MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR ACADEMIA DE POLIŢIE „ALEXANDRU IOAN CUZA”

DEPARTAMENTUL MASTERATE, DOCTORATE ŞI PREGĂTIRE PSIHOPEDAGOGICĂ

TEZĂ DE DOCTORAT

(REZUMAT)

TEMA

„PARTICULARITĂŢI ALE MANAGEMENTULUI PREVENIRII ŞI COMBATERII TRAFICULUI DE

PERSOANE”

Conducător de doctorat PROF. UNIV. DR. Georgeta Ştefania UNGUREANU

Doctorand COŞNIŢĂ Alin

BUCUREŞTI - 2010 -

2

CUPRINS

ARGUMENT CAPITOLUL I: CONSIDERAŢII GENERALE REFERITOARE LA FENOMENUL TRAFICULUI DE PERSOANE Secţiunea 1: Retrospectivă istorică asupra fenomenului traficului de persoane Secţiunea a 2-a: Elemente de drept comparat Secţiunea a 3-a: Reglementări juridice referitoare la traficul de persoane în legislaţia naţională şi internaţională CAPITOLUL II: ANALIZA JURIDICO-PENALĂ A INFRACŢIUNILOR DE TRAFIC DE PERSOANE ŞI TRAFIC DE MINORI Secţiunea 1: Infracţiunea de trafic de persoane adulte 1.1. Conţinutul legal 1.2. Condiţii prexistente 1.3. Conţinutul constitutiv 1.4. Forme, modalităţi, sancţiuni Secţiunea a 2-a: Consideraţii generale privind traficului de minori Secţiunea a 3-a: Legislaţia nationala şi internaţională în domeniul traficului de minori 3.1. Instrumente internaţionale 3.2. Legislaţia nationala în domeniul traficului de minori

3

Secţiunea a 4-a : Cadrul instituţional referitor la prevenirea şi combaterea traficului de minori

CAPITOLUL III: ASPECTE DE ORDIN CRIMINOLOGIC PRIVIND TRAFICUL DE PERSOANE Secţiunea 1: Evoluţia fenomenului traficului de persoane în România. Secţiuniea a 2-a: Introspecţie asupra cauzelor şi condiţiilor care determină şi favorizează traficul de persoane Secţiunea a 3-a: Profilul traficantului şi al victimei

CAPITOLUL IV: MANAGEMENTUL GESTIONĂRII TRAFICULUI DE PERSOANE ÎN PERSPECTIVA ADERĂRII LA SPAŢIUL SCHENGEN Secţiunea 1: Prevenirea şi combaterea traficului de persoane 1.1 Reducerea amplitudinii traficului de persoane prin întărirea capacităţii de autoprotecţie a cetăţenilor şi societăţii la ameninţările traficului de persoane prin desfăşurarea activităţilor de prevenire 1.2 Consolidarea mecanismului instituţional de combatere a traficului de persoane Secţiunea a 2-a: Protecţia şi asistenţa victimelor traficului de persoane 2.1. Implementarea unui sistem naţional integrat de identificare şi referire către servicii eficiente de asistenţă în vederea reintegrării sociale a victimelor traficului de persoane

4

2.2. Eficientizarea activităţilor de asistare a victimelor traficului de persoane Sectiunea a 3-a: Dezvoltarea cooperării la nivel naţional şi internaţional în efortul global de reducere a fenomenului traficului de persoane. 3.1. Coordonarea interinstituţională în domeniul luptei împotriva traficului de persoane. 3.2. Cooperarea internaţională prin centre şi puncte de contact compatibile cu Acordul Schengen Secţiunea a 4-a: Unele aspecte referitoare la managementul europena şi naţional cu privire la gestionarea dreptului la liberă circulaţie 4.1. Politica europeană privind gestionarea dreptului la liberă circulaţie. 4.2. Strategii naţionale privind gestionarea dreptului la liberă circulaţie.

CAPITOLUL V: RISCURILE PRIVIND CIRCULAŢIA PERSOANELOR ŞI MIGRAŢIA DIN PERSPECTIVA DINAMICII INFRACŢIONALE A TRAFICULUI DE PERSOANE Secţiunea 1: Aspecte generale privind fenomenul migraţiei Secţiunea a 2-a: Riscurile fenomenului migraţionist. Contrabanda cu migranţi şi traficul de persoane Secţiunea a 3-a: Vulnerabilităţi ale fenomenului migraţionist Secţiunea a 4-a: Eliminarea controalelor la frontierele interne – risc asumat al creşterii criminalităţii specifice liberei circulaţii a persoanelor Secţiunea a 5-a: Securizarea frontierei externe – mijloc de combatere a migraţiei ilegale

5

5.1. Propuneri ale Comisiei Europene – JAI – privind arhitectura viitoare a Managementului Frontierelor Externe ale Uniunii Europene 5.2. Cerinţele Uniunii Europene pentru o securitate de frontieră de tip Schengen 5.3. Implementarea strategiei sectoriale (Dublin II) în scopul rezolvării problemei imigraţiei ilegale 5.4. Rolul FRONTEX în cooperarea operaţională dintre statele membre CAPITOLUL VI: CONCLUZII ŞI PROPUNERI DE LEGE FERENDA BIBLIOGRAFIE

6

ARGUMENT

La începutul mileniului al treilea, omul ascede spre „o comunitate fără graniţe, o casă comună, un adăpost pentru toţi. O asemenea universalitate ar fi promisiunea unei vieţi plenare, al cărei principiu trebuie descoperit”1. Astăzi, la câteva sute de ani depărtare în timp, lumea se confruntă cu schimbările dramatice petrecute în identităţile şi în simbolurile acestor identităţi care au apărut după Războiul Rece, iar politicile globale se reconfigurează îndeosebi de-a lungul liniilor culturale, ceea ce îndreptăţeşte teoriile lui Samuel P. Huntington despre ceea ce el numeşte o lume a civilizaţiilor. Este o lume în care identitatea culturală şi cultura sunt identităţi ale civilizaţiei care modelează tendinţele de coeziune sau, dimpotrivă, de dezintegrare şi conflict. Coordonatele traiectoriei pe care evoluează societatea umană în prezent relevă o certă stare de anomie, iar această realitate se datorează câtorva fenomene care marchează procesele globale, cele mai semnificative fiind, în opinia lui Huntington2: modificarea caracterului politicii globale, aceasta devenind multipolară şi multicivilizaţională; modificarea echilibrului puterii între civilizaţii în sensul că influenţa civilizaţiei occidentului se diminuează, civilizaţiile asiatice îşi extind forma lor economică, militară şi politică, civilizaţia islamică încearcă cu tot mai multă vehemenţă să-şi impună propriile valori şi convingeri, iar celelalte civilizaţii încearcă să-şi reafirme valoarea propriilor culturi;

1 Françoi Cavallier, Jean Paul Ferrand, Philippe Ducat, Pierre Magrard, Sinteze filosofice – Omul, Ed. Antet, Bucureşti, 1999, p.248. 2 Cf. Samuel P. Huntington, Ciocnirea civilizaţiilor şi refacerea ordinii

mondiale, Ed. Antet, Bucureşti, 1997, p.36.

7

tendinţa de cristalizare a unei civilizaţii de bază a noii ordini mondiale, determinată de faptul că societăţile care au afinităţi culturale cooperează între ele. Toate aceste procese au ca element definitoriu pentru fenomenele anomice deosebirile culturale, ceea ce înseamnă că, în prezent, cele mai importante distincţii între popoare nu sunt cele de natură ideologică, politică sau economică, ci culturală. Fenomenul globalizării se bazează pe incontestabilul progres al ştiinţei şi tehnologiei, în care un rol important îl au evoluţiile în domeniul tehnologiei informaţiei, al comunicaţiilor, mijloacelor de transport, libertatea de mişcare a capitalului şi a forţei de muncă şi deschiderea pieţelor de desfacere. Efectele sale asupra tuturor domeniilor vieţii sociale sunt, fără îndoială, pozitive, dar atrag după sine şi fenomene anomice pentru că globalizarea uneşte şi dezbină în acelaşi timp, apropie şi desparte, omogenizează, dar şi diversifică, sporeşte bogăţia, dar şi extinde aria sărăciei, îmbunătăţeşte confortul vieţii, dar aduce şi servituţi importante3. Totodată, actuala etapă a globalizării a creat în ordinea internaţională o situaţie inedită prin faptul că aceasta tinde tot mai mult să nu mai fie o ordine interstatală, ci una dictată de interesele marilor corporaţii transnaţionale. Ultimele statistici subliniază faptul că dintre cele 100 principale puteri economice ale lumii (state şi întreprinderi laolaltă), 51 nu mai sunt state – naţiuni, ci societăţi multinaţionale4.

3 Cf. Zygmunt Bauman, Globalizarea şi efectele ei sociale, Editura Antet, Bucureşti, 1995, p. 5. 4 Cf. Xavier Raufer, Cele 13 capcane ale haosului mondial, Editura Corint, Bucureşti, 2004, p. 27.

8

Entităţile economice, financiare, culturale, religioase se eliberează şi ele de frontierele teritoriale şi de normele juridice naţionale şi se conectează la grupuri analoge, folosind tehnologii sofisticate, însă, pe acest fond au proliferat şi s-au globalizat şi fenomenele anomice aferente fiecărui domeniu. Infracţionalitatea organizată a făcut ceea ce au făcut şi entităţile licite: a profitat de mondializarea pieţelor lor, de impactul comerţului electronic, de accelerarea modalităţilor de schimb pentru a accelera mişcarea mărfurilor ilicite. În procesul globalizării, activităţile infracţionale tipice anomiei se dispersează, îşi schimbă locul şi metodele folosite pentru a-şi optimiza prestaţiile, confruntă oferta cu cererea de bunuri, activităţi sau servicii aidoma activităţii licite, generând apariţia unei pieţe mondiale – infracţionale, de data aceasta. Este cazul reţelelor de traficanţi de droguri, al celor de traficanţi de arme, de prostituţie etc., constituite după toate regulile unei acţiuni eficiente, asemenea celor mai onorabile companii, ceea ce face ca legăturile între organizaţiile criminale transnaţionale să fie tot mai puternice şi mai complexe, internaţionalizarea lor tot mai extinsă, iar activitatea pe care o desfăşoară să reprezinte o ameninţare de nivel strategic pentru sistemele financiare naţionale şi pentru aparatele de stat fragile. Paleta largă a formelor de manifestare a anomiei globale include, într-o formă sau alta, într-un grad mai scăzut sau mai înalt, violenţa. Astfel încât ele afectează deopotrivă securitatea indivizilor şi a comunităţilor, generând adesea stări de nesiguranţă individuală şi colectivă, incertitudine, angoase şi emoţii de tot felul, care au amploare globală sau locală. Acest dualism al coordonatelor pe care evoluează viaţa majorităţii indivizilor

9

este asociat în acelaşi timp altuia, anume celui care include libertatea de mişcare ca semn al promovării sociale, avansării profesionale şi succesului şi imobilitatea, ca semn al înfrângerii, al vieţii ratate şi rămânerii în urmă. Pentru omul societăţii moderne, globalitatea şi „spaţiul intim social” au devenit deja valori fundamentale contrare, dorite sau respinse, pentru unii adevărate obsesii situate în centrul aspiraţiilor, conflictelor sau repulsiilor existenţiale. Proiecţiile asupra viitorului multor indivizi sunt astăzi mai mult decât oricând exprimate în termeni de mobilitate, de opţiune liberă asupra locului de trai, pentru aceştia noţiunea de „acasă” având o cu totul altă semnificaţie decât cea originară. Numai că această firească trăsătură a omului societăţii moderne este exploatată nu doar de cei care acceptă o dezrădăcinare de mai multă sau mai scurtă durată pentru a găsi un loc de muncă mai bun, pentru a studia într-o universitate respectabilă etc., ci şi de „făuritorii de anomie”, de cei care văd în libertatea de mişcare mai degrabă libertatea bunului plac, al existenţei în afara normelor.

CAPITOLUL V

RISCURILE PRIVIND CIRCULAŢIA PERSOANELOR ŞI MIGRAŢIA DIN PERSPECTIVA DINAMICII INFRACŢIONALE A TRAFICULUI DE

PERSOANE

3.1. Analiza şi managementul riscului în domeniul migraţiei ilegale în România

Managementul, indiferent de domeniul de aplicare,

10

presupune ca proces de iniţiere identificarea obiectivelor de rezolvat în cadrul sistemului de condus. În această direcţie, România şi-a propus să continue şi să dezvolte procedurile de analiză a riscului în scopul orientării eforturilor de control pe zone de risc, astfel încât, în contextul aderării la Uniunea Europeană, să fie facilitată libera circulaţie a persoanelor şi să crească eficienţa în prevenirea şi descoperirea faptelor circumscrise migraţiei ilegale. În acest sens, s-au avut în vedere actuala viziune strategică naţională privind analiza riscului la frontierele României, ce se impune în prezentul context geopolitic. Această activitate s-a concretizat prin dezvoltarea unor compartimente specializate în cadrul structurilor naţionale cu atribuţii la frontieră, atât la nivel teritorial cât şi la nivel central, în scopul furnizării de informaţii factorilor de conducere/decizie şi personalului operativ de la toate nivelurile prin: evaluări ale fenomenului de încălcare a legislaţiei de frontieră cu privire la migraţia ilegală; descrierea potenţialelor riscuri ce pot apărea în activitatea de zi cu zi, în această direcţie; sprijin pentru activitatea de investigaţie şi control în cazul migraţiei clandestin.

Analiza de risc se bazează pe: studiul sistematic al rezultatelor activităţii operative desfăşurate în cadrul structurilor responsabile cu gestionarea fenomenului migraţiei; studiul rezultatelor operative ale altor instituţii internaţionale, relevante pentru structurile cu atribuţii pe linia controlului fluxurilor migratorii; studiul evoluţiei tendinţelor, metodelor şi modurilor de operare adoptate de făptuitori precum şi a fenomenelor generate de migraţia ilegală transfrontalieră, atât la frontierele interne, cât şi la cele externe.

Scopul activităţii de analiză a riscului este de a îmbunătăţi certitudinea despre mediul operaţional. Analiza riscului este folosită în vederea optimizării managementului integrat al

11

frontierei prin sprijinirea procesului de luare a deciziilor, precum şi ca metodă de furnizare a informaţiilor cu grad sporit de certitudine asupra modului de manifestare a fenomenului.

În acest sens, analiza integrată a riscului trebuie să facă parte din strategia globală a fiecărei instituţii cu atribuţii pe linia controlului fluxurilor migratorii, astfel încât luarea deciziilor strategice să conducă la realizarea obiectivelor globale naţionale pe linia securizării frontierelor.

Analiza de risc este cea care trebuie să asigure furnizarea informaţiilor necesare şi în volum suficient pentru derularea corespunzătoare a procesului decizional la nivel strategic.

3.2. Procesul decizional în controlul fluxurilor migratorii

„Riscurile generate de fluxurile migratorii ilegale şi controlul acestora” – trebuie să fie raportate la: cadrul legislativ european şi la cel român (armonizarea legislativă); sistemul managerial al autorităţilor cu competenţe în gestionarea fluxurilor migratorii; sistemul acţional (securizarea frontierelor externe şi eliminarea graduală a controlului la frontierele interne).

Cele patru domenii asigură funcţionarea sistemică, după cum urmează:

- cadrul legislativ reprezintă expresia cea mai profundă a democraţiei deoarece normele juridice sunt emanaţii ale organismelor constituite în urma alegerilor democratice;

- investirea unor autorităţi cu competenţe pentru gestionarea fluxurilor migratorii conferă legitimitatea necesară acestora în planul organizatorico-funcţional;

- sistemul managerial asigură conducerea autorităţilor cu atribuţii pe linia gestionării fluxurilor migratorii şi, în subsidiar, îndeplinirea obiectivelor fundamentale; - sistemul acţional asigură supravegherea efectivă a modului de respectare a condiţiilor impuse de lege şi, acolo unde este

12

cazul, conduce la descoperirea încălcărilor acestora, la identificarea făptuitorilor şi, în funcţie de situaţie, la sancţionarea contravenţională sau la tragerea la răspunderea penală, corespunzător vinovăţiei. Evoluţia fenomenului terorist implică, potenţiale noi riscuri

şi ameninţări5 la adresa României, cu atât mai mult cu cât factori favorizanţi suplimentari în acest sens sunt asociaţi unor vulnerabilităţi interne de natură să favorizeze organizarea şi comiterea unor acte teroriste la adresa unor ţinte autohtone sau străine de pe teritoriul naţional, anterior identificate şi semnalate de instituţiile abilitate ale statului, specifice poziţiei geo-politice şi anume:

- situarea în proximitatea unor zone de conflict şi la intersecţia unor rute predilecte ale fluxurilor migraţioniste;

- statutul de membru al NATO, organizaţie care şi-a asumat un rol esenţial în prevenirea şi combaterea terorismului;

- angajamentul ferm şi implicarea nemijlocită a statului roman în campania antiteroristă internaţională;

- relaţiile speciale dintre România şi statele vizate de activităţi teroriste;

- exacerbarea diferendelor de natura religioasa şi confesionala, dezvoltarea unor nuclee de orientare anarhica, radical-contestatara, extremist-teroriste, tendinţe de autonomizare regională în spaţiul apropiat României, cu posibilitatea degenerării în acţiuni violente;

- posibilitatea proliferării şi diseminării necontrolate a tehnologiilor şi echipamentelor necesare procesării substanţelor chimice periculoase, a produselor strategice şi a celor supuse controlului destinaţiei finale;

5 Costică Voicu, Mircea Ionescu – Terorismul aerian, Editura Prouniversitaria, Bucureşti, 2006, pag. 154.

13

- omogenizarea intereselor în sfera tranzacţiilor cu tehnică militară, armamente şi muniţii, intensificarea operaţiunilor de brokeraj şi a transferurilor comerciale fără atingerea fizică a teritoriului României, generează riscuri şi vulnerabilităţi majore cu conotaţii asupra respectării tratatelor şi acordurilor internaţionale în domeniul neproliferării (implicare a unor operatori autohtoni de profil în tranzacţii cu firme din Ucraina, Bulgaria, cu grad ridicat de risc, vizând schimbarea destinaţiei finale spre zonele sensibile);

- dezvoltarea, consolidarea şi specializarea filierelor crimei organizate, internaţionalizarea acestora prin atingerea unor elemente de diferite naţionalităţi si includerea teritoriului ţării noastre în circuitul transnaţional pe linia migrării clandestine, a traficului ilicit de droguri, fiinţe umane, armament, explozivi, substanţe toxice, radioactive şi bancnote false;

- extinderea marii criminalităţi economico-financiare, reprezentată de corupţia şi spălarea banilor murdari, în tarile din aceasta regiune geografică în care se află şi România; - creşterea interesului manifestat de unii cetăţeni străini care provin îndeosebi din zone de conflict militar sau ţări supuse embargoului internaţional, de a obţine - prin manopere financiare ilegale - pachetul majoritar de acţiuni la unele societăţi producătoare şi utilizatoare de substanţe chimice strategice, în scopul eludării regimului juridic în domeniul producerii, utilizării, comercializării materialelor şi tehnologiilor strategice şi al exportării lor directe sau prin intermediari, în aceste zone sau ţări aflate sub embargo; - aşezarea României la intersecţia mai multor sfere de interes geo-politic şi geo-strategic.

14

Secţiunea a 4-a Eliminarea controalelor la frontierele interne – risc asumat al creşterii criminalităţii specifice liberei circulaţii a persoanelor Odată cu eliminarea graniţelor dintre statele membre ale U.E. şi cu libera circulaţie a bunurilor, serviciilor şi indivizilor, Europa va prezenta trăsături noi reprezentând mai mult decât o entitate geografică, devenind un bloc economic şi politic. Pentru a sublinia această idee s-a creat noţiunea de graniţă comună care va înconjura suprafaţa astfel definită. Primii paşi în deschiderea graniţelor actuale între statele membre UE s-au făcut odată cu acordul guvernamental privind circulaţia liberă a persoanelor în UE, Convenţia Schengen (1985 şi 1990; libera circulaţie care se aplică doar pentru cetăţenii UE). Acest document nu s-a perfectat fără greutăţi. Mai întâi, unele state au refuzat să intre în spaţiul Schengen temându-se că mecanismele de control la graniţa europeană vor fi insuficiente pentru a se păzi de fluxurile migratoare mari. În al doilea rând, unele state care au ratificat Convenţia nu au pus în totalitate în practică acordul astfel că logistica şi veridicitatea graniţelor comune au devenit dificile. Uniunea Europeană, în ultimii ani, a făcut remarcabile progrese în abordarea problemei migraţiei, într-o manieră concisă şi coordonată. Până în 1992, problema migraţiei şi a refugiaţilor era doar în grija statelor membre. Însă, odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht şi mai târziu cu cel de la Amsterdam (mai 1999) politicile privind azilul, libertatea de mişcare a persoanelor, vizele, regulile guvernelor privind trecerea graniţelor U.E., migraţia şi drepturile naţiunilor din statele terţe au devenit toate responsabilităţi ale Comunităţii.

15

Din analizarea conţinutului Planului de Acţiune pentru implementarea Programului de la Haga rezultă preocuparea comunităţii internaţionale pentru crearea unor instrumente juridice care să asigure dezvoltarea şi monitorizarea politicilor de promovare a respectului pentru drepturile fundamentale ale oamenilor.

De asemenea, s-a propus dezvoltarea unei politici comune referitoare la imigraţie, punându-se accent pe o încurajare a migraţiei legale la nivelul Uniunii Europene, iar în acelaşi timp, pe o eficientizare a luptei împotriva migraţiei ilegale, traficului de fiinţe umane şi în particular, a femeilor şi copiilor.

Constatându-se impactul pozitiv pe care îl joacă migraţia în cadrul societăţii şi economiei mondiale, s-a cerut dezvoltarea unor măsuri de sprijinire a statelor membre şi stabilirea unor politici mai bune pentru integrarea străinilor, ca şi prezentarea „impactului pozitiv al migraţiei în cadrul societăţii noastre şi prevenirea izolării şi excluderii sociale ale comunităţilor de migranţi.

Acest lucru va contribui la o mai bună înţelegere şi dialog între religii şi culturi diferite, bazate pe valorile fundamentale ale Uniunii Europene.

S-a sugerat, de asemenea, dezvoltarea unui management integrat pentru controlul frontierelor externe, ca şi al sistemului de vize pentru siguranţa Uniunii Europene, concomitent cu asigurarea liberei circulaţii a persoanelor şi realizarea unui echilibru între protecţie şi securitate pe calea schimbului de informaţii între instituţiile şi autorităţile cu atribuţii în domeniu.

Toate aceste măsuri sunt de natură să creeze obstacole reale în calea terorismului, să împiedice crearea de fluxuri de migranţi care să alimenteze mişcările teroriste, iar libera

16

circulaţie să nu devină o condiţie favorizatoare a acţiunilor teroriste.

Principalele tendinţe ale evoluţiei fenomenului criminalităţii transfrontaliere la frontierele României:

• amplificarea şi diversificarea fenomenului infracţional transfrontalier, dobândirea unui caracter tot mai bine organizat, conspirat şi internaţionalizat;

• extinderea fenomenului de conexare a diferitelor infracţiuni (călăuzirea migranţilor ilegali, traficul de fiinţe umane, traficul de stupefiante, maşini furate), aducătoare de mari venituri, cu unele infracţiuni de amploare, cu consecinţe grave în rândul populaţiei (acţiuni teroriste, destabilizatoare etc.), în vederea asigurării finanţării acestora;

• scăderea numărului de infracţiuni săvârşite cu violenţă şi creşterea ponderii infracţiunilor a căror săvârşire presupune organizare, pregătire minuţioasă şi dotări tehnice de vârf.

Odată cu redresarea economiei României, aceasta va deveni tot mai atractivă pentru cetăţenii unor state din Asia, Africa şi chiar din Europa, transformându-se dintr-o sursă de „forţă de muncă la negru” într-un „consumator”, determinând mutaţii în volumul, sensul şi destinaţia migraţiei ilegale, precum şi a infracţiunilor conexe. În prezent, teritoriul României cunoaşte şase zone în care se manifestă cu predilecţie fenomenul migrator, în fiecare dintre acestea constatându-se, pe lângă principiile general valabile de desfăşurare a acestor activităţi, şi caracteristici particulare, determinate de specificul fiecărei

17

zone, mijloacele şi metodele folosite, destinaţia şi scopul urmărit (ţara sursă, ţara ţintă, zona/ţara de tranzit). Astfel: 1. Zona de Est – frontiera cu Republica Moldova - tendinţele sunt de trecere ilegală a frontierei în României îndeosebi de către cetăţeni de origine afro-asiatică (Somalia, India, Irak, Pakistan, Sierra Leone, Sudan, Afganistan, Bangladesh, China etc.), călăuziţi de membri ai unor organizaţii criminale din fostele state din CSI (ruşi, ucraineni, moldoveni); - ruta practicată este: Asia Centrală/Africa – Rusia/Ucraina – Republica Moldova – frontiera de Est a României; - pentru a nu risca înapoierea în ţările de origine, migranţii sunt „învăţaţi” de călăuze ca în momentul depistării de către autorităţi, să solicite azil în România. Aceasta reprezintă o măsură intermediară pentru majoritatea, care intenţionează, de fapt, să ajungă în Occident; - ca urmare a măsurilor întreprinse de autorităţile cu competente în domeniu, migraţia ilegală din zona de est a scăzut considerabil în 2005 (13%), comparativ cu anii precedenţi (39% în 2002, 20% în 2003 şi 20% în 2004). 2. Zona de Vest – frontiera cu Ungaria - tendinţele sunt de trecere ilegală a frontierei îndeosebi de către cetăţenii de origine afro-asiatică, intraţi prin estul, sudul şi nordul ţării, dar şi de cetăţeni români dornici să ajungă ilegal în Occident; - comparativ cu anii precedenţi, migraţia ilegală a scăzut cu aproximativ 45%. 3. Zona Sudică – frontiera cu Bulgaria - este folosită pentru intrarea ilegală în România a unor persoane de origine afro-asiatică (irakieni, afgani,

18

iranieni, pakistanezi etc.) sau kurdă, inclusiv cei care au solicitat azil pe teritoriul bulgar, care urmăresc tranzitarea ţării noastre către un stat din Vestul Europei; - ruta practicată de către cetăţenii străini este: Asia Centrală – Siria – Turcia – Bulgaria – frontiera de Sud a României; - se acţionează la nivelul întregii frontiere, înregistrându-se o creştere a acestui fenomen, comparativ cu anii precedenţi; - migraţia ilegală din zona de sud a scăzut considerabil în 2005 (6%) comparativ cu anii precedenţi (62% în 2002, 23% în 2003 şi 9% în 2004). 4. Zona de Nord – frontiera cu Ucraina este folosită pentru trecerea ilegală a frontierei în România, de către cetăţeni de origine afro-asiatică, existenţi în număr mare pe teritoriul Ucrainei, cât şi de către persoane din spaţiul ex-sovietic; - ruta practicată este Ucraina (Kiev) – frontiera de Nord a României – Ungaria. 5. Zona de Sud-Vest – frontiera cu Serbia - filierele care acţionează în această zonă au ca scop atât tranzitarea imigranţilor străini prin spaţiul ex-iugoslav către Germania, Spania şi Italia, cât şi „traficul de carne vie” cu tinere din spaţiul ex-sovietic şi autohton; - se acţionează la nivelul întregii frontiere. 6. Zona Aeroportuară - aeroporturile deschise în trafic internaţional – este folosită pentru încercarea de intrare ilegală a cetăţenilor proveniţi din ţări cu tendinţă de migrare (kurzi, chinezi, irakieni, iranieni etc.); - se folosesc vize Schengen falsificate (prin ştersături chimice şi mecanice), paşapoarte falsificate prin înlocuirea

19

fotografiei, a unor file ori uzitarea de paşaportul altei persoane (în special cei cu interdicţie de intrare într-o anumită ţară), precum şi folosirea unor rute adiacente, care includ tranzitul printr-un aeroport din vestul Europei. Metodele şi mijloacele folosite de migranţi sunt următoarele: - folosirea de documente/vize false ori falsificate; - ascunderea în mijloacele de transport (trenuri de persoane sau marfă, nave maritime, TIR-uri); - evitarea punctelor de control pentru trecerea frontierei (trecerea frontierei prin alte locuri decât cele permise); - utilizarea de documente false ori neconforme cu realitatea la misiunile diplomatice române din străinătate, în vederea obţinerii vizei de intrare în România. Dacă anii trecuţi reţelele de migraţiune acţionau, în special, la frontiera cu Republica Moldova şi Ucraina – migranţii folosind ruta Federaţia Rusă (Moscova) – Ucraina – Moldova – România, începând din anul 2003 se constată că ruta folosită a fost schimbată, cetăţenii străini proveniţi din ţări cu tendinţa de migrare (irakieni, afgani, indieni etc.) încercând să ajungă în Occident pe traseele Afganistan – Iran – Irak – Siria – Turcia – Bulgaria – România sau Afganistan – Iran – Irak – Turcia – Bulgaria – Serbia – Croaţia. În România, în ultimii 19 ani imigranţii, în special, cei proveniţi din ţările arabe, au comis şi infracţiuni economice, precum contrabanda şi evaziunea fiscală. Datorita tendinţelor de enclavizare, de izolare a imigranţilor în anumite zone, deseori pot apare conflicte între populaţia locală şi imigranţi.

20

Din analiza efectuată la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, rezultă o anume specializare pe genuri de infracţiuni a imigranţilor, în funcţie de ţara de origine, şi anume: chinezii - scoaterea de valută din ţară, migraţie ilegală; irakienii - migraţie ilegală; turcii - migraţie ilegală, scoaterea de valută din ţară, trafic de droguri, braconaj; bulgarii - migraţie ilegală, contrabandă, braconaj; ucrainenii - migraţie ilegală, prostituţie, trafic de armament şi muniţie; ruşii - migraţie ilegală, trafic de maşini, armament şi muniţie, călăuze, prostituţie; italienii - trafic de maşini, armament şi muniţie, călăuze prostituţie; sârbii - călăuze migraţie ilegală şi prostituţie, trafic de maşini; iranienii - migraţie ilegală, trafic de droguri; moldovenii migraţie ilegală, prostituţie, trafic de ţigări, contrabandă cu mărfuri, trafic de droguri; columbienii - migraţie ilegală; sirienii - migraţie ilegală, scoaterea de valută din ţară; polonezii - trafic de droguri; maghiarii - contrabandă (în special cu benzină), trafic ilegal de persoane.

Riscurile la adresa siguranţei naţionale pot fi: infracţiuni transfrontaliere, forme ale criminalităţii organizate si terorism.

Odată cu aderarea la Uniunea Europeana la data de 01.01.2007, România şi-a asumat rolul de frontieră estică a Uniunii Europene, în acest sens, fiind de notorietate faptul că, la nivel mondial, cel puţin din punct de vedere demografic, dar şi din cel al dificultăţilor întâmpinate în plan economic, Asia este considerată principalul rezervor migrator al secolului XXI, iar faţă de acest continent ne leagă o frontieră verde, relativ uşor de străbătut, rutele de migraţiune legală-ilegală, deja formate, fiind suficient de flexibile si capabile să se adapteze la modificările conjuncturale.

21

Fluxurile migratorii nu conţin decât, într-o mica măsură o componentă stabilă, predictibilă, ele manifestând, prin definiţie, o mare sensibilitate la modificările conjuncturii politice, economice, geo-strategice, la nivel local, regional şi mondial, mai ales în ceea ce-i priveşte pe refugiaţi şi azilanţi. În condiţiile actuale ale globalizării, imigraţia, migraţia în general, nu mai pot fi tratate sau explicate ca fenomene izolate, ele căpătând din ce în ce mai mult o amprentă regională şi mondială. Ulterior aderării, dinamica şi nivelul imigraţiei România nu mai depinde doar de factori de natură internă (regimul naţional aplicabil în domeniul migraţiei, politica de stat în domeniu, evoluţia economiei şi a societăţii romaneşti în ansamblu etc.), un rol importantrevenind factorilor externi.

În concluzie, imigraţia în România poate fi apreciată doar dacă avem în vedere fenomenele migratorii regionale, la nivelul Uniunii Europene, Europei, în ansamblu, şi chiar la nivel mondial.

În actualele condiţii, România va trebui să pună la punct un sistem complex de gestionare a imigraţiei, asigurând, parţial sau Fenomenul migraţionist6, pe lângă beneficiile sale incontestabile, aduce cu sine şi o serie de pericole, care, dacă nu sunt anticipate, studiate şi în final luate măsuri de contracarare, pot pune în pericol ordinea publică şi chiar siguranţa naţională a unui stat.

Accentuarea interferenţei dintre terorism şi unele

segmente ale crimei organizate. Internaţionalizarea7 unor stări

6 A se vedea S.Peers, Atenţia la diferenţe! Implementarea ineficientă a

măsurilor de azil ale Uniunii Europene de către statele membre,

London, Asociaţia juriştilor în dreptul imigrării şi consiliul refugiaţilor, 1998, p. 37 7 F.Mancini, Crearea unei Constituţii pentru Europa, (1989) 26 Common Market Law Review, p. 595

22

conflictuale a creat condiţii favorizante dezvoltării terorismului, iar dispariţia unor sponsori tradiţionali ai acestuia a făcut ca organizaţiile teroriste să se orienteze tot mai frecvent spre activităţi specifice crimei organizate, ca principală sursă de finanţare.

Convergenţa dintre terorism şi crima organizată se realizează fie prin angrenarea nemijlocită a reţelelor teroriste în acţiuni conexe crimei organizate (cum ar fi traficul de droguri, contrabanda cu arme, muniţii, explozivi, substanţe toxice ori radioactive, toate tipurile de activităţi specifice economiei subterane, migraţiune ilegală), în scopul susţinerii financiare a activităţilor proprii, fie rin acţiuni complexe, comune, exercitate de structuri ale organizaţiilor teroriste şi a celor din lumea interlopă, determinate de interese conjuncturale, de moment sau de perspectivă, menite a facilita atingerea scopurilor propuse de fiecare parte.

În urma evenimentelor din 11 septembrie 2001, statele membre ale NATO, dar şi cele care au semnat acordurile internaţionale cu privire la securitatea transporturilor, au implementat noi măsuri de securitate pentru prevenirea unor eventuale acţiuni teroriste îndreptate spre obiectivele strategice sau economice din incinta porturilor.

În consecinţă, a fost întocmit un program de securizare a porturilor care este numit generic ISPS – Codul Internaţional de Securitate a Navelor şi Facilităţilor Portuare. Începând din iulie 2004, România şi-a însuşit codul ISPS şi a trecut la implementarea acestuia în Portul Constanţa. Prima măsură a fost aceea a creării unui nou dispozitiv de siguranţă în Portul Constanţa, astfel încât toţi operatorii portuari care au facilităţi de transport în Portul Constanţa au fost obligaţi de administraţia portuară să-şi împrejmuiască perimetrele de lucru din zona care face legătură între uscat şi navele acostate în

23

danele de operare. Toată activitatea din aceste dane urmează să fie supravegheată video, iar securitatea este asigurată de agenţi special pregătiţi.

De asemenea, odată cu aderarea, România va trebui să îşi asume rolul de frontieră estică a Uniunii Europene. În acest sens, trebuie să amintim că este de notorietate faptul că, la nivel mondial, cel puţin din punct de vedere demografic, dar şi din cel al dificultăţilor întâmpinate în plan economic, Asia este considerată principalul rezervor migratoriu al secolului XXI, ir faţă de acest continent ne leagă o frontieră verde relativ uşor de străbătut, rutele de migraţiune legală/ilegală deja formate fiind suficient de flexibile şi capabile să se adapteze la modificările conjuncturale.

Fluxurile migratorii8 nu au decât într-o mică măsură o componentă stabilă, predictibilă, ele manifestând prin definiţie o mare sensibilitate la modificările conjuncturii politice, economice, geo-strategice, la nivel local, regional şi mondial, mai ales în ceea ce-i priveşte pe refugiaţi şi azilanţi. În condiţiile actuale ale globalizării, imigraţia, migraţia, în general, nu mai pot fi tratate sau explicate ca fenomene izolate, ele căpătând din ce în ce mai mult o amprentă regională şi mondială. Având în vedere aceasta, se poate spune că în viitor, şi mai ales ulterior aderării, dinamica şi nivelul imigraţiei în România nu va depinde doar de factori de natură internă (regimul naţional aplicabil în domeniul migraţiei, politica de stat în domeniu, evoluţia economiei şi a societăţii româneşti în ansamblu etc.), un rol important revenindu-le factorilor externi.

Cu alte cuvinte, imigraţia în România poate fi apreciată şi explicată doar dacă avem în vedere fenomenele

8 I.Maher, Drept comunitar în ordinea juridică naţională: o analiză a

sistemelor, (1998) 36 Journal of Common Market Studies, p. 217-244

24

migratorii regionale, la nivelul UE, Europei, în ansamblu şi chiar la nivel mondial9.

Luând în calcul diferite variante posibile de evoluţie a fenomenelor migratorii (atât la nivel mondial, cât şi în Uniunea Europeană şi în particular, în cazul României) şi combinând între ele diferite premise, din studiul efectuat de Institutul European din România a rezultat „o plajă extrem de largă de posibilităţi privind manifestarea viitoare a imigraţiei în România” (nu mai puţin de 24 de variante). Limita inferioară, obţinută în condiţiile manifestării celor mai restrictive/nestimulative condiţii/factori de imigraţie, se ridică la un număr anual de imigranţi de 5,9 mii persoane, puţin sub raportările efective ale anului 2002. Însă, limita superioară de 200.000 persoane anual (obţinută pornind de la premise extrem de permisive şi făcând abstracţie de alţi factori limitativi) depăşeşte cu mult ceea ce România este pregătită şi/sau obişnuită să gestioneze în materie de migraţie. România va trebui să pună la punct un sistem complex de gestionare a imigraţiei, asigurând, parţial sau integral, din fonduri proprii mijloace de cazare şi de subzistenţă, servicii de integrare socială şi economică etc. Numai efortul financiar pe care îl presupune găzduirea interimară a refugiaţilor sau a solicitanţilor de azil până la finalizarea cererii depuse – care nu reprezintă decât o mică parte din totalul cheltuielilor ocazionate de gestionarea acestui proces – poate atinge valori însemnate. Astfel de

9 F.Snyder,Dimensiuni constituţionale ale integrării economice

europene, Kluver, 1996, p. 476; M.Steit şi W.Mussler, Constituţia

economică a Comunităţii europene; De la Roma la Maastricht (1998), p. 147

25

situaţii trebuie pregătite din timp, mai ales întrucât, spre deosebire de cazul emigraţiei, unde pierderile/câştigurile se măsoară în termeni de costuri comparative (care ar fi câştigul/pierderea ţării în urma plecării definitive/temporare, cât pierde statul ca investiţie nerecuperată în capital uman etc.), imigraţia presupune inclusiv costuri financiare imediate, concrete, care nu suportă amânare. Dacă numai 10% din imigranţii estimaţi în calculele noastre ar intra în categoria celor care solicită asistenţă, iar cheltuielile unitare ce revin pe un asistat ar fi de 10 ori mai mici decât cele înregistrate, de exemplu, în Finlanda, efortul financiar total care ar trebui asigurat de statul român s-ar putea ridica la 0,6 – 20 milioane EUR, variantei medii corespunzându-i o sumă de 6 milioane EUR anual.

O apreciere globală10 asupra fenomenului migraţiei ilegale indică prognoze de acutizare a acestuia în perioada următoare, datorită, în primul rând, adâncirii decalajelor economice dintre statele lumii şi nu în ultimul rând, unor stări ante sau post conflictuale. Aceasta va trebui să conducă la modificarea şi perfecţionarea formelor şi metodelor de acţiune ale organismelor care luptă împotriva acestui fenomen, la o cooperare internaţională mai susţinută şi acordarea unui sprijin logistic ţărilor din prima linie, printre care se numără şi România. Numai în condiţiile în care în România fenomenul va putea fi menţinut sub control, în ţările ţintă aflate în spaţiul Uniunii Europene vor ajunge mai puţini migranţi.

Secţiunea a 5-a Securizarea frontierei externe – mijloc de combatere a migraţiei ilegale 10 J.Gray, Răsărit fals. Deziluziile capitalismului global, Granta Books, 1998, p. 9

26

5.1. Propuneri ale Comisiei Europene – JAI – privind arhitectura viitoare a Managementului Frontierelor Externe ale Uniunii Europene

Conform dispoziţiilor art. 211 din Tratatul CE şi art. 124 EURATOM Comisia este un organ comunitar. În viitoarea Constituţie Europeană cadrul legal al Comisiei este reglementat de art. 25, III-250 din proiectul de constituţie. Comisia nu a avut până acum mari competenţe în domeniul Colaborării poliţieneşti şi judiciare în domeniul penal, precum şi în cel al Politicii externe şi de securitate comune a UE (deci în sfera definită de cel de-al II-lea şi al III-lea pilon). Acest lucru se poate însă schimba odată cu noua constituţie elaborată de Conventul European, cu condiţia ca aceasta să fie ratificată de toate cele 27 de state membre şi deci să intre în vigoare.

Comisia Europeană este principala instituţie a Uniunii Europene şi alături de Consiliul Uniunii şi de Parlamentul European alcătuieşte triunghiul instituţional de decizie la nivel comunitar11. În urma Tratatului de la Maastricht, denumirea frecventă a devenit Comisia Europeană. Propunerea cu privire la un Cod Comunitar al trecerii frontierelor de către persoane a fost prezentată de către Comisia Europeană în mai 2004. Această propunere a Comisiei se înscrie în măsurile pe termen scurt luate conform Comunicării Comisiei din mai 2002 intitulată "Către un management integrat al frontierelor externe ale statelor membre ale Uniunii Europene”. Obiectivul recomandării12 este acela de a clarifica, restructura,

11 Petre Anghel - Instituţii europene şi tehnici de negociere în procesul

integrării, Editura Universităţii Bucureşti, 2003 12 www.europa.eu.int

27

consolida şi dezvolta legislaţia existentă cu privire la controlul persoanelor la frontiere. Se doreşte conturarea unui caracter mult mai "comunitar" pentru regulile din acest domeniu. Codul propus este structurat pe doua secţiuni, una cu privire la frontierele interne şi cealaltă cu privire la cele externe.

Prima secţiune cuprinde toate regulile cu privire la controlul persoanelor la frontierele externe, inclusiv următoarele: condiţiile pentru trecerea frontierei externe şi intrarea într-un stat membru UE; principiile ce guvernează controlul la frontierele externe; cooperarea dintre statele membre în acest domeniu. Codul statuează diferite metode pentru verificarea la frontiere, în funcţie de felul acestora, respectiv pământ, aer, apă.

La a doua secţiune a Codului se adaptează cele prevăzute în Acordul Schengen la cadrul instituţional comunitar cu privire la abolirea controalelor la graniţele interne. În această parte a Codului se reglementează şi modul în care aceste controale pot fi reintroduse temporar, precum şi cauzele care pot conduce către aceasta, în special ameninţările teroriste.

Rolul Comisiei este redus la propunerea de legislaţie şi de executare a bugetului. Comisia Europeană partajează un drept de iniţiativă limitat cu statele membre, prin tratatul de la Amsterdam lărgit la toate chestiunile ce intră în domeniul JAI, fapt ce conferă un plus de legitimitate iniţiativelor, ţinând cont că, dintre instituţiile comunitare, Comisia reprezintă interesul Comunităţii.

Consiliul ia decizii cu unanimitate, ceea ce îngreunează considerabil procesul decizional, fiind mult mai dificilă întrunirea unui consens.

28

De asemenea, din punctul de vedere al legitimităţii luării deciziilor, se impune acordarea unui plus de putere Parlamentului european, care datorită modului specific de delegare a reprezentanţilor săi prin votul direct al cetăţenilor europeni s-a considerat îndreptăţit a-şi afirma un rol crescând în procesul decizional şi în cadrul Comunităţii europene (în domeniul JAI, nu dispune decât de o competenţă consultativă). Parlamentul European ţine o dezbatere anuală asupra punerii în operă a obiectivelor Politicii Externe şi de Securitate Comună (PESC). În schimb, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene n-are competenţă (cazul PESC) sau are o arie de acţiune limitată (cazul JAI) în ceea ce priveşte sancţionarea respectării actelor la chestiuni prejudiciale puse de instanţe naţionale de ultim resort şi asupra cărora statele i-au conferit competenţă.

Unul din succesele incontestabile ale Tratatului de la Nisa este o mai bună asociere a instituţiilor comunitare în luarea deciziilor, ceea ce reprezintă un pas clar al trecerii acestui „pilon” de cooperare interguvernamentală spre integrarea tipic comunitară. Dincolo de întărirea legitimităţii luării deciziilor de către statele membre, din punctul de vedere al exprimării opiniei intereselor întregii Uniuni Europene prin instituţiile sale, reculul, practic, îl reprezintă faptul că acestea au doar un rol de consultare şi informare13 şi, în consecinţă, de aliniere la reglementările comunitare.

De remarcat sunt eforturile pentru transpunerea în practică a reformei justiţiei, pentru diminuarea corupţiei, pentru combaterea criminalităţii organizate şi gestionarea

13 Vlad Ioan Făgărăşanu , idem

29

frontierelor, eforturi ce continuă şi după aderarea României la Uniunea Europeană14.

5.2. Cerinţele Uniunii Europene pentru o securitate de

frontiera de tip Schengen

Uniunea Europeana practic nu are un alt acquis care ar prevedea controlul frontierei străine, decât acquis-ul Schengen. Prin urmare, criteriul în interpretarea noţiunii "controlului de nivel înalt al frontierei externe" trebuie căutat în acquis-ul Schengen, apreciind în acelaşi timp că parţial reprezintă o noţiune politică. Cerinţele de bază pentru un control efectiv a frontierei externe poate fi găsit în Capitolul II al Convenţiei Schengen şi în aşa numitul "Manualul Comun pentru Frontierele Externe". Fără a se împotrivi acestor reguli specifice, Grupul de Lucru a Evaluării Schengen are scopul de a specifica câteva criterii şi cerinţe (inclusiv solicitările aferente controlului de la frontiera externă) care urmează a fi îndeplinite înainte de eliminarea controalelor la frontierele interne. Aceste criterii şi cerinţe nu vor fi aplicabile în mod direct la procesul de lărgire curent, după cum acestea sunt formulate ocazional (de la caz la caz), ţinând cont de caracteristicile specifice ale ţării (inclusiv situaţia sa geografică) şi reprezintă un subiect pentru evaluare. Cu atât mai mult, Grupul de Lucru a Evaluării Schengen are un rol anumit în evidenţierea recomandărilor şi celor mai bune practici.

În acest sens, reuniunea din 16 martie 2008 din Constanţa a fost o continuare a întâlnirii de la Sofia, din ianuarie 2008, cu ocazia căreia s-a agreat Declaraţia

14 www.guv.ro/presa/integrare/afis

30

Comună România-Bulgaria privind aderarea la spaţiul Schengen15.

Cu această ocazie, cele două părţi au stabilit, de comun acord, calendarul misiunilor de evaluare Schengen, care vor demara la începutul anului 2009. Documentul agreat va fi discutat în luna aprilie 2008, în format Troika (România, Bulgaria şi preşedinţia slovenă a Consiliului UE), la Bruxelles.

Misiunile de evaluare Schengen se vor desfăşura pe parcursul a doi ani: 2009-2010, în următoarele domenii: cooperare poliţienească, protecţia datelor, vize, frontiere maritime, aeriene, terestre şi SIS.

După procesul de aderare, la hotarele externe temporare de asemenea se cere un control al frontierei la un nivel suficient de înalt, în timp ce se apreciază dacă acele aranjamente speciale la aceste frontiere sunt justificate de a consolida cooperarea dintre viitorii parteneri Schengen. Aceasta se efectuează pentru a permite o tranziţie regulată când sunt anulate controalele frontierelor interne şi pentru a evita investiţiile inutile. Sistemul de control al frontierei ar trebui să se bazeze pe cooperarea cu autorităţile care operează pe cealaltă parte a frontierei. Ar trebui să fie acceptate modelele practice de cooperare de ambele parţi a frontierei externe temporare: de exemplu, fiecare care traversează frontiera este verificat, dar autorităţile de control din ambele părţi ale frontierei cooperează astfel încât sarcina administrativă şi logistică să fie situată nu numai în una din părţile frontierei. Atunci când este posibil, ar trebui să se dea considerare infrastructurii comune şi echipamentului comun sau mobil, precum şi controalelor comune. Astfel de

15 www.schengen.mira.gov.ro – Cooperare România – Republica

Bulgaria privind aderarea în comun la spaţiul Schengen

31

mecanisme, infrastructura şi echipamentele oferă o baza solidă pentru cooperarea efectivă dintre autorităţile relevante care îşi îndeplinesc obligaţiile pe teritoriul frontierei, chiar şi după procesul de aderare la Uniunea Europeană a ţărilor candidate, mai ales în implementarea cooperării în trecerea frontierei. Cu atât mai mult că, din punctul de vedere al "utilizatorului" prin aceste aranjamente, efectuarea mai simplă şi mai discretă a procedurilor de control ar facilita circulaţia persoanelor şi bunurilor. În sfârşit, ar trebui să se accentueze că Statele Membre Schengen vor fi responsabile de controlul frontierei externe Schengen, până când controlul frontierelor interne este eliminat vis-a-vis de noile state membre. Oricum, după aderare cetăţenii noilor state membre nu vor mai fi cetăţenii unei ţări terţe care trebuie să îndeplinească toate cerinţele de intrare în ţară. Pentru cetăţenii Statelor membre UE, va fi suficientă doar prezentarea sau efectuarea unui document de călătorie. Din momentul în care controlul frontierei interne este eliminat cu un stat membru nou, si Acquis-ul Schengen intră în deplină forţă, noul stat membru fără excepţie va deveni responsabil pentru protecţia hotarelor sale externe conform Acquis-ul Schengen. Aceasta, de asemenea, include şi hotarele cu acele state membre sau ţări candidate cu care hotarele interne nu au fost încă eliminate.

5.3. Implementarea strategiei sectoriale (Dublin II)

în scopul rezolvării problemei imigraţiei ilegale Potrivit Rezoluţiei Parlamentului European din 24

aprilie 2008 privind Strategia politică anuală a Comisiei pentru 2009 atenţia trebuie concentrată spre definirea

32

obiectivelor strategice esenţiale ale Uniunii Europene pentru 2009.

Scopul Planului de Acţiune Schengen este identificarea şi prioritatea acţiunilor care urmează să fie adoptate pentru îndeplinirea precondiţiilor pentru implementarea completă a acquis-ului Schengen, cât de curând posibil, precum şi implementarea graduală a acestuia. Măsurile prevăzute de Planul de Acţiune Schengen sunt finanţate, în principal de la bugetul de stat, din care se alocă, anual, o cotă ministerelor şi instituţiilor responsabile pentru implementarea măsurilor necesare. Aceste acţiuni sunt planificate şi executate de fiecare dintre aceste ministere/instituţii, în funcţie de calendarul stabilit în cadrul Planului de Acţiune Schengen şi de strategiile şi planurile de acţiune sectoriale specifice.

Sistemul European de Identificare Automată a

Amprentelor - EURODAC

Convenţia de la Dublin, semnată la Dublin la 15 iunie 1990 stabileşte principiul conform căruia un singur stat membru este responsabil cu analiza cererilor de azil.16 Punerea în practică a Convenţiei de la Dublin este facilitată de crearea Sistemului European de Identificare Automată a Amprentelor (EURODAC). Dezvoltarea sistemului de azil pe baza criteriilor eficientei şi calităţii procedurilor şi adaptarea politicilor şi practicilor în domeniu pentru a preveni, a descuraja şi a sancţiona abuzurile la procedura de azil. Prioritară în perioada următoare este păstrarea unui echilibru între respectarea deplină a dreptului solicitanţilor de azil şi menţinerea calităţii deciziilor, în condiţiile soluţionării în termene 16 www.schengen.mira.gov.ro - Frontierele şi migraţia

33

rezonabile a cererilor de azil. Pe termen scurt şi mediu, o atenţie deosebită se va acorda asigurării capacitaţii instituţionale şi a logisticii necesare ca stat membru al Uniunii Europene, în special, prin participarea la mecanismele Dublin II şi EURODAC, a dezvoltării mecanismelor privind returnarea voluntară sau forţată către ţările de origine, precum şi la alte forme de cooperare la nivelul Uniunii Europene.

De la aderarea României şi Republicii Bulgaria la Uniunea Europeană, spaţiul comunitar cuprinde încă doua state care constituie parte a frontierei externe de est a Uniunii Europene. Următorul obiectiv al celor două state îl constituie aderarea la Acordul Schengen, eforturi fiind deja depuse în acest sens. Acest fapt va conduce, pe de-o parte, la securizarea tot mai eficientă a frontierelor externe ale Uniunii Europene şi lupta comună împotriva imigraţiei ilegale, dar în acelaşi timp va face atractivă această regiune pentru persoane aflate în nevoie de protecţie internaţionala. Participarea la mecanismul Dublin II, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, va avea ca efect imediat creşterea numărului de cereri de asistare cu repercusiuni şi asupra capacitaţii de returnare. În cadrul eforturilor de aderare la Uniunea Europeana, Guvernul României şi-a asumat în cadrul capitolului de negociere 24 "Justiţie si afaceri interne" obligaţia de a pregăti România pentru implementarea mecanismului Dublin şi a instrumentului sau tehnic EURODAC, începând cu data aderării. În acest sens, eforturile guvernamentale se concentrează pe armonizarea legislaţiei interne în materie de azil, străini şi controlul frontierei cu prevederile comunitare ale celor doua mecanisme europene, dar şi prin susţinerea dezvoltării la nivel instituţional, pentru crearea instituţiilor necesare

34

susţinerii acestor activităţi şi pregătirea personalului sau, astfel încât data aderării să constituie punctul de plecare pentru aceste activităţi.17 Regulamentul (CE) nr. 343/200318 al Consiliului din 18 februarie 2003 de stabilire a criteriilor şi mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil prezentate într-unul din statele membre de către un resortisant al unei ţări terţe, denumit în continuare "Regulamentul Dublin II", înlocuieşte "Convenţia de la Dublin". Regulamentul comunitar, cunoscut sub numele de Regulamentul Dublin II stă la baza unor acorduri stabilite între statele membre, privind modalităţile concrete de cooperare.

CAPITOLUL VIII CONCLUZII ŞI PROPUNERI DE LEGE FERENDA

O ţară cu graniţe deschise este supusă atât efectelor favorabile ale culturii şi civilizaţiei mondiale, cât şi infracţionalităţii organizate pe plan internaţional.

Traficul de persoane, ca formă de manifestare a criminalităţii organizate, are nevoie de pieţe noi de desfacere, de reţele noi, de filiere necontrolate, având o viteză de desfăşurare şi o capacitate de adaptare extraordinare şi dispunând de mijloace băneşti adecvate scopurilor propuse.

Traficul de persoane, prin formele sale de manifestare (exploatarea sexuală, munca forţată, obligarea la cerşetorie sau la comiterea de infracţiuni) continuă să fie

17 Monitorul Oficial, Partea I nr.674 din o3/10/2007 - Hotărâre pentru aprobarea Strategiei naţionale privind

imigraţia pentru perioada 2007-2010, hotărârea nr. 1122/2007 .

18 www.eur-lex.europa.eu

35

unul dintre fenomenele sociale cu o acoperire globală care aduce importante prejudicii morale, psihice şi fizice victimelor sale şi nu numai. Acest fenomen devine şi mai îngrijorător când în capcana reţelelor de traficanţi cad victime minorii. Nu puţine sunt cazurile în care minorii ajung în mâinile unor oameni pentru care nimic nu este mai important decât perspectiva câştigurilor financiare rezultate din exploatarea acestora.

În ultima perioadă19 exploatarea sexuală a femeilor este pe primul loc în rândul modalităţilor de exploatare a victimelor, spre deosebire de 2008, când principala modalitate de exploatare a fost munca forţată. De asemenea a crescut procentul fetelor minore exploatate sexual, raportat la totalul populaţiei de victime exploatate sexual, înregistrându-se o creştere procentuală faţă de 2008, de la 35% la 40%.

Referitor la nivelul de educație al victimelor traficului de persoane 64% din femeile care ajung victime ale traficului de persoane prin exploatare sexuală aveau finalizate la momentul intrării în trafic, cel mult studii gimnaziale.

Victimele provenite din mediul rural sunt mai vulnerabile la traficul în scopul muncii forţate şi pentru obligarea la cerşetorie. Victimele exploatate prin obligarea la cerşetorie şi muncă forţată provin în proporţie de 75% respectiv 62% din mediul rural. În schimb, mediul urban este un factor de vulnerabilitate pentru exploatarea sexuală. Persoanele de sex masculin provenite din mediul rural sunt cele mai vulnerabile la traficarea prin obligarea la cerşetorie.

19 A se vedea statisticile pe anul 2009 ale Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.

36

Vârsta victimelor exploatate prin muncă s-a înscris în mod majoritar la categoria 26-40 de ani, 48% din totalul victimelor exploatate prin muncă; „persoanele în putere de muncă” sau care au responsabilităţi în susţinerea familiei. La extremitatea nivelului de vârstă se regăsesc în special victimele de sex masculin; băieţi cu vârste foarte mici şi bărbaţi cu vârste peste 61 de ani, ce au fost exploataţi prin cerşetorie.

Referitor la minorii majoritatea acestor sunt victime ale traficului intern. Mai mult de ¾ din populaţia de victime exploatată în trafic intern, este reprezentată de persoane de sex feminin, dintre care 67,5% sunt minore. Majoritatea victimelor au fost femei traficate în scopuri sexuale.

S-a menţinut tendinţa de manifestare a fenomenului traficului de persoane extern pe relaţia Spania, Italia, Grecia şi Cehia, cu o apariţie de 56% din totalul populaţiei de victime identificată în 2009. Cel mai mare procent de diminuare a traficului extern pentru principalele ţări de destinaţie a traficului de persoane a fost înregistrat de Grecia, unde au fost identificate cu 71% mai puţine victime faţă de anul trecut. Exploatarea prin muncă a femeilor s-a redus la jumătate faţă de anul precedent, de la 26% din totalul femeilor victime ale traficului de persoane în 2008 la 13% în 2009. Exploatarea prin muncă sau obligarea la cerşetorie are loc în principal în străinătate.

Referitor la modalitățile de recrutare, victimele exploatate sexual sau prin obligarea la cerşetorie au fost recrutatte de către cunoştinţe sau prieteni, pentru un procent de 50% din victimele exploatate prin aceste moduri, spre deosebire de exploatarea prin muncă, unde 54% dintre

37

victime au fost recrutate de către persoane necunocute anterior victimelor.

De asemenea, ca urmare a corelării stării civile cu modalităţile de exploatare victimelor traficului de persoane, prezintă majoritatea victimelor traficate în scopuri sexuale şi prin obligarea la cerşetorie ca fiind necăsătorite iar cele tarficate rin muncă ca fiind căsătorite20.

PROPUNERI DE LEGE FERENDA Având în vedere lacunele legislative descrise în

conţinutul lucrării, din perspectiva Convenţiei Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane, apreciez ca fiind oportune următoarele propuneri de lege ferenda în completarea legii penale speciale şi a legii penale generale:

1. Reglementarea noţiunii de „victimă a traficului de

persoane” prin care se înţelege persoana fizică, subiect pasiv al faptelor prevăzute la art. 12, 13, 15, 17 şi 18 din prezenta lege, indiferent dacă participă sau nu în procesul penal în calitate de parte vătămată. Convenţia Consiliului Europei defineşte pentru prima dată termenul de „victimă a traficului de persoane” ca fiind „orice persoană care este subiect al traficului de persoane, aşa cum este definită în acest articol.” Faptul că noţiunea de „victimă a traficului de persoane” nu este definită într-un mod clar şi riguros creează probleme atât la încadrarea juridică a faptei, cât şi cu privire la

20 A se vedea R.N.Ungureanu, Bianca Tuncay, M.Cazacu Raport

privind situaţia traficului de persoane în România – 2009, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de persoane – I.G.P.R., Bucureşti, 2010, p.42-43.

38

aplicarea măsurilor de protecţie şi asistenţă de care ar trebui să beneficieze o victimă a traficului de persoane.

2. Incriminarea faptei de a utiliza serviciile

prevăzute în art.2 alin 2 , prestate de o persoană despre care beneficiarul ştie că este victimă a traficului de persoane ori a traficului de minori, pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă. Această prevedere este necesară ca urmare a ratificării Convenţiei Consiliului Europei, în vederea descurajării atât a cererii cât şi a ofertei de servicii de acest gen.

3. Cauza de nepedepsire prevăzută la art.20, alin.(1) din Legea nr.678/2001 să facă referire şi la persoana supusă traficului de persoane, care a săvârşit, ca urmare a exploatării sale infracţiunea trecere frauduloasă a frontierei unui stat. Astfel va abroga atât prevederile art.70 alin.4 din O.U.G. 105/2001 privind frontiera de stat a României. A se vedea, în acest sens art. 15 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative: "Evitarea paralelismelor - alin. (1) În procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere."

Modificare „unui stat” înlocuită „de stat”. acoperă şi situaţia prevăzută în art.1 din O.U.G. nr.112/2001, respectiv „(1) Intrarea sau ieşirea dintr-un stat străin prin trecerea ilegală a frontierei acestuia, săvârşită de către un cetăţean român sau de o persoană fără cetăţenie domiciliată pe teritoriul României, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.

39

4. Includerea în Programul de protecţie a

martorilor, potrivit legii a victimelor traficului de persoane, în condiţiile în care furnizează organelor de urmărire penală sau instanţei de judecată, date şi informaţii cu caracter determinant pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a autorilor, în acest fel asigurându-se o protecţie adecvată.

5. Referitor la mecanismul de identificare şi referire a

victimelor

traficului de persoane21 care, din punct de vedere teoretic,

este un exemplu de bune practice atât la nivel regional cât şi la nivel internaţional considerăm că acesta ar putea fi menţionat ca anexă a Legii 678/2001, dându-i, astfel mai multă forţă.

6. Referitor la cetăţenii români22 aflaţi pe teritoriul altor ţări, victime ale traficului de persoane, cărora li se acordă, la cerere, asistenţă de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în acele ţari considerăm necesar reglementarea în mod expres a faptului că, în

vederea repatrierii cetăţenilor români victime ale traficului

21 A se vedea Ordinului nr. 335 din 29 octombrie 2007 pentru

aprobarea Mecanismului national de identificare si referire a victimelor

traficului de persoane, publicat în Monitorul Oficial nr. 849 din 17 decembrie 2008. Acest ordin comun al ministrului internelor şi reformei administrative, ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului, ministrului sănătăţii publice, ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse, preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, ministrului afacerilor externe, procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ministrului justiţiei are ca obiect stabilirea modalităţilor de identificare a victimelor traficului de persoane şi a procedurii de încredinţare a acestora către furnizorii de servicii de protecţie şi asistenţă. 22 A se vedea art.28 din Legea nr.678/2001.

40

de persoane, Ministerul Afacerilor Externe asigură

transportul acestora.

7. Să se menţioneze că prevederile referitoare la victimele traficului de persoane cetăţeni români se aplică şi

victimelor traficului de persoane cetăţeni ai unui stat

membru al Uniunii Europene sau Spaţiului Economic

European.

8. Prevederea împrejurărilor în care încetează perioada de reflecţie, respective: a) se constată că victimele traficului de persoane

restabilesc, din proprie iniţiativa, contactul cu infractorii;

b) există un pericol pentru ordinea publică şi securitatea

naţională;

c) statutul de victimă a fost invocat în mod nejustificat.

9. Să existe o prevedere expresă cu privire la faptul că minorilor cetăţeni străini care însoţesc victimele

traficului de persoane sau care sunt ei înşişi victime li se

aplică, în mod corespunzător, prevederile referitoare la

regimul străinilor în România.

10. Introducerea perioadei de reflecţie şi pentru cetăţenii români - victime ale traficului de persoane, pentru a elimina discriminarea între cetăţenii străini victime ale traficului de persoane şi cei români.

11. Fiecare punct de trecere a frontierei externe să fie prevăzut cu o

funcţie specializată pe identificarea victimelor traficului de

persoane, specializare care să se realizeze ca urmare a absolvirii unor cursuri ori datorită experienţei obţinută la locul de muncă.

41

BIBLIOGRAFIE - extras -

1. Convenţia Naţiunilor Unite privind crima organizată transnaţională (Palermo, Italia, decembrie 2000). 2. Planul Uniunii Europene privind cele mai bune practici, standarde şi proceduri pentru combaterea şi prevenirea traficului de fiinţe umane publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, 09.12.2005. 3. Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane – mai 2005. 4. Constituţia României, Legea de revizuire nr. 429/2003, publicată în M. Of. nr. 758/ 22 oct. 2003. 5. Noul Cod penal al României, aprobat prin Legea nr.286/2009, publicat în M. Of. Nr.510 din 24 iulie 2009. 6. Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane publicată în M.Of. nr.783 din 11 decembrie 2001. 7. H.G. nr.1654/2006 privind Strategia naţională împotriva traficului de persoane în perioada 2006-2010. 8. Ordonanţa de Urgenţă nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 30 iunie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 243/2002. 9. Ordin comun al al ministrului administraţiei şi internelor, ministrul educaţiei, cercetării şi tineretului, ministrul sănătăţii publice, ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, ministrul afacerilor externe, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ministrul justiţiei, Nr. 335-2881-1990-1072-266-A 6880-409/C-2353/C din 29 octombrie 2007,

42

pentru aprobarea Mecanismului naţional de identificare şi referire a victimelor traficului de persoane, publicat în M.Of.nr. 849 din 17 decembrie 2008. 10. C.Bârsan, Convenţia europeană a drepturilor

omului, Comentariu pe articole, vol. I, Drepturi şi libertăţi, Editura ALL BECK, Bucureşti, 2005. 11. I.Chipăilă, C.Drăghici, C.E.Ştefan, Ligia T.Pintilie, G.Oloeriu, M.C.Ţupulan, Globalizarea

traficului de copii, Editura SITECH, Craiova, 2006. 12. I.Dascălu, G.Ţical, Curs de combatera

criminalităţii organizate, Editura Academica, Bucureşti, 2001. 13. Pasca Florea, Fenomenul infracţional de trafic de

fiinţe umane, Editura Prouniversitaria, Bucureşti, 2010. 14. Popescu Cristian Florin, Lumea în mişcare.

Aspecte juridice şi manageriale privind migraţia, Editura Prouniversitaria, Bucureşti, 2006. 15. Bianca Tuncay, Traficul de persoane – formă de

manifestare a criminalităţii organizate, teză de doctorat, Bucureşti, 2007. 16. Prof.univ.dr.Georgeta Ungureanu, Criminologie, Ed. Academica, Bucureşti 2002. 17. Prof.univ.dr. Georgeta Ungureanu, Gianina Cudriţescu, Cristina Lixandru, Camelia Voicu – Femeia

contemporană – între deziderat şi realitate, Editura Pro Universitaria, Bucureşti, 2004; 18. Prof.univ.dr. C.Voicu, Al.Boroi, Fl.Sandu, I.Molnar, Mirela Gorunescu,S. Corlăţeanu, Dreptul

penal al afacerilor, ediţia a III-a, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006.

43

19. Prof.univ.dr.C.Voicu, Adriana Camelia Voicu, I.Geamănu, Criminalitatea organizată în domeniul

afacerilor, Editura Pildner/Pildner – Târgovişte, 2006. 20. Prof.univ.dr.C.Voicu şi Şt.Prună – Managementul

poliţiei, Editura Mediauno, Bucureşti, 2005. 21. Coşniţă Alin, Dragomirescu Bianca, Târgul de

fiinţe umane, maladie sa secolului XXI, Editura Dosoftei, Iaşi, 2007. 22. Alin Coşniţă, Bianca Tuncay, Erlick Octavian, Alexandra Petrache, Particularităţi ale traficului de

minori din România, Editura Unap, Bucureşti, 2010. 23. Gianina Anemona Cudriţescu – Protecţia

juridico-penală a femeii în documentele internaţionale, Revista „Studii de drept românesc”, nr. 3-4/2002; 24. Ungureanu Georgeta, Dragomirescu Bianca, Traficul de persoane. Aspecte procesual-penale, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2005. 25. R.N.Ungureanu, Bianca Tuncay, M.Cazacu Raport privind situaţia traficului de persoane în România –

2009, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de persoane – I.G.P.R., Bucureşti, 2010. 26. R.N.Ungureanu, Ioana Gentiana Gavril, Ana Maria Tamas, Traficul de copii în România : studiu asupra

procesului de recrutare /. - Buzau : Alpha MDN, 2009 Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane. 27. Al.Boroi, S.Corlăţeanu –Drept Penal.Partea

generală, Culegere de speţe pentru uzul studenţilor, Ed. All Beck, Bucureşti 2003.