spalarea banilor

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA

DE SPĂLARE A BANILOR

1. Criminalitatea ca fenomen global.

Criminalitatea, ca ansamblu de încălcări ale legii penale care se comit într-o

perioadă şi pe un spaţiu determinat constituie, după cum se ştie, un fenomen social,

atât pentru faptul că are loc în societate în cadrul relaţiilor dintre membrii grupului

social, dar şi pentru că interesează în mod hotărâtor societatea, influenţând buna

desfăşurare a relaţiilor de convieţuire socială.

În relaţiile dintre oameni, în societate, se manifestă nu numai tendinţe pozitive

constructive, de continuă amplificare şi diferenţiere a relaţiilor de colaborare şi sprijin

reciproc dintre membrii grupului social (acţiuni evaluate drept convenabile de

colectivitate), dar şi tendinţe negative de subminare a bunelor relaţii de convieţuire, de

încălcare a regulilor de comportare în societate, de impunere prin violenţă sau fraudă a

voinţei unora dintre membrii grupului social în prejudiciul altora, de negare a valorilor

sociale pe care le respectă şi le ocrotesc majoritatea oamenilor (acţiuni evaluate drept

neconvenabile de grupul social)1.

Constituind un fenomen social, criminalitatea a fost, inevitabil, influenţată de

schimbările petrecute în societate. Fiecărui tip de societate (antică, medievală,

modernă, contemporană) i-a corespuns un anumit tip de criminalitate care a purtat

amprenta mentalităţii şi particularităţilor societăţii respective2. Aceste particularităţi au 1 Vintilă Dongoroz, Drept penal, Bucureşti, 1939, Editura Tempus, p.5.2 Costică Voicu, Florin Sandu, Alex. Boroi şi Ioan Molnar, Drept penal al afacerilor, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, p.1.

0

privit nu numai latura cantitativă a fenomenului (sporirea continuă a numărului de

infracţiuni), dar şi latura lui calitativă, apărând noi forme de încălcări ale legii penale,

strâns legate de însăşi procesele sociale ale timpului.

Aceste modificări şi transformări ale substanţei fenomenului infracţional

(cantitativ şi calitativ) au atras schimbări şi în privinţa mijloacelor de combatere a

infracţiunilor, inclusiv a conţinutului legislaţiei penale şi procesual penale, ca

instrumente ale politicii penale a statelor în lupta contra încălcărilor grave ale

disciplinei sociale.

2. Scurt istoric privind fenomenul de spălare a banilor

Noţiunea de „spălare a banilor” a apărut destul de recent în vocabularul

specialiştilor din domeniul politic, economic şi juridic, deşi practica de a ascunde

natura sau existenţa unor valori, a căror provenienţă era ilicită sau cel puţin dubioasă,

era cunoscută oamenilor din cele mai îndepărtate vremuri, chiar dacă asemenea

practici n-au fost incriminate decât în perioada modernă.

Fenomenul de spălarea banilor apare în vechime strâns legat de fenomenul

ascunderii averilor pentru a evita impozitele excesive sau confiscarea abuzivă a

bunurilor de către autorităţi.

În perioadele timpurii ale activităţii economice ascunderea averilor se confunda

cu evaziunea fiscală. Nu ne aflăm încă în perioada când ascunderea averilor să se facă

pentru a evita descoperirea provenienţei ei ilegale. Între cele două scopuri ale

ascunderii valorilor există deosebiri evidente. În timp ce evaziunea fiscală implică

sustragerea veniturilor dobândite pe cale legală sau chiar ascunderea lor (dacă, spre

exemplu, este vorba de bani lichizi) sau mascarea lor (prin declararea lor într-o

categorie neimpozabilă), situaţii în care, venitul legal se transformă într-un venit ilegal

deoarece a fost sustras obligaţiilor fiscale, spălarea banilor presupune ascunderea

provenienţei ilegale a valorilor prin metode care să le confere o aparenţă legală,

folosirea lor fiind apoi supusă impozitelor fixate de stat1. În China cu 2000 de ani

înainte de Hristos, comercianţii îşi ascundeau averile de teama ca dictatorii printr-un

act abuziv să nu dispună confiscarea lor. În Grecia antică este cunoscut cazul Atenei

când conducătorii cetăţii au impus o taxă de 20% asupra importurilor şi exporturilor

efectuate pe o anumită rută, acest fapt determinându-i pe comercianţii greci şi

fenicieni să facă un ocol de 20 mile pentru a evita plata acestor impozite2.

Mai târziu, în secolul al XV-lea, Olanda ajunsese un înfloritor centru comercial

internaţional şi datorită faptului că legislaţia prevedea puţine restricţii sau taxe asupra

schimburilor interne şi externe. Drept urmare, comercianţii englezi preferau să-şi

vândă lâna în Olanda şi nu în Anglia, unde trebuiau să plătească taxe şi impozite

ridicate3.

Printre cazurile de spălare a banilor, se citează în epoca medievală procedeul

folosit de negustori şi cămătari pentru a eluda interdicţia de a lua camătă la banii

împrumutaţi (deoarece biserica catolică socotea camăta un păcat). Aceştia anticipând

tehnicile moderne de ascundere, transferare şi spălare a banilor, atunci când negociau

împrumuturi pe terme lung, „umflau” artificial ratele periodice de restituire, suficient

cât să acopere şi plata dobânzilor, pretinzând că acestea sunt un fel de recompensă

pentru riscul asumat.

Chiar dacă termenul de „spălare a banilor” nu era atunci cunoscut, se poate

susţine că atâta timp cât au existat asemenea practici în viaţa economică de a masca

anumite tranzacţii financiare, fenomenul menţionat chiar într-o formă incipientă, a

existat încă în acele timpuri. 1 Ion Pitulescu, Consideraţii referitoare la infracţiunea de spălarea banilor, R.D. nr.8/2002, p.147.2 Costică Voicu şi colectivul, op.cit., p.172 ; Ioan Melinescu şi Irina Talianu, Investigaţiile financiare în domeniul spălării banilor, Ed. Imprimeria Naţională, Bucureşti. p.73 Costică Voicu şi colectivul, op.cit., p.172 ; Ioan Melinescu şi Irina Talianu, Investigaţiile financiare în domeniul spălării banilor, Ed.Imprimeria Naţională, Bucureşti p.7

2

În secolul al XVIII-lea, piraţii care operau între Europa şi America au fost

primii utilizatori ai „paradisurilor fiscale”, care nu erau altceva decât locuri (în special,

insule), în care îşi depozitau averile şi bunurile sustrase fără să fie obligaţi să plătească

vreunei autorităţi taxe şi impozite. Apăruse chiar o competiţie între statele

mediteraneene în atragerea averilor piraţilor, prin tot felul de înlesniri folosite uneori

şi ca stimulent pentru a-i determina să revină în ţara de origine. Astfel, în anul 1612

Anglia a oferit piraţilor o iertare totală dacă se reîntorceau în Anglia. Totodată ei îşi

păstrau drepturile asupra valorilor acumulate prin piraterie.

Cu timpul, pirateria s-a transformat în activităţi de tipul celor desfăşurate mai

târziu de organizaţiile criminale care obţineau profituri uriaşe din vânzarea alcoolului

(pe timpul prohibiţiei americane), din exploatarea prostituţiei şi a jocurilor de noroc.

Celebrul Alphonse Capone, a rămas în istoria crimei organizate ca fondatorul unei

organizaţii criminale care rula anual peste 100 milioane de dolari. Pentru a da o

aparenţă de legalitate acestor sume, el folosea practica investirii sumelor ilicite în

afaceri legale amestecând profiturile legale cu cele ilegale. Din iniţiativa lui au apărut

lanţul de spălătorii chimice utilizate şi pentru transformarea banilor obţinuţi din

câştiguri ilicite în bani curaţi1.

Din această legătură între spălătoriile înfiinţate de gangsterii acelor timpuri

pentru a ascunde provenienţa banilor proveniţi din infracţiuni şi sumele „curate”

obţinute în urma acestor operaţii s-a născut şi expresia „spălare de bani” folosită

ulterior pentru a defini toate operaţiunile ilegale prin care se obţinea convertirea

„banilor negri murdari” în bani „curaţi”.

În ciuda eforturilor depuse la acea vreme, nici Capone, nici complicii săi nu au

putut fi dovediţi că spălau bani. După îndelungi încercări, autorităţile americane au

1 C. Adochiţei, Iulia Adochiţei, op.cit. p.94

trebuit să se mulţumească să reţină în sarcina lor infracţiunea de evaziune fiscală,

singura sub care au putut să fie arestaţi celebrii infractori.

După Capone, polonezul Maier Suchowljanschi, cu numele americanizat de

Mayer Lansky (considerat geniul financiar al crimei organizate din New York,

cunoscut şi sub denumirea de „contabilul mafiei”), a pus bazele crimei organizate din

S.U.A. pentru 5 decenii la rând. Lui Mayer i se atribuie meritul de a fi descoperit

avantajele conturilor cu parolă numerică din băncile elveţiene, depunând astfel

milioane de dolari în conturi bancare din întreaga lume pentru spălarea banilor

murdari1. El a fost printre primii pionieri ai parteneriatului dintre lumea gangsterilor şi

cea a marilor politicieni, înţelegând că pentru a se dezvolta organizaţiile criminale,

trebuie să lucreze în cooperare cu oficialii guvernamentali „flexibili”. Considerat

„sfântul patron” al afacerilor de spălare de bani, Lansky a murit ca un adevărat „erou”,

fără să execute o zi de închisoare pentru milioanele de dolari spălate în numele

organizaţiei criminale şi a învins statul american în toate procesele de evaziune fiscală

care i-au fost intentate.

Lansky este considerat a fi unul dintre cei mai eficienţi spălători de bani din

toate timpurile, fiindu-i atribuită şi prima metodă propriu-zisă de spălare a banilor,

denumită „returnarea împrumutului”, care însemna că sumele de bani provenite din

afaceri dubioase puteau fi deghizate ca împrumuturi acordate de îngăduitoarele bănci

străine.

Experţii în spălarea banilor nu au reuşit nici până astăzi să identifice toate

mecanismele folosite de Lansky pentru spălarea banilor, ajungând la concluzia că

probabil, o parte din banii spălaţi nu s-au întors niciodată în economia americană.

Expresia „spălarea banilor” a fost folosită şi mai târziu, prima apariţie fiind

semnalată într-un ziar din 1973, tot din Statele Unite, în cuprinsul unui articol care

relata despre afacerea „WATERGATE”. Din acest moment, expresia s-a răspândit în

1 C. Adochiţei, Iulia Adochiţei, op.cit. p.944

majoritatea limbilor, fiind folosită pe toate meridianele1. Infracţiunea de spălare a

banilor a atras atenţia autorităţilor, mai ales începând cu anii 1980, ocupând treptat un

loc de frunte în preocupările multor state europene de a combate prin toate mijloacele

criminalitatea modernă. Autorităţile au desprins concluzia că investigarea cazurilor de

reciclare a sumelor provenite din infracţiune poate deveni un mijloc eficient chiar

pentru descoperirea şi sancţionarea faptelor din care provin banii murdari.

3. Spălarea banilor –noţiune şi reglementare legală.

Pentru prima dată, noţiunea de spălare a banilor a apărut în Convenţia

Naţiunilor Unite de la Viena2, adoptată la data de 19 decembrie 1988, care o defineşte

astfel: „preocuparea de a disimula provenienţa, natura, dispoziţia, mişcarea sau

proprietarul fondurilor provenite din trafic ilicit de stupefiante, incluzând mişcarea sau

convertibilitatea prin procedee electronice de transmitere, cu scopul de a da acestor

fonduri aspectul că sunt rezultate din activităţi legale”.

Şi totuşi, înainte de această Convenţie, în anul 1986, Comitetul pentru Relaţii

Internaţionale al Senatului S.U.A. afirma că „spălarea banilor reprezintă conversia

profiturilor provenite din activităţi ilegale în active financiare care par să provină din

activităţi legale”.

Pe plan european, Consiliul Comunităţii Europene a adoptat, în iunie 1991,

Directiva nr.9/308 privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării

banilor3, iar Consiliul Europei a aprobat, în anul 1994 „cele 40 de recomandări ale

Grupului de Acţiune Financiară Internaţională asupra spălării capitalurilor4”. Conform

1 Costică Voicu şi colaboratorii, op.cit., p.172 Convenţia Naţiunilor Unite de la Viena, adoptată la data de 19.12.19883 Directiva nr.9/308 privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării banilor adoptată de Consiliul Europei in iun.1991.4 Cele 40 de recomandări ale G.A.F.I ,asupra spălării capitalurilor din 1994.

Directivei Consiliului Comunităţii Europene, spălarea banilor înseamnă următoarea

acţiune, atunci când este săvârşită cu intenţie:

a) transformarea sau transferarea de proprietate, cunoscând că o astfel de

proprietate provine dintr-o activitate criminală sau dintr-un act de participare

la o astfel de activitate, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a

proprietăţii sau sprijinirii oricărei persoane implicate în efectuarea unei astfel

de activităţi, pentru a se sustrage consecinţelor legale ale acţiunilor sale;

b) ascunderea sau disimularea naturii, sursei, amplasării, mişcării drepturilor

reale cu privire la proprietate sau la dreptul de deţinere a acesteia, cunoscând

că o astfel de proprietate provine dintr-o activitate criminală sau dintr-un act

de participare la o asemenea activitate;

c) dobândirea, posesia sau folosirea unei proprietăţi, cunoscând la data primirii

că o astfel de proprietate provine dintr-o activitate criminală sau dintr-un act

de participare la o asemenea activitate;

d) participarea, asocierea, tentativa de comitere, sprijinirea, încurajarea,

înlesnirea, sfătuirea în vederea comiterii oricărei dintre acţiunile menţionate

în paragrafele anterioare.

Până în anul 1999, în România nu a existat o lege specială care să sancţioneze

spălarea banilor, însă organele de control şi cele de urmărire penală au instrumentat

cauze care ar fi putut avea legătură cu operaţiunea de spălare a banilor, în baza

prevederilor legale care incriminează infracţiunile prin care se obţin valori şi bunuri

ilicite. Astfel, Codul Penal incriminează faptele de fals şi uz de fals, înşelăciune,

delapidare, prostituţie, proxenetism, trafic de arme, trafic de stupefiante, încălcarea

regimului jocurilor de noroc, iar prin alte legi speciale penale au fost incriminate

infracţiunile de contrabandă, evaziune fiscală, bancrută frauduloasă.

6

În legislaţia din ţara noastră, termenul de spălare a banilor a apărut şi a fost

consacrat prin Legea nr. 21/19991, act normativ ce s-a înscris în acţiunea de

armonizare a legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene. În prezent, Legea

21/1999 a fost abrogată odată cu apariţia Legii 656/20022, lege pentru prevenirea şi

sancţionarea spălării banilor.

Potrivit Legii 656/2002, prin spălarea banilor se înţeleg faptele prevăzute la

articolul 23, dacă au fost săvârşite prin intermediul persoanelor juridice sau fizice

menţionate la art. 8.

Faptele prevăzute la art. 23 sunt:

a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de

infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor

bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care

provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea

pedepsei;

b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a

dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra

acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;

c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin

din săvârşirea de infracţiuni.

Persoanele fizice şi juridice prevăzute la articolul 8 sunt:

a) instituţiile de credit şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit

străine ;

1 Lg.21/1999-publicată în M.Of.Partea I, Nr.18din 21.01.1999,pt. prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.2 Lg.656/2002-publicată în M.Of.Partea I, Nr.904 din 12.12.2002,pt. prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.

b) instituţiile financiare, precum şi sucursalele din România ale instituţiilor

financiare străine ;

c) administratorii de fonduri de pensii private, în nume propriu şi pentru

fondurile de pensii private pe care le administrează, agenţii de marketing

autorizaţi/avizaţi în sistemul pensiilor private ;

d) cazinourile

e) auditorii, persoanele fizice şi juridice care acordă consultanţă fiscală sau

contabilă ;

f) notarii publici, avocaţii şi alte persoane care exercită profesii juridice liberale,

în cazul în care acordă asistenţă în întocmirea sau perfectarea de operaţiuni

pentru clienţii lor privind cumpărarea sau vânzarea de bunuri imobile, acţiuni

sau părţi sociale ori elemente ale fondului de comerţ, administrarea

instrumentelor financiare sau a altor bunuri ale clienţilor, constituirea sau

administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare,

organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii,

funcţionării sau administrării unei societăţi comerciale, constituirea,

administrarea ori conducerea societăţilor comerciale, organismelor de

plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare ori

desfăşurarea, potrivit legii, a altor activităţi fiduciare, precum şi în cazul în care

îşi reprezintă clienţii în orice operaţiune cu caracter financiar ori vizând bunuri

imobile ;

g) furnizorii de servicii privind societăţi comerciale sau alte entităţi, alţii decât

cei prevăzuţi la lit. e) sau f), aşa cum sunt definiţi la art. 2, lit. j) ;

h) persoanele cu atribuţii în procesul de privatizare ;

i) agenţii imobiliari ;

j) asociaţiile şi fundaţiile ;

8

k) alte persoane fizice sau juridice care comercializează bunuri şi/sau servicii,

numai în măsura în care acestea au la bază operaţiuni cu sume în numerar, în lei

sau valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul in lei a 15.000 euro,

indiferent dacă trnzacţia se execută printr-o singură operaţiune sau prin mai

multe operaţiuni ce par a avea o legătură între ele.

4.Comparaţie între reglementările Legii 21/1999 şi cele ale

Legii 656/2002 şi apariţia Legii 508/2004

Aspecte de noutate aduse de Legea 656/2002.

Legea 21/1999 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, a intrat în

vigoare la 22.04.1999, fiind o lege specială cu dispoziţii penale de inspiraţie

europeană, care a preluat şi adaptat la realităţile social-economice din România

prevederi ce apar în Convenţia Naţiunilor Unite împotriva traficului ilicit de

stupefiante si substanţe psihotrope, adoptată la Viena în 1988 şi în Convenţia

Consiliului Comunităţii Europene privind spălarea, depistarea, sechestrarea şi

confiscarea produselor rezultate din infracţiuni, adoptată în 1990 la Strasbourg,

precum şi în Recomandările Consiliului Europei.

Odată adoptată această lege, putem afirma că România s-a aliniat eforturilor

internaţionale în lupta pentru prevenirea şi combaterea fenomenului spălării banilor.

Potrivit articolului 2 litera a) din Legea 21/1999, prin spălarea banilor se înţeleg

faptele prevăzute la articolul 23, dacă au fost săvârşite prin intermediul persoanelor

juridice sau fizice menţionate la art.8.

Potrivit articolului 23:”Constituie infracţiune de spălare a banilor şi se pedepseşte cu

închisoarea de la 3 la 12 ani:

a) schimbarea sau transferul de valori, cunoscând că acestea provin din săvârşirea

unor infracţiuni: traficul de stupefiante, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

în forma agravantă, nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materi-

ale radioactive; nerespectarea regimului materiilor explozive; falsificarea de monede

sau de alte valori; proxenetismul; contrabanda; şantajul; lipsirea de libertate în mod

ilegal; înşelăciunea în domeniul bancar, financiar sau de asigurari; bancrută fraudu-

loasă; furtul şi tăinuirea de autovehicule; nerespectarea regimului de ocrotire a

bunurilor; traficul de animale ocrotite în ţările lor; comerţul de ţesuturi şi organe

umane; infracţiunile săvărşite prin intermediul calculatoarelor; infracţiunile săvârşite

cu cărţi de credit; infracţiunile săvârşite de persoane care fac parte din asociaţii de

infractori; nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri;

nerespectarea dispoziţiilor privind jocurile de noroc; în scopul ascunderii sau

disimulării originii ilicite a acestora, precum şi în scop de tăinuire sau favorizare a

persoanelor implicate în astfel de activităţi sau presupuse că s-ar sustrage

consecinţelor juridice ale faptelor lor;

b) ascunderea sau disimularea naturii reale a provenienţei, apartenenţei, dispoziţiei,

mişcării proprietăţii bunurilor sau a dreptului asupra acestora, cunoscând că aceste

bunuri provin din săvârşirea uneia din infracţiunile prevăzute la litera a).

c) dobândirea, posesia sau utilizarea de bunuri, cunoscând că acestea provin din

săvârşirea uneia din infracţiunile prevăzute la litera a).

Alin. 2 stabileşte că “asocierea, iniţierea, aderarea sau sprijinirea sub orice formă, în

scopul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor se pedepseşte cu inchisoare de la 5 la

15 ani”.

Prin natura sa, infracţiunea de spălare a banilor, aşa cum a fost prevăzută la

articolul 23 din Legea 21/1999, este o infracţiune subsecventă şi complementară

infracţiunilor generatoare de „bani murdari”.

10

Referitor la Legea 21/1991 s-au formulat opinii diferite privind stabilirea listei

limitative de infracţiuni predicat în articolul 23 aliniatul 1, litera a), în sensul că există

infracţiuni nedefinite de legislaţia penală, cum ar fi traficul de animale ocrotite în

ţările de origine, infracţiunile săvârşite prin intermediul calculatoarelor.

Există, de asemenea, o serie de infracţiuni necuprinse în listă, dar care sunt

generatoare de mari sume de bani murdari, cum ar fi evaziunea fiscală, care este

principala sursă de fonduri pentru economia subterană, infracţiunile prevăzute de

Legea 141/1997 privind Codul vamal1, altele decât infracţiunea de contrabandă, etc.

Aplicarea prevederilor Legii 21/1999, aşa cum a fost ea adoptată, a demonstrat că

limitarea listei „infracţiunilor predicat” nu a dus la o eficientă combatere a acestui

fenomen, astfel că s-a impus cu necesitate modificarea acestui act normativ, cea mai

importantă modificare fiind eliminarea enumerării limitative a infracţiunilor predicat,

astfel că orice infracţiune care are drept rezultat obţinerea de fonduri ilicite să poată fi

considerată infracţiune-premisă a faptei de spălare a banilor, lucru ce s-a realizat prin

Legea 656 din data de 07.12.2002, pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor,

fiind abrogate prevederile legii 21/1999.

Continuând analiza aspectelor de noutate aduse de Legea 656/2002, adăugăm că,

referitor la operaţiunile suspecte – tranzacţiile suspecte cum sunt denumite de lege -

care trezesc suspiciunea de spălare a banilor, atât Legea 21/1999, cât şi Legea

656/2002 prevăd că sunt operaţiuni suspecte, pentru care există obigativitatea

raportării către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, din

partea persoanelor prevăzute la art.8, ”operaţiunile cu sume în numerar, în lei sau în

valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 Euro, indiferent

dacă tranzacţia se realizează prin una sau mai multe operaţiuni legate între ele”. Un

element de noutate adus de Legea 656/2002 constă în aceea că obligaţiile de

1 Lg.141/1997-publicată în M.Of.Partea I, Nr.180 din 01.08.1997-privind Codul vamal.

identificare se vor aplica în momentul intrării în relaţii de afaceri cu un client, aşa cum

prevede de altfel şi art.3 al Directivei 97/2001/CE1 şi Recomandarea nr.10 a G.A.F.I. 2

Este prevăzută şi obigativitatea raportării tranzacţiilor externe mai mari decât

echivalentul a 15.000 Euro.

Potrivit noului act normativ privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, Oficiul

poate dispune suspendarea unei operaţiuni 48 de ore, faţă de 24, cât era abilitat în

vechiul normativ.

Un alt element de noutate în această privinţă –articolul 3 aliniatul 8 din Legea

656/2002 prevede că “ persoanele prevăzute la art.8 lit. e) şi f) nu au obligaţia de a

raporta către Oficiu informaţiile pe care le primesc sau pe care le obţin de la unul

dintre clienţii lor în cursul determinării situaţiei juridice a acestuia ori al apărării sau

reprezentării acestuia în cadrul unor proceduri judiciare ori în legătură cu acestea,

inclusiv al acordării de consultanţă cu privire la declanşarea unor proceduri judiciare,

potrivit legii, indiferent dacă aceste informaţii au fost primite sau obţinute înainte, în

timpul ori după încheierea procedurilor.

Totodată, Legea 656/2002 a extins aria entităţilor raportoare în conformitate cu art. 2

al Directivei Europene nr. 97/2001/CE prin extinderea ariei de acoperire a furnizorilor

de servicii privind societăţi comerciale sau alte entităţi, a personalului cu

responsabilităţi în procesul de privatizare, instituţii financiare, firmele care asigură

servicii de transfer electronic rapid al fondurilor, agenţilor imobiliari, asociaţiilor şi

fundaţiilor, alte persoane fizice sau juridice care comercializează bunuri şi/sau

servicii, numai în măsura în care acestea au la bază operaţiuni cu sume în numerar, în

lei sau în valută, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 15.000 de euro,

1 Directiva 97din 2001 a CE2 Recomandarea nr.10 a G.A.F.I.

12

indiferent dacă tranzacţia se execută printr-o singură operaţiune sau prin mai multe

operaţiuni ce par a avea o legătură între ele.

De asemenea, potrivit ambelor reglementări, secretul profesional la care sunt ţinute

persoanele prevăzute la art. 8 nu este opozabil Oficiului Naţional de Prevenire şi

Combatere a Spălării Banilor.

În cazul infracţiunilor prevăzute la art. 23 şi 24 din Legea 656/2002, secretul bancar şi

cel profesional nu sunt opozabile organelor de urmărire penală după începerea de către

procuror, a urmăririi penale, şi nici instanţelor de judecată. Datele şi informaţiile se

transmit la solicitarea scrisă a procurorului sau a organelor de cercetare penală, dacă

cererea acestora a fost autorizată de procuror, ori a instanţelor de judecată. În ce

priveşte Oficiul, în lumina ambelor reglementări, atunci când acesta constată existenţa

unor indicii temeinice de spălare a banilor, va transmite de îndată informaţiile deţinute

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie şi Justiţie. În situaţia în care se

constată finanţarea unor acte de terorism, va sesiza de indată şi Serviciul Român de

Informaţii cu privire la operaţiunile suspecte de finanţare a actelor de terorism.

Potrivit noii reglementări, la solicitarea Oficiului, Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casaţie şi Justiţie comunică trimestrial stadiul soluţionării sesizărilor

transmise.

Potrivit Legii 656/2002, Oficiul poate face schimb de informaţii, în baza reciprocităţii,

cu instituţii străine care au funcţii asemănătoare şi care au obligaţia păstrării secretului

în condiţii similare, dacă asemenea comunicări sunt făcute în scopul prevenirii şi

combaterii spălării banilor.

De asemenea, art. 6 alin. 5 al Legii 656/2002 instituie în sarcina Oficiului Naţional de

Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, obligaţia “de a pune la dispoziţie Parche-

tului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau altor structuri din cadrul

Ministerului Public, la solicitarea acestora, datele şi informaţiile pe care le-a obţinut

potrivit dispoziţiilor legii privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.”

Un alt element demn de reţinut este acela adus prin art.27 din Legea 656/2002, şi

anume că atunci când există indicii temeinice că o persoană care pregăteşte comiterea

infracţiunii de spălare a banilor foloseşte sisteme de telecomunicaţii sau informatice,

procurorul poate să dispună, pe o perioadă determinată accesul la aceste sisteme.

Totodată, aliniatul 1 al acestui articol prevede că procurorul poate să dispună, atunci

când există indicii temeinice cu privire la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor,

punerea sub supraveghere pe o durată determinată a conturilor bancare şi a conturilor

asimilate acestora.Măsura poate fi dispusă de procuror pe o durată de cel mult 30 de

zile. Pentru motive temeinice, această măsură poate fi prelungită de procuror prin

ordonanţă motivată, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile. Durata maximă a

măsuirii dispuse nu poate depăşi 4 luni.

Modificările aduse de noul act normativ sunt în concordanţă cu Directiva 97/2001/CE

a Parlamentului European şi a Consiliului Europei, referitoare la prevenirea utilizării

sistemului financiar în scopul spălării banilor.

Apariţia Legii 508/20041 privind infiinţarea Direcţiei de Investigare a

Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în cadrul Parchetului de pe

lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie aduce ca noutate faptul că infracţiunea de

spălare a banilor intra în competenţa exclusiva a procurorului, ofiţerii de poliţie

judiciară desfăşurând activităţi de cercetare penală în aceste dosare pe baza

rezoluţiilor de delegare emise de procuror, sub stricta supraveghere a acestuia.

4.Cauze şi condiţii care favorizează comiterea infracţiunilor de spălare a

banilor .

1 Lg.508/2004-publicată în M.Of.Partea I Nr.1089 din 23.11.2004-privind înfiinţarea D.I.I.C.O.T.14

Necesitatea combaterii spălării banilor rezidă din aceea că utilizarea

mecanismelor financiar-bancare în scopul transformării fondurilor ilicite în patrimoniu

licit conduce la subminarea autorităţii şi credibilităţii instituţiilor statale şi a întregului

sistem financiar bancar.

Procesul de spălare a banilor influenţează cererea de numerar, nivelul ratei

dobânzii şi a ratei de schimb valutar, putând genera efecte inflaţioniste. Instituţiile

financiare implicate în scandaluri de spălare a banilor pierd buna reputaţie pe piaţă,

descurajează şi îndepărtează investitorii cinstiţi.

Pe de altă parte, infractorii pot investi în sectoare ale economiei unde activele

pot fi utilizate ulterior ca mijloc de spălare a banilor.

Există astfel, riscul ca “banii spălaţi” să devină motorul economiei şi să-şi

impună propriile reguli, ceea ce echivalează cu subminarea sau chiar desfiinţarea

activităţii statale şi domnia debitorului de tip mafiot.

Alături de afectarea conţinutului şi formei economiei naţionale, spălarea banilor

produce şi alte efecte negative, cum sunt: deteriorarea moralei sociale, generarea

corupţiei, amplificarea violenţei, concentrarea ilegală a bogăţiei, impietarea imaginii

internaţionale.

În acelaşi timp, integrarea crescută a sistemelor financiare mondiale şi

îndepărtarea barierelor puse în faţa mişcării libere a capitalurilor au crescut uşurinţa cu

care banii obţinuţi din infracţiuni pot fi spălaţi şi complică procesul de urmărire mai

mult în caracter transfrontalier. Pentru a găsi mijloacele cele mai eficiente de luptă

împotriva acestui flagel, considerăm necesar să căutăm şi să analizăm cauzele şi

condiţiile care favorizează săvârşirea faptelor de spălare de bani. Astfel, între aceste

cauze care pot genera şi favoriza fapte de spălare a banilor, menţionăm:

- transnaţionalizarea celor mai mari bănci şi grupări de societăţi comerciale în

concerne şi holdinguri;

- impactul deosebit produs de perfecţionarea tehnologiei electronice de calcul şi

de transmitere a informaţiilor în domeniul financiar-bancar;

- modul defectuos de aplicare a procedurilor de înmatriculare a societăţilor

comerciale, care încurajează înfiinţarea firmelor “fantomă” prin acceptarea stabilirii

sediului mai multora într-un singur apartament, în baza unor contracte de închiriere

false;

- subliniem, de asemenea, rolul negativ al paradisurilor fiscale, folosite cu

succes de către unele firme româneşti, prin exportarea ilegală a valutei sub acoperirea

contractelor false de consultanţă sau exportul de mărfuri la preţuri subevaluate

reflectate în bilanţurile contabile prin înregistrarea de pierderi semnificative an de an;

- amploarea operaţiunilor în numerar, ce angajează sume în lei şi în valută

deosebit de mari, prin conturile bancare apaţinând persoanelor fizice şi persoanelor

juridice, constituie, în mare măsură, condiţia propice spălării banilor, dar face dificilă

urmărirea acesteia datorită întreruperii frecvente a fluxurilor financiare1;

- existenţa unor lacune grave în procedurile de lucru ale Oficiului Naţional al

Registrului Comerţului, care nu prevăd verificări în baza proprie de date, prealabile

înmatriculării, fapt ce permite înmatricularea ilegală a mai multor societăţi comerciale

în forma juridică de societate cu raspundere limitată în numele unei singure persoane

fizice;

- pe fondul unor lacune în sistemul financiar-fiscal, funcţionarii din acest

domeniu nu ţin evidenţa societăţilor comerciale care funcţionează pe raza teritorială

de competenţă, nu controlează şi nu cooperează cu Garda Financiară, Poliţia

Economico-Financiară şi Autoritatea Naţională pentru Străini, pentru a stabili

legalitatea funcţionării lor şi corectitudinea plăţii obligaţiilor fiscale la bugetul

statului, precum şi oportunitatea şederii în România a asociaţilor străini2;

1 C.Voicu, F.Sandu, Al. Boroi şi I.Molnar -"Dreptul penal al afacerilor", Ed. Rosetti,2002, pag. 221.2 Costica Voicu si Georgeta Ungureanu, Investigarea infractiunilor financiar-bancare, Ed. Polipress, 2001, pag241

16

- organele financiar fiscale nu dispun de proceduri riguroase de verificare a

realităţii încasării sumelor de TVA rambursate;

- existenţa unor lacune în procedurile de lucru ale Oficiului Naţional al

Registrului Comerţului şi în ceea ce priveşte înregistrarea menţiunilor referitoare la

cesionarea firmelor care se efectuează fără un control prealabil al situaţiei datoriilor

faţă de bugetul statului; menţiunile privind cesionarea firmelor ar trebui să se facă de

către judecătorul delegat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului numai la

prezentarea de către părţile implicate a adeverinţei emise de administraţia financiară

competentă, privind achitarea integrală a obligaţiilor fiscale la bugetul statului;

- coruperea unor funcţionari ai diferitelor instituţii, prin aceasta realizând o

enumerare enunţiativă a cauzelor şi condiţiilor favorizatoare, şi nu limitativă, lista

putând continua.

5.Etapele procesului de spălarea banilor .

În literatura de specialitate, s-a demonstrat că procesele care se efectuează în

vederea spălării banilor şi a punerii în circulaţie a valorilor aşa zis curate ar parcurge

trei etape şi anume : Plasarea valorilor, stratificarea şi integrarea acestora.

A.Plasarea

Plasarea presupune transformarea fizică a sumelor în numerar, prin depunerea

lor la o instituţie financiară (bănci, case de economii, uniuni de credit, case de

împrumut etc.). Pentru a evita orice suspiciune sau raportarea autorităţilor a

depunerilor peste o anumită sumă, aceste depuneri sunt fărâmiţate în fracţiuni mai

mici de 15.000 euro, uneori chiar cu complicitatea instituţiei financiare (mai ales când

aceste instituţii sunt controlate de infractori).

Sunt de asemenea folosite instituţii financiare netradiţionale precum birourile de

schimb valutar, societăţile de valori imobiliare, bursele de mărfuri, cazinourile,

comercianţii de bunuri de folosinţă îndelungată de mare valoare (autoturisme, avioane,

iahturi) bunurile achiziţionate vor fi folosite şi apoi revândute, obţinându-se astfel pe

lângă satisfacţia unui trai luxos, sume în numerar cu origine relativ licită.

Mai sunt folosite pentru plasarea valorilor ilicite agenţii de bursă şi companiile

de asigurări dat fiind că şi acestea utilizează în mod curent sume mari în numerar

pentru plăţi.

O altă metodă de plasare este amestecarea fondurilor obţinute dintr-o afacere

legală cu cele obţinute din afaceri ilicite, cei care dispun de fonduri ilicite fiind în

acelaşi timp proprietarii unor afaceri legale, la vedere, care generează importante

fonduri în numerar ; uneori chiar sunt create astfel de firme, numite „de faţadă” care

pe lângă încasări din activităţi reale, plasează şi valori de provenienţă ilegală.

În plasarea numerarului este de asemenea folosit exportul ilegal de valută.

Acesta se realizează fără a se respecta legislaţia cu privire la raportarea sumelor care

ies din ţară; plasarea are loc în ţări cunoscute ca paradisuri fiscale şi unde nu se pune

problema justificării sumelor în numerar cu ocazia depunerii acestora în bănci. După

depunerea în aceste bănci, sumele se întorc în ţara de unde au provenit prin utilizarea,

de regulă, a transferurilor electronice.

Aceste ultime două metode de plasare merită o atenţie deosebită. Astfel referitor

la exportul de valută , sumele provenite din infracţiuni sunt transformate în valută şi

transferate cel mai adesea prin bănci în străinătate. Transferurile bancare dintr-o ţară

în alta sunt protejate de legi care apără confidenţialitatea; ca urmare sumele transferate

pot fi depistate doar în momentul în care cei care le spală le ridică în numerar de la o

bancă dintr-o zonă, redepozitându-le în alta şi transferându-le ulterior într-o a treia.

18

Traseul se dovedeşte şi mai complicat dacă infractorii achiziţionează o „bancă instant”

dintr-una sau mai multe state care oferă astfel de facilităţi, trecând banii murdari prin

această bancă după care procedează la închiderea ei şi la distrugerea evidenţelor. Dacă

se doreşte evitarea sistemului bancar, metoda cea mai des folosită de plasare este

aceea de transportare a banilor lichizi în străinătate. Atunci când sumele sunt deosebit

de mari, se recurge la convertirea acestora în mărfuri precum diamante, aur, timbre

preţioase sau alte obiecte de colecţie cu valoare ridicată, care îşi păstrează valoarea în

orice parte a globului şi care vor fi transformate în bani lichizi odată ajunse la

destinaţie. Cu toate că aceste mărfuri sunt mai uşor de transportat, metoda nu este atât

de frecvent folosită ca transferul în numerar deoarece sunt necesare o serie întreagă de

operaţiuni complicate pentru reconversia bunurilor în lichidităţi.

Deşi un număr tot mai mare de ţări au impus raportarea exportului tuturor

instrumentelor monetare (de pildă, în Statele Unite este obligatorie raportarea unor

depuneri peste 10.000 dolari), aceasta nu a constituit până în prezent un impediment în

calea exportului de valută. În România, ca măsură de prevenire în acest sens sunt

dispoziţiile Regulamentului nr.3/1997, în conformitate cu care, la solicitarea efectuării

unui transfer extern din disponibilităţile valutare proprii, rezidenţii au obligaţia de a

proba cu documente natura operaţiunii valutare; astfel introducerea sau scoaterea din

România de sume cash în monedă naţională sau valută, se face numai în limitele şi

condiţiile prevăzute de lege.

Pentru a evita riscurile acestui transfer de valută în străinătate există reţele

profesioniste de curieri care asigură transportul, folosind chiar paşapoarte diplomatice.

O altă metodă de plasare este şi aceea a folosirii statelor sau a zonelor care oferă

facilităţi maxime pentru transferul valorilor provenite din infracţiuni. Acest caracter

de „paradisuri financiare” îl au statele care nu percep impozite sau impozitele sunt

reduse la toate categoriile de venituri, unde există un secret bancar şi comercial foarte

rigid (nici chiar autorităţile nu au acces la datele respective), nu există niciun fel de

restricţii asupra schimburilor valutare şi nici nu se fac raportări asupra sumelor mari

care au fost depuse la instituţiile financiare. De adăugat la aceste înlesniri, mijloacele

de comunicaţie modernă de care dispun (computer, internet, servicii telefonice, cablu

optic, telex, telefax, servicii aeriene extinse şi regulate). O dată plasate în băncile din

aceste state, valutele circulă fără obstacole în orice zonă a globului. Sunt protejate atât

depunerile cât şi retragerile din cont, clientul primind un document din care rezultă

provenienţa legală a valorilor retrase.

Cele mai cunoscute teritorii care acordă aceste facilităţi sunt : Insulele Bahamas

(coasta de est a Floridei de Sud), insulele Bermude (în largul coastei Carolinei de

Nord), insulele Canalului (situate în canalul Mânecii între Anglia şi Franţa), insula

Omului (în marea Irlandei), insulele Cayman (la sud de Cuba), Liechtenstein (stat

independent între Elveţia şi Austria) insula Montserrat (în apropiere de Porto Rico),

Antilele Olandeze (stat aparţinând de Olanda), Panama, Luxemburg, insulele Virgine

şi altele. Elveţia nu mai este în totalitate un paradis financiar deoarece percepe

impozite pe venituri, chiar dacă secretul bancar este păstrat cu sfinţenie (în anul 1984

a avut loc un referendum dacă să se renunţe la secretul bancar la care majoritatea

populaţiei a răspuns negativ).

O metodă de plasare a valorilor ilicite este şi aceea a băncilor off-shore. Aceste

bănci sunt înregistrate într-o ţară care nu oferă facilităţi financiare, dar îşi desfăşoară

activitatea în alte zone (mai ales în teritoriile considerate paradisuri financiare)1.

Băncile şi instituţiile financiare off-shore sunt scutite de o seamă de obligaţii

care le-ar reveni în ţara unde se înregistrează, sunt scutite de taxe, nu li se cer garanţii,

n-au restricţii la dobânzi, nu sunt supuse niciunei verificări. De regulă, asemenea

companii se înfiinţează de intermediari (jurişti, economişti), care contra unui comision

1 Costică Voicu, Spălarea banilor murdari, Editura Sylvi, Bucureşti, 1999, p. 12-20 ; Ion Dascălu, Centrele financiare off-shore, paradisurile fiscale şi secretul bancar, Editura Argument, Bucureşti, 2001, p.85-100; Ştefan Popa, Adrian Cucu, Economia subterană şi spălarea banilor, Editura Exvent, Bucureşti, 2000, p.10.

20

le înfiinţează, le vând gata înregistrate, deschid conturi bancare în numele clienţilor,

desfăşoară orice activitate în numele şi pe contul acestora, adică pe seama

adevăratului proprietar care furnizează şi valorile provenite din infracţiuni rămânând

în umbră într-un anonimat complet.

Pentru revenirea în ţara de origine sub forma banilor curaţi, deţinătorul valorilor

provenite din infracţiuni foloseşte cel mai adesea metoda „împrumutului de afaceri”.

Infractorul solicită un împrumut bancar în ţara sa pe care îl plăteşte cu banii aflaţi într-

o bancă off-shore, bani care îi aparţin tot lui. În felul acesta banii se reîntorc în ţară ca

bani curaţi.

Tranzacţiile cu sumele provenite din infracţiuni, şi plasarea acestora în diferite

zone ale globului sunt mult înlesnite de dezvoltarea modernă a comunicaţiilor. O parte

din ce în ce mai mare din fondurile companiilor şi corporaţiilor circulă sub formă

electronică. În SUA valoarea tranzacţiilor în bani lichizi a scăzut de la aproximativ

550 milioane de dolari la 2,2 milioane, în timp ce valoarea tranzacţiilor electronice a

crescut de la 9 miliarde la 540 miliarde de dolari. Transferurile electronice oferă mari

posibilităţi de spălare a valorilor ilicite putând circula rapid între diferite bănci şi

instituţii financiare dispărând orice urmă a provenienţei lor ilegale. După o statistică

americană, din cele 700.000 de transferuri electronice zilnice o bună parte o constituie

acţiunile de spălarea banilor acţiuni care ating suma de 300 milioane dolari zilnic.

Operaţiile bancare prin mijloace electronice (on-line) slăbesc capacitatea băncilor de a

supraveghea activitatea conturilor şi obţinerea de informaţii certe asupra expeditorului

şi primitorului banilor prin transfer electronic. După ce un client a depus o sumă într-

un cont numerarul poate fi transferat imediat în orice parte a lumii inclusiv în zone

reprezentând paradisuri financiare iar depunerile dintr-un loc pe glob pot fi ridicate

imediat în cealaltă parte a globului.

În ultimul timp este folosit şi Internet-ul pentru acţiuni de spălare a banilor. Pe

această cale o persoană are posibilitatea de acces la contul său din orice parte a lumii

fie personal fie prin intermediar.

B. Stratificarea

Stratificarea sau sedimentarea, presupune separarea veniturilor ilicite de sursa

lor prin crearea unor complexe tranzacţii financiare, concepute a anihila orice

posibilitate de control asupra bunurilor ilegal dobândite. În această fază, cel care

reciclează valorile ilicite construieşte tranzacţii financiare sau comerciale fictive (total

sau parţial) prin înfiinţarea de societăţii paravan sau în baza unor documente de

import-export fictive, banii se transferă din locul iniţial de plasare (bancă), ca plată

pentru servicii şi operaţiuni fictive, în altă bancă.

În felul acesta, după ce numerarul a ajuns să fie depus în instituţii financiare

fără a fi descoperit, sunt puse în funcţiune instrumente financiare mai uşor de

manipulat (cec-uri de călătorie, obligaţiuni, acţiuni); cu care se pot efectua în

continuare tranzacţii, şi operaţiuni în afara ţării, ori se pot depune în conturi de la

bănci interne, fără a mai fi necesară completarea unor rapoarte de depunere sau

retragere.

O altă modalitate de stratificare facilă o constituie transferurile electronice.

Reluarea acestor transferuri de cât mai multe ori sub diferite pretexte, adesea dintr-o

ţară în alta, incluzând şi zone paradisuri financiare, face aproape imposibilă

descoperirea originii fondurilor.

Revânzarea sau chiar exportul bunurilor de mare valoare care au fost

achiziţionate cu ocazia plasării numerarului, constituie de asemenea o metodă

eficientă de stratificare. Ciclul de revânzare se reia de mai multe ori, astfel că, practic

nu se mai poate identifica sursa iniţială a bunului dobândit în prezent, neputându-se

lua astfel măsura confiscării şi demonstra legătura între actualul bun şi sursa ilegală a

fondurilor iniţiale, fonduri care şi-au pierdut individualitatea.

22

C. Integrarea

Este a treia etapă a procesului de spălare a fondurilor, presupunând legitimarea

fondurilor provenite din infracţiuni, fonduri care sunt reintroduse în circuitul legal fără

a mai fi suspecte ; se caută astfel să se dea aparenţă licită bunurilor dobândite în baza

unei activităţi ilicite. Prin intermediul integrării profiturile reciclate sunt plasate în

economia reală, legitimă, rezultatele obţinute din activităţi ilegale devenind legale;

profiturile au acum o acoperire legală, deţinătorul folosindu-le fără teamă, chiar prin

achiziţionarea de bunuri la vedere.

Sunt de menţionat şi împrumuturile fictive acordate de o companie „de faţadă”

înregistrată într-un paradis financiar, dar controlată de o companie din ţară, fondurile

ei fiind de fapt fondurile reciclate ale acestei companii din ţară. Banii reciclaţi aflaţi în

conturile firmei de faţadă sunt împrumutaţi firmei din ţară (este vorba de un

autoîmprumut) pentru care aceasta din urmă plăteşte dobânzi încasate tot de

adevăratul proprietar al firmei de faţadă.

Folosirea de facturi false pentru import sau pentru export, supraevaluate,

achiziţionarea de bunuri imobiliare sau afaceri subevaluabile care ulterior sunt

vândute supraevaluat sau vânzarea acestor bunuri unor societăţi de tip captiv (ce

aparţin în fapt proprietarului bunurilor), reprezintă tot atâtea moduri de integrare a

capitalului reciclat.

Ciclul economic al lumii clandestine este unul continuu şi dinamic, cu generaţii

de profituri investite fie în activităţi mult mai ilegale decât cele ce le-au produs, fie în

activităţi licite, căpătând astfel un aspect „curat”.

6. Metode de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului

În prezent, metodele de spălare a banilor şi de finanţare a terorosmului sunt

extrem de variate, foarte numeroase şi pot fi derulate în toate sectoarele de activitate, o

enumerare limitativă a acestor procedee fiind practic imposibilă. De aceea, în cele ce

urmează, vom prezenta cu titlu de exemplu câteva din metodele de spălare a banilor şi

de finanţare a actelor de terorism, aşa cum au fost acestea identificate în practica

românească şi internaţională:

a) O metodă foarte des folosită de infractori, ce implică utilizarea numerarului este

structurarea depozitelor de numerar ( SMURFFING ).

Acest lucru se realizează prin divizarea sumelor în numerar în sume mai mici şi

depunerea acestora în mai multe conturi bancare, fie de către aceeaşi persoană ( în

conturi deschise la bănci sau sucursale diferite ), fie de către mai multe persoane ( în

conturi deschise la aceeaşi bancă ). Prin acest procedeu, infractorii urmăresc să evite

prevederile legale referitoare la raportarea operaţiunilor cu numerar, atunci când

tranzacţia a depăşit o anumită valoare ( echivalentul a 15.000 de euro în legislaţia

românească ).

b) O altă metodă de spălare a numerarului murdar sau de punere a acestuia la

dispoziţia unor grupări teroriste o reprezintă transportul fizic al banilor peste graniţele

ţării ( contrabanda cu numerar ). Astfel, curierii de numerar sunt deseori folosiţi de

grupările criminale în vederea efectuării unor operaţiuni având ca scop spălarea

banilor şi/ sau finanţarea terorismului. Pentru trecerea frauduloasă a numerarului peste

frontieră, curierii preferă deplasarea cu avionul, folosind preponderent rute scurte sau

zboruri directe ( ceea ce le conferă posibilitatea de a fi mereru aproape de bani şi de a

ajunge rapid la destinaţie), dar folosesc şi diverse alte mijloace de transport

( autovehicule sau vase ce transportă bunuri, în derulare unor operaţiuni de comerţ

exterior ).Conform Grupului de Acţiune Financiară Internaţională ( FATF/GAFI) ,

contrabanda cu numerar reprezintă „ una dintre principalele metode de mişcare a

fondurilor ilicite , spălare a banilor şi finanţare a terorismului”.

24

CAPITOLUL AL III-LEA

INFACŢIUNI GENERATOARE

SPĂLĂRII BANILOR SPECIFICE ROMÂNIEI

3.1. Spălarea banilor obţinuţi din comercializarea ilicită a carburanţilor.

Un grup de societăţi comerciale a achiziţionat de la mai multe rafinării produse

petroliere inferioare care nu sunt supuse accizării şi nici purtătoare de taxă de drum. În

realitate marfa era de fapt benzină şi motorină. Firmele „fantomă” au facturat marfa cu

accizele şi taxa de drum incluse în preţ către un grup de firme al căror obiect de

activitate era „comercializarea en-gros a carburanţilor”, şi care, la rândul lor, au

vândut combustibilul unei alte firme, specializată în comercializarea en-detail a

combustibililor la pompă.

În urma comercializării către consumatori a mărfii, firma en-detail a încasat

echivalentul a 60 milioane USD. Din această sumă, firma a dirijat 35 milioane de

USD către o societate comercială X SRL.

Firma X este o societate românească al cărei obiect de activitate declarat la

Registrul Comerţului nu are nimic în comun cu producerea şi comercializarea

produselor petroliere. Interesant de precizat că asociat unic al firmei X este o societate

comercială înregistrată într-un paradis fiscal.

După primirea celor 35 milioane de USD, firma X îi transferă la extern cu titlu

„contravaloare facturi”, deşi, conform informaţiilor primite de la organele vamale,

firma nu efectuase nici o operaţiune de comerţ exterior.

La numai câteva săptămâni, firma X a primit de la două firme din Olanda şi

Hong Kong 35 milioane USD.26

Important de menţionat este faptul că aceste două firme străine au creditat

contul USD al firmei X cu menţiunea „capital circulant”, plata fiind efectuată în

numele asociatului unic al firmei X, respectiv societatea comercială înregistrată în

paradisul fiscal. Urmărind fluxurile financiare s-a constatat că întreaga sumă a fost

transferată în favoarea grupului de firme en-detail, iar acesta a investit suma pentru

achiziţionarea unui obiectiv strategic.

Deci, cea mai mare parte din contravaloarea accizelor şi taxei de drum aferente

combustibililor a fost direcţionată ilegal la extern, de unde în numai câteva săptămâni

a fost transferată în ţară cu titlu „capital circulant”, iar ulterior valuta a ajuns la firma

detailistă care a investit-o într-un domeniu deosebit de profitabil.

Pe plan intern, cu diferenţa de 25 mil. USD, firma en-detail a plătit

contravaloarea carburanţilor către grupul de firme en-gros, iar din această sumă,

administratorii şi-au transferat în conturile personale echivalentul a cca 1 mil. USD,

bani pe care i-au păstrat în conturile curente. Grupul de firme en-gros a achitat către

grupul iniţial de firme 24 mil. USD, iar acestea mai departe au achitat rafinăriilor

contravaloarea mărfii achiziţionată iniţial, adică 20 mil. USD.

În urma analizei s-a stabilit că acest grup iniţial era constituit din firme

„fantomă”, iar împuterniciţii a dispune pe conturi erau cetăţenii străini de origine

arabă, care au retras din conturile firmelor echivalentul a 4 mil. USD.

Aceşti bani au fost regăsiţi în conturile personale ale administratorilor firmelor

“fantomă”, pe care aceştia i-au investit astfel: cu 2 milioane de USD au constituit

depozite la termen, iar cu 2 mil. USD au achiziţionat diverse bunuri imobiliare.

Astfel, utilizarea de firme „fantomă” în circuitul comercial al combustibililor a

permis atât sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor aferente, cât şi posibilitatea

scoaterii din circuitul bancar a echivalentului a 4 milioane USD, bani care au ajuns în

final în conturile personale ale administratorilor societăţilor comerciale.

Prezentarea unor documente vamale şi comerciale false funcţionarilor bancari a

făcut posibil transferul ilegal la extern a 35 milioane USD, sumă care ulterior a revenit

în ţară „spălată” şi apoi investită într-un domeniu profitabil

3.2. Spălarea banilor proveniţi din comercializarea ilicită a produselor

petroliere şi înşelăciune în dauna bugetului de stat

Într-o perioadă de trei luni, patru societăţi comerciale ( X,Y,Z si T ), cu obiect de

activitate „comeţul cu produse petroliere” au comercializat astfel de produse în

valoare de 33 mil.RON , din care 8,5 mil.RON reprezentau accize.

Pentru a respecta prevederile legale cu privire la comercializarea produselor

petroliere, respectiv pentru a face dovada efectuării plăţii anticipate a accizelor către

rafinărie, cele patru societăţi au efectuat o serie de operatiuni fictive, care au dus la

prejudicierea bugetului cu circa 10 mil.RON .

Rafinăria B a încasat 8,5 mil.RON de la rafinăria A, reprezentând

contravaloarea ţiţeiului neprocesat. Aceste fonduri au fost transferate societăţilor

X,Z,Y şi T cu titlul de „prestări servicii” şi „contravaloare materiale”. În aceleaşi zile,

acestea au returnat fondurile cu titlul de „accize”, pentru ca, în final, rafinăria B să

returneze cele 8.5 mil.RON lei rafinăriei A, cu titlul de „finanţare”.

După întregirea fondurilor încasate de către rafinăria A, cele 33 mil.RON au

fost investite în bunuri mobile şi imobile, realizând în acest fel şi spălarea fondurilor

obţinute ilegal.

Prin această schemă, în câteva luni, bugetul de stat a fost prejudiciat cu sume

importante din care au ieşit în evidenţă cele 10 mil.RON, respectiv:

28

-8,5 mil.RON – accizele aferente produselor petroliere încasate şi nevirate la

buget;

-1,5 mil.RON – TVA aferentă facturilor fictive de „prestări servicii” şi

„contravaloare materiale”.

3.3. Spălarea banilor proveniţi din rambursări ilegale de TVA ca urmare a

unor exporturi supraevaluate.

Pornind de la un Raport de Tranzacţii Suspecte primit de Oficiu de la o bancă

raportoare s-a stabilit că un EXPORTATOR a încasat din străinătate suma totală de

800.000 USD, bani care în aceeaşi zi au fost schimbaţi în lei şi transferaţi în contul

Firmei X cu titlul „contravaloare marfă” (în total 1,8 mil.RON ).

Din documentele de export s-a stabilit că EXPORTATORUL a livrat la extern

utilaje uzate la un preţ de 100 USD /kg (echivalentul a 250 RON/kg).

Analizând fluxul comercial s-a constatat că exportatorul a achiziţionat utilajele

uzate la preţul de 250 RON, de la o firmă „fantomă” X, care nu funcţionează la sediul

social declarat, nu a depus declaraţiile privind obligaţiile de plată la bugetul de stat şi

bilanţurile contabile, asociat fiind un cetăţean arab B care nu a intrat niciodată în

România.

Pe contul firmei „fantomă” X a acţionat ca împuternicit administratorul

exportatorului – persoană fizică A. La rândul ei, firma „fantomă” X a achiziţionat

utilajele uzate de la un producător, la un preţ de 25 RON/kg.

Deci, primul pas al înşelăciunii l-a constituit supraevaluarea preţului de către

firma „fantomă” X de la 25 RON/kg la 250 RON lei/kg.

Din analiza ulterioară a reieşit că plata mărfurilor către producător la preţul de

25 RON/kg, în total 200.000 RON, s-a făcut de către exportator, dar nu prin

instrumente bancare, ci în numerar. Sumele încasate de la exportator de firma

„fantomă” X au fost transferate pe baza unor facturi fictive unei firme „fantomă”Y,

firmă care, la fel ca firma X, nu funcţionează la sediul social declarat şi nu a depus

declaraţiile privind obligaţiile de plată la bugetul de stat.

Firma „fantomă” Y, la rândul ei, a transferat banii în străinătate sub forma plăţii

în avans a unor produse care nu s-au importat niciodată şi nici avansul nu s-a mai

repatriat.

De menţionat este faptul că împuternicitul pe contul firmei „fantomă” Y este tot

administratorul exportatorului, împuternicit şi pe contul firmei „fantomă” X.

În urma operaţiunilor descrise, exportatorul a beneficiat de rambursarea TVA

aferent exporturilor efectuate în sumă totală de 380.000 RON, bani care au fost

transferaţi firmei „fantomă” X, cu justificarea „contravaloare marfă”.

Pe baza unor contracte de împrumut fictive, firma „fantomă” X a transferat cele

380.000 RON în contul personal al asociatului firmei, cetăţeanul arab B (persoană

fictivă), cu justificarea „restituire împrumut asociat”, de unde banii au fost retraşi în

numerar de către administratorul exportatorului – persoană fizică A, împuternicit şi pe

contul cetăţeanului fictiv B.

În timp ce firma „fantomă” X nu a achitat la buget TVA colectată şi impozitul

pe profit aferent profitului realizat din vânzarea mărfurilor la un preţ supraevaluat,

exportatorul a beneficiat de rambursarea TVA aferente exporturilor efectuate în sumă

totală de 380.000, bani care, prin operaţiunile enumerate anterior, au fost spălaţi,

apărând ca fiind sume de provenienţă licită ( restituire creditare firmă).

3.4. Spălarea banilor obţinuţi din producerea şi comercializarea ilicită a

alcoolului şi băuturilor alcoolice.

X şi Y sunt două societăţi comerciale a căror activitate se desfăşoară în

domeniul producerii şi comercializării alcoolului şi băuturilor alcoolice. Important de

30

menţionat este faptul că firmei Y i-au fost retrase licenţele de fabricaţie şi autorizaţiile

de producere a alcoolului şi băuturilor alcoolice. Asociaţii şi administratorii firmei X

şi Y sunt cetăţeni români. Asociaţii firmei Y au numit în funcţia de administrator

pentru numai 39 de zile un cetăţean egiptean care s-a dovedit că acţiona în România

sub alte trei identităţi şi care face parte dintr-o reţea criminală.

În acest context, ca urmare a unor livrări de marfă, firma Y a emis în favoarea

firmei X un număr de facturi fiscale în valoare totală de 7,7 mil. RON, iar firma X şi-a

plătit parţial datoria către firma Y prin emiterea unor bilete la ordin în valoare de 3,9

mil.RON.

În urma controlului efectuat de Garda Financiară s-a stabilit că facturile fiscale

emise de firma Y figurau în evidenţele acesteia ca fiind sustrase şi nicidecum emise.

De asemenea, s-a mai constatat că marfa nu putea fi transportată cu autovehiculele

care apăreau în factură drept mijloace de transport, deoarece erau destinate

transportului de combustibili, iar în urma prelevării de probe s-a constatat că marfa

avea altă calitate decât cea înscrisă în documente, în acest fel consumatorii fiind

înşelaţi.

Prejudiciul adus bugetului de stat de către firma X prin sustragerea de la plata

taxelor şi impozitelor a fost calculat la peste 8,3 mil. RON.

La o analiză atentă a copiilor după biletele la ordin s-a observat că acestea au

fost completate şi girate în acelaşi moment şi, totodată, completarea lor nu a fost

făcută cu respectarea rubricaţiei, ceea ce induce nulitatea acestora, iar la scadenţă, în

caz de neplată, beneficiarul nu le putea investi cu formula executorie. Se poate spune,

deci, că fie beneficiarul nu era interesat de plată, fie ştia oricum că aceste titluri au fost

emise cu un alt scop decât cel declarat. Girul dat de firma Y a fost făcut în favoarea a

numeroase firme care în urma analizei a rezultat că funcţionau pe principiul firmelor

„fantomă”, iar asociaţii, administratorii şi împuterniciţii pe cont erau exclusiv cetăţeni

irakieni şi egipteni.

Urmărind circuitul financiar s-a constat că aceste firme „fantomă”, precum şi

multe alte societăţi comerciale au direcţionat fondurile, respectiv 30,9 mil. RON şi

19,3 mil. RON exclusiv în conturile altor două firme care s-au dovedit a funcţiona tot

pe principiul firmelor „fantomă”. Acestea din urmă au schimbat sumele din lei în

USD, iar în baza unor documente comerciale şi vamale false prezentate băncilor au

transferat 12 milioane USD în China, în favoarea a numeroase firme şi persoane

fizice.

La câteva luni după aceste transferuri externe, firma românească Z devine

beneficiară unui credit extern de aceeaşi valoare. Asociat majoritar al acestei firme

este o societate comercială străină, înregistrată într-un paradis fiscal, iar

administratorii sunt cetăţenii români implicaţi în firmele X şi Y. Pentru a da o

aparenţă de legalitate acestui transfer extern direcţionat de la o bancă din Filipine

firma Z şi asociata sa nerezidentă au încheiat un contract de împrumut extern pe care

l-au înregistrat la BNR, în contul datoriei private externe.

Cu banii primiţi, administratorii firmei Z au achiziţionat mai multe pachete

majoritare de acţiuni a unor obiective rustice din ţară.

Astfel se observă că în urma producerii şi comercializării la negru a alcoolului

şi băuturilor alcoolice s-a obţinut în numai câteva luni, echivalentul a 12 milioane de

USD, bani negri. Întreaga sumă a fost transferată ilegal la extern, iar ulterior a fost

introdusă în ţară ca împrumut extern acordat unei firme româneşti, care a cumpărat

pachete de acţiuni la mai multe obiective turistice.

32

3.5. Utilizarea creditelor bancare pentru derularea de operaţiuni fictive în

vederea obţinerii de rambursări ilegale de TVA şi spălare de bani.

Un grup de trei societăţi comerciale (A, B şi C) patronate de 2 cetăţeni români

X şi Y, folosindu-se de o firmă „fantomă”, au derulat mai multe operaţiuni fictive în

baza cărora au obţinut rambursări de zeci de miliarde de lei.

Astfel societatea comercială A a obţinut de la o bancă comercială mai multe

credite pentru a efectua acte de comerţ, în valoare totală de 14 mil.RON.

În aceeaşi zi, banii au fost transferaţi de către administratorul societăţii X în

contul societăţii comerciale C, unde societatea comercială A deţine un procent de 60%

din acţiuni, cu justificarea „avans societate”.

Sumele depuse în numerar au fost utilizate de societatea comercială A pentru a

achiziţiona mărfuri de la societatea comercială B administrată tot de persoanele fizice

X şi Y.

Mergând pe firul operaţiunilor comerciale s-a constatat că mărfurile erau

achiziţionate de la o firmă de tip „fantomă” patronată de un cetăţean arab, societate

care nu funcţionează la sediul social declarat şi care nu a depus la organele fiscale

nicio declaraţie privind impozitele şi taxele datorate bugetului de stat.

Din analiza rulajelor înregistrate în conturile socităţilor comerciale A, B şi ale

firmei de tip „fantomă” s-a constatat că între acestea nu au avut loc nici un fel de

tranzacţii bancare.

Din verificările efectuate a rezultat că facturile folosite de firma de tip

„fantomă” erau false, deoarece aparţineau altei societăţi comerciale.

Analizând modalitatea de plată a facturilor a rezultat că societăţile comerciale A

şi B au achitat contravaloarea mărfurilor în numerar înregistrând în casieriile

societăţilor mai multe chitanţe cu regim special înseriate şi numerotate de către

Imprimeria Naţională, care au fost eliberate altor societăţi comerciale.

Astfel, folosindu-se de facturi false şi de firme de tip „fantomă”, societatea

comercială B a derulat mai multe operaţiuni fictive în baza cărora a dedus nejustificat

TVA în valoare de 2,28 mil.RON.

De asemenea, societatea comercială A a beneficiat de o rambursare de TVA în

valoare de 2,6 mil. RON, bani care au fost retraşi în numerar de către administratorii

X şi Y cu justificarea „restituire împrumut”.

3.6. Spălarea banilor obţinuţi din folosirea cu rea-credinţă a activelor unei

societăţi comerciale, într-un scop contrar intereselor acesteia şi în folosul

administratorilor.

O societate comercială cu răspundere limitată X, cu obiect de activitate,

fabricarea de articole confecţionate din textile, care are ca asociaţi şi administratori un

cetăţean britanic, unul iordanian şi unul român, a efectuat exporturi în anul 2002 în

valoare de 5.000.000 USD, către mai multe firme din Marea Britanie şi Germania;

societatea X a înregistrat în anul 2002 numeroase pierderi şi datorii către bugetul de

stat.

Conturile cetăţeanului britanic A (deschise la o bancă comercială din România),

administrator şi asociat al societăţii, au fost alimentate cu sume importante de bani,

provenind de la firme din Marea Britanie şi Germania, beneficiare ale exporturilor

(5.000.000 USD ).

Suma de 5.000.000 USD a fost transferată în conturile personale ale

cetăţeanului iordanian B şi ale soţiei acestuia, de unde ulterior, aceştia i-au retras în

numerar.

Aceste sume, au fost ulterior depuse în numerar în contul cetăţeanului român C,

asociat şi administrator al societăţii. Acesta a transferat banii mai departe în contul

34

socităţii cu justificarea „creditare firmă”. După un interval de timp, suma respectivă a

fost transferată în contul cetăţeanului român C, cu justificarea „restituire credit”.

În concluzie, suma de 5.000.000 USD datorată societăţii comerciale X a fost

deturnată, ajungând în conturile personale ale unuia dintre administratorii firmei.

Suma respectivă a fost folosită pentru creditarea firmei, urmărindu-se prin această

operaţiune crearea unei aparenţe de legalitate. Administratorii societăţii prezentate mai

sus au folosit cu rea credinţă activele acesteia, într-un scop contrar intereselor

societăţii şi în folos propriu. Cei trei cetăţeni au săvârşit infracţiunea de spălare a

banilor, suma spălată fiind de 5.000.000 USD.

3.7. Fonduri băneşti obţinute în mod fraudulos în cadrul procesului de

privatizare sunt spălate prin „afaceri” cu instituţiile statului.

În urma unei privatizari prin „negociere directă”, o societate cu capital de stat a

vândut unei firme aparţinând unui cetăţean arab, un imobil „de patrimoniu”, situat în

centrul comercial istoric al capitalei pentru sume de 260.000 RON, echivalentul a

aproximativ 313.000 USD, preţ ce putea fi achitat, conform clauzelor contractuale, în

45 de zile, fără a putea fi influenţat prin depreciere previzibilă a monedei naţionale.

La negocierea contractului a participat, în calitate de preşedinte al firmei

cumpărătoare, dl. X, cetăţean român de origine arabă.

După 5 luni, firma cumpărătoare a vândut acelaşi imobil doamnei X, soţia celui

care, în calitate de preşedinte, negociase cumpărarea imobilului respectiv.

Preţul din acest contract a fost de 270.000 RON, echivalent cu aproximativ

310.000 USD şi putea fi achitat în 150 de zile.

De menţionat că cetăţeanul X a dobândit 50% din dreptul de proprietate asupra

imobilului achiziţionat de soţia sa, în temeiul legislaţiei româneşti referitoare la

comunitatea bunurilor dobândite de soţi în timpul căsătoriei.

După aproximativ nouă luni de la dobândirea imobilului, soţii X l-au revândut

unei instituţii reprezentative a statului pentru un preţ de peste 2,6 mil.RON,

echivalând 1,7 milioane USD, plătibili în două zile de la data încheierii contractului.

Instituţia de stat a virat promt preţul în contul personal al domnului X, inclusiv

un „supliment” de peste 10.000 RON faţă de preţul stabilit prin contract.

Societatea comercială care a achiziţionat iniţial imobilului este o firmă de tip

„fantomă”, înregistrată pe numele unei persoane fizice fictive. În spatele acestei firme

se află, de fapt, o reţea organizată de cetăţeni străini şi români, creată special pentru

comiterea unor infracţiuni, prin care statul român a fost prejudiciat cu sume

considerabile.

Din banii astfel obţinuţi, domnul X a achiziţionat, prin schimb valutar, suma de

peste un milion USD, care a fost folosită astfel:

-retrageri de numerar ( aproximativ o zecime);

-creditarea uneia dintre firmele proprii;

-transferuri către persoane fizice;

-achiziţionarea unor active ale statului vândute în cadrul procesului de

privatizare.

3.8. Spălarea banilor obţinuţi în urma săvârşirii unor acte de corupţie.

Un cetăţean român a încasat într-un cont bancar deschis în România suma de

2.000.000 USD din Israel, cu menţiunea că banii reprezintă comision conform unui

contract secret.

Din analiza efectuată a rezultat că cetăţeanul respectiv era funcţionar public al

administraţiei centrale. Folosindu-se de această calitate a intervenit pentru încheierea

unui contract în valoare de 300.000.000 USD, între o societate din Israel şi o societate

românească cu capital de stat. În urma acestei acţiuni, cetăţeanul urma să primească

drept recompensă de la partenerul extern o sumă de bani. Pentru aceasta şi-a deschis

36

iniţial cont în Elveţia, însă ulterior a deschis un cont bancar în România, cont în care a

fost virată suma de 2.000.000 USD.

Este important de menţionat şi faptul că această persoană a derulat afaceri în

Israel, perioadă în care a cunoscut persoanele din conducerea firmei israeliene.

Afacerile pe care le-a condus în această ţară s-au încheiat fie prin falimente, fie prin

cercetări pentru evaziune fiscală.

După ce a încasat banii, cetăţeanul respectiv a efectuat următoarele operaţiuni:

-în prima fază a retras în numerar 600.000 USD şi a constituit depozite bancare

în valoare de 1.400.000 USD;

-ulterior a lichidat depozitele înainte de termen şi a cumpărat titluri de stat;

-după ce a vândut titluirile de stat, a retras în numerar 300.000 USD, a constituit

un depozit la o altă bancă, în valoare de 650.000 USD, şi-a cumpărat un autoturism în

valoare de 250.000 USD, iar cu 200.000 USD a creditat societatea la care este

acţionar, după ce în prealabil a efectuat schimbul valutar.

Ulterior a mai creditat societatea cu încă 150.000 USD. Această societate este

un magazin de lux şi a fost folosită ca paravan pentru reciclarea fondurilor ilicite. O

parte a banilor obţinuţi prin acte de corupţie a fost utilizată pentru rambursarea unor

credite bancare.

3.9. Spălarea banilor încasaţi ca mită pentru intermedierea de adopţii

internaţionale de copii români.

Pe baza analizei Rapoartelor privind depunerile şi retragerile de numerar de

peste 15.000 euro primite la Oficiu de la o bancă au rezultat suspiciuni cu privire la

sumele în valută retrase în numerar de o persoană fizică A, care într-o perioadă scurtă

a retras numerar suma de 585.000 USD.

Din analiza rualjului contului persoanei fizice A a rezultat că banii proveneau

de la mai multi cetaţeni americani, care au creditat contul persoanei fizice cu suma

totală de 560.000 USD şi de la o persoană jurudică cu sediul în SUA specializată în

adopţii, care a creditat contul persoanei fizice A cu suma de 25.000 USD.

Din verificările efectuate în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor a rezultat că

persoana fizică A este preşedintele unei fundaţii autorizate să desfăşoare activităţi în

domeniul protecţiei drepturilor copilului.

Ca urmare a verificărilor efectuate asupra operaţiunilor derulate în contul

fundaţiei, s-a constatat că şi aceasta a încasat sume în valută de la aceleaşi persoane

fizice şi juridice străine care au creditat şi contul personal al preşedintelui fundaţiei.

Rezultând suspiciuni, în sensul că banii ar putea proveni din intermedierea de

adopţii, a fost consultată la Comitetul Român pentru Adopţii lista cetăţenilor străini

care au adoptat copii din România în perioada respectivă, de unde a reieşit că toţi

cetăţenii americani care au creditat contul personal al persoanei fizice A – preşedinte

al fundaţiei, se regăsesc în această listă.

Din verificările efectuate la Registrul Comerţului s-a constatat că persoana

fizică B – soţia preşedintelui fundaţiei, figurează ca asociat unic la societatea

comercială X.

Din analiza derulării operaţiunilor s-a constatat că sumele retrase în numerar din

contul preşedintelui fundaţiei persoana fizică A – erau depuse tot în numerar, în

aceeaşi zi, în contul societăţii comerciale X, cu justificarea „acordare împrumut firmă”

bani care la interval de câteva zile erau retraşi numerar cu justificarea, „restituire

împrumut asociat” – în total 1,4 mil.RON.

În acest mod, sumele de bani încasate necuvenit, în contul preşedintelui

fundaţiei – persoana fizică A, în schimbul facilitării adoptiei de copii români în

străinătate, au fost spălate prin intermediul societăţii comerciale X, la care soţia

persoanei fizice A este asociat dându-se acestora o aparenţă de legalitate.

38

Fapta persoanei fizice A care, în calitate de preşedinte al unei fundaţii, s-a

folosit de autoritatea sa pentru a intermedia adopţii de copii români în străinătate cu

scopul de a obţine pentru sine sume de bani întruneşte elementele constitutive ale

infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie prevăzute de Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie1.

Având în vedere că sumele de bani pe care preşedintele fundaţiei le-a încasat în

contul personal, în schimbul intermedierii unor adopţii, provin din infracţiuni

asimilate infracţiunilor de corupţie, fapta sa întruneşte elementele constitutive ale

infracţiunii de spălare a banilor, infracţiune aflată în legătură cu infracţiunile asimilate

infracţiunii de corupţie.

3.10. Spălarea banilor proveniţi din trafic de stupefiante.

Cetăţeanul român X, domiciliat în Columbia, a achiziţionat în două tranşe un

teren de la societatea comercială A, cu suma totală de 300.000 euro. Cumpărătorul nu

a achitat preţul terenului la datele prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare.

Ulterior, cetăţeanul X a revândut terenul cu suma de 3.000.000 euro unei

socităţi imobiliare B ai cărei asociaţi sunt două companii cu sediul în Germania.

Despre aceste societăţi au existat informaţii că au bonitate îndoielnică.

După încasarea banilor de la cumpărătorul final, catăţeanul X a plătit şi

contravaloarea terenului către societatea comercială A de la care îl achiziţionase

iniţial.

Astfel, cetăţeanul X a realizat un profit de 2.700.000 euro fără nici un risc şi fără să fi

investit nici un ban.

1 Lg.78/2000-publicată în M.Of.Partea I,Nr.219 din 18.05.2000-privind prevenirea,descoperirea şi

sancţionarea faptelor de corupţie

Cetăţeanul X are legături strânse cu un cartel el cocainei din Columbia.

Cetăţeanul român Y, care are calitatea de administrator la societatea comercială A are

certe legături cu cetăţeanul X ( care l-a împrumutat de bani cu doi ani în urmă ) şi a

fost implicat în traficul de droguri pe ruta Columbia-Germania-România. Astfel se

explică de ce societatea comercială a acceptat neplata tranşelor reprezentând

contravaloarea terenului vândut lui X. Mai mult chiar, societatea A a continuat să îi

vândă cetăţeanului X o altă parcelă de teren, în continuarea celei dintâi cu toate că nu

a încasat nici un leu pentru prima vânzare.

Banii cu care s-a achitat terenul de către societatea B cetăţeanului X provin din

Germania şi fac parte dintr-un contract de împrumut în valoare de 8.000.000 euro,

acordat de către una dintre societăţile germane care au caliatea de asociat la B.

În aceste condiţii, bonitatea îndoielnică a societăţii germane care a împrumutat

societatea comercială B cu 8.000.000 euro, preţul exagerat de mare cu care a fost

vândut terenul de către cetăţeanul X către societatea A, precum şi legăturile cu mafia

cocainei, se poate trage concluzia că banii ar putea proveni din trafic de stupefiante pe

relaţia Columbia-Germania-Romania şi că ei se întorc, spălaţi, la vânzătorii de

stupefiante, ca rezultând dintr-o speculaţie imobiliară.

Vânzarea-cumpărarea terenului a fost doar un pretext pentru a explica

provenienţa sumei de 3.000.000 euro ca rezultând dintr-o speculaţie imobiliară.

Vânzarea-cumpărarea este, în mod evident, „aranjată” între persoane care se

cunosc, deoarece, deşi în joc sunt sume mari de bani, iar contractul nu este respectat,

totuşi potenţialul păgubit nu are nicio reacţie.

3.11. Spălarea banilor obţinut din înşelăciuni săvârşite pentru obţinerea de

credite bancare.

Reprezentanţii firmei A s-au adresat băncii comerciale unde societatea avea

conturile pentru a i se deschide un acreditiv de import în valoare de 7 mil. euro.

40

Având în vedere că firma nu dispunea de această sumă, banca i-a acordat un credit de

aceeaşi valoare, scop pentru care au fost constituite garanţii materiale în valoare totală

de 40,2 mil.RON.

La livrarea mărfii în ţară, acreditivul a fost executat şi implicit contul firmei

externe S a fost creditat cu contravaloarea mărfii, respectiv 7 mil. euro. După

efectuarea plăţii externe, firma A ar fi trebuit să pună la dispoziţia băncii suma plătită

la extern, însă în conturile acesteia nu a existat disponibil, motiv pentru care banca a

trecut la executarea garanţiilor constituite şi înregistrate în evidenţele ei cu valoarea de

40,2 mil. RON.

La executarea fizică a garanţiilor s-a constatat că acestea aveau o valoare reală

de doar 624 milioane lei şi că, implicit, la constituire acestea au fost supraevaluate.

După câteva luni, contul firmei A deschis în evidenţele unei alte bănci

comerciale a fost creditat cu suma de 1 milion Euro de către firma externă S, transfer

efectuat fără nici o motivaţie. După încasarea sumei, reprezentanţii firmei A au

ordonat schimbul valutar al întregii sume, obţinându-se 3,5 mil.RON, pe care i-au

utilizat astfel:

- 1,1 mil.RON au fost transferaţi în contul firmei C ( firma în care aceştia

deţin calitatea de acţionari majoritari), bani cu care au fost achitate taxe

vamale pentru importul de marfă provenită de la firma externă S;

- cu 1,64 mil.RON, firma A a plătit taxele vamale pentru un import de

marfă al cărei furnizor a fost tot firma externă S;

- 760.000 RON au fost ridicaţi în numerar cu titlul „plăţi salarii”.

În aceeaşi zi în care a fost ridicat numerarul, reprezentanţii firmei A au depus

500.000 RON în contul firmei E, care le aparţine, cu motivaţia „aport capital social”,

şi 260.000 RON în contul firmei A cu titlul „creditare firmă”.

Înregistrarea în evidenţele băncii a unor garanţii scriptice fără a fi verificate în

teren a permis supraevaluarea acestora şi obţinerea unui credit mult mai mare decât

cel care putea fi legal acordat.

Supraevaluată a fost şi marfa importată de firma românească, atâta timp cât

firma externă S a plătit părţii române 1 milion de EURO fără nicio motivaţie

economică, bani care au fost folosiţi în mare parte la plata de taxe vamale pentru

importul de marfă provenită de la acelaşi partener străin. Restul banilor (760.000

RON) a fost ridicat în numerar şi introdus în circuitul economic al firmelor ca aport

capital social şi creditare firmă, fapt care a permis ulterior reprezentanţilor acestora

obţinerea unor fonduri albite.

SISTEME ALTERNATIVE DE TRANSMITERE

A BANILOR

(HAWALA-HUNDI)

Nu doar începând cu septembrie 2001 se acordă o mai mare atenţie sistemelor de

transmitere a banilor, căci aceste sisteme aduc multe avantaje celor care spală bani,

deoarece, de regulă, tranzacţiile se desfăşoară fără a fi depistate. Punctul de plecare al

acestor tranzacţii e în Asia, înainte de dezvoltarea sistemului bancar din Vest şi a

dovedit satisfacţii tuturor participanţilor.

Foarte des aceste sisteme alternative de trimitere a banilor sunt numite în mod

eronat “under-ground-banking”, deşi această expresie nu e întotdeauna corectă,

42

deoarece participarea la aceste sisteme este în mod sporadic în unele ţări întru-totul

legală.

Unul din sistemele cele mai cunoscute şi cu cea mai mare trecere poartă denumirea

“Hawala”, care este sinonimă cu “Hundi”.

Hawala este un sistem de transmitere a banilor alternativ sau paralel, cu nucleul

în sudul Asiei şi se bucură de recunoaştere în toată lumea, mai ales între muncitorii

din această zonă. Sistemul se bucură de încredere, de întrebuinţare extensivă, de

legături, într-un mod familial şi funcţionează prin transportarea banilor, dar nu în mod

actualizat.

Modul de funcţionare a sistemului “Hawala”.

Se explică printr-o tranzacţie unică. De exemplu, un cetăţean asiatic cu viză turistică,

lucrează ilegal în Austria şi vrea să trimită acasă , alor lui, o sumă de bani. Acest

asiatic contactează în primă instanţă o bancă austriacă şi întâmpină următoarele

dificultăţi:

-probleme de comunicare (limbă);

-programul băncilor (ore fixe );

-deschiderea contului (formalităţi, prezentarea identităţii,etc.);

-cheltuieli de tranzacţii;

-durata trimiterii banilor;

Cu această experienţă practică, contactează pe un “Hawaladar” şi află că această

tranzacţie este:

-mai rapidă;

-mai avantajoasă financiar;

-mai de încredere;

-directă;

Exemplu:

“Hawaladarul” desfăşoară printre alte afaceri şi una de import-export(de casete,

cartele de telefon, alimente) în Austria şi contactează pe unul din “partenerii” săi

prezenţi în orice ţară spre care se vor trimite banii, care aranjează tranzacţia în valuta

locală.

Acest exemplu arată cât de importantă este reţeaua, iar contactările se fac prin telefon,

fax, e-mail.

Apare întrebarea cum ajunge partenerul “Hawaladarului” la banii săi? Deoarece

cele două persoane sunt “parteneri”, împărţirea banilor nu reprezintă o problemă. În

ipoteza mai sus-menţionată , cu afacerea de import-export, se pot manevra uşor banii

prin manipularea socotelilor supra şi subfacturate.

Acest sistem este utilizat în aproape tot Orientul Mijlociu de multă vreme şi se

bazează pe încredere, precum şi pe asigurarea anonimatului, deoarece nu toate

operaţiunile se realizează pe hârtie. Utilizatorii unui astfel de sistem transmit banii

peste graniţe fără a-i transfera în mod fizic.

În fapt, principala caracteristică a Hawala este “compensarea”, deoarece

persoanele implicate sunt asigurate că în contul respectiv se vor depune bani sau, în

alte cazuri, se transmit bunuri, ce vor fi returnaţi(returnate) printr-o tranzacţie

reversibilă viitoare.

Cu acest sistem, banii în numerar sunt depozitaţi printr-un agent “Hawala” care adesea

este proprietarul unui magazin sau al unei mici afaceri, care, la rândul său, aranjează

ca o sumă egală să fie colectată la un dealer Hawala din altă ţară. Persoana care

primeşte, în final, banii, foloseşte o dovadă scrisă sau o parolă pentru a demonstra că

este persoana îndreptăţită să primească banii. Nu există o circulaţie în mod fizic a

capitalului între dealerii Hawala în nicio tranzacţie şi nu există, de obicei, înregistrări

scrise privind tranzacţia.

Dealerii Hawala compensează conturile între ei per total o dată sau de mai

multe ori pe an.

44

Sistemul Hawala reprezintă un important mijloc de colectare a fondurilor care

apoi sunt utilizate pentru finanţarea terorismului.

Aceste sisteme informale sau alternative de transmitere a banilor nu sunt

reglementate în toate ţările.

Comparând acest sistem de transmitere a banilor alternativ cu sistemele

tradiţionale, mai ales cecurile, reiese că “Hawala” ar putea reprezenta risc şi

desfăşurare greoaie, totuşi dezvoltara acestor reţele arată tocmai opusul.

Hawaladarul nu are nevoie pentru activitatea sa de un birou sau firmă cu

suportara costurilor multor angajaţi. Singura ustensilă în afacere este reţeaua care

trebuie să funcţioneze. Aceşti parametri permit prestarea acestui serviciu cu costuri

reduse.

De regulă, tranzacţia durează 2 zile. Problemele valutare sau din domeniul

“swift” pot întârzia tranzacţia până la o săptămână.

Sistemul nu cuprinde formalităţi de genul deschiderii de cont, prezentării

identităţii, tranzacţiile putându-se realiza oriunde.

Hawaladarul nu păstrează niciun fel de evidenţă a tranzacţiilor efectuate. După

încheierea lor, de obicei se distrug toate urmele efectuării tranzacţiei.

Deoarece există atâtea posibilităţi de transfer de bani, este aproape imposibil să

fie recunoscută „Hawala” şi localizaţi participanţii ei. Se pot doar observa anumite

fenomene cum ar fi nivelul ridicat de încasări de bani în numerar, plăţi neconforme cu

scopul firmei-fapt sesizat de Interpol în centrele financiare sau transportul fizic al

banilor supervizat prin controale de bani în numerar.

CAPITOLUL AL V-LEA

LEGEA PENALĂ ROMÂNĂ ŞI

TRATAMENTUL

INFRACŢIUNII DE SPĂLARE A BANILOR

A.1.Conţinutul normei de incriminare a spălării banilor.

Potrivit art. 23 din legea numărul 656/2002, constituie infracţiunea de spălare a

banilor săvârşirea următoarelor acţiuni:

a) schimbarea sau transferul de bunuri cunoscând că provin din săvârşirea de

infracţiuni, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în

scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se

sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;

b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a

dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora,

cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;

c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin

din săvârşirea de infracţiuni.

Condiţionarea infracţiunii de spălare a banilor de existenţa prealabilă a unei

infracţiuni din care să provină bunul supus unei operaţii de spălare conferă infracţiunii

de spălarea banilor caracterul de infracţiune corelativă, derivată.

Legea 656/2002 nu a prevăzut nimic în legătură cu gravitatea infracţiunii

principale din care urmează să provină bunurile susceptibile de spălare.

Va constitui bun provenit din infracţiune şi bunul care a făcut obiectul unei

fapte în raport cu care s-a încetat procesul penal, deoarece a intervenit o cauză care

înlătură răspunderea penală ca urmare a amnistiei, graţierii, prescripţiei răspunderii 46

penale sau a executării pedepsei, a lipsei plângerii prealabile, a retragerii plângerii

prealabile sau a împăcării părţilor. În toate aceste cazuri este înlăturată numai

răspunderea penală şi pedeapsa, dar nu şi caracterul de infracţiune al faptei din care

provin bunurile supuse spălării.

Dimpotrivă nu va exista infracţiunea de spălare a banilor dacă pentru

infracţiunea din care provine bunul „spălat” s-a dispus scoaterea de sub urmărire

penală pentru motivele prevăzute la lit. a-e din art. 10 Cod procedură penală sau

achitarea, deoarece în aceste ipoteze nu există o infracţiune şi ca urmare bunul

respectiv nu provine dintr-o infracţiune pentru a se verifica existenţa situaţiei

prealabile menţionate. Tot astfel şi dacă iniţial a existat o condamnare pentru

infracţiunea principală, însă hotărârea a fost ulterior desfiinţată pe o cale de atac

ordinară sau extraordinară. Fiind înlăturată infracţiunea anterioară, aceasta inevitabil

se va răsfrânge asupra infracţiunii de spălare a banilor lipsind un element constitutiv al

infracţiuni.

De asemenea, nu va exista situaţia premisă, dacă bunul provenit dintr-o

infracţiune nu îndeplineşte cerinţele de gravitate stabilite de lege.

2.Obiectul juridic al infracţiunii de spălare a banilor.

Obiectul juridic îl constituie relaţiile sociale prin care statul apără circuitul legal

(financiar, bancar, economic, comercial şi civil), spre a preveni şi combate circulaţia

ilegală a bunurilor, provenite din săvârşirea unor infracţiuni grave prevăzute de lege,

instituindu-se anumite obligaţii ale unor persoane fizice şi juridice de a sesiza

operaţiunile cu astfel de bunuri şi de a se abţine de la efectuarea unor acte şi fapte

juridice legate de produsul infracţiunii de natură a favoriza pe autorii ori participanţii

la infracţiunile principale.1

1 Valerică Dabu, Sorin Cătineanu „Noua lege pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor (Legea 656/2002) şi Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate” în R.D. nr. 6/2003, pag. 36

După alţi autori, infracţiunea de spălare a banilor ar face parte din categoria

infracţiunilor care se comit în legătură cu desfăşurarea afacerilor1 şi anume în

domeniul financiar bancar şi, ca atare, această infracţiune formează obiectul de studiu

al dreptului penal al afacerilor.2

Ceea ce urmăreşte făptuitorul prin spălarea banilor este tocmai valorificarea mai

lesnicioasă a bunurilor obţinute prin infracţiune şi asupra cărora îşi exercită anumite

drepturi cu caracter provizoriu, efemer (până la descoperirea faptei şi restituirea

bunurilor celor prejudiciaţi ori confiscarea bunurilor), dar pe care doreşte să le

consolideze spre a le valorifica fără nicio teamă că ar putea fi descoperit. Prin spălarea

banilor, făptuitorul intenţionează totodată să pună mai uşor în circulaţie valorile

obţinute ilicit, prezentând aceste valori sub aparenţa înşelătoare, că bunurile îi aparţin

cu adevărat provenind dintr-o activitate licită. Ca urmare, ceea ce se urmăreşte prin

săvârşirea infracţiunii este consolidarea drepturilor făptuitorului asupra unor bunuri pe

care le deţine în mod ilegal, pretenţii care se înscriu incontestabil în cadrul relaţiilor

patrimoniale. Aceste pretenţii ar fi susceptibile de a se bucura de ocrotirea societăţii,

dar numai în măsura în care ar fi legitime.

În ceea ce priveşte obiectul juridic special este de observat, că infracţiunea

de spălare a banilor nu are în vedere totalitatea relaţiilor patrimoniale şi a tuturor

normelor de incriminare care asigură ocrotirea lor împotriva faptelor de sustragere,

înşelăciune, distrugere, etc., infracţiuni care se pot comite în orice domeniu al vieţii

sociale, ci se referă numai la o sferă limitată, adică la un mănunchi limitat din aceste

relaţii patrimoniale, şi anume acele relaţii care apar şi se dezvoltă într-un domeniu

specializat în care cel mai frecvent se produc asemenea fapte, spre exemplu în

domeniul financiar, bancar, comercial, de credit.

1 C.Voicu, Fl.Sandu, Al.Boroi, I.Molnar, Opere citite pag. 172 şi urm. 2 Lavinia Lefterache, Dreptul penal al afacerilor – o provocare pentru sistemul de drept, în RDP nr.2/2002, pag.52 şi urm.

48

Spălarea banilor apare astfel ca o operaţiune prin mijlocirea căreia se poate

realiza mai uşor punerea în circulaţie a valorilor ilegale (finalitate urmărită de

infractor încă din momentul comiterii infracţiunii principale). O atare acţiune,

(punerea în circulaţie şi valorificarea bunurilor ilicite) implică inevitabil folosirea

anumitor instituţii şi persoane specializate prin intermediul cărora să se poată înfăptui

o atare pătrundere a valorilor ilegale în circuitul economic şi valorificarea lor. Astfel,

obiectul juridic special al infracţiunii de spălarea banilor sunt relaţiile patrimoniale

care se nasc şi se dezvoltă în legătură cu normala circulaţie a valorilor în cadrul

circuitului financiar, bancar, de credit (adică prin instituţiile menţionate mai sus), ca

sferă specializată a relaţiilor patrimoniale. Valoarea socială ocrotită prin norma de

incriminare este circulaţia normală a bunurilor realizată prin unele instituţii

specializate, împotriva încercărilor de denaturare şi subminare a acestor circuite

economice ca urmare a infuziunii de valori provenite din infracţiune.

Nu trebuie confundat obiectul juridic generic al infracţiunii de spălare a banilor

cu obiectul juridic al infracţiunii principale. Dacă valorile supuse spălării pot să

provină din orice infracţiune gravă (fiecare având obiectul său juridic generic),

obiectul juridic al infracţiunii de spălarea banilor se referă numai la anumite valori

patrimoniale. De pildă, valorile supuse spălării ar putea să provină dintr-o infracţiune

contra persoanei (exemplu: şantajul, traficul de persoane, divulgarea secretului

profesional, etc.), din infracţiuni de serviciu (abuzul în serviciu, darea şi luarea de

mită), din infracţiuni contra justiţiei (favorizarea infractorului), din infracţiuni

economice (specula) şi altele, pe când infracţiunea de spălare a banilor este o

infracţiune contra proprietăţii. O anumită coincidenţă se va putea produce între

obiectul juridic al infracţiunii de spălare a banilor şi obiectul juridic al infracţiunii din

care provin sumele supuse spălării, numai când acestea din urmă provin tot dintr-o

infracţiune contra proprietăţii (de exemplu, din furt, tâlhărie, abuz de încredere,

distrugere, etc.).

Întrucât infracţiunea de spălare a banilor are caracter adiacent, corelativ, derivat

fiind condiţionată de existenţa infracţiunii din care provin valorile supuse spălării, nu

se va putea reţine această infracţiune decât după ce s-a constatat săvârşirea infracţiunii

principale. Nu interesează dacă pentru infracţiunea principală săvârşită anterior sau

concomitent s-a încetat urmărirea penală sau s-a dispus încetarea procesului penal ca

urmare a intervenţiei unor cauze care înlătură răspunderea penală.

De asemenea, nu interesează dacă autorul infracţiunii anterioare sau

concomitente este necunoscut, suficient că autorul infracţiunii de spălare a banilor să

ştie că banii provin dintr-o infracţiune.

Este de observat de asemenea, caracterul complex al obiectului juridic special al

infracţiunii de spălare a banilor. Pe lângă obiectul juridic special principal pe care

l-am definit ca fiind relaţiile sociale cu caracter patrimonial care se desfăşoară într-un

domeniu specializat al relaţiilor patrimoniale şi anume în cadrul operaţiunilor

financiar-bancare, în cazul acestei infracţiuni există şi un obiect juridic special

secundar1, constituit din relaţiile sociale care se nasc şi se dezvoltă în legătură cu

activitatea justiţiei, faptele de ascundere a bunurilor provenite din infracţiune

împiedicând aflarea adevărului, aducând astfel atingere şi relaţiilor sociale privind

realizarea justiţiei şi descoperirea adevărului în legătură cu faptele de spălare a

banilor.2

Pericolul faptelor de spălare a banilor nu constă, atât în curăţarea lor (deoarece

dacă autorul va fi tras la răspundere el va trebui să restituie sumele obţinute ilicit,

chiar prin echivalent dacă nu în natură), cât în faptul că prin spălare autorul urmăreşte

să pună mai uşor în circulaţie aceste valori obţinute ilegal, să pătrundă în circuitul

financiar, bancar, comercial, de asigurare, etc. , spre a se pierde complet urma 1 Ioan Lascu, „Spălarea banilor-actualitate, realitate socială şi incriminare”, R.D. nr. 6/2003, pag.132 Vasile Dobrinoiu, Drept penal, partea specială, vol.I, Ed.Lumina Lex, Bucureşti 2004, pag.385

50

caracterului lor ilicit. Spălarea banilor devine astfel o operaţie nu numai de ascundere

a provenienţei ilicite (implicit de denaturare a probelor), ci în acelaşi timp, o etapă

necesară în desfăşurarea activităţii de punere în circulaţie a banilor murdari. Punerea

în circulaţie devine astfel scopul spălării banilor, un scop a cărui atingere conduce la

două rezultate la fel de periculoase: pe de o parte, la ascunderea probelor în legătură

cu săvârşirea infracţiunii principale, iar pe de altă parte, la denaturarea circuitului

economic prin pătrunderea de valori având o provenienţă ilegală, ceea ce determină

cum am mai arătat, falsificarea tranzacţiilor economice, crearea unor relaţii de

provizorat (fondurile introduse în circuitul economic, bancar, etc. , fiind oricând

susceptibile de a fi retrase, prin confiscarea lor în momentul descoperirii infracţiunii

principale, ori pentru despăgubirea persoanei vătămate, aceasta conducând inevitabil

la anularea operaţiilor efectuate cu aceste valori numai aparent legale şi a căror

aparenţă a fost înlăturată). Aceste consecinţe de ordin economico-financiar a

infracţiunii de spălare a banilor se vor răsfrânge şi asupra relaţiilor patrimoniale care

stau la baza operaţiilor financiare şi de credit, drepturile asupra bunurilor devenind

contestabile, provizorii, supuse pericolului unor îndelungate procese, ceea ce va

produce inevitabil tulburări ale vieţii economice, ale stabilităţii şi normalităţii relaţiilor

patrimoniale din cadrul circuitului economic şi financiar.

În lumina acestui obiect juridic special principal (relaţiile sociale care se nasc şi

se dezvoltă în legătură cu ocrotirea patrimoniului împotriva faptelor de denaturare a

circuitului economico-financiar prin pătrunderea în acest circuit a unor valori numai

cu aparenţă de legalitate), trebuie interpretate şi prevederile din art. 23 din legea

numărul 656/2002, atunci când se referă la schimbarea, transferarea de bunuri,

ascunderea, disimularea adevăratei naturi a acestora ca şi atunci când se referă la

dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri de provenienţă ilicită (art. 23, lit.c).

Chiar dacă aceste din urmă acţiuni le regăsim şi în descrierea conţinutului infracţiunii

de tăinuire, nu ne aflăm în faţa unor incriminări paralele sau a unui concurs de texte,

deoarece acestea deşi sunt acţiuni identice ca denumire au semnificaţii diferite. În

timp ce în formularea infracţiunii de spălare a banilor aceste acţiuni reprezintă

modalităţi prin care se realizează spălarea banilor în vederea unei mai lesnicioase

puneri în circulaţie a acestor valori în circuitul economic, în formularea infracţiunii de

tăinuire aceste acţiuni au semnificaţia unor activităţi statice de simplă modificare a

statutului patrimonial al bunurilor tăinuite. Dobândirea, deţinerea, folosirea constituie

prin urmare, în sensul art.23, lit.c din legea 656/2002 activităţi care poartă asupra

bunurilor de provenienţă ilicită în curs de spălare sau după spălare, adică asupra unor

bunuri menite să capete o aparenţă de legalitate, ori care au căpătat o atare aparenţă

pentru a putea fi mai uşor puse în circulaţie. Toate acţiunile descrise în art. 23 din

legea numărul 656/2002 reprezintă variante normative alternative a infracţiunii de

spălare a banilor, ca urmare ele sunt echivalente, atât ca semnificaţie cât şi ca

periculozitate socială, fiind acţiuni prin care se realizează fapta incriminată, aceea de

spălare a banilor.

Tot în lumina obiectului juridic special principal al infracţiunii de spălarea

banilor trebuie interpretate şi prevederile art.23 lit.a, referitoare la scopul de a ajuta

persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile, să se sustragă de la

urmărire, judecată sau executarea pedepsei spre a evita confundarea acestor infracţiuni

cu aceea de favorizare. Deşi aparent acest scop este identic cu cel al infracţiunii de

favorizare a infractorului, de astă dată este vorba de o favorizare urmărită printr-o

activitate specifică, şi anume de spălare a banilor proveniţi din infracţiuni.

Este de menţionat faptul că, tăinuirea şi favorizarea, fiind prevăzute cu sancţiuni

relativ reduse (3 la 7 ani), nu ar putea să corespundă gravităţii faptelor de spălare a

banilor (legea prevede pentru asemenea fapte pedeapsa închisorii stricte de la 3 la 12

ani), mai ales când aceste valori provin din infracţiuni foarte grave sau cu consecinţe

deosebit de grave (de pildă, când banii care urmează a fi spălaţi provin din acţiuni

52

contra statului, sancţionate cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de

ani), în timp ce sancţiunile prevăzute pentru infracţiunea de spălare a banilor ţin mai

bine seama de aceste implicaţii.1

S-ar mai putea adăuga la aceste deosebiri, între infracţiunea de spălarea banilor

şi infracţiunile de tăinuire şi favorizare, faptul că acestea din urmă prevăd

nepedepsirea tăinuirii sau favorizării săvârşite de soţ sau de o rudă apropiată,

dispoziţie de favoare, care nu există în legea 656/2002, considerându-se în mod

justificat că asemenea acţiuni săvârşite chiar de soţ sau o rudă apropiată reprezintă

fapte deosebit de grave, calitatea de soţ sau rudă apropiată urmând să fie valorificată

numai în cadrul individualizării judiciare. În mod consecvent, legiuitorul ar fi trebuit

să incrimineze şi nedenunţarea faptelor de spălare a banilor, ceea ce nu a făcut-o.

3.Obiectul material al infracţiunii de spălarea banilor.

Obiectul material al infracţiunii prevăzute în legea 656/2002 sunt valorile

asupra cărora a fost îndreptată fapta incriminată (bani, bunuri, etc.), valori asupra

cărora s-au exercitat actele de spălare şi care au provenit din fapte reprezentând

infracţiuni grave (de exemplu, din corupţie, trafic de droguri, furt, înşelăciune, etc.).

Valorile obţinute din săvârşirea infracţiunii principale vor putea, aşadar, constitui

ulterior obiectul material al infracţiunii de spălare de bani, când valorile menţionate

sunt supuse actelor de spălare. Valorile provenite din infracţiunea principală pot să

coincidă şi cu obiectul material al infracţiunii principale (de pildă, când este vorba de

infracţiuni contra patrimoniului din care au rezultat valorile ilicite), cât şi cu obiectul

material al infracţiunii de spălare a banilor, dacă s-au exercitat asupra lor operaţiuni de

ascundere a originii ilicite a bunului (de pildă prin falsificarea seriei, a numărului, a

culorii, a documentelor de circulaţie ale autovehiculelor sustrase). În alte cazuri însă, o

atare coincidenţă nu are loc. Este cazul valorilor provenite din infracţiune, care au

1 Valerică Dabu, Spălarea banilor în noul cod penal şi legislaţia penală actuală, R.D.nr.4/2005, pag.153, nota 2.

constituit numai obiectul tranzacţiei ilegale (de pildă, în cazul luării de mită) şi care

nu constituie şi obiectul material al infracţiunii de luare de mită. În unele cazuri,

infracţiunea nici nu are obiect material, de pildă, infracţiunea de joc de noroc, însă nu

se poate tăgădui că există valori provenite din această infracţiune. La fel infracţiunea

de proxenetism are obiect material numai în unele din modalităţile sale de săvârşire.1

Banii, ca obiect material al infracţiunii de spălare a banilor pot fi, atât în lei, cât

şi în valută. Bunurile pot fi corporale sau necorporale, mobile sau imobile.

Aceste bunuri trebuie să aibă o anumită valoare (de pildă, să depăşească

valoarea de 15.000 de euro), iar infracţiunea predicat să fie de o periculozitate sporită

( să fie sancţionată cu o pedeapsă privativă de libertate care să depăşească 5 ani ).

Valorile de o asemenea importanţă, constituind obiectul material al infracţiunii trebuie

să fie spălate, curăţate, nu numai pentru că provin din acte ilicite (sunt murdare sau

negre), dar şi pentru că uneori poartă fizic urma sursei din care provin, putând fi uşor

recunoscute (ex. bancnotele înregistrate, mobilele care poartă înscrise pe ele locul de

unde provin, etc.).

Există şi bunuri care nu pot fi spălate chiar dacă provin dintr-o infracţiune (de

pildă, colecţia unui numismat, colecţiile de timbre, colecţiile de tablouri ale unor

pictori celebri, bijuterii celebre cu proprietari cunoscuţi); ca atare asemenea bunuri nu

pot fi puse fraudulos în circulaţie. Cel care le-ar cumpăra, consultând un specialist şi-

ar da seama imediat de provenienţa lor. Asemenea bunuri, chiar dacă sunt sustrase, de

regulă, se păstrează pentru folosul noului deţinător şi care devine astfel tăinuitor de

bunuri provenite din infracţiune, iar dacă a provocat sustragerea va fi instigator sau

complice moral. Dacă s-ar încerca înstrăinarea lor, aceasta ar însemna eventual o

tentativă de spălare de bunuri, deoarece o atare faptă nu ar putea să se finalizeze,

dezvăluind imediat existenţa acţiunii ilicite din care provin; orice operaţiune efectuată

1 Vintilă Dongoroz şi colaboratorii, Explicaţii teoretice ale codului penal român, vol.IV, ediţia a II-a, Ed. Tempus 2000, pag.657, 666.

54

asupra lor n-ar putea să le confere niciodată o aparenţă de legalitate, fiind evidentă

originea acestora şi că au fost sustrase de la adevăratul proprietar.

Nu constituie bun provenit din infracţiune şi ca urmare nici obiect material al

infracţiunii prevăzute în legea 656/2002, bunurile care au servit la săvârşirea

infracţiunii, deoarece nu sunt un produs al infracţiunii, în această categorie fiind:

instrumentele spargerii, autovehiculul sau calculatorul proprietate personală folosite la

săvârşirea infracţiunii principale, etc. De asemenea, în această categorie intră şi

bunurile care, deşi sunt produse ale unor infracţiuni, nu prezintă gravitatea prevăzută

de lege (de pildă, pedeapsa maximă pentru infracţiunea comisă nu depăşeşte 5 ani,

cum ar fi infracţiunea de abuz de încredere, însuşirea bunului găsit, neglijenţa în

serviciu, etc.), ori au o valoare sub 15.000 euro, precum şi bunurile provenite dintr-o

infracţiune săvârşită în altă ţară unde fapta respectivă nu este incriminată.

Legea nu se preocupă de modul cum a dobândit făptuitorul bunul ori valoarea

cu caracter ilicit, implicit nu pretinde o cunoaştere precisă a sursei ilicite a bunului

(fie pentru că aceasta este bine ascunsă, fie pentru că, deşi cunoscută, nu poate fi

probată fiind aplicabilă concluzia antică, „idem est aut non esse aut non probari”). În

aceste condiţii, organele judiciare vor desprinde caracterul ilicit al sursei din actele de

ascundere a bunului (conform raţionamentului, că nimeni nu ascunde decât lucrurile

care au provenienţă dubioasă). Tot astfel vor desprinde caracterul dubios al bunului

din natura suspectă a tranzacţiilor asupra unor bunuri în raport cu care există dorinţa

de a le ascunde, deoarece provenienţa lor nu poate fi mărturisită, nu poate fi făcută

transparentă şi adusă la cunoştinţa tuturor.

Legea nu condiţionează existenţa infracţiunii de spălarea banilor de o

condamnare concomitentă sau anterioară a autorului pentru infracţiunea din care au

provenit sumele spălate (represiune subsidiară derivată). Mai mult chiar, nu pretinde

nici ca organul judiciar să identifice o infracţiune determinată din care provin aceste

valori. Dacă autorul n-a fost descoperit şi tras la răspundere este suficient să existe

certitudinea că bunurile provin dintr-o infracţiune, chiar nedeterminată, certitudine

care se capătă cel mai adesea din dovada făcută că agentul a ascuns aceste bunuri şi că

le-a transformat în altceva care să le confere o aparenţă de legalitate. Conduita atipică

a subiectului se transformă într-o certitudine de existenţă a unor valori murdare

provenite dintr-o faptă ilicită nedeterminată sau imposibil de dovedit.

Continuând să descifrăm mecanismul intern al infracţiunii de spălare a banilor,

observăm că legiuitorul incriminând asemenea fapte, se situează pe poziţia în care

bunurile sau valorile de provenienţă ilicită nu ar trebui să circule sau, cel mult, să

circule sub înfăţişarea lor iniţială, fără a se face eforturi de autor sau de alte persoane

de a se ascunde provenienţa acestor valori şi a li se da o aparenţă de legalitate.

Dacă valorile de provenienţă ilicită nu circulă, ci sunt păstrate de infractor,

raţionează legiuitorul, se va putea mai uşor descoperi fapta principală, iar probarea ei

va fi mult înlesnită prin descoperirea asupra persoanei suspecte a bunurilor provenite

din activităţi ilicite. Neputând să-şi valorifice produsul infracţiunii pe care este silit

să-l păstreze, autorul faptei va fi îndemnat să se abţină de la săvârşirea de infracţiuni.

Păstrarea bunurilor asupra infractorilor poate să aibă şi alte consecinţe. De pildă,

acestea pot să devină cu timpul inutile (prin schimbarea bancnotelor sau să se

degradeze), fără să mai socotim temerea continuă care va stăpâni pe infractor, ştiind

că are asupra sa produsul infracţiunii şi că ar putea fi descoperit oricând, chiar

întâmplător.

Dacă valorile de provenienţă ilicită sunt puse în circulaţie însă în forma lor

iniţială fără eforturi de a li se ascunde provenienţa, este înlesnită şi în acest caz

descoperirea infracţiunii principale (dacă valorile sustrase sunt înregistrate şi pot fi

uşor identificate); când deţinătorul valorilor puse în circulaţie n-ar putea da o

explicaţie plauzibilă asupra sursei acestor valori va opera prezumţia că provin dintr-o

56

sursă ilicită (de pildă, o persoană cu venituri modeste îşi cumpără o locuinţă de care

avea nevoie).

În ambele ipoteze (când valorile dubioase nu sunt puse în circulaţie sau sunt

puse în circulaţie fără nici o modificare) nu va exista o faptă de spălare a banilor,

deoarece nu s-a spălat, curăţat niciun bun şi ca atare descoperirea bunurilor provenite

din infracţiunea la locuinţa infractorului sau identificarea sumei puse în circulaţie cu

mijloacele obişnuite ale autorităţilor ca provenind dintr-o infracţiune determinată nu

vor atrage răspunderea şi pentru infracţiunea de spălare a banilor murdari. În aceste

cazuri nu s-ar putea reţine în sarcina infractorului decât infracţiunea principală,

urmând ca la soluţionarea acţiunii civile să se aibă în vedere modul de despăgubire a

părţii vătămate în măsura în care bunurile sustrase n-au putut fi restituite în

materialitatea lor.

Spre deosebire de ipotezele de mai sus, prin incriminarea faptei de spălare a

banilor, legiuitorul a urmărit în principal să împiedice punerea în circulaţie a valorilor

de provenienţă dubioasă, într-o formă modificată, prin spălare, curăţare, căpătând o

aparenţă de legalitate, deoarece numai asemenea valori sunt mai greu de identificat cu

mijloacele obişnuite la îndemâna autorităţilor şi implicit mult mai greu s-ar putea

ajunge la descoperirea infracţiunii principale.1

Aceasta subliniază că operaţiile de spălare prezintă un pericol important prin

contribuţia la denaturarea probelor şi implicit la îngreunarea posibilităţii de a proba

fapta principală. Acela care spală bani de provenienţă dubioasă comite, sub un anumit

aspect o înşelăciune, incriminată sub forma actelor de spălare de bani, deoarece

prezintă bunul spălat, curat ca şi când n-ar proveni din infracţiune (prezintă drept

1 Costică Voicu, Al.Boroi, Fl.Sandu, Ion Molnar, Opere citite pag. 173

adevărate fapte mincinoase), inducând în eroare pe cei care primesc aceste bunuri aşa

zis curate şi spălate. De cele mai multe ori, înşelăciunea realizată prin ascunderea

provenienţei bunurilor provenite din infracţiune ia forma alterării sau falsificării

datelor privind identitatea celor implicaţi în aceste operaţii sau asupra actelor

doveditoare ale dreptului de proprietate şi chiar asupra diverselor documente ale

tranzacţiei care sunt modificate, falsificate. Alteori, această înşelăciune se realizează

prin operaţia de spălare a banilor care presupune curăţarea banilor sau bunurilor

rezultate din săvârşirea unei infracţiuni, acestea căpătând aspectul de produs legal sau

legitim. Aceste operaţii se realizează prin utilizarea de către infractori a diferite

metode şi tehnici implicând sistemul financiar-bancar sau alte verigi ale economiei de

piaţă (piaţa de capital, societăţile de asigurare, cazinourile, etc.). Autorii actelor de

spălare a banilor în aceste cazuri nu se mulţumesc numai să comită infracţiunea

principală, dar depun eforturi, în continuare, să înşele societatea asupra provenienţei

bunurilor pe care le-au obţinut pe căi necinstite. Această înşelăciune, având o

incriminare distinctă, le slujeşte autorilor infracţiunii principale să micşoreze riscul de

a fi descoperiţi şi de a fi traşi la răspundere penală, speculând încrederea sau naivitatea

celor din jur, dispuşi să ia drept valabilă aparenţa creată de infractor. Cei care se lasă

înşelaţi de această aparenţă şi privesc valorile de provenienţă ilicită ca şi când ar

proveni dintr-o sursă licită devin, în mod inconştient, participanţi la operaţiile de

ascundere.

Justificarea incriminării actelor de spălare a valorilor provenite din infracţiune,

operând cu prezumţia că orice act de spălare a bunurilor contribuie la ascunderea

adevărului în procesul judiciar, nu este în afara criticii. O atare concluzie este

desprinsă, nu pe baza efortului acuzării de a demonstra în fiecare caz concret că actele

de spălare au împiedicat efectiv aflarea adevărului, ci prin folosirea unui şir de

deducţii şi anume că acela care spală bani urmăreşte neapărat să ascundă o anumită

realitate, inducând în eroare instanţa de judecată şi că, în măsura în care se ascund

58

nişte valori în mod cert, acestea provin dintr-o infracţiune şi nu din activităţi legale.

De pildă, dacă beneficiarului unui loz câştigător i se oferă un preţ dublu pe bilet din

partea unei persoane interesate aceasta înseamnă că ofertantul încearcă să ascundă în

modul arătat, un anumit lucru şi anume că foloseşte bani proveniţi din infracţiune pe

care încearcă să-i cureţe apărând în calitate de fericit câştigător la loterie a sumelor

aflate asupra sa. Pe de altă parte, cel care spală bani în modul arătat este prezumat că

prin ascunderea caracterului ilicit al sumelor folosite urmăreşte să ascundă adevărul

asupra sursei din care provin sumele respective.

Prezumţia că orice tranzacţie dubioasă cum ar fi oferta de mai sus constituie un

act de spălare a banilor determină mutarea sarcinii probei asupra deţinătorului de

valori, acesta fiind obligat să demonstreze că, deşi a comis un act care poate fi

interpretat ca o încercare de ascundere a adevărului, în realitate activitatea sa a fost

licită. O atare schimbare a sarcinii probei poate conduce la erori judiciare. În mod

normal în toate aceste cazuri, acuzarea ar trebui să facă dovada sursei ilicite a valorilor

şi nu să oblige pe deţinător să facă dovada provenienţei legale a bunurilor deţinute.

Uneori această dovadă prin schimbarea sarcinii probei ar fi chiar prejudiciabilă pentru

cel în cauză (de pildă, o persoană care a făcut o tranzacţie suspectă precum cea de mai

sus, poate să nu vrea să recunoască că a primit sume mari de bani, drept cadouri de la

partenerul său sexual, sume pe care le-a investit în diferite afaceri, inclusiv în

cumpărarea de lozuri câştigătoare ori soţia să nu recunoască primirea de bani de la o

persoană străină de familie, ori soţul să recunoască primirea unui autovehicul de la o

femeie, etc.). Aceasta înseamnă că prezumţia conform căreia orice tranzacţie dubioasă

este un act de spălare de bani, întrucât urmăreşte ascunderea unor valori de

provenienţă ilicită (deşi în realitate în exemplul dat banii care se încearcă a fi ascunşi

au o provenienţă eventual imorală, dar nu ilegală) poate să fie în unele cazuri

nedreaptă. În realitatea cotidiană, nu toate acţiunile atipice sau anormale (socotite

dubioase) au un conţinut ilicit, putând să existe numeroase alte justificări decât cele pe

care i le atribuie prezumţia de mai sus cu care operează organele judiciare. Aşa de

pildă, acela care cumpără cu o sumă dublă un loz câştigător poate să facă o atare

tranzacţie cum am mai arătat din motive generoase, vrând totodată să ascundă mobilul

real al tranzacţiei. Tot astfel, depunerea la o bancă a unei sume mari de bani în conturi

multiple cu valori reduse poate să aibă la bază dorinţa autorului de a ascunde în faţa

familiei, a prietenilor, valorile mari de care dispune (valori provenite din activităţi

legale sau morale pe care nu înţelege să le mărturisească). Fiind obligat să dea

explicaţii asupra acestor motive (de pildă, că sumele provin de la partenerul sexual),

este posibil ca cel în cauză să refuze să dea publicităţii adevăratele scopuri ale actelor

sale pretins dubioase şi să recunoască motivele reale, altele decât cele care i se

atribuie. Refuzând să arate adevărul, o atare persoană va ajunge să fie acuzată pe

nedrept de spălare de bani. Posibilitatea unor erori judiciare prin manipularea acestor

prezumţii trebuie să determine organele juridice să opereze cu o maximă prudenţă

încercând să stabilească realitatea, adevărul chiar atunci când prezumţia ar fi în

defavoarea unei persoane.

Dar aşa cum am arătat şi mai înainte incriminarea faptei de spălare a banilor îşi

are temeiul nu numai în necesitatea ocrotirii activităţii corecte a justiţiei şi

împiedicarea denaturării probelor în procesul judiciar (cu neajunsurile semnalate) ci

îşi are o justificare şi în alte direcţii.

După unii autori, banii murdari sunt o sursă importantă pentru finanţarea

activităţilor criminale de orice natură, inclusiv a actelor de terorism. De asemenea,

servesc la coruperea autorităţilor şi la încălcarea legalităţii. Autorii valorilor provenite

din infracţiuni (având la dispoziţie valori care nu sunt rezultatul unei activităţi

economice, reale, productive, ci dintr-o activitate parazitară) sunt extrem de

„generoşi”, se pretează la supraevaluarea costurilor prin care urmăresc să ascundă

valorile negre (de pildă, sunt gata să ofere din banii murdari un preţ dublu pentru

60

procurarea unor obiecte), ceea ce împiedică libera concurenţă, determină o creştere

artificială a valorilor bunurilor, a ratei dobânzilor şi a cursului de schimb valutar în

care sunt interesaţi.

S-a remarcat, de asemenea, că preocuparea pentru spălarea banilor proveniţi din

infracţiuni denaturează viaţa economică, creează condiţii pentru apariţia de societăţi

fantomă pentru încheierea de tranzacţii aparente şi pentru tot felul de activităţi

mascate, disimulate.

Aceste urmări adiacente ale circulaţiei banilor negri în viaţa economică ar putea

fi prevenite, desigur, printr-o promptă şi eficientă represiune împotriva infracţiunilor

principale, nelăsând timpul necesar ca autorii să recurgă la acte de spălare pentru a

pune în circulaţie valori de provenienţă dubioasă. O atare rezolvare apare însă ideală,

nerealistă în condiţiile în care există multiple posibilităţi de eludare a legilor. În

imposibilitatea de a descoperi la timp faptele principale şi de a le proba, organele

judiciare sunt obligate să-şi îndrepte atenţia spre descoperirea unor fapte derivate,

marginale, să combată acţiunile de ascundere intenţionată a valorilor obţinute din

infracţiune, ca pe această cale să ajungă uneori la descoperirea infracţiunilor

principale şi totodată să înlăture consecinţele negative asupra circuitului economic a

pătrunderii de capitaluri provenite din infracţiuni.

Actele de spălare a banilor pot fi comise parţial în ţara noastră, parţial în

străinătate. Potrivit legii penale române, operând principiul ubicuităţii, infracţiunea va

fi considerată comisă pe teritoriul ţării noastre fie că s-a produs numai un act de

executare sau numai rezultatul pe teritoriul român. Legea penală română în vigoare va

putea fi aplicată şi actelor de spălare comise pe teritoriul străin fără nicio rezervă,

deoarece în prezent art. 4 din codul penal (personalitatea legii penale) nu prevede

dubla incriminare. În noul cod, prevăzându-se cerinţa dublei incriminări, soluţia de

mai sus nu va fi posibilă decât dacă legea penală a statului străin prevede dubla

incriminare. În acest sens sunt şi prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite la care ne-

am referit.

4.Subiectul activ al infracţiunii de spălarea banilor.

Subiect activ al acestei infracţiuni poate fi orice persoană fizică care are

capacitatea de răspundere penală, legea 656/2002 neprevăzând vreo calitate specială a

subiectului. Atunci când subiectul activ al infracţiunii este chiar autorul faptei

principale, trebuie să ţinem seama că asemenea fapte se vor comite mai frecvent de

anumite categorii de persoane care ocupă funcţii importante, atât în organele de

conducere la nivel central ale unor societăţi sau ale unor organizaţii politice, cât şi în

aparatul de stat legislativ sau executiv (criminalitatea gulerelor albe), persoane care,

de regulă, sunt implicate în săvârşirea atât a infracţiunilor principale, cât şi a

infracţiunilor de spălare a banilor.

Expresia „infracţiune comisă de gulerele albe” a fost introdusă în limbajul

juridic şi criminologic în anul 1939, cu ocazia discursului ţinut de Edwin Sutherland

la Societatea Americană de Sociologie. Sutherland a definit termenul ca: „infracţiune

comisă de o persoană respectabilă, având un înalt statut social, în cadrul ocupaţiei pe

care o are”.

Deşi au existat controverse cu privire la infracţiunile care ar putea fi comise de

„gulerele albe”, astăzi se admite că aceste persoane pot săvârşi o varietate de

infracţiuni, fără violenţă, de regulă infracţiuni din domeniul afacerilor comerciale,

bancare, financiare. Astfel, infracţiunile comise de gulerele albe includ: încălcări ale

legilor monopolului, fraudele prin internet, fraudele cu cartea de credit, fraudele în

cadrul telemarketing-ului, fraudele privind falimentul, fraudele în domeniul asistenţei

medicale, încălcări ale legislaţiei în domeniul mediului, fraudele în domeniul

asigurărilor, fraudele poştale, fraudele în domeniul banilor publici, evaziunea fiscală,

fraudele financiare, fraudele în domeniul titlurilor de valoare, comercializarea de

acţiuni profitând de calitatea de angajat superior al instituţiei financiare, luarea de

62

mită, falsul în înscrisuri publice sau private, spălarea de bani, delapidarea, spionajul

economic, furtul de secrete comerciale, etc.

Alteori, subiectul activ este o persoană specializată în spălarea banilor, denumit

în doctrină şi practica judiciară „spălători specializaţi”. În asemenea cazuri nu se poate

vorbi că subiectul ar avea o calitate specială ceea ce ar conferi infracţiunii comise

caracterul de infracţiune proprie, deoarece infracţiunea poate fi comisă de orice

persoană care deţine valori provenite din infracţiune şi urmăreşte să ascundă

provenienţa lor. Chiar dacă infracţiunea principală a avut caracterul de infracţiune

proprie (de pildă, agentul a obţinut sumele dubioase din săvârşirea infracţiunii de abuz

în serviciu), operaţiile de spălare a banilor pot fi efectuate în numele funcţionarului

(subiect activ calificat), de alte persoane fără nicio calitate.

În practică s-a reţinut această calitate de subiect activ al infracţiunii de spălare a

banilor, atât autorilor infracţiunilor din care s-au obţinut „banii murdari”

(contrabandiştii, traficanţii de droguri, proxeneţii, hoţii de autovehicule, şantajiştii,

funcţionarii corupţi, etc.)1, cât şi acelora care au efectuat şi intermediat operaţiile de

spălare a banilor, chiar dacă n-au fost şi autorii infracţiunilor din care au provenit

aceste valori.

Potrivit Convenţiei Naţiunilor Unite, ratificată de ţara noastră prin legea nr.

565/2002, nu este obligatorie sancţionarea şi a autorului infracţiunii principale pentru

fapta de spălare a banilor, dacă potrivit principiilor legislaţiei interne ale statului actele

de spălare se absorb în infracţiunea principală (o atare soluţie, cum am văzut este

proprie legislaţiei penale italiene). Potrivit legii penale române, infracţiunea de spălare

a banilor, fiind considerată nu o formă de tăinuire, ci o infracţiune care deşi derivată

are la bază temeiuri proprii de existenţă, poate fi concepută a fi comisă şi de autorul

infracţiunii principale.

1 Costică Voicu, A.Boroi, Fl.Sandu, I.Molnar, Opere citite pag. 175

În legătură cu subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor ar fi de observat

şi faptul că legea penală română ar fi trebuit să fie mai explicită în această privinţă şi

să prevadă mai clar posibila implicare a autorului infracţiunii principale în aceste

activităţi ilicite. Chiar dacă în formularea textului există şi cerinţa esenţială ca autorul

faptei să fi cunoscut provenienţa bunurilor din infracţiune, această condiţie poate fi

interpretată şi ca referindu-se la autor spre a evita aplicarea textului, când autorul s-a

aflat într-o eroare principală cu privire la existenţa infracţiunii.

Chiar dacă există unele neclarităţi şi imperfecţiuni de tehnică legislativă,

aceasta nu este de natură să conducă la abandonarea concluziei (desprinsă şi în

practica judiciară) că acţiunile incriminate în art. 23 din legea 656/2002 pot fi

săvârşite şi de autorul infracţiunii principale când comite acte de spălare a valorilor

provenite din infracţiunea comisă de el însuşi. În acelaşi sens ar pleda şi faptul că

infracţiunea de spălare de bani nu este identică cu cea de tăinuire sau favorizare (în

cazul cărora actele de autotăinuire sau autofavorizare nu au relevanţă penală), ci are şi

semnificaţii proprii, independente şi care în esenţă privesc denaturarea procesului

economic, subminarea economiei reale şi a intereselor economice ale statului,

semnificaţii care justifică răspunderea penală şi a autorului infracţiunii principale când

acesta comite fapte de spălare a banilor proveniţi din infracţiunea săvârşită de el

însuşi.

Infracţiunea de spălare a banilor poate fi săvârşită şi de anumiţi profesionişti

(avocaţi, contabili, notari, executori judecătoreşti), întocmai cum poate fi comisă de

persoane fără nicio calitate deosebită. Aceasta confirmă concluzia după care această

infracţiune nu presupune un subiect activ calificat. În cazul infracţiunilor proprii,

faptele nu pot fi comise decât de persoanele care au calitatea cerută de lege, fiind

excluse alte persoane drept autori. În eventualitatea că la săvârşirea unei asemenea

infracţiuni ar participa, pe lângă un autor având calitatea cerută de lege, şi un

extraneus, adică o persoană care n-are această calitate, fapta acesteia din urmă va 64

constitui complicitate la infracţiunea comisă de intraneus, deşi sub aspect material

acesta a comis acte identice cu cele ale autorului calificat.

Dacă infracţiunea de spălare a banilor este comisă de profesioniştii menţionaţi

(avocaţi, executori judecătoreşti, notari publici, contabili), aceştia vor fi scutiţi de

obligaţia legală de a informa autorităţile (Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a

Spălării Banilor), în afară de cazul când legea prevede expres o atare obligaţie, dat

fiind obligaţia mai generală a acestora de a păstra secretul profesional1.

Dacă mai multe persoane se constituie într-o organizaţie, asociaţie în scopul săvârşirii

infracţiunii de spălare a banilor, aceste persoane se vor supune prevederilor Legii

39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate şi care defineşte ce

înseamnă constituirea unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii unor

infracţiuni grave, printre care se numără şi aceea de spălare de bani2.

Conform art.2 din acest act normativ, prin grup infracţional organizat se

înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o

perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor

infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt

beneficiu material; nu constituie grup infracţional organizat, grupul format ocazional

în scopul comiterii imediate a uneia sau a mai multor infracţiuni şi care nu are

constituirea sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în

cadrul grupului.

5.Subiectul pasiv al infracţiunii de spălarea banilor .

1 Dobrican, Gheorghe. Obligaţia păstrării secretului profesional de către avocaţi, executori judecătoreşti, notari publici, în raport cu prevederile Legii nr.656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.2 Legea nr.39/2003 a abrogat expres prevederea din art.23 al.2 în formularea iniţială a Legii nr.656/2002 care se referea tocmai la asocierea în vederea comiterii infracţiunii de spălarea banilor.

Subiect pasiv al infracţiunii, este, în primul rând, statul, ca titular al obligaţiei

de asigurare a unui climat de normalitate în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii

economico-financiare şi de afaceri.

În secundar, subiect pasiv al infracţiunilor de spălare a banilor pot fi anumite

persoane fizice sau juridice (organele de stat, instituţii bancare sau alte persoane

juridice, care sunt prejudiciate în urma săvârşirii infracţiunii).

Participaţia este posibilă sub toate formele şi la toate variantele normative ale

infracţiunii de spălare a banilor proveniţi din infracţiune. Actul de schimbare sau de

transfer în scopurile menţionate poate să aibă caracterul unui act de executare săvârşit

chiar de autorul infracţiunii principale care comite şi infracţiunea de spălare a banilor,

dar poate să aibă şi caracterul unui act de favorizare din partea unui terţ spălător,

atunci când este comis pentru a ajuta pe autor să se sustragă de la urmărire, judecată,

executarea pedepsei, ştiind că acesta a comis infracţiunea din care provin bunurile

supuse operaţiei de spălare (favorizare personală). În acest caz, autorul infracţiunii de

spălare de bani va răspunde şi pentru infracţiunea de favorizare a infractorului.

Tot astfel sunt acte de executare a infracţiunii şi cele care constau în

dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri cunoscând că acestea provin din

infracţiune. Aceste acte sunt concepute însă a fi comise de persoane care săvârşesc

nemijlocit numai infracţiunea de spălare a banilor, dar nu sunt şi autori ai infracţiunii

principale.

La fiecare din variantele normative alternative prevăzute în art. 23 din legea

656/2002 se poate concepe existenţa instigării şi complicităţii la infracţiunea de

spălare a banilor, fie că aceste acte de participaţie sunt săvârşite în raport cu fapta

autorului infracţiunii principale când acesta comite şi acte de spălare a banilor, fie că

sunt comise în raport cu fapta terţului spălător, autor numai al infracţiunii de spălare a

banilor.

66

Este interesant de observat că în Convenţia Naţiunilor Unite se face vorbire

numai de actele de complicitate la infracţiunea de spălare a banilor, preluându-se

astfel modelul francez al instituţiei participaţiei potrivit căruia instigarea constituie o

formă de complicitate şi nu o formă distinctă de participaţie.

În raport cu legea noastră penală, instigarea fiind o formă autonomă de

participaţie, va exista şi posibilitatea ca, alături de complicitatea la săvârşirea

infracţiunii de spălare a banilor de către autor, să existe şi instigarea la această

infracţiune (fie că instigator ar fi autorul infracţiunii principale, fie o altă persoană).

Aşa cum am arătat mai sus complicitatea ca formă de participaţie este posibilă

sub toate variantele normative ale infracţiunii. Chiar dacă în varianta normativă

prevăzută în art. 23 din legea 656/2002 se prevede printre scopurile urmărite prin

acţiunea de schimbare sau transfer, acela de a ajuta pe autorul infracţiunii principale,

această precizare nu are nimic comun cu complicitatea ca formă de participaţie, ci

subliniază numai că acţiunea de schimbare sau transfer poate fi comisă nu numai de

autorul faptei principale, dar şi de un terţ intermediar în sprijinul sau pentru a ajuta pe

autorul faptei principale. Împrejurarea că intermediarul acţionează ca mandatar al

autorului nu exclude calitatea sa de autor al acţiunii de schimbare sau transfer a

bunurilor provenite din infracţiune. Calitatea de complice o va avea persoana care

eventual ajută, înlesneşte săvârşirea acţiunii de schimbare sau de transfer comisă de

autorul infracţiunii principale sau de intermediar.

Trecând la analiza conţinutului juridic al infracţiunii, situaţia premisă a

infracţiunii de spălare a banilor o constituie existenţa unei infracţiuni anterioare din

care să provină valorile supuse operaţiunilor de spălare. Pe lângă situaţia premisă din

conţinutul juridic al infracţiunii de spălare a banilor, mai face parte şi conţinutul

constitutiv, compus din elementul material, urmarea imediată, legătura de cauzalitate.

Asupra acestora urmează să ne oprim mai îndeaproape.

6.Elementul material al infracţiunii de spălare a banilor .

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii se diferenţiază în funcţie de

varianta normativă avută în vedere:

a) În varianta prevăzută în art.23 alin.1 lit.a, elementul material al infracţiunii îl

constituie acţiunea de schimbare sau de transfer de bunuri, săvârşite separat sau

împreună, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestora. Întrucât

cele două variante normative (schimbarea sau transferul) au un caracter alternativ,

infracţiunea se poate realiza şi când s-a comis doar una dintre acţiunile alternative

incriminate, nefiind necesară realizarea cumulativă a acestora. Pe de altă parte, atunci

când sunt întrunite ambele, infracţiunea îşi va păstra unitatea şi nu vor fi incidente

regulile cu privire la concursul de infracţiuni. Pluralitatea de acţiuni alternative va fi

însă avută în vedere la individualizarea pedepsei.

Nu interesează instituţiile sau persoanele prin care se realizează aceste operaţii.

Legea nr. 656/2002, preluând incriminarea din legea anterioară (Legea 21/1999) nu a

mai precizat ca o condiţie esenţială pentru existenţa infracţiunii de spălare a banilor,

ca faptele descrise în norma de incriminare să fi fost comise prin intermediul anumitor

instituţii sau persoane pe care Legea 21/1999 le menţiona în mod expres.

Deşi instituţiile financiare şi persoanele intermediare nu mai sunt menţionate în

noua reglementare, nu putem să nu observăm că, în mod frecvent, infracţiunea de

spălare a banilor se comite numai prin intermediul instituţiilor la care face referire şi

legea anterioară şi anume :

a) băncile, sucursalale băncilor străine şi instituţiile de credit;

b) instituţiile financiare, cum ar fi : fondurile de investiţii, societăţile de

investiţii, societăţile de administrare a investiţiilor, societăţile de depozitare, de

custodie, societăţile de valori imobiliare, fonduri de pensii şi alte asemenea fonduri,

care îndeplinesc următoarele operaţiuni : creditarea, incluzând, printre altele, creditul

de consum, creditul ipotecar, factoringul, finanţarea tranzacţiilor comerciale, inclusiv

68

forfetarea, leasingul financiar, operaţiuni de plăţi, emiterea şi administrarea unor

mijloace de plată, cărţi de credit, cec-uri de călătorie şi altele asemenea, acordarea sau

asumarea de garanţii şi subscrierea de angajamente, tranzacţii pe cont propriu sau în

contul clienţilor prin intermediul instrumentelor pieţei monetare, cec-uri, ordine de

plată, certificate de depozite, etc., schimb valutar, produse financiare derivate,

instrumente financiare legate de cursul valutar ori de rata dobânzilor, valori mobiliare,

participarea la emiterea de acţiuni şi oferirea de servicii legate de aceste emisiuni,

consultanţă acordată întreprinderilor în probleme de structură a capitalului, strategia

industrială, consultanţă şi servicii în domeniul fuziunilor şi al achiziţiilor de

întreprinderi, intermedierea pe pieţele interbancare, administrarea de portofolii şi

consultanţă în acest domeniu, custodia şi administrarea valorilor mobiliare;

c) societăţile de asigurări şi reasigurări ;

d) agenţii economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, amanet,

vânzări-cumpărări de obiecte de artă, metale şi pietre preţioase, dealeri, turism,

prestări de servicii şi orice alte activităţi similare care implică punerea în circulaţie a

valorilor;

e) persoanele fizice şi juridice care acordă asistenţă de specialitate juridică,

notarială, contabilă, financiar-bancară, cu respectarea dispoziţiilor legale privind

secretul profesional;

f) persoanele cu atribuţii în procesul de privatizare;

g) oficiile poştale şi persoanele juridice care prestează servicii de transmitere de

bani, în lei sau în valută;

h) agenţii imobiliari;

i) trezoreria statului;

j) casele de schimb valutar;

k) orice altă persoană fizică sau juridică, pentru acte şi fapte săvârşite în afara

sistemului financiar-bancar.

În legătură cu prima dintre variantele normative ale infracţiunii şi anume

schimbarea, observăm că termenul poate avea mai multe accepţiuni.

Un prim sens al acestui termen ar fi acela de transformare fizică a bunului prin

supunerea acestuia unor modificări susceptibile să-i schimbe înfăţişarea fizică,

materială, fără să afecteze valoarea intrinsecă a obiectului; aceasta înseamnă că se

înlătură trăsăturile reale ale obiectului obţinut în mod ilegal atribuindu-i-se alte

trăsături care să creeze o aparenţă de origine sau dobândire licită. De pildă,

schimbarea culorii, seriei şi numărului de înmatriculare al autoturismului nou furat cu

seriile, culorile şi numerele de înmatriculare ale unor autoturisme accidentate sau

uzate cumpărate legal1.

Un alt sens al termenului de schimbare a bunului ar fi acela de a înlocui lucrul

produs prin infracţiune cu un lucru deţinut legal de o altă persoană. Schimbul bunului

poate fi la valoare echivalentă sau cel mai adesea la o valoare inferioară, infractorul

având interesul să obţină chiar valori mai reduse însă „curate”. De pildă, schimbarea

prin înlocuirea acţiunilor anonime, a obligaţiilor, titlurilor de plată, a certificatelor la

purtător, furate, care pot fi urmărite după serie, număr cu altele asemănătoare în

circuitul legal.

Schimbarea bunului poate să îmbrace şi forma unor modificări cu caracter

juridic, adică din efectuarea unor acte juridice sub semnătură privată sau chiar

autentificată pentru a ascunde o operaţiune cu caracter ilegal.

De pildă, o persoană care are o sumă mare obţinută prin infracţiunea principală

procedează la spălarea acesteia prin schimbare, efectuând două operaţiuni de vânzare-

cumpărare; astfel, cel în cauză cumpără o proprietate având valoarea reală de 200.000

RON, cu preţul de 100.000 RON, consemnat în contractul de vânzare-cumpărare

1 V. Dabu, S. Cătineanu, op.cit. p.37.70

autentificat. Infractorul plăteşte vânzătorului, pe lângă suma consemnată în actul de

vânzare-cumpărare, şi suma pe care vrea să o spele, astfel că vânzătorul îşi primeşte

preţul real de 200.000 RON pentru imobilul în cauză; infractorul păstrează bunul o

perioadă de timp necesară efectuării unor amenajări şi îmbunătăţiri investind 100.000

RON, după care, infractorul revinde imobilul la un cumpărător de bună credinţă cu

suma de 300.000 RON. Prin această operaţiune, infractorul justifică legal provenienţa

cu ultimul act de vânzare-cumpărare autentic, suma de 300.000 RON în care este

inclusă şi suta de mii „spălată”1.

Transferul de bunuri în scopul ascunderii şi al disimulării originii ilicite a

acestora este o altă variantă normativă a acţiunii care constituie elementul material al

laturii obiective a infracţiunii prevăzute în art. 23 pct. 1 lit. a din Legea 656/2002.

Cea mai simplă formă de transfer al bunurilor este cea de mutare a bunului

dintr-un loc unde s-ar deduce uşor provenienţa ilicită, într-un loc unde bunul ar avea o

aparenţă de provenienţă legală. Un asemenea transfer se realizează de pildă, prin

„deplasarea capitalului” sub diferite forme de la o ţară la alta sau de la un agent

economic la altul, cu sau fără aparenţă legală (deplasare efectivă sau scriptică ori

electronică). Astfel, pentru scoaterea din ţară a unor sume obţinute prin înşelăciune în

sistemul bancar se efectuează o plată în avans de marfă sau o plată pentru o marfă

supraevaluată vândută de un agent economic aflat sub controlul celui care transferă

(agent care ulterior intră în „faliment” şi nu mai expediază marfa). O astfel de

deplasare de capital se mai poate face prin asociere, ori fuziune cu o firmă falimentată

intenţionat, aflată tot sub controlul celui care transferă, ori prin plăţi pentru

„consultanţă”, „asistenţă de specialitate” sau prin constituirea de depozite în ţară din

1

? V, Dabu, S. Cătineanu, op.cit., p.38

sume mai mici de 15.000 euro şi apoi plata unor cec-uri în străinătate pentru care nu

mai există obligaţia formală a raportării transferului respectiv1.

Alte forme de transfer pot consta în : deplasări de valută prin cumpărarea de

obligaţiuni, titluri de credit, cesiune de creanţă cu preţ subevaluat sau prin deplasări de

valută prin cumpărări şi revânzări speculative de acţiuni la bursă, ori deplasări de

valută prin creditare, împrumut fără garanţii şi care evident nu se mai restituie

agentului care este tot sub controlul celui care transferă sau prin transferuri de fonduri

interbancare2, prin sistemul Western-Union, ori prin transfer de credit documentar

(transferabil), ipoteză în care se acordă beneficiarului dreptul de a cere ca creditul să-i

fie deschis la o altă bancă decât cea stabilită de părţi, sau prin folosirea ilegală a

diferitelor forme de decontări interne sau internaţionale inclusiv de societăţi fantomă

prin : cec-uri, acreditive, dispoziţii de plată, dispoziţii de încasare, ori prin transfer de

fonduri prin intermediul biletului la ordin sau cambiei sau prin transfer cu plăţi fictive

făcut prin carduri3. Nu interesează dacă schimbarea sau transferarea a avut loc odată

sau în mod repetat, bunurile respective vor avea acelaşi regim juridic.

Acţiunile de schimbare şi de transfer se întregesc cu o cerinţă esenţială şi anume

să fie efectuate în vederea ascunderii, sau disimulării originii ilicite a bunurilor (legea

foloseşte expresia „în scopul” cu semnificaţia însă de destinaţie, nu de finalitate).

Aceasta înseamnă că acţiunile menţionate trebuie să-şi propună să ascundă sau să

disimuleze valorile provenite dintr-o infracţiune gravă. Acest scop este desprins de

organele judiciare chiar din contextul dubios al acţiunilor de schimbare sau transfer.

De aici şi importanţa pe care o capătă identificarea şi selecţionarea tranzacţiilor

dubioase, comportamentele atipice ale clienţilor, volumul mare al sumelor

tranzacţionate. În măsura în care schimbul sau transferul apare ca efectuat în aceste

1 Ion Lascu, op.cit., p.16 ; C.Voicu, G.Ş.Ungureanu şi A.C. Voicu, op.cit., p.295.2 Transferul de fonduri interbancare este iniţiat de o bancă şi se încheie prin decontarea finală a sumei, în momentul şi în forma hotărâtă în cadrul unui sistem interbancar de transfer de fonduri pentru înregistrarea în conturile agentului de decontare.3 Valerică, Dabu, S. Cătineanu, Revista Dreptul nr.12/2002, op.cit. p. 138.

72

scopuri, se desprinde şi prezumţia că este vorba de o provenienţă ilicită, deoarece

numai în raport cu valori ilicite există interesul de a fi ascunse, disimulate, valorile de

provenienţă licită nefiind ascunse. În raport cu acestea din urmă operează prevederile

art. 44 pct .8 din Constituţie potrivit cu care „caracterul licit al dobândirii se prezumă”

în cazul proprietăţii private. Aceasta înseamnă că deţinătorul unui bun nu trebuie să

facă dovada caracterului licit al deţinerii bunului (deoarece aceasta se prezumă); o

asemenea dovadă ar reveni deţinătorului numai după ce organul judiciar a făcut

dovada caracterului ilicit al provenienţei bunului, făcând să se mute sarcina probei

asupra deţinătorului. Actele de schimb şi transfer cu caracter dubios relevă nu numai

intenţia de ascundere, de disimulare a unor bunuri, dar şi caracterul acestor lucruri,

provenienţa lor ilicită, obligând pe deţinător să facă dovada contrarie.

Prin ascundere se înţelege modificarea înfăţişării fizice a bunului sau a naturii

juridice a acestuia în vederea punerii bunului în circulaţie fără temerea de a fi

descoperită originea sa ilicită sau pentru a îngreuna descoperirea. Disimularea este tot

o ascundere urmată de mascarea, camuflarea bunului, acesta apărând ca având o

provenienţă legală.

Acţiunea de schimbare şi de transfer descrisă în cuprinsul art 23 lit.a se

întregeşte cu o a doua cerinţă esenţială relativă la cel de-al doilea scop posibil al

schimbului sau transferului de bunuri şi anume de a ajuta persoana care a săvârşit

infracţiunea din care provine bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau

executarea pedepsei. Este vorba tot de scop în sens de destinaţie, şi anume, ca acţiunea

de schimb sau cea de transfer să aibă ca obiectiv favorizarea autorului infracţiunii

principale (favorizare personală).

Într-o anumită viziune, o atare cerinţă esenţială ar putea fi considerată de prisos

deoarece prin schimbarea sau transferul bunurilor provenite din infracţiune în scopul

ascunderii sau disimulării acestora, implicit se urmăreşte împiedicarea descoperirii

infracţiunii principale din care a provenit bunul spălat, aceasta implicând împiedicarea

descoperirii autorului faptei principale pentru a fi tras la răspundere. Altfel zis,

realizarea acestui scop nu are loc prin acte independente de actele prin care se

realizează schimbarea sau transferul în scopul ascunderii, disimulării bunului de

provenienţă ilegală.

Pentru întregirea elementului material al ambelor variante normative prevăzute

în art. 23 lit. a din legea 656/2002, se impune a fi îndeplinită şi o a treia cerinţă

esenţială şi anume ca bunul schimbat, transferat să provină dintr-o infracţiune.

Această condiţie esenţială nu este îndeplinită dacă, de pildă, bunul provine

dintr-o contravenţie, sau dintr-o abatere disciplinară ori dintr-un delict civil şi ca atare

infracţiunea nu va mai putea exista. Este o răsfrângere a situaţiei premisă asupra

conţinutului constitutiv al infracţiunii1.

Elementul material al variantei normative alternative de la alin.1 lit.b constă în

săvârşirea următoarelor acţiuni :

- ascunderea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a

circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că

bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;

- disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a

circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că

bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;

Ascunderea sau disimularea în accepţiunile date mai sus se referă atât la bunul

material, cât şi la drepturile asupra bunului material provenit din infracţiunea

principală.

Sintagma „adevăratei naturi” se opune naturii aparente a bunului şi are sensul

de apartenenţă reală licită sau ilicită a bunului în cauză, la subiectul care a fost

1 Vintilă, Dongoroz şi colab., Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Vol.III. , Editura Academiei, Bucureşti, 1971, p.573.

74

deposedat prin infracţiunea primară, adică o ascundere sau disimulare a bunului

precum şi a titlului care stă la baza adevăratei naturi a bunurilor respective2.

Ascunderea adevăratei naturi a provenienţei presupune săvârşirea de acte de

natură să denatureze provenienţa reală şi a drepturilor efective asupra bunului provenit

din infracţiunea principală cărora să li se atribuie o identitate falsă aparent legitimă.

Activitatea de ascundere, disimulare trebuie să fie de natură a face nesesizabilă,

la prima vedere, originea ilicită a provenienţei bunului prin crearea unei situaţii de

apartenenţă „legală” veridică a bunurilor şi a drepturilor asupra acestora. Există o

asemenea denaturare a drepturilor asupra bunurilor când sunt disimulate adevăratele

relaţii din care provine bunul respectiv. De pildă, unei sume obţinute prin şantaj i se

dă aspectul restituirii unei sume împrumutate care pe o perioadă mare, evident fictivă,

a produs dobândă.

Prin situare se înţelege denaturarea locului ocupat de bunul respectiv într-o

anumită ordine, ierarhie, făcând să se creadă că ocupa un alt loc decât cel real.

Se ştie că potrivit art. 1909 Cod Civil, lucrurile mişcătoare se prescriu „prin

faptul posesiunii lor fără să fie trebuinţă de vreo curgere de timp”. Drept urmare,

drepturile de creanţă „incorporate” în acţiuni la purtător, cec-uri la purtător, titluri

negociabile la purtător, etc. dobândite ilegal li se poate schimba adevărata situare

(posesie) prin operaţii care să le confere aparent o provenienţă legală. De pildă,

cumpărarea biletelor câştigătoare la loto de către făptuitor cu banii obţinuţi din

infracţiuni modifică situaţia bunurilor deţinute deoarece acestea apar ca fiind

contravaloarea biletului câştigător (aparenţa de dobândire legală) şi nu ceea ce sunt în

realitate adică sume provenite din infracţiune.

Cu privire la „circulaţia” bunurilor trebuie înţelese actele de denaturare a

adevăratei circulaţii a valorilor ori a drepturilor asupra bunurilor între parteneri la

2 V.Dabu, S. Cătineanu, op.cit. p.41

tranzacţie, pretinzându-se că această circulaţie se referă la valori dobândite licit. De

pildă, făptuitorul prin vânzări-cumpărări succesive determină o falsă circulaţie a

valorilor, o trecere fictivă de la o persoană la alta până la făptuitor (folosindu-se în

această operaţie de unul sau mai mulţi intermediari), lăsând să se creadă că este vorba

de o circulaţie reală efectivă a bunurilor sau a drepturilor asupra bunurilor.

Asemenea vânzări succesive pot fi realizate prin acte juridice încheiate sub

formă autentică sau sub semnătură privată înlăturându-se orice urmă de ilicit a

pretinsului drept asupra bunurilor. Deţinerea bunului apare ca fiind legitimă1.

Variantele normative prevăzute în art 23 lit. b presupun de asemenea existenţa

unei cerinţe esenţiale şi anume ca bunurile susceptibile de operaţiunile menţionate să

provină din săvârşirea unei infracţiuni. Nu va fi îndeplinită această cerinţă esenţială

dacă bunurile provin dintr-o contravenţie sau dintr-un delict civil ori o abatere

disciplinară.

Elementul material al variantei normative din alin.1 lit.c este realizat prin

dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri care în mod obiectiv provin din

comiterea unei infracţiuni.

Prin dobândire se înţelege fapta unei persoane de a achiziţiona cu orice titlu

bunuri din categoria celor susceptibile de a fi „spălate”, cunoscând că provin din

săvârşirea unei infracţiuni de o anumită gravitate.

Sintagma „săvârşirea unei infracţiuni” face referire doar la infracţiunea

principală prin care s-a obţinut sau se obţine ilicit bunul care va face ulterior obiectul

spălării.

Deţinerea sau folosirea desemnează fapta unei persoane de a avea asupra sa sau

de a întrebuinţa un bun pe o perioadă determinată sau nedeterminată, temporar sau

continuu. În cazul acestei variante normative de asemenea, cerinţa esenţială este ca

1 V.Dabu, S,Cătineanu, op.cit. p.4276

bunul care face obiectul dobândirii, deţinerii, folosirii să fie un bun provenit din

infracţiune.

7. Urmarea imediată a infracţiunii de spălare a banilor.

Urmarea imediată a infracţiunii de spălare a banilor trebuie analizată atât sub

aspect material, cât şi sub aspect juridic. Sub primul aspect, urmarea imediată va diferi

în raport cu fiecare din variantele normative alternative pe care le conţine norma de

incriminare.

Astfel, în cazul variantei alternative, prevăzute la lit. a din art. 23, urmarea

materială imediată ar fi schimbarea efectivă sau transferul efectiv al bunurilor pentru a

ascunde, disimula originea lor ilicită, ori a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea

din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea

pedepselor. În această variantă normativă, înfăţişarea bunurilor se schimbă (fizic) din

bani în obiecte dacă, de pildă, făptuitorul din banii obţinuţi prin înşelăciune cumpără

bijuterii pe care le vinde mai departe, sumele obţinute apărând astfel ca având o sursă

legitimă (vânzarea unor bunuri) şi nu o sursă ilicită, cum este în realitate. Totodată,

prin aceste operaţiuni, momentul obţinerii bunurilor se îndepărtează tot mai mult ca

urmare a vânzărilor şi cumpărărilor succesive care s-au interpus, de momentul când se

verifică provenienţa lor.

Făptuitorul poate să recurgă şi la transferul bunurilor; în acest caz urmarea

imediată este schimbarea locului bunurilor care, deşi rămân aceleaşi din punct de

vedere fizic, şi-au modificat semnificaţia juridică (de pildă, dacă făptuitorul depune

banii sustraşi la o bancă în contul său şi-i foloseşte mai departe ca bani transferaţi

dintr-un cont bancar şi nu ca având o provenienţă ilegală).

În ambele cazuri trebuie să se verifice existenţa unui scop şi anume al

ascunderii sau disimulării (rezultatul acţiunii de a camufla, a masca), scop care

clarifică sensul acţiunilor şi rezultatul acestora de a ascunde originea bunurilor (scopul

având caracter de destinaţie şi nu de rezultat sau finalitate). Un alt scop este acela de a

ajuta pe autorul infracţiunii principale de a se sustrage de la urmărire, judecată sau

executarea pedepsei.

Sub aspectul urmării imediate juridice, acţiunile incriminate de schimb şi

transfer în scopurile arătate aduc atingere obiectului juridic specific al infracţiunii,

adică relaţiilor care se nasc şi se dezvoltă în legătură cu raporturile patrimoniale care

se desfăşoară într-un sector determinat al economiei naţionale, adică în sectorul

financiar, bancar, economic, de credit, etc.

În cazul variantei normative alternative din art. 23 lit. b din legea 656/2002,

urmarea imediată naturală este ascunderea sau disimularea efectivă a adevăratei

naturi, provenienţe, situării, dispoziţiei, circulaţiei sau proprietăţii bunurilor, ori a

drepturilor asupra acestora. Prin faptele comise în aceste modalităţi normative trebuie

să se obţină fie o schimbare fizică efectivă a bunurilor, fie o schimbare efectivă

juridică (prin transfer), astfel ca bunul să nu mai poată fi recunoscut sub adevărata sa

natură sau provenienţă (de pildă, banii sustraşi printr-o spargere sunt prezentaţi cu

ajutorul unor acte false ca fiind proveniţi dintr-o donaţie).

Sub aspectul urmării imediate juridice, acţiunile incriminate cu urmările lor

naturale semnalate aduc atingere relaţiilor patrimoniale din sectorul financiar, bancar,

de credit, etc., denaturând aceste relaţii prin infuzia de valori provenite din infracţiune.

În ipoteza faptelor incriminate în art. 23 lit.c, urmarea imediată naturală este

dobândirea, deţinerea, folosirea efectivă (ca rezultate naturale ale acţiunilor

enumerate) a bunurilor de provenienţă ilicită. Deşi aceste acţiuni erau incriminate şi

sub numele de tăinuire, asemănarea este numai aparentă. În cuprinsul art.23 din legea

656/2002, acestea sunt modalităţi alternative normative prin care se comite

infracţiunea de spălare a banilor, fiind echivalente cu celelalte dintre acţiunile înscrise

în norma de incriminare. Aceste acţiuni nu pot fi desfăşurate de autorul infracţiunii

principale, ci numai de persoanele intermediare care acţionează ca mandatari ai

78

autorului faptelor principale în legătură cu interesele acestuia de a ascunde

provenienţa valorilor dobândite, deţinute, folosite de intermediari. Este regretabil că

legiuitorul nu a găsit formulări mai exacte care să sublinieze specificul infracţiunii de

spălare a banilor în raport cu infracţiunea de tăinuire.

Sub aspectul urmării juridice, prin acţiunile alternative de dobândire, deţinere

sau folosire descrise în norma de incriminare se aduce atingere valorilor sociale

ocrotite prin incriminare, adică normalei desfăşurări a relaţiilor de proprietate şi a

circuitului economic specific, financiar, bancar, de credit, etc. împotriva mistificărilor

şi denaturărilor provenite prin invazia în acest circuit de valori provenite din

infracţiune.

8.Legătura de cauzalitate a infracţiunii de spălarea banilor.

Între elementul material al infracţiunii de spălare a banilor (sub forma acţiunilor

descrise în norma de incriminare) şi urmarea imediată naturală trebuie să existe o

legătură de cauzalitate.

Legiuitorul, referindu-se la acţiuni care prin natura lor exprimă, atât

manifestarea exterioară, cât şi rezultatul acestora, înseamnă că rezultatul este implicit

acţiunii astfel că nu este necesară o dovadă specială a legăturii de cauzalitate fiind

suficient să se fi săvârşit acţiunea incriminată iar schimbarea situaţiei anterioare să se

fi produs efectiv.

9.Forma de vinovăţie a infracţiunii de spălarea banilor.

Infracţiunea de spălare a banilor cuprinde în conţinutul ei constitutiv, sub

raportul legăturii subiective, un element subiectiv şi două cerinţe esenţiale. Elementul

subiectiv constă din intenţie. Autorul trebuie să aibă reprezentarea că prin activităţile

întreprinse ascunde provenienţa banilor proveniţi dintr-o infracţiune şi urmăreşte sau

acceptă obţinerea acestui rezultat.

Autorul comite fapta cu intenţie indirectă ori de câte ori când trece la efectuarea

de operaţii de spălare a banilor, admite şi posibilitatea ca bunurile supuse procesului

de spălare să provină dintr-o infracţiune (în acest caz autorul manifestând indiferenţă

faţă de provenienţa bunurilor). Tot astfel, autorul va comite fapta cu intenţie indirectă

dacă, aflându-se în dubiu asupra provenienţei bunului, nu îşi clarifică mai întâi

îndoiala ca apoi să acţioneze, ci acţionează chiar în situaţia de îndoială, ceea ce

înseamnă că a admis şi eventualitatea ca bunul să provină din infracţiune.

Posibilitatea intenţiei indirecte ca element subiectiv se verifică evident numai în

cazurile în care o altă persoană decât autorul infracţiunii principale comite acte de

spălare a banilor. Numai aceasta poate să manifeste indiferenţă ori îndoială asupra

provenienţei bunului. Acela care săvârşeşte nemijlocit infracţiunea principală cunoaşte

de regulă provenienţa bunului asupra căruia exercită operaţia de spălare, astfel că în

raport cu acesta, actul de spălare are proprietatea de a releva atât intenţia directă a

autorului de a ascunde provenienţa bunurilor, cât şi ştiinţa sa asupra acestei

provenienţe.

De observat că legea penală a ţării noastre nu incriminează faptele de spălare de

bani proveniţi din infracţiune decât dacă sunt comise cu intenţie directă sau eventuală,

spre deosebire de alte legislaţii penale (cea germană şi spaniolă) care sancţionează

asemenea fapte cu pedepse ceva mai reduse şi când sunt comise din culpă.

Latura subiectivă a infracţiunii de spălare a banilor se întregeşte ca o cerinţă

esenţială şi anume cunoaşterea de către făptuitor a împrejurării că bunurile supuse

operaţiunilor de curăţire provin din săvârşirea unei infracţiuni. Nu este necesar ca

făptuitorul (când nu este însăşi autorul faptei principale) să ştie care anume infracţiune

a fost săvârşită şi cine este autorul acesteia sau dacă acesta răspunde penal sau nu

pentru infracţiunea săvârşită (beneficiind de o cauză care înlătură caracterul penal al

faptei sau răspunderea penală), fiind suficient ca în momentul operaţiunii de spălare a

banilor să-şi dea seama că bunul provine din săvârşirea unei infracţiuni. Cunoaşterea

80

împrejurării de mai sus poate rezulta din modul în care s-au săvârşit faptele, din

măsurile luate de autorul infracţiunii principale (din care provine bunul supus spălării)

ca totul să fie efectuat în secret, din eventuala publicitate care s-a făcut anterior asupra

comiterii infracţiunii principale şi asupra persoanei bănuite a fi autorul infracţiunii şi

din alte împrejurări.

Prin urmare ştiinţa că bunul spălat provine dintr-o infracţiune este dedusă din

materialitatea faptelor. Din moment ce făptuitorul execută în mod conştient operaţiuni

de ascundere, disimulare a unor valori spre a le conferi o aparenţă de legalitate se

desprinde atât concluzia că bunurile spălate provin dintr-o infracţiune cât şi

cunoaşterea de către făptuitor a provenienţei ilicite a bunurilor.

Elementul subiectiv al infracţiunii este desprins pe baza evaluării modului de

comportare al unei persoane şi anume dacă aceasta a avut sau nu o conduită tipică,

firească a oricărei persoane în împrejurări normale. De pildă, acela care cumpără un

bilet câştigător la loterie oferind beneficiarului o sumă dublă decât valoarea câştigului,

va fi evaluată ca o comportare anormală, atipică, deoarece, în mod normal, nimeni nu

procedează astfel. O asemenea purtare va fi suspectată că ascunde intenţia de a

converti o sumă într-o altă valoare cu aparenţă de legalitate. Cum o atare convertire n-

ar putea fi încercată decât dacă banii spălaţi în acest mod sunt murdari sau negri, adică

provin dintr-o operaţie ilicită, este limpede concluzia că cel care cumpără în condiţiile

arătate un loz câştigător, încearcă cu ştiinţă să transforme banii proveniţi din

infracţiune în bani obţinuţi în mod legal. Este posibil însă ca subiectul să-şi propună să

efectueze operaţia de mai sus pentru a face o donaţie, pentru a ajuta pe căi ascunse pe

beneficiarul lozului, prin folosirea acestei operaţii de cumpărare la un preţ

supraevaluat a biletului câştigător. Aceasta înseamnă că multe din operaţiile aşa zis

suspecte raportate la o comportare normală, tipică, obişnuită ar putea să aibă la bază

un mobil generos, sau alt mobil fără o coloratură ilicită. Este adevărat că, pe baza

prezumţiei deduse din abaterile de la comportarea tipică, are loc o transferare a

sarcinii probei care va trece asupra subiectului suspectat

Nu va fi realizată această cerinţă esenţială dacă autorul a crezut eronat că bunul

provine din infracţiune, deşi în realitate provenienţa a fost licită (fapta putativă). Tot

astfel, nu va exista infracţiunea de spălare a banilor dacă autorul s-a aflat în eroare

asupra provenienţei bunului ( de pildă, a crezut că bunul provine dintr-o contravenţie

sau dintr-un delict civil sau dintr-o abatere disciplinară). O atare reprezentare greşită

purtând asupra unei cerinţe esenţiale a infracţiunii constituie o eroare principală care

înlătură caracterul penal al faptei.

Aşa cum am mai arătat în conţinutul infracţiunii de spălare a banilor, deşi

legiuitorul foloseşte noţiunea de scop (art. 23 lit. a), acesta are sensul de destinaţie

clarificând elementul material al infracţiunii şi nu de finalitate1. Ca atare, nu este

exclusă intenţia eventuală, concluzie care s-ar fi desprins dacă scopul la care face

referire legiuitorul ar fi avut semnificaţia de finalitate a acţiunii, finalitate susceptibilă

a fi realizată chiar după consumarea infracţiunii. În realitate, în cuprinsul prevederilor

art. 23 lit. a, scopul trebuie să fie prevăzut şi realizat chiar în momentul când agentul

acţionează în modul în care este descrisă fapta în norma de incriminare. Legiuitorul

putea să se exprime mai corect, dacă în loc de scop ar fi folosit o altă expresie( de

exemplu: schimbarea sau transferul pentru a ascunde sau disimula originea ilicită a

bunurilor ori „de natură” a ascunde ori disimula originea ilicită a bunului).

Infracţiunea de spălare a banilor nu se poate comite din culpă. Ca atare, eroarea

asupra unui element constitutiv va înlătura întotdeauna vinovăţia autorului indiferent

dacă ar fi o eroare invincibilă sau vincibilă.

9.Forme, modalităţi, sancţiuni ale infracţiunii de spălare a banilor .

Infracţiunea de spălare a banilor, ca orice infracţiune comisivă, este

susceptibilă de o desfăşurare în timp; ca atare, pot exista acte de pregătire şi acte de 1 Valerică, Dabu, S. Cătineanu, op.cit., Revista Dreptul 12/2002 p.138 consideră că noţiunea de scop este folosită în sens de finalitate; Ion Lascu, op.cit., p.18 admite că infracţiunea de spălarea banilor se poate comite şi cu intenţie judiciară.

82

executare. Actele de pregătire, deşi posibile, nu sunt incriminate la această infracţiune,

însă tentativa, conform art. 23 al. 3 din legea 656/2002, este pedepsită; ca urmare,

actele de executare întrerupte sau care nu şi-au produs efectele, vor fi sancţionate

conform legii.

În formularea infracţiunii de spălare a banilor, legiuitorul, folosind cuvinte

(substantive provenite din verbe la infinitiv) care exprimă atât acţiunile cât şi

rezultatul produs (schimb, transfer, ascundere, disimulare, dobândire, deţinere,

spălare), vor fi posibile atât acte de executare întrerupte (de pildă, banca a refuzat

cererea de deschidere a unui cont unei persoane suspectate că urmăreşte să spele banii

proveniţi din infracţiuni), cât şi acte de executare care nu şi-au produs efectul (deşi

banca a efectuat transferul cerut de client, în urma verificării îi pune în vedere că

refuză să facă orice tranzacţie în numele acestuia fiind suspectat că urmăreşte să spele

valori de provenienţă ilegală).

Infracţiunea de spălare a banilor se consumă în momentul când se produce

urmarea imediată naturală şi prin aceasta urmarea juridică, potrivit cu specificul

fiecăruia din actele care formează elementul material al laturii obiective a infracţiunii.

Unele din acţiunile incriminate pot să se înfăţişeze ca acţiuni momentane

(transferul, dobândirea) altele au caracter continuu (ascunderea, disimularea,

deţinerea, folosirea), momentul consumării prelungindu-se în timp până la epuizare,

fie prin încetarea voluntară a acţiunii, fie prin intervenţia autorităţilor. De asemenea,

toate actele incriminate se pot înfăţişa şi sub o formă continuată când sunt comise de

aceeaşi persoană la anumite durate rezonabile de timp, cu aceeaşi rezoluţie

infracţională. În acest caz, momentul epuizării va fi cel al efectuării ultimului act al

acţiunii de spălare a banilor.

Infracţiunea se poate comite atât în modalităţile normative prevăzute de lege

(schimbare, transfer, ascundere, disimulare, dobândire, deţinere, folosire), cât şi într-o

multitudine de modalităţi faptice în raport cu împrejurările concrete în care a acţionat

făptuitorul. De aceste modalităţi concrete se va ţine seama la individualizarea

sancţiunii.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată este închisoarea

strictă de la 3 la 12 ani.

Potrivit art. 23, alin. 4, poate fi trasă la răspundere penală şi persoana juridică

pentru săvârşirea acestor fapte, instanţa, putând aplica în acest caz, una sau mai multe

dintre pedepsele complementare prevăzute la art. 53*1 alin. 3, lit. a) – c) din Codul

Penal.

Bunurile supuse procedurilor de spălare sunt confiscabile în baza art. 118 din

Codul Penal ( art. 136 din noul Cod Penal). De observat că, o atare confiscare s-ar

putea concepe atât asupra bunurilor produse (fizic) prin infracţiune, cât şi asupra celor

care au dobândit un alt regim juridic prin infracţiune (art. 136 lit. a din noul Cod

Penal), dar nu şi asupra bunurilor care au servit sau au fost destinate să servească la

săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, dacă sunt ale infractorului (art. 136 lit. b

din noul Cod Penal).

Confiscarea specială ar putea opera, de asemenea, şi asupra bunurilor date sau

primite pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni sau pentru a răsplăti pe infractor

(de pildă, sumele date în cazul infracţiunilor de corupţie, fie pentru a determina

comiterea faptei, fie pentru a răsplăti pe infractor; la fel în cazul infracţiunii de primire

de foloase necuvenite săvârşite de un funcţionar public). De asemenea, vor fi

susceptibile de confiscarea specială valorile supuse acţiunilor de spălare dacă au fost

dobândite prin săvârşirea infracţiunii şi nu sunt restituite persoanei vătămate sau nu

servesc la despăgubirea acesteia. Este vorba de bunurile dobândite prin furt, tâlhărie şi

alte infracţiuni grave contra patrimoniului. Credem că ar fi posibilă confiscarea

specială prin aplicarea acestor dispoziţii şi când este vorba de valori provenite dintr-o

spălare anterioară a banilor deoarece şi în acest caz aceste valori provin tot dintr-o

84

infracţiune principală iniţială. Pentru a se asigura aducerea la îndeplinire a confiscării

bunurilor, se pot lua măsurile asiguratorii prevăzute de Codul de Procedură Penală

(art. 25 din Legea 656/2002).

B. Asocierea în vederea săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor

În cazul în care infracţiunea de spălare a banilor se produce în condiţiile

arătate, adică în formă de grup organizat, vor opera prevederile Legii 39/2003 care, în

art. 34, au abrogat dispoziţiile din art. 23 alin. 2 referitoare la comiterea infracţiunii în

cadrul asociaţiilor criminale din Legea nr. 656/2002.

În raport cu aceste prevederi din Legea nr. 39/2003, prin grup infracţional

organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care

există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau

mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar

sau alt beneficiu material. Art. 7 din legea 39/2003 prevede faptul că iniţierea sau

constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice

formă a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi

interzicerea unor drepturi. Totuşi, această pedeapsă nu poate fi mai mare decât

sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul

grupului infracţional organizat. Conform art. 8 din Legea nr. 39/2003, iniţierea sau

constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea

săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit prezentei legi, un grup infracţional

organizat se pedepseşte potrivit art. 323 din Codul Penal; potrivit art. 2, teza a 2- a din

Legea nr. 39/2003, nu constituie grup infracţional organizat, grupul format ocazional

în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are

continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în

cadrul grupului. Ca urmare, iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub

orice formă a unui grup în vederea săvârşirii infracţiunii de spălare de bani, în

condiţiile art. 8 din Legea nr. 39/2003, se pedepseşte, după caz, potrivit art. 167 sau

323 din actualul Cod Penal.

C. Nerespectarea dispoziţiilor legale de personalul ONPCSB

Art. 24 din legea 656/2002 prevede o altă infracţiune care de data aceasta se

referă la personalul Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

În esenţă, art. 24 alin. 1 şi 3 incriminează fapta de nerespectare de către persoanele

Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) a

obligaţiilor prevăzute în art.18, adică de a nu transmite informaţiile primite în timpul

activităţii decât în condiţiile legii (alin. 1), obligaţie care se menţine şi după încetarea

funcţiei, pe o durată de 5 ani. Dacă în timpul exercitării funcţiei, ori în termen de până

la 5 ani după încetarea activităţii, o persoană din cadrul ONPCSB transmite

informaţiile primite în realizarea atribuţiilor în cadrul Oficiului, va putea fi trasă la

răspundere penală în baza textului menţionat1.

Obiectul juridic al infracţiunii pe care o analizăm constă în aceleaşi relaţii

sociale ca şi în cazul infracţiunii de spălare a banilor, adică relaţiile sociale care

asigură desfăşurarea în legalitate a operaţiilor financiar-bancare, implicând şi protecţia

informaţiilor deţinute de către personalul Oficiului Naţional de Prevenire şi

Combatere a Spălării Banilor2.

Obiectul material al acestei infracţiuni îl constituie informaţiile pe care

personalul Oficiului le-a dobândit în timpul activităţii, indiferent de modul în care sunt

fixate pe un suport electronic sau de hârtie, ori în alt mod.

Informaţiile se referă, în concret, la date, aspecte, împrejurări, stări de fapt şi

situaţii constatate şi care sunt cuprinse (materializate) în documentele, rapoartele, 1 Ion Lascu, op.cit., p.182 C.Voicu, G.Ştefania Ungureanu, A.Camelia Voicu, p.216

86

comunicările ori sesizările pe care Oficiul le primeşte de la persoanele juridice şi

fizice prevăzute în art. 8 din lege, precum şi cele pe care Oficiul le transmite organelor

judiciare abilitate să efectueze investigaţii şi cercetări în cazurile respective.

Subiectul activ al acestei infracţiuni este un subiect calificat, deoarece li se

pretinde să aibă calitatea de angajat al Oficiului, indiferent de funcţia pe care o ocupă

în structura organizatorică şi funcţională a Oficiului.

Dacă mai multe persoane săvârşesc nemijlocit infracţiunea de spălare a banilor,

ei vor avea calitatea de coautori; în acest caz fiecare va trebui să aibă şi calitatea de

„personal al Oficiului” pentru a exista această formă de participaţie. Dacă

participantul care a avut o contribuţie de coautor nu avea calitatea necesară

(extraneus), nu mai putem vorbi de coautorat, ci doar despre complicitate la

infracţiune.

Subiectul pasiv al infracţiunii prevăzute în această variantă este similar cu cel

corespunzător faptei incriminate în art. 23 şi anume statul ca titular al valorilor sociale

ocrotite şi ale cărui interese sunt puse în pericol prin faptele incriminate. În secundar,

se pot afla în această poziţie şi unele persoane fizice sau juridice care suferă sau pot fi

prejudiciate prin săvârşirea infracţiunii.

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii se realizează printr-o

acţiune de transmitere de către personalul Oficiului a informaţiilor primite în cadrul

activităţilor curente pe care le desfăşoară ca angajat, precum şi în următorii cinci ani

după încetarea calităţii de angajat, în alte condiţii decât cele legale.

Prin transmitere se înţelege comunicare, prin orice mijloace, către persoane

fizice şi juridice care nu sunt îndreptăţite să le cunoască, a informaţiilor pe care

angajaţii Oficiului le-au obţinut în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Transmiterea se

poate realiza prin diverse mijloace : telefonic, predarea fizică a unor acte originale sau

copii ale acestora, informarea verbală a unor persoane, informarea prin orice mijloace

tehnice (prin e-mail, prin fax, internet, etc.).

O cerinţă esenţială care întregeşte elementul material este condiţia ca fapta de

transmitere ilegală să fie comisă în timpul în care subiectul activ îndeplinea calitatea

de angajat al Oficiului şi mai înainte de expirarea termenului de 5 ani de la încetarea

acestei calităţi la care se referă art. 18 din Legea nr. 656/2002.

Urmarea imediată constă în transmiterea ilicită a unor date unor persoane

fizice sau juridice neîndreptăţite şi în crearea printr-o atare activitate a unei stări de

pericol pentru buna desfăşurare a activităţii Oficiului.

Faptul că informaţiile primite în cadrul Oficiului au fost transmise ilegal unor

categorii de persoane care nu erau îndreptăţite să le cunoască, este de natură a

compromite demersurile Oficiului de identificare a cazurilor de spălare a banilor şi de

sesizare a organelor abilitate de lege să investigheze şi să cerceteze aceste cazuri.

Legătura de cauzalitate trebuie să existe între elementul material şi urmarea

imediată. Sub aspectul urmării imediate această legătură trebuie dovedită în sensul că

a avut loc nu numai acţiunea de transmitere, dar s-a produs şi rezultatul acţiunii

prevăzut de lege, adică ajungerea la cunoştinţa unor persoane care nu aveau dreptul să

cunoască aceste informaţii.

Latura subiectivă constă dintr-un element subiectiv sub forma intenţiei directe

sau indirecte. Autorul are reprezentarea că prin acţiunea sa realizează transmiterea

unor informaţii în alte condiţii decât cele legale şi că aceste informaţii vor ajunge la

persoane neîndreptăţite să le cunoască şi urmăreşte sau acceptă producerea acestui

rezultat. Mobilul şi scopul sunt doar elemente care vor fi avute în vedere la

individualizarea pedepsei.

Forme. Modalităţi. Sancţiuni

Actele pregătitoare şi tentativa, deşi posibile, nu sunt incriminate de către

legiuitor; infracţiunea se consumă în momentul producerii urmării imediate.88

Fapta incriminată în art. 24 se realizează prin transmiterea unor informaţii la

persoane neîndreptăţite să le cunoască. Acestei modalităţi normative poate să îi

corespundă o multitudine de modalităţi faptice.

CAPITOLUL AL VI-LEA

ASPECTE DIN ACTIVITATEA PRACTICĂ

Exemplul 1

Un grup infracţional organizat, coordonat de cetăţeanul româno-sirian O.H., a

acţionat în perioada mai 2002 - martie 2005, săvârşind infracţiuni cu consecinţe

deosebit de grave pentru bugetul statului.

In urma cercetărilor efectuate de către ofiţeri de poliţie judiciară, Parchetul de

pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus începerea urmăririi penale

împotriva unui număr de 17 persoane care au constituit sau sprijinit grupul

infracţional organizat (O.M., O.N., O.H., B.N. ş.a. ), pentru săvârşirea infracţiunilor

de crimă organizată, spălare de bani, evaziune fiscală şi complicitate la evaziune

fiscală, înşelăciune, fals şi uz de fals.

Firmele de tip fantomă, interpuse în circuitele financiare, s-au realizat din

dispoziţia fraţilor O. de către juriştii sau contabilii de la firmele din grupul Manhattan,

activităţi de înregistrare menţiuni la Oficiul Registrului Comerţului, încheierea de

contracte de închiriere spaţiu cu destinaţia sediu firmă, ridicarea de documente cu

regim special, deschiderea de conturi curente şi efectuarea de operaţiuni la băncile

unde îşi aveau conturi curente şi firmele la care aceştia erau acţionari.

Pentru unele dintre firmele interpuse, s-au întocmit în diferite perioade de timp la

birourile din Complexul City Center, evidenţe contabile în fals, în vederea acordării

unei aparenţe de legalitate a solicitărilor de rambursare TVA ale societăţilor cu

activitate reală. Acest sistem a permis membrilor grupului atât supraevaluarea

achiziţiilor cu implicaţii directe asupra TVA de rambursat, cât şi susţinerea cu prilejul

verificărilor încrucişate realizate de către organele de control financiar a aparenţei de

legalitate, a operaţiunilor comerciale fictive.

În acest context, s-a stabilit că în perioada 2001 până în decembrie 2005,

membrii grupului infracţional organizat au solicitat prin intermediul a 12 societăţi

comerciale, TVA de rambursat în valoare de aprox. 700 miliarde lei, din care

organele fiscale au aprobat aprox. 240 miliarde lei.

Totodată, s-a mai stabilit că numai prin intermediul a 3 firme fantomă, membrii

grupării au transferat în străinătate în baza unor documente false, aproximativ 4

milioane USD.

Exemplul 2

În perioada ianuarie – august 2003, pe teritoriul României s-au desfăşurat un

complex de activităţi cu caracter infracţional desfăşurate de membrii unei reţele de

crimă organizată transfrontalieră, specializaţi în operaţiuni de spălare a banilor

(obţinuţi din contrabandă, evaziune fiscală şi rambursări ilegale de TVA), prin

transferul în valută în diverse conturi din străinătate, în scopul ascunderii originii

ilicite a acestor fonduri.

În perioada 24.08 – 27.08.2003 s-a procedat la efectuarea de verificări şi

activităţi specifice de către ofiţerii serviciului, care au condus la confirmarea

90

informaţiilor obţinute, astfel că la data de 28.08.2003 s-a organizat prinderea în

flagrant a o parte din membrii reţelei cu ocazia efectuării unor operaţiuni în conturile

curente deschise la Suc.Voluntari – a RIB SA, aparţinând mai multor firme fantomă,

ocazie cu care s-a constatat că aceştia transferaseră succesiv suma de 13,881 milioane

lei prin contul mai multor firme fantomă, urmând a o transfera ilegal în străinătate.

Membrii acestui grup infracţional organizat erau conduşi de cetăţenii sirieni

O.C.,H.C. şi B.H.D.A., care au fost angrenaţi în operaţiuni de spălare de bani,

constând, în principal, în expatrierea ilegală de valută (500.000 – 1.000.000 dolari/zi)

prin intermediul mai multor bănci din sistemul bancar românesc, respectiv

ROMANIAN INTERNATIONAL BANK SA, FINANS BANK ROMÂNIA SA,

BANCA ROMÂNEASCĂ SA, BANCA TRANSILVANIA SA şi EUROM BANK

SA.

Cea mai mare parte din sumele transferate provin de la diverşi comercianţi arabi

şi chinezi rezidenţi pe raza municipiului Bucureşti, care au apelat la serviciile

membrilor reţelei pentru a transfera sume importante de bani în valută în tările de

origine (China, Hong Kong, Siria, Liban, Emiratele Arabe Unite, Iordania), dar şi în

alte ţări (SUA, Canada, Franţa, Olanda, Italia, Ungaria, Elveţia) obţinute din activităţi

comerciale ilicite, desfăşurate în România.

După alimentarea conturilor firmelor fantomă, membrii grupului infracţional

organizat, în baza unor documente financiar-bancare false, utilizând sistemul de

tranzacţii bancare « SWIFT », efectuau zilnic transferuri bancare din conturile curente

deschise la băncile enumerate în conturile altor firme fantomă din străinătate, pe baza

datelor de identificare (denumiri firme, conturi bancare) furnizate membrilor grupului

de către legăturile lor din străinătate.

Pentru a justifica aceste transferuri ilegale, membrii grupului infracţional au

folosit documente de import falsificate (facturi externe, contracte comerciale, D.P.E.),

emise în numele unor firme înregistrate în România la care asociaţii şi administratorii

sunt cetăţeni străini (în special de origine arabă), unii dintre ei nefigurând ca

intraţi/ieşiţi în şi din România.

După ce primeau confirmările din partea băncilor privind efectuarea

transferurilor bancare externe, membrii grupului centralizau aceste transferuri într-un

registru special.

Ulterior, această evidenţă era transmisă în Siria membrilor din exterior ai reţelei

de unde se trasau sarcinile referitoare la modalitatea de transfer a banilor în străinătate

fie telefonic, fie pe rând prin intermediul unui membru al grupului, care se deplasa

periodic în România.

De asemenea, aceeaşi reţea a oferit servicii similare de expatriere valută mai

multor cetăţeni de origine arabă în schimbul unui comision cuprins între 5 – 10%,

transferându-se astfel ilegal din România în perioada ianuarie – august 2003 suma de

62.342.419 USD si 2.890.634 EURO.

Totodată, reţeaua în cauză a fost implicată în activităţi de cămătărie, aceasta

constând în oferirea de imprumuturi unor cetăţeni de origine arabă în schimbul unui

comision de 2 – 5% pe lună.

92

CAPITOLUL AL VII-LEA

CONCLUZII

Fenomenul de spălare a banilor a cunoscut o evolutie ascendentă în ultimii ani,

fiind într-o continuă creştere, fapt ce a determinat elaborarea unui cadru legislativ

adecvat, care să protejeze statul şi economia naţională împotriva manifestărilor

criminalităţii organizate.

Dinamica acestui fenomen infracţional atât în ţara noastră, cât şi pe plan

international, precum şi necesitatea euroconformizării prevederilor normative, au

condus la adoptarea în ţara noastră a legii 656/2002, care a modificat şi completat

legea 21/1999. Astfel, prin intermediul legii 230/2005 cât şi al O.U.G. 135/2005, s-a

modificat legea 656/2002, în sensul armonizări legislaţiei interne la prevederile

Directivei Europene nr. 97/2001/CE a Parlamentului European şi a Consiliului

Europei, referitoare la prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării

banilor, şi cu prevederile celor 40 de Recomandari ale GAFI, cele 9 Recomandări

Speciale GAFI privind finanţarea terorismului.

Având în vedere necesitatea intensificări luptei împotriva fenomenului spălării

banilor, al combaterii criminaliaţii organizate şi al finanţării terorismului, precum şi a

adaptării mijloacelor şi metodelor de actiune la dinamica şi evoluţiile structurale ale

manifestărilor acestor fenomene, a fost elaborat un pachet de legi cuprinzând

dispoziţii speciale, care sunt complementare celor prevăzute de legea 656/2002, din

rândul cărora menţionăm: legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi

sancţionarea faptelor de corupţie, legea 161/2003 privind transparenţa în exercitarea

demnităţilor publice, legea 143/2000 privind combaterea traficului ilicit de droguri,

legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală,

legea508/2004 privind înfiinţarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de

Criminalitate Organizată şi Terorism, modificată de OUG 7/2005 şi legea 535/2005

privind prevenirea şi combaterea terorismului.

Din statisticile Poliţiei rezultă că fenomenul spălării banilor vizează reciclarea

sumelor „negre” provenite în special din infracţiuni de natură economico-financiară

prin care se aduce atingere bugetului consolidat al statului.

Congruenţa dintre criminalitatea organizată şi spălarea banilor se reflectă prin

următoarele aspecte:

-activitatea infracţionlă desfăşurată de grupări organizate specializate în spălarea

banilor, cu o structura ierarhică bine stabilită, fiecare membru având atribuţii strict

stabilite în cadrul grupului, având în vedere complexitatea activităţii de reciclare.

-introducerea în procesul de reciclare a banilor murdari, rezultaţi din săvârşirea de

infracţiuni generatoare, specifice crimei organizate.

Importanţa depistării şi investigării legăturilor dintre crima organizată şi spălarea

banilor nu trebuie subestimată, deoarece este necesară atât destructurării grupurilor

criminale organizate specializate în astfel de activităţi, cât şi anihilării resurselor

acestora.

La nivel internaţional, se înregistrează o interferenţă între criminalitate

organizată, spălarea banilor şi finanţarea terorismului, ca urmare a dispariţiei unor

„sponsori” tradiţonali ai terorismului - care generează noi ameninţari ce au ca suport

financiar activităţi infracţionale clasice: evaziune fiscală, deturnare de credite,

contrabandă, falsificare de monedă, trafic de persoane, stupefiante, armament, etc.

Această trăsătură caracteristică a grupurilor infracţionale, şi anume faptul că sunt

foarte bine oganizate, este confirmată şi de fapul că se ţine o evidenţă clară a acestor

sume, iar membrii lor nu sunt doar simplii „pioni”, ci pot face parte uneori din

structura unor servicii secrete străine. Grupările îşi schimbă permanent componenţa,

94

unii membri părăsind ţara după ce şi-au realizat sarcinile ce le aveau. Membrii

grupurilor sunt pregătiţi şi instruiţi în aşa fel încât orice colaborare cu organul de

poliţie este exclusă, întotdeauna principiul de funcţionare fiind: „cel ce este prins nu

va dezvălui niciodată numele celorlalţi”.

BIBLIOGRAFIE

ACTE NORMATIVE1. Lg.21/1999-publicată în M.Of.Partea I, Nr.18din 21.01.1999,pt. prevenirea şi

sancţionarea spălării banilor.

2. Lg.656/2002-publicată în M.Of.Partea I, Nr.904 din 12.12.2002,pt. prevenirea

şi sancţionarea spălării banilor.

3. Lg.39/2003- publicată în M.Of.Partea I ,Nr. 50 din 29.01.2003- privind

prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate.

4. Lg.508/2004-publicată în M.Of.Partea I Nr.1089 din 23.11.2004-privind

înfiinţarea D.I.I.C.O.T.

5. Lg.78/2000-publicată în M.Of.Partea I,Nr.219 din 18.05.2000-privind

prevenirea,descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

6. Lg.141/1997-publicată în M.Of.Partea I, Nr.180 din 01.08.1997-privind Codul

vamal.

7. Lg.302/2004-publicată în M.Of.Partea I,Nr.219 din 18.09.2004-privind

cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

8. Lg.535/2004-publicată în M.Of.Partea I,Nr.719 din 25.11.2004-privind prevenirea şi

combaterea terorismului.

TRATATE, CURSURI,MONOGRAFII

9. Convenţia Naţiunilor Unite de la Viena, adoptată la data de 19.12.1988.

10. Directiva nr.9/308 privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul

spălării banilor adoptată de Consiliul Europei in iun.1991.

11. Cele 40 de recomandări ale G.A.F.I ,asupra spălării capitalurilor din 1994.

12. Directiva 97din 2001 a CE.

13. Recomandarea nr.10 a G.A.F.I.

14. Vintilă Dongoroz, Drept penal, Bucureşti, 1939.

15. Costică Voicu, Florin Sandu, Alex. Boroi şi Ioan Molnar, Drept penal al

afacerilor, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003.

16. Ioan Melinescu, Irina Talianu, Investigaţiile financiare în domeniul spălării

banilor, Editura Imprimeria Naţională, Bucureşti, 2004.

17. Costică Voicu, Georgeta Ungureanu, Adriana Voicu, Globalizarea şi

criminalitatea financiară, bancară, Ed. Universul juridic, Bucureşti.

18. C.Voicu, F.Sandu, Al. Boroi şi I.Molnar -Dreptul penal al afacerilor, Ed.

Rosetti,2002.

19. Costica Voicu si Georgeta Ungureanu, Investigarea infractiunilor financiar-

bancare, Ed. Polipress, 2001.

20. Costică Voicu, Spălarea banilor murdari, Editura Sylvi, Bucureşti, 1999

21. Ion Dascălu, Centrele financiare off-shore, paradisurile fiscale şi secretul

bancar, Editura Argument, Bucureşti, 2001.

22. Ştefan Popa, Adrian Cucu, Economia subterană şi spălarea banilor, Editura

Exvent, Bucureşti, 2000.

23. Vasile Dobrinoiu, Drept penal, partea specială, vol.I, E.Lumina Lex,

Bucureşti 2004.

24. Vintilă Dongoroz şi colaboratorii, Explicaţii teoretice ale codului penal

român, vol.IV, ediţia a II-a, Editura Tempus, Bucureşti 2000.

96

25. Vintilă, Dongoroz şi colab., Explicaţii teoretice ale Codului penal român,

Vol.III. , Editura Academiei, Bucureşti, 1971.

REVISTE, STUDII,ARTICOLE

26. Valerică Dabu, S. Cătinean, Despre „spălarea” produsului

infracţiunii”,Revista Dreptul nr.12/2002.

27. Lavinia Lefterache, Dreptul penal al afacerilor – o provocare pentru sistemul

de drept, R.D.P. nr.2/2002

28. Ioan Lascu, „Spălarea banilor-actualitate, realitate socială şi incriminare”,

R.D. nr. 6/2003.

29. Valerică Dabu, A.M. Guşanu, Reflecţii asupra legii pentru prevenirea şi

sancţionarea spălării banilor, RDP, nr.4/2001.

30. Valerică Dabu, Spălarea banilor în noul cod penal şi legislaţia penală

actuală, R.D.nr.4/2005.

31. Ion Pitulescu, Consideraţii referitoare la infracţiunea de spălarea banilor,

R.D. nr.8/2002.

32. Valerică Dabu, Sorin Cătineanu „Noua lege pentru prevenirea şi sancţionarea

spălării banilor şi Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii

transnaţionale organizate” R.D. nr. 6/2003.

33. C. Adochiţei, Iulia Adochiţei, Despre spălarea banilor.

34. Dobrican, Gheorghe, Obligaţia păstrării secretului profesional de către

avocaţi, executori judecătoreşti, notari publici, în raport cu prevederile Legii

nr.656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.

98

Date post:	01-Dec-2015
Category:	Documents
Upload:	eduard-cimileanu
View:	233 times
Download:	6 times

spalarea banilor

Documents