Locul şi rolul structurilor şi proceselor de intelligence în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

Provocări pentru analiza informaţiilor

Autor: NIŢU IONEL

ANALIZA

DELIMITĂRI CONCEPTUALE

În sens larg, analiza reprezintă unul dintre mecanismele constitutive ale cunoaşterii, desemnând totalitatea activităţilor raţionale care fac posibil orice demers gnoseologic.

Din perspectivă psihologică, analiza poate fi definită drept procesul complex de activităţi intelectuale al cărui rezultat se reflectă într-un conţinut cognitiv nou şi, prin aceasta, relevant (succesiune de operaţii logice de descompunere a întregului în elementele sale, proces care se continuă prin sinteză).

Din perspectivă funcţională, analiza desemnează un demers specializat de cunoaştere, autonom în ansamblul preocupărilor de factură epistemică, recognoscibil în cele mai diverse domenii de activitate (economic, financiar, socio-politic, militar etc.).

Din perspectivă metodologică, analiza include un ansamblu de tehnici şi metode ştiinţifice („analitice”), prin intermediul cărora sunt produse şi evaluate secvenţe/elemente de cunoaştere dintr-un domeniu determinat.

ANALIZA INFORMAŢIILOR

demers specializat de cunoaştere (în cea de-a doua accepţiune a termenului) asupra unei problematici determinate - cea de securitate naţională - în cadrul căruia sunt utilizate, în forme şi modalităţi specifice, metode şi tehnici consacrate, inclusiv de natură „analitică”, în scopul formulării de explicaţii, estimări şi prognoze argumentate, utile în fundamentarea deciziei politice.

INTELLIGENC E

(1) procesul prin care informaţiile importante pentru securitatea naţională sunt solicitate, colectate, analizate şi diseminate factorilor de decizie din stat; (2) produsul rezultat în urma acestui proces, utilizat pentru susţinerea intereselor şi obiectivelor naţionale; (3) forma de organizare pentru desfăşurarea acestui proces, din punct de vedere structural şi al operaţiunilor derulate; (4) protejarea acestui proces şi a informaţiilor obţinute prin activităţi de contrainformaţii.

COORDONATE ISTORICE ALE DEVENIRII NATO

garantarea libertăţii şi securităţii tuturor membrilor prin mijloace politice şi militare

– asigurarea unui mediu de securitate euro-atlantic stabil, bazat pe instituţii democratice şi soluţionarea paşnică a diferendelor;– constituirea sa ca forum de consultări între aliaţi pe orice problemă care ar afecta interesele vitale ale acestora;– descurajarea eventualelor agresiuni şi aplicarea măsurilor cele mai oportune şi eficiente pentru apărarea împotriva oricărei ameninţări de agresiune din partea oricărui stat membru NATO

Obiectivul primordial al

NATO

Sarcini fundamentale

PROVOCĂRI ACTUALEDiminuarea factorilor de risc clasici, de tip militar şi, îndeosebi după 2001, amplificarea celor de tip neconvenţional

Principalele ameninţări la adresa mediului de securitate: tensiunile etnice, traficul de droguri, substanţe radioactive şi fiinţe umane, criminalitatea organizată transfrontalieră, instabilitatea politică a unor zone, proliferarea entităţilor statale slabe (“failed states”), terorismul politic transnaţional şi internaţional etc.

adoptarea, la Roma, în anul 1991, a Conceptului Strategic al Alianţei şi actualizarea lui

în 1999, la Washington

INIŢIEREA PROCESULUI DE ELABORARE A NOULUI CONCEPT STRATEGIC

Schimbările intervenite în materia riscurilor şi ameninţărilor la adresa spaţiului euro-atlantic, precum şi evoluţia obiectivelor militare şi politice ale NATO.

a crescut gravitatea ameninţărilor transfrontaliere (terorismul, proliferarea, atacurile cibernetice, insecuritatea energetică şi a rutelor internaţionale de transport, pirateria, schimbările climatice).

îşi menţin valabilitatea provocări majore identificate în Conceptul din 1999: instabilitatea generată de “state eşuate”; crize şi conflicte regionale; deficite democratice şi dificultăţi economice, politice şi sociale în state din vecinătatea Alianţei

MOTIVAŢIE

ETAPE

1. faza de reflecţie – a debutat la 4 septembrie 2009, când Grupul de experţi şi-a început oficial activitatea, printr-o reuniune informală cu Reprezentanţii Permanenţi ai statelor Aliate la Cartierul General al NATO (reuniuni periodice, prezentarea de rapoarte intermediare la reuniunile miniştrilor de externe NATO din 3-4 decembrie 2009 şi din aprilie 2010, precum şi organizarea mai multor seminarii: Luxemburg, 16.10.2009; Brdo, Slovenia, 13.11.2009; Oslo, Norvegia, 13-14 ianuarie 2010, Washington, februarie 2010);

2. faza de consultare (februarie - mai 2010) – include vizite ale Grupului în capitalele statelor Aliate pentru discuţii cu cercurile politice (guvernamentale şi parlamentare) şi academice. Până la 1 mai 2010, Grupul de experţi urmează să prezinte analiza şi evaluările sale Secretarului General, care, în baza acestora, va elabora propriul raport privind elementele de inclus în viitorul Concept Strategic. Raportul va fi înaintat statelor Aliate care, până în iulie 2010, vor transmite reacţii şi opinii naţionale;

3. faza de negociere efectivă – va debuta la începutul lunii septembrie 2010. Secretarul General va elabora proiectul Conceptului, care va fi supus procesului de negociere cu reprezentanţii permanenţi Aliaţi, urmând ca documentul final să fie prezentat şi supus aprobării şefilor de stat şi de guvern la Summit-ul prevăzut în toamna anului 2010.

DATE GENERALE PRIVIND PROCESUL DECIZIONAL ÎN CADRUL NATO

Cei patru piloni de politică şi decizie

Consiliul Nord-Atlantic

Comitetul pentru Planificarea

Apărării

Grupul pentru Planificare Nucleară

Consiliul Nord-Atlantic

Comitetul Militar

Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR)

Comandamentul Aliat pentru

Operaţii

Comandamentul Aliat pentru

Transformare

Comandantul Suprem pentru Transformare (SACT)

SACEUR este unicul comandant strategic pentru toate operaţiunile NATO şi comandantul Comandamentului

forţelor americane din Europa (USEUCOM)

INTRODUCERE ÎN DOMENIUL INFORMAŢIILOR LA NATO

NATO nu dispune de structuri proprii de

culegere a informaţiilor

toate datele necesare susţinerii deciziilor politice, militare sau de altă natură fiind furnizate de serviciile de informaţii ale statelor membre, în baza unor mecanisme şi proceduri bine stabilitecu excepţia situaţiilor în care există forţe desfăşurate

la NATO există o serie de organisme specializate în

domeniul informaţiilor care gestionează integrat

datele împărtăşite de naţiuni

PROVOCARE

împărtăşirea informaţiilor a fost identificată drept unul dintre aspectele cheie ale cooperării dintre aliaţi;

informaţiilor împărtăşite li se adaugă plus-valoare în cadrul proceselor de analiză-sinteză, înainte de a le valorifica la factorii de decizie relevanţi ai Alianţei (în special de la nivelul Cartierului General al Alianţei – NATO HQ).

dezvoltarea unor capabilităţi proprii de analiză, inclusiv pe segmentul de avertizare informativă, astfel încât să existe posibilitatea semnalării din timp a acelor evoluţii care ar putea fi contrare intereselor Alianţei (o avertizare oportună şi pertinentă trebuie să fie realizată cu mult timp înainte ca riscul să se transforme în ameninţare).

PRINCIPALELE ENTITĂŢI INFORMATIVE DE LA NATO

Divizia pentru Informaţii a IMS

─ acţionează ca organism central de coordonare pentru integrarea, evaluarea şi diseminarea informaţiilor la NATO─ gestionează şi coordonează producerea şi diseminarea estimărilor informative strategice ale Alianţei (NSIE), precum şi documentele privind politica de informaţii şi pe cele privind informaţiile de bază/primare─ asigură întreţinerea bazelor de date, având atribuţii pe linia avertizării strategice, precum şi în materia gestionării crizelor

Comitetul Special

─ este un organism consultativ pentru NAC în materia contraspionajului şi antiterorismului sau a ameninţărilor conexe ce pot afecta Alianţa─ nu este o entitate permanentă (reprezentanţi ai serviciilor partenere reunindu-se la nivel de experţi superiori sau de şefi de servicii)─ elaborează evaluări agreate destinate NAC / factorilor de decizie de la Cartierul General al NATO

Comisia de Informaţii a NATO

─ este o structură de informaţii asemănătoare cu SC, cu deosebirea că este dedicată informaţiilor militare

Oficiul de Securitate al NATO

─ coordonează, monitorizează şi implementează politica de securitate a Alianţei. Directorul NOS este principalul consilier al secretarului general al NATO pe probleme de securitate─ dirijează forţele care răspund de securitatea Cartierului General şi este responsabil de coordonarea întregului aparat de securitate al NATO

PRINCIPALELE ENTITĂŢI INFORMATIVE DE LA NATO

Unitatea pentru Informaţii privind

Ameninţarea Teroristă

─ reprezintă o entitate permanentă, formată din experţi militari şi civili în materie de informaţii care analizează ameninţările teroriste, în general, precum şi pe cele la adresa Alianţei, în special─ asigură şi conexiunea cu ţările partenere, devenind centrul de expertiză pe terorism al NATO─ realizează evaluări de risc comune (militare şi civile) pe baza datelor recepţionate de la serviciile de informaţii ale statelor membre NATO

Unitatea de Legătură pentru Informaţii

─ reprezintă o structură comună IMS/IS-EAPC/PfP de la Cartierul General al NATO, similară TTIU─ a fost creată tot în contextul Summit-ului NATO de la Istanbul, fiind destinată schimburilor de informaţii cu statele partenere şi organizaţiile internaţionale, privind – în special – ameninţarea teroristă, dar nu numai

Comitetul Economic

─ este singurul forum (civil) aliat focalizat exclusiv pe consultări privind evoluţiile economice, cu impact direct asupra politicilor de securitate─ este nepermanentă şi se reuneşte în diferite formate─ asigură analize şi evaluări pentru agenda politică şi de securitate a NATO─ menţine o cooperare strânsă cu o reţea de experţi din Capitalele statelor membre

CENTRUL PENTRU SINTEZA INFORMAŢIILOR

Sarcina principală a IFC

de a asigura un mecanism prin care cele 28 de state membre NATO să împărtăşească informaţii, cu scopul comun de a câştiga războiul împotriva terorismului, precum şi al promovării păcii şi stabilităţii globale

Misiuni

─ asigurarea sprijinului informativ al ISAF din Afganistan (permite tuturor comandanţilor care acţionează în Afganistan să aibă acces la comunicaţii interceptate de Agenţia Naţională de Informaţii sau la imaginile din satelit culese de Biroul Naţional de Cercetare – ambele SUA)─ furnizează SACEUR şi comandanţilor subordonaţi informaţii oportune, eficiente şi privind întreg spectrul de subiecte relevante, în susţinerea planificării şi derulării misiunilor Forţei de Răspuns a NATO (NRF) şi Forţei Operative Combinate şi Întrunite (CJTF)

Sprijin informaţional şi

logistic

─ Centrul Naţional Antiterorist al SUA (NCTC) ocupă o poziţie de lider printre furnizorii de date primare din cadrul comunităţii americane de informaţii─ relaţia specială dintre IFC şi organismele de informaţii ale SUA este reflectată şi de faptul că IFC şi Centrul Comun de Analiză funcţionează în aceeaşi locaţie─ partea americană a asigurat peste 90% din suma necesară pentru operaţionalizarea IFC (bugetul anual - aproximativ 11 milioane dolari SUA)

Platforme informatice

─ comunicaţiile se desfăşoară prin intermediul Battlefield Information and Collection Exploitation System (BICES)─ sistemul NATO de Gestionare a Cererilor de Informaţii (RFIMS) asigură coordonare în domeniul informaţiilor şi sprijin pe linia managementului solicitărilor adresate de responsabilii pentru colectarea informaţiilor din cadrul IFC, precum şi personalul NATO

LIMITELE ÎMPĂRTĂŞIRII INFORMAŢIILOR

FACTORI INHIBATORI

nu toţi aliaţii asigură protecţia necesară în cazul informaţiilor pe care le primesc

NATO HQ nu a articulat corespunzător cerinţele sale precise în materie de informaţii şi nici nu a asigurat o justificare clară pentru necesităţile sale informative (sprijin pentru procesul de decizie, operaţiuni, asigurarea securităţii, planificarea apărării etc.)

anumite organisme de la Cartierul General al NATO sunt astfel structurate încât nu permit un schimb eficient de date şi informaţii

diferenţele existente din perspectiva focalizării pe domeniul informaţiilor în cazul părţii civile a NATO HQ, prin comparaţie cu abordarea IMS

abordarea informaţiilor la NATO HQ este, în general, prea disparată, ad hoc, necoordonată şi, într-o anumită măsură, necoordonată

Alianţa se bazează prea mult pe capabilităţile specifice ale agenţiilor militare de informaţii, care nu sunt sincronizate întotdeauna cu priorităţile curente strategice şi de securitate

NATO EARLY WARNING

Scopul unui sistem de early warning

─ de a asigura un interval de timp mai mare pentru analiză, pregătirea unui răspuns şi, în eventualitatea unei intervenţii, permite creşterea probabilităţii de succes─ de a contribui la stabilirea unor obiective, dezvoltarea unor modalităţi de acţiune, ce pot fi comparate, ducând – eventual – la implementarea opţiunii alese, precum şi la analiza reacţiilor părţilor implicate şi posibilele scenarii.─ procedurile de management al crizelor şi de prevenire a conflictelor se focalizează, în etapele primare, pe obţinerea informaţiilor şi evaluarea acestora

Sistemul NATO de gestionare a

crizelor

Sistemul NATO de Răspuns la Crize (NCRS), Sistemul de Informaţii şi Avertizare al NATO (NIWS), Sistemul Operaţional şi de Planificare al NATO, precum şi Aranjamentele NATO de Gestionare a Crizelor şi de Planificare în caz de Urgenţe Civile sunt astfel create pentru a consolida - de o manieră complementară - rolul şi capabilităţile Alianţei în gestionarea crizelor ca parte a Procesului cuprinzător al NATO de Gestionare a Crizelor

Rolul Centrului de Situaţii (SITCEN)

─ asistă Consiliul Nord-Atlantic, Comitetul pentru Planificarea Apărării şi Comitetul Militar în îndeplinirea funcţiilor lor pe linia consultării. ─ serveşte ca punct focal în cadrul Alianţei, pentru recepţionarea, schimbul şi diseminarea datelor de natură politică, militară şi economică.─ monitorizează permanent aspectele de natură politică, militară şi economică ce prezintă interes din perspectiva NATO şi a statelor aliate.─ asigură facilităţi de natură să permită extinderea rapidă a consultărilor pe timpul unor perioade de tensiuni şi crize, deţinând şi actualizând datele relevante de context în astfel de situaţii

CONCLUZII

►procesul de intelligence - implicit analiza informaţiilor - este unul extrem de complicat la nivelul NATO

►procesul de reformare a intelligence-ului la nivelul Alianţei se află în strânsă legătură cu cel de revizuire a Conceptului Strategic, fiind dificil de estimat în prezent în ce va consta finalizarea celor două activităţi

►este tot mai evident că schimbul de informaţii reprezintă acea componentă a intelligence-ului care trebuie să fie consolidată la nivelul NATO, cu impact atât asupra operaţiilor, cât şi pentru dialogul politic menit să prevină şi să anticipeze ameninţările de securitate (mecanism de alertă timpurie)

►pentru a fi credibilă, Alianţa trebuie să-şi stabilească un nivel de ambiţie pentru secolul XXI, suficient de îndrăzneţ, dar corelat cu resursele disponibile

►NATO trebuie să identifice echilibrul între capacităţile dedicate “hard power” şi “soft power”. Capacitatea NATO de a proiecta “soft power” depinde în mod esenţial de aceea de “hard power”. În materie de “soft power”, cooperarea cu UE şi ONU este esenţială

►trebuie să fie identificat echilibrul necesar între rolul Alianţei ca organizaţie de apărare colectivă şi cel în domeniul securităţii prin cooperare

►consolidarea democraţiei şi asigurarea stabilităţii în vecinătatea NATO este importantă pentru securitatea aliată. Politicile de parteneriate şi de extindere sunt instrumente importante pentru NATO în acest sens, ca şi consolidarea rolului NATO în domeniul promovării reformei sectorului de securitate în statele din vecinătate