Date post: | 27-Nov-2015 |
Category: |
Documents |
Upload: | georgiana-catalina |
View: | 103 times |
Download: | 1 times |
Funcţia constituantă
Putere constituantă şi autoritate constituantă
Puterea constituantă şi autoritatea constituantă sunt diferite calitativ, nu doar cantitativ
Puterea de autoorganizare este constituantă, în timp ce autoritatea abilitată să transpună formal această autoorganizare în norme juridice pozitive este doar un organ al statului, deci o «putere» constituită
Puterea constituantă este distinctă de stat, ea creează statul, în timp ce autoritatea constituantă este un organ al statului
Puterea constituantă este anterioară şi superioară statului, ea creează statul creând constituţia, în timp ce autoritatea constituantă este un organ al statului care dă formă juridică constituţiei
Autoritatea constituantă formulează deci constituţia fără să o creeze, ea transpune în norme juridice pozitive cerinţele puterii constituante, adică o stare legitimantă a conştiinţei colective, care poate să fie axată pe diverse principii de autoorganizare
Noţiunea de putere constituantăEste putere constituantă cea care constituie
statul, îi dă o constituţieEa este anterioară şi superioară statului pe
care îl creează prin actul său constitutiv şi ea este atât fundamentul validităţii, cât şi fundamentul eficacităţii constituţiei politice
Voinţa puterii constituante este juridică, principiile de autoorganizare, care reprezintă cadrul acţiunii sale, sunt normative
Constituţia politică nu este validă decât dacă transpune în forme normative acest conţinut normativ autoorganizator
Eficacitatea acestor norme formal constituţionale este dată doar de acceptarea lor de către cei care le aplică şi de cei cărora li se aplică, ca fiind material constituţionale şi anume conforme voinţei constituante
Eficacitatea ei este dată deci de credinţa în legitimitatea puterii constituante şi de acceptarea valorii juridice a normelor care îi reflectă voinţa
Titularul puterii constituanteTitularul puterii constituante este cel care are
îndreptăţirea să constituie un statCare ar putea fi criteriile de judecare a
legitimităţii titularului acestei puteri şi cui ar trebui să-i fie acordată în principiu această calitate?
Aceste criterii sunt dependente de epoca în care se aplică şi de spaţiul cultural unde se situează analiza, neexistând deci o ierarhizare a legitimităţilor
Legitimitatea este de fapt legitimare, puterea trebuie să fie acceptată de către supuşi, aceştia să o legitimeze
Dumnezeu ca putere constituantăPuterea constituantă poate fi acordată
divinităţiiTextele sacre devin atunci constituţie a
statului iar dreptul are un fundament divinPuterea divină intervine direct în crearea
statului
Prinţul ca putere constituantăPuterea constituantă poate fi atribuită unui
prinţ, unui monarhÎn jurul lui şi prin voinţa lui se constituie
grupul şi se organizeazăActul de constituire a statului este un act
eroic, legat în mod providenţial sau laic de o persoană
Clasa socială ca putere constituantăStatele de inspiraţie marxistă au fost state
constituite de clasa muncitoareDictatura proletariatului, concepută ca
provizorie şi tranzitorie, a constituit un stat de clasă, el însuşi doar o fază tranzitorie către o societate fără stat
Clasa care îşi arogă puterea constituantă tinde să devină întregul popor
Poporul ca putere constituantăÎn democraţie poporul are o putere de
autoorganizare, o putere suverană de a-şi oferi un anumit stat şi nu altul, de a-şi oferi un anumit tip de ordine juridică şi nu alta
Nu este necesar ca poporul să fie el însuşi cel care adoptă constituţia pentru a fi putere constituantă
Singura accepţiune a termenului popor care se acomodează cu democraţia este cea de popor ca mare parte exprimată prin principiul majorităţii limitate
Poate fi limitată puterea constituantă?1. Limitarea puterii constituante prin
ierarhizarea internă a normelor constituţionale
unele principii constituţionale sunt superioare celorlalte, revizuirea lor nefiind posibilă
se instituie astfel un control al constituţionalităţii revizuirilor constituţionale în funcţie de aceste principii material şi chiar formal superioare celorlalte dispoziţii constituţionale
Sau o limitare a puterii constituante prin normele dreptului internaţional convenţional, care ar fi uneori superioare celor constituţionale
2. Limitarea puterii constituante printr-un sistem de valori
Este vorba de valori inerente fiinţei umane sau sistemului politic al democraţiei liberale
Constituţia României determină aceste valori ca fiind demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic
Aceste valori sunt concepute ca supraconstituţionale si universale, adică nu pot face obiectul unei manifestări abrogative sau modificatorii ale unui demos particular
3. Pericolele nelimitării puterii constituantePoporul se poate înşela, chiar poate deveni
distructiv - experienţele nazistă şi comunistă sunt relevante
Democraţia presupune limitarea poporului însuşi, căci puterea poporului nu se manifestă decât ca putere a majorităţii, iar pentru a rămâne democratică majoritatea trebuie să fie limitată
Decizional vorbind, poporul este o abstracţie, doar majoritatea este reală, de aceea, în numele puterii acestui popor abstract nu trebuie ca majoritatea să devină oprimantă
Autoritatea constituantăAutoritatea constituantă este un organ al
statului, care dă formă juridică constituţiei, ea formulează deci constituţia fără să o creeze, transpune în norme juridice pozitive cerinţele puterii constituante
Ea este dependentă de popor, este deci cu necesitate limitată, fiind încadrată deja de o primă formă a constituţiei - constituţia socială
Titularul autorităţii constituante poate fi poporul referendar sau o adunare constituantă
Autoritatea constituantă originarăAutoritatea constituantă intervine când nu mai
există constituţie în vigoareEa este, desigur, o putere instituită, dar fiind
instituită fără respectarea unei proceduri prestabilite direct de acea informă putere constituantă, ca autoritate ea este originară, în sensul că nu este nici chiar formal constrânsă de o autoritate anterioară
Ea apare fie când este vorba de apariţia unui nou stat pe un teritoriu până atunci nestatal sau prin federarea mai multor state independente ori prin secesiunea unui ansamblu populaţie/teritoriu dintr-un stat, fie când este vorba de a da constituţie unui stat a cărui constituţie a fost revoluţionar desfiinţată
Poporul are puterea constituantă chiar dacă, prin el însuşi, el nu are posibilitatea să aleagă o cale de acţiune, ci doar să o sugereze
Autoritatea constituantă este cea care încadrează ideea de drept prezentă în conştiinţa socială într-un aparat de căi şi mijloace susceptibil de a-i permite realizarea
Autoritatea constituantă derivatăAutoritatea constituantă derivată, ca modalitate a
autorităţii constituante presupune o formă preexistentă în care ea se organizează şi funcţionează
Autoritatea constituantă intervine în virtutea constituţiei în vigoare, potrivit procedurii instituite de aceasta, existând o continuitate, cel puţin formală, între constituţia veche şi cea care va fi opera autorităţii constituante derivate (instituite)
Autoritatea constituantă instituită este organizată sub numele de «putere de revizuire»
Procedeele autoritare de instituire a constituţiei
Procedeele autoritare de instituire a constituţiei sunt cele strict monarhiste, adică acelea în care rolul preeminent este rezervat monarhului, chiar dacă el renunţă la o parte a puterii, impresia fiind că o face de bună voie şi din grijă pentru supuşi
1. ConcedareaEa marchează trecerea de la monarhia
absolută la monarhia constituţională, adică de la lipsa oricăror reguli de exercitare a puterii monarhice la editarea unor asemenea reguli
Constituţia este, juridic vorbind, adoptată de rege singur, fără intervenţia poporului, ca o concesie făcută supuşilor prin care regele însuşi îşi reglementează şi, prin aceasta, limitează exerciţiul puterii
Poporul este cel care obligă la adoptarea unei constituţii, chiar dacă regele este singurul, din punct de vedere juridic, care adoptă constituţia
2. PactulSuveranul nu mai ia o decizie unilaterală în
privinţa conţinutului constituţiei, ci acesta va fi stabilit printr-un contract între o adunare constituantă şi suveran
Poporul, printr-o adunare reprezentativă, impune suveranului condiţiile în care îl mai acceptă în această calitate
3. PlebiscitulPlebiscitul este o procedură de consultare popularăPlebiscitul, care la început era sinonim cu
referendumul, capătă o conotaţie negativă în teoria constituţională
În cazul plebiscitului, poporul este chemat şi forţat prin presiuni psihologice (prezentarea unei singure variante de decizie ca alternativă la haos sau ameninţări mai mult sau mai puţin directe, de exemplu) sau procedurale (vot deschis, de exemplu) să accepte o decizie deja luată şi care nu poate fi contestată
Ca să fim în prezenţa unui referendum constituţional şi nu a unui plebiscit trebuie ca poporul să poată alege între mai multe variante de constituţie şi ca votul cetăţenilor să fie liber, deci nealterat prin presiuni psihologice sau procedurale
Procedeele democraticeO constituţie este instituită democratic atunci
când procedura acestei instituiri presupune intervenţia poporului ca putere constituantă sau ca autoritate constituantă
1. Poporul intervine înainte de adoptarea constituţiei
Această modalitate porneşte de la o acceptare fără rezerve a reprezentării; nu există o diferenţă de principiu între voinţa poporului şi voinţa reprezentanţilor; voinţa este transmisă prin actul alegerii
Alegându-şi reprezentanţii, poporul îşi alege constituţia; nu mai există o posibilitate de control ulterior al conformităţii acesteia cu voinţa reală a electoratului2. Intervenţia puterii constituante după
adoptarea constituţieiConstituţia este adoptată de o adunare
ordinară, deci nu special aleasă pentru a adopta constituţia, care este deci o putere constituită, emanând de la stat
Ea nu dobândeşte eficacitate juridică decât după aprobarea ei prin referendum constituţional
Modul clasic de adoptare a constituţiilor totalitare
3. Intervenţia poporului se face atât înainte cât şi după adoptarea constituţiei
Este vorba de o combinaţie a primelor două procedee
El porneşte, ca şi primul, de la acordarea unei valori relative reprezentării, dar această valoare relativă este acordată şi referendumului
Revizuirea constituţieiNoţiunea de revizuire a constituţiei nu are
sens decât dacă suntem în prezenţa unei constituţii rigide, constituţiile suple fiind modificabile prin procedura legislativă obişnuită, ele sunt abrogate total sau parţial
Revizuirea este o procedură care presupune o îngreunare a condiţiilor de validitate, distinctă de simpla abrogare
Procedura revizuiriiProcedura de revizuire este derogatorie de la
procedura legislativă curentă, ceea ce asigură o anumită rigiditate a constituţiei, absolut necesară asigurării unei relative stabilităţi instituţionale şi protejării, prin aceasta, a societăţii
Ea asigură şi supremaţia formală a constituţiei
Procedura de revizuire presupune mai multe faze
1. Iniţiativa revizuiriiAcordarea ei unui organ sau altuia este foarte
importantă căci organul care are posibilitatea de a iniţia revizuirea constituţiei capătă o poziţie aparte în organizarea statului, dat fiind că el poate să ceară poporului, de regulă manipulabil, schimbarea regulilor jocului politic în timpul acestuia
Dreptul de a iniţia revizuirea va fi dat organului a cărui supremaţie este urmărită în cadrul jocului constituţional (executiv, legislativ, partajat sau corpul electoral)
2. Decizia de a da curs iniţiativei de revizuire
A decide dacă este cazul să se dea curs iniţiativei de revizuire
Funcţia acestei etape intermediare este de control al puterii de a iniţia revizuirea
3. Adoptarea proiectului de revizuireO constituţie rigidă trebuie să prevadă pentru
adoptarea proiectului de revizuire o procedură deosebită de cea utilizată în cazul legilor ordinare
Limitele posibilităţii de revizuire1. Interzicerea revizuirii anumitor
prevederi constituţionale2. Interzicerea revizuirii pe o perioadă de
timp determinată3. Interzicerea revizuirii în anumite
circumstanţe