54
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaṣi Minerale ṣi Roci Loghin Lucia Simona
| Date post: | 04-Jul-2015 |
| Category: |
Documents |
| Upload: | tiba-diana-maria |
| View: | 2,030 times |
| Download: | 11 times |
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaṣi
Minerale ṣi Roci
Loghin Lucia Simona
IAṢI2011
Cuprins
Introducere................................................................................................................................................................ 4Mineralul........................................................................................................................................................................4Rocile..............................................................................................................................................................................5
CAP. I MINERALELE..................................................................................................................................... 6
Aurul Nativ................................................................................................................................................................. 6Generalităţi.................................................................................................................................................................... 7Etimologie.......................................................................................................................................................................7Formare..........................................................................................................................................................................7Cea mai mare mina de aur din lume..............................................................................................................................8Utilizări...........................................................................................................................................................................9
Azurit....................................................................................................................................................................... 10Generalitati...................................................................................................................................................................10Etimologie.....................................................................................................................................................................10Istoric............................................................................................................................................................................11Formare........................................................................................................................................................................11Răspândire pe glob.......................................................................................................................................................11Utilizare........................................................................................................................................................................11
Diamantul................................................................................................................................................................ 11Generalităţi..................................................................................................................................................................12Etimologie....................................................................................................................................................................12Istoric............................................................................................................................................................................12Formare........................................................................................................................................................................13Răspândire pe glob.......................................................................................................................................................13Utilizare........................................................................................................................................................................13Diamante renumite.......................................................................................................................................................13
Gipsul....................................................................................................................................................................... 16Generalităţi..................................................................................................................................................................16Etimologie....................................................................................................................................................................17Istoric............................................................................................................................................................................17Formare........................................................................................................................................................................17Răspândire pe glob.......................................................................................................................................................17Utilizare........................................................................................................................................................................17
Halit......................................................................................................................................................................... 18Generalităţi..................................................................................................................................................................18Etimologie....................................................................................................................................................................18Istoric............................................................................................................................................................................18Formare........................................................................................................................................................................19Răspândire pe glob.......................................................................................................................................................19Utilizare........................................................................................................................................................................19
Malachitul................................................................................................................................................................ 20Generalităţi..................................................................................................................................................................20Etimologie....................................................................................................................................................................20Istoric............................................................................................................................................................................20
1
Formare........................................................................................................................................................................20Răspândire pe glob.......................................................................................................................................................21Utilizare........................................................................................................................................................................21Catetrala Sf. Isaac din Sankt Petresburg (Rusia)...........................................................................................................21
Mica......................................................................................................................................................................... 22Generalităţi..................................................................................................................................................................22Varietăţi........................................................................................................................................................................23Istoric............................................................................................................................................................................23Formare........................................................................................................................................................................23Raspandire pe glob.......................................................................................................................................................24Utilizare.........................................................................................................................................................................24
Onix......................................................................................................................................................................... 24Generalităţi..................................................................................................................................................................24Etimologie.....................................................................................................................................................................25Varietati........................................................................................................................................................................25Istoric............................................................................................................................................................................25Formare........................................................................................................................................................................25Raspandire pe glob.......................................................................................................................................................26Utilizare.........................................................................................................................................................................26
Topaz....................................................................................................................................................................... 26Generalităţi..................................................................................................................................................................26Varietati........................................................................................................................................................................27Etimologie.....................................................................................................................................................................27Istoric............................................................................................................................................................................27Formare........................................................................................................................................................................27Raspandire pe glob.......................................................................................................................................................28Utilizare.........................................................................................................................................................................28
Turmalina................................................................................................................................................................. 29Generalităţi..................................................................................................................................................................29Varietati........................................................................................................................................................................29Etimologie.....................................................................................................................................................................30Istoric............................................................................................................................................................................30Formare........................................................................................................................................................................30Raspandire pe glob.......................................................................................................................................................31Utilizare.........................................................................................................................................................................31
CAP. II ROCI................................................................................................................................................. 32
Bazalt....................................................................................................................................................................... 32Generalităţi..................................................................................................................................................................32Etimologie.....................................................................................................................................................................32Istoric............................................................................................................................................................................32Formare........................................................................................................................................................................32Raspandire....................................................................................................................................................................32Utilizare.........................................................................................................................................................................33
Calcar....................................................................................................................................................................... 33Generalităţi..................................................................................................................................................................33Etimologie.....................................................................................................................................................................34Formare........................................................................................................................................................................34Raspandire....................................................................................................................................................................34Forme mai deosebite de calcar ....................................................................................................................................35
2
Utilizare.........................................................................................................................................................................35
Granit...................................................................................................................................................................... 35Generalităţi..................................................................................................................................................................35Etimologie.....................................................................................................................................................................35Istoric............................................................................................................................................................................36Formare........................................................................................................................................................................36Raspandire pe glob.......................................................................................................................................................36Utilizare.........................................................................................................................................................................36
Riolit........................................................................................................................................................................ 37Generalităţi..................................................................................................................................................................37Etimologie.....................................................................................................................................................................37Istoric............................................................................................................................................................................37Formare........................................................................................................................................................................37Raspandire pe glob.......................................................................................................................................................38Utilizare.........................................................................................................................................................................38Bibliografie....................................................................................................................................................................39
3
Introducere
Mineralogia este ştiinţa naturii care studiază mineralele din punct de vedere al clasificării, genezei, chimismului, structurii atomice interne şi al proprietăţilor fizico-chimice.
Mineralul
În sens strict un mineral poate fi definit ca o substanţă anorganică, formată pe cale naturală, care are o compoziţie chimică definită, aflată în stare de agregare solidă, cristalizată omogen.
Mineralele au avut un loc important în evoluţia omului şi în extinderea civilizaţiilor. Oamenii din epoca de piatră foloseau unelte primitive din cremene. Cu aproximativ 10.000 de ani în urmă, ei au deprins tehnica extracţiei cuprului din minereurile sale naturale, şi au inventat bronzul, un aliaj de cupru şi staniu, care a marcat începutul epocii de bronz.
De la începutul epocii de fier, cu 3.300 de ani în urmă, oamenii au găsit tot mai multe metode de folosire a materialelor găsite în scoarţa terestră, şi industria modernă continuă să depindă de exploatarea bogăţiilor minerale ale pământului. Este important să ştim ce sunt ele, cum s-au format şi cum să le deosebim atunci când căutăm zăcăminte noi.
Oamenii de ştiinţă au identificat circa 3.000 de minerale, dintre care doar 100 sunt frecvente. Mineralele sunt definite ca substanţe anorganice (lipsite de viaţă). Ele de obicei sunt în stare solidă, cu excepţia argintului viu, care este mercurul în starea sa naturală şi este lichid.
Datorită faptului că există atât de multe minerale în stare naturală, mineralogii au trebuit să stabilească o abordare sistematică a identificării, bazată pe diferenţele dintre proprietăţile fizice şi chimice ale fiecărui mineral. Proprietăţile studiate pot fi simple, precum culoarea şi durittea, până la proprietăţi aflate prin analize complicate cu substanţe chimice.
Crusta terestră este alcătuită din materie organică şi anorganică, materie ce se găseşte în stare solidă, lichidă şi gazoasă, formând minerale şi roci.
Condiţia de formare pe cale naturală exclude categoric produşii sintetici ; condiţia de substanţă anorganică elimină substanţele omogene produse de plante şi animale.
Prin asocierea de minerale de acelaşi fel sau diferite care au geneză endogenă sau exogenă se formeză roca.
Prin minereu se înţelege o acumulare de unul sau mai multe minerale din care se pot extrage, pe scară industrială.
Cu acceptarea şi denumirea mineralelor se ocupă comisia pentru minerale noi şi denumiri de minerale (C.N.M.M.N.) şi Asociaţia Mineralogică Internaţională (I.M.A.).
In natură, mineralele se prezintă sub două forme, şi anume : cristalizate şi amorfe.Mineralele cristalizate, sunt corpuri solide cu forme geometrice şi cu structură reticulară
(aranjament în spaţiu al particulelor materiale).Mineralele amorfe, sunt corpuri solide , cu forme neregulate din cauza dispoziţiei întamplătoare
a particulelor materiale.
Rocile
4
Roca este un agregat mineral natural din structura scoarței terestre. Pentru identificarea rocilor se iau în considerare următoarele elemente fundamentale: compoziția mineralogică, gradul de cristalizare, mărimea cristalelor, textura cristalelor, dispoziția spațială a componentelor minerale.
În funcție de geneza lor, se deosebesc:
Roci magmatice roci intrusive, formate prin consolidarea maselor topite de silicați în interiorul scoarței
(granit, granodiorit etc); roci efuzive, formate prin consolidarea maselor topite de silicați pe suprafața scoarței
(dacit, riolit etc);
Roci sedimentare roci clastice (detritice), formate prin depunerea materialelor rezultate în procesul de
dezagregare și de alterare a rocilor de pe suprafața scoarței și transportate de către vânt, ape și ghețari:
o neconsolidate (nisip, pietriș, grohotiș etc);o consolidate (gresie, conglomerate, brecii); roci de precipitare, formate prin precipitare chimică în ape marine, lacustre sau de izvoare,
(calcar, dolomit, sare etc); roci biogene (organogene), formate prin intermediul organismelor, (cărbune, calcar recifal
etc);Roci carbonaticeRoci metamorfice roci de contact (epimetamorfice), formate prin transformarea rocilor existente în condiții de
temperatură ridicată ( șisturi sericitoase, șisturi cloritoase etc); roci cataclastice (mezometamorfice), formate prin transformarea rocilor existente în
condițiile unor dislocații intense ale scoarței terestre (gnaise, amfibolite, cuarțite etc).Rocile pot fi folosite în industrie ca: materiale de construcție; materiale abrazive; materii prime ceramice; materie primă la fabricarea cimentului; fondanți în siderurgie, etc
În această lucrare vor fi prezentate 10 minerale (Aurul, Azuritul, Diamantul, Gipsul , Halitul, Malachitul, Mică, Onixul, Topazul, Turmalina) şi 4 roci (Bazalt, Calcar, Granit, Riolit).
5
Cap. I Mineralele
Aurul Nativ
Generalităţi
Aurul este elementul cunoscut din cele mai vechi timpuri. Fiind răspândit în stare nativă în natură, el se putea obţine uşor în cantităţi mici. Se crede că aurul a fost descoperit înaintea cuprului. Cules sub forma unor bucăţi strălucitoare din nisipurile râurilor şi din depunerile aluvionare, aurul a fost dintotdeauna un metal de ornament, apreciat pentru luciul său galben, dar mai ales pentru stabilitatea sa faţă de agenţii corozivi. Uşor de prelucrat, prin ciocănire, el lua forma diverselor obiecte de podoabă sau de cult cunoscute în antichitate. Aurul pur (care este întotdeauna galben) este prea moale pentru folosirea să ca bijuterie. Metalele care se folosesc în amestec cu aurul, pentru a-l întări, pot modifica culoarea acestuia, rezultând astfel un aur de diferite nuanţe de galben, alb şi roşu. Acest amestec determină numărul de carate al aurului. Este unul din cele mai dense metale.
Etimologie
Cuvântul „aur” provine din latinescul „aurum”. Istoric
Aurul a fost cunoscut şi apreciat încă din Antichitate. Se considera că este primul metal utilizat de oameni fiind utilizat la producerea de ornamente şi în ritualuri. Heroglifele egiptene din 2600 i.en. descriu aurul despre care regale Tushratta spune că “este mai mult decât noroiul” în Egipt. În ritualurile egiptene erau utilizate ornamente de aur, iar faraoni erau înmormântaţi acoperiţi de măşti de aur, alături având de monezi şi bijuterii din aur.Imperiul roman avea cei mai buni artizani utilizând aurul inclisiv pentru fabricarea mobilei şi a uneltelor casnice. În America de Sud aurul era utilizat în ritualuri şi că podoabe cu mult înaintea apariţiei cuceritorilor spanioli.Omul preistoric a folosit foiţele şi firicelele de aur la confecţionarea unor rudimentare podoabe (brăţări, idoli etc) pe care le modela după placul lui, supunându-le la bătaia cu ciocanul.
6
Formare
Aurul se acumulează în magmele granitice, în filioanele firbinti de cuarţ şi împreuna cu alte combinaţii sulfuroase, în special ale fierului, arseniului, zincului, plumbului şi argintului, cristalizează la temperature relative joase, circa 150-200.Aşa se formează marile depozite aurifere.Prin dezagregarea granitelor şi a filionaelor de cuarţ , aurul ajunge în zăcămintele aluvionare şi graţie stabilităţii şi greutăţii sale specifice se aduna în strate inferioare de nisip.Soluţiile apoase care circulă prin stratele scoarţei pământeşti aproape nu- l influenţează.Aurul în zăcăminte se găseşte sub formă nativă (metal liber) şi rareori sub formă de combinaţii, cu telurul (telururi). Îl găsim într-o varietate impresionantă de forme, ce încântă ochii căutătorilor de aur, creând o pasiune pentru descoperire lui greu de descris. Se găseşte în cuiburi şi vinişoare de aur sub formă de foiţe, firişoare (aur muşchiform), plăci, cristale octaedrice, grăunţi mici până la 3-4 mm, impregnaţii în cuarţ (aur bătut), grăunţi diseminaţi în rocă, agregate de cristale care uneori iau forma crenguţelor de brad, granule asociate cu pirita, blenda, galena, cuarţul, calcita şi rodocrozitul..Răspândire pe glob
China este cel mai mare producător mondial de aur,urmată de Australia,Africa de Sud, SUA, Peru, Rusia, Canada şi Indonezia.
Cea mai mare mina de aur din lume
Mina Grasberg, cea mai mare mâna ca suprafaţa din lume, situată în Tembagapura, Indonezia, exploatează resurse de aur, cupru, uraniu şi argint. În mina Grasberg lucrează peste 15.000 de muncitori şi ascunde, după estimările specialiştilor, cele mai mari zăcăminte de aur de pe Terra. Veniturile totale au fost estimate de specialişti pentru intervalul 1992-2004 la peste 33 de miliarde de dolari. Proprietatea minei este împărţită între câteva companii americane şi guvernul indonezian (în proporţie de 9%).
La noi în ţară, exceptând unele concentraţii aurifere de mai mică importanţă, care în bună parte au şi fost exploatate, se remarcă două regiuni aurifere importante: regiunea Baia Mare şi regiunea Munţilor Metaliferi. În sudul Munţilor Apuseni, între văile Mureşului, a Crişului Alb şi Arieşului, se află Munţii Metaliferi, cu vestitul poligon aurifer delimitat de localităţile Carăci, Baia de Arieş,
Zlatna şi Săcărâmb, cu o suprafaţă de 2.500 km2. Pe acest teritoriu se găsesc unele din cele mai însemnate zăcăminte auro-argentifere, cuprifere, plumbo-zincifere de la noi din ţară şi chiar din Europa (Ex. Roşia Montană). Poligonul aurifer al Munţilor Apuseni este cea mai veche şi mai renumită regiune auriferă din Europa. Principalele zăcăminte auro-argentifere din Munţii Metaliferi se află în grupul minier Brad (Musariu, Brădişor-Barza, Valea Morii, Curechi-Hărţăgani, Caraciu), grupul minier Băiţa-Troiţa-Măgura (Băiţa Crăciuneşti, Troiţa -Trestia -Topliţa - Măgura), grupul
7
minier Săcărâmb-Hondol, grupul minier Zlatna (Stănija, Almaş, Haneş, Breaza), grupul minier Bucium (Rodu-Frasin, Vulcoi-Corabia, Boteş), grupul minier Roşia Montană şi Baia de Arieş.România ar putea deveni primul producător de aur din Europa, depăşind astfel primele două ţări din top, Finlanda şi Suedia, dacă mina aurifera de la Roşia Montană ar primi avizele necesare pentru exploatare.Dacă ţinem cont de faptul că Finlanda şi Suedia, primele două mari producătoare de aur din Europa, produc în jur de 11-12 tone de aur pe an, România, cu cele 13 tone anuale extrase de la Roşia ar deveni lider la nivel European.
Mina Roṣia Montanᾶ
Utilizări
●Monedă de schimb În unele ţări aurul este folosit pentru vabricarea monezilor. Aurul pur este prea moale pentru a fi folosit de aceea este combinat cu cupru sau alte metale.Monedele de aur care circulau între 1526 şi 1930 erau de 22 de carate şi se numeau “coroane de aur”.Monedele de colecţie cum sunt: American Gold Eagle şi gold sovereign sunt confecţionate din aur de 22 de carate, Canadian Gold Maple Leaf este fabricat din aur de puritate maximă 99,9999%. De când s-a renunţat să sistemul de elatonare în aur si s-au confiscat monezile de aur în 1930 de Guvernul American, aurul nu mai este folosit în comerţ. Monezile de aur le putem găsi în muzee şi colecţii particulare.
●BijuteriiDeoarece aurul de 24 de carate este moale, pentru bijuterii se utilizează aur de:22k, 18k, 14k, 10k. Aurul de 18 carate conţine 25% cupru ceea ce dă culoarea roz aurului, astfel rezulta aurul roz. Aurul de 14 carate în aliaj cupru-aur are culoarea apropiată de cea a bronzului fiind utilizat la fabricarea insignelor.
Aurul albastru se obţine dintr-un aliaj aur-fier, iar aurul violet prin amestecarea aurului cu aluminiu, aceste tipuri de aur sunt rar utilizate. Aliajul aur-argint da culoarea verde aurului. Aurul alb rezulta dintr-un aliaj de aur cu paladiu şi nikel.
●MedicinăÎn medicina modernă aurul injectabil se utilizează că antiinflamator în tratarea artitelor şi altor boli reumatice.
În stomatologie aurul este utilizat la fabricarea coroanelor şi protezelor dentare, deoarece aurul este maleabil şi este mai uşor de modelat ca porţelanul.
Coloizi din aur de dimensiuni foarete mici sunt proteine folosiţi în cercetare în medicină, biologie şi ştiinţa materialelor. Coloizi absoarb molecule de proteine suprafaţa lor, coloizi astfel
8
acoperiţi cu molecule folosesc la determinare prezenţei şi poziţiei substanţelor antigenilor în organism
Izotopul aurului 198 Au, care are perioadă de înjumătăţire de 2,7 zile, se utilizează în unele tratmente cancerigene şi alte boli.
În tratamentele cosmetice se utilizează măşti cu aur pentru atenuarea tenului oboist, ridurilor, tratarea alergiilor şi agneei.
●AlimentaţieAurul poate fi utilizat în alimentaţie, el apare ca E175.Foiţe şi fire din aur sunt utilizate pentru ornarea diverselor mâncăruri şi băuturi.Goldwasser este o băutură tradiţională poloneză făcută din lichior de plante şi foiţe de aur.
●IndustrieAurul exercita funcţii importante în calculatore, comunicaţi, nave spaţiale şi aviane cu reacţie. Aurul este utilizat la fabricarea unor componente electronice deoarece este un bun conducător de electricitate este utilizat la conexiuni şi la aplicaţi care au nevoie de o mare energie, la conexiuni pentru cablurile instalaţiilor audio, video şi USB. Este utilizat la contactele electrice deoarece aurul este rezistent la coroziune, este conducător electric, este ductibil sin nu este toxicAcidul clorauric se utilizează în fotografie.Aliaje de aur sunt utilizate pentru lipirea bijuteriilor prin sudare la temperature ridicate.Aurul este utilizat la producerea de decoraţiuni, sticlă.
Azurit
Generalitati
Azuritul este un mineral răspândit, care face parte din clasa mineralelor, carbonate anhidre. Cristalizează în sistemul monoclinic având formula chimică Cu3(CO3)2(OH)2. Habitusul azuritului fiind sub formă de cristale colonare scurte, sau sub formă tabulară, cristalele sunt de o culoarea albastră intensă, culoare care a determinat denumirea de azurit a mineralului. Duritatea pe scara Mohs este de 3,5 - 4, iar densitatea de 3,8, urma fiind de culoare albastră deschisă. Dacă nu se cunoaşte compoziţia chimică datorită pseudomorfozei se poate confunda cu malachitul. Despre azurit se crede ca elibereaza si destinde minte, ajutandu-va sa va eliberati de convingerile preconcepute si sa castigati noi perspective. In plus, se mai spune ca stimuleaza memoria, incurajeaza auto-exprimarea si ajuta la reducerea delirului cauzat de nervozitate.Se crede ca este benefic in depasirea fobiilor si pentru ca iti poate dezvalui originile fobiilor.Ajuta in problemele gatului, incheieturilor si artritei. Se mai crede ca azuritul rezoneaza intr-un mod aparte cu mintea ajutand la eliberarea stresului si la diminuarea grijilor si supararilor.
9
Când este introdus în acid clorhidric sau în acid azotic, azuritul reacţionează efervescent. Când este ţinut asupra unei flăcări, se înnegreşte şi se topeşte uşor.
Etimologie
Denumirea de „azurit”,provine din mai multe limbi:din arabescul „Lazaward” însemnând „cer”, „ rai”, iar în persană, „lazhuward” înseamnă „albastru”, „albastru ca cerul”.
Această denumire este dată după culoare, în anul 1824 de mineralogul francez Francois Beudant.
Istoric
A fost descoperit de vechii egipteni şi, timp de mii de ani, a rămas cel mai preţuit pigment, acesta fiind alabastrul pentru vopsea. În perioada Egiptului antic, această piatră preţioasă a fost folosită de marii sacerdoţi şi de marile preotese pentru a-şi ridica conştiinţa la starea de constiinta-Zeu.
Formare
Azuritul este un mineral secundar, care se formează prin procesele chimice de degradare a calcopiritei sau altor minerale din categoria sulfiţilor de fier sau cupru. Prin hidratare se transformă în malachite.Deasemenea poate fi găsit frecvent asociat cu mineralul originar nedegradat.
Răspândire pe glob
Câteva dintre cele mai importante zăcăminte de azurit au fost descoperite în Broken Hill-Australia, Deşertul Atacama-Chile, Chessy-Franţa, Laurium-Grecia, Sardinia-Italia, Tsumeb-Namibia, Guangdong în China, Touissit în Maroc, Tsumeb în Namibia Arizona şi Mexic-SUA.
În România îl găsim la Cârlibaba, Pojorâta, Oraviţa, Ilba.
Utilizare
În Egiptul antic a fost folosit ca bijuterie sau pigment de culoare albastră. În Evul Mediu fiind folosit ca şi lazuritul la ilustraţiile colorate a cărţilor şi manuscriselor.
Forma masivă a azuritului, folosită ca piatră decorativă, este cunoscută drept chessylit, deoarece unul dintre locurile în care se găseşte este localitatea Chessy, de lângă Lion, din Franţa. Denumirea germană a mineralului azurit este kuperfglazur. Unele zăcăminte de azurit sunt exploatate pentru obţinerea cuprului, dar nu este un minereu industrial, la fel de important precum calcopirita.Până la sfârşitul Evului Mediu, azuritul a fost măcinat, iar pudra obţinută era folosită la prepararea unor pigmenţi numiţi ,,albastru de munte'', şi ,,piatră armenească".Aceşti pigmenţi au fost o vreme utilizaţi la scară largă de pictorii medievali, până când s-a descoperit că nuanţa pe care o produceau nu era stabilă: după o perioadă lungă de timp, azuritul măcinat
absoarbe umiditatea din aer şi se transformă într-un alt mineral malachitul, de culoare verde.Astăzi, o serie de picturi celebre din secolele al XIII-lea, şi al XIV-lea- în special cele ale marelui artist florentin Giotto di Bondone (cca. 1267-1337) -par să aibă cerul de culoare verde.
Plângerea la mormânt (1304-1306 - Capela Scrovegni, Padova)
10
Diamantul
Generalităţi
Diamantul este un mineral nativ şi în acelaşi timp o piatră preţioasă. Din punct de vedere chimic este una din formele de existenţă ale carbonului pur, celelalte fiind carbonul amorf (grafitul) şi fulerenele. Diamantul cristalizează în sistemul cubic şi poate atinge duritatea maximă (10) pe scara Mohs, duritatea variind însă în funţie de gradul de puritate a cristalului. Din cauza durităţii ridicate, cristalele de diamant pot fi şlefuite numai cu pulbere de diamant şi din fulerită. Masa diamantului este exprimată în carate, un carat corespunzând cu 0,200 grame. Pe lângă cristalele de diamant din sistemul cubic, uneori se pot întâlni diamante cu cristale hexagonale denumite Lonsdaleit, unii consideră, aceste diamante s-au format în medii nefavorabile. Duritatea extremă a diamantului este explicată prin legătura stabilă simetrică dintre atomii de carbon. Diamantul arde într-un mediu cu oxigen pur la o temperatură de 720 °C, iar în aer la peste 800 °C cu formare de dioxid de carbon. Diamantul este solubil în unele metale ca fier, nichel, cobalt, crom,titan, platină, paladium şi alte metale asemănătoare. Pe motivul reactivităţii reduse (datorată structurii stabile) a suprafeţei cristalului, prin iradiere cu neutroni creşte gradul lui de duritate.
Etimologie
Denumirea de diamant provine din limba greacă "adamas" αδάμας, "de neînvins", "indestructibil". În latina clasică Plinius atribuie o denumire asemănătoare safirului. Denumirea diamantului era bine cunoscută în antichitate. În India se numea "irra", iar în sanscrită i se spunea "vâjiră", cuvânt ce definea tot ceea ce era dur. Arabii îi spuneau "al-mas" - adică "cel mai dur", de unde vine şi denumirea slavă de "almaz" (diamant).
Istoric
În anul 800 î.Hr. se descoperă primele diamante. Cea mai veche mărturie scrisă datează din perioada 320-296 i.Hr. şi se referă la diamantul ce face parte dintr-o însemnare budistă, numită" Anguttara Nikaya"( un fel de cod al impozitelor asupra pietrelor preţioase). Cam tot în această perioadă diamantul este cunoscut şi de greci, de la care ne-a rămas o statuetă de bronz care are, încrustate, în chip de ochi, două diamante neşlefuite, obiectul putind fi admirat astăzi în vitrină de la British Museum din Londra. În această perioadă diamantele erau folosite ca şi talismane. Primele diamante sunt aduse în Europa din India de către Alexandru Macedon în anul 327 i.Hr.Anul 1074 vine odată cu crearea unuia din primele exemple de bijuterie cu diamante, coroana reginei ungare,iar în 1456, Lodewyk van Berken, un tăietor de diamante din Anvers, creează primul diamant tăiat în faţete. Tradiţia inelului de logodnă apare în 1477 atunci când Maximilian de Austria face cadou un inel cu un diamant Mariei de Borgogna.În anul 1642 reapare în Europa diamantul Hope, adus de un negustor francez, Jean-Baptiste Tavernier.Când diamantul este descoperit în Brazilia, în 1726, statul devine principalul producător de diamante din lume.Anul 1797 aduce noi descoperiri în ceea ce priveşte
11
diamantul :chimistul englez Smithson Tennant descoperă că diamantul este format din carbon, "arzând" un diamant într-un mediu de oxigen şi găsind doar resturi de dioxid de carbon.În Africa de Sud,depozite de diamant sunt descoperite la Kimberly în 1867.În martie 1888, "South Africa's Kimberley Central Mining Company" şi "De Beers Mining Company" se unesc şi formează "De Beers Consolidated Mines Limited."La 26 ianuarie1905 se descoperă în Africa de Sud cel mai mare diamant din lume, Cullinan. În stare brută cântărea 3.025 căraţi.Diamantul Hope este donat, în 1958, Institutului Smithsonian din Washingtonde către Harry Winston. Valoarea actuală a acestui diamant, considerat ca fiind un purtător de ghinion, este estimată în jurul cifrei de 250 milioane de dolari. În Siberia diamantul se descoperă în 1958. Diamantul Darya-i-Nur, un diamant de culoare roşie ce cântărea între 175-195 carate este purtat de ultimul şah al Iranului la încoronarea să în 1967.În 1990 numeroase depozite de diamant sunt descoperite în nord-vestul Canadei.În mai 2000, după o serie de reuniuni interguvernative, guvernul din Africa de Sud creează "Kimberley Process" pentru a discuta şi a înfrunta problema "diamantelor de conflict"( numite şi "diamante de sânge"). La data de 5 iulie 2000,Consiliul de Siguranţă al Naţiunilor Unite votează pentru a impune un control riguros al comerţului cu diamante provenite din Sierra Leone, cu scopul de a reduce utilizarea diamantelor în susţinerea războaielor din zonă.
Formare
Diamantele iau naştere la adâncimi mari (150 km), unde sunt temperaturi (1200-1400 °C) şi presiuni ridicate. Rocile mamă (de însoţire) a diamantului sunt Peridotit şi Eklogit sau în vulcani, sunt roci bogate în gaze Kimberlite şi Lamproite; acestea transportă la erupţia vulcanului şi diamant (topit) sau fragmente din mantaua scoarţei pământului. Formându-se în aceste condiţii, grafitulul sau diamantul, aceasta este determinată de timpul de răcire. Diamantele se pot exploata din rocile însoţitoare prin minerit de exemplu Namibia, Africa de Sud sau se separă din aluviunile apelor curgătoare (deşertul, sau ţărmul african).Microdiamantele iau naştere la căderea meteoriţilor mari pe Pământ (ex. craterul Barringer), creându-se condiţiile necesare pentru formarea diamantului, prin existenţa unor presiuni şi temperaturi ridicate şi prezenţa dioxidului de carbon. Vârsta diamantelor este foarte diferită, fiind diamante vechi de peste 3 miliarde de ani, dar şi diamante mai noi, care au vârsta de câteva sute de milioane de ani. Circa 250 de tone de minereu trebuie să fie trecute printr-un procedeu de filtrare pentru că, la final, să se poată ajunge la un cristal cu tăietura specifică, de un cărat.
Răspândire pe glob
Ţările unde se găsesc diamante în cantităţi mai importante sunt: Rusia, Botswana, Australia, Congo, Canada, Africa de Sud, Angola, Namibia, Sierra Leone, Ghana, Tanzania şi Brazilia. În Europa s-au găsit diamante în Arhangelsk.
Utilizare
Aplicaţiile în industria de folosire a diamantului sunt ca: abraziv, instrumente de tăiat sau găurit foarte ascuţite şi dure. În medicină (chirurgie), o aplicaţie tot mai largă o are folosirea lamelor de bisturiu acoperite cu un strat de carbon asemănător diamantului. De asemenea, industria electronică prezintă interese pentru asemenea straturi aplicate pe electrozi, la fel de important este în tehnologia semiconductorilor sau în chimie.
Diamante renumite
Cullinan-1905, apărut în Africa de Sud, până în prezent, este diamantul cel mai mare, din el s-au obţinut 105 bucăţi, din care 9 se găsesc în coroana regală britanică, printre care se află si diamantul "Steaua Africii" de 530,20 carate;
12
Excelsior-1893, apărut în Africa de Sud, din el s-au obţinut 22 de pietre prin despicare;
Star of Sierra Leone-1972, apărut în Sierra Leone, din el s-au obţinut 17 pietre;
Incomparable-1980, apărut în Congo, şlefuit are 407,5 Karate;
Great mogul diamond-1650, apărut în India, diamant albăstrui;din anul 1739 a dispărut;
13
Orloff - apărut în India, în Sceptrul ţarului; azi în Kremlin (Moscova)
Florentiner- aparut în India; Diamant galben; a aparţinut lui Karl I. (Austroungaria), vândut lui Sondheimer , de la care probabil obţinut prin înşelăciune de Bruno Steiner de atunci s-a pierdut urma.
Koh-i-noor.Este cel mai vechi diamant cunoscut,a fost descoperit in India si are 186 g.
Hope.Diamant albastru,descoperit in 1642.Astazi se afla la Smithsonian Institute in Washington.
14
Dresden.Diamant verde,descoperit in 1743.Astazi in Camera verde din Dresda.
Regent
Gipsul
Generalităţi
15
Gipsul e un mineral care face parte din grupa sulfaţilor şi mai e denumit şi sulfat de calciu (CaSO4 • 2 H2O) hidratat. Gipsul se găseşte sub formă de cristale tabulare, columnare sau prismatice şi sub formă de agregate sau mase granulare. Poate să formeze cruste sau nodului cu structura radiara, se poate observa şi la trandafirul deşertului, un tip de gips prezentat şi în poza de mai sus. În ceea ce priveşte culoarea, de obicei e alb sau incolor, dar poate apărea sub o gamă diversă de culori, galben, maroniu, verde roşu spre roz şi chiar negru.Componenţii gipsului sunt de 3 tipuri:- pricipali: gipsul- subordonaţi:dolomit, anhidrit, limonit, pirita etc.- accidentali: sărea În ceea ce priveşte duritatea pe scara Mohs, gipsul e un mineral moale uşor de zgâriat cu unghia, cu o valoare de 2. Roca cu conținut ridicat în ghips se numește tot ghips.
Etimologie
Cuvântul „gips” provine de la cuvântul grec „gipsos” care însemna „creta” sau „ipsos”.Deoarece gipsul din carierele Montmartre,district al Parisului, a furnizat mult timp ghips ars folosit în diferite scopuri, acest material a fost numit „ipsos de Paris”. Ghipsul a fost cunoscut în engleza veche ca „piatra lance”, referindu-se la previziunile sale cristaline.
Istoric
De mii de ani, din Neolitic gipsul a fost folosit în construcţii, multe din culturile din antichitate au folosit gipsul la construcţia unor clădiri, dintre care unele pot fi admirate şi astăzi – Piramidele Egiptene. Alta utilizare antică a gipsului – în picturi, sculpturi şi decoraţiuni.În secolul nostru, înainte de 1940, multe case au fost construite la interior pe baza unui perete de scânduri, peste care s-au adăugat 3 straturi de gips. Primul strat avea rolul de a unifica riglele sau scândurile, al doilea de a îndrepta suprafaţa, al treilea de a finisa.
Formare
Se formează prin evaporare în bazine marine puternic mineralizate sau prin hidratarea anhidritului în argile, marne sau călcare. Apare atât ca formă masivă și cristalină, cu cristale incolore sau colorate în alb, galben, roșu sau cenușie (alabastru), cât și sub formă fibroasă (ghips fibros). În unele cazuri poate forma cristale transparente (selenit). În mina Naica din Chihuahua, Mexic s-au găsit cristale cu lungime de 15 m.
Răspândire pe glob
Zăcăminte mai importante de ghips se află în Mexic, Algeria, Spania, Germania, Sicilia, Utah şi Colorado.
Utilizare
Încă din antichitate era ghipsul folosit în construcții, pentru ornamentarea clădirilor, sau ca mortar.Prin calcinare pierde apa de cristalizare; pulberea obținută absoarbe din nou apă, solidificându-se. Această proprietate este folosită în industria de construcții. Cretă folosită în școli provine la fel din ghips.În medicină este utilizat pentru fixarea fracturilor de oase, ca bandaj de ghips, în stomatologie ca mulaj.În arheologie, paleontologie și în artă, că statui din ghips curat sau în amestec cu alte minerale.
16
Gips-cristale aciculare „ Trandafirul de nisip”
Halit
Generalităţi
Halitul sau sarea gema este o clorura de natriu (NaCl). Halitul se prezintă sub formă de cristale cubice,incolore cu gust sărat, solubile în apă, greu solubile în alcool etilic şi amoniac lichid.Numită popular sare de bucătărie, rezultă în laorator prin reacţia chimică :
HCl (acid clorhidric) + NaOH (hidroxid de sodiu) =NaCl (clorură de natriu)+H2O(apă).
Cristalizează şi are habitus cubic. Se găseşte sub formă de agregate masive, granualre, compacte, domuri, cute diapire sau ca eflorescenţe pe suprafaţa solului. Greutatea specifică este cuprinsă între 2,1-2,2; duritatea este 2. prezintă un clivaj perfect, spărtura concoidală. Poate fi incolorăşi transparentă, albă, cenuşie, gălbuie, roşie, roz şi rar albastră. Urma este albă, iar luciul sticlos.Are punctul de topire 801°C, punctul de fierbere1440°C şi densitatea de 2,16 g/cm².Sarea gemă şi sărea de bucătărie sunt higroscopice, fenomen ce se datorează impurităţilor (mai ales clorurii de magneziu).
Varietate de halit roz
17
Etimologie
Cuvântul „halit” provine din greacă, unde „halos” însemna „sare” şi „lithos”, roca.
Istoric
În primele timpuri, oamenii au cunoscut sarea rãmasã pe malurile lacurilor în vreme de secetã, ori vară pe ţãrmul mãrii. Mai târziu sarea a fost descoperitã în aglomerãrile saline.Fenicienii au fost primii neguţători care aprovizionau cu sare popoarele ce locuiau în jurul Mării Mediterane. Egiptenii preţuiau atât gustul sării cât şi însuşirea de a conserva resturile corpului omenesc. Ei foloseau sarea la îmbãlsãmarea morţilor al cãror corp îl depuneau mai întâi, vreme de mai multe zile într-o baie de sare. Importanţa sãrii a fost recunoscutã de romani care au numit-o ,,harul pãmântului". Învăţatul Pliniu cel Bãtrân vorbeşte în lucrãrile sale de felul cum obţinea sărea din apa mãrii prin evaporare. Soldaţii romani primeau în fiecare lună pe lângã o sumã de bani şi câte un sãculeţ cu sare. De aici derivã cuvântul salarium care cu timpul şi-a schimbat sensul. Triburile de indieni din America de Nord cunoşteau cu mult înainte de venirea europenilor procedeul de extragere a sãrii din apa lacurilor, prin evaporare. Africa este un continent care posedã puţine zãcãminte de sare. La unele triburi din Africa pentru o strachinã de sare se obţineau douã de grâu. La unele triburi din Etiopia printre lucrurile de preţ care figurau pe lista de zestre erau menţionate şi câteva oale cu sare.
Formare
Un bulgãre de sare este format dintr-o îngrãmãdire de cristale mari şi transparente, ce au uneori o nuanţă verzuie vânãtã. De multe ori în sare se gãsesc mici fragmente de cãrbune sau de chihlimbar pe lângã oxizi de fier sau argilã cenuşie. Halitul apare în vaste paturi sedimentare ale mineralelor evaporate care au rezultat din secarea lacurilor şi mărilor.Păturile de sare pot avea sute de metri grosime şi se pot întinde pe zone foarte mari.În Statele Unite şi Canada paturile subterane se extind de la bazinul Appalachian a New York-ului vestic, pe lângă Ontario şi până sub Bazinul Michigan.
Răspândire pe glob
Depozite de halit se găsesc în Ohio, Kansas, New Mexico, Noua Scoţie şi Saskatchewan. Mina de sare Khewra este un depozit masiv de halit lângă Islamabad, Pakistan.În Regatul Unit sunt 3 mine, cea mai mare dintre acestea este la Winsford în Cheshire şi produce în medie 500 de mii de tone în şase luni.
În România zăcăminte de sare se găsesc în localităţi care poartă denumirea de ocnă (mină de sare), ca de exemplu: Ocnele Mari, Ocna Sibiului, Ocna Mureş, Târgu Ocna, Ocna Dejului.
Utilizare
Sarea este folosită în industria alimentară (conserve).Este utilizată deasemenea în tăbăcărie. În industria chimică este întrebuinţată ca materie primă pentru fabricarea de acid clorhidric, clor, hidroxid de sodiu (NaOH, cunoscut subdenumirea populară de sodă caustică), sodiu metalic.Sarea are proprietatea de a topi gheaţa şi de aceea este împrăştiata iarna pe carosabil,însă are un efect nociv asupra asfaltului şi a betonului.
Sarea este folosită şi în medicină.Celebrele saline vindeca astmul bronşic, bronşita cronică sau alte probleme ale aparatului respirator. În România asemenea saline se găsesc la Cacica(jud. Suceava), Târgu Ocnă (Bacău), Praid (Harghita) etc.
18
Altar catolic in Salina Cacica Teren de sport in Salina Cacica
Salina Praid
Malachitul
Generalităţi
Malachitul este un mineral răspândit în natură face parte din clasa carbonaților anhidri cu prezența de ioni străini.Cristalizează în sistemul monoclinic având formula chimică Cu2[(OH)2|CO3] cu forme de agregate masive, formă de ciorchini, agregate cu dungi de nuanțe diferite, mai rar apare sub forme aciculare, sau cristale prismatice.Culoarea frecventă a mineralului este verde de nuanțe diferite. Duritatea malachitului este 3,5 - 4 pe scara lui Mohs, densitatea de 3,6 - 4,05 (g/cm³). Conținutul în cupru este de cca. 57 %. Datorită durității reduse și desității mari malachitul se rupe ușor în bucăți.Ținut la soare devine de culoare pală, iar ținut în contact cu apa pierde luciul, și își schimbă culoarea.
Etimologie
Denumirea de „malachit” provine din latinescul „molochitis” care provine la rândul său din grecescul „μαλάχη” (maláchē) ceeace înseamnă malvă („Malva sylvestris”) o plantă din familia (Malvaceae) denumire datorată culorii verzi intense a mineralului asemenea frunzelor malvei.
19
Istoric
In Egiptul antic și Grecia antică malachitul a fost un mineral apreciat, din el s-au confecționat amulete și scarabei aducători de noroc, mineralul măcinat era folosit ca material cosmetic pentru colorarea pleoapelor. In Evul Mediu mineralul este folosit la lipirea (cositoritul) obiectelor de aur.Prin acțiunea bioxidului de carbon din atmosferă și în prezența focului de cărbuni are loc o reacție chimică care permitea lipirea giuvaerului, etruscii erau cei care foloseau des acest procedeu.Această metodă de lipire era cunoscută deja de egipteni, dovadă, masca de aur a faraonului Tutanchamun.
Formare
Malachitul este un hidroxid de carbonat de cupru, care se formeaza in momentul in care mineralele de cupru sunt alterate si anume, atunci cand, apa cu dioxid carbon interactioneaza cu cuprul sau cand calcarul reactioneaza direct cu o solutie de cupru.Malachitul apare de obicei sub forma unui strat la suprafata cuprului, de culoare verde intens dar poate sa formeze si unele cristale aciculare sau diferite mase, spre exemplu se gaseste malachit si sub forma de granule.
Răspândire pe glob
Mari cantităţi de malachit au fost exploatate în Urali, Rusia. Se găseşte inclusiv în Republica Democrată Congo, Gabon, Zambia,Zair, Tsumeb, Namibia, Mexic, Broken Hill, Lyon (Franţa), Australia, România şi în sud-vestul Statelor Unite, în special în Arizona.În Israel, malachitul este intens exploatat de la Valea Tâmna, numită adesea „Minele regelui Solomon”, deşi cercetarea a relevat o întrerupere în activitatea minieră încă din secolul 10 î.Hr. Dovezi. arheologice indică faptul că minerale au fost extrase şi topite în zona sit-ului vreme de peste 3.000 de ani. O mare parte din producţia curentă de la Tâmna este, de asemenea, topită, dar cele mai bune piese sunt lucrate în bijuterii de argint.
Utilizare
Utilizarea principală a malachitului este ca piatră semiprețioasă în diferite creații artistice.
În Moscova în palatul Kremlin sunt coloane întregi (stâlpi de susținere) din malachit, care provine din Ural. Din cauză că la prelucrarea mineralului ia naștere un praf toxic, mineralul prelucrat
20
are un preț ridicat.În prezent se produce malachit pe cale artificială, aceasta a determinat creşterea posibilităţilor de falsificare.
Una dintre cela mai vechi utilizări ale malachitului este cea de pigment verde pentru pictură şi machiaj, vechii egipteni excelând în acest ultim domeniu.
În China antică, malachitul era foarte apreciat, fiind denumit „shilu”, după numele localităţii de provenienţă , Shilu.
O caracteristică importantă a malachitul este aceea că face efervescenţă cu acidul clorhidric. Prezenţa stratelor diferit colorate se datorează modificărilor subtile în starea de oxidare a ionilor în mediul de cristalizare, însă mecanismul exact al acestui proces nu este pe deplin cunoscut.
Catetrala Sf. Isaac din Sankt Petresburg (Rusia)
În secolul XIX, în Munţii Urali, la Yekaterinburg şi la Nijnîi Taghil (mina Demiddof) au fost descoperite depozite uriaşe de malachit, între care o masă compactă continuă, cu strate concetrice, cântărind peste 1100 de tone malachit de cea maio bună calitate. Acest malachit deosebit de frumos cristalizat a fost utilizat pentru decoraţiunile interioare ale unor clădiri importante din Sankt Petresburg, ca de exemplu, Palatul de Iarnă al ţarilor, care este renumit pentru camera de malachit, decorată cu coloane şi pilaştri masivi, plăci şi mozaicuri, precum şi obiecte de malachit , realizate în special da către Carl Faberge.Actulamente adăposteşte muzeul de artă Ermitage.
De asemenea, catedrala Sf. Isaac din Sankt Petersburg, care este decorată cu 16 varietăţi de marmură, granit, malachit şi lapis-lazuli, are catapeteasma susţinută de opt coloane de malachit masiv şi două lapis-lazuli.
Mica
21
Generalităţi
Mică este un mineral din grupa silicaților cu un sistem de cristalizare monoclinic, cu o structură chimică complexă, care se substituie frecvent dar rămân în raport constant cu ceilalți atomi. Mică are o duritate redusă 2, paralel cu planurile de suprafață a mineralului, pe când în alte direcții duritatea este 4. Culoarea mineralului este variată, alb, roz,verde, brun, până la negru, urmă fiind albă. Mică este un silicat stratificat, a căror structură tetraedrică format din siliciu și oxigen sunt situați pe straturi caracteristice tabulare, între straturi fiind legături slabe, din care cauză se desprind ușor în foițe elastice hexagonale, sub formă de agregate solzoase.
Varietăţi
Mica naturală
Varietăți de culoare deschisă: o Sunt mineralele ce conțin potasiu și aluminiu fiind numit muscovit sau „mică
argiloasă” acestea fiind importante pentru electronică.o mineral rozaceu bogat în litiu, numit „Lepidolith”o varietatea numită „Phlogopit” sau „Mică cu magneziu”, bogat în aluminiu și
magneziu
Varietăți de culoare închisă: o Biotit sau „Mică cu fier”, magneziul din (Phlogopit) fiind înlocuit cu fierul
22
o Macroscopic de „muscovit” (mica cu potasiu) abia se poate deosebi „paragonitul” (mica cu sodiu)
o „Lepidomelanul” este o varietate de mică, bogat în fier fiind ușor descompus de HCl fiind întâlnit în munții Harz, munții Pădurea Neagră și munții Metaliferi (Erzgebirge) din Germania și granitele din Scoția și Irlanda
Micanit (mică sintetică)
Este produsă din fragmente de mică naturală, lipite cu un liant, după natura liantului depinde rezistența mineralului la diferite temperaturi până la 150 °C, neatigând calitatea micei naturale.
Istoric
Mica este prima oară amintita de mineralogul Georgius Agricola (1546). Mica fiind folosit în loc de sticla pentru geamuri, care era mai scumpă.In secolul XX mica este pentru prima oară studiat cu ajutorul razelor rontgen de „Charles-Victor Mauguin”.
Formare
Mica este larg distribuita şi apare în regimurile magmatice, metamorfice şi sedimentare. Cristale mari de mică utilizate pentru diverse aplicaţii sunt, de obicei exploatate din pegmatite granitice.Mica se poate dezvolta formând cristale mari cu o suprafață între 50 cm2 și 5 m2 asemenea exemplare au fost întâlnite în Ural, Rusia.
Raspandire pe glob
Până în secolul al 19-lea, cristale mari de mică au fost destul de rare si scumpe, ca urmare a ofertei limitate din Europa. Cu toate acestea, preţul lor a scăzut dramatic atunci când mari rezerve au fost găsite şi extrase din Africa şi America de Sud în timpul secolului al 19-lea. Cel mai mare cristal de mica a fost găsit în mina Lacey, Ontario, Canada: măsoară 10×4.3× 4.3 m şi cântăreşte aproximativ 330 de tone.Cristale de dimensiuni similare au fost, de asemenea, găsite în Karelia, Rusia.Rapoartele British Geological Survey din 2005,arata ca Kodarma,district în Jharkhand din India a avut cele mai mari depozite de mică din lume. China a fost producător de top de mica cu aproape o treime din cota nivelului mondial, urmat îndeaproape de SUA, Coreea de Sud şi Canada. Depozite mari de Mica au fost exploatate în New England din secolul al 19-lea la 1960.Mine mari exista în Connecticut, New Hampshire, şi Maine. În 2010, principalii producători de mica au fost Rusia (100.000 de tone), Finlanda (68 mii t), Statele Unite ale Americii (53,000 t), Coreea de Sud (50.000 t), Franţa (20.000 t) şi Canada (15.000 t). Producţia totală a fost de 350 mii t, cu toate că nu au fost disponibile date fiabile pentru China.
Utilizare
23
Datorită clivajului bun de-a lungul foilor de mică, mica se poate desface în foițe subțiri transparente, datorită rezistenței la temperaturi mari, foile de mică sunt folosite ca înlocuitor de sticlă la vizorul cuptoarelor din topitorii metalurgice.Mica și micanitul sunt folosite ca izolator electric, la semiconductori, condensatoare, cabluri coaxiale, electrozi, mica rezistă la temperaturi de peste 600 °C.Prin acoperirea mineralului cu un strat de bioxid de siliciu sau oxid de titan ca straturi de interferență, a fost folosit pentru producerea lacurilor de automobile, cosmetică, ca și în industria navală.
Onix
Generalităţi
Onix (sau Onyx) este o varietate a calcedonului care aparține de mineralele din grupa cuarțului, la fel ca și agatul, numai că acesta din urmă are mai multe nuanțe de culori.Este un bioxid de siliciu (SiO2) cu duritate 6,1-7, alb, alb cu striatii portocalii, alb-negru si negru.Onixul prezinta un habitus microcristalin, are denistatea de 2.6, urma alba si spartura sidefie.Onixul negru este insa si piatra nationala a Mexicului, fiind cunoscut si sub numele de Lacrimile Apasilor. Legenda spune ca un grup de apasi, fiind prins de dusmani, a fost omorat. La auzul celor intamplate, lacrimile familiilor lor s-au transformat in pietre neagre, capatand numele de Lacrimile Apasilor. Conform legendei, cine are un onix negru nu va mai plange niciodata, pentru ca femeile apase au secat toate lacrimile pentru tine.
Etimologie
Denumirea mineralului „onix” provine din limba greaca, unde „onyx” inseamna „gheara” sau „unghie” deoarece una din varietati are aspectul de unghie de om.Numele onix s-a folosit deasemenea pentru o varietate de marmura alba cu intruziuni galbene. Marmura continua sa fie numita si astazi "marmura onix", fiind mai putin valoroasa decat onixul si mai moale.
Varietati
Sardonixul este o variantă în care benzile colorate sunt de nuanta bruna,negru si alb. Onixul negru este, probabil, soiul cel mai faimos, dar nu este la fel de comun ca onixul cu benzi colorate. Tratamente artificiale au fost folosite inca din antichitate pentru a produce atât culoare neagră, a "onixului negru", cat si rosu din Karneol. Majoritatea varietatii "onix negru" de pe piata este colorat artificial.
24
Istoric
În lumea antică a fost exploatat în Africa de nord carneolul, fiind folosit de romani ca obiecte de podoabă inele, medalioane. În perioda mai târzie a împăraților romani exploatarea perlelor de carneol (karneol) s-au extins și în zona nordică alpină Elveția de azi.In Evul mediu mineralul era folosit ca piatră tămăduitoare a bolilor având un efect pozitiv asupra părului, unghiilor, pielii și bolilor digestive ca și horoscop fiind considerat în zodia capricornului corelat cu planeta Saturn. Vechii greci ii atribuiau o provenienta divina. Nastrusnicul Cupidon i-ar fi taiat unghiile superbei Venus, in timp ce aceasta dormea, iar divinele unghii, cazand pe nisip, s-ar fi transformat in stralucitoare pietre de onix. Apoi, minunatei pietre i-au fost atribuite puteri oculte, onixul fiind nelipsit din multe practici medievale.
Onixul au fost utilizat pe scara larga in trecut. Sigiliile de onix erau foarte apreciate de romani. Onixul brun-roscat si alb, cunoscut sub numele de sardonix, era foarte apreciat la Roma, mai ales pentru sigilii. Romanii au folosit adesea pietre (de culori diferite) sculptate individual pentru a produce cate un alt model de sigiliu in fiecare an
25
Formare
Acesta piatra se formeaza prin depunerea siliciului in cavitatile de gaz ale lavei. Aceste depuneri duc la formarea benzilor dinstincte pe care le vedem in onix.
Raspandire pe glob
Onix se gaseste in Uruguay si in regiunile limitrofe din Brazilia, Afganistan, India, Madagascar, Peru si SUA. Baja California si NV-estul Mexicului au fost o sursa importanta de onix pana cand au aparut pe piata imitatii ieftine. Magnifice bijuterii din onix fiind descoperite la Knossos, in Grecia si, evident, in Imperiul Roman.
Utilizare
Onixul a fost folosit în Egipt încă din dinastia a doua pentru a face vase şi alte obiecte ceramice.Utilizarea sardonixului apare în arta Cretei minoice, în special din recuperări arheologice de la Cnossos.
Culoarea neagră închisă a onixului l-a făcut să devină o piatră semiprețioasă apreciată ca inele, medalioane sau alte obiecte de podoabă mai ales când se purta doliu. Onixul a fost utilizat in mod traditional pentru sculptarea broselor camee.
Proprietatile de vindecare ale onixuluiAutori contemporani spun ca onixul aduce cresterea vitalitatii, fortei, rezistentei si autocontrolului. Ajuta la indepartarea grijilor, tensiunilor, a starilor de nervozitate si elimina confuziile si cosmarurile. In aplicatiile medicamentoase cu onix sunt incluse tratamentul bolilor de maduva osoasa, dinti, piciore, sange, problemele legate de oase si tulburari ale tesuturilor moi. Se crede ca onixul ajuta in maladii precum epilepsia sau glaucomul si este cunoscut pentru remedierea celulelor deteriorate.
Topaz
26
Generalităţi
Topazul, numit și "diamant săsesc" (de la sași) cu sistemul de cristalizare ortorombic, este un mineral din categoria pietrelor prețioase cu compoziția chimică Al2SiO4(OH, F)2. Ionii hidroxilici (-OH) putându-se combina cu concentrații deferite de fluoride ceea ce determină numărul mare de varietăți de topaz. Topazul prin iradiere cu raze gama, bombardare cu electroni. sau încălzire își schimbă culoarea devenind brun-verzui sau roșcat. Cu toate că are duritatea 8 are un clivaj bun (se despică ușor) ceea ce îngreunează prelucrarea lui. Spărtura este de culoare sidefie de formă neregulată. Denumirea de „topaz de aur”, „topaz de madeira” sau „topaz fumuriu” s-a dat unor minerale care nu sunt topaze, au fost numai denumiri comerciale, ca de exemplu „topaz de aur” a fost numit „citrinul” o varietate a cuarțului. Cel mai mare topaz albastru are peste 21.000 carate.
Varietati
Topazul se gaseste sub culori diferite: rosu, albastru, verde, curcubeu, argintiu, bleu-ciel. Topazul bleu natural este extrem de rar, majoritatea sunt topaze albe supuse tratamentelor termice. Topazul albastru are diverse denumiri: bleu ciel, albastru de Londra, albastru caribean, albastru elvetian. Topaz incolor mai este denumit „diamantul robilor”.
Etimologie
După relatările naturalistului roman Plinius numele mineralului provine de la insula "Topazos" din Marea Roșie. De fapt acolo nu s-a găsit nici un topaz ci olivină cu care a fost confundat. O altă sursă a numelui provine dintr-o scriere sanscrită „tapas” ce înseamnă „foc”.
Istoric
In anul 1740 un topaz a fost fixat în coroana portugheză, acesta fiind numit „Diamant de Braganza” crezându-se că este vorba întradevăr de un diamant. Nicols, autorul unuia dintre primele tratate sistematice asupra mineralelor si pietrelor pretioase, a dedicat două capitole topazului în 1652. În Evul Mediu, numele de topaz a fost folosit pentru a desemna orice piatră preţioasă galbena, dar în vremurile moderne aceasta denotă doar silicat.
Formare
Se întâlnește în forma sa caracteristică de cristalizare prismatică sau ca o masă grunțuroasă. Frecvent fiind asociat cu berilul, turmalina și apatitul într-o rocă magmatică acidă de granit sau pegmatit, mai poate fi întâlnit în rocile sedimentare gneisuri (Brazilia).Aici se dezvolta cristale incolore de topaz ce pot avea marimea unui bolovan.Cristale de această dimensiune pot fi văzute în colecţiile muzeului. „Topazul de Aurungzebe”, observat de Jean Baptiste Tavernier măsoara 157.75 carate. „Topazul American de Aur”, o bijuterie mai recenta, măsoara 22,892.5 carate. Acesta mai poate fi găsit cu
27
fluorină in munţii Ural şi Ilmen din Rusia.
Raspandire pe glob
S-au descoperit topaze in Cehia, Norvegia, Suedia, Japonia, Mexic, SUA, Sri Lanka, Birma și Pakistan. In trecut s-au găsit topaze pe teritoriul Germaniei, Saxonia pe Muntele Melcilor în Vogtland de acolo provin topaze șlefuite din timpul lui August cel Tare azi sunt păstrate în "Camera verde" din Dresda și coroana engleză.
Utilizare
Topazul este folosit frecvent ca o piatră prețioasă de valoare. Cel mai mare topaz găsit până în prezent este un cristal de 271 kg, iar topazul cel mai mare prelucrat (șlefuit) cântărește 4,2 kg. Se crede ca este benefic pentru respiratie, ficat, splina, tiroida, sistem digestiv, sistem nervos, eliminarea toxinelor, regenerearea tesuturilor, benefic in caz de reumatism, artita, previne raceala, durerile de cap.
28
Turmalina
Generalităţi
Turmalina (sau turmalinul) este un cristal semipreţios cu o structură chimică variabilă, un silicat complex de aluminiu şi bor. În locul atomilor de aluminiu se pot substitui în diverse proporţii atomi de sodiu, calciu, magneziu, fier, litiu etc, determinând variaţii în proprietăţile fizice ale cristalului. Turmalina face parte din mineralele cu sistemul de cristalizare trigonal. Din formula chimică reiese faptul că ionii hidroxilici (-OH) şi ionii de fluor (-F) se pot combina în diferite raporturi de amestec cu metale, acest amestec determinând culoarea şi duritatea mineralului (între 7 şi 7,5). Culorile turmalinei sunt foarte variate, de la albastru, verde, roşu, roz, brun, până la negru, uneori un cristal putând avea mai multe culori; în secţiune transversală unele cristale apar ca un agat cu linii circulare concentrice de culoare diferită. La turmaline se poate constata frecvent fenomenul de pleocroism, adică schimbarea culorii în funcţie de direcţia de observare. Cel mai frecvent pleocroism este de la albastru la negru. O altă proprietate a cristalelor de turmalină este piezoelectricitatea, care se manifestă prin polarizarea electrică a cristalului ca urmare a unei acţiuni mecanice (presiune sau torsiune) aplicată pe o anumită axă a acestuia. De asemenea, cele mai multe varietăţi de turmalină prezintă şi proprietatea de piroelectricitate, adică apariţia unei polarizări electrice în urma încălzirii sau răcirii cristalului. Turmalina este primul material la care s-au observat aceste două proprietăţi.
Varietati
Turmalina are o gamă largă de varietăţi, dintre care o parte sunt enumerate mai jos:
Dravite. Din districtul Drave din Carinthia.Este de culoare galben închis spre maro-negru.
29
Schorl. Prezinta o culoare albăstruie sau maro închis spre negru.
Elbait. Numit după insula Elba, Italia.
Rubellit. Are culoare rosie.
Verdelit.Este de culoare verde-smarald.
Etimologie
Termenul turmalină a ajuns în limba română din alte limbi europene (în germană Turmalin, franceză tourmaline). La origine se află însă cuvântul sinhalez (limba majoritară vorbită în Sri Lanka) turamali, însemnând „piatră care atrage cenuşa”, ceea ce reflectă proprietăţile piroelectrice ale turmalinei.
Istoric
Viu colorate tourmalinele din Sri Lanka au fost aduse în Europa în cantităţi mari de Compania Dutch East India pentru a satisface o cerere de curiozităţi şi pietre pretioase.
Formare
Turmalina este găsita atat in roci vulcanice, în special granit cat şi în roci metamorfice, cum ar fi şisturi şi marmură.Turmalinele bogatein litiu sunt de obicei găsite în granit. Turmalinele bogate in
30
magneziu,sunt în general limitate la şisturi şi marmură. Turmalina este un mineral durabil şi poate fi găsita în cantităţi mici sub formă de boabe în gresie şi conglomerat.
Raspandire pe glob
Turmalina este exploatata în principal în Brazilia şi Africa. În plus faţă de Brazilia, turmalina este extrasa în Tanzania, Nigeria, Kenya, Madagascar, Mozambic, Namibia, Afganistan, Pakistan, Sri Lanka şi Malawi.
Utilizare
Exemplarele foarte frumoase sunt folosite ca bijuterii, ca de exemplu Rubellitul, o variantă roșie de turmalină. Un exemplu este „Cupa campionatului de fotbal german”, ornat cu 16 cristale de turmalină.Datorită proprietăților sale fizice cristalele de turmalină sunt utilizate în optică și electronică.
31
Cap. II Roci
Bazalt
Generalităţi
Bazaltul este o rocă magmatică numită și rocă vulcanică bazică fiind un amestec de silicați de fier și magneziu cu olivina și piroxeni ca și minerale bogate în calciu, feldspat. În mod obișnuit bazaltul are o culoare cenușie închisă cu nuanțe de culoare până la negru, apărând ca o masă cu granulație fină, uneori cu incluziuni de roci de o culoare diferită. Această granulație fină a bazaltului este determinată de procesul de răcire relativ rapidă a lavei, în cazul unei răciri mai lente se formează coloanele de bazalt hexagonale.Este roca cea mai răspândită.
Etimologie
Cuvântul "bazalt"este derivat din latina târzie „basaltes” si insemna „piatra foarte grea”. El a fost importat greacă antică „basanitēs”, unde insemna „piatra de încercare”.
Istoric
Denumirea de "bazalt" este prima oară folosită în secolul XVIII-lea într-un dicționar etimologic german, preluat din limba greacă βασανίτης [λίθος], basanítēs [líthos], „piatră de încercare”, respectiv βάσανος, básanos, „unealtă de piatră”.
Formare
Bazaltul ia naștere prin erupția unui vulcan din lava fluidă (cu vâscozitate redusă) și un conținut sărac în acid silicic și care ajuns la suprafața pământului se răcește relativ repede. Magma din care ia naștere bazaltul spre deosebire de granit este o magmă bazică.
Raspandire
Bazaltul poate fi întâlnit pe fundul mărilor, fiind denumit
MORB (mid ocean ridge basalt): apăre la linia de contact a plăcilor oceanice, sau pe uscat numit
CMB (continental margin basalt),la lnia de contact a plăcilor oceanice cu cele continentale, IAB (island arc basalt):apare la linia de contact a două plăci oceanice,
32
OIB (ocean island basalt) fiind situat pe placa tectonică mai mult sau mai puțin central,astfel pe continente apare acolo und sunt crăpături profunde în scoarța terestră înlesnind ieșirea lavei la suprafață.
Este de asemenea răspânit pe planete asemănătoare Pământului ca și: Mercur, Venus, Marte ca și pe Lună (satelitul Pământului), sau pe meteoriți cu o aceași compoziție ca a bazaltului terestru.
Utilizare
Datorită durității lui este utilizat la pavarea străzilor, la căile ferate, ca material de construcție, în grădini ca ornament, prin anii 1950 și 1960 s-a folosit ca mozaic. Coloanele de bazalt alcătuiesc și o atracție turistică. Astfel de locuri pot fi amintite ca: Eifel (Mendig) și Siebengebirge în Germania sau lângă Etna în Sicilia, Detunata în România. Bazaltul care conține mai multă olivină devine sfărămicios neputând fi utilizat în construcții.
Coloane de bazalt: Detunata:RomaniaSheepeater Cliff in Yellowstoner
Calcar
Generalităţi
Calcarul sau carbonatul de calciu este o rocă sedimentară, dominant organogenă, de culoare albă, cenușie sau galbenă. Roca este compusă în special din mineralele calcit și aragonit ambele având formula chimică (CaCO3). Calcarele se formează în general din sedimente biogene, dar mai pot avea o geneză de formare prin reacții chimice sau procese clastice. Calcarele au o importanță economică deosebită, fiind folosite ca materie primă în industria de construcții, sunt rezervoare naturale de depozitare a petrolului, gazelor naturale, sau este roca în care au loc procesele carstice, cu formarea peșterilor acestea fiind locuri de atracție turistică. Calcarul este o rocă cu foarte multe variante,
33
aceasta se referă nu numai la procesul de formare a lor, dar și la caracterele rocii, ca aspect, sau utilizare.Din această cauză există o ramură specială a geologiei Carbonatsedimentologia care se ocupă numai cu formarea și caracterele tipurilor diferite de calcar.Termenul de calcar este folosit în vorbirea curentă, pe când în limbajul tehnic sau științific acest termen este utilizat diferențiat.De exemplu roca masivă compactă va fi numită calcar pe când roca poroasă este numită cretă în industria de construcții calcarul fiind folosit ca var nestins, sau varianta cu o structură porfirică este numită marmoră cu toate că marmorele adevărate din punct de vedere geologic sunt roci metamorfice. Din cauza solubilității relativ bune a carbonatului de calciu în apă, calcarul este expus unor procese chimice de descompunere și distrugere masivă, constituindu-se din soluțiile carbonatate în care s-a dizolvat roca prin procesele carstice, formarea unei roci cu o structură specială nouă sub forma stalactitelor și stalagmitelor din peșteri.
Etimologie
Denumirea de „calcar” provine din latinescul „calcare” si are aceeasi semnificatie.
Formare
Calcarul ca rocă sedimentară poate să fie de mai multe tipuri. Cea mai mare parte a calcarelor este de natură biogenă, ceea ce înseamnă că este produs de organisme vii, fiind ulterior depus ca sediment.Calcarul poate să ia naștere și prin procese chimice (care pot fi de asemenea influențate de organismele vii) prin procese de precipitare din apele în care este dizolvat calcarul.O altă posibilitate a formării depozitelor de calcar este aceea când calcarul prin procesele de eroziune este transportat de exemplu în stare nedizolvată (calcar sau marmoră) fiind depus într-un alt loc unde se formează roci sau depozite noi de calcar.
Raspandire
In general calcarul este foarte răspândit în natură, fiind întâlnit pe platourile continentale vechi ca și în munții tineri unde apare mai frecvent.Cea mai mare parte din calcare se formează în mediul marin, ulterior acesta fiind ridicat prin mișcările tectonice la suprafață.Calcarul format pe continente necesită rezervoare vechi de calcar care furnizează materia primă pentru formarea noii roci calcaroase, un astfel de exemplu este formarea travertinului în Turingia.
In Europa depozite mari de calcar de origine biogenă formate în triasic și cretacic (în urmă cu câteva sute de milioane de ani) se află în sudul Germaniei, în nordul munților Alpi și în Europa centrală. In nordul Germaniei sunt frecvent întâlnite calcare din perioada glaciară transportate de ghețari.Depozite mai importante de travertin sunt în regiunea Stuttgart, bazinul Turingiei (Weimar-Ehringsdorf).Pe când depozitele de cretă se pot întâlni în așa numitul cordon (brâu) al cretei din Europa ce se întinde din Anglia prin Franța și ajungând până la Marea Baltică.In România depozite mai importante de calcar sunt în regiunile carstice cu peșteri numeroase, ca de exemplu regiunea Munților Apuseni.
34
Forme mai deosebite de calcar sunt:
1. Calcarul Fax un calcar coraligen (de pe insula Seeland Danemarca format în urmă cu 60 milioane de ani)
2. Stalactitele din peșteri3. Travertin, formațiuni calcaroase depuse pe malul unui pârâu Bavaria (monumente ale naturii)4. Calcar selenar (lat. Lac Lunae) este de fapt o depunere de calcit în peștera Mondmilchloch
din Elveția5. Terasele de calc formate lângă izvoarele cu apă bogată în carbonat de calciu din Pamukkale
Turcia și Mammoth Hot Springs din SUA.
Utilizare
Calcarul are o utilizare largă, diferențiată după caracteristicile rocii. De exemplu calcarele cu o structură compactă, masivă vor fi folosite ca elemente decorative în construcții.De asemenea calcarul este folosit în industria ceramicii și industria sticlei.Roca măcinată mărunt este folosită ca amendamente chimice în agricultură pentru reducerea acidității solului.Este de asemenea folosit calcarul ca îngrășământ artificial a terenurilor agricole.Formele pure de calcar sunt folosite pe scară largă de asemenea în industria chimică.Calcarul cu o structură poroasă, mai ales calcarul format din fosile joacă un rol de o însemnătate economică imensă fiind un rezervor natural pentru zăcămintele de petrol și gaze naturale.Zăcămintele cele mai mari de pe glob și anume zăcămintele de petrol din peninsula arabică se află în straturile poroase a unui calcar coraligen, care a luat naștere în perioada cretacică și jurasică.
Granit
Generalităţi
Granitul este o rocă magmatică masivă, cu granulație grosolană (cristale cu dimensiunea de câțiva milimetri), formată la adâncimi mari (făcând deci parte dintre plutonite), conținând în principal cuarț, feldspat sau minerale de culoare închisă ca mica.
Etimologie
Cuvantul „granit” provine din italienescul „granito” insemnand „granulat” si se refera la aspectul granitului.
35
Istoric
Granitul este utilizat inca din Antichitate.Piramida Roşie a Egiptului (secolul c.26th î.Hr.), numit asa a pentru nuanţa Crimson a suprafetelor sale de granit, este a treia ca mărime dintre piramidele egiptene. Piramida lui Menkaure, datând probabil din aceeaşi epocă, a fost construita din blocuri de calcar şi granit. Marea Piramidă din Giza (c.2580 î.Hr.) conţine un sarcofag imens din granit de tipul "Red Aswan Granit." Alte utilizări în Egiptul Antic include coloane, glafuri usi, praguri, rame de usi, furnir şi perete şi pardoseală.Faptul cum egiptenii au lucrat granit solid este încă un subiect de dezbatere.Multe dintre templele hinduse mari din sudul Indiei, în special cele construite in secolul 11 de regele Rajaraja Chola I, contin granit. Există o cantitate mare de granit în aceste structuri. Ele sunt comparabile cu Marea Piramidă din Giza.
Formare
Granitele se formează din magma acidă bogată în silicați, care vine din adâncime (fenomen favorizat de mișcările tectonice) și care în apropierea suprafeței pământului (adâncime de sub 2 km) se solidifică prin răcire lentă în crăpăturile scoarței având uneori un diametru de câteva sute de kilometri; granitele cu o granulație mai mare se numesc pegmatite.Bazaltul în comparație cu granitul provine dintr-o magmă bazică. Caracteristic pentru granit numit și plutonit sunt adâncimile mari unde se formează, rocile care se formează la adâncimi mai mici ca 2 km, sunt numite subvulcanite sau "roci de gangă" (steril) în minerit. Deoarece procesul de răcire a magmei are loc la adâncimi relativi mari, răcirea magmei se produce lent, cristalizarea mineralelor producându-se în funcție de punctul lor de topire, de aceea mineralele de culoare închisă cu punct de topire ridicat care au de obicei și o densitate mai mare blendă, piroxen se solidifică la început, urmate apoi de feldspat și cuarț.Din această cauză în camera sau cuibul de granit vom găsi mineralele cu densitate mai mică ca feldspat și cuarț mai aproape de suprafață. Influența temperaturii ridicate a magmei influențează rocile vecine care își modifică culoarea, (frecvent albăstruie) structura formându-se minerale noi la contactul magmei cu rocile învecinate, aceste proces de transformare determină formarea de fapt a rocilor metamorfice.Prin mișcări tectonice ulterioare formării granitului, sau prin procesele de eroziune și transport a apei, vântului, sunt îndepărtate straturile care acopereau granitul, acesta apărând la suprafață, fiind supus la rândul lui intemperiilor, razelor solare ce duce la o schimbare a culorii sale într-o nuanță gălbuie, mineralele mai puțin dure fiind erodate.Aspectul granitului, este diferit în masa lui se pot vedea cristale de minerale de mărime de câțiva milimetri, culoarea granitului variază de la cenușiu deschis până la albăstrui, roșu, galben.
Raspandire pe glob
Granitul se poate spune că ar fi roca cea mai răspândită din scoarță, fiind prezent în zonele tectonice sau sedimentare.In Europa, granit se gaseste in: Alpi (numai în zona centrală), Bayerischer Wald, Erzgebirge, Fichtelgebirge, Galicien, Spania, Harz, Brocken, Mühlviertel, Böhmische Masse, Austria, Oberlausitz, Oberpfälzer Wald, Odenwald, Pădurea Neagră, Waldviertel, Böhmische Masse, Austria.
Utilizare
Granitul era folosit la pavarea trotuarelor, datorită durității și rezistenței la erodare, intemperii, în construcție la:
36
pavarea străzilor, bordurii trotuarelor cale ferată (terasamente) acoperirea pereților clădirilor cu plăci de granit, la ferestre și uși în grădini la fântâni, sau pavaj
Granitul se exploatează frecvent în cariere de piatră, însă sunt asociate des cu minerale utile ca : Pirită (FeS2), Magnetită (Fe3O4).
Riolit
Generalităţi
Riolitul este o rocă vulcanică formată din cuarț, feldspat potasic, oligoclaz și biotit. Compoziția sa mineralogică și chimică corespunde granitului. Este denumit și „liparit”, fiind o rocă magmatică sau metamorfică compusă în cea mai mare parte din cuarț, cu densitatea sub 3 g/cm³. Denumirea veche a riolitului era de „cuarț porfiric”. Conținutul în cuarț al riolitului oscilează între 20 și 60 %, plagioclaz între 35 și 80 % și feldspat alcalin între 15 și 65 % (plagioclazul și feldspatul alcalin aparțin de grupa feldspaților). Riolitul mai poate conține biotit și amfiboli. În mod normal riolitul are o structură porfirică (se pot vedea clar granulele de minerale) cu dominanța cuarțului și feldspatului, structura granulară găsindu-se într-o masă amorfă sticloasă sau microcristalină.
Etimologie
Numele de „riolit” a fost introdus în ştiinţă de către exploratorul şi geologul german Ferdinand von Richthofen după explorările sale în Munţii Stâncoşi, în anii 1860.
Istoric
În timpurile preistorice ale Americii de Nord,riolitul era exploatat extensiv în estul Pennsylvania în Statele Unite. Una dintre carierele cele mai mari a fost „Carbaugh Run Rhyolite Site” în Adams County.
Formare
Riolitul se formează în straturile profunde ale pământului, unde are loc o răcire lentă a magmei vulcanice. Răcirea lentă permite o formare de cristale mari în masa rocii. În cazul unei erupții vulcanice ulterioare, restul de magmă fluidă ajunge la suprafață unde urmează un proces rapid de
37
răcire, prin formare de microcristale, care alcătuiesc așa-numita masă de bază a riolitului, în care se poate vedea structura porfirică de minerale mai mari formate anterior.
Raspandire pe glob
In România riolit se gaseste in: Munții Gutâi, Munții Vlădeasa si Munții Metaliferi, iar în Germania in: Pădurea Turingiei, Sachsen partea nordică, Sachsen-Anhalt la nord de Halle, Munții Pădurea Neagră si in Eppan.Granitul mai este prezent in:Vogesen, Franța de est, Islanda,Muntii Stancosi SUA, Anzii Cordilieri, America de Sud si Noua Zeelandă unde se află cei mai noi vulcani cu riolit.
Utilizare
Riolitul este folosit ca: piatră de pavare a drumurilor, piatră de construcție, calea ferată, măcinat în mori, folosit ca nisip sau pietriș, ca piatră decorativă.
Bibliografie
Delia Anne-Marie Androne, “Geologie Generala Volumul I Mineralogie”, Tehnopess, Iasi, 2008
38
http://curiozitati.scienceline.ro/CEA_MAI_MARE_MINA_DE_AUR_DIN_LUME_6243_580_1.htmlhttp://en.wikipedia.org/wiki/Gypsumhttp://mineralul.blogspot.com/2011/02/azuritul.html http://pietrepretioase.blogspot.com/2009/03/diamante-celebre.html http://ro.wikipedia.org/wiki/Giotto_di_Bondone http://rruff.geo.arizona.edu/doclib/hom/halite.pdfhttp://www.colectionarul-roman.ro/stiri/108/austria-monede-de-aur-dedicate-coroanei-casei-de-habsburg.htm http://www.daciccool.ro/stil-de-viata/moda-si-accesorii/1065-legendele-onixului-la-mondo-gioiellihttp://www.dacoromania-alba.ro/nr20/aurul.htmhttp://www.dani2989.com/gold/goldprod2010ro.htmhttp://www.elabijou.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=20:onix&catid=6:pietre-semipretioase&Itemid=6http://www.en.wikipedia.orghttp://www.financiarul.ro/2009/08/06/romania-poate-deveni-primul-producator-de-aur-din-europa/ http://www.gipscarton.com/rigips/http://www.minerals.ro/archives/category/ghttp://www.obiective-turistice.ro/saline-30.htmhttp://www.regielive.rohttp://www.ro.wikipedia.org
39
