur.
Cei bătrâni trebuie să fie „sănătoşi în
răbdare”. Arta de a îndura şi a merge mai
departe, chiar şi atunci când totul pare sa fie
împotriva noastră. Răbdarea este rezistența
care suportă plină de încredere încercările şi
necazurile vieții, fără să-şi piardă curajul sau
să renunțe. Perseverența este abilitatea de a
îndura greutățile, de a accepta dezamăgirile
şi de a răspunde cu amabilitate chiar şi
atunci când ceilalți nu ne înţeleg sau când nu
suntem apreciați. Cei bătrâni trebuie,
aşadar, să fie echilibraţi, perseverenți astfel
încât să fie exemple vrednice de urmat
pentru cei tineri.
Cu cât îmbătrâneşte cineva mai mult,
cu atât mai adesea îşi aminteşte cât de bun
atlet era în tinerețe. Omul, în funcție de cum
foloseşte multitudinea de factori ce-i stau la
dispoziție, are posibilitatea de a grăbi sau de
a întârzia propria sa îmbătrânire, de a im-
prima un anumit ritm în desfăşurarea aces-
tui proces.
Vârsta a treia aduce cu sine un nou
conflict care se cere soluționat - integritate
versus disperare. Pentru a-şi putea accepta
propria moarte, persoanele în vârstă trebuie
să îşi accepte viața aşa cum au trăit-o. Aceste
persoane se luptă să dobândească un
sentiment de integritate, de coerență şi de
completitudine a propriei vieți. Cele care
reuşesc să găsească o ordine şi un sens în
ceea ce au trăit ating mult dorita
înţelepciune. Aceasta presupune a nu avea
regrete majore în legătură cu ceea ce au făcut
sau ceea ce ar fi putut sa facă.
Aşadar vârsta înaintată este şi un
timp al jocului, al recâştigării copilăriei, în
care creația, chiar dacă nu biologică, ci doar
cea mintală şi imaginativă îşi găseşte loc.
„Pot fi valoros în multe alte feluri;
pentru că pot să îndeplinesc mai multe
roluri, înafara celor profesionale şi pentru că
sunt ceea ce sunt!”
Cel mai adesea, îi vedem singuri și
abandonați, tablou care ne face să ne cutre-
murăm la ideea propriei înaintări în vârstă.
Dar de ce trebuie să fie bătrânețea un chin?
Această realitate specială a vieții nu e oare
sub controlul nostru, fie și parțial? Câteva
răspunsuri de la psihologi implicați în pro-
grame pentru bătrâni. Pentru vârstnici și nu
numai.
Care sunt ideile românilor despre
bătrânețe?
Octavian Paler spune că „bătrânețea începe
ca toamna. Cu melancolii, cu umbre care se
lungesc, cu reverii și doruri vagi.“ Vârstnicii
spun că este foarte greu să îmbătrânești, că
bătrânețea este grea, nu pot să descrie în cu-
vinte ce înseamnă.
Cei tineri cred că ei nu vor îmbătrâni,
că vor rămâne permanent în starea aceasta,
lucru care generează la unii dintre ei lipsa de
respect față de cei vârstnici, dar și față de ei
înșiși, față de propriul corp și propria minte.
Bătrânețea poate fi privită ca vârsta înțelep-
ciunii, dar și ca perioada premergătoare mor-
ții, când se face bilanțul a ceea ce omul a re-
alizat sau nu, o perioadă de toleranță și de
împăcare cu lumea, dar și de tristețe, de ne-
putință, când timpul este un dușman al idea-
lurilor și al planurilor încă nerealizate.
Știm să ne acceptăm înaintarea în
(continuare în pagina 4)
4
(continuare din pagina 3)
vârstă? Dacă nu, de ce nu?
Este dificil să accepți ireversibilitatea timpu-
lui, chiar și în tinerețe. Omul neagă propria
bătrânețe și moarte, se teme de necunoscut,
de „dincolo“. Înaintarea în vârstă atrage
după sine scăderea capacității fizice a orga-
nismului, regresia funcțiilor psihice. Pensio-
narea este văzută adesea ca punctul termi-
nus al dinamismului social și deseori se
vorbește de „boala pensionării“, generată de
lipsa de pregătire pentru această perioadă a
vieții.
Știm să combatem efectele negative
ale acesteia (pierderea unor abilități etc.)?
Bătrânețea poate fi o perioadă extraordinară
dacă luăm în calcul avantajele pe care le
aduce cu sine: timpul liber, posibilitatea de a
desfășura activități plăcute, de a călători, de
a rememora momente fericite și realizări, de
a te dedica unor cauze dragi, inclusiv prin
voluntariat. Este importantă acceptarea
bătrâneții într-un mod natural, apoi în-
cercarea de a găsi soluții, alternative și moda-
lități de a depăși greutățile ce vin odată cu
vârsta a treia. Importante în prevenirea și
combaterea efectelor negative ale înaintării
în vârstă sunt activitățile sportive, un mod de
viață sănătos, asumarea unor noi roluri și
încercarea de lucruri noi.
Cum ne privim/tratăm noi bătrânii (în
general)?
Există tendința – mai precis, a existat multă
vreme – de a considera bătrânii ca un seg-
ment inactiv din punct de vedere social. În
ultima vreme, se reconsideră această atitu-
dine și constatăm o creștere a atenției atât
din partea autorităților, cât și a unor ONG-
uri asupra problemelor specifice bătrânilor,
prin dezvoltarea unor programe dedicate lor.
„Cine nu are bătrâni, să-și cumpere“, spune
un vechi proverb românesc.
Știm noi să creăm relații intergenera-
ționale bune? Să beneficiem de experiența
unui vârstnic?
Românii încep să învețe și să înțeleagă care
sunt avantajele interacțiunii între generații.
Tot mai des, vedem tineri care nu mai sunt
agresivi cu bătrânii, ci, dimpotrivă, încep să
învețe să îi respecte, să comunice, să lucreze
împreună, să îi ajute. Vedem, de asemenea,
vârstnici care devin toleranți și receptivi la
problemele tinerilor.
Care ar fi posibilele beneficii pe care
un tânăr le are de pe urma unei amiciții cu
un vârstnic?
Bătrânețea este considerată și „vârstă de
aur“. Vârstnicii își valorifică timpul mai bine,
gestionează situațiile de stres, învață să își
controleze și să își echilibreze stările emo-
ționale. Acestea pot fi doar o parte din câști-
gurile pe care un tânăr le poate avea de la un
vârstnic.
Dar reciproc?
Vârstnicii uită de singurătatea apăsătoare,
trăiesc în prezent, își găsesc sau regăsesc
„nepoți“ sau „copii“ cărora le oferă din în-
țelepciunea și afecțiunea lor. Se încarcă din
vitalitatea și energia tinerilor lor prieteni, se
simt utili si valorificați.
Bătrânii au nevoie de răbdare, de
atenție. Credeți că e o idee bună ca vârstnicii
să fie îngrijiți de proprii copii sau rude apro-
piate?
Ar fi ideal ca vârstnicii să poată locui cu
copiii lor, să fie îngrijiți de aceștia. Realitatea
însă este diferită și nuanțată. De cele mai
multe ori, adulții de astăzi trăiesc viața agi-
tată și plină de griji a secolului XXI, astfel că,
de multe ori, nu mai au nici timp și nici răb-
dare pentru părinții lor, acum în vârstă și
bolnavi. Vârstnicii, mai ales cei bolnavi, au o
anumită sensibilitate, au nevoi aproape la fel
de mari ca și copiii, au tabieturi, pe care cei
mai tineri adesea le consideră capricii.
Ce probleme pot apărea în această
situație și cum se pot rezolva? Un bătrân
poate fi extrem de solicitant, mai ales dacă
este și bolnav…
Traiul în comun poate să fie dificil, marcat de
conflicte, neputințe. Pe de o parte, cei în vârs-
tă simt că sunt o povară pentru copiii lor, iar
pe de altă parte, cei tineri pot avea sentimen-
tul neputinței de a-și ajuta părinții și de a le
ușura suferința. Din păcate, lucrurile nu sunt
5
deloc simple. Soluțiile la aceste probleme di-
feră de la caz la caz, sunt influențate de
condițiile socio-economice ale familiei, de cli-
matul afectiv, de relațiile anterioare dintre
părinți și copii.
Unii recurg la deja cunoscutele centre
de vârstnici, unde părinții lor își petrec ul-
timii ani din viață. Alții, dimpotrivă, își păs-
trează aproape părinții și îi îngrijesc. Există
și situațiile extreme, în care părintele
vârstnic este bolnav, iar copiii nu au
posibilități să își păstreze părintele aproape,
din diverse cauze: probleme financiare, lipsa
timpului, probleme de sănătate, lipsa unor
cunoștințe medicale. Se recomandă în aceste
cazuri internarea bătrânului la un centru,
unde poate beneficia de ajutor specializat.
Acest lucru nu trebuie văzut ca un abandon,
familia poate oferi și în aceste situații atenția
și afectivitatea de care vârstnicul are atâta
ACTUL II, SCENA 2
(După o lună. E weekend. Fiica e în sufra-
gerie și navighează pe internet. Sună telefo-
nul)
FIICA: (ridică receptorul) Alo!... Da… Bună
ziua!... Nu, nu e acasă... Sunt fiica ei... Nu
știu, poate are telefonul pe mut... Păi, puteți
să-mi spuneți mie, dacă e urgent... Bine, o să-
i transmit... La revedere!
EA: (apare cu două sacoșe) Doamne, ce cald
s-a făcut… Cred că sunt 40 de grade afară…
Și e abia 12…
FIICA: Au sunat de la tine de la job… Abia
am închis… Tu n-ai mobilul la tine? Că te-au
sunat, se pare, de câteva ori și n-ai răspuns...
EA: Ba da, e în poșetă, dar probabil că nu l-
am auzit...(lasă sacoșele și caută telefonul în
poșetă) Da, așa e… Nu l-am auzit… Ce vo-
iau?
FIICA: Au zis să-i suni urgent, că trebuie
refăcut nu știu ce proiect la care ai greșit
niște dimensiuni… N-am prea înțeles...
EA: (palidă și îngrijorată, dar încercând să
mascheze) Ei, o să-i sun… Ce poate fi așa de
urgent? E weekend… S-au scumpit iar
toate… N-am mai găsit avocado cum trebuie.
Arăta cam ciudat și nu am îndrăznit să iau.
FIICA: Iaurt ai luat?
EA: Da. Am luat și salată.
FIICA: Azi îmi faci tort? Că mi-ai tot promis
și nu mi-ai făcut.
EA: (nervoasă) Mă înnebunești cu tortul
ăsta... Nu mi-e ușor, că n-am mai făcut de o
veșnicie... Tu erai plecată, iar tata nu e cu
dulciurile. Nici nu mai știu de când nu am
mai făcut rețeta aia...
FIICA: (șocată) Tu glumești, așa-i?... Mamă,
ai făcut tort cu ocazia venirii mele acasă...
(continuare în pagina 6)
6
(continuare din pagina 5)
Acum o lună!
EA: (surprinsă) Ce tot vorbești acolo? Eu nu
țin minte… Ai visat...
FIICA: (din ce în ce mai șocată) Doamne,
mamă, cum să nu ții minte? Nu m-ai așteptat
cu mâncarea mea preferată, musaca de
vinete, pe care de altfel nu prea am putut s-o
mănânc că era uleioasă rău de tot, asta așa
ca să știi, că poate îți aduci aminte și că după
aia mi-ai dat să mănânc și tortul meu
preferat, pe care l-am mâncat cu poftă, că era
gustos...(nervoasă) Ții minte? Și te-ai bucurat
că mi-a plăcut, chiar mi-ai zis că o să-mi mai
faci, se vede treaba că și tu ai realizat că ai
ratat musacaua și te-ai agățat de tortul ăla...
EA: (nervoasă și șocată în același timp de ce
aude) Ia nu mai turui ca o flașnetă! Mai pune
punct și virgulă!... Poate că am zis, dar uite
că nu-mi amintesc de nici un tort la venirea
ta.... Și pe de altă parte nu mai am chef să
gătesc atâta, mi-a ajuns o viață întreagă!...
Sunt obosită , că și eu sunt un om!... Să-ți fie
rușine că vorbești așa cu mine! (izbucnește în
plâns)
(Fiica încearcă să o ia în brațe, dar ea o
respinge. Se îndreaptă spre poșetă, caută
agitată în interiorul ei, apoi o trântește de
podea și iese. Fiica rămâne consternată.
Privește în jos spre lucrurile împrăștiate pe
podea și se apleacă să le adune. Descoperă
niște tablete. Le studiază atent, apoi adună
în continuare lucrurile și le așează în poșetă.
Dă să închidă poșeta și vede pe jos o carte de
vizită. O ridică, o citește, apoi o așează în
poșetă. Fața ei e din ce în ce mai consternată.
Fuge la laptop și caută pe internet indicații
despre pastilele pe care tocmai le-a descope-
rit. Rămâne o vreme cu privirea pe ecran,
fără să pară că e prezentă. Intră mama și o
vede.)
EA: Îmi cer scuze pentru ieșirea de adinea-
ori. Sunt obosită și am probleme la serviciu.
Nu trebuia să-mi revărs nervii pe tine.
FIICA: (fuge în brațele ei) Eu îmi cer scuze,
mamă. Eu nu trebuia să-ți vorbesc așa. Te
rog să mă ierți. (cu lacrimi în ochi) Te iubesc,
mamă!
EA: Și eu te iubesc, puiul mamei. Iartă-mă!
FIICA: (se desprinde din brațele ei) Ce
probleme ai la serviciu, mamă? Te pot ajuta
cu ceva?
EA: (zâmbește) N-ai cum să mă ajuți, puiule.
O să mă descurc... Am greșit, se pare, niște
dimensiuni la un proiect care se derulează și
construcția clădirii s-a oprit la jumătate. Tre-
buie refăcut proiectul și partea proastă e că
se depășește termenul limită de execuție. Vor
apărea probabil complicații…. Adevărul e că
sunt extrem de obosită și mi-ar prinde bine
un concediu.
FIICA: Și de ce nu-ți iei concediu, mamă? Am
putea să mergem undeva… Vine și tata în
două săptămâni și chiar am putea să mergem
undeva la munte… Ce zici?
EA: Nu pot să-mi iau concediu până nu re-
zolv situația asta… (brusc energică) Mă duc
să-ți fac tort. Vrei?
FIICA: Sigur nu ți-e greu? Te ajut și eu.
EA: Nu mi-e greu. Tu stai și fă ce-ți place. Ai
nevoie după anul ăsta greu…. Apropo, vrei să
ieșim cu fetele deseară? La terasa minune?
FIICA: Nu prea cred, mamă, voi aveți
discuțiile voastre, plus că am ieșit cu voi de
trei ori deja… Nu e cazul, dar poți să te duci
tu, ți-ar prinde bine…
EA: (surprinsă, dar maschează) Ei, exage-
rezi… Am ieșit o dată, dar cum vrei… Mă duc
să fac tortul.(iese)
(Fiica rămâne singură. E preocupată. Începe
să se plimbe prin încăpere. Ia telefonul mo-
bil, apelează un număr, apoi închide… Merge
la laptop, încearcă să navigheze pe net, dar
nu are răbdare. Ia din nou telefonul mobil,
tastează un număr, apoi se răzgândește. Deo-
dată aude un zgomot ca de vase sparte, ur-
mat de bombăniturile mamei. Iese în fugă și
revine cu mama ei, care plânge.)
EA: (plângând) Nu mai e nimic de calitate.
Făina e proastă, nici nu mă mir că nu crește
blatul… Cum vrei să-ți fac tort? S-a tăiat și
crema… (isteric) Ți-a trebuit tort!!!
FIICA: Liniștește-te, mamă, te rog.
7
sărbătoare, habar n-am ce spui...
FIICA: Tocmai asta e... S-au dat rezultatele
la bac și Sergiu a trecut cu brio... Nota 9,98...
Trebuie să mergi, mamă, e prietena ta cea
mai bună și vrea să se bucure împreună cu
tine de rezultatele lui Sergiu. Ea a procedat
la fel când am luat bac-ul și apoi am intrat la
facultate… Plus că știi prin câte a trecut cu
divorțul, iar tu i-ai fost întotdeauna alături…
Nu poți să lipsești tocmai acum, când vrea să-
și împărtășească bucuria cu tine...
EA: (o întrerupe; puțin iritată) Bine, bine,
moară stricată ce ești… Mă duc… (se ridică și
iese)
FIICA: (cu voce tare) Distracție, mama!
EA: (din off) Să mănânci, să nu mă aștepți!
(Fiica așteaptă câteva momente, iese să
verifice dacă mama a plecat, apoi se
îndreaptă spre telefon. Ridică receptorul și
formează un număr.)
FIICA: Offf… hai, răspunde odată!... te rog
răspunde!... Alo! Tată, eu sunt… Nu, nu sunt
decât eu acasă… A ieșit de câteva minute…
La terasă, că a luat Sergiu bac-ul… Nu, n-am
avut chef și pe de altă parte am vrut nea-
părat să vorbesc cu tine… Nu, liniștește-te,
nu e grav… sau nu știu, adevărul e că sunt
îngrijorată… Mama… Ascultă-mă și nu te
mai panica… N-a pățit nimic… Nu, doar că
mă îngrijorează comportamentul ei în ultima
vreme… Tată!!!! Hellooo! Ascultă-mă și pe
mine! Nu vorbesc tâmpenii… mama e schim-
bată… Ceva nu e în ordine… Nu, nu de azi,
deja de când am venit am observat că ceva
nu e în regulă, dar am pus pe seama oboselii
și a problemelor ei de la job… Da, dar nu e
asta! Are manifestări ciudate, tata, ea nu era
așa… Păi ba e irascibilă, ba plânge, ba e fu-
rioasă și trântește, ba e apatică și cu privirea
în gol… Nu, ascultă-mă, mai ții minte seara
în care am venit? Cu aeroportul?... da, numai
că azi am avut o mică altercație pe tema tor-
tului… Nu, m-a așteptat cu tort și a zis că-mi
mai face… Stai, mi-a făcut atunci musaca…
Da, și știi cât de bine o făcea… De data asta
era toată uleioasă și n-am putut s-o
mănânc.... Ok, se întâmplă, dar apoi a mai
(continuare în pagina 8)
EA: (cu un ton sec) Du-te și curăță porcăria
aia din bucătărie! E cremă peste tot… Ți-a
trebuit tort!!!
FIICA: (încercând să-și păstreze calmul) Cal-
mează-te, mamă, nu s-a întâmplat nici o ne-
norocire. (iese)
(Ea rămâne cu privirea pierdută în gol. Sună
telefonul. Ea nu face nici un gest.)
FIICA: (din off) Mama, telefonul! Răspunde,
poate e tata!... (Ea nu face în continuare nici
un gest. Apare fiica și ridică receptorul.) Alo!
Da, eu sunt… Mama? E în baie… Să-i spun
să sune?... A, ok… Îi spun… Nu, nu pot azi,
că mă întâlnesc cu o fostă colegă de liceu…
Sigur, data viitoare… Ok, îi transmit… Și
eu… (pune receptorul în furcă)
(Se așează lângă mama ei și îi prinde mâinile
într-ale ei. Mama pare să aprecieze gestul.
Încurajată, fiica își pune capul pe umărul ei.
Mama o mângâie pe obraz.)
FIICA: Te așteaptă fetele la terasă peste o
oră.
EA: (apatică) N-am chef...
FIICA: Au rezervat masă. Se pare că
sărbătoriți azi.
EA: (mirată) Ce să sărbătorim? Nu e nici o
8
Îmbrăcatul
Probleme: refuză îmbrăca-
tul; îşi pune haine nepotri-
vite momentului sau ano-
timpului; se îmbracă sin-
gur dar aiurea; se dezbracă
fără întrerupere.
Explicaţii şi soluţii:
Refuzul brutal este o tulburare frec-
ventă de comportament. Nu atacaţi niciodată
frontal un refuz; deturnaţi atenţia, vorbiţi
despre un alt subiect, întrebaţi de unde pro-
vine refuzul. Lăsaţi să treacă 15 minute, fa-
ceţi diversiuni, în disperare de cauză, nu fa-
ceţi din asta o dramă, la urma urmelor o zi în
pijama nu merită cu siguranţă un conflict!
Încercaţi să înţelegeţi refuzul; el poate
fi motivat de dorinţa de a rămâne la pat sau
poate de un decalaj orar în aproximarea tim-
pului.
Uneori, refuzul poate fi legat de nere-
cunoaşterea pieselor de îmbrăcăminte recen-
te din cauza tulburărilor de memorie. Refu-
zul dispare dacă propuneţi o piesă de îmbră-
căminte veche, cunoscută încă. Bolnavii sunt
adesea foarte ataşaţi de îmbrăcămintea lor.
Alteori, refuzul se poate datora apra-
xiei îmbrăcatului: pacientul greşeste, nu mai
ştie cum să facă pentru a se îmbrăca şi se re-
găseşte astfel în situaţii dezolante (picioare
prinse în mâneca puloverului…) sau în faţa
unui rezultat surprinzător. Dacă se întâmplă
aşa ceva, ieşiţi din impas printr-o atitudine
amuzată şi acordaţi-i ajutorul. La orice piesă
de îmbrăcăminte, simplificaţi la maximum
modul de încheiere, legare, prindere. Lăsaţi
bolnavul să facă singur ceea ce ştie să facă,
ajutaţi-l să facă ceea ce face parţial bine şi
faceţi ceea ce nu a fost făcut explicând etape-
le de fiecare dată. Propuneţi alegeri: „albas-
trul luminos sau roşul aprins?”. Aplicaţi eti-
chete pe sertare şi dulapuri pentru ca bolna-
vul să se regăsească singur cu uşurinţă.
(continuare din pagina 7)
făcut o chestie nefirească… Tată, mă
asculți?... A pus la spălat rufe colorate cu
albe, ceea ce nu a mai făcut înainte și mi-a
stricat rochia aia albă pe care mi-ați cum-
părat-o din Malta… Nu, nu mi se pare, tata,
clar nu e ok cu ea… Crede-mă, că am obser-
vat-o în multe ipostaze… Azi? da, ne-am cer-
tat că eu voiam tort așa cum mi-a făcut când
am venit și știi ce mi-a zis? Că ea nu mi-a
făcut tort atunci și că n-a mai făcut tort de
foarte multă vreme… Nu, tată, nu era cum-
părat, era făcut de ea, rețeta ei veche… Nu,
era tortul pe care mi-l făcea ea dintot-
deauna… Fii serios, tată, oboseala asta nu e
ok...(furioasă) De la oboseală nu uiți de la
mână până la gură, nu greșești de 3 ori într-o
lună schițele la job, nu pui haine la spălat și
le distrugi și nu greșești mâncarea, când faci
rețetele astea de o viață!!!... Da, iartă-mă,
dar… Crede-mă că nu inventez și apropo,
ghici ce i-am găsit în geantă… Nu i-am um-
blat eu, a trântit nervoasă geanta pe jos și eu
i-am adunat lucrurile… Am găsit o carte de
vizită și niște pastile… Se pare că e a unui
medic psihiatru… Păi lecitină, Gingko-
biloba, vitamina E și Coenzima Q10... Hello,
mai ești pe fir?... Te-am blocat?... Acum
înțelegi?... Nu, te rog să nu-i spui că te-am
sunat… Tu vii sigur peste două săptămâni?...
Ok, abia aștept!... Bine, vorbim… Nu știu, o
să văd, dar te rog, rămâne între noi, deocam-
dată… Te pup, tată!… Și eu… (pune recepto-
rul în furcă)
(Merge la laptop, îl închide, apoi stinge lumi-na și iese.)
