justitiarul sibian nr 6 - 2009

BOCCA DELLA VERITA

GURA ADEVÃRULUI

Singura Publicaţie De inveStigaţii Din Sibiu

Revistă de atitudine împotriva corupţiei, abuzurilor şi apărare a istoriei, culturii, spiritualităţii româneşti

Anul X, nr. 6 (135) • 24 pagini • 20 octombrie 2009 • 2 lei • Apare lunar

AdevăRAtul KlAus IohAnnIs, cel plImbAt pRecum moAştele sfInteI pARAschevA pe lA televIzIunIle mogulIloR şI pRezentAt cA „sAlvAtoRul nAţIunII”!

unul dintre multele dosare penale ale lui Klaus Iohannis

KlAus IohAnnIs (nu JohAnnIs),

un mIt cReAt ARtIfIcIAl

Klaus Iohannis: un mason spre palatul

victoria?

dA, RecunoAŞtem, suntem fRustRAţI!

Victor Ciorbea a afirmat duminică, 18.10.2009, pe Realitatea TV, referitor la Klaus Iohannis, că se fac dosare penale sau se reactivează unele vechi, la ordin. Nu este adevărat! Din cele două do-cumente alăturate se poate observa că dosarul penal la care se referă DIICOT nu este „făcut” acum, ci datează din 2006. Cât despre reactivare, adresa noastră către DIICOT a fost înregistrată la data de 04.08.2009, iar raspunsul acestora, publicat în ediţia noastră din 10 septembrie şi preluat de mai multe publicaţii, site-uri şi bloguri, fără să fie specificată sursa, este din luna august. Propunerea lui Crin Antonescu cu varianta Iohannis – premier a fost înaintată doar acum, în luna octombrie!

Inutila şi abuziva poliţie comunitară sibiană (III)

o.p.c. înseamnă oficiul prostirii consumatorului?

CRIN ANTONESCU-VORBETE: OMULCU OCHI DE PEŞTE MORT-DE-TREI-ZILE

vrăjeală medicală

cisnădia, un mic vest sălbAtIc?

gustI pop loveşte dIn nou

cIne-I supRAvegheAză pe stRăInI? Halt! A zis şefu’, Herr Aldea, că nu-ţi dă voie în burg decât

dacă accepţi să lucrezi argat la caii lui. Aşa că, fuga la magazie să-ţi ridici uniforma de poliţist comunitar!

pag. 2

pag. 2-4

pag. 11

pag. 6-8

pag. 10

pag. 14

pag. 20 pag. 15

pag. 18

2

Anul X, nr. 6 (135) • 24 pagini • 20 octombrie 2009

Opinii, Atitudini

editorial

® Marcă înregistratăOSIM: 52175 | ISSN: 1583-6142

Redacţia:• Investigaţii: Doina DAMIAN, Oana RUBA, Iulian BĂLAN• Reporteri speciali: Dan FLORESCU, Ioan CRIŞAN • Eveniment: Tudor BLAGA, Eugen JITARIUC• Corespondent Mediaş: Marcel CÂMPEANU• Corespondent Spania: Liliana MÂNZAT • Dep. tehnic: Dragoş VÎLCU• Corespondent permanent: Dr. Mircea DOGARU• Caricaturi:

Director general al publicaţiilor „Justiţiarul“ : Marius Albin MARINESCU

Secretar general de redacţie: Maria MIHU

Redactor-şef: Nicolae GHINEA

Tel: 0744 355 389 O.P. 1, C.P. 66, 2400 - Sibiu

E-mail: [email protected]: www.sibiu.justitiarul.ro

Citim aproape zilnic presa locală pe internet şi nu ne rezumăm doar la articole, ci parcurgem şi comentariile cititorilor, unele dintre ele fiind chiar mai reuşite decât materialele de presă comentate. Nici nu ne miră, deoarece sunt mulţi sibieni mai talentaţi şi mai culţi decât cei care-şi zic jurnalişti, la nivelul municipiului Sibiu, deşi nu au nimic în comun cu această profesie.

Am remarcat, la aceşti comentatori anonimi, o adevărată încrâncenare în a acuza sau a apăra diverse personaje cunoscute în mediile de afaceri sau politice. Unii o fac fără a aduce argumente în sprijinul afirmaţiilor proprii. Aceştia scriu doar pentru a se afla în treabă sau pentru că aşa au primit ordin. Primarul Iohannis, cel puţin, are permanent la dispoziţie „echipa de zgomote“. Unii vin cu teorii pertinente, care dovedesc o doză de competenţă din partea autorilor, alţii pur şi simplu împroaşcă cu injurii, folosind un limbaj violent şi vulgar. Mai sunt şi comentatori care se rezumă doar la a face observaţii de ordin gramatical, nu doar celorlalţi comentatori, ci şi aşa-zişilor gazetari fără prea multă carte, care se dau mari europeni şi filogermani, deşi aceşti epigoni jalnici nu-şi cunosc nici propria limbă! Unul dintre aceşti lingvişti de ocazie a încercat să explice în mai multe rânduri sensul adjectivului ,,frustrat“, cuvânt folosit în exces mai ales de către ,,avocaţii din oficiu“ a două personaje: pseudopoliticianul Klaus Werner Iohannis şi afaceristul Ilie Carabulea. Cum îndrăzneşte să se atingă vreun comentator de ocazie de unul dintre aceste două persoane considerate ,,tabu“ în presa sibiană, cum sar prompt trepăduşii de serviciu ai celor doi, aruncând către fiecare contestatar apelativul ,,frustrat“, de parcă ar fi vorba de ceva reprobabil, blamabil, un fel de boală venerică, o blenoragie sau sculament în exprimarea populară, ca să înţeleagă şi ăia de folosesc cuvinte al căror sens nu-l cunosc!

Indivizii care sar în apărarea celor doi au impresia că frustrat este sinonim cu ratat, lipsit de valoare sau invidios pe bunăstarea altuia. Cel puţin aşa reiese din sensul dat de ei propoziţiilor şi frazelor construite. Ne raliem anonimului care a explicat în repetate rânduri, pe internet, sensul real al termenului ,,frustrat“ şi aducem ca argument lămuritor definiţia din DEX a verbului din care derivă adjectivul cu care ,,înfierează“ sfertodocţii dedicaţi termenilor pretenţioşi. fRustRÁ vb. I. tr. A lipsi, a priva pe cineva de un bun, de un drept; a

înşela. [< fr. frustrer, lat. frustrari]. Deci, prin derivare, frustrat înseamnă înşelat, păgubit de un drept sau un obiect, la care o persoană avea dreptul. Acum credem că le este clar şi amatorilor de neologisme, care folosesc diverse cuvinte împrumutate din alte limbi doar pentru că sună bine şi le conferă lor, papagalilor, o aureolă de intelectuali rasaţi. Dacă tot am lămurit sensul real al termenului frustrat, daţi-ne voie să ne declarăm, ca sibieni, frustraţi!

Da, suntem frustraţi, ca plătitori de taxe şi impozite la bugetul local, pentru că vom plăti noi, dar şi viitorii noştri nepoţi, datoriile contractate de primarul Klaus Werner Iohannis, în numele oraşului, prin împrumuturi bancare neperformante şi iresponsabile. La fel de frustraţi suntem şi pentru că nu regăsim aceste sume enorme în infrastructură sau servicii. Străzile au devenit şantiere permanente pentru că ceea ce se asfaltează astăzi, poimâine este iarăşi plin de gropi, trotuarele prin cartiere au rămas neremediate de pe vremea regimului comunist, parcările cresc doar pe hârtie, în raportările Primăriei sau se obţin prin închiderea unui sens de circulaţie şi ocuparea lui cu dungi vopsite în alb şi puse de-a curmezişul ca să stânjenească astfel atât circulaţia, cât şi modalitatea de a parca. Suntem frustraţi atunci când ne scrântim picioarele, iar doamnele noastre îşi rup tocurile pe piatra cubică şi nefinisată pusă pe bani grei pe Corso, când facem slalom printre terasele şmecherilor de pe centru care blochează accesul pietonal, obligaţi fiind să suportăm dimineaţa, în aceeaşi zonă, mirosul greu de urină care se revarsă de prin curţile „inundate“ peste noapte de cheflii aceloraşi terase, iar, la amiază, împuţiciunile de la mâncarea alterată şi damfurile de băutură ordinară vândută la preţuri de lux. Aceeaşi frustrare o simţim atunci când suntem obligaţi să ascultăm, cu sonorul la maximum, manele sau rock în Piaţa Mare, chiar dacă nu agreăm nici unul din genurile muzicale respective. Frustraţi sunt până şi câinii noştri, atunci când încep să latre la miezul nopţii, speriaţi de bubuiturile focurilor de artificii trase aiurea pentru evenimente cu iz electoral, inventate doar pentru imaginea primarului, dar executate pe banii noştri. Serviciile sunt execrabile, armata de bugetari din administraţia locală te tratează cu aceeaşi veşnică sictireală sau, în cazul fericit, cu un zâmbet tâmp, dar şi acela departe de aşteptările tale.

(continuare în pagina 9)


Motto: „Poţi să păcăleşti câţiva oameni tot timpul şi toţi oamenii o perioadă , dar nu poţi să păcăleşti toţi oamenii tot timpul“.Abraham lincoln

Zâmbetul mefistofelic al lui Iohannis ascunde conştiinţa încărcată a unui impostor: trafic internaţional de fiinţe umane, furturi imobiliare, ilegalităţi în administraţia locală, deturnarea banilor publici, retrocedări abuzive şi discreţionare, subminarea siguranţei naţionale. La începutul primului său mandat de „primar providenţial“ al Sibiului, întrebat fiind, de către jurnalişti din presa centrală, despre însuşirea în mod dubios a două imobile grandioase din centrul oraşului, răspundea invariabil: „Să lăsăm Justiţia să-şi spună cuvântul“. Replica venea scrâşnită printre dinţii expuşi în acelaşi veşnic zâmbet tâmp, care seamănă mai mult cu un rânjet, iar iritarea declanşată de acest subiect era mai mult decât evidentă. Probabil că acest impostor cu două feţe şi două semnături – una pentru numele său real, Iohannis, iar cealaltă pentru cel de vedetă, Johannis! – se referea la justiţia patronată, la Sibiu, de bunul său prieten Marcel Rusu, preşedintele Tribunalului Sibiu, complice şi acesta la respectivul furt imobiliar în dauna statului român! Banda de tâlhari – chiar dacă unele cuvinte vi se par dure, ele exprimă realitatea! –, din care făceau parte, pe lângă veşnicul rânjit Klaus Werner Iohannis, pe numele său adevărat, nu ăla de „star european“, nevastă-sa, Carmen Georgeta Iohannis, soacră-sa, Georgeta Lăzurca şi un alt proprietar-impostor pe nume Ioan Baştea, era permanent învingătoare în procesele desfăşurate prin instanţele sibiene din „feuda“ combinatorului Marcel Rusu. Doar după ce procesele au fost strămutate la instanţele din Braşov, Justiţia şi-a intrat cu adevărat în atribuţii. Astfel, decizia civilă nr. 310/R din 30 iunie 2005 a Curţii de Apel Braşov consfinţeşte, definitiv şi irevocabil, decizia civilă nr. 240/A pronunţată

de tribunalul braşov în data de 22 aprilie 2004, prin care certificatul de moştenitor şi legatar nr. 90/ 01.06.1999, emis de notarul corupt Radu gabriel bucşa a fost anulat ca fiind eliberat pe bază de documente false şi cu încălcarea competenţei teritoriale absolute. Acest notar a fost răsplătit de primar pentru complicitatea la raptul imobiliar prin exclusivitatea autentificării de documente încheiate între Primăria Sibiu şi persoane fizice sau juridice. El este unul din capii mafiei imobiliare sibiene, fiind cercetat de către D.N.A , alături de Iohannis şi trepăduşii săi din Primăria sibiană, pentru retrocedări abuzive şi nelegale, dar dosarul respectiv (nr. 296/2006 la Parchetul General, provenit din nr. 42/P/2006 de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia) s-a prăfuit prin sertarele secţiei conduse de „celebrul procuror“ Doru Ţuluş timp de trei ani (!!!) pentru ca apoi să fie retrimis recent (1 octombrie 2009) la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia prin declinarea competenţei D.N.A. Inadmisibil! Procurorilor D.N.A., conduşi de „incoruptibilul“ Daniel Morar, le trebuie trei ani de zile ca să-şi dea seama dacă un dosar este sau nu de competenţa lor!!! Probabil că încă şapte ani ca să ancheteze şi, când în sfârşit, dosarul este instrumentat şi bun de remis instanţelor de judecată… a trecut timpul şi tocmai a apărut efectul PRESCRIERII, iar infractorii scapă nepedepsiţi!!! Aşa că mai bine „şi-ar lua seama“!

Globalizare prin „mutări în plic“: Angela Merkel, Barack Obama şi... Klaus Iohannis

Asistăm la tot felul de premiere mondiale de natură politică, iar acestea doresc să ne demonstreze cum că, vezi Doamne!, planeta Pământ are parte, în sfârşit, de democraţie. Aiurea! Totul este doar de faţadă, iar unicul scop rămâne manipularea, tot mai diabolică pe zi ce trece. Cei care încearcă să deschidă

ochii celorlalţi cetăţeni, transformaţi în marionete docile, sunt automat luaţi în derâdere de mass media mondialiste, care aparţin aceloraşi păpuşari manipulatori. După ce, pentru prima oară în istorie, o femeie a ocupat fotoliul de cancelar al Germaniei, ţară eminamente masculină – nemţii fiind singurii care nu au patrie-mamă, ci tată (Vaterland) –, iată că şi americanii au optat în premieră, conform unei „politici corecte“, pentru un preşedinte de culoare. Aşa că, de ce să nu avem şi noi, românii, un preşedinte sau premier neamţ, mai ales că noi avem antecedente de la înlocuirea unui domn pământean, Alexandru Ioan Cuza, cu unul importat şi impus tot din exterior, prusacul anonim şi sărac lipit care avea să devină regele Carol I. Cum se ştie, masoneria a avut un mare rol în detronarea lui Cuza. Şi în cazul lui Ioannis se vede urma „copitei despicate“ – uneltirile masoneriei, după cum relevă ziaristul Marius Sălăjean, în formidabilul său articol „Klaus Iohannis: un mason spre Palatul Victoria?“, pe site-ul www.napocanews.ro., reprodus şi în revista noastră.Aşa că, să nu vă surprindă candidatura lui Iohannis, atunci când va fi anunţată şi nici „succesul“ pe care-l va repurta în cursa pentru funcţia de - atenţie! – preşedinte al României, nu doar „simplu” premier! Nu contează că este corupt şi a fost implicat în multe potlogării, principalul este că are altă etnie decât cea română, iar drumul i-a fost bătătorit cu grijă şi din timp de către aceleaşi mass media ascultătoare. Ce vor să zică, la nivel mondial, toate aceste „alegeri“ ale unor minorităţi (sexuale, rasiale, etnice), că nu mai există discriminare?! S-a mai găsit un nătărău – care se vrea, şi el, candidat la preşedinţia României – care a pretins că „România va fi liberă când va avea preşedinte o lesbiană rromă şi atee“!Ha!, ha!, ha! Acum este mult mai grav, deoarece se practică o discriminare pozitivă, iar minorităţile, indiferent de natura lor, au mai multe drepturi decât

AVERTISMENT! Persoanele cu un coeficient de inteligenţă scăzut şi cele care cred fără discernământ tot ceea ce văd şi aud la televizor sunt rugate să nu citească materialul următor, fiindcă le poate dăuna grav propriilor convingeri formate de alţii!

KlAus IohAnnIs (nu JohAnnIs),un mIt cReAt ARtIfIcIAl

3


Interesul naţional

cei care alcătuiesc majoritatea! Imediat după alegerea sa din anul 2000 de către un electorat dezorientat şi vizibil dezamăgit de prestaţia anterioară a unui primar al P.N.Ţ.C.D., beţiv şi afemeiat, P.N.Ţ.C.D. fiind partidul care avusese cea mai mare susţinere pe meleagurile sibiene, pentru Iohannis a început „goana după imagine“! Lipsit de tupeul de acuma, cînd îşi vehiculează preţioasa făptură într-un B.M.W. ultimul tip, proaspătul primar şi-a încărcat consoarta în „Dacia“ personală şi hârbuită, a şofat toată noaptea ca un bezmetic, iar a doua zi a fost descoperit, chipurile, de o echipă a televiziunii naţionale în timp ce se „relaxa“ pentru câteva zile pe litoral. Aiurea! În aceeaşi zi a şi revenit la Sibiu, deoarece scopul a fost atins, întreaga naţie română a putut să-i vadă, în direct, pe ecranele televizoarelor, rânjetul elaborat de alţii.Strategia propagandistică a fost simplă pentru început şi s-a axat pe mass media. Cine altcineva poate să creeze sau să distrugă un individ mai bine decât presa? Deoarece Iohannis era la început de carieră politică şi se exprima greoi – nici acum, după nouă ani, nu a făcut progrese la capitolul comunicare! –, a fost cooptat, ca purtător de cuvânt, un ziarist. Tuciuriu şi venetic, Marius Constantin, braşovean pripăşit la Sibiu odată cu apariţia cotidianului Monitorul de Sibiu, al cărui redactor-şef adjunct a fost, poziţie de pe care i-a făcut campanie electorală mascată candidatului F.D.G.R.-ului, adică lui Herr Iohannis, a fost considerat omul ideal pentru turnat „braşoave“ în scopul manipulării sibienilor.Tot în aceeaşi vară a anului 2000, Iohannis a încărcat un autocar cu jurnalişti de la toate ziarele locale şi a călătorit împreună cu ei la Hanovra, unde se desfăşura un târg internaţional. Aceştia au stat câteva zile în Germania, pe banii contribuabililor sibieni, dar reacţiile pozitive la adresa proaspătului primar au apărut cu promptitudine în presa locală, la întoarcerea „delegaţiei“. Excursia a fost bisată în anul următor, tot pe bani de la bugetul local. De atunci, şi până în prezent, atitudinea critică a presei locale „a fost sublimă, dar a lipsit cu desăvârşire“, ca să cităm un clasic.Cu propria imagine promovată de evenimentul „Sibiu, capitală culturală europeană – 2007“, deşi meritele iniţiativei aparţineau altora, lăudat de presa naţională şi internaţională, premiat şi decorat din toate părţile, după opt ani petrecuţi ca despot absolut al Sibiului, iată că primarul dă dovadă că a pierdut simţul măsurii şi consideră oraşul care l-a consacrat prea mic pentru un conducător atât de mare. Ahtiat de putere, orbit de cultul personalităţii – întreţinut cu sârg de trepăduşii mass media – şi, conştient de susţinerea pe care o are din partea statului german, Klaus Iohannis nu conştientizează că există şi un revers al

medaliei.Dar, pentru că există şi un „dar“, după fiecare apogeu al oricărui fenomen, axiomatic, urmează decăderea. Acest declin a fost vizibil la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008, când sibienii nu s-au mai înghesuit să voteze conform indicaţiilor preţioase ale satrapului local, ci au ales exact invers decât le-a sugerat Klaus Întâiul (şi ultimul, deoarece nu are urmaşi care să-i ducă „dinastia“ mai departe). Efectul contrar a fost considerat, de către „primarul imuabil“, un vot de blam din partea propriului electorat considerat, până mai ieri, disciplinat, receptiv la „îndemnuri tovărăşeşti“ şi uşor de manipulat. Iată că gloata nu a mai reacţionat ca o turmă docilă!Pentru contracararea acestei pierderi de imagine a fost aruncată în luptă „artileria grea“ din mass media naţionale, deoarece slugile din presa locală, oricum, şi-au pierdut demult credibilitatea. Astfel, postul Realitatea TV, unde activează Emil Hurezeanu, prieten bun al Kaiser-ului sibian, a aruncat pe piaţa zvonurilor, încă din decembrie 2008, gogoriţa cu varianta „Iohannis premier“, tocmai pentru a relansa imaginea „idolului“ sibienilor, cam şifonată după rezultatul alegerilor, când candidaţii liberali, „recomandaţi“ de micuţul Bismark de pe Cibin, au primit una peste bot... la vot! Emil Hurezeanu nu este legat de „Herr“ Klaus doar prin aceleaşi origini citadine şi unele înclinaţii bizantine, ci şi prin stăpânii pe care-i slujesc amândoi. Se ştie că Hurezeanu a lucrat la Radio Europa liberă, a cărui apartenenţă la C.I.A. era publică, iar după desfiinţarea acestui post a trecut la „colegii“ din Serviciile Secrete germane, care beneficiau de propagarea în eter a postului de radio Deutsche Welle. Un argument, în plus, al relaţiilor dintre cei doi camarazi rezultă din prima emisiune din ciclul „România mea“, difuzată, odinioară, la Antena 1, care-l avea ca realizator pe acest Hurezeanu, iar primul invitat a fost „onor primarul“ Klaus Iohannis. „România lor“, a unui evreu şi a unui neamţ, că de fapt aşa şi este, ei, şi alţi minoritari ca ei, conduc această ţară, iar noi, românii, suntem buni doar să mergem la vot şi să ne spetim pentru ca aceştia şi alţii asemenea lor să se îmbogăţească! Emisiunea respectivă a fost prima cu efect mediatic la nivel naţional pentru promovarea imaginii lui Iohannis, un personaj mai mult decât dubios. Ne permitem să-l suspectăm şi să-l numim dubios, deoarece deţinem probe incontestabile privind implicarea „sasului“ – cum este alintat de adulatorii săi sibieni – în traficul internaţional de copii şi mafia imobiliară, prin intermediul căreia şi-a însuşit şi el, împreună cu nevastă-sa, câteva case! Isteria aceasta propagandistică, cu „Iohannis premier“, este o metodă tipică serviciilor secrete pe care le-a slujit Hurezenu pe parcursul a trei decenii, prima lui racolare fiind anterioară rămânerii sale în Occident,

unde a plecat cu o bursă Herder, când îşi semna notele informative către Securitate cu pseudonimul Harry. În subsidiar, se dorea relansarea „brandului“ Iohannis (cum este trecut numele acestuia în propria carte de identitate) sau Johannis (cum îl numeşte presa scrisă, slugarnic ori din dorinţa de-al super-germaniza) şi din perspectiva depunerii candidaturii la Preşedinţia României a acestui individ cu porniri antiromâneşti şi putred de corupt.Dacă, iniţial, zvonul cu candidatura primarului sibian la alegerile din anul 2009 pentru funcţia de preşedinte al României a apărut într-o publicaţie naţională de scandal, fără prea multă credibilitate, iar personajul în cauză a negat o astfel de intenţie, iată că acuma infirmă, la întrebările presei, doar „cu jumătate de gură“ sau dă de înţeles că nu exclude această posibilitate. Decizia acestei candidaturi a fost luată în urmă cu mai bine de doi ani, la o întâlnire a membrilor Clubului Economic German din Transilvania (DWS), care are (întâmplător, oare?) acelaşi sediu cu Academia Evanghelică Transilvania, pe strada Livezii din Sibiu, la nr. 55. În premieră, vă putem divulga

şi sloganul de campanie electorală: „Pentru ca România să arate ca Sibiul!“ Dar – cum zic mercenarii din presă – „politica e curvă“ şi-ţi poate juca farse tocmai atunci când nu te aştepţi. Cine nu crede, să-l întrebe pe „marele“ anal-ist politic Emil Hure-zeanu, mai ales că termenul „prostituată“ se traduce în Germania, ţara care l-a adoptat, chiar prin cuvântul „Hure“!„Arhitecţii“ mondiali, în proiectele lor de globalizare, au schimbat doar mijloacele, scopul final – un pupitru unic de comandă – rămânând ace laşi. Unealta „comunistă“, de ve nită brusc ineficientă, a fost înlocuită cu alta, mult mai abstractă, numită „de mo cra ţie“. Ceauşescu încă mai trăia şi conducea Ro mânia, când în „laboratoarele“ Occidentului se coceau planurile privind Noua Ordine Mondială şi îm părţirea în zone de influenţă a ţărilor din blocul comunist. La 16 iulie 1990 s-au întâlnit în Jeleznovodsk, o localitate bal neară din peninsula Crimeea, Hel muth Kohl, cancelarul R.F.G., şi Mihail Gor ba ciov, preşedintele U.R.S.S. Atunci s-a acceptat de către U.R.S.S. unificarea Ger maniei. Întâlnirea dintre cei doi politicieni a fost reeditată în acelaşi an la Geneva, în lu na septembrie, când s-au sta bilit

sferele de influenţă din Europa de Est şi Balcani. Un prim efect a fost războiul din Iugoslavia şi, ulterior, dez membrarea acesteia. Demn de remarcat este faptul că după căderea „Cortinei de Fier“, doar Germania s-a unificat, deşi se creaseră premisele apa rent optime şi pentru reu nificarea României cu Basarabia – zisă Re publica Moldova – şi revenirea la ceea ce a fost odată Ro mânia Mare. Mai mult, după fărâmiţarea Iugoslaviei, a venit rândul Cehoslovaciei să se rupă în două. Transilvania a intrat, conform pactului secret dintre cei doi conducători, în sfera de influenţă a Ger ma niei, redevenită principala pu-tere din Europa. Astfel, nem ţii au dorit să-i răsplătească pe unguri, care nu au încetat nici un moment să revendice Ar dealul. Era plata pentru lo ialitatea dovedită de-a lungul istoriei, când cele două state au fost aliate în toate răz-boa iele. Reamintim că, în 1989, anul prăbuşirii blocului co munist european, Ungaria a fost prima ţară care şi-a des-chis frontiera cu Austria pen tru a facilita exodul cetă ţenilor din R.D.G. spre Ger-mania Federală. Primii aşa-zişi „oameni de afaceri ger mani“, de fapt foşti agenţi STASI (Securitatea Est-ger mană), sosiţi în România ime diat după evenimentele din de cembrie 1989, deţineau hărţi în care Uniunea Euro peană era trasată până la Arcul Carpatic, doar Transilvania fiind luată în calcul, în timp ce Muntenia şi Moldova ră mâneau pe dinafară. În conjunctura prezentată mai sus a fost creat „modelul Iohannis“ dintr-un no name, care ulterior a devenit „brand“ de succes, ca urmare a ampli ficării la maximum a imaginii acestuia printr-o presă docilă şi slugarnică. Prin acest „cal troian“, votat, chipurile, în proporţie de aproape 90 la sută – fenomen care sfidează orice studiu socio logic – chiar de românii naivi şi uşor de „intoxicat“ şi ma nipulat, planul de realizare a unui „cap de pod“ german în inima României a reuşit, Sibiul rămânând oraş ro mânesc doar formal şi scriptic. Se prezintă, zilele acestea pe canalele de ştiri ale celor doi iliciţi, Voiculescu şi S.O. Vântu, aceleaşi cifre ameţitoare ale celor 90% de sibieni care au votat cu Iohannis. Minciuni gogonate şi cu scop manipulator! În 1 iunie 2008 pentru veşnicul Iohannis au votat 83,26 % dintre cei puţini, 42,56 % dintre cetăţenii cu drept de vot, care s-au deranjat să voteze, aşa că acesta a obţinut doar 34,72 % din opţiunile electoratului sibian. Aşa că, unde sunt cei 90% de susţinători? Deci, Ioahnnis este alesul doar al unei treimi din cetăţenii cu drept de vot! Cu toate acestea, deşi alegerile s-au încheiat de un an şi jumătate, „maşina de propagandă” continuă să funcţioneze şi să dezinformeze. Astfel, presa locală şi centrală nu a prezentat procentele reale, comunicate de biroul Electoral Municipal a doua zi după alegeri, ci a insistat să prezinte publicului tot vechile sondaje măsluite, care-l dădeau câştigător pe Iohannis cu 90 %.



4


Interesul naţional

(urmare din pagina 3)Sasul, bolnav de narcisism şi cultul

personalităţii, a pedalat tot pe cifrele din sondaje, total eronate faţă de cele reale, declarând presei că este mulţu-mit pentru reeditarea succesului de acum patru ani, fiind ales şi acum cu aproape 90 % din voturile valabil ex-primate. Păi, mein Fuhrer, 83,26 % e mai aproape de 80 %, nu de 90 %!!! Asta o poţi observa şi matale, chiar dacă ai fost profesor de fizică, nu de matematică! Şi, încă ceva! Faptul că ai fost ales cu un procentaj aproape de majoritate nu este o dovadă de inte-ligenţă a electoratului, ci dimpotrivă, conform tuturor studiilor sociologice. Aşa că nu este măgulitor pentru mă-tăluţă că, dintre cei puţini care s-au prezentat la urne, majoritatea care te-a votat a fost formată din nătăfleţi. Dar, asta este! Se confirmă, încă odată, proverbul „În ţara orbilor, chiorul este împărat”. La aşa electorat, aşa primar! Nemulţumiţii nu s-au prezentat la vot, fiind influenţaţi de sondajul de opinie publicat de „Tribuna” lui Ilie Carabulea, partenerul lui Iohannis în afaceri pe bani publici, „făcătură” a unui alt sas, Martin Muller, patronul firmei „Sobis”, care-l dădea căştigător pe sasul-şef cu ameţitorul scor de 90,5 % . Astfel că oa-menii au renunţat să se prezinte la vot, gândind cam aşa :„Cu sau fără votul meu împotriva sasului, tot el iese, aşa că n-are rost să pierd vremea pe la sec-ţia de votare!”. Pe acelaşi sistem şi cu acelaşi scop manipulator, la câteva ore după numirea de către preşedintele Băsescu a premierului Lucian Croitoru , Realitatea Tv a prezentat un sondaj-făcătură comandat de patronul Sorin Ovidiu Vântu, cel care a nenorocit sute de mii de români cu escrocheria F.N.I., cităm ,,Astfel, 50,8% dintre cei chestio-naţi l-au ales pe Klaus Johannis pentru funcţia de premier, în timp ce candida-tul desemnat joi de Traian Băsescu, re-spectiv Lucian Croitoru, a fost preferat de doar 35,6% dintre cei intervievaţi.” Minciuni, minciuni, minciuni…Acest sondaj a fost fals şi, oricum, lipsit de fair-play, deoarece Croitoru apăruse exact câte cinci minute pe toate pos-turile, în timp ce ,,neamţul de la Sibiu” pusese monopol de două zile , de di-mineaţa până noaptea târziu, pe toate posturile naţionale de televiziune. Pre-sa locală din Sibiu, conform tradiţiei, a supralicitat şi a amplificat numărul celor care-l doresc premier pe Iohan-nis, astfel încât cei 50,8% s-au trans-format subit în peste 80% , că , deh!, nu puteau să-l pună direct cu 90%, aşa cum sunt ei obişnuiţi! Cităm: ,,Nu ne-ar mira ca Traian Băsescu, un bun şahist politic, să încerce să ne convingă că de fapt, îl preţuieşte pe Klaus Iohannis ca nimeni altul, că e conştient de valoa-rea lui şi că şi-l doreşte la dreapta sa pentru mult timp. Bun. Dacă îl preţu-ieşte atât de mult, de ce nu l-a nomina-lizat pentru funcţia de premier, cu atât mai mult cu cât sondajele ne arată că primarul se bucură de încrederea a peste 80 la sută dintre români?”. Ar-

ticolul din care am extras citatul a apă-rut în cotidianul ,,Tribuna” din 16 oc-tombrie 2009 cu titlul ,,O floare şi mulţi grădinari”, sub semnătura lui Dragoş Bako. Lămuriri: ,,Tribuna” aparţine ba-ronului financiar local, Ilie Carabulea, partener de afaceri pe bani publici al lui Klaus Iohannis, abonat în câştigător la licitaţiile organizate de primărie, iar jurnalistul Dragoş Bako a primit relati-ve recent o locuinţă ANL, la indicaţiile personale ale Kaiser-ului local. De fapt, nu este singurul ziarist sibian răsplătit în felul acesta!

De ce a fost ales tocmai Iohannis, deşi Serviciile Se crete germane îi cu-noşteau „bubele din cap“, adică tra ficul internaţional de copii în care a fost im-plicat şi cola borarea cu Securitatea? În primul rând pentru aspectul fizic, apa-rent agreabil şi im pu nător, iar în subsi-diar din cauza bazei de selecţie extrem de redusă ca urmare a emigrării în masă a etnicilor germani din România, aici rămânând mai mult bătrânii şi cei care au avut „misiunea“ să rămână, ca în cazul lui Iohannis.

Dacă la început ma ni pularea si-bienilor a fost doar prin intermediul „oamenilor de afaceri germani“ şi a F.D.G.R.-ului, o asociaţie et nică similară cu Grupul Etnic German din Al Doilea Război Mondial (Coloana a V-a), si mul-tan cu depunerea primei candidaturi a lui Klaus Io ha nnis, în anul 2000, la Sibiu a apărut un aşa-zis G.T.Z., o or ganizaţie bizară, care, deşi se declară neguver-namentală, re cu noaşte că este finan-ţată de Ministerul de Interne german! Noii veniţi erau adevăraţi profesionişti în arta mani pulării, iar activitatea lor pe meleaguri româneşti nu a vizat decât două direcţii: 1) consolidarea poziţiei proaspătului primar pe plan politic şi fabricarea unei imagini exce-lente a acestuia; 2) retrocedarea imo-bilelor din centrul istoric al Sibiului în favoarea unor cetăţeni germani (pro-prietari impostori sau falşi succesori) şi în detrimentul românilor care locuiau în ele. Sub pre textul renovării porţilor din lemn ale clădirilor (!!!), G.T.Z.-ul a întocmit chiar un istoric al tuturor imo-bilelor situate în centrul istoric, care in-cludea numele foştilor pro prietari din perioada inter be lică. Evident că, după aceea, nu a fost greu să gă sească cetă-ţeni germani cu nume similare pentru a reven dica acele locuinţe! Până şi de-viza acestui O.N.G. (!?) german „Să fa-cem din tre cutul Sibiului viitor!“ poate fi interpretată ca o ameninţare făţişă la adresa românilor, care au fost persecu-taţi până în anul 1918 la Sibiu exact de către aristocraţia săsească.

Pentru a fi siguri de pe renitatea omului prin care-şi puteau atinge sco-purile, recte Klaus Werner Iohannis, statul german a scos la înaintare şi politicienii săi. Astfel, „ma şina de pro-pagandă“ s-a tran s format din umilul „Trabant“, de la începutul anilor ’90, în luxosul B.M.W. de azi! Atât la alegerile locale din anul 2000, când candidatul sas a ieşit primar mai scremut, din al doilea tur, cât şi la cele din 2004, cu

succesul „uluitor“ de aproape 90 la sută în rândul elec toratului român, Si-biul a fost vizitat, cu o săptămână îna-inte de prezentarea populaţiei la urne, de ministrul de Interne al Germaniei, Otto Schily. Cre deţi că întâmplător sau a fost doar o coincidenţă? Noi credem că a fost o acţiune deliberată! Acelaşi Otto Schily (devenit şi cetăţean de onoare al Sibiului – pentru ce „merite“, neştiute de opinia publică?!), deşi nu mai era mi nistru, în ziua de 11.12.2007, l-a decorat pe primarul Sibiului, Klaus Werner Ioha nnis şi pe suc cesorul său, actualul ministru de Interne, Wolfgang Schau ble, din partea Societăţii Ger-mane (!!!) pentru anul 2007. Decoraţia, cea mai înaltă distincţie din Germania, a fost înmânată pentru merite deose-bite aduse Germaniei!!! Şi noi care cre-deam, ca nişte naivi, că Iohannis slu-jeşte România…Acelaşi Iohannis a fost decorat, imediat după câşti garea ale-gerilor din 2004, de către vicepreşedin-tele parla men tului german, Susanne Kastner, aceasta fiind mai mult la Sibiu, cu un rol activ propagandistic în acel an electoral, decât în Parlamentul ger-man, de unde primea salariul! Aceasta continuă să se amestece în probleme-le interne ale României ducând o pro-pagandă furibundă pentru numirea

ca premier a protejatului ei, Iohannis, la postul de televiziune ,,Realitatea“ – nici că se putea în alt loc! – alături de Emil Hure(zeanu), Mircea Dinescu – cel care merge anual în Germania pen-tru schimbarea cipului din căpăţâna-i găunoasă – şi C.T. Popescu, salahorul, chiar şi ca aspect, oligarhilor financiari din România! Să nu uităm că patronul Realităţii este Sorin Ovidiu Vântu, cel care l-a dat în judecată pe preşedinte-le Băsescu pentru că acesta l-ar fi făcut escroc. Nu domnule Vântu, nu Traian Băsescu v-a făcut escroc, ci mama dum-neavoastră, atunci când v-a născut! Chiar şi preluarea, în anul 2007, de către oraşul Sibiu a titlului onorific de „Capitală culturală europeană“ a fost speculată propagandistic în favoarea lui Iohannis, deşi meritul pentru ale-gerea Si biului a aparţinut exclusiv ex-minis tru lui ţărănist Ion Caramitru.

Trebuie să-i menţionăm, ca parte integrantă a maşinii de propagandă, ,,echipa de zgomote“, acei in divizi, 2-3 din România şi unul din Germa-nia, care plasează permanent mesaje

propagan distice în favoarea primaru-lui sibian pe forumurile de dis cuţii ale site-urilor sibiene sau naţionale, în pa-ralel cu înde mnuri la separatism regio-nal şi autonomie pentru Ardeal. Deşi, aparent, aceşti „răs pândaci“ par a avea un rol mi nor, fiind doar nişte „rotiţe mi-nuscule“ în angrenajul pro pagandistic, nu este chiar aşa, dacă ne gândim că Internetul a devenit un mijloc de ma-ni pulare mai eficient chiar decât te-leviziunea. Aceşti agenţi de influenţă care ne intră în case prin intermediul calcula to rului au început să vehicule-ze, preventiv, ideea că Iohannis va fi atacat „din motive politice”, dacă se va demara cercetarea penală în dosarele de la D.N.A.!

Minciuna face casă bună cu slu-gărnicia. Astfel, sluga îi va spune în-totdeauna stăpânului că-i frumos şi deştept! Tot aşa, sibienii au dat dovadă nu doar de servilism, ci de inconştien-ţă naţională, acceptând inscripţiona-rea bilingvă a plăcuţelor de la intrările rutiere în oraş. Legea spune clar că se permite denumirea bilingvă doar în oraşele cu o minoritate etnică de mi-nimum 20 la sută din totalul popula-ţiei. Or, conform aceluiaşi ultim recen-sământ, din anul 2002, în municipiul Sibiu erau 155.045 de români şi doar

2.532 de germani, incluzând şi pe cei 61 de cetăţeni care s-au declarat saşi, ceea ce reprezintă un procentaj de et-nici nemţi de doar 1,63 la sută!

Reamintim că singurii care au pro-testat şi au acţionat concret împotriva acestui abuz, care încalcă legea, am fost noi, cei din redacţia Justiţiarul, care, în doi ani consecutivi (2001 şi 2002), de ziua naţională, în 1 Decem-brie, am acoperit cu autocolante trico-lore inscripţia ilegală „Hermannstadt“, la lumina zilei şi revendicând acţiunea prin comunicate de presă trimise pe fax tuturor publicaţiilor sibiene. Ca urmare, vechile panouri cu denumi-rea bilingvă au fost înlocuite cu alte-le, identice, dar cocoţate la o înălţime apreciabilă. Totuşi, cel mai mare afront adus românilor din Sibiu a avut loc a doua zi după alegerile locale din anul 2004, când o publicaţie sibiană a avut tupeul să scrie pe prima pagină „Joha-nnis über alles!“, iar acest text cu trimi-tere directă la nazism – interzis şi scos chiar şi din imnul germaniei! – a fost tipărit peste culorile naţionale ale

statului german! Chiar dacă a câştigat alegerile Iohannis, cum îl cheamă, nu Johannis cum l-au super-germanizat hitleriştii de la acel ziar, acesta este, totuşi, cetăţean român şi a devenit pri-mar al unei localităţi din România, nu din Germania. Atunci, ce rost a avut mascarada cu slogan fascist şi culorile altui stat?

Îndobitocirea şi manipularea cu aşa-zisa „dragoste infinită” a sibienilor continuă să fie speculată prin infor-maţii false. Posturile mogulilor lătrau, săptămâna trecută, ca ţevile unor mi-traliere, despre miile de oameni care se vor aduna în Piaţa Mare din Sibiu la un miting organizat ad-hoc pentru a-l implora pe Iohannis să nu părăsească funcţia de primar . Totul a fost un mare fâs, doar pentru intoxicare şi manipu-lare. Iată aici articolul complet , plus fotografia, ca dovadă, cu miile de par-ticipanţi, care, în realitate – nu aia a lui Vântu! – sunt cinci!!! „Flash mob pentru Johannis: patru persoane” de Bogdan Brylynski (,,Turnul Sfatului” din 14 oc-tombrie 2009, ora 17:51)

<<flashmob-ul iniţiat în urmă cu câteva ore pe internet şi prin sms a fost un eşec total. Patru oameni, care toţi au auzit la televizor de această ini-ţiativă, au îngheţat degeaba timp de 30 de minute în Piaţa Mare a Sibiului. Primul dintre ei, avrigean din naştere, a venit în piaţă ca să îl susţină pe Joha-nnis. Alexandru Dumitru este pensio-nar şi nu vrea ca Johannis să părăseas-că Sibiul. „Se duce la Bucureşti ca să îl compromită ăia? Îl duc la Bucureşti, îl mazilesc miticii şi după aceea îl trimit înapoi”, spune pensionarul. „Nu înţeleg de ce domnul Crin Antonescu a trebuit să îl ia pe domnul Johannis de la Sibiu. Ne-a dat bilete gratis pe Tursib şi sub-venţii. Nu mă aşteptam de la domnul Crin Antonescu la aşa ceva”, spune o doamnă, cu handicap. „E şantaj politic ăsta, domne. Interesul lor e să îl înlătu-re de la Primăria Sibiu. În ţara asta invi-dia şi subminarea funcţionează. Joha-nnis ar putea face treabă doar dacă ar mai fi încă doi sau trei ca el”, spune un alt pensionar.>>

Uite, cam aşa, de-a lungul anilor, i-a îndobitocit presa locală pe sibieni, aceştia ajungând să creadă că sunt şi ei un soi de saşi, foarte civilizaţi şi su-periori restului românilor. Am prezen-tat mai mult derularea cronologică a eve nimentelor, iar comentariile au fost destul de puţine, toc mai pentru ca cetăţenii să poată judeca cu propriile minţi şi să nu devină victime perma-nente ale diabolicului mecanism nu-mit de noi „maşina de pro pagandă“! Cât despre partidele care l-au propus ca premier pe Klaus Iohannis, ,,unite în cuget şi simţiri” de liantul masoneriei, nu putem decât să amintim un pro-verb din bătrâni: ,, Spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti.”

departamentul de Investigaţii JustIţIARul


5


atitudinii

Prin toată activitatea mea de pre-să, în cei nouă ani de când apar re-vistele Justiţiarul, am deranjat mulţi indivizi puternici prin adevărurile spuse răspicat şi fără teamă. Erau de aşteptat reacţiile adverse şi tentative-le de compromitere a şefului acestei incisive reţele de publicaţii pentru pierderea credibilităţii şi trimiterea în derizoriu a opiniilor exprimate li-ber în aceste reviste. Am remarcat, de-a lungul celor nouă ani, ripostele standard ale celor acuzaţi de jefuirea economiei naţionale sau de aparte-nenţă la grupuri criminale transnaţi-onale. Cel mai vehement acuzator al mafiei, Corneliu Vadim Tudor, a fost acuzat de cele mai năstruşnice vino-văţii (nebunie, pedofilie, poliţie poli-tică ş.a.m.d.). Corul lătrătorilor avea ca suport mass media, ajunse, şi ele, la dispoziţia bandiţilor, iar cei numiţi „tonomate“ trebuiau să-şi facă „da-toria“, că doar de aia erau plătiţi şi se înfruptau şi ei din banii murdari ai co-rupţiei generalizate. Era clar că ace-leaşi tactici, minciuni similare servite la calup, având ca scop discreditarea persoanei incomode, mă vor viza şi pe mine. Articolele critice la adresa corupţiei, imposturii sau masone-riei, apărute în publicaţiile Justiţi-arul, nu puteau rămâne nepedep-site. Ceea ce mă surprinde este doar faptul că a durat atâta!

Începutul actelor de terorism psi-hic a fost destul de timid şi s-a ma-terializat prin clasicele ameninţări la telefon, vandalizarea autoturismului personal prin zgâriere sau spargerea celor patru cauciucuri într-o singu-ră noapte şi tocmirea unor bătăuşi pentru agresare fizică. Dacă aceste procedee nu au avut absolut nici un rezultat, decât doar o reacţie proprie de înverşunare şi mai mare împotri-va ticăloşilor, s-a luat decizia de a se arunca în luptă „artileria grea“, adică aceleaşi mass media compuse din mercenari de presă, ca şi în cazul lui Vadim. Fără talent, dar instruiţi la „şcoala“ diversiunii şi manipulării prin presă, ziariştii din presa locală nu s-au mulţumit doar să încerce să mă ridi-culizeze prin articolaşele lor puerile sau prin fotografii care mă dezavan-tajau, în anul 2008, când mi-am de-pus candidaturile pentru Primăria şi Consiliul Local Sibiu, ci au pornit şi un „război virtual“ prin diverse postări jignitoare pe internet, care doreau să demonstreze cititorilor cât de vicios, degenerat şi insignifiant poate să fie Marius Albin Marinescu, adversarul declarat al „icoanei“ lor – „imaculatul“ Klaus Iohannis –, în fond o fotografie de bâlci mediatic, trucată şi prăfuită, pe care tot ei o falsificaseră.

În România a devenit un adevărat modus operandi practica de a învino-văţi de nebunie taman pe acuzatorul care prezintă probe în demersul său jurnalistic. Cu alte cuvinte, persoana incriminată, în loc să se disculpe, tot pe bază de documente, lansează prin interpuşi varianta lejeră a nebuniei acuzatorului. Bine, să presupunem

că cel care învinuieşte este, cu ade-vărat, nebun. Dar, cu ce-l face mai puţin vinovat pe ticălosul acuzat cu probe incontestabile, acest detaliu psihic al celuilalt? Această simplă afir-maţie fără acoperire „ X este nebun“ probează „onestitatea“ acuzatului de corupţie sau hoţie? Halal disculpa-re!!! Apropo de dovezi, îi reamintesc pe această cale traficantului inter-naţional de copii, Klaus Werner Io-hannis, pe numele său întreg şi scris corect (nu Johannis, cum scriu lingăii din presă), că a rămas dator cu pro-misiunea, neonorată, de a prezenta presei sibiene pe unul dintre mulţii copii vânduţi de el în Canada. Promi-siunea a fost făcută într-o conferinţă

de presă din luna mai, anul 2000 şi se referea la anul următor, când urma să-i invite în ţară pe părinţii adoptivi împreună cu copilul în cauză. Posed înregistrarea video a declaraţiei can-didatului de atunci la Primăria Sibiu. Parcă ar fi prima sau ultima minciună a acestui impostor… Ia gândiţi-vă doar la promisiunile mai recente, din campania electorală a anului trecut, când se lăuda că va acorda audienţe amărăştenilor de rând! S-a ţinut de cuvânt? Aiurea!

Din corul calomniatorilor pe Inter-net nu putea să lipsească un personaj dubios, pe numele său complet Oprea Mircea Nicolae Alexandru, individ că-ruia i-am dat să mănânce o pâine, ba, mai mult, l-am avansat şi redactor şef la Justiţiarul bihorean. Dat afară pentru tentative de şantaj la Oradea, respectivul a încercat să se răzbune tipărind o fiţuică intitulată Reporter special, în care persoana atacată prin acuze nefondate, scrise în maniera presei de scandal, era subsemnatul. A urmat un proces, pe care l-am şi câşti-gat şi trebuie să-l execut pentru apro-ximativ 60 de milioane de lei, în bani vechi, dar nu am ce lua de la acesta, căci „păduche“ a fost toată viaţa şi aşa a rămas şi acum! Cu toate acestea, nu s-a potolit, continuând să mă calom-

nieze fără a aduce nici cele mai mă-runte dovezi în sprijinul afirmaţiilor sale. Astfel, pe un site numit „Jurna-lism online“ (www.jurnalismonline.ro), acest Oprea, plus pomelnicul său de prenume, mă acuză de nişte dia-gnostice psihiatrice diametral opuse şi contradictorii, pe care le însumează un spital întreg de psihiatrie, dar care în niciun caz nu pot fi acumulate de către o singură persoană. Dar ce-i mai grav, mă acuză că am fost colaborator al Securităţii, alături de alţi jurnalişti sibieni (Adrian Popescu, redactor Tri-buna Sibiului; Răzvan Marcu, de la An-tena 1 Sibiu; Florin Staicu, director la Tribuna Sibiului şi Dan Ioan Bogdan). Deşi atât măscăriciul şi pupincuristul

Răzvan Marcu, cât şi naşul său de că-sătorie, supraponderalul Florin Stai-cu, sunt personaje care-mi provoacă repulsie, din cauza oportunismului şi ipocriziei de care dau permanent dovadă, nu pot să constat decât re-alitatea, anume că cei doi nu aveau cum să fie colaboratori ai Securităţii pur şi simplu din cauza vârstei, fiind-că la vremea respectivă erau elevi prin şcoala generală. Dar, la Oprea nu contează aceste „mici amănunte“, el trebuind permanent să se răfuias-că cu toate persoanele pe care nu le agreează din diverse motive.

Culmea este că individul chiar este bolnav psihic, cum constata în scris şi reputata ziaristă Mara Bănică, în mai multe materiale de presă despre Oprea, acesta atribuindu-şi, în fals, diverse titluri universitare (licenţiat şi profesor la Facultatea de Jurnalism, doctorand în Drept) sau profesii (ofi-ţer S.R.I., procuror D.N.A., agent sub acoperire), deşi, în realitate, nu este decât un mărunt escroc, fără ocupa-ţie certă, care a fost cercetat în do-sare penale pentru înşelăciune. Deşi pe site-ul respectiv se semnează cu unul din numele sale de „jurnalist“ şi adaugă telefonul personal (alex oprea 0740827368) , fiind audiat ulterior la Poliţie, acesta neagă că ar fi autorul

textului şi susţine că la acel număr de telefon au acces şi alte persoane, fiind un telefon de serviciu – care serviciu?, că individul nu rezistă mai mult de două luni în diverse locuri de muncă sporadice şi demne de titlurile sale academice, ca, de exemplu, taxi-metrist. În plus, în ceea ce mă priveş-te, spre deosebire de restul „securiş-tilor“ din presa sibiană, Oprea afirmă că posedă şi documente care atestă calitatea mea de „turnător“. Mai mult, pentru a-şi creşte gradul de credibi-litate, după un comentariu propriu pe site-ul în cauză, din data de 11 mai 2007, ora 3:45 P.M., Oprea adaugă al-tul, la doar trei minute, pe care-l sem-nează „Dany“ şi în care spune urmă-

toarele „Dl oprea are dreptate!!!Il invit sa ma caute sa ii dau unele documente. Stie unde sa ma gaseasca!”. Am copiat întocmai, cu grafia specifică interne-tului. Acesta are impresia că dacă el este prost făcut grămadă, toţi sunt la fel! Toate comentariile de până atunci (intervalul 19 septembrie 2006 - 11 mai 2007) sunt doar ale mele şi ale lui, eu invitându-l pe Oprea să pos-teze documentele care incriminează calitatea mea de colaborator al Secu-rităţii pe acel site (www.jurnalismon-line.ro), cu promisiunea fermă de a le prelua şi publica în Justiţiarul, cu toate că ar fi fost, astfel, un fel de au-todenunţ!

Nu aveam de ce să mă tem, deoa-rece în viaţa mea nu am dat măcar o singură notă informativă Securităţii, aşa că eram şi sunt în continuare cu conştiinţa curată! Ca urmare a faptu-lui că una dintre surorile mamei mele (pe care unii imbecili o jigneau în campania electorală, la comentariile de pe site-urile ziarelor sibiene, deşi era decedată de 12 ani!) a plecat din România în anul 1967, legal, în urma căsătoriei cu un cetăţean austriac, am fost permanent în vizorul Securităţii. Nu am putut susţine examen de ad-mitere la facultăţile ale căror cursuri doream să le urmez (Ziaristică şi So-

ciologie), am fost scos din examen de la Şcoala Militară de Artilerie, în urma verificărilor, deşi trecusem vi-zita medicală eliminatorie şi probele sportive. La fel, mi-a fost respinsă o excursie în Ungaria prin O.N.T., tot în urma verificărilor, efectuate – cul-mea! – pe banii mei. Cel puţin aşa mi s-a spus când m-am prezentat pentru returnarea avansului plătit pentru ex-cursia la Budapesta şi am primit doar o parte din suma achitată. Adică, mă-tuşa mea fost lăsată să plece legal „la mai bine“, iar eu am rămas aici să trag ponoasele! Toată aceste tărăşe-nii m-au afectat profund, schimbân-du-mi practic destinul. Singurul meu contact a fost doar cu Trupele de Se-curitate, deci arma securitate, actu-ala Jandarmerie, unde am fost încor-porat în octombrie 1996. Nu era opţi-onal, la alegere, să-ţi satisfaci stagiul militar unde ţi-ar fi dat ghes inima. Nu puteai să alegi tu, recrutul, arme ca „Marina“, „Vânători de munte“ sau „Infanterie“, în funcţie de preferinţe. Erai obligat să te prezinţi la unitatea la care ai fost desemnat. Refuzul se pedepsea cu închisoare. Dacă stau să mă gândesc bine, am fost „coleg“ cu Mircea Dinescu, cică poet, cel cu aspect şi comportament de ţigan, acesta satisfăcându-şi stagiul militar tot la Trupele de Securitate. Dar, iată că „Mircea, fă-te că lucrezi!“ a ajuns „mare sculă“ (ca să fiu la nivelul lim-bajului său de pe micile ecrane!) pe la C.N.S.A.S., iar eu sunt pe cale să devin o victimă a maşinaţiunilor puse la cale chiar de către instituţia respectivă, cu largul concurs al omului cenuşiu şi purtător de strungăreaţă – autorul si-nistrei plachete Moartea citeşte ziarul! Probabil că de frică, nu a mai citit-o nimeni.

Despre găselniţa celor de la C.N.S.A.S., care, prin demersurile lor, chiar că demonstrează că nu sunt altceva decât un instrument al poli-ţiei politice – mai periculoasă decât aceea din etapa comunismului, pe care ei o condamnă în modul ofici-al! – o armă de lichidare mediatică a persoanelor incomode, despre felul în care ei amestecă în aceeaşi „oală“ delaţiunea scârboasă cu serviciile de contrainformaţii militare şi despre tentativa de linşaj public asupra mea, am să povestesc mai multe şi pe bază de documente în numărul viitor.

marius Albin mARInescu p.s. pentru toate canaliile care

mă urăsc: Căutaţi alte tertipuri, căci, oricum, nu am de gând să cedez şi nici să abandonez munca mea de „vidanjor“ al acestei societăţi putrede de atâta corupţie. De ce vidanjor? De-aia, fiindcă încerc să curăţ România – transformată de bandiţi în hazna – de nişte gunoaie sociale, aşa ca voi! Eu unul sunt pregătit pentru toate, inclusiv de „accidente“, deoarece, oricum, nu am ce pierde, pentru că voi, ticăloşilor, mi-aţi luat totul. Decât o viaţă în genunchi, mai bine o moarte în picioare!

C.N.S.A.S., execuţii publice la comandă

transformarea unei victime a securităţii în colaborator al acesteia

6


Dosar „justiţiarul”

Gardă personală pentru Iohannis şi sursă de venituri pentru şefuţu’ Aldea

Într-un articol comandat, cotidianul ,,Monitorul de Sibiu”, din data de 8 octombrie a.c., sub titlul ,,Sibienii au datorii şi la amenzi” ne povesteşte cât de vigilenţi şi conştincioşi sunt poliţiştii comunitari din urbea noastră şi cât de nesimţiţi sunt sibienii ce nu-şi plătesc amenzile date de oamenii în uniforme, care amintesc de cele naziste. Ce uită ,,oficiosul” P.S.D.-ului

local, deşi chiar din titlu reiese că sibienii au şi alte datorii, este tocmai gradul de îndatorare la care a dus oraşul administraţia oligarhă Iohannis, aceasta acumulând împrumuturi uriaşe şi neperformante, pe sistemul şpăgii de tip ,,para-ndărat”, printre altele şi pentru a finanţa un aparat adminstrativ uriaş faţă de necesităţile reale ale unei populaţii de 160.000de persoane, birocratic şi supradimensionat, din care face parte şi această abuzivă şi inutilă poliţie comunitară. Dacă ea este inutilă pentru cetăţeni, deoarece în loc să vină cu adevărat în sprijinul acestora şi să fie chiar ,,în serviciul sibienilor”, această instituţie, care a adoptat propria legislaţie, paralelă cu legile ţării (,,codul iohannisian”), a devenit o unealtă de coerciţie, care seamănă teroare şi teamă printre locuitorii municipiului. Singura lor misiune este aceea de a amenda, indiferent pentru ce, mâine – poimâine şi pentru că ne permitem să respirăm în oraşul lui Iohannis fără a poseda ,,autorizaţie pentru inhalat aer de burg săsesc” sau chiar de a inventa contravenţii, în acelaşi scop, de a colecta cât mai mulţi bani din amenzi!

Tot în articolul elogios, dedicat vigilenţei şi devotamentului, dus până la sacrificiu, de care dă dovadă poliţia personală a Kaiser-ului Klaus, apare şi o fotografie cu unul îmbrăcat cu o uniformă neagră , modelul anului 1941 pentru tanchiştii din diviziile Waffen SS, în cap cu o şapcă de acelaşi tip, care se plimbă ţanţoş şi de unul singur prin Piaţa Mare (foto 1). Comentariul de la această imagine este de-a dreptul comic: ,,Politiştii

comunitari patrulează în toate cartierele Sibiului.” Păi, imaginea însăşi contrazice în mod evident acest text, deoarece fotografia nu este realizată în unul din ,,cartierele Sibiului”, ci taman în buricul târgului, chiar lângă primăria tartorului Iohannis, iar „poliţiştii” …e unul singur!!! Chiar dacă acest cuvânt, patrulă, rimează cu un organ masculin unicat, pe care normal ar fi să-l posede şi domnul Florin Mărunţelu, autorul proslăvirilor din ,,Monitorul de Sibiu”, ea, patrula, este alcătuită din cel puţin două

persoane. Să fie clar: nimeni nu a văzut patrule de poliţişti comunitari în cartiere! Pot fi văzute doar maşini al acestei instituţii la vânătoare de amenzi, printre blocuri, pentru maşinile parcate neregulamentar, pe trotuare sau spaţii verzi. Chiar şi marele jurnalist Mărunţelu – de care, datorită ignoranţei noastre, nu am auzit! – afirmă la bilanţul birşagurilor sau ştrafurilor (cum se zice prin Transivlania) impuse de poliţiştii comunitari: „Însă cele mai multe amenzi s-au dat, în anul 2008, pentru parcare neregulamentară, contravenţie pentru care au fost întocmite peste 4.500 de procese verbale”. Meticulos, documentat şi mare jurnalist, chiar dacă-l cheamă Mărunţelu, acest menestrel al puterii şi aprig combatant al indezirabililor pe linia trasată de PSD, cum ar fi fostul ,,trezorier” al partidului, Ilie Grădinar!

Bani, cât mai mulţi bani, trebuie să obţină poliţia comunitară sibiană, conform ordinelor trasate de Iohannis, tocmai pentru întreţinere „bugetivorilor”, care vegetează pe banii contribuabililor sibieni în gigantica schemă de cadre a administraţiei locale sibiene, supradimensionată de Klaus Iohannis şi burduşită de oamenii primarului, care au avut grijă să-şi aducă şi rubedeniile la trai, neneacă, pe bani statului! Aşa l-a adus şi Viorica Bândescu (născută Aldea), directoarea economică a Primăriei Sibiu pe vărul său, Aldea Gheorghe Adrian, la şefia poliţiei comunitare sibiene, garantând lui Iohannis pentru loialitatea celui încadrat ca director executiv. Primarul nu putea să o refuze pe directoarea economic, fiindcă împreună au

prăduit banii cu ocazia evenimentului „Sibiu, capitală culturală europeană – 2007”, prin intermediul asociaţiei cu acelaşi nume, în care Iohannis era preşedinte, iar Bândeasca fusese desemnată secretar, fără a se ţine cont de cumul de funcţii sau conflicte de interese între stat şi persoane private, dar salariate la acelaşi stat. Ei centrau, dădeau cu capul, înscriau, duceau mingea la centru, după care se aplaudau din tribune! De „fluierat”, în presa locală, nu i-a fluierat nimeni, decât noi şi revista „Dacii liberi”, restul fiind obligaţi să scrie doar pozitiv despre măreţele realizări ale „cârmaciului” Iohannis. De aia a şi ajuns unde a ajuns acest impostor, care pozează în om cinstit, datorită osanalelor ridicate de o presă coruptă, care i-a contrafăcut pur şi simplu imaginea reală, de mafiot băgat în toate „afacerile” veroase posibile! Faptul că s-au furat sume enorme din banii destinaţi „capitalei culturale europene” din anul 2007 se observă foarte uşor din declaraţiile de avere ale tuturor celor care au făcut parte din acea asociaţie fantomă, pe care s-au şi grăbit să o dizolve în toamna anului 2007, deşi evenimentele continuau, tocmai pentru a-şi face pierdute urmele delapidărilor colosale. Şi, atenţie!, aici este vorba doar de ceea ce au declarat oficial, referitor la averile personale dobândite în anul de graţie – pentru ei! – 2007. Grosul banilor obţinuţi în mod fraudulos… nu au fost cu toţii proşti să-l declare public. Doar Constantin Chiriac, director al teatrului din Sibiu şi vicepreşedinte al asociaţiei fantomă, expert în furtişaguri prin intermediul O.N.G.-urilor, a avut proasta inspiraţie să declare averi care nu concordă nici de departe cu salariul său de bugetar, aşa cum am arătat în articolul „Îmbogăţiţii capitalei culturale europene Sibiu 2007”, publicat la 15 septembrie 2008 în „Justiţiarul sibian” (http://sibiu.justitiarul.ro/index.php/ancheta/121.html). Ceilalţi prădători au fost mai precauţi, dar oricum nu pot justifica achiziţiile declarate, în special cele imobiliare, din anul 2007.

Revenind la „văru’ Aldea”, acesta provine , ca şi Viorica Bândescu, din Administraţia Financiară. Se pare că pentru a te califica în „meseria” de bugetivor-şef, trebuie mai întâi să-i verifici pe alţii pentru a învăţa, chiar din sistem, toate trucurile prin care se pot fura bani şi cum se poate muşamaliza frauda!!! Aldea l-a cărat după el şi pe colegul economist Cosmin Ienciu, acesta urmându-i imediat în ierarhie, fiind numit director executiv adjunct, tocmai pentru a mai avea alături un „expert în inginerii financiare”. Cei doi finanţişti reuşesc să-şi tragă „dreptul” din orice, de la achiziţii de mijloace logistice sau uniforme, până la norma de hrană care se cuvine subalternilor.

Poliţişti comunitari transformaţi în slugi pentru şeful Gheorghe Aldea

Mulţi angajaţi ai Poliţiei Comunitare

se plâng de rele tratamente aplicate de „firma” Aldea & Compania. În

articolul trecut, doar pomeneam, în treacăt, despre renumiţii cai ai domnului Aldea (foto2), crescuţi la vechiul depozit de muniţie de lângă Răşinari, unde doreşte Iohannus să facă ştrand în mijlocul pădurii ca să-i aducă utilităţile la nas, pe bani publici, prietenului său Carabulea pentru cartierul rezidenţial ce urmează să fie construit alături. La intrare mai este încă instalat panoul care avertizează că urmează un perimetru militar, deşi demult nu mai este aşa ceva, dar măcar să sperie pe curioşi (foto3). Posedăm probe video şi audio cu un poliţist comunitar, care „decartează” totul. Cum îl cheamă, ce funcţie ocupă, ai cui cai frumoşi sunt acolo. Îmi spune că îl cheamă Popa (vezi foto 4), la fel ca şi pe colegul său de pe aceeaşi tura. El credea săracul că cel cu care discută a fost trimis chiar de şeful lui, Aldea şi trebuie să mă trateze ca atare, adică umil şi în poziţie de drepţi. Putem aproape garanta lipsa studiilor medii, care sunt cerute pentru ocuparea postului şi de asemenea garantam că la proba sportivă nu ar putea lua nici măcar

o notă de trecere. Este adevărat că pentru creşterea cailor şefului nu ai nevoie de multe studii şi nici de condiţie fizică! La fel ca doamna (foto 5), care cu greu ar putea să alerge în 7 secunde 50 m sau să sară de pe loc minimum 2,10 m. Aceasta supraveghează intersecţia Milea-Iorga, deşi nu vedem rostul unui

astfel de post, din moment ce traficul rutier nu intră în atribuţiile poliţie

comunitare, fie ea şi sibiene, fiind de competenţa altora! Dar, înapoi la „herghelia” privată a lui Aldea, păzită şi întreţinută de oameni plătiţi de voi, contribuabilii sibieni! Din banii publici sunt plătiţi patru poliţişti comunitari (adică doi pe schimb), cu salarii grase şi bineînţeles promisiuni de protecţie în caz de belele. „Misiunea” lor specială? Creşterea celor două iepe gestante, care sunt proprietatea numitului Aldea Gheorghe Adrian. Aceşti poliţişti-rândaşi beneficiază de favoruri din partea şefului cel mare. La fel, beneficiază de protecţie şi favoruri toţi cei care muncesc pentru Aldea, deşi sunt plătiţi de către dumneavoastră, cei care citiţi aceste rânduri şi vă achitaţi conştiincios la primărie taxele, impozitele şi…amenzile impuse tot de ăştia! Un astfel de „hărnicuţ”, permanent la dispoziţia satrapului Aldea, este şi Moldovan Aurel, mândru nevoie mare de prenumele său, din moment ce îl are afişat, în formă prescurtată, pe propriul autoturism (SB 25 AUR). „Ghiţă, te aştept deseară la portiţă”, aşa probabil că fredona Moldovan în timp ce parca propriul autoturism în faţa porţii lui Gheorghe Aldea de pe strada Porumbacului nr. 10, în data de 22 septembrie, deşi era de dimineaţă. A sosit şi domnul şef Ghiţă Aldea cu maşina de serviciu (SB 12 PCS) pentru a-i arăta subalternului lucrările pe care le are de executat, Moldovan fiind priceput în construcţii şi specialist în gresie şi faianţă. Fotografia, realizată la orele 10:25 surprinde cele două maşini din faţa casei lui Aldea, unde acesta a construit în curte o clădire anexă (foto 6). Toţi gardienii care slugăresc pe moşia şefului ăl’ mare o fac ori în timpul serviciului, ca în cazul rândaşilor de la cai, ori după tura de noapte, după ce au dormit în birou sau pe maşină de serviciu, aşa cum se procedează cu „meşterul” Moldovan. Aceşti poliţişti fac zile de „clacă” pentru Aldea şi ceilalţi şefuţi pe banii sibienilor, în orele de program sau dorm în timpul serviciului de noapte ca să fie apţi de muncă pe tarlaua satrapului în ziua următoare, dar ei, cică, sunt „în slujba comunităţii”. Halal!


Poliţiştii comunitari patrulează în toate cartierele Sibiului.1

Foto şi text din Monitorul de Sibiu

3

2

7



Cu jalba pe internet

Pe un blog sibian, numit „Podul minciunilor” (http://www.mazemania.ro/) - sugestiv nume şi „credibil” chiar prin titlu! – a fost publicată în 12 octombrie a.c., sub titlul incendiar „Exclusiv – Mafia din Poliţia Comunitară Sibiu”, o scrisoare semnată „curajos”, dar anonim, de „un grup de angajaţi ai poliţiei comunitare Sibiu”. Deoarece multe din cele sesizate se confirmă şi prin ancheta noastră, de exemplu: existenţa celor doi cai ai lui Aldea Gheorghe pe domeniul public şi îngrijirea lor de subalterni în timpul serviciului, publicăm şi noi scrisoarea cu pricina , dar exact în forma scrisă pe internet, fără diacritice şi fără corecturile care s-ar fi impus. Citiţi şi vă cruciţi: „Prin prezenta scrisoare un grup de angajati din cadrul Serviciului Public de Politie Comunitara al Municipiului Sibiu doresc sa traga un semnal de alarma

si isi cer scuzele de rigoare,deoarece nu putem dezvalui identitatea noastra ,caci cei din conducere ar avea un motiv placut de a se razbuna pe noi. Amenintarile si razbunarea este arma celor care conduc in Politia Comunitara Sibiu. Ei cred si este vizibil ca aceasta institutie este bunul lor, axandu-se pe a manevra aceasta institutie dupa bunul lor plac,de a investi banii in Ceva ,de a iesi profit cat mai mult pentru a acoperi cheltuielile facute de ei insisi.

In aceasta institutie, domnul director Aldea Gheorghe Adrian, incalca toate regulile si nu tine cont de drepturile angajatilor, puterea lui fiind sustinuta de verisoara lui Viorica Bandescu,care este mana lui dreapta si a primarului .

Acest domn director a fost numit in fruntea Politiei Comunitare prin amabilitatea doamnei Bandescu,nu prin capacitatea lui, neavand nici o pregatire de acest gen,dar verisoara lui a avut grija sa-i puna o vorba buna primarului, desi nu era greu tinand cont ca primarul este puterea in acest oras. Pregatirea domnului director Aldea lasa de dorit,nu avem ce invata de la el,nu este capabil de a intelege oamenii, nu asculta angajatii, nu-i primeste la birou pentru a discuta problemele de serviciu care apar,vorbeste urat cu aproape toti angajatii,nu raspunde la „Buna ziua - Buna dimineata”, folosindu-se chiar de norma de hrana pe care o meritam prin natura serviciului. Cand a aflat ca vrem sa infiintam sindicatul nostru sau sa ne aliniem la sindicatul politiei, Prolex, ne-a amenintat ca ne ia norma de hrana ,ceea ce a si facut unora dintre colegi si ne-a obligat sa ne inscriem la sindicatul din Primarie sau la sindicatul

de la Finante de unde a fost adus Aldea. Tot de la Finante a fost adus si un coleg de-al lui,pe nume Ienciu Cosmin,care se ocupa cu tinuta de cea mai slaba calitate ,care a fost evaluata la milioane de lei: „o mana spala pe alta-doi finantisti si o Bandeasca”,doar numai asa putea domnul Aldea in 3 ani sa-si construiasca o casa si alte bunuri. Cine-i verifica pe ei? Cine poate sa calculeze banii care au fost cheltuiti pe tinuta si sa evalueze si calitatea ei? Care a fost motivul de s-a impus sa nu ne facem sindicat propriu? Le-a fost teama ca au piedici de a se imbogati,de a calca in picioare oamenii care isi fac serviciul si respecta tot ceea ce fac pentru a-si castiga o piine? Ni se reproseaza diferite lucruri pe care le gasesc intr-adevar oamenii lor care i-au adus prin diferite metode ,dar cum pe ei nu-i pot trage nimeni la raspundere ,nimeni pentru ca sunt relatiile oamenilor cu putere si influenta.Tot cei care aduc bani la buget si sunt corecti sufera,ca deh: „trebuie cineva sa plateasca”.

Va spunem cateva nereguli interne de care sefii nostri profita din plin pentru a mai scuti si salariile lor ,deloc de neglijat,tinand cont ca mai sunt si sefi care au iesit la pensie din alte institutii, au luat o ordonanta, au si pensie si mai au si la noi in institutie un salar foarte,foarte bun. Pai nu? „asa sa nu mai mori niciodata”. Normal ca suporti toate magariile domnului Aldea. Cum sa tina cu noi slugile? Il sustine pe el pentru a nu-si pierde scaunul (toti subalternii lui … acest lucru). Este puterea! Doamna Bandescu este ingerul lui pazitor ,il sustine si in bune si in rele. Avem colegi care au gresit si mai gresesc ,au venit bauti la serviciu ,au lovit masinile institutiei,in obiective fac ce vor ei (spun obiective,pentru ca ei nu fac servicii in strada,pe ploi, vant, frig, zapada.) Nu o sa vedeti asa

ceva niciodata. Mai nou, unii dintre ei lucreaza numai de noapte in obiective unde pot sa se si odihneasca, deoarece ziua de lucru la sefii nostri, renovand apartamente ,isi construiesc case,au ei de lucru si profita de tot ce se mai poate „ca ce stim noi,ce timpuri vin si ce-i in mana nu-i minciuna”. Spunem acest lucru deoarece in cei 3 ani de cand s-a infiintat Politia Comunitara,sefií nostri si-au facut o randuiala pe cinste cu tot ce le trebuie, case, bani, masini etc. Revenim asupra colegilor

care, unii dintre ei, au avut abateri disciplinare, ca sa spele rusinea fata de sefi au muncit la ei acasa, au pus gresie, faianta, parchet, au zugravit, au amenajat, adica, au turnat ciment,

au pus dale, piscoturi, tot ce a fost nevoie, au tras curentul, au tras tevi pentru apa, calorifere, au facut tot ce este util pentru o casa de vis, dar sa nu credeti ca 1-2 oameni au facut toate acestea, normal ca sunt mai multi colegi si ce credeti? - acestia trebuie sa aiba un maistru, sa coordoneze totul si cine credeti ca ar putea fi? Un alt coleg care a avut mana libera de cand s-a infiinta Politia Comunitara. S-a fofilat pe la baza,a luat salariul pe munca altora,dar de:-si el este unul care lucreaza pe la sefi pe acasa ,pe nume Brudan Aurel,care are deja si o functie:-planificator programari. Ce inseamna? Adica este superior ca si alti colegi de pe strada si face planificarile ,deci este superior fara studii, nici de lunga durata, nici de scurta durata. Abia a luat diploma de bacalaureat si s-a inscris imediat la facultate iar acum da licenta, Va dati seama ce functie va primi ca nu degeaba a facut cadou in comuna Sura -Mica, un teren domnului director Aldea. (acest lucru se poate verifica, stiind din alte surse, cine vrea sa afle adevarul sa verifice, daca are teren domnul director in Sura -Mare, este adevarat iar daca nu, ne cerem scuze pentru aceste afirmatii nu si pentu celelalte.), dar sa se tina cont ca toate bunurile domniei sale sunt trecute pe numele sotiei sale.Moldovan Aurel este un alt om de vaza (gresier, faiantar si altele), a fost prins sub influenta bauturilor alcoolice, si-a spalat rusinea lucrand neconditionat incepand de la seful cel mai mare ,pana si la un inspector Marin Nicolae,care acum este sef Ordine Publica “Domnul Marin Nicolae se poarta oribil cu angajatii, vorbeste urat, nu coopereaza cu angajatii, are puterea de a influenta negativ pe seful nostru,care nu verifica afirmatiile respective. Acest Marin, avand sotia Director productie la firma de croitorie „Gamma”, a favorizat-o si pe ea achizitionand un lot de camasi pentru noi angajatii cu un pret dublu sau triplu comparativ cu cel de pe piata. (fiecare om de unde munceste, acolo traieste, dar acest pasaj se nimereste numai la sefi) Si sa revením la omul nostru de

vaza Moldovan Aurel, care prin munca lui prestata sefilor nu era suflcient lui sa trandaveasca pe munca noastra ce are legatura cu serviciul (pentru ca el la servici se odihneste si face tot ce doreste el, iar in timpul liber munceste la sefi), a adus si pe pretioasa lui sotie, mai putin pregatita, este guard, nu a reusít nici anul acesta sa ia diploma de bacalaureat, dar nu e nici o problema, sotul ei are grija sa munceasca la toti sefii acasa sa-si tina sotia tot intr-un obiectiv calduros „Primarie”, normal ca nu poate fi lasata sa stea in ger, ploaie, vant, zapada. Acum modernizeaza apartamentul lui Ienciu, ca a finalizat lucrarile la Aldea, la Rosu, la Marin poate si la altii dar ne este suficient ce stim, Toti acesti angajati, am enumerat numai doi, mai sunt si altii care iau salar de merit 15% si aproape luna de luna prime si nu orice prime,normal ca trebuie sa fie rasplatiti pentru munca depusa la sefi acasa. Nu-i intereseaza de colegii lor care stau in intersectii si isi castiga salariul pe merit si suporta jignirile oamenilor, amenintarile, stau in intersectii in ploaie, vant, ninsoare,

canicula, fara apa, fara pauza de masa si fara dreptul de a merge la toaleta, drepturi care sunt stabilite de lege. Am dori sa va dam un exemplu: -la cererea unui coleg sa ia pauza de masa ,s-a raspuns ca pauzele sunt la gradinita si la scoala. Avem colegi care lucreaza in obiectiv „depozit Rasinari”, agenti

superiori si principali care conform legii de infiintare a Politie Comunitare, trebuiau sa lucreze in cadrul institutiei pentru a-si indepliní atributiile ce le revin, nu in obiective care ar trebui pazite de garzi (personal contractual, care nu au dreptul sa aplice sanctiuni). In cadrul acestei institutii se lucreaza pe dos, oamenii sustinutí de directorul

Aldea presteaza servicii in folosul directorului Aldea care are 2 cai particulari, iar colegii nostri „grajdarii” nici nu se mai imbraca in tinuta, merg acolo ca la ferma, fac curat la cai, le dau apa, mancare, le fac menajul acestor caluti asa cum doreste domnul Aldea. Normal ca daca nu executa ordinal lui imediat ii muta din obiectiv si cui ii convine?

Nici unuia, ca isi pierd automat primele, salariile de merit si munca pe strada e grea iar aici „cine munceste nu are timp sa castige”. Acolo e ca in statiune, dupa ce termini cu animalele poti face si un gratar, mai servesti si o bere, cine te controleaza pe tine daca muncesti pentru seful tau direct. Acum au inceput sa coseasca iarba pentru cai ca la íarna trebuie sa aiba hrana. Au adus nicovala, ciocan pentru a-si ascuti coasa. Activitate domnilor nu gluma. Acesta e realitatea! Cine are curajul sa-l verifice pe acest „miop” (scuzati expresia), dar poate nu stiti ca a luat permisul de conducere cu toate ca e daltonist. Nu vrem si nu dorim sa jignim pe acest om dar

comportamentul sau lasa de dorit, umilinta la care ne supune pe unii dintre noi,nu stie sa respecte pe nimeni, nici doamnele si nici oamenii mai in varsta,desi sunt oameni competenti si au lucrat indomeniu. Avem un exemplu pe domnul Stanila care ar fi fost mult mai in masura sa conduca aceasta

institutie comparativ cu el. Nici macar nu i s-a dat posibilitatea

sa fie instructor pentru pregatirea profesionala, caci de la el aveam multe de invatat si puteam si noi sa ridicam problemele de natura serviciului.



4

5

6

7

8

8



(urmare din pagina 7)Avem inspectori care au terminat

facultatea de Politie Comunitara pregatiti de x, y, nu dam numele ca nu este teritoriul nostru ,dar sotia unuia din acesti asa zisi inspectori face menaj la un fost politist care in prezent preda la aceasta facultate si care la inceput a facut cursuri cu noi agentii. Acest domn Stanila a fost marginalizat ,caci la inceput cand am vrut sa infiintam sindicatul el a fost cu initiativa nestiind ce consecinte urmau.Este tratat ca ultimul om si el si sotia lui si pe langa ei multi altii. Exemple negative sunt

multe ,noi va lasam pe dumneavoastra ,pe toti celor care va trimitem cate un exemplar sa verificati cele spuse de noi si sa luati masurile necesare acolo unde este cazul sa-l verificati pe acest domn director Aldea ,pe Ienciu care este disribuitorul banilor in cadrul Politiei Comunitare. Spunem asta pentru ca avem mari indoieli la tinuta,la cheltuieli pe diverse lucruri cu valori mici, dar angajatilor, supusilor, li se comunica preturi destul de piperate,duble ,poate si mai mult,parca ar fi facute la o firma renumita din occident,dar calitatea lor lasa de dorit, in 2 saptamani incep sa se desire pantalonii, sa iese vipusca, bocancii sunt facuti la norma, daca ai noroc unii ii prinzi jumatate rosii, jumatate negri, altii dupa cateva incaltari se dezlipesc altii li se taie talpa si asa mai departe si cu pantofii. Si gecile de primavara-toamna sunt groaznice, cand e frig ingheata pe tine, iar cand e cald transpira pentru ca materialul este asemanator cu cel de prelata. Este penibil ce se intampla in cadrul acestei institutii. Un lucru peste care nu putem trece cu vederea sunt statiile de emisie recptie. A fost cheltuit un sac de bani pe aceste statii pe care nu le vedem rostul, erau foarte bune si celelalte, dar unul care face parte din aceasta caracatita, ce a pus stapanire pe acest oras au achizitionat aceste statií in jur de 200 marca - Sepura- si le-au catalogat la pretul de 57-60 milioane iar cele de pe masini care si filmeaza in jur de 70 milioane. Probabil aici se mai adauga programul pentru a le folosi si a fi conectate. Nu cunoastem amanunte despre intretinerea lor, dar nu suntem de acord cu banii, deoarece in caz de deteriorare ni se impun noua. Daca se colabora cu noi, ne cerea si noua parerea ,eram mai interesati si ne convenea mai mult sa achizitionam masini,erau mai utile pentru a supraveghea intreg orasul in

zonele cele mai vulnerabile. Cu lucruri mult mai utile ar fi trebuit sa vina in slujba cetateanului. Nu suntem de acord cu organizarea si umilintele pe care ni le supun ei acum pentru a sta la intersectii in picioare iar masinile sa stea la periferie fara a fi folosite in oras unde este nevoie. Suntem organizati pe unde trece primarul, in centru, in jurul primariei, intersectiile din apropierea caselor lor, in locuri unde a mai rasarit o fantana arteziana,dar in nici un caz la scoli, spitale unde intr-adevar este nevoie de noi. Tot timpul facem serviciul cate unul singur in locuri

destul de periculoase, unde pe timp de zi suntem injurati, amenintati, umiliti de de oamenii care nu inteleg de ce stam 8-12 ore intr-un singur loc,chiar si acolo unde nu exista si nu au existat probleme. Nu este legal si nici omeneste sa faci patrula de unul singur ,sa stai in intersectii si mentionam ca au facut doamne singure serviciul in zone destul de periculoase pe timp de noapte iar barbatii executau serviciul ziua, chiar daca exista si un regulament intern ar trebui, sa se gandeasca si ca pot fi pericole la tot pasul. Sefii nostri sunt iresponsabili de ceea ce se poate intampla, nu se gandesc ca noi avem acasa parinti, frati sau familii cu copii.

Va rugam, noi cei care am scris aceasta scrisoare si cei care nu au avut curajul sa se alieze cu noi, sa ne acordati sprijinul si sa luati masurile necesare ca acesti oameni sa nu mai aiba puterea de a ne umili, de a ne trata ca pe niste slugi crezand ca aceasta institutie este bunul lor de drept proprietatea pe care o manevreaza ca in familie acesti oameni fara scrupule, sa se verifice salariile, norma de hrana care nu ne este data in intregime, de ce ni se opresc atatia bani din norma plus garantia a 3 salarii. Avem salarii destul de mici comparativ cu alti colegi din alte judete,nu avem sporurile aferente, suntem neindreptatiti fata de alti colegi care desfasoara alte activitati, in afara de cele impuse de natura serviciului. Ar fi corect si pentru noi si pentru domnul director daca nu are nímic de ascuns,sa afiseze o lista cu agentii sau guarzii care au beneficiat de cei 15% salariul de merit, sa vedem si noi daca acesti colegi merita sau nu acest salariu in plus si de ce la fiecare sfarsit de luna cand se face sedinta nu se anunta si colegii care iau prima,de ce trebuie sa ascundem meritele lor, sau aceste prime nu sunt acordate pe merit… Va multumim pentru intelegere si va

rugam sa ne sprijiniti pentru a putea sa ne executam serviciul in conditii normale de lucru.”

Reacţiile pe acelaşi site au apărut prompt, poliţiştii comunitari, încolonaţi şi disciplinaţi, unii dintre ei semnând cu numele întreg, în speranţa unei viitoare prime, au înfierat cu mânie proletară dezvăluirile din epistolă şi pe autorul sau autorii scrisorii respective. Dar, „nu iese fum, dacă nu faci foc”…

Parcări „administrate” abuziv de poliţiştii comunitari

La capitolul „vitejie pe câmpie” se află şi afacerile cu locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi. Am urmărit procesul îndelung şi minuţios şi am reuşit să-l descifrez. De fapt acele locuri, plasate cel mai bine, sunt doar paravan pentru asigurarea locurilor veşnice de parcare pentru diferiţi şefi de instituţii aflate în preajmă. Zona centrului, cât şi zona Mihai Viteazul, sunt strict monitorizate video. Ei văd de fapt cine parchează pe acele locuri, iar dacă respectivii nu au maşini „bengoase” sau maşina nu este cunoscută, repede trimit un echipaj la faţa locului pentru a amenda sau a-i ridica maşina acelui imprudent. Chiar eu, personal, am semnalat în ziua de 12.10.2009, la ora 10:03, că în Mihai Viteazul sunt maşini care nu au voie să parcheze pe acele locuri. Mi-au spus că vor trimite un echipaj la faţa locului imediat. Am rămas acolo de curios până la ora 13:35 când am revenit cu un telefon spre a le aduce aminte ce au zis cu câteva ore în urmă. Doar când am pomenit de

redacţia ziarului şi le-am zis că tocmai a trecut un echipaj de comunitari pe lângă mine au reacţionat. Cum să amendeze proprietara maşinii parcate ilegal şi fără permis special eliberat de Primăria Sibiu, că doar doamna lucra la direcţia de acolo şi era cunoscută maşina. Sunt sigur că în final nu a fost sancţionată, iar maşina aceea ce face ravagii cu ridicările auto este doar sperietoare pentru fraieri. Rar veţi vedea vreun jeep ridicat sau amendat, poate doar dacă nu este din localitate, că în rest.... Cum să amendeze maşina celor de la Kiss-FM? (foto 7) sau maşina „doamnei Anca de la Sănătate” de pe M. Viteazul (foto 8). În continuarea acestui fotoreportaj ad-hoc puteţi observa maşina comunitarilor

parcată identic pe locul unde cu ceva timp în urmă parcasem eu, dar cu diferenţa că mie mi-au dat amendă, pe motiv că am parcat în staţia de autobuz. Cei care cunosc zona ştiu că acel spaţiu nu este delimitat ca staţie de autobuz, dar am luat locul de parcare al comunitarilor (foto 9). Legea se aplică deci preferenţial, fără justificare şi cu extraordinare abuzuri. Oare cine îşi permite sa umble prin judecată să tot conteste abuzurile lor? Oare cine ştie că de fapt Hotărârea Consiliului Local 210, nici măcar nu există din punct de vedere legal? Şi aici mă refer la cetăţeanul de rând fără studii juridice? Păi, oameni buni, nu ştiu nici chiar onor judecătorii. Sau se fac că nu ştiu. Acel H.C.L. 210 nu a fost afişat şi publicat conform legii, pentru a intra în vigoare, deci toate amenzile sunt date abuziv şi toată lumea tace. Când se va trezi din nou spiritul românului de a pune piciorul în prag? Dacă Guvernul dorea să facă, într-adevăr, economii, atunci sigur era o mare economie desfiinţarea acestei Poliţii Comunitare, care nu face altceva decât să fie împotriva cetăţeanului nu pentru cetăţean. Oare aţi auzit vreodată de vreun proces verbal încheiat de un „comunitar”, care să dispună măsura avertismentului? Am încercat să stau de vorbă cu acel zapciu-şef pe nume Aldea, dar niciodată nu este de găsit sau nu vrea să fie găsit. Când aude că este căutat de la „Justiţiarul”, deja primesc „comunitarii” ordine instant, cum ar fi: să se urmărească cu ce maşina a venit, dacă e însoţit,daca nu cumva are ceva de înregistrat la el, iar

dacă îndeplineşte condiţiile, atunci ,,băgaţi-l în aia a mă-sii”. Apropos, maşina directorului general al publicaţiilor „Justiţiarul” este dată „în consemn” pentru a-i fi monitorizate deplasările. Dorim, de asemenea, să-i anunţăm pe domnii zapcii (pariem că habar nu au ce înseamnă termenul, aşa că poate mai pun şi ei mâna pe o carte, fie ea doar Dex-ul), că jurnaliştii noştri de investigaţii, sunt superdotaţi în materie de aparatura audio şi video de tip „spy”, iar buclucul de a fi filmaţi planeză permanent. La camerele lor de supraveghere – că doar trăim într-un oraş poliţienesc! – răspundem şi noi cu mijloacele noastre, din motive de autoapărare! Cine doreşte să participe la această „mişcare de rezistenţă” şi posedă

materiale foto sau video privitoare la abuzurile acestei formaţiuni paramilitare, aflate în slujba personală a primarului sibian, nu au decât să le expedieze pe adresele noastre poştale sau electronice aflate în caseta redacţională.

Cel care posedă un permis de conducere, are maşină şi este din oraş, vede cu ochii lui cum toate străzile s-au transformat peste noapte în străzi cu sens unic. Blocându-se un sens de mers pentru parcările cu plată, care să împiedice traficul normal şi să îngroaşe buzunarele bugetului local cu bani necontabilizaţi, deci bani negri. Cică se urmăreşte fluidizarea circulaţiei. Care fluidizare? Nu ştiu, dar este cert că, de ceva timp încoace, consumăm de trei ori mai multă benzină pentru acelaşi drum pe care-l făceam în trecut. Doar bugetul local cel hrăpăreţ este mai fericit, că şoferii în nici un caz! Dar, Poliţia Comunitară veghează… la buzunarul dumneavoastră! Vă fluidizează veniturile către bugetul local. În acest caz (foto 10), puteţi observa semnele rutiere care indică clar şi fără echivoc, că acolo este parcare. „P”-ul acela mare pe fond albastru, vine de la parcare nu de la „pândă”, „prost” sau „pradă”, aşa cum cred cei de la Poliţia Comunitară. Deşi codul rutier spune clar că acela este semnul aprobat pentru locurile de parcare, totuşi vine Primăria şi pun şi ea, dedesubt, o plăcuţă adiţională (lucru total ilegal pentru că cetăţenii străini nu cunosc limba română) şi specifică plata parcării. Cei care nu au tichet plătesc amenzi pentru că…respectă codul rutier! Este o dovadă că Primăria, împreună cu subordonata Poliţie Comunitară, sfidează cu bună ştiinţă legislaţia României.

Cine să-l controleze pe Aldea şi gaşca lui de şefuţi cum administrează banii contribuabililor? Primăria? Exclus, fiindcă aici director economic este chiar verişoara Viorica Bândescu, aşa cum arătam mai înainte! Curtea de Conturi Sibiu? Şi varianta aceasta cade, deoarece directorul, Emil Citrea, este „pe felie” cu Klaus Iohannis, după ce au făcut schimburi de favoruri: Iohannis i-a dat pe tavă domeniul public (un parc şi loc de joacă pentru copii) ca să-şi facă fiica lui Citrea hotel, iar domnul director îi scoate „basma curată” pe Bândescu şi primar la controalele periodice. Cine verifică legalitatea amenzilor şi contabilizarea sumelor încasate? Cine poate împiedica samavolniciile acestei Poliţii Comunitare, care numai în sprijinul cetăţeanului nu acţionează? Chiar nimeni nu are curajul să întreprindă ceva concret privind ilegalităţile ăstora? Ne referim la autorităţile desemnate să vegheze la respectarea legislaţiei, care prin propriul statut de funcţionare trebuie să prevină şi să stopeze abuzurile. Poate se sesizează parchetul şi poliţia, aia adevărată! Poate…

Iulian bălAndan floRescu


9

10

9


stimate domnule redactor-şef,

Provident Financial România apreci-ază eforturile săptămânalului Justiţiarul sibian de a-şi informa în mod obiectiv şi corect cititorii. Considerăm că acest lucru implică foarte multă responsabili-tate în selectarea şi modul de redactare a ştirilor.

În 18 septembrie, Justiţiarul sibian a publicat un articol care face referire la Provident Financial România cu titlul „Delfinul care se transformă în rechin”. Întrucât semnatara articolului, doam-na Oana Ruba, s-a rezumat la a prelua un text de pe site-ul web al companiei noastre şi nu a luat legătura cu repre-zentanţii companiei noastre pentru a solicita o poziţie înainte de publica-rea articolului, dorim să facem câteva precizări.

Provident Financial România îşi des-făşoară activitatea în conformitate cu toate legile în vigoare, fiind o institu-ţie financiară nebancară înregistrată în Registrul general al băncii naţio-nale a României. Compania este parte a grupului britanic International Personal Finance, care are aproape două milioane de clienţi în întreaga lume. Împrumutul la domiciliu se bazează pe un model de afaceri testat, fundamentat pe o experi-enţă de peste 125 de ani în Marea Brita-nie, ţara de unde provine acest model de afaceri.

Este adevărat că Provident se adresea-ză şi oamenilor cu venituri moderate, care sunt adesea trecuţi cu vederea de alte instituţii financiare, însă nu pentru că nu ar îndeplini condiţiile de creditare, ci pentru că acestea în ge-neral nu împrumută sume mici (care la Provident pornesc de la 400 de lei). Clienţii Provident au acces la alte servicii de creditare, iar o parte din ei au împru-muturi şi la alte instituţii financiare. Pen-tru a putea obţine un împrumut, este absolut obligatoriu ca solicitanţii să facă dovada că locuiesc la adresa din buletin şi să prezinte un document (cum ar fi un fluturaş de salariu sau un cupon de pensie) care să certifice că au un venit stabil. provident este un creditor responsabil care doreşte să evite supraîndatorarea clienţilor săi. Iată de ce aproape jumătate din solicitările de creditare sunt respinse.

Provident Financial îşi informează în mod transparent clienţii despre costurile împrumuturilor pe care le oferă. Costul total, inclusiv valoarea dobânzii anuale efective (DAE), sunt comunicate tuturor clienţilor înainte de semnarea contrac-tului şi sunt menţionate clar în contrac-tul de credit. Studiul la care face referire doamna Ruba, potrivit căruia peste 80% din clienţii Provident sunt mulţumiţi şi foarte mulţumiţi de serviciile oferite este adevărat, iar acesta reprezintă un nivel extrem de ridicat pentru industria financiară.

este foarte important să facem diferenţa între dobândă şi dobânda anuală efectivă (dAe), întrucât dAe nu este relevantă pentru împrumu-turile pe termen scurt (cazul împru-mutului la domiciliu). Motivul ţine de formula de calcul a DAE, care conduce la

valori cu atât mai mari cu cât perioada de rambursare este mai scurtă. Să luăm un exemplu: un prieten vă împrumută 100 de lei pentru o săptămână. După o săptămână, îi înapoiaţi suma de 100 de lei şi, ca mulţumire pentru ajutor, îi cum-păraţi o sticlă de vin de 10 lei. Dintr-un calcul simplu rezultă un cost de 10%, dar DAE este de... 14.104%.

De altfel, această discrepanţă este ilustrată în materialul semnat de doam-na Ruba: pentru un împrumut la domici-liu de 2.000 de lei, pe o perioadă de 39 de săptămâni, suma totală de returnat este de 3.354 de lei, însemnând o DAE de 337,31%. Pentru acelaşi împrumut so-licitat pe o perioadă de 52 de săptămâni, suma totală de returnat ar fi 3.452,80 de lei, iar DAE 227,04%. Aşadar, dAe sca-de semnificativ odată cu prelungirea perioadei de creditare, deşi costurile propriu-zise cresc. Drept urmare, nu înţelegem decizia de a folosi această in-formaţie irelevantă în articol, cu atât mai mult cu cât este prezentată eronat, sub formă de dobândă, care pentru mulţi cititori este echivalentă cu costul împru-mutului.

În ceea ce priveşte costul împrumu-turilor pe care le oferim, este important de menţionat că una dintre principalele caracteristici ale împrumutului la domi-ciliu este aceea că banii sunt acordaţi în baza unui contract foarte transparent, clientul ştiind de la bun început care este costul total, cost care nu poate creşte.

Chiar dacă poate părea ridicat la pri-ma vedere, costul împrumutului la do-miciliu reflectă toate avantajele acestui serviciu: acordarea împrumutului şi în-casarea ratelor săptămânale direct la do-miciliul clientului. În plus, în cazul în care clientul întâmpină dificultăţi financiare, suma de rambursat este reeşalonată fără niciun cost suplimentar. De altfel, aces-ta este unul dintre principalele avantaje ale produselor pe care le oferim: costul este fix pe toată durata contractului, nu există penalităţi de întârziere.

Pentru a răspunde nevoilor şi aşteptă-rilor clienţilor noştri, la mijlocul lui 2008, Provident Financial România a dezvoltat un produs prin care le oferă clienţilor posibilitatea de a alege cum primesc şi cum restituie împrumutul: la domiciliu, prin intermediul reprezentanţilor, sau prin transfer bancar, în acest ultim caz costul împrumutului fiind considerabil mai mic.

Produsul este testat în acest moment în două sucursale, iar rezultatele iniţiale ne arată că cea mai mare parte a clien-ţilor noştri preferă serviciul rapid şi comod, la domiciliu, şi că înţeleg pe deplin costurile acestor servicii supli-mentare.

În speranţa că veti publica aceste completari, rămânem la dispoziţia dumneavoastră pentru orice clarificare legată de produsele şi serviciile pe care le oferim şi vă rugăm să primiţi salutările noastre.

Vlad Şandru,Manager ComunicareProvident Financial Romania

dreptul la replică

Am primit de la provident financial România

(urmare din pagina 2)Suntem frustraţi pentru că şi din

banii noştri s-a construit Aeroportul internaţional cu care autorităţile locale se mândresc, dar este ineficient, fără prea multe curse internaţionale, având aerogara enormă veşnic goală şi cu vicii de execuţie, chit că a fost construită de o firmă nemţească. Suntem frustraţi că acest aeroport a fost executat cu costuri enorme doar ca să meargă

neamţul Iohannis în concediu la nemţii lui sau să se plimbe prin Japonia, pe banii comunităţii, deci şi ai noştri, ca un şef de stat, deşi este doar primarul unui oraş de mărime medie, care, iată, a devenit prea mic pentru un primar atât de „mare“! La fel, am fost frustraţi când un prieten pe care l-am aşteptat la gară a exclamat, văzând deşertul de piatră adusă din China în care s-a transformat Piaţa Gării, tot pe banii noştri: „Cine a sluţit în halul acesta zona care era, altădată, plină de verdeaţă şi de viaţă?!“

Da, suntem frustraţi că ne sfidează în trafic, călcând şi cele mai elementare reguli de circulaţie rutieră, copiii de bani gata încoţopeniţi la volanul limuzinelor, jeepurilor sau maşinilor sport cumpărate de părinţii lor din banii furaţi de la stat, deci, implicit, de la noi, care „cotizăm“ o viaţă întreagă la bugetul acestuia. La fel, suntem frustraţi că pentru a obţine o aprobare de construcţie într-un sat trebuie să umblăm până ne tocim pingelele şi să ne izbim de o armată de birocraţi, care de care mai „vigilent“, în timp ce partenerii de afaceri ai primarului demolează imobile de patrimoniu, în plin centru istoric şi, apoi, construiesc nişte clădiri înfiorătoare, care sluţesc, pur

şi simplu, oraşul, fără nici un fel de avize şi fără să fie deranjaţi de nici una dintre autorităţile pe la uşile cărora ne agităm noi cu hârţoage în mână pentru a fi în deplină legalitate. Pe măreţii constructori, agreaţi de primar, îi doare exact în cot de avize, autorizaţii şi legi!

Suntem frustraţi pentru că Herr Iohannis, împreună cu familia sa, a furat case de la statul român, deci, şi de la noi, deoarece şi noi

reprezentăm o părticică din acel stat, la fel ca şi dumneata, cel care citeşti aceste rânduri, la fel ca şi orice cetăţean al României. Dacă statul ne-ar fi dat, în compensaţie pentru casele furate de Iohannis, câte o jumătate de bancă în parcul Astra, care să aparţină pe veci familiilor noastre, tot frustraţi rămâneam, deoarece nu se compară „boul“ furat de Iohannis cu „oul“ oferit nouă! Suntem tot aşa de frustraţi şi pentru copiii vânduţi în Canada la începutul anilor 1990 de către acelaşi Iohannis, împreună cu nevastă-sa, chiar dacă acei prunci nu ne erau rude, dar erau români de-ai noştri, sânge din Neamul Românesc!

Am fost frustraţi, până mai ieri, pentru că toată lumea spunea despre acuzele aduse dictatorului Iohannis, în această publicaţie, că sunt minciuni, invenţii, cu toate că noi am prezentat în paginile revistei nenumărate dovezi, probe reale şi incontestabile. La fel, toţi susţinătorii fanatizaţi ai primarului spuneau că directorul publicaţiilor Justiţiarul, Marius-Albin Marinescu este nebun (acesta fiind şi „argumentul“ suprem al celor lipsiţi de argumente pentru anihilarea oponentului), fiind o voce singulară ridicată împotriva autocratului local.

Între timp, din cauza împingerii forţate a impostorului Iohannis pe scena politică, la nivel naţional şi la vârf, de către masonerie prin intermediul politicienilor marionete, presa centrală, care nu este aservită în totalitate ca presa locală, a început să vină cu acuze la fel de grave împotriva Kaiser-ului Klaus. Înseamnă că, în afară de noi, care l-am demascat frecvent, aproape în fiecare număr

al revistei, sunt „nebuni“ şi ziariştii care au scris – independent de noi! –, despre ticăloşiile primarului Iohannis, împins în mod ocult de P.N.L. la postul de premier, în publicaţiile Gândul, Ziua, Interesul public, Evenimentul zilei, Academia Caţavencu,Gardianul şi altele?!

În urmă cu câţiva ani, unor jurnalişti de la publicaţii cunoscute le ofeream „pe tavă“ probe zdrobitoare privind actele de corupţie în care era implicat „bravul şi cinstitul“ nostru primar – dar au refuzat să le preia, atunci, pe motiv că Iohannis este mai presus de orice suspiciune, uzând de pseudo-argumentul „E neamţ, domnule!“. Adică, vezi, Doamne, dacă-i neamţ, nu ştie să facă porcării, deşi corupţia nu are naţionalitate ! Acei jurnalişti ne-au căutat acum să ne solicite ceea ce refuzaseră atunci. A fost rândul nostru să-i refuzăm, spre marea lor nedumerire. Adică, noi cu munca şi ei cu culesul laurilor: noi cu ponoasele, iar ei cu foloasele! Jurnaliştii în cauză erau miraţi cum de le pot fi refuzate acele dovezi, mai ales că ei trăiau cu impresia unui drept care li se cuvine…A venit vremea să se simtă şi alţii frustraţi!

Justiţiarul sibian


Foto: Ora de Sibiu

Deşi autoturismele nu au acces în Piaţa Mare, primarul sfidează propriul electorat, parcându-şi cu tupeu maşina la scară. „Suntem egali în faţa legii,

dar nu suntem egali în faţa locurilor de parcare”, a răspuns Iohannis la întrebarea: „Nu suntem toţi egali în faţa legii?”.

puncte de vedere

10


politică

În Filosofia istoriei, Hegel observă că, „…în genere, o răsturnare a vieţii de stat este sancţionată oarecum prin opinia publică atunci cînd ea se repetă. Astfel, Napoleon s-a prăbuşit de două ori şi tot de două ori au fost alungaţi Bourbonii. Prin repetare, ceea ce la început părea numai întîmplător şi posibil devine o realitate şi este confirmat“ (381). Marx rezumă caustic acest pasaj şi relevă că Hegel atrage atenţia asupra faptului că „…marile evenimente istorice apar, ca să zicem, aşa de două ori. El a uitat să adauge: prima oară ca tragedie, a doua oară ca farsă“. Ironia lui Marx se potriveşte, întrutotul, istoriei postdecembriste a Partidului Naţional Liberal, a cărui dispariţie implacabilă, definitivă din istoria politică a ţării este simbolizată şi marcată de şefia lui Crin Antonescu-Vorbete.

Apărut în vîltoarea tumultosului început de an 1990, P.N.L. a aglutinat speranţele multor români care – din cauza cenzurii staliniste – nu cunoşteau adevărata faţă a P.N.L.-ului interbelic şi, atunci, după căderea aranjată să pară spontană a regimului totalitar, îl creditau doar prin perceperea abstractă a numelui său sonor şi patriotic: Partidul naţional Liberal. Or, dacă fiinţarea interbelică a P.N.L. constituise, realmente, o tragedie pentru România Mare, reapariţia sa pe scena Istoriei, în ianuarie 1990, s-a încadrat perfect în categoria de „farsă“, aşa cum o calificase, maliţios, Marx.

Într-adevăr, caracteristica esenţială a existenţei postdecembriste a P.N.L. este „frîngerea-n-aripioare“. Desigur, am putea să-i dăm o definiţie mai fasonată – de exemplu, să-i zicem „sciziparitate politică“. Sintagma sună mai pompos, are o aură politologică şi chiar un aer academic, cvasi-ştiinţific; dar i-am da, astfel, un aer prea sobru, prea serios – calitate care intră în contradicţie cu ideea esenţei sale, de farsă istorică, de comedie a Istoriei! Ceea ce revine la a spune că – sub specie istorică – este o tragi-comedie, deci, în fond, tot o tragedie. Pentru că P.N.L.-ul reînviat a fost o mare şi profundă dezamăgire pentru cei care, naivi şi plini de incultură politică şi istorică, îşi puseseră mari speranţe în el!

Ridicolul situaţiei actuale din P.N.L. este dat de faptul că, după reapariţia sa istorică plină de expectanţă politică, de promisiuni liberale, fusese primul partid care îşi începuse divizarea ca în reacţia de fisiune nucleară: în „aripa“ Câmpeanu, în „aripa“ Rusu-Patriciu, în aripa „P.N.L.-2003“, în „aripa“ Quintus, în „aripa“ Cerveni etc. Deci, decît sintagma aparent fastidioasă şi marcată de preţiozitate „sciziparitate politică“, singura potrivită este „frîngerea-n-aripioare“ – prin care, iată!, am creat un nou concept politologic atribuit P.N.L.-ului, care devenise un pom plin cu păsărele, fiecare pe creanga ei.

Primul preşedinte i-a fost „marele liberal“ Radu Câmpeanu, revenit

îmbibat de democraţie franţuzească. Dar a fost rapid „şuntat“ de „tinerii liberali“, care, de fapt, nu erau decît unii dintre foştii tineri lideri U.T.C.-işti, care abia aşteptau să acceadă în funcţiile de conducere ale P.C.R., cum fuseseră Dinu Patriciu, Viorel Cataramă, Mihai Răzvan Ungureanu (văzut, acum, ca asul din mânecă al lui Traian Băsescu!) şi alţii mai juni, ca impertinentul şi parvenitul Bogdan Olteanu (numit zilele trecute viceguvernator al B.N.R., e-adevărat, nu ştim pentru ce merite, dar bănuim: să-i ia locul lui Mugur Isărescu!). Aşa că l-au expediat, prompt, pe occidentalizatul Radu Câmpeanu în antecamera gropii de

gunoi a Istoriei, insinuîndu-se ei la masa bucatelor. Desigur, fiind doar „lupi tineri“, „căţelandri“ – cum îi ironizează Tudor Gheorghe – care vor forma, ulterior, clici, haite, au stat, iniţial, „cuminţi“ în siajul noului preşedinte al P.N.L., juristul epigramist Mircea Ionescu-Quintus, secondat de venerabilul francmason patriot Dan Amedeo Lăzărescu. Dar, nerăbdători să ajungă în vârful politicii, s-au organizat în clici – „aripioare“ de partid – şi au aranjat asasinarea lor morală cu ajutorul unor ticăloşi din sinistrul C.N.S.A.S., pe motiv că ar fi fost colaboratori ai Securităţii.

După debarcarea lui Ionescu-Quintus, a fost pus preşedinte Valeriu Ssstoica, plin de charismă precum broasca de păr. Dar, cît fusese ministru al Justiţiei, fusese supranumit Valeriu Stoica-Bancrută-Frauduloasă, fiindcă dezincriminase bancruta frauduloasă în mod deliberat provizoriu, ca să scape de puşcărie pe marii escroci – ca să nu mai vizăm şi alte fapte grave de corupţie, care i se

impută. Aşa că nu a făcut mulţi purici la conducerea P.N.L.: debarcarea lui Valeriu Stoica s-a făcut tot printr-un mare scandal, ceea ce i-a făcut pe unii analişti să afirme că, dintr-un partid „istoric“, P.N.L. a devenit un partid isteric. Apoi, Valeriu Stoica a şters-o englezeşte şi din partid. Deşi se dădea mare liberal şi a publicat chiar o compilaţie, Noua Dreaptă (cine i-o fi scris-o?!), el a eşuat, alergând după ciolan, în actualul P.D.-L. – partid care-şi zisese, anterior, P.D. şi deci, măcar demagogic, era de stînga, căci fusese acceptat în Internaţionala Socialistă, la insistenţele preşedintelui de atunci al P.D.-lui, d-l Traian Băsescu, deşi P.S.D.-ul se

opusese! Aceeaşi degringoladă partinică a dovedit-o alt mare lider „liberal“ şi membru de vază al cleptocraţiei, Theodor Stolojan – ex-F.S.N.-ist, ex-P.S.D.-ist, ex-P.D.-ist şi „cel mai deştept băiat“ –, care a fost, şi el, o vreme, preşedinte al P.N.L., acum fiind adjunctul preşedintelui P.D-L., Emil Boc cel Mare şi Scund (după cum îl persiflează Academia Caţavencu).

Făcătura ticăloşilor din C.N.S.A.S. a fost aplicată inclusiv în cazul altei personalităţi liberale, Mona Muscă, care a fost zburată şi ea din P.N.L. Şi, uite aşa, cînd cu C.N.S.A.S.-ul, cînd cu traseismul politic, P.N.L.-ul a rămas rapid fără lideri, până a ajuns la conducere Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, fost fotomodel, deci charismatic şi chiar bun „manager“, căci se îmbogăţise făcând comerţ (cinstit!) cu maşini Citroën, cînd era, simultan, şi prim-ministru (şi nu se crea odiosul „conflict de interese“, ci doar favorizarea concordanţei de interese). Dar nici acesta nu a rezistat mult, fiindcă a fost înlocuit cu vorbetele P.N.L.-ului,

omul cu ochii de peşte mort-de-trei-zile, pe numele său întreg George Crin Laurenţiu Antonescu, iar pe cel scurt Crin Antonescu-Vorbete. De ce îi spunem vorbete?! Pentru că singura sa calitate şi calificare în partid este să debiteze mult nimic despre orice. În disputa televizată, pe Antena 3, din timpul campaniei „democratice“ premergătoare alegerii actualului şef al P.N.L., chiar preşedintele în funcţie, Călin Popescu-Tăriceanu, i-a reproşat concurentului său, Crin Antonescu, faptul că în Parlament a strălucit prin lipsă, căci el a fusese mereu pe sticla televizoarelor ca să „vorbească discuţii“. De aici calificarea lui, manifestă,

de vorbete. Prin vorbăria sa se aseamănă cu ceilalţi vorbeţi din mass media, care se folosesc de logoreea lor politicianistă pentru a parveni, pentru a pătrunde în mediile de partid şi a fraieri electoratul. Mai mult, însuşirea sa de vorbete îl aseamănă cu acel orbete (Spalax microphtalmus) care, deşi nu vede, îşi creează eficient galeriile subterane prin care parvine la foloasele-i necesare. Cum-necum, el a rămas singurul simbol al P.N.L.: dacă zici P.N.L., atunci zici Crin – chiar dacă a devenit „Dezamăgirea liberală – un Crin rămas fără parfum“!

Acum, Crin Antonescu, singurul lider cu „imagine“ al P.N.L., care vorbeşte despre orice, vorbeşte şi despre tehnocraţi. Dar, în mod evident, în mintea lui găunoasă de istorico-filozof – adică nici istoric, nici filozof, dar vorbete în fiecare dintre aceste domenii! –, prin cuvîntul tehnocrat el înţelege cleptocrat – adică unul care are puterea să fure fără să fie prins şi pedepsit! Altfel, ca vorbete-orbete „care este“, se explică şi cecitatea politică

dovedită în vizita electorală de la Sibiu, cînd l-a ales ca viitor prim-ministru al unui halucinant guvern de tehnocraţi pe primarul Sibiului, Klaus Werner Iohannis! Premierul Iohannis! Horribile dictu!...

Aşa cum s-a demonstrat aici, în articolul „Aţi votat cleptocraţia…“, în ultimele două decenii cleptocraţia a condus România, iar din clicocraţia cleptocrată fac parte P.N.L., U.D.M.R., F.D.G.R. – condusă permanent de K. W. Iohannis – şi celelalte partide care, prin rotaţie, au deţinut Puterea. Iar primarul K. W. Iohannis, personajul prezent în multe articole de aici, în care este acuzat de corupţie, este figura principală şi în dosarele penale tergiversate de D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., în scopul prescrierii ilegalităţilor comise de el, ca şi în cazul multor alţi lideri politici. Prin „desemnarea“ primarului K. W. Iohannis ca potenţial prim-ministru, Crin Antonescu-Vorbete şi-a dovedit atât cleptotropismul politic – adică orientarea preferenţială spre hoţi –, cît şi faptul că are ochi de peşte; dar unul mort-de-trei-zile şi nu ca acel obiectiv al aparatului de fotografiat, numit „ochi de peşte“, care „vede“ la aproape 180 de grade. Pe cînd Antonescu-Vorbete nu-şi vede nici lungul nasului.

Iohannis nu a fost ales de 90 la sută dintre alegători – cum pretinde, acum, Crin Antonescu-Histrionul, repetând ca un papagal minciunile presei mercenare , care a preluat minciuna difuzată de Martin Muller, în pretinsul său „sondaj de opinie“ –, ci doar de o treime din electorat! Iar faptul că l-a propus premier în iluzoriul guvern de tehnocraţi doar după ce „s-a uitat“ – cu ochii lui de peşte mort – la Iohannis „de trei ori“ la câte o şuetă reflectă cât de bine „vede“, într-adevăr, Crin Antonescu. Totodată, atestă şi cât de bine dezinformează „Crin“ opinia publică, deoarece, acum, „a uitat“ să dezvăluie cât de bine îl sprijină Germania: la alegerile din 2004, Susanne Kastner, vicepreşedinta Bundestagului şi agent electoral pentru Iohannis în perioada aceea, venise pregătită de acasă pentru a-l decora pe Führerul sibian din partea Parlamentului german pentru victoria strălucitoare cu o medalie la fel de strălucitoare. În asta rezidă priceperea de „tehnocrat“ şi „succesurile“ primarului Iohannis, etalate de „tonomatele“ din presă: în faptul că e sprijinit, în mod ocult, din afară. Au auzit Serviciile Secrete de sintagma „agent de influenţă“?! Iată cu cine se laudă histrionul Antonescu şi alianţa ad-hoc P.N.L.-P.S.D.-U.D.M.R.-grupul parlamentar al minorităţilor antinaţionale!

Domnule preşedinte Traian Băsescu, vreţi un premier tehnocrat? Puneţi-l pe economistul Florea Dumitrescu, ex-ministru de Finanţe, ex-guvernator al B.N.R., ex-ambasador în China; e-adevărat, el nu este „independent“, fiindcă este patriot: este dependent de România!

vasile zăRnescu

CRIN ANTONESCU-VORBETE: OMULCU OCHI DE PEŞTE MORT-DE-TREI-ZILE

11


colimator

foarte mulţi analişti politici şi ziarişti susţin că susţinerea largă din partea partidelor politice pentru Klaus Iohannis se datorează faptului că este membru al masoneriei. coordonarea perfectă a lui geoană-oprescu-Antonescu în a promova un candidat unic la funcţia de premier se datorează ordinelor primite de la marea lojă naţională a Românei. de fapt, asistăm la un război între masonerie, ce suţine opoziţia şi pe primarul sibiului pe de o parte, şi traian băsescu, omul fostei securităţi, pe de altă parte. Klaus Iohannis nu este un sfânt paraşutat din sibiu, ci un om implicat în afaceri locale şi transnaţionale sub oblăduirea unor personalităţi puternice ale masoneriei române.

sibiul sub IohannisNicolae Nan, Ioan Berghezan, Ioan

Tuşinean sunt nume intrate în rândul masoneriei sibiene. „Frăţie” despre care mai toată lumea vorbeşte cu, cel mult, „am auzit că…” a împânzit mai toate mediile de conducere ale judeţului. Mai nou, la Sibiu a pătruns puternic şi masoneria germană – Andreas Huber şi Steffan Mildner sunt două exemple de acest fel.

Primul nume apărut în urma investigaţiilor efectuate de ZIARUL de Sibiu a fost cel al liderului politic, Nicolae Nan, care pe bună dreptate şi-a însuşit titulatura de “Naş” al lumii afacerilor sibiene şi care a intrat în vizorul masonilor în perioada 1990-1991, datorită potenţialului relaţional de care dispunea. Masoneria l-a luat în colimator nu pentru persoana sa, ci pentru lanţul de legături prin alianţă pe care le-a cultivat de-a lungul timpului. Filiera oamenilor pe care acesta i-a recomandat în masonerie este una vastă şi este fundamentată pe principiul puterii. Primul a fost Dan Nanu, consilier local, pe care “Naşul” Nicu Nan l-a cununat anterior, şi care a reprezentat un argument decisiv. În această direcţie, sprijinul acordat lui Dan Nanu a venit datorită faptului că fratele său, Florin Nanu, este procuror, iar tentaculele acestuia se întind până la instituţiile centrale ale magistraturii din Bucureşti. De asemenea, o altă susţinere a fraţilor Nanu pentru masonerie a venit din partea procurorului Silaghi, care a întărit recomandarea făcută de Nan. A doua proptea recomandată de Naşul Nan pentru masonerie este Ioan Tuşineanu de la SC Construcţii SA. A intrat în vizorul masonilor datorită faptului că a pornit de jos, de la mătură, ca simpul funcţionar în primărie, atrăgând atenţia asupra influenţei masive pe care acesta o exercita la nivelul judeţului, în cadrul afacerilor cu licitaţii. Senatorul Nicolae Neagu nu putea scăpa tentaculelor masonice, datorită faptului că, din 1990 încoace, el însuşi şi-a cultivat relaţia cu Naşul Nan prin afacerile derulate la nivelul judeţului, calul troian fiind Metalcar SA, ale cărei afaceri au fost gestionate de acesta direct până în anul 2004 şi apoi din umbră, după ce acesta a devenit parlamentar de Sibiu. De

menţionat faptul că senatorul Neagu a fost acceptat în ultimul val masonic de la Sibiu.

masoneria politicăConexiunile masoneriei sibiene

cuprind însă şi membrii ai fostului partid de guvernământ – Ioan Cindrea, omnipotentul politician al PSD, a ajuns în vizorul masoneriei încă din vremea în care organizaţia judeţeană a acestui partid era condusă de controversatul Francisc Tobă, care a avut un rol aparte în timpul evenimentelor din decembrie 1989, de la Sibiu. După momentul postrevoluţionar, începătorul Ioan Cindrea în ale politicii nu s-a expus în primul plan al politicii sibiene, ci a ştiut să stea în umbra lui Tobă, dar având totuşi abilitatea de a-şi dezvolta relaţii la Bucureşti în cadrul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale. Acesta a fost momentul culminant al carierei politice a lui Ioan Cindrea care a atras atanţia liderilor masonici actuali, fiind catalogat dreptul unul dintre cei care au ajuns să stăpânească şi să folosească arsenalul de semne şi ritualuri masonice în cadrul întâlnirilor. Constantin Morar, fost preşedinte al Consililui Judeţean Sibiu a ajuns ţinta masonilor datorită faptului că era caracterizat un fidel susţinător al principiilor masonice, printre care dirijarea intereselor judeţului către aceste cauze masonice – atragerea investitorilor din străinătate, investiţii în domenii preferenţiale care să aducă profit imediat – au constituit punctul major.filiera germană

După instalarea primarului sas Klaus Johannis la cârmuirea oraşului Sibiu, masoneria germană a devenit tot mai virulentă, găsind în persoana primarului o adevărată Coloana a V-a pentru promovarea intereselor de dominare şi control. Primarul Johannis a fost sprijinit în activitatea sa de lideri şi afacerişti de marcă din Sibiu, care au căpătat poziţii importante pe harta puterii fiind catalogaţi drept principalii ,,sateliţi” ai Clubului Economic German. Printre aceştia au apărut în centru atenţiei masonilor şi Steffan Mildner, coordonatorul biroului de consultanţă româno-germană GTZ din Sibiu, al cărui nume a fost conectat la ramificaţiile afacerii retrocedărilor din centrul istoric al Sibiului către Consistoriul Evanghelic German. Motivaţia masonică a acestui gest o reprezintă faptul că de numele GTZ se află legat importanţi finanţatori care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Ministerului Federal de Interne German, în interiorul căruia activează importanţi lideri masonici în frunte cu Otto Schilly. Alături de acesta pe harta puterii masonice sibiene şi-a făcut încet loc Steffan Johannes Max Braune, numărul doi în cadrul Alianţei PNL-PD Sibiu şi aflat în structura de conducere a Clubului Economic German. A fost propulsat în prim plan ca urmare a finanţărilor masive acordate actualei puteri sibiene, prin verigile afacerii Titan Trade, precum şi prin influenţarea unor centre locale de putere, precum Consiliul Local, în persoana Otiliei Man.

Cel mai recent membru al filierei germane îl constituie Andreas Huber, care „păstoreşte” afacerile reprezentanţei germane Opel la Sibiu, şi pe care Johannis l-a cununat, creându-i pârtie pentru a accede în cercul de elită al Clubului Economic German.Andănuţ, cap de pod

Paradoxal este faptul că cel care a netezit terenul pentru proliferarea masonilor germani mai sus menţionaţi în Sibiu nu este de origine germanică, ci este un român – numele său: Crin Andănuţ, de profesie economist. Încrengăturile propulsării lui Crin Andănuţ ca şi capăt de pod al masoneriei de sorginte germanică se regăseşte în anul 1993. Pe atunci cel în cauză era şef de cabinat la Fundaţia Româno-Germană şi avea în vizor ca în funcţia de director al instituţiei mai sus menţionate să fie promovat un om care să facă jocurile masoneriei. Specuând o presupusă relaţie de concubinaj între directorul fundaţiei din acel moment şi secretară acestuia, Crin Andănuţ s-a trezit peste noapte în funcţia supremă de decizia a fundaţiei mai sus menţionate. Pe această cale, şi-a câştigat încrederea masonilor şi a dat frâu liber pătrunderii în Sibiu a masoneriei germane, făcând intervenţii ca, prin influenţa sa, pionul german GTZ să aibă sediul în buricul oraşului, pe strada Avram Iancu. Întâlnirile masonilor germani au ajuns astfel să aibă loc la ceas de taină în crama Mildcosib, care aparţine aceluiaşi Steffan Mildner de la GTZ şi în cadrul căreia îşi expun ideile de sorginte masonică persoane precum: Klaus Johannis şi arhitectul şef Szabolts Guttmann. Acesta din urmă a ajuns să atragă atenţia masonilor ca urmare a faptului că soţia sa, având o funcţie ascunsă în cadrul firmei Arhigraf, care aparţine arhitectului Valeriu Grigorov, a ajuns să aibă în anul 2004, un profit de peste 1 miliard de lei. Anterior, Mildner a ţinut să precizeze destinaţia clară a afacerii Mildcosib. „Societatea MILDCOSIB este afacerea mea personală care nu are nici o legătură cu proiectul GTZ. Este vorba de o societate cu profil vinicol, iar orice profit obţinut din aceasta este folosit pentru derularea unor proiecte sociale. Mildcosib nu are nici un rol comercial în proiectul

GTZ. Pentru o perioadă scurtă de timp de circa doi ani a existat o implicare a Mildcosib pentru proiectul privind contractatele manageriale cu experţi locali. Acesta a fost un sprijin total ne-economic astfel încât sumele plătite au fost una câte una rambursate către GTZ. Nu a existat nici un cent de profit. Cu alte cuvinte nu am un al doilea venit rezultat din derularea afacerilor MILDCOSIB”.ţintele masonice

„Organigrama“ de funcţionare a masoneriei reprezintă un aspect ascuns ochiului public, asupra căruia vom insista în cele ce urmează. Structura de putere a masonilor se bazează pe ranguri ierarhizate, în care membrul situat la un anumit nivel ierarhic nu-şi cunoaşte decât şeful de pe nivelul imediat superior, în genere acesta fiind cel care l-a recomandat şi susţinut pentru a accede în masonerie. Înainte de a fi propulsat în structurile masonice, persoana respectivă se află în studiu pe o durată de cel puţin trei ani, timp în care sunt testate o serie de calităţi precum: potenţialul de putere al relaţiilor la vârf pe care le deţine, influenţarea deciziilor la nivel înalt prin funcţia pe care o are. Alături de acestea, sunt vizat şi anumite tare de personalitate, fiind luate în colimator persoanele avide de putere, dornice de funcţii şi poziţii sociale de conducere. După cei trei ani de supervizare a ucenicului, ,,protectorul” lansează verigii imediat superior propunerea de a accede în rândurile masoneriei, după care depune un jurământ de credinţă care să ateste în esenţă obedienţa faţă de principiile organizaţiei.monitorizaţi din plin

Activitatea masonică la nivel global a ajuns să fie monitorizată de capii serviciilor secrete. În perioada în care Radu Timofte, fostul director al SRI, deţinea funcţia de vicepreşedinte al comisiei de apărare al Senatului, acesta a supervizat activitatea grupărilor masonice. De pe aceste poziţii, a dezvăluit că „masoneria îşi propune să influenţeze şi să controleze principalele instituţii de decizie naţionale şi internaţionale. Se vorbeşte tot mai des şi se scrie tot mai mult de faptul că această organizaţie are ca scop şi adesea chiar reuşeşte să deţină controlul în domeniu economic,

politic, cultural şi mai nou militar. Nu cred că se ştie prea mult despre masonerie, aceasta fiind o organizaţie destul de complexă despre care nici măcar membrii supuşi nu ştiu acest lucru. Dacă se ştie câte ceva, se ştie din ceea ce s-a deconspirat până acum prin publicarea unor documente secrete (protocoale, scrisori). Aceste documente au fost receptate negativ de liderii masonici, deoarece ar fi fost de preferat ca cei care au vorbit să nu încalce jurământul, iar activităţile secrete să nu fie cunoscute decât de un grup foarte restrâns. Celorlalţi mai mici nu le sunt prezentate adevăratele intenţii ale masoneriei, acestea fiind simple unelte, care doar cred sau îşi imaginează că ,,ştiu câte ceva”.

sloganuri masonice„Prin haos la ordine“„Politica şi morala nu trebuie să aibă nimic comun“„Dreptul constră în forţă”„Toţi pentru unul şi unul pentru toţi”„Scopul masonic îşi justifică întotdeauna mijloacele”„Dreptul trebuie să fie al celui mai tare”„Mulţimea este oarbă şi de aceea poate fi atât de uşor manipulată”„Libertatea este o idee himerică”„Oamenii politici sunt nişte păpuşi de paie în mâinile maeştrilor”„Nevoia pâinii zilnice îi dresează gradat pe oameni“

fondatorul cluburile lions sibiuPrimarul Klaus Johannis face el

însusi parte din clubul Lions Sibiu şi a fost chiar preşedintele acestuia, între anii 2004-2005. Din cele doua cluburi sibiene mai fac parte: omul de afaceri Ilie Vonica, directorul DSP Ioan Maniţiu, deputatul Mircea Cazan şi soţia sa, Adriana, fostul rector al ULBS, Dumitru Ciocoi Pop, medicul pediatru Mihai Neamţu, patronul societăţii Geiger – care a câştigat multe dintre contractele cu primăria Sibiu – Gheorghe Geiger, fostul prefect Ilie Mitea, dar şi actualul prefect, Constantin Trihenea, preşedintele Consiliului Judeţean, Martin Bottesch şi mulţi alţi oameni cu influenţă în Sibiu.

francmasoneria română îşi retrage sprijinul acordat actualei puteri

Membrii Marii Loji Naţionale a României susţin că de acum înainte vor promova doar valorile, interesele naţionale şi libertăţile românilor. Deşi, în urmă cu opt ani, susţin francmasonii, s-au alăturat instituţiilor statului pentru a lupta împotriva corupţiei, au observat că de fapt, hoţia şi haosul s-au instaurat în aceste instituţii. Declaraţia a fost făcută de Viorel Danacu, Marele Maestru al Marii Loji Naţionale a României, la ceremonia de deschidere a noului an masonic, la care au participat toţi fraţii acestui rit.

Să fie Klaus Ioahannis candidatul Masoneriei la funcţia de premier?

marius sălăJeAnpublicat la 15 octombrie 2009

preluare din Napoca News (http://www.napocanews.ro)

Klaus Iohannis: un mason spre palatul victoria?

12


eveniment

Greva mascată a magistraţilor a fost validată, aprobată – şi, pe cale de con-secinţă, deducem că a fost chiar iniţiată – de însuşi Consiliul Superior al Magis-traturii, care este forul conducător al Ma-gistraturii. De aceea, suntem îndreptăţiţi să vorbim nu doar de magistraţi – fie ei mulţi sau puţini care „protestează“ –, ci de instituţia ca atare, Magistratura cu M mare, care a comis o grevă autentică, sub paravanul pervers al cuvîntului mai ino-cent, „protest“!

„Protestul“ magistraţilor a stîrnit vehe-mente reacţii pro şi contra.

Cele pro sunt vădit neîntemeiate. De ce? Pentru că sunt puţine şi pentru că aparţin, îndeobşte, celor care fac parte din clanul magistraţilor. Dar, în primul rînd, pentru că însăşi manifestarea aces-tei acţiuni a fost îmbălsămată sub titlul benign de „protest“, ceea ce dezvăluie întregul tertip avocăţesc specific acestei categorii profesionale. Magistraţii nu au voie să facă grevă, aşa că s-au ascuns, in-util, sub pulpana cuvîntului „protest“, care cuvînt nu are nici măcar funcţia frunzei de viţă de pe statui: nu acoperă fariseis-mul, ipocrizia deşănţată a magistraţilor. O dovadă suplimentară a acestei masca-rade de „protest“ este şi faptul că deşi, în 28 septembrie, fusese declarat încheiat, pînă azi, 2 octombrie, existau judecăto-rii – cum este, de exemplu, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti – care încă nu îşi reluaseră activitatea!

Pentru că nu mai aveau voci autoriza-te şi cu prestigiu care să-i apere, magis-traţii au apelat la timbrul nou şi lacrimo-gen al proaspetei preşedinte – ca numire în funcţie, nu altfel! – a Asociaţiei Magis-traţilor din România (A.M.R.), d-na Mona Pivniceru.

lamentatio pro domo

Şi cine comite „protestul“? Magistra-tura, cotată în toate sondajele de opinie ca cea mai coruptă instituţie a Românei. Elocvent este şi avertismentul dat recent de Olanda, prin acuza adusă Justiţiei din România. Doamna judecătoare Mona Pivniceru, care a înlocuit-o pe Viorica Costiniu la conducerea A.M.R., ar face bine să-şi amintească de alţi componenţi ai Consiliul Superior al Magistraturii, care nu aveau ce căuta acolo: procuro-rii Alexandru Ţuculeanu şi Ilie Picioruş şi judecătoarea Maria Huza, preşedinta Tribunalului Bucureşti; adică mastodonţi ai corupţiei – aşa cum am demonstrat în studiul de caz Armaghedonul magistra-ţilor! Şi doamna Pivniceru se vaită, ipo-crit, că sunt discreditaţi şi discriminaţi, că preşedintele ţării, unii din mass media şi o parte a opiniei publice atentează la prestigiul şi imaginea magistraţilor. Nu-mai că actuala şefă a A.M.R. i-a preluat nu doar şefia deţinută de Viorica Costiniu, ci şi fariseismul acesteia, căci iată ce declara ea: „Pe cînd conducea oficial A.M.R., Viori-ca Costiniu a înaintat C.S.M. două propu-neri de modificare a Legii privind statutul

magistratului. Una se referea la elimina-rea prevederii potrivit căreia constituie abatere disciplinara exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, cea-laltă la înlăturarea răspunderii patrimo-niale a magistraţilor în cazul săvîrşirii de erori judiciare sau pentru sentinţe invali-date de C.E.D.O.“ (vezi Cristian Mihai Chiş, prostituate in roba). Aşadar, Viorica Cos-tiniu se văicărea şi ea de denigrarea şi dis-criminarea la care sunt supuşi magistraţii – pronunţînd la Realitatea TV faimoasa frază „magistraţii sunt obligaţi să se prostitueze juridic“ –, dar avea grijă să se preocupe de scutirea magistraţilor de răspunderea materială la care îi obliga le-gea, pentru sentinţele date greşit!

Doar magistraţii, ţiganii şi maghiarii se mai vaită în ţara asta de discriminare şi denigrare: magistraţii au devenit, în cvasitotalitatea lor, corupţi; ţiganii ne-au compromis grav pe plan internaţional prin aproprierea şi impunerea abuzivă a făcăturii „rom/rrom“; maghiarii vor sece-siune teritorială ca să facă stat în stat, ca în enclava Nagorno-Karabah. Şi, atunci, să nu-i discriminezi, adică să nu stai cu ochii pe ei, ca să vezi ce potlogării fac?! Dar, curios, ex-judecătoarea Maria Huza şi ex-premierul Theodor Stolojan – prietenul ei politic, cotat ca fiind şi „cel mai deştept băiat“ –, pătrunşi de adierea modernă a multiculturalităţii, i-au botezat copiii ţi-ganului penalist Bercea Mondialu’, care, constant, a scăpat de puşcărie prin grija deosebită a magistraţilor şi politicienilor corupţi (cf. * „Maria Huza a văzut puţa lui Judecatoru’ şi ploconu’ lu’ tat-su“, în Academia Caţavencu, 14 dec. 2005)! Cînd îi veţi băga la puşcărie măcar pe actuala avocată Maria Huza şi pe finul ei, Bercea Mondialu’, atunci să cereţi salarii mari şi respect din partea opiniei publice, d-nă preşedintă Mona Pivniceru! Şi, apropo de salarii şi de răspunderea materială a magistraţilor: i s-a reţinut vreunui magis-trat din salariul său partea ce-i revenea ca obligaţie din sumele cu care a fost amen-dat statul român de C.E.D.O. pentru sen-tinţele date greşit de magistraţi?! Daţi-ne măcar un singur caz!

Totodată, greva Magistraturii a avut consecinţe nebănuite, pe care Mona Piv-niceru, în pofida celor două doctorate ale sale, le-a escamotat. „Interesele co-merciale sunt grav afectate de protestul magistraţilor“, spunea, la Realitatea FM, Gheorghe Piperea, avocat specializat în insolvenţă. El preciza că „nu se pot esti-ma cu exactitate pierderile, însă doar la procesele de insolvenţă – care în acest moment sunt complet blocate – la nive-lul întregii ţări pierderile sunt de aproxi-mativ 10 miliarde de euro, iar la nivelul Bucureştiului de 1,5 miliarde de euro. Dacă protestul mai durează două săptă-mâni economia poate intra în faliment“, mai spunea avocatul. Dar, fireşte, acest „protest nevinovat“ şi neautorizat – mai exact, ilegal – a mai provocat şi alte pre-judicii: unele comensurabile în bani, al-tele nu. Cînd unii lideri sindicali organi-

zaseră proteste spontane, neautorizate, autorităţile – printre care magistraţii! – au sărit pe ei, să li se impute pagubele. De ce să nu li se impute şi magistraţilor mă-car pierderile băneşti provocate de greva lor?! Dar nu, lor nu li se reţine din leafă niciodată, nimic, fiindcă ei sunt o elită aparte: dacă sunt inamovibili şi infailibili (zic ei!), atunci sunt şi intangibili! Iar dacă România intră în faliment inclusiv din ca-uza lor, nu-i nimic, luăm bani cu împru-mut de la F.M.I., iar generaţiile următoare îi vor restitui!

lipsa de rol activ a magistraturii

Mai mult. Ex-judecătoarea Maria Huza, ex-preşedinta Tribunalului Bucureşti, a avut impertinenţa să dea Ministerul Justiţiei în judecată ca să îi plătească din urmă – din 2000 încoace – sporul de sa-lariu pentru corupţie, deşi ea reprezintă simbolul patologiei politico-juridice. Ea a fost iertată pentru corupţia ei personală de către Consiliul Superior al Magistra-turii, prezidat de Dan Lupaşcu, acelaşi Lupaşcu care, deşi Huza fusese învinuită oficial, el a favorizat-o pe Huza pentru a nu fi dată afară – motiv pentru care, cul-mea, a fost acuzat chiar de către A.M.R.! – şi care, acum, la recenta şedinţă de po-mină a C.S.M., îl apostrofa pe preşedinte-le Traian Băsescu că „nu ştie să conducă şedinţa“!

Iar lacrimogena Mona Pivniceru vrea prestigiu şi să i se „repereze onoarea“ de magistrat denigrat de presă şi de preşe-dintele României. Prestigiul se dobân-deşte prin competenţă profesională şi rectitudine morală – ceea ce la magistraţi nu se găseşte nici măcar cît negru sub unghie. Şi dacă cinste nu e, nici prestigiu nu e!

Abordând problema luptei anticorup-ţie, la bilanţul D.N.A. din 6 februarie 2007, preşedintele Traian Băsescu «a amintit de contractele de energie, care nu s-au de-secretizat, şi de constatarea sa că nici un corp de control nu le-a luat vreodată la verificat, întrucît „oameni din actuala Pu-tere refuză să vadă aceste lucruri“. După ce a trasat, sugestiv, indicaţiile de acţiune pe care le-a considerat potrivite, Băsescu a încheiat prin a cere anchetatorilor DNA „să nu obosiţi în lupta anticorupţie“, şi a conchis că „actuala Putere se află în situ-aţia de a rata şansa de a da românilor un stat modern“ în privinţa luptei anti-co-rupţie» (cf. Răzvan Savaliuc, „Şo pe ener-

gie!“, în Ziua, nr. 3849, 7 februarie 2007). Asta, apropo de „băieţii deştepţi“ – cum sunt alintaţi astfel de presă, deşi, de fapt, trebuie să li se zică «infractorii cu „gulere albe“», deoarece fac escrocherii cu ener-gia electrică ieftină, produsă de hidro-centrale, pe care o cumpără ieftin de la stat şi o revînd scump… tot statului!

Ce au făcut magistraţii – recte procu-rorii, căci şi ei sunt magistraţi – pentru a dezvălui corupţia, la indicaţia imperi-oasă şi mobilizatoare a şefului statului?! Nimic pozitiv. Dimpotrivă, ei au intrat şi mai mult în simbioză cu alţi „băieţi deştepţi“, numiţi, totuşi, „rechinii imobili-ari“, demascaţi, spre cinstea presei, într-o mulţime de articole – spre ocara magis-traţilor, care au dovedit o totală „lipsă de rol activ“. Căutaţi, pe motorul Google expresia „rechinii imobiliari“ şi veţi găsi nenumărate materiale de lectură, dar şi de revoltă. Toate cazurile – tranşate în instanţele de judecată! – numite, gene-ric, „cumpărarea de drepturi litigioase“ nu sunt decât escrocherii patente, ca şi revînzarea energiei electrice. S-au sesi-zat, din oficiu, Parchetele, la vreunul din cazurile acestea? Niciodată. A dat vreun judecător o sentinţă în defavoarea unui „rechin imobiliar?“ În nici un caz. De ce? Fiindcă nu i-ar mai fi ieşit banii murdari care „i se cuveneau“ din acea escroche-rie, la care şi-a adus contribuţia, din plin, cvintetul rapace şi reprehensibil format

din: 1) „rechinii“ în speţă, 2) funcţionari ai primăriilor şi cei de la cadastru, 3) avocaţi, 4) procurori, 5) judecători.

corupţii şi-au tras salarii mari anti-corupţie

În pledoaria-i plîngăcioasă, preşedinta A.M.R. perora oţios despre independenţa justiţiei şi despre separaţia puterilor în stat. De la Montesquieau încoace numai despre asta se vorbeşte. Dar, în ciuda celor două doctorate ale sale, d-na jude-cător a uitat să mai precizeze că respec-tivele principii invocate – independenţa şi separaţia – sunt concepute şi gîndite exclusiv pentru a se asigura echilibrul Puterilor în stat şi controlul lor reciproc, pentru ca nici una dintre ele să nu devină preponderentă Or, din praxis-ul juridic postdecembrist, Magistratura a dovedit că a vrut şi a reuşit să devină stat în stat. Apoi, din păcate, în loc să se analizeze competenţa şi probitatea fiecărui indi-vid în parte, magistraţilor li s-a acordat, de-a valma, la grămadă, inamovibilitatea şi, ca urmare, şi-au luat-o-n cap! Pe de o parte, magistraţii au revendicat creşte-rea permanentă a salariilor pentru a nu fi corupţi – ceea ce revine la a spune că au recunoscut, implicit, că sunt pe deplin coruptibili! –, iar, pe de altă parte, după ce au obţinut, anual, creşteri salariale ex-orbitante, şi-au mărit şi mai mult salariile pe cale judecătorească inventînd tot felul de sporuri – dintre care sporul pentru co-rupţie este cel mai hilar şi mai autoacu-

zator, deoarece corupţia a cuprins, totuşi, ca o metastază, întreaga societate tocmai din cauza lor. În consecinţă, Puterea Jus-

tiţiei a devenit incontrolabilă de către celelalte două Puteri – Legislativul şi Executivul – tocmai pentru ca Justiţia a devenit Ju$tiţi€! Adică Injustiţie. Adică Legea a fost înlocuită de Fărădelege, Dreptatea de Nedreptate, Binele de Rău. Or, Sine Iustitia, nulla libertas – „Fără dreptate, nu există libertate“! Ca atare, nu ne trebuie o asemenea inde-pendenţă a Justiţiei, manevrată de ma-gistraţi corupţi.

mai este presa a patra putere în stat?!

Un conte francez a afirmat, acum vreo două secole, că „presa este a patra putere în stat“, iar această observaţie a făcut carieră. Acum, se repetă, insistent, acest panseu. În principiu, aşa şi este, într-un stat de drept. Numai că Româ-nia nu este un stat de drept, ci este un stat de drept-curmeziş! Adică inversat. Şi asta tocmai din cauza magistraţilor, care au inversat valorile: în locul Legii, ei aplică Fărădelegea. În toate mass media se află o veritabilă arhivă pu-blică referitoare la cazurile de corupţie. Dar în nici un caz dintre cele semnalate de presă magistraţii – adică judecă-torii şi procurorii – nu s-au sesizat, nu au declanşat şi nu au finalizat soluţi-onarea corectă a situaţiei, fiindcă nici un semnal dat de presă nu a fost luat în consideraţie. Pe cale de consecinţă, presa a fost compromisă aproape în totalitate: scrie, vorbeşte, dar degeaba. E-adevărat, există o excepţie notabilă: ziarul Cotidianul a făcut plîngere pena-lă contra preşedintei Tribunalului Bu-cureşti, Maria Huza, ca urmare a actelor de corupţie comise de aceasta, cu con-secinţa cunoscută, reamintită mai sus. Dar Cotidianul nu a reuşit decît să o dea afară din Magistratură, nu şi să o bage la închisoare, cum era cazul. În privinţa celorlalte semnalări făcute de presă, nu s-a luat nici o măsură de către autori-tăţile abilitate ale statului! Şi A.M.R.-ista şefă, d-na Pivniceru – care are curajul să pretindă, nici mai mult, nici mai pu-ţin, că „Legea unică de salarizare este o lovitură de stat deghizată juridic“ –, se lamentează şi de faptul că presa, în ge-nere, denigrează Magistratura.

NU! Presa nu denigrează Magistra-tura, ci o descrie în toată murdăria ei. De fapt, nu în toată, deoarece încă nu prea ştie cît de maculată este Magistra-tura. De aceea, trebuie să afle cît mai multe din secretele tenebroase care maschează corupţia din Magistratură

tocmai pentru a-şi recîştiga poziţia de a patra putere în stat.

În privinţa aşa-zisei denigrări a magistraţilor, trebuie să revin asupra problemei. Există, totuşi, afirmaţii fă-cute de către unii ziarişti, care par a fi denigratoare la adresa magistraţilor, dar ele nu sunt calomniatoare, ci realis-te, poate doar exprimate într-un limbaj mai dur. Pe de altă parte, unii publicişti mai fac greşeala să scrie sau să spună

că mulţii magistraţi, pe lîngă faptul că sunt corupţi, sunt şi „tîmpiţi, imbecili“ etc. M-am mai referit la această greşea-lă a lor, ultima oară în articolul «Becali la „beci“», subintitulat „Scrisoare între-deschisă domnului Nicola Popa, preşe-dintele Î.C.J.C.“, la care, fireşte, acesta nu mi-a răspuns. Dar e cazul să revin.

magistraţii au doar circumstanţe agravante

Într-adevăr, greşesc profund cei care afirmă despre un magistrat (ju-decător, judecătoare, procuror) că este „tâmpit/ă”. Dar ei greşesc nu în sens absolut, adică nu pentru că respectivul magistrat nu ar fi, realmente, tâmpit – de la natura lui maternă –, incult – de la facultatea de drept postdecembristă –, ci pentru că, atribuindu-i calificativele de „tîmpit“ şi/sau de „incompetent“, îi acordă, ipso facto, circumstanţe ate-nuante. În sensul afirmaţiei lui Iisus Hristos: „Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!” Nu este, însă, cazul aici: adică ma-gistraţii nu trebuie iertaţi sub nici un motiv, căci ei ştiu ce fac! Chiar dacă, în genere, noi am fost învăţaţi să gândim

în termeni precişi, riguroşi conceptual, totuşi, am învăţat la matematică şi pu-ţină dialectică a gândirii: am învăţat şi despre raţionamentele „plauzibile”, iar la logică am învăţat despre pseudo-si-logisme, numite şi sofisme. Juriştii, în plus, au ca disciplină de învăţământ şi retorica – pentru a-i învăţa arta vorbirii convingătoare, cu argumente corecte, dar şi plauzibile, arta convingerii as-cultătorului că el, juristul – avocatul, judecătorul, procurorul –, are totdeau-na dreptate. Iar când nu are dreptate, recurge la sofisme, pentru a-l păcăli pe fraier.

Aşadar, chiar dacă ar fi realmente tîmpiţi şi inculţi, postul de magistrat inamovibil îi califică, automat, ca su-per-competenţi, super-oneşti, iar dacă greşesc, atunci nu mai au nici o circum-stanţă atenuantă, atunci ei trebuie pe-depsiţi exemplar, acum, cu maximum de pedeapsă, iar la proxima revizuire a Constituţiei trebuie să se introducă – special pentru magistraţi – pedeap-sa cu moartea sau închisoarea pe viaţă fără posibilitatea de a fi eliberaţi pen-tru „bună purtare“. Aceasta, în cazul cînd nu vor putea fi admise celelalte amendamente la Constituţie, pe care le propusesem în articolele anterioa-re, îndeosebi prezumţia de vinovăţie a magistraţilor şi scoaterea procurorilor din categoria magistraţilor.

Oricum, actuala Putere şi-a „ratat şansa de a da românilor un stat mo-dern“ – cum anticipase d-l preşedinte Traian Băsescu, iar asta, în primul rînd şi aproape exclusiv, din cauza magistraţi-lor, nu a presei. Dar, pe lîngă expresia măgulitoare de a fi „a patra putere în Stat“, presa a fost caracterizată şi prin-tr-o sintagmă mai puţin academică: presa este „cîinele de pază al demo-craţiei“. Dar, după modul cum este ignorată, în primul rînd, de către Ma-gistratură, dar şi de către celelalte două Puteri, Legislativul şi Executivul, „presa tinde să se transforme dintr-un cîine de pază într-un căţel de companie“ – cum remarcase, ironic, d-l prof. dr. Mihai Miron, preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.

Comunicare prezentată la aniver-sarea a 10 ani de apariţie a revistei CU-RENTUL INTERNAŢIONAL

2 octombrie 2009, PojorâtaBucovina, România

colonel (r.) vasile zăRnescu

mAscARAdA mAgIstRAtuRIImAculAte

O naţiune este definită, în princi-pal, prin pământul pe care îl stăpâ-neşte şi prin limbă, vectorul esenţi-al prin care se constituie Cultura sa. Pământul natal, pe care s-a născut un popor, pe care îl locuieşte şi pe care îl cultivă ca să se hrănească şi să pros-pere, face parte din categoria bunu-rilor imobile, fixe, pe care nu le poate schimba şi pe care nu le poate lua cu el în căruţă, dacă migrează. Popoare-le migratoare s-au pierdut în Istorie în timpul respectivelor migraţii, gra-iurile lor dispărând odată cu ele.

Noi, românii, nu am venit din alte zări: am fost aici dintotdeauna. Din vremi imemoriale. De aceea, avem şi o limbă străveche, arhimilenară şi, ca atare, bine constituită şi frumoa-să. Limba, însă, este un bun mobil, spiritual, „la purtător“: fiecare mem-bru al unui popor o ia cu sine dacă alege să-şi părăsească Patria şi să se stabilească – temporar sau definitiv – în altă ţară. Dar, oriunde se mani-festă, limba română face parte din patrimoniul naţional al Românilor şi, în consecinţă, ea trebuie cultivată şi apărată de ingerinţe străine, în-trucît „Limba noastră-i o comoară!“, cum frumos şi profund spune poetul Alexei Mateevici. Este firesc, aşadar, să considerăm că toţi românii au obligaţia morală şi spirituală să se preocupe de protejarea limbii româ-ne, pentru a o feri de pervertirea ei, deoarece, cum vedem, se diversifică formele de agresiune contra limbii române.

În ceea ce mă priveşte, m-am aso-ciat şi eu celor care militează pentru acest lucru şi am redactat câteva ma-teriale de presă prin care am semna-lat folosirea – pe cât de răspândită, pe atât de greşită – a noţiunilor „xenofo-bie“, „procent“, „poliţie criminală“ etc. Articolele referitoare la primele două noţiuni au fost publicate şi în Curen-tul Internaţional, al cărui deceniu de apariţie se aniversează acum.

Din păcate, poluarea limbii româ-ne se realizează chiar prin dicţionare – cum am relevat în acele materiale –, dar, în ultima vreme, şi prin traduceri, în spirit cosmopolit-mimetic şi în ge-nul Coanei Chiriţa, care din „furculiţă“ făcea „furculision“. E cazul, de exem-plu, al preluării prin traduceri „fone-tice“ şi mimetic-grafice – ridicole şi greşite – şi nu semantice a recentelor achiziţii de vocabular: din englezes-cul location au făcut, de-a dreptul, „locaţie“, în loc de „poziţie, aşezare“ şi, în contextul respectiv, „loc“ – deşi „locaţie“ înseamnă altceva în limba română; cuvîntul classified îl preiau, ad litteram, „clasificat“, în loc să-l tra-ducă, în mod corect, prin „secret“, deoarece în limba română „clasificat“ are doar sensul nevinovat de „clasifi-cat“; anglo-americanul responsible a devenit, tot ca „furculision“, „respon-sabil“, dar e folosit în propoziţii în care i se atribuie exclusiv sensul de „vinovat“: „Al Qaeda este considera-tă responsabilă de atentatele contra Turnurilor Gemene“… etc. La fel, e

la modă să zici „determinare“ în loc de „hotărâre“, „voinţă“. Au ajuns nu numai politicienii, ci şi sportivii să se exprime astfel: „Avem determinare să câştigăm la scor!“ Unde ţin ei „deter-minarea“ asta? În buzunare, în jambi-ere, în mingea pe care o aleargă?! Nu este mai simplu, mai frumos şi mai exact să se spună „Suntem hotărâţi să câştigăm!“?; sau: „Suntem moti-vaţi să învingem!“?; sau: „Am decis să luptăm pentru victorie!“? Similar, este de bon-ton să zici: „Ei au exper-tiză în această problemă“ în loc de „Ei au experienţă“, „competenţă“ etc.

De asemenea, deşi este un pleo-nasm, este la mare modă folosirea neologismului „reiterat“, preluat din limba franceză – evident, de către semidocţi, care vor şi ei să vorbeas-că „pă radicale“! În aceeaşi situaţie se află şi la fel de impropriu este folosit cuvântul „impact“ (de la impactus), care înseamnă „izbit, lovit, tampo-nat“. Singurii care-l utilizează cu sen-sul corect sunt – surprinzător – foştii mili-ţieni de la Serviciul Circulaţie al Poliţiei: „La impactul cu autobuzul, autoturismul s-a zdrobit…“; sau: „La locul de impact s-au găsit urme…“ etc. În rest, toţi ceilalţi îl folosesc cu sensul greşit, de „efect, consecinţă“, şi spun cu preţiozitate: „…impactul asupra…“

Deoarece „Limba noastră-i limbă sfîntă, Limba vechilor Cazanii“ şi întru-cît voi pleda mereu pentru păstrarea purităţii limbii române, voi continua să redactez materiale în care să dez-volt analiza referitoare la termenii şi expresiile enumerate, precum şi la altele, ca să relev erorile comise de unii publicişti sau analişti – precum cunoscutul ziarist Ion Cristoiu, la care a devenit un parazit verbal formula-rea „Ce-s cu astea…“ (sic), formulare pentru care, deşi este evident greşi-tă, nu s-a găsit nimeni să-l corecteze! Astfel, sper să pot întări colaborarea mea cu această revistă, citită atât de românii din ţară, cât şi din afara ei – în special de românii din S.U.A. şi Canada, unde apare de un deceniu. Încă o observaţie de stil şi de logică impusă de recenta exprimare impro-prie a premierului Emil Boc: „Am de-cis să-l remaniez pe ministrul Nica…“ (sic). Vai, domnule Boc! Se remaiază ciorapul; se remaniază guvernul; dar un ministru nu poate fi „remaniat“: el poate fi doar demis.

Vă rog să-mi îngăduiţi să profit de această ocazie festivă ca să-mi exprim, încă o dată, deplina gratitu-dine faţă de domnul Ştefan Străjeri, directorul şi animatorul neobosit al Curentului Internaţional, care mi-a fă-cut onoarea să mă asocieze prestigi-oşilor colaboratori ai revistei.

Alexandra zăRnescuCuvântare prezentată la aniver-

sarea a 10 ani de apariţie a revistei CURENTUL INTERNAŢIONAL

2 octombrie 2009, Pojorâta Bucovina, România

„lImbA noAstRă-I o comoARă!“cuRentul InteRnAţIonAl – JubIleul A 10 AnI de ApARIţIe

Revista cuRentul InteRnAţIonAl apare la detroit, s.u.A., şi se difuzează pe tot teritoriul statelor unite şi canada. d-l director ştefan străjeri a dorit să aniverseze, între 1-4 oct. a.c., un deceniu de apariţie neîntreruptă, în comuna natală, pojorâta, din dulcea bucovină – ocazie cu care a prezentat şi mesajul d-nei gabriela mihalache, fondatoarea revistei.

sub „straja“ d-lui bogdan codreanu – dinamicul primar al comunei, falnic şi înalt ca un brad din codrii bucovinei –, festivitatea a fost organizată deosebit de bine şi de înălţător: invitaţii, plecaţi de la primărie, au fost escortaţi de străjerii călăreţi ai comunei, iar după ce au trecut de poarta căminului cultural, vechi de aproape un secol, au fost întâmpinaţi cu tradiţionala pâine şi sare.

Reuniunea a prilejuit întâlnirea emoţionantă, personală şi nu doar pe Internet, a principalilor colaboratori ai revistei din ţară şi din provinciile ei limitrofe, precum d-na nina negru, acad. nicolae dabija, vasile şoimaru (toţi din chişinău) şi vasile tărâţanu (cernăuţi). publicaţiile JustIţIARul au fost reprezentate de d-nii marius-Albin marinescu şi vasile I. zărnescu. s-a făcut o lansare de carte de poezie, printre autori fiind Rodica elena lupu, elena munteanu, valerian bedrule, florin maftei şi horaţiu stamatin.

s-a organizat un deosebit de frumos spectacol de cântec şi joc românesc, la care au participat celebra veta biriş, marele naist basarabean vasile Iovu, viitorul mare folk-ist mihai Rusu şi Ansamblurile ciprian porumbescu (suceava), străjerii bucovinei şi plaiurile pojorâtei. o surpriză a fost prezenţa neaşteptată a d-nei lia lungu, legenda vie a românilor din America de nord. Aniversarea a fost filmată de cameramanul george oscar păduraru, iar interviurile luate de d-na stela nacu, de la tvR Internaţional.

semnificaţia acestui jubileu a fost relevată sintetic, dar profund şi dătător de speranţe, de d-l academician nicolae dabija: „prin colaboratorii săi din toate provinciile României, curentul Internaţional a refăcut România mare sub aspect spiritual, iar prin faptul că este citit pe Internet în întreaga lume, a devenit simbolul curentului în continuă creştere al solidarizării lor“.

poeta Rodica-elena lupu şi directorul ştefan străjeri, împreună cu unele dintre tinerele Ansamblului străjerii bucovinei.

de la stânga la dreapta: cornel cotuţiu, nina negru, vasile tărâţanu, Adriana stoica,

acad. nicolae dabija şi Rodica-elena lupu. În spate, o parte dintre străjerii călăreţi.

de la stânga la dreapta: vasile zărnescu, bogdan codreanu, vasile tărâţanu, acad. nicolae dabija

13


eveniment

Greva mascată a magistraţilor a fost validată, aprobată – şi, pe cale de con-secinţă, deducem că a fost chiar iniţiată – de însuşi Consiliul Superior al Magis-traturii, care este forul conducător al Ma-gistraturii. De aceea, suntem îndreptăţiţi să vorbim nu doar de magistraţi – fie ei mulţi sau puţini care „protestează“ –, ci de instituţia ca atare, Magistratura cu M mare, care a comis o grevă autentică, sub paravanul pervers al cuvîntului mai ino-cent, „protest“!

„Protestul“ magistraţilor a stîrnit vehe-mente reacţii pro şi contra.

Cele pro sunt vădit neîntemeiate. De ce? Pentru că sunt puţine şi pentru că aparţin, îndeobşte, celor care fac parte din clanul magistraţilor. Dar, în primul rînd, pentru că însăşi manifestarea aces-tei acţiuni a fost îmbălsămată sub titlul benign de „protest“, ceea ce dezvăluie întregul tertip avocăţesc specific acestei categorii profesionale. Magistraţii nu au voie să facă grevă, aşa că s-au ascuns, in-util, sub pulpana cuvîntului „protest“, care cuvînt nu are nici măcar funcţia frunzei de viţă de pe statui: nu acoperă fariseis-mul, ipocrizia deşănţată a magistraţilor. O dovadă suplimentară a acestei masca-rade de „protest“ este şi faptul că deşi, în 28 septembrie, fusese declarat încheiat, pînă azi, 2 octombrie, existau judecăto-rii – cum este, de exemplu, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti – care încă nu îşi reluaseră activitatea!

Pentru că nu mai aveau voci autoriza-te şi cu prestigiu care să-i apere, magis-traţii au apelat la timbrul nou şi lacrimo-gen al proaspetei preşedinte – ca numire în funcţie, nu altfel! – a Asociaţiei Magis-traţilor din România (A.M.R.), d-na Mona Pivniceru.

lamentatio pro domo

Şi cine comite „protestul“? Magistra-tura, cotată în toate sondajele de opinie ca cea mai coruptă instituţie a Românei. Elocvent este şi avertismentul dat recent de Olanda, prin acuza adusă Justiţiei din România. Doamna judecătoare Mona Pivniceru, care a înlocuit-o pe Viorica Costiniu la conducerea A.M.R., ar face bine să-şi amintească de alţi componenţi ai Consiliul Superior al Magistraturii, care nu aveau ce căuta acolo: procuro-rii Alexandru Ţuculeanu şi Ilie Picioruş şi judecătoarea Maria Huza, preşedinta Tribunalului Bucureşti; adică mastodonţi ai corupţiei – aşa cum am demonstrat în studiul de caz Armaghedonul magistra-ţilor! Şi doamna Pivniceru se vaită, ipo-crit, că sunt discreditaţi şi discriminaţi, că preşedintele ţării, unii din mass media şi o parte a opiniei publice atentează la prestigiul şi imaginea magistraţilor. Nu-mai că actuala şefă a A.M.R. i-a preluat nu doar şefia deţinută de Viorica Costiniu, ci şi fariseismul acesteia, căci iată ce declara ea: „Pe cînd conducea oficial A.M.R., Viori-ca Costiniu a înaintat C.S.M. două propu-neri de modificare a Legii privind statutul

magistratului. Una se referea la elimina-rea prevederii potrivit căreia constituie abatere disciplinara exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, cea-laltă la înlăturarea răspunderii patrimo-niale a magistraţilor în cazul săvîrşirii de erori judiciare sau pentru sentinţe invali-date de C.E.D.O.“ (vezi Cristian Mihai Chiş, prostituate in roba). Aşadar, Viorica Cos-tiniu se văicărea şi ea de denigrarea şi dis-criminarea la care sunt supuşi magistraţii – pronunţînd la Realitatea TV faimoasa frază „magistraţii sunt obligaţi să se prostitueze juridic“ –, dar avea grijă să se preocupe de scutirea magistraţilor de răspunderea materială la care îi obliga le-gea, pentru sentinţele date greşit!

Doar magistraţii, ţiganii şi maghiarii se mai vaită în ţara asta de discriminare şi denigrare: magistraţii au devenit, în cvasitotalitatea lor, corupţi; ţiganii ne-au compromis grav pe plan internaţional prin aproprierea şi impunerea abuzivă a făcăturii „rom/rrom“; maghiarii vor sece-siune teritorială ca să facă stat în stat, ca în enclava Nagorno-Karabah. Şi, atunci, să nu-i discriminezi, adică să nu stai cu ochii pe ei, ca să vezi ce potlogării fac?! Dar, curios, ex-judecătoarea Maria Huza şi ex-premierul Theodor Stolojan – prietenul ei politic, cotat ca fiind şi „cel mai deştept băiat“ –, pătrunşi de adierea modernă a multiculturalităţii, i-au botezat copiii ţi-ganului penalist Bercea Mondialu’, care, constant, a scăpat de puşcărie prin grija deosebită a magistraţilor şi politicienilor corupţi (cf. * „Maria Huza a văzut puţa lui Judecatoru’ şi ploconu’ lu’ tat-su“, în Academia Caţavencu, 14 dec. 2005)! Cînd îi veţi băga la puşcărie măcar pe actuala avocată Maria Huza şi pe finul ei, Bercea Mondialu’, atunci să cereţi salarii mari şi respect din partea opiniei publice, d-nă preşedintă Mona Pivniceru! Şi, apropo de salarii şi de răspunderea materială a magistraţilor: i s-a reţinut vreunui magis-trat din salariul său partea ce-i revenea ca obligaţie din sumele cu care a fost amen-dat statul român de C.E.D.O. pentru sen-tinţele date greşit de magistraţi?! Daţi-ne măcar un singur caz!

Totodată, greva Magistraturii a avut consecinţe nebănuite, pe care Mona Piv-niceru, în pofida celor două doctorate ale sale, le-a escamotat. „Interesele co-merciale sunt grav afectate de protestul magistraţilor“, spunea, la Realitatea FM, Gheorghe Piperea, avocat specializat în insolvenţă. El preciza că „nu se pot esti-ma cu exactitate pierderile, însă doar la procesele de insolvenţă – care în acest moment sunt complet blocate – la nive-lul întregii ţări pierderile sunt de aproxi-mativ 10 miliarde de euro, iar la nivelul Bucureştiului de 1,5 miliarde de euro. Dacă protestul mai durează două săptă-mâni economia poate intra în faliment“, mai spunea avocatul. Dar, fireşte, acest „protest nevinovat“ şi neautorizat – mai exact, ilegal – a mai provocat şi alte pre-judicii: unele comensurabile în bani, al-tele nu. Cînd unii lideri sindicali organi-

zaseră proteste spontane, neautorizate, autorităţile – printre care magistraţii! – au sărit pe ei, să li se impute pagubele. De ce să nu li se impute şi magistraţilor mă-car pierderile băneşti provocate de greva lor?! Dar nu, lor nu li se reţine din leafă niciodată, nimic, fiindcă ei sunt o elită aparte: dacă sunt inamovibili şi infailibili (zic ei!), atunci sunt şi intangibili! Iar dacă România intră în faliment inclusiv din ca-uza lor, nu-i nimic, luăm bani cu împru-mut de la F.M.I., iar generaţiile următoare îi vor restitui!

lipsa de rol activ a magistraturii

Mai mult. Ex-judecătoarea Maria Huza, ex-preşedinta Tribunalului Bucureşti, a avut impertinenţa să dea Ministerul Justiţiei în judecată ca să îi plătească din urmă – din 2000 încoace – sporul de sa-lariu pentru corupţie, deşi ea reprezintă simbolul patologiei politico-juridice. Ea a fost iertată pentru corupţia ei personală de către Consiliul Superior al Magistra-turii, prezidat de Dan Lupaşcu, acelaşi Lupaşcu care, deşi Huza fusese învinuită oficial, el a favorizat-o pe Huza pentru a nu fi dată afară – motiv pentru care, cul-mea, a fost acuzat chiar de către A.M.R.! – şi care, acum, la recenta şedinţă de po-mină a C.S.M., îl apostrofa pe preşedinte-le Traian Băsescu că „nu ştie să conducă şedinţa“!

Iar lacrimogena Mona Pivniceru vrea prestigiu şi să i se „repereze onoarea“ de magistrat denigrat de presă şi de preşe-dintele României. Prestigiul se dobân-deşte prin competenţă profesională şi rectitudine morală – ceea ce la magistraţi nu se găseşte nici măcar cît negru sub unghie. Şi dacă cinste nu e, nici prestigiu nu e!

Abordând problema luptei anticorup-ţie, la bilanţul D.N.A. din 6 februarie 2007, preşedintele Traian Băsescu «a amintit de contractele de energie, care nu s-au de-secretizat, şi de constatarea sa că nici un corp de control nu le-a luat vreodată la verificat, întrucît „oameni din actuala Pu-tere refuză să vadă aceste lucruri“. După ce a trasat, sugestiv, indicaţiile de acţiune pe care le-a considerat potrivite, Băsescu a încheiat prin a cere anchetatorilor DNA „să nu obosiţi în lupta anticorupţie“, şi a conchis că „actuala Putere se află în situ-aţia de a rata şansa de a da românilor un stat modern“ în privinţa luptei anti-co-rupţie» (cf. Răzvan Savaliuc, „Şo pe ener-

gie!“, în Ziua, nr. 3849, 7 februarie 2007). Asta, apropo de „băieţii deştepţi“ – cum sunt alintaţi astfel de presă, deşi, de fapt, trebuie să li se zică «infractorii cu „gulere albe“», deoarece fac escrocherii cu ener-gia electrică ieftină, produsă de hidro-centrale, pe care o cumpără ieftin de la stat şi o revînd scump… tot statului!

Ce au făcut magistraţii – recte procu-rorii, căci şi ei sunt magistraţi – pentru a dezvălui corupţia, la indicaţia imperi-oasă şi mobilizatoare a şefului statului?! Nimic pozitiv. Dimpotrivă, ei au intrat şi mai mult în simbioză cu alţi „băieţi deştepţi“, numiţi, totuşi, „rechinii imobili-ari“, demascaţi, spre cinstea presei, într-o mulţime de articole – spre ocara magis-traţilor, care au dovedit o totală „lipsă de rol activ“. Căutaţi, pe motorul Google expresia „rechinii imobiliari“ şi veţi găsi nenumărate materiale de lectură, dar şi de revoltă. Toate cazurile – tranşate în instanţele de judecată! – numite, gene-ric, „cumpărarea de drepturi litigioase“ nu sunt decât escrocherii patente, ca şi revînzarea energiei electrice. S-au sesi-zat, din oficiu, Parchetele, la vreunul din cazurile acestea? Niciodată. A dat vreun judecător o sentinţă în defavoarea unui „rechin imobiliar?“ În nici un caz. De ce? Fiindcă nu i-ar mai fi ieşit banii murdari care „i se cuveneau“ din acea escroche-rie, la care şi-a adus contribuţia, din plin, cvintetul rapace şi reprehensibil format

din: 1) „rechinii“ în speţă, 2) funcţionari ai primăriilor şi cei de la cadastru, 3) avocaţi, 4) procurori, 5) judecători.

corupţii şi-au tras salarii mari anti-corupţie

În pledoaria-i plîngăcioasă, preşedinta A.M.R. perora oţios despre independenţa justiţiei şi despre separaţia puterilor în stat. De la Montesquieau încoace numai despre asta se vorbeşte. Dar, în ciuda celor două doctorate ale sale, d-na jude-cător a uitat să mai precizeze că respec-tivele principii invocate – independenţa şi separaţia – sunt concepute şi gîndite exclusiv pentru a se asigura echilibrul Puterilor în stat şi controlul lor reciproc, pentru ca nici una dintre ele să nu devină preponderentă Or, din praxis-ul juridic postdecembrist, Magistratura a dovedit că a vrut şi a reuşit să devină stat în stat. Apoi, din păcate, în loc să se analizeze competenţa şi probitatea fiecărui indi-vid în parte, magistraţilor li s-a acordat, de-a valma, la grămadă, inamovibilitatea şi, ca urmare, şi-au luat-o-n cap! Pe de o parte, magistraţii au revendicat creşte-rea permanentă a salariilor pentru a nu fi corupţi – ceea ce revine la a spune că au recunoscut, implicit, că sunt pe deplin coruptibili! –, iar, pe de altă parte, după ce au obţinut, anual, creşteri salariale ex-orbitante, şi-au mărit şi mai mult salariile pe cale judecătorească inventînd tot felul de sporuri – dintre care sporul pentru co-rupţie este cel mai hilar şi mai autoacu-

zator, deoarece corupţia a cuprins, totuşi, ca o metastază, întreaga societate tocmai din cauza lor. În consecinţă, Puterea Jus-

tiţiei a devenit incontrolabilă de către celelalte două Puteri – Legislativul şi Executivul – tocmai pentru ca Justiţia a devenit Ju$tiţi€! Adică Injustiţie. Adică Legea a fost înlocuită de Fărădelege, Dreptatea de Nedreptate, Binele de Rău. Or, Sine Iustitia, nulla libertas – „Fără dreptate, nu există libertate“! Ca atare, nu ne trebuie o asemenea inde-pendenţă a Justiţiei, manevrată de ma-gistraţi corupţi.

mai este presa a patra putere în stat?!

Un conte francez a afirmat, acum vreo două secole, că „presa este a patra putere în stat“, iar această observaţie a făcut carieră. Acum, se repetă, insistent, acest panseu. În principiu, aşa şi este, într-un stat de drept. Numai că Româ-nia nu este un stat de drept, ci este un stat de drept-curmeziş! Adică inversat. Şi asta tocmai din cauza magistraţilor, care au inversat valorile: în locul Legii, ei aplică Fărădelegea. În toate mass media se află o veritabilă arhivă pu-blică referitoare la cazurile de corupţie. Dar în nici un caz dintre cele semnalate de presă magistraţii – adică judecă-torii şi procurorii – nu s-au sesizat, nu au declanşat şi nu au finalizat soluţi-onarea corectă a situaţiei, fiindcă nici un semnal dat de presă nu a fost luat în consideraţie. Pe cale de consecinţă, presa a fost compromisă aproape în totalitate: scrie, vorbeşte, dar degeaba. E-adevărat, există o excepţie notabilă: ziarul Cotidianul a făcut plîngere pena-lă contra preşedintei Tribunalului Bu-cureşti, Maria Huza, ca urmare a actelor de corupţie comise de aceasta, cu con-secinţa cunoscută, reamintită mai sus. Dar Cotidianul nu a reuşit decît să o dea afară din Magistratură, nu şi să o bage la închisoare, cum era cazul. În privinţa celorlalte semnalări făcute de presă, nu s-a luat nici o măsură de către autori-tăţile abilitate ale statului! Şi A.M.R.-ista şefă, d-na Pivniceru – care are curajul să pretindă, nici mai mult, nici mai pu-ţin, că „Legea unică de salarizare este o lovitură de stat deghizată juridic“ –, se lamentează şi de faptul că presa, în ge-nere, denigrează Magistratura.

NU! Presa nu denigrează Magistra-tura, ci o descrie în toată murdăria ei. De fapt, nu în toată, deoarece încă nu prea ştie cît de maculată este Magistra-tura. De aceea, trebuie să afle cît mai multe din secretele tenebroase care maschează corupţia din Magistratură

tocmai pentru a-şi recîştiga poziţia de a patra putere în stat.

În privinţa aşa-zisei denigrări a magistraţilor, trebuie să revin asupra problemei. Există, totuşi, afirmaţii fă-cute de către unii ziarişti, care par a fi denigratoare la adresa magistraţilor, dar ele nu sunt calomniatoare, ci realis-te, poate doar exprimate într-un limbaj mai dur. Pe de altă parte, unii publicişti mai fac greşeala să scrie sau să spună

că mulţii magistraţi, pe lîngă faptul că sunt corupţi, sunt şi „tîmpiţi, imbecili“ etc. M-am mai referit la această greşea-lă a lor, ultima oară în articolul «Becali la „beci“», subintitulat „Scrisoare între-deschisă domnului Nicola Popa, preşe-dintele Î.C.J.C.“, la care, fireşte, acesta nu mi-a răspuns. Dar e cazul să revin.

magistraţii au doar circumstanţe agravante

Într-adevăr, greşesc profund cei care afirmă despre un magistrat (ju-decător, judecătoare, procuror) că este „tâmpit/ă”. Dar ei greşesc nu în sens absolut, adică nu pentru că respectivul magistrat nu ar fi, realmente, tâmpit – de la natura lui maternă –, incult – de la facultatea de drept postdecembristă –, ci pentru că, atribuindu-i calificativele de „tîmpit“ şi/sau de „incompetent“, îi acordă, ipso facto, circumstanţe ate-nuante. În sensul afirmaţiei lui Iisus Hristos: „Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!” Nu este, însă, cazul aici: adică ma-gistraţii nu trebuie iertaţi sub nici un motiv, căci ei ştiu ce fac! Chiar dacă, în genere, noi am fost învăţaţi să gândim

în termeni precişi, riguroşi conceptual, totuşi, am învăţat la matematică şi pu-ţină dialectică a gândirii: am învăţat şi despre raţionamentele „plauzibile”, iar la logică am învăţat despre pseudo-si-logisme, numite şi sofisme. Juriştii, în plus, au ca disciplină de învăţământ şi retorica – pentru a-i învăţa arta vorbirii convingătoare, cu argumente corecte, dar şi plauzibile, arta convingerii as-cultătorului că el, juristul – avocatul, judecătorul, procurorul –, are totdeau-na dreptate. Iar când nu are dreptate, recurge la sofisme, pentru a-l păcăli pe fraier.

Aşadar, chiar dacă ar fi realmente tîmpiţi şi inculţi, postul de magistrat inamovibil îi califică, automat, ca su-per-competenţi, super-oneşti, iar dacă greşesc, atunci nu mai au nici o circum-stanţă atenuantă, atunci ei trebuie pe-depsiţi exemplar, acum, cu maximum de pedeapsă, iar la proxima revizuire a Constituţiei trebuie să se introducă – special pentru magistraţi – pedeap-sa cu moartea sau închisoarea pe viaţă fără posibilitatea de a fi eliberaţi pen-tru „bună purtare“. Aceasta, în cazul cînd nu vor putea fi admise celelalte amendamente la Constituţie, pe care le propusesem în articolele anterioa-re, îndeosebi prezumţia de vinovăţie a magistraţilor şi scoaterea procurorilor din categoria magistraţilor.

Oricum, actuala Putere şi-a „ratat şansa de a da românilor un stat mo-dern“ – cum anticipase d-l preşedinte Traian Băsescu, iar asta, în primul rînd şi aproape exclusiv, din cauza magistraţi-lor, nu a presei. Dar, pe lîngă expresia măgulitoare de a fi „a patra putere în Stat“, presa a fost caracterizată şi prin-tr-o sintagmă mai puţin academică: presa este „cîinele de pază al demo-craţiei“. Dar, după modul cum este ignorată, în primul rînd, de către Ma-gistratură, dar şi de către celelalte două Puteri, Legislativul şi Executivul, „presa tinde să se transforme dintr-un cîine de pază într-un căţel de companie“ – cum remarcase, ironic, d-l prof. dr. Mihai Miron, preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.

Comunicare prezentată la aniver-sarea a 10 ani de apariţie a revistei CU-RENTUL INTERNAŢIONAL

2 octombrie 2009, PojorâtaBucovina, România

colonel (r.) vasile zăRnescu

mAscARAdA mAgIstRAtuRIImAculAte

O naţiune este definită, în princi-pal, prin pământul pe care îl stăpâ-neşte şi prin limbă, vectorul esenţi-al prin care se constituie Cultura sa. Pământul natal, pe care s-a născut un popor, pe care îl locuieşte şi pe care îl cultivă ca să se hrănească şi să pros-pere, face parte din categoria bunu-rilor imobile, fixe, pe care nu le poate schimba şi pe care nu le poate lua cu el în căruţă, dacă migrează. Popoare-le migratoare s-au pierdut în Istorie în timpul respectivelor migraţii, gra-iurile lor dispărând odată cu ele.

Noi, românii, nu am venit din alte zări: am fost aici dintotdeauna. Din vremi imemoriale. De aceea, avem şi o limbă străveche, arhimilenară şi, ca atare, bine constituită şi frumoa-să. Limba, însă, este un bun mobil, spiritual, „la purtător“: fiecare mem-bru al unui popor o ia cu sine dacă alege să-şi părăsească Patria şi să se stabilească – temporar sau definitiv – în altă ţară. Dar, oriunde se mani-festă, limba română face parte din patrimoniul naţional al Românilor şi, în consecinţă, ea trebuie cultivată şi apărată de ingerinţe străine, în-trucît „Limba noastră-i o comoară!“, cum frumos şi profund spune poetul Alexei Mateevici. Este firesc, aşadar, să considerăm că toţi românii au obligaţia morală şi spirituală să se preocupe de protejarea limbii româ-ne, pentru a o feri de pervertirea ei, deoarece, cum vedem, se diversifică formele de agresiune contra limbii române.

În ceea ce mă priveşte, m-am aso-ciat şi eu celor care militează pentru acest lucru şi am redactat câteva ma-teriale de presă prin care am semna-lat folosirea – pe cât de răspândită, pe atât de greşită – a noţiunilor „xenofo-bie“, „procent“, „poliţie criminală“ etc. Articolele referitoare la primele două noţiuni au fost publicate şi în Curen-tul Internaţional, al cărui deceniu de apariţie se aniversează acum.

Din păcate, poluarea limbii româ-ne se realizează chiar prin dicţionare – cum am relevat în acele materiale –, dar, în ultima vreme, şi prin traduceri, în spirit cosmopolit-mimetic şi în ge-nul Coanei Chiriţa, care din „furculiţă“ făcea „furculision“. E cazul, de exem-plu, al preluării prin traduceri „fone-tice“ şi mimetic-grafice – ridicole şi greşite – şi nu semantice a recentelor achiziţii de vocabular: din englezes-cul location au făcut, de-a dreptul, „locaţie“, în loc de „poziţie, aşezare“ şi, în contextul respectiv, „loc“ – deşi „locaţie“ înseamnă altceva în limba română; cuvîntul classified îl preiau, ad litteram, „clasificat“, în loc să-l tra-ducă, în mod corect, prin „secret“, deoarece în limba română „clasificat“ are doar sensul nevinovat de „clasifi-cat“; anglo-americanul responsible a devenit, tot ca „furculision“, „respon-sabil“, dar e folosit în propoziţii în care i se atribuie exclusiv sensul de „vinovat“: „Al Qaeda este considera-tă responsabilă de atentatele contra Turnurilor Gemene“… etc. La fel, e

la modă să zici „determinare“ în loc de „hotărâre“, „voinţă“. Au ajuns nu numai politicienii, ci şi sportivii să se exprime astfel: „Avem determinare să câştigăm la scor!“ Unde ţin ei „deter-minarea“ asta? În buzunare, în jambi-ere, în mingea pe care o aleargă?! Nu este mai simplu, mai frumos şi mai exact să se spună „Suntem hotărâţi să câştigăm!“?; sau: „Suntem moti-vaţi să învingem!“?; sau: „Am decis să luptăm pentru victorie!“? Similar, este de bon-ton să zici: „Ei au exper-tiză în această problemă“ în loc de „Ei au experienţă“, „competenţă“ etc.

De asemenea, deşi este un pleo-nasm, este la mare modă folosirea neologismului „reiterat“, preluat din limba franceză – evident, de către semidocţi, care vor şi ei să vorbeas-că „pă radicale“! În aceeaşi situaţie se află şi la fel de impropriu este folosit cuvântul „impact“ (de la impactus), care înseamnă „izbit, lovit, tampo-nat“. Singurii care-l utilizează cu sen-sul corect sunt – surprinzător – foştii mili-ţieni de la Serviciul Circulaţie al Poliţiei: „La impactul cu autobuzul, autoturismul s-a zdrobit…“; sau: „La locul de impact s-au găsit urme…“ etc. În rest, toţi ceilalţi îl folosesc cu sensul greşit, de „efect, consecinţă“, şi spun cu preţiozitate: „…impactul asupra…“

Deoarece „Limba noastră-i limbă sfîntă, Limba vechilor Cazanii“ şi întru-cît voi pleda mereu pentru păstrarea purităţii limbii române, voi continua să redactez materiale în care să dez-volt analiza referitoare la termenii şi expresiile enumerate, precum şi la altele, ca să relev erorile comise de unii publicişti sau analişti – precum cunoscutul ziarist Ion Cristoiu, la care a devenit un parazit verbal formula-rea „Ce-s cu astea…“ (sic), formulare pentru care, deşi este evident greşi-tă, nu s-a găsit nimeni să-l corecteze! Astfel, sper să pot întări colaborarea mea cu această revistă, citită atât de românii din ţară, cât şi din afara ei – în special de românii din S.U.A. şi Canada, unde apare de un deceniu. Încă o observaţie de stil şi de logică impusă de recenta exprimare impro-prie a premierului Emil Boc: „Am de-cis să-l remaniez pe ministrul Nica…“ (sic). Vai, domnule Boc! Se remaiază ciorapul; se remaniază guvernul; dar un ministru nu poate fi „remaniat“: el poate fi doar demis.

Vă rog să-mi îngăduiţi să profit de această ocazie festivă ca să-mi exprim, încă o dată, deplina gratitu-dine faţă de domnul Ştefan Străjeri, directorul şi animatorul neobosit al Curentului Internaţional, care mi-a fă-cut onoarea să mă asocieze prestigi-oşilor colaboratori ai revistei.

Alexandra zăRnescuCuvântare prezentată la aniver-

sarea a 10 ani de apariţie a revistei CURENTUL INTERNAŢIONAL

2 octombrie 2009, Pojorâta Bucovina, România

„lImbA noAstRă-I o comoARă!“cuRentul InteRnAţIonAl – JubIleul A 10 AnI de ApARIţIe

Revista cuRentul InteRnAţIonAl apare la detroit, s.u.A., şi se difuzează pe tot teritoriul statelor unite şi canada. d-l director ştefan străjeri a dorit să aniverseze, între 1-4 oct. a.c., un deceniu de apariţie neîntreruptă, în comuna natală, pojorâta, din dulcea bucovină – ocazie cu care a prezentat şi mesajul d-nei gabriela mihalache, fondatoarea revistei.

sub „straja“ d-lui bogdan codreanu – dinamicul primar al comunei, falnic şi înalt ca un brad din codrii bucovinei –, festivitatea a fost organizată deosebit de bine şi de înălţător: invitaţii, plecaţi de la primărie, au fost escortaţi de străjerii călăreţi ai comunei, iar după ce au trecut de poarta căminului cultural, vechi de aproape un secol, au fost întâmpinaţi cu tradiţionala pâine şi sare.

Reuniunea a prilejuit întâlnirea emoţionantă, personală şi nu doar pe Internet, a principalilor colaboratori ai revistei din ţară şi din provinciile ei limitrofe, precum d-na nina negru, acad. nicolae dabija, vasile şoimaru (toţi din chişinău) şi vasile tărâţanu (cernăuţi). publicaţiile JustIţIARul au fost reprezentate de d-nii marius-Albin marinescu şi vasile I. zărnescu. s-a făcut o lansare de carte de poezie, printre autori fiind Rodica elena lupu, elena munteanu, valerian bedrule, florin maftei şi horaţiu stamatin.

s-a organizat un deosebit de frumos spectacol de cântec şi joc românesc, la care au participat celebra veta biriş, marele naist basarabean vasile Iovu, viitorul mare folk-ist mihai Rusu şi Ansamblurile ciprian porumbescu (suceava), străjerii bucovinei şi plaiurile pojorâtei. o surpriză a fost prezenţa neaşteptată a d-nei lia lungu, legenda vie a românilor din America de nord. Aniversarea a fost filmată de cameramanul george oscar păduraru, iar interviurile luate de d-na stela nacu, de la tvR Internaţional.

semnificaţia acestui jubileu a fost relevată sintetic, dar profund şi dătător de speranţe, de d-l academician nicolae dabija: „prin colaboratorii săi din toate provinciile României, curentul Internaţional a refăcut România mare sub aspect spiritual, iar prin faptul că este citit pe Internet în întreaga lume, a devenit simbolul curentului în continuă creştere al solidarizării lor“.

poeta Rodica-elena lupu şi directorul ştefan străjeri, împreună cu unele dintre tinerele Ansamblului străjerii bucovinei.

de la stânga la dreapta: cornel cotuţiu, nina negru, vasile tărâţanu, Adriana stoica,

acad. nicolae dabija şi Rodica-elena lupu. În spate, o parte dintre străjerii călăreţi.

de la stânga la dreapta: vasile zărnescu, bogdan codreanu, vasile tărâţanu, acad. nicolae dabija

14


suntem cu ochii pe voi!

Constat cu stupoare, după destul de mult timp, că această instituţie numită umoristic Oficiul pentru Pro-tecţia Consumatorului, are o denumi-re care nu reflectă realitatea. De fapt, ea trebuia botezată „Oficiul Prostirii Consumatorului” „Oficiul pentru Pro-tecţia Comerciantului”, pentru că nici măcar nu ar fi trebuit schimbate ini-ţialele din siglă, adică tot O.P.C. ar fi rămas! Afirm acestea şi ca reacţie la un articol apărut în ziarul Sibiu 100%, unde un jurnalist neidentificat, deoa-rece articolul nu era semnat, îndem-na cetăţenii Sibiului, să se adreseze Protecţiei Consumatorului, fiindcă aceştia le vor rezolva problemele în mod corect şi sigur. Păi, vă spun eu din proprie experienţă, şi nu numai, că această instituţie, în loc să facă ordine, promovează haosul. În urma unei reclamaţii împotriva Fast-Food-ului „Nicole”, de pe strada Oituz (foto 1, 2) cu privire la furtul grosolan din gramaj, la majoritatea preparatelor, această Protecţie a Consumatorului din Sibiu constată, dar nu sancţio-nează firma. În schimb, oferă datele reclamantului celui reclamat pentru ca acesta să se poată răzbuna. Recla-mantul s-a dus cu preparatul cald, la propriu şi la figurat, la această „Pro-tecţie a Comerciantului”, a depus pro-ba şi bonul de cumpărare, evidenţa înşelăciunii fiind, astfel, incontestabi-lă, dar…degeaba! Reclamantului i se dă dreptate, ca mai apoi cel înşelat să constate că firma aceea lucrează la fel, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic! Nici la această oră nu are gr-majele pentru produse afişate la cele mai multe preparate, iar furturile sunt mai mult decât grosolane. Nu a luat nimeni nici o măsură. Ba, mai mult, domnul Axente, directorul direcţiei, deşi sesizat personal, sfidează clien-tul făţiş, doar că nu-i spune: ,, tu scrie, că …hârtia suportă multe”. După ceva timp de la reclamaţie, merg din nou acolo pentru a cumpăra diverse produse, dar, spre surprinderea mea, nu numai că angajata a primit ordin direct să nu mă servească, ba chiar patronul aflat acolo mai-mai să mă ia la bătaie că mi-am permis să-i fac reclamaţie. Toată această tărăşenie a fost filmată integral, iar angajata la un moment dat, vede că este filmată şi îşi anunţă patronul cu un ,,vezi că filmează” scurt. Era prea târziu. Sunt mai mult ca sigur că această firmă nu va fi sancţionată conform legii şi nici nu s-a sesizat nimeni din oficiu cu ocazia vreunui control, deşi sunt ne-reguli enorme, care pot duce chiar la suspendarea temporară a activităţii firmei. În această ţară, dar, mai ales, în acest oraş, oriunde mergi şi orice ai face, trebuie să-ţi constitui probe, tocmai pentru a mai putea face ceva măcar în instanţă. Acesta este cel mai recent dintre cazuri, deoarece tărăşe-nia reprodusă mai sus se întâmpla în 15.10.2009.

Un alt caz, care demonstrea-ză alianţa Protecţiei Consumatorului cu agentul comercial este următo-rul. Dorind să cumpăr un laptop, am pornit prin oraş pentru a alege ce este mai bun. Peste tot unde am căutat primeam acelaşi răspuns. Nu

avem drivere de instalare. Sau, mai bine spus pentru necunoscători, vă livrăm maşina dar fără motor. Am fă-cut de asemenea sesizare cu privire la acest aspect, am dat şi nume ale societăţilor comerciale care practică aceste hoţii, dar nici până în ziua de azi nu s-a luat nici o măsură. Firmele care le vând, te obligă să te abonezi la internet şi să le iei de acolo, lucru interzis de codul consumatorului. Credeţi că le-a păsat de consumator? Şi de această dată am vorbit direct cu directorul Ioan Axente, care mi-a promis solemn că se vor lua măsuri. Poate măsuri pentru un pantalon sau o fustă, că măsuri legale în nici un caz! În urma unei lungi discuţii, avute cu domnul director, dar şi cu alţi inspectori ai direcţiei, am ajuns la trista concluzie că oamenii aceştia hAbAR nu Au despre ce vorbesc eu. Am încercat preţ de o oră să le explic utilitatea acestor drivere de instalare. Se părea că au înţeles, dar, după „mă-

surile luate” se vede treaba că habar nu au avut unde şi ce să controleze. M-am oferit voluntar la dispoziţia lor, câteva zile, ca să le arăt că de fapt Si-biul, prin majoritatea firmelor, este doar o „bombă” financiară şi un fo-car de hoţie. Vă daţi seama că nu au fost de acord, motivând că legea nu le permite acceptarea voluntarilor. Credeau că vorbesc cu un copil din învăţământul primar sau cu un novi-ce în materie de legislaţie. Chiar dacă m-am dus la ei cu legea în mână, cu articol, paragraf, dovada certă…nu au vrut în ruptul capului să soluţio-neze o altă reclamaţie. Au rumegat 25 zile să caute o portiţă de scăpare pentru agentul economic. În final au găsit ce-a mai proastă justifica-re. Normal că au dat-o în scris şi vor fi chemaţi să dea cu subsemnatul. Beneficiile care le au inspectorii, din partea firmelor pe care cu mândrie le protejează, le bănuim, că altfel nu văd motivul pentru care nu le sanc-ţionează şi nici nu le face public nu-mele, atunci când mai dau câte un comunicat de presă sau se cară în controale cu televiziunile după ei, ca să vadă plebea cât de activi şi „vi-gilenţi” sunt ei. Rahat cu mac!. Sunt sancţionaţi doar administratorii sau firmele care nu au pile în spate şi care lucrează pe cât posibil cinstit, deşi acestea sunt extrem de puţine!

Vă detaliez câteva cazuri, care arată concret că această instituţie nu funcţionează şi că sunteţi sfătuiţi prost să vă adresaţi lor. De cele mai multe ori soluţia dată de ei este de a vă recupera banii sau bunurile. Firma vinovată nu este sancţionată în nici un fel, iar pe viitor comite aceleaşi abateri de la normele de comerţ ci-vilizat! Sunt convins că majoritatea cititorilor sunt în asentimentul meu şi au trecut şi ei la rândul lor prin ace-laşi calvar. Unul dintre inspectori, pe nume Balaban, se plângea că sunt prea puţini oameni pentru a asigu-ra bunul mers al instituţiei şi că este practic imposibil să meargă ceva, din moment ce ei nu au nici maşini de umblat pe teren. Până la un anumit punct sunt de înţeles, dar şi munca aia pe care pot şi de fapt sunt obli-gaţi să o facă, puţină cum e ea, măcar să o execute cum trebuie. Ce mă in-teresează pe mine că nu au ce maşini sau logistică? Atunci să pună lacătul

pe uşă şi să-şi caute alte locuri de muncă. O grămadă de bani aruncaţi în vânt pentru o instituţie decedată înainte de a se naşte!

La câte nereguli sunt la marile firme din oraş, ar trebui să se închi-dă mai mult de jumătate din ele. Sunt amendate ici-colo câte una, cu sume modice sau cu avertismente şi…cam atât! La multe produse nu se dau garanţii, nu se fac facturi, nu îţi dau informaţii corecte, se abuzea-ză de neştiinţa unora aducându-le grave prejudicii. Veşnica placă a co-mercianţilor este ,,dacă nu vă convi-ne, mergeţi în altă parte” sau ,, dacă nu vă convine, mergeţi la Protecţia Consumatorilor”. Păi, e normal să fiţi astfel sfătuiţi şi expediaţi, deoarece nimeni nu se mai teme de Protecţia Consumatorilor. Ba, chiar cei de la Protecţie îţi aruncă în faţă un ,,…păi, ce vrei domnule, să te ţină aparatul de banii ăştia?”. Am cumpărat de la magazinul „Carrefour” un banal card de memorie, care, după spusele lor, avea capacitatea de 2 GB. Le-am ce-rut certificat de garanţie, justificând că dacă mă duc acasă şi nu funcţio-nează? Cu nonşalanţă, mi-au spus că ei nu dau garanţii. OK! I-am pus să scrie pe bon, că nu am primit garan-ţie, după care m-am dus acasă. Spre surprinderea mea, acasă am consta-tat că pe el scria 2 GB dar nu avea de-

cât 920 MB. M-am dus înapoi şi am vrut să îl schimb dar mi-au cerut (sur-priză!)….certificatul de garanţie! Le-am arătat cele scrise de ei şi m-au tri-mis de la un raion la altul, până m-am plictisit şi am plecat la Protecţia Con-sumatorului. Am depus reclamaţia şi după puţin timp am fost sunat să mă duc să îmi schimbe produsul şi să îmi dea garanţie. M-am dus la magazin şi din nou surpriză: nu ştiau nimic de faptul că m-au chemat pentru aşa ceva şi că ei nu îmi dau nici garanţie, nici nu-mi schimbă produsul.

M-am dus la Protecţia consu-matorului unde le-am povestit cele întâmplate. Inspectorul Balaban i-a sunat şi le-a zis de la obraz ,, băi, mă faceţi de ruşine”, deci era clar că erau piloşi oamenii. Cu chiu, cu vai am re-uşit să schimb produsul şi să obţin cheltuielile de deplasare, doar când m-am dus cu avocatul după mine. După un timp îmi dau şi inspectorii răspunsul…telefonic, cum că au fost

sancţionaţi şi produsul a fost scos de la comercializare. Şi-au însuşit meri-tele ca şi când aveau vreunul. După câteva zile mă duc din nou la maga-zin şi văd produsele la comercializa-re, cu aceleaşi probleme. L-am sunat pe domnul inspector şi pe domnul director, care m-au făcut prost în faţă, zicând că ei personal le-au scos din vânzare, eu întrebând mirat…,,cum domnule că eu sunt în magazin lân-gă ele, cum le-aţi scos?!”. M-au făcut să mă duc cu maşina personală, să-l iau pe domnul inspector, să vorbesc cu directorul Axente şi să mergem la faţa locului, ba au mai pus şi pariu că nu am dreptate şi că sunt mincinos. Ajunşi acolo, s-au convins imediat că aveam dreptate. Apoi au început negocierile celor de la Protecţia Con-sumatorului cu reprezentanţii maga-zinului. Se milogeau de ei să scoată produsul de la vânzare, de parcă erau „copii de mingi”. Mi-am dat seama că de fapt m-au minţit, cu un tupeu or-dinar, că m-au pus pe piste false în speranţa că prostul va tăcea din gură. Ei, uite nu vreau să tac! Până la urmă produsele s-au vândut în continuare, fără garanţii şi fără probă, dar cu de-fecte, magazinul şi-a văzut de treaba lor, iar eu nici în ziua de azi nu am in-trat în posesia documentelor legale cu privire la produsul respectiv.

În toate societăţile comerciale se afişează, obligatoriu, un număr de telefon ca să suni, în caz de urgenţă, la Protecţia Consumatorului. E cea mai mare ţeapă. Vorbe în vânt. Nimeni nu vă va băga în seamă. Nu va lua nici o măsură, doar vi se va spune că nu au pe cine să trimită pe teren şi oricum trebuie să mergeţi acolo să depuneţi o plângere. Atunci pentru ce naiba mai afişaţi numere de telefon, doar pentru ca să mai plătească omul şi acel apel inutil? Păi ce măsură puteţi lua telefonic, dacă nu sunteţi dispuşi să vă deplasaţi trupurile alea pline de osânză din birouri?! Doar respec-tarea programului de muncă e sfânt. Mai mult, ca să fiţi siguri că-l respec-taţi şi nu cumva să-l depăşiţi, plecaţi cu o ora mai repede sau chiar mai mult de la serviciu. Dar, când piticul pesedist, care sălăşluieşte în domnul Ioan Axente, ţipă: „Nelu, vezi că vine şeful ăl’ mare, Geoană, în campanie electorală prin judeţ!”, atunci domn Axente lasă naibii consumatorul şi protecţia lui şi merge, în timpul ser-viciului, să facă parte din suita de lin-găi locali, ca să vadă domnu’ Geoană şi şefu’ Cindrea cât este de devotat partidului. Cât despre ceilalţi, subal-ternii inspectorului şef, Ioan Axente, cine poate să ştie că ei sunt la stors de struguri sau scos de cartofi acasă, din moment ce secretara spune clar: SUNT PLECAŢI PE TEREN. Doar şi gră-dina lor de acasă este tot „teren”! În-tr-adevăr odată chiar i-am văzut „pe teren”, dar era vechiul teren de fotbal de la CFR!

Acum, după cum am auzit, domnul Axente se dă bolnav ca să nu poată fi schimbat din funcţia de director. Nu ştiu exact care dintre ei este mai bolnav, piticul pesedist din interior sau chiar domnul inspector şef în persoană? De fapt, singura în-trebare care mă frământă este cui va reclama domnul Ioan Axente, în ca-zul în care descoperă că medicamen-tele cumpărate de la farmacie pentru „boala lui Canache”, de care se pare că suferă, sunt expirate?

Iulian bălAn

p.s.: Stimaţi cititori, vă rugăm să ne sunaţi sau să ne scrieţi despre pro-blemele dumneavoastră pe adresa redacţiei şi vă promit că mă voi ocu-pa de dumneavoastră, astfel încât să facem publice aceste abuzuri crase, să învăţăm să ne ferim de ele şi să le sancţionăm conform legilor. Nu încer-caţi să mergeţi la alte publicaţii locale pentru că nu o să scrie nimeni despre problemele dumneavoastră, fiindcă ăştia-s toţi pe o mână, iar necazurile celor mici, dar care lovesc în cei mari, sunt cenzurate, în ziare apărând doar fleacuri, pe lângă vernisaje, lansări de carte, accidente rutiere sau „pachete de străzi intrate în lucru”…! „Justiţi-arul sibian” este cu adevărat liber şi independent, aparţine sibienilor şi gazetarii noştri pot scrie fără cenzură. Le mulţumesc, în final, celor care mă înjură sau mă ameninţă. Este cea mai palpabilă dovadă că articolele mele şi-au atins ţinta!

o.p.c. înseamnă oficiul prostirii consumatorului?

15


Observator

depopularea lumii?Virusul A/H1N1 a îmbolnăvit mai

mult de 300 de persoane la nivel na-ţional, şi câteva mii la nivel mondial. Şi asta într-un timp extrem de scurt! Nimeni nu ştia de ce a izbucnit, cu ce se va trata şi unde se va ajunge! Mass media nu făceau decât să panicheze lumea cu statistici terifiante! Am fost uimiţi când s-a venit cu o soluţie atât de rapidă. Vaccinul împotriva aces-tui virus a fost făcut într-un timp ex-trem de scurt. Ministerul Sănătăţii al României a şocat prin asta, mai ales, că aşa cum ştim cu toţii, până acum lucrurile nu stăteau deloc aşa. Tocmai de aceea, contradicţiile şi suspiciunile au existat încă de la început în acest caz. Există voci care susţin că la baza acestei poveşti stă de fapt o firmă far-maceutică ce încearcă să-şi promove-ze produsul. Prin această metodă s-ar urmări de fapt planul de depopulare a lumii, ceea ce înseamnă eliminarea şi uciderea a 90 la sută din oamenii de pe întreaga planetă. Producăto-rul vaccinului este firma Baxter, care, aşa cum ştim cu toţii, a mai infectat de 5-6 ori, prin „coincidenţă“ oameni sănătoşi cu vaccinurile sale. Nu ar fi de mirare să ne alegem cu un virus activ, introdus în organism prin acest nou program de vaccinare în masă, propus de către Ministerul Sănătă-ţii. Este o afacere bună – şi nu ar fi prima! În S.U.A., Canada, Australia şi Marea Britanie, toţi oamenii sunt obligaţi să se vaccineze împotriva gripei porcine şi, dacă refuză acest lucru, sunt condamnaţi fie la 1 an de închisoare, fie la o plată de 250 de mii de USD amendă. În Croaţia a fost comandat un număr aproximativ de 2,5 milioane de vaccinuri. Campania de vaccinare a început pe tot mapa-mondul odată cu această toamnă. La noi în ţară, Ministerul Sănătăţii a dat startul acestei campanii odată cu 15 octombrie. Un număr de 1.600.000 de doze au fost puse la dispoziţie. Persoanele cu vârsta de 65 de ani, a celor cu boli cronice, veteranii de răz-boi, copii şi bătrânii instituţionalizaţi au prioritate în această campanie, conform recomandărilor OMS (World Health Organization) şi ECDC (Euro-pean Centre for Disease Prevention and Control). Primele vaccinuri se vor face personalului medical, după care vor urma campaniile făcute în şcoli. Elevii vor face vaccinul odată cu reînceperea şcolilor, Ministerul Sănă-tăţii făcând un program fix pe tema aceasta. Comitetul de Coordonare şi Acţiune al MS pentru noua formă de gripă pandemică a finalizat un plan de monitorizare, prevenire şi acţiu-ne în cazul îmbolnăvirilor cu virusul

AH1N1 în unităţile de învăţământ. El are ca obiectiv reducerea la maxi-mum a îmbolnăvirilor sau promova-rea acestui vaccin!

Vaccinul este unul gratuit, echipa medicală ocupându-se de sterilitate. Într-un scurt timp experţii de la Ba-xter au încheiat faza de testări şi de evaluare a vaccinului şi au trecut la producţia lui. El a încheiat contract cu autorităţilor sanitare din majorita-tea ţărilor. Părinţii nu vor fi de-acord cu vaccinarea împotriva acestui virus, decât dacă se va face o informare so-lidă, transparentă şi profesionistă. De cele mai multe ori, multe „persoane inteligente“ au indus în eroare, cu ajutorul mass media, care de multe ori manipulează.

ce este gripa porcină?Gripa porcină este o afecţiune re-

spiratorie acută, cu contagiozitate ridicată, cauzată de unul din nume-roasele virusuri gripale de tip A. Vi-rusurile gripale circulă, de obicei, în mediul uman şi animal. Gripa sezo-nieră cunoscută de toţi sub denumi-rea de gripa umană este cauzată de virusuri gripale care sunt adaptate să se răspândească în populaţia umană. Gripa aviară este cauzată de virusuri gripale adaptate pentru infecţia la păsări. Această gripă porcină este o combinaţie de tulpini, adaptate atât la nivel animal, cât şi la cel uman. Pentru ca cititorii noş-tri să înţeleagă acest aspect, am cerut părerea unui medic din cadrul Direcţiei Sănătăţii Publice Sibiu.

„Infecţia cu virusul gripei umane cu tulpina nouă de vi-rus A(H1N1)

a fost intitulată, iniţial, gri-pă porcină pentru că structu-ra noului tip de virus conţine şi fragmente genetice de vi-rus gripal porcin. Denumirea de gripă porcină este, de fapt, improprie, deoarece aceas-tă nouă tulpină nu seamănă nici cu cea A(H1N1) a gripei la porc, nici cu cea A(H1N1) a gripei umane sezoniere.

Infecţia cu virusul gri-pei umane cu tulpina nouă de virus include atât forme moderate de afecţiuni (tip gripă), cât şi forme mai seve-re (de pneumonie soldată cu deces), existând, însă, şi infec-ţii asimptomatice.

Noul virus gripal A(H1N1) este un nou subtip de virus gripal care conţine gene de la virusurile gripei porcine, aviare şi umane. Există do-vezi că acest virus se transmite de la om la om.

Noul virus gripal A(H1N1) se transmite la persoane în acelaşi mod ca şi virusul gripei sezoniere prin picături răspândite de o persoană infectată (care tuşeşte sau strănută) sau indirect cînd acestea ajung pe mâini sau suprafeţe care sunt atinse de alte persoane, care îşi duc, apoi, mâna la gură sau la nas. Virusul nu se transmite prin consumul de carne de porc sau produse din carne de porc

manipulate şi prelucrate termic în mod corespunzător (este distrus prin preparare la 70 0C).

Simptomele noii gripe A(H1N1) la om sunt asemănătoare cu simpto-mele gripei sezoniere umane: febră, simptome respiratorii (tuse, secreţii nazale, dureri în gât), eventual şi alte simptome: dureri generalizate (mai ales musculare), cefalee, frisoane, oboseală; unele din cazurile recente au prezentat vomă şi diaree.

Amestecarea virusurilor gripale umane şi animale duce la dezvolta-rea unui virus gripal schimbat care are abilitatea de a infecta şi a se trans-mite în populaţia umană. Oamenii nu au imunitate naturală pentru a fi pro-tejaţi împotriva lui şi există riscul ca ele să determine apariţia unei pande-mii de gripă dacă virusul se transmite cu uşurinţă de la om la om.

În prezent, există un vaccin care să protejeze populaţia împotriva aces-tui virus nou. Producerea lui ar putea asigura protecţie maximă persoa-nelor vaccinate. Majoritatea acestor virusuri sunt sensibile la medicaţia antivirală.

Pentru a preveni răspândirea no-ului tip de virus sunt recomandate următoarele măsuri:

Acoperiţi gura şi nasul cu o ba-tistă atunci când tuşiţi sau stră-nutaţi şi aruncaţi batista la gunoi

după utilizare; spălaţi frecvent mâinile cu apă

şi săpun, în special după ce stră-nutaţi sau tuşiţi; soluţiile pe bază de alcool pentru spălarea mâinilor pot fi utile;

evitaţi atingerea ochilor, nasului şi gurii, deoarece virusul se poate răspândi pe această cale;

Încercaţi să evitaţi contactul strâns cu persoane bolnave;

la nevoie, purtaţi mască de pro-tecţie care să acopere atât gura, cât şi nasul (inclusiv la domiciliu);

Acordaţi atenţie deosebită per-soanelor la risc: copii, vârstnici, bolnavi cronici;

evitaţi automedicaţia;la apariţia primelor semne de

boală (stare febrilă, dureri de cap, tuse, dureri musculare, stare de slăbiciune generală, etc.) , solici-taţi medicul de familie sau mergeţi urgent la cea mai apropiată unita-te medicală (secţie/spital de boli infecţioase) ;

dacă vă îmbolnăviţi de gripă, staţi acasă şi nu mergeţi la serviciu sau şcoală, limitând astfel contac-tul cu alte persoane bolnave;

evitaţi călătoriile în zonele afec-tate. În cazul în care acestea sunt inevitabile, se recomandă respec-tarea cu stricteţe a regulilor de igi-enă personală;

dacă aţi revenit dintr-o călătorie în mexic (sau alte zone în care s-au semnalat cazuri suspecte de îmbol-năvire) şi în următoarele 7 zile de la sosire prezentaţi semne de îmbol-năvire (febră, tuse, oboseală, etc.) prezentaţi-vă de urgenţă la medic şi informaţi personalul sanitar des-pre călătoria în zona afectată

Respectaţi cu stricteţe recoman-dările autorităţilor !

Zonele cu transmitere interuma-nă susţinută a virusului care au fost raportate până în prezent: Mexic, S.U.A., Canada etc. Deşi în ţările UE nu s-a înregistrat până în prezent transmitere interumană susţinută,

au fost raportate cele mai multe cazuri confirmate în: Spania, Marea Britanie, Ger-mania, Franţa, Italia.

În prezent, în România, există mai multe cazuri de îmbolnăvire, însă nici unul mortal.

Sub coordonarea Mi-nisterului Sănătăţii, se iau toate măsurile pentru a de-pista apariţia noului tip de virus gripal şi pentru a limi-ta răspândirea acestuia, ast-fel încât să se asigure buna funcţionare a structurilor esenţiale de guvernare, se-curitate şi menţinerea ordi-nii publice şi a activităţilor economice.

pentru orice alte in-formaţii, direcţia de să-nătate publică pune la dispoziţia cetăţenilor următoarele numere de telefon: 0269.210071 şi 0269.211566 (de luni până vineri, între orele 7.00 – 15.00); 0269.211566 (we-

ek-end şi sărbatori legale – perma-nent); fax: 0269.210071.

dr. dorina păcurar - dspJ sibiu”

cazuri similareO altă campanie desfăşurată re-

cent, privind o eventuală promovare a unui vaccin a fost şi în cazul com-baterii cancerului de col uterin (a virusului cunoscut sub numele de HPV). HPV este abrevierea pentru papilomavirusul uman, care poate fi găsit la nivelul pielii sau al mucoase-lor şi determină o infecţie deosebit de frecventă atât la bărbaţi cât şi la femei. Infecţia acestui virus este una din cauzele cancerului de col uterin,

prelevanţa fiind de 99,17 la sută. Mul-te voci au susţinut cu tărie că vacci-nul anti-cancer prelungeşte viaţa, însă sunt persoane care susţin cu tărie contrariul. Ei vin cu argumente că, de fapt, aceste soluţii injectabilele nu fac decât să-i îmbolnăvească pe cei cărora li se administrează. În pro-gramul naţional privind vaccinarea împotriva cancerului de col uterin au fost înscrise circa 100.000 de fetiţe de clasa a IV-a. Au fost judeţe în care nici 30 de minore nu au fost injectate cu acest vaccin. Gardasil-ul produs de Merck, precum şi Cervarix-ul produs de GlaxoSmithKline au fost testate clinic pe o perioadă scurtă de timp şi sunt controverse ştiinţifice asupra eficienţei lor pe termen lung. Ele sunt administrate fetiţelor de clasa a IV-a, însă cele mai multe cazuri de cancer de col uterin sunt diagnosticate la fe-meile cu vârsta de peste 45 de ani. 30 la sută din cazuri apar la femeile cu vârsta sub 45 de ani, făcând ca aces-ta să fie extrem de rar la femeile sub vârsta de 20 de ani. Vaccinul nu este unul sigur, cum el este făcut la copii pentru a preveni îmbolnăvirea când vor fi adulţi. FDA (Food and Drug Administration), în cazul vaccinului Gardasil împotriva cancerului de col uterin, face publică informaţia des-pre 20 de decese şi 600 de cazuri cu efecte adverse grave, printre care şi o boală neurologică rară, Guilliain-Bar-re Syndrome (GBS). FDA precizează faptul că nu există nici o dovadă cla-ră că vaccinul este cauza principală a acestor cazuri de decese, însă nu susţine nici contrariul. O fetiţă de 14 ani din Marea Britanie a murit în 29 septembrie a.c. în urma vaccinării cu Cervarix. Ulterior acestei tragedii, lotul de vaccinuri din această ţară a fost scos până când situaţia va fi cla-rificată. Aproximativ 70 la sută din părinţii din România au refuzat, anul trecut, să fie vaccinate fetiţele lor. La momentul actual încă există o serie de întrebări privind efectele adverse a acestui vaccin, cât şi eficienţa lui. În acest program au fost investiţi în jur de 23 de milioane de euro, bani arun-caţi practic pentru promovarea di-verselor produse ale diverselor soci-etăţi farmaceutice. La fel ca şi în cazul vaccinării împotriva virusului AH1N1 (gripa porcină).

cazuri mortale

333 de persoane infectate cu vi-rusul AH1N1 au fost confirmate de Ministerul Sănătăţii până la data de 22 septembrie. Pe plan mondial, un număr de 1.161 de persoane în Elve-ţia, 19.207 în Germania, 13.471 în Ma-rea Britanie, 1.473 în Olanda, 2.983 în Portugalia, au fost internate în spi-tale sub diagnosticul gripei porcine. Aproximativ 52.929 persoane suferă de acest virus până la această dată, pe plan mondial, el crescând semnifi-cativ pe zi ce trece. Peste 28 de cazuri mortale au fost confirmate în Franţa, 78 în Marea Britanie, 32 în Spania, totalul fiind aproximativ 159 pe plan mondial.

oana RubA

vrăjeală medicalăgripa porcină a ţinut primele

pagini a tuturor ziarelor din Ro-mânia timp de mai multe luni. prognozele privind virusului A/h1n1 erau înspăimântătoare. cazurile de bolnavi infestaţi cu acest virus creşteau de la o zi la alta, la fel şi decesele. surpriza a venit odată cu soluţia găsită atât de prompt de către minis-terul sănătăţii – aceea a unui vaccin împotriva acestei gripe.

- Amice, acum, că i-am păcălit şi le-am vândut vaccinul, putem să

sărbătorim şi să ne îmbătăm ca porcii!

16


internet

În arhiva secretă a Muzeului de Is-torie din Viena, se află un document foarte vechi care expune trecutul is-toric extrem de îndepărtat şi totodată fabulos al civilizaţiei care a existat în acele timpuri pe teritoriul României. Iată deci toate aceste surse diferite care se referă la aceleaşi lucruri. Există multe aspecte care se corelează. Pro-feţiile afirmă că este o problemă de doar câţiva ani până la apariţia sem-nelor care vor atrage atenţia asupra acestui teritoriu.

Francmasonii sunt foarte atenţi la această ţară, deoarece ei ştiu că cea mai mare problemă pentru ei, la ni-vel planetar, o reprezintă acest loc. Ei înşişi cunosc foarte bine profeţiile în legătură cu viitorul apropiat al Româ-niei şi ştiu că cele mai multe proble-me le vor avea chiar din această zonă a globului. Aşa se explică intrigile şi maşinaţiile lor de culise în economia şi politica ţării, tocmai pentru a-şi asi-gura acest control şi pentru a genera fel şi fel de grupări ciudate pe care le susţin şi le finanţează cu sume fabu-loase de bani.

În aceste grupări ei atrag oameni naivi, cu un caracter slab, dar avizi de câştiguri facile, care sunt dispuşi chiar sa-şi vândă sufletul numai pentru a parveni în aşa-zisa societate înaltă şi bogată. Scopul acestor mini-organi-zaţii este acela de a bloca orice ten-tativă de dezvoltare spirituală sau de normalitate socială şi economică a populaţiei, creând totodată impresia că activitatea lor este asiduă tocmai în aceste domenii.

Insistenţa cu care acţiona vene-rabilul Massini arăta că problema era de maximă importanţă atât pentru francmasonerie, cât şi pentru întrea-ga ţară. De ce oare senior Massini nu a intervenit prin canale diplomatice foarte înalte, oficiale? Elita masonică nu dorea deloc publicitate în această problemă. În plus, au şi ei anumite li-mite ale influenţei politice, care diferă de la ţară la ţară. De aceea, păstrarea unui secret ferm în privinţa descope-ririi din munţii Bucegi, era de maximă importanţă.

masoneria menţine România în mocirlă

Ei au tot interesul să menţină acest popor la un grad de sărăcie şi prostie care a atins cote aproape incredibile. Politica lor a devenit în ultimul timp destul de evidentă. Aproape că nu se mai obosesc să ascundă acest lu-cru, aparenţele fiind menţinute doar de ipocrizie şi minciună care arată sfidarea fără limite şi totala lipsă de respect pentru naţiune. Politica lor stranie şi vicleană urmăreşte să se-cătuiască material acest popor şi să-l aducă la acea stare abulică de totală

dependenţă, impunând fel de fel de împrumuturi externe de ajutorare care creează obligaţii.

Scopul principal este de a menţine oamenii în această stare ciudată. În multe cazuri au reuşit. Dacă lucrurile vor continua aşa şi nu va exista o tre-zire a elementelor de răspundere, e posibil ca această stare critică să con-tinue şi chiar să se amplifice. De ace-ea e important ca oamenii să afle care sunt cauzele care stau la baza acestei situaţii care există la nivel naţional şi chiar mondial. E ca un efect de ava-lanşă în care – după atingerea unui punct critic de 5% din populaţia ţării – dezvoltarea lui să fie exponenţială ducând la deschiderea sufletească şi trezirea celorlalţi.

În neştiinţa lor, mulţi oameni acţi-onează involuntar în consensul direc-tivelor francmasonice, fără să bănu-iască că fac jocul murdar al grupărilor masonice. Acestea, folosindu-se de intermediari, sunt foarte virulente şi perfide. În acest fel, ei nu au nici-o răspundere, iar dacă lucrurile nu ies aşa cum au urmărit, vor da vina tot-deauna pe intermediar, arătând cu degetul şi incriminându-l pentru fap-tele comise.

divulgarea planurilor masoneriei

Care ar fi cele mai potrivite modali-tăţi pentru a neutraliza forţa malefică şi planurile diabolice ale francma-soneriei? În primul rând, divulgarea acestor planuri şi acţiuni malefice ale francmasoneriei, astfel ca ele să fie cunoscute tuturor oamenilor. Deşi acţiunile lor sunt insidioase şi orien-tate cu precădere către blocarea, de exemplu, a oricărei idei geniale, sau invenţii care ar putea să amelioreze traiul oamenilor din popor.

Ei sunt cei care dau indicaţiile atât pentru contracararea invenţiei, cât si pentru exasperarea inventatorului şi aducerea lui într-o totală stare de marasm, stres şi neputinţă. De aceea mulţi preferă să-şi părăsească ţara şi să-şi ofere capacităţile lor intelectua-le de excepţie în alte zone ale lumii. Situaţia politică şi economică a ţării demonstrează că masonii acţionează exact după planurile lor.

masoneria promovează corupţia

Ei urmăresc să promoveze mai me-reu oameni de paie, oameni corupţi, şi chiar să instituie o atmosferă gene-rală de corupţie, tocmai pentru a pu-tea după aceea să-şi asigure această

infiltrare care să le asigure succesul jocurilor murdare pe care le fac. Dacă în posturile cheie ar fi plasaţi oameni intransigenţi şi de bună credinţă, aceştia nu s-ar mai putea preta la in-trigile, jocurile şi mizeriile de culise care infestează politica şi economia ţării.

Faptul că lucrurile trenează însă, deşi de ani de zile sunt încercări, schimbări, înlocuiri, angajamente, promisiuni, arată adevărata faţă a influenţei masonice care întreţine de-liberat o stare tensionată în ţară prin minciună şi ipocrizie.

demascarea publică a jocurilor masonice

Cu cât oamenii devin mai lucizi şi avizaţi de planurile francmasonice, cu atât mai repede ei se vor opune jocurilor murdare ale acesteia. Apoi trebuie realizată demascarea publică a intenţiilor malefice ale masoneri-ei. Politica masoneriei este aceea de

subminare a speranţei oamenilor. Scopul principal este să genereze o stare negativă de absenţă a speran-ţei în oameni, de lipsă de încredere în forţele acestui popor. Când însă o mare masă de oameni are o speranţă pe care o cultivă, o hrăneşte şi o în-treţine cu entuziasm, ea creează un curent gigantic de forţă spirituală.

Dacă o idee profund benefică cuprinde masele de oameni, ea ge-nerează atunci o undă colosală de energie pozitivă care poate fi însăşi cheia transformării acestui popor. Masonii acţionează extrem de viru-lent şi cu maximă îndârjire prin mass-media (pe care o au sub control total) atunci când unii oameni sau grupări fac cunoscute lumii întregi adevărul oripilant despre acţiunile şi intrigile lor. Masonii de la vârf caută atunci să distrugă prin orice mijloace persoa-nele sau organizaţiile respective, pro-fitând de credulitatea tâmpă a omu-lui de rând care poate fi manipulat cu uşurinţă.

A doua întâlnire cu venerabilul massini

O a doua întâlnire cu marele ma-son Massini a avut loc în vila luxoasă a unei diplomaţii străine. Deşi întâlnirea a ţinut mai puţin de o oră, informaţia oferită de Massini a fost ca o bombă. El a spus că dispune de o informaţie ultrasecretă care provine direct de la Statul Major al Pentagonului, şi că acea informaţie se referă la un anumit loc din România.

Mărturisind că grupul Bilderberg are reprezentanţi în cele mai impor-tante dintre organismele politice, economice şi militare ale SUA, a afir-mat că există câteva grupuri oculte a căror putere este foarte mare. Din-colo chiar si de aceste grupări foarte puternice, există formaţiuni de elită care supervizează viaţa ştiinţifică şi tehnologia pe întreaga planetă, eco-nomia mondială şi curentele politi-ce globale. Deasupra tuturor se află grupul Bilderberg. Tot ceea ce e mai important şi se descoperă pe planetă este adus imediat la cunoştinţa celor din elita mondială. Acesta a fost şi cazul observaţiilor secrete în ceea ce priveşte teritoriul României.

satelit de spionaj militar pentagonul spionează cu sateliţi

Pentagonul are mai multe progra-me militare secrete şi de spionaj geo-dezic, folosind mai mulţi sateliţi geo-staţionari de înaltă tehnologie. Unul dintre aceştia, care se bazează pe tehnologia bionică şi pe cea a unde-lor de formă, a reperat în anul 2002 o structură aparte într-o anumită zonă a munţilor Bucegi.

În primul rând, spaţiul gol iden-tificat în interiorul munteluinu avea corespondenţă cu exteriorul, ci înce-pea direct din interiorul muntelui, la o anumită distanţă de panta acestu-ia. În al doilea rând, avea forma unui tunel foarte regulat care cotea brusc spre centrul muntelui, sub un unghi de 26 de grade. Traseul tunelului era perfect plan. Cel de-al treilea element a pus pe gânduri echipa Pentagonu-lui.

Scanarea din satelit a muntelui a evidenţiat două blocaje majore ale structurii din interiorul solid de piatră care mărgineau începutul tunelului şi sfârşitul lui şi respingeau orice tip de sondare sau analiză, ca şi cum ar fi protejat ceva în acel loc. Erau ba-raje energetice artificiale: primul era plan, drept ca un zid, ca un perete care bloca accesul în tunel. Al doilea era imens, ca o cupolă sau semisferă, care se afla la capătul opus tunelului, aproape de centrul muntelui. Massini a recunoscut că acolo se afla ceva ex-trem de important şi care era foarte bine protejat. Ansamblul tunel-se-misferă se afla într-un plan paralel cu solul, iar barajul semisferic se află pe verticala ce corespunde stâncilor de pe creastă numite Babele. De fapt, verticala ieşea la aproximativ 40 de metri între Babele şi Sfinxul din Bu-cegi.

o structură similară în Irak

Echipa de la Pentagon a observat că barajul energetic semisferic are exact aceeaşi frecvenţă de vibraţie şi aceeaşi formă ca cel dintr-o altă struc-tură subpământeană foarte secretă pe care ei o descoperiseră înainte, în apropiere de Bagdad, în Irak. La scurt timp după descoperirea din subsolul Irakului s-a declanşat războiul şi după câteva luni americanii au avut acces, în cel mai mare secret, la zona respec-tivă, despre care irakienii nu ştiau ab-solut nimic. Oricât s-au străduit, nu au reuşit să penetreze zidul energetic, iar întreaga operaţiune era ţinută în cel mai mare secret.

trecutul misterios al planetei

Massini a mai precizat ca ceea ce se afla acolo avea legătură cu trecutul misterios al planetei dar şi cu istoria organizaţiei lor. Faptul că Pentagonul a remarcat similitudinea datelor de investigare între structura subterană de lângă Bagdad şi cea interioară din munţii Bucegi i-a agitat foarte mult pe cei din elita masonilor. Iniţial aproape devenise panică generală.

Panica era datorită faptului că această structură – mult mai mare şi mai complexă decât cea din Irak – se afla pe teritoriul României. Corelând acest fapt cu unele aspecte referi-

descoperirea din bucegi (II)

17


internet

toare la viitorul României ajungem la o viziune corectă a motivelor de îngrijorare pe care le au în prezent marii masoni. Oricât de mult ar dori ei să disimuleze aceasta, acţiunile şi intenţiile lor ne arată cu prisosinţă contrariul.

O enigmă foarte mare era felul în care reuşiseră cei care l-au construit să realizeze structura şi golurile di-rect în interiorul muntelui, fără nici-o corespondenţă în afara lui. Massini a furnizat planul corect pentru a ajun-ge la tunel, aşa cum a fost el calculat de specialiştii din Pentagon. Cea mai apropiată străpungere era posibilă la 60-70 de metri de primul baraj ener-getic, pe coasta muntelui.

Venerabilul a garantat sprijinul tehnologic ultra sofisticat al armatei SUA pentru realizarea străpungerii spre primul baraj energetic. Era vor-ba de un dispozitiv foarte perfor-mant de forare în mare viteză a rocii care utiliza un jet de plasmă puternic şi un câmp magnetic rotitor. Massini a cerut însă respectarea cu stricteţe a secretului şi prezenţa lui fermă în acel loc în momentul străpungerii muntelui.

Sfinxul din BucegiZiarul „Ziarul” a publicat un amplu articol despre munţii Bucegi şi ciudăţeniile semna-late în zonă. Iată un extras semnifica-tiv: „Buşteni. Piscurile munţilor se cu-fundă în nori. Crucea de pe Caraiman împunge cerul cu semeţie. Nimic n-ar prevesti că liniştea seculară a naturii ar putea fi tulburată de evenimente neobişnuite.

Traian Trufin ştie însă că totul e doar aparenţă. Aici a trăit cele mai stranii întâmplări. Este convins că sub Carpaţii noştri există o altă lume. Bucegii sunt consideraţi de către specialişti un punct energetic foarte puternic. S-au emis ipoteze asupra existenţei unor galerii subterane, s-au făcut teste radiestezice.

Cercetările au demonstrat că zona este încărcată energetic mai mult ca oricare alta din România. Traian Trufin, muzeograf conservator la Muzeul „Cezar Petrescu” din Buşteni, publicist şi cercetător al fenomenelor stranii la care a fost martor, a încercat să găsească nişte explicaţii.”

„În 1993, timp de două săptămâni, în partea de sud a oraşului, oamenii aveau insomnii, indiferent de vâr-stă. M-am gândit că sunt emanaţii de noxe de la fabrica de hârtie. Nici vorbă de aşa ceva. Era ciudat că, deşi nu dormeau, oamenii nu se simţeau obosiţi. Mi-au confirmat acest lucru cel putin 20 de persoane”, povesteşte muzeograful. Unii localnici au ajuns să trăiască adevărate stări de eufo-rie. Manifestările aveau loc numai în timpul nopţii. După ce au băgat în sperieţi tot oraşul, au încetat la fel de brusc cum apăruseră.”

„Apoi au început cutremurele. Paradoxal, dar acestea n-au putut fi localizate în Bucegi şi nici nu aveau vreo legătura cu sursa seismică din Vrancea. Seria de cutremure a înce-put în 1994 şi a ţinut 3 ani. „Se pro-duceau la ore fixe: la ora 20 şi la 3 noaptea. În fiecare zi, invariabil. Nu erau însă seisme propriu-zise.

Se manifestau după alte legi. Aveau un areal redus: Azuga - Buş-teni - Sinaia. Uneori cuprindeau doar un cartier din Buşteni. Se auzea din pământ un vuiet, ca şi cum s-ar fi prăbuşit sub picioarele tale tavanul unei grote. Nu apăreau nici mişcări orizontale, nici verticale”, povesteşte Traian. A numărat peste 100 de astfel de mişcări seismice.”

„Aveam niste casti de radioama-tor. Receptionam in ele un program de radio. Dar am observat ca numai in zona Busteni. Iesind din oras, spre Bucuresti sau Brasov, nu mai recep-tionam nimic. Cred ca exista un pu-ternic cimp energetic in zona care amplifica semnalele radio”, crede Tra-ian. A mai observat si alte fenomene bizare. In jurul Crucii de pe Caraiman apar deseori aureole ciudate si chiar holograme.

„Traian crede că toate anomaliile din Buşteni sunt cauzate de existen-ţa unor galerii subterane în mărun-taiele munţilor. Aceste uriaşe tunele subterane sunt de natură artificială şi au fost săpate de civilizaţii nepămân-tene. Aici au loc experienţe, punctul fierbinte fiind în zona crucii de pe Caraiman. Aşa se explică bubuiturile care însoţesc cutremurele. Sau re-cepţionarea undelor radio, emise nu din eter, ci din aceste coridoare.

Cine produce acele amplificări stranii, în ce scop, cui îi sunt destina-te acele comunicări radio bizare, Tra-ian nu poate răspunde. „Convingerea mea este că există în subteran o altă lume. Extratereştrii cunosc totul des-pre lumea de la suprafaţă. Spectrul lor informaţional este foarte larg. Dar nu ştiu ce fel de activitate desfăşoară acolo şi nici de ce nu vor să comuni-cam.

Probabil pentru că omenirea încă nu este pregătită să înţeleaga nişte lucruri”, conchide geologul. Speră că fenomenele se vor intensifica şi până la urmă vor deveni o cale de comu-nicare între cele două civilizaţii. Ori-cum, e mai mult decât lipsă de expli-caţii satisfăcătoare pe care au oferit-o până acum oamenii de ştiinţă.”

„Vizionara Valentina, femeia oarbă din Iaşi care poate pune diagnostice şi prin telefon, susţine că a descoperit prin metode proprii că un important şuvoi de energie, de aceeaşi calitate cu cea care alimentează complexul de la Gizeh, scaldă şi Sfinxul nostru din Bucegi.

Iar subteranele nedescoperite ale acestuia comunică cu piramidele din Egipt. „Acolo e trecutul omenirii. Dar nu-i omenirea de acum doua mii de ani. E cu mult mai demult, tare mult înainte. Sfinxul din Bucegi este ocro-titorul pământului pe care locuim. De fapt, în Bucegi, la Sfinx vine un şuvoi foarte puternic de energie.

Atunci când cu ştiinţa care va fi pe pământ va birui cineva să ajun-ga sub Munţii Bucegi, va da peste toate aceste înscrisuri şi documente însemnate şi, după semnele acelea, va şti ce are de făcut. Dar asta se va întâmpla numai după ce şuvoiul de energie de deasupra va slăbi”, spune clarvăzătoarea care n-a fost nicioda-tă în Bucegi.”

Adio secrete!

În ultimile zile ale lunii iulie 2003 a avut loc forarea în interiorul mun-telui, însă totul s-a aflat la vârfurile puterii de stat: adio secret! Maşina a forat mai întâi după o ciudată devi-aţie a câmpului magnetic, apoi însă s-a corectat traiectoria. Galeria semă-na cu un tunel de metrou, era perfect şlefuită şi ducea până la tunelul enig-matic descoperit din satelit.

La capătul apropiat al tunelului se afla o poartă imensă din piatră care se deplasase prin culisare spre stân-ga. Înaintea acestei porţi uriaşe se afla celebrul baraj energetic. Trei oa-meni din prima echipă de intervenţie specială s-au apropiat foarte mult de barajul invizibil şi l-au atins impru-dent, murind pe loc de stop cardiac. Orice obiect (rocă, plastic, metal sau lemn) aruncat spre el se prefăcea imediat în praf fin. Doi generali de la Pentagon şi consilierul prezidenţial american erau acolo.

marea galerie si sala proiectiilor din subsolul muntilor bucegi ma-rea galerie

Massini ştia cel mai mult despre originea acestei descoperiri şi avea cunoştinţe despre cel puţin un ele-ment care se găsea în sala cea mare semisferică. Dincolo de barajul ener-getic redutabil, care a cauzat moartea a trei oameni, se afla poarta imensă din rocă solidă. În peretele tunelului, în faţa porţii se afla o zonă pătrată cu latura de 20 cm perfect finisată pe care era trasat cu precizie un triunghi echilateral cu vârful în sus.

Pătratul şlefuit se află între imensa poartă de piatră şi barajul energetic invizibil. Cezar a simţit că există o anumită compatibilitate între ener-gia barajului şi cea a lui, ceva în ge-nul unei simpatii reciproce. Atingând uşor cu mâna suprafaţa invizibilă a barierei energetice, Cezar a simţit fine furnicături pe piele. A înaintat şi a trecut cu totul prin barajul care nu avea mai mult de un centimetru gro-sime. Oficialii americani erau absolut uluiţi.

Atingând triunghiul de pe pătratul de rocă şlefuită, Cezar a deschis astfel poarta uriaşă de piatră care a culisat silenţios în perete. Această comandă unică anula barajul energetic şi des-chidea totodată poarta de piatră.

Marea Galerie care se arăta acum în toată splendoarea ei era luminată, fără să conţină totuşi nici-o sursă de lumină. În mod straniu, imediat după dezactivarea primului baraj energe-tic de la intrarea în Marea Galerie, scutul semisferic uriaş de la celălalt capăt al ei s-a activat brusc trecând la un nivel de vibraţie superior şi emi-ţând o mare radiaţie luminoasă.

La o analiză mai atentă, peretele Marii Galerii era acoperit ce părea sintetic dar crea senzaţia că are şi o parte organică în el. Avea culoarea petrolului dar reflexiile erau verzi şi chiar albastru închis. Nuanţele culo-rilor aveau un efect profund relaxant

asupra psihicului şi modificau sensi-bil aprecierea corectă a distanţei.

Materialul peretelui era oarecum aspru la pipăit dar nu putea fi nici zgâriat şi nici îndoit. Rezista la orice tentativă de rupere, străpungere zgâ-riere sau tăiere. În mod straniu, flăcă-rile focului erau absorbite înăuntrul său: practic, focul nu pute subzista pe acel material. Americanii au re-cunoscut că materialul este o stranie combinaţie între materia organică şi cea anorganică. La 280 de metri ga-leria cotea brusc spre dreapta într-un unghi ascuţit.

La o distanţă mult mai mare, în depărtare, se vedea o lumină albas-tră feerică, ce scânteia ca o stea. Înre-gistrările din satelit arătau existenţa unui spaţiu imens la capătul Marii Galerii, dar acesta era şi el protejat de un ecran energetic. Lumina albastră de la capătul galeriei este doar refle-xia unei porţiuni din scutul energetic protector al uriaşei săli în formă de aulă.

În subsolul Irakului

În ce priveşte structura similară din subsolul Irakului, ea a fost des-coperită folosind indicaţiile oferite de acelaşi satelit de spionaj militar care revelase şi datele pentru struc-tura din munţii Bucegi. Consilierul american pe probleme de securitate naţională a primit un fax ultrasecret prin care era înştiinţat de faptul că scutul energetic semisferic din sub-solul Bagdadului se activase brusc, pulsând cu o mare frecvenţă.

Informaţia uluitoare era aceea că în faţa lui apăruse o hologramă a planetei care prezenta secvenţial şi progresiv continentul Europa, apoi zona de sud-est, apoi teritoriul Ro-mâniei apoi munţii Bucegi şi în sfârşit localizarea structurii din interiorul lor arătând coridorul marii galerii şi scu-tul energetic semisferic pulsând cu putere.

Era evident că cele două scuturi energetice semisferice erau într-o di-rectă dar misterioasă legătură astfel încât activarea unuia a dus la activa-rea şi a celuilalt. Poate există chiar o reţea de astfel de structuri subpă-mântene în întreaga lume.

deconspirarea operaţiunilor

Vestea proastă era că preşedinţia SUA a fost înştiinţată şi a contactat diplomaţia română prin intermediul serviciilor secrete. În doar câteva zeci de minute, întreaga operaţiune fuse-se deconspirată.

Planul seniorului Massini se ducea de râpă. Iniţial au vrut să preia con-trolul la nivel politic, insă politicienii noştri care aveau dreptul să fie avi-zaţi asupra acestor aspecte au intrat în panică şi nu puteau face faţă eve-nimentelor.

Cezar s-a decis să dezvăluie toate aspectele, intrigile şi planurile care implicau legăturile cu Massini. Ten-siunea diplomatică creştea din ce în

18


internet

ce mai mult deoarece presiunile Wa-shingtonului cereau imperios comu-nicarea cu generalii de la Pentagon aflaţi la locul operaţiunilor.

şedinţa de urgenţă a csAt

Discuţiile de la Bucureşti au avut succes, în sensul că faptele au fost aduse la cunoştinţa unor persoane cu mare probitate morală şi care sunt profund patriotice. O şedinţă de ur-genţă a Consiliului Suprem de Apăra-re al Ţării (CSAT) a creat un imens val de simpatie pentru Departamentul Zero.

Cei mai mulţi au fost cutremuraţi de ceea ce au aflat atunci. După deci-zia CSAT de a sse continua cercetările sub conducerea Departamentului Zero, s-a inventariat tot ceea ce se găsea în uriaşa Sală a Proiecţiilor. De la Bucureşti, ordinele se succedau unele peste altele, se anulau reciproc, erau când vehemente, când evazive, şi trădau o mare tensiune. Membrii CSAT erau într-o şedinţă continuă, menţinând legătura cu baza din munţii Bucegi.

Ei au hotărât să facă publică aceas-tă descoperire formidabilă din munţii României, după ce în prealabil au dez-bătut problema pe toate feţele. Sta-tul român urma să facă întregii lumi o declaraţie oficială. Câţiva membri CSAT s-au opus cu vehemenţă.

declaraţia oficială a României

Când diplomaţia americană a fost informată că România va transmite un comunicat mondial de presă de o importanţă crucială pentru omenire, totul a devenit un haos. Nimeni nu ştia, dar toţi bănuiau că se întâmplă ceva foarte grav şi important. Preşe-dintele a fost chemat pentru o con-vorbire telefonică directă cu Casa Albă.

În câteva ore fuseseră blocate toa-te tranzacţiile şi înţelegerile statului român cu organismele financiare in-ternaţionale. Se aştepta din clipă în clipă ordinul de declarare a stării de urgenţă în zona montană şi în capi-tală.

Discuţiile dintre oficialii americani care sosiseră de urgenţă la Bucureşti şi partea română s-au făcut fără trans-lator. Au fost atât de violente încât nu puţine au fost momentele de criză în care diplomaţii strigau unii la alţii cât puteau de tare , proferând multiple ameninţări cu represalii.

Celelalte state ale lumii nu cunoş-teau nimic din această problemă, iar americanii ştiau bine că existau ori-când câteva ţări foarte puternice care s-ar fi coalizat imediat cu România pentru susţinerea declaraţiei publice.

Declaraţia ar fi cuprins principa-lele date ale descoperirii din munţii Bucegi, punând la dispoziţia întregii lumi dovezi, fotografii şi alte elemen-te esenţiale pentru clarificare. Ar fi fost invitaţi cei mai mari oameni de ştiinţă pentru studii şi cercetări. Dar cel mai important aspect l-ar fi con-stituit dezvăluirile despre trecutul extrem de îndepărtat al omenirii şi despre istoria reală care a fost aproa-pe complet contrafăcută.

„În nici-un caz!”

Americanii au reacţionat cu ve-hemenţă pentru că acea declaraţie ar fi spulberat într-o clipă influenţa lor planetară, şi poate ar fi aruncat în haos economia şi societatea ţării lor. Acesta a fost motivul principal invo-cat de ei, acela de a nu crea panică. Dar au uitat să recunoască că această posibilă stare de angoasă şi pertur-bare socială ar fi apărut ca rezultat direct al minciunii şi manipulării rea-lizată deliberat de-a lungul secolelor de către francmasonerie.

S-a primit şi o intervenţie specială a Papei care îndemna la o mare cum-pătare înainte de acest pas funda-mental pentru omenire. Papa a trans-mis chiar că va pune la dispoziţia statului român anumite documente străvechi din arhiva secretă papa-lă care sunt de o mare importanţă pentru România şi sprijină dovezile descoperirii din munţi. După 24 de ore de discuţii s-a ajuns la un acord final de colaborare româno-american în nişte termeni precişi. Poziţia statu-lui român a fost aceea de amânare a dezvăluirilor, de prezentare a lor în mod gradat omenirii.

sala proiecţiilor

Marea Galerie se termină brusc în aula gigantică din interiorul mun-telui care avea o înălţime de 30 de metri şi o lungime de 100 metri. Sala Proiecţiilor este delimitată de scutul energetic şi are dimensiuni mai mici decât aula din munte. Avansând spre scutul energetic, porţiunea de scut din faţă este delimitată ca o uşă şi de-vine străvezie şi apoi dispare pentru a putea intra în Sala Proiecţiilor. Scu-tul are rolul de a proteja de diversele influenţe nefaste din exterior. Odată intrat în Sală, scutul redevine com-pact. Din interior, scutul are o culoare alb-aurie.

În partea din spate, scutul nu mai cobora până la nivelul solului, ca în zona din faţă: Sala Proiecţiilor avea jumătatea din spate acoperită de zi-dul de rocă. În acel masiv perete din piatră, înalt de circa 10-12 metri, sunt dispuse trei guri enorme de tunel: una drept în faţă, iar celelalte două – simetric, de o parte şi de alta a aces-teia şi sunt luminate difuz, într-o nu-anţă verzuie. Accesul la aceste tunele este strict interzis, prin protocolul secret care a fost semnat între statul român şi SUA.

mese gigantice pentru uriaşi

Începând din faţă, de la intrare, Sala Proiecţiilor conţine un şir de mese imense din piatră, dispuse de-a lungul peretelui din dreapta, urmând curbura acestuia. Similar, există un alt şir de-a lungul peretelui din stânga. Nici una dintre mese nu avea o înăl-ţime mai mică de doi metri. Pe gro-simea plăcii de deasupra sunt tăiate în relief, cu precizie, semne diferite dintr-o scriere nemaivăzută care sea-mănă cu caracterele cuneiforme din antichitate.

Scrierea conţine şi simboluri mai generale, cum ar fi triunghiul şi cer-cul. Deşi semnele nu sunt vopsite, ele ies în evidenţă printr-o uşoară radia-ţie fosforescentă, în culori diferite de la o masă la alta.

Sunt câte cinci mese pe fiecare parte a sălii. Pe unele dintre ele există diferite obiecte care par a fi instru-mente tehnice. De la multe dintre ele coboară spre sol o mulţime de fire albe translucide care se adună în cutii dreptunghiulare dintr-un mate-rial lucios, argintiu, aflate în afara me-sei, direct pe sol. Cablurile fine sunt extrem de flexibile şi uşoare iar în interiorul lor se observă mici impul-suri luminoase care alunecă pe toată lungimea lor.

La apropierea de oricare dintre mese, se activează simultan pe su-prafaţa ei o proiecţie holografică care prezintă aspecte dintr-un anumit do-meniu ştiinţific. Imaginile tridimen-sionale sunt perfecte şi foarte mari, cu o înălţime de aproape doi metri şi jumătate.

Pe suprafaţa dreptunghiulară a meselor din piatră şlefuită există o fantă îngustă, lungă de câteva zeci de centimetri, paralelă cu latura mare a mesei din care apar proiecţiile ho-lografice. Proiecţiile rulează singure însă în acelaşi timp ele sunt interacti-ve şi depind de cel care le urmăreşte şi atinge suprafaţa mesei.

- va urma -preluare:

http://www.roaim.com

descoperirea din bucegi (II)

Am fost uimiţi să-i vedem protestând alături de alte blocuri sindicale şi pe lucrătorii Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Analizând cu atenţie cauzele, ne dăm seama că oamenii au perfectă dreptate: fenomenul infracţional este în creştere, lefurile le-au fost diminuate prin reducerea unor drepturi şi sporuri îndreptăţiţi să le primească. De dotare să nu mai vorbim: echipament prost contractat de şefi la mica înţelegere şi după alte criterii decât cele de calitate, armament vechi, uzat, maşini obosite cu combustibil drămuit, deci ... „tot ce-şi poate dori“ cineva după care au început infractorii să tragă pe stradă... Singura deosebire este că aceştia posedă armament nou, maşini puternice, iar de tupeu nici că nu mai poate fi vorba. Unde mai pui că nici legislaţia sau judecătorii nu-i deranjează prea tare pe infractori. Angajările făcute după criterii politice sau nepotism niciodată nu au fost mai în floare. Şefii, şi ei, neoficial, susţinuţi politic, se agaţă cu putere de scaune, înconjurându-se de incompetenţii alături de care speră ei că vor „domni“ nederanjaţi, veşnic. Unul dintre şefii de acest gen care a atras atenţia mass media în ultimul timp este comisarul şef Adrian Henning, care cu onor conduce Serviciul pentru Imigrări Străini Sibiu.

Anul trecut a apărut într-un ziar central ştirea că pe internet, într-un site torente au apărut documente cu caracter „secret de serviciu“, ajunse acolo din neglijenţa unui agent de la Serviciul pentru Imigrări Sibiu. Aceste documente conţineau date personale privitoare la diferiţi cetăţeni străini care au cerut viză de rezidenţă pe raza judeţelor Mureş şi Sibiu şi, pentru un timp oarecare, aceste informaţii au fost la îndemâna tuturor utilizatorilor.

Acest aspect a fost tratat cu uşurinţă de către şeful serviciului, poliţistului i-a fost aprobată deplasarea în străinătate pe timpul concediului de odihnă, cu toate că situaţia nu era clarificată şi cam atât....

S-a pus, atunci, întrebarea cum s-a realizat pregătirea profesională a cadrelor din subordine sau cum s-a făcut recrutarea acelui agent în structurile ministerului, ţinând cont de gafa uriaşă pe care a făcut-o. Acestei întrebări putem să-i răspundem după mai bine de un an, când însuşi şeful acelui poliţist, ca urmare a lipsei de profesionalism şi a neaplicării în practică a cunoştinţelor dobândite în şcolile militare absolvite, a reuşit, prin afirmaţiile făcute în presă şi dorinţa de vedetism, să dezinformeze atât opinia publică din ţară, cât şi de peste hotare. Acesta a dat dovadă de o crasă indiferenţă

faţă de siguranţa naţională şi neglijarea totală a atribuţiunilor de serviciu pentru care este retribuit cu un salariu substanţial.

Ce s-a întâmplat de fapt. În luna iunie, în gara din Sibiu, sunt surprinşi într-o noapte doi cetăţeni de culoare. Poliţia Transporturi Feroviare sesizează Serviciul pentru Imigrări Străini Sibiu, al cărui şef, comisarul Henning Adrian, se grăbeşte să convoace presa, posturile de televiziune şi fără să facă nici cele mai elementare verificări, aduce la cunoştinţa opiniei publice o poveste relatată chiar de către aceştia: faptul că sunt sudanezi, că au venit ilegal din Africa însoţiţi de o călăuză care i-a minţit că îi duce în America şi că în situaţia lor mai sunt patru persoane de aceeaşi origine, care din cauza situaţiei din Sudan, se tem pentru viaţa lor. Lipsa de discernământ în preluarea poveştii ca fiind adevărată, fără a verifica veridicitatea celor afirmate, a generat o serie de măsuri ilegale luate împotriva lor, culminând cu internarea unuia în Centrul de primire minori Sibiu şi întocmirea actelor de îndepărtare a celuilalt din România. Inclusiv forurile superioare de la Bucureşti ale serviciului, profesionalişti în aceste situaţii, s-au sesizat şi au cerut celor de la Sibiu lămurirea situaţiei şi revizuirea actelor de returnare întocmite pe numele unor persoane inexistente.

Vâlva produsă de acest eveniment în toate ziarele locale şi centrale ajunge la urechile unei familii din Sibiu, care s-a prezentat la Serviciul pentru Imigrări declarând că cei doi cetăţeni de culoare sunt, de fapt, nigerieni, că s-au cunoscut prin internet şi au sosit în Sibiu legal în urma unei invitaţii făcute de ei. Au declarat că toată povestea lor este o minciună inclusiv numele şi vârsta acestora fiind false, niciunul dintre ei nefiind minor.

„Au minţit că i-au adus o călăuză la Sibiu. Au minţit şi când au spus că se cred în America. De fapt cei doi au 23 de ani, sunt din Nigeria şi au ajuns la Sibiu cu avionul. Ştiau foarte bine unde sunt, doar că drept de şedere nu mai aveau de 32 de zile. Au venit la noi în oraş în 15 mai, pentru 10 zile, la invitaţia unei familii înstărite. Au inventat totul, de la nume, vârsta, naţionalitate şi până la locul în care se credeau ei că sunt. Persoana care i-a invitat a primit o amenda de 2.000 de lei, iar hotelul care i-a cazat 3.000 de lei”, se disculpă comisarul şef Adrian Hening, şef serviciul de Imigrări Sibiu, după alte câteva zile, atribuind întreaga vină celor doi.

Acestea sunt faptele care au fost prezentate opiniei publice. Ceea ce nu ştie cititorul de rând este faptul că viza de intrare în România a cetăţenilor proveniţi din ţările cu risc ridicat (Irak, Nigeria etc.) are la bază

cIne-I supRAvegheAză pe stRăInI?

19


observator

Trăim ca într-o gaură neagră, de pe o zi pe alta, iar viitorul, vorba unui prieten, ne surâde ca o prăpastie. S-a distrus în ţara asta tot ce se putea distruge: economia, educaţia, sănătatea, siguranţa statului şi, o dată cu ele, valorile naţionale şi demnitatea umană. Trăim într-o societate viciată, formată din oameni măcinaţi de griji, de nevoi, dar, mai ales, de boli din ce în ce mai asemănătoare cu cele din lumea a treia.

Spitale fără dotări, cadre medicale prost plătite, pline de frustrări şi nemulţumiri sunt cei în ale căror mâini ne punem de cele mai multe ori în viaţă.

Managementul deficitar de la cele mai înalte structuri au îmbolnăvit sistemul medical, şirul de neajunsuri culminând cu criza de oxigen în unele spitale.

Facultăţile de medicină au creat, în ultimii ani, doar aspiranţi de câştiguri, nu discipoli ai lui Hipocrate. Ei îşi construiesc un podium înalt de unde discută, fără respectarea eticii profesionale sau a drepturilor pacientului. Nu cred că este o greşeală să afirm că profesionalismul se construieşte şi pe structura caracterului persoanei, pe bunul simţ şi pe cei „şapte ani de acasă“.

În judeţul Sibiu, în ultimul timp, se înregistrează o criză acută de medici, mai ales în mediul rural. Rata mortalităţii creşte simţitor, multe dintre decese înregistrându-se chiar în spitale, de cele mai multe ori din cauze banale.

Spitalele orăşeneşti au început să semene tot mai mult cu aşa-zisele „spitalele municipale“ din romanele englezeşti interbelice, spitale ale celor săraci, fără nici o sursă substanţială de venituri, unde oamenii nu mai aşteaptă decât să moară.

Jur! Voi îndura îngrijirea bolnavilor spre folosul lor, pe cât mă vor ajuta puterile şi mintea, şi mă voi feri să le fac orice rău şi orice nedreptate.

Jur! Dacă voi respecta acest legământ fără să-l calc, fie să mă bucur pe deplin de viaţa şi de meseria mea, pururi cinstit de ceilalţi; iar dacă îl voi nesocoti şi voi fi un sperjur merit să am o soartă dimpotrivă!

Nu avem convingerea că personalul medical al Spitalul din Mediaş a auzit vreodată de jurământul lui Hipocrate din care v-am redat mai sus câteva paragrafe, deoarece întreg comportamentul lor faţă de bolnavi denotă altceva. Anul trecut acest spital a fost la un pas de a fi închis di cauza unor nereguli constatate de unele inspecţii. Cabinetele neigienice, lipsa de spaţii pentru tratamentul ambulatoriu sunt doar câteva aspecte, care se împletesc cu lipsa de interes pentru pacienţi

şi nevoile lor. Posturile pentru personalul cu studii medii sunt împărţite după alte criterii decât cele profesionale. Acest aspect a fost sesizat şi la Spitalul din Cisnădie, unde pâinea şi cuţitul stau în mâna directoarei Dăncăneţ, care s-a înconjurat în mare parte de consăteni din Sadu şi unde greu mai prinde altcineva un post. La Mediaş, în perioada concediilor de odihnă a medicilor specialişti se închid secţiile O.R.L., Oftalmologie şi Fizioterapie, bolnavii cu urgenţe fiind nevoiţi să meargă la Sibiu, la clinici particulare sau în alte judeţe.

Cu toate că în anul 2007 au fost aduse aici aparate performante, lipsa de profesionalism a medicilor, lipsa de materiale

sanitare, indolenţa personalului şi subalimentarea pacienţilor sunt numai câteva motive să ocoliţi spitalul medieşean. Începând de la Serviciul de urgenţă şi terminând cu saloanele prost mobilate putem observa lucru făcut în grabă şi de mântuială. Pacienţii sunt catalogaţi după poziţia socială şi de mare respect se bucură cei cu o stare materială mai bună, asta în cazul că se rătăcesc pe acolo şi nu merg în altă parte. Să nu mai vorbim despre deznădejdea şi disperarea aparţinătorilor celor cu şanse limitate la viaţă. Acestora li se administrează un tratament minim, iar în cele mai multe cazuri medicaţia este adusă de acasă şi sunt lăsaţi pur şi simplu să se stingă încet.

Nu sunt singulare cazurile când, după nişte analize greşite, sunt puse diagnostice grave şi eronate, scuzele fiind tardive după ce oamenii aşteaptă cu sufletul la gură o altă reexaminare. Erorile medicale se ţin lanţ, oamenii cu probleme se feresc să vorbească temându-se că, din lipsa banilor, vor fi nevoiţi să se interneze tot la acest spital şi cu altă ocazie, iar dacă vor fi deconspiraţi, vor avea parte de tratament şi mai rău. Cei care au pierdut pe cineva drag nu-şi vor ierta niciodată faptul că nu au făcut tot posibilul să ducă

bolnavul cât mai departe de acest loc.

Este de notorietate cazul femeii căreia i s-a administrat sânge din grupa AB4 în loc de A2. S-a mediatizat şi cercetat această situaţie, rezultatele verificărilor lăsându-se atât de mult aşteptate încât au fost pierdute din atenţia opiniei publice.

Într-o zi de vineri s-a prezentat la Serviciul de urgenţă o doamnă în etate, care a primit de la medicul chirurg aflat de gardă diagnosticul de hernie intestinală. Deoarece femeia respira greu, familia l-a rugat pe medic să facă ceva, să cheme un alt specialist, dar s-a lovit de refuzul scurt şi dispreţuitor al acestuia: „Eu nu sunt Dumnezeu“. Luni femeia a decedat

cu diagnosticul de pneumonie. De vineri până luni, deşi era venită prin serviciul de urgenţă, nimeni nu s-a interesat de sănătatea acestei paciente.

Doamna M avea 54 de ani şi era lucrătoare comercială la o unitate din Mediaş. Era la locul de muncă, i s-a făcut rău, iar colegii de serviciu au solicitat ambulanţa. Aceasta a sosit, dar, din păcate, numai cu conducătorul auto. Femeia a decedat sub ochii neputincioşi ai colegilor şi ai şoferului care nu au putut să-i acorde primul ajutor.

Multă lume a aflat de copilul de 7 ani, care, nesupravegheat de către cadrele medicale, a căzut de la etajul 2 al Spitalului Mediaş. Nu ştiu, însă, câţi oameni ştiu că acest copil va rămâne paralizat pe viaţă. Scuza asistentelor a fost de-a dreptul puerilă: era neastâmpărat. Va da, oare, cineva socoteală de ceea ce s-a întâmplat, va şti cineva ce este în sufletul acelei mame sau dacă ea va putea să-i asigure acestui copil cele necesare în viitorul lui, plin suferinţe?

Astăzi, a murit tot la Spitalul din Mediaş, după o lungă şi grea suferinţă, doamna S. Familia ar fi făcut tot posibilul să o mai aibă alături, dar, din păcate, eforturile lor au fost în zadar. Era internată în secţia A.T.I. şi a putut să comunice cu cei dragi până când, într-o

dimineaţă, familia a găsit-o cu tensiunea arterială 6, într-o stare de comă. Pe faţă avea aplicată masca de oxigen, dar, culmea ironiei, aceasta nu făcea decât să-i îngreuneze respiraţia pentru că aparatul de oxigenare nu era pornit.

Şirul ar putea continua, dar cred că este de prisos

În anul 2007, ziarul Adevărul a cerut Colegiului Medicilor din Romănia lista cu numele celor care au fost găsiţi vinovaţi de malpraxis.

Numele medicilor sancţionaţi pentru malpraxis sunt ţinute secret de Colegiul Medicilor. Instituţia a refuzat cererea ziarului Adevărul de a face publică lista doctorilor-problemă. Nenumăraţi pacienţi au depus plângeri prin care reclamă neglijenţa, nepăsarea şi incompetenţa din spitale.

Colegiul Medicilor din România (C.M.R.) nu a fost, anul trecut, de acord cu modificările propuse de Ministerul Sănătăţii la Legea malpraxis-ului şi au considerat că trebuie uşurată medierea împăcării părţilor în cazul erorilor medicale. Conducerea Colegiului Medicilor din România a fost de părere că sesizarea organelor de urmărire penală nu trebuie să fie o atribuţie a comisiei de malpraxis, afirmând că acest lucru „ar putea expune în mod nejustificat membrii comisiei, medicii, în situaţia în care, ulterior, s-ar constata fie că decizia comisiei a fost anulată de către o instanţă de judecată, fie că sesizarea nu a fost întemeiată“.

I-a fost semnalat ministrului Sănătăţii de atunci faptul că modificările legislative propuse nu îi protejează pe medicii acuzaţi de malpraxis faţă de presiunile exercitate de mass media, presiuni care ar putea influenţa şi comisiile de judecată a cazurilor de malpraxis. În acelaşi timp, reprezentanţii C.M.R. susţin că sesizarea cazurilor de malpraxis nu ar trebui făcute publice, având în vedere faptul că sunt „chestiuni personale care pot privi doar persoanele vătămate, urmaşii sau aparţinătorii legali ai acestora“. Oare, aşa ar trebui să fie?

Excepţiile nu fac decât să confirme regula. Sunt şi doctori deosebiţi, dedicaţi profesiei şi pacienţilor. Din păcate, ei sunt prea puţini pentru a scoate sistemul sanitar românesc din moartea clinică în care se află. Nu ştim cine şi-a propus să ne transforme într-un popor bolnav, muribund, care să nu mai poată reacţiona la nimic, să ne extermine unul câte unul, iar soluţiile de exterminare să nu fie din cele naziste, ci tocmai noua otravă de distrugere în masă numită SISTEMUL SANITAR!

dan floRescu

o invitaţie din partea unui cetăţean român, invitaţie care trebuie primită şi soluţionată de către un ofiţer special desemnat cu acest lucru. La aprobarea acestei cereri trebuie să se ţină cont de anumite criterii: natura relaţiei dintre cel care face invitaţia şi cel invitat, gradul de rudenie, scopul vizitei precum şi alte date privitoare la cel invitat, dar şi gradul de risc al ţării de unde provine persoana invitată. În urma analizei tuturor acestor informaţii, şeful Serviciului pentru Imigrări are ultimul cuvânt, fiind factorul decizional în aprobarea sau respingerea invitaţiei. Cererea a fost aprobată cu mare uşurinţă, dreptul de şedere fiind acordat pe o perioadă de 10 zile pentru cei doi nigerieni. Nici după asta, pe nimeni nu a interesat dacă cei doi au locuit la adresa menţionată pe invitaţie sau a fost doar o invitaţie formală, cu ce s-au ocupat cei doi în această perioadă, ce activităţi au desfăşurat, nici dacă au părăsit ţara la termenul limită al vizitei, deşi acest lucru constituie obligaţie de serviciu pentru cei din cadrul serviciului .

Probabil că nu o să vă vină să credeţi că deşi la Serviciul de Imigrări existau pozele celor doi nigerieni depuse o dată cu invitaţia, copie după paşapoartele lor, lucrătorii nu au făcut nicio legătură între persoanele invitate şi cei găsiţi în gară la 30 de zile după ce ar fi trebuit să părăsească ţara deşi era suficient să-şi analizeze baza de date.

Este îngrijorător impactul pe care l-a avut acest eveniment asupra opiniei publice. Până la descoperirea adevărului a fost privită cu antipatie măsura returnării celor doi cetăţeni, fiind judecată cu asprime atitudinea autorităţilor în luarea unor măsuri cu toate că ele priveau securitatea naţională.

Tot în acest an, un caz şocant zguduie liniştea locuitorilor din Sibiu. Un cetăţean de origine turcă o loveşte pe soţia sa în ochi cu un cuţit în tentativa de a-i curma viaţa, deoarece aceasta intenţiona să divorţeze. Şi acest eveniment l-a depăşit pe comisarul şef Henning, cu toate că turcul avea aprobare de şedere în România în urma căsătoriei şi se afla în baza de date a Serviciului Imigrări Sibiu, care este obligat să cunoască toate acţiunile şi activităţile cetăţenilor străini pe timpul şederii în ţara noastră. Şi de această dată este revoltătoare uşurinţa cu care cetăţeanul turc a obţinut dreptul de şedere, el fiind cunoscut ca fost asociat al unui local cu specific turcesc de la ieşirea din Sibiu, unde a fost comis primul atentat terorist cu bombă din România şi unde se petreceau tot felul de lucruri dubioase, dar nici de această dată, domnul Henning nu a deţinut nici un fel de informaţie.

Cu toate că soţia cetăţeanului turc a sesizat în mai multe rânduri înainte de comiterea faptei, cruzimile la care este supusă şi ameninţările pe care le primeşte din partea soţului, nu a fost luată nici o măsură, domnul Henning ridicând nepăsător din umeri fără să dispună verificări referitoare la cetăţeanul străin, care intra în sfera atribuţiunilor sale de serviciu, în timp ce acesta umbla nestingherit pe stradă cu cuţitul asupra sa.

Ne întrebăm când a fost introdusă în baza de date menţiunea de începere a urmării penale dispusă de procurorii de pe lângă Parchetul Sibiu împotriva cetăţeanului turc, deoarece ni se pare că tocmai tergiversarea acestei măsuri a făcut posibilă plecarea lui din ţară fără a da socoteală pentru fapta comisă.

Se nasc anumite temeri, gândindu-ne cum este asigurată siguranţa cetăţeanului român în ţara sa, cum îşi fac datoria omologii comisarului şef Henning, plătiţi din banul public. Este cineva interesat apărarea siguranţei naţională sau totul este doar o crasă nepăsare după tipicul „timpul trece, leafa merge“? Concluziile vă lăsam să le trageţi dumneavoastră, cititorii, pensionari, şomeri sau muncitori care câştigaţi într-un an cât domnul Henning într-o lună şi asta doar ca să-şi facă datoria.

doina dAmIAn

nimic nu ne mai poate mira în România de astăzi

20


social

Articolul din numărul trecut al zi-arului nostru, referitor la abuzurile şi indiferenţa preşedintelui de asociaţie de locatari/proprietari din Cisnădie, P-ţa Nouă 1, a stârnit interesul mai multor proprietari de apartamente din Cisnădie, iar ziarul nostru a circulat din mână în mână chiar sub formă de copie xerox, ajungând inclusiv la Po-liţia şi Primăria din Cisnădie. Ca atare, ne-am gândit că ar fi potrivit să-i infor-măm pe cisnădienii interesaţi despre ultima boacănă a celui care, cu mân-drie, afirmă că în Cisnădie nu i se poa-te face nimic – aţi ghicit, este vorba de acelaşi „Gusti“ Pop.

Trăim într-o societate democratică, în care ne este garantat dreptul la libera exprimare, iar abuzurile unora care au înţeles prost conceptul de „democraţie“, trebuie înfierate public.

Cum relatam în numărul trecut, preşedintele acestei asociaţii de pro-prietari a decis, „dezinteresat“ desigur, ca, de pe terasa scării al cărei locatar este, să încerce să obţină nişte bani „pentru scară“. Astfel, a închiriat aceas-tă terasă unei companii de telefonie mobilă, deşi, în ultimii doi ani de zile, a refuzat să participe la costul hidroizo-laţiei, mascându-şi rea-voinţa cu fel de fel de argumente puerile care nu vin bine unui bărbat adevărat „care este“. A făcut dânsul o „adunare generală“ la care, spun sursele noastre, nu s-a adunat nimeni – a fost de fapt un tabel care a circulat din uşă-n uşă, iar oame-nii, fără să cântărească prea mult lu-crurile, l-au semnat rapid. Toate bune şi frumoase, doar că atunci când unii dintre vecini i-au solicitat să prezinte „adunării generale“, lunar, un extras de cont pentru a lua la cunoştinţă în mod transparent despre suma care ur-mează să fie alocată gospodăririi scă-rii, d-nul „preşedinte“ a strâmbat din nas, argumentând că el nu este bătaia de joc a nimănui şi nimeni nu-l poate obliga să meargă lunar la bancă. Dân-sul, probabil, uită că funcţia care-i este atât de dragă, aceea de preşedinte de asociaţie, atrage după sine şi câteva responsabilităţi, nu doar avantaje. În fine... un extras de cont se trimite şi prin poştă…

Pentru că a ajuns să-l cunoască, de acum, destul de bine pe „d-nul preşe-dinte“, tânărul nostru cisnădian (căruia „încă nu i s-a uscat cerneala de Cisnă-die pe buletin“, cum îi place d-lui Pop să repete ori de câte ori are ocazia, ca şi cum vechimea în Cisnădie îţi dă dreptul să faci ce te taie capul şi să nu ţii cont de nimic şi de nimeni) s-a gân-dit să solicite toate actele pe baza că-rora s-a închiriat o parte de pe terasa scării. Soţia tânărului a mers la sediul asociaţiei şi, deşi era încă program de lucru, d-nul “preşedinte“ nu mai era acolo. Doar nimeni nu-i cere socoteală dânsului şi poate să facă ce doreşte. Femeia s-a întâlnit cu dânsul pe stra-dă, i-a solicitat o copie după actele respective, iar „preşedintele“ a promis că-i trimite. Noroc bun! În acest con-text, s-a stabilit telefonic o întâlnire cu reprezentanţii companiei de telefonie mobilă, spre a se rezolva ultimele de-talii legate de montarea antenei. Au venit trei reprezentanţi ai companiei şi s-au întâlnit, în faţa scării blocului, cu „preşedintele“ şi cu doi locatari di-

rect interesaţi: tânărul cisnădian şi ve-cina acestuia, fiecare din ei proprietar al unuia din cele două apartamente-lor situate la etajul 4. Discuţia a decurs amiabil, reprezentanţii companiei de telefonie au fost cât se poate de ama-bili, au prezentat toate actele solicita-te – totul a decurs normal o perioadă scurtă de timp. În momentul în care tânărul cisnădian i-a reamintit d-lui „preşedinte“ cu câtă indiferenţă şi lip-să de profesionalism a gestionat pro-blema legată de hidroizolarea terasei, acestuia i s-a urcat sângele la cap. A fost profund deranjat şi de faptul că tânărul nostru s-a interesat în ceea ce priveşte parcela de domeniu public ocupată abuziv de către „preşedinte“, parcelă pe care a închis-o şi o foloseş-te în interes personal pe post de „cur-

te la bloc“. Preşedintele a răspândit în vecinătate zvonul că ar plăti impozit pentru această parcelă, însă Primăria Cisnădie susţine contrariul. Păi, d-le „preşedinte“, dacă dvs. minţiţi cu sân-ge rece, dacă vă permiteţi construcţii fără autorizaţie, „adunări generale“ fără participanţi, este normal ca oame-nii să înceapă să se întrebe cum gesti-onaţi banii care intră în asociaţie. Noi chiar suntem curioşi dacă, la o aduna-re generală reală, cunoscând faptele dvs., proprietarii membri ai asociaţiei v-ar mai acorda vreun vot de încrede-re. Unele guri rele ale Cisnădiei, care-l cunosc de mai mulţi ani, chicotesc că până şi ajungerea sa în funcţia pe care o ocupă acum a avut loc într-un mod cel puţin dubios.

Etalându-şi din nou vocabularul de mahala, l-a făcut „prost“ pe tânărul nostru cisnădian şi, profitând de nea-tenţia acestuia (aşa cum ar face orice „bărbat în putere“), i-a pus o mână-n gât, încercând să-l stranguleze, apoi i-a aplicat o lovitură de pumn în faţă. Dovadă de înaltă cultură şi civilizaţie, şi, mai ales, profunde cunoştinţe le-gislative ale „juristului“ Pop, nu-i aşa?! Să faci lucrul acesta în plină zi, în plină stradă, în prezenţa a cel puţin 5 mar-tori… ne punem o întrebare, firească de altfel: nu cumva acest om este labil psihic? Noi nu ştim, dar o instanţă ar putea să verifice acest lucru. Compor-

tamentul violent al acestui cetăţean spune multe în această direcţie.

Episodul s-a sfârşit rapid, tânărul reuşind în cele din urmă să se elibe-reze (doar nu era să stea să fie strâns de gât; între timp au intervenit şi re-prezentanţii companiei de telefonie mobilă şi i-au despărţit pe cei doi) şi să sune la Poliţie. Poliţie care a reacţi-onat prompt şi în câteva minute a fost la faţa locului. A doua zi tânărul cisnă-dian s-a prezentat la Serviciul de Me-dicină Legală din Sibiu, unde i-a fost eliberat un certificat medico-legal pe baza căruia a depus o plângere (oare a câta?) la Poliţia Cisnădie. Degetele „preşedintelui“ au rămas imprimate câteva zile bune pe gâtul proprieta-rului care a îndrăznit să-l înfrunte pe „puternicul Gusti“. De data asta însă,

sperăm ca organele abilitate să ia mă-surile cuvenite în astfel de fapte anti-sociale.

Soţia tânărului ne-a povestit că, la ultima şedinţă de judecată pentru recuperarea banilor investiţi de tâ-năra familie în hidroizolaţia terasei, d-nul Pop a dat din nou un spectacol în stilul său caracteristic: „totul este o minciună“, expertiza judiciară efectu-ată la solicitarea instanţei pe terasa cu pricina este „un fals“, tânărul ar fi „mituit expertul“, să se refacă exper-tiza, dar nu pe banii d-lui Pop, aces-ta fiind de acord să plătească doar o anumită sumă… Oare, cam „cât vrea muşchii lui“? Ne punem întrebarea fi-rească: cât va mai continua mascarada aceasta? Cât va mai reuşi acest om să inducă în eroare proprietarii cinstiţi de apartamente, prezentându-le o imagine deformată a acestor proble-me? (Că lucrarea respectivă ar fi fost făcută la negru, că parte din materiale s-ar fi vândut şi acum se solicită bani pe ele, că suprafaţa din raportul de expertiză nu este corectă – tot felul de argumente, doar-doar va câştiga „răz-boiul“… căci aşa vede d-nul „preşedin-te“ problema aceasta: „un război“. Cu o anumită ocazie i s-a adresat tânărului nostru spunându-i „Tu eşti prea mic pentru un război aşa de mare“. Război mare? În România este pace în mo-mentul de faţă.

Apropos de lucrări la negru, d-le „preşedinte“: oare pentru acoperi-şul de pe scara blocului dvs., care a picat acum cca. 2 ani, ca o plăcintă peste maşinile din parcare, puteţi pre-zenta toate actele care se cer pentru realizarea unei lucrări de asemenea anvergură? Vreo garanţie a lucrării, vreo factură, ceva...? Sau aţi lucrat la... negru? Filmuleţul cu această „capo-doperă“ mai este disponibil şi azi pe internet: http://www.youtube.com/watch?v=r3SAo5pMWUc.

Aceeaşi întrebare este valabilă şi pentru şapa pe care aţi turnat-o pe domeniul public din spatele blocului, pe care aţi pus stăpânire: aţi putea dovedi cu acte în regulă provenienţa acesteia? Primăria Cisnădie cunoaşte oare „învârtelile“ de pe şantierul ANL din spatele blocului V?

O altă informaţie ajunsă la urechile noastre: unii dintre proprietarii vecini, care se tem pentru sănătatea lor din cauza antenei de telefonie mobilă, care de acum este amplasată pe blo-cul buclucaş din Cisnădie, au făcut câteva sesizări la diverse organe ale statului. Răspunsurile primite, însă, au fost de partea companiei de tele-fonie mobilă. Încântat de acest lucru, d-nul „preşedinte“ a înmânat unui şef de scară câteva documente, jignind în stilu-i caracteristic proprietarii ai căror bani îi încasează „Poftim, arată-le la proşti“. Proşti, d-le „preşedinte“? Păi dacă echipa pe care dvs. o con-duceţi, în cadrul acelei asociaţii, este remunerată, nu cumva banii pe care îi ia provin de la aceşti „proşti“? Cum vă permiteţi să-i calomniaţi în acest fel?

Am mai aflat că, de curând, în zona Piaţa Nouă, a avut loc o „adunare ge-nerală“ – ocazie cu care oamenii ar fi putut să ridice şi problema schimbării „preşedintelui“, însă… tocmai în blo-cul d-lui preşedinte nimeni n-a vă-zut vreun anunţ pe această temă. Au existat anunţuri la blocurile vecine, pe diverşi copaci din zona asociaţiei de proprietari (oare ce spun cei de la Mediu?), dar nu pe scara în care locu-ieşte d-nul Pop şi nici măcar pe scara vecină. Să fie o simplă coincidenţă? Legea spune aşa: „Proprietarii trebuie anunţaţi, prin afişare la loc vizibil sau pe bază de tabel nominal convocator, asupra oricărei adunări generale a asociaţiei de proprietari, cu cel puţin 7 zile înainte de data stabilită“. Ce loc mai vizibil să existe decât afişierul de pe casa scărilor?

Un proverb spune „Până nu faci foc, nu iese fum“. Cam mult fum iese din interiorul acestei asociaţii de propri-etari… Tânărul nostru, la un moment dat, a prezentat d-lui „preşedinte“ şi problema scurgerii pluviale din subso-lul scării blocului, ale cărei ţevi au „dis-părut“ cândva, în trecut. Nici în această problemă nu s-a implicat deloc d-nul Pop, deşi, nu trebuie să fii „jurist“ ca să înţelegi ce vrea să spună legea când afirmă că …preşedintele asociaţiei de proprietari are următoarele atribuţii: „reglementează folosirea, întreţinerea, repararea, înlocuirea şi modificarea părţilor proprietăţii comune…“ Noi am aflat că sunt deja mai mulţi proprietari care-şi pun întrebarea firească: ce rol are de fapt d-nul preşedinte în această asociaţie? Pe lângă faptul că jigneşte,

înjură, defăimează şi agresează pe unii vecini, mai ştie să facă şi altceva? Do-rim ca prin intermediul ziarului nostru, să le fie reamintit domnilor din Primă-ria Cisnădie că există cetăţeni care do-resc implicarea organelor locale în re-stabilirea ordinii şi disciplinei în cadrul acestei asociaţii şi că legea după care funcţionează asociaţiile de proprietari prevede, printre altele:

Art. 56. - (1) Constituie contraven-ţii următoarele fapte: a) neluarea de către proprietari, de către asociaţia de proprietari sau de către comitetul executiv al asociaţiei de proprietari a tuturor măsurilor necesare pentru re-pararea şi menţinerea în stare de sigu-ranţă a clădirii şi a instalaţiilor comune aferente (ascensor, hidrofor, instalaţii de alimentare cu apă, de canalizare, de încălzire centrală, de preparare şi distribuire a apei calde, instalaţii electrice şi de gaze, centrale termice, crematorii, instalaţii de colectare a de-şeurilor, instalaţii de antenă colectivă, telefonie etc. pe toată durata existen-ţei acestora;

b) neîndeplinirea atribuţiilor de către preşedinte, membrii comitetu-lui executiv, cenzori, administrator de imobil;

e) modificarea aspectului proprie-tăţii comune, precum şi a elementelor constructive ale clădirii fără aprobările şi autorizaţiile legale;

(2) Contravenţiile prevăzute la alin.(1) se sancţionează după cum urmea-ză:

a) faptele de la lit. a), b) ... se sanc-ţionează cu amendă de la 500 lei la 3.000 lei;

c) faptele de la lit. e) ... cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei.

(4) Constatarea contravenţiilor prevăzute de prezenta lege, făcută la sesizarea oricărei persoane interesate, precum şi aplicarea sancţiunilor co-respunzătoare se fac de către persoa-nele împuternicite de Inspectoratul de Stat în Construcţii şi de Ministerul Administraţiei şi Internelor, de primari sau de împuterniciţii acestora.

În cazul nostru, sursele noastre de informaţii spun că d-nul Pop se face vinovat de toate cele trei puncte:

a - nu a făcut nimic când i s-a adus la cunoştinţă că ţevile pentru scur-gerea pluvială „nu mai există“. Să ştie dânsul ceva ce noi nu ştim, în legătură cu acest aspect?

b - nu şi-a îndeplinit atribuţiile, când i s-a adus la cunoştinţă că apar-tamentele de la etajele superioare sunt deteriorate din cauza infiltraţiilor de apă prin terasa neizolată;

c - şi-a construit scări şi balcon în spatele blocului, a spart un perete al blocului pentru a-şi face o a doua ie-şire din apartament. Cu aprobări? Cu autorizaţie? De la cine?

Unde-i lege nu-i tocmeală! Propri-etarii din Asociaţia Piaţa Nouă 1 din Cisnădie vor respect şi profesionalism! Dacă nu le puteţi oferi aceste două lu-cruri, părăsiţi funcţia aceasta, stimate „preşedinte“ şi lăsaţi locul cuiva cu (bun) simţul răspunderii!

tudor blAgA

cisnădia, un mic vest sălbAtIc?

gustI pop loveşte dIn nou

21


Publicitate

balastieră, la doar 1 km de oraşul copşa mică!comenzi, programări, detalii privind transportul

la telefon nr.: 0746/135.905

AgentIeImobIlIARA

InteRmedIeRI ImobIlIARe

bIRou tRAduceRIengleză - franceză - germană

italiană - spaniolă

ŞTAMPILECĂRŢI DE VIZITĂ

ECUSOANE INVITAŢII NUNTĂ

Cu acest cupon beneficiaţi

de o reducere de 10 %

Execută rapid (40 minute)

Konnerth GroupEtaj 1 (lângă bar) - mag. Dumbrava(pe casa scărilor – intrarea dinspre teatru)

Program : luni-vineri 930-1700

0269 217 813 int. 18

s.c. mARA ImobIlIARe s.R.l.

str. nicolae bălcescu nr. 9

0741/ 044.983 | 0752/ 631 668

e-mail: [email protected]

www.maraimobiliare.ro

s.c. eugen constRuct s.R.l.

tel: 0758/299.304 | 0771/522.923 e-mail: [email protected]

Mereu alături de dumneavoastră

construcţii clădiri şi lucrări de geniu•

case la roşu, mansarde, acoperişuri•

Amenajări interioare, termosistem•

Instalaţii electrice şi sanitare•

Aleea Roşiorilor, nr.4, ap. 7 sibiu

nisip pentru construcţii

s.c. dRAsIb constRuct s.R.l.

22


controverse istorice

(continuare din numărul trecut)Căci popoarele, faţă de taine-

le politicii noastru, sunt ca nişte copii veşnic minori, atât ele cât şi conducătorii lor de acum... .

După cum vedeţi, eu bazez despotismul nostru pe drept şi datorie: dreptul de a pretinde îndeplinirea datoriei e cea din-tâi datorie a unei stăpâniri, care e un părinte pentru supuşii săi. Această stăpânire are în mâinile ei dreptul celui mai tare, şi tre-buie să se folosească de el pen-tru a conduce omenirea către ordinea stabilită de natură, că-tre supunere. Totul se supune în această lume, dacă nu oameni-lor, cel puţin împrejurărilor sau propriei sale naturi, şi în orice caz, celui mai tare. Să fim dar noi cei mai tari în vederea binelui.

Va trebui să ştim să jertfim, fără a şovăi, câţiva indivizi izolaţi, care vor fi păcătuit împotriva or-dinii stabilite, căci pedepsirea exemplară a răului are în sine o mare putere educatoare.

Când regele lui Israel îşi va pune pe capul sfinţit, coroana pe care i-o va oferi Europa, atunci va deveni patriarhul lumii. Jert-fele necesare făcute de el, din cauza utilităţii lor, nu vor atinge niciodată numărul celor jertfiţi în cursul veacurilor, din pricina nebuniei măririlor, de către riva-litatea guvernelor creştine.

Regele nostru va fi într-o veş-nică înţelegere cu poporul; îi va adresa cuvântări de la tribună, pe care renumele le va purta odată peste tot cuprinsul Pă-mântului.

cApItolul XvI

conţinut: universităţile re-duse la neputinţă. Înlocuirea clasicismului. educaţia şi pro-fesiunea. preaslă-virea autori-tăţii „guvernatorului” în şcoli. desfiinţarea învăţământului liber. noile teorii. Indepen-denţa gândirii, învăţământul prin imagini.

Cu scopul de a nimici toate forţele colective în afară de ale noastre, vom desfiinţa Univer-sităţile, prima etapă a colecti-vismului, şi vom întemeia altele într-un nou spirit. Conducătorii şi profesorii lor vor G pregătiţi in taină pentru-opera lor, prin

programe de acţiune secrete şi amănunţite, de la care nu se vor putea abate intru nimic. Vor 6 numiţi cu o deosebită băgare de seamă şi vor fi în întregime de-pendenţi de guvernământ. Ide-ea greşită pe care o au cei mai mulţi oameni despre chestiunile politice, dă naştere la utopişti şi la cetăţeni răi; puteţi vedea voi înşivă ce a făcut din creştini edu-caţia lor generală. A trebuit să

introducem în educaţia lor toa-te acele principii care au slăbit atât de mult ordinea lor socială. Atunci însă când vom veni noi la putere, vom înlătura din edu-caţie toate obiectele de învăţă-mânt care pot pricinui frămân-tări, şi vom face din tineret nişte

copii care ascultă de autorităţi, iubind pe acela care-i îndrumă, ca pe un sprijin şi o nădejde de pace şi linişte.

Vom înlocui clasicismul, ca şi price studiu al istoriei vechi, care cuprinde mai multe pilde rele decât bune, prin studiul progra-mului viitorului. Vom şterge din amintirea oamenilor toate fap-tele veacurilor apuse, care nu ne sunt plăcute, nepăstrând decât

pe acelea care zugrăvesc gre-şelile guvernelor creştine. Viaţa practică a ordinii sociale natu-rale, legăturile oamenilor între ei, obligaţia de a ocoli pildele rele şi egoiste, care seamănă să-mânţa răului, şi alte asemenea chestiuni pedagogice, vor sta

în fruntea programului de învă-ţământ, deosebit pentru fiecare meserie, şi care nu va generaliza învăţământul fără nici un rost. Acest fel de a pune chestiunea are o însemnătate deosebită.

Fiecare clasă socială trebuie să fie crescută într-o aspră în-grădire, după menirea şi lucrul care o aşteaptă. întâmplă-toa-rele genii au ştiut şi vor şti tot-deauna să se strecoare din clasa

lor în una mai înaltă; însă a lăsa liberă trecerea tuturor neche-maţilor, dintr-o clasă într-alta, a îngădui acestora să ocupe locuri care aparţin prin naştere şi pro-fesiune unei alte clase mai sus puse, numai de dragul preveni-rii nedreptăţirii geniilor, e o ade-

vărată nebunie. Ştiţi prea bine la ce sfârşit au ajuns creştinii prin această strigătoare absurditate.

Pentru ca stăpânirea să ocupe locul ce i se cuvine în inimile şi spiritele supuşilor săi, va trebui tot timpul să se arate întregului popor, în şcoli şi în pieţele pu-blice, care-i este însemnătatea, care îi sunt datoriile şi întrucât aduce activitatea ei binele po-porului.

Vom desfiinţa orice învăţă-mânt liber. Studenţii vor avea dreptul de a se întruni, împre-ună cu părinţii lor, ca la club, în aşezămintele şcolare: în tim-pul acestor adunări, în zilele de sărbătoare, profesorii vor ţine conferinţe aşa zise libere, asu-pra legăturilor care trebuie să-i unească pe oameni între ei, asupra legilor imitaţii, asupra nenorocirilor pricinuite de con-curenţa neînfrânată, şi în sfârşit asupra filosofiei noilor teorii, necunoscute încă lumii. Vom face din aceste teorii o dogmă şi ne vom servi de ea pentru a-i coverti pe oameni la credinţa noastră. Când voi fi sfârşit ex-punerea programului nostru de lucru pentru zilele de acum şi pentru viitor, o să vă arăt şi baza acestor teorii.

Într-un cuvânt, ştiind, prin experienţa mai multor veacuri, că oamenii trăiesc şi se conduc, după idei, şi că aceste idei nu sunt semănate in minţile oame-nilor decât cu ajutorul educaţi-ei, dar cu un egal succes la toate vârstele, (bineînţeles cu proce-dee diferite), - vom absorbi şi vom întrebuinţa în folosul nos-tru ultimele licăriri de cugetare independentă, pe care de altfel le îndreptăm deja de mult spre materiile şi ideile care ne trebu-ie. Sistemul înăbuşirii gândirii e deja în vigoare, în aşa numitul învăţământ prin imagini, care are menirea de a transforma pe oameni în animale blânde, care nu cugetă ci aşteaptă repre-zentarea în imagini a lucrurilor pentru a le înţelege... În Franţa, unul din cei mai buni agenţi ai noştri, Bourgeois, a proclamat deja noul program de educaţie prin imagini.

comentARII lA cApItolul XvI

pRotocoAlele ÎnţelepţIloR sIonuluI (XI)

23


controverse istorice

pRotocoAlele ÎnţelepţIloR sIonuluI (XI)Spre a înţelege şi mai bine

cele două feţe ale politicii evre-ieşti din lume, vom arăta care sunt metodele întrebuinţate spre a dărâma tot ce este orga-nizaţie creştină actuală; şi care sunt metodele recomandate spre a clădi organizaţia viitoare evreiască.

Acest anunţ se referă la învă-ţământ şi educaţia politică.

Astăzi jevreii susţin că trebu-ie să funcţioneze învăţământul liber pe toate treptele lui, de la şcoala primară până la Universi-tate. Cum grevele studenţeşti au împiedicat mersul învăţământu-lui universitar, gazetele lor, sau cele evreite, precum: Adevărul, Dimineaţa, Presa, Lupta, Aurora, Facla etc, s-au şi folosit îndată de acest bun prilej de a cere să se înfiinţeze Universităţi libere, unde să se poată propaga ştiin-ţa, oprită prin greve la Universi-tăţile de Stat. Care este planul ascuns? Să se înlăture puţin câte puţin controlul Statului şi ast-fel să se poată asemăna ex ca-thedra toate ideile subversive, care ar prepara bolşevismul în. ţara noastră.

Astăzi evreii, în presa lor na-ţională - zic „naţională” pentru că ei formează o naţiune aparte în mijlocul Statului unde se află (vezi cartea lui Theodor Herzl), - în presa lor naţională sau evrei-tă din România, exploatează cu rea credinţă ideea sănătoasă a democraţiei şi răscolesc în toţi ambiţioşii şi nepricepuţii pofta sălbatică de a guverna. Demo-craţie înseamnă guvernarea poporului prin adevăraţii lui re-prezentanţi, şi pentru ca această guvernare să ducă la binele ob-ştesc, trebuie ca reprezentanţii să fie pregătiţi pentru meşteşu-gul greu al cârmuirii celor mulţi. Ei bine, evreii de la noi nu ţin sea-ma de această cerinţă; împing, asmut, aţâţă pe toţi nechemaţii să pretindă puterea. Aşa ştiu ei să falsifice ideea democraţiei, vorbind în numele poporului pe care îl plătesc din băncile lor Aşa lucrează astăzi, când n-au ajuns încă să pună mâna pe putere ca în Rusia.

Să vedem cealaltă faţă a poli-ticii evreieşti, când vor fi la pu-tere:

I. Cum vor organiza atunci învăţământul? O mărturisesc

singuri. Vor desfiinţa orice învă-ţământ liber pe care astăzi îl sus-ţin. De ce? Pentru că ajunşi stă-pâni în stat, ei înţeleg să înăbuşe orice putinţă de a-şi mai dezvol-ta mintea creştinii şi masa popo-rului evreu. Luminarea mulţimii, obiceiul de a gândi trebuie să rămână numai la puţini învăţaţi evrei, care singuri vor conduce statul. Restul poporului va fi tur-ma cârmuita de cei puţini. Aşa vor aplica ei în statul lor demo-craţia, pe care astăzi o cântă în jurnalele lor naţionale şi evreite.

Să intrăm în amănuntele me-todei lor. Spre a face pe creştinii să piardă exerciţiul gândirii abs-tracte, spre a-l face să nu se mai poala ridica la o cugetare, alunei când îi lipseşte din faţă obiectul la care îşi frământă mintea,evreul mărturiseşte, că prin influenţa lui, s-a introdus în şcoli aşa nu-mitul „Anschaungsunterrich”, învăţământul prin imagini, care constă în faptul că şcolarului i-ar aduce înaintea ochilor desenul sau fotografia lucrului despre cum este vorba. Acest învăţă-mânt poate să folosească co-piilor începători, dar leneveşte imaginaţia şi o reduce tot mai simţitor, la adulţi; încât, cu tim-pul, într-adevăr dezobişnuieşte pe omul matur de a mai gândi abstract. Cine a introdus în Fran-ţa această metodă? Leon Bour-geois, acela care a prezidat Liga Naţiunilor, organ atotputernic internaţional, de apărare a inte-reselor evreieşti în lumea întrea-gă. Iată cum evreii, prin aceiaşi creştini-instrumnent, ştiu, sub felurite forme, să-şi promoveze interesele lor în toate direcţiile, cu o singură ţintă finală: domnia lor exclusivă pe tot globul.

Care va fi atitudinea evreului faţă de învăţământul clasic? Îl va desfiinţa. Pentru ce? Pentru că învăţământul clasic formează un suflet întreg, senin, armonios, pentru că dezvoltă caracterul, pentru că face oameni în înţele-sul adevărat, etern preţuit, al cu-vântului. Acest rezultat nu intră în planurile evreului; el vrea să trăiască pe pământ, nu oameni, ci robi ai materialismului fără su-flet, ai pasiunilor josnice. Numai aşa vor putea înţelepţii Sionului conduce mai bine pe creştinii îndobitociţi. Dar ştergerea cla-sicismului din program nu este

suficientă; trebuie falsificată şi istoria naţională a fiecărui po-por, pentru ca tineretul să nu se mai învioreze prin exemplele de virtute cetăţenească ale strămo-şilor, ci să se amărască şi să-şi pi-pernicească sufletul în duhul cel rău al criticilor aduse de evrei istoriei naţionale. Autorul Proto-coalelor mărturiseşte: „Vom şter-ge din amintirea oamenilor toa-te faptele veacurilor apuse, care nu ne sunt plăcute, nepăstrând decât pe acelea care zugrăvesc greşelile guvernelor creştine”. Cum vor ajunge la această falsi-ficare? Punând mâna pe edita-rea şi scrierea cărţilor de istorie naţională din fiecare ţară. La acest rezultat s-a ajuns în Fran-ţa, după cum mărturiseşte Isak Blumchen, în cartea lui: Le droit de la race superieure, (Dreptul rasei superioare), pag. 5-10:

„în şcoala primară, la liceu, la Sorbona, în marile instituţii de învăţământ superior, se formea-ză toate clasele naţiunii; acolo gloata prinde cele câteva noţi-uni, după care va trăi toată viaţa, acolo burghezimea adună cele câteva idei pe care le socoteşte toată viaţa ca adevăruri defini-tive. Noi ani acaparat cu price-pere toate gradele instrucţiunii publice, înainte de a dezvălui scopul nostru politic. Universi-tatea, consiliile ei, programele, sunt în mâinile noastre. Cele mai modeste manuale de clasă primară, ca şi la Şcoala Normală Superioară ca şi la Şcoala Poli-tehnică, oamenii noştri contro-lează totul şi hotărăsc despre toate. O mare parte din editori, care publică cărţi şcolare, sunt evrei; iar profesorii indigeni care sunt în solda lor, trebuie să se poarte după gândirea noastră. Sorbona întreagă ne este devo-tată. Colegiul Franţei tremură înaintea noastră.

„...Noi am curăţit istoria Fran-ţei de toate mândriile ei glorioa-se. Prin voinţa noastră, indigenii Francezi nu mai cunosc sau se leapădă de secolele din trecu-tul lor, care au precedat ridica-rea noastră la putere. Ei cred că Franţa era înainte cufundată în barbarie, în fanatism, în robie, în mizerie, până când evreii liberaţi s-au hotărât s-o elibereze. Isto-ria Franţei nu este decât istoria cuceririi de către evrei a Franţei,

începând prin intervenţia loje-lor masonice la finele secolului XVIII şi sfârşind în apoteoză cu secolul XX.

„...Întrebaţi, la sosirea recru-ţilor în cazărmi, pe tinerii care, după serviciul militar, vor com-pune corpul electoral; ei au să spună că Ludovic XI erau toţi trai imbecili, pătimaşi şi cruzi; ei vor spune că Ioana de Arc a fost un general al lui Napole-on, ei nu vor mai şti să spună că evreii au venit din Palestina prin mahalalele evreieşti ale oraşelor din Germania şi Rusia: căci două sute de mii de institutori, su-pravegheaţi de aproape, o să-i înveţe că un evrei este un nor-mand, un provencal sau un lo-ren de religie particulară, lot aşa de hun şi de adevărat francez ca şi autohtonii”.

• Mai departe, autorul, ară-tând că majoritatea hotărâtoa-re a profesorilor de la Ecole des Hautes Etudes Sociales este compusă din evrei (pag. 7-8), continuă:

„Ei bine, noi am făcut din Sor-bona un cuib evreiesc (gheto), din Universitate un cuib evre-iesc, din marile şcoli ale Franţei tot atâtea cuiburi jodoveşti. La Şcoala de Înalte Studii Sociale, care este un gheto, tinerii fran-cezi din clasele de sus sau avute, învaţă a gândi, învaţă a trăi viaţa publică, învaţă a-şi mode la gân-direa după gândirea evreiască, învaţă a şterge instinctele lor moştenite, în faţa voinţei evre-ieşti, şi se exercită a juca singu-rul rol ce le permitem să aibă, şi au rolul de servitori zeloşi, de slugi desăvârşite ale lui Israel.”

Din aceste citate reiese şi pu-terea de care se bucură evreii în învăţământul francez şi în-drăzneaţă falsificare, prin care modelează sau mai bine zis evreiesc spiritul francez. Aceeaşi influenţă nefastă se observă şi în alte ţări cu o înaintată cultură. Astfel Ford, în cartea sa: „Evreul internaţional”, pag. 86, spune cum evreii atotputernici au scos din ediţiile de şcoală ale lui Sha-kes-peare toate pasajele unde sunt descrişi evreii în toată mur-dara goliciune a sufletului lor. Lipseşte deci din „Neguţătorul din Veneţia” tipul cămătarului feroce, care merge cu consecin-ţa (juridică) până la comiterea

crimei de a tăia. carne din cor-pul datornicului care nu poate plăti; lipseşte deci tipul clasic al lui Shylock. Tot astfel au obţinut evreii să se scoată din biblioteca din Boston, tabloul lui Sargent, care reprezenta o sinagogă în ruine. Cum se manifestă ace-leaşi tendinţe de a evrei cultura românească? Din fericire evreii nu au ajuns la noi să stăpâneas-că învăţământul ca in Franţa; dar caută prin toate mijloacele să-şi atragă simpatiile tineretu-lui, cum a făcut Banca Marmo-rosch - Blank, aducând înlesniri de trai şi studenţilor români de la Paris; caută prin toate mijloa-cele să atragă intelectuali, pro-fesori universitari, academicieni, de partea lor, făcându-le recla-ma care satisface vanitatea dar adoarme conştiinţa de român, punându-i în consiliile de ad-ministraţie ale diferitelor bănci şi mai ales la societatea aşa zisă „Cultura Naţională” finanţată de Blank, a pornit şi ideea de a se scrie o monografie despre toate oraşele din Românie Mare. Înţe-legeţi, iubite cititor, în ce sens: Cu aceleaşi dinte de falsificare, pe care e mărturiseşte, Blum-chen pentru Franţa, şi cum ne-a dat o dovadă recentă evreul ro-mân Iosef Bercovitz, scriind teza lui de doctorat în Drept, intitula-tă „Chestiunea Israeliţilor în Ro-mânia”, Paris, 1923. Aici autorul a reuşit, prin falsificarea istoriei, să facă pe francezi a crede că evreii din România constituie elementul autohton, care a trăit din negura vremurilor alături de urmaşii coloniştilor lui Traian.

Din aceste fapte şi din mărtu-risirile lor proprii, aşa cum sunt cuprinse în Protocoale, rezultă tot mai limpede că chestiunea evreiască nu are numai un ca-racter economic, ci era şi o latu-ră culturală. Dacă nu luăm mă-suri contra tendinţelor ascunse de judaisare, susţinute de au-rul evreiesc, şi contra număru-lui crescând de evrei în şcolile noastre; dacă nu punem în faţa puhoiului evreiesc, care ne-a, năpădit toate şcolile, un zăgaz puternic, prin „numerus clausus” vom ajunge cu trup şi suflet slu-gă evreilor.

va urma

24


Publicitate

Coifer grup un partener european

proiect în desfăşurare:pod în arc peste damboviţa (basarab), bucureşti.

Avem realizări de referinţă ca proiectanţi şi antreprenori generali. Totodată activăm în sectorul industrial, deţinând capacităţi de producţie pentru structuri metalice.

str. Jiului 67 - bucuresti+ 40 21 667 15 65+ 40 21 668 73 91+ 40 724 595 476e-mail: [email protected]: www.coifer.ro

polImeX - mostostAl gRoup

Date post:	08-Mar-2016
Category:	Documents
Upload:	dragos-vilcu
View:	253 times
Download:	1 times

justitiarul sibian nr 6 - 2009

Documents