Igiena ochiului Calculatorul, cititul, televizorul sau o simpla plimbare in parc, toate aceste activitati solicita si obosesc ochii. Desi viata multor persoane este una foarte aglomerata, sunt necesare 15 – 20 de minute pe zi pentru a ingriji si relaxa ochii. O igiena corecta asigura o conservare a frumusetii ochilor si poate ajuta in prevenirea unor afectiuni oftalmologice. Bolile ochiului afecteaza, deseori, activitatea zilnica a pacientului. Pentru a mentine sanatatea ochilor, uneori este nevoie doar de un efort foarte mic. Desi nu toate afectiunile oftalmologice pot fi prevenite, exista nenumarate masuri care ajuta la stoparea evolutiei afectiunii. In primul rand, trebuie subliniata importanta alimentatiei sanatoase, urmand: protectia ochilor impotriva razelor soarelui, controlul medical periodic, purtarea ochelarilor de protective daca lucrati foarte mult la calculator. Printre cele mai cunoscute boli ale ochiului se numara: Prezbiopia Prezbiopia reprezinta diminuarea puterii de acomodare a ochiului o data cu inaintarea in varsta, mai ales la distingerea obiectelor de aproape. Pe masura apropierii de varsta medie, cristalinul (lentila ochiului) se subtiaza si isi pierde din elasticitate. Acomodarea vizuala reprezinta capacitatea cristalinului de a-si modifica convexitatea si grosimea pentru a permite focalizarea obiectelor aflate la diferite distante. Pierderea acestei proprietati duce la diminuarea vederii, deoarece obiectele nu mai sunt focalizate bine. 1
Transcript
Igiena ochiului
Calculatorul, cititul, televizorul sau o simpla plimbare in parc, toate aceste activitati solicita si obosesc ochii. Desi viata multor persoane este una foarte aglomerata, sunt necesare 15 – 20 de minute pe zi pentru a ingriji si relaxa ochii.
O igiena corecta asigura o conservare a frumusetii ochilor si poate ajuta in prevenirea unor afectiuni oftalmologice.
Bolile ochiului afecteaza, deseori, activitatea zilnica a pacientului. Pentru a mentine sanatatea ochilor, uneori este nevoie doar de un efort foarte mic. Desi nu toate afectiunile oftalmologice pot fi prevenite, exista nenumarate masuri care ajuta la stoparea evolutiei afectiunii. In primul rand, trebuie subliniata importanta alimentatiei sanatoase, urmand: protectia ochilor impotriva razelor soarelui, controlul medical periodic, purtarea ochelarilor de protective daca lucrati foarte mult la calculator.
Printre cele mai cunoscute boli ale ochiului se numara:
Prezbiopia
Prezbiopia reprezinta diminuarea puterii de acomodare a ochiului o data cu inaintarea in varsta, mai ales la distingerea obiectelor de aproape. Pe masura apropierii de varsta medie, cristalinul (lentila ochiului) se subtiaza si isi pierde din elasticitate.
Acomodarea vizuala reprezinta capacitatea cristalinului de a-si modifica convexitatea si grosimea pentru a permite focalizarea obiectelor aflate la diferite distante. Pierderea acestei proprietati duce la diminuarea vederii, deoarece obiectele nu mai sunt focalizate bine.
Aceste probleme incep sa fie remarcate in jurul varstei de 45 de ani, cand pentru a citi dintr-o carte sau dintr-un ziar, acestea trebuie indepartate de ochi pentru a vedea mai bine.
In mod normal, muschii care sustin cristalinul se relaxeaza si se contracta in functie de distanta la care se afla obiectele. In prezbiopie muschii inca functioneaza, dar cristalinul isi pierde din elasticitate si nu-si mai poate modifica convexitatea pentru a vedea bine obiectele de aproape.
Imaginile sunt focalizate in spatele retinei, in loc sa fie focalizate pe retina, aceasta determinand o vedere neclara. Pentru imbunatatirea vederii se mareste distanta dintre obiect si ochi si astfel proiectia va avea loc la nivelul retinei. De exemplu, se poate indeparta ziarul pana se obtine o imagine buna. Din acest motiv prezbiopia este uneori numita sindromul "bratului scurt".
Prezbiopia este un proces normal in cadrul imbatranirii. O data cu inaintarea in varsta cristalinul se subtiaza si isi pierde din elasticitate iar muschii ce sustin cristalinul sunt si ei usor afectati. Aceste doua schimbari scad capacitatea de acomodare in special pentru vederea la apropiere. Insa aceste modificari apar gradat, desi poate parea ca aceasta diminuarea a acomodarii survine brusc.
Simptome
Principalul simptom al prezbiopiei este vederea neclara in special in distingerea obiectelor apropiate. Aceasta se inrautateste la lumina slaba sau pe un fond de oboseala. Prezbiopia poate de asemenea sa produca cefalee (dureri de cap) sau astenopie (oboseala ochilor).
Astigmatismul
Astigmatismul reprezinta o afectiune oftalmologica destul de frecvent intalnita, in special in randul copiilor. Se poate corecta usor prin lentile de contact, ochelari sau chiar prin interventii chirugicale.
Astigmatismul apare cand corneea prezinta curburi anormale si are mai degraba o forma ovoidala decat rotunda. Astigmatismul este o tulburare de refractie si este fiziologica (cand are o valoare in jur de 0,5 dioptrii) sau patologica (daca este mai mare de 1 dioptrie). In situatia in care curbura corneei este foarte accentuata, pacientii au indicatie de tratament. Daca insa astigmatismul are valori mici si nu interfereaza cu calitatea vietii pacientului, specialistii recomanda necorectarea lui.
Globul ocular are forma sferica si doua lentile: corneea si cristalinul.Corneea este transparenta si acopera irisul, pupila si camera anterioara a ochiului.
Cristalinul este localizat in spatele irisului, iar posterior de el se afla corpul vitros (sau simplu, vitrosul). El are o forma biconvexa si alaturi de cornee refracta lumina ce va fi focalizata pe retina.
Corneea si cristalinul au impreuna mai mult de 2/3 din intreaga putere optica a ochiului. In mod normal, cand raza luminoasa patrunde in ochi ea se refracta uniform si determina o imagine clara, unica a obiectului.
In ochiul cu astigmatism acest lucru nu se intampla - lumina este refractata cu putere diferita intr-o zona fata de alta, astfel incat ajunge sa fie focalizata doar o parte din obiect. Obiectul in ansamblul sau va aparea neclar si incetosat. Pacientii cu astigmatism nu pot percepe detaliile si uneori chiar si liniile verticale par distorsionate.
Exista doua tipuri de astigmatism:1. Astigmatismul neregulat - adesea cauzat de leziuni cicatriciale corneene
sau cristaliniene si nu poate fi corectat prin lentile externe, ci doar prin lentile de contact rigide si permeabile (care pot fi destul de inconfortabile pentru pacient).
2. Astigmatismul regulat - poate fi corectat prin ochelari.Astigmatismul este relativ frecvent intalnit in populatie: specialistii oftalmologi
considera ca 3 din 10 copii cu varsta intre 5 si 17 ani au astigmatism.
2
Tratamentul acestei afectiuni include atat metode chirugicale, cat si corectie externa (prin ochelari cu lentile cilindrice).
Astigmatismul se masora in dioptrii. Se indica corectarea sa daca valoarea lui depaseste 1 dioptrie. In unele cazuri se poate corecta cu lentile de contact, insa indicatiile acestora sunt mai reduse comparativ cu ale ochelarilor.
Astigmatismul patologic poate fi mostenit (are caracter ereditar). Adesea apare in combinatii cu alte tulburari oftalmologice de tipul miopiei sau hipermetropiei.
Cauze
Specialistii nu au descoperit deocamdata cauzele aparitiei astigmatismului si nici de ce unele persoane dezvolta aceasta boala in timp ce altele nu.
Astigmatismul poate fi ereditar – in aceasta situatie este prezent inca de la nastere, sau poate fi dobandit - ca urmare a unei presiuni importante exercitate de pleoape asupra corneei, a posturii inadecvate, a utilizarii prelungite a vederii la locul de munca (in special pentru observarea detaliilor).
Unii copii se nasc cu astigmatism (astigmatism congenital) insa majoritatea cazurilor apar in cursul vietii.
Majoritatea afectiunilor refractive au tendinta la stabilizare (din punct de vedere al dioptriilor) in jurul varstei de 25- 30 de ani.
Desi cauza exacta de aparitie a astigmatismului nu se cunoaste, exista o serie de factori cu potential daunator(considerati a fi factori de risc sau agenti cu rol patogenic) cum ar fi :
-Vindecari prin cicatrici ale abraziunilor sau perforatiilor corneene; -Contuzii sau alte traumatisme oculare;-Infectii oculare; -Modificari de forma ale corneei secundare interventiilor chirugicale
oftalmologice.Specialistii nu au descoperit deocamdata cauzele aparitiei astigmatismului si nici de
ce unele persoane dezvolta aceasta boala in timp ce altele nu.Astigmatismul poate fi ereditar – in aceasta situatie este prezent inca de la nastere, sau
poate fi dobandit - ca urmare a unei presiuni importante exercitate de pleoape asupra corneei, a posturii inadecvate, a utilizarii prelungite a vederii la locul de munca (in special pentru observarea detaliilor).
Unii copii se nasc cu astigmatism (astigmatism congenital) insa majoritatea cazurilor apar in cursul vietii.
Majoritatea afectiunilor refractive au tendinta la stabilizare (din punct de vedere al dioptriilor) in jurul varstei de 25- 30 de ani.
Desi cauza exacta de aparitie a astigmatismului nu se cunoaste, exista o serie de factori cu potential daunator(considerati a fi factori de risc sau agenti cu rol patogenic) cum ar fi :
-Vindecari prin cicatrici ale abraziunilor sau perforatiilor corneene; -Contuzii sau alte traumatisme oculare; -Infectii oculare; -Modificari de forma ale corneei secundare interventiilor chirugicale
oftalmologice.O cauza mai rara de astigmatism este cheratoconul. De fapt, acesta este o tulburare
caracterizata prin deformarea cronica a corneei, insotita de scaderea vederii (ca rezultat al modificarilor de refractie). Afectiunea debuteaza la pubertate si afecteaza in special femeile.
Se pare ca la baza aparitiei keratoconului se afla sinteza anormala de colagen (deoarece corneea este de natura colagenica, este si ea afectata). Evolutia cheratoconului poate fi spre indicatia realizarii unui transplant de cornee. Aceasta masura terapeutica are foarte mari sanse de reusita, iar prognosticul pacientilor este excelent - nu exista rejecte de cornee.
Astigmatismul poate fi atat corneean cat si lenticular. Astigmatismul lenticular este determinat de anomalii ale cristalinului si apare intr-o
serie de boli cu componenta metabolica de tipul diabetului zaharat, sindromului metabolic sau hipertensiunii arteriale (aceastea pot modifica forma cristalinului). Forma revine la normal daca nivelul glicemiei este pastrat in parametrii normali prin administrarea insulinei sau prin modificari de natura dietetica.
Simptome
Pacientii cu astigmatism nediagnosticat si netratat au adesea: -Cefalee; -Oboseala oculara; -Vedere incetosata; -Acuitate vizuala scazuta in special pentru vederea la distanta.Desi astfel de simptome sunt nespecifice si nu sugereaza imediat un astigmatism,
pacientii sunt sfatuiti sa se prezinte la medic in vederea stabilirii unui diagnostic de certitudine si instituirii unui tratament adecvat.
Nu exista factori de risc specifici pentru aparitia astigmatismului (in afara de un istoric familial de astigmatism) – oricine poate dezvolta astigmatism, indiferent de varsta.
Hipermetropia
Hipermetropia reprezinta o afectiune care se manifesta prin vedere incetosata. Persoanele ce sufera de hipermetropie vad bine la distanta si vad obiectele departate mai aproape decat sunt in mod obisnuit, desi tulburarile sunt si la nivelul vederii de aproape si la vederea la distanta.
Aceste persoane au de cele mai multe ori probleme in a focaliza imaginile apropiate si nu pot realiza activitati precum cititul sau cusutul. Desi defectele ce cauzeaza aceasta boala pot fi prezente de la nastere (de exemplu aplatizarea corneei sau glob ocular scurt), lungirea globului ocular in copilarie poate corecta tulburarile de vedere.
Pe masura ce se inainteaza in varsta ochiul isi pierde capacitatea de acomodare (modificare a diametrelor sau a formei lentilelor oculare asa incat imaginea sa se focalizeze pe retina). Hipermetropia este de cele mai multe ori evidenta dupa varsta de 40 de ani, cand ochii pierd capacitatea de acomodare. Tulburarile de focalizare datorate varstei, ce poarta denumirea de prezbitie, determina ca hipermetropia sa devina aparenta.
Hipermetropia apare atunci cand razele luminoase ce patrund in ochi se focalizeaza in spatele retinei (in mod normal ele trebuie sa se focalizeze pe retina). Aceasta afectiune este cauzata de un glob ocular cu diametru antero-posterior mic, o cornee ce are curbura mica sau cristalinul este impins spre posterior in interiorul ochiului.
Hipermetropia este de obicei congenitala, o persoana cu rude ce au hipermetropie au riscul mai mare de a dezvolta la randul lor afectiunea.
Hipermetropia apare din copilarie, dar pana la varsta de 40 de ani procesul de acomodare corecteaza tulburarile de vedere. Capacitatea de focalizare a obiectelor de aproape se pierde cu varsta, atat la persoanele cu hipermetropie, cat si la miopi si la emetropi (persoane care nu au tulburari de vedere) - acest lucru poarta numele de presbitie.
Aceasta tulburare poate fi determinata de retinopatie, tumori oculare si dizlocari de cristalin.
Simptome
Principalul simptom al hipermetropiei este vederea incetosata, in special pentru obiectele de aproape. Devin dificile activitati ca cititul sau cusutul.
Pot de asemenea sa apara: vedere incetosata, in special in timpul noptii cefalee frecventa (durere de cap) durere si tensiune oculara dificultate in a mentine randul atunci cand citeste sau tendinta de a citi acelasi
rand de mai multe ori Copii care au hipermetropie de cele mai multe ori nu au manifestari, totusi unii pot
manifesta : cefalee frecventa isi freaca ochii des nu manifesta un interes prea mare pentru citit au dificultati de citit.
Miopia
Miopia este una din cauzele frecvente de vedere neclara. Pentru pacientii cu miopie obiectele aflate la distanta apar neclare. Aceste persoane, in efortul de a percepe clar obiectele aflate la distanta se pot incrunta sau privi cu ochii usor intredeschisi.
Miopia este de obicei o variatie a privirii normale si nu o boala. Mai rar aceasta poate apare datorita sau in cadrul unor boli.
Cauze
Cele mai multe cazuri de miopie sunt produse de o modificare a formei globului ocular. Acesta la subiectii normali este rotund, dar la cei cu miopie este asemanator ca forma cu un ou. Din aceasta cauza lumina in loc sa focalizeze pe retina(membrana situata la nivelul
polului posterior al globului ocular unde se gasesc celule ce receptioneaza semnalele luminoase, care sunt apoi transmise prin intermediul nervului optic la creier unde sunt transformate in imagini), se focalizeaza in fata ei.
Miopia este de obicei o conditie mostenita, astfel un copil are mari sanse de a fi miop daca unul sau ambii parinti sufera de miopie.
S-a crezut mult timp ca miopia este produsa de activitatile care implica folosirea pentru un timp indelungat a vederii de aproape, cum ar fi cititul sau vizionarea programelor de televiziune de la o distanta prea mica. Studii recente au confirmat aceasta afirmatie, dovedind ca persoanele care lucreaza in posturi care implica cititul pentru perioade lungi de timp au miopie in stadii mai avansate decat alte persoane.
In afara de aceste modificari ale formei globului ocular, mai exista cateva cauze rare de miopie.
Acestea sunt: miopia patologica este o boala in care polul posterior al globului ocular
continua sa se dezvolte dupa ce a atins dimensiunile fiziologice (dimensiunile globului ocular la care vederea este clara)
miopia secundara apare ca urmare a altor boli sau situatii patologice cum ar fi nasterea prematura (nasterea inainte de implinirea celor 9 luni de sarcina), sindromul Down
pseudomiopia sau miopia brusc instalata este o situatie in care miopia se agraveaza rapid din cauza unei alte boli, cum ar fi diabetul zaharat necontrolat prin dieta sau medicamente.
Rar miopia poate fi produsa de boli oculare, ca de exemplu cataracta (opacifierea structurilor anterioare ale globului ocular) sau keratoconus (protruzia anormala de forma conica a corneei; corneea reprezinta unul dintre invelisurile globului ocular care are doua portiuni: una anterioara transparenta si alta posterioara opaca).
Nasterea prematura creste riscul de dezvoltare a miopiei la copil, mai ales daca prezinta retinopatie de prematuritate (boala este mai frecventa la prematurii care au primit terapie cu oxigen la si in perioada imediat urmatoare nasterii si se caracterizeaza prin inlocuirea tesutului normal al retinei cu alte forme de tesut care impiedica functiile acesteia).
Persoanele care au un grad inalt de miopie, conditie cunoscuta sub denumirea de miopie severa au un risc crescut pentru dezlipirea de retina sau glaucom (cresterea tensiunii in interiorul globului ocular). Motivele pentru aceasta evolutie a miopiei nu sunt cunoscute.
Simptome
Miopia este una dintre bolile care produc vederea incetosata, neclara. Persoanele care sufera de aceasta boala pot prezenta:
dificultati in vederea obiectelor situate la distanta, cum ar fi vederea la tabla la scoala, la televizor sau la ecranele cinematografelor
reducerea performantelor scolare sau sportive. Copii mai mici de 8-9 nu isi dau seama ca nu pot vedea obiectele situate la distanta,
dar parintii sau profesorii pot depista aceasta problema daca copilul: priveste aceste obiecte cu ochii usor intredeschisi si cu fruntea incruntata tine cartea sau alte obiecte foarte aproape de fata sta in bancile din fata clasei, in randurile din fata la teatru sau sta aproape de
televizor sau computer nu este interesat de sport sau alte activitati care implica o vedere buna la
Cataracta este o pelicula fina opaca aparuta la nivelul cristalinului, care blocheaza pasajul fasciculului luminos catre retina (componenta nervoasa a globului ocular la nivelul careia se formeaza imaginea), cauzand tulburari de vedere.
Este important ca parintii sa observe diferitele tulburari vizuale in randul copiilor pentru identificarea precoce a cataractei (cataracta juvenila) sau a altei patologii oftalmologice.
Cauze
Cataracta apare datorita opacifierii cristalinului (lentila globului ocular). Anumiti factori predispun la aparitia bolii si anume:
varsta inaintata, imbatranirea (cataracta senila) expunerea excesiva la raze ultraviolete (UV), si anume, lumina naturala,
expunerea artificiala (saloane pentru bronzat artificial) diabetul zaharat, in special diabetul decompensat (cu valori mari
ale glicemiei) alte boli oftalmologice: glaucomul (cresterea presiunii intraoculare), uveita
cronica, retinita pigmentara (boala degenerativa a celulelor cu bastonase si conuri de la nivelul retinei) sau dezlipirea de retina
tratamentul cronic cu corticosteroizi (medicamente antiinflamatorii puternice) expunerea frecventa sau tratamentul cu raze X agregarea familiala (factorii genetici), unele persoane mostenesc o anumita
predispozitie pentru aparitia cataractei vitrectomia (indepartarea lichidului din interiorul globului ocular), in special
in randul persoanelor de peste 50 de ani. Studiile arata ca peste 80% dintre persoanele care sufera o vitrectomie, dezvolta si cataracta in intervalul 6 luni si 3 ani de la interventia initiala
leziunile oculare, o cauza mai rara de cataracta, intalnita mai ales in randul copiilor
Simptome
In cele mai multe cazuri cataracta cauzeaza anumite tulburari vizuale, dintre care amintim:
vedere incetosata, greoaie, neclara; fotofobie (nu suporta lumina), fie cea naturala sau artificiala. Sofatul este de
asemenea ingreunat datorita disconfortului vizual cauzat de lumina farurilor din trafic; necesitatea schimbarii relativ frecventa a lentilelor de la ochelari; vedere dubla; dificultati in desfasurarea activitatilor zilnice, datorate tulburarilor vizuale.
Este important ca parintii sa observe diferitele tulburari vizuale in randul copiilor pentru identificarea precoce acataractei (cataracta juvenila) sau a altei patologii oftalmologice.
Factori de risc
Factorii de risc includ: varsta inaintata; etnia, cu un risc crescut in randul nativilor americani si afro-americani; sexul feminin, cu toate ca acest lucru nu este dovedit pentru toate tipurile
de cataracta; istoricul familial (factorii genetici), in special in cazul persoanelor care sufera
si de alte boli ereditare. Acestea au un risc de a dezvolta boala de pana la 50%. Dintre bolile ereditare care asociaza cataracta, amintim: distrofia miotonica (cea mai frecventa distrofie musculara a adultului) si galactozemia (boala rara, cu afectarea metabolismului galactozei);
culoarea irisului, dintr-un motiv necunoscut, predispune la cataracta in cazul persoanelor cu ochi caprui inchis sau negru.
Unele boli cronice pot creste riscul aparitiei cataractei. Dintre acestea reamintim pe cele mai importante:
diabetul zaharat. Pacientii cu diabet zaharat au un risc crescut de aparitiei a cataractei, prin leziuni aparute la nivelul cristalinului ca rezultat al hiperglicemiei cronice (nivel crescut al glucozei in sange);
glaucomul. anumite medicamente folosite in tratamentul glaucomului cresc riscul
aparitiei cataractei. Tratamentul chirurgical al glaucomului poate, de asemenea, sa creasca riscul de aparitie al cataractei;
hipertensiunea arteriala. Exista o legatura intre hipertensiunea arteriala si aparitia cataractei fara a cunoaste insa mecanismul fiziopatologic exact.
Alti factori de risc fumatul. Fumatorii au un risc mai mare de a face cataracta, datorita faptului ca
fumul afecteaza cristalinul prin radicalii liberi si diferitele substante toxice eliberate in timpul fumatului. Radicalii liberi pot afecta orice tip celular, inclusiv celulele cristalinului;
infectiile aparute pe parcursul sarcinii pot afecta fatul, astfel ca rubeola sau varicela pot cauza cataracta dupa nastere;
lumina ultravioleta (UV), in special tipul B (UVB), pot cauza cataracta. Studiile au aratat ca o expunere indelungata accidentala sau profesionala la UVB cauzeaza cataracta dupa un anumit interval de timp;
alcoolul, in special consumul cronic, a fost definit de diferite studii ca poate cauza cataracta;
corticoterapia indelungata (medicamente cu efect antiinflamator puternic), folosite in mod special in cazul pacientilor cu boli imune, astm bronsic sau emfizem pulmonar (in ultimele 2 boli se foloseste corticoterapia inhalatorie)
hipertrigliceridemia (nivel crescut al trigliceridelor in sange) cu depunerea acestora in vasele sanghine mici, poate agrava cataracta;
Anumite simptome pot semnala agravarea cataractei sau aparitia unor complicatii grave:
durere oculara severa; vedere dubla sau pierderea brusca a vederii (amauroza fugace).
Multi dintre pacientii cu diabet dezvolta in timp manifestari oculare, dintre care retinopatia diabetica este cea mai importanta. Diabetul determina afectari ale vaselor sanguine mici de la nivelul retinei (o componenta a ochiului situata in partea posterioara a acestuia, care are rol de a capta imaginile si de a trimite informatiile la creier).
Retinopatia diabetica se poate manifesta prin tulburari de vedere, chiar orbire. Se poate preveni aparitia retinopatiei prin mentinerea glicemiei in limite normale sau aproape de normal. Aceste masuri incetinesc progresia retinopatiei si previn pierderea vederii.
Retinopatia diabetica este o boala ce progreseaza in timp. In fazele incipiente vasele de sange mici de la nivelul retinei se subtiaza. In timp vasele de sange dezvolta mici anevrisme (largiri ale diametrului vasului), care se pot rupe si pot determina acumulari de sange in gelul vitros (fluidul cu consistenta de gel din interiorul ochiului)
Pe masura ce boala progreseaza se vor forma noi vase de sange la nivelul retinei. Acest lucru poarta numele de retinopatie proliferativa. Aceste vase de sange nou formate se rup si sangereaza cu usurinta in interiorul ochiului producand alterari ale vederii. Aceste rupturi si sangerari pot determina formarea de cicatrici care vor duce la retractia retinei si in cele din urma la dezlipirea retinei de peretele posterior al globului ocular- dezlipirea de retina.
Cauze
Diabetul deterioreaza vasele de sange de dimensiuni mici din organism, ducand la modificare fluxului prin aceste vase. Cand aceste modificari se produc in vasele de la nivelul retinei se produce retinopatia diabetica.
In fazele incipiente vasele de sange mici de la nivelul retinei se subtiaza si dezvolta mici anevrisme, care se pot rupe si pot determina acumulari de sange la nivelul retinei. Mai tarziu se vor forma noi vase de sange la nivelul retinei iar aceste vase de sange nou formate se rup si sangereaza cu usurinta in interiorul ochiului producand alterari ale vederii si formarea de cicatrici.
Cicatricile duc la retractia retinei si in cele din urma la dezlipirea retinei de peretele posterior al globului ocular. Acest lucru provoaca orbire.
Simptome
Simptomele apar precoce in aceasta boala, dar nu sunt observate decat atunci cand s-au produs distructii masive si s-au dezvoltat complicatii. Examinarea periodica identifica retinopatia diabetica precoce in evolutie si poate preveni dezlipirea de retina.
Complicatiile retinopatiei includ: macular (cresterea in volum a partii centrale a retinei) si dezlipirea de retina. In cazul in care boala progreseaza, modificarile distructive de la nivelul retinei pot determina tulburari masive de vedere sau orbire.
-vedere incetosata sau distorsionata, sau dificultati de citire; -puncte luminoase sau intunecate in campul vizual; -pierderea vederii partiala sau totala, sau senzatia de "vedere printr-un val"; -durere la nivelul ochiului.
Frecventa bolii
Retinopatia diabetica este cauza cea mai frecventa de orbire spontana la persoanele cu varste intre 20 si 65 de ani. Prevalenta acestei boli variaza la pacientii cu tip I sautip II de diabet.
Diabet tipul I -dupa 5 ani, aproximativ 25% din pacienti dezvolta retinopatie -dupa 10 ani, 60% din pacienti dezvolta retinopatie -dupa 15 ani, 98% din pacienti dezvolta retinopatie, dintre acestia 26 % au
forma proliferativa de retinopatie -dupa 20 de ani, aproximativ toti pacientii cu iabet tip I au retinopatie, iar mai
multe de 53% au forma proliferativa de retinopatie.
Diabet tipul II -la diagnostic aproximativ 21 % din pacienti au retinopatie. Persoanele
cu diabet tip II au probabilitatea mai mare de a avea retinopatie la momentul diagnosticului, si este posibil ca ei sa o fi dezvoltat inainte de diagnosticarea diabetului. Datorita acestui lucru timpul intre diagnosticul diabetului si aparitia retinoapatiei este mai scurt in cazul pacientilor cu diabet tip II
-dupa 15 ani, 85 % din pacientii tratati cu insulina si 60% din cei tratati fara insulina au retinopatie. Din acestia, 20% din cei cu tretament cu insulina si 4% din cei tratati fara insulina au retinopatie proliferativa
-dupa 20 de ani, mai mult de 60% din pacienti au retinopatie. 20 % din cei tratati cu insulina si 5% din cei tratati fara insulina au retinopatie proliferativa.
Nevrita optica
Nevrita optica reprezinta inflamarea nervului optic (nervul care transmite informatia si stimulii vizuali catre creier) ce se poate manifesta prin scaderea brusca de vedere in ochiul afectat. Nevrita optica este una din cauzele de pierdere a vederii asociata cu o durere intensa.
Uneori aceasta afectiune poate fi semnul de debut al unei scleroze multiple. De cele mai multe ori nevrita optica apare datorita unei boli autoimune ce poate fi declansata de o infectie virala.
Cauzele exacte ale nevritei optice nu sunt complet cunoscute. Nervul optic este format din aproximativ 1,2 milioane de axoni si este invelit intr-o
teaca izolanta de mielina care are rolul de a transmite mult mai repede impulsul electric catre creier unde stimulii din periferie pot fi integrati si analizati astfel incat sa se formeze imaginile. La adulti tineri nevrita optica pare sa apara cel mai fecvent in cadrul unor procese autoimune care ataca teaca de mielina. Ca urmare se instaleaza inflamatia si leziunea de nerv.
Inflamarea determina pierderea vederii datorata distrugerii integritatii nervului. Inflamatia poate fi idiopatica (fara o cauza decelabila sau izolata de catre medici). Cea mai frecventa etiologie a nevritei optice este reprezentata descleroza multipla. 15 - 20% din cazurile de scleroza multipla debuteaza cu nevrita optica, iar 38 - 50% din pacientii diagnosticati cu scleroza multipla vor suferi nevrita optica la un anumit moment in cursul evolutiei bolii.
Scleroza multipla este o afectiune de natura autoimuna - sistemul imun are reactivitate anormala si ataca teaca de mielina a nervilor importanti si a maduvei spinale. Un studiu important a demonstrat ca riscul de a dezvolta scleroza multipla dupa un episod de nevrita optica este de 50% dupa o perioada de 15 ani. Riscul este cu atat mai mare cu cat exista leziuni cerebrale identificate paraclinic prin rezonanta magnetica nucleara (RMN). Pacientii cu nevrita optica si imagini anormale la RMN sunt de trei ori mai susceptibili de a suferi de scleroza multipla decat cei care au RMN normal.
Un alt proces demielinizant care afecteaza nervul optic este neuromielita optica sau boala Devic. Boala este destul de rara si adesea este diagnosticata gresit ca scleroza multipla. Totusi, cele 2 sunt entitati patologice complet diferite din punct de vedere al severitatii, localizarii procesului destructiv si al rezultatelor analizei LCR (lichidului cefalorahidian). Boala Devic afecteaza cu predilectie nervul optic si maduva spinala si cruta creirul. Nevrita optica ce apare in cadrul neuromielitei optice este mult mai grava comparativ cu cea care apare in scleroza multipla.
Desi demielinizarea este cel mai frecvent factor incriminat in aparitia nevritei optice, aceasta recunoaste si alte cauze, precum:
Boli infectioase: boala Lyme, tuberculoza, sifilis, hepatita B, HIV, infectia cu cytomegalovirus, infectia cu virus herpes simplex.
Neuroretinita: poate declansa nevrita optica, insa cu declansarea ulterioara a sclerozei multiple.
Arterita craniana: este o afectiune de natura inflamatorie ce afecteaza endoteliul arterelor intracerebrale. Ca urmare a inflamatiei se reduce lumenul arterial (chiar pana la obstructie totala) si astfel scade fluxul sangvin spre creier, determinand pierderea vederii sau aparitia unui accident vascular cerebral. Aceasta cauza de nevrita optica este mai frecvent intalnita in randul pacientilor cu varsta de peste 80 de ani.
Diabet zaharat Anumite medicamente: in special etambutol (utilizat in tratamentul
tuberculozei), cloramfenicol, interferon alfa. Boli autoimune (in special lupus eritematos sistemic si vasculite) Sensibilitate la gluten Sindromul hipereozinofilicCauze mai putin frecvente sunt reprezentate de radioterapia cu localizare cefalica,
deficit nutritional sever, expunere la factori toxici, tumori ce comprima nervul optic.
11
Specialistii au identificat si o serie de factori de risc asociati acestei afectiuni, printre care se numara si:
1. VarstaNevrita optica apare mai ales la adultii cu varsta intre 20- 45 de ani. Vasrta medie de
debut este de 30 de ani, insa au fost descrise cazuri si la persoane.
2. Sexul Femeile sunt de 2 ori mai predispuse la a face nevrita optica comparativ cu barbatii.3. Factorii genetici Haplotipul HLA DR 2 este cel mai frecvent intalnit la pacientii care fac nevrita optica.
Simptome
De obicei nevrita optica apare la un singur ochi - doar foarte rar afectarea este bilaterala.
Triada simptomatica clasica este formata din:1. Pierdere vederii
Gradul de pierdere a vederii variaza de la pacient la pacient. Pierderea vederii este temporara si este adesea agravata de expunerea la caldura.
2. Durere ocularaEvolutia clinica tipica a durerii si afectarii vizuale este spre agravare progresiva in decurs de zile sau o saptamana. Durerea se amelioreaza dupa cateva zile, de obicei inainte de a aparea afectarea vederii. O parte a pacientilor isi revin in mod spontan, vederea incepe sa se amelioreze si ea dupa 2 - 3 saptamani si se stabilizeaza in decursul urmatoarelor luni.
3. Discromatopsie (pierderea vederii colorate) Simptomele aditionale: Fosfene induse de zgomot sau miscare (descrise ca strafulgerari luminoase cu
durata de 1- 2 secunde); Intensificarea simptomelor la expunerea la lumina; Semnul Uhtoff - consta in reducerea vederii dupa exercitiu fizic intens sau
expunere prelungita la caldura (apare la 50% din pacientii cu nevrita optica izolata).La aproximativ 85% din pacienti apare leziune nervoasa ireversibila, insa adesea
aceasta este subclinica (nu se manifesta). Peste 80% din pacientii cu nevrita optica isi recapata vederea (45% in primele 4 luni dupa debut, 35% in primul an), insa 20% din cei afectati raman cu sechele importante. Nevrita optica este o boala ce are tendinta la recurenta - pe ochiul anterior afectat sau pe cel contralateral. Un studiu efectuat a gasit ca 28-35% din pacientii cu nevrita optica dezvolta un alt episod in 5-10 ani.
Semnele si simptomele nevritei optice pot fi indicatie de debut al unei boli autoimune, cum ar fi scleroza multipla. La 15-20% din pacientii care vor fi diagnosticati in final cu scleroza multipla, nevrita optica este primul semn.
Sindromul ochiului uscat (xeroftalmia sau keratoconjunctivita uscata)
Fluxul lacrimal furnizeaza o umidificare si lubrefiere constanta a ochilor necesara mentinerii vederii si confortului. Lacrimile sunt constituite dintr-un amestec de apacu rol in
12
umidifiere, ulei cu rol in lubrefiere, mucus care asigura alunecarea pleoapelor; anticorpi si proteine specifice cu rol in apararea antiinfectioasa.
Aceste componente sunt secretate de glandele lacrimale situate in jurul ochiului. Cand exista un dezechilibru in sistemul lacrimal, o persoana poate prezenta keratoconjunctivita uscata (ochi uscati).
In aceasta situatie lacrimile nu lubrefiaza in mod adecvat ochiul, persoana experimentand:
durere fotofobie senzatie de nisip, arsura la nivelul ochiului senzatie de corp strain in ochi mancarime (prurit localizat) roseata tulburarea vederii.Uneori, o persoana cu xeroftalmie va prezenta lacrimi in exces care se scurg pe obraz,
ceea ce poate parea paradoxal. Aceasta se intampla cand ochiul nu este suficient de lubrefiat. Ochiul trimite un semnal catre sistemul nervos centralpenru o mai buna lubrefiere. Ca raspuns, ochiul este scaldat in lacrimi pentru a compensa xeroftalmia. Totusi, aceste lacrimi sunt mai apoase si nu au calitatile lubrefiante sau compozitia complexa a lacrimilor normale. Lacrimile vor indeparta substantele straine, dar nu vor acoperi suprafata ochiului in mod corespunzator. In plus, aceste lacrimi tind sa apara prea tarziu, ochiul necesitand regenerare si tratament.
Cauze
Suplimentar unui dezechilibru in sistemul lacrimal, keratoconjunctivita uscata poate fi cauzata de uscarea filmului lacrimal. Aceasta poate fi influentata de aerul conditionat, caldura si de alte conditii de mediu. Alte afectiuni care pot determina aparitia xeroftalmiei sunt reprezentate de:
procesul natural de imbatranire, in special in timpul menopauzei efectele adverse ale diferitelor medicamente ca si antihistaminicile
sau anticonceptionalele afectiuni care afecteaza secretia lacrimala, ca de exemplu sindromul
Sjorgen, artrita reumatoida si alte boli de colagen cu afectare vasculara boli structurale ale ochilor care nu le permit inchiderea completa a pleoapelor
sau afectiuni la nivelul ductului lacrimal.Se recomanda consultul medicului in legatura cu masurile care pot fi luate pentru a
preveni aparitia keratoconjunctivitei uscate.
Degenerescenta maculara
Degenerescenta maculara este o boala oftalmologica in urma careia apare distrugerea vederii centrale. Se produc leziuni la nivelul maculei, o zona mica aflata in partea posterioara a globului ocular. Macula are rol in vederea culorilor si detaliilor obiectelor, necesare pentru vederea centrala.
Vederea centrala este necesara in desfasurarea unor activitati ca cititul, condusul de autovehicule si recunoasterea
persoanelor. Intrucat degenerescenta maculara nu afecteaza si vederea periferica, nu apare orbirea completa. Riscul de aparitie al degenerescentei maculare creste pe masura avansarii in varsta, incepand cu 50 de ani.
Exista doua forme de degenerescenta maculara. Ambele forme afecteaza doar un singur ochi, dar daca boala apare la un ochi, in cele din urma va aparea si la celalalt.
Degenerescenta maculara uscata (nonexudativa) este cea mai frecventa forma (90% din cazuri). Apare treptat si de cele mai multe ori nu produce pierderi severe de vedere. In aceasta forma, celulele si vasele de sange din interiorul maculei se vor distruge si vor produce depozite hipertrofice (drusen) in polul posterior al ochiului. Acest lucru produce leziuni la nivelul maculei si ii afecteaza capacitatea de a transmite mesaje catre creier. Vederea centrala devine treptat mai slaba sau din ce in ce mai incetosata.
Degenerescenta maculara umeda (exudativa) este mai putin frecventa, doar in 10% din cazuri. Poate sa produca leziuni permanente ale maculei in timpul catorva luni sau chiar saptamani. Forma exudativa apare in cazurile in care exista deja forma nonexudativa. Se vor forma vase de sange de neoformatie (anormale) care sunt fragile. Aceste vase sangereaza producand distrugerea maculei. De asemenea vor schimba pozitia normala a maculei, aflata in polul posterior al globului ocular, distrugand vederea centrala.
Cauze
Pierderea vederii in urma degenerescentei maculare apare datorita distrugerii celulelor pentru vederea diurna (celulele cu con) ce se gasesc in structura maculei.
Degenerescenta maculara nonexudativaIn acesta forma de boala apare distrugerea maculei, aparand probleme de vedere. Nu
se cunosc cauzele datorita carora apare degenerescenta maculara la unele persoane si la altele nu. In stadiile incipiente de boala, apar niste depozite numite geode, care provin in urma distrugerilor celulare si se aglomereaza in zona din jurul maculei. Cand sunt evidentiate prin oftalmoscop, o modalitate de a vedea in interiorul ochiului, geodele apar ca niste pete galbene subretiniene. Unele modificari de acest fel pot sa apara si in interiorul maculei in urma unui proces normal deimbatranire, dar prezenta unui numar foarte mare de geode se asociaza cu degenerescenta maculara.
Degenerescenta maculara exudativaAceasta forma de boala este produsa in urma aparitiei unor vase de neoformatie
submaculare. Motivul aparitiei lor este inca neelucidat. Aceste vase se distrug destul de repede producand sangerari in interiorul maculei. Cantitatea in exces de lichid si sange, alaturi de tesutul anormal de cicatrizare care se formeaza in interiorul maculei, distorsioneaza si distrug macula.
Simptome
Degenerescenta maculara forma nonexudativa cat si cea exudativa produc pierderi de vedere si pot avea unele simptome in comun:
vederea centrala devine mai slaba, incetosata sau mai putin exacta este nevoie de mai multa lumina la citit decat inainte este nevoie de mai mult efort pentru a putea fi vazute fetele persoanelor obiectele apar distorsionate si mai mici decat sunt in realitate
14
in campul vizual cetral apar pete albe sau negre liniile drepte devin mai ondulate si mai curbate; acesta este de obicei primul
simptom intalnit in forma exudativa apare pierderea vederii centrale, care nu dispare sau se agraveaza in timp;
aceasta poate fi severa si rapida in cazul degenerescentei maculare exudative.Simptomele degenerescentei maculare nonexudative difera in doua moduri de cele ale
formei exudative: viteza de aparitie: modificarile de vedere produse in urma degenerescentei
maculare nonexudative apar lent si treptat incat pot sa nu fie observate; boala poate exista de multi ani pana in momentul in care incepe se afecteze cititul, condusul autovehiculelor sau desfasurarea normala a activitatilor zilnice. Daca degenerescenta maculara apare doar la un ochi, se poate sa nu fie observate micile modificari ale vederii, intrucat ochiul sanatos va compensa automat defectele de vedere mascand astfel problemele celui afectat. Simptomele care apar in degenerescenta maculara exudativa au o tendinta brusca de aparitie si de asemenea se agraveaza repede.
severitatea: simptomele care apar in forma nonexudativa sunt mai usoare. Modificarile de vedere si pierderile de vedere sunt mai severe in degenerescenta
maculara exudativa.
Factori de risc
Cel mai important factor de risc pentru aparitia degenerescentei maculare senile este unul care nu poate fi controlat: inaintarea in varsta. Persoanele in varsta de peste 65 de ani in proportie de 25% prezinta degenerescenta maculara.
Persoanele care prezinta degenerescnta maculara la un ochi au risc de aparitie a afectiunii si la celalalt ochi. Un studiu estimeaza ca aproape jumatate din persoanele care prezinta vase de neoformatie submaculare la un ochi, vor avea acelasi problema si la celalalt ochi.
Alti factori de risc pentru aparitia degenerescentei maculare: istoric familial al acestei boli: exista un risc mai mare de
aparitie a afectiunii daca un membru apropiat al familiei prezinta aceeasi boala
rasa: persoanele din rasa alba au un risc mai mare fata de cei din rasa neagra si hispanici
prezenta unor depozite la polul posterior al globului ocular: globii oculari care prezinta depozite mai intinse si moi au un risc mai mare de aparitie a vaselor anormale de neoformatie si implicit de aparitie a degenerescentei maculare exudative
prezenta unui ochi cu degenerescenta maculara: aproape jumatate din persoanele cu aceasta afectiune la un ochi vor face aceeasi boala si la celalalt in decurs de 5 ani
fumatul: fumatorii au un risc de 3 ori mai mare de a dezvolta boala decat nefumatorii, iar riscul creste si mai mult la cei care fumeaza foarte mult sau cei care au fumat un timp indelungat
o dieta bogata in grasimi operatie de cataracta: este mai probabil sa apara degenerescenta
maculara la varstnicii care au fost operati de scurt timp pentru cataracta
o dieta saraca in carotenoizi, vitamine antioxidante si zinc.
15
Dezlipirea de retina
Dezlipirea de retina reprezinta o afectiune grava caracterizata prin desprinderea retinei de la nivelul insertiei sale.
Deoarece retina nu-si indeplineste functiile in mod adecvat in cazul acestei boli, cecitatea (pierderea permanenta a vederii) poate apare daca retina nu este suturata in 24-72 de ore.
Factori de risc
Dezlipirea de retina este considerata un factor de risc pentru urmatoarele grupuri de persoane:
miopi persoanele care au un ochi lezat sau au prezentat interventie chirurgicala
pentru tratarea cataractei (extragerea cristalinului) persoanele cu istoric familial de dezlipire de retina.Dezlipirea de retina poate apare in mod spontan. Aceasta apare cel mai adesea la
persoanele cu tulburari ale vederii de aproape.
Simptome
Simptome ale dezlipirii de retina cuprind: fosfena unica si stralucitoare vederea de obiecte de mici dimensiuni care plutesc in campul vizual (fotopsii) amputarea periferiei campului vizual.Nu se asociaza durerea cu dezlipirea de retina, dar daca apare oricare dintre
simptomele prezentate anterior, sa se contacteze medicul curant imediat.
Fotofobia
Fotofobia, sau sensibilitatea la lumina, reprezinta intoleranta la lumina. Sursele de lumina precum soarele, lumina fluorescenta si lumina incandescenta pot crea disconfort, alaturi de nevoia de a clipi sau a inchide ochii.
In unele cazuri fotofobia poate fi insotita de cefalee (dureri de cap). Persoanele sensibile la lumina sunt de obicei deranjate de lumina puternica, stralucitoare. In cazurile extreme, totusi, orice fel de lumina poate determina disconfort.
Cauze
Fotofobia nu este o afectiune in sine, este un simptom a mai multor afectiuni, o infectie sau o inflamatie care irita ochiul. Sensibilitatea la lumina poate fi, de asemeni, un simptom al unor boli care nu afecteaza direct ochiul, cum ar fi infectiile virale sau cefaleea severa (migrena). Persoanele cu o culoare a ochilor mai deschisa pot prezenta mai des o
sensibilitate la lumina solara puternica, deoarece persoanele cu o culoare a ochilor mai inchisa au mai mult pigment care le protejeaza impotriva luminii stralucitoare.
Alte cauze comune ale fotofobiei includ abraziunea corneana, uveita si afectiuni ale sistemului nervos central cum ar fi meningita. Sensibilitatea la lumina este, de asemeni, asociata cu dezlipirea de retina, iritatiile produse de lentilele de contact, arsurile solare si chirurgia refractiva. Fotofobia insoteste deseori albinismul (absenta pigmentului ocular), deficienta totala de culoare (persoane care vad doar tonuri de gri), botulismul, rabia, intoxicatia cu mercur, conjunctivita,keratita si iritita.
Anumite boli rare, cum ar fi o afectiune genetica numita keratita foliculara spinoasa, au fost descrise ca fiind insotite de fotofobie. Unele medicamnte pot determina sensibilitate la lumina ca efect secundar, printre care belladona,furosemidul, chinina, tetraciclina si doxiciclina.
Glaucomul
Glaucomul cuprinde totalitatea afectiunilor oftalmologice in care se produce lezarea nervului localizat in polul posterior al ochilor (nervul optic), rezultand in final pierderea vederii.
La inceput, se pierde campul vizual periferic. Daca nu se trateaza, se agraveaza pierderea acuitatii vizuale, ducand in timp la orbire definitiva.
Exista 3 forme de glaucom: -glaucomul cu unghi deschis este cea mai frecventa forma de glaucom. In
aceasta forma, nervul optic este doar usor lezat, de obicei provocand pierderea gradata a vederii. Pot fi afectati ambii ochi in acelasi timp, desi de obicei unul estemai afectat decat celalalt. De obicei este nevoie sa fie afectat mai mult campul vizual pentru a se observa modificarea
-glaucomul cu unghi inchis este mai putin frecvent, fiind cam 10% din cazuri. In aceasta forma de glaucom, partea colorata a globului ocular (irisul) si cristalinul blocheaza circulatia umorii din camerele globului ocular, facand ca presiunea intraoculara sa creasca si astfel sa comprime sistemul de drenare (sistemul de trabecule) al ochiului. Acest lucru poate cauza pierderea brusca a vederii insotita de durere, eritem (inrosire) la inceput doar la nivelul unui singur ochi. Alte simptome care apar sunt greata si varsaturi. Un anume subtip de glaucom cu unghi inchis este de cele mai multe ori o situatie de urgenta care necesita tratament imediat pentru a se preveni lezarea definitiva a ochiului
-glaucomul congenital este o forma rara de glaucom care apare la unii copii la nastere.
Glaucomul care apare in primii ani de viata se numeste glaucom infatil. Copiii cu glaucom congenital sau infantil au de cele mai multe ori ochii congestionati, prezentand sensibilitate la lumina si lacrimare excesiva. Aceste simptome apar dupa varsta de 6 luni chiar un an dupa nastere. Daca problema nu este detectata precoce si tratata poate sa apara scadere severa a acuitatii vizuale sau chiar orbire. Persoanele cu varsta dupa 3 ani si adultul tanar pot prezenta o astfel de forma de glaucom numit glaucom juvenil.
Cauze
Glaucomul cuprinde totalitatea afectiunilor oftalmologice in care se produce lezarea nervului localizat in polul posterior al ochilor (nervul optic), rezultand in final pierderea vederii. In multe din cazuri aceste leziuni ale nervului optic se banuieste ca apar datorita
cresterii presiunii intraoculare (TIO-tensiunea intraoculara) care rezulta datorita acumularii lichidului (umoarea apoasa) intraocular. Uneori leziunile apar chiar daca nu creste presiunea intraoculara.
Glaucomul cu unghi deschisIn glaucomul cu unghi deschis nu se cunoaste cauza exacta a lezarii nervului optic. In
mod normal forma partii frontale a globului ocular (camera anterioara a globului ocular) este mentinuta de un lichid numit umoare apoasa, care este produsa si eliminata, mentinand o presiune constanta intraoculara. In unele cazuri umoarea apoasa nu este drenata in mod corespunzator, dar motivul aparitiei acestui lucru nu este cunoscut. Cand acest lucru se produce, lichidul se acumuleaza intraocular provocand cresterea tensiunii intraoculare.
Nu toate persoanele cu glaucom cu unghi deschis prezinta o crestere a presiunii intraoculare. Se estimeaza ca 16-40% din cazurile de glaucom cu unghi deschis se produc fara o crestere a presiunii intraoculare. In aceste cazuri, scaderea fluxului sangvin care vasculariza nervul optic se banuieste a fi cauza. Semnele de debut care apar in glaucomul cu unghi deschis sunt tensiunea intraoculara normala sau crescuta, modificari la nivelul globului ocular (excavatia papilei nervului optic) si pierderea vederii campului periferic - cand nu creste presiunea intraoculara.
Glaucomul cu unghi inchisGlaucomul cu unghi inchis apare atunci cand unghiul de drenaj pentru umoarea
apoasa deja ingustat devine blocat. Acest lucru apare cand: -partea colorata a globului ocular (irisul) si cristalinul blocheaza circulatia
umorii apoase din camera anterioara. Blocajul produce cresterea presiunii intraoculare si face ca irisul sa comprime sistemul de drenare al ochiului (sistemul trabecular). Acest lucru produce cresterea presiunii intraoculare si lezeaza nervul optic, conducand la pierderea progresiva a vederii pana la orbire
-defectele care apar la nivelul irisului il fac sa se deplaseze anterior, blocand unghiul de drenaj. Alti factori sunt tumorile care comprima si deplaseaza irisul anterior, inchizand unghiul de drenaj.
Glaucomul congenital si infantilGlaucomul care este prezent de la nastere (glaucomul congenital) sau cel care apare in
primii ani de viata (glaucomul infantil) sunt de cele mai multe ori provocate de defecte congenitale. Un defect congenital apare datorita unei infectii a mamei in timpul sarcinii, cum este rubeola sau cum este o boala mostenita, neurofibromatoza. Glaucomul este estimat ca apare la aproximativ 30% din persoanele cu sindrom Stuge-Weber care determina cresterea presiunii la nivelul partii albe a globului ocular (sclera).
Glaucomul secundarGlaucomul apare si in urma altor afectiuni si se numeste glaucom secundar.
-glaucomul apare dupa un traumatism ocular, dupa o interventie chirurgicala, datorita cresterii unei tumori sau ca urmare a unei complicatii a unei afectiuni medicale cum este diabetul
-administrarea unor anumite medicamente cum sunt corticosteroizii folositi pentru tratarea unei infectii oculare sau a altor boli
-glaucomul poate sa apara si in urma distrugerii si imprastierii materiilor colorate intraoculare (pigmenti) care se gasesc la nivelul irisului. Aceasta forma de glaucom secundar se numeste glaucom pigmentar. Un alt material care se imprastie (de origine necunoscuta) care se depoziteaza in camera
18
anterioara a globului ocular poate produce glaucom congenital numit sindrom exofoliativ (pseudoexfoliativ)
-cataracta care produce marirea cristalinului poate cauza un glaucom secundar (glaucom fakomorfic). Pe masura ce avanseaza cataracta, cristalinul se ingroasa inchizand unghiul de drenaj al ochiului, ceea ce duce la cresterea presiunii intraoculare. Tratamentul medicamentos si posibil cel chirurgical se pot folosi pentru a scadea tensiunea intraoculara. Este nevoie de eliminarea cataractei pentru a se trata glaucomul fakomorfic.
Simptome
Simptomele difera in functie de tipul glaucomului. In glaucomul cu unghi deschis singurul simptom care apareconsta inscaderea acuitatii
vizuale. Campul vizual periferic se pierde inaintea celui central, care se foloseste in vederea cu acuratete a detaliilor.
Se poate ca scaderea acuitatii vizuale sa nu fie observata decat atunci cand devine severa intrucat ochiul afectat mai putin compeseaza si pentru celalalt. Scaderea acuitatii vizuale poate sa devina evidenta intr-un stadiu mai avansat al bolii. Intre timp s-a pierdut foarte mult din acuitatea vizuala.
Glaucomul cu unghi inchis poate sa nu provoace nici un simptom aparent sau simptome minore. Se poate intampla sa apara simptome pe o perioada scurta de timp (glaucom cu unghi inchis subacut) care de obicei apar seara si dispar pana dimineata urmatoare sau poate sa apara simptomatologie severa (acuta) care necesita un tratament medical de urgenta. Simptomele glaucomului cu unghi inchis apar de obicei la un singur ochi odata si de cele mai multe ori sunt:
-vedere incetosata care apare brusc -durere severa, care apare la nivelul globului ocular sau in zonele imediat
apropiate ochiului -halou color in jurul surselor de lumina -eritem al ochiului -greata si varsaturi.
Simptomele care apar in glaucomul congenital sau cel care apare in primii ani de viata (glaucomul infantil) sunt:
-ochi plini de lacrimi sau o sensibilitate la lumina (a copilului) -unul sau ambii ochi congestionati, indicand ca zona transparenta a ochiului
(corneea) a suferit o leziune -marirea globilor oculari datorita cresterii presiunii intraoculare, avand un
aspect exoftalmic (ochi protruzivi). Acest lucru nu apare la adulti. -prurit (mancarime) sau senzatie de nisip in ochi sau inchiderea ochilor in cea
mai mare parte de timp.
Accidentul vascular cerebral sau accident ischemic tranzitor
Un accident vascular cerebral apare atunci cand un vas de sange (o artera) care
19
furnizeaza sange la nivelul unei zone a creierului se sparge sau este blocat de un cheag sangvin.
In cateva minute, celulele nervoase din acea zona sunt afectate si ele pot muri in cateva ore. Ca rezultat, acea parte a corpului care este controlata de zona afectata a creierului nu mai poate functiona adecvat.
In cazul in care apar simptome ale unui AVC este necesar un tratament de urgenta, exact ca si in cazurile de infarct miocardic. In cazul in care tratamentul medical este inceput cat mai curand dupa aparitia simptomelor, cu atat mai putine celule nervoase vor fi afectate permanent.
Cauze
Cauzele accidentului vascular cerebral ischemicAVC ischemic este cauzat de un cheag de sange care blocheaza circulatia sangvina a
creierului. Cheagul de sange se poate dezvolta intr-o artera ingustata care iriga creierul sau poate ajunge in arterele din circulatia cerebrala dupa ce a migrat de la nivelul inimii sau din orice alta regiune a organismului.
Cheagurile sangvine apar de obicei ca rezultat al altor defecte din organism care determina afectarea circulatiei sangvine normale, cum ar fi:
rigidizarea peretilor arterelor (ateroscleroza). Aceasta este cauzata de tensiunea arteriala crescuta, de diabetul zaharat si de nivelul crescut al colesterolului sangvin
fibrilatia atriala sau alte aritmii cardiace (ritmuri cardiace neregulate) anumite afectiuni ale valvelor cardiace, cum ar fi o valva cardiaca
artificiala, o valva cardiaca reparata, o boala cardiaca valvulara precum prolapsul de valva mitrala sau stenoza (ingustarea) orificiului valvular
infectia valvelor cardiace (endocardita) un foramen ovale patent, care este un defect cardiac congenital tulburari de coagulabilitate a sangelui inflamatie a vaselor sangvine (vasculita) infarctul miocardic.
Desi mai rar, tensiunea arteriala scazuta (hipotensiunea) de asemenea poate sa cauzeze un accident vascular cerebral ischemic. Tensiunea arteriala scazuta duce la scaderea circulatiei sangvine la nivelul creierului; ea poate fi determinata de o ingustare sau o afectare a arterelor, de infarctul miocardic, de o pierdere masiva de sange sau de o infectie severa. Unele interventii chirurgicale (precum endarterectomia) sau alte procedee (cum ar fi angioplastia) folosite pentru tratamentul arterelor carotide ingustate, pot duce la formarea unui cheag sangvin la locul unde s-a intervenit, cauzand ulterior un accident vascular cerebral.
Cauzele accidentului vascular cerebral hemoragicAccidentul vascular cerebral hemoragic este cauzat de o sangerare in interiorul
creierului (numita hemoragie intracerebrala) sau in spatiul din jurul creierului (numita hemoragie subarahnoidiana). Sangerarea in interiorul creierului poate fi rezultatul unei valori crescute pe un timp indelungat a tensiunii arteriale. Sangerarea in spatiul din jurul creierului poate fi cauzata de ruperea unui anevrism sau de tensiunea arteriala crescuta care nu a fost tinuta sub control.
Alte cauze de AVC hemoragic, mai putin frecvente, sunt:
20
inflamatia vaselor sangvine, care poate aparea in sifilis sau tuberculoza
tulburari de coagulabilitate ale sangelui, precum hemofilia leziuni ale capului sau gatului care afecteaza vasele sangvine din aceste
regiuni iradierea terapeutica pentru cancere ale gatului sau creierului angiopatia amiloidica cerebrala (o tulburare degenerativa a vaselor
sangvine).
Simptome
Prezenta de simptome ale accidentului vascular cerebral impune un consult medical de urgenta. Simptomele generale ale accidentului vascular cerebral includ debutul brusc al:
starii de amorteala, slabiciune sau paralizie a fetei, bratului sau piciorului, de obicei pe o parte a corpului
tulburari de vedere la un ochi sau la ambii, precum vedere neclara, incetosata, cu pete, vedere dubla sau pierderea vederii
confuzie, tulburari de vorbire sau de intelegere a cuvintelor celorlalti tulburari de mers, ameteala, pierderea echilibrului sau a coordonarii dureri de cap severe simptomele datorate accidentului vascular cerebral ischemic difera de
cele ale celui hemoragic. Simptomele depind de asemenea de localizarea cheagului sangvin sau a hemoragiei si de extinderea regiunii afectate
simptomele AVC ischemic (cauzat de un cheag ce a blocat un vas sangvin) apar de obicei in jumatatea corpului de partea opusa zonei din creier in care este cheagul. De exemplu, un AVC in partea dreapta a creierului da simptome in partea stanga a corpului.
simptomele unui AVC hemoragic (cauzat de o sangerare in creier) pot fi similare celor produse de AVC ischemic, dar se deosebesc prin simptome legate de tensiunea crescuta in creier, cum ar fi dureri de cap severe, greturi si varsaturi, "intepenirea" gatului, ameteli, convulsii, iritabilitate, confuzie si posibil inconstienta
simptomele unui AVC pot progresa in curs de cateva minute, ore sau zile, adesea in mod treptat. De exemplu, slabiciunea usoara poate evolua spre o incapacitate de a misca bratul si piciorul de pe o parte a corpului.
In cazul in care accidentul vascular cerebral este provocat de un cheag de sange mare (ischemic), simptomele apar brusc, in decurs de cateva secunde.
In cazul in care o artera care este ingustata deja de ateroscleroza este blocata, de obicei simptomele se dezvolta gradat, in curs de cateva minute sau ore, sau mai rar, in cateva zile.
Daca in cursul timpului apar mai multe accidente vasculare cerebrale de mici dimensiuni, persoana respectiva poate prezenta o modificare treptata a gandirii, comportamentului, echilibrului sau a miscarii (dementa multi-infarct).
Nu sunt intotdeauna usor de recunoscut simptomele unui AVC mic. Ele pot fi atribuite gresit varstei mai inaintate sau pot fi confundate cu simptomele provocate de alte afectiuni si care pot fi asemanatoare.
21
AmbliopiaVederea normala se dezvolta odata cu utilizarea obisnuita, in egala masura pentru
ambii ochi. Ambliopia, numita si "ochiul lenes", debuteaza de obicei cand un ochi nu este folosit suficient pentru ca sistemul vizual din creier sa se dezvolte corespunzator. Creierul ignora (neutralizeaza) imaginile de la nivelul ochiului strabic si foloseste numai cele formate in ochiul sanatos, ceea ce determina o vedere nesatisfacatoare. Ambliopia de obicei afecteaza numai un ochi, dar poate aparea si la ambii ochi. Copiii pot dezvolta ambliopie de la nastere pana in jurul varstei de 7 ani.
Un copil cu ambliopie poate sa nu realizeze ca foloseste un singur ochi. Ignorarea imaginii din ochiul afectat este o reactie inconstienta pe care copilul nu o poate controla.
Cauze
Orice afectiune care indeparteaza ochii copilului de la formarea unei imagini clare, focalizate, sau disturba utilizarea normala a unuia sau a ambilor ochi poate produce ambliopie.
In majoritatea cazurilor ambliopia poate aparea la ochii care privesc spre doua puncte diferite din spatiu in acelasi timp, proiectand la nivel cerebral doua imagini diferite. Aceasta afectiune este denumita strabism. La copiii mici cu strabism creierul invata sa evite confuzia a doua imagini, neutralizand (ignorand) imaginea receptionata de la un ochi.
Ambliopia poate aparea si in cazul in care copilul este mai miop sau hipermetrop la un ochi decat la celalalt. Daca vederea la un ochi este mai clara decat la celalalt, creierul invata sa ignore imaginea incetosata formata de ochiul bolnav.
Afectiuni care impiedica lumina sa patrunda in globul ocular timp indelungat pot cauza ambliopie. O afectare a cristalinului (ca si cataracta) sau a stratului transparent din partea anterioara a globului ocular (cornee) poate determina ambliopia. Ambliopia produsa de aceste afectiuni este rara, dar grava. Fara tratament precoce la ochiul afectat este posibil ca vederea normala sa nu mai poata fi restabilita niciodata.
Simptome
Unii copii cu ambliopie pot avea un ochi deviat sau care nu se misca in acelasi timp cu celalalt ochi. Acesta este numit uneori "ochi lenes". La majoritatea copiilor ambliopia este greu de depistat.
Semnele care pot indica ambliopia sau o afectiune care creste riscul pentru ambliopie sunt:
ochii nu se misca simultan in aceiasi directie ochii nu fixeaza acelasi punct plans sau durere cand un ochi este acoperit miscari de ridicare si coborare sau de lateralitate a capului, pentru a
privi ceva o leziune opaca la nivelul corneei (stratul transparent din partea
anterioara a globului ocular, precum cataracta) o pleoapa care cade si acopera ochiul aproape in totalitate (ptoza).
Parintii pot sa nu observe daca copilul prezinta tulburari de vedere. Deseori pot sa nu apara semne ingrijoratoare si copiii sa nu se planga de o vedere slaba. Este recomandat consultul oftamologic al copiilor inainte de inceperea scolii.
Paralizia Bell reprezinta paralizia sau slabiciunea muschilor de la nivelul unei hemifete. Lezarea nervului facial care inerveaza musculatura de pe o parte a fetei duce la aparitia unui aspect flasc, cazut al hemifetei respective.
Leziunea nervoasa poate de asemenea afecta si simtul gustului si secretia lacrimala si salivara. Aceasta afectiune debuteaza brusc, adesea peste noapte si se amelioreaza de obicei de la sine in cateva saptamani.
Paralizia Bell nu constituie rezultatul unui accident vascular cerebral sau al unui accident ischemic tranzitoriu. Cu toate ca accidentul vascular cerebral si accidentul ischemic tranzitoriu pot produce paralizie faciala, nu exista nici o legatura intre paralizia Bell si oricare dintre aceste afectiuni. Paralizia Bell presupune pur si simplu slabiciune sau paralizie.
Cauze
Etiologia paraliziei Bell nu este cunoscuta. Specialistii sunt de parere ca in unele cazuri ea poate fi cauzata de catre virusul herpetic care produce herpesul labial recurent.
In majoritatea cazurilor de paralizie Bell, nervul facial care asigura inervatia muschilor de pe o parte a fetei sufera leziuni datorate unui proces inflamator.
Exista multe afectiuni care pot produce slabiciunea sau paralizia muschilor fetei. In cazul in care nu se poate identifica un factor specific care sa stea la baza aparitiei slabiciunii musculare, afectiunea se numeste paralizia Bell.
Simptome
Principalul simptom ce caracterizeaza paralizia Bell este slabiciunea sau paralizia muschilor de la nivelul unei parti a fetei. Partea fetei care este afectata este plata si lipsita de expresie sau are un aspect "cazut".
Printre alte simptome se numara: senzatia de ochi uscat pe partea afectata datorita imposibilitatii de a
clipi cresterea secretiei lacrimale la nivelul ochiului afectat; durere retroauriculara (portiunea situata in spatele urechii) de partea
afectata, care poate aparea la o zi sau doua dupa debutul paraliziei; cresterea sensibilitatii in ceea ce priveste perceptia sunetelor; salivatie excesiva datorata imposibilitatii de a inchide complet gura; senzatia de gura uscata si dificultati de inghitire datorita scaderii
secretiei salivare; scaderea sensibilitatii gustative, in special la nivelul varfului limbii.
Evolutia naturala a bolii este spre agravare in primele zile, urmata apoi de vindecare treptata. In majoritatea cazurilor, simptomatologia dispare in doua luni.
Trebuie retinut faptul ca exista cateva alte afectiuni, cum ar fi de exemplu accidentul vascular cerebral si boala Lyme, care pot produce slabiciune musculara faciala si paralizie.
Blefarita
Una dintre cele mai frecvente probleme oculare la adulti este o afectiune a pleoapei denumita blefarita. Blefarita reprezinta inflamatia pleoapelor.
Cauza blefaritei este necunoscuta, dar este mai frecventa la persoanele care aumatreata, alergii sau eczeme. Forma cea mai obisnuita apare in asociere cuacneea rozacee sau dermatita seboreica.
De cele mai multe ori aceasta afectiune este una cronica (de lunga durata).Orjeletul (denumit popular "ulcior") apare mai frecvent la bolnavii de blefarita.
Simptome
Simptomele blefaritei includ: roseata iritatia prezenta crustelor la marginea pleoapei. Crustele precum si genele din
acea zona pot fi uscate sau grase, pot cadea.Marginile pleoapelor sunt de obicei masiv colonizate cu bacterii, de regula
cu stafilococi.
Orjeletul si Salazionul
Orjeletul (urciorul) si salazionul sunt probleme care pot interveni la nivelul unei mici glande sebacee de la nivelul pleoapei superioare sau inferioare.
Urciorul (sau orjeletul extern) este infectia unei mici glande sebacee de la nivelul pleoapei, care inconjoara baza unei gene. Initial apare ca o mica umflatura rosie, moale, care atinge un maxim in 3 zile. urciorul se sparge apoi, dreneaza si se vindeca in aproximativ o saptamana.
Orjeletul intern, ca si urciorul este o infectie. Acesta afecteaza insa glanda sebacee mai profund in interiorul pleoapei. Acestea sunt de obicei mai mari si dureaza mai mult decat urciorul.
Salazionul este o inflamatie a glandelor sebacee profunde de la nivelul pleoapelor. Nu este o infectie. Salazionul tipic se dezvolta lent pe parcursul a 2-3 saptamani, in general fara durere oculara.
Cauza urciorului este deseori necunoscuta, dar poate apare datorita: frecatului pleoapei, iritand glandele sebacee. Bacteriile de la nivelul
mainii pot cauza infectia utilizarea rimelului, conturului de ochi sau a altor produse cosmetice,
care pot irita ochiul. Daca aceste produse sunt contaminate cu bacterii poate apare o infectie.
Un salazion se poate dezvolta dintr-un orjelet intern care nu dreneaza si nu se vindeca. Cand porii glandelor sebacee sunt blocati poate apare atat orjeletul intern cat si salazionul. Porii nu se mai dreneaza astfel si se inflameaza.
O alta problema care se poate adauga sau cu care poate fi confundat urciorul este o infectie sau inflamatie a pleoapei numita blefarita.
Simptome
Orjeletul intern, desi mai profund in pleoapa are aceleasi simptome ca si urciorul.Salazionul tinde sa creasca mai lent si mai profund in pleoapa decat urciorul, in
general necauzand durere si putand persista cateva luni. Salazionul poate forma un chist sub piele, mai ales cand porii glandelor sunt blocati si materiile se constituie in interiorul glandei. Inflamatia si tumefierea se pot extinde la zona inconjuratoare ochiului, de exemplu la nivelul sprancenelor. Se poate extinde suficient de mult pentru a interfera cu vederea.
Conjunctivita
Conjunctivita este o inflamatie a mucoasei pleoapelor (tesutul subtire situat pe fata posterioara a pleoapelor cu rol in apararea si mentinerea umeda a globului ocular).
Cauze
Cauzele cel mai des incriminate in aparitia conjunctivitei sunt urmatoarele: infectia cu virusuri infectia cu bacterii (precum gonoreea sau chlamydia) factori iritanti precum sampoanele, praful, fumul de tigara,
gazele si ceilalti poluanti de mediu, clorul folosit in tratarea apei (piscine)
alergenii, in special praful, fardurile, polenul, lentilele de contact.
Conjunctivita de cauza infectioasa (etiologie virala sau bacteriana), se poate transmite de la o persoana la alta insa nu determina complicatii serioase daca este diagnosticata si tratata precoce.
Simptomele conjunctivitei difera in functie de gradul inflamatiei conjunctivei si include urmatoarele:
hiperemia conjunctivala (inrosirea mucoasei conjunctivale) hiperlacrimatie (cantitate excesiva de lacrimi) secretie alb-galbuie, care se depoziteaza la radacina genelor si coltul
ochiului, in special dupa somn secretie verzuie, groasa, aparuta la nivelul ochiului prurit conjunctival (mancarime, aparuta la nivelul mucoasei
conjunctivale, care prin grataj poate accentua hiperemia) arsuri oculare vedere incetosata fotofobie (sensibilitate crescuta la lumina).
Cand apare oricare dintre simptomele specifice conjunctivitei, este necesar consultul medical de specialitate. Oftalmologul va realiza o examinare minutioasa a ochiului si eventual va recolta cu ajutorul unui tampon steril o proba din secretia oculara patologica.
Examenului microbiologic al secretiei oculare, poate identifica cauza conjunctivitei, astfel incat infectiile oculare virale sau bacteriene, inclusiv bolile cu transmitere sexuala (BTS), pot fi tratate corespunzator.
Medicamente ce pot afecta vederea: Antihistaminice Anticolinergice Derivati de digitalice (temporar) Unele tipuri de medicamente pentru tratarea hipertensiunii arteriale
(guanetidina, rezerpina si diureticele tiazidice) Indometachin Fenotizina Medicamente utilizate pentru tratamentul malariei Etambutol (tuberculoza)
