2 Ex urina

Examenul fizico-chimicşi microscopic al urinii

Violeta BLAGA

Definiţie Produs de filtrare, reabsorbţie şi excreţie,

reprezentând activitatea funcţiei renale

Apă: 93 - 95% Substanţe organice şi minerale: 7-5%

substanţe organice 60% (ureea, ac. uric, creatinină, proteine, glucoză, aminoacizi, corpi cetonici, urobilinogen, hormoni etc.)

substanţe minerale 40% (cloruri, sulfaţi, fosfaţi, Na, K, săruri de amoniu, Ca, Mg)

Compoziţia chimică

Determinarea compusilor din urină ce apar in conditii patologice (proteine, glucide, corpi cetonici, pigmenţi sanguini, pigmenţi biliari, urobilinogen, porfirine, indican) se face în:

Urina de dimineaţă, proaspată: în care se fac numai determinări calitative (glucoza, albumina, pH, urobilinogen, bilirubina, corpi cetonici şi sediment urinar)

Urina de 24 ore: după ce vezica a fost golită de “urina de dimineaţă”, se începe la oră fixă recoltarea într-un vas mai mare (ex. astăzi dimineaţa la ora 700 până a doua zi la aceeaşi oră).

Dozările care se fac din această urină se raportează la volum şi densitate.

Recoltarea urinii

Nu se recoltează la: Femei în timpul ciclului şi la 2-3 zile de la ciclu Pacienţi care în ultimele 48 ore au făcut o

investigaţie radiologică (densitate > 1040 şi reacţie fals + la proteine)

Suprimarea medicaţiei cu aspirină sau derivaţi de sulfamidă (cresc debitul hematiilor), precum şi cu diuretice şi laxative

Restricţie hidrică cu 12 ore înaintea probei. Densităţi < 1015 ar trebui să determine repetarea probei

Recoltarea urinii

Modificări de parametri în sedimentul urinar la mai mult de 3 ore de la recoltare:

Liza hematiilor Degradarea leucocitelor Creşterea rapidă a numărului de bacterii Apariţia de nitriţi Creşterea pH-ului (ureea se transformă în

amoniac sub acţiunea florei bacteriene) Creşterea pH-ului poate determina dizolvarea

cilindrilor

Conservarea probelor de urină

Se poate face cu: Timol Metil-4-hidroxibenzoat Cloroform Formol Fenol Toluen

Conservare la +4º C

Cantitatea

Cantitatea de urină excretată de un individ sănătos în condiţii obişnuite este de 1000-1800 ml/zi

OLIGURIE (volum < de 800 ml/zi)

POLIURIE (volum > 2000 ml/zi)

ANURIE ( volum< 300 ml/zi)

Oligurie şocul produs de hemoragii mari, arsuri sau

traumatisme insuficienţa cardiacă ciroza hepatică insuficienţa renală infecţii renale grave intoxicaţii cu substanţe chimice boli care blochează căile urinare (calculi urinari,

hipertrofie de prostată) caniculă, după febră, diaree, vărsături, transpiraţii

intense, după fumat sau consum redus de lichide

Poliurie

scleroză renală glomerulonefrită diabet zaharat netratat tratamente cu diuretice după frig sau emoţii consum mare de lichide sau alcool

Examenul macroscopic

Aspect Culoare Miros


Aspectul Urina proaspată, normală trebuie să fie

clară şi transparentă. Urina proaspată, tulbure poate conţine:

săruri (uraţi, acid uric, oxalaţi, fosfaţi sau carbonaţi)

mucus, puroi, epitelii, microorganisme grăsimi (aspect laptos)

Examenul macroscopic Aspectul tulbure dispare: la încălzire (5-6 ml urină într-o

eprubetă) - uraţi, acid uric Aspectul tulbure se intensifică: la încălzire - proteine,

carbonaţi sau fosfaţi Aspectul tulbure nu dispare la încălzire, dar limpezirea se

produce după: adăugarea câtorva picături de acid acetic 10%; fosfaţi,

carbonaţi (cu eliberare de CO2) adăugarea a 2-3 ml de HCl 12,5%; oxalaţi, leucina,

tirozina, cistina adăugarea a 2-3 ml de NaOH 20%; acid uric, mucus,

cistina adăugarea unui amestec etanol-eter; grăsimi

Aspectul tulbure determinat de puroi nu dispare nici prin încălzire, nici prin adăugarea de alte substanţe, doar coagulează.




Culoarea normală a urinii este de la galben pai până la galben auriu şi se datorează pigmenţilor: urocrom, urobilină, uroeritrină.

CuloareaCuloarea


Culoarea anormală a urinii poate fi determinată de numeroase substanţe endogene şi exogene: Alb laptos:

− chilurie Galben până la incolor:

− diureza apoasă, diabet insipid, tratament diuretic Galben şofran până la brun:

− caroteni, flavone, chinina, fenolftaleina, bilirubina eritrocite, hemoglobina, mioglobina, porfobilina,

Galben portocaliu:− administrare redusă de lichide, febră, sulfamide,

urobilinogen

Culoarea


Culoarea anormală a urinii poate fi determinată de numeroase substanţe endogene şi exogene: Roşu portocaliu

− betanidina, coloranţi alimentari, fenitoină, aminofenazonă, nitrofurantoin, metronidazol pirogalol, hemoglobina, uroglobina, eritrocite porfirine

Roşu− sfecla roşie, sânge proaspăt, hemoglobină,

mioglobină Roşu închis

− porfirină

Culoarea


Culoarea anormală a urinii poate fi determinată de numeroase substanţe endogene şi exogene: Brun

− tanin, timol, indican, porfobilina Verde albastru

− indigo-carmin, albastru de metilen, biliverdina, cupru

Verde murdar− indigo-carmin, acriflavina, albastru de

metilen, cupru biliverdina, indican, bacterii cromogene (piocianic)

Culoarea




MirosulMirosul Urina normală, proaspată are miros caracteristic datorat

acizilor volatili sau aşa numitelor substanţe “urinoide”: urinile concentrate au un miros mai accentuat urina diabeticilor - miros de mere acre urina alcoolicilor - alcool urina infectată sau tumori renale - amoniac în acidoză - miros de fructe sau cloroform medicamente pe bază de esenţă de terebentină - violete usturoi, hrean sparanghel - miros neplăcut în hipermetioninemie - miros de unt rânced un miros puternic al urinii la nou-născuţi ridică suspiciunea unei

erori metabolice (aminoacidopatie).

Examenul fizic al urinii

Densitate Osmolalitate pH-ul urinar

DensitateaDensitatea depinde de concentraţia substanţelor dizolvate:

sărurile în general şi ureea la indivizii sănătoşi, glucoza şi albumina în cazurile patologice

Valori normale: 1015-1022 cu extreme: 1003- 1035 Urodensimetrul este calibrat pentru 20º CCorectarea densităţii Pentru fiecare 3º C ± faţă de temperatura standard se

adună sau se scade o unitate Când urina conţine glucoză, proteine sau cristaloizi, se

determină cantitativ concentraţia acestora şi se scade o unitate din densitatea determinată iniţial pentru fiecare: 2,5g glucoză/l, 3.3 g proteine/l, 2.2 g cristaloizi/l.



Osmolalitatea

Osmolalitatea se referă la numărul de molecule dizolvate într-un kg de solvent

Osmometrele evaluează osmolalitatea prin determinarea punctului de îngheţ al urinii, pornind de la relaţia 0,56ºC corespunzând cu 272 mOsm/kg. Unităţile de măsură sunt miliosmoli/kg

Valori normale: 800-1200mOsm/kg Osmolalitatea este un test mai fidel de evaluare a

capacităţii de concentrare a rinichiului comparativ cu densitatea urinară.



Reacţia urinii (pH-ul urinar) Reacţia urinii (pH-ul urinar): constantă fizică ce

permite evaluarea capacităţii de intervenţie a rinichiului în menţinerea echilibrului acido-bazic.

La individul normal, cu alimentaţie mixtă, reacţia urinii poate fi slab acidă cu variaţii în jurul valorii 6.

Aciditatea urinii provine din: acizi organici, uric, hipuric, citric, acetic, axalic, precum şi din sărurile acide - fosfaţi primari de sodiu, potasiu, amoniu.

Regimul hiperproteic determină o creştere a acidităţii urinii datorită eliminării crescute de acid uric, uraţi şi fosfaţi acizi.

Reacţia urinii (pH-ul urinar) Un regim alimentar vegetarian determină o

alcalinizare a urinii prin excesul de săruri minerale şi organice.

Urini puternic acide (4-4.5 pH) - procese maligne, febră, diarei abundente, acidoză diabetică sau metabolică

Urina puternic alcalină – infecţii urinare, alcaloza respiratorie, alcaloza metabolică

pH-ul urinar se determină cu hârtie indicatoare de pH sau benzi-test

Examenul chimic al urinii

Se efectuează în vederea depistării in urina a diferiţilor compuşi cu efect patologic : proteine, glucide, compuşi cetonici, pigmenţi sanguini, urobilinogen, pigmenţi biliari şi acizi biliari, porfirine porfobilinogen

Proteinele

Se determină din prima urină de dimineaţă sau din urina de 24 de ore

Valori normale:150mg/24 ore la adulţi şi 140mg/m2 suprafaţă corporală la copii

Metode de determinare: � semicantitative� cantitative� calitative

Metode semicantitative

a) Metoda cu acid sulfosalicilic 20%: precipită diferite tipuri de proteine (albumine, globuline, peptide, proteine Bence-Jones, micoproteina Tamm-Horsfall şi albumoze - produse de degradare a proteinelor). Turbiditatea determinată este proporţională cu concentraţia proteinelor urinare

Scala de evaluare semicantitativă a proteinei prin metoda cu acid sulfosalicilic 20%

Rezultat Concentraţie aprox.

proteine (mg/dL)

Aspect

0 - absent < 10 Clar

± - urme f. fine 10 - 15 Turbiditate f. slabă

+ - urme fine 15 - 20 Turbiditate definită

++ - nor fin 20 – 30 Nor alb fără precipitat

+++ - nor gros 30 - 50 Nor alb cu precipitat

++++ - dozabilă >50 Precipitat floculent

Metode semicantitative

b) Metoda de coagulare la căldură Încălzirea unui eşantion de urină la o temperatură > 60º C determină coagularea proteinelor în flocoane albe care modifică transparenţa probei în raport cu concentraţia proteinelor.

c) Metoda cu benzi test. Specificitatea testului este mai mare pentru albumine şi mai mică pentru proteine Bence-Jones.

Metode cantitative

Dozarea cantitativă a proteinelor urinare se face numai pe eşantioane de urină de 24 ore.

Metodele de determinare cele mai folosite sunt cele cu acid sulfosalicilic 3%, cu pirogalol sau metoda Folin-Lowry.

Raportarea rezultatelor se face exprimând concentraţia proteinelor în g/24 ore.

Metode calitative

Oferă date asupra configuraţiei fizico-chimice şi a structurii proteinelor urinare

Permit clasificarea proteinuriilor după mecanismul de producere.

Din această grupă fac parte: electroforeza, imunoelectroforeza, ELISA, imunodifuzia radială.

Metode calitative

Electroforetic se pot identifica trei tipuri de proteinurii: fiziologice, glomerulare sau tubulare.

Proteinuria fiziologică este rezultatul a trei mari procese:� filtrarea glomerulară� reabsorbţia tubulară a proteinelor

filtrate� secreţia tubulară proteică

Metode calitative

Proteinuria patologică se realizează prin patru mecanisme:� creşterea permeabilităţii filtrului glomerular� scăderea reabsorbţiei tubulare a proteinelor

filtrate normal� modificări ale configuraţiei fizico-chimice a

proteinelor (creşterea bruscă a concentraţiei proteinelor plasmatice)

� creşterea secreţiei tubulare, care apare fie prin degradarea elementelor nefronului, fie prin producerea în exces a unor proteine tubulare.

Proteine Bence-Jones

Conţin proteine cu GM 22000-45000 şi uneori 90000. Concentrarea acestor proteine în ser este < de 10µg/ml, iar în condiţii patologice poate ajunge la 100µg/ml. În urină, concentraţia acestor proteine în condiţii patologice este de 1-6 g în 24 ore.

Metode de decelare a pproteinuriei Bence-Jones:� precipitarea la 56° C şi redizolvarea la 100° C� imunodifuzia radială� imunofixarea

Proteinuria Bence-Jones - marker al mielomului, însă poate apărea şi în leucemii, osteosarcom şi foarte rar în macroglobulinemia Waldenstrom.

β2 - microglobulina

Este o proteina globulara, cu GM=11800 Se gaseste in ser, saliva, lichid sinovial,

urina Valori normale in urina: 4 - 370μg/l Valori crescute apar in: mielom multiplu,

leucemie cronica, artrita reumatoida, sarcoidoza, lupus eritematos, hepatite, ciroza hepatica, sindroame de imunodeficienta

GlucozaMetode de determinare: Semicantitative

� Fehling� Benedict� Benzi test

Cantitative� colorimetrică cu ortotoluidină� enzimatică cu hexochinază

Glicozuria este dependentă de:� concentraţia glucozei în sânge� rata filtrării glomerulare� rata reabsorbţiei tubulare a guclozei

Glicozuria întâlnită în: DZ, diabet renal, glicozuria renală ereditară, sindr. Fanconi, glomerulonefrita dobandită şi ereditară, stres, acidoză, leziuni SNC, 10-15% din gravide.

Urobilinogenul Împreună cu urobilina, stercobilinogenul şi stercobilina sunt

derivaţi halogenaţi ai bilirubinei - valori normale 4mg/24 ore. Excreţia crescută a urobilinogenului indică boli:

� cu supraîncărcare hepatică: anemie hemolitică, anemie pernicioasă, policitemie vera, enterocolite

� prin deficit funcţional hepatic: hepatite ac. şi cr., ciroze. Urobilinogenul este absent în urină în obstrucţia completă a

canalului coledoc . Determinarea urobilinogenului în urină se face prin metoda

clasică Erlich sau cu benzi test. În 5 ml urină se adaugă 10 picături soluţie Erlich:� culoarea roşie la temperatura camerei - urobilinogen

culoarea roşie după încălzire - urobilinogen normal� dacă nu apare culoarea roşie nici după încălzire -

urobilinogen absent

Examenul microscopic al uriniiSEDIMENTUL URINAR Sedimentul urinar poate fi considerat ca o biopsie exfoliativă

renală sau de căi urinare Pregatirea probei de urină:

� se agită recipientul cu eşantionul din prima urină de dimineaţă

� se toarnă într-o eprubetă conică de minim 10ml� se centrifughează 2-3 minute la 1000 rotaţii/minut� se pastrează supernatantul pt determinările de proteine� din partea sedimentată 0,5-1ml se pregăteşte sedimentul

urinar� se agită foarte bine şi se pune o picătura pe lamă,

acoperindu-se cu o lamelă� se examinează în totalitate câmpul aflat sub lamelă cu

obiective de 20X şi 40 X.

Metode microscopice de examinare

microscopia optică - cea mai folosită în laboratoarele clinice

microscopia în contrast de fază este mai sensibilă şi permite o evaluare mai exactă a hematiilor şi cilindrilor

microscopia în interferenţă - oferă o imagine tridimensională

microscopia cu lumină polarizată - detectează corpii birefringenţi şi cristale

microscopia cu imunofluorescenţă permite identificarea matricei cilindrilor

microscopia electronică

Tehnici de examinare

examenul în picătura proaspată este tehnica cea mai folosită de examinare

examenul sedimentului colorat - aduce un plus de informaţii în aprecierea unor structuri; pentru colorare sunt folosite mai multe metode:

� metoda Sternheimer-Malbin evidenţiază cilindrii şi leucocitele� metoda Wright evidenţiază hematiile dismorfe şi eozinofilele� metoda Giemsa - colorare de frotiu� metoda Hensel pentru eozinofile� metoda Papanicolau pentru examenul citologic de detectare în urina a celulelor neoplazice

Examenul sedimentului urinar

Structuri organizate� Celule epiteliale� Leucocite� Hematii� Cilindrii� Bacterii

Structuri neorganizate (de origine metabolică)

� Subst. organice� Acid uric� Cistina� Leucina� Tirozina

� Subst. anorganice� Carbonati� Oxalati� Fosfati

Examenul microscopic semicantitativ al urinii

A. Sediment organizat:1. Celule epiteliale celule epiteliale

pavimentoase: � celule mari, plate, cu nucleu pignotic, cu diametru variabil

� provin din straturile superficiale ale segmentelor inferioare ale cailor urinare


celule epiteliale de tranziţie:− formă piriformă, fuziformă

sau rotundă− au nucleu net vizibil− provin prin descuamare de la

calicele renale până la segmentul proximal al uretrei

− apar frecvente în neoplasme sau procese inflamatorii


celule epiteliale renale tubulare:− au formă cubică sau cilindrică− citoplasma fin granulată şi un

nucleu mare, veziculos, refringent

− reprezinta marker pentru leziuni tubulare

− apar în infecţii, după toxice renale, după chimioterapie

− se pot încărca cu lipide


2. Leucocite− pot pătrunde de la glomerul până la tractul

proximal al uretrei− în principal sunt granulocite neutrofile− în piurie sunt degenerate şi înglobate în

mucus− eozinofiluria apare în nefritele interstiţiale

alergice acute− leucocituria: determinată de infecţii, inflamaţii,

hemoragii− când infecţiile lipsesc se suspectează calculi,

necroză papilară sau polichistoză renală− valori normale: 1-2/câmp ; <10/mm³

(Stansfeld-Webb)


3. Hematii (pot provenii din căile urinare sau din tractul genital feminin)

− hematii izomorfe: apar ca discuri biconcave cu tentă galbenă, contur precis, diametru constant egal.

− hematii dismorfe: decolorate şi au modificări morfologice de formă şi diametru mai mic

− în urinile izotone: apar sub formă de discuri biconcave de culoare galbenă

− în urinile hipotone: formă sferică balonată− în urinile hipertone: pot fi uşor crenelate− în sedimentul normal: 1-2 hematii la 2-3

câmpuri microscopice sau până la 5 hematii/mm3 sau o medie de 4000 hematii/ml.

Hematuria

Macrohematuria apare în prezenţa a mai mult

de 0,5 ml sânge la litru de urină

(> de 2500 hematii/μL) urina se colorează în nuanţe

de roşu până la brun.Microhematuria numărul hematiilor este

cuprins între 5 şi 2500/μL culoarea urinii nu se modifică.

Hematuria de tract superior însoţită de cilindri

hematici, proteinurie marcată, hematii dismorfe

Hematuria de tract inferior hematii izomorfe

Hematii de origine glomerulară

întregi sau fragmentate dominant decolorate (>80%) apar sub formă de inele cu dublu contur cu un diametru

mai mic, sunt inegale şi dismorfe numute “celule fantome”

membrana este discontinuă şi prezintă evaginări veziculare (acantocite - marker predictiv al sângerărilor glomerulare)

După formă pot fi:− echinocite− anulocite− stomatocite− kodocite− knizocite

Hematii dismorfe

Cilindri Sunt cele mai importante elemente din

sedimentul urinar pentru stabilirea diagnosticului diferenţial

Sunt mulaje ale tubilor renali formate în principal din glicoproteine Tamm-Horsfall

Se formează printr-un proces de gelificare al acestor proteine care se găsesc în exces în fluidul tubular; procesul este favorizat de creşterea concentraţiei tubulare a electroliţilor, pH 4,7-7 (în pH > 7 se dizolvă), prezenţa proteinelor plasmatice ultrafiltrate

Caracteristica este forma cilindrică cu limite nete sau rotunjite, niciodată ascuţite

Clasificarea cilindrilor urinari

Criterii de clasificare Categorii de cilindrii Tipuri de cilindrii

Mecanisme de formare de transudaţie Hialini-puri

de exudaţie Hematici, hialino-hematici

de descuamaţie Epiteliali

de degenerescenţă Granuloşi-ciroşi

Structura celulari Leucocitari, hematici (granuloşi - ciroşi)

acelulari Hialini, puri, pigmentari, grăsoşi

Cilindri hialini

au matricea formată exclusiv din glicoproteine, sunt transparenţi, incolori, lungimi variabile şi diametru constant

însoţesc proteinuriile şi apar în număr relativ mare în nefropatiile parenchimatoase asociate cu oligurie, pH acid şi proteinurie mare, de asemenea, în sindromul nefrotic

când în lumenul tubular sunt prezente hematii, leucocite sau celule epiteliale renale, acestea se pot ataşa la suprafaţa cilindrilor hialini şi în funcţie de numărul elementelor fixate, aceştia pot să devină cilindri hialino-celulari sau celulari.

Cilindri hematici

sunt identificaţi după prezenţa la suprafaţa matricei a hematiilor izomorfe sau dismorfe;

apar în glomerulonefrite, rejetul de transplant renal şi, uneori, în nefropatiile tubulo-interstiţiale;

ocazional, pot fi observaţi şi în traumatismele renale, necroza corticală sau în vasculite

sunt markeri ai hematuriilor de origine renală.

Cilindri leucocitari

conţin polimorfonucleare cu diferite grade de degenerescenţă înglobate în matricea proteică

sunt markeri ai infecţiilor acute sau cronice ale parenchimului renal, prezenţa lor impune investigaţii bacteriologice atente

apar în pielonefrite şi uneori în glomerulonefrite, nefropatia lupică sau în inflamaţia aseptică a rinichilor transplantaţi.

Cilindri epiteliali

au fixate în matricea lor celule epiteliale renale tubulare în diferite stadii de degerenescenţă sau se pot încărca cu corpusculi grăsoşi ovalari

pot apărea uneori în asociere cu celule epiteliale tubulare libere şi cilindri granuloşi

sunt markeri nespecifici pentru leziuni tubulare

apar şi în glomerulonefrite sau, uneori, în sindromul nefrotic

Cilindri granuloşi

se formează printr-un proces degenerativ progresiv al celulelor, proces din care rezultă granulaţii de diferite mărimi

sunt de talie mai mare decât cilindrii hialini, au un contur net şi extremităţi rotunjite sau frânte

caracteristica principală a granulaţiilor este refringenţa lor

cilindrii granuloşi pot fi cilindri cu granulaţii mari şi cilindri cu granulaţii mici

apar în mod constant în nefropatiile cronice glomerulare sau interstiţiale şi în necroza tubulară acută

Cilindri ciroşi

sunt bine conturaţi, au un aspect mat, de culoare uşor gălbuie

sunt foarte fragili, cu margini crestate şi dimensiuni diferite

au un indice de refracţie crescut şi sunt formaţi dintr-un material clar şi omogen

rezultă din degenerarea cilindrilor granuloşi rămaşi fixaţi în lumenul tubilor distali timp îndelungat (cilindri de stază prelungită)

Alte tipuri de cilindriCilindri grăsoşi Conţin numeroase globule de grăsimi care acoperă suprafaţa

matricei hialine şi în lumină polarizată apar în cruce de Malta apar în proteinurii abundente şi sindrom nefrotic

Cilindroizii Au formă de panglică, cu striaţii longitudinale şi capete ascuţite,

adesea unul din capete este despicat sunt formaţi din substanţe mucoase, amorfe care se constituie

probabil în bazinet sau ureter şi se presupune a fi pseudocilindri

Pseudocilindri Apar când în tubii renali se produc accidental aglomerări de uraţi

sau fosfaţi se pot constitui forme care să fie confundate cu cilindri propriu-zişi Alţi pseudocilindri pot fi formaţi din fibrină sau puroi

Picături de lipide: apar în cazuri patologice sub forma unor picături libere

de grăsime şi corpusculi ovalari grăsoşi corpusculii ovalari grăsoşi sunt un indicator al unei

degenerescenţe tubulare excesive şi apar în diferite nefropatii şi în glomerulonefrite membranoase

Levurile au formă ovală sau rotundă, sunt de dimensiuni

inegale, incolore şi pot apărea izolate sau înmugurite Candida albicans apare la microscop fie sub formă de

celule ovale mici, înmugurite, fie sub formă de miceliu alcătuit din filamente subţiri

− factorii favorizanţi ai candidozei sunt: antibioticele, unii hormoni, DZ, avitaminozele şi neoplaziile.

Microorganisme

Cauza cea mai frecventă a bacteriuriei este infecţia urinară, dar poate apărea şi prin contaminare

În infecţii bacteriuria este însoţită de leucociturie

Există circumstanţe patologice (tuberculoza urinară, nefropatii analgetice, infecţii micotice şi abces perinefritic sau cortical) în care urocultura este negativă, iar leucocituria este crescută

Sedimentul neorganizat

a) Substanţe organicea) Substanţe organice − Acid uric− Cistina− Leucina− Tirozina

b) Substanţe anorganiceb) Substanţe anorganice− Carbonaţi− Oxalaţi− Fosfaţi

Urina acidăUrina acidă− Oxalat de calciu− Acid uric− Urat amorf

Urina alcalinăUrina alcalină− Urat de amoniu− Fosfat amoniaco-

magnezian− Carbonat de calciu− Fosfat de calciu− Fosfat amorf

Este reprezentat de săruri în stare amorfă sau cristalină, de origine metabolică, organică sau anorganică

Tipuri de cristale şi interval de pH

Cristal Interval pH

Oxalat de calciu monohidrat 5,5-7

Oxalat de calciu dehidrat 5,5-7

Fosfat triplu 7-9

Fosfat amorf 6,5-7,5

Acid uric 5-5,5

Acid hipuric 5,5-6

Urat amorf 5,5-6

Urat de amoniu 6,5-7,5

Colesterol 5,5-7

Cistina 5,5-6

Leucina 5,5-6

Oxalat de calciu

se găseşte în urinile acide, neutre sau uşor alcaline

poate să apară formă de octoedru, plic, haltere

este solubil în HCl 12,5% este unul din constituenţii

obişnuiţi ai calculilor urinari apare în hiperoxaluria primară

sau secundară apare în urma ingestiei de

alimente bogate în oxalaţi (tomate, ştevie, sparanghel, usturoi, portocale)

apare în condiţii patologice, în diabet sau boli hepatice

Acid uric - urat

apare în urini acide ca un nisip galben auriu sau cafeniu

poate să apară în formă cristalizată (acid uric) sau amorfă (urat). Cristalele au forme variate: cubică, prismatică, rombică, butoiaş, snopi, pieptene, disc sau piramidă dublă; pot să apară şi sub forma de plăci rectangulare sau hexagonale.

Cristalele de acid uric au culoare galbenă.

Calculii de acid uric sau urat sunt găsiţi la 16% din pacienţii cu gută

excreţia în urină a unor cantităţi mari de acid uric şi uraţi apare în mod obişnuit în gută sau în nefropatii cronice

Uratul de amoniu

este singura sare a acidului uric care se găseşte în urina alcalină

apare sub forma unor sfere intens pigmentate cu spiculi

se dizolvă la încălzire şi precipită la răcire

în baze se dizolvă formând amoniac

Fosfatul amoniaco magnezian(fosfat triplu)

se găseşte în urini alcaline apare sub forma unor prisme incolore

triunghiulare sau hexagonale cu laturile oblice la margine

forme rare: fulgi de nea, sanie, pană se dizolvă cu acid acetic apare în bolile însoţite de stază

urinară asociate cu infecţie urinară, în hipertrofie de prostată, cistite cronice sau paraplegie

Fosfat de calciu

se găseşte în principal în urinile alcaline, în stare cristalizată sau amorfă

cristalele au formă cuneiformă şi se organizează în rozetă

fosfatul de calciu se dizolva rapid in acid acetic

Fosfatul amorf se găseşte în urini alcaline apare sub forma unor granule de culoare închisă

care se grupează în grămăjoare neregulate se dizolvă la adăugare de acizi şi nu se dizolvă la

încălzire

Carbonatul de calciu se găseşte în urini alcaline neutre sau slab acide,

în stare amorfă sau cristalizată cristalele au forma de romboedru sau haltere se dizolvă în acid clorhidric şi acid acetic cu

eliminare de CO2

În urină pot să apară şi alte tipuri de cristale considerate patologice: cistina, xantina, leucina, tirozina, grăsime şi cristale de acizi graşi, colesterol, bilirubină, indigo, melanină.

Cristale ale medicmentelor: acid acetisalicilic, fenacetina, acid ascorbic, sulfamide etc

Cistina

Colesterol

Leucina Tirozina

Sulfonamide Grăsimi

Examen microscopic cantitativ al urinii

Evaluarea cantitativa a hematiilor, leucocitelor sau cilindrilor din urină au valoare interpretativă superioară celei semicantitative

Examenul microscopic cantitativ se practică prin folosirea a două metode: Metoda Addis-Hamburger: proba se recoltează din a doua urină de

dimineaţă, emisă în timp de 3 ore de un pacient rămas în clinostatism. Valori normale:− Leucocite<2000/minut− Hematii<1000/minut

Metoda Stansfeld-Webb: pentru această metodă se recoltează o a doua urină de dimineaţă

− proba poate fi efectuată în condiţii de clinostatism, ortostatism sau efort fizic

Leucocite<10/mm³ Hematii<5/mm³

Alterări fiziologice şi farmacologice ale sedimentului urinar

Proteinurie Hematii Leucocite Celule epiteliale

Cilindri Observ.

Febră + 2+ 1+ 1+ 1+

Exerciţii fizice

2+ 3+ 1+ 1+ 2+ Cilindrii hematici

Infecţii 1+ 2+ 3+ 1+ 1+ Incluzii celulare

Inaniţie 1+ 1+ - - 1+

Fumat 1+ 1+ - - -

Lordoza posturală

3+ 1+ 1+ 1+ 1+

Laxative - - - - - Celule

Diuretice - 1+ 1+ 1+ 3+

Insuf. cardiacă

3+ 1+ - 1+ 2+

Date post:	14-Aug-2015
Category:	Documents
Upload:	fsfdssdds
View:	459 times
Download:	51 times

2 Ex urina

Documents