piata de Capital Gestiunea Portofoliilor Si Piata Asigurarilor

VICTOR STOICA

TITEL NEGRU EDUARD IONESCU

PIEŢE FINANCIARE PIAŢA DE CAPITAL, GESTIUNEA PORTOFOLIILOR

ŞI PIAŢA ASIGURĂRILOR • Sinteze • Teste grilă • Răspunsuri • Probleme rezolvate

Universitatea SPIRU HARET

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României STOICA, VICTOR

Pieţe financiare. Piaţa de capital, gestiunea portofoliilor şi piaţa asigurărilor • Sinteze • Teste grilă • Răspunsuri • Probleme rezolvate / Victor Stoica, Titel Negru, Eduard Ionescu – Bucureşti: Editura Fundaţiei România de Mâine, 2005

296p.; 20,5 cm Bibliogr. ISBN 973-725-362-0

I. Negru, Titel II. Ionescu, Eduard

336.76(075.8)(076)(079.1)

© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2006

Redactor: Roxana ENE Tehnoredactor: Florentina STEMATE Vasilichia IONESCU

Coperta: Marilena BĂLAN

Bun de tipar: 19.12.2005; Coli tipar: 18,5 Format: 16/61×86

Editura şi Tipografia Fundaţiei România de Mâine Splaiul Independenţei nr.313, Bucureşti, Sector 6, O.P. 83

Tel./Fax: 316.97.90; www.spiruharet.ro e-mail: [email protected]


UNIVERSITATEA SPIRU HARET

VICTOR STOICA

TITEL NEGRU EDUARD IONESCU

PIEŢE FINANCIARE PIAŢA DE CAPITAL, GESTIUNEA PORTOFOLIILOR

ŞI PIAŢA ASIGURĂRILOR • Sinteze • Teste grilă • Răspunsuri • Probleme rezolvate

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE Bucureşti, 2006



5

CUPRINS Cuvânt înainte ……………………………………………………….. 9

PARTEA I PIAŢA DE CAPITAL

Obiective …………………………………………………………….. 13 1. Pieţele financiare ………………………………………………….. 13

Concepte-cheie …………………………………………………… 14 Teste grilă ………………………………………………………… 14

2. Piaţa de capital ……………………………………………………. 17 Concepte-cheie …………………………………………………… 21 Teste grilă ………………………………………………………… 22

3. Emitenţii …………………………………………………………... 24 Concepte-cheie …………………………………………………… 25 Teste grilă ………………………………………………………… 25

4. Intermediarii (societăţile de servicii de investiţii financiare – SSIF) 26 Concepte-cheie …………………………………………………… 27 Teste grilă ………………………………………………………… 27

5. Investitorii ………………………………………………….……... 29 Concepte-cheie …………………………………………………... 29 Teste grilă ………………………………………………………… 30

6. Participanţii auxiliari ……………………………………………… 31 Concepte-cheie …………………………………………………… 31 Teste grilă ………………………………………………………… 32

7. Instrumente financiare (I) …………………………………………. 32 Concepte-cheie …………………………………………………… 34 Teste grilă ………………………………………………………… 34

8. Instrumente financiare (II) ………………………………………... 35 Concepte-cheie …………………………………………………… 36 Teste grilă ………………………………………………………… 36

9. Instrumente financiare (III) ……………………………………….. 37 Concepte-cheie …………………………………………………… 38 Teste grilă ………………………………………………………… 38


6

10. Bursa de valori …………………………………………………... 39 Concepte-cheie …………………………………………………... 41 Teste grilă ………………………………………………………... 41

11. Piaţa extrabursieră ……………………………………………….. 43 Concepte-cheie …………………………………………………... 43 Teste grilă ………………………………………………………... 43

12. Sistemul bursier comparativ cu sistemul bancar ………………… 43 Concepte-cheie …………………………………………………... 47 Teste grilă ………………………………………………………... 47

13. Optimul pieţei bursiere …………………………………………... 49 Concepte-cheie …………………………………………………... 49 Teste grilă ………………………………………………………... 49

14. Perspectivele pieţei bursiere în România ………………………... 50 Concepte-cheie …………………………………………………... 52 Teste grilă ………………………………………………………... 52

15. Sistemul de negociere al Bursei de Valori Bucureşti ……………. 53 Concepte-cheie …………………………………………………... 54 Teste grilă ………………………………………………………... 54

16. Sisteme de decontare şi compensare a tranzacţiilor cu valori mobiliare 54 Concepte-cheie …………………………………………………... 55 Teste grilă ………………………………………………………... 55

17. Indicii bursieri ………………………………………………….... 56 Concepte-cheie …………………………………………………... 58 Teste grilă ………………………………………………………... 58

18. Analiza bursieră …………………………………………………. 59 Concepte-cheie …………………………………………………... 60 Teste grilă ………………………………………………………... 60

Întrebări de autoevaluare …………………………………………….. 61 Probleme rezolvate …………………………………………………... 61 Bibliografie ………………………………………………………….. 88

PARTEA A II-A GESTIUNEA PORTOFOLIILOR

Obiective …………………………………………………………….. 91 1. Piaţa financiară ……………………………………………………. 91 2. Valorile mobiliare ………………………………………………… 94 3. Gestiunea portofoliului …………………………………………… 99 4. Organizarea gestiunii portofoliului şi procesul de investire ……… 100

Concepte-cheie …………………………………………………… 101 Întrebări de autoevaluare …………………………………………. 101

5. Calculul rentabilităţii ……………………………………………… 102 6. Atitudinea investitorilor faţă de risc ………………………………. 104


7

7. Criteriul rentabilitate – risc ……………………………………….. 107 Concepte-cheie ………………………………………………….... 107 Întrebări de autoevaluare …………………………………………. 107

8. Conceptul de eficienţă a pieţei financiare ………………………… 108 9. Analiza tehnică ……………………………………………………. 109 10. Analiza fundamentală ……………………………………………. 112

Concepte-cheie …………………………………………………... 113 Întrebări de autoevaluare ………………………………………… 113

11. Rentabilitatea şi riscul portofoliilor ……………………………... 113 12. Value-at-Risk ……………………………………………………. 116


13. Modelul Markovitz ………………………………………………. 118 14. Modelul CAPM ………………………………………………….. 120


15. Riscurile asociate investiţiei în acţiuni …………………………... 124 16. Riscurile asociate investiţiei în obligaţiuni ……………………… 127 17. Imunizarea portofoliului de obligaţiuni …………………………. 129


18. Considerente generale privind asimetria de informaţii ………….. 130 19. Impactul asimetriei de informaţii asupra gestiunii portofoliului de valori mobiliare ……………………………………………….

132


Bibliografie ………………………………………………………….. 133

PARTEA A III-A PIAŢA ASIGURĂRILOR

Obiective …………………………………………………………….. 137 1. Noţiuni de bază privind asigurările ……………………………….. 137

Concepte-cheie ………………………………………………….... 141 Întrebări de autoevaluare …………………………………………. 141

2. Asigurarea bunurilor ……………………………………………… 142 2.1. Concepte de bază …………………………………………….. 142 2.2. Principii de acoperire a pagubelor …………………………… 144 Concepte-cheie …………………………………………………... 145 Întrebări de autoevaluare …………………………………………. 146

3. Asigurările de riscuri financiare …………………………………... 146 3.1. Generalităţi …………………………………………………... 146 3.2. Asigurarea creditelor interne şi a creditelor de export ………. 148 Concepte-cheie ………………………………………………….... 149 Întrebări de autoevaluare …………………………………………. 149


8

4. Asigurările de persoane …………………………………………… 150 4.1. Noţiuni preliminare …………………………………………... 150 4.2. Asigurările de viaţă …………………………………………... 151 4.3. Determinarea primei de asigurare la asigurările de viaţă. Funcţiile biometrice …………………………………………..

153

4.4. Renta viageră ………………………………………………… 155 4.5. Prima netă la asigurările de deces ……………………………. 158 4.6. Asigurările mixte …………………………………………….. 159 4.7. Calcularea primei brute la asigurările de viaţă ………………. 160 4.8. Asigurările de persoane, altele decât cele de viaţă …………... 162 Concepte-cheie …………………………………………………… 164 Întrebări de autoevaluare …………………………………………. 164

5. Asigurările de răspundere civilă …………………………………... 165 5.1. Generalităţi ……………….……………….…………………. 165 5.2. Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule ………………………

167

Concepte-cheie ………………………………………………….... 169 Întrebări de autoevaluare …………………………………………. 169

6. Reasigurarea şi variantele ei ……………….……………………… 170 6.1. Introducere ……………….……………….………………….. 170 6.2. Reasigurarea proporţională …………………………………... 171 6.3. Reasigurarea neproporţională ………………………………... 174 Concepte-cheie …………………………………………………... 176 Întrebări de autoevaluare ……………….……………….………... 176

7. Managementul şi eficienţa asigurările ……………….…………… 177 7.1. Managementul asigurărilor ……………….………………….. 177 7.2. Eficienţa activităţii de asigurare ……………….…………….. 179 Concepte-cheie ………………………………………………….... 183 Întrebări de autoevaluare ……………….……………….………... 183 Teste grilă ……………….……………….……….………………. 184 • Conţinutul asigurării, contractarea acesteia şi reglementări esenţiale privind asigurările ……………….……………….……

184

• Asigurările de bunuri ……………….……………….……….… 197 • Asigurările de persoane ……………….……………….………. 209 • Asigurări de răspundere civilă auto (RCA) şi asigurările facultative auto, de avarii şi furt (CASCO) ……………….……………….…

218

• Asigurările maritime şi fluviale ……………….……………….. 226 • Reasigurările ……………….……………….……….………….. 231 • Eficienţa asigurărilor şi echilibrul financiar al societăţii de asigurări 238 • Asigurările sociale de stat ……………….……………….……... 240 Răspunsuri la testele grilă ……………….……………….……….. 247

Probleme rezolvate ……………….……………….……….………… 252 Bibliografie ………………………………………………………….. 291


9

CUVÂNT ÎNAINTE Lucrarea de faţă se adresează studenţilor facultăţilor economice care au

în planul de învăţământ disciplinele Pieţe de capital şi burse de valori şi Asigurări şi reasigurări. Structura se compune din sinteze ale temelor principale ale disciplinelor, teste grilă, răspunsuri la acestea şi probleme rezolvate.

Cele mai multe din tipurile de probleme sunt inspirate din cele date la examenele de licenţă ale Academiei de Studii Economice Bucureşti, soluţiile propuse aparţinând autorilor.

Ideea autorilor este că însuşirea cunoştinţelor expuse în lucrare satisface pe deplin cerinţele fundamentale ale domeniilor abordate pentru promovarea examenelor de la toate formele de învăţământ, la disciplinele menţionate.

Autorii vor fi bucuroşi să primească sugestii pentru îmbunătăţirea unor ediţii viitoare ale lucrării.

Autorii


10


11

PARTEA I

PIAŢA DE CAPITAL


12


13

OBIECTIVE Disciplina de învăţământ Pieţe de capital şi burse de valori are

drept scop pregătirea studenţilor în domeniul pieţelor de capital, operaţiunilor de bursă şi comportamentului operatorilor pe pieţele de capital, asigurând studenţilor atât cunoştinţe teoretice în domeniu, cât şi formarea deprinderilor în utilizarea practică a instrumentelor şi ope-raţiunilor bursiere. Cunoştinţele dobândite prin pregătirea temeinică de către studenţi a tematicii cursului pot constitui elementele de bază pentru calificarea, prin continuarea studiului la un centru de specializare autorizat, într-o profesiune incitantă, aceea de broker, dealer, formator de piaţă (market-maker) sau specialist la Comisia Naţională de Valori Mobiliare ori în oricare loc de muncă din infrastructura pieţei de capital.

1. PIEŢELE FINANCIARE Activitatea financiar-monetară internaţională cuprinde acţiuni de

evaluare, de repartiţie şi de credit şi acţiuni de plată ce au loc între ţări. Vechii ordini de la naţional – la internaţional, i-a luat locul ordinea de la internaţional – la naţional. Finanţele internaţionale cuprind: pieţele financiare internaţionale, băncile internaţionale, finanţele întreprinderilor internaţionale şi investiţiile internaţionale de por-tofoliu. Structurile financiare şi bancare au cunoscut, începând cu anii ’80 şi ’90 ai secolului trecut, o cvadruplă explozie – la nivel juridic, geografic, structural şi tehnic, şi anume: dereglementarea, mon-dializarea, globalizarea şi inovarea permanentă. Inovaţia financiară apare ca o necesitate, ca o tendinţă de extindere în toate ţările puternic industrializate şi priveşte întreaga gamă de produse financiare. Studiul tendinţelor în comportamentul pieţelor financiare se face cu ajutorul teoriei unei pieţe a hazardului, a teoriei şcolii „fundamentaliste”, cu analiza tehnică şi cartografică, precum şi cu ajutorul altor teorii, în particular, teoria „raţionalităţii mimate”. Tipurile de eficienţă a pie-ţelor financiare conturate până în prezent sunt: eficienţa alocărilor, eficienţa operaţională (competiţională) şi eficienţa informaţională (slabă, semiforte, forte). În structura pieţei financiare se cuprind: piaţa monetară, piaţa asigurărilor, piaţa de capital şi piaţa ipotecară. Pieţele


14

de capital pot fi grupate în funcţie de anumite criterii şi caracteristici. Segmentele principale ale pieţei de capital sunt piaţa primară şi piaţa secundară, între care există o strânsă interdependenţă. Finanţarea economiei cu ajutorul pieţelor de capital este favorabilă atât băncilor, cât şi între-prinzătorilor. Pieţele financiare internaţionale cuprind ansamblul pieţelor financiare ale ţărilor care aprobă emisiuni de titluri financiare străine, ca şi tranzacţii cu titluri financiare străine şi piaţa eurocapitalului. Efectele nedorite ale funcţionării pieţelor financiare internaţionale sunt efectul de structură, efectul dobânzii şi efectul de lichiditate.

CONCEPTE-CHEIE: dereglementare; mondializare; globali-zare; inovare permanentă; piaţa hazardului; şcoala „fundamentalistă”; analiza tehnică şi cartografică; „raţionalitate mimată”.

TESTE GRILĂ

1. Sfera de cuprindere a finanţelor internaţionale conţine: 1) pieţele financiare internaţionale; 2) băncile internaţionale; 3) finanţele întreprinderilor internaţionale; 4) finanţele bugetare ale celor mai importante ţări dezvoltate; 5) investiţiile internaţionale de portofoliu.

Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) (2+3+4); b) (1+4); c) (1+2+5); d) (1+2+3+5); e) (3+4). Răspuns: d

2. Care sunt componentele cvadruplei explozii din deceniile 1980 şi 1990 prin care au trecut structurile financiare şi bancare din lume?

1) componenta juridică; 2) componenta politică; 3) componenta geografică; 4) componenta structurală; 5) componenta tehnică.

Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) (1+3+4+5); b) (1+2+3+4);


15

c) (2+3+4+5); d) (1+2+4+5); e) (1+3+4+5). Răspuns: a

3. Consecinţele pe care le-a adus cvadrupla explozie sunt: 1) dereglementarea; 2) mondializarea; 3) globalizarea; 4) delocalizarea; 5) inovarea permanentă.

Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) (1+4); b) (2+3+4); c) (1+4+5); d) (2+3+5); e) (1+2+3+5). Răspuns: e

4. Studiul tendinţelor în comportamentul pieţelor financiare se face cu ajutorul unor teorii:

1) teoria unei pieţe a hazardului; 2) teoria şcolii „fundamentaliste”; 3) analiza tehnică şi cartografică; 4) teoria „raţionalităţii mimate” 5) teoria alocărilor.

Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) (1+3+5); b) (1+2+4); c) (1+2); d) (1+2+3); e) (1+2+3+4). Răspuns: e

5. Activitatea financiar-monetară internaţională cuprinde acţiuni: 1) de evaluare; 2) de repartiţie; 3) de credit; 4) de plată; 5) de schimb.


16

Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) (1+2+3+4); b) (1+3+4+5); c) (1+2+4+5); d) (1+2+3); e) (1+4+5). Răspuns: a

6. Inovaţia financiară priveşte întreaga.................. Răspuns: gamă de produse financiare

7. Piaţa financiară cuprinde: 1) piaţa monetară; 2) piaţa informaţiilor; 3) piaţa asigurărilor; 4) piaţa bunurilor de consum; 5) piaţa de capital.

Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) (1+2+5); b) (1+3+4); c) (1+2+3+5); d) (1+3+5); e) (1+2+5). Răspuns: d

8. Între piaţa primară şi piaţa secundară există o strânsă.................. Răspuns: interdependenţă

9. Pieţele financiare internaţionale cuprind: 1) ansamblul pieţelor financiare ale ţărilor care aprobă emisiuni

de titluri financiare străine; 2) care acceptă tranzacţii cu titluri financiare străine; 3) piaţa internaţională de capital 4) pieţele monetare regionale; 5) piaţa eurocapitalului.

Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) (1+2+3+4+5); b) (1+2+3); c) (1+2+4+5); d) (1+2+5); e) (1+2+3). Răspuns: d


17

10. Efectele nedorite ale funcţionării pieţelor financiare internaţionale sunt: 1) efectul de levier; 2) efectul de structură; 3) efectul dobânzii; 4) efectul de lichiditate; 5) efectul de diluţie a capitalului.

Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) (2+3+4); b) (1+2+3+4); c) (2+3+4+5); d) (1+2+3); e) (3+4+5). Răspuns: a

2. PIAŢA DE CAPITAL Dacă facem abstracţie de conţinutul material al circulaţiei

mărfurilor, de schimbul de valori de întrebuinţare, şi nu privim decât formele economice pe care le generează acest proces, găsim că produsul lui ultim sunt banii. Acest produs ultim al circulaţiei mărfurilor este prima formă de manifestare a capitalului. Activele sunt bunuri economice, aparţinând unor persoane, cu capacitatea de valorificare în timp, în activitatea economică, constând din aducerea de venituri: profit, în cazul bunurilor de echipament (bunuri de capital – maşini, utilaje, instalaţii etc.); rentă, în cazul pământului; chirii, în cazul locuinţelor; dobânzi, în cazul bonurilor de tezaur; dividende, în cazul acţiunilor ş.a. În baza Legii nr. 52⁄1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori, o dată cu apariţia instituţiei de reglementare şi supraveghere – Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) – şi a pieţei în sine – Bursa de Valori Bucureşti (BVB) – s-a instaurat de facto piaţa românească de capital.

Punctul de vedere tradiţional că piaţa de capital ar fi fecioara industriei (Ricardo şi Keynes – părinţii economiei moderne) s-a schimbat spre punctul de vedere că industria este fecioara pieţei de capital (piaţa de capital şi intermedierea financiară). Împotrivindu-se constatărilor lui Gelb. A (1995), potrivit cărora rolul bursei în concentrarea capitalului este, în cele mai multe ţări, aproape neglijabil, Kitchen (1986) salută înfiin-ţarea lor ca o cale de sporire şi de dezvoltare a pieţelor locale de capital.


18

Concepţia nouă, cu exponenţi ca Robert G. King & Ross Levine (1992), acordă un rol substanţial întreprinzătorilor, intermediarilor financiari în evaluarea şi alocarea resurselor şi pieţei de capital nu numai ca un semnal al performanţelor ci, de asemenea, ca un barometru al stării economiei şi ca un vehicul pentru mobilizarea populaţiei şi a capitalului pentru dezvoltare.

Principalele funcţii tehnice ale pieţelor de capital sunt următoarele: a) emisiunea şi vânzarea pentru prima dată de titluri financiare

ale emitenţilor sau debitorilor către posesorii de capitaluri financiare care doresc să cumpere valori mobiliare;

b) negocierea de valori mobiliare, cu condiţia ca acestea să fie vândute şi transformate în lichidităţi de primii lor posesori şi mai înainte de scadenţă.

Principalele funcţii economice ale pieţelor de capital sunt: – concentrarea ofertei şi cererii companiilor listate; – transferarea riscului inclus în investiţiile companiilor; – realizarea protecţiei acţionarilor; – reprezintă barometrul economiei ţărilor; – datorită companiilor resursele financiare disponibile pe piaţa de

capital sunt eficient realocate către sectoarele productive ale economiei. Pieţele de capital pot fi grupate în funcţie de anumite criterii şi

caracteristici, cum ar fi: nivelul de tranzacţionare, tipul de hârtii de valoare tranzacţionate, procedurile de schimb utilizate, localizarea fizică a pieţei etc.

A. Nivelul de tranzacţionare. Conform acestui criteriu există: piaţa primară este piaţa în cadrul căreia emisiunile de titluri

sunt tranzacţionate pentru prima dată; emitenţii de titluri obţin fondurile necesare pentru dezvoltarea afacerilor lor;

piaţa secundară este piaţa în cadrul căreia sunt tranzacţionate titlurile ce sunt deja în circulaţie. Este piaţa tranzacţionărilor repetate, în funcţie de cererea şi oferta de capital exprimate. Această piaţă face obiectul activităţilor bursiere şi al mecanismelor acestora. Ea mai este denumită şi piaţă bursieră;

a treia piaţă este piaţa în cadrul căreia are loc comercializarea titlurilor din afara bursei, printr-o reţea specializată de societăţi mobiliare;

a patra piaţă sau piaţa tranzacţiilor directe este piaţa în cadrul căreia titlurile sunt comercializate în bloc printr-o reţea de instituţii financiare la care iau parte cei interesaţi.

Pieţele a treia şi a patra sunt cele mai noi pieţe, dar cu dimensiuni deja notabile şi care pot juca, în viitor, un rol de importanţă crescândă în tranzacţiile cu titluri.


19

B. Tipul de titluri. Conform acestui criteriu există, în principal: piaţa de acţiuni este piaţa de tranzacţionare a acţiunilor

comune (ordinare) şi a celor preferenţiale, precum şi a altor tipuri de acţiuni ce acordă drepturi reziduale asupra veniturilor emitenţilor;

piaţa de obligaţiuni este piaţa de tranzacţionare a oricărei creanţe ce presupune plăţi periodice ale cupoanelor şi rambursarea fondului de împrumut la data scadentă;

piaţa titlurilor de stat este piaţa titlurilor de valoare puse spre vânzare populaţiei şi persoanelor juridice de către stat.

C. Proceduri de tranzacţionare. Conform acestui criteriu există: piaţa de licitaţie este piaţa în cadrul căreia tranzacţionarea este

controlată de o a treia parte (numită şi agent de piaţă), în funcţie de suprapunerea preţurilor ordinelor de cumpărare sau de vânzare, în cazul anumitor titluri. Tranzacţiile sunt efectuate la acele preţuri pentru care există şi cerere şi ofertă. Piaţa este impersonală, în sensul că identităţile celor ce vând sau cumpără sunt necunoscute.

piaţa de negociere este piaţa în cadrul căreia cei ce vând sau cumpără negociază între ei volumul şi preţul titlurilor în mod direct sau printr-un agent: broker sau dealer. Dacă o tranzacţie este încheiată de către dealer sau broker, identitatea unei părţi rămâne necunoscută celeilalte. Acest tip de piaţă este util pentru titlurile inactive şi pentru tranzacţiile de valori foarte mari, care pot determina fluctuaţii pe termen pe piaţa de licitaţie, până în momentul în care vor exista destule ordine în cealaltă parte a pieţei. Negocierea acordă timp pentru identificarea ofertanţilor şi cumpărătorilor şi, de asemenea, pentru recalcularea preţului sau volumului tranzacţiei. Piaţa de negociere se mai numeşte şi piaţa inter-dealeri.

D. Locul tranzacţionării. Conform acestui criteriu există: piaţa organizată este piaţa cu reguli de tranzacţionare stabilite,

de regulă, după principiile de lucru ale pieţei de licitaţie, la un sediu central cu localizare certă. Acţiunile sunt tranzacţionate în cadrul unui astfel de tip de piaţă;

piaţa „Over-The-Counter” (OTC) este piaţa constituită din birourile dealerilor, brokerilor şi ale emitenţilor de titluri secundare (bănci comerciale, companii de asigurări). Pentru ca aceste tranzacţii să se desfăşoare în multe locuri, ea este „construită” prin telefon, telex sau computer. Aceste pieţe sunt, în principal, pieţe de negociere, obli-gaţiunile fiind obiectul principal al tranzacţiilor.


20

E. Dinamica şi riscul tranzacţiilor. Conform acestui criteriu există: piaţa la vedere este piaţa pe care titlurile sunt tranzacţionate

pentru livrare şi plata imediată. „Imediat” este definit de către piaţă şi are formă variată, în funcţie de tipurile de titluri. Mai este folosită şi denumirea de piaţă de numerar. Principala caracteristică a acestei pieţe este reglarea imediată a tranzacţiilor. Tipurile de valori mobiliare cotate pe un astfel de tip de piaţă fac obiectul tranzacţiilor de valoare redusă;

piaţa anticipată (forward) este principala piaţă ce permite cele mai diverse tranzacţii cu titluri. Caracteristica ei majoră este constituită de faptul că operaţiile de vânzare-cumpărare sunt achitate o dată pe lună, în ziua de lichidare. Tranzacţiile sunt efectuate pentru un anumit volum de titluri, numit cotaţie;

piaţa futures este piaţa în cadrul căreia titlurile sunt comer-cializate în vederea unor livrări şi plăţi viitoare. Instrumentul comercial se numeşte contract futures. Titlurile comercializate ce sunt stipulate în contract pot fi deja în circulaţie sau pot fi emise înainte de data scadentă menţionată în contract. Dacă un contract futures este tranzacţionat „Over-The-Counter” prin negociere, el se va numi contract anticipat;

piaţa de opţiune (options) este piaţa în cadrul căreia sunt tranzacţionate titluri cu livrare ulterioară, condiţionată de prevenirea riscului de investiţie. Instrumentul comercial se numeşte contract de opţiune. Contractul va fi executat la alegerea beneficiarului. Cele mai cunoscute tipuri de contracte de opţiune sunt: opţiuni de apel şi opţiune exprimată:

• o opţiune de apel permite deţinătorului să cumpere o anume hârtie de valoare de la un ofertant sau emitent, la un anumit preţ, înainte de scadenţa stabilită;

• o opţiune exprimată permite deţinătorului să vândă o anume hârtie de valoare emitentului acelei hârtii, la un preţ, într-un moment stabilit.

Contractul de opţiune nu este obligatoriu să fie executat imediat, putând fi ţinut până la scadenţă.

F. Intensitatea zilnică a tranzacţiilor. Conform acestui criteriu există: piaţa permanentă este piaţa în cadrul căreia, pentru un titlu, se

înregistrează o succesiune de cotaţii bursiere în timpul unei şedinţe (call-over). Principiul acestei pieţe este executarea comenzilor în timp util şi cotaţia diferitelor cursuri pe durata întregii zile. De obicei, aceste


21

pieţe publică zilnic 4 cursuri: preţul de deschidere, cel mai mare preţ al zilei, cel mai scăzut preţ al zilei, preţul de închidere;

piaţa de apel este piaţa în cadrul căreia cotaţiile tranzacţiilor se efectuează prin stabilirea unui preţ de echilibru la o oră de echilibru.

G. După modul în care se procură şi se tranzacţionează banii. Conform acestui criteriu există:

pieţe de datorie sunt pieţe caracterizate prin instrumente care, în general, raportează dobândă la perioade fixe, pentru împrumuturi acordate pe perioade cuprinse între 12 luni şi 30 de ani. Din această cauză, respectivele pieţe mai sunt cunoscute şi sub denumirea de pieţe de venituri fixe (Fixed Income Markets). Aceste pieţe implică anga-jarea de împrumuturi pe termen mediu şi lung;

pieţe de titluri de valoare sunt pieţe în care, de asemenea, angajarea de împrumuturi se realizează pe termen mediu şi lung, dar, în acest caz, împrumutătorului nu i se plăteşte dobândă. În schimb, firma care angajează împrumutul emite acţiuni (stocks sau shares) în favoarea investitorilor, care devin, astfel, coproprietari ai respectivei societăţi – cu alte cuvinte devin deţinători de cote-părţi (acţionari) din capitalul unei companii. În funcţie de cât de bine performează respectiva firmă, investitorii pot beneficia sau nu pot beneficia de plăţi de dividende pe acţiunile pe care le deţin.

Principalele caracteristici ale pieţelor de capital sunt: a) nego-ciabilitatea: angajarea de împrumuturi băneşti şi investirea sunt realizate prin utilizarea de instrumente financiare care sunt negociabile. Aceasta înseamnă că titlul de proprietate poate fi transferat în orice moment; b) finanţarea nebancară: emitentul de pe pieţele de capital nu angajează împrumutui băneşti direct de la o bancă comercială, ci emite instrumente financiare în scopul vânzării lor către investitori; c) termenul de scadenţă: în general, termenul de scadenţă – perioada pentru care se acordă sau se angajează împrumuturi băneşti – este mai mare de un an; d) instrumente financiare: pe piaţa de capital, instru-mentele de datorie, cum ar fi obligaţiunile, sunt emise cu precizarea termenului de scadenţă, a dobânzii care trebuie plătită şi a termenului de plată. În cadrul pieţelor de titluri de valoare, acţiunile care se emit reprezintă părţi din capitalul unei societăţi.

CONCEPTE-CHEIE: capital; funcţii tehnice ale pieţei de capital; funcţii economice ale pieţei de capital; piaţa de acţiuni; piaţa de obli-gaţiuni; piaţa titlurilor de stat; piaţa „Over-The-Counter” (OTC); piaţă de licitaţie; piaţă de negociere; forward; futures; options.


22

TESTE GRILĂ

1. Banii, produsul ultim al circulaţiei mărfurilor este prima formă de manifestare a ......................................

Răspuns: capitalului

2. Activele aduc venituri ca: 1) profit; 2) rentă; 3) chirii; 4) dobânzi; 5) dividende.

Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) (1+4+5); b) (1+2+4+5); c) (1+2+3+4+5); d) (4+5); e) (2+4+5). Răspuns: c

3. Nu sunt funcţii tehnice ale pieţelor de capital: 1) emisiunea şi vânzarea pentru prima dată de titluri financiare


2) negocierea de valori mobiliare, cu condiţia ca acestea să fie vândute şi transformate în lichidităţi de primii lor posesori şi mai înainte de scadenţă;

3) furnizarea platformei de tranzacţionare către bursa de valori; 4) supravegherea activităţii societăţilor de servicii de investiţii

financiare; 5) activitatea de decontare, compensare şi depozitare a valorilor

mobiliare. Alegeţi varianta corectă de răspuns:

a) (1+2+3); b) (1+2+5); c) (3+4+5); d) (1+2+3+4+5); e) (2+3+4+5). Răspuns: c


23

4. Funcţii economice ale pieţelor de capital sunt: 1) concentrarea ofertei şi cererii companiilor listate; 2) emisiunea şi vânzarea pentru prima dată de titluri financiare


3) transferarea riscului inclus în investiţiile companiilor; 4) reprezintă barometrul economiei ţărilor; 5) negocierea de valori mobiliare, cu condiţia ca acestea să fie

vândute şi transformate în lichidităţi de primii lor posesori şi mai înainte de scadenţă.

Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) (1+2+5); b) (2+5); c) (2+3+4); d) (1+3+4); e) (1+2+3+4). Răspuns: d

5. Este adevărat că piaţa de apel este piaţa în cadrul căreia, pentru un titlu, se înregistrează o succesiune de cotaţii bursiere în timpul unei şedinţe (call-over)?

a) adevărat; b) fals. Răspuns: b

6. După dinamica şi riscul tranzacţiilor nu este piaţă de capital: a) piaţa la vedere; b) piaţa anticipată (forward); c) piaţa OTC; d) piaţa futures; e) piaţa de opţiuni (options). Răspuns: c

7. Nu este o caracteristică a pieţei de capital: a) negociabilitatea; b) finanţarea nebancară; c) scadenţe de peste 1 an; d) caracterul autonom; e) utilizarea de instrumente financiare. Răspuns: d


24

8. Piaţa de licitaţie este piaţa în cadrul căreia cei ce vând sau cumpără negociază între ei volumul şi preţul titlurilor în mod direct sau printr-un agent: broker sau dealer.


3. EMITENŢII Emitenţii de valori mobiliare sunt persoane juridice care, pentru

a-şi dezvolta proiectele, afacerea sau pentru a-şi acoperi necesităţile pe termen scurt sau lung apelează la banii publici. Sunt două categorii de emitenţi de valori mobiliare: statul, prin organele administraţiei publice centrale şi locale, şi societăţile comerciale sau corporaţiile. Societatea deschisă este o societate comercială pe acţiuni constituită prin subscripţie publică sau o societate comercială pe acţiuni emitentă de valori mobiliare din care cel puţin o categorie face sau a făcut obiectul unei oferte publice regulat promovate. Potrivit Legii nr. 31/1990, republicată şi completată cu prevederile OUG nr. 28/2002, condiţiile pentru înfiinţarea unei societăţi deţinute public sunt: capital social: minim 1 miliard lei; număr de acţionari: minim 100; actul de înfiinţare: Contract şi Statut sau Act Constitutiv al societăţii. Sunt două modalităţi de deschidere a societăţii, şi anume: în mod direct: o societate comercială se consideră a fi deţinută public în momentul în care face o ofertă publică primară iniţială de vânzare de valori mobiliare sau în cazul înfiinţării prin subscripţie publică; în mod indirect: deschiderea societăţii se poate face şi de către un acţionar care deţine mai mult de 10% din capitalul social al emitentului şi care doreşte să-şi vândă acţiunile printr-o ofertă publică secundară iniţială de vânzare de acţiuni. Cotarea şi tranzacţionarea valorilor mobiliare la BVB prezintă următoarele zece mari avantaje: a) creşterea lichidităţilor valorilor mobiliare; b) creşterea rapidităţii efectuării transferului dreptului de proprietate; c) atragerea continuă de rezerve băneşti de pe piaţa de capital; d) creşterea prestigiului societăţii; e) creşterea interesului mass-media şi al publicului faţă de societate; f) apariţia unei valori recunoscute pe piaţă, care poate constitui un reper pentru creditorii societăţii emitente, pentru creditorii deţinătorilor de valori mobiliare şi pentru cazul unor fuziuni de societăţi comerciale; g) mărirea alterna-tivelor de finanţare; h) cointeresarea angajaţilor prin distribuirea de


25

acţiuni; i) creşterea interesului investitorilor străini faţă de societate; j) creşterea posibilităţii înscrierii valorilor mobiliare ale societăţii la cota altor burse recunoscute pe plan internaţional.

CONCEPTE-CHEIE: emitent; societate deschisă; subscripţie publică; ofertă publică.

TESTE GRILĂ

1. Emitenţii de valori mobiliare sunt persoane juridice care, pentru a-şi dezvolta proiectele, afacerea sau pentru a-şi acoperi necesităţile pe termen scurt sau lung apelează la.......................

Răspuns: banii publici 2. Emitenţi de valori mobiliare sunt:

1) statul; 2) întreprinzătorii particulari; 3) societăţile comerciale sau corporaţiile; 4) organismele colective de plasament în valori mobiliare; 5) Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) (1+2+3+4+5); b) (1+2+4+5); c) (2+3); d) (1+3); e) (1+3+5). Răspuns: d

3. Nu sunt condiţii pentru înfiinţarea unei societăţi deţinute public: 1) deţinerea unui capital social minim de 1 miliard de lei; 2) minimum 100 de acţionari; 3) deţinerea actului de înfiinţare; 4) minimum 50 de angajaţi; 5) distribuirea de acţiuni.

Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) (1+2+3); b) (1+2+3+5); c) (1+2+4); d) (1+3+5); e) (1+3+4). Răspuns: a


26

4. Deschiderea unei societăţi se poate face: 1) printr-o ofertă publică primară iniţială de vânzare de valori

mobiliare sau prin subscripţie publică; 2) printr-o ofertă publică secundară de valori mobiliare; 3) de către un acţionar care deţine mai mult de 10% din capitalul

social al emitentului şi care doreşte să-şi vândă acţiunile printr-o ofertă publică secundară iniţială de vânzare de acţiuni;

4) prin lansarea unui pachet de acţiuni la BVB; 5) prin înscrierea în registrul român al acţionarilor contra unei

taxe prestabilite. Alegeţi varianta corectă de răspuns:

a) (1+3+5); b) (1+3+4); c) (1+3); d) (1+2+3+4+5); e) (2+3+4). Răspuns: c

5. Este adevărat că sunt două modalităţi de deschidere a societăţii: 1) în mod direct şi 2) în mod indirect?

a) adevărat; b) fals. Răspuns: a

6. Este adevărat că prin cotarea la BVB apare o valoare recunoscută pe piaţă? a) adevărat; b) fals. Răspuns: a

4. INTERMEDIARII (SOCIETĂŢILE DE SERVICII

DE INVESTIŢII FINANCIARE – SSIF) O societate de servicii de investiţii financiare (SSIF) este

persoana juridică, înfiinţată sub forma de societate pe acţiuni, emitentă de acţiuni nominative şi care funcţionează conform autorizării şi sub supravegherea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) cu scopul prestării de activităţi profesionale, constând în operaţiuni cu valori mobiliare, instrumente financiare sau drepturi aferente acestora,


27

pe cont propriu sau în numele unor terţi, şi servicii accesorii sau conexe, respectiv servicii de investiţii financiare. În vederea obţinerii autorizaţiei de a efectua servicii de investiţii financiare, societăţile de servicii de investiţii financiare, persoane juridice române, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, având obligaţia de a le menţine pe toată durata lor de funcţionare: a) obiect de activitate exclusiv prestarea de servicii de investiţii financiare; b) capital minim social subscris şi integral vărsat, stabilit în funcţie de tipul serviciilor de investiţii finan-ciare prestate, cu obligaţia menţinerii unui minim de capital net. Există trei categorii de societăţi de servicii de investiţii financiare: a) care acţionează în contul clienţilor (brokeri); b) care acţionează pe cont propriu (dealeri); c) care „fac piaţa” (market-makeri). Societăţile de servicii de investiţii financiare îndeplinesc patru funcţii, şi anume: a) generează un mecanism de atragere a capitalului prin punerea în legătură a celor care au bani (investitori) cu cei care au nevoie de bani (emitenţi, societăţi, guverne); b) generează un mecanism al preţurilor pentru evaluarea investiţiilor; c) generează pentru investitori un mecanism de transformare a investiţiilor în lichidităţi; d) participă la proliferarea produselor pieţei.

CONCEPTE-CHEIE: brokeri; dealeri; market-makeri; meca-nism de atragere a capitalului; mecanism al preţurilor; mecanism de transformare a investiţiilor în lichidităţi; proliferarea produselor pieţei.

TESTE GRILĂ

1. O societate de servicii de investiţii financiare este persoana juridică, înfiinţată sub forma de societate pe acţiuni, emitentă de acţiuni nomi-native şi care funcţionează conform autorizării şi sub supravegherea CNVM cu scopul prestării de activităţi profesionale, constând în operaţiuni cu valori mobiliare, instrumente financiare sau drepturi aferente acestora, pe cont propriu sau în numele unor terţi, şi servicii accesorii sau conexe, respectiv.............................

Răspuns: servicii de investiţii financiare 2. Pentru a efectua servicii de investiţii financiare, societăţile de servicii de investiţii financiare, persoane juridice române, trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

1) să aibă minimum 5 angajaţi specializaţi în domeniu în urma promovării unui curs de specializare la o instituţie agreată de CNVM;


28

2) să aibă ca obiect de activitate exclusiv prestarea de servicii de investiţii financiare;

3) să presteze servicii de investiţii financiare numai pentru persoane fizice şi juridice române;

4) să aibă un capital minim social subscris şi integral vărsat, stabilit în funcţie de tipul serviciilor de investiţii financiare prestate, cu obligaţia menţinerii unui minim de capital net;

5) să solicite comisioane în limita a 2-8% din valoarea serviciilor de investiţii financiare prestate.

Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) (1+2+3+4+5); b) (2+4); c) (1+2+4); d) (2+4+5); e) (2+3+4). Răspuns: b

3. Există trei categorii de societăţi de servicii de investiţii financiare: 1) Brokerii sunt............. 2) Dealerii sunt............. 3) Market-makerii sunt...........

Realizaţi corespondenţele: a) societăţile de servicii de investiţii financiare care „fac piaţa”; b) societăţile de servicii de investiţii financiare care acţionează

pe cont propriu; c) societăţile de servicii de investiţii financiare care acţionează

în contul clienţilor. Răspuns: 1-c; 2-b; 3-a

4. Funcţiile îndeplinite de societăţile de servicii de investiţii financiare sunt: 1) generează un mecanism de atragere a capitalului prin punerea

în legătură a celor care au bani (investitori) cu cei care au nevoie de bani (emitenţi, societăţi comerciale, guverne;

2) generează un mecanism al preţurilor pentru evaluarea investiţiilor; 3) contribuie la funcţionarea BVB; 4) generează pentru investitori un mecanism de transformare a

investiţiilor în lichidităţi; 5) participă la proliferarea produselor pieţei.

Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) (1+2+4+5);


29

b) (1+3+4+5); c) (1+2+3+4); d) (2+3+4+5); e) (1+2+3+4+5). Răspuns: a

5. Denumirea de societăţi de servici de investiţii financiare înlocuieşte fosta denumire de.......................

Răspuns: societăţi de valori mobiliare

5. INVESTITORII Investitorii sunt deţinătorii de capital monetar care investesc în

produse specifice pieţei de valori mobiliare şi care îşi asumă riscurile acestei investiţii. Prin surplusul de economii de care dispun şi pe care doresc să le facă cât mai profitabile, vin în întâmpinarea emitenţilor şi fac posibilă dezvoltarea activităţii acestora. Principalele reguli care asigură succesul unui program de investiţii sunt: „Nu puneţi niciodată toate ouăle într-un singur coş”; „Nu investiţi niciodată în ceva decât dacă înţelegeţi bine cum funcţionează acest ceva”; „Nu investiţi niciodată în ceva pe care nu îl puteţi urmări periodic”. Înfiinţarea şi funcţionarea organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), cu instituţiile şi operaţiunile specifice acestora se face în vederea mobilizării economiilor băneşti şi orientării acestora către plasamente şi investiţii, pe principiile diversificării şi administrării prudente a riscului de portofoliu, în condiţii adecvate de protecţie a investitorilor. Organisme de plasament colectiv în valori mobiliare sunt fondurile deschise de investiţii şi societăţile de investiţii. Un fond deschis de investiţii cuprinde totalitatea contribuţiilor băneşti atrase la acest fond printr-o ofertă publică continuă de unităţi de fond, a activelor achiziţionate şi a beneficiilor rezultate prin investirea unor astfel de resurse sub forma unui portofoliu diversificat de valori mobiliare. Societăţile de investiţii au ca obiect exclusiv de activitate plasarea în valori mobiliare a resur-selor financiare obţinute exclusiv prin emiterea şi vânzarea către public a acţiunilor lor.

CONCEPTE-CHEIE: capital monetar; surplus de economii; organisme de plasament colectiv în valori mobiliare; fonduri deschise de investiţii; societăţile de investiţii; principiul diversificării; principiul administrării prudente a riscului.


30

TESTE GRILĂ 1. Principalele reguli care asigură succesul unui program de investiţii sunt:

1) „Să cumperi când plouă şi să vinzi când cântă viorile”; 2) „Nu puneţi niciodată toate ouăle într-un singur coş”; 3) „Nu investiţi niciodată în ceva decât dacă înţelegeţi bine cum

funcţionează acest ceva”; 4) „Nu investiţi niciodată în ceva pe care nu îl puteţi urmări

periodic”; 5) „Diversificaţi portofoliul pentru a diminua riscul”.

Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) (1+3+5); b) (2+3+5); c) (2+3+4); d) (1+2+3+4+5); e) (1+2+4+5). Răspuns: c

2. Este adevărat că organismele de plasament colectiv în valori mobi-liare sunt fondurile deschise de investiţii şi societăţile de administrare a investiţiilor?

a) da; b) nu. Răspuns: b

3. Un fond deschis de investiţii cuprinde totalitatea contribuţiilor băneşti atrase la acest fond printr-o ofertă publică continuă de unităţi de fond, a activelor achiziţionate şi a beneficiilor rezultate prin investirea unor astfel de resurse sub forma unui..........................

Răspuns: portofoliu de valori mobiliare 4. Societăţile de investiţii au ca obiect exclusiv de activitate plasarea în valori mobiliare a resurselor financiare obţinute exclusiv prin emiterea şi vânzarea către public de........................

Răspuns: acţiuni 5. Organisme de plasament colectiv în valori mobiliare sunt:

1) fondurile deschise de investiţii; 2) societăţile de investiţii; 3) societăţile de servicii de investiţii financiare; 4) emitenţii; 5) participanţii auxiliari.


31

Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) (3+4); b) (3+4+5); c) (2+3); d) (1+2); e) (1+2+3). Răspuns: d

6. PARTICIPANŢII AUXILIARI Consultanţa de plasament în valori mobiliare este activitatea

consultanţilor de plasament în valori mobiliare, o activitate realizată de persoane autorizate de CNVM şi constă în prestarea, cu titlu profesional, de servicii de analiză a valorilor mobiliare, de selectare a portofoliului, de evaluare, precum şi în publicarea de opinii şi recomandări în legătură cu vânzarea şi cumpărarea de valori mobiliare. Consultantul de plasa-ment în valori mobiliare este persoana fizică legal autorizată care, în nume propriu sau în calitate de angajat al unei persoane juridice având ca obiect unic de activitate consultanţa în domeniul financiar, efectuează: analiza caracteristicilor valorilor mobiliare, la cererea clientului; activităţi de analiză a caracteristicilor pieţei valorilor mobiliare într-o anumită pe-rioadă, la cererea clientului; analiza eficienţei investiţilor într-o anumită valoare mobiliară, la cererea clientului; înaintarea de recomandări cu privire la dobândirea sau înstrăinarea unor valori mobiliare; acordarea de consultanţă financiară organismelor colective de investiţii şi plasa-ment în valori mobiliare în vederea selectării portofoliului acestora, precum şi publicarea studiilor efectuate în domeniul valorilor mobiliare şi al pieţei valorilor mobiliare.

Auditul financiar reprezintă activitatea de examinare, în vederea exprimării de către auditorii financiari, a unei opinii asupra situaţiilor financiare, în conformitate cu standardele de audit, armonizate cu standardele internaţionale de audit şi adoptate de Camera Auditorilor Financiari din România. Auditul intern reprezintă activitatea de examinare obiectivă a ansamblului activităţilor entităţii economice în scopul furnizării unei evaluări independente a managementului riscului, controlului şi proceselor de conducere a acestuia.

CONCEPTE-CHEIE: consultanţa (consultantul) de plasament în valori mobiliare; eficienţa investiţiilor într-o valoare mobiliară; auditul financiar; auditul intern; Camera Auditorilor Financiari din România; managementul riscului.


32

TESTE GRILĂ 1. Consultantul de plasament în valori mobiliare este persoana fizică legal autorizată care, în nume propriu sau în calitate de angajat al unei persoane juridice, are ca obiect unic de activitate consultanţa în ..........................

Răspuns: domeniul financiar 2. Nu intră în domeniul de activitate al consultantului de plasament în valori mobiliare:

a) analiza caracteristicilor valorilor mobiliare, la cererea clientului; b) activităţi de analiză a caracteristicilor pieţei valorilor mobiliare

într-o anumită perioadă, la cererea clientului; c) analiza eficienţei investiţiilor într-o anumită valoare mobiliară,

la cererea clientului; d) cumpărarea de valori mobiliare solicitate, la cererea clientului; e) înaintarea de recomandări cu privire la dobândirea sau înstră-

inarea unor valori mobiliare. Răspuns: d

3. Auditul financiar reprezintă activitatea de examinare, în vederea exprimării de către auditorii financiari, a unei opinii asupra situaţiilor financiare, în conformitate cu standardele de audit, armonizate cu standardele internaţionale de audit şi adoptate de.....................

Răspuns: Camera Auditorilor Financiari din România 4. Auditul intern reprezintă activitatea de examinare obiectivă a an-samblului activităţilor entităţii economice în scopul furnizării unei evaluări independente a....................

Răspuns: managementului riscului

7. INSTRUMENTE FINANCIARE (I) Conform Legii 297⁄2004 privind piaţa de capital, instrumente

financiare înseamnă: a) valori mobiliare; b) titluri de participare la organismele de plasament colectiv; c) instrumente ale pieţei monetare, inclusiv titluri de stat cu scadenţă

mai mică de un an şi certificate de depozit; d) contracte futures financiare, inclusiv contracte similare cu decontare

finală în fonduri;


33

e) contracte forward pe rata dobânzii, denumite în continuare FRA; f) swap-uri pe rata dobânzii, pe curs de schimb şi pe acţiuni; g) opţiuni pe orice instrument financiar prevăzut la lit. a) – d), inclusiv

contracte similare cu decontare finală în fonduri; această categorie include şi opţiuni pe curs de schimb şi pe rata dobânzii;

h) instrumente financiare derivate pe mărfuri; i) orice alt instrument admis la tranzacţionare pe o piaţă reglementată

într-un stat membru sau pentru care s-a făcut o cerere de admitere la tranzacţionare pe o astfel de piaţă;

Instrumentele financiare derivate sunt instrumentele definite la lit. d), g), h), combinaţii ale acestora, precum şi alte instrumente cali-ficate astfel prin reglementări ale CNVM.

Valorile mobiliare se caracterizează prin formalism, literalitate, caracter autonom şi caracter negociabil. Instrumentele tipice emise pe pieţele de datorie cu venituri fixe sunt cunoscute sub denumirea de obligaţiuni şi certificate. Instrumentele emise pe piaţa titlurilor de valoare sunt denumite acţiuni. Instrumentele pieţei titlurilor de valoare sunt: acţiunile şi emisiunile de acţiuni; valorile mobiliare legate de titluri de valoare; produsele derivate. Acţiunile conferă deţinătorilor lor (acţionari) dreptul la vot, dreptul la informare, dreptul la dividende şi dreptul asupra activelor. Rentabilitatea unei acţiuni este determinată de dividendul net pe care îl aduce deţinătorului şi de valoarea sa de piaţă, care se analizează în funcţie de preţul de cumpărare. Riscul unei acţiuni reprezintă producerea unor evenimente, care pot duce la pierderea avantajelor pe care deţinerea acţiunilor le asigură posesorilor. Pe pieţele financiare sursele de risc sunt: mediul economic general, inflaţia, mediul extern al firmei şi mediul economic internaţional. Principalii indicatori de estimare a rentabilităţii aşteptate de investitori sunt: rentabilitatea sperată, abaterea standard şi varianţa. Caracterizarea fiecărui titlu prin gradul său de răspuns la fluctuaţiile pieţei se poate face cu ajutorul regresiei liniare între rentabilităţile periodice ale pieţei şi rentabilităţile fiecărei investiţii pe o dreaptă de regresie examinată prin intermediul unei ecuaţii.

Manipularea poate fi definită drept orice activitate întreprinsă de o persoană sau de un grup de persoane, destinată să determine ca preţurile să aibă o comportare deviată, alta decât cea firească, în condiţii de cerere şi ofertă necontrolate sau neinspirate.


34

CONCEPTE-CHEIE: formalism; literalitate; caracter autonom; caracter negociabil; obligaţiuni; certificate; acţiuni; pieţe de datorie; piaţa titlurilor de valoare.

TESTE GRILĂ

1. Valorile mobiliare nu se caracterizează prin: a) caracter monetar; b) formalism; c) literalitate; d) caracter autonom; e) caracter negociabil. Răspuns: a

2. Instrumentele tipice emise pe pieţele de datorie cu venituri fixe sunt cunoscute sub denumirea de......................

Răspuns: obligaţiuni 3. Instrumentele emise pe piaţa titlurilor de valoare sunt denumite .....................

Răspuns: acţiuni 4. Orice activitate întreprinsă de o persoană sau de un grup de persoane, destinată să determine ca preţurile să aibă o comportare deviată, alta decât cea firească, în condiţii de cerere şi ofertă necontrolate sau neinspirate se numeşte.....................

Răspuns: manipulare 5. Acţiunile nu conferă deţinătorilor lor (acţionari):

a) dreptul la vot; b) dreptul la informare; c) dreptul la dividende; d) dreptul asupra activelor; e) dreptul de lichidator. Răspuns: e

6. Nu este sursă de risc pe pieţele financiare: a) mediul economic general; b) inflaţia; c) concurenţa; d) mediul extern al firmei; e) mediul economic internaţional. Răspuns: c


35

7. Caracterizarea fiecărui titlu prin gradul său de răspuns la fluctuaţiile pieţei se face cu ajutorul..................

Răspuns: regresiei liniare

8. INSTRUMENTE FINANCIARE (II) Obligaţiunea este un titlu de credit cu venit fix care înde-

plineşte funcţia de mobilizare de capitaluri pe termen lung pentru sprijinirea realizării unor obiective ale statului sau ale unor particulari. El este, deci, un împrumut, intern sau extern. Pentru ca acest împrumut să poată avea loc trebuie îndeplinite, cumulativ, anumite condiţii. Obligaţiunile se pot clasifica după mai multe criterii. Obligaţiunilor convertibile le sunt specifici o serie de indicatori, cum ar fi: preţul de conversie, coeficientul de conversie, prima de conversie. Obligaţiunile cu warant au un preţ de exercitare a warantului şi, dacă warantul este exercitat, o plată suplimentară. Atât obligaţiunile con-vertibile, cât şi cele cu warant au o serie de avantaje şi dezavantaje, pentru emitenţi şi pentru investitori. Principalul emitent de titluri financiare este statul care poate emite mai multe tipuri de obligaţiuni. În Statele Unite ale Americii, obligaţiunile municipale emise după Legea Reformei Fiscale, în vigoare de la 15 august 1986, pot fi: obligaţiuni de interes public, obligaţiuni de interes privat sau obligaţiuni de interes neguvernamental. Euroobligaţiunile sunt titluri de creanţă care se emit de către sindicate bancare internaţionale pe alte pieţe decât ţara împrumutătoare şi pot fi: euroobligaţiuni ordinare sau clasice, euroobligaţiuni convertibile şi euroobligaţiuni cu warrant. Obliga-ţiunile pot fi evaluate cu ajutorul unor indicatori specifici. Operaţiunile cu obligaţiuni se aplică la tranzacţii pe piaţa secundară, tranzacţii încheiate în cadrul unei oferte publice primare, tranzacţii dispuse prin hotărâri judecătoreşti, tranzacţii determinate prin reglementări ale CNVM şi transferuri directe.

Titlurile de stat sunt înscrisuri emise de Ministerul Finanţelor Publice ce se constituie în împrumuturi ale statului în moneda naţională şi/sau valută de la populaţie şi persoane juridice. Aceste împrumuturi sunt cunoscute sub denumirea de datorie internă a statului şi sunt folosite, în principal, pentru finanţarea deficitului bugetar. Ele pot fi cu discount sau purtătoare de dobândă.


36

Bursa creează un mediu aleatoriu în care rentabilităţile şi riscurile plasamentelor stau la baza comportamentului investitorilor atraşi de mirajul câştigurilor peste noapte. În deciziile lor, operatorii pot ţine cont, pe de o parte, în cazul investiţiilor trecute pentru aceleaşi valori mobiliare, de tendinţa centrală a evoluţiei trecute pe care o proiectează în viitor, considerând că restul condiţiilor rămâne neschimbat. În acest caz, în calculele lor, ei determină media şi abaterea medie din perioada statistică. Pe de altă parte, operatorii îşi pot orienta investiţiile lor spre valori mobiliare emise de societăţi, tehnologii, produse, pieţe noi. În acest caz, investitorii sunt puşi în situaţia de a evalua starea pieţei (optimistă, staţionară, pesimistă) calculând speranţa de rentabilitate şi speranţa rentabilităţilor viitoare în raport cu trendul determinat.

CONCEPTE-CHEIE: obligaţiuni convertibile; obligaţiuni cu warant; euroobligaţiuni (ordinare sau clasice, convertibile, cu warant); titluri de stat.

TESTE GRILĂ

1. Obligaţiunea este un împrumut................... Răspuns: intern sau extern

2. Principalul emitent de titluri financiare cu venit fix este.................. Răspuns: statul

3. Titlurile de stat sunt împrumuturi cunoscute sub denumirea de ....................

Răspuns: datorie internă a statului 4. Este adevărat că titlurile de stat pot fi cu discount sau purtătoare de dobândă?

a) da; b) nu. Răspuns: a

5. Obligaţiunile cu warant au un preţ de exercitare şi dacă warantul este exercitat o.........

Răspuns: plată suplimentară 6. Euroobligaţiunile sunt titluri de creanţă care se emit de către ...................

Răspuns: sindicate bancare internaţionale


37

9. INSTRUMENTE FINANCIARE (III) Valorile mobiliare derivate reprezintă acele produse bursiere

care rezultă din contractele dintre emitenţi (vânzători) şi beneficiari (cumpărători) prin care se prevede că acestora din urmă li se conferă drepturi asupra unor active (titluri financiare, valute, mărfuri ş.a.) ale emitentului la o scadenţă viitoare, conform prevederilor contractului. De aici deosebirea de valorile mobiliare primare, care privesc exclusiv venituri monetare, de unde şi caracte-ristica de valori mobiliare derivate. Un produs derivat este un contract financiar, între două sau mai multe părţi, care derivă din valoarea viitoare a unui activ de referinţă. Sunt patru tipuri de produse derivate, şi anume: contractele forward; contractele futures; contractele de opţiuni; tranzacţiile swap. Contractul forward este o înţelegere între două părţi, emitent şi deţinător, convenită la momentul 0t , prin care deţinătorul se angajează să cumpere un activ de bază la o dată viitoare T ),( 0tT f data expirării, numită şi dată de livrare, la preţul stabilit iniţial ,

0tK preţ de livrare (delivery price), contract care se încheie pe

pieţele OTC. Contractul futures (viitor) reprezintă înţelegerea dintre două părţi de a vinde sau de a cumpăra un anumit activ (marfă, titlu financiar sau instrument monetar) la un preţ şi la o dată prestabilite. Utilizatorii contractelor futures sunt hedgerii, speculatorii şi arbitrajeurii. Opţiunile sunt contracte care se încheie între un vânzător (writer) şi un cumpărător (holder). Potrivit contractului, cumpărătorul are dreptul, dar nu şi obligaţia, de a vinde sau de a cumpăra un activ (marfă, titlu financiar sau instrument monetar) la o dată prestabilită, în schimbul plăţii unei prime către vânzător. Piaţa swap-urilor constă din schimbarea unui avantaj financiar, pe care un jucător îl deţine pe o piaţă, contra unui avantaj echivalent al unui alt jucător, pe o piaţă diferită. Schimbul reciproc de plăţi asociat swap-ului, şi care rezultă din acesta, aduce beneficii ambelor părţi implicate.

Instrumentele financiare sintetice rezultă din combinarea de contracte futures de vânzare şi de cumpărare, din combinarea de opţiuni put şi call, din combinaţii între diferite tipuri de futures şi opţiuni sau reprezintă titluri financiare de tip „coş” (exemplu: contractele pe indici de bursă).


38

CONCEPTE-CHEIE: contractul forward; contractul futures (viitor); opţiunile; swap-urile; hedgerii; speculatorii; arbitrajeurii; writer; holder.

TESTE GRILĂ

1. Un produs derivat este un contract financiar, între două sau mai multe părţi, care derivă din valoarea viitoare a unui.....................

Răspuns: activ de referinţă

2. Contractele futures se încheie între un vânzător (writer) şi un cum-părător (holder).


3. Potrivit contractului de opţiuni, cumpărătorul are dreptul, dar nu şi obligaţia, de a vinde sau de a cumpăra un activ (marfă, titlu financiar sau instrument monetar) la o dată prestabilită, în schimbul plăţii către vânzător a unei..................

Răspuns: prime

4. Contractele pe indici de bursă sunt instrumente financiare sintetice. a) adevărat; b) fals. Răspuns: a

5. Nu sunt produse derivate: a) contractele forward; b) contractele standardizate; c) contractele futures; d) contractele de opţiuni; e) tranzacţiile swap. Răspuns: b

6. Utilizatorii contractelor futures sunt: 1) vânzătorii (writer); 2) cumpărătorii (holder); 3) hedgerii; 4) speculatorii; 5) arbitrajeurii.


39

Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) (1+2+3+4+5); b) (1+2); c) (3+4+5); d) (1+3+4+5); e) (2+3+4+5) Răspuns: c

7. Piaţa swap-urilor constă din schimbarea unui avantaj financiar pe care un jucător îl deţine pe o piaţă contra unui avantaj echivalent al altui jucător..........................

Răspuns: pe o piaţă diferită

10. BURSA DE VALORI Caracteristica principală a bursei de valori este întâlnirea în

acelaşi loc şi în acelaşi timp a unei multitudini de cumpărători şi de vânzători, care tranzacţionează simultan mai multe obiecte. Bursa îndeplineşte anumite funcţii macroeconomice, microeconomice şi la nivel individual. Existenţa ei datează încă din secolul al XIV-lea, bursa funcţionând pentru prima dată în oraşele-state Genova, Florenţa şi Veneţia. Structura organizatorică a bursei de valori este diferită de la o ţară la alta şi depinde de cadrul legislativ general, de statutul juridic şi de rolul pe care bursa este solicitată să-l joace în viaţa economico-socială. Organele de conducere ale bursei sunt: 1) comitetul bursei, 2) comisiile speciale: a) Comisia de Înscriere la Cotă; b) Comisia de Etică şi Conduită; c) Comisia de Dezvoltare, Produse Noi. 3) directorul general al bursei; 4) directorii generali adjuncţi. Compartimentele bursei sunt: A. Direcţia Membri şi Emitenţi compusă din a) Serviciul Membri; b) Serviciul Emitenţi; B. Direcţia Operaţiuni Bursiere şi Informatică compusă din: a) Serviciul Tranzacţionare şi Supravegherea Pieţei b) Serviciul Registrul Bursei c) Serviciul Compensare şi Control al Decontării d) Serviciul Informatică; C. Direcţia Relaţii cu Publicul şi Cercetare-Dezvoltare având în compunere: a) Serviciul Relaţii cu Publicul: b) Serviciul de Cercetare-Dezvoltare; D. Direcţia Juridică; E. Direcţia Economică; F. Compartimentul Control Intern.

Clasificarea burselor: După varietatea tranzacţiilor pe care le mijlocesc:

a) burse generale, unde se tranzacţionează o gamă variată de mărfuri sau valori mobiliare;


40

b) burse specializate, unde se tranzacţionează o singură categorie de produse, fie mărfuri, fie valori mobiliare.

După obiectul tranzacţiilor: a) burse de mărfuri, unde se negociază contracte tip de vânzare/

cumpărare de mărfuri – cantitativ măsurabile şi calitativ omogene; b) burse de valori, unde obiectul tranzacţiilor îl constituie diferite

valori mobiliare; c) burse valutare sau de devize, unde se tranzacţionează diferite

tipuri de valute sau devize. d) burse complementare comerţului internaţional, cum sunt

bursele de asigurări, bursele de navlu ş.a. După posibilitatea de acces la calitatea de membru:

a) burse închise, unde numărul de locuri este limitat, un terţ neputând dobândi calitatea de membru decât dacă obţine un loc din partea unui titular (exemplu: NYSE);

b) burse deschise, unde numărul de locuri nu este limitat, iar membrii se împart în membri fondatori şi membri asociaţi.

După forma de organizare: a) burse private, înfiinţate de particulari, de multe ori sub forma

societăţilor pe acţiuni, asociaţii comerciale sau camere de comerţ; b) burse publice, înfiinţate şi supravegheate de către stat; c) burse mixte, care îmbină caracteristici specifice burselor

private şi burselor publice. Membrii Asociaţiei Bursei sunt societăţile de servicii de

investiţii financiare (intermediarii) ce solicită şi primesc din partea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare Autorizaţia de Negociere în Bursă. Calitatea de membru al Asociaţiei Bursei este dobândită la data înscrierii societăţii de servicii de investiţii financiare autorizate să negocieze în Bursă în Registrul de Asociaţi. În desfăşurarea activităţii lor, membrii Asociaţiei Bursei vor respecta principiile şi normele prevăzute de Codul de Etică şi Conduită, adoptat de Comitetul Bursei.

Ordinele bursiere sunt de mai multe categorii, ele încercând să satisfacă diferitele situaţii probabile şi diferitele interese ale opera-torilor economici. Pot fi utilizate următoarele tipuri de ordine bursiere: a) ordinul de piaţă („au mieux” sau „market order”); b) ordinul limită („cours limité”, „limit order”); c) ordinul la limită sau cu clauză „la un preţ mai bun”; d) ordinul stop sau de limitare a pierderii („stop loss order”); e) ordinul care poate fi dat folosind expresiile „în jurul”, „cu atenţie”, „cu grijă”, „la aprecierea”.


41

Mecanismul cotării este flexibil şi adaptat tipului de piaţă bursieră, respectiv piaţă continuă sau piaţă intermitentă. Tehnicile de cotare sunt şi ele diverse, fiecare bursă putând să-şi aleagă tehnica de cotare cea mai potrivită pentru ea: a) anunţarea publică a ordinelor (tranzacţionare la ring); b) „prin casier”; c) înscrierea pe tablă; d) cotarea în „groapă” („pit trading”); e) cotarea pe blocuri de titluri („block trading”); f) cotarea electronică.

Cota Bursei de Valori Bucureşti este structurată pe următoarele sectoare: a) Sectorul valorilor mobiliare emise de persoane juridice române; b) Sectorul obligaţiunilor şi al altor valori mobiliare emise de către stat, judeţe, oraşe, comune, de către autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale şi de către alte autorităţi; c) Sectorul Inter-naţional. Sectorul valorilor mobiliare emise de persoane juridice române este organizat pe trei categorii: a) Categoria a II-a sau Cate-goria de bază; b) Categoria I; c) Categoria plusului de transparenţă, denumită Categoria PLUS. Pentru înscrierea unei societăţi la una dintre categoriile menţionate este necesară respectarea anumitor cerinţe şi pre-zentarea anumitor documente.

CONCEPTE-CHEIE: funcţii macroeconomice, microeconomice şi la nivel individual; burse private; burse publice; burse mixte; Codul de Etică şi Conduită; ordin de piaţă; ordin limită; ordinul la limită; ordinul stop.

TESTE GRILĂ

1. Organele de conducere ale bursei sunt: 1) comitetul bursei; 2) comisiile speciale; 3) directorul general 4) directorii generali adjuncţi; 5) departamentul juridic.

Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) (1+2+3+4); b) (1+2+3+4+5); c) (1+3+4); d) (1+3+4+5); e) (3+4). Răspuns: a


42

2. Nu fac parte din clasificarea burselor după obiectul tranzacţiilor: a) bursele de mărfuri; b) bursele de schimb; c) bursele de valori; d) bursele valutare sau de devize; e) bursele complementare comerţului internaţional. Răspuns: b

3. Nu există decât burse deschise. a) adevărat; b) fals. Răspuns: b

4. Nu există decât burse publice, înfiinţate şi supravegheate de stat. a) adevărat; b) fals. Răspuns: b

5. Membrii Asociaţiei Bursei sunt.................. Răspuns: societăţile de servicii de investiţii financiare

6. Membrii Asociaţiei Bursei trebuie să respecte principiile şi normele prevăzute de..................

Răspuns: Codul de Etică şi Conduită

7. Sectoarele Cotei Bursei de Valori Bucureşti sunt: 1) Sectorul valorilor mobiliare emise de persoane juridice române; 2) Sectorul valorilor mobiliare emise de CNVM; 3) Sectorul obligaţiunilor şi al altor valori mobiliare emise de

către autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale şi de către alte autorităţi;

4) Sectorul obligaţiunilor emise de organismele de plasament colectiv în valori mobiliare;

5) Sectorul Internaţional. Alegeţi varianta corectă de răspuns:

a) (1+3+5); b) (1+2+3+4+5); c) (2+4+5); d) (1+2+3+5); e) (1+2+5). Răspuns: a


43

11. PIAŢA EXTRABURSIERĂ Orice valoare mobiliară care nu este cotată la nici o bursă de

valori poate fi tranzacţionată pe piaţa RASDAQ (BER – Bursa Electronică RASDAQ). Tranzacţiile pe această piaţă sunt efectuate numai de către Societăţile de servicii de investiţii financiare autorizate şi supravegheate de CNVM Programul utilizat de RASDAQ este sistemul Portal. În prezent se duc tratative de fuziune sau absorbţie între BVB şi BER. Pentru piaţa extrabursieră a fost creată o familie de indici, după mai multe criterii, sub rezerva actualizării ei permanente.

CONCEPTE-CHEIE: RASDAQ; BER; Portal; familie de indici.

TESTE GRILĂ

1. În România, orice valoare mobiliară care nu este cotată la bursa de valori poate fi tranzacţionată pe piaţa.....................

Răspuns: RASDAQ

12. SISTEMULUI BURSIER COMPARATIV CU SISTEMUL BANCAR

Bursa de valori reprezintă cea mai serioasă concurentă pentru

sistemul bancar. Economia se poate consolida atât prin dezvoltarea sistemului bancar – exemplul Europei Continentale (Germania) –, cât şi prin dezvoltarea burselor şi a fondurilor de investiţii, ca în cazul ţărilor anglo-saxone. Aşadar, atât bursa de valori, cât şi sistemul bancar prezintă avantaje specifice. Ambele sisteme dovedesc o convergenţă teleologică economico-financiară. Diferenţele dintre bursa de valori şi sistemul bancar privesc: 1) misiunea şi funcţiile îndeplinite; 2) caracteristicile care conferă specificitatea fiecărei enti-tăţi; 3) indicatorii de evaluare a performanţelor economico-financiare şi 4) conţinutul managementului.

Compararea naturii bursei de valori, inima pieţei de capital, cu cea a sistemului bancar poate convinge asupra convergenţei economico-financiare teleologice a celor două entităţi.


44

Studiul comparativ îl concepem în patru trepte, după cum urmează: 1. Misiunea şi funcţiile îndeplinite Acestea sunt enumerate în Tabelul 1.

Tabelul 1 Misiunea şi funcţiile pieţei de capital şi sistemului bancar

Piaţa de capital Sistemul bancar MISIUNEA

Alocarea resurselor financiare la-tente, ca un vehicul, pentru mobili-zarea populaţiei şi a capitalului pentru dezvoltare, prin care ea este un semnal al performanţelor şi un barometru al stării economiei.

Depozitar al unei părţi importante din masa monetară, creează bani prin de-pozitele pe care le primesc, acţionează ca intermediar la conversia depozitelor în investiţii, creează informaţie supe-rioară şi cumulează principalele insti-tuţii prin care este pusă în practică politica monetară.

FUNCŢIILE Funcţiile tehnice: – emisiunea şi vânzarea pentru prima dată de titluri financiare ale emiten-ţilor sau debitorilor către posesorii de capitaluri financiare care doresc să cumpere valori mobiliare; – negocierea de valori mobiliare, cu condiţia ca acestea să fie vândute şi transformate în lichidităţi de primii lor posesori şi mai înainte de scadenţă. Funcţiile economice: – concentrarea ofertei şi cererii companiilor listate; – transferarea riscului inclus în investiţiile companiilor; – realizarea protecţiei acţionarilor; – realocarea eficientă a resurselor financiare disponibile către sectoarele productive ale economiei.

Funcţiile Băncii Centrale: – asigurarea stabilităţii preţurilor şi a monedei naţionale; – supravegherea preventivă a siste-mului bancar; – reglementarea sistemului bancar prin stabilirea unui cadru general care per-mit desfăşurarea activităţilor financiar-bancare pe principiile concurenţei şi menţinerea controlului asupra mişcă-rilor de bani în economie. Funcţiile băncilor comerciale: – asigurarea informaţiilor financiare necesare pentru facilitarea acordării creditelor de către deţinătorii unui surplus de resurse către cei care resimt lipsa acestora; – reprezintă un important sistem cir-culator al banilor în economie pe calea unui transfer care creează „rute oco-litoare”, „bucle” în cadrul fluxurilor monetare.


45

2. Caracteristicile care conferă specificitatea (varianţa) entităţii O ilustrare comparativă, în acest sens, este prezentată în Tabelul 2.

Tabelul 2 Compararea caracteristicilor bursei de valori cu cele ale sistemului bancar

Caracteristici Bursa de valori Sistemul bancar Instituţia centralizatoare Comitetul Indicelui; Banca Centrală; Originea investiţiilor economiile; creditele; Costul investiţiilor zero; rata dobânzii; Garantarea resurselor investiţionale atrase

nu este cazul; se cere;

Tipul de finanţare direct; indirect; Viteza atragerii resurselor investiţionale

lentă;

mare;

Riscurile specifice 1) riscul inflaţional; 2) riscul afacerii; 3) riscul opţional; 4) riscul pieţei; 5) riscul creditului; 6) riscul solvabilităţii; 7) riscul lichidităţii (vandabilităţii); 8) riscul schimbării cadrului legislativ;

1) riscul de nerambursare;2) riscul de lichiditate; 3) riscul de imobilizare; 4) riscul de rată a dobânzii;5) riscul de selectivitate a creditului;

Dimensiunea riscului mare; moderată; Gradul de incertitudine mare; moderat; Calculul performanţelor 1) valoarea titlurilor

mobiliare pe piaţă; 2) dividendele;

1) rata rentabilităţii financiare; 2) rata rentabilităţii economice;

Coeficientul speculativ mare; moderat; Capacitatea de manipulare

foarte mare; redusă;

Echilibrul echilibrul bursier este permanent;

echilibrul monetar este un deziderat;

Ţinta echilibrului creşterea indicilor bursieri; egalitatea dintre cererea şi oferta de monedă;

Influenţa asupra sectorului social

mică direct şi mare indirect. foarte mare şi directă.


46

3. Evaluarea performanţelor economico-financiare Diferenţele arătate între caracteristicile celor două entităţi îşi gă-

sesc expresia cea mai concludentă în indicatorii prin care se măsoară performanţele economico-financiare (Tabelul 3).

Tabelul 3 Evaluarea performanţelor bursei de valori şi ale sistemului bancar

Bursa de valori Sistemul bancar Total Piaţă: – valoarea tranzacţionată totală (acţiuni listate şi nelistate, obli- gaţiuni) – mil. USD (mil. RON); Societăţi listate: – număr societăţi; – capitalizarea bursieră – mil. USD (mil. RON); – valoarea tranzacţionată – mil. USD (mil. RON); – rata valorii tranzacţionate; – PER piaţă; – preţ piaţă/valoarea nominală; – randamentul dividendului.

Indicatori de rentabilitate: – rentabilitatea capitalului propriu ROE (return on equity); – rentabilitatea activelor ROA (return of assets); – marja dobânzii; – ponderea pierderilor din credite în total credite; – rata solvabilităţii patrimoniale; Indicatori de risc: – riscul de credit; – riscul de lichiditate; – riscul ratei dobânzii; – riscul insolvabilităţii.

4. Conţinutul managementului Misiunea şi funcţiile pieţei de capital şi ale sistemului bancar îşi

regăsesc convergenţa în conţinutul specific al managementului celor două entităţi economice (Tabelul 4) care, din acest motiv, apar ca veri-tabile alternative de finanţare a economiei naţionale.

Tabelul 4 Managementul pieţei de capital comparativ cu managementul bancar

Piaţa de capital Sistemul bancar Urmărind scopul capitalizării societăţilor comerciale utilizând emisiunea de titluri de valoare prin ofertă publică sau pla-samente private, piaţa de capital sprijină interesele economice ale operatorilor: – băncile beneficiază de o sursă permanentă de fonduri fără a se solicita plăţi fixe sau dobânzi. Finanţarea cu ajutorul acţiunilor poate permite acumularea acelor fonduri mari de plată care sunt necesare pentru rambursarea obligaţiilor; – întreprinzătorii beneficiază de scăderea riscului şi de capitalul necesar începerii şi derulării unor afaceri.

Urmărind scopul de a satisface diversele dorinţe, atât ale celor care împrumută, cât şi ale celor care dau împrumuturi în econo-mie, sistemul bancar realizează transferuri de fonduri de la unită-ţile cu surplus către unităţile cu deficit direct prin împrumuturi sau contracte de capital în calitate de intermediar financiar. Satisfa-cerea acestor dorinţe menţionate se referă la mărimea, maturitatea, lichiditatea, rambursabilitatea şi riscul creditului solicitat.


47

Obligaţiunile municipale reprezintă un mijloc de obţinere a unor resurse investiţionale pe care consiliile locale le pot utiliza pentru satisfacerea unor necesităţi ale comunităţilor. Eficienţa emisiunii de euroobligaţiuni depinde de rating-ul de ţară (factorul politic), rating-ul de bancă (factorul economic) şi de forţa de persuasiune în procesul negocierii (factorul psihologic). Datoria externă obligatară angajată în perioada 1996-2000 a avut dobânzi mai mici, o scadenţă medie de 3,8 ani şi o sarcină anuală a datoriei de aproximativ 146 milioane de euro, în timp ce în perioada 2000-2002 au fost emise euroobligaţiuni cu dobânzi mai mari, cu o scadenţă medie anuală de 6 ani şi cu o sarcină anuală a datoriei de aproximativ 290 milioane de euro. În vederea aderării la Uniunea Europeană se are în vedere transformarea instituţiei bursiere în societate pe acţiuni, după ce BVB se va transforma din instituţie de interes public în societate comercială.

CONCEPTE-CHEIE: misiunea şi funcţiile bursei (funcţii tehnice, funcţii economice); caracteristicile bursei de valori; performanţele economico-financiare ale bursei de valori; managementul bursei de valori.

TESTE GRILĂ

1. Diferenţele dintre bursa de valori şi sistemul bancar privesc: 1) misiunea şi funcţiile îndeplinite; 2) beneficiarii; 3) caracteristicile care conferă specificitatea fiecărei entităţi; 4) indicatorii de evaluare a performanţelor economico-financiare; 5) conţinutul managementului.

Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) (1+2+3+4); b) (1+3+4+5); c) (1+2+4+5); d) (1+2+3+5); e) (1+2+3+4+5). Răspuns: b

2. Pentru starea economiei naţionale, bursa reprezintă un.................. Răspuns: barometru

3. O funcţie tehnică a pieţei de capital este şi negocierea de valori mobiliare, cu condiţia ca acestea să fie vândute şi transformate în lichidităţi de primii lor posesori şi mai înainte de...................

Răspuns: scadenţă


48

4. O funcţie economică a pieţei de capital este şi realizarea protecţiei ...................

Răspuns: acţionarilor

5. Instituţia centralizatoare a bursei de valori este............ Răspuns: Comitetul Indicelui

6. Viteza atragerii resurselor investiţionale prin bursa de valori este foarte mare.


7. La bursa de valori dimensiunea riscului este redusă. a) adevărat; b) fals. Răspuns: b

8. La bursa de valori capacitatea de manipulare este foarte mare. a) adevărat; b) fals. Răspuns: a

9. Bursa de valori se află întotdeauna în echilibru. a) adevărat; b) fals. Răspuns: a

10. Eficienţa emisiunii de euroobligaţiuni depinde de: 1) rating-ul de ţară; 2) situaţia contului curent; 3) rating-ul de bancă; 4) echilibrul bugetar; 5) forţa de persuasiune în procesul negocierii.

Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) (1+2+3+4+5); b) (2+4); c) (1+2+4); d) (1+2+4+5); e) (1+3+5). Răspuns: e


49

13. OPTIMUL PIEŢEI BURSIERE Dacă formulăm concluzii pe baza situaţiei Bursei de Valori din

anul 2003, atunci constatăm că forţa acesteia izvorăşte din cotarea la Categoria I a numai 2-4 emitenţi, Banca Transilvania S.A. Cluj-Napoca, ale cărei majorări de capital au început din anul 2000, Banca Română de Dezvoltare S.A. Bucureşti, ale cărei majorări de capital au început în anul 2002 (ambii emitenţi având un grad de risc ridicat), S.C. S.N.P. PETROM S.A. Bucureşti, intrată la Cotă în anul 2001 şi S.C. ALRO S.A. Slatina, ale cărei majorări de capital au început în anul 2000.

Rezultă, aşadar, că, pe de o parte, până în anul 2000, Bursa de Valori Bucureşti a fost destul de anemică, iar, pe de altă parte, că distribuţia capitalizării emitenţilor este asimetrică (dezechilibrată), dovedind serioase slăbiciuni ale instituţiei bursiere.

Aşa după cum se arată într-un buletin lunar al Bursei de Valori Bucureşti şi Bursei Electronice RASDAQ, comparaţia dintre piaţa bursieră românească şi alte pieţe bursiere din ţări foste socialiste, este descurajatoare. Indicii din România au avut, în luna martie 2004, creşteri cu mult peste pieţele din Cehia, Polonia şi Ungaria. Deşi valoarea tranzacţionată pe piaţa bursieră a crescut faţă de luna precedentă, aceasta a fost de 33,5 ori mai mică decât în Ungaria (piaţă unde capitalizarea bursieră este doar de 4 ori mai mare decât cea românească), de 36,4 ori mai mică decât cea din Cehia (piaţă cu o capitalizare de 5,5 ori mai mare) şi de peste 63 de ori mai mică decât cea din Polonia (capitalizarea bursei din Varşovia fiind de 10,3 ori mai mare decât capitalizarea pieţei româneşti).

Regula de aur a burselor de valori este următoarea: o piaţă bursieră funcţionează optim, ordonat, atunci când valoarea tran-zacţiilor pe majoritatea titlurilor creşte sau scade aproximativ în aceeaşi proporţie sau cu un multiplu, respectiv demultiplu constant de ori, faţă de cursurile medii ale titlurilor.

CONCEPTE-CHEIE: asimetria capitalizării bursiere; regula de aur a burselor de valori; multiplul sau demultiplul cursurilor medii ale titlurilor.

TESTE GRILĂ

1. Forţa Bursei de Valori Bucureşti izvorăşte, în principal din cotarea la Categoria I a................

Răspuns: 2-4 emitenţi


50

2. O piaţă bursieră funcţionează optim, ordonat, atunci când valoarea tranzacţiilor pe majoritatea titlurilor creşte sau scade aproximativ în aceeaşi proporţie sau cu un multiplu, respectiv demultiplu constant de ori faţă de...............

Răspuns: cursurile medii ale titlurilor

14. PERSPECTIVELE PIEŢEI BURSIERE ÎN ROMÂNIA

Reinstaurarea pieţei de capital în România s-a făcut începând cu

anul 1992, când au fost adoptate primele acte normative ce au condus la crearea infrastructurii embrionare a acesteia, după modelul american. Cea mai importantă modificare a legislaţiei în domeniu s-a produs în anul 2002, când s-a adoptat un pachet de legi care îşi propune armonizarea cu legislaţia europeană. În faza actuală a tranziţiei putem afirma că, în România, s-au constituit elementele determinante ale pieţei financiare, cu segmentele ei: piaţa bancară, piaţa de capital şi piaţa asigurărilor (cu excepţia pieţei ipotecare).

Indicii bursieri au realizat în anul 2004 creşteri spectaculoase, în condiţiile în care majoritatea covârşitoare a titlurilor listate la Cota Bursei de Valori Bucureşti au cunoscut aprecieri semnificative ale cotaţiilor. Indicii BET, BET-C şi BET-FI şi-au depăşit în acest an propriile maxime istorice şi au fost calculaţi la capătul ultimei şedinţe de tranzacţionare din acest an la valori de peste două ori mai mari decât cele înregistrate la finele lui 2003. Creşterea cu +101% pentru indicele BET, cu +104% pentru BET-C şi cu +115% pentru BET-FI arată că randamentele obţinute în acest an de cei care şi-au asumat riscurile asociate plasamentelor în acţiuni au devansat cu mult câştigurile care ar fi fost realizate din investiţii în depozite bancare, valute sau titluri de stat. Mai mult, ritmul de creştere a indicilor bursieri din acest an poziţionează Bursa de Valori Bucureşti în topul pieţelor bursiere europene care au oferit investitorilor cele mai ridicate randamente pentru plasamentele financiare efectuate.

Capitalizarea bursieră totală a BVB s-a apropiat la sfârşitul acestui an de pragul de 12 miliarde USD şi reprezintă acum peste 17% din PIB, diminuând astfel decalajul faţă de pieţele bursiere din ţările cele mai avansate din zona Europei Centrale şi Est: Polonia, Ungaria sau Cehia. Creşterea de peste trei ori a capitalizării Bursei de Valori


51

Bucureşti a fost susţinută de evoluţiile pozitive ale preţurilor de tran-zacţionare, de majorări ale capitalului social realizate de unele companii listate, dar şi de apariţia unor noi societăţi comerciale la Cota Bursei. Acţiunile Băncii Comerciale Carpatica, Rompetrol Rafinare Constanţa şi Altur Slatina şi-au făcut în acest an debutul în ringul Bursei şi statisticile de piaţă arată că investitorii au reacţionat pozitiv la diversi-ficarea ofertei de titluri disponibile pentru tranzacţii la BVB.

Valoarea medie zilnică a tranzacţiilor cu acţiuni încheiate la Bursa de Valori Bucureşti a cunoscut la rândul ei o creştere semni-ficativă: de la 1,3 milioane USD în 2003, la peste 2,9 milioane USD în acest an. Ceea ce reţine atenţia în acest an este diminuarea drastică a ponderii deţinute de ofertele publice de cumpărare în totalul valorii tranzacţiilor realizate la BVB, segmentul Regular al pieţei concentrând majoritatea operaţiunilor negociate la Bursă. De asemenea, s-a putut observa că în anul 2004 investitorii au început să-şi orienteze atenţia şi asupra altor simboluri bursiere decât cele care şi-au câştigat deja statutul de „blue-chips”. Drept urmare, piaţa a devenit mai puţin concentrată, ponderea tranzacţiilor realizate cu cele mai lichide 10 simboluri bursiere în rulajul total al pieţei coborând cu două puncte procentuale: de la 85% în 2003 la 83% în 2004.

Misiunea Bursei de Valori Bucureşti nu este uşoară. Ea trebuie să devină o piaţă eficientă, dominată de reguli corecte, să fie atractivă şi compatibilă cu standardele europene, să devină un factor de influenţă a tendinţelor economice şi instituţionale şi să se constituie într-un mediu de dezvoltare şi iniţiativă antreprenorială prin oferirea de servicii, mecanisme şi norme pentru mobilizarea, atragerea şi alocarea eficientă a resurselor financiare, în condiţii de transparenţă şi siguranţă. În aceste condiţii se prefigurează atingerea următoarelor obiective: A. Realizarea unei pieţe eficiente, cu reguli corecte; B. Mobilizarea, atragerea şi alocarea eficientă a resurselor financiare; C. Piaţă atractivă şi compa-tibilă cu standardele europene; D. Mediu de dezvoltare şi iniţiativă antreprenorială; E. Factor de influenţă asupra evoluţiilor economice şi instituţionale. De mai mult timp, pe piaţa de capital din România se vorbeşte tot mai insistent şi se pregăteşte fuziunea Bursei de Valori Bucureşti (BVB) cu Bursa Electronică RASDAQ (BER). Această fuziune este parte integrantă din „Strategia de Dezvoltare a Pieţei Bursiere din România”. Surse din interiorul BVB şi BER arată că fuziunea este întemeiată pe următoarele: fuziunea celor două burse nu reprezintă un scop în sine. Decalajul existent între pieţele de capital din


52

regiune şi cea din România impune acest lucru; miza principală a consolidării pieţei de capital este de a oferi un viitor industriei valorilor mobiliare din România, prin reinventarea rolului pe care piaţa bursieră trebuie să-l joace în finanţarea dezvoltării companiilor şi a economiei: o piaţă bursieră cu o altă anvergură în cadrul sistemului financiar din România, care să se apropie de indicatorii de eficienţă şi lichiditate ai pieţelor europene. În perspectiva diversificării instrumentelor financiare devin tot mai atractive obligaţiunile corporatiste. Emitenţii de obliga-ţiuni corporatiste sunt societăţile comerciale pe acţiuni, constituite în conformitate cu Legea nr. 31/1990, care trebuie să respecte anumite prevederi referitoare la emisiunea de obligaţiuni corporatiste. Actuala tendinţă în conducerea societăţilor pe acţiuni (marilor corporaţii) este guvernarea corporativă. În universul economic al zilelor noastre, corporaţia este forma dominantă de organizare a afacerilor. Cele patru caracteristici care au stat la baza succesului acestor corporaţii, care permit cumularea eficientă a unor mari sume de capital investit şi operarea lucrativă a unor tranzacţii cu numeroşi proprietari de firme şi angajaţi sunt: răspunderea limitată a investitorilor; liberul transfer al siguranţei investitorului; personalitatea juridică; managementul cen-tralizat. Fiecare dintre aceste patru caracteristici poate fi privită ca o teorie ce are, la polul opus, un punct de vedere constrastant, din moment ce se creează o serie previzibilă de polemici şi conflicte, reprezentând o trăsătură caracteristică permanentă a structurii sistemului corporatist.

CONCEPTE-CHEIE: piaţă eficientă; alocare eficientă, fuziune; obligaţiuni corporatiste; guvernare corporativă; management centralizat.

TESTE GRILĂ

1. Obiectivele urmărite de Bursa de Valori Bucureşti sunt: 1) realizarea unei pieţe eficiente, cu reguli corecte; 2) mobilizarea, atragerea şi alocarea eficientă a resurselor financiare; 3) realizarea unei pieţe atractive şi compatibilă cu standardele

europene; 4) crearea unui mediu de dezvoltare şi iniţiativă antreprenorială; 5) factor de influenţă asupra evoluţiilor economice şi instituţionale.

Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) (1+2+3+4+5); b) (1+2+3+5); c) (1+2+3);


53

d) (2+3+4+5); e) (1+2+4+5). Răspuns: a

2. Fuziunea dintre BVB şi BER face parte integrantă din……………. Răspuns: „Strategia de Dezvoltare a Pieţei Bursiere din România”

3. Forma dominantă de organizare a afacerilor în zilele noastre este …………….

Răspuns: corporaţia 4. Caracteristicile care stau la baza succesului corporaţiilor sunt:

1) răspunderea limitată a investitorilor; 2) liberul transfer al siguranţei investitorului; 3) ocrotirea investitorilor minoritari; 4) personalitate juridică; 5) management centralizat.

Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) (1+2+3); b) (2+3+4+5); c) (1+2+4+5); d) (1+2+5); e) (1+2+4). Răspuns: c

15. SISTEMUL DE NEGOCIERE AL BURSEI DE VALORI BUCUREŞTI

Bursa de Valori Bucureşti a trecut de la Sistemul de Tranzacţionare

şi Execuţie Automată (STEA) la sistemul de negociere HORIZON™, aplicabil pe toate segmentele pieţei bursiere: piaţa regular, piaţa odd lot, piaţa deal, pieţele buy-in şi sell-out. Pe fiecare piaţă în parte se utili-zează anumite tipuri de ordine de bursă. În general, stările pieţei pot fi: iniţială, predeschidere, deschidere, deschisă, preînchisă, închisă. Bursa de valori trebuie să asigure integritatea pieţei prin supravegherea ei, prin menţinerea unei variaţii maxime de preţ admise pentru o şe-dinţă de tranzacţionare şi, atunci când este cazul, prin suspendarea tranzacţionării. Componentele principale ale sistemului de tranzacţio-nare HORIZON™ sunt: bursa, piaţa, simbolul şi entitatea simbol-piaţă. BVB şi-a dezvoltat intern o platformă tehnică separată de tranzacţionare


54

a obligaţiunilor multiple, numită ARENA, cu caracteristici de integrare apropiate platformei principale.

Derularea şi înregistrarea în sistemul BVB a rezultatelor ofertei de obligaţiuni se efectuează în conformitate cu prevederile prospectului de ofertă, iar suportul tehnic utilizat îl constituie sistemul ARENA, sistem integrat de tranzacţionare, compensare-decontare şi înregistrare, dez-voltat de BVB, care dispune de opţiuni ce permit un grad ridicat de performanţă şi flexibilitate.

CONCEPTE-CHEIE: STEA; HORIZON™; ARENA; integritatea pieţei; obligaţiuni multiple; platforma principală.

TESTE GRILĂ

1. Bursa de valori trebuie să asigure integritatea pieţei prin suprave-gherea ei, prin menţinerea unei variaţii maxime de preţ admise pentru o şedinţă de tranzacţionare şi, atunci când este cazul, prin...........................

Răspuns: suspendarea tranzacţionării 2. Suportul tehnic actual de negociere la Bursa de Valori Bucureşti este ..................

Răspuns: sistemul ARENA 3. Derularea şi înregistrarea, în sistemul BVB, a rezultatelor ofertei de obligaţiuni se efectuează în conformitate cu prevederile.......................

Răspuns: prospectului de ofertă 16. SISTEME DE DECONTARE ŞI COMPENSARE

A TRANZACŢIILOR CU VALORI MOBILIARE Compensarea şi descărcarea de obligaţii contractuale monetizate

au devenit, în ultimul deceniu, o adevărată industrie de servicii financiare complexe. Sistemul de plăţi este un set de aranjamente prin care se înlocuieşte compensarea obligaţiilor de tip barter cu o compensare prin intermediul banilor folosiţi pentru transferul titlurilor de proprietate asupra unor active. Elementele componente ale unui sistem de plăţi sunt: 1) instituţiile care furnizează servicii de plăţi; 2) diversele forme de creanţe transferate; 3) metodele şi mijloacele de transfer al acestor creanţe; 4) relaţiile contractuale dintre părţile implicate. În general, etapele unei tranzacţii cu valori mobiliare


55

sunt: încheierea tranzacţiei, compensarea tranzacţiei şi decontarea tranzacţiei. Ciclul de decontare este de 3 zile (T+3) după efectuarea tranzacţiilor. Aranjamentele excepţionale strict temporare, cu scadenţă de rambursare de 24 de ore acordate firmelor de brokeraj peste limita de tranzacţionare stabilită în concordanţă cu mărimea capitalurilor lor sunt reprezentate de următoarele facilităţi: brokerii pot beneficia de creditele acordate de băncile de decontare; pot recurge la împrumuturi acordate de BVB din Fondul de Garantare; pot apela la contribuţia tuturor membrilor BVB Decontarea titlurilor de valoare la RASDAQ se încheie în ziua T+4 când se finalizează decontarea prin operarea efectelor decontării în conturile bancare ale brokerilor şi dealerilor, titulari de plăţi şi încasări în tranzacţiile cu valori mobiliare.

CONCEPTE-CHEIE: obligaţii contractuale monetizate; com-pensarea obligaţiilor (tip barter, prin intermediul banilor); ciclul de decontare; aranjamente temporare.

TESTE GRILĂ

1. Sistemul de plăţi este un set de aranjamente prin care se înlocuieşte compensarea obligaţiilor de tip barter cu o compensare prin inter-mediul........................

Răspuns: banilor 2. Elementele componente ale unui sistem de plăţi sunt:

1) instituţiile care furnizează servicii de plăţi; 2) diversele forme de creanţe transferate; 3) metodele şi mijloacele de transfer al acestor creanţe; 4) societăţile de servicii de investiţii financiare; 5) relaţiile contractuale dintre părţile implicate.

Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) (1+2+3+4+5); b) (1+4+5); c) (1+2+3+5); d) (1+2+3+5); e) (1+4). Răspuns: d

3. Etapele unei tranzacţii cu valori mobiliare sunt: 1) încheierea tranzacţiei; 2) evidenţierea tranzacţiei în contabilitate; 3) compensarea tranzacţiei;


56

4) transferul valorilor mobiliare; 5) decontarea tranzacţiei.

Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) (1+2+4); b) (1+3+5); c) (1+2+3+5); d) (1+4+5); e) (1+2+3+4). Răspuns: b

4. Ciclul de decontare după efectuarea tranzacţiilor este de................... Răspuns: 3 zile (T+3)

17. INDICII BURSIERI Indicii bursieri reflectă raportul dintre cererea şi oferta de

capital pe piaţa respectivă şi exprimă evoluţia cursurilor bursiere pe o anumită piaţă. Există două generaţii de indici: generaţia întâi, în structura cărora intră numai acele acţiuni ale căror emitenţi sunt din acelaşi domeniu de activitate, şi indici din generaţia a doua, în structura cărora intră acţiunile unor emitenţi din mai multe domenii de activitate. Indicii se diferenţiază în funcţie de modalitatea de calcul. Cele mai importante relaţii de calcul au în vedere: media aritmetică ponderată şi neponderată; factori care influenţează artificial evoluţia indicilor; indici în lanţ.

Există mai multe criterii de clasificare a indicilor bursieri, aşa cum se arată în Tabelul 1.

Tabelul 1 Clasificarea indicilor bursieri

Criteriul Tipurile de indici 1. După valorile

mobiliare în raport cu care se construieşte

indicele

a) Indici bursieri pentru acţiuni b) Indici bursieri pentru obligaţiuni c) Indici pentru titlurile emise de fondurile deschise de investiţii şi alte instituţii de acest fel Exemple: Dow Jones Industrial Average; Standard & Poor’s 500 şi Nasdaq 100 (în SUA); indicii FT-SE (în Marea Britanie); DAX (în Germania); Nikkei şi Topix (În Japonia); CAC-40 (în Franţa); BET, BET-C şi RASDAQ (în România).


57

Criteriul Tipurile de indici 2. În funcţie de modul de calcul aferent indicilor pentru acţiuni

a) Indici din prima generaţie Modul de calcul: o simplă medie aritmetică a cursu-rilor acţiunilor componente, ajustată cu un divizor care exprimă diversele modificări ce se petrec asupra acţiunilor componente, cum ar fi fuziuni, divizări sau modificări importante de capital. b) Indici din generaţia a doua Caracteristici: – cuprind un număr mai mare de firme (500 în cazul S&P, 2000 sau chiar 3000 în cazul indicilor Frank Russell); – acţiunile componente aparţin mai multor domenii de activitate (mai puţin în cazul indicilor sectoriali); – metodologia de calcul presupune, de cele mai multe ori, ponderarea acţiunilor cu cursul bursier sau capitalizarea bursieră). Exemple: Topix, S&P 500, DAX, CAC-40, indicii calculaţi pe piaţa de capital a României.

3. În funcţie de gradul de

cuprindere

a) Indici generali ai pieţei – cuprind acţiuni aparţi-nând mai multor domenii de activitate căutând să exprime cât mai bine structura pieţei respective şi evoluţia economiei în ansamblul ei. Exemple: Nasdaq-100, CAC-40, FT-SE Actuaries 100, DAX, BET. b) Indici sectoriali – reflectă evoluţia unui singur sector al economiei: industria automobilelor, industria extractivă, industria alimentară, industria farma-ceutică, transporturi, construcţii, tehnică de calcul şi informatică, publicitate şi mass-media, bănci, asigu-rări, alte servicii financiare, utilităţi publice etc.

4. În funcţie de intervalul la care

sunt calculaţi

a) Indici calculaţi în timp real, de obicei la intervale cuprinse între 15 secunde şi un minut (majoritatea indicilor existenţi la ora aceasta în lume). b) Indici calculaţi la sfârşitul zilei de tranzacţionare

5. După apartenenţa valorilor mobiliare

care intră în calculul indicelui

a) Indici ce cuprind în portofoliul lor de acţiuni cotate pe o singură piaţă bursieră, fie acţiunile unor firme autohtone, fie ale unor firme străine cotate şi pe piaţa respectivă.


58

Criteriul Tipurile de indici b) Indici mondiali, care iau în calcul acţiuni ce cotează pe diverse pieţe ale lumii şi care au criterii suplimentare referitoare la ţările care intră în calcul, pe lângă criteriile stabilite pentru un titlu individual. Exemple: FT Actuarial World Stock Index, MSCI (calculat de Morgan Stanley), indicii Frank Russell, Dow Jones Euro STOXX, care este calculat pe piaţa eu-ropeană cuprinzând ţările care au adoptat moneda euro.

6. În funcţie de tipul pieţei de capital pe care sunt calculaţi

a) Indici specifici pieţei bursiere Exemplu: indicele BET. b) Indici ai pieţei extrabursiere Exemplu: indicele RASDAQ-C.

7. În raport cu instituţia care

calculează indicele

a) Indici oficiali, calculaţi de organismele abilitate prin reglementările pieţei de capital respective. Exemplu: indicele BET. b) Indici calculaţi de instituţiile pieţei de capital în colaborare cu publicaţii financiare Exemple: „The Wall Street Journal” pentru indicele Dow Jones, „Financial Times” pentru indicii FT-SE. c) Indici calculaţi de diverse publicaţii economico-fi-nanciare d) Indici neoficiali, care sunt indici calculaţi de di-verse societăţi de servicii de investiţii financiare, firme de consultanţă şi alte instituţii financiare.

Sursa: Anghelache, Gabriela, Bursa şi piaţa extrabursieră, Editura Economică, Bucureşti, 2000, p. 276-277.

CONCEPTE-CHEIE: indici de generaţia întâi; indici de gene-raţia a doua; indici generali ai pieţei; indici sectoriali; indici mondiali.

TESTE GRILĂ

1. După valorile mobiliare în raport cu care se construieşte indicele există: 1) indici bursieri pentru acţiuni; 2) indici bursieri pentru obligaţiuni; 3) indici pentru titlurile emise de fondurile deschise de investiţii

şi alte instituţii de acest fel; 4) indici bursieri pentru titlurile de stat; 5) indici bursieri în lanţ.


59

Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) (1+2+3+4); b) (1+2+3+4+5); c) (1+2+3+5); d) (1+2+3); e) (1+2+4). Răspuns: d

2. Indicii care iau în calcul acţiuni ce cotează pe diverse pieţe ale lumii şi care au criterii suplimentare referitoare la ţările care intră în calcul, pe lângă criteriile stabilite pentru un titlu individual sunt.....................

Răspuns: indici mondiali 3. Sunt indici din prima generaţie Topix, S&P, DAX, CAC-40


4. Indicii care reflectă evoluţia unui singur sector al economiei sunt ................

Răspuns: indicii sectoriali 5. În raport cu instituţia care calculează indicele nu figurează:

a) indici specifici pieţei bursiere; b) indici oficiali; c) indici calculaţi de instituţiile pieţei de capital în colaborare cu

publicaţii financiare; d) indici calculaţi de diverse publicaţii economico-financiare; e) indici neoficiali. Răspuns: a

6. Nasdaq-100, CAC-40, FT-SE Actuaries 100, DAX, BET sunt indici sectoriali.


18. ANALIZA BURSIERĂ Preţurile de piaţă sunt relevante în funcţie de eficienţa pieţei

bursiere, adică de lichiditatea, transparenţa şi securitatea bursei. Indicii Bursei de Valori Bucureşti sunt BET, BET-C şi BET_FI, care se determină după o anumită formulă. Analiza bursieră poate fi grafică sau statistică. Analiza grafică poate evidenţia tendinţa primară şi tendinţa


60

secundară, tunelul crescător sau descrescător, conformaţiile „cap şi umeri”, conformaţia „M” sau conformaţia „W”. Există şi multe alte forme grafice. Analiza statistică, mai apreciată de specialişti decât analiza grafică, vizează eficienţa informaţională a pieţei financiare privind integrarea în cursurile bursiere a informaţiilor fundamentale despre valoarea intrinsecă a titlurilor cotate. Analiza statistică se reali-zează cu anumite formule statistice.

CONCEPTE-CHEIE: lichiditatea, transparenţa şi securitatea bursei; analiză grafică; analiză statistică; tendinţa primară; tendinţa secundară.

TESTE GRILĂ

1. Preţurile de piaţă sunt relevante în funcţie de eficienţa pieţei bursiere, adică de:

1) lichiditatea bursei; 2) ciclul de decontare; 3) transparenţa bursei; 4) echilibrul cerere-ofertă; 5) securitatea bursei.

Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) (1+2+4); b) (1+2+5); c) (1+4+5); d) (1+2+3+4+5); e) (1+3+5). Răspuns: e

2. Analiza grafică poate evidenţia tendinţa primară şi tendinţa................ Răspuns: secundară

3. Analiza statistică vizează................... Răspuns: eficienţa informaţională a pieţei financiare

4. Pentru a realiza o analiză statistică se utilizează................. Răspuns: formule statistice

5. Analiza bursieră nu poate fi decât analiză statistică. a) adevărat; b) fals. Răspuns: b


61

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE 1. Caracterizaţi pieţele financiare. 2. La ce se referă cvadrupla explozie de la sfârşitul secolului al XX-lea? 3. Care sunt punctele de vedere privind pieţele de capital? 4. Ce tipuri de titluri cunoaşteţi? 5. Ce sunt pieţele de datorie? 6. Ce sunt emitenţii de titluri de valoare? 7. Care sunt categoriile de societăţi de investiţii financiare? 8. Care sunt instrumentele financiare conform Legii 297/2004? 9. Care sunt caracteristicile valorilor mobiliare? 10. Ce este obligaţiunea cu warant? 11. Ce sunt titlurile de stat? 12. Ce sunt valorile mobiliare derivate? 13. Care sunt caracteristicile bursei de valori? 14. Care este regula de aur a burselor de valori? 15. Care sunt perspectivele pieţei bursiere din România? 16. Ce este ciclul de decontare? 17. Prezentaţi clasificarea indicilor. 18. Care sunt componentele analizei bursiere?

PROBLEME REZOLVATE 1. O societate comercială are un capital de 500 milioane u.m.

format din 5 milioane de acţiuni. Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor hotărăşte majorarea capitalului prin emisiune de noi acţiuni cu o primă de emisiune de 20% din valoarea nominală. Faţă de cele vechi, noile acţiuni sunt cu 3⁄4 mai puţine decât cele vechi. Valoarea teoretică a dreptului preferenţial de subscriere este de 20 u.m., iar valoarea la bursă este cu 10% mai mare decât cea calculată de societate.

Cât trebuie să plătească un investitor care doreşte să devină nou acţionar la societate dacă el doreşte să achiziţioneze 1.500 de acţiuni?

Rezolvare: Capitalul iniţial 500.000.000 u.m. Valoarea nominală a acţiunii = ______________ = ______________ = Nr. acţiuni 5.000.000 acţiuni = 100 u.m.⁄acţiune


62

Valoarea nominală a noilor acţiuni = Valoarea nominală înainte de emisiune × Prima de emisiune = 100 u.m.⁄acţiune × 120% = 120 u.m.⁄acţiune

3 Nr. acţiunilor nou emise = 5.000.000 acţiuni – ― × 5.000.000 acţiuni =

4 = 5.000.000 acţiuni – 3.750.000 acţiuni = 1.250.000 acţiuni Dreptul preferenţial de subscriere = 20 u.m. × 110% = 22 u.m. Preţul de emisiune = 100 u.m.⁄acţiune + 120 u.m.⁄acţiune = 220 u.m.⁄acţiune

5.000.000 acţiuni Preţul plătit de investitor = (220 u.m.⁄acţiune + ______________ × 22 u.m.) ×

1.250.000 acţiuni 1.500 acţiuni =(220 u.m.⁄acţiune + 88 u.m.⁄acţiune) × 1.500 acţiuni = 462.000 u.m.

Răspuns: 462.000 u.m. 2. Un investitor dispune de 50.000 u.m. şi doreşte să achiziţioneze

la 1 iunie 1.500 acţiuni la un curs de 100 u.m.⁄acţiune. La 31 mai acţiunile cotează 110 u.m.⁄acţiune şi investitorul dă ordin brokerului să vândă acţiunile cumpărate la începutul lunii. Dacă dobânda practicată de broker este de 6% pe an, care va fi rezultatul tranzacţiei pentru investitor?

Rezolvare: Valoarea iniţială a tranzacţiei: 1.500 acţiuni × 100 u.m.⁄acţiune = 150.000 u.m. (cumpărare) Disponibil = marjă = 50.000 u.m. Credit la broker = 150.000 u.m. – 50.000 u.m. = 100.000 u.m. Dobânda la credit = 0,06⁄12 × 100.000 u.m. = 500 u.m. Valoarea finală a tranzacţiei: 1.500 acţiuni × 110 u.m.⁄acţiune = 165.000 u.m. (vânzare)

Cont în marjă

DEBIT CREDIT Cumpărare 150.000 Marja 50.000Dobânda 500 Vânzare 165.000Total debit 150.500 Total credit 215.000Sold creditor 64.500

Sold – marjă = 64.500 u.m. – 50.000 u.m. = 14.500 u.m. Răspuns: 14.500 u.m.


63

3. În timpul funcţionării unei societăţi, emisiunea de acţiuni realizată pentru majorarea capitalului social produce efecte nedorite pentru vechii acţionari cunoscute sub denumirea de efecte de diluţie care afectează valoarea acţiunii, profitul pe acţiune şi dreptul la vot al posesorului acţiunii.

Se consideră situaţia în care se dublează capitalul social prin emisiunea noilor acţiuni pe baza datelor:

Momentul înfiinţării

Momentul majorării capitalului social

Numărul acţiunilor emise N = 1.500 n = 1.500 Valoarea nominală VN = 100 VN = 100 Rezerve legale constituite de emitent

Rl = 100.000 Rl = 100.000

Rata profitului la capitalul propriu

10% 10%

Număr de acţiuni deţinute de acţionarul A

1.000 1.000

În urma majorării capitalului social se înregistrează următoarele efecte:

a. Modificarea valorii intrinseci a acţiunii, efect cunoscut şi sub denumirea de diluţia capitalului.

Astfel, la înfiinţare, valoarea intrinsecă este:

500.1000.100500.1100

NRNVNVI 1 +×

=+×

= = 166,66 u.m.⁄acţiune

După majorarea capitalului social valoarea intrinsecă se dimi-nuează astfel:

500.1500.1000.100500.1100500.1100

nNRnVNNVN

VI 1

++×+×

=+

+×+×= =

133,33 u.m.⁄acţiune

b. Diluţia profitului pe acţiune: ( )

500.1000.100500.1100 10%p +××

= = 16,66 u.m.⁄acţiune

( )500.1500.1

000.100500.1100500.1100 10%p+

+×+××=′ = 13,33 u.m.⁄acţiune


64

c. Diluţia dreptului la vot. Acţionarul A are o poziţie în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor determinată de numărul acţiunilor deţinute înainte şi după majorarea capitalului social, respectiv:

1.000 × 100/1.500 = 66,66 voturi 1.000 × 100/(1.500 + 1.500) = 33,33 voturi

Aşadar, păstrându-şi numărul de acţiuni deţinute iniţial, acţio-narul A va participa în măsură mai redusă la luarea deciziei în cadrul societăţii emitente.

Pentru atenuarea efectelor de diluţie, societatea emitentă cal-culează un drept preferenţial denumit drept de subscriere de care beneficiază foştii acţionari. Dreptul de subscriere se determină ca diferenţă între valoarea de piaţă a acţiunilor vechi şi valoarea acţiunilor vechi şi noi, după majorarea capitalului social. Mărimea dreptului de subscriere depinde de numărul acţiunilor nou emise şi de preţul la care se realizează prima vânzare a acţiunilor noi (preţ de emisiune sau valoarea nominală). Dacă vânzarea noilor acţiuni se realizează la preţ de emisiune, mărimea teoretică a dreptului de subscriere este:

(Cursul acţiunilor vechi – Preţul de emisiune) × n

Dreptul de subscriere = _________________________________________ = N + n

( ) .m.u 66,16500.1500.1

500.133,13366,166=

+×−

=

4. Se anticipează următoarele rentabilităţi asociate stărilor eco-

nomiei:

Starea economiei Probabilitatea Rentabilitatea acţiunii Declin economic 20% 15% Stagnare 50% 25% Creştere economică 30% 50%

Care este rentabilitatea medie ce se înregistrează? Rezolvare: Rm = Σ pi × ri = 0,2 × 15% + 0,5 × 25% + 0,3 × 50% = 30,5% Răspuns: 30,5%


65

5. S.C. FAIN S.A. are un capital social de 650.000.000 de lei vechi, format din acţiuni comune cu o valoare nominală de 1.000 de lei/acţiune. În Adunarea Generală Extraordinară a acţionarilor, care a avut loc pe data de 27 mai, s-a hotărât să se majoreze capitalul social prin emiterea a 325.000 de acţiuni comune la un preţ de emisiune (Pe) de 1.300 de lei vechi/acţiune. Pentru protejarea vechilor acţionari, AGA a hotărât să se emită concomitent un număr de 325.000 de drepturi de preemţiune, care vor fi distribuite gratuit vechilor acţionari, proporţional cu numărul de acţiuni deţinute. Emisiunea de acţiuni se desfăşoară în perioada 27 iunie – 27 august astfel: în perioada 27 iunie – 27 iulie vor putea să subscrie doar vechii acţionari, care se prezintă cu dreptul de subscriere, iar dacă în această perioadă nu se subscriu toate acţiunile, în perioada 28 iulie – 27 august vor avea posibilitatea să subscrie şi alte persoane decât vechii acţionari, cu condiţia să fi cumpărat drepturi de subscriere de la acţionarii care nu le-au utilizat în prima perioadă.

Să se calculeze: a) numărul de acţiuni comune pe care S.C. FAIN S.A. îl avea în

circulaţie înainte de a realiza noua emisiune; b) rata de subscriere (Rs) pentru noua emisiune; c) valoarea dreptului de subscriere (Ds) în perioada cumdrept,

respectiv exdrept, dacă valoarea de piaţă a acţiunii este de 1.600 de lei vechi/acţiune.

d) noul capital social al S.C. FAIN S.A., dacă se consideră că s-au subscris toate cele 325.000 de acţiuni.

Rezolvare: a. Pentru simplificare vom nota cu N1 numărul de acţiuni aflate

în circulaţie înaintea realizării emisiunii:

,inuiţcade000.650000.1

000.000.650VNCSN 1

1 ===

unde: CS1 – capitalul social al societăţii înainte de majorare; VN – valoarea nominală a acţiunii. b. Calculul ratei de subscriere pentru noua emisiune:

2000.325000.650

NN

R2

1S === ,

unde: Rs – rata de subscriere; N2 – numărul de acţiuni nou emise.


66

c. Calculul valorii dreptului de subscriere în perioada cumdrept, respectiv exdrept

Perioada cumdrept este perioada în care au drept de subscriere numai vechii acţionari, respectiv 27 iunie – 27 iulie, iar perioada exdrept este perioada în care au drept de subscriere şi investitorii care nu deţin acţiuni la societatea respectivă, adică 28 iulie – 27 august.

Calculul valorii dreptului de subscriere în perioada cumdrept:

leide1001213001600

1RsPePpDSC =

+−

=+−

= vechi

Calculul valorii dreptului de subscriere in perioada exdrept:

leide1502

13001600Rs

PePpDSE =−

=−

= vechi

unde: DSC – valoarea cumdrept a dreptului de subscriere; DSE – valoarea exdrept a dreptului de subscriere; Pp – preţul de piaţă al acţiunii; Pe – preţul de emisiune al noilor acţiuni; Rs – rata de subscriere. d. Calculul capitalului social al societăţii după realizarea emisiunii

de acţiuni: 000.000.975000.1000.325000.000.650VNNCC 20S1S =×+=×+= de lei vechi

unde: Cs1 – capitalul social al societăţii după realizarea emisiunii; Cs0 – capitalul social al societăţii înainte de realizarea emisiunii; N2 – numărul de acţiuni nou emise; VN – valoarea nominală a acţiunii. 6. O corporaţie din SUA emite o obligaţiune convertibilă pre-

zentând următoarele caracteristici: Valoarea nominală a obligaţiunii Rata cuponului Scadenţa Perioada de conversie Preţul de conversie Preţul curent al acţiunilor

1.000 $ 6,00%; semianual la 10 ani până la scadenţă 20,00 $ 16,50 $

Sursa: REUTERS, Introducere în studiul pieţelor de titluri de valoare, JOHN WILEY & SONS (Asia) Pte Ltd, Editura Economică, Bucureşti, 2000, p. 134-135.


67

Care este coeficientul de conversie a obligaţiunii şi când poate fi aceasta convertită în condiţii profitabile?

Rezolvare: Valoarea de capital a obligaţiunii

Coeficientul de conversie a obligaţiunii = ————————————— = Preţul de conversie

5020000.1

==

Aceasta înseamnă că, dacă un investitor converteşte obligaţiunea, el va primi în schimb 50 de acţiuni.

Preţul de conversie Prima iniţială de conversie = [ —————————————— – 1] × 100 =

Preţul curent al acţiunilor obişnuite

%21,21100150,1600,20

=×⎥⎦

⎤⎢⎣

⎡−=

Aceasta înseamnă că acţiunile obişnuite ale emitentului trebuie să se aprecieze cu mai mult de 21,21% înainte ca obligaţiunea să poată fi profitabil convertită de către investitor.

7. Date fiind elementele de mai jos ale unei obligaţiuni cu

warant, să se stabilească următoarele: a. Cât numerar suplimentar va primi emitentul dacă sunt

exercitate toate warantele? b. Care este prima iniţială de exercitare a warantului?

Valoarea nominală a obligaţiunii Rata cuponului Scadenţa Perioada de conversie Warante Preţul curent al acţiunilor

1.000 $ par 3,50%; semianual la 5 ani până la scadenţă 2 warante pe obligaţiune la 5 acţiuni 93,00 $ pe acţiune 77,00 $

Sursa: REUTERS, Introducere în studiul pieţelor de titluri de valoare, JOHN WILEY & SONS (Asia) Pte Ltd, Editura Economică, Bucureşti, 2000, p. 145-146.


68

Rezolvare: a. Nr. de obligaţiuni la emisiune = 150.000.000 : 1.000 = 150.000 Capital suplimentar colectat la exercitare = nr. de obligaţiuni × nr. de acţiuni × preţul acţiunilor = 150.000 × (2 × 5) × 93,00 $ = = 139.500.000 $ Preţ de conversie b. Prima iniţială de exercitare a warantului = (———————— ) ×

93,00 Preţ curent 100 = (______) × 100 = 20,78 %

77,00 8. Un fond mutual deţine la un moment dat o valoare totală a

activelor brute de 1.000 de milioane de lei, o valoare a datoriilor de 200 de milioane de lei şi un număr total al titlurilor deţinute de public de 2.000.000 de bucăţi.

Să se determine valoarea netă unitară a activului, precum şi preţul oferit publicului, ştiind că fondul are cheltuieli de vânzare în pondere de 20%.

Rezolvare: Valoarea totală a activelor nete = valoarea totală a activului brut – datoriile = = 1.000 mil. – 200 mil. = 800 mil. lei

Valoarea unitară netă a activului (VUNA) =

=public de detinuter titluriloal totalNr.

neteactivelor a totalaValoarea = 800 mil./2.000.000 = 400.000 lei/buc.

Preţul oferit publicului =

vânzaredelorcheltuieliPonderea%100activuluianetăunitarăValoarea

−=

= 400.000/(100% – 20%) = 500.000 lei/buc. 9. Se consideră un număr de patru societăţi comerciale: A, B, C, D,

incluse în portofoliul indicelui RASDAQ. Valoarea de piaţă în mo-mentul de referinţă a numărului total de acţiuni emise de societatea A este de 100 mil. u.m., a celor emise de societatea B este de 130 mil. u.m., a celor emise de societatea C este de 140 mil. u.m. şi a celor emise de societatea D este de 150 mil. u.m. Se mai cunoaşte valoarea iniţială a indicelui: 1.000.


69

Să se calculeze valoarea divizorului în momentul de referinţă.

0

00 I

CD i∑

= ,

unde: D0 – valoarea divizorului în momentul de referinţă; I0 – valoarea iniţială a indicelui; C0i – valoarea de piaţă de referinţă a numărului total de acţiuni

emise de o societate. Rezolvare:

000.520000.1

.mil150.mil140.mil130.mil100D0 =+++

=

10. Investitorul A investeşte 10.000 $ în Corporaţia XYZ, ale cărei

acţiuni sunt tranzacţionate curent la 100 $. Investitorul A cumpără 100 de acţiuni şi speră ca preţul acţiunilor să crească în următoarele şase luni.

Investitorul B investeşte 10.000 $ în cumpărarea de opţiuni de cumpărare (call) la un preţ de exercitare de 100 $, cu o primă de 10 $ pe acţiune. Investitorul B cumpără 10 loturi de tranzacţie a câte 100 de acţiuni pe lot. Costul este, prin urmare: 10 × 10 × 100 = 10.000 $.

Investitorul B speră ca preţul să crească la 120 $ după 6 luni. La capătul celor şase luni, preţul acţiunilor XYZ a crescut la 120 $. Cum acţionează cei doi investitori şi care este rentabilitatea

înregistrată de ei? Dar dacă preţul acţiunilor XYZ creşte după şase luni numai până

la 110 $? Rezolvare: Investitorul A îşi vinde cele 100 de acţiuni şi realizează un profit

de 2.000 $ – o rentabilitate de 20% a investiţiei sale. Investitorul B îşi exercită opţiunea de a cumpăra 10 loturi de câte

100 de acţiuni la 100 $, pe care le revinde imediat pe piaţă la 120 $ fiecare. Profitul obţinut din această tranzacţie este de 20.000 $. Dacă

investitorul B îşi deduce costurile de primă din această sumă, atunci profitul său total din utilizarea de opţiuni de cumpărare (call) este de 10.000 $. Aceasta reprezintă o rentabilitate de 100% a investiţiei sale şi demonstrează modul în care operează acest efect de levier (leverage) – o rentabilitate de 100%, comparativ cu o rentabilitate de 20% pentru o aceeaşi investiţie.


70

Totuşi, să presupunem că preţul acţiunilor XYZ a crescut la numai 110 $ după şase luni. Investitorul A va face, în continuare, un profit de 10% din vânzarea acţiunilor sale, în timp ce, prin exercitarea opţiunii, investitorul B abia va reuşi să nu iasă în pierdere.

Sursa: REUTERS, Introducere în studiul produselor financiare derivate, JOHN WILEY & SONS (ASIA) Pte Ltd, Editura Economică, Bucureşti, 2001, p. 110-111.

11. Investitorul A cumpără 100 de opţiuni de vânzare put (di-

mensiune standard) la un preţ de exercitare de 120 u.m.⁄acţiune, cu o primă de 10 u.m.⁄acţiune. Acţiunile care constituie suportul contractului cotează pe piaţă la 130 u.m.⁄acţiune. Care este rezultatul tranzacţiei pentru un curs de 125 u.m.⁄acţiune?

Rezolvare: Preţul unitar = nr. de opţiuni de vânzare put × [preţul de exercitare –

(cursul curent + prima)] = 100 × [120 – (125 + 10)] = –1.500 u.m. Rezultatul tranzacţiei = preţul unitar × dimensiunea standard a

opţiunilor = –1.500 × 100 = –150.000 u.m.

Răspuns: –150.000 u.m. 12. Societatea XYZ are un capital social de 50 milioane u.m.

constituit din acţiuni comune, fiecare având o valoare nominală unitară de 120 u.m. S-a repartizat acţionarilor, sub formă de dividende, 80% din profitul net obţinut, fiecare acţionar primind un dividend de 10 u.m. pentru fiecare acţiune deţinută.

Care este raportul preţ⁄câştig pentru un preţ de piaţă al acţiunii de 125 u.m.?

Rezolvare: Fie p profitul net⁄acţiune. Atunci: 80% ...................................... 10 u.m. 100% ..................................... p

u.m. 5,1280

u.m. 000.180%

u.m. 10%100p ==×

=


71

Raportul preţ⁄câştig (PER) este:

10u.m. 12,5u.m. 125

PCPER ===

unde: C – cursul acţiunii. Răspuns: 10 13. Se încheie un contract de stelaj1 pentru 1.000 de acţiuni A la

un curs de 90⁄110 u.m. Acţiunea A este tranzacţionată la termen ferm la 100 u.m.⁄acţiune. La scadenţa tranzacţiei de stelaj, cursul acţiunii A este de 80 u.m.⁄acţiune.

Care va fi rezultatul pentru cumpărătorul stelajului? Rezolvare: Stelajul reprezintă un contract la termen ferm care permite

cumpărătorului său, la scadenţă: – fie să se declare cumpărător la borna superioară a stelajului

(acest lucru se va întâmpla dacă cursul de piaţă este mai mare decât centrul stelajului);

– fie să se declare vânzător la borna inferioară a stelajului (acest lucru se va întâmpla dacă cursul pe piaţă este mai mic decât centrul stelajului).

În cazul de faţă centrul stelajului = (90 + 110)⁄2 = 100. Cursul pe piaţă este de 80 u.m. şi este, deci, mai mic decât

centrul stelajului. De aceea, la scadenţă, cumpărătorul stelajului se declară vânzător al titlurilor la borna inferioară (90), titlurile fiind achiziţionate în prealabil de pe piaţă (la 80 u.m.).

Rezultatul tranzacţiei = nr. de acţiuni⁄contract × (borna inferioară – cursul pe piaţă) = 1.000 × (90 – 80) = +10.000 u.m. > 0 ⇒ câştig.

Observaţii: – în prezent, tranzacţii de tipul stelajului nu mai există pe piaţa

franceză: – în Franţa, în prezent, termenul „stellage” se foloseşte pentru ter-

menul englezesc straddle (strategie cu opţiuni, constând în cumpărarea

1 Stelaj = pe piaţa de la Paris, combinaţie de opţiuni prin cumpărare şi vânzare de call şi put la preţuri de exercitare şi scadenţe identice. Preţ de exercitare = nivelul predeterminat al preţului contractului futures sau al mărfii de bază, stabilit pentru exercitarea opţiunii. Zi de zi pot fi stabilite noi preţuri în completare la cele care deja se tranzacţionează şi⁄sau sunt disponibile pentru tranzacţionare, dacă fluctuaţiile pieţei futures fac necesară această acţiune.


72

unui call şi vânzarea simultană a unui put pe acelaşi activ suport, la aceeaşi scadenţă şi la acelaşi preţ de exerciţiu). În orice caz, rezultatul dintr-un straddle se calculează după o relaţie diferită de cea anterioară, ţinându-se cont şi de primele call şi put plătite.

Răspuns: +10.000 u.m. 14. O societate are un capital iniţial de 100 de milioane u.m.,

corespunzător la 250.000 de acţiuni şi decide majorarea acestuia prin emisiunea de noi acţiuni cu o primă de emisiune reprezentând 10% din valoarea nominală. Acţiunile nou emise sunt cu 4⁄5 mai puţine decât cele vechi. Valoarea teoretică a dreptului preferenţial de subscriere este de 10 u.m., în timp ce la bursă aceasta înregistrează o valoare cu 20% mai mare decât cea calculată de societate.

Care este preţul plătit de un investitor care doreşte să devină nou acţionar al societăţii cumpărând 1.000 de acţiuni?

Rezolvare: Capitalul social iniţial 100.000.000 u.m.

Valoarea nominală a unei acţiuni = ________________ = ______________ = Nr. acţiuni iniţial 250.000 acţiuni

= 400 u.m.⁄acţiune

Prima de emisiune pentru fiecare acţiune u.m. 4040010010

=×=

Preţul de emisiune al unei noi acţiuni = Valoarea nominală + Prima de emisiune = 400 + 40 = 440 u.m.

Numărul acţiunilor nou emise = 250.000 – 54

― × 250.000 = 50.000 acţiuni

Valoarea bursieră a dreptului de subscriere = 10 + 10020

× 10 = 12 u.m.

Preţul plătit de un investitor nou pentru o acţiune = Preţul de emisiune + Nr. acţiuni iniţial + _______________ × Valoarea bursieră a dreptului de subscriere = Nr. acţiuni noi

= 440 +000.50000.250

× 12 = 500 u.m.⁄acţiune


73

Preţul plătit pentru 1.000 de acţiuni = 500 u.m.⁄acţiune × 1.000 acţiuni = = 500.000 u.m.

Răspuns: 500.000 u.m. 15. Care este efectul determinat de majorarea capitalului social

asupra profitului pe acţiune la o societate dacă: capitalul social corespunzător unui număr de 100 de milioane de acţiuni este de 50 miliarde de lei, se emit noi acţiuni la paritate, asigurându-se o creştere a capitalului social de 1 miliard de lei, se constituie rezerve legale în proporţie de 25% la capitalul social iniţial, iar rata de profitabilitate este de 10% înainte de majorare şi 5% după majorare?

Rezolvare: Capitalul social înainte de majorare

Valoarea nominală a unei acţiuni = ____________________________ = Nr. acţiuni înainte de majorare

000.000.100000.000.50

= = 500 u.m.⁄acţiune

Profitul înainte de majorare = Rata de profitabilitate înainte de majorare × × Capitalul propriu înainte de majorare = 0,10 × 50.000.000.000 u.m. = = 5.000.000.000 u.m.

5.000.000.000 u.m. Profitul pe acţiune înainte de majorare _______________ = 50 u.m.⁄acţiune

100.000.000 acţiuni

Capitalul social după majorare = 50.000.000.000 u.m. + 1.000.000.000 u.m. = = 51.000.000.000 u.m.

Creşterea capitalului social

Numărul de acţiuni nou emise = ____________________________ = Valoarea nominală a unei acţiuni

1.000.000.000 u.m. = ________________ = 2.000.000 acţiuni 500 u.m.⁄acţiune

Numărul de acţiuni după majorarea capitalului social = 100.000.000 acţiuni + 2.000.000 acţiuni = 102.000.000 acţiuni


74

Rezerve legale constituite = 0,25 × 50.000.000.000 u.m. = = 12.500.000.000 u.m.

Capitalul propriu după majorare = Capitalul social după majorare + Rezerve legale constituite = 51.000.000.000 u.m. + 12.500.000.000 u.m. = 63.500.000.000 u.m.

Profitul după majorare = Rata de profitabilitate după majorare × Capitalul propriu după majorare = 0,05 × 63.500.000.000 u.m. = 3.175.000.000 u.m.

3.175.000.000 u.m

Profitul pe acţiune după majorare = ________________ = 31,13 u.m.⁄acţiune 102.000.000 acţiuni

Modificarea profitului pe acţiune = 50 u.m.⁄acţiune – 31,13 u.m.⁄acţiune = 18,87 u.m.⁄acţiune

Răspuns: profitul pe acţiune scade cu 18,87 u.m. 16. Un operator cumpără, pentru aceeaşi scadenţă, următoarele

contracte: 5 contracte cu primă la un preţ de exercitare de 200 u.m. şi primă 10% din preţul de exercitare; 10 contracte straddle2 la preţ de exercitare 250 u.m., prima call fiind egală cu prima put, respectiv 10 u.m. fiecare.

Dacă la scadenţa contractelor cursul de piaţă înregistrează 300 u.m., rezultatul cel mai favorabil se va obţine la contractul cu primă sau la contractul straddle?

2 Straddle = pe piaţa americană, combinaţie de opţiuni constând într-o poziţie lungă pe un put şi una pe un call cu aceelaşi preţ de exercitare şi aceeaşi scadenţă. Straddle (futures) = similar cu spreadul cu contracte futures, strategia straddle implică poziţii long şi short cu contracte futures înrudite. Spread: 1) la titlurile primare: diferenţa dintre preţurile bid (de cumpărare) şi ask (de vânzare); 2) operaţiune bursieră constând în cumpărarea şi vânzarea simultană de contracte la termen⁄futures pentru acelaşi activ, contractele având scadenţe diferite sau aceeaşi scadenţă, dar pe pieţe diferite; 3) operaţiune bursieră constând în cumpărarea şi vânzarea simultană a aceluiaşi tip (call, put) şi aceleiaşi clase de opţiuni.


75

Rezolvare: Rezultatul din contractele straddle = Număr contracte ×

Dimensiunea contractului × [Cursul pe piaţă – (Preţul de exercitare + Prima call + Prima put)] = 10 × 100 × [300 – (250 + 10 + 10)] = 1.000 × 30 = 30.000 u.m.

Rezultatul din contractul cu primă: Piciorul primei = Preţul de exercitare – Prima = 200 – 0,1 × 200 =

220 u.m. Cursul pe piaţă este de 300 u.m. > Piciorul primei ⇒ Contractul

se execută Rezultatul din contractul cu primă = Număr contracte ×

Dimensiunea contractului × (Cursul pe piaţă – Preţul de exercitare) = 5 × 100 × (300 – 200) = 500 × 100 = 50.000 u.m.

Deci, cel mai favorabil rezultat se obţine din contractul cu primă.

Răspuns: contractul cu primă = 50.000 u.m. 17. Se emit obligaţiuni cu o valoare nominală de 24.000 lei, în

cadrul unui împrumut obligatar având termen de rambursare 5 ani. La emisiune preţul plătit pentru achiziţionarea unei obligaţiuni este de 22.800 lei. Amortizarea are loc în rate anuale egale, în condiţiile unei rate nominale a dobânzii de 9% pe an şi cu o rată a dobânzii la termen de 8,4%.

Care este sensibilitatea obligaţiunii? Rezolvare:

∑∑=

= +

+=

5

15

1 )1(

)1(t

tt

t

tt

t

iAi

A

D

unde: D – durata de imunizare; PE – preţul de emisiune; At – anuitatea în anul t (rata + dobânda); t – anul; i – rata dobânzii la termen.


76

Atunci dacă:

Anul (t)

Suma rămasă de ram-bursat

(la înce-putul

anului)

( tS )

Rata anuală ( )tR

Dobânda ⎟⎠

⎞⎜⎝

⎛ ⋅=100

9SD tt

Anuitatea ( )ttt DRA += ( )t

t

084.01A

+

( )tt tA084.01+⋅

1 24000 4800 2160 6960 6420.66 6420.66 2 19200 4800 1728 6528 5555.48 11110.96 3 14400 4800 1296 6096 4785.83 14357.48 4 9600 4800 864 5664 4102.10 16408.40 5 4800 4800 432 5232 3495.60 17477.98

TOTAL 24359.67 65775.49

∑∑=

= +

+=

5

15

1 )1(

)1(t

tt

t

tt

t

iAi

A

D =

70,267,2435998,17477

67,2435940,16408

67,2435948,14357

67,2435996,11110

67,2435966,6420

=++++= ani

Sensibilitatea: 49,270,2084.01

11

1−=

+−=

+−= D

iS

Răspuns: –2,49 18. Se cumpără 1.000 de acţiuni printr-o operaţiune în marjă,

pentru o lună, la 100 u.m.⁄acţiune, cu depozit de garanţie de 40%. În condiţiile creşterii cursului, acţiunile se vând la 110 u.m.⁄acţiune.

Dacă rata dobânzii la tranzacţiile în marjă este de 10% pe an, care va fi rata profitului obţinută de operator?

Rezolvare: Valoarea iniţială a tranzacţiei este: 1.000 acţiuni × 100 u.m.⁄acţiune =

100.000 u.m. (cumpărare) Creditul la broker este: 0,6 × 100.000 u.m. = 60.000 u.m.


77

Dobânda = 121

10010

× × 60.000 = 500 u.m.

Valoarea vânzărilor este: 1.000 acţiuni × 110 u.m.⁄acţiune =

110.000 u.m. (vânzare) Cont în marjă

DEBIT CREDIT Cumpărare 100.000 Marja 40.000Dobânda 500 Vânzare 110.000Total debit 100.500 Total credit 150.000SOLD 49.500

Profit = 49.500 – 40.000 = 9.500 u.m.

Rata profitului = × 100 = u.m.40.000

u.m. 500.9 × 100 = 23,75%

Răspuns: 23,75%

19. Se vând două opţiuni put (una de tip american3 şi una de tip european4) care prezintă aceleaşi caracteristici: preţ de exercitare 100 u.m., primă 10 u.m., scadenţa la t(n). Cursurile înregistrate pe piaţă sunt: t(1) = 90; t(2) = 120; t(3) = 95; t(4) = 80; ... t(n) = 85.

Care este cel mai mare profit cumulat pe care îl poate obţine investitorul?

Rezolvare: AMEX t(2) = 120 u.m. ⇒ 10 × 100 = 1.000 u.m. EURO: Profitul⁄opţiune = (Cursul la sfârşitul perioaadei + Prima) –

Preţul de exercitare = (85 + 10) – 100 = – 5 u.m. Profitul cumulat = 1.000 u.m. – 5 u.m. = 995 u.m.

Răspuns: 995 u.m.

3 Opţiune care poate fi exercitată oricând de-a lungul duratei sale de viaţă. 4 Opţiune care poate fi exercitată numai la expirare.


78

20. O obligaţiune se emite pentru 10 ani. Valoarea nominală este de 100 u.m. Rambursarea se face sub forma cuponului unic, în condiţiile unei rate nominale a dobânzii de 12% şi o rată a dobânzii de piaţă de 14,5%.

Care este preţul plătit de subscriitori (valoarea reală a împrumu-tului) pentru achiziţionarea unei obligaţiuni?

Rezolvare: Notăm: VN – valoarea nominală a obligaţiunii; P – preţul plătit de subscriitori la emisiunea obligaţiunilor; RND – rata nominală a dobânzii; RDT – rata dobânzii de piaţă. În cazul rambursării sub forma cuponului unic formula de calcul este:

VN × (1 + RND)n 100 × (1 + 12%)10 100 × 3,11 P = ________________ = _______________ = _________ = 80,36 u.m.

(1 + RDT)n (1 + 14,5%)10 3,87 Răspuns: 80,36 u.m. 21. Fie un împrumut obligatar cu o durată de viaţă de 5 ani, în

cadrul căruia s-au emis 100.000 obligaţiuni de câte 1.000 u.m. valoare nominală. Rata nominală a dobânzii este de 8,5%. Se consideră ipoteza amortizării prin serii constante. Să se determine care este valoarea reală a acestui împrumut obligatar cunoscând că ratele dobânzii la termen, începând din primul an până în al cincilea sunt de 10%.

Rezolvare:

Anul Valoarea nominală

Rata de rambursat

Dobânda 8,5%

Valoarea rămasă Anuitatea

1 1.000 200 85 800 285 2 800 200 68 600 268 3 600 200 51 400 251 4 400 200 34 200 234 5 200 200 17 0 217 Valoarea reală a obligaţiunii este:

( ) ( ) ( ) ( )∑=

=+++++

=+

=5

1t54321t

tr .m.u 65,963

10,1217

10,1234

10,1251

10,1268

)10,01(285

)i1(A

V

Răspuns: 963,65 u.m.


79

22. Care este preţul de cumpărare al unei obligaţiuni emise pentru o durată de 10 ani la o valoare nominală de 100 u.m., cunoscând că rambursarea se face sub forma cuponului unic, în condiţiile în care rata dobânzii la termen este de 15%?

Rezolvare:

( ) ( )10nc 15,01100

r1VNP

+=

+= = 24,72 u.m.

Răspuns: 24,72 u.m. 23. Investitorul I încheie la 1 mai, pe piaţa americană, o tran-

zacţie pentru cumpărarea a 100 contracte futures pe indicele bursier Dow-Jones, cu scadenţa în luna octombrie, la cursul de 11.800,45 puncte. La 30 iunie investitorul îşi închide poziţia printr-o operaţiune de sens contrar, la 11.995,30 puncte.

Care va fi rezultatul tranzacţiei pentru investitorul I? Rezolvare: 1 mai: Valoarea tranzacţiei (cumpărare) = 11.800,45 puncte ×

100 contracte = 1.180.045 puncte 30 iunie: Valoarea tranzacţiei (vânzare) = 11.995,30 puncte ×

100 contracte = 1.199.530 puncte Rezultatul final = profit = 1.199.530 puncte – 1.180.045 puncte =

19.485 puncte Rezultatul final în unităţi monetare = Rezultatul final în puncte ×

multiplicatorul specific pieţei americane = 19.485 puncte × 500 USD = + 9.742.500 USD

Răspuns: + 9.742.500 USD 24. Se cunosc următoarele date pentru acţiunile XYZ din şedinţa

bursieră din 18 mai 2005: Ordine la cumpărare Ordine la vânzare

50 acţiuni la cursul cel mai bun 110 acţiuni la cursul cel mai bun 70 acţiuni la cursul maxim 120 30 acţiuni la cursul maxim 70 20 acţiuni la cursul maxim 110 75 acţiuni la cursul maxim 80 35 acţiuni la cursul maxim 105 80 acţiuni la cursul maxim 85 100 acţiuni la cursul maxim 95 105 acţiuni la cursul maxim 95 80 acţiuni la cursul maxim 85 60 acţiuni la cursul maxim 105 135 acţiuni la cursul maxim 80 130 acţiuni la cursul maxim 110 120 acţiuni la cursul maxim 70 100 acţiuni la cursul maxim 120


80

Care este volumul maxim de acţiuni tranzacţionate? Cererea Oferta

Efectiv Cumulat Cursul Efectiv Cumulat Minim

50 50 CMB – C 0 690 50 70 120 120 100 690 120 20 140 110 130 590 140 35 175 105 60 460 175 100 275 95 105 400 275 80 355 85 80 295 295 135 490 80 75 215 215 120 610 70 30 140 140 0 610 CMB – V 110 110 110

Răspuns: 295 acţiuni la cursul de 85 u.m. 25. Pentru acţiunile XYZ s-au transmis următoarele ordine la

cumpărare şi la vânzare în şedinţa de tranzacţionare din 19 mai 2005: Ordine la cumpărare Ordine la vânzare

70 acţiuni la cursul cel mai bun 130 acţiuni la cursul cel mai bun 10 acţiuni la cursul limită 110 50 acţiuni la cursul limită 65 30 acţiuni la cursul limită 105 80 acţiuni la cursul limită 70 80 acţiuni la cursul limită 95 70 acţiuni la cursul limită 80 110 acţiuni la cursul limită 85 120 acţiuni la cursul limită 85 70 acţiuni la cursul limită 80 50 acţiuni la cursul limită 95 150 acţiuni la cursul limită 70 120 acţiuni la cursul limită 105 110 acţiuni la cursul limită 65 90 acţiuni la cursul limită 110

Care au fost coeficienţii de execuţie ai ordinelor de cumpărare, respectiv de vânzare?

Rezolvare: Ordine la cumpărare Ordine la vânzare Efectiv Cumulat Cursul Efectiv Cumulat Minim

70 70 CMB – C 0 710 70 10 80 110 90 710 80 30 110 105 120 620 110 80 190 95 50 500 190 110 300 85 120 450 300 70 370 80 70 330 330 150 520 70 80 260 260 110 630 65 50 180 180 0 630 CMB – V 130 130 130


81

Ordine maxim tranzacţionate Coeficientul de execuţie = ________________________ Ordine maxim primite

La cumpărare =630330

× 100 = 52,38%

La vânzare =710330

× 100 = 46,47%

Răspuns: 52,38%; 46,47% 26. În şedinţa bursieră din 19 iulie 2005 au fost primite urmă-

toarele ordine pentru acţiunea XYZ: Ordine la cumpărare Ordine la vânzare

70 acţiuni la cursul cel mai bun 30 acţiuni la cursul cel mai bun 20 acţiuni la cursul limită 100 40 acţiuni la cursul limită 90 40 acţiuni la cursul limită 90 10 acţiuni la cursul limită 60 30 acţiuni la cursul limită 70 20 acţiuni la cursul limită 80 90 acţiuni la cursul limită 30 10 acţiuni la cursul limită 10 10 acţiuni la cursul limită 80 20 acţiuni la cursul limită 30 30 acţiuni la cursul limită 60 10 acţiuni la cursul limită 50 20 acţiuni la cursul limită 10 10 acţiuni la cursul limită 100 60 acţiuni la cursul limită 95 10 acţiuni la cursul limită 110 Cursul de închidere al şedinţei precedente a fost de 100. Care va fi cursul de echilibru? Rezolvare:

Ordine de cumpărare Ordine de vânzare Efectiv Cumulat Cursul Efectiv Cumulat Minim

70 70 CMB – C – 160 70 – 70 110 10 160 70

20 90 100 10 150 90 60 150 95 – 140 140 40 190 90 40 140 140


82

10 200 80 20 100 100 30 230 70 – 80 80 30 260 60 10 80 80 – 260 50 10 70 70

90 350 30 20 60 60 20 370 10 10 40 40 – 370 CMB – V 30 30 30

Răspuns: 90 u.m.

27. Randamentul total al unei acţiuni obţinute de un investitor este de 20% pentru un curs de achiziţionare de 100 u.m.⁄acţiune. Societatea emitentă a acţiunilor avea în circulaţie 100.000.000 de acţiuni şi a obţinut un profit net total de 10 miliarde de u.m., din care a repartizat acţionarilor 50%.

Care este nivelul cursului de piaţă al acţiunii la care s-a efectuat revânzarea sa de către investitor?

Rezolvare: Profitul repartizat acţionarilor = 10.000.000.000 u.m. × 50% =

5.000.000.000 u.m. Fie: D = dividendul per acţiune.

D = 5.000.000.000 u.m. ⁄ 100.000.000 acţiuni = 50 u.m.⁄acţiune Dacă:

η =0

01

CCCD ++ × 100

unde: η – randamentul unei acţiuni; C1 – cursul acţiunii la vânzare (cursul curent); C0 – cursul acţiunii la cumpărare (cursul iniţial).

Atunci:

20 =100

100C50 1 −+ × 100

C1 = 20 – 50 + 100 = 70 u.m. Răspuns: 70 u.m.


83

28. Un deţinător de acţiuni vinde pe piaţa cu reglementare lunară 1.000 de titluri X din portofoliul său, la un curs de piaţă de 150 u.m.⁄acţiune, avansând o garanţie de 30% din valoarea tranzacţiei. La sfârşitul lunii, cursul de lichidare pe piaţă este de 200 u.m.⁄acţiune şi acesta decide efectuarea unui report la cursul de compensare de 220 u.m. ⁄acţiune, cu o taxă aferentă de 10% pe an. La sfârşitul lunii următoare, cursul ajunge la 100 u.m.⁄acţiune şi clientul îşi închide poziţia.

Care va fi rata profitului rezultată din această operaţiune? Rezolvare: Valoarea vânzării VT1 = 1.000 acţiuni × 150 u.m.⁄acţiune =

150.000 u.m. Marja este: 150.000 u.m. ................................ 100% marja ............................................. 30% Marja = 150.000 u.m. × 0,3 = 45.000 u.m. Report = 1.000 acţiuni × 220 u.m.⁄acţiune = 220.000 u.m.

Taxă report = 220.000 u.m. × 121

10010

× = 1.833,33 u.m.

Valoarea totală la sfârşitul perioadei = 1.000 acţiuni × 100 u.m.⁄acţiune = 100.000 u.m.

Se deschide un cont:

DEBIT CREDIT Cumpărare 100.000 Depozit garanţie 45.000Taxă report 1.833,33 Vânzare 150.000Total debit 101.833,33 Total credit 195.000SOLD 93.166,67

Profitul total = 93.166,67 – 45.000 = 48.166,67 u.m. Profitul total 48.166,67 u.m.

Rata profitului = _____________ × 100 = _____________ × 100 = 107,03% Depozit garanţie 45.000 u.m. Răspuns: 107,03%


84

29. Indicatorul DELTA al unei opţiuni call de tip european este Δc = 0,50. În cazul în care preţul activului suport creşte cu 0,2 u.m.

Cum se va modifica preţul opţiunii put având aceeaşi acţiune suport şi aceeaşi scadenţă?

Rezolvare: Notăm cu Δp = preţul opţiunii put:

Δp = Δc – 1 = 0,50 – 1 = – 0,50 Acest rezultat arată cu cât se va modifica preţul put, atunci când

sensibilitatea creşte cu 1 unitate. Δp = – 0,50 × 0,2 u.m. = – 0,10 u.m.

Răspuns: scade cu 0,10 u.m. 30. O societate pe acţiuni decide majorarea capitalului social

prin emisiune de noi acţiuni în raportul o acţiune nouă pentru 5 acţiuni vechi, în condiţiile unui capital social iniţial de 50 miliarde u.m. (co-respunzător la 100 milioane de acţiuni) şi rezerve de 10 miliarde u.m. Suma încasată de societate ca urmare a vânzării noilor acţiuni este de 10.400.000.000 u.m.

Care este prima de emisiune încasată de societate pentru ansamblul emisiunii?

Rezolvare: Valoarea nominală a acţiunilor vechi este: 50.000.000.000 u.m. VN = __________________ = 500 u.m. 100.000.000 u.m. Numărul noilor acţiuni emise este: 100.000.000 acţiuni N1 = __________________ = 20.000.000 acţiuni 5 Valoarea nominală a unei acţiuni nou emise este: 10.400.000.000 u.m. VN1 = __________________ = 520 u.m. 20.000.000 acţiuni


85

Preţul de exercitare = Valoarea nominală a vechilor acţiuni + + Prima de emisiune 520 u.m. = 500 u.m. + pe

Prima de emisiune fiind de 20 u.m., rezultă că prima de emisiune încasată de societate pe ansamblul emisiunii este:

20 u.m.⁄acţiune × 20.000.000 acţiuni = 400.000.000 u.m. Răspuns: 400.000.000 u.m. 31. O societate deţine în capitalul social 1.000.000 de acţiuni la o

valoare nominală de 100 u.m.⁄acţiune. Rezervele societăţii reprezintă 20% din capitalul social iniţial. Societatea decide majorarea capitalului social prin emisiune de noi acţiuni la paritate. După majorare, capitalul propriu al societăţii devine 150.000.000 u.m.

Care va fi valoarea dreptului de subscriere calculată de societate? Rezolvare: Capitalul social iniţial este: Cs = 1.000.000 acţiuni × 100 u.m.⁄acţiune = 100.000.000 u.m. Rezervele legale sunt 20% × 100.000.000 u.m. = 20.000.000 u.m. Capitalul propriu iniţial = 100.000.000 u.m. + 20.000.000 u.m. =

120.000.000 u.m. Valoarea unei acţiuni vechi este: 120.000.000 u.m. V0 = ______________ = 120 u.m. 1.000.000 acţiuni Valoarea capitalului social după emisiune este: V1 = Capitalul propriu iniţial + 100 u.m.⁄acţiune × n,

unde: n – numărul acţiunilor nou emise. Atunci: 150.000.000 u.m. = 120.000.000 u.m. + 100 u.m.⁄acţiune × n n = 300.000 acţiuni Valoarea unei acţiuni noi este: 150.000.000 u.m. V1 = _____________________________ = 115,38 u.m. 1.000.000 acţiuni + 300.000 acţiuni Dreptul de subscriere este: Ds = 120 u.m. – 115,38 u.m. = 4,62 u.m. Răspuns: 4,62 u.m.


86

32. Randamentul total al unei acţiuni obţinute de un acţionar este de 40% pentru un curs de achiziţionare de 800 u.m.⁄acţiune. Societatea emitentă a acţiunilor avea în circulaţie 1.000.000 de acţiuni şi a obţinut un profit net total de 1 miliard u.m., din care a repartizat acţionarilor 5%.

Care a fost nivelul cursului de piaţă al acţiunii la care s-a efectuat revânzarea sa de către acţionar?

Rezolvare: Preţul iniţial P0 = 800 u.m.⁄acţiune Număr acţiuni N = 1.000.000 acţiuni Profit net PN = 1.000.000.000 u.m. Dividende acordate în total D = 5% × 1.000.000.000 = 50.000.000 u.m. Dividend pe acţiune DA = D/N = 50.000.000/1.000.000 = 50 u.m. Rentabilitatea R = 40%

Rentabilitatea R =

0

01P

PDAP initialPret

initialPret - actiune pe Dividend revanzare dePret R−+

=+

= ⇒

P1 = P0 × (1 + R) – DA = 800 u.m.⁄acţiune × (1 + 40%) – 50 u.m.⁄acţiune = 1.070 u.m⁄acţiune

Răspuns: 1.070 u.m.⁄acţiune 33. Un împrumut obligatar se caracterizează prin: număr

obligaţiuni 100.000, durata de viaţă cinci ani, valoarea nominală 4.000 u.m.⁄obligaţiune, rata nominală a dobânzii 8%, rata dobânzii la termen 9,3%, amortizare în anuităţi constante.

Care este diferenţa dintre dobânda de plată în primul an şi cea aferentă anului patru, pe obligaţiune?

Sursa: Finanţe & Contabilitate. Tematică şi teste grilă, Licenţa la Academia de Studii Economice, vol. VI, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 73.

Rata nominală a dobânzii (rata cuponului) c = 8% Valoarea nominală VN = 4.000 u.m./acţiune

Anuitatea 83,1001)08,01(1

400008,0)1(1 5 =

+−⋅

=+−⋅

= −−tcVNcA u.m.


87

Anul (t)

Suma rămasă de rambursat (la începutul

anului) ( tS )

Rata anuală ( tR )

Dobânda

⎟⎠

⎞⎜⎝

⎛ ⋅=100

8SD tt

Anuitatea ( )ttt DRA +=

1 4000.00 681.83 320.00 1001.83 2 3318.17 736.38 265.45 1001.83 3 2581.79 795.29 206.54 1001.83 4 1786.51 858.91 142.92 1001.83 5 927.60 927.62 74.21 1001.83

Diferenţa de dobândă: 320 – 142,92 = 177,08 u.m.⁄obligaţiune Răspuns: 177,08 u.m.⁄obligaţiune 34. Se cumpără 5 put pe indicele BET (multiplicator 100 ROL)

la preţ de exercitare de 110 puncte şi o primă aferentă de 15 puncte. Dacă la scadenţă cursul indicelui are o valoare de piaţă egală cu 90 puncte, care va fi rezultatul înregistrat de operator (în ROL)?

Rezolvare: Preţ de exercitare 110 puncte de indice Prima put 15 puncte Curs la scadenţă pe piaţă 90 puncte Curs la scadenţă < preţul de exercitare ⇒ opţiunile put se exercită

de cumpărător Rezultatul cumpărătorului = Nr. opţiuni × Multiplicatorul × (Preţul

de exercitare – Curs pe piaţă – Prima put) = 5 × 100 × (110 – 90 – 15) = = 2.500 ROL

Răspuns: 2.500 ROL 35. O piaţă de capital cuprinde trei titluri, A, B şi C, cu

următoarele riscuri individuale: σA = 12%; σB = 18% şi σC = 20%. În condiţiile în care (σAB)⁄1,5 = σAC = σBC = 0,0072, care sunt coeficienţii de corelaţie dintre cele trei titluri (ρAB, ρAC, ρBC)?

Sursa: Finanţe & Contabilitate. Tematică şi teste grilă, Licenţa la Academia de Studii Economice, vol. VI, Editura Economică, Bucureşti, 2002, p. 76.


88

Rezolvare: 12,0%12 ==Aσ 18,0%18 ==Bσ 20,0%20 ==Cσ

0072,05,1

=== BCACAB σσ

σ

5,0 0072,0

5,10,180,12 0072,0

5,1 0072,0

5,1 ABABA =⇒=

⋅⋅⇔=

⋅⋅⇔= ρ

ρρσσσ ABBAB

3,0 0072,020,012,0 0072,0 0072,0 A =⇒=⋅⋅⇔=⋅⋅⇔= ACACACCAC ρρρσσσ

2,0 0072,020,018,0 0072,0 0072,0 B =⇒=⋅⋅⇔=⋅⋅⇔= BCBCBCCBC ρρρσσσ

Răspuns: 0,5; 0,3 şi 0,2

BIBLIOGRAFIE

1. Anghelache, Gabriela, Piaţa de capital. Caracteristici. Evoluţii. Tranzacţii, Editura Economică, Bucureşti, 2004.

2. Ionescu, Eduard, Pieţe de capital şi titluri de valoare, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2003.

3. Stoica, Victor, Practica pieţei de capital, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2004.

4. Stoica, Victor, Managementul pieţei de capital, Editura Economică, Bucureşti, 2005.


89

PARTEA A II-A GESTIUNEA PORTOFOLIILOR


90


91

OBIECTIVE Disciplina are drept scop prezentarea principalelor aspecte

referitoare la caracteristicile de bază ale titlurilor financiare şi ale portofoliilor, considerente generale privind comportamentul investito-rilor, eficienţa pieţei financiare, tehnici de acoperire împotriva riscurilor, probleme privind impactul asimetriei de informaţii în gestiunea portofoliului.

1. PIAŢA FINANCIARĂ În linii mari, piaţa financiară poate fi considerată ca fiind o

piaţă a capitalurilor, asigurând spaţiul de armonizare a cererii şi a ofertei de resurse financiare.

Pe de o parte, în viziunea anglo-saxonă, piaţa financiară reprezintă un concept cu o sferă mai largă de cuprindere, ce include două pieţe, respectiv cea monetară şi cea de capital. În această accepţiune1, pe piaţa monetară, se realizează atragerea şi plasarea capitalurilor pe termen scurt prin intermediul unor pieţe, precum cele inter-bancară, a scontului, a certificatelor de depozit, a euro-valutelor etc. Piaţa de capital este definită în această viziune ca fiind piaţa valorilor mobiliare, ce asigură investirea pe termen mediu şi lung, formată, în principiu, din acţiuni şi obligaţiuni, dar, prin asimilare, şi din contracte la termen ferm şi condiţional.

Pe piaţa financiară, analizată în sens larg, acţionează numeroşi agenţi, fiecare cu propriile motivaţii şi particularităţi de gestiune – firme, persoane fizice, intermediari, organisme de control etc.

1. Firmele, ca operatori pe piaţa financiară, sunt, în primul rând, utilizatori ai resurselor financiare disponibile pe această piaţă. În acest sens, ele sunt preocupate de transmiterea de semnale pieţei, pentru a se asigura de o evaluare cât mai favorabilă din perspectiva investitorilor existenţi şi potenţiali, cu ajutorul cărora pot procura resursele financiare necesare. În al doilea rând, firmele pot acţiona pe această

1 Anghelache, Gabriela, Bursa şi piaţa extrabursieră, Editura Economică, Bucureşti, 2000, p.12 şi următoarele.


92

piaţă în cadrul segmentului achiziţiilor, pentru a prelua controlul asupra unor alte firme, conform propriilor planuri strategice. În al treilea rând, în anumite momente, firmele pot dispune de resurse financiare excedentare, achiziţia de titluri de pe piaţă constituind o investiţie atractivă din punctul de vedere al lichidităţii.

2. Persoanele fizice acţionează pe piaţa financiară, în general, pentru obţinerea de câştiguri cât mai consistente. Aceşti operatori decid fructificarea capitalurilor proprii prin intermediul Bursei de Valori, în condiţiile asumării unui anumit risc. În funcţie de atitudinea faţă de risc, există persoane ce doresc reducerea acestuia (agenţi cu aversiune faţă de risc sau riscofobi), agenţi indiferenţi (neutri) faţă de risc, precum şi agenţi ce doresc asumarea riscului (agenţi cu înclinaţie de risc sau riscofili) 2.

3. O primă categorie de intermediari o constituie societăţile de valori mobiliare, prin intermediul cărora se derulează, în schimbul unui comision, ordinele de vânzare sau cumpărare primite de la clienţi. Activitatea acestora este coordonată de Asociaţia Naţională a Societăţilor de Valori Mobiliare (ANSVM), organism profesional care reglementează activitatea societăţilor de valori mobiliare membre şi operează sistemul de tranzacţionare extrabursier RASDAQ.3

4. Anumiţi agenţi pot prefera ca gestiunea resurselor financiare proprii să fie asigurată de instituţii specializate, care devin astfel deţinătorii unui capital disponibil semnificativ, datorat multitudinii clienţilor. În această categorie pot fi incluse, deşi nu acţionează pe aceleaşi segmente ale pieţelor financiare, băncile, societăţile de asigurări, fondurile mutuale, societăţile de investiţii financiare etc.

5. Organele de supraveghere constituie, de asemenea, organisme indispensabile desfăşurării normale a tranzacţiilor pe piaţa financiară. Spre exemplu, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare,

2 Ne referim aici la conceptul de risc în accepţiunea sa recunoscută în

majoritatea lucrărilor de finanţe, respectiv de variabilitate a indicatorilor de performanţă. În accepţiunea sa de posibilitate de apariţie a unei pierderi, ideea ca un investitor ar prefera un proiect mai riscant este sinonimă cu iraţionalitatea acestuia, fără a fi compensat printr-o posibilitate suplimentară de a câştiga.

3 Societate comercială cu răspundere limitată având drept unic asociat ANSVM şi ca obiect principal de activitate operarea sistemului electronic de tranzacţionare purtând acelaşi nume.


93

înfiinţată prin Legea nr.52/1994, reprezintă o autoritate administrativă autonomă având drept misiune:

• asigurarea bunei funcţionari a pieţei valorilor mobiliare; • asigurarea protecţiei investitorilor împotriva practicilor neloiale,

abuzive şi frauduloase; • stabilirea cadrului activităţii intermediarilor şi agenţilor de

valori mobiliare. 6. De multe ori, guvernele şi alte instituţii implicate în

procesul guvernării se constituie ca operatori pe piaţa financiară. Rolul acestora nu este numai legat de procesul legislativ, cu implicaţii directe asupra pieţei financiare (inclusiv prin impozitele şi taxele instituite), dar şi de calitatea de emitent al unor titluri de valoare tranzacţionate pe această piaţă (bonuri de tezaur emise de Stat, obligaţiuni municipale etc.).

7. Pieţele organizate însele, ca instituţii, apar ca operatori pe piaţă prin reglementări menite a asigura funcţionalitatea pieţei, dar şi prin comisioane, ce determină modificarea judecăţilor investitorilor. În România, astfel de pieţe sunt Bursa de Valori din Bucureşti (BVB) şi Piaţa extrabursieră RASDAQ.

Pentru o bună funcţionare a pieţei, în ansamblul său, un rol fundamental îl deţin profesioniştii ce acţionează fie în domeniul evaluării titlurilor financiare, fie în cel al gestiunii de portofoliu, cele două domenii fiind puternic interconectate. Evaluatorul, pe baza informaţiilor de care dispune, estimează o valoare „corectă” pentru titlurile financiare analizate. Pe seama acestor estimări, achiziţia sau vânzarea diferitelor acţiuni, obligaţiuni etc. este realizată la momentul oportun din punctul de vedere al investitorilor, asigurându-se astfel un management performant al portofoliului.

Calitatea procesului de evaluare şi, implicit, performanţa porto-foliului depind de cantitatea şi calitatea datelor disponibile. Printre factorii care pot crea probleme în modelarea proceselor apărute în gestiunea portofoliului se numără:

1) numărul de informaţii disponibile, precum şi informaţiile folosite efectiv;

2) costurile de prelucrare a informaţiilor; 3) valorile diferite ale cursurilor de cumpărare, respectiv de

vânzare, ale titlurilor tranzacţionate; 4) fiscalitatea şi costurile de tranzacţie practicate;


94

5) nestaţionaritatea preţurilor activelor pe piaţă pe parcur-sul perioadei analizate;

6) perioadele în care titlurile nu se tranzacţionează; 7) volumul tranzacţiilor. Conform teoriei clasice a portofo-

liului, piaţa este caracterizată printr-un grad semnificativ de lichiditate, dacă nu chiar prin lichiditate perfectă. Practicienii ce acţionează pe piaţa de capital recunosc gradul de lichiditate mai redus ce caracterizează anumite titluri, în evaluarea acestora şi în managementul portofoliilor formate din aceste titluri fiind necesară aplicarea unor tehnici speciale;

8) pieţele nonconcurenţiale. Teoretic, participanţii pe piaţă sunt caracterizaţi prin puteri în negociere relativ egale. În această ordine de idei, nici un participant la tranzacţii nu are capacitatea de a influenta piaţa, în mod individual, într-o manieră semnificativă. În realitate, există un număr de agenţi care deţin un număr mare de titluri şi capitaluri disponibile de mari dimensiuni, care pot „deplasa” cursurile bursiere într-un sens sau altul.

2. VALORILE MOBILIARE Valorile mobiliare (titlurile financiare) reflectă modul de exis-

tenţă a activelor nebancare, putând fi definite ca titluri de valoare emise şi tranzacţionate pe piaţa de capital, ce conferă titularilor dreptul de coproprietate sau creanţă asupra emitentului. Trei elemente esenţiale caracterizează valorile mobiliare4: 1) valorile mobiliare sunt instrumente negociabile. Negociabilitatea constă în posibilitatea transmiterii valorilor mobiliare către alte persoane pe baza mecanismului cerere/ofertă şi cu respectarea prescripţiilor imperative ale legislaţiei în vigoare; 2) valorile mobiliare pot fi emise în formă materială sau evidenţiate prin înscrieri în cont. În practică, locul acţiunilor materializate este luat de acţiunile dematerializate; 3) valorile mobiliare conferă deţinătorilor lor drepturi patrimoniale şi nepatrimoniale. Aceste drepturi decurg din caracteristicile emisiunii de valori mobiliare (dreptul de coproprietate, dreptul la vot, dreptul de a obţine o remunerare – dividend sau dobândă –, dreptul de creanţă, dreptul de preempţiune etc.).

4 Anghelache, Gabriela, op.cit., p.30


95

Scopul emisiunii valorilor mobiliare îl constituie, pe de o parte, mobilizarea capitalurilor disponibile şi dispersate, iar pe de altă parte, transformarea economiilor în capital social al unei întreprinderi private sau publice, în resurse financiare destinate realizării de investiţii sau în capital de împrumut.

Totalitatea valorilor mobiliare ce se tranzacţionează pe o anumită piaţă poartă denumirea generică de produse bursiere. Această noţiune nu desemnează strict valorile mobiliare tranzacţionate la bursă, ci ansamblul instrumentelor pieţei de capital, indiferent dacă acestea se vând şi se cumpără pe o piaţă de licitaţie sau pe o piaţă de negocieri. Din punctul de vedere al modului în care aceste produse bursiere sunt create, ele se împart în trei mari categorii: valori mobiliare primare, derivate şi sintetice.

Titlurile primare sau titlurile financiare în sens restrâns sunt cele emise de utilizatorii de fonduri pentru mobilizarea capitalului propriu – numite şi instrumente de proprietate (engl., equity instruments) – şi cele folosite pentru atragerea capitalului de împrumut – numite şi instrumente de datorie (engl., debt instruments); în prima categorie intră acţiunile, iar în a doua, obligaţiunile. Caracteristica definitorie a titlurilor primare este că acestea pe de o parte, asigură mobilizarea de capital pe termen lung de către utilizatorii de fonduri, iar, pe de altă parte, dau deţinătorilor lor drepturi asupra veniturilor băneşti nete (engl., cash flow) ale emitentului; investitorul este astfel asociat direct la profitul şi riscul afacerilor utilizatorului de fonduri5.

Produsele primare ale pieţei de capital sunt acţiunile, obligaţiunile şi produsele speciale generate de acţiuni (drepturi de subscriere, de atribuire şi warante).

În raport de modul de fructificare a plasamentelor, produsele de bază pot fi: valori mobiliare cu venit variabil (acţiunile), caz în care nivelul remunerării este dat de rezultatul financiar al exerciţiului şi de politica promovată de emitent cu privire la repartizarea profitului; valori mobiliare cu venit cert (obligaţiuni private, titluri de rentă, titluri de stat etc.) pentru care se asigură o fructificare prin dobândă. Certitudinea decurge din faptul că emitentul se angajează irevocabil să plătească dobânzi, indiferent de rezultatul financiar al activităţii desfăşurate. În funcţie de condiţiile emisiunii, dobânda poate fi fixă sau variabilă6.

5 Popa I., Bursa, vol.I, ediţia a II-a, Editura Adevărul, Bucureşti, 1995, p.32. 6 Anghelache, Gabriela, op.cit., p.31.


96

Acţiunile sunt titluri financiare negociabile, indivizibile, emise de o companie sau o societate comercială pentru constituirea, mărirea sau restructurarea capitalului propriu. Ele reprezintă fracţiuni de valoare egală ale capitalului social al unei societăţi pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, care au o anumită valoare nominală şi care desemnează raportul juridic dintre deţinătorul de acţiuni şi societatea emitentă. Din punct de vedere juridic, acţiunea este însemnul prin care dreptul acţionarului este încorporat, adică un titlu de credit constatator al drepturilor şi al obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar.

Obligaţiunile7 sunt instrumente de credit, pe termen mediu şi lung, emise de societăţi comerciale sau de organisme ale adminis-traţiei centrale şi locale. Obligaţiunile certifică deţinătorului dreptul de a încasa o dobândă şi de a recupera suma investită dintr-o dată la scadenţă sau în tranşe pe durata de viaţă. Obligaţiunile sunt titluri de creanţă negociabile.

Prin prisma gradului de protecţie a investitorilor, se deosebesc: obligaţiuni garantate cu anumite active şi obligaţiuni negarantate.

În practica internaţională, piaţa obligaţiunilor s-a diversificat foarte mult, utilizându-se, alături de obligaţiunile clasice, noi tipuri de obligaţiuni: obligaţiuni cu bonuri de subscriere; obligaţiuni de partici-paţie; obligaţiuni convertibile în acţiuni; obligaţiuni indexate; obligaţiuni cu dobândă variabilă; obligaţiuni speciale cu cupon ce poate fi reinvestit.

Deosebirile principale dintre acţiuni şi obligaţiuni sunt prezentate în tabelul de mai jos:

ACŢIUNE (comună) OBLIGAŢIUNE

Definire Parte din capitalul unei societăţi pe acţiuni. Ansamblul acţiunilor constituie capitalul social.

Fracţiune dintr-un îm-prumut făcut de o firmă, de o colectivitate pu-blică sau de stat.

Rolul deţinăto-rului în gestiunea organismului emitent

Drept de vot în Adunarea Generală a Acţionarilor.

În principiu, nici un rol.

Veniturile pentru titularul titlului

Dividende (legate de rezultatele firmei).

Dobânzi a căror sumă este în mod obligatoriu vărsată de emitent.

7 Anghelache, Gabriela, op.cit., p.39-41.


97

Riscurile asumate de proprietarul titlului

Riscuri mai mari: − risc de evoluţie nefa-vorabilă a afacerilor firmei (nu primeşte dividende); − riscul de a pierde fondurile investite, în cazul lichidării firmei.

Riscuri mai mici: − riscul de neram-bursare (dispare în cazul unei garanţii de stat); − în cazul lichidării firmei, creditorii au prioritate în faţa acţio-narilor.

Durata de viaţă Nelimitată. Limitată, până la scadenţă. Valorile mobiliare emise de stat8 sunt titluri considerate fără risc

în rândul investitorilor (răscumpărarea de către emitent fiind sigură), emise de stat în vederea finanţării cheltuielilor publice. Principalele tipuri de valori mobiliare emise de stat sunt: biletele de tezaur, bonurile de tezaur, obligaţiunile de stat şi obligaţiunile municipale (comunale).

Titlurile derivate9 sunt produse bursiere rezultate din contracte încheiate între emitent (vânzător) şi beneficiar (cumpărător) şi care dau acestuia din urmă drepturi asupra unor active ale emitentului la o anumită scadenţă viitoare (la termen), în condiţiile stabilite prin contract. Spre deosebire de titlurile primare, ele nu dau deţinătorului lor, drepturi asupra veniturilor monetare nete ale emitentului, ci asupra unor active diverse, cum ar fi: titluri financiare, valute, mărfuri etc. Totodată, deoarece existenţa şi valoarea de piaţă a acestor titluri depind de activele la care se referă, ele se numesc titluri derivate10.

Contractul futures este o înţelegere între două părţi de a vinde, respectiv cumpăra un anumit activ – marfă, titlu financiar sau instrument monetar – la un preţ stabilit, cu executarea contractului la o dată viitoare. Caracteristicile care fac din acest contract un titlu financiar rezultă din următoarele: obligaţiile părţilor sunt stipulate într-un document standardizat (contractul) negociabil pe piaţa secundară sau la bursele care fac tranzacţii futures; creditorul obligaţiei contractuale are de ales între două variante: să accepte la scadenţă executarea în natură prin preluarea activului care reprezintă obiectul contractului sau să vândă contractul până la scadenţă

8 Anghelache, Gabriela, op.cit., p.41-42. 9 Ionescu, E., Pieţe de capital şi titluri de valoare, Editura Fundaţiei

România de Mâine, Bucureşti, 2003, p.56-60. 10 Popa, I., op.cit, p.37-38.


98

(simetric debitorul poate să-şi onoreze obligaţia în natură sau să-şi anuleze poziţia de debitor prin cumpărarea de la bursă a aceluiaşi tip de contract); contractele sunt cotate zilnic făcând ca valoarea lor de piaţă să fluctueze în funcţie de raportul cerere/ofertă.

Contractul forward este o înţelegere între două părţi, emitent şi deţinător, convenită la momentul t0, prin care deţinătorul se angajează să cumpere un activ de bază la o dată viitoare T (T>t0) – data expirării, numită şi dată de livrare, la preţul stabilit iniţial – preţ de livrare (engl., delivery price), contract care se încheie pe pieţele OTC. Preţul de livrare al contractelor forward are aceeaşi semnificaţie cu preţul de exerciţiu al opţiunilor dar, deţinătorul contractului forward nu are posibilitatea să aleagă între a cumpăra sau nu activul de bază, ca în cazul opţiunilor. El nu plăteşte nimic înainte, nici un fel de primă. Un contract forward are pe toată durata lui o valoare care depinde, cel puţin, de timp şi de preţul activului de bază, dar şi de momentul încheierii lui. Această valoare se numeşte valoare forward.

Opţiunile sunt contracte cotate la bursă, care se încheie între un vânzător (engl., writer) şi un cumpărător (engl., holder). Potrivit contractului, cumpărătorul are dreptul, dar nu şi obligaţia, de a vinde sau de a cumpăra un activ (marfă, titlu financiar sau instrument monetar) la o dată prestabilită, în schimbul plăţii unei prime către vânzător. Elementele specifice ale contractului sunt următoarele: scadenţa (engl., expiry date); activul de bază (engl., underlying); preţul de exerciţiu (engl., exercice price sau strike price); prima. În funcţie de natura dreptului pe care vânzătorul îl dă, opţiunile pot fi: de vânzare (engl., put option), când cumpărătorul dobândeşte dreptul de a vinde activul; de cumpărare (engl., call option), când cumpărătorul dobândeşte dreptul de a cumpăra activul.

Produsele sintetice11 rezultă din combinarea de către societăţile financiare a unor active financiare diferite şi crearea pe această bază a unui instrument de plasament nou. Numărul şi complexitatea acestor produse bursiere au crescut foarte mult, ele constituind un sector deosebit de atractiv şi dinamic al pieţei financiare. Produsele sintetice pot fi realizate prin combinarea de contracte futures de vânzare şi de cumpărare, de opţiuni put şi call, precum şi prin combinaţii între diferite tipuri de futures şi opţiuni. O categorie aparte de active artificiale o reprezintă titlurile financiare de tip „coş” (engl., basket

11 Popa, I., op.cit., p.39.


99

securities), care au la bază o selecţie de titluri financiare primare, combinate astfel încât să rezulte un produs bursier standardizat. Cele mai cunoscute titluri de acest fel sunt contractele pe indici de bursă.

3. GESTIUNEA PORTOFOLIULUI Într-o definiţie simplă, un portofoliu constituie o grupare de

active. Gestiunea de portofolii constă în constituirea unor astfel de grupări de active, astfel încât evoluţia preţurilor de pe piaţă ale acestora să asigure atingerea obiectivelor de rentabilitate definite de investitor, cu respectarea restricţiilor în termeni de risc, determinate de alocarea activelor.

Într-o primă clasificare, se pot considera două tipuri de gestiune a portofoliului, respectiv statică şi dinamică.

Prin gestiune statică (engl., buy and hold), se fixează la momentul iniţial (t0) structura portofoliului, care se menţine neschimbată pe parcursul întregii perioade de gestiune. Majoritatea modelelor din teoria financiară a portofoliului, devenite deja clasice, abordează această problematică în contextul gestiunii statice.

Într-o gestiune dinamică autofinanţată (engl., self-financed portfolio) nu se efectuează nici un aport suplimentar de capital (dar nici nu se retrag fonduri) în perioada de gestiune. În aceste condiţii, există posibilitatea ca structura portofoliului să se modifice în timp, în funcţie de apariţia unor noi informaţii disponibile.

Conform unei alte structurări generale, se consideră că gestiunea portofoliului se poate realiza într-o manieră pasivă sau, dimpotrivă, activă.

Gestiunea pasivă are drept scop supravieţuirea pe piaţă, fără a utiliza anticipări asupra evoluţiei viitoare a acesteia.

Principiul de bază al gestiunii pasive este, în aceste condiţii, de a se construi un portofoliu care să se identifice cât mai bine cu indicele pieţei, respectiv să se încerce investirea în titlurile ce intră în compoziţia indicelui caracteristic pieţei financiare, în aceleaşi proporţii.

Pe piaţa de capital din România, indicii bursieri caracteristici sunt BET, BET-C, BET-FI şi RASDAQ-C. Primele 10 societăţi, cotate la Categoria I, având cea mai mare lichiditate, sunt incluse în indicele BET. Toate societăţile din categoriile I şi II, exceptând societăţile de investiţii financiare, sunt incluse în indicele compozit


100

BET-C. Indicele BET-FI este un indice sectorial, care include numai fondurile de investiţii listate la BVB (vezi, de exemplu, SIF-urile). Indicele RASDAQ-C este caracteristic pieţei extrabursiere.

Spre deosebire de gestiunea pasivă, gestiunea activă a portofo-liului are ca obiectiv obţinerea unei performanţe superioare celei a pieţei, respectiv a unui benchmark (indice de referinţă, standard) ales. Acest tip de gestiune se bazează implicit pe ipoteza că piaţa financiară nu este eficientă, respectiv pe ideea că există o perioadă între momentul apariţiei unei informaţii pe piaţă şi ajustarea preţului activelor. Cu alte cuvinte, gestiunea activă a portofoliului se fundamentează pe dezvoltarea de strategii, pentru a se profita de pe urma ineficienţei pieţei. Prin acest tip de gestiune, se urmăreşte identificarea unei valori a titlului, în funcţie de perspectivele privind creşterile sau scăderile de valoare estimate pentru viitor, şi compa-rarea cu preţul de pe piaţă, realizându-se operaţii de arbitraj în funcţie de sub- sau supraevaluarea titlurilor. Sistemul de gestiune activă poate fi practicat şi la nivelul claselor de active, nu numai la nivel de titluri individuale.

4. ORGANIZAREA GESTIUNII PORTOFOLIULUI

ŞI PROCESUL DE INVESTIRE Din punct de vedere practic, în construcţia (formarea) de porto-

folii se consideră că există două viziuni: abordările bottom-up şi top-down.

Abordarea bottom-up constituie abordarea tradiţională în gestiunea de portofoliu. Aceasta se concentrează asupra selecţiei individuale a activelor. Obţinerea unei performanţe superioare prin această modalitate de gestiune a portofoliului este dată de abilitatea managerului de a selecţiona titlurile care realizează o performanţă superioară celei medii înregistrate la nivelul aceleiaşi clase de active sau aceluiaşi sector.

Abordarea top-down acordă importanţă, înainte de toate, alegerii pieţelor pe care se va investi, idee fundamentată pe concluziile anumitor studii care susţin că repartiţia între diferite clase de activare a determinat cea mai mare parte a performanţelor unui portofoliu. În acest context, prin piaţă se pot delimita: piaţa titlurilor de un anumit


101

tip (acţiuni, obligaţiuni etc.), diferite pieţe naţionale pentru o gestiune în context internaţional etc.

Concret, procesul de investire top-down este segmentat în trei faze. Cele trei faze ale procesului de gestiune sunt:

• alocarea strategică a activelor; • alocarea tactică; • selectarea activelor. Alocarea strategică a activelor reprezintă prima etapă în procesul

de gestiune, condiţionând performanţa viitoare a portofoliului. Etapa constă în alegerea structurii portofoliului, în sensul repartizării între diferitele clase de active, în funcţie de obiectivele investitorului.

Alocarea tactică constă în ajustarea periodică a compoziţiei portofoliului, pentru a ţine cont de oportunităţile de investire pe termen scurt prin modificarea ponderilor claselor de active, raportate la portofoliul de referinţă, în limitele restricţiilor admise.

Selectarea titlurilor face apel la gestionari specializaţi pe tipuri de active, care asigură o selecţie optimală a titlurilor individuale în interiorul fiecărei categorii de active din portofoliu. Pentru efectuarea alegerii se face apel la diferite tehnici cantitative de modelare. De obicei, această etapă solicită cel mai mult timp.

CONCEPTE-CHEIE: valori mobiliare; acţiuni; obligaţiuni; contract futures; contract forward; opţiuni; portofoliu.

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE

1. Care sunt agenţii ce acţionează pe piaţa financiară? 2. Caracteristicile valorilor mobiliare sunt:

a) pot fi emise în formă materială; b) sunt instrumente ce nu pot fi negociate; c) nu conferă deţinătorului drepturi patrimoniale; d) nu pot fi evidenţiate prin înscrieri în cont; e) nu conferă deţinătorului drepturi nepatrimoniale.

3. Produsele primare ale pieţei de capital sunt: a) contractele futures; b) contractele forward; c) acţiunile şi obligaţiunile; d) opţiunile; e) acţiunile şi opţiunile.


102

4. Care sunt deosebirile dintre acţiuni şi obligaţiuni? 5. În categoria titlurilor derivate nu se includ:

a) contractele futures; b) contractele forward; c) call options; d) put options; e) acţiunile.

5. CALCULUL RENTABILITĂŢII Rentabilitatea este definită uneori sub formă de câştig obţinut ca

urmare a deţinerii unei anumite valori mobiliare pe o anumită perioadă de timp, respectiv se poate vorbi de o rentabilitate calculată în termeni absoluţi. În această accepţiune, conceptul se identifică perfect cu cel de profitabilitate. Pentru o acţiune, rentabilitatea, în termeni absoluţi, este dată de dividendele încasate de acţionari şi de creşterile de curs bursier12, iar pentru o obligaţiune – de anuităţile încasate şi de diferenţa dintre preţul de înstrăinare (prin încasare a preţului de răscumpărare, la scadenţă, sau prin vânzare a titlului, la un moment anterior acestuia) şi cel de achiziţie a titlului, calculele fiind realizate după deducerea impozitelor şi costurilor de tranzacţie implicate de operaţiile desfăşurate. De cele mai multe ori însă, calculele de rentabilitate se fac prin raportarea rezultatelor obţinute (adică a rentabilităţii în termeni absoluţi) la efortul financiar al investitorului (la cursul bursier de cumpărare a titlului). În aceste condiţii, ne referim la o rată de rentabilitate sau la o rentabilitate exprimată în termeni relativi.

Modul de calcul ex-post al rentabilităţii titlurilor financiare, respectiv în condiţiile în care se cunosc deja rezultatele înregistrate de indicatorii de performanţă asociaţi deţinerii acestora. Pentru cazul unei acţiuni, inclusă în portofoliu la momentul t0 (acum un an) şi înstrăinată după un an, perioada în care se încasează şi un dividend, se poate utiliza relaţia de calcul:

12 Nu am luat aici în calcul posibilitatea obţinerii unor avantaje conexe,

materializate, în final, în câştiguri în termeni monetari, date de poziţia de control a deciziilor financiare ale firmei pentru acţionarii semnificativi.


103

R = 0

011P

PPD −+

unde: D1 = dividendul net, încasat la sfârşitul perioadei analizate (t1); P1 = cursul bursier al acţiunii la momentul t1; P0 = cursul bursier al acţiunii la momentul t0 (data achiziţiei). În relaţia de calcul de mai sus nu se ţine cont de impactul

(adeseori substanţial) costurilor de tranzacţie şi al fiscalităţii aplicate dividendelor şi creşterilor de curs bursier13. În al doilea rând, încasarea dividendelor exact la momentul înstrăinării acţiunii constituie un caz destul de rar. În al treilea rând, gestionarul de portofolii nu trebuie să uite în calculul ex-post că are de recuperat o serie de cheltuieli legate de procurarea şi procesarea informaţiilor.

Formula se poate adapta pentru obligaţiuni, devenind:

R = 0

01P

PPC −+

unde: C= cuponul de dobândă net la sfârşitul perioadei analizate; P1= preţul încasat la înstrăinarea obligaţiunii la momentul t1; P0= preţul plătit pentru cumpărarea obligaţiunii la momentul t0. Şi în acest caz, calculul consideră că nu se încasează decât un

cupon (plăţile sunt anuale) şi că obligaţiunea este înstrăinată în momentul încasării cuponului.

Relaţia de calcul a rentabilităţii totale a unei acţiuni (şi similar se poate determina şi pentru obligaţiuni) se poate descompune în două componente:

R = 0P

D +0

01P

PP −

unde: D/P0= rata de remunerare prin dividende (engl., dividend yield); (P1-P0) /P0= rentabilitatea relativă datorată creşterii de curs

bursier (engl., capital gains).

13 În anumite cazuri, trebuie să se ţină cont şi de impactul fiscalităţii asupra venitului global.


104

Este posibil ca, în anumite condiţii, aceste rentabilităţi determinate după relaţiile de mai sus să nu fie relevante pentru analiză şi evaluare datorită influenţei unor factori perturbatori, ce, uneori, pot fi exogeni activităţii propriu-zise a firmei, cum ar fi un mediu economic inflaţionist. În acest caz, rentabilităţile nominale, determi-nate pe baza indicatorilor efectiv înregistraţi (dividende, cupoane, cursuri bursiere), pentru a fi relevante şi comparabile într-o analiză în dinamică, trebuie transformate în rentabilităţi reale. Aceasta se poate realiza în două moduri, ambele conducând la acelaşi rezultat: fie se deflatează (se elimină influenţa inflaţiei) direct rentabilitatea nominală, fie se deflatează fiecare elemente din „compoziţia” acesteia, astfel rezultând valoarea reală a rentabilităţii, nealterată de factori perturbatori. Deflatarea se face pe baza relaţiei lui Fisher astfel:

(1 + R nominală) = (1 + R reală) x (1 + R inflaţiei)

unde: R nominală = rentabilitatea, în termeni nominali; R reală = rentabilitatea, în termeni reali; R inflaţiei = rata inflaţiei. Pe baza relaţiei anterioare, rentabilitatea, în termeni reali, va fi egală cu:

R = 1R 1

R 1

inflatiei

nominala −++

De cele mai multe ori, în activitatea de gestiune a portofoliului, important nu este calculul ex-post al performanţelor titlurilor în care s-a realizat investiţia, ci o previziune a indicatorilor de performanţă. A realiza previziuni nu este întotdeauna un proces simplu, întrucât fundamentarea anumitor indicatori necesită cunoştinţe din mai multe domenii: finanţe, econometrie, matematică şi, în plus, o experienţă în analiza evoluţiei pieţei, experienţa practică fiind o condiţie necesară pentru a obţine rezultate cât mai realiste.

6. ATITUDINEA INVESTITORILOR FAŢĂ DE RISC Orice investitor raţional doreşte să obţină un câştig cât mai mare

(rentabilitate estimată mare). Prin investitor raţional definim agentul care, având de ales între două proiecte de investiţii identice din toate


105

punctele de vedere cu excepţia câştigului oferit, îl vor prefera pe proiectul care oferă un câştig mai mare. Teoria financiară porneşte de la premisa raţionalităţii investitorilor, însă modul de implementare a acestei ipoteze în activitatea curentă a gestionarului de portofoliu este departe de a fi un demers facil.

Teoria tradiţională, în domeniul gestiunii de portofoliu, porneşte de la o serie de ipoteze, printre care:

• formarea portofoliilor pe baza criteriului rentabilitate – risc; • raportarea la portofoliul pieţei, devenit punct de referinţă

pentru toţi agenţii de pe piaţă (gestiunea pasivă a portofoliilor afirmă drept deziderat formarea unui portofoliu care să reproducă structura portofoliului pieţei);

• modificarea structurii portofoliului în funcţie de apariţia unor informaţii noi, relevante, ce sunt percepute în mod identic de către investitori.

Realitatea pieţelor de capital evidenţiază ca agenţii de pe piaţă sunt diferiţi din punctul de vedere al managerului de portofoliu. Aceste diferenţe determină strategii de gestiune specifice care permit atingerea obiectivelor clientului într-o manieră optimă. Aceste diferenţe privesc:

costurile specifice: între aceste costuri se numără nu numai costurile de tranzacţionare, dar şi costurile de informare şi de procesare a informaţiei, fiscalitatea, costuri diferite de la agent la agent;

nivelul de informare specific: fiecare agent este caracterizat printr-un anumit grad de informare. Pe piaţă acţionează atât agenţi informaţi, cât şi investitori „naivi” ce se constituie ca perturbatori ai pieţei evaluând titlurile în maniera lor specifică;

divizibilitatea titlurilor: contrar ipotezelor clasice, oportunităţile de investire nu sunt infinit divizibile – pe lângă anumite active alternative, nedivizibile prin natura lor (valori imobiliare, opere de artă), valorile mobiliare cotate pot să aibă o divizibilitate redusă datorată unor restricţii în tranzacţionare (tranzacţionarea se realizează în pachete de titluri cu valoare relativ mare). Agenţii ce tranzacţionează cantităţi mari de titluri vor putea neglija această problemă, spre deosebire de agenţii ce dispun de resurse limitate;

eterogenitatea comportamentelor raţionale: nu trebuie neglijate diferenţele dintre informaţiile disponibile, orizonturile de investire, frecvenţa intervenţiilor pe piaţă ale diferiţilor agenţi;


106

comportamentele iraţionale, chiar dacă această idee este o „erezie” din punctul de vedere al viziunii tradiţionaliste asupra teoriei financiare. Nu trebuie pierdute din vedere anumite considerente pur subiective ce nu pot fi încadrate în sistemul de ipoteze al teoriei bazate pe criteriul rentabilitate – risc: menţinerea în portofoliu a anumitor investiţii din inerţie sau preferinţa pentru anumite tipuri de active (spre exemplu, investiţiile în acţiunile unei firme pentru că investitorul preferă produsele finite ale acesteia).

Toţi aceşti factori sunt elemente de diferenţiere a strategiilor adoptate în managementul de portofolii ale clienţilor, astfel încât aceştia să fie cât mai satisfăcuţi de prestaţia firmei. De cele mai multe ori este recomandată utilizarea unor chestionare pentru a caracteriza cât mai fidel aceste diferenţe de comportament.

Se poate construi o infinitate de criterii posibile după care un investitor ar clasifica o investiţie drept cea mai bună dintre alte investiţii posibile. Spre exemplu:

• maximizarea rentabilităţii medii: max E(R); • alegerea proiectului cu risc minim: min (σR); • alegerea proiectului cu risc maxim de către un investitor cu

înclinaţie spre risc, ce apreciază mult mai mult şansa de a obţine un câştig mare, ignorând posibilitatea de a înregistra un câştig mic sau o pierdere min (–σR) sau max (σR);

• maximizarea rentabilităţii în condiţiile unui risc cât mai mic de către un investitor cu aversiune la risc, ce îşi doreşte o rentabilitate mare: max aE(R) – bσ(R), cu a,b>0;

• maximizarea rentabilităţii, acceptând concomitent şi majo-rarea riscului de către un investitor cu înclinaţie spre risc, ce-şi doreşte, în acelaşi timp, şi o rentabilitate mare: max aE(R) + bσ(R), cu a,b>0;

unde: E (R) = rentabilitatea medie estimată (în condiţiile acceptării

ipotezei statice forte, rentabilitatea medie anticipată va fi egală cu media rentabilităţii istorice);

σ (R) = riscul cuantificat ca abatere medie pătratică a rentabilităţii.


107

7. CRITERIUL RENTABILITATE – RISC Criteriul rentabilitate – risc (engl., mean-variance criteria)

presupune alegerea investiţiei care are rentabilitatea medie estimată maximă – max E (R), în condiţiile unui risc dat, σ (R), respectiv selectarea investiţiei caracterizată printr-un risc minim σ (R) min, pentru un anumit nivel al rentabilităţii medii estimate – E (R). În teoria financiară, agenţii economici sunt consideraţi a fi caracterizaţi prin aversiune faţă de risc indiferent de nivelul averii de care dispun. În aceste condiţii, criteriul maximizării utilităţii medii estimate – E (u(w)) va fi echivalent cu criteriul risc – rentabilitate. Pentru a demonstra acest lucru pornim de la următoarele premise:

w = w0 (1+R), R = 0wwΔ →E (w) =w0 x E(R)

E(R), σ2R– date şi En-1(R) =0 şi E(Rn) =0 pentru n ≥ 3

unde: w = averea finală a investitorului; w0 = averea iniţială a investitorului;

R = 0wwΔ – rentabilitatea investiţiei.

E(R) este diferit de zero, însă orice putere a lui E(R) mai mare decât 1 este un număr ce poate fi aproximat cu zero. În acelaşi timp, speranţa matematică a lui R la orice putere este considerată suficient de mică pentru a putea fi neglijată. În aceste condiţii, distribuţia lui R va fi caracterizată numai prin indicatorii medie şi dispersie, ceilalţi indicatori, momente de ordin mai mare decât 3, vor putea fi aproximaţi cu zero E((R-Rmediu)).

CONCEPTE-CHEIE: rentabilitate; deflatare; risc; investiţie.

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE 1. Ce este rentabilitatea? 2. Rentabilitatea unei acţiuni are la bază:

a) dividendul brut al acţiunii; b) cuponul de dobândă net; c) preţul încasat la vânzarea opţiunii;


108

d) preţul plătit la cumpărarea opţiunii; e) cursul bursier al acţiunii.

3. Cum se determină rentabilitatea unei obligaţiuni? 4. Explicaţi deflatarea pe baza relaţiei lui Fisher. 5. În ce constă criteriul rentabilitate – risc?

8. CONCEPTUL DE EFICIENŢĂ A PIEŢEI FINANCIARE Eficienţa unei pieţe, în general, se materializează în capacitatea

acesteia de a servi scopului pentru care funcţionează. În cazul pieţei financiare, acest scop îl constituie transferul capitalurilor de la posesorii de fonduri temporar disponibile către cei ce au nevoie de acestea, pentru a pune în practică proiecte de investiţii ce implică angajarea de surse externe de finanţare. O piaţă financiară eficientă va realiza alocarea fondurilor către acele proiecte de investiţii care furnizează rentabilitatea maximă la nivelul de risc implicat; astfel preţurile activelor vor îngloba integral şi instantaneu informaţiile existente, care reprezintă semnale asupra perspectivelor viitoare şi se vor ajusta corespunzător riscului indus de aceste noi informaţii asupra titlurilor.

Fiecare dintre aceste trei tipuri de eficienţă are ca efect, în mod individual, facilitatea realizării scopului general al pieţei; ele sunt înglobate în conceptul de piaţă perfectă, însă acesta din urmă este un concept mai larg care presupune îndeplinirea a patru condiţii:

1. Concurenţa perfectă, ceea ce are ca implicaţie pe piaţa bunurilor şi serviciilor faptul că preţul este predeterminat de piaţă, iar producătorii furnizează bunuri şi servicii la un cost mediu minim, egalând costul marginal cu cel mediu la nivelul preţului de pe piaţă. În cazul pieţei financiare, concurenţa perfectă presupune faptul că toţi agenţii participă la formarea preţului unui activ, neavând însă puterea de a-l influenţa individual, aceştia doar preluând cursul astfel format pe piaţă.

Această condiţie se regăseşte în conceptul de eficienţă aloca-tivă, definit prin situaţia care nu permite o alta alocare pe piaţă care să aducă unui operator o creştere a bunăstării fără a afecta un alt operator în sensul scăderii bunăstării acestuia; în contextul pieţei financiare, eficienţă alocativă presupune faptul că preţurile activelor transmit semnale corecte asupra riscului acestora, înglobând prime de risc adecvate şi determinând o alocare corectă către proiectele cu cea mai mare rentabilitate în condiţii de risc identic, ceea ce implică


109

că pe o piaţă eficientă alocativ ratele marginale de rentabilitate se vor ajusta în funcţie de risc.

2. Toate activele de pe piaţă sunt perfect divizibile şi tranzac-ţionabile, costurile de tranzacţie şi fiscalitatea sunt inexistente, nu există reglementări ce ar îngreună accesul pe piaţă al operatorilor sau care ar restricţiona libera concurenţă.

Această caracteristică se regăseşte în conceptul de eficienţă operaţională.

Totuşi, se poate considera că eficienţa operaţională este prezentă şi în cazul în care există comisioane de tranzacţie, atât timp cât serviciile de intermediere sunt prestate la costuri minime, comisioanele nefiind excesive şi furnizând o rentabilitate corectă intermediarilor.

3. Transparenţa, ceea ce presupune egalitatea accesului la informaţie al tuturor operatorilor de pe piaţă, simultan şi instantaneu apariţiei evenimentului ce constituie conţinutul acesteia, informaţia fiind totodată gratuită.

Transparenţa corespunde eficienţei informaţionale, ceea ce se transpune pe piaţa financiară în reflectarea instantanee, de către preţul activelor, a tuturor informaţiilor disponibile. Totuşi, spre deosebire de transparenţa totală, o piaţă financiară poate fi eficientă din punct de vedere informaţional şi în condiţiile în care informaţia nu este în totalitate gratuită, existând costuri de acces la informaţii, însă nu semnificative.

4. Raţionalitatea operatorilor de pe piaţă, în condiţiile în care aceştia au ca obiectiv maximizarea utilităţii consumului, pe piaţa bunurilor şi serviciilor sau maximizarea utilităţii averii lor totale, pe piaţa financiară. Aceştia acţionează pe piaţă, urmărind obiectivul mai sus-amintit, iar deciziile luate de ei nu sunt influenţate de considerente de altă natură (obişnuinţă etc.).

9. ANALIZA TEHNICĂ Acest fel de analiză porneşte de la ipoteza cunoscută conform

căreia cursurile sunt guvernate de legea cererii şi ofertei. Ideea lui Charles Dow, fondatorul analizei grafice, a fost de a studia cursul unui titlu, al unei materii prime sau evoluţia unei pieţe în formă grafică şi de a încerca să identifice figuri a căror semnificaţie este cunoscută. Pornind de aici, el a propus semnalarea evoluţiei viitoare pe care o va înregistra piaţa studiată.


110

Preţurile bursiere pot avea tendinţe de creştere, de scădere sau stabile. Există două tipuri de tendinţe: 1) tendinţa primară, ilustrată pe grafic pentru o perioadă de 1 an; 2) tendinţa secundară, aferentă unei perioade de 1-3 luni. Tendinţele secundare sunt înglobate în tendinţele primare, dar cu sens contrar (figura nr. 1).

Dreptele de tendinţă „închid” variaţiile şi formează un tunel.

Trasarea acestor drepte se face alegând, în caz de creştere, trei puncte de maxim, care se unesc, după care se trasează o paralelă prin cel puţin două puncte de minim. Concluziile practice sunt următoarele: ieşirea graficului prin partea de sus a tunelului este un indiciu de creştere (figura nr. 2), adică un semnal de cumpărare, iar ieşirea prin partea de jos este un indiciu de scădere, adică un semnal de vânzare (figura nr. 3).


111

Conformaţia „cap-umeri” se caracterizează printr-o succesiune de vârfuri bine individualizate. Vârfurile laterale sunt „umerii”, iar cel din mijloc este „capul”. Această configuraţie reprezintă un semnal de vânzare. Perioada de analiză este de 2-3 luni. Semnalul de vânzare este dat de străpungerea „liniei gâtului” cu mai mult de 3% (punctul a, figura nr. 4). Inversarea figurii „cap-umeri” reprezintă un semnal de cumpărare (figura nr. 5).

Specialiştii din domeniu s-au împărţit în două tabere: 1) adepţii

metodei sunt de părere că studierea graficelor ar putea permite, chiar cu rigurozitate, precizarea perioadelor potrivite fie pentru cumpărare, fie pentru vânzare, precum şi descoperirea pragului de modificare a trendului. Analiza grafică este propusă pentru evidenţierea tendinţei generale a pieţei, precum şi pentru abordarea la nivelul titlurilor


112

individuale; 2) economiştii teoreticieni şi mediul academic resping metoda grafică, considerând-o un demers tehnic, fără o bază ştiinţifică şi fără valoare euristică.

Putem spune că scopul principal al analizei grafice a indicelui bursier constă în stabilirea evoluţiei pe termen lung şi în previzionarea schimbărilor de tendinţă. Prin analiza grafică se încearcă detectarea zonelor în care piaţa bursieră trece din starea de creştere în cea de scădere sau invers.

În practică, metoda grafică şi-a dovedit o anumită utilitate, dar ea capătă mai multă consistenţă dacă este însoţită de o analiză statistică.

10. ANALIZA FUNDAMENTALĂ Analiza statistică vizează eficienţa informaţională a pieţei

financiare şi „priveşte integrarea în cursurile bursiere a informaţiilor fundamentale privind valoarea intrinsecă a titlurilor cotate (evoluţia istorică a cursurilor bursiere, informaţii disponibile în mod public, privind execuţia financiară şi perspectiva economică a societăţii emitente, informaţii privilegiate, accesibile doar celor iniţiaţi: manageri, acţionari etc.)”14.

În funcţie de informaţiile disponibile şi de rapiditatea integrării lor în previziunile de cursuri există, după E. Fama, trei forme de eficienţă informaţională:

a. Eficienţa slabă. Pentru integrarea evoluţiei cursurilor trecute în anticipările de cursuri viitoare se analizează coeficientul de autocorelare a dispersiilor (împrăştierilor) cursurilor trecute: se iau două serii cronologice de cursuri trecute, cu un interval (lag) zilnic, săptămânal sau lunar între cursurile care se studiază şi se calculează corelaţia dintre variaţiile pozitive şi negative, în raport cu media cursurilor luate două câte două.

Coeficientul pozitiv de autocorelare indică, în general, o creştere a unui curs anterior (t) faţă de medie, dacă este urmată de o creştere a cursului următor (t+1). El este rareori negativ dacă o creştere a unui curs anterior (t) este urmată de o scădere a cursului următor (t+1).

14 Stancu, Ion, Finanţe, Editura Economică, Bucureşti, 2002.


113

b. Eficienţa semiforte. Această stare presupune integrarea imediată în noul curs a oricărei informaţii cu caracter public privind patrimoniul firmei, rezultatele ei, dividendele, distribuirea de acţiuni gratuite, introducerea în bursă etc. Măsurarea se face comparând autocorelarea cursurilor dinainte de furnizarea în public a informaţiei cu cea după momentul difuzării ei publice. Dacă coeficientul de autocorelare este zero, înseamnă că evoluţia cursurilor este aleatorie, eventualele variaţii de curs fiind determinate de alţi factori imprevizibili decât istoria cursurilor şi informaţia difuzată public.

c. Eficienţa forte. În acest caz are loc integrarea rapidă în preţurile de piaţă a tuturor informaţiilor disponibile despre titlul tranzacţionat, inclusiv a informaţiilor privilegiate. Nici măcar cei iniţiaţi nu mai pot face anticipări pertinente asupra evoluţiei viitoare a cursurilor pe o astfel de piaţă, deoarece au fost integrate toate informaţiile despre valoarea intrinsecă a titlului. Nimeni nu mai poate face speculaţii, iar tranzacţiile se fac pe baza criteriului valorii actualizate nete nule.

O analiză statistică curentă priveşte numărul şi procentul de creştere/scădere a indicelui pieţei sau a diferitelor titluri tranzacţio-nate, identificarea trendului indicelui bursier şi a perspectivei inversării acestuia etc.

CONCEPTE-CHEIE: eficienţă alocativă; eficienţă operaţio-nală; eficienţă informaţională; analiză tehnică; analiză fundamentală.


1. Care sunt condiţiile ce trebuie îndeplinite de piaţa perfectă? 2. Ce este eficienţa alocativă? 3. Caracterizaţi eficienţa informaţională. 4. Care este diferenţa dintre analiza tehnică şi analiza fundamentală?

11. RENTABILITATEA ŞI RISCUL PORTOFOLIILOR În modelele clasice de gestiune a portofoliului, structura iniţială

a capitalurilor investite rămâne neschimbată pe parcursul perioadei de analiză. În realitatea de zi cu zi cu care se confruntă gestionarii de


114

fonduri de investiţii, fonduri mutuale etc., se manifestă o anumită circulaţie a capitalurilor atât în sensul intrărilor de fonduri (prin noi aporturi ale investitorilor), cât şi în sens invers, prin posibilele retrageri de fonduri. În aceste condiţii, formulele de calcul al rentabilităţii şi al riscurilor asociate portofoliilor se vor modifica.

Astfel, pentru a lua în considerare fluxurile de capitaluri, se pot avea în vedere mai multe metode, precum metoda ratei de rentabilitate ponderate de capitaluri, metoda ratei interne de rentabilitate sau metoda ratei de rentabilitate ponderate de perioade.

Metoda ratei de rentabilitate ponderată de capitaluri consideră că rentabilitatea portofoliului este dată de raportul dintre variaţia portofoliului pe parcursul perioadei şi media capitalurilor investite pe parcursul perioadei. Performanţa portofoliului este, aşadar, determinată pe baza relaţiei:

Rp= i

in

1i0

n

1ti0T

CtT

tTV

CtVV

−+

−−

∑

∑

=

=

unde: V0, VT = valorile portofoliului la începutul, respectiv la finele

perioadei; C = cash flow-ul aferent datei t, cu Ct pozitiv pentru un aport

nou şi Ct negativ pentru o retragere de capitaluri; T = durata perioadei (în ani); această perioadă este divizată în n

subperioade; Ti = data cash flow-ului Cti. Pentru a calcula valorile portofoliului la diferite momente, se

calculează pentru început capitalurile disponibile în fiecare dintre titlurile disponibile (prin multiplicarea numărului de titluri de un anumit tip cu valorile de piaţă ale acestora), apoi însumându-se aceste valori.

Principalul dezavantaj al metodei este dat de faptul că nu se ţine cont de fluxurile reinvestite sau retrase (capitalizarea aporturilor şi retragerilor pe parcursul perioadei). Relaţia evaluează însă performanţa globală a unui portofoliu, respectiv a rentabilităţii din punctul de vedere al deţinătorului de fonduri.


115

Metoda ratei interne de rentabilitate utilizează metodologia folosită pentru fundamentarea ratei interne de rentabilitate pentru cazul proiectelor de investiţii reale15. Rentabilitatea portofoliului va rezulta prin rezolvarea ecuaţiei:

V0= Tp

Tti

p

in

1t )R1(V

)R1(Ct

++

+∑=

Metoda ratei de rentabilitate ponderată de perioade se bazează pe descompunerea perioadei de analiza în n subperioade elementare, perioade caracterizate prin stabilitate a structurii portofo-liului. Într-o perioadă de lungime T se vor produce mişcări de capital (şi, respectiv, modificări ale structurii portofoliului) la momentele ti, cu 1≤i≤n. Considerând Vti valoarea portofoliului exact înainte de modificarea structurii acestuia, iar Cti valoarea cash flow-urilor, cu Cti>0 pentru un aport, iar Cti¸<0 pentru o retragere, rentabilitatea portofoliului pentru o subperioadă se va putea calcula conform relaţiei:

Rti= 1i1i

1i1iiCtVt

)CtVt(Vt

−−

−−+

+−

În aceste condiţii, rentabilitatea portofoliului pe întreaga perioadă va putea fi calculată conform relaţiei:

Rp= [ ]T1

in

1i)Rt1( +∏

=– 1

Se consideră că această relaţie caracterizează performanţa unui portofoliu din perspectiva cuantificării activităţii managerului de fonduri, independent de mişcările de capital, considerându-se că acesta nu le poate controla. În acest mod, se permite efectuarea de comparaţii între performanţele managerilor de portofoliu, într-o manieră obiectivă.

15 Pentru fundamentele teoretice ale acestei metode, vezi: Dragotă

Victor, Ciobanu Anamaria, Obreja Laura, Dragotă Mihaela, Management financiar, Editura Economică, Bucureşti, 2003, capitolul 16.


116

12. VALUE-AT-RISK Indicatorii de cuantificare a riscului diferă în funcţie de

instrumentul financiar utilizat: pentru acţiuni se pot utiliza indicatori precum varianta, abaterea medie pătratică sau coeficientul de volatilitate beta (β ), iar pentru obligaţiuni – sensibilitatea sau convexitatea etc. Ca urmare, este dificil de cuantificat riscul asociat unui portofoliu ce cuprinde mai multe tipuri de titluri. O soluţie o constituie calculul indicatorului Value-at-Risk (VaR), ce cuantifică riscul de pierdere posibilă (riscul extrem) printr-un singur, unic indicator. VaR măsoară pierderea maximă pe care o poate suporta un portofoliu pe o perioadă dată, cu o anumită probabilitate fixată, în cazul unui scenariu nefavorabil asociat viitorului pieţei, în condiţiile unui anumit interval de încredere. În general, se recomandă un interval de încredere de 99% şi o perioadă de 10 zile. Ca modalităţi de calcul al VaR al unui portofoliu, se recomandă folosirea metodei analitice (parametrice), a metodei istorice (nonparametrice) sau a metodei Monte Carlo.

În cazul metodei analitice (parametrice), factorii de risc sunt modelaţi prin variabile aleatoare, distribuite conform unei legi de distribuţie teoretice, depinzând de un număr limitat de parametri. Proprietăţile acestei legi permit estimarea quantilelor distribuţiei şi deci VaR al unui portofoliu. Pentru simplificare, de cele mai multe ori se face apel la legea normală, dat fiind faptul că aceasta este caracterizată de numai doi parametri – media şi dispersia.

Pentru exemplificarea modului de calcul al VaR, vom considera şi noi cazul în care rentabilitatea portofoliului evoluează conform legii normale de distribuţie.

Această metodă este utilizată de J.P.Morgan şi RiskMetrics. Metoda istorică (nonparametrică) se bazează pe seriile de date

istorice privind factorii de risc pentru a deduce o distribuţie empirică a rentabilităţilor portofoliului. Forma distribuţiei nu este, aşadar, definită apriori. Se porneşte de la ipoteza staţionarităţii distribuţiei (cu alte cuvinte, viitorul reproduce trecutul). Metoda depinde foarte mult de eşantionul istoric ales, care trebuie să fie suficient de cuprinzător pentru ca estimările să fie semnificative din punct de vedere statistic, dar şi suficient de scurt pentru ca factorii de risc să nu devină irelevanţi în decursul timpului. În general, se recomandă o perioadă anterioară de cinci ani. Metoda este considerată a fi cea mai comodă.


117

Metoda Monte Carlo constituie o alta soluţie pentru calculul VaR. Metoda nu ia în considerare ipoteze particulare legate de forma distribuţiei. Prima etapă constă în identificarea factorilor de risc semnificativi şi imaginarea unui număr de stări de evoluţie posibile, astfel încât să se poată evalua portofoliul pe orizontul de timp fixat. Ansamblul de valori obţinute pentru fiecare caz permite construirea unei distribuţii pe baza căreia se poate determina valoarea portofoliului corespunzător intervalului de încredere ales. VaR se calculează ca diferenţă între această valoare şi valoarea actuală a portofoliului. Principiul de calcul este acelaşi ca şi în cazul VaR istoric, cu excepţia faptului că datele sunt rezultatul unor simulări. Metoda este recomandată mai ales când se utilizează instrumente cu evoluţie nonliniară, precum produsele derivate, şi necesită un volum mare de muncă.

VaR oferă o estimare a pierderii potenţiale pentru un portofoliu ce acţionează pe o piaţă ce evoluează normal, deci nu şi în condiţii de crize financiare, ceea ce face ca pierderile date de variaţiile extreme ale factorilor să nu fie luate în considerare. Pentru a evita aceste probleme de anticipare a crizelor, se pot utiliza o serie de tehnici complementare de cuantificare a riscului, precum:

• tehnica valorilor extreme. Această tehnică se înscrie în contextul analizei istorice pentru calculul VaR şi permite determinarea distribuţiilor valorilor extreme pe seama unor observaţii aleatoare, ce ţin cont numai de acestea;

• analiza de sensibilitate. Pe cazul gestiunii de portofoliu, problema ridicată de analiza de sensibilitate este „Ce se întâmplă cu valoarea portofoliului dacă…?”16

• luarea în considerare şi a altor distribuţii de probabilitate pe care le pot urma factorii de risc. Printre acestea, un caz particular îl reprezintă legea de distribuţie a lui Levy. Distribuţiile Levy sunt caracterizate prin doi parametri de distribuţie normale, respectiv volatilitatea (ca şi în distribuţia gauss-iană), dar şi un parametru ce ţine cont de mişcările imprevizibile ale pieţei.

CONCEPTE-CHEIE: rata internă de rentabilitate; rata de rentabilitate ponderată; Value-at-Risk; rentabilitatea portofoliului.

16 Pentru o detaliere a problematicii de sensibilitate, vezi: Dragotă

Victor, Ciobanu Anamaria, Obreja Laura, Dragotă Mihaela, op.cit.


118

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE 1. Care este ecuaţia ce stă la baza determinării rentabilităţii prin metoda ratei de rentabilitate ponderate de capital? 2. Ce este Value-at-Risk ? 3. Care sunt metodele de calcul al VaR? 4. Enumeraţi tehnicile complementare de cuantificare a riscului.

13. MODELUL MARKOWITZ Unul dintre modelele din finanţe cele mai recunoscute din punct

de vedere ştiinţific este cel elaborat de Harry Markowitz (1952) 17, considerat de numeroşi specialişti drept fondatorul finanţelor moderne. Modelul oferă o soluţie pentru gestiunea eficientă a portofoliului, pentru investitorii raţionali caracterizaţi prin aversiune faţă de risc (cuantificat prin dispersie a rentabilităţii aşteptate), în condiţiile în care aceştia solicită obţinerea unei anumite rentabilităţi. Pentru gestionarul de portofoliu este suficient ca investitorul-client al fondului de investiţii respectiv să formuleze concret cerinţele sale privind nivelul rentabilităţii minime acceptate, iar modelul permite identificarea unei astfel de structuri a portofoliului care să determine obţinerea acestui nivel al indicatorului în condiţii de risc minim.

Gestionarul de portofoliu asociază evoluţiei viitoare a unui titlu o anumită rentabilitate şi un anumit risc, cuantificat prin abaterea medie pătratică a acestei rentabilităţi. Pe baza acestor indicatori se poate determina o anumită structură a portofoliului, astfel încât să se obţină un nivel al rentabilităţii (cea solicitată de investitorul-client) în condiţiile unui risc minim sau, analog, să se obţină o rentabilitate maximă în condiţiile unui risc acceptat.

Pentru a identifica nivelurile asociate rentabilităţii estimate şi riscului asociat acestei anticipări, se poate utiliza fie tehnica scenariilor, fie se poate accepta ipoteza statică forte. Prima metoda are avantajul unei posibile sesizări mai adecvate a realităţii de pe piaţa financiară pe care acţionează titlurile în care se investeşte, dar creează dificultăţi gestionarului în argumentarea deciziilor sale, caracterizate

17 Markowitz, Harry, Portfolio Selection, „The Journal of Finance”,

vol.VII, No.1, martie 1952, p.77-91.


119

în acest caz printr-un grad semnificativ de subiectivism. În condiţiile adoptării deciziilor în condiţiile ipotezei statice forte, deşi deciziile pot fi considerate ca „obiective”, în sensul că pot fi justificate cu uşurinţă, nu putem să nu ne ridicăm problema relevanţei unor indicatori din trecut asupra prognozelor, evident referitoare la viitor. O soluţie ar putea fi dată de estimarea unei anumite rentabilităţi viitoare şi cuantificarea riscului asociat acestei estimări prin dispersia sau abaterea medie pătratică a rentabilităţilor istorice pe un interval de timp acceptabil din punctul de vedere al necesitaţilor de modelare.

Pe o piaţă financiară în care criteriul risc-rentabilitate este cel acceptat în alegerea plasamentelor, Markowitz evidenţiază că toţi investitorii, atât timp cât sunt raţionali şi caracterizaţi prin aversiune la risc, vor investi într-un set de portofolii caracterizate printr-o relaţie specifică risc-rentabilitate. În cadrul acestui capital, vom prezenta elementele teoretice de bază ale modelului şi modul în care acesta poate fi utilizat practic.

Modelul lui Markowitz are la bază un număr de premise:18 1. Investitorii interpretează fiecare investiţie posibilă numai din

punctul de vedere al rentabilităţii anticipate şi al riscului (definit ca dispersie a ratei rentabilităţii anticipate) pentru un orizont de timp 19.

2. Toţi investitorii doresc maximizarea rentabilităţii anticipate, considerând câştigurile ca un aspect favorabil şi varianta acestora ca fiind un aspect nedorit. Investitorii urmăresc să îşi maximizeze utilitatea medie aşteptată la sfârşitul orizontului de timp ales, iar aceasta presupune o funcţie de utilitate crescătoare în raport cu rentabilitatea medie aşteptată şi descrescătoare în raport cu riscul.

3. După cum am prezentat în capitolul anterior, deţinătorul de fonduri poate alege să investească într-o combinaţie de n titluri dintr-o infinitate de combinaţii posibile ale celor n titluri. În luarea în considerare a anumitor titluri pentru includerea în portofoliu trebuie să se ţină seama şi de alte caracteristici ale acestora, în afara rentabilităţii anticipate şi a riscului asociat acesteia. Astfel, pentru anumite fonduri

18 Markowitz, Harry, op.cit. 19 În fapt, investitorii asociază rentabilităţii anticipate o distribuţie de

probabilitate, de cele mai multe ori aceasta fiind cea normală. Practic, când ne referim la rentabilitatea anticipată, este vorba despre speranţa matematică a rentabilităţii viitoare, iar riscul asociat acesteia este varianta (dispersia) rentabilităţilor viitoare. Prin ipoteza statică forte, am identificat drept estimatori ai acestor indicatori media rentabilităţilor înregistrate anterior şi dispersia istorică, calculată pe baza acestor rentabilităţi trecute. Vom folosi ca sinonim şi rentabilitatea medie aşteptată (anticipată).


120

de investiţii, un element extrem de important îl poate constitui lichiditatea titlurilor, pentru a putea fi onorate toate cererile de retrageri de fonduri. În anumite condiţii, prin lege sau prin regulamente interioare ale fondurilor se poate solicita respectarea altor restricţii precum: investirea unui procent maxim în anumite titluri (sau clase de titluri), o anumită diversificare sectorială etc.

Presupunând că această selecţie iniţială a titlurilor ce pot intra în compoziţia portofoliului a fost realizată, să considerăm cunoscute rentabilităţile anticipate şi riscurile asociate acestora pentru cele n titluri. În aceste condiţii, formulele de calcul ale rentabilităţii anticipate a portofoliului şi al riscului acestuia sunt date de relaţiile:

E (Rp) = )R(Ex iin

1i∑=

p2

σ = ∑=

n

1iijji

n

1jxx σ∑

=

in

1ix∑

= =1

unde: xi = ponderea titlului i în portofoliu; E (Ri) = rentabilitatea anticipată pentru titlul i; E (Rp) = rentabilitatea anticipată pentru portofoliul p;

p2

σ = riscul portofoliului p exprimat ca varianţă (dispersie);

ijσ = covarianţa dintre rentabilităţile titlurilor i şi j;

i2

σ = iiσ = riscul activului i exprimat ca varianţă (dispersie); n = numărul de titluri de portofoliu.

14. MODELUL CAPM Evidenţierea legăturii dintre rentabilitatea titlurilor individuale şi

rentabilitatea pieţei financiare a constituit baza dezvoltării CAPM (Capital Asset Pricing Model), model despre care se consideră că a revoluţionat efectiv teoria financiară. Modelul demonstrează că rentabilităţile anticipate pentru portofoliile de titluri care se comportă aproximativ identic, în funcţie de evoluţia generală a pieţei (au


121

aproximativ aceeaşi covarianţă a rentabilităţii cu rentabilitatea portofoliului care aproximează evoluţia pieţei), vor fi apropiate. Din punct de vedere al gestionarului de portofoliu, există numai două portofolii fundamentale, respectiv cel fără risc şi cel al pieţei, toate portofoliile eficiente fiind o combinaţie a acestora două.

Testarea CAPM se realizează examinând dreapta SML. Linia pieţei capitalului (Security Market Line – SML) exprimă

rentabilitatea necesară a investiţiei ca sumă dintre rata la grad de risc zero şi un factor de ajustare a riscului pe care investitorii îl cer ca o compensaţie pentru asumarea riscului. Acest factor de ajustare a riscului unei acţiuni date este obţinut prin înmulţirea primei de risc a pieţei cu riscul investiţiei individuale măsurat prin beta. Ecuaţia SML este următoarea:

)kk(kk RFMiRFi −β+= unde:

=ik rata necesară a rentabilităţii acţiunii i20; =RFk rata rentabilităţii unui titlu lipsit de risc. În acest context,

RFk este, în general, măsurat de rata rentabilităţii obligaţiunilor emise de guvern. În funcţie de utilizarea costului calculat sau a acţiunii respective, se alege un titlu pe termen scurt sau lung;

=βi coeficientul beta al acţiunii i. Coeficientul beta al acţiunii medii este 0,1=β ;

=Mk rata necesară a rentabilităţii unui portofoliu format din toate acţiunile, adică portofoliul pieţei. Mk este, de asemenea, rata necesară a rentabilităţii unei acţiuni medii ( 0,1A =β );

=−= )kk(RP RFMM prima de risc a pieţei. Aceasta este rentabilitatea suplimentară, peste rata instrumentelor lipsite de risc, pe

20 Există o distincţie între ratele estimate şi ratele cerute ale rentabilităţii.

Rata estimată reflectă valoarea pe care investitorul se aşteaptă să o câştige pentru o acţiune, în timp ce a doua reprezintă valoarea pe care investitorul o cere, pornind de la nivelul de risc al acţiunii sau proiectului. Dacă rata estimată a rentabilităţii este mai mică decât nivelul cerut, investitorul nu va cumpăra acţiunea respectivă, iar dacă o are deja, o va vinde. Acest lucru va influenţa preţul acţiunii, care va scădea până când rata estimată a rentabilităţii devine egală cu rentabilitatea cerută. La echilibru, cele două rentabilităţi trebuie să fie identice.


122

care un investitor o cere drept compensaţie pentru asumarea unui risc mediu. Riscul mediu este dat de 0,1A =β ;

=−= iRFMi kkRP β)( prima de risc a acţiunii i. Prima de risc a acţiunii este mai mică, egală sau mai mare decât prima unei acţiuni medii, după cum coeficientul beta al acţiunii este mai mic, egal sau mai mare decât 1. Dacă ,1Ai =β=β atunci .RPRP Mi =

Prima de risc a pieţei, ,RPM depinde de gradul de aversiune pe care investitorii medii îl au faţă de risc. Putem măsura riscul relativ al unei acţiuni pe baza coeficientului beta. De aceea, dacă ştim prima de risc a pieţei, MRP şi riscul acţiunii măsurat de coeficientul beta, putem calcula prima de risc ca fiind produsul, ( .)RP iM β

Ecuaţia SML se poate exprima în formă grafică, ca în figura nr. 6, care prezintă SML pentru %9kRF = şi %13k M = .

a) prima de risc a titlurilor sigure: 2%; b) rata instrumentelor lipsite de risc, RFK .

Figura nr. 6. Linia pieţei capitalului (SML)

SML: iRFMRFi )kk(kk β−+= Rata cerută a rentabilităţii (%)

Risc )( iβ

17k mare =

13kk AM ==

11k mic =

9KRF =

0 0,5 1,0 1,5 2,0

Prima de risc a titlurilor relativ riscante: 8%

Prima de risc a pieţei se aplică şi pentru un titlu mediu: 4%

a)

b)


123

Datele din figura nr. 6 provin dintr-un exemplu: să presupunem că, la momentul prezent, obligaţiunile guvernamentale pe termen lung au un randament de %9kRF = şi că acţiunea comună medie are o rentabilitate cerută de %.13kM = De aceea, prima de risc a pieţei este 4%:

%4%9%13kkRP RFMM =−=−= Deci, dacă o acţiune este de două ori mai riscantă decât alta,

prima de risc este de două ori mai mare; din contră, dacă riscul acesteia este doar jumătate din această valoare, prima de risc este doar jumătate din prima pieţei. Mai mult, putem măsura riscul relativ al unei acţiuni pe baza coeficientului beta. De aceea, dacă ştim prima de risc a pieţei MRP şi riscul acţiunii măsurat de coeficientul beta, putem calcula prima de risc ca fiind produsul, .iM )RP( β De exemplu, dacă,

5,0i =β şi %,4RPM = atunci iRP este: Prima de risc a acţiunii i = %2)5,0%)(4()RP(RP iMi ==β=

Ecuaţia SML este: )5,0%)(9%13(%9RPk)kk(kk iMRFiRFMRFi =−+=β×+=β−+=

%11)5,0%(4%9 =+= Dacă altă acţiune, j, este mai riscantă decât acţiunea i şi are ,2j =β atunci rata necesară a rentabilităţii sale este 17%:

%170,2%)4(%9 =+=jk O acţiune medie, cu ,0,1=β are o rentabilitate cerută de 13%, la

fel cu rentabilitatea pieţei: MA kk ==+= %131%)4(%9

Observaţii: a. Ratele necesare ale rentabilităţii sunt reprezentate pe axa

verticală, iar riscul măsurat de β este reprezentat pe axa orizontală. b. Titlurile lipsite de risc au ;0i =β de aceea, în figura nr. 6, RFk

se găseşte la intersecţia cu axa verticală. c. Panta SML reflectă gradul de aversiune faţă de risc în

economie; cu cât este mai mare media aversiunii investitorilor la risc, (a) cu atât este mai abruptă panta SML, (b) cu atât este mai mare


124

prima de risc pentru orice acţiune, şi (c) cu atât este mai mare rata necesară a rentabilităţilor acţiunilor.

d. Valorile pe care le-am obţinut pentru acţiunile cu 0,1,5,0 ii =β=β şi 0,2i =β concordă cu valorile de pe grafic ale

Amin k,k şi .k max CONCEPTE-CHEIE: modelul Markowitz; aversiune faţă de

risc; rentabilităţi anticipate; modelul CAPM; linia pieţei capitalului.

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE 1. Enunţaţi premisele ce caracterizează modelul Markowitz. 2. Care sunt ecuaţiile de calcul al rentabilităţii anticipate şi al riscului? 3. În ce constă modelul CAPM? 4. Definiţi linia pieţei capitalului.

15. RISCURILE ASOCIATE INVESTIŢIEI ÎN ACŢIUNI Acţiunile, ca titluri financiare primare, reprezintă o categorie de

titluri de valoare ce poate fi avută în vedere ca soluţie de investire pentru un manager de portofoliu.

Acţiunile, în general, sunt considerate titluri financiare mai riscante decât obligaţiunile şi una dintre explicaţiile acestui fenomen este variabilitatea rezultatelor asociate deţinerii acestora. Această volatilitate trebuie înţeleasă ca potenţial generatoare de pierderi, dar şi de câştiguri. De aceea, în funcţie de obiectivele urmărite, investitorul în acţiuni poate miza cu precădere pe această variabilitate, urmărind câştigul asociat unei operaţiuni speculative şi mai puţin construirea unei strategii de acoperire împotriva riscurilor.

În acest context, principalele obiective ce pot fi vizate de către un investitor în active financiare pe piaţa de capital sunt:

• obiective (operaţiuni) speculative21, care vizează obţinerea unui profit din diferenţa de cursuri bursiere între momentul încheierii

21 Popa, I., Bursa, vol.I, Colecţia Bursa, Bucureşti, 1995, p.113 şi următoarele.


125

şi momentul lichidării operaţiunii. Operatorul îşi asumă, în mod corespunzător, un risc deoarece evoluţia cursului bursier nu poate fi anticipată cu certitudine;

• obiective (operaţiuni) de arbitraj, ce vizează obţinerea unui câştig din diferenţa dintre cursurile bursiere, fără un aport de capital şi fără asumarea unui risc suplimentar. De exemplu, se cumpără un titlu pe o piaţă unde acesta cotează mai ieftin şi se revinde concomitent pe o altă piaţă unde titlul cotează mai scump, câştigând astfel diferenţa de preţ;

• obiective (operaţiuni) de acoperire (engl., hedging), prin care investitorul doreşte să-şi protejeze portofoliul împotriva riscului de fluctuare a preţurilor activelor ce îl compun în strânsă legătură şi cu evoluţia pieţei de capital pe care acesta acţionează, urmărind în principal conservarea valorii activelor sale în condiţiile unui mediu financiar dinamic şi nu obţinerea de profit.

Riscurile asociate unei investiţii în acţiuni derivă, în primul rând, din drepturile şi obligaţiile asociate acestei categorii de titluri financiare. Astfel, acţiunile comune oferă drepturi colective şi drepturi specifice:22

1) drepturi colective: dreptul de a modifica contractul de societate şi statutul firmei emitente, de a alege administratorii acesteia, de a autoriza vânzarea de active fixe, de a schimba numărul autorizat de acţiuni comune şi preferenţiale, de a modifica drepturile şi restricţiile ataşate acţiunilor comune etc.;

2) drepturi specifice: de a vota, de a vinde acţiunile deţinute, de a obţine o parte din profiturile firmei, de a solicita firmei emitente să răscumpere acţiunile de la deţinătorul acestora la un preţ evaluat dacă aceasta va adopta anumite măsuri înscrise în contractul de societate, statutul sau, după caz, prospectul de emisiune, de a participa la împărţirea activelor reziduale la dizolvarea societăţii etc.

În condiţiile în care investitorul doreşte să diminueze semnificativ riscurile de pierdere a unor avantaje – materiale sau chiar nemateriale – decurgând din calitatea sa de proprietar a unei părţi din firma unde este acţionar cea mai sigură soluţie este dobândirea poziţiei de acţionar semnificativ sau cel puţin de împuternicit al mai multor

22 Halpern, Paul, Weston J.Fred, Brigham Eugene, Finanţe manageriale, Editura Economică, Bucureşti, 1998, p.736 şi următoarele.


126

acţionari minoritari, având astfel posibilitatea (dată de numărul de voturi pe care le poate controla) de a influenţa deciziile privind activitatea viitoare a firmei. Este adevărat că membrii Consiliului de Administraţie sunt cei care asigură conducerea efectivă a societăţilor pe acţiuni, deci se poate spune ca managerul deţine în suficiente cazuri controlul mai mult decât acţionarii23. Totuşi, numeroase exemple confirmă faptul că acţionarii îşi pot reafirma controlul dacă nu sunt mulţumiţi de politicile societăţii.24

Un alt risc cu care se pot confruntă acţionarii unei societăţi este riscul de insolvabilitate şi de faliment al acesteia. Acest risc derivă din calitatea de acţionar comun pe care investitorul a preferat-o în locul uneia de acţionar obişnuit, acesta fiind cel mai expus la riscul de pierdere a investiţiei sale în firmă, deoarece vor fi ultimii despăgubiţi în cazul falimentului. Din acest punct de vedere, cea mai bună poziţie este cea deţinută de creditori – bancari sau obligatari –, după care urmează acţionarii preferenţiali şi, în final, acţionarii comuni.

Alături de împărţirea controlului, un alt drept important al acţionarilor comuni este cel asupra câştigurilor firmei. Acest drept îmbracă, în primul rând, forma dividendelor a căror mărime depinde de numărul de acţiuni deţinute, având un impact semnificativ direct asupra performanţelor unui portofoliu pe care investitorul poate decide să îl constituie. Variabilitatea acestor câştiguri este ceea ce oferă atractivitate sporită faţă de acţiunile privilegiate sau faţă de obligaţiuni, însă este totodată şi izvorul unor riscuri mai mari. Este posibil ca, în anumite exerciţii financiare, firma să nu obţină profit şi în aceste condiţii acţionarii comuni nu vor câştiga nimic, după cum este posibil ca Adunarea Generală a Acţionarilor să decidă reinvestirea

23 Halpern, Paul, Weston J.Fred, Brigham Eugene, op.cit. 24 La începutul anului 1992, firma de brokeraj Gordon Capital a lansat

o luptă între împuterniciri împotriva preşedintelui de atunci al Teleglobe Inc. Această luptă a reflectat nemulţumirea acţionarilor, deoarece compania investise prea multe resurse în activităţi nerentabile din domeniul calculatoarelor şi al produselor software în detrimentul operatorului regle-mentat de telecomunicaţii internaţionale pe care îl deţinea în întregime Teleglobe Canada. Această luptă a fost sprijinită de un număr de acţionari, inclusiv BCE Inc. Si Caisse de Depot et Placement du Quebec. În cele din urmă, acţionarii disidenţi au predominat, firma şi-a restructurat activitatea, orientându-se spre sectorul reglementat şi mulţi dintre membrii Consiliului de Administraţie au plecat.


127

profitului (în întregime sau parţial), decizie mai mult sau mai puţin controlabilă de către un acţionar minoritar (din nou poziţia de acţionar semnificativ sau cel puţin de împuternicit favorizează, în ceea ce priveşte obţinerea şi dimensiunea câştigurilor).

Performanţa unui portofoliu constituit din acţiuni comune depinde de performanţa fiecărui titlu în parte şi aceasta, la rândul său, depinde de o serie de elemente:

• dimensiunea dividendelor viitoare aferente fiecărei acţiuni din portofoliu;

• preţul de revânzare estimat, corespunzător unui anumit moment în viitor;

• nivelul ratei de actualizare utilizate în analiza fundamentală; • capacitatea de a efectua previziuni pertinente privind

câştigurile obtenabile în viitor a investitorului sau a gestionarului de portofoliu.

În acest context, o strategie de acoperire, ce poate fi adoptată de investitorul în acţiuni comune, este o mai bună diversificare a portofoliului, cu alte cuvinte, integrarea mai multor tipuri de acţiuni comune şi introducerea unor acţiuni preferenţiale care oferă câştiguri certe, precum şi a unor obligaţiuni, astfel încât absenţa unor câştiguri provenite de la anumite titluri din portofoliu sau falimentul firmei emitente a unor titluri să genereze pierderi nesemnificative pe ansamblul portofoliului. Pentru un investitor care nu urmăreşte cu precădere obţinerea unor câştiguri mari, dar nesigure, ci a unor câştiguri medii, dar sigure, acest tip de acţiuni reprezintă o alternativă viabilă. Dividendele fiind fixe, nu există risc de fluctuare a câştigurilor. Este adevărat că firmele emitente pot acumula arierate la dividendele acţiunilor privilegiate, însă nu se poate reîncepe plata dividendelor corespunzătoare acţiunilor comune până când nu sunt achitate aceste restanţe.

16. RISCURILE ASOCIATE INVESTIŢIEI ÎN OBLIGAŢIUNI Obligaţiunile, în calitate de titluri de credit asupra firmei

emitente, reprezintă, de asemenea, o alternativă la investirea în acţiuni sau pot contribui la reducerea riscului total al portofoliului datorită variabilităţii mai reduse a câştigurilor asociate acestui tip de titlu. Obligaţiunile clasice oferă ca principal câştig cuponul fix, fiind însoţite opţional de prime de emisiune şi/sau de prime de rambursare.


128

Incertitudinea privind preţul încasat la momentul n este practic eliminată în cazul în care investitorul adoptă o strategie de gestiune a portofoliului de tipul buy and hold, dar se poate manifesta atunci când gestionarul de portofoliu practică o gestiune activă a acestuia, intervenind preţul de vânzare pe piaţa bursieră la momentul m (m n). În ultimele decenii, au fost emise şi obligaţiuni cu dobândă variabilă, modificabilă pe baza nivelului unei rate de referinţă a dobânzii. În general, obligaţiunile cu dobândă flotantă includ, în clauzele împrumutului, o rată minimă a dobânzii (rată prag), ceea ce oferă o protecţie a câştigurilor investitorului-creditor, în condiţiile în care dobânzile scad foarte mult. De asemenea, aceste împrumuturi pot conţine şi o rată plafon a dobânzii care va limita câştigurile investitorului dacă rata dobânzii de referinţă creşte foarte mult. Un împrumut obligatar poate conţine ambele clauze, şi atunci titlul de credit se numeşte obligaţiune guler (engl., collar).

Indiferent de tipul de obligaţiune achiziţionat, investitorul se confruntă cu riscul de pierdere, ca urmare a nerespectării angajamentelor asumate de firma emitentă. Aceste riscuri se pot manifesta sub diferite forme şi pot avea diferite intensităţi, putând viza amânarea la plata cupoanelor cuvenite, conversiunea împrumutului obligatar pentru a conţine clauze favorabile cu precădere debitorului, plata cu întârziere a cupoanelor şi rambursarea principalului după declararea falimentului. În SUA, riscul de faliment asociat obligaţiunilor este apreciat de diverse agenţii de rating independente, cum ar fi Standard & Poor`s sau Moody`s. În general, există un raport invers între ratingul asociat diverselor tipuri de obligaţiuni şi rata de rentabilitate oferită de emitenţii acestor titluri.

Un al doilea tip de risc cu care se poate confrunta un investitor în obligaţiuni este riscul de variaţie a ratei dobânzii pe piaţă, ceea ce poate avantaja sau dezavantaja titlurile deja achiziţionate. Această variabilă poate acţiona pe două căi, în funcţie de tipul de obligaţiune achiziţionat: prin intermediul ratei de actualizare utilizate în modelul de evaluare a preţului obligaţiunii bazat pe actualizarea cash flow-urilor generate de investiţia în aceste titluri, dar şi direct asupra cupoanelor, dacă este vorba, de exemplu, despre obligaţiuni cu rata flotantă a dobânzii. Nivelul ratei dobânzii de pe piaţă va influenţa diferit cupoanele şi preţul de revânzare al unei obligaţiuni. Astfel, scăderea ratei dobânzii pe piaţă va face mai atractive obligaţiunile aflate deja în portofoliul investitorului, ceea ce îi va asigura un câştig din diferenţa de curs bursier, dar va dezavantaja pe investitorul ce adopta o strategie


129

de tip buy and hold, deoarece reinvestirea cupoanelor încasate se va face la o rata de rentabilitate inferioară.

Pentru înţelegerea influenţei nete exercitate de fluctuaţiile ratei dobânzii asupra investiţiei creditorului vom face apel la conceptul de durată. Pentru înţelegerea semnificaţiei acestui indicator trebuie să analizăm care sunt efectele modificării ratei dobânzii de pe piaţa asupra elementelor ce definesc valoarea unei obligaţiuni. Astfel, o creştere a ratei dobânzii de pe piaţă va avea următoarele consecinţe:

• va majora valoarea cupoanelor reinvestite, distribuite de obligaţiunea analizată, pentru că valorificarea lor economică se va face la o rată de rentabilitate superioară;

• va diminua preţul de piaţa al aceleiaşi obligaţiuni în condiţiile în care rata cuponului oferită de emitent este inferioară altor oportunităţi de investire din aceeaşi clasă de risc.

Raţionamentul poate fi realizat în aceeaşi manieră şi pentru situaţia în care rata dobânzii de pe piaţă se diminuează. Luând în considerare aceste efecte contrare exercitate de modificarea condiţiilor pieţei pe care sunt emise obligaţiunile analizate se poate interpreta şi se poate utiliza indicatorul de durată ca fiind momentul în care aceste efecte se compensează reciproc. Durata unei obligaţiuni poate fi cel mult egală cu maturitatea acesteia, o obligaţiune fiind cu atât mai atractivă pentru investitor cu cât durata este mai redusă. Recuperarea investiţiei se va realiza prin reinvestirea cupoanelor la o rată de rentabilitate de piaţă.

17. IMUNIZAREA PORTOFOLIULUI DE OBLIGAŢIUNI Imunizarea poate fi definită ca un set de reguli de diminuare a

impactului modificării ratei dobânzii de pe piaţă asupra averii unui investitor. Strategia de imunizare porneşte de la premisa că averea prezentă a unui investitor ce deţine un portofoliu de obligaţiuni este diferenţa între valoarea prezentă a cash inflow-urilor viitoare şi valoarea prezentă a cash outflow-urilor aşteptate pentru un orizont finit de timp. Ideea de bază a imunizării este de a egala elasticităţile celor două valori prezente menţionate, calculate în raport cu modificările în rata dobânzii. Un portofoliu se consideră imunizat pentru un orizont dat de timp dacă valoarea acestuia la finalul perioadei (momentul T), în contextul modificărilor ratei de dobânda de pe piaţă, va fi egală cu valoarea pe care ar fi avut-o dacă rata


130

dobânzii ar fi rămas constantă. Este ceea ce afirmă teorema imunizării portofoliului, enunţată astfel: un portofoliu care dă dreptul la câştiguri nenegative este imunizat la momentul t0 dacă valoarea duratei (calculată în funcţie de anticipările de la acest moment) va fi egală cu lungimea perioadei între momentul t0 şi un moment T considerat.

Dacă investitorul doreşte realizarea unei imunizări perfecte a portofoliului său, atunci va trebui să reanalizeze compoziţia acestuia ori de câte ori au loc modificări ale ratei dobânzii pe piaţă.

CONCEPTE-CHEIE: strategii de acoperire a riscurilor; obiective speculative; obiective de arbitraj; obiective de acoperire; imunizarea portofoliului.


1. Acţiunile comune oferă următoarele drepturi specifice: a) dreptul de a alege administratorii societăţii; b) dreptul de a schimba numărul acţiunilor comune; c) dreptul de a autoriza vânzarea de active fixe; d) dreptul de a vota.

2. În categoria drepturilor specifice conferite de acţiuni nu se includ: a) dreptul de a vota; b) dreptul de a vinde acţiuni; c) dreptul la dividend; d) dreptul de a autoriza vânzarea activelor fixe; e) dreptul de a participa la împărţirea activelor reziduale.

3. Enumeraţi elementele ce stau la baza performanţelor titlurilor financiare. 4. Ce sunt operaţiunile de arbitraj? 5. Enunţaţi teorema imunizării portofoliului.

18. CONSIDERENTE GENERALE PRIVIND ASIMETRIA DE INFORMAŢII

Asimetria de informaţii ce se manifestă între diferiţii operatori

de pe piaţa financiară constituie o realitate şi, totodată, un pericol conştientizate de organele de decizie ce acţionează în mediul bursier.


131

În plus, reglementările legale legate de problemele informaţiei de pe piaţă se referă în general, la informaţii din trecut, or, ceea ce este important, în general, în finanţe, inclusiv din punctul de vedere al informaţiilor necesare, este estimarea unor performanţe viitoare. Informaţiile pe care se fundamentează aceste informaţii viitoare se referă la proiectele de investiţii în curs de desfăşurare sau în plan, la introducerea unor produse noi pe piaţă etc. Aceste informaţii ar trebui să ghideze piaţa în judecăţile sale de valoare pentru estimarea unui curs bursier corect asociat valorilor mobiliare.

În cazul în care un investitor posedă o informaţie privilegiată, de exemplu cea că o firmă a achiziţionat o licenţă, care să genereze în mod normal o creştere substanţială a cifrei de afaceri şi a profiturilor nete, el va fi interesat să cumpere acţiuni la preţul (cursul bursier) actual, care nu reflectă această informaţie25. El anticipează înregistrarea unui câştig, speculând, în mod avantajos, diferenţa dintre nivelul cursului (probabil mai mare) după anunţarea publică a informaţiei respective, şi cel anterior acestui anunţ. Chiar dacă informaţia nu va fi divulgată către publicul larg (ea îşi va menţine statutul de informaţie privilegiată), în mod normal se va înregistra o creştere a cursului bursier o dată cu îmbunătăţirea indicatorilor de performanţă asociaţi firmei. Condiţia obligatorie pentru aceasta este ca piaţa financiară să „înţeleagă” într-o manieră corectă informaţiile disponibile: dacă, de exemplu, apariţia publică a unei informaţii de tipul celei descrise mai sus nu va fi înţeleasă în mod corect, este posibil ca nivelul cursului bursier să nu se modifice.

Realitatea economică a obligat teoria financiară să accepte ideea asimetriei de informaţii. Existenţa unei asimetrii de informaţii între diverşi investitori ce acţionează pe piaţa financiară din România ne conduce la ideea posibilităţii apariţiei selecţiei adverse sau a hazardului moral.

În principiu, selecţia adversă presupune că indivizii vor lua decizia optimă pe baza informaţiilor pe care le posedă, fără a şti deci dacă acestea sunt corecte sau nu şi în realitate26.

25 Dragotă, Victor, Ciobanu Anamaria, Obreja Laura, Dragotă Mihaela,

op.cit., cap.3. 26 Grinblatt, Mark, Titman Sheridan, Financiar Markets and Corporate

Strategy, Irwin McGraw-Hill, 1998, p. 649-650.


132

Asimetria de informaţii poate genera câştiguri anormale pentru anumiţi operatori de pe piaţa bursieră. Cu toate acestea, este extrem de dificil să se identifice cazuri concrete, în care anumite persoane beneficiază de poziţia strategică deţinută în fluxul informaţional, pentru a obţine astfel de câştiguri anormale27. Acestea sunt mai curând bănuieli, decât certitudini, iar statisticile nu ne pot ajuta decât pentru a valida o anumită ipoteză, ca trend statistic, ca o posibilitate28.

19. IMPACTUL ASIMETRIEI DE INFORMAŢII ASUPRA GESTIUNII PORTOFOLIULUI DE VALORI MOBILIARE

Existenţa asimetriei de informaţii, precum şi impactul acestui

fenomen asupra oportunităţilor de câştig ale investitorilor de pe piaţă au fost puse în evidenţă de numeroase studii efectuate asupra unor pieţe financiare dezvoltate sau în curs de dezvoltare. Rezultatele acestor studii nu sunt însă convergente din punctul de vedere al concluziei dacă se pot obţine câştiguri anormale pe piaţa de capital.

Printre acestea, studiul publicat de Grossman şi Stiglitz (1980) evidenţiază că preţurile activelor de pe piaţă reflectă informaţiile deţinute de investitorii individuali informaţi („arbitrageur”-i), dar numai parţial, astfel încât aceia care cheltuiesc resurse pentru a obţine informaţii să poată fi compensaţi. În funcţie de ponderea investitorilor informaţi, sistemul de preţuri va oferi mai multe informaţii. În momentele în care operatorii informaţi sesizează, de exemplu, că rentabilitatea unui activ va creşte, ei vor determina prin ordinele de cumpărare o creştere a preţului activelor, după cum, în caz contrar, vor determina o scădere a cursurilor bursiere. Astfel, sistemul de preţuri va face publice informaţiile obţinute de investitorii informaţi şi pentru cei neinformaţi. În general, însă, acest transfer de informaţii nu se va face perfect.

Implicaţia acestui fapt nu este deloc nefavorabilă pentru persoanele care consuma timp şi resurse financiare pentru efectuarea analizelor. Datorită faptului că preţurile nu reflectă perfect informaţiile

27 Dragotă, Victor, Ciobanu Anamaria, Obreja Laura, Dragotă Mihaela,

op.cit., cap.3 28 Practic, singura posibilitate de a confirma această posibilitate ar fi

dată de o soluţie în justiţie.


133

disponibile, se elimină problema „călăreţului liber”. Altfel, efortul investitorilor raţionali nu ar putea fi niciodată recompensat. Pentru managerul de portofoliu aceste consideraţii se traduc în obiectivul gestiunii active de portofoliu, prin încercarea permanentă de a obţine câştiguri mai mari decât cele obţinute de piaţă fiind acceptată, implicit, ineficienţa pieţei de capital.

CONCEPTE-CHEIE: asimetria de informaţii; selecţia adversă; investitori.


1. Ce reprezintă asimetria de informaţii? 2. În ce constă riscul de selecţie adversă? 3. Care este impactul asimetriei de informaţii asupra gestiunii portofoliului de valori mobiliare, potrivit studiului publicat de Grossman şi Stiglitz?

BIBLIOGRAFIE

1. Anghelache, Gabriela, Pieţe de capital şi tranzacţii bursiere, Editura

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997. 2. Brezeanu, P., Prăjişteanu B., Gestiunea financiară a portofoliului,

Editura Economică, Bucureşti, 2002. 3. Dragotă, V. (coordonator), Gestiunea portofoliului de valori

mobiliare, Editura Economică, Bucureşti, 2003. 4. Ionescu, E., Pieţe de capital şi titluri de valoare, Editura

Economică, Bucureşti, 2003. 5. Stoica, V., Ionescu, E., Pieţe de capital şi burse de valori, Editura

Economică, Bucureşti, 2002.


134


135

PARTEA A III-A PIAŢA ASIGURĂRILOR


136


137

OBIECTIVE În contextul integrării României în Uniunea Europeană,

asigurările au un rol fundamental, de protejare a bunurilor şi persoanelor împotriva diferitelor riscuri. În acest scop, asigurările contribuie la crearea produsului intern brut, au calitate de ofertant pe piaţa capitalului de împrumut şi realizează plasamente pe piaţa financiar-bancară.

Transformările structurale de pe piaţa asigurărilor, vizează atât câştigarea segmentelor de piaţă, cât şi fructificarea prudentă a resurselor de capital.

Ca urmare, această disciplină cuprinde teme de un real interes privind aspectele teoretico-conceptuale proprii asigurărilor, precum şi metodologiile aferente acestora.

Dimensiunea fundamentală a acestei discipline o constituie îndeosebi cunoaşterea problemelor specifice domeniului asigurărilor şi reasigurărilor.

Întrucât piaţa asigurărilor şi reasigurărilor din România se află într-o continuă expansiune, fiind supusă totodată unor profunde transformări, se impune cât mai des cu putinţă, revizuirea tematicii şi adaptarea acesteia la realităţile existente.

1. NOŢIUNI DE BAZĂ PRIVIND ASIGURĂRILE Din punct de vedere conceptual, asigurarea prezintă trei aspecte:

juridic, economic şi financiar. Abordarea juridică trebuie privită prin prisma contractului de

asigurare şi a legii cu privire la activitatea de asigurare, care, în calitate de generatoare de drepturi şi obligaţii în materie de asigurări, se completează reciproc. Contractul de asigurare este un act juridic care prevede obligaţia asiguratului de a plăti prima de asigurare, precum şi obligaţia asigurătorului de a achita indemnizaţia de asigurare la producerea riscului asigurat, fie asiguratului, fie beneficiarului asigurării, în limitele şi în termenele convenite. Potrivit Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, „prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea unui anumit risc,


138

să plătească asiguratului sau beneficiarului, despăgubirea sau suma asigurată (indemnizaţie), în limitele şi la termenele convenite”.

De fapt, asigurarea propriu-zisă este o operaţiune prin care un asigurător, organizând pe principiul mutualităţii un număr mare de asiguraţi, expuşi la producerea anumitor riscuri, îi indemnizează pe aceia dintre ei care suferă un sinistru, pe seama fondului comun constituit din primele încasate. Pentru ca asigurătorul să poată indemniza efectiv toate sinistrele garantate, el trebuie să organizeze mutualitatea riscurilor după reguli matematice riguroase.

În sfera asigurărilor directe, pe lângă asigurarea propriu-zisă intră şi coasigurarea, care acoperă situaţia în care dată fiind valoarea bunurilor asigurabile şi numărul lor, riscurile vizate, fiind greu de asumat de către o singură societate de asigurare, asiguratul încheie contractul de asigurare cu mai multe societăţi, care participă la acoperire fiecare în cotă-parte, aferent aceleiaşi perioade.

În cazul coasigurării se pot întâlni următoarele situaţii: a) asiguratul nu poate încasa o despăgubire mai mare decât

prejudiciul efectiv, consecinţă directă a riscului; b) între asigurat şi fiecare asigurător există raporturi de asigurare

distincte; c) între asigurători nu se practică solidaritatea convenţională. Activitatea de asigurare se desfăşoară sub forma asigurărilor

facultative şi a celor obligatorii. În asigurarea facultativă, atât raporturile dintre asigurat şi asigurător, precum şi drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi se stabilesc prin contractul de asigurare. În asigurarea obligatorie, raporturile dintre asigurat şi asigurător, precum şi drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi sunt stabilite prin lege. În România, asigurarea obligatorie se practică numai de către asigurătorii autorizaţi de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, fiind obligatorie asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule.

Dimensiunea economică a asigurării vizează îndeosebi constituirea unui fond de asigurare, având ca scop acoperirea pagubelor provocate de anumite fenomene (evenimente). Fondul de asigurare se formează în mod descentralizat, prin încasarea de prime de asigurare sau cotizaţii achitate de acele persoane fizice sau juridice, care sunt interesate în înlăturarea eventualelor pagube provocate de anumite fenomene (evenimente) viitoare şi nesigure. Din acest fond


139

nu sunt suportate pierderile determinate de folosirea şi consumarea normală a acestora sau de diminuarea valorii lor din diverse motive.

Fondul de asigurare se utilizează în mod centralizat pentru: a) acoperirea pagubelor provocate de fenomenele (evenimentele)

în cadrul asigurărilor de bunuri şi de răspundere civilă, respectiv plata sumelor asigurate la asigurările de persoane;

b) finanţarea unor acţiuni legate de prevenirea pagubelor; c) constituirea unor fonduri de rezervă care să fie la dispoziţia

societăţii de asigurare sau a organizaţiei mutuale de asigurare etc. La societăţile mutuale de asigurări, fiecare membru are calitatea

atât de asigurat, cât şi asigurător, iar contribuţiile acestora se regularizează la sfârşitul fiecărui an în funcţie de anumite criterii.

La asigurările de viaţă, sub aspect financiar, avem de-a face cu o activitate de intermediere financiară între persoanele fizice asigurate, care achită prime eşalonat şi solicitanţii de resurse financiare suplimentare. Ca urmare, asigurările de viaţă oferă persoanelor fizice nu numai o protecţie ca atare, dar şi un instrument de economisire şi de fructificare a resurselor băneşti. Totodată, societăţile de asigurări, atunci când dispun de resurse băneşti, apar pe piaţa financiară cu o ofertă de capital, atât pentru plasamente, cât şi pentru acordarea de împrumuturi, fie pentru acoperirea unor deficite bugetare, fie pentru finanţarea unor investiţii.

În cadrul asigurărilor se operează cu noţiuni proprii domeniului respectiv, cum sunt de exemplu:

a. Asigurătorul, este o persoană juridică (societate de asigurări), care, în schimbul primei de asigurare încasate de la asigurat, se obligă: să acopere pagubele produse bunurilor asigurate de anumite calamităţi naturale sau accidente, să plătească suma asigurată în cazul asigurărilor de viaţă, sau o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde (legal) faţă de terţe persoane.

b. Asiguratul, este persoana fizică sau juridică care, în schimbul primei de asigurare plătite asigurătorului poate să încheie o asigurare prin care să-şi asigure bunurile, respectiv propria persoană sau să se asigure pentru prejudiciul pe care îl poate aduce unor terţe persoane.

Asiguratul este titularul interesului asigurat, deoarece riscurile la care este supus vizează patrimoniul sau persoana sa.

c. Beneficiarul asigurării, reprezintă persoana care are dreptul să încaseze despăgubirea sau suma asigurată, fără să fie însă parte contractantă în asigurare.


140

d. Contractantul asigurării, este persoana fizică sau juridică care încheie o asigurare, fără însă a avea neapărat şi calitatea de asigurat.

Deci, contractantul asigurării este titularul interesului asigurat, şi purtătorul asigurării, în sensul că riscurile vizează patrimoniul sau persoana sa.

e. Privind asigurările, riscul este un element obligatoriu, esenţial, deoarece constituie un eveniment viitor, posibil, dar incert, la care sunt supuse bunurile (patrimoniul), viaţa, sau sănătatea unei persoane.

Riscul asigurat este fenomenul (evenimentul) care, în eventualitatea producerii sale, datorită urmărilor pe care le-ar putea avea, îl obligă pe asigurător să plătească asiguratului (sau benefi-ciarului asigurării) despăgubirea sau suma asigurată.

Pentru a încadra un eveniment în riscul asigurat, trebuie ca riscul să lipsească în momentul încheierii contractului de asigurare, dar să fie posibilă producerea lui în timpul derulării acestuia.

Pentru ca un fenomen (eveniment) generator de pagube să poată constitui un risc asigurat, acesta trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

– producerea fenomenului (evenimentului) pentru care se încheie asigurarea să fie posibilă, deoarece dacă un anumit bun nu este ameninţat de nici un fel de risc, asigurarea acestuia nu devine necesară;

– fenomenul (evenimentul), trebuie să aibă în toate cazurile un caracter întâmplător;

– producerea fenomenului (evenimentului) trebuie să nu depindă de voinţa asiguratului sau a beneficiarului asigurării;

– acţiunea fenomenului (evenimentului), trebuie să poată fi înregistrată în evidenţa statistică, astfel încât datele din evidenţa statistică referitoare la un anumit fenomen (eveniment) trebuie să permită stabilirea pe o perioadă cât mai îndelungată a frecvenţei şi intensităţii producerii acestuia.

Riscul apare ca un element obligatoriu, esenţial, deoarece: − este un eveniment viitor, posibil, dar incert, la care sunt

supuse bunurile, patrimoniul, viaţa sau sănătatea unei persoane; − producerea lui nu se realizează prin fapta intenţionată a

asiguratului; − fără acest element nu poate exista un raport de asigurare

valabil.


141

f. Cazul asigurat (sinistrul), reprezintă fenomenul (eveni-mentul) asigurat care s-a produs deja, iar pentru înlăturarea conse-cinţelor lui s-a încheiat asigurarea.

g. Suma asigurată, este partea din valoarea de asigurare pe care asigurătorul urmează să o plătească în cazul producerii fenomenului (evenimentului) pentru care s-a încheiat asigurarea.

h. Indemnizaţia de asigurare, este suma de bani pe care asigurătorul o achită asiguratului atunci când survine cazul asigurat.

i. Prima de asigurare, reprezintă suma de bani dinainte stabilită, pe care asiguratul o plăteşte asigurătorului şi din care acesta din urmă îşi constituie fondul necesar achitării despăgubirilor sau a sumelor asigurate (precum şi alte fonduri prevăzute de lege) şi îşi acoperă cheltuielile de constituire şi administrare a fondului de asigurare.

j. Paguba sau dauna, reprezintă pierderea evaluabilă în bani, intervenită la un bun asigurat, ca urmare a producerii fenomenului împotriva căruia s-a încheiat asigurarea.

Caracterul aleatoriu al daunelor este dat de faptul că volumul daunelor nu se poate cunoaşte dinainte, dar se poate aproxima prin calcule bazate pe teoria probabilităţilor.

Asigurările de pagube (daune), având esenţialmente caracter de despăgubire, reunesc asigurările de bunuri şi de răspundere civilă şi au ca scop repararea prejudiciului care ameninţă patrimoniul asiguratului.

k. Evaluarea în vederea asigurării, reprezintă operaţiunea prin care se stabileşte valoarea bunurilor în vederea includerii lor în asigurare.

l. Despăgubirea de asigurare, este suma de bani pe care asigurătorul o datorează asiguratului în vederea acoperirii pagubei produse de riscul asigurat, fiind, în limita sumei asigurate, egală sau mai mică decât paguba.

m. Durata asigurării, este perioada de timp în care rămân valabile raporturile de asigurare între asigurător şi asigurat, aşa cum au fost ele stabilite prin contractul de asigurare.

CONCEPTE-CHEIE: contractul de asigurare; coasigurarea; asigurătorul; asiguratul; beneficiarul asigurării; contractantul asigurării; riscul asigurat; cazul asigurat; suma asigurată; prima de asigurare.


1. Fondul de asigurare: a) se constituie centralizat şi se utilizează descentralizat;


142

b) se constituie şi se utilizează centralizat; c) se constituie descentralizat şi se utilizează centralizat. Răspuns: c

2. În materia asigurărilor, asiguratul este: a) titularul interesului asigurat; b) întotdeauna titularul indemnizaţiei de asigurare dacă survine

cazul asigurat; c) cel care are dreptul să încaseze suma asigurată. Răspuns: a

3. În cazul asigurărilor facultative, raporturile dintre asigurat şi asigurător, precum şi drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi sunt stabilite prin:

a) hotărâre de guvern; b) contractul de asigurare; c) norme emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Răspuns: b

4. Pentru ca un eveniment generator de pagube să poată constitui un risc asigurat, este necesar ca:

a) evenimentul să fie produs cu intenţie de către asigurat sau de beneficiarul asigurării;

b) producerea evenimentului să se realizeze cu o probabilitate cât mai mare;

c) producerea evenimentului să nu depindă de voinţa asiguratului sau a beneficiarului asigurării.

Răspuns: c

2. ASIGURAREA BUNURILOR

2.1. Concepte de bază La asigurarea bunurilor, asigurătorul are obligaţia ca în cazul

producerii riscului asigurat să plătească asiguratului sau beneficiarului desemnat o despăgubire, cu condiţia ca asiguratul să aibă un interes patrimonial cu privire la bunul asigurat. Astfel, în cazul asigurării de bunuri, interesul asigurării este reprezentat de dauna efectivă, evaluabilă în bani, pe care o poate suferi asiguratul în cazul pierderii sau degradării bunului.


143

Bunurile asigurate, riscurile la care acestea sunt expuse, precum şi situaţiile în care se acordă despăgubiri, sunt specificate în condiţiile speciale stabilite pentru fiecare fel de asigurare. În principiu, nu pot fi asigurate bunurile care, din cauza degradării, nu mai pot fi folosite conform destinaţiei.

Bunurile se asigură pentru sumele declarate de asigurat şi care nu trebuie să depăşească valoarea lor la data asigurării. Prin valoarea bunurilor la data asigurării se înţelege:

a) la mijloacele fixe şi obiectele de inventar – valoarea din nou a acestora (preţul de înlocuire), din care s-a scăzut uzura în raport cu vechimea, utilizarea şi starea în care au fost întreţinute bunurile respective;

b) la materiile prime, materiale, produse finite, mărfuri şi altele asemănătoare – preţul de cost al acestora;

c) la obiectele de muzeu, de expoziţie şi la lucrările de artă – sumele corespunzătoare valorii lor de circulaţie.

În cazul în care un bun aflat în proprietatea unei persoane, este depozitat în baza unui contract legal, într-un spaţiu care aparţine unei alte persoane, depozitarul poate încheia un contract de asigurare, având ca obiect bunul respectiv, dar în limita interesului propriu.

Asigurarea de bunuri se încheie pe o perioadă de un an, sau la cerere, pe perioade mai scurte şi pe baza declaraţiei de asigurare semnate de asigurat. De regulă, răspunderea asigurătorului începe după 24 de ore de la expirarea zilei în care asiguratul a plătit prima de asigurare, respectiv a încheiat contractul de asigurare şi încetează la ora 0 a ultimei zile din perioada pentru care s-a încheiat asigurarea. Atunci când primele de asigurare se plătesc în rate, iar asiguratul nu a achitat rata scadentă la termenul stabilit şi nici în perioada de graţie aprobată de asigurător, contractul de asigurare se reziliază fără restituirea primelor de asigurare plătite.

Urmărindu-se prevenirea producerii evenimentelor asigurate, asiguratul este obligat să întreţină bunurile asigurate în bune condiţiuni, în caz contrar, asigurătorul are dreptul să rezilieze asigurarea, fără restituirea primelor achitate.

Asigurătorul este absolvit de orice obligaţie dacă riscul asigurat a fost produs cu intenţie sau din culpa: asiguratului, contractantului, beneficiarului, a unui membru din conducerea persoanei juridice asigurate sau a persoanei fizice majore care locuieşte permanent împreună cu asiguratul, contractantul sau beneficiarul asigurării.


144

2.2. Principii de acoperire a pagubelor În cazul asigurărilor de bunuri, cea mai mare parte din valoarea

primelor încasate de către asigurător se utilizează pentru plata despăgubirilor cuvenite asiguraţilor. De aceea, elementul principal în funcţie de care se stabileşte nivelul cotei de primă tarifară este mărimea probabilă a despăgubirilor pe care asigurătorul le va plăti asiguraţilor. Totodată, determinarea nivelului cotei de primă tarifară (pe baza căreia se stabileşte volumul primelor de asigurare care vor fi plătite de asiguraţi), dă posibilitatea asigurătorului să-şi constituie fondul de asigurare corespunzător răspunderilor asumate.

Partea din cota de primă tarifară destinată plăţii despăgubirilor se numeşte primă netă sau cotă de bază. La aceasta dacă se adaugă sumele destinate să acopere cheltuielile pentru: constituirea şi administrarea fondului de asigurare, finanţarea unor măsuri de prevenire a pagubelor, constituirea fondurilor de rezervă şi realizarea de către asigurător a unui profit, se obţine cota de primă tarifară sau prima brută.

La asigurările de bunuri, suma asigurată trebuie să fie mai mică sau egală cu valoarea reală a bunului asigurat.

Astfel, suma de bani pe care asigurătorul o datorează asiguratului, pentru acoperirea pagubei produse de riscul asigurat, despăgubirea poate fi – în limita sumei asigurate – egală sau mai mică decât paguba. Partea din pagubă care depăşeşte suma asigurată este suportată în întregime de asigurat. În funcţie de principiul răspunderii pe care asigurătorul l-a aplicat la acoperirea pagubei, în practica asigurărilor de bunuri, la acoperirea pagubelor, se aplică trei principii, şi anume:

a. Principiul răspunderii proporţionale, conform căruia, despăgubirea de asigurător se stabileşte în aceeaşi proporţie faţă de pagubă ca şi cea în care se află suma asigurată faţă de valoarea bunului asigurat. Utilizându-se noţiunile:

D – despăgubirea de asigurare; P – valoarea pagubei; S – suma asigurată V – valoarea reală a bunului în momentul încheierii asigurării. Rezultă că:

PSPD

VS

PD

∗== ;


145

Raportul dintre suma asigurată şi valoarea reală a bunului în momentul încheierii asigurării, reprezintă „gradul de acoperire prin asigurare”.

În principiu, practicarea sistemului acoperirii proporţionale este aplicabilă la asigurarea facultativă a bunurilor şi prezintă importanţă numai în caz de pierdere parţială a bunului asigurat.

b. Principiul primului risc, se aplică atunci când, la acoperirea pagubei, despăgubirea este egală cu paguba, însă, fără a depăşi mărimea sumei asigurate. Aplicarea acestui principiu este mai avantajoasă pentru asiguraţi, decât cea a principiului anterior, deoarece pagubele sunt compensate într-o măsură mai mare. Dar această compensare presupune totodată şi perceperea unor prime de asigurare mai mari, comparativ cu cele corespunzătoare altor sisteme de acoperire.

c. Principiul răspunderii limitate, are în vedere faptul că despăgubirea se acordă numai dacă paguba produsă de riscul asigurat depăşeşte o anumită limită dinainte stabilită. Astfel, o parte din pagubă cade în sarcina asiguratului.

Partea din valoarea pagubei, dinainte stabilită, care cade în sarcina asiguratului, se numeşte franşiză. Aceasta este de două feluri: atinsă (simplă) şi deductibilă (absolută).

În cazul franşizei atinsă, asigurătorul acoperă în întregime paguba – până la nivelul sumei asigurate – dacă aceasta este mai mare decât franşiza.

Franşiza deductibilă, se scade în toate cazurile din pagubă, indiferent de mărimea ei. În cazul franşizei deductibile, despăgubirea se acordă numai pentru partea de pagubă care depăşeşte franşiza. Astfel, în cazul în care în contractul de asigurare se prevede o franşiză deductibilă, valoarea despăgubirii reprezintă diferenţa dintre cuantumul pagubei şi franşiză.

Nici în cazul franşizei atinse şi nici în cel al franşizei deductibile nu se acordă despăgubiri pentru pagubele care se încadrează în limitele franşizei.

În concluzie, la asigurările cu franşiză, cota de primă tarifară este mai redusă comparativ cu cea stabilită la asigurările la care nu se aplică franşiza.

CONCEPTE-CHEIE: asigurarea bunurilor; bunuri asigurate; declaraţie de asigurare; principii de acoperire a pagubelor; grad de acoperire prin asigurare; franşiza.


146

ÎNTREBĂRI DE AUTOEVALUARE 1. Sistemul acoperirii proporţionale este aplicabil:

a) numai în caz de pierdere totală a bunului; b) numai când obiectul asigurării este nedeterminat; c) numai la asigurarea facultativă a bunurilor, în caz de pierdere

parţială a bunului asigurat. Răspuns: c

2. Indicatorul „gradul de acoperire prin asigurare” se determină ca raport între:

a) numărul bunurilor asigurate şi numărul bunurilor care pot face obiectul asigurării;

b) despăgubirea acordată şi mărimea pagubei produse; c) suma asigurată şi valoarea reală a bunului. Răspuns: c

3. Practicarea sistemului primului risc, ca sistem de acoperire în asigurare:

a) nu influenţează nivelul primelor de asigurare; b) este mai avantajos pentru asigurător; c) influenţează nivelul primelor de asigurare în sensul că acestea

sunt mai mari comparativ cu cele corespunzătoare altor sisteme de acoperire.

Răspuns: c 4. Partea din pagubă care depăşeşte suma asigurată este suportată în întregime de asigurat în cazul aplicării:

a) oricărui principiu de răspundere a asigurătorului; b) principiul primului risc; c) principiul răspunderii limitate. Răspuns: a

3. ASIGURĂRILE DE RISCURI FINANCIARE

3.1. Generalităţi Asigurările financiare sunt diferite de garanţiile bancare. Prin

asigurările financiare se preiau riscurile numai în anumite condiţii, în timp ce garanţiile bancare implică asumarea necondiţionată a tuturor


147

obligaţiilor. În cadrul asigurărilor financiare, asigurarea de credit reprezintă un atribut al lumii afacerilor contemporane, având rolul de a proteja comercianţii şi producătorii faţă de riscul de neplată a celor ce cumpără sau închiriază bunuri sau sunt beneficiari ai unor credite avantajoase. Asigurarea de credit a apărut ca o necesitate a faptului că marea majoritate a contractelor de comerţ se încheie în condiţiile în care plata se face după livrarea bunurilor. Asigurarea de credit înlătură temerea vânzătorului, la vânzarea pe credit, cu privire la neplata de către cumpărător a contravalorii mărfurilor. Astfel, ea oferă protecţie pentru riscul de neplată apărut, fie ca urmare a falimentului cumpărătorului, fie, în cazul exportului, datorită situaţiei din ţara importatorului (război, naţionalizare etc.). Asigurarea de credite, fiind o formă de protecţie directă a vânzătorilor faţă de riscul de neîncasare, este în acelaşi timp o garanţie faţă de bancă, oferind astfel posibilitatea de acces la finanţare.

Asigurarea se poate face pe un singur credit sau pe cifra de afaceri.

În concluzie, „scopul asigurărilor de credite este acela de a oferi protecţie în cazul pierderilor financiare rezultate din neplată, incapacitatea de plată sau insolvabilitatea cumpărătorilor ce au achiziţionat bunuri pe credit, sau din insolvabilitatea beneficiarilor de credit”. Astfel, prin poliţele de asigurări de credite sunt protejate încasările din activitatea comercială, prin transferarea riscurilor de neîncasare asupra asigurătorului. În consecinţă, se poate mări astfel cifra de afaceri.

Fiind considerată o asigurare de lux, asigurarea creditelor este caracteristica economiilor de piaţa cu un sistem de credite stabil şi bine dezvoltat. Cele mai multe asigurări de credite se practică în ţări dezvoltate. Aceasta, deoarece, cu cât sunt implicate riscuri mai mari, în comerţul cu alte ţări, cu atât ele se asigură la nivel guvernamental, prin organisme special constituite. În unele ţări aceste organisme apar ca agenţii guvernamentale, în altele sunt companii de asigurare (de stat sau private), dar care colaborează îndeaproape cu autorităţile guvernamentale. Companiile de asigurare, menţionate anterior, au de regulă o activitate preponderentă de asigurare, la care se adaugă garantarea, în numele guvernului ţării respective, a unor credite, promovând astfel exportul comercianţilor naţionali.

De regulă, asigurătorii de credite, oferă o gamă largă de servicii pe lângă cele de asigurare, de exemplu: studii de piaţă, consultanţă,


148

training, asistenţă tehnică, studii de fezabilitate, investigarea şi supravegherea creditelor. Investigarea creditelor începe din momentul evaluării riscului şi presupune cunoaşterea statutului debitorului, precum şi verificarea periodică a acestuia, privind capacitatea de plată. Deşi asigurările împotriva riscurilor financiare sunt disponibile pe pieţele naţionale şi internaţionale de asigurări, în întreaga lume, numai un număr relativ redus de comercianţi apelează la ele.

3.2. Asigurarea creditelor interne şi a creditelor de export Prin asigurarea creditelor interne, asiguratul se protejează

împotriva riscurilor de neplată prelungită de către cumpărător sau a insolvabilităţii acestuia pe durata cuprinsă între producţie şi distribuţie, de regulă, înainte de vânzarea finală către consumator.

La asigurarea creditelor de export, riscurile asigurabile sunt cele rezultate din vânzarea bunurilor sau prestarea de servicii pe credit, în afara ţării. Un risc care poate afecta situaţia financiară a asiguratului îl reprezintă neplata prelungită. Aceasta intervine atunci când debitorul sau garantul nu a plătit partea din datorie o anumită perioadă convenită, de regulă 6 luni de la scadenţa stabilită prin contract. În general, riscurile incluse şi cele excluse, rămân la latitudinea asigurătorului. În principiu, asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru:

− reclamaţii privind livrările de bunuri sau prestări de servicii necorespunzătoare;

− amenzi de orice fel; − pierderi rezultate din diferenţe de curs valutar; − pierderi survenite ca urmare a evenimentelor politice,

tulburărilor sociale, actelor de sabotaj sau a altor evenimente asemănătoare;

− pierderi intervenite ca urmare a unor calamităţi naturale dacă mijloacele tehnice disponibile pentru lupta cu astfel de calamităţi nu s-au putut folosi sau au fost ineficiente;

− pierderi provocate de calamităţi naturale. La asigurarea creditelor de export, poliţa cea mai frecvent

folosită este poliţa generală pe cifra de afaceri şi se referă la importatorii care cumpără pe credit.

Cu privire la asigurarea exportului pe credit pe termen scurt, menţionăm că acesta se efectuează pe o perioadă determinată de maximum un an. Asigurarea are în vedere îndeosebi riscuri comerciale


149

de genul: insolvabilitatea cumpărătorului, incapacitatea de plată pe un anumit timp şi refuzul mărfurilor importate.

La exportul pe termen mediu şi lung, obiectul asigurării îl reprezintă exportul de bunuri de capital de valori mari, care se livrează eşalonat şi care implică plăţi în tranşe pe perioade îndelungate de timp, ce pot fi cuprinse între 5, 10 sau chiar 20 de ani. Asigurarea oferă protecţie pentru riscul de neplată din cauze comerciale sau politice. Pot beneficia de acoperire băncile sau instituţiile financiare care creditează operaţiuni comerciale. Despăgubirea va cuprinde şi dobânda la creditul acordat debitorului. Dacă avem în vedere riscurile politice, asigurarea creditelor de export vizează îndeosebi protecţia oferită împotriva următoarelor evenimente:

− impunerea de restricţii la import; − refuzul admiterii pe teritoriul ţării a anumitor produse; − neplata la termen a sumelor datorate de debitorii publici. În categoria riscurilor valutare sau economice sunt incluse: − riscul fluctuaţiei ratei dobânzii; − riscul de schimb valutar; − riscul creşterii costurilor de fabricaţie. Riscurile investiţionale mai frecvent întâlnite sunt: − riscul de devalorizare a investiţiei; − riscul de lichiditate al unei investiţii; − riscul de supraevaluare a investiţiei; − riscul dobânzilor. Nivelul primei de asigurare este stabilit în funcţie de: valoarea

asigurării, perioada asigurată, natura cumpărătorului (public sau privat), ţara acestuia (riscul de ţară), modalitatea de plată şi eventuale garanţii prevăzute în contract. Odată cu încheierea poliţei de asigurare, prima se stabileşte în tranşă unică sau în tranşe periodice, după cum au convenit părţile.

CONCEPTE-CHEIE: asigurările financiare; asigurarea de credit; asigurarea creditelor interne; asigurarea creditelor de export; riscurile valutare sau economice; riscurile investiţionale.


1. La contractul de asigurare a creditelor de export, în cadrul celor mai uzuale excluderi nu sunt incluse:

a) reclamaţiile privind livrările de bunuri sau prestări de servicii necorespunzătoare;


150

b) amenzile de orice fel; c) sumele obţinute din valorificarea garanţiilor. Răspuns: c

2. Atunci când asigurarea are ca scop acoperirea riscurilor politice, sunt excluse riscurile privind:

a) impunerea de restricţii la import; b) deprecierea monedei naţionale a importatorului; c) refuzul admiterii pe teritoriul ţării a anumitor produse. Răspuns: b

3. În categoria riscurilor valutare sau economice nu sunt incluse: a) riscul de neplată din partea cumpărătorului; b) riscul fluctuaţiei ratei dobânzii; c) riscul de schimb valutar. Răspuns: a

4. Dintre riscurile menţionate, nu constituie risc investiţional, unul dintre acestea, şi anume:

a) riscul de devalorizare a investiţiei; b) riscul de lichiditate al unei investiţii; c) riscul privind garanţiile date în favoarea terţilor. Răspuns: c

4. ASIGURĂRILE DE PERSOANE

4.1. Noţiuni preliminare Asigurările de persoane au ca obiect acordarea unei sume de bani

de către asigurător (numită sumă asigurată), în caz de supravieţuire şi în cazul producerii unui eveniment legat de persoana fizică a asiguratului, cum ar fi: vătămare corporală, îmbolnăvire sau deces.

Dacă la asigurările de bunuri asiguratul are dreptul la o despăgubire limitată la valoarea pagubei înregistrate, fără însă ca aceasta să depăşească suma asigurată, la asigurările de persoane, suma asigurată se stabileşte în mod forfetar de către asigurat, în funcţie de nevoile şi de posibilităţile sale financiare. Totodată, asiguratul poate încheia mai multe contracte de asigurare, vizând acelaşi risc şi pentru sume diferite, la mai mulţi asigurători, fără nici o restricţie, urmând ca


151

la producerea riscului asigurat, asiguratul sau beneficiarul asigurării să încaseze drepturile cuvenite de la toţi asigurătorii. Aceasta, deoarece în acest caz nu mai este vorba de daună ca la asigurările de bunuri. De aceea, neavând caracter reparator (întrucât viaţa, sănătatea şi integritatea persoanei nu sunt evaluabile în bani) asigurările de persoane nu sunt supuse la restricţiile la care sunt supuse asigurările de bunuri.

Asigurările de persoane sunt de două feluri: asigurări de viaţă şi asigurări de persoane, altele decât cele de viaţă.

La asigurările de persoane, privind constatarea şi evaluarea consecinţelor producerii riscului asigurat, nu apare ca fiind necesară existenţa unui compartiment distinct.

4.2. Asigurările de viaţă

Formele concrete ale asigurărilor de viaţă sunt diferite de la o

ţară la alta şi de la o perioadă la alta şi se încheie fie în mod individual, fie în grup (asigurări colective).

În funcţie de suma asigurată şi de obiectul asigurării, asigurarea de viaţă poate fi încheiată cu sau fără examinarea medicală a asiguratului. Adesea, persoanele cu o sănătate şubredă şi mai vulnerabile la boli, apelează mai frecvent la asigurare decât cele cu o stare bună de sănătate. Astfel, asigurătorul poate să accepte sau să respingă cererea de asigurare pe baza rezultatelor examenelor medicale şi în funcţie de plata unei prime normale sau a uneia majorate.

Asigurarea de grup prezintă avantajul că evită selecţia riscurilor întâlnită la asigurarea individuală, fiind mai puţin costisitoare decât aceasta. În asigurarea colectivă sunt cuprinse toate persoanele care alcătuiesc grupul respectiv, cu condiţia ca fiecare în parte să-şi exprime acordul la această asigurare. O parte din prima de asigurare este suportată de contractantul asigurării (agentul economic), iar cealaltă parte cade în sarcina asiguratului.

La rândul lor, asigurările de viaţă prezintă mai multe forme şi anume:

a. Asigurările de supravieţuire. Asigurătorul se angajează să plătească asiguratului, la expirarea contractului, suma asigurată, cu condiţia ca acesta să fie în viaţă. În perioada de valabilitate a asigurării, asiguratul, plătind primele de asigurare, acumulează o sumă de bani aflată la asigurător şi care devine exigibilă la expirarea contractului.


152

La asigurarea de supravieţuire, potrivit condiţiilor contractuale, asiguratul intră în posesia sumei asigurate numai în cazul în care este în viaţă la expirarea contractului. Dacă însă acesta a decedat anterior expirării termenului de valabilitate a contractului, asigurătorul se consideră exonerat de orice obligaţie faţă de moştenitorii asiguratului. Astfel, după decesul asiguratului survenit în perioada de valabilitate a contractului, suma acumulată de asigurat în această perioadă rămâne de drept asigurătorului.

Evident, o asigurare de supravieţuire, care are consecinţă pierderea dreptului beneficiarului asigurării asupra sumei asigurate, în cazul în care asiguratul a încetat din viaţă înainte de expirarea asigurării, nu este prea atractivă şi nu stimulează spiritul de economisire. În practica internaţională, pentru a evita pierderea primelor achitate de asigurat, în cazul decesului acestuia intervenit în perioada de valabilitate a contractului, în contract se stipulează clauza contraasigurării, care permite rambursarea primelor aferente riscului de supravieţuire. Evident, asigurătorul îşi reţine prima aferentă riscului de deces. Astfel, dacă la expirarea termenului de asigurare, asiguratul este în viaţă, el încasează suma asigurată, în timp ce prima pentru riscul de deces rămâne de drept asigurătorului.

b. Asigurările de deces, sunt încheiate de către asiguraţi pentru a acoperi riscul de deces, indiferent de data la care ar surveni acesta. Cum decesul este un eveniment care se va petrece cu certitudine în viitor, dar incert ca dată, asiguratul se angajează să plătească prime toată viaţa. De precizat că, asigurarea deces nu este o asigurare de economisire (capitalizare), ci una de protecţie împotriva unui risc determinat. În cazul unei asigurări de deces încheiate pe termen limitat, asigurătorul este obligat să achite suma înscrisă în contract, dacă decesul asiguratului a avut loc în perioada de valabilitate a acestuia. Dacă la expirarea contractului asiguratul este în viaţă, asigurătorul este exonerat faţă de asigurat de orice obligaţie care rezultă din contract.

c. Asigurările mixte de viaţă, se încheie atât pentru supravieţuire, cât şi pentru deces. Astfel, în caz de supravieţuire, asiguratul încasează personal suma asigurată prevăzută în contract, iar în cazul decesului asiguratului, beneficiarul asigurării intră în posesia sumei asigurate. Pentru aceasta, asiguratul trebuie să suporte primele datorate atât pentru riscul de deces, cât şi pentru cel de supravieţuire.


153

În practica internaţională se aplică asigurarea mixtă cu termen fix, la expirarea căreia suma asigurată se achită asiguratului dacă este în viaţă sau beneficiarului asigurării, dacă asiguratul a decedat anterior.

4.3. Determinarea primei de asigurare la asigurările de viaţă.

Funcţiile biometrice Reamintim că practica asigurărilor de viaţă are la bază datele

cuprinse în tabela de mortalitate a unei ţări, care este întocmită în urma prelucrării informaţiilor oferite de recensământul populaţiei din ţara respectivă. În tabela de mortalitate sunt trecute, în coloane distincte, următoarele valori:

− vârsta x, de la 0 la 100 de ani; − funcţia de supravieţuire lx, arată câte persoane dintr-o

generaţie ipotetică de 100.000 născuţi vii, mai sunt în viaţă la împlinirea vârstei de x ani;

− numărul persoanelor ce vor deceda în intervalul cuprins între x şi x+1 ani, notat cu dx;

− probabilitatea de deces, qx, respectiv probabilitatea ca o persoană care a împlinit x+1 ani, să fi decedat la vârsta cuprinsă între x şi x+1 ani.

Formula de calcul a acesteia este:

x

xx l

dq =

− probabilitatea de supravieţuire Px, arată şansele pe care le are o persoană care a împlinit vârsta x, să fie în viaţă la împlinirea vârstei de x + t ani, este dată de relaţia:

x

xx l

lP 1+=

Astfel, probabilitatea ca o persoană de x ani să supravieţuiască la vârsta de x + t ani, este dată de relaţia:

x

txxt l

lP +=

− numărul mediu al supravieţuitorilor cuprinşi în intervalul de vârstă de la x la x+1 ani, se notează cu lm(x).


154

Considerându-se că lx este funcţia de supravieţuire şi n este un anumit număr de ani, viaţa medie Ex, reprezintă parametrul care exprimă media numărului de ani pe care poate să-i trăiască o persoană în vârstă de x ani şi se determină aplicând formula:

L+−

⋅⎟⎠

⎞⎜⎝

⎛ ++−

⋅⎟⎠

⎞⎜⎝

⎛ ++−

⋅= +++++

x

3x2x

x

2x1x

x

1xxx l

ll212

lll

211

lll

21E

=−

⋅⎟⎟⎠

⎞⎜⎜⎝

⎛+=+

−⋅⎟⎟⎠

⎞⎜⎜⎝

⎛++ +++

−

=

+++ ∑x

1nxnxxω

0nx

1nxnxlll

21n

lll

21n LL

∑−

=++=

xω

1nnx

xl

l1

21

Dacă se adună Px cu qx se obţine relaţia: Px + qx = 1 Calcularea primei de asigurare la asigurările de

supravieţuire La asigurarea individuală de supravieţuire cu plata unică a

sumei asigurate, pentru o asigurare de supravieţuire pe n ani, respectiv asigurarea prin care asiguratul în vârstă de x ani, va primi la împlinirea vârstei de x+n ani suma de o unitate monetară, prima netă unică unitară, nEx, este dată de relaţia:

n

x

nxxn v

ll

E ⋅= +

în care nEx reprezintă factorul de actualizare viager (numit şi sumă unitară amânată n ani); vn reprezintă suma pe care ar trebui să o depună o persoană în scop de capitalizare, fără nici un risc, pentru ca după n ani să primească o unitate monetară, fiind dat de relaţia:

( )nn

iv

+=

11

în care i reprezintă dobânda anuală, iar v este factorul anual de actualizare, fiind dat de relaţia:

iv

+=

11

Dacă v este factorul anual de actualizare, atunci vn este factorul total de actualizare, deoarece implică durata totală a asigurării (n ani).


155

La asigurarea individuală de supravieţuire, prima netă unică se determină utilizând relaţia:

P = S · nEx

În cazul asigurării individuale de supravieţuire, cu plata periodică sumei asigurate, respectiv sub formă de rentă, aceasta poate fi achitată anual, fiind numită anuitate, sau în subdiviziuni ale anului, numite fracţionalităţi.

Atunci când renta anuală este achitată de către asigurător la începutul anului, este denumită anticipată, iar dacă este achitată la sfârşitul anului se numeşte posticipată.

Dacă avem în vedere plata imediată sau amânată a sumei asigurate, rentele anuale anticipate şi posticipate, pot fi achitate pe o perioadă limitată de timp sau pe toată viaţa, adică viagere.

4.4. Renta viageră

A. Renta viageră anuală, imediată şi anticipată Pentru suma asigurată de 1 unitate monetară (u.m.), pe care

asiguratul în vârstă de x ani, urmează să o primească toată viaţa, la începutul fiecărui an, prima netă unică unitară (ax), pe care asiguratul trebuie să o plătească este dată de relaţia:

x

xx D

Na =

Nx şi Dx sunt numere de comutaţie, ale căror valori sunt obţinute din tabelul numerelor de comutaţie, şi care este întocmit pe baza tabelei de mortalitate a populaţiei unei ţări. În cadrul asigurărilor de viaţă, numerele de comutaţie fiind determinate la un anumit nivel al dobânzii pe an, permit simplificarea calculelor. De exemplu, nEx poate fi scrisă simplificat astfel:

x

nxxn D

DE +=

B. Renta viageră anuală imediată şi posticipată Se calculează conform relaţiei:

x

xx D

Na 1+=


156

C. Renta anuală imediată, limitată şi anticipată Pentru ca un asigurat în vârstă de x ani, să primească în

următorii n ani, la începutul fiecărui an, suma de 1 u.m., prima netă unică unitară pe care trebuie să o plătească se determină cu ajutorul formulei:

x

nxxxn D

NNa +−=

D. Renta anuală imediată, limitată şi posticipată Pentru ca un asigurat, în vârstă de x ani, să primească în

următorii n ani, la sfârşitul fiecărui an, suma de 1 u.m., prima netă unică unitară pe care trebuie să o plătească se determină cu ajutorul formulei:

x

nxxxn D

NNa 1++−=

E. Renta viageră anuală, amânată şi anticipată Pentru ca asiguratul, în vârstă de x ani, să primească (dacă este

în viaţă) peste n ani, pe toată durata vieţii sale, la începutul fiecărui an, suma de 1 u.m., prima netă unică unitară pe care trebuie să o plătească se calculează folosind formula:

x

nxxn D

Na +=

F. Renta viageră anuală, amânată şi posticipată Pentru ca asiguratul, în vârstă de x ani, să primească (dacă este

în viaţă) peste n ani, pe toată durata vieţii sale, la începutul fiecărui an, suma de 1 u.m., prima netă unică unitară pe care trebuie să o plătească se calculează folosind formula:

x

nxxn D

Na 1++=

G. Renta anuală anticipată, amânată r ani şi limitată la n ani Pentru ca asiguratul în vârstă de x ani, să primească (dacă este în

viaţă) peste r ani, timp de n ani, la începutul fiecărui an, suma de 1 u.m., prima netă unică unitară pe care trebuie să o plătească se calculează conform relaţiei:


157

x

nrxrxxnr D

NNa +++ −=|

H. Renta anuală anticipată, amânată r ani şi limitată la n ani În acest caz, formula anterioară devine:

x

nrxrxxnr D

NNa 11|

+++++ −=

În practica asigurărilor, conform contractelor de asigurare, apar

şi situaţii de plăţi eşalonate lunare, în rate egale, a sumelor asigurate. Prin aceste plăţi eşalonate fracţionate, persoana asigurată în loc să primească renta o dată pe an, o primeşte de k ori pe an. În aceste condiţii, prima netă unică unitară devine:

• în cazul plăţilor anticipate:

x

nx

x

nxxn

x

nx

x

nxxxn

x

xx

DD

kk

DNa

DD

kk

DNNa

kk

DNa

++

++

⋅−

−=

⎟⎟⎠

⎞⎜⎜⎝

⎛−⋅

−−

−=

−−=

21

;12

1;2

1

• în cazul plăţilor posticipate:

x

nx

x

nxxn

x

nx

x

nxxxn

x

xx

DD

kk

DNa

DD

kk

DNNa

kk

DNa

+++

+++++

⋅−

−=

⎟⎟⎠

⎞⎜⎜⎝

⎛−⋅

−−

−=

−−=

21

;12

1;2

1

1

111

La asigurarea de supravieţuire, atunci când asiguratul, de comun acord cu asigurătorul, consimte să achite prima de asigurare într-o perioadă mai scurtă de timp, decât cea corespunzătoare valabilităţii contractului, prima netă anuală (Pna) se calculează astfel:

mxx

xNNa

mxx

nxNa NN

DPPsauNN

DSP++

+

−⋅=

−⋅=

în care: PN – reprezintă prima netă unică; m – reprezintă numărul de ani în care, plata ratelor anuale se

face într-o perioadă mai scurtă de timp.


158

4.5. Prima netă la asigurările de deces Atunci când se determină prima netă unică la asigurarea de

deces, se are în vedere faptul că aceasta se încheie pe termen de un an, pe mai mulţi ani, sau pe o perioadă nedeterminată (pe viaţă).

În cazul unei asigurări de deces pe o perioadă nedeterminată (pe viaţă), pentru o persoană în vârstă de x ani, formula de calcul a primei nete unice unitare este:

x

xx D

MA =

La asigurarea de deces limitată sau temporară, prima netă unică unitară, aferentă asigurării unei persoane în vârstă de x ani, care încheie o asigurare de deces pe o perioadă de n ani, va fi calculată cu ajutorul formulei:

x

nxxxn D

MMA +−=

În cazul în care, asigurarea nu începe să funcţioneze imediat, ci numai după n ani de la încheierea contractului, aceasta este o asigurare de deces amânată, situaţie în care asigurătorul plăteşte suma asigurată numai dacă asiguratul încetează din viaţă după trecerea unei perioade de n ani de la încheierea asigurării. Pentru calcularea primei nete unice unitare datorate de asigurat se aplică formula de mai jos:

x

nxxn D

MA +=

Asigurarea de deces amânată şi limitată, este cea a cărei valabilitate începe peste r ani şi durează n ani. Prima netă unică unitară se calculează utilizând relaţia:

x

nrxrxxnr D

MMA +++ −=|

La asigurarea de deces, dacă prima de asigurare se plăteşte anual, atunci când se determină prima netă unitară anuală se aplică formula:

nxx

nxxxn NN

MMA+

+

−−

=


159

4.6. Asigurările mixte Asigurarea mixtă are rol atât de asigurare de supravieţuire, cât

şi de deces. Astfel, în cazul unei asigurări cu durata de n ani, asigurătorul plăteşte asiguratului suma asigurată, dacă el este în viaţă la expirarea acestui termen. Dacă asiguratul a decedat înaintea termenului respectiv, atunci asigurătorul plăteşte la data decesului, suma asigurată, beneficiarului asigurării.

La asigurările mixte, pentru stabilirea primelor de asigurare unice, se aplică principiul compunerii contractelor.

Cea mai simplă formă de asigurare mixtă, este asigurarea mixtă generală (dota generală), prin care se asigură o sumă pe termen fix, în caz de supravieţuire, concomitent cu o asigurare de deces în cadrul aceluiaşi termen. De această dată, prima netă unică unitară, notată cu AM, este dată de relaţia:

x

nxx

x

nxxn D

MMD

DAM ++ −+=

Atunci când se aplică asigurarea mixtă cu sumă dublă, prima netă unică unitară se calculează utilizând formula:

x

xnxxxnxn D

MDAEAMD +=+= +

Acest model de asigurare garantează plata unei sume la termenul asigurării dacă asiguratul este în viaţă sau mai devreme dacă asiguratul a decedat. În plus, dacă asiguratul este în viaţă la termenul asigurării el poate primi un nou contract de asigurare, liber de orice prime, şi care să prevadă plata aceleiaşi sume la moartea sa.

Asigurarea mixtă cu termen fix. În acest caz, asigurătorul plăteşte la un termen fixat în contract, de exemplu după n ani, o anumită sumă S asiguratului dacă este în viaţă sau altei persoane, dacă asiguratul a decedat înainte de momentul fixat în contract pentru plata sumei asigurate.

La asigurarea mixtă cu termen fix, în funcţie de modul în care acumularea fondului de 1 u.m. se face anticipat sau posticipat anual, se utilizează relaţiile:


160

nxnx vaP =⋅

a) anticipat: n

nxx

x

xn

n

x vNN

Da

vP ⋅−

==+

b) posticipat: n

nxx

x

xn

n

x vNN

Da

vP ⋅−

==+++ 11

Asigurarea mixtă cu termen fix şi sumă dublă. Şi de această dată, ca urmare a aplicării principiului compunerii contractelor, obţinem compunerea celor două metode de asigurări precedente. Astfel, asigurătorul este în situaţia de a plăti asiguratului suma S la termenul fix de n ani şi apoi aceeaşi sumă urmaşilor săi la data decesului indiferent când se produce, fără ca asiguratul să mai plătească în plus alte prime dacă a supravieţuit termenului contractual. Dacă decesul este anterior acestui termen suma S se achită la termenul fixat. În acest caz, notându-se cu AMFD prima netă unică unitară, se aplică relaţia:

x

nxnxn

nxn D

MvAvAMFD ++=+=

Dacă în locul unei prime unice se acceptă o primă anuală în cadrul termenului fixat, atunci prima unitară anuală este dată de următoarea relaţie de echilibru financiar:

xnn

xnx AvaP +=⋅

4.7. Calcularea primei brute la asigurările de viaţă Primele brute (tarifare sau comerciale) includ, pe lângă primele

nete, diferitele cheltuieli efectuate de asigurător, precum şi profitul acestuia.

În general, cheltuielile asigurătorului sunt împărţite în patru categorii, şi anume:

− cheltuielile de achiziţionare a contractelor (α); − cheltuielile de încasare a primelor (comisionul încasatorului)

exprimate printr-un procent β din suma încasată de la asigurat (prima tarifară);


161

− cheltuielile de administraţie (γ); − cheltuieli de reglementare a prestaţiilor (aşa-numitele „sarcini

reglementare”) exprimate printr-un procent s din prima netă (PN). Pentru prima brută unică, relaţia fundamentală de calcul este

următoarea: PB = PN + α + β · PB + γ ·

xn a + s · PN

Această formulă poate fi scrisă şi în forma de mai jos:

βγα

−⋅++

= +

1)1( xnNs

B

aPP

Pentru a determina prima brută anuală (în cazul în care s = 0) se utilizează următoarea formulă:

β

γα

−

⋅++=

1xm

xn

xnN

Baa

aP

pa

a

în care: Bap – reprezintă prima brută anuală;

aNP – prima netă anuală; n – durata asigurării; m – durata plăţii primelor;

xn a – ca sumă anticipată limitata pe n ani, se determină astfel:

x

nxxxn D

NNa ++=

şi implicit:

xmxx

xm DNNa +−

=

În cazul în care durata asigurării este aceiaşi cu durata plăţii primelor, adică m = n, atunci formula primei brute anuale se simplifică şi devine astfel:

β

γα

−

++=

1xn

N

Ba

Pp

a

a


162

4.8. Asigurările de persoane, altele decât cele de viaţă a. Asigurarea de accidente „este o formă a asigurărilor

facultative de persoane, care urmăreşte protejarea persoanelor fizice împotriva unor evenimente ce pot afecta viaţa, integritatea corporală sau capacitatea de muncă”1.

Asigurarea de accidente, constituie doar o măsură de prevedere şi nu una de economisire şi prezintă următoarele caracteristici:

− se poate încheia de către persoane fizice cu vârsta cuprinsă între 16 şi 70 de ani, sau de către persoane juridice pentru angajaţii lor;

− poate fi combinată sub diferite forme, cu asigurarea de viaţă; − suma asigurată se stabileşte în limitele condiţiilor legale de

asigurare, pe baza cererii asiguraţilor; − primele de asigurare se plătesc periodic, fiind stabilite în

funcţie de suma asigurată şi de vârsta asiguratului; − dacă în urma unui accident a survenit o invaliditate

permanentă totală, societatea de asigurări plăteşte asiguratului întreaga sumă asigurată;

− în cazul unei invalidităţi permanente parţiale, asiguratul primeşte numai o parte din suma asigurată, care este stabilită în funcţie de gradul de invaliditate;

− dacă în urma accidentului asiguratul încetează din viaţă, societatea de asigurări plăteşte familiei suma asigurată.

În cadrul asigurărilor facultative de accidente pot fi menţionate următoarele variante:

• Asigurarea călătorilor pentru cazuri de accidente. O societate de transport a călătorilor încheie un contract de asigurare cu o societate de asigurări, pentru a fi asiguraţi călătorii pe timpul transportului efectuat pe uscat, pe apă sau în aer. Asigurarea poate fi încheiată fie numai pentru cazurile de accidente corporale, fie pentru: cheltuieli medicale necesare tratării invalidităţii permanente, pierde-rea, avarierea sau distrugerea bagajelor înregistrate şi a bunurilor aflate asupra călătorilor. De asemenea, călătorii se asigură şi pentru

1 Bistriceanu, Gh., Bercea Fl., Macovei E., Lexicon de protecţie

socială, asigurări şi reasigurări, Editura KARAT, Bucureşti, 1997, p. 61.


163

cazurile în care invaliditatea sau decesul au intervenit în decurs de un an de la data accidentului.

• Asigurarea managerilor pentru cazuri de accidente, este destinată să acopere:

– asigurarea de accidente survenite în timpul executării obligaţiilor de serviciu, sau în legătură cu acesta, inclusiv în cadrul deplasărilor efectuate în interes de serviciu în ţară sau în străinătate;

– asigurarea de deces ca urmare a unui accident, respectiv a unui efort fizic sau intelectual excesiv;

– asigurarea incapacităţii temporare de muncă, survenită în timpul exercitării profesiei;

– asigurarea pierderilor de venituri ale societăţilor comerciale, ca urmare a erorilor involuntare de management.

b. Asigurarea de sănătate, permanentă. Este o formă a asigurărilor de persoane prin care se urmăreşte o compensare în bani, atunci când intervine o incapacitate de muncă de durată, provocată de un accident sau de o boală. Acceptarea în asigurare este precedată de o examinare medicală. Contractul de asigurare este valabil un anumit număr de ani, de regulă până la vârsta de pensionare. În cazul în care asiguratul nu mai este apt de muncă, datorită unei boli sau unui accident, el are dreptul să primească o indemnizaţie de asigurare, acordată periodic, pe durata incapacităţii de muncă sau până când se pensionează sau încetează din viaţă.

Cuantumul indemnizaţiei acordate pe perioada incapacităţii de muncă, se stabileşte de comun acord între asigurat şi asigurător la semnarea contractului. Indemnizaţia nu poate depăşi 75% din câştigul asiguratului realizat înainte de îmbolnăvire, din care se scade suma primită din fondurile publice.

c. Asigurarea de pensie. Ca formă a asigurărilor facultative de persoane, stabileşte pentru societatea de asigurări implicată, obligaţia de a plăti asiguratului în decursul vieţii sau pe o anumită perioadă de timp (10, 15 sau 20 de ani), o pensie lunară al cărei cuantum este prevăzut în contract.

d. Asigurarea dotală. Ca formă facultativă de asigurare a fost concepută ca o modalitate de constituire treptată a dotei unui copil până ce acesta ajunge la majorat. Societatea de asigurări achită suma asigurată, numai dacă beneficiarul asigurării va fi în viaţă la împlinirea


164

majoratului, întrucât la această dată asigurarea devine exigibilă. Dacă beneficiarul asigurării încetează din viaţă înaintea acestei date, societatea de asigurări este exonerată de răspunderea legată de contractul respectiv. În acest caz, pentru ca societatea de asigurări să fie obligată la restituirea primelor de asigurare încasate, este necesar ca în contractul de asigurare să fie inclusă clauza „contraasigurării”.

e. Asigurarea turiştilor, în cazul insolvabilităţii sau falimen-tului agenţiei de turism. În România, conform legii „agenţii economici care comercializează pachete de servicii turistice, au obligaţia să încheie poliţe de asigurare cu societăţi de asigurare privind asigurarea rambursării cheltuielilor de repatriere şi/sau a sumelor achitate de turişti, în cazul insolvabilităţii sau a falimentului agenţiei de turism”2. Poliţa de asigurare va fi încheiată cu o societate de asigurări agreată de Ministerul Turismului, pe o durată de un an, iar suma asigurată va fi de 50.000 $ pentru agenţiile tour-operatoare şi de 10.000 $ pentru agenţiile detailiste.

CONCEPTE-CHEIE: suma asigurată; asigurările de supravieţuire, de deces, mixte de viaţă; funcţii biometrice; factorul de actualizare viager; rentă anticipată şi posticipată; anuitate; numere de comutaţie; plăţi eşalonate fracţionate; prima netă unică; prima brută (tarifară sau comercială).


1. În asigurarea de persoane, asigurătorul se obligă ca la producerea riscului asigurat să plătească:

a) o sumă asigurată; b) o sumă pentru ajutorarea familiei asiguratului; c) o sumă pentru sprijinirea asiguratului. Răspuns: a

2. Dacă tpx este probabilitatea de supravieţuire a unei persoane în vârstă de x ani peste t ani şi lx este funcţia de supravieţuire, atunci:

2 H.G. nr. 24/2001, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Turismului; O.G. nr. 107/1999 privind comercializarea pachetelor de servicii turistice; H.G. nr. 238/2001 privind condiţiile de acordare a licenţei şi brevetului de turism.


165

a) tpx= lx * lx+t;

b) x

txxt l

lp += ;

c) tx

xxt l

lp

+

= .

Răspuns: b

3. Factorul de actualizare viager (numit şi sumă unitară amânată n ani) notat cu nE x, calculat cu numere de comutaţie este:

a) nEx= Dx+n* Dx; b) nEx= Dx / Dx+n; c) nEx= Dx+n / Dx. Răspuns: c

4. Prima netă unică unitară plătită de asiguratul în vârstă de x ani pentru o asigurare de deces valabilă n ani de la contractare, notată nAx, calculată cu ajutorul numerelor de comutaţie este:

a) x

nxxxn D

MMA +−

=

b) x

nxxxn D

MMA ++

=

c) nx

xxn M

DA

+

=

Răspuns: a

5. ASIGURĂRILE DE RĂSPUNDERE CIVILĂ

5.1. Generalităţi În cadrul asigurărilor facultative, asigurarea de răspundere civilă

constituie o asigurare împotriva riscului de a plăti despăgubiri către terţele persoane prejudiciate prin fapta ilicită ce atrage răspunderea civilă a asiguratului. Obiectul asigurării de răspundere civilă îl reprezintă valoarea patrimonială egală cu despăgubirile ce ar trebui plătite de asigurat, ca urmare a unui prejudiciu cauzat unei terţe persoane şi pentru care răspunde, potrivit legii civile.


166

Această formă de asigurare acoperă – în limita sumei asigurate stipulate în contract – atât despăgubirile pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde faţă de terţe persoane în baza legii, cât şi pentru cheltuielile efectuate de asigurat în procesul civil. Deşi asigurarea de răspundere civilă acoperă numai răspunderea civilă a asiguratului, totuşi, prin contractul de asigurare se poate cuprinde şi răspunderea civilă a altor persoane, de exemplu soţul, respectiv soţia asiguratului, sau persoanele aflate în întreţinerea lui.

Terţa persoană, poate să fie orice persoană fizică sau juridică prejudiciată de către asigurat. De menţionat, că persoanele cuprinse în asi-gurare nu au calitatea de terţi, având calitatea de beneficiar al asigurării.

Despăgubirea se stabileşte conform condiţiilor prevăzute în contractul de asigurare, pe baza înţelegerii dintre asigurat, persoana păgubită şi asigurător. Dacă această înţelegere nu se realizează, mai ales cu privire la stabilirea cuantumului pagubei, sau se invocă culpa persoanei păgubite, se recurge la soluţionarea diferendului de către instanţa de judecată.

În toate cazurile, asigurătorul este obligat să plătească despă-gubirile datorate terţului, numai în condiţiile şi în limitele sumei asigurate prevăzute în contract. Pentru tot ceea ce nu va fi plătit de către asigurător, drepturile persoanei păgubite împotriva persoanei responsabile se menţin în totalitate.

Indiferent dacă au fost stabilite pe bază de înţelegere sau prin hotărâre judecătorească, despăgubirile datorate de asigurător, se plătesc nemijlocit terţului păgubit şi nu pot fi urmărite de creditorii asiguratului. Dacă asiguratul face dovada că l-a despăgubit pe terţul păgubit, asigurătorul este obligat să plătească despăgubirea datorată, asiguratului. Asigurătorul poate refuza plata indemnizaţiei terţului păgubit sau asiguratului dacă se face dovada că paguba a fost cauzată intenţionat de către asigurat sau alte persoane cuprinse în contractul de asigurare.

Caracteristica asigurărilor de răspundere civilă este faptul că asigurătorul se subrogă în drepturile asiguratului plătit şi se poate întoarce cu acţiune în regres împotriva celor răspunzători de produ-cerea pagubei.


167

5.2. Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule

Prin această formă de asigurare pot fi compensate numai

pagubele produse de asigurat unor terţe persoane numai atunci când sunt îndeplinite în mod cumulativ, următoarele condiţii:

a) fapta săvârşită de către asigurat trebuie să fie ilicită (de exemplu: un conducător auto produce un accident datorită neres-pectării regulilor de circulaţie). Astfel, producerea pagubei s-a datorat conducătorului autovehiculului asigurat.

b) trebuie să existe un prejudiciu, respectiv o pagubă produsă de către asigurat terţei persoane accidentate;

c) între fapta ilicită a asiguratului care a produs accidentul şi prejudiciul adus terţei persoane păgubite, trebuie să existe un raport de cauzalitate;

d) este necesar să se constate culpa asiguratului care, prin săvârşirea faptei ilicite, a produs accidentul.

Referitor la această formă de asigurare, în Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, se fac următoarele precizări:

– persoanele fizice şi cele juridice, care deţin autovehicule supuse înmatriculării în România, sunt obligate să le asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule pe teritoriul României;

– persoanele care intră pe teritoriul României cu autovehicule înmatriculate în străinătate se consideră asigurate, dacă îndeplinesc una din următoarele condiţii:

a) posedă documente internaţionale de asigurare valabile pe teritoriul României;

b) numărul de înmatriculare atestă existenţa asigurării potrivit unei convenţii bilaterale încheiate între Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România şi Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din ţara de origine;

– fac excepţie persoanele fizice şi juridice, în timpul utilizării autovehiculelor pentru raliuri sau antrenamente şi care se pot asigura facultativ pentru astfel de riscuri;


168

– pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund legal faţă de terţele persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, asigurătorul acordă despăgubiri:

a) indiferent de locul în care au fost produse accidentele de autovehicule, atât în timpul mersului, cât şi în timpul staţionării;

b) pentru pagubele produse de existenţa sau funcţionarea insta-laţiilor montate pe autovehicule, precum şi pentru pagubele produse de remorci sau ataşe.

În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă pentru persoanele aflate în afara autovehiculului care a produs accidentul, iar pentru persoanele aflate în acel autovehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu deţinătorul autovehiculului respectiv.

Pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despăgubirile se acordă pentru bunurile aflate în afara autovehiculului care a produs accidentul, iar pentru bunurile aflate în acel autovehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu deţinătorul autovehiculului respectiv, precum şi dacă nu aparţineau deţinătorului ori conducătorului autovehiculului, răspunzător de producerea accidentului.

Despăgubirile se plătesc atunci când: − producerea pagubei s-a datorat conducătorului autovehiculului

asigurat; − cel care conducea autovehiculul implicat în producerea acci-

dentului este o altă persoană decât asiguratul; − persoanele păgubite nu au domiciliul, reşedinţa sau sediul în

România. În caz de vătămare corporală sau deces al unei persoane, ori de

avariere sau distrugere de bunuri, se acordă despăgubiri dacă auto-vehiculul care a produs accidentul este identificat şi asigurat, chiar dacă autorul accidentului a rămas neidentificat.

Asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, în următoarele cazuri:

a) accidentul a fost produs cu intenţie; b) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor infracţiuni;


169

c) accidentul a fost produs în timpul când autorul infracţiunii săvârşite cu intenţie încearcă să se sustragă de la urmărire;

d) persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus autovehiculul fără consimţământul asiguratului.

Asiguraţii sau reprezentanţii acestora sunt obligaţi să înştiinţeze în scris asigurătorul despre producerea evenimentului asigurat în termen de 4 zile lucrătoare de la data acestuia, exceptând cazurile de forţă majoră în care termenul de 4 zile lucrătoare începe de la data încetării acestora.

CONCEPTE-CHEIE: terţa persoană păgubită; despăgubirea; beneficiarul asigurării; asigurarea de răspundere civilă.


1. Obiectul asigurării de răspundere civilă îl reprezintă: a) valoarea patrimonială egală cu despăgubirile ce ar trebui

plătite de asigurat, ca urmare a unui prejudiciu cauzat unei terţe per-soane pentru care răspunde potrivit legii civile;

b) valorile patrimoniale expuse pericolului; c) posibilitatea de a evita plata despăgubirilor civile datorate

terţilor, ca urmare a răspunderii civile. Răspuns: a

2. La asigurarea de răspundere civilă, terţa persoană păgubită are statut de:

a) contractant al asigurării; b) beneficiar al asigurării; c) asigurat. Răspuns: b

3. La asigurările de răspundere civilă auto, societăţile de asigurări acordă despăgubiri dacă:

a) paguba se datorează exclusiv culpei persoanei păgubite; b) sunt emise pretenţii referitoare la reducerea valorii bunurilor

după efectuarea reparaţiilor; c) producerea pagubei s-a datorat conducătorului autovehiculului

asigurat. Răspuns: c


170

4. La asigurările de răspundere civilă, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ anumite condiţii, precizaţi care este condiţia eronată:

a) săvârşirea unei fapte ilicite de către asigurat; b) să existe un raport juridic între asigurător şi terţa persoană păgubită; c) să se poată constata culpa asiguratului. Răspuns: b

6. REASIGURAREA ŞI VARIANTELE EI

6.1. Introducere Reasigurarea reprezintă o asigurare a asigurătorului direct, la o

altă societate de asigurare, mai puternică din punct de vedere financiar. În schimbul primei de reasigurare primite, reasiguratorul contribuie corespunzător cu riscurile preluate, la suportarea indemnizaţiilor de asigurare pe care reasiguratul le plăteşte la producerea evenimentelor care au făcut obiectul reasigurării. În acest mod, reasigurarea contribuie la o dispersie mai mare a riscurilor, asemănându-se din acest punct de vedere cu coasigurarea. Însă cele două forme de asigurare nu trebuie confundate. Coasigurarea presupune consimţământul asiguratului la divizarea riscurilor între mai mulţi asigurători direcţi, iar reasigurarea se realizează independent de voinţa asiguratului.

Acea parte din suma asigurată, din riscul asumat sau din dauna produsă de un sinistru, pe care o societate de asigurări consimte să o păstreze în contul său, constituie reţinerea sa proprie. Aceasta, fiind numită şi plin de conservare, franşiză sau prioritate, poate fi exprimată fie sub forma unui procent din suma asigurată, fie sub forma unui cuantum fix din suma asigurată, din volumul riscului acceptat, sau din dauna înregistrată. Dimensionarea reţinerii se poate efectua fie prin calcule matematice, fie pe baza experienţei practice dobândite de-a lungul anilor de către societăţile de asigurări. De asemenea, la dimensionarea reţinerii se vor lua în considerare:

– condiţiile în care societatea de asigurări suferă un proces de decapitalizare din cauza inflaţiei;

– mărimea rezervelor special constituite pentru acoperirea riscurilor catastrofale.


171

Mărimea reţinerilor variază în funcţie de natura riscurilor cuprinse în asigurare. Astfel, la unele riscuri există o probabilitate de producere mai scăzută, respectiv o frecvenţă redusă şi o forţă de distrugere mai mică, iar la altele, dimpotrivă, creşte probabilitatea de a se solda cu pagube foarte mari.

Societăţile de asigurări care practică cedările în reasigurare, obişnuiesc să elaboreze tablouri de plinuri, pe ramuri de asigurare (de exemplu, ramura asigurărilor de incendii). Reţinerea proprie se diminuează pe măsură ce creşte nivelul cotei de primă, deoarece cota respectivă, la rândul său, evoluează în acelaşi sens cu gradul de risc. Astfel, cu cât riscul este mai mic, cu atât cota de primă este mai redusă, iar reţinerea va fi mai mare. Invers, cu cât riscul este mai mare, cu atât cota de primă este mai ridicată, iar reţinerea este mai mică.

6.2. Reasigurarea proporţională

Această formă de reasigurare se caracterizează prin faptul că

răspunderile reasiguratului şi reasiguratorului sunt stabilite propor-ţional cu suma asigurată, prima de asigurare şi participarea la plata despăgubirilor.

a. Reasigurarea cotă-parte. Atât participarea reasiguratului, cât şi cea a reasiguratorului se stabilesc sub forma unor cote procentuale din suma asigurată trecută în contractul de asigurare. Asigurătorul, devenit reasigurat, reţine pentru sine un anumit procent din sumele asigurate şi stabilite în cadrul unei anumite limite pe un risc. Totodată, societatea de asigurare, se angajează să cedeze societăţii reasigura-toare un anumit procent din suma asigurată. De exemplu, reasiguratul reţine pentru sine 25% din suma asigurată, urmând ca diferenţa de până la 100% să o cedeze în reasigurare.

Reasigurarea cotă-parte se practică mai ales de către societăţile nou înfiinţate, care nu sunt dispuse încă să reţină din riscurile subscrise sume importante, obiectivul fiind reducerea volumului răspunderilor asumate de asigurător, până la nivelul capacităţii sale financiare.

b. Reasigurarea excedent de sumă asigurată. Reasiguratul sta-bileşte anticipat o sumă fixă, care reprezintă reţinerea sa proprie (plin de conservare). Tot ceea ce depăşeşte această reţinere, adică


172

excedentul, până la limita maximă a sumei asigurate, este cedat reasiguratorului. Plinul de conservare variază ca mărime de la o ramură de asigurare la alta, iar în cadrul aceleiaşi ramuri, de la o categorie de risc la alta, de la un obiect asigurat, la altul.

Reasigurarea excedent de sumă asigurată se aplică de obicei la asigurările de bunuri (clădiri, construcţii, echipamente industriale), deoarece în acest caz, suma asigurată poate fi determinată cu precizie, iar reţinerea proprie a reasiguratului poate fi diferenţiată în funcţie de natura şi frecvenţa riscului asigurat (incendiu, explozie, avarie, furt etc.). Luăm ca exemplu, cazul unei asigurări de bunuri industriale în care reasiguratul stabileşte reţinerea sa proprie (plinul de conservare) la suma de 100.000 u.m. pentru toate asigurările care acoperă riscul de avarii la maşinile cu condiţii apropiate de exploatare, indiferent de suma asigurată a acestora. De exemplu, la o sumă asigurată de 500.000 u.m., excedentul de sumă asigurată va fi de 400.000 u.m., la 1.000.000 u.m. excedentul de sumă asigurată va fi de 900.000 u.m. etc. Dacă un reasigurator a acceptat să preia 10% din excedent, atunci el va prelua în reasigurare 40000 u.m. din primul contract, 90.000 u.m. din cel de-al doilea etc.

Reţinerea proprie a reasiguratului este diferită de la un domeniu la altul, chiar dacă acoperă acelaşi risc, fiind invers proporţională cu gradul de risc reflectat în nivelul primei de asigurare. Cu cât frecvenţa riscului asigurat este mai mare şi cota de primă este mai mare, cu atât reţinerea proprie va fi mai mică. Dacă suma asigurată este mai mică decât reţinerea proprie a reasiguratului, atunci el nu va face nici o cesiune în reasigurare.

Reasigurarea excedent de sumă asigurată, se utilizează la reasigurările la care răspunderea maximă a tuturor reasiguratorilor este exprimată într-un multiplu de plin. De exemplu, în cazul unui contract în valoare de 2.050.000 u.m., la care plinul de conservare este de 50.000 u.m., excedentul de sumă asigurată care se cedează în reasigurare este de 2.000.000 u.m., ceea ce echivalează cu 40 de plinuri de conservare.

Excedentul de sumă asigurată poate fi stabilit şi în scară: excedent I, II sau III. Excedentul II reprezintă suma care depăşeşte excedentul I, iar excedentul III, suma care depăşeşte excedentul anterior. De exemplu, la o sumă asigurată de 6.200.000 u.m., la care plinul de conservare este de


173

200.000 u.m., excedentul de 6.000.000 u.m., poate fi împărţit în: excedent I = 1.000.000 u.m., excedent II = 2.000.000 u.m. şi excedent III = 3.000.000 u.m. Într-un contract, excedent II sau III nu este agreat de reasiguratori, deoarece printr-un asemenea contract se acoperă numai partea de vârf a riscurilor cu sume asigurate mari, care nu au o frecvenţă mare şi nu asigură echilibrul ce trebuie să existe între volumul de prime şi răspunderea maximă.

c. Reasigurarea proporţională mixtă constituie o combinaţie între reasigurarea cotă-parte şi reasigurarea excedent de sumă asigurată şi se caracterizează prin aceea că reasiguratul subscrie în reasigurare riscuri individuale din care reţine pe cont propriu o anumită cotă, restul cedându-l în reasigurare în cadrul secţiunii cotă-parte. Urmează ca partea care depăşeşte limita maximă a secţiunii cotă-parte să fie tratată în cadrul secţiunii excedent de sumă asigurată.

Reasigurarea mixtă îi avantajează pe reasiguratorii care participă la secţiunea cotă-parte, deoarece aceştia vor avea un portofoliu dispersat, la fel ca şi cel al reasiguratului şi îi dezavantajează pe reasiguratorii participanţi la secţiunea excedent de sumă asigurată. Astfel, la contractul mixt reasiguratorii participă atât la secţiunea cotă-parte, cât şi la secţiunea excedent. Reasigurarea mixtă este mai puţin utilizată pe piaţa internaţională de reasigurări.

d. Reasigurarea pe bază de pool trebuie privită în strânsă legătură cu:

– necesitatea acoperirii unor riscuri de proporţii foarte mari şi a căror frecvenţă şi intensitate sunt necunoscute, fiindcă lipsesc datele statistice (de exemplu, riscurile atomice şi nucleare);

– existenţa unor riscuri care prin cumul ar putea provoca daune catastrofale (de exemplu, riscul de război).

La baza activităţii pool-urilor de reasigurări se situează principiul subscrierii independente şi răspunderii comune. Pool-ul de reasigurare este administrat de un oficiu. Membrii pool-ului cedează oficiului riscurile ce intră sub incidenţa sa. Oficiul centralizează afacerile şi apoi repartizează participările pe fiecare membru pe baza cotei de subscriere fixată de acesta, sau proporţional cu volumul afacerilor cedate (volumul de prime). Dacă limita maximă de acoperire a pool-ului este depăşită, se recurge la plasarea surplusului, unor reasiguratori din afara pool-ului. Toţi membrii pool-ului depun


174

toată prima sau numai o parte a ei, într-un fond comun şi împart daunele totale în aceeaşi proporţie. De asemenea, cheltuielile şi profiturile se împart în acelaşi mod.

La această formă de reasigurare, întrucât operaţiunile de reasigurare se efectuează în mod centralizat, se diminuează cheltuielile de administraţie. În schimb, pool-urile determină restrângerea sau chiar înlăturarea concurenţei, cu efecte negative asupra costului reasigurării.

6.3. Reasigurarea neproporţională

Prezintă următoarele caracteristici: – repartizarea răspunderii între asigurător (devenit reasigurat

sau cedent) şi reasigurator se face în funcţie de volumul probabil al daunei şi nu proporţional cu suma asigurată;

– răspunderea reasiguratului este limitată pentru fiecare daună, iar în sarcina reasiguratorului cade partea de daună care depăşeşte răspunderea reasiguratului;

– prima cedată reasiguratorului nu se calculează pe fiecare poliţă în parte, ci pe ansamblul portofoliului asigurătorului;

– prima cedată în reasigurare se determină cu anticipaţie; – asigurătorul nu participă la beneficiile reasiguratorului. – gestionarea contractelor reclamă cheltuieli reduse; – operaţiunile contabile sunt reduse la minimum, însă fiind mai

laborioase. a. Reasigurarea excedent de daună. În acest caz, răspunderea

reasiguratului este limitată pentru fiecare daună la un anumit plafon (prioritate, franşiză sau prag). Răspunderea reasiguratorului vizează partea de daună care depăşeşte prioritatea. Ca urmare, răspunderea reasiguratului se limitează la o sumă fixă din dauna probabilă. De exemplu, o societate de asigurări s-a angajat să protejeze printr-un contract de reasigurare excedent de daună, mai multe fabrici, împotriva riscului de incendiu, în limita a 200.000 u.m., din care 50.000 u.m. reprezintă dauna reţinută în contul său (prioritatea), iar 150.000 u.m. care este excedentul de daună, fiind cedat în reasigurare. De pildă, în cazul unei daune de 100.000 u.m., reasiguratul suportă cele 50.000 u.m. încadrate în limita priorităţii, iar reasiguratorul,


175

diferenţa de 50.000 u.m., care se încadrează în excedentul de daună acceptat în reasigurare, de 150.000 u.m. În eventualitatea în care, la una din fabrici se produce o daună de 220.000 u.m., reasiguratul acoperă suma de 70.000 u.m. (50.000 u.m. constituind prioritatea, iar 20.000 u.m. fiind dauna neprotejată prin reasigurare, urmând ca reasiguratorul să acopere suma de 150.000 u.m. (dauna maximă acceptată în reasigurare).

b. Reasigurarea oprire de daună constă în aceea că reasi-guratul se angajează să acopere din daunele intervenite în cursul anului, o sumă echivalentă cu un anumit procent din volumul primelor încasate, iar reasiguratorul să suporte tot ceea ce depăşeşte acest nivel.

La reasigurarea oprire de daună, participarea reasiguratorilor la acoperirea daunei este dependentă de raportul dintre daune şi primele de asigurare, adică de rata daunei înregistrate. Societatea de asigurare, pe lângă despăgubirile acordate, suportă şi cheltuielile de administrare. La întocmirea contractului de reasigurare oprire de daună, sarcina principală a reasiguratului constă în limitarea cuantumului daunei pe care consimte să o suporte, pornind de la rata acesteia. Dauna care rămâne în sarcina reasiguratului se stabileşte ca procent din dauna produsă raportată la primele încasate. De exemplu, reasiguratul se angajează să acopere daunele produse în cursul anului considerat, în limita a 70% din primele încasate în perioada de referinţă, iar reasiguratorii să suporte daunele care depăşesc priori-tatea. Dacă daunele înregistrate în anul de asigurare reprezintă, de exemplu, 125% din totalul primelor încasate, reasiguratorii vor acoperii diferenţa de 55%, dar nu mai mult decât o anumită sumă convenită (de exemplu, 150.000 u.m.). Ceea ce depăşeşte această limită rămâne în sarcina reasiguratului.

Reasigurarea oprire de daună permite societăţii de asigurare directă să nu-şi asume răspunderi excesive, care i-ar putea afecta grav echilibrul financiar.

La reasigurările neproporţionale, prima de reasigurare pe care reasiguratul o cedează reasiguratorilor, nefiind proporţională cu angajamentele asumate de aceştia (cu volumul daunelor de acoperit), este mult mai mică. Aceasta, deoarece, posibilitatea producerii daunei maxime (limita prevăzută în contract), sau a daunei medii (care se situează peste nivelul priorităţii) este mult mai redusă decât


176

posibilitatea producerii de daune mărunte, care se încadrează în prioritate şi rămân în totalitate în sarcina reasiguratului.

La repartizarea primelor între reasigurat şi reasiguratori se utilizează metoda denumită cost al arderii, la care se aplică formula:

80P100DCa ⋅⋅

=

în care: Ca – costul arderii; D – volumul daunelor înregistrate de reasigurat (la asigurarea în

cauză), în ultimii 5 ani; P – volumul total al primelor încasate de reasigurat (la

asigurarea în cauză), în ultimii 5 ani; 100/80 – arată în ce proporţie se află raportul daune/prime. Costul arderii reprezintă cota de primă cuvenită reasiguratorilor,

exprimată în procente şi care se aplică asupra volumului de prime încasate în anul de asigurare.

Contractele de reasigurare neproporţională stipulează că acoperirea (cedarea/primirea în reasigurare) se referă la daune şi nu la sume asigurate ca în cazul contractelor proporţionale. Aceste contracte se încheie de regulă pe termen de un an şi nu pe perioade nelimitate de timp ca cele proporţionale. În practica internaţională, contractele de reasigurare neproporţională încheiate nu sunt standardizate.

CONCEPTE-CHEIE: reasigurarea; reţinerea; plin de conser-vare (tablouri de plinuri); reasigurarea proporţională: cotă-parte, excedent de sumă asigurată, mixtă, pe bază de pool; reasigurarea neproporţională: excedent de daună şi oprire de daună.


1. Contractele de reasigurare neproporţională prezintă una dintre următoarele trăsături:

a) asigurătorul participă la beneficiile reasiguratorului; b) participarea reasiguratorului se stabileşte sub forma unei cote

procentuale din suma asigurată; c) repartizarea răspunderii între asigurător şi reasigurator se face în

funcţie de volumul probabil al daunei şi nu proporţional cu suma asigurată. Răspuns: c


177

2. Reasigurarea oprire de daună se poate defini astfel: a) reasiguratul se obligă să acopere din daunele produse în cursul

anului o sumă echivalentă cu un anumit procent din volumul primelor încasate, iar reasiguratorii să suporte tot ceea ce depăşeşte acest nivel;

b) reasiguratul reţine în sarcina sa o cotă procentuală din suma asigurată;

c) reasiguratul reţine în sarcina sa daunele ce nu depăşesc nivelul priorităţii stabilite în contract.

Răspuns: a 3. Variantele reasigurării proporţionale sunt:

a) cotă-parte, excedent de sumă asigurată, oprire de daună, pe bază de pool;

b) cotă-parte, excedent de sumă asigurată, mixtă, pe bază de pool; c) cotă-parte, excedent de sumă asigurată pe risc, pe eveniment,

oprire de daună. Răspuns: b

4. Contractele de reasigurare neproporţională se diferenţiază de cele proporţionale prin faptul că:

a) repartizarea răspunderii între asigurat şi reasigurator se face proporţional cu suma asigurată;

b) necesită clauze standardizate pentru a micşora costul reasigurării; c) repartizarea răspunderii între asigurător şi reasigurator se face

în funcţie de volumul probabil al daunei. Răspuns: c

7. MANAGEMENTUL ŞI EFICIENŢA ASIGURĂRILOR

7.1. Managementul asigurărilor Managementul activităţii de asigurare are particularităţile sale

specifice ce derivă din faptul că această activitate economică apare, pe de o parte, ca o relaţie de repartiţie în formă bănească, iar pe de altă parte ca o prestare de servicii de un gen deosebit care se efectuează în baza contractului de asigurare.

În asigurări, managementul este influenţat de următorii factori: − caracterul aleatoriu al daunelor;


178

− forma juridică a asigurării (obligatorie sau facultativă); − ramura de asigurare (asigurări de bunuri, de persoane sau de

răspundere civilă); − aria de cuprindere în profil teritorial a asigurării (asigurări

interne sau externe); − dimensiunea fondurilor pe care le poate constitui o societate

de asigurări. Caracterul aleatoriu al daunelor este dat de faptul că volumul

daunelor nu se poate cunoaşte cu precizie, ci se poate doar aproxima prin calcule bazate pe teoria probabilităţilor. Astfel, sistemul infor-maţional de care dispune o societate de asigurări, trebuie să cuprindă date privind frecvenţa şi intensitatea riscurilor pe perioade de timp cât mai îndelungate. Pe baza acestor date se pot efectua calcule privind evoluţia în perspectivă a plăţii despăgubirilor şi a sumelor asigurate, se poate stabili nivelul primelor de asigurare şi se pot adopta decizii privind lansarea pe piaţă a unor noi poliţe de asigurare.

Un management eficient, trebuie să urmărească realizarea unui grad de cuprindere în asigurare cât mai ridicat. De aceea este necesar ca societatea de asigurări să întreprindă unele măsuri, care constau în:

– studierea şi analiza minuţioasă a condiţiilor economice, finan-ciare şi sociale existente pe plan intern şi internaţional;

– adoptarea unei strategii de marketing adecvate; – încheierea contractului de asigurare în funcţie de situaţia

concretă a fiecărei persoane; pentru aceasta este necesară cunoaşterea cât mai amănunţită a situaţiei economice şi a specificului activităţii fiecărei persoane asigurate;

– perfecţionarea tehnicilor de vânzare a poliţelor de asigurare; – studierea evoluţiei şi intensităţii riscurilor. Evident, activitatea societăţilor de asigurări din România, trebuie

să se desfăşoare corespunzător cerinţelor armonizării cu reglementările internaţionale în domeniu şi în conformitate cu funcţionarea mecanis-mului economiei de piaţă. În acest scop, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (autoritate administrativă autonomă de specialitate, având personalitate juridică) a elaborat o serie de norme obligatorii în baza căror societăţile de asigurări şi reasigurări din România acţionează.


179

În cazul în care o persoană fizică este aleasă, respectiv numită administrator sau director general al unui asigurător, aceasta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

– să manifeste onestitate şi probitate morală şi să nu fi fost condamnată pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune în dauna avutului particular sau public, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, primire de foloase necuvenite, trafic de influenţă;

– să nu aibă sau să nu fi avut interdicţie să lucreze în bănci sau în alte instituţii financiare;

– să nu fi condus la încetarea sub orice formă a activităţii societăţilor comerciale gestionate, sau la nerespectarea vădită a unor obligaţii faţă de terţi. În acest sens, vor fi prezentate Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, copii de pe bilanţurile încheiate pentru cel puţin două exerciţii financiare ale societăţii pe care le-a administrat;

– să aibă o experienţă de cel puţin trei ani în activitatea de ma-nagement a societăţilor comerciale, cu precădere a celor din domeniul asigurărilor sau financiar-bancar;

– să nu fie acţionar semnificativ al unui broker de asigurare.

7.2. Eficienţa activităţii de asigurare Ca scop şi rezultat al asigurărilor, eficienţa activităţii de asigu-

rare, trebuie privită atât din punct de vedere al asigurătorului, cât şi al asiguratului.

Privită prin prisma asigurătorului, activitatea de asigurare este cu atât mai eficientă, cu cât cheltuielile efectuate cu plata indemnizaţiilor (sume asigurate şi despăgubiri), precum şi cele legate de formarea şi gestionarea fondului de asigurare sunt mai reduse.

În cadrul unei societăţi de asigurări, fluxurile financiare sunt influenţate în mare măsură de faptul că evenimentele generatoare de pagube se produc aleator. De aceea este indicat ca analiza eficienţei să se efectueze pe o perioadă de minim 5 ani, deoarece numai în acest mod concluziile desprinse vor fi corecte.

Din perspectiva asiguratului, eficienţa asigurărilor este cu atât mai mare, cu cât despăgubirile primite la producerea riscului asigurat sunt mai mari, iar primele de asigurare mai mici. De asemenea, cu cât


180

timpul scurs de la intrarea în vigoare a contractului de asigurare şi până la plata despăgubirii este mai scurt, cu atât activitatea de asigurare este mai eficientă.

Aprecierea activităţii de asigurare se face folosindu-se anumiţi indicatori care să reflecte atât rezultatele obţinute de asigurători, cât şi eficienţa din punctul de vedere al asiguratului. Prezentăm, în conti-nuare, cei mai utilizaţi indicatori:

a. Rata daunei, se exprimă ca raport între despăgubirile sau sumele asigurate plătite de asigurător şi primele de asigurare încasate conform relaţiei:

100∗=PDRd

în care: D – totalul despăgubirilor sau sumelor asigurate plătite de

asigurător; P – totalul primelor de asigurare încasate de asigurător. b. Costul relativ al activităţii de asigurare (Ca), arată cât repre-

zintă cheltuielile de asigurare faţă de veniturile realizate din acestea şi se obţine ca raport între (C) totalul cheltuielilor efectuate de asigurător (pentru: plata despăgubirilor şi sumelor asigurate, constituirea şi admi-nistrarea fondului de asigurare) şi (P) totalul primelor de asigurare şi al altor venituri încasate de asigurător:

100∗=PCCa

c. Rata venitului net, este un alt indicator des utilizat în aprecierea eficienţei unei societăţi de asigurări. Acest indicator se calculează ca raport între diferenţa dintre totalul veniturilor şi totalul cheltuielilor înregistrate într-o anumită perioadă (de obicei, un an) la totalul veniturilor. Formula de calcul este:

,P

100C)(PR vn⋅−

=

în care: Rvn – rata venitului net. Rata venitului net arată, în procente, cât îi rămâne asigurătorului

din fiecare 100 u.m. prime încasate. d. Cheltuieli la 1 u.m. venit net, se calculează ca raport între

diferenţa dintre totalul cheltuielilor şi totalul despăgubirilor sau sumelor


181

asigurate plătite de asigurător pe parcursul unui an şi diferenţa dintre totalul veniturilor şi cheltuielilor. Formula de calcul este:

( )CPDCu.m. 1C

−−

=

Cu cât valoarea acestui indicator este mai mică, cu atât situaţia este mai favorabilă pentru asigurător.

e. Gradul de cuprindere în asigurare, este un raport între totalul bunurilor (persoanelor) asigurate şi totalul bunurilor (persoa-nelor) asigurabile şi se calculează cu ajutorul formulei:

100∗=NnGc

în care: Gc – gradul de cuprindere în asigurare; n – numărul bunurilor (persoanelor) asigurate; N – numărul bunurilor (persoanelor) asigurabile. Cu cât gradul de cuprindere în asigurare este mai mare, cu atât

există mai multă certitudine că se va înregistra un raport mai favorabil între despăgubirile plătite şi primele încasate, dispersia riscului fiind optimizată pe măsură ce numărul de asigurări facultative încheiate creşte, conform acţiunii legii numerelor mari.

f. Gradul de acoperire prin asigurare, arată în ce raport se află suma asigurată faţă de valoarea reală a bunului asigurat şi se determină utilizând formula:

100∗=VSGaa

în care: Gaa – gradul de acoperire prin asigurare; S – suma asigurată; V – valoarea reală a bunului în momentul încheierii asigurării. Acest indicator se calculează pentru fiecare bun cuprins în

asigurare. g. Gradul de acoperire a daunei, arată raportul în care se află

despăgubirea faţă de valoarea pagubei produse şi se obţine aplicând formula:

100∗=PDGad

în care: Gad – gradul de acoperire a daunei; D – despăgubirea acordată asiguratului; P – valoarea pagubei produse la bunul asigurat.


182

h. Durata medie de lichidare a daunelor, se calculează ca un raport între numărul de zile trecute de la avizarea daunei până la plata despăgubirilor şi numărul daunelor soluţionate. În acest caz, se aplică formula:

N

t

NtttD

n

ii

nm

∑==

+++= 121 ...

în care: DM – durata medie de lichidare a daunelor; t – numărul de zile trecute de la avizarea daunelor şi până la soluţionarea acestora; N – numărul daunelor soluţionate. Durata medie de lichidare a daunelor se calculează pe categorii

de bunuri asigurate. În cazul în care se înregistrează o durată medie de lichidare a daunelor mai mică, asiguraţii au posibilitatea de a intra mai rapid în posesia despăgubirilor, putând reface sau înlocui bunul avariat sau distrus.

Pentru aprecierea eficienţei activităţii personalului operativ din cadrul asigurărilor, se utilizează indicatorii:

i. Numărul mediu de asigurări contractate de un agent de intermediere, se determină ca un raport între numărul total de asigurări facultative contractate într-o anumită perioadă de timp şi numărul agenţilor de intermediere. Formula utilizată în acest scop, este:

c

cac L

AN =

în care: Nac – numărul mediu de asigurări contractate de un agent de intermediere; Ac – numărul asigurărilor contractate într-o anumită perioadă; Lc – numărul persoanelor care se ocupă cu încheierea de asigurări. j. Suma medie asigurată, reprezintă raportul dintre totalul

sumelor asigurate şi numărul total al contractelor de asigurare încheiate. Pentru aceasta, se utilizează formula:

c

ama N

SS =

în care: Sma – suma medie asigurată;


183

Sa – totalul sumelor asigurate Nc – numărul total al contractelor de asigurare încheiate. k. Prima medie încasată pe contract, se obţine raportând

totalul încasărilor din prime la numărul de contracte de asigurare încheiate, corespunzător formulei:

cm N

PP =

în care: Pm – prima medie încasată pe contract; P – totalul încasărilor din prime. l. Productivitatea muncii unui angajat în asigurări, se obţine

raportând încasările din primele de asigurare, la numărul total de angajaţi, conform următoarei formule:

sLPW =

în care: W – productivitatea medie a muncii pe un angajat; Ls – numărul total de angajaţi. Trebuie menţionat că din punctul de vedere al asiguraţilor,

eficienţa poate fi apreciată cel mai bine pe baza următorilor indicatori: gradul de acoperire prin asigurare, gradul de acoperire a daunei şi durata medie de lichidare a daunelor.

CONCEPTE-CHEIE: managementul activităţii de asigurare; caracterul aleatoriu al daunelor; rata: daunei, venitului net; grad: de cuprindere prin asigurare, de acoperire a daunei; durata medie de lichidare a daunelor; suma medie asigurată.


1. Precizaţi care dintre factorii enumeraţi nu are o influenţă determinantă asupra managementului în asigurări:

a) forma juridică a asigurării; b) caracterul ciclic al economiei; c) sfera de cuprindere în profil teritorial. Răspuns: b

2. Formula următoare: 100P

CP⋅

− serveşte la calcularea:


184

a) ratei daunei; b) costului relativ al activităţii de asigurare; c) ratei venitului net. Răspuns: c

3. Indicatorul „gradul de cuprindere în asigurare” se determină ca raport între:

a) mărimea primei încasate şi nivelul pagubei produse bunului asigurat;

b) suma asigurată şi valoarea reală a bunului; c) numărul bunurilor asigurate şi numărul bunurilor care pot face

obiectul asigurării. Răspuns: c

4. Indicatorul „gradul de acoperire a daunei” se determină astfel: a) ca raport între nivelul daunei produse la bunul asigurat şi

nivelul primei totale încasate de asigurător; b) ca raport între totalul despăgubirilor plătite de asigurător şi

totalul primelor de asigurare încasate de asigurător; c) ca raport între despăgubirea acordată asiguratului şi valoarea

pagubei produse la bunul asigurat.

TESTE GRILĂ • Conţinutul asigurării, contractarea acesteia şi reglementări

esenţiale privind asigurările 1. Din punct de vedere tehnic, operaţiunea de asigurare presupune:

1) obligaţia asumată de asigurător de a plăti indemnizaţii la producerea riscului asigurat;

2) evitarea sinistrelor; 3) faptul că un asigurător organizează pe principiul mutualităţii

un număr mare de asiguraţi; 4) indemnizarea celor care suferă un sinistru se face pe seama

unui fond comun constituit din primele încasate; 5) organizarea mutualităţii riscurilor se face după reguli

matematice riguroase. Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) 1+3+4; b) 2+3+5;


185

c) 2+3+4; d) 3+4+5; e) 1+2+4.

2. Asigurările de daune: a) reprezintă o măsură de prevedere şi de capitalizare a unor

sume de bani; b) au ca scop repararea prejudiciului care ameninţă patrimoniul

asiguratului; c) sunt asigurări contra pagubelor; d) reunesc asigurările de bunuri şi asigurările de răspundere

civilă; e) au caracter de despăgubire; Alegeţi varianta falsă de răspuns.

3. La asigurările cu franşiză, cota de primă tarifară este: a) neinfluenţată de existenţa franşizei; b) mai mare, întrucât apare în calcule un element tehnic în plus,

iar contractul de asigurare se complică; c) calculată diferit datorită apariţiei unui element tehnic suplimentar; d) aceeaşi ca la asigurările fără franşiză; e) mai redusă comparativ cu cea stabilită la asigurările la care nu

se aplică franşiza.

4. Organizaţiile de asigurare de tip mutual prezintă caracteristicile: 1) contribuţiile membrilor se regularizează la sfârşitul fiecărui an

în funcţie de anumite criterii; 2) fiecare membru are calitatea atât de asigurat, cât şi de

asigurător; 3) îşi desfăşoară activitatea conform legii, urmărind obţinerea de

profit; 4) fondul comun se constituie pe baza unor cotizaţii anuale

stabilite în raport cu vârsta; 5) acţionează ca asociaţii constituite pentru o perioadă de timp

determinată. Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) 1+2; b) 3+4;


186

c) 2+4; d) 3+5; e) 2+3.

5. Cu privire la asigurări, cazul asigurat este: a) un eveniment posibil; b) un eveniment care s-a produs; c) evenimentul asigurat care s-a produs, iar pentru înlăturarea

consecinţelor lui s-a încheiat asigurarea; d) evenimentul care s-a produs prin fapta intenţionată a

beneficiarului asigurării; e) un eveniment viitor.

6. În cazul asigurărilor, asiguratul, respectiv contractantul asigurării este: 1) cel care se obligă să plătească primele de asigurare; 2) parte contractantă în contractul de asigurare; 3) titularul indemnizaţiei de asigurare, dacă survine cazul asigurat; 4) purtătorul asigurării, în sensul că riscurile vizează patrimoniul

sau persoana sa; 5) titularul interesului asigurat. Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) 1+2+3+4+5; b) 1+2+4+5; c) 2+3+5; d) 1+2+3; e) 4+5.

7. În domeniul asigurărilor, Tratatul de la Roma prevedea: 1) libera circulaţie a mărfurilor; 2) libera circulaţie a serviciilor; 3) libera circulaţie a capitalurilor; 4) libera circulaţie a persoanelor; 5) libertate de stabilire, care permite unei societăţi de asigurare

să-şi deschidă sucursale fără nici un fel de restricţie. Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) 1+2+3; b) 1+3+5; c) 2+4;


187

d) 1+2+3+4; e) toate variantele sunt adevărate.

8. Ştiind că încheierea asigurării implică responsabilitate din partea asigurătorului, precizaţi care dintre următoarele afirmaţii este corectă:

a) responsabilitate faţă de contract, responsabilitate faţă de primă, responsabilitate faţă de lege;

b) responsabilitatea agentului de asigurare faţă de stat, faţă de public şi faţă de client;

c) responsabilitate faţă de stat şi faţă de client; d) responsabilitate faţă de lege, faţă de societatea de asigurări,

faţă de public şi faţă de stat; e) responsabilitate pe piaţa asigurărilor, faţă de client, faţă de

lege şi faţă de contract. 9. Privitor la coasigurare se fac următoarele afirmaţii:

1) între asigurat şi fiecare asigurător există raporturi de asigurare distincte;

2) asiguratul nu poate încasa o despăgubire mai mare decât prejudiciul efectiv, ca o consecinţă directă a riscului;

3) între asigurători nu se practică solidaritatea convenţională; 4) obligaţia plăţii indemnizaţiei de asigurare nu se împarte între

doi sau mai mulţi asigurători; 5) fiecare asigurător nu este obligat la plată proporţional cu suma

asigurată şi până la concurenţa acesteia. Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) 1+2+3; b) 1+3+5; c) 2+4+5; d) 2+3+4; e) 3+4+5.

10. În cadrul managementului riscurilor investiţionale, riscurile cel mai frecvent întâlnite sunt:

a) riscurile privind garanţiile date în favoarea terţilor; b) riscurile de devalorizare a investiţiei; c) riscul dobânzilor; d) riscul de supraevaluare a investiţiei; e) riscul de lichiditate al unei investiţii. Alegeţi varianta falsă de răspuns.


188

11. Privind asigurările, riscul este un element obligatoriu, esenţial, deoarece:

a) fără acest element nu poate exista un raport de asigurare valabil;

b) producerea lui se realizează prin fapta intenţionată a contractantului asigurării;

c) producerea lui nu lasă loc hazardului; d) este un eveniment viitor, posibil, dar incert la care sunt supuse

bunurile ori patrimoniul sau viaţa ori sănătatea unei persoane; e) producerea lui se realizează prin fapta intenţionată a

asiguratului.

12. Pentru a încadra un eveniment în riscul asigurat, trebuiesc îndeplinite anumite condiţii, respectiv:

a) evenimentul să aibă caracter întâmplător; b) riscul să lipsească în momentul încheierii contractului de

asigurare, dar să fie posibilă producerea lui în timpul derulării acestuia; c) producerea evenimentului să fie posibilă; d) anumite riscuri nu pot face obiectul unei asigurări din motive

de ordine publică (de exemplu, asigurarea dolului); e) producerea fenomenului să nu depindă de voinţa asiguratului.

13. În domeniul asigurărilor, termenul general de prescripţie nu se aplică în cazul:

a) asigurărilor de persoane la care obligaţiile devin exigibile prin ajungerea la termen sau prin amortizare;

b) dreptului asigurătorului la acţiunea de regres împotriva terţului responsabil;

c) drepturilor asiguraţilor asupra sumelor rezultate din rezerva de prime ce se constituie la asigurările de persoane;

d) dreptului terţei persoane păgubite la acţiune directă împotriva asigurătorului;

e) dreptului asiguratului (în asigurarea de bunuri) împotriva terţului responsabil pentru prejudiciul cauzat, în anumite condiţii.

14. În asigurări, caracterul consensual înseamnă: a) valabilitatea contractului începe din momentul în care părţile

şi-au exprimat acordul de voinţă cu privire la conţinut;


189

b) părţile contractante îşi asumă obligaţii reciproce şi interdependente;

c) părţile cunosc cu exactitate ce avantaje patrimoniale vor rezulta pentru ele din contract, încă de la încheierea acestuia;

d) valabilitatea contractului de asigurare se întinde pe o perioadă de timp, făcând posibilă eşalonarea plăţii primelor;

e) obligativitatea încheierii în scris a contractului şi cuprinderea anumitor elemente prevăzute de lege.

15. Neîndeplinirea obligaţiei de înştiinţare a asigurătorului despre producerea evenimentului asigurat în termenul prevăzut în contractul de asigurare:

a) conduce la decăderea din drepturi a asiguratului; b) acordă asigurătorului dreptul de a refuza plata indemnizaţiei,

dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat şi întinderea pagubei;

c) permite asigurătorului să diminueze indemnizaţia de despăgubire;

d) acordă asigurătorului în toate situaţiile, dreptul de a refuza plata indemnizaţiei;

e) conduce la rezilierea contractului de asigurare.

16. Privind contractul de asigurare, una dintre afirmaţiile următoare este adevărată:

a) contractul de asigurare este o simplă înţelegere între asigurat şi asigurător cu privire la drepturile şi obligaţiile reciproce;

b) contractul de asigurare este un act juridic care consemnează obligaţia asigurătorului de a plăti indemnizaţia de asigurare şi obligaţia asiguratului de a plăti prima de asigurare;

c) contractul de asigurare este un act juridic care prevede obligaţia asiguratului de a plăti prima de asigurare şi obligaţia asigurătorului de a achita indemnizaţia de asigurare, la producerea riscului asigurat, fie asiguratului, fie beneficiarului asigurării, în limitele şi în termenele convenite;

d) contractul de asigurare este un act juridic care consemnează obligaţia asiguratului de a plăti prima de asigurare;

e) contractul de asigurare este un element tehnic al asigurărilor facultative şi a celor în baza legii.


190

17. Contractul de asigurare nu prezintă una din următoarele trăsături: a) oneros; b) de adeziune; c) aleatoriu; d) unilateral; e) consensual.

18. Dimensiunea juridică a contractului de asigurare se bazează pe elemente cum sunt:

1) faptul că un asigurător organizează, pe principiul mutualităţii, un număr mare de asiguraţi;

2) obligaţia asiguratului de a plăti o primă asigurătorului; 3) indemnizarea celor care suferă un sinistru se face pe seama

unui fond comun constituit din primele încasate; 4) obligaţia asumată de asigurător de a plăti indemnizaţii la

producerea riscului asigurat; 5) indemnizarea asiguratului sau a unei persoane desemnate de

acesta nu este însoţită de obligaţia asiguratului de a plăti o primă asigurătorului.

Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) 1+3; b) 1+2; c) 2+4; d) 2+5; e) 3+4.

19. Deseori este folosită în asigurări clauza „bonus-malus”. În România, această clauză se practică în mod obişnuit:

a) la asigurările de cauţiune; b) la asigurările de credite; c) la asigurările financiare; d) la asigurările auto de avarii; e) la asigurările maritime şi fluviale.

20. Privind persoana care poate apărea în calitate de asigurat în contractul de asigurare, una dintre afirmaţiile următoare este adevărată:

a) persoana fizică, care, în schimbul primei de asigurare, îşi asigură viaţa şi integritatea corporală;


191

b) persoana fizică şi/sau juridică, care, în schimbul primei de asigurare plătite asigurătorului îşi asigură bunurile împotriva unor riscuri de tipul calamităţilor naturale şi accidentelor;

c) persoana fizică, care, în schimbul primei de asigurare, îşi asigură bunurile împotriva uzurii fizice şi morale;

d) persoana fizică şi/sau juridică, care, în schimbul primei de asigurare plătite asigurătorului îşi asigură bunurile împotriva unor evenimente a căror producere este certă;

e) persoana juridică care efectuează un export într-o ţară împotriva căreia este instituit un embargou de către organizaţiile internaţionale competente, respectat de către ţara de origine a exportatorului şi care vizează produsele care fac obiectul contractului de export, în schimbul unei prime de asigurare majorate.

21. În practica asigurărilor din cadrul Uniunii Europene, prin expresia „statul membru în care există riscul”, se înţelege:

a) statul membru, în care contractantul asigurării a semnat contractul pe perioade mici de timp;

b) statul membru, în care se află bunurile, dacă asigurarea are ca obiect bunurile imobiliare şi conţinutul lor;

c) statul membru, în care contractantul asigurării îşi are reşedinţa obişnuită;

d) statul membru, în care s-a făcut înmatricularea, în cazul vehiculelor de orice natură;

e) statul membru, a cărui monedă euro, este moneda contractului de asigurare.

Alegeţi varianta falsă de răspuns.

22. Prin directivele adoptate de Consiliul Europei vizând domeniul asigurărilor s-a reuşit:

1) armonizarea deplină a aspectelor esenţiale ale practicilor de operare în ţările membre;

2) instituirea unui sistem unic de licenţă; 3) nearmonizarea modului de exercitare a controlului financiar

de către statul gazdă al agenţiei sau sucursalei de asigurare; 4) recunoaşterea controalelor efectuate în fiecare stat membru

vizând practicile de operare;


192

5) armonizarea deplină a condiţiilor de acces la activitatea de asigurare de bunuri, de răspundere civilă şi de viaţă.

Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) 2+3+4; b) 1+2+5; c) 1+3+4; d) 2+4+5; e) 2+3+5.

23. Dacă se combină m portofolii de poliţe de asigurare, unde solicitarea totală (sau agregată) de despăgubire din portofoliul i, i = 1, 2, …, m, are o repartiţie Poisson generalizată de parametru λi şi aceste solicitări totale sunt independente, atunci solicitarea totală pentru noul portofoliu are:

a) o repartiţie Poisson generalizată de parametru λ=λ1+λ2+……+λm;

b) o repartiţie Poisson generalizată de parametru λ=λ1*λ2*……*λm;

c) o repartiţie Poisson generalizată de parametru λ=1/m* ∑=

m

ii

1λ i;

d) o repartiţie uniformă; e) o repartiţie exponenţială.

24. În categoria riscurilor valutare sau economice sunt incluse: 1) riscul de schimb valutar; 2) riscul fluctuaţiei ratei dobânzii; 3) riscul creşterii costurilor de fabricaţie; 4) riscul de neplată din partea cumpărătorului; 5) riscul de netransfer al valutei către furnizor (creditor); Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) 1+3+5; b) 2+3+5; c) 1+2+3; d) 1+3+4; e) 1+4+5.

25. În legătură cu Banca de Export Import a României (EXIMBANK), unele dintre afirmaţiile următoare sunt corecte:


193

1) EXIMBANK îşi desfăşoară activitatea în nume propriu şi pe cont propriu în condiţiile economiei de piaţă;

2) nivelul primei de asigurare este diferenţiat de EXIMBANK în funcţie de ţara cumpărătorului, statutul juridic al cumpărătorului, garanţiile disponibile etc.

3) EXIMBANK îşi desfăşoară activitatea în nume şi pe contul statului, în calitate de agent al acestuia, pe bază de convenţie;

4) contractele de asigurare se deosebesc şi după riscurile pe care le acoperă şi care diferă în funcţie de ţara cumpărătorului (importatorului);

5) EXIMBANK utilizează diverse tipuri de contracte (poliţe) în funcţie de dimensiunea protecţiei pe care o oferă asiguratului.

Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) 1+2+5; b) 1+2+3+4; c) 1+2+3; d) 1+2; e) toate variantele sunt corecte.

26. Asigurarea riscurilor politice oferă protecţie împotriva următoa-relor evenimente:

1) deprecierea monedei naţionale a importatorului; 2) neplata la termen a sumelor datorate de debitorii publici; 3) refuzul admiterii pe teritoriul ţării a anumitor produse; 4) impunerea de restricţii la import; 5) imposibilitatea valorificării garanţiilor solicitate asigură-

torului la încheierea contractului de asigurare. Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) 1+2+3; b) 1+2+5; c) 1+4+5; d) 2+3+4; e) 3+4+5.

27. Fondul de protejare a asiguraţilor destinat plăţilor de despăgubiri şi sume asigurate în caz de faliment al societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor se constituie astfel:

a) alocarea unei sume de la bugetul de stat care este pusă la dispoziţia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor;


194

b) pe baza fondurilor puse la dispoziţia Comisiei de Supra-veghere a Asigurărilor de către Ministerul Finanţelor Publice;

c) din resursele proprii ale Comisiei de Supraveghere a Asigu-rărilor;

d) fiecare societate de asigurări şi reasigurări îşi constituie un asemenea fond din primele încasate;

e) se constituie la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pe baza unei cote suportate de către societăţile de asigurări şi reasigurări.

28. Privind rezerva de prime se fac următoarele afirmaţii: 1) rezerva de prime se constituie în cazul asigurărilor de

răspundere civilă; 2) constituirea rezervei de prime este legată de aplicarea

principiului invariabilităţii primei de asigurare; 3) rezerva de prime se constituie în legătură cu asigurările de

viaţă; 4) rezerva de prime nu se constituie în cazul asigurărilor de

accidente; 5) rezerva de prime conferă asiguratului dreptul de a obţine un

împrumut cu dobândă, după ce a plătit o perioadă primele de asigurare. Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) 1+2+3; b) 1+2+4; c) 2+3+4; d) 2+3+5; e) 2+4+5.

29. În legătură cu fondurile de asigurare propriu-zise, se fac urmă-toarele afirmaţii:

1) fondurile sunt folosite pentru plata despăgubirilor şi finanţarea unor acţiuni cu caracter preventiv, acolo unde este cazul;

2) fondurile de asigurare acoperă deficitul bugetar, în cazul în care el este mai mare de 4% din PIB;

3) fondurile se constituie descentralizat, dar se utilizează centralizat de către societăţile de asigurări;

4) de la caz la caz, bugetele locale pot mobiliza resursele băneşti ale fondurilor de asigurare;


195

5) fondurile se folosesc pentru acoperirea cheltuielilor adminis-trativ-gospodăreşti şi constituirea unor fonduri de rezervă ale societăţii de asigurare;

Alegeţi varianta falsă de răspuns: a) 1+2; b) 1+3; c) 2+3; d) 2+4; e) 4+5.

30. Una din atribuţiunile de mai jos nu revine Comisiei de Supra-veghere a Asigurărilor:

a) analizarea bilanţurilor anuale ale societăţilor de asigurări; b) vizarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale societăţilor de

asigurări; c) avizarea constituirii societăţilor comerciale din domeniul

asigurărilor; d) stabilirea tarifelor de prime şi emiterea normelor tehnice

privind aplicarea acestora; e) stabilirea termenelor de vărsare a capitalului până la nivelul

subscris.

31. În ceea ce priveşte fondul de asigurare, se fac următoarele afirmaţii:

1) fondul de asigurare se constituie în expresie bănească chiar şi atunci când asigurătorul îşi onorează obligaţiile asumate prin prestaţii în natură;

2) prin participarea la constituirea fondului de asigurare la dispo-ziţia unei organizaţii specializate, se formează o comunitate de risc;

3) fondul de asigurare se formează în mod centralizat şi se utilizează în mod descentralizat;

4) constituirea şi utilizarea fondului de asigurare se bazează pe principiul mutualităţii;

5) din fondul de asigurare se suportă pierderile determinate de folosirea normală a unor bunuri.

Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) 1+3+5; b) 2+3+4;


196

c) 2+4+5; d) 3+4+5; e) 1+2+4.

32. Privind rezervele de daune, precizaţi care dintre afirmaţiile urmă-toare este adevărată:

a) se constituie pentru asigurările de viaţă; b) se prevede prin lege un nivel minim al lor; c) pot fi urmărite de asiguraţi sau creditori; d) nu se instituie prin lege o limită minimă a acestora; e) nu se constituie pe baza estimărilor statistice.

33. Precizaţi care dintre primele încasate se percep numai la anumite societăţi special autorizate:

1) prime încasate din asigurări facultative de răspundere civilă; 2) prime încasate din asigurări de accidente; 3) prime încasate din asigurări facultative de bunuri; 4) prime încasate din asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto; 5) prime încasate din asigurări de viaţă.

34. Conform Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurări şi supravegherea asigurărilor, capitalul social vărsat sau, după caz, fondul de rezervă liberă vărsat nu poate fi mai mic de:

1) 5 miliarde, pentru activitatea de asigurări generale, exceptând asigurările obligatorii;

2) 12 miliarde, pentru activitatea de asigurări generale; 3) 7 miliarde, pentru activitatea de asigurări generale, exceptând

asigurările obligatorii; 4) 8 miliarde, pentru activitatea de asigurări de viaţă; 5) 14 miliarde, pentru activitatea de asigurări generale; 6) 10 miliarde, pentru activitatea de asigurări de viaţă. Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) 1+2+6; b) 1+4+5; c) 2+3+4; d) 3+4+5; e) 3+5+6.


197

• Asigurările de bunuri

35. Un bun a cărui valoare reală este de 30.000.000 u.m. se asigură la o societate de asigurări A, pentru suma de 5.000.000 u.m., iar la o altă societate de asigurări B, pentru suma de 10.000.000 u.m. Se produce o pagubă de 15.000.000 u.m. Despăgubirea va fi suportată astfel:

a) 5.000.000 u.m. asigurătorul A şi 5.000.000 u.m. asigurătorul B; b) proporţional cu suma asigurată; c) 2.500.000 u.m. primul asigurător şi 5.000.000 u.m. al II-lea

asigurător; d) 1/3 din pagubă primul asigurător şi 2/3 al II-lea asigurător; e) 1/2 din pagubă primul asigurător, iar cealaltă jumătate din

pagubă al doilea asigurător.

36. În cazul asigurării de bunuri, indemnizaţia de asigurare: a) nu poate depăşi valoarea bunului din momentul producerii

cazului asigurat; b) se plăteşte în limita sumei asigurate; c) nu poate depăşi paguba înregistrată; d) în caz de pierdere parţială a bunului, se plăteşte de regulă,

după sistemul primului risc; e) beneficiul nerealizat nu este supus reparării. Alegeţi varianta falsă de răspuns.

37. Un bun face obiectul unui contract de asigurare despre care se cunosc: suma asigurată 10.000 u.m.; cota de primă de asigurare 1,5%; durata 1 an. Producerea riscului asigurat în cursul anului a generat o pagubă de 5.000 u.m., valoarea bunului la momentul producerii evenimentului fiind de 15.000 u.m. În această situaţie, cu începere de la data producerii evenimentului asigurat, pentru restul perioadei asigurării:

a) suma asigurată şi prima de asigurare rămân nemodificate; b) suma asigurată se micşorează, iar prima de asigurare se

modifică corespunzător; c) suma asigurată se diminuează cu valoarea despăgubirii, iar

prima de asigurare nu se modifică; d) suma asigurată se diminuează cu valoarea pagubei, iar prima

de asigurare se modifică corespunzător; e) suma asigurată se diminuează cu valoarea pagubei, iar prima

de asigurare nu se modifică.


198

38. Un bun a cărui valoare de asigurare este de 5.000 u.m. face obiectul unui contract de asigurare pentru suma de 3.000 u.m. Producerea riscului asigurat generează o pagubă evaluată la 4.000 u.m. Asigurătorul practică sistemul primului risc. Determinaţi despăgubirea la care are dreptul asiguratul, în cazul producerii riscului asigurat.

a) 2.400 u.m.; b) 3.000 u.m.; c) 4.000 u.m.; d) 5.000 u.m.; e) nu se poate calcula deoarece sunt necesare şi alte informaţii.

39. În cazul asigurării clădirilor, a altor construcţii şi a conţinutului lor pe baza poliţei de incendiu, societăţile de asigurări din România, determină dauna astfel:

1) pentru bunurile mobile se estimează valoarea bunurilor asigurate la momentul producerii evenimentului asigurat din care se deduce valoarea bunurilor rămase întregi, salvate sau recuperate;

2) pentru clădiri se estimează costul din nou, inclusiv preţul terenului, din care se deduce deprecierea suferită ca urmare a folosirii, a modului de întreţinere şi a altor factori, dacă paguba este totală;

3) pentru titlurile de credit pentru care este prevăzută procedura de reconstituire se iau în calcul cheltuielile de reconstituire a acestora;

4) pentru clădiri se estimează cheltuielile generate de construirea din nou a părţilor distruse sau pentru repararea celor avariate, din care se scad deprecierea suferită şi valoarea recuperărilor, dacă paguba este parţială;

5) pentru titlurile de credit care au prevăzută procedura de reconstituire la valoarea nominală a acestora se adaugă cheltuielile ocazionate de reconstituire.


40. Un bun a cărui valoare de asigurare este de 8.000 u.m. a fost asigurat pentru suma de 6.000 u.m. Ca urmare a producerii riscului, se


199

înregistrează pierderea parţială a bunului, în urma căreia se estimează o pagubă de 4.000 u.m. Asigurătorul practică sistemul acoperirii proporţionale. Care este despăgubirea la care are dreptul asiguratul?

a) 5.000 u.m.; b) 4.000 u.m.; c) 3.000 u.m.; d) 2.000 u.m.; e) nu se poate calcula, întrucât sunt necesare şi alte informaţii.

41. Partea din pagubă care depăşeşte suma asigurată este suportată în întregime de asigurat în cazul aplicării:

a) principiul acoperirii proporţionale şi al primului risc; b) oricărui principiu de răspundere a asigurătorului; c) principiul răspunderii limitate; d) principiul primului risc; e) principiul acoperirii proporţionale.

42. Formula redată mai jos reprezintă:

N

t

Nttt

D

n

ii

nm

∑==

+++= 121 ...

a) media indemnizaţiilor la asigurările de supravieţuire; b) durata medie de lichidare a daunelor; c) despăgubirea medie; d) o formulă neutilizată; e) suma maximă a despăgubirilor la asigurările de bunuri.

43. Contractul de asigurare de bunuri se reziliază automat în cazurile în care:

a) pagubele au fost produse din culpa asiguratului, contrac-tantului sau beneficiarului asigurării;

b) evenimentul s-a produs înainte de a începe răspunderea asigurătorului, iar asigurarea a rămas fără obiect;

c) pagubele au fost produse de operaţiuni militare în timp de război;

d) producerea evenimentului este posibilă; e) asiguratul a dat răspunsuri inexacte sau incomplete referitoare

la schimbarea împrejurărilor esenţiale privind riscul.


200

44. Un bun a cărui valoare de asigurare este de 10.000 u.m. a fost asigurat pentru suma de 8.000 u.m. Ca urmare a producerii riscului asigurat, se constată pierderea totală a bunului. Care este despăgubirea la care are dreptul asiguratul?

a) 2.000 u.m.; b) 6.400 u.m.; c) 8.000 u.m.; d) 10.000 u.m.; e) nu se poate calcula, fiind necesare informaţii suplimentare.

45. Indicatorul „gradul de acoperire prin asigurare” se determină: a) ca raport între numărul bunurilor asigurate şi numărul

bunurilor asigurabile; b) ca raport între totalul cheltuielilor efectuate de asigurat şi totalul

primelor de asigurare, precum şi a altor venituri încasate de asigurător; c) ca raport între suma asigurată şi valoarea reală a bunurilor în

momentul încheierii asigurării; d) ca raport între despăgubirea acordată asiguratului şi valoarea

pagubei produse la bunul asigurat; e) ca raport între totalul despăgubirilor plătite de asigurător şi

totalul primelor de asigurare încasate de asigurător.

46. Un bun a fost asigurat la un asigurător pentru 10 milioane u.m., iar la un alt asigurător, pentru 20 milioane u.m. Producându-se riscul asigurat, se constată pierderea totală a bunurilor. Paguba este evaluată la 30 milioane u.m. Despăgubirea se va suporta:

a) 1/3 din pagubă va fi acoperită de primul asigurător, iar 2/3 din pagubă de către cel de-al doilea asigurător;

b) în mod egal de către cei doi asigurători; c) 2/5 din pagubă va fi acoperită de primul asigurător, iar 3/5 din

pagubă de către cel de-al doilea asigurător; d) nu se poate răspunde, fiind necesare informaţii suplimentare; e) nici o variantă de răspuns nu este corectă.

47. Un bun, care este în proprietatea unei persoane X se află depozitat, în baza unui contract legal, într-un spaţiu aparţinând altei persoane.

Depozitarul: a) poate încheia un contract de asigurare având ca obiect bunul

respectiv în limita interesului propriu;


201

b) nu poate încheia un contract de asigurare având ca obiect bunul respectiv;

c) poate încheia un contract de asigurare având ca obiect bunul respectiv, doar dacă proprietarul nu a făcut acest lucru.

d) poate încheia un contract de asigurare având ca obiect bunul, cu condiţia ca suma asigurată să corespundă valorii reale a bunului;

e) poate încheia un contract de asigurare având ca obiect bunul, cu condiţia să aibă acordul proprietarului acestuia.

48. Un bun evaluat la suma de 16.800.000 u.m. este asigurat de proprie-tarul acestuia la două societăţi de asigurare pentru următoarele sume:

− 5.400.000 u.m. la asigurătorul A; − 6.200.000 u.m. la asigurătorul B. Prin producerea riscului asigurat se înregistrează o pagubă în

valoare de 4.000.000 u.m. Să se determine despăgubirile cuvenite asiguratului în cazul aplicării principiului primului risc.

Asigurătorul A Asigurătorul B a) 7.800.000 u.m.; 6.200.000 u.m.; b) 54.000.000 u.m.; 8.600.000 u.m.; c) 4.500.000 u.m.; 5.166.667 u.m.; d) 5.400.000 u.m.; 6.200.000 u.m.; e) 6.580.000 u.m.; 7.420.000 u.m.;

49. La asigurarea lucrărilor de construcţii-montaj şi a răspunderii constructorului, se acordă despăgubiri pentru:

1) dispariţia unor bunuri, dacă aceasta a fost constatată numai cu prilejul unor inventarieri periodice;

2) dispariţia unor echipamente, materiale, scule sau altor bunuri cauzate direct de riscuri asigurate;

3) confiscarea sau distrugerea de bunuri pe baza regulilor vamale, de carantină, din ordinul guvernului sau a oricărei autorităţi publice;

4) furt prin efracţia depozitelor; 5) diferenţe de tarif cuprinse în contractul de asigurare; Alegeţi varianta falsă de răspuns: a) 2+4+5; b) 4+5; c) 1+3; d) toate variantele sunt adevărate; e) 3+4+5.


202

50. La data de 20 ianuarie a.c. o societate comercială încheie o asigurare a bunurilor dintr-un magazin, pentru cazurile de furt prin efracţie, pe o perioadă de un an. Suma asigurată este de 200 milioane u.m. Cota de primă la data asigurării este de 3%. Sistemul de acoperire a pagubei practicat este cel al răspunderii proporţionale. La data de 10 februarie a.c. are loc un furt prin efracţie, în urma căruia se constată o pagubă de 20 milioane u.m. Bunurile aflate în magazin, la data producerii evenimentului, sunt evaluate la 250 milioane u.m. Prima de asigurare plătită şi despăgubirea la care are dreptul asiguratul sunt:

a) 7,5 milioane u.m.;16 milioane u.m.; b) 6 milioane u.m.; nu se acordă despăgubire; c) 7,5 milioane u.m.; nu se acordă despăgubire; d) 6 milioane u.m.;16 milioane u.m.; e) 6 milioane u.m.; 20 milioane u.m.

51. Mărimea despăgubirii va fi aceeaşi, indiferent dacă se aplică prin-cipiul acoperirii proporţionale sau principiul primului risc, atunci când:

1) suma asigurată este mai mică decât valoarea reală a bunului în momentul producerii evenimentului;

2) suma asigurată este egală cu valoarea bunului în momentul producerii evenimentului;

3) paguba este totală; 4) paguba este parţială; 5) paguba este egală cu suma asigurată. Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) 1+4; b) 1+5; c) 2+3; d) 4+5; e) toate răspunsurile sunt incorecte.

52. Un bun evaluat la 50.000 u.m. este asigurat de către proprietarul său la două societăţi de asigurare X şi Y pentru următoarele sume: 15.000 u.m. la societatea X şi 15.000 u.m. la societatea Y. Ambele societăţi practică sistemul primului risc. Se produce riscul asigurat şi se înregistrează o pagubă estimată la 20.000 u.m. Despăgubirile plătite asiguratului de către cele două societăţi de asigurare sunt:

a) 15.000 u.m.;15.000 u.m.;


203

b) 14.000 u.m.;16.000 u.m.; c) 8.000 u.m.; 8.000 u.m.; d) 10.000 u.m.;10.000 u.m.; e) 9.000 u.m. 9.000 u.m.

53. În cazul asigurării clădirilor, construcţiilor, echipamentelor, precum şi a altor bunuri, asigurătorul acordă despăgubiri pentru:

a) pagube produse clădirilor sau altor construcţii prin izbirea lor de către un vehicul;

b) pagube produse bunurilor puse la căldură sau la foc pentru prelucrare;

c) pagubele produse numai de fermentaţie, oxidare, căldură, afumare, pătare sau pârlire, provenite dintr-o sursă normală de căldură;

d) cheltuielile reclamate de curăţarea locului unde s-a produs paguba, în măsura în care nu sunt în legătură cu riscurile asigurate şi nici necesare pentru executarea lucrărilor de reparaţii;

e) pagube produse datorită pierderii sau dispariţiei bunurilor asigurate necauzate direct de riscuri asigurate.

54. În cazul asigurării de bunuri, interesul asigurării este reprezentat de: a) valorile patrimoniale expuse riscului sau riscurilor cuprinse în

contractul de asigurare; b) dauna efectivă, evaluabilă în bani, pe care asiguratul o poate

suferi în cazul pierderii sau degradării bunului; c) indemnizaţia de asigurare pe care urmează să o plătească

asigurătorul; d) despăgubirea pe care urmează să o încaseze asiguratul dacă

survine cazul asigurat; e) bunurile asigurate.

55. Pentru un anumit bun, proprietarul acestuia încheie trei contracte de asigurare cu trei societăţi de asigurare diferite A, B şi C. Bunul este asigurat pentru următoarele sume:

– 5.000.000 u.m. la asigurătorul A; – 8.000.000 u.m. la asigurătorul B; – 10.000.000 u.m. la asigurătorul C. Ca urmare a producerii riscului asigurat se înregistrează o

pagubă de 20.000.000 u.m. Cele trei societăţi de asigurare practică


204

pentru acoperirea pagubei sistemul primului risc. Care sunt despăgu-birile cuvenite asiguratului? Asigurătorul A Asigurătorul B Asigurătorul C a) 1.250.000 u.m.; 3.200.000 u.m.; 5.000.000 u.m.; b) 5.750.000 u.m.; 9.200.000 u.m.; 11.500.000 u.m.; c) 5.000.000 u.m.; 8.000.000 u.m.; 10.000.000 u.m.; d) 1.910.000 u.m.; 3.100.000 u.m.; 5.750.000 u.m.; e) 1.660.000 u.m.; 2.660.000 u.m.; 3.330.000 u.m. 56. La asigurarea de bunuri, în afara de proprietar, pot avea interes:

a) persoanele din familia proprietarului; b) uzufructuarul şi creditorii cu garanţii reale; c) alte persoane ce sunt interesate în baza unor contracte cu titlu

oneros, încheiate cu proprietarul; d) depozitarul; e) uzufructuarul, creditorul cu garanţii reale, depozitarul şi per-

soanele din familia proprietarului. 57. Un bun a fost asigurat la un asigurător pentru 20 milioane u.m., iar la un alt asigurător pentru 30 milioane u.m. Se produce riscul asigurat şi se înregistrează pierderea totală a bunului. Paguba este evaluată la 40 milioane u.m. Despăgubirea se va suporta:

a) 40% din pagubă va fi acoperită de primul asigurător, iar 60% din pagubă de către cel de-al doilea asigurător;

b) în mod egal de către cei doi asigurători; c) proporţional cu paguba; d) toate variantele de răspuns sunt false; e) nu se poate răspunde, fiind necesare informaţii suplimentare.

58. Ca sistem de acoperire, la asigurările de bunuri, practicarea sistemului primului risc:

a) este mai avantajoasă pentru asigurător; b) nu influenţează nivelul primelor de asigurare; c) influenţează nivelul primelor de asigurare, în sensul că

acestea sunt mai mari comparativ cu cele corespunzătoare altor sisteme de acoperire;

d) influenţează nivelul primelor de asigurare, în sensul că acestea sunt mai scăzute comparativ cu cele corespunzătoare altor sisteme de acoperire;

e) face, de regulă, obiectul negocierii între asigurător şi asigurat.


205

59. Un bun evaluat la 30.000 u.m. este asigurat la o societate de asigurări pentru suma de 20.000 u.m. Societatea de asigurări practică o franşiză deductibilă de 500 u.m. În urma producerii riscului asigurat, bunul este avariat în proporţie de 30%. Despăgubirea la care are dreptul asiguratul este:

a) 8.500 u.m.; b) 10.000 u.m.; c) 3.100 u.m.; d) 3.600 u.m.; e) egală cu paguba.

60. Practicarea sistemului acoperirii proporţionale este aplicabilă: a) numai atunci când obiectul asigurării este nedeterminat şi

nedeterminabil până în momentul realizării riscului; b) numai în caz de pierdere totală a bunului; c) la asigurările obligatorii de bunuri; d) la asigurările facultative de bunuri, şi prezintă importanţă

numai în caz de pierdere parţială a bunului asigurat; e) la asigurările generale.

61. Pentru un anumit bun se încheie de către proprietarul acestuia două contracte de asigurare cu două societăţi de asigurare diferite A şi B. Bunul este asigurat pentru următoarele sume:

− 15.000.000 u.m. la asigurătorul A; − 20.000.000 u.m. la asigurătorul B. Ca urmare a producerii riscului asigurat se înregistrează o

pagubă de 30.000.000 u.m. Cele două societăţi de asigurare practică pentru acoperirea pagubei sistemul acoperirii proporţionale. Bunul având o valoare de 70.000.000 u.m., care sunt despăgubirile cuvenite asiguratului?

Asigurătorul A Asigurătorul B a) 6.430.000 u.m.; 8.570.000 u.m.; b) 17.500.000 u.m.; 13.330.000 u.m.; c) 7.500.000 u.m.; 10.000.000 u.m.; d) 3.215.000 u.m.; 4.285.000 u.m.; e) 150.000.000 u.m.; 20.000.000 u.m.


206

62. Mărimea despăgubirii va fi diferită dacă se aplică principiul acoperirii proporţionale sau al primului risc, atunci când:

1) suma asigurată este mai mică decât valoarea reală a bunului în momentul producerii evenimentului;

2) suma asigurată este egală cu valoarea bunului în momentul producerii evenimentului;

3) paguba este totală; 4) paguba este parţială; 5) paguba este egală cu suma asigurată; Alegeţi varianta corectă de răspuns: a)1+3; b) 2+4; c) 1+4; d) 2+3; e) toate răspunsurile sunt incorecte.

63. Un imobil în valoare de 60.000.000 u.m. a fost asigurat facultativ pentru suma de 30.000.000 u.m. Imobilul a fost afectat de un incendiu, paguba ridicându-se la 15.000.000 u.m. Să se stabilească despăgubirea de asigurare, ţinându-se cont mai întâi de principiul răspunderii proporţionale şi apoi de cel al primului risc:

a) D1 = 7.500.000 u.m.;D2 = 3.750.000 u.m.; b) D1 = 7.500.000 u.m.;D2 = 15.000.000 u.m.; c) D1 = 7.500.000 u.m.;D2 = 7.500.000 u.m.; d) D1 = 3.750.000 u.m.;D2 = 7.500.000 u.m.; e) D1 = 3.750.000 u.m.: D2 = 3.750.000 u.m.

64. Un bun evaluat la 17.000.000 u.m. este asigurat de proprietarul acestuia la două societăţi de asigurare pentru următoarele sume:

− 3.000.000 u.m. la asigurătorul X; − 9.000.000 u.m. la asigurătorul Y. Prin producerea riscului asigurat, se înregistrează o pagubă în

valoare de 10.000.000 u.m. Să se determine despăgubirile cuvenite asiguratului, ştiindu-se că cele două societăţi de asigurare practică pentru acoperirea pagubei principiul primului risc.

Asigurătorul X Asigurătorul Y a) 3.000.000 u.m.; 7.000.000 u.m.; b) 2.500.000 u.m.; 7.500.000 u.m.;


207

c) 2.500.000 u.m.; 9.500.000 u.m.; d) 3.000.000 u.m.; 9.000.000 u.m.; e) 1.764.706 u.m.; 5.294.117 u.m.

65. La asigurarea pentru pierderea sau avarierea unei aeronave, asigurătorul nu acordă despăgubiri în legătură cu:

1) pierderile suferite în timpul în care aeronava se află în zbor, fără ca certificatul de aeronavigabilitate să fie valabil;

2) cheltuielile efectuate de asigurat cu ocazia elaborării studiului tehnico-economic de repunere în funcţiune a aeronavei;

3) pierderea totală constructivă a aeronavei; 4) cheltuielile ocazionate de salvarea şi conservarea aeronavei,

precum şi pentru prevenirea extinderii pagubei produse; 5) avariile provocate aeronavei de măsurile de salvare. Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) 1+2; b) 1+4; c) 2+4; d) 2+5; e) 3+5.

66. La asigurarea bunurilor în timpul transportului terestru, societatea de asigurări nu acorda despăgubiri în următoarele situaţii:

1) pierderi rezultate în timpul încărcării bunurilor asigurate în mijlocul de transport;

2) paguba a rezultat în urma unei alunecări de teren; 3) paguba s-a produs în urma răsturnării autovehiculului care

transporta bunurile asigurate; 4) paguba a rezultat ca urmare a alterării bunurilor asigurate; 5) paguba a fost produsă de insecte şi rozătoare; 6) paguba s-a produs ca urmare a conservării necorespunzătoare

de către asigurat a bunurilor transportate. Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) 1+3+5; b) 1+4+6; c) 2+3+6; d) 3+4+5; e) 4+5+6.


208

67. La asigurarea facultativă a bunurilor pe timpul transportului terestru, unul din următoarele riscuri nu este cuprins în asigurare:

a) accidente în timpul încărcării, aşezării sau descărcării bunurilor; b) căderi, deraieri, derapări, răsturnări sau împotmoliri; c) incendiu şi alte riscuri generale; d) pagube produse din cauza unor însuşiri proprii naturii

bunurilor transportate; e) accidente ale mijloacelor de transport soldate cu coliziuni.

68. La asigurarea bunurilor în timpul transportului pe calea ferată, răspunderea asigurătorului începe:

a) din momentul primirii bunurilor de către transportator; b) după 24 ore de la expirarea zilei în care s-au achitat primele; c) din momentul încărcării bunurilor în vagoane; d) la cinci zile de la expirarea zilei în care s-au plătit primele de

asigurare; e) la trei zile după ce s-a încheiat contractul de asigurare.

69. La asigurarea facultativă a animalelor se acordă despăgubiri numai atunci când:

a) animalele sunt predate procesatorilor din industria cărnii; b) animalele au atins o anumită vârstă şi nu mai au capacitate de

reproducţie; c) animalele sunt în scădere a capacităţii de muncă; d) animalele au reacţionat pozitiv la tuberculinare fără ca boala

să se fi manifestat; e) principala cauză a pieirii animalelor a fost boala menţionată.

70. La asigurările de animale nu se acordă despăgubiri în cazurile în care: 1) animalele au pierit ca urmare a electrocutării; 2) animalele au pierit datorită unei furajări insuficiente; 3) animalele au fost sacrificate din motive de ordin gospodăresc; 4) animalele au pierit datorită atacului animalelor sălbatice; 5) animalele au fost sacrificate datorită lipsei de productivitate. Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) 1+2+3; b) 1+2+5; c) 1+4+5;


209

d) 2+3+4; e) 2+3+5.

71. La asigurările de animale, se acordă despăgubiri în cazul în care: 1) animalele au fost sacrificate pentru necesităţile asiguratului; 2) animalele au pierit datorită unor accidente care au avut loc; 3) animalele au pierit din cauza unei furajări necorespunzătoare

cantitativ sau calitativ; 4) animalele au pierit datorită contractării unor boli infecţioase; 5) pieirea animalelor s-a datorat operaţiunilor militare în timp de

război. Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) 1+4; b) 2+4; c) 2+5; d) 3+4; e) 3+5.

72. Un cal, a cărui valoare de piaţă este de 10.000.000 u.m. a fost asigurat pentru suma de 6.000.000 u.m. Ca urmare a unei fracturi suferite, animalul a fost sacrificat, recuperându-se produse din carne în valoare de 5 milioane u.m. Paguba înregistrată şi despăgubirea plătită de asigurător sunt:

a) 4.000.000 u.m.; 2.400.000 u.m.; b) 5.000.000 u.m.; 3.000.000 u.m.; c) 6.000.000 u.m.; 3.600.000 u.m.; d) 10.000.000 u.m.; 6.000.000 u.m. e) nu se poate calcula, fiind necesare şi alte informaţii. • Asigurările de persoane

73. Pentru rentele viagere fracţionate de m ori pe an, imediate, anticipate, prima netă unică plătită de asiguratul în vârstă în vârstă de x ani, notată max şi calculată cu ajutorul numerelor de comutaţie este:

a) x

xxm D

Nm

a 11 +⋅= ;

b) m

mDN

ax

xxm 2

1−+= ;


210

c) m

mDN

ax

xxm 2

1−−= ;

d) 1

21

−+= +

mm

DN

ax

xxm .

74. Media indicatorului de supravieţuire este egală cu: a) viaţa medie; b) probabilitatea de deces; c) funcţia de supravieţuire; d) produsul probabilităţilor de supravieţuire şi de deces; e) probabilitatea de supravieţuire.

75. În rentele viagere anuale, imediate, posticipate, prima netă unică unitară, plătită de asiguratul în vârstă de x ani, notată ax şi calculată cu ajutorul numerelor de comutaţie, este:

a) x

xx D

Na =

b) xxx NDa ⋅=

c) x

xx D

Na 1+= ;

d) x

xx N

Da 1+= ;

e) 1

1

+

+=x

xx D

Na .

76. Care dintre următoarele funcţii nu este funcţie biometrică? a) viaţa medie; b) intensitatea mortalităţii; c) probabilitatea de deces; d) funcţia logaritmică; e) funcţia de supravieţuire.

77. În asigurarea de supravieţuire pe termen lung, prima netă unică, notată nEx, datorată de asiguratul în vârstă de x ani pentru o poliţă pe n ani este:


211

a) x

nnx

xn vxl

E⋅

= +

b) nx

nx

xn lvl

E+

⋅=

c) nx

nxx

xn lvl

E+

+⋅=

d) x

nnx

xn lvl

E⋅

= +

e) x

xnx

xn lvl

E⋅

= +

78. La asigurările de persoane, asiguratul poate să încheie: a) o asigurare pentru fiecare tip de asigurare de persoane; b) un număr nedeterminat de asigurări de acelaşi fel, fără nici o

restricţie; c) doar o asigurare, în limita maximă a valorii stabilite de

agentul de asigurare; d) un număr nedeterminat de asigurări, dar până la valoarea

stabilită de agentul de asigurare; e) maximum două asigurări (una obligatorie şi una facultativă).

79. Pentru renta anuală imediată, posticipată, limitată la n ani, prima netă unică unitară plătită de asiguratul în vârstă de x ani, notată cu nax şi calculată cu ajutorul numerelor de comutaţie, este:

a) nx

xxxn D

MNa

+

−=

b) x

nxxn D

Na +=

c) x

nxxxn D

NNa 11 +++ −

=


212

d) nx

xnxxn D

NNa

+

+ −=

e) x

nxxxn D

NNa +−

=

80. Care dintre următoarele notaţii nu reprezintă un număr de comutaţie?

a) Nx; b) Rx; c) Tx; d) Sx; e) Mx.

81. La asigurările de persoane, constatarea şi evaluarea consecinţelor producerii riscului asigurat, se fac:

a) de către o societate de asigurare specializată în astfel de operaţiuni; b) de către fiecare compartiment solicitat; c) de către inspectorii de asigurări din teritoriu; d) de către un compartiment distinct, subordonat direct mana-

gerului unităţii; e) nu apare ca fiind necesară existenţa unui compartiment

distinct.

82. Între probabilitatea de supravieţuire şi funcţia de supravieţuire există relaţia:

a) txxt lp += ; b) xxt ltp += ;

c) tl

p xxt = ;

d) tx

xxt l

lp+

= ;

e) x

txxt l

lp += .


213

83. Dacă x este vârsta persoanei, ex viaţa sa medie, Tx este durata de viaţă rămasă şi M(Tx) este media lui Tx, atunci:

a) ex = M(Tx); b) M(Tx) = x + ex; c) Tx = ex + x; d) ex = M(Tx) + x; e) ex = x – Tx.

84. Dintre numerele de comutaţie, care relaţie este corectă: a) xxx DNC −= ;

b) ∑−

=++ =

xw

nkxknx DN ;

c) ∑=

=w

kkx DN

0

;

d) ∑=

+=w

kxx kCC

1

;

e) xnxnx MMN −= ++.

85. La un asigurat în vârstă de x ani, pentru o rentă trimestrială imediată, anticipată, limitată la n ani, prima netă unică unitară este de:

a) nx

x

x

nx

DD

DN

P+

+ ⋅+=83 ;

b) x

nx

x

nxx

DD

DNN

P ++ ⋅−−

=83 ;

c) ⎟⎟⎠

⎞⎜⎜⎝

⎛−⋅−

−= ++

x

nx

x

nxx

DD

DNN

P 183 ;

d) ⎟⎟⎠

⎞⎜⎜⎝

⎛−⋅−= +

x

nx

x

x

DD

DN

P 183 ;

e) nxx DNP +⋅−=

83 .

86. Dacă probabilităţile de supravieţuire peste n ani ale persoanelor A şi B sunt P1 şi P2, atunci probabilitatea P ca peste n ani să fie în viaţă numai una dintre ele este:

a) P = P1 + P2;


214

b) P = P1 + P2 – 2 · P1 · P2; c) P = P1 · P2; d) P = 1 – P1 · P2; e) P = P1 + P2 – P1 · P2.

87. Care dintre următoarele numere de comutaţie nu este utilizat la calculul primelor nete ale asigurărilor de deces?

a) Rx; b) Nx; c) Cx; d) Mx; e) Dx.

88. Dacă tPx este probabilitatea de supravieţuire a unei persoane în vârstă de x ani peste t ani, iar lx este funcţia de supravieţuire, atunci:

a) txxxt llP +⋅= ; b) tlP xxt += ; c) xlP txxt ⋅= + ;

d) tx

xxt l

lP

+

= ;

e) x

txxt l

lP += .

89. Notând cu x vârsta asiguratului, cu lx funcţia de supravieţuire şi cu

v i+

=1

1 factorul de actualizare, atunci numărul de comutaţie Dx este:

a) Dx = v + lx; b) Dx = v · lx; c) Dx = vx · lx; d) Dx = xv · lx; e) Dx = vx + lx.

90. Dacă x este vârsta persoanei, tPx probabilitatea de supravieţuire peste t ani, tqx probabilitatea de deces până la t ani şi S = tPx + tqx, atunci:

a) S = 0; b) S = 2;


215

c) S = 3; d) S = ½; e) S = 1.

91. Prima netă unică unitară plătită de asiguratul în vârstă de x ani pentru o asigurare de deces valabilă n ani de la contractare, notată nAx şi calculată cu ajutorul numerelor de comutaţie este:

a) x

nxxn D

MA += ;

b) x

nxxxn D

MMA +−

= ;

c) x

nxxxn D

MMA ++

= ;

d) x

xxn D

MA = ;

e) x

nxxn M

DA += .

92. Dacă x este vârsta asiguratului şi ω este durata maximă de viaţă, care dintre următoarele relaţii este corectă?

a) xxx DNC −= ;

b) ∑−

=++ =

x

nkkxnx DN

ω

;

c) ∑=

=ω

0kxx DN ;

d) ∑=

+=ω

1kkxx CM ;

e) xnxnx MMN −= ++ .

93. Pentru asigurarea mixtă generală pe n ani, prima netă unică unitară plătită de asiguratul în vârstă de x ani, notată cu nAMx, şi calculată cu ajutorul numerelor de comutaţie, este:

a) nx

xxxn D

MNAM+

+= ;


216

b) x

nxnxxxn D

DMMAM ++ +−= ;

c) x

nxxxn D

MNAM +−= ;

d) nx

xxxn D

MNAM

+

−= ;

e) x

nxxxn D

MMAM ++= .

94. Factorul de actualizare viager (numit şi sumă unitară amânată n ani), notat cu nEx şi calculat cu numerele de comutaţie, este:

a) xnxxn DDE ⋅= + ;

b) n

DE x

xn = ;

c) nx

xxn D

DE

+

= ;

d) x

nxxn D

DE += ;

e) x

xn DnE = .

95. Pentru asigurarea mixtă cu sumă dublă pe n ani, prima netă unică unitară plătită de asiguratul în vârstă de x ani, notată nAMDx şi calculată cu ajutorul numerelor de comutaţie, este:

a) xx

xxn D

NM

AMD += ;

b) x

nxxxn D

DMAMD ++

= ;

c) nx

xxxn D

DMAMD

+

+= ;


217

d) x

nxxxxn D

DMNAMD +++

= ;

e) nx

xxxn D

NMAMD

+

+= .

96. Pentru renta viageră anuală posticipată, amânată n ani, prima netă unică unitară plătită de asiguratul în vârstă de x ani, notată cu nax şi calculată cu ajutorul numerelor de comutaţie, este:

a) x

nxxn D

Ma += ;

b) x

nxxn D

Na 1++= ;

c) nx

nxxxn D

MMa

+

+−= ;

d) x

nxxn D

Na += ;

e) 1

1

+

++=x

nxxn D

Na .

97. La asigurările de persoane, suma asigurată se stabileşte: a) pe baza certificatelor medicale prezentate de asigurat; b) în funcţie de limitele stabilite în tabelele oferite spre

consultare viitorilor asiguraţi; c) de către agenţii de asigurare; d) pe bază de negociere; e) în mod forfetar la solicitarea asiguratului şi în funcţie de

nevoile şi posibilităţile financiare ale acestuia.

98. Dacă ω este vârsta limită, x vârsta asiguratului, lx funcţia de supravieţuire şi e(x) viaţa medie, atunci, în cazul continuu avem:

a) ∫ ⋅⋅=x

t dtlxe0

1)(ω

;


218

b) ∫ ⋅⋅=x

xt

x dtll

xeω

)( ;

c) ∫ ⋅⋅=ω

xt

x

dtll

xe 1)( ;

d) ∫ ⋅⋅=x

tx dtllxe0

)( .

• Asigurările de răspundere civilă auto (RCA) şi asigurările

facultative auto, de avarii şi furt (CASCO)

99. La asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule:

1) asigurarea acoperă numai răspunderea civilă delictuală a asiguratului;

2) asigurarea acoperă şi răspunderea contractuală a deţinătorului de autovehicul;

3) asiguraţii sau reprezentanţii acestora sunt obligaţi să înştiinţeze în scris asigurătorul despre producerea evenimentului asigurat, fără excepţie, în termen de patru zile lucrătoare de la data acestuia;

4) întotdeauna, sunt exoneratoare de răspundere, cazurile de forţă majoră;

5) cazurile de forţă majoră sunt exoneratoare de răspundere numai dacă au determinat în exclusivitate producerea pagubei de către autovehicul.

Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) 1+2; b) 2+3; c) 1+4; d) 1+5; e) 4+5.

100. Proprietarul unui autovehicul încheie o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente. Deţinătorul autovehiculului produce două accidente: unul în luna aprilie şi celălalt în luna septembrie, în urma cărora instanţa de judecată stabileşte plata


219

unor despăgubiri, în sarcina asiguratului, pentru răspundere civilă în sumă de 80.000 u.m. pentru accidentul produs în luna aprilie, şi în sumă de 360.000 u.m. pentru cel din luna septembrie. Stabiliţi contribuţia asigurătorului la acoperirea despăgubirilor pentru cele două accidente produse de asigurat:

a) 280.000 u.m.; b) 440.000 u.m.; c) 180.000 u.m.; d) 360.000 u.m.; e) 80.000 u.m.

101. Legislaţia din România, referitoare la asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, stabileşte:

1) se prevede termen de păsuire; 2) încălcarea obligaţiei de asigurare de către persoanele fizice şi

juridice care deţin autovehicule supuse înmatriculării în România sau care folosesc autovehicule înmatriculate în străinătate şi care nu sunt asigurate în mod valabil în străinătate constituie infracţiune;

3) asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto se practică numai de către asigurători autorizaţi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;

4) încheierea acestei asigurări este obligatorie şi pentru asigurătorii autorizaţi;

5) refuzul societăţii de asigurări autorizate de a încheia contractul de asigurare obligatorie la cererea deţinătorului de autovehicul constituie contravenţie.


102. Deţinătorul unui autovehicul încheie asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente, cu două societăţi de asigurare A şi B. Ca urmare a producerii unui accident, instanţa de judecată a stabilit în sarcina deţinătorului de autovehicul


220

plata unor despăgubiri pentru răspundere civilă în sumă de 10.000.000 u.m. Contribuţia asigurătorilor pentru acoperirea despăgubirilor este:

Asigurătorul A Asigurătorul B a) 5.000.000 u.m.; 3.000.000 u.m.; b) 10.000.000 u.m.; – c) 5.000.000 u.m.; 5.000.000 u.m.; d) 4.000.000 u.m.; 4.000.000 u.m.; e) 3.000.000 u.m.; 4.000.000 u.m.

103. Prin asigurările de răspundere civilă pot fi acoperite numai prejudiciile produse de asigurat unor terţe persoane cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

a) producerea de către asigurat a unei fapte ilicite; trebuie să se poată dovedi existenţa unui prejudiciu produs de asigurat terţei persoane accidentate; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a asiguratului şi prejudiciul adus terţei persoane; este necesar să se poată constata culpa asiguratului care, înfăptuind fapta ilicită, a produs accidentul;

b) săvârşirea cu intenţie de către asigurat a unei fapte ilicite; existenţa unei pagube produse de asigurat terţei persoane accidentate; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;

c) săvârşirea de către asigurat a unei fapte ce nu contravine normelor legale; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta asiguratului şi paguba produsă unei alte persoane; asiguratul să fi contribuit la producerea accidentului şi a pagubei rezultate în urma acestuia;

d) producerea de către asigurat a unei fapte ilicite; existenţa unui prejudiciu produs terţei persoane; existenţa vinovăţiei asiguratului, în ceea ce priveşte producerea pagubei;

e) săvârşirea cu intenţie de către asigurat a unei fapte ilicite; existenţa unei legături între faptă şi pagubă; trebuie să se poată dovedi culpa asiguratului în producerea pagubei.

104. Un autovehicul este asigurat la două societăţi de asigurare diferite, A şi B. Contractul de asigurare încheiat cu societatea A vizează avariile, suma asigurată fiind de 10.000.000 u.m. În contractul de asigurare încheiat cu societatea de asigurări B, autovehiculul este


221

asigurat împotriva cazurilor de furt prin efracţie, pentru suma de 7.000.000 u.m. Ca urmare a unei defecţiuni apărute la autovehicul, proprietarul acestuia suferă o pagubă de 5.000.000 u.m. Despăgubirea va fi plătită:

a) de societatea de asigurare A; b) de societatea de asigurare B; c) de cele două societăţi de asigurări în mod egal; d) de cele două societăţi de asigurare în mod proporţional; e) de cele două societăţi de asigurare, ţinând cont de sistemul de

acoperire în asigurare aplicabil în cauză.

105. Obiectul asigurării de răspundere civilă îl reprezintă: a) valorile patrimoniale expuse pericolului; b) autovehiculele – pentru caz de pierdere, furt sau alte evenimente; c) posibilitatea de a evita plata despăgubirilor civile datorate

terţilor, ca urmare a răspunderii civile; d) valoarea patrimonială egală cu despăgubirile ce ar trebui

plătite de asigurat, ca urmare a unui prejudiciu cauzat unei terţe persoane pentru care răspunde potrivit legii civile;

e) un anumit atribut legat de patrimoniul individului.

106. La asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto – nivelul primelor de asigurare, limita maximă a despăgubirilor, termenele de plată, sancţiunile şi alte elemente cu privire la practicarea asigurării se stabilesc de:

a) Adunarea Generală a Acţionarilor de la societăţile care sunt autorizate să practice asigurarea respectivă;

b) Parlament, prin lege; c) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor; d) Ministerul Finanţelor Publice; e) Guvern, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice.

107. Despăgubirile plătite de asigurător în baza unei asigurări obligatorii de răspundere civilă se recuperează de la persoana vinovată de producerea pagubei în următoarele cazuri:

1) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice, ca infracţiuni săvârşite cu intenţie;


222

2) persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus autovehiculul fără consimţământul asiguratului;

3) accidentul a fost produs cu intenţie; 4) autovehiculul care a produs accidentul era condus, cu

consimţământul asiguratului, de către copilul acestuia; 5) accidentul a fost produs în timpul când autorul infracţiunii

săvârşite cu intenţie încerca să se sustragă de la urmărire. Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) 1+2+3+5; b) 1+3+4; c) 1+3+5; d) 1+2+5; e) 1+2+4+5.

108. Unul din următoarele riscuri nu este acoperit prin asigurarea facultativă de avarii a autovehiculelor:

a) cheltuielile cu transportul autovehiculului la atelierul de reparaţii cel mai apropiat de locul accidentului, care poate efectua reparaţia;

b) ciocniri, loviri sau izbiri cu alte vehicule; c) căderea unor corpuri pe construcţia în care se afla

autovehiculul; d) riscurile generale; e) defecte de fabricaţie ale unor piese sau alte componente.

109. La asigurarea obligatorie de răspundere civilă, privind indem-nizaţia de asigurare se prevede:

1) asigurătorul acordă despăgubiri pentru pagubele cauzate terţilor, inclusiv cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil;

2) asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru amenzile de orice fel şi cheltuielile legate de procesul penal;

3) legea prevede limite în privinţa despăgubirilor la care are dreptul terţul păgubit;

4) terţul păgubit are dreptul numai la repararea pagubelor efective şi dacă este cazul, la repararea daunelor morale;

5) obligaţia asigurătorului se limitează prin lege, numai în cazurile pagubelor la bunuri.


223


110. Pentru prejudiciul cauzat prin accidentul de autovehicul, asigurătorul datorează despăgubiri, în cazul în care pentru acest accident se poate angaja:

a) răspunderea civilă delictuală a asiguratului; b) răspunderea contractuală a deţinătorului autovehiculului; c) răspunderea deţinătorului autovehiculului pentru pagube

produse ca urmare a faptei unei terţe persoane pentru care asiguratul nu are obligaţia să răspundă;

d) răspunderea penală a persoanei asigurate; e) răspunderea deţinătorului autovehiculului pentru pagube

produse ca urmare a unor cazuri de forţă majoră.

111. În legătură cu asigurările de răspundere civilă, se poate afirma: 1) suma asigurată nu rămâne la acelaşi nivel pe toată durata

asigurării; 2) în calitate de beneficiari ai asigurării pot apărea numai terţe

persoane necunoscute în momentul încheierii asigurării; 3) de regulă, prin aceste asigurări, sunt acoperite numai

prejudiciile produse de asigurat unor terţe persoane, care sunt urmarea unui accident;

4) eventuala vinovăţie a asiguraţilor în producerea riscului duce de regulă, la decăderea din drepturi a acestora;

5) obiectul acestor asigurări îl reprezintă prejudiciul produs unor terţe persoane de către asigurat.



224

112. La asigurarea de răspundere civilă, în una din următoarele situaţii, despăgubirea poate fi stabilită pe baza înţelegerii dintre asigurat şi terţa persoană păgubită, cu avizul asigurătorului:

1) persoanele care prezintă în scris pretenţii de despăgubiri sunt copiii sau părinţii asiguratului;

2) persoana care solicită acordarea de despăgubiri precizează că accidentul care a condus la producerea prejudiciului face obiectul unui proces penal;

3) persoanele care emit pretenţii de despăgubire sunt soţul (soţia) respectivului asigurat;

4) persoanele care formulează pretenţii de despăgubiri sunt fraţii sau surorile asiguratului;

5) persoana care solicită acordarea de despăgubiri afirmă că poate face dovada prejudiciului material suferit, iar din înştiinţarea asiguratului se poate constata răspunderea civilă a acestuia.

113. În cadrul asigurărilor de autovehicule nu se acordă despăgubiri în următoarele situaţii:

1) paguba a fost produsă, ca urmare a trepidaţiilor autovehiculului în timpul mersului;

2) paguba nu a fost provocată cu intenţie de către asigurat; 3) paguba a fost provocată de explozia rezervorului de

carburanţi; 4) autovehiculul nu avea certificat de înmatriculare valabil; 5) paguba s-a produs în timpul comiterii de către asigurat a unei

infracţiuni contra siguranţei statului. Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) 2+3+4; b) 1+4+5; c) 1+2+4; d) 3+4+5; e) 2+4+5.

114. La asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente cu autovehicule, calitatea de terţă persoană păgubită, o poate avea:

a) persoana care a suferit o vătămare a integrităţii corporale, ca urmare a unui accident produs de un autovehicul, în condiţiile în care


225

între persoana accidentată şi deţinătorul autovehiculului există un contract de muncă;

b) creditorul contractual al asiguratului; c) deţinătorul autovehiculului; d) persoana care a încredinţat asiguratului anumite bunuri, pe

baza unui contract de depozit; e) conducătorul autovehiculului, în cazul în care nu este

deţinătorul acestuia.

115. Prin asigurarea autovehiculelor pentru avarii, nu pot fi asigurate: a) autobuze; b) tractoare rutiere; c) autocisterne; d) combine auto; e) remorci tractate de tractoare rutiere.

116. În cazul asigurării de răspundere civilă, terţa persoană păgubită are statut de:

a) contractant; b) asigurat; c) contractant şi stipulant al asigurării; d) persoana cuprinsă în asigurare; e) beneficiar al asigurării.

117. Ştiind că prin asigurările de răspundere civilă pot fi acoperite pagubele produse de asigurat unor terţe persoane, dacă sunt îndeplinite cumulativ anumite condiţii, precizaţi care este condiţia eronată:

a) să se poată dovedi existenţa unui prejudiciu cauzat de asigurat terţei persoane;

b) să existe un raport juridic între asigurător şi terţa persoană păgubită;

c) săvârşirea unei fapte ilicite de către asigurat; d) să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită a asigu-

ratului şi prejudiciul adus terţei persoane; e) să se poată constata culpa asigurătorului.

118. În cazul accidentelor produse de autovehicule deţinute de persoane asigurate în străinătate, drepturile persoanelor păgubite în


226

urma producerii unui accident pe teritoriul României, care decurg din asigurarea de răspundere civilă obligatorie, se exercită împotriva:

a) persoanei vinovate de producerea accidentului prin interme-diul instanţei de judecată;

b) asigurătorului din străinătate prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România;

c) ambasadei ţării al cărei cetăţean este conducătorul autovehiculului responsabil de producerea accidentului;

d) Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România; e) Ambasadei ţării al cărei cetăţean este proprietarul care a

produs accidentul.

119. Din Fondul de protecţie a victimelor străzii se pot plăti despă-gubiri numai în următoarele condiţii:

1) paguba afectează bunurile terţei persoane; 2) autorul accidentului a rămas neidentificat; 3) paguba a fost cauzată prin atingerea adusă persoanei; 4) autovehiculul care a produs accidentul este neasigurat; 5) paguba afectează bunurile persoanei şi depăşeşte o anumită

sumă, stabilită prin lege. Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) 1+2+4+5; b) 1+3+4+5; c) 1+2+4; d) 2+3+4; e) 3+4+5. • Asigurările maritime şi fluviale

120. În legătură cu navlul, se pot face următoarele afirmaţii: a) navlul este compus din costul transportului pe apă şi din

profitul net; b) navlul reprezintă perioada de timp, exprimată în zile-om, în

care nava este pusă la dispoziţia navlositorului împreună cu echipajul acesteia;

c) navlul reprezintă suma de bani pe care armatorul o încasează de la navlositor, în schimbul transportării mărfurilor pe baza contractului de transport;


227

d) stabilirea navlului se face în funcţie de timpul pentru care nava este pusă la dispoziţia navlositorului, numărul voiajelor, greutatea mărfii etc.;

e) navlul reprezintă tariful pentru transportul maritim sau fluvial de mărfuri.


121. Cu titlu de cheltuieli ce intră în avaria comună, pot fi asigurate: 1) reparaţiile la nava deplasată în altă parte decât la destinaţie; 2) comisioanele şi dobânzile; 3) pretenţiile pentru sacrificii şi daune la cargo, precum şi navlul

aferent; 4) cheltuielile portuare efectuate în portul de refugiu; 5) salariile şi retribuţia aferentă orelor suplimentare cuvenite

echipajului navei; 6) costul asigurării. Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) 1+2+6; b) 2+3+5; c) 4+5+6; d) 3+5+6; e) 2+4+5.

122. În legătură cu asigurarea navelor maritime şi fluviale, se fac următoarele afirmaţii:

a) răspunderea asigurătorului pentru fiecare pagubă la navă se limitează la suma asigurată;

b) asigurarea se poate încheia de unităţi economice române şi străine, precum şi de către persoane fizice;

c) pentru pagubele produse de nava asigurată altor nave, răspunderea asigurătorului se limitează la ¾ din suma asigurată pe eveniment;

d) această asigurare, numită şi CASCO, cuprinde navele comerciale, navele de pescuit, navele colectoare, precum şi alte ambarcaţiuni civile;

e) franşiza se aplică şi în cazurile de avarie comună şi de coliziune cu alte nave.



228

123. Prin asigurarea CARGO, unul din următoarele riscuri nu este acoperit:

a) intrarea apei din mare, în navă, cală, container sau loc de depozitare;

b) eşuarea, scufundarea sau răsturnarea navei; c) întârzierea directă determinată de un risc asigurat; d) incendiu sau explozie; e) aruncarea sau luarea de valuri peste bord.

124. Cu titlu de cheltuieli ce intră în avaria comună, nu pot fi asigurate: f) costul asigurării; g) comisioane şi dobânzi; h) cheltuielile portuare efectuate în portul de refugiu; i) hotărârea judecătorească de salvare (taxa de cauţiune etc.); j) întreţinerea echipajului care nu a fost înlocuit în cursul

voiajului. Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) 2+5; b) 1+4; c) 3+5; d) 1+2; e) 4+5.

125. La asigurarea CARGO suma asigurată poate fi formată din: a) valoarea bunului din factura majorată cu 3%; costul

transportului şi al asigurării majorate cu 4%; cheltuieli şi taxe vamale; o supraasigurare de 12% din valoarea bunului, pentru acoperirea unor cheltuieli pe care asiguratul le poate justifica;

b) valoarea bunului potrivit facturii; costul transportului, al asigurării, precum şi alte costuri legate de transportul bunului nemenţionate în factură; cheltuieli şi taxe vamale; o supraasigurare de 10% din valoarea bunului pentru acoperirea acelor cheltuieli care nu pot fi prevăzute la încheierea asigurării;

c) valoarea bunului menţionată în factura majorată cu 5%; costul transportului şi prima de asigurare achitată; cheltuieli şi taxe vamale; o supraasigurare de 15% din valoarea bunului pentru acoperirea unor cheltuieli;


229

d) valoarea bunului potrivit facturii sau, în lipsa acesteia, valoarea pe piaţă a bunului la locul de expediere în momentul încheierii asigurării; costul transportului, al asigurării, precum şi alte costuri legate de transportul bunului şi necuprinse în valoarea facturii, cheltuieli şi taxe vamale; o supraasigurare de 10% din valoarea bunului pentru acoperirea acelor cheltuieli care nu pot fi prevăzute la încheierea asigurării;

e) valoarea bunului trecută în factura diminuată cu 2%; costul transportului majorat cu 10%, costul asigurării şi alte cheltuieli de transport; o supraasigurare de 20% din valoarea bunului.

126. Asigurarea maritimă sau fluvială, încheiată în condiţia „Pierdere totală şi avarii” acoperă:

1) pierderea totală a navei; 2) pierderile şi avariile la navă; 3) cheltuielile de salvare; 4) contribuţia la cheltuielile de avarie comună; 5) cheltuielile rezultate ca urmare a coliziunii navei asigurate cu

un corp fix; 6) daunele rezultate din coliziunea navei asigurate cu o altă navă. Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) 1+4+5; b) 1+2+3+4; c) 2+4+6; d) 3+4+5+6; e) 1+2+3+5.

127. Nava maritimă „Neptun” asigurată la o societate de asigurări din România pentru suma de 1.500.000 USD, efectua un transport de mărfuri care erau asigurate la o societate de asigurări din Grecia pentru suma de 700.000 USD. În timpul transportului nava a eşuat, fiind solicitat un remorcher străin pentru a efectua operaţiuni de salvare. Serviciile prestate de acesta au costat 100.000 USD. În urma avariilor suferite, nava a necesitat reparaţii în sumă de 250.000 USD, iar marfa a înregistrat o daună de 100.000 USD. Suma totală acceptată în avarie comună este:

a) 100.000 USD; b) 200.000 USD;


230

c) 250.000 USD; d) 350.000 USD; e) 450.000 USD.

128. Pentru ca o pagubă sau o cheltuială să fie acceptată ca avarie comună, trebuie să îndeplinească condiţiile:

1) să aibă ca scop salvarea de la o primejdie comună a navei, a încărcăturii acesteia, precum şi a navlului;

2) să fie rezultatul unor factori independenţi de voinţa comandantului navei;

3) acţiunea să aibă loc într-o situaţie excepţională; 4) sacrificarea voluntară a unei părţi din averea aflată în pericol

nu trebuie să fie neapărat necesară; 5) să fie rezultatul unei acţiuni întreprinse cu intenţie de către

comandant, iar măsura să fie raţională. Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) 2+3+4; b) 1+3+5; c) 2+4+5; d) 2+3+5; e) 1+3+4.

129. În domeniul asigurărilor maritime, navlul forfetar reprezintă: a) navlul calculat în funcţie de valoarea mărfurilor; b) navlul rezultat după deducerea din costul total al transportului a

cheltuielilor cu taxele de port, de remorcaj, comisionul de navlosire etc.; c) navlul plătit de către navlositor armatorului în portul de

încărcare, înainte de a se efectua transportul mărfurilor; d) navlul calculat pentru întreaga navă, fără a se ţine seama de

cantitatea de marfă care se încarcă; e) navlul care se plăteşte indiferent dacă marfa ajunge sau nu la

destinaţie din cauza unor accidente ce pot apărea în timpul transportului.

130. Una din următoarele cheltuieli nu poate fi cuprinsă în categoria cheltuielilor ce intră în avaria comună:

a) cheltuielile de dispaşă; b) cheltuielile portuare efectuate în portul de refugiu;


231

c) întreţinerea echipajului şi combustibilul consumat; d) salariile şi retribuţia aferentă orelor suplimentare cuvenite

echipajului navei; e) comisioane şi dobânzi;

131. La asigurările de bunuri în timpul transportului maritim, asigurarea, încheiată în Condiţia „C”, acoperă riscul cauzat de:

a) eşuarea, scufundarea, răsturnarea navei sau ambarcaţiunii; b) cutremurul de pământ, erupţia vulcanică sau trăsnetul; c) dauna totală a unui colet pierdut peste bord în timpul

încărcării sau descărcării pe şi de pe navă; d) luarea de valuri; e) intrarea apei din mare în cală, container sau loc de depozitare. • Reasigurările

132. De regulă, un contract de reasigurare cuprinde: a) denumirea părţilor şi obiectul reasigurării; drepturile şi obliga-

ţiile reasiguratului; răspunderea asumată de reasigurator; primele de reasigurare care se cuvin reasiguratorului;

b) obiectul reasigurării; răspunderea asumată de reasigurator; răspunderea ce revine asiguratului; condiţiile în care se face reasigu-rarea (costul reasigurării); modul de decontare a primelor şi respectiv al daunelor; durata contractului; clauze „ad-hoc” privind raporturile dintre părţi;

c) răspunderea reţinută de reasigurat; condiţiile în care se face reasigurarea; costul reasigurării; modul de decontare a primelor şi a daunelor; răspunderea reasiguratorului;

d) mobilul reasigurării şi părţile care intervin în reasigurare, drepturile şi obligaţiile reasiguratorului şi ale reasiguratului; clauze „ad-hoc” privind raporturile reciproce (de exemplu, preavizarea pentru ieşirea din obligaţii etc.);

e) denumirea părţilor; răspunderea asumată de cele două părţi; primele de reasigurare; volumul despăgubirilor care urmează a fi plătite.

133. Cu privire la activitatea de reasigurare, dacă se fac următoarele afirmaţii:

1) acest sistem de reasigurare este preferat de reasigurator deoarece nu permite o selecţie a riscurilor de către reasigurat;


232

2) acest tip de reasigurare se aplică de obicei la asigurările în care suma asigurată poate fi determinată cu precizie, iar reţinerea proprie a reasiguratului poate fi diferenţiată în funcţie de frecvenţa şi natura riscului asigurat;

3) în acest tip de reasigurare, reasiguratul recuperează o bună parte din primele cedate sub formă de comision, despăgubiri, contribuţii la rezervele tehnice;

4) acest tip de reasigurare reduce răspunderile asumate de asigurător până la nivelul capacităţii sale financiare;

5) acest tip de asigurare se foloseşte la contractele la care răspunderea maximă a tuturor reasiguratorilor se exprimă într-un multiplu de plin;

6) acest tip de reasigurare asigură cel mai bine omogenizarea răspunderii asumate de reasigurat.

Care dintre afirmaţiile de mai sus corespund următoarelor tipuri de contracte de reasigurare?

a) reasigurarea cotă-parte (1+2+4) şi reasigurarea excedent sumă asigurată (3+5+6);

b) reasigurarea cotă-parte (1+3+4) şi reasigurarea excedent sumă asigurată (2+5+6);

c) reasigurarea cotă-parte (2+3+4) şi reasigurarea excedent sumă asigurată (1+5+6);

d) reasigurarea cotă-parte (2+5+6) şi reasigurarea excedent sumă asigurată (1+3+4);

e) reasigurarea cotă-parte (1+2+3) şi reasigurarea excedent sumă asigurată (4+5+6).

134. Reasigurarea proporţională cunoaşte următoarele variante: a) reasigurare excedent de sumă asigurată; reasigurare excedent

de daună; reasigurare mixtă; reasigurare cotă-parte; reasigurare pe bază de pool;

b) reasigurare oprire de daună; reasigurare cotă şi excedent; reasigurare excedent de sumă asigurată; reasigurare cotă-parte;

c) reasigurare cotă-parte; reasigurare oprire de daună; reasigurare excedent de sumă asigurată; reasigurare mixtă;

d) reasigurare cotă-parte; reasigurare excedent de sumă asigu-rată; reasigurare mixtă, cotă şi excedent; reasigurare pe bază de pool de reasigurare;


233

e) reasigurare cotă-parte; reasigurare excedent de sumă asigurată; reasigurare excedent de daună; reasigurare cotă şi excedent; reasigurare pe bază de pool de reasigurare.

135. Contractele de reasigurare neproporţionale prezintă următoarele trăsături prin care se deosebesc cele proporţionale:

1) repartizarea răspunderii între asigurător şi reasigurator se face în funcţie de volumul probabil al daunei;

2) repartizarea răspunderii între asigurat şi reasigurator se face proporţional cu suma asigurată;

3) operaţiunile contabile, chiar dacă sunt reduse la minimum, sunt mai laborioase;

4) gestionarea contractelor reclamă cheltuieli reduse; 5) necesită clauze standardizate pentru a micşora costul

reasigurării. Alegeţi varianta falsă de răspuns: a) 4+5; b) 2+5; c) 1+3; d) 2+3; e) 1+2.

136. Reasigurarea oprire de daună se poate defini astfel: a) reasiguratul reţine în sarcina sa o cotă procentuală din suma

asigurată; b) reasiguratul se obligă să acopere din daunele produse în cursul

anului o sumă echivalentă cu un anumit procent din volumul primelor încasate, iar reasiguratorii să suporte tot ceea ce depăşeşte acest nivel;

c) reasiguratul reţine în sarcina sa daunele ce nu depăşesc nivelul priorităţii stabilite în contract;

d) răspunderea reasiguratului este limitată pentru fiecare daună la un anumit plafon (prioritate), iar răspunderea reasiguratorilor vizează partea de daună ce depăşeşte prioritatea;

e) răspunderea reasiguratului se stabileşte anticipat sub forma unei sume fixe din suma asigurată.

137. Reasigurarea proporţională cunoaşte următoarele variante: 1) reasigurarea oprire de daună;


234

2) reasigurarea excedent de sumă asigurată; 3) reasigurarea de acoperire a sinistrelor majore; 4) reasigurarea cotă-parte; 5) reasigurarea excedent de daune; 6) reasigurarea proporţională mixtă. Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) 1+3+5+6; b) 2+3+5; c) 2+4+6; d) 2+3+4; e) 1+4+5+6.

138. O societatea comercială încheie trei contracte de asigurare: unul pentru avarii şi furturi în valoare de 15.000.000 u.m., altul pentru construcţii industriale în valoare de 250.000.000 u.m. şi un al treilea pentru accidente ale personalului angajat în valoare de 1.000.000 u.m. Societatea de asigurări reţine în sarcina sa din fiecare contract 200.000 u.m., iar restul îl cedează în reasigurare. Excedentul de sumă totală pe care cedenta îl plasează în reasigurare şi raportul între mărimea plinului de conservare şi gradul de risc sunt de:

a) 264,6 milioane u.m.; plinul de conservare este proporţional cu gradul de risc;

b) 600.000 u.m.; cu cât frecvenţa apariţiei riscului este mai mare, cu atât reţinerea cedentei este mai mică;

c) 265,4 milioane u.m.; mărimea plinului de conservare este invers proporţională cu gradul de risc;

d) 264,4 milioane u.m.; plinul de conservare este egal cu gradul de risc;

e) fiind necesare şi alte date, problema nu se poate rezolva.

139. Într-un contract de reasigurare, comisionul de bază este: 1) influenţat de raportul dintre cererea şi oferta pe piaţa

reasigurărilor; 2) destinat acoperirii cheltuielilor de achiziţie şi de gestionare a

asigurărilor cedate în reasigurare, a impozitelor şi a altor servicii; 3) datorat de reasigurator asiguratorului; 4) stabilit procentual la încheierea perioadei de valabilitate a

contractului de reasigurare;


235

5) datorat de asigurător reasiguratorului. Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) 1+2+3; b) 2+4+5; c) 1+3+5; d) 2+3+4; e) 1+3+4.

140. Una din următoarele operaţiuni nu este generată de cedările în reasigurare:

a) încasări cu titlul de despăgubiri primite de la reasiguratori, în caz de sinistru;

b) plăţi cu titlul de prime nete de asigurare cuvenite reasigura-torilor nerezidenţi;

c) plăţi cu titlu de dobânzi aferente rezervelor tehnice, constituite de societăţile de asigurare cedente, cuvenite reasiguratorilor;

d) încasări cu titlu de participări la beneficiile reasiguratorilor, când decontul final al contractului de reasigurare indică un rezultat net favorabil pentru reasiguratori;

e) plăţi de comisioane în favoarea partenerilor externi, pentru acoperirea cheltuielilor efectuate de aceştia cu achiziţionarea şi gestionarea riscurilor ce fac obiectul reasigurării.

141. În legătură cu reasigurarea şi contractul de reasigurare, precizaţi dacă:

1) contractul de reasigurare are caracter confidenţial, bazându-se mai puţin pe prevederile legislative şi mai mult pe cutumă;

2) reasigurarea avantajează şi asiguratul şi reasiguratorul; 3) reasigurarea produce efecte numai între asigurat şi reasigurator; 4) reasigurarea se poate încheia numai între societăţi de

asigurări; 5) contractul de reasigurare urmează soarta contractului principal; Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) 1+2+3; b) 1+5; c) 1+3+5; d) 2+4; e) toate răspunsurile sunt corecte.


236

142. Repartizarea primelor între reasigurat şi reasigurator se efec-tuează astfel:

a) repartizarea se face prin negociere directă între cele două părţi; b) repartizarea se face automat, conform Legii nr.136/1995,

privind asigurările şi reasigurările în România; c) repartizarea se face diferenţiat, în funcţie de metoda de

reasigurare (proporţională sau neproporţională) care se utilizează; d) în cadrul contractului de reasigurare se precizează, printr-o

clauză specială, cât din prima se reţine de fiecare din cele două părţi; e) repartizarea se face automat, anual, conform Hotărârilor

Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

143. Contractele de reasigurare neproporţională prezintă o serie de trăsături:

1) prima cedată în reasigurare se determină cu anticipaţie; 2) asigurătorul participă la beneficiile reasiguratorului; 3) repartizarea răspunderii între asigurător şi reasigurator se face

în funcţie de volumul probabil al daunei; 4) asigurătorul nu participă la beneficiile reasiguratorului; 5) participarea reasiguratorului se stabileşte sub forma unei cote

procentuale din suma asigurată. Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) 2+3+4; b) 1+3+4; c) 1+2+5; d) 2+3+5; e) 1+2+4.

144. În cazul unei asigurări de incendiu, asigurătorul devenit reasigurat stabileşte, în cazul unui contract în sumă de 3.050.000 u.m., reţinerea sa proprie la 50.000 u.m., restul fiind cedat în reasigurare. Asigurătorul încheie contracte de reasigurare cu 3 reasiguratori A, B şi C, care preiau în reasigurare 500.000 u.m., 1.000.000 u.m. şi respectiv 1.500.000 u.m.

Se cere: I. Răspunderea maximă a reasiguratorului este de: 1) 60 de pli-

nuri de conservare; 2) 3.050.000 u.m.; 3) 300.000 u.m.


237

II. Participarea reasiguratorului A este de: 1) 10 plinuri de con-servare; 2) 15%; 3) 500.000 u.m.

III. Participarea reasiguratorului B este de: 1) 33%; 2) 21 plinuri de conservare; 3) 1.000.000 u.m.

IV. Participarea reasiguratorului C este de: 1) 1.500.000 u.m.; 2) 55%; 3) 30 plinuri de conservare.

Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) I.1) + II.1) + III.1) + IV.3); b) I.1) + II.1) + III.2) + IV.3); c) I.3) + II.3) + III.3) + IV.2); d) I.1) + II.1) + III.2) + IV.2); e) I.3) + II.2) + III.1) + IV.1).

145. În contractele de reasigurări proporţionale, clauzele folosite cel mai des se referă la:

1) modul de repartizare a sumelor asigurate; 2) limita de subscriere; 3) condiţiile cedării în reasigurare; 4) acoperirea riscurilor subscrise prin cedare în reasigurare; 5) limita de reţinere. Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) 3+4; b) 2+3; c) 1+2; d) 4+5; e) toate răspunsurile sunt corecte.

146. O societate de asigurări a încheiat un contract de asigurare cu o fabrică de mobilă. Plinul de conservare fixat este de 120.000 u.m. Să se stabilească cât reprezintă excedentul de sumă asigurată (în sumă absolută şi procentual) pentru o sumă asigurată de 840.000 u.m.

a) 720.000 u.m.; 85,7%; b) 420.000 u.m.; 50,0%; c) 720.000 u.m.; 14,3%; d) 120.000 u.m.; 14,3%; e) 240.000 u.m.; 28,6%.


238

147. Formula 10080P100DCa ×××

= , este utilizată la:

a) repartizarea primelor între reasigurat şi reasigurator în cadrul reasigurării proporţionale;

b) repartizarea daunelor între reasigurat şi reasigurator la reasigurarea proporţională;

c) repartizarea primelor între reasigurat şi reasigurator în cadrul reasigurării neproporţionale;

d) repartizarea daunelor probabile între reasigurat şi reasigurator; e) stabilirea modului de repartizarea a răspunderii între reasigurat

şi reasigurator la reasigurarea neproporţională. • Eficienţa asigurărilor şi echilibrul financiar al societăţii

de asigurări

148. În sfera preocupărilor unui asigurător privind obţinerea perfor-manţei randamentelor şi a unor venituri corespunzătoare, pot apărea următoarele riscuri investiţionale:

1) riscul de lichidare; 2) riscul managerial; 3) riscul cheltuielilor de exploatare; 4) riscul de supraevaluare; 5) riscul de devalorizare; 6) riscul de lichiditate. Alegeţi varianta corectă de răspuns: a) 1+2+4; b) 2+3+5; c) 2+3+6; d) 3+4+6; e) 4+5+6.

149. Nivelul echilibrului financiar şi valutar al societăţii de asigurări se stabileşte:

a) de către Consiliul de Administraţie al societăţii de asigurări; b) la sfârşitul anului, atunci când se compară indicatorii de

eficienţă ai activităţii de asigurare; c) în urma controalelor efectuate de Comisia de Supraveghere a

Asigurărilor;


239

d) în funcţie de volumul veniturilor ce vor putea fi realizate în anul respectiv şi ţinându-se cont de volumul cheltuielilor cu plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate, precum şi a cheltuielilor de constituire şi administrare a fondului de asigurare;

e) după analiza bugetului de venituri şi cheltuieli din anul precedent.

150. În asigurări, managementul are particularităţile sale specifice ce derivă din faptul că:

a) această activitate economică apare, pe de o parte, ca o relaţie de repartiţie în formă bănească, iar pe de altă parte, ca o prestare de servicii de un gen deosebit, care se efectuează în baza contractului de asigurare;

b) evidenţele se ţin pe tipuri de asigurări; c) trebuie constituite mai multe categorii de rezerve tehnice; d) există un cadru legislativ mai puţin flexibil; e) există mai multe riscuri decât în sistemul bancar.

151. Suma medie asigurată se defineşte ca fiind raportul dintre totalul sumelor asigurate şi numărul total al contractelor de asigurare încheiate. Acest indicator se foloseşte numai:

a) pentru stabilirea rezultatelor la asigurările financiare; b) pentru evaluarea rezultatelor la asigurările facultative de viaţă; c) pentru a analiza rezultatele la asigurările de bunuri; d) pentru a analiza rezultatele la asigurările tip dotă; e) pentru evaluarea rezultatelor la asigurările obligatorii.

152. Formula următoare: ( ) 100P

CP×

− , serveşte la calcularea:

a) gradului de cuprindere în asigurare; b) costului relativ al activităţii de asigurare; c) ratei daunei; d) gradului de acoperire prin asigurare; e) ratei venitului net.

153. Indicatorul „gradul de cuprindere în asigurare” poate fi utilizat pentru:

a) aprecierea rentabilităţii la asigurările de viaţă; b) aprecierea nivelului de dezvoltare al asigurărilor facultative;


240

c) aprecierea nivelului de dezvoltare al asigurărilor obligatorii; d) aprecierea rentabilităţii la asigurările de bunuri; e) aprecierea eficienţei activităţii personalului care contractează

asigurările.

154. Falimentul unei societăţi de asigurare intervine: a) numai în urma pronunţării unei hotărâri judecătoreşti; b) atunci când societatea de asigurare devine insolvabilă la

sfârşitul lunii; c) atunci când se întocmesc documentele contabile de sinteză, la

sfârşitul anului, când nu mai există destule lichidităţi pentru acoperirea despăgubirilor la asigurările obligatorii;

d) atunci când cheltuielile efectuate cu plata despăgubirilor şi a sumelor asigurate depăşesc încasările din primele de asigurare şi capitalul societăţii de asigurare.

155. Gradul de acoperire prin asigurare se calculează ca un raport între suma asigurată şi valoarea reală a bunului asigurat.

Acest indicator este relevant numai dacă: a) se calculează separat pentru asigurările de bunuri şi separat

pentru cele de persoane; b) se calculează separat pentru fiecare bun cuprins în asigurare; c) se calculează separat pentru asigurările interne şi cele externe; d) se calculează separat pe fiecare sucursală pentru a scoate în

evidenţă eficienţa activităţii de asigurare; e) se calculează separat pentru fiecare tip de asigurare

(obligatorie sau facultativă). • Asigurările sociale de stat

156. Ocrotirea sănătăţii oamenilor din România, presupune pentru aceştia existenţa următoarelor drepturi:

a) servicii de sănătate în caz de risc profesional (boli profesio-nale), precum şi asistenţă medicală stomatologică;

b) servicii de reabilitare a sănătăţii; c) servicii medicale preventive şi de urgenţă; d) tratamente în spital, inclusiv tratamente pe termen lung; e) servicii medicale ambulatorii şi îngrijiri stomatologice.


241

157. Cu privire la Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat al unei ţări, se dau următoarele date:

a) contribuţii la asigurările sociale de stat: 20.000 u.m.; b) contribuţia personalului salariat pentru bilete de odihnă şi

tratament balnear: 5.000 u.m.; c) lichidarea debitelor din anii anteriori: 2.000 u.m.; d) amenzi încasate: 1.000 u.m.; e) pensii: 19.000 u.m.; f) indemnizaţii: 5.000 u.m.; g) ajutoare sociale: 5.000 u.m.; h) unele cheltuieli cu ocrotirea sănătăţii suportate din buget:

5.000 u.m. Să se determine soldul pozitiv sau negativ al bugetului, preci-

zându-se după caz, cum poate fi acoperit deficitul sau repartizat excedentul:

a) +5.000 u.m.; ajutoare externe acordate ţărilor slab dezvoltate; b) –6.000 u.m.; emisiune suplimentară de monedă; c) –5.000 u.m.; bugetul de stat; d) +6.000 u.m.; fondurile de rezervă ale statului; e) –6.000 u.m.; bugetul de stat.

158. Bugetul asigurărilor sociale de stat se execută de către: a) Guvernul României; b) Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile teritoriale ale

acestuia; c) Direcţia generală a asigurărilor sociale şi a pensiilor; d) Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale – Direcţia Generală

a Asigurărilor Sociale şi a Pensiilor şi unităţile teritoriale ale acesteia; e) Direcţia Economică din cadrul Ministerul Muncii şi

Solidarităţii Sociale.

159. Din următoarele venituri, nu constituie surse de finanţare ale bugetului asigurărilor sociale de stat:

a) contribuţiile persoanelor pentru bilete de tratament balnear şi odihnă;

b) veniturile din indemnizaţii de asigurări la asigurările de sănătate;


242

c) amenzi aplicate pentru neplata integrală şi la timp a contribuţiei la asigurările sociale;

d) contribuţia la asigurările sociale şi excedentul anului precedent; e) lichidarea debitelor din anii anteriori;

160. Conform legii, inaccesibilitatea dreptului la pensie înseamnă că: a) dreptul la pensie poate fi cedat total unei persoane din familia

pensionarului; b) pensia nu poate să facă obiectul unei donaţii; c) dreptul la pensie nu poate fi cedat; d) dreptul la pensie poate fi cedat total doar în favoarea unei

instituţii publice; e) dreptul la pensie poate fi cedat parţial (de exemplu, pensie de

urmaş).

161. Sistemul serviciilor sociale de sănătate prezintă următoarele dezavantaje:

a) are un nivel ridicat al administrării costurilor medicale; b) există o flexibilitate redusă a bugetului medico-sanitar; c) poate favoriza reducerea calităţii serviciilor medicale; d) există o reducere relativă a stimulentelor care să vizeze

implicarea mai mare în rezolvarea nevoilor pacienţilor; e) nu există o legătură directă între taxele şi impozitele încasate

de către stat şi serviciile medicale acordate. Alegeţi varianta falsă de răspuns.

162. Potrivit legislaţiei în vigoare în România, persoanele care beneficiază de ajutorul de şomaj au următoarele drepturi:

a) plata ajutorului de şomaj, dreptul la asistenţă medicală gratuită, menţinerea drepturilor locative, dreptul de a beneficia de cumularea ajutorului de şomaj cu pensia de invalidate;

b) plata ajutorului de şomaj, dreptul la vechimea în muncă, dreptul la asistenţă medicală gratuită, menţinerea drepturilor locative, drepturi la orice prestaţie de asigurări sociale prevăzută de lege în cazul pierderii capacităţii de muncă;

c) plata ajutorului de şomaj şi păstrarea vechimii în muncă; d) plata ajutorului de şomaj, dreptul la asistenţă medicală

gratuită, menţinerea drepturilor locative, dreptul de a beneficia de


243

cumulul ajutorului de şomaj cu indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă;

e) plata ajutorului de şomaj, dreptul la asistenţă medicală gratuită, păstrarea locuinţei de serviciu şi dreptul de a beneficia de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă;

163. În cadrul asigurărilor de stat, principalele forme de ocrotire a cetăţenilor sunt:

a) pensiile; b) ajutoarele materiale şi financiare, suportate din bugetul de stat

pentru ameliorarea stării materiale a persoanelor defavorizate; c) indemnizaţiile şi ajutoarele; d) trimiterile la tratament balnear şi odihnă; e) unele cheltuieli cu ocrotirea sănătăţii efectuate conform legii. Alegeţi varianta falsă de răspuns.

164. Vechimea în câmpul muncii este dată de: a) timpul aferent depăşirii normei întregi prestată de către un

salariat cu contract de muncă pe durată nedeterminată; b) timpul în care o persoană a fost încadrată şi a activat pe baza

unui contract de muncă; c) timpul în care femeile au fost încadrate în funcţii cu jumătate

de normă pentru a creşte copiii în vârstă de până la 6 ani; d) timpul în care persoana încadrată în muncă urmează cursuri de

pregătire profesională cu acordul angajatorului; e) perioada concediului pentru sarcină şi lehuzie, precum şi

concediul pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la un an. Alegeţi varianta falsă de răspuns.

165. Bugetul asigurărilor sociale de stat este o componentă a: a) fiecărui buget al administraţiei locale de stat; b) planurilor financiare ale agenţilor economici; c) bugetului de stat; d) bugetul asigurărilor sociale de sănătate; e) bugetului public naţional.

166. Sistemul asigurărilor sociale de sănătate prezintă următoarele avantaje:

a) modalitate simplă de control medical şi financiar;


244

b) infrastructură medicală compatibilă cu o gestiune financiară mai bună;

c) calitate mai bună a serviciilor medicale furnizate; d) transparenţă la toate nivelurile; e) flexibilitate financiară ridicată a sistemului. Alegeţi varianta falsă de răspuns.

167. Conform legii, dreptul la pensie face parte din categoria drepturilor imprescriptibile. Aceasta înseamnă că:

a) orice persoană, care îndeplineşte condiţiile legale pentru a primi pensie, poate oricând să solicite înscrierea la pensie;

b) o persoană poate primi o singură pensie integrală de asigurare socială;

c) dreptul la pensie nu permite ca prin intermediul acestuia să se înfăptuiască un act juridic de dispoziţie (de exemplu, donaţie).

d) dreptul la pensie nu poate fi cedat, total sau parţial; e) solicitantul pensiei este îndreptăţit să primească drepturile

cuvenite cu titlul de pensie din trecut, dacă solicită acest lucru.

168. Conform prevederilor legale, persoanele care primesc alocaţie de sprijin, beneficiază de următoarele drepturi:

a) plata alocaţie de sprijin, dreptul la vechime în muncă, dreptul la asistenţă medicală gratuită şi menţinerea drepturilor locative;

b) plata alocaţiei de sprijin, dreptul la asistenţă medicală gratuită şi dreptul de a cumula alocaţia de sprijin cu pensia de invalidate;

c) plata alocaţie de sprijin, dreptul la asistenţă medicală gratuită, menţinerea drepturilor locative, dreptul la orice prestaţie de asigurări sociale reglementată de lege în cazul pierderii capacităţii de muncă;

d) plata alocaţiei de sprijin, dreptul la asistenţă medicală gratuită, menţinerea drepturilor locative şi dreptul de a cumula alocaţia de sprijin cu indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă;

e) plata alocaţiei de sprijin, dreptul la vechime în muncă, dreptul la asistenţă medicală gratuită şi dreptul la orice prestaţie de asigurări sociale reglementată de lege în cazul pierderii capacităţii de muncă.

169. Dreptul la pensie poate înceta când condiţiile legale pentru acordarea sa nu mai sunt îndeplinite. Acestea sunt:

a) titularul pensiei desfăşoară o activitate în baza unui contract de muncă;


245

b) executarea unei măsuri privative de libertate, luate pe parcursul procesului;

c) stabilirea domiciliului pe teritoriul altei ţări; d) executarea unei pedepse privative de libertate; e) titularul pensiei desfăşoară o activitate permanentă ca liber

profesionist. Alegeţi varianta falsă de răspuns.

170. Contribuţia la asigurările sociale se plăteşte la bugetul asigu-rărilor sociale de stat de către agenţii economici care desfăşoară activităţi bazate pe libera iniţiativă, şi anume:

a) membrii asociaţiilor cu scop lucrativ şi salariaţii acestora; b) membrii asociaţiilor cu scop lucrativ, salariaţii acestora şi

persoanele care desfăşoară o activitate lucrativă pe bază de colaborare; c) patronii întreprinderilor mici şi salariaţii acestora; d) patronii întreprinderilor mici, salariaţii acestora, membrii

asociaţiilor cu scop lucrativ şi de către persoanele care desfăşoară o activitate independentă autorizată;

e) patronii întreprinderilor mici, salariaţii acestora, persoanele care desfăşoară o activitate independentă autorizată, precum şi de către persoanele care desfăşoară conform legii, activităţi lucrative pe bază de colaborare.

171. Din punct de vedere legal, persoanele care beneficiază de alocaţii de sprijin trebuie să îndeplinească condiţiile:

a) să fi beneficiat de ajutor de şomaj până la expirarea termenului, să nu deţină suprafeţe de teren mai mari decât precizează prezenta lege şi să fie apte de muncă;

b) să fi primit până la expirarea perioadei de plată ajutorul de şomaj, să nu deţină împreună cu membrii familiei terenuri agricole mai mari decât prevede legea, să nu realizeze împreună cu membrii familiei un venit mediu lunar pe membru de familie de cel puţin 60% din salariul de bază minim brut pe ţară, din care s-a scăzut impozitul pre-văzut de lege şi să primească alocaţia de sprijin timp de maxim 18 luni;

c) să fi beneficiat de ajutor de şomaj până la expirarea termenului; să nu realizeze împreună cu membrii familiei un venit mediu lunar pe membru de familie de cel puţin 60% din salariul de baza minim brut pe ţară şi să prezinte acte doveditoare cu privire la


246

starea de sănătate la filialele de care aparţin ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă;

d) să nu realizeze împreună cu membrii familiei un venit mediu lunar pe membru de familie de cel puţin 60% din salariul de bază minim brut pe ţară, să fie apte de muncă, să nu deţină suprafeţe de teren mai mari decât prevede legea, şi să fie înscrise în evidenţele filialei Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă de care aparţine;

e) să nu realizeze împreună cu membrii familiei un venit mediu lunar pe membru de familie de cel puţin 60% din salariul de bază minim brut pe ţară, să fie apte de muncă şi să fie înscrise în evidenţele filialei Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă de care aparţine.

172. O persoană, care a încheiat o asigurare facultativă de accidente, după două luni de la achitarea în întregime a primelor de asigurare, suferă un accident în urma căruia rămâne cu o invalidate permanentă de 50%. Fiind salariată, persoana în cauză, poate sau nu să beneficieze de drepturi şi pe linia asigurărilor sociale?

a) nu, caracterul reparator este acoperit prin asigurarea de accidente încheiată în mod facultativ;

b) parţial, în limita de 50% conferită de gradul de invalidate al persoanei;

c) beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pe linia asigurărilor sociale;

d) persoana în cauză trebuie să aleagă între cele două forme de protecţie socială, aşa cum prevede legea.

173. Veniturile necesare finanţării sistemului de ocrotire a sănătăţii se constituie din următoarele surse:

a) fondurile bugetare ale statului, cotizaţiile de asigurări de boală, resursele băneşti ale populaţiei şi ajutorul extern;

b) fondurile bugetare ale statului, resursele băneşti ale populaţiei şi ajutorul extern;

c) fondurile bugetare ale statului şi ajutorul extern; d) cotizaţiile la asigurările de boală suportate de patronat şi

salariaţi şi fondurile bugetare ale statului (subvenţii); e) cotizaţiile de asigurări de boală, resursele băneşti ale

populaţiei şi ajutorul extern.


247

Răspunsuri la testele grilă Nr.

problemă Variante

a b c d e 1. – – – x – 2. x – – – – 3. – – – – x 4. x – – – – 5. – – x – – 6. – – – – x 7. – – – x – 8. – x – – – 9. x – – – – 10. x – – – – 11. – – – x – 12. – x – – – 13. – – x – – 14. x – – – – 15. – x – – – 16. – – x – – 17. – – – x – 18. – – x – – 19. – – – x – 20. – x – – – 21. – – – – x 22. – – – x – 23. x – – – – 24. – – x – – 25. – – – – x 26. – – – x – 27. – – – – x 28. – – – x – 29. – – – x – 30. – x – – – 31. – – – – x 32. – x – – – 33. – – – x – 34. – – – - x


248

Nr. problemă Variante

a b c d e 35. – – x - – 36. – – – x – 37. – – x – – 38. – x – – – 39. – x – – – 40. – - x – – 41. – x – – – 42. – x – – – 43. – x – – – 44. – – x – – 45. – – x – – 46. x – – – – 47. x – – – – 48. – – – x – 49. – – x – – 50. – – – x – 51. – – x – – 52. – – – x – 53. x – – – – 54. – x – – – 55. – – x – – 56. – – – – x 57. x – – – – 58. – – x – – 59. x – – – – 60. – – – x – 61. – – x – – 62. 63. – x – – – 64. – x – – – 65. x – – – – 66. – – – – x 67. – – – x – 68. x – – – – 69. – – – – x 70. – – – – x


249


a b c d e 71. – x – – – 72. – x – – – 73. – – x – – 74. – – – – x 75. – – x – – 76. – – – x – 77. – – – x – 78. – x – – – 79. – – x – – 80. – – x – – 81. – – – – x 82. – – – – x 83. x – – – – 84. – x – – – 85. – – x – – 86. 87. – x – – – 88. – – – – x 89. – – x – – 90. – – – – x 91. – x – – – 92. – x – – – 93. – x – – – 94. – – – x – 95. – x – – – 96. – x – – – 97. – – – – x 98. – – x – – 99. – – – x – 100. – – – x – 101. x – – – – 102. – – x – – 103. x – – – – 104. x – – – – 105. – – – x – 106. – – – – x


250


a b c d e 107. x – – – – 108. – – – – x 109. – – x – – 110. x – – – – 111. – – – x – 112. – – – – x 113. – x – – – 114. x – – – – 115. – – – x – 116. – – – – x 117. – x – – – 118. – x – – – 119. – – – x – 120. – x – – – 121. – – x – – 122. – – – – x 123. – – x – – 124. x – – – – 125. – – – x – 126. – x – – – 127. x – – – – 128. – x – – – 129. – – – x – 130. – – – – x 131. x – – – – 132. – x – – – 133. – x – – – 134. – – – x – 135. – x – – – 136. – x – – – 137. – – x – – 138. – – x – – 139. x – – – – 140. – x – – – 141. – – – – x 142. – – x – –


251


a b c d e 143. – x – – – 144. x – – – – 145. – – – – x 146. x – – – – 147. – – x – – 148. – – – – x 149. – – – x – 150. x – – – – 151. – x – – – 152. – – – – x 153. – x – – – 154. – – – – x 155. – x – – – 156. x – – – – 157. – – – – x 158. – – – x – 159. – x – – – 160. – – x – – 161. x – – – – 162. – x – – – 163. – x – – – 164. x – – – – 165. – – – – x 166. x – – – – 167. x – – – – 168. – – x – – 169. – x – – – 170. – – – x – 171. – x – – – 172. – – x – – 173. x – – – –


252

PROBLEME REZOLVATE 1. Un grup de trei persoane, având vârstele de 30, 35 şi 40 de

ani, încheie o asigurare de supravieţuire pe durata de 10 ani, prin care asigurătorul va plăti la scadenţa poliţei suma de 380.000 u.m. dacă cel puţin un membru al grupului va fi în viaţă. Să se calculeze prima netă unică aferentă asigurării dacă sunt date procentul anual de 15% şi valorile funcţiei de supravieţuire:

.84000;88200;91000;93000;94300 5045403530 ===== lllll

Rezolvare:

nnn

x

nxXnXnN

)i1(1v;v

ll

E;ESP+

=∗=∗= =

965005302,09430091000

30

40

30

103011

2

===== ++

ll

ll

ll

Px

nx

94837096,09300088200

35

45

35

1035

2

22 ===== ++

ll

ll

ll

Px

nx

40

50

40

1040

3

33 l

ll

ll

lP

x

nx === ++ 923076923,09100084000

==

034994698,0965005302,011 11 =−=Ρ−=q

051612904,0948387096,011 22 =−=Ρ−=q

076923077,0923076923,011 33 =−=Ρ−=q

4321

10389367685,1076923077,0051612904,0034994698,0

qqqq−∗=∗∗=

=∗∗=

999861063,01 =− q

247184706,0045557736,4

1)15,1(

1)15,01(

11010

10 ===+

=v

1379,93917247184706,0999861063,0380000 =∗∗=NP u.m.


253

2. O familie de două persoane, având vârstele de 36 şi 30 de ani, încheie o asigurare de supravieţuire pe 10 ani, prin care, la scadenţa poliţei, asigurătorul va plăti suma de 225.000 u.m. numai dacă doar un membru al familiei este în viaţă. Utilizând procentul anual de 20% şi valorile funcţiei de supravieţuire:

87488;91128;92743;94284 46403630 === l l l l , să se calculeze prima netă unică P, aferentă asigurării.

Rezolvare:

943338,09274387488

36

46

36

1036

1

1011 ===== ++

ll

ll

ll

Px

x

9665266,09428491128

30

40

2

1022 ==== +

ll

ll

Px

X

056662,01 11 =−= Pq

0334734,01 22 =−= Pq

086342,00547653,00315767,01221 =+=∗+∗= qPqPP

xnN ESP ∗= 10086342,0 vExn ∗=

161505577,0191736422,6

1)2,1(

110

10 ===v

.m.u 5575,31371615055,0086342,0225000Pn =∗∗= 3. Asigurarea de supravieţuire pe 15 ani, încheiată de 3 persoane

având vârstele de 45, 47 şi 50 de ani prevede ca asigurătorul să plătească la scadenţa poliţei suma de 246.000 u.m. numai dacă cele 3 persoane sunt în viaţă. Să se calculeze prima netă unică aferentă asigurării, utilizând procentul anual de 10% şi valorile funcţiei de supravieţuire:

.49200l ;63800l ;70800l ;84000l ;86700l ;88200l 656260504745 ======


254

Rezolvare:

197279,0p1q;802721,08820070800

ll

llp 11

45

60

2x

151x1 =−===== +

2641292,0p1q;7358708,08670063800

ll

llp 22

47

62

2x

152x2 =−===== +

4142858,01;5857142,08400049200

3350

65

3

1533 =−===== + pq

ll

ll

px

x

345980,0321 =∗∗= pppp

239392049,0177248169,4

1)1,1(

1)1,01(

11515

15 ===+

=v

P = 246000 * 0,3459807 * 0,239392049 = 20374,952 u.m. (utilizând acelaşi procent de 10%) 4. La aceleaşi persoane şi utilizând acelaşi procent de 10%, să se

calculeze prima netă unică aferentă asigurării, numai dacă mai sunt în viaţă doar două persoane din trei, S = 275000 u.m.

Rezolvare: 132221321 1=∗∗+∗∗+∗∗= qppqppqppP

085029217,0124184329,0244718185,0 ++= = 0,453931731

P = 275000 * 0,453931731 * 0,239392049 = 29883,60299 u.m. 5. O persoană de 30 ani încheie o asigurare prin care urmează să

primească, la împlinirea vârstei de 35 de ani, suma de 50 milioane u.m. şi la împlinirea vârstei de 40 de ani suma de 150 milioane u.m. Să se determine prima netă unică, având pentru anii respectivi procentele: 10%, 12%, 15%, 16%, 18%, 18%, 20%, 25%, 21%, 25%, 21%, 16%.

Rezolvare:

xn ESP ∗= x

nnx

xn lvl

E∗

= +


255

j

n

jx

nxXn v

ll

E1=

+ ∗= π ij

v j +=

11

=∗+∗∗=== j

P

jjjv

ll

Svll

SP1

30

402

5

130

351 ππ

+∗∗∗∗

∗∗∗18,116,115,112,11,1

194284930671050 6

=∗∗∗∗∗∗∗∗∗

∗∗+16,121,125,12,118,118,116,115,112,11,1

1942849112810150 6

..55540725 mu= 6. O familie, compusă din soţ şi soţie având vârste de 34 ani şi

respectiv 27 de ani, încheie o asigurare de supravieţuire pe 8 ani, prin care la scadenţă, în caz de supravieţuire a ambilor soţi, familia va încasa suma de 160 milioane u.m. Dacă procentul anual este de 12% şi valorile funcţiei de supravieţuire sunt l27 = 94814; l34 = 93365; l35 = 93067;l42 = 90063, să se calculeze prima netă unică(P).

Rezolvare: xn ESP ∗= 21 xnxn EESP ∗∗=

=∗∗∗∗=∗∗∗= ++

=27

35

34

428

6

2

82

1

818

1 )12,1(110160

ll

ll

ll

ll

vSPx

x

x

xjj

π

=∗∗∗∗=9481493067

9336590063

4759629,2110160 6

=∗∗∗∗= 9815744,09646334,04759629,2

110160 6

=∗∗∗= 9468594,04759629,2

110160 6

..6118730710187307,619468594,010621323,64 66 mu=∗=∗∗= 7. O persoană în vârstă de 55 de ani doreşte să încheie o

asigurare de supravieţuire pentru suma de 100.000 u.m. pe termen de 5 ani. Să se determine prima netă unică pe care aceasta trebuie să o


256

plătească societăţii de asigurare, cunoscând: l 7258160 = ; D60 = 3885,7; D55 = 5302,3; v5 = 0,783526; dobânda de fructificare este de 5% anual.

Rezolvare:

xnN ESP ∗= ; x

nnx

xn lvl

E∗

= +

7328208,077603

783526,072581

55

560

55

5555

555 =∗

=∗

=∗

= +

lvl

lvl

E

.m.u 08,732827328208,0100000PN =∗= Dacă se utilizează numerele de comutaţie, obţinem:

=∗=∗=∗=∗= ++

3,53027,3885100000

55

60

55

555

DD

SD

DS

DD

SPx

nxN

.m.u 29216,73283732832921,0100000 =∗=

Ca urmare, prin utilizarea celor două relaţii de calcul obţinem rezultate aproximativ egale.

8. O persoană în vârstă de 40 de ani cumpără o poliţă de asigu-

rare prin care urmează să primească anual câte 9 milioane u.m. pe toată durata vieţii sale. Considerând că renta este posticipată să se determine:

a) prima netă unică plătită de asigurat; b) prima netă anuală dacă asiguratul achită poliţa în trei ani prin

prime egale anticipate; c) prima netă lunară dacă asiguratul achită poliţa într-un an prin

prime lunare egale anticipate.

Rezolvare:

a. ..525483506203,24091107,1404109109 6

40

4161 muNN

DN

SPX

x =∗∗=∗∗=∗= +


257

b. Fie Pa prima netă anuală. Avem:

x

xXaxa D

NNPaPP 3

3=+−

∗=∗=

.m.u 2027516190133,102153138,1645

6203,24052548350NN

DPP

3xx

xa =

−∗=

−∗=

+

9. O persoană având vârsta de 42 de ani încheie o asigurare prin

care urmează ca începând cu vârsta de 55 de ani să primească la începutul fiecărui an o rentă viageră de 50.000 u.m. Dacă asiguratul îşi achită poliţa în cinci ani prin prime anuale anticipate egale, să se calculeze prima netă anuală P, cunoscându-se numerele de comutaţie: D42 = 1645; N47 = 9064; N42 = 15836; D55 = 414; N55 = 3480.

Rezolvare:

..07,1057751155015,2500001645348050000 mu

DN

SaSPx

nxxnN =∗=∗=∗=∗= +

.m.u 2429110,067721645

9064158361645

NND

Pmxx

xx ==

−=

−=

+

/o unitate asigurată

Pnetă anuală = 105775,07 * 0,24291119 = 25694,023 u.m.

10. O persoană în vârstă de 30 de ani încheie o asigurare prin

care urmează ca peste 20 de ani să primească la începutul fiecărei luni o rentă viageră de 40.000 u.m. Să se calculeze prima netă unică, cunoscându-se numerele de comutaţie: D30 = 5403; N30 = 55822; D50 = 716; N50 = 6397.

Rezolvare:

=∗−=∗−

−∗=∗= ++=+

30

2030

30

2030

2411

21

DD

DN

DD

KK

DN

SaSPx

nx

x

nxxn

=−=∗−=∗−=129672

78761839718,15403716

2411

54036397

2411

30

50

30

50

DD

DN

= 123234,10607378,01839718,1 =− ..32,539152123234,1400001212 3020 muaSP =∗∗=∗∗=


258

11. O persoană în vârstă de 24 de ani încheie o asigurare prin care urmează ca la vârsta de 60 de ani să primească, pe toată durata vieţii sale, lunar anticipat, suma de 32650 u.m. Pentru aceasta ea contribuie până la vârsta de 60 de ani, la începutul fiecărui an cu câte 5 u.m. Să se determine S, cunoscându-se numerele de comutaţie: D24 = 9669; N24 = 101987; D60 = 232; N60 = 1812.

Rezolvare:

=∗−=∗−=∗−

−= ++

9669232

2411

96691812

2411

21

24

60

24

60

DD

DN

DD

KK

DN

ax

nx

x

nxxn

176405695,0010997345,018740304,0 =−=

PN lunară = 32650 * 0,176405695 = 5759,645942

PN anuală = 5759,645942 * 12 = 69115,7513

nxx

xx NN

DP

+−= – rata anuală a primei nete

096521088,0100175

96691812101987

9669

6024

24 ==−

=−

=NN

DPx

S = 69115,7513 * 0,096521088 = 6671,12752 u.m. 12. O persoană în vârstă de 25 de ani încheie o asigurare prin

care la vârsta de 50 de ani urmează să primească anual anticipat sub formă de rentă, suma de 30.000 u.m. Folosind numerele de comutaţie:

D25 = 8778, N25 = 92318, N50 = 6397, să se calculeze prima netă unică P aferentă asigurării.

Rezolvare: nax = prima netă unică unitară plătită de asiguratul în vârstă de x

ani pentru asigurarea prin care urmează să primească în următorii n ani, la începutul fiecărui an, suma de 1 u.m.

x

nxxxn D

NNa +−

= , xn aSP ∗=

=−

∗=−

∗=−

∗= =+

8778639792318300003000030000

25

5025

25

252525

DNN

DNN

P


259

..61,2936467882205,93000087788592130000 mu=∗=∗=

13. O persoană în vârstă de 30 de ani încheie o asigurare prin care

urmează ca peste 5 ani să primească anual anticipat o rentă viageră. În primi 10 ani renta anuală este de 50.000 u.m., iar după aceea este 80.000 u.m. Să se calculeze prima netă unică P achitată de asigurat, cunoscându-se: D30 = 5403; N30 = 55822; N35 = 33385; N45 = 11365.

Rezolvare: Renta anuală anticipată r ani şi limitată la n ani

X

nrxrxxn D

NNar +=++ +

=/

Renta viageră anuală amânată şi anticipată:

x

nxxn D

Na +=

=∗+−

∗=∗+−

∗= +=+++++++

x

x

x

xx

x

nx

x

nrxrx

DN

DNN

DN

SD

NNSP 10210552

211

1 8000050000

=∗+−

∗=∗+−

∗= +

54031136580000

5403113653338550000

5403N

800005403

NN50000 10354535

=∗+∗=∗+∗= 103461,2800000755136,4500005403

11365800005403

2202050000

= .m.u 56,37205288,16827668,203775 =+

14. Asigurarea de deces pe durata de un an încheiată pentru două persoane de 50 şi 54 de ani prevede ca în cazul decesului ambelor persoane, urmaşii lor să încaseze la sfârşitul anului suma de 120.000 u.m. Folosind procentul anual de 20% şi valorile funcţiei de supravieţuire: l54 = 79000, l50 = 84500, l51 = 83000, l55 = 77000, să se calculeze prima netă unică P aferentă asigurării:

Rezolvare: Prima netă la asigurarea de deces A, se determină cu ajutorul

formulei:

x

xx l

dA = ; xx ASP ∗= ; 1+−= xxx lld


260

50

5050 120000

x

xX l

dP ∗= ; ;1500830008450050 =−=xd

2000770007900054 =−=xd

168,21300177514,0120000845001500120000

84500120000 50

50 =∗=∗=∗= xx

dP

968,30370253164,01200079000200012000054 =∗=∗=xP

15. O persoană de 30 de ani încheie o asigurare de deces valabilă

în următorii 5 ani, prin care urmaşii săi să încaseze la decesul său (dacă este cazul) suma de S lei. Ştiind că asiguratul achită prima netă unică P = 1743500 lei şi cunoscând numerele de comutaţie: D30 = 5403; N30 = 55822; M30 = 339; D35 = 3311; M35 = 276, atunci suma S (rotunjită la ordinul sutelor) este?

Rezolvare: Cazul:

Asigurarea de deces temporară (sau limitată la n ani)

x

nxxxn D

MMA =−

= ; xn ASP ∗=

0116601,05403

635403

276339

30

3530

30

53030305 ==

−=

−=

−= +

DMM

DMM

A

1743500 = S * 0,0116601

1495270100116601,0

1743500==S

16. O persoană în vârstă de 30 de ani încheie o asigurare de

deces, prin care urmaşii săi vor încasa la decesul său suma de 120 milioane u.m., dacă aceasta survine cel puţin peste 5 ani de la data încheierii asigurării. Ştiind că asiguratul achită poliţa în 4 ani prin prime anuale anticipate egale, să se calculeze prima netă anuală, cunoscându-se numerele de comutaţie: D30 = 5403; N30 = 55822; M30 = 328,5; N34 = 37039,5; D35 = 3311,7; M35 = 276,7.


261

Rezolvare:

=∗∗=∗=∗=∗=∗= ++5403

7,27610120DM

SD

MS

DM

SASP 6

30

35

30

530nxxn

X

= 120 * 106 * 0,0512122 = 6145464

=−

∗=−

∗=−

∗=+

5,37039558225403

3430

30 SNN

DS

NND

SPMXX

Xx

= 6145464 * 0,2876613 = 1767812,1 u.m. 17. O persoană în vârstă de 40 de ani încheie o asigurare mixtă pe

timp de 16 ani. Să se calculeze prima netă unică plătită de asigurat, cunoscându-se: suma asigurată = 180 milioane u.m.; numere de comutaţie: D40 = 2013,460; D56 = 369,450; M 40 = 236,259; M56 = 95,110.

Rezolvare:

=−

+=−

+= ==

40

5640

40

56

DMM

DD

DMM

DD

AMx

nx

x

nxxn

X

=−

+=46,2013

110,95259,236460,2013450,369 0,2535928

P = 180 * 106 * 0,2535928 = 4564704 u.m. 18. Asigurarea mixtă generală pe termen de 12 ani încheiată de o

persoană de 30 ani, prevede ca în cazul supravieţuirii, asiguratul să încaseze suma de 96.500 u.m., iar în caz de deces urmaşii săi să beneficieze de suma de 62.000 u.m. Să se calculeze prima netă unică P aferentă asigurării, cunoscându-se numerele de comutaţie: D30 = 5403; M30 = 328;D42 = 1644; M42 = 205.

Rezolvare: xnxn AEPAM ∗+∗= βα

x

nxx

x

nxxnxn D

MMD

DAEPAM =+ −

∗+∗=∗+∗= βαβα

x

nxx

x

nxxn D

MMD

DAM ++ −

+=


262

=−

−=−

+= +

30

4230

30

42

30

4230

30

12303012 D

MMDD

DMM

DD

AM

=−

+=5403

20532854031644 0,3042754 + 0,0227651

PAM = 96500 * 0,304274 + 62000 * 0,0227651 = 29362,441 + 1411,4362 = 30773,877

19. Asigurarea mixtă cu termen fix n = 12, încheiată de o

persoană de 45 de ani este plătită de aceasta în 3 ani prin prime anuale anticipate egale. Ştiind că suma asigurată este de 120 milioane lei, procentul anual p = 10%, numerele de comutaţie: D45 = 1210; N45 = 11365; M45 = 177; D48 = 886; N48 = 8080; D57 = 330. Să se calculeze prima anuală P.

Rezolvare: La o asigurare mixtă cu termen fix, în funcţie de modul în care

acumularea fondului de 1 u.m. se face anticipat sau posticipat anual, se utilizează relaţiile:

xxnx vaP =∗

a) anticipat: n

mxx

x

xn

n

x vnN

Da

vP ∗−

==+

b) posticipat: n

nxx

x

xn

n

x vNN

Da

vP ∗−

===+=++ 11

1212

)1,01(1

+=v ; 3186308,0

1384281,31

)1,1(1

1212 ===v

1173647,03186308,03683409,0808011365

1210 12 =∗=∗−

= vPx

lei/1 leu sumă asigurată

P netă unică = 120 * 106 * 0,1173647 = 14083764 lei


263

20. O persoană în vârstă de 28 de ani contractează o asigurare de 3 milioane u.m. pe care să o încaseze la împlinirea vârstei de 60 de ani dacă va fi în viaţă.

Cunoscându-se: − cheltuielile de achiziţie (α) = 3,5% din suma asigurată; − comisionul încasatorului (β) = 34% din prima anuală plătită; − cheltuielile administrativ-gospodăreşti (γ) = 4% din suma asigurată; − numere de comutaţie: D28 = 22287; D60 = 3885,7; N28 = 399114;

N60 = 42455,5. Să se calculeze prima brută aferentă (PB).

Rezolvare:

=∗=∗=∗=∗= +

222877,38853000000

28

60

DD

SD

DSESP

x

nxxnN

= 3000000 * 0,174348274 = 523044,8243 u.m.

α = 3000000 * 3,5 / 100 =105000 u.m.; γ = 3000000* 4 / 100 = 120000 u.m.

Pentru calcularea primei anuale Pa, se poate utiliza una din cele

două formule:

5,424553991147,3885103 6

6028

60 =−

∗∗=−

∗=−

∗==

+

NND

SNN

DSP

nxx

nxa

2,32684= u.m.

5,356658222878243,523044

6028

28 =∗=−

∗=−

∗== NN

DP

NND

PP Nnxx

XNa

2,32684= u.m.

56,11112100342,32684 =∗=β

NxnBNB PSaPPP ∗+∗+∗++= γβα , în cazul nostru S*Pn=0

PB = 523044 + 105000 + 11112,56 + 120000 = 759157,16 u.m.


264

21. O persoană în vârstă de 28 de ani contractează o asigurare de 1.000.000 u.m., pe care să o încaseze la împlinirea vârstei de 60 de ani dacă va fi în viaţă. Să se calculeze prima anuală brută aferentă, cunoscându-se:

− cheltuielile de achiziţie (α) = 2,5% din suma asigurată; − comisionul încasatorului (β) = 3% din prima plătită anual; − cheltuielile de administraţie (γ) = 0,2% din suma asigurată. Numerele de comutaţie: D28 = 22287: N28 = 399114; D60 = 3885,7;

N60 = 42455,5. Să se calculeze prima brută aferentă.

Rezolvare: PNa – reprezintă prima netă anuală.

010894735,0101NN

DS

NNDSPSP 6

6028

60

nxx

nxNNa =∗∗=

−∗=

−∗=∗=

=

=

.m.u 735,10894=

PBa – reprezintă prima brută anuală.

β

γα

−

+++=

1

)1(xn

Na

Baa

PsP

α = 1.000.000 * 2,5 / 100 = 25.000 u.m. β = 0,03 γ = 1.000.000*0,2 / 100 = 2.000 u.m. s = 0,001

0029838,1622287

5,356658

28

6028 ==−

=−

= +

DNN

DNN

ax

nxxxn

97,083841,14467

03,01

20000029838,1625000735,10894001,1

PBa ==−

++∗=

.m.u 29733,14915=

22. Fie o asigurare mixtă cu termen fix n = 8 ani, plătibilă în 3

ani prin rate anuale anticipate. Să se calculeze prima brută (tarifară) anuală, cunoscându-se:

− vârsta asiguratului = 25 ani;


265

− suma asigurată = 200.000 u.m.; − cheltuielile de achiziţie (α) = 1% din suma asigurată; − cheltuielile anuale de încasare (β) = 4% din prima tarifară anuală; − cheltuielile anuale de administrare (γ) = 150 u.m.; − procentul tehnic utilizat (i)=6%; − numerele de comutaţie: D25 = 22158,87; N25 = 347435,72;

N28 = 284742,75; N33 = 202375,22.

Rezolvare: n

xnX vaP =∗

– pentru cazul anticipat:

=∗−

=∗−

===

8

2825

25 vNN

Dv

NND

avP n

mxx

X

xn

n

X

=∗−

= 8

75,28474272,34743587,22158 v

)06,1(1

97,6269287,22158

8 =∗

2217592,06274124,03534506,05938479,1

13534506,0 =∗=∗=

PX = 200000 * 0,2217592 = 44351,84 u.m.

NxNBNB PsaPPP ∗+∗+++= γβα %

xnBB aPP ∗+∗++= 150100

4200084,44351

152756,022,20237572,347435

87,22158

3325

25 =−

=−

=−

== NN

DNN

Da

nxx

Xxn

9134,22152756,0150 =∗=∗ xn aγ

034,48307100

4753,46374 =∗÷= BB PP

23. O persoană în vârstă de 32 de ani încheie o asigurare prin

care să primească începând cu vârsta de 60 de ani, lunar anticipat o rentă viageră de 50.000 u.m. Pentru aceasta ea contribuie până la vârsta de 50 de ani cu prime nete anuale constante. Să se calculeze


266

rezerva matematică netă (R), la momentul t = 8, cunoscându-se nume-rele de comutaţie: D32 = 4446; N32 = 45517; D40 = 2013; N40 = 19670; N50 = 6397; D60 = 232; N60 =1812.

Rezolvare:

x

nx

x

nxxn D

DK

KD

Na ++ ∗

−−=

21 n = 28; m = 18

=∗−=∗−=∗−

−= ++

4446232

2411

44461812

2411

21

32

60

32

60

32

2832

32

28323228 D

DDN

DD

KK

DN

a

= 0,407557354 – 0,023916629 = 0,383640725

PN = 50000 * 12 * 0,383640725 = 230184,435

113650306,0391204446

5032

32 ==−

=−

=+ NN

DNN

DP

mxx

xx

PN anuală = 230184,435 * 0,113650306 = 26160,53165 R(t) = D’(t) – D(t) D’(t) – obligaţia asigurătorului la momentul t; D(t) – obligaţia asiguratului la momentul t; D’(8) = 600000 u.m. 26160,53165 * 18 = 470889,5697 26160,53165 * 8 = 209284,2532 470889,5697 – 209284,2532 = 261605,3165

D(8) = 261605,3165 u.m. R(8) = D’(8)-D(8) = 600000 – 261605,3165 = 338394,6835 u.m.

24. O persoană în vârstă de 50 de ani încheie o asigurare de supravieţuire pe durata de 10 ani prin care în caz de supravieţuire, la scadenţă să încaseze suma de 180 milioane u.m. Asiguratul achită poliţa prin prime anuale egale în patru ani. Să se calculeze rezerva matematică R la momentul t = 2 ani, cunoscându-se numerele de comutaţie: D50 = 716; N50 = 6397; D52 = 577; N52 = 5037; D54 = 463; N54 = 3943; D60 = 232.

Rezolvare: xmNaxn aPES ∗=∗


267

XD

NNP

DD

S mxxNa

x

nx ++ −∗=∗ ;

NXXNN

DSP nx

Na+

−∗= =

X

X

DNN

a mxxm

+−= – reprezintă obligaţia asiguratului de vanitare

anticipată a principiului.

=−

∗∗=−

∗∗=−

∗∗= +

39436397232101801018010180 6

5450

606

5450

10506

NND

NND

PNa

= .m.u170171100945395,010180245423210180 66 =∗∗=∗∗

a. Conform metodei prospective: R(t) = D’(t) – D(t) D’(t) – reprezintă obligaţia asigurătorului la momentul t; D(t) – reprezintă obligaţia asiguratului la momentul t;

txtn EStD +−∗=)(' ; txtmNa aPtD +−∗=)(

txtmNatxtnt aPESR +−+− ∗−∗=

Rt – reprezintă rezerva matematică la momentul t.

4020797,01018057723210180

DD

10180ES 66

52

606528 =∗∗=∗∗=∗∗=∗

.m.u 72374346=

8960138,1577

1094

52

5452528 ==

−=

DNN

a

.m.u322646758960138,117017110aP 528 =∗=∗

Rt = 72374346 – 32264675 = 40109700 u.m. b. Conform metodei retrospective:

xt

xtNa

EaP

tR∗

=)(


268

899441341,1716

50376397;)2(50

525022

2

2 =−

=−

=−

=∗

= +

DNN

DNN

aE

aPR

x

xxx

x

xNa

805865921,0716577

50

5222 ==== +

DD

DD

Ex

xx

..73,40109652805865921,0

899441341,117017110)2( muR =∗

=

25. O persoană în vârstă de 36 de ani încheie o asigurare de

supravieţuire pe o perioadă de 14 ani, prin care urmează ca la scadenţa poliţei să încaseze suma de 84.000 u.m. Ştiind că asiguratul achită poliţa prin prime anuale anticipate egale în următorii 10 ani, să se calculeze rezerva matematică netă (R) la momentul t = 4 ani, cu ajutorul metodelor prospectivă şi retrospectivă, cunoscându-se numerele de comutaţie: D36 = 3000; N36 = 30070; D40 = 2013; N40 = 19600; N46 = 10155; D50 = 716.

Rezolvare:

xmNaxn aPES ∗=∗ , în care PNa este prima netă anuală n = 14; m = 10

mxx

nxNa

x

mxxNa

x

nx

NND

SPD

NNP

DD

S+

+++

−∗=

−∗=∗ ;

.m.u 035116,3020035952799,08400019915

716SNN

DSP

4636

50Na =∗=∗=

−∗=

a. Rezerva matematică netă calculată cu metoda prospectivă:

x

mxxxmtxtnNatxtn D

NNa ;aPES)t(R +

+−+−

−=∗−∗=

=∗−∗=∗−∗= +−=− 40640104444)4( aPESaPESR NaxmNaxn

=−

∗−∗=40

4640

40

50

DNN

PDD

S Na 20139445035116,3020

201371684000 =∗−∗

.m.u 7835,1570701077,1417079427,29877 =−=


269

b. Rezerva matematică netă calculată cu metoda retrospectivă:

x

xNs

xt

xtNa

EaP

RE

aPtR

4

4)4(;)(∗

=∗

=

49,33000

1960030070

36

403644 =

−−=

−= +

DNN

DNN

ax

xxx

671,030002013

36

4044 ==== =

DD

DD

Ex

xX

..78324,15707671,092255,10539

671,049,3035116,3020)4( muR ==

∗=

26. Un comerciant a încheiat o asigurare pentru bunurile din

magazinul său împotriva riscurilor de furt prin efracţie, pe o perioadă de un an. Sumele asigurate sunt: 20.000 u.m. articole tehnice şi 10.000 u.m. articole electrocasnice. Primele anuale de plătit sunt: 3% articole tehnice şi 2% articole electrocasnice. După achitarea integrală a primelor de asigurare, s-a produs riscul asigurat, în urma căruia s-a stabilit că bunurile sustrase au următoarele valori: 5.000 u.m. articole tehnice şi 3.000 u.m. articole electrocasnice. Cu ocazia stabiliri pagubei, s-a constatat că în magazin existau articole tehnice în valoare de 30.000 u.m. şi articole electrocasnice în valoare de 10.000 u.m. Să se calculeze:

a) prima de plată totală; b) despăgubirea (indemnizaţia) de asigurare primită de asigurat. Ce concluzie se poate trage în urma acestei asigurări?

Rezolvare:

a. Prima totală de plată: 20000*3 / 100+10000*2 / 100=800 u.m.

b. 20000 : 30000 = 0, 666666666 10000 : 10000 = 1 5000 : 0,666666666 = 3333,33333 3000 * 1 = 3000 3333,33 + 3000 = 6333,33 u.m. fiind despăgubirea de asigurare.


270

Concluzie: Despăgubirea (indemnizaţia) de asigurare de care a beneficiat

asiguratul, justifică prima plătită. 27. Un bun a cărui valoare reală este de 32.400.000 u.m. este

asigurat de proprietarul acestuia la 3 societăţi de asigurare pentru urmă-toarele sume: 7.800.000 u.m. la asigurătorul X; 4.300.000 u.m. la asigurătorul Y; 9.400.000 u.m. la asigurătorul Z. Cele trei societăţi de asigurare aplică o franşiză deductibilă de 3% la suma asigurată. Prin producerea riscului asigurat se înregistrează o pagubă în valoare de 20.500.000 u.m. Să se determine despăgubirile ce se cuvin asiguratului, plătite de asigurătorii X, Y, Z.

Rezolvare: Suma asigurată: 7.800.000 + 4.300.000 + 9.400.000 = 21.500.000 u.m. Franşiza deductibilă la suma asigurată: 21.500.000 * 3 / 100 = 645.000 u.m. Ponderile sumelor asigurate la cele 3 societăţi X, Y, Z în total

sumă asigurată sunt: – societatea X: 36,27906977%; – societatea Y: 20%; – societatea Z: 43,72093023%. Prin aplicarea pierderilor de mai sus la valoarea pagubei înregis-

trate se obţine: – societatea X: 20500000 * 36,27906977/100 = 7437209,303 u.m. – societatea Y: 20500000 * 20/100 = 4100000 u.m. – societatea Z: 20500000 * 43,72093023/100 = 8962790,697 u.m. Franşiza deductibilă la cele trei societăţi: – societatea X: 645000 * 36,27906977/100 = 234000 u.m. – societatea Y: 645000 * 20/100 = 129000 u.m. – societatea Z: 645000 * 43,72093023/100 = 282000 u.m. Ca urmare, despăgubirile ce se cuvin asiguratului de la asigura-

torii X,Y şi Z sunt: – societatea X: 7437209,303 – 234000 = 7203209,303 u.m. – societatea Y: 4100000 – 129000 = 3571000 u.m. – societatea Z: 8962790,697 – 282000 = 8680790,697 u.m.


271

28. Se asigură 100.000 kg orez obţinut ambalat în 1.000 de saci de iută. Valoarea orezului trecută în factură este de 65.000 USD, iar suma asigurată 60.000 USD. Conform contractului de asigurare, la pierderile din cauza risipei este stabilită o franşiză de 5% asupra întregii cantităţii de orez. La sosirea navei care transportă orezul, în portul de destinaţie, se constată:

− lipsesc 50 de saci cu orez; − 80 de saci au cântărit la descărcare numai 5.000 de kg, dife-

renţa fiind risipită; − 95 de saci au sosit intacţi, însă au cântărit numai 9.000 de kg; − 20 de saci au fost atacaţi de rozătoare, cântărind 500 de kg în

portul de destinaţie.

Să se calculeze despăgubirea cuvenită asiguratului, ştiind că asi-gurarea a fost încheiată conform condiţiei cu răspundere pentru avaria particulară, plus furt sau nelivrare şi pierdere din cauza risipei.

Rezolvare: Cantitatea de orez lipsă: 5000 + 3000 + 500 + 1500 = 10.000 kg. Franşiza: 100000 * 5/100 = 5000 kg => cele 3.000 de kg din

cauza risipei se includ în franşiză. Lipsa a 1.500 de kg. Se datorează rozătoarelor şi nu este

cuprinsă în contractul de asigurare. 5.000 + 500 = 5.500 kg 5.500 * 0,6 = 3.300 USD 60000/65000 = 0,923076923 3300 * 0,923076923 = 3046,153846 USD 29. O navă comercială sub pavilion belgian, a fost asigurată la o

societate de asigurări din Belgia pentru suma de 1.270.000 USD. Nava a efectuat un transport de cereale în Anglia, asigurate în această ţară de destinaţie pentru suma de 425.000 USD. Suma facturată a cerealelor este de 480.000 USD. În timpul transportului, ca urmare a ciocnirii navei cu o altă navă, s-a solicitat serviciul de remorchere pentru a aduce nava în cel mai apropiat port, pentru reparaţii. Serviciu de remorcare a costat 100.000 USD, iar în portul de refugiu s-au efectuat următoarele cheltuieli: reparaţii la navă = 33.000 USD; comisioane plătite = 90.000 USD;


272

cheltuieli de dispaşă achitate = 3.500USD. În urma accidentului, nava a suferit avarii în sumă de 165.000 USD, iar marfa în valoare de 36.000 USD. Se cere să se stabilească:

a) cheltuielile ce intră în avaria comună; b) despăgubirea plătită de societatea din Belgia; c) despăgubirea plătită de societatea din Anglia.

Rezolvare: a) 100.000 + 33.000 + 3.500 = 136.500 USD. Observaţie: Comisioanele plătite nu intră în avaria comună. b) 1.270.000 – 165.000 = 1.105.000 USD 425.000 – 36.000 = 389.000 USD 1.105.000 + 389.000 = 1.494.000 USD 1.105.000 * 100/1494000 = 73,96251673 136500 * 0,7396251673 = 100958,8353 USD 165000 + 100958,8353 = 265958,8353 USD – reprezintă des-

păgubirea plătită de societatea din Belgia

c) 100 – 73,96251673 = 26,03748327 136500 * 0,2603748327 = 35541,16466 425000/480000 = 0,885416666; 36000 * 0,885416666 = 31875 USD 31875 + 35541,16466 = 67416,16466 USD – reprezintă despă-

gubirea plătită de societatea din Anglia. 30. Se dau datele:

ANII 1 2 3 TOTAL Număr bunuri asigurate (NS)

200 300 700 1200

Suma asigurată (u.m./bun) VS

100 150 200

Număr bunuri despăgubite nS

20 40 80 140

Despăgubirea (u.m./bun) vs

15 20 60

NS*VS 20000 45000 140000 205000 nS *vs 300 800 4800 5900 Is 0,015 0,0177 0,034 fs 0,1428 0,2857 0,5714 1


273

La asigurarea pe durata unui an a unui număr de 12.780 de bunuri din aceeaşi clasă, având suma asigurată de 320 u.m./bun, să se calculeze prima netă unitară şi prima netă totală, pentru indicii de despăgubire anuali şi indicele mediu de despăgubire (calculate rotunjit la a treia zecimală).

Rezolvare:

VNSI∗

= ;Vv

NnI ∗=

unde: I – indicele de despăgubire anual; S – suma totală a despăgubirilor plătite de asigurător; N – numărul bunurilor (obiectelor) asigurate; V – valoarea medie a sumei asigurate; n – numărul bunurilor (obiectelor) despăgubite; v – valoarea medie a despăgubirilor plătite; fs – frecvenţa relativă cu care apare indicele mediu de

despăgubire (IS) a unui bun pe perioada dată.

∑=

= T

ss

ss

n

nf

1

∑=

∗=T

SSS fIIM

1

)(

∑=

∗=3

1)(

SsS fIIM = 0,015 * 0,1428 + 0,0177 * 0,2857 + 0,034 *

0,5714 = 0,026814058 ≈ 0,027

12780 * 320 = 4089600; 4089600 * 0,026814058 = 109658,7716 fiind prima netă totală

31. Se dau următoarele date: ANII 1 2 3 TOTAL

Număr bunuri asigurate (Ns)

3000 1600 5000 9600

Suma asigurată (u.m. /bun) ns

100 400 100

Despăgubirea (u.m. /bun) vs

300 800 900 2000


274

NS*VS 11 20 25 ss* vs 300000 640000 500000 IS 3300 16000 22500 fs 0,011 0,025 0,045 0,15 0,4 0,45

La asigurarea pe timp de un an a unui număr de 1000 de bunuri

din aceeaşi clasă, având suma asigurată de 575 u.m./bun., să se calculeze prima netă unitară şi prima netă totală.

Rezolvare: )()();()( 2 IDIIIMP =+= σσ

0319,045,0045,04,0025,015,0011,0)(3

1=∗+∗+∗=∗=∑

=S

SS fIIM

[ ] +∗−=∗−=∑=

15,0)0319,0011,0()()( 223

1

2S

SS fIMIID

+∗−+ 4,0)0319,0025,0(5 2 42 106179,145,0)0319,0045,0( −∗=∗−

012719669,0106179,1)( 4 =∗= −Iσ

PN unitară = 0,0319 + 0,012719669 = 0,044619669 ≈ 0,045

PN totală = 575000 * 0,045 = 25875 u.m. 32. O societate de asigurări a primit în asigurare 420 de bunuri

dintr-o anumită grupă. Fiecare bun este primit în asigurare pentru suma de 800 USD fiecare. Prima netă de asigurare este de 1,75%.

Se cere să se calculeze: 1) prima netă datorată de asigurat pentru fiecare bun şi pentru

toate bunurile; 2) probabilitatea daunei; 3) indicatorul abaterea medie pătratică; 4) gradul de stabilitate al rezultatelor financiare ale asigurării (K); 5) numărul de ani la care un an poate să fie nerentabil pentru

asigurător.


275

1) 800 * 1,75/100 = 14 USD 420 * 800 * 1,75/100 = 5880 USD

2) q = 5880/420 * 800 = 5880/336000 = 0,0175, unde q – probabilitatea daunei

3) )1(** qqnS −=σ , unde: σ – abaterea medie pătratică; S – suma asigurată a unui bun primit în asigurare; n – numărul bunurilor asigurate;

==∗∗=−∗= 221375,78009825,00175,0420800)0175,01(0175,0420800σ = 800 * 2,687261617 = 2149,809294

4) K = abaterea medie pătratică (σ) /prima netă aferentă bunu-rilor asigurate din grupa considerată

365613825,05880

809294,2149==

5) 0,365613825 : 2 = 0,182806912 100 : 18,2806912 = 5,47025678 ≈ 5,5 ani 33. O societate de asigurări are un portofoliu de asigurări redat

în tabelul de mai jos:

Grupa de risc

Nr. de bunuri

asigurate

Suma asigurată

(u.m./bun)

Suma asigurată

totală

Prima netă anuală cal-culată cu 2%

Abaterea medie

pătratică

Coeficientul de stabil. financiară

1 1500 100 150000 3000 542,21 0,1807 2 2000 75 150000 3000 469,57 0,1565 3 3500 4 14000 280 33,13 0,1183

TOTAL 7000 61,30 314000 6280 718,05 0,1143

Cota de primă netă de asigurare practicată este de 2%. Să se calculeze: a) gradul de stabilitate financiară (K) pe grupe şi pe total; b) probabilitatea de a plăti despăgubiri mai mari decât prima netă; c) suma asigurată maximă pentru un risc asigurat pentru a asigu-

ra stabilitatea financiară.


276

Rezolvare: a) q – probabilitatea daunelor q = 6280/314000 = 0,02

Pentru a determina suma asigurată a unui bun se utilizează media pătratică ponderată:

∑∑=

−

ffx

x p

2

3025285,61350020001500

350042000751500100 222

=++

∗+∗+∗=

−

px

σ – abaterea medie pătratică; s – suma asigurată a unui bun primit în asigurare; n – numărul bunurilor asigurate.

)1( qqnS −∗∗=σ

0512517,71898,002,070003025285,61 =∗∗=σ

114339371,062800512517,718

==K şi reprezintă gradul (coeficien-

tul) de stabilitate financiară b) 0,114339371 : 2 = 0,057169685; => probabilitatea de a plăti

despăgubiri mai mari decât prima netă = 5,71% c) suma asigurată maximă pentru un bun asigurat, pentru a

asigura stabilitatea financiară, se determină cu ajutorul formulei: x = 2K2 * p, unde: x – suma asigurată maximă pe un risc asigurat; p – prima netă anuală pe ansamblul riscurilor. x = 2 * (0,114)2 * 6280 = 163,22 u.m. Deci, asigurătorul poate primi în asigurare bunuri cu o valoare

asigurată de 163 u.m. fiecare, fără ca prin aceasta stabilitatea sa financiară să se înrăutăţească, întrucât suma maximă asigurabilă de 163 u.m. întrece cea mai ridicată sumă asigurată din portofoliul existent.


277

Gradul (coeficientul) de stabilitate financiară pe grupe

1) )02,01(02,01500100;02,0150000

3000;02,0100

2111 =−∗===== σqq

21,542=

2) 98,002,0200075;02,0150000

3000;02,075

5,1222 =∗∗===== σqq

57,469=

3) 13,3398,002,035004;02,014000

280;02,0408,0

333 =∗∗===== σqq

1183,0280

13,33;1565,03000

57,469;1807,03000

21,542321 ====== KKK

34. A. Considerând că solicitările de despăgubire individuale

sunt identic repartizate cu variabila aleatoare:

100 u.m. 400 u.m. 600 u.m. 800 u.m. , iar numărul lor este dat de variabila

X: 1/2 1/6 1/6 1/6

12 20 40 50 60

aleatoare , să se calculeze media solicitării de N: N: despăgubire totală.

1/4 1/4 1/6 1/6 1/6

Rezolvare:

3506/18006/16006/14002/11004

1=∗+∗+∗+∗=∗=∑ ∑

=iii fxX

336/1606/1506/1404/1204/1125

1=∗+∗+∗+∗+∗=∗=∑ ∑

=iii fnN


278

Dacă solicitările de despăgubire individuale sunt identic repartizate cu variabila aleatoare X, iar numărul lor este dat de variabila aleatoare N, atunci media solicitării de despăgubire totală este: 350 * 33= 11.550 u.m.

B. Se consideră că solicitările de despăgubire individuale sunt repartizate uniform pe intervalul [1.000, 2.000], iar numărul acestora urmează o repartiţie Poisson de parametru Λ = 120. Să se calculeze media solicitării de despăgubire totală.

Soluţie: 1.000 * 120 + 2.000 * 120 = 120.000 + 240.000 = 360.000 u.m. 360.000 : 2 = 180.000 u.m. 35. La un autovehicul asigurat, să se calculeze gradul de uzură

recalculat, dacă se cunosc: − gradul de uzură rezultat din tabelele coeficienţilor de uzură: 0,2; − valoarea din nou a autovehiculului avariat: 2.000.000 u.m.; − costul total al reparaţiilor curente efectuate: 50.000 u.m.

Rezolvare: În cazul autovehiculelor care aveau efectuate înainte de data

producerii accidentului repartiţii curente, inclusiv înlocuiri ale părţilor componente sau ale pieselor originale, gradul de uzură se calculează cu ajutorul formulei:

Ur = U * K,

unde: Ur – gradul de uzură recalculat; U – gradul de uzură rezultat din tabelele cu coeficienţii de uzură; K – coeficientul de corecţie a uzurii.

aaAK −

= ,

unde: A – valoarea din nou a autovehiculului avariat; a – costul total al reparaţiilor curente, inclusiv al înlocuirilor de

părţi componente sau de piese originale, efectuate înainte de data producerii accidentului.


279

975,020000001950000

2000000500002000000

==−

=K

Ur = U * K = 0,2 * 0,975 = 0,195 – reprezintă gradul de uzură recalculat

36. Proprietarul unui autoturism, încheie o asigurare pentru

avarii şi furt, la suma de 2.000.000 u.m., cu primă de 2,5%. În urma unei coliziuni avută în parcare, autoturismul este avariat total. Din documentaţia prezentată de asigurat, rezultă că valoarea din nou a autoturismului respectiv este de 3,75 milioane u.m., iar uzura acestuia este de 20%. Să se calculeze:

a) prima anuală de plată; b) valoarea reală a autoturismului în momentul accidentului; c) cuantumul pagubei; d) indemnizaţia de asigurare cuvenită asiguratului pentru pagube

produse de riscul asigurat.

Rezolvare:

a) prima anuală de plată: 2.000.000 * 2,5/100 = 50.000 u.m.

b) 3.750.000 * 20/1000 = 750.000 u.m. 3.750.000 – 750.000 = 3.000.000, care este valoarea reală a

autoturismului în momentul accidentului. c) cuantumul pagubei: 2.000.000 : 3.000.000 * 100 = 66,6% d) indemnizaţia de asigurare cuvenită: 2.000.000 u.m. 37. O persoană fizică îşi asigură autoturismul propriu la o

societate de asigurări pentru suma de 96.000.000 u.m. printr-o poliţă de avarii şi furt pe o perioadă de un an. Cota de primă anuală este de 1,8%. La opt luni de la încheierea asigurării, autoturismul este implicat într-un accident în urma căruia sunt necesare repartiţii ce presupun următoarele cheltuieli: piese de schimb în valoare de 1.5000.000 u.m. şi manopera în sumă de 2.500.000. În urma accidentului, rezervorul autovehiculului s-a spart, provocând


280

scurgerea întregii cantităţi de benzină în valoare de 320.000 u.m. Asiguratul a mai cheltuit 200.000 u.m. pentru tractarea autovehiculului până la cel mai apropiat atelier de reparaţii. Valoarea din nou a autoturismului la momentul producerii accidentului era de 120.000.000 u.m., iar cota de uzură de 10%. Să se calculeze:

a) prima anuală de plată; b) despăgubirea primită de asigurat; c) suma asigurată pentru care va continua asigurarea după înca-

sarea despăgubirii.

Rezolvare: a) 96000000 * 1,8/100 = 1728000 u.m. – reprezintă prima anuală

de plată b) cuantumul pagubei: 15000000 + 2500000 + 320000 + 200000

= 18020000 u.m. 96000000 : 120000000 = 0,8 18020000 * 0,8 = 14416000 u.m. – despăgubirea primită de asigurat c) suma asigurată pentru care va continua asigurarea după

încasarea despăgubirii: 96000000 – 14416000 = 81584000 u.m. 38. La o societate de asigurări care practică asigurări auto, se

apreciază că fiecare din cei 14.500 de posesori de poliţe comite un număr de accidente dat de o variabilă aleatoare Poisson de parametru a = 0,85, iar mărimea solicitării de despăgubire în fiecare accident este dată de o variabilă aleatoare care ia cu aceeaşi probabilitate orice valoare întreagă din intervalul [1, 200].

Să se calculeze media mărimii solicitării totale de despăgubire (M).

Rezolvare:

i

n

ii pxaxaM ∑

=

∗=1

)(

22477325

2)14500200145001(85,0

21

pxaM

n

iii

==∗+∗

=∗

=∑=

= 1238662,5 u.m.


281

39. În cazul unui contract de asigurare în sumă de 1.050.000 u.m., asigurătorul devenit reasigurat, stabileşte reţinerea sa proprie la 50.000 u.m., restul fiind cedat în asigurare. Asigurătorul încheie contracte de reasigurare cu 3 reasiguratori X, Y, Z, care preiau în reasigurare 200.000 u.m., 300.000 u.m., şi respectiv 500.000 u.m. Să se calculeze:

a) răspunderea maximă a reasiguratorilor; b) răspunderea reasiguratorului X; c) răspunderea reasiguratorului Y; d) răspunderea reasiguratorului Z. Rezolvare: a) 1000000 : 1050000 * 100 = 95,238% b) 200000 : 1000000 * 100 = 20% c) 300000 u.m. = 6 plinuri de conservare d) 500000 u.m. = 10 plinuri de conservare. 40. Un contract de export de mărfuri în valoare de 200.000 u.m.

este asigurat pentru suma de 150.000 u.m. Asigurătorul reţine în sarcina sa 60.000 u.m., iar restul îl cedează în reasigurare astfel:

− reasiguratorul X preia 30% din suma asigurată; − reasiguratorul Y preia 20% din suma asigurată; − reasiguratorul Z preia 10% din suma asigurată. Prima de asigurare este de 5%. În timpul transportului mărfurilor

acestea suferă o avarie estimată la 120.000 u.m. Să se calculeze: a) despăgubirea încasată de asigurat; b) despăgubirea pe care o suportă asigurătorul şi respectiv reasi-

guratorul; c) partea din prima de asigurare care revine asigurătorului, şi

respectiv reasiguratorilor.

Rezolvare:

a) Despăgubirea încasată de asigurat: 150000 : 200000 = 0,75 120000 * 0,75 = 90000 u.m.

b) Despăgubirea pe care o suportă asigurătorul, şi respectiv reasiguratorul:

90000 * 40/100 = 36000 u.m. (asigurătorul)


282

90000 * 30/100 = 27000 u.m. (reasiguratorul X) 90000 * 20/100 = 18000 u.m. (reasiguratorul Y) 90000 * 10/100 = 9000 u.m. (reasiguratorul Z)

c) Partea din prima de asigurare care revine asigurătorului, şi respectiv reasiguratorilor:

150000 * 5/100 = 7500 u.m. prima de asigurare 7500 * 40/100 = 3000 u.m. (asigurătorul) 7500 * 30/100 = 2250 u.m. (reasiguratorul X) 7500 * 20/100 = 1500 u.m. (reasiguratorul Y) 7500 * 10/100 = 750 u.m. (reasiguratorul Z). 41. O societate de asigurări a încheiat contracte de asigurare cu

mai multe firme, împotriva riscului de incendiu, răspunderea asumată vizând toate bunurile firmelor respective. Societatea de asigurări, reţine în contul său ca prioritate suma de 300.000 u.m., urmând să transmită în reasigurare fiecare din contractele de asigurare în limita a 900.000 u.m. La firmele A, B şi C are loc producerea riscului asigurat, cunoscându-se următoarele date:

– Firma A: suma asigurată = 1.500.000 u.m.; prima de asigurare = 30.000 u.m.; daune = 150.000 u.m.

– Firma B: suma asigurată = 2.000.000 u.m.; prima de asigurare = 50.000 u.m.; daune = 400.000 u.m.

– Firma C: suma asigurată = 3.000.000 u.m.; prima de asigurare = 150.000 u.m.; daune = 1.200.000 u.m

Să se stabilească: a) tipul de contract de reasigurare (T); b) dauna suportată de reasigurat (Dr); c) dauna suportată de reasigurator (DR).

Rezolvare: a) T = excedentul de sumă asigurată. b) 300000 : 1500000 = 0,2; 150000 * 0,2 = 30000 u.m. 300000 : 2000000 = 0.15; 400000 * 0,15 = 60000 u.m. 300000 : 3000000 = 0,1; 1200000 * 0,1 = 120000 u.m.


283

Dr = 30000 + 60000 + 120000 = 210000 u.m. c) DR = 120000 + 340000 + 1080000 = 1540000 u.m. 42. Un contract de export de mărfuri în sumă de 500.000 u.m.


a) reasiguratorul X preia 25% din suma asigurată; b) reasiguratorul Y preia 25% din suma asigurată; c) reasiguratorul Z preia 20% din suma asigurată. Cota de primă de asigurare este de 3%. În timpul transportului

mărfurilor se produce riscul asigurat şi se înregistrează o pagubă la marfă estimată la 75.000 u.m. Să se calculeze:

1) despăgubirea încasată de asigurat; 2) despăgubirea suportată de asigurător, respectiv reasiguratorul X; 3) partea din prima de asigurare care revine asigurătorului,

respectiv reasiguratorului Z.

Rezolvare: Conform principiului răspunderii proporţionale:

450000 : 500000 = 0,9

1) Despăgubirea încasată de asigurat: 75000 * 0,9 = 67500 u.m. 2) Având în vedere că asigurătorul reţine din suma asigurată, în

sarcina sa 135000 u.m., respectiv 30%, despăgubirea suportată este: 67500 * 30/100 = 20250 u.m. Despăgubirea suportată de reasigura-torul X este dată de: 67500 * 25/100 = 16875 u.m.

3) Prima de asigurare: 450000 * 3/100 = 13500, din care revine: − asigurătorului: 135000 * 3/100 = 4050 u.m. − reasiguratorul Z: 13500 * 20/100 = 2700 u.m. 43. Un contract de export de mărfuri în sumă de 500.000 u.m.


a) reasiguratorul X preia 25% din suma asigurată; b) reasiguratorul Y preia 25% din suma asigurată; c) reasiguratorul Z preia 20% din suma asigurată.


284

Cota de primă de asigurare este de 3%. În timpul transportului mărfurilor se produce riscul asigurat şi se înregistrează o pagubă la marfă estimată la 75.000 u.m. Să se calculeze:

1) despăgubirea încasată de asigurat; 2) despăgubirea suportată de asigurător, respectiv reasiguratorul X; 3) partea din prima de asigurare care revine asigurătorului,

respectiv reasiguratorului Z.

Rezolvare: Conform principiului răspunderii proporţionale:

450000 : 500000 = 0,9 1) Despăgubirea încasată de asigurat: 75000 * 0,9 = 67500 u.m. 2) Având în vedere că asiguratul reţine din suma asigurată, în

sarcina sa 135000 u.m., respectiv 30%, despăgubirea suportată este: 67500 * 30/100 = 20250 u.m.

Despăgubirea suportată de reasiguratorul X este dată de 67500 * 25/100 = 16875 u.m.

3) Prima de asigurare: 450000 * 3/100 = 13500, din care revine: − asigurătorului: 13500 * 30/100 = 4050 u.m.; − reasiguratorului Z: 13500 * 20/100 = 2700 u.m. 44. Un contract de export de marfă în sumă de 1.100.000 u.m.

este asigurat pentru suma de 775.000 u.m. Asigurătorul reţine în sarcina sa daunele până la 100.000 u.m., iar restul îl cedează în reasigurare astfel:

− nivel 1: daune cuprinse între 100.000 – 200.000 u.m. − nivel 2: daune peste 200.000 u.m.

Producerea riscului asigurat se soldează cu o pagubă de 300.000 u.m. Să se determine:

a) despăgubirea la care are dreptul proprietarul mărfurilor; b) despăgubirea suportată de asigurător; c) despăgubirea suportată de reasiguratori.

Rezolvare: a) despăgubirea la care are dreptul proprietarul mărfurilor: 775.000 : 1.100.000 * 300.000 = 211363,6364 ≈ 211364 u.m.


285

b) despăgubirea suportată de asigurător: 100.000 u.m. c) despăgubirea suportată de reasiguratori: − 100.000 u.m. se acoperă de reasiguratorii care au subscris la

reasigurarea excedent de daună la nivel 1; − 11.364 u.m. se acoperă de reasiguratorii care au primit în

reasigurare excedentul de daună de nivel 2. 45. Clauzele unui contract de reasigurare sunt: cota de parti-

cipare a reasiguratului la beneficiile reasiguratorului 25%; în totalul cheltuielilor reasiguratorului se includ cheltuieli generale în cotă de 5% din primele cedate în reasigurare; pierderile se reportează până la acoperirea completă din beneficiile realizate în exerciţiile următoare; comisionul de bază 40% din volumul primelor cedate; comisionul adiţiona 2/3 din diferenţa dintre rata daunei estimată şi rata efectivă; cota de participare a reasiguratorului este de 25% din suma asigurată; rata daunei estimată este de 45%. La expirarea exerciţiului financiar asigurătorul prezintă: suma asigurată totală 100.000.000 u.m.; prime încasate 2.500.000 u.m.; despăgubiri plătite 750.000 u.m. La aceeaşi dată, reasiguratorul prezintă: total venituri 900.000 u.m.; total cheltuieli 581.250 u.m., din care rezerve de daune: 50.000 u.m.; pierderile reportate 25.000 u.m. Să se determine:

a) comisionul de bază (com. b); b) comisionul adiţional (com. a); c) despăgubirile suportate de reasigurator (D); d) participarea reasiguratului la beneficiul reasiguratorului (Pb); e) marja reasiguratorului (M).

Rezolvare: a) comisionul de bază reprezintă 40% din volumul primelor

cedate; cota de participare a reasiguratului la beneficiile reasigura-torului = 25%

2500000 * 25/100 = 625000 u.m. – prime cedate în reasigurare 625000 * 40/100 = 250000 u.m. b) rata daunei estimată = 45% rata daunei efectivă: Rd = 750000/2500000 * 100 = 30%


286

Comisionul adiţional = 2/3 din diferenţa dintre rata daunei estimată şi rata daunei efectivă: 45% – 30% = 15%; 15% * 2/3 = 10%

625000 * 10/100 = 6250 u.m. comisionul adiţional

c) 750000 * 25/100 = 187.500 u.m. – fiind despăgubirile suportate de reasigurator.

d) total venituri: 900.000 u.m. total cheltuieli: 581.250 u.m. pierderi reportate 25.000 u.m.

Beneficiul reasiguratorului = 900.000 – (581.250 + 25.000) = 900.000 – 606.250 = 293.750

Pb = 293.750 * 25/100 = 73.437,5 u.m.

e) 581.250 – 75.000 = 506.250 900.000 – 506.250 = 393.750 393.750 : 900.000 = 0,4375 => M = 44%

46. O sucursală a unei societăţi de asigurare a înregistrat la sfâr-

şitul anului următoarele rezultate:

Nr. crt.

Explicaţie Prime de asigurare încasate

Despăgubiri plătite

Cheltuieli administrativ gospodăreşti

1 Asigurări obligatorii 20.000 14.000 1.000 2 Asigurări facultative 110.000 70.000 10.000

Să se calculeze rata daunei pe tipuri de asigurări şi pe total. Rd – rata daunei; D – totalul despăgubirilor sau sumelor asigurate plătite de asigurător; P – totalul primelor încasate de asigurător.

Rezolvare:

100∗=PDRd

a) Rata daunei la asigurările obligatorii:

%701002000014000

=∗=Rd


287

b) Rata daunei la asigurările facultative:

%63,6310011000070000

=∗=Rd

c) Rata daunei pe total:

%61,6410013000084000

=∗=Rd

47. O societate de asigurări şi reasigurări prezintă următoarele

rezultate la sfârşitul anului: număr de contracte încheiate: 780.000 u.m.; prime de asigurare încasate: 127.000.000 u.m.; despăgubiri plătite: 11.400.000 u.m.; suma asigurată totală: 4.200.000.000 u.m.; număr salariaţi: 1.800; alte cheltuieli efectuate: 7% din totalul veniturilor realizate. Să se determine:

a) suma medie asigurată (Sma); b) rata venitului net (Rvn); c) productivitatea muncii unui lucrător (W).

Rezolvare:

a. NcSaSma = ,

unde: Sa – reprezintă totalul sumelor asigurate; Nc – fiind numărul total al contractelor de asigurare încheiate:

.m.u 61,5384000.780

000.000.200.4Sma ==

b. 100∗−

=P

CPRvn

P = 127.000.000 u.m. C = 11.400.000 + alte cheltuieli efectuate (7% din total venituri

realizate) 127.000.000 * 7/100 = 8.890.000 u.m. C = 11.400.000 + 8.890.000 = 20.290.000 u.m.


288

%02,84100000.000.127

000.290.20000.000.127R vn =∗−

=

d) W = P/L = 127.000.000/1800 = 70.555,55 u.m. prime /salariat 48. O sucursală a unei societăţi de asigurare a înregistrat, la

sfârşitul anului, următoarele rezultate: − total prime de asigurare încasate: 80000 u.m.; − total despăgubiri plătite: 50000 u.m.; − total cheltuieli administrativ-gospodăreşti: 5000 u.m.; − total angajaţi ai sucursalei: 20. Să se calculeze: a) rata daunei; b) costul relativ al activităţii de asigurare; c) venitul net; d) rata venitului net; e) cheltuieli administrativ-gospodăreşti ce revin la o u.m. venit net; f) productivitatea muncii unui lucrător în asigurări.

Rezolvare:

a) %5,621008000050000100 =∗=∗=

PDRd

b) %75,681008000055000100 =∗=∗=

PCCa

c) .m.u 250005500080000CPVn =−=−=

d) %25,311008000025000100 =∗=∗

−=

PCPRvn

e) cheltuieli administrativ-gospodăreşti ce revin la o u.m. venit net; 5.000 : 25.000 = 0,2

f) 400020

80000===

lPW

49. O sucursală a unei societăţi de asigurări a înregistrat la

sfârşitul anului următoarele rezultate:


289

− total prime de asigurare încasate = 90.000 u.m.; − total despăgubiri plătite = 45.000 u.m.; − total cheltuieli administrativ-gospodăreşti = 8.000 u.m.; − total angajaţi ai sucursalei: 32 persoane. Să se calculeze: a) rata daunei; b) costul relativ al activităţii de asigurare; c) venitul net; d) rata venitului net; e) cheltuieli administrativ-gospodăreşti ce revin la o u.m. venit net; f) productivitatea muncii unui lucrător în asigurări.

Rezolvare:

a) %501009000045000100 =∗=∗=

PDRd

b) %88,581009000053000100

90000800045000100 =∗=∗

+=∗=

PCCa

c) Venitul net = P – C = 90.000 – 53.000 = 37.000 u.m.

d) %11,411009000037000100*)(

=∗=−

=P

CPRvn

e) cheltuieli administrativ-gospodăreşti ce revin la o u.m. venit net = 8.000 : 37.000 = 0,216 u.m.

f) productivitatea muncii unui lucrător în asigurări (W)

5,281232

90000===

LpW , L – fiind numărul total de angajaţi.


290


291

BIBLIOGRAFIE 1. Alexa, Constantin, Ciurel Violeta, Sebe Emil, Mihăescu Ana Maria,

Asigurări şi reasigurări în comerţul internaţional, Editura All, Bucureşti, 1992. 2. Alexa, Constantin, Ciurel Violeta, Sută Nicolae, Sebe Emil,

Transporturi şi asigurări, Editura Metropol, Bucureşti, 1994. 3. Aubert, Jean-Luc, L' assurance – vie et les assurances de personnes,

Presses Universitaires de France, Paris, 1982. 4. Barrel, Geneviève, L'assurance de credits à l' exportation, Nathan –

Economie, Paris, 1987. 5. Bennet, C., Dictionnary of insurance, Pitman Publishing, London, 1996. 6. Bercea, Florian, Asigurările şi lumea afacerilor, în „Tribuna

Economică”, nr. 37, 38 şi 43, 1994. 7. Bistriceanu, Gh., Bercea F., Macovei E., Lexicon de protecţie

socială, asigurări şi reasigurări, Editura Karat, Bucureşti, 1997. 8. Burlacu, Veronica, Cenuşă Gheorghe, Bazele matematice ale

asigurărilor, Editura Teora, Bucureşti, 2000. 9. Bistriceanu, Gh., Finanţe şi credit, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1999. 10. Caraiani, Gh., Tudor Mihaela, Asigurările maritime, Editura

Lumina Lex, Bucureşti, 1998. 11. Căpăţână, Octavian, Contractul comercial de transport, Editura

Lumina Lex, Bucureşti, 1995. 12. Cistelecan, Lazăr, Cistelecan Rodica, Asigurări comerciale, Editura

Dimitrie Cantemir, Târgu Mureş, 1997. 13. Ciumaş, Cristina, Modernizarea şi diversificarea în lumea

asigurărilor, în „Tribuna Economică”, nr. 2-21, 1996. 14. Ciumaş, Cristina, Economia asigurărilor, Editura Casa Cărţii de

Ştiinţă Cluj-Napoca, 2003. 15. Ciurel, Violeta, Asigurări şi reasigurări: abordări teoretice şi

practici internaţionale, Editura All Beck, Bucureşti, 2000. 16. Constantinescu, Dan Anghel, Dobrin Marinică, Introducere în

asigurări, Editura Tehnică, Bucureşti, 1998.


292

17. Constantinescu, Dan Anghel, Dobrin Marinică, Asigurarea şi managementul riscului, Editura Tehnică, Bucureşti, 1998.

18. Constantinescu, Dan Anghel (coordonator), Asigurări şi reasi-gurări, Editura Tehnică, Bucureşti, 1998.

19. Constantinescu, Dan Anghel (coordonator), Marketing în asigurări, Editura Brend, Bucureşti, 1998.

20. Constantinescu, Dan Anghel (coordonator), Managementul societăţilor de asigurare, Editura Brend, Bucureşti, 1998.

21. Constantinescu, Dan Anghel (coordonator), Sisteme informaţionale în asigurări, Editura Brend, Bucureşti, 1998.

22. Constantinescu, Dan Anghel, Dobrin Marinică şi colectiv, Despăgubiri în asigurări, Editura Brend, Bucureşti, 1998.

23. Constantinescu, Dan Anghel (coordonator), Managementul riscului în asigurări, Editura Semne ’94, Bucureşti, 1999.

24. Constantinescu, Dan Anghel (coordonator), Practica asigurărilor, Editura Semne ’94, Bucureşti, 1999.

25. Constantinescu, Dan Anghel (coordonator), Tratat de asigurări, Editura Semne ’94, Bucureşti, 1999.

26. Constantinescu, Dan Anghel (coordonator), Dicţionar de asigurări, Editura Semne ’94, Bucureşti, 1999.

27. Deak, Francisc, Contracte civile şi asigurări, Editura Actami, Bucureşti, 1995.

28. Deak, Francisc, Tratat de drept civil (contracte speciale), Editura Actami, Bucureşti, 1999.

29. Dobrin, Marinică, Ionescu Luminiţa, Contabilitatea societăţilor de asigurări, Editura Semne ’94, Bucureşti, 2000.

30. Dobrin, Marinică, Asigurări şi reasigurări, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2000.

31. Dorion, Georges, Guionnet André, La securité sociale, Pressses Universitaires de France, Paris, 1989.

32. Galiceanu, Ion, Asigurări (curs), Universitatea din Craiova, 1994. 33. Galiceanu, Ion, Economia asigurărilor, Editura Universitaria,

Craiova, 1996. 34. Gherasim, Alexandru, Asigurările în agricultură în condiţii de risc

şi incertitudine (curs ASE), Bucureşti, 1996. 35. Iancovici, Leon, Dreptul asigurărilor comerciale, Editura Horion,

Craiova, 1998. 36. Iosif, Gh., Tanăsescu P. şi colectiv, Sistemul asigurărilor în

România, Editura „Tribuna Economică”, Bucureşti, 1997. 37. Lambert-Faivre, Yvonne, Droit des assurances, Dalloz, Paris, 1985.


293

38. Lougergé, Henri, Economie et finance de l'assurance et de la réassurance, Dalloz, Paris, 1981.

39. Manole, Gh., Gălătescu Emanuel, Asigurările sociale de sănătate, Editura Tehnică, Bucureşti, 1998.

40. Moldovan, Tudor. Introducere actuarială în asigurări generale, lucrare de uz intern, Bucureşti, 1999.

41. Moldoveanu, Nicolae, Instrumentarea dosarelor de daună în asigurări (strategii, metode, tehnici), Editura BREN, Bucureşti, 2004.

42. Moldoveanu, Nicolae, Combaterea fraudei în asigurări, Editura BREN, Bucureşti, 2002.

43. Negoiţă, Ion, Asigurări şi reasigurări în economie, vol. I, Editura Polsib, Bucureşti, 1998.

44. Negoiţă, Ion, Aplicaţii practice în asigurări şi reasigurări, Editura ETAPE, Sibiu, 2001.

45. Negru, Titel, Economia asigurărilor, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2002.

46. Negru, Titel, Asigurări şi reasigurări (sinteze şi aplicaţii), Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2003.

47. Negruş, Mariana, Plăţi şi garanţii internaţionale, Editura All, Bucureşti, 1996.

48. Petrescu, Eva-Cristina, Marketing în asigurări, Editura Uranus, Bucureşti, 2005.

49. Popescu, D., Macovei E., Contractul de asigurare, Editura Junimea, Iaşi, 1982.

50. Purcaru, Ion, Mircea Iulian, Lazar Gheorghe, Asigurări de persoane şi de bunuri – aplicaţii, cazuri, soluţii, Editura Economică, Bucureşti, 1998.

51. Tănăsescu, Paul, Ionescu Luminiţa, Asigurările sociale de sănătate din România, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 1998.

52. Tudor, Mihaela, Asigurarea mărfurilor pentru transport, în „Tribuna Economică” nr. 6, 1996.

53. Tufan, Constantin, Forme de asigurări sociale în România, Editura Şansa, Bucureşti, 1997.

54. Ţiclea, Alexandru, Tufan Constantin, Pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale, Editura Şansa, Bucureşti, 1994.

55. Văcărel, Iulian, Politici economice şi financiare de ieri şi de azi, Editura Economică, Bucureşti, 1996.

56. Văcărel, Iulian, Bercea Florian, Asigurări şi reasigurări, ediţia a II-a, Editura Expert, Bucureşti, 1999.

57. Văcărel, Iulian, Bistriceanu Gh. şi colectiv, Finanţe publice, ediţia a II-a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000.


294

58. Vulpoi, Ion, Asigurarea producţiei agricole în România împotriva riscului şi incertitudinii (curs ASE), Bucureşti, 1997.

*** Codul civil, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995. *** H.G. nr. 1279/8.12.1990 privind înfiinţarea unor societăţi comer-

ciale pe acţiuni în domeniul asigurărilor, publicată în „Monitorul Oficial”, nr. 145/17.12. 1990.

*** H.G. nr. 189 / 22.03.1991 privind aprobarea înfiinţării Băncii de Ex-port-Import a României – societate pe acţiuni – (Romanian EXIMBANK), publicată în „Monitorul Oficial”, nr. 293/1992, cu modificările aprobate prin H.G. nr. 293/1992, publicată în „Monitorul Oficial”, nr. 139/22.04.1992.

*** H.G. nr. 844/20.12.1991 privind înfiinţarea Comitetului Interna-ţional de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior, publicată în „Monitorul Oficial”, nr. 3/15.01.1992.

***H.G. nr.293 pentru „aprobarea atribuţiilor, competenţelor şi modului de funcţionare ale Comitetului Interministerial de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior, precum şi a convenţiilor-cadru pentru derularea activităţii de finanţare şi asigurare a creditelor de comerţ exterior în numele şi în contul statului”, publicată în „Monitorul Oficial”, nr. 139 din 22.06.1992.

*** Legea nr. 136/21.12.1995 privind asigurările şi reasigurările din România, publicată în „Monitorul Oficial”, nr. 303/29.12.1995.

*** Legea nr. 19 /17.03.2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în „Monitorul Oficial”, nr. 140 /1.04.2000.

*** Legea nr. 32/31.03.2000 privind societăţile de asigurare şi su-pravegherea asigurărilor, publicată în „Monitorul Oficial”, nr. 148/10.04.2000.

***Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în „Monitorul Oficial”, nr. 103, 6.02.2002.

***Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură, publicată în „Monitorul Oficial”, nr. 442, 24.06.2002.

***Legea nr. 172/2004, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, publicată în „Monitorul Oficial”, nr. 473, 26.05.2004.

***Legea nr. 403/2004, pentru modificarea şi completarea Legii nr.32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, publicată în „Monitorul Oficial”, nr. 976, 25.10.2004.

***Legea nr. 440/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a


295

României EXIMBANK S.A. şi instrumentele specifice de susţinere a comerţului exterior, publicată în „Monitorul Oficial”, nr. 985, 26.10.2004.

*** Ordinul nr. 94 al Ministrului Finanţelor Publice pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, publicat în „Monitorul Oficial”, nr. 85, 20.02.2001.

*** Ordinul nr. 340/4.05.2001 al Ministrului Muncii şi Solidarităţii Sociale pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, publicat în „Monitorul Oficial”, nr. 237, 10.05.2001.

***Ordinul nr. 3108 al C.S.A. pentru punerea în aplicare a Normelor în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule, publicat în „Monitorul Oficial”, nr. 1214, 17.12.2004.

***O.U.G. nr. 150 din 31.10.2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, publicată în „Monitorul Oficial”, nr. 838, 20.11.2002.


296


Date post:	09-Jun-2015
Category:	Documents
Upload:	ady
View:	9,162 times
Download:	4 times

piata de Capital Gestiunea Portofoliilor Si Piata Asigurarilor

Documents