ACADEMIA DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI

INSTITUTUL DE ISTORIE, STAT ŞI DREPT

Cu titlu de manuscris C.Z.U: 342.951:347.734(478) (043.2)

BABII VEACESLAV

PARTICULARITĂŢILE APLICĂRII SANCŢIUNILOR ADMINISTRATIVE ÎN SFERA BANCARĂ

Specialitatea: 12.00.02 – Drept public (drept administrativ);

organizarea şi funcţionarea instituţiilor de drept

TEZĂ DE DOCTOR ÎN DREPT

Conducător ştiinţific: IGNATIEV Vasile

doctor în drept, conferenţiar universitar

Autor: BABII Veaceslav

Chişinău, 2009

CUPRINS INTRODUCERE ............................................................................................................................... 3 

CAPITOLUL I. GENERALITĂŢI PRIVIND SISTEMUL BANCAR NAŢIONAL ŞI

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ ÎN SFERA RELAŢIILOR BANCARE ....................................... 9 

§1. Sistemul bancar naţional: concept şi caracterizare..................................................................... 9 §2. Răspunderea juridică în sfera relaţiilor bancare....................................................................... 26 §3. Controlul şi sancţiunea în calitate de acte administrative în sfera bancară .............................. 35  

CAPITOLUL II. BANCA NAŢIONALĂ A MOLDOVEI ŞI REGIMUL SANCŢIONATOR

GENERAL ÎN SFERA BANCARĂ............................................................................................... 50 

§1. Bazele juridico-constituţionale de activitate ale Băncii Naţionale a Moldovei ....................... 50 §2. Regimuri juridice impuse băncilor comerciale de către Banca Naţională a Moldovei............ 59 §3. Sancţiuni administrative aplicate de către Banca Naţională a Moldovei faţă de băncile comerciale ...................................................................................................................................... 72 §4. Probleme de aplicare a sancţiunilor contravenţionale în sfera bancară în sistemul reglementărilor juridice ale noului Cod Contravenţional al Republicii Moldova.......................... 77 

CAPITOLUL III. AUTORITĂŢILE COMPETENTE SĂ APLICE SANCŢIUNI

CONTRAVENŢIONALE ÎN SFERA BANCARĂ ...................................................................... 83 

§1. Sancţiuni contravenţionale aplicate în sfera bancară de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare ....................................................................................................................................... 83 §2. Sancţiuni contravenţionale aplicate în sfera bancară de către Curtea de Conturi .................... 92 §3. Sancţiuni contravenţionale aplicate în sfera bancară de către Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei................................................................................................. 100 §4. Sancţiuni contravenţionale aplicate în sfera bancară de către organele de control financiar şi fiscal ............................................................................................................................................. 102 §5. Sancţiuni contravenţionale aplicate în sfera bancară de către Camera Înregistrării de Stat .. 104 

SINTEZA REZULTATELOR OBŢINUTE ............................................................................... 111 

BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................................... 116 

LISTA ABREVIERILOR............................................................................................................. 127 

ADNOTARE .................................................................................................................................. 128 

ANEXE ........................................................................................................................................... 131 

INTRODUCERE

Actualitatea şi gradul de studiere a temei investigate. Pentru ştiinţa dreptului naţional

aplicarea sancţiunilor administrative în sfera bancară prezintă un interes special din mai multe

motive: în primul rând, deoarece în Republica Moldova, în cercetările realizate, răspunderea

administrativă a fost abordată într-o manieră generală, în complexitatea ei, ca formă a răspunderii

juridice, fără implicaţii profunde şi particularizarea ei în sfera relaţiilor bancare. În al doilea rînd,

adaptarea economiei naţionale la principiile pieţei, concurenţei şi competiţiei a impus şi reformarea

sistemului bancar, ca o componentă principală a reformei generale economice, sociale şi politice, şi

respectiv racordarea cadrului normativ în domeniu la noile realităţi.

Evident, nu în ultimul rînd, se face resimţită insuficienţa cercetărilor ştiinţifice tematice

privind raporturile juridice dintre Banca Naţională şi alte entităţi (Comisia Naţională a Pieţei

Financiare, Curtea de Conturi, CCCEC ş.a.) pe de o parte şi băncile comerciale, pe de altă parte, în

materia aplicării de sancţiuni cu caracter administrativ.

În diferite ţări, drept urmare a factorilor de dezvoltare, de democratizare a societăţii, a

condiţiilor istorice, a tradiţiilor culturale, politice şi de drept, răspunderea administrativă, ca formă a

răspunderii juridice, este concepută în mod diferit: fie ca răspundere contravenţională, fie ca

răspundere administrativ-disciplinară, sau ca răspundere a administraţiei publice centrale sau locale

pentru prejudiciile produse agenţilor economici privaţi sau societăţii.

În Republica Moldova răspunderea administrativă apare, în virtutea tradiţiei sovietice, ca

răspundere contravenţională. Legislaţia autohtonă consacră reglementări detaliate acestei forme de

răspundere juridică în Codul cu privire la contravenţiile administrative. În pofida faptului că

legislativul o denumeşte “răspundere administrativă”, după natură şi conţinut ea nu este decât o

răspundere administrativ-contravenţională.

Cu trimitere la această formă a răspunderii juridice considerăm oportună codificarea

contravenţiilor administrative şi stabilirea unui regim juridic bine determinat al răspunderii

administrativ-contravenţionale în legislaţia actuală.

Totodată, menţionăm însă, că contravenţiile administrative nu sînt unicele abateri prin care se

încalcă un raport administrativ juridic, deci răspunderea administrativă nu poate fi redusă la cea

contravenţionala. Drept rezultat al diversificării pieţei financiar-bancare în perioada de tranziţie a

societăţii noastre la economia de piaţă, apar şi alte forme de răspundere, cum sunt cea administrativ-

patrimonială, administrativ-financiară, administrativ-fiscală, etc.

4

Răspunderea administrativă în sfera bancară apare atît în cazurile încălcării normelor

prevăzute atît de Codul cu privire la contravenţiile administrative, cît şi drept urmare a unor abateri

stipulate în legi speciale.

Necesitatea sancţiunilor administrative aplicate în sfera relaţiilor bancare este rezultatul

efectuării controlului financiar asupra activităţii bancare şi aceasta este în spiritul prevederilor

constituţionale prin care reclamantul poate cere instanţei judecătoreşti competente de a i se rezolva

cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, anularea actului administrativ respectiv,

recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei care i-a fost cauzată.

Legislaţia fiecărei ţări conferă organelor învestite a activa pe piaţa financiar-bancară o serie de

puteri, fixează competenţa şi stabileşte atribuţiile. Acestea însă în activitatea lor comercială de

business nu trebuie să depăşească atribuţiile stabilite. Tot ea, legea, lasă entităţilor învestite a activa

pe piaţa financiar-bancară un câmp vast de libertate în activitatea cotidiană de gestionare sub

propria responsabilitate a intereselor financiar-bancare. Atunci când participanţii pieţei financiar-

bancare recurg la proceduri ce exced competenţele legale, ele îşi depăşesc atribuţiile, fiind

sancţionate de organele de control administrativ, financiar şi judiciar.

Amplificarea funcţiilor de pe piaţa bancară la ora actuală prin lărgirea serviciilor bancare,

contractelor de drept privat, diversificării vertiginoase a impozitelor şi taxelor etc., au determinat

sporirea cerinţelor faţă de controlul financiar, reglementarea juridică privind activitatea băncilor

comerciale, supravegherea activităţii acestora de către Banca Naţională a Moldovei, sporirea

eficienţei normelor de reglementare juridică, control şi supraveghere financiar-bancară, de aplicare

a sancţiunilor administrative în caz de încălcare a legii. Toate aceste eforturi sunt chemate să apere

interesele statului şi cetăţenilor faţă de abuzul instituţiilor financiare de stat şi a băncilor comerciale,

ceea ce corespunde ideii unui stat de drept.

În procesul de cercetare ne-am bazat pe studierea, analiza şi interpretarea materialului

doctrinar, teoretico-normativ şi practic din Republica Moldova, România, Federaţia Rusă şi alte ţări.

Implicaţiile noastre ştiinţifice au vizat răspunderea juridică, răspunderea administrativă, sancţiunea

administrativă, tratată în unele lucrări ale unor autori consacraţi de peste hotare: A. Iorgovan, M.

Preda, T. Drăganu, V. Prisăcaru, L. Barac, M. Bădescu (România), Agapov A., Bahrah D.

(Federaţia Rusă), Kruglov V.A.( Belarus), precum şi din republica noastră: B. Negru, D. Baltaga, V.

Guţuleac, Gh. Costache, S. Furdui, M. Orlov, Şt. Belecciu, I. Creangă şi alţii.

Un segment important al cercetării şi anume, cel legat de acţiunile legale şi ilegale ale

băncilor comerciale, de măsurile de remediere şi de aplicare a sancţiunilor administrative de către

autorităţile statului, învestite cu acest drept, s-a aflat în centrul atenţiei cercetătorilor autohtoni:

Guştiuc, A. Drept bancar. Vol. I, Chişinău, 2002; Ivanov, Marian. Drept financiar. Chişinău, 2002;

5

Iacub, Irina. Locul şi rolul Curţii de Conturi în cadrul sistemului organelor de stat. Autoref. al tezei

de doctor în drept. Chişinău, 2007; Чернявский, П.А. Финансовое право. Курс лекций. Chişinău,

2004; Чернявский, П.А. Налоговый контроль. Для студентов экономических, финансовых и

юридических вузов и факультетов. Chişinău, 2005; Чернявский, П.А. Михайлова, Н.В.

Основы банковского права. Курс лекций в двух частях. Часть 1. Кишинэу: ULIM, 2000;

Cuşnir, V. Berliba, V. Aspecte juridico-penale ale evaziunii fiscale a întreprinderilor, instituţiilor şi

organizaţiilor. Chişinău, 2002; Iova, Ion. Aspecte juridico-administrative de reglementare a pieţei

valorilor imobiliare. Elemente de drept comparat. Autoref. al tezei de doctor în drept. Chişinău,

2007, etc.

Un alt aspect tangenţial cu problema noastră de cercetare este cel luat în dezbatere de Valah

C., Smochină A., Vîzdoagă T., care argumentează necesitatea învestirii Curţii de Conturi a

Republicii Moldova cu atribuţii jurisdicţionale. Unele puncte de interferenţă cu cercetarea noastră

au fost exprimate şi de Ciocanu M. şi Denis, B., care cer pentru Curtea de Conturi şi Serviciul

Fiscal de Stat împuterniciri suplimentare. Astfel, observăm că natura reglementărilor juridice în

aplicarea sancţiunilor administrative în sfera bancară îşi aşteaptă cercetarea. Importanţa şi

actualitatea ei creşte cu atât mai mult că tindem să edificăm în republica noastră un stat democratic

şi de drept, bazat pe o economie de piaţă liberă, pe o activitate financiar-bancară competitivă, care

să ne scoată din colapsul economic societatea.

Aplicarea corectă a sancţiunilor administrative în domeniul sferei bancare este şi un imperativ

al tendinţei de integrare a noastră în Uniunea Europeană, o cerinţă de racordare a legislaţiei noastre

în acest domeniu la cerinţele comunităţii europene.

Scopul şi obiectivele cercetării. Prin această lucrare ne-am propus, ca pornind de la

abordările doctrinare privind răspunderea juridică şi formele sale, răspunderea administrativă cu

varietăţile ce-i revin, raportate la relaţiile ce iau naştere şi derulează în sfera bancară, de a contura

particularităţile aplicării sancţiunilor administrative în acest domeniu şi creiona noi perspective şi

direcţii de perfecţionare a cadrului sancţionator în sistemul bancar naţional.

Acest scop determină formularea şi soluţionarea următoarelor obiective :

• a defini conceptul şi a caracteriza sistemul bancar naţional;

• a scoate în evidenţă varietăţile răspunderii juridice în sfera bancară;

• a cerceta controlul şi sancţiunea administrativă în calitate de acte administrative în sfera

bancară;

• a contura bazele juridico-constituţionale de activitate a Băncii Naţionale a Moldovei ;

6

• a aborda regimurile juridice impuse băncilor comerciale de către Banca Naţională a

Moldovei;

• a trata sancţiunile administrative aplicate de Banca Naţională a Moldovei faţă de băncile

comerciale;

• a aborda competenţele altor organe abilitate cu dreptul de aplicare a sancţiunilor

administrative în sfera bancară;

• a evalua în ansamblu sancţiunile administrative în sfera bancară şi releva particularităţile

acestora.

Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute. Avînd la bază o diversitate vastă de surse

normative şi bibliografice în cercetare se promovează conceptul unei grupe omogene de relaţii

specifice în exclusivitate sferei bancare definite „raporturi juridico-bancare” şi protejarea acestora

prin sancţiuni administrative, aplicate atît în conformitate cu Codul cu privire la contravenţiile

administrative, cît şi potrivit unor norme juridice speciale.

O primă teză ştiinţifică novatoare vizează răspunderea administrativă în sfera bancară drept o

răspundere autonomă, care conţine anumite particularităţi: răspunderea intervine nu numai în cazul

violării unui raport de drept administrativ, dar şi în cazul încălcării unor raporturi specifice în

exclusivitate dreptului bancar.

Un alt element novator denotă că răspunderea administrativă în sfera bancară se realizează

prin aplicarea unor: a) măsuri, b) regimuri speciale sau c) sancţiuni de către organele abilitate pe de

o parte şi de Banca Naţională a Moldovei pe de altă parte faţă de subiecţii care au încălcat cadrul

legal privind activitatea bancară.

Inovaţia ştiinţifică susţinută invocă interferenţa răspunderii penale cu răspunderea de drept

bancar cu referire la sancţiunile prevăzute la art.38 din Legea instituţiilor financiare ; potrivit alin.4

art.38 aplicarea măsurilor şi sancţiunilor prevăzute în prezentul articol nu exclud şi aplicarea altor

sancţiuni prevăzute de legislaţie, or răspunderea penală şi răspunderea administrativă în sfera

bancară formează o concurenţă, ambele fiind de natură represivă şi aplicarea în paralel ar conduce

la o încălcare gravă a principiului „non bis in idem” (a nu fi pedepsit de două ori pentru aceiaşi

faptă).

Elementele de noutate ştiinţifică se regăsesc şi în tezele de bază, care pun în evidenţă

particularităţile aplicării sancţiunilor administrative în sfera bancară, înaintate de autor spre

susţinere, după cum urmează:

- reliefarea controlului şi sancţiunii administrative ca element important al respectării legii;

7

- controlul şi sancţiunea aplicate în sfera bancară au un caracter complex, în virtutea

ansamblului de relaţii financiare şi comerciale pe cale le cumulează sistemul bancar naţional;

- exercitarea activităţii bancare potrivit legii prevede impunerea de către B.N.M. a anumitor

regimuri juridice (limitări, măsuri prudenţiale) pentru băncile comerciale.

- competenţe exclusive ale B.N.M. privind aplicarea sancţiunilor administrative în sfera

bancară;

- dezvăluirea mecanismului atribuţiilor esenţiale de reglementare şi sancţionare a băncilor

comerciale în domeniul valorilor mobiliare de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare;

- expunerea mecanismului de sancţionare de către Curtea de Conturi în calitate de autoritate a

statului, abilitată cu protejarea intereselor economico-financiare statale, inclusiv prin dreptul de a

supune controlului şi aplicării de sancţiuni administrative băncile comerciale.

- analiza mecanismului de sancţionare de către Centrul pentru Combaterea Crimelor

Economice şi a Corupţiei, organ abilitat de control şi sancţionare a băncilor comerciale pentru

diverse activităţi, în special fiind vorba de administrarea frauduloasă a conturilor bancare, spălarea

banilor, eliberarea de credite cu încălcarea legislaţiei în vigoare etc.

- elucidarea rolului organelor de control financiar şi fiscal ale statului, ca organe ce veghează

la corectitudinea activităţilor fiscale, inclusiv a băncilor comerciale.

- determinarea rolului Camerei Înregistrării de Stat în aplicarea sancţiunilor administrative, de

rând cu Banca Naţională a Moldovei, verificarea şi sancţionarea administrativă a oricăror abateri de

la legislaţia în domeniul fondării şi demarării activităţii băncilor comerciale.

În lucrare sunt trasate concluziile privind regimul juridic al sancţiunilor administrative şi

competenţele organelor abilitate privind aplicarea lor în sfera bancară.

Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării. Problematica cadrului administrativ

sancţionator în sfera bancară poartă un caracter complex şi interdisciplinar, în virtutea raporturilor

juridico-bancare protejate, astfel că cercetarea ştiinţifică implică atît doctrina de drept administrativ,

cît şi deopotrivă a dreptului bancar, în segmentul interferenţei instituţiei răspunderii juridice.

Abordările teoretico-normative şi aplicative indică că intervenţia răspunderii juridice în sfera

bancară este în funcţie de natura şi conţinutul raporturilor juridico-bancare , care la rîndul lor în

mod direct determină forma pe care o îmbracă răspunderea juridică respectivă: civilă, penală ,

administrativă , etc. – aspecte de importanţă pentru delimitarea clară a sancţiunii potrivite.

Fundamentarea controlului, ca act administrativ, în sfera bancară, ce asigură conformitatea

activităţii bancare cu exigenţele stabilite de legislaţie, servind, totodată, ca stimulator la realizarea

sarcinilor ce ţin de interesele statului, identifică semnificaţia teoretică dar şi utilitatea instituţiei în

cauză.

8

Implicaţiile teoretico-doctrinare, privind sancţiunea administrativă, au determinat concluzia că

este un act administrativ, prin care se modifică sau se sting raporturi de drept public şi privat, a

căror desfăşurare se asigură prin mijloacele specifice statului.

Tratamentul de amplitudine, privind rolul şi competenţele băncii centrale, determină sporirea

gradului de independenţă a Băncii Naţionale a Moldovei - ca o condiţie esenţială în perspectiva

integrării Republicii Moldova în Comunitatea Europeană.

Caracterul complex şi multiaspectual al cercetării se relevă şi prin tratamentul altor entităţi cu

atribuţii în aplicarea sancţiunilor administrative în sfera bancară.

Constatările, concluziile şi recomandările formulate în cadrul tezei de doctorat vor contribui la

dezvoltarea şi perfecţionarea doctrinei juridice în materia răspunderii administrative în sfera

bancară, teoriei activităţii bancare, precum şi în procesul de instruire la cursurile „Drept

administrativ”, “Drept bancar”.

Aprobarea rezultatelor. Lucrarea a fost elaborată în cadrul Institutului de Istorie, Stat şi

Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, recomandată spre susţinere publică în cadrul Secţiei

Drept Naţional a Institutului de Istorie, Stat şi Drept şi Seminarului Ştiinţific de Profil, la

specialitatea 12.00.02 – Drept public (drept administrativ; organizarea şi funcţionarea instituţiilor de

drept).

Ideile de bază, principiile ale tezei au fost elucidate în cele 17 lucrări publicate cu un volum

total de 3,2 c.a., inclusiv 10 în reviste ştiinţifice de profil.

Rezultatele cercetărilor ştiinţifice efectuate au fost prezentate şi aprobate în cadrul

conferinţelor ştiinţifice internaţionale: „Dezvoltarea constituţională a Republicii Moldova la etapa

actuală”, mun. Bălţi, 22-23 septembrie 2004; „Probleme actuale ale ştiinţelor socio-umane în

condiţiile integrării europene”, mun. Chişinău, 28 ianuarie 2006; „Probleme ale dezvoltării

economiei de piaţă şi dreptului în condiţiile actuale”, mun. Bălţi, 12-13 mai 2006; „Rolul Curţii

Constituţionale a Republicii Moldova în protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale în

legislaţia naţională”, mun. Chişinău, 13-14 decembrie 2007.

Rezultatele cerecetărilor sunt utilizate în procesul didactic la predarea cursurilor „Drept

administrativ”, „Drept bancar” în cadrul Institutului Nistrean de Economie şi Drept.

.

CAPITOLUL I. GENERALITĂŢI PRIVIND SISTEMUL BANCAR

NAŢIONAL ŞI RĂSPUNDEREA JURIDICĂ ÎN SFERA RELAŢIILOR

BANCARE

§1. Sistemul bancar naţional: concept şi caracterizare

Legea fundamentală a statului prevede că economia Republicii Moldova este economie de

piaţă, bazată pe proprietatea privată şi pe proprietatea publică, antrenate în concurenţă liberă

(art.126 al Constituţiei RM) [1].

În abordarea doctrinară economia de piaţă reprezintă acel tip de organizare al economiei în

care raportul dintre cerere şi ofertă determină principiile prioritare în producerea de bunuri şi

servicii, metodele de organizare şi conducere a factorilor de producţie, iar persoanele şi categoriile

de persoane care au acces la aceste bunuri sunt stabilite de nivelul şi dinamica preţurilor [106, p.24].

Alţi autori, precum Ignat I., Pohoaţă I., Clipa N., Luţac Gh. [98, p.49] susţin că economia de piaţă

reprezintă acel mod de organizare a economiei care se întemeiază pe mecanisme obiective ce pun în

valoare forţele pieţii şi în care raportul dintre cerere şi ofertă determină principiile de proprietate în

alocarea şi utilizarea resurselor materiale, umane şi financiare disponibile.

O definiţie mai concisă este oferită de autorul Heyne P. [96, p.35] în lucrarea sa „Petit

Larousse” şi anume „Economia de piaţă este un sistem de organizare economică în care

mecanismele naturale asigură singure, fără intervenţia unui monopol sau a statului, echilibrul

permanent al ofertei şi cererii.”.

Într-o asemenea economie, producţia, repartiţia, schimbul şi consumul nu sunt îngrădite prin

acte normative, ci se desfăşoară în virtutea legilor pieţei, în virtutea cererii şi ofertei.

În această ordine de idei adaptarea economiei naţionale la principiile pieţei, concurenţei şi

competiţiei a impus şi reformarea sistemului bancar, ca o componentă principală a reformei

generale economice, sociale şi politice - reformă care să conducă la adaptarea acestuia la

standardele europene şi internaţionale.

Realizarea acestor deziderate se fundamentează pe prevederile Constituţiei Republicii

Moldova care stipulează că statul trebuie să asigure: a) reglementarea activităţii economice şi

administrarea proprietăţii publice ce-i aparţine în condiţiile legii; b) libertatea comerţului şi

activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale, crearea unui cadru favorabil valorificării

tuturor factorilor de producţie; c) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică,

financiară şi valutară; d) stimularea cercetărilor ştiinţifice; e) exploatarea raţională a pămîntului şi a

10

celorlalte resurse naturale, în concordanţă cu interesele naţionale; f) refacerea şi protecţia mediului

înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic; g) sporirea numărului de locuri de muncă,

crearea condiţiilor pentru creşterea calităţii vieţii; h) inviolabilitatea investiţiilor persoanelor fizice

şi juridice, inclusiv străine (art. 126 al Constituţiei RM).

O trăsătură definitorie a economiei de tranziţie este consolidarea pieţei monetare şi de credit.

Potrivit autorilor Grigoriţă C. şi Ionescu L. [91, p.113; 100, p.57] piaţa monetară vizează relaţiile,

instituţiile şi pîrghiile prin intermediul cărora se realizează mobilizarea resurselor băneşti din

sectoarele în care ele depăşesc necesităţile perioadei respective şi transferarea lor spre sectoarele

care au nevoie de monedă. Într-o altă opinie, exprimată de Coşea M. [80, p.135] piaţa monetară este

piaţa capitalurilor pe termen scurt, unde se întîlneşte cererea de împrumuturi, din partea agenţilor

economici şi a statului cu oferta de resurse financiare, prezentată de particulari. Astfel, rolul pieţei

monetare constă în compensarea excedentului cu deficitul de disponibilităţi băneşti pe termen scurt

– fenomen manifestat la diferite categorii de agenţi economici.

Pe bună dreptate, consideră autorul Morar R., [106, p.132] pe de o parte în economie se

formează numeroase disponibilităţi băneşti care, temporar, depăşesc nevoile şi cheltuielile curente

ale agenţilor economici şi ale populaţiei; mobilizarea acestor mijloace, precum şi păstrarea

disponibilităţilor băneşti ale agenţilor economici devin activităţi distincte, care dau naştere unor

relaţii specifice (de creditare) ce se realizează prin unităţi economice distincte (bănci). Pe de altă

parte, în economie există numeroşi agenţi economici pentru a căror nevoi este necesară acoperirea

acestora din împrumuturi; rolul şi amploarea creditului devenind odată cu dezvoltarea social-

economică o activitate economică foarte importantă.

Autorii Cerneavschi P.A. şi Mihailova N.V. [146, p.10] tratează piaţa de credit sub două

aspecte - funcţional şi instituţional ; aspectul funcţional include în sine ansamblul relaţiilor de

creditare, formele şi metodele de creditare, iar cel instituţional vizează instituţiile de creditare.

Potrivit opiniei acestor autori doar băncile sunt instituţii de creditare abilitate să efectueze

operaţiuni bancare în deplin volum, pe cînd celelalte instituţii de creditare – companiile de

asigurare, fondurile de pensionare ş.a. – pot realiza doar anumite operaţiuni în limitele cadrului

legal.

În acest context, în viziunea noastră, anume băncile sunt cele care mobilizează cea mai mare

parte a disponibilităţilor băneşti, îndeplinind un rol esenţial şi formînd nucleul pieţei monetare şi de

credit.

Începând cu anul 1991, după cum menţionează autorul Guştiuc A., [92, p.144] are loc

metamorfoza sistemului bancar naţional organizat pe două niveluri :

11

I nivel - reprezentat de Banca Naţională a Moldovei, căreia ia revenit politica monetară, deci

exercitarea funcţiilor tipice unei bănci centrale, iar cel de nivelul 2 incluzînd băncile comerciale, ca

societăţi comerciale ce au drept obiectiv activitatea bancară.

Specialiştii autohtoni în materia dreptului bancar Cerneavschi P.A. şi Mihailova N.V.[146,

p.16] conturînd sistemul bancar naţional indică următoarele lui componente:

- Banca Naţională a Moldovei;

- Băncile comerciale;

- Uniuni (asociaţii) bancare;

- Alte instituţii de creditare.

În raport cu opiniile exprimate mai sus considerăm că contraziceri conceptuale nu sunt, dat

fiind că autorii - Cerneavschi P.A. şi Mihailova N.V. arată unanim la organizarea sistemului bancar

al Republicii Moldova în două nivele: la primul nivel atribuind Banca Naţională a Moldovei, iar la

cel de-al II-lea - băncile comerciale, uniunile (asociaţiile) bancare şi alte instituţii de creditare [146,

p.12].

Precizînd, că funcţia de creditare este îndeplinită de instituţii specializate – bănci, case de

depuneri sau economii, societăţi de asigurare, profesorul Drobotă N. [84, p. 93] apreciază că anume

băncile sunt entităţile principale ce gestionează instrumentele monetare şi pîrghiile financiare ale

unei ţări.

Astfel, la conturarea conceptului de sistem bancar naţional, acesta, în viziunea noastră include

Banca Naţională a Moldovei (de emisie), băncile comerciale (de depozit şi afaceri) şi alte instituţii

financiare, precum - companiile de asigurare, fondurile de pensionare ş.a. şi, bineînţeles, cadrul

normativ de activitate.

Băncile evoluează pe piaţa monetară şi de credit atît în calitatea de creditor cît şi ca debitor;

toţi deponenţii la bănci creditează instituţiile respective cu sumele încredinţate pentru care primesc

dobîndă, iar băncile, la rîndul lor, acordă credite pentru care încasează o dobîndă.

Instituţiile financiare - companiile de asigurare, fondurile de investiţii, fondurile de pensionare

ş.a., definite în literatura de specialitate şi instituţii de creditare, operează cu investiţii şi credite,

efectuează alte operaţiuni financiare potrivit legii, statutului său şi licenţei posedate [146, p.10].

Relaţiile sociale ce iau naştere în sfera bancară după natură şi conţinut pot fi încadrate în

forma unor raporturi juridice de drept administrativ, de drept civil, drept financiar, nefăcînd

excepţie şi raporturile de drept penal, etc. Totodată, realizarea funcţiilor de către B.N.M. şi respectiv

băncile comerciale invocă un cerc mult mai larg de relaţii decît cele ce cad sub incidenţa ramurilor

de drept menţionate. Astfel, pot fi desprinse o grupă omogenă de raporturi care sunt specifice în

exclusivitate sferei bancare şi care sunt reglementate de normele dreptului bancar. Cu această ocazie

12

autorii Cerneavschi P.A. şi Mihailova N.V. [146, p.20-21] subliniază necesitatea promovării în

ştiinţa dreptului bancar a categoriei „raporturi juridico-bancare”, sub incidenţa căreia autorii

plasează relaţiile subiecţilor reglementate prin norme de drept bancar care, posedînd drepturi şi

obligaţii reciproce, participă la realizarea dispoziţiilor normative privind executarea activităţii

bancare.

Evident, că raporturile juridico-bancare posedă trăsături proprii care redau specificul relaţiilor

ce i-au naştere, se realizează şi se sting. O trăsătură definitorie, care marchează specificul

raporturilor juridico-bancare, se manifestă prin faptul că ele derulează în procesul activităţii

bancare. În acest context apare necesitatea de a preciza ce reprezintă activitatea bancară şi care este

natura ei juridică. Iniţial, se cere de remarcat, că în cadrul normativ naţional aferent temei cercetate

deşi nu se defineşte în mod expres activitatea bancară, dar se operează cu expresia „activităţi

financiare”, atunci cînd sunt stabilite activităţile financiare permise băncilor [41]:

a) acceptarea de depozite (plătibile la vedere sau la termen etc.) cu sau fără dobîndă;

b) acordarea de credite (de consum şi ipotecare, factoring cu sau fără drept de regres,

finanţarea tranzacţiilor comerciale, eliberarea garanţiilor şi cauţiunilor etc.);

c) împrumutarea de fonduri, cumpărarea ori vînzarea, în cont propriu sau în contul clienţilor

(cu excepţia subscrierii valorilor mobiliare), de:

- instrumente ale pieţei financiare (cecuri, cambii şi certificate de depozit etc.);

- futures şi opţioane financiare privind titlurile de valoare şi ratele dobînzii;

- instrumente privind rata dobînzii;

- titluri de valoare;

d) acordarea de servicii de decontări şi încasări;

e) emiterea şi administrarea instrumentelor de plată (cărţi de credit sau de plată, cecuri de

voiaj, cambii bancare etc.);

f) cumpărarea şi vînzarea banilor (inclusiv a valutei străine);

g) leasing financiar;

h) acordarea de servicii aferente la credit;

i) acordarea de servicii ca agent sau consultant financiar, cu excepţia celor de la lit. a) şi b);

j) operaţiuni în valută străină, inclusiv contracte futures de vînzare a valutei străine;

k) acordarea de servicii fiduciare (investirea şi gestionarea fondurilor fiduciare), păstrarea şi

administrarea valorilor mobiliare şi altor valori etc.;

l) acordarea de servicii de gestionare a portofoliului de investiţii şi acordarea de consultaţii

privind investiţiile;

m) subscrierea şi plasarea titlurilor de valoare şi acţiunilor, operaţiunile cu acţiuni;

13

n) orice altă activitate financiară permisă de Banca Naţională.

Reglementările consemnate, care vizează activităţile financiare permise băncilor, sunt

cuprinse în capitolul IV din Legea privind instituţiile financiare întitulat “Efectuarea operaţiunilor”,

fapt care indică la prezenţa unei legături organice între aceste trei categorii : “Activitate bancară” –

“Activităţi financiare a băncii” – “Efectuarea operaţiunilor de bancă”.

Astfel, considerăm că efectuarea operaţiunilor de către bănci prin stabilirea activităţilor

financiare permise băncilor (şi celor interzise) constituie activitate bancară.

Banca centrală de emisie - Banca Naţională a Moldovei – se află în fruntea sistemului bancar

naţional, avînd ca funcţii principale următoarele: emiterea monedei, concentrarea rezervelor băneşti

ale băncilor comerciale şi acordarea de credite pentru acestea, acordarea de împrumuturi statului şi

păstrarea tezaurului de stat, coordonarea întregii politici monetare a statului.

Băncile comerciale sunt verigile de bază ale sistemului bancar, prezentîndu-se sub forma

juridico-organizatorică de societăţi pe acţiuni de tip deschis, se precizează în Legea Republicii

Moldova Nr.1134-XIII din 02.04.97privind societăţile pe acţiuni.

Autorul A. Guştiuc [92, p.31] consideră că în cazul subscrierii la acţiuni suntem în prezenţa

unei deosebiri fundamentale în privinţa constituirii unei societăţi pe acţiuni sau a unei bănci

comerciale. În cazul înfiinţării băncilor comerciale, prevederile Legii societăţilor pe acţiuni intră în

contradicţie cu stipulările Legii instituţiilor financiare.

Deosebirea rezidă în faptul, că în cazul societăţilor pe acţiuni, în momentul înfiinţării

societăţii comerciale, fondatorii sunt obligaţi să subscrie la acţiunile plasate. În ce priveşte băncile

comerciale, subscrierea are loc doar după primirea autorizaţiei preliminare. Însă aceasta nu-i

absolveşte pe fondatorii băncii de a prezenta Băncii Naţionale a Moldovei informaţia privind

mărimea ipotetică a capitalului şi cotele pe care viitorii fondatori (acţionari) le vor deţine în

capitalul băncii comerciale.

Legea Nr.550-XIII din 21.07.95 privind instituţiile financiare stipulează expres că prevederile

Legii cu privire la societăţile pe acţiuni, care vin în contradicţie cu Legea instituţiilor financiare nu

au putere juridică asupra ei.

Pe de altă parte, Legea instituţiilor financiare prevede că orice bancă comercială dispune de

independenţă juridică, operaţională, financiară şi administrativă faţă de orice persoană, inclusiv faţă

de Banca Naţională, de Guvern şi de alte autorităţi ale administraţiei publice; nici o persoană nu

poate îngrădi independenţa băncilor, nu poate influenţa administratorii în exercitarea funcţiilor, nu

poate interveni în activitatea vreunei bănci, cu excepţia executării unor obligaţii sau împuterniciri

specifice prevăzute de legislaţie.

14

Băncile comerciale sunt obligate, conform art. 5 al Legii instituţiilor financiare, ca în vederea

constituirii şi funcţionării, să solicite autorizaţia BNM - autorizaţie ce constituie un act

administrativ, emis de un organ al statului - Banca Naţională – abilitat în exclusivitate cu acest

drept. Procedura autorizării băncilor comerciale este prevăzută de Legea instituţiilor financiare şi

Regulamentul nr.23/09-01 cu privire la autorizarea băncilor din 15.08.1996 cu modificările

ulterioare.

B.N.M. eliberează autorizaţie numai dacă este pe deplin convinsă că banca se va conforma

prezentei legi; calificarea, experienţa şi integritatea morală a administratorilor şi acţionarilor cu cote

substanţiale corespund business-planului şi activităţilor financiare pentru care banca va primi

autorizaţie; situaţia financiară a băncii va fi satisfăcătoare.

Decizia de autorizare sub condiţie suspensivă (aprobarea preliminară a cererii) este emisă de

B.N.M. în cazul când sunt îndeplinite toate prevederile legii şi actelor normative emise de către

B.N.M. După aprobarea preliminară a cererii B.N.M. stabileşte următoarele cerinţe pentru primirea

autorizaţiei: depunerea capitalului iniţial, care nu trebuie să fie mai mic decât capitalul minim

necesar; angajarea de specialişti; încheierea de contract cu o firmă de audit; închirierea sau

cumpărarea de utilaj pentru efectuarea operaţiunilor bancare şi de edificii bancare.

Societatea-solicitantă este obligată în decursul unui an să prezinte în scris confirmare privind

îndeplinirea cerinţelor enumerate şi certificatul de înregistrare eliberat de Camera Înregistrării de

Stat a Ministerului Dezvoltării Informaţionale, fapt după care BNM convingîndu-se, că cerinţele

sunt îndeplinite, eliberează autorizaţia pentru un termen nedeterminat şi netransferabil.

În conformitate cu articolul 26 al Legii instituţiilor financiare există trei categorii de

autorizaţii bancare:

A) Autorizaţia de categoria „A” acordă dreptul de a desfăşura tipurile de activităţi financiare

indicate la art.26 alin.(1) lit. a) - i) şi n) numai în lei moldoveneşti, cu excepţia celei prevăzute la

litera f).

Băncile care deţin autorizaţia de categoria „A” pot efectua plasări şi pot să-şi deschidă conturi

"Nostro" în valută străină doar la băncile din Republica Moldova, numai pentru necesităţile proprii,

dar nu în scopul deservirii clientelei băncii.

B) Autorizaţia de categoria „B” acordă dreptul de a desfăşura tipurile de activităţi financiare

indicate la art.26 alin.(1) lit. a) - k) şi n).

C) Autorizaţia de categoria „C” acordă dreptul de a desfăşura tipurile de activităţi financiare

indicate la art.26 alin.(1) lit. a) - n).

Totodată, băncile nu sunt în drept să desfăşoare activităţi financiare, neprevăzute în

autorizaţie.

15

Practic, autorizaţia de categoria ”B”, pe lângă operaţiunile permise de autorizaţia de tip „A”,

acordă dreptul de a desfăşura operaţiuni în valută străină, inclusiv contracte futures de vânzare a

valutei străine şi servicii fiduciare (investirea şi gestionarea fondurilor fiduciare), păstrarea şi

administrarea hârtiilor de valoare şi altor valori. Iar autorizaţia de categoria „C”, pe lângă

activităţile enumerate în autorizaţia de tip „A” şi „B”, acordă dreptul de a acorda servicii de

gestionare a portofoliului de investiţii şi de consultaţii privind investiţiile; subscrierea şi plasarea

hârtiilor de valoare şi acţiunilor, operaţiunile cu acţiuni.

Începând cu 1 ianuarie 2004 cuantumul minim al capitalului normativ total a fost stabilit în

mărime de 50 mln. lei.

Pentru a obţine autorizaţia de categoria “A” băncile trebuie să atingă cuantumul minim până

la cuantumul dublu al capitalului normativ total ( cel puţin 50 milioane lei).

Pentru a obţine autorizaţia de categoria “B” băncile trebuie să atingă un capital mai mare

decât cuantumul dublu şi mai mic decât cuantumul triplu al capitalului normativ total (cel puţin 100

milioane lei).

Pentru a obţine autorizaţia de categoria “C” băncile trebuie să atingă un capital mai mare

decât cuantumul triplu al capitalului normativ total (cel puţin 150 milioane lei).

Conducerea, administrarea şi controlul băncilor comerciale sunt asigurate, în cadrul fiecărei

bănci, de adunarea generală a acţionarilor, consiliul băncii, organul executiv şi comisia de cenzori.

Adunarea generală a acţionarilor este organul suprem de conducere al societăţii; adunarea

generală alege consiliul băncii - organ de administrare, care exercită funcţii de supraveghere şi

elaborează politicile băncii.

Activitatea curentă a băncii comerciale, cu excepţia chestiunilor ce ţin de competenţa

adunării generale a acţionarilor sau ale consiliului societăţii, este dirijată de organul executiv –

menit să asigure îndeplinirea hotărîrilor adunării generale a acţionarilor şi consiliului băncii şi fiind

subordonat acestora.

Cu funcţii de control privind activitatea băncii, conform Legii instituţiilor financiare [31], este

abilitată comisia de cenzori , rezultatele activităţii căreia se reflectă în rapoarte tematice şi anuale,

remise organului executiv, consiliului băncii şi adunării generale a acţionarilor.

Prin esenţă activitatea băncilor comerciale vizează derularea operaţiunilor bancare, care în

ansamblul lor sunt clasificate în patru mari categorii: I – operaţiuni de atragere a resurselor

financiare (operaţiuni pasive), care includ depozite la vedere şi la termen, împrumuturi de la banca

centrală şi de la alte instituţii financiare şi capitalul propriu; II – operaţiuni de plasare sau de

fructificare a resurselor (operaţiuni active), ce includ numerarul şi rezervele în depozite la banca

centrală, titlurile, creditele şi activele corporative şi alte active; III – alte operaţiuni, inclusiv -

16

cumpărarea, vinderea, păstrarea şi administrarea activelor monetare, operaţiuni de clearing şi alte

operaţiuni de virament în contul terţilor; primirea titlurilor în gaj sau la păstrare; operaţiuni cu

valuta străină; consulting bancar şi operaţiuni cu eurocecuri ; IV – operaţiuni interzise, la care se

referă cele specificate în art.art.23 şi 27 din Legea instituţiilor financiare şi anume: (1) a) angajarea

în tranzacţii şi operaţiuni care le-ar putea acorda cu titlu individual sau cîtorva dintre ele o poziţie

dominantă pe piaţa monetară, pe piaţa financiară şi cea valutară; b) angajarea în activităţi de

manipulare care ar conduce la avantaje necinstite pentru ele şi pentru terţi. (2) Nici o instituţie

financiară nu are dreptul de a cere vreunei persoane să încheie contracte de servicii financiare şi de

altă natură sau procurări de bunuri de la afiliatele sale ca o condiţie pentru a încheia contracte cu ea

privind acordarea de servicii financiare. (3) Nici o bancă şi nici o instituţie financiară afiliată băncii

nu poate: a) acorda unei persoane credite peste limitele stabilite de Banca Naţională sau subscrie,

plasa valori mobiliare sau facilita finanţări din partea unor terţi către această persoană pentru a o

ajuta să-şi achite obligaţiile către afiliată; b) subscrie sau plasa valori mobiliare ale unei persoane şi

acorda totodată credite acestei persoane ca ea să-şi plătească datoria, dobînda sau dividendele la

astfel de valori mobiliare; c) subscrie, plasa sau distribui valori mobiliare, cu excepţia valorilor

mobiliare de stat, şi, în decursul a 60 de zile de la vînzare a cumpăra sau recomanda altora, în

calitate de manager de active sau de consultant în probleme de investiţii, să le procure. (4) Nici o

bancă nu poate cumpăra de la o afiliată a sa: a) active ale acestei afiliate; b) valori mobiliare care

urmează a fi subscrise, plasate sau distribuite de această afiliată ori valori mobiliare care au fost

subscrise, plasate sau distribuite de ea în decursul anului precedent. (5) Nici o bancă nu poate

acorda credite sau facilita primirea de credite pentru cumpărarea unor valori mobiliare subscrise,

plasate sau distribuite de către o afiliată a sa ; (6) Instituţia financiară nu poate ascunde, converti sau

transfera bani sau alte valori, ştiind că acestea provin din activităţi criminale, pentru mascarea

originii lor ilegale, şi nici asista persoana angajată în astfel de activităţi pentru evitarea

consecinţelor legale ale faptelor ei.

Mayer T., Duesenberry J.S. şi Aliber R.Z.[104, p.73] apreciază că pentru băncile comerciale,

operaţiunea cea mai importantă de atragere a resurselor financiare (operaţiune pasivă) este atragerea

de mijloace financiare în conturile curente şi mai cu seamă cele de depozit.

Contul bancar, în opinia specialiştilor П.А.Чернявский, Н.В. şi Н.В.Михайлова, [146, p.42],

ca expresie a raporturilor dintre bancă şi client se defineşte prin mai multe noţiuni: este un

document contabil; este o convenţie; este un instrument al comerţului de bancă.

Legiuitorul Republicii Moldova defineşte contul bancar drept un cont analitic deschis de

bancă pe numele titularului de cont, prin care se efectuează operaţiuni de încasări şi/sau plăţi ale

mijloacelor băneşti.

17

Codul Civil al Republicii Moldova în capitolul XXIV, secţiunea I şi a II-a conţine

reglementării referitoare la contul de depozit şi la contul curent, iar secţiunea a III-a-prevederi vis-a-

vis de creditul bancar sau contul de împrumut. Aici ar fi oportună interpretarea definiţiei cu care

operează Codul Civil când se referă la contul de depozit. Astfel, prin contractul de depozit bancar,

banca sau o altă instituţie financiară (bancă), autorizată conform legii, primeşte de la clientul său

(deponent) sau de la un terţ în folosul deponentului o sumă de bani pe care se obligă să o restituie

deponentului după un anumit termen (depozit la termen) sau la cerere (depozit la vedere) .

Totodată, Codul Civil conţine prevederi şi privind contractul de cont curent; prin contractul de

cont curent bancar, banca se obligă să primească şi să înregistreze în contul titularului de cont

(client) sumele băneşti depuse de acesta sau de un terţ în numerar sau transferate (virate) din

conturile altor persoane, să execute în limitele disponibilului din cont ordinele clientului privind

transferul unor sume către alte persoane, retragerile de numerar, precum şi să efectueze alte

operaţiuni în contul clientului din însărcinarea lui în conformitate cu legea, cu contractul şi cu

uzanţele bancare, iar clientul să achite o remuneraţie pentru prestarea serviciilor menţionate.

Cea mai importantă operaţiune activă pentru băncile comerciale din Republica Moldova este

acordarea de credite. Creditele acordate agenţilor economici şi persoanelor fizice deţin şi ponderea

cea mai mare în totalul operaţiunilor active, reprezentând modalitatea principală de plasament,

respectiv de utilizare a resurselor financiare mobilizate. Importanţa acestei activităţi de creditare

bancară decurge din rolul creditelor ca: 1) principala sursă de venit pentru bănci; 2) liant al relaţiilor

băncii cu clienţii serioşi şi solvabili; 3) sursă de acoperire a dificultăţilor financiare ale agenţilor

economici.

Etimologic, creditul îşi are originea în latinescul “creditum – credere”, care înseamnă a crede,

a se încrede sau a avea încredere. În sens larg, însă creditul reprezintă încrederea pe care o persoană

(creditorul) o acordă unei alte persoane (debitorul) de a-i împrumuta bani sau alte valori ce-i vor fi

restituite la o anumită dată împreună cu o taxă denumită dobândă. Dobânda reprezintă preţul

folosirii capitalului împrumutat [102, p.67].

În literatura de specialitate se afirmă că creditul bancar exprimă relaţiile economice dintre

creditor şi debitor şi se oferă contra plată cu condiţia să fie asigurat, rambursat la termen, utilizat în

scopuri bine determinate [121, p.231].

În legislaţia Republicii Moldova, noţiunea de credit este definită prin: orice angajament de a

acorda bani ca împrumut cu condiţia rambursării lor, plăţii dobânzii şi altor plăţi aferente; orice

prelungire a termenului de rambursare a datoriei; orice garanţie emisă, precum şi orice angajament

de a achiziţiona o creanţă sau alte drepturi de a efectua o plată.

18

Cu toate acestea, consideră Gliga Ioan, ca forme ale creditului bancar sunt considerate şi

factoringul, cambiile, cardurile de credite, overdrafturile temporare permise, finanţarea tranzacţiilor

comerciale, datorii debitoare privind leasingul financiar şi alte obligaţii reflectate ca active în

bilanţul băncii comerciale [88, p.95].

Datorită importanţei deosebite a operaţiunilor de creditare, atât pentru sfera bancară, cetăţeni,

dar şi în întregime pentru economia Republicii Moldova, este necesar a pune în evidenţă tipologia

creditelor eliberate de băncile comerciale şi unele caracteristici specifice creditelor, ca fiind

pertinente temei tezei, sub imperiul monitorizării întregului proces de creditare de către Banca

Naţională a Moldovei.

Credite de consorţiu - debitorul ce doreşte să obţină un credit în sumă mare, determină

independent banca, care-şi asumă responsabilitatea organizării consorţiului bancar şi realizarea

funcţiilor de conducere în efectuarea afacerii de credit. Banca coordonatoare efectuează analiza

eficienţei acordării creditului de consorţiu şi selectează băncile potenţiali participanţi la creditul de

consorţiu. Potrivit practicilor băncile comerciale recurg la procedura acordării creditelor consorţiale

numai în cazul când nu au capital normativ suficient. Deşi în practica bancară internaţională astfel

de credite sunt acordate mai mult cu scopul de a diminua impactul eventualelor crize.

Credite în valută străină - băncile au dreptul de a acorda credite în orice valută străină în

favoarea următorilor rezidenţi ai Republicii Moldova:

a) persoanelor juridice, precum şi persoanelor fizice care desfăşoară activitate de

întreprinzător sau alt gen de activitate - în scopul achitării cu nerezidenţii;

b) altor bănci autorizate - în scopul desfăşurării activităţii financiare a acestora;

c) persoanelor juridice, precum şi persoanelor fizice care desfăşoară activitate de

întreprinzător sau alt gen de activitate - în scopurile prevăzute în acordurile de creditare, încheiate

între Guvernul Republicii Moldova şi nerezidenţi, între băncile rezidente şi instituţiile financiare

internaţionale. Astfel de credite se acordă împrumutaţilor din contul mijloacelor în valută străină din

creditele /liniile de credit primite de către banca rezidentă conform acordurilor de creditare

menţionate;

d) persoanelor juridice, precum şi persoanelor fizice care desfăşoară activitate de

întreprinzător sau alt gen de activitate - în scopurile prevăzute în acordurile de creditare (încheiate

între Guvernul Republicii Moldova şi nerezidenţi, între băncile rezidente şi instituţiile financiare

internaţionale), conform cărora băncile rezidente primesc credite /linii de credit în scopul acordării

clienţilor subîmprumuturilor, atît din sursele creditorului extern cît şi din alte mijloace în valută

străină ale sale, în proporţii şi condiţii stabilite de acordurile menţionate;

19

e) persoanelor fizice, altor decît cele menţionate la lit.a), c) şi d) din prezentul punct - în

scopul decontărilor cu nerezidenţii ce ţin de achitarea cheltuielilor personale (cheltuieli legate de

studii şi asistenţă medicală, achiziţionarea bunurilor de uz personal etc.);

f) persoanelor juridice şi persoanelor fizice - pentru rambursarea altui credit în valută străină,

primit de la banca din Republica Moldova în scopul achitării cu nerezidenţii.

Drept sursa de creditare în valută străină se consideră mijloacele valutare aflate în conturile de

corespondenţă „Nostro” ale băncii, deschise la alte bănci din Moldova şi din străinătate.

Se interzice băncilor eliberarea numerarului din contul creditelor acordate împrumutaţilor.

Utilizarea mijloacelor menţionate urmează a fi efectuată prin virament, precum şi cu utilizarea

cardurilor în străinătate.

Băncile comerciale pot acorda credite cooperativelor de construcţie a locuinţelor cu o

dobândă anuală de până la 5 la sută pe un termen ce include perioada de finalizare a construcţiei şi

până la 15 ani din momentul dării în exploatare a caselor de locuit [50].

Concomitent, organele administraţiei publice locale se investesc cu dreptul de garanţi ai

rambursării acestor credite şi a dobânzilor aferente.

Credite preferenţiale pe termen lung acordate unor categorii de tineri studioşi - se acordă

studenţilor din instituţiile de învăţământ superior de stat, inclusiv celor înmatriculaţi pe bază de

contract. Sunt în drept să primească credite preferenţiale pe termen lung studenţii care au vârsta

între 18-40 de ani, sunt admişi în instituţia de învăţământ superior cu o medie de cel puţin 8 sau care

au absolvit anul de studii cu aceeaşi medie, nu au restanţe academice şi nu au venit propriu şi care

întrunesc una din următoarele condiţii: a) au fraţi/surori care fac studii în ţară sau străinătate; b) sunt

orfani sau au un singur întreţinător legal; c) întreţinătorii lui legali (sau unul dintre ei): sunt înscrişi

la serviciul de stat pentru înregistrarea forţei de muncă; sunt invalizi de gradul I sau II; sunt

pensionari pentru limită de vârstă; d) sunt invalizi; e) provin din familie numeroasă (3 copii şi mai

mulţi); f) studiază la una din specialităţile prioritare pentru economia naţională stabilite de Guvern

[9].

Din fondul de garanţie, Ministerul Educaţiei şi Tineretului garantează creditul bancar, precum

şi plata dobânzii la el după cum urmează: a) în proporţie de 100 la sută - la creditele acordate

studenţilor care au media de 9,5-10 în anul de studii precedent; b) în proporţie de 75 la sută - la

creditele acordate studenţilor care au media de 9,0-9,5 în anul de studii precedent; c) în proporţie de

50 la sută - la creditele acordate studenţilor care au media de 8,0-9,0 în anul de studii precedent.

Rambursarea creditelor se face în rate lunare, după o perioadă de graţie de maximum 2 ani de

la absolvirea instituţiei de învăţământ superior. Termenul de rambursare a creditului se negociază cu

20

banca şi nu poate fi mai mare de 5 ani, iar în instituţiile de învăţământ medical de 8 ani. Plata

dobânzii la credit începe după 90 de zile de la absolvirea instituţiei de învăţământ superior.

Chiar dacă în textul legal a fost introdusă prevederea, precum că de creditele preferenţiale pot

beneficia nu mai puţin de 500 de studenţi anual [43], situaţia este de o astfel de natură că încă nici o

persoană nu a primit credit în condiţiile Legii nr.1142. Şi după 7 ani de la adoptare, această lege

rămâne un act normativ lipsit de mecanisme reale de executare.

Unele categorii ale populaţiei în conformitate cu legislaţia în vigoare, sunt în drept de a obţine

creditele preferenţiale pentru:

a) construcţia casei individuale sau locuinţei cooperatiste, sau procurării spaţiului locativ

următoarele categorii de populaţie: veteranii lichidării consecinţelor catastrofei de la Cernobîl;

veteranii acţiunilor de luptă din Afganistan; veteranii acţiunilor de luptă pentru apărarea integrităţii

teritoriale şi independenţei Republicii Moldova; cetăţenii care nu au participat la acţiunile de luptă

pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova şi ale căror case au fost

distruse în timpul acestor acţiuni; cetăţenii Republicii Moldova care nu au participat la acţiunile de

luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova şi care nu au

posibilitatea să revină din motive politice la domiciliul lor permanent; veteranii celui de-al doilea

război mondial; membrii familiilor celor care şi-au pierdut viaţa în urma avariei de la C.A.E.

Cernobîl, ale celor care au decedat în urma bolii actinice, ale invalizilor decedaţi; membrii familiilor

participanţilor la lichidarea urmărilor avariei de le C.A.E. Cernobîl, care au decedat; membrii

familiilor celor căzuţi în acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei

Republicii Moldova;

b) construcţia casei individuale sau locuinţei cooperatiste, sau procurarea spaţiului locativ sau

restaurarea caselor vechi - victimele reabilitate ale represiunilor politice;

c) compensarea cheltuielilor pentru construcţia unei case individuale sau a unei locuinţe

cooperatiste, efectuate după aflarea la C.A.E. Cernobîl: persoanele care s-au îmbolnăvit şi au suferit

de boala actinică cauzată de avaria de la C.A.E. Cernobîl, precum şi invalizii ale căror invaliditate

este în legătură cauzală cu catastrofa de la Cernobîl; membrii familiilor celor care şi-au pierdut viaţa

în urma avariei de la C.A.E. Cernobîl, ale celor care au decedat în urma bolii actinice, ale invalizilor

decedaţi.

Această diversitate de credite eliberate de băncile comerciale se face în cadrul unor prevederi

generale vizavi de procesul de creditare din Republica Moldova. În acest sens, Banca Naţională a

Moldovei a adoptat un regulament, care este de natură să ghideze la modul cel mai general, băncile

comerciale în activitatea lor de creditare. Este vorba de Regulamentul cu privire la activitatea de

creditare a băncilor.

21

Totodată, băncile care operează în Republica Moldova, pentru asigurarea unor standarde

unice în sectorul financiar privind activitatea de creditare urmează să efectueze operaţiunile

creditoare în conformitate cu cerinţele Regulamentului sus-menţionat.

În afara celor menţionate mai sus, legea prevede posibilitatea ca băncile să desfăşoare şi alte

operaţiuni. Astfel, băncile comerciale realizează următoarele activităţi:

1.Cumpără, vînd, ţin în custodie şi administrează active monetare, execută transferuri,

operaţiuni de clearing şi alte operaţiuni de virament, în contul terţilor;

2.Primesc titluri în gaj sau în păstrare. Acest tip de servicii implică folosirea unor spaţii

special amenajate care aparţin băncii. Clientului i se pune la dispoziţie un seif, accesul la seif fiind

sub un dublu control, banca păstrând o cheie şi clientul cealaltă. Clientul depozitează, singur,

bunurile, în seiful său. Accesul la seif poate avea loc oricând în timpul orelor de program ale băncii,

timp în care clientul poate retrage sau depune orice obiecte sau documente.

3.Operaţiuni valutare. În cazul călătoriilor în străinătate, sunt necesare careva cantităţi din

moneda ţării respective, pentru cheltuieli imediate, deşi, este mai sigur pentru turişti să folosească

cecuri de călătorie sau instrumente de plată asemănătoare, în loc să poarte asupra lor valută în

numerar. Băncile pot asigura clienţilor posibilitatea de a procura majoritatea valutelor ţărilor lumii.

Băncile vând moneda străină la cursuri de schimb competitive şi percep un comision pentru

serviciul prestat. Principalii concurenţi ai băncilor în acest domeniu sunt casele de schimb valutar şi

agenţiile de turism.

4.Consulting bancar. Acest tip de serviciu este oferit de bănci, în primul rând, pentru afaceri

mai mici. Banca se comportă ca un analist financiar şi sfătuieşte clientul cum să-şi amelioreze

problemele financiare, cum sunt cele privind bugetul de venituri şi cheltuieli, costurile, debitorii şi

fluxul de numerar (“cash – flow”). Pentru acest serviciu, banca percepe un tarif.

5.Eliberarea eurocecurilor. O carte de credit “eurocec” permite clientului să schimbe cecuri,

în numerar, la băncile afiliate la sistemul Eurocec, din orice ţară din Europa. Avantajul utilizării

eurocecurilor, comparativ cu folosirea cecurilor de călătorie este determinat de faptul că, în limita

unei anumite sume (de exemplu, 200$), clientul nu trebuie să achite în prealabil contravaloarea

acestora. Valoarea cecurilor este debitată în contul clientului în momentul transmiterii lor la banca

emitentă. Cărţile de credit eurocec sunt folosite cu sisteme de identificare speciale.

6.Emiterea de cambii şi carduri. Cambiile şi cardurile, prin natura sa economico-financiară se

apropie foarte mult de operaţiunile băncilor comerciale de plasare a resurselor financiare. Fiind

nişte veritabile produse de creditare, separaţia noastră într-o altă categorie se face în exclusivitate

doar în scopuri ştiinţifice.

22

Cambia- de cele mai dese ori este definită drept un titlu de credit care reprezintă o creanţă

(dreptul de a obţine în favoarea sa executarea unei prestaţii în natură sau în numerar) scrisă, ce oferă

posesorului acesteia dreptul cert şi exigibil de a cere la scadenţa creanţei de la debitor, iar în caz de

neonorare a acestei cereri şi de la alte persoane obligate prin cambie, achitarea sumei de bani

indicate [110, p.22-23]. Cambiile se emit în calitate de instrument de plată pentru mărfurile livrate,

lucrări executate şi servicii prestate.

Cardul bancar- este un instrument de plată fără numerar, cu ajutorul căruia se poate efectua

plata produselor sau serviciilor . Această plată se poate face numai în baza unui sistem organizat pe

baze contractuale între emitentul cardului, deţinător, şi comerciantul sau prestatorul de servicii. Prin

intermediul unui card, posesorul legitim poate achita contravaloarea unor bunuri sau servicii

procurate/prestate de la comerciant, care este obligat să accepte acest instrument de plată. De

asemenea, utilizând cardul, posesorul poate obţine careva lichidităţi de la bancă.

Din punct de vedere al emitentului, deosebim carduri de 3 tipuri: 1) carduri bancare (emise de

bănci); 2) carduri private (emise de comercianţi); 3) cărţi emise de alte instituţii sau organizaţii [83,

p. 141; 73, p.290].

În Republica Moldova, operaţiunile cu carduri sunt reglementate de: Codul Civil al Republicii

Moldova (art. 1289); Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.191 din 6 martie 2001 cu privire

la implementarea masivă a instrumentelor de plată fără numerar şi; Regulamentul cu privire la

cardurile bancare.

Reîntorcîndu-ne la cadrul normativ privind activitatea bancară, ca parte indispensabilă a

sistemului bancar naţional, în viziunea noastră, Banca Naţională a Moldovei, de rînd cu funcţiile de

supraveghere, de administrare şi de control a fost abilitată şi cu funcţia de reglementare juridico-

normativă a activităţii băncilor comerciale.

Pe parcursul a 17 ani de reglementare bancară (1991-2008) legislaţia privind băncile

comerciale a cunoscut un şir întreg de modificări şi completări. Avînd în vedere, că anumite referiri

la normativul constituirii şi autorizării băncilor comerciale au fost făcute, urmează a fi relevate şi

problemele ce vizează modul de lichidare a băncilor comerciale, inclusiv în cazurile de

insolvabilitate. În virtutea Legii instituţiilor financiare din 1995, prin capitolul VII, „Lichidarea” s-a

prevăzut un mecanism de lichidare a băncilor comerciale distinct de cel al altor societăţi comerciale

sau publice.

Prin intrarea în vigoare a modificărilor la Legea instituţiilor financiare a fost abrogat

capitolul VII, iar prin adoptarea Legii insolvabilităţi s-a statuat că băncile comerciale, de rând cu

alte societăţi comerciale, atât private cât şi publice, în procesul reorganizării sau lichidării se vor

conduce de prevederile respectivei legi.

23

La prima vedere s-ar părea că legiuitorul a prevăzut toate situaţiile posibile. Adevărul este că

s-a admis din greşeală o disonanţă dintre cele două legi: de abrogare a capitolului VII din Legea

instituţiilor financiare şi de adoptare a Legii insolvabilităţii. Aceasta deoarece, capitolul VII a fost

abrogat din 15 noiembrie 2001, iar Legea insolvabilităţii a intrat în vigoare la 15 februarie 2002. În

consecinţă, din 15 noiembrie 2001 şi până în 15 februarie 2002 s-a creat un vid, o stare de suspans,

fapt care a lăsat băncile într-o stare de incertitudine.

Lăsând această problemă pe seama legiuitorului, în rândurile ce urmează vom insista asupra

elucidării elementelor cheie din Legea insolvabilităţii, care se referă la băncile comerciale.

În fapt, legea insolvabilităţii trasează două posibile căi de urmat: aplicarea procesului de

restructurare (art.5-16); intentarea procesului de insolvabilitate (art.17-202).

Legea insolvabilităţii, în articolele 203-206, specifică particularităţile insolvabilităţii

bancare. În cazul băncilor comerciale, procesul de restructurare şi procedura planului nu se aplică

(art.5-16 şi 163-199). Prin derogare de la art.54 al Legii insolvabilităţii „Ordinea de executare a

creanţelor chirografare”, în cazul insolvabilităţii băncilor comerciale, ordinea de executare a

creanţelor chirografare este: creanţe din dăunarea sănătăţii sau cauzării morţii; creanţele din

depozitele persoanelor fizice în băncile comerciale; creanţele salariale faţă de angajaţi şi

remuneraţia datorată conform drepturilor de autor; datoriile subordonate; creanţele pentru impozite

şi alte obligaţii de plată la bugetul public naţional; alte creanţe chirografare care nu sunt de rang

inferior; .creanţele chirografare de rang inferior.

Creanţele chirografare se execută conform rangului acestora. Creanţele următorului rang se

execută numai după executarea în totalitate a creanţelor rangului precedent. În caz de insuficienţă a

masei debitoare, distribuirea bunurilor în cadrul aceluiaşi rang se efectuează proporţional.

În cazul în care o bancă comercială se află în incapacitate de plată sau este supraîndatorată,

sau există pericolul să intre în incapacitate de plată, conducătorul organului executiv al băncii este

obligat să înştiinţeze imediat Banca Naţională a Moldove.

Cererea de intentare a procesului de insolvabilitate unei bănci poate fi înaintată doar de

Banca Naţională a Moldovei. Aceasta înaintează cererea introductivă în cazul în care retrage băncii

respective autorizaţia de funcţionare în temeiul incapacităţii de plată sau al supraîndatoririi, sau în

cazul existenţei pericolului iminent de intrare a băncii în incapacitate de plată.

Prin derogare de la art.45 al Legii insolvabilităţii „Publicitatea”, instanţa de insolvabilitate,

printr-o încheiere, intentează procesul de insolvabilitate băncii comerciale din momentul depunerii

cererii introductive de către Banca Naţională a Moldovei. În aceeaşi încheiere, instanţa desemnează

administratorul şi aplică măsurile de asigurare.

24

Din data depunerii cererii introductive, Banca Naţională a Moldovei închide conturile băncii

debitoare şi deschide un nou cont cu menţiunea „bancă în proces de insolvabilitate”, la care vor fi

virate sumele de bani existente la acea dată în conturile băncii debitoare şi prin intermediul căruia

administratorul va efectua toate operaţiunile cu banca debitoare aflată în proces de insolvabilitate.

Este interesant că banca debitoare nu este în drept să pornească recurs împotriva hotărârii de

intentare sau de respingere a procesului de insolvabilitate. De asemenea, faţă de bănci nu se aplică

art.153 al Legii insolvabilităţii „refuzul intentării procesului de insolvabilitate în cazul insuficienţei

masei debitoare.”

Una din concluziile asupra aplicării prevederilor Legii insolvabilităţii băncilor comerciale

este aceea, că băncile nu au dreptul (de care dispun alte societăţi comerciale) să intenteze proces de

insolvabilitate împotriva propriei bănci (sau altor bănci comerciale). În acest sens, banca dispune

doar de dreptul de a înştiinţa Banca Naţională a Moldovei despre incapacitatea sa de plată.

Perfecţionarea cadrului legislativ în sfera bancară trebuie să urmărească edificarea unui

sistem bancar modern în conformitate cu cerinţele Uniunii Europene, un sistem de bănci

comerciale, care să contribuie în cel mai înalt grad la dezvoltarea economiei ţării noastre. „În

condiţiile negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană, dominanta bancară se poate

transforma în responsabilitatea edificării unui sistem financiar din ce în ce mai echilibrat, îmbinând

modernizarea activităţii bancare cu dezvoltarea pieţei de capital”[152, p.88]. „Rolul sectorului

financiar are o importanţă crucială pentru toate ţările. Băncile sunt intermediarii economiilor şi

investiţiilor, iar numai instituţiile solide sunt capabile să atragă depozite şi să le canalizeze, în mod

profesionist, către oportunităţi pozitive. Eficienţa sistemului bancar şi a pieţelor financiare

reprezintă un factor determinant pentru creşterea durabilă” [73, p.134].

Or, se ştie că în ţările cu economie de piaţă băncile există nu numai pentru a satisface

cerinţele pieţei, dar şi pentru a participa ele însele pe piaţă].

Băncile operează nu numai pentru a oferi servicii financiare companiilor, ci şi pentru a fi

companii, societăţi comerciale. Încă în Codul civil francez, art. 1832 găsim definiţia societăţilor

comerciale dată în felul următor: „societatea este instituită de două sau mai multe persoane care

convin printr-un contract să afecteze, unei întreprinderi comune, bunuri sau industria lor în vederea

împărţirii beneficiului sau de a profita de pe urma economiei ce ar putea rezulta. Asociaţia se obligă

să contribuie la pierderi” [78, p. 37]. În doctrina contemporană europeană societatea pe acţiuni

reprezintă „asocierea de persoane, care în scopul săvârşirii de acte de comerţ şi în baza unui acord

de voinţă contractual, pun în comun aporturi patrimoniale, fac să lucreze capitalul social şi împart

eventualele beneficii rezultate”. Astfel, băncile comerciale concurează unele cu altele pentru a

25

atrage depozite şi a acorda împrumuturi atât clienţilor persoane fizice, cât şi clienţilor persoane

juridice.

Trebuie să facem o precizare în acest context: în virtutea faptului că băncile comerciale nu

se reduc numai la actul juridic (contractul), care le-au dat naştere, ci evoluează şi ca subiect de

drept, cu personalitate juridică care efectuează acte de comerţ, acte juridice şi fapte juridice, ne

interesează anume regimul juridic al acestor din urmă. Recunoaşterea calităţii de subiect de drept

autonom unei asocieri de persoane, organizate în scopul săvârşirii de fapte de comerţ este deosebit

de importantă pentru orice stat. De aceea, anumite autorităţi ale statului, cum sunt, de exemplu

Banca Naţională a Moldovei, Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Curtea de Conturi, Centrul

pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, organele de control financiar şi fiscal, Camera

înregistrării de Stat, se învestesc cu prerogative de control şi supraveghere, atât cu privire la

constituirea entităţilor din sistemul bancar, cât şi la funcţionarea, rolul acestora fiind deosebit de

important pentru stat.

Concurenţa interbancară orientează activitatea bancară mai aproape de cerinţele clientului,

prin dezvoltarea unei oferte de produse bancare, mai multe şi mai bune, pentru atragerea şi

menţinerea clienţilor. Concurenţa obligă băncile să-şi structureze serviciile în funcţie de cerinţele şi

dorinţele efective ale clienţilor. Calitatea relaţiei dintre bancă şi client, tinde, de asemenea, să

crească într-un mediu competiţional. Astfel de calităţi ca receptivitatea, politeţea, promptitudinea,

eficienţa au deosebită calitate în mediul clienţilor.

În concluzie statuarea şi dezvoltarea sistemului bancar naţional sa realizat pe două niveluri:

I nivel - reprezentat de Banca Naţională a Moldovei, căreia ia revenit politica monetară, deci

exercitarea funcţiilor tipice unei bănci centrale, iar cel de-al II - lea nivel incluzînd băncile

comerciale, ca societăţi comerciale ce au drept obiectiv activitatea bancară ; anume băncile sunt

cele care mobilizează cea mai mare parte a disponibilităţilor băneşti, îndeplinind un rol esenţial şi

formînd nucleul pieţei monetare şi de credit.

Realizarea funcţiilor de către B.N.M. şi respectiv băncile comerciale invocă apariţia unei

grupe omogene de relaţii specifice în exclusivitate sferei bancare definite în ştiinţa dreptului bancar

ca „raporturi juridico-bancare”, care posedă trăsături proprii ce redau specificul relaţiilor ce i-au

naştere, se realizează şi se sting .

O trăsătură definitorie, care marchează specificul raporturilor juridico-bancare, se manifestă

prin faptul că ele derulează în procesul activităţii bancare.

Astfel, considerăm că efectuarea operaţiunilor de către bănci prin stabilirea activităţilor

financiare permise băncilor (şi celor interzise) constituie activitate bancară.

26

În concepţia dezvoltării durabile o importanţă prioritară i se acordă creşterii economice [122,

p.123], în care sistemul bancar naţional, constituit din B.N.M. şi şaisprezece bănci comerciale, are

un rol major, sporirea căruia în perspectivă urmăreşte : consolidarea ulterioară a capitalurilor

băncilor, prin mărirea cerinţelor faţă de capitalul minim ; perfecţionarea procesului de supraveghere

şi reglementare a activităţii bancare; dezvoltarea sistemului de audit bancar pentru reducerea

riscurilor; asigurarea transparenţei informaţiei privind activitatea sectorului bancar.

În acest scop acţiunile prioritare ale statului trebuie să fie îndreptate spre : perfecţionarea

cadrului legislativ şi normativ pentru dezvoltarea unor instituţii investiţionale noi; formarea

condiţiilor pentru implementarea instrumentelor financiare noi; implementarea sistemului naţional

informaţional al pieţei valorilor mobiliare; optimizarea mecanismelor de control şi de

supraveghere a activităţii participanţilor la piaţa hârtiilor de valoare.

§2. Răspunderea juridică în sfera relaţiilor bancare

După cum am accentuat în paragraful precedent, economia de piaţă a impus reformarea

sistemului bancar, ca o componentă principală a reformei generale, care să conducă la adaptarea

sistemului bancar naţional conform standardelor europene. Acest proces, la rîndul său, a determinat

sporirea răspunderii juridice pentru cei ce realizează activităţi bancare, dar, concomitent, şi pentru

organele statului, învestite prin lege cu dreptul de a controla fluxurile financiare, activităţile

agenţilor economici, societăţilor comerciale bancare etc.

Pentru abordarea cercetărilor tematice, considerăm necesare anumite precizări de natură

conceptuală, referitoare la elucidarea răspunderii juridice, formelor de răspundere şi natura

sancţiunilor.

Transformările social-economice şi politice care au avut loc în ultimele decenii şi care au

atras după sine afirmarea în societate a valorilor general umane, au determinat, totodată, şi

necesitatea de reconceptualizare a unor categorii de acum stabilite, printre care şi instituţia

răspunderii juridice, formele acesteia şi sancţiunile ce le revin.

Problema răspunderii juridice este în continuă evoluţie şi dezvoltare. În acest context autorul

Baltag D. [63, p.220] scrie că dacă în trecut rezolvarea ei în jurisprudenţă avea un caracter aplicativ,

actualmente, la etapa contemporană se invocă implicaţii metodologice, iar în perspectivă se

conturează anumite abordări conceptuale; toate aceste eforturi ştiinţifice urmărind a scoate în

evidenţă noi aspecte ale răspunderii juridice.

Alţi autori, precum Vitruc N.V., Cozlov E.I., Cutafin O.E., Colosova N.M., Сердюков Н.В.,

Brîzgalin A.I., Tănăsescu E., Negru B.,Cuşnir V. Armeanic A. ş.a. susţin că rezultatele acestei

27

evoluţii sesizează promovarea unor noi forme ale răspunderii juridice, precum - răspunderea

constituţională, financiară, fiscală, etc. [132, р.37-38]; [136, c. 43]; [137, c. 109]; [130, c. 97];

[184, c. 13]; [170, p.13]

Intervenţia răspunderii juridice în sfera bancară este în raport cu natura şi conţinutul

raporturilor juridico-bancare , care la rîndul lor în mod direct determină forma pe care o îmbracă

răspunderea juridică respectivă: civilă, penală , administrativă , etc.

Dar, odată cu apariţia unor noi ramuri de drept, ce reglementează raporturi juridice distincte

de cele tradiţionale, cum sunt, de exemplu, dreptul financiar [144, p.35], dreptul fiscal [130,164],

dreptul bancar etc., se pune în evidenţă şi instituţia răspunderii juridice în cadrul acestor ramuri.

În funcţie de natura raportului juridic încălcat, răspunderea poartă diferite forme. Astfel, în

literatura de specialitate până în ultimele decenii erau promovate, în cea mai mare măsură,

următoarele forme ale răspunderii juridice: civilă, penală, administrativă, disciplinară şi materială.

În publicaţiile autohtone mai recente autorul Boris Negru defineşte ca formă a răspunderii juridice

şi răspunderea constituţională [170, p. 45]. Admitem, că în perspectivă, odată cu apariţia noilor

ramuri de drept ce reglementează raporturi juridice distincte de cele tradiţionale, nu este exclusă

apariţia instituţiilor răspunderii juridice şi în cadrul acestor ramuri care să exprime noi forme ale

răspunderii juridice.

În teoria generală a dreptului divizarea răspunderii în funcţie de apartenenţa ramurală

confruntă diverse opinii, atît pro cît şi contra. Este evident că o atare clasificare nu coincide cu

divizarea strict pe ramură, întrucît forme de răspundere avem mai puţine decît ramuri de drept , în

plus, pentru încălcări de norme juridice aparţinînd diferitelor ramuri de drept se pot aplica forme ale

răspunderii juridice identice, spre exemplu cea contravenţională.

Clasificarea ramurală la fel nu explică cum se poate ca în cadrul uneia şi aceleiaşi ramuri să se

aplice mai multe forme ale răspunderii (disciplinară şi materială în dreptul muncii; contravenţională

şi financiară în dreptul financiar; fiscală, disciplinară, contravenţională şi penală în dreptul fiscal,

etc.) şi, dimpotrivă, normele mai multor ramuri de drept reglementează una şi aceeaşi formă a

răspunderii juridice (răspunderea penală: dreptul penal, procesual penal, execuţional-penal;

răspunderea civilă: dreptul civil, procesual-civil, normele cu privire la executarea hotărîrilor

judecătoreşti etc.)

Răspunderea juridică, indiferent de forma ei concretă de manifestare, se bazează pe

următoarele principii: principiul legalităţii răspunderii juridice; principiul survenirii răspunderii

numai in cazul imputării unei greşeli, abateri sau pentru fapte săvârşite cu vinovăţie; principiul

prezumţiei nevinovăţiei; principiul proporţionalităţii sancţiunii în raport cu gravitatea faptei;

28

principiul potrivit căruia unei singure încălcări a normei juridice îi corespunde o singură imputare a

răspunderii, fără excluderea unui cumul al formelor răspunderii cînd prin aceiaşi faptă au fost

încălcate două sau mai multe norme juridice; principiul celerităţii tragerii la răspundere juridică,

adică la timpul potrivit; principiul răspunderii personale.

Consacrarea în Constituţie a unor norme cu caracter de principiu, aşa cum se face în

legiferarea constituţională europeană, conferă acestora caracterul de principii fundamentale ale

sistemului de drept naţional, forţa normei constituţionale impunându-se atât legiuitorului în

autoritatea de legiferare, cât şi puterii judecătoreşti sau autorităţilor administrative în activitatea de

aplicare a legii. Beccaria spunea că „numai legile pot stabili pedepsele corespunzătoare

infracţiunilor, iar această autoritate nu o poate deţine decât legiuitorul, care reprezintă toată

societatea unită printr-un contract social” [69, p. 13].

Abordarea în doctrină nu numai a răspunderii persoanei, dar şi a statului, organelor de stat,

demnitarilor publici pune în evidenţă oportunitatea elaborării conceptului răspunderii

constituţionale, care vizează ocrotirea şi garantarea exercitării puterii publice de către autorităţi

conform prevederilor Constituţiei şi legilor constituţionale.

În ultimii ani în legătură cu dezvoltarea vertiginoasă a relaţiilor fiscale şi concomitent a

legislaţiei privind impozitele şi taxele, în ştiinţa juridică a început a se defini răspunderea financiară,

ca ramură de sine stătătoare a răspunderii juridice.

În şirul acestor oportunităţi se înscrie, în viziunea noastră, şi abordarea problematicii

răspunderii juridice şi particularităţile aplicării sancţiunilor în sfera relaţiilor bancare.

În această ordine de idei în doctrina rusească de drept, în persoana autorilor Tosunean G.A. şi

Viculin A.I.,[141, p.157] se pledează pentru a defini Banca Centrală a Federaţiei Ruse în calitate de

putere instituţionalizată în stat, la acelaşi nivel cu aşa autorităţi de stat cum sunt: Preşedintele,

Duma de Stat a Federaţiei Ruse şi Guvernul. După părerea noastră, în contextul celor abordate,

această idee are dreptul la existenţă, opţiunea fiind pro rol şi pro răspundere a băncii centrale într-o

societate mereu în schimbare. Piaţa monetară şi de credit ar avea numai să se consolideze în situaţia

atribuirii BNM unui statut de organ independent şi de sine stătător al puterii de stat, înzestrat cu

prerogative jurisdicţionale. Motivaţia unei asemenea opţiuni ţine de faptul că anume BNM trebuie

să efectueze controlul asupra operaţiunilor cu valuta, asupra fiscalităţii în sfera bancară, asupra

antimonopolului bancar, asupra evaziunii fiscale şi asupra operaţiunilor de spălare a banilor.

Aceste funcţii, după părerea noastră, nu sunt mai puţin importante decât cele exercitate de

Procuratură sau Curtea de Conturi .

29

În unison sunt însăşi prevederile Constituţiei Republicii Moldova care într-un mod general,

caracteristic normelor constituţionale, vizează obiectivul principal al B.N.M. – menţinerea

stabilităţii monedei naţionale, obiectiv care fiind promovat sporeşte încrederea publicului în

sistemul bancar naţional.

Punerea în circuitul ştiinţific a instituţiei răspunderii în dreptul constituţional este dictată, în

primul rând, de fenomenele şi procesele care au loc în viaţa constituţională actuală a ţărilor cu

democraţie tânără. În al doilea rând, dezvoltarea acestui gen de răspundere este determinată şi de

tendinţele ce se manifestă în dreptul public actual, care pun în lumină nouă sistemele constituţionale

şi instituţiile politice contemporane de democraţie nouă.

După părerea noastră, aceasta este o problemă dintre cele mai actuale , care frământă nu

numai viaţa politică din ţara noastră, ci, în special, şi cea din ţările aflate în tranziţie. „Publicul larg

pare tot mai interesat de subiecte (etern actuale), precum este răspunderea autorităţilor de stat sau

consecinţele juridice ale angajării unor forme de răspundere politică”. Or, în termeni generali, o

bancă centrală acţionează ca o instituţie a statului care stabileşte şi coordonează politica monetară şi

de credit a economiei ţării – atribuţii autoritare care invocă atît responsabilitate cît şi răspundere

juridică.

În virtutea realităţilor noi, create de tranziţia cu viteză spre economia de piaţă, acumularea

unor dezechilibre pe piaţa monetară şi de credit, ajungîndu-se la prăbuşiri şi depresiuni şi

prejudicierea drepturilor şi intereselor cetăţenilor, agenţilor economici şi societăţii în ansamblu,

drept consecinţă a factorului politico-decizional, se impune cu stringenţă elaborarea şi punerea pe

rol a conceptului răspunderii constituţionale şi nominalizarea demnitarilor publici pasibili de o

astfel de răspundere.

Susţinem opinia potrivit căreia responsabilitatea reprezintă o valoare fundamentală consacrată

de Constituţie, genul proxim al răspunderii, al conturării acestui concept în domeniul dreptului, al

încrederii că responsabilitatea poate crea premisele răspunderii în cadrul unor reguli obligatorii de

drept [153, p.32] şi pledăm pentru o răspundere constituţională a organelor instituţionalizate în stat,

deci de rînd cu Banca Naţională a Moldovei, şi Curţii de Conturi – autoritate învestită prin

Constituţie a exercita controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a

resurselor financiare publice, precum şi a Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare şi a Camerei

Înregistrării de Stat. Or, în acest context, apare întrebarea: cine este în drept a controla Curtea de

Conturi, dacă ea îşi respectă oneros responsabilităţile şi răspunderea.

De altfel, anume prin aceasta se justifică începutul cercetării noastre cu elucidarea

fundamentelor privind clarificarea formelor răspunderii constituţionale, invocând necesitatea

instituţionalizării unor forme de control şi de răspundere. Or, „ar fi ideal ca autoritatea publică,

30

acţionând cu desăvârşită corectitudine şi chiar altruism, să spulbere orice suspiciune a persoanei

care se află în faţa ei, dobândindu-i astfel încrederea, iar persoana, trăind într-o astfel de ambianţă,

aflată sub protecţia autorităţii publice, să manifeste loialitate fără rezerve. Este forma încă idilică de

relaţie între autoritate şi persoană, pentru „zidirea” căreia timpul lucrării pare o veşnicie. Până

atunci, persoana trebuie să beneficieze de mijloace sigure şi eficiente de protecţie faţă de autoritate

şi, corelativ, de angajare a răspunderii acesteia. Răspunderea socială – şi, ca unele dintre formele

acesteia, răspunderea politică sau cea juridică, ori amândouă – nu numai că nu contravin esenţei

democraţiei, dar chiar îi accentuează expresivitatea şi o separă net de absurda lume a

voluntarismului, situată dincolo de hotarele civilizaţiei. Constituţia – „cartea tehnică a sistemului

puterii” nu conferă numai prerogative; ea stabileşte şi limite pentru exercitarea acestora. Dincolo de

aceste limite se află excesul sau arbitrarul, şi care nu poate rămâne fără sancţiune. Iată câteva dintre

posibilele motivaţii ale necesităţii instituţionalizării unor forme de control şi răspundere.

O altă formă a răspunderii juridice ce se regăseşte în sfera bancară este răspunderea

administrativă - una dintre formele de bază ale răspunderii în domeniul dreptului, care este legată

direct de finalităţile lui. „Dreptul este sistemul normelor de conduită, elaborate sau recunoscute de

puterea de stat, care orientează comportamentul uman în conformitate cu valorile sociale ale

societăţii respective, stabilind drepturi şi obligaţii juridice, respectarea obligatorie a cărora este

asigurată, la nevoie, de forţa coercitivă a puterii publice (de stat)” [74, p. 28].

Organizarea executării şi executarea legii ca domeniu reglementat de dreptul administrativ,

necesită existenţa unei forme de răspundere care declanşează măsuri concrete prevăzute de

legislaţie, pentru sancţionarea abaterilor din domeniul administrării ; totalitatea normelor ce

stabilesc şi reglementează aplicarea acestor sancţiuni formează conţinutul răspunderii

administrative.

În doctrina dreptului, după cum menţionează savantul Antonie Iorgovan [99, p.329-330],

încadrarea juridică a răspunderii pe care o atrage încălcarea normelor dreptului administrativ

(comiterea abaterilor administrative sau contravenţiilor) s-a realizat mai mult timp în tradiţionalele

tipare civile sau penale.

În dreptul contemporan, afirmă A. Iorgovan, sunt reglementate o serie de sancţiuni

administrative, cu toate că noţiunea de răspundere administrativă nu este peste tot recunoscută de

doctrină. În contextul problematicii abordate profesorul A. Iorgovan identifică trei forme ale

răspunderii în dreptul administrativ: 1 – administrativ-disciplinară, 2 – administrativ-

contravenţională şi 3 – administrativ-patrimonială, corespunzătoare respectiv celor trei categorii

31

mari de ilicit administrativ: 1- ilicitul administrativ propriu-zis, 2- ilicitul contravenţional şi 3 –

ilicitul cauzator de prejudicii materiale şi morale

În literatura de specialitate rusă, răspunderea administrativă este tratată în mod diferit. Astfel,

în opinia profesorului P.T. Vasilencov, răspunderea administrativă poate fi definită în sens larg şi în

sens restrîns: în sens larg răspunderea administrativă , de rînd cu normele dreptului administrativ,

înglobează şi alte norme prin care se instituie răspundere, cum, spre exemplu, se arată a fi

răspunderea disciplinară pentru contravenţiile săvîrşite de militari (art.15 al Codului cu privire la

contravenţii al Federaţiei Ruse), precum şi normele altor ramuri de drept – drept financiar, drept

ecologic, drept funciar, etc.; în sens restrîns răspunderea administrativă, după cum susţine autorul,

cuprinde sancţiunile administrative aplicate pentru săvîrşirea contravenţiilor. Alt autor rus, profesor

Buzdalina E.F., identifică răspunderea administrativă cu cea contravenţională, iar sancţiunile

administrative sunt reduse la pedepsele survenite în urma săvârşirii contravenţiilor [131, p.203].

Autorii autohtoni M. Orlov şi Şt. Belecciu [109, p.138-140.] consideră că drept temei juridic

ce dă naştere răspunderii administrative este fapta ilicită care aduce atingere procesului de

administrare, şi, care nu întotdeauna constituie o contravenţie ; răspunderea administrativă este o

răspundere autonomă care conţine un şir de particularităţi distincte şi presupune aplicarea

sancţiunilor administrative de către subiecţii puterii executive, asupra persoanelor care au săvîrşit

abateri administrative, în baza şi modul stabilit de legislaţia administrativă.

Un alt autor, profesorul V. Guţuleac, [94, р.277] califică răspunderea administrativă ca o

expresie a constrîngerii statale, reglementată de norme de drept, manifestîndu-se în condamnarea

oficială a persoanei pentru delictul comis şi aplicarea de către organele abilitate faţă de delicvent a

sancţiunii conform procedurii legale stabilite ; trăsăturile răspunderii administrative, în raport cu

tipologia acesteia, se concretizează în normele juridico-administrative.

Potrivit unei alte opinii, exprimate de autorul S. Furdui, [86, p.34] în doctrină dar şi practică,

se urmăreşte o dezadministrativare a regimului juridic contravenţional şi de instituire a unui regim

specific contravenţional, dat fiind că răspunderea pentru săvîrşirea contravenţiei se deosebeşte de

alte forme de răspundere juridică, inclusiv de cea administrativă. Ion Creangă [79, p.304] la rîndul

său, scrie că răspunderea administrativă intervine în cazul săvîrşirii unei abateri de natură

administrativă şi se aplică sub două forme : răspunderea administrativă pentru săvîrşirea

contravenţiilor administrative şi răspunderea disciplinară pentru o abatere disciplinară.

Observăm, deci, că paleta opiniilor exprimate de specialişti în raport cu răspunderea

administrativă este destul de vastă. Susţinînd la general opiniile autorilor susmenţionaţi, împărtăşim

în mai mare parte cele remarcate de autorii M. Orlov şi Şt. Belecciu, care, pe bună dreptate indică,

că în legislaţia Republicii Moldova îşi găseşte o consacrare mai bine determinată răspunderea

32

administrativ-contravenţională, cea administrativ-disciplinară neavînd formulări prea clare, iar cea

administrativ-patrimonială, declarată în Constituţie (art.53) şi reglementată în Legea contenciosului

administrativ (nr.793-XIV din 10.02.2000), îşi va găsi o dezvoltare adecvată doar în condiţiile

adoptării normelor de procedură administrativă contencioasă.

Astfel, răspunderea administrativă în sfera bancară apare în cazul încălcării normelor

prevăzute atît de Codul cu privire la contravenţiile administrative cît şi în legi speciale . Cu titlu de

exemplu ne vom referi la răspunderea administrativ-contravenţională: art.162/3 al CCA al RM –

încălcarea modului de prezentare a datelor neaferente calculării şi vărsării impozitelor în buget ;

art.162/4 – abuzurile la emiterea hîrtiilor de valoare ; art.162/5 – abuzurile la reclama hîrtiilor de

valoare ; art.162/6 – contravenţii în activităţile cu hîrtii de valoare ; art.162/8 utilizarea contrar

destinaţiei a mijloacelor din împrumuturile de stat sau garantate de stat ori nerambursarea lor în

termenele stabilite ; art.162/15 - încălcarea legislaţiei cu privire la prevenirea şi combaterea spălării

banilor şi finanţării terorismului ; art.163/2 CCA al RM – Încălcarea modului de trecere la conturi şi

de virare de pe ele a mijloacelor băneşti de către instituţiile financiare ş.a.

Totodată, potrivit art.44 pct. d din Legea nr. 548 din 21.07.95 cu privire la Banca Naţională a

Moldovei, Banca Naţională este împuternicită să impună oricărei instituţii financiare măsuri de

remediere sau să aplice sancţiunile prevăzute de Legea cu privire la instituţiile financiare.

Aşadar, răspunderea administrativă în sfera bancară se realizează prin aplicarea unor măsuri,

regimuri speciale sau sancţiuni de către organele abilitate pe de o parte şi de Banca Naţională a

Moldovei pe de altă parte faţă de subiecţii care au încălcat cadrul legal privind activitatea bancară.

Dorim să accentuăm, de asemenea, că răspunderea administrativă în sfera bancară reprezintă

o răspundere autonomă, care conţine un şir de particularităţi: răspunderea intervine nu numai în

cazul violării unui raport de drept administrativ dar şi în cazul încălcării unor raporturi specifice în

exclusivitate dreptului bancar.

Nu este străină sferei bancare şi răspunderea penală. Astfel, în capitolul X – Infracţiuni

economice al Codului penal al RM sunt incriminate faptele de fabricare sau punere în circulaţie a

banilor falşi sau a titlurilor de valoare false (art.236), de fabricare sau punere în circulaţie a

cardurilor sau a altor carnete de plată false (art.237), de dobîndire a creditului prin înşelăciune

(art.238) şi încălcarea regulilor de creditare (art.239), şi altele, prin care legiuitorul autohton tinde să

protejeze raporturile de pe piaţa monetară şi creditar-bancară.

Intervenţia răspunderii penale în sfera bancară este determinată de specificul apărării relaţiilor

sociale împotriva infracţiunilor economice, situaţie care pune în evidenţă interferenţa normelor de

drept penal cu ale altor ramuri de drept, în speţă cu normele de drept bancar, în materia răspunderii

juridice.

33

După cum am mai menţionat regimul juridic al creditului constituie obiectul de reglementare

al dreptului civil . În Codul civil al RM Cartea III, Titlul III, , Capitolul XXIV, Secţiunea a III-a este

reglementat creditul bancar, obţinerea şi acordarea căruia formează raporturi juridice contractuale,

neexecutarea sau executarea defectuoasă a obligaţiilor care reiese din aceste contracte fiind

susceptibilă de răspundere civilă contractuală. În contextul incriminărilor sus - menţionate ilicitul

penal al faptei de dobîndire a creditului prin înşelăciune (art.238 C.P al RM) este determinat de

acţiunea de înşelare manifestată prin prezentarea de către făptuitor cu bună ştiinţă a unor informaţii

false în scopul obţinerii creditului, iar în cazul infracţiunii de încălcare a regulilor de creditare

(art.239 C.P al RM) caracterul penal al faptei vizează violarea intenţionată de făptuitor a

normativului de creditare, urmată de cauzarea daunelor creditorului în proporţii mari.

Interferenţa normelor de răspundere penală şi răspundere civilă se fundamentează pe unul din

principiile generale ale răspunderii juridice – principiul potrivit căruia unei singure violări a normei

juridice îi corespunde o singură imputare a răspunderii, ceia ce nu exclude posibilitatea cumulului

formelor de răspundere juridică, în cazul în care prin una şi aceiaşi faptă au fost încălcate două sau

mai multe norme juridice [126, p.150]. Prin urmare aplicarea răspunderii penale de rînd cu cea

civilă şi invers corespunde principiilor teoriei dreptului dat fiind caracterul şi funcţiile lor diferite :

răspunderea penală este o condamnare publică cu un pronunţat caracter represiv, pe cînd

răspunderea civilă este una restaurativ-compensatorie, lipsind astfel concurenţa între ele. Asemenea

interferenţe în doctrină sunt tratate ca o aplicare complexă a răspunderii juridice .

Un alt tratament invocă interferenţa răspunderii penale cu răspunderea în dreptul bancar cu

referire la sancţiunile prevăzute la art.38 din Legea instituţiilor financiare ; potrivit alin.4 art.38

aplicarea măsurilor şi sancţiunilor prevăzute în prezentul articol nu exclud şi aplicarea altor

sancţiuni prevăzute de legislaţie. Dacă aplicarea în complex a răspunderii civile şi penale, după cum

s-a arătat mai sus, nu contravine principiilor generale ale răspunderii juridice, apoi răspunderea

penală şi răspunderea de drept bancar formează o concurenţă, ambele fiind de natură represivă şi

aplicarea în paralel ar conduce la o încălcare gravă a principiului „non bis in idem” (a nu fi pedepsit

de două ori pentru aceiaşi faptă).

Alături de ideea promovării unor propuneri de lege ferenda vis a vis de art.38 din Legea

instituţiilor financiare este plauzibilă şi urmarea unor recomandări privind aplicarea corectă a

sancţiunilor în limitele legii : aplicarea, după caz, faţă de persoana juridică numai a răspunderii de

drept bancar, iar în raport cu persoana fizică – a răspunderii penale, sau invers.

Se regăseşte în sfera bancară şi răspunderea civilă, dat fiind regimul juridic preponderent

contractual al raporturilor juridico-bancare, avînd menirea să servească drept mijloc de protecţie a

drepturilor şi intereselor legitime ale subiecţilor acestor raporturi.

34

Răspunderea civilă (răspunderea contractuală şi răspunderea delictuală) în sfera bancară are

anumite trăsături specifice: este una patrimonială, deoarece urmăreşte repararea prejudiciului,

recuperarea daunelor; sancţiunea civilă include obligaţia de a repara integral prejudiciul cauzat;

sancţiunea civilă are o dublă semnificaţie: una de prevenţie, alta restaurativ-compensatorie.

Normativul naţional în sfera bancară denotă şi răspunderea materială, caracterizîndu-se ca

una de natură mixtă, normele ce o reglementează aparţinînd unele dreptului muncii, altele dreptului

civil; din această cauză răspunderea materială a angajaţilor are tangenţe comune cu răspunderea

civilă contractuală. Prin intermediul ei se asigură recuperarea pagubelor suferite de creditor (după

caz de banca comercială) din vina angajaţilor instituţiei, cu prilejul exercitării de către aceştia a

contractului de muncă.

Nu face excepţie de prezenţă în sfera bancară şi răspunderea disciplinară - formă a răspunderii

juridice specifică dreptului muncii; intervine în cazurile în care un salariat săvîrşeşte, cu vinovăţie, o

abatere de la obligaţiile de serviciu, inclusiv de la normele de comportament asumate prin

contractul individual de muncă, abatere prin care se încalcă disciplina muncii.

În concluzie constatăm că intervenţia răspunderii juridice în sfera bancară este în raport cu

natura şi conţinutul raporturilor juridico-bancare , care la rîndul lor în mod direct determină forma

pe care o îmbracă răspunderea juridică respectivă: civilă, penală , administrativă , etc.

Una dintre particularităţile răspunderii administrative în sfera bancară se exprimă prin

aplicarea unor măsuri, regimuri speciale sau sancţiuni atît de către organele abilitate pe de o parte

cît şi de Banca Naţională a Moldovei pe de altă parte faţă de subiecţii care au încălcat cadrul legal

privind activitatea bancară.

Totodată, răspunderea administrativă în sfera bancară reprezintă o răspundere autonomă, care

conţine un şir de particularităţi: răspunderea intervine nu numai în cazul violării unui raport de drept

administrativ dar şi în cazul încălcării unor raporturi specifice în exclusivitate dreptului bancar.

Intervenţia răspunderii penale în sfera bancară este determinată de specificul apărării

relaţiilor sociale împotriva infracţiunilor economice, inclusiv ocrotirea penală a pieţei monetare şi

de credit ; răspunderea penală şi răspunderea de drept bancar formează o concurenţă, ambele fiind

de natură represivă şi aplicarea sancţiunilor ce le aparţin în paralel (cum reiese din sensul

prevederilor Legii instituţiilor financiare, alin.4, art.38) ar conduce la o încălcare gravă a

principiului „non bis in idem” (a nu fi pedepsit de două ori pentru aceiaşi faptă). În vederea

înlăturării acestei incoerenţe juridice prezentăm cu titlul de lege ferenda textul de modificare a

articolului 38, alin 4 „Măsurile şi sancţiunile prevăzute de prezentul articol nu exclud aplicarea altor

măsuri şi sancţiuni conform legislaţiei cu excepţia celor de drept penal sau altora cu caracter

35

coercitiv , care nu pot fi aplicate faţă de una şi aceiaşi persoană fizică sau juridică, în cumul cu cele

enumerate în articolul dat”.

§3. Controlul şi sancţiunea în calitate de acte administrative în sfera bancară

Orice sistem, departamental sau naţional, general sau special, apare ca o ţesătură de circuite

cibernetice, aşezate unele în altele, dar semnificaţia juridică a acestor circuite este diferită,

elementul central fiind legat de tot ceea ce presupune adoptarea şi aplicarea actului administrativ ;

fără acest element central, întreaga constelaţie se blochează , ea devine un amalgam fără sens, o

formă fără fond, actul administrativ ne apare ca un fel de regină a şarabandei acestor circuite . .-

astfel apreciază profesorul Antonie Iorgovan [99, p.29] rolul şi semnificaţia actului administrativ.

Controlul, ca act administrativ, în sfera bancară are menirea de a asigura conformitatea

activităţii bancare cu exigenţele stabilite de legislaţie, precum şi de a stimula intensificarea realizării

acelor sarcini ce ţin de interesele statului, dar, totodată, se face şi în interesul sporirii eficienţei

activităţii bancare şi concurenţei pe piaţă.

Cuvântul „control” derivă din „contr-rolle”, document de verificare a rolului, şi o perioadă

îndelungată termenul „control” a fost utilizat pentru a desemna „verificarea contabilă”. Ulterior,

termenul a fost acceptat în sensul de verificare a rezultatelor. În mai multe lucrări de specialitate,

controlul este abordat de pe poziţiile ştiinţei respective. Astfel, în ştiinţa juridică (dreptul

administrativ, financiar, bancar, civil etc.), abordându-se problema controlului, de cele mai multe

ori, el se referă la legalitatea sau oportunitatea actelor şi faptelor juridice.

Pentru buna realizare a sarcinilor ce revin sferei bancare, controlul este o condiţie sine qua

non. După cum menţionează autorul M. Preda „Controlul este barometrul care indică modul în care

acţionează cel chemat să aplice decizia, precum şi gradul în care decizia corespunde scopului pentru

care a fost emisă” [117, p. 134].

Unii teoreticieni, precum E. Tarangul, abordând problema controlului, se opresc în special la

controlul actului administrativ, la controlul legalităţii în administraţia publică şi, într-o oarecare

măsură, şi la controlul oportunităţii. Astfel, ei deosebesc controlul actelor juridice de supraveghere

nu numai a activităţii, ci şi a actelor de execuţie.[172, p.4].

Alţi autori, inclusiv profesorul B. Gournay, consideră că rolul controlului se reduce exclusiv

la constatarea abaterilor de la decizia stabilită şi la analiza cauzelor acestor abateri, în timp ce

acţiunea coercitivă face parte din domeniul adoptării deciziilor. În această concepţie controlul este

aproape sinonim cu informaţia managerială, îmbrăcând un caracter static. Astfel se afirmă că scopul

controlului este de a constata dacă s-a realizat o sarcină şi în ce mod, luarea măsurilor necesare

36

neintrând în atribuţia organului de control, sau că “în fond, controlul nu este decât un transmiţător

de informaţii” [89, p. 44].

Eficienţa controlului depinde în mare măsură şi de formele şi metodele de control aplicate.

Concluziile trebuie să fie bine fundamentate şi argumentate, să se desprindă ca sinteză a unor

practici, nu ca acţiuni izolate, singulare. În formularea concluziilor trebuie să se pună un accent

deosebit pe desprinderea cauzelor şi condiţiilor care au determinat neajunsurile constatate. În mod

necesar, aceste concluzii trebuie să fie aduse la cunoştinţa instituţiei controlate, altfel controlul nu-şi

realizează rolul său de a contribui la îmbunătăţirea activităţii. Se recomandă ca dezbaterea

concluziilor să fie cât mai apropiată de data încheierii controlului. În practică se foloseşte uneori

metoda ca, în asemenea controale complexe, unele contestări şi chiar concluzii să fie analizate pe

sectoare de activitate ale unităţii controlate. Pe baza constatărilor şi a concluziilor desprinse,

organul de control trebuie să stabilească şi măsurile necesare pentru înlăturarea neajunsurilor şi

îmbunătăţirea actului managerial, cu termene şi responsabilităţi concrete.

Pentru sporirea eficienţei controlului se recomandă ca atât concluziile, cât şi măsurile să fie

formulate în scris. Este de precizat şi faptul că rolul organului de control nu încetează o dată cu

prezentarea concluziilor şi a măsurilor derivate. El trebuie să urmărească, în continuare, modul în

care organul controlat acţionează pentru lichidarea deficienţelor constatate. În acest scop, trebuie să

menţină o legătură sistematică cu el, să intervină şi să-l sprijine în rezolvarea acelor probleme care

depăşesc posibilităţile sale. Eficienţa controlului depinde, pe un plan mai larg, de preocuparea

organului de control pentru valorificarea generală, în exterior, a controlului.

În doctrină se disting trei elemente principale ale controlului: o bază de referinţă a controlului;

un obiect al controlului; operaţiunile de control propriu-zise [145, p. 172].

Revenind asupra dictonului „Administrer c’ est prevoir, commander et controler”, remarcăm

că funcţionarea eficientă a sferei financiar-bancare are drept scop satisfacerea intereselor generale

ale societăţii şi sporirea capitalului băncilor comerciale. În acest scop se săvârşesc fapte materiale

(financiar-bancare), producătoare de „efecte juridice, în scopul naşterii, modificării sau stingerii de

raporturi juridice” [114, p. 204]. Aşadar, anume în sfera bancară iau naştere, se dezvoltă şi se sting

raporturile juridico-bancare.

Fiecare control îşi are competenţele sale, stabilite de lege a fi executat de anumite organe ale

statului, are anumite prerogative, pe care nu le poate depăşi. De exemplu, în acest sens nu putem

pretinde de la controlul exercitat de Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei,

decât a realiza un control de legalitate, nu şi de oportunitate.

37

În viziunea acceptată de noi în procesul de investigaţie controlul în sfera bancară are o

tipologie complexă, incluzând controlul financiar-fiscal, financiar-bugetar, financiar-bancar.

Controlul financiar public şi privat îmbracă mai multe forme de realizare [173, p. 33].

Fapta ilicită în general şi în domeniul bancar, în particular, este o încălcare a normelor de

drept bancar, ce atrage după sine măsuri de constrângere. Încălcarea anumitor norme de drept aduce

atingere şi anumitor raporturi juridice, deoarece orice normă are destinaţia de a reglementa anumite

relaţii în societate. „Norma de drept bancar poate fi definită ca fiind o normă de conduită, stabilită

sau recunoscută de stat, care cuprinde drepturile şi obligaţiile subiecţilor participanţi la raporturile

juridico-bancare, respectiv în procesul de formare, administrare, întrebuinţare şi control al

resurselor financiare ale statului, unităţilor administrativ-teritoriale şi instituţiilor publice şi a cărei

respectare este asigurată de autoritatea de stat [124, p. 44].

Sancţiunea administrativă, aplicată în rezultatul controlului şi constatării unor încălcări, este

un act administrativ, prin care se modifică sau se sting raporturi de drept public şi privat, a căror

desfăşurare se asigură prin mijloacele specifice statului. Or, anume raporturile juridico-bancare

caracterizează pregnant locul şi rolul controlului în sferei bancară. Raporturile de drept bancar, prin

esenţa lor, nu pot fi concepute în afara relaţiilor sociale şi, viceversa, relaţiile sociale nu pot exista

în afara raporturilor de natură financiar-bancară, acestea formând miezul de existenţă al lor.

Controlul în sfera bancară urmăreşte realizarea unui obiectiv de administrare, sau după caz,

controlul prestării unor servicii de interes public sau privat.

În literatura juridică de specialitate sancţiunii juridice i se atribuie noţiunea de consecinţă a

încălcării comandamentului juridic al unei norme de drept [65, p. 296].

Aşadar, sancţiunea indică urmările nerespectării dispoziţiei normei de drept bancar.

Sancţiunea este un element specific al normei . Astfel, sancţiunile specifice categoriei date de relaţii

sunt: amenda fiscală, suspendarea finanţării, suspendarea creditării, majorarea dobânzilor,

rambursarea creditelor înainte de scadenţă, supravegherea activităţii economico-financiare ş.a. [124,

p. 46-47].

După părerea noastră, noţiunea de control financiar este mult mai largă ca volum decât

noţiunea de control judiciar. În susţinerea ipotezei înaintate aducem argumentele că controlul

efectuat de organele jurisdicţionale prevede numai verificarea legalităţii actului. „Sesizarea instanţei

poate avea loc la iniţiativa oricărui organ de administraţie publică, cît şi de persoane fizice, dacă le-

au fost lezate drepturile prin intermediul unui act administrativ, ceea ce implică posibilitatea

intervenţiei unui organ de stat, de regulă, organul judiciar, pentru realizarea cerinţelor normei de

drept, în cazul în care alte metode n-au dat rezultatul dorit [72, p. 123].

38

O altă trăsătură a controlului financiar constă în faptul că el este reglementat prin norme de

drept, este impus de lege, prin organele învestite cu aceste prerogative cum sunt: Curtea de Conturi,

Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi

Corupţiei, organele de control financiar şi fiscal. Controlul financiar, efectuat de către aceste

organe, pentru unele din ele reprezintă o formă permanentă a activităţii de administrare, iar pentru

altele, - este exercitat în funcţie de un litigiu sau de o încălcare a normei de drept.

Trebuie să subliniem că regulile şi procedeele ce se află în arsenalul controlului financiar se

diferenţiază ţinând cont de faptul că regimul finanţelor publice este diferit de cel specific finanţelor

private [72, p. 44].

Expresia „finanţe publice” se asociază cu statul, unităţile sale administrativ-teritoriale şi alte

instituţii de drept public, în legătură cu veniturile, cheltuielile, împrumuturile, datoria ş. a. m.d. a

acestora; „finanţele private” sunt asociate cu instituţiile financiare cu capital privat (băncile,

societăţile de asigurare etc.), cu întreprinderile economice ş.a., în legătură cu resursele şi cheltuielile

acestora, împrumuturile primite şi acordate, obligaţiile de plată etc. [167, p. 19]

De remarcat o altă trăsătură distinctă a controlului financiar: se efectuează a priori şi a

posteriori, spre deosebire de controlul judiciar care se efectuează doar a posterior; a priori se

efectuează în virtutea faptului că „raporturile juridice de drept administrativ se nasc, se modifică şi

se sting în activitatea de realizare de către organele administraţiei publice a sarcinilor puterii

executive. Raporturile juridice administrative apar într-o sferă largă de activitate a organelor

administraţiei publice, sferă ce este determinată de realizarea în concret a sarcinilor puterii

executive într-un stat” [167, p. 40].

Având în vedere sfera largă de activitate a entităţilor din sfera bancară, care, practic este

implicată în întreaga viaţă a societăţii contemporane, ale cărei resorturi şi mecanisme sunt din ce în

ce mai complexe, precum şi numărul mare de litigii care se creează odată cu schimbările din

societate, relaţii de piaţă, încheierea contractelor de către autorităţile administraţiei publice şi

persoane particulare, extinderea proprietăţii private etc., considerăm că e necesar să se efectueze un

control financiar quasi - jurisdicţional. Necesitatea unui astfel de control quasi - jurisdicţional se

impune şi în interesul cetăţenilor în scopul protejării contra eventualelor abuzuri din partea unor

funcţionari publici sau a unor bănci comerciale, societăţi de asigurări etc.

O trăsătură caracteristică a controlului financiar este cerinţa prezenţei obligatorii în raportul

juridic de drept financiar a organului financiar sau altui organ special împuternicit cu dreptul de a

realiza o activitate financiar-bancară.

39

Controlul judiciar, spre deosebire de controlul administrativ, are caracter de putere, deţine

dreptul de a cere de la alt participant al raportului juridic administrativ instituit, comportamentul

prescris în norma administrativ-juridică.

Pentru controlul judiciar este caracteristic faptul că raporturile juridice în cadrul lui se nasc în

general pe baza unei manifestări unilaterale de voinţă juridică. Or, actul administrativ este o

manifestare de voinţă juridică unilaterală, chiar şi în cazurile în care la emiterea actului au participat

mai multe organe sau persoane fizice şi juridice [105, p. 131]. Actul administrativ antrenează în

mod independent producerea unor efecte juridice (dând naştere, modificând sau desfiinţând drepturi

şi obligaţii).

După cum se ştie, actele administrative, nu au toate aceeaşi natură juridică, În literatura de

specialitate ele se clasifică în: acte administrative de autoritate, acte administrative de gestiune, acte

administrative cu caracter jurisdicţional [116, p. 205].

Actele administrative cu caracter jurisdicţional sunt emise de organele de jurisdicţie ce

funcţionează în cadrul organelor administraţiei publice, care, potrivit legii contenciosului

administrativ, soluţionează anumite litigii juridice, apărute în activitatea cotidiană a administraţiei

publice, în virtutea ei de formă de executare a puterii executive în stat.

O trăsătură delimitativă a controlului judiciar este caracterul voliţional al raporturilor juridice

administrative pe care le exprimă. Or, voinţa iniţierii raportului juridic administrativ poate fi

exprimată atât nemijlocit de către părţi, cît şi prin intermediul actului legislativ care prevede apariţia

raportului indiferent de faptul iniţiază sau nu persoana acest raport, el fiind o reflectare a voinţei

generale ce poartă caracter obligatoriu.

O penultimă idee: controlul judiciar se referă doar la legalitatea actelor administrative.

Controlul judiciar, spre deosebire de cel administrativ, prin natura şi esenţa sa, nu poate interveni

într-o acţiune pentru a o corecta la momentul oportun. Lucrul acesta este realizat prin controlul

administrativ: efectuând un control administrativ în unităţi diferite, organele de control au

posibilitatea să desprindă unele fenomene şi practici comune, pozitive sau negative, pe baza cărora

să organizeze schimburi de experienţă, consfătuiri de lucru sau instruiri, simpozioane, dezbateri,

studii în reviste de specialitate şi chiar propuneri de îmbunătăţire a prevederilor legale în domeniile

respective. Prin acestea se asigură acţiunii de control un rol tot mai activ, dinamic, amplificându-i

funcţia de factor reglator între obiectivele cuprinse în lege şi activitatea desfăşurată în concret, de

entităţile financiar-bancare.

Observăm, că majoritatea definiţiilor cu privire la control, formulate în literatura de

specialitate, tratează controlul ca pe o activitate de observare, constatare, de cercetare şi urmărire,

eventual de supraveghere şi nu includ punctul de vedere al eficienţei. În cele mai multe cazuri

40

preocupările practice s-au axat, în principal, pe organizarea unui control destinat să vizeze în special

valoarea potenţială a deciziei administrative – măsura în care, la elaborarea acesteia, sunt respectate

condiţiile de legalitate şi oportunitate, determinante doar ale cadrului adecvat, necesar rezolvării

unei situaţii. Se exclude astfel din sfera de control, activitatea administrativă nereglementată de acte

normative – nu se recunoaşte rolul controlului în realizarea unei administraţii eficiente. Conceperea

controlului numai din punct de vedere al legalităţii, al dreptului, creează situaţia unui control pasiv,

deoarece dreptul este, prin esenţa sa, mai mult un regulator al activităţii decât o tracţiune.

Rezumându-se la legalitatea actelor administrative, se eludează conţinutul muncii administrative –

faptul administrativ [58, p. 510].

Nu putem fi de acord cu opinia că controlul judiciar, de exemplu, are competenţa de a

determina noile decizii administrative ce se impun a fi luate sau are prerogativa de a modifica pe

cele existente, aşa cum susţin unii specialişti administrativişti occidentali, ca de exemplu, R.J.S.

Baker, Jean-Claude Helin [62, p. 144]. În această problemă suntem de părere că deciziile pot fi

determinate şi modificate doar de organele administraţiei publice, deşi Ioan Alexandru susţine în

acest sens contrariul: „Practica demonstrează clar însă obligativitatea controlului de a însuma cele

două laturi foarte importante: legalitatea şi oportunitatea, precum şi necesitatea de a se integra

omogen în activitatea de conducere; să devină factorul principal de reflectare a realităţii modului de

executare a deciziei administrative; să determine, în ultimă instanţă, noile decizii administrative ce

se impun a fi luate, să modifice pe cele existente [58, p. 510-511].

Suntem de părere că dacă prin controlul judiciar s-ar modifica actele administrative, aşa cum

ar prefera administrativiştii, atunci am avea de faţă o imixtiune a puterii judecătoreşti în activitatea

puterii executive, controlul judiciar în această situaţie şi-ar depăşi competenţele, despre ce vorbeşte

şi practica judiciară.

Suntem însă întru totul de acord cu afirmaţia potrivit căreia controlul executării are o

importanţă deosebită, întrucât executarea deciziei se constituie în “sens” – “semnificaţie majoră” a

elaborării deciziei administrative; executarea unui control care eludează “sensul” deciziei

administrative rămâne o acţiune inutilă [58, p. 511].

Activitatea bancară, ca orice activitate umană, are menirea de a realiza anumite valori pentru

satisfacerea necesităţilor societăţii. Ea nu poate fi concepută în afara unei activităţi de control

asupra modului în care se realizează finanţele statului şi capitalul privat. Decizia, execuţia şi

controlul execuţiei este un proces unitar, care asigură însăşi scopul legii. Eficienţa controlului în

sfera bancară este dată şi de ponderea acestuia în dezvoltarea şi progresul societăţii.

Activitatea de control are, desigur, un rol subsidiar faţă de fiscalitate, operaţiile valutare, de

creditare etc., întrucât controlul nu este un scop în sine, el asigură buna desfăşurare a activităţii

41

financiar-bancare, concordanţa cât mai deplină a acesteia cu legea, cu cerinţele vieţii, cu creşterea

eficienţei şi concurenţei libere pe piaţa financiar-bancară. .

Aşadar, mecanismele de realizare a activităţii pe piaţa financiar-bancară, implică nemijlocit

exercitarea controlului, atât al celui parlamentar, efectuat prin Curtea de Conturi, cît şi al celui

judiciar. Dintre aceste forme de control, de o mai mare importanţă este controlul judiciar, controlul

efectuat de către justiţie.

În concluzie, menţionăm că actele administrative vătămătoare de drepturi şi repararea

consecinţelor cauzate prin astfel de acte sunt incluse în competenţa instanţelor judecătoreşti, acestea

avînd calitatea de a se pronunţa, în condiţiile legii, asupra legalităţii actelor administrative în

vederea soluţionării cererilor persoanelor vătămate în drepturile lor prin asemenea acte. Astfel

,acestor persoane se acordă posibilitatea de a obţine, pe calea unei acţiuni în justiţie, repararea

pagubelor ce le-au fost cauzate prin acte administrative ilegale conform principiului de echitate al

răspunderii pentru consecinţele dăunătoare ale faptei ilicite.

Conform prevederilor constituţionale (art.20) „orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă

din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile

şi interesele sale legitime”, nu numai vătămările de drepturi aduse prin acte administrative ilegale,

ci şi cele aduse prin acte administrative care, deşi legale, ele totuşi lezează anumite drepturi

subiective ca în cazurile de falimentare a mai multor băncii comerciale, sau a societăţii ce opera pe

piaţa hârtiilor de valoare a Republicii Moldova „Intercapital”, care nu au întors depozitele

cetăţenilor.

La ora actuală este de necesitate stringentă introducerea auditului în sfera bancară. Noţiunea

de „audit” este relativ nouă, apărută în perioada modernă, care reflectă un termen mai vechi –

„revizie; control financiar”. În literatura de specialitate auditul este determinat ca o nouă formă a

controlului financiar de stat [87, p. 10]; noţiune ce acoperă, în esenţă aceeaşi idee ca şi termenii

revizie, verificare sau control, dar lui i se asociază adesea conceptele de calitate, rigoare,

modernism, calificare [133, p. 523]; un proces, prin care persoane competente, independente,

colectează şi evaluează probe, pentru a-şi forma o opinie asupra gradului de corespondenţă între

cele observate şi anumite criterii prestabilite ; un control (revizie) a evidenţei de contabilitate a

companiei, înfăptuită de specialişti calificaţi (auditori) [147, p. 90].

În Legea cu privire la activitatea de audit acesta se efectuează de sine stătător şi distinct de

controlul financiar de stat: auditul reprezintă o activitate antreprenorială, de efectuare independentă

a verificării şi certificării evidenţei contabile şi bilanţului contabil (financiar), pentru a se constata

autenticitatea acestora şi conformitatea operaţiunilor economico-financiare cu actele legislative şi

cu alte acte normative, precum şi de acordare a asistenţei de audit cu caracter nematerial.

42

În doctrina rusească auditul este definit ca o speţă a controlului financiar. În doctrina

românească auditul este definit drept un procedeu prin care o persoană este asigurată de o altă

persoană cu privire la calitatea, condiţiile şi statutul unui aspect, pe care aceasta din urmă le-a

examinat [65, p. 163]. În doctrina franceză auditul este determinat drept o examinare critică în

vederea formulării unei opinii asupra situaţiei financiare în interesul tuturor participanţilor. Auditul

este generat în virtutea confirmări validităţii informaţiilor referitoare la rezultatele obţinute şi

situaţia financiară oferite de către entitate [72, p. 5].

După părerea noastră auditul este o formă evoluată a controlului financiar, căruia îi aparţine

viitorul şi care merge în pas cu progresul tehnico-ştiinţific al societăţii, cu tehnologiile înalte de

dezvoltare, cu cerinţele societăţii, dictate de condiţiile şi transformările noi şi radicale, produse în

societate şi în lume, care necesită nu numai cunoştinţe de contabilitate, ci şi juridice, economice,

sociale, tehnice, în domeniul informaticii etc. De aceea ne raliem la noţiunea de „audit public”, prin

care acesta se defineşte drept un element obligatoriu al administrării finanţelor publice, şi în acelaşi

timp, o parte indispensabilă a sistemului de reglementare socială. Organele supreme ale auditului

public trebuie să dispună de un statut juridico-constituţional deosebit în cadrul sistemului organelor

de stat, de garanţii juridice şi financiare pentru a-şi desfăşura activitatea în mod independent, de un

rol important, consacrat legislativ, în determinarea principiilor politicii financiar-bugetare, să

activeze în mod deschis şi public.

Cercetătorul rus Stepaşin S.V. face o deosebire netă între controlul financiar de stat, care

cuprinde organizarea controlului în interiorul aparatului de stat şi a organelor sale (adică

autocontrolul) şi noţiunea de „audit public”, care cuprinde tot ceea ce se referă la sistemul

controlului efectuat din exterior şi nu din interiorul birocraţiei de stat. Acesta este un control

independent, îndreptat asupra activităţii administraţiei publice din exterior, din societate, din public.

Astfel, auditul public este definit drept un sistem determinat prin Constituţie de control din exterior

şi independent, din numele societăţii asupra activităţii statului de administrare a resurselor

naţionale, cu un statut juridic deosebit [139, p. 24-25].

Fundamentând şi propunând conceptul de audit constituţional, drept o expresie a unei

adevărate democraţii, când poporul participă în mod direct la gestionarea resurselor sale, prin

controlul efectuat din exterior, în doctrina rusă se pledă pentru o nouă teorie a funcţionării puterilor

instituţionalizate în stat: puterea cu menirea de creaţie legislativă – puterea legislativă; puterea ce se

ocupă de executarea legilor – puterea executivă; puterea ce asigură „legătura inversă”, ţine sub

control balanţa ambiţiilor şa a posibilităţilor sale , precum şi utilizarea eficientă a resurselor publice

– auditul public, efectuat de Curtea de Conturi; puterea ce soluţionează litigiile – puterea

judecătorească [139, p. 28].

43

Este semnificativă ideea conform căreia auditul public extern se plasează la nivelul puterii.

Ea, practic este realizată în multe ţări din lume, iar în unele din ele chiar este consfinţită

constituţional, cum sunt Franţa, Ţările de Jos. Pentru ca ideea controlului din partea societăţii şi

auditul public extern să prindă rădăcini în realitatea noastră, e nevoie de modificarea substanţială a

sistemului de valori sociale, precum şi o nouă concepere a mecanismului de relaţii dintre putere,

societate şi individ [163, p. 14]

Sancţiunea juridică, ca formă de realizare a normelor de drept, exercită şi anumite funcţii:

funcţia sancţionatorie (de constrîngere sau de stimulare), funcţia educativ-preventivă, funcţia de

exemplaritate şi de intimidare, funcţia reparatorie, funcţia de eliminare (pedeapsa capitală sau

detenţia pe viaţă).

Reieşind din cele expuse anterior constatăm că sancţiunea poate fi definită, ca fiind

consecinţa stabilirii unei răspunderi juridice a făptuitorului, rezultat al sancţiunii de către acesta a

unei fapte ilicite determinate.

Sancţiunea administrativă, aplicată în sfera financiar-bancară are un caracter complex, în

virtutea ansamblului de relaţii financiare şi comerciale pe care le cuprinde. În calitate de instituţie

de coerciţie a dreptului administrativ ea presupune, în primul rând, - aplicarea conştientă a

comandamentelor conţinute de normele sociale. În al doilea rând, - o judecată de valoare asupra

comportamentului personal şi al urmărilor sociale ce survin. În al treilea rând, - posibilitatea

aplicării unor viitoare acţiuni de către organele competente ale statului pentru fapta ilicită, precum

şi repararea prejudiciului provocat prin această comportare.

Particularităţile sancţiunilor administrative, aplicate în domeniul bancar sunt dictate de

realizarea în practică a sarcinilor puse în faţa organelor de control financiar-bancar, sarcini care au

un caracter de administrare, de executare a legilor. Or, conţinutul activităţii administraţiei de stat

constă în îndeplinirea funcţiilor generale, care îşi au originea în procesul activităţii comune, iar după

modalitatea înfăptuirii ei este o activitate autoritară. Existenţa puterii presupune capacitatea de drept

a organelor superioare să determine unilateral conduita organelor subordonate, astfel încât să obţină

realizarea obiectivelor stabilite prealabil prin eforturile comune ale funcţionarilor subordonaţi în

activitatea lor, voinţei manifestate de organul superior. Această opinie este susţinută de mai mulţi

administativişti ruşi [127, p. 474; 128, p. 153]

Aplicarea sancţiunilor administrative în domeniul financiar-bancar vorbeşte despre faptul cum

funcţionează mecanismul de control al finanţelor publice, cu această misiune fiind învestite mai

multe organe instituţionalizate în stat. De asemenea, aplicarea sancţiunilor administrative în

domeniul bancar vorbeşte despre faptul cum se înfăptuieşte în practică funcţia de administrare a

44

Băncii Naţionale asupra băncilor comerciale, ce modalităţi şi procedee se aplică, cât de eficiente

sunt ele etc.

Sancţiunea administrativă nu poate fi aplicată în afara noţiunii de constrângere. Constrângerea

ca fenomen social este cercetată nu numai prin prisma dreptului, ci şi de ramuri ale ştiinţei: de

filozofi, de sociologi, de psihologi etc. „Ştiinţa juridică nu studiază constrângerea în general, în

sensul ei filozofic, ci doar în sens juridic, ca constrângere ce se aplică în baza normelor de drept în

legătură cu încălcarea sau nerespectarea acestora. Constrângerea juridică constituie un mijloc de

ocrotire a ordinii de drept şi o metodă de administraţie a statului” [108, p. 129].

Nu putem să nu fim de acord cu opinia că constrângerea administrativă constă dintr-un grup

de măsuri aplicate în scopul asigurării respectării normelor de drept administrativ şi a altor ramuri

de drept, precum şi în scopul sancţionării acestora. În unele cazuri, în literatura de specialitate,

noţiunea de constrângere administrativă este identificată cu cea de răspundere administrativă sau de

măsuri de sancţionare contravenţională, astfel, răspunderea reducându-se până la răspundere

contravenţională. În acest sens considerăm că dacă în linii mari aceste noţiuni reprezintă fenomene

asemănătoare, ele sunt, totuşi, diferite şi pentru a le deosebi, este necesar de a stabili coraportul

dintre ele. În această delimitare un lucru rămâne a fi cert – nu poate fi tratat unilateral coraportul

dintre constrângerea şi răspunderea administrativă, deoarece elementele acestuia constituie nişte

categorii complexe [108, p. 130].

Măsurile de constrângerea administrativă sunt complexe. În doctrina autohtonă în acest

context au opinat mai mulţi cercetători. Marea majoritate a opiniilor pledează pentru măsurile de

prevenire, măsurile de reprimare, măsurile de pedeapsă. Sunt mai activi în această ordine de idei

savanţii din domeniul afacerilor interne: „Această clasificare a măsurilor administrative de

constrângere şi a constrângerii ca metodă de dirijare în general, după părerea noastră, corespunde

exact sarcinilor de bază ce stau în faţa tuturor subiecţilor care participă la asigurarea ordinii de

drept”, susţine V. Guţuleac [94, p. 176]. „Aplicarea măsurilor de constrângere este prevăzută numai

pentru acele organe de conducere care au împuternicirile reprezentanţilor puterii administrative. Ele

înfăptuiesc faţă de persoanele şi organizaţiile, ce nu se supun lor, funcţii de control şi supraveghere,

având dreptul de a le cere înlăturarea încălcărilor ordinii de drept în sfera administrării şi să aplice

măsurile administrative de constrângere necesare. Aplicarea măsurilor de constrângere de către

organele de conducere are loc numai în caz de încălcare a regulilor general-obligatorii de conduită

în sfera conducerii de stat. Reguli în acest gen se formulează în actele juridice ale administrării

împreună cu sancţiunea administrativă, care este expresia constrângerii administrative [95, p. 113]

De asemenea, la aceste măsuri de constrângere administrativă, aplicate pe larg în activitatea

administrativă a organelor afacerilor interne insistă şi Şt. Stamatin şi V. Grati [57, p. 94]

45

Noi susţinem o altă clasificare, fiindcă este propusă în baza unor criterii de anvergură, cum

sunt măsuri cu caracter sancţionator şi măsuri speciale de poliţie administrativă [99, p. 353]. După

M. Preda, subiecte ale răspunderii administrative pot fi: statul, autorităţile administraţiei publice,

funcţionarii publici, persoane fizice care nu deţin o funcţie publică, persoanele juridice [117, p.231]

Aşadar, sancţiunea administrativă este reacţia statului şi se aplică în scopul educării persoanei,

care a comis a contravenţie administrativă, în spiritul respectării legilor, precum şi în scopul de a se

preveni comiterea unor noi contravenţii atât de către contravenientul însuşi, cât şi de alte persoane.

În toate cazurile de aplicare a sancţiunilor se are în vedere gradul concret de pericol social al

faptei săvârşite şi se urmăreşte asigurarea rolului preventiv şi educativ al sancţiunii precum şi

repararea daunei produse.

Sancţiunile administrative se aplică în limitele, stabilite de actul normativ, care prevede

răspunderea pentru delictul comis, în strictă conformitate atît cu Codul contravenţional al Republicii

Moldova, nr. 218-XVI din 24.10.2008, şi cu alte acte care stabilesc răspundere pentru abateri

administrative. La aplicarea sancţiunii se ţine cont de caracterul delictului comis, de persoana

delicventului, de gradul vinovăţiei lui, de starea materială, de circumstanţele, ce atenuează şi cele ce

agravează răspunderea.

Circumstanţe, ce atenuează răspunderea pentru contravenţia administrativă, se consideră:

căinţa sinceră a vinovatului; prevenirea de către vinovat a urmărilor dăunătoare ale contravenţiei,

repararea benevolă a prejudiciului sau înlăturarea daunei pricinuite; comiterea contravenţiei sub

influenţa unei puternice emoţii sufleteşti ori în virtutea unui concurs de grave împrejurări personale

sau familiare; comiterea contravenţiei de către un minor; comiterea contravenţiei de către o femeie

gravidă sau de către o femeie, care are un copil în vârstă de până la un an. Legislaţia poate prevedea

şi alte circumstanţe, ce atenuează răspunderea pentru contravenţia administrativă. Organul care

examinează cazul cu privire la contravenţia administrativă poate declara drept atenuante şi

circumstanţele neprevăzute în legislaţie.

În cazul comiterii de către una şi aceiaşi persoană a două sau mai multe contravenţii

administrative sancţiunea se aplică pentru fiecare contravenţie în parte. Dacă o persoană a comis

câteva contravenţii administrative, privitor la care cazurile se examinează de unul şi acelaşi organ,

sancţiunea se aplică în limitele celei stabilite pentru contravenţia mai gravă. În asemenea caz la

sancţiunea principală poate fi adăugată una din sancţiunile complementare, prevăzute de articolele

privitoare la răspunderea pentru fiecare din contravenţiile comise.

Astfel, răspunderea administrativă reprezintă obligaţia delicventului de a răspunde pentru

săvârşirea contravenţiei administrative şi supunerea sancţiunilor administrative în vederea

restabilirii ordinii de drept şi restaurării autorităţii legii.

46

Odată cu tranziţia de la o economie supracentralizată la o economie de piaţă sa schimbat

substanţial şi fenomenul delicvenţei, dispărînd unele delicte şi apărînd altele. Spre exemplu,

neplătirea impozitelor, abuzurile la emiterea şi la reclama hîrtiilor de valoare şi altele. Anume

pentru aceste delicte trebuie să fie stabilite pedepse adecvate, bine determinate, în scopul restabilirii

legalităţii şi ordinii.

Procedura administrativă este un sistem de norme de activitate procesuală în vederea

rezolvării cazurilor de contravenţii şi alte abateri administrative. Procedura de luare a măsurilor de

constrângere este o parte a procesului administrativ. Aici, la rândul său, se deosebesc procedura

disciplinară, procedura în cazuri de contravenţii administrative ş.a. Astfel,0 procedura cazurilor

contravenţiilor administrative este o parte a procesului administrativ, se raportează la el ca

particularul la general. Procedura în cazurile cu privire la contravenţiile administrative este

activitatea organelor de stat şi publice reglementată de normele de proceduri administrative

orientată spre: cercetarea cazurilor de contravenţii administrative; cercetarea lor şi luarea hotărârilor

la aceste cazuri; executarea hotărârii legale.

În dependenţă de volumul şi complexitatea activităţii procesuale pot fi deosebite: procedură

accelerată; procedură obişnuită, procedură deosebită. Sancţiunile procedurii în cazurile cu privire la

contravenţiile administrative sunt: clarificarea la timp, sub toate aspectele, deplină şi obiectivă a

împrejurărilor fiecărui caz; soluţionarea lui în strictă conformitate cu legislaţia; asigurarea

îndeplinirii hotărârii adoptate; evidenţa cauzelor şi condiţiilor ce au contribuit la înfăptuirea

contravenţiei administrative; preîntâmpinarea infracţiunilor, educarea cetăţenilor în spiritul

respectării legilor; întăririi legalităţii.

O altă problemă, ce izvorăşte din conţinutul studiului particularităţilor aplicării sancţiunilor

administrative în sfera bancară, este cea cu privire la răspunderea administrativă a persoanei juridice

şi răspunderea contravenţională a persoanelor juridice.

Conţinutul legislaţiei bancare autohtone, aşa cum vom arăta în capitolele ce urmează,

recunoaşte dreptul Băncii Naţionale a Moldovei şi a altor entităţi, de a aplica sancţiuni

administrative, atât faţă de persoanele fizice – persoane cu funcţii de răspundere în băncile

comerciale, cât şi faţă de bănci comerciale – ca persoane juridice.

Cât priveşte răspunderea contravenţională a persoanei juridice, constatăm că o astfel de

răspundere nu este reglementată în sistemul legislaţiei Republicii Moldova.

Considerăm că aceasta este o lacună extrem de gravă a legislaţiei noastre, suplinirea căreia se

cere a fi efectuată cât mai curând. Vom expune doar câteva motive a necesităţii instituirii

răspunderii contravenţionale a băncilor comerciale în calitatea sa de entităţi – persoane juridice:

47

1) Existenţa doar a răspunderii administrative poate genera abuzuri din partea Băncii

Naţionale a Moldovei faţă de băncile comerciale. Sistemul răspunderii contravenţionale, cel puţin,

stabileşte nişte reguli de joc, cunoscute şi respectate de către toţi participanţii la raporturile juridico-

administrative. Pe când răspunderea administrativă lasă loc arbitrului în raporturile dintre BNM şi

băncile comerciale.

2) Inexistenţa răspunderii contravenţionale generează vulnerabilitatea şi insecuritatea

băncilor comercial vizavi de autoritatea discreţionară a BNM.

3) Instituirea răspunderii contravenţionale şi deci, prin urmare, restrângerea ariei de aplicare

a răspunderii administrative ar elimina subiectivismul, tendenţiozitatea în raporturile dintre BNM şi

băncile comerciale şi în ultimă instanţă întăreşte în rândurile băncilor comerciale simţul echităţii.

Şirul motivelor de introducere a răspunderii contravenţionale faţă de băncile comerciale –

entităţi – persoane juridice ar putea continua la nesfârşit. Cert este faptul că o astfel de abordare ar

aduce efecte benefice sistemului bancar în general şi aplicării de sancţiuni administrative în

particular.

Este îmbucurător faptul că, noul Cod Contravenţional al Republicii Moldova (Cod Nr.218 din

24.10.2008, publicat: 16.01.2009 în Monitorul Oficial Nr.3-6, art.Nr.15. Data intrării în vigoare:

31.05.2009), ce urmează să-l substituie în curând pe cel vechi, ce datează tocmai din 1985 şi, deci,

fiind mai mult decât căzut în desuetudine, aduce îmbunătăţiri la capitolul răspunderii

contravenţionale a persoanelor juridice.

Astfel, art.17 Codul Contravenţional instituie bazele conceptuale ale răspunderii

contravenţionale a persoanei juridice, formulându-se expres că „. .Este pasibilă de răspundere

contravenţională persoana juridică, în cazurile prevăzute de prezentul cod, pentru contravenţiile

săvîrşite în numele sau în interesul său de către organele sale ori de reprezentanţii acestor organe. .”.

Art.32 din Cod, întitulat: „Sancţiunea contravenţională”, în alin.5, stabileşte sancţiunile

contravenţionale aplicabile persoanei juridice, cum ar fi:

a) amenda;

b) privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate.

Amenda. În conformitate cu alin.2 din art.34 CC amenda se aplică persoanelor juridice de la

10 la 500 de unităţi (o unitate este egală cu 20 de lei).

În cazul în care persoana juridică nu a plătit integral amenda în mod benevol în decursul a 30

de zile de la data stabilirii ei, aceasta se poate înlocui cu privarea de dreptul de a desfăşura o

anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an şi/sau cu afişarea ori difuzarea actului de

sancţionare. (alin.7 din art.34 CC)

48

Privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate. În conformitate cu alin.1 din art.39

privarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de dreptul de a desfăşura o

anumită activitate constă în stabilirea interdicţiei de a încheia anumite tranzacţii, de a emite acţiuni

sau alte titluri de valoare, de a primi subvenţii, înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a desfăşura

alte activităţi.

Privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate poate fi limitată la un anumit teritoriu

al unităţii administrativ-teritoriale sau la o anumită perioadă a anului şi se stabileşte pentru un

termen de la 3 luni la un an. (alin.2 din art.39 CC)

O primă şi imediată concluzie a instituirii răspunderii contravenţionale a persoanelor juridice

şi impactului său asupra sferei bancare, este aceea că, prin respectiva novelă, legiuitorul Republicii

Moldova a adus schimbări fundamentale de natură să îmbunătăţească procesul de sancţionare

administrativă şi implicit contravenţională.

Totuşi, din anumite motive, asupra cărora vom stărui în capitolele ce urmează, considerăm că

s-a instituit doar un cadru general, în interiorul căruia s-au strecurat anumite carenţe. Acest cadru

general de instituire a răspunderii contravenţionale a persoanelor juridice este un prim pas în şirul

mai multor paşi întru edificarea şi perfecţionarea răspunderii contravenţionale a persoanelor juridice

din sfera bancară.

Pentru moment, doar un singur exemplu, de natură să oglindească superficialitatea

legiuitorului şi nedorinţa de a intra în dedesubturile sferei bancare. Astfel, în cazul băncilor

comerciale, pentru anumite încălcări, se poate aplica o astfel de sancţiune precum retragerea

licenţei. Această din urmă sancţiune este una dură, care adesea atrage învinuiri de subiectivism la

adresa Băncii Naţionale a Moldovei de către băncile comerciale, cărora li s-a aplicat respectiva

sancţiune. Prin urmare, era mai mult decât firesc şi necesar ca în conţinutul art.32 din Cod

„Sancţiunea contravenţională”, lista sancţiunilor administrative aplicate persoanelor juridice să fie

completată cu un nou alineat cu menţiunea că în cazul băncilor comerciale se aplică şi alte sancţiuni

contravenţionale precum, spre exemplu, retragerea licenţei.

Este evident că retragerea licenţei, este doar un exemplu de sancţiuni administrative ce se pot

aplica persoanelor juridice – băncilor comerciale. De fapt, aceasta este cea mai drastică sancţiune.

De rând cu ea, Banca Naţională a Moldovei este în drept să aplice şi alte sancţiuni. Tocmai unele

dintre ele şi-ar putea regăsi reglementare în textul Codului.

În concluzie am remarca că controlul, ca act administrativ, în sfera bancară are menirea de a

asigura conformitatea activităţii bancare cu exigenţele stabilite de legislaţie, precum şi de a stimula

intensificarea realizării acelor sarcini ce ţin de interesele statului, dar, totodată, se face şi în interesul

sporirii eficienţei activităţii bancare şi concurenţei pe piaţă.

49

În viziunea noastră controlul în sfera bancară are o tipologie complexă, incluzând controlul

financiar-fiscal, financiar-bugetar, financiar-bancar, care urmăreşte realizarea unui obiectiv de

administrare, sau după caz, controlul prestării unor servicii de interes public sau privat, dar şi

controlul judiciar care are ca obiectiv legalitatea actelor administrative. Controlul judiciar, spre

deosebire de cel administrativ, prin natura şi esenţa sa, nu poate interveni într-un act pentru a-l

corecta la momentul oportun, obiectiv realizat prin controlul administrativ:

O trăsătură definitorie a controlului în sfera bancară constă în faptul că el este reglementat

prin norme de drept, este impus de lege, prin organele învestite cu aceste prerogative ; pentru unele

din ele controlul reprezintă o formă permanentă a activităţii de administrare, iar pentru altele, - este

exercitat în funcţie de un litigiu sau de o încălcare a normei de drept.

Sancţiunea administrativă, aplicată în rezultatul controlului şi constatării unor încălcări, este

un act administrativ, prin care se modifică sau se sting raporturi juridico-bancare, a căror

desfăşurare se asigură prin mijloacele specifice statului. Or, anume raporturile juridico-bancare

caracterizează pregnant locul şi rolul controlului în cadrul sferei bancare. Sancţiunea administrativă,

aplicată în sfera bancară are un caracter complex, în virtutea ansamblului de relaţii financiare şi

comerciale pe care le cumulează sistemul bancar naţional.

Aşadar, sancţiunea indică urmările nerespectării dispoziţiei normei de drept bancar. Astfel,

sancţiunile specifice categoriei date de relaţii sunt: amenda fiscală, suspendarea finanţării,

suspendarea creditării, majorarea dobânzilor, rambursarea creditelor înainte de scadenţă,

supravegherea activităţii economico-financiare ş.a

Particularităţile sancţiunilor administrative, aplicate în domeniul bancar, sunt determinate de

mecanismul de control al finanţelor publice, asigurat de mai multe organe instituţionalizate în stat şi

de faptul cum se înfăptuieşte în practică funcţia de administrare a Băncii Naţionale asupra băncilor

comerciale.

50

CAPITOLUL II. BANCA NAŢIONALĂ A MOLDOVEI ŞI REGIMUL

SANCŢIONATOR GENERAL ÎN SFERA BANCARĂ

§1. Bazele juridico-constituţionale de activitate ale Băncii Naţionale a Moldovei

Conform Constituţiei, art. 130, alin. „Dreptul exclusiv la emisia monetară aparţine Băncii

Naţionale a Republicii Moldova”. Banca Naţională a Moldovei asigură promovarea unei politici

unice în domeniul circulaţiei monetare, creditelor, operaţiunilor cu valută străină şi al asigurării

unui control eficient, a supravegherii şi reglementării juridice în domeniul activităţii sistemului

bancar din republică. Bazele juridice de activitate a acesteia sunt prevăzute de către Legea

Republicii Moldova privind Banca Naţională a Moldovei.

Până recent obiectivul principal al Băncii Naţionale a Moldovei era de a realiza şi a menţine

stabilitatea monedei naţionale. Pentru atingerea acestui obiectiv BNM stabilea şi menţinea condiţiile

pieţei monetare, de credit şi valutare, care conducea la dezvoltarea economică susţinută, stabilă a

statului şi, în special, a sistemului financiar şi valutar bazat pe legile pieţei (art.4). Prin aprobarea

Legii nr. 191-XVI din 30.06.2006 cu privire la modificarea Legii nr. 548-XIII din 21 iulie 1995 cu

privire la Banca Naţională a Moldovei s-a trecut de la „realizarea şi menţinerea stabilităţii monedei

naţionale” la „asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor” ca obiectiv fundamental. Această

modificare de obiective a fost cerută de transformările radicale apărute pe piaţa financiară a

Republicii Moldova.

În realizarea obiectivelor şi atribuţiilor sale, BNM conform Legea privind Banca Naţională a

Moldovei, dispune de următoarele competenţe: încheierea contractelor şi emiterea obligaţiilor;

achiziţionarea şi dispunerea de bunuri mobile şi imobile în scopul exercitării atribuţiilor sale;

intentarea acţiunilor în instanţa de judecată şi participarea la proces în calitate de subiect.

În activitatea sa BNM nu este o instituţie închisă, ci se află permanent în relaţii cu publicul, cu

Guvernul şi cu Parlamentul. Trebuie de menţionat, că aceste relaţii nu afectează în nici un caz

autonomia BNM, stipulată în Legea Băncii Naţionale a Moldovei.

Astfel, BNM aduce periodic la cunoştinţa publicului rezultatele analizei macroeconomice, ale

evoluţiei pieţei financiare şi informaţia statistică, inclusiv privind masa monetară, acordarea

creditelor, balanţa de plăţi şi situaţia pieţei valutare. Guvernatorul BNM poate asista şi lua cuvântul

la şedinţele Guvernului, iar miniştrii, responsabili de problemele economice şi financiare, pot asista

la şedinţele Consiliului de administraţie al BNM.

51

Banca Naţională este datoare să ofere Guvernului consultaţii în problemele monetare şi

financiare importante ce ţin de competenţa sa, iar Guvernul este dator să ofere consultaţii Băncii

Naţionale în problemele ce ţin de competenţa lui. Anual, la elaborarea proiectului bugetului de stat,

Guvernul se consultă în problemele economice şi financiare cu Banca Naţională, care îi prezintă un

raport în aceste probleme. Anual, Guvernul se consultă cu Banca Naţională referitor la obiectivele

sale în domeniul împrumuturilor interne şi externe sectorului public pentru următorul an financiar,

inclusiv la sumele şi condiţiile la care aceste împrumuturi vor fi contractate. Împrumuturile statului

şi organelor lui trebuie raportate Băncii Naţionale în modul stabilit de bancă. Toate aceste

împrumuturi se efectuează în conformitate cu legislaţia.

Relaţiile publice, ce se creează cu privire la activitatea BNM şi îndeplinirea de către ea a

împuternicirilor cu privire la sfera bancară (activitatea publică juridică), sunt reglementate prin

metoda imperativă de reglare juridică, ce are un caracter administrativ juridic. Pe de altă parte,

corelaţia dintre organizaţiile de credit cu clienţii, precum şi între ei, se formează în baza metodei de

depozit a reglării juridice, care poartă o tendinţă juridico-civilă [156, p. 26].

Guvernatorul BNM sau membrii Consiliului de administraţie trebuie să explice Parlamentului

sau comisiilor lui permanente politica BNM, să avizeze proiecte de legi, la cererea Parlamentului.

Conform art.1 al Legii BNM, aceasta este o persoană juridică publică şi responsabilă faţă de

Parlament. În doctrină, după forma de proprietate, băncile centrale se împart în: bănci publice, în

care capitalul aparţine sută la sută statului (majoritatea băncilor centrale, printre care şi Banca

Naţională a Moldovei); societăţi pe acţiuni, la care pot fi acţionari fie băncile (în SUA sunt băncile-

membre ale Sistemului Federal de Rezerve), fie băncile şi companiile de asigurări (Italia); societăţi

mixte, în care o parte din capital poate aparţine persoanelor private, iar o parte – statului (Japonia,

Belgia, Elveţia) [165, p. 30].

Una din problemele viu disputate, atât de teoreticieni, cât şi de practicieni, este independenţa

băncii centrale. În abordarea acestei problematici trebuie de pornit de la definirea conceptului de

independenţă prin stabilirea coordonatelor şi dimensiunilor ce definesc gradul de independenţă al

băncii centrale. Trebuie exclus din definirea conceptului de independenţă caracterul absolut al

acesteia şi trebuie introdusă noţiunea de independenţă relativă, iar după anumite opinii, ar trebui

chiar înlocuită noţiunea de independenţă cu aceea de autonomie. Indiferent de conţinutul semantic

al celor două noţiuni, ceea ce este important în definirea gradului de independenţă al băncilor

centrale este stabilirea coordonatelor majore prin ale căror dimensiuni acesta se defineşte. Pe plan

internaţional această problematică a fost amplu dezbătută [147, p. 81], ajungându-se la concluzia că

pentru definirea gradului de independenţă al băncilor centrale este necesară considerarea

următoarelor coordonate majore ale acestuia: 1) independenţa instituţională; 2) independenţa

52

operaţională; 3) independenţa membrilor organului de conducere al băncii centrale şi a organului

însuşi; 4) independenţa financiară.

Independenţa instituţională are în vedere, pe de o parte, relaţia de subordonare a băncii

centrale, fie faţă de Guvern, fie faţă de Parlament, în practică neexistând bănci centrale total

subordonate Guvernului şi nici total independente, propunându-se în acest sens o clasificare a

băncilor centrale pe patru nivele: Banca Franţei şi Banca Angliei ar fi cel mai mult subordonate faţă

de guvern; în categoria a doua este plasată Banca Belgiei; în categoria a treia Banca Japoniei şi

Banca SUA; printre cele mai independente sunt plasate Banca Elveţiei şi Bundesbank (Banca

centrală a Germaniei) [87, p. 462]. Bineînţeles, această clasificare are un anumit grad de

subiectivitate, iar argumentele „pro” sau „contra” pot fi mai multe sau mai puţine privind includerea

unei bănci într-o anumită categorie [168, p. 79-80].

Pe de altă parte, independenţa instituţională poate fi corelată cu obiectivele statutare ale

fiecărei bănci centrale, constatându-se în acest sens creşterea gradului de independenţă odată cu

claritatea obiectivelor. Astfel, în cazul Băncii Angliei obiectivul acesteia constă în asigurarea

bunăstării naţiunii, în cazul Băncii Franţei obiectivul constă în reglarea monedei şi a creditului, în

cazul Băncii Belgiei statutul nu prevede nici un obiectiv, iar Bundesbank-ul are prevăzut drept

obiectiv asigurarea stabilităţii monedei naţionale.

Independenţa operaţională constă în gradul de libertate a băncii centrale, atât în formularea

politicii monetare, cât şi în implementarea acesteia prin folosirea liberă a instrumentelor specifice.

Astfel, în cazul Băncii Angliei aceasta face propuneri guvernului privind politica monetară,

acţionând mai mult ca un organ de specialitate al acestuia. În implementarea politicii monetare, spre

exemplu, Banca Angliei nu poate decide singură asupra modului de folosire a unor instrumente

specifice, cum este cazul rezervelor obligatorii când, pentru modificarea ratei acestora, este

necesară aprobarea guvernului, lucru care nu este necesar în cazul Bundesbank. De asemenea, s-a

constatat că acolo unde banca centrală se bucură de un grad mai mare de independenţă operaţională,

inflaţia are cote mai scăzute, între cele 2 aspecte existând un raport invers proporţional (cu cât

creşte gradul de independenţă al băncii centrale, cu atât scade şi inflaţia).

Independenţa membrilor organului de conducere a băncii centrale şi a organului însuşi

cuprinde două aspecte. Un prim aspect se referă la modul de numire a membrilor din conducerea

băncii, numire care se poate face de guvern, de preşedintele ţării sau de parlament. Al doilea aspect

se referă la numirea, sau nu, de către guvern a unui membru al său în consiliul de administraţie al

băncii, care în unele cazuri are un drept de veto în luarea deciziilor.

Independenţa financiară se referă la independenţa băncii în a-şi stabili propriul buget, condiţie

esenţială pentru realizarea dimensiunilor celorlalte coordonate. Faţă de importanţa, actualitatea şi

53

acuitatea cu care se pune, pe plan internaţional şi în special european, problema independenţei

băncii centrale este necesar să vedem care este, în acest sens, situaţia băncii noastre centrale. Pentru

aceasta trebuie să analizăm Banca Naţională prin prisma coordonatelor menţionate anterior şi să

vedem dimensiunea fiecăreia dintre acestea.

Din punct de vedere instituţional, Banca Naţională se prezintă ca o instituţie independentă faţă

de guvern. Astfel, făcând o analiză minuţioasă a Legii BNM putem conchide, că BNM se află într-o

relaţie de subordonare numai faţă de Parlament, obiectivul principal constând în realizarea şi

menţinerea stabilităţii monedei naţionale.

În privinţa independenţei operaţionale, Banca Naţională se bucură de o largă independenţă în

formarea politicii monetare, bineînţeles, aceasta se realizează în cadrul politicii economice şi

financiare a statului. De asemenea, Banca Naţională are libertatea de a alege instrumentele, modul

şi momentul de utilizare a acestora, pe care le consideră necesare, dintre cele prevăzute de lege,

pentru realizarea obiectivelor politicii sale monetare, fără o aprobare prealabilă din partea

guvernului. În vederea limitării accesului bugetului de stat la resursele BNM, prin legea BNM se

reglementează strict limitele anuale şi globale ale împrumuturilor pe care BNM le poate acorda

statului. Conform art.41 al Legii BNM în redacţia Legii nr.191-XVI din 30.06.2006, în vigoare din

28.07.2006, BNM nu mai este în drept să acorde împrumuturi şi garanţii sub orice formă statului

sau organelor acestuia, inclusiv prin procurarea pe piaţa primară a hârtiilor de valoare de stat.

Independenţa membrilor consiliului de administraţie este asigurată, pe de o parte, faţă de

guvern prin alegerea acestora de către Parlament, la propunerea Preşedintelui Parlamentului, iar pe

de altă parte, din punct de vedere politic, prin numirea lor pe o perioadă de 7 ani şi prin interzicerea

de a deţine funcţia de parlamentar sau o altă funcţie în administraţia de stat sau în justiţie. Astfel,

Consiliul de Administraţie al BNM nu poate include nici un reprezentant al guvernului şi, deci,

hotărârile sale nu pot fi cenzurate de guvern.

În domeniul financiar, Banca Naţională, deşi este un organ de stat, dispune de un buget

finanţat din surse proprii, ceea ce îi asigură autonomia necesară îndeplinirii funcţiilor sale. În acest

context, putem spune că, din punct de vedere al independenţei, Banca Naţională a Republicii

Moldova poate fi clasată printre băncile considerate a avea un grad mai mare de independenţă.

Această independenţă a Băncii Naţionale este asigurată prin incidenţa mai multor norme din Legea

BNM. Cu toate acestea, alin. IV din art.6 din Lege stabileşte tranşant că „. .Banca Naţională este

independentă în exercitarea atribuţiilor sale stabilite de lege şi nu va solicita sau primi instrucţiuni

de la autorităţile publice sau de la orice altă autoritate. .”. În aşa mod este consfinţită într-o manieră

categorică şi de netăgăduit independenţa BNM. Având în vedere tendinţele mondiale şi, în special

cele europene în acest sens, considerăm că menţinerea şi sporirea gradului de independenţă a Băncii

54

Naţionale a Moldovei constituie condiţii esenţiale în perspectiva integrării Republicii Moldova în

Comunitatea Europeană.

În virtutea faptului că BNM este unica autoritate să emită bancnote şi monede metalice pe tot

cuprinsul republicii, acesteia îi revin o serie de drepturi şi obligaţii. Astfel, BNM are dreptul: de

monopol al emisiunii monetare, ceea ce implică existenţa obligaţiei corelative din partea tuturor

participanţilor (persoane fizice şi juridice) în procesul schimbului de a accepta bancnotele şi

monedele emise şi neretrase din circulaţie de către Banca Naţională pentru plata tuturor obligaţiilor

publice şi private (art.58 din Legea BNM).

În legea cu privire la bani au fost efectuate nişte inserări de natură a dezvolta, din punct de

vedere legal, dreptul BNM la emisiune monetară. În această ordine de idei, s-a stipulat că dreptul

exclusiv de a pune în circulaţie (emisiunea) leul şi moneda divizionară şi de a le retrage din

circulaţie aparţine BNM, care stabileşte valoarea bancnotelor şi a monedelor şi semnele lor

distinctive. Toate persoanele fizice şi juridice sunt obligate să primească fără nici o restricţie

semnele băneşti legale ale Republicii Moldova. Eschivarea de la utilizarea semnelor băneşti ale

Republicii Moldova aflate în circulaţie se pedepseşte prin lege [27, art. 2].

În stabilirea şi conducerea politicii valutare a statului, Băncii Naţionale îi revin o serie de

atribuţii pe linia: emiterii de acte normative referitor la reglementarea operaţiunilor valutare ale

persoanelor fizice şi juridice, inclusiv a instituţiilor financiare şi organelor de stat; eliberării şi

retragerii autorizaţiilor, supravegherii şi reglementării activităţii unităţilor de schimb valutar,

inclusiv a băncilor; stabilirii de limite ale poziţiilor valutare pentru unităţile de schimb valutar,

inclusiv băncile; determinării metodei de stabilire a cursului leului moldovenesc în raport cu alte

monede; păstrarea şi administrarea rezervelor internaţionale ale statului.

BNM desfăşoară şi activitatea de control valutar, ca atribut intrinsec al activităţii de

conducere a politicii valutare, prin emiterea de reglementări în acest domeniu, urmărirea respectării

acestora de către persoanele fizice şi juridice, autorizate să efectueze operaţiuni valutare şi aplicarea

măsurilor necesare, prevăzute de lege, în cazul abaterii constatate. BNM continuă activitatea de

perfecţionare a cadrului legal în contextul liberalizării treptate a reglementărilor valutare. La

modificarea cadrului legal menţionat s-au luat în considerare, de asemenea, modificările operate în

legislaţia în vigoare a Republicii Moldova, precum şi acţiunile de ajustare a legislaţiei în domeniul

valutar la standardele legislaţiei Uniunii Europene şi de liberalizare treptată a unor operaţiuni ce ţin

de transferul de capital din Republica Moldova. Prin Legea nr.61-XVI din 23 martie 2006 „Pentru

modificarea şi completarea Legii nr.1569-XV din 20 decembrie 2002 cu privire la modul de

introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice”,

proiectul căreia a fost elaborat de Serviciul Vamal al Republicii Moldova în colaborare cu BNM au

55

fost stabilite reglementări noi referitoare la introducerea în şi scoaterea din Republica Moldova de

către persoanele fizice a bancnotelor, monedelor şi cecurilor în monedă naţională şi a bancnotelor,

monedelor şi cecurilor de călătorie în valută străină. Reglementările în cauză vizează limitele

stabilite la introducerea sau scoaterea din Republica Moldova a numerarului şi cecurilor de către

persoanele fizice, cazul în care scoaterea numerarului şi cecurilor se efectuează în baza actelor

vamale ce confirmă introducerea valutei în Republica Moldova sau a permisiunilor de a scoate

valută străină de pe teritoriul Republicii Moldova, eliberate în conformitate cu actele normative ale

Băncii Naţionale a Moldovei, obligativitatea declarării valorilor menţionate la introducerea sau

scoaterea din Republica Moldova a acestora în cazurile stipulate prin lege etc.

În contextul liberalizării treptate a unor operaţiuni ce ţin de transferul de capital din Republica

Moldova, pe parcursul anului 2006 au fost aprobate o serie de acte normative în domeniul

reglementării valutare, în baza cărora începând cu 01.09.2006 a avut loc o nouă etapă de liberalizare

a plăţilor şi transferurilor ce ţin de exportul de capital din Republica Moldova.

De asemenea, în anul 2006 au fost efectuate modificări ale regimurilor conturilor în valută

străină ale rezidenţilor şi ale conturilor în monedă naţională şi în valută străină ale nerezidenţilor.

Aceste modificări se axează pe următoarele aspecte principale: a) stabilirea regimului unic al

conturilor în valută străină ale persoanelor fizice rezidente, indiferent de sursa de provenienţă

(internă sau străină) a mijloacelor băneşti deţinute de către acestea; b) delimitarea reglementărilor

aferente conturilor în lei moldoveneşti şi în valută străină ale persoanelor fizice şi juridice

nerezidente; c) modificarea unor reglementări aferente depunerii sau retragerii din conturile în

valută străină ale rezidenţilor şi nerezidenţilor a numerarului sau cecurilor de călătorie în valută

străină.

În contextul modificării regimurilor conturilor rezidenţilor şi nerezidenţilor în anul 2006 au

fost modificate: regulile de efectuare de către rezidenţi şi nerezidenţi a plăţilor şi transferurilor ce

ţin de domeniul reglementării valutare; unele reglementări în domeniul valutar ce vizează efectuarea

operaţiunilor cu carduri. Luând în considerare modificarea regulilor de efectuare de către persoanele

juridice a plăţilor sau transferurilor, şi anume în partea ce se referă la prezentarea documentelor

confirmative, au fost modificate reglementările aferente modului de prezentare la banca autorizată a

documentelor confirmative în cazul efectuării de către persoanele juridice a unor operaţiuni

valutare.

Ţinând cont de faptul că, au fost operate unele modificări în regulile de efectuare a unor

operaţiuni valutare de către persoanele fizice, în perioada gestionară a fost adoptată „Instrucţiunea

privind transferarea sau scoaterea din Republica Moldova a mijloacelor băneşti de către unele

56

categorii de persoane fizice”, care a substituit Instrucţiunea privind modul de transferare sau

scoatere din Republica Moldova a mijloacelor băneşti de către unele categorii de persoane fizice.

De către BNM a fost adoptată şi „Instrucţiunea privind angajamentele externe”, care a

substituit „Instrucţiunea cu privire la înregistrarea şi autorizarea de către BNM a angajamentelor

externe private”. Elaborarea „Instrucţiunii” noi a fost condiţionată de substituirea procedurii de

înregistrare a angajamentelor externe cu procedura mai simplificată de notificare a acestora la BNM

de către rezidenţi, precum şi de simplificarea modului de raportare a operaţiunilor efectuate în

cadrul angajamentelor externe care sunt notificate sau autorizate.

În actele normative ale BNM ce reglementează operaţiunile ce ţin de exportul de capital din

Republica Moldova sub formă de investiţii, în cadrul angajamentelor externe, precum şi deschiderea

conturilor în străinătate, prevederile aferente procedurii de examinare a demersurilor de autorizare

respective şi procedurii de autorizare a acestora au fost revizuite şi standardizate, luând în

considerare specificul fiecărei operaţiuni de capital.

Luând în considerare unele modificări şi completări operate la Planul de conturi al evidenţei

contabile în bănci şi alte instituţii financiare ale Republicii Moldova, stabilirea regimului unic al

conturilor în valută străină ale persoanelor fizice rezidente, precum şi în scopul perfecţionării

sistemului de colectare a datelor statistice, în anul 2006 au fost modificate unele reglementări

referitoare la raportarea la BNM de către bănci a operaţiunilor ce ţin de domeniul valutar. Ţinând

cont de evoluţiile recente care au avut loc pe piaţa valutară din Republica Moldova şi pe piaţa

valutară externă, a fost aprobat în redacţie nouă „Acordul privind piaţa interbancară de operaţiuni

valutare în Republica Moldova”.

Una din funcţiile BNM stabilite de lege este şi aceea de reglementare în domeniul plăţilor. În

domeniul plăţilor, art.10, 45 şi 48 din Legea BNM prevăd obligaţia Băncii Naţionale de a deschide

conturi curente băncilor autorizate de BNM, băncilor centrale ale statelor străine şi instituţiilor

financiare publice internaţionale. De asemenea, BNM poate accepta depozite de la bănci în

condiţiile stabilite de ea. De asemenea, BNM poate acorda asistenţă băncilor prin organizarea

serviciilor de clearing şi de decontări interbancare, inclusiv plăţi prin cec sau prin alte instrumente

de plată.

Din textul legii rezultă că BNM are, în domeniul plăţilor, două atribuţii, şi anume:

reglementarea şi supravegherea sistemului de plăţi şi operarea acestuia. Pentru a releva importanţa

sistemului de plăţi trebuie să arătăm că prin intermediul plăţilor şi încasărilor au loc, în principal,

următoarele operaţiuni: se realizează drepturile şi se sting obligaţiile, în măsura în care acestea sunt

exprimate în forma bănească; se realizează circulaţia bănească (circuitul marfă-bani-marfă).

57

Atât instrumentele, cât şi tehnicile folosite în cadrul sistemului de plăţi, trebuie supuse unei

riguroase reglementări, atribuţie ce revine, după cum am văzut, BNM, pentru a se cunoaşte cu

certitudine şi în orice moment: debitorul şi creditorul, respectiv cel care urmează să stingă obligaţia

şi cel care urmează să-şi realizeze dreptul; momentul exact al stingerii obligaţiei, respectiv al

realizării dreptului; instrumentele care au stat la baza fiecărei operaţiuni şi legalitatea acestora atât

din punct de vedere al formei, cât şi al conţinutului; modalităţile de soluţionare a eventualelor litigii

în acest domeniu.

Dorim să accentuăm că atribuţiile BNM nu se reduc numai la activitatea de reglementare, ci

cuprind şi supravegherea procesului ce se desfăşoară în cadrul sistemului de plăţi. Circulaţia

bănească, prin modul său de desfăşurare, trebuie să asigure un nivel optim între calitate şi cost, care

să contribuie, pe de o parte, la sporirea dinamicii sistemului de plăţi, iar pe de altă parte, la sporirea

eficienţei acestuia.

Pe lângă funcţia de reglementare şi supraveghere a sistemului de plăţi, BNM are posibilitatea

de a acţiona şi ca operator al acestuia. În această calitate, BNM asigură efectuarea serviciilor de

compensare şi decontare între băncile comerciale [169, p.22]. Operaţiunile BNM vizând sistemul de

plăţi naţional este supus diverselor reglementări, printre care menţionăm: Regulamentul cu privire

la sistemul automatizat de plăţi interbancare; Regulamentul cu privire la supravegherea sistemului

automatizat de plăţi interbancare; Regulamentul cu privire la operaţiunile cu numerar în băncile din

Republica Moldova; Regulamentul cu privire la transferul de credit; Regulamentul cu privire la

debitarea directă; Regulamentul privind utilizarea sistemelor de deservire bancară la distanţă.

Operaţiunile cu hârtii de valoare de stat derivă din faptul că statul prin organele sale publice

centrale, în anumite situaţii economico-financiare doreşte atragerea de mijloace financiare. Sub

incidenţa abordărilor din studiul nostru ştiinţific cad două situaţii:

1. Atunci când BNM este un jucător independent şi efectuează diverse operaţiuni de atragere

sau plasare a mijloacelor financiare. Această activitate a BNM este reglementată de Regulamentul

privind emiterea, circulaţia şi răscumpărarea Certificatelor BNM;

2. BNM acţionează din numele şi în interesul Ministerului Finanţelor – organ care se prezintă

în ipostaza de beneficiar al mijloacelor financiare atrase de BNM pe această cale. Respectiva

activitate este reglementată în legislaţia naţională de „Instrucţiunea cu privire la plasarea, circulaţia

şi răscumpărarea valorilor mobiliare de stat în formă de înscrieri în conturi” .

În practica judiciară românească în materie comercială s-a pus problema efectuării de către

Banca Naţională a României de operaţiuni în bursă. Curtea Supremă de Casaţie în decizia

nr.290/1923 din 1992 a consemnat: Conform legii sale de organizare şi statutelor întocmite pe baza

acestei legi, Banca Naţională nu poate face decît operaţiile strict arătate în actele normative în

58

cauză. Ca atare, ea nu poate efectua şi nici garanta operaţiile de bursă de natura celor prevăzute de

legea burselor de comerţ. În consecinţă, primirea de către un mandatar sau reprezentant al Băncii

Naţionale a unei sume de bani cu obligaţia de a efectua şi garanta plata acestor sume, în scopul

executării unor operaţii de bursă, constituind ea însăşi o operaţiune de bursă, nu este opozabilă

băncii, căreia legea îi prohibă facerea unor asemenea operaţii. Faptul că prepusul băncii şi-a depăşit

mandatul făcînd asemenea operaţii oprite de lege, poate, însă, să angajeze răspunderea băncii în

calitate de comitent, conform normelor de drept civil, constatarea şi declararea unei atare răspunderi

a Băncii Naţionale fiind de competenţa instanţelor de drept comun [111. p.77]. Cele remarcate în

speţă sunt oportune şi pentru jurisprudenţa autohtonă.

Totodată, trebuie să menţionăm că BNM acordă anumite servicii băncilor comerciale precum

sunt:

a) efectuarea operaţiunilor de depozit;

b) acordarea de credite;

c)folosirea facilităţii de lombard etc. Această activitate cere ca BNM să elaboreze anumite

reglementări juridice, pe care băncile comerciale trebuie să le respecte în activitatea sa. Care sunt

acestea, să le urmărim în paragraful următor.

În concluzie constatăm că Banca Naţională a Moldovei are drept obiectiv fundamental

asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor, promovează şi menţine un sistem financiar bazat pe

principiile pieţei şi sprijină politica economică generală a statului.

Banca Naţională are următoarele atribuţii de bază:

a) stabileşte şi implementează politica monetară şi valutară în stat;

b) acţionează ca bancher şi agent fiscal al statului;

c) întocmeşte analize economice şi monetare şi în baza lor adresează Guvernului propuneri,

aduce rezultatele analizelor la cunoştinţa publicului;

d) licenţiază, supraveghează şi reglementează activitatea instituţiilor financiare;

e) acordă credite băncilor;

f) supraveghează sistemul de plăţi în republică şi facilitează funcţionarea eficientă a

sistemului de plăţi interbancare;

g) activează ca organ unic de emisiune a monedei naţionale;

h) stabileşte, prin consultări cu Guvernul, regimul cursului de schimb al monedei naţionale;

i) păstrează şi gestionează rezervele valutare ale statului;

j) în numele Republicii Moldova îşi asumă obligaţii şi execută tranzacţiile rezultate din

participarea Republicii Moldova la activitatea instituţiilor publice internaţionale în domeniul

bancar, de credit şi monetar în conformitate cu condiţiile acordurilor internaţionale;

59

k) întocmeşte balanţa de plăţi a statului;

l) efectuează reglementarea valutară pe teritoriul Republicii Moldova.

În realizarea obiectivelor şi atribuţiilor sale, BNM dispune de următoarele competenţe:

încheierea contractelor şi emiterea obligaţiilor; achiziţionarea şi dispunerea de bunuri mobile şi

imobile în scopul exercitării atribuţiilor sale; intentarea acţiunilor în instanţa de judecată şi

participarea la proces în calitate de subiect .

§2. Regimuri juridice impuse băncilor comerciale de către Banca Naţională a Moldovei

În vederea asigurării unui sistem bancar viabil şi prevenirii asumării de către bănci a unor

riscuri sau a unei concentrări excesive a acestora, promovării competiţiei loiale şi reducerii, astfel, a

riscului în sistem, băncile trebuie să respecte anumite regimuri juridice (limitări, măsuri prudenţiale)

de desfăşurare a activităţii lor impuse de BNM. Or, în caz contrar, BNM va fi în faza aplicării faţă

de bănci a sancţiunilor administrative.

Tocmai din considerentele pentru a preveni cazurile de încălcări financiar-bancare, care vor

atrage după sine sancţiuni administrative, considerăm absolut necesar cercetarea limitărilor şi

măsurilor de prudenţă impuse băncilor comerciale de către BNM. Anume încălcarea sau nesocotirea

acestor norme reglatorii ale BNM atrage după sine aplicarea de sancţiuni administrative.

În scopul unei mai bune înţelegeri, toate limitările impuse băncilor comerciale vor fi divizate

în două mari categorii: limitări directe şi limitări indirecte. Acestea constau în restrângerea

posibilităţii efectuării unor operaţiuni determinate, condiţionându-le de respectarea anumitor reguli.

Legea instituţiilor financiare interzice băncilor de a acorda unui singur debitor împrumuturi care,

cumulat, depăşesc suma indicată de BNM din capitalul şi rezervele băncii respective. În aplicarea

acestei prevederi, BNM a emis la 1 decembrie 1995 Regulamentul cu privire la creditele mari, care

ulterior a fost redenumit în Regulamentul cu privire la expunerile mari. Creditul „mare” (sau

versiunea mai nouă: expunerea „mare”) constituie datoria netă la credite a unei persoane sau a unui

grup de persoane acţionând în comun, alcătuind zece la sută sau mai mult din capitalul normativ

total al băncii.

Prin Regulamentul cu privire la expunerile mari, BNM a stabilit anumite limite directe şi o

serie de obligaţii în sarcina băncilor: să raporteze lunar Direcţiei de reglare şi control a BNM despre

activitatea băncilor, despre toate împrumuturile mari acordate clienţilor săi; expunerile mari

urmează să fie aprobate preliminar de către majoritatea membrilor Consiliului băncii.

60

În domeniul operaţiunilor valutare, băncile comerciale trebuie să se conducă de prevederile

Regulamentului cu privire la poziţia valutară deschisă a băncii. Aceasta se face în vederea limitării

riscurilor, ce pot apărea din astfel de operaţiuni.

În scopul supravegherii respectării de către bănci a limitelor poziţiei valutare deschise, băncile

trebuie să prezinte la BNM „Raportul privind poziţia valutară deschisă a băncii”, iar zilnic, băncile

prezintă la BNM rapoartele privind poziţia valutară deschisă, care urmează să fie întocmite în lei

moldoveneşti. Reglementările privind poziţia valutară deschisă urmează a fi coroborate cu cele ale

sistemului de dirijare a riscului de ţară. În acest sens, BNM a elaborat un şir de recomandări cu

privire la sistemul de dirijare a riscului de ţară. Aceste recomandări sunt elaborate pentru a oferi

băncilor principii minime care urmează a fi luate în consideraţie la elaborarea sistemelor proprii

privind gestionarea riscului de ţară şi de transfer. Recomandările dezvăluie cadrul de bază privind

identificarea, evaluarea, monitorizarea şi controlul riscului de ţară şi de transfer. Băncile trebuie să

stabilească sistemul de dirijare a riscului de ţară şi de transfer în cadrul general de management al

riscurilor. Componentele expuse în „Recomandări” nu sunt exhaustive, dar oferă o bază pentru

politicile şi procedurile bancare. Recomandările în cauză determină modalitatea specifică de

organizare a sistemelor de control intern, aferente gestionării riscului de ţară şi de transfer.

Reorganizarea băncilor este reglementată de o pluralitate de acte normative. Convenţional le

putem diviza în două categorii esenţiale [157, p. 49]:

1. Norme aplicabile tuturor societăţilor comerciale, inclusiv băncilor comerciale, din categoria

căror fac parte cele din: Codul Civil al Republicii Moldova; Legea cu privire la antreprenoriat şi

întreprinderi şi Legea cu privire la societăţile pe acţiuni;

2. Norme aplicabile numai băncilor comerciale. Din categoria normelor aplicabile doar

băncilor comerciale, fac parte normele din Legea instituţiilor financiare şi cele din Regulamentul cu

privire la fuziunea sau asocierea băncilor din Republica Moldova.

În virtutea art. 32 din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, reorganizarea

întreprinderii se efectuează prin fuziune, asociere, divizare, separare şi transformare. La fuziunea

întreprinderilor, toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile fiecăreia din ele trec, potrivit actului de

transfer, la întreprinderea înfiinţată în urma fuziunii. La asocierea unei întreprinderi cu alta, la cea

din urmă trec, în conformitate cu actul de transfer, toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile

întreprinderii asociate. La divizarea întreprinderii, la întreprinderile înfiinţate în urma divizării trec,

potrivit actului (bilanţului) divizării, drepturile patrimoniale şi obligaţiile întreprinderii reorganizate.

La separarea din întreprindere a unei sau a câtorva întreprinderi, la fiecare din acestea trec, potrivit

actului (bilanţului) divizării, părţile respective din drepturile patrimoniale şi obligaţiile întreprinderii

reorganizate. La transformarea întreprinderii în întreprindere cu altă formă juridică de organizare, la

61

întreprinderea recent înfiinţată trec toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile întreprinderii

transformate.

De obicei, reorganizarea întreprinderii se efectuează la decizia fondatorilor (asociaţilor) ei.

Însă, în unele cazuri, expres stabilite de lege, reorganizarea întreprinderii prin divizare sau separare

se efectuează prin hotărâre a autorităţilor administraţiei publice autorizate sau prin hotărâre a

instanţei de judecată. De exemplu, un astfel de caz poate apărea atunci când organul abilitat cu

supravegherea antimonopol decide reorganizarea unei întreprinderi monopoliste. În altă situaţie,

reorganizarea întreprinderii prin fuziune, asociere sau transformare se efectuează numai cu acordul

autorităţilor administraţiei publice autorizate. Articolul 16 al Legii instituţiilor financiare denumit

„Reorganizarea băncilor”, stipulează că reorganizarea băncilor sau vânzarea unei părţi substanţiale

din activele băncii se efectuează cu permisiunea scrisă a BNM. Banca sau băncile constituite în

urma fuziunii sau divizării încep activitatea numai după obţinerea autorizaţiei Băncii Naţionale.

Din toate cele cinci forme de reorganizare menţionate mai sus, BNM a dezvoltat doar două –

fuziunea şi asocierea. Punctul 6.1. al Regulamentului cu privire la fuziunea sau asocierea băncilor

comerciale defineşte fuziunea drept acel proces de reorganizare care constă în contopirea a două sau

mai multe bănci, în rezultatul căreia este creată o nouă bancă ca persoană juridică (banca

succesoare), băncile contopite (băncile cedente) încetându-şi simultan activitatea ca persoane

juridice. În conformitate cu pct. 6.2 al Regulamentului, asocierea este procesul de reorganizare, în

care o bancă înglobează una sau mai multe bănci, devenind succesor de drepturi şi obligaţii ale

băncii (băncilor) înglobate. După asociere statutul juridic al băncii succesoare rămâne neschimbat,

iar banca (băncile) înglobată (cedentă) îşi încetează existenţa.

La eliberarea permisiunii de fuziune sau asociere, BNM poate lua decizia de a nu transmite

băncii succesoare unele drepturi privind activităţile financiare şi procedeele tehnice aferente

acestora, acordate anterior băncilor care au participat la procesul de fuziune (asociere). O astfel de

decizie poate fi luată conform prevederilor actelor normative în baza cărora au fost acordate

drepturile respective. Pentru promovarea unui sector financiar puternic şi competitiv BNM a impus

respectarea de către bănci a următoarelor limite: - activele totale ale băncii succesoare în raport cu

activele totale pe întregul sector bancar nu trebuie să depăşească 30%; - depozitele persoanelor

fizice ale băncii succesoare în raport cu depozitele totale primite de la persoanele fizice pe întregul

sector bancar nu trebuie să depăşească 30%.

Totodată, BNM evaluează potenţialul risc pentru sistemul bancar. Orice fuziune sau asociere

a băncilor se efectuează cu permisiunea scrisă a Băncii Naţionale. Este evident că în scopul obţinerii

acordului preliminar, solicitanţii înştiinţează BNM referitor la intenţia de fuziune sau asociere.

Organele de administrare ale băncilor sunt obligate să prezinte în comun cererea pentru obţinerea

62

acordului preliminar pentru fuziunea sau asocierea băncilor cel mai târziu cu treizeci de zile până la

data desfăşurării adunărilor generale ale acţionarilor, la care va fi luată decizia de reorganizare. În

termen de cincisprezece zile lucrătoare de la data înregistrării cererii BNM eliberează acordul

preliminar sau respinge cererea, informând în scris solicitanţii cu indicarea motivelor. Acordul

preliminar privind fuziunea sau asocierea băncilor eliberat de BNM este valabil pentru perioada de

un an de la data eliberării acestuia.

În cazul în care cererea corespunde prevederilor legislaţiei în vigoare BNM efectuează

următoarele: a) acordă permisiunea; b) aprobă statutul băncii succesoare; c) retrage autorizaţia de

desfăşurare a activităţilor financiare a băncilor cedente şi eliberează autorizaţie de desfăşurare a

activităţilor financiare băncii succesoare; d) înregistrează banca succesoare în registrul central al

băncilor cu excluderea simultană din registru a băncilor cedente.

Sub incidenţa reglementărilor în materia fuziunilor cade şi vânzarea unei părţi substanţiale din

activele băncii. Printre motivele de respingere a cererii de fuzionare, asociere sau vânzare a unei

părţi substanţiale pot fi: a) procesul de fuziune, asociere sau vânzarea unei părţi substanţiale din

activele băncii contravine art. 27 din Legea instituţiilor financiare, care interzice operaţiuni şi

activităţi anticompetitive; b) BNM nu este pe deplin convinsă că: - banca se va conforma condiţiilor

Legii instituţiilor financiare; - calificarea, experienţa şi integritatea morală a administratorilor şi

acţionarilor cu cote substanţiale corespund business-planului şi activităţilor financiare pentru care

banca deţine deja sau va primi autorizaţie; - situaţia financiară a băncii va fi satisfăcătoare; c) nu se

respectă limitele poziţiei dominante pe piaţa bancară; d) BNM nu este satisfăcută de rezultatul

evaluării viitoarei activităţi a băncii bazate pe criteriile riscului dependent de sistem; e) nu toate

drepturile patrimoniale şi obligaţiile (conform bilanţului) băncilor cedente trec la banca succesoare;

f) procesul de fuziune sau asociere nu evoluează în conformitate cu legislaţia în vigoare; g) setul de

acte a fost prezentat cu încălcări ale Regulamentului fuzionării şi asocierii băncilor.

În conformitate cu art.31 din Legea instituţiilor financiare, băncile nu pot acorda credite unei

persoane aflate în relaţii speciale cu banca sau în interesul ei, dacă astfel de credite nu se acordă în

genere sau se acordă în condiţii mai puţin avantajoase persoanelor, care nu se află în astfel de relaţii

cu banca. În scopul aplicării acestei prevederi, este considerat persoană care se află în relaţii

speciale cu banca: orice administrator al băncii; orice persoană aflată în legătură de rudenie de

gradul întâi şi doi cu un astfel de funcţionar; acţionarii cu cote substanţiale şi persoanele afiliate

băncii.

Pe lângă aceasta, nici o bancă nu trebuie să acorde credit unei persoane care se află în relaţii

speciale cu ea ori în interesul ei, dacă în consecinţă suma tuturor creditelor acordate unor astfel de

63

persoane va depăşi cuantumul stabilit de BNM. Creditele acordate de bancă unei instituţii financiare

care se află în relaţii speciale cu ea vor fi supuse unor condiţii şi restricţii stabilite de BNM.

Art.31 din Legea instituţiilor financiare stipulează următoarea restricţie: “Banca nu poate

acorda credite nici unui funcţionar al său, decât în limitele stabilite de BNM. În vederea îndeplinirii

acestei prevederi, BNM a emis Regulamentul cu privire la acordarea creditelor de către bănci

funcţionarilor săi.

În condiţiile reglementărilor în vigoare, persoanele afiliate băncii comerciale sunt determinate

de Regulamentul privind încheierea acordurilor cu persoane afiliate băncilor comerciale. Datoria

totală pe credite a unei persoane afiliate băncii, sau unui grup de persoane care acţionează împreună

cu persoana afiliată băncii, nu trebuie să depăşească 20% din capitalul normativ total al băncii.

Banca poate acorda credite persoanelor afiliate la aceleaşi condiţii ca şi altor împrumutaţi (cu

excepţia funcţionarilor băncii care nu sînt afiliaţi băncii). Banca nu poate încasa de la persoanele

afiliate dobânzi şi comisioane mai mici decât percepe în condiţii similare de la ceilalţi împrumutaţi

(cu excepţia funcţionarilor băncii care nu sunt afiliaţi băncii). Banca e obligată să înainteze aceleaşi

cerinţe către persoanele afiliate privind asigurarea rambursării creditului, condiţiilor achitării

creditului, prezentării informaţiei complete a situaţiei financiare şi informaţiei referitor la utilizarea

efectivă a creditului. La acordarea creditelor persoanelor afiliate riscul de rambursare asumat de

bancă nu trebuie să fie mai mare decât în cazul acordării creditelor altor împrumutaţi. Totodată,

orice tranzacţie cu o persoană afiliată trebuie să fie aprobată, înaintea realizării acesteia, de către

majoritatea membrilor Consiliului băncii. Consiliul băncii poate delega organului executiv

împuternicirile sale de aprobare înaintea realizării tranzacţiilor cu persoanele afiliate, la care suma

totală a expunerii băncii faţă de fiecare persoană afiliată băncii sau fiecare grup de persoane, care

acţionează împreună cu persoana afiliată băncii nu trebuie să depăşească suma de 250 mii lei.

Persoana afiliată ce are interes material într-o tranzacţie trebuie să părăsească orice şedinţă la care

este pusă în discuţie această tranzacţie. Acest lucru este prevăzut de Cap. IV „Aprobarea

tranzacţiilor, înregistrarea lor şi evidenţa dărilor de seamă” din Regulamentul privind tranzacţiile cu

persoanele afiliate băncii.

Hotărârile consiliului băncii, organului executiv colegial, cît şi deciziile organului executiv

unipersonal privind încheierea tranzacţiilor cu persoanele afiliate trebuie să conţină informaţia

referitor la termenele şi condiţiile tranzacţiei, precum şi confirmarea că tranzacţia se efectuează

exclusiv în interesele băncii şi pe aceleaşi termene, în aceleaşi condiţii ca şi tranzacţiile cu

persoanele neafiliate. Banca trebuie să deţină şi să menţină un Registru al persoanelor afiliate băncii

şi un Registru al tranzacţiilor cu persoanele afiliate băncii. Tranzacţiile cu persoanele afiliate băncii

se înscriu în registrul respectiv, cu indicarea naturii tranzacţiei, datei încheierii tranzacţiei, numărul

64

contractului, sumei şi termenelor acesteia. Termenul de păstrare a înregistrărilor în ambele registre

este minimum 5 ani de la data dispariţiei afilierii sau stingerea obligaţiunilor. Băncile trebuie să

dispună de politici privind tranzacţiile cu persoanele afiliate, aprobate de către Consiliul băncii.

Totodată, Consiliul băncii reexaminează cel puţin o dată în an hotărârile adoptate anterior privind

tranzacţiile persoanelor afiliate. Conform reglementărilor bancare în vigoare, transferul prin

tranzacţii a unei cote din capitalul băncii se efectuează cu permisiunea scrisă a Băncii Naţionale a

Moldovei, dacă în urma unui astfel de transfer orice persoană sau orice persoane care acţionează în

comun vor deţine direct sau indirect o cotă substanţială în capitalul acestei bănci, precum şi în cazul

în care, în urma majorării unei astfel de cote, se vor atinge sau se vor depăşi limitele de 25 la sută,

33 la sută, şi 50 la sută. Exerciţiul dreptului de vot al acţionarilor care deţin cote substanţiale şi care

nu au obţinut permisiunea Băncii Naţionale sau au obţinut cote ce au condus la depăşirea limitelor

maxime, este suspendat de la data avizării de către BNM, în mărimea cotei care depăşeşte limitele

permise de BNM. Acţionarii sunt obligaţi, în termen de 3 luni, să obţină permisiunea BNM sau să-şi

vândă acţiunile deţinute fără permisiunea BNM După expirarea acestui termen, dacă acţiunile nu au

fost vândute sau nu s-a obţinut permisiunea BNM, banca este obligată să anuleze acţiunile

respective, să emită acţiuni noi în acelaşi număr şi de aceeaşi clasă, urmând ca suma obţinută din

vânzarea acestor acţiuni să fie transmisă deţinătorului iniţial după reţinerea cheltuielilor legate de

vânzare.

Suma tuturor cotelor de participare în capitalul băncii ai căror proprietari direcţi sau indirecţi

sunt persoane rezidente ale ţărilor sau zonelor off-shore, precum sau grupuri de persoane care

acţionează în comun, ce au în componenţa lor o persoană din ţările sau zonele menţionate, nu

trebuie să depăşească mărimea cotei substanţiale. Normele restricţionare ale BNM definesc cota

substanţială – drept un drept de proprietate direct sau indirect care reprezintă echivalentul de 5 la

sută sau mai mult din capitalul unităţii economice sau din dreptul de vot ori care permite exercitarea

unei influenţe considerabile asupra managementului sau activităţii acesteia.

BNM dă acordul scris numai dacă este pe deplin convinsă că: 1)Banca va îndeplini toate

prevederile Legii instituţiilor financiare; 2)Calificarea, experienţa şi integritatea morală a

solicitanţilor de a deţine o cotă substanţială corespund business-planului şi activităţilor financiare

pentru care banca a primit autorizaţie; 3)Situaţia financiară a băncii va fi satisfăcătoare. Realizând

politica de supraveghere a băncilor comerciale, BNM a impus un şir de restricţii la capitolul

deţinerii unei cote substanţiale în capitalul băncilor.

Banca comercială are obligaţia de a prezenta BNM raportul privind acţionarii băncii şi date

privind suma tuturor cotelor de participare în capitalul băncii ai căror proprietari direcţi sau indirecţi

sunt persoane rezidente ale ţărilor sau zonelor off-shore, precum sau grupuri de persoane care

65

acţionează în comun, ce au în componenţa lor o persoană din ţările sau zonele menţionate conform

Instrucţiunii cu privire la modul de întocmire şi prezentare de către bănci a rapoartelor financiare.

Această activitate este reglementată de Regulamentul cu privire la deţinerea de către bănci a cotelor

în capitalul unităţilor economice.

Nu este necesară însă, autorizarea BNM pentru cotele de participare la capitalul unităţilor

economice, achiziţionate de bancă în schimbul rambursării creditului acordat de ea. În acest caz

banca poate să dispună de astfel de cote cel mult un an sau o perioadă de timp mai mare stabilită de

BNM în cazuri excepţionale. Pentru a primi permisiunea BNM, consiliul băncii prezintă o cerere la

care anexează un set de documente. În decurs de 15 zile de lucru din ziua primirii setului de

documente complet, BNM aprobă sau respinge cererea şi înştiinţează în scris consiliul băncii despre

decizia sa. Drept motive de respingere a cererii privind deţinerea de către bancă a cotei în capitalul

unităţii economice pot fi: cu banca a fost încheiat un acord care prevede acţiuni de remediere;

cazurile în care această achiziţie poate avea consecinţe negative, care pot influenţa esenţial situaţia

financiară a băncii. Procurarea cotei în capitalul unităţii economice trebuie să fie efectuată în termen

de cel mult 6 luni din data eliberării permisiunii de către BNM. Băncile pot achiziţiona cote din

contul achitării creditelor numai în capitalul unităţilor economice cu forma organizatorico-juridică

de societăţi pe acţiuni.

Începând cu 30.06.2006, băncile comerciale au fost obligate ca semestrial, cel târziu până la

data de 31 a lunii următoare semestrului gestionar, să prezinte la BNM rapoartele financiare ale

unităţilor economice unde banca deţine cote ce reprezintă echivalentul de 25 la sută sau mai mult

din capitalul acestora (bilanţul contabil şi raportul privind rezultatele financiare), precum şi

informaţia cu privire la expunerile „mari” ale unităţilor economice menţionate.

Investiţiile băncilor în active materiale pe termen lung înseamnă orice procurare, alocare de

mijloace băneşti, achiziţie a mijloacelor fixe şi a terenurilor (inclusiv preluările în baza deciziilor

instanţelor de judecată sau în corespundere cu contractele de gaj) de către bancă în proprietatea sa,

precum şi acceptare de mijloace donate .

Începând cu anul 1989 şi până astăzi sistemul bancar al Republicii Moldova a evoluat atât sub

aspect cantitativ, cât şi calitativ. Cu toate acestea, în această perioadă mai multor bănci li s-a retras

autorizaţia. Este vorba de: „Basarabia-Bank” (21.05.1996); filiala „Dacia-Felix” S.A. Cluj-Napoca

din or. Chişinău (10.09.1996); „Capital-Bank” (13.12.1996); „Întreprinzbancă” (28.01.1997);

„Bancosind” (15.12.1997); „Bucuriabank” (02.07.1998); „Vias” (16.03.1999); „Guineea”

(14.06.1999) etc.

În toate aceste cazuri, deponenţii - persoane atât fizice cât şi juridice au fost nevoiţi să suporte

pierderi enorme. Cele mai răsunătoare cazuri au fost acelea de retragere a autorizaţiilor băncilor

66

comerciale: Intreprinzbank, „Bancosind”, „Guineea” şi „Vias”. Mijloacele financiare ale băncilor

comerciale supuse lichidării, nu au acoperit nici pe aproape cererile deponenţilor, creditorilor şi

acţionarilor. În atare împrejurări, BNM, dând dovadă de o perseverenţă constantă şi de invidiat s-a

degrevat de orice răspundere. Apelurile deponenţilor rămaşi fără bani, către BNM, cu cererea de a li

se întoarce sumele de bani pierdute, din contul mijloacelor financiare ale BNM, nu au generat nici

un răspuns pozitiv al Băncii centrale. Aceasta este cu atât mai surprinzător, cu cât Legea BNM pune

în sarcina BNM – supravegherea sistemului bancar din Republica Moldova. Prin admiterea

cazurilor ca băncile comerciale să ajungă într-un colaps financiar, este şi o parte din vinovăţia

Băncii Centrale. De aceea, este firesc ca această instituţie publică să despăgubească, într-o oarecare

măsură cetăţenii statului său [75, p. 34].

Este adevărat, că legiuitorul Republicii Moldova anterior instituise o modalitate de onorare a

cerinţelor de către banca supusă procedurii de lichidare. Astfel, la lichidarea băncii, cerinţele

acceptate, conform legii cu privire la BNM, se onorau prioritar faţă de alte datorii conform ordinii

claselor de cerinţe stabilite, după cum urmează: a) cheltuielile necesare efectuate de administratorul

în oficiu şi de BNM în aplicarea prevederilor acestui capitol; b) creditul acordat băncii după

numirea administratorului în oficiu; c) depozitele persoanelor fizice în sumă de 3 salarii medii

lunare pe economia naţională pentru luna în care a fost retrasă autorizaţia băncii; d) sumele neplătite

la depozitele persoanelor fizice, rămase după efectuarea plăţilor conform lit. c); e) depozitele

persoanelor juridice; f) alte cerinţe.

Cerinţele acceptate în baza hotărârilor instanţelor judecătoreşti urmau să se onoreze în ordinea

stabilită pentru clasele de cerinţe enumerate mai sus. Concluzia este că un cetăţean putea pretinde

doar trei salarii medii lunare pe economia naţională, în rest depindea în ce măsură va reuşi

administratorul din oficiu să recupereze creanţele. Practica bancară din Republica Moldova ne

demonstrează însă, că în mare parte, deponenţii nu şi-au mai putut recupera mijloacele băneşti.

Garantarea împrumuturilor deponenţilor a constituit obiectul preocupărilor şi în dreptul

comunitar. Vis-a-vis de această problemă au fost adoptate două acte: Recomandarea 87/63/CEE din

22 decembrie 1986 privind garantarea depozitelor şi Directiva 94/19/CEE a Parlamentului

European şi al Consiliului din 30 mai 1994 privind sistemele de garantare a depozitelor. Directiva

din 1994 are la bază două principii: a) adeziunea obligatorie la un sistem de garantare a depozitelor

pentru orice bancă autorizată să funcţioneze în cadrul Comunităţii şi b) acoperirea depozitelor

tuturor sucursalelor unei bănci prin sistemul de garantare al statului de origine. De către Fond nu

sunt garantate o serie de depozite. În cazul în care depozitele unei bănci devin indisponibile, Fondul

va garanta plata a 4500 lei per deponent, indiferent de numărul, mărimea depozitelor sau valuta în

care sunt formate. Suma obligaţiei unei bănci faţă de un deponent se va calcula prin însumarea

67

tuturor depozitelor deţinute de acesta, inclusiv a dobânzilor datorate şi neplătite la data stabilirii

indisponibilităţii depozitelor. Nu este clar care au fost temeiurile de stabilire a unui plafon de

garantare a depozitelor la suma de 4500 lei. În acest sens menţionăm că în primul rând chiar

Directiva UE 94/19/EC din 30 mai 1994 prevede necesitatea stabilirii unui plafon concret de

garantare a depozitelor care să acopere ponderea cea mai mare a deponenţilor mici, iar în Uniunea

Europeană se aplică plafonul de un minim de 20.000 Euro.

Conform practicii internaţionale, necesită a fi protejaţi deponenţii mici, care nu dispun de

competenţa necesară pentru calculul tuturor riscurilor implicate. În acelaşi timp, în cazul în care

nivelul garantării depozitelor este înalt, creşte riscul moral şi costul nemijlocit al schemei de

garantare, cu o acoperire suportată de bănci şi, indirect, de către stat.

Modalitatea de calcul şi plată de către bănci a vărsămintelor şi contribuţiilor către Fondul de

garantare a depozitelor în sistemul bancar a fost stabilită ulterior adoptării legii, prin aprobarea unui

Regulament.

Legiuitorul a stăruit în a reglementa şi situaţia când vreo bancă autorizată este în incapacitate

de plată şi respectiv este necesară implicarea Fondului pentru a despăgubi deponenţii – persoane

fizice ale băncii. Acţiunile participanţilor la acest proces sunt prevăzute de conţinutul

Regulamentului cu privire la plata depozitelor garantate de către Fondul de garantare a depozitelor

în sistemul bancar.

Stabilirea unei rate a lichidităţii obligă băncile să deţină în portofoliul lor un anumit procent

de active lichide sau uşor realizabile, faţă de angajamentele pe termen scurt, în vederea acoperirii

acestora din urmă. În scopul asigurării unei lichidităţi şi al prevenirii crizelor din sectorul bancar, de

către BNM a fost adoptat Regulamentul cu privire la lichiditatea băncii.

O dirijare eficientă a activelor şi pasivelor este esenţială pentru dirijarea riscurilor unei bănci.

Dirijarea activelor şi pasivelor include controlul riscului ratei dobânzii, riscului termenelor de

scadenţă şi riscului lichidităţii. Dirijarea activelor şi pasivelor este definită drept procesul de dirijare

a structurii (inclusiv termenele de scadenţă şi stabilirea noilor rate ale dobânzii) activelor şi

pasivelor unei bănci.

Din cauza deosebirilor existente între bănci (categoria autorizaţiilor, structura organizatorică,

activităţile financiare etc.) fiecare bancă trebuie să-şi elaboreze o politică de dirijare a riscului ratei

dobânzii adaptat la condiţiile ei individuale. Pentru asigurarea unei dirijări eficiente a riscului ratei

dobânzii politica trebuie să conţină elemente fundamentale, cum ar fi supravegherea adecvată din

partea consiliului băncii şi organului executiv, precum şi un proces complex de dirijare a riscului

care eficient stabileşte, evaluează şi supraveghează riscul. BNM stabileşte cerinţele minime care

trebuie respectate de bănci la elaborarea politicii de dirijare a riscului ratei dobânzii.

68

Băncile, la care s-a depistat un nivel înalt al expunerii la riscul ratei dobânzii sau se depistează

metode neadecvate de dirijare a riscului, sunt obligate să întreprindă măsuri de corectare. Aceste

măsuri de corectare pot include cerinţe de a majora capitalul normativ total, de a îmbunătăţi

cunoştinţele conducerii, de a perfecţiona sistemele de informare şi de estimare, de a reduce nivelul

expunerii la risc, sau o combinare a acestor măsuri în dependenţă de situaţia şi condiţiile în fiecare

bancă.

Pe lângă enumerarea principalelor operaţiuni pe care băncile pot să le desfăşoare, dar şi

limitări şi măsuri de prudenţă impuse lor, legea prevede şi un şir de operaţiuni interzise a fi

desfăşurate de către acestea, una dintre cele mai importante activităţi interzise este cea de spălare de

bani şi de finanţare a terorismului.

Legislaţia în vigoare stabileşte că banca nu poate ascunde, converti sau transfera bani sau alte

valori, ştiind că acestea provin din activităţi criminale, pentru mascarea originii lor ilegale, şi nici

asista persoana angajată în astfel de activităţi. De asemenea, banca trebuie să aducă la cunoştinţa

autorităţilor competente faptele cunoscute ei, care denotă că banii sau alte valori provin din

activităţi criminale, aşa cum se menţionează în art.23 din Legea instituţiilor financiare. Acordarea

unor astfel de informaţii nu este considerată încălcare a secretului comercial impus angajaţilor a fi

păstrat de către prevederile art.22 din Legea instituţiilor financiare.

Actualmente problema prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului de

către sfera bancară din Republica Moldova este reglementată, în mod principal, de următoarele acte

normative:

1. Legea cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului

nr.190-XVI din 26.07.2007. Monitorul Oficial al R. Moldova nr.141-145 din 07.09.2007, art.597.

2. Recomandările BNM referitor la elaborarea de către băncile din Republica Moldova a

programelor privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului nr.94 din

25.04.2002. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.59-61 din 02.05.2002, art.143.

3. Hotărârea BNM cu privire la unele particularităţi ale activităţii instituţiilor financiare

aferente procesului de legalizare a capitalului şi transferării sau scoaterii din Republica Moldova de

către persoanele fizice a mijloacelor băneşti legalizate nr.207 din 15.08.2007. Monitorul Oficial al

Republicii Moldova nr.131-135 din 24.08.2007, art.522.

Întru executarea prevederilor art.5 din Legea cu privire la prevenirea şi combaterea spălării

banilor şi finanţării terorismului, banca aplică măsurile de identificare a persoanelor fizice sau

juridice, precum şi a beneficiarului efectiv:

a) până la stabilirea relaţiilor de afaceri sau până la deschiderea conturilor bancare;

69

b) la efectuarea unor tranzacţii ocazionale în valoare de cel puţin 50 de mii de lei, precum şi la

efectuarea unor tranzacţii electronice în valoare de cel puţin 15 mii de lei, indiferent de faptul că

tranzacţia se efectuează printr-o singură operaţiune sau prin mai multe operaţiuni;

c) dacă există o suspiciune de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului, independent de

derogări, scutiri sau limite stabilite;

d) dacă există îndoieli privind veridicitatea şi precizia datelor de identificare obţinute.

Băncile sunt obligate să informeze imediat Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi

Corupţiei (CCCEC) despre orice activitate sau tranzacţie suspectă, în curs de pregătire, de realizare

sau deja realizată. Datele privind tranzacţia suspectă sunt reflectate într-un formular special, care se

remite CCCEC în cel mult 24 de ore.

Tranzacţiile realizate sau în proces de realizare printr-o operaţiune cu o valoare ce depăşeşte

500 de mii de lei, precum şi cele realizate prin mai multe operaţiuni, în decursul a 30 de zile

calendaristice, în valoarea menţionată, sunt reflectate în formularul special, care se remite CCCEC

cel târziu la data de 15 a lunii imediat următoare lunii de gestiune. Totodată, băncile şi angajaţii

acestora sunt obligaţi să nu comunice persoanelor fizice sau juridice care efectuează activitatea sau

tranzacţia ori terţilor despre transmiterea informaţiilor către CCCEC.

BNM în raport cu băncile comerciale aprobă recomandări, verifică şi monitorizează aplicarea

prevederilor Legii cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului

referitor la respectarea exigenţelor faţă de culegerea, înregistrarea, păstrarea, identificarea şi

prezentarea de informaţii privind efectuarea tranzacţiilor, precum şi la executarea măsurilor şi

procedurilor aferente controlului intern.

În conformitate cu alin. III din art.10 al Legii cu privire la prevenirea şi combaterea spălării

banilor şi finanţării terorismului, în cazul în care băncile nu respectă obligaţiile prevăzute de lege,

BNM poate aplica măsuri şi sancţiuni de remediere, stabilite de legislaţie, iar la identificarea

semnelor de spălare a banilor sau de finanţare a terorismului, informează şi expediază imediat

materialele respective CCCEC.

Aplicarea acţiunilor respective nu exclude posibilitatea realizării, conform legislaţiei în

vigoare, a unor alte măsuri în scopul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării

terorismului.

Pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, BNM este obligată:

a) să constate că băncile comerciale utilizează politici, practici şi proceduri scrise, inclusiv

reguli stricte cu privire la cunoaşterea persoanelor fizice sau juridice, având drept scop promovarea

normelor etice şi profesionale în sectorul respectiv şi prevenirea folosirii acestuia, în mod

intenţionat sau nu, de către grupuri criminale organizate sau de asociaţiile lor;

70

b) să determine că băncile comerciale se conformează politicilor, practicilor şi procedurilor

proprii, orientate spre depistarea activităţii de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului;

c) să informeze băncile comerciale despre tranzacţiile de spălare a banilor şi de finanţare a

terorismului, inclusiv despre noile metode şi tendinţe în acest domeniu;

d) să identifice posibilităţile de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului ale băncilor

comerciale, să întreprindă, după caz, măsuri suplimentare pentru prevenirea folosirii ilegale a

acestora şi să informeze entităţile raportoare despre eventualele abuzuri.

Totodată, băncile comerciale sunt obligate să ţină evidenţa informaţiei şi a documentelor

persoanelor fizice şi juridice, ale beneficiarului efectiv, registrul persoanelor fizice şi juridice

identificate, arhiva conturilor şi documentelor primare, inclusiv a corespondenţei de afaceri, pe o

perioadă de cel puţin 7 ani, după terminarea relaţiilor de afaceri sau închiderea contului bancar. De

asemenea, băncile vor ţine evidenţa tuturor tranzacţiilor în decursul a cel puţin 7 ani după

finalizarea acestora. În scopul elaborării de către băncile comerciale a programelor adecvate privind

prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, BNM a elaborat Hotărârea nr.94

din 25.04.2002 referitor la elaborarea de către băncile din Republica Moldova a programelor

privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului.

Obiectivul Recomandărilor este de a îndruma băncile autorizate referitor la elaborarea

programelor proprii privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, în

vederea abilitării instituţiilor financiare de a atrage şi păstra mijloace legitime de la clienţi legitimi,

având ca scop evitarea riscurilor aferente spălării banilor şi finanţării terorismului şi anume

riscurilor de imagine, operaţionale, legale, de concentrare şi riscul tehnologiilor informaţionale.

Un alt aspect, pertinent problemei prevenirii şi combaterii spălării banilor ţine de problema

legalizării capitalului – iniţiativă lansată de Preşedinţia Republicii Moldova şi susţinută şi respectiv

materializată de Parlamentul Republicii Moldova prin Legea de modificare şi completare a unor

acte legislative nr.111-XVI din 27.04.2007 de introducere în Codul Fiscal a unui capitol aparte:

Capitolul IV „Legalizarea capitalului şi amnistia fiscală”. Respectivul capitol stabileşte principiile şi

garanţiile generale, precum şi determină statutul juridic al subiecţilor legalizării capitalului, al

subiecţilor amnistiei fiscale şi al autorităţilor administraţiei publice împuternicite, al altor

organizaţii şi instituţii ce participă la procesul legalizării capitalului sau amnistiei fiscale sau a căror

activitate este legată de procesul legalizării capitalului sau amnistiei fiscale.

Întru realizarea prevederilor Legii de modificare şi completare a unor acte legislative nr.111-

XVI din 27.04.2007, BNM a aprobat Hotărârea cu privire la unele particularităţi ale activităţii

instituţiilor financiare aferente procesului de legalizare a capitalului şi transferării / scoaterii din

71

Republica Moldova de către persoanele fizice a mijloacelor băneşti legalizate nr.207 din

15.08.2007.

În alin. IV al acestor Particularităţi se specifică că „Instituţiile financiare, în cadrul procesului

de legalizare a mijloacelor băneşti, vor respecta prevederile Legii cu privire la prevenirea şi

combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului şi Recomandărilor referitor la elaborarea de

către băncile din Republica Moldova a programelor privind prevenirea şi combaterea spălării

banilor şi finanţării terorismului”.

În concluzie ţinem să precizăm că exercitarea activităţii bancare potrivit legii prevede

impunerea de către B.N.M. a anumitor regimuri juridice (limitări, măsuri prudenţiale) pentru

băncile comerciale.

Limitările impuse băncilor comerciale pot fi divizate în două categorii: limitări directe şi

limitări indirecte; Limitările directe care constau în restrângerea posibilităţii efectuării unor

operaţiuni determinate, condiţionându-le de respectarea anumitor reguli (cuantumul creditelor mari,

soldurile valutare, etc.) şi limitările indirecte ce se referă la restrîngerea posibilităţii desfăşurării

oricăror activităţi, condiţionîndu-le de respectarea unor criterii globale care reflectă întreaga

activitate a unei bănci (rezervele de lichiditate, coeficientul suficienţei de capital, exigenţe privind

operaţiunile bancare, etc.

Măsurile prudenţiale prevăd că administrarea băncilor comerciale şi operaţiunile lor trebuie

să fie efectuate în strictă conformitate cu principiile de administrare şi principiile contabile

recunoscute, cu cerinţele legii şi ale actelor normative emise de Banca Naţională.

Instituţiile financiare trebuie să menţină în permanenţă un capital adecvat şi resurse lichide

suficiente în corespundere cu tipul activităţii lor financiare şi să asigure diversificarea activelor

potrivit riscului pierderilor.

Obligarea băncilor comerciale de a prezenta B.N.M. semestrial, cel târziu până la data de 31

a lunii următoare semestrului gestionar, rapoartele financiare ale unităţilor economice unde banca

deţine cote ce reprezintă echivalentul de 25 la sută sau mai mult din capitalul acestora (bilanţul

contabil şi raportul privind rezultatele financiare), precum şi informaţia cu privire la expunerile

„mari” ale unităţilor economice menţionate.

Pe lângă enumerarea principalelor operaţiuni pe care băncile pot să le desfăşoare, dar şi

limitări şi măsuri de prudenţă impuse lor, legea prevede şi un şir de operaţiuni interzise a fi

desfăşurate de către acestea, una dintre cele mai importante activităţi interzise este cea de spălare de

bani şi de finanţare a terorismului.

72

La regimurile juridice impuse se referă şi cadrul normativ special privind reorganizarea

băncilor sau vânzarea unei părţi substanţiale din activele băncii, deosebite de cel prevăzut la general

pentru societăţile pe acţiuni.

§3. Sancţiuni administrative aplicate de către Banca Naţională a Moldovei faţă de

băncile comerciale

Reieşind din cele analizate în paragraful precedent, despre regimurile juridice impuse băncilor

comerciale de către Banca Naţională a Moldovei, putem menţiona că este absolut justificată şi

necesară reglementarea juridică şi impunerea de sancţiuni administrative tuturor participanţilor la

procesul financiar. În acest scop, Banca Naţională a Moldovei prin art.44 din Legea cu privire la

Banca Naţională a Moldovei este împuternicită:

• Să emită acte normative necesare şi să ia măsurile necesare pentru a-şi exercita atribuţiile

sale, prin acordarea de licenţe instituţiilor financiare şi elaborarea de standarde de supraveghere a

acestora;

• Să efectueze, prin intermediul funcţionarilor săi sau al altor specialişti calificaţi antrenaţi în

acest scop, controale asupra tuturor instituţiilor financiare, precum şi să examineze registrele,

documentele şi conturile acestora, respectarea de către ele a legislaţiei în vigoare.

• Să ceară oricărui salariat dintr-o instituţie financiară să furnizeze Băncii Naţionale

informaţiile necesare în scopul supravegherii şi reglementării activităţii instituţiilor financiare;

• Să impună oricărei instituţii financiare măsuri de remediere dacă instituţia financiară sau

salariaţii ei: au încălcat legea sau actele normative ale Băncii Naţionale; au încălcat vre-o

obligaţiune fiduciară; s-au angajat în operaţiuni riscante sau incorecte ale instituţiei financiare.

Prin Legea instituţiilor financiare (art.38), Banca Naţională a Moldovei a fost abilitată de a

aplica anumite sancţiuni băncilor comerciale. Este şi firesc, dacă ţinem cont de faptul că BNM este

autoritatea care eliberează autorizaţii băncilor comerciale şi exercită supravegherea sectorului

bancar.

Din practică, foarte curând s-a desprins concluzia precum că respectivul articol este imperfect,

generează ambiguităţi şi, în ultimă instanţă, creează situaţii de conflict dintre B.N.M. şi băncile

comerciale. Ţinând cont de acest adevăr incontestabil, legiuitorul a decis modificarea art.38,

expunându-l într-o nouă variantă. Legea de modificare a legii instituţiilor financiare a intrat în

vigoare la 15 noiembrie 2001.

73

Prin ea s-a stabilit că dacă se constată că banca, proprietarul sau administratorul ei au încălcat

legea instituţiilor financiare, actele normative ale Băncii Naţionale, condiţiile din autorizaţie,

obligaţiile fiduciare ori s-au angajat în operaţiuni riscante sau dubioase, nu au raportat, au raportat

cu întârziere, au raportat date eronate privind indicatorii de prudenţă bancară sau alte exigenţe

prevăzute în actele normative ale Băncii Naţionale, nu au respectat măsurile de remediere stabilite

de Banca Naţională sau luând în considerare specificul situaţiei financiare curente sau din trecut a

băncii, Banca Naţională poate:

a) emite un avertisment;

b) încheia cu banca un acord care prevede măsuri de remediere;

c) emite ordonanţă privind încetarea încălcărilor, efectuarea măsurilor de remediere şi

aplicarea de sancţiuni;

d) aplica şi percepe incontestabil amendă băncii până la 0,5 la sută din capitalul băncii sau

administratorilor între 1-10 salarii medii pe activităţi financiare conform datelor Biroului Naţional

de Statistică din luna precedentă datei constatării faptei;

e) retrage confirmarea dată administratorilor băncii;

f) limita sau suspenda activitatea băncii;

g) substitui autorizaţia în dependenţă de mărimea capitalului minim necesar conform art.26

alin.(2) din Legea instituţiilor financiare;

h) retrage autorizaţia.

Prevederile alin. I din art.38 al Legii instituţiilor financiare coroborate cu cele ale art.75 din

Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei ne demonstrează relativa identitate între ele. Doar

cu mici excepţii, sancţiunile prevăzute de ambele legi diferă. Astfel, cadrul legal de sancţionare a

băncilor comerciale este mult mai extins în sistemul Legii instituţiilor financiare, care spre

deosebire de Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei prevede în plus următoarele sancţiuni:

pct. e) – retragerea confirmării date administratorilor băncii şi pct. g) – substituirea autorizaţiei în

dependenţă de mărimea capitalului minim necesar conform art.26 alin.(2) din Legea instituţiilor

financiare.

În urma constatării celor prevăzute la alin. I din art.38 al Legii instituţiilor financiare, Banca

Naţională poate impune băncii: a) ca media activelor acesteia din fiecare trimestru să nu depăşească

media activelor din trimestrul precedent; b) să nu achiziţioneze capitalul unei alte persoane juridice,

să nu formeze sau să nu achiziţioneze o nouă filială, să nu se angajeze într-un nou tip de activitate;

c) să nu acorde nici un credit unei afiliate a sa decât dacă acest credit este garantat prin valori

mobiliare, emise sau garantate de Guvern, a căror valoare pe piaţă depăşeşte permanent cu 125 la

sută creditul; d) ca ratele dobânzii pe care aceasta o plăteşte pentru depozite să nu depăşească ratele

74

dobânzii predominante la depozite în sumele şi termenele comparabile în zona în care se află ea; e)

să modifice, să reducă sau să suspende orice activitate pe care o consideră ca fiind excesiv de

riscantă; f) să destituie unul sau mai mulţi administratori care au activat peste 180 de zile precedente

momentului în care banca a înregistrat pierderi de capital; g) să înstrăineze sau să lichideze

sucursala dacă Banca Naţională stabileşte că aceasta poate deveni insolvabilă şi impune un risc

mare instituţiei financiare sau îi poate cauza o pierdere substanţială a activelor sau veniturilor; h) ca

nici un funcţionar să nu primească beneficii (suplimente, prime şi alte adaosuri la salariul funcţiei),

retribuţii (compensaţii) şi un salariu care să depăşească cuantumul mediu al salariului (excluzând

beneficiile, retribuţiile şi veniturile de la opţiunile de stok şi împărţirea profitului) pentru 12 luni

calendaristice precedente lunii în care banca a înregistrat pierderi de capital.

În cazul în care se constată că banca comercială este în incapacitate de plată sau în

supraîndatorare, sau capitalul, pentru care Banca Naţională cere mărimea minimă, este mai mic de

2/3 faţă de capitalul reglementat minim necesar şi există pericolul ca banca să intre în incapacitate

de plată, pe lângă aplicarea măsurilor şi sancţiunilor, specificate anterior, Banca Naţională retrage

autorizaţia şi sesizează instanţa de judecată competentă pentru declanşarea procesului de

insolvabilitate.

De menţionat că măsurile şi sancţiunile prevăzute la art.38 din Legea instituţiilor financiare

nu exclud aplicarea altor măsuri şi sancţiuni conform legislaţiei. În conformitate cu alin. VI din

art.38 al Legii instituţiilor financiare, a fost stabilit că, prin derogare de la prevederile legislaţiei cu

privire la contenciosul administrativ, numai acţionarii băncii care deţin în total cel puţin 25 la sută

din acţiunile cu drept de vot, deponenţii care deţin cel puţin 1/4 din suma depozitelor sau alţi

creditori care deţin cel puţin 1/4 din valoarea totală a cerinţelor (cu excepţia depozitelor) pot ataca

în instanţa de judecată competentă, în decursul a 30 de zile de la data retragerii autorizaţiei, decizia

de retragere a autorizaţiei, indicând motive argumentate.

Măsurile şi sancţiunile aplicate de Banca Naţională pot fi atacate în instanţa de judecată

competentă. În procesul de judecată intentat Băncii Naţionale în legătură cu aplicarea prevederilor

Legii cu privire la instituţiile financiare, se vor respecta următoarele condiţii: a) în cazul în care

instanţa de judecată recunoaşte că acţiunile Băncii Naţionale faţă de bancă sunt neîntemeiate, Banca

Naţională va repara prejudiciile materiale, retragerea autorizaţiei rămânând în vigoare; b)

contestarea sau acţiunea în justiţie nu va influenţa asupra procesului de lichidare şi nu va suspenda

executarea actelor impuse de Banca Naţională.

Câteva menţiuni aparte se cer a fi făcute vizavi de una din sancţiunile bancare – retragerea

autorizaţiei. Este absolut evident că respectiva sancţiune este cea mai dură şi cu efecte juridice de

anvergură pentru bancă, deponenţi, acţionari şi în genere societate. Tocmai din aceste considerente,

75

o mică incursiune în cadrul legal de aplicare a unei atare sancţiuni pare a fi mai mult decât justificat.

Retragerea autorizaţiei drept sancţiunea cea mai dură aplicată de Banca Naţională a Moldovei, este

prevăzută ca măsură de constrângere atât de Legea instituţiilor financiare (pct. h din alin. I al

art.38), cât şi de Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei (pct. e din art.75).

La un studiu minuţios al legislaţiei bancare, vom constata că legiuitorul prin art.10 din Legea

instituţiilor financiare oferă câteva explicaţii suplimentare vizavi de procedura retragerii

autorizaţiei. Astfel, Banca Naţională poate retrage autorizaţia băncii în cazul în care: a) retragerea

autorizaţiei este solicitată de bancă; b) au fost comise încălcările enumerate la art.38 din Legea

instituţiilor financiare; c) autorizaţia a fost obţinută în baza unor informaţii eronate, oferite de

solicitant sau referitoare la el; d) banca nu a început activitatea într-un termen de un an de la data

eliberării autorizaţiei sau a fost incapabilă timp de peste 6 luni de a efectua operaţiuni de atragere a

depozitelor sau a altor fonduri rambursabile; e) a fost retrasă autorizaţia unei alte bănci care deţine o

cotă substanţială în banca respectivă; f) a avut loc reorganizarea băncilor sau vinderea unei părţi

substanţiale din activele băncii; g) deţinătorul unei cote substanţiale în bancă a transferat sau a

pierdut în alt mod această cotă fără permisiunea scrisă a Băncii Naţionale; h) banca este lichidată

conform hotărârii luate de proprietarii ei sau încetează să existe ca unitate juridică independentă; i)

activităţile financiare ale băncii din primii 3 ani de funcţionare se deosebesc considerabil de cele

preconizate în cererea de eliberare a autorizaţiei, iar în opinia Băncii Naţionale o astfel de deviere

nu este justificată de noile circumstanţe economice; j) proprietarii băncii nu respectă condiţiile

prevăzute de lege pentru asigurarea unei gestiuni prudente a băncii ori nu permit efectuarea unei

supravegheri eficiente.

În cazul în care retragerea autorizaţiei este solicitată de bancă, Banca Naţională decide în

termen de 30 de zile de la primirea solicitării. În ce priveşte autorizaţia eliberată unei bănci străine

pentru filialele ei trebuie să fie retrasă de Banca Naţională în cazul în care banca străină a pierdut

împuternicirea de a desfăşura activităţi de acceptare a depozitelor sau a altor fonduri rambursabile

în ţara de origine. Decizia motivată a Băncii Naţionale de a retrage autorizaţia trebuie să fie imediat

comunicată în scris băncii şi filialei respective precum şi inspectoratului fiscal.

Decizia de retragere a autorizaţiei se publică, în cel mult 7 zile de la adoptare, în Monitorul

Oficial al Republicii Moldova, în ziarele de circulaţie generală, precum şi în ziarele din localităţile

în care banca are unităţi teritoriale, iar decizia de retragere a autorizaţiei intră în vigoare la data

adoptării. În conformitate cu alin. III din art.11 al Legii instituţiilor financiare, de la data intrării în

vigoare a deciziei de retragere a autorizaţiei, banca este obligată să nu se angajeze în activităţi

financiare, să-şi lichideze activele într-un timp cît mai scurt, să înceteze acceptarea depozitelor şi

76

să-şi onoreze obligaţiile. În procesul de lichidare banca rămâne subiectul prezentei legi, ca şi în

timpul deţinerii autorizaţiei.

De menţionat că sancţiunile specificate de art.38 din Legea instituţiilor financiare nu poartă

un caracter exhaustiv. Legislaţia bancară prevede şi alte cazuri de sancţionare a băncilor comerciale

şi respectiv tipurile de pedepse. Poziţia valutară deschisă ce urmează a fi menţinută de băncile

comerciale este reglementată de Hotărârea Băncii Naţionale a Moldovei nr.126 din 28.11.1997 cu

privire la aprobarea Regulamentului privind poziţia valutară deschisă a băncii. În Cap. VIII al

acestui Regulament, întitulat „Responsabilitatea” este specificat că în cazul depăşirii la finele zilei a

limitelor stabilite a poziţiei valutare deschise, banca autorizată este obligată:

a) în următoarea zi lucrătoare să lichideze depăşirea comisă;

b) să prezinte orice documente la cererea Băncii Naţionale a Moldovei.

Depăşirea la finele zilei a limitelor poziţiei valutare deschise reprezintă o încălcare a

Regulamentului, indiferent de cauzele acestei depăşiri. În cazul depăşirii limitelor poziţiei valutare

deschise, precum şi nerespectării prevederilor prezentului Regulament de către băncile autorizate,

Banca Naţională a Moldovei poate aplica sancţiunile prevăzute de art.75 al Legii cu privire la Banca

Naţională a Moldovei, de art.38 al Legii instituţiilor financiare şi alte acte legislative. Nerespectarea

de către băncile autorizate a limitelor poziţiei valutare deschise vor fi luate în consideraţie de către

Banca Naţională a Moldovei la luarea deciziilor vis-a-vis de activitatea băncii respective.

În conformitate cu alin. IV al art.17 din Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei, în

cazul nerespectării de către instituţiile financiare a cerinţelor stabilite privind rezervele obligatorii,

Banca Naţională le aplică o amendă la o rată egală cu rata de bază pe zi la data deficienţei plus

0,2% înmulţită cu deficienţa pentru toată perioada cît durează ea. Amenda se încasează în bugetul

statului prin deducerea incontestabilă din contul instituţiei financiare aflat la Banca Naţională.

Impozitele, taxele şi alte plăţi obligatorii, care s-au vărsat de la contribuabili în conturile

bugetului de stat şi în fondurile speciale din băncile care îi deservesc, se transferă în contul unic al

Trezoreriei statului în Banca Naţională sau în conturile respective ale bugetelor unităţilor

administrativ-teritoriale nu mai târziu de sfârşitul zilei ce urmează după ziua în care ele s-au vărsat.

Pentru fiecare zi de întârziere băncile plătesc amendă în mărime de 5% din sumele transferate cu

întârziere.

În cazul în care administratorul nu a dezvăluit conflictul de interese: a) judecătoria poate, la

cererea băncii, a unui sau a mai multor acţionari ai ei sau a Băncii Naţionale, să suspende contractul

pe un termen stabilit de prima; b) Banca Naţională poate suspenda din funcţie administratorul pe un

termen de cel mult un an sau îl poate destitui prin ordonanţă. În conformitate cu art.42 din Legea

instituţiilor financiare şi art.76 din Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei, litigiile dintre

77

bănci, dintre bănci şi alte persoane, precum şi dintre Banca Naţională şi bănci, se soluţionează în

instanţa judecătorească competentă în modul stabilit de legislaţie.

În concluzie se mai pune în evidenţă particularităţi privind aplicarea sancţiunilor

administrative în sfera bancară, care denotă :

- Banca Naţională a Moldovei este autoritatea care eliberează autorizaţii băncilor comerciale;

- Banca Naţională a Moldovei este autoritatea care exercită supravegherea băncilor

comerciale;

- Banca Naţională a Moldovei este autoritatea care reglementează activitatea băncilor

comerciale;

- Banca Naţională a Moldovei este autoritatea care impune regimuri juridice (limitări şi

măsuri prudenţiale)băncilor comerciale;

- Banca Naţională a Moldovei este autoritatea abilitată să aplice sancţiuni administrative

băncilor comerciale;

- Spectrul sancţiunilor administrative aplicate de Banca Naţională a Moldovei sunt prevăzute

într-o lege specială – Legea instituţiilor financiare.

§4. Probleme de aplicare a sancţiunilor contravenţionale în sfera bancară în sistemul

reglementărilor juridice ale noului Cod Contravenţional al Republicii Moldova.

Un alt aspect extrem de important pentru studiul realizat constă în identificarea specificului

aplicării sancţiunilor administrative băncilor comerciale, de către Banca Naţională a Moldovei, în

comparaţie cu procedura generală.

Aşa cum am şi arătat în multiple rânduri, iar în mod special în introducerea tezei, unul din

obiectivele fundamentale ale studiului realizat este identificarea, cercetarea şi argumentarea că

aplicarea sancţiunilor administrative în sfera bancară are un specific. Dar, în pofida unui specific

bine pronunţat, Codul cu privire la contravenţiile administrative nu reglementează în nici un fel

particularităţile aplicării sancţiunilor administrative în sfera bancară, instituind o procedură

generală.

În consecinţă, aplicarea procedurilor generale faţă de unele situaţii cu specific vădit şi cu

impact deosebit – aşa cum sunt relaţiile din domeniul financiar-bancar – nu poate genera altceva

decât inconsistenţă, superficialitate, subiectivism şi în ultimă instanţă insatisfacţie vizavi de actul

justiţiar.

78

Având în vedere că investigaţia noastră a început în baza vechiului Cod cu privire la

contravenţiile administrative, vom face o incursiune în textul noului Cod Contravenţional, care va

intra în vigoare la data de 31 mai 2009.

Respectiva incursiune va avea drept obiectiv analiza prevederilor sale, în sensul depistării

acelui specific de aplicare a sancţiunilor administrative în sfera bancară, inserat in textul codului.

Totodată, vom încerca să înţelegem dacă legiuitorul a luat în consideraţie ultimele abordări

doctrinare în materia reglementării contravenţiilor în domeniul bancar şi respectiv a eliminat acele

carenţe, perpetuate de actuala legislaţie contravenţională.

Deci, foarte succint, analiza prevederilor Codului Contravenţional, din punctul de vedere al

reglementării aplicării sancţiunilor administrative în sfera bancară, a permis identificarea şi

formularea următoarelor concluzii:

1. Codul Contravenţional perpetuează aceleaşi reglementări defectuoase sau lipsă de

reglementări, în domeniul contravenţiilor din sfera bancară, caracteristice Codului cu privire la

contravenţiile administrative. Concluzia categorică, bazată pe cercetări multilaterale şi profunde

este că, noul Cod nu aduce îmbunătăţiri în materia reglementării contravenţiilor bancare şi aplicării

sancţiunilor administrative în sfera bancară. Toate acele particularităţi, pe care le-am arătat cu lux

de amănunte în textul tezei de doctorat, nu au fost reflectate în Cod.

2. Cu regret, legiuitorul nu a instituit un capitol aparte, care ar îngloba contravenţiile din

domeniul bancar. Atât în articolele ştiinţifice, cât şi în concluziile la teza de doctorat, am insistat cu

argumente ştiinţifice, ca în textul Codului Contravenţional să fie inserat un capitol doar cu

contravenţii în domeniul bancar. Acest lucru ar aduce beneficii imense tuturor participanţilor la

raporturile bancare.

3. În mare parte, contravenţiile din sfera bancară au fost inserate în textul unui „mega” -

capitol XV „Contravenţii ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală şi

valorile mobiliare”. Nu cunoaştem care au fost motivele introducerii unui capitol atât de vast, cu un

conţinut pestriţ de tocmai 49 de articole. Cu mult mai logic era repartizarea contravenţiilor

administrative în mai multe capitole cu un anumit specific. Chiar şi în varianta iniţială a proiectului

Codului Contravenţional, se făcuse o tentativă de a separa contravenţiile administrative cu generic

economic în mai multe capitole. Astfel, erau instituite 2 capitole: Capitolul XV „Contravenţii

împotriva activităţii economice” şi Capitolul XVI „Contravenţii împotriva fiscalităţii şi valorilor

mobiliare”. Ulterior, din câte deja se cunoaşte, toate aceste contravenţii au fost adunate sub

acoperişul „mega” – capitolului XV.

4. Totodată, particularităţile aplicării sancţiunilor administrative în sfera bancară, de

asemenea, nu şi-au găsit consfinţire în Cod. Faptul că sfera bancară, prin implicaţiile sale, impactul

79

asupra economiei, societăţilor comerciale şi cetăţenilor are o importanţă extrem de mare, nu a

cântărit foarte mult pentru legiuitori, care nu au dorit să materializeze aceste particularităţi în textul

legii şi astfel să aducă îmbunătăţiri considerabile în domeniul respectiv. Considerăm că era absolut

necesar şi firesc introducerea unui capitol cu următoarea denumire: „Prevederi speciale privind

contravenţiile din domeniul bancar”.

5. În lista autorităţilor competente să soluţioneze cauzele contravenţionale (Cartea a doua,

Titlul I, Partea generală, Capitolul III „Autorităţile competente să soluţioneze cauzele

contravenţionale”, art.393-424 din Cod), nu este inclusă Banca Naţională a Moldovei. În locul

BNM, ca organ competent în materia contravenţiilor bancare din sfera bancară, legiuitorul a indicat

în art.402 „Organele de control financiar şi fiscal ale Ministerului Finanţelor”. Nu putem fi de acord

nici într-un caz cu aceasta. Este incorect din punct de vedere ştiinţific. Contravine prevederilor

legale în vigoare şi în ultimă instanţă, este nefiresc şi contravine intereselor tuturor părţilor

implicate în relaţiile din sfera bancară: bănci comerciale – cetăţeni – societăţi economice – statul.

La baza acestui silogism categoric se află următoarele motive:

5.1 Textul Codului stabileşte câteva contravenţii administrative, care într-o mare măsură se

aplică băncilor comerciale. Doar cu titlu de exemplu: art.289 – Eschivarea de la primirea spre plată

a biletelor Băncii Naţionale a Moldovei; art.290 – Activitatea bancară fără autorizaţie; art.291 –

Încălcarea regulilor privind operaţiunile valutare; art.292 – Încălcarea termenilor de repatriere a

mijloacelor materiale şi a mijloacelor băneşti; art.293 – Încălcarea regulilor de efectuare a plăţilor în

numerar. Evident că, numărul contravenţiilor comise ipotetic de bănci poate cuprinde o arie mult

mai mare. Ne-am limitat doar la cele ce sunt cele mai apropiate de activitatea cotidiană din sfera

bancară.

5.2 În conformitate cu art.402 din Cod, organele competente să examineze contravenţiile

administrative indicate mai sus, sunt organele de control financiar şi fiscal ale Ministerului

Finanţelor. Prin această sintagmă, aplicabilă contravenţiilor respective, legiuitorul autohton are în

vedere: ministrul şi viceminiştrii finanţelor; conducătorii direcţiilor generale finanţe ale unităţilor

administrativ-teritoriale şi adjuncţii lor; conducătorii Serviciului Control Financiar şi Revizie din

subordinea Ministerului Finanţelor şi ai subdiviziunilor lui teritoriale, adjuncţii acestora.

5.3 Atât art.402 din Cod întitulat „Organele de control financiar şi fiscal ale Ministerului

Finanţelor”, cât şi de fapt întreg Capitolul III „Autorităţile competente să soluţioneze cauzele

contravenţionale” din Cartea a doua, Titlul I – Partea generală a Codului contravenţional nu prevăd

în calitate de organ competent să soluţioneze cauzele contravenţionale – Banca Naţională a

Moldovei.

80

5.4 Prin urmare, în cazul comiterii de către băncile comerciale a contravenţiilor stipulate în

art.289-293, organele competente să soluţioneze cauzele contravenţionale vor fi altele decât Banca

Naţională a Moldovei. Şi aceasta în condiţiile în care, în mare parte contravenţiile respective sunt

caracteristice mai mult băncilor comerciale decât altor organe. Iar art.290 „Activitatea bancară fără

autorizaţie”, spre exemplu, se referă în exclusivitate doar la băncile comerciale.

5.5 Chiar şi o examinare superficială a conţinutului art.289-293 este suficientă să ne ofere

concluzia că aceste contravenţii, pe lângă faptul că sunt relevante mai mult băncilor comerciale,

doar Banca Naţională a Moldovei ar avea competenţa profesională să le examineze. Spre exemplu,

art.289 – „Eschivarea de la primirea spre plată a biletelor Băncii Naţionale a Moldovei”. Subiecte ai

acestei contravenţii pot fi inclusiv băncile comerciale. Totuşi, examinarea cauzei de contravenţie

administrativă era mai logic să fie realizată de către Banca Naţională a Moldovei pe motiv că anume

BNM stabileşte normele privind admisibilitatea spre plată şi aflării în circulaţie a bancnotelor şi

monedelor. Să nu mai spunem că în virtutea Constituţiei Republicii Moldova, Banca Naţională a

Moldovei este unica autoritate cu drept exclusiv de la emisia monetară (art.130 din Constituţie).

Prin urmare, anume ea stabileşte regulile de emisie şi circulaţie şi deci, cine ar fi mai competentă

decât ea să examineze aceste cauze, mai cu seamă cele comise de băncile comerciale? Un alt articol

din Cod – art.290 – „Activitatea bancară fără autorizaţie”.

Considerăm că acest articol este cel mai controversat, de natură să genereze multiple

probleme.

În primul rând, activitatea bancară se realizează doar în baza licenţei şi nu a autorizaţiei. Prin

urmare, este necesară modificarea denumirii articolului, iar din conţinutul lui de a exclude de peste

tot sintagma „autorizaţie”.

În al doilea rând, licenţierea activităţii bancare este dreptul exclusiv al Băncii Naţionale a

Moldovei. Doar ea stabileşte reglementări ce vizează procedura licenţierii, doar ea ţine registrul

băncilor comerciale licenţiate şi doar ea furnizează informaţii cu privire la băncile ce deţin licenţe

de activitate. Totodată, BNM este obligată de a informa Camera Înregistrării de Stat de pe lângă

Ministerul Dezvoltării Informaţionale cu privire la licenţierea băncilor comerciale, care ţine

registrul tuturor societăţilor comerciale din Republica Moldova. Prin urmare, informaţia cu privire

la băncile comerciale licenţiate o deţin doar 2 organe şi nici unul din ele nu este învestit cu dreptul

de a examina cauzele de contravenţii administrative ce reies din art.290.

Următoarele două articole, care sunt apropiate după natura reglementărilor şi obiectul

contravenţiei, sunt: art.291 – „Încălcarea regulilor privind operaţiunile valutare” şi art.292 –

„Încălcarea termenilor de repatriere a mijloacelor materiale şi a mijloacelor băneşti”. În cazul

acestor două contravenţii administrative, trebuie să menţionăm că anume Banca Naţională a

81

Moldovei este acel organ, care stabileşte acte normative privind reglementările valutare şi de

repatriere. Tot BNM este organul, care obligă băncile comerciale ca zilnic, săptămânal, lunar,

trimestrial şi anual să prezinte dări de seamă privind activităţile realizate din domeniul valutar şi al

repatrierii. Ulterior, toată informaţia acumulată este analizată şi stocată la BNM. Prin urmare,

credem că mai degrabă anume Banca Naţională a Moldovei ar fi competentă să examineze astfel de

contravenţii administrative, decât careva organe din cadrul Ministerului Finanţelor. Mai cu seamă

că în cazul în care vre-un organ al Ministerului Finanţelor ar dori să obţină careva informaţii de la

vre-o bancă, s-ar putea lovi de scutul secretului comercial. În fine, art.293 – „Încălcarea regulilor de

efectuare a plăţilor în numerar”. Chiar în textul articolului respectiv este indicat că aceste reguli sunt

stabilite de către Banca Naţională a Moldovei. Este adevărat, aceste reguli sunt stabilite de Banca

Naţională a Moldovei şi aparent, am fi de acord cu legiuitorul că BNM nu are nici o atribuţie la

efectuarea plăţilor în numerar. Într-adevăr, este vorba de două societăţi economice, care ar putea

încălca regulile stabilite vizavi de plăţile în numerar. Însă, dacă analizăm textul articolului în cauză,

depistăm că legiuitorul a mai înserat o menţiune, care răstoarnă practic latura obiectivă: „.

.efectuarea ilegală a plăţilor în numerar şi prin virament. .”. Se cunoaşte că prin virament, plăţile pot

fi efectuate doar prin intermediul băncilor comerciale, iar informaţia privind operaţiunile din

conturile bancare constituie secret comercial, la care au acces doar unii specialişti ai BNM (şi nu

întru totul).

Pe lângă aceasta, doar BNM stabileşte regulile de efectuare a operaţiunilor de virament şi doar

BNM stochează informaţia cu privire la aceste operaţiuni. Prin urmare, examinarea acestei

contravenţii de către alt organ decât Banca Naţională a Moldovei va genera impedimente

insurmontabile, iar cu referire la băncile comerciale – implicarea oricărui alt organ decât BNM în

operaţiunile sale, va genera controverse privind imixtiunea în afacerile băncii, atentarea la

autonomia băncii, nedorinţa de a divulga informaţii ce constituie secret comercial etc.

Înafara acestor contravenţii, băncile comerciale sunt pasibile de sancţiuni administrative

aplicate de Banca Naţională a Moldovei. Ele sunt reglementate de legislaţia în vigoare (Legea cu

privire la Banca Naţională a Moldovei şi Legea instituţiilor financiare), pe care noi am examinat-o

deja în conţinutul tezei de doctorat. Să reamintim că este vorba, în principal, de sancţiuni

administrative diverse, care într-o măsură foarte şi foarte mare depăşesc prin duritatea sa sancţiunile

din Codul contravenţional. Spre exemplu, anumite penalităţi destul de mari, sau interdicţia de a

efectua anumite activităţi, sau chiar, în ultimă instanţă - retragerea autorizaţiei şi respectiv

lichidarea băncii comerciale.

Din cele menţionate până acum, nu este clar de ce pentru anumite încălcări sunt prevăzute

sancţiuni administrative (încălcări pe care le regăsim stipulate doar în legislaţia bancară), iar pentru

82

altele, sancţiuni contravenţionale (încălcări pe care le regăsim stipulate doar în Codul

contravenţional)? Care este logica ce stă la baza acestei delimitări? Avem temeri că de fapt, nu

există motive de ordin ştiinţific, doctrinar sau practic, ci mai degrabă o obişnuinţă moştenită din

mentalitatea juridică sovietică. Anume acest lucru ne-a şi motivat să propunem ca în textul Codului

contravenţional să includem un capitol ce ar îngloba contravenţii administrative din sfera bancară,

curăţând în prealabil toată legislaţia bancară de încălcări şi sancţiuni la adresa băncilor comerciale,

plasându-le în textul Codului. În linii generale, este vorba de o aşa numită „ghilotină” realizată cu

succes în alte domenii ale legislaţiei noastre naţionale la insistenţa organismelor financiare

internaţionale.

Astfel, din concluziile punctului anterior Considerăm absolut necesar de a încadra încălcările

administrative prevăzute de legislaţia financiar-bancară şi respectiv sancţiunile administrative

aplicabile băncilor comerciale, în sistemul răspunderii contravenţionale. Prin aceasta, băncile

comerciale ar fi sigure de existenţa unui câmp legal cert şi clar de activitate, ar beneficia de

previzibilitate şi logică, dispunând de o umbrelă împotriva eventualelor abuzuri ale Băncii

Naţionale a Moldovei sau altor organe.

În concluzie, Codul Contravenţional nu aduce îmbunătăţiri în sistemul aplicării sancţiunilor

administrative în sfera bancară. Cu acest Cod sau fără el, actorii din sfera bancară îşi vor continua

activitatea, nefiind nici afectaţi, dar nici să simtă vre-o acţiune benefică de natură să-i protejeze de

eventualele abuzuri ale Băncii Naţionale a Moldovei. Totodată, sfera bancară este un domeniul

specific, cu reguli de activitate specifice, cu impact specific asupra economiei naţionale şi asupra

populaţiei în întregime. Iar spre regret, acest specific nu a fost oglindit în Codul contravenţional,

care ar fi putut să stipuleze reguli şi proceduri specifice pentru actorii din sfera bancară. Ar fi putut,

dar nu a realizat-o, iar acum acest lucru rămâne la apanajul practicienilor, doctrinei şi cercetărilor

ştiinţifice sporadice să justifice şi să insiste completarea în acest sens a Codului contravenţional.

Deşi Codul face referire la unele contravenţii din sfera bancară, instituind şi sancţiuni pentru

comiterea lor, totuşi legiuitorul este departe de a oferi o reglementare exhaustivă a tuturor

încălcărilor din domeniul bancar. De fapt, nici nu pretindem obligativitatea atingerii unei

exhaustivităţi. Cel puţin la prima etapă. Pentru moment, era necesară includerea în Cod a celor mai

importante contravenţii pentru care se aplică sancţiunile administrative.

83

CAPITOLUL III. AUTORITĂŢILE COMPETENTE SĂ APLICE

SANCŢIUNI CONTRAVENŢIONALE ÎN SFERA BANCARĂ

§1. Sancţiuni contravenţionale aplicate în sfera bancară de către Comisia Naţională a

Pieţei Financiare

Formarea pieţei de capital în ţara noastră a devenit un imperativ al prezentului [44, p. 8]. Ea

trebuie să asigure protecţia deţinătorilor valorilor mobiliare şi ale investitorilor, promovând

supremaţia transparenţei pieţei valorilor mobiliare, a concurenţei libere şi oneste a participanţilor la

această piaţă, care, fiind una dintre cele mai tinere în Europa de Est a realizat performanţe

considerabile.

Reglementarea de stat a activităţilor profesioniste pe piaţa valorilor mobiliare este principala

pârghie de materializare a politicii statului în domeniul pieţei de capital. Se consideră că, pe cât de

bune sunt reglementările în vigoare dintr-un stat, pe atât de benefică pentru economie este politica

acestuia în domeniul valorilor mobiliare. Din aceste considerente, precum şi ţinând cont de faptul că

politica statului în domeniul valorilor mobiliare este o materializare a autorităţii administrative a

Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), considerăm oportună prezentarea activităţilor

profesioniste pe piaţa valorilor mobiliare a Republicii Moldova cu abordarea aspectului ce ţine de

reglementarea de stat a acestora.

CNPF trebuie să activeze ca autoritate publică administrativă, care să efectueze reglementarea,

supravegherea şi controlul pieţei valorilor mobiliare şi a activităţii participanţilor la ea, fiind învestită

cu puterea de decizie, dispensă, interdicţie, anchetă şi sancţionare disciplinară şi administrativă în

condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare.

Piaţa valorilor mobiliare este o piaţă complexă de activitate a participanţilor profesionişti ce

operează cu valori mobiliare. Complexitatea acesteia îşi are sorgintea în multiplele genuri de

activităţi profesioniste desfăşurate în acest spaţiu, precum şi în multitudinea de reglementări

existente cu referire la acest fenomen. Piaţa de capital poate fi definită şi ca „piaţa tranzacţiilor cu

titluri financiare emise de către stat, societăţi pe acţiuni şi unităţi administrativ-teritoriale” [114, p.

68], sau ea reprezentând „ansamblul relaţiilor şi mecanismelor prin care se realizează transferul

fondurilor de la cei care au surplus de capital (investitori) către cei care au nevoie de capital

(emitenţi), cu ajutorul unor vehicule sau instrumente specifice (valori mobiliare) şi prin intermediul

unor operatori specifici (societăţi de servicii de investiţii financiare)” [57, p. 56].

84

Piaţa moldovenească de capital a apărut în urma unui proces rapid de privatizare şi construcţie

instituţională, desfăşurat în perioada 1992-1996. Actorii pieţei de capital, subiectele activităţilor

desfăşurate în cadrul pieţei de capital a Republicii Moldova, conform legislaţiei Republicii

Moldova, sunt: CNPF, care este o autoritate a administraţiei publice, împuternicită cu administrarea

pieţei valorilor mobiliare şi cu aplicarea legislaţiei din domeniu, şi care activează în conformitate cu

Legea privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare, emitenţii şi alţi participanţi, inclusiv

participanţii profesionişti la piaţa valorilor mobiliare.

Menţionăm şi posibilitatea băncilor comerciale pe acţiuni de a participa la operaţiunile

derulate în cadrul pieţei de capital, ele dispunând de oportunitatea de a întruni calitatea de

participant profesionist la piaţa de capital a Republicii Moldova. De aici şi o concluzie importantă:

BNM ocupă un rol semnificativ în cadrul pieţei de capital din perspectiva coreglementării activităţii

băncilor comerciale în acest domeniu [158, p. 15]

CNPF este o autoritate autonomă a administraţiei publice care reglementează, supraveghează,

controlează respectarea legislaţiei pe piaţa valorilor mobiliare şi activitatea participanţilor la ea. În

acest scop, CNPF este învestită cu putere de decizie, de dispensă, de interdicţie, de intervenţie, de

control şi de sancţionare disciplinară şi administrativă, în condiţiile legislaţiei.

CNPF este autoritatea supremă pe piaţa valorilor mobiliare (PVM). Ea dispune de un spectru

larg de atribuţii: adoptă acte normative cu caracter obligatoriu pentru participanţii la piaţa valorilor

mobiliare, supraveghează activitatea acestora, acordă certificate de calificare specialiştilor din

cadrul participanţilor profesionişti la piaţa valorilor mobiliare, acordă licenţe pentru genurile de

activitate profesionistă pe PVM, suspendă şi retrage respectivele licenţe etc.

CNPF a controlat, a recepţionat şi monitorizat dările de seamă specializate şi financiar-contabile

a numeroase societăţi pe acţiuni de tip deschis. În urma monitorizării pieţei secundare, o serie de

tranzacţii au fost calificate de către CNPF ca fiind suspecte. În asemenea cazuri, materialele ce ţin de

efectuarea acestor tranzacţii au fost remise organelor de drept şi de anchetă.

Un alt aspect administrativ şi de control al activităţii CNPF este reprezentat de licenţierea

participanţilor profesionişti ai pieţei de capital. Acest fenomen nu ţine doar de acordarea de licenţe

participanţilor, ci şi de supravegherea ulterioară a celor cărora li s-a acordat dreptul de a activa pe

piaţa de capital.

Menţionăm că există multiple aspecte ale activităţii CNPF care reflectă expres autoritatea

administrativă a acesteia. Fiind autoritatea supremă din domeniul pieţei de capital, aceasta este în

măsură să stabilească reguli de comportament în cadrul pieţei. Drept consecinţă, cel mai indicat

85

organ să supravegheze modul în care se aplică şi se respectă aceste reguli ar fi, bineînţeles, cel care

le-a stabilit, el fiind cel mai în măsură a înţelege şi a interpreta prin ce anume s-a încălcat, de

exemplu, o regulă şi în a indica cele mai eficiente căi de evitare a situaţiilor de acest gen. Din aceste

perspective administrative, fiecare actor al pieţei de capital este obligat să îşi încadreze

comportamentul în limitele prescrise de CNPF. Acesta constituie un imperativ prioritar al activităţii

oricărui participant profesionist, fie el reprezentat de un participant ordinar sau de o bancă

comercială. De menţionat, că băncile comerciale cu activitate pe piaţa de capital se vor supune în

mod obligatoriu CNPF pe lângă BNM, lucru extrem de relevant pentru autoritatea administrativă a

CNPF pe piaţa de capital a Republicii Moldova.

Cât priveşte operaţiunile băncilor comerciale cu valori mobiliare vom evidenţa rolul şi

importanţa activităţii bancare în cadrul pieţei de capital. Rolul acesteia este unul dintre cele mai

benefice, ceea ce, în mod firesc, ar face să se prezume rolul şi mai mare al BNM, ca autoritate

administrativă în sectorul bancar în general, şi ca autoritate administrativă referitoare la activitatea cu

valori mobiliare a băncilor comerciale în special. Doar titulatura de autoritate administrativă este

suficientă pentru a înţelege că BNM are competenţa de a stabili regulile de activitate pe piaţa de

capital a băncilor comerciale. Nu este suficient însă ca BNM în exclusivitate să se ocupe de acest

lucru, deoarece totuşi autoritatea administrativă de supraveghere şi control pe PVM este reprezentată

de CNPF. Şi dacă am afirma că BNM este unicul reglementator al activităţii băncilor comerciale pe

piaţa de capital, am comite o gravă eroare, subminând autoritatea CNPF pe piaţa de capital. Acest

„conflict” este soluţionat de legislaţie stabilindu-se anumite reguli de conlucrare, colaborare între

aceste două autorităţi administrative: BNM şi CNPF.

Faptul că o bancă poate solicita autorizaţia CNPF de a opera cu valori mobiliare doar în

condiţiile obţinerii obligatorii a autorizaţiei BNM, inclusiv pentru o astfel de activitate, constituie

un element care denotă obligativitatea participării BNM, ca organ de supraveghere şi control, la

procedura de autorizare a băncii comerciale în ceea ce priveşte operarea cu valori mobiliare. În

aceste condiţii, băncile comerciale vor putea să solicite autorizaţia CNPF pentru practicarea

activităţilor profesioniste pe piaţa de capital dacă deţin autorizaţia de tip “B” sau “C”, eliberată de

BNM. Autorizaţia de tip “A” echivalează cu interdicţia din partea BNM ca acea bancă comercială

să desfăşoare activităţi profesioniste pe piaţa de capital a Republicii Moldova. Acest lucru va

constitui un temei suficient ca CNPF să respingă orice solicitare din partea respectivei bănci de a

dobândi dreptul şi calificarea de participant profesionist la piaţa de capital a Republicii Moldova.

Altă consecinţă a acestei atribuţii administrative a BNM ar fi aceea că în cazul retragerii

autorizaţiei de tip “B” sau “C” a unei bănci comerciale, în mod automat aceasta, dacă este

86

participant profesionist la piaţa valorilor mobiliare, va pierde şi dreptul de activitate în această

calitate. Aceasta în condiţiile în care nu va mai exista premisa necesară pentru a desfăşura

respectivele genuri de activitate profesionistă, şi anume autorizarea din partea BNM.

În cazul emisiunii propriilor valori mobiliare, băncile comerciale au de realizat o serie de

acţiuni permise de BNM, ceea ce se face prin obţinerea mai multor autorizaţii consecutive de la

aceasta din urmă. De exemplu, pentru a efectua emisiunea iniţială de valori mobiliare, banca are

nevoie în mod obligatoriu de aprobarea preliminară de către BNM a cererii privind eliberarea

autorizaţiei de a desfăşura activităţi financiare. Am putea fi acuzaţi de repetarea importanţei

autorizării băncilor pentru desfăşurarea de activităţi profesioniste pe piaţa de capital, însă ţinem să

menţionăm că în acest din urmă caz nu este vorba de permisiunea băncii de a activa în calitate de

participant profesionist la piaţa de capital, ci de calitatea băncii de emitent de valori mobiliare în

virtutea formei sale de organizare în societate pe acţiuni. În continuare, după întreprinderea altor

acţiuni fără implicarea BNM, urmează o etapă care din nou implică BNM şi anume: obligaţia băncii

de a deschide un cont provizoriu la BNM pentru acumularea mijloacelor băneşti, eliberarea de către

BNM a autorizaţiei de desfăşurare a activităţilor financiare. Toate acestea, precum şi alte acţiuni

sunt realizate până la efectuare emisiunii propriu-zise. De aici putem deduce că multiple etape

implică BNM tocmai sub aspectul activităţii sale de supraveghere. Şi dacă până acum toate acţiunile

BNM nu vizau direct emisiunea de valori mobiliare, întrucât acestea sunt acţiuni fireşti şi obligatorii

pentru orice bancă în momentul fondării acesteia, atunci urmează acţiuni de altă natură întreprinse

de BNM. Este vorba de acţiuni care au implicaţie directă în activitatea administrativă a BNM,

direcţionată spre efectuarea emisiunii iniţiale a valorilor mobiliare proprii ale băncii comerciale.

Avem în vedere autorizarea de către BNM a emisiunii efectuate. În acest scop, banca, în termen de

15 zile din ziua înregistrării băncii, va prezenta în mod obligatoriu la Banca Naţională setul de

documente, pe care aceasta din urmă le examinează în termen de 10 zile şi le prezintă CNPF pentru

înregistrarea de stat a acţiunilor. Menţionăm că CNPF va efectua înregistrarea de stat a acţiunilor

doar la prezentarea demersului BNM. Aici se poate constata rolul decisiv pe care îl are BNM în

vederea efectuării emisiunii iniţiale de valori mobiliare proprii de către orice bancă comercială din

Republica Moldova.

Împuternicirea BNM de a refuza autorizarea ofertei publice de valori mobiliare ale societăţii

bancare nu constituie altceva decât o expresie a autorităţii administrative a acesteia pe piaţa de

capital, şi anume pe segmentul ce vizează activitatea băncilor comerciale cu valori mobiliare.

Similar cazului emisiunii iniţiale, menţionăm că înregistrarea prospectului ofertei publice la

CNPF depinde de poziţia BNM. Astfel, în eventualitatea considerării unei neregularităţi de către

87

BNM, acest prospect nu va putea fi înregistrat de către CNPF, întrucât respectiva autoritate face

acest lucru doar în cazul în care BNM înaintează demersul de rigoare.

Exact ca în cazul emisiunii iniţiale de valori mobiliare, emisiunile ulterioare trebuie autorizate

de către BNM, după care BNM va prezenta demersul CNPF privitor la înregistrarea dării de seamă

a emisiunilor de acţiuni şi obligaţii ale băncilor comerciale.

Pe lângă aceasta, este limpede că orice activitate profesionistă desfăşurată de băncile

comerciale pe PVM se va derula în condiţii obişnuite, cu aplicarea unor prevederi speciale necesare

în virtutea calităţii de bănci comerciale a participanţilor profesionişti la PVM. Ceea ce ţinem să

evidenţiem este că regulile generale de desfăşurare a activităţilor profesioniste, oricare ar fi ele, sunt

determinate de către CNPF în actele normative emise de către aceasta. În ceea ce priveşte regulile

speciale, care se vor aplica doar băncilor comerciale, acestea sunt stabilite în comun de BNM şi

CNPF.

Conform art. 32 al Legii Republicii Moldova cu privire la piaţa valorilor mobiliare, genurile

de activitate profesionistă pe piaţa de capital, desfăşurate de persoanele juridice autorizate, sunt

următoarele: activitate de brokeraj; activitate de dealer; activitate de underwriting; activitate de

administrare fiduciară a investiţiilor; activitate de ţinere a registrului; activitate de depozitare;

activitate de clearing şi alte genuri de activitate. Din ele, băncile comerciale, având în vedere natura

sa juridică, pot practica următoarele activităţi pe PVM: activitatea de brokeraj; activitatea de dealer;

activitatea de underwriting şi activitatea de clearing. Pentru desfăşurarea oricărui gen de activitate

profesionistă, există condiţii generale ce trebuie întrunite, după care, în funcţie de genul concret de

activitate, survine obligaţia participantului de a se conforma condiţiilor specifice genului practicat. În

virtutea acestor circumstanţe, vom menţiona care sunt condiţiile generale obligatorii pentru orice

participant profesionist la piaţa de capital.

Trebuie să menţionăm că participantul profesionist, după cum reiese şi din textul legii, este

exclusiv persoană juridică. Respectiva persoană juridică este obligată să corespundă tuturor rigorilor

stipulate de lege pentru ca CNPF să fie în drept a-i acorda licenţa pentru genul/genurile de activitate

profesionistă(e) solicitat(e). Rigorile amintite mai sus sunt expres indicate în Regulamentul privind

modul de acordare şi retragere a licenţelor pentru activitatea pe piaţa valorilor mobiliare, aprobat

prin Hotărârea CNVM nr.12/1 din 28 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al Republicii

Moldova nr.156/328 din 31.12.1999.

Referindu-ne la reglementarea activităţilor de broker şi dealer, este limpede că iniţial ar trebui

să trecem în revistă actele normative reglementatoare ale acestora. Subliniem că dacă anterior se

vorbea despre activităţile de broker şi dealer ca activităţi reglementate de acte normative distincte,

acum acest lucru este în mare parte exclus. Nu ar fi firească excluderea acestei circumstanţe în

88

totalitate, însă este unificarea reglementărilor totuşi binevenită, întrucât, în esenţă, respectivele

activităţi nu prezintă diferenţe decât sub aspectul a ceea că brokerul acţionează din numele, contul şi

pentru client, iar dealerul exercită efectiv aceeaşi activitate, doar că în nume, din cont şi pe profit

propriu. Alte diferenţe de esenţă între respectivele activităţi nu există, consecinţelor lor fireşti.

Considerăm totuşi că ar fi necesară definirea atât a activităţii de dealer, cât şi a celei de broker,

pentru a vedea mai bine diferenţele evidenţiate chiar de lege. Astfel, activitatea de brokeraj este

activitatea de vânzare-cumpărare a valorilor mobiliare, desfăşurată de broker în calitate de mandatar

sau de comisionar ce activează pe baza contractului de mandat sau de comision, precum şi pe baza

procurii pentru efectuarea tranzacţiilor menţionate, în cazul în care contractul nu stipulează

împuternicirile mandatarului sau ale comisionarului. Activitatea de dealer este activitatea de

cumpărare a valorilor mobiliare, în numele şi din cont propriu, pentru vânzarea lor ulterioară în

scopul obţinerii de profit.

Legea stipulează că nu se consideră dealer persoana care, deşi tranzacţionează valori

mobiliare în acelaşi mod ca dealerul, totuşi o face în mod nesistematic, iar suma încasată din

tranzacţiile cu valori mobiliare, conform rezultatelor trimestrului de gestiune, constituie mai puţin

de 35% din suma totală obţinută de la desfacerea producţiei (lucrărilor, serviciilor) ei. Din cele

enunţate se mai prefigurează o diferenţă: dealerul cumpără valori mobiliare în scopul de a le revinde

obţinând un eventual profit, ceea ce nu este obligatoriu în cazul brokerului. Acesta din urmă,

încheind contractul de prestare a serviciilor cu clientul său, poate mai întâi să vândă sau să cumpere

valori mobiliare, în funcţie de situaţia clientului său.

Ar fi total incorectă abstractizarea circumstanţei referitoare la existenţa unui contract de

prestare a serviciilor sau la lipsa acestuia. Brokerul activează pe baza contractului de prestare a

serviciilor de brokeraj, încheiat cu clientul său. Dacă însă ne canalizăm atenţia spre activitatea

dealerului, remarcăm lipsa unui atare contract. Este o circumstanţă absolut firească, în virtutea

faptului că această activitate nu se derulează în numele altei persoane. Contractul de vânzare-

cumpărare a valorilor mobiliare este încheiat de către ambii participanţi profesionişti la piaţa

valorilor mobiliare în vederea exercitării activităţii lor profesioniste.

În conformitate cu Legea cu privire la Comisia Naţională a Pieţei Financiare, autoritatea de

reglementare a pieţei de capital îşi exercită o cvasitotalitate de drepturi şi obligaţii în materie de

valori mobiliare asupra băncilor comerciale, inclusiv aplicarea de sancţiuni administrative asupra

entităţilor bancare, în exclusivitate fiind vorba doar de materia pieţei de capital. Astfel, CNPF este

în drept: a) să califice valorile mobiliare (să le determine tipul) conform legislaţiei privind valorile

mobiliare; b) să suspende emisiunea valorilor mobiliare sau să anuleze emisiunea corespunzătoare a

valorilor mobiliare în cazurile stipulate de legislaţie; c) să aplice, în modul prevăzut de legislaţie,

89

restricţii în activitatea participanţilor la piaţa financiară nebancară, inclusiv să suspende operaţiunile

bancare la conturile curente ale acestora; d) să expedieze participanţilor la piaţa financiară

nebancară prescripţii spre executare obligatorie, inclusiv în ce priveşte desfăşurarea adunărilor

generale ale acţionarilor, să ceară participanţilor la piaţa financiară nebancară prezentarea

documentelor contabile şi a altor documente necesare, explicaţiilor orale şi scrise; e) să ceară şi să

examineze, cu periodicitatea stabilită în legislaţie, dările de seamă asupra activităţii participanţilor

la piaţa financiară nebancară; f) să stabilească pentru participanţii profesionişti, în cazurile

prevăzute de legislaţie, normative obligatorii în ce priveşte mijloacele proprii de limitare a riscurilor

sistemice; g) să desemneze registratorul independent cu care emitentul, ce a încălcat regulile

stabilite de ţinere a registrului deţinătorilor de valori mobiliare, este obligat să semneze contractul

de ţinere a acestui registru; h) în scopul protejării drepturilor investitorilor şi ale publicului larg şi în

cazul încălcării legislaţiei privind valorile mobiliare, să suspende amplasarea valorilor mobiliare şi

circulaţia lor la bursa de valori şi pe piaţa extrabursieră, clearingul şi decontările la tranzacţii; i) să

sisteze, pe piaţa financiară nebancară, în modul prevăzut de legislaţie, orice activitate care

contravine legislaţiei sau nu este prevăzută de legislaţie; j) să aplice sancţiuni legale faţă de

persoanele fizice participanţi la piaţa financiară nebancară în cazul încălcării legislaţiei; k) să

examineze materialele privind contravenţiile administrative în domeniul pieţei financiare nebancare

şi să aplice sancţiuni administrative în modul stabilit de legislaţie; l) să intenteze, în instanţa de

judecată, acţiuni privind chestiunile ce ţin de competenţa sa, inclusiv privind invaliditatea

tranzacţiilor cu valori mobiliare; m) să efectueze, în comun cu organele competente, controlul

asupra respectării cerinţelor de protecţie a formularelor valorilor mobiliare materializate; n) să

monitorizeze circulaţia valorilor mobiliare în ţară; o) să califice acţiunile participanţilor la piaţa

valorilor mobiliare ca manipulări pe piaţa valorilor mobiliare, conform legislaţiei privind valorile

mobiliare; p) să aplice măsurile, prevăzute de legislaţie, de remediere financiară, de reorganizare

sau, după caz, de declarare a insolvabilităţii asigurătorilor (reasigurătorilor) şi a brokerilor de

asigurare sau reasigurare; q) în scopul realizării atribuţiilor sale, să dispună crearea grupurilor de

lucru, inclusiv a celor interministeriale; r) să exercite alte drepturi ce rezultă din legislaţia ce

reglementează activitatea participanţilor la piaţa financiară nebancară, din prezenta lege şi din alte

acte legislative.

În conformitate cu art. 231/5 al vechiului CCA al RM organele de control asupra pieţei

valorilor mobiliare examinau cazurile cu privire la contravenţiile administrative prevăzute la

art.162/4, 162/5, 162/6 şi 199/4 şi respectiv erau în drept să examineze cazurile cu privire la

contravenţiile administrative şi să aplice sancţiuni administrative în numele organelor de control

90

asupra pieţei hârtiilor de valoare: preşedintele şi vicepreşedinţii Comisiei Naţionale a Pieţei de

Capital.

Pe plan secund, vor apărea următoarele temeiuri legale de atragere la răspundere

administrativă, cu titlu de preemţiune:

a) prezentarea informaţiei neautentice sau tăinuirea informaţiei efective solicitate Comisiei

de Stat pentru piaţa hârtiilor de valoare în procesul acordării licenţei, înregistrării emisiei sau

prospectului emisiei hârtiilor de valoare, precum şi a hotărârilor emitentului, ce atrag după sine

modificarea datelor, introduse;

b) amplasarea sau vânzarea publică a hârtiilor de valoare (a drepturilor asupra hârtiilor de

valoare) fără publicarea în modul stabilit a prospectului emisiei, precum şi neprezentarea

investitorilor a informaţiei care urmează a fi dezvăluită în mod obligatoriu conform legislaţiei cu

privire la hârtiile de valoare şi altor acte normative;

c) amplasarea hârtiilor de valoare (a drepturilor la hârtiile de valoare) care nu au fost supuse

înregistrării de stat;

d) efectuarea operaţiunilor cu hârtii de valoare, prin procedee şi mijloace ilicite, care

influenţează asupra creşterii sau reducerii, menţinerii sau destabilizării preţului (cursului) de piaţă al

hârtiilor de valoare;

e) efectuarea operaţiunilor de valoare prin utilizarea ilicită a informaţiei interne a

emitentului;

f) încălcarea cerinţelor legislaţiei privind ţinerea registrului deţinătorilor hârtiilor de

valoare, precum şi ţinerea registrului cu încălcarea regulilor stabilite;

g) nerespectarea de către emitenţi şi de către participanţii profesionişti la piaţa hârtiilor de

valoare a formelor de dare de seamă şi a termenelor de publicare a acestora, stabilite de legislaţie, în

mijloacele de informare în masă;

h) încheierea tranzacţiilor extrabursieră cu hârtii de valoare de către participanţii

profesionişti la piaţa hîrtiilor de valoare, fără înregistrarea acestor tranzacţii la bursa de valori în

cazurile în care înregistrarea este prevăzută de legislaţie.

De asemenea, CCA al RM prevedea şi situaţia în care se vor săvârşi repetat în decursul unui

an contravenţii din cele menţionate mai anterior, pentru care persoana a fost deja sancţionată

administrativ [2, art. 162/4].

O altă contravenţie administrativă de care ar fi pasibilă ipotetic o bancă comercială, a fost

prevăzută de art. 1625 din CCA al RM, care se întitula „Abuzurile la reclama hârtiilor de valoare”.

Acţiunile contravenţionale, în acest sens ar putea fi: Garantarea în public a mărimii venitului pentru

acţiunile simple sau pentru alte hârtii de valoare, pentru care la emitere nu se stabileşte un dividend

91

(procent) fix, inclusiv a mărimii veniturilor provenite din majorarea valorii hârtiilor de valoare, ori

aducerea la cunoştinţa unui cerc potenţial nelimitat de investitori a informaţiei privind veniturile

probabile ale acestor hârtii de valoare, privind garanţiile lor în comparaţie cu alte hârtii de valoare şi

alte active, precum şi comunicarea unor informaţii intenţionat false sau neautentice care pot induce

sau au indus în eroare potenţialii investitori referitor la hârtiile de valoare pe care le procură.

Comiterea unei atare infracţiuni atrage după sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de

răspundere în mărime de până la nouăzeci de unităţi convenţionale.

În art. 1626 au fost specificate contravenţiile în activităţile cu hârtii de valoare, care pot să se

materializeze sub forma următoarelor încălcări ale băncilor comerciale: Amplasarea hârtiilor de

valoare (a drepturilor la hârtiile de valoare) care nu au fost supuse înregistrării de stat; Efectuarea

operaţiunilor cu hârtii de valoare, prin procedee şi mijloace ilicite, care influenţează asupra creşterii

sau reducerii, menţinerii sau destabilizării preţului (cursului) de piaţă al hârtiilor de valoare;

Efectuarea operaţiunilor cu hârtii de valoare prin utilizarea ilicită a informaţiei interne a

emitentului; Încălcarea cerinţelor legislaţiei privind ţinerea registrului deţinătorilor hârtiilor de

valoare, precum şi ţinerea registrului cu încălcarea regulilor stabilite; Nerespectarea de către

emitenţi şi de către participanţii profesionişti la piaţa hârtiilor de valoare a formelor de dare de

seamă şi a termenelor de publicare a acestora, stabilite de legislaţie, în mijloacele de informare în

masă; Încheierea tranzacţiilor extrabursiere cu hârtii de valoare de către participanţii profesionişti la

piaţa hârtiilor de valoare, fără înregistrarea acestor tranzacţii la bursa de valori în cazurile în care

înregistrarea este prevăzută de legislaţie; Nerespectarea de către bursa de valori sau de către

participanţii profesionişti la piaţa hârtiilor de valoare a prevederilor legale privind accesul la

informaţia referitoare la activitatea lor, oferită clienţilor în mod deschis spre familiarizare.

Toate acestea atrăgeau după sine aplicarea unor sancţiuni administrative persoanelor cu

funcţii de răspundere ale băncilor comerciale în mărime de la cincizeci şi până la o sută cincizeci de

unităţi convenţionale.

În fine, în cazul în care băncile comerciale – participanţi profesionişti la piaţa valorilor

mobiliare vor admite încălcări vizavi de modul de raportare a informaţiilor şi dărilor de seamă, ele

au fost pasibile răspunderii în baza art.1994 din vechiul Cod pentru neprezentarea sau prezentarea

cu întârziere Comisiei de stat pentru piaţa hârtiilor de valoare de către emitenţi şi de către

participanţii profesionişti la piaţa hârtiilor de valoare a dărilor de seamă, stabilite de legislaţie.

Această faptă atrage după sine aplicarea unei amenzi persoanelor cu funcţii de răspundere în

mărime de până la cincizeci de unităţi convenţionale.

92

De menţionat că noul Cod Contravenţional de asemenea, consacră o atenţie sporită activităţii

participanţilor profesionişti la piaţa valorilor mobiliare şi eventualele contravenţii comise de către

ei.

Într-o măsură extrem de mare, dată fiind natura juridică şi economică de activitate a băncilor

comerciale, ele sunt acele entităţi ce pot comite ipotetic contravenţiile în domeniul respectiv şi prin

urmare să fie pasibile de aplicarea sancţiunilor contravenţionale.

Astfel, în noul Cod, sunt introduse 4 articole ce stabilesc răspunderea contravenţională în

domeniul valorilor mobiliare şi sub incidenţa cărora, în caz de încălcare a prevederilor sale, cad

entităţile din sfera bancară. Este vorba de art.300 „Manipularea pe piaţa valorilor mobiliare”;

art.302 „Abuzurile pe piaţa financiară nebancară”; art.303 „Încălcarea cerinţelor de prezentare a

dărilor de seamă de către emitenţi şi participanţii profesionişti la piaţa financiară nebancară” şi

art.304 „Încălcarea restricţiilor privind piaţa valorilor mobiliare, prevederilor cu privire la

tranzacţiile cu conflict de interese, a altor prevederi la piaţa valorilor mobiliare”.

Totodată, art.404 „Comisia Naţională a Pieţei Financiare stipulează tranşant în alin.I că „.

.contravenţiile prevăzute la art.300, 302-304 se examinează de Comisia Naţională a Pieţei

Financiare.

În mare măsură, aceste reglementări iau în considerare neajunsurile formulate de noi şi aduc

îmbunătăţiri substanţiale cadrului reglator. Totuşi, carenţe vizibile încă există şi sperăm că în

viitorul apropiat se vor efectua ajustări şi ceea ce este cel mai important – se va face armonizarea

domeniului contravenţional al valorilor mobiliare, vis-a-vis de sfera bancară, cu cadrul normativ al

Uniunii Europene.

În concluzie, vom menţiona că în mare parte dezvăluirea încălcărilor administrative are loc

atunci când CNPF efectuează controale privitor la respectarea legislaţiei de către participanţii

profesionişti la piaţa valorilor mobiliare. Aceste activităţi ale CNPF se realizează în baza

Regulamentului cu privire la modul de efectuare a controalelor activităţii participanţilor la piaţa

valorilor mobiliare.

§2. Sancţiuni contravenţionale aplicate în sfera bancară de către Curtea de Conturi

Curtea de Conturi în dreptul comparat se defineşte drept „o laborioasă instituţie a ordinii de

drept de stat, care supraveghează şi controlează cu competenţă respectarea dispoziţiilor legale în

domeniul financiar şi bugetar, determinând schimbări în comportamentul multora dintre cei abilitaţi

cu gestiunea banului public” [103, p. 7].

93

În conformitate cu Legea privind Curtea de Conturi, activitatea de control financiar a Curţii de

Conturi (CC) se bazează pe următoarele principii:

a) legalitate;

b) responsabilitate;

c) integritate;

d) obiectivitate şi independenţă;

e) competenţă;

f) rigurozitate;

g) perseverenţă;

h) expunere clară a faptelor;

i) transparenţă.

Principiul colegialităţii poate fi dedus din prevederile art. 27 care dispun: “Curtea de Conturi

îşi exercită atribuţiile cu prezenţa a cel puţin cinci membri, iar Hotărârile pe marginea controalelor

le adoptă cu majoritatea de voturi ale membrilor ei” [81, p. 5].

CC are acces neîngrădit la acte, documente şi informaţii, necesare exercitării atribuţiilor sale

de control, oricare ar fi persoanele fizice sau juridice deţinătoare, iar toate persoanele fizice şi

juridice supuse controlului Curţii de Conturi sunt obligate să-i transmită, la termenele stabilite de

Curte, actele, documentele şi informaţiile solicitate şi să-i asigure accesul în încăperile lor. Dacă CC

ia cunoştinţă de informaţii care constituie secrete de stat, de serviciu, comerciale sau individuale,

aceasta este obligată să respecte caracterul lor şi să le facă cunoscute numai autorităţilor

împuternicite.

CC, în caz de necesitate, conlucrează cu Procuratura Generală, cu organele afacerilor interne

şi cu alte organe de ocrotire a ordinii de drept şi de control, neadmiţând imixtiunea în activitatea lor

ce vizează exercitarea supravegherii de procuror, procedura de urmărire penală şi de efectuare a

justiţiei. Dacă în procesul controalelor se depistează încălcări a căror constatare şi examinare ţin de

competenţa altor organe de control sau de drept, pentru fiecare caz concret de încălcare se

întocmeşte un act de control, cu remiterea lui organului competent respectiv care este obligat să

intervină cu prioritate. CC este în drept să ceară şi să utilizeze în activitatea sa materialele

controalelor întocmite la entităţile controlate de către alte organe de control şi de drept, iar entităţile

controlate sunt obligate să le prezinte CC la prima solicitare.

Prin controlul său CC urmăreşte respectarea legilor şi aplicarea principiilor de economicitate,

raţionalitate şi eficienţă în gestionarea mijloacelor materiale şi financiare ale statului. Pentru

exercitarea atribuţiilor CC controlează: a) formarea şi utilizarea resurselor bugetului de stat, ale

bugetului asigurărilor sociale de stat, ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, ale fondurilor

94

asigurării obligatorii de asistenţă medicală; b) formarea, utilizarea şi gestionarea fondurilor speciale,

precum şi a fondurilor de tezaur public; c) formarea şi gestionarea datoriei publice, respectarea

garanţiilor guvernamentale pentru creditele interne şi externe; d) utilizarea de către instituţiile

publice a granturilor şi finanţelor alocate de donatorii externi pentru realizarea programelor la care

participă Republica Moldova; e) utilizarea alocaţiilor bugetare pentru investiţii, a subvenţiilor şi a

altor forme de asistenţă financiară din partea statului; f) executarea, raţionalitatea şi eficienţa

tratatelor interguvernamentale în domeniul economico-financiar; g) procesul de deetatizare şi

privatizare a patrimoniului statului; h) activitatea altor organe de control, precum şi a structurilor de

control intern; i) emisiunea banilor, utilizarea resurselor creditare şi valutare ale statului; j) alte

domenii de activitate raportate, prin legi organice, la competenţa CC.

Conform art. 23 din Lege entităţile supuse reviziei financiare sunt următoarele:

a) Aparatul Parlamentului, Aparatul Preşedintelui Republicii Moldova Curtea Constituţională

(este o dispoziţie modificată relativ recent prin Legea nr. 137 XV din 20.03.2003), Aparatul

Guvernului, Curtea Supremă de Justiţie, Judecătoria Economică de Circumscripţie, Procuratura

Generală, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (este o dispoziţie modificată relativ recent prin

Legea nr. 137 XV din 20.03.2003), Comisia Electorală Centrală (subiect introdus prin Legea nr.

330-XVI din 16.12.2005);

b) autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate, alte autorităţi administrative,

Banca Naţională a Moldovei şi băncile comerciale în care cota statului în capitalul social este mai

mare decât 50 la sută. Este o dispoziţie modificată relativ recent prin Legea nr. 180- XVI din

22.07.2005, art.1, alin. 15.

În doctrină rămâne a fi o problemă controversată cea a calităţii de subiect cu referire la

organele administraţiei publice locale. În special, se susţine că Legea nu reglementează controlul

financiar exercitat de Curtea de Conturi a RM asupra administraţiei publice locale. [174, p. 28] Alţi

cercetători susţin contrariul [167, p. 49]. Noi ne raliem la ultima opinie, susţinută de I. Iacub,

privind controlul financiar asupra unităţilor administrativ-teritoriale.

Angajaţii Curţii de Conturi au dreptul, în baza autorizaţiei eliberate de către Preşedintele

Curţii de Conturi: a) să ceară orice document şi alte materiale ce reflectă activitatea economică şi

financiară a autorităţii administraţiei publice; b) să intre liber pe teritoriul, în depozitele, magaziile,

clădirile de producţie şi în alte localuri ale autorităţii administraţiei publice pentru a verifica

prezenţa şi utilizarea resurselor materiale şi financiare ale statului; c) să primească de la

conducători, de la alţi lucrători de răspundere ai autorităţii administraţiei publice; explicaţii orale şi

în scris, copii ale documentelor referitoare la autoritatea administraţiei publice; d) să extragă

documente, precum şi să sigileze locurile de păstrare a documentelor, banilor şi bunurilor autorităţii

95

administraţiei publice; e) să ceară de la Banca Naţională şi băncile comerciale în care statul are cota

sa copii ale documentelor referitoare la operaţiunile financiare efectuate.

Executarea hotărârilor Curţii de Conturi se face în baza Regulamentului cu privire la

asigurarea executării hotărârilor Curţii de Conturi privind rapoartele asupra rezultatelor controalelor

(auditelor). Dacă deciziile Curţii de Conturi a RM referitoare la aplicarea sancţiunilor

administrative sau financiare nu se execută benevol în termenele stabilite, juristul CC procedează la

exercitarea acţiunilor în vederea remiterii materialelor către organele competente pentru executare

silită, iar în cazul sancţionării financiare – documentele se remit în instanţa de judecată, iar cele

administrative – organului teritorial din subordinea Departamentului de executare de pe lângă

Ministerul Justiţiei.

Curtea de Conturi, prin controlul financiar pe care îl exercită, asigură buna funcţionare a

activităţii economice şi acţionează sistematic în vederea: cunoaşterii modului de respectare a

legislaţiei cu caracter economic şi financiar; prevenirii abaterilor şi deficienţelor; apărării

patrimoniului; stabilirii răspunderii pentru pagube sau nerespectarea disciplinei de gestiune;

creşterii eficienţei. De asemenea rolul acestei autorităţi publice este determinat şi de contribuţia la

buna folosire a mijloacelor materiale şi financiare, ea având menirea de a preveni angajarea de

cheltuieli fără justificarea economică şi de a asigura profit sporit în folosirea resurselor materiale,

financiare şi umane. Astfel, Curtea de Conturi constituie un instrument important de asigurare a

respectării ordinii de drept în sfera financiară de către instituţii, organizaţii şi cetăţeni.

Vom preciza că în sistemul noilor reglementări ale Codului Contravenţional, Curtea de

Conturi, ca organ împuternicit de a examina cauzele de contravenţii administrative şi competent să

aplice sancţiuni contravenţionale – dispare.

De fapt, asistăm la o tendinţă mai generală, de a proiecta răspunderea contravenţională în

câmpul celei administrative.

Curtea de Conturi a României, ca şi alte instituţii de acest fel din unele state europene

desfăşoară activitate jurisdicţională. În Franţa, de exemplu, se admite ca funcţia jurisdicţională a

statului să fie exercitată şi de unele organe ale administraţiei, precum şi de organe, care nu fac parte

nici din executiv şi nici din autoritatea judecătorească. Astfel, justiţia este realizată de jurisdicţiile

de ordine judiciară (instanţele civile, instanţele penale, în vârful ierarhiei, Curtea de Casaţie); de

jurisdicţiile administrative (Consiliul de Stat, tribunalele administrative, Curtea de Conturi etc.),

precum şi de două jurisdicţii naţionale neataşate celor două ordine: Consiliul Constituţional şi

Tribunalul de Conflicte [103, p. 77].

96

Prin lege sunt precizate în mod expres modalitatea de învestire a fiecărui organ de jurisdicţie

administrativă din sistemul Curţii de Conturi a României şi regulile procedurale de soluţionare

propriu-zisă a cauzelor.

E necesar să menţionăm că organizarea, competenţa, funcţionarea şi procedura de soluţionare

a litigiilor de competenţa organelor de jurisdicţie, care funcţionează în sistemul Curţii de Conturi a

României este complexă: unele din ele judecă numai în primă instanţă litigiile date în competenţa

lor (colegiile jurisdicţionale ale camerelor de conturi judeţene şi a municipiului Bucureşti) altele,

atât în primă instanţă, cât şi în ultimă instanţă (Colegiul jurisdicţional al Curţii de Conturi şi Secţia

jurisdicţională a acesteia), Curtea de Conturi însăşi, judecând numai în ultimă instanţă.

Conform Constituţiei Republicii Moldova, art. 133, Legii privind Curtea de Conturi, adoptată

la 8 decembrie 1994, nr.312-XIII, Hotărârii Parlamentului privind aprobarea Regulamentului Curţii

de Conturi a Republicii Moldova din 5 mai 1995, nr. 449- XII, Curtea de Conturi a Republicii

Moldova nu desfăşoară activitate jurisdicţională. Conform Legii privind Curtea de Conturi, aceasta

este organul Suprem financiar şi funcţionează pe lângă Parlament. Ea îşi exercită atribuţiile

independent şi în conformitate cu Constituţia şi cu alte Legi. Curtea de Conturi exercită controlul

asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare publice,

precum şi asupra modului de gestionare a patrimoniului public. Prin controlul său Curtea de Conturi

urmăreşte respectarea legilor şi aplicarea principiilor de economicitate, raţionalitate şi eficienţă în

gestionarea mijloacelor materiale şi financiare ale statului. Curtea de Conturi este împuternicită cu

deferirea către organele de anchetă a materialelor ce conţin elemente componente ale infracţiunii;

cu remiterea în cazul refuzului de a recupera benevol prejudiciul cauzat statului, organelor judiciare

a materialelor în vederea recuperării forţate a daunei cauzate (pct. 31 al Legii privind Curtea de

Conturi). Conform aceleiaşi Legi, în cazul în care ordonatorii de credite ai obiectului controlat nu

sunt de acord cu hotărârea Curţii de Conturi, aceştia o pot ataca în termen de 10 zile în Judecătoria

Supremă, a cărei hotărâre este definitivă (alin. 34). Curtea de Conturi poate intenta în instituţiile de

judecată contra întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor şi altor obiecte supuse controlului, contra

persoanelor fizice şi cetăţenilor privind perceperea la veniturile statului a mijloacelor dobândite de

ele în urma unor tranzacţii ilicite, privind declararea drept ilicite a actelor organelor administraţiei

de stat şi autoadministrării locale, acte ce lezează dreptul de proprietate şi interesele patrimoniale

ale statului.

Cele expuse mai sus au demonstrat că instituţia Curţii de Conturi a Republicii Moldova nu

este independentă şi nu are o natură juridică, care i-ar permite să exercite un control judiciar

imparţial asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare

publice. Această situaţie i-a determinat pe unii jurişti să propună învestirea Curţii de Conturi a RM

97

cu împuterniciri ce revin organelor de cercetare şi anchetă penală: „Curţii de Conturi şi Serviciului

Fiscal de Stat – împuterniciri suplimentare”, cereau ei [161, p. 2]. M. Orlov şi Şt. Belecciu au

propus înfiinţarea în cadrul structurilor camerelor teritoriale ale Curţii a câte un colegiu

jurisdicţional, format din judecători financiari [109, p. 231] I. Iacub, printre propunerile făcute spre

îmbunătăţirea activităţii Curţii de Conturi a RM, propune „reinvestirea Curţii de Conturi cu atribuţii

de control preventiv, fiind stipulate cazurile concrete de efectuare a acestuia”, după părerea noastră,

aceasta nu va duce la o schimbare eficientă. Totodată, I. Iacub menţionează că „ perfecţionarea

cadrului normativ ce reglementează controlul financiar de stat şi activitatea Curţii de Conturi,

precum şi continuarea investigaţiilor în materia respectivă trebuie să fie bazate pe experienţa

statelor democratice, ale căror instituţii supreme de control financiar şi-au demonstrat eficienţa şi

utilitatea, precum şi pe relaţiile obiective din mediul social-economic al Republicii Moldova” [97,

p. 18, 19]. Chiar şi ţinând cont de faptul că autoarea în cauză propune ca Curtea să exercite auditul

performanţei, lucru notoriu, dar considerăm că CC a RM, Parlamentul RM, societatea noastră în

general, încă nu este pregătită pentru auditul performanţei de talie europeană, mai ales în perioada

de tranziţie în care ne aflăm. De aceea, în lupta de opinii privind învestirea Curţii de Conturi cu

atribuţii suplimentare, aderăm la poziţia expusă de juriştii administrativişti M.Orlov şi Şt. Belecciu.

Motivăm adeziunea noastră şi prin faptul că în statele democratice cu o bogată istorie a activităţii de

control financiar, Curţile de Conturi, precum şi alte instituţii ce suplinesc această activitate sunt

înzestrate cu atribuţii jurisdicţionale. De exemplu, activitatea organelor jurisdicţionale ale Curţii de

Conturi a României, procedura jurisdicţională a organelor Curţii de Conturi se împleteşte organic cu

dispoziţiile dreptului comun, cuprinse în Codul de Procedură Civilă. În acest sens, prin Legea

pentru organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi s-a prevăzut în special că dispoziţiile referitoare

la activitatea de jurisdicţie se completează cu prevederile Codului de Procedură Civilă, precum şi cu

orice alte dispoziţii legale.

Obiectul controlului financiar exercitat de CC cuprinde o omogenitate largă de raporturi

juridice (financiar-bugetare), a căror sferă este limitativ prevăzută de lege, fiind constituit din

raporturile juridice de formare, gestionare şi utilizare a resurselor financiare publice, constituite şi

prevăzute în bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul unităţilor administrativ-

teritoriale, fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală; fondurile speciale şi fondurile de

tezaur public; datoria publică, creditele interne şi extern; granturi şi finanţe alocate de donatorii

externi; alocaţii şi subvenţii bugetare; resursele creditare şi valutare ale statului, precum şi a

resurselor materiale publice care constituie patrimoniul statului.

Regulamentul cu privire la asigurarea executării hotărârilor Curţii de Conturi privind

rapoartele asupra rezultatelor controalelor (auditelor) efectuate conţine următoarele obiective:

98

atragerea la răspundere a persoanelor vinovate; recuperarea prejudiciului cauzat statului; ridicarea

responsabilităţii în sfera bugetară; implementarea cerinţelor şi recomandărilor date de Curte asupra

utilizării legale şi eficiente a resurselor financiare publice şi administrării patrimoniului public,

obţinerea unui impact semnificativ a activităţii de control a Curţii de Conturi.

Curtea adoptă hotărâri care sunt obligate pentru toţi supuşi controlului financiar. Hotărârile

adoptate se fac în baza principiului legalităţii şi au la bază asigurarea juridică, prevăzută de

Regulamentul privind asigurarea juridică a activităţii Curţii de Conturi, care implică asigurarea

controalelor cu un suport legislativ fundamentat şi asigurarea aplicării corecte de către controlori a

actelor legislative şi normative. Asigurarea juridică a hotărârilor adoptate implică asistenţa juridică

a controalelor, inclusiv a programelor de control, rapoartelor, actelor întocmite pe rezultatele

controalelor etc.; la perfectarea proiectelor de hotărâri ale Curţii, întocmite în baza rezultatelor

controalelor; la perfectarea materialelor în cazurile de constatare a contravenţiilor administrative şi

financiare, atribuite în competenţa Curţii; a acţiunilor procedurale la prezentarea intereselor curţii în

instanţele de judecată, precum şi suportul juridic în cazurile remiterii materialelor în organele de

urmărire penală şi în relaţiile cu alte autorităţi; la verificarea proiectelor de acte elaborate de Curte

în vederea conformării lor cu regulile de elaborare a actelor normative, precum şi expertiza juridică

a proiectelor de acte legislative şi normative, elaborate de alte autorităţi publice şi remise Curţii

pentru avizare.[53]

Juristul Curţii de Conturi verifică stabilirea şi expunerea corectă de către controlor a faptelor

de contravenţii administrative ori încălcări financiare ce presupun sancţionarea administrativă şi,

respectiv, financiară, corectitudinea întocmirii procesului-verbal şi necesarului de documente

anexate la acesta; verifică, la depistarea încălcărilor financiare ce conţin elemente componente ale

infracţiunii, toate documentele prezentate de controlori în vederea examinării oportunităţii remiterii

lor în organele de urmărire penală.

În cazul stabilirii contravenţiilor prevăzute de art.162/11, 162/12, 174/9, 174/10 CCA,

controlorii, cu asistenţa juristului, întocmesc procese-verbale, care în termen de 2 zile lucrătoare, se

prezintă Preşedintelui CC pentru examinare. Aceste documente, împreună cu explicaţiile

persoanelor care au comis contravenţii, se remit instanţelor respective în termen de trei zile.

Curtea de Conturi din Federaţia Rusă, în baza rezultatelor controlului exercitat expediază

organelor de resort şi conducătorilor entităţilor controlate propuneri referitoare la luarea de măsuri

pentru lichidarea abaterilor constatate, recuperarea prejudiciului adus statului şi atragerea la

răspundere a persoanelor cu funcţii de răspundere vinovate, indicând şi termenul de executare. În

cazul constatării la entităţile controlate a abaterilor de natură să cauzeze statului prejudicii grave,

când propunerile Curţii nu sunt executate la timp şi în ordinea cuvenită, precum şi în cazurile când

99

sunt create impedimente în desfăşurarea controlului, Curtea este în drept să dea indicaţii

administraţiei entităţii controlate care, de asemenea, sunt obligatorii [127, p.458].

Atribuţiile funcţionale ale Curţii de Conturi sunt grupate în patru categorii: atribuţii propriu-

zise de control financiar; atribuţii organizatorice, indirecte exercitării funcţiei de control; atribuţii de

raportare şi avizare; atribuţii de colaborare [176, p.33].

Executarea hotărârilor CC se realizează în baza unui Regulament şi are următoarele scopuri:

atragerea la răspundere a persoanelor vinovate; recuperarea prejudiciului cauzat statului; ridicarea

responsabilităţii în sfera bugetară; implementarea cerinţelor şi recomandărilor date de către Curte

asupra utilizării legale şi eficiente a resurselor financiare publice şi administrării patrimoniului

public; obţinerea unui impact semnificativ a activităţii de control a CC [72].

De fapt, prin intermediul hotărârilor Curtea influenţează nemijlocit procesul financiar –

bugetar din cadrul statului. Rolul hotărârilor este deosebit, deoarece a controla fără a lua o decizie

înseamnă a controla numai pentru informare, ceea ce nu corespunde statutului Curţii. Deci, pentru a

ameliora situaţiile constatate, pentru a îmbunătăţi activităţile controlate, şi mai ales, pentru a

restabili legalitatea în caz de necesitate, Curtea adoptă hotărâri care sunt obligatorii pentru

destinatarii vizaţi.

Dreptul Curţii de Conturi a RM la aplicarea sancţiunilor administrative este stipulat în art.

10(6) din Legea cu privire la antreprenorial şi întreprinderi şi în art. 55(4) din Legea privind

sistemul bugetar şi procesul bugetar, care stipulează: „. .sancţiunile specificate de alineatele (2) şi

(3) se aplică şi se încasează în mod extrajudiciar de Curtea de Conturi. .”

În doctrină se susţine că atribuţiile de sancţionare ale Curţii de Conturi a RM sunt de natură

administrativă şi financiară [161, p.2]:

a) administrativă în cazurile prevăzute de anumite acte legislative;

b) financiară în cazurile de primire din partea instituţiilor publice a mijloacelor financiare sub

formă de plată prealabilă, inclusiv pentru mărfuri şi servicii, pentru perioada care depăşeşte

termenul prevăzut în contract; de utilizare a mijloacelor bugetare, contrar prevederilor actelor

normative, pentru acordarea de împrumut sau de ajutor financiar (art. 55 (2) şi (3) din Legea cu

privire la antreprenoriat şi întreprinderi şi de obţinere ilicită a veniturilor de către agenţii economici.

. (art. 10 (6) din Legea privind sistemul bugetar şi procesul bugetar.

Atribuţiile menţionate sunt exercitate de CC în baza Regulamentului privind constatarea şi

examinarea contravenţiilor, aplicarea şi executarea sancţiunilor administrative şi financiare atribuite

la competenţa Curţii de Conturi, precum şi evidenţa lor.

În concluzie constatăm că sancţiunile administrative aplicate de Curtea de Conturi a RM

reprezintă etapa finală de realizare a controlului financiar executat de Curte. Atribuţiile de

100

sancţionare, după noi, nu sunt de natură jurisdicţională, deşi noi pledăm pentru investirea Curţii de

Conturi a RM cu atribuţii jurisdicţionale, cu instituirea unităţilor de procuror şi judecător financiar,

aşa ca în alte ţări europene.

§3. Sancţiuni contravenţionale aplicate în sfera bancară de către Centrul pentru

Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

Aşa cum am accentuat în paragraful precedent, organele de control financiar în ţara noastră

nu au prerogative de urmărire penală. Aceste atribuţii au fost puse în sarcina Centrului pentru

Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei. Astfel, Curtea de Conturi a RM şi Centrul pentru

Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei au creat un consiliu consultativ permanent, menit să

examineze preliminar materialele controalelor care conţin elemente constitutive de infracţiune.

Odată cu adoptarea Legii cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

în Moldova a fost creată o instituţie cu sistem complex de descoperire a infracţiunilor economice:

începând cu obţinerea şi documentarea informaţiilor operative, efectuarea actului de revizie şi

control, intentarea dosarului penal, urmărirea penală şi transmiterea dosarului în instanţa de

judecată. Centrul a fost creat ca urmare a fuzionării Departamentului control financiar şi revizie al

Ministerului Finanţelor; Direcţiei anticorupţie a Departamentului pentru Combaterea Crimei

Organizate şi Corupţiei, precum şi a Direcţiei poliţiei economico-financiare a Inspectoratului

General de Poliţie al Ministerului Afacerilor Interne şi a Gărzii Financiare, care se subordona

Inspectoratului Fiscal Principal de Stat.

Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei este un organ de ocrotire a

normelor de drept, specializat în contracararea infracţiunilor economico-financiare şi fiscale,

precum şi a corupţiei. Cadrul juridic al activităţii Centrului îl constituie Constituţia Republicii

Moldova din 26 iulie 1994, Legea cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi

Corupţiei nr. 1104/XV din 06. 2002, alte acte normative, precum şi tratatele internaţionale la care

Republica Moldova este parte.

Crearea Centrului a fost determinată, în primul rând, de necesitatea edificării unei structuri de

stat eficiente, scopul principal al căreia este prevenirea şi combaterea infracţiunilor economice şi

corupţiei în Republica Moldova. O altă cerinţă, nu mai puţin importantă, a fost necesitatea

optimizării structurii şi activităţii organelor de control. Din experienţa anilor trecuţi, nu se reuşea

soluţionarea problemelor privind infracţionalitatea economică, sporirea rezultatelor în combaterea ei

din mai multe cauze, dintre care pot fi menţionate cele mai importante: dublarea funcţiilor de către

101

diferite instituţii de stat, pe de o parte şi ineficienta interacţiune între ele, pe de alta. În consecinţă,

că se înregistra un număr considerabil de controale şi revizii tendenţioase şi inoportune, care nu

aveau nici un efect asupra nivelului criminalităţii în economie, şi sustrăgeau de la activitate agenţii

economici. Fiecare organ de control avea competenţele proprii, subordonarea sa ierarhică. Totodată,

dintre ţările CSI, numai în Republica Moldova organele de control nu dispuneau de funcţii de

urmărire penală.

Centrul este abilitat cu următoarele atribuţii : a) preîntîmpinarea, depistarea, cercetarea şi

curmarea contravenţiilor şi infracţiunilor economico-financiare şi fiscale; b) contracararea corupţiei

şi protecţionismului; c) contracararea legalizării bunurilor şi spălării banilor obţinuţi ilicit; d)

efectuarea expertizei anticorupţie a proiectelor de acte legislative şi a proiectelor de acte normative

ale Guvernului în vederea corespunderii lor cu politica statului de prevenire şi combatere a

corupţiei.

Potrivit prerogativei CCCEC poate să suspende operaţiunile persoanelor juridice precum şi

băncilor comerciale şi să sechestreze mijloacele băneşti, bunurile materiale, datoriile debitoare şi

alte active ale acestor persoane în cazul depistării unor fapte de activitate economică ilicită,

neonorării obligaţiilor faţă de buget sau să sisteze executarea operaţiunilor financiare limitate sau

suspecte, precum şi să solicite şi să primească din partea autorităţilor publice, instituţiilor financiare,

agenţilor economici informaţiile şi documentele necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin.

Totodată CCCEC este abilitat cu atribuţii de prevenire şi combatere a fenomenului spălării

banilor şi finanţării terorismului. În acest context, conform prevederilor Legii instituţiilor financiare,

art.23, instituţia financiară nu poate ascunde, converti sau transfera bani sau alte valori, ştiind că

acestea provin din activităţi criminale, pentru mascarea originii lor ilegale, şi nici asista persoana

angajată în astfel de activităţi pentru evitarea consecinţelor legale ale faptelor ei. Legea în cauză

instituie obligaţia băncilor comerciale de a aduce la cunoştinţa autorităţilor competente faptele

cunoscute ei care denotă că banii sau alte valori provin din activităţi criminale, în modul stabilit de

legislaţie. Acordarea unor astfel de informaţii nu este considerată încălcare a prevederilor legii

privind secretul comercial, secretul bancar şi obligaţiile fiduciare.

În sistemul noii legislaţii contravenţionale, incidenţa CCCEC, ca organ de aplicare a

sancţiunilor contravenţionale în sfera bancară, asupra băncilor comerciale din Republica Moldova

se manifestă în felul următor. Art.401 Cod Contravenţional „Centrul pentru Combaterea Crimelor

Economice şi Corupţiei” stipulează că contravenţiile prevăzute la art.293 şi 295 se examinează de

organele de specialitate care le-au depistat ale centrului. Aceste contravenţii prevăzute de lege sunt:

- art. 293. Încălcarea regulilor de efectuare a plăţilor în numerar;

102

- art. 294. Desfăşurarea activităţii fără a fi luat la evidenţă individuală în calitate de

contribuabil al sistemului public de asigurări sociale;

- art. 295. Încălcarea regulilor de organizare şi de ţinere a contabilităţii, de întocmire şi

prezentare a dărilor de seamă financiare

Totodată, următorul art.402 din Codul Contravenţional, întitulat „Organele de control

financiar şi fiscal ale Ministerului Finanţelor”, în alin.1, de asemenea, stipulează că art.293, 295 se

examinează de organele de specialitate care le-au depistat ale ministerului.

Deci, se constată o competenţă dublă în materia aplicării sancţiunilor contravenţionale pentru

încălcările prevăzute expres la art.293 şi 295.

Având în vedere faptul că organele de control financiar şi fiscal sunt într-o măsură mult mai

mare apropiate sferei bancare, decât CCCEC (în domeniul constatării încălcării contravenţionale şi

aplicării sancţiunilor contravenţionale pentru încălcările prevăzute la art.293 şi 295), respectivele

componenţe de contravenţii vor fi examinate în următorul paragraf.

În concluzie Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei reprezintă o

instituţie centrală de specialitate abilitată să întreprindă un complex de măsuri întru prevenirea şi

descoperirea infracţiunilor economice, începând cu obţinerea şi documentarea informaţiilor

operative, efectuarea actului de revizie şi control, intentarea dosarului penal, urmărirea penală şi

transmiterea dosarului în instanţa de judecată, precum şi constatarea, examinarea şi aplicarea

sancţiunilor în cazurile contravenţiilor administrative.

§4. Sancţiuni contravenţionale aplicate în sfera bancară de către organele de control

financiar şi fiscal

Organele de control financiar şi fiscal sunt o condiţie obligatorie a funcţionării normale a

sferei financiar-bancare în societate. „Politica fiscală joacă un rol important în economia de piaţă

prin aplicarea pârghiilor tradiţionale de care dispune nu numai pentru realizarea veniturilor statului,

ci şi pentru imprimarea sensului şi ritmului de dezvoltare economică şi socială a ţării. Impozitele şi

taxele reprezintă mijloacele ce stau la dispoziţia statului pentru acumularea veniturilor bugetare şi,

implicit, pentru acoperirea cheltuielilor generale de nevoie publice” [60, p. 5; 61, p. 9].

După unii cercetători controlul financiar reprezintă controlul asupra activităţii financiare a

agenţilor economici [134, p. 24]; controlul asupra legalităţii şi raţionalităţii în sfera formării,

repartizării şi utilizării fondurilor băneşti [140, p. 32]; o varietate a activităţii financiare a statului,

realizată de întregul sistem de organe de stat, de organe specializate de control şi constă în

103

verificarea legalităţii şi raţionalităţii acţiunilor din sfera formării şi utilizării mijloacelor băneşti,

precum şi a agenţilor economici cu aplicarea formelor şi metodelor specifice de organizare şi

desfăşurare [182, p. 47-48]; o totalitate de măsuri ce ţin de organizarea respectării legislaţiei şi

disciplinei financiare de către toţi subiecţii de drept financiar, precum şi de evaluare a eficacităţii

operaţiunilor financiare şi oportunităţii cheltuielilor efectuate.

Cu alte cuvinte, controlul financiar nu presupune numai o evaluare a legalităţii activităţii

financiare, ci şi o analiză complexă a acesteia [143, p. 47]; controlul financiar este o verificare a

modului de îndeplinire a programelor stabilite, elucidarea erorilor, abaterilor, lipsurilor,

deficienţelor din activitatea economico-financiară; controlul financiar este o latură componentă a

controlului economic care are, în principal, ca obiective cunoaşterea de către stat a modului cum

sunt administrate mijloacele materiale şi financiare de către agenţii economici, modul de realizare şi

cheltuire a banului public, el urmărind, totodată, asigurarea şi consolidarea echilibrului financiar,

asigurarea eficienţei economico-financiare, în final, dezvoltarea economiei naţionale; controlul

financiar este un ansamblu de acte şi operaţiuni sau procedee specifice de verificare a respectării,

executării şi aplicării conforme a normelor juridice referitoare la formarea şi întrebuinţarea

fondurilor băneşti ale statului şi celorlalte entităţi sau colectivităţi publice; o activitate de verificare

a respectării şi aplicării conforme a normelor dreptului financiar desfăşurată cu finalitatea stabilirii

răspunderii juridice şi aplicării corecţiilor legale în cazurile de încălcare a normelor dreptului

financiar [87, p. 227].

În publicaţiile naţionale controlul financiar este definit ca fiind activitatea reglementată de

lege a instituţiilor de stat, municipale, obşteşti şi economice de verificare a planificării economice

oportune şi corecte a justeţei şi plenitudinii acumulării veniturilor în fondurile băneşti

corespunzătoare, precum şi a corectitudinii eficacităţii utilizării lor [144, p. 26].

Aşadar, controlul financiar este o componentă a sistemului general de control al activităţii

social-economice şi o formă de manifestare a funcţiei de control a finanţelor, un ansamblu

organizatoric, ce acţionează sistematic, la toate nivelurile şi în toate unităţile, în vederea prevenirii

abaterilor şi acordarea asistenţei unităţilor verificate în realizarea sarcinilor, creşterii eficienţei

economice şi apărarea integrităţii proprietăţii, precum şi tragerii la răspundere a celor ce sau făcut

vinovaţi de încălcarea legii.

Potrivit Hotărârii Guvernului Republicii Moldova Nr.928 din 21.12.94 a fost constituit

Departamentul control financiar şi revizii pe lângă Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova care

este un organ al puterii executive de stat care exercită controlul asupra utilizării legitime a

mijloacelor băneşti şi materiale ale statului, gestionării patrimoniului de stat, respectării

104

reglementărilor financiar-contabile la agenţii economici, indiferent de forma de proprietate şi genul

de activitate.

Conform Regulamentului cu privire la modul de funcţionare a organelor Serviciului Fiscal de

Stat, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.1736 din 31 decembrie 2002,

organele fiscale, având ca sarcină organizarea şi efectuarea administrării fiscale, îşi exercită

atribuţiile potrivit cu prevederile Codului fiscal, Legii serviciului public şi ale alte acte normative .

Inspectoratul Fiscal Principal de Stat generalizează şi comunică pentru călăuză recomandări

metodice privind aplicarea sancţiunilor financiare faţă de agenţii economici care au comis

contravenţii sau alte abateri.

Cu referire la sfera bancară, organele de control financiar şi fiscal, în virtutea alin.I din art.402

din Codul Contravenţional, întitulat „Organele de control financiar şi fiscal ale Ministerului

Finanţelor” sunt în drept să examineze cauze contravenţionale şi să aplice sancţiuni pentru un şir de

contravenţii. În primul rând, este vorba de art.293 şi 295, care pot fi examinate atât de CCCEC, cât

şi de organele de control financiar şi fiscal. Aşa cum am arătat în paragraful precedent, competenţa

se determină în funcţie de organul, care primul a depistat contravenţia. Şi în al doilea rând, este

vorba de art.263, care este în competenţa exclusivă a organelor de control financiar şi fiscal.

Dacă e să ne referim la componenţele de contravenţii, stipulate de Codul Contravenţional şi

pertinente sferei bancare, atunci ele sunt următoarele: art.293 „Încălcarea regulilor de efectuare a

plăţilor în numerar”; art.295 „Încălcarea regulilor de organizare şi de ţinere a contabilităţii, de

întocmire şi prezentare a dărilor de seamă financiare”; art.263 „Desfăşurarea ilegală a activităţii de

întreprinzător”.

În concluzie apreciem controlul financiar ca un veritabil instrumentar aplicat de organe

abilitate întru verificarea planificării economice oportune şi corecte , justeţei şi plenitudinii

acumulării veniturilor în mijloace publice, precum şi a corectitudinii eficacităţii utilizării lor.

Controlul financiar urmăreşte mai multe obiective, în rîndul cărora se înscrie şi constatarea

încălcărilor legii şi aplicarea sancţiunilor legale adecvate.

§5. Sancţiuni contravenţionale aplicate în sfera bancară de către Camera Înregistrării

de Stat

În conformitate cu legea privind înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor

nr.1265-XIV din 05.10.2000, înregistrarea de stat constituie certificarea, din partea organului

înregistrării de stat, a creării, reorganizării ori lichidării întreprinderii sau organizaţiei, precum şi a

105

modificărilor şi completărilor din documentele de constituire ale acestora în Registru de stat al

întreprinderilor sau al organizaţiilor care este un sistem unic integrat de evidenţă a întreprinderilor şi

organizaţiilor înregistrate în Republica Moldova, care conţine date cu privire la reorganizarea,

lichidarea acestora, precum şi la modificarea documentelor lor de constituire.

Deţinător al Registrului de stat al întreprinderilor şi al Registrului de stat al organizaţiilor este

acel organ al înregistrării de stat care asigură crearea şi actualizarea băncii unice de date cu privire

la întreprinderile şi organizaţiile înregistrate în Republica Moldova. Organul înregistrării de stat este

Camera Înregistrării de Stat a Ministerului Dezvoltării Informaţionale ce constituie unica instituţie

publică care, prin intermediul oficiilor sale teritoriale, efectuează, în numele statului, înregistrarea

unică a întreprinderilor şi organizaţiilor, având statut de persoană juridică şi balanţă autonomă,

oficiile ei teritoriale, dispune de ştampilă cu imaginea Stemei de Stat şi cu denumirea sa.

Întru realizarea scopurilor pentru care a fost constituită Camera are următoarele atribuţii:

efectuează înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor care activează în Republica

Moldova, ţine Registrul de stat al întreprinderilor şi Registrul de stat al organizaţiilor, denumite în

continuare Registru de stat, atribuie, în mod centralizat, numerele de identificare de stat

întreprinderilor şi organizaţiilor, eliberează extrase din Registrul de stat, acordă asistenţă juridică şi

prestează servicii în domeniul înregistrării de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor, contribuie la

elaborarea politicii în domeniul înregistrării de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor, participă la

elaborarea cadrului legal în domeniul înregistrării de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor;

efectuează sau participă la studii, evaluări şi lucrări de sinteză ce ţin de specificul activităţii

Camerei.

Registratorul de stat este un funcţionar public cu atribuţii de răspundere care activează în

oficiul teritorial al Camerei. Acest funcţionar public conduce activitatea oficiului înregistrării de stat

teritorial, examinează cererile persoanelor juridice şi fizice cu privire la înregistrarea

întreprinderilor şi organizaţiilor, verifică conformitatea documentelor de constituire cu cerinţele

legislaţiei, stabileşte identitatea, verifică capacitatea juridică şi de exerciţiu a fondatorilor şi

autentifică, în prezenţa lor, semnăturile aplicate pe documentele de constituire, înregistrează

întreprinderile şi organizaţiile sau refuză înregistrarea acestora, luând, după caz, deciziile

respective, eliberează, după înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor, certificatul, de

modelul stabilit, ce confirmă acest fapt, anulează decizia de înregistrare a unei întreprinderi sau

organizaţii în cazul în care solicitantul nu a ridicat, din motive neîntemeiate, certificatul de

înregistrare în termen de 6 luni de la data adoptării deciziei, examinează cererile repetate cu privire

la înregistrarea întreprinderilor şi organizaţiilor, precum şi cele cu privire la înregistrarea

modificărilor din documentele de constituire, verificând respectarea de către solicitanţi a obiecţiilor

106

indicate în decizia precedentă privind refuzul înregistrării de stat, primeşte în audienţă şi acordă

consultaţii întreprinzătorilor în problemele înregistrării de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor,

prezintă informaţia cu privire la întreprinderile şi organizaţiile înregistrate, reorganizate sau

lichidate autorităţilor administraţiei publice locale, organelor financiare şi statistice în modul şi

termenele stabilite, ţine evidenţa întreprinderilor şi organizaţiilor înregistrate în unitatea

administrativ-teritorială respectivă şi prezintă Camerei informaţia corespunzătoare, reprezintă

Camera în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale, cu organele de control şi de drept,

asigură integritatea şi păstrarea permanentă a dosarelor cu documentele de constituire ale

întreprinderilor şi organizaţiilor înregistrate.

Întru exercitarea atribuţiilor sale registratorul de stat este în drept să ceară de la fondatorii

întreprinderilor şi organizaţiilor prezentarea documentelor de constituire, întocmite în conformitate

cu legislaţia, şi altor acte prevăzute de legislaţie pentru înregistrarea întreprinderilor şi

organizaţiilor, precum şi să verifice autenticitatea acestora. Registratorul de stat este obligat în

exercitarea atribuţiilor, să se călăuzească de legislaţie, să fie obiectiv şi imparţial, eliminând

tergiversările şi birocratismul din activitatea sa, să examineze, în termen şi în conformitate cu

legislaţia, cererile cetăţenilor privind activitatea sa, să respecte cu stricteţe drepturile şi libertăţile

cetăţenilor, garantându-le accesul liber la informaţia solicitată conform prevederilor legislaţiei, să

prevină accesul nesancţionat la datele din Registrul de stat, utilizarea, divulgarea, modificarea sau

nimicirea lor nesancţionată, să conducă sectorul de muncă încredinţat, să manifeste iniţiativă şi

perseverenţă, să asigure îndeplinirea întocmai a sarcinilor ce îi revin, precum şi să-şi perfecţioneze

în permanenţă calificarea.

Registratorul de stat poartă răspundere disciplinară, administrativă, civilă şi penală, stabilită

de legislaţie, pentru încălcarea prevederilor legale la înregistrarea întreprinderilor şi organizaţiilor, a

modificărilor şi completărilor operate în documentele de constituire, la modificarea datelor

consemnate în Registrul de stat, precum şi la radierea întreprinderilor şi organizaţiilor din Registrul

de stat.

Întreprinderile şi organizaţiile, filialele şi reprezentanţele lor sunt înregistrate de către oficiile

teritoriale ale Camerei la sediul acestora. Pentru înregistrarea de stat, fondatorii prezintă oficiilor

teritoriale ale Camerei actele prevăzute de legislaţie. Dată a prezentării actelor pentru înregistrare se

consideră data primirii lor de către oficiile teritoriale ale Camerei. Oficiile teritoriale ale Camerei nu

sunt în drept să refuze primirea cererii de înregistrare sau să ceară prezentarea altor acte decât cele

prevăzute de legislaţie.

Pentru înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor se prezintă: a) cererea de

înregistrare de modelul aprobat de Cameră; b) hotărârea cu privire la fondare şi documentele de

107

constituire ale întreprinderii sau organizaţiei, în funcţie de forma ei de organizare juridică, în două

exemplare; c) buletinele de identitate ale fondatorilor sau ale persoanelor împuternicite în temeiul

legii, precum şi ale managerului principal al întreprinderii sau organizaţiei; d) documentul ce

confirmă depunerea de către fondatori (asociaţi) a cotei-părţi în capitalul social al întreprinderii în

mărimea şi în termenul prevăzute de legislaţie; e) dovada achitării taxei de timbru şi dovada

achitării taxei de înregistrare; f) documentul, eliberat de organul fiscal teritorial, ce confirmă că

fondatorii întreprinderii sau organizaţiei nu au datorii la bugetul public naţional.

Pentru înregistrarea instituţiilor financiare se prezintă avizul Băncii Naţionale a Moldovei,

pentru înregistrarea fondurilor nestatale de pensii şi a organizaţiilor de asigurări - avizul Comisiei

Naţionale a Pieţei Financiare

Înregistrarea întreprinderilor create prin reorganizarea întreprinderilor de stat sau a

întreprinderilor al căror capital social conţine o cotă-parte a proprietăţii de stat prevede prezentarea

autorizaţiei organului central de specialitate respectiv. Pentru înregistrarea întreprinderilor cu

investiţii străine, la cererea de înregistrare, suplimentar, se vor anexa: a) extrasul din registrul

comerţului naţional din ţara de origine a investitorului; b) certificatul de înregistrare a întreprinderii

străine; c) documentele de constituire ale întreprinderii străine; d) certificatul de bonitate al

întreprinderii străine, eliberat de banca deserventă.

Documentele enumerate se prezintă în copii autentificate notarial şi legalizate de către oficiile

consulare ale Republicii Moldova de peste hotare, fiind traduse în limba de stat. Înregistrarea unei

întreprinderi cu capital social se efectuează după încasarea taxei de timbru în proporţie de 0,5% din

capitalul social, care se varsă la bugetul de stat. Înregistrarea modificărilor în documentele de

constituire, care conduc la majorarea capitalului social al întreprinderii, se efectuează după

încasarea taxei de timbru în proporţie de 0,5% din suma cu care s-a majorat cuantumul capitalului

social. Întreprinderile înfiinţate în baza cotelor de teren echivalent şi cotelor valorice din bunurile

gospodăriilor agricole supuse privatizării, indiferent de forma juridică de organizare a lor, precum şi

întreprinderile de stat şi cele municipale se scutesc de taxa de timbru la înregistrarea de stat. La

înregistrarea întreprinderilor create în urma reorganizării, taxa de timbru se încasează numai din

diferenţa dintre capitalul social al întreprinderii (întreprinderilor) nou-create şi capitalul social al

întreprinderii (întreprinderilor) reorganizate. În cazul înregistrării întreprinderii mixte, taxa de

timbru poate fi redusă prin hotărâre a Parlamentului.

Organul înregistrării de stat înscrie datele cu privire la sediul întreprinderii sau organizaţiei în

Registrul de stat, indicate în documentele de constituire, şi nu este în drept să ceară alte documente

cu privire la confirmarea acestor date. Răspunderea pentru autenticitatea datelor cu privire la sediu

o poartă proprietarul întreprinderii sau organizaţiei conform prevederilor legislaţiei. În cazul

108

schimbării sediului, întreprinderea sau organizaţia este obligată să anunţe despre aceasta, în termen

de 7 zile, oficiul teritorial al Camerei, inspectoratul fiscal teritorial şi să publice avizul

corespunzător în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Încălcarea prevederilor prezentului

articol constituie temei pentru sistarea activităţii întreprinderii sau organizaţiei de către organele de

control sau de drept, precum şi pentru lichidarea lor în condiţii legale, iar conducătorii întreprinderii

sau organizaţiei pot fi traşi la răspundere în conformitate cu legislaţia.

Organul înregistrării de stat verifică legalitatea actelor recepţionate pentru înregistrare şi, în

termen de până la 15 zile, emite decizia de înregistrare sau decizia privind refuzul de a înregistra

întreprinderea sau organizaţia. Întreprinderii sau organizaţiei înregistrate i se atribuie un număr de

identificare de stat, care serveşte pentru identificare şi se indică în documentele de constituire, în

certificatul de înregistrare şi pe ştampilă. Modul de formare şi atribuire a numărului de identificare

de stat se stabileşte prin regulament, aprobat de Ministerul Dezvoltării Informaţionale.

Întreprinderea sau organizaţia se consideră înregistrată la data adoptării deciziei de

înregistrare. Certificatul de înregistrare se eliberează nemijlocit managerului principal al

întreprinderii sau organizaţiei. Modelul certificatului de înregistrare a întreprinderii sau organizaţiei

se aprobă de Guvern. Certificatul de înregistrare este un document ce confirmă înregistrarea de stat

şi luarea la evidenţă fiscală a întreprinderilor şi organizaţiilor. Acesta este recunoscut şi ca certificat

de atribuire a codului fiscal. Anularea deciziei de înregistrare a unei întreprinderi sau organizaţii, a

deciziei de înregistrare a modificărilor operate în documentele de constituire, a deciziei de

modificare a datelor înscrise în Registrul de stat, precum şi a deciziei de radiere din Registrul de

stat, se efectuează în baza hotărârii instanţei de judecată.

Filialele şi reprezentanţele întreprinderilor şi organizaţiilor sunt supuse înregistrării la oficiul

teritorial al Camerei, la sediul acestora. Înregistrarea filialelor şi reprezentanţelor întreprinderilor şi

organizaţiilor se efectuează cu condiţia indicării în documentele de constituire ale întreprinderii sau

organizaţiei a datelor cu privire la denumirea şi sediul filialelor şi reprezentanţelor. Înregistrarea

filialelor şi reprezentanţelor se efectuează în modul şi în condiţiile prevăzute pentru înregistrarea

întreprinderilor şi organizaţiilor. Filialelor şi reprezentanţelor întreprinderilor şi organizaţiilor

autohtone li se atribuie numere de înregistrare identice numerelor de înregistrare ale întreprinderilor

şi organizaţiilor care le-au creat.

Nu pot fi înregistrate întreprinderea sau organizaţia şi nici modificările operate în

documentele lor de constituire dacă solicitantul încalcă modul legal de constituire, reorganizare ori

lichidare a acestora. În cazul în care pe numele unei persoane au fost înregistrate anterior

întreprinderi care nu funcţionează şi care nu au fost lichidate în modul stabilit de lege sau care au

109

datorii la bugetul public naţional persoanei în cauză i se refuză înregistrarea unei noi întreprinderi

până la înlăturarea circumstanţelor menţionate.

Camera conlucrează cu organele de drept şi de control furnizând organelor de drept şi de

control, la cererea acestora, extrase din Registrul de stat şi informaţii din documentele de constituire

ale întreprinderilor şi organizaţiilor înregistrate. În cazul depistării, la înregistrarea de stat a

întreprinderilor şi organizaţiilor, precum şi ulterior, a documentelor neautentice (false), Camera

anunţă despre aceasta organele de drept şi de control pentru întreprinderea acţiunilor de rigoare.

Dosarele cu documentele de constituire, cu alte acte care au servit drept temei pentru înregistrarea

întreprinderilor şi organizaţiilor sînt remise organelor de drept şi de control numai în cazurile

prevăzute de legislaţie.

Se consideră contravenţii în procesul înregistrării şi evidenţei întreprinderilor şi organizaţiilor

înregistrarea întreprinderii sau organizaţiei cu încălcarea modului şi condiţiilor prevăzute de

legislaţie, înregistrarea întreprinderii sau organizaţiei cu încălcarea dreptului la firmă (denumire),

înregistrarea întreprinderii sau organizaţiei fără achitarea de către aceasta a taxei de timbru ori a

taxei de înregistrare şi fără vărsarea sumelor stabilite de legislaţie, în instituţiile financiare,

înregistrarea întreprinderii sau organizaţiei fără înscrierea informaţiei respective în Registrul de stat,

înregistrarea întreprinderii sau organizaţiei în baza documentelor şi informaţiilor neautentice

precum şi înregistrarea filialelor şi reprezentanţelor întreprinderilor şi organizaţiilor cu încălcarea

modului şi condiţiilor prevăzute de legislaţie.

Persoanele care încalcă prevederile prezentei legi poartă răspundere administrativă, civilă sau

penală în conformitate cu legislaţia. Prejudiciile cauzate în urma încălcării reglementărilor de

înregistrare a întreprinderilor şi organizaţiilor urmează să fie reparate integral de către persoanele

culpabile, benevol sau prin executarea hotărârii judecătoreşti, în conformitate cu legislaţia.

În fine, urmează să mai adăugăm că aidoma situaţiei cu Curtea de Conturi, Camera

Înregistrării de Stat, în sistemul noilor reglementări prevăzute expres de Codul Contravenţional,

dispare ca organ, împuternicit de a examina cauzele de contravenţii administrative şi să aplice

sancţiuni contravenţionale.

Soluţia excluderii Curţii de Conturi şi a Camerei Înregistrării de Stat din sistemul organelor

împuternicite să aplice sancţiuni contravenţionale, ne proiectează spre gândul la o altă tendinţă a

Codului, aceea de a exclude unele organe cu drept de aplicare a sancţiunilor contravenţionale, în

favoarea unor organe clasice de control.

În concluzie am remarca că înregistrarea de stat, ca act juridic, consemnează crearea,

reorganizarea ori lichidarea întreprinderii sau organizaţiei, precum şi a modificărilor şi

completărilor din documentele de constituire ale acestora în Registru de stat al întreprinderilor sau

110

al organizaţiilor şi poate fi o sursă de informaţii pentru organele de drept şi de control privind

depistarea unor falsuri sau altor abateri susceptibile de răspundere juridică.

În sistemul instituţional al unui stat, sfera bancară joacă un rol important în configurarea,

evoluţia şi performanţa economiei. În condiţiile economiei de piaţă, controlul economic, indiferent

dacă acesta este de factură financiară, administrativă, gestionară, contabilă, fiscală, de audit sau de

altă natură, capătă o însemnătate deosebită, fiind exercitat în virtutea dreptului inalienabil al fiecărui

cetăţean de a-şi ridica nivelul economic de trai.

Legislaţia şi practica în materia activităţii bancare, atât internă, cât şi internaţională, a

consacrat mai multe principii în domeniul economiei de piaţă cum ar fi: legalitatea, pluralismul

formelor de proprietate, libera iniţiativă şi concurenţă, libertatea de asociere, specializarea

comerţului, pluralismul formelor organizatorice, profitul etc.

În situaţiile de violare a raporturilor juridico-bancare protejate prin reglementările Codului cu

privire al contravenţiile administrative şi normele juridice speciale entităţile învestite cu dreptul de

control, supraveghere şi administrare în sfera bancară cum sunt Banca Naţională a Moldovei,

Curtea de Conturi, Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Camera Înregistrării de Stat şi alte organe

abilitate intervin în vederea soluţionării cauzelor cu măsuri, regimuri juridice şi sancţiuni.

111

SINTEZA REZULTATELOR OBŢINUTE

În scopul asigurării tratării complexe a problemei particularităţilor aplicării sancţiunilor

administrative în sfera bancară, în lucrare a fost supus unui studiu aprofundat elementul

reglementator principal Banca Naţională a Moldovei şi veriga de bază a sferei bancare – băncile

comerciale. Totodată, s-au examinat limitările şi măsurile de prudenţă impuse băncilor comerciale

de BNM, au fost sistematizate şi tratate ştiinţific sancţiunile cu caracter administrativ de BNM.

În lucrare sunt analizate repere evolutive juridice fundamentale, principalele etape în

dezvoltarea practicilor bancare, sunt stabiliţi acţiuni cu impact negativ asupra reglementării

sancţiunilor administrative în sfera bancară. Pentru soluţionarea problemei în complex, în teză au

fost scoase în evidenţă principalele organisme publice (alte decît BNM), abilitate cu dreptul de a

aplica sancţiuni administrative participanţilor sferei bancare, rolul cheie fiind deţinut în acest sens

de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare. Fundamentarea controlului, ca act administrativ, în

sfera bancară, ce asigură conformitatea activităţii bancare cu exigenţele stabilite de legislaţie,

servind, totodată, ca stimulator la realizarea sarcinilor ce ţin de interesele statului, identifică

semnificaţia teoretică şi utilitatea instituţiei în cauză.

Aceste probleme, de primă importanţă, sunt formulate în lucrare, iar pentru soluţionarea lor s-

au propus mecanisme economice şi juridice.

În teză este evidenţiat rolul statului cu privire la modalitatea de promovare politicii active în

dezvoltarea stabilă a sferei bancare, de măsurile primordiale care ar trebui să se facă, de limita

intervenţiei directe a statului în reglementarea relaţiilor bancare, de supravegherea şi sancţionarea

administrativă corectă şi evitabilă. În lucrare se evidenţiază raţiunile, ce guvernează necesitatea

creării unui nou cadru legislativ precum: constatarea că problema supravegherii bancare şi a

aplicării de sancţiuni administrative în sferă bancară, reprezintă un segment reglementat insuficient;

existenţa unor neconcordanţe între reglementările existente şi relaţiile din sfera bancară;

armonizarea legislaţiei naţionale de domeniu cu prevederile actelor normative incluse în Planul de

acţiuni: Republica Moldova Uniunea Europeană. Ca rezultat, BNM să-şi propună substituirea

legislaţiei ce reglementează particularităţile aplicării sancţiunilor administrative în sfera bancară cu

una vădit proeuropeană. În teză se argumentează necesitatea îmbunătăţirii cadrului legislativ actual:

precum că, dreptul pozitiv în materia aplicării sancţiunilor administrative în sfera bancară este

imprecis, dovedind neclaritatea ideilor transmise, iar utilizarea unui limbaj juridic neadecvat şi

plasarea regulilor într-o manieră dezordonată ori înlocuirea normelor de drept substanţial cu cele

112

procedural-administrative, reduc simţitor posibilitatea de identificare a raţiunii legii şi a sferei ei de

reglementare de către actorii implicaţi în sfera bancară.

Sfera bancară a Republicii Moldova dispune de toate condiţiile pentru o funcţionare eficientă.

Investigaţiile efectuate contribuie soluţii noi pentru modernizarea cadrului juridic a sferei bancare

de către BNM.

Cercetările efectuate permit formularea următoarelor concluzii:

1. Realizarea funcţiilor de către B.N.M. şi respectiv băncile comerciale invocă apariţia unei

grupe omogene de relaţii specifice în exclusivitate sferei bancare definite în ştiinţa dreptului bancar

ca „raporturi juridico-bancare”; o trăsătură definitorie, care marchează specificul raporturilor

juridico-bancare, se manifestă prin faptul că ele derulează în procesul activităţii bancare; astfel,

considerăm că efectuarea operaţiunilor de către bănci prin stabilirea activităţilor financiare permise

băncilor (şi celor interzise) constituie activitate bancară.

2. Una dintre particularităţile răspunderii administrative în sfera bancară se exprimă prin

aplicarea unor măsuri, regimuri speciale sau sancţiuni, atît de către organele abilitate pe de o parte

cît şi de Banca Naţională a Moldovei pe de altă parte faţă de subiecţii, care au încălcat cadrul legal

privind activitatea bancară

3. Răspunderea administrativă în sfera bancară reprezintă o răspundere autonomă, care

conţine un şir de particularităţi: răspunderea intervine nu numai în cazul violării unui raport de drept

administrativ, dar şi în cazul încălcării unor raporturi specifice în exclusivitate dreptului bancar.

4. Particularităţile sancţiunilor administrative, aplicate în domeniul bancar, sunt determinate

de mecanismul de control al finanţelor publice, asigurat de mai multe organe instituţionalizate în

stat şi de faptul cum se înfăptuieşte în practică funcţia de administrare a Băncii Naţionale asupra

băncilor comerciale.

5. La capitolul particularităţi, privind aplicarea sancţiunilor administrative în sfera bancară se

referă: Banca Naţională a Moldovei autorizează băncile comerciale, supraveghează băncile

comerciale, reglementează activitatea băncilor comerciale, impune regimuri juridice (limitări şi

măsuri prudenţiale)băncilor comerciale, aplică sancţiuni administrative băncilor comerciale,

prevăzute într-o lege specială – Legea instituţiilor financiare.

6. Legislaţia privind sfera financiar-bancară nu este întru totul adecvată nici cerinţelor pieţei

financiar-bancare din interiorul ţării noastre, nici cerinţelor dreptului comunitar în acest domeniu.

Astfel, Legea Republicii Moldova nr.548-XIV din 21.07.95 cu privire la Banca Naţională a

Moldovei, cât şi Legea Republicii Moldova nr.550-XIV din 21.07.95 privind instituţiile financiare

nu prevăd un regim unitar de aplicare a sancţiunilor administrative în acest domeniu.

113

7. Considerăm, că menţinerea competenţei de reglementare juridică a CNPF nu constituie un

progres legislativ în stabilirea regimului juridic unitar al valorilor mobiliare, aplicabil băncilor

comerciale, accesibil şi credibil publicului, dar şi participanţilor activi la piaţa valorilor mobiliare.

În acest sens, prevederile Legii Republicii Moldova nr.199-XIV din 18.11.98 cu privire la piaţa

valorilor mobiliare nu armonizează cu normele dreptului comunitar la capitolul supravegherii şi

sancţionării administrative. CNPF dispune de puteri ce depăşesc sfera de aplicare a legii. În aşa

mod, trebuie să constatăm că legiuitorul s-a îndepărtat de principiile constituţionale, stabilind în

toate privinţele, fără justificare şi împotriva intereselor cetăţenilor şi a băncilor comerciale, puterea

discreţionară a unui organ administrativ de a reglementa şi administra actele normative adoptate.

8. Delegarea frecventă a atribuţiilor de reglementare juridică în favoarea BNM şi practica

neuniformă în materia valorilor mobiliare, în virtutea căreia s-a ignorat ierarhia actelor normative,

este o activitate extrem de nocivă cunoaşterii şi aplicării regulilor incidente într-un domeniu atât de

important al economiei naţionale. Numeroasele acte ale BNM au un conţinut eliptic, nu invocă

legea în baza căreia sunt adoptate şi nici nu enunţă acel ratio legis, spre a se cunoaşte scopul şi

incidenţa reglementărilor.

9. Problemele esenţiale, cu care se confruntă participanţii din sfera bancară, fapt care

generează sancţiuni de ordin administrativ, sunt diferite, cum ar fi: procedura complicată a

înregistrării de stat a emisiunilor valorilor mobiliare, precum şi reglementarea excesivă a efectuării

tranzacţiilor cu valorile mobiliare corporative. Actualmente există o mulţime de reglementări şi

restricţii artificiale a activităţilor pe piaţa de capital, care limitează drepturile participanţilor

profesionişti, ale acţionarilor şi investitorilor în alegerea formelor şi modalităţilor de efectuare a

emisiunilor, tranzacţiilor şi altor operaţiuni cu valorile mobiliare. Aceasta încetineşte substanţial

circulaţia pe piaţă a valorilor mobiliare, împiedică în general dezvoltarea pieţei de valori şi creează

stări de izbucnire a conflictelor administrative; nivelul scăzut al încrederii populaţiei în piaţa de

capital, lipsa unui mecanism eficient de asigurare a protecţiei drepturilor acţionarilor şi

investitorilor; transparenţa şi accesul echitabil al participanţilor pe piaţă şi al publicului larg la

informaţia privitoare la activităţile desfăşurate pe piaţa valorilor mobiliare continuă să rămână

aspecte vulnerabile ale CNPF şi ale participanţilor profesionişti. Lipsa transparenţei informaţionale

complete, privind valorile mobiliare şi emitenţii acestora, precum şi asupra situaţiei economico-

financiare a societăţilor comerciale nu favorizează dezvoltarea accelerată şi eficientă a pieţei de

capital.

10. Analiza prevederilor noului Cod contravenţional, din punctul de vedere a reglementării

aplicării sancţiunilor administrative în sfera bancară, a permis identificarea şi formularea

următoarelor concluzii:

114

a) Codul contravenţional perpetuează aceleaşi reglementări defectuoase sau lipsă de

reglementări, în domeniul contravenţiilor din sfera bancară, caracteristice vechiului Cod cu privire

la contravenţiile administrative. Concluzia categorică, bazată pe cercetări multilaterale şi profunde

este că, noul Cod nu aduce îmbunătăţiri în materia reglementării contravenţiilor bancare şi aplicării

sancţiunilor administrative în sfera bancară;

b) deşi Codul face referire la unele contravenţii din sfera bancară, instituind şi sancţiuni

pentru comiterea lor, totuşi legiuitorul este departe de a oferi o reglementare exhaustivă a tuturor

încălcărilor din domeniul bancar, fiind necesară includerea în Cod a celor mai importante

contravenţii pentru care se aplică sancţiunile administrative;

c) În mare parte, contravenţiile din sfera bancară au fost inserate în textul unui „mega” -

capitol XV „Contravenţii ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală şi

valorile mobiliare”, fiind mai logic repartizarea contravenţiilor administrative în mai multe capitole

cu un anumit specific;

d) particularităţile aplicării sancţiunilor administrative în sfera bancară nu sunt reglementate

în Cod, fiind absolut firesc introducerea unui capitol cu denumirea „Prevederi speciale privind

contravenţiile din domeniul bancar”;

e) în lista autorităţilor competente să soluţioneze cauzele contravenţionale nu este inclusă

Banca Naţională a Moldovei, iar ca organ competent în materia contravenţiilor bancare din sfera

bancară, legiuitorul a indicat în art.402 „Organele de control financiar şi fiscal ale Ministerului

Finanţelor”.

Investigaţiile ştiinţifice a particularităţilor aplicării sancţiunilor administrative în sfera bancară

ne permit de a face următoarele recomandări ştiinţifice:

1. De lege ferenda:

a) retragerea reglementării juridice din sfera competenţelor CNPF;

b) instituirea unor norme juridice speciale asupra modului de administrare şi utilizare a

economiilor cetăţenilor, precum şi măsurile de sancţionare a operaţiunilor abuzive şi prejudiciabile

pentru investitori;

c) modificarea art. 38, alin 4 din Legea instituţiilor financiare: „Măsurile şi sancţiunile

prevăzute de prezentul articol nu exclud aplicarea altor măsuri şi sancţiuni conform legislaţiei cu

excepţia celor de drept penal sau altora cu caracter coercitiv , care nu pot fi aplicate faţă de una şi

aceiaşi persoană, fizică sau juridică, în cumul cu cele enumerate în articolul dat”;

115

d) completarea Codului Contravenţional al Republicii Moldova, nr.218 din 24.l0.2008.

Monitorul Oficial al R. Moldova Nr.3-6, art. Nr.15 (în vigoare din 31.05.2009) cu noi capitole şi

articole (A se vedea Anexele 1, 2, 3 la teză).

2. Crearea unui mecanism de control al activităţii CNPF şi, respectiv, să stabilească

răspunderea funcţionarilor acestei autorităţi.

3. Pentru ameliorarea climatului din sfera financiar-bancară şi evitarea cazurilor de încălcări

ale legislaţiei financiar-bancare şi aplicare de sancţiuni administrative băncilor comerciale, ar fi

binevenită elaborarea unui Cod al afacerilor financiar-bancare, care ar sistematiza întreaga legislaţie

financiar-bancară, cu referire în mod special la răspunderea juridică pentru eventualele eludări, sau

abateri de la norma legală.

BIBLIOGRAFIE I. ACTE NORMATIVE

1. Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994, Monitorul Oficial al Republicii

Moldova nr.1 din 12.08.1994.

2. Codul cu privire la contravenţiile administrative al Republicii Moldova, aprobat la

29.03. 1985, Veştile RSSM, 1985, nr.3.

3. Codul contravenţional al Republicii Moldova, nr. 218-XVI din 24.10.2008, Monitorul

Oficial nr.3-6/15 din 16.01.2009.

4. Codul de executare a Republicii Moldova, aprobat prin Legea nr. 443-XV din

24.12.2004.

5. Codul Fiscal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr. 1163-XII din 24.04.1997 //

MO al RM nr. 62/522 din 18.09. 1997, cu modificările ulterioare.

6. Codul Penal al Republicii Moldova. Comentariu sub red. Alexei Barbăneagră. Chişinău:

Centrul de Drept al Avocaţilor, 2003, 836 p.

7. Codul de procedură civilă al României. Dispoziţiile privind soluţionarea litigiilor în

materie comercială, art.7201 – 72010.

8. Hotărîrea Băncii Naţionale a Moldovei privind aprobarea Regulamentului cu privire la

activitate de creditare a băncilor, care operează în RM nr, 153 din 25.12.1997. Monitorul Oficial al

Republicii Moldova, nr. 8 din 30.02.1998.

9. Hotărârea Băncii Naţionale a Moldovei nr.53 din 02.03.2006 privind aprobarea

Regulamentului cu privire la sistemul automatizat de plăţi interbancare. Monitorul Oficial al

Republicii Moldova nr.39-42 din 10.03.2006, art.144.

10. Hotărârea Băncii Naţionale a Moldovei nr.154 din 28.06.2007 cu privire la aprobarea

Regulamentului cu privire la supravegherea sistemului automatizat de plăţi interbancare. Monitorul

Oficial nr.131-135 din 24.08.2007, art.514.

11. Hotărârea Băncii Naţionale a Moldovei nr.200 din 27.07.2006 privind aprobarea

Regulamentului cu privire la operaţiunile cu numerar în băncile din Republica Moldova. Monitorul

Oficial al Republicii Moldova nr.120-123 din 04.08.2006, art.441.

12. Hotărârea Băncii Naţionale a Moldovei nr.373 din 15.12.2005 privind aprobarea

Regulamentului cu privire la transferul de credit. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.176-

181 din 30.12.2005, art.643.

117

13. Hotărârea Băncii Naţionale a Republicii Moldova cu privire la aprobarea

Regulamentului cu privire la cardurile bancare nr. 62 din 24.02.2005. Monitorul Oficial al

Republicii Moldova nr. 36-38/124 din 04.03.2005.

14. Hotărârea Băncii Naţionale a Moldovei nr. 376 din 15.12.2005 cu privire la aprobarea

Regulamentului privind utilizarea sistemelor de deservire bancară la distanţă. Monitorul Oficial al

Republicii Moldova nr.1-4 din 06.01.2006, art.7

15. Hotărârea Băncii Naţionale a Moldovei nr.200 din 12.08.2004 cu privire la aprobarea

Regulamentului privind emiterea, circulaţia şi răscumpărarea Certificatelor Băncii Naţionale a

Moldovei. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.163-167 din 03.09.2004, art.325.

16. Hotărârea Băncii Naţionale a Moldovei nr.201 din 09.05.2007 cu privire la aprobarea

Instrucţiunii cu privire la plasarea, circulaţia şi răscumpărarea valorilor mobiliare de stat în formă

de înscrieri în conturi. Monitorul Oficial nr.136-140 din 31.08.2007, art.533.

17. Hotărârea Băncii Naţionale a Moldovei nr.3/09 din 01.12.1995 privind aprobarea

Regulamentului Cu privire la expunerile “mari”. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.70 din

14.12.1995, art.31.

18. Hotărârea Băncii Naţionale a Moldovei nr.126 din 28.11.1997 cu privire la aprobarea

Regulamentului privind poziţia valutară deschisă a băncii. Monitorul Oficial al Republicii Moldova

nr.112-114 din 14.10.1999, art.198.

19. Hotărârea Băncii Naţionale a Moldovei nr.188 din 13.07.2006 privind Recomandările

cu privire la sistemul de dirijare a riscului de ţară şi de transfer de către băncile din Republica

Moldova. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.116-119 din 28.07.2006, art.430.

20. Hotărârea Băncii Naţionale a Moldovei privind aprobarea Regulamentului cu privire la

fuziunea sau asocierea băncilor din Republica Moldova Nr.143 din 02.06.2000. Monitorul Oficial al

Republicii Moldova nr.65-67/230 din 08.06.2000.

21. Hotărârea Băncii Naţionale a Moldovei privind aprobarea Regulamentului cu privire la

investiţiile băncilor în active materiale pe termen lung Nr.384 din 23.12.1999. Monitorul Oficial al

Republicii Moldova nr.1-4/4 din 06.01.2000.

22. Hotărârea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar al Republicii Moldova

nr.8 din 20.08.2004 privind aprobarea Regulamentului cu privire la modul de calculare şi plată de

către bănci a vărsămintelor şi contribuţiilor către Fondul de garantare a depozitelor în sistemul

bancar. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.156-162 din 27.08.2004, art.317.

23. Hotărârea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar nr.34/1 din 12.10.2005

cu privire la plata depozitelor garantate de către Fondul de garantare a depozitelor în sistemul

bancar. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.154-156 din 18.11.2005, art.540.

118

24. Hotărârea Guvernului RM cu privire la creditele preferenţiale pentru unele categorii de

populaţie nr. 1146 din 15.10.2004.Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 189-192/1320 din

22.10.2004.

25. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind crearea Departamentului control

financiar şi revizie Nr.928 din 21.12.94

26. Legea Republicii Moldova cu privire la activitatea de audit nr. 729 din 15.02.1996. MO

al RM nr. 20 din 04.04.1996.

27. Legea Republicii Moldova privind Banca Naţională a Moldovei, nr.548-XIII din

21.06.1995. Monitorul Oficial nr.56-57/624 din 10.12.1995.

28. Legea Republicii Moldova cu privire la bani Nr. 1232-XII din 15.12.1992

29. Legea Republicii Moldova nr.1107 din 06.06.2002 cu privire la Codul civil al

Republicii Moldova. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.82 din 22.06.2002, art.661.

30. Legea cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului

nr.190-XVI din 26.07.2007. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.141-145 din 07.09.2007,

art.597.

31. Legea Republicii Moldova privind societăţile pe acţiuni Nr.1134-XIII din 02.04.97.

Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.38-39/332 din 12.06.1997.

32. Legea privind instituţiile financiare Nr.550-XIII din 21.07.95. Monitorul Oficial al

Republicii Moldova nr.1/2 din 01.01.1996.

33. Legea privind garantarea depozitelor persoanelor fizice în sistemul bancar. Monitorul

Oficial al Republicii Moldova nr.156-162 din 27.08.2004, art.317.

34. Legea Republicii Moldova cu privire la piaţa valorilor mobiliare nr.199-XIV din

18.11.98, Monitorul Oficial al R. Moldova nr.27-28/123 din 23.03.1999.

35. Legea Republicii Moldova privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare nr.192-XIV

din 12.11.98, Monitorul Oficial al R. Moldova nr.22-23/91 din 04. 03.1999.

36. Legea privind Comisia Naţională a Pieţei Financiare Nr. 192-XIV din 12.11.1998. M.O.

al RM nr.117-126 B/S din 14.08.2007, art.8.

37. Legea privind Curtea de Conturi, nr.312 – XIII din 08.12.1984 (Legea a fost republicată

în Monitorul Oficial, 2005, ediţie specială din 09.12.2005, p.4 ), art. 4

38. Legea Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, nr. 845-XII din

03.01.1992. MO al RM nr.2/33 din 28.02.1994.

39. Legea Republicii Moldova cu privire la insolvabilitate nr.632 din 14.11.2001. Monitorul

Oficial al Republicii Moldova nr. 139-140 din 15.11.2001.

119

40. Legea cu privire la Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei nr.

1104/XV din 06 iunie 2002

41. Legea privind înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor nr.1265-XIV din

05.10.2000

42. Legea Republicii Moldova cu privire la Bănci şi activitatea bancară nr. 601-XII din 12

iunie 1991.

43. Legea pentru modificarea şi completarea Legii instituţiilor financiare nr.550-XII din 21

iulie 1995 (nr.623-XV, 9 noiembrie 2001), Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.139-140 din

15.11.2001.

44. Legea Republicii Moldova, privind acordarea de credite preferenţiale pe termen lung

unor categorii de tineri studioşi nr. 1142-XIV din 14.07.2000. Monitorul Oficial al RM nr. 154-

156/1152 din 14.12.2000.

45. Regulamentul cu privire la fuziunea sau asocierea băncilor din Republica Moldova

Nr.143 din 02.06.2000. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.65-67/230 din 08.06.2000.

46. Regulamentul Băncii Naţionale a Moldovei nr.33/09-01 din 18.09.1996 cu privire la

acordarea creditelor de către bănci funcţionarilor săi. Monitorul Oficial al Republicii Moldova

Nr.64 din 03.10.1996.

47. Regulamentul privind încheierea acordurilor cu persoane afiliate băncilor comerciale,

inclusiv eliberarea creditelor, Nr.1/09 din 10.11.95, Monitorul Oficial al Republicii Moldova

nr.67/27 din 30.11.1995.

48. Regulamentul Băncii Naţionale a Moldovei cu privire la acordarea de către băncile

comerciale a creditelor de consorţiu nr. 4 din 03.02.1995, Monitorul Oficial nr. 38-39

din13.04.1995.

49. Regulamentul cu privire la deţinerea cotei substanţiale în capitalul băncii Nr.42/09-01

din 29.11.96. Monitorul Oficial al Republicii Moldova NR.80 din 12.12.1996.

50. Regulamentul Băncii Naţionale a Moldovei cu privire la lichiditatea băncii nr.24 din

08.08.97. Monitorul Oficial al Republicii Moldova Nr.64-65 din 02.10.1997.

51. Regulamentul cu privire la asigurarea executării hotărârilor Curţii de Conturi privind

rapoartele asupra rezultatelor controalelor (auditelor), aprobat prin hotărârea Curţii de Conturi nr.

72 din 24.10.2006.

52. Regulamentul cu privire la asigurarea executării hotărârilor Curţii de Conturi privind

rapoartele asupra rezultatelor controalelor (auditelor), aprobat prin hotărârea Curţii de Conturi nr.72

di 24.10.2006

120

53. Regulamentul privind asigurarea juridică a activităţii Curţii de Conturi, aprobat prin

Hotărârea Curţii de Conturi nr. 90 din 21.12.2005.

54. Regulamentul cu privire la modul de funcţionare a organelor Serviciului Fiscal de Stat

aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.1736 din 31 decembrie 2002.

55. Hotărârea Băncii Naţionale a R. Moldova cu privire la aprobarea Regulamentului

privind deschiderea, modificarea şi închiderea conturilor la băncile autorizate din Republica

Moldova nr.297 din 25.11.2004, Monitorul Oficial al R. Moldova nr.218-223/474 din 03.12.2004.

56. Instrucţiunea Băncii Naţionale a Republicii Moldova privind ordinea de acordare a

creditelor în valută străină nr. 8/1001 din 02.02.96 Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 11-

12/14 din 22.02.1986.

II. TRATATE. MONOGRAFII. CURSURI. MANUALE.

57. Activitatea administrativă a organelor afacerilor interne. Partea generală. Chişinău:

Centrul Editorial al Academiei Ştefan cel Mare a M.A.I. al RM, 2003, 344 p.

58. Alexandru, Ioan. Administraţia publică. Teorii. realităţi. Perspective. Bucureşti:

Lumina Lex, 1999, 646 p.

59. Anghelache, G. Bursa şi piaţa extrabursieră, Bucureşti: Ed. Economică, 2003, 256 p.

60. Armeanic, Alexandru. Fiscalitatea în statele contemporane. Note de curs. Chişinău: CE

USM, 166 p.;

61. Armeanic, Alexandru, Volcinschi, Victor. Drept fiscal. Note de curs. Cişinău:

A.S.E.M., 2001, 160 p.

62. Baker, R.J.S. Administrative Theory and Public Administration. Nutchinson, London:

University Library, 1972, 748 p.

63. Baltag, D. Teoria răspunderii şi responsabilităţii juridice. Chişinău, 2007, 241 p.

64. Bantuş, Igor. Ilicitul contravenţional, Colegiul de Poliţie “Dimitrie Cantemir”. Chişinău,

2001, 108 p.

65. Barac, L. Elemente de teorie a dreptului. Bucureşti: Editura ALL BECK, 2001, 274 p.

66. Barac, Lidia. Răspunderea şi sancţiunea juridică. Bucureşti, 1997, 376 p.

67. Bădescu, Mihai. Sancţiunea juridică în teoria, filosofia dreptului şi în dreptul

românesc. Bucureşti: Lumina Lex, 2002, 320 p.

68. Bălănescu, Rodica, Bălăşescu, Florin, Moldovan, Elena. Sistemul de impozite.

Bucureşti: Editura Economica, 192 p.

69. Beccaria, Cesare. Despre infracţiuni şi pedepse. Bucureşti: Rosetti, 2001, 152 p.

121

70. Bistriceanu, Gh.D. Lexicon de finanţe, bănci, asigurări. Vol.I. Bucureşti: Editura

Economică, 2001, 560 p.

71. Boboş, Gheorghe. Teoria generală a dreptului. Note de curs. Cluj-Napoca, 1993, 290 p.

72. Bostan, I. Controlul financiar. Bucureşti: Polirom, 2000, 304 p.

73. Bouvier, M. Eclassan, M-Ch. Lassale, J.-P. Finances publiques. Paris: Edition E.G.D.J.,

1998, 824p.

74. Ceterchi, I. Craiovan, I. Introducere în teoria generală a dreptului. Bucureşti, 1993,

244p.

75. Cojocari, Eugenia. Drept civil. Răspunderea juridică civilă. (studiu teoretic, legislativ şi

comparativ de drept). Chişinău: S. n., 2002, 260 p.

76. Coman, Florin. Activitatea bancară: Profit şi performanţă. Bucureşti: Lumina Lex,

2000, 163p.

77. Corj, Mihai. Bazele constituţionale ale impozitării de stat. Chişinău: Tipografia

Centrală, 2003, 240 p.

78. Conret, Alain S. Droit bancaire. Paris: Presses Universitaires de France, 1994, 213 p.

79. Combes, J.-E. Audit financier et contrôle de gestion. Paris, 1997, 273 p.

80. Coşea, M. Economia în tranziţie. Bucureşti, Expert, 1994,135 p.

81. Curtea de Conturi. Chişinău, 1994, 60 p.

82. Cuşnir, V. Berliba, V. Aspecte juridico-penale ale evaziunii fiscale a întreprinderilor,

instituţiilor şi organizaţiilor. Studiu monografic. Chişinău: Elan Poligraf, 2002, 208 p.

83. Dardac, N. Basno, C. Costică, I. Tranzacţii bursiere cu produse derivate şi sintetice.

Bucureşti: Ed. Didactică şi Pedagogică, 1999,213p.

84. Drobotă, N. A.B.C-ul economiei de piaţă modernă. Bucureşti, 1991, 93 p.

85. Drăganu, Tudor. Actele de drept administrativ. Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1959, 216

p.

86. Furdui, S. Drept contravenţional. Chişinău: Cartier, 2005, 34 p.

87. Gaftoniuc, Simona. Finanţe internaţionale. Bucureşti: Editura Economica,1993, 662 p.

88. Gliga, Ioan. Drept financiar. Bucureşti: HUMANITAS, 1998, 424 p.

89. Gournay, B. Introduction a la science administartive. Paris: Armand Colin, 1970, 444p.

90. Grădinaru, Nicolae. Constituirea, funcţionarea şi lichidarea societăţilor comerciale.

Slatina: Alutus, 2003, 190 p.

91. Grigoriţă, C. Activitate bancară. Chişinău: Cartier, 2004, p. 113.

92. Guştiuc, Andrei. Drept bancar. Vol. I. Chişinău: Elena V.I., 2002, 282 p.

122

93. Guştiuc, Andrei, Gârlea Radomir, Prodan Mariana. Elemente de drept bancar

comunitar. Chişinău: Elenea-V.I., 2004, 68 p.

94. Guţuleac, Victor. Bazele teoriei dirijării de stat. Chişinău, 2000, 271 p.

95. Guţuleac, Victor, Balmuş, Victor. Problemele administrării de stat. Chişinău: Fundaţia

Draghiştea, 308 p.

96. Heyne L. Petit Laronsse. Bucureşti, 1991, p. 35.

97. Iacub, Irina. Locul şi rolul Curţii de Conturi în cadrul sistemului organelor de stat.

Autoreferat al tezei de doctor în drept. Chişinău, 22 p.

98. Ignat, I, Poiată, I., Clipa N, Lutac CH. Economie politică. Bucureşti, 1998, 49 p.

99. Iorgovan, A. Tratat de drept administrativ. Ediţia a III-a revăzută şi adăugită. Vol. II,

2002, 640 p.

100. Ionescu, L. Băncile şi operaţiunile bancare. Bucureşti, Economica, 1996, 57 p.

101. Iovănăaş, I.I. Răspunderea administrativă. Cluj, 1997, 316 p.

102. Larosiere, Jacques de. Financial Tranzition in Europe and Central Asia. În: The World

Bank. Washington: D.C., 2001, 244 p.

103. Luchian, Dragoş. Curtea de Conturi. Elemente de identitate. Bucureşti: Editura

Enciclopedică, 1996, 152 p.

104. Mayer, T. Duesenberryi, A.R. Banii, activitatea bancară şi economică. Bucureşti, 73 p.

105. Moisescu, F. et al. Administraţia publică – gestiunea resurselor şi audit. Chişinău:

Valinex, 2004,631 p.

106. Morar, R. Introducere în studiul economiei de piaţă. Bucureşti, 1999, 24 p.

107. Negoiţă, Alexandru. Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei. Bucureşti: Atlas Lex,

1993, 266 p.

108. Orlov, M. Răspunderea în dreptul administrativ. Chişinău, 1997,156 p.

109. Orlov, M., Belecciu, Şt. Drept administrativ. Chişinău: Elena –I.V., 2001, 270 p.

110. Pătrăşcanu, P. Drept comercial. Cambia şi biletul la ordin. Bucureşti, 1994, 149 p.

111. Practica judiciară în materie comercială. Vol. I. Ed. Lumina, Bucureşti, 1992, p.77.

112. Preda, M. Tratat elementar de drept administrativ român. Ed. a II-a. Bucureşti: Lumina

Lex, 1996, 736 p.

113. Popa, Carmen. Teoria generală a dreptului. Bucureşti, 2001, 364 p.

114. Popa, N., Eremia, M.-C., Cristea, S. Teoria generală a dreptului. Ed. a II-a revăzută şi

adăugită. Bucureşti: ALL BECK, 2005, 336 p.

115. Popescu-Neveanu, Paul. Dicţionar de psihologie. Bucureşti: Albatros, 1978, 147 p.

123

116. Popescu, Virgil, Dumitrescu, Maria-Ana, Dicţionar de termeni şi expresii utilizate în

tranzacţiile la bursă, Bucureşti: Voreep Ex Im, 1994, 78 p.

117. Preda, M. Tratat elementar de drept administrativ român. Ed. revăzută şi actualizată cu

practica judiciară de profil. Bucureşti: Lumina Lex, 1996, 736 p.

118. Prisăcaru, Valentin I. Tratat de drept administrativ român. Partea generală. Bucureşti:

All, 1996, 542 p.

119. Răspunderea în dreptul constituţional / Coord. Tănăsescu Elena Simina. Bucureşti:

C.H. Beck, 2007, 116 p.

120. Rotaru, Mihail. Bazele statului şi dreptului Republicii Moldova. Curs universitar.

Chişinău: ASEM, 2007, 362 p.

121. Rusu, Gh. Dicţionar explicativ. Bănci, finanţe, comerţ internaţional. Chişinău:

Princeps, 2003, 234 p.

122. Strategia de creştere economică şi reducere a sărăciei. Guvernul Republicii Moldova.

Chişinău, 2004, 228 p.

123. Startulat, Oleg. Impozite directe. Chişinău: Evrica, 2004, 72 p.

124. Vincent, Jeant, Montagnier, Gabriel, Varinard, Andre. La justice et ses institutions.

Paris: Daloz, 1985, 844 p.

125. Taxe şi impozite în bugetul local. Partea I. Chişinău: Tip. Centrală, 200, 168 p.

126. Vrabie, G. Popescu S. Teoria generală a dreptului. Iaşi, 1993, 186 p.

127. Агапов, А. Административное право. Учебник. Москва: Дашков и К, 2003, 932 c.

128. Административное право. Учебник. Москва: Юристъ, 1999, 728 c.

129. Административное право. Учебник. Москва: Юристъ, 2002, 697 с.

130. Брызгалин, А.И. Налоги и налоговое право.М, 1997, 115 с.

131. Буздалина, Е. Административное право. Ростов-на-Дону: Феникс, 2001, 320 c.

132. Витрук, Н. Конституционная ответственность: вопросы теории и практики.

Москва: Изд. МГУ, 2001, 178 с.

133. Государственный аудит в Европе. Достижения и перспективы. Сборник статей,

подготовленных высшими органами финансового контроля – членами ЕВРОСАИ. Москва,

2005, 276 c.

134. Евстигнеев, Е. Н., Викторова, Н.Г. Финансовое право. Санкт-Петербург: Питер,

2002, 176 р.

135. Игнатьев, В.П., Проценко, В.В. Основы правового регулирования

предпринимательской деятельности. Кишинев: Типар, 2003, 398 c.

136. Козлова Е., Кутарин О.Е. Конституционное право России. М., 2002, 343 с.

124

137. Колосова Н.М. Конституционная ответственность Российской Федерации:

ответственность органов государственной власти и иных субьектов право за нарушения

конституционного закона в Росии. М.2000, 69-70 с.

138. Круглов, В.А. Административная ответственность: общие положения. Минск:

Амалфея, 2004, 160 c.

139. Степашин, С.В. Конституционный аудит. Москва: Наука, 2006, 816 c.

140. Сухаркова, А.И., Постникова, А.А. Административное право Республики

Беларусь. Могилев, 1999, 268 c.

141. Тосунян, Г.А.,Викулин, А.Ю., Банковское право Российской Федерации. Общая

часть: Схемы с комментариями и пояснениями: Учебное пособие/Под ред. проф. А.М.

Экмаляна. Москва: БЕК, 2000, 192 c.

142. Тютюрюков, Н.Н. Налоговые системы зарубежных стран. Европа и США.

Учебное пособие. Москва: Дашков и К, 2002, 174 c.

143. Финансы. Учебник под ред. В.В. Ковалева. Москва: ТК Велби, 2003, 634 c.

144. Чернявский, П.А. Финансовое право. Курс лекций. Chişinău: Pontos, 2004, 88 p.

145. Чернявский П.А. Налоговый контроль. Для студентов экономических,

финансовых и юридических вузов и факультетов. Chişinău: Pontos, 2005, 28 c.

146. Чернявский, П.А., Михайлова, Н.В. Основы банковского права. Курс лекций в

двух частях. Часть 1. Кишинэу: ULIM, 2000, 152 c.

III. STUDII DE SPECIALITATE

147. Alesina, Alberto. Politics and Business Cycles in Industrials Democracies. Economic

Policy, nr.8, aprilie 1989, p.81-97.

148. Babii, Veaceslav. Cu privire la răspunderi constituţionale. Materialele conferinţei

practico-ştiinţifice internaţionale a studenţilor, doctoranzilor şi tinerilor savanţi, Probleme ale

dezvoltării economiei de piaţă şi dreptului în condiţiile actuale”, sub red. Gheroghe Costachi, mun.

Bălţi, 12-13 mai 2006, Chişinău: Tipogr. Centrală, 2006, p.692-694.

149. Babii, Veaceslav. Curtea de Conturi: aplicarea sancţiunilor administrative în sfera

bancară. Legea şi viaţa, 2008, nr.3, p. 45-47.

150. Babii V., Spătaru T. Fundamentarea conceptului dezvoltare durabilă. Materialele

conferinţei internaţionale teoretico-ştiinţifice, Probleme actuale ale ştiinţelor socio-umane în

condiţiile integrării europene, sub red. Gheorghe Duca, Gheorghe Costachi, mun. Chişinău, 28

ianuarie 2006, Chişinău: Tipogr. Centrală, 2006, p.819-820;

125

151. Babii, V. Spătaru, T. Statutul constituţional-juridic al concepţiei dezvoltării durabile.

Materialele conferinţei internaţionale teoretico-ştiinţifice, Probleme actuale ale ştiinţelor socio-

umane în condiţiile integrării europene, sub red. Gheorghe Duca, Gheorghe Costachi, mun.

Chişinău, 28 ianuarie 2006, Chişinău: Tipogr. Centrală, 2006, p. 147-148.

152. Babii, Veaceslav. Rolul sistemului bancar în cadrul economiei. Legea şi viaţa., 2006,

nr.12, p.41- 42.

153. Babii, V. Unele aspecte privind calificarea formelor răspunderii constituţionale şi

administrative. Legea şi viaţa, 2007, nr. 6, p.35-37

154. Babii, V. Subiecte ale dreptului bancar. Materialele conferinţei practico-ştiinţifice

internaţionale a studenţilor, doctoranzilor şi tinerilor savanţi, Probleme ale dezvoltării economiei de

piaţă şi dreptului în condiţiile actuale, sub red. Gheorghe Costachi, mun. Bălţi, 12-13 mai 2006,

Chişinău: Tipogr. Centrală, 2006, p. 695-697.

155. Babii, V. Costachi, Gh. Organizaţiile de creditare ca subiecte ale dreptului bancar.

Legea şi viaţa, 2007, nr.5, p.35-38.

156. Babii, Veaceslav. Responsabilitatea organizaţiilor de credit pentru încălcarea

legislaţiei bancare. Legea şi viaţa, 2007, nr. 1, p. 26-28.

157. Babii, Veaceslav. Limitări directe impuse băncilor comerciale de către Banca

Naţională a Moldovei. Legea şi viaţa, 2008, nr. 2, p.48-52.

158. Babii, Veaceslav. Aplicarea sancţiunilor administrative în domeniul activităţii băncilor

comerciale pe piaţa de capital de către Comisia Naţională a Pieţei Financiare. Legea şi viaţa,

2008, nr. 1, p. 14- 19.

159. Babii, Veaceslav. Curtea de Conturi: aplicarea sancţiunilor administrative în sfera

bancară. Legea şi viaţa, 2008, nr. 3, p. 45-47.

160. Bălan, Ioan Natura juridică a societăţii comerciale. Dreptul, nr.11, 2000, p.35-44

161. Ciocanu, M., Denis, B. Curţii de Conturi şi Serviciului Fiscal de Stat – împuterniciri

suplimentare. Juristul Moldovei, nr. 15, 3.10.2001, p. 2.

162. Costachi, Gh. Iacub, I. Auditul public – o nouă formă a controlului financiar de stat.

Revista Naţională de Drept, 2007, nr.6, p. 11-14

163. Costachi, Gh. Iacub, I. Relaţiile instituţiilor superioare de control al finanţelor publice

cu Parlamentul (concepte şi experienţe europene). Problemele actuale ale ştiinţelor socio-umane în

condiţiile integrării europene. Materialele conf. ştiinţifico-practice internaţionale din 28.01.2006.

Chişinău: Tipografia Centrală, 2006, p. 912-917.

164. Cuşnir, V. Varietăţi de sancţiuni pentru delictele fiscale. Buletinul judecătoriei

Economice şi serviciului fiscal de stat. Chişinău, nr. 4, 2002, 17-21 p.

126

165. Dikova, Irina. Banca Centrală şi problemele acesteia. Profit, nr.7-8 (74-75) iulie-august

2001, p.30.

166. Iacub, I. Necesitatea obiectivă a controlului în economia de piaţă. Legea şi viaţa, 2006,

nr. 1, p.36-38.

167. Iacub, I. Noţiunea, necesitatea şi rolul controlului exercitat asupra administraţiei

publice. Legea şi viaţa, nr. 3, 2006, p 46-51.

168. Kydland, Finn, Prescot, Edward. Rules and discretion. The Economist, March 2nd,

1991, p.79-80.

169. Mîrzacovschi, O. Tanas, A. Istoria înfiinţării reţelei interbancare de transmitere a

datelor în Moldova. Profit, nr.7-8 (74-75) iulie-august 2001, p.20-26.

170. Negru, Boris. Responsabilitatea şi răspunderea juridică într-un stat democratic şi de

drept. Revista Naţională de Drept. Ediţie specială. 2006, nr.12, p. 43-46.

171. Pavel, Nicolae. Răspunderea Avocatului Poporului şi a judecătorului de la Curtea

Constituţională. În cartea: Răspunderea în dreptul constituţional / Coord. Tănăsescu Elena Simina,

Bucureşti: C.H. Beck, 2007, p. 98-115

172. Tarangul, E. Principiul legalităţii în dreptul administrativ român şi francez. Craiova,

1930, p.4.

173. Valah, C. Conceptul de control financiar jurisdicţional. Avocatul poporului, nr.11-12,

2003, p. 33-35.

174. Valah, C. Controlul financiar asupra administraţiei publice locale. Delimitare de

competenţe. Agenda descentralizării în Republica Moldova. Conferinţă naţională, 26-27 februarie

2003,. Chişinău: TISH, 2003, p. 25-30.

175. Valah, Ciprian. Tipologia activităţii de control financiar. Materialele conferinţei

internaţionale teoretico-ştiinţifice, Dezvoltarea constituţională a Republicii Moldova la etapa

actuală, sub red. Gheorghe Costachi, mun. Bălţi, 22-23 septembrie 2004, Chişinău: Tipogr.

Centrală, 2004, p. 1361-1365. .

176. Valah, C. Vîzdoagă, T. Controlul financiar exercitat de Curtea de Conturi a Moldovei.

Dezvoltarea constituţională a Republicii Moldova la etapa actuală. Materialele conferinţei

internaţionale ştiinţifico-practice, 23-24 septembrie 2004,. Chişinău: Tipografia Centrală, 2004, p.

1260-1266.

177. Бабий, В. Некоторые проблемы развития государственного финансового

контроля в кредитно-банковской сфере. Закон и Жизнь, 2007, №1, c. 34-35.

178. Бабий, В. Особенности банковской системы Молдовы и Великобритании.

Materialele conferinţei practico-ştiinţifice internaţionale a studenţilor, doctoranzilor şi tinerilor

127

savanţi, Probleme ale dezvoltării economiei de piaţă şi dreptului în condiţiile actuale, sub red.

Gheorghe Costachi, mun. Bălţi, 12-13 mai 2006, Chişinău: Tipografia Centrală, 2006, p.87-90.

179. Бабий, В. Платежные карточки в банковской системе Республики Молдова и

правонарушения, связанные с их использованием. Materialele conferinţei internaţionale

teoretico-ştiinţifice, Probleme actuale ale ştiinţelor socio-umane în condiţiile integrării europene,

sub red. Gheorghe Duca, Gheorghe Costachi, mun. Chişinău, 28 ianuarie 2006, Chişinău: Tipogr.

Centrală, 2006, p. 379-380.

180. Babii, V. Объективные признаки состава налогового правонарушения. Materialele

conferinţei internaţionale teoretico-ştiinţifice, Dezvoltarea constituţională a Republicii Moldova la

etapa actuală, sub red. Gheorghe Costachi. mun. Bălţi, 22-23 septembrie 2004, Chişinău: Tipogr.

Centrală, 2004, p.1151-1155.

181. Babii, V. Финансово-правовая ответственность за нарушения налогового

законодательства Республики Молдова. Materialele conferinţei practico-ştiinţifice internaţionale

a studenţilor, doctoranzilor şi tinerilor savanţi, Probleme ale dezvoltării economiei de piaţă şi

dreptului în condiţiile actuale, sub red. Gheorghe Costachi, mun. Bălţi, 12-13 mai 2006, Chişinău:

Tipogr. Centrală, 2006, p. 72-77.

182. Конюхова, Т. Гармаева, М. Горева, А. Правовое обеспечение финансового

контроля в Российской Федерации. Право и экономика, 2006, № 9, c. 47-64.

183. Рик, Т. Титов, В. Государственный аудит как вид финансового контроля в

правовой системе Российской Федерации. Право и экономика, 2006, № 6, c. 3-6.

184. Сердюков, Н. Финансово-правовая ответственность: становление и развитие.

Автореферат дис. кандидата юридических наук. Тюмень, 2003, с.13.

LISTA ABREVIERILOR BNM – Banca Naţională a Moldovei

CC – Curtea de Conturi a Republicii Moldova

CCCEC – Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei

CCA al RM - Codul cu privire la contravenţiile administrative al Republicii Moldova

CNPF – Comisia Naţională a Pieţei Financiare

CNVM – Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare

CÎS – Camera Înregistrării de Stat

PVM – Piaţa Valorilor Mobiliare

art. – articolul, alin. – alineatul, pct. – punctul

ADNOTARE Veaceslav Babii. Particularităţile aplicării sancţiunilor administrative în sfera bancară Teză de doctor în drept, Specialitatea 12.00.02. – Drept public (administrativ), organizarea şi funcţionarea

instituţiilor de drept Prezenta lucrare este consacrată unui subiect fundamental al pieţei bancare şi anume

reglementării, supravegherii şi aplicării sancţiunilor administrative în sfera financiar-bancară de către autorităţile centrale ale statului, împuternicite cu aceste prerogative. Credibilitatea demersului ştiinţific este conferită şi de faptul că se face un studiu de drept teoretico-aplicativ al particularităţilor de aplicare a sancţiunilor administrative în sfera bancară. Noutatea ştiinţifică a temei investigate rezultă şi din sarcinile majore pe care şi le pune astăzi ştiinţa dreptului în vederea soluţionării problemei unei reglementări juridice eficiente a sferei bancare.

În conţinutul acestei lucrări se face sinteza unui complex de probleme teoretico-practice şi aplicative, cu enunţarea celor mai noi idei în materie de reglementare juridică, supraveghere şi sancţionare juridică administrativă în domeniul sferei bancare. În prezenta lucrare s-a încercat elucidarea problemelor existente în calificarea atribuţiilor de supraveghere şi sancţionare juridică administrativă în sfera financiar-bancară de către diverse autorităţi de reglementare juridică, dar, în mod special, de către Banca Naţionala a Moldovei. Edificarea unui sistem relativ perfect de reglementare juridică, supraveghere şi sancţionare juridică administrativă în sfera bancară de către Banca Naţională a Moldovei şi alte autorităţi competente va permite stabilirea unor reguli clare de activitate pentru toţi participanţii profesionişti în sfera bancară şi, în ultimă instanţă, va revigora practicile bancare, aducând prin aceasta investiţii în Republica Moldova.

Ideea de bază relevată în conţinutul lucrării este că Banca Naţională a Moldovei are un rol decisiv în reglementarea, supravegherea şi aplicarea sancţiunilor administrative în sfera bancară, deşi la acest capitol au fost relevate anumite rezerve. În procesul de enunţare a conţinutului juridic al acestor particularităţi este utilizat un şir de surse de specialitate din Republica Moldova, România, Rusia, Uniunea Europeană etc. În lucrare sunt expuse o serie de concluzii şi recomandări ştiinţifice, care au menirea să îmbunătăţească situaţia din sfera bancară. Având în vedere orientarea spre integrarea europeană în care este antrenată Republica Moldova, Banca Naţională a Moldovei trebuie să-şi propună înlocuirea legislaţiei în materia supravegherii şi sancţionării administrative cu una vădit proeuropeană.

Concluziile şi recomandările ştiinţifice, formulate în încheierea tezei, ţin atât de planul interpretativ, cât şi de cel legislativ. Rezultatele acestei lucrări pot servi atât pentru eventualele modificări în legislaţie, cât şi în calitate de materiale de instruire pentru specialiştii în domeniul dreptului şi al celor ce activează în sfera financiar-bancară.

Cuvinte-cheie: răspundere juridică, răspundere administrativă, sancţiuni administrative, acte

administrative, control, control administrativ, control financiar, organ suprem de control financiar, finanţe publice, finanţe private, sferă financiar-bancară, particularităţi ale sancţiunilor administrative, reglementare juridică, supraveghere bancară, audit, măsuri de prudenţă a Băncii Naţionale a Moldovei, limitarea activităţii băncilor comerciale etc.

129

SUMMARY

Veaceslav Babii. Some particularities concerning administrative sanctions applied against banking

sphere Thesis of doctor’s degree in law. Speciality: 12.00.02. –Public (administrative) law; organization and activity of legal

institutions.

This work is dedicated to a fundamental subject of the banking sphere, namely regulation, control and sanction of the commercial banks by the National Bank of Moldova and the another central state bodies, authorized to perform such activities. Credibility is this scientific research is ensured by fulfillment of analysis of the compared law and practice of legal and administrative regulation of the financial-banking sphere.

Topicality of the research subject also arises from the main goal presently set before the science of law for purpose of resolution of the issue of effective regulation of the financial-banking sphere. This paper contains a synthesis of theoretical and practical and applied issues, and lays out some the freshest ideas related to legal and administrative regulation of the financial-banking sphere and the particularities concerning administrative sanctions applied against financial-banking sphere.

This paper contains an attempt to enlighten some existing problems in qualification of the financial-banking sphere, control function by various regulatory bodies in the Republic of Moldova. Creation of a relatively perfect system for regulation and control of financial-banking sphere by competent authorities allows establishing some exact rules of activity for all professional participants of the financial-banking system and eventually it will allow to bring foreign investments to the Republic of Moldova.

The main idea reflected in the contents of this work is that the National Bank of Moldova has a decisive role in regulation, control and applying of administrative sanctions against the banking sphere, while this issue contains some reservations. Explanation of the legal content of these particularities uses a number of specialized sources in the Republic of Moldova, Romania, European Union etc.

This paper contains a number of conclusions dedicated to improvement of the situation in the financial-banking sphere. Taking into consideration integration into the European Union also attended by the Republic of Moldova, National Bank of Moldova must come up with proposal to change the legislation on the banking sphere and particularly those concerning the process of applying administrative sanctions against commercial banks to another one of an apparent European nature. In general, conclusions made in the final part of this work are related to interpretation and legislation as well.

Results of this work can be used for any possible changes in the legislation, and a study material for specialists in law, including non-lawyers, operating in the banking sphere.

Keywords: juridical responsibility, administrative responsibility, administrative sanctions,

administrative acts, control, administrativ control, financial control, supreme financial control autority, public finances, privat finances, financial-banking sphere, particularities concerning administrative sanctions, juridical settiement, banking supervision, audit, prudential measures of National Bank of Moldova, limitation of activity for commercial banks etc.

130

АННОТАЦИЯ Бабий Вячеслав. Особенности применения административных санкций в банковской сфере Диссертация доктора права Cпециальность: 12.00.02. – Публичное (административное) право; организация и

функционирование правовых институтов

Настоящая работа посвящена фундаментальному предмету финансово-банковской сферы, а именно регламентированию и контролю банковской сферы и применению в конечном итоге административных взысканий Национальным Банком Молдовы, а также другими центральными государственными органами, уполномоченными на осуществление этой деятельности. Достоверность научного изыскания обеспечивается проведением всестороннего и углубленного исследования теории и практики применения административных санкций в банковской сфере.

В процессе исследования проведен синтез теоретико-практических и прикладных вопросов, с изложением наиболее новых идей, касающихся особенностей применения административных взысканий банковской сфере. В работе предпринята попытка осветить существующие проблемы в квалификации функции контроля финансово-банковской сферы различными органами по регламентированию на территории Республики Молдова, и особенно Национальным Банком Молдовы. Построение относительно совершенной системы регламентирования, контроля и применения (гипотетических) взысканий в банковской сфере компетентными органами, позволила установить некоторые четкие правила деятельности для профессиональных участников на рынке финансово-банковских услуг, что позволит привлечь инвестиции в Республику Молдову.

Основная идея, проходящая через все содержание работы, состоит в том, что Национальный Банк Молдовы осуществляет решающую роль в регламентировании, надзоре, контроле и применению административных взысканий в банковской сфере, хотя именно по этому вопросу были выявлены некоторые оговорки.

В процессе изложения юридического содержания этих особенностей были использованы специализированные источники Республики Молдова, России, Румынии, Европейского Союза и др.

В работе изложены ряд выводов, предназначенных для улучшения ситуации в банковской сфере. Учитывая ориентацию на интеграцию Молдовы в Европейский Союз, Национальный Банк Молдовы должен предложить заменить законодательство, регламентирующее финансово-банковскую сферу, особенно в части практики применения административных взысканий, другим законодательством, с явно европейским уклоном.

Результаты этой работы можно использовать как для возможных изменений в законодательстве, так и в качестве материала для специалистов в области права, юристов, а также для всех работников финансово-банковской сферы.

Ключевые слова: юридическая ответственность, административная ответственность,

административные санкции, административные акты, контроль, административный контроль, финансовый контроль, высший орган финансового контроля, государственные финансы, частные финансы, финансово-банковская сфера, особенности административных санкций, правовое регулирование, банковский надзор, аудит, пруденциальные меры Национального Банка Молдовы, лимитирование деятельности коммерческих банков и др.

131

ANEXE Anexa nr.1

PROPUNERE DE LEGE FERENDA – 1

Completarea Codului Contravenţional al Republicii Moldova, Cod nr.218 din 24.l0.2008.

Monitorul Oficial al R. Moldova Nr.3-6, art. Nr.15 (în vigoare din 31.05.2009).

După Capitolul XV „Contravenţii ce afectează activitatea de întreprinzător, fiscalitatea,

activitatea vamală şi valorile mobiliare” de introdus Capitolul XV1 „Contravenţii ce afectează

activitatea bancară”.

Respectiv, articolele 289-292 vor fi excluse.

Capitolul XV1

CONTRAVENŢII CE AFECTEAZĂ ACTIVITATEA BANCARĂ

Articolul 3111. Activitatea bancară fără licenţă

Desfăşurarea activităţii bancare (efectuarea de operaţiuni bancare) fără înregistrare sau fără

licenţă, ori cu încălcarea condiţiilor de licenţiere, dacă aceste acţiuni au cauzat pagube persoanei

fizice sau juridice ori statului sau dacă sunt însoţite de însuşirea unui venit, se sancţionează cu

amendă de la 50 la 100 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 150 la

200 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 400 la

500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea de dreptul de a

desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.

Articolul 3112. Eschivarea de la primirea spre plată a biletelor Băncii Naţionale a Moldovei

Eschivarea neîntemeiată de la primirea spre plată a biletelor Băncii Naţionale a Moldovei se

sancţionează cu amendă de la 20 la 35 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă

de la 150 la 200 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de

la 350 la 400 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea de dreptul de a

desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.

Articolul 3113. Divulgarea secretului comercial sau bancar

Divulgarea informaţilor ce constituie secret comercial sau bancar de către o persoană căreia

acestea i-au fost încredinţate sau i-au devenit cunoscute în legătură cu serviciul sau munca ei se

sancţionează cu amendă de la 150 la 250 de unităţi.

132

Articolul 3114. Încălcarea modului de trecere la conturi şi de virare de pe ele a

mijloacelor băneşti de către instituţiile financiare

(1) Încălcarea termenelor, stabilite de legislaţie, de trecere a mijloacelor băneşti în conturile

curente în lei moldoveneşti sau în valută străină pentru efectuarea operaţiunilor legate de activitatea

de bază ale întreprinzătorilor, trecerea mijloacelor băneşti, în numerar sau fără numerar, obţinute

din comercializarea mărfurilor (producţiei), din efectuarea lucrărilor şi prestarea serviciilor,

nemijlocit la conturile de depozit sau la alte conturi bancare similare, evitîndu-se conturile

respective, se sancţionează cu amendă, aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, de la 10 la 20 de

unităţi.

(2) Nevirarea, în termenul stabilit de legislaţie, la conturile bugetului public naţional

(incluzînd fondurile speciale) a sumelor obligaţiilor fiscale încasate de la contribuabili de către

instituţiile financiare sau de alte persoane responsabile de perceperea impozitelor ori de persoana

obligată să calculeze, să reţină şi să vireze impozitul în locul contribuabilului se sancţionează cu

amendă de la 100 la 150 de unităţi.

(3) Încălcarea modului stabilit de decontare, de către instituţiile financiare, a mijloacelor de pe

conturile contribuabililor, încălcarea termenelor, stabilite de legislaţie, de decontare a mijloacelor de

pe conturile clienţilor în temeiul unei cereri întocmite în modul cuvenit de către organul fiscal sau al

unei hotărîri definitive a instanţei de judecată (arbitrajului) se sancţionează cu amendă de la 15 la 25

de unităţi.

(4) Deschiderea ilegală de conturi contribuabililor, adică deschiderea de către bănci sau de

alte instituţii de credit a unor conturi curente în lei moldoveneşti sau în valută străină pentru

efectuarea operaţiunilor legate de activitatea de bază sau a unor alte conturi bancare fără certificatul

organului fiscal ori cu încălcarea cerinţelor stabilite de lege pentru deschiderea de conturi bancare

sau nenotificarea organului fiscal de către instituţia financiară despre deschiderea de conturi

contribuabililor se sancţionează cu amendă, aplicată persoanei cu funcţie de răspundere din

instituţia financiară, de la 10 la 25 de unităţi.

(5) Primirea de către instituţia financiară a documentelor de la agenţii economici cărora nu li

s-au atribuit coduri fiscale, precum şi executarea lor în lipsa informaţiei despre atribuirea de coduri

fiscale se sancţionează cu amendă, aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, de la 10 la 25 de

unităţi.

Articolul 3115. Încălcarea în instituţiile financiare a modului de evidenţă şi decontare.

(1) Deschiderea, modificarea sau închiderea de către instituţia financiară a contului bancar al

contribuabilului fără certificatul autorităţii fiscale ori cu încălcarea altor reguli stabilite de legislaţie,

133

neprezentarea ori neprezentarea în termen a informaţiei despre modificarea sau închiderea contului

bancar al contribuabilului se sancţionează cu amendă de la 20 la 30 de unităţi.

(2) Efectuarea de către instituţia financiară a unor operaţiuni pe contul bancar al

contribuabilului fără ca autoritatea fiscală să confirme luarea la evidenţă a contului bancar deschis

sau neutilizarea de către instituţia financiară, în modul stabilit de legislaţie, a codului fiscal al

persoanei fizice se sancţionează cu amendă de la 30 la 40 de unităţi.

(3) Încălcarea termenelor stabilite de legislaţie pentru înregistrarea mijloacelor băneşti în

conturile bancare ale persoanei juridice sau înregistrarea mijloacelor băneşti, obţinute din

comercializarea de mărfuri, executarea de lucrări şi prestarea de servicii, în conturile de depozit sau

în alte conturi bancare eludîndu-se conturile curente în monedă naţională sau în valută străină se

sancţionează cu amendă de la 10 la 20 de unităţi.

(4) Încălcarea termenelor de înregistrare în conturile Trezoreriei de Stat a sumelor încasate de

la contribuabil se sancţionează cu amendă de la 30 la 40 de unităţi.

(5) Neexecutarea (totală sau parţială) sau executarea tardivă a dispoziţiei de plată trezoreriile

sau a dispoziţiei incaso trezoreriile, sau a documentului de executare silită emis în baza hotărîrii

definitive a instanţei de judecată privind executarea obligaţiei în cazul în care contribuabilul,

debitorul şi/sau clientul său dispun de mijloace băneşti la contul bancar, sau neexecutarea deciziei

autorităţii fiscale de suspendare a operaţiunilor la conturile bancare ale contribuabilului, sau

neexecutarea cerinţelor din citaţia bancară se sancţionează cu amendă de la 30 la 40 de unităţi.

(6) Neîndeplinirea de către instituţia financiară a obligaţiei de stabilire pentru întreprinderi,

instituţii şi organizaţii a limitelor de casă şi normativelor admisibile de cheltuire a banilor gheaţă

din venitul lunar pentru necesităţi urgente se sancţionează cu amendă, aplicată persoanei fizice, de

la 15 la 25 de unităţi sau cu amendă, aplicată persoanei juridice, de la 100 la 200 de unităţi.

Articolul 3116. Încălcarea de către instituţiile financiare (sucursalele sau filialele lor) a

modului de decontare

(1) Încălcarea termenelor stabilite de legislaţie pentru înregistrarea mijloacelor băneşti în

conturile bancare ale persoanelor juridice se sancţionează cu amendă de 5% din suma neînregistrată

în termen.

(2) Înregistrarea mijloacelor băneşti, obţinute din comercializarea de mărfuri, executarea de

lucrări şi prestarea de servicii, în conturile de depozit sau în alte conturi bancare eludîndu-se

conturile curente în monedă naţională sau în valută străină se sancţionează cu amendă de 5% din

suma înregistrată.

134

(3) Neexecutarea sau executarea tardivă a dispoziţiei de plată trezoreriale şi/sau a dispoziţiei

incaso trezoreriale privind stingerea obligaţiei fiscale în cazul în care contribuabilul sau debitorul

lui dispune de mijloace băneşti la contul bancar se sancţionează cu amendă, pentru fiecare zi de

întîrziere, de 0,5% din suma care trebuie plătită.

(4) Încălcarea termenelor de înregistrare în conturile Trezoreriei de Stat a sumelor încasate de

la contribuabil se sancţionează cu amendă, pentru fiecare zi de întîrziere, de 5% din suma

neînregistrată în termen.

(5) Neprezentarea sau prezentarea tardivă de către instituţia financiară (sucursala sau filiala

acesteia) la organul fiscal a informaţiei despre înscrierea în contul bancar al contribuabilului a

mijloacelor băneşti, în cazul suspendării operaţiunilor la acest cont, se sancţionează cu amendă,

pentru fiecare zi de neprezentare sau de întîrziere, de 0,1% din suma înscrisă în cont.

Articolul 3117. Încălcarea regulilor privind operaţiunile valutare

Încălcarea regulilor privind operaţiunile valutare, stabilite de Banca Naţională a Moldovei, se

sancţionează cu amendă de la 100 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu

amendă de la 300 la 350 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu

amendă de la 400 la 500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea de

dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.

Articolul 3118. Încălcarea termenelor de repatriere a mijloacelor materiale şi a

mijloacelor băneşti

Încălcarea termenelor de repatriere a mărfurilor şi a serviciilor, a mijloacelor băneşti care,

conform regulilor stabilite de legislaţia Republicii Moldova, trebuie transferate în mod obligatoriu

pe contul băncii autorizate a Republicii Moldova se sancţionează cu amendă de la 50 la 100 de

unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 150 la 200 de unităţi convenţionale

aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 400 la 500 de unităţi convenţionale

aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un

termen de la 3 luni la un an.

135

Anexa nr.2

PROPUNERE DE LEGE FERENDA – 2

Completarea Codului Contravenţional al Republicii Moldova, Cod nr.218 din 24.l0.2008.

Monitorul Oficial al R. Moldova Nr.3-6, art. Nr.15 (în vigoare din 31.05.2009).

1. În alin. 1 al art. 402 „Organele de control financiar şi fiscal ale Ministerului Finanţelor”

(Cartea a doua. PROCESUL CONTRAVENŢIONAL, Titlul I. PARTEA GENERALĂ, Capitolul

III. Autorităţile competente să soluţioneze cauzele contravenţionale):

- de a modifica cifrele „288-292” prin „288”.

- de a exclude cifrele „293”.

2. A introduce în textul Codului un nou articol, art.4041 „Banca Naţională a Moldovei”, cu

următorul conţinut:

(1) Contravenţiile prevăzute la art.3111–3118 se examinează de Banca Naţională a Moldovei.

(2) Sînt în drept să examineze cauze contravenţionale şi să aplice sancţiuni guvernatorul,

prim-vicepreşedinte şi vicepreşedinţii Băncii Naţionale a Moldovei.

Anexa nr.3

PROPUNERE DE LEGE FERENDA – 3

Completarea Codului Contravenţional al Republicii Moldova, Cod nr.218 din 24.l0.2008.

Monitorul Oficial al R. Moldova Nr.3-6, art. Nr.15 (în vigoare din 31.05.2009).

După Capitolul IX „Calea extraordinară de atac. Revizuirea” de introdus Capitolul X

„Prevederi speciale privind contravenţiile din domeniul bancar”.

Respectiv, Capitolul X „Trimiterea spre executare a hotărârii judecătoreşti. Problemele ce

urmează a fi soluţionate la executarea sancţiunii contravenţionale” va deveni – Capitolul XI.

Capitolul X

PREVEDERI SPECIALE PRIVIND CONTRAVENŢIILE DIN DOMENIUL BANCAR

Articolul 4771. Dispoziţii generale

(1) Examinarea contravenţiilor din domeniul bancar se efectuează conform procedurii

contravenţionale prevăzute de prezentul cod, cu derogările şi completările prevăzute în prezentul

capitol.

136

(2) Tragerea la răspundere contravenţională pentru contravenţiile din domeniul bancar nu

înlătură obligaţia persoanei sancţionate de a plăti comisioane, taxe şi/sau majorări de întîrziere

(penalitatea), stabilite conform prevederilor legislaţiei în vigoare.

Articolul 4772. Termenul de prescripţie

(1) Termenul de prescripţie a răspunderii contravenţionale pentru încălcări bancare este de 4

ani. (regula generală – art.30, alin. 1 – 3 luni)

(2) Prescripţia executării sancţiunii contravenţionale aplicate pentru o contravenţie fiscală este

de 2 ani. (regula generală – art.30, alin. 5 – 1 an)

Articolul 4773. Autoritatea abilitată să examineze cauzele contravenţionale privind încălcările

bancare

(1) Cauzele contravenţionale privind încălcările bancare sînt examinate de Banca Naţională a

Moldovei.

(2) Sînt în drept să examineze cauzele contravenţionale privind încălcările bancare şi să aplice

sancţiuni contravenţionale, în numele autorităţilor abilitate, guvernatorul, prim-viceguvernatorul şi

viceguvernatorii Băncii Naţionale a Moldovei.

Articolul 4774. Participarea persoanei la examinarea cauzei

(1) Cauza de contravenţie bancară se examinează în prezenţa persoanei trase la răspundere,

citată în modul stabilit de prezentul cod.

(2) În cazul neprezentării persoanei citate în a cărei privinţă este declanşat procesul

contravenţional, cauza de contravenţie bancară poate fi examinată în lipsa ei.

Articolul 4775. Locul şi modul examinării cauzei de contravenţie bancară

(1) Cauza de contravenţie bancară este examinată la sediul Băncii Naţionale a Moldovei.

(2) Cauza de contravenţie bancară se examinează cu condiţia respectării secretului comercial.

(3) Decizia în cauza contravenţională este publică şi se înmînează ori se expediază

recomandat contravenientului în cel mult 3 zile.

Articolul 4776. Tipurile de decizii

(1) Asupra cauzei de contravenţie bancară poate fi pronunţată una dintre următoarele decizii

privind:

a) aplicarea de sancţiune contravenţională;

137

b) încetarea procesului contravenţional.

(2) Decizia privind încetarea procesului contravenţional se emite dacă:

a) există circumstanţe, prevăzute de prezentul cod, ce exclud sau înlătură răspunderea

contravenţională;

b) există, pentru acelaşi fapt, în privinţa persoanei trase la răspundere pentru contravenţie

bancară, o decizie/hotărîre neanulată.

Articolul 4777. Decizia asupra cauzei de contravenţie bancară

După examinarea cauzei de contravenţie bancară, Banca Naţională a Moldovei emite o

decizie, care trebuie să conţină:

a) denumirea autorităţii în al cărui nume se pronunţă decizia;

b) funcţia, numele şi prenumele persoanei care a emis decizia;

c) data şi locul examinării cauzei;

d) remarca despre participarea persoanelor care au săvîrşit încălcarea bancară

(reprezentanţilor lor);

e) denumirea (numele, prenumele), sediul (domiciliul), codul fiscal al persoanei care a săvîrşit

încălcarea bancară;

f) descrierea încălcării bancare cu indicarea articolelor, alineatelor, punctelor din actele

normative încălcate;

g) indicarea articolului, alineatului, punctului, literei din actul normativ care prevede

sancţiunea bancară;

h) decizia asupra cauzei;

i) termenul şi modul de contestare a deciziei;

j) alte date referitoare la caz;

k) semnătura persoanei care a emis decizia.

Articolul 4778. Particularităţile executării sancţiunii contravenţionale a amenzii

(1) Contravenientul beneficiază de o reducere cu 50% a amenzilor aplicate dacă respectă

următoarele condiţii:

a) nu are restanţe la data emiterii deciziei asupra cauzei de contravenţie bancară sau le stinge

concomitent cu acţiunile prevăzute la lit.b);

b) în termen de 3 zile lucrătoare de la data înmînării deciziei asupra cauzei de contravenţie

bancară, stinge sumele impozitelor, taxelor, majorărilor de întîrziere (penalităţilor) şi/sau 50% din

amenzile indicate în decizie;

138

c) prezintă, în termenul prevăzut pentru executarea benevolă a deciziei asupra cauzei de

contravenţie bancară, documentele ce confirmă stingerea sumelor prevăzute la lit.a) şi b).

(2) În baza documentelor prezentate conform alin. (1) lit.c), Banca Naţională a Moldovei va

adopta, în cel mult 10 zile lucrătoare, o decizie privind reducerea amenzilor cu 50%. În cazul în

care, după emiterea deciziei privind reducerea amenzilor, se constată nerespectarea a cel puţin unei

condiţii dintre cele prevăzute la lit.a) şi b), Banca Naţională a Moldovei îşi va anula decizia, iar

persoana nu va beneficia de reducerea cu 50% a amenzii.

Articolul 4779. Propunerile de lichidare a cauzelor şi condiţiilor săvârşirii încălcării bancare

Stabilind cauzele şi condiţiile săvîrşirii contravenţiei bancare, Banca Naţională a Moldovei

poate prezenta propuneri de lichidare a acestor cauze şi condiţii.

Articolul 47710. Contestaţia

(1) Contestaţia împotriva deciziei Băncii Naţionale a Moldovei poate fi depusă în decursul a

30 de zile de la data primirii deciziei sau de la data întreprinderii acţiunii contestate. În cazul

omiterii acestui termen din motive întemeiate, el poate fi restabilit, la cererea persoanei vizate în

decizie sau împotriva căreia a fost întreprinsă acţiunea, de Banca Naţională a Moldovei.

(2) Contestaţia depusă după expirarea termenului indicat la alin.(1), nerestabilit în modul

prevăzut la acelaşi alineat, nu se examinează şi se restituie contestatarului.

(3) Contestaţia se depune la organul emitent al deciziei.

(4) Contestaţia suspendă executarea deciziei contestate.

(5) Contestaţia se examinează în termen de 30 de zile din data primirii. La examinarea

contestaţiei poate fi invitat contestatarul.

(6) Decizia pe marginea contestaţiei se înmînează sau se expediază recomandat

contravenientului în cel mult 3 zile.

Articolul 47711. Contestarea în instanţă judecătorească

Decizia asupra contestaţiei poate fi atacată în instanţă judecătorească în ordine generală,

conform prevederilor capitolelor VII–IX din Cartea a doua – PROCESUL CONTRAVENŢIONAL;

Titlul II – PARTEA SPECIALĂ.