Politica Externa a Romaniei in Perioada Interbelica

Mocanu Daniela -Roxana Clasa a XII-a A

POLITICA EXTERNA A ROMANIEI IN PERIOADA INTERBELICA

a) Principalele caracteristici si aciuni Problemele organizrii lumii dup prima conflagraie mondiala au constituit obiectul Conferinei de pace de la Paris (1919 -1920). Prezenta la aceasta Conferina, Romania a acionat pentru obinerea confirmrii pe plan International a hotrrilor adoptate in cursul anului 1918 de poporul roman privind aiurirea statului National unitar roman. Conferina pcii de la Paris era chemata sa dea consacrare juridica internaionala noului statut teritorial si politic al statului roman, prin recunoaterea principiului nationalitatilor si al autodeterminrii popoarelor, prin respectarea drepturilor legitime ale poporului roman asupra teritoriului sau National. in practica nsa lucrurile s-au dovedit a fi mult mai complicate si dificile. Dei, potrivit tratatului din 4/17 august 1916, Romania trebuia sa se bucure la Conferina pcii de drepturi egale cu celelalte tari semnatare, ea a fost inclusa in rndul statelor cu "interese limitate', putnd participa la dezbateri numai atunci cnd era invitata, dreptul de decizie aparinnd "Consiliului celor Patru' (Marea Britanic, Frana, Italia si SUA), in Comisia teritoriala, inclusiv in Comitetul pentru studierea chestiunilor teritoriale privind Romania, delegaii romani nu au fost admii. Dup ample discuii, ncepute in Comisia teritoriala la 11 februarie 1919, Consiliul Suprem a stabilit, la 11 iunie 1919, grania dintre Romania si Ungaria, iar la 13 iunie 1919, cea dintre Romania si Regatul Sarbo-Croato-Sloven, prin care se recunotea actul istoric al unirii Transilvaniei cu Romania. Marile Puteri au pregtit tratatul de pace cu Germania fora a ngdui delegaiei romane sa-si exprime punctul de vedere, dei armata romana purtase lupte grele cu cea germana in anii 1916-1917, mpotriva creia repurtase strlucitele victorii de la Marasti, Marasesti si Oituz, iar Romania avusese de suportat jaful ocupanilor germani si uriae pierderi materiale. Delegaia romana, ca si cele ale altor state mici, a fost nevoita sa semneze tratatul de pace cu Germania, la Versailles, in ziua de 28 iunie 1919, fora sa-1 fi putut studia si formula observaii. Deoarece "Consiliul celor Patru' inteniona sa procedeze intr-o maniera similara si in privina celorlalte tratate, in mai 1919, Ion I.C.Bratianu, seful delegaiei romane, a luat iniiativa unei note verbale colective adresate lui Georges Clemenceau, preedintele Conferinei de pace, de ctre delegaiile romana, polona, srba, cehoslovaca si greaca, prin care se cerea ca proiectele tratatelor sa le fie comunicate din timp, pentru a le putea analiza. Dar Consiliul a acceptat sa prezinte, la 29 mai, doar un rezumat al proiectului tratatului de pace cu Austria, urmnd ca a doua zi sa remit delegaiei austriece textul complet al acestuia, in urma unui nou protest, adresat de Ion I.C.Bratianu in numele delegaiilor menionate, s-a obinut amnarea pentru 2 iunie a remiterii proiectului ctre delegaia Austriei. Documentul coninea unele clauze menite sa faciliteze amestecul Marilor Puteri in treburile interne ale Romniei. Astfel, sub pretextul grijii pentru respectarea drepturilor minoritarilor naionale, Marile Puteri si rezervau libertatea de a decide masurile ,pe care le vor crede necesare' pentru a ocroti drepturile si interesele acestor minoritatea. De asemenea, Romania era obligata sa semneze o convenie prin care acorda, timp de 5 ani, "liberul tranzit' pentru toate mrfurile, mijloacele de transport si supuii "Puterilor Aliate si Asociate', fora nici un fel de vama.Colegiul Economic Mangalia


in cuvntul rostit la edina plenara a statelor aliate asupra proiectului de tratat, si intr-un memoriu adresat Consiliului, Ion I.C.Bratianu afirma ca Romania este hotrta sa asigure drepturi minoritarilor, dar ca ea nu poate sa primeasc un regim special, la care nu erau constrnse toate statele suverane. Totodat, el a artat ca Romania era gata sa ia masurile necesare pentru a uura tranzitul si a dezvolta comerul cu celelalte naiuni, in conformitate cu legislaia sa interna. intricat Consiliul nu a acceptat obieciile formulate, Ion. I.C.Bratianu a parazit, la 2 iulie 1919, Conferina pcii, in ziua de 10 septembrie, Marile Puteri au semnat tratatul de pace cu Austria, la Saint Germain en Laye, punnd Romania in fata faptului mplinit. In urma notelor ultimative ce i s-au adresat, de a semna fora discuii si fora rezerve tratatul, Ion I.C. Brtianu si-a dat demisia din fruntea guvernului Romniei. Dup noi presiuni diplomatice - care au mers pana la ameninarea cu excluderea delegaiei romane de la Conferina pcii - la 10 decembrie 1919, guvernul prezidat de Alexandru Vaida-Voevod a semnat tratatul de pace cu Austria. Tratatul consfinea autodeterminarea popoarelor, dezagregarea monarhiei habsbur-gice si recunotea unirea Bucovinei cu Romania, in acelai timp, el oferea o baza legala pentru amestecul Marilor Puteri in treburile interne ale statelor succesorale, inclusiv ale Romniei. La 18 decembrie 1919, Marile Puteri au trasat frontiera dintre Romania si Polonia, care a fost acceptata de cele doua tari. in ziua de 10 decembrie 1919, Romania a semnat la Neuilly sur Seine tratatul de pace cu Bulgaria, care stabilea ca hotarul dintre cele doua tari era cel fixat in 1913. Vii discuii a suscitat proiectul tratatului de pace cu Ungaria, deoarece delegaia maghiara, precum si unele cercuri politice si financiare din Marea Britanic, Frana, Italia si din alte tari se pronunau mpotriva destrmrii Ungariei "milenare'. Pe de alta parte, delegaia romana, susinuta de numeroi lideri politici, a demonstrat pe baza de date concrete, faptul ca Transilvania este un strvechi teritoriu romanesc, ca populaia acesteia si-a exprimat in cadrul Adunrii Naionale de la Alba lulea din l decembrie 1918 hotrrea de a se uni cu Romania. in 1919 a avut loc un conflict armat intre Romania si Ungaria. Guvernul comunist de la Budapesta - acionnd de comun acord cu cel bolevic de la Moscova - a refuzat sa-si retrag trupele din Transilvania si a atacat armata romana, aflata in munii Apuseni, in urma unor lupte grele (16 - 18 aprilie), atacul a fost respins, iar la 20 iulie armata romana a trecut la o contraofensiva, ocupnd Budapesta la 2 august. Dup restabilirea ordinei, trupele romane s-au retras in limitele teritoriului National. Tratatul de pace cu Ungaria, a fost semnat la Trianon, in ziua de 4 iunie 1920. Prin acest tratat se recunoate unirea Transilvaniei cu Romania. Cu acelai prilej a fost isclit un tratat care - ca si in cazul celui cu Austria -continea prevederi speciale privind "liberul tranzit' si minoritile. La 28 octombrie 1920, Romania, pe de o parte, si Marea Britanie, Frana, Italia si Japonia, de cealalt, au semnat tratatul de la Paris prin care se recunotea unirea Basarabiei cu Romania. Dei, in ansamblul lor, tratatele de pace ncheiate au purtat amprenta Marilor Puteri nvingtoare, acestea au luat in consideraie situaia de fapt a prbuirii Imperiului habsburgic si a celui arist, pe ruinele crora au aprut

Colegiul Economic Mangalia


State noi, iar altele - intre care si Romania - si-au ntregit unitatea teritoriala. Marile Puteri si-au asigurat posibilitatea de a interveni in treburile politice si in viaa economica a Romniei, au impus clauze care au apsat greu asupra poporului roman. Romania a trebuit sa preia 500 milioane coroane aur din datoria fostei monarhii habsburgice, sa plteasc un miliard de coroane aur reprezentnd contravaloarea bunurilor statului austriac si maghiar ramase pe teritoriile Bucovinei si Transilvaniei, sa achite suma de 230 milioane franci drept "cota de eliberare'. in mod firesc, Romania avea dreptul la despgubiri de rzboi din partea statelor inamice care i-au jefuit teritoriul in timpul ocupaiei din 1916 - 1918. Dei pierderile Romniei se cifrau la 72 miliarde lei aur, Comisia reparaiilor - constituita pe baza deciziilor Coferintei de Pace de la Paris i-a recunoscut doar 31 miliarde lei aur. Conferina de la SPA, din iulie 1920, a hotrt ca Romania sa primeasc 1,1% din reparaiile germane si 10,55% din reparaiile Orientale (exigibile de la Austria, Ungaria si Bulgaria). Acordurile ulterioare - "planul Dawes', "planul Young', conferina de la Haga - au fcut ca Romania sa nu primeasc din partea nici unui stat fost inamic suma integrala a despagubirilor ce i se cuveneau. Dup ratificarea internaionala a actelor de Unire din 1918, politica externa a guvernelor a fost orientata, in intreaga perioada interbelica, spre stabilirea unor relaii de colaborare cu toate statele, aprarea unitarii si integritii teritoriale a Romniei, realizarea unui sistem de aliane viznd meninerea pcii si combaterea revizionismului, asigurarea securitii pentru toate statele. Aceasta orientare politica corespundea intereselor fundamentale ale poporului roman. in ansamblul raporturilor internaionale de la sfritul primului rzboi mondial un loc important 1-au ocupat problemele navigaiei pe Dunre si prin strmtorile Marii Negre. Statutul definitiv al Dunrii, semnat la Paris in ziua de 23 iulie 1921, prevedea ca navigaia pe acest fluviu era libera si deschisa tuturor pavilioanelor, in condiii de perfecta egalitate. Din organele create cu acest prilej, fceau parte, pe ranga statele riverane, Marea Britanic, Frana si Italia, care si-au asigurat un rol preponderent in controlul navigaiei pe fluviu. Convenia de la Lausanne (24 iulie 1923) privind regimul strmtorilor Marii Negre Bosfor si Dardanele - stipula demilitarizarea acestora si libera navigaie pentru toate vasele comerciale ale tuturor statelor, att in timp de pace, cat si in timp de rzboi; totodat, se prevedea ca statele neriverane Marii Negre nu puteau sa intre prin strmtori cu mai multe nave dect cuprindea flota celui mai puternic stat riveran. In Comisia internaionala a strmtorilor a fost aleasa si Romania. in iulie 1919 s-a creat Societatea Naiunilor, din rndul creia Romania fcea parte ca membru fondator. Aceasta organizaie internaionala avea menirea de a aciona pentru evitarea unei noi conflagraii mondiale si aprarea pcii. Pactul Societarii Naiunilor, care prevedea angajamentul statelor membre de a respecta si menine integritatea teritoriala si independenta politica a celorlalte state, oferea Romniei o garanie cuprinztoare pentru aprarea statu-quo-ului sau teritorial si politic. Romania a acionat in sensul creterii rolului acestei organizaii in viaa internaionala, militnd pentru adoptarea unor masuri concrete de dezarmare, de descurajare a forelor revizioniste, in iunie 1932, Comitetul pentru dezarmare morala a adoptat punctul de vedere romanesc, cuprins in "Memorandumul Perla', privind adaptarea legislaiilor naionale la cerinele fundamentale ale vieii internaionale. Ca o expresie a preuirii de care se bucura politica externa a Romniei, reprezentanii acesteia au fost alei in conducerea unor organisme aleColegiul Economic Mangalia


Societarii Naiunilor, iar Nicolae Titulescu a ndeplinit, doi ani consecutiv, in 1930 si 1931, funcia de preedinte al Adunrii generale a acestui mare for International. Acionnd in spiritul Pactului Societarii Naiunilor, Romania a iniiat sau a contribuit la realizarea unor aliane Bi si multilaterale. Astfel, la 3 martie 1921 a fost semnata Convenia de aliana dintre Romania si Polonia, prin care cele doua state se angajau sa se ajute reciproc in cazul unui atac neprovocat la grania de Rsrit; tratatul a fost rennoit la 26 martie 1926, cnd a capotat si un coninut mai larg, prevznd ajutorul mutual in cazul oricrei agresiuni externe. Exponentul cel mai autorizat al diplomaiei romaneti din perioada imediat urmtoare primului rzboi mondial a fost Take Lunescu, care a militat pentru crearea unui sistem de aliane cuprinznd Polonia, Cehoslovacia, Romania, Iugoslavia si Grecia, a unui bloc "de la Marea Baltica la Marea Egee', care sa se opun oricror aciuni revizioniste. Dar contradiciile dintre Polonia si Cehoslovacia, precum si dintre Iugoslavia si Grecia au fcut ca planul sau sa nu ruseasca, in fata acestei situaii, ministrul roman s-a raliat lui Eduard Benes, aducndu-si contribuia,la realizarea unui sistem de aliane bilaterale intre Cehoslovacia, Romania si Iugoslavia, cunoscut sub numele de Mica nelegere. Creata in iunie 1921, Mica nelegere si propunea sa promoveze o larga colaborare cu toate tarile, pe baza respectrii independentei si suveranitii naionale, a statu-quo-ului teritorial consfinit prin tratatele de pace de la Trianon si Neuilly. Mica nelegere a fost prima aliana cu caracter regional constituita in Europa dup primul rzboi mondial, care se baza pe Pactul Societarii Naiunilor si urmarea sa creeze un climat de pace si securitate in centrul si sud-estul Europei. O coordonata fundamentala a politicii externe a Romniei a constituit-o continuarea orientrii tradiionale spre Frana si Marea Britanic. La 10 iunie 1926 a fost semnat tratatul de aliana dintre Romania si Frana, potrivit cruia, in cazul unui atac neprovocat, cele doua tari se vor consulta asupra masurilor ce trebuia luate in scopul "salvgardrii intereselor legitime naionale si al meninerii ordinii stabilite prin tratatele de pace'. in cadrul aceleiai politici, de aprare a pcii si statu-quo-ului teritorial, se nscrie tratatul din 17 septemvire 1926, dintre Italia si Romania, prin care aceste state se angajau sa se ajute reciproc in czui unui atac neprovocat din partea unei tere pari. Dar, semnarea de ctre Italia a tratatului de aliana cu Ungaria din 5 aprilie 1927, in care se punea deschis problema revizuirii granielor, precum si sprijinirea revizionismului horthist de ctre Mussolini au fcut ca tratatul romano-italian sa-si piard eficienta si apoi, in 1934, chiar valabilitatea. Romania a militat pentru statornicirea unor relaii de buna vecintate cu toate statele. Raporturile sale cu Iugoslavia, Cehoslovacia si Polonia, concretizate si in tratatele menionate, au cunoscut o larga dezvoltare. Relaiile cu Bulgaria s-au reluat imediat dup ncheierea tratatului de pace, fiind impulsionate de vizita primului ministru bulgar Stamboliiski in Romania (ianuarie 1921). in octombrie 1920 au fost reluate relaiile diplomatice si consulare cu Ungaria, dar politica revizionista promovata de guvernul de la Budapesta, intensa propaganda ostila Romniei desfurata de revizionitii maghiari pe plan International au fcut ca relaiile dintre cele doua tari sa se dezvolte lent si intr-o atmosfera de suspiciune reciproca. In ceea ce privete raporturile romano-sovietice, acestea fuseser rupte in ianuarie 1918 din iniiativa parii sovietice, in nota trimisa cu acel prilej guvernului roman, Consiliul Comisarilor Poporului al Rusiei fcea' cunoscut ca a hotrt sa declare sechestrat pentru oligarhia romana depozitul de aur al Romniei pstrat la Moscova. Puterea sovietica si asuma rspunderea de a pstra acest tezaur pe care IL va preda in minile poporului roman. Este de remarcat faptul ca Romania - in pofida presiunilor fcute de Frana si Marea Britanic - nu s-a alturat interveniei militare mpotriva statului sovietic. In 1920-1924 s-au



iniiat unele contacte viznd normalizarea relaiilor intre Romania si Rusia (Uniunea) Sovietica. Astfel, la nceputul anului 1920, intre primul ministru roman, Alexandai VaidaVoevod, si comisarul poporului pentru afaceri externe, Gheorghi V.Cicerin, a avut loc un schimb de radiograme, convenindu-se asupra iniierii unor tratative directe intre cele doua tari, care nsa n-au mai avut loc. Tatonri similare s-au nregistrat si in 1921, fora a se ajunge la rezultate concrete. In martie 1924 s-a organizat o conferina romano-sovietica la Viena, capitala Austriei, care a euat nsa datorita faptului ca Uniunea Sovietica a refuzat sa recunoasc actul unirii Basarabiei cu Romania. Un moment important in viaa internaionala 1-a reprezentat Pactul de la Paris (Briand-Kellogg) din 27 august 1928, primul tratat International care a interzis recurgerea la rzboi pentru rezolvarea diferendelor internaionale; statele semnatare se angajau sa rezolve problemele dintre ele exclusiv prin mijloace panice. Guvernul roman a aderat la acest pact, dup care a semnat protocolul de la Moscova, din 9 februarie 1929, prin care Romania, Uniunea Sovietica, Polonia, Estonia si Letonia se angajau sa-1 pun imediat in vigoare in raporturile reciproce. Instaurarea hitlerismului la putere in Germania, in ianuarie 1933, a nsemnat oficializarea politicii de revana teritoriala si de revizuire a tratatelor de pace de la Versailles de ctre una din Marile Puteri europene. Celelalte state revizioniste - in primul RAND Ungaria - erau ncurajate in aciunea lor viznd sfrmarea sistemului de la Versailles. in noile condiii, Romania a militat pentru crearea unui sistem de securitate colectiva in Europa, creterea rolului Societarii Naiunilor, ntrirea alianelor existente si crearea altora noi. Exponentul cel mai autorizat al acestei orientri politice a fost Nicolae Titulescu, care a deinut funcia de ministru de externe al Romniei in anii 1932-1936. In februarie 1933 a fost semnat, la Geneva, Pactul de reorganizare a Micii nelegeri de ctre minitrii de externe ai Romniei, Cehoslovaciei si Iugoslaviei, respectiv Nicolae Titulescu, Eduard Benes si Bogoliub Jevtic, potrivit cruia se crea un Consiliu Permanent, asistat de un Consiliu Economic, fapt care a ntrit aceasta aliana cu caracter antirevizionist. Dup ample negocieri, s-a constituit nelegerea Balcanica, prin Pactul semnat la Atena, in ziua de 9 februarie 1934, de reprezentanii Greciei, Romniei, Iugoslaviei si Turciei, nelegerea - deschisa adeziunii oricrui stat balcanic dornic de colaborare pe baza respectrii principiilor Societarii Naiunilor, a prevederilor tratatelor de pace - a militat si pentru consolidarea securitii, prin eliminarea posibilelor prilejuri de dezacord intre statele din zona, pentru garantarea reciproca a frontierelor balcanice. La 3 iulie 1933, Romania a semnat, la Londra, Convenia de definire a agresiunii si a teritoriului, la elaborarea creia a contribuit din plin si Nicolae Titulescu. Acest document consolida, din punct de vedere juridic International, situaia Romniei, intricat prevedea ca prin teritoriu se nelege teritoriul asupra cruia un stat si exercita in fapt autoritatea. Aceasta definiie IL determina pe Nicolae Titulescu sa aprecieze ca era o noua confirmare a apartenentei Basarabiei la Romania, in virtutea aceluiai principiu - de consolidare a securitii si a statu-quoului teritorial si a pcii generale - Romania a aderat la Pactul de neagresiune si conciliaiune semnat la Rio de Janeiro (10 octombrie 1933). Negocierile dintre Nicolae Titulescu si Maxim Litvinov au dus la stabilirea relaiilor diplomatice intre Romania si URSS, in ziua de 9 iunie 1934. Cu acest prilej, cei doi minitriColegiul Economic Mangalia


de externe au avut un schimb de scrisori, care cuprindeau angajamente solemne viznd garania reciproca a respectrii suveranitii naionale si independentei politice, neamestecul in treburile interne, angajamentul de a nu permite existenta si activitatea pe teritoriul propriu a unor organizaii ce-si propuneau lupta armata mpotriva celuilalt stat. Militnd pentru realizarea securitii colective a statelor europene, Nicolae Titulescu a contribuit la realizarea pactelor de asistenta mutuala intre Frana, URSS si Cehoslovacia. Urmtorul pas trebuia sa fie pactul de asistenta mutuala intre Romania si URSS, pentru ncheierea cruia Nicolae Titulescu primise mandat din partea guvernului roman in anul 1935. Au urmat negocieri intre Nicolae Titulescu si Maxim Litvinov, s-a perfectat un protocol la 21 iulie 1936. Aceste tratative aveau loc pe fondul deteriorrii tot mai accentuate a situaiei internaionale. Aciunile agresive ale statelor revizioniste si politica conciliatorista a guvernelor Franei si Marii Britanii au avut consecine negative pentru pacea mondiala. Atacul Italiei asupra Etiopiei in 1935 si ocuparea zonei Rhnane de ctre Germania in 1936 au dus la euarea politicii de securitate colectiva. Deasupra Europei se adunau nori negri, care prevesteau declanarea unei noi conflagraii mondiale. b) Nicolae Titulescu - activitatea diplomatica De-a lungul timpului, romanii au avut mari diplomai, intre care David Corbea Ceauul, Nicolae Milescu Sptarul, Ion Ghica, Mihail Koglniceanu, Take Lunescu, Grigore Gafencu, Mihai Antonescu, Corneliu Mnescu, Stefan Andrei. Din rndul acestora se detaeaz - prin pregtirea intelectuala si prestigiul International - Nicolae Titulescu, personalitate care si-a pus amprenta asupra politicii externe a Romniei din perioada interbelica. Absolvent al Facultativi de Drept din Paris, cunoscuta prin calitatea si exigenta dasclilor ai, Nicolae Titulescu a dobndit cunotine solide, pe care le-a transmis, pentru un timp, si studenilor romani, in calitatea sa de profesor la Universitatea din lai si la cea din Bucureti. Apoi, pe msura ce viaa - mai ales dinamica vieii internaionale - impunea abordri noi, Nicolae Titulescu a devenit el nsui un creator in domeniu, impunndu-se att prin contribuiile teoretice, cat si prin activitatea sa practica. Prin inteligenta si puterea sa de munca, prin perseverenta cu care si promova ideile si aciunile, prin calitative sale de orator, care-1 ajutau sa-si conving auditoriul, Nicolae Titulescu s-a impus rapid in viaa politica a Romniei. Debutul dateaz din 1913, cnd a rostit un impresionant discurs de la tribuna Adunrii Deputailor. A doua zi, Take Lunescu, marele om politic si orator, scria in ziarul La Roumanie: "Un mare, un extraordinar talent s-a ridicat la tribuna romneasca, si acest talent este al nostru. Nu numai ca Titulescu a fcut ieri nceputul cel mai strlucitor in istoria elocinei parlamentare a Romniei, dar acest nceput 1-a clasat deopotriv gnditor si orator'. Nicolae Titulescu s-a afirmat in viaa politica intr-o perioada complexa din istoria romanilor, cnd in prim-plan se afla desavarsirea unitarii naionale. Izbucnirea primului rzboi mondial, in iulie 1914, punea in fata clasei politice din Romania problema de a opta intre cele doua tabere aflate in conflict: Antanta si Puterile Centrale. Opiunea era dificila, deoarece Rusia (care fcea parte din Antanta) anexase Basarabia, iar Austro-Ungaria (o fora de baza a Puterilor Centrale) stpnea Transilvania



si Bucovina. Nicolae Titulescu a participat la marile manifestaii din anii 1914-1916, cernd intrarea Romniei in rzboi alturi de Antanta, pentru eliberarea frailor din Transilvania si Bucovina. A rostit cuvinte memorabile, precum cele din 1915: "Ardealul nu e numai inima Romniei politice; privii harta: Ardealul e inima Romniei geografice. Ardealul e leagnul care ia ocrotit copilria, e coala care i-a fcut neamul, e farmecul care i-a susinut viaa.' Vestea intrrii Romniei in rzboi, in august 1916, i-a umplut inima de bucurie. Dar, foarte curnd, bucuria s-a transformat in amrciune, ca urmare a nfrngerilor suferite de armata romana si a ocuprii Olteniei, Munteniei si Dobrogei de ctre trupele Puterilor Centrale. Au urmat marile victorii din vara anului 1917, de la Marasti, Marasesti si Oituz; apoi din nou, o perioada grea, determinata de ieirea Rusiei din rzboi, in noiembrie 1917. Dup ncheierea pcii de la Buftea - Bucureti (mai 1918), Nicolae Titulescu a plecat la Paris, unde 1-a sprijinit pe Take Lunescu in ntemeierea Consiliului National Roman si propagarea intereselor Romniei in rndul opiniei publice europene. Anul 1918, nceput sub negre auspicii, a devenit unul dintre cei mai luminoi din istoria romanilor. Prbuirea celor doua mari imperii multinaionale - rus si habsburgic - a facilitat nfptuirea integrala a aspiraiilor naionale ale romanilor. Astfel, la 27 martie, Sfatul Tarii, ntrunit la Chiinu, a decis Unirea Basarabiei cu Romania; la 28 noiembrie, Congresul general al Bucovinei, convocat la Cernui, a votat unirea acesteia cu patria mama, iar la l decembrie, Marea Adunare Naionala de la Alba lulea a hotrt unirea Transilvaniei cu Romania. S-a furit astfel statul National unitar, prin voina liber exprimata a romanilor din teritoriile respective, dar si prin sacrificiul militar fcut de Vechiul Regat. Noile granie urmau sa fie confirmate prin tratate internaionale la Conferina pcii de la Paris. Nicolae Titulescu a fcut parte din delegaia Romniei la aceasta Conferina, a negociat tratatul de pace cu Ungaria, pe care 1-a semnat in ziua de 4 iunie 1920 in palatul Trianon. Si-a legat astfel numele de unul dintre cele mai importante acte din istoria Romniei. in iulie 1920, Nicolae Titulescu a condus delegaia romana la Conferina de la SPA, unde s-au stabilit reparaiile de rzboi datorate de Germania si aliaii ei; cu toate eforturile depuse, el nu a putut obine pentru Romania mai mult de 1% din reparaiile germane si de 10,5% din cele orientale (datorate de Austria, Ungaria si Bulgaria). Dup 1919, politica externa a Romniei a fost orientata spre Frana si Marea Britanic, spre afirmarea si consolidarea Societarii Naiunilor, ca o chezai a meninerii pcii si statu-quo-vui teritorial, stabilit prin tratatele de pace. Nicolae Titulescu a fost unul dintre artizanii acestei politici, in 1922 a fost numit ministrul Romniei la Londra si reprezentantul tarii noastre la Societatea Naiunilor. A stabilit relaii extrem de utile in lumea diplomatica, a putut cunoate psihologia marilor puteri, precum si a celor mici, a depistat, de la nceput, contradiciile francoengleze si impactul lor asupra evoluiei vieii internaionale. Astfel, in 1922, Titulescu a devenit o personalitate reprezentativa a diplomaiei romaneti si europene; timp de un deceniu si jumtate va avea un cuvnt greu de spus pe arena internaionala. Prin capacitatea si puterea sa de influenta, el a determinat politica tarii, impunndu-si adesea punctele de vedere chiar in fata titularului Ministerului de Externe. Un ziar care aprea la Geneva scria la nceputul anilor '30: "Titulescu nu este un simplu diplomat. El este de mai muli ani seful in partibus al diplomaiei tarii sale. Nimic uimitor in aceasta, deoarece domnul Titulescu cunoate ntreaga Europa si a fost amestecat in toate negocierile mari de dup rzboi, a fostColegiul Economic Mangalia


consultat cu regularitate de ctre conductorii ai. De la Bucureti la reedina domnului Titulescu, telefonul funcioneaz ziua si noaptea'. intr-adevr, in calitate de reprezentant al Romniei la Societatea Naiunilor, a participat la toate sesiunile Adunrii Generale si la elaborarea rezoluiilor acesteia. S-a considerat "un soldat al tarii mele in traneele pcii' si de aceea a susinut cu ndrjire interesele Romniei. A fcut-o cu convingere, dar si cu eleganta. Pentru el, argumentele primau - istorice, geografice, morale etc. si de aceea, discursurile sale erau urmrite cu un deosebit interes, iar efectul lor era impresionant. Cunotea la perfecie patru limbi de circulaie internaionala a-franceza, engleza, germana, italiana - si se adresa preopinentului "pre limba lui', efectul asupra adversarului fiind adesea devastator. Un colaborator al sau, Alexandru Duiliu Zamfirescu, scria: "Jovialitatea sa naturala putea la nevoie sa Faca loc maniei, reala sau simulata, cu un irag de argumente rostogolite, de acuzri vijelioase ca apele mari, incot insasi oratori ncercai ai' forurilor internaionale de mai trziu se scuturau nfundndu-si capul in umeri de parca ii lovea grindina.' Aceasta extraordinara "fora de izbire' nu era doar expresia talentului oratoric, ci si al unei capacitai de argumentare dusa pana la ultimele resorturi. Sub aparenta unor intervenii spontane, impuse de o anumita situaie concreta, se afla o temeinica documentare, desfurata pe parcursul multor zile, saptamani si chiar luni. De aceea, Titulescu nu a fost prins niciodat pe "picior greit'. Cunoscndu-si foarte bine adversarii, pregtindu-se din timp pentru riposta, Titulescu atepta momentul potrivit pentru a interveni. El nsui mrturisea ca datoria sa era "sa aduc aici fapte precise si documentate si sa nu MA las ispitit, oricare ar fi rolul ingrat care astfel mi revine, de formule inflacarate, care pot sa emoioneze, dar care niciodat nu lumineaz.' Au devenit celebre duelurile lui cu contele Apponyi, ministrul de externe al Ungariei, care nu o data a rmas fora replica. Confruntarea politica a fost extrem de dura, dar niciodat Titulescu nu 1-a considerat pe Apponyi un duman personal al sau. Spre surprinderea multora, dup un schimb de replici extrem de dure rostite in sala de edine a forului de la Geneva, cei doi mari diplomai se retrgeau la bufet unde-si serveau, la aceeai masa, cafeaua. Titulescu aprecia ca Societatea Naiunilor avea un rol decisiv in meninerea pcii si rezolvarea prin negocieri a tuturor problemelor litigioase, mpreuna cu ali diplomai, care fceau parte din aceeai loja masonica, Titulescu s-a implicat profund in viaa acestei organizaii, ajungnd una dintre personalitile de frunte ale diplomaiei europene si chiar mondiale. De aceea, nu a fost surprinztor faptul ca, in septembrie 1930, si-a pus candidatura la funcia de preedinte al Adunrii Generale a Societarii Naiunilor. Succesul a fost deplin. A ntrunit 46 de voturi din cele 50 exprimate, dei ii erau suficiente 26 (jumtate plus unul). Rezultatul exprima - dup cum aprecia reprezentantul Venezuelei - "mrturia simpatiei pe care persoana sa a gsit-o printre noi. Este totodat un omagiu adus naltelor sale calitatea personale si sentimentelor cu care a colaborat apatia ani la munca Societarilor Naiunilor'. A fost reales pentru a doua oara, in octombrie 1931, cu unanimitatea voturilor. Un ziar englez scria cu acel prilej ca "alegerea lui Titulescu ca preedinte al Adunrii doi ani succesivi este fora precedent si mpotriva tradiiei Ligii. Este un tribut de cinste personala care-1 aduce pentru modul remarcabil in care a condus si a controlat Adunarea de anul trecut.' Evident, calitative excepionale ale lui Titulescu au avut un rol extrem de important in alegerea sa in cea mai nalta demnitate existenta atunci pe plan International. Dar, in acelai timp, era si expresia noului statut



geopolitic dobndit de Romania dup 1918, cnd a devenit o tara de mrime medie pe plan european si cu o politica externa activa si constructiva. Abandonnd, inga din 1921, activitatea in cadrul unui partid politic, N. Titulescu a cultivat relaii amicale att cu guvernanii, cat si cu opoziia. Cnd venea in tara fova vizite tuturor liderilor politici, cu cei mai muli discutnd la "per tu' si "mai', fapt ce crea o nota de intimitate si prietenie. Devenise o personalitate emblematica; astfel, in momente critice pentru viaa politica, numele sau era evocat ca al unui "salvator'. Potrivit unor informaii, in 1927, dup moartea regelui Ferdinand, cnd tronul a revenit unui copil de ase ani, tutelat de o Regenta, Ion I. C. Brtianu, preedintele Partidului National-liberal si al Consiliului de Minitri, se gndea la proclamarea Republicii si alegerea lui Nicolae Titulescu in funcia de preedinte, in timpul crizelor guvernamentale din 1928 si 1931, Nicolae Titulescu a fost solicitat sa prezideze un guvern de "uniune naionala'. Nu a ocupat asemenea demnitatea, prefernd sa se consacre politicii externe, unde pavea deplina libertate de micare. Nicolae Titulescu era deplin contient de valoarea sa si pretindea sa fie consultat in toate problemele de politica externa. Atunci cnd a fost ocolit, nu a ezitat sa provoace o criza guvernamentala. Astfel, in octombrie 1932, Alexandru Vaida-Voevod, preedintele Consiliului de Minitri, a iniiat tratative cu guvernul sovietic, Iara sa-1 fi anunat pe Titulescu. undata ce a aflat, acesta si-a prezentat demisia din funciile publice pe care le deinea. Deoarece conflictul era puternic mediatizat in presa interna si internaionala, Vaida a fost nevoit sa prezinte demisia guvernului pe care-1 prezida, in noul guvern, condus de ruliu Maniu, funcia de ministru de externe al Romniei era ocupata de Nicolae Titulescu, pe care acesta o va deine pana in august 1936. Nicolae Titulescu s-a dovedit un ministru extrem de exigent. El afirma ca ministerul pe care-1 conducea "nu era un salon, ci un stup de albine harnice', in acest spirit, a desfiinat sistemul naintrilor automate si a introdus concursul ca baza a oricrei promovri; prezida el nsui comisiile de concurs, punnd accentul pe pregtirea profesionala, inteligenta si aptitudinile candidatului. A stabilit si un mod de comportare a diplomatului roman, cu prevederi foarte riguroase, de la obligaiunile zilnice pana la persoanele cu care se putea casatori. Ca ministru de externe al Romniei, Nicolae Titulescu si-a petrecut cea mai mare a timpului in strintate, fiind intr-un contact permanent cu lideri politici europeni, cunoscnd "la fata locului' strile de spirit, depistnd la vreme orice micare diplomatica si putnd interveni la timp si eficient. A desfurat o "diplomaie preventiva', evitnd astfel ca Romania sa fie pusa in fata "faptului mplinit'. in concepia sa, "orice politica externa serioasa se ntemeiaz pe bune raporturi cu statele vecine'. In acest sens a acionat pentru dezvoltarea unor relaii strnse cu Iugoslavia, Cehoslovacia si Polonia, pentru normalizarea raporturilor cu Ungaria, Bulgaria si Uniunea Sovietica. A adus o contribuie eseniala la consolidarea Micii nelegeri, la ntemeierea si afirmarea nelegerii Balcanice. A avut un rol decisiv in stabilirea relaiilor diplomatice intre Romania si Uniunea Sovietica, in 1934. A vizitat Budapesta si Sofia, cutnd sa netezeasc asperitile dintre tara noastr si vecinul din Vest si cel din Sud. Aliana cu Frana era pentru Nicolae Titulescu un factor esenial in lupta pentru meninerea "sistemului de la Versailles'. Aceasta opinie era impartasita de aproape ntreaga clasa politica romneasca si avea o ndelungata tradiie, ntemeiata pe afinitile de origine, limba, cultura. De aceea, Titulescu declara fora ezitare: "Nu cunosc prietenie mai dezinteresata ca aceea ce sta la baza raporturilor franco-romane'. Dar el nu nelegea ca Romania sa se afle la remorca Franei. Atunci cnd constata unele abateri ale diplomaiei franceze de la litera si spiritul tratatelor de pace, Titulescu nu ezita sa intervin energic, atrgnd atenia asupra faptului ca Romania nu



putea accepta asemenea "derapaje'. El tia ca "pacea este indivizibila' si ca orice concesie fcuta intr-o anumita zona putea avea consecine imprevizibile asupra ntregului continent. Semnificativa este reacia sa fata de propunerea lui Mussolini, din februarie 1933, privind ncheierea pactului celor patru', prin care Italia, Germania, Frana si Marea Britanic se angajau sa colaboreze pentru reglementarea tuturor chestiunilor europene, inclusiv in privina unor eventuale revizuiri teritoriale. Reacia lui Nicolae Titulescu - mputernicit de toate statele Micii nelegeri - a fost extrem de vehementa. El nu a ezitat sa declare: "Daca Frana renuna la sfnta sa misiune de protectoare a micilor puteri ne vom lipsi de ea! Nu suntem intr-att de parasiti de zei incot sa nu mai putem gsi prietenii mai loiale si mai curajoase. Si chiar de-ar fi sa ramasem singuri, nu ne vom nchina in fata deciziei clubului pcii al vostru. Iar eu, eu am misiunea sa va previn in mod caritabil ca revizuirea tratatelor va aduce rzboi, urmat de bolevizarea Europei'. Titulescu devenise exponentul tuturor forelor pacifiste si antirevizioniste din Europa. Contient de acest rol, el intra fora a cere audienta in biroul ministrului de externe al Marii Britanii ori in cel al ministrului Franei, nu ezita sa ridice tonul atunci cnd reprezentanii acestor mari democraii nu ineau seama de interesele statelor mici si erau gata sa Faca tranzacii oneroase pe seama lor, calcnd in picioare tratatele si conveniile internaionale. Apusese demult vremea cnd un Ion C. Brtianu, insolit de Mihail Koglniceanu, erau admii la un Congres International - cel de la Berlin din 1878 - pentru a fi "auzii, dar nu ascultai'. Acum, glasul lui Nicolae Titulescu era si "auzit si ascultat'. Primul ministru Edouard Daladier a fost nevoit sa declare la 6 aprilie 1933 ca Frana "romane fidela principiului egalitarii naiunilor, egalitate care implica asocierea la toate negocierile statelor interesate'. Recunoscnd calitative si rolul european al lui Nicolae Titulescu, Edouard Herriot avea sa aprecieze: "Acest ministru al unei tari mici face o politica in stil mare. Ce om uimitor!' Instalarea lui Hitler la putere in Germania in ianuarie 1933 si adoptarea revizionismului ca principala orientare politica a unuia dintre cele mai mari state europene, a ridicat in fata susintorilor "sistemului de la Versailles' problema gsirii cailor si mijloacelor de meninere a pcii. Din aceasta perspectiva a aprut ideea securitii colective al Carei susintor inflacarat a fost Nicolae Titulescu. Pe aceasta linie s-a nscris Convenia pentru definirea agresorului si a agresiunii, semnata la Londra in iulie 1933. Nicolae Titulescu a struit si a obinut o definiie de teritoriu: "Prin teritoriu trebuie sa se inteleaga teritoriul asupra cruia un stat si exercita de fapt autoritatea'. Ministrul de externe roman aprecia ca astfel se fcuse un pas important spre recunoaterea de ctre Uniunea Sovietica a apartenentei Basarabiei la Romania. Titulescu s-a ridicat cu hotrre mpotriva politicii de revizuire a granielor, atrgnd atenia asupra faptului ca "revizuirea nseamn rzboi'. Evident, el avea in vedere, nainte de toate, situaia Romniei, intr-un discurs rostit in Adunarea Deputailor, la 4 aprilie 1934, Nicolae Titulescu afirma: "Izvorta din poruncile unitarii noastre naionale, politica noastr externa are ca scop principal pstrarea ei, iar ca metoda constanta de lucru, coordonarea progresiva a aciunii noastre cu cea a statelor cu interes comun, pana la integrarea ei in grupuri internaionale, din ce in ce mai mari. De la National prin regional la universal, iat lozinca Romniei peste grania



Revizuirea nu este pentru Romania numai amputarea moiei stramosesti. Revizuirea este amputarea atribuiilor istorice ale neamului nostru, tocmai in clipa in care el si-a desavarsit unitatea'. Un an si jumtate mai trziu, la 3 decembrie 1935, replicnd lui Gabriel Bthlen, liderul Partidului Maghiar din Romania, care in fapt susinea politica revizionista a guvernului de la Budapesta, Nicolae Titulescu declara: "Minoritile nu au avut si nu vor avea un aparitor mai cald in drepturile lor de egalitate dect in mine [] Daca nsa este vorba ca prin minoritatea sa ajungem la revizuire, va repetam: Nu, niciodat, nici revizuire, nici exageraii in virtutea unui tratat [cel al minoritarilor, din 1920], care nu a avut niciodat sensul pe care preteniile dumneavoastr de naiune dominatoare 1-a dat in trecut si IL da si astzi'. Pentru concretizarea politicii de securitate colectiva, Titulescu a acionat in scopul ncheierii unor tratate de asistenta mutuala intre un numr cat mai mare de state, care sa constituie o plasa uriaa aezata peste tarile revizioniste, astfel incot ele sa nu se poat ridica mpotriva statu-c/uo-ului teritorial, in acest spirit, ministrul de externe roman a susinut semnarea in mai 1935 a pactelor de asistenta mutuala intre Frana si Uniunea Sovietica, precum si intre Cehoslovacia si Uniunea Sovietica. Conform principiului potrivit cruia "prietenii prietenilor notri sunt prietenii notri', Nicolae Titulescu avea in vedere ncheierea unui pact de asistenta mutuala intre Romania si Uniunea Sovietica. in cea de-a doua parte a anului 1935 si in prima jumtate a lui 1936, pe arena internaionala au survenit mutaii importante, in octombrie 1935, Italia a atacat Abisinia, iar Consiliul Societarii Naiunilor a cerut aplicarea unor sanciuni economice mpotriva agresorului. Cu acest prilej s-a putut observa ca, in fapt, forul cu sediul la Geneva nu putea asigura independenta statelor membre. Mai mult, atunci cnd a luat cuvntul de la tribuna Societarii Naiunilor, mpratul Hail Slassi a fost huiduit de ziaritii italieni aflai in tribuna rezervata publicului, iar singurul diplomat care a intervenit, pentru a cere restabilirea linitii, a fost Nicolae Titulescu. In mai 1936, Abisinia a fost anexata de Italia, act acceptat de Societatea Naiunilor. La 7 martie 1936, Germania a ocupat zona demilitarizata a Rhenaniei, incalcand astfel tratatul de pace de la Versailles si acordurile de la Locmao. Nicolae Titulescu a reacionat prompt: "Daca repudierea unilaterala a tratatelor de pace ar putea fi acceptata fora consecine, aceasta ar fi sfritul securitii colective si al Societarii Naiunilor. Am intra intr-o lume din care ne credeam ieii pentru totdeauna si care ar fi guvernata nu de fora dreptului, ci de dreptul forei'. Previziunea sumbra a lui Nicolae Titulescu s-a dovedit, din pcate, exacta. Marea Britanic a protestat formal; la fel si Frana, dei aceasta era direct afectata de ocuparea Rhenaniei. Titulescu considera ca principalul vinovat pentru adoptarea acestei atitudini capitularde era ministrul francez de externe, Pierre Laval, pe care nu se sfia sa-1 caracterizeze astfel: "Pentru acest minunat pursnge care este Frana, Pierre Laval este un randa ngrozitor ce a luat locul tradiionalului jocheu de rasa la care acest pursnge are dreptul'. Peste cteva luni, in iulie 1936, a izbucnit rzboiul civil din Spania; Germania si Italia au susinut "rebeliunea' generalului Franco, in timp ce Frana si Marea Britanic au adoptat politica de neintervenie. Nicolae Titulescu era convins ca o victorie a lui Franco echivala cu o ncurajare pentru guvernanii de la Roma si Berlin de a face noi pai pe calea rzboiului; de aceea, a dispus ca 100 de tunuri si 15 avioane - comandate de guvernul roman in Frana - sa fie trimise in sprijinul Republicii Spaniole. Pe acest fond - caracterizat prin euarea politicii de securitate colectiva, ca urmare a politicii conciliatoriste promovate de guvernele de la Londra si Paris - Nicolae Titulescu depunea eforturi pentru ncheierea pactului de asistenta mutuala cu Uniunea Sovietica, in iulie 1935 el



a obinut din partea regelui Carol al II-lea si a guvernului Tattarescu mputerniciri depline pentru negocierea unui asemenea pact. Pe aceasta baza a nceput, in septembrie 1935, convorbirile cu Maxim Litvinov, comisarul poporului pentru afacerile externe al Uniunii Sovietice. Dei ntlnirile dintre cei doi minitri aveau loc noaptea si in cel mai strict secret, ele au fost sesizate de agenii statelor revizioniste, care se simeau lezate de o eventuala nelegere romanosovietica. Deosebit de vehemente au fost cercurile guvernamentale de la Berlin, care acuzau Romania ca ducea o politica de "ncercuire' a Germaniei. La rndul lor, oficialii de la Budapesta susineau ca Romania devenea "un agent al Rusiei Sovietice in Europa'. Oarecum surprinztor, guvernul Poloniei se declara mpotriva unui pact romano-sovietic, susinnd ca el avea sa sporeasc ostilitatea Germaniei fata de statele din aceasta zona a Europei. in tara existau cercuri politice ostile unui asemenea pact, deoarece el ar fi permis trupelor sovietice sa intre pe teritoriul Romniei si apoi sa o ocupe, intre criticii cei mai ferveni ai politicii lui Titulescu se aflau Gheorghe Brtianu, Corneliu Zelea Codreanu, A.C. Cuza, Octavian Goga, Constantin Argetoianu. Dincolo de o anumita afinitate ideologica intre acetia, se afla preocuparea unei pari a clasei politice de a gsi noi cai si mijloace pentru aprarea integritii teritoriale a Romniei, in opinia lor a-mai ales a lui Gh. Brtianu - Romania nu trebuia sa se apropie de Uniunea Sovietica, ci sa caute o aliana cu Germania, tara care se afla in plina ascensiune, tinznd sa devina principala putere a Europei. Gh. Brtianu reuise sa-si creeze importante relaii la Berlin, iar la 16 noiembrie 1936, avea sa fie primit de Hitler, care i-a declarat ca "daca Romania s-ar elibera de tendinele bolevice [] interesul Germaniei ar spori sa vad in acest colt al Europei o Romnie independenta si puternica'. La rndul sau, Nicolae Titulescu replica adversarilor ai, declarnd ca era gata sa negocieze un pact de asistenta mutuala si cu Germania, daca aceasta tara era dispusa sa garanteze integritatea teritoriala a Romniei. Numai ca, in fapt, Titulescu nu era recunoscut ca un interlocutor valabil la Berlin, el fiind declarat, mai mult sau mai Putin oficial, persona non grata. Principalele forte politice din Romania - att cele de la guvern, cat si din opoziie - continuau sa mizeze pe o singura carte: a alianei cu marile democraii occidentale (Marea Britanic si Frana), socotind Germania un duman potenial, cu care nu se puteau stabili relaii de colaborare. Faptul ca cele mai active forte antisovietice erau de dreapta si de extrema dreapta i-a oferit lui Litvinov prilejul de a afirma ca politica lui Titulescu nu era si cea a Romniei, care ar aluneca spre fascism, in fata acestor aprecieri, Titulescu s-a deplasat la Bucureti, unde a obinut, la 14 iulie 1936, un document prin care guvernul Tattarescu si reafirma orientrile de politica externa si reconfirma deplinele puteri acordate ministrului de externe de a ncheia un pact de asistenta mutuala cu Uniunea Sovietica. Revenit la Montreux, unde se desfura Conferina privind Strmtorile Marii Negre, Titulescu i-a prezentat lui Litvinov noile mputerniciri. Comisarul sovietic i-a declarat: "De data aceasta vad ca nu suntei singurul care vrei pactul de asistenta cu URSS'. Cei doi au trecut la redactarea proiectului pactului de asistenta mutuala, ajungnd la urmtorul text: "1. Asistenta mutuala in cadrul Societarii Naiunilor (ca de ex. in tratatul cehoslovac sau francez) care sa nu vizeze in mod special un stat, ci, in general, orice agresor.



2. Intrarea in aciune a cnd Frana va fi intrat in aciune.

fiecrei

din

cele

doua

tari

se

va

face

numai

3. Guvernul URSS recunoate ca, in virtutea diferitelor sale obligaii de asistenta, trupele sovietice nu vor putea trece niciodat Nistrul fora o cerere in acest sens din partea guvernului regal al Romniei, la fel cum guvernul regal al Romniei recunoate ca trupele romane nu vor putea trece niciodat Nistrul in URSS fora o cerere formala a guvernului URSS. 4. La cererea guvernului regal al Romniei, trupele sovietice trebuie sa se retrag imediat de pe teritoriul roman la est de Nistru, dup cum, la cererea guvernului URSS, trupele romane trebuie sa se retrag imediat de pe teritoriul URSS la vest de Nistru'. Documentul, datat 21 iulie 1936, avea semntura lui Litvinov - care in dreptul punctelor l, 3 si 4 a scris "acceptat', iar in dreptul punctului 2 a notat: "Nu se accepta' - si a lui Nicolae Titulescu, care a menionat: "Nu pot semna convenia fora articolul 2'. in fapt, punctele-cheie erau 3 si 4, acceptate de Litvinov, fapt ce-1 determina pe Titulescu sa aprecieze ca "Nistrul era recunoscut ca frontiera, fora ca Basarabia sa fie cedata Romniei de URSS'. in timp ce Titulescu era mputernicit de guvernul roman sa ncheie acest pact, Litvinov a propus amnarea semnrii lui pana in septembrie 1936; de asemenea, el a cerut ca documentul sa nu fie transmis prin cifru la Bucureti, ci sa fie prezentat personal de Titulescu regelui si guvernului Romniei, in fapt, Litvinov nu avea mputerniciri din partea oficialitilor sovietice pentru semnarea unui asemenea pact de asistenta si nici nu le putea obine. Motivul este unul singur: in 1924, cnd Biroul Politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a decis nfiinarea Republicii Sovietice Socialiste Autonome Moldoveneti, s-a prevzut ca grania de Apus a acestei republici avea sa fie pe Raul Prut, ceea ce nsemna decizia de anexare a Basarabiei "la momentul oportun', in consecina, guvernul sovietic nu putea acorda mputerniciri ministrului sau de externe sa semneze un document care prevedea, de patru ori, ca grania intre Romania si URSS era pe Raul Nistru. Euarea politicii de securitate colectiva i-a creat lui Nicolae Titulescu o situaie extrem de dificila. Glasul sau pe plan International era tot mai Putin ascultat, iar in tara criticile la adresa activitii sale se intensificau. Dup 7 martie 1936, "cercul de foc' se strngea in jurul ministrului de externe roman, iar momentul debarcrii sale era aproape. El 76 devenise inta atacurilor presei si oficialitilor din Germania, Italia, Ungaria, Polonia si chiar Frana si Marea Britanic. Nu o data, aceste atacuri erau suburbane, viznd fizicul sau, relaiile homosexuale, obiceiurile din viaa cotidiana etc., etc. In fapt, era atacata politica externa a Romniei promovata de Nicolae Titulescu. Presa de dreapta si extrema dreapta din tara era si mai virulenta, cernd demisia ministrului de externe, el fiind prezentat ca promotorul unor interese strine, ale iudeomasoneriei, cu consecine nefaste pentru Romania. Dar rolul decisiv IL aveau liderii politici, care ineau in minile lor friele politicii naionale. Gheorghe Tattarescu, preedintele Consiliului de Minitri, nu mai era dispus sa se lase dominat de ministrul sau de externe si propusese in mai multe rnduri regelui nlocuirea lui Titulescu. Pe de alta parte, Carol al II-lea se simea eclipsat de personalitatea lui Titulescu si aprecia ca sosise vremea sa se dispenseze de un colaborator incomod si sa preia in "minile regale' conducerea politicii externe a Romniei. Camarila regala era tot mai ostila lui Titulescu;Colegiul Economic Mangalia


Elena Lupescu nu putea uita faptul ca acesta "se inea la distanta' si a evitat sa-i Faca o vizita la vila din Aleea Vulpache. Socotind ca terenul era deja pregtit, Carol al II-lea si Gheorghe Tattarescu au pus la cale "lovitura de gratie'. Sub pretextul ca se impunea "omogenizarea guvernului', Tattarescu si-a depus mandatul la 29 august 1936, iar regele 1-a nsrcinat cu construirea unui nou cabinet, in fapt, era vorba de o remaniere guvernamentala, in urma creia Nicolae Titulescu a fost nlturat din funcia de ministru de externe, in locul sau a fost numit Victor Antonescu, frunta al Partidului National-liberal. Titulescu, neavizat despre aceasta remaniere, a fost anunat printr-o telegrama ca nu mai este ministru de externe al Romniei. Aflat la Cap Martin, el a declarat presei: "Noul guvern nu mai are nevoie de serviciile mele. E dreptul sau. As fi preferat, totui, sa fi fost pus dinainte in curent cu inteniile sale, caci nu eu as fi fost cel care sa fi ncurcat cu persoana mea pe cineva'. Dup ce, in repetate rnduri, Titulescu si prezentase demisia, iar Carol al II-lea si Tattarescu au struit sa revin, satisfcndu-i cererile, de aceasta data regele si primul-ministru s-au rzbunat intr-o maniera "balcanica'. Dup remanierea din 29 august 1936, Carol al II-lea, Gheorghe Tattarescu si Victor Antonescu au fcut repetate declaraii potrivit crora politica externa a Romniei nu avea un caracter personal, nu era expresia voinei unui singur om, si ca ea va continua pe linia tradiionala, bazata pe marile democraii occidentale (Frana si Marea Britanic), pe Mica nelegere si nelegerea Balcanica, pe relaii amicale cu toi vecinii, inclusiv cu Uniunea Sovietica in vederea definitivrii pactului de asistenta mutuala. Uniunea Sovietica s-a folosit de nlturarea lui Nicolae Titulescu din guvern, pentru a susine ca politica externa a Romniei se schimbase si ca semnarea pactului de asistenta mutuala nu mai era "de actualitate'. Astfel, Litvinov nu se mai simea angajat de cele convenite cu omologul sau roman la 21 iulie 1936. O data cu nlocuirea lui Nicolae Titulescu la 29 august 1936, se ncheia o etapa importanta din istoria relaiilor diplomatice ale Romniei, caracterizata prin iniiativa, consecventa, dinamism si autentic prestigiu mondial. Prin numirea in fruntea Ministerului de Externe a unei personalitatea terse, Putin cunoscute pe plan International, Carol al II-lea si Gheorghe Tattarescu au urmrit retragerea Romniei din prim-planul diplomaiei, in contextul eurii securitii colective europene, si promovarea unei politici cat mai prudente, viznd strict interesele naionale. c) Situaia internaionala a Romniei in anii 1938-1939 in 1936-1938, pe cerul Europei se adunau nori grei, care prevesteau declanarea unei noi conflagraii mondiale. Anexarea Austriei de ctre Germania, in martie 1938, si acordul de la Munchen, din septembrie acelai an, au constituit evenimente care au ncurajat Germania pe drumul declanrii unei noi conflagraii mondiale. Miinchen-ul a ncheiat o etapa in viaa politica internaionala si a deschis o alta - in care raiunea politica era tot mai mult nlocuita cu fora brutala. Tranzacia de la Muchent a impus tuturor statelor sa reexamineze rezultatele politicii anterioare, sa reevalueze raportul de forte creat, sa descifreze perspectivele vieii internaionale. Dezmembrarea Cehoslovaciei a avut consecine extrem de negative pentru Romania, care a pierdut un aliat credincios si principala sursa de aprovizionare cu armament. De asemenea, acest act a marcat dezagregarea Micii nelegeri, care constituia unul din punctele de sprijin ale politicii externe romaneti in lupta mpotriva revizionismului horthist.



in acest cadru International se nscriu vizitele lui Carol al II-lea la Londra (15-18 noiembrie) si Paris (19-21 noiembrie), pentru a solicita sprijin economic si politic, in vederea respingerii presiunilor Germaniei, in mod concret, el a cerut extinderea relaiilor comerciale, ndeosebi prin sporirea exportului romanesc, acordarea unor credite pentru nzestrarea armatei romane, sporirea livrrilor de armament. Dar cele doua guverne au evitat sa-si ia vreun angajament, ceea ce a nsemnat, in fond, ca Romania nu putea conta pe sprijinul Marii Britanii si Franei. Politica externa promovata de guvernele din perioada interbelica, bazata pe ideea ca cele doua mari state occidentale vor apra si vor sprijini Romania, primea o grea lovitura. La ntoarcerea in tara, regele s-a oprit in Germania unde, in ziua de 24 noiembrie, a avut convorbiri cu Hitler. Carol a propus intensificarea cooperrii economice romano-germane si a sugerat ca Reich-ul sa nu mai sprijine preteniile revizioniste ale Ungariei. Hitler s-a declarat de acord cu extinderea relaiilor economice intre Romania si Germania, dar a evitat sa se pronune mpotriva revizionismului horthist. Prezent la convorbire, ministrul de externe german, von Ribbentrop, a rezumat astfel spusele fuhrer-ului: "Ideea fundamentala a politicii noastre in momentul de fata trebuie sa fie de a tine in ah att Ungaria cat si Romania, pentru a le folosi, in funcie de evoluia situaiei, in interesul german'. La 12 februarie 1939 au nceput la Bucureti tratative in vederea ncheierii unui acord economic intre Romania si Germania. Dar propunerile delegaiei germane vizau subordonarea economica a Romniei, "adaptarea' economiei noastre la nevoile Berlinului. Delegaia economica romana opunea o drza rezistenta cnd, la 14 martie 1939, trupele naziste au invadat Cehoslovacia, calcnd in picioare acordul de la Munchen. La rndul lor, armatele maghiare au intrat in Ucraina Subcarpatica, pe care au anexat-o in ntregime. Marea Britanic si Frana, dei garantaser frontierele Cehoslovaciei, s-au mulumit sa Faca declaraii ca aceasta era ultima agresiune pe care o mai tolerau. Reich-ul a profitat din plin de climatul politic creat prin ocuparea Cehoslovaciei pentru a exercita puternice presiuni asupra Romniei. Dup discuii agitate, la 23 martie 1939 a fost semnat Tratatul economic romano-german, prin care cpeteniile de la Berlin au urmrit subordonarea tarii noastre Reich-ului nazist. Prin acest tratat, Germania a capotat largi posibilitatea de a ptrunde in economia romneasca, de a o aservi si exploata. Guvernul Armand Clinescu a fcut concesii economice in sperana ca va reui sa evite ocuparea militara a Romniei. Ulterior, a fcut tot ce i-a stat in putina pentru a tergiversa aplicarea lui si acapararea economiei romaneti de ctre Germania. Pe de alta parte, in contextul renunrii treptate la conciliatorism, Marea Britanic si Frana au semnat cu Romania acorduri economice menite sa contrabalanseze efectul tratatului din 23 martie 1939. De asemenea, la 13 aprilie, guvernele de la Londra si Paris fceau cunoscut ca au decis sa garanteze integritatea teritoriala a Romniei si Greciei. Aceste garanii aveau numai o valoare teoretica, intricat ele nu au fost urmate de vreun acord tehnic, care sa stabileasc in mod concret ajutorul pe care cele doua tari urmau sa-1 primeasc. in acest timp, guvernul roman a ncercat sa botina o ameliorare a relaiilor cu Uniunea Sovietica. Armand Clinescu a cutat sa reia politica promovata de Nicolae Titulescu fata de vecinul de la rsrit, spernd ca va reui sa ajung la ncheierea unui pact de neagresiune romanosovietic, pe baza recunoaterii statu-quo-ului teritorial. La 8 mai 1939, ministrul de externe roman, Grigore Gafencu, a avut o discuie la Bucureti cu Potemkin, adjunctul comisarului poporului pentru afacerile externe, in cadrul creia si-a exprimat dorina imbunatatirii relaiilor dintre Romania si Uniunea Sovietica. La 11 august, Carol al 11-lea a purtat tratative cu Ismet



Ionii, preedintele Turciei, solicitnd ca guvernul turc sa mijloceasc o apropiere romanosovietica, mergndu-se pana la ncheierea unui pact de neagresiune intre cele doua tari. Dar, semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, numit "Tratat de neagresiune intre Uniunea Sovietica si Reich-ul German', la 23 august 1939, a anulat aceste eforturi. Vestea ncheierea pactului sovieto-german a fost primita cu o vie nelinite de cercurile politice si diplomatice din Romania, mai ales ca ziarele americane tceau referiri la un protocol adiional secret al acestui pact, viznd modificri teritoriale in zona estica a Europei, intre Marea Baltica si Marea Neagra, intr-adevr, acest protocol prevedea la punctul 3 ca "Partea sovietica subliniaz interesul pe care-1 manifesta pentru Basarabia. Partea germana si declara totalul dezinteres politic fata de aceste teritorii'. Practic, la 23 august 1939, Germania a acceptat cererea Uniunii Sovietice viznd anexarea parii de rsrit a Moldovei si dezmembrarea Romniei. In ajunul celui de-al doilea rzboi mondial, funcionarea alianelor politice si militare ale Romniei era anulata prin aciunea unor factori externi. Dei continuau sa existe de jure, Societatea Naiunilor, tratatele de pace, principalele instrumente de garanie si de recunoatere pe plan International a unitarii de stat a Romniei erau de facto desfiinate, in viaa internaionala se instaurase politica de fora si dictat, de nesocotire a voinei popoarelor. La l septembrie 1939, Germania a atacat Polonia, act care a marcat dezlnuirea celei de-a doua mari conflagraii mondiale a secolului al XX-lea. In ziua de 3 septembrie, Marea Britanic si Frana au declarat rzboi Germaniei, fora sa intervin efectiv in lupta. La 17 septembrie, trupele sovietice au intrat in Polonia, ocupnd aproape doda treimi din teritoriul acesteia, in conformitate cu planul Molotov-Ribbentrop. ntrunit la 6 septembrie, Consiliul de Coroana a hotrt ca Romania "sa observe strict regulile neutralitii stabilite prin convenii internaionale fata de beligerani in actualul conflict'. Aceasta neutralitate a avut un caracter activ, fiind favorabila, in esena, alianelor anglofranceze si victimelor agresiunii, oficialitile si poporul roman manifestndu-si solidaritatea cu Polonia, czuta victima agresiunilor germana si sovietica. Tratatul de aliana dintre Romania si Polonia nu avea in vedere o agresiune din partea Germaniei, iar guvernul polonez nu acceptase propunerea parii romane (din martie 1939) de a i se da un caracter erge omnes. De asemenea, se cuvine menionat faptul ca, in mprejurrile critice de la nceputul lunii septembrie 1939, Polonia nu a cerut ajutorul militar al Romniei, solicitnd doar ca tara noastr sa acorde ospitalitate preedintelui Republicii si membrilor guvernului polonez. Avnd in vedere situaia extrem de dificila in care se gsea Romania, se poate aprecia si mai bine realitatea ca guvernul si poporul roman au fcut tot posibilul pentru a nlesni rezistenta Poloniei in fata agresiunii, in ciuda protestelor vehemente ale Germaniei, guvernul roman a intervenit pentru a asigura libera trecere prin strmtorile Marii Negre a vaselor incarnate cu material de rzboi destinate victimelor agresiunii si a ngduit tranzitul acestuia pe teritoriul Romniei. Cu toate presiunile guvernului hitlerist, guvernul prezidat de Armand Clinescu a acordat sprijin direct aciunii de tranzitare a tezaurului Bncii Poloniei pe teritoriul Romniei si de evacuare a lui prin portul Constanta. De asemenea, o parte a tezaurului polonez a fost pstrata in Bucureti, fiind restituita in 1947. in acele momente grele pentru poporul polonez, Romania si-a deschis grania pentru refugiaii, precum si pentru autoritile civile si militare. Circa 100.000 de polonezi, dintre care 60.000 de militari, au trecut grania in Romania, unde s-au bucurat de ospitalitatea si simpatia poporului nostru. La 16 septembrie, guvernul roman a oferit preedintelui si



guvernului Poloniei "ospitalitatea sau dreptul de trecere prin Romania'. Pe aceasta baza, in noaptea de 16/17 septembrie, au intrat in tara noastr Ignacy Moscicki, preedintele Republicii Polonia, marealul Rydz Smigly, seful Cartierului General al armatei poloneze, Joseph Beck, ministrul de externe, si alte persoane oficiale. Cu ajutorul guvernului roman, o parte dintre acetia au plecat in Occident, unde au continuat lupta pentru eliberarea Poloniei. Atitudinea guvernului roman a nemulumit profund Berlinul, care a pus la cale asasinarea lui Armand Clinescu in ziua de 21 septembrie 1939. Opinia publica a vzut in acest gest terorist mana Germaniei si o ncercare din partea conductorilor ei de a subjuga Romania. In perioada septembrie 1939 - februarie 1940, diplomaia romana si-a concentrat eforturile in direcia realizrii unui bloc al neutrilor. Dup o serie de tatonri, guvernul roman a propus, la 28 octombrie 1939, crearea unui bloc in care sa intre, alturi de tarile membre ale nelegerii Balcanice (Romania, Iugoslavia, Turcia, Grecia), Bulgaria, Italia si Ungaria. Aceste state urmau sa dentina o neutralitate desavarsita in cadrul conflictului european si sa pstreze o atitudine binevoitoare fata de acel membru al blocului care ar fi devenit victima unei agresiuni. Iniiativa era in interesul tuturor popoarelor din aceasta zona, deoarece viza aprarea independentei si suveranitii lor naionale. Dar, in urma presiunilor fcute de Germania asupra guvernelor de la Roma, Sofia si Budapesta, aceasta iniiativa a euat. Mergnd pe calea "adaptrii la realitatea', regimul lui Carol al I-lea a nceput sa reorienteze politica externa a Romniei. Efortul de reorientare a fost dramatic, deoarece in relaiile internaionale factorul decisiv era fora. Nicolae larga se adresa in acele zile studenilor ai: "in momentul cnd trei tari: Austria, Cehoslovacia, Polonia au disprut, trei tari care au fost sprijinite de o baza naionala ce era socotita sacra si desigur ca ideea aceasta naionala este sacra pentru inima fiecruia dintre dumneavoastr - in momentul cnd cineva se supra pe undeva, s-ar putea ca orae ntregi sa fie desfiinate prin aruncarea de bombe din avioane care zboar si la apte mii de metri deasupra amantului, fiind invizibile - cel mai viteaz mijloc de lupta cum este si mijlocul de a distruge o flota ntreaga cu vase care nu ies la suprafaa si se poate ntmpla sa scape dup ce au savarsit marea crima, distrugnd si marile averi cuprinse in pereii vaselor acestora - in momentul cnd anumite ameninri s-au ndreptat si asupra noastr', se impunea fortificarea contiinei naionale, mai ales a tineretului. Uniunii Sovietice Basarabia' si sa "transmit Uniunii Sovietice partea de nord a Bucovinei'. La Consiliul de Coroana convocat in dimineaa zilei de 27 iunie, 11 participani s-au declarat mpotriva acceptrii notei ultimative, 4 au fost pentru discuii cu partea sovietica, iar 13 au fost pentru cedare. Guvernul roman a transmis la Moscova dorina sa de a purta negocieri asupra "tuturor problemelor emannd de la guvernul sovietic'. Dar, printr-o noua nota ultimativa din noaptea de 27 iunie, guvernul URSS a apreciat ca "rspunsul guvernului regal al Romniei' era imprecis, "deoarece nu se spune direct ca el primete propunerea guvernului sovietic de a-i restitui nentrziat Basarabia si partea de nord a Bucovinei', ntrunit din nou, Consiliul de Coroana a decis sa accepte ultimatumul sovietic, numai ase dintre participani fiind mpotriva si unul abinndu-se. La 3 iulie 1940, trupele sovietice sau instalat pe noile granie intre Romania si U.R.S.S. Poporul roman a primit cu multa durere actul ocuprii Basarabiei si nordului Bucovinei, in tara declarndu-se doliu National si avnd loc slujbe in care se cerea sprijinul lui Dumnezeu, pentru ca dreptatea sa revin pe amant, in timp ce toate partidele politice din Romania si-au exprimat opoziia sau mcar regretul pentru cedarea Basarabiei si nordului Bucovinei, Partidul Comunist din Romania a salutat "eliberarea' acestor teritorii "de sub jugul capitalitilor si moierilor romani'.



Noul guvern, prezidat de Ion Gigurtu, a declarat la 5 iulie ca orientarea Romniei spre Axa era "un fapt mplinit'. Dar Hitler aprecia ca sosise vremea sa treac la satisfacerea preteniilor teritoriale ale Ungariei si Bulgariei pe seama Romniei. La 15 iulie, fuhrer-ul ia adresat lui Carol al II-lea o scrisoare in care, pe un ton ultimativ, cerea ca Romania sa se ncadreze definitiv in linia politica a Reich-ului si sa consimt la cedri teritoriale fata de vecinii ai, subliniind ca revizuirea devenise inevitabila: "Orice ncercare de a nltura, prin manevre tactice de vreun fel sau altul pericolele care amenina tara dumneavoastr trebuie (sa sufere) si va suferi un eec. Sfritul, mai devreme sau mai trziu - si poate in foarte scurt timp - ar putea fi chiar distrugerea Romniei'. Cedarea Cadrilaterului. in ziua de 3 august 1940, Hitler a cerut guvernului roman sa cedeze Bulgariei partea de sud a Dobrogei a-Cadrilaterul. La tratativele romano-bulgare, ncepute la Craiova in ziua de 19 august, partea romana a satisfcut integral cererile teritoriale ale Bulgariei, grania dintre cele doua tari fiind stabilita prin Acordul semnat la 7 septembrie 1940 pe linia trasata nainte de 1913. Dictatul de la Viena. La sugestia imperativa a Berlinului s-a hotrt organizarea unor tratative romano-maghiare, care au nceput in ziua de 16 august 1940 la Tumul Severin. Delegaia romana a propus ca baza de discuie efectuarea unui schimb de populaie, insolit de mici rectificri de frontiera, in timp ce delegaia maghiara a cerut cedarea a 2/3 din teritoriul Transilvaniei, nsumnd 3,9 milioane locuitori, dintre care peste 2,2 milioane erau romani. Tratativele s-au desfurat cu intermitente pana la 24 august, cnd s-a consemnat eecul lor. Hotrt sa-si asigure posibilitatea stpnirii resurselor petroliere romaneti, precum si a produselor acro-alimentare din tarile sud-est europene, necesare desfasurarii rzboiului, guvernul nazist nu era interesat intr-un conflict armat romano-ungar. De aceea, Germania si Italia au decis sa recurg la metoda dictatului direct, in ziua de 26 august, von Ribbentrop i-a propus lui Ciano convocarea la Viena a minitrilor de externe ai Romniei si Ungariei, pentru a primi "sfaturile amicale' ale Axei, in vederea gsirii unei soluii. La 27 august, Hitler a fixat grania intre cele doua tari, dup ce cu o zi nainte ordonase masuri militare speciale, pentru o eventuala intervenie in Romania. In acest scop au fost puse in alerta zece divizii de infanterie si doua divizii de tancuri. La 28 august, fuhrer-ul a ordonat ca patru divizii blindate si doua motorizate sa fie gata de aciune in vederea ocuprii zonei petroliere din Romania. De asemenea, se avea in vedere deplasarea unor trupe de parautiti si de desant aerian pentru ocuparea rapida a celor mai importante zone strategice din tara noastr. in ziua de 29 august, minitrii de externe ai Germaniei si Italiei au comunicat delegaiei romane si celei maghiare, sosite la Viena, ca discuiile erau inutile, deoarece nu se putea ajunge la un acord, astfel incot decizia va fi luata de "arbitri'. Pe aceasta baza se folosete termenul de "arbitrajul' de Ia Viena. Pentru a avea calitatea de "arbitri', acetia ar fi trebuit sa fie neutri, impariali, dezinteresai, adic sa fi luat decizii pe baza faptelor obiective. In realitate, Germania si Italia se aflau, prin politica lor revizionista si revanarda, de partea Ungariei horthiste, iar agresiunile militare si subjugarea popoarelor constituiau o trstura definitorie a politicii hitleriste si mussoliniene. inga de la 13 ianuarie 1939, Ungaria fcea parte, alturi de Germania si Italia, precum si de Japonia, din Pactul Anticomintern. Toate



acestea artau limpede ca nu era vorba de un "arbitraj', ci de un adevrat "dictat' impus Romniei. in discuiile cu reprezentanii tarii noastre, Ribbentrop si Ciano au declarat categoric ca daca acetia nu vor accepta cedarea unei pari a Transilvaniei, Romania avea sa devina obiectul unei aciuni militare, sa fie invadata si tearsa de pe harta Europei. Ei au cerut, in mod ultimativ, guvernului roman sa accepte "arbitrajul'. in acest timp au avut loc deplasri de trupe sovietice spre Prut, urmate de unele incidente la grania dintre Romania si Uniunea Sovietica. Pe de alta parte, guvernul de la Moscova a fcut cunoscut ca sprijinea revendicrile teritoriale ale Ungariei pe seama Romniei. ntrunit in graba, Consiliul de Coroana a hotrt - cu 21 voturi pentru, 10 contra si l abinere - primirea "arbitrajului'. Aceasta decizie a fost luata sub imperiul forei, cu gndul de a salva existenta statului roman aflat intr-una din cele mai critice situaii din ntreaga sa istorie. Dup ce au primit acceptul Bucuretilor si Budapestei, minitrii de externe ai Germaniei si Italiei au prezentat harta pe care era trasata noua grania intre Romania si Ungaria. Tara noastr era obligata sa cedeze 42 243 km2 cu 2.667.007 locuitori. Dup pronunarea sentinei a avut loc, in noaptea de 30/31 august, un nou Consiliu de Coroana, care a luat act de hotrrea "arbitrilor'. Imediat ce au aflat de cele hotrte la Viena, cetenii de pe ntreg cuprinsul tarii, de la orae si sate - muncitori, turani, intelectuali, funcionari, ofieri si soldai, zeci si sute de mii de oameni, aparinnd tuturor categoriilor sociale, au exprimat, in cadrul unor mari manifestaii de strada, protestul si indignarea fata de acest act dictatorial impus de puterile totalitare, inga din seara de 30 august, romanii din oraul Cluj au ieit in strada cu steaguri tricolore, scandnd lozinci ca: "Nici un petec de amant', "Vrem sa murim aprndu-ne fruntariile', "Ardealul sa nu fie ciuntit!'. Ei au expediat guvernului o telegrama in care declarau ca resping cu hotrre dictatul de la Viena si sunt gata sa apere cu viaa amantul strmoesc. in Bucureti, mii de ceteni adunai in fata statuii lui Mihai Viteazul - simbol al unitarii naionale a tuturor romanilor - au demonstrat sub lozinca: "Nu dam Ardealul' si au intonat cntecele patriotice "Deteapta-te, romane!' si "Pe-al nostru steag e scris Unire'. La Braov, manifestaiile de protest au imbricat att forma demonstraiilor de strada, cat si a grevelor, participanii cernd rezistenta 86 armata mpotriva dictatului. La Oradea, manifestaiile de strada au avut un puternic caracter antirevizionist si antihitlerist; mpreuna cu soldaii si ofierii care erau silii sa paraseasca oraul fora lupta, cetenii romani au demonstrat in fata consulatului german. Mari manifestaii au avut loc la Timioara, Sibiu, Cugir, Deva, Hunedoara, Alba lulea, Orestie, Constanta, Iai s.a. Prbuirea lui Carol al C-lea. Schimbarea regimului politic. Ridicndu-se cu energie mpotriva dictatului din 30 august 1940, populaia condamna in acelai timp regimul lui Carol al 11-lea, care se dovedise incapabil de a apra integritatea teritoriala a Romniei, in mai Putin de trei luni, Romania pierduse 99.738 km2 (33,8% din suprafaa) si 6.821.000 locuitori (33,3% din populaie). Guvernul Gigurtu a ncercat sa stvileasc manifestaiile populare, ordonnd autoritarilor sa intervin pentru restabilirea ordinii. Dar, in numeroase cazuri, autoritile nsei s-au alturat manifestanilor care condamnau dictatul de la Viena si politica lui Carol al i-LEA de acceptare a acestuia, in ultima zi a lunii august si in primele zile ale lunii septembrie, poporul roman si-a cucerit drepturile si libertile democratice care, de la l O februarie 1938, ii erau interzise: dreptul de ntrunire, de organizare, libertatea cuvntului, a presei.



In ziua de 2 septembrie 1940, regele nota o discuie avuta cu Vaier Pop: "Este extrem de ngrijorat de situaie. Valul de nemulumiri creste vertiginos, zice el, chiar in armata. Dup el chestiunea prezint o deosebita gravitate caci ura se ndreapt mpotriva mea. Trebuie, zice el, cat mai repede o schimbare de guvern. Va trebui gsit ceva, cineva de prestigiu si autoritate, cum ar fi dup prerea lui generalul Antonescu. Am rmas uluit de aceasta propunere'. Generalul Ion Antonescu intrase in dizgraia lui Carol al II-lea si a camarilei sale inga din 1934, cnd a dezvluit deturnarea unor fonduri destinate aparerii naionale. La sfritul lunii iunie 1940, generalul adresase regelui o scrisoare, prin care se declara mpotriva cedrii Basarabiei si nordului Bucovinei, oferindu-se sa salveze "ce mai este cu putina de salvat, din Coroana, din ordine si din granie'', el cerea suveranului sa nu mai asculte de "forele oculte' care "ne-an adus unde ne gsim'. Drept rspuns, Carol al II-lea a decis internarea generalului Ion Antonescu la monastirea Bistria (judeul Vlcea). In mprejurrile de dup dictatul de la Viena, regele a trebuit sa apeleze la Ion Antonescu, deoarece acesta se bucura de ncrederea armatei si a principalelor partide politice, in acelai timp, generalul nu se ddea in laturi din fata greutilor, fiind decis sa-si asume rspunderi personale pentru meninerea fiinei statale a Romniei si restabilirea ordinii publice. Informat asupra hotrrii regelui, ruliu Maniu a avut o ntrevedere cu Ion Antonescu la Ploieti, in cursul discuiei, cei doi au czut de acord sa acioneze pentru detronarea Iui Carol al II-lea si formarea unui guvern de uniune naionala, in zilele de 2-4 septembrie, Ion Antonescu a dus tratative cu ruliu Maniu, Constantin I. C. Brtianu si cu Horia Sima, in vederea constituirii unui cabinet de "uniune naionala', in fapt, liderii national -taranisti si National-liberali nu doreau sa-si asume rspunderea conducerii tarii in asemenea mprejurri dramatice, urmrind sa-1 determine pe generalul Ion Antonescu sa preia sarcina de a redresa - att cat era posibil in acele mprejurri - situaia. ruliu Maniu si C.I.C. Brtianu au adoptat tactica tergiversrilor, cerndu-i lui Ion Antonescu ca mai intui sa botina abdicarea lui Caro! al II-lea. La 3 septembrie, legionarii au ntreprins o serie de atacuri armate mpotriva autoritarilor de stat, a unor unitatea militare, soldate cu mori si rantii. La 4 septembrie, generalul Ion Antonescu a fost nsrcinat de Carol al II-lea cu constituirea unui nou guvern. Informandu-1 pe ministrul german Fabritius asupra misiunii si a planurilor sale, acesta 1-a "sftuit', in numele Reich-ului, sa-si asume puteri depline, sa nlture camarila si sa acioneze pentru detronarea monarhului. La rndul sau, Ion Antonescu a cerut asigurarea "garaniilor' date Romniei de Germania si Italia la 30 august 1940 si s-a artat dispus sa acioneze pentru adncirea relaiilor economice romano-germane. in urma acestor discuii, ministrul Fabritius telegrafia la Berlin: "Cred ca in persoana lui (Antonescu) am gsit un om in fiitntea guvernului roman, care este ferm hotrt sa execute importantele noastre cereri aici'. Ion Antonescu i-a pretins lui Carol al II-lea, in seara zilei de 4 septembrie, sa-i acorde puteri depline. Dup multe ezitri, dndu-si seama ca nu mai avea pe cine sa se sprijine pentru a opune rezistenta, regele 1-a investit, in dimineaa zilei de 5 septembrie, pe Ion Antonescu cu "depline puteri pentru conducerea statului roman', in aceeai zi a fost suspendata Constituia si au fost dizolvate Corpurile legiuitoare. Prin aceste decrete se punea de fapt capt regimului de la 10 februarie 1938.



In seara zilei de 5 septembrie, Ion Antonescu i-a cerut regelui sa abdice, intelegand ca partida era iremediabil pierduta, in dimineaa zilei de 6 septembrie, Carol al II-lea semnat un Apel ctre tara prin care anuna ca a trecut asupra fiului sau "grelele sarcini ale domniei', in aceeai zi, principele motenitor Mihai a depus jurmntul in calitate de rege, asigurndu-se astfel meninerea instituiei monarhice. Printr-un nou decret, semnat de regele Mihai, Ion Antonescu era rinvestit eu "drepturi depline'. Regele ramarea cu urmtoarele prerogative: era capul otirii; avea dreptul de a bate moneda; conferea decoraiile romane; primea si acredita ambasadorii si minitrii plenipoteniari; numea pe primul ministru, nsrcinat cu depline puteri; avea drept de amnistie si graiere. La 6 septembrie 1940, regimul politic din Romania intra intr-o noua etapa a evoluiei sale, in care figura dominanta era generalul Ion Antonescu.


Date post:	17-Jul-2015
Category:	Documents
Upload:	rocsi-roxana
View:	1,266 times
Download:	1 times

Politica Externa a Romaniei in Perioada Interbelica

Documents