Date post: | 09-Aug-2015 |
Category: |
Documents |
Author: | grigore-anton |
View: | 28 times |
Download: | 0 times |
UNIVERSITATEA DIN BUCURE ŞTI
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIIN łELE EDUCAłIEI
ŞCOALA DOCTORAL Ă: ŞTIIN łE ALE EDUCAłIEI
PREDICTORI AI STRESULUI OCUPA łIONAL
ÎN ORGANIZA łIA UNIVERSITAR Ă
REZUMAT
Coordonator ştiin Ńific:
prof. univ. dr. Emil PĂUN
Doctorand:
Daniela Zvîncu (NECŞOI)
Bucureşti
2010
2
I. Motiva Ńia alegerii temei
Stresul reprezintă una din bolile societăŃii postmoderne, societate dinamică, activă,
productivă, deosebit de solicitantă, în care oamenii trăiesc în mare viteză. În acelaşi timp, este una
dintre cele mai grave probleme ale lumii contemporane, nu numai pentru indivizi, cărora le pune în
pericol sănătatea fizică şi mintală, dar şi pentru organizaŃii. „FundaŃia National Sleep din America a
estimat că cifra de 18 miliarde de dolari este suma pierdută anual de către companiile americane, ca
urmare a scăderii randamentului şi productivităŃii din cauza stresului. Mai mult, AgenŃia Europeană
pentru SiguranŃă şi Sănătate la Locul de Muncă a descoperit că anual sunt pierdute peste 550 de
milioane de zile lucrătoare în Statele Unite prin lipsa de la serviciu cauzată de stres, ceea ce produce
o pierdere medie anuală de 602 dolari pentru fiecare muncitor” (AniŃei, M., 2007).
Astfel, deşi la vârstă adultă nici o altă activitate umană nu deŃine un potenŃial modelator/
formator mai mare şi mai îndelung exprimat pe scara timpului (pe parcurs de decenii) ca munca
(modalitate esenŃială a existenŃei umane), aceasta este şi o considerabilă sursă de stres, cu costuri
resimŃite simultan de persoană şi de organizaŃia în care ea este încadrată. Unele dintre aceste costuri
sunt directe (absenteismul sau abandonul muncii, problemele de fluctuaŃie şi de instabilitate a
personalului), altele sunt indirecte (insatisfacŃia muncii, o slabă etică a muncii); unele generează
efecte pe termen scurt, remediabile, atlele pe termen lung, devastatoare, cronicizate şi greu
recuperabile.
Cele mai afectate organizaŃii din perspectiva stresului perceput sunt organizaŃiile care au ca
obiect de activitate oferirea de servicii sau cele ce au suferit restructurări (Bogathy, Z., 2004, apud
AniŃei, 2007). Am putea încadra în prima categorie şi organizaŃia universitară, ca organizaŃie ce
oferă servicii de educaŃie şi cercetare (producŃie de cunoaştere). Ca activitate profesională,
activitatea educaŃională universitară are o complexitate aparte, presupune înalte competenŃe,
vocaŃie şi maximă responsabilitate, având în vedere efectul asupra produsului educaŃional -
profesionistul format la nivel iniŃial sau continuu, ca personalitate şi ca profil de competenŃă şi
impactul indirect asupra dezvoltării societăŃii în general. Iată ce consideră unii autori din domeniu,
în legătură cu profesia didactică: „... nicio profesiune nu cere posesorului ei atâta competenŃă,
dăruire şi umanism ca cea de educator pentru că în niciuna nu se lucrează cu un material mai preŃios,
mai complicat şi mai sensibil decât este omul în devenire (...) ancorat în prezent, întrezărind viitorul
şi sondând dimensiunile posibile ale personalităŃii, educatorul instruieşte, educă, îndeamnă,
dirijează, cultivă si organizează, corectează, perfecŃionează şi evaluează neîncetat procesul formării
şi desăvârşirii calităŃilor necesare omului de mâine.” (Salade, 1995, pp. 188-190) sau „meseria de
profesor este o mare şi frumoasă profesiune, care nu seamănă cu nicio alta, o meserie care nu se
3
părăseşte seara odată cu hainele de lucru. O meserie aspră si plăcută, umilă si mândră, exigentă si
liberă, o meserie în care mediocritatea nu este permisă, unde pregătirea excepŃională este abia
satisfăcătoare, o meserie care epuizează şi înviorează, care te dispersează si exaltă, o meserie în care
a şti nu înseamnă nimic fără emoŃie, în care dragostea e sterilă fără forŃa spirituală, o meserie când
apăsătoare, când implacabilă, ingrată şi plină de farmec.” (Salade, 1995, p. 135). Sunt surprinse aici
câteva motive care explică de ce mediul academic implică (poate furniza) o multitudine de factori de
presiune care pot conduce la o multitudine de reacŃii la stres.
Prin urmare, cunoaşterea şi înŃelegerea, pe de-o parte, şi prevenirea şi combaterea acŃiunii
factorilor asociaŃi stresului ocupaŃional academic, pe de alta, constituie probleme importante de
cercetare în domeniul psiho-pedagogic. Preocuparea pentru această problematică se explică, în
primul rând, prin faptul că nivelul de stres este un indicator al sănătăŃii organizaŃiei universitare, al
eficacităŃii şi eficienŃei acesteia (la rândul lor, eficacitatea şi eficienŃa organizaŃionale sunt indicatori
ai asigurării calităŃii învăŃământului superior, aspect vizat în mod special de reforma învăŃământului
superior european preconizată în DeclaraŃia de la Bologna, la care şi Ńara noastră aderă). În al doilea
rând, multitudinea de studii consacrate acestei teme, reflectă nevoia specialiştilor de a identifica şi
caracteriza factorii ce contribuie la generarea unor nivele ridicate de stres ocupaŃional şi de a
interveni eficient asupra acestora în direcŃia îmbunătăŃirii condiŃiilor de muncă şi, prin aceasta, în
direcŃia valorificării şi valorizării optime a competenŃelor cadrelor didactice. În al treilea rând,
interesul pentru această problematică se explică şi prin extinderea numărului celor care părăsesc
această profesie, sau, dimpotrivă, scăderea dramatică a interesului celor mai bine pregătiŃi absolvenŃi
pentru a-şi construi o carieră în acest domeniu.
II. Structura lucr ării
Lucrarea este structurată în opt capitole, astfel: primele şase capitole reprezintă
fundamentarea teoretică a problematicii investigate, din punctul de vedere general al stresului
ocupaŃional, şi particular, al stresului asociat profesiei didactice. În cadrul acestor capitole au fost
abordate problematici care vizează direcŃiile majore de cercetare ale stresului ocupaŃional:
paradigmele de conceptualizare a stresului, stresul în context organizaŃional (cu aspecte legate de
factorii stresului ocupaŃional, reacŃiile şi consecinŃele stresului ocupaŃional, factorii individuali ca
moderatori/ mediatori ai stresului ocupaŃional, modelele teoretice ale stresului ocupaŃional),
mecanismele de coping şi managementul stresului ocupaŃional. De asemenea, aceste capitole
cuprind şi un inventar al rezultatelor studiilor consemnate de literatura de specialitate pe această
temă. Majoritatea cercetărilor în domeniu sunt studii descriptive şi corelaŃionale destinate diagnozei
4
stresului academic, ce oferă informaŃii destul de consistente cu privire la sursele de stres sau factorii
stresori, efectele stresului, diferenŃele individuale care moderează ori mediază relaŃia dintre factorii
de stres şi efectele stresului, şi anume, factorii de personalitate şi strategiile de coping; aceste studii
propun măsuri de prevenire sau reducere a stresului ocupaŃional, fără o implementare a acestora.
Alte studii propun diverse programe de gestionare a stresului în lipsa evaluării sistematice şi reale a
eficienŃei acestora, altfel spus, fără a evalua impactul produs de acestea decât la nivelul opiniilor,
subiective, ale participanŃilor. PuŃine sunt studiile care dezvoltă, implementează şi evaluează
programe de intervenŃie, cu un design de cercetare experimental, incluzând măsurători ale unor
variabile asociate ce stresul atât înainte cât şi după intervenŃie.
Capitolul VII prezintă cercetarea empirică ce a avut ca obiectiv general realizarea unui profil
multidimensional al stresului ocupaŃional specific mediului academic. Pornind de la această
diagnoză multidimensională a stresului academic, capitolul VIII propune un program de optimizare
personală şi profesională ce are în vedere atât dimensiunea individuală (dezvoltarea unor abilităŃi de
management al propriei persoane) cât şi pe cea organizaŃională (ameliorarea condiŃiilor de muncă) a
stresului, dar şi pe cea a relaŃiei individ – organizaŃie. În ceea ce priveşte dimensiunea individuală,
am avut în vedere cultivarea unor abilităŃi de management al timpului şi a unor abilităŃi de
relaŃionare interpersonală constructivă (cultivarea comportamentului asertiv şi dezvoltarea la nivelul
indivizilor a unei culturi a muncii în echipă). La nivel organizaŃional, au fost avute în vedere două
aspecte: crearea unei reŃele profesionale de suport (iniŃiativă a cadrelor didactice) şi ameliorarea
condiŃiilor de muncă prin regândirea programului clasic de lucru şi organizarea acestuia sub forma
construcŃiei unui orar modular (iniŃiativă a managementului). Aceste două iniŃiative de la nivel
organizaŃional au fost şi implementate în cadrul FacultăŃii de Psihologie şi ŞtiinŃele EducaŃiei din
Braşov, instituŃie de la care provin majoritatea subiecŃilor participanŃi în cadrul cercetării.
III. Ancore teoretice
A. Conceptualizarea stresului
Majoritatea cercetărilor asupra stresului încep prin a sublinia dificultatea de a defini şi
operaŃionaliza conceptul de stres, acesta având o multitudine de înŃelesuri care sunt de multe ori
contradictorii şi confuze. Hans Selye (1983) sublinia că stresul, ca şi concept suferă de norocul
paradoxal de a fi foarte bine cunoscut, dar prea puŃin înŃeles. Natura ambiguă a stresului este sporită
şi de imposibilitatea ca specialiştii să cadă de acord asupra unei definiŃii unice, aşa cum remarca Cox
(1985): este un concept familiar atât nespecialiştilor, cât şi profesionaliştilor deopotrivă; este un
concept înŃeles de toată lumea când este utilizat într-un context general, dar prea puŃini sunt aceia
5
care îl înŃeleg atunci când se cere o explicaŃie mult mai precisă, aspect ce pare a fi problema
fundamentală.
Pe de altă parte, termenul de stres a fost definit atât ca variabilă dependentă, ca variabilă
independentă, cât şi ca proces. Această confuzie asupra terminologiei este determinată de larga
utilizare şi aplicabilitate a conceptului de stres în cercetarea din domeniul medicinei, ştiinŃelor
comportamentale şi ştiinŃelor sociale. Fiecare domeniu a investigat acest fenomen din perspectiva sa
unică, având la bază fundamente ştiinŃifice diferite: stresul ca stimul (ca variabilă independentă),
stresul ca răspuns/ efect (ca variabilă dependentă), stresul ca rezultat al interacŃiunii dintre stimul şi
răspuns, stresul ca tranzacŃie între individ şi mediu.
Această polemică a scos la iveală faptul că definiŃiile tradiŃionale ale stresului (stresul ca
stimul, stresul ca reacŃie, stresul ca interacŃiune) accentuează la modul exagerat evenimentele
externe, împiedicând cercetătorii în a analiza procesele individuale inerente prin intermediul cărora
aceste evenimente sunt evaluate. Altfel spus, aceste definiŃii scot în evidenŃă prea puŃin rolul
percepŃiei, evaluării cognitive a individului în tranzacŃia stresantă. Este nevoie, aşadar, de o analiză
mai comprehensivă a procesului stresului în sine (şi nu doar de analiza separată a diferitelor
elemente implicate de acest proces), de o integrare a definiŃiilor bazate pe stimul sau răspuns într-o
concepŃie mai largă, ce acceptă relaŃiile dinamice ce se stabilesc între toate aceste elemente ale
procesului stresului (Cooper, Dewe, O’Driscoll, 2001, p. 3).
Perspectiva contemporană abordează stresul în viziune relaŃională: ca rezultat al tranzacŃiei
dintre individ şi mediu. EsenŃiale sunt identificarea proceselor prin intermediul cărora diferitele
componente sunt relaŃionate, recunoaşterea faptului că stresul nu rezidă doar în individ sau doar în
mediu, ci în conjuncŃia dintre aceştia şi acceptarea ideii că nicio componentă (fie stimul sau răspuns)
nu constituie stres, ci o parte din acest proces ce trebuie analizată în acest context (Lazarus, 1990,
apud Cooper, Dewe, O’Driscoll, 2001).
B. Modele teoretice ale stresului ocupaŃional
Deşi majoritatea cercetătorilor sunt de acord cu natura tranzacŃională a stresului, acest acord
este mai ales la nivel teoretic, marea parte a cercetărilor empirice fiind încă desfăşurate dintr-o
perspectivă interacŃională deşi au existat încercări de a recunoaşte măcar natura dinamic – adaptativă
a stresului. Această abordare a fost însă foarte importantă în a decela acele aspecte, constructe care
joacă un rol semnificativ în înŃelegerea stresului (Cooper, Dewe, O’Driscoll, 2001, p. 14).
Modelul stresului ocupaŃional care caracterizează cel mai bine perspectiva interacŃională,
postulează următoarele idei: există o serie de condiŃii de muncă ce pot fi asociate cu un număr de
6
reacŃii la stres; anumite carcateristici organizaŃionale, factorii contextuali şi diferenŃele individuale
pot influenŃa (modera) relaŃia stimul – reacŃie (Tetrick şi LaRocco, 1987, apud Cooper, Dewe,
O’Driscoll, 2001, pp. 14-15). În linii mari, acest model a generat trei tipuri de cercetări aplicative:
(a) identificarea, descrierea şi categorizarea diferiŃilor stimuli; (b) demonstrarea unei relaŃii între
diferitele categorii de stimuli şi răspunsuri; (c) explorarea naturii acelei relaŃii prin investigarea
efectelor moderatoare ale variabilelor legate de specificul organizaŃional, cerinŃele postului,
diferenŃe individuale (Dewe, 1991, apud Cooper, Dewe, O’Driscoll, 2001, p. 15).
Specialiştii (Cummings şi Cooper, 1979; Edwards şi Cooper, 1988; Eulberg, Weekley şi
Bhagat, 1988; Kahn şi Byosiere, 1992, apud Cooper, Dewe şi O’Driscoll (2001 ) au identificat o
serie de modele ce au jucat un rol important în dezvoltarea cadrului teoretic pentru investigarea
stresului ocupaŃional. Acestea includ: modelul ciclului stresului al lui McGrath (1976), modelul
armoniei, echilibrului P – M (persoană – mediu) al lui French, Caplan, şi Van Harrison (1982),
modelul cerinŃele jobului – control al lui Karasek (1979), modelul abordării generale sistemice al lui
Cox şi McKay (1981), modelul cibernetic de studiu al stresului ocupaŃional al lui Cummings şi
Cooper (1979) şi modelul dezechilibrului efort – recompensă (J. Siegrist).
Kahn şi Byosiere (1992) citaŃi de Cooper, Dewe şi O’Driscoll (2001, p. 16) notau că există o
serie de puncte de convergenŃă în rândul acestor modele teoretice, în sensul că stresul reclamă o
secvenŃă de evenimente ce includ: (a) prezenŃa unei solicitări, (b) un set de procese evaluative prin
intermediul cărora solicitarea este percepută ca semnificativă şi tensionantă în termeni de impact
asupra resurselor individului, sau solicitând individului eforturi în afara funcŃionării sale normale,
(c) generarea unui răspuns care, în mod tipic, afectează starea de bine a individului.
Deşi există un consens general în ceea ce priveşte aspectele menŃionate mai sus, părerile sunt
încă impărŃite în ceea ce priveşte conceptualizarea şi măsurarea acelor constructe cel mai intens
cercetate şi mai bine statuate, cum sunt solicitările (stimulii) şi răspunsurile. Există totuşi consonanŃă
în ceea ce priveşte următoarele aspecte: (a) solicitările şi răspunsurile nu pot fi înŃelese decât în
contextul unor procese evaluative ce pot oferi semnificaŃie şi înŃeles evenimentelor; (b) prin
intermediul acestor procese individul este conectat cu mediul său; (c) aceste procese explică cel mai
bine natura relaŃional – tranzacŃională a stresului ocupaŃional; (d) reacŃiile la stres se produc atunci
când există un dezechilibru între solicitările situaŃiilor şi resursele individului pentru a gestiona
aceste solicitări. Însă, consensul acesta există mai ales la nivel conceptual, discuŃii aprinse născându-
se între cercetători privind modalitatea optimă de a defini şi măsura aceste procese evaluative,
încorporarea optimă a acestora într-un design de cercetare, capacitatea metodelor de cercetare
7
actuale de a surprinde adecvat aspectele tranzacŃionale ale acestor procese (Cooper, Dewe,
O’Driscoll, 2001, p. 17).
C. Stresul în profesia didactică
În ultima perioadă s-au înregistrat o serie de modificări legate de profesia didactică şi statutul
cadrului didactic în societate, modificări ce au implicaŃii importante asupra exercitării acestei
profesii. Esteve (1989) a identificat cinci schimbări majore la nivelul societăŃii, schimbări ce au
impus o serie de presiuni asupra cadrelor didactice, creând, în consecinŃă, raŃiuni ce justifică
interesul tot mai crescut pentru studiul fenomenlui stresului în acest domeniu:
• transformarea rolului tradiŃional al profesorului ca simplu agent de integrare socială a tinerei
generaŃii – solictările presupuse de statutul de cadru didactic universitar s-au schimbat în sensul
accentuării ipostazei acestuia legată de cercetarea ştiinŃifică, producŃia de cunoaştere; astfel,
universitarii se găsesc în faŃa unei dileme referitoare la distribuirea echilibrată şi echitabilă a
resurselor de timp şi energie de care dispun în direcŃia activităŃii didactice, de instruire, pe de-o
parte şi în direcŃia cercetării ştiinŃifice pe de alta. În plus, schimbările legate de elaborarea şi
mangerierea de proiecte de cercetare şi nu numai, nu au fost însoŃite întotdeauna în mod necesar
şi adecvat de activităŃi de pregătire şi perfecŃionare a cadrelor didactice pentru a le abilita să facă
faŃă noilor cerinŃe. Pe de altă parte, familia şi comunitatea acceptă din ce în ce mai puŃină
responsabilitate în ceea ce priveşte formarea tinerei generaŃii, transferând aproape integral acest
rol şcolii şi profesorului şi având aşteptări pe măsură de la aceştia.
• sporirea contradicŃiilor referitoare la rolul profesorului – din acest punct de vedere, poate cel
mai contradictoriu rol al profesorului este acela de formator al unor tineri pentru integrarea într-o
societate mereu în schimbare, pentru o societate care încă nu există, fapt ce solicită
responsabilităŃi şi competenŃe diverse cadrului didactic.
• schimbarea atitudinii societăŃii în general faŃă de profesori – nu de puŃine ori şcoala şi profesorii
sunt blamaŃi de politicieni, media şi de părinŃi pentru o varietate foarte mare de deficienŃe de la
nivelul societăŃii. Un exemplu îl constituie schimbarea atitudinii societăŃii faŃă de disciplina în
şcoli, lăsând de cele mai multe ori profesorii fără mijloacele şi suportul necesare pentru a
gestiona această situaŃie.
• îndoiala cu privire la obiectivele sistemului de educaŃie şi producŃia de cunoaştere – calificarea
oferită astăzi de universitate nu mai garantează şi inserŃia tânărului absolvent pe piaŃa muncii. De
8
aici apar o serie de probleme legate de motivarea studenŃilor puşi în faŃa unor experienŃe de
învăŃare sau obiective educaŃionale ce nu mai corespund circumstanŃelor actuale ale societăŃii.
• deteriorarea imaginii cadrului didactic – adesea această deteriorare este produsă de asocierea
cadrului didactic cu stereotipurile livrate de media în legătură cu această profesie: violenŃa fizică
şi verbală a profesorilor din clasă, salarii foarte mici, lipsa dotărilor şi a materialelor din şcoli,
lipsa de atractivitate financiară a acestui domeniu profesional pentru cei mai buni dintre
absolvenŃi, etc.
Problematica abordată de studiul nostru a impus necesitatea unei succinte analize a
contextului academic actual din România şi a actorilor săi, analiză ce evidenŃiază câteva dintre
aspectele esenŃiale ale stresului din organizaŃia universitară.
În primul rând, specialiştii din această categorie profesională fac parte dintr-o organizaŃie
care învaŃă. Potrivit lui Kofman şi Senge (1995), organizaŃiile care învaŃă sunt acelea în care
oamenii îşi dezvoltă permanent capacitatea de a atinge rezultatele dorite cu adevărat, unde sunt
promovate moduri noi de gândire şi de comunicare, unde năzuinŃa colectivă este liberă, oamenii
cercetând şi aplicând încontinuu noi modalităŃi de învăŃare în grup. O definiŃie care exprimă filosofia
pe care se fundamentează conceptul de learning organisation, aparŃine lui Richard Karash: o
organizaŃie care învaŃă este aceea în care toŃi oamenii, de la orice nivel ierarhic, individual sau în
grup, îşi îmbunătăŃesc continuu capacitatea de a produce rezultate. Aşadar, perfecŃionarea continuă,
sincronizarea cu cele mai importante dezvoltări actuale şi viitoare, reprezintă pentru specialiştii
acestui domeniu o necesitate şi, deci, o preocupare permanentă.
Pe de altă parte, prin chiar evoluŃia naturală a societăŃii, aşteptările legate de învăŃământ sunt
foarte mari. Aceasta deoarece el este văzut ca cel mai important agent al schimbării, capabil să
anticipeze şi să pregătească viitorul într-o lume globalizată şi informatizată, din ce în ce mai
dinamică şi cu acumulări exponenŃiale de informaŃie (Ionescu, 2007, apud Clinciu, 2007). Astfel,
intrarea în era digitală şi afirmarea informaŃiilor şi cunoaşterii ca surse fundamentale ale dezvoltării
economico-sociale înregistrează efecte profunde la nivelul întregii societăŃi. În mod particular,
învăŃământul universitar este supus presiunii accelerării producŃiei de informaŃie, ciclurile de
producere-perimare fiind din ce în ce mai scurte. De aceea, deconectarea de la pregătirea şi învăŃarea
permanentă înseamnă o condamnare rapidă şi sigură a cadrelor didactice din învăŃământul superior
la deprofesionalizare, în sensul cel mai strict. În consecinŃă, cadrele didactice din universităŃi nu pot
funcŃiona inerŃial, urmând traiectorii statornicite, ci sunt obligate să se transforme continuu, să
înveŃe pe întreg traseul carierei lor (Clinciu, 2007).
9
ÎnvăŃământul superior românesc are în plus şi determinări particulare: el a fost şi este “vârful
de lance al schimbării”, în care se pun speranŃe disproporŃionat de mari, în condiŃiile unei
subfinanŃări cronice, ale unei eroziuni permanente a statutului profesiei de dascăl, care nu se află
nici pe departe în topul celor mai bine plătite profesii, rămânând pentru mulŃi dintre tinerii
absolvenŃi opŃiunea ultimă sau de tranziŃie a carierei lor. MigraŃia masivă a celor mai dotate creiere
fie spre alte domenii, mai bine plătite, fie spre universităŃi străine, unde posibilităŃile de realizare
sunt reale, a generat o criză de sistem a învăŃământului superior românesc (Clinciu, 2007).
Odată cu semnarea, în 1999, a DeclaraŃiei de la Bologna, universităŃile noastre sunt aşteptate
să-şi afirme vocaŃia europeană prin dezvoltări convergente în cadrul preconizatului spaŃiu european
al învăŃământului superior. Concomitent cu integrarea, acŃionează însă şi forŃele competiŃiei
interuniversitare pe o piaŃă academică tot mai funcŃională. În interiorul spaŃiului academic european
şi global se dezvoltă noi universităŃi – virtuale, transnaŃionale, private pentru profit sau non profit –
care concură cu cele tradiŃionale într-un mod care este de-a dreptul incomparabil cu ceea ce exista în
urmă cu câŃiva ani, iar învăŃământul nostru superior trebuie să-şi construiască temeiurile propriei
afirmări în acest nou spaŃiu emergent.
La acestea se adaugă o diversificare instituŃională pe axa public – privat şi pe plan naŃional,
expansiune explozivă şi uneori necontrolată, competiŃia interuniversitară nefiind neapărat benefică.
Marginalizate de ascensiunea spectaculoasă a universităŃilor particulare, universităŃile de stat,
tradiŃionale au fost nevoite să-şi coboare drastic standardele, selecŃia iniŃială a candidaŃilor fiind
relativizată, cel mai adesea fără examen de admitere.
ConsecinŃele acestor elemente sunt o creştere a decalajului istoric faŃă de Ńările dezvoltate, o
diluare a calităŃii şi o relativizare a importanŃei faptului de a fi titrat, diplomele având în mod real o
mai slabă acoperire în privinŃa nivelului de pregătire a absolvenŃilor.
În acest context se pot identifica cu mai multă acurateŃe sursele reale ale stresului academic
(Clinciu, 2007):
• Obligativitatea de a citi, pregăti şi aduce la zi în mod permanent informaŃia predată.
• Dispersia teritorială şi alte deficienŃe privind dotarea, în special ale celor de spaŃiu, lipsa unui
campus universitar, care generează dificultăŃi legate de transport, de prezenŃa studenŃilor la
cursuri, de stabilire a unui program coerent de lucru.
• Autodeterminarea şi autonomia universitară, deşi în sine o idee salutară, transformă problema
banilor într-o preocupare obsesivă, forŃând preocupările pentru rentabilitate economică,
caracteristică altor tipuri de organizaŃii, mai mult decât pentru calitatea procesului didactic.
10
• Volumul mare al sarcinilor administrative, care de multe ori le contrabalansează pe cele
didactice, lasă puŃin timp activităŃilor specifice, centrate pe informare şi documentare, pe
cercetare, pe elaborare de cursuri şi lucrări, pe lucrul cu studentul.
• Valorizarea tot mai accentuată a cercetării ştiinŃifice în detrimentul activităŃii didactice, care
pune profesorul în situaŃia de a produce, comunica şi deconta cercetare ştiinŃifică pe cont
propriu, deoarece aceasta a devenit o condiŃie de bază a promovării sale în carieră. Fenomenul în
sine este salutar, dar slaba susŃinere din fondurile universităŃilor transformă de multe ori
cercetarea într-un coşmar, reactivat periodic cu intensităŃi sporite.
• Mărimea normelor didactice şi a formaŃiilor de lucru, criza spaŃiilor, editarea sau multiplicarea
pe cont propriu a cărŃilor, cursurilor şi articolelor accentuează fenomenologia descrisă.
• La aceasta se adaugă şi dificultatea urcării în carieră, care transformă o bună parte dintre actorii
la vârf ai educaŃiei în persoane resemnate, interesate de găsirea altui loc de muncă, mai puŃin
solicitant şi mai bine plătit. Relativ uşoară până la nivel de lector, parcurgerea distanŃei spre
posturile “mari” (conferenŃiar şi profesor, singurul cu adevărat bine remunerat) necesită mai
mult de un deceniu de efort şi se sprijină pe norme de tip european (vizibilitate internaŃională,
articole ISI, articole în baze de date internaŃionale etc.) în condiŃiile în care universitatea ca
organizaŃie oferă puŃin suport pentru atingerea cerinŃelor de promovare.
• Poate că paradoxul cel mai mare al muncii în universitate nu este doar acela că activitatea
didactică devine secundară în raport cu cea administrativă sau cu cercetarea ştiinŃifică: paradoxul
major este acela că urcarea în carieră şi obŃinerea recunoaşterii materiale şi profesionale prin
titluri academice se regăseşte la oamenii vârstnici, mai puŃin dispuşi să se plieze pe aşteptările
tinerei generaŃii şi ale societăŃii la noile cerinŃe. Contrar organizaŃiilor care învaŃă, dar similar
organizaŃiilor de tip ierarhic (armată, poliŃie) unde timpul aduce recunoaşterea şi gradele,
universitatea este mai puŃin elastică tocmai în zona nivelurilor sale de vârf şi a decanilor de
vârstă. Raportul tinereŃe – valoare – disponibilitate la schimbare pare a fi problema cea mai
dificil de rezolvat în context universitar, generând tipuri de stres diferenŃiate după criteriul
vechimii în învăŃământ.
• O importantă sursă de stres este legată de trecerea pe sistemul Bologna, care a impus
restructurarea curriculumului şi deci a tuturor planurilor de învăŃământ. Au dispărut o
multitudine de discipline, iar cele care au rămas au suferit modificări de substanŃă.
11
Numeroşi teoreticieni şi cercetători au încercat să definească într-o manieră cât mai corectă
şi completă stresul academic, sau stresul din cadrul profesiei didactice. O astfel de definiŃie foarte
des citată şi utilizată, le aparŃine cercetătorilor Kyriacou şi Sutcliffe (1979), care descriu stresul
academic astfel: „un sindrom de răspuns cu efect negativ (precum furie sau depresie), însoŃit adesea
de de schimbări fiziologice potenŃial patogene (creşterea ritmului cardiac) sindrom ce rezultă din
aspecte ale muncii cadrului didactic, care este mediat de percepŃia conform căreia solicitările impuse
cadrului didactic constituie o ameninŃare la adresa stimei sale de sine şi a stării sale de bine şi în care
ameninŃarea este redusă prin activarea unor mecanisme de coping”. Această definiŃie scoate la iveală
faptul că stresul academic este o chestiune complexă a interacŃiunii unor factori, al cărei rezultat pot
fi sentimentele negative asociate cu stresul. De subliniat este şi faptul surprins de definiŃia de mai
sus că un factor major al stresului nu îl constituie doar anumite aspecte ale muncii de profesor, ci şi
elementele individuale, legate de percepŃia subiectivă a individului a experienŃei de muncă
(perspectiva tranzacŃională de definire a stresului).
IV. Metodologia cercetării
A. Premise teoretice ale investigării stresului ocupaŃional
În momentul în care se pune problema investigării stresului ocupaŃional, o serie de
descriptori majori trebuie avuŃi în vedere: factori stresori, reacŃii la stres, factori mediatori/
moderatori, strategii de evaluare şi mecanisme de coping. Depinde însă, afirmă Brate (2008) de
modelul teoretic şi de demersul de cercetare modul în care acestea vor fi operaŃionalizate: variabile
dependente, independente sau moderatoare/ mediatoare. Autorul explică acest fapt: „procesul
stresului ocupaŃional este dinamic-recursiv pentru că evaluarea şi copingul sunt mecanisme active,
care au funcŃia de a adapta permanent stresorii din mediu la realitatea proprie ori invers, de a
determina reconfigurări şi restructurări, la nivel cognitiv, afectiv/ neurobiologic sau/ şi
comportamental care să minimizeze efectele negative ale stresului ocupaŃional (pe de-o parte sursele
influenŃează efectele, care devin surse la rândul lor; variabilele dependente pot fi independente şi
reciproc, iar, pe de altă parte, variabilele moderatoare le influenŃează pe ambele)” (Brate, 2008, pp.
585-586).
În acord cu paradigma tranzacŃională asupra stresului şi pentru a asigura o abordare sistemic-
holistă a procesului dinamic al stresului ocupaŃional, cercetarea are ca suport un model teoretico-
experimental de diagnoză şi intervenŃie/ management al stresului ocupaŃional-organizaŃional
elaborat şi testat de către Brate, care l-a preluat şi adaptat parŃial la rândul său după Williams şi
Cooper, 1998 (fig. 4). Modelul cuprinde trei descriptori multidimensionali majori ai procesului
12
stresului, care pot fi măsuraŃi şi asupra cărora se poate interveni în demersurile de intervenŃie/
management:
• stresori (operaŃionalizaŃi în designurile experimentale sau cvasiexperimentale ca variabile
independente);
• diferenŃe individuale: factori de personalitate şi strategii de coping (operaŃionalizaŃi ca
variabile mediatoare sau moderatoare);
• efecte (operaŃionalizate ca variabile dependente)
Fig.1 Un model comprehensiv de diagnoză şi intervenŃie a stresului ocupaŃional (Brate, 2008, p. 587)
STRATEGII DE COPING (de exemplu, focalizare pe
problemă, detaşare emoŃională, suport social)
DEZVOLTARE → Organizare
POZITIVE +
ST
RE
SO
RI (
inte
nsita
te,
frec
venŃă
, com
plex
itate
EF
EC
TE
Variabile dependente (V.D.)
EFECTE (de exemplu, satisfacŃia
legată de post şi organizaŃia, sănătate mintală şi fizică)
Variabile moderatoare/ mediatoare (V.M.)
PERSONALITATE (de exemplu, agresivitate, mânie, nerăbdare, influenŃă şi control)
Variabile independente (V.I.)
SURSE – STRESORI (de exemplu, stresori
legaŃi de carcateristicile postului şi ale
organizaŃiei, balanŃa casă – muncă, hărŃuiri zilnice)
NEGATIVE -
PRESIUNE→ Dezorganizare
PERSONALITATE (V.M.)
STRATEGII DE INTERVENłIE LA NIVEL INDIVIDUAL ŞI ORGANIZAłIONAL (RESURSE)
SISTEM (Individ sau organizaŃie)
13
Acest model creditează de fapt ideea că efectele stresului – pe termen scurt, mediu şi lung
asupra sănătăŃii fizice şi mintale a persoanelor (reacŃiile la stres) şi cumulat asupra organizaŃiilor
(absenteism, ineficienŃă, etc.) – depind, în mare măsură de (Brate, 2005):
• caracteristicile stresorilor (tipul şi natura, intensitatea şi severitatea, momentul impactului
şi durata acŃiunii lor);
• modul particular de percepŃie, prelucrare, mediere/ evaluare (de exemplu acordarea
semnificaŃiilor) şi adaptare/ gestiune/ control (utilizarea resurselor personale şi a
mecanismelor de gestionare a stresului: coping) al stimulilor aversivi din mediu, care pot lua
diferite forme;
• interacŃiunea dinamică dintre stresorii specifici şi factorii de personalitate (diferenŃe
individuale privind resursele la nivel fiziologic, emoŃional, cognitiv-comportamental, care
pot modera/ media acŃiunea stresorilor, influenŃând răspunsul la stres.
După cum afirmă însuşi autorul, „acest model sistemic procesual de diagnoză şi intervenŃie/
management al stresului ocupaŃional – organizaŃional are avantajul de a rămâne deschis pentru
încorporarea altor variabile de tipul celor trei descriptori (în funcŃie de scopul cercetării şi designul
pentru care optează cercetătorul) şi de a fi aplicat atât la nivel individual, cât şi la nivel de
organizaŃie, departament, grup, generând profile şi surprinzând relaŃii între variabile. Pe baza lui se
pot genera strategii specifice de gestionare eficientă a stresului ocupaŃional la nivel individual şi
organizaŃional.” (Brate, 2008, p. 588).
Având în vedere aspectele descrise mai sus, proiectarea şi implementarea cercetării s-au
fundamentat pe următoarele premise teoretico – metodologice:
1. Stresul ocupaŃional al angajaŃilor determină “sănătatea” climatului organizaŃiei respective, iar un
nivel ridicat al stresului la locul de muncă este invers proporŃional cu satisfacŃia în muncă (Beehr
et al., 1976; Karasek, 1979; Richardsen şi Burke, 1991; Dua, 1994; Hendrix, et al. 1995;
Ulleberg şi Rundmo, 1997; Chalmers, 1998; Hawe et al., 2000; Cotton et al., 2002; Brewer şi
McMahan-Landers, 2003) şi direct proporŃional cu dorinŃa de a părăsi profesia (Travers şi
Cooper, 1996). Ca atare, considerăm necesar a descoperi care este nivelul stresului ocupaŃional
al universitarilor. Nivelul stresului a fost operaŃionalizat în cadrul cercetării prin nivelul unor
variabile precum: anxietate, depresie, sindrom burnout, reacŃii fiziologice, satisfacŃia muncii.
2. În condiŃiile în care efectele stresului profesional depind atât de factori externi, specifici
mediului socio-profesional (surse variate de presiune), cât şi de factori interni (diferenŃe
individuale), care pot avea rol de variabilă moderatoare sau mediatoare în procesul stresului,
14
considerăm important să aflăm, pe de-o parte, care sunt (şi ce caracteristici au) acei factori
stresori intrinseci activităŃii profesionale universitare dar şi cei specifici organizaŃiei
universitare şi cum pot fi aceştia amelioraŃi, iar pe de altă parte, care sunt acei factori
individuali ce moderează relaŃia dintre stresorii ocupaŃionali-organizaŃionali şi efectele
stresului ocupaŃional. Ne interesează şi dacă există corelaŃii între aceste categorii de factori şi
stresul profesional, iar în caz afirmativ, anumite valori ale acestor factori pot fi predictori ai
stresului profesional? De asemenea, ne-am ridicat problema dacă putem influenŃa valorile
acestor variabile şi care ar fi metoda potrivită pentru aceasta şi, prin intermediul acestei influenŃe
cum se poate influenŃa cultura organizaŃională ca la rândul ei aceasta să funcŃioneze ca factor de
diminuare a stresului.
3. Un demers ulterior cu caracter ameliorativ ce are în vedere, pe de-o parte, îmbunătăŃirea
condiŃiilor de muncă specifice mediului academic, iar pe de altă parte optimizarea strategiilor
indivizilor de a face faŃă factorilor stresori (stabilitate psihică şi emoŃională, claritate a identităŃii
personale, a valorii lor intrinseci, muncă în echipă), impune ca şi condiŃie necesară realizarea
unei diagnoze multidimensionale a stresului ocupaŃional academic (în condiŃiile descrise mai
sus) care să reflecte cât mai fidel posibil realitatea existentă studiată.
B. Obiectivele şi ipotezele cercetării
Demersul investigativ a urmărit două obiective generale:
1. Realizarea unui profil multidimensional al stresului ocupaŃional specific cadrelor didactice
din mediul universitar.
2. Elaborarea unui program de optimizare personală şi profesională, pe baza predictorilor
stresului ocupaŃional identificaŃi.
Obiectivele specifice corespunzătoare primului obiectiv general au fost următoarele:
1. Identificarea nivelului de stres (operaŃionalizat în nivelul anxietăŃii, depresiei, reacŃiilor
fiziologice, sindromului burnout) experimentat de către cadrele didactice universitare.
2. Identificarea principalelor surse de stres furnizate de profesia academică.
3. Relevarea rolului unor variabile individuale semnificative care moderează relaŃia dintre
stresul ocupaŃional şi sănătatea mintală, fizică şi emoŃională a indivizilor investigaŃi.
4. EvidenŃierea diferenŃelor individuale în perceperea stresului în funcŃie de o serie de factori
demografici şi legaŃi de profesie.
5. Identificarea predictorilor pentru efectele stresului ocupaŃional al profesorilor din mediul
universitar.
15
Urmare a obiectivelor propuse, am intenŃionat să testăm următoarele ipoteze:
1. Există o relaŃie direct proporŃională între evaluarea caracterului stresogen al situaŃiilor
specifice profesiei academice şi nivelul de stres experimentat, respectiv nivelul anxietăŃii,
depresiei, reacŃiilor fiziologice la stres, burnoutului, şi invers proporŃională cu nivelul stimei
de sine, eficacităŃii de sine şi al satisfacŃiei profesionale.
2. Un nivel ridicat de neuroticism corespunde unei afectivităŃi negative şi unei rezistenŃe
scăzute la frustrare şi stres.
3. Neuroticismul este invers asociat cu satisfacŃia în muncă.
4. Localizarea externă a controlului se asociază cu nivele ridicate de stres şi cu un potenŃial
stresogen al profesiei ridicat.
5. Personalitatea de tip A corelează pozitiv cu nivelul de stres experimentat şi cu evaluarea
caracterului stresogen al situaŃiilor de muncă.
6. Introversia se asociază direct cu nivelul ridicat de stres şi cu stresul evaluat în confruntarea
cu diferite aspecte ale muncii academice.
7. Nivelul de stres şi efectele acestuia descresc progresiv odată cu creşterea nivelului de
competenŃă (acumulare de experienŃă, obŃinerea de titluri ştiinŃifice şi grade didactice).
8. Există o relaŃie invers proporŃională între nivelul stresului, al satisfacŃiei profesionale şi
vârsta profesorilor.
9. Există diferenŃe de gen la nivelul efectelor stresului, satisfacŃiei profesionale şi al factorilor
de personalitate moderatori.
10. Dacă există o determinare plurifactorială a stresului ocupaŃional universitar, atunci unii
dintre aceşti factori au o relevanŃă şi o putere predictivă mai mare faŃă de alŃii în generarea
efectelor stresului.
C. Rezultatele cercetării
Tabelul următor surprinde sintetic rezultatele cercetării pornind de la fiecare obiectiv specific
vizat, precum şi metodele şi instrumentele de cercetare utilizate:
Obiective
generale Obiective specifice
Metode şi
instrumente de
cercetare
Metode
statistico –
matematice
Rezultatele cercetării
1.1.Identificarea
nivelului de stres
(operaŃionalizat în
nivelul anxietăŃii,
depresiei, reacŃiilor
fiziologice,
sindromului
burnout, nivelului
satisfacŃiei muncii)
experimentat de
către cadrele
didactice
universitare.
Ancheta pe bază de
chestionar
(Chestionar de reacŃii
fiziologice la stres,
Inventar Burns de
depresie, Inventar
Burns de anxietate,
Maslach Burnout
Inventory, Chestionar
de satisfacŃie
profesională,
Chestionar de Stimă
de Sine, Chestionar
de eficacitate de sine,
Scala de Stimă de
sine socială)
- media;
- abaterea
standard
• un procent ridicat de universitari percep această profesie ca stresantă în
mare măsură (40%) şi în foarte mare măsură (25,7%);
• referitor la nivelul de stres, la nivelul întregului lot, profesorii
înregistrează un nivel moderat de stres, operaŃionalizat în nivelul
anxietăŃii, depresiei, reacŃiilor fiziologice la stres, ori nivelul
sindromului burnout.
• profesorii obŃin scoruri peste medie la variabilele eficacitate de sine,
stima socială, stima de sine psihologică
• în comparaŃie cu alte grupuri ocupaŃionale, universitarii au o satisfacŃie
a muncii relativ mare. Itemii ce procură cel mai ridicat grad de
mulŃumire se referă la libertatea în alegerea metodelor de lucru,
securitatea jobului şi oportunitatea de a utiliza abilităŃile de care
dispun. Aspectele muncii faŃă de care profesorii îşi exprimă
nemulŃumirea într-o măsură mai ridicată se referă la satisfacŃia
financiară, relaŃia management – profesori, calitatea relaŃiilor umane,
programul de lucru, şansele de promovare.
1. Realizarea
unui profil
multidimen-
sional al
stresului
ocupaŃional
specific
cadrelor
didactice din
mediul
universitar.
1.2. Identificarea
principalelor surse
de stres furnizate
de profesia
academică.
Ancheta pe bază de
chestionar
(Chestionar de surse
percepute ale
stresului academic -
SPSA)
- media;
- abaterea
standard
• universitarii se confruntă în principal cu necesitatea compromisului
între cantitatea sarcinilor profesionale, timpul necesar efectuării lor şi
calitatea activităŃii, pe de-o parte şi cu problemele legate de finanŃarea
sistemului, pe de alta;
• principalele surse de stres sunt, în ordine, volumul şi varietatea mari
ale sarcinilor, salarizarea redusă în comparaŃie cu efortul şi
17
responsabilitatea, promovarea dificilă, finanŃarea proprie a cercetării,
interferenŃa profesiei cu viaŃa de familie, contradicŃia cercetare/
activitate didactică, presiunea timpului şi termenele de lucru nerealiste;
• universitarii declară o medie a orelor lucrate pe săptămână de 54,47 de
ore.
1.3. Relevarea
rolului unor
variabile
individuale
semnificative care
moderează relaŃia
dintre stresul
ocupaŃional şi
sănătatea mintală,
fizică şi emoŃională
a indivizilor
investigaŃi.
Ancheta pe bază de
chestionar (Inventar
de Personalitate
Eysenck, Chestionar
Multidimensional
Locus of Control,
Chestionar Tipul A
de personalitate,
Chestionar
Mecanisme de
Coping, Chestionar
de suport social)
- media;
- abaterea
standard;
- testul de
smnificaŃie a
diferenŃei
dintre două
medii (t);
- analiza de
varianŃă
Anova
unifactorială
• persoanele cu un înalt nivel de nevrozism au o sensibilitate mai mare
la stres, percep mediul academic ca având un potenŃial stresogen mai
mare în comparaŃie cu alte tipuri de personalitate, manifestă o
îngrijorare permanentă, sentimente de inadecvare, somatizări,
tensionare şi nervozitate (obŃin scoruri rididicate pentru simptome
precum anxietate, depresie, stres fiziologic, burnout), raportează slabe
satisfacŃii în muncă; în plus, aceste persoane au slabe competenŃe
sociale având dificultăŃi în interacŃiunea cu alte persoane şi
manifestând o nevoie ridicată de suport social.
• nu s-au identificat relaŃii semnificative între extraversie şi alte
variabilele implicate în cercetare, cu excepŃia stimei de sine sociale.
• comportamentul de tip A se asociază cu nivele ridicate de stres –
anxietate, depresie, stres fiziologic, extenuare emoŃională
• cu privire la localizarea controlului, deşi mediile obŃinute de cele două
grupuri pentru anxietate şi depresie sunt diferite (mai mari pentru cei
cu localizare externă a controlului), aceste diferenŃe nu sunt
semnificative statistic. Există diferenŃe semnificative la nivelul
variabilelor care descriu competenŃa de sine a individului:
autoeficacitatea, stima personală şi stima socială de sine, internaliştii
obŃinând medii mult mai mari faŃă de externalişti la aceste constructe.
18
S-au identificat diferenŃe în perceperea caracterului stresogen al
situaŃiilor de muncă, externaliştii evaluând aspectele referitoare la
profesia universitară ca având un potenŃial stresogen mai mare, în
comparaŃie cu internaliştii.
1.4.EvidenŃierea
diferenŃelor
individuale în
perceperea stresului
în funcŃie de o serie
de factori
demografici şi
legaŃi de profesie.
Ancheta pe bază de
chestionar
(Chestionar de reacŃii
fiziologice la stres,
Inventar Burns de
depresie, Inventar
Burns de anxietate,
Maslach Burnout
Inventory, Chestionar
de satisfacŃie
profesională,
Chestionar de Stimă
de Sine, Chestionar
de eficacitate de sine,
Scala de Stimă de
sine socială,
Chestionar de surse
percepute ale
stresului academic -
SPSA)
- media;
- abaterea
standard;
- testul de
smnificaŃie a
diferenŃei
dintre două
medii (t);
- analiza de
varianŃă
Anova
unifactorială
• femeile obŃin scoruri mai mari în ceea ce priveşte „stresul evaluat” în
confruntarea cu diferitele aspecte ale profesiei academice; toate
situaŃiile de muncă descrise sunt percepute ca având un potenŃial
stresogen mai mare în opinia femeilor, însă diferenŃe semnificative se
înregistrează la aspecte ale muncii legate de conflictul de rol (viaŃa de
familie versus viaŃa profesională), relaŃiile interpersonale,
oportunitatea promovării şi salarizarea, contradicŃia dintre activitatea
de cercetare şi activitatea didactică;
• în experimentarea stresului, femeile înregistrează medii semnificativ
mai mari decât bărbaŃii la toate variabilele: anxietate, depresie, reacŃii
fiziologice la stres; femeile raportează şi niveluri mai scăzute ale
satisfacŃiei în muncă;
• femeile obŃin medii mai mari decât bărbaŃii în ceea ce priveşte
extenuarea emoŃională şi mai mici la realizările personale, aspecte ce
demonstrează că femeile experimentează starea de burnout într-o
măsură mai mare decât bărbaŃii. Referitor la depersonalizare, bărbaŃii
obŃin medii mai mari, dar diferenŃa nu este semnificativă statistic.
• reprezentanŃii categoriei de vârstă de peste 51 de ani, respectiv cu
vechime în muncă de peste 25 de ani, înregistrează un scor total pentru
evaluarea caracterului stresogen al profesiei scăzut în comparaŃie cu
colegii mai tineri, deşi diferenŃa nu este reprezentativă statistic;
19
• tinerii, respectiv cei cu vechime puŃină în muncă, resimt ca presante în
special lipsa de competenŃe, insuficienŃa feed-backului, oportunitatea
promovării şi salarizarea şi interferenŃa vieŃii profesionale cu cea
personală.
• variabilele demografice vârstă, respectiv vechimea în muncă, nu
acŃionează diferenŃiat pentru niciuna din subscalele investigate
referitoare la nivelul stresului (anxietate, depresie, reacŃii fiziologice,
sindrom burnout). Deşi mediile acestora cresc progresiv odată cu
înaintarea în vârstă, diferenŃele nu sunt semnificative statistic;
• universitarii din categoria de vârstă 51 – 64 de ani, respectiv cei cu
vechimea cea mai mare în muncă (peste 25 de ani) înregistrează o
satisfacŃie profesională mai mare.
1.5. Identificarea
predictorilor pentru
efectele stresului
ocupaŃional al
profesorilor din
mediul universitar.
Ancheta pe bază de
chestionar
(Chestionar de reacŃii
fiziologice la stres,
Inventar Burns de
depresie, Inventar
Burns de anxietate,
Maslach Burnout
Inventory, Chestionar
de satisfacŃie
profesională,
Chestionar de Stimă
de Sine, Chestionar
- analiza
corelaŃională;
- regresia
multiliniară
• Predictorii stresului fiziologic:
- 25% din evoluŃia dispersiei scorurilor la stresul fiziologic poate fi
explicată de caracteristicile demografice (genul) şi caracteristicile
profesiei subiecŃilor (numărul de ore lucrate săptămânal şi
specializarea). Procentul creşte dacă luăm în calcul şi variabilele
individuale (personalitatea de tip A şi neuroticismul), astfel încât,
34,2% din evoluŃia criteriului stres fiziologic poate fi pusă pe seama
acŃiunii comune a factorilor demografici, profesionali şi a factorilor
de personalitate selectaŃi. Când în model intră variabilele referitoare
la sursele de stres academic, proporŃia variaŃiei stresului fiziologic
creşte până la 46,5%, dar creşterea nu este semnificativă statistic;
- În condiŃiile izolării influenŃei datorate variabilelor demografice şi a
factorilor de personalitate, se constată o relaŃie directă între categoria
20
de eficacitate de sine,
Scala de Stimă de
sine socială,
Chestionar de surse
percepute ale
stresului academic –
SPSA, Inventar de
Personalitate
Eysenck, Chestionar
Multidimensional
Locus of Control,
Chestionar Tipul A
de personalitate,
Chestionar
Mecanisme de
Coping, Chestionar
de suport social)
sursă de stres statut şi promovare şi nivelul de stres fiziologic.
• Predictorii anxietăŃii :
- evaluarea caracterului stresogen al diferitelor aspecte legate de mediul
academic nu influenŃează semnificativ nivelul anxietăŃii, în condiŃiile
în care controlăm influenŃa datorată variabilelor demografice şi
diferenŃelor de personalitate (variabilele demografice sunt
responsabile în proporŃie de 32,9% de varianŃa variabilei dependente,
introducerea în model a variabilelor de personalitate crescând puterea
explicativă a modelului cu 17,5%). Astfel, numărul de ore lucrate
săptămânal şi dimensiunea neuroticism contribuie semnificativ
statistic la explicarea variaŃiei nivelului de anxietate.
• Predictorii simptomului depresiv:
- 20% din evoluŃia dispersiei rezultatelor la simptomul depresiv poate fi
explicată de caracteristicile demografice ale subiecŃilor (gen şi
specializare). Acest procent creşte dacă luăm în calcul şi factorii de
personalitate (personalitate de tip A, neuroticism, suportul social),
astfel încât 66,9% din dispersia criteriului depresie ca reacŃie la stres
poate fi pusă pe seama acŃiunii comune a factorilor demografici şi a
celor trei factori de personalitate. Prin introducerea dimensiunilor
legate de sursele percepute ale stresului academic nu se înregistrează
diferenŃe semnificative în creşterea puterii explicative a modelului,
creşterea fiind de doar 3,9%.
- concret, dacă iniŃial, genul este un predictor pozitiv al depresiei,
asociat cu factorii de personalitate, genul nu mai are această
caracteristică, prevalent în relaŃia cu depresia fiind neuroticismul.
21
Modelul estimativ final, arată că nevrozismul şi categoriile surselor de
stres condiŃii de muncă şi statut şi promovare sunt variabilele cu
contribuŃia cea mai mare la explicarea variaŃiei simptomului depresiv.
• Predictorii extenuării emoŃionale:
- 28,2% din evoluŃia dispersiei rezultatelor la simptomul burnout,
extenuare emoŃională poate fi explicată de caracteristicile
demografice ale subiecŃilor (gen şi profilul facultăŃii ). Acest procent
creşte dacă luăm în calcul şi variabilele de personalitate (personalitate
de tip A, neuroticism, suport social), astfel 43,9% din dispersia
criteriului extenuare emoŃională poate fi pusă pe seama acŃiunii
comune a factorilor demografici şi a celor trei factori de personalitate;
după introducerea în modelul de regresie a dimensiunilor legate de
sursele percepute ale stresului academic, puterea explicativă a
modelului a crescut cu doar 1,7%, creştere nesemnificativă statistic.
- la nivel analitic, apartenenŃa la gen şi dimensiunea neuroticism sunt
predictorii pozitivi cei mai semnificativi ai extenuării emoŃionale.
• Predictorii satisfacŃiei profesionale:
- sursele percepute ale stresului explică 22,3% din gradul de mulŃumire
profesională exprimată de subiecŃi, acest procent venind în plus faŃă
de cel de 21,6% explicat de factorii controlaŃi (neuroticism, suport
social şi mecanisme de coping), procent suplimentar la rândul său faŃă
de cel obŃinut prin eliminarea variabilelor demografice (gen,
specializare şi vechime în învăŃământ), procent de 16%;
- la nivel analitic, vechimea în învăŃământ constituie un predictor
pozitiv al satisfacŃiei muncii, iar mecanismele de coping incluse în
22
categoria raŃionalitate constituie un factor protector al satisfacŃiei
profesionale. De asemenea, neuroticismul se află în relaŃie inversă cu
variabila dependentă în discuŃie. În condiŃiile eliminării influenŃelor
determinate de factorii demografici, ori de variabilele de
personalitate, sursele de stres referitoare la relaŃiile profesionale,
condiŃiile de muncă şi managementul şi structura organizatorică
contribuie semnificativ la explicarea gradului de mulŃumire
profesională a cadrelor didactice.
Tabel 1. Sinteza rezultatelor cercetării
23
D. Limite ale studiului
Studiul de faŃă prezintă o serie de limite. Amintim în primul rând caracterul transversal al
studiului care nu permite formularea unor concluzii certe cu privire la cauzalitatea stresului
ocupaŃional. Din acest motiv, considerăm importantă realizarea unor studii longitudinale viitoare pe
această temă.
În al doilea rând, există o serie de constrângeri legate de metodologia de cercetare.
Perspectiva modernă de abordare a stresului, cea tranzacŃională, este mai greu de operaŃionalizat,
studiile empirice nefiind capabile să surprindă cu adevărat complexitatea tranzacŃiei implicate de
procesul stresului. Altfel spus, dinamica mecanismelor psihologice ale evaluării cognitive şi
strategiilor de coping presupuse de contactul cu o situaŃie stresantă este mai greu de surprins,
teoretizat şi măsurat, motiv pentru care studiul ar putea fi realizat mai ales din perspectivă
interacŃională. ConvergenŃa metodelor calitative (ce oferă insighturi în înŃelegerea şi interpretarea
fenomenului) şi a celor cantitative ar putea totuşi desluşi complexitatea procesului stresului.
Apoi, este posibil să existe un bias de la datele reale în realizarea diagnozei
multidimensionale a stresului din cauza faptului că, atât variabilele independente cât şi cele
dependente au fost măsurate cu instrumente ce presupun autocaracterizare. Numeroşi autori, printre
care şi Joksimovic et al. (2002), recomandă controlarea dispoziŃiei de moment şi a afectivităŃii
negative în relaŃia dintre caracteristicile psihosociale ale muncii şi sănătate.
În al treilea rând, caracterul nereprezentativ şi mărimea redusă a lotului de cercetare ar putea
constitui un dezavantaj al studiului. Din acest motiv, rezultatele obŃinute pot fi doar orientative, cu
posibilitate redusă de a fi generalizate pe populaŃii mai largi. Replicarea rezultatelor obŃinute impune
realizarea unor studii pe loturi mai mari şi reprezentative. Accesibilitatea grupului de investigaŃie
vizat ar putea fi şi ea un punct slab. Completarea instrumentelor de cercetare şi participarea la
programul de optimizare personală şi profesională propus necesită timp şi implicare responsabilă,
ori, natura activităŃii cadrelor didactice universitare cu activităŃi didactice, administrative, de
cercetare ştiinŃifică, de informare şi documentare, etc. nu permite acestora o prea mare
disponibilitate legată de timp.
Cu toate aceste limite asumate, putem afirma că rezultatele noastre pot fi adăugate la
cunoştinŃele anterioare cu privire la faptul că stresul ocupaŃional ridicat este un factor de risc pentru
bunăstarea psihică a angajaŃilor. De asemenea, investigaŃia noastră aduce clarificări cu privire la
specificul stresului în context academic, clarificări legate de sursele particulare ale stresului
academic, de specificul variabilelor moderatoare implicate în procesul stresului şi de strategiile de
coping caracteristice acestui public Ńintă.
24
V. Programul de optimizare personală şi profesională
Cercetarea de faŃă s-a constituit ca o incursiune în problematica stresului ocupaŃional
academic, în scopul valorificării şi valorizării optime a competenŃelor universitarilor.
Diagnoza multidimensională a stresului ocupaŃional a stat la baza elaborării unui program de
optimizare personală şi profesională, ce a avut în vedere atât dimensiunea individuală (dezvoltarea
unor abilităŃi de management al propriei persoane) cât şi pe cea organizaŃională (ameliorarea
condiŃiilor de muncă) a stresului, dar şi pe cea a relaŃiei individ – organizaŃie.
A. Prezentarea intervenŃiilor la nivel organizaŃional
1. ReŃeaua de suport şi dezvoltare profesională
Recunoaşterea şi acceptarea unor probleme – surse de stres – cu care se confruntă o mare
parte dintre universitari în activitatea academică (nevoia de feed-back în legătură cu desfăşurarea
activităŃii, în special a celei de cercetare; accesul dificil sau insuficient la informaŃiile recente,
necesare pentru o pregătire profesională de calitate, la standarde actuale; nevoia de cooperare în
rezolvarea unor probleme specifice profesiei, etc.) a determinat crearea şi funcŃionarea în cadrul
FacultăŃii de Psihologie şi ŞtiinŃele EducaŃiei din Braşov a unei reŃele de suport şi dezvoltare
profesională. La activităŃile din cadrul acesteia au participat în special tinerii univeristari, doctoranzi
sau aflaŃi pe traseul desăvârşirii profesionale. ReŃeaua a funcŃionat din martie 2009 (aceasta
funcŃionează şi în prezent), întâlnirile fiind de două ori pe lună, în funcŃie de orarul participanŃilor.
Fiecare activitate organizată în cadrul reŃelei s-a desfăşurat pe parcursul a 2 ore.
1.1. Principii ale întemeierii reŃelei de suport:
• Profesorii din mediul universitar îşi pot oferi ajutor şi suport reciproc prin împărtăşirea
experienŃelor şi rezolvarea de probleme prin cooperare (mai specific, acest principiu presupune:
clarificarea unor aspecte legate de performarea profesiei, primirea şi oferirea de feed-back
constructiv pentru o serie de probleme legate de profesie, asigurarea de informaŃie actualizată
legată de domeniul de specializare, expunerea unor modele de performare a rolului profesional).
• ActivităŃile promovate în cadrul reŃelei sunt adresate tuturor profesorilor, dar nu implică
participarea obligatorie a niciunuia dintre aceştia, permiŃând o participare flexibilă şi oferind mai
multe tipuri de suport, în corespondenŃă cu nevoile distincte ale profesorilor.
• ReŃeaua profesională de suport asigură asistenŃă în vederea gestionării unor situaŃii profesionale
practice, în conformitate cu nevoile specifice exprimate ale profesorilor participanŃi (ce tip de
informaŃie este necesară şi cum ar trebui livrată).
25
• Participarea la activităŃile reŃelei de suport nu implică evaluare sau exprimare de judecăŃi de
valoare (respectarea valorilor şi convingerilor personale ale participanŃilor).
• ActivităŃile propuse în cadrul reŃelei nu trebuie să creeze probleme adiŃionale sau să determine
creşterea nivelului de stres.
1.2. Obiective (generale şi specifice) şi activităŃi ale reŃelei de suport:
a. Sprijinirea dezvoltării profesionale şi ştiin Ńifice a membrilor, în vederea îndeplinirii cu
succes a obiectivelor de carieră
Obiective specifice:
• ÎmbunătăŃirea şi rafinarea aparatului
conceptual şi metodologic al cercetărilor
întreprinse de membrii reŃelei (teze de
doctorat, lucrări de disertaŃie, alte
cercetări);
• Dezvoltarea capacităŃii de a susŃine
prezentări de impact în faŃa unei audienŃe,
în mod relaxat şi convingător;
• Dezvoltarea capacităŃii de a gestiona cu
succes o sesiune de întrebări şi răspunsuri;
• Dezvoltarea capacităŃii de a oferi şi primi
feed-back constructiv;
• Facilitarea schimbului de informaŃii
actualizate din domeniul de specialitate;
Exemple de activităŃi:
• Prezentări ale cercetărilor şi ideilor de
cercetare ale membrilor (teze de doctorat,
lucrări de disertaŃie, etc.) şi discuŃii pe baza
acestora;
• Exersarea prezentării în power point a unor
referate ale doctoranzilor, unor articole
ştiinŃifice, etc;
• Formulare de întrebări şi răspunsuri pe
marginea prezentărilor efectuate;
• Analize şi dezbateri pe baza unor materiale
de specialitate (articole ştiinŃifice);
• Prezentarea şi punerea la dispoziŃia
membrilor a unor resurse destinate fie
activităŃii didactice, fie celei de cercetare
(resurse video on line pentru seminarii,
cursuri; tutoriale pentru programul de
statistică SPSS, tutoriale pentru elaborarea
prezentărilor power point, etc.);
• Crearea şi menŃinerea unei reŃele de
comunicare între membri, on-line
b. Promovarea excelenŃei şi a valorilor ştiin Ńifice
26
Obiective specifice:
• Promovarea unor modele de performare a
rolului profesional;
• Estimarea realistă a propriei competenŃe
profesionale (didactice şi de cercetare) şi
identificarea aspectelor care necesită
îmbunătăŃiri
Exemple de activităŃi:
• Expunerea şi analiza unor activităŃi
desfăşurate cu succes de către membrii
reŃelei: activităŃi didactice, de cercetare.
• ReflecŃie asupra propriei activităŃi didactice
şi de cercetare.
• Propuneri de problematici pentru activităŃile
reŃelei, destinate ameliorării competenŃei
didactice şi de cercetare
c. Crearea unei comunităŃi ştiin Ńifice cu valori şi scopuri comune
Obiective specifice:
• Cunoaşterea preocupărilor de cercetare ale
colegilor şi identificarea unor zone de
interes comune
• Instaurarea unui climat de învăŃare în
comun
Exemple de activităŃi:
• Proiecte de cercetare comune
• Analiza şi prezentarea unor materiale
ştiinŃifice în echipe;
• Asistarea reciprocă în identificarea de soluŃii
pentru diferite probleme legate de activitatea
didactică sau cea de cercetare;
• Asumarea iniŃiativei de a căuta şi pune la
dispoziŃia colegilor informaŃii şi materiale
ştiinŃifice de interes (articole ştiinŃifice,
manuale, cărŃi electronice, informaŃii
referitoare la desfăşurarea unor conferinŃe de
specialitate, informaŃii referitoare la
accesarea unor baze de date internaŃionale,
informaŃii legate de anumite oportunităŃi de
carieră – burse, concursuri, etc.)
1.3. ValenŃe formative ale reŃelei de suport şi dezvoltare profesională
Am evaluat oportunitatea organizării unei astfel de reŃele de suport şi dezvoltare profesională
pentru atenuarea surselor de stres ocupaŃional, pe baza mai multor indicatori, astfel:
27
a. durata desfăşurării actvităŃilor: grupul de suport a luat fiinŃă în martie 2009 şi funcŃionează şi în
prezent; întâlnirile având loc bilunar, câte două ore fiecare.
b. numărul de partcipanŃi: iniŃial, la întâlniri au participat 15 membri, pe parcurs, numărul acestora
a variat, din cauza dificultăŃilor legate de orarul fiecăruia.
c. mărturii ale participanŃilor referitoare la eficacitatea activităŃilor desfăşurate în cadrul reŃelei de
suport. Membrii reŃelei au completat un chestionar referitor la valenŃele formative ale
întâlnirilor. Am clasificat răspunsurile în funcŃie de apartenenŃa acestora la una dintre categoriile
suportului social, astfel: suport informaŃional, suport instrumental şi suport emoŃional.
C. Prezentarea intervenŃiei la nivel individual
Programul destinat optimizării competenŃei de sine şi sociale a participanŃilor cuprinde trei
module de perfecŃionare, pe următoarele teme: comunicarea asertivă, managementul timpului şi
managementul echipei. Toate cele trei module au fost concepute după următoarea structură:
argumentarea necesităŃii parcurgerii modulului, obiective generale ale modulului, aria de conŃinut
acoperită, descrierea activităŃilor implicate. La rândul lor, activităŃile propuse în cadrul fiecărui
modul au fost organizate după o schemă logică, ce asigură coerenŃă, eficienŃă şi funcŃionalitate
sporite desfăşurării activităŃii respective. Schema cuprinde următoarele dimensiuni: context
(plasează în context teoretic activitatea şi justifică necesitatea desfăşurării acesteia), obiective
operaŃionale (finalităŃi concrete ale activităŃii), descrierea activităŃii (etape, modalităŃi de organizare
a activităŃii, metode şi instrumente utilizate), reflecŃie (decodajul şi analiza activităŃii propuse,
precum şi analiza realizării obiectivelor). Cele mai multe dintre activităŃile propuse Ńintesc schimbări
la nivel atitudinal, conştientizarea implicaŃiilor şi semnificaŃiilor situaŃiilor propuse având menirea
de a modifica percepŃia participanŃilor cu privire la factorii stresori. Strategiile de instruire utilizate
presupun implicarea activă a participanŃilor, astfel sunt propuse metode precum: jocul de rol, studiul
de caz, dezbaterea, reflecŃia. Oferim ca exemplu prezentarea generală a primului modul,
Comunicarea asertivă, şi o activitate din cadrul acestuia:
Modulul I. Comunicarea asertivă
A. Argument:
InteracŃiunea fiecăruia dintre indivizi cu contextul organizaŃional presupune intersecŃia
drepturilor şi nevoilor lor cu drepturile şi nevoile celorlalŃi membri ai grupului. Modul în care
indivizii se comportă în interacŃiunea cu colegii determină succesul sau eşecul lor. Respectul şi
atitudinea pozitivă faŃă de ceilalŃi, capacitatea de autoapreciere şi autovalorizare adecvată,
28
capacitatea de a spune ce gândeşti şi a-Ńi exprima în mod deschis trăirile emoŃionale, pe scurt
comportamentul asertiv, sporesc sănătatea psihologică a individului şi îmbunătăŃesc calitatea
relaŃiilor interpersonale. Acestea sunt aspecte semnalate ca problematice şi de rezultatele studiului
nostru, prin urmare, acest modul propune o serie de activităŃi ce vor facilita dezvoltarea şi exersarea
unor abilităŃi de comunicare asertivă şi, prin aceasta, un nivel sporit de flexibilitate, curaj şi
încredere în procesul comunicării.
B. Obiective generale:
1. Familiarizarea cu conceptul de comunicare asertivă şi diferenŃierea acestuia de alte tipuri de
comportamente în comunicare (pasivitate, agresivitate).
2. Conştientizarea procesului comunicării şi a aspectelor ce-l fac să eşueze.
3. Dezvoltarea capacităŃii de exprimare a nevoilor, emoŃiilor, opiniilor şi convingerilor în mod
clar şi direct, fără a încălca drepturile celorlalŃi.
4. Dezvoltarea capacităŃii de exprimare a dezacordului, nemulŃumirii sau criticii într-un mod
pozitiv.
5. Identificarea propriului profil comunicaŃional, a tendinŃelor spre comportamentul agresiv ori
pasiv.
6. Dezvoltarea abilităŃilor de gestionare eficientă a relaŃiilor interpersonale şi a conflictelor de
la locul de muncă, prin utilizarea unei game variate de tehnici asertive.
C. Aria de conŃinut:
1. Asertivitatea
1.1. Analiză comparativă a tipurilor de comportament în comunicare: pasiv, asertiv, agresiv.
1.2. SituaŃii ce reclamă comportamentul asertiv.
2. Profilul comunicaŃional
3. Mecanisme implicate în comunicarea interpersonală
3.1. ReacŃii fizice, mintale şi emoŃionale
3.2. Drepturi şi nevoi în comunicarea interpersonală
4. Tehnici ale exprimării asertive
4.1. AserŃiunea – Eu şi alte tehnici
4.2. Limbajul nonverbal asertiv
5. Exersarea comportamentului asertiv
5.1. Cum să spui „nu”
5.2. Exprimarea dezacordului
29
Activitatea a 6-a – SituaŃii de interacŃiune interpersoanlă şi răspunsuri optime
a. Context:
Punerea în paralel a mai multor tipuri de răspunsuri (pasive, agresive ori asertive) pentru o
serie de situaŃii date, facilitează identificarea avantajelor utilizării unui tip de răspuns sau a
altuia şi consolidează învăŃarea referitoare la aceste comportamente.
b. Obiective operaŃionale: la sfârşitul activităŃiii participanŃii vor fi capabili:
• să clasifice o serie de răspunsuri pentru nişte situaŃii date în funcŃie de apartenenŃa la una din
categoriile pasiv, agresiv, asertiv;
• să argumenteze superioritatea unui tip de răspuns asupra unui alt tip de răspuns.
c. Descriere:
• ParticipanŃii primesc Fişa de lucru 5. În echipe de câte trei sunt solicitaŃi să citească o serie
de situaŃii, să clasifice răspunsurile date ca răspunsuri pasive, agresive sau asertive şi să-şi
argumenteze alegerile.
Exemplu:
AveŃi o secretară care mai lucrează pentru alte încă câteva persoane. Adesea se pare că
secretarei îi ia prea mult timp să rezolve sarcinile dv. şi aveŃi impresia că vă lasă mereu la
urmă. Pentru a vă eficientiza munca, decideŃi să vorbiŃi cu secretara:
___ „M-am săturat de stilul tău greoi de a-Ńi face treaba! Dacă starea asta continuă, voi lua
măsuri drastice pentru a rezolva lucrurile!” (Agresiv – atac deliberat, nu arată respect faŃă
de interlocutor, ameninŃă persoana)
___ „Cred că există probleme legate de sarcinile pe care le primeşti de la noi. Ce-ar fi să-mi
spui cum vezi tu acest aranjament, ca să-l putem discuta?” (Asertiv – aduce problema în
discuŃie, demonstrează preocupare şi empatie faŃă de nevoile celuilalt)
___ „Mi-e foarte greu să-mi fac treaba la timp. Lucrurile sunt la fel de dificile şi pentru
tine?” (Pasiv – teamă de confruntare, mult prea indirect, evită de fapt problema)
___ „Cred că este o problemă cu faptul că lucrezi pentru mai mulŃi dintre noi. Sarcinile mele
nu sunt mai mereu gata la timp. Hai să vedem dacă nu găsim o soluŃie pentru rezolvarea
acestei situaŃii.” ( Asertiv – îşi susŃine ferm opinia, accentul e pus pe problema biroului şi nu
pe munca secretarei, încearcă să determine schimbarea comportamentului secretarei fără a
o ofensa)
___ În raza de lucru a secretarei: „Cred că dacă vreau să-mi termin treaba la timp, trebuie să
rezolv eu toate sarcinile”, urmat de o replică interioară „Data viitoare când îmi vei cere o
30
favoare, mai bine uită!” (Pasiv-agresiv – adresare indirectă, nu are curajul, încrederea în
sine pentru a confrunta persoana în mod direct)
• Frontal se verifică corectitudinea alegerilor.
d. ReflecŃie: Se adresează următoarele întrebări:
• A fost greu să clasificaŃi răspunsurile? De ce? (uneori există tendinŃa de a confunda un
răspuns asertiv cu unul agresiv, de vreme ce ambele presupun susŃinerea fermă a nevoilor
proprii).
• Vi s-a întâmplat să vă aflaŃi în situaŃii similare? Cum aŃi reacŃionat? Ce consecinŃe s-au
înregistrat? V-ar fi plăcut să fi avut o altă reacŃie? Care?
Bibliografie (selectivă):
AniŃei, M. (2007). Stres şi agresivitate în organizaŃii, Revista de Psihologie OrganizaŃională, vol. III
(1-2): 11-20. Iaşi: Polirom
Clinciu, A.I. (2007). Stresul psihic în context academic, în cadrul lucrărilor Simpozionului Modele
şi indicatori de evaluare a calităŃii cercetării ştiinŃifice universitare 5 - 8 Iulie 2007, Sibiu
Cooper, C.L., Dewe, P.J., O’Driscoll, M.P. (2001). Organizational Stress. A Review and Critique of
Theory, Research, and Applications. Thousand Oaks: Sage Publications
Cox, T. (1985). Stress (2nd edition) New York: Macmillan
Esteve, J. (1989). Teacher burnout and teacher stress. In M. Cole & S. Walker (Eds.) Teaching and
stress. (pp. 4-25). Milton Keynes. Oxford: Open University Press.
Gillespie, N.A., Walsh, M., Winefield, A.H., Dua, J., Stough, C. (2001). Occupational stress in
universities: staff perceptions of the causes, consequences and moderators of stress. Work
and Stress, 15 (1): 53 – 72.
Gmelch, W.H., Burns, J.S. (1994). Sources of stress for academic department chairpersons. Journal
of Educational Administration, 32 (1): 79 – 94.
Gmelch, W.H., Wilke, P.K., Lovrich, N. P. (1986). Dimensions of stress among university faculty:
Factor analytic results from a national study. Research in Higher Education, 24: 266-286.
Greenberg, J.S. (1999). Stress Management. Sixth ed., Boston, Burr Ridge etc.: WCB McGraw-Hill.
Greenberg, J.S., Baron, R.A., (1995). Behaviour in organizations. Understanding and managing the
human side of work, Fifth Ed., Prentice Hall, Englewood Cliffs, New Jersey: Prentice Hall-
Inc.
31
Guglielmi, R.S., Tatrow, K. (1998). Occupational Stress, Burnout and Health in Teachers: A
Methodological and Theoretical Analysis, Review of Educational Research, 68: 61-99
Ivancevich, J., Matteson, M. (1987). Organizational level stress management interventions: A
review and recommendations, Journal of Organizational Behavior Management, 8: 229 –
248
Ivancevich, J., Matteson, M., Freedman, S., Phillips, J. (1990). Worksite stress management
interventions, American Psychologist, 45: 252 – 261
Kinman, G. (1996). Occupational stress and health among lecturers working in further and higher
education. London: National Association of Teachers in Further and Higher Education.
Kinman, G. (1998). Pressure points: A survey into the causes and consequences of occupational
stress in UK academic and related staff. London: Association of University Teachers.
Kinman, G. (2001). Pressure Points: A review of research on stressors and strains in UK academics.
Educational Psychology, 21 (4): 473 – 492.
Kofman, F., Senge, P. (1995). Learning Organisations: Cultures Development for Tommorow
Workplace. Portland, Oregon: Productivity Press
Kyriacou, C. (1987). Teacher Stress and Burnout: An International Review, Educational Research
29: 146–52
Kyriacou, C. (2001). Teacher Stress: directions for future research, Educational Review, 53 (1): 27
– 35
Kyriacou, C., Chien, P. (2004). Teacher stress in Taiwanese primary schools. Journal of
Educational Enquiry, vol 5 (2): 86-104
Kyriacou, C., Sutcliffe, J. (1978 a). A Model of Teacher Stress, Educational Studies, 4: 1-6
Kyriacou, C., Sutcliffe, J. (1978 b). Teacher Stress: Prevalence, Sources and Symptoms, British
Journal of Educational Psychology, 48: 159-167
Kyriacou, C., Sutcliffe, J. (1979). Teacher Stress and Satisfaction, Educational Research, 21 (2): 89-
96
Lazarus, R.S. (1990). Theory based stress measurement, Psychological Inquiry, 1: 3-12
Lazarus, R.S., Folkman, S. (1984). Stress, Appraisal and Coping, New York: Springer Publishing
Company
Lazarus, R.S., Folkman, S. (1991). The concept of coping, în A. Monat şi R. Lazarus, Stress and
coping: An anthology, New York: Columbia University Press.
Maslach, C., Jackson, S., Leiter, M. (1996). Maslach burnout inventory manual. (3rd Ed.). Palo
Alto, CA: Consulting Psychologists Press.
32
Maslach, C., Jackson, S.E. (1981). Maslach Burnout Inventory. Palo Alto, CA: Consulting
Psychologists Press.
McShane, L., Von Glinow, M.A. (2001). Organizational behavior. New York: McGraw – Hill
Niculescu, R.M. (2007). Managementul resurselor umane în educaŃie. Alba-Iulia: Aeternitas
Păun, E. (1998). Scoala - abordare socio-pedagogica. Iaşi: Ed. Polirom
Quick, J.C., Quick, J.D., Nelson, D.L., Hurrell, J.J. (1997). Preventing Stress Management in
Organizations. Washington: American Psychological Association
Salade, D. (1995) Educatie si personalitate. Cluj-Napoca: Casa CărŃii de ŞtiinŃă
Sava, F. (2004). Analiza datelor în cercetarea psihologică. Metode statistice complementare. Cluj
Napoca: Ed. ASCR
Selye, H. (1983). The Stress Concept: Past, Present and Future. In C.L. Cooper (ed), Stress
Research: Issues for Eighties. Chichester: John Wiley and Sons, 1-20
Sorcinelli, M.D., Gregory, M.W. (1987) Teacher stress: The tension between career demands and
‘having it all’. In: P. Seldon (Ed.) Coping with Teacher Stress, San Francisco: Jossey-Bass
Stewart, J.H., Spence, R. (1996). A new look at factors related to college faculty morale.
Educational Research Quarterly, 20 (3): 28 – 40
Tellenbeck, S., Brenner, S.O., Lofgren, H. (1983). Teacher Stress: Exploratory Model Building,
Journal of Occupational Psychology, 56: 19-33
Travers, C.J., Cooper, C.L. (1996). Teachers under pressure. Stress in the teaching profession.
London: Routledge
Wergin, J.F. (Ed.). (1994). Analyzing faculty workload. San Francisco: Jossey-Bass Publishers.
White, B.L., Cooper, C.L. (1994). The career development of successful women. The Proceedings
of the British Psychological Society, 2, 2, Aug.
Williams, S., Cooper L (2002) Managing Workplace Stress: A Best Practice Blueprint. Chichester:
John Wiley and Sons Ltd.
Winefield, A. H., Gillespie, N., Stough, C., Dua, J., Hapuarachchi, J. (2003). Occupational Stress in
Australian University Staff: Results From a National Survey. International Journal of Stress
Management, 10 (1): 51 – 63.
Winefield, A. H., Jarrett, R. J. (2001). Occupational stress in university staff. International Journal
of Stress Management, 8: 285–298.