UNIVERSITATEA “DANUBIUS”, GALAŢI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

DEPARTAMENTUL DE FINANŢE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR

CURSURI UNIVERSITARE DE MASTERAT

SPECIALIZAREA: MANAGEMENT FINANCIAR PUBLIC ŞI PRIVAT

Piaţa de capital din România

Îndrumător ştiinţific: Masterand:

Conf.univ.dr.Trandafir Mariana Ciobanu (Galan) Oana

1

Cuprins

Introducere..................................................................................................3

1. Piaţa de capital. Descriere, trăsături specifice.........................................7

1.1. Conceptul de piaţă de capital..........................................................7

1.2. Structura pieţei de capital..............................................................10

1.3. Bursa de valori – principala piaţa financiară secundară................11

1.4. Piaţa extrabursieră. Caracteristici..................................................14

2. Rolul pieţei de capital în finanţarea şi dezvoltarea economiei.............16

3. Piaţa de capital în România.....................................................................18

3.1. Bursa de valori Bucureşti............................................................19

3.2. Piaţa extrabursieră Rasdaq..........................................................20

3.3. Perspectivele pieţii de capital în România..................................21

4. Influenţa statului pe piaţa de capital......................................................23

Concluzii şi propuneri..............................................................................25

Bibliografie................................................................................................27

2

Introducere

Teritoriu aflat prin excelenţă sub imperiul pragmatismul, domeniul pieţelor financiare a

început să-şi dezvolte şi o redutabilă latura teoretică. Chiar dacă evidenta legăturii nemijlocite

dintre teoire şi practică mai este încă pusă la îndoială, nu trebuie uitat că întreaga “cheie” a

ştiinţei financiaremoderne este fundamentata pe domeniul pieţelor financiare.

            Această latură a finanţelor poate demonstra oricând şi caracterul său practic (şi

dezvoltarea explozivă a burselor de valordemonstreaza acest lucru), dar şi pe cel teoretic, fără ca

aceste domenii să poată fi delimitate cu precizie. În fapt, punerile de acord în privinţa unor

probleme marginale (care dau consistenta ştiinţelor clasice) apar ca inutile în cazul pieţelor

financiare, iar divergentele încep încă de la stabilirea domeniului de studiu. Astfel1, Scoala

anglo-saxsona (şi, în primul rând, cea americană) desemnează prin piaţa financiară totalitatea

tranzacţiilor cu instrumente monetare (paita monetară) şi cu titluri pe termen lung (paita de

capital). Dimpotrivă, Scoala din restul Europei (şi, în primul rând, cea franceză) defineşte prin

termenul de piaţa financiară: piaţa valorlor imoobiliare, reprezentând, alături de piaţă creditului

şi piaţa monetară, o componentă a pieţei capitalurilor.2

            Aşadar, piaţa de capital reprezintă o piaţă specializată unde se întâlnesc şi se reglează în

mod liber cererea şi ofertă de active financiare pe termen mediu şi lung. Concret, este vorba

despre o piaţă pe care se tranzacţionează în mod liber valori mobiliare (acţiuni, obligaţiuni), piaţă

ce are drept rol principal mobilizarea capitalurilor persoanelor (fizice/juridice) care economisesc

(cumpărătorii de acţiuni şi obligaţiuni) şi care urmăresc plasarea profitabilă a acestor capitaluri;

aceste fonduri sunt atrase de către emitenţii de acţiuni/obligaţiuni, ce sunt în căutare de capital în

vederea finanţării unor proiecte de investiţii.3

Desigur, piaţa de capital prezintă interes şi din alte puncte de vedere, permiţând preluarea

controlului asupra unor societăţi prin achiziţii semnificative de acţiuni sau obţinerea unor

câştiguri pe termen scurt prin specularea modificărilor de curs ale valorilor mobiliare. În funcţie

de momentul în care se realizează tranzacţia, piaţa de capital se împarte în două segmente:4

1 Ioan Popa, “Bursa”, Editura Adevarul, vol.I, Bucuresti, 19942 Teodora Vascu Barbu si Victor Dragota, “Piete de capital. Evaluarea si gestionarea valorilor imobiliare”, Ed. Fundatiei “Romaniei de maine”, bucuresti, 1998, p.73 Ibidem4 Teodora Vascu Barbu si Victor Dragota, “Piete de capital. Evaluarea si gestionarea valorilor imobiliare”, Ed. Fundatiei “Romaniei de maine”, bucuresti, 1998, p.7

3

- Piaţa primară. Este piaţa pe care emisiunile noi de valori mobiliare sunt negociate

pentru prima dată. Concret, este vorba de procesul prin care intermediarii financiari, care de

regulă fac legătura între societatea emitentă şi investitori, se obliga să plaseze valorile mobiliare

nou emise în schimbul unui comision;

- Piaţa secundară. Odată puse în circulaţie valorile mobiliare pe piaţa primară, acestea

fac obiectul tranzacţiilor pe piaţă secundară. Funcţionarea efectivă a pieţei secundare se

realizează prin intermediul pieţelor de negocieri sau organizate: este în principal vorba de bursa

de valori şi de piaţă extrabursieră (sau piaţa OTC - Over the Counter Market).

Diferenţa dintre cele două forme organizate ale pieţei de capital (bursă şi piaţa OTC)

consta în existenţa unor condiţii şi criterii de eficienta economico-financiara, de informare a

investitorilor, referitoare la numărul de acţiuni puse în circulaţie, etc pentru accesul la bursă,

conferind societăţii cotate pe această piaţă garanţii superioare pentru investitori. De asemenea

există diferenţe între modul de funcţionare şi organizare a celor două pieţe - bursa de valori este

o piaţă de licitaţie în timp ce piaţă Rasdaq este o piaţă de negociere.5

Pentru că acţiunile sunt divizibile şi lichide, investitorii sunt în măsură de a se adapta

rapid schimbărilor de percepţie privind valoarea unei societăţi. Aceste noi informaţii vor duce la

cumpărări şi vânzări care vor afecta cursul până când acesta va corespunde noii valori a

societăţii. Astfel, informaţia va fi repede asimilată în noul curs al titlului. De exemplu, dacă toţi

investitorii sunt siguri că cursul unui titlu va creşte mâine cu 5%, ei îl vor cumpăra până când

aceasta  speranţa de câştig de 5% va fi reflectată în cursul de astăzi. Din această cauză variaţia

aşteptată de 5% de mâine va fi redusă la 0. Pornind de la această logică cursul de astăzi devine o

estimaţie nedeplasata a cursului de mâine.6

În aceste  condiţii va fi foarte greu pentru un investitor individual de a găsi o acţiune care

nu este corect evaluată. Datorită acestui fapt se poate formula ipoteza conform căreia pieţele de

capital sunt „pieţe eficiente”. Principiul de eficientă a pieţelor de capital semnifică faptul că

cursul de astăzi constituie o bună aproximare a cursului de mâine. Un astfel de proces este un

proces de „martingale”. Conform acestuia toate informaţiile necesare previziunii cursurilor

viitoare sunt deja reflectate în cursul actual. Un caz special de martingale este procesul bine

cunoscut de drumuri aleatoare, care necesită ipoteza suplimentară de independenţă a distribuţiile

variaţiilor de curs.5 www.kmarket.ro , “Ghidul incepatorului pe piata financiara a Romaniei”, cap.226 Ibidem

4

Termenul de drum aleator este adesea rău interpretat. Astfel, unii consideră că variaţiile

de curs se vor datora întâmplării şi nu vor avea nici o raţiune cauzală. Ipoteză de piaţă eficienta

nu are în vedere o astfel de interpretare. Cursul variază pentru că caracteristicile şi perspectivele

unei societăţi în economie se schimbă şi datorită faptului că evaluarea de investitor ale acestor

caracteristici şi perspective se modifică.  În alţi termeni, cunoştinţele unui investitor se modifică

odată cu apariţia continua de noi informaţii şi revizuirea impactului vechilor informaţii. Adică, în

orice moment variaţia cursului în perioada următoare este aleatoare, fiind dată de natura

informaţiilor disponibile.7

Rezumând, în ipoteză de pieţe eficiente, toate informaţiile disponibile, de la un anumit

moment, sunt incluse în curs. Cursul din orice moment este o estimaţie nedeplasata a cursurilor

din perioada viitoare. Pe o astfel de piaţă nici un investitor nu poate spera de a avea, de o

manieră repetată, informaţii care să nu fie deja actualizate de către ceilalţi investitori în cursuri.

În consecinţă, nici un investitor nu poate realiza rate de rentabilitate anormale şi de o manieră

sistematică. Nivelul ratei de rentabilitate, la care un investitor poate spera, este în funcţie de

riscul asumat de acel investitor. Această remarcă este foarte importantă şi reprezintă una din

elementele de bază a Modelului de Echilibru a Activelor Financiare.8

            Conceptul de piaţă eficienta informaţional are o serie de implicaţii extreme în practică

gestiunii portofoliilor: singurii investitorii care dispun de informaţii privilegiate vor avea

posibilitatea de a obţine câştiguri anormale.

După Fama (1965; 1969) informaţia se poate împărţi în trei categorii, cărora le

corespunde trei nivele a gradului de eficienta informaţională.9

Piata eficienta

Forma slaba Forma semiputernica Forma puternica

Ansamblul informational:

preturile trecute

Ansamblul informational: toate

informatiile publice

Ansamblul informational: toate

informatiile care sunt posibil a se

7 www.kmarket.ro , “Ghidul incepatorului pe piata financiara a Romaniei”, cap.228 Ibidem9 Majoritatea gestionarilor de portofolii se bazeaza pe analiza tehnica si analiza fundamentala in activitatea lor. Acceptarea ipotezei de eficienta a pietei face inutila utilizarea acestor practici [Solnik,1997]. Eficienta informationala a pietei americane a fost scoasa in evidenta pentru prima data de Cootner (1964), Moore (1964) si Fama (1965). Aceste studii au fost urmate de Solnik (1973) pentru principalele piete europene. Gabriel Hawawini (1985), in monografia sa, trece in revista, intr-o maniera exhaustiva, toate studiile de eficienta realizate pe pietele europene. Toate aceste studii au evidentiat eficienta informationala in sens slab a principalelor piete bursiere. Sursa: Jacquillat&Solnik (1997)

5

cunoaste

Intr-o piata eficienta preturile

trecute a titlurilor nu pot fi

utilizate pentru a bate piata sau

obtinerea de rentabilitati ajustate

pentru risc superior .

Analiza tehnica  si cartista este

inutila.

Informatiile publice includ : bilanturile,

conturi de exploatare, PER ,cresteri de

capital ,etc .

Intr-o piata eficienta, in forma

semislaba, analiza fundamentala,

fondata pe informatiile publice, este

inutila.

Nu se pot realiza performante

superioare nici chiar de persoanele

cele mai susceptibile de a obtine

informatii privilegiate.

Ipoteza fundamentală a analizelor tehnice sau grafice este că trecutul tinde a se repeta, iar

Anumite forme grafice, odată depistate, vor oferi informaţii cu privire la mişcarea viitoare ale

cursurilor. Un statistician va fi de acord cu aceste metode numai în măsura în care schimbările

succesive ale cursurilor sunt evenimente dependente. Aceasta s-ar traduce prin aşa numita

„corelaţie serială”. Inexistenţa unei astfel de corelaţii implica o evoluţie aleatoare a cursurilor,

cunoscută sub denumirea de „piaţă la întâmplare”. Utilitatea practică a analizei tehnice sau

grafice poate fi verificată numai după testarea formei slabe a eficienţei. Eficienţa semi-slaba va

exista doar în măsura în care cursurile reflectă toate informaţiile publice, iar eficienta în formă

puternică va exista doar în măsura în care cursul reflectă toate informaţiile, inclusiv cele

privilegiate.

            În aceste condiţii a fost necesară apariţia unor noi instrumente în gestiunea portofoliilor

care s-au concretizat în teoria modernă a portofoliilor. Câteva cuvinte cheie, care stau la baza

acestei teorii, sunt: model de piaţă, risc sistematic, indice bursier, contracte pe indici, dreapta de

piaţă sau prima de risc. Conform acestei noi teorii, speranţa de câştig a investitorilor va fi direct

proporţională cu riscul de piaţă asumat.10

Cap 1. Piata de capital. Descriere, trasaturi specifice

1.1. Conceptul de piaţă de capital

10 www.kmarket.ro-b3/pete.doc , A. Todea, “Teoria pietelor eficiente si analiza tehnica: Cazul pietei romanesti”

6

Piaţa de capital realizează legătura între emitenţii hârtiilor de valoare şi investitorii

individuali şi instituţionali. Totalitatea relaţiilor dintre diferitele categorii privind circulaţia şi

fructificarea capitalurilor formează pieţele de capital.

Potrivit celei mai acceptate delimitări a structurii pieţelor de capital distingem:

-         piaţa capitalurilor sau piaţa financiară;

-         piaţa monetară;

-         piaţa valutară.

În cadrul pieţei capitalurilor obiectul tranzacţiilor îl constituie activele financiare pe

termen mediu şi lung. Cererea de fonduri pe termen mediu şi lung provine de la următoarele

categorii:11

-         statul şi autorităţile locale care emit obligaţiuni pe piaţa de capital în vederea finanţării

deficitului bugetar sau a diferitelor cheltuieli;

-         societăţile comerciale cu capital de stat sau cu capital privat care se manifestă pe piaţa de

capital în momentul constituirii sau dezvoltării acestora, prin emisiunea de acţiuni sau de

obligaţiuni pentru finanţarea capitalului de împrumut;

-         băncile şi societăţile financiare care intervin pe această piaţă pentru finanţarea activităţii

proprii dar mai ales pentru asigurarea lichidităţii primare.

Oferta de fonduri pe termen lung provine din economisire. Agenţii economici posesori de

economii au două posibilităţi de plasarea a capitalurilor:12

-         prin depunerea la bănci şi constituirea de active bancare;

-         prin plasarea directă sub forma investiţiilor reale (maşini, utilaje, echipamente, instalaţii)

sau sub formă de titluri financiare;

Investitorii, deci cei care participă cu fonduri pe piaţa de capital, se împart în două grupe:

-         individuali respectiv persoane fizice sau juridice care realizează tranzacţii modeste, de

volum mic;

-         instituţionali care operează cu un volum mare de titluri financiare. Aici se includ: băncile,

societăţile de investiţii, societăţile de asigurare şi reasigurare.

Piaţa monetară cuprinde tranzacţiile cu active financiare pe termen scurt (max. 1 an), de

către societăţile financiare.

11 Anghelache G., Dardac N., Stancu I., „Pieţe de capital şi burse de valori”, Ed. Adevărul, Bucureşti, 1992;p 1212 Ibidem

7

Instrumentele tranzacţionate cuprind:13

-         depozite bancare la vedere şi la termen ale persoanelor fizice sau juridice;

-         bilete la ordin: cambii, cecuri, certificate de depozit;

-         alte titluri mobiliare pe termen scurt.

Piaţa monetară la rândul ei cuprinde:

-         piaţa monetară clasică;

-         pieţele paralele.

Pe piaţa monetară clasică au loc următoarele categorii de operaţiuni:14

-         mobilizarea disponibilităţilor monetare de la întreprinderi şi persoane fizice şi dirijarea

acestora către instituţiile de credit pe de o parte iar pe de altă parte acordarea de credite de către

bănci firmelor sau persoanelor. Destinaţia acestor sume este constituită de satisfacerea

necesităţilor curente legate de finanţarea cheltuielilor de producţie sau pentru circulaţia

mărfurilor. Beneficiari mai pot fi familiile pentru construcţia de locuinţe sau bunuri de consum;

-         băncile îşi împrumută una alteia sumele necesare pentru echilibrarea raporturilor

interbancare zilnice provenind din operaţiuni reciproce. Termenele de acordare a acestor credite

sunt de 24 de ore sau mai mari în funcţie de necesităţi;

Pieţele paralele au apărut după cel de-al doilea război mondial. Sunt pieţe independente şi

cu canale de comunicaţie restrânse cu cele ale pieţei monetare propriu-zise de aici şi denumirea

de pieţe paralele. Acestea cuprind:15

-         piaţa eurodevizelor ce include creanţele exprimate în valută ale unei ţări utilizate în afara

graniţelor naţionale de către nerezidenţi. Participanţii sunt băncile autorizate în operaţiuni

valutare ale fiecărei ţări. Resursele provin de la: exportatori în general, mari societăţi

transnaţionale, băncile comerciale şi cele de emisiune din diverse ţări pentru astfel de operaţiuni.

-         piaţa creditului între firme. Aceasta reprezintă o formă de dezintermediere care asigură

totodată şi un randament mai ridicat al participanţilor;

-         piaţa societăţilor financiare specializate pe operaţiuni de leasing, factoring;

-         piaţa ipotecară în legătură cu constituirea resurselor şi utilizarea creditelor ipotecare. Piaţa

valutară cuprinde fluxurile de capital din şi înspre interior.

13 Anghelache G., Dardac N., Stancu I., „Pieţe de capital şi burse de valori”, Ed. Adevărul, Bucureşti, 1992;p 1314 Ibidem15 Idem;p 15

8

Pieţele de capital pot fi grupate în funcţie de anumita caracteristici, cum sunt: tipul

valorilor mobiliare tranzacţionate, procedurile de tranzacţionare utilizate, localizarea fizică a

pieţei. Grupând aceste criterii distingem:16

-         piaţa primară – piaţa pe care sunt negociate pentru prima oară emisiunile noi de valori

mobiliare;

-         piaţa secundară – piaţa pe care sunt tranzacţionate valori mobiliare aflate deja în circulaţie;

-         piaţa obligaţiunilor – este piaţa pentru instrumente de orice fel;

-         piaţa acţiunilor – piaţa pentru acţiuni comune şi preferenţiale aparţinând întreprinderilor

private. Spre deosebire de obligaţiune, care permite plăţi periodice ale cuponului şi rambursarea

sumei împrumutate la scadenţă şi care are prioritate asupra veniturilor emitentului, o acţiune

comună nu promite nici o plată periodică, ci conferă doar un drept rezidual asupra veniturilor

emitentului;

-         Piaţa de licitaţie – piaţa în care tranzacţionarea este condusă de o parte terţă, în funcţie de

suprapunerea preţurilor la ordinele primite de a cumpăra sau vinde a anumită valoare mobiliară.

Persoana care tranzacţionează este un agent de piaţă. Tranzacţiile se realizează la acele preţuri

pentru care există atât cerere, cât şi ofertă. Cumpărătorii şi vânzătorii nu tranzacţionează unul cu

celălalt şi în general, nu cunosc identitatea celeilalte părţi. Piaţa este impersonală.

-         Piaţa de negocieri – piaţa în care cumpărătorii şi vânzătorii negociază între ei preţul şi

volumul valorilor mobiliare, fie direct, fie prin intermediul unui broker sau dealer;

-         Piaţă organizată – piaţa cu reguli de tranzacţionare fixate. Funcţionează într-un sediu cu o

localizare fizică centrală unde tranzacţionarea se realizează în general prin licitaţie. Este o piaţă

specifică acţiunilor;

-         Piaţa la ghişeu – piaţa localizată la birourile brokerilor, dealerilor şi emitenţilor de valori

mobiliare secundare, cum sunt băncile comerciale sau societăţile de asigurări. Deoarece

tranzacţiile au loc în mai multe locuri, este o piaţă prin telefon, telex sau computer. Este o piaţă

specifică oligaţiunilor;

-         Piaţa la vedere este piaţa pe care valorile mobiliare sunt tranzacţionate pentru livrare şi

plată imediată, aceasta însemnând o variaţie de la o zi la o săptămână, în funcţie de tipul valorii

mobiliare. Este uneori numită piaţă în numerar;

16 Anghelache G., Dardac N., Stancu I., „Pieţe de capital şi burse de valori”, Ed. Adevărul, Bucureşti, 1992;p 16

9

-         Piaţa contractelor la termen (futures) este piaţa pe care valorile mobiliare se

tranzacţionează pentru livrare şi plată viitoare. Instrumentul tranzacţionat este numit contract la

termen. Valorile mobiliare ce fac obiectul contractului pot fi deja în circulaţie sau pot fi emise

înainte de scadenţa contractului. Dacă un contract la termen este tranzacţionat la ghişeu, prin

negociere, se numeşte contract forward;

-         Piaţa opţiunilor (options) este piaţa în care se tranzacţionează valori mobiliare pentru

livrare viitoare condiţionată. Instrumentul tranzacţionat este numit contract pe opţiuni;

-         Contractul este executat la opţiunea deţinătorului. Cele mai des întâlnite tipuri de contracte

de opţiuni sunt: opţiunile call (de cumpărare) şi opţiunile put (de vânzare).O opţiune call permite

deţinătorului să cumpere o anumită valoare mobiliară, de la vânzătorul sau emitentul opţiunii, la

un anumit preţ, înainte de o anumită scadenţă. O opţiune de vânzare permite deţinătorului să

vândă, o anumită valoare mobiliară, către emitentul opţiunii, la un anumit preţ şi un anumit

moment. Contractul de opţiuni nu este obligatoriu a fi executat, putând fi păstrat chiar până la

scadenţă.

1.2. Structura pieţei de capital

Piaţa financiară asigură negocierea valorilor mobiliare şi serveşte schimbului de active

financiare. Astfel piaţa financiară asigură o relaţie directă între deţinătorul şi utilizatorul de

fonduri şi se prezintă ca un mecanism de legătură între investitori şi emitenţi, a căror decizie de

investire vizează, în principal două obiective:

-         rentabilitatea aceasta însemnând un grad cât mai ridicat de valorificare al capitalurilor;

-         lichiditatea deci posibilitatea de transformare rapidă în bani.

Piaţa financiară prin natura sa este o piaţă deschisă, în sensul că plasamentul este efectuat

în marea masă a investitorilor, iar tranzacţiile cu valori mobiliare au caracter public. Prin

intermediul primului segment al acesteia – piaţa primară – constituie un circuit de finanţare

specializat. Această piaţă permite transformarea directă a economiilor în resurse pe termen lung,

de care vor beneficia colectivităţile publice sau private. Pe piaţa primară se emit valori mobiliare

ce conferă anumite drepturi posesorilor lor, deci celor care au calitatea de furnizori de fonduri.

Prin intermediul pieţei primare, se pun în evidenţă mişcările de capitaluri dintr-o economie,

10

generate de emitenţi, în calitatea lor de solicitatori de capitaluri. Ea permite finanţarea agenţilor

economici.17

Participanţii pe piaţa primară, în cadrul căreia se vând şi se cumpără valori mobiliare nou

emise sunt:

-         solicitanţii de capital: statul şi colectivităţile locale, întreprinderile publice şi cele private;

-         ofertanţii de capital: persoane particulare, agenţii economici, bănci, case de economii,

societăţi de asigurare;

-         intermediarii: societăţi de valori mobiliare, bănci comerciale, societăţi de investiţii

financiare care prin reţeaua proprie asigură vânzarea titlurilor.

Piaţa primară are deci rolul de a transforma activele financiare pe termen scurt în capitaluri pe

termen lung.

Piaţa secundară asigură prin intermediul bursei de valori mobiliare şi a pieţelor extrabursiere, atât

buna funcţionare a pieţei primare, cât şi lichiditatea şi mobilitatea economiilor. Investitorii au

posibilitatea de a negocia, în orice moment, acţiunile şi obligaţiunile deţinute în portofoliu sau

pot cumpăra noi valori mobiliare.

Piaţa secundară concentrează cererea şi oferta derivată manifestată după constituirea piaţa

valorilor mobiliare.

1.3. Bursa de valori – principala piata financiara secundara

Bursele de Valori sunt pieţe special organizate, în cadrul cărora se pot încheia tranzacţii

cu valori mobiliare: acţiuni, obligaţiuni, certificate de tezaur. Bursa apare ca o asociaţie

organizată a comercianţilor, industriaşilor, agricultorilor, agenţilor de asigurări pentru negocierea

de valori pe piaţa capitalului.18

Rolul burselor creşte deoarece:19

1. la bursă cererea şi oferta se întâlneşte pe baza legilor liberei concurenţe;

2. tranzacţiile în cadrul bursei se încheie în baza unor reguli bine cunoscute, ceea ce

confirmă încrederea între vânzători şi cumpărători;

17 Anghelache G., Dardac N., Stancu I., „Pieţe de capital şi burse de valori”, Ed. Adevărul, Bucureşti, 1992;p 2118 Gallois Dominique,”Bursa – Origine şi evoluţii”, Ed. Teora, Bucureşti, 1995; p.2719 Ibidem

11

3. nivelul preţurilor şi cursurilor pentru valorile mobiliare tranzacţionate în afara

burselor pot fi influenţate de cotaţiile bursiere;

4. bursa este sursa de informaţie economică, financiară, politică;

5. are loc redistribuirea fondurilor de capitaluri spre domeniile de activitate cu o

eficienţă mai mare.

Prima bursă fondată pentru obligaţiuni a apărut în London în 1773. Apoi au apărut

bursele americane, germane, franceze. În prezent cele mai mari burse după nivelul capitalizării

sunt bursele din Tokyo, New-York, London, Paris.

Bursa de valori reprezintă locul, unde vânzătorul şi cumpărătorul se întâlnesc reciproc,

unde preţurile se stabilesc conform cererii si ofertei, iar singur procesul se reglementează de

anumite norme, adică putem spune, că această piaţă are o forma organizată. În calitate de marfă

apar valorile mobiliare, iar preţurile lor sunt reprezentate de cotările acestor valori mobiliare la

bursă.20

Ce este comun între bursă şi piaţă, şi între bursă şi o licitaţie?

Comun pentru o bursă şi în general o piaţă – este stabilirea preţurilor în baza cererii şi

ofertei. Însă în comparaţie cu piaţa, la bursă se pot vinde nu toate mărfurile, dar numai acele,

care sunt admise şi metodele de vânzare-cumpărare la bursă sunt cu mult mai numeroase, decât

la piaţă, dar şi mai reglementate. În ceea ce priveşte licitaţia, forma de stabilire a preţului prin

strigare se aseamănă cu cel de la bursă. În secolul electronicii aşa metodă pare a fi numai ca una

tradiţională, însă reprezentanţii bursei consideră că această metodă are şi funcţii utile: formează o

atmosferă de piaţă, formează o formă publică a tranzacţiilor. Deci bursa la baza sa are atât

caracteristici specifice cât şi caracteristici din practica predecesorilor săi (pieţe, licitaţii,

iarmaroace).21

Semnificaţia burselor de valori pentru economia de piaţă depăşeşte hotarele pieţei de

valori organizate. Bursele de valori au efectuat o revoluţie şi în problema lichidităţii capitalului.

”Minunea” constă în faptul, că pentru investitor practic a dispărut diferenţa între alocările

mijloacelor băneşti pe termen lung şi scurt. În scopul dezvoltării relaţiilor bursiere s-au stabilit

posibilităţi când pentru fiecare acţionar investiţiile au un caracter într-atât de lichid, ca şi banii

cash, deoarece pot fi în orice moment vândute la burse. 22

20 http://www.bvb.ro21 http://www.bvb.ro22 http://www.cpf-millenium.ro/cursuri.html

12

Dacă în condiţiile economiei de piaţă să ne privăm de burse, atunci resursele

întreprinderilor vor fi reduse la cele proprii, ceea ce va duce la micşorarea profiturilor. Băncile

pot completa capitalurile prin credite, însă capitalul propriu nu vor putea să-l ofere. Dar prin

emisia valorilor mobiliare ce se cotează la bursă investiţiile profitabile pot fi realizate. Astfel

rolul burselor în economie este considerabil şi practica mondială confirmă acest fapt.

Bursa este o piaţă pe care se oferă şi se desfac, după o procedură specială, mărfuri sau

valori mobiliare. Denumirea instituţiei se pare că vine de la numele unei vechi familii de hangii,

Van der Busen, care a înfiinţat la Bruges, în Flandra – Belgia de azi, un local numit Hotel de

Bourses, în holul căruia se negociau metale preţioase (aur, argint, platină) precum şi hârtii de

valoare.Cel mai frecvent termenul de bursă desemnează o instituţie a economiei de piaţă care se

bucură de interes în lumea afacerilor, în măsura în care asigură un cadru organizat pentru

realizarea tranzacţiilor şi un sistem de principii şi norme care să garanteze încheierea şi

executarea contractelor, în condiţii de exactitate, corectitudine şi transparenţă.23

Bursa se prezintă ca o instituţie care dispune de spaţii pentru tranzacţii unde se

concentrează cererea şi oferta de valori mobiliare, realizându-se negocierea, contractarea şi

executarea contractelor în mod deschis, în conformitate cu un regulament cunoscut. Acest mod

de organizare a activităţii bursiere presupune centralizarea tranzacţiilor prin intermediul unui

mecanism care asigură accesul direct şi continuu al clienţilor la informaţiile de piaţă şi la

efectuarea operaţiunilor, exclusiv în cadrul acestui mecanism. În mod tradiţional, acesta s-a

realizat prin concentrarea ordinelor de vânzare şi cumpărare într-un spaţiu special amenajat

denumit sală de negociere a bursei. În această incintă se efectuează tranzacţiile de către un

personal specializat.24

Privite prin prisma conţinutului activităţii, bursele de valori mobiliare reprezintă

segmentul cel mai important al pieţei secundare de capital. Fiecare tranzacţie este generată de

interesele vânzătorilor şi cumpărătorilor şi la rândul ei produce efecte asupra cursului valorilor

mobiliare. Se poate concluziona deci că bursa este cea care asigură lichiditatea şi mobilitatea

capitalurilor.

Prin intermediul bursei, agenţii economici care şi-au plasat capitalurile pe piaţa primară

pot reintra în posesia capitalurilor, înainte de scadenţă.

23 http://www.bvb.ro24 http://www.cpf-millenium.ro/cursuri.html

13

În funcţie de varietatea tranzacţiilor pe care le mijlocesc, bursele pot fi generale şi specializate.

În cadrul burselor generale se tranzacţionează o gamă variată de mărfuri sau hârtii de valoare.

Bursele specializate mijlocesc tranzacţii numai cu mărfuri sau numai cu hârtii de valoare.

Funcţiile bursei de valori mobiliare sunt:25

-         concentrarea cererii şi ofertei de valori mobiliare pe o anumită piaţă la un moment dat;

-         efectuarea tranzacţiilor cu valori mobiliare în conformitate cu ordinele adresate de clienţi;

-         urmărirea sistematică a cursului valorilor mobiliare înregistrate la cota bursei;

-         reflectarea conjuncturii economice, într-o anumită perspectivă, determinată atât de factori

specifici pieţei în cauză, cât şi de factori externi.

Rolul bursei este complex. Bursa asigură o circulaţie liberă şi internă a anumitor valori

mobiliare, interes motivat de competitivitatea economică şi financiară a emitentului, ca şi

valoarea de piaţă a titlului respectiv.Principalul rol al bursei îl constituie, efectuarea de tranzacţii

cu hârtii de valoare emise de agenţii economici şi plasate de agenţii de schimb, acestea punând fi

comercializate datorită caracterului lor negociabil.26

Activitatea pe piaţa bursieră este urmărită prin intermediul cursului valorilor mobiliare şi

indicelui bursier. Aceşti indicatori sunt consideraţi barometre ale stării economice din ţara

respectivă. Bursa este sensibilă la toate evenimentele de ordin economic, financiar-monetar,

social, politic. Ea pune în evidenţă, aşadar, starea economiei naţionale în cadrul căreia

funcţionează bursa la un moment dat.

1.4. Piaţa extrabursieră. Caracteristici.

Spre deosebire de bursa de valori, ce se caracterizează printr-o funcţionare centralizată,

piaţa extrabursieră este o piaţă de negocieri, unde confruntarea cererii cu oferta se realizează prin

intermediul unui mare număr de comercianţi de titluri.

Piaţa extrabursieră este denumită generic „Over the Counter”(OTC) sau piaţă „la ghişeu”.

Prin tradiţie, societăţile puternice cu o îndelungată activitate şi o performanţă notabilă sunt listate

la bursă. Celelalte având dimensiuni mai mici, se tranzacţionează pe o piaţă difuză, nelocalizată

într-un anumit sediu, ci concretizată prin ghişeele societăţilor de intermediere.27

25 http://www.cpf-millenium.ro/cursuri.html 26 Gallois Dominique,”Bursa – Origine şi evoluţii”, Ed. Teora, Bucureşti, 1995; p.2927 Anghelache Gabriela , „Bursa şi piata extrabursieră”, Ed. Economică, Bucureşti, 2000, p11

14

Piaţa OTC este o piaţă electronică, ce preia în mare măsură tehnicile de tranzacţionare şi

exigenţe bursiere. Numărul societăţilor listate pe piaţa OTC este mare, tranzacţionarea se face de

la distanţă, din sediile societăţilor de intermediere, iar accesul în sistem este simplu. Cel mai

relevant exemplu de piaţă OTC este piaţa Nasdaq din SUA.28

Sistemul Nasdaq este o reţea de comunicaţii între comercianţii (dealerii) şi următoarele

faze: ordinul dat de client-direct sau printr-un broker – unui comerciant de titluri care „face

piaţa”(market maker); comunicarea de către acesta din urmă a cotaţiilor „ask-bird”; încheierea

contractului. Firmele de brokeri introduc, prin terminalele lor, preţurile pe care le cotează, astfel

încât dealerii şi brokerii integraţi în sistem pot vedea, pe propriile terminale, în orice moment,

cotaţiile tuturor firmelor „market-maker”, pentru toate titlurile introduse în Nasdaq.29

Tranzacţiile pe piaţa Nasdaq se desfăşoară astfel: investitorul dă ordin de

vânzare/cumpărare de titluri unei firme broker/dealer, ordinul fiind preluat de un agent bursier al

firmei (trader). Dacă firma respectivă este market-maker pe acel titlu, ea poate să încheie

tranzacţia, executând ordinul pe cont propriu la cotaţiile afişate pe terminale, obţinând un

„spread” (diferenţa dintre preţul de vânzare şi cel de cumpărare) în calitate de dealer.30

Dacă firma broker-dealer nu are calitatea de market-dealer sau nu este dispusă să încheie

tranzacţia în cont propriu, ea îşi consultă terminalul pentru a identifica firma market-maker cu

cel mai bun preţ şi telefonează acelei firme pentru a executa ordinul. În acest caz, ea va percepe

un comision, pentru că acţionează ca broker.

Firma market-maker poate prezenta preţurile sale în două moduri:31

-         ca o cotaţie fermă (bids/offers), când se obligă să cumpere/vândă un anumit volum de

titluri la preţurile ask şi bid afişate; cotaţiile ferme se obţin numai prin contact direct cu firma

maker;

-         ca o cotaţie facultativă (subject quote), când preţurile urmează să fie confirmate de către

market-maker; preţurile cotate în „foile roz” (pink sheets) ale Biroului Naţional de Cotaţii

(National Quotation Bureu-NBQ) au acest caracter.

28 Ibidem29 Idem, p 1230 Idem, p1331 Ibidem

15

Cap 2. Rolul pieţei de capital în finanţarea şi dezvoltarea

economiei

Economia naţională, indiferent de nivelul de dezvoltare, se caracterizează prin existenţa şi

funcţionarea unor pieţe specializate, unde se întâlnesc cererea şi oferta de active financiare,

necesare creării de resurse pentru dezvoltarea producţiei de bunuri şi servicii.

Piaţa de capital furnizează statului cash monetar şi oferă posibilitatea corporaţiilor şi

persoanelor aparte să obţină profit din plasamentul mijloacelor băneşti temporar libere.

Deci, resursele financiare existente într-o economie, se transferă între cei care le deţin,

către acei agenţi economici, care le folosesc, fie pentru iniţierea unei activităţi, fie pentru

întreţinerea şi dezvoltarea unei afaceri existente.

Astfel apare o relaţie între utilizatorii de fonduri şi investitorii iniţiali, prin distribuirea

profitului obţinut în urma folosirii resurselor financiare. Dar obţinerea profitului poate fi riscant,

în cazul unei utilizări neprofitabile a fondurilor financiare. Astfel, cei doi devin prin propria

voinţă două părţi ale unui circuit financiar, a cărui finalizare poate fi profitul sau eşecul.

Tranzacţiile între aceşti participanţi şi fluxul financiar se realizează prin intermediul pieţelor

financiare.

În structura contemporană a pieţei financiare, un rol deosebit îl joacă Piaţa Valorilor

Mobiliare, ce se caracterizează printr-o marfă specifică – Valorile Mobiliare.

Valorile Mobiliare emise în vederea atragerii de capital sunt negociabile, adică se vând şi

se cumpără de către participanţii la Piaţa Valorilor Mobiliare, asigurându-se un flux permanent

între investitori şi utilizatori. Valorile Mobiliare oferă deţinătorilor dreptul de proprietate, sunt un

izvor de profit.

Piaţa de capital se caracterizează prin tranzacţii pe termen mediu şi lung, cu titluri

mobiliare specifice: acţiuni, obligaţiuni, bonuri de tezaur ş. a. Clasificarea Pieţelor Valorilor

Mobiliare este asemănătoare cu clasificarea însuşi a valorilor mobiliare. În dependenţă de

plasarea geografică, valorile mobiliare pot fi internaţionale, regionale, naţionale. În dependenţă

de tipul valorilor mobiliare se deosebesc pieţele anumitor instrumente financiare (acţiuni,

obligaţiuni şi altele), pieţele valorilor mobiliare de stat şi corporative, pieţele valorilor mobiliare

primare şi derivate, precum şi alte clasificări.

16

Se deosebesc pieţe financiare primare şi secundare. Piaţa primară este piaţa primelor

emisiuni. Pe această piaţă majoritatea operaţiunilor sunt extrabursiere. Piaţa primară este strâns

legată de piaţa secundară, unde circulă valori mobiliare plasate.

Pe piaţa secundară tranzacţiile trebuie să fie cât mai uşoare şi rapide posibil, astfel încât

participanţii să obţină maximul efect în minimum timp.

Existenţa unui loc bine determinat şi centralizat, în care cererea şi ofertă să se întâlnească

permanent, pentru că finalul să reflecte echilibrul real, evitându-se speculaţiile sau influenţele.

Dezvoltarea economiei se caracterizează prin activitatea diferitor pieţe printre care un rol

important îl joacă piaţa de capital.

Aici principalul rol îl joacă Bursa de Valori, care este un sprijin principal pe piaţa de

capital, deoarece datorită ei, fără intervenirea statului, se poate de colectat capitalul şi de-l

îndreptat în investiţii, ce promit cel mai bun profit.

O piaţă de capital dezvoltată oferă posibilitatea întreprinzătorilor şi statului mai uşor să

obţină mijloacele într-un termen anumit.

17

Cap 3. Piaţa de capital în România

Formarea şi dezvoltarea pieţei de capital în România şi constituirea formelor organizate

ale acesteia (Bursa de Valori Bucureşti şi Societatea de Bursă Rasdaq) reprezintă componente

esenţiale ale procesului de restructurare a economiei în ţara noastră. Procesele de constituire şi

dezvoltare a unei pieţe de capital în ţara noastră sunt indisolubil legate de procesul de privatizare

a întreprinderilor cu capital de stat, din diferite domenii de activitate: industrie, agricultură,

comerţ, transporturi, alimentaţie publică, etc. În paralel, apariţia unor firme noi cu capital

particular, cu sau fără participare străină, concură la accelerarea procesului de creare a unei

veritabile pieţe de capital în ţara noastră.32

Prin intermediul Programului de Privatizare în Masă (PPM) s-a realizat privatizarea a

peste 5000 de societăţi comerciale cu capital din stat, prin distribuirea unei parţi a capitalului

acestora, în mod gratuit, către populaţie prin intermediul certificatelor de acţionar. Acest proces

va continua prin vânzarea capitalului social rămas în proprietatea statului, gestionat de către

Fondul Proprietăţii de Stat (FPS), prin diferite metode precum: vânzarea de acţiuni prin licitaţie

publică, ofertă publică, prin intermediul formelor organizate ale pieţei de capital (bursa de valori

şi piaţa extrabursieră), etc. Cotarea unor societăţi noi cu capital integral privat (Impact Bucureşti,

Banca Transilvania, Banca Turco-Română, Agras Bucureşti) s-a realizat într-un ritm

incomparabil mai lent.33

Constituirea pieţei de capital şi a bursei de valori în ţara noastră este reglementată de

Legea 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori (existând un nou proiect de lege a

valorilor mobiliare înaintat Parlamentului spre aprobare). Administrarea, punerea în aplicare,

precum şi supravegherea şi respectarea prevederilor legii 52 se realizează de către Comisia

Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), autoritate administrativă autonomă, cu personalitate

juridică, subordonată Parlamentului.34

3.1. Bursa de valori Bucureşti32 Trandafir Mariana, “Pieţe monetar-valutare în România“, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 200533 Ibidem34 Ibidem

18

Activitatea bursieră în ţara noastră datează din anul 1839, prin întemeierea burselor de

comerţ. La 1 decembrie 1882 a avut loc deschiderea oficială a Bursei de Valori Bucureşti (BVB),

iar peste o săptămână a apărut şi cota bursei, publicată în Monitorul Oficial. De-a lungul

existenţei sale, activitatea bursei a fost afectată de evenimentele social-politice ale vremii

(răscoală din 1907, războiul balcanic 1912-1913), bursa fiind închisă apoi pe perioada primului

război mondial. După redeschiderea sa, a urmat o perioadă de 7 ani de creşteri spectaculoase,

urmată de o perioadă tot de 7 ani de scădere accelerată. Activitatea Bursei de Efecte, Acţiuni şi

Schimb se întrerupe în anul 1941, moment în care erau cuprinse la cota bursei acţiunile a 93 de

societăţi şi 77 de titluri cu venit fix (tip obligaţiuni).35

După o întrerupere de 5 decenii, Bursa de Valori Bucureşti a fost reînfiinţata în anul

1995, prima zi de tranzacţionare fiind 20 noiembrie 1995, zi în care s-au tranzacţionat 905

acţiuni a 6 societăţi cotate. Din momentul redeschiderii, bursa a cunoscut o dezvoltare continuă.

La acest moment numărul societăţilor listate este de 65; printre acestea se număra societăţi

importante în economia naţională, precum SNP Petrom, Banca Română pentru Dezvoltare, cele

5 Societăţi de Investiţii Financiare, Banca Transilvania, etc.36

Cotarea ('admiterea') unei valori mobiliare la Bursa de Valori reprezintă o recunoaştere a

activităţii eficiente a societăţii emitente, datorită unor criterii ce trebuie îndeplinite în vederea

cotarii, criterii ce se referă la emisiunea de valori mobiliare, gestiunea societăţii emitente,

activitatea desfăşurată, informarea investitorilor, etc. Cotarea se poate face la categoria I sau la

categoria a II-a (numită şi categorie de bază), categoria I necesitând îndeplinirea unor criterii

suplimentare de către emitenţi, printre care se menţionează desfăşurarea unei activităţi profitabile

în ultimii doi ani. În acest mod, societăţile cotate la bursa de valori sunt împărţite în două

categorii, oferind investitorilor un prim criteriu de apreciere a eficienţei acestora.37

Pe lângă această recunoaştere a activităţii lor eficiente, pentru societăţile emitente,

cotarea aduce şi alte avantaje. Ne referim în primul rând la un avantaj legat de imaginea şi

publicitatea societăţilor cotate - acestea beneficiind de o mediatizare intensă şi devenind

cunoscute în opiniei publice şi comunităţii de afaceri, în rândul cărora se afla potenţialii clienţi şi

acţionari ai societăţilor. Un alt avantaj se referă la registrul acţionarilor, care este ţinut în mod

35 http://www.bvb.ro36 http://www.bvb.ro37 http://www.bvb.ro

19

exact şi la zi de către sistemul informatizat al bursei de valori, nemaifiind necesară tinerea

acestuia de către societatea emitentă.

Prin sistemul electronic de tranzacţionare al BVB se tranzacţionează şi acţiunile de pe

piaţa valorilor mobiliare necotate. Este vorba despre o serie de societăţi care au fost retrase de la

cota bursei (datorită evoluţiilor slabe, la cerere, etc) dar care se tranzacţionează în continuare prin

intermediul Bursei de Valori. Aceste societăţi nu mai sunt considerate cotate la bursă, iar

tranzacţionarea acţiunilor lor implica riscuri mai mari.38

3.2. Piaţa extrabursieră Rasdaq

Pe piaţa extrabursieră din România, numită RASDAQ  (Romanian Association of

Securities Dealers Automated Quotations), sunt tranzacţionate valorile mobiliare neincluse la

Cota Bursei de Valori şi aprobate de CNVM şi de Asociaţia Naţională a Societăţilor de Valori

Mobiliare (ANSVM). Prima zi de tranzacţionare pe piaţa Rasdaq a fost 1 noiembrie 1996, când

s-au tranzacţionat acţiunile a 3 societăţi.39

Acţiunile listate pe această piaţă sunt rezultate în urma procesului de privatizare în masă,

ce a dus la o creştere explozivă a numărului de societăţi tranzacţionate (peste 5.000 de societăţi

listate). Desigur, datorită condiţiilor specifice pieţei romaneşti, numai un număr redus al acestora

(de ordinul sutelor) se tranzacţionează regulat şi au o piaţă ordonată a valorilor mobiliare. În

ultima perioadă au existat şi începuturi timide de listare pe Rasdaq a unor societăţi private

înfiinţate după 1989: Fondul Oamenilor de Afaceri, Brâu Union, Banca Carpatică, Gepa,

Asigurarea Populară Romană. Piaţa Rasdaq a făcut şi o serie de paşi în direcţia tranzacţionării

unor noi instrumente. Astfel, a fost tranzacţionata o emisiune de certificate de depozit emise de

către o bancă comercială, existând intenţia introducerii în viitorul apropiat a obligaţiunilor

corporatiste pe această piaţă.40

Piaţa extrabursieră este organizată în patru componente:41

- Sistemul de tranzacţionare RASDAQ. Sistemul electronic de tranzacţionare RASDAQ

este cea mai importantă componentă a pieţei extrabursiere. Constituită ca o structură tehnica

afiliată Asociaţiei Naţionale a Societăţilor de Valori Mobiliare şi înmatriculata ca societate cu

38 http://www.bvb.ro39 http://www.cpf-millenium.ro/cursuri.html 40 http://www.cpf-millenium.ro/cursuri.html 41 Negrea, Alexandru – Note de curs

20

răspundere limitată, activitatea sa consta în operarea şi menţinerea sistemului electronic de

tranzacţionare, numit de asemenea RASDAQ.

- Asociaţia Naţională a Societăţilor de Valori Mobiliare - ANSVM reprezintă interesele

comunităţii societăţilor de valori mobiliare şi canalizează eforturile îndreptate spre dezvoltarea

pieţei extrabursiere în sprijinul tranzacţionării pe piaţă secundară a acţiunilor rezultate din

Programul de Privatizare în Masă.

- Registrele independente ale acţionarilor păstrează în siguranţă toate datele asupra

acţionarilor rezultaţi din Programul de Privatizare în Masă (PPM), permiţând că acţiunile PPM să

fie tranzacţionate pe RASDAQ, iar aceste tranzacţii să fie decontate la SNCDD. Primul registru

independent a fostRegistrul Roman al Acţionarilor - RRA, înfiinţarea RRA fiind urmată de

apariţia altor registre independente ale acţionarilor (la sfârşitul anului 1998 numărul acestora era

10).

- Societatea Naţională de Compensare, Decontare şi Depozitare pentru valori mobiliare -

SNCDD menţine o evidenţă a tuturor tranzacţiilor executate intre utilizatorii săi direcţi pe piaţa

OTC, conform datelor transmise de sistemul de tranzacţionare RASDAQ, desfăşurând o

activitate de utilitate publică pentru facilitarea compensării tranzacţiilor şi coordonând livrarea

valorilor mobiliare şi a numerarului către utilizatorii direcţi.

Societăţile listate pe piaţa extrabursieră nu sunt împărţite pe mai multe categorii, existând

însă o intenţie de stabilire a unor 'niveluri' de diferenţiere a acestora.42

3.3. Perspectivele pieţei de capital în România

Perspectivele dezvoltării pieţei de capital în România sunt influenţate de

următoarele aspecte:

A) Dezvoltarea sectorului particular. O componentă deosebit de importantă a procesului de

reformă economică în România o constituie crearea şi dezvoltarea unui puternic sector privată de

firme mici şi mijlocii, organizate prin liberă iniţiativă.

Obiectivele de bază în domeniul sectorului firmelor private sunt:43

-         creşterea semnificativă a numărului de întreprinderi mici şi mijlocii, precum şi a rolului

acestora în ansamblul economiei naţionale;

42 www.kmarket.ro , “Ghidul incepatorului pe piata financiara a Romaniei”, cap.24-2643 Negrea, Alexandru – Note de curs

21

-         încurajarea, cu prioritate, a apariţiei de noi firme cu caracter productiv, de talie mică şi

mijlocie, în ramurile care înregistrează ritmuri medii şi înalte de dezvoltare şi pentru care există

cerere pe piaţa internă sau externă, cu posibilităţi de creştere în viitor;

-         elaborarea şi punerea în aplicare a unor mecanisme, la nivel naţional, de susţinere atât în

faza de înfiinţare, cât şi în cea de dezvoltare. Măsurile care trebuie luate pentru atingerea

obiectivelor fixate vizează trei mari direcţii: cadrul juridic, cadrul organizaţional – funcţional şi

cadrul financiar.

B) Atragerea capitalului străin. Activitatea de promovare a unei politici investiţionale prin

atragerea de capital străin constituie una din modalităţile importante de creare a sectorului

proprietăţii private şi de scurtare a perioadei de trecere la economia de piaţă. Principalele

domenii în care infuzia de capital străin reprezintă o prioritate sunt: infrastructura, transporturile,

telecomunicaţiile, industria energetică, construcţia de maşini, turismul, producţia de bunuri de

larg consum şi serviciile.

Agenţia Naţională de Dezvoltare, împreună cu Fondul Proprietăţii de Stat, este

organismul abilitat în dezvoltarea relaţiilor cu partenerii externi, în vederea atragerii de capital,

fie pentru dezvoltarea unor societăţi existente, fie prin crearea de societăţi noi sau mixte.

Rezultatele activităţii de promovare a României, ca potenţială piaţă investiţională atractivă,

depind de performanţele economice înregistrate, precum şi de stabilitatea economică, politică şi

socială a ţării. Reducerea inflaţiei, reglementarea cursului de schimb al monedei naţionale şi

stabilizarea macroeconomică sunt factori determinanţi în evoluţia ascendentă a volumului

investiţiilor străine în ţara noastră.44

Cap 4. Influenţa statului pe piaţa de capital

44 Negrea, Alexandru – Note de curs

22

Activitatea pieţei capitalurilor de împrumut este influenţată de factori pe termen lung şi

scurt. Tendinţele principale ale pieţei se stabilesc în funcţie de volumul de producere, oscilaţiile

ciclice, internaţionalizarea relaţiilor, integrarea şi nivelul de influenţă a statului în economie.

Într-o măsură mai mică implică influenţă inflaţia, conjunctură, mişcarea rezervelor valutare,

monopolurile etc.

Piaţa de capital, permanent se află în dinamică, însă schimbarea bruscă nu-i este

caracteristică.

Statul ocupă un loc important şi influent pe piaţa mondială a capitalurilor, apărând ca

creditor, debitor, garant şi reglator.

Oferind subsidii şi ajutor ţărilor în curs de dezvoltare, statul apare pe piaţa mondială de

capitaluri în calitate de:

1. creditor;

2. asigurător, pentru o oarecare remunerare, a riscului neachitării sau nerambursării

mijloacelor împrumutate;

3. garant, statul acoperă un oarecare procent de pierderi la operaţiunile firmelor private

străine şi garantează băncile-creditoare;

4. statul, prin organele centrale şi locale de putere, Trezorerie, Banca Centrală şi alte

instituţii, reglementează structura instituţională a pieţei de capital, formele de

operaţiuni, rata dobânzii, cursurile unor valori mobiliare, transformă depunerile,

reglează accesul debitorilor la sursele de capital pentru efectuarea programelor

investiţionale de stat.

Prin mijloacele bugetare statul reglează sursele externe de formare a capitalurilor. Însă

influenţa statului poate modifica structura şi mecanismul financiar al pieţei de capital.

Mecanismul reglementării de stat diferă de la stat la stat, însă există procese comune pentru

majoritatea ţărilor. O inovaţie este prognozarea depunerilor de capital naţionale şi internaţionale

(în cadrul Uniunii Europene) – ceea ce înseamnă perspective comune în diferite sfere, inclusiv şi

în domeniul politicii financiare. Principala direcţie a reglementării de stat este creşterii ritmului

dezvoltării economice.45

45 Negrea, Alexandru – Note de curs

23

Însă la fondarea Burselor (mai ales în ţările cu economie în tranziţie) este necesar ca

activitatea lor să se bazeze pe instrumente de piaţă şi să nu se transforme în instrumente de

administrare publică a investiţiilor.

Bursele de valori nu trebuie să devină un instrument de finanţare a deficitului bugetar de

stat. Ele trebuie să presteze servicii financiare şi să contribuie la dezvoltarea pieţei de capital.

Principiile de reglementare a pieţei de capital în orice stat depind de condiţiile politice şi

economice existente. Însă în acelaşi timp aceste principii trebuie să reflecte şi practica istorică de

funcţionare a pieţei de capital internaţional, a cărei principii fundamentale de activitate sunt:

1. diferenţa metodelor de reglementare a relaţiilor emitent-investitor şi emitent-participant

profesionist pe Piaţa Valorilor Mobiliare;

2. utilizarea largă a procedurilor de divulgare a informaţiei despre participanţii pe piaţă, ce

contribuie la primirea hotărârilor corecte;

3. stabilirea concurenţei ca un mijloc sigur de îmbunătăţire a calităţii serviciilor şi micşorării

preţurilor lor, care se efectuează prin faptul că nu se adoptă acte normative ce oferă

preferinţe unor participanţi aparte ai pieţei;

4. împărţirea optimală a funcţiilor de reglementare între organele de stat ţi alte organe.

Concluzii şi propuneri

24

Sensul economic şi rolul pieţei internaţionale de capital constă în redistribuirea resurselor

în volum global. Practic în toate ţările industrial dezvoltate pieţele de capital au ramificări

internaţionale. Nerezidenţii au dreptul de a procura valori mobiliare pe pieţele naţionale, iar

unele valori mobiliare emise în ţara dată, pot fi obiectul emisiunilor paralele şi în centre

financiare străine sau obiectul cotărilor pe pieţele secundare internaţionale.

Tehnologiile electronice noi într-o mare măsură sporesc posibilităţile prezente a pieţelor

de capital, oferind participanţilor pieţei o informaţie momentană, veridică despre starea pieţelor

de capital în orice ţară şi face posibilă prelucrarea datelor rapid, în corespundere cu tendinţele noi

de liberalizare a economiei. Astfel, apare tendinţa internaţionalizării pieţelor statelor industrial

dezvoltate, la care se asociază tot mai multe alte state. În ultimii zece ani dezvoltarea economiei

mondiale a dus la apariţia noilor factori, la care se referă, în primul rând, revoluţia tehnologică,

care se caracterizează prin folosirea largă a computerului şi noilor mijloace de comunicaţii.

Piaţa internaţională a valorilor mobiliare, mai ales piaţa acţiunilor şi obligaţiunilor, devin

globale. La bursele din străinătate zilnic se cotează milioane de valori mobiliare ale companiilor

americane.

La sfârşitul anilor ’90 ai sec. XX N.Y.S.E., Bursa din Chicago, N.A.S.D.A.Q. şi alte

burse, operau 24 ore pe zi. În prezent unii investitori străini pot cumpăra sau vinde orice acţiuni

accesibile, ziua sau noaptea, în dependenţă de faptul, unde ea se cotează la moment – Tokyo,

Londra, New-York sau în altă parte.

Se poate să ne aşteptăm, că pieţele ce domină astăzi se vor integra până într-atât, că vor

pierde esenţa sa naţională. Avem exemplul când preţurile la “General Motors” în Londra şi

Tokyo într-o măsură mare se vor aprecia prin comercializarea în New-York. Experţii presupun,

că în timpul apropiat preţurile la “Hitachi” în Londra şi New-York vor prelungi să se aprecieze

faţă de cererea şi ofertă din Tokyo.

Când se vorbeşte despre anumite pieţe de capital, se subînţeleg pieţele ţărilor industrial

dezvoltate, însă sunt multe alte centre internaţionale de pieţe de capital. Majoritatea investitorilor

sunt cunoscuţi prin bursele Canadei (din Toronto şi Montreal unde valorile mobiliare se cotează

zilnic), unele burse cunoscute din Mexic, Australia, Israel. În ultimii ani a crescut interesul faţă

de pieţele de capital a ţărilor din Europa Centrală şi de Est. Unii experţi europeni cred că piaţa de

capital a Rusiei va evolua în ascendenţă în următorii 10 ani.

25

În perioada’80 până la sfârşitul anilor ’90 ai sec. XX pe piaţa mondială de capital au avut

loc unele schimbări structurale, majoritatea ţărilor dezvoltate şi ţărilor în curs de dezvoltare şi-au

reformat Piaţa Valorilor Mobiliare. După anii 1987-1988 au crescut investiţiile din America de

Nord, Japonia şi Europa, iar volumul mondial de capital a crescut de la 48 miliarde dolari în

1981 până la 235 miliarde dolari în 2000. Încă 10 ani în urmă mai mult de 2/3 din resursele pieţei

internaţionale de capital se plasau în ţările în curs de dezvoltare şi anume în America Latină,

Asia de Sud-Est şi ţările producătoare de petrol.

În prezent debitorii principali de mijloace pe pieţele internaţionale de capital sunt băncile

şi companiile financiare a ţărilor Organizaţiei de Colaborare şi Dezvoltare Economică, iar cei ce

furnizează capitalurile sunt – guvernele, puterea locală şi organizaţiile internaţionale financiare.

Internaţionalizarea relaţiilor economice, lărgirea necesităţilor în alocări de mijloace în know-how

duc la dezvoltarea Pieţei Valorilor Mobiliare.

Cu susţinerea băncilor a fost fondată Asociaţia Internaţională a Cluburilor Investiţionale.

Comitetul de experţi a clubului, periodic efectuează analiza comparativă a pieţelor de capital, şi a

constatat că fiecare piaţă de capital – este un organism specific, fondarea şi funcţionarea lui într-

o mare măsură depinzând de dreptul de stat şi privat, tradiţii, istoria financiară a ţării. Dar

necătând la diferenţa naţională a pieţelor, ele au şi caracteristici comune: nivel înalt de

monopolizare; creşterea rolului statului ca debitor, creditor şi garant; creşterea rolului

investitorilor instituţionali; tendinţa spre unificare şi internaţionalizare.

În acest scop ţările efectuează reforme bancare, a sistemelor economice şi creditare, a

burselor de valori.

În prezent investitorii îşi pot vinde valorile mobiliare pe o piaţă globală în proces de

evoluţie. Tehnologiile informaţionale lărgesc posibilităţile investitorilor în evaluarea riscurilor

financiare. Prin noile metode de asigurare a riscurilor, investitorii pot efectiv să supravegheze

riscurile, legate de anumite tranzacţii. Totodată are loc aprofundarea integrării regionale în

Europa, America de Nord, în ţările Oceanului Pacific. A apărut tendinţa de formarea serviciilor

unice a pieţei de capital, care s-au transformat într-un izvor important de mobilizare a resurselor

investiţionale. Internaţionalizarea economiei a obţinut un conţinut calitativ nou şi a atins astfel de

volume, încât se poate vorbi despre o economie global-integrată.

Bibliografie

26

A. Cărţi şi articole

1. Anghelache G., Dardac N., Stancu I., „Pieţe de capital şi burse de valori”, Ed. Adevărul,

Bucureşti, 1992;

2. Anghelache Gabriela, „Bursă şi piaţa extrabursieră”, Ed. Economică, Bucureşti, 2000;

3. Anghelache Gabriela, “Piaţa de capital în context european “, Ed. Economică, Bucureşti,

2009

4. Dragotă, M, “Pieţe financiare: structură, instituţii, instrumente”, Editura ASE, Bucureşti,

2009

5. Dragotă, M, “Gestiunea portofoliului de valori mobiliare”, Ed. Economică, Bucureşti,

2009

6. Gallois Dominique,” Bursa – Origine şi evoluţii”, Ed. Teora, Bucureşti, 1995;

7. Ionescu, E, “Gestiunea portofoliilor”, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2009

8. Negrea, Alexandru – Note de curs

9. Popa Ioan, “Bursa”, Ed. Adevărul, vol. I şi II, 1993

10. Pilbeam Keith, “Finance and Financial Markets”, Ed. MACMILLAN Buisness, 1998;

11. Simon Yves, “Techniques financiares internationales”, Ed. Economică, Paris, 1991;

12. Stoica Ovidiu, “Mecanisme şi instituţii ale pieţei de capital”, Ed. Economică, Bucureşti,

2002

13. Teodora Vascu Barbu şi Victor Dragota,   “Pieţe de capital. Evaluarea şi gestionarea

valorilor imobiliare”, Ed. Fundaţiei “României de mâine”, Bucureşti, 1998

14. Trandafir Mariana, “Pieţe monetar-valutare în România “, Ed. Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 2005

B. Pagini Web

1. http://www.bvb.ro 

2. http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/model/index2.asp 

3. http://www.cpf-millenium.ro/cursuri.html

4. www.kmarket.ro ,   “Ghidul începătorului pe piaţa financiară a României”,  cap.22

5. www.kmarket.ro-b3/pete.doc , A. Todea,   “Teoria pieţelor eficiente şi analiza tehnica:

Cazul pieţei romaneşti”

27