Ebook Datoria externă a ţărilor din Centrul si SE UE

8/6/2019 Ebook Datoria externă a ţărilor din Centrul si SE UE

http://slidepdf.com/reader/full/ebook-datoria-externa-a-tarilor-din-centrul-si-se-ue 1/42

CURPINS

INTRODUCERE………………………………………………………………….……….…2

CAPITOUL I DATORIA EXTERNĂ: CONCEPT ŞI INDICATORI DEAPRECIERE.............................................................................................................................3

1.1. Conceptul de datorie externă...........................................................................................31.2. Structura datoriei externe................................................................................................51.3. Indicatori de apreciere a datoriei externe......................................................................6

CAPITOLUL II. SITUAŢIA DATORIEI EXTERNE A ŢĂRILOR DIN CENTRUL ŞISUD ESTUL UNIUNII EUROPENE....................................................................................11

2.1.Starea actuală a economiilor ţărilor din Centrul şi Estul Uniunii

Europene..................................................................................................................................112.2.Datoria externă a ţărilor din Centrul şi Estul UniuniiEuropene..................................................................................................................................132.3. Influenţa evoluţiei economiei şi a preţurilor internaţionale asupra datoriei externedin Centrul şi Estul Uniunii Europene..................................................................................192.4. Contribuţia raportului balanţei de plăţii externe ca sumă a veniturilor provenite dinexporturile ţărilor din Centrul si Estul Uniunii Europene la datoriaexternă.....................................................................................................................................232.5. Politica de creditare şi influenţa acesteia asupra datoriei externe.............................272.6. Datoria externă şi distribuţia rezervelor valutare oficiale..........................................31

CONCLUZII............................................................................................................................35BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................................38

1



INTRODUCERE

Atunci când resursele materiale şi/sau financiare ale unei economii nu acoperă cerereainternă, deficitul de ofertă se acoperă prin import de bunuri materiale, servicii şi capital. O

bună parte a acestor resurse atrase se realizează pe baza creditelor (împrumuturilor) externeangajate de rezidenţii unei economii pe termen scurt (1-2 ani), mediu (3-5 ani) sau pe termenlung (peste 5 ani). Acumularea în timp a acestor credite dă naştere datoriei externe, adicăangajamentelor financiare contractate de subiecte economice rezidente în relaţia lor cu restullumii.

Toate categoriile de subiecte economice pot angaja (acorda) împrumuturi (credite) înrelaţiile lor cu străinătatea. Din mulţimea acestor relaţii de creditare, statisticile oficiale iau unconsiderare doar acele împrumuturi care sunt angajate sau acordate pe termen mai mare de unan calendaristic, fie că este vorba de administraţia publică centrală sau locală, fie de cătresocietăţile comerciale sau bancare cu garanţia statului (reprezentat în cazul României deMinisterul Finanţelor Publice). De aceea, în terminologia publicaţiilor statistice se utilizeazăconceptul de datorie publică externă. Prin urmare, acest concept nu se referă nici la datoriileangajate sau acceptate cu termen de rambursare mai scurt de un an şi nici la acele datorii careau fost negociate fără garanţia publică.

Totuşi datoriile externe constituie unul din factorii care acutizeaza problema saraciei.Din studiile anuale ale Băncii Mondiale şi Anuarul Datoriei Mondiale (World Debt

Tables), rezultă clar că îndatorarea ţărilor lumii a treia şi a celor în curs de dezvoltare s-aagravat continuu.

Problema care se pune nu este atât volumul îndatorării, cât de fapt decalajeleeconomice care s-au creat în cadrul aceluiaşi grup de state, şi mai ales decalajul care creşteexponenţial faţă de ţările dezvoltate industrial. În lucrările publicate de Banca Mondială suntevidenţiate două categorii de ţări: primele care beneficiază de importante, fluxuri de capitaluri

private externe şi cele din categoria a doua care depind aproape exclusiv de aporturile externede capital din surse publice. Necesitatea cunoaşterii de către un om de afaceri a îndatorăriiexterne a ţării în care urmeză să facă tranzacţii, are mai multe motivaţii, legate nu numai deriscul de plată, dar şi de frecvenţa şi semnificaţia relativă a îndatorării subiectelor economicedin sectorul privat de afaceri. Astfel, el ar putea aprecia mai bine riscurile la care se expune.

În primul capitol sunt prezentate aspecte teoretice privind definirea şi structura datorieiexterne, privite într-o viziune evolutiv istorică cât şi principalii indicatorii prin care se

realizează, se înregistrează, în serviciul datoriei externe, cuantumurile acesteia.Capitolul 2 a lucării de faţă, a avut ca drept scop, analiza datoriei externe a ţărilor dinCentrul şi Sud – Estul Uniunii Europene, dar şi a României, cât şi evidenţierea prin date

preluate din publicaţii de specialitate cu privire la indicatori macroeconomici ce pot influenţa pozitiv sau negativ, datoria externă a unui stat. După cum s-a putut vedea din abordarearealizată în cadrul capitolului 2, am avut în vedere în acest sens, ca şi indicatori, raportul

balanţei de plăţi externe ca sumă a veniturilor provenite din export, tendinţa unor ţări din Sud – Estul UE de a genera venituri naţionale sau datorie externă, descriind aceasta prin evoluţiadeficitelor de cont curent ale unor state, politica de creditare şi accesul la aceasta într-oanumită perioadă, a antreprenorilor, după cum am văzut atunci când aceasta crediteazăexcesiv consumul îndatorează mult o naţiune, golind-o practic de resursele financiare

destinate plăţilor acelor bunuri care nu sunt posibil a fi realizate în ţară, reflectate prindistribuţia rezervelor minime obligatorii valutare la plata datoriei pe termen scurt. Lucrarea

2



se încheie cu un sfat, Băncilor Centrale din această regiune, trebuie să fie mai prudente înliberalizarea pieţelor financiare şi a contului de capital, menţionându-le totodată, căliberalizarea mişcărilor de capital trebuie să fie într-o concordanţă perfectă cu liberalizareacontului curent şi a fluxurilor comerciale.

3



CAPITOUL I. DATORIA EXTERNĂ - CONCEPT ŞI INDICATORI DEAPRECIERE

1.1.Conceptul de datorie externă

În economia unei ţării poate exista situaţia când resursele naturale şi financiare internenu sunt suficiente pentru a satisface cererea. Atunci singura cale de a rezolva situaţia esteapelarea la importuri de mărfuri şi servicii de capital sau finanţe. De cele mai multe ori,mijloacele de plată sunt insuficiente pentru achitarea acestor importuri şi astfel iau naştere

obligaţiile de plată care ulterior vor duce la aşa numita îndatorare sau datorie externă.Aşadar, datoria externă nu poate reprezenta decât, un efect al unui fenomen economicinternaţional de mare amploare – creditarea internaţională. Creditarea internaţională nu esteun fenomen nou. Ea îşi face apariţia încă din Evul Mediu, factorii de dezvoltare a comerţuluiinternaţional şi a investiţiilor externe, au produs o diversitate a instituţiilor bancare, ale căror obiective, practici de creditare, pieţe, modalităţi de organizare şi structurare, nu au fostfundamental diferite de cele pe care aveau să le promoveze băncile de anvergurăinternaţională fondate în anii 1960-1970.

Istoria creditării internaţionale a cunoscut o amploare deosebită începând cu secolul alXVIII-lea, când băncile din Marea Britanie au trecut aproape linear de la negustorie şicămătărie, la creditare. Începând cu războaiele napoleoniene, parcurgând secolul al XIX-lea şi

până la începutul secolului nostru, băncile comerciale creditau guverne străine şi finanţaucomerţul internaţional prin intermediul acceptelor ( precursoare ale acreditivelor dar şi alealtor documente comerciale de astăzi).

Dezvoltarea cu adevărat a împrumuturilor externe s-a produs începând cu secolul alXX – lea când pe pieţele ţărilor dezvoltate s-au făcut simţite creşteri economice şi surplusrelativ de capital, aceste state au urmărit mai apoi să-şi valorifice plasamentele peste graniţe încondiţii mult mai avantajoase decât în interiorul propriilor graniţe. Pentru ca aceasta să se

producă efectiv, a trebuit să se pună bazele unor instrumente de creditare internaţionale, princare statele în curs de dezvoltare sau mai slab dezvoltate puteau să opteze pentru injectarea decapital în economiile lor.

Astfel, s-au dezvoltat instrumentele internaţionale de creditare: instrumente de

creditare pentru mărfuri şi credite financiare. Instrumente de creditare pentru mărfuri seacordă cel mai frecvent pentru cumpărări de mărfuri de la creditor sau din ţara acestuia.Creditele financiare se acordă de organismele financiare internaţionale în valută convertibilăşi se utilizează de către statul – debitor, potrivit nevoilor sale, fie pe piaţa creditului, fie pe o

piaţă terţă. În cele mai multe cazuri creditele financiare s-au folosit pentru: construirea deîntreprinderi extractive, centrale electrice, fabrici producătoare de bunuri de consum, lucrăride irigaţii, ferme agrozootehnice, drumuri şi poduri, căi ferate, porturi şi alte lucrări deinfrastructură etc.

Se poate menţiona că cea mai rapidă creştere în volumul creditării internaţionale s-aînregistrat pe fluxul dinspre Europa spre diferite state din componenta S.U.A., pentrufinanţarea investiţiilor şi comerţului. Spre exemplu, multe bănci comerciale din Regatul Unit

sau aflate pe teritoriul american, însă în proprietate britanică, au fost fondate doar pentrususţinerea acestui flux.

4



În anul 1860, în California existau deja cinci bănci comerciale (în proprietate britanică), totusi oraşul New York a fost primul centru financiar american care a contat ca prezenţă în operaţiile internaţionale, acţionând ca placă turnantă pentru fluxul menţionat.Practic, Londra şi New York-ul erau “emiţătorul” şi respectiv, “receptorul” fluxului de capital

britanic, flux care atingea înainte de primul război mondial, circa 10% din PNB-ul Marii

Britanii şi al imperiului său colonial. Această situaţie a durat până la sfârşitul primului războimondial, când New York-ul ca exportator de capital către o Europă distrusă, ameninţa pentru prima dată, dominaţia Londrei asupra economiei mondiale.

Se ştie cum a reuşit ca lira sterlină să devină regina monedelor internaţionale. Puterea pe care o dobândise prin fondarea pieţei efectelor de comerţ în Londra, piaţă care finanţatranzacţiile comerciale ale metropolei cu teritoriile de peste mări. Acestea au reprezentatfundamentele primelor bănci britanice în colonii, destinate furnizării de facilităţi bancarelocale şi finanţării comerţului colonial. Aceste bănci s-au extins curând în zone de interesmajor pentru întreaga Europă, zone cum ar fi: Egiptul, Turcia, America Latină, sud-estulAsiei. Au urmat exemplul şi alte ţări care păşeau pe calea dezvoltării capitaliste astfel încâtfenomenul apariţiei de instituţii bancare în teritoriile “de peste mări” ale statelor europene, a

căpătat imaginea unei adevarate lupte pentru împărţirea sferelor de influenţă economică înlume.

Însă, al doilea război mondial a accelerat declinul lirei sterline şi ascensiunea dolaruluiamerican ca valută de circulaţie internaţională. Puterea financiară a oraşului londonez s-aredus, lăsând loc New York-ului pe piaţa exportului de capital, S.U.A. dispunând de bănci cumare credibilitate în mediile financiare internaţionale. Astfel, în perioada postbelică, se poatevorbi de trei mari actori ai finanţărilor internaţionale: S.U.A., Piaţa Comună a ComunităţiiEuropene şi Japonia (însoţită din anii ’70 de “tigrii” Asiei de sud-est : Hong-Kong, Coreea deSud, Singapore, Thailanda, Taiwan).

Aceştia domină şi în prezent pieţele internaţionale ale creditului, atât direct cât şi prinintermediul puternicei influenţe exercitate în interiorul marilor organisme financiareinternaţionale - FMI, Banca Mondială, BERD, etc. Această dominare este posibilă atâtdatorită puterii economice de ansamblu, incontestabile a celor trei, cât şi datorită progresuluitehnologiei comunicaţiilor, care permit ca orice decizie luată într-o parte a lumii să fieinstantaneu cunoscută pe meridianul opus. Tot în această perioadă se pun bazele înfiinţăriiFondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale, organisme menite să înlesnească

procesul de alocare a resurselor ţărilor cu surplus de capital către cele cu nevoie de capital şisă împiedice, prin sprijinirea dezvoltării economice globale, ca discrepanţele enorme dintreţări să ducă la situaţii conflictuale militare sau la crize economice mondiale.În concluzie, noţiunea de datorie extrenă vizează toate obligaţiile băneşti faţă de străinătate,indiferent dacă sunt efectuate de sectorul public sau de cel privat, dacă este cu sau fără

garanţii etc., având o aplicabilitate practică foarte restrânsă, datorită gradului ridicat dedificultate în ceea ce priveşte inventarierea tuturor obligaţiilor faţă de străinătate.

5



1.2. Structura datoriei externe

După cum se ştie, în sens larg, datoria este reversul creditului, o operaţiune decreditare ce generează, în mod obligatoriu din punct de vedere contabil, o operaţiune dedebitare. Economia modernă nu poate fi concepută fără o dezvoltare corespunzătoare a

creditului.Practica a dat însă datoriei un sens mai restrâns. Orice subiect de drept poate fi, într-o

anumită perioadă, atât debitor cât şi creditor, datoriile şi împrumuturile acestuia secompensează reciproc; în acest sens restrăns, numai anumite operaţiuni de credit semnificăexistenţa unei datorii nete. Datoria externă, atât ca definiţie, cât şi ca mod de calcul, poateavea înţelesuri diferite.

În sensul cel mai larg, datoria externă reprezintă totalitatea sumelor de bani sau aaltor proprietăţi datorate în exterior de toţi rezidenţii unei ţări. Această accepţiune este rar utilizată. Practic este imposibil de calculat şi apreciat datoria externă a unei ţări în sensul eicel mai larg, datorită diversităţii care există în domeniul condiţiilor de îndatorare, adică adiversităţii deosebite care există în operaţiunile financiare pe care le efectuează o ţară.

Primul element care poate restrânge sensul în care este definită datoria externă sereferă la durata de îndatorare, respectiv durata creditelor sau împrumuturilor externe. Deobicei, creditele sau împrumuturile curente sunt excluse din datoria externă, ele fiindconsiderate operaţiuni financiare indispensabile ce însoţesc fluxurile materiale; în cadruloperaţiunilor financiare curente intră datoriile uzuale rezultate din rulajul zilnic al activităţiieconomice externe, precum şi operaţiunile financiare pe termen scurt (o lună, 3 luni, 6 lunisau un an). Modul în care este înţeleasă noţiunea de operaţiune pe termen scurt în literatura despecialitate nu este acelaşi, dar, de obicei, toate operaţiunile financiare cu termen mai mic deun an de zile intră în această categorie.

Al doilea element care poate restrânge sensul în care este definită datoria externă

este constituit din celelalte condiţii în care sunt obţinute creditele sau împrumuturile externe.Există credite şi împrumuturi obţinute în condiţii precise (dobândă fixă sau stabilităcontractual în funcţie de dobânda pieţei financiare de referinţă, perioada de rambursarestabilită contractual, etc.), dar, în acelaşi timp, există şi alte intrări de capital, în specialinvestiţiile directe, care nu au condiţii precise (se pot repatria dintr-o dată, profiturile diferă înfuncţie de activitatea economică, etc.). Majoritatea definiţiilor exclud investiţiile directe dinsfera surselor datoriei externe, pornind de la considerentul că acestea sunt efectuate pe

perioade nedeterminate. De asemenea, donaţiile sunt excluse din sursele datoriei externe, iar creditele şi împrumuturile externe sunt corectate cu cuantumul donaţiei pe care îl cuprind,

pentru a se obţine cifra reală a datoriei externe. În unele cazuri, în datoria externă dintr-oanumită perioadă nu se include împrumuturile care au o perioadă de graţie mai mare, de peste

10-15 ani, sau chiar cele care încă nu incumbă plăţi în contul serviciului datoriei (rambursareşi dobănzi), deoarece se porneşte de la ideea că, în realitate, povara datoriei generată de acesteîmprumuturi nu există.

Al treilea element care poate restrânge sensul definiţiei datoriei externe este naturacreditorului. De multe ori, având în vedere că unii creditori acordă împrumuturi în condiţiimai avantajoase datorită legăturilor speciale care există între debitor şi creditor, creditele şiîmprumuturile externe obţinute din asemenea surse sunt excluse din definirea şi calcululdatoriei externe (de exemplu, creditele obţinute de societatea-fiică de la societatea mamă dinexterior).

Un al patrulea element care poate restrânge sensul definiţiei datoriei externe estecaracterul debitorului. În unele cazuri, din datoria externă a unor ţări se exclude datoria

contractată în exterior de sectorul privat, iar în cazuri extreme, din datoria externă se exclud şi

6



împrumuturile sau creditele obţinute de anumite agenţii publice, astfel că există situaţii în caredatoria externă este asimilată numai cu datoria externă a guvernului.

Definiţia datoriei externe consacrată la nivel internaţional în urma cercetărilor de cătreorganismele internaţionale, care au ca obiect principal de activitate creditarea ţărilor cu

probleme în asigurarea necesităţilor financiare prezintă datoria externă brută la un moment dat

ca fiind “suma totală a pasivelor contractuale utilizate şi neachitate a rezidenţilor faţă denerezidenţi, şi obligaţia rezidenţilor de a rambursa ratele de capital,cu sau fără dobândă, saude a achita dobânda, cu sau fără ratele de capital”.

Din cele de mai sus se poate extrage definiţia serviciului datoriei externe, noţiune careînglobează totalitatea plăţilor externe (rate de capital, dobânzi şi comisioane) derivate dindatoria externă, pe parcursul unui an.

1.3. Indicatori de apreciere a datoriei externe

Datoria externă este o noţiune complexă care nu poate fi analizată şi apreciată decât încontextul economic al fiecărei ţări. Creşterea în cifre absolute a volumului datoriei externe şi aserviciului datoriei externe nu înseamnă, mereu şi neapărat, dificultăţi mai mari pentru ţaraîndatorată. În acelaşi timp, volumul datoriei externe a unei ţări nu are sens determinat decâtdacă se raportează la potenţialul economic al ţării, la potenţialul de a obţine venituri dinexport în valută convertibilă, etc.

Aşadar, analiza poziţiei financiare (bonităţii) a unei ţări implică analiza bilanţuluiinternaţional (balanţa datoriei şi creanţelor externe) a acelei ţări, care la rândul ei implicăanaliza lichidităţii (poziţia pe termen scurt) şi a solvabilităţii (poziţia pe termen lung) a aceleiţări.

Din analiza condiţiilor care caracterizează datoria externă în corelaţie cu variabilele

care caracterizează o economie naţională rezultă că pot fi calculaţi mai mulţi indicatori pe baza cărora poate fi apreciată datoria externă. Cel mai utilizat indicator este aşa-numita rată a serviciului datoriei externe,

indicator calculat ca pondere pe care serviciul datoriei o deţine în totalulveniturilor externe anuale ale ţării în cauză.

R de =VE

Sde

unde:- Rde = rata serviciului datoriei externe- Sde = serviciul datoriei externe- VE = venituri externe

Serviciul datoriei externe poate fi înţeles în următoarele trei modalităţi principale (carediferă, în fapt, în funcţie de accepţiunea şi definiţia datoriei externe):

a. ca plată a ratelor scadente şi a dobânzilor la datoria externă a sectorului public şi ladatoria externă a sectorului privat, garantată public1;

b. ca plată a ratelor scadente şi a dobânzilor la toate datoriile externe cu dobândăstabilită, atât publice cât şi private. În comparaţie cu prima accepţiune, în această a douaaccepţiune este cuprins şi serviciul la datoria externă privată negarantată public, formată dincredite şi împrumuturi contractate de sectorul privat în exterior, la o dobândă stabilită;

c. ca plată a ratelor scadente şi a dobânzilor la toate datoriile externe cu dobândăstabilită, atât publice cât şi private, plus ieşirile de capital sub forma dividendelor, a cotelor

părţi din beneficii (profituri) şi a repatrierii capitalurilor investite anterior. În această grupă

1 Aceasta fiin şi definiţia B.I.R.D. a datoriei externe.

7



pot fi incluse şi ieşirile de capital reprezentând profituri sau dividende, care sunt, ulterior,reinvestite.

Utilitatea acestui indicator este relativă, iar semnificaţia lui nu este foarte precisă, rataserviciului datoriei externe rămâne cel mai utilizat indicator datorită următoarelor avantaje:

are în vedere importanţa covârşitoare a exporturilor pentru ţările cu datorie

externă, care sunt, în principal, ţări în curs de dezvoltare şi pentru care obţinereade valută convertibilă este o preocupare de o importanţă deosebită; este uşor de calculat şi uşor de înţeles; acest indicator arată, pe termen scurt, capacitatea unei ţări de a onora serviciul

datoriei externe.Rata serviciului datoriei externe reflectă destul de fidel capacitatea de plată externă a

ţării îndatorate, fiind foarte sensibilă la evoluţiile situaţiei conjuncturale. Un alt indicator al datoriei externe rezultă din raportarea serviciului datoriei

externe la veniturile debitorilor (guvernul, organizaţiile publice şi organizaţiile private garantate de către guvern).

Într-o ţară în care datoria externă este contractată cu precădere de către guvern, acest

indicator se calculează ca raport între serviciul datoriei şi veniturile bugetare ale guvernului.Variantele de calcul diferă în funcţie de venitul luat în considerare (venituri totale sau veniturinete). Avantajul acestui indicator constă în faptul că pune faţă în faţă datoriile cudisponibilităţile debitorilor în anul respectiv, iar dezavantajul, în faptul că, în ţările cu valuteneconvertibile, veniturile interne ale debitorilor nu pot fi comparate cu datoriile în valutestrăine. În plus, trebuie avut în vedere că guvernele îşi pot finanţa deficitele bugetare prinemisiune monetară, iar aceasta, având efecte inflaţioniste, modifică paritatea puterii decumpărare a monedei naţionale faţă de a celorlalte valute, alterând acest indicator.

Calcularea indicatorului serviciului datoriei externe la veniturile debitorilor esteoportună în următoarele situaţii:

când ponderea comerţului exterior în venitul naţional este mare (cazul unor ţărimici şi mijlocii care depind în mare măsură de comerţul exterior) şi, înconsecinţă, calcularea ratei serviciului datoriei externe prin raportareaserviciului datoriei externe la veniturile din export nu este în întregimesemnificativă, deoarece problema este că debitorii interni (guvernul, agenţiileguvernamentale) să găsească fondurile proprii necesare rambursării datorieiexterne;

când guvernul este principalul debitor în exterior, iar finanţarea inflaţionistă(prin deficitele bugetare) a procesului de rambursare a datoriei externe poateagrava situaţia economică internă şi starea balanţei de plăţi a ţării respective.

Rata serviciului datoriei externe reflectă destul de fidel capacitatea de plată externă a

ţării îndatorate, fiind foarte sensibilă la evoluţiile situaţiei conjuncturale. Deoarece înmajoritatea ţărilor lumii veniturile externe fluctuează în funcţie de situaţia conjuncturală, întimp ce serviciul datoriei externe evoluează independent de situaţia conjuncturală şi numai înfuncţie de structura datoriei externe (de scadenţă, mărimea împrumuturilor, mărimeadobânzilor,etc), rata datoriei externe creşte atunci când veniturile externe scad comparativ cuserviciul datoriei. În ultimă instanţă, rata serviciului datoriei externe indică dificultăţile pecare ţara debitoare le întâmpină şi cărora trebuie să le facă faţă în diferite perioadeconjuncturale.

Indicatorul rata serviciului datoriei externe are însă şi unele limite, reieşite atât dinmodul de calcul, cât şi din semnificaţia lui pentru diferite ţări. Astfel, semnificaţia rateidatoriei externe nu poate fi considerată numai după mărimea sa. Unele ţări suportă o rată a

datoriei de peste 30%, în timp ce altele intră în crize de lichiditate dacă ajung la o rată adatoriei externe de 20%. Cu alte cuvinte, un nivel critic al ratei datoriei externe se poate

8



stabili numai pentru fiecare ţară în parte, în funcţie de evoluţia comerţului exterior, derestructurarea importurilor şi exporturilor, de evoluţia fluxurilor financiare ale ţării, etc.2

În schimb, tendinţa de creştere a ratei datoriei externe semnalizează aproape cucertitudine apariţia unei crize de lichiditate, deoarece nici o ţară nu poate înregistra modificăristructurale atât de rapide încât nivelul critic al ratei datoriei externe să se schimbe în mod

substanţial în fiecare an.Dificultatea stabilirii clare a unui nivel critic al ratei datoriei externe este determinatăde faptul că acest indicator raportează numai o variabilă a datoriei externe la o singurăvariabilă a economiei naţionale, fără a lua în considerare alte variabile străns legate decapacitatea de acoperire a serviciului datoriei externe, cum sunt: importurile, celelalte fluxuride capital (în afara serviciului datoriei externe), lichiditatea internaţională a ţării respective.Rata datoriei externe nu ia în considerare nici variabilele care caracterizează capacitatea petermen lung a ţării de a acoperi serviciul datoriei externe, cum sunt: acumulările interne decapital, venitul naţional şi produsul naţional brut, veniturile bugetare, etc.

Privită pe termen lung, rata datoriei externe reflectă cum rata serviciului datorieiexterne poate fi ridicată numai datorită creşterii serviciului datoriei, exporturile menţinându-se

la niveluri normale, iar creşterea serviciului datoriei poate fi cauzată, la rândul ei, deaglomerarea scadenţelor pe termen scurt (1-2 ani) sau mediu (3-8 ani); într-o asemeneasituaţie, nu se poate trage concluzia că ţara respectivă va avea, în mod obligatoriu, dificultăţimai mari pe termen lung.

După onorarea acestor scadenţe, este posibilă o scădere substanţială a serviciuluidatoriei şi, în consecinţă, a ratei serviciului datoriei externe. Din acest motiv, este necesarăcalcularea ratei probabile a datoriei externe pe perioada următorilor ani, presupunând căexporturile vor avea o tendinţă normală de creştere şi că nu vor fi contractate alte datoriiexterne. Astfel, pentru a putea aprecia evoluţia veniturilor din exporturi, pe perioadaurmătorilor cinci ani, de exemplu, se raportează totalul veniturilor din exporturi la totalul

serviciului datoriei externe din această perioadă. Un asemenea indicator poate să reliefezeoportunitatea contractării unor noi împrumuturi externe în cazul unor dificultăţi prevăzute săapară pe termen scurt. Pentru a putea aprecia capacitatea pe termen lung a unei ţări de asuporta datoria externă, trebuie avut în vedere că nu numai exporturile ci întreaga economiesusţine plata serviciului. Serviciul datoriei externe constituie o ieşire definitivă de capital sau,altfel spus, o scurgere în exterior a venitului naţional. Din acest motiv este utilă raportareaserviciului datoriei externe la venitul naţional. În acelaşi timp, în calcularea acestui indicator trebuie avut în vedere că intrarea de capital care a produs datoria externă a contribuit lacreşterea avuţiei naţionale, atât în mod direct (s-a adăugat la avuţia naţională), cât şi în modindirect (a favorizat creşterea venitului naţional).

Ca o completare a celor menţionate mai sus trebuie precizat că posibilitatea unei ţări

de a onora serviciul datoriei externe depinde şi de eficienţa cu care lucrează economia ţăriirespective, de capacitatea ei de a realiza beneficii corespunzătoare la nivelul fiecărei unităţi productive, care să facă posibilă acumularea fondurilor necesare atât dezvoltării, cât şirambursării capitalului extern împrumutat. În ultimă instanţă, datoria externă este rambursatădin partea de venit naţional acumulată, care trebuie să fie suficient de mare pentru a acoperiatât necesităţile interne, cât şi obligaţiile externe scadente. Prin raportarea serviciului datorieiexterne la acumulări se poate calcula un indicator util al capacităţii unei ţări de a suporta petermen lung serviciul datoriei externe.

Raportul dintre serviciul datoriei externe şi nivelul rezervelor oficiale de aurşi devize libere poate completa în mod util semnificaţia pe care o are rata datorieiexterne, arătând în ce proporţie serviciul datoriei externe poate fi acoperit prin

rezervele oficiale ale ţării şi, în consecinţă, cu cât pot degreva rezervele valutare2 Ioan Glia „Drept financiar”, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998, p. 354.

9



eforturile făcute prin intermediul exporturilor în vederea acoperirii serviciuluidatoriei externe.

Indicatori ai soldului datoriei externeExistă doi indicatori din această categorie şi anume:

- raportul între soldul datoriei pe baza sumelor trase şi nerambursate şi

exporturile de bunuri şi servicii;- raportul între soldul datoriei pe baza sumelor încasate şi nerambursate şi produsul

intern brut, aceasta reprezentând gradul de îndatorare externă.Aceşti indicatori reprezintă evaluări ale poziţiilor pe stoc, indifirent de unitatea de

măsură. Aceştia contribuie la estimarea interesului străin în economie, în timp ce solduldatoriei externe reprezintă recalcularea, la o dată anterioară, a intrărilor contractuale de capitalstrăin. O rată înaltă semnifică faptul că ţara considerată a înregistrat intrări importante decapital în trecut, dar nu înseamnă automat că a rămas tributară acestor intrări sau că ar putea,eventual, să se confrunte cu dificultăţi în asigurarea serviciului datoriei externe.

O rată de îndatorare externă ridicată poate fi sau nu asociată cu o rată a serviciuluidatoriei elevată în funcţile de condiţiile în care sunt contractate împrumuturile. Se poate

aştepta, în cadrul procesului de acumulare a datoriei externe, ca raportul între soldul datorieiexterne şi PIB (sau exporturi) să crească pentru a atinge un nivel constant în cazul în care vor fi îndeplinite anumite ipoteze. Dacă acest raport nu va atinge această limită, se poate deducecă productivitatea investiţiilor a fost inferioară dobânzilor aferente împrumuturilor externe încontul datoriei, sau că ţara a devenit tributară împrumuturilor din exterior. Raportul ce s-astabilit pe termen lung variază de la un debitor la altul, în funcţie de împrumuturile externe, derata de creştere a PIB şi a exporturilor şi de amploarea solicitărilor la economisirile străine.

Indicatori ai dobânzii la datoria externăÎn această categorie, pot fi calculaţi:

a. raportul între plăţile dobânzii şi totalitatea exporturilor; b. raportul între plăţile dobânzii şi PIB.

Raportul între plăţile anuale ale dobânzii şi PIB (sau încasările din exporturi) poateavea un rol util ca indice al amplorii relative a încercării impuse de datoria externă. În teorie,un nivel ridicat sau o creştere rapidă a acestui raport indică apariţia unei situaţii caracterizate

printr-un consum excesiv şi/sau dificultăţi asociate productivităţii şi rentabilităţii investiţiilor.Resursele externe pot fi afectate într-o măsură mai mare de consum decât de către investiţii.Totodată contribuţia programului de investiţii a unei ţări la creşterea PIB sau a exporturilor

poate fi slabă în comparaţie cu costul finanţării externe.Rapiditatea cu care această rată poate fi stabilizată variază în funcţie de ţară, în funcţie

de proporţia investiţiilor finanţate prin capitaluri atrase din străinătate, de coeficientulmarginal al capitalului (capital/producţie), de costul finanţării externe şi de măsura în care rata

economisirii marginale este superioară ratei de economisire medii din ţara debitoare. Indicatori ai rezervei valutare sau internaţionaleAcest indicator contabilizează raportul între rezervele internaţionale şi soldul datoriei

pe baza sumelor trase şi nerambursate dar şi raportul între rezervele internaţionale şiimporturile de bunuri şi servicii.Rezervele internaţionale ale unei ţări sunt egale cu suma activelor în drepturi speciale detragere, plus poziţia rezervelor la F.M.I., plus activele în devize şi aur (care sunt sistematicevaluate pe baza cursurilor Londrei la sfârşitul anului). Aceste două raporturi sunt indicatoriai capacităţii de îndatorare şi de rambursare a ţării.

Alţi indicatori ai datoriei externe• Raportul între încasări şi importuri. Acest raport indică măsura în care ţara

este tributară împrumuturilor externe brute pentru a-şi finanţa importurile;

10



• Raportul între transferurile nete şi importuri. Acest raport măsoarădisponibilitatea resurselor împrumutate din străinătatea pentru a finanţaimporturile;

• Raportul între rambursările ratelor de capital şi încasări. Acest raportindică măsura în care datoria externă a ţării este “reorientată”. Creşterea în

timp a acestui raport poate determina o aglomerare a termenelor derambursare sau un acces mai puţin favorabil pe piaţa internaţională decapital;

• Raportul între transferurile nete de resurse şi PIB sau PNB. Acesta indicăcontribuţia economisirilor externe nete la procesul de dezvoltare şifurnizează informaţii precise în cazul în care este comparat cu raporturi caeconomisiri interne/PIB sau PNB sau investiţii/PIB sau PNB.

În concluzie, datoria externă nu poate fi întotdeauna negativă, dacă este interpretatăîn contextul economic şi politic al fiecăriei ţări. Creşterea în cifre absolute a datoriei externe şia serviciului datoriei nu reprezintă neapărat un fapt negativ, dacă aceste credite sunt folosite înretehnologizări sau investiţii profitabile, ele pot deveni adevărate motoare ale dezvoltăriieconomice, amplificând resursele şi capacităţile creatoare ale ţării. Mai ales dacă acestea seraportează la potenţialul economic, poate amplifica capacităţiile creatoare ale ţării dar şicapacitatea de a genera venituri în valută prin exporturi competitive.

Cu alte cuvinte, orice analiză a datoriei externe trebuie să evidenţieze costurile şiavantajele care ar putea rezulta din recurgerea la capitalul străin pentru soluţionarea unor situaţii imposibil de abordat doar cu mijloacele proprii.

Faţă de ce am prezentat mai sus mai sunt uzuali şi alţi Astfel indicatori ai datorieiexterne cum sunt:

mărimea absolută a datoriei externe, care arată gradul de îndatorare al unei ţărifaţă de străinătate la un moment dat,

nivelul mediu al datoriei pe cap de locuitor, cu cât acest indicator este mairidicat, cu atât ţara este mai împovărată, ponderea datoriei externe în PIB, nivelul dobânzilor la creditele externe, se poate întâmpla ca datorită dobânzilor

ridicate, suma acestora să depăşească suma împrumutată,Ţinând cont de aceşti indicatori se poate desprinde concluzia, că împrumuturile

externe trebuie să reprezinte un mijloc la care să se recurgă doar atunci când se dovedeşte„inevitabil” şi pe cât posibil pentru finanţarea investiţiilor şi mai puţin consumul. Aceastadeoarece investiţiile pot duce pe viitor la creşterea veniturilor statului în baza cărora se poaterambursa datoria externă, pe când utilizarea creditului pentru consum ar putea duce lacreşterea cheltuielilor cu rambursarea datoriei externe, scâzând şi partea destinată investiţiilor

în total cheltuielile publice, ceea ce pune în pericol dezvoltare în viitor a societăţii.

11



CAPITOLUL II. SITUAŢIA DATORIEI EXTERNE AŢĂRILOR DIN CENTRUL ŞI SUD - ESTUL UNIUNII

EUROPENE

2.1.Starea actuală a economiilor ţărilor din Centrul şi Sud-Estul UniuniiEuropene

Începutul anilor ’90 a reprezentat pentru ţările din Europa Centrală şi de Sud Est omare provocare. Ideologia comunistă a fost aruncată la „coşul de gunoi” a istoriei pentru aface loc unei noi concepţii, unui nou mod de viaţă.

Schimbările intervenite au impus orientarea dezvoltării economiilor acestor ţări şitransformarea lor din sistemul socialist, la piaţa capitalistă dominată de supremaţia proprietăţii

private şi a liberei iniţiative. Din păcate, restabilirea economică a fost greoaie datorită faptuluică au fost necesare schimbări fundamentale, sistemice şi instituţionale.

Referitor la schimbările ce au intervenit specialiştii în probleme sociale afirmau cu privire la durata şi amplitudinea transformării sistemice ce vor privi ţările din Europa Centralăşi de Sud Est că: „schimbarea politică va dura şase luni, cea economică, în liniile ei

generale, va dura şase ani, iar schimbarea valorilor şi normelor sociale va necesita şaizeci

de ani3

.”Altfel spus, dezvoltarea capitalismului şi instituţiilor sale fundamentale în ţărileEuropei Centrale şi de Sud Est cu toate instrumentele juridice specifice economiilor libere

precum (drepturile de proprietate, contractele voluntare, libertatea de întreprindere,antreprenoriatul dinamic şi litera legii) – necesită o perioadă îndelungată pentru a se cristalizaşi genera prosperitate pe fondul unei creşteri economice susţinute. Odată plecate la acestdrum, reconstrucţia şi dezvoltarea economiilor acestei părţi a Europei s-a axat pe douăabordări: terapia „de şoc” şi terapia graduală.

Modalităţiile desemnate evidenţiau două atitudini de intervenţie diferite: prima, rapidăşi coerentă, induce un şoc general care redresează organismul economic; a doua, treptată şi

parţială, foloseşte medicaţii în doze mici şi obţine redresarea economică prin stabilizarea

turbulenţelor la un nivel scăzut de risc. Între aceste două mari curente putem să identificăm în prezent ţări ce au aplicat prima şi au avut o evoluţie pozitivă în ansamblul economiilor lor cum a fost cazul: Cehiei, Slovaciei, Sloveniei, Poloniei, Ungariei dar şi altele, în a douacategorie care au împărtăşit atitudini mai pesimiste cum a fost cazul Bulgariei şi României.

Dacă ne amintim în cazul României, încercările de accelerare a reformei au fost brutalopturate de mişcări sociale de la vremea respectivă (mineriada din 1991şi apoi cea din 1992).Schimbările politice din 1996 au impus orientarea noului guvern spre o strategie de politicăeconomică „de şoc", a cărei componentă financiar-monetară cuprindea o politică fiscal-

bugetară de austeritate şi o politică monetară prudentă, împotriva căreia reacţiile nu au

3 Ralf Dabrendorf citat de Balcerowicz Leszeck Libertate si dezvoltare : Economia pietei libere, Ed. Compania,

Bucureşti, 2001, p. 53

12



întârziat să apară, se cunosc efectele de repulsie socială ce au urmat, mineriada din ianuarie1999.

S-a putut observa, lipsa de pregătire a societăţii româneşti pentru reforme radicale şiabsenţa consensului la nivelul clasei politice asupra strategiei optime de reformă, fenomencare persistă şi astăzi în întreaga economie românească, politicieniI din România fiind inculţi

în ştiinţa fenomenului social şi nu ţin seama de legităţi ilustre ale unor reputaţi analiştisociali.4

Astăzi păşiţi de un deceniu în mileniul III, ţările Europei Centrale şi de Sud Estcontinuă să reprezinte butoiul cu pulbere al întregii Europe. Rapoartele analiştilor financiaricu privire la consecinţele actualei crize financiare globale, estimează la unison că „EuropaCentrală şi de Sud Est va rămâne in urma celorlalte ţări din lume", în urmatorii ani, aceastafiind regiunea cu cele mai scăzute rate de crestere, reprezentând periferia europei civilizate.5

Excepţie vor face Cehia si Slovacia şi chiar Polonia care îşi vor reveni mult mairepede din recesiune, în condiţiile în care beneficiază de un comerţ orientat către export şi

bine dezvoltat.Efectele crizei mondiale au afectat major economiile statelor din Europa Centrală şi de

Sud Est, cele mai severe scăderi economice înregistrându-se în ţările baltice, Estonia avândcel mai semnificativ declin, de 15,4%, Bulgariei s-a situat în ultimul trimestru al anului 2009la 5,8% şi o scădere mai moderată în state precum Cehia si Slovacia. Cehia a înregistrat undeclin de 4,1% in trimestrul al treilea, al anului 2009, iar Banca Centrală din Cehia a revizuit

previziunile cu privire la evoluţia economică a Cehiei, estimând o contracţie de 4,4% şiurmând ca în 2010 economia ţării să revină pe plus, cu 1,4%. Dovada acestor rezultate rezidăîn faptul că Cehia nu a încheiat până în prezent nici un acord cu FMI, spre deosebire de altestate din regiune, precum România, Ungaria şi Polonia. Pentru a evidenţia evoluţia economicăa ţărilor din Sud Est Uniunii Europene comparativ cu restul ţărilor occidentale, se observădiferenţele valorice în PIB –ul statelor repstective reliefate în anexa 1.

În ceea ce priveşte Slovacia, tendinţa de declin economic s-a temperat în ultima perioadă, PIB-ul ţării reducându-se cu 4,9% în trimestrul al treilea faţă de acelaşi interval din2008, după o corecţie de 5,7% în primul trimestru a lui 2009 şi respectiv 5,5% în iulie-septembrie 2009.

Singura şi cea mai neafectată ţară de criză, din Sud – Estul Europei, este Polonia, carese bucură de cea mai mare şi stabilă piaţă internă din regiune fiind şi singura economie dinUniunea Europeană care a rămas pe creştere în toată această perioadă, cu avansuri de 1,3%,respectiv 1,1% în primele două trimestre ale anului 2009 comparativ cu datele anului

precedent.6

Nici Romania nu a scăpat de o contracţie economică puternică, înregistrând în perioada iunie-septembrie a anului 2009 un declin de 7,1%, iar conform estimarilor realizate

de Banca Naţională Română, Produsul Intern Brut al ţării se va reduce anul acesta cu până la8%. După ce în 2008, Romania înregistra un deficit bugetar de 5,5% din produsul intern brut(PIB), însă înregistra la aceea vreme una dintre cele mai mici datorii guvernamentale, de13,6% din PIB.7 Până la 31 decembrie 2008, Guvernul României avea datorii facturate de

până la 725 de milioane de euro ulterior în 2009 situaţia datoriei pe care Statul Român acontractat-o de la bănci a crescut ameţitor aşa cum se evidenţiază în anexa 2, la care trebuia să

plătească cheltuieli cu dobânzi de sute de milioane de euro, în care ponderea acestora a luat ocreştere simţitoare în perioada anului 2009 după cum se poate observa în anexa 3.

4 Joan Nelson, 1984, p. 108 „toleranţa publicului la sacrificiu este scurtă şi curajul politicienilor este oarecumlimitat dacă procesul de ajustare este prea gradat, opoziţia se va regrupa şi procesul va fi obturat.”5 Erik Berglof în AFP.6 Potrivit datelor Agenţiei Oficiale de Statistică, Eurostat, 2009.7 Potrivit datelor revizuite publicate de Eurostat, 2008.

13



În ceea ce priveşte economia Ungariei, aceasta s-a contractat în 2009 cu 6,5% şi cu0,9% este estimată pentru anul 2010. Trimestrul al treilea a adâncit declinul economic,adăugând o scădere de 8% comparativ cu perioada iulie-septembrie a anului 2008.Economia Ungariei a fost puternic afectată de criză, înregistrând scăderi de 5,6% în primeletrei luni ale anului 2009 şi respectiv 7,2% în perioada aprilie-iunie. Ungaria a fost primul stat

din Uniunea Europeana care a apelat în toamna anului trecut la ajutorul Fondului Monetar International, pentru a evita declansarea falimentului naţional.

2.2. Datoria externă a ţărilor din Centrul şi Sud Estul Uniunii Europene

Aşa cum evidenţiam în partea teoretică a lucrării, datoria externă reprezintă totalitateaîmprumuturilor angajate de guvernele, persoanele fizice şi juridice, rezidente şi/saunerezidente în speţă companiile ce activează pe pieţele în cauză.

Datoria externă pe termen mediu şi lung dar şi scurt a crescut în valoare absolută întoate ţările analizate. Şi în termeni relativi (ca pondere în PIB) au fost înregistrate creşteri înmajoritatea ţărilor din Centrul şi Sud Estul Europei (fig. 1).

Ca perspectivă, un raport al băncii Morgan Stanley bazat pe datele financiare aleFondului Monetar Internaţional, estima datoria externă a ţărilor din S – E Uniunii Europene la1600 mld de dolari în anul 2008, din care 1500 mld reprezentau credite furnizare deinstituţiile de creditare occidentale. Aceasta s-a putut datora ca urmare a volumului de creditextern absorbit de Europa de Est, care a crescut între 2005 – 2008 de cca trei ori.8

Fig.1. Ponderea datoriei externe în PIB 2009

Sursa: Raport asupra stabilităţii financiare al Băncii Naţionale al României, anul 2009

Aceste împrumuturi au adus profituri uriaşe băncilor occidentale din regiune şi au fost,în mare măsură, responsabile pentru ratele medii de creştere de 6% în PIB în termeni reali,

creşteri cunoscute de majoritatea ţărilor din regiune în ultimii ani şi mai cu seamă în România,8 Aprecieri pe baza datelor raportului Morgan Stanley, anul 2008.

14



odată cu integrarea în UE la începutul anului 2007. A urmat un boom economic ce a generat ocreştere a consumului fără precedent, materializată în vânzarea de locuinţe, de maşini şi alte

bunuri durabile, susţinute înainte de toate de condiţiile de acordare a creditelor care deveneautot mai relaxante. Însă totul a funcţionat atâta timp cât era creştere economică care ar fitrebuit să aducă alte şi alte locuri de muncă.

În momentul de faţă economiile ţărilor din Sud Estul Uniunii Europene se scufundă,şomajul este în creştere, iar datoriile externe acumulate în ultimii ani devin alarmante şi pottrimite statele respective în incapacitate de plată.

Monedele din ţărilor din Sud Estul Uniunii Europene sunt in cădere liberă faţă de euro,dolar fapt care face mult mai dificilă plata debitelor denominate în valutele occidentale pentruindivizi, companii sau guverne situaţie evidenţiată de anexa 4.

În topul datornicilor conduc de la mare distanţă ţările baltice. La un loc, ţările Europeide Sud Est trebuie să plătească creditorilor externi echivalentul a 400 de miliarde de dolaridoar în acest an.9

Ca urmare a exodului de capital şi a deficitelor de cont curent ridicate din ţările dinregiune, monedele est-europene vor continua să se devalorizeze în raport cu euro şi dolarul,

deşi forintul maghiar, zlotul polonez sau leul românesc au atins deja minime istorice.Deşi economiile din regiune au cunoscut rate ridicate de creştere în anii anteriori,

datoria publică a crescut în multe ţări. Ungaria este exemplul cel mai proeminent dintre ţărileest-europene care sunt membre ale UE, datoria externă a acesteia ca procent din PIB esteestimată 105,7 %, datoria externă brută fiind 207,92 miliarde de dolari, însă deficite bugetarerelativ ridicate s-au înregistrat si în România şi Bulgaria.

Structura datoriei publice guvernamentale externe a ajuns în cursul anului 2009, la peste 80% din totalul datoriei externe, din câte se poate observa datoria garantată de stat are o pondere de creştere foarte mare 120% după cum se poate observa graficul din anexa 5.

Contractată sub forma creditelor guvernamentale evoluţia acesteia se prezintăconform datelor din anexa 6 iar cu privire la evoluţia creditului neguvernamental se poateconstata o creştere de 22% în lei şi 57% în valută în cursul anului 2009 anexa7.

De asemenea, în România, chiar şi ponderea datoriei pe termen scurt în PIB a urcatspectaculos la aproape 16,3 % în 2009 (fig. 2), Banca Naţională a României estimând căaproximativ o treime din datoria pe termen scurt a fost generată de aşa-numitul export decredite la care multe bănci au recurs pentru a evita plafonul impus în toamna lui 2005,creditării în valută, şi eliminat la 1 ianuarie 2007. Ca urmare a creşterii dobânzi la leu s-a

produs un exod al celor interesaţi de credite mai ieftine în afara ţării sau contractarea acestoraîn valute ce aveau dobânzi mai ieftine.

9 Potrivit Capital, 2009.

15



Fig. 2. Ponderea datoriei pe termen scurt în PIB în 2009

Sursa: Raport asupra stabilităţii financiare al Băncii Naţionale al României, anul 2009

Ascensiunea indicatorului de datorie pe termen scurt în PIB indică o posibilădeteriorare a sustenabilităţii datoriei externe în viitor.

În cazul României, datoria externă s-a majorat în cursul anului 2008 la 73 mld euro(53,4% din PIB). În primele nouă luni ale anului 2009, datoria publică a Romaniei a crescut

cu 27,6% la 140,08 miliarde lei.10 Aceasta reprezentând 28,08% din Produsul Intern Brut(PIB), estimat mai apoi pentru întregul an 2009.

În schimb s-a putut aprecia reducerea ritmului de creştere a datoriei externe pe termenscurt (DETS) contabilizată la 30,4% din totalul datoriei externe. Sectorul privat fiind

principalul beneficiar al acestor resurse, peste 80% (fig. 6).Stocul de datorie externă s-a majorat în 2008 la 73 miliarde euro (53,4 la sută în PIB).

Ritmul de creştere s-a redus considerabil pentru ca datoria externă pe termen scurt (DETS) şi-a încetinit puternic ritmul ascendent. Datoria externă pe termen scurt (DETS) contabilizează30,4 la sută din totalul datoriei externe. Sectorul privat este principalul beneficiar al acestor resurse (peste 80% fig. 3).

10 Potrivit datelor Ministerului Finantelor Publice (MFP).

16



Fig. 3. Structura datoriei externe şi dinamica anuală a datorieişi a serviciului datoriei externe, în România

Sursa: Raport privind echlibrul financiar al Băncii Naţionale a României, anul 2009.

Structura datoriei externe pe termen scurt este importantă a fi cunoscută întrucâtaceasta poate permite autorităţilor responsabile s-o individualizeze potrivit nevoilor specifice.Ea se prezintă după cum urmează:

A. Sectorul bancar este puternic finanţat din exterior, peste 30% din pasive suntresurse atrase din străinătate. Circa 40 % din acestea sunt fonduri cu maturităţi sub un an.Potrivit acestora se poate considera o concentrare substanţială a DETS, 10 instituţii bancarecumulând 90% din stoc. Principalele bănci-mamă s-au angajat să menţină în principiuexpunerea pe filialele din România, ceea ce a dus la reducerea riscului de finanţare a bănciimame. Însă se poate constata un risc rezidual rămas mai mic comparativ cu alte riscuri dinregiune ( Republica Cehă şi Bulgaria au peste 70 %, România 37 %, Ungaria 29 %, Polonia51%.).11

B. Instituţiile financiare nebancare prezintă un risc de lichiditate mai mare decât celal băncilor. Iar datoria lor este peste 80% din datoria totală a acestora, 34% a fost scadentă înanul 2009. Concentrarea DETS este de asemenea importantă, ponderea creditelor mamă-fiică

în totalul DETS s-a dublat în ultimele trei luni din 2008 la 30% (ajungând la peste 0,8miliarde euro).

C. Companiile nefinanciare şi-au majorat în 2008 stocul DETS la peste 11 miliardeeuro (creditele financiare, cât şi cele de tip mamă-fiică înregistrând ritmuri similare).Concentrarea DETS în sectorul real este substanţială: a) este generată de mai puţin de 2 % dincompaniile active din România; b) 2 000 de companii (din cele 600 000 active) deţin peste90% din respectiva datorie; c) la nivel sectorial, companiile din 3 subgrupe economice(imobiliar, construcţii şi comerţ) cumulează peste jumătate din DETS. (fig. 4)

11 Calculat ca ponderea DETS provenind din împrumuturi altele decât băncile mamă-fiică în total DETS cumaturitate iniţială. Datele sunt la septembrie 2008. Sursa datelor este SRI.

17





Fig. 5. Serviciul datoriei în valută al companiilor nefinanciare şifluxurile operaţionale disponibile

Sursa: Ministerul Finanţelor Publice, calcule efectuate de BNR

Fluxurile de lichidităţi provenind din cash-flow-ul operaţional nu sunt suficiente pentru stingerea datoriilor. Serviciul datoriei în valută la creditele bancare interne este maimare în prima parte a anului 2009, dar presiunea pe piaţa valutară care a crescut în a doua

parte, în funcţie de modul de concentrare pe scadenţe a DETS.Datele Ministerului Finanţelor arată (tabelul 1) că, la finele lunii septembrie 2009,

55,21% din datoria publică era denominată în lei, 32,83% în euro, 6,65% în dolari, iar 1,44%

în yeni japonezi. Alte valute deţineau o pondere de 3,90% în datoria publică a Romaniei.

Structura datoriei externe a României pe valute în 2009Tabelul 1

Valuta %LEU 55,21%

EURO 32,83%DOLARI 6,65%

Yen-UL japonez 1,44%Sursa: Ministerul Finanţelor, 2009

Ponderea datoriei nenegociabile a scăzut de la 74,30% la finele anului 2008, la 61,40%în luna septembrie, în vreme ce datoria negociabilă are o pondere de 38,60%.Cea mai mare parte a datoriei publice a României a fost contractată prin împrumuturi de stat(37,43%), urmată de certificate de trezorerie (18,95%) şi obligaţiuni de stat (12,66%). Deasemenea, 6,92% din datoria publică a fost contractată prin eurobonduri, 0,07% prin leasingfinanciar, iar 23,96% prin alte surse (tabelul 2).

19



Structura datoriei externe în România, anul 2008Tabelul 2

Împrumuturi de stat 37,43%Certificate de trezorerie 18,95%

Obligaţiuni de stat 12,66%

Eurobonduri 6,92%Leasing financiar 0,07

Alte surse 23,96%Sursa: www.economie.hotnews.ro.

Potrivit celor menţionate mai sus, Romania se încadrează în grupa ţărilor cu o datorieexternă sustenabilă. Evoluţia raportului dintre datoria publică externă şi PIB demonstreazăfaptul că gradul de îndatorare a fost şi este cu mult sub limita recomandată de 50 %.Sustenabilitatea datoriei publice externe este demonstrată cel mai bine de indicatorul “rataserviciului datoriei”, care exprimă raportul dintre serviciul datoriei publice externe si exportulde bunuri şi servicii.

În prezent, România este încadrată în statisticile internaţionale, prin clasificarea BănciiMondiale, alături de Polonia, Cehia, Rusia, Ucraina, Belarus, Croaţia ş.a., în grupa ţărilor “ puţin îndatorate, cu venit mediu” (spre deosebire de Ungaria, care se află în grupa ţărilor “moderat îndatorate, cu venit mediu”, şi de Bulgaria, care se află în aceea a ţărilor “sever îndatorate, cu venit mediu”, în ultima vreme s-au înmulţit semnalele de îngrijorare din parteafinanţatorilor externi. De altfel, pe fundalul agravării crizei financiare au făcut apariţia unor vârfuri de sarcină a serviciului datoriei publice ale României. Principalul efect ar puteatransmite efecte negative prin înrăutăţirea indicatorilor sustenabilităţii, în corelaţie cudiminuarea resurselor de acumulare, a ratelor de economisire şi de investire, cu riscul sporit

pentru investitorii străini etc. Faptul că mai mult de 90% din datoria brută este finanţată externdemonstrează fragilitatea economiei naţionale, gradul înalt în care depinde de sursele externede finanţare. În aceste condiţii, problema sustenabilităţii, preocupă deja interes pe finanţatoriiexterni ai României, şi ar trebui să dea serios de gândit celor care iau decizii cu impact asupra

politicilor macroeconomice şi în special guvernanţilor.

20

http://www.economie.hotnews.ro/




2.3. Influenţa evoluţiei economiei şi a preţurilor internaţionale asupradatoriei externe a ţărilor din Centrul si Sud Estul Uniunii Europene

După o creştere consistentă şi în decursul anului 2008, activitatea economică dinRomânia s-a contractat puternic (în primul trimestru al anului 2009 faţă de aceeaşi perioadă aanului precedent). Situaţia s-a manifestat relativ asemănător în toată Europa Centrală şi deSud Est. Riscul este ca ţările care au avut un ritm rapid de recuperare a decalajelor faţă dezona euro în ultimii ani acum înregistrează scăderi de amploare, peste media regiunii şi azonei euro, care diminueză o parte importantă din câştigurile privind convergenţa reală, săîntârzie adoptarea monedei Euro. Un asemenea risc trebuie luat în calcul, pentru că, potrivit

previziunilor recente, economiile care au crescut consistent în trecut s-ar putea să sufere oajustare mai mare în următorii ani.

Fig 6. Prognoza creşterii economice viitoare în funcţie de ritmul mediuanual din ultimii ani

Sursa: Calcule efectuate de BNR din statisticile Băncilor Centrale sau preluate după EUROSTAT,Comisia Europeană

Se poate evidenţia că ritmul de recuperare a decalajelor între ţările din centrul şi sudestul UE şi restul ţărilor occidentale au avut evoluţii mixte în 2008: în Polonia sau Cehia aîncetinit, în unele ţări a devenit negativ (Letonia, Estonia şi Ungaria), iar în alte cazuri s-aaccelerat (de exemplu: Bulgaria, România etc.).

21



Fig 7. Ritmul anual de recuperare PIB/locuitor (PPP) faţă de UE-15

Sursa: Raport asupra stabilităţii financiare al BNR, 2008 date prelucarre după EUROSTAT,Comisia Europeană, calcule BNR

Criza economică a afectat procesul de convergenţă reală, întrucât economiileemergente s-au contractat mai puternic decât zona euro. Spre exemplu, economia româneascăs-a diminuat în primul trimestru al anului trecut cu 6,2 % faţă de perioada corespunzătoare aanului 2008, peste valoarea din zona euro (-4,6 %). Această încetinire este mai problematicădecât în cazul altor ţări, datorită nivelului mic al PIB/locuitor din România, generând riscul

ca, în circumstanţele crizei actuale, reducerea activităţii economice să conducă la dezinvestiţiişi majorarea importantă a şomajului, ceea ce periclitează procesul de convergenţă reală petermen mediu şi lung. În acest context, atragerea fondurilor europene şi efectuarea deimportante investiţii publice devin esenţiale pentru România. Avansul productivităţii munciis-a temperat în 2008 în majoritatea ţărilor Europei Centrale şi de Sud Est, iar în unele state

baltice a devenit negativ fig. 8 .

Fig 8. Evoluţia productivităţii muncii în ţările ECE

Sursa: Raport asupra stabilităţii financiare al BNR, 2008 date prelucarre după EUROSTAT, calcule BNR

22



Câştigurile de productivitate din anii anteriori ar permite companiilor să suporte mai bine eventualele şocuri generate de criză. Având în vedere că nivelul productivităţii în ţărileECE se află în cele mai multe cazuri semnificativ sub media UE, iar riscurile încetinirii

procesului de convergenţă reală sunt mai mari.Deteriorarea productivităţii creşte riscul majorării ratei şomajului, ceea ce va afecta şi

veniturile disponibile ale populaţiei (şi implicit capacitatea acesteia de rambursare a datoriilor faţă de sistemul financiar).Rata şomajului se anticipează a se accelera semnificativ în UE (până la valoarea medie

de aproape 11 % în 2010) şi mai sever în ţările zonei euro. Rata şomajului din România aînregistrat în 2008 un minimum al ultimilor 17 ani (fiind unul dintre cele mai reduse niveluridin Europa Centrală şi de Sud Est). De la sfârşitul anului 2008, numărul disponibilizărilor s-asituat însă pe o traiectorie ascendentă, anticipându-se o creştere a ratei şomajului cu 2,2 %(până la valoarea de 8 %).13

Nu poate fi trecut cu vedere nici gradul de deschidere a economiei şi integrareacomercială cu UE, doi factori esenţiali în procesul de realizare a convergenţei reale şi afructificării procesului de creştere economică. După cum se poate vedea din (fig. 9) România

se află în urma celor mai multe ţări.

Fig 9. Gradul de deschidere a economiilor*şi integrarea comercială** cu UE

Sursa: Raport asupra stabilităţii financiare al BNR, 2008 date prelucarre după EUROSTAT,Comisia Europeană, calcule efectuate de BNR

Pe termen scurt, în contextul crizei actuale, situaţia ar putea constitui un avantaj, pentru că efectele negative din UE nu s-ar translata cu aceeaşi intensitate şi în economianaţională. Potrivit datelor Eurostat, institutul european de statistică, Letonia, Bulgaria,Estonia, Lituania, Ungaria, România si Cehia sunt statele cu cea mai mare inflaţie anuală.

13 Comisia Europeană previziunile mai 2009.

23



Inflaţia în ţările din Centrul şi Sud Estul Uniunii EuropeneTabelul 3

2008 2009

BG LV HU PL RO BG LV HU PL ROInflaţia 12 15,3 6 4,2 7,9 9 11,3 4,4 2,6 5,8

Sursa: Comisia Europeană, previziunile mai 2009

Avem în vedere o comparaţie anuală 2008- 2009. În ţările din Sud Estul UniuniiEuropene, dar nu şi a zonei euro, preţurile s-au majorat într-un interval de 1,7-11,5%. Cea maimică scumpire a fost consemnată în Slovacia, 1,7%, pe când cea mai mare rată de creştere a

preţurilor a fost înregistrată în Letonia, aproximativ 11,5%. Vecinii nostri bulgari au fostaproape de aceste cifre maxime, 11% fiind departajaţi de Letonia de doar jumătate de punct

procentual.

Pe grupe de produse, cele mai mari scumpiri nu s-au înregistrat neapărat lacomponentele care au cele mai mari ponderi în cosul inflatiei. De exemplu, produselealimentare, care au o pondere de circa 15,5% în totalul inflaţiei, s-au majorat cu 2,1% înintervalul analizat (2008 - 2009). La fel s-a întâmplat şi cu preţurile locuinţelor sau a celor dindomeniul transporturilor (ambele cu o pondere de circa 15% în volumul total al inflaţiei). Siacestea au avut creşteri apropiate de produsele alimentare.

Cele mai mari creşteri s-au consemnat în domeniul educaţiei, cu 9,1% în perioadamenţionată, şi la alcool şi tutun, cu aproximativ 4%. Dar acestea două, educaţia şi produseledin alcool şi tutun, au printre cele mai mici ponderi în ponderea inflaţiei, 1%, respectiv 4%.Creşteri mari au înregistrat şi preţurile produselor textile, haine (6,1%).

Astfel, dacă realizăm un indicator care să aibă în vedere doar aceste nouă pieţe (state

din Sud-Estul Uniunii Europene, dar în afara zonei euro), rezultă că inflaţia medie anuală(2008 - 2009 ) în această zonă ar fi de 6,31%. Acest indicator, are în vedere statele care fac parte din UE, se află în zona centrală şi de Sud Est a Uniunii Europene şi nu utilizeazămoneda unică. Practic, fostele state comuniste care au aderat la UE, dar nu sunt încă membreale zonei euro. De asemenea, şi în cursul anului trecut s-a petrecut o situaţie similară. Stateledin fostul bloc comunist au avut cele mai mari rate ale inflaţiei, în pofida faptului că şi-auexprimat intenţia de a adera la zona euro în următorii ani. Malta este statul cu cea mai micăvaloare a inflaţiei din toată Uniunea Europeană, 0,9%.

În Cehia si Slovacia, declinul economic a fost relativ mai temperat decât in celelaltestate din regiune. După un declin de 4,1% în trimestrul al treilea, al anului 2009, BancaCentrală din Cehia a revizuit previziunile cu privire la evoluţia economică, estimând pentru

acest an o contracţie de 4,4% urmând ca în 2010 economia ţării să revină pe plus, cu 1,4%. Înceea ce priveste Slovacia, tendinţa de declin economic s-a temperat în ultima perioadă, PIB-ulţării reducându-se cu 4,9% în trimestrul al treilea al anului 2009 faţă de acelaşi interval din2008, după o corecţie de 5,7% în primele trei luni ale lui 2009 şi respectiv 5,5% în iulie-septembrie.14 Singura şi cea mai neafectată ţară de criză, din Sud – Estul Uniunii Europene,este Polonia, care se bucură de cea mai mare şi stabilă piaţă internă din regiune şi care a fostsingura economie din Uniunea Europeană care a rămas pe creştere în toată această perioadă,cu avansuri de 1,3%, respectiv 1,1% în primele două trimestre ale anului 2009 comparativ cudatele anului precedent.

Restul economiile statelor din Sud Estul Uniunii Europene au continuat să scadă şi intrimestrul al treilea al anului 2009 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2008, contracţiile fiind

14 Potrivit raportului privind deficitul de cont curent al UE, 27 din data 11.06.2010 al Eurostat.

24



printre cele mai pronunţate din Uniunea Europeană. Cele mai severe scăderi economice aufost înregistrate de ţările baltice, Estonia având cel mai semnificativ declin, de 15,4%.15

În ceea ce priveşte scăderea economică a Bulgariei s-a situat în ultimul trimestru alanului 2009 la 5,8%, însă, perioadele cele mai grele pentru ţara de la sud de Dunăre abiaurmează, în primul trimestru din 2010.

Nici România nu a scăpat de o contracţie economică puternică, înregistrând în perioada iunie-septembrie a anului 2009 un declin de 7,1%, iar conform estimărilor realizatede Banca Naţională Română, Produsul Intern Brut al ţării se va reduce anul acesta cu până la8%.

Potrivit prognozelor publicate de BERD, economia Ungariei, s-a contractat în 2009 cu6,5% si cu 0,9% este estimat pentru anul 2010. Trimestrul al treilea al anului trecut a adâncitdeclinul economic, adăugând o scădere de 8% comparativ cu perioada iulie-septembrie aanului 2008.

Economia Ungariei a fost puternic afectată de criză, postând scăderi de 5,6% în primele trei luni ale anului şi respectiv 7,2% în perioada aprilie-iunie.Prin urmare se poate spune că actuala criză din sud estul Uniunii Europene, ca şi cea din SUA

sau din vestul vechiului continent, este un proces dureros.Ca urmare a acesteia, guvernatorii băncilor centrale est-europene şi-au alăturat

eforturile omologilor lor occidentali de a stimula cererea globală, a evita creşterea preţurilor principalelor produse cu pondere mare în inflaţie însă reducerile pe care le-au operat ladobânzile de referinţă au fost mai reduse şi acestea au rămas la un nivel comparativ mai înalt.

2.4. Contribuţia raportului balanţei de plăţii externe ca sumă a veniturilorprovenite din exporturile ţărilor Sud Estul Uniunii Europene la datoriaexternă

Pentru a răspunde studiului acestui supunct am luat în calcul simultan mărimeaeconomiilor măsurate prin PIB şi balanţa comercială dar şi profilul exporturilor realizate defiecare ţară în parte.

Balanţa comercială a României indică că România este un exportator de produse primare neprelucrate sau puţin prelucrate şi de materiale textile. România fiind prin urmare,un exportator de materii prime, precum şi de produse care necesită calificare mică şi medie.Din păcate aceste mărfuri aduc o valoare adăugată mică astfel încât ele nu produc profiturisubstanţiale. Activitatea prestată pentru producerea acestor mărfuri nu necesită tehnologieavansată, ci mai degrabă, capital uman mic şi mediu.

Pentru a ilustra în context regional poziţia României am analizat profilurile în procentedin exporturile în ţările din jur, unde diferenţele dintre aceste ţări se realizează pe douădimensiuni:

a) pe de o parte cea a produselor industriale ; b) pe de altă parte cea a produselor de larg consum.

15 Idem, p.23

25



Fig 10. Profilurile în exporturile realizate de ţări din Sud Estul UE

Sursa: Potrivit raportului privind deficitul de cont curent al UE, 27 din data 11.06.2010 al Eurostat.

Din graficul de mai sus, se observă capacitatea economică a unor state de a genera

venituri naţionale, România şi Polonia, Ungaria şi Slovenia.Ungaria şi Slovenia exportă chimicale şi derivaţi ai acestora, maşini şi echipamente de

transport, respectiv produse care necesită prelucrări tehnologice avansate, prin urmare care auvaloare adăugată mare, producătoare de profit considerabil în schimburile internaţionale.Polonia şi mai ales România sunt exportatoare de materiale brute, combustibili minerali,lubrifianţi şi mărfuri similare, dar şi de produse prelucrate (textile, încălţăminţe, etc.) şi uleiurivegetale. Acestea sunt produse cu valoare adăugată mică care aduc profit mai mic înschimburile internaţionale şi deci o contribuţie pe măsură la serviciul datoriei externe.

Pe a doua dimensiune, Ungaria se opune Sloveniei, Slovaciei şi Cehiei. Ungaria esteun mare exportator de produse alimentare şi animale vii. Însă ea produce aceste bunuri de largconsum în mod industrial, folosind tehnologie agricolă şi zootehnică specială 16. Slovenia,

Slovacia şi Cehia sunt exportatoare de produse prelucrate care nu sunt foarte avantajoase înschimburile internaţionale.

Printre mărfurile exportate de România se poate evidenţia:A. Maşinile şi echipamentele de transport au avut cea mai mare pondere în exporturile

româneşti din primele zece luni ale anului 2009, 42,3%, fiind urmate de materii prime şimateriale (6,2%), combustibili (6,1%), produse agroalimentare, băuturi şi tutun (6%) şi

produse chimice şi conexe (4,8%). Alte produse manufacturate au reprezentat 34,6% dintotalul exporturilor.

16

De aceea Uniunea Europeană sprijină cercetarea şi dezvoltarea în România a unei agriculturi ecologice,favorizând exporturile de astfel de produse şi tehnologii în spaţiu comunitar.

26



B. Şi în privinţa produselor agroalimentare, se poate estima o creştere după primelenouă luni din 2009 cu 11,6% la 1,64 miliarde euro, fata de 1,47 miliarde euro in perioadasimilară din 2008.

Aşadar, exportul FOB al României realizat în perioada 01.01 - 31.08.2009 însumează18.591,7 milioane euro, înregistrând o scădere cu 19,0% (-4.362,9 milioane euro) faţă de

aceeaşi perioadă a anului precedent, când s-a cifrat la 22.954,6 milioane euro.Valoarea exportului către cele 26 ţări ale UE a fost de 13.720,0 milioane euro, înscădere cu 14,7% faţă de perioada similară a anului trecut şi a reprezentat 73,8% din totalulexportului românesc.

Faţă de scăderea înregistrată de 19,0% pe total, comparativ cu perioada 01.01 -31.08.2008, evoluţia exporturilor pe grupe de produse a fost diferită, respectiv, s-au înregistratcreşteri la produsele agroalimentare +17,2% şi reduceri la:

produse minerale - 47,4%; metale comune şi articole din acestea -47,0%; produse ale industriei chimice şi mase plastice - 34,1%; articole din piatră, ipsos, ciment, sticlă, ceramică -21,9%;

produse ale industriei textile-pielarie -19,0%; produse ale industriei lemnului, hartiei (inclusiv mobilă) -11,3%; produse ale industriei constructoare de maşini (inclusiv electrotehnică) -1,5%. uleiuri din petrol, din minerale bituminoase, altele decat brute (benzine,

motorine) - 98,8 milioane euro; produse laminate plate din fier sau din oteluri -484,0 milioane euro; fire, cabluri, conductori electrici izolati -376,0 milioane euro; îngrăşăminte minerale sau chimice azotoase -267,0 milioane euro; părţi şi accesorii de autovehicule -235,4 milioane euro; deşeuri şi resturi de fontă, fier sau oţel -224,9 milioane euro; pompe cu aer, cu vaccumetrice, compresoare de aer sau gaze -171,4 milioane

euro; costume taior, seturi, jachete, rochii, fuste -121,9 milioane euro; ţevi, conducte şi profile tubulare -108,2 milioane euro; polimeri de clorura de

vinil -96,6 milioane euro; încălţăminte cu tălpi exterioare din cauciuc, plastic, piele -94,4 milioane euro; energie electrică - 83,5 milioane euro; alt mobilier şi părţi ale acestuia -81,4 milioane euro.

Se poate extrage concluzia că modificările intervenite în structura schimburilor externe (tabelul 4) ne evidenţiază punctele forte ale exportului înregistrat de segmentele de

mijloacele de transport (+12,5%) şi produsele agroalimentare (+40,4) dar există şi alte zoneunde se pot obţine rezultate bune pe viitor cum ar fi produsele metalurgice (-48,7%), produsele chimice şi cele din mase plastice (-34,9%).

Structura schimburilor externeTabelul 4

Sectoare de actovotate Ponderea totală înexporturi (%)

2008 2009Sem II

2008(%)Sem II

2009(%)Maşini şi dispozitive

mecanice 25,4 25,8 86,5 69,7Mijloace de transport 16.5 7.5 112.5 33.3

27



Sectoare de actovotate Ponderea totală înexporturi (%)

2008 2009Sem II

2008(%)Sem II

2009(%)Maşini şi dispozitivemecanice 25,4 25,8 86,5 69,7

Textile, confecţii, pielărie şiîncălţăminte

15,5 10,7 80,9 78,2

Produse metalurgice 10,5 18,1 51,3 83,9Produse chimice şi mase

plastice7,8 10,3 65,1 93,9

Produse agroalimentare 7,3 9,2 140,4 42,7Produse minerale 6,6 9 50,7 71,1Alte produse 10,4 - 89,3 -Sursa: Revista Piaţa financiară nr.9/2009 şi Buletinul lunar nr.9/2009 al Băncii Centrale Europeane

Trebuie menţionat că activităţile import – export pot fi influenţate şi de deficitele decont curent înregistrate, companiile de comerţ exterior resimţind efectele diminuării activităţiicu străinătatea, prin deteriorarea capacităţii de plată a obligaţiilor către finanţatori. Existăsperanţa ca deficitele de cont curent să se corecteze evoluţie ce se anticipează a se manifestaîn toate ţările Europei Centrale şi de Sud Est, dar în proporţii diferite (tabelul 5)

Evoluţia deficitelor de cont curent

% în PIB Tabelul 5Anii BG CZ LI HU PL RO

2007 -22,5 -1,5 -15,1 -6,2 -5,1 -13,52008 -24,8 -3,1 -12,2 -8,4 -5,3 -12,32009 -18,8 -3,2 -1,9 -5,0 -4,7 -7,42010 -17,2 -3,3 0,7 -4,8 -3,7 -6,1Sursa: www.comisioaeuropeană.ro.

Însă din punct de vedere al structurii PIB pe categorii de utilizări în context european,după cum se poate vedea (tabelul 6), România se plasează pe un loc bun cu o formarea brutăde capital 21,2% din PIB peste media UE deşi investiţiile străine au scăzut cu 43% în primulsemestru al anului 2009 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2008.

Structura PIB pe categorii de utilizăriTabelul 6

Tări Consumul finaltotal

Formarea brută decapital

Exportul net

România 84,9 21,2 -6,1Lituania 92,2 9,2 -1,4Polonia 83,2 16,1 0,7Slovacia 75,5 16,8 7,7

Sursa: Revista Piaţa financiară nr.9/2009 şi Buletinul lunar nr.9/2009 al Băncii Centrale Europeane

Aceste date vin în sprijinul ipotezei periferializării, evidenţiind că integrareaeconomică nu aduce întotdeauna profit. Ea poate fi dezavantajoasă comparativ cu profiturile

28



produse de schimburile economice care pot fi inegale. Globalizarea este aşadar periferializatoare pentru că propulsează ţările cu avantaje tehnologice în defavoarea partenerilor mai puţini dezvoltaţi. Dacă comparăm primele zece produse comercializate înstrăinătate de România şi de Ungaria acest fapt devine evident.

2.5. Politica de creditare şi influenţa acesteia asupra datoriei externe

România, alături de Cehia şi Ungaria, se află în grupul ţărilor care au realizat ooarecare stabilizare a acestui indicator, la un nivel relativ scăzut.

Majorarea costului finanţării în valută a afectat semnificativ companiile şi populaţiadin România. Creditele companiilor şi ale populaţiei luate de la instituţiile financiare (bănci,interne şi externe), însumau aproape 300 miliarde lei (decembrie 2008). Suma reprezintăechivalentul a 58% din PIB17 (faţă de 43 % în decembrie 2006 (fig. 11).

Fig 11. Evoluţia îndatorării sectorului companiilor nefinanciare şi a populaţiei


Din graficul de mai sus, se poate desprinde concluzia că în decursul anului 2008,accesul la finanţarea bancară s-a îmbunătăţit, atât pe segmentul companiilor, cât şi pe cel al

populaţiei. Însă sfârşitul anului 2008 şi începutul anului 2009 a marcat o inversare în tendinţă,înăsprindu-se condiţiile şi termenii de acces la creditare .

Numărul companiilor care au primit credite de la instituţii financiare (autohtone saustrăine) a ajuns la 16 % (din totalul companiilor active din România, martie 2009, faţă decirca 8 la sută în 2005). Numărul încă mic al companiilor care se împrumută, precum şi rolulsemnificativ al acestora pentru economie18 demonstrează că diminuarea finanţării ar puteaavea consecinţe negative importante.

17 Dacă includem şi estimarea preliminară privind creditele care au fost externalizate de sectorul bancar înintervalul 2006-2010, ponderea îndatorării financiare a companiilor şi populaţiei ar putea fi de peste 60 la sută

din PIB (decembrie 2009).18 Aceste companii contribuiau cu aproape 65% la valoarea adăugată brută produsă în economie (iunie 2008).

29



Firmele din comerţ şi imobiliare au simţit cel mai acut accesul la finanţare pentru căacestea folosesc mult mai intens resursele băncilor comparativ cu valoarea adăugată creată.Dificultatea menţinerii finanţării externe ar afecta cel mai tare companiile din sectoareleimobiliare şi industria prelucrătoare (fig. 12).

Fig 12. Accesul la finanţare al companiilor pe sectoare economice(procent în total sursa de finanţare: bancară, externă pe TS, externă pe TML)

Sursa: Raport asupra stabilităţii financiare al BNR, 2008 date prelucarre după EUROSTAT, ComisiaEuropeană, calcule BNR

Companiile care produc bunuri ce încorporează valoare adăugată mare apelează mai puţin la finanţarea internă (comparativ cu valoarea creată pentru economie). Necesarul de

resurse este suplinit prin apelarea la creditarea externă, dar în special pe termen scurt.Expunerea pe această formă de finanţare este foarte mare: 14 % din toată datoria

externă pe termen scurt (DETS) era contabilizată de aceste firme (decembrie 2008) şi DETSreprezintă la aceste companii peste 20 % din totalul finanţării externe şi interne (în timp cemedia pe economie era de 8 % în decembrie 2008). În condiţiile diminuării importante aaccesului la resursele externe, există riscul ca impactul asupra firmelor ce produc bunuri cuvaloare adăugată mare să fie consistent. Aceste companii au dovedit până în prezent că îşionorează bine serviciul datoriei (rata restanţelor la creditele bancare interne a fost de 2,6 % întimp ce media în economie era de 2,7 %, în decembrie 2008), ceea ce mai reduce din risculnereînnoirii liniilor de finanţare.

Numărul persoanelor fizice cu credite bancare a ajuns la aproape 4,2 milioane,respectiv 40 % din populaţia activă (martie 2009). Un debitor are în medie două credite, înspecial de consum. Creditul mediu este de circa 13 000 lei şi existau aproximativ 7,5 milioanede credite bancare (decembrie 2009).

Putem deduce că structura creditorilor economiei reale şi ai populaţiei estediversificată după cum urmează:

a. Sectorul bancar autohton este principalul finanţator (66 % din total). În condiţiileactuale de diminuare a accesului la resursele externe, este posibil ca rolul sectorului bancar autohton să crească. Finanţarea economiei reale se realizează în special prin credite detrezorerie, dar şi creditele pentru finanţarea stocurilor şi echipamentelor au devenit într-ooarecare măsură mai importante (fig. 13).

30



Fig 13. Evoluţia creditelor acordate companiilor în funcţie de destinaţie


b. Creditorii externi asigură mai bine de o cincime din totalul finanţării. Până în prezent au fost o sursă stabilă de finanţare (ponderea s-a menţinut aproximativ constantă înultimii ani în jurul valorii de 21 % (a se vedea fig. 12). Sumele au fost destinate practic numaicompaniilor (populaţia deţine doar 0,08 % din totalul finanţărilor externe).

Trebuie remarcat că evenimentele nefavorabile care au urmat în domeniul monetar s-au produs şi ca urmare aprecierilor date de agenţiile de rating faţă de ţările din Centrul şi EstulUniunii Europene, printre care şi România. Acestea au coborât în noiembrie 2007, perspectivacalificativului de credit pentru România. Astfel, scăderea calificativelor şi/sau a perspectivelor

pentru ţările baltice, România şi Bulgaria s-a datorat în special semnelor de supraîncălzire aeconomiilor (deficite externe mari aşa cum relevă anexa 8 şi ritmuri ridicate ale creditului) şi

politicilor fiscale insuficient de restrictive, neadaptate noului context macroeconomic (fig.14).

31



Fig 14. Modificarea percepţiei agenţiilor de ratingfaţă de ţările din Centrul si Sud Estul UE

Sursa: Raport asupra stabilităţii financiare al BNR, 2009 date prelucarre dupăBloomberg

În acest context, principalele implicaţii pentru stabilitatea financiară sunt:

a) costurile de finanţare ale debitorilor (în monedă naţională şi valută) ar putea creşte încondiţiile în care nu este aşteptată o relaxare a politicilor monetare, b) necesitatea alocării unei părţi mai mari din venitul disponibil al populaţiei către

cheltuieli cu alimentele ar putea face mai dificilă plata obligaţiilor către bănci (în special încazul acelora cu venituri mai mici şi care au o pondere mare a serviciului datoriei în venituldisponibil),

c) profitul companiilor din sectoarele unde preţul internaţional al materiilor primecreşte mai repede decât preţul produselor finite se va reduce.

O asemenea evoluţie este susţinută, de reducerea inflaţiei, în special prin adoptareastrategiei de politică monetară de ţintire directă a inflaţiei, creşterea mai moderată a preţurilor reglementate în raport cu perioadele anterioare şi de continuarea aprecierii în termeni reali a

monedei naţionale în raport cu Euro, dar şi de angajamentul Guvernului pentru o politicăsalarială prudentă.

32



2.6. Datoria externă şi distribuţia rezervelor valutare oficiale

Intrările de capitaluri străine în România s-au intensificat începând din anul 2004, dela 8,4 procente din PIB în 2004, deficitul contului curent a ajuns la 13,5 procente din PIB în2007 şi la 12,3 procente din PIB în 2008. Datoria externă a sectorului privat a crescut de la 12

procente din PIB în 2004 la 45,6 procente din PIB în 2008, adică de aproape 4 ori.Adâncimea financiară a economiei româneşti în 2004 (măsurată ca M3/PIB) era mică,

de numai 25,6 procente. Intrările masive de capitaluri au mărit această adâncime, dar ea sesituează în continuare la un nivel relativ scăzut după standardele economiilor dezvoltate (34,6

procente din PIB în 2008). Dată fiind adâncimea financiară relativ mică, efectele intrărilor decapital au apărut rapid şi au fost semnificative.

Fig. 15 Gradul de monetizare a economiei


Cursul de schimb s-a apreciat atât în termeni reali, cât şi în termeni nominali. Întermeni nominali, de la aproximativ 4,1 lei/euro în ianuarie 2004, leul s-a apreciat la 3,1lei/euro în iulie 2007 (aproximativ 24 %) ca în anii ce au urmat să revină la acelaşi nivel din2004, astăzi un curs leu – euro este 4,1142 lei, 2010.

Intrările masive de capital au pus o problemă serioasă implementării ţintirii inflaţiei,noua strategie de politică monetară adoptată în august 2005.

Ca şi alte bănci din UE, băncile străine din România au primit resurse de la băncilemamă din UE. În 2004, 72% din pasivele externe proveneau din UE şi doar 21% din MareaBritanie.

Între 2004 şi 2009 pasivele externe ale băncilor din România au crescut de mai multde 6 ori, de la 3,8 la 24,5 miliarde euro. Creşterile au fost atât pe scadenţele scurte cât şi pecele medii şi lungi.

Împreună, creşterea resurselor în valută ale băncilor şi aprecierea leului au stimulat

comportamente exuberante privind activitatea de creditare în valute străine. Creditul a crescutcâţiva ani la rând cu ritmuri de 60-80 % pe an în termeni reali. Ponderea creditului în valută

33



pentru sectorul gospodăriilor a crescut de la 2,2 % din PIB în decembrie 2004 la 11,6 % dinPIB în 2009, adică de mai mult de 5 ori.

Pentru sectorul corporatist, aceste ponderi erau de 2,6 % şi respectiv 8,5 % din PIB,adică au crescut de mai bine de 3 ori. În total, intermedierea financiară (creditneguvernamental/PIB) a crescut de la 16,6 % în 2004 la 39,3 % în 2009.

Fenomenul care se produce la vremea respectivă a determinat intervenţia masivă în piaţă a Băncii Naţionale a României pentru a extompa deprecierea abruptă a valutelor dinRomânia, situaţie care a atras numeroase critici la adresa BNR, care a cumpărat sumeimportante de euro pentru a preveni aprecierile masive ale leului. BNR a procedat şi lacreşterea rezervelor minime obligatorii (RMO) pentru a atenua intrările de capitaluri.

De la 20 % cât reprezentau rezervele minime obligatorii la începutul lui 2002,rezervele minime obligatorii la pasivele în valută au fost majorate gradual la 42 % până înanul 2008 (fig.16).

Fig. 16 Ratele rezervelor minime obligatorii în România


În acest context, mişcările cursului de schimb devin cu atât mai importante, mai alescând este vorba despre debite în valută pe termen scurt.

Guvernatorul Băncii Centrale Mugur Isarescu afirma „că presiunile de apreciere a

leului determinate de intrările masive de capitaluri speculative, implică riscuri la adresa stabilităţii financiare" 19. El a schiţat mecanismul prin care sectorul privat poate ajunge lasupraexpunere faţă de riscul valutar: aprecierea leului inducând o atractivitate sporită aîmprumuturilor în valută, rezultând creşterea îndatorării externe a companiilor, în principal petermen scurt.

Decizia din toamna lui 2005 de a opri intervenţiile directe pe piaţa valutară, a indicatmişcările de orientare a politicii pe piaţa monetară corelate cu piaţa valutară. Pentru a evita

presiuni suplimentare de apreciere a leului, Banca Naţională a României trebuie să întreprindă politca monetară în conexiune cu cea a Ministerului Finanţelor întrucât dacă acesta va folosi pârghi specifice pentru neutralizarea efectelor nedorite cum ar fi emisiuni excedentare de deeuroobligatiuni, va afecta cu siguranţă politicile BNR.

19 Ziarul Financiar din 16.02.2007, articolul „Datoria externă pe termen scurt, explodează sub ochii BNR”

34



În ciuda creşterii rezervelor minime obligatorii, pasivele în valută ale băncilor comerciale s-au majorat cu 4,8 miliarde de euro, pentru ca ulterior să crească la 7,8 miliardede euro în 2007 şi cu încă 5,8 miliarde de euro în 2008. Aproximativ ¾ din creşterea pasivelor

băncilor străine în România din perioada 2005-2008 s-a produs după creşterea RMO la 40%.Ca răspuns la intrările masive de capital, BNR a cumpărat, aşa cum am amintit,

importante cantităţi de valută. Aşadar, intrările mari de capital s-au soldat cu deprecieriabrupte ale cursului diferitelor valute. În faţa intrărilor mari de capitaluri, politica fiscală afost prociclică, ceea ce a amplificat vulnerabilităţile asociate cu reversarea contului curentapărută în perioada 2004- 2008.

Însă Banca Naţională a României are în vedere nu doar valoarea absolută a rezervelor valutare, ci şi indicatorii derivaţi precum:

a) rezerva valutară exprimată în luni de importuri de bunuri şi servicii; b) şi raportul dintre rezerva valutară şi datoria externă pe termen scurt (fig. 17).

Fig. 17 Rezervele valutare la Banca Naţională a României exprimate

în luni de importuri de bunuri şi servicii


Politica fiscală a putut să atenueze unele efecte nedorite ale intrărilor mari de

capitaluri sau să le amplifice. Deoarece componentele ciclice ale PIB, intrările nete mari decapitaluri şi creşterea în termeni reali a cheltuielilor bugetare sau amplificat reciproc. Dinaceastă perspectivă, dar şi din perspectiva faptului că intrările mari de capitaluri sunt asociatecu crize financiare, opţiunea politicii fiscale în România a fost imprudentă între anii 2004-2008.

Pe fondul acestei imprudenţe s-au produs în România două cauze:Prima a fost aceea că decidenţii au considerat că „timpurile bune” au venit odată

pentru totdeauna, ceea ce evident însemna că expansiunea cheltuielilor putea fi permanentă.A doua a fost anul electoral 2008, care a amplificat cheltuielile şi mai mult. Politica

fiscală a cheltuielilor a pus bazele pentru o contracţie fiscală involuntară în eventualitateascăderii economiei.

Evident, fiecare ţară are particularităţile ei şi din această cauză, fiecare reversare decont curent, episod de intrări masive de capitaluri, opriri bruşte de capitaluri şi crize financiare

35



are particularităţi. Totuşi ele au şi unele caracteristici care se întâlnesc indiferent de ţară saude perioada în care se manifestă.

Băncile Centrale ale ţărilor din Centrul şi de Sud Estul Uniunii Europene cu regim decurs flexibil – Ungaria, Cehia, Polonia şi România– s-au pronuţat explicit, într-o declaraţiecomună din februarie 2009, împotriva acceptării unei deprecieri excesive a monedelor locale

– nejustificate în raport cu fundamentele economice de natură să creeze mişcăridestabilizatoare şi în acest sens s-au angajat să intervină pentru a o combate. Evoluţia cursuluide schimb al monedelor acestor ţări este prezentat în anexa 9.

În ceea ce priveşte evoluţia viitoare a cursului real efectiv al monedei naţionale, estede dorit stabilizarea acestuia în jurul unui nivel compatibil cu un deficit de cont curent ce

poate fi acoperit confortabil prin investiţii străine directe.Aşadar, alegerile de politică monetară nu sunt simple din cel puţin două motive. Pe de

o parte, această analiză este simplificatoare; ea nu face distincţie între un mediul economic încare ajustările sunt rapide şi fără costuri deosebite şi un mediu în care există asimetrii şirigidităţi importante. Acesta este şi motivul pentru care specificul condiţiilor din ţările în cursde dezvoltare a născut o abordare structuralistă, neo-structuralistă în varianta modernă.

Pe de alta parte, miscarea fluxurilor financiare, speculative sau nu, este determinataatat de elemente rationale cat si de irational. Ambele seturi de motivatii pot conduce lainstabilitate majoră.

Limbajul economiştilor conţine o expresie dragă lor, “fundamentelemacroeconomice”, care sunt însă adesea insuficiente pentru a explica giraţii valutare extreme.Celebră a rămas în acest sens şi formularea lui Alan Greenspan de acum câţiva ani, atuncicând el a avertizat asupra imprudenţei de a privi ascensiunea bursei new yorkeze ca un trendfără sfărşit; el a vorbit de o “exuberanţă iraţională”, care a şi devenit titlul unei cărţi semnatede un reputat finanţist.

Este evident şi faptul că mişcările libere de capital caracterizează mai ales ţăriledezvoltate, care beneficiază de instituţii solide, inclusiv de sisteme financiar bancare

puternice. Ţările în curs de dezvoltare, au instituţii slabe, şi sunt prin definitie vulnerabile siincapabile să facă faţă unor miscari de capital de mare amplitidine si volatile. De aceea,numerosi teoreticieni, de sorginte veche sau mai noua, au recomandat acestor ţări multă

prudenţă în deschiderea (liberalizarea) pieţelor financiare, a contului de capital. Întrucât sevorbeste despre o asimetrie in acest sens, liberalizarea miscarilor de capital –in situatia tarilor sarace, cu institutii neperformante— trebuie să urmeze liberalizarii contului curent, fluxurilor comerciale. 20

20 Buletinul lunar din sepetmbrie 2009, privind Evoluţia cursurilor de schimb.

36



CONCLUZII

În lucrarea de faţă sunt identificate noţiuni şi concepte privind analiza datoriei

externe a ţărilor din Sud – Estul Uniunii Europene. Aprecierea datoriei externe a ţărilor a presupus stabilirea anumitor criterii decuantificare a acesteia. Astfel, analiza poziţiei financiare (bonităţii) a unei ţări implicăanaliza anumitor indicatori de apreciere a datoriei. Acesta determinându-se cu ajutorul

serviciului datoriei externe, cu ajutorul dobânzilor aferente datoriei dar şi ca raport dintre serviciul datoriei externe şi încasările provenite de pe urma exporturilor de mărfuri şi servicii şi separat cu ajutorul raportului dintre dobânziile plătite şi încasările din export.

Cu cât rambursările de împrumuturi şi dobânziile aferente acestora absorb o partemare din încasările venite de pe urma exporturilor, cu atât mai încordată va fi balanţa de

plăţi externe a unei ţări debitoare faţă de străinătate. Sau cât mai mare este efortul valutar reclamat de datoria externă, cu atât mai mici vor fi resursele valutare ale unei ţări rămase

pentru plata importurilor destinate dezvoltării economice şi aprovizionării acesteia cu bunuride consum.

De asemenea, volumul datoriei externe nu trebuie privit izolat pentru că altfel nu se poate spune mare lucru dacă nu se raportează la potenţialul economic, amplificând resursele şi capacităţiile creatoare ale unei ţări şi capacitatea de a genera venituri în valută prinexporturi competitive.

Imprumuturile externe reprezintă o formă a exportului de capital datorită existenţei, pe piaţa ţărilor dezvoltate, a unui surplus relativ de capital, care îşi căută plasament peste graniţă în condiţii mai avantajoase decât în interior.

Aşadar, opţiunea ţărilor pentru împrumuturile externe este dependentă de:• mărimea pieţei interne a capitalului de împrumut;• volumul comerţului exterior;• raportul dintre exportul şi importul care compun comerţul exterior.

În concluzie, datoria externă nu trebuie privită mereu ca fiind negativă, ea trebuieinterpretată doar în contextul economic şi politic al fiecărei ţări. Creşterea în cifre absolute adatoriei externe şi a serviciului datoriei externe nu reprezintă neapărat un fapt negativ, dacăaceste credite sunt folosite în retehnologizări sau investiţii profitabile, ele pot deveniadevărate motoare ale dezvoltării economice, amplificând resursele şi capacităţiile creatoareale unei ţări.

Uneori statele înainte de a accede la împrumuturi externe trebuie să analizeze cu

atenţie dacă le sunt mai favorabile un împrumut extern sau unul de pe piaţa internă pentru că spre deosebire de datoria publică internă, datoria publică externă este mai împovărătoaredin următoarele considerente:

• împrumuturile externe trebuie rambursate, în timp ce împrumuturile interne pot fi transformate în împrumuturi perpetue, sau rambursarea lor poate fi amânată printr-o conversie intr-un împrumut pe termen lung. Conversia presupune ca în perioadele în care rata medie a dobânzii scade considerabil, statul să fructifice situaţia creată pentru a-şi uşura efortul financiar determinat de împrumuturilecontractate, în condiţii mai puţin favorabile. În această perioadă, statul

preschimbă înscrisurile unui împrumut vechi cu înscrisuri ale unui nouîmprumut emis cu o dobândă mai scăzută. De obicei operaţiunile de conversie

se derulează în faza de depresiune şi la începutul fazei de înviorare a cicluluieconomic, deoarece atunci dobânda atinge nivelul minim. Prin conversiune,

37



statul obţine un avantaj financiar, concretizat în reducerea cheltuielilor cu platadobânzii şi, implicit, a serviciului datoriei publice, dar înregistrează un

prejudiciu moral, datorat scăderii credibilităţii sale pe piaţa capitalului deîmprumut.

• obligaţiile privind dobânzile şi alte cheltuieli aferente împrumuturilor externe

se stabilesc de către creditori, guvernul ţării beneficiare, neavând control asupra acestora;

• o deprecierea valutei debitorului pe pieţele monetare interne creşte povara plăţilor de dobânzi şi a capitalului rambursat;

• plăţile trebuie efectuate la termenele stabilite de către creditori şi nu la celeconvenabile ţării debitoare;

• neplata/nerestituirea la termene stabilite a dobânzilor, comisioanelor sau acapitalului împrumutat atrage penalităţi şi creează dificultăţi pentru obţinereaunor credite în viitor, aşa cum se întâmplă în prezent în România;

• balanţa de plăţi este influenţată negativ dacă sumele obţinute, prinîmprumuturi externe, nu sunt utilizate pentru creşterea exporturilor, sau

pentru reducerea importurilor ţării debitoare;• pierderea de suveranitate reprezintă, uneori, un preţ indirect al recurgerii la

împrumuturi externe (este cazul împrumuturilor obţinute de la unele instituţii financiare internaţionale şi care pot cere guvernului tării beneficiare să promoveze anumite politici economice).

Cu alte cuvinte, orice analiză a datoriei externe trebuie să evidenţieze costurile şiavantajele care ar putea rezulta din recurgerea la capitalul străin pentru soluţionarea unor

situaţii imposibil de abordat doar cu mijloacele proprii pentru că aşa cum am văzut acestea presupun şi plata unui sacrificiu de suveranitate.

Cât priveşte datoria externă a ţărilor din Sud – Estul Uniunii Europene, raportul Băncii Morgan Stanley din 2008, bazat pe datele financiare ale Fondului Monetar Internaţional, estima datoria externă a ţărilor din Sud – Estul Uniunii Europene la 1600 mld de dolari în anul 2008, din care 1500 mld reprezentau credite furnizare de instituţiile decreditare occidentale. Aceasta s-a putut datora ca urmare a volumului de credit externabsorbit de Europa de Est, care a crescut între 2005 – 2008 de cca trei ori. Cifrele prezentatei-au determinat pe analiştii bancari occidentali, să considere că în mare parte creştereaeconomică generată în ţările din Sud – Estul Uniunii Europene s-a datorat exodului decapitaluri oocidentale spre acestă zonă, susţinute de corporaţiile financiare occidentale prinbănciile fice din teritoriile regionale.

Imprumuturile acordate antreprenorilor din această regiune a Europei au adus

profituri uriaşe băncilor occidentale din regiune şi au fost, în mare măsură, responsabile pentru ratele medii de creştere de 6% în PIB, în termeni reali, creşteri cunoscute demajoritatea ţărilor din regiune în ultimii ani şi mai cu seamă în România, odată cuintegrarea în UE la începutul anului 2007. A urmat un boom economic ce a generat ocreştere a consumului fără precedent, materializată în vânzarea de locuinţe, de maşini şi altebunuri durabile, susţinute înainte de toate de condiţiile de acordare a creditelor caredeveneau tot mai relaxante. Însă totul a funcţionat atâta timp cât era creştere economicăcare ar fi trebuit să aducă alte şi alte locuri de muncă. În momentul de faţă, unele economiidin Sud Estul Uniunii Europene se scufundă, şomajul este în creştere, iar datoriile externeacumulate în ultimii ani, devin alarmante şi îndreaptă statele respective spre incapacităţi de

plată.

Dacă ar fi să găsim cauza morală a creşterii datoriilor externe a ţărilor din aceastăregiune a Europei, cele relatate mai sus, descriu cel mai bine acest dezechilibru exprimat

38



prin creşterea datoriei externe. Însă la fel de bine poate descrie şi faptul că extinderea UE spre această zonă a Europei, a găsit total nepregătite statele din această regiune, amânându- se adoptarea de soluţii conform practicilor occidentale şi menţinerea de practici şi conduiteeconomice specifice zonei, vezi licitaţiile trucate, actele de corupţie instituţionalizată, audeterminat supraevaluări astronomice în costurile investiţiilor realizate şi garantate prin

credite de Statul Român. Efectiv şpaga în locul unui plan riguros de afaceri care săanticipeze eventualele disfuncţionalităţi viitoare, au fost acceptate de conducătorii care au girat investiţiile nici măcar realizate în totalitate, invocând motive susţinute pe fondul crizei. Acum acestia îşi exonerează responsabilitatea prin naţionalizarea pierderilor, în sensul căle-au trimis la popor dar după ce în prealabil profiturile au fost exclusiv privatizate,degrevate de orice taxe şi impozite care ar fi trebuit să vizeze averile indiferent de cumacestea au prosperat. Singura ţară din lume care a combătut criza şi a restabilit ecchilibrul în bugetele de stat printr-o majorare a politicii fiscale, diferenţiat pe categorii de averi, a

fost Statele Unite ale Americii, stabilind şi destinaţia concretă a sumelor colectate, şi anumebugetul asigurărilor sociale, fiind echilibrat ca urmare a unei asemenea politici fiscale.

39



BIBLIOGRAFIE

1. Anghelache Gabriela Finanţele publice ale României , Ed. Economică, Bucureşti,2003

2. Bal, A. Economii în tranziţie. Europa Centrală şi de Est, Bucureşti,Editura Oscar Print, 1997

3. Bal, A., Economia mondială, Editura Economică, Bucureşti, 2000Dumitrescu S.

4. Dumitrescu, S. Economie mondială, Editura Microinformatică S.R.L.,(coord.) Cluj-Napoca, 1992.

5. Dumitrescu, S., Economie Mondială, Ediţia a II-a, Bucureşti,Bal, A. Editura Economică, 2002

6. Ioan Glia Drept financiar Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998

7. Iulian Văcărel, Finanţe publice, Ed. Didactică şi PedagogicăFlorin Bercea, Bucureşti, 1992

Gabriela Anghelache

8. Munteanu, C., Finanţe internaţionale” , Editura AllHorobeţ, A., Beck, Bucureşti, 2003

9. Moşteanu Tatiana Buget şi trezorerie publică, ediţia a III – a, Ed. TribunaEconomică, Bucureşti, 2002

10.Mihai A. Ungureanu Finanţe publice, Ed. Independenţa Economică, Piteşti, 2000 Surse Internet:11.**** www.bnr.ro – Rapoarte ale Băncii Naţionale a României

precum: Raportul privind ţintirea directă ainflaţiei în Rep. Cehă, Polonia şi Ungaria:Implementare şi performanţe, Raport asuprastabilităţii financiare al BNR, din anul 2009,date prelucate după EUROSTAT, Comisia

Europeană, şi calcule efectuate de BNR dar şiRapoartele din anii 2007, 2008.

40

http://www.bnr.ro/

http://www.bnr.ro/



12.**** www.epp.eurostat.ec.europa.eu. Raportul privind deficitul de cont curent al UE,nr. 27 din data 11.06.2010 al Eurostat.

13.**** www.infoeuropa.eu14.**** www.trade.rom15.**** www.undp.org

16.**** www.worldbank.org17.**** www.capital.ro18.**** www.finantare.ro19.**** www.zf.ro. - Ziarul Financiar din 16.02.2007, articolul

Datoria externă pe termen scurt explodeazăsub ochii BNR

20.****Buletinul lunar nr.9/2009 Banca Centrală Europeană21.**** www.economie.hotnews.ro.22.****Bloomberg Raport al BNR din anul 2008, preluare

date după www.bloomberg.com.23.****Eurostat, 2007, 2008, 2009, 2010 Raport nr. 80/2010 privind volumul

comerţului în UE 27

24.****Comisia Europeană, previziunile mai 200925.****Capital Economics Raport priving Inflaţia globală ca un ceas –

Reîntoarcere la delaţie, nr. 3/200826.****Raportul Morgan Stanley din 200827.**** Business Standard, 2009 Sinteză diverse articole28.**** www.economistul.ro Analize şi sinteze diverse articole29.**** www.investromania.ro Analize şi sinteze diverse articole30.**** www.tribunaeconomica.ro Anliză şi sinteză făcută personal din diverse

articole31.**** www.bursa.ro.

41

http://www.capital.ro/

http://www.finantare.ro/

http://www.zf.ro/


http://www.capital.ro/

http://www.finantare.ro/

http://www.zf.ro/




Date post:	07-Apr-2018
Category:	Documents
Upload:	ungureanu-nicolae
View:	227 times
Download:	0 times

Ebook Datoria externă a ţărilor din Centrul si SE UE

Documents