CAPITOLUL I
CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA
DE SPĂLARE A BANILOR
1. Criminalitatea ca fenomen global.
Criminalitatea, ca ansamblu de încălcări ale legii penale care se comit într-o
perioadă şi pe un spaţiu determinat constituie, după cum se ştie, un fenomen social,
atât pentru faptul că are loc în societate în cadrul relaţiilor dintre membrii grupului
social, dar şi pentru că interesează în mod hotărâtor societatea, influenţând buna
desfăşurare a relaţiilor de convieţuire socială.
În relaţiile dintre oameni, în societate, se manifestă nu numai tendinţe pozitive
constructive, de continuă amplificare şi diferenţiere a relaţiilor de colaborare şi sprijin
reciproc dintre membrii grupului social (acţiuni evaluate drept convenabile de
colectivitate), dar şi tendinţe negative de subminare a bunelor relaţii de convieţuire, de
încălcare a regulilor de comportare în societate, de impunere prin violenţă sau fraudă a
voinţei unora dintre membrii grupului social în prejudiciul altora, de negare a valorilor
sociale pe care le respectă şi le ocrotesc majoritatea oamenilor (acţiuni evaluate drept
neconvenabile de grupul social)1.
Constituind un fenomen social, criminalitatea a fost, inevitabil, influenţată de
schimbările petrecute în societate. Fiecărui tip de societate (antică, medievală,
modernă, contemporană) i-a corespuns un anumit tip de criminalitate care a purtat
amprenta mentalităţii şi particularităţilor societăţii respective2. Aceste particularităţi au 1 Vintilă Dongoroz, Drept penal, Bucureşti, 1939, Editura Tempus, p.5.2 Costică Voicu, Florin Sandu, Alex. Boroi şi Ioan Molnar, Drept penal al afacerilor, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, p.1.
0
privit nu numai latura cantitativă a fenomenului (sporirea continuă a numărului de
infracţiuni), dar şi latura lui calitativă, apărând noi forme de încălcări ale legii penale,
strâns legate de însăşi procesele sociale ale timpului.
Aceste modificări şi transformări ale substanţei fenomenului infracţional
(cantitativ şi calitativ) au atras schimbări şi în privinţa mijloacelor de combatere a
infracţiunilor, inclusiv a conţinutului legislaţiei penale şi procesual penale, ca
instrumente ale politicii penale a statelor în lupta contra încălcărilor grave ale
disciplinei sociale.
2. Scurt istoric privind fenomenul de spălare a banilor
Noţiunea de „spălare a banilor” a apărut destul de recent în vocabularul
specialiştilor din domeniul politic, economic şi juridic, deşi practica de a ascunde
natura sau existenţa unor valori, a căror provenienţă era ilicită sau cel puţin dubioasă,
era cunoscută oamenilor din cele mai îndepărtate vremuri, chiar dacă asemenea
practici n-au fost incriminate decât în perioada modernă.
Fenomenul de spălarea banilor apare în vechime strâns legat de fenomenul
ascunderii averilor pentru a evita impozitele excesive sau confiscarea abuzivă a
bunurilor de către autorităţi.
În perioadele timpurii ale activităţii economice ascunderea averilor se confunda
cu evaziunea fiscală. Nu ne aflăm încă în perioada când ascunderea averilor să se facă
pentru a evita descoperirea provenienţei ei ilegale. Între cele două scopuri ale
ascunderii valorilor există deosebiri evidente. În timp ce evaziunea fiscală implică
sustragerea veniturilor dobândite pe cale legală sau chiar ascunderea lor (dacă, spre
exemplu, este vorba de bani lichizi) sau mascarea lor (prin declararea lor într-o
categorie neimpozabilă), situaţii în care, venitul legal se transformă într-un venit ilegal
deoarece a fost sustras obligaţiilor fiscale, spălarea banilor presupune ascunderea
provenienţei ilegale a valorilor prin metode care să le confere o aparenţă legală,
folosirea lor fiind apoi supusă impozitelor fixate de stat1. În China cu 2000 de ani
înainte de Hristos, comercianţii îşi ascundeau averile de teama ca dictatorii printr-un
act abuziv să nu dispună confiscarea lor. În Grecia antică este cunoscut cazul Atenei
când conducătorii cetăţii au impus o taxă de 20% asupra importurilor şi exporturilor
efectuate pe o anumită rută, acest fapt determinându-i pe comercianţii greci şi
fenicieni să facă un ocol de 20 mile pentru a evita plata acestor impozite2.
Mai târziu, în secolul al XV-lea, Olanda ajunsese un înfloritor centru comercial
internaţional şi datorită faptului că legislaţia prevedea puţine restricţii sau taxe asupra
schimburilor interne şi externe. Drept urmare, comercianţii englezi preferau să-şi
vândă lâna în Olanda şi nu în Anglia, unde trebuiau să plătească taxe şi impozite
ridicate3.
Printre cazurile de spălare a banilor, se citează în epoca medievală procedeul
folosit de negustori şi cămătari pentru a eluda interdicţia de a lua camătă la banii
împrumutaţi (deoarece biserica catolică socotea camăta un păcat). Aceştia anticipând
tehnicile moderne de ascundere, transferare şi spălare a banilor, atunci când negociau
împrumuturi pe terme lung, „umflau” artificial ratele periodice de restituire, suficient
cât să acopere şi plata dobânzilor, pretinzând că acestea sunt un fel de recompensă
pentru riscul asumat.
Chiar dacă termenul de „spălare a banilor” nu era atunci cunoscut, se poate
susţine că atâta timp cât au existat asemenea practici în viaţa economică de a masca
anumite tranzacţii financiare, fenomenul menţionat chiar într-o formă incipientă, a
existat încă în acele timpuri. 1 Ion Pitulescu, Consideraţii referitoare la infracţiunea de spălarea banilor, R.D. nr.8/2002, p.147.2 Costică Voicu şi colectivul, op.cit., p.172 ; Ioan Melinescu şi Irina Talianu, Investigaţiile financiare în domeniul spălării banilor, Ed. Imprimeria Naţională, Bucureşti. p.73 Costică Voicu şi colectivul, op.cit., p.172 ; Ioan Melinescu şi Irina Talianu, Investigaţiile financiare în domeniul spălării banilor, Ed.Imprimeria Naţională, Bucureşti p.7
2
În secolul al XVIII-lea, piraţii care operau între Europa şi America au fost
primii utilizatori ai „paradisurilor fiscale”, care nu erau altceva decât locuri (în special,
insule), în care îşi depozitau averile şi bunurile sustrase fără să fie obligaţi să plătească
vreunei autorităţi taxe şi impozite. Apăruse chiar o competiţie între statele
mediteraneene în atragerea averilor piraţilor, prin tot felul de înlesniri folosite uneori
şi ca stimulent pentru a-i determina să revină în ţara de origine. Astfel, în anul 1612
Anglia a oferit piraţilor o iertare totală dacă se reîntorceau în Anglia. Totodată ei îşi
păstrau drepturile asupra valorilor acumulate prin piraterie.
Cu timpul, pirateria s-a transformat în activităţi de tipul celor desfăşurate mai
târziu de organizaţiile criminale care obţineau profituri uriaşe din vânzarea alcoolului
(pe timpul prohibiţiei americane), din exploatarea prostituţiei şi a jocurilor de noroc.
Celebrul Alphonse Capone, a rămas în istoria crimei organizate ca fondatorul unei
organizaţii criminale care rula anual peste 100 milioane de dolari. Pentru a da o
aparenţă de legalitate acestor sume, el folosea practica investirii sumelor ilicite în
afaceri legale amestecând profiturile legale cu cele ilegale. Din iniţiativa lui au apărut
lanţul de spălătorii chimice utilizate şi pentru transformarea banilor obţinuţi din
câştiguri ilicite în bani curaţi1.
Din această legătură între spălătoriile înfiinţate de gangsterii acelor timpuri
pentru a ascunde provenienţa banilor proveniţi din infracţiuni şi sumele „curate”
obţinute în urma acestor operaţii s-a născut şi expresia „spălare de bani” folosită
ulterior pentru a defini toate operaţiunile ilegale prin care se obţinea convertirea
„banilor negri murdari” în bani „curaţi”.
În ciuda eforturilor depuse la acea vreme, nici Capone, nici complicii săi nu au
putut fi dovediţi că spălau bani. După îndelungi încercări, autorităţile americane au
1 C. Adochiţei, Iulia Adochiţei, op.cit. p.94
trebuit să se mulţumească să reţină în sarcina lor infracţiunea de evaziune fiscală,
singura sub care au putut să fie arestaţi celebrii infractori.
După Capone, polonezul Maier Suchowljanschi, cu numele americanizat de
Mayer Lansky (considerat geniul financiar al crimei organizate din New York,
cunoscut şi sub denumirea de „contabilul mafiei”), a pus bazele crimei organizate din
S.U.A. pentru 5 decenii la rând. Lui Mayer i se atribuie meritul de a fi descoperit
avantajele conturilor cu parolă numerică din băncile elveţiene, depunând astfel
milioane de dolari în conturi bancare din întreaga lume pentru spălarea banilor
murdari1. El a fost printre primii pionieri ai parteneriatului dintre lumea gangsterilor şi
cea a marilor politicieni, înţelegând că pentru a se dezvolta organizaţiile criminale,
trebuie să lucreze în cooperare cu oficialii guvernamentali „flexibili”. Considerat
„sfântul patron” al afacerilor de spălare de bani, Lansky a murit ca un adevărat „erou”,
fără să execute o zi de închisoare pentru milioanele de dolari spălate în numele
organizaţiei criminale şi a învins statul american în toate procesele de evaziune fiscală
care i-au fost intentate.
Lansky este considerat a fi unul dintre cei mai eficienţi spălători de bani din
toate timpurile, fiindu-i atribuită şi prima metodă propriu-zisă de spălare a banilor,
denumită „returnarea împrumutului”, care însemna că sumele de bani provenite din
afaceri dubioase puteau fi deghizate ca împrumuturi acordate de îngăduitoarele bănci
străine.
Experţii în spălarea banilor nu au reuşit nici până astăzi să identifice toate
mecanismele folosite de Lansky pentru spălarea banilor, ajungând la concluzia că
probabil, o parte din banii spălaţi nu s-au întors niciodată în economia americană.
Expresia „spălarea banilor” a fost folosită şi mai târziu, prima apariţie fiind
semnalată într-un ziar din 1973, tot din Statele Unite, în cuprinsul unui articol care
relata despre afacerea „WATERGATE”. Din acest moment, expresia s-a răspândit în
1 C. Adochiţei, Iulia Adochiţei, op.cit. p.944
majoritatea limbilor, fiind folosită pe toate meridianele1. Infracţiunea de spălare a
banilor a atras atenţia autorităţilor, mai ales începând cu anii 1980, ocupând treptat un
loc de frunte în preocupările multor state europene de a combate prin toate mijloacele
criminalitatea modernă. Autorităţile au desprins concluzia că investigarea cazurilor de
reciclare a sumelor provenite din infracţiune poate deveni un mijloc eficient chiar
pentru descoperirea şi sancţionarea faptelor din care provin banii murdari.
3. Spălarea banilor –noţiune şi reglementare legală.
Pentru prima dată, noţiunea de spălare a banilor a apărut în Convenţia
Naţiunilor Unite de la Viena2, adoptată la data de 19 decembrie 1988, care o defineşte
astfel: „preocuparea de a disimula provenienţa, natura, dispoziţia, mişcarea sau
proprietarul fondurilor provenite din trafic ilicit de stupefiante, incluzând mişcarea sau
convertibilitatea prin procedee electronice de transmitere, cu scopul de a da acestor
fonduri aspectul că sunt rezultate din activităţi legale”.
Şi totuşi, înainte de această Convenţie, în anul 1986, Comitetul pentru Relaţii
Internaţionale al Senatului S.U.A. afirma că „spălarea banilor reprezintă conversia
profiturilor provenite din activităţi ilegale în active financiare care par să provină din
activităţi legale”.
Pe plan european, Consiliul Comunităţii Europene a adoptat, în iunie 1991,
Directiva nr.9/308 privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării
banilor3, iar Consiliul Europei a aprobat, în anul 1994 „cele 40 de recomandări ale
Grupului de Acţiune Financiară Internaţională asupra spălării capitalurilor4”. Conform
1 Costică Voicu şi colaboratorii, op.cit., p.172 Convenţia Naţiunilor Unite de la Viena, adoptată la data de 19.12.19883 Directiva nr.9/308 privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării banilor adoptată de Consiliul Europei in iun.1991.4 Cele 40 de recomandări ale G.A.F.I ,asupra spălării capitalurilor din 1994.
Directivei Consiliului Comunităţii Europene, spălarea banilor înseamnă următoarea
acţiune, atunci când este săvârşită cu intenţie:
a) transformarea sau transferarea de proprietate, cunoscând că o astfel de
proprietate provine dintr-o activitate criminală sau dintr-un act de participare
la o astfel de activitate, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a
proprietăţii sau sprijinirii oricărei persoane implicate în efectuarea unei astfel
de activităţi, pentru a se sustrage consecinţelor legale ale acţiunilor sale;
b) ascunderea sau disimularea naturii, sursei, amplasării, mişcării drepturilor
reale cu privire la proprietate sau la dreptul de deţinere a acesteia, cunoscând
că o astfel de proprietate provine dintr-o activitate criminală sau dintr-un act
de participare la o asemenea activitate;
c) dobândirea, posesia sau folosirea unei proprietăţi, cunoscând la data primirii
că o astfel de proprietate provine dintr-o activitate criminală sau dintr-un act
de participare la o asemenea activitate;
d) participarea, asocierea, tentativa de comitere, sprijinirea, încurajarea,
înlesnirea, sfătuirea în vederea comiterii oricărei dintre acţiunile menţionate
în paragrafele anterioare.
Până în anul 1999, în România nu a existat o lege specială care să sancţioneze
spălarea banilor, însă organele de control şi cele de urmărire penală au instrumentat
cauze care ar fi putut avea legătură cu operaţiunea de spălare a banilor, în baza
prevederilor legale care incriminează infracţiunile prin care se obţin valori şi bunuri
ilicite. Astfel, Codul Penal incriminează faptele de fals şi uz de fals, înşelăciune,
delapidare, prostituţie, proxenetism, trafic de arme, trafic de stupefiante, încălcarea
regimului jocurilor de noroc, iar prin alte legi speciale penale au fost incriminate
infracţiunile de contrabandă, evaziune fiscală, bancrută frauduloasă.
6
În legislaţia din ţara noastră, termenul de spălare a banilor a apărut şi a fost
consacrat prin Legea nr. 21/19991, act normativ ce s-a înscris în acţiunea de
armonizare a legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene. În prezent, Legea
21/1999 a fost abrogată odată cu apariţia Legii 656/20022, lege pentru prevenirea şi
sancţionarea spălării banilor.
Potrivit Legii 656/2002, prin spălarea banilor se înţeleg faptele prevăzute la
articolul 23, dacă au fost săvârşite prin intermediul persoanelor juridice sau fizice
menţionate la art. 8.
Faptele prevăzute la art. 23 sunt:
a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de
infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor
bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care
provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea
pedepsei;
b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a
dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra
acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;
c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin
din săvârşirea de infracţiuni.
Persoanele fizice şi juridice prevăzute la articolul 8 sunt:
a) instituţiile de credit şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit
străine ;
1 Lg.21/1999-publicată în M.Of.Partea I, Nr.18din 21.01.1999,pt. prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.2 Lg.656/2002-publicată în M.Of.Partea I, Nr.904 din 12.12.2002,pt. prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.
b) instituţiile financiare, precum şi sucursalele din România ale instituţiilor
financiare străine ;
c) administratorii de fonduri de pensii private, în nume propriu şi pentru
fondurile de pensii private pe care le administrează, agenţii de marketing
autorizaţi/avizaţi în sistemul pensiilor private ;
d) cazinourile
e) auditorii, persoanele fizice şi juridice care acordă consultanţă fiscală sau
contabilă ;
f) notarii publici, avocaţii şi alte persoane care exercită profesii juridice liberale,
în cazul în care acordă asistenţă în întocmirea sau perfectarea de operaţiuni
pentru clienţii lor privind cumpărarea sau vânzarea de bunuri imobile, acţiuni
sau părţi sociale ori elemente ale fondului de comerţ, administrarea
instrumentelor financiare sau a altor bunuri ale clienţilor, constituirea sau
administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare,
organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii,
funcţionării sau administrării unei societăţi comerciale, constituirea,
administrarea ori conducerea societăţilor comerciale, organismelor de
plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare ori
desfăşurarea, potrivit legii, a altor activităţi fiduciare, precum şi în cazul în care
îşi reprezintă clienţii în orice operaţiune cu caracter financiar ori vizând bunuri
imobile ;
g) furnizorii de servicii privind societăţi comerciale sau alte entităţi, alţii decât
cei prevăzuţi la lit. e) sau f), aşa cum sunt definiţi la art. 2, lit. j) ;
h) persoanele cu atribuţii în procesul de privatizare ;
i) agenţii imobiliari ;
j) asociaţiile şi fundaţiile ;
8
k) alte persoane fizice sau juridice care comercializează bunuri şi/sau servicii,
numai în măsura în care acestea au la bază operaţiuni cu sume în numerar, în lei
sau valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul in lei a 15.000 euro,
indiferent dacă trnzacţia se execută printr-o singură operaţiune sau prin mai
multe operaţiuni ce par a avea o legătură între ele.
4.Comparaţie între reglementările Legii 21/1999 şi cele ale
Legii 656/2002 şi apariţia Legii 508/2004
Aspecte de noutate aduse de Legea 656/2002.
Legea 21/1999 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, a intrat în
vigoare la 22.04.1999, fiind o lege specială cu dispoziţii penale de inspiraţie
europeană, care a preluat şi adaptat la realităţile social-economice din România
prevederi ce apar în Convenţia Naţiunilor Unite împotriva traficului ilicit de
stupefiante si substanţe psihotrope, adoptată la Viena în 1988 şi în Convenţia
Consiliului Comunităţii Europene privind spălarea, depistarea, sechestrarea şi
confiscarea produselor rezultate din infracţiuni, adoptată în 1990 la Strasbourg,
precum şi în Recomandările Consiliului Europei.
Odată adoptată această lege, putem afirma că România s-a aliniat eforturilor
internaţionale în lupta pentru prevenirea şi combaterea fenomenului spălării banilor.
Potrivit articolului 2 litera a) din Legea 21/1999, prin spălarea banilor se înţeleg
faptele prevăzute la articolul 23, dacă au fost săvârşite prin intermediul persoanelor
juridice sau fizice menţionate la art.8.
Potrivit articolului 23:”Constituie infracţiune de spălare a banilor şi se pedepseşte cu
închisoarea de la 3 la 12 ani:
a) schimbarea sau transferul de valori, cunoscând că acestea provin din săvârşirea
unor infracţiuni: traficul de stupefiante, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor
în forma agravantă, nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materi-
ale radioactive; nerespectarea regimului materiilor explozive; falsificarea de monede
sau de alte valori; proxenetismul; contrabanda; şantajul; lipsirea de libertate în mod
ilegal; înşelăciunea în domeniul bancar, financiar sau de asigurari; bancrută fraudu-
loasă; furtul şi tăinuirea de autovehicule; nerespectarea regimului de ocrotire a
bunurilor; traficul de animale ocrotite în ţările lor; comerţul de ţesuturi şi organe
umane; infracţiunile săvărşite prin intermediul calculatoarelor; infracţiunile săvârşite
cu cărţi de credit; infracţiunile săvârşite de persoane care fac parte din asociaţii de
infractori; nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri;
nerespectarea dispoziţiilor privind jocurile de noroc; în scopul ascunderii sau
disimulării originii ilicite a acestora, precum şi în scop de tăinuire sau favorizare a
persoanelor implicate în astfel de activităţi sau presupuse că s-ar sustrage
consecinţelor juridice ale faptelor lor;
b) ascunderea sau disimularea naturii reale a provenienţei, apartenenţei, dispoziţiei,
mişcării proprietăţii bunurilor sau a dreptului asupra acestora, cunoscând că aceste
bunuri provin din săvârşirea uneia din infracţiunile prevăzute la litera a).
c) dobândirea, posesia sau utilizarea de bunuri, cunoscând că acestea provin din
săvârşirea uneia din infracţiunile prevăzute la litera a).
Alin. 2 stabileşte că “asocierea, iniţierea, aderarea sau sprijinirea sub orice formă, în
scopul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor se pedepseşte cu inchisoare de la 5 la
15 ani”.
Prin natura sa, infracţiunea de spălare a banilor, aşa cum a fost prevăzută la
articolul 23 din Legea 21/1999, este o infracţiune subsecventă şi complementară
infracţiunilor generatoare de „bani murdari”.
10
Referitor la Legea 21/1991 s-au formulat opinii diferite privind stabilirea listei
limitative de infracţiuni predicat în articolul 23 aliniatul 1, litera a), în sensul că există
infracţiuni nedefinite de legislaţia penală, cum ar fi traficul de animale ocrotite în
ţările de origine, infracţiunile săvârşite prin intermediul calculatoarelor.
Există, de asemenea, o serie de infracţiuni necuprinse în listă, dar care sunt
generatoare de mari sume de bani murdari, cum ar fi evaziunea fiscală, care este
principala sursă de fonduri pentru economia subterană, infracţiunile prevăzute de
Legea 141/1997 privind Codul vamal1, altele decât infracţiunea de contrabandă, etc.
Aplicarea prevederilor Legii 21/1999, aşa cum a fost ea adoptată, a demonstrat că
limitarea listei „infracţiunilor predicat” nu a dus la o eficientă combatere a acestui
fenomen, astfel că s-a impus cu necesitate modificarea acestui act normativ, cea mai
importantă modificare fiind eliminarea enumerării limitative a infracţiunilor predicat,
astfel că orice infracţiune care are drept rezultat obţinerea de fonduri ilicite să poată fi
considerată infracţiune-premisă a faptei de spălare a banilor, lucru ce s-a realizat prin
Legea 656 din data de 07.12.2002, pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor,
fiind abrogate prevederile legii 21/1999.
Continuând analiza aspectelor de noutate aduse de Legea 656/2002, adăugăm că,
referitor la operaţiunile suspecte – tranzacţiile suspecte cum sunt denumite de lege -
care trezesc suspiciunea de spălare a banilor, atât Legea 21/1999, cât şi Legea
656/2002 prevăd că sunt operaţiuni suspecte, pentru care există obigativitatea
raportării către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, din
partea persoanelor prevăzute la art.8, ”operaţiunile cu sume în numerar, în lei sau în
valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 Euro, indiferent
dacă tranzacţia se realizează prin una sau mai multe operaţiuni legate între ele”. Un
element de noutate adus de Legea 656/2002 constă în aceea că obligaţiile de
1 Lg.141/1997-publicată în M.Of.Partea I, Nr.180 din 01.08.1997-privind Codul vamal.
identificare se vor aplica în momentul intrării în relaţii de afaceri cu un client, aşa cum
prevede de altfel şi art.3 al Directivei 97/2001/CE1 şi Recomandarea nr.10 a G.A.F.I. 2
Este prevăzută şi obigativitatea raportării tranzacţiilor externe mai mari decât
echivalentul a 15.000 Euro.
Potrivit noului act normativ privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, Oficiul
poate dispune suspendarea unei operaţiuni 48 de ore, faţă de 24, cât era abilitat în
vechiul normativ.
Un alt element de noutate în această privinţă –articolul 3 aliniatul 8 din Legea
656/2002 prevede că “ persoanele prevăzute la art.8 lit. e) şi f) nu au obligaţia de a
raporta către Oficiu informaţiile pe care le primesc sau pe care le obţin de la unul
dintre clienţii lor în cursul determinării situaţiei juridice a acestuia ori al apărării sau
reprezentării acestuia în cadrul unor proceduri judiciare ori în legătură cu acestea,
inclusiv al acordării de consultanţă cu privire la declanşarea unor proceduri judiciare,
potrivit legii, indiferent dacă aceste informaţii au fost primite sau obţinute înainte, în
timpul ori după încheierea procedurilor.
Totodată, Legea 656/2002 a extins aria entităţilor raportoare în conformitate cu art. 2
al Directivei Europene nr. 97/2001/CE prin extinderea ariei de acoperire a furnizorilor
de servicii privind societăţi comerciale sau alte entităţi, a personalului cu
responsabilităţi în procesul de privatizare, instituţii financiare, firmele care asigură
servicii de transfer electronic rapid al fondurilor, agenţilor imobiliari, asociaţiilor şi
fundaţiilor, alte persoane fizice sau juridice care comercializează bunuri şi/sau
servicii, numai în măsura în care acestea au la bază operaţiuni cu sume în numerar, în
lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 de euro,
1 Directiva 97din 2001 a CE2 Recomandarea nr.10 a G.A.F.I.
12
indiferent dacă tranzacţia se execută printr-o singură operaţiune sau prin mai multe
operaţiuni ce par a avea o legătură între ele.
De asemenea, potrivit ambelor reglementări, secretul profesional la care sunt ţinute
persoanele prevăzute la art. 8 nu este opozabil Oficiului Naţional de Prevenire şi
Combatere a Spălării Banilor.
În cazul infracţiunilor prevăzute la art. 23 şi 24 din Legea 656/2002, secretul bancar şi
cel profesional nu sunt opozabile organelor de urmărire penală după începerea de către
procuror, a urmăririi penale, şi nici instanţelor de judecată. Datele şi informaţiile se
transmit la solicitarea scrisă a procurorului sau a organelor de cercetare penală, dacă
cererea acestora a fost autorizată de procuror, ori a instanţelor de judecată. În ce
priveşte Oficiul, în lumina ambelor reglementări, atunci când acesta constată existenţa
unor indicii temeinice de spălare a banilor, va transmite de îndată informaţiile deţinute
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie şi Justiţie. În situaţia în care se
constată finanţarea unor acte de terorism, va sesiza de indată şi Serviciul Român de
Informaţii cu privire la operaţiunile suspecte de finanţare a actelor de terorism.
Potrivit noii reglementări, la solicitarea Oficiului, Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie comunică trimestrial stadiul soluţionării sesizărilor
transmise.
Potrivit Legii 656/2002, Oficiul poate face schimb de informaţii, în baza reciprocităţii,
cu instituţii străine care au funcţii asemănătoare şi care au obligaţia păstrării secretului
în condiţii similare, dacă asemenea comunicări sunt făcute în scopul prevenirii şi
combaterii spălării banilor.
De asemenea, art. 6 alin. 5 al Legii 656/2002 instituie în sarcina Oficiului Naţional de
Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, obligaţia “de a pune la dispoziţie Parche-
tului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau altor structuri din cadrul
Ministerului Public, la solicitarea acestora, datele şi informaţiile pe care le-a obţinut
potrivit dispoziţiilor legii privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.”
Un alt element demn de reţinut este acela adus prin art.27 din Legea 656/2002, şi
anume că atunci când există indicii temeinice că o persoană care pregăteşte comiterea
infracţiunii de spălare a banilor foloseşte sisteme de telecomunicaţii sau informatice,
procurorul poate să dispună, pe o perioadă determinată accesul la aceste sisteme.
Totodată, aliniatul 1 al acestui articol prevede că procurorul poate să dispună, atunci
când există indicii temeinice cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor,
punerea sub supraveghere pe o durată determinată a conturilor bancare şi a conturilor
asimilate acestora.Măsura poate fi dispusă de procuror pe o durată de cel mult 30 de
zile. Pentru motive temeinice, această măsură poate fi prelungită de procuror prin
ordonanţă motivată, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile. Durata maximă a
măsuirii dispuse nu poate depăşi 4 luni.
Modificările aduse de noul act normativ sunt în concordanţă cu Directiva 97/2001/CE
a Parlamentului European şi a Consiliului Europei, referitoare la prevenirea utilizării
sistemului financiar în scopul spălării banilor.
Apariţia Legii 508/20041 privind infiinţarea Direcţiei de Investigare a
Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în cadrul Parchetului de pe
lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aduce ca noutate faptul că infracţiunea de
spălare a banilor intra în competenţa exclusiva a procurorului, ofiţerii de poliţie
judiciară desfăşurând activităţi de cercetare penală în aceste dosare pe baza
rezoluţiilor de delegare emise de procuror, sub stricta supraveghere a acestuia.
4.Cauze şi condiţii care favorizează comiterea infracţiunilor de spălare a
banilor .
1 Lg.508/2004-publicată în M.Of.Partea I Nr.1089 din 23.11.2004-privind înfiinţarea D.I.I.C.O.T.14
Necesitatea combaterii spălării banilor rezidă din aceea că utilizarea
mecanismelor financiar-bancare în scopul transformării fondurilor ilicite în patrimoniu
licit conduce la subminarea autorităţii şi credibilităţii instituţiilor statale şi a întregului
sistem financiar bancar.
Procesul de spălare a banilor influenţează cererea de numerar, nivelul ratei
dobânzii şi a ratei de schimb valutar, putând genera efecte inflaţioniste. Instituţiile
financiare implicate în scandaluri de spălare a banilor pierd buna reputaţie pe piaţă,
descurajează şi îndepărtează investitorii cinstiţi.
Pe de altă parte, infractorii pot investi în sectoare ale economiei unde activele
pot fi utilizate ulterior ca mijloc de spălare a banilor.
Există astfel, riscul ca “banii spălaţi” să devină motorul economiei şi să-şi
impună propriile reguli, ceea ce echivalează cu subminarea sau chiar desfiinţarea
activităţii statale şi domnia debitorului de tip mafiot.
Alături de afectarea conţinutului şi formei economiei naţionale, spălarea banilor
produce şi alte efecte negative, cum sunt: deteriorarea moralei sociale, generarea
corupţiei, amplificarea violenţei, concentrarea ilegală a bogăţiei, impietarea imaginii
internaţionale.
În acelaşi timp, integrarea crescută a sistemelor financiare mondiale şi
îndepărtarea barierelor puse în faţa mişcării libere a capitalurilor au crescut uşurinţa cu
care banii obţinuţi din infracţiuni pot fi spălaţi şi complică procesul de urmărire mai
mult în caracter transfrontalier. Pentru a găsi mijloacele cele mai eficiente de luptă
împotriva acestui flagel, considerăm necesar să căutăm şi să analizăm cauzele şi
condiţiile care favorizează săvârşirea faptelor de spălare de bani. Astfel, între aceste
cauze care pot genera şi favoriza fapte de spălare a banilor, menţionăm:
- transnaţionalizarea celor mai mari bănci şi grupări de societăţi comerciale în
concerne şi holdinguri;
- impactul deosebit produs de perfecţionarea tehnologiei electronice de calcul şi
de transmitere a informaţiilor în domeniul financiar-bancar;
- modul defectuos de aplicare a procedurilor de înmatriculare a societăţilor
comerciale, care încurajează înfiinţarea firmelor “fantomă” prin acceptarea stabilirii
sediului mai multora într-un singur apartament, în baza unor contracte de închiriere
false;
- subliniem, de asemenea, rolul negativ al paradisurilor fiscale, folosite cu
succes de către unele firme româneşti, prin exportarea ilegală a valutei sub acoperirea
contractelor false de consultanţă sau exportul de mărfuri la preţuri subevaluate
reflectate în bilanţurile contabile prin înregistrarea de pierderi semnificative an de an;
- amploarea operaţiunilor în numerar, ce angajează sume în lei şi în valută
deosebit de mari, prin conturile bancare apaţinând persoanelor fizice şi persoanelor
juridice, constituie, în mare măsură, condiţia propice spălării banilor, dar face dificilă
urmărirea acesteia datorită întreruperii frecvente a fluxurilor financiare1;
- existenţa unor lacune grave în procedurile de lucru ale Oficiului Naţional al
Registrului Comerţului, care nu prevăd verificări în baza proprie de date, prealabile
înmatriculării, fapt ce permite înmatricularea ilegală a mai multor societăţi comerciale
în forma juridică de societate cu raspundere limitată în numele unei singure persoane
fizice;
- pe fondul unor lacune în sistemul financiar-fiscal, funcţionarii din acest
domeniu nu ţin evidenţa societăţilor comerciale care funcţionează pe raza teritorială
de competenţă, nu controlează şi nu cooperează cu Garda Financiară, Poliţia
Economico-Financiară şi Autoritatea Naţională pentru Străini, pentru a stabili
legalitatea funcţionării lor şi corectitudinea plăţii obligaţiilor fiscale la bugetul
statului, precum şi oportunitatea şederii în România a asociaţilor străini2;
1 C.Voicu, F.Sandu, Al. Boroi şi I.Molnar -"Dreptul penal al afacerilor", Ed. Rosetti,2002, pag. 221.2 Costica Voicu si Georgeta Ungureanu, Investigarea infractiunilor financiar-bancare, Ed. Polipress, 2001, pag241
16
- organele financiar fiscale nu dispun de proceduri riguroase de verificare a
realităţii încasării sumelor de TVA rambursate;
- existenţa unor lacune în procedurile de lucru ale Oficiului Naţional al
Registrului Comerţului şi în ceea ce priveşte înregistrarea menţiunilor referitoare la
cesionarea firmelor care se efectuează fără un control prealabil al situaţiei datoriilor
faţă de bugetul statului; menţiunile privind cesionarea firmelor ar trebui să se facă de
către judecătorul delegat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului numai la
prezentarea de către părţile implicate a adeverinţei emise de administraţia financiară
competentă, privind achitarea integrală a obligaţiilor fiscale la bugetul statului;
- coruperea unor funcţionari ai diferitelor instituţii, prin aceasta realizând o
enumerare enunţiativă a cauzelor şi condiţiilor favorizatoare, şi nu limitativă, lista
putând continua.
5.Etapele procesului de spălarea banilor .
În literatura de specialitate, s-a demonstrat că procesele care se efectuează în
vederea spălării banilor şi a punerii în circulaţie a valorilor aşa zis curate ar parcurge
trei etape şi anume : Plasarea valorilor, stratificarea şi integrarea acestora.
A.Plasarea
Plasarea presupune transformarea fizică a sumelor în numerar, prin depunerea
lor la o instituţie financiară (bănci, case de economii, uniuni de credit, case de
împrumut etc.). Pentru a evita orice suspiciune sau raportarea autorităţilor a
depunerilor peste o anumită sumă, aceste depuneri sunt fărâmiţate în fracţiuni mai
mici de 15.000 euro, uneori chiar cu complicitatea instituţiei financiare (mai ales când
aceste instituţii sunt controlate de infractori).
Sunt de asemenea folosite instituţii financiare netradiţionale precum birourile de
schimb valutar, societăţile de valori imobiliare, bursele de mărfuri, cazinourile,
comercianţii de bunuri de folosinţă îndelungată de mare valoare (autoturisme, avioane,
iahturi) bunurile achiziţionate vor fi folosite şi apoi revândute, obţinându-se astfel pe
lângă satisfacţia unui trai luxos, sume în numerar cu origine relativ licită.
Mai sunt folosite pentru plasarea valorilor ilicite agenţii de bursă şi companiile
de asigurări dat fiind că şi acestea utilizează în mod curent sume mari în numerar
pentru plăţi.
O altă metodă de plasare este amestecarea fondurilor obţinute dintr-o afacere
legală cu cele obţinute din afaceri ilicite, cei care dispun de fonduri ilicite fiind în
acelaşi timp proprietarii unor afaceri legale, la vedere, care generează importante
fonduri în numerar ; uneori chiar sunt create astfel de firme, numite „de faţadă” care
pe lângă încasări din activităţi reale, plasează şi valori de provenienţă ilegală.
În plasarea numerarului este de asemenea folosit exportul ilegal de valută.
Acesta se realizează fără a se respecta legislaţia cu privire la raportarea sumelor care
ies din ţară; plasarea are loc în ţări cunoscute ca paradisuri fiscale şi unde nu se pune
problema justificării sumelor în numerar cu ocazia depunerii acestora în bănci. După
depunerea în aceste bănci, sumele se întorc în ţara de unde au provenit prin utilizarea,
de regulă, a transferurilor electronice.
Aceste ultime două metode de plasare merită o atenţie deosebită. Astfel referitor
la exportul de valută , sumele provenite din infracţiuni sunt transformate în valută şi
transferate cel mai adesea prin bănci în străinătate. Transferurile bancare dintr-o ţară
în alta sunt protejate de legi care apără confidenţialitatea; ca urmare sumele transferate
pot fi depistate doar în momentul în care cei care le spală le ridică în numerar de la o
bancă dintr-o zonă, redepozitându-le în alta şi transferându-le ulterior într-o a treia.
18
Traseul se dovedeşte şi mai complicat dacă infractorii achiziţionează o „bancă instant”
dintr-una sau mai multe state care oferă astfel de facilităţi, trecând banii murdari prin
această bancă după care procedează la închiderea ei şi la distrugerea evidenţelor. Dacă
se doreşte evitarea sistemului bancar, metoda cea mai des folosită de plasare este
aceea de transportare a banilor lichizi în străinătate. Atunci când sumele sunt deosebit
de mari, se recurge la convertirea acestora în mărfuri precum diamante, aur, timbre
preţioase sau alte obiecte de colecţie cu valoare ridicată, care îşi păstrează valoarea în
orice parte a globului şi care vor fi transformate în bani lichizi odată ajunse la
destinaţie. Cu toate că aceste mărfuri sunt mai uşor de transportat, metoda nu este atât
de frecvent folosită ca transferul în numerar deoarece sunt necesare o serie întreagă de
operaţiuni complicate pentru reconversia bunurilor în lichidităţi.
Deşi un număr tot mai mare de ţări au impus raportarea exportului tuturor
instrumentelor monetare (de pildă, în Statele Unite este obligatorie raportarea unor
depuneri peste 10.000 dolari), aceasta nu a constituit până în prezent un impediment în
calea exportului de valută. În România, ca măsură de prevenire în acest sens sunt
dispoziţiile Regulamentului nr.3/1997, în conformitate cu care, la solicitarea efectuării
unui transfer extern din disponibilităţile valutare proprii, rezidenţii au obligaţia de a
proba cu documente natura operaţiunii valutare; astfel introducerea sau scoaterea din
România de sume cash în monedă naţională sau valută, se face numai în limitele şi
condiţiile prevăzute de lege.
Pentru a evita riscurile acestui transfer de valută în străinătate există reţele
profesioniste de curieri care asigură transportul, folosind chiar paşapoarte diplomatice.
O altă metodă de plasare este şi aceea a folosirii statelor sau a zonelor care oferă
facilităţi maxime pentru transferul valorilor provenite din infracţiuni. Acest caracter
de „paradisuri financiare” îl au statele care nu percep impozite sau impozitele sunt
reduse la toate categoriile de venituri, unde există un secret bancar şi comercial foarte
rigid (nici chiar autorităţile nu au acces la datele respective), nu există niciun fel de
restricţii asupra schimburilor valutare şi nici nu se fac raportări asupra sumelor mari
care au fost depuse la instituţiile financiare. De adăugat la aceste înlesniri, mijloacele
de comunicaţie modernă de care dispun (computer, internet, servicii telefonice, cablu
optic, telex, telefax, servicii aeriene extinse şi regulate). O dată plasate în băncile din
aceste state, valutele circulă fără obstacole în orice zonă a globului. Sunt protejate atât
depunerile cât şi retragerile din cont, clientul primind un document din care rezultă
provenienţa legală a valorilor retrase.
Cele mai cunoscute teritorii care acordă aceste facilităţi sunt : Insulele Bahamas
(coasta de est a Floridei de Sud), insulele Bermude (în largul coastei Carolinei de
Nord), insulele Canalului (situate în canalul Mânecii între Anglia şi Franţa), insula
Omului (în marea Irlandei), insulele Cayman (la sud de Cuba), Liechtenstein (stat
independent între Elveţia şi Austria) insula Montserrat (în apropiere de Porto Rico),
Antilele Olandeze (stat aparţinând de Olanda), Panama, Luxemburg, insulele Virgine
şi altele. Elveţia nu mai este în totalitate un paradis financiar deoarece percepe
impozite pe venituri, chiar dacă secretul bancar este păstrat cu sfinţenie (în anul 1984
a avut loc un referendum dacă să se renunţe la secretul bancar la care majoritatea
populaţiei a răspuns negativ).
O metodă de plasare a valorilor ilicite este şi aceea a băncilor off-shore. Aceste
bănci sunt înregistrate într-o ţară care nu oferă facilităţi financiare, dar îşi desfăşoară
activitatea în alte zone (mai ales în teritoriile considerate paradisuri financiare)1.
Băncile şi instituţiile financiare off-shore sunt scutite de o seamă de obligaţii
care le-ar reveni în ţara unde se înregistrează, sunt scutite de taxe, nu li se cer garanţii,
n-au restricţii la dobânzi, nu sunt supuse niciunei verificări. De regulă, asemenea
companii se înfiinţează de intermediari (jurişti, economişti), care contra unui comision
1 Costică Voicu, Spălarea banilor murdari, Editura Sylvi, Bucureşti, 1999, p. 12-20 ; Ion Dascălu, Centrele financiare off-shore, paradisurile fiscale şi secretul bancar, Editura Argument, Bucureşti, 2001, p.85-100; Ştefan Popa, Adrian Cucu, Economia subterană şi spălarea banilor, Editura Exvent, Bucureşti, 2000, p.10.
20
le înfiinţează, le vând gata înregistrate, deschid conturi bancare în numele clienţilor,
desfăşoară orice activitate în numele şi pe contul acestora, adică pe seama
adevăratului proprietar care furnizează şi valorile provenite din infracţiuni rămânând
în umbră într-un anonimat complet.
Pentru revenirea în ţara de origine sub forma banilor curaţi, deţinătorul valorilor
provenite din infracţiuni foloseşte cel mai adesea metoda „împrumutului de afaceri”.
Infractorul solicită un împrumut bancar în ţara sa pe care îl plăteşte cu banii aflaţi într-
o bancă off-shore, bani care îi aparţin tot lui. În felul acesta banii se reîntorc în ţară ca
bani curaţi.
Tranzacţiile cu sumele provenite din infracţiuni, şi plasarea acestora în diferite
zone ale globului sunt mult înlesnite de dezvoltarea modernă a comunicaţiilor. O parte
din ce în ce mai mare din fondurile companiilor şi corporaţiilor circulă sub formă
electronică. În SUA valoarea tranzacţiilor în bani lichizi a scăzut de la aproximativ
550 milioane de dolari la 2,2 milioane, în timp ce valoarea tranzacţiilor electronice a
crescut de la 9 miliarde la 540 miliarde de dolari. Transferurile electronice oferă mari
posibilităţi de spălare a valorilor ilicite putând circula rapid între diferite bănci şi
instituţii financiare dispărând orice urmă a provenienţei lor ilegale. După o statistică
americană, din cele 700.000 de transferuri electronice zilnice o bună parte o constituie
acţiunile de spălarea banilor acţiuni care ating suma de 300 milioane dolari zilnic.
Operaţiile bancare prin mijloace electronice (on-line) slăbesc capacitatea băncilor de a
supraveghea activitatea conturilor şi obţinerea de informaţii certe asupra expeditorului
şi primitorului banilor prin transfer electronic. După ce un client a depus o sumă într-
un cont numerarul poate fi transferat imediat în orice parte a lumii inclusiv în zone
reprezentând paradisuri financiare iar depunerile dintr-un loc pe glob pot fi ridicate
imediat în cealaltă parte a globului.
În ultimul timp este folosit şi Internet-ul pentru acţiuni de spălare a banilor. Pe
această cale o persoană are posibilitatea de acces la contul său din orice parte a lumii
fie personal fie prin intermediar.
B. Stratificarea
Stratificarea sau sedimentarea, presupune separarea veniturilor ilicite de sursa
lor prin crearea unor complexe tranzacţii financiare, concepute a anihila orice
posibilitate de control asupra bunurilor ilegal dobândite. În această fază, cel care
reciclează valorile ilicite construieşte tranzacţii financiare sau comerciale fictive (total
sau parţial) prin înfiinţarea de societăţii paravan sau în baza unor documente de
import-export fictive, banii se transferă din locul iniţial de plasare (bancă), ca plată
pentru servicii şi operaţiuni fictive, în altă bancă.
În felul acesta, după ce numerarul a ajuns să fie depus în instituţii financiare
fără a fi descoperit, sunt puse în funcţiune instrumente financiare mai uşor de
manipulat (cec-uri de călătorie, obligaţiuni, acţiuni); cu care se pot efectua în
continuare tranzacţii, şi operaţiuni în afara ţării, ori se pot depune în conturi de la
bănci interne, fără a mai fi necesară completarea unor rapoarte de depunere sau
retragere.
O altă modalitate de stratificare facilă o constituie transferurile electronice.
Reluarea acestor transferuri de cât mai multe ori sub diferite pretexte, adesea dintr-o
ţară în alta, incluzând şi zone paradisuri financiare, face aproape imposibilă
descoperirea originii fondurilor.
Revânzarea sau chiar exportul bunurilor de mare valoare care au fost
achiziţionate cu ocazia plasării numerarului, constituie de asemenea o metodă
eficientă de stratificare. Ciclul de revânzare se reia de mai multe ori, astfel că, practic
nu se mai poate identifica sursa iniţială a bunului dobândit în prezent, neputându-se
lua astfel măsura confiscării şi demonstra legătura între actualul bun şi sursa ilegală a
fondurilor iniţiale, fonduri care şi-au pierdut individualitatea.
22
C. Integrarea
Este a treia etapă a procesului de spălare a fondurilor, presupunând legitimarea
fondurilor provenite din infracţiuni, fonduri care sunt reintroduse în circuitul legal fără
a mai fi suspecte ; se caută astfel să se dea aparenţă licită bunurilor dobândite în baza
unei activităţi ilicite. Prin intermediul integrării profiturile reciclate sunt plasate în
economia reală, legitimă, rezultatele obţinute din activităţi ilegale devenind legale;
profiturile au acum o acoperire legală, deţinătorul folosindu-le fără teamă, chiar prin
achiziţionarea de bunuri la vedere.
Sunt de menţionat şi împrumuturile fictive acordate de o companie „de faţadă”
înregistrată într-un paradis financiar, dar controlată de o companie din ţară, fondurile
ei fiind de fapt fondurile reciclate ale acestei companii din ţară. Banii reciclaţi aflaţi în
conturile firmei de faţadă sunt împrumutaţi firmei din ţară (este vorba de un
autoîmprumut) pentru care aceasta din urmă plăteşte dobânzi încasate tot de
adevăratul proprietar al firmei de faţadă.
Folosirea de facturi false pentru import sau pentru export, supraevaluate,
achiziţionarea de bunuri imobiliare sau afaceri subevaluabile care ulterior sunt
vândute supraevaluat sau vânzarea acestor bunuri unor societăţi de tip captiv (ce
aparţin în fapt proprietarului bunurilor), reprezintă tot atâtea moduri de integrare a
capitalului reciclat.
Ciclul economic al lumii clandestine este unul continuu şi dinamic, cu generaţii
de profituri investite fie în activităţi mult mai ilegale decât cele ce le-au produs, fie în
activităţi licite, căpătând astfel un aspect „curat”.
6. Metode de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului
În prezent, metodele de spălare a banilor şi de finanţare a terorosmului sunt
extrem de variate, foarte numeroase şi pot fi derulate în toate sectoarele de activitate, o
enumerare limitativă a acestor procedee fiind practic imposibilă. De aceea, în cele ce
urmează, vom prezenta cu titlu de exemplu câteva din metodele de spălare a banilor şi
de finanţare a actelor de terorism, aşa cum au fost acestea identificate în practica
românească şi internaţională:
a) O metodă foarte des folosită de infractori, ce implică utilizarea numerarului este
structurarea depozitelor de numerar ( SMURFFING ).
Acest lucru se realizează prin divizarea sumelor în numerar în sume mai mici şi
depunerea acestora în mai multe conturi bancare, fie de către aceeaşi persoană ( în
conturi deschise la bănci sau sucursale diferite ), fie de către mai multe persoane ( în
conturi deschise la aceeaşi bancă ). Prin acest procedeu, infractorii urmăresc să evite
prevederile legale referitoare la raportarea operaţiunilor cu numerar, atunci când
tranzacţia a depăşit o anumită valoare ( echivalentul a 15.000 de euro în legislaţia
românească ).
b) O altă metodă de spălare a numerarului murdar sau de punere a acestuia la
dispoziţia unor grupări teroriste o reprezintă transportul fizic al banilor peste graniţele
ţării ( contrabanda cu numerar ). Astfel, curierii de numerar sunt deseori folosiţi de
grupările criminale în vederea efectuării unor operaţiuni având ca scop spălarea
banilor şi/ sau finanţarea terorismului. Pentru trecerea frauduloasă a numerarului peste
frontieră, curierii preferă deplasarea cu avionul, folosind preponderent rute scurte sau
zboruri directe ( ceea ce le conferă posibilitatea de a fi mereru aproape de bani şi de a
ajunge rapid la destinaţie), dar folosesc şi diverse alte mijloace de transport
( autovehicule sau vase ce transportă bunuri, în derulare unor operaţiuni de comerţ
exterior ).Conform Grupului de Acţiune Financiară Internaţională ( FATF/GAFI) ,
contrabanda cu numerar reprezintă „ una dintre principalele metode de mişcare a
fondurilor ilicite , spălare a banilor şi finanţare a terorismului”.
24
CAPITOLUL AL III-LEA
INFACŢIUNI GENERATOARE
SPĂLĂRII BANILOR SPECIFICE ROMÂNIEI
3.1. Spălarea banilor obţinuţi din comercializarea ilicită a carburanţilor.
Un grup de societăţi comerciale a achiziţionat de la mai multe rafinării produse
petroliere inferioare care nu sunt supuse accizării şi nici purtătoare de taxă de drum. În
realitate marfa era de fapt benzină şi motorină. Firmele „fantomă” au facturat marfa cu
accizele şi taxa de drum incluse în preţ către un grup de firme al căror obiect de
activitate era „comercializarea en-gros a carburanţilor”, şi care, la rândul lor, au
vândut combustibilul unei alte firme, specializată în comercializarea en-detail a
combustibililor la pompă.
În urma comercializării către consumatori a mărfii, firma en-detail a încasat
echivalentul a 60 milioane USD. Din această sumă, firma a dirijat 35 milioane de
USD către o societate comercială X SRL.
Firma X este o societate românească al cărei obiect de activitate declarat la
Registrul Comerţului nu are nimic în comun cu producerea şi comercializarea
produselor petroliere. Interesant de precizat că asociat unic al firmei X este o societate
comercială înregistrată într-un paradis fiscal.
După primirea celor 35 milioane de USD, firma X îi transferă la extern cu titlu
„contravaloare facturi”, deşi, conform informaţiilor primite de la organele vamale,
firma nu efectuase nici o operaţiune de comerţ exterior.
La numai câteva săptămâni, firma X a primit de la două firme din Olanda şi
Hong Kong 35 milioane USD.26
Important de menţionat este faptul că aceste două firme străine au creditat
contul USD al firmei X cu menţiunea „capital circulant”, plata fiind efectuată în
numele asociatului unic al firmei X, respectiv societatea comercială înregistrată în
paradisul fiscal. Urmărind fluxurile financiare s-a constatat că întreaga sumă a fost
transferată în favoarea grupului de firme en-detail, iar acesta a investit suma pentru
achiziţionarea unui obiectiv strategic.
Deci, cea mai mare parte din contravaloarea accizelor şi taxei de drum aferente
combustibililor a fost direcţionată ilegal la extern, de unde în numai câteva săptămâni
a fost transferată în ţară cu titlu „capital circulant”, iar ulterior valuta a ajuns la firma
detailistă care a investit-o într-un domeniu deosebit de profitabil.
Pe plan intern, cu diferenţa de 25 mil. USD, firma en-detail a plătit
contravaloarea carburanţilor către grupul de firme en-gros, iar din această sumă,
administratorii şi-au transferat în conturile personale echivalentul a cca 1 mil. USD,
bani pe care i-au păstrat în conturile curente. Grupul de firme en-gros a achitat către
grupul iniţial de firme 24 mil. USD, iar acestea mai departe au achitat rafinăriilor
contravaloarea mărfii achiziţionată iniţial, adică 20 mil. USD.
În urma analizei s-a stabilit că acest grup iniţial era constituit din firme
„fantomă”, iar împuterniciţii a dispune pe conturi erau cetăţenii străini de origine
arabă, care au retras din conturile firmelor echivalentul a 4 mil. USD.
Aceşti bani au fost regăsiţi în conturile personale ale administratorilor firmelor
“fantomă”, pe care aceştia i-au investit astfel: cu 2 milioane de USD au constituit
depozite la termen, iar cu 2 mil. USD au achiziţionat diverse bunuri imobiliare.
Astfel, utilizarea de firme „fantomă” în circuitul comercial al combustibililor a
permis atât sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor aferente, cât şi posibilitatea
scoaterii din circuitul bancar a echivalentului a 4 milioane USD, bani care au ajuns în
final în conturile personale ale administratorilor societăţilor comerciale.
Prezentarea unor documente vamale şi comerciale false funcţionarilor bancari a
făcut posibil transferul ilegal la extern a 35 milioane USD, sumă care ulterior a revenit
în ţară „spălată” şi apoi investită într-un domeniu profitabil
3.2. Spălarea banilor proveniţi din comercializarea ilicită a produselor
petroliere şi înşelăciune în dauna bugetului de stat
Într-o perioadă de trei luni, patru societăţi comerciale ( X,Y,Z si T ), cu obiect de
activitate „comeţul cu produse petroliere” au comercializat astfel de produse în
valoare de 33 mil.RON , din care 8,5 mil.RON reprezentau accize.
Pentru a respecta prevederile legale cu privire la comercializarea produselor
petroliere, respectiv pentru a face dovada efectuării plăţii anticipate a accizelor către
rafinărie, cele patru societăţi au efectuat o serie de operatiuni fictive, care au dus la
prejudicierea bugetului cu circa 10 mil.RON .
Rafinăria B a încasat 8,5 mil.RON de la rafinăria A, reprezentând
contravaloarea ţiţeiului neprocesat. Aceste fonduri au fost transferate societăţilor
X,Z,Y şi T cu titlul de „prestări servicii” şi „contravaloare materiale”. În aceleaşi zile,
acestea au returnat fondurile cu titlul de „accize”, pentru ca, în final, rafinăria B să
returneze cele 8.5 mil.RON lei rafinăriei A, cu titlul de „finanţare”.
După întregirea fondurilor încasate de către rafinăria A, cele 33 mil.RON au
fost investite în bunuri mobile şi imobile, realizând în acest fel şi spălarea fondurilor
obţinute ilegal.
Prin această schemă, în câteva luni, bugetul de stat a fost prejudiciat cu sume
importante din care au ieşit în evidenţă cele 10 mil.RON, respectiv:
28
-8,5 mil.RON – accizele aferente produselor petroliere încasate şi nevirate la
buget;
-1,5 mil.RON – TVA aferentă facturilor fictive de „prestări servicii” şi
„contravaloare materiale”.
3.3. Spălarea banilor proveniţi din rambursări ilegale de TVA ca urmare a
unor exporturi supraevaluate.
Pornind de la un Raport de Tranzacţii Suspecte primit de Oficiu de la o bancă
raportoare s-a stabilit că un EXPORTATOR a încasat din străinătate suma totală de
800.000 USD, bani care în aceeaşi zi au fost schimbaţi în lei şi transferaţi în contul
Firmei X cu titlul „contravaloare marfă” (în total 1,8 mil.RON ).
Din documentele de export s-a stabilit că EXPORTATORUL a livrat la extern
utilaje uzate la un preţ de 100 USD /kg (echivalentul a 250 RON/kg).
Analizând fluxul comercial s-a constatat că exportatorul a achiziţionat utilajele
uzate la preţul de 250 RON, de la o firmă „fantomă” X, care nu funcţionează la sediul
social declarat, nu a depus declaraţiile privind obligaţiile de plată la bugetul de stat şi
bilanţurile contabile, asociat fiind un cetăţean arab B care nu a intrat niciodată în
România.
Pe contul firmei „fantomă” X a acţionat ca împuternicit administratorul
exportatorului – persoană fizică A. La rândul ei, firma „fantomă” X a achiziţionat
utilajele uzate de la un producător, la un preţ de 25 RON/kg.
Deci, primul pas al înşelăciunii l-a constituit supraevaluarea preţului de către
firma „fantomă” X de la 25 RON/kg la 250 RON lei/kg.
Din analiza ulterioară a reieşit că plata mărfurilor către producător la preţul de
25 RON/kg, în total 200.000 RON, s-a făcut de către exportator, dar nu prin
instrumente bancare, ci în numerar. Sumele încasate de la exportator de firma
„fantomă” X au fost transferate pe baza unor facturi fictive unei firme „fantomă”Y,
firmă care, la fel ca firma X, nu funcţionează la sediul social declarat şi nu a depus
declaraţiile privind obligaţiile de plată la bugetul de stat.
Firma „fantomă” Y, la rândul ei, a transferat banii în străinătate sub forma plăţii
în avans a unor produse care nu s-au importat niciodată şi nici avansul nu s-a mai
repatriat.
De menţionat este faptul că împuternicitul pe contul firmei „fantomă” Y este tot
administratorul exportatorului, împuternicit şi pe contul firmei „fantomă” X.
În urma operaţiunilor descrise, exportatorul a beneficiat de rambursarea TVA
aferent exporturilor efectuate în sumă totală de 380.000 RON, bani care au fost
transferaţi firmei „fantomă” X, cu justificarea „contravaloare marfă”.
Pe baza unor contracte de împrumut fictive, firma „fantomă” X a transferat cele
380.000 RON în contul personal al asociatului firmei, cetăţeanul arab B (persoană
fictivă), cu justificarea „restituire împrumut asociat”, de unde banii au fost retraşi în
numerar de către administratorul exportatorului – persoană fizică A, împuternicit şi pe
contul cetăţeanului fictiv B.
În timp ce firma „fantomă” X nu a achitat la buget TVA colectată şi impozitul
pe profit aferent profitului realizat din vânzarea mărfurilor la un preţ supraevaluat,
exportatorul a beneficiat de rambursarea TVA aferente exporturilor efectuate în sumă
totală de 380.000, bani care, prin operaţiunile enumerate anterior, au fost spălaţi,
apărând ca fiind sume de provenienţă licită ( restituire creditare firmă).
3.4. Spălarea banilor obţinuţi din producerea şi comercializarea ilicită a
alcoolului şi băuturilor alcoolice.
X şi Y sunt două societăţi comerciale a căror activitate se desfăşoară în
domeniul producerii şi comercializării alcoolului şi băuturilor alcoolice. Important de
30
menţionat este faptul că firmei Y i-au fost retrase licenţele de fabricaţie şi autorizaţiile
de producere a alcoolului şi băuturilor alcoolice. Asociaţii şi administratorii firmei X
şi Y sunt cetăţeni români. Asociaţii firmei Y au numit în funcţia de administrator
pentru numai 39 de zile un cetăţean egiptean care s-a dovedit că acţiona în România
sub alte trei identităţi şi care face parte dintr-o reţea criminală.
În acest context, ca urmare a unor livrări de marfă, firma Y a emis în favoarea
firmei X un număr de facturi fiscale în valoare totală de 7,7 mil. RON, iar firma X şi-a
plătit parţial datoria către firma Y prin emiterea unor bilete la ordin în valoare de 3,9
mil.RON.
În urma controlului efectuat de Garda Financiară s-a stabilit că facturile fiscale
emise de firma Y figurau în evidenţele acesteia ca fiind sustrase şi nicidecum emise.
De asemenea, s-a mai constatat că marfa nu putea fi transportată cu autovehiculele
care apăreau în factură drept mijloace de transport, deoarece erau destinate
transportului de combustibili, iar în urma prelevării de probe s-a constatat că marfa
avea altă calitate decât cea înscrisă în documente, în acest fel consumatorii fiind
înşelaţi.
Prejudiciul adus bugetului de stat de către firma X prin sustragerea de la plata
taxelor şi impozitelor a fost calculat la peste 8,3 mil. RON.
La o analiză atentă a copiilor după biletele la ordin s-a observat că acestea au
fost completate şi girate în acelaşi moment şi, totodată, completarea lor nu a fost
făcută cu respectarea rubricaţiei, ceea ce induce nulitatea acestora, iar la scadenţă, în
caz de neplată, beneficiarul nu le putea investi cu formula executorie. Se poate spune,
deci, că fie beneficiarul nu era interesat de plată, fie ştia oricum că aceste titluri au fost
emise cu un alt scop decât cel declarat. Girul dat de firma Y a fost făcut în favoarea a
numeroase firme care în urma analizei a rezultat că funcţionau pe principiul firmelor
„fantomă”, iar asociaţii, administratorii şi împuterniciţii pe cont erau exclusiv cetăţeni
irakieni şi egipteni.
Urmărind circuitul financiar s-a constat că aceste firme „fantomă”, precum şi
multe alte societăţi comerciale au direcţionat fondurile, respectiv 30,9 mil. RON şi
19,3 mil. RON exclusiv în conturile altor două firme care s-au dovedit a funcţiona tot
pe principiul firmelor „fantomă”. Acestea din urmă au schimbat sumele din lei în
USD, iar în baza unor documente comerciale şi vamale false prezentate băncilor au
transferat 12 milioane USD în China, în favoarea a numeroase firme şi persoane
fizice.
La câteva luni după aceste transferuri externe, firma românească Z devine
beneficiară unui credit extern de aceeaşi valoare. Asociat majoritar al acestei firme
este o societate comercială străină, înregistrată într-un paradis fiscal, iar
administratorii sunt cetăţenii români implicaţi în firmele X şi Y. Pentru a da o
aparenţă de legalitate acestui transfer extern direcţionat de la o bancă din Filipine
firma Z şi asociata sa nerezidentă au încheiat un contract de împrumut extern pe care
l-au înregistrat la BNR, în contul datoriei private externe.
Cu banii primiţi, administratorii firmei Z au achiziţionat mai multe pachete
majoritare de acţiuni a unor obiective rustice din ţară.
Astfel se observă că în urma producerii şi comercializării la negru a alcoolului
şi băuturilor alcoolice s-a obţinut în numai câteva luni, echivalentul a 12 milioane de
USD, bani negri. Întreaga sumă a fost transferată ilegal la extern, iar ulterior a fost
introdusă în ţară ca împrumut extern acordat unei firme româneşti, care a cumpărat
pachete de acţiuni la mai multe obiective turistice.
32
3.5. Utilizarea creditelor bancare pentru derularea de operaţiuni fictive în
vederea obţinerii de rambursări ilegale de TVA şi spălare de bani.
Un grup de trei societăţi comerciale (A, B şi C) patronate de 2 cetăţeni români
X şi Y, folosindu-se de o firmă „fantomă”, au derulat mai multe operaţiuni fictive în
baza cărora au obţinut rambursări de zeci de miliarde de lei.
Astfel societatea comercială A a obţinut de la o bancă comercială mai multe
credite pentru a efectua acte de comerţ, în valoare totală de 14 mil.RON.
În aceeaşi zi, banii au fost transferaţi de către administratorul societăţii X în
contul societăţii comerciale C, unde societatea comercială A deţine un procent de 60%
din acţiuni, cu justificarea „avans societate”.
Sumele depuse în numerar au fost utilizate de societatea comercială A pentru a
achiziţiona mărfuri de la societatea comercială B administrată tot de persoanele fizice
X şi Y.
Mergând pe firul operaţiunilor comerciale s-a constatat că mărfurile erau
achiziţionate de la o firmă de tip „fantomă” patronată de un cetăţean arab, societate
care nu funcţionează la sediul social declarat şi care nu a depus la organele fiscale
nicio declaraţie privind impozitele şi taxele datorate bugetului de stat.
Din analiza rulajelor înregistrate în conturile socităţilor comerciale A, B şi ale
firmei de tip „fantomă” s-a constatat că între acestea nu au avut loc nici un fel de
tranzacţii bancare.
Din verificările efectuate a rezultat că facturile folosite de firma de tip
„fantomă” erau false, deoarece aparţineau altei societăţi comerciale.
Analizând modalitatea de plată a facturilor a rezultat că societăţile comerciale A
şi B au achitat contravaloarea mărfurilor în numerar înregistrând în casieriile
societăţilor mai multe chitanţe cu regim special înseriate şi numerotate de către
Imprimeria Naţională, care au fost eliberate altor societăţi comerciale.
Astfel, folosindu-se de facturi false şi de firme de tip „fantomă”, societatea
comercială B a derulat mai multe operaţiuni fictive în baza cărora a dedus nejustificat
TVA în valoare de 2,28 mil.RON.
De asemenea, societatea comercială A a beneficiat de o rambursare de TVA în
valoare de 2,6 mil. RON, bani care au fost retraşi în numerar de către administratorii
X şi Y cu justificarea „restituire împrumut”.
3.6. Spălarea banilor obţinuţi din folosirea cu rea-credinţă a activelor unei
societăţi comerciale, într-un scop contrar intereselor acesteia şi în folosul
administratorilor.
O societate comercială cu răspundere limitată X, cu obiect de activitate,
fabricarea de articole confecţionate din textile, care are ca asociaţi şi administratori un
cetăţean britanic, unul iordanian şi unul român, a efectuat exporturi în anul 2002 în
valoare de 5.000.000 USD, către mai multe firme din Marea Britanie şi Germania;
societatea X a înregistrat în anul 2002 numeroase pierderi şi datorii către bugetul de
stat.
Conturile cetăţeanului britanic A (deschise la o bancă comercială din România),
administrator şi asociat al societăţii, au fost alimentate cu sume importante de bani,
provenind de la firme din Marea Britanie şi Germania, beneficiare ale exporturilor
(5.000.000 USD ).
Suma de 5.000.000 USD a fost transferată în conturile personale ale
cetăţeanului iordanian B şi ale soţiei acestuia, de unde ulterior, aceştia i-au retras în
numerar.
Aceste sume, au fost ulterior depuse în numerar în contul cetăţeanului român C,
asociat şi administrator al societăţii. Acesta a transferat banii mai departe în contul
34
socităţii cu justificarea „creditare firmă”. După un interval de timp, suma respectivă a
fost transferată în contul cetăţeanului român C, cu justificarea „restituire credit”.
În concluzie, suma de 5.000.000 USD datorată societăţii comerciale X a fost
deturnată, ajungând în conturile personale ale unuia dintre administratorii firmei.
Suma respectivă a fost folosită pentru creditarea firmei, urmărindu-se prin această
operaţiune crearea unei aparenţe de legalitate. Administratorii societăţii prezentate mai
sus au folosit cu rea credinţă activele acesteia, într-un scop contrar intereselor
societăţii şi în folos propriu. Cei trei cetăţeni au săvârşit infracţiunea de spălare a
banilor, suma spălată fiind de 5.000.000 USD.
3.7. Fonduri băneşti obţinute în mod fraudulos în cadrul procesului de
privatizare sunt spălate prin „afaceri” cu instituţiile statului.
În urma unei privatizari prin „negociere directă”, o societate cu capital de stat a
vândut unei firme aparţinând unui cetăţean arab, un imobil „de patrimoniu”, situat în
centrul comercial istoric al capitalei pentru sume de 260.000 RON, echivalentul a
aproximativ 313.000 USD, preţ ce putea fi achitat, conform clauzelor contractuale, în
45 de zile, fără a putea fi influenţat prin depreciere previzibilă a monedei naţionale.
La negocierea contractului a participat, în calitate de preşedinte al firmei
cumpărătoare, dl. X, cetăţean român de origine arabă.
După 5 luni, firma cumpărătoare a vândut acelaşi imobil doamnei X, soţia celui
care, în calitate de preşedinte, negociase cumpărarea imobilului respectiv.
Preţul din acest contract a fost de 270.000 RON, echivalent cu aproximativ
310.000 USD şi putea fi achitat în 150 de zile.
De menţionat că cetăţeanul X a dobândit 50% din dreptul de proprietate asupra
imobilului achiziţionat de soţia sa, în temeiul legislaţiei româneşti referitoare la
comunitatea bunurilor dobândite de soţi în timpul căsătoriei.
După aproximativ nouă luni de la dobândirea imobilului, soţii X l-au revândut
unei instituţii reprezentative a statului pentru un preţ de peste 2,6 mil.RON,
echivalând 1,7 milioane USD, plătibili în două zile de la data încheierii contractului.
Instituţia de stat a virat promt preţul în contul personal al domnului X, inclusiv
un „supliment” de peste 10.000 RON faţă de preţul stabilit prin contract.
Societatea comercială care a achiziţionat iniţial imobilului este o firmă de tip
„fantomă”, înregistrată pe numele unei persoane fizice fictive. În spatele acestei firme
se află, de fapt, o reţea organizată de cetăţeni străini şi români, creată special pentru
comiterea unor infracţiuni, prin care statul român a fost prejudiciat cu sume
considerabile.
Din banii astfel obţinuţi, domnul X a achiziţionat, prin schimb valutar, suma de
peste un milion USD, care a fost folosită astfel:
-retrageri de numerar ( aproximativ o zecime);
-creditarea uneia dintre firmele proprii;
-transferuri către persoane fizice;
-achiziţionarea unor active ale statului vândute în cadrul procesului de
privatizare.
3.8. Spălarea banilor obţinuţi în urma săvârşirii unor acte de corupţie.
Un cetăţean român a încasat într-un cont bancar deschis în România suma de
2.000.000 USD din Israel, cu menţiunea că banii reprezintă comision conform unui
contract secret.
Din analiza efectuată a rezultat că cetăţeanul respectiv era funcţionar public al
administraţiei centrale. Folosindu-se de această calitate a intervenit pentru încheierea
unui contract în valoare de 300.000.000 USD, între o societate din Israel şi o societate
românească cu capital de stat. În urma acestei acţiuni, cetăţeanul urma să primească
drept recompensă de la partenerul extern o sumă de bani. Pentru aceasta şi-a deschis
36
iniţial cont în Elveţia, însă ulterior a deschis un cont bancar în România, cont în care a
fost virată suma de 2.000.000 USD.
Este important de menţionat şi faptul că această persoană a derulat afaceri în
Israel, perioadă în care a cunoscut persoanele din conducerea firmei israeliene.
Afacerile pe care le-a condus în această ţară s-au încheiat fie prin falimente, fie prin
cercetări pentru evaziune fiscală.
După ce a încasat banii, cetăţeanul respectiv a efectuat următoarele operaţiuni:
-în prima fază a retras în numerar 600.000 USD şi a constituit depozite bancare
în valoare de 1.400.000 USD;
-ulterior a lichidat depozitele înainte de termen şi a cumpărat titluri de stat;
-după ce a vândut titluirile de stat, a retras în numerar 300.000 USD, a constituit
un depozit la o altă bancă, în valoare de 650.000 USD, şi-a cumpărat un autoturism în
valoare de 250.000 USD, iar cu 200.000 USD a creditat societatea la care este
acţionar, după ce în prealabil a efectuat schimbul valutar.
Ulterior a mai creditat societatea cu încă 150.000 USD. Această societate este
un magazin de lux şi a fost folosită ca paravan pentru reciclarea fondurilor ilicite. O
parte a banilor obţinuţi prin acte de corupţie a fost utilizată pentru rambursarea unor
credite bancare.
3.9. Spălarea banilor încasaţi ca mită pentru intermedierea de adopţii
internaţionale de copii români.
Pe baza analizei Rapoartelor privind depunerile şi retragerile de numerar de
peste 15.000 euro primite la Oficiu de la o bancă au rezultat suspiciuni cu privire la
sumele în valută retrase în numerar de o persoană fizică A, care într-o perioadă scurtă
a retras numerar suma de 585.000 USD.
Din analiza rualjului contului persoanei fizice A a rezultat că banii proveneau
de la mai multi cetaţeni americani, care au creditat contul persoanei fizice cu suma
totală de 560.000 USD şi de la o persoană jurudică cu sediul în SUA specializată în
adopţii, care a creditat contul persoanei fizice A cu suma de 25.000 USD.
Din verificările efectuate în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor a rezultat că
persoana fizică A este preşedintele unei fundaţii autorizate să desfăşoare activităţi în
domeniul protecţiei drepturilor copilului.
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra operaţiunilor derulate în contul
fundaţiei, s-a constatat că şi aceasta a încasat sume în valută de la aceleaşi persoane
fizice şi juridice străine care au creditat şi contul personal al preşedintelui fundaţiei.
Rezultând suspiciuni, în sensul că banii ar putea proveni din intermedierea de
adopţii, a fost consultată la Comitetul Român pentru Adopţii lista cetăţenilor străini
care au adoptat copii din România în perioada respectivă, de unde a reieşit că toţi
cetăţenii americani care au creditat contul personal al persoanei fizice A – preşedinte
al fundaţiei, se regăsesc în această listă.
Din verificările efectuate la Registrul Comerţului s-a constatat că persoana
fizică B – soţia preşedintelui fundaţiei, figurează ca asociat unic la societatea
comercială X.
Din analiza derulării operaţiunilor s-a constatat că sumele retrase în numerar din
contul preşedintelui fundaţiei persoana fizică A – erau depuse tot în numerar, în
aceeaşi zi, în contul societăţii comerciale X, cu justificarea „acordare împrumut firmă”
bani care la interval de câteva zile erau retraşi numerar cu justificarea, „restituire
împrumut asociat” – în total 1,4 mil.RON.
În acest mod, sumele de bani încasate necuvenit, în contul preşedintelui
fundaţiei – persoana fizică A, în schimbul facilitării adoptiei de copii români în
străinătate, au fost spălate prin intermediul societăţii comerciale X, la care soţia
persoanei fizice A este asociat dându-se acestora o aparenţă de legalitate.
38
Fapta persoanei fizice A care, în calitate de preşedinte al unei fundaţii, s-a
folosit de autoritatea sa pentru a intermedia adopţii de copii români în străinătate cu
scopul de a obţine pentru sine sume de bani întruneşte elementele constitutive ale
infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie prevăzute de Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie1.
Având în vedere că sumele de bani pe care preşedintele fundaţiei le-a încasat în
contul personal, în schimbul intermedierii unor adopţii, provin din infracţiuni
asimilate infracţiunilor de corupţie, fapta sa întruneşte elementele constitutive ale
infracţiunii de spălare a banilor, infracţiune aflată în legătură cu infracţiunile asimilate
infracţiunii de corupţie.
3.10. Spălarea banilor proveniţi din trafic de stupefiante.
Cetăţeanul român X, domiciliat în Columbia, a achiziţionat în două tranşe un
teren de la societatea comercială A, cu suma totală de 300.000 euro. Cumpărătorul nu
a achitat preţul terenului la datele prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare.
Ulterior, cetăţeanul X a revândut terenul cu suma de 3.000.000 euro unei
socităţi imobiliare B ai cărei asociaţi sunt două companii cu sediul în Germania.
Despre aceste societăţi au existat informaţii că au bonitate îndoielnică.
După încasarea banilor de la cumpărătorul final, catăţeanul X a plătit şi
contravaloarea terenului către societatea comercială A de la care îl achiziţionase
iniţial.
Astfel, cetăţeanul X a realizat un profit de 2.700.000 euro fără nici un risc şi fără să fi
investit nici un ban.
1 Lg.78/2000-publicată în M.Of.Partea I,Nr.219 din 18.05.2000-privind prevenirea,descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie
Cetăţeanul X are legături strânse cu un cartel el cocainei din Columbia.
Cetăţeanul român Y, care are calitatea de administrator la societatea comercială A are
certe legături cu cetăţeanul X ( care l-a împrumutat de bani cu doi ani în urmă ) şi a
fost implicat în traficul de droguri pe ruta Columbia-Germania-România. Astfel se
explică de ce societatea comercială a acceptat neplata tranşelor reprezentând
contravaloarea terenului vândut lui X. Mai mult chiar, societatea A a continuat să îi
vândă cetăţeanului X o altă parcelă de teren, în continuarea celei dintâi cu toate că nu
a încasat nici un leu pentru prima vânzare.
Banii cu care s-a achitat terenul de către societatea B cetăţeanului X provin din
Germania şi fac parte dintr-un contract de împrumut în valoare de 8.000.000 euro,
acordat de către una dintre societăţile germane care au caliatea de asociat la B.
În aceste condiţii, bonitatea îndoielnică a societăţii germane care a împrumutat
societatea comercială B cu 8.000.000 euro, preţul exagerat de mare cu care a fost
vândut terenul de către cetăţeanul X către societatea A, precum şi legăturile cu mafia
cocainei, se poate trage concluzia că banii ar putea proveni din trafic de stupefiante pe
relaţia Columbia-Germania-Romania şi că ei se întorc, spălaţi, la vânzătorii de
stupefiante, ca rezultând dintr-o speculaţie imobiliară.
Vânzarea-cumpărarea terenului a fost doar un pretext pentru a explica
provenienţa sumei de 3.000.000 euro ca rezultând dintr-o speculaţie imobiliară.
Vânzarea-cumpărarea este, în mod evident, „aranjată” între persoane care se
cunosc, deoarece, deşi în joc sunt sume mari de bani, iar contractul nu este respectat,
totuşi potenţialul păgubit nu are nicio reacţie.
3.11. Spălarea banilor obţinut din înşelăciuni săvârşite pentru obţinerea de
credite bancare.
Reprezentanţii firmei A s-au adresat băncii comerciale unde societatea avea
conturile pentru a i se deschide un acreditiv de import în valoare de 7 mil. euro.
40
Având în vedere că firma nu dispunea de această sumă, banca i-a acordat un credit de
aceeaşi valoare, scop pentru care au fost constituite garanţii materiale în valoare totală
de 40,2 mil.RON.
La livrarea mărfii în ţară, acreditivul a fost executat şi implicit contul firmei
externe S a fost creditat cu contravaloarea mărfii, respectiv 7 mil. euro. După
efectuarea plăţii externe, firma A ar fi trebuit să pună la dispoziţia băncii suma plătită
la extern, însă în conturile acesteia nu a existat disponibil, motiv pentru care banca a
trecut la executarea garanţiilor constituite şi înregistrate în evidenţele ei cu valoarea de
40,2 mil. RON.
La executarea fizică a garanţiilor s-a constatat că acestea aveau o valoare reală
de doar 624 milioane lei şi că, implicit, la constituire acestea au fost supraevaluate.
După câteva luni, contul firmei A deschis în evidenţele unei alte bănci
comerciale a fost creditat cu suma de 1 milion Euro de către firma externă S, transfer
efectuat fără nici o motivaţie. După încasarea sumei, reprezentanţii firmei A au
ordonat schimbul valutar al întregii sume, obţinându-se 3,5 mil.RON, pe care i-au
utilizat astfel:
- 1,1 mil.RON au fost transferaţi în contul firmei C ( firma în care aceştia
deţin calitatea de acţionari majoritari), bani cu care au fost achitate taxe
vamale pentru importul de marfă provenită de la firma externă S;
- cu 1,64 mil.RON, firma A a plătit taxele vamale pentru un import de
marfă al cărei furnizor a fost tot firma externă S;
- 760.000 RON au fost ridicaţi în numerar cu titlul „plăţi salarii”.
În aceeaşi zi în care a fost ridicat numerarul, reprezentanţii firmei A au depus
500.000 RON în contul firmei E, care le aparţine, cu motivaţia „aport capital social”,
şi 260.000 RON în contul firmei A cu titlul „creditare firmă”.
Înregistrarea în evidenţele băncii a unor garanţii scriptice fără a fi verificate în
teren a permis supraevaluarea acestora şi obţinerea unui credit mult mai mare decât
cel care putea fi legal acordat.
Supraevaluată a fost şi marfa importată de firma românească, atâta timp cât
firma externă S a plătit părţii române 1 milion de EURO fără nicio motivaţie
economică, bani care au fost folosiţi în mare parte la plata de taxe vamale pentru
importul de marfă provenită de la acelaşi partener străin. Restul banilor (760.000
RON) a fost ridicat în numerar şi introdus în circuitul economic al firmelor ca aport
capital social şi creditare firmă, fapt care a permis ulterior reprezentanţilor acestora
obţinerea unor fonduri albite.
SISTEME ALTERNATIVE DE TRANSMITERE
A BANILOR
(HAWALA-HUNDI)
Nu doar începând cu septembrie 2001 se acordă o mai mare atenţie sistemelor de
transmitere a banilor, căci aceste sisteme aduc multe avantaje celor care spală bani,
deoarece, de regulă, tranzacţiile se desfăşoară fără a fi depistate. Punctul de plecare al
acestor tranzacţii e în Asia, înainte de dezvoltarea sistemului bancar din Vest şi a
dovedit satisfacţii tuturor participanţilor.
Foarte des aceste sisteme alternative de trimitere a banilor sunt numite în mod
eronat “under-ground-banking”, deşi această expresie nu e întotdeauna corectă,
42
deoarece participarea la aceste sisteme este în mod sporadic în unele ţări întru-totul
legală.
Unul din sistemele cele mai cunoscute şi cu cea mai mare trecere poartă denumirea
“Hawala”, care este sinonimă cu “Hundi”.
Hawala este un sistem de transmitere a banilor alternativ sau paralel, cu nucleul
în sudul Asiei şi se bucură de recunoaştere în toată lumea, mai ales între muncitorii
din această zonă. Sistemul se bucură de încredere, de întrebuinţare extensivă, de
legături, într-un mod familial şi funcţionează prin transportarea banilor, dar nu în mod
actualizat.
Modul de funcţionare a sistemului “Hawala”.
Se explică printr-o tranzacţie unică. De exemplu, un cetăţean asiatic cu viză turistică,
lucrează ilegal în Austria şi vrea să trimită acasă , alor lui, o sumă de bani. Acest
asiatic contactează în primă instanţă o bancă austriacă şi întâmpină următoarele
dificultăţi:
-probleme de comunicare (limbă);
-programul băncilor (ore fixe );
-deschiderea contului (formalităţi, prezentarea identităţii,etc.);
-cheltuieli de tranzacţii;
-durata trimiterii banilor;
Cu această experienţă practică, contactează pe un “Hawaladar” şi află că această
tranzacţie este:
-mai rapidă;
-mai avantajoasă financiar;
-mai de încredere;
-directă;
Exemplu:
“Hawaladarul” desfăşoară printre alte afaceri şi una de import-export(de casete,
cartele de telefon, alimente) în Austria şi contactează pe unul din “partenerii” săi
prezenţi în orice ţară spre care se vor trimite banii, care aranjează tranzacţia în valuta
locală.
Acest exemplu arată cât de importantă este reţeaua, iar contactările se fac prin telefon,
fax, e-mail.
Apare întrebarea cum ajunge partenerul “Hawaladarului” la banii săi? Deoarece
cele două persoane sunt “parteneri”, împărţirea banilor nu reprezintă o problemă. În
ipoteza mai sus-menţionată , cu afacerea de import-export, se pot manevra uşor banii
prin manipularea socotelilor supra şi subfacturate.
Acest sistem este utilizat în aproape tot Orientul Mijlociu de multă vreme şi se
bazează pe încredere, precum şi pe asigurarea anonimatului, deoarece nu toate
operaţiunile se realizează pe hârtie. Utilizatorii unui astfel de sistem transmit banii
peste graniţe fără a-i transfera în mod fizic.
În fapt, principala caracteristică a Hawala este “compensarea”, deoarece
persoanele implicate sunt asigurate că în contul respectiv se vor depune bani sau, în
alte cazuri, se transmit bunuri, ce vor fi returnaţi(returnate) printr-o tranzacţie
reversibilă viitoare.
Cu acest sistem, banii în numerar sunt depozitaţi printr-un agent “Hawala” care adesea
este proprietarul unui magazin sau al unei mici afaceri, care, la rândul său, aranjează
ca o sumă egală să fie colectată la un dealer Hawala din altă ţară. Persoana care
primeşte, în final, banii, foloseşte o dovadă scrisă sau o parolă pentru a demonstra că
este persoana îndreptăţită să primească banii. Nu există o circulaţie în mod fizic a
capitalului între dealerii Hawala în nicio tranzacţie şi nu există, de obicei, înregistrări
scrise privind tranzacţia.
Dealerii Hawala compensează conturile între ei per total o dată sau de mai
multe ori pe an.
44
Sistemul Hawala reprezintă un important mijloc de colectare a fondurilor care
apoi sunt utilizate pentru finanţarea terorismului.
Aceste sisteme informale sau alternative de transmitere a banilor nu sunt
reglementate în toate ţările.
Comparând acest sistem de transmitere a banilor alternativ cu sistemele
tradiţionale, mai ales cecurile, reiese că “Hawala” ar putea reprezenta risc şi
desfăşurare greoaie, totuşi dezvoltara acestor reţele arată tocmai opusul.
Hawaladarul nu are nevoie pentru activitatea sa de un birou sau firmă cu
suportara costurilor multor angajaţi. Singura ustensilă în afacere este reţeaua care
trebuie să funcţioneze. Aceşti parametri permit prestarea acestui serviciu cu costuri
reduse.
De regulă, tranzacţia durează 2 zile. Problemele valutare sau din domeniul
“swift” pot întârzia tranzacţia până la o săptămână.
Sistemul nu cuprinde formalităţi de genul deschiderii de cont, prezentării
identităţii, tranzacţiile putându-se realiza oriunde.
Hawaladarul nu păstrează niciun fel de evidenţă a tranzacţiilor efectuate. După
încheierea lor, de obicei se distrug toate urmele efectuării tranzacţiei.
Deoarece există atâtea posibilităţi de transfer de bani, este aproape imposibil să
fie recunoscută „Hawala” şi localizaţi participanţii ei. Se pot doar observa anumite
fenomene cum ar fi nivelul ridicat de încasări de bani în numerar, plăţi neconforme cu
scopul firmei-fapt sesizat de Interpol în centrele financiare sau transportul fizic al
banilor supervizat prin controale de bani în numerar.
CAPITOLUL AL V-LEA
LEGEA PENALĂ ROMÂNĂ ŞI
TRATAMENTUL
INFRACŢIUNII DE SPĂLARE A BANILOR
A.1.Conţinutul normei de incriminare a spălării banilor.
Potrivit art. 23 din legea numărul 656/2002, constituie infracţiunea de spălare a
banilor săvârşirea următoarelor acţiuni:
a) schimbarea sau transferul de bunuri cunoscând că provin din săvârşirea de
infracţiuni, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în
scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se
sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;
b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a
dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora,
cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;
c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin
din săvârşirea de infracţiuni.
Condiţionarea infracţiunii de spălare a banilor de existenţa prealabilă a unei
infracţiuni din care să provină bunul supus unei operaţii de spălare conferă infracţiunii
de spălarea banilor caracterul de infracţiune corelativă, derivată.
Legea 656/2002 nu a prevăzut nimic în legătură cu gravitatea infracţiunii
principale din care urmează să provină bunurile susceptibile de spălare.
Va constitui bun provenit din infracţiune şi bunul care a făcut obiectul unei
fapte în raport cu care s-a încetat procesul penal, deoarece a intervenit o cauză care
înlătură răspunderea penală ca urmare a amnistiei, graţierii, prescripţiei răspunderii 46
penale sau a executării pedepsei, a lipsei plângerii prealabile, a retragerii plângerii
prealabile sau a împăcării părţilor. În toate aceste cazuri este înlăturată numai
răspunderea penală şi pedeapsa, dar nu şi caracterul de infracţiune al faptei din care
provin bunurile supuse spălării.
Dimpotrivă nu va exista infracţiunea de spălare a banilor dacă pentru
infracţiunea din care provine bunul „spălat” s-a dispus scoaterea de sub urmărire
penală pentru motivele prevăzute la lit. a-e din art. 10 Cod procedură penală sau
achitarea, deoarece în aceste ipoteze nu există o infracţiune şi ca urmare bunul
respectiv nu provine dintr-o infracţiune pentru a se verifica existenţa situaţiei
prealabile menţionate. Tot astfel şi dacă iniţial a existat o condamnare pentru
infracţiunea principală, însă hotărârea a fost ulterior desfiinţată pe o cale de atac
ordinară sau extraordinară. Fiind înlăturată infracţiunea anterioară, aceasta inevitabil
se va răsfrânge asupra infracţiunii de spălare a banilor lipsind un element constitutiv al
infracţiuni.
De asemenea, nu va exista situaţia premisă, dacă bunul provenit dintr-o
infracţiune nu îndeplineşte cerinţele de gravitate stabilite de lege.
2.Obiectul juridic al infracţiunii de spălare a banilor.
Obiectul juridic îl constituie relaţiile sociale prin care statul apără circuitul legal
(financiar, bancar, economic, comercial şi civil), spre a preveni şi combate circulaţia
ilegală a bunurilor, provenite din săvârşirea unor infracţiuni grave prevăzute de lege,
instituindu-se anumite obligaţii ale unor persoane fizice şi juridice de a sesiza
operaţiunile cu astfel de bunuri şi de a se abţine de la efectuarea unor acte şi fapte
juridice legate de produsul infracţiunii de natură a favoriza pe autorii ori participanţii
la infracţiunile principale.1
1 Valerică Dabu, Sorin Cătineanu „Noua lege pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor (Legea 656/2002) şi Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate” în R.D. nr. 6/2003, pag. 36
După alţi autori, infracţiunea de spălare a banilor ar face parte din categoria
infracţiunilor care se comit în legătură cu desfăşurarea afacerilor1 şi anume în
domeniul financiar bancar şi, ca atare, această infracţiune formează obiectul de studiu
al dreptului penal al afacerilor.2
Ceea ce urmăreşte făptuitorul prin spălarea banilor este tocmai valorificarea mai
lesnicioasă a bunurilor obţinute prin infracţiune şi asupra cărora îşi exercită anumite
drepturi cu caracter provizoriu, efemer (până la descoperirea faptei şi restituirea
bunurilor celor prejudiciaţi ori confiscarea bunurilor), dar pe care doreşte să le
consolideze spre a le valorifica fără nicio teamă că ar putea fi descoperit. Prin spălarea
banilor, făptuitorul intenţionează totodată să pună mai uşor în circulaţie valorile
obţinute ilicit, prezentând aceste valori sub aparenţa înşelătoare, că bunurile îi aparţin
cu adevărat provenind dintr-o activitate licită. Ca urmare, ceea ce se urmăreşte prin
săvârşirea infracţiunii este consolidarea drepturilor făptuitorului asupra unor bunuri pe
care le deţine în mod ilegal, pretenţii care se înscriu incontestabil în cadrul relaţiilor
patrimoniale. Aceste pretenţii ar fi susceptibile de a se bucura de ocrotirea societăţii,
dar numai în măsura în care ar fi legitime.
În ceea ce priveşte obiectul juridic special este de observat, că infracţiunea
de spălare a banilor nu are în vedere totalitatea relaţiilor patrimoniale şi a tuturor
normelor de incriminare care asigură ocrotirea lor împotriva faptelor de sustragere,
înşelăciune, distrugere, etc., infracţiuni care se pot comite în orice domeniu al vieţii
sociale, ci se referă numai la o sferă limitată, adică la un mănunchi limitat din aceste
relaţii patrimoniale, şi anume acele relaţii care apar şi se dezvoltă într-un domeniu
specializat în care cel mai frecvent se produc asemenea fapte, spre exemplu în
domeniul financiar, bancar, comercial, de credit.
1 C.Voicu, Fl.Sandu, Al.Boroi, I.Molnar, Opere citite pag. 172 şi urm. 2 Lavinia Lefterache, Dreptul penal al afacerilor – o provocare pentru sistemul de drept, în RDP nr.2/2002, pag.52 şi urm.
48
Spălarea banilor apare astfel ca o operaţiune prin mijlocirea căreia se poate
realiza mai uşor punerea în circulaţie a valorilor ilegale (finalitate urmărită de
infractor încă din momentul comiterii infracţiunii principale). O atare acţiune,
(punerea în circulaţie şi valorificarea bunurilor ilicite) implică inevitabil folosirea
anumitor instituţii şi persoane specializate prin intermediul cărora să se poată înfăptui
o atare pătrundere a valorilor ilegale în circuitul economic şi valorificarea lor. Astfel,
obiectul juridic special al infracţiunii de spălarea banilor sunt relaţiile patrimoniale
care se nasc şi se dezvoltă în legătură cu normala circulaţie a valorilor în cadrul
circuitului financiar, bancar, de credit (adică prin instituţiile menţionate mai sus), ca
sferă specializată a relaţiilor patrimoniale. Valoarea socială ocrotită prin norma de
incriminare este circulaţia normală a bunurilor realizată prin unele instituţii
specializate, împotriva încercărilor de denaturare şi subminare a acestor circuite
economice ca urmare a infuziunii de valori provenite din infracţiune.
Nu trebuie confundat obiectul juridic generic al infracţiunii de spălare a banilor
cu obiectul juridic al infracţiunii principale. Dacă valorile supuse spălării pot să
provină din orice infracţiune gravă (fiecare având obiectul său juridic generic),
obiectul juridic al infracţiunii de spălarea banilor se referă numai la anumite valori
patrimoniale. De pildă, valorile supuse spălării ar putea să provină dintr-o infracţiune
contra persoanei (exemplu: şantajul, traficul de persoane, divulgarea secretului
profesional, etc.), din infracţiuni de serviciu (abuzul în serviciu, darea şi luarea de
mită), din infracţiuni contra justiţiei (favorizarea infractorului), din infracţiuni
economice (specula) şi altele, pe când infracţiunea de spălare a banilor este o
infracţiune contra proprietăţii. O anumită coincidenţă se va putea produce între
obiectul juridic al infracţiunii de spălare a banilor şi obiectul juridic al infracţiunii din
care provin sumele supuse spălării, numai când acestea din urmă provin tot dintr-o
infracţiune contra proprietăţii (de exemplu, din furt, tâlhărie, abuz de încredere,
distrugere, etc.).
Întrucât infracţiunea de spălare a banilor are caracter adiacent, corelativ, derivat
fiind condiţionată de existenţa infracţiunii din care provin valorile supuse spălării, nu
se va putea reţine această infracţiune decât după ce s-a constatat săvârşirea infracţiunii
principale. Nu interesează dacă pentru infracţiunea principală săvârşită anterior sau
concomitent s-a încetat urmărirea penală sau s-a dispus încetarea procesului penal ca
urmare a intervenţiei unor cauze care înlătură răspunderea penală.
De asemenea, nu interesează dacă autorul infracţiunii anterioare sau
concomitente este necunoscut, suficient că autorul infracţiunii de spălare a banilor să
ştie că banii provin dintr-o infracţiune.
Este de observat de asemenea, caracterul complex al obiectului juridic special al
infracţiunii de spălare a banilor. Pe lângă obiectul juridic special principal pe care
l-am definit ca fiind relaţiile sociale cu caracter patrimonial care se desfăşoară într-un
domeniu specializat al relaţiilor patrimoniale şi anume în cadrul operaţiunilor
financiar-bancare, în cazul acestei infracţiuni există şi un obiect juridic special
secundar1, constituit din relaţiile sociale care se nasc şi se dezvoltă în legătură cu
activitatea justiţiei, faptele de ascundere a bunurilor provenite din infracţiune
împiedicând aflarea adevărului, aducând astfel atingere şi relaţiilor sociale privind
realizarea justiţiei şi descoperirea adevărului în legătură cu faptele de spălare a
banilor.2
Pericolul faptelor de spălare a banilor nu constă, atât în curăţarea lor (deoarece
dacă autorul va fi tras la răspundere el va trebui să restituie sumele obţinute ilicit,
chiar prin echivalent dacă nu în natură), cât în faptul că prin spălare autorul urmăreşte
să pună mai uşor în circulaţie aceste valori obţinute ilegal, să pătrundă în circuitul
financiar, bancar, comercial, de asigurare, etc. , spre a se pierde complet urma 1 Ioan Lascu, „Spălarea banilor-actualitate, realitate socială şi incriminare”, R.D. nr. 6/2003, pag.132 Vasile Dobrinoiu, Drept penal, partea specială, vol.I, Ed.Lumina Lex, Bucureşti 2004, pag.385
50
caracterului lor ilicit. Spălarea banilor devine astfel o operaţie nu numai de ascundere
a provenienţei ilicite (implicit de denaturare a probelor), ci în acelaşi timp, o etapă
necesară în desfăşurarea activităţii de punere în circulaţie a banilor murdari. Punerea
în circulaţie devine astfel scopul spălării banilor, un scop a cărui atingere conduce la
două rezultate la fel de periculoase: pe de o parte, la ascunderea probelor în legătură
cu săvârşirea infracţiunii principale, iar pe de altă parte, la denaturarea circuitului
economic prin pătrunderea de valori având o provenienţă ilegală, ceea ce determină
cum am mai arătat, falsificarea tranzacţiilor economice, crearea unor relaţii de
provizorat (fondurile introduse în circuitul economic, bancar, etc. , fiind oricând
susceptibile de a fi retrase, prin confiscarea lor în momentul descoperirii infracţiunii
principale, ori pentru despăgubirea persoanei vătămate, aceasta conducând inevitabil
la anularea operaţiilor efectuate cu aceste valori numai aparent legale şi a căror
aparenţă a fost înlăturată). Aceste consecinţe de ordin economico-financiar a
infracţiunii de spălare a banilor se vor răsfrânge şi asupra relaţiilor patrimoniale care
stau la baza operaţiilor financiare şi de credit, drepturile asupra bunurilor devenind
contestabile, provizorii, supuse pericolului unor îndelungate procese, ceea ce va
produce inevitabil tulburări ale vieţii economice, ale stabilităţii şi normalităţii relaţiilor
patrimoniale din cadrul circuitului economic şi financiar.
În lumina acestui obiect juridic special principal (relaţiile sociale care se nasc şi
se dezvoltă în legătură cu ocrotirea patrimoniului împotriva faptelor de denaturare a
circuitului economico-financiar prin pătrunderea în acest circuit a unor valori numai
cu aparenţă de legalitate), trebuie interpretate şi prevederile din art. 23 din legea
numărul 656/2002, atunci când se referă la schimbarea, transferarea de bunuri,
ascunderea, disimularea adevăratei naturi a acestora ca şi atunci când se referă la
dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri de provenienţă ilicită (art. 23, lit.c).
Chiar dacă aceste din urmă acţiuni le regăsim şi în descrierea conţinutului infracţiunii
de tăinuire, nu ne aflăm în faţa unor incriminări paralele sau a unui concurs de texte,
deoarece acestea deşi sunt acţiuni identice ca denumire au semnificaţii diferite. În
timp ce în formularea infracţiunii de spălare a banilor aceste acţiuni reprezintă
modalităţi prin care se realizează spălarea banilor în vederea unei mai lesnicioase
puneri în circulaţie a acestor valori în circuitul economic, în formularea infracţiunii de
tăinuire aceste acţiuni au semnificaţia unor activităţi statice de simplă modificare a
statutului patrimonial al bunurilor tăinuite. Dobândirea, deţinerea, folosirea constituie
prin urmare, în sensul art.23, lit.c din legea 656/2002 activităţi care poartă asupra
bunurilor de provenienţă ilicită în curs de spălare sau după spălare, adică asupra unor
bunuri menite să capete o aparenţă de legalitate, ori care au căpătat o atare aparenţă
pentru a putea fi mai uşor puse în circulaţie. Toate acţiunile descrise în art. 23 din
legea numărul 656/2002 reprezintă variante normative alternative a infracţiunii de
spălare a banilor, ca urmare ele sunt echivalente, atât ca semnificaţie cât şi ca
periculozitate socială, fiind acţiuni prin care se realizează fapta incriminată, aceea de
spălare a banilor.
Tot în lumina obiectului juridic special principal al infracţiunii de spălarea
banilor trebuie interpretate şi prevederile art.23 lit.a, referitoare la scopul de a ajuta
persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile, să se sustragă de la
urmărire, judecată sau executarea pedepsei spre a evita confundarea acestor infracţiuni
cu aceea de favorizare. Deşi aparent acest scop este identic cu cel al infracţiunii de
favorizare a infractorului, de astă dată este vorba de o favorizare urmărită printr-o
activitate specifică, şi anume de spălare a banilor proveniţi din infracţiuni.
Este de menţionat faptul că, tăinuirea şi favorizarea, fiind prevăzute cu sancţiuni
relativ reduse (3 la 7 ani), nu ar putea să corespundă gravităţii faptelor de spălare a
banilor (legea prevede pentru asemenea fapte pedeapsa închisorii stricte de la 3 la 12
ani), mai ales când aceste valori provin din infracţiuni foarte grave sau cu consecinţe
deosebit de grave (de pildă, când banii care urmează a fi spălaţi provin din acţiuni
52
contra statului, sancţionate cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de
ani), în timp ce sancţiunile prevăzute pentru infracţiunea de spălare a banilor ţin mai
bine seama de aceste implicaţii.1
S-ar mai putea adăuga la aceste deosebiri, între infracţiunea de spălarea banilor
şi infracţiunile de tăinuire şi favorizare, faptul că acestea din urmă prevăd
nepedepsirea tăinuirii sau favorizării săvârşite de soţ sau de o rudă apropiată,
dispoziţie de favoare, care nu există în legea 656/2002, considerându-se în mod
justificat că asemenea acţiuni săvârşite chiar de soţ sau o rudă apropiată reprezintă
fapte deosebit de grave, calitatea de soţ sau rudă apropiată urmând să fie valorificată
numai în cadrul individualizării judiciare. În mod consecvent, legiuitorul ar fi trebuit
să incrimineze şi nedenunţarea faptelor de spălare a banilor, ceea ce nu a făcut-o.
3.Obiectul material al infracţiunii de spălarea banilor.
Obiectul material al infracţiunii prevăzute în legea 656/2002 sunt valorile
asupra cărora a fost îndreptată fapta incriminată (bani, bunuri, etc.), valori asupra
cărora s-au exercitat actele de spălare şi care au provenit din fapte reprezentând
infracţiuni grave (de exemplu, din corupţie, trafic de droguri, furt, înşelăciune, etc.).
Valorile obţinute din săvârşirea infracţiunii principale vor putea, aşadar, constitui
ulterior obiectul material al infracţiunii de spălare de bani, când valorile menţionate
sunt supuse actelor de spălare. Valorile provenite din infracţiunea principală pot să
coincidă şi cu obiectul material al infracţiunii principale (de pildă, când este vorba de
infracţiuni contra patrimoniului din care au rezultat valorile ilicite), cât şi cu obiectul
material al infracţiunii de spălare a banilor, dacă s-au exercitat asupra lor operaţiuni de
ascundere a originii ilicite a bunului (de pildă prin falsificarea seriei, a numărului, a
culorii, a documentelor de circulaţie ale autovehiculelor sustrase). În alte cazuri însă, o
atare coincidenţă nu are loc. Este cazul valorilor provenite din infracţiune, care au
1 Valerică Dabu, Spălarea banilor în noul cod penal şi legislaţia penală actuală, R.D.nr.4/2005, pag.153, nota 2.
constituit numai obiectul tranzacţiei ilegale (de pildă, în cazul luării de mită) şi care
nu constituie şi obiectul material al infracţiunii de luare de mită. În unele cazuri,
infracţiunea nici nu are obiect material, de pildă, infracţiunea de joc de noroc, însă nu
se poate tăgădui că există valori provenite din această infracţiune. La fel infracţiunea
de proxenetism are obiect material numai în unele din modalităţile sale de săvârşire.1
Banii, ca obiect material al infracţiunii de spălare a banilor pot fi, atât în lei, cât
şi în valută. Bunurile pot fi corporale sau necorporale, mobile sau imobile.
Aceste bunuri trebuie să aibă o anumită valoare (de pildă, să depăşească
valoarea de 15.000 de euro), iar infracţiunea predicat să fie de o periculozitate sporită
( să fie sancţionată cu o pedeapsă privativă de libertate care să depăşească 5 ani ).
Valorile de o asemenea importanţă, constituind obiectul material al infracţiunii trebuie
să fie spălate, curăţate, nu numai pentru că provin din acte ilicite (sunt murdare sau
negre), dar şi pentru că uneori poartă fizic urma sursei din care provin, putând fi uşor
recunoscute (ex. bancnotele înregistrate, mobilele care poartă înscrise pe ele locul de
unde provin, etc.).
Există şi bunuri care nu pot fi spălate chiar dacă provin dintr-o infracţiune (de
pildă, colecţia unui numismat, colecţiile de timbre, colecţiile de tablouri ale unor
pictori celebri, bijuterii celebre cu proprietari cunoscuţi); ca atare asemenea bunuri nu
pot fi puse fraudulos în circulaţie. Cel care le-ar cumpăra, consultând un specialist şi-
ar da seama imediat de provenienţa lor. Asemenea bunuri, chiar dacă sunt sustrase, de
regulă, se păstrează pentru folosul noului deţinător şi care devine astfel tăinuitor de
bunuri provenite din infracţiune, iar dacă a provocat sustragerea va fi instigator sau
complice moral. Dacă s-ar încerca înstrăinarea lor, aceasta ar însemna eventual o
tentativă de spălare de bunuri, deoarece o atare faptă nu ar putea să se finalizeze,
dezvăluind imediat existenţa acţiunii ilicite din care provin; orice operaţiune efectuată
1 Vintilă Dongoroz şi colaboratorii, Explicaţii teoretice ale codului penal român, vol.IV, ediţia a II-a, Ed. Tempus 2000, pag.657, 666.
54
asupra lor n-ar putea să le confere niciodată o aparenţă de legalitate, fiind evidentă
originea acestora şi că au fost sustrase de la adevăratul proprietar.
Nu constituie bun provenit din infracţiune şi ca urmare nici obiect material al
infracţiunii prevăzute în legea 656/2002, bunurile care au servit la săvârşirea
infracţiunii, deoarece nu sunt un produs al infracţiunii, în această categorie fiind:
instrumentele spargerii, autovehiculul sau calculatorul proprietate personală folosite la
săvârşirea infracţiunii principale, etc. De asemenea, în această categorie intră şi
bunurile care, deşi sunt produse ale unor infracţiuni, nu prezintă gravitatea prevăzută
de lege (de pildă, pedeapsa maximă pentru infracţiunea comisă nu depăşeşte 5 ani,
cum ar fi infracţiunea de abuz de încredere, însuşirea bunului găsit, neglijenţa în
serviciu, etc.), ori au o valoare sub 15.000 euro, precum şi bunurile provenite dintr-o
infracţiune săvârşită în altă ţară unde fapta respectivă nu este incriminată.
Legea nu se preocupă de modul cum a dobândit făptuitorul bunul ori valoarea
cu caracter ilicit, implicit nu pretinde o cunoaştere precisă a sursei ilicite a bunului
(fie pentru că aceasta este bine ascunsă, fie pentru că, deşi cunoscută, nu poate fi
probată fiind aplicabilă concluzia antică, „idem est aut non esse aut non probari”). În
aceste condiţii, organele judiciare vor desprinde caracterul ilicit al sursei din actele de
ascundere a bunului (conform raţionamentului, că nimeni nu ascunde decât lucrurile
care au provenienţă dubioasă). Tot astfel vor desprinde caracterul dubios al bunului
din natura suspectă a tranzacţiilor asupra unor bunuri în raport cu care există dorinţa
de a le ascunde, deoarece provenienţa lor nu poate fi mărturisită, nu poate fi făcută
transparentă şi adusă la cunoştinţa tuturor.
Legea nu condiţionează existenţa infracţiunii de spălarea banilor de o
condamnare concomitentă sau anterioară a autorului pentru infracţiunea din care au
provenit sumele spălate (represiune subsidiară derivată). Mai mult chiar, nu pretinde
nici ca organul judiciar să identifice o infracţiune determinată din care provin aceste
valori. Dacă autorul n-a fost descoperit şi tras la răspundere este suficient să existe
certitudinea că bunurile provin dintr-o infracţiune, chiar nedeterminată, certitudine
care se capătă cel mai adesea din dovada făcută că agentul a ascuns aceste bunuri şi că
le-a transformat în altceva care să le confere o aparenţă de legalitate. Conduita atipică
a subiectului se transformă într-o certitudine de existenţă a unor valori murdare
provenite dintr-o faptă ilicită nedeterminată sau imposibil de dovedit.
Continuând să descifrăm mecanismul intern al infracţiunii de spălare a banilor,
observăm că legiuitorul incriminând asemenea fapte, se situează pe poziţia în care
bunurile sau valorile de provenienţă ilicită nu ar trebui să circule sau, cel mult, să
circule sub înfăţişarea lor iniţială, fără a se face eforturi de autor sau de alte persoane
de a se ascunde provenienţa acestor valori şi a li se da o aparenţă de legalitate.
Dacă valorile de provenienţă ilicită nu circulă, ci sunt păstrate de infractor,
raţionează legiuitorul, se va putea mai uşor descoperi fapta principală, iar probarea ei
va fi mult înlesnită prin descoperirea asupra persoanei suspecte a bunurilor provenite
din activităţi ilicite. Neputând să-şi valorifice produsul infracţiunii pe care este silit
să-l păstreze, autorul faptei va fi îndemnat să se abţină de la săvârşirea de infracţiuni.
Păstrarea bunurilor asupra infractorilor poate să aibă şi alte consecinţe. De pildă,
acestea pot să devină cu timpul inutile (prin schimbarea bancnotelor sau să se
degradeze), fără să mai socotim temerea continuă care va stăpâni pe infractor, ştiind
că are asupra sa produsul infracţiunii şi că ar putea fi descoperit oricând, chiar
întâmplător.
Dacă valorile de provenienţă ilicită sunt puse în circulaţie însă în forma lor
iniţială fără eforturi de a li se ascunde provenienţa, este înlesnită şi în acest caz
descoperirea infracţiunii principale (dacă valorile sustrase sunt înregistrate şi pot fi
uşor identificate); când deţinătorul valorilor puse în circulaţie n-ar putea da o
explicaţie plauzibilă asupra sursei acestor valori va opera prezumţia că provin dintr-o
56
sursă ilicită (de pildă, o persoană cu venituri modeste îşi cumpără o locuinţă de care
avea nevoie).
În ambele ipoteze (când valorile dubioase nu sunt puse în circulaţie sau sunt
puse în circulaţie fără nici o modificare) nu va exista o faptă de spălare a banilor,
deoarece nu s-a spălat, curăţat niciun bun şi ca atare descoperirea bunurilor provenite
din infracţiunea la locuinţa infractorului sau identificarea sumei puse în circulaţie cu
mijloacele obişnuite ale autorităţilor ca provenind dintr-o infracţiune determinată nu
vor atrage răspunderea şi pentru infracţiunea de spălare a banilor murdari. În aceste
cazuri nu s-ar putea reţine în sarcina infractorului decât infracţiunea principală,
urmând ca la soluţionarea acţiunii civile să se aibă în vedere modul de despăgubire a
părţii vătămate în măsura în care bunurile sustrase n-au putut fi restituite în
materialitatea lor.
Spre deosebire de ipotezele de mai sus, prin incriminarea faptei de spălare a
banilor, legiuitorul a urmărit în principal să împiedice punerea în circulaţie a valorilor
de provenienţă dubioasă, într-o formă modificată, prin spălare, curăţare, căpătând o
aparenţă de legalitate, deoarece numai asemenea valori sunt mai greu de identificat cu
mijloacele obişnuite la îndemâna autorităţilor şi implicit mult mai greu s-ar putea
ajunge la descoperirea infracţiunii principale.1
Aceasta subliniază că operaţiile de spălare prezintă un pericol important prin
contribuţia la denaturarea probelor şi implicit la îngreunarea posibilităţii de a proba
fapta principală. Acela care spală bani de provenienţă dubioasă comite, sub un anumit
aspect o înşelăciune, incriminată sub forma actelor de spălare de bani, deoarece
prezintă bunul spălat, curat ca şi când n-ar proveni din infracţiune (prezintă drept
1 Costică Voicu, Al.Boroi, Fl.Sandu, Ion Molnar, Opere citite pag. 173
adevărate fapte mincinoase), inducând în eroare pe cei care primesc aceste bunuri aşa
zis curate şi spălate. De cele mai multe ori, înşelăciunea realizată prin ascunderea
provenienţei bunurilor provenite din infracţiune ia forma alterării sau falsificării
datelor privind identitatea celor implicaţi în aceste operaţii sau asupra actelor
doveditoare ale dreptului de proprietate şi chiar asupra diverselor documente ale
tranzacţiei care sunt modificate, falsificate. Alteori, această înşelăciune se realizează
prin operaţia de spălare a banilor care presupune curăţarea banilor sau bunurilor
rezultate din săvârşirea unei infracţiuni, acestea căpătând aspectul de produs legal sau
legitim. Aceste operaţii se realizează prin utilizarea de către infractori a diferite
metode şi tehnici implicând sistemul financiar-bancar sau alte verigi ale economiei de
piaţă (piaţa de capital, societăţile de asigurare, cazinourile, etc.). Autorii actelor de
spălare a banilor în aceste cazuri nu se mulţumesc numai să comită infracţiunea
principală, dar depun eforturi, în continuare, să înşele societatea asupra provenienţei
bunurilor pe care le-au obţinut pe căi necinstite. Această înşelăciune, având o
incriminare distinctă, le slujeşte autorilor infracţiunii principale să micşoreze riscul de
a fi descoperiţi şi de a fi traşi la răspundere penală, speculând încrederea sau naivitatea
celor din jur, dispuşi să ia drept valabilă aparenţa creată de infractor. Cei care se lasă
înşelaţi de această aparenţă şi privesc valorile de provenienţă ilicită ca şi când ar
proveni dintr-o sursă licită devin, în mod inconştient, participanţi la operaţiile de
ascundere.
Justificarea incriminării actelor de spălare a valorilor provenite din infracţiune,
operând cu prezumţia că orice act de spălare a bunurilor contribuie la ascunderea
adevărului în procesul judiciar, nu este în afara criticii. O atare concluzie este
desprinsă, nu pe baza efortului acuzării de a demonstra în fiecare caz concret că actele
de spălare au împiedicat efectiv aflarea adevărului, ci prin folosirea unui şir de
deducţii şi anume că acela care spală bani urmăreşte neapărat să ascundă o anumită
realitate, inducând în eroare instanţa de judecată şi că, în măsura în care se ascund
58
nişte valori în mod cert, acestea provin dintr-o infracţiune şi nu din activităţi legale.
De pildă, dacă beneficiarului unui loz câştigător i se oferă un preţ dublu pe bilet din
partea unei persoane interesate aceasta înseamnă că ofertantul încearcă să ascundă în
modul arătat, un anumit lucru şi anume că foloseşte bani proveniţi din infracţiune pe
care încearcă să-i cureţe apărând în calitate de fericit câştigător la loterie a sumelor
aflate asupra sa. Pe de altă parte, cel care spală bani în modul arătat este prezumat că
prin ascunderea caracterului ilicit al sumelor folosite urmăreşte să ascundă adevărul
asupra sursei din care provin sumele respective.
Prezumţia că orice tranzacţie dubioasă cum ar fi oferta de mai sus constituie un
act de spălare a banilor determină mutarea sarcinii probei asupra deţinătorului de
valori, acesta fiind obligat să demonstreze că, deşi a comis un act care poate fi
interpretat ca o încercare de ascundere a adevărului, în realitate activitatea sa a fost
licită. O atare schimbare a sarcinii probei poate conduce la erori judiciare. În mod
normal în toate aceste cazuri, acuzarea ar trebui să facă dovada sursei ilicite a valorilor
şi nu să oblige pe deţinător să facă dovada provenienţei legale a bunurilor deţinute.
Uneori această dovadă prin schimbarea sarcinii probei ar fi chiar prejudiciabilă pentru
cel în cauză (de pildă, o persoană care a făcut o tranzacţie suspectă precum cea de mai
sus, poate să nu vrea să recunoască că a primit sume mari de bani, drept cadouri de la
partenerul său sexual, sume pe care le-a investit în diferite afaceri, inclusiv în
cumpărarea de lozuri câştigătoare ori soţia să nu recunoască primirea de bani de la o
persoană străină de familie, ori soţul să recunoască primirea unui autovehicul de la o
femeie, etc.). Aceasta înseamnă că prezumţia conform căreia orice tranzacţie dubioasă
este un act de spălare de bani, întrucât urmăreşte ascunderea unor valori de
provenienţă ilicită (deşi în realitate în exemplul dat banii care se încearcă a fi ascunşi
au o provenienţă eventual imorală, dar nu ilegală) poate să fie în unele cazuri
nedreaptă. În realitatea cotidiană, nu toate acţiunile atipice sau anormale (socotite
dubioase) au un conţinut ilicit, putând să existe numeroase alte justificări decât cele pe
care i le atribuie prezumţia de mai sus cu care operează organele judiciare. Aşa de
pildă, acela care cumpără cu o sumă dublă un loz câştigător poate să facă o atare
tranzacţie cum am mai arătat din motive generoase, vrând totodată să ascundă mobilul
real al tranzacţiei. Tot astfel, depunerea la o bancă a unei sume mari de bani în conturi
multiple cu valori reduse poate să aibă la bază dorinţa autorului de a ascunde în faţa
familiei, a prietenilor, valorile mari de care dispune (valori provenite din activităţi
legale sau morale pe care nu înţelege să le mărturisească). Fiind obligat să dea
explicaţii asupra acestor motive (de pildă, că sumele provin de la partenerul sexual),
este posibil ca cel în cauză să refuze să dea publicităţii adevăratele scopuri ale actelor
sale pretins dubioase şi să recunoască motivele reale, altele decât cele care i se
atribuie. Refuzând să arate adevărul, o atare persoană va ajunge să fie acuzată pe
nedrept de spălare de bani. Posibilitatea unor erori judiciare prin manipularea acestor
prezumţii trebuie să determine organele juridice să opereze cu o maximă prudenţă
încercând să stabilească realitatea, adevărul chiar atunci când prezumţia ar fi în
defavoarea unei persoane.
Dar aşa cum am arătat şi mai înainte incriminarea faptei de spălare a banilor îşi
are temeiul nu numai în necesitatea ocrotirii activităţii corecte a justiţiei şi
împiedicarea denaturării probelor în procesul judiciar (cu neajunsurile semnalate) ci
îşi are o justificare şi în alte direcţii.
După unii autori, banii murdari sunt o sursă importantă pentru finanţarea
activităţilor criminale de orice natură, inclusiv a actelor de terorism. De asemenea,
servesc la coruperea autorităţilor şi la încălcarea legalităţii. Autorii valorilor provenite
din infracţiuni (având la dispoziţie valori care nu sunt rezultatul unei activităţi
economice, reale, productive, ci dintr-o activitate parazitară) sunt extrem de
„generoşi”, se pretează la supraevaluarea costurilor prin care urmăresc să ascundă
valorile negre (de pildă, sunt gata să ofere din banii murdari un preţ dublu pentru
60
procurarea unor obiecte), ceea ce împiedică libera concurenţă, determină o creştere
artificială a valorilor bunurilor, a ratei dobânzilor şi a cursului de schimb valutar în
care sunt interesaţi.
S-a remarcat, de asemenea, că preocuparea pentru spălarea banilor proveniţi din
infracţiuni denaturează viaţa economică, creează condiţii pentru apariţia de societăţi
fantomă pentru încheierea de tranzacţii aparente şi pentru tot felul de activităţi
mascate, disimulate.
Aceste urmări adiacente ale circulaţiei banilor negri în viaţa economică ar putea
fi prevenite, desigur, printr-o promptă şi eficientă represiune împotriva infracţiunilor
principale, nelăsând timpul necesar ca autorii să recurgă la acte de spălare pentru a
pune în circulaţie valori de provenienţă dubioasă. O atare rezolvare apare însă ideală,
nerealistă în condiţiile în care există multiple posibilităţi de eludare a legilor. În
imposibilitatea de a descoperi la timp faptele principale şi de a le proba, organele
judiciare sunt obligate să-şi îndrepte atenţia spre descoperirea unor fapte derivate,
marginale, să combată acţiunile de ascundere intenţionată a valorilor obţinute din
infracţiune, ca pe această cale să ajungă uneori la descoperirea infracţiunilor
principale şi totodată să înlăture consecinţele negative asupra circuitului economic a
pătrunderii de capitaluri provenite din infracţiuni.
Actele de spălare a banilor pot fi comise parţial în ţara noastră, parţial în
străinătate. Potrivit legii penale române, operând principiul ubicuităţii, infracţiunea va
fi considerată comisă pe teritoriul ţării noastre fie că s-a produs numai un act de
executare sau numai rezultatul pe teritoriul român. Legea penală română în vigoare va
putea fi aplicată şi actelor de spălare comise pe teritoriul străin fără nicio rezervă,
deoarece în prezent art. 4 din codul penal (personalitatea legii penale) nu prevede
dubla incriminare. În noul cod, prevăzându-se cerinţa dublei incriminări, soluţia de
mai sus nu va fi posibilă decât dacă legea penală a statului străin prevede dubla
incriminare. În acest sens sunt şi prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite la care ne-
am referit.
4.Subiectul activ al infracţiunii de spălarea banilor.
Subiect activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoană fizică care are
capacitatea de răspundere penală, legea 656/2002 neprevăzând vreo calitate specială a
subiectului. Atunci când subiectul activ al infracţiunii este chiar autorul faptei
principale, trebuie să ţinem seama că asemenea fapte se vor comite mai frecvent de
anumite categorii de persoane care ocupă funcţii importante, atât în organele de
conducere la nivel central ale unor societăţi sau ale unor organizaţii politice, cât şi în
aparatul de stat legislativ sau executiv (criminalitatea gulerelor albe), persoane care,
de regulă, sunt implicate în săvârşirea atât a infracţiunilor principale, cât şi a
infracţiunilor de spălare a banilor.
Expresia „infracţiune comisă de gulerele albe” a fost introdusă în limbajul
juridic şi criminologic în anul 1939, cu ocazia discursului ţinut de Edwin Sutherland
la Societatea Americană de Sociologie. Sutherland a definit termenul ca: „infracţiune
comisă de o persoană respectabilă, având un înalt statut social, în cadrul ocupaţiei pe
care o are”.
Deşi au existat controverse cu privire la infracţiunile care ar putea fi comise de
„gulerele albe”, astăzi se admite că aceste persoane pot săvârşi o varietate de
infracţiuni, fără violenţă, de regulă infracţiuni din domeniul afacerilor comerciale,
bancare, financiare. Astfel, infracţiunile comise de gulerele albe includ: încălcări ale
legilor monopolului, fraudele prin internet, fraudele cu cartea de credit, fraudele în
cadrul telemarketing-ului, fraudele privind falimentul, fraudele în domeniul asistenţei
medicale, încălcări ale legislaţiei în domeniul mediului, fraudele în domeniul
asigurărilor, fraudele poştale, fraudele în domeniul banilor publici, evaziunea fiscală,
fraudele financiare, fraudele în domeniul titlurilor de valoare, comercializarea de
acţiuni profitând de calitatea de angajat superior al instituţiei financiare, luarea de
62
mită, falsul în înscrisuri publice sau private, spălarea de bani, delapidarea, spionajul
economic, furtul de secrete comerciale, etc.
Alteori, subiectul activ este o persoană specializată în spălarea banilor, denumit
în doctrină şi practica judiciară „spălători specializaţi”. În asemenea cazuri nu se poate
vorbi că subiectul ar avea o calitate specială ceea ce ar conferi infracţiunii comise
caracterul de infracţiune proprie, deoarece infracţiunea poate fi comisă de orice
persoană care deţine valori provenite din infracţiune şi urmăreşte să ascundă
provenienţa lor. Chiar dacă infracţiunea principală a avut caracterul de infracţiune
proprie (de pildă, agentul a obţinut sumele dubioase din săvârşirea infracţiunii de abuz
în serviciu), operaţiile de spălare a banilor pot fi efectuate în numele funcţionarului
(subiect activ calificat), de alte persoane fără nicio calitate.
În practică s-a reţinut această calitate de subiect activ al infracţiunii de spălare a
banilor, atât autorilor infracţiunilor din care s-au obţinut „banii murdari”
(contrabandiştii, traficanţii de droguri, proxeneţii, hoţii de autovehicule, şantajiştii,
funcţionarii corupţi, etc.)1, cât şi acelora care au efectuat şi intermediat operaţiile de
spălare a banilor, chiar dacă n-au fost şi autorii infracţiunilor din care au provenit
aceste valori.
Potrivit Convenţiei Naţiunilor Unite, ratificată de ţara noastră prin legea nr.
565/2002, nu este obligatorie sancţionarea şi a autorului infracţiunii principale pentru
fapta de spălare a banilor, dacă potrivit principiilor legislaţiei interne ale statului actele
de spălare se absorb în infracţiunea principală (o atare soluţie, cum am văzut este
proprie legislaţiei penale italiene). Potrivit legii penale române, infracţiunea de spălare
a banilor, fiind considerată nu o formă de tăinuire, ci o infracţiune care deşi derivată
are la bază temeiuri proprii de existenţă, poate fi concepută a fi comisă şi de autorul
infracţiunii principale.
1 Costică Voicu, A.Boroi, Fl.Sandu, I.Molnar, Opere citite pag. 175
În legătură cu subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor ar fi de observat
şi faptul că legea penală română ar fi trebuit să fie mai explicită în această privinţă şi
să prevadă mai clar posibila implicare a autorului infracţiunii principale în aceste
activităţi ilicite. Chiar dacă în formularea textului există şi cerinţa esenţială ca autorul
faptei să fi cunoscut provenienţa bunurilor din infracţiune, această condiţie poate fi
interpretată şi ca referindu-se la autor spre a evita aplicarea textului, când autorul s-a
aflat într-o eroare principală cu privire la existenţa infracţiunii.
Chiar dacă există unele neclarităţi şi imperfecţiuni de tehnică legislativă,
aceasta nu este de natură să conducă la abandonarea concluziei (desprinsă şi în
practica judiciară) că acţiunile incriminate în art. 23 din legea 656/2002 pot fi
săvârşite şi de autorul infracţiunii principale când comite acte de spălare a valorilor
provenite din infracţiunea comisă de el însuşi. În acelaşi sens ar pleda şi faptul că
infracţiunea de spălare de bani nu este identică cu cea de tăinuire sau favorizare (în
cazul cărora actele de autotăinuire sau autofavorizare nu au relevanţă penală), ci are şi
semnificaţii proprii, independente şi care în esenţă privesc denaturarea procesului
economic, subminarea economiei reale şi a intereselor economice ale statului,
semnificaţii care justifică răspunderea penală şi a autorului infracţiunii principale când
acesta comite fapte de spălare a banilor proveniţi din infracţiunea săvârşită de el
însuşi.
Infracţiunea de spălare a banilor poate fi săvârşită şi de anumiţi profesionişti
(avocaţi, contabili, notari, executori judecătoreşti), întocmai cum poate fi comisă de
persoane fără nicio calitate deosebită. Aceasta confirmă concluzia după care această
infracţiune nu presupune un subiect activ calificat. În cazul infracţiunilor proprii,
faptele nu pot fi comise decât de persoanele care au calitatea cerută de lege, fiind
excluse alte persoane drept autori. În eventualitatea că la săvârşirea unei asemenea
infracţiuni ar participa, pe lângă un autor având calitatea cerută de lege, şi un
extraneus, adică o persoană care n-are această calitate, fapta acesteia din urmă va 64
constitui complicitate la infracţiunea comisă de intraneus, deşi sub aspect material
acesta a comis acte identice cu cele ale autorului calificat.
Dacă infracţiunea de spălare a banilor este comisă de profesioniştii menţionaţi
(avocaţi, executori judecătoreşti, notari publici, contabili), aceştia vor fi scutiţi de
obligaţia legală de a informa autorităţile (Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a
Spălării Banilor), în afară de cazul când legea prevede expres o atare obligaţie, dat
fiind obligaţia mai generală a acestora de a păstra secretul profesional1.
Dacă mai multe persoane se constituie într-o organizaţie, asociaţie în scopul săvârşirii
infracţiunii de spălare a banilor, aceste persoane se vor supune prevederilor Legii
39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate şi care defineşte ce
înseamnă constituirea unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii unor
infracţiuni grave, printre care se numără şi aceea de spălare de bani2.
Conform art.2 din acest act normativ, prin grup infracţional organizat se
înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o
perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor
infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt
beneficiu material; nu constituie grup infracţional organizat, grupul format ocazional
în scopul comiterii imediate a uneia sau a mai multor infracţiuni şi care nu are
constituirea sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în
cadrul grupului.
5.Subiectul pasiv al infracţiunii de spălarea banilor .
1 Dobrican, Gheorghe. Obligaţia păstrării secretului profesional de către avocaţi, executori judecătoreşti, notari publici, în raport cu prevederile Legii nr.656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.2 Legea nr.39/2003 a abrogat expres prevederea din art.23 al.2 în formularea iniţială a Legii nr.656/2002 care se referea tocmai la asocierea în vederea comiterii infracţiunii de spălarea banilor.
Subiect pasiv al infracţiunii, este, în primul rând, statul, ca titular al obligaţiei
de asigurare a unui climat de normalitate în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii
economico-financiare şi de afaceri.
În secundar, subiect pasiv al infracţiunilor de spălare a banilor pot fi anumite
persoane fizice sau juridice (organele de stat, instituţii bancare sau alte persoane
juridice, care sunt prejudiciate în urma săvârşirii infracţiunii).
Participaţia este posibilă sub toate formele şi la toate variantele normative ale
infracţiunii de spălare a banilor proveniţi din infracţiune. Actul de schimbare sau de
transfer în scopurile menţionate poate să aibă caracterul unui act de executare săvârşit
chiar de autorul infracţiunii principale care comite şi infracţiunea de spălare a banilor,
dar poate să aibă şi caracterul unui act de favorizare din partea unui terţ spălător,
atunci când este comis pentru a ajuta pe autor să se sustragă de la urmărire, judecată,
executarea pedepsei, ştiind că acesta a comis infracţiunea din care provin bunurile
supuse operaţiei de spălare (favorizare personală). În acest caz, autorul infracţiunii de
spălare de bani va răspunde şi pentru infracţiunea de favorizare a infractorului.
Tot astfel sunt acte de executare a infracţiunii şi cele care constau în
dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri cunoscând că acestea provin din
infracţiune. Aceste acte sunt concepute însă a fi comise de persoane care săvârşesc
nemijlocit numai infracţiunea de spălare a banilor, dar nu sunt şi autori ai infracţiunii
principale.
La fiecare din variantele normative alternative prevăzute în art. 23 din legea
656/2002 se poate concepe existenţa instigării şi complicităţii la infracţiunea de
spălare a banilor, fie că aceste acte de participaţie sunt săvârşite în raport cu fapta
autorului infracţiunii principale când acesta comite şi acte de spălare a banilor, fie că
sunt comise în raport cu fapta terţului spălător, autor numai al infracţiunii de spălare a
banilor.
66
Este interesant de observat că în Convenţia Naţiunilor Unite se face vorbire
numai de actele de complicitate la infracţiunea de spălare a banilor, preluându-se
astfel modelul francez al instituţiei participaţiei potrivit căruia instigarea constituie o
formă de complicitate şi nu o formă distinctă de participaţie.
În raport cu legea noastră penală, instigarea fiind o formă autonomă de
participaţie, va exista şi posibilitatea ca, alături de complicitatea la săvârşirea
infracţiunii de spălare a banilor de către autor, să existe şi instigarea la această
infracţiune (fie că instigator ar fi autorul infracţiunii principale, fie o altă persoană).
Aşa cum am arătat mai sus complicitatea ca formă de participaţie este posibilă
sub toate variantele normative ale infracţiunii. Chiar dacă în varianta normativă
prevăzută în art. 23 din legea 656/2002 se prevede printre scopurile urmărite prin
acţiunea de schimbare sau transfer, acela de a ajuta pe autorul infracţiunii principale,
această precizare nu are nimic comun cu complicitatea ca formă de participaţie, ci
subliniază numai că acţiunea de schimbare sau transfer poate fi comisă nu numai de
autorul faptei principale, dar şi de un terţ intermediar în sprijinul sau pentru a ajuta pe
autorul faptei principale. Împrejurarea că intermediarul acţionează ca mandatar al
autorului nu exclude calitatea sa de autor al acţiunii de schimbare sau transfer a
bunurilor provenite din infracţiune. Calitatea de complice o va avea persoana care
eventual ajută, înlesneşte săvârşirea acţiunii de schimbare sau de transfer comisă de
autorul infracţiunii principale sau de intermediar.
Trecând la analiza conţinutului juridic al infracţiunii, situaţia premisă a
infracţiunii de spălare a banilor o constituie existenţa unei infracţiuni anterioare din
care să provină valorile supuse operaţiunilor de spălare. Pe lângă situaţia premisă din
conţinutul juridic al infracţiunii de spălare a banilor, mai face parte şi conţinutul
constitutiv, compus din elementul material, urmarea imediată, legătura de cauzalitate.
Asupra acestora urmează să ne oprim mai îndeaproape.
6.Elementul material al infracţiunii de spălare a banilor .
Elementul material al laturii obiective a infracţiunii se diferenţiază în funcţie de
varianta normativă avută în vedere:
a) În varianta prevăzută în art.23 alin.1 lit.a, elementul material al infracţiunii îl
constituie acţiunea de schimbare sau de transfer de bunuri, săvârşite separat sau
împreună, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestora. Întrucât
cele două variante normative (schimbarea sau transferul) au un caracter alternativ,
infracţiunea se poate realiza şi când s-a comis doar una dintre acţiunile alternative
incriminate, nefiind necesară realizarea cumulativă a acestora. Pe de altă parte, atunci
când sunt întrunite ambele, infracţiunea îşi va păstra unitatea şi nu vor fi incidente
regulile cu privire la concursul de infracţiuni. Pluralitatea de acţiuni alternative va fi
însă avută în vedere la individualizarea pedepsei.
Nu interesează instituţiile sau persoanele prin care se realizează aceste operaţii.
Legea nr. 656/2002, preluând incriminarea din legea anterioară (Legea 21/1999) nu a
mai precizat ca o condiţie esenţială pentru existenţa infracţiunii de spălare a banilor,
ca faptele descrise în norma de incriminare să fi fost comise prin intermediul anumitor
instituţii sau persoane pe care Legea 21/1999 le menţiona în mod expres.
Deşi instituţiile financiare şi persoanele intermediare nu mai sunt menţionate în
noua reglementare, nu putem să nu observăm că, în mod frecvent, infracţiunea de
spălare a banilor se comite numai prin intermediul instituţiilor la care face referire şi
legea anterioară şi anume :
a) băncile, sucursalale băncilor străine şi instituţiile de credit;
b) instituţiile financiare, cum ar fi : fondurile de investiţii, societăţile de
investiţii, societăţile de administrare a investiţiilor, societăţile de depozitare, de
custodie, societăţile de valori imobiliare, fonduri de pensii şi alte asemenea fonduri,
care îndeplinesc următoarele operaţiuni : creditarea, incluzând, printre altele, creditul
de consum, creditul ipotecar, factoringul, finanţarea tranzacţiilor comerciale, inclusiv
68
forfetarea, leasingul financiar, operaţiuni de plăţi, emiterea şi administrarea unor
mijloace de plată, cărţi de credit, cec-uri de călătorie şi altele asemenea, acordarea sau
asumarea de garanţii şi subscrierea de angajamente, tranzacţii pe cont propriu sau în
contul clienţilor prin intermediul instrumentelor pieţei monetare, cec-uri, ordine de
plată, certificate de depozite, etc., schimb valutar, produse financiare derivate,
instrumente financiare legate de cursul valutar ori de rata dobânzilor, valori mobiliare,
participarea la emiterea de acţiuni şi oferirea de servicii legate de aceste emisiuni,
consultanţă acordată întreprinderilor în probleme de structură a capitalului, strategia
industrială, consultanţă şi servicii în domeniul fuziunilor şi al achiziţiilor de
întreprinderi, intermedierea pe pieţele interbancare, administrarea de portofolii şi
consultanţă în acest domeniu, custodia şi administrarea valorilor mobiliare;
c) societăţile de asigurări şi reasigurări ;
d) agenţii economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, amanet,
vânzări-cumpărări de obiecte de artă, metale şi pietre preţioase, dealeri, turism,
prestări de servicii şi orice alte activităţi similare care implică punerea în circulaţie a
valorilor;
e) persoanele fizice şi juridice care acordă asistenţă de specialitate juridică,
notarială, contabilă, financiar-bancară, cu respectarea dispoziţiilor legale privind
secretul profesional;
f) persoanele cu atribuţii în procesul de privatizare;
g) oficiile poştale şi persoanele juridice care prestează servicii de transmitere de
bani, în lei sau în valută;
h) agenţii imobiliari;
i) trezoreria statului;
j) casele de schimb valutar;
k) orice altă persoană fizică sau juridică, pentru acte şi fapte săvârşite în afara
sistemului financiar-bancar.
În legătură cu prima dintre variantele normative ale infracţiunii şi anume
schimbarea, observăm că termenul poate avea mai multe accepţiuni.
Un prim sens al acestui termen ar fi acela de transformare fizică a bunului prin
supunerea acestuia unor modificări susceptibile să-i schimbe înfăţişarea fizică,
materială, fără să afecteze valoarea intrinsecă a obiectului; aceasta înseamnă că se
înlătură trăsăturile reale ale obiectului obţinut în mod ilegal atribuindu-i-se alte
trăsături care să creeze o aparenţă de origine sau dobândire licită. De pildă,
schimbarea culorii, seriei şi numărului de înmatriculare al autoturismului nou furat cu
seriile, culorile şi numerele de înmatriculare ale unor autoturisme accidentate sau
uzate cumpărate legal1.
Un alt sens al termenului de schimbare a bunului ar fi acela de a înlocui lucrul
produs prin infracţiune cu un lucru deţinut legal de o altă persoană. Schimbul bunului
poate fi la valoare echivalentă sau cel mai adesea la o valoare inferioară, infractorul
având interesul să obţină chiar valori mai reduse însă „curate”. De pildă, schimbarea
prin înlocuirea acţiunilor anonime, a obligaţiilor, titlurilor de plată, a certificatelor la
purtător, furate, care pot fi urmărite după serie, număr cu altele asemănătoare în
circuitul legal.
Schimbarea bunului poate să îmbrace şi forma unor modificări cu caracter
juridic, adică din efectuarea unor acte juridice sub semnătură privată sau chiar
autentificată pentru a ascunde o operaţiune cu caracter ilegal.
De pildă, o persoană care are o sumă mare obţinută prin infracţiunea principală
procedează la spălarea acesteia prin schimbare, efectuând două operaţiuni de vânzare-
cumpărare; astfel, cel în cauză cumpără o proprietate având valoarea reală de 200.000
RON, cu preţul de 100.000 RON, consemnat în contractul de vânzare-cumpărare
1 V. Dabu, S. Cătineanu, op.cit. p.37.70
autentificat. Infractorul plăteşte vânzătorului, pe lângă suma consemnată în actul de
vânzare-cumpărare, şi suma pe care vrea să o spele, astfel că vânzătorul îşi primeşte
preţul real de 200.000 RON pentru imobilul în cauză; infractorul păstrează bunul o
perioadă de timp necesară efectuării unor amenajări şi îmbunătăţiri investind 100.000
RON, după care, infractorul revinde imobilul la un cumpărător de bună credinţă cu
suma de 300.000 RON. Prin această operaţiune, infractorul justifică legal provenienţa
cu ultimul act de vânzare-cumpărare autentic, suma de 300.000 RON în care este
inclusă şi suta de mii „spălată”1.
Transferul de bunuri în scopul ascunderii şi al disimulării originii ilicite a
acestora este o altă variantă normativă a acţiunii care constituie elementul material al
laturii obiective a infracţiunii prevăzute în art. 23 pct. 1 lit. a din Legea 656/2002.
Cea mai simplă formă de transfer al bunurilor este cea de mutare a bunului
dintr-un loc unde s-ar deduce uşor provenienţa ilicită, într-un loc unde bunul ar avea o
aparenţă de provenienţă legală. Un asemenea transfer se realizează de pildă, prin
„deplasarea capitalului” sub diferite forme de la o ţară la alta sau de la un agent
economic la altul, cu sau fără aparenţă legală (deplasare efectivă sau scriptică ori
electronică). Astfel, pentru scoaterea din ţară a unor sume obţinute prin înşelăciune în
sistemul bancar se efectuează o plată în avans de marfă sau o plată pentru o marfă
supraevaluată vândută de un agent economic aflat sub controlul celui care transferă
(agent care ulterior intră în „faliment” şi nu mai expediază marfa). O astfel de
deplasare de capital se mai poate face prin asociere, ori fuziune cu o firmă falimentată
intenţionat, aflată tot sub controlul celui care transferă, ori prin plăţi pentru
„consultanţă”, „asistenţă de specialitate” sau prin constituirea de depozite în ţară din
1
? V, Dabu, S. Cătineanu, op.cit., p.38
sume mai mici de 15.000 euro şi apoi plata unor cec-uri în străinătate pentru care nu
mai există obligaţia formală a raportării transferului respectiv1.
Alte forme de transfer pot consta în : deplasări de valută prin cumpărarea de
obligaţiuni, titluri de credit, cesiune de creanţă cu preţ subevaluat sau prin deplasări de
valută prin cumpărări şi revânzări speculative de acţiuni la bursă, ori deplasări de
valută prin creditare, împrumut fără garanţii şi care evident nu se mai restituie
agentului care este tot sub controlul celui care transferă sau prin transferuri de fonduri
interbancare2, prin sistemul Western-Union, ori prin transfer de credit documentar
(transferabil), ipoteză în care se acordă beneficiarului dreptul de a cere ca creditul să-i
fie deschis la o altă bancă decât cea stabilită de părţi, sau prin folosirea ilegală a
diferitelor forme de decontări interne sau internaţionale inclusiv de societăţi fantomă
prin : cec-uri, acreditive, dispoziţii de plată, dispoziţii de încasare, ori prin transfer de
fonduri prin intermediul biletului la ordin sau cambiei sau prin transfer cu plăţi fictive
făcut prin carduri3. Nu interesează dacă schimbarea sau transferarea a avut loc odată
sau în mod repetat, bunurile respective vor avea acelaşi regim juridic.
Acţiunile de schimbare şi de transfer se întregesc cu o cerinţă esenţială şi anume
să fie efectuate în vederea ascunderii, sau disimulării originii ilicite a bunurilor (legea
foloseşte expresia „în scopul” cu semnificaţia însă de destinaţie, nu de finalitate).
Aceasta înseamnă că acţiunile menţionate trebuie să-şi propună să ascundă sau să
disimuleze valorile provenite dintr-o infracţiune gravă. Acest scop este desprins de
organele judiciare chiar din contextul dubios al acţiunilor de schimbare sau transfer.
De aici şi importanţa pe care o capătă identificarea şi selecţionarea tranzacţiilor
dubioase, comportamentele atipice ale clienţilor, volumul mare al sumelor
tranzacţionate. În măsura în care schimbul sau transferul apare ca efectuat în aceste
1 Ion Lascu, op.cit., p.16 ; C.Voicu, G.Ş.Ungureanu şi A.C. Voicu, op.cit., p.295.2 Transferul de fonduri interbancare este iniţiat de o bancă şi se încheie prin decontarea finală a sumei, în momentul şi în forma hotărâtă în cadrul unui sistem interbancar de transfer de fonduri pentru înregistrarea în conturile agentului de decontare.3 Valerică, Dabu, S. Cătineanu, Revista Dreptul nr.12/2002, op.cit. p. 138.
72
scopuri, se desprinde şi prezumţia că este vorba de o provenienţă ilicită, deoarece
numai în raport cu valori ilicite există interesul de a fi ascunse, disimulate, valorile de
provenienţă licită nefiind ascunse. În raport cu acestea din urmă operează prevederile
art. 44 pct .8 din Constituţie potrivit cu care „caracterul licit al dobândirii se prezumă”
în cazul proprietăţii private. Aceasta înseamnă că deţinătorul unui bun nu trebuie să
facă dovada caracterului licit al deţinerii bunului (deoarece aceasta se prezumă); o
asemenea dovadă ar reveni deţinătorului numai după ce organul judiciar a făcut
dovada caracterului ilicit al provenienţei bunului, făcând să se mute sarcina probei
asupra deţinătorului. Actele de schimb şi transfer cu caracter dubios relevă nu numai
intenţia de ascundere, de disimulare a unor bunuri, dar şi caracterul acestor lucruri,
provenienţa lor ilicită, obligând pe deţinător să facă dovada contrarie.
Prin ascundere se înţelege modificarea înfăţişării fizice a bunului sau a naturii
juridice a acestuia în vederea punerii bunului în circulaţie fără temerea de a fi
descoperită originea sa ilicită sau pentru a îngreuna descoperirea. Disimularea este tot
o ascundere urmată de mascarea, camuflarea bunului, acesta apărând ca având o
provenienţă legală.
Acţiunea de schimbare şi de transfer descrisă în cuprinsul art 23 lit.a se
întregeşte cu o a doua cerinţă esenţială relativă la cel de-al doilea scop posibil al
schimbului sau transferului de bunuri şi anume de a ajuta persoana care a săvârşit
infracţiunea din care provine bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau
executarea pedepsei. Este vorba tot de scop în sens de destinaţie, şi anume, ca acţiunea
de schimb sau cea de transfer să aibă ca obiectiv favorizarea autorului infracţiunii
principale (favorizare personală).
Într-o anumită viziune, o atare cerinţă esenţială ar putea fi considerată de prisos
deoarece prin schimbarea sau transferul bunurilor provenite din infracţiune în scopul
ascunderii sau disimulării acestora, implicit se urmăreşte împiedicarea descoperirii
infracţiunii principale din care a provenit bunul spălat, aceasta implicând împiedicarea
descoperirii autorului faptei principale pentru a fi tras la răspundere. Altfel zis,
realizarea acestui scop nu are loc prin acte independente de actele prin care se
realizează schimbarea sau transferul în scopul ascunderii, disimulării bunului de
provenienţă ilegală.
Pentru întregirea elementului material al ambelor variante normative prevăzute
în art. 23 lit. a din legea 656/2002, se impune a fi îndeplinită şi o a treia cerinţă
esenţială şi anume ca bunul schimbat, transferat să provină dintr-o infracţiune.
Această condiţie esenţială nu este îndeplinită dacă, de pildă, bunul provine
dintr-o contravenţie, sau dintr-o abatere disciplinară ori dintr-un delict civil şi ca atare
infracţiunea nu va mai putea exista. Este o răsfrângere a situaţiei premisă asupra
conţinutului constitutiv al infracţiunii1.
Elementul material al variantei normative alternative de la alin.1 lit.b constă în
săvârşirea următoarelor acţiuni :
- ascunderea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a
circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că
bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;
- disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a
circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că
bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;
Ascunderea sau disimularea în accepţiunile date mai sus se referă atât la bunul
material, cât şi la drepturile asupra bunului material provenit din infracţiunea
principală.
Sintagma „adevăratei naturi” se opune naturii aparente a bunului şi are sensul
de apartenenţă reală licită sau ilicită a bunului în cauză, la subiectul care a fost
1 Vintilă, Dongoroz şi colab., Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Vol.III. , Editura Academiei, Bucureşti, 1971, p.573.
74
deposedat prin infracţiunea primară, adică o ascundere sau disimulare a bunului
precum şi a titlului care stă la baza adevăratei naturi a bunurilor respective2.
Ascunderea adevăratei naturi a provenienţei presupune săvârşirea de acte de
natură să denatureze provenienţa reală şi a drepturilor efective asupra bunului provenit
din infracţiunea principală cărora să li se atribuie o identitate falsă aparent legitimă.
Activitatea de ascundere, disimulare trebuie să fie de natură a face nesesizabilă,
la prima vedere, originea ilicită a provenienţei bunului prin crearea unei situaţii de
apartenenţă „legală” veridică a bunurilor şi a drepturilor asupra acestora. Există o
asemenea denaturare a drepturilor asupra bunurilor când sunt disimulate adevăratele
relaţii din care provine bunul respectiv. De pildă, unei sume obţinute prin şantaj i se
dă aspectul restituirii unei sume împrumutate care pe o perioadă mare, evident fictivă,
a produs dobândă.
Prin situare se înţelege denaturarea locului ocupat de bunul respectiv într-o
anumită ordine, ierarhie, făcând să se creadă că ocupa un alt loc decât cel real.
Se ştie că potrivit art. 1909 Cod Civil, lucrurile mişcătoare se prescriu „prin
faptul posesiunii lor fără să fie trebuinţă de vreo curgere de timp”. Drept urmare,
drepturile de creanţă „incorporate” în acţiuni la purtător, cec-uri la purtător, titluri
negociabile la purtător, etc. dobândite ilegal li se poate schimba adevărata situare
(posesie) prin operaţii care să le confere aparent o provenienţă legală. De pildă,
cumpărarea biletelor câştigătoare la loto de către făptuitor cu banii obţinuţi din
infracţiuni modifică situaţia bunurilor deţinute deoarece acestea apar ca fiind
contravaloarea biletului câştigător (aparenţa de dobândire legală) şi nu ceea ce sunt în
realitate adică sume provenite din infracţiune.
Cu privire la „circulaţia” bunurilor trebuie înţelese actele de denaturare a
adevăratei circulaţii a valorilor ori a drepturilor asupra bunurilor între parteneri la
2 V.Dabu, S. Cătineanu, op.cit. p.41
tranzacţie, pretinzându-se că această circulaţie se referă la valori dobândite licit. De
pildă, făptuitorul prin vânzări-cumpărări succesive determină o falsă circulaţie a
valorilor, o trecere fictivă de la o persoană la alta până la făptuitor (folosindu-se în
această operaţie de unul sau mai mulţi intermediari), lăsând să se creadă că este vorba
de o circulaţie reală efectivă a bunurilor sau a drepturilor asupra bunurilor.
Asemenea vânzări succesive pot fi realizate prin acte juridice încheiate sub
formă autentică sau sub semnătură privată înlăturându-se orice urmă de ilicit a
pretinsului drept asupra bunurilor. Deţinerea bunului apare ca fiind legitimă1.
Variantele normative prevăzute în art 23 lit. b presupun de asemenea existenţa
unei cerinţe esenţiale şi anume ca bunurile susceptibile de operaţiunile menţionate să
provină din săvârşirea unei infracţiuni. Nu va fi îndeplinită această cerinţă esenţială
dacă bunurile provin dintr-o contravenţie sau dintr-un delict civil ori o abatere
disciplinară.
Elementul material al variantei normative din alin.1 lit.c este realizat prin
dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri care în mod obiectiv provin din
comiterea unei infracţiuni.
Prin dobândire se înţelege fapta unei persoane de a achiziţiona cu orice titlu
bunuri din categoria celor susceptibile de a fi „spălate”, cunoscând că provin din
săvârşirea unei infracţiuni de o anumită gravitate.
Sintagma „săvârşirea unei infracţiuni” face referire doar la infracţiunea
principală prin care s-a obţinut sau se obţine ilicit bunul care va face ulterior obiectul
spălării.
Deţinerea sau folosirea desemnează fapta unei persoane de a avea asupra sa sau
de a întrebuinţa un bun pe o perioadă determinată sau nedeterminată, temporar sau
continuu. În cazul acestei variante normative de asemenea, cerinţa esenţială este ca
1 V.Dabu, S,Cătineanu, op.cit. p.4276
bunul care face obiectul dobândirii, deţinerii, folosirii să fie un bun provenit din
infracţiune.
7. Urmarea imediată a infracţiunii de spălare a banilor.
Urmarea imediată a infracţiunii de spălare a banilor trebuie analizată atât sub
aspect material, cât şi sub aspect juridic. Sub primul aspect, urmarea imediată va diferi
în raport cu fiecare din variantele normative alternative pe care le conţine norma de
incriminare.
Astfel, în cazul variantei alternative, prevăzute la lit. a din art. 23, urmarea
materială imediată ar fi schimbarea efectivă sau transferul efectiv al bunurilor pentru a
ascunde, disimula originea lor ilicită, ori a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea
din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea
pedepselor. În această variantă normativă, înfăţişarea bunurilor se schimbă (fizic) din
bani în obiecte dacă, de pildă, făptuitorul din banii obţinuţi prin înşelăciune cumpără
bijuterii pe care le vinde mai departe, sumele obţinute apărând astfel ca având o sursă
legitimă (vânzarea unor bunuri) şi nu o sursă ilicită, cum este în realitate. Totodată,
prin aceste operaţiuni, momentul obţinerii bunurilor se îndepărtează tot mai mult ca
urmare a vânzărilor şi cumpărărilor succesive care s-au interpus, de momentul când se
verifică provenienţa lor.
Făptuitorul poate să recurgă şi la transferul bunurilor; în acest caz urmarea
imediată este schimbarea locului bunurilor care, deşi rămân aceleaşi din punct de
vedere fizic, şi-au modificat semnificaţia juridică (de pildă, dacă făptuitorul depune
banii sustraşi la o bancă în contul său şi-i foloseşte mai departe ca bani transferaţi
dintr-un cont bancar şi nu ca având o provenienţă ilegală).
În ambele cazuri trebuie să se verifice existenţa unui scop şi anume al
ascunderii sau disimulării (rezultatul acţiunii de a camufla, a masca), scop care
clarifică sensul acţiunilor şi rezultatul acestora de a ascunde originea bunurilor (scopul
având caracter de destinaţie şi nu de rezultat sau finalitate). Un alt scop este acela de a
ajuta pe autorul infracţiunii principale de a se sustrage de la urmărire, judecată sau
executarea pedepsei.
Sub aspectul urmării imediate juridice, acţiunile incriminate de schimb şi
transfer în scopurile arătate aduc atingere obiectului juridic specific al infracţiunii,
adică relaţiilor care se nasc şi se dezvoltă în legătură cu raporturile patrimoniale care
se desfăşoară într-un sector determinat al economiei naţionale, adică în sectorul
financiar, bancar, economic, de credit, etc.
În cazul variantei normative alternative din art. 23 lit. b din legea 656/2002,
urmarea imediată naturală este ascunderea sau disimularea efectivă a adevăratei
naturi, provenienţe, situării, dispoziţiei, circulaţiei sau proprietăţii bunurilor, ori a
drepturilor asupra acestora. Prin faptele comise în aceste modalităţi normative trebuie
să se obţină fie o schimbare fizică efectivă a bunurilor, fie o schimbare efectivă
juridică (prin transfer), astfel ca bunul să nu mai poată fi recunoscut sub adevărata sa
natură sau provenienţă (de pildă, banii sustraşi printr-o spargere sunt prezentaţi cu
ajutorul unor acte false ca fiind proveniţi dintr-o donaţie).
Sub aspectul urmării imediate juridice, acţiunile incriminate cu urmările lor
naturale semnalate aduc atingere relaţiilor patrimoniale din sectorul financiar, bancar,
de credit, etc., denaturând aceste relaţii prin infuzia de valori provenite din infracţiune.
În ipoteza faptelor incriminate în art. 23 lit.c, urmarea imediată naturală este
dobândirea, deţinerea, folosirea efectivă (ca rezultate naturale ale acţiunilor
enumerate) a bunurilor de provenienţă ilicită. Deşi aceste acţiuni erau incriminate şi
sub numele de tăinuire, asemănarea este numai aparentă. În cuprinsul art.23 din legea
656/2002, acestea sunt modalităţi alternative normative prin care se comite
infracţiunea de spălare a banilor, fiind echivalente cu celelalte dintre acţiunile înscrise
în norma de incriminare. Aceste acţiuni nu pot fi desfăşurate de autorul infracţiunii
principale, ci numai de persoanele intermediare care acţionează ca mandatari ai
78
autorului faptelor principale în legătură cu interesele acestuia de a ascunde
provenienţa valorilor dobândite, deţinute, folosite de intermediari. Este regretabil că
legiuitorul nu a găsit formulări mai exacte care să sublinieze specificul infracţiunii de
spălare a banilor în raport cu infracţiunea de tăinuire.
Sub aspectul urmării juridice, prin acţiunile alternative de dobândire, deţinere
sau folosire descrise în norma de incriminare se aduce atingere valorilor sociale
ocrotite prin incriminare, adică normalei desfăşurări a relaţiilor de proprietate şi a
circuitului economic specific, financiar, bancar, de credit, etc. împotriva mistificărilor
şi denaturărilor provenite prin invazia în acest circuit de valori provenite din
infracţiune.
8.Legătura de cauzalitate a infracţiunii de spălarea banilor.
Între elementul material al infracţiunii de spălare a banilor (sub forma acţiunilor
descrise în norma de incriminare) şi urmarea imediată naturală trebuie să existe o
legătură de cauzalitate.
Legiuitorul, referindu-se la acţiuni care prin natura lor exprimă, atât
manifestarea exterioară, cât şi rezultatul acestora, înseamnă că rezultatul este implicit
acţiunii astfel că nu este necesară o dovadă specială a legăturii de cauzalitate fiind
suficient să se fi săvârşit acţiunea incriminată iar schimbarea situaţiei anterioare să se
fi produs efectiv.
9.Forma de vinovăţie a infracţiunii de spălarea banilor.
Infracţiunea de spălare a banilor cuprinde în conţinutul ei constitutiv, sub
raportul legăturii subiective, un element subiectiv şi două cerinţe esenţiale. Elementul
subiectiv constă din intenţie. Autorul trebuie să aibă reprezentarea că prin activităţile
întreprinse ascunde provenienţa banilor proveniţi dintr-o infracţiune şi urmăreşte sau
acceptă obţinerea acestui rezultat.
Autorul comite fapta cu intenţie indirectă ori de câte ori când trece la efectuarea
de operaţii de spălare a banilor, admite şi posibilitatea ca bunurile supuse procesului
de spălare să provină dintr-o infracţiune (în acest caz autorul manifestând indiferenţă
faţă de provenienţa bunurilor). Tot astfel, autorul va comite fapta cu intenţie indirectă
dacă, aflându-se în dubiu asupra provenienţei bunului, nu îşi clarifică mai întâi
îndoiala ca apoi să acţioneze, ci acţionează chiar în situaţia de îndoială, ceea ce
înseamnă că a admis şi eventualitatea ca bunul să provină din infracţiune.
Posibilitatea intenţiei indirecte ca element subiectiv se verifică evident numai în
cazurile în care o altă persoană decât autorul infracţiunii principale comite acte de
spălare a banilor. Numai aceasta poate să manifeste indiferenţă ori îndoială asupra
provenienţei bunului. Acela care săvârşeşte nemijlocit infracţiunea principală cunoaşte
de regulă provenienţa bunului asupra căruia exercită operaţia de spălare, astfel că în
raport cu acesta, actul de spălare are proprietatea de a releva atât intenţia directă a
autorului de a ascunde provenienţa bunurilor, cât şi ştiinţa sa asupra acestei
provenienţe.
De observat că legea penală a ţării noastre nu incriminează faptele de spălare de
bani proveniţi din infracţiune decât dacă sunt comise cu intenţie directă sau eventuală,
spre deosebire de alte legislaţii penale (cea germană şi spaniolă) care sancţionează
asemenea fapte cu pedepse ceva mai reduse şi când sunt comise din culpă.
Latura subiectivă a infracţiunii de spălare a banilor se întregeşte ca o cerinţă
esenţială şi anume cunoaşterea de către făptuitor a împrejurării că bunurile supuse
operaţiunilor de curăţire provin din săvârşirea unei infracţiuni. Nu este necesar ca
făptuitorul (când nu este însăşi autorul faptei principale) să ştie care anume infracţiune
a fost săvârşită şi cine este autorul acesteia sau dacă acesta răspunde penal sau nu
pentru infracţiunea săvârşită (beneficiind de o cauză care înlătură caracterul penal al
faptei sau răspunderea penală), fiind suficient ca în momentul operaţiunii de spălare a
banilor să-şi dea seama că bunul provine din săvârşirea unei infracţiuni. Cunoaşterea
80
împrejurării de mai sus poate rezulta din modul în care s-au săvârşit faptele, din
măsurile luate de autorul infracţiunii principale (din care provine bunul supus spălării)
ca totul să fie efectuat în secret, din eventuala publicitate care s-a făcut anterior asupra
comiterii infracţiunii principale şi asupra persoanei bănuite a fi autorul infracţiunii şi
din alte împrejurări.
Prin urmare ştiinţa că bunul spălat provine dintr-o infracţiune este dedusă din
materialitatea faptelor. Din moment ce făptuitorul execută în mod conştient operaţiuni
de ascundere, disimulare a unor valori spre a le conferi o aparenţă de legalitate se
desprinde atât concluzia că bunurile spălate provin dintr-o infracţiune cât şi
cunoaşterea de către făptuitor a provenienţei ilicite a bunurilor.
Elementul subiectiv al infracţiunii este desprins pe baza evaluării modului de
comportare al unei persoane şi anume dacă aceasta a avut sau nu o conduită tipică,
firească a oricărei persoane în împrejurări normale. De pildă, acela care cumpără un
bilet câştigător la loterie oferind beneficiarului o sumă dublă decât valoarea câştigului,
va fi evaluată ca o comportare anormală, atipică, deoarece, în mod normal, nimeni nu
procedează astfel. O asemenea purtare va fi suspectată că ascunde intenţia de a
converti o sumă într-o altă valoare cu aparenţă de legalitate. Cum o atare convertire n-
ar putea fi încercată decât dacă banii spălaţi în acest mod sunt murdari sau negri, adică
provin dintr-o operaţie ilicită, este limpede concluzia că cel care cumpără în condiţiile
arătate un loz câştigător, încearcă cu ştiinţă să transforme banii proveniţi din
infracţiune în bani obţinuţi în mod legal. Este posibil însă ca subiectul să-şi propună să
efectueze operaţia de mai sus pentru a face o donaţie, pentru a ajuta pe căi ascunse pe
beneficiarul lozului, prin folosirea acestei operaţii de cumpărare la un preţ
supraevaluat a biletului câştigător. Aceasta înseamnă că multe din operaţiile aşa zis
suspecte raportate la o comportare normală, tipică, obişnuită ar putea să aibă la bază
un mobil generos, sau alt mobil fără o coloratură ilicită. Este adevărat că, pe baza
prezumţiei deduse din abaterile de la comportarea tipică, are loc o transferare a
sarcinii probei care va trece asupra subiectului suspectat
Nu va fi realizată această cerinţă esenţială dacă autorul a crezut eronat că bunul
provine din infracţiune, deşi în realitate provenienţa a fost licită (fapta putativă). Tot
astfel, nu va exista infracţiunea de spălare a banilor dacă autorul s-a aflat în eroare
asupra provenienţei bunului ( de pildă, a crezut că bunul provine dintr-o contravenţie
sau dintr-un delict civil sau dintr-o abatere disciplinară). O atare reprezentare greşită
purtând asupra unei cerinţe esenţiale a infracţiunii constituie o eroare principală care
înlătură caracterul penal al faptei.
Aşa cum am mai arătat în conţinutul infracţiunii de spălare a banilor, deşi
legiuitorul foloseşte noţiunea de scop (art. 23 lit. a), acesta are sensul de destinaţie
clarificând elementul material al infracţiunii şi nu de finalitate1. Ca atare, nu este
exclusă intenţia eventuală, concluzie care s-ar fi desprins dacă scopul la care face
referire legiuitorul ar fi avut semnificaţia de finalitate a acţiunii, finalitate susceptibilă
a fi realizată chiar după consumarea infracţiunii. În realitate, în cuprinsul prevederilor
art. 23 lit. a, scopul trebuie să fie prevăzut şi realizat chiar în momentul când agentul
acţionează în modul în care este descrisă fapta în norma de incriminare. Legiuitorul
putea să se exprime mai corect, dacă în loc de scop ar fi folosit o altă expresie( de
exemplu: schimbarea sau transferul pentru a ascunde sau disimula originea ilicită a
bunurilor ori „de natură” a ascunde ori disimula originea ilicită a bunului).
Infracţiunea de spălare a banilor nu se poate comite din culpă. Ca atare, eroarea
asupra unui element constitutiv va înlătura întotdeauna vinovăţia autorului indiferent
dacă ar fi o eroare invincibilă sau vincibilă.
9.Forme, modalităţi, sancţiuni ale infracţiunii de spălare a banilor .
Infracţiunea de spălare a banilor, ca orice infracţiune comisivă, este
susceptibilă de o desfăşurare în timp; ca atare, pot exista acte de pregătire şi acte de 1 Valerică, Dabu, S. Cătineanu, op.cit., Revista Dreptul 12/2002 p.138 consideră că noţiunea de scop este folosită în sens de finalitate; Ion Lascu, op.cit., p.18 admite că infracţiunea de spălarea banilor se poate comite şi cu intenţie judiciară.
82
executare. Actele de pregătire, deşi posibile, nu sunt incriminate la această infracţiune,
însă tentativa, conform art. 23 al. 3 din legea 656/2002, este pedepsită; ca urmare,
actele de executare întrerupte sau care nu şi-au produs efectele, vor fi sancţionate
conform legii.
În formularea infracţiunii de spălare a banilor, legiuitorul, folosind cuvinte
(substantive provenite din verbe la infinitiv) care exprimă atât acţiunile cât şi
rezultatul produs (schimb, transfer, ascundere, disimulare, dobândire, deţinere,
spălare), vor fi posibile atât acte de executare întrerupte (de pildă, banca a refuzat
cererea de deschidere a unui cont unei persoane suspectate că urmăreşte să spele banii
proveniţi din infracţiuni), cât şi acte de executare care nu şi-au produs efectul (deşi
banca a efectuat transferul cerut de client, în urma verificării îi pune în vedere că
refuză să facă orice tranzacţie în numele acestuia fiind suspectat că urmăreşte să spele
valori de provenienţă ilegală).
Infracţiunea de spălare a banilor se consumă în momentul când se produce
urmarea imediată naturală şi prin aceasta urmarea juridică, potrivit cu specificul
fiecăruia din actele care formează elementul material al laturii obiective a infracţiunii.
Unele din acţiunile incriminate pot să se înfăţişeze ca acţiuni momentane
(transferul, dobândirea) altele au caracter continuu (ascunderea, disimularea,
deţinerea, folosirea), momentul consumării prelungindu-se în timp până la epuizare,
fie prin încetarea voluntară a acţiunii, fie prin intervenţia autorităţilor. De asemenea,
toate actele incriminate se pot înfăţişa şi sub o formă continuată când sunt comise de
aceeaşi persoană la anumite durate rezonabile de timp, cu aceeaşi rezoluţie
infracţională. În acest caz, momentul epuizării va fi cel al efectuării ultimului act al
acţiunii de spălare a banilor.
Infracţiunea se poate comite atât în modalităţile normative prevăzute de lege
(schimbare, transfer, ascundere, disimulare, dobândire, deţinere, folosire), cât şi într-o
multitudine de modalităţi faptice în raport cu împrejurările concrete în care a acţionat
făptuitorul. De aceste modalităţi concrete se va ţine seama la individualizarea
sancţiunii.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată este închisoarea
strictă de la 3 la 12 ani.
Potrivit art. 23, alin. 4, poate fi trasă la răspundere penală şi persoana juridică
pentru săvârşirea acestor fapte, instanţa, putând aplica în acest caz, una sau mai multe
dintre pedepsele complementare prevăzute la art. 53*1 alin. 3, lit. a) – c) din Codul
Penal.
Bunurile supuse procedurilor de spălare sunt confiscabile în baza art. 118 din
Codul Penal ( art. 136 din noul Cod Penal). De observat că, o atare confiscare s-ar
putea concepe atât asupra bunurilor produse (fizic) prin infracţiune, cât şi asupra celor
care au dobândit un alt regim juridic prin infracţiune (art. 136 lit. a din noul Cod
Penal), dar nu şi asupra bunurilor care au servit sau au fost destinate să servească la
săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, dacă sunt ale infractorului (art. 136 lit. b
din noul Cod Penal).
Confiscarea specială ar putea opera, de asemenea, şi asupra bunurilor date sau
primite pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni sau pentru a răsplăti pe infractor
(de pildă, sumele date în cazul infracţiunilor de corupţie, fie pentru a determina
comiterea faptei, fie pentru a răsplăti pe infractor; la fel în cazul infracţiunii de primire
de foloase necuvenite săvârşite de un funcţionar public). De asemenea, vor fi
susceptibile de confiscarea specială valorile supuse acţiunilor de spălare dacă au fost
dobândite prin săvârşirea infracţiunii şi nu sunt restituite persoanei vătămate sau nu
servesc la despăgubirea acesteia. Este vorba de bunurile dobândite prin furt, tâlhărie şi
alte infracţiuni grave contra patrimoniului. Credem că ar fi posibilă confiscarea
specială prin aplicarea acestor dispoziţii şi când este vorba de valori provenite dintr-o
spălare anterioară a banilor deoarece şi în acest caz aceste valori provin tot dintr-o
84
infracţiune principală iniţială. Pentru a se asigura aducerea la îndeplinire a confiscării
bunurilor, se pot lua măsurile asiguratorii prevăzute de Codul de Procedură Penală
(art. 25 din Legea 656/2002).
B. Asocierea în vederea săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor
În cazul în care infracţiunea de spălare a banilor se produce în condiţiile
arătate, adică în formă de grup organizat, vor opera prevederile Legii 39/2003 care, în
art. 34, au abrogat dispoziţiile din art. 23 alin. 2 referitoare la comiterea infracţiunii în
cadrul asociaţiilor criminale din Legea nr. 656/2002.
În raport cu aceste prevederi din Legea nr. 39/2003, prin grup infracţional
organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care
există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau
mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar
sau alt beneficiu material. Art. 7 din legea 39/2003 prevede faptul că iniţierea sau
constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice
formă a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi
interzicerea unor drepturi. Totuşi, această pedeapsă nu poate fi mai mare decât
sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul
grupului infracţional organizat. Conform art. 8 din Legea nr. 39/2003, iniţierea sau
constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea
săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit prezentei legi, un grup infracţional
organizat se pedepseşte potrivit art. 323 din Codul Penal; potrivit art. 2, teza a 2- a din
Legea nr. 39/2003, nu constituie grup infracţional organizat, grupul format ocazional
în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are
continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în
cadrul grupului. Ca urmare, iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub
orice formă a unui grup în vederea săvârşirii infracţiunii de spălare de bani, în
condiţiile art. 8 din Legea nr. 39/2003, se pedepseşte, după caz, potrivit art. 167 sau
323 din actualul Cod Penal.
C. Nerespectarea dispoziţiilor legale de personalul ONPCSB
Art. 24 din legea 656/2002 prevede o altă infracţiune care de data aceasta se
referă la personalul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.
În esenţă, art. 24 alin. 1 şi 3 incriminează fapta de nerespectare de către persoanele
Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) a
obligaţiilor prevăzute în art.18, adică de a nu transmite informaţiile primite în timpul
activităţii decât în condiţiile legii (alin. 1), obligaţie care se menţine şi după încetarea
funcţiei, pe o durată de 5 ani. Dacă în timpul exercitării funcţiei, ori în termen de până
la 5 ani după încetarea activităţii, o persoană din cadrul ONPCSB transmite
informaţiile primite în realizarea atribuţiilor în cadrul Oficiului, va putea fi trasă la
răspundere penală în baza textului menţionat1.
Obiectul juridic al infracţiunii pe care o analizăm constă în aceleaşi relaţii
sociale ca şi în cazul infracţiunii de spălare a banilor, adică relaţiile sociale care
asigură desfăşurarea în legalitate a operaţiilor financiar-bancare, implicând şi protecţia
informaţiilor deţinute de către personalul Oficiului Naţional de Prevenire şi
Combatere a Spălării Banilor2.
Obiectul material al acestei infracţiuni îl constituie informaţiile pe care
personalul Oficiului le-a dobândit în timpul activităţii, indiferent de modul în care sunt
fixate pe un suport electronic sau de hârtie, ori în alt mod.
Informaţiile se referă, în concret, la date, aspecte, împrejurări, stări de fapt şi
situaţii constatate şi care sunt cuprinse (materializate) în documentele, rapoartele, 1 Ion Lascu, op.cit., p.182 C.Voicu, G.Ştefania Ungureanu, A.Camelia Voicu, p.216
86
comunicările ori sesizările pe care Oficiul le primeşte de la persoanele juridice şi
fizice prevăzute în art. 8 din lege, precum şi cele pe care Oficiul le transmite organelor
judiciare abilitate să efectueze investigaţii şi cercetări în cazurile respective.
Subiectul activ al acestei infracţiuni este un subiect calificat, deoarece li se
pretinde să aibă calitatea de angajat al Oficiului, indiferent de funcţia pe care o ocupă
în structura organizatorică şi funcţională a Oficiului.
Dacă mai multe persoane săvârşesc nemijlocit infracţiunea de spălare a banilor,
ei vor avea calitatea de coautori; în acest caz fiecare va trebui să aibă şi calitatea de
„personal al Oficiului” pentru a exista această formă de participaţie. Dacă
participantul care a avut o contribuţie de coautor nu avea calitatea necesară
(extraneus), nu mai putem vorbi de coautorat, ci doar despre complicitate la
infracţiune.
Subiectul pasiv al infracţiunii prevăzute în această variantă este similar cu cel
corespunzător faptei incriminate în art. 23 şi anume statul ca titular al valorilor sociale
ocrotite şi ale cărui interese sunt puse în pericol prin faptele incriminate. În secundar,
se pot afla în această poziţie şi unele persoane fizice sau juridice care suferă sau pot fi
prejudiciate prin săvârşirea infracţiunii.
Elementul material al laturii obiective a infracţiunii se realizează printr-o
acţiune de transmitere de către personalul Oficiului a informaţiilor primite în cadrul
activităţilor curente pe care le desfăşoară ca angajat, precum şi în următorii cinci ani
după încetarea calităţii de angajat, în alte condiţii decât cele legale.
Prin transmitere se înţelege comunicare, prin orice mijloace, către persoane
fizice şi juridice care nu sunt îndreptăţite să le cunoască, a informaţiilor pe care
angajaţii Oficiului le-au obţinut în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Transmiterea se
poate realiza prin diverse mijloace : telefonic, predarea fizică a unor acte originale sau
copii ale acestora, informarea verbală a unor persoane, informarea prin orice mijloace
tehnice (prin e-mail, prin fax, internet, etc.).
O cerinţă esenţială care întregeşte elementul material este condiţia ca fapta de
transmitere ilegală să fie comisă în timpul în care subiectul activ îndeplinea calitatea
de angajat al Oficiului şi mai înainte de expirarea termenului de 5 ani de la încetarea
acestei calităţi la care se referă art. 18 din Legea nr. 656/2002.
Urmarea imediată constă în transmiterea ilicită a unor date unor persoane
fizice sau juridice neîndreptăţite şi în crearea printr-o atare activitate a unei stări de
pericol pentru buna desfăşurare a activităţii Oficiului.
Faptul că informaţiile primite în cadrul Oficiului au fost transmise ilegal unor
categorii de persoane care nu erau îndreptăţite să le cunoască, este de natură a
compromite demersurile Oficiului de identificare a cazurilor de spălare a banilor şi de
sesizare a organelor abilitate de lege să investigheze şi să cerceteze aceste cazuri.
Legătura de cauzalitate trebuie să existe între elementul material şi urmarea
imediată. Sub aspectul urmării imediate această legătură trebuie dovedită în sensul că
a avut loc nu numai acţiunea de transmitere, dar s-a produs şi rezultatul acţiunii
prevăzut de lege, adică ajungerea la cunoştinţa unor persoane care nu aveau dreptul să
cunoască aceste informaţii.
Latura subiectivă constă dintr-un element subiectiv sub forma intenţiei directe
sau indirecte. Autorul are reprezentarea că prin acţiunea sa realizează transmiterea
unor informaţii în alte condiţii decât cele legale şi că aceste informaţii vor ajunge la
persoane neîndreptăţite să le cunoască şi urmăreşte sau acceptă producerea acestui
rezultat. Mobilul şi scopul sunt doar elemente care vor fi avute în vedere la
individualizarea pedepsei.
Forme. Modalităţi. Sancţiuni
Actele pregătitoare şi tentativa, deşi posibile, nu sunt incriminate de către
legiuitor; infracţiunea se consumă în momentul producerii urmării imediate.88
Fapta incriminată în art. 24 se realizează prin transmiterea unor informaţii la
persoane neîndreptăţite să le cunoască. Acestei modalităţi normative poate să îi
corespundă o multitudine de modalităţi faptice.
CAPITOLUL AL VI-LEA
ASPECTE DIN ACTIVITATEA PRACTICĂ
Exemplul 1
Un grup infracţional organizat, coordonat de cetăţeanul româno-sirian O.H., a
acţionat în perioada mai 2002 - martie 2005, săvârşind infracţiuni cu consecinţe
deosebit de grave pentru bugetul statului.
In urma cercetărilor efectuate de către ofiţeri de poliţie judiciară, Parchetul de
pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus începerea urmăririi penale
împotriva unui număr de 17 persoane care au constituit sau sprijinit grupul
infracţional organizat (O.M., O.N., O.H., B.N. ş.a. ), pentru săvârşirea infracţiunilor
de crimă organizată, spălare de bani, evaziune fiscală şi complicitate la evaziune
fiscală, înşelăciune, fals şi uz de fals.
Firmele de tip fantomă, interpuse în circuitele financiare, s-au realizat din
dispoziţia fraţilor O. de către juriştii sau contabilii de la firmele din grupul Manhattan,
activităţi de înregistrare menţiuni la Oficiul Registrului Comerţului, încheierea de
contracte de închiriere spaţiu cu destinaţia sediu firmă, ridicarea de documente cu
regim special, deschiderea de conturi curente şi efectuarea de operaţiuni la băncile
unde îşi aveau conturi curente şi firmele la care aceştia erau acţionari.
Pentru unele dintre firmele interpuse, s-au întocmit în diferite perioade de timp la
birourile din Complexul City Center, evidenţe contabile în fals, în vederea acordării
unei aparenţe de legalitate a solicitărilor de rambursare TVA ale societăţilor cu
activitate reală. Acest sistem a permis membrilor grupului atât supraevaluarea
achiziţiilor cu implicaţii directe asupra TVA de rambursat, cât şi susţinerea cu prilejul
verificărilor încrucişate realizate de către organele de control financiar a aparenţei de
legalitate, a operaţiunilor comerciale fictive.
În acest context, s-a stabilit că în perioada 2001 până în decembrie 2005,
membrii grupului infracţional organizat au solicitat prin intermediul a 12 societăţi
comerciale, TVA de rambursat în valoare de aprox. 700 miliarde lei, din care
organele fiscale au aprobat aprox. 240 miliarde lei.
Totodată, s-a mai stabilit că numai prin intermediul a 3 firme fantomă, membrii
grupării au transferat în străinătate în baza unor documente false, aproximativ 4
milioane USD.
Exemplul 2
În perioada ianuarie – august 2003, pe teritoriul României s-au desfăşurat un
complex de activităţi cu caracter infracţional desfăşurate de membrii unei reţele de
crimă organizată transfrontalieră, specializaţi în operaţiuni de spălare a banilor
(obţinuţi din contrabandă, evaziune fiscală şi rambursări ilegale de TVA), prin
transferul în valută în diverse conturi din străinătate, în scopul ascunderii originii
ilicite a acestor fonduri.
În perioada 24.08 – 27.08.2003 s-a procedat la efectuarea de verificări şi
activităţi specifice de către ofiţerii serviciului, care au condus la confirmarea
90
informaţiilor obţinute, astfel că la data de 28.08.2003 s-a organizat prinderea în
flagrant a o parte din membrii reţelei cu ocazia efectuării unor operaţiuni în conturile
curente deschise la Suc.Voluntari – a RIB SA, aparţinând mai multor firme fantomă,
ocazie cu care s-a constatat că aceştia transferaseră succesiv suma de 13,881 milioane
lei prin contul mai multor firme fantomă, urmând a o transfera ilegal în străinătate.
Membrii acestui grup infracţional organizat erau conduşi de cetăţenii sirieni
O.C.,H.C. şi B.H.D.A., care au fost angrenaţi în operaţiuni de spălare de bani,
constând, în principal, în expatrierea ilegală de valută (500.000 – 1.000.000 dolari/zi)
prin intermediul mai multor bănci din sistemul bancar românesc, respectiv
ROMANIAN INTERNATIONAL BANK SA, FINANS BANK ROMÂNIA SA,
BANCA ROMÂNEASCĂ SA, BANCA TRANSILVANIA SA şi EUROM BANK
SA.
Cea mai mare parte din sumele transferate provin de la diverşi comercianţi arabi
şi chinezi rezidenţi pe raza municipiului Bucureşti, care au apelat la serviciile
membrilor reţelei pentru a transfera sume importante de bani în valută în tările de
origine (China, Hong Kong, Siria, Liban, Emiratele Arabe Unite, Iordania), dar şi în
alte ţări (SUA, Canada, Franţa, Olanda, Italia, Ungaria, Elveţia) obţinute din activităţi
comerciale ilicite, desfăşurate în România.
După alimentarea conturilor firmelor fantomă, membrii grupului infracţional
organizat, în baza unor documente financiar-bancare false, utilizând sistemul de
tranzacţii bancare « SWIFT », efectuau zilnic transferuri bancare din conturile curente
deschise la băncile enumerate în conturile altor firme fantomă din străinătate, pe baza
datelor de identificare (denumiri firme, conturi bancare) furnizate membrilor grupului
de către legăturile lor din străinătate.
Pentru a justifica aceste transferuri ilegale, membrii grupului infracţional au
folosit documente de import falsificate (facturi externe, contracte comerciale, D.P.E.),
emise în numele unor firme înregistrate în România la care asociaţii şi administratorii
sunt cetăţeni străini (în special de origine arabă), unii dintre ei nefigurând ca
intraţi/ieşiţi în şi din România.
După ce primeau confirmările din partea băncilor privind efectuarea
transferurilor bancare externe, membrii grupului centralizau aceste transferuri într-un
registru special.
Ulterior, această evidenţă era transmisă în Siria membrilor din exterior ai reţelei
de unde se trasau sarcinile referitoare la modalitatea de transfer a banilor în străinătate
fie telefonic, fie pe rând prin intermediul unui membru al grupului, care se deplasa
periodic în România.
De asemenea, aceeaşi reţea a oferit servicii similare de expatriere valută mai
multor cetăţeni de origine arabă în schimbul unui comision cuprins între 5 – 10%,
transferându-se astfel ilegal din România în perioada ianuarie – august 2003 suma de
62.342.419 USD si 2.890.634 EURO.
Totodată, reţeaua în cauză a fost implicată în activităţi de cămătărie, aceasta
constând în oferirea de imprumuturi unor cetăţeni de origine arabă în schimbul unui
comision de 2 – 5% pe lună.
92
CAPITOLUL AL VII-LEA
CONCLUZII
Fenomenul de spălare a banilor a cunoscut o evolutie ascendentă în ultimii ani,
fiind într-o continuă creştere, fapt ce a determinat elaborarea unui cadru legislativ
adecvat, care să protejeze statul şi economia naţională împotriva manifestărilor
criminalităţii organizate.
Dinamica acestui fenomen infracţional atât în ţara noastră, cât şi pe plan
international, precum şi necesitatea euroconformizării prevederilor normative, au
condus la adoptarea în ţara noastră a legii 656/2002, care a modificat şi completat
legea 21/1999. Astfel, prin intermediul legii 230/2005 cât şi al O.U.G. 135/2005, s-a
modificat legea 656/2002, în sensul armonizări legislaţiei interne la prevederile
Directivei Europene nr. 97/2001/CE a Parlamentului European şi a Consiliului
Europei, referitoare la prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării
banilor, şi cu prevederile celor 40 de Recomandari ale GAFI, cele 9 Recomandări
Speciale GAFI privind finanţarea terorismului.
Având în vedere necesitatea intensificări luptei împotriva fenomenului spălării
banilor, al combaterii criminaliaţii organizate şi al finanţării terorismului, precum şi a
adaptării mijloacelor şi metodelor de actiune la dinamica şi evoluţiile structurale ale
manifestărilor acestor fenomene, a fost elaborat un pachet de legi cuprinzând
dispoziţii speciale, care sunt complementare celor prevăzute de legea 656/2002, din
rândul cărora menţionăm: legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie, legea 161/2003 privind transparenţa în exercitarea
demnităţilor publice, legea 143/2000 privind combaterea traficului ilicit de droguri,
legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală,
legea508/2004 privind înfiinţarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de
Criminalitate Organizată şi Terorism, modificată de OUG 7/2005 şi legea 535/2005
privind prevenirea şi combaterea terorismului.
Din statisticile Poliţiei rezultă că fenomenul spălării banilor vizează reciclarea
sumelor „negre” provenite în special din infracţiuni de natură economico-financiară
prin care se aduce atingere bugetului consolidat al statului.
Congruenţa dintre criminalitatea organizată şi spălarea banilor se reflectă prin
următoarele aspecte:
-activitatea infracţionlă desfăşurată de grupări organizate specializate în spălarea
banilor, cu o structura ierarhică bine stabilită, fiecare membru având atribuţii strict
stabilite în cadrul grupului, având în vedere complexitatea activităţii de reciclare.
-introducerea în procesul de reciclare a banilor murdari, rezultaţi din săvârşirea de
infracţiuni generatoare, specifice crimei organizate.
Importanţa depistării şi investigării legăturilor dintre crima organizată şi spălarea
banilor nu trebuie subestimată, deoarece este necesară atât destructurării grupurilor
criminale organizate specializate în astfel de activităţi, cât şi anihilării resurselor
acestora.
La nivel internaţional, se înregistrează o interferenţă între criminalitate
organizată, spălarea banilor şi finanţarea terorismului, ca urmare a dispariţiei unor
„sponsori” tradiţonali ai terorismului - care generează noi ameninţari ce au ca suport
financiar activităţi infracţionale clasice: evaziune fiscală, deturnare de credite,
contrabandă, falsificare de monedă, trafic de persoane, stupefiante, armament, etc.
Această trăsătură caracteristică a grupurilor infracţionale, şi anume faptul că sunt
foarte bine oganizate, este confirmată şi de fapul că se ţine o evidenţă clară a acestor
sume, iar membrii lor nu sunt doar simplii „pioni”, ci pot face parte uneori din
structura unor servicii secrete străine. Grupările îşi schimbă permanent componenţa,
94
unii membri părăsind ţara după ce şi-au realizat sarcinile ce le aveau. Membrii
grupurilor sunt pregătiţi şi instruiţi în aşa fel încât orice colaborare cu organul de
poliţie este exclusă, întotdeauna principiul de funcţionare fiind: „cel ce este prins nu
va dezvălui niciodată numele celorlalţi”.
BIBLIOGRAFIE
ACTE NORMATIVE1. Lg.21/1999-publicată în M.Of.Partea I, Nr.18din 21.01.1999,pt. prevenirea şi
sancţionarea spălării banilor.
2. Lg.656/2002-publicată în M.Of.Partea I, Nr.904 din 12.12.2002,pt. prevenirea
şi sancţionarea spălării banilor.
3. Lg.39/2003- publicată în M.Of.Partea I ,Nr. 50 din 29.01.2003- privind
prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate.
4. Lg.508/2004-publicată în M.Of.Partea I Nr.1089 din 23.11.2004-privind
înfiinţarea D.I.I.C.O.T.
5. Lg.78/2000-publicată în M.Of.Partea I,Nr.219 din 18.05.2000-privind
prevenirea,descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
6. Lg.141/1997-publicată în M.Of.Partea I, Nr.180 din 01.08.1997-privind Codul
vamal.
7. Lg.302/2004-publicată în M.Of.Partea I,Nr.219 din 18.09.2004-privind
cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
8. Lg.535/2004-publicată în M.Of.Partea I,Nr.719 din 25.11.2004-privind prevenirea şi
combaterea terorismului.
TRATATE, CURSURI,MONOGRAFII
9. Convenţia Naţiunilor Unite de la Viena, adoptată la data de 19.12.1988.
10. Directiva nr.9/308 privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul
spălării banilor adoptată de Consiliul Europei in iun.1991.
11. Cele 40 de recomandări ale G.A.F.I ,asupra spălării capitalurilor din 1994.
12. Directiva 97din 2001 a CE.
13. Recomandarea nr.10 a G.A.F.I.
14. Vintilă Dongoroz, Drept penal, Bucureşti, 1939.
15. Costică Voicu, Florin Sandu, Alex. Boroi şi Ioan Molnar, Drept penal al
afacerilor, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003.
16. Ioan Melinescu, Irina Talianu, Investigaţiile financiare în domeniul spălării
banilor, Editura Imprimeria Naţională, Bucureşti, 2004.
17. Costică Voicu, Georgeta Ungureanu, Adriana Voicu, Globalizarea şi
criminalitatea financiară, bancară, Ed. Universul juridic, Bucureşti.
18. C.Voicu, F.Sandu, Al. Boroi şi I.Molnar -Dreptul penal al afacerilor, Ed.
Rosetti,2002.
19. Costica Voicu si Georgeta Ungureanu, Investigarea infractiunilor financiar-
bancare, Ed. Polipress, 2001.
20. Costică Voicu, Spălarea banilor murdari, Editura Sylvi, Bucureşti, 1999
21. Ion Dascălu, Centrele financiare off-shore, paradisurile fiscale şi secretul
bancar, Editura Argument, Bucureşti, 2001.
22. Ştefan Popa, Adrian Cucu, Economia subterană şi spălarea banilor, Editura
Exvent, Bucureşti, 2000.
23. Vasile Dobrinoiu, Drept penal, partea specială, vol.I, E.Lumina Lex,
Bucureşti 2004.
24. Vintilă Dongoroz şi colaboratorii, Explicaţii teoretice ale codului penal
român, vol.IV, ediţia a II-a, Editura Tempus, Bucureşti 2000.
96
25. Vintilă, Dongoroz şi colab., Explicaţii teoretice ale Codului penal român,
Vol.III. , Editura Academiei, Bucureşti, 1971.
REVISTE, STUDII,ARTICOLE
26. Valerică Dabu, S. Cătinean, Despre „spălarea” produsului
infracţiunii”,Revista Dreptul nr.12/2002.
27. Lavinia Lefterache, Dreptul penal al afacerilor – o provocare pentru sistemul
de drept, R.D.P. nr.2/2002
28. Ioan Lascu, „Spălarea banilor-actualitate, realitate socială şi incriminare”,
R.D. nr. 6/2003.
29. Valerică Dabu, A.M. Guşanu, Reflecţii asupra legii pentru prevenirea şi
sancţionarea spălării banilor, RDP, nr.4/2001.
30. Valerică Dabu, Spălarea banilor în noul cod penal şi legislaţia penală
actuală, R.D.nr.4/2005.
31. Ion Pitulescu, Consideraţii referitoare la infracţiunea de spălarea banilor,
R.D. nr.8/2002.
32. Valerică Dabu, Sorin Cătineanu „Noua lege pentru prevenirea şi sancţionarea
spălării banilor şi Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii
transnaţionale organizate” R.D. nr. 6/2003.
33. C. Adochiţei, Iulia Adochiţei, Despre spălarea banilor.
34. Dobrican, Gheorghe, Obligaţia păstrării secretului profesional de către
avocaţi, executori judecătoreşti, notari publici, în raport cu prevederile Legii
nr.656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.
98