CAPITOLUL I

CARACTERIZAREA SECTORULUI DE PRODUCŢIE ŞI COMERCIALIZARE A FRUCTELOR ÎN ROMÂNIA

În perioada tranziţiei una din principalele caracteristici ale agriculturii româneşti o reprezintă lipsa cronică a capitalului. Aceasta a determinat creşterea ineficienţei în alocarea resurselor cu consecinţe asupra creşterii şi competitivităţii ferimierilor români şi a întregului sector agricol. Agricultura României rămâne o agricultură de subzistenţă, problemele structurale ale acesteaia fiind dificil de rezolvat. Piaţa forţei de muncă din acest sector este definită printr-o pondere mare a agricultorilor în totalul populaţiei ocupate, precum şi numărul mare de fermieri vârstnici; printr-o excesivă dependenţă de activităţile agricole a populaţiei din mediul rural, un nivel educaţional scăzut şi un declin accentuat al veniturilor reale ale populaţiei.

Obiectivul fundamental al agriculturii, ca ramură importantă a economiei naţionale în noile condiţii determinate de integrarea în structurile europene, îl constituie stoparea declinului, redresarea treptată şi asigurarea condiţiilor pentru relansarea producătorilor agricoli, în concordanţă cu potenţialul natural, economic şi uman de care dispune România, pentru asigurarea securităţii alimentaţiei populaţiei şi crearea de disponibilităţi pentru export.

Creşterea cantitativă şi calitativă a producţiei agricole este posibilă doar prin valorificarea potenţialului productiv naţional şi promovarea unor sisteme de agricultură ecologică, stimulându-se creşterea performanţelor producătorilor agricoli şi a competitivităţii produselor agroalimentare româneşti pe piaţa internă şi internaţională.

În condiţiile progresului tehnic şi al tendinţei de globalizare şi informatizare a economiei, producţiei şi concurenţei, singura şansă de depăşire a greutăţilor şi lipsurilor perioadei de tranziţie o constituie performanţa, în ceea ce priveşte nivelul şi calitatea producţiei, care singure sunt în măsură să asigure un nivel de venituri superior.

Dintre sectoarele economice care au contribuit la formarea Produsului Intern Brut al României, pentru anul acesta, agricultura a avut unul dintre cele mai ridicate ritmuri de creştere. Pentru trimestrul trei, spre exemplu, valoarea adăugată brută a agriculturii la PIB a fost cu 34,5% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, agricultura şi construcţiile fiind cele mai puternice motoare ale creşterii economice.

România are un potenţial agricol semnificativ1, neexploatat însă la nivel optim. Cu 14,8 milioane hectare teren agricol (62,2% din total), România este pe locul al doilea după Polonia în cadrul ţărilor Central şi Est Europene

Sectorul horticol din România, parte integrantă a agriculturii, cuprinde 600.000 hectare, din care 200.000 hectare legume (în sere, solarii şi cîmp), 200.000 hectare pomi fructiferi şi 200.000 hectare viţă-de-vie, situîndu-se pe locul III în Europa, după Rusia şi Polonia.

România a exportat, anul trecut, 7.300 tone de fructe, dar a importat de 17 ori mai mult, adică 122.765 tone de fructe, potrivit datelor furnizate de Directia Politici de Piaţă în Sectorul Culturii Horticole din cadrul Ministerului Agriculturii.

1 Atât solul cât şi condiţiile climatice sunt favorabile agriculturii. Solul este bogat în cernoziom astfel că majoritatea terenurilor din câmpie se pretează pentru cultura cerealelor şi a altor culturi tipice zonei temperate. Aceste terenuri sunt cultivate în general cu grâu, porumb, orz, secară şi floarea soarelui. În zona colinară pe lângă porumb şi cartofi, există suprafeţe semnificative cu vii şi livezi iar în luncile râurilor în general se cultivă legume.

1

Astfel, exporturile româneşti de fructe s-au înjumătăţit anul trecut comparativ cu 2007 (cand nivelul a fost de 14.340 tone), în timp ce importurile s-au redus cu doar 7 procente, de la 132.270 tone in 2007, la 122.765 în anul 2008.

Cele mai importante scăderi în ceea ce priveşte exportul s-au înregistrat la mere, pere şi gutui. Astfel, exportul a scăzut cu aproape 9.400 de tone, până la 1.023 de tone în 2008, faţă de 10.400 de tone în 2007, iar importul s-a micşorat cu 10.000 de tone. În 2008, s-au importat 47.400 tone de mere, pere şi gutui faţă de 57.400 de tone în anul precedent. Pricipalele ţări din care s-a importat sunt Italia (11.000 tone de mere), Polonia (6.000 tone de mere) şi Macedonia (4.600 tone de mere).

La polul opus, cu cele mai mari creşteri pe partea de export, avem caisele, cireşele, piersicile şi prunele. În total, anul trecut s-au exportat circa 5.200 de tone, în creştere cu peste 2.200 de tone faţă de 2007. Importul de caise, cireşe, piersici şi prune s-a diminuat, în 2008, cu circa 6.000 de tone, comparativ cu anul anterior, pana la 28.230 de tone, principala ţară din care s-a importat fiind Grecia.

Potrivit Directiei Politici de Piaţă în Sectorul Culturii Horticole din cadrul MAPDR, Romania a importat, în 2008, aproximativ 185.000 tone de legume, dar a exportat de 13 ori mai puţin, adică 13.970 tone de legume. Ţara noastră a importat, în 2008, 185.467 tone de legume, în scădere cu 4,4% comparativ cu 2007, în timp ce volumul exporturilor s-a majorat cu 9,6%.

Piaţa fructelor, internă, judecând după regelementările care funcţionează în Uniunea Europeană, trebuie sa fim de acord că nu există. Economia de piaţă liberă, nu este sinonimă cu „haosul”; circulaţia produselor, a mărfurilor, se desfăşoară pe baza unor regelementări pe care le-a impus, în timp, însăşi „libertatea” de acţiune a numeroşilor „agenţi” care sunt antrenaţi de-a lungul lanţului producţiei – condiţionare – păstrare – procesare – desfacere.

Datorită gradului mare de perisabilitate a fructelor, comerţul cu astfel de produse a fost, de-a lungul anilor, limitat la strictul necesar, adică se importau produse care nu se puteau realiza în interiorul ţării, respectiv se exportau produse aflate în exces. Pe măsură ce au apărut mijloace tehnice moderne de păstrare şi transport a fructelor, reţelele comerciale dintre ţări s-au amplificat, diminuându-se pierderile din timpul distribuţiei produselor.

Principalii factori interni care au afectat şi afectează producţia şi comercializarea produselor agricole, determinând deficitul comercial al balanţei agricole sunt: structura fragmentată a exploataţiei agricole şi incertitudinea producţiei sistemelor integrate de distribuţie şi marketing; volumul oscilant al producţiilor de la an la an demontează strategiile de export, un bun exemplu în acest sens fiind producţia de cereale. La aceasta contribuie de asemenea lipsa de informaţie pe piaţă la nivelul producătorilor în ceea ce priveşte îndeosebi standardele de calitate.

În concluzie, se poate spune că România, dacă îşi îmbunătăţeşte capacitatea productivă şi sistemul de distribuţie a fructelor va reprezenta un puternic concurent pe piaţa regională, demn de luat în seamă de către toti producătorii. Cât priveşte piaţa internă, România va fi nevoită, în continuare, să importe citrice şi banane, iar pentru celelalte specii de fructe importurile vor fi mai multe de completare, pe anumite perioade ale anului, fiind de aşteptat ca o dată cu înăsprirea concurenţei să se stabilizeze preţurile de vânzare sau chiar să se reducă.

2

1.1 Importanţa economică şi alimetară a fructelor

Pomicultura constituie un domeniu al „resurselor agricole” care prin interacţiunea naturală (cu factorii de mediu) şi dirijantă (factori agrotehnici) are ca rezultat obţinerea unor sortimente de produse agricole – fructele – vital necesare existenţei umane.

În accepţiune modernă, pomicultura, ca resursă, reprezintă un subsistem conectat printr-o multitudine de legături, directe şi indirecte, cu celelalte resurse agricole, cu care se constituie în sistemul agricol, dar şi cu alte (industrial, transporturi, construcţii, servicii) precum şi cu mediu în general, în cadrul ecosistemului.

Sectorul culturilor hortiviticole reprezintă o componentă definitorie a ansamblului modern în care este concepută dezvoltarea agriculturii. De aceea un obiectiv de maximă importanţă îl constituie organizarea acestuia pe baze noi (moderne), menite să contribui la asigurarea populaţiei şi a industriei alimentare cu cantităţi suficiente de fructe pe o perioadă cât mai mare de timp (dacă se poate tot timpul anului).

Importanţa economică şi socială a culturii pomilor poate lua în considerare mai multe aspecte, printre care amintim valorificarea pe piaţa internă şi externă, materie primă pentru industria prelucrătoare, funcţie climatică de conservare a solului, cât şi ocuparea unei părţi din populaţie în activitatea pomicolă.

Fructele au o deosebită însemnătate pentru economia naţională, datorită calităţii produselor ce se obţin, ele sunt solicitate de către populaţie şi industria alimentară într-un sortiment mult mai larg, comparativ cu celalte produse agricole de natură vegetală sau animală. Astfel, daca din culturile cerealiere şi tehnice se produc 10 – 12 sortimente de bază, valorificate constant pe piaţă, din culturile horticole se obţin circa 35 sortimente de legume, 25 de fructe şi 4 de struguri., la care se adaugă produsele rezultate din prelucrarea acestora (ajungându-se la peste 150 de sortimente de fructe şi legume proaspete şi prelucrate).

Pentru România, care are condiţii propice pentru producerea fructelor, acestea pot deveni o sursă importantă de venituri prin exportul lor în ţările unde cererea nu este satisfăcută pentru astfel de produse, înă pentru a fi competitivi pe piaţa externă este necesară reorganizarea structurilor de producţie din agricultură (în general) şi din pomicultură (în special).

Importanţa economică a fructelor constă în rentabilitatea mare pe care o aduc cultivatorilor, în special în zonele pretabile pentru astfel de plantaţii – zonele deluroase pentru plantaţiile de pomi fructiferi. Totodată, printr-o mai bună ocupare a forţei de muncă se contribuie la o diminuare a şomajului (sau chiar la eliminarea lui) şi la dezvoltarea economică de ansamblu a zonei (în majoritatea cazurilor, puterea de cumpărare a populaţiei din zonele pomicole este peste media pe ţară).

Diminuarea şomajului în zonele pretabile pentru pomicultură este susţinută de consumurile mai mari de forţă de muncă (în comparaţie cu culturile cerealiere), consumuri care, pentru principalele culturi, sunt prevăzute (conform fişelor tehnologice) ca fiind următoarele:

- la plantaţiile de prun se consumă 808 ore-om/ha (în sistem de cultură intensiv);- la plantaţiile de măr se consumă 1038 ore-om/ha (în sistem de cultură clasic) şi 1603

ore-om/ha (în sistem intensiv);- la plantaţiile de piersic se consumă 1443 ore-om/ha (în sistem intensiv).De asemenea, pomicultura se caracterizează printr-o instensivitate mai mare în comparaţie

cu alte culturi, intensivitate susţinută de următoarele aspecte:- veniturile, valoarea adăugată şi profitul ce se pot obţine la hectar, în raport cu munca şi

investiţiile realizate, sunt mult mai mari în activitatea horticolă comparativ cu cultura cerealelor;

3

- caracterul mai puţin sezonier decât la alte culturi, determină mare varietate de produse oferind pe piaţă producţie marfă pe perioade relativ mai lungi de timp şi astfel venitul este continuu, la perioade scurte, determinând o vitezp de rotaţie mai rapidă a capitalului;

- utilizarea mai eficientă a fondului dunciar, prin aceea că la majoritatea plantaţiilor de pomi fructiferi producţiile medii la hectar au o valoare mai mare comparativ cu cele realizate la alte culturi vegetale.

Trebuie amintit, totodată, caracterul educativ al horticulturii, subramurile acesteia fiind dintre cele mai tehnice, solicitând o experienţă şi cunoaştere a tehnologiei specifice la un număr mai amre de culturi, ceea ce ridică nivelul profesional al horticultorilor.

În prezent, sănătatea se bucură de o atenţie deosebită, ea devenind o preocupare comună a întregii omeniri, alături de noţiunea de „sănătate individuală” a a apărut şi aceea de „sănătate publică”, aceasta din urmă bazându-se pe preocupări în direcţia promovării şi ocrotirii sănătăţii, prevenirii li controlului bolilor prin efortul organizat al întregii colectivităţi.

Pornind de la cele trei caracteristici definitorii ale alimentelor (să fie nutritiv, salubru şi plăcut) se poate spune că alimentaţia constituie atât un factor major de risc, cât şi un factor sanogen. Dacă nivelul caloric şi structura nutritivă a raţiei reprezintă o sinteză a cunoştinţelor de specialitate, acoperirea acestor cerinţe, prin intermediul diferitelor alimente, constituie un aspect aplicativ pluridisciplinar. Având ca punct de plecare necesarul fiziologic de consum, stabilirea cantităţilor de alimente trebuie să ţină seama de resursele şi tradiţiile alimentare ale ţării, de caracteristicile compoziţionale ale diferitelor alimente, de tendinţele generale ale industriei alimentare, ale comerţului şi consumului alimentar.

Fructele sunt surse importante de săruri minerale şi vitamine esenţiale. Fiind numeroase ca sortimente, ele acoperă o parte importanta a nevoilor de proteine si glucide su aspecte variate, conferind diversitate si savoare meniului zilnic.

Fructele constituie unul din componentele indispensabile ale alimentaţiei raţionale a omului. Cu puţine excepţii, datorită echilibrului şi armoniei dintre diferitele lor elemente (forme, mărimi, culori, arome, parfumuri, gusturi, componente fizico-chimice), fructele reprezintă aproape singurul aliment gata pregătit în natură, în stare finită, care se poate consuma proaspăt, fără nici un adaos sau vreun proces de prelucrare. Orice operaţiune de pregătire scade valoarea alimentară specifică a fructelor.

Valoarea lor alimentară se datorează componentelor chimice ale acestora şi formelor uşor accesibile organismului omenesc, la care se adaugă diferiţi excitanţi olfactivi, vizuali şi gustativi, care fac ca fructele sa aibă mare acceptabilitate în consum şi şi să fie savurate cu plăcere. Din punct de vedere chimic fructele conţin apă şi substanţă uscată (substanţe organice şi substanţe minerale). Conţinutul fructelor proaspete în apă variază în funcţie de specie în limite largi 73,5% la prune, 91,42% la piersici, 93% la căpşuni şi numai 4% la alune.

Conţinutul bogat în vitamine şi săruri minerale conferă fructelor o ridicată valoare profilactică şi de combatere a multor boli. Pentru asigurarea funcţiunilor normale ale organizmului din punct de vedere al aportului vitaminic, raţiile alimetare trebuie să cuprindă constant cantităţi raţionale de fructe proaspete sau conservate din cât mai multe specii şi soiuri, ţinând seama de conţinutul diferit al acestora în vitamine.

Valoarea nutritivă ridicată – inclusiv aport vitaminic – au şi produsele derivate din fructe cum sunt sucurile naturale nefermentate, compotul, siropurile, gemul, dulceaţa, marmelada şi indeosebi fructele uscate, care asigură împreună cu fructele păstrate în depozite, consumul diversificat, în cursul întregului an.

Fructele pomilor şi arbuştilor fructiferi constituie alimente indispensabile la alcătuirea unei raţii alimentare optime pentru menţinerea sănătăţii organismului. Ele conţin 2 – 25% hidraţi

4

de carbon, sub formă de zaharuri uşor asimilabile (yaharoză, fructoză), 0,5 – 1,5% proteine, 0,5 – 2% acizi organici liberi, 0,4 – 1,6% substanţe pectice, 0,10% substanţe tanoide, 0,5 % substanţe minerale pe bază de K, Ca, Fe, Mn, Mg, Al, S, P, Si, Cl, B, Cu, 80 – 85% apă, uleiuri volatile, vitamine şi aminoacizi.

Mai presus de toate fructele sunt bogate în vitamine, atât de necesare organismului omenesc. Caisele, piersicile, vişinele, coacăzele conţin β-carotenul sau provitamina A. Aneurina sau vitamina B1 se află în cantitatea de aproximativ 80 mg% în mere, iar în prune circa 130 mg%; vitamina B2 se găseşte în caise, iar acidul ascorbic sau vitamina C variază de la 5 la 40 mg% la mere, prune, gutui, zmeură, agrişe, vişine, piersici, caise, cireşe, pere până la 100 – 400 mg% la coacăzele negre, respectiv de 4 – 5 ori mai mult decât portocalele şi lămâile.Acizii organici aflaţi în fructe nu măresc aciditatea sucului gastric, fiind slabi si transformându-se uşor în alte produse, iar substanţele pectice şi sărurile minerale din fructe contribuie la diminuarea acidităţii. Sucul fructelor, în general, este regulatorul cel mai bun al sistemului vegetativ.

În etapa actuală ştiinţa alimentaţiei raţionale consideră fructele ca un mijloc important de îmbunătăţire a hranei, indispensabile în alcătuirea unor raţii echilibrate, datorită conţinutului bogat în substanţe nutritive şi a rolului pozitiv pe care îl au în desfăşurarea normală a funcţiilor organismului şi asigurarea sau refacerea stării de sănătate. Necesarul zilnic de fructe pentru organism este diferit în funcţie de o serie de factori. În funcţie de natura substanţelor componente, potenţialul energetic al fructelor variază între 40-2950 kj-100g parte comestibilă.

Fructele reprezintă alimente de larg consum, datorită compoziţiei lor complexe şi rolului pozitiv pe care îl au unele substanţe din fructe asupra funcţiunilor organismului. Conform cu principiile alimentaţiei raţionale, un om trebuie să consume zilnic circa 200 – 300 g fructe proaspete si industrializate, revenind 75 – 100 kg fructe anual la un locuitor.

Securitatea alimentară a României este determinată de producţia de fructe, considerate fiind alimentele de bază în hrana omului, alături de legume şi cereale.

Aceste argumente demonstrează importanţa fructelor, importanţă care le conferă un anumit loc în economia naţională.

5

1.2 Prezentarea sectorului de producţie şi comercializare a fructelor în România

În ceea ce priveşte comerţul agricol, România are un potenţial agricol semnificativ şi un avantaj comparativ al resurselor naturale şi a fost un exportator tradiţional de produse agricole până în 1990. O analiză a comerţului agricol românesc în perioada de după 1990 relevă o schimbare considerabilă a poziţiei pe pieţele agricole internaţionale, din exportator net de produse agricole în importator net, cu un deficit de peste 5 miliarde de dolari în ultimii 13 ani. Situaţia relevă un declin accentuat, ca urmare a scăderii producţiei agricole pe fundalul reformelor structurale ale proprietăţii agricole şi ale creşterii cererii interne pentru produse alimentare diverse şi de calitate superioară. În perioada respectivă, se pot distinge trei etape în comertul agricol de tranziţie. Astfel, între 1990-1993, se consemnează o perioada de declin puternic şi o balanţă comercială negativă, între 1994-1999 se constată o uşoară redresare a balanţei comerciale agricole, urmată de o nouă deteriorare în perioada 2000-2001, fenomen ce se constată şi în prezent.

Ponderea exporturilor agricole româneşti în totalul exporturilor se menţine la cote scăzute, între 3,3% si 8% ( spre comparaţie cu Ungaria care are o contribuţie a agriculturii in PIB de doar 5 % şi o pondere a exportului de produse agroalimentare de peste 20% din total). Discrepanţa între potenţial şi rezultate în ceea ce priveşte comerţul cu produse agricole şi balanţa acestuia este şi mai relevantă dacă se ia în considerare faptul că, în 2003, 41% din forţa de muncă era ocupată în mediul rural, iar ponderea agriculturii în PIB al Romaniei era de peste 11%. Principalii factori interni care au afectat şi afectează producţia şi comercializarea produselor agricole, determinând deficitul comercial al balanţei agricole sunt: structura fragmentată a exploataţiei agricole şi incertitudinea producţiei sistemelor integrate de distribuţie şi marketing; volumul oscilant al producţiilor de la an la an demontează strategiile de export, un bun exemplu în acest sens fiind producţia de cereale. La aceasta contribuie de asemenea lipsa de informaţie pe piaţă la nivelul producătorilor în ceea ce priveşte îndeosebi standardele de calitate.

Producţia de fructe realizată pe suprafeţe de până la 400 – 500 mp, cultivată cu specii şi soiuri diferite care să asigure un consum eşalonat, inclusiv în perioada de iarnă, este destinată autoconsumului, satisfacerii nevoilor familiale.

Plantaţiile care depăşesc câteva sute de mp şi ocupă suprafeţe de 1000 – 2000 mp până la câteva hectare, mai ales dacă sunt cultivat cu una – două specii pomicole, au deja un scop comercial, producţia realizată îl face pe proprietar să intre în relaţii cu piaţa, cu cererea şi să intre în competiţie.

Competiţia presupune informare, cunoaşterea cerinţelor consumatorilor, a cantităţilor ce pot fi absorbite de pe piaţă, sub ce formă, calitate, în ce perioade. Competiţia îl obligă pe producător să realizeze costuri cât mai reduse, să folosească tehnologii moderne, performante, să procure materialele şi echipamentele necesare (îngraşăminte, pesticide, erbicide, ambalaje, unelte, maşini) cu cea mai mare eficacitate şi cât mai ieftin.

Eficienţa activităţii de producţie este determinată în final de modul şi de formele de valorificare. În perioada de după 1990, pomicultura românească a cunoscut acelaşi ritm al declinului, în ce priveşte suprafeţele de livezi pe rod, producţia de fructe realizată şi, bineînţeles, investiţiile. Acest lucru a fost posibil datorită, în principal, următoarelor cauze:

- procesului lent şi întârziat al tranziţiei. Privatizarea unităţilor de stat s-a prelungit mult, iar la finele anului 2007 era încă neterminat.

6

- politicii nefaste a preţurilor la fructe şi nu numai. În lipsa unei organizări adecvate şi a oricăror iniţiative pe linia promovării formelor asociative în valorificarea produselor agricole, în general, a avut loc, pe întreaga perioadă o degradare continuă a preţurilor la producător şi în baza costurilor sporite de producţie, o slăbire accentuată a veniturilor din pomicultură.

S-ar mai adauga la aceste aspecte de fond, dezorientarea producătorilor de fructe, faptul că în politica de orientare a producţiei şi valorificării fructelor, integrării ţării noastre în Uniunea Europeană care a avut loc pe data de 1 ianuarie 2007, a determinat confuzie, neclarităţi, implicaţii lipsite de orice încurajare şi perspectivă pentru pomicultorii noştri.

Patrimoniul pomicol, constituit din livezi si pepiniere, însuma în anii ’80 290 mii ha, reprezentând 2% din suprafaţa agricola a ţării. În prezent, patrimoniul pomicol este mult diminuat, suprafaţa totală cultivată cu pomi fructiferi în anul 2008 fiind de 161,3 mii ha. Având în vedere producţiile obţinute în perioada 2004-2006, principalele specii pomicole cultivate în România sunt: prunul, mărul, cireşul şi vişinul. Anual, suprafaţa nou înfiinţată cu diverse specii pomicole este de aproximativ 2000 ha, în timp ce suprafaţa plantaţiilor în declin este de cca. 30 de ori mai mare.

Suprafeţele ocupate cu pomi fructiferi reprezintă: 1,7% din suprafaţa agricolă; cca 2,2% din suprafaţa cultivată a ţării;

Tabelul 1

Situaţia actuală în producerea fructelor

Nr.Crt. Specificatie UM 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

1. Livezi pe rod Mii ha 189 200 200 181 172 166 161

2. Productia de fructe Mii tone 1100 2080 1583 1151 1366 1000 1305

Sursa: Direcţia politici de piaţă în horticultură şi industrie alimentară din cadrul MAPDR

Figura 1

Producţia de fructe reprezintă 3,1% din bugetul UE şi 17% din totalul producţiei agricole a UE. În ultimii 10 ani, sectorul a fost supus unei presiuni puternice din partea lanţurilor concentrate de distribuţie şi reduceri, lanţuri ce joacă un rol important în stabilirea preţurilor, dar şi din partea importurilor, care au o cotă de piaţă în creştere datorită calităţii îmbunătăţite şi a preţurilor relativ scăzute. Actuala OPC se bazează parţial pe sprijinirea producătorilor pe baza producţiei pusă la dispoziţia industriei prelucrătoare, pe ajutorul acordat procesatorilor şi producătorilor, prin intermediul OP-urilor, în unele cazuri pe baza suprafeţei cultivate. Aceste

7

189

1100

200

2080

200

1583

181

1151

172

1366

166

1000

161

1305

0

500

1000

1500

2000

2500

2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008

Situaţia actuală în producerea fructelor

Livezi pe rod/ ha

Productia de fructe/tone

sisteme, care nu sunt aliniate reformei PAC, acoperă, citricele, perele, nectarinele, piersicile, smochinele uscate, prunele şi stafidele.

România poate produce anual cca. 4 900 000 tone, din care legume 45%, struguri pentru masă 15% şi fructe 40%. Din punct de vedere al suprafeţei sectorul privat controlează cea mai mare parte a cca. 98% restul fiind în administrarea statului prin staţiunile de cercetare sau ADS.

În 2008 producţia de fructe din livezi, a crescut cu 2,0% faţă de anul 2007. La principalele specii de pomi fructiferi producţia a înregistrat creşteri. La pruni, cu (23,6%), caişi-zarzări (22,2%) şi scăderi la: meri (-10,2%) şi peri (-13,0%), iar la cireşi-vişini s-a menţinut la nivelul anului 2007. Suprafeţele cultivate cu principalele specii de pomi fructiferi au scăzut - la meri (-6,8%) şi la pruni (-1,3%). La peri, cireşi-vişini şi caişi-zarzări s-au menţinut la nivelurile anului 2007.

Raportul producţiilor medii din România pe ultimi trei ani şi din UE 25 arată ca în România se produce:

legume: 22,8% din producţia de pepeni, 17,9% din producţia de varză şi 4,9% din producţia de ceapă;

fructe: 9,3% din producţia de prune, 3,6% din producţia de mere şi 2,2% din producţia de cireşe.

Producţia de fructe şi legume procesate reprezintă cca. 11% din totalul producţiei horticole. Materia primă este asigurată în proporţie de 95% din producţia internă ceea ce face ca în sectorul de procesare să lucreze aproximativ 20 000 de muncitori calificaţi. România are o capacitatea de prelucrare industrială pentru fructe şi legume de 300 000 tone, 80% din capacităţile actuale de producţie au fost modernizate atât prin fonduri proprii cât şi prin SAPARD. Valoarea investiţiilor făcute în fabricile de procesare în ultimii doi ani au fost de peste 40 milioane €. Mare parte din unităţile de procesare au implementat sistemul HCCP permiţând pătrunderea pe piaţa comunitară şi internaţională. În acest moment cca. 60% din producţia de conserve are ca destinaţie principală lanţurile de super market-uri din România si UE dar producţia românească ajunge şi în state ca Israel, Canada sau SUA. Principalele produse pe bază de fructe rezultate în urma procesării în România sunt: compotul, dulceaţa, sucurile naturale, fructele uscate şi magiunul. 

În anul 2000 s-au produs: 365 000 t mere; 345 000 t prune; 65 000 t pere; 76 000 t cirese; 23 000 t piersici; 23 000 t nuci; 27 000 tone caise; 6 500 t gutui; 15 600 t capsuni; 3 900 fructe de arbusti, comparativ cu anul 2003 în care s-au realizat 1.112.700 t, evoluţia producţiei fiind influenţată pe parcursul anilor de numeroşi factori, inclusiv climatici, care au determinat ca limitele inferioare să fie de numai 917.400 t în 1995, cea mai slabă producţie de fructe din ultimii 30 ani, până la 2.182.500 t în anul 1993 considerat cu cea mai mare producţie obţinută vreodată în România (tabelul 1). Producţia totală de fructe la nivel naţional, în ultimele 2 – 3 decenii, a oscilat în jurul valorii de 1.000.000 tone fructe, cu o medie la hectarul de plantaţie în jur de 6,5 – 7,0 tone. Aceasta reprezintă cca. 30 –35% din producţiile realizate în principalele ţări pomicole din U.E. Producţia naţională de fructe s-a majorat, în 2008, cu circa 22%, până la aproximativ 1,3 milioane de tone, în timp ce suprafaţa cultivată s-a redus cu 4,5%, până la 198.700 de hectare, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR).

Astfel, conform datelor Direcţiei Politici de Piaţă în Sectorul Culturii Horticole din cadrul MAPDR, în 2008, producţia de fructe a crescut cu 239.200 tone, faţă de anul precedent, când se înregistrau 1.075.800 tone, iar suprafaţă cultivată cu fructe s-a redus cu 9.000 de hectare, de la 207.700 de hectare, în anul 2007.

Principalul obiectiv, pentru creşterea producţiei de fructe constă în asigurarea consumului a cel puţin 55 – 60 kg fructe proaspete pe locuitor, ceea ce ar apropia România de nivelul atins

8

deja de o bună vreme, de către ţările avansate europene şi pentru care există toate condiţiile şi posibilităţile pedo-climatice, economice şi umane pentru a fi atins. Un astfel de nivel de consum pentru populaţia României, împreună cu acoperirea nevoilor pentru turism, consumuri colective, înseamnă, pe total, asigurarea unei producţii autohtone de fructe diverse, în stare proaspătă, de circa 1 milion tone, cu care s-ar acoperi pe de-a întregul nevoile pieţei interne.

Tabelul 1.1Evoluţia producţiei de fructe (mii tone)

- Mii tone –Specia 1993 1995 1996 1997 1998 2003 2004 2005 2006 2007 2008Total 2182,5 917,4 1361,8 1416,5 1036,4 1112,7 875,9 1547,4 1426,9 1010,2 1305Mere 1097,1 457,2 659,7 664,1 364,6 515,0 424,2 591,0 550,6 316,4 500,4Prune 703,7 252,5 663,0 491,6 404,4 350,0 339,6 595,7 590,8 219,4 565,7Pere 108,0 63,0 74,2 69,9 64,5 70,0 28,3 82,0 61,7 22,7 57,9Cireşe + Vişine

106,4 60,5 89,3 73,8 77,9 70,0 36,8 109,7 100,9 26,1 72,8

Caise 41,7 15,2 43,8 27,6 37,0 20,0 13,2 49,7 37,1 6,8 33,7Piersici 49,7 13,4 25,9 17,4 17,9 14,0 13,7 26,3 16,0 9,2 18.1Nuci 32,6 22,7 35,7 32,9 32,5 37,5 4,6 45,1 38,3 23,9 25,1

Sursa: Institutul National de Statistică

Se mai adaugă la această cantitate, cel puţin 700 - 800 mii tone fructe pentru asigurarea materiei prime necesare industriei prelucrătoare, inclusiv pentru băuturi din fructe şi alte 100 mii tone care să constituie cantitatea minimă rezonabilă, de participare a României la exportul de fructe proaspete diverse. Evoluţia producţei de fructe este reprezentată la nivelul ţării de mere şi pere, cu ponderile cele mai mari în totalul producţiei, aşa cum se poate observa şi din anexa1.

Cu alte cuvinte, cerinţele de producţie pomicolă pot fi evaluate, în mod realist şi rezonabil, la un nivel de 1,8 – 2,0 milioane tone fructe aual, nivel care, în condiţii normale, poate fi realizat, fără mari probleme.

Datorită gradului mare de perisabilitate a fructelor, comerţul cu astfel de produse a fost, de-a lungul anilor, limitat la strictul necesar, adica se importau produse care nu se puteau realiza în interiorul unei ţări, respectiv se exportau produse aflate în exces în anumite ţări. Pe măsură ce au apărut mijloace tehnice moderne de păstrare si transport a fructelor, reţelele comerciale dintre ţări s-au amplificat, diminuându-se pierderile din timpul distribuţiei produselor.

Preocupări pentru organizarea rentabilă a comerţului cu fructe au existat încă de la apariţia economiei de schimb, datorită diviziunii muncii, agenţii economici se specializează, unii acţionează în domeniul agriculturii, alţii în industrie sau al prestărilor de servicii. Producătorii specializaţi în obţinerea de fructe produc o cantitate peste propriile necesităţi, iar pentru a-şi satisface ansamblul nevoilor de consum (productiv şi final) apelează la schimb, înstrîinează o parte din bunurile economice produse pentru a-şi procura alte utilităţi necesare existenţei şi dezvoltării sale.

Comerţul produselor agroalimentare, incusiv cele hortiviticole şi în special fructele începe să dea semne de înviorare abia, după legiferarea reformei agrare prin care sunt expropriate 1 468 000 ha şi împroprietăriţi peste 900 000 de ţărani. Astfel comerţul fructelor începe sa capete o nouă organizare. Se instituie fondul centralizat de stat care se realiza prin încheierea de contracte cu producătorii agricoli (gospodării individuale, gospodării agricole colective şi gospodării agricole de stat).

9

CAPITOLUL II

ANALIZA DIAGNOSTIC A ACTIVITĂŢII ECONOMICO- FINANCIARE LA S.C.D.P VOINEŞTI

2.1 Prezentarea generală a S.C.D.P Voineşti

Înfiinţată în anul 1950 de către Academician Profesor Traian Săvulescu, directorul Institutului de Cercetări Agronomice al României (ICAR), Staţiunea Voineşti, este una din cele mai vechi staţiuni pomicole cu o îndelungată şi prodigioasă activitate de cercetare – dezvoltare – extensie.

Amplasată în mijlocul unei zone pomicole binecuvântate, la jumătatea distanţei între oraşele încărcate de istorie Târgovişte şi Câmpulung, unde speciile măr, păr, prun şi cireş cresc încă în flora spontană şi semicultivată, staţiunea şi-a pus amprenta de la început, pe valea Dâmboviţei, locuită de moşneni statornici, trăitori de veacuri pe aceste meleaguri, care chiar în febra colectivizării forţate a agriculturii, au reuşit în câteva comune din jurul staţiunii să-şi păstreze proprietăţile în general mici moştenite de la strămoşi.

În aceste condiţii, în momentul apariţiei primelor rezultate ale cercetării din staţiune a găsit parteneri interesaţi de dialog la care a transmis cu rezultate foarte bune experienţa câştigată.

Rezultatele acestei munci tenace şi continui, a transformat moşnenii din zona de influenţă a staţiunii şi unităţile socialiste de atunci în oameni cu stare, respectiv unităţi pomicole eficiente, demonstrând împotriva trâmbiţatei „superiorităţi colectiviste” eficienţa proprietăţii private. Astfel, din purtătorii tradiţiilor strămoşeşti şi a costumelor populare, care atinsese apogeul înainte de instalarea regimului comunist din România, locuitorii din comunele situate în jurul staţiunii au devenit cei mai înstariţi din România, mai ales după anul 1989.

Statiunea de cercetare şi productie pomicolă Voineşti a fost înfiinţată la 1 ianuarie 1950. Este amplasata în zona dealurilor Subcarpaţilor Meridionali, în centrul Bazinului pomicol Dâmboviţa, în localitatea Voineşti, din Judetul Dâmboviţa, la km 29 de pe şoseaua Targovişte-Câmpulung Muşcel şi la circa 110 km de Bucureşti.

Geografic, amplasarea se încadrează între urmatoarele coordonate: latitudine 450N şi longitudine 25015E, altitudinea fiind cuprinsă între 400 şi 600m.

Clima este temperată, cu veri fără călduri excesive şi ierni mai blânde, când temperatura rareori coboară sub – 200C.

Temperatura medie multianuală (normală zonei) este de 8,80C, iar suma precipitaţiilor anuale de 782 mm, din care 60% cad în perioada de vegetaţie (aprilie-septembrie). Cele mai multe ploi se înregistrează în lunile mai, iunie şi iulie, atunci când nevoile pomilor sunt cele mai mari. Zona este ferită de vânturi puternice datorită existenţei versanţilor de o parte şi de alta a văii râului Dâmboviţa.

Plantaţiile pomicole din staţiune sunt amplasate pe prima terasă a râului Dâmboviţa, solul si subsolul fiind corespunzatoare culturii pomilor, se încadrează în 4 clase, 9 tipuri şi 5 subtipuri.

Clasa predominantă este cea a solurilor neevoluate, cu fertilitatea mijlocie spre slabă, cu un conţinut în humus cuprins între 3,60 si 1,50%, pH de la slab acid la slab alcalin.

Textura solului este nisipoasă-lutoasă în lunca sau pe terasele joase încă neformate şi lutoasă-lutoargiloasă pe masura deplasarii de albia râului Dâmboviţa, apartinând solurilor de pe glacis (bruneumezobazice). Apa freatică se găseşte la adâncimi variabile de albia râului

10

Dâmboviţa. Zona este ferită de vânturi puternice datorită existenţei versanţilor de o parte şi de alta a Văii râului Dâmboviţa.

De la înfiinţare a avut ca obiectiv prioritar stabilirea de soluţii tehnico-organizatorice pentru refacerea patrimoniului pomicol şi mai apoi de a pune bazele dezvoltării şi modernizării pomiculturii în Bazinul pomicol Dâmboviţa şi în zona sa de influenţă.

Au fost prevăzute programe şi obiective din cele mai îndrăzneţe, care au condus permanent la promovarea sortimentelor şi tehnologiilor moderne în pomicultura românească, afirmându-se ca lider pe plan ştiinţific şi de producţie în zonă şi pe ţară, făcându-se cunoscută şi peste hotare.

Obiectul de activitate

a) activitatea de cercetare cu caracter fundamental şi aplicativ pentru: conservarea resurselor genetice şi utilizarea fondului de germoplasmă la măr; crearea de noi soiuri la pomi şi portaltoi, cu înaltă valoare agroproductivă; stabilirea tehnologiilor avansate de multiplicare şi producere a materialului săditor cu

înaltă valoare agrobiologică la speciile pomicole : măr, păr, prun, cireş, vişin şi afin; elaborarea de noi sisteme de cultură tehnologii şi secvenţe tehnologice, în scopul

creşterii competitivităţii tehnico-economice pentru cultura pomilor şi arbuştilor fructiferi; elaborarea sistemelor integrate de prevenire şi combatere a bolilor şi dăunătorilor din

plantaţiile de pomi şi arbuşti fructiferi; crearea unor ecosisteme pomicole cu un înalt nivel de agroproductivitate, eficienţă

economică şi stabilitate ecologică; studii şi elaborarea de tehnologii privind păstrarea fructelor; elaborarea studiilor de organizare, eficienţă economică şi marketing în producţia de

fructe.b) activitatea de dezvoltare tehnologică şi microproducţie experimentală pentru verificarea şi

validarea rezultatelor cercetării ştiinţifice reprezentând:- încercarea, omologarea şi zonarea sortimentului de pomi şi arbuşti fructiferi;- dezvoltarea în plantaţii experimentale, în condiţii similare exploataţiilor de producţie

actuale, a noilor tehnologii de înmulţire şi cultură a pomilor şi arbuştilor fructiferi;- stabilirea mijloacelor tehnice şi de optimizare economică pentru introducerea în producţie

a noilor creaţii destinate progresului genetic şi tehnologic în pomicultură;- cultivă cereale păioase şi plante tehnice în asolamentul pepinierei.c) activitatea de dezvoltare cu scop de propagare şi generalizare a rezultatelor cercetării

ştiinţifice reprezentând :- producerea de material săditor pomicol cu înaltă valoare agrobiologică;- acordarea de asistenţă tehnică şi consultanţă ştiinţifică în profilul staţiunii;- cultura cerealelor păioase în asolamentul pepinierei; - producerea de fructe : mere, pere, prune, cireşe, vişine, afine, coacăze, petale de trandafir;- transport de bunuri şi persoane cu mijloace proprii din dotare;- editarea de publicaţii cu rezultate obţinute în activitatea de cercetare, comparativ cu cele

din literatura de specialitate.

Evoluţia şi structura capitalului la S.C.D.P Voineşti

11

Tabelul 2Nr.Crt.

Specificare Anii2006 2007 2008

1. Capital total din care: 1052484 1054708 9128422. Capital social 105157 105157 1051573. Rezerve din reevaluare 341363 341363 3413634. Rezerve 8532 8532 85325. Rezultatul reportat + 579672 + 590772 + 4391166. Rezultatul exerciţiului + 11100 + 2224 + 120147. Patrimoniul public 6660 6660 6660

- lei - Sursa: S.C.D.P Voineşti

Organizarea activităţii

Activitatea staţiunii este structurată pe trei direcţii prioritare : Cercetare ştiinţifică Dezvoltarea tehnologică (inclusiv producerea de material săditor pomicol) Valorificarea cercetărilor proprii în sectorul pomicol

Activitatea de cercetare ştiinţifică s-a desfăşurat până în anul 2002 pe baza planului tematic de cercetare. Din anul 2002 activitatea de cercetare şi-a menţinut obiectivele, însă finanţarea s-a realizat prin accesarea de fonduri prin două proiecte din Programele AGRAL şi BIOTECH şi valorificatrea producţiei din microproducţie.

În prezent activitatea de cercetare este organizată pe 3 laboratoare distincte :- genetică şi ameliorarea pomilor;- agrotehnică pomicolă;- protecţia fitosanitară a livezilor.

Sectorul de dezvoltare deţine 2 ferme :- 1 fermă cu profil pomicol;- 1 fermă (pepinieră) pentru producerea materialului săditor pomicol.

Prezentarea condiţiilor de desfăşurare a activităţii

Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură S.C.D.P. Voineşti este înfiinţată în scopul desfăşurării activităţii de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică în domeniul pomiculturii.

Situată în centrul Bazinului pomicol Dâmboviţa, S.C.D.P Voineşti şi-a prevazut programe şi obiective din cele mai îndrăzneţe care au dus şi duc în permanenţă la promovarea şi modernizarea tehnologiilor în pomicultura romanească.

Baza materială

12

La înfiinţare, staţiunea a primit ca sediu, clădirea fostului Ocol agricol din comuna Voineşti, în jurul căreia au fost comasate 120 ha teren, pentru livezi experimentale.

În decursul timpului, baza materială s-a dezvoltat continuu în anul 1960 a fost dată în folosinţă o clădire nouă pentru laboratoare, prin reamenajarea fostei fabrici de marmeladă. În anii 1957 – 1960, staţiunea a primit alte 343 ha teren de diferite categorii de folosinţă.

Mijloacele de bază s-au dezvoltat continuu, creându-se condiţii de lucru tot mai bune de la un an la altul, pentru toate sectoarele de activitate.

În afară de pavilionul cercetării, staţiunea Voineşti dispune de trei clădiri adiministrative, un depozit pentru păstrarea fructelor cu capacitatea de 200 de tone, o seră – casă de vegetaţie, 3 magazii pentru depozitarea materialelor şi insectofungicidelor, cantină şi sală de mese, două clădiri destinate sectorului mecanic, 4 garaje pentru mijloacele auto şi trei grajduri pentru adăpostirea a 200 capate taurine, sedii de ferme şi spaţii amenajate pentru adăpostirea ambalajelor, tractoarelor şi maşinilor agricole.

După anul 1980, în zona Izvoare s-au pus bazele dezvoltării unei platforme de păstrare şi industrializare a fructelor, în componeneţa căreia intra un depozit frigorific cu capacitatea de 5000 tone, cu hală de sortare, pavilion administrativ cu sală de mese şi două camere de cazare a 60 muncitori, spaţii pentru laborator de analize biochimice, birouri.

2.2 Analiza diagnostic a managementului practicat la S.C.D.P. Voineşti

2.2.1 Prezentarea structurii organizatorice

Staţiunea are în cadrul structurii sale sector de cercetare-dezvoltare (ferme, sectoare, unităţi de prezentare şi desfacere) şi alte structuri organizatorice necesare realizării obiectului său de activitate (vezi Anexa 2). Principalele compartimente ale staţiunii sunt :

- compartiment cercetare;- compartiment resurse umane - salarizare;- compartiment financiar contabil;- compartiment marketing;- compartiment dezvoltare;- sector mecanic;- oficiul de calcul;- compartiment administrativ, secretariat.

Sarcinile şi atribuţiile ce revin fiecărui sector sunt cuprinse în fişa postului.Organele de conducere ale staţiunii sunt :

- Consiliul de administraţie ;- Comitetul de directie;- Consiliul ştiinţific;- Director.Conducerea operativă este asigurată de membrii comitetului de direcţie, format din :- Director;- Contabil şef;- Secretarul ştiinţific;- Inginerul şef;Consiliul de administraţie se numeşte prin Decizie a ASAS Bucureşti, cu avizul Institului

de Cercetare – Dezvoltare pentru Pomicultură, la propunerea directorului staţiunii şi este format

13

din 7 membrii numiţi pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînoit, iar cel mult jumătate din membrii acestuia pot fi înlocuiţi la fiecare 2 ani.

Din Consiliul de administraţie fac parte în mod obligatoriu :- directorul staţiunii – preşedinte;- secretarul ştiinţific – vicepreşedinte;- inginerul şef;- contabilul şef;- un reprezentant M.A.D.R ;- un reprezentant ICDP.Ceilalţi membrii din consiliul de administraţie pot fi cercetători ştiinţifici, ingineri,

economişti, jurişti şi alţi specialişti din cadrul staţiunii, din rândul cărora va fi desemnat secretarul consiliului.

Revocarea membrilor consiliului de administraţie, pentru abateri grave sau lipsă de activitate în executarea mandatului se face de către ASAS Bucureşti, cu avizul ICDP Mărăcineni, la propunerea directorului staţiunii.

2.2.2 Organizarea şi relaţiile dintre compartimente

Compartimentele existente sunt: compartimentul financiar - contabil, compartimentul resurse umane, compartimentul marketing, atelier mecanic, compartimentul administrativ şi secretariat. Între compartimente există relaţii de colaborare totală neputând funcţiona unele fără altele. Fiecare compartiment are sarcini bine stabilite, iar fiecare angajat este obligat să respecte fişa postului.

2.2.3 Structura de producţie

Pentru realizarea obiectului de activitate S.C.D.P Voineşti este organizată în sectoare astfel:

- sectorul de cercetare – dezvoltare ( ferme, laboratoare şi compartimente):a) ferma de producere fructe numărul 1;b) ferma de producere material săditor pomicol;c) ferma de producere material săditor arbuşti fructiferi.

În cadrul sectorului de cercetare funcţionează următoarele laboratoare:- laborator ameliorare măr;- laborator ameliorare păr;- laborator de sâmburoase;- laborator agrotehnică;- laborator de protecţie fitosanitară.

Fermele de producţie deţin în patrimoniu terenuri ocupate cu livezi de pomi, arbuşti fructiferi şi material săditor pomicol. Aceste suprafeţe sunt lucrate după tehnologii avansate în scopul realizării de produse ( mere, pere, prune, afine, coacăze, puieţi pentru plantat).

2.3 Analiza diagnostic a potenţialului tehnico – productiv la S.C.D.P Voineşti

14

2.3.1 Capacităţi de producţie

În sectorul dezvoltare, producţia se realizează în cadrul fermelor, ca unităţi de bază organizate pe principiul gestiunii economice interne ce-şi desfăşoară activitatea în temeiul unui plan propriu de producţie, venituri şi cheltuieli.

Principiile care stau la baza desfăşurării activităţii fermei de dezvoltare sunt următoarele :- terenul, mijloacele mecanizate şi animalele se repartizează fermei pentru activitatea de

producţie pe o perioadă nelimitată, fiind deci aflate în dotarea acestei unităţi.- ferma are autonomie deplină în organizarea procesului economic de producţie în scopul

realizării prevederilor din programul de producţie marfă şi a programului de venituri şi cheltuieli pentru subunitatea respectivă, ferma este răspunzătoare de rezultatele activităţii sale faţă de Consiliul de administraţie şi directorul staţiunii;

- pe linie financiară autonomia fermei se realizează prin dreptul de a folosi pe propria răspundere a colectivului subunităţii, volunul de cheltuieli stabilit prin planul de venituri şi cheltuieli aprobat de Consiliul de administraţie;

- colectivul de muncă al fermei este direct cointeresat în rezultatele obţinute în ferme, nerealizările altor ferme sau sectoare neafectuând rezultatele acesteia;

- fiecare fermă întocmeşte program de producţie şi financiar pe baza indicatorilor tehnico-economici stabilit de Consiliul de administraţie care în esenţă cuprinde marfă pe fiecare produs ce se livrează precum şi cheltuielile specifice pe unitatea de măsură, din care fond salarii, acestea stând la baza întregii activităţi a subunităţii pe anul respectiv; astfel realizarea producţiei prevăzută în plan în limita prevederilor de cheltuieli rămâne în esenţă obiectivul şi principalul criteriu de apreciere a activităţii fermei.

În ultimii 10 ani, unitatea a înfiinţat plantaţii pomicole, înlocuindu-le pe cele îmbătrânite, care aveau peste 50 de ani. Aceste plantaţii nou înfiinţate vor asigura realizarea de venituri substanţiale în scopul redresării economico – financiare a acesteia.

2.3.2 Patrimoniul funciar

După apariţia Legii 18/1991, suprafaţa de teren aflată în administrarea SCDP Voineşti s-a diminuat pe etape (vezi anexa 3). În anul 2000, suprafaţa totală a staţiunii s-a diminuat cu 470 ha rămâmînd cu 114,4 ha, conform cu HG 517/1999, fiind destinată în exclusivitate activităţii de cercetare-dezvoltare.

Din anul 2005 suprafaţa aflată în administrarea SCDP Voineşti, are următoarea structură : Suprafaţa totală şi pe folosinţe : 114,40 ha d.c.

- agricol: 103,49 ha - neagricol: 10,91 haTeren agricol: 103,49 ha d.c. - în activitatea de cercetare- dezvoltare: 103,49 ha d.c.

- pepiniere pomicole, inclusiv asolamentul: 27,00 ha - colecţii, culturi de concurs, - livadă de selecţie, loturi demonstrative, etc.: 76,49 ha La domeniul public, total: 114,40 ha

2.3.3 Patrimoniul genetic vegetal

Poligonul propriu al laboratorului de ameliorare cuprinde colecţii, culturi şi microculturi de concurs, câmpuri de selecţie, astfel :

15

colecţii : - 3,0 ha măr, cu 694 soiuri - culturi de concurs :

- 0,5 ha măr, cu 21 soiuri rezistente microculturi de concurs :

- 1,8 ha măr, cu 223 selecţii de perspectivă;- 0,5 ha măr, cu 20 selecţii obţinute prin mutageneză indusă;- 0,6 ha păr, cu 70 selecţii

livezi de selecţie :- 2,0 ha măr cu 4473 hibrizi- 0,5 ha păr cu 1083 hibrizi- 0,4 ha cu 800 hibrizi obţinuţi prin iradierea seminţelor de măr cu radiaţii gama.

teren în pregătire 0,7 ha.Pepiniera pomicolă, deţine 27 ha., în care sunt incluse : câmpul I, câmpul II, marcotieră,

şcoala de puieţi, plantaţie mamă de ramuri altoi, plantaţie de seminceri, asolament.Cercetările de agrotehnică pomicolă, protecţia fitosanitară; economia pomicolă inclusiv

loturile demonstrative cu soiuri, portaltoi, pesticide, produse de rărire, biostimulatori, etc, sunt organizate pe restul suprafeţei până la 76,49 ha existentă în ferma de dezvoltare.

2.3.4 Mijloacele fixe şi circulante evoluţie şi structură

Valoarea mijloacelor fixe deţinute de staţiune în anul 2008 se ridică la 1.912.316 lei, reprezentând valoarea sediului administrativ, sediilor de fermă, depozitelor, plantaţiile de pomi şi pepiniere pomicole.

Secţia de mecanizare este dotată cu 25 tractoare de diferite tipuri, 65 maşini agricole, ca: grape cu discuri, maşini de stropit, utilaje pentru scos pomi, pluguri.

Tabelul 2.1Evoluţia şi structura activelor imobilizate la S.C.D.P Voineşti

- lei - Nr.Crt.

Specificare Anii Diferenţa(%)2006 2007 2008 2008/2006

1. Imobilizări corporale 1.713.025 1.833.549 1.912.316 + 11,632. Construcţii 393.180 393.180 393.180 03. Echipamente tehnologice 708.497 682.884 639.724 - 9,704. Aparate şi instrumente de măsură

şi control4516 5196 7472 + 65,45

5. Mijloace de transport 16740 19381 21182 + 26,536. Plantaţii 102.312 131.777 159.807 + 56,517. Mobilier şi aparatură birotică 9347 10119 11680 + 24,958. Imobilizări corporale în curs 218.721 299.566 375.016 + 71,45

Sursa: S.C.D.P Voineşti

În comparaţie cu anul 2006, în 2008 se înregistrează creşteri, la mijloacele de transport cu 26%, în timp ce la plantaţii şi aparate şi instrumente de măsură şi control se înregistrează creşteri de peste 50%. Acest lucru se datorează activităţii de cercetare a staţiunii cu preocupări complexe de promovare a rezultatelor în sectorul de producţie, prin înfiinţarea de noi plantaţii cu soiuri rezistente.

16

Tabelul 2.2 Evoluţia şi structura activelor circulante la S.C.D.P Voineşti

- lei - Nr.Crt.

Specificare Anii Diferenţa(%)2006 2007 2008 2008/2006

1. Active circulante total 920.584 3.413.581 2.972.316 + 222,872. Stocuri 660.617 952.116 736.441 + 11,473. Creanţe 222.846 2.416.287 1.931.940 + 766,934. Casa şi conturi la banci 37121 45178 303.935 + 718,76Sursa: S.C.D.P Voineşti

În ceea ce priveşte mijloacele circulante ale staţiunii, în 2008 s-a înregistrat o creştere cu 222,87 %, faţă de 2006. Parte integrantă a unui patrimoniu constând din materii prime, materiale, combustibili, piese de schimb, producţie neterminată, produse finite, ambalaje, diferite alte valori etc., care îşi schimbă forma iniţială, mijloacele circulante se consumă integral într-un singur ciclu de producţie şi işi transferă întreaga lor valoare asupra noului produs şi se înnoiesc după fiecare ciclu de producţie.

2.4 Analiza diagnostic a utilizării forţei de muncă la S.C.D.P Voineşti

Rolul primordial al resurselor umane la scara întregii societăţi, se găseşte şi la nivelul organizaţiei, întrucât societatea se prezintă ca o reţea de organizaţii care apar, se dezvoltă şi dispar. Filosofia de management orientată spre oameni nu înseamnă numai faptul că „oamenii reprezintă organizaţia”, ci şi „respectul pentru oameni” pentru „a concura prin oameni”. În acest context, unii specialişti în domeniu2 sugerează nu numai întrebări, ci şi răspunsurile la acestea, ca, de exemplu: „Ce este organizaţia fără angajaţii săi? Nu este nimic în absenţa resurselor umane, eventual, o mulţime de echipamente scumpe”.

Organizaţiile există deoarece oamenii au capacităţi fizice şi intelectuale, dar şi capacitatea de a avea şi dezvolta organizaţii. Prin urmare, organizaţiile implică oameni şi, în final, depind de efortul oamenilor. Esenţa oricărei organizaţii este efortul uman, iar eficienţa şi eficacitatea acesteia sunt influenţate, în mare măsură, de comportamentul oamenilor în cadrul organizaţiei. Deci, organizaţiile există deoarece oamenii, care reprezintă atât şanse, cât şi provocări, lucrează împreună pentru realizarea obiectivelor organizaţionale în vederea îndeplinirii propriilor obiective. În anexa 4 este prezentată structura personalului angajat la S.C.D.P Voineşti, în funcţie de ocupaţie şi pregătire, grupe de vârstă si studii superioare.

2.4.1 Productivitatea muncii

Progresul oricărei societăţi depinde într-o măsură decisivă de eficienţa cu care sunt folosite resursele umane, naturale şi financiare de care dispune. Întotdeauna, oamenii s-au străduit ca din fiecare unitate de muncă, de resurse umane sau de bani ce se cheltuiesc, să asigure o

2 De Cenzo, A. David, P. Robbins, Perssonel/Humnan Resource Management, Englewood Cliffs, Pretince-Hall,1988, p.2

17

creştere cât mai mare a volumului şi a calităţii producţiei, să obţină cantităţi sporite de bunuri materiale şi servicii, deoarece numai pe o asemenea bază poate fi asigurată o creştere economică intensă, crearea unei economii avansate şi implicit condiţii în vederea ridicării bunăstării materiale şi spirituale a populaţiei.

Productivitatea muncii face parte din categoria indicatorilor utilizării intensive a potenţialului uman şi exprimă eficienţa cu care este utilizat personalul angajat de către întreprindere.

Productivitatea muncii este o categorie economică complexă şi dinamică şi reprezintă însuşirea muncii de a crea o anumită cantitate de valori de întrebuinţare într-o unitate de timp, reflectând în ultimă instanţă, eficienţa cu care este cheltuită o cantitate de muncă.

Metoda de calcul a productivităţii muncii:

Productivitatea muncii

Tabelul 2.3

Specificaţia U.M. 2006 2007 2008

Cifra de afaceri mii lei 1269860 1598926 1927314

Total personal salariaţi 51 62 60

Productivitatea muncii

mii lei/salariat

24899.21 25789.12 32121.9

Productivitatea muncii a crescut an de an, datorită următorilor factori:- selecţia riguroasă a personalului, calificarea personalului;- achiziţionarea de mijloace moderne în activitatea de coordonare şi organizare a activităţii;- fundamentarea corespunzătoare a normelor de muncă;- creşterea preţurilor la produsele vândute datorită inflaţie.Pentru anul 2008 când numărul angajaţilor de la S.C.D.P Voineşti a fost de 60, iar cifra de

afaceri a atins valoarea de 1927314 mii lei, productivitatea muncii a înregistrat o creştere. Acest lucru se datorează creşterii cifrei de afaceri în anul 2008 faţă de 2006 cu 51,77 %.

2.5 Analiza diagnostic a rezultatelor din activitatea de producţie la S.C.D.P Voineşti

De la înfiinţare, Staţiunea Voineşti a avut ca sarcină primordiala introducerea şi generalizarea în producţie a rezultatelor ştiinţifie, atât în unităţile cu profil pomicol, cât şi la gospodăriile particulare din judeţul Dâmboviţa.

18

Productivitatea muncii = Cifra de afaceri/Număr salariaţi

Mijloacele pe care colectivul de cercetători le-a folosit în vederea introducerii în producţie a rezultatelor ştiinţifice au fost numeroase:

- vizitele şi schimburile de experienţă au constituit una din căile prin care numeroasepersoane din ţară şi străinătate au cunoscut realizările staţiunii;

- organizarea de consfătuiri, instructaje şi demonstraţii practice, cu scopul de a asigura unminim de cunoştinţe tehnice care să facă posibilă aplicarea corectă a complexului agrotehnic în cât mai multe livezi;

- cursurile pomicole, organizate la căminele culturale şi în unităţi, în cadrulînvăţământului agrozootehnic de masă, au contribuit de asemenea la ridicarea nivelului profesional al unui mare număr de pomicultori;

- organizarea loturilor demonstrative a constituit forma de valorificare a cercetării cea maieficientă. Staţiunea Voineşti a fost prima unitate de cercetare care a integrat cercetarea cu producţia încă din anul 1955, cu ocazia organizării, primelor loturi demonstrative.

- o formă superioară de introducere în producţie a rezultatelor ştiinţifice a constituit-ofermele pilot, în care s-a aplicat tehnologia de cultură a speciilor pomicol în condiţii corespunzătoare, conducând la realizarea unor producţii superioare cantitativ şi calitativ în plantaţiile de măr, păr şi prun;

- pentru popularizarea realizărilor, staţiunea a participat la numeroase expoziţii organizatela nivel republican şi judeşean, cât şi în străinătate.

Prin rolul şi contribuţia sa, Staţiunea Voineşti asigură concret dezvoltarea complexă şi unitară a pomiculturii în judeţul Dâmboviţa, prin promovarea rezultatelor de o deosebită importanţă pentru ştiinţa pomicolă din ţara noastră, datorită cărora şi-a creat un binemeritat prestigiu. Ca urmare a tehnologiei optime aplicate în plantaţiile pomicole, sectorul de producţie a obţinut recolte superioare cantitativ şi calitativ. Dacă în perioada 1950 – 1970, producţia a oscilat între 3,8 şi 11,5 t/ha la cultura mărului, în livezile intensive în plină producţie, după anul 1970 s-au obţinut frecvent peste 20 t/ha.

În unele parcele la trupurile Gemenea şi Izvoare, în anul 1977, s-au realizat 40 – 50 t/ha. După anul 1980 producţiile din livezile intensive de măr au prezentat nivele mai reduse datorită intrării în declin a pomilor, motiv pentru care au fost necesare intervenţii severe în coroana pomilor, în vederea echilibrării vegetaţiei şi revitalizării pomilor pe toată înălţimea gardului fructifer. Tăierile de reducere a înălţimii pomilor efectuate în plantaţiile intensive de măr, şi-au arătat rezultatele, mai ales după anul 1990, când producţiile realizate în plantaţii cu pomi in vârstă de peste 25 – 30 ani, au fost în medie între 17 şi 20 t/ha.

O contribuţie însemnată la obţinerea unor rezultate economice bune au avut-o şi sectorul pepinieristic, care a avut ca sarcină producerea unui material săditor de cea mai bună calitate şi în cantităţi care să satisfacă necesităţile judeţului Dâmboviţa şi alte bazine pomicole din ţară.

De la înfiinţare, pepiniera a produs şi livrat circa 7,5 milioane pomi altoiţi. În perioada 1970 – 1990, pepiniera a livrat circa 100 – 250.000 pomi altoiţi. După anul 1990 s-au produs şi valorificat anual circa 50.000 pomi altoiţi. În atenţia colectivului de specialişti şi Staţiunii Voineşti a asta în permanenţă problema promovării tehnologiilor moderne, care să etermine realizarea unor parametrii superiori de producţie şi eficienţă economică.

Pentru creşterea randamentului la recoltare şi încadrarea în perioada optimă s-a trecut de la recoltarea în lăzi tip P, la recoltarea în recipienţi de mare capacitate ( containere, lăzi – paletă). Transportul acestora în şi din livadă se efectuează cu platforme speciale de mare capacitate ( PA-5 sau PAS-10)

2.5.1 Structura producţiei fizice la principalele grupe de produse

19

Pentru desfăşurarea activităţii de producţie în condiţii optime, în sectorul pomicol este necesară combinarea eficientă a celor trei factori de producţie general recunoscuţi de literatura de specialitate: pământ, capital, muncă.

Plantaţiile proprii ale staţiunii în afara scopului economic pe care îl urmăresc, constituie în acelaşi timp, ferme pilot, pentru demonstrarea celor mai eficiente forme de organizare a activităţii şi a muncii, extinderea noilor secvenţe tehnologice, încercări de soiuri noi. Îndelungata tradiţie în pomicultură, cât şi influnţa introducerii în producţie a rezultatelor cercetării au condus permanent la schimbarea, înnoirea şi modernizarea patrimoniului pomicol.

Tabelul 2.4Evoluţia şi structura producţiei la S.C.D.P Voineşti - kilograme -Nr.Crt.

Specificare Anii Diferenţa (%)

Produs 2006 2007 2008 2008/20061. Fructe (mere) din care: 973 000 915 000 552 000 - 43,26

Ionathan 486 501 365 454 189 465 - 61,05Golden 243 250 22 507 121 440 - 50,07Idared 97 301 93 060 55 210 - 43,25Mutsu 26 947 29 279 12 738 - 52,72Florina 104 970 197 909 147 332 + 40,35Generos 14 031 206 791 25 815 + 83,98

2. Material săditor 45 000 46 000 49 000 + 8,8Sursa: S.C.D.P Voineşti

Figura 2

La înfiinţare, sectorul de producţie al Staţiunii Voineşti dispunea de 120 ha teren, reprezentat prin 18 trupuri pe raza a trei comune.

Plantaţiile vechi, existente în perimetrul comasării, erau formate dintr-un amestec de specii şi soiuri, cu pomi de diferite vârste, majoritatea în declin, care dădeau producţii cantitativ şi calitativ scăzute. O mare parte din livezi s-au defrişat, terenul fiind pregătit în vederea înfiinţării plantaţiilor noi, experimentale şi de producţie.

20

0

100000

200000

300000

400000

500000

2006 2007 2008

Evoluţia şi structura producţiei la S.C.D.P Voineşti

Ionathan Golden Idared Mutsu Florina Generos Material săditor

În urma desfiinţărilor plantaţiilor, raportul dintre specii s-a schimbat în favoarea mărului, care reprezintă 91%, părul 6 %, cireşul şi vişinul 2%, iar prunul doar 1%.Astfel producţia de fructe a Staţiunii este concentrată doar pe mere, restul plantaţiilor fiind nou înfiinţate si fără rezultate ce pot fi înregistrate sau analizate.

Astfel în ultimii trei ani, producţia staţiunii a fost diferită, înregistrând în anul 2008 o scădere cu 43,26% faţă de anul 2006, în ceea ce priveşte producţia de fructe (mere) şi o creştere cu 8,8 % în 2008 faţă de 2006 cu privire la producţia de material săditor.

Aceasta scădere înregistrată la producţia de fructe (mere) s-a datorat desfiinţărilor plantaţiilor vechi şi înfiinţarea de plantaţii tinere cu soiuri rezistente la boli şi dăunători. Permanent s-a urmărit introducerea şi înmulţirea de noi soiuri, create în ţară sau peste hotare, cu însuşiri biologice şi economice superioare, contribuind prin aceasta la reinnoirea sortimentului în livezi. Astfel în anul 2008 s-au înregistrat creşteri doar, la soiurile Florina cu 40,35 % şi Generos cu 83,98%, în timp ce pentru celelate soiuri au fost înregistrate scăderi ale producţiei fizice. Acest lucru se datorează faptului că cele două soiuri ce au înregistrat creşteri sunt foarte rezistente, iar plantaţiile înfiinţate de câţiva ani, au intrat pe rod începând cu anul 2008.

O contribuţie însemnată la obţinerea unor rezultate economice bune a adus-o şi sectorul pepinieristic al staţiunii. Principala sa sarcină a fost producerea unui material săditor de cea mai bună calitate şi în cantităţi care să satisfacă necesităţile.

2.5.2 Structura costurilor, preţurilor şi profiturilor unitare de producţie la produsele principale

În ansamblul său, activitatea economică se poate defini ca reunind totalitatea comportamentelor care se referă la producţia, repartizarea şi consumul de bunuri şi de servicii.

Când vine vorba de costurile necesare realizării producţiei de fructe şi material săditor, Staţiunea de Cercetare - Dezvoltare Pomicolă a înregistrat cote destul de ridicate, în timp ce preţurile au avut o uşoară creştere, rezultând astfel un profit scăzut.

Tabelul 2.5Evoluţia costurilor, preţurilor şi profiturilor unitare - lei -

Nr.Crt.

Specificare Anii Diferenţa Cost unitar 2006 2007 2008 2008/2006

1. Fructe 0,72 0,81 0,92 + 27,772. Material săditor 6,15 6,39 7,11 + 15,60

Preţ unitar3. Fructe 0.96 0,82 1,09 + 13,544. Material săditor 13,50 12,60 14,21 + 5,25

Profit unitar5. Fructe 0,24 0,01 0,17 -29,166. Material săditor 7,35 6,21 7,1 -3,40

Sursa: S.C.D.P VoineştiFigura 3

21

În comparaţie cu anul 2006 - anul de bază, în 2008 s-a înregistrat o scădere a profitului cu 29,16% pentru fructe şi cu doar 3,4% pentru materialul săditor. Indiferent de suprafaţă, dacă se aplică o tehnologie corespunzătoare în livezile cultivate cu măr, se obţin producţii mari raportate la hectar cu fructe de calitate superioară.

Întrucât în perioada analizată costurile şi profitul au oscilat mult de la un an la altul datorită inflaţiei, în raport cu valoarea veniturilor, 35-40% reprezintă cheluielile cu produsele pesticide, îngrăşăminte şi forţă de muncă.

Îmbucurător este faptul că profitul unitar este rezultatul combinării fericite a factorilor de producţie de care dispune societatea, ceea ce s-a concretizat în creşterea eficienţei utilizării lor, chiar dacă creşterea eficienţei utilizării factorilor de producţie trebuie să conducă, în mod normal, la reducerea costului unitar de producţie. Acest fenomen nu s-a putut realiza deoarece inflaţia a contribuit la creşterea preţurilor factorilor de producţie şi, deci a costurilor unitare.

Realizarea de producţii pomicole de calitate implică eforturi substanţiale, ceea ce generează costuri de producţie superioare pentru produsele relizate în cultura acoperită. De aceea S.C.D.P Voineşti s-a preocupat în ultimii ani, de creşterea producţiilor de fructe (atât cantitativ cât şi calitativ) pentru a aduce pe piaţă o ofertă calitativă la preţuri sub cele practicate de firmele concurente (mai ales cele care importă fructe), fără a afecta profitabilitatea societăţii (pe ansamblu) şi pe principalele produse realizate.

2.5.4 Evoluţia şi structura cheltuielilor, veniturilor şi profiturilor totale

22

0.72

0.96

0.24

0.81 0.82

0.01

0.921.09

0.17

0

0.2

0.4

0.6

0.8

1

1.2

2006 2007 2008

Evoluţia costurilor, preţurilor şi profiturilor unitare

Cost unitar Preţ unitar Profit unitar

Nivelul în creştere al cheltuielilor alimentare faţă de ritmul relativ descrescător al

veniturilor populaţiei a cauzat creşterea cheltuielilor populaţiei pentru achiziţionarea alimentelor, ceea ce înseamnă că s-a declanşat o criză alimentară calitativă care se manifestă până în prezent.

Tabelul 2.6Evoluţia şi structura cheltuielilor, veniturilor şi profiturilor totale - mii lei -

Nr.Crt.

Specificare Anii Diferenţa (%)Cheltuieli totale 2006 2007 2008 2008/2006

1. Fructe 700 560 741 150 507 840 - 27,50

- Ionathan 350 281 296 018 174 308 - 50,23- Golden 175 140 148 231 111725 - 36,20- Idared 70 057 75 379 50 793 - 27,49- Mutsu 19 402 23 716 11 719 - 39,59

- Florina 75 578 160 306 135 545 + 79,34

- Generos 10 102 37 500 23 750 + 135,102. Material săditor 282 900 293 940 348 390 + 23,14

Venituri totale3. Fructe 934 080 750 300 601 680 - 35,58

- Ionathan 367 040 337 635 171 316 - 53,32

- Golden 233 520 79 871 75 979 - 67,46- Idared 93 500 103 726 102 339 + 9,45- Mutsu 20 715 21 222 18 732 - 9,57 - Florina 140 089 164 727 196 102 + 39,98- Generos 79 216 43 119 37 212 - 53,02

4. Material săditor 607 500 579 600 696 290 + 14,61Profituri totale

5. Fructe 233 520 9 150 93 840 - 59,81- Ionathan 16 759 41 617 - 2992 - 117,85

- Golden 58 380 - 68 360 - 35 746 - 161,22- Idared 23 443 28 347 51 546 119,87

- Mutsu 1 313 - 2 494 7 013 434,12

- Florina 64 511 4 421 60557 - 6,12

- Generos 69 114 5 619 13 462 - 80,526. Material săditor 324 600 303 660 347 900 + 7,17

Sursa: S.C.D.P Voineşti

Tabelul 2.7

23

Nr. Crt. Specificare U.M.

Anii Diferenţe2008/2006

(%)2006 2007 2008

1. Cheltuieli totale mii lei 700560 741150 507840 - 282. Venituri totale mii lei 934080 750300 601680 - 363. Profituri totale mii lei 233520 9150 93840 - 604. Rata rentabilităţii veniturilor % 25 1,21 15,5 - 385. Rata rentabilităţii costurilor % 33,33 1,23 18,47 - 45

Sursa: S.C.D.P VoineştiAprecierea eforturilor, efectelor şi a eficienţei de ansamblu ale activităţii de

comercializare a oricărui agent economic, este redată prin intermediul cheltuielilor, veniturilor, profiturilor totale. Din analiza datelor prezentate în tabelul de mai sus se constată că S.C.D.P

Voineşti a realizat profituri anuale ajungând în anul 2008 la 93840 mii lei, ceea ce a determinat o rată a rentabilităţii costurilor de 18,47%. Deşi profitul obţinut în anul 2008 a fost cu 60% mai mic decât cel din 2006, conducerea S.C.D.P Voineşti, promite o revenire spectaculoasă, prin intrarea pe rod a plantaţiilor tinere. Cu toate că, vor creşte costurile necesare realizării producţie de fructe, rezultatele vor apărea prin producţia atât cantitativă cât şi calitativă.

2.6 Analiza diagnostic a potenţialului financiar

Noţiunea de diagnostic este împrumutată din domeniul medicinei şi ea se referă la determinarea cauzelor unei funcţionări normale sau anormale a organismului uman. Prin analogie, şi în cazul întreprinderii, diagnosticul se referă la identificarea simptomelor disfuncţionalităţilor şi elaborarea unei terapii în urma căreia se produce însănătoşirea sau readaptarea întreprinderii la condiţiile de funcţionare normală. În diagnosticarea activităţii unei întreprinderi un rol deosebit îl are sistemul de indicatori folosiţi în acest sens.

Pentru calcularea indicatorilor de bonitate avem nevoie de date din bilanţul contabil şi din contul de profit şi pierdere al S.C.D.P Voineşti, date prezentate în anexa 5.

Grupa I : Indicatori de lichiditate şi solvabilitate

Existenţa unei activităţi economice depinde în mare masură de potenţialul de lichiditate al activului patrimonial, de proporţia şi rapiditatea cu care elementele de activ pot fi transformate în bani.

Lichiditatea defineşte capacitatea intrinsecă a unor elemente de activ de a fi transformate în bani. Principalul obiectiv al calculării ratelor de lichiditate îl reprezintă capacitatea întreprinderii de a face faţă angajamentelor financiare pe termen scurt.

Rata de lichiditate poate fi măsurată astfel:

Rata lichidităţii curente(generală) ( Ra );

Active curente Ra = ; Ra2006 = 0,99 lei; Ra2007= 0,96 lei; Ra2008= 0,99 lei

Pasive curente Rata curentă reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale curente de a se transforma

într-un timp scurt în lichidităţi pentru a achita datoriile curente. Dacă valoarea totală a pasivelor

24

curente este mai mare decât valoarea totală a activelor curente atunci acest indicator e subunitar şi aceasta ar putea arăta că finanţarea pe termen scurt a fost folosită pentru achiziţionarea de "active pe termen lung" ceea ce în mod normal e considerat periculos, cu toate că există ramuri pentru care o valoare mai mică decat 1 a acestui indicator este considerată acceptabilă. Lichiditatea generala e considerată satisfăcătoare pentru valori cuprinse între 1,2 si 1,9. Valoarea maxim acceptabilă este de 2, peste acest nivel considerându-se că nu se utilizează corespunzător activele curente. Rezultatul ratei indică o situaţie acceptabilă pentru S.C.D.P Voineşti. Se poate observa o scădere a ratei în anul 2007, însă în anul 2008 societatea cunoaşte o nouă creştere a ratei de solvabilitate, ecartul fiind de doar 3,1.

Rata lichidităţii rapide (imediate)

Active circulante - StocuriRb = ; Rb2006 = 0,28 lei; Rb2007= 0,69 lei; Rb2008= 0,74 lei

Pasive curente

Rata lichidităţii rapide reflectă gradul de acoperire a datoriilor pe termen scurt pe baza creanţelor şi disponibilităţilor băneşti(excluzând din categoria activelor circulante stocurile, care devin lichide în intervale de timp mai mari decât categoriile enumerate).

Rata rezultată pentru societatea analizată (0,74), evidenţiază faptul că societatea dispune în anul 2008 de aproximativ 74% din resursele necesare pentru respectarea scadenţelor sale pe termen scurt, acesta fiind un procentaj îmbucurător.

Solvabilitatea financiară

Capital propriu Sf = ; Sf2006 = 0,87 lei; Sf2007= 0,28 lei; Sf2008= 0,38 lei Cifra de afaceri

Solvabilitatea3 arată capacitatea de a stinge la scadenţă obligaţiile asumate faţă de creditorii săi. Dacă este cuprinsă între 0,34-0,50 arată o pondere corespunzătoare a capitalului propriu în cifra de afaceri. Din datele obţinute, S.C.D.P Voineşti înregistrează valori corespunzătoare.

Rata datoriilor

Datorii totale Rd = 100; Rd2006 = 54,13 %; Rd2007= 255,04 %; Rd2008= 204,86 %. Active totale

Rata datoriilor exprimă capacitatea unei societăţi de a-şi onora obligaţiile faţă de terţi pe seama activelor sale.Nivelul indicatorului cuprins între 35% si 40% este satisfăcător pentru întreprindere, aşadar numai în anul 2006 situaţia este satisfacătoare pentru S.C.D.P Voineşti.

Grupa II : Indicatori de rentabilitate

3 Ştefănescu Aurel, Robu Vasile, „Analiză economico-financiară”, Editura ASE, Bucureşti 2002

25

Reantabilitatea demonstrează capacitatea unei întreprinderi de a realiza profit ceea ce înseamnă că îşi acoperă cheltuielile din venituri proprii şi obţine totodată un venit net sub forma profitului. Acesta din urmă este un indicator absolut al rentabilităţii şi constituie premisa şi consecinţa unei afaceri. Rentabilitatea se exprimă prin 2 indicatori sintetici:

1) rata profitul ca marime absolută a rentabilităţii 2) rata rentabilităţii care reprezintă gradul în care capitalul şi celelalte resurse ale

întreprinderii aduc profit.

Rata profitului (Rp)

Profit net Rp = 100; Rp2006 = 0,87 %; Rp2007= 0,13 %; Rp2008= 0,26 %. Cifra de afaceri

Rata profitului arată profitul obţinut la o u.m. (unitate monetara) cifră de afaceri. Această rată se calculează prin împărţirea profitului net după plătirea tuturor impozitelor la cifra de afaceri a societăţii. O rată a profitului cât mai mare este scopul urmărit de societate.

Situaţia societăţii este precară, întrucât rata profitului (marja de profit) nu depăşeste 15%.

Rata rentabilităţii financiare ( Rrf)

Rentabilitatea financiară reprezintă remunerarea netă a capitalurilor proprii, adică arată cât profit net revine capitalurilor proprii. Rata măsoară plasamentul financiar pe care acţionarii l-au făcut prin cumpărarea acţiunilor societăţi

Profit net Rrf = 100; Rrf2006 = 0,99 %; Rrf2007= 0,48 %; Rrf2008= 0,68 %. Capital propriu

Rata rentabilităţii economice ( Rre)

Profit net Rre = 100; Rre2006 = 0,64 %; Rre2007= 0,13 %; Rre2008= 0,35 %. Total active

Rata rentabilităţii economice4 măsoară performanţele totale ale activităţii S.C.D.P Voineşti, independent de modul de finanţare şi de sistemul fiscal. Daca rata rentabilităţii este mai mare, întreprinderea va fi interesată să se împrumute pentru a se dezvolta, deoarece remuneraţia capitalurilor împrumutate va fi acoperită de rentabilitatea ridicată.

În concluzie, prin calcularea indicatorilor, am putut determina analiza potenţialului financiar al S.C.D.P Voineşti. Deşi, rezultatele nu sunt satisfacătoare, se menţin totuşi în limite normale, însă la nivelul S.C.D.P Voineşti sunt luate măsuri de perfecţionare a activităţii economico – financiară.

2.8 Analiza diagnostic a pieţei fructelor

4 Nicolae Georgescu, Robu Vasile, „Analiză economico-financiară”, Editura ASE, Bucureşti 2001

26

Considerate drept criterii ale unei pieţe perfecte - uniformitatea preţului în spaţiu, timp şi clasa de calitate -, se poate spune că acestea corespund cu cele trei utilităţi pe care marketingul le generează determinând vânzarea unui produs: utilitate de spaţiu, timp şi formă.5

Pieţele agricole au particularităţi ce ţin de specificul concurenţei, cerinţele consumatorului, gradul de atomizare a celor două categorii de participanţi, de faptul că agricultura îşi autoproduce o parte din input-urile necesare, de specificul produselor destinate consumului, de legăturile cu alte sectoare, de accentuarea procesului de internaţionalizare a pieţelor, de gradul de organizare economică şi socială a sectorului agroalimentar, de nivelul de dezvoltare economică a ţării etc6. Piaţa agricolă se caracterizează prin instabilitate, insecuritatea aprovizionărilor, incertitudinea vânzărilor, fluctuaţii de preţuri, mari dezechilibre cerere-ofertă, acces diferit la pieţe şi la asigurarea securităţii alimentare pentru anumite categorii de populaţie7.

Oferta şi cererea reprezintă componente esenţiale ale mecanismului economic, care definesc conceptul general de piaţă concurenţială. Făcându-se abstracţie de amploarea domeniului de manifestare şi de tipul ei de funcţionare, piaţa este definită ca locul unde se întâlnesc şi se confruntă oferta şi cererea, aceasta tinzând să se echilibreze, prin intermediul oscilaţiilor preţurilor.

În economia de piaţă cererea este cea care primeză pe piaţă, chiar dacă, în ultimă instanţă, aceasta este satisfăcută de către oferta lansată pe piaţă. În vederea efectuării unei analize în dinamică şi structură a evoluţiei cererii şi ofertei de fructe, trebuie pornit de la nivelul şi structura ofertei maxime ce este lansată pe piaţă de către marile ţări producătoare de fructe.

Tabelul 2.8Cota de piaţă a S.C.D.P Voineşti la nivelul judeţului Dâmboviţa

Nr.Crt. Specificaţie U.M.

Anii2006 2007 2008

1. Necesarul de consum fructe Tone 17 300 14 500 15 3002. Producţia marfă Tone 891 914 550 3. Cota de piaţă % 5,15 6,3 3,6

La satisfacerea cererii de fructe a populaţiei din România participă atât producţia internă (care trebuie să reprezinte ponderea majoritară în total ofertă potenţială), cât şi stocurile din anii anteriori şi importurile de fructe.

Instabilitatea cererii de produse agroalimentare este rezultatul diferitelor cauze de ordin subiectiv şi obiectiv manifestate din partea consumatorilor, faţă de un anumit produs sau grupe de produse, în sensul renunţării la unele din ele sau cumpărării altora fară nici o ezitare. Acest efect al instabilităţii cererii generează modificări structurale în consumul alimentar şi induce tendinţe de scădere sau de creştere în oferta producătorilor agricoli şi, implicit, a industriilor alimentare, după caz.

Tabelul 2.9

5 Marian Constantin, Marketingul producţiei agroalimentare, Editura UNIVERSITARIA, Craiova, 2002, p. 486 Zahiu Letiţia, Dachin Anca, Impactul politicii de preţuri asupra performanţei agriculturii româneşti, lucrare publicată în volumul Aderarea României la Uniunea Europeană - provocare pentru agricultură şi mediu, Editura Academia de Studii Economice, Bucureşti, 2004, p.547 Zahiu Letiţia, Dachin Anca, Politici agroalimentare comparate, Editura Economică, Bucureşti, 2001, p. 113

27

Cota de piaţă a S.C.D.P Voineşti la nivelul României

Nr.Crt. Specificaţie U.M.

Anii2006 2007 2008

1. Necesarul de consum fructe Tone 1 730 000 1 450 000 1 230 0002. Producţia marfă Tone 891 914 550 3. Cota de piaţă % 0,05 0,06 0,04

Pe piaţa locala, S.C.D.P Voineşti deţine cote destul de mari, din cauza producţie de nivel industrial, însă la nivelul ţării ar acoperi doar o parte nesemnificativă a necesarului de consum, ceea ce evidenţiază atomicitatea ofertei de fructe pe piaţă, atomicitate care ar trebui să-i avantajeze pe consumatori.

În concluzie se poate spune că în sectorul pomicol, printr-o mai bună organizare a producţiei şi comerţului cu fructe se poate ajunge, în prima etapă, la acoperirea necesarului de consum al populaţiei din ţară, iar în a doua etapă, s-ar putea crea disponibilităţi de fructe pentru export ( mult mai mare decât cele din prezent). În acest fel, pomiculura României ar putea deveni sectoare excedentare în raportul dintre exporturi şi importuri ( în prezent balanţa comercială este deficitară).

2.8.1 Piaţa de desfacere a S.C.D.P Voineşti

Desfacerea produselor agroalimentare reprezintă una dintre cele mai delicate probleme ale lanţului de comercializare deoarece acestea se caracterizează printr-un grad mare de perisabilitate (în marea lor parte), ceea ce face ca agenţii economici ofertanţi să caute posibilităţile de vânzare care să contribuie la desfacerea producţiei în totalitate, cu efecte economice dintre cele mai mari. Desfacerea produselor devine o problemă principală în condiţiile în care piaţa se caracterizează prin atomicitatea ofertei.

S.C.D.P Voineşti are o politică de desfacere orientată mai ales către piaţa marilor oraşe unde numărul de consumatori, potenţiali clienţi este mare, însă se adresează şi agenţilor economici, producţia fiind una industrială.

Vânzarea produselor finite obţinute în unitate se face către diverşi beneficiari (clienţi) pe bază de facturi fiscale. Clienţii pot fi persoane fizice sau juridice. Printre aceştia se numără S.C. Merra S.R.L (mere industriale), S.C. Eres S.R.L (mere industriale), Ministerul Cercetării (finanţator proiecte cercetare), S.C. Biofruct S.A (mere industriale), diverse persoane fizice (mere consum). O parte din produse (materialul săditor pomicol) este folosit în unitate pentru plantaţiile pomicole nou înfiinţate. Contravaloarea produselor livrate în afara unităţii se încasează cu numerar sau prin instrumente bancare ( ordin de plată, bilet la ordin, C.E.C).

Relaţiile dintre agenţii economici pe piaţă, în funcţie de interesele lor, constituie un sistem economic de concurenţă, în care fiecare are libertatea să producă şi să vândă ce-i convine, în condiţiile pe care le consideră cele mai favorabile. Sistemul concurenţial reprezintă totalitatea relaţiilor dintre agenţii economici aflaţi în competiţie pe piaţă ,în funcţie de interesele lor.

Astfel pe piaţa locală, principalii concurenţi ai S.C.D.P Voineşti sunt persoanele fizice (pentru vânzări mere consum, circa 80%), persoanele fizice şi juridice (pentru vânzări material săditor pomicol).

28

În prezent pieţele stradale sunt principalele canale de distribuţie a fructelor, în perspectivă, însă supermarketurile vor constitui veriga principală a lanţului de desfacere a produselor proaspete. Acestea asigură calibrarea, sortarea şi prezentarea produselor conform normelor Uniunii Europene.

2.8.2 Piaţa de aprovizionare a S.C.D.P Voineşti

Aprovizionarea cu resurse materiale reprezintă o activitate ce se desfăşoară în strânsă legătură cu procesul de producţie şi este activitatea care s-a adaptat mai greu cerinţelor economiei de piaţă datorită specificului acesteia. Aprovizionarea cuprinde ca acţiuni principale următoarele:

- determinarea necesarului de mijloace de producţie sub aspect cantitativ, calitativ şi sortimental pentru asigurarea derulării normale a procesului de producţie;

- depistarea furnizorilor optimi din punct de vedere tehnic şi economic, precum şi încheiere de contracte cu aceştia;

- optimizarea rutelor de transport şi alegerea mijloacelor de transport pretabile pentru produsele aprovizionate;

- organizarea activităţii de recepţie cantitativă şi calitativă a resurselor materiale, prin folosirea celor mai avansate sisteme şi metode de depozitare;

- organizarea aprovizionării subunităţilor de producţie şi a locurilor de muncă cu mijloace de producţie necesare.

Scopul oricărui agent economic din punct de vedee al activităţii de aprovizionare este acela de a achiziţiona resursele material necesare cu cheltuieli de aprovizionare cât mai reduse. Acest principiu a fost adoptat şi de S.C.D.P Voineşti care s-a orientat către furnizorii situaţi în judeţul Dâmboviţa sau în apropiere şi, numai pntru resursele materiale rare, către furnizorii situaţi la distanţe mari. În aceste condiţii, în prezent, principalii furnizori ai S.C.D.P Voineşti sunt:

- pentru materia primă necesară tratamentelor fito-sanitare – S.C. Agrovet S.A, S.C. Agroservice S.A;

- pentru materia primă necesară chimizării - S.C. Comppil S.A, S.C. Nitramonia S.A- pentru testarea soiurilor – ISTIS - Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea

Soiurilor;- pentru alte produse necesare bunei desfăşurări a procesului de producţie – S.C. Loparex

S.R.L (piese schimb), S.C. Macramet S.A. (carburanţi), S.C. Petrom S.A (gaze naturale), S.C. Electrica S.A (energie electrică).

S.C.D.P Voineşti a practicat şi practică în continuare asigurarea cu resurse materiale pe bază de contracte ferme cu furnizorii(pentru principalele resurse materiale) sau pe bază de comenzi (pentru resursele auxiliare).

29

2.9 Analiza SWOT – Puncte tari şi puncte slabe ale analizei diagnostic la S.C.D.P Voineşti

Principalele puncte forte sunt costurile reduse cu forţa de muncă. În plus, amplasarea, condiţiile de climă şi sol, sunt optime producţie de fructe.

Puncte forte

- localizare foarte bună;- disponibilitatea extinsă a forţei de muncă având costruri reduse;- costuri mici cu materia primă (materialul săditor este obţinut in cadrul S.C.D.P Voineşti)- comercializarea fructelor în sistem de oferă siguranţa plăţii pentru producătorii

proprietari de exploataţii pomicole de dimensiuni reduse;- piaţa stradală oferă preţuri mici pentru consumatorii cu venituri reduse;- condiţii de climă şi sol favorabile;- forţă de muncă ieftină;- sortiment variat de specii şi soiuri, pentru asigurarea consumului în tot timpul anului;- calităţile gustative ale fructelor sunt mai apreciate de consumatori comparativ cu

produsele de măsuri;- asigurarea de materii prime pentru industria de procesare.

Puncte slabe

- lipsa de flexibilitate;- fragmentarea structurii de producţie a fructelor la nivel de fermă;- sezonalitatea si perisailitatea producţie de fructe;- tehnologii de producţie învechite, realizate cu mijloace fixe depăşite moral şi fizic;- calitatea slabă a unor produse care nu sunt clasificate, sortate şi prezentate conform

standardelor Uniunii Europene;- lipsa facilităţilor de preluare a producţiei şi de depozitare;- costurile ridicate ale input-urilor ( îngrăşăminte, pesticide, utilaje, maşini);- reducerea semnificativă a patrimoniului pomicol;- lipsa spaţiilor de depozitare;- suprafeţe în declin şi abandonate;- costuri de producţie ridicate;- comercializarea fructelor fară a fi în conformitate cu standardele de comercializare

privind igiena produselor şi procedeele de manipulare a acestora pe pieţele stradale;

30

CAPITOLUL IIIPERFECŢIONAREA COMERCIALIZĂRII FRUCTELOR LA S.C.D.P

VOINEŞTI

Comercializarea produselor în economia de piaţă a căpătat noi semnificaţii, ea nemaifiind o consecinţă a producţiei, ci un punct de plecare, unităţile economice urmărind să-şi studieze piaţa şi să se adreseze unor segmente concrete de piaţă, unor cercuri precise de nevoi de consum. În aceste condiţii unităţile economice ce au ca obiect de activitate producţia nu mai sunt nevoite să-şi intensifice eforturile pentru a comercializa produse neadaptate la piaţă, eforturile fiind îndreptate spre cunoaşterea pieţei, în acest fel sporind şansele vânzării produselor şi acceptării lor de către piaţă.

Perfecţionarea comercializării produselor agroalimentare (în general) şi a fructelor (în special) vizează întreaga politică de marketing a agentului economic ofertant de astfel de produse. De aceea, în vederea corelării celor patru politici de marketing ( politica de produs, preţ, distribuţie şi promovare) se apelează la mixul de marketing care reprezintă o îmbinare ( de preferat, fericită) a tuturor celor patru politici.

Cu toate acestea, dezvoltarea accelerată a pieţei moderne de comercializare cu amănuntul impune un şir de condiţii noi faţă de sectorul agro-alimentar din România, inclusiv a produselor în stare proaspătă. Faza incipientă de dezvoltate cooperativelor şi asociaţiilor de producători, de rând cu funcţionarea deficientă a pieţelor en-gros împiedică marea majoritate a producătorilor din România să-şi comercializeze produsele către reţele largi de desfacere.

3.1. Estimarea cererii de fructe pe piaţă

România este o ţară cu tradiţie agricolă, o ţară care beneficiază de condiţii climaterice şi de sol cum puţine ţări au în lume, pe acest fond, dezvoltându-se cu secole în urmă o agricultură puternică, capabilă să asigure nu numai necesarul de consum al locuitorilor ţării, cat şi să exporte surplusul de alimente rezultat.

Pieţele agricole şi alimentare reprezintă locul de întâlnire şi participare a tuturor producătorilor şi consumatorilor, consideraţi ca fiind buni cunoscători ai cererii şi ofertei de bunuri agricole şi alimentare. Interesul acestora constă în a obţine cel mai bun preţ care să fie avantajos pentru ambele părţi participante la schimb. Fiecare producător urmăreşte obţinerea unui preţ cât mai mare pentru bunul oferit spre consum, în timp ce fiecare consumator vizează procurarea unui produs cât mai ieftin. Datorită caracterului său specific, agricultura nu este o ramură economică care să funcţioneze în condiţii normale într-un mediu economic dominat numai de legile pieţei. Astfel, putem menţiona că, pe termen scurt, cererea pentru produsele agricole este destul de rigidă, fiind foarte puţin elastică în raport cu modificările care intervin în nivelul preţurilor. Pe termen lung însă, se manifestă o cerere relativ inelastică nu numai faţă de preţuri, dar şi faţă de veniturile consumatorilor.

Atât oferta, cât şi cererea de produse agroalimentare, creează aspecte de instabilitate, fie că ne referim la oscilaţii de preţuri sau structuri diferite de consum. Astfel, „pe terenul” pieţelor produselor agricole şi al conduitei independente manifestate de către consumator, există pericolul ca, după o perioadă în care preţurile au fost ridicate, să asistăm la o ofertă în cantitate extrem de ridicată. Un astfel de rezultat este consecinţa unei supraoferte sau oferte în cantităţi suplimentare, care poate conduce la o scădere în lanţ a preţurilor şi automat a veniturilor producătorilor agricoli. La rândul ei, instabilitatea cererii de produse agroalimentare este rezultatul diferitelor

31

cauze de ordin subiectiv şi obiectiv manifestate din partea consumatorilor, faţă de un anumit produs sau grupe de produse, în sensul renunţării la unele din ele sau cumpărării altora fară nici o ezitare. Acest efect al instabilităţii cererii generează modificări structurale în consumul alimentar şi induce tendinţe de scădere sau de creştere în oferta producătorilor agricoli şi, implicit, a industriilor alimentare, după caz.

Analizând producţiile medii în ultimii trei ani(2006-2008) raportat la totalul producţiei de fructe a Uniunii Europene, a rezultat că România produce 9,3% din producţia de prune, 3,6% din producţia de mere şi 2,2% din producţia de cireşe. Producţia celorlalte fructe reprezentând mai puţin de 1%. Anual, suprafaţa nou înfiinţată cu diverse specii pomicole este de aproximativ 2000 ha, în timp ce suprafaţa plantaţiilor în declin este de cca. 30 de ori mai mare.

Pentru efectuarea unei diagnoze pertinente asupra fructelor (cererii şi ofertei), este nevoie a se determina producţia de fructe ce revine pe o persoană pe an, producţie ce trebuie apoi comparată cu necesarul minim de consum, stabilindu-se astfel gradul de acoperire a cererii potenţiale de către producţia internă realizată. Consumul mediu de fructe care asigură buna funcţionare a organismului uman este de 95 kg/persoană/an8, aceasta reprezentând de fapt cererea potenţială de fructe pe locuitor. Oferta de fructe din România este determinată, pe de o parte, de suprafaţa plantată cu pomi fructiferi ( ca factor cantitativ) şi de producţiile medii la ha ( ca factor calitativ).Consumul de fructe în România a fost de 95 kg/loc/an, în 2006, ajungând în 2007 la 116 kg/loc/an, iar în 2008 să atingă cote de 123 kg/loc/an.

Tabelul 3

Estimarea cererii de fructe în România pe perioada 2009 – 2011

Specificare UM 2006 2007 2008 2009 2010 2011

Livezi pe rod Mii ha 172 166 161 163 166 170

Producţia de fructe tone 1153092 1090247 1447234 1660000 1626800 1615000

Producţia de fructe/persoana/an

Kg/pers/an

52,41 47,40 62,92 75,45 70,73 70,20

Necesarul de consum Kg /pers

95 116 123 122 125 127

Gradul de acoperire al cererii de fructe

%55,16 40,86 51,15 61,84 56,58 55,27

În perioada 2006-2008 se constată o scădere a suprafeţelor acoperite cu livezi pe rod, deşi anual, suprafaţa nou înfiinţată cu diverse specii pomicole este de aproximativ 2000 ha. Această scădere se datorează suprafeţelor cu plantaţii aflate în declin ce depăşeşte cu cel puţin 3% noile plantaţii. Pe baza datelor din perioada 2006 – 2008, am realizat proiectarea pentru 2009 – 2011, a livezilor pe rod, producţiei de fructe şi necesarului de consum. Analizând prognozele pentru perioada 2009 – 2011, am determinat o cerere care ar fi acoperită în proporţie de 50 – 60%.

Pe piaţa românească, oferta de fructe nu este centralizată (cum este cazul cererii care este concentrată în marile aglomerări urbane) fapt ce conduce la o accentuată instabilitate a pieţei, manifestată prin surplus de ofertă sau prin lipsă de ofertă. Rolul producătorilor de fructe este de a acoperi acest gol de ofertă. Totodată concentrarea ofertei, va duce la standardizarea calităţii fructelor, şi a modului de ambalare a acestora, cerinţe extrem de necesare mai ales pentru operaţiunile de export.

3.2 Fundamentarea structurii de producţie de fructe la S.C.D.P Voineşti

8 Gheorghe Iosif, Stanca Iosif – Piaţa fructelor, strugurilor şi vinurilor în România, Revista Tribuna Economică nr.24/1998, pag. 24

32

Orice unitate de producţie are ca obiectiv principal producerea de bunuri materiale şi servicii care se realizează prin desfăşurarea unor procese de producţie. Conţinutul activităţii de producţie are un caracter complex şi cuprinde atât activităţi de fabricaţie propriu-zise cât şi activităţi de laborator, de cercetare şi asimilare în fabricaţie a noilor produse

Activitatea de producţie şi comercializare reprezintă obiective importante ale exploataţiei agricole, indiferent de forma de proprietate, deoarece prin aceasta, se realizează bunurile şi serviciile necesare satisfacerii nevoilor individuale şi sociale. Orice activitate tehnico-productivă este urmarea unei comenzi prin care se onoreaza cererea.

Asigurarea unei structuri de producţie şi concepţie raţionale are loc în două situaţii şi anume:

în momentul proiectării întreprinderii; în momentul funcţionării întreprinderii în funcţie de modificările care survin în

nomenclatorul de produse, în tehnologiile de fabricaţie sau în organizarea producţiei şi a muncii.Indiferent de situaţia în care are loc perfecţionarea structurii de producţie şi concepţie

există un ansamblu de măsuri care trebuie adoptate pentru atingerea acestui obiectiv:a) creşterea ponderii subunităţilor de producţie (secţii, ateliere) organizate după principiul

pe obiect în totalul subunităţilor de producţie ale întreprinderii;b) adâncirea specializării subunităţilor de producţie şi extinderea relaţiilor de cooperare

dintre acestea;c) creşterea ponderii volumului de producţie pentru activitatea de bază a întreprinderii de

către întreprinderi specializate şi reducerea activităţii secţiilor auxiliare şi de servire proprii;d) asigurarea proporţionalităţii dintre capacităţile de producţie ale subunităţilor de

producţie ale întreprinderii;e) sistematizarea întreprinderii prin care se va realiza un flux tehnologic continuu, pe

traseele cele mai scurte.Toate aceste măsuri de perfecţionare a structurii de producţie şi concepţie vor influenţa în

mod pozitiv o serie de indicatori ai întreprinderii dintre care mai importanţi sunt: volumul şi costul aferent activităţilor de transport intern; numărul, felul, mărimea, locul de amplasare şi costurile aferente depozitelor

întreprinderii; numărul de personal şi fondul de salarii aferent aparatului administrativ; durata ciclului de producţie al produselor întreprinderii, mărimea stocurilor de producţie

neterminată şi viteza de rotaţie a mijloacelor circulante etc.Perfecţionarea structurii de producţie şi concepţie trebuie să ţină seama de îmbunătăţirea

permanentă a tuturor acestor indicatori, atât în momentul proiectării întreprinderii, cât şi pe tot parcursul funcţionării ei.

La S.C.D.P Voineşti, probleme grave pe linia producţie generate şi de dispersia teritorială excesivă a culturilor pomicole, sunt accentuate de deficienţele ce se manifestă în reţeaua comercială, de asemenea caracterizată printr-o fărâmiţare excesivă, generată şi de numărul exagerat de mare al intermediarilor care apar în fluxul de producţie – valorificare, precum şi al vânzătorilor ocazionali, care nu au nici o legătură cu activitatea pomicolă.

O astfel de stare negativă evidentă în comerţul de fructe cu amănuntul nu se va rezolva de la sine, chiar în condiţiile îmbunătăţirii aplicării prevederilor legale care interzic astfel de activităţi subterane, până când nu va dispare baza obiectivă a existenţei lor, până când nu se va elimina fărâmiţarea exploataţiilor pomicole şi nu se vor înfiinţa grupuri puternice de producători pentru valorificarea produselor pomicole. Prin organizarea unor astfel de grupuri ale

33

producătorilor se va asigura funcţionalitatea pieţei, creându-se posibilitatea oferirii unor cantităţi suficiente de fructe, omogene, sortate pe calităţi, prin respectarea condiţiilor tehnice şi comerciale.

În ansamblul produselor agroalimentare, fructele se înscriu în categoria acelor bunuri care se caracterizează printr-o mai mare elasticitate a cererii. O astfel de caracteristică se explică prin tendinţee ce se manifestă în alimntaţia umană modernp, care constă în sporirea preferinţelor penreu un consum alimentar cu valoarea biologică înaltă, cum sunt fructele. Altfel spus, prin sporirea cererii efective de astfel de produse se impulsionează perfecţionarea activităţii pomicole, suport al prosperităţii economice şi sociale ale tuturor participanţilor la circuitul producţie-distribuţie-prelucrare-consum. În cadrul politicii de produs, varianta propusă contribuie la diversificarea gamei sortimentale pe care o poate realiza S.C.D.P Voineşti.

Produsul reprezintă un element al mix-ului e marketing de o deosebită importanţă pentru întreprindere, un intrument utl practicării unui management performant. În practică, politicile de produs se cuplează cu cerinţele ţintă, formând cuplul „produs-piaţă”, prin intermediul cărora se realizează obiectivele strategice ale întreprinderii.

În timp, datorită perfecţionării activităţii de marketing, conceptul este formulat într-o nouă manieră, prin care se relevă atitudinea consumatorului faţă de caracteristicile produsului care să-i satisfacă cât mai deplin posibil nevoile sale.

Principala dificultate este absenţa diversificării sortimentale, predominând plantaţiile clasice. O data cu diversificare gamei sortimentale, cu soiuri noi, rezistente se poate vorbi de o fundamentare a producţiei. Totodată, putem vorbi şi de procesarea fructelor, care este sectorul cel mai deficitar din cadrul valorificării producţiei. Din acest punct de vedere, strategia de dezvoltare a sectorului de prelucrare a fructelor destinate comercializării orientează valorificarea producţiei de fructe în concordanţă cu tendinţele ce se manifestă pe plan mondial.(tabelul 3.1)

Tabelul 3.1Formele de valorificare a producţiei româneşti de fructe

(în perspectiva anilor 2010 – 2015)

Specia Proaspete Conservate Deshidratate Congelate Sucuri Distilate Total Mere 465,4 82,6 53,6 - 242,4 50,1 894Pere 58,5 5,6 7,9 - 6,6 5 84

Prune 135,0 129 224 - 48,3 130 666Cireşe 25,0 17,2 - 4,3 7,6 54Vişine 6,6 25,7 - 9,9 23,1 65Piersici 41,4 11,9 - - 13,5 67Caise 7,9 32 14,5 - 7,6 2 64Alte

fructe 57,6 35 - 15,8 11,9 3 136

Total 810,0 340 300,0 30,0 360,0 190,0 2030% 39 17 14 2 18 10 100

Consum intern

764 202 248 21 191 190 1616

Export 46 138 52 9 169 - 414

3.2.1 Program de producţie la S.C.D.P Voineşti

34

Programul de producţie, ca parte a planificării cronologice, are rolul de a orienta activitatea de producţie a unei unităţi pe o perioadă de timp. În el sunt concretizate, în urma unei fundamentări riguroase, principalele obiective de producţie pentru intervalul de timp amintit. Elaborarea şi aplicarea lui presupune, de fapt, şi acţiuni foarte precise în domeniul producţiei (structura culturilor, fixarea nivelului randamentelor pe hectar), ceea ce vine în întâmpinarea atingerii obiectivelor din planul strategic şi, implicit, a materializării strategiei . Astfel de acţiuni sunt posibile deoarece programul este rodul propriilor preocupări ale exploataţiei, ale sistemului de management al acesteia.

Pentru aplicarea programului de producţie, S.C.D.P Voineşti îşi propune desfiinţarea unor plantaţii ce însumau 6 hectare, plantaţii care generau costuri de producţie ridicate şi venituri scăzute. Această măsură s-a datorat intrării pe rod din 2010 a unor plantaţii înfiinţate cu 5 ani în urmă, prin ameliorarea sortimentului de măr, materializat prin creaţiile proprii, de soiuri rezistente genetic la boli.

Noile soiuri au dus la eficientizarea producţiei plantaţiilor, prin eliminarea tratamentelor cu fungicide şi efectuarea a numai 6 – 8 tratamente, faţă de 10 – 14 (pentru plantaţiile vechi), costurile reducându-se la hectar/an cu 65 – 70%.

Astfel, pentru perioada prognozată se estimează o creştere a producţiei medii la hectar şi totodată creşterea producţiei totale cu aproximativ 117%, faţă de anii precedenţi.

În stabilirea suprafeţelor cultivate s-a urmărit şi raportul dintre cerere şi ofertă pe piaţa fructelor. Chiar dacă, au fost desfiinţate cele 6 hectare de plantaţii pomicole, neproductive în ultimii ani şi generatoare de costuri ridicate, ele au fost utilizate pentru înfiinţarea pepinierelor pomicole, în scopul producerii de material săditor.

S-a urmărit prin programul de producţie, mărirea suprafeţei pepinierelor, întru-cât, din analiza anilor precedenţi s-a constatat o creştere a profitului cu 7,17 %. Totodată, se reduc şi costurile pentru procurarea materialului săditor şi cresc veniturile, datorate cererii de soiuri rezistente genetic la boli, create la S.C.D.P Voineşti şi produse în pepinierele proprii.

Prin programul de producţie s-a urmărit şi obţinerea de subvenţii pe produs, ce reprezintă circa 30 % din producţia totală de mere ce face obiectul industrializării, pentru care Guvernul României acordă un sprijin financiar de aproximativ 160 lei/ tonă.

Programul presupune o suprafaţă de 75 hectare, cu o producţie medie de 25 tone/ha, producţie ce poate fi realizată, doar prin concentrarea atenţie asupra plantaţiilor cu soiuri rezistente genetic la boli.

35

Tabelul 3.2Prognoza activităţii financiare la S.C.D.P Voineşti

pentru perioada 2010 – 2015

Nr. Crt.

Specificare U.M. 2010 2011 2012 2013 2014 2015

1. Suprafaţă Ha 75 75 75 75 75 752. Producţia medie Tone/ha 16 19,20 22,08 24,29 25,51 26,793. Producţia totală Tone 1200 1440 1656 1822 1913 20094. Costuri unitare Lei/tona 850 900 1050 1120 1170 12105. Venituri unitare Lei/tona 910 940 1090 1160 1210 12606. Profituri unitare (R3-R2) Lei/tona 60 40 40 40 40 507. Cheltuieli totale Mii lei 1020 1296 1739 2041 2238 24318. Venituri totale din care: Mii lei 1092 1354 1805 2114 2315 2531

Vânzări directe Mii lei 1044 1285 1726 2027 2223 2435

Subvenţii pe produs Mii lei 48 69 79 87 92 96

9. Profit brut Mii lei 72 58 66 73 77 10010. Impozit pe profit Mii lei 12 9 11 12 12 1611. Profit net Mii lei 60 49 55 61 65 84

În estimările stabilite pentru 2010 – 2015, pot interveni modificări ale producţiei, modificări influenţate de factori externi, cum ar fi:

condiţii de climă şi sol nefavorabile; factori ecologici9 - biotici (insecte şi buruieni); cantitatea de precipitaţii – „în anii mai ploioşi, producţia de mere scade, iar în

anii cu precipitaţii moderate aceasta se menţine peste valoarea medie” confrom cercetărilor efectuate de Ionescu Victor (1965) 10 asupra recoltei de mere pe ani, în bazinul pomicol Voineşti – Dâmboviţa.

Eficienţa economică se concretizează pe toată perioada prognozată, însă profiturile, atât cele unitare, cât şi cele totale, înregistrează valori ridicate în primul şi ultimul an de prognoză, ramânand constante pe parcursul anilor de mijloc.

3.2.2 Creşterea producţiei şi a calităţii prin pomicultura ecologică

9 Bran Florina, Ioan Ildiko – Ecologie generală, Ed. ASE, Bucureşti, 200210

Ionescu Victor, Metodologia pentru estimarea cantitativă a influenţei factorilor meteorologici asupra producţiei de fructe, în „Analele I.C.P.”, vol. I, 2000

36

Biosistemul pomicol, respectiv livada de pomi, pentru a produce fructe la parametrii normali de calitate şi cantitate, în funcţie de specie şi zona de cultură, cere intervenţii tehnologice care dezechilibrează cadrul ecosistemelor naturale. Ecologia în pomicultură înseamnă că producătorul, în cadrul gospodăririi întreprinderii, ia în considerare relaţiile şi schimbul dintre vieţuitoare în plantaţie şi mediul lor înconjurător. În afară de aceasta, el trebuie să folosească pentru producţie, produse de înaltă calitate, respectând toate regulile şi mecanismele naturale existente între plante, animale, microorganisme şi mediul lor înconjurător.

O pomicultură modernă, competitivă la nivel naţional şi internaţional, nu poate fi concepută fără respectarea riguroasă a normelor de protecţie fitosanitară şi de carantină.

Întrucât soiurile şi portaltoii de măr prezintă deosebiri mari în ce priveşte cerinţele faţă de climă şi sol, înainte de înfiinţarea unei plantaţii trebuie să se stabilească cu discernământ sortimentul, pentru a corespunde cât mai bine specificului zonei şi sistemului de plantaţii. Unele se comportă cel mai bine în zone colinare, altele preferă climatul umed şi răcoros al zonelor înalte, dând rezultate slabe în părţile de câmpie.

Totodată se încearcă promovarea pe o suprafaţă de 5-10 ha a tehnologiilor pentru producerea merelor ecologice. În cultura ecologică nu este permisă folosirea erbicidelor pentru combaterea buruienilor, folosirea fungicidelor şi insecticidelor pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor, folosirea îngrăşămintelor minerale azotate uşor solubile, folosirea regulatorilor de creştere sau a antibioticelor şi nici folosirea plantelor sau microorganismelor manipulate genetic. În accepţia generală cultura ecologică înseamnă respect pentru natură ca şi asumarea unor riscuri, cunoştinţe solide de specialitate, multă muncă manuală şi mai ales spirit de previziune. Încă de la plantare, prin măsuri speciale se reduce pericolul unor îmbolnăviri uluitoare a plantelor şi fructelor, ca de exemplu prin:

- alegerea locurilor de plantare indicate – locuri expuse vântului, fără soluri care reţin umiditate;

- plantarea şi îngrijirea gardurilor vii bogate în specii şi a intervalelor dintre pomi cu plante cu flori colorate ca spaţiu vital pentru organismele folositoare, cum sunt prădătorii;

- alegerea speciilor pomicole adecvate locului şi a cultivării soiurilor rezistente genetic;Dacă toate măsurile preventive nu sunt suficiente, este necesară folosirea de extracte de

plante, făină de piatră (roci) sau preparate conţinând sulf, respectiv cupru împotriva bolilor produse de ciuperci. La fel, prin folosirea insectelor folositoare şi a preparatelor naturale se pot împiedica pierderile mai mari datorate atacului daunătorilor. În acelaşi mod se procedează şi pentru combaterea bolilor bacteriene, ca de exemplu arsura bacteriană unde este interzisă folosirea antibioticelor.

O realizare cu totul deosebită privind ecologizarea culturii mărului este obţinerea şi cultivarea de soiuri imune sau cu rezistenţă genetică la rapăn (Endostigme inequalis) şi parţial la făinare care se cultivă cu un număr redus de tratamente cu pesticide, respectiv 6 – 8 anual, faţă de 10 – 14 aplicate la soiurile clasice. Aceste soiuri nu necesită tratament cu fungicide în perioada de vegetaţie fapt ce prezintă importante avantaje economice, concomitent cu diminuarea riscurilor de poluare a mediului.

În categoria acestor soiuri, care reprezintă cca 50% din sortimentul care se înmulţeşte în pepinierele din cadrul S.C.D.P Voineşti , se remarcă Florina, Prima, Pionier, Romus 1, Romus 3, Romus 4, Ciprian, Generos. Şi la celelate specii pomicole tendinţa generală este spre răspândirea soiurilor mai rezistente sau tolerante la boli si dăunători, fiind în curs lucrări de amelioarare genetică sau testarea unor selecţii valoroase care să fie introduse rapid în producţie.

37

Ecologizarea culturii mărului mai presupune, folosirea cu precădere a îngrăşămintlor organice şi organominerale (nu exclusiv a îngăşămintelor chimice), amendarea solurilor acide, irigarea prin metode moderne (aspersiune, picurare).

Pentru realizarea unor progrese în ecologizarea producţiei şi calităţii fructelor, se propune ca S.C.D.P Voineşti să urmărească:

stabilirea şi adaptarea continuă a obiectivelor proprii de cercetare; elaborarea metodelor de lucru adecvate; constituirea, studiul şi utilizarea fondului de germoplasmă;Dezvoltarea unui program propriu de hibridări intra şi interspecifice;Studiul populaţiilor hibride şi identificarea selecţiilor de perspectivă;Teste efectuate în livadă, verificarea în ferme pilot şi lansarea în producţie.

Tabelul 3.3

Structura producţiei de fructe ecologice şi patrimoniului pomicol la S.C.D.P Voineştiîn perspectiva anilor 2010 – 2015

Nr.Crt. Specia Producţia

(Tone)Livezi pe rod

(ha)Livezi tinere

(ha)Suprafaţa totală (ha)

1. Fructe (mere) din care: 1500 32 30 62Prima 343 9,2 1,19 10,39Pionier 307 6,2 2,1 8,3Romus 1 110 2,7 3,67 6,37Generos 263 4,55 3,15 7,7Florina 316 6,1 15,28 21,38Ciprian 161 3,25 4,61 7,86

Total 1500 32 30 62

38

3.3 Proiectarea activităţii economice pe filiera fructelor

Pe măsura dezvoltării şi perfecţionării activităţii pomicole, în cadrul unei exploataţii viabile, specializate, a existenţei unor producţii în partizi mari, omogene, se vor crea condiţiile necesare desfăşurării tranzacţiilor prin intermediul pieţelor de gros sşi al burselor de marfuri agroalimentare.

În sectorul fructelor ar trebui să avem o producţie mai mare comercializată pe piaţa naţională pentru că suntem în situaţia paradoxală în care noi producem şi fructe, dar importăm de multe ori nu pentru că nu avem la nivel naţional aceasta producţie, ci pentru că oferta nu e suficient de concentrată şi producătorul nu e stimulat suficient pentru a vinde pe piaţa organizată.

România este un important producător european de mere, producând în ultimii ani 500-550 mii tone. Aceasta plasează România pe locul 7 în Uniunea Europeană şi locul 26 în lume. Totuşi, România este un importator net de mere în stare proaspătă, importând anual circa 40 mii tone. În prezent disponibilitatea de mere pe cap de locuitor este mai mică decât media pe UE-27.

Se estimează o creştere a veniturilor populaţiei ce va duce la un consum sporit de fructe în stare proaspătă, deci există potenţial pentru creşterea volumului exporturilor de mere.

Perfecţionarea activităţilor specifice pieţei se constituie într-un obiectiv strategic care vizează modernizarea producţiei pomicole şi sporirea performanţelor sale economice. În cadrul acesteia se include şi concentrarea activităţii de piaţă.

În vederea planificării activităţii economice viitoare la S.C.D.P Voineşti se propune: Refacerea infrastructurii pentru asigurarea desfăşurării unei activităţi de cercetare de nivel

european; Amenajarea şi dotarea spaţiilor pentru laboratoare, sere şi solarii destinate cercetării; Crearea unor spaţii frigorifice pentru păstrarea fructelor; Modernizarea sectorului de înmulţire a pomilor şi arbuştilor fructiferi, astfel încât să se poată

produce exclusiv material săditor certificat (plantaţii seminceri, plantaţii mamă, marcotiere, şcoli de puieţi, etc.), construirea unor hale de sortare-depozitare a materialului săditor, asigurarea sistemei de maşini necesară aplicării unei tehnologii eficiente.

Reorganizarea laboratoarelor de cercetare, dotarea acestora cu aparatura necesară efectuăriila un nivel corespunzător a tematicii de cercetare din profilul unităţii.

Atragerea de proiecte de cercetare în sistem competiţional cu tematică adecvată profilului decercetare al unităţii. Abordarea unor proiecte complexe în parteneriat naţional şi internaţional.

Angajarea de tineri în activitatea de cercetare în scopul asigurării continuităţii acesteia.Nu se va putea realiza un progres în modernizarea producţiei pomicole şi a standardului de

viaţă, dacă nu se va realiza un progres substanţial în procesul de organizare şi desfăşurare a producţiei pomicole şi în activitatea de valorificare a acesteia, în consolidarea relaţiilor întreprinderii cu piaţa. Înainte de toate acest progres trebuie să se afirme printre altele, în domeniul ameliorării tehnicii şi tehnologiilor de cultură, al soiurilor cultivate, al controlului bolilor şi dăunătorilor, al prefecţionării procesului de producţie şi al folosirii specialiştilor de înaltă pregătire ştiinţifică şi profesională.

Astfel în ultimii ani problema fundamentală nu o reprezintă producţia, ci desfacerea rezultatelor ei, în scop de profit în vederea satisfacerii nevoilor de consum ale oamenilor, în continuă creştere şi diversificare. În locul viziunii de a vinde cea ce s-a produs, activitatea întreperinderii este abordată printr-o nouă viziune, şi anume a produce ceea ce se poate vinde.

În acest context trebuie să avem drept punct de plecare cercetarea pieţei şi a nevoilor de consum, iar finalizarea acestei activităţi nu trebuie să se limiteze doar la vânzarea produselor, ci să se continue cu urmărirea comportării produselor vândute şi cunoaşterea nivelului de satisfacere a nevoilor pentru care au fost create.

39

Promovarea unei valorificări complete, de natură să contribuie la revigorarea sectorului pomicol, la integrarea eficientă a acestuia în structurile agrare comunitare necesită luarea unor măsuri urgente pe linia promovării, distribuţiei şi comercializării.

La nivel global se manifestă o schimbare a gusturilor consumatorilor şi o creştere progresivă a cererii pentru inovaţie, calitate şi produse diversificate. Acestea sunt accentuate de schimbările tehnologice rapide care influenţează producătorii şi consumatorii. Pe fondul unei mobilităţi în creştere a persoanelor, bunurilor, serviciilor şi capitalurilor, se nasc în permanenţă noi pieţe şi noi competitori. România trebuie să valorifice avantajele potenţiale, din sectorul agricol şi al industriei alimentare prin asocierea cu aceste schimbari.

Este indicat ca S.C.D.P Voineşti să dezvolte o politică globală şi coerentă de informare şi de promovare, bazată însă pe două linii menţinute distinct: piaţa internă şi pieţele ţărilor terţe.

Acţiunile acoperite de programele de promovare includ: relaţii publice, acţiuni de promovare şi publicitate, în special cele care evidenţiază competitivitatea produselor din Uniunea Europeană, în termeni de calitate, igiena, siguranţă alimentară, nutriţie, etichetare, bunăstarea animalelor şi producerea acestora în concordanţă cu protecţia mediului; participarea la târguri, expoziţii şi evenimente de importanţă europeană sau naţională; campanii de informare privind sistemul pentru recunoaşterea şi protecţia denumirilor de origine protejate, indicaţii geografice protejate, caracteristici tradiţionale garantate ale produselor agricole şi alimentare, precum şi acţiuni de informare privind produsele ecologice.

De asemenea, o serie de acţiuni care pot fi incluse în programele de promovare, respectiv: construirea de standuri (pentru participarea la târguri); acţiuni la puncte de vânzare – distribuirea de mostre; relaţii publice – invitarea unor lideri de opinie şi distribuitori pentru a vizita zonele de producţie; publicitate în presa, organizarea de conferinţe de presă, seminarii, workshop-uri; realizarea de materiale în formă electronică, pe suport de hârtie, internet sau promovarea în lanţuri de supermarketuri, etc.

Scopul şi obiectivele promovării fructelor la S.C.D.P Voineşti sunt: sporirea vânzărilor şi convingerea consumatorilor: creşterea poziţiei pe piaţă; crearea unei imagini pozitive a produsului; crearea unui climat favorabil pentru vânzările viitoare, educarea şi informarea pieţei.

Campania publicitară este destinată creşterii volulmului de vânzări şi de atragere de clienţi prin: mesaj publicitar, broşură, catalog, pliant.

În ceea ce priveşte distribuţia şi comercializarea fructelor la S.C.D.P Voineşti se propune urmărirea unui cadru instituţional care să favorizeze şi să faciliteze cooperarea între agenţii economici, pe circuitele specifice:

Circuitul 1 - producători ~ consumatori - este format din canale ultra-scurte, prin care se realizează distribuţia fructelor prin forţele proprii: transportul cu mijloace auto proprii, uneori cu mijloace de transport public, iar desfacerea se realizează pe pieţele ţărăneşti sau în locuri improvizate.

Circuitul 2 - producători ~ asociaţii de producători ~ consumatori - se caracterizează prin cooperarea producătorilor agricoli în forme asociative, care preiau funcţiile fizice şi comerciale ale distribuţiei.

Circuitul 3 - producători ~ magazine ~ consumatori - reprezintă o formă mai organizată de distribuţie în comparaţie cu circuitul 1, în sensul că o parte din funcţiile distribuţiei sunt preluate de intermediari.

Circuitul 4 - producători ~ asociaţii de producători ~ magazine ~ consumatori - se caracterizează prin specializarea operatorilor filierei pe funcţii diferite: producătorii obţin fructele, asociaţiile de producători le colectează, condiţionează, depozitează şi le transportă către magazine, iar acestea le vând către consumatorii finali.

40

Circuitele 5 şi 6 sunt asemănătoare spre sfarşitul circuitului, angrosişti ~ magazine ~ consumatori, dar diferă la începutul acestuia, prin existenţa fie a asociaţiilor de producători, fie a grosiştilor expeditori, amândouă cu rol în colectarea fructelor, condiţionarea, depozitarea şi valorificarea acestora.

Circuitele 7 şi 8 se caracterizează prin valorificarea produselor prin pieţele de gros. Tranzacţiile pe pieţele de gros au cunoscut o amploare semnificativă în ultimii ani, iar acest tip organizat de comerţ trebuie reconsiderat, în condiţiile proiectării filierei legumelor şi fructelor pe criterii de performanţă economică. Aceste circuite sunt redate în figura din anexa 6.

O problemă de mare actualitate care trebuie să constituie o preocupare majoră, din perspectiva necesităţii imlementării unor structurii de distribuţie diverse şi flexibile, specifice economiei de piaţă, o reprezintă raportul între comerţul de gros şi colaboratorii săi din amonte şi din aval. Crearea sistemului naţional al pieţelor de gros pentru fructe în special, trebuie justificată de potenţialul agricol deosebit al ţării noastre, precum şi de tradiţia consumului şi comercializării fructelor în cea mai amare oarte în stare proaspătă.

În aceste condiţii, în vederea creşertii profitabilităţii S.C.D.P Voineşti trebuie să se orienteze către o structră a distribuţiei cât mai eficientă, care să orienteze o mai mare parte a producţiei către canalul direct şi lung, deoarece acestea au cele mai mari profituri pe unitatea de produs.

41

Concluzii şi propuneri

Piaţa fructelor (care face obiectul prezentei lucrări), precum şi piaţa internaţională se caracterizează printr-o serie de fenomene care pot fi sintetizate prin următoarele concluzii principale.

Fructele au o deosebită însemnătate pentru economia naţională, datorită calităţii produselor ce se obţin (calitate dată de valoarea nutritivă a produselor), ele fiind solicitate de către populaţie şi industria alimentară într-un sortiment mult mai larg, comparativ cu celelalte produse agricole.

Pentru România, care are condiţii propice pentru producerea fructelor, acestea pot deveni o sursă importantă de venituri prin exportul lor în ţările unde cererea nu este satisfăcută pentru astfel de produse, însă pentru a fi competitivi pe piaţa externă este necesară reorganizarea structurilor de producţie din agricultură (în general) şi din pomicultură (în special).

Importanţa economică a fructelor constă în rentabilitatea mare pe care o aduc cultivatorilor, în special în zonele pretabile pentru astfel de plantaţii – zonele deluroase pentru plantaţiile de pomi fructiferi. Totodată, printr-o mai bună ocupare a forţei de muncă se contribuie la o diminuare a şomajului (sau chiar la eliminarea lui) şi la dezvoltarea economică de ansamblu a zonei (în majoritatea cazurilor, puterea de cumpărare a populaţiei din zonele pomicole este peste media pe ţară).

Din analiza sectorului de producţie şi comercializare, cât şi a cererii şi ofertei de fructe se poate desprinde o analiză a comerţului agricol românesc ce relevă o schimbare considerabilă a poziţiei pe pieţele agricole internaţionale, din exportator net de produse agricole în importator net.

Analizând producţiile medii în ultimii trei ani(2006-2008) raportat la totalul producţiei de fructe a Uniunii Europene, a rezultat că România produce 9,3% din producţia de prune, 3,6% din producţia de mere şi 2,2% din producţia de cireşe. Producţia celorlalte fructe reprezentând mai puţin de 1%. Anual, suprafaţa nou înfiinţată cu diverse specii pomicole este de aproximativ 2000 ha, în timp ce suprafaţa plantaţiilor în declin este de cca. 30 de ori mai mare.

Producţia realizată pe plan naţional nu acoperă decât 55% din nevoile de consum ale populaţiei, în anul 2006, ajungând la 51% în anul 2008. Pe piaţa românească, oferta de fructe nu este centralizată (cum este cazul cererii care este concentrată în marile aglomerări urbane) fapt ce conduce la o accentuată instabilitate a pieţei, manifestată prin surplus de ofertă sau prin lipsă de ofertă.

În aceste condiţii S.C.D.P Voineşti fiind o veche colaboratoare a specialiştilor autohtoni a pus în practică şi a încercat soiuri adaptabile zonei agricole existente, soiuri cu rezistenţă genetică, astfel încât producţiile înregistarate, au crescut de la an la an. În ultimii ani de cercetare, S.C.D.P Voineşti a reuşi să se remarce, prin obţinerea soiurilor rezistente, fapt pentru care a participat la târguri şi expoziţii naţionale şi internaţionale.

Eficienţa economică se concretizează pe toată perioada prognozată, însă profiturile, atât cele unitare, cât şi cele totale, înregistrează valori ridicate în primul şi ultimul an de prognoză, ramânand constante pe parcursul anilor de mijloc.

Prin ameliorarea sortimentului de măr, s-au materializat creaţiile proprii, de soiuri rezistente genetic la boli, ce au dus la eficienţa noilor plantaţii şi la creşterea producţiei de fructe, fapt ce plaseaza S.C.D.P Voineşti, în topul marilor producătoare de fructe pe piaţa naţională.

Diagnoza pieţei fructelor la S.C.D.P Voineşti, scoate în evidenţă producţia totală, ce a înregistrat pe parcursul anilor analizaţi, fluctuaţii destul de însemnate, aceasta reducându-se la 552 tone (în anul 2008), faţă de 973 tone (în anul 2006). În sprijinul creşterii producţiei de fructe, pentru perioada prognozată 2010 – 2015, s-a luat în calcul producţia realizată de plantaţiile nou înfiinţate, ce intra pe rod din 2010. Astfel pentru S.C.D.P Voineşti, prognoza realizată înregistrează creşteri cu 117%, faţă de perioada analizată până în 2008.

42

Deşi situaţia actuală a pomiculturii româneşti nu ne îndreptăţeşte să credem că ne vom apropia, într-o perioadă scurtă de timp, de exigenţele manifestate pe piaţa U.E., S.C.D.P Voineşti îşi propune o serie de măsuri pentru creşterea ofertei pe piaţă internă şi relansarea exportului pentru echilibrarea balanţei comerciale.

Astfel, în ultimii ani S.C.D.P Voineşti recurge la măsuri de perfecţionare a structurii de producţie şi concepţie ce vor influenţa în mod pozitiv o serie de indicatori ai întreprinderii dintre care mai importanţi sunt:

volumul şi costul aferent activităţilor de transport intern; numărul, felul, mărimea, locul de amplasare şi costurile aferente depozitelor întreprinderii; numărul de personal şi fondul de salarii aferent aparatului administrativ; creşterea capacităţii de autofinanţare, satisfacerea exigenţelor clienţilor; marirea cifrei de afaceri şi a profiturilor obţinute, prin reducerea costurilor aferente pe

unitatea de producţie; durata ciclului de producţie al produselor întreprinderii, mărimea stocurilor de producţie

neterminată şi viteza de rotaţie a mijloacelor circulante.În vederea planificării activităţii economice viitoare la S.C.D.P Voineşti se propune:

Refacerea infrastructurii pentru asigurarea desfăşurării unei activităţi de cercetare de niveleuropean;

Amenajarea şi dotarea spaţiilor pentru laboratoare, sere şi solarii destinate cercetării; Crearea unor spaţii frigorifice pentru păstrarea fructelor; Modernizarea sectorului de înmulţire a pomilor şi arbuştilor fructiferi, astfel încât să se poată

produce exclusiv material săditor certificat (plantaţii seminceri, plantaţii mamă, marcotiere, şcoli de puieţi, etc.), construirea unor hale de sortare-depozitare a materialului săditor, asigurarea sistemei de maşini necesară aplicării unei tehnologii eficiente.

Reorganizarea laboratoarelor de cercetare, dotarea acestora cu aparatura necesară efectuăriila un nivel corespunzător a tematicii de cercetare din profilul unităţii.

Atragerea de proiecte de cercetare în sistem competiţional cu tematică adecvată profilului decercetare al unităţii. Abordarea unor proiecte complexe în parteneriat naţional şi internaţional.

Angajarea de tineri în activitatea de cercetare în scopul asigurării continuităţii acesteia.Perfecţionarea comercializării fructelor vizează întreaga politică de marketing a S.C.D.P

Voineşti. Pe măsura dezvoltării şi perfecţionării activităţii pomicole la S.C.D.P Voineşti, se propune crearea condiţiilor necesare desfăşurării tranzacţiilor prin intermediul pieţelor de gros şi al burselor de mărfuri agroalimentare. În vederea organizării pieţei de fructe sunt necesare o serie de măsuri, atât la nivel microeconomic, cât şi la nivel macroeconomic. În cadrul acesteia se include şi concentrarea activităţii de piaţă.

În contextul unei cereri nesatisfăcute în totalitate pe piaţă, S.C.D.P Voineşti se orientează către susţinerea producţiei pomicole şi a producţiei obţinute prin tehnologii clasice (ecologice), deoarece eforturile vor fi răsplătite de preţurile ce se vor încasa.

În concluzie, se poate spune că, pe măsură ce participanţii la fluxurile de fructe (producătorii, comercianţii cu ridicata şi cu amănuntul şi unităţile de prelucrare a fructelor) vor aplica, în activitatea lor, principiile de marketing şi vor fi luate măsurile necesare în vederea organizării pieţei de fructe (o parte dintre acestea fiind prezentate în lucrarea de faţă), România va produce fructe (în cantitate, calitate şi structură) necesare pentru satisfacerea nevoilor de consum ale populaţiei (în primă etapă), urmând ca în perspectivă să devină ţara cu disponibilităţi pentru export. Acest fenomen esre necesar pentru România, care este o ţară cu balanţa comercială deficitară, dar şi posibil deoarece potenţial există, trebuie însă folosit corespunzător.

43