+ All Categories
Home > Documents > Filosofia Ex

Filosofia Ex

Date post: 06-Apr-2018
Category:
Upload: inga-antones
View: 234 times
Download: 0 times
Share this document with a friend

of 28

Transcript
  • 8/3/2019 Filosofia Ex

    1/28

    21. Spatiul si timpul. Timpul social si cel biologic, specificul acestora.

    In istoria filozofiei spatiul si timpul au reprezentat probleme permanente ale reflectiei filozofice.Spatiul este o categorie filozofica ce desemneaza intinderea, marimea, forma sau figura corpurilor.

    Orice corp are o intindere(marime) si figura, apar raporturi de coexistenta.. Spatiul, ca marimea si figura,apartine unui corp individual. Intrucit orice corp are o intindere si o figura, spatiul este general. Generaluleste legat de individual.

    Timpul este numai o relatie, si anume relatie de succesiune. Timpul este categoria filozofica ceexprima durata, succesiunea, simultanietatea proceselor si fenomenelor din univers. De cele mai multeori, timpul este definit fie prin simultanietatea si succesiune, fie prin durata. Simultanietatea presupunetimpul, dar ea insasi nu este in timp, il exclude. Doua clipe par simultane, nu ele insele, ci raportate la atreia.Simultanietatea este o relatie. Si durata este un termen de relatie; o succesiune simultana cu altasuccesiune.Nimic nu are durata daca este privit in sine, in afara oricarei relatii. De aceea, nu timpuldureaza ci ceea ce este in timp. Elementele timpului care se succed sint clipele, momentele care nu au insine timp, nu sunt pline de timp. Timpul este o relatie, nu si o proprietate a corpurilor.

    Daca ne referim la trasaturile specifice ale spatiului, trebuie sa remarcam, mai intii de toate,tridimensionalitatea lungime,latime, inaltime. O alta caracteristica a spatiului este reversibilitatea insensul ca principial un mobil poate parcurge o distanta AB, dar si distanata inversa BA. Caracteristica a

    treia a spatiului estesimetria, in ideea ca, cel putin, in principiu se poate concepe simetricul unui obiectin raport cu un punct, o dreapata, un plan.Caracteristicile timpului sunt unidimensionalitatea o singura dimensiune. Cel mai general aspect al

    unidimensionalitatii este cel al trecerii de la trecut prin prezent, spre viitor. O a doua caracteristica atimpului este ireversibilitatea, in sensul ca evenimentele, procesele, fenomenele se desfasoara doar intr-un singur sens, de la trecut prin prezent, spre viitor. A treia trasatura caracteristica a timpului esteasimetria, in ideaa ca viitorul si trecutul nu sunt simetrice in raport cu prezentul. Ele nu se pot suprapune,deoarece trecutul poate influenta, intre anumite limite viitorul, dar viitorul nu poate influenta trecutul,datorita ireversibilitatii timpului.

    Diferitelor domenii si niveluri de organizare a existentei le apartin proprietati spatio-temporale diferitesi le corespund modalitati de manifestare a spatiului si timpului specifice fiecaruia. Astfel la nivelul

    materiei anorganice avem de-a face cu spatiul si timpul cosmic (fizic), la nivelul lumii vii cu spatiul sitimpul biologic, iar la nivelul uman, cu spatiul si timpul psihologic, si in plan mai larg al vietii sociale, cuspatiul si timpul social. Spatiul si timpul biologic sint caracteristice lumii vii.Spatiul bilogic se refera la zona, la arealul deraspindire a fiecarei specii, la teritoriul vital marcat de fiecare familie sau individ. Timpul biologic serefera la periodicitatea, ritmul si durata procesului biologic. El este conditionat si acordat la timpulcosmic, fizic, fara a fi insa identic cu acesta, avind ritmuri specifice de desfasurare. Fiecare specie are omodalitate proprie de a trai timpul, o capacitate specifica de a-l masura. Cercetarile efectuate asupraorganismelor vii ne arata ca acestea au ritmuri pe care le regleaza viata ca pe niste ceasornice interioare,care au fost denumite bioritmuri. Desi timpul biologic are ritmuri diverse, reversibile, el insusi esteireversibil. Pentru om, timpul biologic este fondul cronologic fundamenatl, substratul timpului

    psihologic. Spatiul si timpul socialse refara la societate, care are coordonate spatio-temporale proprii, diferite decele ale naturii. Pentru societate spatiul si timpul fizic, cosmic, biologic reprezinta doar cadrul natural alactiunii umane, deoarece la acest nivel ele inceteaza a fi doar relatii naturale,devenind forme ale gindiriicu ajutorul carora oamenii isi organizeaza si desbfasoare actiunile. Spatiu socialdesemneaza ansamblulconditiilor de loc, intindere si desfasurare a actiunii umane, a structurilor si proceselor sociale. In el sedesfasoara productia materiala, viata politica, juridica, morala, miscarea demografica etc.Spatiul socialcuprinde mediul in care traieste, gindeste si munceste o comunitate umana. Timpul socialdesemneazadevenirea vietii sociale, durata si succesiunea fenomenelor sale specifice, ritmul evolutiei si densitateaevenimentelor sociale pe unitatea de timp fizic. Proprietatile specifice ale timpului social sunt legateindisolubil intre ele. Spre exemplu, variabilitatea lui este determinata de caracterul schimbarii proceselorsociale respective. Din aceste motive timpul diferitelor epoci si evenimente curge si se receptioneaza inmod diferit. El capata intensitate si importanta in epocile de cotitura a societatii, devalorizindu-se si

    1

  • 8/3/2019 Filosofia Ex

    2/28

    devenind monoton in epocile de stagnare. Aceeasi semnificatie o are timpul si in viata unui individ,curgerea timpului capata un caracter diferit si in mod diferit este perceput in diferite situatii din viata.

    22. Miscarea si formele ei. Notiunea de progres si regres.

    Cel mai semnificativ atribut al materiei este miscarea, inteleasa ca o permanenta actiune, interactiune,trecerea a ceva in altceva, ca schimbare in genere. Adica, prin miscare, in sensul general al cuvintuluitrebuie sa avem in vedere nu numai deplasarea mecanica a corpurilor in spatiu, ci oriceinteractiune,schimbare, dezvoltare ce apare in urma acestor interactiuni. Miscarea este legata indisolubilde matrtie, de procesele materiale si spirituale, este un mod de existenta a lor. Obiectul sau sistemul ce a

    pierdut capacitatea de miscare, ramine lipsit de orice relatii sau interactiuni, si in aceasta ordine de idei,isi pierde structura, proprietatile spatio-temporale si toate celelalte atribute. Miscarea are un caracterabsolut deoarece in lumea inconjuratoare nu exista nimic care sa fie total incremenit si neschimbat, totuleste in miscare si trece din unele forme in altele. Nicaieri nu exista un echilibru absolut, repaos siimobilitate, orice repaos este relativ, reprezinta o anumita stare a miscarii. Repaosul este un caz particularal miscarii, o latura, un moment al acestuia. In cazul repaosului miscarea nu inceteaza in mod absolut. Elcontine miscarea dintr-o alta ipostaza. Repaosul este un astfel de moment al miscarii cind un corp sementine intr-o anumita stare in raport cu alt corp.

    Formele de miscare a materiei pot fi examinate la diferite niveluri structurale ale materiei: mecanic,fizic, chimic, biologic si social. Spre exemplu, la nivelul fzic al organizarii structurale a materiei, incalitate de forme independente ale miscarii pot fi remarcate urmatoare forme de interactiune: puternice,slabe, electromagnetice, gravitationale etc.

    Dezvoltarea este modalitate a miscarii care se realizeaza ca schimbare orientate: trecerea de la vechi lanou, de la inferior la superior in dinamica sistemelor.

    Dezvoltarea nu este un process dinamic liniar si inulateral ci se manifesta ca ca sinteza contradictorie,ca unitate a progresului si regresului, a laturii ascendente si descendente, a evolutiei si involutiei si

    presupune unitatea repetabilitatii si a irepetabilitatii, a reversibilitatii si ireversibilitatii in lumeaobiectiva a obiectelor si fenomenelor.

    Progresul este o dezvoltare pe linie ascendenta. Este un process de innoire continua, succesiune deschimbari calitative de la inferior spre superior.

    Regresul este dezvoltare descendenta, este sensul descendent al dezvoltarii sistemelor, al obiectelor sifenomenelor realitatii.

    Atit progresul cit si regresul au un caracter relativ, sint raportate la anumite etape si criterii aledevenirii. Regresul poate sa se manifeste ca o etapa in dezvoltarea ascendenta a lucrurilor.

    23. Esenta dialecticii si legile ei.

    Dialectica priceperea de a purta discuii i de a ajunge la adevr prin scoaterea la iveal i combatereacontradiciilor n afirmaiile concurentului. Mai trziu, dialectica a nceput s prezinte metoda general deexplicare a lumii n continu micare, schimbare, transformare, dezvoltare, pronind de la contradiciileinterne. Dialectica susine c ntreaga natur este un sistem, o conexiune unitar de corpuri.La baza dialecticii stau 3 legi principale:1. unitii i luptei contrariilor toate lucrurile sunt contradictorii n esena lor, dar nu oricare 2 pricontrare formeaz o contradicie;2. transformrii cantitative i calitative reciproce orice fenomen const din cantitate i calitate =>unitate, numit msur;

    3. negrii negaiei:- negare logico-formal;- negarea dialectic.

    2

  • 8/3/2019 Filosofia Ex

    3/28

    24. Determinismul si indeterminismul. Notiunea de lege. Clasificarea legilor.

    In literatura filozofica prin determinism se desemneaza, pe de o parte caracterul determinat dinUnivers si mecanismele proceselor de determinare, pe de alta parte, teoriile ce releva caracteruldeterminat si mecanismele determinarii din univers. In calitate de teorie, determinismul se refera la 2

    planuri: constatarea unei anumite ordini si explicarea mecanismelor acesteia, indiferenta daca este vorbade interpretari materialiste, idealiste etc. Idea ordinii si mecanismelor ei este centrala pentru oriceexplicatie determinista. Determenismul idealist cauta exclusiv sau preponderent explicatia ordinii infactori extramateriali (idealismul obiectiv) sau in structura constiintei, fie a priori, fie ca rezultat alexperientei (idealismul sibiectiv). In multe imprejurari directia spiritualista (idealista), a teorieideterministe este corelata cu o interpretare finalista, potrivit caruia ordinea din Univers si sensuldezvoltarii depind, in ultima instanta, de un proiect initial, de un sop al spiritualitatii supreme, astfel incittendinta spre realizarea scopului ultim, ce strabate intrega existenta, este responsabila si pentru ordineauniversala, si pentru sensul dezvoltarii universale

    Indeterminismul este inteles drept conceptia care neaga credinta ca orice eveniment este fixatdinainte, crednta ce compromite ideea libertatii umane. Asadar, numai unele evenimente sunt fixatedinainte si deci predictibile, in timp ce altele deriva din ciocniri aleatorii, precum si din decizii umanelibere. Determinismul este, in noua conceptie indeterminista, o extensie nepermisa a ordinii miscarii

    planetelor, unde probabilitatea ciocnirilor fiind practic nula, oridinea determinista este perfecta.

    Indeterminissmul sustine ca unele evenimente nu sunt fixate dinainte si deci, nu sunt previzibile, caintimplarea nu este doar un eveniment care scapa controlul rational, ci este un fenomen real ce rezulta dinciocnirile spontane ale elementelor, ca omul este o fiinta libera in mod real si nu in aparenta, cumconsidera determinismul.

    In explicatiile deterministe un loc central il ocupa legea. Ideaa de regularitate in coexostenta sisuccesiune impreuna cu cea de necesitate au condus pritr-o sinteza teoretica superioara laelaborarea conceptelor de lege si legitate.Legea este o categorie filosofice ce desemneaza raporturinecesare, relativ stabile si repetabile intr sisteme sau procese, intre aspectele interne ale aceluiasi sistemsau fenomen sau intre stadiile succesive ale unui anumir proces.

    Trasatura fundamentala a legii este esentialitatea, deoarece legea si esenta sint concepte de acelasiordin, ce asigura o cunoastere mai profunda de catre om a fenomenelor si a Universului. Legea insa nu se

    indentifica cu esenta, deoarece esenta este mai cuprinzatoare, se refera nu numai la raporturi , ci cuprindesi alte aspecte. Ca expresie a generalului, legea insa nu este independenta de fenomenele singulare, nuexista in afara acestora, ci exprima ceea ce este comun fenomenelor individuale, ceea ce le apropie si leaseamana. Altfel spus, legea exprima identitatea in diversitatea si deosebirea fenomenilor ce fac parte dinaceeasi clasa.

    [ Legea are un caracter obiectiv. Existenta este guvernata de anumite raporturi si inlantuiri stabile,existente in mod obiectiv, dependente de vointa si cunoasterea omului, iar reflectarea acestora in planulcunoasterii se exprima prin formulari din ce in ce mai adecvate, ca legi ale stiintei si filosofiei.

    Spiritul subiectivist in interpretarea legilor mai persista indeosebi in stiintele sociale. Faptul ca legilesociale se manifesta numai prin activitatea oamenilor, iar acestia, ca fiinte constiente, actioneaza intruatingerea anumitor scopuri, a condus la punerea in antiteza a continutului obiectiv a legitatii sociale, pe

    de o parte, si activitatea constienta, libera voita a oamenilor, pe de alta parte. ]Ca raporturi generale, legile se clasifica, in primul rind dupa gradul lor de generalitate. Conform

    acestui criteriu, distingem legi universale si legi specifice. Legile universale, studiate de ontologie, sintlegi cu caracter de maxima generalitate, ele guverneazatotalitatea universului natural si social, material siideal. Dintre acestea pot fi amintite: legea unitatii si opozitiei contrariilor,legea negarii negatiei...Universalitatea acestor legi rezida in valabilitatea lor pentru toate formele de miscare calitativ diferite,

    pentru orice nivel de organizare a existentei si cunoasterii. Legeli specifice, guverneaza sisteme siprocese in cadrul unui anumit domeniu de existenta, al unei anumite forme de miscare. Mai exista si legice guverneazaprocese proprii mai multor domenii ale existentei legile generale . Mai putem mentiona odistinctie intre legile naturii si legile sociale. Legile se clasifica si dupa criteriul complexitatiiinteractiunilor pe care le exprima. Sub acest aspect distingem legi dinamice si legi statistice. Legiledinamice actioneaza in fiecare caz individual in parte, fixind tocmai elementele de generallitate sinecesitate care se manifesta in toate cazurile individuale.Legile statistice reprezinta relatii generaleconstante existente in cadrul unor ansambluri alcatuite dintr-un mare numar de obiecte sau fenomene

    3

  • 8/3/2019 Filosofia Ex

    4/28

    relativ independente, ele fiin o expresie a generalului la nivelul fenomenelor de masa. Un alt mod declasificare a legilor realitatii din punct de vedere filozofic prevede deosebirea dintre legile de stare silegile de desfasurare. Legile de stare exprima stabilitatea unor structuri sau unor dependente coexistenteintre fenomene, iarlegile de desfasurare, mecanismele variabilitatii sistemelor.

    25. Notiunea de constiinta. Structura constiintei. Problema constiintei in filosofie si psihologie.

    Constiinta este cea mai inalta forma de reflectare a realitatii, proprie numai oamenilor, un produs alactivitatii creierului uman ce a aparut sub actiunea conditiilor sociale. Prin notiunea de reflectare intelegem capacitatea sistemelor materiale de a produce in forme specifice, exeercitate de alte sistemeasupra lor. Cea mai simpla forma de reflectare in natura vie este excitabilitatea, care apare o data cuviata, permitind orientarea si adoptarea la mediu. Orice fiinta vie are capacitatea de a distinge intensitateasi caracterul favorabil sau nefavorabil al diferitilor excitanti mecanici, fizici, chimici si a actiona adecvat.Pe masura evolutiei formelor de viata si a complicarii relatiilor lor cu mediul, apar celule nervoasespecializate, organismul animal dobindind o structura morfofunctionala cu analizatori specializati inobtinerea informatiei si utilizarea ei in vederea unei adoptari mai bune la conditiile mediului inconjurator.Astfel apare o noua forma de reflectari biologice,sensibilitatea.. Ca rezultat al evolutiei lumii vii la

    vertebrate apare un sistem nervos mai complicat, este dirijat de un centru: creierul. Concomitent, sediferentiza si se specializeaza organele de simt. Astfel, apara forma superioara de reflectare din natura viepsihicul. Pe aceasta baza apare forma superioara de reflectare, cea umna, constienta, ce asiguraautonomie vietii noastre de relatie, depasind functia stricta autoconservarii si intituind o lume de valori siscopuri. Factorii ce au preconizat aparitia constiintei au fost munca, pe baza careia s-au constituit

    gindirea si limbajul, acestea influentind caracterul muncii, devenita o activitate constienta, specificaumana, de confectionare a unor unelte cu scopul transformarii mediului natural, al crearii unui mediunou, social, propriu omului. In acest sens, constiinta umana se deosebeste calitativde activitatil psihicespontane, instinctive ale animalelor, deoarece implica atingerea unor scopuri.

    Asadar, constiinta este o forma de reflectare specific umana, care din punct de vedere genetic seconstitue in urma modificarii calitative a formelor preumane de reflectare, sub influenta decisiva a

    factorului social. Din punct de vedere structural ea reprezinta UNITATEA complexa a unor procesepsihice cognitive, afective si volitive, iar din punct de vedere functional este o functie a creierului uman.Constiinta nu poate fi inteleasa decit in raport cu cel mai inalt grad de organizare a materiei (creieruluman), si cea mai complexa conditionare (social-valorica). Desi este un produs al materiei, constiinta nueste de natura materiala, ci de natura ideala.

    Structura constiintei reprezinta o totalitate de procese psihice cognitive, affective, volutive.Constiinta include mai multe elemente, printre care: 1)gindirea; 2)memoria;3)emotiile; 4)intuitia;5)vointa; 6)atentia; 7)constiinta de sine.

    Nucleul constintei este gindirea, intelectul.Constiinta este imposibila fara cunostinte. Gindirea ne dainformatie si cunostinte despre lumea obiectiva. Continului constiintei sunt cunostintele, deci fara gindireeste imposibila formarea constiintei.

    Gindirea- reprezinta capacitatile rationale ale psihicului uman; este capacitatea omului de a operareprezentarile sale, notiunile, emotiile; de a obtine cunostinte noi. Totodata, gindirea este esenta ideala aconstiintei, divizindu-se in rindul sau in: gindire abstracta si gindire concreta. Memoria- reprezinta capacitatea individului de a inregistra, pastra, reprima, stoca, si reproduceinformatia, ce include atit cunostinte, cit si anumite emotii, stari psihice. Fara memorie nu pot existacunostintele. Emotiile si sentimentele- sunt reflectari apreciative ale realitatii,ele unesc situatia exterioara cunecesitatile omului. Deaceea, emotiile si sentimentele sunt regulatorul ,catalizatorul activitatii umane.Emotiile pozitive ori negative reglementeaza alegerea actiunii, formeaza comportamentul, ele contribuiela transformarea informatiei in cunostinte, cunostintelor in convingeri. Vointa- este un mecanism deosebit de reglementare a activitatii proprii numai omului, este unautocontrol al personalitatii.(La animale si copii mici vointa nu exista , ea este inlocuita de cerinte camotive de activitate). Vointa este forta motrica a personalitatii. Constiinta de sine- este asa o stare a psihicului uman cind omul constiintizeaza nu doar locul sau in

    4

  • 8/3/2019 Filosofia Ex

    5/28

    societate, in natura,nu doar pe sine, ci si pe semenii sai si legatura cu acestia. Constiinta de sine inseamnaevaluarea existentei individuale, dar si evaluarea celuilalt sau a altuia. (Se poate deosebi constiintade sine individuala, care reflecat statulul famialial, professional, civic; si constiinta de sine colectiva,caracterizata prin constiintizarea scopurilor, valorilor unei colectivitati, a unui grup social).

    26. Constiinta de sine: esenta, caracteristica, manifestarea.

    Problema constiintei omenesti nu se epuizeaza cu analiza elementelor structurale si cu interactiiuneadintre constiinta individuala si cea sociala. Omul ca subiect constient, pe masura dezvoltarii, percepe siintelege nu numai aceea ce este in jurul sau, ci si pe sine insusi. De aceea studierea constiintei omenestieste in mod necesar legata de constiinta de sine, de formarea personalitatii ca eu, care in calitate desubiect este constient de tot ce gindeste, simte si face, de tot ce porneste din initiativa sa si isi asumaraspunderea p-u faptele savirsite in calitate de autorul si creatorul sau.

    Constiinta de sine nu este data omului apriori. Se stie ca un copil nu-si pune dintr-o data intrebarea:cine sunt eu? In primii ani de viata el isi spune pe nume, asa cum il numesc altii, isi inchipuie ca este p-ucei din jurul sau mai mult obiect decit subiect de sine statator. Constiinta de sine apare la om numai pemasura insusirii senzitive a starii corpului sau, a organelor sale interne, a diferentierii miscarilor volitivede cele spontane, a priceperii de a-si pune in fata sa anumite scopuri, de a lua hotariri voluntare, de a

    actiona constient p-u relizarea lor.Un rol hotaritor in formarea constiintei de sine il joaca comunicarea, contactul cu semenii sai. Omulpoate deveni personalitate independenta numai actionind cu alti oameni, cu societate intreaga prinintermediul comunicarii si activitatii practice.constiinta a aparut ca raspuns la normele elaborate desocietate, ca ficare individ sa-si aprecieze gindurile, cuvintele si faptele, sa poarte raspundere de celecomise. Anume viata l-a invatat pe om sa-si controleze si autoreglementeze conduita, sa mediteze asupracelor facute, sa-si schimbe purtarea. Studiindu-si conduta, omul niciodata nu ramane asa cum a fost. El seschimba numaidecit. Constiinat de sine, prin urmare, este rezultatul dezvoltarii.

    27. Constientul si inconstientul. Invatatura lui S. Freud si neofreidismul.

    Idealitatea constiintei este reflectata de faprul ca orice continut senzorial perceptiv, obtinut princontactul nemijlocit cu realitatea inconjuratoare este prelucret prin interventia structurilor rationale siridicat la rangul de generalitate, de idee transmisibila printr-un limbaj cu valoare intersuciectiva.Constiinta reprezinta dimensiunea cea mai evaluata a psihicului uman, din acest punct de vedereconstiinta integreaza celelte forme de manifestare psihica, le depaseste caliatativ colerindu-le cu procesemai complexe cum ar fi gindirea, le imprima noi caracteristici. Prin dominantele sale constiintaorienteaza si structurile inconstientului.

    Natura iconstientului este analizata multipla de psihanaliza lui S. Freud. El releva functia cruciala ainconstientului in dinamica vietii psihice, mentionind ca omul nu este o fiinta atit de rationala pe cit secrede. Freud ne comunica ca toate manifestarile psihice ale omului sunt intentionale, avind un sens carele orienteaza spre un anumit continut, scop. Orice manifestare a psihicului are un sens. Dorintele interzise

    sunt respinse, depozitate, exilate in inconstient, ele dispar din constiinta , dar nu si din viata psihica.Inconstientul dinamic este o structura psihica deosebita de gindirea propriu-zisa, este o zonaaconstienta si din principiu neconstientizabila. Inconstientul nu poate fi analizat direct, ci plutind de lamanifestarile sale vise, nevroze, acte ratate, etc. .

    Din perspectiva psihanalizei, omul este stratificat in trei niveluri:1. Inconstientul (Sinele) - reprezinta multimea instinctelor inascute dintre care cel dominant este

    instinctul sexual, ce determina atit activitatea omului cit si a societatii in intregime.2. Constiinta de sine (Supraeul) - este constiinta individuala a fiecarei persoane; conceperea,

    intelegerea si apreciarea constienta a propriilor acctiuni.Constiinta sociala (Eul) reprezinta ansamblul idealurilor, traditilor, normelor morale care regleazaraportul relatiilor dintre oameni. Eul se gaseste la limita intre constient si inconstient.

    28. Constiinta si limba. Constiinta si memoria. Intelectul artificial si modelarea procesului de

    gindire.

    5

  • 8/3/2019 Filosofia Ex

    6/28

    Gindirea umana are lor prin anumite notiuni, judecati, rationamente.Acestea manifestindu-se inlimba.Una dintre problemele in legatura cu cercetarea constiintei este problema raportului dintreconstiinta si limba.( Limba este un sistem de semne si simboluri utilizate pt fixarea, pastrarea sitrasmiterea informatiei.) Ea indeplineste 2 functii majore:

    1) f-tie cognitive;2) f-tie comunicativa

    Limba este forma materiala de existenta si exprimare a gindirii umane. Gindireaabstracta,constiinta sunt fenomene ideale care pot sa existe si sa se manifeste numai prin limba catotalitate de simboluri si semne. In limbajul obisnuit, natural aceste semne sunt cuvintele. Elesemnifica si inlocuiesc obiectele realitatii. Cu ajutorul cuvintelor reproducem realitatea,ne formam oreprezentare despre lume. Astfel,prin intermediul limbii se realizeaza cunoasterea lumii, in limba seobiectiveaza constiinta personalitatii. Ea este un mijloc specific social de pastrare si trasmitere ainformatiei, de reglementare a comportamentului uman, limba indeplinind functia de cunoastere ,comunicare si expresiv- afectiva.

    Constiinta este memorie, fara de care nu am ajunge la identitate, la noi insasi. Memoria la fel ca silimba este un element al gindirii. Memoria este capacitatea constiintei, a gindirii de a actualizatrecutul, de a mentine, si de a nu da uitarii cunostintele dobindite. Memoria este si un factor cultural pe

    care se bazeaza cultura oricarui popor, care consta din obiceiuri, traditii, norme morale. Memoria esteidentitatea eului nostru pe axa timpului. Bergson definea constinta in primul rind ca memorie. Un omcare si-a pierdut memoria, si-a pierdut in mare parte constiinta, identitatea de sine. memoria cafenomen al culturii determina si spiritul national prin care un popor se caracterizeaza.

    Intelectul artificial este inteligenta tehnologiilor si a ramurei stiintei calculatoarelor. Esenta problemeiintelectului artificial este de a rezolva si a face repede si efectiv ceea ce nu poate sa faca creieruluman. Tehnologiile sunt intelectul artificial si dezvoltarea lor a dus la utilizarea lor tot mai larga indiverse domenii de activitate. Viteza cu care informatia este prelucrata, sistematizata si transmisa, simulte alte operatii pe care le indeplinteste computerul a schimbat radical viata omului contemporan.

    In ciuda faptului ca intelectul natural sta la baza celui artifial, o eficienta mai mare I se atribuie totusiintelectului artificial. O caracteristica esentiala a intelectului consta in evidentierea celor 3 particularitatiale sale: surprindere, constructivism, premeditare, insa, ori cit de unic ar fi computerul, el nu este totusidecit o masina creata de om intru tendintel sale, de aceea calitatea oricarei masini va fi apreciata de om,in functie de utilitatea ei pt realizarea scopurilor puse. Masinile nu au si nici nu pot poseda capacitatileomului, deoarece ele functioneaza conform programelor elaborate de om. Ele pot doar realiza acest

    program. Astfel, noi nu avem nici o dovada a considera ca masina singura de la sine poate devenisuperioara omului, iar intelectul, la rindul sau, nu este decit un mecanism de realizare a scopurilor ascopurilor umane.

    29. Gnoseologia ca teorie a cunoasterii. Subiectul si obiectul cunoasterii.

    In creatia filosofica a grecilor antici preocuparile gnoseologice nu numai ca se amplifica, ci capata siun alt grad de autonomie. La ordinea zilei se pun problemele unei teorii despre cunoastere. Princunoastere, omul isi descrie si explica existentele concrete, explica conditiile, cauzele si legile acestora,scoate la iveala insusirile, structurile si functiile lor. Cunoasterea este procesul elaborarii cunostintelor,

    producerii ideilor sau enunturilor despre realitate, ea este procesul specific uman de reflectare activa,complexa si constienta a lumii reale, procesul transpunerii si traducerii naturii, societatii si gindirii insistemul lumii de idei, in limbajul specific al abstractiilor.Gnoseologia (teoria cunoasterii) -estedisciplina filosofica ce studiaza cunoasterea in general, obiectul si subiectul, premisele cunoasterii,tipurile si nivelele cunoasterii. Cunoasterea, la rindul ei fiind un proces de reflectare a realitatii obiectivein constiinta oamenilor,proces de activitate creatoare de capatare, reproducere si functionare acunostintelor.

    Una dintre problemele ale gnoseologiei este cea a subiectului si obiectului cunoasterii.Subiectul- este elemental activ, cel care cunoaste si transforma realitatea obiectiva in procesul activitatii

    6

  • 8/3/2019 Filosofia Ex

    7/28

    sale practice, poate fi omul/un colectiv de oameni/ sau societatea in intregime. Subiectul ca purtator alactivitatii se manifesta nu ca un individ izolat, ci ca persoana, fiinta sociala, produs al anumitor relatii,conditii social-istorice. Sub notiunea de subiect a activitatii de cunoastere se intelege mai intii de toateomenirea in dezvoltarea ei istorica, cu toate ca cunoasterea se realizeaza prin activitatea unor indivizi,grupuri de oameni, comunitati istorice, clase, generatii, s.a.Obiectul este partea pasiva,ceea ce se cunoaste,este existenta in afara si independent de constiintanoastra, este lumea exterioara, realitatea inclusa in activitatea practica a subiectului. Obiectul nemijlocital cunoasterii este acea parte a realitatii care este evedentiata din ea sis pre care este orientate activitateasubiectului. Acesta parte pasiva poate avea natura materiala, spirituala si sociala. Deasemenea, obiect alcunoasterii pot fi si rezultatele cunoasterii.Interactiunea dintre subiect si obiect in procesul cunoasterii trebuie privita dialectic. Obiectul existaindependent de subiect, ca primar in raport cu subiectul, iar subiectul cunoscator ca secundar referitor larealitatea obiectiva.Iar daca privim interactiunea dintre subiect si obiect ca relatie a doua forme derealitate obiectiva , atunci si subiectul si obiectul sint primare, material,iar rezultatul activitatii decunoastere ca secundar si ideal. In procesul cunoasterii subiectul si obiectul se gasesc in permanentainteractiune si schimbare.Insa subiectul se manifesta ca agent active nu numai ca realizator al cunoasterii,ci si prin aceea ca el reproduce ideal, in mod creator realitatea, obiectul cunoasterii, prin diferite operatii,formule , legi si categorii.

    30. Cunoasterea stiintifica, specificul si structura ei. Epistemologia. Paradigma stiintifica.

    Cunoasterea stiintifica- este o activitate specific ace se deosebeste de cunoasterea obisnuita.Eacerceteaza mecanismul,principiile si legitatile cunoasterii in genere.Cunoasterea stiintifica se ocupa cuconstatarea,acumularea, generalizarea faptelor stiintifice, precum si evedentierea cauzelor si legitatilorobiectelor si fenomenelor.

    Cunoaterea tiinific presupune dou niveluri relativ distincte, care se ntreptrund ns i seimplic reciproc: nivelul empiric i nivelul teoretic.

    Nivelul empiric const din fapte, date empirice ale tiinei. Metodele caracteristice nivelului datsunt:observatia, comparatia, masurarea,experimental.

    Nivelul teoretic al cunoaterii tiinifice este constituit din teoriile tiinifice propriu-zise n cadrulcrora sunt formulate legi ce explic n esent diversele domenii ale realitii. In cadrul acestuia,putem distinge mai multe componente :

    a) Termenii teoretici sau conceptele (noiunile) specifice. Acestea sunt abstracii care desemneaz oanumit proprietate esenial a unei clase de obiecte sau fenomene.b) Enunuri teoretice i legi. Enunurile teoretice reprezint o aseriune (afirmaie sau negaie)

    referitoare la relaia dintre caracteristicile faptelor tiinifice.Ele presupun termeni teoretici conceptualilegai ntre ei n mod logic. Legea tiinific este un tip important de enun teoretic care semnific orelaie general, esenial, relativ constant, repetabil ntre caracteristicile fenomenelor surprinse printermenii teoretici.

    c) Teoria propiru-zis este format dintr-un set de enunuri teoretice de tip demonstrativ corelate

    logic ntre ele. Ea explic i prevede desfurarea fenomenelor dintr-un anumit domeniu al realittii. ncadrul unei teorii, enunurile teoretice au proprietatea de a se implica reciproc, ele formnd un corpusomogen, un ansamblu coerent, logic. Legtura dintre enunuri este stabilit pe baza unor reguli precisede. derivare logic enunurile fiind deductibile unele din altele.

    Nivelului dat sunt caracteristice urmatoarele metode ale cunoasterii: abstractizarea, idealizarea,formalizarea, concret si abstract, istoric si logic, ascensiunea de la abstract la concret.Metodele siformele de cunoastere stiintifica pot fi clasate conform urmatoarelor criterii: gradul lor degeneralitate, specificul inferentei logice, caracterul cunostintelor obtinute prin aplicarea lor,tipurile deconcepte necesare pentru formularea lor etc. In acest sens, putem vorbi de metode generale,

    particulare si singulare, inductive si deductive,empirice,teoretice so logice,analitice si sintetice,calitative si cantitative s.a.

    Epistemologia de la cuv grecesc episteme stiinta si logos, teorie reprezinta teoria stiintei(studiul stiintei). Problema fundamentala a epistemologiei se dezvolta din problema principala a

    7

  • 8/3/2019 Filosofia Ex

    8/28

    gnoseologiei, si se refera la raportul dintre subiect si obiect. In mod special epistemologia se axeaza pecorelatul dintre un subiect pregatit pt a cunoaste un obiect ales. Subiectul epistemic este savantul si nuo persoana oarecare ca in gnoseologie. Obiectul epistemic este pregatit pt o investigatie profunda,asupra lui s-au produs unele acte de abstractizare si generalizare. Obiectul epistemic este format dinenunturi, principii, modele anturale sau ideale. Daca obiectul gnoseologiei il constituia cunoastereacomuna, atunci obiectul epistemologiei este cunoasterea stiintifica, analiza activitatii oamenilor destiinta. Epistemologia reprezinta o ramura a teoriei stiintei si a filosofiei. Ea analizeaza aparitia,structura, metodele de verificare cunoasterii stiintifice. Una din sarcinile epistemologiei consta in astabili conditiile, valoarea si limitele cunoaterii stiintifice, gradul de certitudine a cunostintelorobtinute, de a analiza metodele ce duc la sporirea certitudinii ei. Ca ramura a teoriei stiintei,epistemologia cuprinde filosofia stiintei, logica si metodologia stiintei, sociologia stiintelor. Fondatoral filosofiei stiintei este considerat Socrate, car primul a aratat rolul si locul notiunilor generale a

    procesului cunoasterii. Epistemologia ii ofera savantului aparatul necesar pt dobindirea cunostintelordin experienta, modul si limitele de folosire a acesteia. Ea examineaza siproblema organizariiobservatiei stiintifice, studiaza posibilitatea justificarii inductiei si deductiei.

    Ideea de paradigma stiintifica a ft elaborate de epistemologul American Thimas S. Kuhn in lucrareasa fundamentala Structura revolutiilor stiintifice care se refera la realizari stiintifice exemplare. Pt o

    perioada data este aplicabila si in stiinta economica. Unii economisti vb despre 3 sau 4 asemeneaparadigme ale stiintei economice referinduse in acest sens la perioada clasica, neoclasica, marxista siKeynesista la care alti economisti adauga o noua revolutie stiintifica ca s-ar contura in prezent ineconomia politica. Cunoasterea este procesul insusirii obiectului de catre subiect, este procesuldescoperirii esentei si caracteristicilor, particularitatilor unui oarecare lucru. Cunoasterea stiintifica(teoretica) este un rezultat al unor specializari crescinde si al folosfirii unor mijloace, tehnici si metode demare eficacitate, care urmareste trecerea dincolo de aparente, descoperirea legilor si structurilor pt aintelege, explica si controla genuri intregi de obiecte.Paradigma este o construciemental larg acceptat, care ofer unei comuniti sau unei societi pe

    perioadndelungat o baz pentru crearea unei identiti de sine (a activitiidecercetare de exemplu) iastfel pentru rezolvarea unor probleme sau sarcini. LaThomas Kuhn baza practicii cercetrii i a

    consensului ntr-o tiin care a atins stadiul maturitii nu este teoria tiinific, ci ceva mai complex,paradigma. Kuhn argumenteaz c cercetarea tiinific n disciplinele care au ajuns n acest stadiu nueste condus n primul rnd de teorii i reguli metodologice generale, ci de experiene mprtite ncomun, ce sunt ncastrate n paradigme. Paradigmele nelese ca realizri tiinifice exemplare, caexemple concrete de formulri i soluii ale problemelor tiinifice, sunt baza acelui acord al oamenilorde tiin asupra fundamentelor, ce distinge orice cercetare tiinific matur. Paradigmele sunt realizritiinifice universal recunoscute care, pentru o perioad, ofer probleme i soluii model unei comunitide practicieni. Ca realizri tiinifice care ofer modele de formulare i rezolvare de probleme unui grupde cercettori, constituie entiti complexe ce cuprind elemente de natur teoretic, instrumental imetodologic. Cunoaterea cuprins ntr-o paradigm este n mare msur una tacit. Formularea irezolvarea de probleme pe baza cunoaterii tacite cuprinse n paradigme constituie ceea ce Kuhn numete

    tiin normal sau cercetare normal.Regulile deriv din paradigme, dar paradigmele pot ghidacercetarea chiar n lipsa regulilor.

    31. Logica si metodologia cunoasterii stiintifice. Specificul cunoasterii economice.

    Logica si metodologia cunoasterii stiintifice studiaza raportul dintre logica si metodologie.Logicacunoasterii stiintifice reflecta logica structurilor stiintifice, reprezinta teoria principiilor, pe baza carorase organizeaza investigatia stiintifica. Ea abordeaza problema metodelor si formelor cunoasteriistiintifice, natura descoperirilor stiintifice, dialectica traditiei si inovatiei in procesul cunoasteriistiintifice. Logica analizeaza ansamblul bine ordonat de propozitii ale sintaxei logice ale limbajului.Logica stiintei se ocupa cu analiza formala si confruntarea diferitor notiuni stiintifice intre ele cu scopulde a le evidentia sensul, corectitudinea formala, legaturile si valoarea relativa a adevarului. Problemafundamentala a logicii cunoasterii stiintifice este cercetarea legaturii ce se stabileste intre cunostinteledate si cele noi, atit la etapa elaborarii ipotezelor, cit si la etapa veriicarii lor. Ca metodologie generala acercetarilor stiintifice logica cuprinde metodele utilizate in procesul descoperirii si sistematizariicunostintelor. Printre acestea mentionam:analiza si sinteza, inductia si deductia, observatia, experimentul,

    8

    http://ro.wikipedia.org/wiki/Construc%C5%A3iehttp://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mental&action=edit&redlink=1http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mental&action=edit&redlink=1http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Perioad%C4%83&action=edit&redlink=1http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Perioad%C4%83&action=edit&redlink=1http://ro.wikipedia.org/wiki/Identitatehttp://ro.wikipedia.org/wiki/Sinehttp://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Activitate&action=edit&redlink=1http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Activitate&action=edit&redlink=1http://ro.wikipedia.org/wiki/Cercetarehttp://ro.wikipedia.org/wiki/Cercetarehttp://ro.wikipedia.org/wiki/Thomas_Kuhnhttp://ro.wikipedia.org/wiki/Thomas_Kuhnhttp://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mental&action=edit&redlink=1http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Perioad%C4%83&action=edit&redlink=1http://ro.wikipedia.org/wiki/Identitatehttp://ro.wikipedia.org/wiki/Sinehttp://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Activitate&action=edit&redlink=1http://ro.wikipedia.org/wiki/Cercetarehttp://ro.wikipedia.org/wiki/Thomas_Kuhnhttp://ro.wikipedia.org/wiki/Construc%C5%A3ie
  • 8/3/2019 Filosofia Ex

    9/28

    ipoteza, modelarea, axiomatizarea s.a. De asemenea sint studiate procedeele:generalizarea, abstractizarea,analiza, sinteza, definitia, prelucrarea datelor experimentale, construirea ipotezelor si teoriilor,formularea explicatiilor, concluziilor ce vizeaza rationalizarea procesului cunoasterii stiintifice.

    Logica si metodologia cunoasterii stiintifice au ca obiect evidentierea si elaborarea normelor,regulilor, metodelor si mijloacelor ce prezinta aparatul reglarii constiente a activitatii de formare sidezvoltare a cunostintelor stiintifice.

    Metodologia este invatatura despre metodele, formele si principiile oricarei cercetari stiintifice.Metoda prezinta regila de actiune. Metoda de cunoastere reprezinta un mod de cunoastere realizat in modconstient.

    Primul nivel filosofico-metodologic de studiere a stiintei pune la baza tuturor formelor de cercetarea cunoasterii stiintifice metoda dialectica, ce se prezinta ca logica ca teorie a cunoasterii si simetodologie generala a cercetorilor stiintifice.

    Printre metodele stiintifice de cercetare empirica putem evidentia : observarea, descrierea,explicarea, compararea, experimentul. Observatia stiintifica este o metoda de cunoastere perciptiva,organizata cu scopul descoperirii si formularii faptelor stiintifice fara modificarea starii fizice a realitatii.Descrierea empirica reprezinta fixarea cunostintelor despre obiectele datate in observare prin mijloacelelimbii naturale sau artificiale. Masurarea prezinta operatia empirica in rezultatul careia noi aflam de citeori marimea masurata caracteristica pentru obiectul masurarii e mai mare sau mai mica decit alta marime

    luata ca etalon Metoda experimentala urmareste decoperirea si formularea faptelor stiitifice si a legilorce le guverneaza, presupunind interventia omului premeditata in desfasurarea fenomenelor si proceselorreale.

    Metodele stiintifice ale cercetarilor teoretice sint: formalizarea, axiomatizarea, metoda ipotetico-stiintifica, metoda ascensiunii de la abstract la concret, metoda istorica si logica etc. Metoda axiomaticaconsta in faptul ca mai intii se da o totalitate de teze initiale ce nu necesita dovezi, apoi in baza unorreguli se construieste sistemul tezelor deductive. Totalitatea axiomelor initiale si tezelor deduse pe bazalor formeaza teoria construita in mod axiomatic. Metoda ipotetico-deductiva consta in formareasistemului de ipoteze legate intre ele in mod deductiv din care in caz final se deduce afirmatiile cu privirela faptele empirice. Metoda ascensiunii de la abstract la concret consta in faptul ca mai intiicercetatorul evidentiaza raportul fundamental al obiectului studiat, apoi pas cu pas, urmarind cum el se

    schimba in diferite conditii, descopera noi legaturi, stabileste legatura lor si astfel descifreaza esentaobiectului studiat. Metoda istorica insista asupra studierii istoriei reale in societatea ei concreta, asupraevidentierii faptelor istorice. Metoda logica nu cere analiza nemijlocita a mersului istoriei reale, darevidentiaza logica ei obiectiva pe calea studierii procesului istoric la etape superioare ale dezvoltarii ei.

    Fenomenele economice tin de caracterul societatii noastre bazate pe economia de piata, a carui scopprincipal este obtinerea profitului. In studierea fenomenelor economice de obicei sint utilizate metodegenerale de cunoastere( cele folosite de fizica, biologie, mecanica s.a.). Dar metode specifice si cel maides folosite in obtinerea cunostintelor economice sint: inductia si deductia.

    Inductia reprezinta form fundamental de raionament, care realizeaz trecerea de la particular lageneral. Producere sau influenare a unui fenomen de ctre un alt fenomen altfel dect printr-o aciunemecanic nemijlocit. Deductia reprezina o form de raionament prin care, pornindu-se de la idei

    generale, se ajunge la concluzii particulare.Cunoasterea economica nu porta un caracter general, ci particular, deoarece fenomele economice

    sint specifice anume prin faptul ca ele au loc sub influienta activitatii oamenilor si mai ales ca fiecareactiveaza in interesul sau. Alte metode utilizate in cunoasterea economica sint cele din micro simacroeconomie.

    32. Problema adevarului in stiinta si filosofie. Obiectivitatea adevarului. Adevarul si credinta.

    Problema validitatii cunostintelor acumulate de om i-au preocupat pe cugetatorii tuturor timpurilor.Sub diferite aspecte problema adevarului este abordata si chiar solutionata de filosofia universala.Conceptia clasica a adevarului a fost formulata de Aristotel, care sublinia ca adevarul reprezinta ocorespondenta a sugestiei cu situatia obiectiva a lucrurilor. Aristotel a demonstrat ca a gindi adevaratinseamna a afirma ca este ceea ce eate si a nega ceea ce nu este, adica afirmarea trebuie sa corespundanaturii lucrurilor. In cazul cunoasterii stiintifice, cunostintele se refera la fenomene, proprietati sauraporturi neobservabile. G. Leibnitz a aratat ca interpretatrea adevarului din conceptia lui Aristotel nu

    9

  • 8/3/2019 Filosofia Ex

    10/28

    poate fi aplicata gindirii matematice, aratind ca a fi adevarat inseamna a fi demonstrat in toate stiinteledeductive, inclusiv in matematica.

    In cazul cunostintelor teoretice din cadrul stiintelor empirice, adevarul are o dubla fundamentare. Inprimul rind, cunostintele trebuie sa satisfaca cerintele coierentei, iar in al doilea rind sa corespundafaptelor, obiectelor reale. Verificarea adevarului cunostintelor teoretice necesita utilizarea ambelorcriterii.

    In filosofia contemporana este formulata conceptia pragmatica a adevarului. Adeptiipragmatismului sustin ca adevarul, validitatea cunostintelor se controleaza prin sucesul activitatiicorespunzatoare. Ei identifica adevarul cu ceea ce se dovedeste a fi util si eficace in solutionarea unor

    probleme, in depasirea unor situatii problematice.Deosebim, de asemenea teoria instrumentala a adevarului care exprima tendinta de a renunta la

    conceptul de adevar in aprecierea valorii teoriilor. Adeptii acestei conceptii se pronunta in favoareautilitatii cunostintelor ca instrument al solutionarii problemelor noi semnificative.

    O raspindire larga in filosofia contemporana o cunoaste teoria corespondentei, care sustine caadevarul este o proprietate a continutului cognitiv informational, utilizat de toate formele activitatiiumane, care servesc drept baza a acestui continut si se exprima prin ideia corespondentei continutuluicognitiv informational cu starile de lucru reale la cxare se refera.

    In baza teoriei adevarului este pus un sistem de principii regulatorii, de reguli. In calitate de

    principiu al teoriei adevarului este analizata obiectivitatea investigatiei. Prin formula ,, adevar obiectiv,de fapt desmnam prezenta in adevar a unui continut real, care exista independent de vointa si constiintasubiectului cunoscator.

    Abordind relatia dintre adevar si credinta trebuie sa evidentiem doua aspecte. Primul este corelatiadintre stiinta(adevar) si religie(credinta); cunostintele stiintifice laice si credinta in Dumnezeu. Stiinta sileligia se exclud, deoarece cunosterea stiintifica presupune existenta naturii de la sine aparuta faraDumnezeu, pe cind religia considera ca natura este formata de Dumnezeu. Al doilea aspect este aceladaca stiinta ca sistem de cunstinte obiective, accepta sau exclude credinta ca inredere, adica pot fiacceptate niste adevaruri ca fiind certe si incontestabile fara a fi verificate de fiecare data, sau cunostereastiintifica exclude asa ceva. Cu toate ca stiinta presupune o atitudine indoielnica fata de cunostinteleexistente, se promoveaz aideia ca cunoasterea stiintifica trebuie sa excluda autoritatea. Totusi

    cunostintele stiintifice este imposibila fara credinta, adica fara recunoasterea unor edevaruri fara ca ele safie verificate.

    33. Societaea ca obiect de studiu al filosofiei. Structura societatii, elementele ei.

    Societatea reprezinta un grup de persoane adunati in baza unor relatii interdependente. O primadefinitie a societatii deosebim in lucrarile lui Platon si Aristotel. Filosofii din Grecia Antica concepeausocietatea ca pe o totalitate de relatii multiple intre oameni ce apar fara investigatia institutiilor statale.A.Compte subliniaza ca societatea reprezinta dezvoltarea organica a sentimentelor morale ceconsolideaza intr-un tot inreg familia, poporul, intreaga omenire. Societatea reprezinta un mecanismautomat compus din diferite parti, elemente, atomi. Compte descrie un instinct special, purtatorul caruiaeste familia ca unitate a organismului social. Spre sfirsitul secolului al XIX-lea o raspindire larga

    cunoaste conceptia lui K.Marx despre societate. In opinia lui societatea nu mai reprezinta ansamblulindivizilor, ci este constituita din totalitatea relatiilor si conexiunilor in care se gasesc indivizii unul fatade altii. In conceptia marcsista este evidentiata trasatura principala, esentiala a societatii- relatiile sociale.In secolul XX teoria despre societate se caracterizeaza prin evidentierea aspectului metodologic. Dinaceasta perspectiva societaea reprezinta un fenomen compex, multilateral, sistemic determinat. Incontextul ontologiei sociale- societatea este o realitate obiectiva, o parte componenta a lumii materiale,constituita din indivizii ce actioneaza constient si in comun, cu scopul de a transforma lumea, de a-siameliora conditiile propriei existente.

    In secolul XX, savantii ofera o atentie deosebita aspectului structural al societaii. Din perspectivaacestuia societatea este o totalitate de elemente, de subsisteme ce actioneaza intre ele. Elementul ultimindivizibil al societatii este individul uman.

    Asadar, societatea reprezinta un sistem ierarhic care uneste indivizi prin diverse conexiuni si relatii.In structura societatii putem deosebi diferite subsisteme organizate ierarhic, in acelasi timp, fiecaresubsistem social este inzestrat cu o anumita autonomie. Exista o diversitate de sociosisteme, deoarece

    10

  • 8/3/2019 Filosofia Ex

    11/28

    individul participa la viata mai multor grupari sociale, cele mai importante fiind: familia, natiunea,poporul, clasa, omenirea etc.

    Un element ce se contine in societate este poporul. Prin notiunea de popor in notiunea marxista seintelegea masele muncitoare, cei care produc bunuri, la care mai erau alipite si elementele progresiste, ceicare sustineau masele, din rindul maselor exploatate, adica cei bogati nu erau atribuiti la notiunea de

    popor, alcatuiesc forta motrice a istoriei. Astazi prin notiunea de popor, intr-un mod se intelege totimembrii societatii: liderii politici, functionarii de stat, aparatul birocratic, adica este poporul siconducatorii lor.

    Primele interpretari ale problemei divizarii societatii in clase evidentiaza deosebirile oamenilor incapacitatile mintale. Respestiv, oamenii activi, care au inteles corect logica procesului social au acaparat

    puterea, ocupind functiile de conducere si formind ,astfel, clasa dominanta. Cei mai putin activi, auformat clasa asuprita.

    Concomitent cu clasele sunt evidentiate paturi sociale, stari sociale, caste. Grupul social care nu seafla autonom in raport cu mijloacele de productie estecalificat ca patura sociala. Prin stare sociala estedeterminata juridic situatia economica diferita a grupurilor de oameni. Castele reprezinta grupurile deoameni uniti prin obiceiuri religioase, sunt grupuri izolate, inchise , superioare si inferioare (ex. Casteledin India).

    Printre comunitatile de oameni constituite istoric, deoasebim ginta, tribul, poporatia, natiunia. Gintaeste o comunitatea de oameni, inruditi prin singe, proveniti dintr-un stramos comun, ce se deoasebescdupa un nume gentilic. Tribul- comunitate de oameni, uniti pe baza inrudirii de singe, limba, teritoriu.Poporatia reprezinta o comunitate de oameni constituita istoric, membrii careia vorbesc aceiasi limba,locuiesc pe un anumit teritoriu, edifica o cultura comuna. Natiunea reprezinta o comunitate stabila deoameni, stabilita in baza comunitatii de limba, teritoriu, de viata economica si structura psihica, care esteexprimata de particularitatile culturii nationale.

    Un element semnificativ al structurii societatii este familia. Ca fenomen social complex, familiacuprinde relatii sexuale(in afara carora nu s-ar putea asigura reproducerea speciei umane), relatiieconomice si relatii spirituale. In relatiile familiale un rol important il au raporturile dintre soti, celedintre parinti si copii, relatiile si sentimentele de rudenie. Familia indeplineste functii biologice,

    economice si cultural-educative.

    34. Sistemul economic al societatii. Economia ca scop si mijloc de existenta a societatii.

    Sistemul economic reperezinta ansamblul ramurilor muncii sociale din sfera productiva si ceaneproductiva, care sau format si sau structurat istoric, ca rezultat al procesului diviziunii muncii in cadrulgranitelor tarii. Acest sistem reprezinta unul din principalele sectoare de activitate al oricarei societati.Aici membrii societatii se autorealizeaza, de aici se aprovizioneaza cu bunuri si marfuri absolut necesare

    pentru supravietuirea lor, aici ei isi formeaza un anumit capital pentru a activa liber in societate, pentru a-si putea asigura existenta si la urma urmei pentru a asigura activitatea si vitalitatea continua a societatii.Economia a fost mereu un factor important atit in dezvoltarea societatii, cit si in studierea ei, si indivizarea societatii si a membrilor ei, a cetatenilor. Din cele mai vechi timpuri, cetatenii se clasificau

    anume dupa criteriul economic, in diverse clase, ceea ce le determinau si pozitia ocupata in societate. Indepententa de activitatea economica practicata, de meseria imbratisata, de venitul pe care i-l asiguramunca depusa cetatenii se calsificau in sclavi, tarani, meseriasi, mestesugari, aristocrati s.a.Unul dintre scopurile primare ale economiei in cadrul unei societati este aprovizionarea indivizilor curesurse si bunuri strict necesare ptentru mentinerea vietii, a nevoilor, si tocmai dupa aceea apare sidorinta de a acumula o avere, de a extinde o anumita afacere etc. In principiu, scopul oricarei economiiieste formarea profitului, insa economia, ca activitate, a aparut din necesitatea individului de a-si asiguraviata, de a face schimb de marfuri si de a-si diversifica bunurile consumate. Cu timpul oamenii aurealizat ca asta ar putea deveni o modalitate extraordinara de a maximiza veniturile. Fara economie siactivitatile economice orice societate ar inceta sa mai existe. Sistemul econommic este un elementabsolut necesar pentru existenta oricarei societati, fara activitati economice, pornind dele cele mai

    primitive, precum barterul, orice societate si-ar inceta imediat existenta sau ar fi una foarte slabdezvoltata care ar fi in continuu regres si ar sfirsi pina la capat in disparitie. De aici conchidem ca

    11

  • 8/3/2019 Filosofia Ex

    12/28

    economia este un mijloc indispensabil al existentei unei societati si este scopul pe care o societate ilurmareste pentru a prospera.

    35. Societatea si natura, corelatia lor. Probleme ecologice contemporane, biosfera si noosfera.Societatea inseamna o uniune, o unire de oameni. Societatea se structureaza prin actiuni umane,

    eset un univers de procese si relatii obiective pe baza carora apar si se dezvolta niste relatii intre indivizi.Notiunea de natura este una din ce in ce mai largi, inglobind si lucrurile din natura lumea stelelorindepartate, transformarile reciproce ale particulelor elementare etc, adica tot ce exista, universul, si esteidentica in acest sens cu notiunea de natura.

    Un rol important in viata societatii il are modul de producere a bunurilor materiale. Omul schimbalucrurile din natura, le transforma in obiecte, satisfacindu-si astfel propriile necesitati. In acest proces semodifica si continutul corelatului om-natura, societate-natura. Atit continutul corelatului om-natura,

    precum si modificarile lui- constituie o problema importanta a filosofiei sociale. Nivelul de dezvoltare alfortelor de productie determina caracterul corelatului societate-natura. In procesul productiei, activitatii,creatiei omul isi amelioreaza conditiile sociale ale existentei, produce natura artificiala, ,,a doua naturasau ,,natura secundara. Modul de productie si al relatiilor de productie determina caracterul relatiilor cese stabilesc intre om si natura, exprima nivelul de dominatie al omului asupra naturii, nivelul dezvoltariiomului, a societatii. Pentru a descifra continutul corelatului om-natura este necesar sa analizam structura

    naturii si sa evidentiem tipurile de relatii intretinute de ea. In structura naturii sin evidentiate citevadomenii calitativ deosebite ce se afla in interactiune: geoafera, biosfera, cosmosfera, noosfera,tehnosfera. Biosfera reprezinta totalitatea organismelor vii de pe suprafata pamintului sau zona in careeste raspindita viata. Noosfera este domeniul activitatii rationale a omului, determinata de nivelulintelectului uman si de volumul informatiei prelucrate.

    Ca fiinta biologica, ca product si parte componenta a naturii, omul nu poate exista in afara mediuluinatural. Separindu-se de natura, idepartindu-se de ea prin crearea mediului artificial, omul nu reuseste sase elibereze total de influienta structurilor sale biologice. De aceea putem afirma cu certitudine ca omulnu poate fi conceput in afara mediului natural si artificial de existenta. Mediul natural reprezinta acea

    parte a naturii care fiind inclusa in contactul social de productie cu omul , este component activ alsistemului de productie. Mediul natural este o ,,natura umanizata.

    In raport cu natura omul isi schimba atitudinea si potentialul ei de asimilare. Inlaturind propriaignoranta omul se invata sa-si supuna unele fenomene si procese naturale. Utilizind in procesul creatieinaturii artificiale legile naturii, omul interactioneaza mai intens cu mediul atural. Cu timpul natura setransforma intr-un furnizor de materiale pentru crearea mijloacelor de munca confectionate. Posibilitateautilizarii bogatiilor naturale, caracterul si formele planificate intimplatoare ale schimbarii mediuluigeografic este determinata de societate. Natura ofera o baza, reprezinta sursa, creaza anumite posibilitati

    pentru dezvoltarea productiei, insa realizarea acestora depinde de societate, de necesitatile ei, de niveluldezvoltarii relatiilor si fortelor de productie.

    Corelatia dintre om si natura, societate si mediu in urma cresterii furtunoase a productiei industrialea atins cote maxime si critice. In aceasta ordine de idei apare pericolul pieirii omenirii ca rezultat alepuizarii resurselor naturale si poluarii excesive a mediului ce pune in pericol viata omului. Anume

    aceste relatii dintre societate si natura determina esenta problemei ecologice.In ultimii 500 de ani oamenii au nimicit / din padurile ce acopereau Pamintul, iar in ultimii 100 de

    ani omenirea a marit de o mie de ori resursele energetice. Anual fiecarui locuitor din tarile industriale iirevin 30t de substante extrase din natura, dintre care numai 1-1,5% capata forma unui produs de consum,iar restul se transforma in deseuri destul de periculoase pentru mediu si oameni. In urma activitatiiantrapogenice a omenirii s-a micsorat simtitor autocuratirea biosferei. Din cauza formarii in jurulPamintului a unui strat de bioxid de carbon a aparut pericolul schimbarii climei, fapt ce poate aveaconsecite catastrofale: cresterea temperaturii poate duce la marirea nivelului apei in oceane, latransformarea regiunilor fertile ale Pamintului in pustiuri, la inundarea oraselor s.a.

    Printre conceptiile filosofice ce se refera la problemele ecologice poate fi evidentiata conceptiarousseau-ista sau neorousseau-iata. Adeptii ei propaga ideia intoarcerii inapoi spre natura. In principiu, ei

    pornesc de la ideia justa a unitatii omului si natirii, dar absolutizind aceasta teza, ei ignoreaza faptul caomul devine si ramine om nu prin acomodarea pasiva la natura, ci prin transformarea ei activa.Concluziile lor sin negative, deoarece sint patrunse de neincredere in om, in ratiunea si fortele lui

    12

  • 8/3/2019 Filosofia Ex

    13/28

    creatoare. Ei propun sa sistam progresul social in intresul pastrarii anturii. Aceste conceptii sint, desigur,gresite si nu putem fi deacord cu ele.

    Pe linga aceste conceptii pesimiste, gresite, exista si conceptii optimiste, conform carora problemaecologica poate fi solutionata, tinindu-se cont de faptul ca radacinile ei se trag din interactiunea dintresocietate si natura. Prin esenta sa problema ecologica este o problema sociala ce a aparut in urmarevolutie tehnico-stiintifice contemporane si care poate fi solutionata numai pe baza unor tranformarisociale, schimbari radicale in sferele economice, de productie, social-culturale si axiologice in vedereainlaturarii pericolului ecologic. De mentionat ca problema ecologica are un caracter global si poate firezolvata reesind din conditiile dezvoltarii inegale a diferitor tari si popare. De aceea tarile subdezvoltatetrebuie ajutate de tarile inalt dezvoltate atit prin mijloace banesti, cit, mai ales, prin noile tehnologii carenu poluiaza mediul ambiant. Este necesara o colaborare internationala , elaborarea detaliata si realizarea

    practica a noilor realizari in stiinta si tehnica cu scopul armonizarii relatiilor dintre om si natura.

    36. Sistemul social si sistemul politic al societatii.

    Sistemul social este societatea (descrisa la p 33).Sistemul politic al societatii reprezinta unitatea tuturor institutiilor oficiale si neoficiale,

    guvernamentale si nonguvernamentale, de stat si publice care participa la conducerea societatii, lareglarea relatiilor din societate. Sistemul politic este compus din subsisteme, legate intre ele prin

    intermediul carora asigura functionarea puterii publice:subsistemul institutional, subsistemul normativ, ,subsistemul functional, subsistemul cultural, subsistemul comunicativ.Subsistemul institutionalinclude statul cu organele sale legislative, executive, judiciare, partidele

    politice, grupurile de presiune, biserica si relatiile ce se stabilesc intre ele. Ansamblul institutiilor sirelatiilor primului subsistem formeaza organizarea politica a societatii. Subsistemul normativ estecompus din norme si valori juridice, politice, morale, traditiile, obiceiurile, simbolurile. Prin intermediullor sistemul politic realizeaza o influienta regulatoare asupra activitatii institutelor, asupracomportamentului civic. Subsistemul functionalinclude mijloacele si metodele realizarii puterii,elementele acestui subsistem formeaza temelia regimului politic, in functiile caruia sint incluse siasigurarea proceselor de functionare, de reorganizare si de protejare a mecanismului realizarii puterii insocietate. Subsistemul culturaleste format din valori, religii, mentalitati. El asigura stabilitatea, unitatea,

    intelegerea dintre diferite paturi sociale, constituind temelia sociala a puterii politice, a elitei guvernante,creind posibilitatea previziunii reactiei maselor la deciziile de conducere, vizind reproducerea vietiipolitice. Subsistemul comunicativ este alcatuit din atitudini, forme de conlucrare, de colaborare ce sestabilesc intre clase, paturi sociale etc. In legatura cu participarea la realizarea puterii. Include diverse aleinteractiunii politice: conferintele de presa, intilnirea cu masele populare, declaratiile de presa s.a.

    Nucleul sistemului politic il reprezinta statul cu institutiile sale. Statul este comunitate de oameni,reprezentata si organizata de organele puterii, care se manifesta pe un anumit teritoriu. In acest sens statuleste echivalent cu ,,tara si cu poporul organizat politic.

    37.Raportul dintre natural si social in om. Notiunile de individ, individualitate, om,

    personalitate.

    Din perspectiva antropologica omul este un produs cultural, este o personalitate care presupuneinteriorizarea culturii colectivitatii, in care traieste si activeaza individul. In conceptiile filozofice estediscutata intens natura umana, dialectica biologicului si a socialului. Viata comunitatii il marcheaza inmod direct si decisiv pe om. Ea nu poate fi apreciata doar ca o simpla completare a vietii biologice. Inrealitate intre cele doua modalitati de existenta a omului biologica si sociala se stabileste o relatie deinterdependenta complexa, in care pot fi deoasebite nu numai stari armonioase, de concordanta, dar sitensiuni si conflicte. Fiind inclus, simultan in doua lumi:biologica si sociala, omul incearca sa lecunoasca esenta, pentru a se adapta, pentru a se inscrie intr-un mediu socio-cultural, pentru a-si reliza

    potentialul. Adaptarea la conditiile biologice de existenta este o necesitate dictata de legea supravietuirii,a coservarii vietii, in timp ce socializarea- acomodarea si afirmarea in mediul social, deschide perspectivarelizarii individului ca personalitate social-utila. Asupra omului influienteaza permanent mediulinconjurator, toate corpurile cosmice, sistemele lor si procesele care se desfasoara in lume. Si daca in ome asimilata intreaga componenta a universului, toate fortele si calitatile lui, atunci si descoperirea taineilumii e in om.

    13

  • 8/3/2019 Filosofia Ex

    14/28

    Omul se formeaza sub influienta activitatii in comun. El este subiect si obiect al actiunilor, fortelorsi relatiilor sociale. Pozitia omului in lume este determinat de mai multi factori, de natura si nivelul dedezvoltare a societatii. Omul exista ca produs al relatiilor sociale si in acest caz vorbim despre

    personalitatea omului individual.Vorbind despre personalitate, intotdeauna avem in vedre un om concret. Adesea insa scapam din

    vedere faptul ca afara de notiunea ,,personalitate mai avem astfel de notiuni cum ar fi,,om, ,,individ ,,,individualitate. E necesar sa luam in consideratie ca continutul acestor termeni nu este identic pentrufiecare notiune. De exemplu, prin notiunea ,,om intelegem un subiect al procesului istoric, al dezvoltariiculturii materiale si spirituale pe Pamint. Omul e o fiinta biosociala, legata din punct de vedere genetic dealte forme ale vietii, fiinta care s-a separat de ele datorita capacitatii de a fauri unelte de munca si esteinzestrata cu vorbirea articulata, gindire si constiinata. Prin,,individ intelegem un om, persoana distinctade altele, o parte distincta de un tot intreg. Cind este vorba de ,,individualitatesubintelegem o totalitatede particularitati ale individului, care il deosebesc de alti indivizi. Individualitatea este o urmare unrezultat specific al organismului biologic si totodata un rezultat al particularitatilor specifice dedezvoltare ale individului dat. ,,Personalitatea- de asemenea este un om, o persoana aparte, un individsocial, membru al societatii. Conceptia stiintifice despre personalitate se bazeaza pe conceptia nouadespre om ca fiinta biosociala, a carei esenta o constituie totalitatea relatiilor sociale. Prin personalitatemai intelegem omul ca reflectare a elementului social in individ. Fiecare om aparte este o personalitate in

    masura in care elementul social a devenit o latura, un moment, o insusire a acestui individ.38. Obiectul si problematica antropologiei filozofice, notiunile ei de baza. Principalele

    conceptii filozofice despre om.

    Antropologia este stiina care se ocupa cu studiul originii, evoluiei i variabilitaii biologice aomului, in corelaie cu condiiile naturale i social-culturale. Antropologia se ocupa cu studiul stiintifical omului (genulHomo Hominis). Este o disciplina haostica din doua puncte de vedere: se ocupa destudiul tuturor oamenilor, din toate epocile si trateaza toate dimensiunile umanitatii. Incentrul antropologiei se afla ideea de cultura si notiunea ca aceasta reprezinta specia umana, ca specianoastra si-a dezvoltat o capacitate universala de a concepe lumea simbolic, de a preda ai invata astfel desimboluri in mod social si de a transforma lumea (si pe noi insine) pe baza acestor

    simboluri.Antropologia a debutat ca stiinta a istoriei. Inspirata de triumful metodei stiintifice in stiintelenaturale, antropologii secolului al XIX-lea considerau ca fenomenele socio-culturale erau guvernate delegi si principii care pot fi descoperite. Aceasta convingere, existenta inca inainte ca stiintele sociale sa-siformeze teorii si metode, era dublata de viziunea iluminista a umanitatii - concomitent increzatoare inemanciparea socio-culturala a oamenilor si critica fata de indepartarea acestora de natura lor inocenta.Aceasta dubla sensibilitate, fata de traditiile culturale (traditie) si fata de procesele schimbarii sociale(modernizare) va caracteriza intotdeuna discursul antropologiei.

    Obiectul de studiu al antropologiei filosofice este omul. Apare intrebarea ce este omul? Care estevaloarea sa, sensul vietii omenesti? Scopul vietii omenesti? Toate aceste intrebari in sine accentueaza

    problematicile antropologice. Problema omului e structurata pentru studiere a 2 lumi: interioara siexterioara, constatarea actualitatea investigatiilor problematicii umane, dar si orientarea lor catre conditia

    existentei individului si a omenirii catre potentialul creator al persoanei, catre ambianta sociala, fizica silumii sale interioare.

    Conceptii despre om:Umanismul antic s-a opus mitului genezei divine a omului, a surprins capacitatea lui de afi ,,masura

    tuturor lucrurilor(Protagoras), de a cunoaste si ,,a se cunoaste pe sine(Socrate), venerind maretiaomului, asa cum apare ea in cuvintele lui Sofocle:,, in lume-s multe mari minuni; minuni mai mari caomul nu-s. Umanismul modern se cristalizeaza ca o reactie antropocentrica la teocentrismul specificscolasticii medievale, ca o expresie a aspiratiei spre emanciparea facultatilor creatoare ale omului de subtutela religiei. Umanismul renascentist respinge dogmatica religioasa astetica, exalta bucuriile vietii

    pamintesti, revendica dezvoltarea nestingherita a aptitudinilor si posibilitatilor de creatie ale omului de a-si fauri propriul destin. In secolul luminilor umanismul filosofic capata noi dimensiuni, ajungind saafirme ca omul este terenul de referinta de la care trebuie sa porneasca totul si la care trebuie sa seintoarca totul(Diderot) si ca, pentru a cunoaste adevarul, este necesara recunoasterea omului ca valoare.

    14

    http://ro.wikipedia.org/wiki/Om%20%5C%20Omhttp://ro.wikipedia.org/wiki/Secolul_XIX%20%5C%20Secolul%20XIXhttp://ro.wikipedia.org/wiki/Om%20%5C%20Omhttp://ro.wikipedia.org/wiki/Secolul_XIX%20%5C%20Secolul%20XIX
  • 8/3/2019 Filosofia Ex

    15/28

    Fundamentul comun al tuturor conceptiilor despre om ramine ideia evolutiei, necesara rezolvariiproblemelor filozofice, in deosebi cele referitoare la specificarea umana. Daca in conceptiile filozoficetraditionale explicarea omului s-a realizat prin raportarea sa la natura, la divinitate sau societate, deci din

    punct de vedere al existentei, in filozofia sec XX predomina punctul de vedere valoric. Aceasta seexplica prin aparitia unor preocupari dominante privind scopurile umane si sociale, in serviciul careia se

    pune stiinta si civilizatia, privind problema destinului uman, a rolului vointei si actiunii umane, deoareceprin cunoastere si evaluare omul e singura fiinta care instituie in lume sensul si valoarea. SecXX seorienteaza spre determinarea locului individului si grupurilor umane in raport cu propriile lor creatiispirituale si si tehnice, spre descifrarea statutului ontologic si al functionarii lumii create de speciaumana. A crescut si interesul pentru formele de organizare a vietii colective, pentru norme, reguli,sisteme de valori.

    J.P.Sartre afirma ca un om totalmente neliber si inconstient este subliminar fata de umanitate,osindit la o existenta vegetativa. K.Jaspers considera ca omul poate fi definit prin geniul antisinguratatii,cel al comunicarii. Om inseamna pentru el oameni. Cea mai recenta dintre formule, care pretinde laexpunerea ultimului adevar despre om, afirma ca,,omul este o fiinta limitata. Fiecare din conceptiilementionate exprima un graunte de adevar despre om. Dar nici fiecare in parte, nici luate in ansamblu, elenu exprima adevarul despre om, deoarece valorile care apartin constiintei noastre si pe baza carora nefundamentam toate opiniile sint socialmente si istoric determinate. Definirea omului tine astazi in mod

    fundamental de un demers interdesciplinar filozofico-stiintific.39. Sensul si scopul vietii umane. Fenomenul alienarii.

    La intrebarea: care estesensul vietii?, nu putem da decit un singur raspuns:el este cel pe care ilatribuim. Sensul se constituie in interioaritatea umana, fiind rezultatul interactiunii structurilorconstituante si constitutive ale constiintei, ale dublei relatii cu lumea si cu sine. Vom gasi atit sens inlume cit vom pune noi insine prin calitatea noastra de subiect creator.

    In Antichitate stoicii, adeptii ideii armoniei cosmice, au propus ca scopul vietii poate fi rezumatla,,indura si abtine-te. Pentru a evada dintr-o lume a suferintei si a raului, stoicii propun izolarea delume prin apatie, un gen de indiferenta, de igiena sufletesca care ar contribui la evitarea suferintelorcolective.

    Crestinismul formeaza ideia ca soarta omului se afla in minele mintuitorului. Astrii nu sint cauzeale faptelor omenesti, ci doar semne pentru ele, create de Dumnezeu.Un alt aspect in abordarea sensului vietii umane este acela de a pune problema in centrul

    constiintei, adica de a medita asupra ei, asupra urmatoarelor chestiuni; ,,are valoare viata?, ,,merita easa fie traita, suportata?, ,,merita omul sa depuna efort, care, de multe ori, este zadarnic?s.a. Referitorla problemele care il framinta pe om, Albert Camus afirma ca ,,Sensul vietii este cea mai presanta dintrechestiuni.

    Valorile dau sens vietii umane, ele suporta semnificatii, repere, criterii si si n umai in raport cuaceasta eforturile de individualitate capata sens. Totodata, viata insasi este prima dintre valori si cea maisemnificativa, existenta vietii umane este un element indispensabil al genezei si afirmarii valorilor. Viataare valoare daca etraita in conditii umane, daca e luminata de constiinta de sine a omului, daca

    dobindeste un sens, dar viata poate dobindi sens numai prin activitatea umana. Prin urmare, cind vorbimde sensul vietii, ne referim la capacitatea de a trai viata in chip uman, de ai da semnificatia pe care ea nule are, de a trai conform dorintelor valorice. De aceea sensul vietii umane are o origine, o structura si omodalitate de manifestare sociala.

    Sensul existentei umane nu este o calitate a omului conceput doar sub aspect biologic, ci este ocalitate sociala, care se manifesta intotdeauna intr-un anumit context social, are o geneza la nivel istoricsi individual, o origine si o esenta sociala. Omul insusi poate da sens vietii proprii prin activitatea sa, incalitate de fiinta producatoare de bunuri si de fiinta rationala, constienta. Viata, privita din punct de vedreal sensului vietii ei, nu este pentru om doar o succesiune de dorinte, actiuni, rezultate si esecuri, ea are oanumita cursivitate, orientare si unitate valorica.

    In problema sensului vietii este necesar sa evitam limitarea analizei numai la nivelul starilorspirituale. Sensul autentic al vietii este un fenomen etico-social. Sensul vietii este un produs social,intrucit individul insusi este, in primul rind, un produs social si numai in societate poate oferi sens vietii

    15

  • 8/3/2019 Filosofia Ex

    16/28

    sale, propunindu-si si urmarind scopuri care au utilitate sociala si pot afirma omul ca valoare suprema.Scopul dorit al vietii este reprezentarea anticipata a ceea ce vrem sa fim.

    Din perspectiva umanismului, sensul vietii omenesti poate fi unul singur si anume- a trai intr-unmod demn ceea ce constituie fiinta umana.

    Un sens al vietii, un scop suprem raspunde atit necesitatii de motivare, de justificare a propriei vieti,cit si aspiratiei spre realizarea valorica, autorealizarea si depasirea de sine.

    A actiona inseamna intotdeauna a tinde spre unscop si orice fiinta tinde in mod natural spredezvoltare si perfectionarea proprie naturii si in aceasta isi gaseste satisfactia si bunastarea sa. Scopulspre care omul tinde in mod natural, ca fiinta dotata cu intelepciune si vointa, este cunoasterea deplina aadevarului si iubirea deplina a bunastatii; si cum Dumnezeu este adevarul infinit si bunastarea infinita, inmod natural, omul tinde spre Dumnezeu.

    Problema alienarii, inteleasa ca procesul de instrainare, de indepartare a omului de la natura saspecifica, chiar daca a capatat o amploare stringenta in constiinta omului postmodern, este departe de aconstitui o preocupare recenta. Radacinile conceptului sunt mult mai adinci: prima alienare este alienarea

    biblica a cuplului paradisiac, care mincind din fructul interzis a pierdut starea de gratie divina si s-ainstrainat de conditia lui edenica. Ideea de decadere, de pierdere a valorilor si nevoilor esential umane incadrul unei societati degenerate, pare a reveni periodic in reflectia asupra socialului, luind noi si noifatete in concordata cu felul argumentelor prezentate pentru a o ilustra si natura solutiilor propuse pentru

    a o ameliora. Au prevalat mai intii abordarile teologice (profetii intemeietori de religii salvatoare), apoicele ale filosofiei sociale (de la Platon la Rousseau, Hegel, Marx si Marcuse) ca in prezent sa se consacrepunctul de vedere al stiintelor sociale, mai precis a psihologiei si sociologiei (Erich Fromm, C. W. Mills,J. Habermas).Ceea ce consider important de precizat este ca, in cazul unei probleme atit de complexe sicu implicatii atit de vaste, nu putem trage hotare strict definitorii intre aceste perspective:abordarea fenomenulu alienarii presupune o viziune de ansamblu asupra omului si a societatii, a aparitieisi evolutiei acestora, deci o raportare la originea si sensul existentei(problema teologico-filosofica), apelul la o metoda valida de cunoastere a sferei umanului (problemastiintifica) si raportarea la un sistem de valori fata de care putem judeca sensul pozitiv sau negatival alienarii, al indepartarii de la starea primara (problema etic-morala).40. axiologia esenta si notiunile de baza. Tipuri de valori si dialectical lor. Valori general umane.

    Axiologiedisciplin filosofic avnd drept obiectiv studiul valorilor, nspecial al valorilor etice, religioase i estetice; teoria valorilorPrin constituirea axiologiei(incepind cu lucrarile lui R.H. Lotze care , in 1856, a vorbit prima data de unimperiu relative autonom al valorilor) reflectia filozofica asupra conditiei umane a dobindit odimensiune noua. Axiologia a demonstrate ca valorile nu pot fi percepute aidoma lucrurilor, cunostintelorsau trairilor psihice, ca exista deci un univers ireductibil al valorilor care isi lasa amprenta atit asupradeosebirilor dintre regnul biologic sic el cultural , cit si asupra celor dintre trepte istorice ale umanitatii.Valorile nu constituie lucruri, caci nu pot fi confundate cu purtatorii lor materiali. Frumusetea, cavaloare, chiar daca este atribuita unor lucruri care satisfac necesitatile noastre estetice, supravietuieste sidupa disocierea ei de suportul fizic. Nefiind reductibil nici la domeniul existentei, nici la cel alcunoasterii, domeniul valorilor a ajuns sa-si demonstreze statutul sau relative autonom. In acest domeniu

    apar preferinte si selectii care ierarhizeaza fenomenele, procesele, comportamentele in masura in caresatisfac necesitati si deziderate umane, exprimindu-se astfel virtutile omului de fiinta valorizatoare.Astfel, in filosofie apare si o teorie generala a valorii axiologia, ireductibila la teoria existentei sau lateoria cunoasterii. Axiologia, ca disciplina filozofica independenta, are un obiect propriu de studiu.Obiectul axiologiei il constituie studiul valorii generice si a legaturilor generale ale sistemului de valori.Cercetind aspectele esentiale ale experientei , cunoasterii si actiunii umane , axiologia ofera posibilitateaelaborarii unei teorii unitare a sistemului de valori, a unei conceptii unificate asupra valorii, punind inevident relatia dintre subiect si obiect. In abordarea axiologicului se desprind trei clase de teorii: a) celecare explica natural or pornind de la subiect; b) cele care afirma ca valorile sunt o reflectare a

    proprietatilor obiective; c) conceptiile care apreciaza axiologia ca pe un domeniu aparte, ce nu tine nicide lucruri nici de oameni. Cit priveste obiectul de studiu , multi axiologi considera ca ne aflam in fataunei teorii a semnificatiei umane a obiectelor , atitudinilor si actiunilor materiale sau spirituale.

    16

  • 8/3/2019 Filosofia Ex

    17/28

    Totodata, valorile sint o realitate artificiala, construita de om in procesul realizarii unor anumite scopuri.Aceasta inseamna ca axiologia este o teorie a creatiei orientate spre finalitatea predominant constienta, cutrasaturi extrem de diferentiate, in functie de domeniu.n mod curent se obinuiete s se afirme c valoarea este ceva (un lucru) util, necesar, de pre, sau ocalitate a unui lucru, o calitate care corespunde necesitilor, ateptrilor, idealului uman, naional,social.Valorile pot fi divizate in valori fundamentale ce tin de structura materiala a societatii, de tipologiarelatiilor sociale si domeniul valorilor derivate ce desemneaza orizontul valorilor propriu-zise ale uneisocietati. Valorile fundamentale sund considerate ca fiind valori primare, intrucit raspund cerintelorexistential generale ale oamenilor, iar valorile derivatesatisfac numai cerintele variabile ale oamenilor.Louis Lavelle(filozof francez, reprezentant al filosofiei spiritului) clasifica valorile in trei grupe : 1)valorile ce asigura fiintarea existential a omului in lume, valorile economice si afective; 2) valorileintelectuale si estetice, ce vizeaza atitudinea omului fata de lume; 3) valorile morale si religioase, ceexprima ridicarea omului deasupra lumii. Potrivit criteriului naturii obiectului valorii, valorile au fostclasificate in valori material si valor spiritual. Cele material servesc drept mijloace de satisfacere anecesitatilor omului, ele fiind obiecte din lumea exterioara. Originea acestor valori material sau bunurimateriale se afla in natura si munca. Valentin Mureshan cauta sa stabileasca o corelatie valori-nevoi, incare distinge: 1). Valoarea: mentinerea existentei omului si omenirii; 2).garantarea sigurantei persoanei,

    corespunzatoare aceleiasi nevoi de sustinere a organismului; 3). Valorile ecologice mentinereasigurantei mediului; 4).dragostea ; 5). Afectiunea; 6). Prietenia; 7). Amabilitatea; 8). Responsabilitatea,ce se incadreaza, de regula in clasa traditional a valorilor morale; 9). Valorile politice; 10) valorile

    juridice, ce corespund nevoilor sociale.Nevoilor de stima si respect ii corespunde : 11) valoarea respectarii persoanei, ce presupune respect desine si respect de altii, nevoia de reputatie. 12). Asigurarea posibilitatii de a fi informat correct, rapid;13). Asigurarea posibilitatii de a invata, a te instrui, iar nevoilor estetice, le corespund, desigur 14)valorile estetice.Valori economice. Aristotel vorbeste de doua sensuri ale valorii economice: valoarea de schimb sivaloarea de intrebuintare. Dupa P. Andrei, valoarea economica exprima o relatie stabilita intre diferitele

    bunuri, intrucit acestea satisfac necesitati de intensitati variabile. Principalele valori economice sint:

    utilitatea, raritatea, munca. Prin valoare se mai intelege pretul platit pentru un obiect sau serviciu.Valoarea economice este, asadar, o insusire a obiectelor material, a serviciilor, a unor continuturiintelectuale sau spiritual, care in principalele sfere ale vietii economice ca productie, circulatie, consum

    sint necesare, raspund unor necesitati si comporta manifestarea unor atitudini si relatii de naturaindividuala si de grup.Valori juridice termenii de legalitate, dreptate , justitie semnifica aprecierea pe care societatea si oameniio dau actelor si raporturilor juridice si modul de realizare efectiva a dreptului. Tudor vianu mentiona cavalorile juridice sunt caracteristice unor raporturi reale si spirituale; si, deoarece suportul valorilor

    juridice este real dar nu material, ele se formeaza din materialul spiritual al unor reprezentari sicunostinte despre norme. Valorile juridice, cum sint dreptatea, legalitatea, justitia, vizind scopuri siimprejurari ce urmeaza a fi realizate, se exprima prin intermediul normelor juridice.

    Valori estetice. Valorile estetice sunt insusiri ale obiectelor, fenomenelor si proceselor din natura, precumsi ale creatiilor concrete sau abstracte ale oamenilor, care raspund necesitatii umane de frumos. Oameniiau nevoie de frumos, fiind mobilizati de necesitatea configurarii frumosului in ambianta lor, in relatiilecu universal si cu ei insisi. Frumosul este reprezentarea in constiinta omului a proprietatilor obiectelorappreciate ca armonioase din punct de vedere estetic. Frumosul este conceput in numeroase moduri:frumosul este armonie, echilibru, masura; frumosul este binele care si place; frumosul este revelarea unuisens si unei finalitati in lume, dincolo de scopurile corespunzatoare; frumosul este capacitate ape care o

    poseda uneori obiectul, realul, de a-si expune succesiv trasaturi de profunzime tot mai adinci, in care seating trairi si idei tot mai universal si mai aproape de absolut.Valorile religioase se prezinta ca un ansamblu de scopuri si indatoriri superioare, permanente pentruadeptii fiecarei religii. Avind o coloratura morala, aceste valori sau virtuti teologice ni se infatiseaza camijloace de legatura si comuniune cu transcendental(Dumnezeu), mijloace c ear depasi puterile noastre,dar si lumea in care traim prin care putem atinge desavirsirea. Astfel sint concepute cele trei virtutiteologice: credinta, speranta si iubirea din care deriva si altele ca smerenia, cumpatarea, tolerant.

    17

  • 8/3/2019 Filosofia Ex

    18/28

    Virtutile teologice, in raport cu alte virtuti, sint considerate ca desavirsiri, dar si conditii pentrudesavirsire, intrucit conduc la innoirea vietii credinciosului.Una dintre cele mai cunoscute axiologii este structurarea valorilor pe criteriul globalitii valorile (=atitudinile)

    fundamentale: Adevrul. Binele. Frumosul. Dreptatea. Libertatea, la care unii autori mai adaug i Sacrul sauPietatea valori proprii ntregii omeniri, tuturor oamenilor. Cea mai rspndit interpretare a celei de a aseadintre valorile fundamentale, a Sacrului, este c primele cinci valori se produc, pentru omul religios, sub semnulSacrului.VALORI (atitudini) FUNDAMENTALE Adevrul, Binele, Frumosul ,Dreptatea, Libertatea

    Mai nti s-au constituit primele trei valori fundamentale, numite i valori etern-umane:Adevrul.Binele. Frumosul. La acestea s-au adugat mai trziu i valorile sociale Dreptatea iLibertatea. Odatcu acestea, revoluiile burgheze au avansat i valorile socialeEgalitatea, Fraternitatea, Legalitatea, care

    prezint de fapt decompozri ale primelor cinci valori fundamentale, dar cu aplicaie n domeniul social.VALORI ETERN-UMANE Adevrul, Binele, FrumosulVALORI SOCIALE Dreptatea, LibertateaValorile fundamentale ale omenirii reprezint i valorile fundamentale ale educaiei i nvmntului.Teleologia educaiei n lumea contemporan se constituie plenar pe valorile fundamentale alehumanitasului, att ca valori preexistente educaiei ct i ca valori produse/create de educaie.41. cultura ca obiect de studiu al filosofiei. Cultura si societatea, subcultura, contracultura.

    Notiunea de cultura desemneaza totalitatea produselor materiale si spirituale ale muncii omenesti,

    rezultate ale practicii transformarii mediului natural si social, ale dezvoltarii si perfectionarii omului.Aceasta notiune era utilizata de romani in intelesul originar de cultivare a pamintului, actiune nemijlocittransormatoare asupra naturii, sens ce s-a pastrat in limbile romanice pentru desemnarea indeletnicirilorlegate de cultivarea paminului. Ca inteles fundamental, cultura ia nastere si se defineste in opozitie cunatura, naturalul opozitie valabila nu numai pentru cultura exterioara, obiectiva, ci si pentru ceainterioara, subiectiva, deoarece omul, insusi, in alcatuirea sa specifica, este o unitate dintre biologic sispiritual, natural si cultural. Cultura reprezinta experienta spirituala a omenirii, este tot ce e creat de om, eo lume artificiala. Se poate manifesta la nivel de individ popor natie clasa religie persoana istoricaactivitate profesionala. Cultura este tot ceea ce omul acumuleaza si duce prin veacuri. Ea are un charactersocial sin nu se poate transmite prin ereditate, ci numai prin comunicare. Este acel fenomen spiritualcreator de valori care inainteaza si promoveaza idei. Opozitia dintre natura si cultura e relativa. Cultura il

    transforma e om din rob al naturii in stapin al ei, dar nu total ca un fel de tiran al ei. In consecinta omul enevoit sa ramina in armonie cu natura. Natura exista independent de om si natura insa omul si cultura nu

    pot deveni total independetne de natura. Ea, natura, ramine si este substratul si cadrul permanent altuturor creatiilor umane si celor culturale. Relatia dintre cultura si natura se refera si la om ca individ careeste o fiinta culturala si una biologica, depinde de fiecare om in parte. Actul creatiei indifferent dedomeniu depinde de anumite disponibilitati naturale. Cultura poate fi defenita ca o sinteza, consecintaintre natura si societate, intre natura si om, cu toate creatiile lor.Pentru a concepe cultura nu este suficient de a o an


Recommended