Falsul de Moneda

UNIVERSITATEA "SPIRU HARET"FACULTATEA DE DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ CONSTANȚA

SPECIALIZAREA DREPT

LUCRARE DE DIPLOMĂ

Coordonator ştiinţific:Lector univ.dr.David Mihail

Student:Ilie (Moraru) Ionela

2012

UNIVERSITATEA "SPIRU HARET" FACULTATEA DE DREPT ȘI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ CONSTANȚA

SPECIALIZAREA DREPT

FALSUL DE MONEDĂ, TIMBRESAU ALTE VALORI

Coordonator ştiinţific:Lector univ.dr.David Mihail

Student:Ilie (Moraru) Ionela

2012

Cuprins

Introducere.....................................................................................................................................5Capitolul I Consideraţii generale referitoare la falsificarea şi contrafacerea monedelor şi

bancnotelor.....................................................................................................................................81.1. Consideraţii de ordin istoric...............................................................................................................8

1.2. Accepţiuni şi termeni.......................................................................................................................12

1.2.1. Falsificarea bancnotei...............................................................................................................14

1.2.2.Contrafacerea bancnotelor.......................................................................................................15

1.3 Falsificarea de monede sau de alte valori........................................................................................17

1.3.1. Conţinutul legal........................................................................................................................17

1.3.2. Condiţii preexistente................................................................................................................17

1.3.3 Conţinutul constitutiv...............................................................................................................20

1.3.4 Forme. Modalităţi......................................................................................................................23

1.4 Falsificarea de valori străine.............................................................................................................25

1.4.1 Condiţii preexistente................................................................................................................25

1.4.2. Conţinutul constitutiv...............................................................................................................26

1.5 Deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori...............................................................26

1.5.1. Conţinutul legal...........................................................................................................................26

1.5.2.Condiţii preexistente.................................................................................................................26

1.5.3. Conţinutul constitutiv...............................................................................................................27

1.5.4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni....................................................................................................28

Capitolul II Elementele de protecţie tehnico-administrative ale emisiunilor monetare......292.1. Metode şi mijloace moderne de protecţie şi siguranţă a bancnotei................................................29

2.2. Elementele de protecţie ale monedelor Uniunii europene.............................................................30

2.2.1. Elementele de protecţie ale bancnotei de 5 euro.....................................................................32

2.2.2. Elemente de siguranţă ale bancnotelor de 10 şi 20 euro.........................................................33

2.2.3. Elementele de protecţie ale bancnotei de 50 euro...................................................................36

2.2.4. Elementele de protecţie ale bancnotei de 100 euro.................................................................40



2.2.7. Monedele EURO.......................................................................................................................43

Capitolul III Traficul cu monedă falsificată sau contrafăcută...............................................463.1.1. Contrafacerea prin tipărire (letter press)..................................................................................46

3.1.2. Contrafacere prin litografiere...................................................................................................47

3.1.3. Falsificarea prin modificarea cupiurii........................................................................................48

3.1.4. Contrafacerea prin utilizarea foto-copiatoarelor color.............................................................48

3.2. Metode moderne de descoperire a falsului de bancnote................................................................50

3.3. Mijloace de examinare a bancnotelor şi a altor mijloace de plată..................................................51

Capitolul IV Metodologia cercetării infracţiunii de falsificare de monedă............................534.1.1. Competenţa de cercetare şi alte aspecte de ordin procesual penal.........................................53

4.1.2. Locul şi timpul săvârşirii infracţiunii..........................................................................................53

4.1.3. Alte probleme care trebuie lămurite de către organul de urmărire penală..............................54

4.2. Activităţi care se întreprind pentru administrarea probatoriului....................................................54

4.2.1. Constatarea infracţiunilor flagrante.........................................................................................54

4.2.2. Cercetarea la faţa locului..........................................................................................................57

4.2.3. Efectuarea percheziţiilor şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri....................................................58

4.2.4. Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor...................................................62

4.3. Măsuri întreprinse de organul de urmărire penală..........................................................................62

4.4. Aspecte criminologice şi de procedură penală................................................................................64

Concluzii.......................................................................................................................................69Anexa 1 Fişa fals monedă...........................................................................................................75Anexa 2 Speţă...............................................................................................................................78Bibliografie...................................................................................................................................81

Ilie (Moraru) Ionela Introducere

Introducere

Forma „bani” a valorii nu a fost cunoscută, în comuna primitivă. Mijloacele de producţie

şi produsele muncii erau în proprietatea comună a obştii arhaice, fără să fie transformate în

mărfuri care să facă obiectul troc-ului cum s-a întâmplat odată cu descompunerea comunei

primitive ca efect al diviziunii muncii şi al apariţiei surplusului şi al deficitului de anumite

bunuri. Trocul şi-a pierdut din utilitate, însă nu a dispărut cu totul niciodată, el rămânând forma

de schimb cea mai larg cunoscută şi practicată fiind şi astăzi un mijloc de schimb destul de

frecvent utilizat.

Dezvoltarea schimbului de bunuri a condus implicit la dezvoltarea comerţului. Nevoia tot

mai acută pentru a simplifica şi uşura schimburile a fost premisa apariţiei anumitor etaloane, aşa-

numitele mărfuri-echivalent. S-au descoperit şi identificat o mulţime de astfel de obiecte-

echivalent sau etaloane premonetare (armele, obiectele casnice, dinţii de mistreţ, de delfin şi de

elefant, scoici, blănuri, ceai, tutu, sar, grâu, peşte uscat, vite, vin, argilă, ceramica etc).

Viteza cu care s-au dezvoltat relaţiile comerciale precum şi avântul raporturilor băneşti

între diverşi agenţi economici au impus o reală diversificare a mijloacelor de plată, dar odată cu

acestea şi o simplificare a acestora. Spre exemplu : moneda scripturală de o mare utilizare şi la

fel de mare varietate de forme sub care se prezintă (titluri de credit, cecuri, cambii), banii

electronici (cunoscuti ca e-gold, e-money, electronic cash, electronic currency, digital money,

digital cash sau digital currency).

Numeroasele falsuri şi contrafaceri, precum şi mulţimea celor înşelaţi, au condus la

primele reglementări oficiale (Grecia, Roma şi Orientul Antic) care acordau numai statului

dreptul de a bate monedă, precum şi la apariţia a numeroase legi prin care cei deprinşi cu „arta”

contrafacerilor monetare erau drastic pedepsiţi, cum ar fi „Lex Cornelia de Falsis1”.

Interesant este faptul că multe din marile fraude monetare au fost promovate chiar de

către emitenţi2. În această situaţie s-a aflat conducătorul Atenei, Hippias, care a domnit intre 527

1 JB Moyle, The Institutes of Justinian, ediţia a cincea, Clarendon Press, Oxford, Anglia, 1913. Text original în Engleza:”The Lex Cornelia on forgery, otherwise called the statute of wills, inflicts penalties on all who shall write, seal, or read a forged will or other document, or shall substitute the same for the real original, or who shall nowingly and feloniously make, engrave, or use a false seal.” Selection and adaptation Copyright © Rex Pay 2000 ( Lex Cornelia pe fals, altfel numit statut de testamente, inflicts toate sancţiunile pe care se scrie, sigiliu, sau va citi un fals sau un alt document, sau va înlocui în acelasi pentru real original, sau care se face cunoştinţa de cauza si criminala, grava, sau de a folosi o falsa sigiliu.)2 Vlăduţ-Severian Iacob, Protecţia şi siguranţa bancnotelor şi expertiza criminalistica a falsurilor de monedă. Evoluţii şi conţinut, Lucrare de Licenţă, UGB Brasov, 2009

5


– 510 î. Hr. şi care a fost autorul retragerii de pe piaţă a monedelor aflate în circulaţie. După

opinia noastră acesta poate fi considerat precursorul practicilor legate de abuzurile monetare, de

acoperire a deficitelor de producţie a mărfurilor prin creşterea masei banilor sau a volumului de

numerar în circulaţie, procedee, care alături de alţi factori duc la inflaţie şi depreciere monetară.

Circulaţia unor monede false a fost atestată 3 atât în Dacia din perioada de dinaintea

ocupaţiei romane, (fapt dovedit de descoperirea a patru ştanţe cu care se băteau monede

romane) cât şi în timpul dintre domnia lui Burebista şi cea a lui Decebal (monede geto – dacice,

care imitau aproape perfect monedele romanice). Modalităţile de falsificare continuă să existe în

timpul Imperiului Roman, precum şi în perioada feudalismului când circulau în concomitent

monede de argint şi bronz (bilon), având aceeaşi valoare, mărime şi chiar tipologie, metalul

fiind însă cel care era diferit.

Utilizarea generalizată a monedei şi mai târziu a bancnotei, aduce după sine în

majoritatea statelor lumii o creştere a fenomenului infracţional, manifestându-se chiar o

internaţionalizare al falsificărilor (punerea în circulaţie de monedă contrafăcută), metodele

evoluând tot mai mult, falsificatorii punându-şi la punct tehnici de imitare şi contrafacere din ce

în ce mai performante.

Ruperea echilibrelor monetare, la începutul anilor ’20 când economia mondială a suferit o

severă criză de reconversiune reflectând dificultatea de a readapta economia de război condiţiilor

de pace, a favorizat apariţia falsurilor în masă ce au afectat si au provocat haos în multe state

(Olanda, Portugalia, Germania, România). Aceste catastrofe care au afectat atât de puternic

sistemele monetare, politico-economice din atât de multe ţări au dus la încheierea mai multor

tratate şi convenţii privitoare la stoparea acestui flagel, tocmai pentru adoptarea unei legislaţii

uniforme cu sancţiuni pe măsură.

Sfârşitul celui de-al doilea război mondial nu evidenţiază o situaţie mai bună în privinţa

infracţiunilor de fals. Europa postbelică, secătuită de ororile războiului, se confrunta cu

probleme extrem de serioase în privinţa falsificărilor din domeniul monetar. Monede ca lira

engleză, dolarul american, pesetas-ul spaniol, moneda elveţiana, belgiana, olandeză, germană,

cunosc o recrudesceţă a falsificării. Situaţia ajunsese cu atât mai acută cu cât falsul a fost ridicat

la nivel de politică de stat tocmai pentru a târî în mizerie economiile naţionale ale unor ţări

importante ca putere din Europa (regimul hitlerist a tipărit 150 milioane de lire sterline

3 Baida Doru, Despre Falsuri din Antichitate, revista Colecţionarul Român, nr. 9/2007, p.66


urmărind ruinarea economiei Marii Britanii), şi chiar din alte zone ale lumii (cazul Spaniei pe al

cărei teritoriu afacerile cu falsuri de bancnote prospera, găsindu-şi aici un mediu propice).

Urmând evoluţia generală a omenirii, odată cu perfecţionarea decontărilor fără numerar,

hoţia în domeniu a ajuns de la „diligenţe şi tezaure” atacate la fraudele electronice (persoane

numite hack-eri, interceptează tranzacţii comerciale şi decontări ori pur şi simplu sparg protecţii

la calculatoarele băncilor). Celebrele urmăriri de convoaie monetare şi spargeri de bănci au rămas

de domeniul trecutului şi al filmului de suspans. Astăzi, rareori hoţii de „clasă” se mai luptă cu

grilaje, blindaje, sisteme de alarmă şi echipaje umane de pază şi protecţie. Mai marii lumii

interlope au trecut la sustragerea din conturile bancare prin intermediul card-urilor contrafăcute şi

plasate în diferite părţi ale lumii, prefaţând tendinţa de globalizare oficială a falsurilor,

contrafacerilor şi furturilor. Mai nou, în ţările în care internet-ul este la modă, furtul electronic

este şi mai „acasă”.

În plan social inflaţia erodează puternic economiile populaţiei, în contextul în care acestea

nu sunt protejate prin dobânzi real pozitive, afectând mai grav categoriile de populaţie cu venituri

fixe (pensionarii, bursierii, beneficiarii ajutoarelor sociale), comparativ cu alte categorii

(salariaţi,, acţionari, proprietari), ale căror venituri evoluează în acelaşi sens cu inflaţia, dar de

regula mai lent decât aceasta. Agenţii economici, sistemul bancar, investiţiile, poziţia financiara a

statului, într-un cuvânt întreaga societate este puternic afectata în sens negativ de fenomenul

inflatiei care erodeaza puterea de cumparare a monedei descurajând investitiile si cresterea

economica.

Evoluţia fenomenului criminalităţii economico-financiare se află în strânsă corelaţie cu

dinamica întregului ansamblu economico-social, constituind o reflectare indirectă a

disfuncţionalităţii acestuia. Activitatea de prevenire şi combatere a criminalităţii a impus

realizarea unei strategii globale care include măsuri economice, sociale, tehnico-organizatorice şi

legislative referitoare la toate sferele economico-sociale.

În lupta împotriva criminalităţii organizate şi a corupţiei sunt angrenate instituţiile statului

de drept cu responsabilităţi în realizarea, protejarea şi afirmarea intereselor fundamentale ale

României. Ministerul Public, pilonul principal între instituţiile statului implicate în combaterea

criminalităţii organizate, prin atribuţiile sale specifice are rolul de conducere şi coordonare a

întregii activităţi de cercetare penală efectuată în scopul reprimării acestui fenomen infracţional.

7

Ilie (Moraru) Ionela Capitolul I Consideraţii generale referitoare la falsificarea mondelor

Capitolul I

Consideraţii generale referitoare la falsificarea şi contrafacerea monedelor şi

bancnotelor

1.1. Consideraţii de ordin istoric

Multimilenara istorie a banului, indiferent cum s-a numit acesta în diferite zone

geografice sau perioade istorice, scopurile în care a fost folosit, contribuţia sa la ascensiunea sau

prăbuşirea unor personalităţi ori state, precum şi rolul avut în viaţa cotidiană a oricărui om, au

determinat diverse şi largi accepţiuni ale termenului de ban.

Pe bună dreptate s-a afirmat că „istoria sistemului bănesc al unei ţări este o parte din

istoria economiei naţionale care, la rândul său, este o parte din istoria societăţii”.

Banii, ca măsură a valorii şi ca instrument de circulaţie, de plată şi de economisire,

mijlocesc evaluarea producţiei şi consumului precum şi circuitului valorilor materiale, asigurând

evidenţa generală a avuţiei naţionale, a producţiei materiale şi a valorii nou create.

Pentru a ajunge la forma actuală de dezvoltare, banii au parcurs diferite stadii,

desprinzându-se din rândul celorlalte mărfuri şi căpătând rolul de echivalent general cu

proprietăţi şi particularităţi deosebite.

Istoria banilor a început, probabil, atunci când omul a realizat că, în loc să producă prin

propria sa muncă obiecte de necesitate curentă, le poate obţine printr-un schimb. Aşadar, barterul

a devenit pentru o bună perioadă de timp un „modus vivendi” acceptat şi preţuit. Odată cu

intensificarea schimburilor, posibilităţile de evaluare obiectivă între obiecte din ce în ce mai

diferite ca valoare de întrebuinţare a devenit tot mai dificilă. Apare o nevoie stringentă de a

obţine o standardizare a valorii care constituie fundalul pe care apare, în forma sa primitivă,

banul4.

Banul este deci un mijloc recunoscut şi acceptat de plată care trebuie să îndeplinească trei

condiţii:

1. să permită compararea valorică a obiectelor;

2. să permită schimbul de produse chiar şi între persoane care nu au nevoie de

produsul specific al celuilalt;

4 Negrea R., „Moneda, de la scoicile monedă la cecurile electronice”, Ed. Albatros, Bucureşti, 1998, pag. 118


3. să permită acumularea de valoare în timp.

Banul primitiv a cunoscut trei etape în evoluţia sa:

- „tool money” (banul reprezentat de diverse obiecte de folosinţă);

- obiecte preţioase şi rare;

- alimente.

„Tool money” au reprezentat o varietate infinită de obiecte, arme (cuţite în Congo, armuri

în Persia, scuturi la triburile celte), obiecte casnice (ace de păr în China, pungi de piele în Peru,

haine şi pături la unele triburi de indieni din Canada, obiecte de ceramică în Indonezia, tobele în

Africa şi Indonezia)5. Omul însuşi a devenit în anumite perioade negre ale istoriei valoare de

schimb, ban: sclavia practicată multe sute de ani în diverse zone ale lumii, legaliza valoarea de

schimb a omului bazată pe forţa sa de muncă.

Folosirea denumirii de monedă, prezentă în mai multe limbi, vine din acele vremuri,

urmare a faptului că atelierul unde se confecţionau piesele metalice fusese instalat lângă templul

zeiţei JUNO MONETA din Roma6.

Odată cu apariţia marilor civilizaţii ale omenirii în China, Valea Indusului şi Asia Mică

funcţia de ban nu mai poate fi îndeplinită de diversele obiecte folosite până atunci. Începe să

apară metalul ca înlocuitor al acestora. Pentru o perioadă de timp metalul a convieţuit cu vechiul

sistem, cu sare, cu alimentele, cu obiectele de podoabă (în Babilon, funcţia banilor era îndeplinită

concomitent de metal şi ovăz, evreii foloseau vite şi argint, iar hitiţii între anii 1600-1200 î.e.n.,

foloseau în acelaşi scop oi şi argint).

La început, metalele erau transformate în mici lingouri, care trebuiau cântărite de fiecare

dată când se efectua o plată. În Babilon şi în Egipt autorităţile încep să folosească vopseaua sau

un sigiliu pentru a marca aceste lingouri şi ale garanta valoarea. Lingourile erau mari şi de

valoare ridicată, de aceea au început să fie divizate, acest proces constituind un pas decisiv în

apariţia monedei. Moneda era confecţionată la început din metale diferite dar, cu timpul, bronzul,

aurul şi argintul au rămas singurele metale folosite.

Dreptul de a bate monezi este mai mult sau mai puţin universal, dar, în timp, începând din

secolul al XIV-lea, secolul apariţiei statelor moderne, acest drept este acordat exclusiv

conducătorilor7. Când marile descoperiri geografice au ratificat adevărul că pământul este o sferă

şi nu plat, ca o monedă, iar lumea a intrat în zodia acumulării de capital, comerţul şi banii au

5 Negrea R., op cit., pag. 116 Negrea R., op. cit., pag. 137 Buzatu N., Popa Gh., op. cit., pag. 8

9


acumulat un carusel de relaţii la dimensiuni planetare. Importuri, pieţe şi cămătării, se încrucişau

mărfuri şi monede din lumea întreagă, urzindu-se o simfonie cu accent de avânt economic, dar şi

cu unele tonalităţi sumbre, născute din cel puţin două handicapuri: deprecierea natură şi cea

frauduloasă a banilor din metal.

Într-o a doua etapă, adică în decursul ultimelor trei veacuri, în care monedele metalice au

continuat să fie folosite, dar cu un rol mai redus, o importanţă crescândă au dobândit-o semnele

monetare din hârtie, mai întâi bancnotele, biletele de tezaur şi diverse forme ale monedei de

hârtie, după care ponderea numerarului a scăzut, crescând importanţa banilor de cont, transferaţi cu

ajutorul documentelor bancare8. Cecuri, viramente şi o mulţime de efecte de comerţ au servit şi

mai servesc şi acum la transferul fondurilor între conturi, banii ajungând astfel să apară sub o

formă simbolică, scriptică, de cifre înscrise în evidenţele bancare şi transmise între titulari prin

anumite documente9.

Avantajele banilor de hârtie au fost şi sunt de necontestat: emiterea banilor în cantităţi ce

ţin pasul cu ritmul impetuos al valorilor create de societate şi posibilitatea înlocuirii lor atunci

când se degradează. În marile centre comerciale se dezvoltă treptat băncile cele din Veneţia,

Florenţa şi Sierra începând să acorde chiar credite caselor regale europene. Casele de bancheri

Fuggare, Bladelon şi Coeur devin băncile dinastiilor aflate la putere în Europa.

Invenţia cea mai aşteptată şi mai căutată în această perioadă este bancnota. Dreptul de a

tipări bancnote este astăzi exclusiv rezervat băncilor centrale. Ele sunt cele care se ocupă de

alegerea desenului, hârtiei şi altor specificaţii tehnice, absolut necesare producerii lor.

La începutul, anilor '30 majoritatea bancnotelor europene reprezentau alegorii,

simbolizând ştiinţa, arta, comerţul sau industria. S-a trecut apoi la reprezentarea unor portrete de

personalităţi naţionale din diferite domenii. Actualmente, pe lângă aceste teme enunţate, există

bancnote stilizate, moderne. Olanda, fiind foarte reprezentativă în acest domeniu, pune accent pe

simplitatea concepţiei, claritate, colorit diferit pentru fiecare denominaţie. De asemenea,

bancnotele elveţiene reprezintă o concepţie modernă în acest domeniu10.

În contrast, bancnotele SUA se caracterizează prin uniformitate în dimensiune şi culoare.

În timp ce în ţările europene dezvoltate se foloseşte computerul pentru crearea monedelor şi

bancnotelor, în SUA se tipăresc bancnote după metodele vechi, motivaţia fiind aceea a factorului

8 Buzatu N., Popa Gh., op. cit., pag. 99 Negrea R., op cit., pag. 1510 Negrea R., op cit., pag. 21

10


„psihologic”, schimbarea „greenback-ului” - cum este cunoscut dolarul - putând antrena

neîncrederea cetăţenilor în această valută, foarte folosită în toată lumea.

A treia etapă a început acum câteva decenii, o dată cu introducerea masivă a instalaţiilor

electronice în operaţiunile de plăţi. Numerarul, adică bancnotele şi monedele, continuă să existe,

cecuri şi înscrisuri circulă în număr mare, dar un volum crescând de operaţiuni se efectuează

instantaneu, prin simpla comandă transmisă calculatoarelor. De la cartelele cu bandă magnetică

puse la dispoziţie persoanelor fizice (carduri), până la legătura directă între calculatoarele marilor

bănci şi societăţi, care înmagazinează enorme active şi pasive, etalonul valoric al instrumentul de

plată pe care continuă să-l reprezinte banii, îmbracă forma nouă a „monedei electronice”11.

Apărut odată cu banii, falsul monetar este o maladie din aria inechităţilor sociale şi a

violenţei. Infracţiune gravă, falsul de bani a fost întotdeauna sancţionat de lege, dar a renăscut

mereu în umbra şi în lacunele legii.

O dată cu apariţia monedei, s-a născut şi tendinţa unora de a o falsifica. Una dintre primele

menţiuni referitoare la falsificarea de monedă a fost făcută de Herodot, care pomeneşte în

însemnările sale că „odată, pe când se aflau împresuraţi de spartani, samienii au izbutit să-i

amăgească la răscumpărarea ridicării asediului ce ameninţa cetatea. Căci, ştiutor al lăcomiei

conducătorilor macedonieni şi ieşit dintr-o veche familie de piraţi, Policrates, tiranul din Samos,

le-a trimis acestora drept plată o mare sumă alcătuită din monede - valoroase doar la înfăţişare,

fiind bătute din plumb, poleit cu un strat subţire de aur”. Veridicitatea faptelor petrecute cu peste

2000 de ani în urmă a fost confirmată prin descoperirea, ca urmare a unor săpături arheologice, de

monede având miez de metal ieftin şi înveliş din aur şi argint12.

În cantităţi mari, banii falşi ori contrafăcuţi pot amplifica dezechilibrele economice şi

furturile monetare, patima înavuţirii fără muncă, mizeria şi disperarea săracilor, scoaterea la

mezat a sorţii imigranţilor, traficul de droguri, compromiterea unor persoane pe arena politică, în

general parazitismul social şi delincvenţa.

Asemănător cu reglementările juridice din multe state şi din ţara noastră au existat

incriminări şi măsuri severe împotriva celor care falsificau bani, ceea ce denotă că au existat

asemenea fapte.

Astfel, existenţa de monede „calpe” în Moldova, a fost semnalată încă din timpul domniei

lui Vasile Lupu (1634-1653), când Aga Iordache Balş l-a închis pe boierul Constantin Conta

11 Buzatu N., Popa Gh., pag. 912 Negrea R., op cit., pag. 26

11


pentru că „a bătut bani calpi”. În scopul preîntâmpinării unor asemenea fapte domnitorul Vasile

Lupu precizează în pravila ce-i poartă numele, următoarele: „orişicine va face bani mincinoşi de-

ntâi să i se taie capul, apoi să-i arză trupul în foc, şi câte bucate va avea toate domneşti să fie”13.

Cu toate aceste pedepse şi în ciuda altor incriminări ulterioare moneda autohtonă în

circulaţie a fost în repetate rânduri falsificată, fiind o permanentă tentaţie pentru infractorii

specializaţi în acest gen de fapte.

În România, ca şi în majoritatea statelor lumii de altfel, banii reprezintă însemnele

echivalentului general de schimb şi au dublă garantare: prin mărfuri şi prin aur ori alte metale

preţioase.

Având rolul de echivalent general în schimbul de mărfuri, banii au constituit din

totdeauna o mare tentaţie pentru răufăcători. Procedeul cel mai des utilizat pentru însuşirea lor

este furtul. Mult mai periculos însă decât furtul, deoarece poate avea consecinţe foarte grave

asupra echilibrului financiar al ţării, este procedeul falsificării de bani.

S-a afirmat cu temei că banii nu reprezintă un rău în sine, ci numai modul în care sunt

folosiţi. Despre bani s-a scris mult în decursul timpului, problemele monetare devenind în lumea

contemporană o problemă publică, datorită implicaţiilor pe care le au în viaţa economico-socială,

asupra condiţiilor de viaţă ale fiecăruia dintre noi.

1.2. Accepţiuni şi termeni

Banii, ca simbol al echivalentului general în schimbul de mărfuri se prezintă sub două

forme: moneda metalică şi bancnota din hârtie (bilet de bancă). Pentru a face o distincţie mai

clară între aceste două forme, se utilizează, de regulă, termenii consacraţi şi anume: pentru banii

din metal - moneda metalică14, iar pentru banii din hârtie - bancnotă15.

În situaţia în care într-un context se face referire la bani în general, se foloseşte termenul

de monedă, care subînţelege atât moneda metalică precum şi banii din hârtie, prin „fals de

monedă” înţelegându-se falsificarea banilor de orice fel16.

13 Buzatu N., Popa Gh., op. cit., pag. 1414 Din punct de vedere etimologic termenul îşi are originea în limba neogreacă (monedha) şi înseamnă ban de metal (de valoare mica), „mărunţiş”. Expresia „a bate monedă” semnifică - a emite bani din metal.15 Originea cuvântului provine din limba germană „banknote” însemnând bilet de valoare emis de bancă şi a fost apoi preluat în limba franceză cu acelaşi înţeles.16 Art. 282 din Codul penal incriminează „falsificarea de monedă metalică, monedă din hâr t i e .”

12


În practica judiciară se utilizează frecvent termenii de falsificare şi contrafacere17. Falsul

ca substantiv neutru, este considerat neadevăr, contrafacere, schimbare a adevărului într-un act

scris, prin adaosuri sau ştersături, prin imitarea semnăturii ori substituire de persoane etc., iar ca

verb infinitiv, a falsifica, înseamnă a face un lucru să semene cu altul, cu intenţia de a înşela, a

contraface, a prezenta altfel decât este, a denatura. Rezultă, aşadar, sinonimia între termenul

analizat şi cuvântul compus contrafacere, din vorbirea curentă, care în ştiinţa dreptului penal

dispare prin apariţia diferenţelor explicate.

Dicţionarul de drept penal oferă o definiţie generică pentru falsificare, arătând că este o

acţiune de denaturare a adevărului, ce se poate efectua prin orice mijloace susceptibile de a

produce o contrafacere a unui lucru, semn sau înscris, ori o alterare, în forma sau substanţa sa, a

unui lucru, semn sau înscris.

Dicţionarul juridic - selectiv se fereşte de la o formulare de principiu a falsului, făcând

trimitere la Codul penal.

Dicţionarul diplomatic şi Dicţionarul de drept internaţional public nu fac referire” la

fals”, în general, ele vizând doar specificitatea falsului de monedă, a cărui importanţă este

accentuată şi prin referire la documente internaţionale („Convenţia pentru reprimarea

falsificatorilor de monede”, de la Geneva din 1929). „Moneda”, în exprimarea dată de dicţionare

dobândeşte un înţeles exhaustiv, cuprinzând în egală măsură, monede metalice sau de hârtie,

titlurile de credit public, cecurile , titlurile de orice fel pentru efectuarea plăţilor sau orice alte

valori asemănătoare. Coroborând cele două enunţuri care tratează falsul de monedă ca infracţiune

internaţională, pot fi sesizate doar diferenţe de formă, însă fondul ideatic al unui text se regăseşte

în celălalt, graţie terminologiei de specialitate, instrument de cunoaştere asimilat limbajului

juridic.

De altfel, legiuitorul român, când se referă la falsificarea de bani( în cuprinsul alin. 1 al

articolului 464 din Codul penal), foloseşte numai termenul de monedă la care adaugă: metalică

sau de hârtie18.

Abordarea problemei falsificării banilor presupune, în mod necesar, prezentarea istoriei

acestora de la apariţie până în prezent, întrucât istoria banilor şi istoria falsificării lor merg

paralel. Indiferent că este comisă de cetăţeni români, străini sau apatrizi, şi că vizează moneda

17 Duțu Tiberiu, “Instituții de drept procesual penal partea I Manual practic pentru studenți”, Constanța, Ed. Europolis, 2009 18 Boroi A. şi Nistoreanu Gh., „Drept penal – partea specială”, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004

13


românească ori străină, falsificarea acestor valori este tot mai frecvent asociată conceptului de

„crimă organizată19”.

Pentru a apăra integritatea materială şi de conţinut a acestor instrumente şi pentru a ocroti

încrederea publică în valoarea lor probatorie, legea penală incriminează, sub denumirea de „fals”,

orice acţiune de contrafacere sau falsificare a acestora.

Chiar dacă în înţeles strict juridic, contrafacerea este o modalitate de falsificare a banilor,

în sens practic, în interesul muncii operative şi criminalistice, aceşti termeni trebuie abordaţi

distinct.

Legea penală nu face nici o deosebire între activităţile desfăşurate pentru realizarea

falsului, referindu-se numai la efect, la rezultatul produs: falsificarea. În practică sunt

recunoscute însă două modalităţi prin care infractorii realizează o bancnotă falsă:

- falsificarea bancnotei;

- contrafacerea de bancnote.

1.2.1. Falsificarea bancnotei

Astfel, prin „falsificare” se înţelege modificarea valorii unei bancnote, urmărindu-se

majorarea cupiurii acesteia (la o bancnotă de l dolar se modifică unele elemente de ansamblu,

astfel încât aceeaşi bancnotă să indice valoarea de 10 sau 100 de dolari).Am ales, pentru

exemplificare, dolarul şi nu euro sau leul, pentru că bancnota americană, cea mai falsificată din

lume, se pretează la asemenea activităţi, cel puţin pentru următoarele trei motive:

A. Între bancnotele autentice cu valori diferite există şi multe elemente de asemănare,

astfel încât falsificatorul nu trebuie să intervină asupra întregii bancnote;

B. Caracteristicile dolarului sunt puţin cunoscute întrucât nu este folosit în circulaţia

bănească internă în mod curent, iar pentru cei care intră în posesia unor asemenea bancnote,

pentru prima dată, sunt chiar necunoscute;

C. Operaţiunile cu dolari nu se desfăşoară întotdeauna în condiţii care să permită noului

posesor să verifice autenticitatea bancnotelor.

Valorificând, în plan teoretic, rezultatele activităţii de investigare criminalistică, în special

cele de expertiză criminalistică, se pot desprinde următoarele consideraţii cu privire la falsificarea

bancnotei20:

19 Alecu Ghe, “Reglementarea penală și investigarea criminalistică a infracțiunilor din domeniul informatic”, București, Ed. Pinguin Book, 2006 20 Buzatu N., Popa Gh., op. cit., pag. 35

14


- întotdeauna se acţionează asupra unei bancnote cu valoare mică pentru a rezulta o altă

bancnotă, dar cu valoare mai mare;

- riscul de a întâlni o bancnotă cu valoare mică, falsificată, aflată în circulaţie, este

minim dar acesta creşte odată cu creşterea cupiurii înscrise pe bancnotă;

- falsificarea bancnotei, în modalitatea arătată, se referă cu mici excepţii, la bancnote

izolate sau la cantităţi mici de bancnote;

- realizarea unui astfel de fals nu presupune obligatoriu mijloace tehnice deosebite,

sofisticate, complexe;

- falsificarea poate fi realizată şi individual, fără a fi nevoie de constituirea unui grup;

- de regulă, falsificatorul este şi plasator, fiind cel care pune în circulaţie bancnota

falsificată;

- este greu, chiar imposibil de prevenit un astfel de fals, întrucât nu necesită acte sau

activităţi pregătitoare deosebite ori de lungă durată sau care să dea de bănuit

organelor de anchetă;

- este foarte greu de probat cine a executat falsul.

În raport de modalităţile de falsificare descrise, văzând şi ce anume presupune falsificarea

din punct de vedere practic, rezultă că numai bancnota poate fi falsificată, nu şi moneda .Aceasta

din urmă poate fi numai contrafăcută.

1.2.2.Contrafacerea bancnotelor

Prin „contrafacere” se realizează de fapt un alt bilet de bancă sau o altă monedă, în sfera

ilicitului, indiferent de mijlocul folosit (de regulă fotocopierea, xerocopierea color, utilizarea unor

tehnici de tipărire - în cazul bancnotelor, iar pentru monede metalice - turnarea sau

poansonarea)21. Pentru aceste motive, „falsificarea” este considerată, în limbajul tehnico-

criminalistic, un fals parţial, pe când contrafacerea este un fals total.

Contrafacerea, fiind o activitate complexă, care nu este la îndemâna oricui, presupune,

atât o bună calificare în domeniul din care sunt folosite mijloacele tehnice, cât şi posesia acestor

mijloace tehnice, apte să producă rezultatul urmărit. Precizarea este necesară având în vedere

aspectele practice ale problemei întrucât, din punct de vedere teoretic, legea nu cere un subiect

special. Teoretic, contrafacerea poate fi comisă de orice persoană; practic, însă atunci când apar

in circulaţie bancnote contrafăcute, organul de urmărire penală îşi îndreaptă căutările spre

21 David Mihail, “Drept penal, partea specială” 200815


anumite persoane, având în vedere metoda folosită pentru contrafacere, precum şi eventualitatea

posesiei unor mijloace tehnice specifice22.

Contrafacerea iniţială prin desenare, a constituit o metodă grosolană, rudimentară de

obţinere a unui fals, şi nu mai poate fi utilizată astăzi ca urmare a multiplelor şi complexelor

măsuri de securitate luate de emitenţii de bancnote. Au existat şi contrafaceri realizate prin

metode fotografice, mai puţine, dar în prezent, o imitaţie bună s-a obţinut prin tipărire, şi foarte

bună, cu ajutorul multiplicatoarelor color, de producţie recentă.

Cert este însă un lucru: chiar dacă prin mijloacele tehnice moderne se reuşeşte să se redea

aproape perfect o bancnotă contrafăcută, aptă să inducă în eroare pe oricine, celelalte elemente

care conferă siguranţă bancnotei autentice nu pot fi contrafăcute. La o examinare atentă falsul

poate fi imediat pus în evidenţă.

Tehnologia modernă, economia de piaţă şi libera circulaţie a persoanelor au creat mari

avantaje falsificatorilor şi au îngreunat considerabil sarcinile organelor de anchetă. Accesul la

tehnica modernă a acestora din urmă este limitat, iar economia de piaţă presupune şi plata

informaţiei, deci fonduri băneşti, pe care organele judiciare nu le au. Deschiderea graniţelor şi

libera circulaţie a persoanelor au permis realizarea legăturilor între falsificatori într-un timp scurt

şi, practic, oriunde departe de supravegherea organelor naţionale de anchetă.

Şi în practica internaţională termenii „falsificare” şi „contrafacere” sunt abordaţi distinct;

de altfel în cadrul Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - INTERPOL în cadrul

subdiviziei „Delicte economice şi financiare” funcţionează aşa numitul „grup F” - falsificări şi

contrafaceri, iar prestigioasa revistă de informare profesională în materie, editată tot de O.I.P.C. -

INTERPOL se numeşte „Contrafacons et Falsifications”.

Funcţiile economice deosebit de importante pe care le îndeplinesc banii în cadrul naţional

şi internaţional justifică pe deplin protejarea acestora prin mijloace de drept penal23.

Având în vedere corelaţia nemijlocită ce exista între bani ca expresie a valorii şi sistemul

economic, rezultă evident că orice perturbaţie în sistemul monetar şi valutar al ţării are urmări

negative asupra întregului sistem economic. Dacă s-ar face referire numai la fenomenul inflaţiei

care, teoretic vorbind, poate fi declanşat prin plasarea masivă de monede falsificate, uşor se pot

imagina consecinţele acestei infracţiuni.

22 Boroi A. şi Nistoreanu Gh., op. cit.23 David Mihail, “Drept penal, partea specială” 2008

16


Pe de altă parte, în cadrul relaţiilor comerciale exprimate prin raportul sintetic bani -

marfă, când banii îndeplinesc funcţia de valoare de schimb, dacă moneda este falsificată atunci şi

raporturile comerciale sunt prejudiciate la modul cel mai direct, în locul mărfurilor livrate

neintrând valoare acestora.

1.3 Falsificarea de monede sau de alte valori

1.3.1. Conţinutul legal

Sub această denumire marginală, în art.282 C. pen. sunt incriminate, în varianta tip, o

infracţiune principală şi două infracţiuni derivate (alin. l şi 2), precum şi două variante agravate,

prevăzute în alin. 3 al aceluiaşi text.

Infracţiunea principală constă în falsificarea de monedă metalică, monedă de hârtie, titluri

de credit public, cecuri, titluri de orice fel pentru efectuarea plăţilor, emise de instituţia bancară

ori de alte instituţii de credit competente sau falsificarea oricăror alte titluri ori valori

asemănătoare24.

Infracţiunile derivate există atunci când sunt puse în circulaţie, în orice mod, valorile

falsificate menţionate la infracţiunea principală sau când acestea sunt deţinute în vederea punerii

lor în circulaţie.

Variantele agravate se realizează atunci când faptele prevăzute la varianta tip ar fi putut

cauza o pagubă importantă sistemului financiar sau când acestea au cauzat efectiv o pagubă

importantă sistemului financiar.

1.3.2. Condiţii preexistente

A) Obiectul infracţiunii:

a) Obiectul juridic generic este identic cu al celorlalte infracţiuni de fals, respectiv

relaţiile sociale privind încrederea publică.

b) Obiectul juridic special al falsificării de monede sau de alte valori este reprezentat de

ansamblul relaţiilor sociale care se formează şi se desfăşoară în legătură cu valoarea socială pe

care o denumim în mod generic „încredere publică” (fides publica) şi care priveşte în egală

măsură monedele, precum şi celelalte valori ce se găsesc în mod oficial în circulaţie, precum şi

24 Alecu Ghe, “Drept penal partea generală”,Constanța, Ed. Europolis, 200517


operaţiunilor legale efectuate în cadrul circulaţiei monetare sau a instrumentelor de credit şi

plată25.

c) Obiectul material al acestei infracţiuni diferă după cum activitatea făptuitorului se

concretizează într-o acţiune de contrafacere (plăsmuire) sau de alterare.

Atunci când falsificarea a fost realizată prin contrafacere, obiectul material al infracţiunii

va fi reprezentat de materialele din care au fost confecţionate monedele sau titlurile de valoare

contrafăcute, acestea din urmă reprezentând, de fapt, produsul infracţiunii.

Dacă falsul s-a înfăptuit prin alterare, moneda sau titlul de valoare veritabile care au fost

supuse operaţiunii de falsificare vor constitui concomitent şi produs şi obiect material al

infracţiunii26, în acest sens, în accepţiunea art. 282 C. pen., obiect material al infracţiunii de

falsificare de monede sau de alte valori pot fi, în mod limitativ, moneda metalică sau moneda de

hârtie, titlurile de credit public, cecurile şi titlurile de orice fel.

Moneda metalică sau moneda de hârtie reprezintă mijlocul de circulaţie şi de plată în

cadrul economiei oricărei ţări. În România circulaţia bănească este realizată prin biletele de bancă

şi monedele metalice emise de Banca Naţională.

Biletele de bancă (moneda din polimer) sunt în valoare nominală de 1, 10, 50, 100, 200 şi

500 lei, iar monedele metalice sunt de 1, 5, 10 şi 50 bani.

Titlurile de credit public sunt acele documente scrise care reprezintă o obligaţiune a

statului de rambursare la scadenţă a unei sume de bani determinate. Asemenea titluri apar cel mai

frecvent sub forma rentelor şi obligaţiilor, fiind purtătoare de dobândă fixă. Ele pot fi negociate

(vândute) la burse, pe piaţa financiară. Pe baza cererii şi ofertei de capital bănesc, la bursă se

formează cursul (preţul de piaţă) al titlurilor de credit public, în felul acesta, titlurile de credit au

o valoare nominală fixă, de emisiune şi o valoarea reală, variabilă, de piaţă.

Cecurile constituie acel mijloc de plată prin care posesorul unui cont de decontare sau

cont curent dă ordin băncii la care are deschis contul să plătească sau să vireze în contul

persoanei sau instituţiei indicate, o anumită sumă de bani. Cecurile pot fi nominale sau la

purtător. Ele pot fi utilizate, în mod curent, pentru plata diferitelor servicii sau pentru procurarea

unor mărfuri.25 Vintilă Dongoroz şi colectiv, „Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Partea specială”, vol. IV, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1972, pag. 373; Teodor Vasiliu şi colectiv, „Codul penal al României, Comentat şi adnotat, Partea specială”, vol. II, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977, pag. 210; Octavian Loghin, Avram Filipaş, „Drept penal român, Partea specială”, Ediţie revăzută, Casa de Editură26 În acest sens, în accepţiunea art. 282 C. pen., obiect material al infracţiunii de falsificare de monede sau de alte valori pot fi, în mod limitativ, moneda metalică sau moneda de hârtie, titlurile de credit public, cecurile şi titlurile de orice fel.

18


Teoria şi practica dreptului penal s-a pronunţat în mod constant în sensul că libretul

C.E.C. nu constituie „cec” în accepţiunea art. 282 C. pen., deoarece acesta nu este apt prin el

însuşi să servească la efectuarea de plăţi şi în doctrina dreptului penal27 s-a exprimat în mod

individual părerea că această infracţiune ar avea un obiect juridic special complex format din

relaţiile sociale ce vizează protejarea autenticităţii valorilor monetare sau de credit, precum şi

relaţiile sociale ce privesc asigurarea sistemului financiar şi de credit, stabilitatea sistemului

monetar, într-un sens mai larg astfel că falsificarea lui va reprezenta un fals material în înscrisuri

oficiale potrivit art. 288 C. pen.28

Mai pot fi contrafăcute sau alterate titlurile de orice fel pentru efectuarea plăţilor emise de

instituţia bancară ori de alte instituţii de credit competente, precum şi prin alte titluri sau valori

asemănătoare. Cât priveşte aceste titluri, nu are importanţă denumirea sau valoarea lor, ci doar

faptul că acestea trebuie să se afle în mod legal în circulaţie, cu alte cuvinte, în momentul

săvârşirii infracţiunii să aibă putere circulatorie.

Cât priveşte infracţiunile derivate, de punere în circulaţie sau de deţinere în vederea

punerii în circulaţie, prevăzute de alin. 2 al art. 464 C. pen., ele au ca obiect material valorile

falsificate şi anume: moneda metalică, moneda de hârtie, titlurile de credit public, titlurile de

orice fel pentru efectuarea plăţilor sau alte titluri ori valori asemănătoare.

B) Subiecţii infracţiunii:

a) Subiect activ nemijlocit al infracţiunii de falsificare de monede sau de alte valori poate

fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale ale răspunderii penale. Participaţia penală

este posibilă sub toate formele sale, cu menţiunea că această infracţiune, prin complexitatea

activităţilor ce le realizează, implică, de regulă, o pluralitate de subiecţi activi, fie sub forma

coautoratului, dar şi a complicităţii şi instigării. Falsificarea monedelor sau a altor valori

presupunând operaţiuni deosebit de dificile este realizată, în cele mai multe rânduri, prin

participarea unor persoane cu aptitudini sau calificare specială, cum sunt: tipografii, chimiştii,

desenatorii, graficienii, etc.

În cazul infracţiunilor derivate, de punere în circulaţie a valorilor falsificate sau de

deţinere a lor în vederea punerii în circulaţie, subiecţi activi pot fi, de asemenea orice persoane,

cu menţiunea că la infracţiunea de deţinere de monede sau valori falsificate nu pot fi subiecţi

27 Revista de presă „Şansa S.R.L.”, Bucureşti, 1992, pag. 26128 T. Vasiliu şi colectiv, op. cit., pag. 211; George Antoniu, Constantin Bulai, „Practica judiciară penală, voi. III, Partea specială”, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1992, p 243; Trib. jud. Galaţi, sent. pen. nr. 544/1969, RRD nr. 4/1970, pag/185; Trib. Suprem, sec. pen., dec. nr. 3436/1971, RRD nr. 10/1971, pag. 173.

19


activi cei care au participat anterior la executarea activităţii de falsificare, deoarece aceasta din

urmă în mod obiectiv este urmată, în toate situaţiile, de o acţiune de deţinere (pe care o absoarbe),

oricât de scurtă ar fi ca durată de timp. Aceeaşi legătură se realizează şi între fapta de deţinere şi

cea de punere în circulaţie, cea de-a doua nefiind posibilă fără o prealabilă deţinere, în cazul în

care, însă, după falsificarea monedelor sau a altor valori făptuitorul le-a pus în circulaţie, va fi

reţinută atât infracţiunea prevăzută în art. 464 alin. l, cât şi cea prevăzută în art. 282 alin. 2 aflate

în concurs real de conexitate, potrivit art. 33 lit. a, Teza a II-a C. pen.29

b) Subiectul pasiv al infracţiunii este instituţia care a emis moneda sau titlu de valoare

supuse falsificării, ale cărei interese, autoritate şi încredere publică sunt puternic afectate în urma

săvârşirii respectivei activităţi infracţionale.

Poate fi subiect al infracţiunii prevăzută în art. 282 C. pen. şi persoana fizică sau juridică

indusă în eroare prin înmânarea monedei sau valorii falsificate şi care în felul acesta este

prejudiciată din punct de vedere material30.

Pentru existenţa infracţiunii de falsificare de monede sau de alte valori legea nu cere nici

o condiţie cu privire la locul sau timpul săvârşirii.

1.3.3 Conţinutul constitutiv

A. Latura obiectivă:

a) Elementul material este nuanţat în raport cu săvârşirea, infracţiunii principale sau a

uneia din cele două infracţiuni derivate, în cazul săvârşirii infracţiunii principale, elementul

material se realizează printr-o acţiune de falsificare care presupune fie o operaţiune de

contrafacere, fie una de alterare.

Contrafacerea, denumită şi plăsmuire, este acea manoperă prin care sunt confecţionate

monede sau alte valori false care imită monedele sau valorile adevărate. Această activitate se va

realiza diferit, după cum este vorba de monede metalice (prin turnarea sau baterea acestora) sau

de monede de hârtie ori alte valori (prin copiere, imprimare, fotografiere, etc.).

29O.A. Stoica, „Drept penal, Partea specială”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976, pag. 330; V. Dangoroz şi colectiv, op. cit., pag. 373; T. Vasiliu şi colectiv, op. cit., pag. 211.30 V. Dongoroz şi colectiv, op. cit., pag. 374; T. Vasiliu şi colectiv, op. cit., pag. 211; G. Antoniu, C. Bulai, „Practica judiciară penală, vol. III, Partea specială”, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1992; Trib. Suprem, sec. pen., dec. nr. 1729/1976, în RRD nr. 9/1977, pag. 64; Trib, Suprem, sec, pen., dec. nr. 1159/1979; Culegere de decizii, 1979, pag. 44.

20


Acţiunea de contrafacere va constitui element material al infracţiunii prevăzute în art. 282

C. pen. doar în măsura în care moneda sau valoarea unitară are putere circulatorie la data

falsificării, cu alte cuvinte, acestea se află în circuitul monetar sau financiar31.

Nu are relevanţă dacă imitarea este perfectă, dacă se apropie totuşi de original sau dacă,

dimpotrivă, este neizbutită. Din punct de vedere juridic este important ca moneda sau valoarea

contrafăcută să aibă capacitatea de a oferi o anumită credibilitate, cu alte cuvinte, să poată fi

apreciată, la primul impact, drept o monedă sau valoarea veritabilă32.

Doctrina şi practica dreptului penal considerăm în mod justificat că fapta de contrafacere

nu poate constitui infracţiune atunci când imitarea este grosolană şi, ca atare, produsul infracţiunii

fiind total necorespunzător, nu va avea aptitudinea de a circula33.

Alterarea constă în modificarea conţinutului sau aspectului unei monede a unei valori

adevărate, creându-se, de regulă, aparenţa unei valori mult mai ridicate care i-ar asigura

făptuitorului avantaje materiale superioare celor care s-ar fi putut obţine cu moneda sau valoarea

iniţială. Moneda metalică poate fi alterată prin modificarea greutăţii sau a compoziţiei sale, iar

moneda de hârtie sau alte valori vor fi alterate atunci când este modificată, culoarea, semnele sau

cifrele originale.

Elementul material al infracţiunii principale, prevăzută în art. 282 alin. 1 C. pen., este

întregit de două cerinţe esenţiale care decurg din respectivul text de lege: în primul rând,

moneda sau valoarea falsificată trebuie să corespundă uneia dintre monedele,sau titlurile de

valoare enumerate de lege, iar în al doilea rând, aceste valori să se găsească, în momentul

falsificării, în circuitul legal monetar sau financiar. Această ultimă cerinţă este îndeplinită şi

atunci când moneda sau valoarea falsificată a fost retrasă din circulaţie, dar ea mai poate fi încă

preschimbată în mod legal. În cazul infracţiunilor derivate prevăzute în alin. 2 al art. 282 C. pen.,

elementul material constă fie într-o acţiune de „punere în circulaţie”, fie în acţiunea de „deţinere

a lor în vederea punerii în circulaţie”.

Punerea în circulaţie este operaţiunea prin care produsul acţiunii de falsificare este

introdus, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, în angrenajul circulaţiei monetare

31 T, Vasiliu şi colectiv, op. cit., pag. 212; O. Loghin, A. Filipaş, op. cit., pag. 263; Trib.Suprem, sec. pen., dec. nr. 2065/1958, Culegere de decizii, 1958, pag. 364.32 T. Vasiliu şi colectiv, op. cit., pag, 212; O. Loghin, A. Filipaş, op. cit., pag. 263; Trib. Suprem, sec. pen., dec. nr. 2487/1956, Culegere de decizii, 1956, vol. II, pag. 453.33 V. Dongoroz şi colectiv, op. cit., pag. 377; T. Vasiliu şi colectiv, op. cit., pag. 212; O. Loghin, A. Filipaş, op. cit., pag. 263; Trib. Suprem, sec. pen., dec. nr. 1159/1979; Culegere decizii, 1976, pag. 368.

21


sau financiare. Această acţiune poate fi realizată prin efectuarea de plăţi, schimburi, depuneri,

expedieri poştale, substituirea unor valori adevărate cu cele falsificate etc.

Deoarece punerea în circulaţie se realizează, în cele mai multe cazuri, prin acte repetate,

în baza uneia şi aceleiaşi hotărâri infracţionale, ce capătă caracterul unei infracţiuni continuate.

Deţinerea valorilor falsificate în vederea punerii lor în circulaţie presupune primirea şi

păstrarea monedei sau valorilor falsificate, în vederea punerii ulterioare în circulaţie.

Deţinerea, precum şi punerea în circulaţie reprezintă o formă specială de tăinuire sau

favorizare, incriminate ca infracţiune de sine stătătoare în materia falsificării de monede sau de

alte valori.

Pentru ambele acţiuni, atât în cazul punerii în circulaţie, cât şi al deţinerii în vederea

punerii în circulaţie, latura obiectivă este întregită de existenţa unei cerinţe esenţiale pe care am

întâlnit-o şi la infracţiunea principală şi anume: monedele sau valorile falsificate puse în

circulaţie sau deţinute să fie enumerate în alin 1 al art. 282 C. pen.34

În cazul acţiunii de deţinere, legea impune şi o a doua cerinţă esenţială şi anume:

deţinerea să fie săvârşită, „în vederea punerii în circulaţie”. Lipsa acestei cerinţe esenţiale înlătură

caracterul penal al faptei de deţinere.

Neîndeplinirea acestei cerinţe esenţiale va putea atrage răspunderea penală a făptuitorului

doar dacă sunt întrunite elementele infracţiunii de favorizare (art. 264 C. pen.)35.

b) Urmarea imediată a:infracţiunii principale, pe lângă crearea unei stări de pericol, este

şi aceea a obţinerii unei monede sau a unui titlu de valoarea aparent asemănător cu moneda sau

titlul a cărui falsificare s-a urmărit. Prin urmare, legea cere să existe un rezultat determinat

separat de acţiune, cerinţă comprimată în noţiunea care denumeşte acţiunea incriminată

(falsificarea înseamnă atât acţiunea de falsificare, cât şi rezultatul, întocmai ca şi uciderea,

distrugerea ş.a.).

Urmarea imediată a infracţiunii derivate constând din punerea în circulaţie este, de

asemenea, un rezultat separat de acţiune şi anume trebuie să se producă pătrunderea monedelor

sau a valorilor false în circulaţia obişnuită (punerea înseamnă şi acţiunea şi rezultatul).

c) Între acţiune şi rezultat trebuie să se stabilească existenţa legăturii de cauzalitate.

34 V. Dongoroz şi colectiv, op. cit., pag. 374; T. Vasiliu şi colectiv, op. cit., pag. 211.35 V. Dongoroz şi colectiv, op. cit., pag. 381

22


Urmarea imediată a infracţiunii constând din deţinerea monedelor sau valorilor false este

starea de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite de lege, această urmare rezultă implicit din

acţiunea incriminată ca şi legătura de cauzalitate între faptă şi rezultat.

B. Latura subiectivă36:

Infracţiunea prevăzută în art. 282, atât sub forma falsificării, cât şi a deţinerii şi a punerii

în circulaţie a valorilor falsificate, se comite cu intenţie directă sau indirectă. Este exclusă cu

desăvârşire culpa. Dacă la activitatea infracţională au participat mai multe persoane, iar unul

dintre autori a fost indus în eroare asupra contribuţiei sale, vor fi aplicabile dispoziţiile referitoare

la participaţia improprie. Mobilul şi scopul infracţiunii nu au relevanţă pentru încadrarea juridică

a faptei, dar evidenţierea acestora va contribui la o corectă individualizare a răspunderii penale.

1.3.4 Forme. Modalităţi

A. Forme

Falsificarea de monede sau de alte valori atât ca infracţiune principală, cât şi ca

infracţiune derivată, este după cum am văzut, o activitate intenţionată realizată prin acţiune, fiind

susceptibilă de o desfăşurare în timp sub forma actelor pregătitoare, a tentativei, şi a infracţiunii

consumate.

a) Actele pregătitoare – nu sunt incriminate ca formă a infracţiunii. Totuşi, datorită

pericolului lor ridicat, unele activităţi de pregătire în vederea falsificării de monede sau de alte

valori sunt pedepsite ca infracţiuni de sine stătătoare, potrivit art. 285 C. pen. În acelaşi timp,

actele pregătitoare efectuate în vederea punerii în circulaţie a monedelor sau a valorilor falsificate

sunt incriminate autonom sub forma infracţiunii derivate de deţinere de valori falsificate în

vederea punerii lor în circulaţie. În felul acesta este asigurată reprimarea indirectă a actelor

pregătitoare la infracţiunea prevăzută în art. 282 C. pen.

b) Tentativa – La toate cele trei infracţiuni, indiferent dacă sunt în varianta tip sau în una

din cele două variante asimilate se pedepseşte conform alineatului ultim al art. 282 C. pen.

În situaţia infracţiunii principale de falsificare există tentativă atunci când acţiunea de

contrafacere sau de alterare a fost întreruptă, pe parcursul executării sale, din cauze independente

de voinţa făptuitorului sau, deşi a fost dusă până la capăt, rezultatul nu s-a produs, nefiind

obţinute monedele sau valorile falsificate dorite de făptuitor. Dacă rezultatul nu s-a produs

36 V. Dongoroz şi colectiv, op. cit., pag. 380; T. Vasiliu şi colectiv, op. cit., pag. 213; O. Loghin, A. Filipaş, op. cit., pag. 26323


datorită insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor sau materialelor folosite în scopul falsificării,

va exista o tentativă improprie la infracţiunea principală prevăzută în art. 282 C. pen.

În cazul infracţiunii derivate de punere în circulaţie va exista tentativă atât în situaţia în

care acţiunea făptuitorului a fost întreruptă atunci când acesta încerca să efectueze punerea în

circulaţie, precum şi atunci când autorul a încheiat activitatea de remitere a monedelor sau

valorilor falsificate către un terţ de bună credinţă deoarece acesta din urmă, constatând că valorile

sunt false, nu le-a primit.

Cea de-a doua infracţiune derivată îmbracă forma tentativei atunci când acţiunea de

primire pentru deţinere a fost întreruptă din cauze independente de voinţa făptuitorului sau atunci

când, după ce s-a efectuat predarea, dobânditorul s-a aflat în posesia valorilor falsificate un

interval de timp insuficient pentru a califica fapta sa ca fiind o deţinere în accepţiunea art. 282 C.

pen. (al. 2).

c) Consumarea infracţiunii - Intervine atunci când, după executarea acţiunilor de

falsificare, de punere în circulaţie sau de deţinere a valorilor falsificate în vederea punerii lor în

circulaţie, s-a produs urmarea imediată specifică faptelor incriminate în art. 282 C. pen.

d) Deoarece infracţiunea de falsificare de monede sau de alte valori şi infracţiunea de

punere în circulaţie a monedelor sau a valorilor falsificate, îmbracă în cele mai multe cazuri,

caracterul de infracţiune continuată, iar deţinerea de monede sau valori falsificate este invariabil

o infracţiune continuă, în cazul executării acestor acţiuni există şi un moment al epuizării care are

loc odată cu încetarea ultimei acţiuni.

B. Modalităţi

Fiecare din cele trei infracţiuni (una principală şi două derivate) se prezintă sub forma

unei modalităţi normative simple şi a câte două modalităţi normative agravate. Circumstanţele

agravante care sunt prin urmare comune au în vedere capacitatea potenţială a actelor infracţionale

în forma simplă, de a cauza o pagubă împotriva sistemului financiar sau o vătămare efectivă a

sistemului financiar şi într-o măsură considerabilă.

Importanţa pagubei pentru sistemul financiar se apreciază de la caz la caz, în raport de

prejudiciul imediat care s-a produs ori care s-ar fi putut produce, de efectele pe termen mediu sau

lung pentru stabilitatea monetară internă şi, nu în ultimul rând, se vor avea în vedere chiar

implicaţiile internaţionale ale activităţii infracţionale .

24


Agravanta care se referă la o posibilă pagubă pentru sistemul financiar intervine şi în

cazul tentativei dacă se constată că, în eventualitatea consumării faptei, aceasta ar fi putut cauza o

pagubă importantă sistemului financiar.

1.4 Falsificarea de valori străine

Potrivit art. 284 C. pen., dispoziţiile cuprinse în acest capitol se aplică şi în cazul când

infracţiunea priveşte monede sau timbre ale altor state ori alte valori.

1.4.1 Condiţii preexistente

A. Obiectul infracţiunii

a) Obiectul juridic generic - este comun tuturor infracţiunilor de fals.

b) Obiectul juridic special - este identic cu cel al infracţiunilor prevăzute în art. 282 C.

pen.

Codul nostru penal a consacrat un text special falsificării valorilor străine, dorind prin

aceasta să coreleze legislaţia internă cu prevederile Convenţiei de la Geneva din 2 aprilie 1929,

care a fost semnată şi de România şi prin care falsificarea de monedă a fost considerată o

infracţiune ius gentium. Textul art. 284 C. pen. reprezintă în acest fel o dovadă elocventă a

disponibilităţilor ţării noastre de colaborare internaţională în lupta împotriva criminalităţii.

c) Obiectul material fiind relativ asemănător cu cel al infracţiunii prevăzute în art. 282 C.

pen. Cât priveşte moneda străină, aceasta trebuie să aibă putere circulatorie.

B. Subiecţii infracţiunii. Explicaţiile anterioare date cu privire la subiecţii infracţiunii

prevăzute în art. 282 C. pen. sunt valabile şi pentru falsificarea de valori străine.

a) Art. 284 C. pen., nefăcând nici o precizare referitoare la subiectul activ nemijlocit al

acestei infracţiuni, desprindem concluzia că acesta poate fi un cetăţean român, un cetăţean străin

sau o persoană fără cetăţenie, cu domiciliul în ţară sau străinătate, iar fapta poate fi săvârşită în

România sau în afara graniţelor acesteia.

În măsura în care falsificarea valorilor străine se realizează în ţara noastră, legea penală

română se va aplica făptuitorului, indiferent de apartenenţa acestuia potrivit principiului

teritorialităţii legii penale, inclusiv când pe acest teritoriu ori pe o navă ori o aeronavă română s-a

efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infracţiunii (criteriul ubicuităţii).

25


Dacă falsificarea valorilor străine a fost comisă în străinătate de un cetăţean român sau de

o persoană fără cetăţenie domiciliată în ţara noastră, prevederile art 284 C. pen., vor fi aplicate în

baza art.11 C. pen., care consacră principiul personalităţii.

În varianta în care falsificarea de valori străine, sub forma infracţiunii principale sau a

celei derivate a fost săvârşită în străinătate de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie

care nu domiciliază în ţara noastră, prevederile legii penale române vor fi aplicate în baza

principiului universalităţii şi în limitele prevăzute în art. 13 C. pen.

b) Subiectul pasiv - al infracţiunii coincide cu cel care este specific infracţiunilor

prevăzute în art. 282 şi 283 C. pen., cu menţiunea că, în secundar, devine subiect pasiv şi statul.

1.4.2. Conţinutul constitutiv

Explicaţiile date la infracţiunile prevăzute în art. 282 şi 283 C. pen. referitoare la latura

obiectivă şi latura subiectivă, precum şi cât priveşte formele, modalităţile şi sancţiunile sunt

valabile şi în cazul falsificării de valori străine.

1.5 Deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori

1.5.1. Conţinutul legal

Ultima infracţiune din Capitolul I al Titlului VII al Părţii speciale este prevăzută în art.

285 şi constă în fabricarea ori deţinerea de instrumente sau materiale cu scopul de a servi la

falsificarea valorilor sau titlurilor enumerate în art. 282-284 C. pen.

1.5.2.Condiţii preexistente

A) Obiectul infracţiuni: a) Obiectul juridic este identic cu al celorlalte infracţiuni de fals.

b) Obiectul juridic special este, la rândul său, similar cu cel al infracţiunilor cuprinse în

acest capitol privind relaţiile sociale referitoare la încrederea publică acordată valorilor sau

titlurilor enumerate în art. 282-284 C. pen. şi operaţiunilor care se efectuează cu acestea.

c) Obiectul material al infracţiunii este reprezentat de instrumentele sau materialele care

sunt deţinute în scopul de a servi la falsificarea valorilor sau titlurilor enumerate în art. 282-284

C. pen. (tiparniţele, copiatoarele, metalele, hârtia filigranată, cernelurile, substanţele chimice,

etc.).

26


B) Subiecţii infracţiunii. Infracţiunea este susceptibilă de a avea unul sau mai mulţi

subiecţi activi şi unul sau mai mulţi subiecţi pasivi.

a) Subiect activ nemijlocit (autor) poate fi orice persoană fizică, deoarece legea nu cere ca

acesta să fie calificat. Totuşi, în modalitatea „fabricarea”, dacă făptuitorul este totodată specialist

şi angajat la unitatea în care se realizează valorile veritabile ce sunt supuse uneia din acţiunile de

falsificare incriminate în art. 282-284 C. pen. (tipograf, chimist, grafician etc.), respectiva calitate

va fi socotită ca o împrejurare agravantă (art. 75, alin. 2 C. pen.).

Infracţiunea prevăzută în art. 285 C. pen., în ambele sale modalităţi normative (fabricarea

şi deţinerea), poate fi săvârşită şi în participaţie, în oricare din formele acesteia (coautorat,

instigare, complicitate).

b) Subiectul pasiv principal al infracţiunii este statul, interesele acestuia în asigurarea

stabilităţii şi încrederii publice în operaţiunile ce se efectuează cu monede, timbre sau alte valori

fiind periclitate prin fabricarea ori deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori.

Subiect pasiv secundar este instituţia care are abilitarea legală sa emită sau să efectueze

operaţiuni cu valorile sau titlurile enumerate în art. 282-284 C. pen.

Pentru existenţa infracţiunii de deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori,

legea nu cuprinde cerinţe speciale privind locul sau timpul săvârşirii.

1.5.3. Conţinutul constitutiv

A) Latura obiectivă

a) Sub aspectul elementului material infracţiunea prevăzută în art. 285 C. pen. presupune

fie o acţiune de fabricare, fie o acţiune de deţinere de instrumente sau materiale ce pot servi la

falsificarea valorilor sau titlurilor care cad sub incidenţa Capitolului I din Titlul VII al Parţii

speciale a Codului penal. Acţiunile respective nu reprezintă, prin urmare, nişte acţiuni de

falsificare, ci doar activităţi pregătitoare pentru executarea infracţiunilor enumerate în art. 222-

284 C. pen., acte pregătitoare care au fost incriminate ca infracţiune de sine stătătoare datorită

pericolului social mai ridicat al acestora.

Fabricarea este acţiunea prin care sunt produse, confecţionate sau adaptate instrumentele

ori preparate sau prelucrate materialele necesare a servi la falsificare.

Deţinerea constă în primirea, păstrarea, ascunderea, transportarea sau finanţarea către alte

persoane a instrumentelor sau materialelor necesare falsificării.

27


Ambele acţiuni, atât fabricarea, cât şi deţinerea trebuie să se refere la instrumente sau

materiale care sunt apte de a servi la falsificarea de monedă, timbre sau de alte valori.

b) Urmarea imediată se caracterizează prin apariţia unei stări de pericol pentru încrederea

publică ce este acordată valorilor sau titlurilor enumerate în art. 282-284 C. pen. Această

urmare este implicită acţiunilor incriminate deoarece legea nu condiţionează existenţa

infracţiunii de prezenţa unui rezultat determinat.

c) Între această urmare şi faptele incriminate trebuie să existe o legătură de cauzalitate,

care rezultă din însăşi acţiunea incriminată.

B) Latura subiectivă.

Forma de vinovăţie cu care este săvârşită infracţiunea de deţinere de instrumente în

vederea falsificării de valori este intenţia directă, deoarece făptuitorul execută acţiunile de

fabricare sau deţinere a instrumentelor sau materialelor cu scopul ca acestea să servească la

falsificarea de monede, timbre sau alte valori (intenţie calificată prin scop).

1.5.4. Forme. Modalităţi. Sancţiuni

A) Forme. Fabricarea şi deţinerea de instrumente sau materiale, cu scopul de a servi la

falsificarea de monede, timbre sau alte valori, chiar dacă în esenţa lor constituie acte

pregătitoare, fiind incriminate în cuprinsul art. 285 C. pen. ca infracţiune de sine stătătoare, pot

parcurge toate formele inerente desfăşurării unei activităţi comisive,tentativă, consumare,

epuizare; legea nu incriminează însa decât forma infracţiunii consumate.

Fabricarea de instrumente sau materiale poate să ia forma infracţiunii continuate, iar

deţinerea instrumentelor sau materialelor este, prin însăşi natura sa, o infracţiune continuă; de

aici concluzia că infracţiunea prevăzută în art. 285 C. pen. este susceptibilă de a cunoaşte şi

forma epuizată.

B) Modalităţi. Infracţiunea are doua modalităţi normative ce corespund conţinutului

dispoziţiei incriminatoare: fabricarea şi deţinerea. în acelaşi timp, infracţiunea este susceptibilă

de a cunoaşte numeroase modalităţi faptice.

C) Sancţiuni. Infracţiunea de deţinere de instrumente sau materiale în scopul falsificării

de valori sau titluri este sancţionată potrivit prevederilor art. 285 C. pen. cu închisoarea de la 6

luni la 5 ani.

Instrumentele şi materialele care au servit sau care au fost destinate să servească la

săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 285 C. pen. vor fi confiscate în baza art. 118, lit. b C. pen

28

Ilie (Moraru) Ionela Capitolul II Elemente de protecţie tehnico-admnistrative

Capitolul II

Elementele de protecţie tehnico-administrative ale emisiunilor monetare

2.1. Metode şi mijloace moderne de protecţie şi siguranţă a bancnotei

Având în vedere valoarea deosebită a banului în toate sferele vieţii, cât şi neîntreruptul şir

de falsuri care l-a însoţit de-a lungul istoriei, este normal ca emitentul să ia toate măsurile de

protecţie, pentru prevenirea falsului.

Progresele ştiinţei şi tehnicii au pus la dispoziţia emitentului mijloace de realizare a unei

bancnote tot mai greu de imitat. Dar, ştiinţa şi tehnica se află, în acelaşi timp, şi la dispoziţia

falsificatorilor, astfel încât lupta devine mai dificilă.

Perfecţionarea tiparului a permis imprimarea unor bancnote cu un desen complicat din ce

în ce mai mult, considerându-se că acesta conferă siguranţă suficientă bancnotei, fiind foarte greu

de reprodus. Chiar şi aşa, falsurile au continuat să constituie o problemă deosebită pentru

siguranţa circulaţiei monetare.

În prezent, pentru imprimarea bancnotelor se folosesc două moduri: „offset” (umed sau

uscat) şi „intaglio”, bancnotele moderne fiind realizate prin combinarea celor două procedee.

Imprimarea intaglio, pe lângă o calitate deosebită a desenului, produce o ieşire în

evidenţă a cernelii sub formă de relief, sesizabil, atât la privirea bancnotei, cât şi la pipăire. În

general, această imprimare se foloseşte pentru unul sau mai multe elemente ale desenului

bancnotei, de regulă, pentru portret, denumirea emitentului şi valoare nominală a bancnotei în

cifre, litere sau ambele forme de înscriere. Concluzia iniţială, că protecţia cea mai sigură a

bancnotelor o constituie semnarea olografă a fiecărei bancnote de către persoane anume

desemnate de emitent, a fost aplicată în practică, dar măsura a avut caracter temporar. Aceasta

întrucât emisiunile de mari mase monetare au făcut imposibilă aplicarea măsurii, aşa încât s-a

trecut la „reproducerea semnăturii”37.

Pentru a se asigura protecţia bancnotelor, au fost introduse diverse elemente de dificultate

în confecţionarea lor, astfel încât falsificatorul să aibă cât mai multe obstacole de depăşit în

tentativa sa de a realiza o imitaţie (contrafacere).

37 Alecu G, Reglementarea penală şi investigarea criminalistică a infracţiunilor din domeniul informatic, Ed Pinguin Book, Bucureşti 2006

29


2.2. Elementele de protecţie ale monedelor Uniunii europene

Robert Mundell – părintele monedei unice.

Economistul canadian Robert Mundell, profesor la Universitatea Columbia, este cel care a

formulat teoriile pe baza cărora a fost creată moneda unică europeană. În 1999 a primit Premiul

Nobel pentru economie. Academia Regală Suedeză de Ştiinţe l-a premiat pentru analizele sale

asupra ratelor de schimb şi a modului în care fluctuaţiile acestora afectează politicile monetare.

Mundell nu se consideră însă „părintele euro”. „Asta ar fi prea mult. Mai degrabă, naşul

său, şi mai bine, unul dintre mai mulţii naşi ai monedei unice europene„ – spune Robert Mundell.

Mundell a pus bazele teoretice ale creării Uniunii Monetare Europene, a fost unul dintre

susţinătorii cei mai înfocaţi ai monedei euro. El însă nu a participat direct la elaborarea planurilor

de lansare a euro.

Simbolul euro a fost creat de Comisia Europeană, iar conceperea trebuia să satisfacă trei

criterii:

- să fie un simbol uşor de recunoscut al Europei;

- să poată fi scris uşor de mână;

- să aibă un design plăcut;

Mai mult de treizeci de monede au fost desenate. Dintre acestea zece au fost supuse

aprobării publicului, iar două dintre monedele s-au distanţat clar în preferinţele acestuia. Dintre

ele, Jacquis Santer, preşedintele de atunci al Comisiei Europene, şi comisarul european însărcinat

cu euro, Ives-Thibault de Silguy au ales varianta finală.

Desenul a fost inspirat din litera grecească epsilon, evocând astfel perioada clasică şi

leagănul civilizaţiei europene. Simbolul se referă de asemenea şi la prima literă a cuvântului

Euro, iar cele două linii paralele semnifică stabilitatea euro. Abrevierea oficială a monedei unice

este EUR, termen înregistrat la Organizaţia Internaţională pentru Standardizare (I.S.O.).

De la 1 ianuarie 2001, bancnotele şi monedele euro au fost introduse în cele 12 state ale

zonei euro. Este vorba de şapte bancnote şi opt monede.

În luna februarie 1996, Consiliul Institutului Monetar European, predecesorul Băncii

Centrale Europene, a organizat un concurs de grafică pentru realizarea machetelor bancnotelor

EURO.

Graficienii desemnaţi de băncile centrale naţionale, au realizat o serie de 7 (şapte)

bancnote, având un subiect impus, respectiv: „Epoci şi stiluri în Europa”. Ulterior, un juriu

alcătuit din experţi renumiţi în domeniul comercial, stilism şi istoria artei, au preselecţionat cele

30


mai bune cinci serii de machete, din fiecare categorie, care au fost suspuse unui sondaj de opinie,

efectuat în Europa.

Machetele câştigătoare, realizate de către Robert Kalina, grafician al Băncii Centrale

Austriece, care s-a inspirat din tema: „Epoci şi stiluri în Europa”, evocând şapte stiluri

arhitecturale majore ale culturii europene, au fost alese în decembrie 1996, de către Consiliul

European. Dintre cele 14,5 miliarde de bancnote, care vor fi emise pe întreg continentul zeci de

miliarde vor înlocui bancnotele naţionale, iar restul va fi păstrat în rezervă.

Serviciile poliţiei specializate colaborează pe linia prevenirii falsificării şi contrafacerii

monedei euro şi oficiul de luptă antifraudă al Comisiei Europene (OLAF). Acesta este o structură

însărcinată cu anchete administrative asupra afacerilor de fraudă, corupţiei şi spălării de fonduri,

în detrimentul finanţelor Uniunii Europene. Deşi OLAF nu desfăşoară decât anchete

administrative, personalul său se compune din poliţişti şi este abilitat să colaboreze la anchetele

judiciare, aducând un sprijin operaţional şi tehnic în detectarea contrafacerilor monedei europene.

Bancnotele europene sunt emise în cupiuri având valori nominale de 5, 10, 20, 50, 100,

200 şi 500 euro, fiind însoţite de monede metalice cu valori nominale de 1 şi 2 euro precum şi de

1, 2, 5, 10, 20, 50 cenţi.

Grafica bancnotei euro, aleasă de Consiliul Monetar European (EMI) pentru cele şapte

cupiuri, este inspirată din tema „Epoci şi stiluri europene” şi prezintă principalele stiluri

arhitecturale pe care le-a cunoscut Europa, cu accent pe redarea a trei elemente: ferestre, arcade

şi poduri. Acest subiect a fost ales întrucât îmbină evoluţia în timp a tehnicii, artei arhitecturale

şi a comunicaţiilor în Europa.

Bancnotele euro au cromatici şi dimensiuni diferite, astfel 38 :

CUPIURA DOMINANTA CROMATICA DIMENSIUNI

5 euro gri 62x120 mm

10 euro maro roşcat 67 x 127 mm

20 euro albastru 72 x 133 mm

50 euro orange 77x140 mm

100 euro verde 82x147 mm

200 euro galben 82x153 mm

500 euro violet 82x160 mm

38 Buzatu N., Popa Gh., op. cit., pag. 3731


Motivele arhitectonice din grafica noilor bancnote nu reproduc modele anume, ci redau

elemente reprezentative care pot fi întâlnite în mai multe zone europene, dorindu-se a avea o

simbolistică aparte – spirit de deschidere şi cooperare. De aceea s-a evitat redarea graficii unor

monumente cunoscute, dar care fac parte din patrimoniul cultural al unei anumite ţări membre,

iar imprimarea unor efigii a fost respinsă din start, aceasta putând crea animozităţi într-un

domeniu încă sensibil.

Bancnotele de 5, 10 şi 20 euro au elemente de protecţie asemănătoare, la fel şi cele cu

valoare nominală mai mare de 50 euro. Din practica tehnico-criminalistică s-a constatat că

bancnotele cu valoare nominală mică nu sunt ţinta preferată a falsificatorilor, contrafacerea lor

nefiind suficient de profitabilă. De asemenea, nici bancnotele cu valoare mai mare nu sunt

contrafăcute frecvent, ele fiind greu de pus în circulaţie datorită creşterii vigilenţei persoanelor la

care urmează să fie plasate.

2.2.1. Elementele de protecţie ale bancnotei de 5 euro

AVERSUL (vezi figura 2.1)

Filigran - este vizibil un desen şi conţine valoarea nominală a bancnotei când este ţinută

în contralumină.

Banda metalică holograficǎ - la înclinarea bancnotei se poate observa valoarea nominalǎ

a acesteia şi simbolul Euro.

Fir de siguranţǎ - vizibilă o linie întunecată la ţinerea în contralumină.

Fig. 2.1. Aversul bancnotei de 5 euro

REVERSUL (vezi figura 2.2)

Dimensiuni: 120x62mm

Culoare: gri

Stil arhitectural reprezentat: clasic

32


Banda iridiscentă apare numai pe revers, atunci când bancnota este înclinată în lumină, şi

are o culoare diferită de cea a fondului bancnotei. La înclinare, pe banda iridiscentă se poate

observa valoarea nominală a bancnotei şi simbolul Euro.

Fig. 2.2. Reversul bancnotei de 5 euro

2.2.2. Elemente de siguranţă ale bancnotelor de 10 şi 20 euro

Tipărire intaglio - Iniţialele Băncii Centrale Europene scrise în limbile ţărilor membre

(BCE, ECB, ECZ, EKT, EKP), grupul de cifre „20” din partea dreaptă superioară, grafica ce

reprezintă ferestrele, grupul de cifre „20” din partea stângă jos şi scrisul EURO şi EYPΩ de lângă

acesta, toate aflate pe aversul bancnotei.

Ω= semnul omega din grafia elenă.

Fir de siguranţă - încorporat total, plasat central, inscripţionat cu scrisul "EURO 20

EURO" cu spaţii mari între cuvinte.

Filigran - combinat (luminos şi întunecat), redă parţial grafica aversului, sub care se află

unul luminos ce redă valoarea nominală, ambele plasate pe manşeta din stânga aversului.

Microtext - mai multe grupuri de texte minuscule imprimate atât pe avers, cât şi pe revers.

Pe avers este depus în următoarele zone:

■ în interiorul hologramei, pe toată suprafaţa este scris repetat "EURO EYPO EURO.. "

■ în interiorul literelor EYPΩ din colţul din stânga jos este scris repetat şi fără spaţii

"202020..."

■ pe o suprafaţă triunghiulară a desenului ornamental, plasată sub Drapelul Uniunii

Europene şi în interiorul celor două stele din zona interioară, este scris repetat şi fără

spaţii "EUROEYPΩEURO..."

33


Pe revers, cele cinci linii paralele din partea superioară, care sugerează suprafaţa apei şi

desparte imaginea podului de reflectarea sa, sunt formate din cuvintele "EURO" şi "EYPΩ" scrise

repetat.


Hologramă - sub formă de coloană, plasată în partea dreaptă a aversului, la schimbarea

unghiului de expunere sau de iluminare se pot vizualiza alternativ grupul de cifre „20”, simbolul

euro şi desenele ornamentale formate din cifrele 20 cu dimensiuni diferite şi suprapuse, având în

ansamblu un aspect danteliform (vezi figura 2.4).

Fig. 2.4. Holograme ale bancnotelor de 10, 20 şi 50 euro

34


Cerneală irizantă - depusă pe revers sub forma unei benzi verticale de culoare galben

pal, vizibilă în unele unghiuri de iluminare. Prin neimprimare se formează imaginea valorii

nominale şi cea a simbolului euro.

Imprimare anticopiere - dreptunghiul plasat în colţul din stânga jos al reversului este

imprimat cu tuş de culoare gri deschis şi un text abia vizibil ce redă valoarea nominală.

Elemente fluorescente - imprimate sau înserate în masa suportului atât pe avers, cât şi pe

revers.

Pe avers (vezi figura 2.5) sunt prezente următoarele elemente:

■ Drapelul Uniunii Europene cu fluorescentă galbenă;

■ Cercurile mici de culoare galbenă depuse central stânga şi stelele din partea centrală

dreaptă au fluorescentă carmin.

Pe revers, grafica ce redă podul, harta Europei şi valoarea nominală are fluorescentă

galbenă. Pe ambele feţe ale bancnotei sunt înserate în masa hârtiei fibre fluorescente de culoare

carmin, galben şi bleu, depuse aleatoriu.


35






1. Filigran - ţinută în contralumină, devine vizibil un desen şi valoare nominală a

bancnotei (vezi figura 10).

2. Fir de siguranţă - ţinută în contralumină,devine vizibilă o linie întunecată, este plasat

central încorporat integral, inscripţionat cu pauze mari „EURO 50 EURO”, cu poziţionări diferite

astfel să poată fi citit corect odată (vezi figura 10).

3. Hologramă - ţinută înclinată în lumină, pe hologramă va deveni vizibilă o imagine şi

valoarea bancnotei (vezi figura 10).

36




4. Cerneală variabilă optic - la înclinare, cifrele reprezentând valoarea nominală îşi

schimbă culoarea de la purpuriu la verde oliv sau maro (detaliu al microtextului) (vezi figura 11).

5. Elementele fluorescente ale bancnotei de 50 euro (revers)


1 2 3

Fig. 2.10. (1) filigran; (2) fir de siguranţă; (3) hologramă37


Fig. 2.11. Cerneală variabilă optic la bancnota de 50 euro

Elemente fluorescente - fibre cu fluorescenţă de culoare carmin, galbenă şi bleu depuse

aleatoriu pe toată suprafaţa bancnotei. Pe avers, Drapelul Uniunii Europene are fluorescenţă

galbenă, stelele albastre au fluorescenţă galbenă-verzui, iar cele de culoare galbenă au

fluorescenţă portocalie, la fel ca şi cercurile galbene din partea din dreapta sus. Pe revers, grafica

podului, harta Europei şi valoarea nominală au fluorescenţă galbenă (vezi figura 2.12).

Fig. 2.12. Elemente fluorescente la bancnota de 50 euro

38


Tipărire intaglio - grupurile de litere BCE, ECB, ECZ, EKT, EKP reprezentând iniţialele

Băncii Centrale Europene scrise în limbile ţărilor membre, grupurile de cifre „50” din partea

dreaptă superioară şi stângă inferioară, grafica ferestrelor şi cuvintele „EURO” şi „EYPΩ”.

Microtext - plasat pe ambele feţe ale bancnotei. Pe avers poziţionarea este următoarea:

în interiorul hologramei, este înscris în cercuri concentrice şi fără spaţii

„50EURO50EYPΩ...”;

în interiorul stelelor de culoare albastră şi în interiorul cuvântului „EYPΩ” din colţul

din stânga jos este scris fără spaţii „505050...”;

banda inferioară de culoare maro este formată din scrisul repetat şi fără spaţii

„50EURO50EYPΩ...” depus pe şase rânduri.

Pe revers, banda inferioară de culoare bej, întreruptă de conturul ce reprezintă nordul

Africii, este formată din textul depus pe mai multe rânduri „50EURO50EYPΩ...”.

Imprimare anticopiere - dreptunghiul din stânga jos al reversului este imprimat cu tuş de

culoare bej deschis şi un text cu umbre ce creează iluzia optică a prezenţei unui timbru sec, care

nu pot fi sesizate de senzorii optici ai aparatelor de reprodus.

Pe bancnota de 50 de euro, ca şi pe cele de 100, 200 şi 500 euro, valoarea nominală din

partea dreaptă inferioară a reversului este imprimată cu cerneală metalizată bicromatică, care îşi

schimbă culoarea din maro în mov strălucitor funcţie de schimbarea unghiului de examinare sau

iluminare.

În ceea ce priveşte microtextul, cu excepţia celui din corpul literelor cuvântului „EYPΩ”

din partea stângă inferioară a aversului, celelalte microtexte sunt plasate diferit la fiecare cupiură.

Astfel, pe bancnota de 100 euro microtextul „100EURO100EYPΩ...” este plasat în colţul

din stânga sus a aversului, pe zece rânduri orizontale din zona dreaptă superioară (dintre care şase

sunt realizate cu trasee pline şi patru depuse pe benzi continue de culoare albastră), iar pe revers,

cele cinci linii orizontale, care sugerează suprafaţa apei şi delimitează imaginea podului de

reflectarea sa sunt formate din microtext cu acelaşi conţinut.

Pe aversul bancnotei de 200 euro, banda verticală din dreapta textului „EURO” este

formată din imprimarea cu trasee pline a cuvintelor „EURO” şi „EYPΩ” şi sub formă de timbru a

valorii nominale, pe zece coloane albastre, iar pe revers, stâlpii podului şi arcada inferioară sunt

formate din microtextul „EURO EYPΩ...”

Pe aversul bancnotei de 500 în partea inferioară a graficii clădirii (zona albă) este depus

microtextul „500EURO500EYPΩ...” pe trei rânduri, cel de sus sub formă de bandă, iar celelalte

39


formate din trasee pline ale grafismelor componente, microtext cu acelaşi conţinut este plasat pe

două benzi aparente la stânga şi la dreapta graficii clădirii, formate din câte patru rânduri. Pe

revers, baza podului şi desenul cablului superior de susţinere sunt formate din microtexte, primul

realizat prin lipsă de imprimare pe fondul violet, secundul format din trasee pline ale grafismelor

componente.



Filigran - conţine valoarea nominală a bancnotei

Banda metalica holografică - la înclinarea bancnotei se poate observa valoarea nominală.

Fir de siguranţă



Dimensiuni: 147x82 mm

Culoare: verde

Valoarea nominală a bancnotei - realizată cu cerneală variabilă optic.


40




1. Filigran - ţinută în contralumină, devine vizibil un desen şi valoarea nominală a

bancnotei (vezi figura 16).

2. Hologramă - ţinută înclinată în lumină, pe hologramă va deveni vizibilă o imagine şi

valoarea bancnotei (vezi figura 2.16).


(1) (2) (3)

Fig. 2.16. (1) Filigran; (2) Hologramă; (3) Holograma din alt unghi

REVERSUL (vezi figura 17)

41


3. Cerneală variabilă optic - la înclinare, cifrele reprezentând valoarea nominală îşi

schimbă culoarea de la purpuriu la verde oliv sau maro (vezi figura 18).

4. Fir de siguranţă – ţinută în contralumină, devine vizibilă o linie întunecată şi valoarea

nominală a bancnotei (vezi figura 18).


Fig. 2.18. Cerneală variabilă şi fir de siguranţă

2.2.6. Elementele de protecţie ale bancnotei de 500 euroAVERSUL (vezi figura 2.19)

Filigran - conţine valoarea nominală a bancnotei

Holograma - la înclinarea bancnotei se poate observa valoarea nominală a acesteia

Fir se siguranţă

42




Valoarea nominală a bancnotei realizată cu cerneală variabilă

Dimensiuni 160x82 mm

Culoare : violet

Stil arhitectural reprezentat: arhitectura modernă a sec. XX


2.2.7. Monedele EURO

Seria acestora este compusă din 8 valori. Fiecare dintre acestea vor prezenta o imagine

comună tuturor statelor membre Uniunii Europene.

Machetele desenelor au fost realizate de către Luc Luycx, din cadrul Băncii Regale

Belgiene, fiind selectate în urma unui concurs realizat de către Comisia Europeană, înainte de a fi

aprobate de către miniştrii statelor membre.

Monedele cu valoarea de 1, 2 şi 5 cenţi indică locul Uniunii Europene pe harta lumii, în

timp ce monedele în valoare de 10, 20 şi 50 cenţi prezintă Adunarea Naţiunilor.

43


Monedele de l Euro şi 2 Euro prezintă Europa unită, fără frontiere.

Toate monedele Euro au o faţă comună europeană, iar pe verso fiecare stat membru a ales

desenul care se va bate. Indiferent de desen, monedele pot fi utilizate în oricare din cele 12 state

membre.

La data de 01.01.2002, în ţările membre ale Uniunii Europene au fost puse în circulaţie 7

tipuri de bancnote Euro, respectiv cupiurile 5, 10, 20, 50, 100, 200 şi 500 Euro39.

Grafica este aceeaşi pentru toate ţările membre ale Uniunii Europene şi va reprezenta

ferestre, arcade, portalii, poduri, cât şi o hartă a Europei şi drapelul european. Toate acestea

simbolizează spiritul de cooperare şi comunicare între ţările europene, cât şi între acestea şi restul

lumii.

De asemenea, fiecare bancnotă va avea o culoare dominantă şi un aspect specific.

Elementele de siguranţă ale bancnotelor, dintre care unele au fost utilizate la protejarea

diferitelor bancnote naţionale, au fost încorporate în bancnota Euro, permiţând recunoaşterea

imediată a celor autentice.

Bancnotele pot fi recunoscute prin palpare, fiind evidenţiată tipărirea în relief, prin

studierea bancnotei în contraproiecţie de lumină (filigran, fir de siguranţă) sau prin înclinare

(banda metalizată holografică sau holograma, precum şi banda iridiscentă şi cerneala de culoare

schimbătoare).

Bancnotele sunt imprimate pe hârtie specială, având un conţinut de fibre din bumbac, ceea

ce îi conferă o textură specială.

Monedele Euro sunt fabricate conform unor specificaţii tehnice precise, reproducerea lor

fiind extrem de dificilă şi foarte uşor detectabilă.

O grijă specială a fost acordată protejării monedelor de l şi 2 Euro, prin încorporarea unor

elemente de siguranţă specifice.

Graţie aplicării unei tehnologii avansate în combinarea metalelor, aceste monede sunt

foarte greu de contrafăcut.

Pe de altă parte, moneda de 2 Euro prezintă gravuri pe cantul său.

Monedele Euro încorporează elemente de siguranţă care pot fi uşor recunoscute de

aparate, în special de distribuitoarele automate de produse. În anul 2001 moneda unică a fost

introdusă în 12 ţări: Belgia, Germania, Grecia, Spania, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg,



Olanda, Austria, Portugalia şi Finlanda, trei sute de milioane de cetăţeni ai Europei spunând adio

monedei naţionale în mai puţin de trei ani.

În vederea evitării unor eventuale crize sau dezechilibre şi pentru ca preschimbarea să se

realizeze în cele mai bune condiţii, chiar şi pentru a pregăti populaţia şi pieţele cu noua monedă,

B.C.E. a stabilit 4 termene principale până la care să se efectueze distribuirea bancnotelor şi

monedelor Euro.

Acestea sunt:

- l noiembrie 2001 - alimentarea băncilor centrale din sistemul Euro, a băncilor

comerciale şi altor grupuri;

- l ianuarie 2002 - furnizarea către populaţie a bancnotelor şi monedelor Euro;

- l martie 2002 - Euro va avea putere circulatorie unică;

- 30 iunie 2002 - încheierea operaţiunii de preschimbare.

Simbolul grafic al Euro se inspiră din litera greacă epsilon amintind de leagănul

civilizaţiei europene şi de prima literă a cuvântului Europa. Liniile orizontale semnifică

stabilitatea, abrevierea oficială a Euro – EUR – fiind înregistrată la Organizaţia Standardelor

Internaţionale ( ISO ) şi este utilizată în toate tranzacţiile financiare.

Toate cele 8 monede Euro pot fi deosebite cu uşurinţă, întrucât ele diferă prin formă,

mărime şi culoare:

- monedele de valoare mai mare - 1 şi 2 Euro - sunt bicolore, argintiu şi galben ;

- monedele de valoare medie - 10 , 20 , şi 50 de cenţi - sunt galbene;

- monedele de valoare mică - 1 , 2 şi 5 de cenţi - au culoarea cuprului.

Feţele comune ale monedelor Euro prezintă trei contururi ale Comunităţii Europene şi

cele 12 stele, simbol al Uniunii Europene. Aşadar, aversul tuturor celor 8 monede este identic,

reversul este însă specific fiecărei ţări şi are forme diferite, pentru fiecare din cele 12 state ale

spaţiului EURO.

45

Ilie (Moraru) Ionela Capitolul III Traficul cu monedă falsificată sau contrafăcută

Capitolul III

Traficul cu monedă falsificată sau contrafăcută

Problema contrafacerii şi falsificării bancnotelor este o problema care preocupă în mod

special factorii chemaţi sa protejeze circulaţia bănească, întrucât valorile care interesează sunt

mult mai mari decât în cazul monedelor metalice şi în foarte multe situaţii, sunt contrafăcute

bancnote străine cu o mare putere circulatorie40.

Dacă în cadrul contrafacerilor de monede, mijloacele şi procedeele sunt artizanale,

empirice şi de interes local, în cazul contrafacerilor de bancnote se folosesc utilaje dintre cele mai

moderne, existând, în multe situaţii, adevărate „industrii” de falsificare şi organizaţii care se

ocupă de plasarea bancnotelor falsificate, în special a celor străine.

Metodele, procedeele şi mijloacele folosite de falsificatori în contrafacerea, falsificarea şi

plasarea bancnotelor depinde în ultima instanţă de pregătirea, dotarea şi interesul infractorilor în

cauză.

Astfel, sunt cazuri în care falsificarea (contrafacerea) se realizează prin mijloace simple,

dar şi uşor de identificat, şi cazuri în care contrafacerea este atât de reuşită încât depistarea şi

reliefarea elementelor ce probează contrafacerea necesită o examinare deosebit de profundă.

Printre cele mai folosite metode de fabricare a falsurilor de bancnote, amintim: litografie

(offset), tipografie (letter press), gravură, termografie şi cu ajutorul copiatoarelor de birou41.

3.1. Metode şi mijloace de contrafacere şi falsificare a bancnotelor

3.1.1. Contrafacerea prin tipărire (letter press)

Tehnicile de tipărire folosite de infractori sunt foarte diferite, plecând de la cele mai

simple - placa tipografica - până la maşini complicate care reuşesc o fină suprapunere a clişeelor

astfel încât elementele imprimate pe avers şi revers să permită o plasare relativ puţin riscantă.

Un element esenţial în efectuarea contrafacerilor prin tipărire îl constituie realizarea

clişeelor. Cum însă bancnotele moderne au elemente de protecţie destul de sigure, inclusiv în

domeniul cadrului general - microtexte, holograme, scriere „în undă”, nuanţe de culori foarte

40 Alecu G, Reglementarea penală şi investigarea criminalistică a infracţiunilor din domeniul informatic, Ed Pinguin Book, Bucureşti 2006, pag 2941Buzatu N., Popa Gh., op. cit., pag. 45

46


apropiate, separaţia culorilor pentru realizarea unor clişee de către falsificatori este dificilă, iar

clişeele realizate nu mai redau la imprimare un cadru fidel.

În situaţia contrafacerii prin tipărire apar o serie de caracteristici care indică

neautenticitatea, dintre care, cele mai frecvente sunt următoarele42:

• lipsa unor detalii existente pe bancnotele autentice;

• apar suprapuneri, haşuri, urme de retuş în zonele de maxima fineţe a textului;

• serie şi prefix unic;

• contururile sunt inegale în dimensiuni.

Hârtia folosită de infractori în astfel de operaţii nu este o hârtie autentică ci, de regulă,

hârtie obişnuită. Ca atare, unele elemente de protecţie specifice hârtiei, vizibile cu ochiul liber

sunt improvizate. Astfel filigranul este imitat prin aplicarea unor substanţe „grase”, care dau

transparenţa, sau prin contururi cu cerneală de culoare deschisă, firul de siguranţă este imitat prin

aplicarea unui desen liniar, în zona şi de dimensiunile respective. Nu pot fi imitate elementele

fluorescente, elementele magnetice (deşi s-a încercat cu pilitura metalica fină) şi microtextul.

Cernelurile folosite sunt de regulă tuşuri tipografice obişnuite, a căror examinare chimică

poate determina sursa generică de provenienţă.

3.1.2. Contrafacere prin litografiere

Metoda constă în fotografierea (în negativ) a unei bancnote autentice, cu o cameră

specială, care poate face negative după bancnota autentică în trei moduri diferite.

Până la negativare pentru offset se şterg numărul de serie şi sigiliul Trezoreriei. Sigiliul şi

numărul de serie se negativează şi ele separat.

Maşina offset este monocromă, este nevoie de trei momente succesive de imprimare cu

cerneluri de culori diferite. Cu ajutorul plăcii de imprimat offset prin transpunerea din negativ,

bancnota este imprimată pe o suprafaţa intermediară şi apoi pe hârtie (de aceea se numeşte

offset).

Suprafaţa intermediară (pătura de pe cilindru) rămâne permanent imprimată, nu poate fi

ştearsă, de aceea primul lucru este verificarea acestui cilindru.

Firele roşii şi albastre pot fi imprimate în prima faza pe hârtia albă sau ulterior după

tipărirea bancnotei în totalitate43.

42Buzatu N., Popa Gh., op. cit., pag. 3743 Alecu G, Reglementarea penală şi investigarea criminalistică a infracţiunilor din domeniul informatic, Ed Pinguin Book, Bucureşti 2006

47


Diferenţa dintre bancnotele realizate pe computer color faţă de cele realizate în offset,

constă în faptul că, liniile de contur la primele sunt punctate, nu au continuitate, fata de cele prin

offset. Acest lucru se poate observa la microscop sau cu o lupă puternică44.

3.1.3. Falsificarea prin modificarea cupiurii

O metoda frecvent întâlnită în falsificarea monedelor o constituie modificarea valorii

înscrise pe bancnota autentică. Acest mod de operare poate fi numit adevărată falsificare

deoarece, spre deosebire de cazurile de contrafaceri, unde bancnota este în totalitate falsă, în acest

caz hârtia şi cea mai mare parte a elementelor bancnotei sunt autentice, ceea ce se falsifica este

numai valoarea înscrisă pe bancnotă.

În fapt, falsificatorii operează manual prin ştergerea însemnelor valorii iniţiale şi

înscrierea, în locul acesteia, a unei valori mai mari.

Trebuie menţionat că acest procedeu se aplică de regulă bancnotelor americane, deoarece

au dimensiuni identice, iar coloritul şi cadrul general sunt asemănătoare. Se constată ca

falsificatorii, în cele mai multe cazuri, modifică şi valoarea înscrisă în litere, întrucât portretul

este specific fiecărei valori, iar modificarea acesteia nu se poate realiza, rămâne un element cert

de identificare „la prima vedere” a falsificării. De fapt, acest tip de falsificare se plasează numai

pe piaţa neagră, fiind, de regulă nişte falsificări nereuşite. În momentul în care bancnota

respectivă ajunge în mâna unui casier cât de cât avizat, obişnuit cu însemnele monetare

americane, falsul este descoperit45.

Se poate aprecia că bancnotele româneşti moderne, aflate în circulaţie, nu au intrat în

preocupările falsificatorilor care operează prin acest procedeu.

3.1.4. Contrafacerea prin utilizarea foto-copiatoarelor color

A) DETALIEREA PROCEDEULUI

Procedeul contrafacerilor prin utilizarea copiatoarelor color este un procedeu actual, larg

răspândit, care tentează un număr din ce în ce mai mare de falsificatori.

Contrafacerea prin utilizarea copiatoarelor are două variante:

• contrafacerea prin utilizarea copiatoarelor alb-negru şi culoarea ulterioară a desenului cu

carioca sau diverse tuşuri46.

44 Buzatu N., Popa Gh., op. cit., pag. 5045 Buzatu N., Popa Gh., op. cit., pag. 5146 În acest mod au fost contrafăcute mai multe bancnote de 5.000 lei la începutul anului 1993

48


• contrafacerea prin utilizarea copiatoarelor color. Cu aproximativ 20 de ani în urma

copiile erau numai alb-negru. Această tehnologie cerea folosirea unei hârtii speciale, uşor de

sesizat cu ochiul liber.

Între timp tehnica s-a dezvoltat rapid şi a devenit posibil să se facă copii alb-negru pe

orice tip de hârtie, fără restricţii serioase.

Copiatoarele color au fost, de asemenea, perfecţionate în mod continuu; dacă la început

calitatea copiilor a fost slabă, în prezent performanţele acestora au crescut enorm (posibilitatea de

a reproduce 250 de nuanţe pe mm A2 creează imposibilitatea detectării contrafacerii chiar şi de

un specialist).

Atracţia infractorilor pentru acest mod de operare este determinată, în mod evident, de

următoarele avantaje47:

• calitatea contrafacerii: înalta fidelitate a copiilor color este greu de detectat de către cei

nefamiliarizaţi cu caracteristicile acestui produs. Din acest motiv, fotocopierea este principalul

mod de operare.

• costul scăzut: preţul unui fotocopiator color, de ultimul tip , este relativ mic şi o

asemenea investiţie poate fi rapid amortizată în contextul unei infracţiuni de amploare.

• uşurinţa de operare: multe din aceste aparate sunt automate şi produc fotocopii la o

simplă atingere de buton. Chiar şi corelarea faţă-verso este automată şi, în mod cert, orice

persoană este capabilă să realizeze copii color.

• rata scăzută a detecţiilor: calitatea produselor finale este ridicată şi de aceea,

contrafacerile astfel realizate sunt greu de detectat nu numai de marele public, ci şi de funcţionari

care sunt insuficient pregătiţi.

B) DETECŢIA CONTRAFACERII

Indiferent de numărul şi calitatea avantajelor pe care le prezintă un aparat de tipul Canon

Laser Printer Photo Copy Machine, care este larg folosit în realizarea contrafacerii prin

fotocopiere, fiind considerat dintre cele mai performante, totuşi o fotocopiere se deosebeşte de

original prin mai multe elemente, cele mai frecvente fiind următoarele48:

Hârtia. Bancnota autentică este tipărită pe o hârtie 100% specială, cu elemente specifice,

intrinseci, de siguranţă. Falsul este tipărit pe o hârtie obişnuită, care este uşor de detectat cu razele

ultraviolete întrucât lipsesc fluorescenţa şi elementele anticopiere.47 Buzatu N., Popa Gh., op. cit., pag. 5248 Buzatu N., Popa Gh., op. cit., pag. 52

49


Firul de siguranţă este elementul din structura hârtiei si ca atare, este imitat printr-o linie

desenată, care însă este uşor de detectat.

Filigranul lipseşte complet.

Inconsecvenţa culorii. Culoarea unei copii se realizează prin descompunerea şi

recombinarea a patru culori fundamentale (galben, negru, purpuriu şi albastru). Ca atare, culoarea

poate varia în intensitate pe o copie, chiar dacă aceasta are cadrul general identic cu originalul.

Înceţoşarea imaginilor fine ca în cazul fotocopierii, în cazul contrafacerii de bancnote,

imprimarea poate fi mai puţin precisă în punctele (zonele) foarte fine, sensibile ale originalului.

Microtextele şi în general microtipăriturile sunt aproape imposibil de reprodus prin

fotocopiere.

Prezenţa unui tipar de baleiaj. Procesul de fotocopiere se realizează cu ajutorul unui

fascicol care „citeşte” imaginea pe care urmează să o transpună; imaginea se descompune şi se

recompune apoi pe suport dintr-o succesiune de puncte care se derulează în plan orizontal. Acest

fapt lasă semne specifice pe copie, cu o anumită aparenţă de microspaţii regulate în plan

orizontal, ca nişte linii, pe bancnotă. Aceste linii sunt ele însele o amprentă, reprezentând o

particularitate a toner-ului aparatului şi, în, consecinţă o evidenţiere a contrafacerii.

3.2. Metode moderne de descoperire a falsului de bancnote

Mijloacele tehnice – unele simple, altele deosebit de complexe – de examinare a

bancnotelor, se folosesc de instituţiile specializate implicate în circuitul bănesc şi vizează întreaga

cantitate de masă monetară care intră în bancă, precum şi de către specialişti desemnaţi pentru

expertizarea bancnotelor presupuse a fi false, vizând prevenţia sau descoperirea falsurilor ori

luarea din timp a unor măsuri suplimentare de siguranţă şi protecţie

În vorbirea curentă se face confuzie între „descoperirea” unui fals şi „demonstrarea”

acestuia, deşi în realitate ele constituie probleme diferite, astfel49:

- practic, descoperirea este sinonimă cu depistarea, iar demonstrarea înseamnă probare;

- teoretic, legea nu situează falsul de bancnotă în categoria infracţiunilor pentru care se

cere un mod special de probare, deci probaţiunea se poate face prin orice mijloc de

probă;

- fiind o infracţiune de fals, în practica judiciară este de neconceput trimiterea în judecată

pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de monedă, fără ca în cauza penală



respectivă să se fi efectuat expertiza criminalistică sau constatarea tehnico-

ştiinţifică.

3.3. Mijloace de examinare a bancnotelor şi a altor mijloace de plată

La examinarea bancnotelor şi mijloacelor de plată suspecte de contrafacere se folosesc

mijloace clasice – lupa, stereomicroscopul, microscopul comparator, lămpi cu radiaţii ultraviolete

- dar şi mijloace moderne, intrate relativ recent în dotarea laboratoarelor criminalistice. Acestea

din urmă sunt aparatele DOCUBOX şi POLILIGTH50, care pot şi sunt folosite la examinarea unei

game largi de documente.

DOCUBOX-ul permite examinarea unei bancnote sau document prin mai multe procedee

şi surse de lumină:

- în lumină filtrată, apropiată ca temperatură şi culoare celei naturale (filtru DOCU 2-50,

3);

- în lumină incidentală polarizată;

- în transparenţă;

- în radiaţii ultraviolete.

Imaginea este preluată de o cameră de luat vederi de înaltă rezoluţie şi vizualizată pe un

monitor. Prin comenzi simple pot fi reglate intensitatea luminii (mărirea sau micşorarea puterii

acesteia şi diafragma) şi mărirea optimă a zonei examinate, prin zoom-are.

Imaginea reflectată poate fi prelucrată prin filtre cu valori de 570, 630, 645, 695, 715,

780, 830, 850 şi 1000 nanometri, situaţie în care devin vizibile unele imagini latente imprimate

cu cerneluri speciale, se diferenţiază traseele executate cu substanţe scripturale diferite, pot fi

îndepărtate depunerile parazitare şi pot fi vizualizate textele acoperite51. Aparatul este conectat la

un calculator cu program special de prelucrare a imaginii. Cu ajutorul acestuia pot fi efectuate

suprapuneri sau juxtapuneri ale unor imagini preluate şi memorate, cu cele aflate în obiectivul

camerei video. Calculatorul poate memora mai multe imagini care pot fi inversate, diapozitivate

şi îmbunătăţite din punct de vedere al contrastului, pentru efectuarea examinărilor comparative.

Rezultatele examinărilor pot fi fixate şi ilustrate prin intermediul unui videoprinter Sony UP 860

C6, care redă pe hârtie termică format 8x10 imaginea prezentată pe monitor.

Principalul avantaj al utilizării DOCUBOX-ului rezidă în obţinerea unor imagini

instantanee ale examinărilor efectuate în radiaţii ultraviolete, lumină incidentală şi în 50 Buzatu N., Popa Gh., op. cit., pag. 6251 Buzatu N., Popa Gh., op. cit., pag. 63

51


transparenţă, obţinându-se rapid fotogramele necesare efectuării demonstraţiilor rapoartelor de

expertiză. Procedeele clasice necesitau efectuarea de fotografii cu mai mulţi timpi de expunere,

developarea filmului şi diapozitivele acestuia, apoi realizarea fotografiilor, operaţiuni care durau

3-4 ore52.

DOCUBOX-ul prelucrează numai imaginea reflectată. Pentru mărirea posibilităţilor de

examinare se poate folosi aparatul POLILIGHT. Astfel cu ajutorul POLILIGHT-ului, bancnotele

şi alte documente pot fi examinate în lumină de emisie cu lungime de undă cuprinsă între 350 şi

830 nanometri, acoperind spectrul vizibil şi o mare parte din radiaţiile ultraviolete şi infraroşii.

Pentru examinări au fost proiectate şi construite şi alte aparate, cum ar fi DOCUCENTER,

VSC 4 şi VSC 2000, ultimul fiind considerat cel mai performant la ora actuală53.

52 Buzatu N., Popa Gh., op. cit., pag. 6453 Alecu G, Reglementarea penală şi investigarea criminalistică a infracţiunilor din domeniul informatic, Ed Pinguin Book, Bucureşti 2006, pag. 109

52

Ilie (Moraru) Ionela Capitolul IV Metodologia cercetării infracţiunii de fals de monedă

Capitolul IV

Metodologia cercetării infracţiunii de falsificare de monedă

4.1. Probleme pe care trebuie să le lămurească cercetarea în cazul contrafacerii de monedă

4.1.1. Competenţa de cercetare şi alte aspecte de ordin procesual penal

Despre săvârşirea infracţiunii de falsificare de monede, organele de urmărire penală pot fi

sesizate prin toate modurile de sesizare cunoscute: plângere, denunţ sau din oficiu. Potrivit legii

procesual penale, în cazul unor astfel de fapte urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu

de către procurorul de la parchetul de pe lângă instanţa care judecă în primă instanţă. Acţiunea

penală se pune în mişcare din oficiu.

Legea penală română este aplicabilă oricărei persoane – chiar dacă este cetăţean străin sau

persoană fără cetăţenie – dacă a săvârşit un act de executare a infracţiunii sau numai rezultatul

acesteia s-a produs pe teritoriul statului român.

4.1.2. Locul şi timpul săvârşirii infracţiunii

Pentru realizarea conţinutului infracţiunii nu există nici o condiţie de timp sau de loc în

raport cu care să subziste sau nu fapta sau care să-i confere elemente de circumstanţiere. Totuşi,

cunoaşterea locului şi timpului comiterii infracţiunii permite descoperirea, relevarea, fixarea şi

ridicarea urmelor şi mijloacelor materiale de probă, identificarea martorilor şi formarea corectă a

cercului de bănuiţi54.

În ceea ce priveşte termenul de prescripţie, pentru falsificarea şi punerea în circulaţie a

monedelor falsificate acesta curge de la data săvârşirii ultimei acţiuni, iar pentru deţinerea

acestora termenul curge de la data încetării acţiunii de deţinere.

4.1.3. Alte probleme care trebuie lămurite de către organul de urmărire penală

Cercetarea infracţiunii de falsificare de monedă mai are în vedere şi alte probleme de

clarificarea cărora trebuie să se ocupe care organul de urmărire penală55, respectiv:

54 Vochescu I., Bercheşan V., „Bancnota şi falsificatorii de bancnote”, Casa de editură şi presă „Şansa”, Bucureşti, 199655 Vezi Vochescu I., Bercheşan V., op. cit., pag. 195-169

53


1. Activitatea ilicită desfăşurată de către făptuitori.

2. Făptuitorii, calitatea şi contribuţia acestora la activitatea infracţională.

3. Persoanele păgubite, cuantumul prejudiciului cauzat şi consecinţele activităţii ilicite.

4. Persoanele care au cunoştinţă despre infracţiunile comise şi modul cu au luat

cunoştinţă despre acestea.

5. Existenţa concursului de infracţiuni şi posibilitatea extinderii cercetărilor pentru alte

fapte sau făptuitori.

6. Cauzele, condiţiile şi împrejurările care au generat, favorizat sau facilitat săvârşirea

infracţiunilor.

4.2. Activităţi care se întreprind pentru administrarea probatoriului

4.2.1. Constatarea infracţiunilor flagrante

Poate mai mult decât în cazul altor infracţiuni, constatarea infracţiunii flagrante capătă o

importanţă cu totul aparte atunci când produsul infracţiunii îl constituie monedele falsificate.

Este flagrantă infracţiunea descoperită în momentul săvârşirii sau imediat după săvârşire.

Este, de asemenea, considerată flagrantă şi infracţiunea al cărui făptuitor, imediat după săvârşire

este urmărit de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public, ori este surprins

aproape de locul comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l

considera participant la infracţiune. În cazurile de mai sus, orice persoană are dreptul să-l prindă

pe făptuitor şi să-l conducă înaintea autorităţii56.

Dacă infracţiunile au fost comise în participaţie, prinderea unuia dintre făptuitori în

flagrant constituie premisa identificării operative a tuturor celor care au conlucrat la realizarea

activităţilor infracţionale. Observaţia este valabilă în aproape toate modalităţile faptice de

comitere57.

Exceptând cazurile când punerea în circulaţie a monedelor contrafăcute sau alterate se

constată spontan58, de regulă, constatarea infracţiunii presupune o temeinică pregătire prealabilă,

mergând până la cele mai mici detalii. În analizarea necesităţii şi, mai ales, oportunităţii

56 Codul de procedură civilă, art. 46557 Vochescu I., Bercheşan V., op. cit., pag. 17058 Cel puţin teoretic, şi alte modalităţi de săvârşire ale infracţiunii pot constatate spontan, Vochescu I., Bercheşan V., op. cit., pag. 199

54


organizării prinderii în flagrant, organele de urmărire penală trebuie să pornească de la datele

obţinute până în acel moment, respectiv:

- modul de operare al făptuitorului;

- persoanele semnalate că sunt angrenate în activitatea infracţională;

- timpul când sunt puse în circulaţie monedele falsificate şi locurile vizate de făptuitori

pentru plasarea produsului infracţiunii;

- locurile unde se intenţionează ascunderea monedelor falsificate;

- mijloacele de transport utilizate în săvârşirea infracţiunii;

- măsurile pe care şi le iau făptuitorii pentru a nu fi surprinşi (coduri, parole, semnale,

etc.);

- dacă cei în cauză acţionează înarmaţi sau folosesc substanţe iritante, etc. pentru a-şi

asigura scăparea;

- dacă cei semnalaţi au legături cu organizaţii internaţionale care se ocupă cu astfel de

fapte;

- punctele de frontieră pe care le folosesc cu predilecţie pentru intrarea şi ieşirea din

ţară, inclusiv persoanele din acest punct cu care au legătură.

Alegerea momentului intervenţiei reprezintă condiţia de bază pentru reuşita întregii

acţiunii. Momentul ales pentru surprinderea făptuitorului diferă de la caz la caz în funcţie de

specificul infracţiunilor pe care se presupune că le va desfăşura cel în cauză. Practica judiciară şi

tactica criminalistică recomandă ca în cazul vânzării monedelor străine falsificate, intervenţia

organelor de urmărire să se facă după încheierea tranzacţiei, în momentul imediat următor

înmânării „valutei” şi încasării preţului. Astfel, se realizează un scop dublu: pe de o parte,

prinderea făptuitorului în postura de autor al unei infracţiuni consumate de punere în circulaţie a

unei monede falsificate, iar, pe altă parte, găsirea asupra „beneficiarului” a produsului

infracţiunii. Acesta, împreună cu sumele de bani înmânate vânzătorului şi declaraţia

cumpărătorului vor constitui probe certe în demonstrarea vinovăţiei, greu de combătut în faţa

instanţei de judecată59.

Atunci când există date că făptuitorii vor transporta monedele falsificate într-un anumit

loc, constatarea infracţiunii flagrante poate fi realizată fie pe traseu, fie la destinaţie după

începerea operaţiunilor de descărcare şi depozitare sau după plasarea mărfii.

59 Vochescu I., Bercheşan V., op. cit., pag. 20055


Dacă infracţiunea se săvârşeşte prin introducerea în ţară de monede falsificate este indicat

să se intervină după ce făptuitorul s-a prezentat la punctul de frontieră şi i s-a făcut verificarea

documentelor.

În situaţia în care monedele falsificate sunt trimise prin poştă – fie prin mandat, fie prin

colet - momentul intervenţiei trebuie să se situeze în timp după ce făptuitorul s-a prezentat la

ghişeu, a completat formularele, a înmânat oficiantei banii sau coletul, a achitat taxele aferente şi

i s-a eliberat recipisa60.72 x 133 mm.

Oricare ar fi momentul ales pentru intervenţie, înainte de a se trece la surprinderea

făptuitorilor se impune supravegherea atentă a acestora, înregistrarea tuturor activităţilor

desfăşurate şi a persoanelor cu care au intrat în contact. După intervenţie şi identificarea

făptuitorului/făptuitorilor, prima activitate obligatorie care se impune este percheziţia corporală,

urmată de controlul detaliat asupra bagajelor şi mijloacelor de transport folosite, iar după

percheziţionare, făptuitorul trebuie izolat de restul persoanelor şi supus unei supravegheri atente.

Totodată, trebuie depuse toate diligenţele pentru identificarea tuturor martorilor oculari, în

caz contrar pierzându-se o sursă importantă de informaţii utile pentru cauză.

Din cuprinsul procesului-verbal de constatare a infracţiunii flagrante trebuie să rezulte,

în principal, următoarele:

- data şi locul unde s-a făcut constatarea;

- calitatea, numele şi prenumele celor care au făcut constatarea şi unitatea din care fac

parte;

- numele şi prenumele specialiştilor care au făcut parte din echipă şi unitatea din care

provin;

- temeiul de fapt al intervenţiei;

- baza legală a constatării infracţiunii flagrante;

- numele, prenumele şi celelalte date de identificare ale martorilor asistenţe;

- activitatea desfăşurată de făptuitor înaintea intervenţiei;

- identitatea făptuitorului, cu precizarea actului în baza căruia s-a făcut identificarea;

- bunurile, înscrisurile sau valorile care s-au găsit asupra făptuitorului;

- rezultatul percheziţiei asupra bagajelor şi mijloacelor de transport;

- explicaţiile făptuitorului cu privire la activităţile desfăşurate înaintea intervenţiei şi cu

privire la bunurile şi valorile descoperite asupra sa;

60 Cergă C., „Investigarea criminalistică a falsului de bancnote”, Ed. Universitaria, Craiova 2002.56


- declaraţiile martorilor61;

- menţiuni despre bunurile, înscrisurile şi valorile ridicate;

- menţiuni despre fotografiile judiciare efectuate cu ocazia intervenţiei;

- observaţiile martorilor asistenţi, ale martorilor oculari şi ale făptuitorului cu privire la

modul de efectuare a constatării, precum şi la modul de redactare a procesului-verbal.

Atunci când este cazul, după prinderea făptuitorului şi efectuarea activităţilor menţionate

se va proceda la cercetarea la faţa locului, rezultatul acesteia consemnându-se în acelaşi act de

constatare.

4.2.2. Cercetarea la faţa locului

Ca la orice infracţiune - care prin natura şi modul de săvârşire lasă urme la locul unde s-a

comis - şi în cazul falsificării de monedă cercetarea la faţa locului se înscrie printre activităţile

care contribuie în mod substanţial la realizarea scopului procesului penal.

În accepţiunea de „loc al faptei” intră locurile unde s-au realizat - în tot sau în parte -

operaţiile necesare falsificării monedelor, unde materialele şi instrumentele folosite la falsificare,

precum şi locurile unde se află produsul infracţiunii ori monede în diferite faze de falsificare62.

Apropierea organelor de urmărire penală, precum şi pătrunderea în imobil trebuie să se

facă cu mare precauţie, elementul surpriză jucând rolul hotărâtor.

Cercetarea la faţa locului se face după regulile cunoscute, respectând întocmai normele

procesuale penale şi cele de tactică criminalistică63. În afara monedelor falsificate, la locul faptei

mai pot fi descoperite următoarele:

- monede aflate în diferite faze de falsificare;

- probe făcute pentru obţinerea modelului dorit de bancnotă;

- monede avute drept model pentru falsificare;

- diverse materiale utilizate pentru falsificare: hârtie, cerneală, tuş, etc.;

- instrumente sau aparate folosite la falsificarea de monedă;

- diverse înscrisuri emanate de la făptuitor sau de la persoanele cu care este în legătură,

etc.64.

Rezultatele cercetării la faţa locului se consemnează după regulile cunoscute.

61 Depoziţiile martorilor vor fi consemnate, pe scurt, la persoana a III-a singular.62 Cergă C., op. cit.63 Vochescu I., Bercheşan V., op. cit., pag. 20364 Inclusiv, sume de bani provenite din valorificarea monedelor falsificate, ş.a.

57


Alături de procesul-verbal, fotografia judiciară executată la faţa locului se numără printre

cele mai importante mijloace de fixare a rezultatelor cercetării65. De asemenea, schiţa locului

faptei constituie o modalitate de reprezentare grafică a situaţiei de la faţa locului şi ajută mai

exact la înţelegerea mai exactă a tabloului real al locului infracţiunii. În aceeaşi ordine de idei,

filmul are menirea de a reda cu fidelitate diferitele aspecte ale cercetării locului faptei.

4.2.3. Efectuarea percheziţiilor şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri

Percheziţia este o activitate cu o pondere deosebită în instrumentarea cauzelor privind

falsificarea de monede, fiind în acelaşi timp o activitate complexă şi dificilă. În primul rând, se

impune ca percheziţia să fie făcută cu autorizaţie de la instanţă, exceptând cazurile când se face

ca urmare a constatării infracţiunii flagrante. În al doilea rând, dacă activitatea apare ca necesară

şi oportună, ea trebuie efectuată cu maximă operativitate, orice întârziere putând duce la

pierderea momentului prielnic66.

Pregătirea percheziţiei presupune cunoaşterea persoanei, obţinerea de date referitoare la

modul de viaţă, locurile pe care le frecventează, persoane cu care îşi petrece timpul, vicii, pasiuni,

cu cine locuieşte, date despre locuinţă, etc. Acţiunea trebuie declanşată atunci când există

certitudinea că se vor obţine maximum de probe.

Percheziţia vizează următoarele aspecte:

- găsirea de monede falsificate;

- probe realizate de făptuitor înainte de falsificarea propriu-zisă;

- descoperirea de monede în curs de falsificare;

- descoperirea de instrumente şi materiale folosite la falsificare67;

- prinderea unui falsificator care se ascunde;

- prinderea altor participanţi care se sustrag de la urmărirea penală;

- identificarea şi ridicarea obiectelor folosite pentru ascunderea monedelor falsificate;

- identificarea şi ridicarea unor înscrisuri privind modul de procurare a instrumentelor şi

materialelor utilizate pentru falsificarea monedelor;

- descoperirea bunurilor şi valorilor obţinute în urma valorificării monedelor falsificate;

- descoperirea unor bunuri şi valori deţinute contrar dispoziţiilor legale în vigoare.

65 Este indicat ca în aceste cazuri să se execute fotografia color.66 Vochescu I., Bercheşan V., op. cit., pag. 20667 Inclusiv monedele folosite ca model pentru realizarea falsului.

58


În realizarea scopului percheziţiei, un rol aparte îl are observarea şi capacitatea celor care

desfăşoară această activitate de a se orienta în raport cu diversitatea situaţiilor în care sunt nevoiţi

să acţioneze, de a sesiza, selecta şi atribui adevărata semnificaţie celor mai neînsemnate reacţii

emoţionale ale celui percheziţionat68. În raport de împrejurările de la faţa locului şi ţinând cont de

necesitatea supravegherii necontenite a celui percheziţionat, activitatea de supraveghere trebuie

încredinţată unuia dintre membrii echipei - de regulă, şeful acesteia - sau chiar mai multor

persoane69.

În mod obligatoriu, se începe cu percheziţia corporală înaintea oricăror activităţi de

căutare a bunurilor şi valorilor care formează scopul percheziţiei. Observarea părţilor

componente ale imobilului trebuie să se facă cu atenţie pentru a se observa orice modificări

survenite în aspectul iniţial al acestora, cum ar fi:

- examinarea pereţilor în scopul evidenţierii omogenităţii materialului de construcţie şi

a tencuielii, inclusiv a stratului ce acoperă tencuiala;

- modul de fixare a duşumelei sau parchetului, în sensul lipsei cuielor, a prafului dintre

scânduri sau plăci, stabilităţii şi culorii acestora, etc.;

- examinarea mobilierului şi a părţilor componente ale acestuia, sub aspectul reliefării

stării vopselei şi a luciului acesteia, existenţei ornamentelor şi a modului de asamblare, a

diferenţei de material şi culoare dintre acestea şi restul mobilierului;

- examinarea pervazurilor ferestrelor şi a tocurilor uşilor - inclusiv a sistemelor de

închidere şi a spaţiilor libere dintre acestea - sub aspectul omogenităţii materialelor din care sunt

confecţionate şi a faptului că sunt sau nu folosite în mod curent;

- starea conductelor, a caloriferelor sau sobelor70, funcţionarea lor parţială sau integrală,

spaţiile existente între acestea şi perete, etc.;

- existenţa unor articole casnice scoase din uz care nu permite utilizarea lor ulterioară

nici în scopul iniţial şi nici în alte scopuri;

- examinarea instalaţiilor sanitare, mai ales a locurilor special amenajate pentru

necesităţile gospodăreşti, acestea oferind multiple posibilităţi de ascundere şi camuflare71, în mod

similar pentru instalaţiile electrice;

68 A. Ciopraga, „Criminalistica. Elemente de tactică”, Universitatea Al. I. Cuza, Iaşi, Facultatea de drept, 1986, p. 8869 C Aioaniţoaie, V Bercheşan, I. Boţoc, „Tratat de tactică criminalistică” (Cap. percheziţia), Ed. Carpaţi, Craiova, 1992, p. 211 - 21270 Inclusiv sub aspectul existenţei lor în schiţa imobilului.71 De exemplu, boilere, modificări ale instalaţiei pentru maşinile automate de spălat ori pentru scurgere, etc.

59


- examinarea minuţioasă a balustradei, a nişelor, cămărilor, debaralelor, boxelor şi a

celorlalte anexe ale gospodăriei ş.a.

Fotografierea monedelor false descoperite, a locurilor de ascundere, precum şi a

instrumentelor folosite este utilă nu numai pentru documentarea activităţii infracţionale în cauza

aflată în lucru, dar şi pentru instruirea practică a organelor de urmărire penală.

În orice situaţie trebuie asigurată prezenţa apărătorului, iar, când este cazul, a interpreţilor.

Rezultatul percheziţiei se consemnează într-un proces verbal, care trebuie să cuprindă

următoarele:

- anul, luna, ziua şi localitatea unde s-a efectuat percheziţia;

- numele, prenumele, calitatea şi unitatea din care fac parte cei care au desfăşurat

activitatea, inclusiv numele, prenumele, calitatea şi unitatea din care fac parte ceilalţi participanţi;

- baza legală a percheziţiei (numărul şi data autorizaţiei şi parchetul care a eliberat-o);

în caz de infracţiune flagrantă se va face această menţiune;

- numele, prenumele şi datele de identificare ale martorilor asistenţi;

- adresa unde se găseşte locul percheziţionat;

- persoanele găsite la locul percheziţiei, datele lor de identificare şi calitatea lor faţă de

proprietarul imobilului;

- menţiune despre faptul că organele de urmărire penală s-au legitimat, au arătat scopul

sosirii la locuinţă şi au prezentat autorizaţia de percheziţie;

- menţiune despre solicitarea făcută persoanei percheziţionate de a preda toate

obiectele, valorile sau înscrisurile care interesează cauza sau care sunt deţinute contrar legii;

- consemnarea răspunsului persoanei percheziţionate cu privire la această solicitare72;

- configuraţia imobilului - numărul încăperilor, destinaţia acestora, dependinţe, anexe şi

persoanele care le folosesc în exclusivitate sau în comun;

- locurile care au fost percheziţionate şi activităţile de căutare desfăşurate;

- monedele descoperite (locul şi modul de descoperire), felul, numărul, valoarea

nominală a fiecăreia, datele înscrise pe avers şi revers;

- materialele, instrumentele ori aparatele descoperite şi care par a avea legătură cu

activitatea de falsificarea de monedă;

- alte înscrisuri sau valori descoperite;

72 Declaraţia percheziţionatului se consemnează la persoana a III-a, singular.60


- menţiune despre faptul că monedele, înscrisurile sau obiectele descoperite au fost

prezentate percheziţionatului şi persoanelor prezente, primul semnându-le spre neschimbare73,

după care au fost etichetate şi sigilate;

- menţiune despre faptul că în afara monedele, înscrisurile sau obiectele nu a mai fost

ridicat altceva din locuinţa percheziţionatului;

- dacă este cazul, obiectele care au fost lăsate în păstrarea percheziţionatului, cu

precizarea că i s-au adus la cunoştinţă obligaţiile ce îi revin şi consecinţele legale ale nerespectării

acestora;

- fotografiile judiciare efectuate şi ce reprezintă acestea;

- ora începerii, ora terminării şi condiţiile de luminozitate în care s-a efectuat

percheziţia;

- observaţiile martorilor asistenţi, ale celorlalţi participanţi, obiecţiile percheziţionatului

cu privire la modul de efectuare a percheziţiei sau cu privire la cele consemnate în procesul

verbal;

- numărul de exemplare în care s-a întocmit procesul verbal şi destinaţia acestora74.

Ridicarea de obiecte şi înscrisuri poate fi efectuată şi ca activitate de sine stătătoare, în

afara percheziţiei. Această activitate se efectuează atunci când se cunosc obiectele şi înscrisurile

ce prezintă interes pentru cauză, se deţin date şi informaţii despre existenţa lor şi sunt stabilite şi

persoanele care le deţin şi locurile unde acestea se află75.

O altă activitate importantă este reţinerea şi predarea corespondenţei şi a obiectelor care

prezintă interes pentru cauză. Această activitate se dispune de procuror printr-o rezoluţie

motivată, un exemplar a acesteia fiind înaintată unităţii poştale sau de transport împreună cu o

adresă prin care se solicită reţinerea şi predarea corespondenţei şi a obiectelor care prezintă

interes pentru cauză.

Rezultatele activităţii se materializează într-un proces verbal care trebuie să respecte

condiţiile de fond şi formă prevăzute de legea procesual penală.

73 Codul de Procedură Penală al României, art. 10774 Un exemplar se lasă obligatoriu persoanei percheziţionate.75 Vochescu I., Bercheşan V., op. cit., pag. 215

61


4.2.4. Dispunerea constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a expertizelor

Cercetând grupul de infractori implicaţi în falsificarea de bancnote se impune uneori şi

dispunerea de constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize fizico-chimice, grafoscopice, contabile

asupra obiectelor, înscrisurilor sau valorilor descoperite asupra acestora.

Expertiza criminalistică este caracteristică acestui gen de infracţiuni, ocupând un rol

central în cadrul laboratoarelor de criminalistică atât în ţară, cât şi în străinătate.

Examinarea criminalistică a monedelor presupuse false se face prin metodele generale

folosite în examinarea înscrisurilor76. Acestea vor fi examinate sub mai multe aspecte: al hârtiei,

la tuşului sau cernelii, al filigranului, al desenelor existente pe hârtia în litigiu, precum şi al

modului de imprimare.

Astfel, în cazul bancnotelor contrafăcute organele de urmărire penală vor solicita

specialiştilor să răspundă la întrebări de genul77:

- dacă moneda prezentată spre examinare este sau nu este autentică;

- în caz negativ, caracteristicile fizico-chimice ale hârtiei bancnotei supuse examinării;

- dacă hârtia pe care este imprimată bancnota prezintă aceleaşi caracteristici fizico-

chimice cu cele ele hârtiei ridicate de la locul faptei;

- care a fost procedeul prin care s-a contrafăcut bancnota în cauză;

- dacă contrafacerea s-a făcut cu instrumentele sau aparatele ridicate de la învinuit sau

inculpat;

- ce alte elemente demonstrează contrafacerea bancnotei, cu referire în special la

filigran, cerneală, desen (de pe avers sau revers) şi particularităţile imprimării, etc.

4.3. Măsuri întreprinse de organul de urmărire penală

1. Ofiţerii care îşi desfăşoară activitatea pe această linie se documentează permanent cu

privire la numărul şi amplasamentul caselor de schimb valutar şi a altor unităţi de profil,

condiţiile în care se efectuează schimbul valutar şi documentele care se întocmesc în acest scop.

2. Stabilirea unui sistem de legătură eficient între poliţie, organele bancare, casele de

schimb valutar ş.a., atât în timpul, cât şi în afara programului, care să asigure o intervenţie

operativă în cazul negocierii frauduloase a mijloacelor de plată sus-menţionate.

3. Difuzarea către unităţile interesate a caracteristicilor bancnotelor false semnalate pe

reţeaua Interpol sau bancară.76 Este vorba despre monedele de hârtie, monedele metalice necesitând metode speciale de cercetare.77 Vochescu I., Bercheşan V., op. cit., pag. 218

62


4. Împreună cu specialişti din Ministerul de Finanţe şi Banca Naţională a României se

realizează instruirea temeinică şi permanentă a mânuitorilor de monedă străină pentru a cunoaşte

valorile străine contrafăcute sau falsificate şi modalităţile de acţiune în situaţia în care descoperă

asemenea falsuri.

Aceste instructaje privesc:

- obligaţia de serviciu a mânuitorilor de monedă europeană de a sesiza organele de

poliţie când constată că cetăţenii străini sau români încearcă să plaseze monedă falsă;

- elementele care deosebesc o monedă sau o bancnotă falsă de una autentică, indicându-

se procedeul tactic cel mai eficient de a face comparaţie între un fals şi o bancnotă din aceeaşi

cupiură aflată în casă sau în albume cu specimene;

- modul în care se procedează când există suspiciuni că se află în faţa unei valori false.

În asemenea situaţii, mânuitorii de monedă străină solicită cu tact paşaportul persoanelor

implicate, invitându-i politicos să efectueze operaţiunile de schimb necesare, timp în care va fi

anunţată poliţia.

Dacă se solicită restituirea valorii false şi a paşaportului, nu se va da curs acestei cereri,

iar dacă din comportarea lor rezultă intenţia de a dispare, se va încerca sub diverse pretexte

reţinerea acestora, până la sosirea lucrătorilor de poliţie.

La fel se procedează şi în cazul când paşapoartele prezentate ridică suspiciuni de fals,

chiar dacă valuta este autentică.

5. Când poliţia a fost sesizată că s-au plasat mijloace de plată străine, lansează cercetările

pentru identificarea şi prinderea autorilor. Acestea vor fi efectuate de Direcţia Generală de

Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog care, în raport de situaţie, va proceda astfel:

- când plasatorul prins în flagrant este cetăţean străin, cercetarea acestuia se desfăşoară

ca şi în cazul cetăţenilor români, efectuându-se percheziţia corporală a acestuia, a autoturismului

şi a spaţiului unde este cazat. De asemenea, va fi amprentat şi fotografiat. Se exceptează străinii

care se bucură de imunitate diplomatică cărora li se vor nota numai datele de identitate;

- în situaţia în care fapta a fost reclamată ulterior, se va acţiona pentru stabilirea

persoanei sau grupului de persoane care au efectuat schimbul valutar sau au făcut diverse

operaţiuni de plată în cursul aceleiaşi zile, cercul de bănuiţi formându-se în funcţie de datele

rezultate.

În acelaşi timp se vor efectua verificări la celelalte case de schimb sau agenţi economici în

scopul stabilirii dacă în ziua respectivă, de la aceeaşi persoană s-au încasat bancnote cu aceleaşi

63


caracteristici de contrafacere (cupiură, bancă emitentă, an de emisie, prefix, număr de

imprimat,placă tipar, clişee etc.)78.

- fiecare caz va fi cercetat temeinic, stabilindu-se împrejurările în care s-a realizat

plasarea, legăturile plasatorilor, datele de stare civilă ale acestora.

6. Acolo unde există puncte de trecere a frontierei se vor lua măsuri de instruire a

salariaţilor organelor vamale şi a poliţiei de frontieră, pentru a semnala de îndată poliţiei

persoanele asupra cărora s-au descoperit bancnote străine a căror autenticitate prezintă suspiciuni.

7. Activităţile de prevenire se desfăşoară permanent şi cu precădere în timpul unor

manifestări internaţionale (târguri, expoziţii, congrese, competiţii sportive, etc. şi în sezonul

estival, în perioada sărbătorilor naţionale şi religioase).

4.4. Aspecte criminologice şi de procedură penală

În raport cu specificul valorii sociale căreia îi aduc atingere, unele dintre faptele

incriminate de alterare a adevărului, au fost incluse în categoria infracţiunilor contra

patrimoniului (înşelăciunea) sau contra persoanei (calomnia, seducţia), altele au fost incluse în

categoria infracţiunilor care împiedică înfăptuirea justiţiei (denunţarea calomnioasă, mărturia

mincinoasă) sau în cea a infracţiunilor la regimul stabilit pentru anumite activităţi economice.

Sub denumirea de „infracţiuni de fals”, legiuitorul român a inclus într-o categorie

distinctă de infracţiuni, în Titlul VII al părţii speciale a Codului penal, faptele de alterare a

adevărului cu privire la anumite entităţi: monede, timbre sau alte valori, instrumente de

autentificare sau de marcare, înscrisuri, care au menirea, potrivit legii, să facă dovada adevărului

pe care îl exprimă sau îl atestă. Infracţiunea de falsificare de monedă, ca, de altfel, şi infracţiunile

corelative sau derivate din aceasta, prezintă un grad ridicat de pericol social din mai multe

considerente. Astfel, produsul infracţiunii - moneda falsificată - este de natură să surprindă şi să

înşele încrederea persoanelor puse în postura de a primi o asemenea valoare79.

Faptele de acest gen - inclusiv infracţiunile derivate - lezează grav încrederea publică faţă

de monedă, existenţa în circulaţie a unor piese false conducând, în mod invariabil, la îngreunarea

şi chiar împiedecarea unei circulaţii băneşti normale, cu toate consecinţele negative ce decurg din

aceasta, în plan economic, social şi politic.

78 Cergă C., op. cit.79 Cergă C., op. cit.

64


Aşadar, prin incriminarea acestei fapte profund antisocială, legea penală protejează

relaţiile sociale a căror formare, dezvoltare şi desfăşurare normală implică încrederea în

autenticitatea monedelor. Totodată, legea penală apără interesele civile ale persoanelor fizice şi

instituţiilor statului abilitate în emiterea monedei şi asigurarea circulaţiei băneşti.

Făcând parte din grupul faptelor incriminate sub denumirea generică de „infracţiuni de

fals”, falsificarea de monede constituie o categorie bine individualizată şi particularizată, atât sub

aspectul structurii şi conţinutului juridic, cât şi al modalităţilor faptice de comitere.

În afară de monede, legea penală acordă protecţie juridică egală şi „altor valori”, prin

aceasta înţelegându-se „titluri de credit public, cecuri, titluri de orice fel pentru efectuarea

plăţilor”.

Organele de urmărire penală pot fi sesizate despre săvârşirea infracţiunii de falsificare de

monedă prin toate modurile de sesizare cunoscute: plângere, denunţ sau din oficiu, potrivit art.

221 alin. 1şi 4, art. 222, art. 223 şi art. 227 din Codul de procedură penală80.

În prezent, după modificările şi completările legii procesual penale române, cercetarea

penală a acestor infracţiuni se efectuează de organele de poliţie, sub supravegherea şi controlul

exercitat de procurorul de la parchetul corespunzător instanţei care judecă în primă instanţă

cauza. Până la intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 207 din 15 noiembrie 2000,

infracţiunile prevăzute de art. 282-283 Cod penal se judecau în primă instanţă de către tribunale,

conform art.27, pct. 1, lit. a din Codul de procedură penală. După această dată, instanţele

competente să judece cauze având ca obiect infracţiuni prevăzute de art. 282-283 Cod penal sunt

judecătoriile.

Acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, dacă nu se constată incidenţa vreunuia din

cazurile prevăzute, limitativ, de art.10 din Codul de procedură penală.

Infracţiunile derivate – punerea în circulaţie şi/sau deţinerea de monede falsificate în

vederea punerii lor în circulaţie – subzistă şi pot fi urmărite chiar dacă împotriva autorului

acţiunii principale nu a putut fi pusă în mişcare acţiunea penală (de pildă, a decedat sau este

minor sub vârsta de 14 ani)81.

Legea penală română este aplicabilă oricărei persoane (cetăţean român, cetăţean străin sau

persoană fără cetăţenie) dacă aceasta a săvârşit un act de executare a infracţiunii – principale,

80 Paraschiv A. şi colectiv, „Drept de procedură penală”, Ed. Europa Nova, Bucureşti, 2000.81 Paraschiv A. şi colectiv, op. cit.

65


derivată sau în modalitate agravată – ori numai rezultatul acesteia s-a produs pe teritoriul statului

român, conform prevederilor art. 10 din Codul penal.

Atât teoretic, cât şi practic pot exista situaţii când falsificarea monedelor ori numai o parte

a operaţiilor de contrafacere ori alterare s-a efectuat în străinătate, iar punerea în circulaţie

(implicit deţinerea) s-au efectuat pe teritoriul românesc.

Cu alte cuvinte, indiferent în ce modalitate normativă sau faptică s-a săvârşit fapta pe

teritoriul naţional, aceasta atrage competenţa de cercetare a organelor judiciare române, fiind

lipsită de relevanţă împrejurarea că cetăţeanul străin sau persoana fără cetăţenie (apatrid) are sau

nu domiciliul ori reşedinţa pe teritoriul ţării. În aceeaşi ordine de idei, dacă infracţiunea s-a comis

în străinătate, dar autorul este cetăţean ori persoană fără cetăţenie, cu domiciliul în România,

organele de urmărire penală trebuie să facă aplicarea prevederilor referitoare la personalitatea

legii penale, potrivit art. 11 din Codul penal.

Literatura de specialitate şi practica judiciară s-au pronunţat în sensul că legea penală

română se aplică faptelor săvârşite în străinătate de un cetăţean român sau de către o persoană

fără cetăţenie, domiciliată pe teritoriul statului român, dacă aceste fapte sunt incriminate ca

infracţiuni şi de legea noastră şi există un tratat de asistenţă juridică cu statul pe teritoriul căruia

s-a consumat activitatea infracţională82. Existenţa unui astfel de tratat implică şi obligaţia ca

fiecare stat, la solicitarea celuilalt, să pornească acţiunea penală (în conformitate cu propria sa

lege) împotriva unei persoane - cetăţean al său - atunci când există probe că acesta a comis pe

teritoriul celuilalt stat o infracţiune ce atrage extrădarea.

În astfel de cazuri trebuie avute în vedere şi convenţiile internaţionale la care România

este parte ori la care a aderat. Este o reflectare în plan juridic a faptului că legea penală română a

instituit un tratament sancţionator egal pentru falsificarea monedelor naţionale şi străine drept

consecinţă a considerării acestor fapte penale ca făcând parte din categoria infracţiunilor „jus

gentium”.

Dacă faptele au fost săvârşite în totalitate în străinătate, iar autorul este cetăţean străin sau

persoană fără cetăţenie care nu domiciliază în România, organele judiciare române vor ţine seama

de dispoziţiile privitoare la legea penală aplicabilă şi convenţiile internaţionale83, în măsura în

care acestea conţin prevederi derogatorii de la dispoziţiile privind realitatea şi universalitatea legii

penale84.

82 Paraschiv A. şi colectiv, op. cit83 Art. 14 Cod penal84 Art. 12 şi art. 13 din Codul penal

66


Se poate ca o monedă sau valoare aparent veridică să fie produsul unei greşeli săvârşite cu

ocazia baterii monedei adevărate sau imprimării titlului de o valoare adevărată, iar nu al unei

acţiuni de falsificare. În genere, legătura de cauzalitate este mai întotdeauna vădită şi nu are

nevoie de probatorii speciale.

Acţiunea de falsificare a unei monede sau a unei valori nu este relevantă penal decât dacă

este săvârşită cu vinovăţie, adică cu voinţă şi intenţie.

Latura subiectivă este alcătuită, deci, din voinţa făptuitorului de a efectua acţiunea de

falsificare (de contrafacere sau de alterare) şi intenţia acestuia de a realiza prin acea acţiune o

monedă sau o valoare care aparent să corespundă unei monede sau valori adevărate, astfel încât,

dacă ar pătrunde în circulaţia obişnuită, ar putea fi primită ca atare. Propriu zis, nu se cere ca

falsificatorul să fi urmărit anume punerea în circulaţie a monedei sau valorii falsificate (intenţie

directă), fiind suficient faptul că el şi-a dat seama (a prevăzut) că acest rezultat este posibil şi a

acceptat producerea lui (intenţie indirectă)85.

Cum acţiunea de falsificare este efectuată în genere de mai multe persoane, cu roluri

diferite, existenţa elementului subiectiv, adică voinţa şi intenţia, vor trebui să fie cercetate şi

verificate în raport cu fiecare participant. Când vreunul dintre cooperatorii la realizarea falsificării

a fost indus în eroare asupra contribuţiei sale, se vor aplica dispoziţiile privitoare la participaţia

improprie86.

Infracţiunea de falsificare de monede sau alte valori nu poate fi săvârşită din culpă.

Procedura de urmărire şi judecată este cea obişnuită. Din punct de vedere probatoriu, cercetarea

tehnico - ştiinţifică şi expertiza sunt totdeauna obligatorii. Organele de urmărire penală şi

instanţele de judecată pot cere, când este necesar, lămuriri de la institutul de emisie.

Rezultatul examinărilor bancnotelor şi mijloacelor de plată suspecte de contrafacere,

ţinându-se cont de elementele de protecţie specifice, se materializează într-un raport de expertiză.

Expertiza criminalistică este un mijloc de probaţiune prevăzut de legea procesual penală:

„Când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflării

adevărului, sunt necesare cunoştinţele unui expert, organul de urmărire penală ori instanţa

de judecată dispune, la cerere ori din oficiu, efectuarea unei expertize”87.

Experţii sunt numiţi de organele de urmărire penală printr-o rezoluţie motivată sau

ordonanţă, iar de către instanţele judecătoreşti printr-o încheiere motivată. În realizarea

85 Art. 19 Codul penal86 Art. 44 C. Penal87 Art. 116, Codul de procedură penală

67


obiectivului urmărit prin expertiză, expertul are dreptul să ia la cunoştinţă de materialele

dosarului şi poate să ceară lămuriri cu privire la anumite fapte sau împrejurări.

Concluziile rezultate în urma examinărilor sunt expuse într-un raport scris. Când sunt mai

mulţi experţi se întocmeşte un singur raport de expertiză, eventualele deosebiri de păreri fiind

consemnate în cuprinsul lucrării sau într-o anexă.

Expertizele sunt efectuate de către experţi criminalişti oficiali. În temeiul hotărârii Curţii

Constituţionale a României nr. 143 din 5 octombrie 1999 privind neconstituţionalitatea

dispoziţiilor articolului 120, alin. 5 al Codului de procedură penală, prin Ordonanţa Guvernului

nr. 75 din 24 august 2000 se reglementează activitatea experţilor criminalişti autorizaţi de

organele judiciare, la cererea părţilor, să participe la efectuarea expertizei.

68

Ilie (Moraru) Ionela Concluzii

Concluzii

Falsificarea de monedă este considerată pretutindeni ca fiind cea mai gravă dintre

infracţiunile de fals, lucru ce a fost avut în vedere şi de instituţiile europene, când au decis lărgirea

competenţelor EUROPOL şi în ceea ce priveşte falsificarea de monedă. În ceea ce priveşte

prejudiciul cauzat, punerea în circulaţie a unei bancnote false se deosebeşte de oricare altă

infracţiune, în sensul că prejudiciul nu este dat de valoarea sa, ci de numărul de operaţiuni în care a fost

implicat, pentru că la fiecare operaţiune se achiziţionează ceva echivalent cu valoarea sa reală, dar nu

se plăteşte nimic.

Plasaţi în cantităţi mari în rulajul financiar, banii falşi pot amplifica dezechilibrele economice şi

furtunile monetare, respectiv lovesc nemijlocit în avutul public şi privat, iar pe de alta parte

discreditează sistemul financiar al statului, prin crearea unei neîncrederi a populaţiei în moneda

naţională. Incriminarea faptelor de fals se impune întrucât ele ocupă un loc de frunte în variata gamă a

infracţiunilor şi rămân un atentat permanent la securitatea sistemului financiar.

Activităţile specifice desfăşurate de Oficiul Naţional Central în anul 2005, au condus la

identificarea şi anihilarea la nivelul ţării a mai multor reţele falsificatori şi plasatori de monedă, fapt

ce a contribuit la micşorarea semnificativă a numărului plasărilor de monedă.

Un capitol important pe linia punerii în circulaţie de valută contrafăcută îl constituie

moneda unică europeană; moneda EURO a câştigat interesul cetăţenilor şi datorită valorii sale

ridicate faţă de moneda naţională şi faţă de dolarul american.

În ceea ce priveşte plasarea valutei contrafăcute, se menţine tendinţa introducerii în România a

acesteia din exteriorul ţării, fenomen care îmbracă două aspecte, deţinerea şi respectiv contrabanda

cu astfel de bancnote. Dacă în primul caz avem în vedere cetăţenii români, care, aflaţi la muncă în

străinătate, revin în ţară sau trimit rudelor economiile realizate în exterior, şi care, în majoritate, nu

cunoşteau că se află în posesia monedei falsificate, ei intrând întâmplător în posesia lor, în cea de a

doua situaţie ne referim la contrabanda cu contrafaceri. Pe teritoriul României plăţile nu se

efectuează decât în monedă naţională, neexistând terenul propice distribuirii în cantităţi mari a

valutei contrafăcute şi, în consecinţă, grupările infracţionale organizate evită să investească sume

mari în contrafaceri destinate pieţei interne, acestea fiind destinate tranzitului către alte ţări. De

asemenea, marile cantităţi descoperite au fost în relaţie cu comiterea altor infracţiuni, spre exemplu cu

traficul de droguri. Se constată de asemenea o scădere constantă a numărului de bancnote false

identificate în circulaţie pentru moneda americană şi tendinţelor de economisire şi efectuare a

tranzacţiilor în moneda unică europeană. Se identifica o constanţă în privinţa cazurilor de depistare în

69


circulaţie de bancnote EURO contrafăcute, majoritatea falsurilor provenind din ţările U.E. (ponderea o

deţine cupiura de 50 Euro).

La nivel European, din analizele efectuate în domeniul combaterii falsificării de monedă s-au

evidenţiat următoarele tendinţe:

•Falsificarea de monedă a evoluat în mod tehnic într-o manieră din ce în ce mai rapidă odată

cu apariţia numeroaselor metode de reproducere, ceea ce are ca efect în primul rând, înmulţirea

numărului potenţialilor falsificatori şi favorizarea diseminării locaţiilor de contrafacere.

•Falsul de monedă nu mai este o activitate criminală aparţinând în mod necesar unor echipe

specializate şi este (total sau aproape) integrat în criminalitatea transnaţională.

•Importanţa obiectivă a falsului de monedă este mai redusă în comparaţie cu alte infracţiuni

grave din sfera criminalităţii organizate (terorism, trafic de stupefiante, de fiinţe umane), pentru care,

capacitarea de efective specializate în lupta pentru combaterea falsului de monedă nu constituie o

prioritate absolută. Şi nivelul de pregătire al ofiţerilor europeni în materie este extrem de variabil, ceea ce

este logic, având în vedere situaţia operativă specifică fiecărui stat. Raportul EUROPOL menţionează

că, în contrafacerea şi plasarea EURO sunt implicate două tipuri de grupuri, respectiv:

- grupurile organizate care recrutează plasatori din rândul comunităţilor locale sărace, pe

care îi înlocuiesc cu uşurinţă în cazul că sunt identificaţi şi arestaţi;

- grupuri de oportunişti care utilizează pentru contrafacere tehnică de calcul, care se poate

achiziţiona din magazine cu uşurinţă, falsurile realizate fiind inferioare calitativ celor

realizate de primul tip de grupuri.

Diferenţa între aceştia constă în aparatura utilizată, mijloacele de comunicaţii folosite şi, nu în

ultimul rând, modul de organizare a activităţilor infracţionale.

Prin prisma situaţiei operative au fost identificate o serie de aspecte sau oportunităţi, în

contextul noilor realităţi, legate de:

- interesul constant al B.N.R. în reprimarea falsului de monedă;

- interesul Băncii Centrale Europene şi EUROPOL în reprimarea falsului de monedă;

- oferta de suport şi sprijin logistic, financiar şi de specialitate din partea organizaţiilor

poliţieneşti internaţionale, pentru modernizarea infrastructurii, implementarea

de programe şi logistică şi instruirea lucrătorilor, toate pe fondul existenţei la

nivelul instituţiei a unui program de reformă instituţională susţinut de U.E.

Abordarea strategiei viitoare a Oficiului Naţional Central, va ţine cont şi de aspectele pozitive

identificate sau ceea ce putem defini ca "puncte tari", însemnând: accesul curent la bazele de date

70


informatizate şi reţeaua de comunicaţii (Intranet) a M.I.R.A.; întocmirea unei noi fişe fals

monedă în cadrul aplicaţiei informatice „Fals Monedă” conform standardelor EUROPOL,

precum şi actualizarea periodică a programului „RAPACE” pus la dispoziţie de ONC din Franţa

pentru identificarea şi verificarea operativă a tipurilor de fals cunoscute la moneda EURO; o

colaborare susţinută implicând şi schimb de date şi informaţii în mod curent sau în cazuri concrete

care a fost demarată în ani trecuţi cu BNR, biroul ofiţerilor de legătură „US Secret Service”,

organizaţiile SECI, INTERPOL, EUROPOL; eficienţa interpretării datelor în cauze penale sau

investigaţii în derulare prin Serviciul de analiza informaţiilor din cadrul DGCCO şi nu în ultimul

rând alinierea concepţiei ONC la strategia unitară la nivelul Poliţiei Române, de luptă împotriva

criminalităţii.

Se are în vedere compatibilizarea din punct de vedere al performanţelor şi competenţelor

Oficiului cu celelalte Oficii Naţionale Centrale din ţările membre U.E., Comisia Europeană

oferind statelor candidate oportunitatea de a învăţa din experienţa statelor membre, pentru

facilitarea şi intensificarea prevenirii şi combaterii infracţiunilor de fals de monedă euro.

De subliniat faptul că se impune intensificarea schimbului de informaţii, a dialogului,

precum şi cooperarea cu statele membre şi ţările candidate, în acest sens fiind necesară

identificarea metodelor şi căilor precum şi a resurselor necesare atingerii acestor scopuri,

centralizarea informaţiilor privind falsificarea de monedă euro trebuind să fie realizată atât la

nivel naţional, cât şi la nivel european.

Monitorizarea îndeplinirii tuturor obligaţiilor, inclusiv a celor privind cooperarea, revine

Comisiei Europene, în virtutea rolului de „gardian al tratatelor UE”. E accentuat, faptul că în

prezent, la nivel european, cadrul legislativ în domeniu trebuie reformat, în sensul creşterii rolului

prevenirii falsificării monedei euro. Protecţia penală presupune, în principal, creşterea şi

uniformizarea pedepselor pentru infracţiunile în domeniu, o protecţie eficace fiind posibilă doar

prin aplicarea principiului echivalenţei: protejarea patrimoniului european ca pe cel naţional.

Având în vedere evoluţia fenomenului infracţional general, la nivelul societăţii civile, în

vederea prevenirii şi combaterii contrafacerii şi plasării de mijloace de plată, se impun

desfăşurarea unor acţiuni specifice comune, cu instituţii implicate direct în combaterea

fenomenului - bănci, instituţii de stat specializate - pentru realizarea unei strategii naţionale, care

să permită o intervenţie mai fermă din partea organismelor abilitate.

71


Esenţială este prevenirea pătrunderii în circuitul monetar a unor însemne false sau

contrafăcute, fapt ce se realizează, în primul rând, prin introducerea în procesul de fabricaţie a

unor elemente de siguranţă foarte greu de reprodus.

În acest context apare necesitatea unei protecţii, dincolo de sfera emisiunii monetare şi

anume în circulaţia acestuia, domeniu în care intervin activităţile calificate desfăşurate de

unităţile de crimă organizată, care trebuie să aibă sub control permanent „rulajul” cotidian, de aşa

manieră încât contrafacerile realizate de infractori să fie cât mai repede depistate şi retrase din

circuitul monetar.

În ceea ce priveşte valuta contrafăcută, aceasta este introdusă în ţară, prin diverse filiere,

folosindu-se itinerarii în care România este fie staţie terminus, fie este tranzitată cu diverse

destinaţii. În ambele situaţii, cantităţi mari de valută contrafăcută rămân pe teritoriul Capitalei,

unde este pusă în circulaţie de către grupări de infractori, în majoritate tineri, cetăţeni români.

Din punct de vedere al locurilor plasării, s-a constatat că predomină punerea în

circulaţie a contrafacerilor cu ocazia efectuării unor achiziţii în târguri şi magazine stradale sau la

case de schimb valutar, infractorii profitând de aglomeraţie, neatenţia vânzătorilor sau, după caz,

a clienţilor. De asemenea, sunt vizate persoanele fizice de condiţie modestă, care nu cunosc

elementele de siguranţă, în special cu ocazia unor schimburi valutare „la negru” sau a diferitelor

tranzacţii.

În ceea ce priveşte penetrarea în circuitului monetar bancar al contrafacerilor, aceasta

se datorează, în mare măsură, nerespectării procedurilor oficiale şi a atribuţiunilor de serviciu din

partea mânuitorilor de valori sau a slabei pregătiri şi dotări cu mijloace tehnice.

Din punct de vedere al locului identificării contrafacerilor, valuta contrafăcută este

identificată la bănci şi case de schimb valutar.

S-a constatat că valuta este contrafăcută în exteriorul ţării, fiind introdusă, pe de o parte de

către cetăţeni români care desfăşoară activităţi lucrative în străinătate, sau, pe de altă parte, de

către cetăţeni români sau străini care au intenţia de a o pune în circulaţie.

Din punct de vedere al persoanelor implicate, în cazul valutei, a scăzut numărul

cetăţenilor străini implicaţi în astfel de activităţi şi s-a observat o creştere a numărului de cetăţeni

români autori de infracţiuni de plasare, cu intenţie. Aceştia, fie sunt racolaţi de străini, fie în

străinătate intră în contact cu grupări de la care obţin banii falşi pe care apoi îi introduc în ţară,

unde organizează adevărate reţele de plasatori.

72


Din activitatea desfăşurată în domeniul prevenirii şi combaterii falsului de monedă, se

desprind următoarele concluzii:

- pericolul social al faptei este deosebit de grav, falsificarea de monedă poate pune în

pericol economia statului şi poate zdruncina încrederea cetăţenilor în moneda

naţională şi străină;

- intensificarea interesului infractorilor pentru perfecţionarea activităţilor de

contrafacere, prin imitarea cât mai fidelă a elementelor de siguranţă;

- implicarea în astfel de activităţi a unui număr mare de persoane, organizate în grupări,

care sunt caracterizate printr-un grad ridicat de specializare în domeniul

informatic şi cu posibilităţi financiare din ce în ce mai mari;

- creşterea interesului manifestat de către cetăţenii români în activităţi de introducere a

valutei contrafăcute în ţară;

- de cele mai multe ori, operaţiunile în valută se efectuează „la negru”, în afara cadrului

legal, ceea ce îi determină, de cele mai multe ori, pe cei care au intrat în posesia

contrafacerilor să nu sesizeze instituţiile competente, ci să încerce să scape de

banii falşi, plasându-i altor persoane;

- mijloacele tehnice, din ce în ce mai perfecţionate, ajunse la îndemâna falsificatorilor, le

dau acestora posibilitatea să realizeze contrafaceri reuşite care pot induce în

eroare nu numai publicul larg, dar chiar şi instituţiile specializate;

- internaţionalizarea fenomenului, care oferă posibilitatea infractorilor să lucreze „în

linişte” departe de graniţele ţării a cărei monedă este falsificată.

Propuneri pentru eficientizarea activităţilor

- Continuarea cooperării cu agenţiile de aplicare a legii în domeniul combaterii

falsificării de monedă sub directa supraveghere a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de

Criminalitate Organizată şi Terorism;

- Monitorizarea, coordonarea şi controlul permanent al activităţilor desfăşurate de

serviciile teritoriale şi centrele zonale; monitorizarea atentă a activităţilor desfăşurate de către

B.C.C.O. Bacău, Mureş, Suceava, Bucureşti, pentru obţinerea de rezultate în conformitate cu

situaţia operativă;

- Transmiterea caracteristicilor contrafacerilor bancnotelor, EUROPOL prin S.E.C.I., în

vederea efectuării de conexiuni cu alte plasări existente;

73


- Continuarea monitorizării seriilor bancnotelor contrafăcute ce vor apare în circulaţie, în

vederea stabilirii locurilor predispuse mai frecvent la plasare, a tipului de bancnote şi a posibilei

implicări a mânuitorului de valori monetare, în vederea realizării de conexiuni;

- Schimbul de informaţii cu celelalte structuri (S.R.I., Poliţia de Frontieră);

- Continuarea colaborării cu I.G.P.F. pentru implementarea în baza de date a D.G.C.C.O.

a tipurilor de bancnote false ce au fost descoperite de ofiţerii I.G.P.F. în activitatea specifică;

- Pregătirea antiinfracţională a populaţiei pentru identificarea atât a bancnotelor cât şi a

cec-urilor de călătorie contrafăcute prin intermediul Institutului de prevenire şi combatere a

criminalităţii;

- Colaborarea cu băncile comerciale şi Asociaţia Naţională a Băncilor, pentru

combaterea infracţiunilor cu cecuri de călătorie false;

- Continuarea perfecţionării lucrătorilor de la nivelul Oficiului şi teritoriu;

- Întrucât infracţiunea de fals de monedă este considerată pretutindeni ca fiind cea mai

gravă dinte infracţiunile de fals, poate pune în pericol economia ţării şi poate zdruncina

încrederea în moneda naţională, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta, considerăm că se

impune ca lucrătorii nominalizaţi pe linia de muncă fals de monedă, să nu mai aibă şi atribuţiuni

pe alte linii de muncă.

74

Ilie (Moraru) Ionela Anexa 1 Fişa fals monedă

Anexa 1

Fişa fals monedă

Secret de serviciu

(după completare)

FIŞĂ FALS MONEDĂ

Cap.I - Expeditor

C.Z.C.C.O.A

Numărul

Data

Cap.II – Data descoperirii (plasării) Cap. III – Particularitate loc (se bifează)

Data plată-târg bancă

Judeţul casă de schimb C.E.C

Localitatea magazin locuinţă

admin. financiară altele

Cap. IV – Descrierea modului de descoperire (descriere detaliată)

............................................................................................................................................................

....................................................................................................................................................

Cap.V – Natura contrafacerii (se bifează)

fotocopiere offset modificare cupiură

scanare calculator tipar în relief altele

Cap.VI – Alte caracteristicifalse se bifează)

filigran text în undă altele

fir de siguranţă hârtie specială

microtext hârtie obişnuită

75

D.G.C.C.O.A.Nr. fişă (dat de calculator)Nr. lucrare........................Data


Cap.VII – Date cu privire la locul unde s-a realizat falsul

Ţara...............................................................................................................................................

Localitatea.....................................................................................................................................

Alte detalii.....................................................................................................................................

Cap.VIII – Bancnota (coloana din stânga se completează pentru lei şi alte valute, iar

coloana din dreapta pentru dolari SUA)

Fel............................................ Fel....................................................

Valoare (cupiura)..................... Valoare (cupiura).............................

Banca emitentă........................ Banca emitentă................................

An emisiune............................. Serie (an emisiune)..........................

Nr. imprimat............................ Litera de control..............................

Nr. exemplare.......................... Nr. pătrat..........................................

Clişeu avers......................................

Clişeu revers....................................

Nr. imprimat....................................

Nr. exemplare..................................

Indicativ (tip contrafacere)..............

Pagina din revista de fals................

Cap.IX – Persoane implicate

Persoana 1. autor plasator suspect plasator ocazional

Nume.................................................... Prenume..........................................................

Data naşterii Cod personal..................................................

Locul naşterii

Adresa................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

................................................................................................................................................

Alte date rezultate din cercetări

76


…………………………..................................................................................................... ..............

............................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

..............................................................................................................................

Fişă suspect..........................................................

Persoana 2. autor plasator suspect plasator ocazional

Nume.................................................... Prenume..........................................................

Data naşterii Cod personal..................................................

Locul naşterii

Adresa................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

................................................................................................................................................

Alte date rezultate

dincercetării .................................................................................................... ................................

............................................................................................................................................................

............................................................................................................................................................

............................................................................................................................

Fişă suspect..........................................................

Anexa 2 - Speţă

77

Dosar D.G.C.C.O.A. ............................................ Dosar S.C.C.O.A* - se completează numai de către D.G.C.C.O.A.* - se completează numai după identificarea autorilor

Dosar D.G.C.C.O.A. ............................................ Dosar S.C.C.O.A* - se completează numai de către D.G.C.C.O.A.* - se completează numai după identificarea autorilor

Ilie (Moraru) Ionela Anexa 2 Speţă

Anexa 2 Speţă

În luna ianuarie 2012, organele de poliţie din cadrul B.C.C.O. BACĂU au fost sesizate

telefonic de numita B.I.A, operatoare la casa de schimb valutar S.C. BACHIDE PROD COM

S.R.L, punct de lucru de pe str. Griviţei, bl. A2, sc. A despre faptul că în acea zi s-au prezentat la

casa de schimb valutar numitele I.V. şi P.E. pentru a schimba în lei o sumă de 100 de EURO. Cu

această ocazie operatoarea de schimb valutar a constatat că bancnota din cupiura de 100 EURO

cu seria P00810784207 emisia 2006 este contrafăcută.

Agentul de schimb valutar B.I.A., sub un pretext, a întârziat tranzacţia, reţinându-le pe

numitele I.V. şi P.E., anunţând în acest timp organele de poliţie.

La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă, care procedând la identificarea tinerelor în

cauză, a constatat că acestea se numesc I.V. şi P.E. ambele cu domiciliul în Bacău, eleve la

Colegiul Naţional Ştefan cel Mare.

Cele în cauză au declarat în prezenţa martorilor asistenţi că au primit bancnota cu titlu de

împrumut de la un tânăr de cetăţenie italiană, pe nume A.C, pentru a plăti o datorie unui coleg.

Tinerele au declarat că cetăţeanul italian mai deţinea şi alte bancnote, din care schimba aproape

zilnic în lei, bani pe care îi cheltuia la un cazinou din oraş. Cetăţeanul italian îşi petrece timpul în

compania proprietarului restaurantului CELLY şi a unui văr, care este tot cetăţean italian. Cu

această ocazie în temeiul articolului 96 Cod procedură penală s-a procedat la ridicarea bancnotei

de 100 EURO. În continuare s-a procedat la efectuarea de verificări la casele de schimb valutar

din mun. Bacău pentru a descoperi eventualele bancnote plasate de numitul A.C., percheziţie în

urma căreia au mai fost descoperite 7 bancnote de 200 EURO care prezentau suspiciuni de

contrafacere şi caracteristici asemănătoare bancnotei din cupiura de 100 EURO descoperită

anterior.

În urma verificărilor în bazele de date s-a descoperit că numitul C.A. îşi avea reşedinţa în

mun. Scorniceşti, jud. Olt şi era cunoscut cu antecedente penale. În continuare, lucrătorii

B.C.C.O. BACĂU au luat legătura cu compartimentul de combatere a criminalităţii organizate

din mun. Scorniceşti, ocazie cu care au aflat că numitul C.A. este suspectat de trafic cu monedă

falsificată. În urma schimbului de informaţii s-a constatat că pe raza judeţului Olt au fost plasate

un număr de 10 bancnote dintre care 7 din cupiura de 200 euro şi 3 din cupiura de 100 euro, care

78


aveau serii apropiate, aceeaşi placă tipar, acelaşi an de emisiune şi aceleaşi semne de

contrafacere.

Pentru documentarea activităţii ilicite a numitului C.A. s-a procedat la obţinerea unei

autorizaţii pentru interceptarea telefonului acestuia. Din analiza convorbirilor s-a constatat faptul

că numitul C.A. colabora cu un alt cetăţean italian pe nume M.M., cu domiciliul în mun.

BACĂU, care, la sfârşitul anului 2006, îi furnizase un CD care conţinea imagini cu o bancnotă

din cupiura de 200 euro, respectiv o bancnotă din cupiura de 100 euro, precum şi o imprimantă

color marca CANON, pe care numitul C.A. urma să le folosească la obţinerea bancnotelor

contrafăcute.

Tot din convorbirile celor doi cetăţeni italieni s-a aflat faptul că în data de 22 februarie

numitul C.A. urma să meargă la casa de schimb valutar de la restaurantul CELLY să schimbe

suma de 200 euro. Cunoscându-se această informaţie s-a procedat la realizarea unei acţiuni de

prindere în flagrant a numitului C.A. la casa de schimb valutar S.C. BACHIDE PROD COM

S.R.L. aflată în incinta restaurantului CELLY. Cu această ocazie, numitul C.A. a declarat faptul

că bancnota o are de la un văr al său, pe nume M.M. şi că mai deţine acasă încă 3 bancnote din

cupiura de 100 euro.

În continuare s-a procedat la efectuarea de percheziţii la domiciliile numiţilor C.A.,

respectiv M.M., ocazie cu care s-au descoperit următoarele:

La domiciliul lui C.A.: o unitate centrală a unui computer AMDK7/800MHZ, o

imprimantă CANON, un CD care conţinea imaginea unor bancnote din cupiurile de 200,

respectiv 100 euro şi un număr de 20 de bancnote din cupiura de 200 euro, respectiv 15 bancnote

din cupiura de 100 euro.

La domiciliul lui M.M. s-a descoperit o unitate centrală a unui computer

AMDK7/800MHZ, un scanner marca CANON şi un CD care conţinea imagini ale unor bancnote

din cupiurile de 100, 200 şi 500 euro. Cu această ocazie O.M., vărul numitului M.M. a predat un

CD marca TDK despre care a declarat că l-a citit la calculator şi a observat că prezintă imagini

avers şi revers ale unei bancnote din cupiura de 200 EURO. Totodată O.M. a declarat că acest

CD aparţine vărului său şi după ce l-a citit si-a dat seama că acesta a contrafăcut prin imprimare

bancnote de 200 EURO, iar pentru ca acesta să nu aibă probleme a şters acest CD de parchet

pentru a-l distruge.

În continuare în aceeaşi cameră au fost găsite două coli de hârtie tip cu o textură

asemănătoare cu hârtia bancnotelor euro format A4 pe care se aflau imprimate câte 3 imagini ale

79


unei bancnote de 200 EURO cu seria P00810786221. Într-o vitrină tip bar au fost găsite 12 coli

din acelaşi format A4 ce aveau decupate câte 3 sectoare de dimensiunea unei bancnote de 200

EURO.

Fiind audiat M.M., acesta a confirmat faptul că i-a dus CD-ul învinuitului C.A. Din

declaraţia lui M.M. a rezultat faptul că în ziua de 19.10.2006 în timp ce se afla într-un bar din

Bacău a fost contactat de numitul C.A., care l-a rugat să-i scaneze la calculatorul său bancnote de

500, 200 şi 100 EURO, deoarece a pierdut foarte mulţi bani la cazinou şi vrea să încerce să

schimbe câteva pentru a face rost de lei.

Deoarece calculatorul era defect, numitul M.M. i-a spus că le va scana el în câteva zile şi i

le va trimite pe un CD. Peste 2 zile i-a dat un CD cu imaginea bancnotelor de 100 şi 200 euro,

urmând să-i dea şi imaginea bancnotei de 500 euro în câteva zile. De asemenea, numitul M.M:

recunoaşte că a păstrat un CD cu imaginile celor trei bancnote, dar nu i-a mai dat lui C.A. CD-ul

cu bancnota de 500 euro.

A doua zi, după ce învinuitul C.A. a intrat în posesia CD-ului, cu imaginile bancnotelor,

s-a întâlnit cu M.M. căruia i-a dat mai multe coli cu imaginea bancnotelor de 200 EURO.

S-a procedat la verificarea memoriei calculatorului lui M.M., ocazie cu care au fost

identificate două imagini, respectiv aversul şi reversul unei bancnote de 500 EURO realizate prin

scanarea unei bancnote autentice cu ajutorul programului PHOTO EXPRESS.

În continuare învinuitul C.A. a declarat că a mai pus în circulaţie alte bancnote din

cupiura de 200 EURO la diferite case de schimb valutar, dar nu a contrafăcut sau pus în circulaţie

bancnote din cupiura de 500 de euro. Datorită faptului că aparatura respectivă a fost folosită

pentru săvârşirea infracţiunii urmează a se propune măsura confiscării. Bunurile în cauză

urmează a fi introduse în camera de corpuri delicte a I.P.J-ARGEŞ.

Bancnotele contrafăcute şi raportul de expertiză au fost anexate la dosarul în cauză.

În temeiul art. 256 şi 262 pct.1 lit.a C.p.p s-a propus punerea în mişcare a acţiunii penale,

întocmirea rechizitorului şi trimiterea în judecată a învinuiţii C.A. şi M.M. pentru săvârşirea

infracţiunii de falsificare de monede sau de alte valori, faptă prevăzută şi pedepsită de art.464 C.

Pen.

80

Ilie (Moraru) Ionela Bibliografie

Bibliografie

1. Constituţia României

2. Codul Penal

3. Codul de procedură penală cu modificările aduse până la data de 17 septembrie 2006

4. Legea 39 din 29.01.2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate.

5. Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române.

6. Codul de conduită pentru poliţişti, adoptat prin Rezoluţia Adunării Generale O.N.U., nr.

14163/1979.

7. Programul MI de prevenire al criminalităţii - nr. 7982/17.11.1994.

8. Moitorul Oficial al Româmiei, Partea I Nr.5/8.1.2003 Acte ale Băncii Naţionale a

României - REGULAMENT privind procedura în cazul constatării de bancnote şi monede

euro false sau contrafăcute.

9. Buletinele informative ale DGCCOA, 2005 – 2007.

10. Revista Română de Criminalistică nr. 2-5/1999, nr. 1-2/2000 „Mijloace şi modalităţi de

depistare a valorilor monetare false”, nr. 3-6/2000- Elemente de protecţie ale bancnotelor

străine - Buzatu Nicolae.

11. Alecu G, Reglementarea penală şi investigarea criminalistică a infracţiunilor din

domeniul informatic, Ed Pinguin Book, Bucureşti 2006

12. Alecu G, Drept penal. Partea Generală, Bucureşti 2007

13. Buzatu N., Popa Gh., „Expertizarea bancnotelor şi a altor mijloace de plată”, Ed. Little

Star, Bucureşti, 2003

14. Boroi A., Nistoreanu Gh., „Dreptul penal – partea generală”, Ed. All Beck, Bucureşti,

2004

15. Boroi A., Nistoreanu Gh., „Drept penal – partea specială”, Ed.All Beck, Bucureşti,

2004

16. Ungureanu Şt.-G., „Criminologie”, Ed.Academica, 2002

17. Cergă C., „Investigarea criminalistică a falsului de bancnote”, Ed.Universitaria, Craiova

2002.

81

Ilie (Moraru) Ionela Bibliografie

18. Duţu T, "Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei şi cauzele justificative", Ed.

Europolis, Constanţa 2007

19. Duţu T, Instituţii de drept procesula penal, partea I-a, manual practic pentru studenţi,

Ed. Europolis, Constanţa 2009

20. Duţu T, Instituţii de drept procesula penal, partea a II-a, manual practic pentru studenţi,

Ed. Europolis, Constanţa 2011

21. Duţu T, Instituţii de drept procesula penal român curs universitar, Ed. Europolis,

Constanţa 2008

22. David Mihail, Drept penal, partea special, Ed Europolis, Constanţa, 2008

23. Paraschiv A. şi colectiv, „Drept de procedură penală”, Ed. Europa Nova, Bucureşti,

2000.

24. Pitulescu I. şi Albu P., „Crima Organizată”, IGP, 1993

25. „Criminalitatea organizată şi agresarea fizică”, IGP, Bucureşti, 1994.

26. Năstase N., Ţical G., Barbu N. „Curs de poliţie judiciară”, vol. 1-3,., Ed. Academica,

2001.

27. Dascălu I., Ţical G, „Curs de combaterea crimei organizate” , vol 1-2, Ed. Academica,

2001.

28. Jose Adolfo Reyes, „Bilete de bancă false şi metode de investigare”.

29. J.C. Darco, expert al Laboratorului Judiciar al Jandarmeriei din Canada „Detaliu al

contrafacerilor prin copiere în culori”.

30. M.A. Doncenti, Comisar adjunct, directorul Poliţiei Economice, Jandarmeria Generală a

Canadei, „Combaterea Falsurilor monetare”.

31. Vochescu L., Bercheşan V. „Bancnota şi falsificatorii de bancnote”, Ed.

Şansa,Bucureşti ,1996.

32. Suciu C. „Criminalistică”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1972.

33. Sandu. D. „Falsul în acte”, Editura Dacia, Bucureşti,1977.

34. Negrea R., „Moneda, de la scoicile monedă la cecurile electronice”, Ed. Albatros,

Bucureşti ,1988.

35. Mircea Al, Albu P., „Banii între certitudinea autenticităţii şi îndoiala contrafacerii”,

Ed. M.I.,1996.

82

Date post:	27-Nov-2015
Category:	Documents
Upload:	ostebe
View:	641 times
Download:	7 times

Falsul de Moneda

Documents