INTRODUCERE Necesitatea unei supravegheri prudentiale impuse bancilor prin lege decurge din actiunea factorilor elementari de pe piata bancara si anume din rolul bancilor in economie. Stabilitatea unei economii are ca principal pilon de sustinere stabilitatea sistemului bancar, respectiv functionarea normala a bancilor in toate atrbutiile lor importante. Activitatea bancilor este insa stans legata de actiunile si comportamentele agentilor economici, persoanelor fizice care sunt clienti ai bancilor. Clientii interpreteaza fenomenele ce se petrec in activitatea unei banci cu un mare grad de subiectivism, raspandind zvonuri nefondate si aprecieri relative, generand astfel panica in randul populatiei. Se creeaza inevitabil o stare de neincredere in bancile periclitate de aceste zvonuri avand loc retrageri masive de depozite de catre deponenti. In conditiile unui dezechilibru a situatiei lichiditatii si 1
Transcript
INTRODUCERE
Necesitatea unei supravegheri prudentiale impuse bancilor prin lege
decurge din actiunea factorilor elementari de pe piata bancara si anume din rolul
bancilor in economie. Stabilitatea unei economii are ca principal pilon de sustinere
stabilitatea sistemului bancar, respectiv functionarea normala a bancilor in toate
atrbutiile lor importante. Activitatea bancilor este insa stans legata de actiunile si
comportamentele agentilor economici, persoanelor fizice care sunt clienti ai
bancilor. Clientii interpreteaza fenomenele ce se petrec in activitatea unei banci cu
un mare grad de subiectivism, raspandind zvonuri nefondate si aprecieri relative,
generand astfel panica in randul populatiei. Se creeaza inevitabil o stare de
neincredere in bancile periclitate de aceste zvonuri avand loc retrageri masive de
depozite de catre deponenti. In conditiile unui dezechilibru a situatiei lichiditatii si
trezoreriei, bancile se confrunta cu crize greu de stapanit, consecintele fiind nefaste.
Pentru stabilitatea de durata a sistemului bancar s-au constituit astfel
reglementarile de supraveghere prudentiala in scopul de a preveni ca bancile sa se
orienteze catre obtinerea unor profituri mari si rapide si pentru a proteja interesele
deponentilor.
Crizele bancare au efecte negative nu numai asupra economiei tarii unde se
produc, ci, datorita procesului de globalizare au tendinta de a contamina si alte
economii, afectand astfel stabilitatea financiara la nivel global. Autoritatile
sistemelor de supraveghere prudentiala au fost puse in situatia creari unui cadru de
reglementare a activitatii bancare la nivel national. Un prim pas in aceasta directie a
fost realizarea, in 1988, a unui acord elaborat de Comitetul de la Basel privind
reglementarile bancare si practicele de supraveghere. Acest acord, numit in limbaj
bancar Acordul Basel I, a avut menirea creari unui climat de concurenta corecta
1
intre bancile internationale prin stabilirea unui prag minim al capitalului la nivelul
de 8% fata de activele ponderate in functie de gradul de risc pentru fiecare banca.
Datorita procesului de concentrare bancara, pe fondul aparitie unor giganti bancari
care dispun de resurse tehnologice, financiare si umane mult mai avansate au
inceput sa se evidentieze slabiciunile Acordului Basel I. Comitetul de la Basel a
fost pus astfel in situatia realizarii unor revizuiri, creand cel de-al doilea acord de la
Basel (Acordul Basel II) privind cerintele de capital pentru institutiile de credit.
In Romania perioada de dupa 1990 este cea care marcheaza o noua era
pentru sistemul bancar romanesc. Acesta a cunoscut o serie de transformari ale
carui rezultate a permis realizarea unui sector bancar diferit de cel din epoca
anteriora, dar inca incomparabil cu cel din tarile dezvoltate din Uniunea Europeana.
Aceasta remodelare a sistemului bancar romanesc a avut drept scop, pe de o parte
crearea unui sistem bancar dupa principiile economiei de piata, iar pe de alta parte
armonizarea legislatiei romanesti cu aceea a tarilor din Uniunea Europeana.
Remodelarea sistemului bancar romanesc a avut in vedere constituirea unui
element de o importanta deosebita, inexistent in perioada de tranzitie, si anume
supravegherea prudentiala. Exercitata de BNR, aceasta are rolul de a preveni
comportamentul neprudential al bancilor, determinat de inclinatia acestora de a
acapara cati mai multi clienti si astfel, obtinerea unor profituri mari si rapide, si de
protejare a deponentilor mentinand astfel stabilitatea financiara si increderea
publicului in bancile din Romania.
Supravegherea bancara s-a confruntat, in primii ani, cu ezitari si esecuri
datorita caracterului sau inovativ si lipsei de experienta si de pregatire a sistemului
de supraveghere. Romania nu a fost nici ea ocolita de numeroase falimente
bancara, ca si in marea majoritate a tarilor emergente, si toate acestea au fost puse
pe seama calitatii sistemului de supraveghere. Aceste esecuri au contribuit insa la
perfectionarea procesului de supraveghere, in prezent considerandu-se a fi
corespunzatoare si in acord cu nivelul de dezvoltare a pietei bancare romanesti.
2
Nevoia perfectionarii sistemului de supraveghere este evidenta datorita
diversificarea si aparitia produselor bancare noi, si nu in ultimul rand recenta
aderare la Uniunea Europeana.
Concurenta acerba intre banci si diversificarea produselor oferite de acestea
sunt factori care expun bancile la noi riscuri si provocari. Acest lucru necesita o
innoire continua a modelelor, tehnicilor si instrumentelor de gestionate a activitatii
si a riscurilor aferente, necesare cresterii competitivitatii bancare.
Lucrarea de faţă isi propune analizarea modelelor si instrumentelor de
supraveghere bancara atat la nivel national cat si international. Se analizeaza
modelele si instrumentele atat in spatiul european, cat si in afara acestuia.
3
CAPITOLUL 1
ANALIZA MODELELOR SI INSTRUMENTELOR DE
SUPRAVEGHERE BANCARA IN SPATIUL EUROPEAN
In ultimii treizeci de ani au existat numeroase crize bancare.Caprio si
Klingebiel (1999) au identificat 69 de astfel de crize incluzand in studiul lor atat
tarile dezvoltate cat si cele in curs de dezvolatre.
Insolvabilitatea bancilor generata de declansarea unei crize bancare creaza
distorsiuni care afecteaza economia in ansamblul ei si ale caror efecte pot fi:
“Fuga capitalurilor” atunci cand publicul ia la cunostinta despre
insolvabilitatea unei banci. Avand in vedere ca banca manevreaza “cea mai de pret
avutie a oamenilor” si anume banii, populatia este foarte sensibila la cunoasterea
insolvabilitatii a unei singure banci. In acest caz se ajunge la o scadere a increderii
in sistemul bancar ceea ce poate conduce la retrageri masive de depozite de catre
clienti. Are loc deci un proces de demonetizare si fuga capitalurilor stopand astfel
cresterea economica si succesul politicilor macroeconomice.
Refinantarea sau reinnoirea creditelor clientilor cu datorii mari. De teama
unei agravari a starii financiare bancile au tendinta de a sprijini clientii care au
contractat credite mari si care sunt in situatia incapacitatii de rambursare a acestora,
ignorand astfel clienti care pot desfasura activitati productive. Aceste fenomen
poarta denumirea de crowding-out.
Instabilitatea sistemului bancar duce inevitabil la cresterea ratelor de
dobanda, crestere perceputa atat de clienti cat si de banci. Pentru atragerea de noi
depozite prin care ar mentine lichiditatea, cresc ratele de dobanda la depozite,
crestere care atrage dupa sine si cresterea ratelor de dobanda la creditele noi
4
acordate, influentand astfel negativ economia reala, nivelul preturilor si cresterea
economica.
In cazul pierderilor inregistrate de bancile de stat , dar si de cele private se
asteapta ca acestea sa fie asimilate de catre guvern prin nationalizare sau prin
sistemul subventiilor care va afecta deficitul bugetar cvasifiscal. Aceste pierderi au
inregistrat valori in anumite perioade de peste 50% din PIB in unele tari (de
exemplu, Indonezia in 1997 si Argentina in 19981), pierzatorii fiind in acest caz
contribuailii la bugetul de stat.
In cazul in care o banca intra in insolvabilitate deciziile de politica monetara
luate de banca centrala pot sa nu fie, in anumite situatii, eficiente. De exemplu:
banca centrala poate lua decizia de majorare a ratei rezervei minime obligatorii
pentru a atrage lichiditate din sistem. In cazul insolvabilitatii unei banci aceasta
masura poate conduce la o incercare a bancii in cauza de mentinere a marjei de
dobanda (diferenta intre dobanda activa si cea pasiva) si a profiturilor, crescand
astfel rata de dobanda la creditele acordate.
Toate aceste efecte se concretizeaza pe de o parte in pretul fiscala platit
pentru rezolvarea crizei bancare, iar pe de alta parte in pierderile din PIB asociate.
Resursele bancilor sunt constituite in cea mai mare masura din depozitele
atrase de la clienti si intr-o mica masura sunt resurse propii. Acest lucru face ca, de
cele mai multe ori, raportul intre datorii si fondurile propii sa fie de 20, sau chiar 30
la 1. In plus depozitele sunt plasamente pe termen scurt, putand chiar fi retrase
inainte de termen, in timp ce creditele sunt acordate pe termene mai lungi si, de
regula termnele sunt fixe. Aceste lucruri fac ca bancile sa fie vulnerabile la
retrageri masive de depozite, iar clientii sa fie expusi la pierderea banilor depozitati
in cazul in care o banca ajunge in stare de insolvabilitate. Pentru evitarea acestor
efecte nocive s-a ajuns la necesitatea ca bancile sa fie supuse supravegherii
prudentiale exercitata de o autoritate statala care sa acorde sprijin bancilor care se
1 Bogdan Moinescu, Dardac Nicolae coord. “Supravegherea prudentiala si gestionarea riscului sistemic”, teza de doctorat, 2006 (Honohan, P. and D. Klingebiel, “Controlling fiscal costs of banking crises”)
5
vor confrunta cu retrageri maisve de depozite daca acestea vor face dovada ca
stabilitatea lor financiara este sanatoasa iar actiunile deponentilor sunt doar
rezultatul unor zvonuri nefondate, iar pe de alta parte supravegherea prudentiala
ofera deponentilor incredere ca economiile lor sunt administrate de institutii oneste
si corecte care respecta regulile prudentiale.
Prin supraveghere prudentiala se intelege o entitate al carei obiectiv prioritar
este “sustinerea stabilitatii institutiilor financiare si/sau a sistemului financiar in cea
mai mare masura. Supravegherea prudentiala se axeaza pe institutiile de credit, cu
scopul de a proteja solvabilitatea si viabilitatea lor. Asa cum si termenul sugereaza,
supravegherea prudentiala are legatura cu asigurarea – sau, in termeni mai realisti
– cu incurajarea si promovarea comportamentului prudential al managerilor
institutiilor bancare”2
Uneori, aceste sarcini sunt exercitate de o singura autoritate specializata, iar
alte ori exista autoritati separate.De altfel acestea sunt si modelele de supraveghere
prudentiala:
- modelul supravegherii unificate
- modelul suparvegherii specializate.
Aceste modele vor fi prezentate in prezentul capitol ceva mai incolo.
Termenul de supraveghere prudentiala poate fi folosit atat in sens restrans,
cat si in sens larg.
Supravegherea in sens restrans este realizata pe baza raportarilor de prudenta
bancara (supravegherea “off-site”) precum si prin inspectii la sediul bancilor
(supravegherea “on-site”). Pentru aceasta, supraveghetorii bancari trebuie sa tina
legatura in permanenta cu conducatorii bancilor si sa dispuna de modalitati de
colectare si analiza a raportarilor prudentiala si statistice de la o banca.
Veridicitatea acestor raportari trebuie verificata prin examinrile la birou sau
2 Talk by Deputy Governor, Mr G.J. Thompson, to Monash University Law School Foundation, Melbourne, 28 March 1996.
6
prin utilizarea auditorilor externi. Un element esential al supravegherii bancare este
ca aceste monitorizari sa fie bazate pe motive consolidate.
Supravegherea “off-site” are la baza evaluarea fiecarei banci din punct de
vedere al respectarii cerintelor minime de prudenta bancara si al situatie sale
financiare curente. Aceasta evaluare se realizeaza prin analizarea raportarilor
prudentiala si statistice primite in mod periodic de catre autoritatile care desfasoara
activitatea de supraveghere precum si analizarea oricaror informatii cu privire la
activitatea acestor institutii (rapoarte de audit, conturi anuale publicate, informatii
fdin presa electronica etc.). Un instrument important in realizarea supravegherii
off-site il reprezinta registrele de credit si registrele privind incidentele de plati. 3
Supravegherea off-site are mai multe utilitati. In primul rand ea este folosita
ca instrument de avertizare timpurie care are rolul de a detecta, intre perioadele in
care se realizeaza inspectii la fata locului, acele tendinte nefavorabile in activitatea
unei banci, ce ar putea avea efecte nefaste in viitor : modificari ale unor variabile
cum ar fi profitul sau marjele de dobanda, deteriorarea indicatorilor financiari
calculati pentru banca fata de nivelurile inregistrate in perioadele anterioare sau in
comparatie cu cei ai altor banci. O a doua utilitate a supravegherii off-site o
reprezinta verificarea respectarilor prudentiale de catre banci si recomandarile
autoritatilor de supraveghere. In al treilea rand, aceste monitorizari permit
imbunatatirea eficientei supravegherii la fata locului.
Monitorizarea off-site poate, de asemenea, sa identifice potentialele
probleme intre intervalele de realizare ale suprvegheri on-site, si astfel sa detecteze
si sa corecteze lucrurile inainte ca problemele sa devina mai serioase. Astfel de
raportari pot sa fie utilizate pentru a identifica trendul nu numai pentru pentru
anumite institutii, dar si pentru sistemul bancar in ansamblul sau. Aceste raportari
pot reprezenta baza in discutiile cu managementul bancii supravegheate, fie la
anumite intervale de timp fie atunci cand problemele apar. Ele ar trebuie sa fie de
3 Vezi capitolul “ Intrumente indirecte de suparevghere prudentiala “
7
asemenea o parte componenta a examinarii planificate astfel incat beneficiul
maxim sa fie obtinut prin reducerea de timp petrecut cu realizarea supravegherii
on-site.
In urma informatiilor oferite de catre sistemele de supraveghere off-site se
declanseaza, in cazul in care este nevoie, actiuni de insepectie on-site .
Supravegherea on-site.
O supraveghere bancara eficienta se realizeaza prin completare la
monitorizarea off-site cea on-site. Aceasta metoda este utilizata pentru a verifica
acuratetea raportarilor prudentiale, situatia financiara a unei banci, calitatea
portofoliului de credite, sistemul de control intern si de gestiune a riscurilor,
precum si alte aspecte, cum ar fi calitatea conducerii, ce nu pot fi realizate prin
intermediul supravegherii off-site. Examinatorii specializati verifica cu mai multa
acuratete factorii calitativi de la nivelul managementului, analiza ce nu poate fi
identificata prin rapoartele de reglementare.
Relatiile dintre celor doua componente ale supravegherii in sens restrans sunt
complementare. Examinarile la birou orienteaza activitatea in-site care la randul ei
ofera informatii pentru rafinarea analizelor off-site. Colaborarea dintre ele
alcatuiesc o supraveghere “micro-prudentiala” completa si are o importanta
deosebita in prevenirea falimentelor bancare si a manifestarii riscului sistemic.
Supravegherea in sens larg are o importanta atat nationala cat si
internationala. La nivel national sistemul bancar este responabil de alocarea
reasurselor economice. Prabusirea acestuia ar duce la un blocaj economic aproape
total. La nivel international problemele unui sistemul bancar, in contextul
globalizarii, ar putea influenta si afecta alte sisteme.
“Scopul supravegherii prudenţiale este de a preveni falimentele bancare,
pentru a-i proteja pe deponenţi, precum şi stabilitatea generală a sistemului
financiar şi economic.”4 Altfel spus supravegherea bancara are rolul de a asigura
4 Parlamentul European, Comunicare pentru membrii.
8
sanatatea sistemului bancare ceea ce inseamna potrivit lui Mario Draghi,
guvernatorul Bancii Italiei, sanatatea unui sistem bancare se caracterizeaza prin
flexibilitate, rezistenta, stabilitatea.
Sanatatea sistemului bancar nu este insa pe deplin asigurata de o
supraveghere prudentiala de calitate. Aceasta este o conditie esentiala dar nu si
suficienta. Pe langa aceasta trebuie sa existe un cadru macoreconomic stabil care sa
permita atat bancilor cat si clientilor acesteia sa faca o evaluare justa a
perspectivelor de afaceri astfel incat clientii sa nu fie pusi in situatia incapacitatii de
rambursare a creditului contractat pentru finantarea afacerii, sa existe un cadru
juridic bine pus la punct care sa asigure respectarea conditiilor contractuale si sa
permita bancilor sa actioneze in recuperarea creditelor acordate in cazul in care
acestea nu sunt rambursate si/sau sa initieze procedura de faliment pentru debitorul
rau-platnic, sa existe un sistem contabil corect care sa evalueze in mod realist
activele bancii si cele ale companiei care solicita un credit, sa nu permita statului sa
intervina in sistemul bancar, astfel incat creditele sa fie acordate pe principii
prudentiale si nu politice, sa existe un sistem nebancar bine pus la punct (piata de
capital, asigurari, societati de leasing etc.) asa incat banca sa nu se angajeze in
operatiuni pentru care nu este bine pregatita.
Ca urmare a neindeplinirii conditiilor de mai sus scrizele bancare au aparut
atat in tarile dezvoltate, dar mai ales in tarile in curs de dezvoltare, costurile
asociate tarilor emergente fiind mult mai mari decat cele din tarile dezvoltate.
Hoggarth (2001) a estimat pierderi medii de 17.8% din PIB in cazul tarilor in curs
de dezvoltare care s-au confruntat cu crize bancare (in Chile si Argentina pierderea
totala a atins 40-50% in 1986).
Scopul primordial al supravegherii prudentiale este acela de a asigura
stabilitatea financiara insa acest lucru este in contradictie cu functionarea eficienta
a acestuia., deoarece sistemul ar fi sigur daca toate depozitele ar avea in
contrapartida active cu grad de lichiditate si de siguranta de 100%. Insa singurele
9
active care ar indeplini aceste conditii ar fi detinerile de moneda ceea ce ar insema
ca bancile sa nu obtina profit. Din aceasta cauza supravegherea trebuie sa accepte
ca bancile trebuie sa-si asume anumite riscuri. Supraveghrea prudentiala nu asigura
supravietuirea unei banci in conditiile unei crize bancare.
Pentru a-si atinge sopul principal pentru care a fost creata, supraveghera are
nevoie de cat mai multe informatii. Acestea sunt obtinute fie prin eforturi propii ale
supraveghetorilor, fie din alte surse. Cea mai mare parte din informatii sunt
transmise chiar de bancile supravegheate. De aceea sistemul de supraveghere
trebuie sa fie bine pus la punct atat din perspectiva omogenitatii datelor primite, cat
si din perspectiva prelucrarii rapid a infomatiilor primite.
Supravegherea prudentiala, prin calitatea intrarii si mentinerii in sistem a
bancilor care respecta regulile prudentiale, asigura cresterea economica si sectoare
economice sanatoase.
Implementarea sistemului de supraveghere prudentiala difera de la tara la
tara in functie de tipologia entitatii care realizeaza supravegherea (un singur
supraveghetor sau entitai separate penrtu fiecare segment al pietei financiare),
instrumentele utilizate de fiecare entitate bancara pentru identificarea si rezolvarea
problemelor aparute la nivelul institutiei supravegheate, modul de abordare si
rezolvare a crizelor bancare. De asemenea se mai tine seama si de arhitectura
sistemului bancar si de existenta instrumentelor indirecte de supraveghere
prudentiala (birouri de credit, registrele de credit, registrele incidentelor de plati
etc.)
Modele de supraveghere prudentiala
Exista inca un numar mare de tari care se afla intr-o continua dezbatere cu
privire la schimbarea structurii supravegherii prudentiale, si daca are loc acesta
reforma, in ce directie trebuie sa se indrepte? In literatura recenta de specialitate
exista dispute referitoare la delegarea responsabilitatii realizarii supravegherii
prudentiale unor institutii independente, in conditiile in care aceste institutii au clar
10
definite obiectivele si au instrumentele de supraveghere adecvate pentru a-si atinge
aceste obiective.
- Independenta supravegherii are patru dimensiuni:
- Independenta reglementarii, asociata cu o larga autonomie in stabilirea
reglementarilor si principiilor prudentiale.
- independenta supravegherii din perspectiva neamestecarii politicului si
intimidarea din partea industiei.
- Autonomia institutionala asociata cu securitatea supraveghetorilor.
- Independenta din punct de vedere bugetar (financiar)
A patra dimensiune (independenta financiara) ridica trei intrebari: Exista
modele de supraveghere optime? Care sunt cele mai utilizate modele in acest sens?
Putem explica diferenta dintre aceste modele analizand factorii specifici din fiecare
tara?5
Inainte de 1999 supravegherea bancara era efectuata in tarile cu economie de
piata de catre banca centrala, iar celelalte segmente ale pietei financiare (piata de
capital si cea a asigurarilor) aveau cate o institutie separata de supraveghere.
Problema era, ca in unele tari numarul acestor institutii era tot mai mare
Supravegherea de acest tip era destul de greu de realizat in cazul pietelor
financiare sofisticate si s-a pus problema, astfel, unificarii autoritatilor de
supraveghere. Startul l-a dat Marea Britanie, care avea in 1996 nu mai putin de 9
autoritati de supraveghere. Un comitet parlamentar (Civil Service Committee),
aducand ca argumente efectele prabusii recente ale BCCI (Bank of Credit and
Commerce International) si a bancii Barings, pune problema in 1996 a retragerii
supravegherii bancare de sub tutela Bancii Angliei si transferarea acesteia unui
organism separat impreuna cu eventuala preluare a supravegherii caselor de
economii din domeniul locativ. In urma unor dezbateri asupra acestui raport, in
1998, s-a infiintat Financial Stability Authority (FSA), un organism de 5 Donato Masciandaro, María J. Nieto and Henriette Prast, “Financial Governance of Banking Supervision”, 2007, working paper of Spanish Central Bank
11
supraveghere care din anul 2001 a preluat si celelalte autoritati de supraveghere ale
pietei financiare din Marea Britanie.
Avand in vedere ca Londra era, in acea perioada, cel mai dezvoltat centru
financiar al Europei, decizia acesteia de a opta pentru o supraveghere unificata a
fost in scurt timp adoptata si de alte tari din Uniunea Europeana, si nu numai.
Asfel, modelul a fost preluat de Irlanda, de cateva tari nordice, Germania, Austria,
dar si de Australia, Estonia si Ungaria, chiar daca, ultimele doua se caracterizau
prin economii emergente.
Modelul FSA a iscat multe controverse, cele mai importante argumente in
favoare lui fiind urmatoarele:
Supravegherea prudentiala realizata separat pe fiecare segment al pietei
financiare s-a format intr-o perioada cand structura sistemelor financiare era mult
mai simpla. In timp insa, granitele intre actvitatile desfasurate de fiecare parte a
pietelor financiare au inceput sa se estompeze. Au aparut activitatile compuse de
tipul bancassurance sau cross-selling. Pe de alta parte, ca urmare a procesului de
globalizare, au aparut conglomeratele financiare care presupun supravegherea
simultana a mai multor activitati.
Datorita faptului ca s-a ajuns la necesitatea realizarii unor procese de
supraveghere mai complicate, realizarea ei prin mai multi agenti specializate
presupune niste costuri mai ridicate. Unificarea supravegherii ar genera costuri mai
reduse atat din punct de vedere administrativ pentru ca s-ar elimina duplicarea
serviciilor logistice, cat si sub aspectul sistemelor informatice prin intermendiul
carora se obtin raportarile de la institutiile supravegheate.
In conditiile unei supravegheri separate, pietele financiare percep mai mult
sau mai putin toate invatamintele rezultate dintr-o eventuala criza bancara.
Posibilitatea de focalizare asupra unui singur sector este ineficienta in
prevenirea unui eveniment sistemic din cauza gradului de interdependenta intre
12
pietele financiare. De aceea apare necesara o supraveghere consolidata care sa
actioneze simultan asupra tuturor segmentelor.
Evitarea ca anumite conglomerate financiare sa-si desfasore activitatea in
zonele unde supravegherea nu este foarte stricta in scopul comiterii unor fraude sau
sa obtina castiguri din avantaje competitive nejustificate.
Argumentele aduse supravegherii efectuate de banca centrala, sunt
urmatoarele:
Banca Centrala are un mare grad de independenta in cele mai multe tari ale
Uniunii Europene, ceea ce-i permite sa adopte anumite decizii intr-un context
dificil fara amestecul politicului. Daca supravegherea ar fi realizata de catre o alta
institutie atunci factorul politic ar putea interveni mai usor in activitatea acesteia.
Banca Centrala se bucura de o mai mare credibilitate decat in cazul unei
institutii nou create.
Prin rolurile pe care le are Banca Centrala intr-un sistem bancar, ea dispune
de mai mullte informatii care pot fi de folos in identificarea unor factori.
Separarea rolului de imprumutator de ultima instanta jucat, de cele mai multe
ori de Banca Centrala, de rolul de supraveghetor bancar poate genera intarzieri in
rezolvarea unei crize bancare.
Unii specialisti sustin ca supravegherea unificata nu poate anihila in totalitate
lipsa de comunicare care exista, in viziunea altora, la nivelul supravegherii
specializate.
Pana acum am pus in evidenta conflictul intre supravegherea realizata de o
singura institutie pentru toate segmentele financiare si supravegherea realizata pe
de o parte de catre banca centrala (supravegherea bancara), iar pe de cealalta parte
de celelate autoritati care au in evidenta celelalte segmente ale pietei financiare.
Exista insa unele tari care practica supravegherea separata, insa supravegherea
bancara nu este realizata de catre banca centrala ci de catre o institutie specializata.
In alte tari exista chiar mai multe entitati distincte care se ocupa de supravegherea
13
bancara. O astfel de tara este SUA, unde supravegherea este realizata de catre 4
institutii: OCC (Office of the Comptroller of the Currency) care supravegheaza
bancile cu licenta la nivel national, FRS (Federal Reserve System) supravegheaza
bancile cu licenta la nivel national si care sunt membre FRS, precum si holdingurile
bancare, FDIC (Federal Deposit Insurance Corporation) supravegheaza celelalte
banci cu licenta la nivel de stat precum si bancile de economii cu licenta la nivel de
stat, OTS (Office of Third Supervision) supravegheaza asociatiile de economii6
In Austria s-a realizat supravegherea unificata in anul 2001. Inainte de
aceasta supravegherea se realiza de catre Banca Centrala pe de o parte, care emitea
reglementarile prudentiale, aspectele de risc sistemic si avea rolul de imprumutator
de ultima instanta, si de catre Ministerul Finantelor de cealalta parte, care realiza
supravegherea off-site si on-site.
Graficul urmator arata o centralizare a autoritatilor de supraveghere existente
in UE:
36%
4%4%0%26%
30%
Supraveghere unif icata in toatesectoarele
Supraveghere unif icata pentruasigurari si piata de capital
Supraveghere unif icata pentrubanci si piata de capital
Supraveghere unif icata pentrubanci si asigurari
Autoritate separata pentru f iecaresector
Autoritate mixta pentru f iecaresector, dar neunif icata
Sursa proprie
6 Mihai Bogza, Nicolae Dardac coord. “Supravegherea bancara si rolul acesteia in asigurarea stabilitatii financiare in Ro7mania”, teza de doctorat, 2007.
14
Dupa cum se observa in graficul de mai sus, in UE 36% din tari au adoptat
modelul supravegherii unificate, urmate se statele care ai o pentru anumite sectoare
aceeasi autoritate dar nu sunt unificate total toate pietele financiare. Intre aceste
state se incadreaza Italia, Spania, Polonia, Portugalia etc. Locul trei este ocupat de
statele care au o autoritate separata pentru fiecare sector. Se observa ca in UE nu
exista nici o tara care sa aiba o supraveghere unificata a pietei bancare si a
asigurarilor, insa astfel de stat sunt in afara UE si chiar a Europei (Canada,
Australia, Guatemala etc.)
Banca Central – Europeana a agravat disputa intre tarile care optau pentru
unul dintre cele doua modele prin sustinerea importantei bancii centrale in cadrul
supravegherii :” excluderea bancii centrale din comitetul de supraveghere si
reglementare va fi impotriva traditiilor nationale si internationale bine stabilite si ar
putea submina serios efectivitatea cu care interesul publicului este urmarit in
circumstante care sunt deja competitive.”7 Datorita faptului ca nu s-a ajuns la un
consens international in ceea ce priveste cea mai eficienta forma de organizare a
structurilor de supraveghere, la nivel extern exista trei institutii
de supraveghere specifice principalelor piete financiare, asa cum rezulta din
tabelul 3:
Tabel 3: Institutiile de supraveghere la nivel international
Comitetul de la Basel Piata bancara
Comisia Internationala pentru Valorile Imobiliare
(IOSCO)
Piata de capital
Asociatia Internationala a Supraveghetorilor din
Asigurari (IAIS)
Piata
asigurarilor
7 Statement on "EU structures for financial regulation, supervision and stability"by Tommaso Padoa-Schioppa, Member of the Executive Board of the European Central BankBrussels, 10 July 2002
15
Autoritatile unificate au posibilitatea de a fi membre in toate cele trei
institutii.
Intrumentele de supraveghere bancara
O atentie deosebita este acordata imbunatatirii calitatii examinarii bancilor
prin construirea unor sisteme suport care pot asista supraveghetorii in identificarea
unor eventuale tendinte nefavorabile in activitatea unei banci care ar putea conduce
la probleme serioase in viitor. Aceste sisteme suport sunt reprezentate de
instrumentele de supraveghere bancara, instrumente care stau la baza modelelor
abordate de fiecare banca in parte. Aceste instrumente utilizeaza informatii
relevante despre caracteristicile unei institutii de credit si contrapartidele acestora,
pe baza carora este furnizata o masura sintetica a performantelor si/sau a
vulnerabilitatii lor.
Realizarea unui instrument de lucru pentru evaluarea institutiilor de credit s-a
dovedit foarte utila in prevenirea fenomenului de contaminare indirecta. In timp ce
unele din aceste instrumente sunt capabile sa furnizeze informatii si indicatii dupa
ce s-au manifestat problemele sistemului bancar (ex-post), altele inceaca sa
anticipeze si sa avertizeze sistemele bancare asupra principalelor probleme care pot
aparea in viitor avand in vedere profilul de risc curent al institutiei bancare. In
prima categorie de instrumente intra sistemul de rating bancar, iar in cea de-a doua
categorie se include sistemul de avertizare timpurie, acestea fiind cele mai utilizate
instrumente de supraveghere bancara.
Aceste instrumente de supraveghere prudentiala au rol in:
Evaluarea sistematica a institutiilor bancare in cadrul unui model formalizat
in timpul examinarilor on-site si intre perioadele de examinare off-site.
Identificarea institutiilor si a sectoarelor din cadrul acelor institutii unde
exista problemele si acestea au tendinta de a se extinde.
Acordarea de prioritate examinarilor bancare in alocarea optima a resurselor
necesare examinarii si preexaminarii.
16
Tabelul 4 ilustreaza instrumentele de supraveghere prudentiala adoptate de
principalele tari dezvoltate:
Tara Autoritatea
de supraveghere
Denumirea
instrumentului
Anul in
care a fost
implementat
Tipul
instrumentului
Franta Comisia
Bancara
ORAP
(Organisation
and Reinforcement of
Preventive Action)
1997 Sistem de
rating bancar
SAABA
(Support
System for Banking
Analysis)
1997 Model de
avertizare
timpurie –
Pierderi asteptate
Gemania Biroul
Federal German de
Supraveghere
BAKIS
(BAKred
Information System)
1997 Sistem de
evaluare al
indicatorilor
financiari
calculati fata de
nivelurile lor
anterioare sau in
comparatite cu
cei stabiliti
pentru grupul
martor de banci.
Italia Banca Italiei PATROL 1993 Sistemul
de rating bancar
(off-site)
Sistem de
avertizare timpurie
In plan Sitem de
avertizare
timpurie
Olanda Banca RAST(Risk 1999 Sistem de
17
Olandei Analysis Support Tool) evaluare complet
al riscului bancar
Sistem de
observare
In plan Sistem de
evaluare al
indicatorilor
financiari
calculati fata de
nivelurile lor
anterioare sau
in
comparatite cu
cei stabiliti
pentru grupul
martor de banci.
Marea
Britanie
FSA RATE
(Risck
Assesment, Tools of
Supervision and
Evaluation)
1999 Sistem de
evaluare complet
al riscului bancar
Banca
Angliei
TRAM
(Trigger Ratio
Adjustment
Mechanism)
Dezvoltat
in 1995- nu a fost
implementat
Model de
avertizare
timpurie
SUA Toate cele
trei autoritati de
supraveghere
CAMELS 1980 Sistem de
rating al
examinarilor on-
site
Federal
Reserve System
Sisteme de
monitorizare
individuala ale
bancilor
1980 Analiza
indicatorilor
financiari
Ratingul SEER 1993 Model de
18
(System for
Estimating Exam
Ratings)
avertizare
timpurie –
estimarea
ratingului.
FDIC CAEL 1985
(retras in
decembrie 1999)
Sistemul
ratingului de
supraveghere
bancara off-site
GMS – Growth
Monitoring System
La
mijlocul anillor
1980
Model
simplu de
avertizare
timpurie
(depistarea
bancilor cu
crestere
economica mare)
SCOR
(Statistical
CAMELS Off-site
rating)
1995 Sistemul
de avertizare
timpurie –
estimari ale
deteriorarii
ratingului
OCC Calculatorul
Bancar
In plan Sistemul
de avertizare
timpurie –
previziunea
falimentelor
Tabelul 4: Intsrumentele de supraveghere pruedentioala adoptate de
pricipalele tari dezvoltate
Sursa: SUPERVISORY RISK ASSESSMENT AND EARLY WARNING
SYSTEMS by Ranjana Sahajwala and Paul Van den Bergh– Basel Committee on
Banking Supervision - working papers – No.4 – Decembrie 2000.
19
1.2.1. Sistemul de rating bancar
Ratingurile atribuite de supraveghetorii institutiilor de credit au aparut initial
ca aprecieri derivate pe baza examinarilor on-site. In ultimii ani, abordarea a
cunoscut o mare dezvoltare si a fost aplicata si asupra examinarilor off-site.
Sistemele de rating ale supravegherii bancare ajuta la identificarea institutiilor a
caror conditie impune o atentie speciala din partea supravegherii.
Ratingurile examinarilor on-site se bazeaza pe aprecieri facute in mod
subiectiv de catre examinatori asupra diferitelor aspecte ale functionarii institutiei
bancare. Cu toate ca evaluarile sunt realizate impotriva indicatorilor de referinta
care reprezinta fundamentul esential al evaluarii, acestea nu sunt riguroase si
restrictive, si permit examinatorului sa ia in considerare alti factori care ii sunt utili
in evaluarea unei institutii bancare. In timp ce ratingurile supravegherii on-site pot
fi impartasite managementului bancii analizate, acestea nu pot fi facute public.
Ratingurile supravegherii off-site sunt bazate pe analize off-site a
informatiilor reglementate si pe alte informatii aflate la dispozitita
supraveghetorului ca si a informatiilor continute in rapoartele on-site. Aceste
ratinguri se atribuie pe baza unui proces continuu de evaluare a unei entitati
bancare intr-o perioada de timp, in general un an. Ratingurile supravegherii off-site
sunt in general confidentiale si sunt de uz intern de catre supraveghetori.
Utilizarea de rating-uri a fost introdusa initial de catre SUA, in anii 1980, ca
un raspuns al autoritatilor americane la criza bancara din acea perioada ce a afectat
un numar mare de banci. Sistemul de rating CAMEL a fost introdus initial pentru
stabilirea ratingurilor supravegherilor on-site. Sistemul este bazat pe evaluarea
institutiilor bancare sub anumite criterii supervizate si este utilizat de toate cele trei
autoritati de supraveghere din SUA: FRS, OCC si FDIC. Fiecare institutie banca
era evaluata initial din punct de vedere al unui numar de 5 aspecte considerate
definitorii pentru activitatea acesteia. Cele 5 aspecte sunt:
20
- Capital (Capital);
- Assets (Active);
- Management (Management sau Conducere);
- Earnings (Profitabilitate);
- Liquidity (Lichiditate);
Ulterior sistemul a primit o a sasea componenta si anume Sensitivity
(senzitivitatea la riscul de piata) si a primit numele CAMELS. Sunt atribuite astfel
rating-uri de la 1(cel mai bun) la 5 (cel mai rau) fiecariei componente in parte dar
si la nivel agregat.
Un rating compus este vazut ca o limitare a componentelor raiting-ului si
este considerat ca fiind primul indicator a conditiei financiare curente a bancii.
Ratingul compus are valori cuprinse intre 1 (cel mai bun) si 5 (cel mai rau) si
implica de asemenea o anumita subiectivitate bazata pe evaluarile examinarilor
globale ale institutiei tinand seama de evaluarile componentelor individuale. Detalii
despre sistemului de rating on-site CAMELS sunt redate in Anexa1.
Ratingurile sunt acordate anual ca urmare a examinarilor on-site realizate de
catre autoritatile de supraveghere americane. In cazul bancilor cu probleme (cele
care au ratingul 4 sau 5), ratingurile pot fi acordate mai des deoarece examinarile
on-site sunt mai frecvente. In cazul bancilor sanatoase (rating 1 sau 2), intervalul
intre examinarile on-site poate ajunge si la 18 luni.
Ratingurile examinarilor on-site atribuite de autoritatile de supraveghere
americane sunt intrumente semnificative si de incredere pentru evaluarea
conditiilor financiare curente ale institutilor bancare. Ele formeaza de asemenea
baza pentru determinarea relatiilor cauzale intre indicatorii financiari calculati in
baza supravegherii off-site si indicatorii efectivi determinati dupa examinarile on-
site. Acestea sunt formele de baza pentru unele modele de avertizare timpurie
folosite in supravegherea americana care vor fi tratate mai tarziu.
21
Una dintre autoritatile de supraveghere din SUA, si anume FDIC, a dezvoltat
pe la mijlocul anilor 80’un sistem de rating simplificat, CAEL, pe baza carora se
acordau ratinguri trimestriale. Sistemul a fost retras in decembrie 1999. CAEL
utiliza analiza indicatorilor financiari pentru a acorda ratinguri institutiilor bancare
trimestrial. Indicatorii financiari utilizati proveneau din raportarile de apel8 ale
institutiilor care foloseau o scala de la 0.5 (cel mai bun) pana la 5.5 (cel mai prost).
Componentele sistemului CAEL erau : Capitalul, Activele, Profitabilitatea,
Lichiditatea. Managementul nu era parte a sistemului deoarece nu erau informatii
off-site disponibile pentru evaluarea managementului institutiilor bancare. Pentru
fiecare componenta a ratingului exista un numar mare de indicatori. Acestia sunt
impartiti pe ratinguri tinand seama de performantele unui anumit grup de banci cu
caracteristici similare (peer group). Caracteristicile comune sunt in general
domeniul de activitate si dimensiunile.
Sistemul de rating, fiind un instrument pentru evaluarea situatiilor financiare
ale bancilor, a fost adoptat si de alte autoritati de supraveghere din alte tari, inclusiv
Italia si Franta, pentru a fi utilizat ca baza in analizele off-site. In prezent, aceste
sisteme sunt utilizate nu numai in tarile cu structuri de supraveghere dezvoltate, ci
si in economii emergente, pe fondul asistentei tehnice acordate de Federal Reserve
System specialistilor din aceste tari.
Sisteme de avetizare timpurie
Crearea si folosirea sistemelor de avertizare timpurie pentru prezicerea
sanatatii viitoare a bancilor a reprezentat o evolutie remarcabila a sistemului de
supraveghere prudentiala in ultimii ani. Acestea furnizeaza informatii esentiale si
utilizeaza tehnologii cantitative care au rolul de a tranforma mai multi indicatori
care redau sanatatea si perfomanta bancii in indicatori estimatori ai riscului. Bazate
8 O raportare de apel reprezinta informatiile raportate trimestial propuse de catre bancile din SUA. Datele din raportarile de apel reprezentau informatiile de baza pentru toate sistemele de monitorizare off-site din SUA.
22
pe aceste estimari, modelele incearca sa separe bancile care au un risc mare de a
falimenta in viitor de bancile cu un risc redus de faliment in viitor.
Sistemelor de avertizare timpurie au cunoscut o dezvoltare semnifiativa in
anii 90’, fiind consecinta numeroaselor falimente bancare din SUA. Ele reprezinta
de fapt modele matematice care incearca sa masoare probabilitatea ca o anumita
banca sa ajunga intr-o situatie critica .
Exista doua diferente intre sistemele de avertizare timpurie si cele de rating
bancar. In primul rand sistemele de avertizare timpurie au ca scop principal
identificarea riscurilor care au capacitatea de a conduce la efecte adeverse in
viitorul institutiilor bancare. Acest obiectiv este in contrast cu determinarea actuala
a riscurilor bancare care pot afecta in prezent activitatea unei institutii de credit,
acesta fiind principalul obiectiv al sistemelor de rating.
In al doilea rand, sistemele de avertizare timpurie utilizeaza tehnici
cantitative avansate pentru a determina relatiile economice intre variabilele
explicative si rezultate (ex: fragilitatea bancilor, situatiile dificile si falimentele sau
supravietuirea bancilor). Se determina rezultatele cantitative datorita puternicei
cauzalitati, si concluziile stastistice sunt utilizate pentru a determina proprietatile si
caracteristicile relatiilor cauzale. Acestea sunt folosite apoi pentru a prezice
evenimente viitoare cu caracteristici similare. Factorii calitativi nu joaca un rol
important in aceste modele stastistice.
Sunt utilizate mai multe tehnici de estimare in contruirea sistemelor de
avertizare timpurie. Cele mai multe modele studiate sunt bazate pe tehnicile
calitative de raspuns care analizeaza o relatie cauzala intre un set de variabile
dependente si anumite variabile independente. Variabilele dependente in acest
model ar putea fi esec sau supravietuire, sau rezultate ordonate asa cum sunt
ratingurile bancare. Acesta este contrar unui model macroeconomic, de exemplu,
care estimeaza PIB-ul si unde rezultatele pot lua valori infinite. Probabilitatile
23
estimate ale variabilelor dependente sunt valabile la un anumit moment de timp
nespecificat, dar care se afla intr-un interval de variatie implementat in model.
Datorita gradului ridicat de cmplexitate, ca si frecventei aleatorii ale crizelor
bancare, doar doua tari – SUA si Franta – au dezvoltat pana acum sisteme
complexe de avertizare timpurie. In SUA fiecare dintre cele trei autoritati de
supraveghere bancara, OCC, FDIC si Federal Reserve dispun de propiul sistem de
avertizare timpurie. Comisia Bancara Franceza a retras bazele de date vechi
referitoare la creditele individuale si analizele statistice efectuate de Banca Frantei
pentru a construi modele de avertizare timpurie. Banca Italia a facut de asemenea
cercetari, testari pentru a implementa in scurt timp un model de avertizare timpurie.
Principalele caracteristici ale acestor modele sunt evidentiate in Tabelul 5.
24
Mod
elul
Obi
ectiv
O
rizont
de
timp
Fre
cventaDate de
intrare
Metodologi
e
Util
izarea
judecatii
umane
SAA
BA- model
de estimare
a
pierderilor
anticipate
Com
isia
Bancara -
Franta
Esti
marea
solvabilita
tii
viitoare,
bazate pe
pierderile
potentiale
aferente
portofoliul
ui de
credite
3 ani
La
fiecare 6
luni
Date
raportate
de banci
Evaluari
interne
ale riscurilor
legale de tara
si sectoriale
Date ale
Bancii
Frantei
Agentii
indepen
dente de rating
Evaluarea
pierderilor
anticipate aferente
portofoliului de
cedite in urmatorii
3 ani.
Ajustarea
capitalului si a
profiturilor
viitoare cu
pierderi potentiale.
Evaluarea
calitatii conducerii
si a sprijinului
actionarilor.
Da,
pentru
evaluarea
calitatii
conducerii
si a
sprijinului
actionarilo
r in stadiul
final al
analizei.
25
SEE
R – model
de
prognoza a
insolventei
Fede
ral Reserve
System -
SUA
Esti
mare a
probabilita
tisi
insolvente
i
2
ani
La
fiecare 3
luni
Rapoart
e trimestriale
Regresie
bivariata probit
Evaluarea
caracteristic
ilor variabilelor
bancare pentru
similaritati cu
variabile martor
din perioada 1985
- 1991
Nu
Gro
wth
Monitoring
System -
sistem de
monitorizre
a cresterii
FDIC -
SUA
Iden
tificarea
bancilor
cu
slabiciuni
potentiale
4
-5 ani
La
fiecare 3
luni
Rapoart
e trimestriale
Identificare
a bancilor cu rate
de crestere a
creditelor mai
mari de 5% bazat
pe 4 ratii si 5 rate
de crestere.
Nu
Bank
Calulator -
model de
prognoza a
insolventei
Iden
tificarea
bancilor
cu risc de
insolventa
si a
riscului la
1
an
An
ual
Date
anulate.
Alte
informatii –
date privind
somajul la
Evaluarea a
trei categorii
principale de
riscuri:
Riscul de
portofoliu
(lichiditate, credte
Nu
26
OCC
– SUA
nivel de
sistem
nivel local. neperformante,
CAMELS
anterioare)
Riscul de
conditie a
bancilor
(profitabilitate si
capital)
Riscul
mediu si
economic
(rata somajului –
local sau de tara),
dimensiunea
bancii, vechimea
autorizatiei bancii,
modificari in
reglemantirle
bancare)
Sursa: Mihai Bogza, Nicolae Dardac coord. “Supravegherea bancara si rolul
acesteia in asigurarea stabilitatii financiare in Romania”, teza de doctorat, 2007,
SUPERVISORY RISK ASSESSMENT AND EARLY WARNING SYSTEMS
by Ranjana Sahajwala and Paul Van den Bergh– Basel Committee on Banking
Supervision - working papers – No.4 – Decembrie 2000.
27
28
In comparatie cu sistemele de rating, sistemele de avertizare timpurie reduc
la minimum subiectivismul supraveghetorului. Ele incearca sa determine realatiile
economice cauzale intre anumiti factori independenti si evolutiile viitoare ale
bancilor, prin compararea evenimentelor-martor intamplate in trecut. Acesta
abordare intimpina dificultati atat din punctul de vedere al aspectelor tehnologice,
cat si al absentei unui numar suficient de cazuri-martor pe baza carora sa se
efectueze raportarea. Daca se cauta evenimente-martore care s-au desfasurat in
trecutul mai indepartat atunci predictia poate fi afectata de modificarea sensibila a
conditiilor sistemului bancar, deoarece cadrul acesteia s-a schimbat considerabil
prin aparitia de noi produse. Din cauza acestor dificultati sistemele de avertizare
timpurie sunt utilizate foarte putin pe plan international.
Cu toate acestea, in conditiile acestei raritati, foarte multe state incearca in
permanenta sa anticipeze eventualele dificultati care pot aparea la nivelul
sistemului bancar. Aceste anticipatii se fac insa intr-un cadru mai putin
matematizat, avand deci o componenta subiectiva mai consistenta, prin analize ale
unor indicatori si analize factuale rezultate in urma insepectiilor on-site.
Instrumentele indirecte de supraveghere prudentiala
Pentru realizarea supravegherii prudentiale bancile folosesc atat instrumente
care actioneaza direct asupra problemelor unor institutii de credit, asa cum sunt
sistemele de rating si sistemele de supraveghere timpurie, cat si instrumente
indirecte. Acestea furnizeaza informatii raportate chiar de institutiile bancare si au
rol in sustinerea supravegherii on-site si off-site.
Dintre instrumentele indirecte de supraveghere prudentiala avem in vedere
registrele publice de credit care sunt utilizate in mod frecvent pentru determinarea
expunerilor agregate pe fiecare debitor fata de sistemul bancar, monitorizarea
actvitatii de provizionare si analizarea tendintelor sistemice in activitatea de
23
creditare. Cele mai multe registre de credit au fost infiintate la aparitia unor crize
bancare cauzate de falimentul unor mari debitori ai bancii in cauza. Supravegherea
off-site prezinta o functie foarte importanta, si anume determinarea calitatii
activelor institutiilor de credit. Registrele de credit contribuie la monitorizarea si
evaluarea modului in care bancile isi provizioneaza creditele acordate putand in
acest fel sa identifice acele banci care practica o politica de provizionare
necorespunzatoare prin identificarea diferentelor sistematice de clasificare a
creditelor acordate de banci diferite aceluiasi debitor.
Existenta registrelor de credit este justificata de faptul ca riscul de credit este
cel mai important si este principala cauza a marilor falimente bancare. Prin
intermediul acestora autoritatile de supraveghere beneficiaza de informatii legate de
evolutia dinamica a creditelor si a calitatii acestora, precum si a distrbutiei
sectoriale si pe scadente, atat la nivelul sistemului bancar in ansamblu sau cat si la
nivelul institutiilor de credit. Pe de alta parte, in conditiile in care toate bancile
raporteaza astfel de date fiecare dintre acestea beneficiaza de informatii cu ajutorul
carora pot identifica clientii rau-platnici.
Biroul de credit ajuta bancile in analizarea dosarului de credit al unui client
prin stabilirea daca acorda acestuia creditul solicitat sau nu. Ele cuprind informatii
despre creditele contractate de clientul in cauza indiferent de dimensinea acestora
sau de destinatie. In unele tari birourile de credit cuprind informatii raportate atat
de banci, cat si de societatile de leasing sau de institutiile de servicii financiare.
Bancile utilizeaza birourile de credit in legatura cu clientii de retail pentru a putea
avea informatii si despre creditele de dimensiune mica contractate de acestia, a
caror raportari catre sistemele de raportare utilizate de catre autoritatile de
supraveghere scapa uneori .
In contextul Basel II importanta registrelor de credit in realizarea
supravegherii a capatat o noua dimensiune prin utilizarea informatiilor redate de
acestea in scopul validarii modelelor interne de rating. Astfel, registrele de credit
24
sunt utilizate in activitatea de backtesting (verificarea estimarilor cu rezultatele
efective) si benhmarking (elaborarea de referentiale) pentru evaluarea riscului de
credit.
In ceea ce priveste sisteme de raportare pentru corporatii ele au existat inca
din anii ’70 in cazul Frantei si ’90 in cazul Italiei si sunt utilizate pentru evaluarea
eligibilitatii instrumentelor de debit emise de corporatii, aprecierea profilului de
risc al portofoliilor de credite sau pentru unele studii de cercetare.
In continuare vom prezenta intrumentele indirecte de credit utilizate
de cateva tari din Europa.
Franta
Comisia Bnacra Franceza este printre primele institutii care a dezvoltat un
intrument informational ( Le Fichier Bancaire des Entreprises – FIBEN) cu rolul de
a valida modelele interne de rating. Sistemul FIBEN cuprinde urmatoarele
componente:
sistem de raportare;
registru de credite;
baze de date cu informatii despre bilantul si contul de profit si pierdere
pentru agentii economici;
model de rating;
Acest intrument colecteaza informatii referitoare la caracteristicile generale
ale corporatiilor – client franceze, date financiare, informatii despre incidentele de
plati si anagajamente bancare, informatii despre mediul economic, informatii
juridice.
Pentru notarea companiilor FIBEN foloseste analiza determinanta si
experienta expertiilor, definind astfel 11 clase de risc (3++, 3+,3,4,5,6,7,8,9) la care
sunt asociate cate o probabilitate de nerambursare calculata pe un an. FIBEN
calculeaza probabilitatea de nerambursare a unui numar de aproximativ 180 000
companii franceze.
25
Italia
Departamentul de Supraveghere din cadrul Banici Italiei a fost initial utilizat
in scopuri de cercetare si pentru analiza profilului de risc al institutiilor de credit. In
prezent sistemul se bazeaza pe date colectate de la Registrul Central de Credite si
Centrala Bilanturilor.
Registru Central de Credite este gestionat direct de catre Banca Italiei si
cuprinde informatii despre creditele care depasesc 75000 euro, cat si despre
creditele din categoria “bad loans”, indiferent de suma. Informatiile sunt furnizate
de banci si de alte institutii de intermediere financiara.
Centrala Bilanturilor este o entitate independenta desi sistemul bancar si
Banca Italiei sunt principalii participanti la capitalul sau. Centrala bilanturilor
gestioneaza informatii referitoare la: baze de date Cerved (pentru intreprinderile
mici), fisierul electronic (cuprinde bilanturi individuale), studii de profunzime
(codurile companiilor, date contabiile), raportari pe unitati de control, harta
grupurilor si bilanturile consolidate. Anula se fac reactualizari a datelor si
reclasificari a bilanturilor.
Ca si FIBEN, sistemul de rating dezvoltat de Banca Italiei estimeaza
probabilitatea de nereambursare pe un orizont de timp de aproape un an cuprinzand
aproximativ tot 180 000 companii.
Concluzii
Desi principiile supraveghereii prudentiale sunt in general universal
acceptate, exista totusi diferente intre modalitatile concrete in care se realizeaza
supraveghere bancara intre diferite autoritati de supraveghere. Diferentele constau
de la profilul entitatii care realizeaza supravegherea, la instrumentele si tehniciile
26
de supraveghere pana la arhitectura sistemului bancar sau sistemele de raportare a
creditelor.
Cu toate ca diferentele se mentin in toate domeniile , in ultimii douzeci de
ani – marcati de crize bancare in toate economiile – au inceput sa se remarce unele
tendinte de uniformizare. Ca urmare a globalizarii au inceput sa apara institutiile de
tip FSA care realizeaza supravegherea unificata. Sistemele de rating au fost
acceptate de majoritatea insitutiilor bancare formandu-se astfel un instrumentar
asemanator de supraveghere prudentiala. In ceea ce priveste celalalt instrument de
supraveghere bancara, si anume sistemele de avertizare timpurie, ele sunt inca noi
in procesul de stabilizare acceptate de toate institutiile de supraveghere si de aceea
ele vor suferi modificari si ajustari pentru a castiga increderea tuturor
supraveghetorilor in performanta lor. Chiar daca nu toate autoritatile de
supraveghere dispun de un sistem de avertizare timpurie bine pus la punct se
incearca anticiparea eventualelor probleme care pot aparea la nivelor sistemului
bancar, si aceasta incercare este comuna tuturor entitatilor.Tendinta de
omogenizare a sistemului bancar este un proces lent promovat de Comitetul de la
Basel, cat si de legislatia adoptata de Uniunea Europeana.
De asemenea trasaturile comune sistemelor de supraveghere sunt subliniate
si de apartia unor produse noi, general-acceptate de toate sistemele bancare datorita
tendintei acestora de a colabora cu celelalte componente ale pietelor financiare, in
contextul globalizarii. Aceste noi produse sunt de exemplu derivativele. Alaturi de
acestea bancile tind sa-si omogenizeze activitatea si prin alte provocari comune la
nivelul sistemului bancar in anasamblul sau cum ar fi liberalizarea (reducerea
restrictiilor de operare pentru banci), securitizarea, specializarea si integrarea
pietelor. La acestea se adauga lupta continuua impotriva spalarii banilor si a
finantarii terorismului international. In fata acestor ultime doua probleme
autoritatile nationale de supraveghere tind sa se uneasca si sa raspunda solidar si
asemanator.
27
Aceasta omogenizare nu va fi insa un produs finit si complet datorita
diferentelor irevocabile care exista intre sistemele bancare la nivel mondial cum ar
fi: diferente lincvistice, nivelurile diferite de dezvoltare ale economiilor si
sistemelor bancare etc., ceea ce va conduce inevitabil la existenta unor diferente
intre sistemele nationale de supraveghere prudentiala.
