+ All Categories
Home > Documents > 2 Functia vederii

2 Functia vederii

Date post: 13-Aug-2015
Category:
Upload: ioana-sendruc
View: 101 times
Download: 1 times
Share this document with a friend
21
Capitolul 2. FUNCŢIA VEDERII Vederea este rezultanta funcţiei analizatorului vizual. Analizatorul vizual are rolul de a transforma un excitant specific, lumina, în senzaţie luminoasã. Sub acþiunea stimulului luminos se petrec unele modificãri obiective ale analizatorului vizual ce au ca rezultat producerea excitaþiei vizuale şi propagarea ei pânã la scoarþa cerebralã, unde se transformã în senzaţie vizualã. Cea mai micã suprafaţã care poate fi perceputã de retinã se numeşte minimum vizibil; pragul capacitãţii retinei de a cunoaşte separaţia a douã obiecte foarte apropiate se numeşte minimum separabil. Rãspunsul retinei la excitanţi neadecvaţi se numeşte fosfenã. Sub actiunea excitaţiei luminoase asupra retinei se desfãşoarã la nivelul ei mai multe categorii de modificãri: - anatomice - fizico-chimice - electrice
Transcript
Page 1: 2  Functia vederii

Capitolul 2. FUNCŢIA VEDERII

Vederea este rezultanta funcţiei analizatorului vizual.

Analizatorul vizual are rolul de a transforma un excitant specific, lumina, în senzaţie luminoasã.

Sub acþiunea stimulului luminos se petrec unele modificãri obiective ale analizatorului vizual ce au ca rezultat producerea excitaþiei vizuale şi propagarea ei pânã la scoarþa cerebralã, unde se transformã în senzaţie vizualã.

Cea mai micã suprafaţã care poate fi perceputã de retinã se numeşte minimum vizibil; pragul capacitãţii retinei de a cunoaşte separaţia a douã obiecte foarte apropiate se numeşte minimum separabil.Rãspunsul retinei la excitanţi neadecvaţi se numeşte fosfenã.Sub actiunea excitaţiei luminoase asupra retinei se desfãşoarã la nivelul ei mai multe categorii de modificãri:

- anatomice- fizico-chimice- electrice

Page 2: 2  Functia vederii

1. Modificãri anatomice. Granulaţiile pigmentare din stratul pigmentar al retinei se deplaseazã spre celulele vizuale.

2. Fenomenele chimice constau în descompunerea si reconstituirea substanþei fotochimice prezentã în celulele vizuale. Substanţa vizualã este diferitã pentru conuri si bastonase.Pentru celulele cu bastonşe pigmentul vizual este purpura retinianã (rodopsina), descoperitã de Boll în 1876. Pentru conuri, substanþa vizualã este iodopsina, descoperitã de Studnitz în 1936.Sub acţiunea luminii, purpura retinianã se descompune într-o substanţã carotenoidã numitã retinen si o proteinã, devenind albã. Cu cât lumina acţioneazã mai mult, retinenul se degradeazã si ajunge la vitamina A. Vitamina A necesarã regenerãrii purpurei retiniene este produsã de celulele epiteliului pigmentar.Iodopsina se descompune sub acþiunea luminii, iar vitamina A necesarã refacerii ei este adusã pe cale circulatorie.Descompunerea fotochimicã a substanþei în bastonase (rodopsina) este mult mai rapidã decât în conuri (de 25 ori mai rapidã). În schimb, refacerea este mai rapidã în conuri.

Page 3: 2  Functia vederii

3. Fenomenele electrice. Prin descompunerea substanţelor fotochimice se elibereazã energia care produce o diferenţã de potenþial ce provoacã un curent de acţiune ce poate fi pus în evidenţã prin electroretinogramã (ERG).

pH-ul retinian. La întuneric retina are reacţie alcalinã sau neutrã, iar la luminã reacţie acidã.Segmentul intermediar se întinde de la retinã pânã la scoarta cerebralã, transmitând senzatiile luminoase. Segmentul intermediar mai conduce şi reflexele oculo-cefalogire şi iridomotorii.Segmentul central reprezintã locul unde excitatia luminoasã se transformã în senzaţie vizualã - câmpurile 17, 18, 19 Brodmann.

Senzaţiile componente ale functiei vizuale sunt:- senzaţia de luminã- senzaţia de formã- senzaţia de culoare

Vederea binocularã se realizeazã prin fuzionarea într-o singurã imagine a celor douã imagini furnizate de cele douã retine.

Page 4: 2  Functia vederii

I. Senzaţia de lumina

Senzaţia de luminã este capacitatea analizatorului vizual de a percepe şi a diferenţia grade de intensitate luminoasã diferite.Pentru a se ajunge la percepţia luminii trebuie sã ajungã la nivelul retinei o anumitã intensitate de luminã. Aceastã valoare de energie luminoasã este pentru bastonaşe a 1/100.000.000 parte dintr-o lumânare standard sau lumina unei lumânãri aflate la 27 km distanþã. Pentru conuri este necesarã o intensitate luminoasã de 200 de ori mai mare. Pentru a fi percepuţi, stimulii luminoşi trebuie sã acţioneze asupra retinei minimum 0,05 secunde. Pentru a fi percepuţi separat stimulii luminoşi trebuie sã treacã cel puţin 1/15-1/20 secunde între un stimul şi altul, în caz contrar se percepe un stimul continuu (pe aceastã „inerţie“ bazându-se tehnica cinematograficã).Senzaþia luminoasã depinde şi de starea de adaptare a ochiului: de la luminã la întuneric şi de la întuneric la luminã.

Page 5: 2  Functia vederii

Cea mai importantã tulburare a senzaţiei de luminã este imposibilitatea de adaptare la întuneric, numitã hemeralopie. Aceşti bolnavi au vederea normalã la lumina zilei, dar nu se pot adapta la întuneric. Hemeralopia poate fi:

- congenitalã (retinopatia pigmentarã)

- câştigatã: în boli corioretiniene sau boli generale (hepatice, boli de nutriþie, xeroftalmia)

Nictalopia este o afecţiune congenitalã ce se manifestã printr-o vedere mai bunã la luminã slabã decât la luminã puternicã.

Page 6: 2  Functia vederii

Examinarea senzatiei luminoase se face prin examinarea senzaţiei şi proiecţiei luminoase cu ajutorul unei lumânãri, examinare ce se efectueazã în camera obscurã, pe rând la cei doi ochi, întâi la distanţã, apoi la aproape. Proiecţia luminoasã se examineazã la fiecare ochi separat, cerându-se pacientului sã precizeze direcţia din care vine lumina (superior, inferior, sânga, dreapta).

Examinarea senzatiei luminoase se mai poate face subiectiv cu fotometrul sau obiectiv cu adaptometrul Goldmann.

Fig.1. Adaptometrul Goldman

Page 7: 2  Functia vederii

II. Perceperea formelorPerceperea formelor reprezintã vederea morfoscopicã, ce cuprinde douã elemente: - vederea centralã sau acuitatea vizualã

- vederea perifericã, sau câmpul vizual.Pentru a cunoaşte forma obiectelor este necesar ca:- imaginea sã aibã un minimum de dimensiune, numit minimum vizibil;- sã fie posibilã distincţia minimã spaţialã - numitã minimum separabil (sã existe un con neimpresionat);- puterea de aliniere - sã se poatã distinge uşoare diferenţe în alinierea unei drepte.

Page 8: 2  Functia vederii

Acuitatea vizualã

Se considerã acuitate vizualã normalã, vederea care permite a distinge separat douã puncte îndepãrtate unul de altul printr-un unghi de 1 mm.Examinarea acuitãţii vizuale se face cu ajutorul unor tabele speciale - optotipi, ce au diferite semne - litere, cifre sau figuri, figurile fiind pentru preşcolari sau adulţi neştiutori de carte (fig. 1).

Fig. 2. Optotipi

Page 9: 2  Functia vederii

Acuitatea vizualã se determinã de la distanţa de 5 m, distanţã consideratã „infinitul oftalmologic“. Se determinã iniţial monocular, începând cu ochiul drept.

Rezultatul se noteazã printr-o fracţie d/D (d = distanþa de la care se face examinarea, iar D = distanţa de la care ar

trebui citit rândul respectiv de cãtre un ochi normal).Exemplu: AO AV = 5/5 = 1; 5/10 = 1/2 = 0,5

Dacã examinatul nu vede nici primul rând de la distanţa de 5 m, se invitã sã se apropie de optotip pânã ce vede primul rând. (Ex. 4/50 sau 3/50 - 1/50).Dacã nici la 1 m nu recunoaşte primul rând al optotipului, este solicitat sã numere degetele examinatorului de la anumite distanţe, de exemplu nd la 50 cm, nd la 20 cm. Dacã nu numãrã nici degetele, se plimbã palma la câþiva cm în faţa ochiului, AV fiind notatã cu AV = pmm (percepe mişcarea mâinii). Dacã nu percepe mişcarea mâinii se proiecteazã asupra ochiului un fascicul luminos. Dacã rãspunsul este corect, se noteazã AV = pl (percepe lumina). În acest caz se testeazã şi proiecţia luminii. solicitând pacientului sã precizeze din care parte vine lumina. Când nu sesizeazã nici lumina, AV = fpl (fãrã percepţie luminoasã).

Page 10: 2  Functia vederii

Cauze ce determinã scãderea acuitãţii vizuale:

- vicii de refracţie

- tulburarea mediilor transparente

- leziuni ale fundului de ochi (retina, coroida, nervul optic, cãi optice)

- ambliopia funcţionalã, etc.

Page 11: 2  Functia vederii

Câmpul vizualVederea perifericã sau câmpul vizual corespunde porţiunii din spaţiu care se proiecteazã pe retina sensibilã a unui ochi imobil.

Fig.3. Camp vizual normal

Page 12: 2  Functia vederii

Câmpul vizual este monocular şi binocular.

Limitele câmpului vizual: - 80-90 temporal- 60-80 inferior- 45-55 superior- 55-60 nazal

Pentru culori câmpul vizual este mai redus cu aproximativ 10° pentru albastru, 20 pentru roşu şi 30 pentru verde. Fiziologic, temporal la 12-18 pe diametrul orizontal se gãseşte o zonã lipsitã de percepþie vizualã numitã pata oarbã - descoperitã de Mariotte, ce corespunde proiecţiei nervului optic în câmpul vizual, zonã lipsitã de celule vizuale.

Patologic, câmpul vizual poate fi modificat:- în periferie: concentric sau în sector (hemianopsii)- în interiorul CV: scotoame

Page 13: 2  Functia vederii

Fig. 4. Câmpul vizual binocular (a) şi monocular (b)

Page 14: 2  Functia vederii

Examinarea câmpului vizual se face cu aparate speciale - perimetre şi campimetre. Tipuri de perimetre: Förster, Maggiore, Goldmann. Indicatorii folosiþi au dimensiuni şi luminozitate variabilã, câmpul vizual efectuându-se în fotopic (luminã puternicã), mezopic (intermediarã) şi scotopic (foarte slabã).

Fig.5.Perimetru

Page 15: 2  Functia vederii

Modificãri patologice ale câmpului vizual:

- concentrice: în retinopatiile pigmentare, atrofii de nerv optic- sectoriale: în glaucom- hemianopsiile: lipsuri simetrice a câte o jumãtate de câmp vizual. Pot fi: - heteronime (temporale sau nazale) în leziuni ale chiasmei - homonime (stângi sau drepte) în leziuni situate dea supra chiasmei.

Page 16: 2  Functia vederii

Fig. 6. Hemianopsii

Page 17: 2  Functia vederii

III. Senzaţia de culoare

Simţul cromatic este facultatea retinei de a percepe diferite radiaþii monocromatice din spectrul vizibil (roşu, orange, galben, verde, albastru, indigo si violet = ROGVAIV). Culorile se împart în cromatice (spectrale) ºi acromatice (alb, negru si cenusiu). Variatiile culorilor sunt în funcþie de ton, luminozitate si saturatie.

Tonul defineşte culoarea respectivã, pentru fiecare ton pot fi percepute 15 nuanþe.Luminozitatea este în funcþie de cantitatea de alb conţinutã.Saturaţia reprezintã cantitatea de radiaþii de aceeaşi lungime de undã.Teoria tricromaticã a lui Helmholtz şi Young considerã cã existã trei culori de bazã - roşu, verde, albastru - din amestecul lor rezultând celelalte culori.Actualmente se admite cã în retina diurnã ar exista trei tipuri de conuri, conþinând fiecare din ele un pigment sensibil pentru o anumitã culoare de bazã - roşu, verde, albastru - prin amestecarea lor rezultând toate culorile.

Page 18: 2  Functia vederii

Anomalii ale senzaţiei cromaticeConfuzia culorilor duce la discromatopsii ce se întâlnesc în procent de 4-8% la bãrbaţi şi 0,4% la femei. Pot fi congenitale, ce sunt bilaterale, simetrice, neevolutive şi incurabile şi câştigate (dobândite).Acromatopsia reprezintã absenţa totalã a percepþiei culorii.Discromatopsia s-ar datora absenţei pe plan funcţional a uneia din cele trei varietãţi de conuri:- lipsa percepþiei senzaþiei de roşu este numitã protanopsie - anomalia Dalton;- lipsa percepþiei senzaţiei de verde este numitã deuteranopsie - anomalia Nagel;- lipsa senzaþiei de violet - tritanopsie.

Discromatopsiile câştigate sunt rare, apar în afecţiuni ale retinei (deslipire de retinã), ale nervului optic, intoxicaţii.Depistarea precoce este importantã pentru orientarea profesionalã. Procedeele de examinare cuprind teste de denumire, de egalizare, de comparare, de discriminare (tabelele Ishihara, Rabkin) folosite pe scarã largã pentru şoferi.

Page 19: 2  Functia vederii

Fig.7. Teste pseudoizocromatice

Page 20: 2  Functia vederii

Vederea binocularaAnaliza senzatiei vizuale se face de obicei monocular, dar toate fenomenele se produc simultan la cei doi ochi si, printr-un reflex de fuziune, cele douã imagini sunt percepute ca o senzaþie unicã, ceea ce constituie vederea binocularã. Vederea binocularã se consolideazã la vârsta de 5-6 ani. Pentru existenta vederii binoculare sunt necesare anumite condiþii:- de naturã senzorialã: integritatea anatomicã a globului ocular- conditiile motrice - integritatea anatomicã si functionalã a muschilor si nervilor oculomotori.

Gradele vederii binoculare:1. Perceptia simultanã2. Fuzionarea imaginilor3. Vederea stereoscopicã

Page 21: 2  Functia vederii

Recommended