10 strategii de combatere a stresului Ce ne streseaza uneori?

Termenele limita. Prea multe termene limita te vor face sa te focalizezi doar pe primul, pana este rezolvat. Apoi, pe urmatorul, si asa mai departe. Nimic rau in asta, dar vei fi ca un ogar care alearga fara incetare dupa iepuri. Nimic altceva nu conteaza, iar activitatile legate de alte obiective le vei lasa la o parte “pentru ca nu sunt urgente”. Mai putine termene limita iti permit o mai buna planificare, vei avea azi timp pentru mai multe activitati si deci mai multa flexibilitate.

Situatiile conflictuale. Un experiment facut pe soareci de laborator a aratat ca soarecii care stateau intr-o cusca langa o pisica mureau mult mai repede. Iar daca la servici (sau acasa) ai o relatie precum soarecele cu pisica… concluzionezi tu.

Numarul de activitati incepute si neterminate. Nivelul de stres este proportional cu numarul de “aplicatii deschise”. Ati vazut cum calculatorul lucreaza mai greu daca ai prea multe ferestre deschise? La fel si creierul uman.

Excesele de orice fel. Stresul de la munca nu se combate cu o noapte petrecuta in club. 

Alimentatia neadecvata. Modelul “o cafea dimineata, un corn la pranz si masa principala seara” nu corespunde nici pe departe nevoilor organismului.

Ce putem face sa il combatem? Iata cateva strategii care te pot ajuta:1. Nu iti aglomera programul mai mult decat poti duce. Invata sa spui NU. Mereu vei avea pe cineva care vrea ceva de la tine - o colega, un prieten de familie, un vecin. Refuza-i cu eleganta.

Incepe ziua cu activitatile cele mai importante si lasa spre sfarsitul zilei pe cele mai putin importante. Astfel, daca nu termini tot ce aveai de facut, lucrurile nefinalizate nu conteaza foarte mult. Nu te oferi voluntar pentru tot felul de maruntisuri. Deleaga altora activitatile consumatoare de timp si pe care si altcineva le poate face.

2. Rezolva conflictele. De multe ori oamenii se simt tensionati in prezenta altor persoane pentru ca nu comunica suficient. Daca atitudinea sau actiunile unei persoane te deranjeaza, discuta deschis acest lucru. E posibil ca celalalt nici sa nu aiba habar.

3. Nu face mai multe lucruri simultan. Tu nu esti computer sa lucrezi multitasking, oricat de mult ti-ai dori asa ceva. Apuca-te de un singur lucru, du-l pana la capat si treci apoi la urmatorul. Daca ai o activitate care necesita concentrare, izoleaza-te in asa fel incat sa ai posibilitatea sa lucrezi. Trece telefonul pe “silent”, incuie usa, pune-ti pe birou un afis “Nu deranjati – aici se lucreaza”, eventual cu o pictograma sugestiva.

4. Fa pauze de relaxare. 5 minute la o ora. Daca un copil are nevoie de 10-15 minute de pauza la o ora de scoala, la fel ai si tu nevoie de relaxare. O tigara si o cafea nu inseamna pauza din punctul de vedere al organismului. Acorda-ti 5 minute in care sa nu faci nimic. Inchide ochii, lasa capul pe spate si respira adanc.

5. Fa miscare. Chiar daca nu te duci la sala, cand te duci acasa, fa cativa pasi pe jos. Nu lua liftul, urca pe scari. Dimineata fa cateva miscari de gimnastica in timp ce pazesti cafeaua sa nu dea in foc. Ia-ti un caine si plimba-l de 2-3 ori pe zi cate 15 minute.

6. Acorda-i corpului tau suficient somn. Minim 7 ore pe zi. Chiar daca e un film interesant la televizor, mai bine culca-te cu o ora mai devreme.

7. Daca faci excese de orice fel, controleaza-ti-le. Este important sa reduci starile in care organismul produce excesiv de multa adrenalina. Condu mai incet. Du-te la patinaj si nu la schi. Alege un club discret, nu o discoteca zgomotoasa. Nu depasi doua cafele pe zi.

8. Lasa lucrurile sa treaca de la sine, daca ai tendinta sa te enervezi din orice. Daca ceva te irita, intreaba-te: “Maine va conta acest lucru?”. Performantele tale vor scadea, pentru ca nu vei fi cu mintea la ceea ce ai de facut, vei depasi termenele limita si stresul tau se va accentua. Acasa vei fi nervos, vei dormi putin si prost, iar lipsa de odihna va creste iritabilitatea.

9. Hraneste-te corect. Vei spune probabil ca daca mananci mai mult o sa te ingrasi. Da, daca nu faci deloc miscare. Mananca ceva la prima ora, chiar daca nu ai de regula acest obicei. Nu poti pleca cu masina la drum cu rezervorul gol, nu-i asa? Tot la fel, nu poti pleca la un drum de o zi cu corpul tau, fara suficient combustibil. Seara nu manca tarziu, pentru a lasa organismul in repaus pe timpul noptii. Daca mananci mult seara, vei avea un somn agitat, iar dimineata te vei trezi obosit.

10. Ia vitamine si minerale. Cel mai probabil ai nevoie de vitamina C, grupul de vitamine B, calciu si magneziu. Nu-ti face probleme, vitaminele nu ingrasa. Atat doar ca iti vor da mai multa pofta de mancare si energie, iar doar daca nu o consumi, exista riscul sa pui ceva kilograme.

Pentru asta este necesar sa faci si putina miscare. Daca ai un stil de viata sedentar (masina, lift, scaun la birou, canapea la televizor - cunosti scenariul) pentru ca nu ai suficienta energie sa mai faci ceva, schimbarea regimului alimentar si suplimentarea cu vitamine vor cere de la sine si schimbarea stilului de viata.

Actioneaza la maximum Acesta este ultimul legământ, dar el este cel care le permite celorlalte trei să se transforme în obişnuinţe adânc înrădăcinate.

Indiferent de circumstanţe, faceţi întotdeauna tot ceea ce vă stă în puteri, nici mai mult nici mai puţin.  Nu trebuie să uitaţi însă că randamentul nu poate fi întotdeauna acelaşi. Tot ce există în jurul nostru este viu şi se transformă tot timpul; la fel, randamentul nostru maxim poate fi uneori la cote foarte înalte, iar alteori nu va fi cel aşteptat. Atunci când ne trezim proaspăt şi energizat dimineaţa, randamentul nostru va fi superior celui de seară, când suntem obosiţi. Maximul nostru va fi diferi atunci când suntem sănătoşi de cel când suntem bolnavi.

Indiferent de calitatea faptelor dumneavoastră, urmăriţi să faceţi tot ce vă stă în puteri. Cel care exagerează cu faptele sale, depăşindu-şi puterile fireşti, îşi suprasolicită corpul şi acţionează astfel împotriva sa. Dacă faceţi însă mai puţin decât vă stă în puteri, vă veţi supune astfel frustrărilor, incriminării interioare, vinovăţiei şi regretelor.

De aceea, faceţi tot ceea ce vă stă în puteri – în toate împrejurările vieţii. Nu contează dacă sunteţi bolnav sau obosit, dacă veţi face întotdeauna ceea ce vă stă în puteri nu va mai exista nici o modalitate prin care să vă simţiţi vinovat. Şi dacă nu vă veţi simţi vinovat, nu va mai exista nici o modalitate de a suferi de remuşcări şi autopedepsire.

Atunci când eşti obişnuit să acţionezi cu eficienţă maximă, eşti predispus către acţiune, pentru simplul motiv că iubeşti acţiunea, nu pentru că aştepţi o recompensă. Cei mai mulţi oameni fac exact opusul: ei acţionează, ce-i drept, dar numai pentru că aşteaptă o recompensă, şi de aceea nu se bucură de acţiune. Şi acesta este motivul pentru care nu dau randament maxim.

Pe de altă parte, dacă acţionaţi doar din plăcerea acţiunii, fără a aştepta vreo recompensă, veţi descoperi că vă puteţi bucura de orice acţiune veţi face. Recompensa va veni dar nu veţi mai fi ataşat de ea. Este posibil chiar să primiţi mai mult decât v-aţi fi imaginat singur că ar putea fi recompensa. Dacă ne place ceea ce facem, dacă acţionăm întotdeauna dând tot ce este mai bun în noi, atunci înseamnă că ne bucurăm cu adevărat de viaţă. Ne distrăm, nu ne plictisim, nu suntem frustraţi.

Atunci când acţionezi la maximum, înveţi să te accepţi pe tine însuţi. Dar trebuie să fii conştient şi să înveţi din greşelile tale. A învăţa din greşeli înseamnă a practica, a privi cu sinceritate rezultatele, dar mai ales a acţiona neîncetat. Acest gen de acţiune amplifică continuu gradul de conştientizare. Acţiunea făcută cu pasiune nu este resimţită ca o muncă, deoarece te bucuri de orice ai face.

Acţiunea înseamnă să trăieşti plenar. Inactivitatea este practic o contestare a vieţii. Inactivitatea înseamnă să stai în faţa televizorului în fiecare zi, ani şi ani l arând, deoarece te temi să fii viu şi să-ţi asumi riscul de  a exprima  ceea ce eşti cu adevărat. Fără acţiune, orice idee va rămâne abstractă şi nu va exista nici o manifestare, nici un rezultat şi nici o recompensă.

Un bun exemplu pentru a ilustra acest lucru este povestea lui Forrest Gump (film american, laureat cu premiul Oscar). Acest personaj ciudat nu a avut idei măreţe, dar a acţionat în permanenţă. A fost tot timpul fericit deoarece a acţionat întotdeauna cu dăruire, indiferent de ce făcea. A fost şi recompensat din plin, dar tocmai pentru că nu a aşteptat să fie recompensat delco. A acţiona înseamnă să fii viu. Aceasta nu înseamnă să-ţi impui visul tău în faţa altcuiva, căci orice om are dreptul de a-şi exprima visele în egală măsură.

A acţiona cu maximum de intensitate este o obişnuinţă pe care orice om ar trebui să o cultive. Eu acţionez cu eficienţă maximă în tot ceea ce fac şi în tot ceea ce simt. Acţiunea dăruită a devenit un ritual în viaţa mea, tocmai pentru că am făcut această alegere. Am făcut din orice acţiune un ritual şi întotdeauna îmi consacru toate puterile acţiunilor mele. Un simplu duş este un ritual

pentru mine, căci prin această acţiune îi spun corpului meu cât de mult îl iubesc. Simt şi mă bucur de apa care curge pe corpul meu.

Să spui nu când vrei să spui nu, şi da când vrei să fii spui da. Ai dreptul să fii tu însuţi. Poţi fi tu doar atunci când acţionezi dând tot ce este mai bun în tine. Pentru aceasta nu este nevoie de mari viziuni filosofice. Nu este nevoie nici de acceptarea celorlalţi.

Dacă vă veţi implica cu dăruire în acţiunile dumneavoastră, mereu şi mereu, veţi deveni un adevărat maestru al transformării. Maestrul se naşte din practică.

sursa: fragment preluat din „Cele patru legăminte. Cartea înţelepciunii toltece”, Don Miguel Ruiz, Editura Mix

www.edituramix.ro  

Inchidere fereastra

Actioneaza pozitiv, si vei avea si energie Cateodata avem sentimentul ca o sarcina este prea dificila pentru noi, iar gandul acesta ne va impiedica sa o indeplinim. Atunci cand ne imaginam ca sarcina este insurmontabila, raspunsul imediat va fi o energie insuficienta pentru a o indeplini.

Dar natura a proiectat totul in mod diferit. Din momentul in care incepem sa actionam, energia necesara va veni in mod automat. Aceasta nu este doar o fraza ipotetica, ci poate fi experimentata in viata noastra de zi cu zi.

Mintea noastra constienta este lacasul tuturor gandurilor noastre, iar actiunea deriva din ele. Atunci cand incepem sa actionam asupra gandurilor noastre, energia necesara este furnizata mintii constiente prin intermediul mintii subconstiente.

Energia din mintea subconstienta este nelimitata, iar mintea constienta poate oricand sa-si extraga de acolo energia de care are nevoie. Dar acest lucru se poate petrece doar atunci cand incepem sa actionam.

Anumite incidente din vietile oamenilor mari ai acestei planete sunt elocvente.

Thomas Alva Edison era cunoscut pentru munca grea si pentru perseverenta sa neobosita. Pe parcursul intregii sale vieti, ce a durat mai mult de opt decenii, Edison nu a fost niciodata inactiv.

In fiecare zi isi petrecea cateva ore in laborator, realizand cate un experiment sau lucrand asupra vreunui mecanism pe care l-a inventat.

De unde avea Edison energie pentru a realiza mai mult de 3000 de inventii?

Insusi Edison a raspuns la aceasta intrebare incuietoare.

El a intrat in istorie cu afirmatia ca el isi ia energia necesara din spatiu. Ce a vrut sa spuna Edison? Psihologii moderni si filozofii antici au explicat acest lucru. Mintea subconstienta este conexiunea dintre mintea constienta si mintea universala. Energia cosmica, ce umple intregul univers, este denumita minte universala.

Cand mintea constienta are nevoie de o anumita cantitate de energie, aceasta va fi furnizata de catre mintea subconstienta care o preia de la mintea universala. Cum mintea universala este o sursa inepuizabila de energie, noi putem obtine intotdeauna energia dorita, prin intermediul mintii subconstiente.

Caile mintii subconstiente sunt misterioase. Nu numai ca ne ofera energia necesara pentru actiune, dar ne ofera si ideile potrivite pentru a ne atinge scopul. Potrivit unei anumite teorii, toate ideile plutesc in spatiu si, atunci cand ne acordam mintea la lungimea de unda corespunzatoare, primim ideea respectiva din spatiu. Edison a spus: "Ideile vin din spatiu". Poate parea uluitor si dificil de crezut, dar este adevarat. Ideile vin din spatiu.

Aceasta nu a fost doar experienta lui Edison, ci si a unui alt mare om de stiinta, Albert Einstein. Intrebat fiind cum a ajuns la teoria relativitatii, el a spus: "M-am gandit indelung la problema si dintr-odata, mintea a facut un salt si am descoperit teoria." In ce a constat acel salt? Nu a fost altceva decat cuplarea mintii subconstiente la mintea universala, de unde a extras adevarul respectiv. Atunci cand mintea este concentrata puternic si focalizata, ea se uneste cu mintea universala si descopera adevarul.

Geniul este 99% transpiratie si 1% inspiratie 

Care este aplicatia practica a acestui fenomen natural in viata noastra? In loc sa ne ingrijoram de unde ne-am putea lua energia necesara pentru a ne indeplini cu succes scopul, tot ce trebuie sa facem este sa incepem sa actionam cu incredere si, pe masura ce vom actiona, energia va apare.

Odata ce ne-am fixat un scop si suntem hotarati, mintea subconstienta va prelua responsabilitatea de a ne furniza ideile folositoare si de a ne crea conditii favorabile. Din pacate, multi dintre noi nu iau in calcul acest factor important: Legea Naturii opereaza in sistemul minte-corp pentru indeplinirea cu succes a sarcinilor si pentru atingerea scopurilor noastre.

Increderea in propriul nostru potential si propria capacitate de actiune ne va ajuta sa ne extragem energia si ideile necesare. Creierul nu este doar un mecanism care controleaza functionarea si activitatile corpului fizic, ci este si un depozit imens de energie si o comoara de idei, care vor veni in ajutorul nostru ori de cate ori avem nevoie.

Citind despre vietile marilor oameni de succes, descoperim la toti o trasatura comuna. Inca din copilaria lor, erau foarte statornici si insistenti in ceea ce doreau si tot ce faceau era directionat

catre telul propus. Ei au dezvoltat o atitudine incapatanata si erau pregatiti sa munceasca din greu pentru a depasi toate dificultatile pe care le intampinau. Pareau ca poseda o energie nelimitata.

Este elocventa in acest sens definitia geniului data de Edison. Dupa cum spune el, "geniul este 99% transpiratie si 1% inspiratie". Robert Louis Stevenson, marele autor englez spunea: "Geniul nu este altceva decat capacitatea infinita a omului de a face eforturi."

Aceste doua declaratii demonstreaza ca munca asidua este cea care face dintr-un om un geniu. Munca asidua este calea cea mai sigura catre succes si mintea subconstienta este intotdeauna pregatita sa furnizeze energia necesara pentru oricat efort este necesar sa depunem.

Oricine vrea sa aiba succes in viata si sa realizeze lucruri marete, trebuie sa dezvolte disponibilitatea de a munci din greu. Obtinerea energiei necesare nu reprezinta o problema.

Din momentul in care incepem sa actionam, vom obtine si energia. Stiti cum functioneaza un dinam. Bobina dinamului este plasata intr-un camp magnetic si cand bobina se roteste, se produce curent. Noi traim cu totii intr-un camp magnetic universal si din momentul in care incepem sa actionam, energia vine in mod automat.

Prin activarea creierului, putem face ca energia universala sa curga prin trupurile noastre. Atat timp cat bobina dinamului ramane statica, desi se afla in campul magnetic, nu este generata nicio energie.

Deci, atat timp cat suntem inactivi, nu putem beneficia de energia universala, chiar daca traim in ea. Daca incepem sa actionam vom obtine si energia necesara. Este o lege naturala simpla care opereaza in sistemul universal. Odata ce intelegem acest adevar stiintific, nu vom mai fi descurajati de tot felul de indoieli, ci vom avea energie pentru scopurile pe care ni le-am propus.

Fragment din cartea Dezvolta-ti increderea in sine si vei atinge succesul scrisa de P.C. Ganesan si aparuta la Editura Deceneu.

sursa: www.edituradeceneu.ro  

Inchidere fereastra

Ai grija ce astepti, s-ar putea sa primesti   Imperiul contraatacă

M-am întâlnit deunăzi cu o prietenă, Claudia. Mi-a spus: „ştii interviul pe care l-am dat pentru postul acela? M-au angajat. Mi-a trecut şi supărarea aceea veche… ştii tu, cu Alex.” Am deschis

gura să o felicit. N-am apucat. A început imediat să-mi povestească ce greu se adaptează la locul de muncă şi ce discuţii are din nou cu iubitul ei.

Îţi sună cunoscut? De câte ori nu te-ai lăsat prins şi tu în tăvălugul dorinţelor? Aşa ai dat naştere suferinţei. Nu este doar experienţa Claudiei. Ce părea a fi până nu demult cheia fericirii – „ah, dacă aş obţine postul acela… dacă ar înceta certurile cu iubitul… ce frumoasă ar fi viaţa!” – a devenit în timp record o mare dezamăgire.

De câte ori nu ţi-ai dorit ceva cu ardoare? De câte ori nu ai crezut că, după aceea, totul se va modifica în bine? Şi de câte ori aşteptările tale nu au fost înşelate? E ca o roată care se pune în mişcare şi nu se mai opreşte. Vrei ceva, naşti aşteptări, obţii ce vrei, eşti dezamăgit, vrei altceva, naşti alte aşteptări ş.a.m.d.

Conştienţi sau nu, majoritatea oamenilor sunt prizonieri în imperiul aşteptărilor. Aşteptările sunt tiranii cărora le permit să-i conducă. Dictatori care acţionează pe mii şi mii de căi. Care unora le controlează viaţa clipă de clipă. Le otrăvesc zilele. Îi îndeamnă să fie iritaţi, dezorientaţi, dezamăgiţi. Au un mod atât de viclean de a se infiltra în existenţa cotidiană, încât ne conving uneori că fără ei nu ne-am descurca.

Şi e uimitor că, în pofida suferinţelor la care ne supun, de cele mai multe ori abia îi băgăm în seamă. Sunt câţiva tirani de soi care ies oarecum în evidenţă, dar chiar şi aşa, adeseori ne mulţumim doar să-i observăm, nu facem ceva anume ca să scăpăm de sub controlul pe care îl exercită asupra noastră. şi mai sunt alţii, ceva mai mărunţi, pe care nici nu-i remarcăm. Doar când ne simţim dezamăgiţi, realizăm că am fi vrut ca lucrurile să iasă altfel.

Trage semnalul de alarmă

Aşteptările îmbracă forme multiple: ce aştepţi tu de la tine, ce aşteaptă alţii de la tine, ce aştepţi tu de la alţii. Pot fi mari sau mici, pozitive sau negative, principale sau secundare. Te aştepţi ca eforturile să te conducă, exact la timpul pe care l-ai stabilit, la rezultatele pe care le doreşti. Te aştepţi să ai un control deplin asupra tuturor evenimentelor care ţi se petrec. Te aştepţi să duci o viaţă bună, să ai o relaţie fericită şi o afacere prosperă, după cum le vezi tu. Te aştepţi ca, dacă te porţi bine, lumea să recunoască asta şi să te trateze ca atare. Totul este ferm hotărât în mintea ta.

Dar dacă nu iei măsuri, aşteptările devin atotputernice. Şi ce vei face dacă nu se potriveşte ceva din schema pe care ai elaborat-o atât de minuţios? Gândeşte-te o clipă la suferinţa datorată acestor aşteptări, idei preconcepute, prejudecăţi.

Trage semnalul de alarmă. Este chemarea către o trezire a conştiinţei. Alege să fii liber. Acordă-ţi o perioadă de timp în care să te observi. O săptămână, o lună, cât consideri că ai nevoie. Cu sinceritate, conştientizează natura aşteptărilor tale. Observă modul în care îşi fac simţită prezenţa în motivaţiile şi acţiunile tale. Pregăteşte-te să priveşti viitorul altfel. 

Răspunde, nu reacţiona

O libertate uriaşă se revarsă atunci când, tocmai în momentul în care viaţa ia o altă turnură, facem

pasul de la a reacţiona la a răspunde.

Primul pas te ajută să faci diferenţa între aşteptări şi posibilităţi.

Aşteptările presupun un anumit rezultat. Se bazează pe viitor. Îngustează banda de opţiuni. Sărăcesc imaginaţia. Te împiedică să trăieşti în prezent. Te ţin prizonier într-un viitor care poate sau nu să devină realitate. Dau naştere rigidităţii şi unor reacţii impulsive în faţa oricărui fenomen perceput ca ameninţare pentru viitorul pe care tu crezi că îl meriţi.

Când omul este controlat de aşteptări, viaţa îi este supusă hazardului. Nu are cum să fie cu adevărat liber în clipa de faţă. Nu se poate bucura pur şi simplu de un apus de soare sublim sau de momentele de căldură sufletească dintre el şi cei dragi. Îţi dai seama cu ce lanţuri grele te legi de unul singur atunci când preferi să interpretezi fiecare experienţă în contextul unui viitor aşteptat? Ar fi ceva dacă ai putea să-ţi controlezi cu adevărat viitorul, dar aşa? De ce să alegi să te împotriveşti adevărului vieţii şi fericirea ta să plătească un preţ atât de mare?

Posibilităţile au la bază momentul prezent. Trăieşti existenţa la maxim. Te ghidezi după propriile valori. Acestea se reflectă în preferinţele pe care le ai pentru viitor. Dar ele nu te prind. Rămâi conştient că viaţa are cursul ei şi tot ce poţi face este să trăieşti cât mai intens şi mai luminos prezentul. Eşti deschis către posibilităţile care ţi se oferă şi înţelegi că dorinţele tale obişnuite nu sunt stabile, ele se schimbă cu timpul.

Un viitor diferit faţă de cel pe care ţi-l reprezinţi mental la un moment dat îţi poate aduce o fericire egală, dacă nu chiar mai mare. Viaţa e prea scurtă şi s-ar putea să nu mai apuci ziua în care viitorul pe care ţi-l doreşti cu atâta ardoare să devină prezent. Nu-ţi rămâne deci decât să te bucuri în mod real de ce îţi aduce clipa de faţă.

Starea ta de bine nu depinde de viitor. Eşti deschis şi tocmai de aceea eşti inspirat. Ţi se arată căile imaginaţiei, creativităţii şi intuiţiei. Mintea ta e pură, nu se mai centrează pe reacţii de apărare şi astfel eşti capabil să iei cele mai bune hotărâri. Acum  răspunzi, nu mai reacţionezi.

Această abilitate de a răspunde, în loc de a reacţiona, este principala diferenţă dintre cei care se simt liberi şi cei contaminaţi de boala aşteptărilor. Te poţi surprinde singur atunci când reacţionezi agresiv faţă de cei din jur sau faţă de schimbările care apar şi să-ţi dai seama că ce faci se datorează aşteptărilor pe care le-ai avut de la ceilalţi sau de la viaţa ta. Când reacţionezi astfel, e semn că ai ales aşteptările în defavoarea posibilităţilor şi acum culegi roadele: te simţi dezamăgit, rănit, pierdut, mânios, înfrânt.

Punct şi de la capăt

Procesul de vindecare nu e întotdeauna uşor, căci pot să apară multe obstacole. Este posibil să fii unul dintre cei care afirmă sus şi tare că nu aşteaptă nimic de la nimeni nici în privinţa activităţilor zilnice, nici în ceea ce priveşte viaţa spirituală. Aceşti oameni ascund în suflet o stare intensă de negativism, care a prins rădăcini în urma dezamăgirilor din trecut şi a fricii de a avea noi aşteptări. şi totuşi au o mare dorinţă ca lucrurile să se desfăşoare într-un fel anume, doar că nu este la vedere şi e însoţită de refrenul: „Dacă nu pot avea ceea ce vreau, atunci nu mai vreau

nimic.” Această atitudine este o fugă de tine însuţi. Când nu poţi fi cu adevărat tu însuţi, nu poţi fi sincer nici cu ceilalţi. Când negi cu toată fiinţa că ai avea vreo aşteptare, în realitate închizi calea posibilităţilor.

A nu ne mai lăsa tiranizaţi de aşteptări nu înseamnă totuşi să abandonăm orice fel de proiecte şi eforturi; trebuie doar să fim mai detaşaţi, mai puţin prinşi în viziunea noastră.

Ideea este să nu te mai laşi controlat de aşteptări. Să fii mereu atent şi când observi că te-au prins, să te opreşti şi să o iei de la capăt. Cu încredere. Vei reuşi!

Ţine cârma pe furtună

De multe ori, ai nevoie nu atât de calm şi linişte, cât de forţa interioară de a te menţine în prezent, chiar şi când mintea tocmai a fost prinsă de o furtună. Nu-i greu să ai mintea limpede când toate sunt bune şi frumoase; încercarea vine atunci când toate în jurul tău (sau în mintea ta) par că au luat-o razna.

Renunţă, ca să câştigi

O minte clară, o inimă plină de iubire şi compasiune, o deschidere empatică faţă de cei care te înconjoară şi, mai ales, o stare de deplină egalitate în faţa darurilor, dar şi a obstacolelor pe care ţi le pregăteşte viaţa! Ţi se pare o provocare imposibilă? Fă din ea un ţel al vieţii tale. Un ţel care are puterea de a te inspira, de a te orienta către şi de a te menţine în ACUM. Nu ai nimic de pierdut. Lasă deoparte aşteptările. Fă-o cât poţi tu de bine.

Stare de libertate te va copleşi. Nu poţi scoate nimic dintr-o minte plină până la refuz de aşteptări. Dar poţi obţine totul, cu efort şi perseverenţă, dintr-o minte pregătită să renunţe la aşteptări, idei preconcepute şi prejudecăţi. Doar astfel ai acces la propria valoare, la esenţă. Doar astfel descoperi acea bucurie şi libertate care nu depind de circumstanţele vieţii tale.

Când eşti cu adevărat în prezent, fii liniştit: viitorul îşi poartă singur de grijă.     autor: Elena Godeanu   

Inchidere fereastra

Aici si acum (dupa un eseu de Nicholas de Castella)

Paradisul este aici, acum. Motivul pentru care nu esti de acord cu asta poate fi pentru ca nu esti cu adevarat "aici" si nici "acum".

Multe religii ne invata ca dupa ce vom muri vom avea posibilitatea sa ajungem intr-un loc al

fericirii si bucuriei numit Paradis, asta doar daca am fost suficient de buni in viata actuala. Dar daca raiul acesta il putem atinge acum, fiind inca in viata? Cum il gasim, unde se afla?

In viata noastra rareori avem experiente inaltatoare. Traim intr-o societate plina de stress, anxietate si nefericire. Daca am putea sa ne ridicam nivelul de constiinta, doar putin, am experimenta o cu totul altfel de viata, mai "usoara", mai "cereasca" si cu mai multe impliniri. Mai mult, daca vom continua sa ne ridicam nivelul si mai mult, am avea astfel parte de trairi cu adevarat inalte, aici, pe Pamant.

Credinta ca acest Paradis este altundeva, si nu aici, este principalul motiv pentru care nu-l putem experimenta chiar acum.

Cautand ceva mai bun, in alta parte, inseamna ca nu "prindem" intregul potential al vietii, asa cum este ea. In loc de asta, punem la lucru mintea care cauta, analizeaza, compara si evalueaza. Mintea adora astfel de "preocupari", pentru ca se simte importanta. Trebuie sa nu uitam ca mintea este doar un instrument pe care il folosim. Noi nu suntem mintea.

Mentalul, prin actiunile sale de filtrare, ne indeparteaza de experienta totala, directa, nemijlocita cu viata. Mentalul interpreteaza experienta prin comparatie cu altele similare stocate in memorie. Dar aceasta interpretare nu este deloc acelasi lucru cu experienta adevarata. Este doar o oglindire. Se poate spune ca este un miraj, o amagire. Ca si cum incercam sa descriem cum este gustul dulce, fara insa a-l experimenta cu adevarat vreodata.

Activitatea neintrerupta a mintii este un rezultat al evitarii celor mai profunde trairi si experiente de viata. Traim intr-o societate care incurajeaza suprimarea emotiilor si deconectarea noastra de la firescul vietii. In compensatie, mentalul este tot timpul "in priza". Se pare ca este o nevoie disperata de echilibru intre minte si inima (sentimente).

Cu cat traim mai mult pe seama mintii, cu atat mai mult ne departam de adevarata si fireasca experienta a vietii. Pierdem legatura cu realitatea. Traim in adevarate lumi mentale create si intretinute de prejudecati acceptate. Restul experientelor, mai ales cele firesti, naturale, nu-si gasesc un rost in "lumea" noastra, si dau nastere la ganduri care sunt bazate pe interpretari, prejudecati, si alte scenarii iluzorii. Lumea actuala este o iluzie. Credem ca traim, dar, de fapt, nu o facem aproape deloc. Ca si cum am fi deja morti.

Ne cheltuim uriase energii si foarte mult timp (aproape tot) intr-o mare de emotii generate de minte, consumate in drame nascute din ganduri care nu reflecta realitatea, si nici experienta propriu-zisa. Toate acestea formeaza o perdea de fum care acopera adevaratele experiente de viata. Cu cat aceasta perdea de fum este mai deasa, cu atat suntem mai rupti de frumusetea si minunea continua la care am putea avea acces fiecare dintre noi in orice moment.

Paradisul este aici si acum. Noi insa nu suntem, nici aici si nici acum. Ratam experienta a ceea ce se intampla in mod real aici si acum, pentru ca asteptam altceva. Mereu altceva. Atitudinea noastra de a respinge realul ne indeparteaza automat de viata. Respingem adevarata experienta declarand-o invalida, imposibila, ignorand-o. Ne facem ca nu exista, pentru a avea un motiv de a

cauta mereu altceva. Si nu gasim decat mereu aceeasi suferinta, angoasa, lipsa de real. Respingerea vietii creeaza durere. Aceasta este cauza reala a suferintei.

Experienta totala a momentului prezent poate fi traita doar de cel care traieste viu acest moment prezent. A fi total prezent inseamna a fi complet constient si detasat de toate gindurile care iau nastere in mintea noastra chiar in acest moment, de toate emotiile si senzatiile corpului nostru. In fiecare moment.

Dar cati dintre noi putem spune sincer ca facem asta? Adevarul este ca preferam sa cheltuim timp si energie pentru a ne rupe de sentimentele noastre si a evita sa plonjam in adancul experientei care ne este la indemana chiar in acest moment. Ne focalizam atentia mereu pe chestiunile exterioare noua. Preferam sa ne gandim la "problemele" noastre si la rezolvarile necesare (care nici macar nu se desfasoara in acest moment (ca proces), ele fiind mai degraba o asteptare, o proiectie in viitor, uitand de prezent).

Ne mentinem extrem de ocupati asa incat sa avem un motiv pentru a ignora ceea ce se petrece cu adevarat in noi. Majoritatea dintre noi ne sedam corpul si-l secam de energie prin toate mijloacele posibile: risipa de ganduri, de argumentatie inutila, de gesturi si de sex haotic. Cu cat mai multa risipa, cu atat mai bine. Ne simtim mai epuizati si avem un motiv pentru a ignora adevarul (doar trebuie sa ne odihnim, nu?). Ne batem joc de resursele corpului nostru printr-o alimentatie uluitor de falsa. Grasimi, zahar, cafea, alcool, tutun... care nu fac decat sa biciuiasca senzorial corpul pentru a-l secatui de energie.

Evitam sistematic sa fim cu noi insine pierzandu-ne timpul in discutii (majoritatea inutile) despre chestiuni care nu au nimic de-a face cu adevarata experienta din acest moment. Ne servesc doar ca motiv de distractie, de distragere a atentiei de la o relatie adevarata cu noi insine si cu ceilalti.

Ce se ascunde in spatele freneticei noastre cautari a mereu altceva?

Mereu fugim de ceea ce se afla cu adevarat in noi. Ne este teama de ceea ce s-ar intampla daca am dezvalui cele mai intime sentimente ale noastre. Furia din noi ar iesi la suprafata si am fi vazuti ca un pericol. Fricile noastre ne-ar transforma in fiinte slabe, patetice. Ne temem sa nu devenim vulnerabili daca ne expunem goliciunea sufletului, singuratatea si confuzia in care ne aflam. Nu stim nici cine suntem, nici incotro mergem. Credem ca mintea ganditoare este salvatorul nostru, dar am descoperit ca a devenit o cusca ce ne tine prizonieri.

Toate fricile noastre, pana la proba experientei, nu sunt decat imaginatie. Atat de puternica este aceasta iluzie, incat in fiecare zi intalnesc oameni care folosesc astfel de proiectii mentale pentru a se convinge singuri sa ramana in suferinta, si sperand ca mintea ii va putea salva. Mai degraba continua sa-si indure singuri supliciul auto-impus, decat sa priveasca adevarul in fata.

Cu toate astea, putem face din aceasta suferinta un motiv in plus pentru a ne indrepta spre adevar, pentru a cunoaste adevaratul "eu" care este in fiecare dintre noi. Libertatea se afla exact in directia opusa celei oferita de frica. Iesirea din starea de contractie in care ne aflam se face prin acceptarea, validarea si deschiderea sincera catre fiecare experienta, asa cum este ea. Pe masura

ce incepem sa permitem adevaratelor noastre sentimente sa iasa la suprafata, invatam sa le privim exact asa cum sunt, fara prejudecati, fara imaginari inutile. Invatam sa simtim adevarul.

Una dintre ideile cel mai bine "vandute" in societatea noastra este aceea de a astepta mai-binele. Toata lumea pare sa fie atat de incantata de aceasta idee, incat parca suntem cu totii intr-o transa, una de consens. In aceasta transa auto-impusa si de care nu suntem constienti, ne petrecem intreaga viata. In timp ce adevaratele ocazii ale vietii, moment de moment, trec pe langa noi, pentru ca suntem ca si adormiti.

Intrebarea este: cum incepem sa ne eliberam din cusca noastra de suferinta? Mai intai trebuie sa recunoastem ca suntem in cusca, sa o constientizam. Pentru multi dintre noi, suferinta a devenit o parte din cotidian, din asa-zisul "normal" al vietii pe care nu-l punem la indoiala, nu-l suspectam niciodata. Constientizand situatia reala in care ne aflam, putem sa gasim o cale de iesire.

Apoi, trebuie sa ne oprim. STOP. Sa nu mai fugim de responsabilitati, sa nu mai alergam dupa "solutii" miraculoase la problemele noastre, sa nu mai cautam nici-o alta cale de iesire din cercul vicios in care ne invartim, si sa alegem singura cale adevarata si rapida - momentul prezent. Chiar acum. Opreste-te, si fii. Respira adanc, incepe sa simti ca esti mult mai mult decat ti-ai putea imagina vreodata ca poti fi, chiar in acest moment. Da, chiar acum, cand citesti aceste randuri. Fii asa cum esti.

Si cand gasesti aceasta stare, acest sentiment, observi ca lucrurile incep sa se miste, incep sa se aranjeze de la sine, asa incat vei constata ca apar diverse "coincidente" surprinzatoare, chiar in cele mai neinsemnate (aparent) situatii. Vei afla ca viata iti vine in intampinare, pentru ca tu ai facut primul pas.

Perseverenta in astfel de momente se dovedeste valoroasa. Starile autentice extatice apar atunci cand suntem perfect constienti si mereu prezenti in momentul "acum". O astfel de atitudine de "a fi" ne permite accesul la inalte stari de constiinta, complet nebanuite inainte. A incerca sa descrii astfel de stari, folosind logica, procesele si definitiile mentale, este similar cu descrierea intregului ocean in cele mai mici amanunte, cu fiecare picatura a sa, la locul ei, fara a scapa din vedere imaginea de ansamblu. Mentalul nu poate face fata la o astfel de sarcina.

Atitudinea noastra fata de viata determina modul in care o experimentam. Majoritatea trecem prin viata precum gasca prin apa. Refuzand apriori situatiile care nu ne convin, plecam de la premiza ca viata ar trebui sa fie altfel, ca aceasta viata nu este asa cum ar trebui. Sa va spun o stire de ultima ora, mereu valabila: viata este exact asa cum ar trebui sa fie. Noi trebuie sa ne schimbam astfel incat sa constientizam acest lucru.

O atitudine de multumire, de liniste interioara, ne permite sa "simtim" viata altfel decat pana acum. Fiind mai atenti la interiorul noastru, descoperim o vastitate nebanuita, vie. Haideti sa nu ne mai concentram pe critica si resentimente, pentru ca altfel atentia noastra e ocupata cu ceea ce respingem si vom atrage inspre noi exact ceea ce nu dorim.

Multumirea, pacea si relaxarea ne indreapta atentia spre acea parte din viata care ne umple de

bucurie, de fericire, astfel creand conditiile sigure pentru ca experientele noastre sa fie pozitive. Cand ne focalizam in momentul prezent, descoperim o noua lume. O lume vie, care fusese acoperita de perdeaua de fum intretinuta de gandurile si prejudecatile noastre. Asa ca opreste-te acum. Renunta la toate "problemele" tale, si descopera plenitudinea vietii.

Descopera ca viata e frumoasa, ca ai multe motive sa fii multumit, ca freamatul momentului te poarta pe culmi necunoscute, ca binele incepe sa ia locul raului. Vei incepe sa realizezi ca totul este asa cum ar trebui sa fie: perfect. Vei afla ca fiecare moment prezent ofera ocazii valoroase si minunate pentru experimentare, pentru a afla, in sfarsit, cine esti si unde mergi. Vei fi uimit ca adevarata ta stare normala este una plina de iubire, de armonie, de viata. Chiar si cei din jurul tau vor observa ca se simt mai bine cand esti in preajma.

Viata noastra poate fi plina, vibranta, armonioasa, frumoasa. Viata noastra este aici si acum.

Alegerea ne apartine Mulţi bărbaţi ştiu să  citească uşor stările de spirit ale femeilor. Ei le pot diagnostica rapid sentimentele. Cea care crede că şi le  poate ascunde este naivă.

Corpul nostru e ca o placă de gramofon. Emoţiile, acţiunile şi intenţiile noastre se înregistrează în expresia feţei şi acţionează voluntar sau involuntar asupra celorlalţi oameni şi implicit asupra realităţii.

 Gândurile pesimiste, de neîncredere în sine, suspiciune, gelozie, invidie, iritare, îşi pun amprenta pe chipul celei care le emite.

Mulţi bărbaţi care ştiu să le citească, recunosc uşor stările de spirit ale femeilor. Ei le pot diagnostica rapid sentimentele. Cea care crede că şi le  poate ascunde  este naivă.

Faţa este arătătorul şi tiparul minţii. Gândurile, sentimentele şi acţiunile noastre profund pozitive o luminează, iar cele negative o întunecă.

Când sunt emise constant, prin fenomenul de rezonanţă ele îşi lasă amprenta chiar şi asupra sănătăţii noastre.

Astfel  bărbaţii pot descifra din înfăţişarea noastră armonia, senzualitatea, încrederea în sine, optimismul sau tristeţea şi îndoiala. Doar primele alină şi atrag ca un magnet simpatie, admiraţie şi iubire. Pentru că în  Univers  funcţionează „legea atracţiei prin rezonanţă”.

Fiecare dintre noi este un rezervor de energie cu o anumita  frecvenţă de vibraţie dominantă. Suntem  ca un instrument telegrafic. Ce fel de mesaje  transmitem către cei din jur? Suntem noi deja o personalitate pozitivă pentru ca să atragem o altă personalitate pozitivă?

 Despre calităţile unei astfel de personalităţi, despre soluţiile simple comportamentale pe care le

propune in acest sens orice tratat de psihologie medicală şi despre multe alte teme inedite vom vorbi în articolele următoare.

Merită să ştim că avem puterea de a atrage prin rezonanţă influenţele benefice pe care ni  le dorim. Alegerea ne aparţine. autor:Oana Adam  

Inchidere fereastra

Apel la emoţie teme

Atitudinea activ-optimista “Omule nebunule, tu faci minuni fără să ştii şi nu cunoşti aproape deloc puterea formidabilă a gândirii tale. Să ştii că tot ce închipuieşti este realizabil şi se face direct proporţional cu încrederea ta … De ce te fereşti oare să stai de vorbă cu tine însuţi, descoperindu-te astfel un perfect zeu?”  (Tudor Arghezi)

Orice gând se manifestă printr-un conţinut energetic. Un gând, odată emis, se propagă în spaţiu şi este în continuare acceptat de alţi oameni, care au gânduri de aceeaşi natură. Gândul determină întotdeauna în emitent o stare de receptivitate pentru energiile specifice de acelaşi fel. De aceea, viaţa omului este rezultatul gândurilor sale.

Indiferent de situaţia în care ne aflăm, noi dispunem de o forţă de care nu suntem întotdeauna conştienţi: aceasta este puterea formidabilă a gândirii pozitive.

Care a fost primul gând care v-a apărut în minte în această dimineaţă? A fost un gând frumos, spre exemplu, v-aţi gândit la o persoană dragă sau v-aţi bucurat că aţi văzut soarele pe cer? A fost un gând negativ, de genul: “Sunt atât de obosit şi n-am nici un chef să mă scol”? Amintiţi-vă acum care au fost următoarele gânduri, care a fost starea generală pe care o aveaţi când v-aţi început propriu-zis activitatea. Remarcaţi că întreaga “programare” pe care aţi făcut-o în imaginaţie pentru această zi a fost de natură să vă susţină de-a lungul zilei sau, dimpotrivă, să vă aducă numai necazuri.

Un mare filosof spunea: “În voi se află cauza a tot ceea ce vi se petrece în viaţă." Dacă privim cu atenţie la noi înşine şi la oamenii care ne înconjoară şi urmărim să observăm atitudinea lor faţă de evenimente, vom remarca existenţa a trei atitudini fundamentale în faţa vieţii, aflate într-o strânsă legătură cu orientarea predominantă a gândurilor: atitudinea fatalist-pesimistă, atitudinea pseudo-idealistă şi atitudinea activ-optimistă.

Atitudinea fatalist-pesimistă

Aceasta este atitudinea ce se manifestă prin frica faţă de viitor, sentimentul de inutilitate, disperare, nelinişte şi nesiguranţă. Este cel mai adesea întâlnită în rândul oamenilor dezorientaţi,

nefericiţi, dezechilibraţi. Am cunoscut probabil cu toţii indivizi care ratează în mod sistematic ocaziile favorabile, care întotdeauna se găsesc în faţa unor dificultăţi, care se consideră victime ale evenimentelor negative. Ei sunt cei care, la primul obstacol întâlnit, concluzionează: “Ştiam că nu voi reuşi! Nu pot să fac nimic, nu pot să schimb nimic!”.

Când au de rezolvat o problemă importantă, primul gând care le apare în minte este că această muncă nu li se potriveşte. Imediat devin nemulţumiţi şi neinteresaţi şi cred cu tărie că în alte circumstanţe, cu alte mijloace ar fi putut să rezolve totul mult mai bine şi mai repede. Din această cauză, soluţiile problemei le scapă şi încep să capete convingerea că nu o vor putea rezolva. Toate eşecurile trecute sunt reamintite, iar posibila reuşită dispare în faţa unui munte de dificultăţi. Şi toate acestea pornind de la un singur gând negativ.

Şi totuşi, nu se poate spune că ei nu doresc să acţioneze. Am auzit de atâtea ori unii oameni afirmând: “Îmi voi reface viaţa”, “Voi reîncepe pe noi baze”, “Îmi voi schimba norocul” dar, cu toate acestea, ei reiau aceleaşi comportamente, aceleaşi atitudini negative, acelaşi mod de a privi lucrurile, chiar dacă situaţia exterioară este alta. Tendinţele conflictuale, incapacitatea de a depăşi obstacolele, de a privi situaţiile cu obiectivitate, de a-şi pune în valoare calităţile, de a trăi şi de a resimţi permanent acel sentiment indescriptibil de calm şi armonie interioară sunt reluate mereu şi mereu.

Atitudinea pseudo-idealistă

Cea de-a doua atitudine fundamentală este caracterizată de fuga de responsabilitate şi de tendinţa de a fugi din faţa realităţii într-o lume iluzorie, în care obligaţiile şi necesităţile cotidiene sunt ignorate în numele superiorităţii spiritului. Întâlnim în această categorie falşii filosofi, veşnicii nemulţumiţi, eternii visători. Ei sunt cei care cedează imediat în faţa proastei dispoziţii; îi găseşti mereu visând la ceea ce ar putea avea, fără a face niciodată nimic pentru ca visele lor să devină realitate; se enervează din lucrurile cele mai mărunte şi găsesc defecte la toţi cei din jurul lor, dar niciodată la ei înşişi.

Atitudinea pseudo-idealistă nu este, de fapt, decât un mijloc fals de auto-protecţie, de punere la adăpost în faţa realităţii şi a destinului propriu.  Pseudo-idealiştii acceptă o manieră pasivă de a lăsa lucrurile să evolueze la voia întâmplării, de a evada în reverii despre lumi ideale, care nu vor exista niciodată, deoarece nu se întreprinde nimic pentru ca ele să existe. A nu acţiona reprezintă, în acest caz, un mod de a acţiona, dar unul negativ şi care duce la rezultate negative.

Dacă atitudinea pseudo-idealistă se transformă într-o atitudine autentic-idealistă, ceea ce presupune ca teama de responsabilitate şi fuga din faţa realităţii să se transforme în încredere în sine şi în viaţă, atunci apare cea de a treia atitudine, cea activ-optimistă. Contemplarea poate deveni, în acest caz, un mijloc de a gândi corect, de a trăi cu adevărat şi de a deveni stăpânul vieţii.

Atitudinea activ-optimistă

“Unii oameni văd lucrurile aşa cum sunt şi se întreabă neputincioşi: De ce? Eu visez la lucruri care n-au fost niciodată şi spun: De ce nu?.”  (George Bernard Shaw)

A treia atitudine fundamentală, cea activ-optimistă, este caracteristică celor dintre noi care evaluează cam tot ceea ce există în jurul lor ca fiind pozitiv.

Cum sa fii activ-optimist

1. Crede ferm, de nezdruncinat, că lucrurile evoluează în bine şi că orice problemă sau dificultate poate fi depăşită.

2. Ai dreptate. Viaţa e plină uneori de împrejurări asupra cărora nu putem acţiona direct. Începe prin a-ţi modifica modul de a le privi. Construieşte-ţi constant o stare de spirit pozitivă şi vei face faţă evenimentelor. Ai remarcat? Îi influenţezi deja în bine, pe cei din jur prin căldura ta afectuoasă şi  fermecătoare.

3. Dificultăţile reprezintă necesităţi ale vieţii ce te ajută să înţelegi profund viaţa. Nu eşti o jucărie în mâna destinului. Eşti creatorul  propriei fericiri. Fă din starea ta permanentă de entuziasm o adevărată artă. Priveşte obstacolul ca pe o oportunitate de dezvoltare personală.

4. Deschide-te către tot ceea ce-ţi îmbogăţeşte spiritul. Învată  din orice şi crede cu tărie că cel mai revoluţionar act pe care îl poţi realiza în lumea aceasta este să fie fericit.“Spune DA Vieţii şi Viaţa îţi va spune DA!”.

“Orice suflet care se înalţă, înalţă lumea”

“Nimic măreţ nu a fost niciodată dobândit decât de aceia care au îndrăznit să creadă că ceva din interiorul lor era superior circumstanţelor.”  (Bruce Barton)

Fiecare om este creatorul propriului său destin, el este cel care îţi construieşte propria sa existenţă alcătuită din lumini şi umbre, din urcuşuri şi coborâşuri. Noi suntem cei care ne alegem ţelul şi depinde numai de noi să ţintim spre abisuri sau spre înălţimi, iar ecoul năzuinţei noastre reverberează la nivelul întregului univers, căci: ”Orice suflet care se înalţă, înalţă lumea.”

 

sursa: http://www.luxsublima.ro  

Inchidere fereastra

Bine te-am regasit pe blog!

In tot procesul meu continuu de dezvaluire a inteligentei care produce cele mai rapide, durabile, significante si bogat satisfacatoare salturi in cresterea calitatii vietii si implinirii intra si inter personale am dat peste ceva care pe cat de simplu si eficient este in mare parte este ignorant de populatia generala.

Dupa tot studiul meu ca si psiholog si contactul si studiul direct cu antreprenori de succes si “guru” sa le spun asa ale dezvoltarii persoanale am izolat un mecanism care produce schimbare rapida care dureaza bazat pe stiinta adevarata nu doar umflare emotionala.

Toata lumea(si aici ma refer in special la toata lumea afacerilor) studiaza si folosesc tehnici de persuasiune pentru a modifica comportamentele clientilor. Si au devenit foarte buni la asta. Dar modificarea acestor comportamente este de scurta durata, doar un beneficiu in plus perceput de tine iti face sa muti mana de la pasta de dinti colgate la blendamed si de aceea se cheltuie sume enorme pe branduire si repetitie pentru a conditiona clasic mintile clientilor.

Totusi un grup select, mic dar in crestere de cercetatori au descoperit conceptul de auto-persuasiune.(situatiile auto-persuasive nu fac nicio incercare directa de a convinge pe cineva de ceva ci indivizii se gasesc in circumstante unde le devine eficace sa adopte anumite atitudini/comportamente specifice).

Ei bine acest fenomen de auto-persuasiune poate fi aplicat in orice domeniu al vietii tale fie ca este vorba de marketing, afaceri, dezvoltare personala(transformarea obieciurilor “rele” in obiceiuri bune si asa mai departe).

Cu ajutorul acestor principii care tin de propria noastra natura am ajuns la momentul in care imi pot transforma cu o usurinta fantastica comportamentele in favoarea celor care chiar imi aduc beneficii si de fapt asta devine opera vietii mele pe acest pamant. Imi dedic probabil cea mai mare parte din cariera mea acestui subiect.

De a asista oamenii, companiile sa produca rezultate rapide durabile prin auto persuasiune.

Acesta este doar un articol pregatitor pentru a-ti face cat de cat cunoscut domeniul pentru ca am convingerea ca prin principiile auto-persuasiunii iti vei putea optimiza viata sa fie exact la inaltimea idealului tau, sa te simti cel mai bine in pielea ta, sa atingi cu usurinta ceea ce doresti pentru ca un lucru este clar, schimbarea vine din interior, iar cand controlezi modul cum se produce schimbarea in interiorul tau atunci TU esti in control.

O sa urmeze bineinteles si alte articole, scriu si o carte pe domeniul acesta si se va dezvolta si in programe de training atat personal cat si pentru afaceri din perspectiva marketingului si resurselor umane.

Intram intr-o era superba si ma bucur ca esti aproape pentru ca beneficiile pentru toata comunitatea noastra vor fii substantiala.

Impreuna transformam lumea.

Cu drag,

Alex Tita

P.S.  Intrebarea Zilei: In ce situatie te-ai gasit vreodata in viata ta de te-a determinat o sa faci o schimbare de convingeri, atitudini, comportamente?

6.1. Studiul persuasiunii si noua viziune despre comunicare Procesul de comunicare are si el mai multe registre. Prin intermediul sau putem, simplu, transmite informatii, prezenta pareri sau opinii, face evaluari. Ne intereseaza, in acest caz, audienta si specificul acesteia? Fara indoiala ca da, insa nu atat de mult incat sa restructuram activitatea propriu-zisa de transmitere a fluxului de informatii. In fond, in acest domeniu, importante sunt bogatia, abundenta, diversitatea de informatii, astfel incat fiecare sa poata alege ceea ce doreste. x3d5dp Persuasiunea reprezinta registrul cel mai dificil al activitatii de comunicare, examenul cel mai sever. Ea urmareste schimbarea opiniei unei persoane sau audiente si, implicit, modificarea atitudinii si comportamentului lor (oricate distinctii vom face -; unele dintre ele vor putea fi intalnite chiar in cadrul acestui curs -; intre opinie si comportament, nimeni nu poate nega, totusi, legatura de substanta dintre ele, faptul ca schimbarea opiniei reprezinta pasul hotarator in schimbarea comportamentului). Transformarea opiniei reprezinta o activitate asa de complicata, incat ea implica din partea celui care o initiaza daca nu o strategie, macar o actiune cat de cat elaborata si esalonata in timp. In orice caz, persuasiunea implica: -; o minima studiere a audientei, a receptorului. Insasi intentia de a schimba opinia inseamna ca opinia existenta prezinta inconveniente. Persuasiunea obliga la o focalizare a atentiei asupra receptorului; -; structurarea si dozarea mesajului. Este absurd sa doresti schimbarea opiniei cuiva dar sa nu te intrebi: cu ce sa incepi? Ce ar fi mai potrivit sa fie transmis? Cum sa o fac? In ce ritm? s.a.m.d; -; in sfarsit, un obiectiv asa de important, precum schimbarea opiniei, impune o privire mai severa asupra intregului proces de comunicare, asupra etapelor sale, feed-back-ului, imbinarii argumentelor rationale cu motivele emotionale etc. Concentrarea atentiei asupra persuasiunii a marcat, implicit, o abordare mai complexa si mai adecvata a procesului de comunicare propriu-zisa. Dupa incheierea primelor cercetari asupra persuasiunii, cunostintele despre procesul de comunicare au fost cu totul altele. Saltul important nu trebuie cautat in descoperirile facute cu privire la regulile persuasiunii, ci in viziunea noua despre comunicare pe care aceste cercetari au prilejuit-o. 6.2. Cum sa transformi o masa de 15 milioane de americani obisnuiti in combatanti hotarati? Pe 7 decembrie 1941 are loc atacul japonez asupra Portului Pearl Harbour. La o zi dupa atac, presedintele Roosevelt se adreseaza camerelor reunite ale Congresului american si declara razboi Japoniei si aliatilor sai. Se aprecia ca "Japonia a injunghiat America pe la spate", iar in "convorbirea la gura sobei" difuzata in urma acestui eveniment, Roosevelt, referindu-se la japonezi, foloseste in repetate randuri apelativele de gangsteri sau tradatori. In acele momente, in mintile americanilor, japonezii erau intruchiparea cruzimii, a inselatoriei, o rasa subumana. Cunostintele propriu-zise despre japonezi erau reduse si, mai ales, schematice. Ceea ce se stia despre ei se reducea la faptul ca au ochii oblici si produc imitatii ieftine ale unor produse de marca fabricate in tarile dezvoltate. Japonezii erau portretizati de catre presa americana drept o rasa mai aproape de maimute, oricum, una careia nu ii trebuie acordata foarte multa atentie. Se credea ca razboiul va fi castigat cu usurinta, ca dusmanul va fi infrant in mai putin de un an. La cateva saptamani dupa atacul de la Pearl Harbour, americanii s-au oferit cu entuziasm sa lupte in razboi, dar dupa catva timp, entuziasmul incepe sa scada. Se apreciaza ca, de la declaratia presedintelui Roosevelt pana la terminarea razboiului, in conflict au fost implicati aproximativ 15 milioane de americani, selectati dintre toate paturile sociale. Ceea ce a reprezentat un efort considerabil de a transforma, intr-un timp foarte scurt, oameni obisnuiti -; functionari, soferi, fermieri, in combatanti -;

piloti, sergenti, artileristi, luptatori pe vase de razboi maritime. Responsabilii din armata americana nu erau preocupati atat de cum sa ii invete pe noii recruti sa salute, sa foloseasca armele, cat sa le mentina moralul ridicat, sa le cultive entuziasmul si loialitatea. Misiunea consta in a transforma o masa impresionanta de oameni care nu luptasera niciodata in combatanti capabili sa reziste la conditiile grele ale razboiului, mai ales in cazul unor confruntari peste ocean. Un factor suplimentar de dificultate era si cunoscuta diversitate a societatii americane; trupele erau constituite din americani proveniti atat din zone rurale, cat si din zone puternic industrializate, din orase mici din sud si din mari orase ale nordului, cu niveluri de instruire diverse, ocupatii, venituri, credinte religioase si afilieri politice dintre cele mai variate. Marea majoritate a recrutilor cunosteau foarte putine lucruri despre razboi si semnificatia sa. Putini urmarisera evolutia evenimentelor din Europa si contextul international; si mai putini aveau habar de radacinile istorice ale conflictului. Majoritatea nu intelegea foarte exact de ce SUA intrasera in acest conflict de dimensiune internationala, stiau doar ca, deoarece bombardasera Pearl Harbour, japonezii erau "baietii cei rai". Mai stiau ca germanii sunt si ei niste fiinte josnice, cucerisera unele tari din Europa si doreau sa cucereasca intreaga lume. Putini erau familiari cu evenimentele din perioada interbelica, cu fenomenul de ascensiune a regimurilor totalitare in Europa sau pozitia americana de dinainte de razboi fata de aceste lucruri. O explicatie a ignorantei cvasigeneralizate este ca pana atunci, Statele Unite practicasera cu precadere o politica izolationista, favorizata de separatia geografica fata de centrele de conflict ale inceputului de secol si se concentrasera mai mult pe problemele interne. Pe deasupra, in timpul campaniei electorale americane din 1940, Roosevelt, presedintele in exercitiu, promisese ca va tine America departe de conflictul care capatase deja proportii.

Capitolul 6

COMUNICAREA UMANÃ CA DISCURS PERSUASIV as

Acest capitol a fost elaborat de Drd. Mirela Zivari

Nu este clar încã dacã discursul politic propriu-zis a apãrut odatã cu afirmarea retoricii sau odatã cu inventarea politicii în sine, deşi problema este fãrã îndoialã, în mod ironic, una caracteristicã oricãrui homo sapiens sapiens care se respectã. Şi dacã un homo faber ne-ar vorbi de prima posibilitate, în timp ce un homo politicus şi-ar respecta cu stricteţe Egoul, gãsindu-l în cea de a doua.

Ce trebuie sã facã un discurs? Dacã el îşi propune sã-i convingã pe toţi, el e cu siguranţã ratat. Dacã îşi va propune sã fie cea mai frumoasã încercare lingvisticã rostitã vreodatã, el va fi lamentabil ca şi eficienţã. Iar dacã nu-şi propune nimic, este chiar posibil sã iasã bine. (apud O. Henry)

"Trebuie sã le vorbesc - ei nu gândesc ca mine - ei gândesc invers decât mine - eu va trebui sã mã prefac, într-un fel, cã gândesc la fel ca ei".

Nu este obligatoriu ca aceasta sã fie secvenţa exactã a raţiona-mentului implicat, dar elementele sale constitutive nu pot fi altele. Motivaţia este arareori o uşurinţã şi o plãcere deosebitã de a ţine discursuri - când se întâmplã, oratorul este un caz special, cu mari şanse de a reuşi oricum.

În rest, obiectivul oricãrui orator improvizat este sã pãstreze atenţia publicului sãu printr-o disimulare a propriului interes pentru bunãstarea generalã sau printr-o tacticã adoptatã pe moment, în funcţie de diferitele reacţii ale ascultãtorilor. De aceea, discursurile cele mai complicate şi de aceea supuse celor mai multe studii sunt "cele fãrã public", unde avantajul relaxãrii aparente este devansat de absenţa feed-back-ului general, element crucial în reglarea nivelului paratextual implicat. Existã şi în acest sens unele posibilitãţi de manipulare evidente, precum şi altele subliminale. De exemplu, pentru discursul radiofonic, întrebãrile, invocaţiile şi exclamaţiile retorice sunt redundante, pentru cã sunt realmente adresate "nimãnui", atâta timp cât la un moment dat nu poate fi determinat un adversar evident, iar aceste procedee au fost concepute cu precãdere pentru confruntãrile directe. În schimb, este profitabilã "tactica Churchill", care rezidã în utilizarea, în acelaşi text, a multor elemente sloganice - originale, evident - alcãtuindu-se o concentrare de fraze care rãmân în memorie asociate numelui celui ce le-a rostit.

O altã tacticã utilã, mai ales în situaţiile limitã este aceea a "gentlmanului" - anume, a oferi ascendentul moral unui inamic potenţial, eventual celui care a învins deja, mai întâi cu scopul de a te menţine în luptã, prin realinierea argumentelor în aşa fel încât sã accepţi pierderea unei bãtãlii, dar nu a rãzboiului, apoi, pentru a schimba în mod subtil poziţia faţã de admiratorii adversarului, în aşa fel încât acesta sã piardã mult din sprijinul lor dacã atacã imediat pe acelaşi subiect în faţa cãruia i se pare cã a câştigat.

În campaniile electorale, limbajul ia forma discursurilor politice şi a sloganurilor, fiecare din acestea vizând câştigarea unei pãrţi cât mai mari a electoratului; astfel, un procent destul de mare din voturi se datoreşte calitãţilor oratorice ale candidatului şi modalitãţii de realizare a discursului.

În cartea "L`os à moille", Pierre Dac afirmã urmãtoarele: "un discurs politic bun nu trebuie sã vorbeascã despre nimic, dar sã lase impresia cã vorbeşte despre toate". Ceea ce intereseazã la un discurs politic nu este doar conţinutul sãu, ci într-o mare mãsurã şi forma care îmbracã ideile.

Psihologia celor ce ascultã. E un talent sã ştii sã asculţi - e mai mare talentul celor care mai mult ascultã decât vorbesc. Vechi de când lumea, obiceiul de a alege are la bazã aprecierea meritului aparent. Dintre toţi pãunii, o pãuniţã alege evident mereu pe cel cu coada mai frumoasã, indiferent de calitãţile genetice cu adevãrat importante pe care oricum nu le poate verifica. Acest ritual s-a transferat în mod perfid în viaţa politicã. Coada pãunului este discursul, oricât de multe şi de colorate artificii ar ataşa un candidat campaniei sale.

Singurele efecte care detaşeazã publicul general de aceste reguli sunt efectul de obişnuinţã şi efectul de frondã, pe care le vom trata separat, pentru cã, ele indicã participarea de mare fineţe a structurii sociale moderne în chiar formarea ei.

Primul efect se manifestã evident mai ales la publicul în vârstã, însã regula nu are nimic de-a face cu acest criteriu. Cu cât unei persoane i se supun atenţiei mai multe argumente într-un anumit domeniu - inevitabil ele se vor repeta - aceasta tinde sã le acorde mai puţinã atenţie şi sã pãstreze în mod rigid drept corectã ultima secvenţã care, la un moment dat, i-a atras atenţia în

mod pozitiv. Este clarã, aici, importanţa pe care o are originalitatea într-un discurs cu unele şanse.

Efectul de frondã are în mod fatal o pondere mai mare în rândul tinerilor şi, cu toate cã de regulã nu are consecinţe negative (se traduce în refuzul de a vota), uneori se îndreaptã în proporţii mari împotriva a tot ceea ce pãstreazã un parfum învechit; totuşi el nu va fi prea des un curent pozitiv "pentru" ceva - prin definiţie, este un curent "contra".

Psihologia "adjectivului posesiv". O categorie aparte a discursului politic modern - într-un stat democratic - este cea a "realegerii". Se referã, evident, la acea categorie de personaje din arena politicã, pentru care lupta este de a pãstra şi nu de a câştiga, printre care nu sunt rare noţiunile de "guvernul meu" sau "ministerul nostru", în opoziţie cu "senatorii voştri" şi "moţiunile dumitale".

Având avantajul unor realizãri deja împlinite şi dezavantajul ratãrilor mult mai mediatizate, ca întotdeauna, un potenţial "reales" are de optat, când îşi construieşte atât discursul, cât şi publicul ţintã, între a se lãuda sau a o lua de la capãt. De exemplu, dacã se aflã în faţa unor oameni neutri politicianul îşi poate permite sã rişte o uşoarã laudã de sine de tipul "uite ce am fãcut eu pentru ceilalţi" - ceea ce nu e tocmai etic din partea lui, însã adesea se întâmplã ca acest punct sã fie negativ, cãci imediat ce apare un declanşator (bãnuialã, acuzaţie) lauda provoacã o reacţie în lanţ dezastruoasã.

Statul totalitar. Cel mai autentic discurs politic este cel dintr-un stat totalitar. În orice stat relativ democratic, discursul este adesea înlocuit sau eclipsat de polemicã. El rãmâne "coada pãunului", dar, prin efectul de obişnuinţã nu mai este un discriminant absolut. În statul totalitar, ideea nu mai este efect pe termen scurt, de aceea, pierzându-şi caracterul electiv, discursul devine propagandistic. Scopul oratorului nu este sã reveleze, ci sã acopere, sã motiveze publicul sãu sã închidã ochii - sã recunoaştem, o sarcinã mult mai dificilã. Textul se adreseazã tuturor, şi, în plus, el este considerat ratat atunci când mãcar un ascultãtor nu a fost convins pe deplin, oarecum, sau mãcar "fãcut atent". Evident, un discurs, în aceastã configuraţie, trebuie sã conţinã destul entuziasm pentru a-i pacifica pe revoltaţi, transformându-i în mod natural în adepţi şi eroi ai "doctrinei", dar îndeajuns de puţinã "doctrinã" pentru a nu-i deranja pe pacifişti, care au un anumit prag de toleranţã faţã de lucrurile cu care sunt împãcaţi, dar nu de acord.

Discursul este cel mai frumos mod de a-i manipula pe oameni, atunci când eşti convins de la început şi fãrã nici o ezitare cã nu crezi un cuvânt din ce ai de gând sã spui. "Dacã se întâmplã sã crezi cu adevãrat cã adevãrul este acolo şi cã singura menire a discursului este sã-l prezinte într-o manierã elegantã, atunci fie eşti orator, fie eşti pierdut".

Comunicarea umanã reprezintã o strategie directã şi eficientã de influenţare socialã a comportamentului politic al indivizilor, prin impactul direct pe care îl are asupra atitudinilor şi credinţelor.

Mc. Guire considerã cã impactul persuasiv al comunicãrii parcurge la nivelul conştient al individului 4 procese: atenţia, înţelegerea, acceptarea, reţinerea şi, în final, efectul se observã în comportamentul politic al individului.

Exemplu: obiectivul discuţiei candidatului politic pe un post radio sau TV este sã determine la ascultãtori un comportament de votare. Chiar dacã receptorul este atent la comunicare, impactul persuasiv este mic dacã nu înţelege argumentele sursei din cauzã cã sunt prea complexe (eşec de înţelegere) sau dacã nu acceptã concluziile candidatului (eşec de aşteptare). Presupunem cã auditoriul a fost convins, deci a acceptat mesajul electoral, dar dacã schimbarea atitudinalã nu este durabilã şi de profunzime oamenii îşi schimbã opinia indusã chiar înainte de ziua alegerilor.

Informaţia primitã implicã un proces de prelucrare cognitivã, analiza criticã a mesajului, corelarea experienţei anterioare a individului, referitoare la candidat, cu argumentele conţinute în mesaj. Calea indirectã a procesãrii informaţiei din cadrul mesajului persuasiv urmeazã un procedeu euristic, cel al credibilitãţii sursei.

Mesajul candidatului poate fi acceptat chiar şi în lipsa unei motivaţii logice dacã individul capãtã credibilitate şi prezintã atractivitate. Prin încrederea acordatã de alegãtori şi totodatã competenţa acestora, candidatul este investit cu credibilitate. Eficienţa mesajului este mai mare cu cât nivelul de educaţie, statutul social, inteligenţa şi competenţa profesionalã atribuie candidatului vor creşte. Şi, ca urmare a aprecierii acordate acestuia, mesajul va fi considerat cã deţine informaţii pertinente, adevãrate.

O altã competenţã necesarã este sinceritatea care se poate pune în evidenţã deoarece:

· Comunicã ceea ce ştie;

· Este dezinteresat faţã de rezultatele demersului comunicativ;

· Lipseşte intenţia de persuasiune;

· Apãrã o poziţie opusã propriului interes.

În funcţie de informaţiile pe care le deţine despre candidat, înainte de a asculta mesajul persuasiv (opiniile exprimate anterior, competenţa, trãsãturile de caracter) asociate cu situaţia din momentul discursului (lipsa de sinceritate) alegãtorul îşi va construi o reprezentare a candidatului de la care va aştepta un anume un anume comportament politic. Eficacitatea mesajului politic depinde de confirmarea sau nu a acestor aşteptãri.

Când candidatul este atractiv (aspect fizic, personalitate, charismã, conduitã) schimbarea atitudinalã a alegãtorului este determinatã de procesele de identificare cu sursa, pe baza sentimentelor admirative pe care le încearcã, deoarece opinia este determinatã de sentimente.

Schimbarea comportamentului politic dacã nu este integratã în sistemul de valori şi credinţe al alegãtorului, fiind dependentã de durata legãturii afective stabilite între candidat şi alegãtor, va putea fi oricând revocatã. Contactele directe sau prin mass-media fac sã creascã atractivitatea şi durabilitatea relaţiei.

Oamenii se lasã influenţaţi de cei asemãnãtori lor, având atitudini şi comportamente similare lor. Dar, se lasã influenţaţi şi de cei cu trãsãturi şi comportamente diferite de ale lor, în mãsura în care sunt cele pe care nu le au şi ar dori sã le aibã (complementaritatea generând atractivitate).

Ceea ce convinge alegãtorul de bunele intenţii este chiar imaginea pe care o proiecteazã, cu cât este mai dinamic cu atât este mai convingãtor. Comunicã energie, entuziasm, autoritate prin aspectul sãu propriu-zis, cât şi prin stilul şi viteza mai mare a discursului. Dinamismul discursului va determina auditoriul sã-l accepte ca fiind credibil.

Mesajul devine mai persuasiv dacã se asociazã la receptor cu emoţii pozitive. Este posibil sã devinã eficient dacã se asociazã cu emoţii negative, prin inducerea fricii. Dacã la informaţiile despre experienţe concrete şi strategiile de evitare se adaugã argumente emoţionale asociate cu instrucţiuni exacte, complete despre evitarea situaţiei dificile se va obţine drept efect modificarea comportamentelor indivizilor în sensul dorit, prin inducerea fricii.

De exemplu: "Noi nu ne vindem ţara!"

Cât de diferit trebuie sã fie mesajul de opiniile alegãtorilor pentru a putea convinge?

· O sursã foarte credibilã determinã schimbarea opiniilor alegãtorilor chiar dacã prezintã poziţii diferite de ale receptorului.

· Receptorul implicat emoţional într-un anume tip de mesaj nu va putea fi schimbat în comportamentul sãu chiar şi de sursã credibilã.

Sã se prezinte argumente pro sau contra în discurs?

· Aducând numai argumente pro, autorul îşi apãrã discursul prin susţinere, eliminând situaţiile de contrazicere.

· Aducând atât argumente pro şi contra discursul se va apãra prin respingere.

Papageorgis în 1961 susţinea apãrarea prin respingere a discursului, evitând "efectul tigrului de hârtie". Discursul în care se aduc numai argumente pro-atitudini alegãtorului întãreşte atitudinea receptorului doar aparent, pentru cã nu-l protejeazã pe individ de a face faţã unui discurs-atac ulterior cu argumente contra, pe care prima sursã le-a evitat şi, evident, la care receptorul îşi va schimba atitudinea.

Este foarte importantã şi calitatea mesajului, generatã de noutate şi validitatea opiniilor sursei (elementele noi ale discursului sã nu fie repetate prea des pentru a evita în acest fel saturarea receptorului şi a da un caracter plauzibil mesajului).

Mesajul ce susţine atitudinile receptorului determinã rãspunsuri cognitive în favoarea ideilor candidatului. Când auditoriul este supus unui mesaj contra-atitudinal şi i se sugereazã poziţia pe care trebuie sã o susţinã atrage creşterea rezistenţei la persuasiune şi tendinţa de pãstrare a comportamentului iniţial.

Auditoriul informat, prin mesaj, cã atitudinile candidatului atractiv şi credibil sunt altele decât ale lui, va dezvolta un dezechilibru cognitiv care genereazã presiuni psihice ce intrã în contradicţie cu credinţele sale.

Cu cât calitatea argumentelor conţinute de mesaj genereazã mai multe idei favorabile (pozitive) la auditoriu, cu atât efectul persuasiunii creşte şi schimbãrile atitudinale şi comportamentale vor fi mai mari. De altfel, se poate ajunge la aspectul "malefic" al persuasiunii: propaganda.

6.1. MITURI ÎN DISCURSUL POLITIC

În lucrarea sa "Mituri şi mitologii politice" Raoul G. Prardet identificã patru mituri fundamentale "de care orice discurs politic, din orice zonã geograficã şi istoricã poate dispune, pentru cã existã o mare capacitate mobilizatoare a mitului, nãscut dintr-o realitate politicã fracturalã: produs al realitãţii sociale şi producãtor de realitate socialã".

Bulversãrile politice din ultimele douã secole ale istoriei europene au fost însoţite de o uimitoare efervescenţã mitologicã: denunţarea unei conspiraţii malefice tinzând sã supunã popoarele dominaţiei forţelor obscure şi perverse; imaginea unei vârste de aur pierdute, a cãrei fericire se cuvine sã o regãsim sau ale unei Revoluţii salvatoare ce ar permite umanitãţii sã intre în ultima fazã a istoriei sale şi i-ar asigura pentru totdeauna domnia dreptãţii; apelul la stãpânul salvator, restaurator al ordinii sau realizator al unei mari varietãţi colective.

Claude Levi-Strauss sesizeazã cã elementele ce construiesc povestirea sunt grupate în serii identice, sunt structurate în asociaţii permanente. Astfel, mitul Salvatorului, al conducãtorului

providenţial apare întotdeauna asociat simbolurilor purificãrii: eroul care mântuie, cel care elibereazã, zdrobeşte rãul. El e întotdeauna asociat luminii - aurul, soarele urcând pe cer, strãlucirea privirii - şi verticalitãţii - spada, sceptrul, arborele secular, muntele. De asemenea, motivul conspiraţiei malefice va fi pus întotdeauna în relaţie cu o solisticã a murdãriei - este asimilat animalelor respingãtoare, se târãşte, se furişeazã, rãspândeşte otravã.

CONSPIRAŢIA. Mitologia complotului are în centrul ei imaginea înspãimântãtoare a Organizaţiei. Însuşirea ei de cãpetenie e secretul. Complicii sunt legaţi prin jurãmântul tãcerii şi o pedeapsã cumplitã îi va lovi dacã vor trãda. De exemplu: dupã mai multe sãptãmâni de crizã politicã cauzatã de refuzul lui Victor Babiuc de a demisiona din funcţia de ministru al Apãrãrii, o parte a presei a explicat toatã aceastã stare prin faptul cã Babiuc era mason.

Oricare ar fi natura şi motivaţia aparentã a conspiraţiei - complotul iezuit sau masonic, complotul vânzãrilor de arme sau al savanţilor lumii - pentru cei ce o conduc ea înseamnã satisfacerea unei nepotolite voinţe de putere, împlinirea acelui vis al unificãrii lumii sub aceeaşi autoritate deplinã.

Oricare ar fi denumirea, natura sau motivaţia conspiraţiei ea se înscrie într-un climat psihologic şi social de nesiguranţã, fricã, angoasã.

O specialitate incontestabilã şi aproape exclusivã a discursului politic specific crizelor de orice naturã este diversiunea. Mecanismul este uşor de redat, însã punerea ei aplicare presupune

antrenarea multor factori. Se construieşte un discurs amplu, agresiv, incriminant la adresa cuiva; acest discurs (aparţinând de regulã nu-se-ştie-cui) este preluat şi amplificat de mai toatã mass-media, nãscându-se curente pro sau contra. În acest an electoral al românilor mitul Complotului este deocamdatã cel mai prezent în discursul politic.

SALVATORUL. Accentul se pune pe mediocritatea personajului şi a destinului sãu - este mediocru prin locul natal, prin mediul social cãruia îi aparţine, mediocru prin viaţa sa particularã - este de pãrere R. Gitardet. R.G. Schwarzenberg afirmã cã în cazul acesta "simplitatea nu mai este doar deliberatã, ea devine ostentativã". Mulţimile sunt astfel motivate, obligate chiar sã se identifice cu el. Mecanismul de identificare a unui destin individual cu destinul colectiv este principiul care troneazã discursul politic al Salvatorului. El are autoritate, Max Weber identificã trei tipuri de autoritate şi de legitimitate. Autoritatea tradiţionalã se bazeazã pe uzanţã şi obicei, ca acea a seniorului sau a monarhului ereditar. Autoritatea legal-raţionalã, bazatã pe instituţii, pe un statut, este cea a guvernatorului într-un stat modern. Nu ne supunem persoanei ci funcţiei cu care Constituţia l-a investit. În fine, existã autoritatea charismaticã a Salvatorului, a Profetului şi chiar a Demagogului. Existã un timp al aşteptãrii şi al chemãrii - un timp în care se formeazã şi se rãspândeşte imaginea unui Salvator - apoi un timp al prezenţei Salvatorului, ca în final timpul amintirii, în care figura sa, proiectatã în trecut se va modifica în conformitate cu "capriciile" memoriei, cu mecanismele sale selective, cu refulãrile şi exagerãrile sale. Poate pãrea paradoxal, dar mulţi dictatori, extremişti politici, prin întreţinerea bine gânditã a cultului personalitãţii au luat înfãţişarea Salvatorului. La noi, mitul Salvatorului a fost concretizat în aşteptarea americanilor, cel puţin pânã în anii `56. Dupã 1960 a cãpãtat o aliurã ironicã, de contra mit. Traumele acestei mitologii supravieţuiesc şi azi, în supraevaluarea ori subevaluarea Occidentului, suprapus pe un alt mit zonal, nãscut odatã cu statele moderne: cel al sincronizãrii europene.

Salvatorul poate lua şi imaginea Protectorului: el are misiunea sã calmeze lucrurile, sã se instaleze încrederea, sã înfrângã ameninţãrile rãului. Este suficient sã privim afişele candidaţilor la primãrii şi sã ne dãm seama dupã sloganul inclus ("Împotriva dezordinii şi sãrãciei") cã acest mecanism este funcţional.

VÂRSTA DE AUR. Reprezintã persistenţa unui ritm de viaţã, intimitate protectoare a unui grup social închis, solidar, strict ierarhizat. Sunt viziuni ale unui prezent şi ale unui trecut definit în funcţie de ceea ce as fost sau de ceea ce se considerã a fi fost. Cu o periodicitate (mai mult sau mai puţin exactã) de patru ani - în campaniile electorale - revine în discursul politic invocarea perioadei interbelice, un fel de "good old times" ale deschiderii culturale, ale civilizaţiei, ale democraţiei, ale simţului civic. Candidaţii la primãria capitalei îşi fac o datorie de onoare din a promite cã Bucureştiul va deveni iarãşi "Micul Paris" - un alt mit cu tonalitate nostalgicã, pânã la pateism de duzinã.

UNITATEA. "Tot ceea ce este împãrţit tinde spre unificare" (apud. J. de Maistre). Esenţa cu adevãrat nobilã a omului se confundã cu necontenitul efort de a impune o voinţã unicã şi ordonatã. Putem vorbi astfel de existenţa unei Unitãţi (NATO, UE) cãtre care unii aspirã, având convingerea unor avantaje, iar alţii se ţin cu încãpãţânare deoparte, puternica lor individualitate

permiţându-le acest lucru. În funcţie de aceste douã tendinţe existã, desigur, şi douã tipuri de discurs politic: unul centrat pe argumentarea nevoii de unitate, altul accentueazã dezavantajele aderãrii la aceste organisme.

Fãrã a avea pretenţia cã am fi epuizat toate aspectele discursului politic putem concluziona cu precizarea cã discursul politic este poate cea mai amplã desfãşurare de forţã intelectualã, un balet mai mult sau mai puţin elegant de adevãr şi minciunã, de persuasiune şi manipulare, de dezvãluire şi ocultare ce continuã sã seducã şi sã fascineze.

„Caracterul omului este destinul sau." HERODOT

Principiile cunoasterii omului sunt de asa natura incat sa nu permita generarea unei prea mari infatuari si trufii. Dimpotriva, adevarata cunoastere a omului nu poate sa inspire decat o anumita modestie, prin aceea ca ne demonstreaza ca avem de-a face cu o sarcina de o exceptionala insemnatate, la a carei indeplinire umanitatea lucreaza chiar de la inceputurile civilizatiei, fara a o fi abordat in mod sistematic, cu o clara constiinta a scopului, in asa fel incat vedem mereu iesind in fata numai cativa oameni mari, ici-colo, care au dispus de o mai buna cunoastere a omului in comparatie cu media. Atingem aici un punct sensibil: daca verificam pe neasteptate gradul de cunoastere a omului intr-un esantion oarecare, constatam ca majoritatea subiectilor isi declina competenta in aceasta materie. Nimeni nu se poate lauda cu o profunda cunoastere a omului. Aceasta situatie tine de existenta noastra individualista. Se poate afirma ca niciodata oamenii nu au trait mai izolati decat azi. inca din copilarie avem prea putine raporturi intre noi, o slaba coeziune. Familia ne izoleaza. intregul nostru mod de viata ne refuza contactul mai intim cu semenii nostri, care este de o absoluta necesitate in elaborarea unei arte cum este cunoasterea omului. Cele doua elemente se afla in interdependenta: nu putem restabili contactul cu ceilalti oameni pentru ca, in lipsa unei mai bune comprehensiuni mutuale, ei ne dau impresia a ceva cat se poate de strain. s3r18rvConsecinta cea mai grava a acestui neajuns este renuntarea care survine aproape intotdeauna atunci cand se impune sa ne comportam intr-un anumit fel cu semenii nostri si sa ducem cu ei o viata in comun. Este un fapt adesea dovedit si subliniat ca oamenii trec unii pe langa altii si isi vorbesc fara a putea gasi un punct de contact, coeziunea necesara, ei tratandu-se ca niste straini, nu numai in vastele cadre ale societatii, ci chiar si in sanul grupului celui mai restrans care este familia. Foarte frecvent suntem confruntati cu plangerile parintilor care nu-si inteleg copiii si cu acelea ale copiilor care se considera neintelesi de catre parintii lor. Cu toate acestea, in conditiile fundamentale ale vietii umane colective se face simtita o vie inclinatie spre comprehensiunea reciproca, pentru ca intreaga noastra comportare fata de aproapele depinde de aceasta. Oamenii ar duce o viata in comun mult mai buna daca cunoasterea semenului ar fi mai profunda, deoarece anumite forme perturbatoare ale vietii in comun ar fi suprimate, forme care sunt astazi posibile pentru ca nu ne cunoastem unii pe altii, expunandu-ne pericolului de a ne lasa amagiti de aparente si de a cadea prada ipocriziei celorlalti.Este necesar acum sa vedem de ce tocmai din partea medicinei are loc incercarea de a constitui in acest vast domeniu o disciplina aparte denumita cunoasterea omului si care sunt premisele acestei stiinte, sarcinile care ii incumba, rezultatele pe care le putem astepta de la ca.Medicina neurologica1 este de-acum o disciplina care, inainte de toate, pretinde o extrem de operativa cunoastere a omului. Pentru medicul neurolog este necesar ca,in cel mai scurt timp posibil, sa-si faca o idee despre viata psihica a bolnavului de nervi. in acest domeniu al

medicinei, putem emite o judecata utila si putem institui sau propune interventii curative numai in cazul in care ne este clar ce se petrece in sufletul pacientului. Superficialitatea este aici absolut contraindicata, eroarea fiind urmata de o sanctionare imediata, dupa cum, pe de alta parte, aprecierea corecta este, cel mai adesea, urmata de succes. Se impune, asadar, un examen riguros si neintarziat in acest sens. in viata sociala ne putem foarte lesne insela in ceea ce priveste aprecierea unui om. Desigur, de fiecare data greseala se plateste; se poate totusi ca reactia sa se produca atat de tarziu incat, in majoritatea cazurilor, sa nu mai fim in masura sa sesizam conexiunile si sa ne tulbure constatarea ca o inexactitate in judecarea unui om a dus, fie si dupa un deceniu, la grele esecuri si vicisitudini. Asemenea imprejurari nu inceteaza de a ne reaminti necesitatea si obligatia de a dobandi si de a aprofunda cunoasterea omului.in cercetarile noastre am ajuns repede la concluzia ca aceste anomalii, conflicte si esecuri pe plan psihic, atat de frecvent inerente cazurilor patologice, de fapt nu au in structura lor nimic strain vietii psihice a omului asa-zis normal. Sunt aceleasi elemente, aceleasi conditii, numai ca mai reliefate, mai deslusit manifestate si mai usor de identificat. Vom putea profita de aceste cunostinte si, prin comparatie cu viata psihica normala, sa acumulam o experienta care in cele din urma sa ne permita sa aruncam o privire mai patrunzatoare asupra raporturilor normale. in continuare, avem nevoie de exercitiu, asociat cu acea daruire si cu acea staruinta pe care le cere orice vocatie.Prima constatare care ni se impune este aceea ca stimulentii cei mai puternici pentru edificarea vietii psihice a omului provin din cea mai frageda copilarie. Nu este vorba de o descoperire formidabila, dat fiind ca asemenea constatari au fost facute de cercetatori in toate timpurile. Elementul nou consta in stradania de a corela in mod organic trairile, impresiile si luarile de atitudine din copilarie, in masura in care ele se lasa identificate cu fenomenele ulterioare ale vietii psihice, efectuand o comparatie intre anumite trairi din prima copilarie si anumite situatii si atitudini de mai tarziu. Deosebit de important este faptul ca fenomenele izolate ale vietii psihice nu pot fi niciodata considerate ca un intreg inchis in sine; acestea nu pot fi intelese decat ca parti componente ale unui ansamblu indivizibil si numai daca incercam sa descoperim linia de orientare a individului, tiparul, stilul sau de viata, convingandu-ne clar ca scopul secret al conduitei infantile este identic cu acela al comportarii omului in viata sa de mai tarziu. Pe scurt, se vede cu o surprinzatoare claritate ca nu a intervenit nici o modificare din punctul de vedere al activitatii psihice, ca, fara indoiala, forma exterioara, concretizarea, traducerea pe plan verbal a aparentelor din viata psihica, cu alte cuvinte, fenomenalul este susceptibil de schimbare, invariabile ramanand insa bazele insesi, scopul si dinamica acestuia, tot ceea ce orienteaza viata psihica in directia scopului. Cand, de exemplu, un pacient face dovada unui caracter anxios, fiind marcat mereu de suspiciune si inclinand sa se tina de-o parte, nu este greu de stabilit ca aceleasi tendinte il caracterizau de pe cand avea doar trei sau patru ani, numai ca trasaturile sale de caracter aveau pe atunci simplitatea proprie acelei fragede varste si erau lesne de sesizat. in consecinta, ne-am dat silinta sa ne concentram sistematic atentia in primul rand asupra copilariei pacientului. Ba chiar am reusit sa presupunem multe lucruri cu privire la copilaria unui om fara ca cineva sa ne fi vorbit despre aceasta. Consideram ceea ce vedeam la el ca pe o expresie a primelor sale trairi din copilarie, trairi care il influentau pana si in plina maturitate. Iar daca, pe de o parte, aflam de la cineva ce evenimente din copilarie i s-au pastrat in memorie, acestea ne dau, cand sunt corect interpretate, o imagine a tipului de om cu care avem de-a face. Utilizam, de asemenea, si o alta constatare, anume aceea ca oamenii se detaseaza extrem de greu de tiparul2 in care au crescut in primii ani de viata. Putini sunt cei care izbutesc sa se abata de la acesta, chiar si atunci cand, la varsta adulta, viata lor psihica se manifesta in alte situatii de viata si, drept

urmare, inregistreaza impresii diferite. Aceasta nu echivaleaza cu o schimbare a tiparului de viata; viata psihica are intotdeauna acelasi fundament, omul ne dezvaluie aceeasi linie de miscare (Bcwcgungslinie) si ne permite sa ghicim acelasi tel in cele doua perioade de varsta, in copilarie ca si la maturitate. Iata de ce se impune sa situam copilaria in centrul atentiei noastre, iar daca proiectam o modificare, nu este necesar sa luam in seama toate nenumaratele trairi si impresii ale unui om, ci mai intai sa-i descoperim tiparul de viata si, pornind de aici, sa-i intelegem modul personal de a fi3 si, in acelasi timp, bizarele fenomene patologice care ne intereseaza.in felul acesta, examinarea vietii psihice infantile devine cheia de bolta a stiintei noastre, de unde ea isi trage forta instructiva. Exista o multime de lucrari consacrate studierii primilor ani de viata. Materialele se acumuleaza, fara a fi supuse unor investigatii multumitoare; dispunem deci de rezerve pentru o cercetare indelungata si oricine poate gasi aici fapte inedite, importante si demne de interes.Stiinta aceasta constituie pentru noi, totodata, un mijloc de a preveni greselile; daca am cultiva o stiinta care sa nu aiba ratiunea sa de a fi decat in ea insasi, nu am ajunge la cunoasterea omului. Pe baza cunostintelor noastre inaintam intr-un chip absolut natural pe terenul muncii de educatie, pe care o slujim de ani si ani. Educatia este o mina de aur pentru oricine concepe cunoasterea omului ca pe o stiinta importanta si doreste sa si-o insuseasca, sa o traiasca, sa i se consacre; de fapt aceasta nu este nicidecum o stiinta livresca, ci una care nu poate fi invatata decat in sfera practicii. Trebuie, ca sa spunem asa, sa participi la dinamica fiecarui fenomen al vietii psihice, sa-1 retraiesti in forul intim, sa-1 insotesti pe om in bucuriile si temerile sale, cam la fel cum un bun pictor nu poate intruchipa in trasaturile celui caruia ii face portretul decat ceea ce a filtrat prin propria sa fiinta. Este cazul, prin urmare, sa concepem cunoasterea omului ca pe o arta care dispune de multiple instrumente, dar si ca pe o arta care se juxtapune tuturor celorlalte arte de acelasi rang si de care o anumita clasa de oameni, poetii, s-au folosit din plin. Aceasta trebuie sa ne serveasca in primul rand la imbogatirea cunostintelor, dandu-ne tuturor posibilitatea unei mai bune si mai mature dezvoltari pe plan psihic.O dificultate intervine foarte adesea in acest domeniu, prin faptul ca noi, oamenii, suntem extraordinar de sensibili cand vine vorba de competenta noastra in materie de cunoastere a omului. Putini sunt cei care, cu toate ca nu au facut studii in acest sens, sa nu se considere buni cunoscatori de oameni, si inca si mai putini sunt cei care sa nu se declare ofensati daca vrem sa-i indemnam sa faca progrese in cunoasterea omului. Consimt la aceasta doar cei care, intr-un fel sau altul, au ajuns sa recunoasca valoarea cunoasterii omului fie prin experienta propriilor amaraciuni, fie datorita capacitatii lor de a se transpune in trairile celorlalti. Rezulta de aici, pentru a ne atinge scopul, necesitatea adoptarii unei tactici bine determinate. Caci nimic nu este mai suparator si nu este privit cu mai multa aversiune decat faptul de a proiecta pe neasteptate sub ochii cuiva informatiile dobandite cu privire la viata sa psihica. Pe toti cei care nu doresc sa devina antipatici ii vom consilia sa se arate prudenti in aceasta privinta. Cel mai bun mijloc de a capata o proasta reputatie consta in a te comporta neprevazator, utilizand in mod abuziv stiinta cunoasterii omului, dandu-le, de pilda, de inteles oamenilor ca le ghicesti gandurile si sentimentele. La fel de periculos este sa-i prezinti unui profan drept adevaruri definitive4 conceptiile de baza ale acestei invataturi. Chiar si cei care mai cunosc cate ceva in aceasta materie se simt atunci, pe drept cuvant, lezati. Repetam, asadar, ceea ce am spus la inceput, anume ca aceasta stiinta cere modestie, excluzand cunostintele superficiale sau de prisos, acele atitudini care amintesc de vanitatea copilului care crede ca totul ii sta in putinta. Mult mai ingrijoratoare este o atare atitudine in cazul adultului. De aceea respingem pripeala si recomandam autocontrolul, abtinerea de a se lauda in fata cuiva cu cunostintele dobandite pe

planul cunoasterii omului. Altfel nu am face decat sa ridicam noi dificultati in fata acestei stiinte pe calc de constituire, daunand scopului ei, caci ar trebui sa ne impovaram inevitabil cu greselile generate de imprudenta unor novici, oricat de entuziasti ar fi ei. Sa fim mai degraba circumspecti si sa nu uitam niciodata ca. mai presus de toate, ca sa putem emite o judecata, trebuie sa avem in fata noastra un tot implinit si ca o asemenea judecata nu trebuie emisa decat daca suntem siguri ca aducem prin ca un beneficiu cuiva. Caci a formula o judecata, oricat de exacta, intr-o forma suparatoare si la loc nepotrivit, inseamna a aduce mari prejudicii.inainte de a continua aceste consideratii, se impune sa preintampinam o obiectie care, cu siguranta, se poate naste in mintea multora. Cand facem afirmatia ca linia vietii (d/e Lebenslinie) unui om ramane neschimbata, lucrul acesta trebuie sa para de neinteles pentru multi, pentru ca, in definitiv, fiecare traieste in viata sa o multitudine de experiente, care determina modificari ale comportamentului sau. Sa remarcam, totusi, ca un fapt de viata nu are doar o singura semnificatie. Este greu de gasit doi oameni care, din una si aceeasi experienta de viata, sa traga aceeasi concluzie practica. Nu orice patanie ne face mai intelepti. Daca invatam sa evitam cu succes anumite neplaceri, le opunem cutare sau cutare atitudine. Dar linia dupa care ne orientam ramane neschimbata. Vorn vedea, de-a lungul expunerilor noastre, ca, din masa experientelor sale, omul nu extrage decat o morala strict limitata si ca, privita mai indeaproape, aceasta morala se adapteaza intr-un fel sau altul la linia vietii sale, intarind-o in tiparele sale. Limba a „sesizat" bine situatia, caci se spune ca noi insine suntem cei care ne facem experienta, ceea ce arata ca fiecare este stapan pe aprecierea pe care i-o aplica. Zilnic putem constata ca oamenii trag de fapt din experientele pe care le traiesc concluziile cele mai diverse. Sa presupunem, de exemplu, un om care face in mod obisnuit o greseala oarecare. Chiar daca reusim sa-1 convingem ca greseste, rezultatele vor diferi de la individ la individ. Se poate ca unul sa traga concluzia ca ar fi timpul sa se dezbare de obisnuinta sa. Un altul va riposta ca, dat fiind faptul ca de atata amar de vreme actioneaza astfel, ii este imposibil sa faca altfel. Un al treilea va imputa parintilor sai greseala educatiei primite: va sustine ca nimeni nu s-a ingrijit niciodata de dansul, sau ca a fost tratat cu prea multa indulgenta, sau, dimpotriva, prea aspru; orice ar fi, el ramane la modul sau de a proceda. La drept vorbind, ultimii doi se dau de gol, aratand ca ei inteleg sa dispuna de o acoperire, de justificare. in felul acesta, nu fara o aparenta motivare, ei pot totdeauna sa se sustraga in mod prevazator de la autocritica. Ei nu ar fi niciodata vinovati, vina pentru tot ceea ce nu au reusit ei sa faca revenind mereu altora. Neluand in considerare faptul ca nu fac nici un efort ca sa evite greseala, ei persista, nu fara ardoare, in aceasta, pe cand educatia deficitara nu se face vinovata de comportamentul lor decat in masura in care o vor ei. Semnificatia multipla a experientelor de viata, posibilitatea de a trage din ele concluzii divergente ne fac sa intelegem de ce un om nu-si schimba felul sau de a fi (seine Gangart), ci mai degraba isi suceste si rasuceste in asa fel trairile pana cand acestea ajung sa se ajusteze cu felul sau de a fi. Se pare ca lucrul cel mai greu pentru om este acela de a se cunoaste pe sine insusi si de a se schimba.Daca cineva ar dori sa incerce sa formeze oameni mai buni, s-ar gasi intr-o mare incurcatura in cazul in care nu ar dispune de experienta si faptele acumulate ca urmare a cunoasterii omului. Poate ca va opera, ca si pana atunci, la suprafata, crezand ca din moment ce lucrul a luat un nou aspect, o alta nuanta, a reusit cumva sa introduca o schimbare. Prezentand cazurile reale, ne vom putea convinge cat de putin duc la transformarea practica a unui om asemenea procedee; atat timp cat linia de miscare a individului nu a suferit ea insasi o modificare, nu poate fi vorba decat de pura aparenta, repede spulberata. Procesul schimbarii unui om nu este deloc usor, cerand chibzuinta, rabdare si, mai presus de toate, inlaturarea oricarei vanitati personale, intrucat celalalt nu are nicidecum obligatia de a fi obiectul vanitatii noastre. in afara de aceasta, este necesar ca

procesul sa fie in asa fel condus incat sa fie asimilabil pentru celalalt. Pentru ca este de la sine inteles ca oricine poate refuza o mancare, fie ea cat de apetisanta, din moment ce nu-i este oferita asa cum se cuvine.Cunoasterea omului comporta inca o latura, la fel de importanta, reprezentata de asa-numitul sau aspect social. Este neindoielnic faptul ca oamenii s-ar comporta mai bine unii fata de altii, ca ei s-ar apropia mult mai mult, daca si-ar intelege mai bine resorturile interioare. Pentru ca, in acest caz, le-ar fi cu neputinta sa se insele unii pe altii. Aceasta posibilitate de inducere in eroare constituie un pericol imens pentru societate. Acesta este pericolul pe care trebuie sa-1 demonstram noi semenilor nostri pe care vrem sa-i initiem intr-ale vietii. Ei trebuie sa devina capabili sa recunoasca tot ceea ce este inconstient in viata, toate deghizarile, disimularile, mastile, siretlicurile si perfidiile, spre a-i putea avertiza pe cei panditi de asemenea primejdii si a le veni in ajutor. Numai cunoasterea omului, constient practicata, ne va sluji in aceasta directie.Prezinta, de asemenea, interes intrebarea cine este indicat, la drept vorbind, sa dobandeasca si sa exercite cunoasterea omului. Am si aratat ca nu este posibil ca aceasta stiinta sa fie cultivata doar pe un plan teoretic. Simpla insusire a tuturor regulilor nu este suficienta, necesara fiind transpunerea acestora in practica si studierea aprofundata a conexiunilor, intelegerea lor, pentru ca ochiul sa invete sa priveasca mai in profunzime decat ne-a ingaduit-o experienta anterioara. Aceasta este forta propulsiva care ne determina sa abordam din punct de vedere teoretic cunoasterea omului. Dar nu putem insufleti cu adevarat aceasta stiinta daca nu patrundem in viata, daca nu verificam si nu aplicam in practica principiile descoperite. intrebarea de mai sus ni se impune si datorita faptului ca noi am retinut, din perioada in care am fost educati, mult prea putine si uneori inexacte date, asa incat educatia noastra, chiar si in prezent, nu este indicata sa ne furnizeze o utila cunoastere a omului. Fiecare copil este lasat in voia sa in ceea ce priveste gradul de dezvoltare, cat si extragerea unor principii de morala practica din lecturile sau din experientele sale de viata. Nu exista, de altfel, nici o traditie in cultivarea cunoasterii omului. Nu exista in acest domeniu nici o conceptie sistematica, cunoasterea omului gasindu-se cam in situatia chimiei pe timpul cand inca mai era alchimie.Daca ii trecem in revista pe cei care, in haosul care domneste in domeniul educatiei, au cea mai favorabila ocazie de a se initia intrucatva in cunoasterea omului, constatam ca sunt oameni care inca nu s-au rupt din angrenajul social si care, intr-un fel sau altul, mai pastreaza contactul cu semenii si viata, ramanand, in consecinta, optimisti sau cel putin pesimisti militanti, dintre acei pe care pesimismul inca nu i-a dus la resemnare. Dar, in afara contactului social, mai este necesara si o experienta de viata. Ajungem, astfel, la urmatoarea concluzie: adevarata cunoastere a omului, date fiind lacunele educatiei noastre, nu este atribuita de fapt decat unui singur tip de om, „pacatosul care se caieste", acela care a trecut prin toate meandrele vietii psihice si s-a lecuit, sau cel putin s-a gasit aproape de o asemenea situatie. Bineinteles ca pot exista si alte cazuri, indeosebi cazul oamenilor capabili sa inteleaga ceva din exemplul altora sau al celor dotati cu o rara sensibilitate. Dar cel mai bun cunoscator de oameni va fi, desigur, acela care el insusi a trait toate aceste patimi omenesti. Pacatosul care se caieste pare sa fie nu numai pentru vremurile de azi, ci si pentru timpurile in care au luat fiinta religiile, acel tip caruia i s-a conferit cea mai inalta valoare si care sta mai presus de o mie de oameni integri. Daca ne intrebam cum de stau lucrurile asa, trebuie sa recunoastem ca un om care s-a ridicat deasupra vicisitudinilor existentei, smulgandu-se din mocirla, care a gasit puterea sa lase toate acestea in urma lui si sa se inalte, va fi in mod necesar cel mai bun cunoscator atat al partilor bune, cat si al celor rele ale vietii. Din acest punct de vedere nu-1 intrece nimeni si, mai inainte de toate, nu omul integru.Din cunoasterea psihicului uman rezulta in mod automat o indatorire, o misiune care, pe scurt, consta

in a sfarama cadrul care-1 inabuse pe om, cadrul care se dovedeste impropriu pentru viata, inlaturand falsa perspectiva care il face sa rataceasca si prezentan-du-i o alta perspectiva, mai favorabila vietii colective si posibilitatilor de fericire pe care le ofera acest mod de existenta, o economie intelectuala (einc Denkdkonomie) sau, ca sa fim mai modesti, un alt cadru de viata, dar unul in care sentimentul comuniunii sociale sa joace rolul predominant. Nu intentionam deloc sa ajungem la o configuratie ideala a dezvoltarii psihice. Dar se va recunoaste ca adesea punctul de reper ferm (der Standpunkt) constituie prin ci insusi un ajutor enorm in viata celui care colinda si rataceste, pentru ca, in ratacirile sale, el arc sentimentul sigur al directiei in care a esuat. Deterministii rigurosi, care fac ca tot ceea ce i se intampla omului sa depinda de interactiunea permanenta dintre cauza si efect, nu vor admite lesne acest considerent. Caci este sigur ca determinismul cauzal devine cu totul altceva, ca efectele unei experiente de viata se transforma radical in cazul in care in om exista o forta, un motiv viu, anume cunoasterea de sine, intelegerea din ce in ce mai profunda a ceea ce se petrece in sine si a surselor generatoare. Din acel moment el devine un alt om, de care niciodata nu va putea face abstractie.

Cateva trucuri de logica pentru a incurca mintea Conştientizarea paradoxului creşte puterea minţii umane, putând fi astfel folosită pentru a opera schimbări în propriile determinisme culturale şi pentru a ne dezvolta puterile mentale ascunse.

Asemeni ghicitorilor, paradoxurile intrigă, surprind şi amuză din timpuri imemoriale. Ele sunt fraze sau istorii cu dublu înţeles, unde o a doua interpretare vine s-o contrazică pe cea admisă la început. Rezultatul  poate fi un amestec de contradicţii şi de antiteze incompatibile. În general, un sens apare înlocuit de al doilea, până ce se clarifică soluţia.

Putem înţelege legătura dintre contraste folosind o gândire holistică, ce îmbină raţionalul şi iraţionalul, judecata şi intuiţia. La suprafaţă, paradoxul este o situaţie cu dus-întors, nerezolvabilă, de a cărui dihotomie conflictuală suntem conştienţi alegând adesea una sau alta dintre căi. Înţelegând însă legătura dintre contrarii, putem accede la un nivel de conştiinţă în care paradoxurile nu mai sunt stânci de nezdruncinat, ci devin forme elegante ale expresiei.

Paradoxul, un pas spre o conştientizare mai înaltă

Conştientizarea paradoxului creşte puterea minţii umane, putând fi astfel folosită pentru a opera schimbări în propriile determinisme culturale şi pentru a ne dezvolta puterile mentale ascunse.

Lewis Carroll are o poveste care exemplifică paradoxul modern. Într-o zi, o femeie şi copilul ei erau pe plajă. Copilul se juca în apă în timp ce femeia se odihnea pe nisip. Dintr-o dată, un şarpe de mare apăru şi înhăţă copilul. Femeia sări alergând spre apă şi strigă: "Lasă-mi copilul!" Şarpele de mare, un tip filosofic care a fost la cele mai bune universităţi din lume, spuse femeii: "Dacă îmi spui o declaraţie adevărată, îl voi lăsa pe copilul tău să plece nevătămat. Dacă îmi spui o declaraţie falsă, îţi voi devora copilul la cină".

Femeia se gândi un moment şi apoi spuse: "Îmi vei devora copilul la cină". Şarpele de mare,

surprins, cântări afirmaţia femeii: "Ei bine, am să mănânc copilul la cină, dar stai! Dacă o fac, atunci afirmaţia este adevărată şi trebuie să eliberez copilul nevătămat. Stai puţin! Eliberând copilul fac afirmaţia falsă şi va trebui să mănânc copilul la cină…"  În timp ce şarpele de mare încerca să rezolve dilema, femeia îşi luă copilul şi se depărtă în grabă.

Observaţi ritmul şi mişcarea pe care o are paradoxul. Este o oscilaţie înainte-înapoi care poate încătuşa mintea. Priviţi atent la felul în care este construit paradoxul. Şarpele de mare este cel care, prin acţiunea sa, va face afirmaţia femeii falsă sau adevărată, fiind în acelaşi timp, legat de promisiunea sa.

A pune întrebări care să dea răspunsul corect

O altă variantă este paradoxul dintre cel care spune adevărul şi cel care minte. Să presupunem că suntem într-o ţară unde o jumătate a locuitorilor spune întotdeauna adevărul, în timp ce cealaltă jumătate întotdeauna minte. Ajungem la o răscruce a drumului unde întâlnim un localnic, dar nu ştim dacă este cineva care spune adevărul sau cineva care minte - totuşi, vrem să ştim care este drumul spre gară. Cum aflăm informaţia corectă de la el? Putem formula o întrebare la care să răspundă prin da sau nu, dar care va fi aceasta!?

Iată o cheie: pune  întrebarea care îţi va da răspunsul corect: dacă localnicul spune adevărul sau o minciună. Acest tip de întrebare este utilă în situaţiile de fiecare zi, când nu cunoşti sinceritatea celorlalţi. Întrebarea trebuie construită astfel încât să primim răspunsul corect.

Bărbierul satului

Un bărbat vizitează un orăşel cu un singur bărbier, care îi spune cu mândrie că el bărbiereşte numai pe aceia care nu se bărbieresc singuri. Călătorul pleacă zâmbind şi a doua zi se trezeşte de dimineaţă perplex, intrigat de aceeaşi întrebare care-l urmăreşte continuu: acest bărbier se bărbiereşte pe sine sau nu? Pentru că, dacă el se bărbiereşte pe sine, înseamnă că nu face parte din clasa celor care nu se bărbieresc singuri. Apoi, dacă el îi bărbiereşte numai pe aceia, rezultă că el nu se bărbiereşte pe sine. Dacă însă el nu se bărbiereşte pe sine, rezultă că face parte din clasa celor care nu se bărbieresc singuri şi deci se bărbiereşte singur.

Cretanul  mincinos

Din secolul al VI-lea în.Ch. filosofii au controversat pe marginea frazei cretanului Epimenide, cum că toţi cretanii sunt mincinoşi. Dacă eu spun că este adevărat că mint, când mint, atunci nu mint, adică este fals că mint, iar dacă spun că nu este adevărat că eu mint când mint, atunci mint, adică este adevărat că mint. Astfel rezultă că este adevărat şi totodată fals că eu mint, adică eu mint şi nu mint în acelaşi timp. Se spune că poetul Philetas a fost într-atât de obsedat de această enigmă, încât a sfârşit prin a muri de frustrare.

Funia spânzuratului

Un prizonier condamnat la moarte este vizitat de păzitorului său, renumit prin şaradele sale şi

prin faptul că spune doar o singură frază: "Veţi fi executat săptămâna viitoare între luni şi vineri. Dar execuţia va fi în ziua în care vă veţi aştepta cel mai puţin". După un moment de gândire, condamnatul surâse. El îşi explică atunci că nu va putea fi niciodată executat. "Nu poate fi vineri, căci dacă eu sunt încă în viaţă joi, aş şti că execuţia mea trebuie să aibă loc a doua zi. Aceasta nu va fi nici joi, căci dacă eu miercuri încă trăiesc, vinerea fiind exclusă, aş şti atunci că joi trebuie să fie ultima mea zi. Acelaşi raţionament se aplică pentru miercuri, dacă marţi eu sunt încă în viaţă. iar luni seara nu ar mai rămâne ca dată posibilă decât marţi, ceea ce se exclude la rândul său. În consecinţă, eu nu pot fi executat decât lunea viitoare şi, cum eu mă aştept la acest lucru, nu mă puteţi trimite la moarte luni fără a face derogare de la cuvântul dvs. Este evident că vă bateţi joc de mine."

Paznicul îi fixă drept în ochi şi îi spuse: "Vă asigur că spun adevărul". La răsăritul zilei de joi, prizonierul indignat este condus spre execuţie. "Sunteţi un mincinos" - strigă el furios paznicului. "Deloc, îi răspunde celălalt foarte calm. Dumneavoastră v-aţi convins de faptul că nu veţi fi executat. Din acel moment, oricare dintre zile este neaşteptată, şi aceasta este tot ceea ce eu am promis."

 

sursa: http://www.luxsublima.ro  

Inchidere fereastra

Cauza si efect Daca exista un principiu care ridica mai multe probleme si care intampina mai multa rezistenta decat oricare altul, acela este principiul cauza si efect. Aceasta impotrivire este regretabila, deoarece acceptarea principiului aduce cu sine constientizarea faptului ca nu suntem efectul circumstantelor din viata noastra.

Principiul cauza-efect ne spune ca noi suntem creatorii acestor circumstante. Si cream aceste circumstante cu un scop precis.

Creatia apare pe doua niveluri. Pe primul nivel, cauza este pusa in miscare de Inteligenta Infinita, Dumnezeu, esenta noastra. La acest nivel cream atunci cand suntem intr-o stare de pace, cand ne simtim Unitatea si cand avem incredere in indrumarea si sprijinul Inteligentei Infinite.

La un alt nivel, cauza este pusa in miscare de mintea noastra. Ceea ce credem ne creeaza experientele.

Conform principiului liberului arbitru, suntem liberi sa credem orice dorim. Iar mintea noastra rationala este bine antrenata pentru a adopta convingeri atat de repede pe cat o invatam.

Ori de cate ori mintea noastra rationala nu tine cont de Inteligenta Infinita si creeaza folosindu-se de convingeri, primim un semnal sub forma unui disconfort. Semnalul acesta ne reaminteste ca, acceptand o convingere, am investit cu putere pe cineva sau ceva din afara noastra.

Pentru a vedea toate acestea dintr-o alta perspectiva, este important sa fim constienti ca am acceptat in mod voluntar convingerile invatate de la parinti si de la alte persoane cu autoritate. Dupa ce le-am acceptat si le-am integrat, am creat exact circumstantele in care ne aflam.

Unele dintre aceste circumstante sunt foarte tensionate si solicitante. De exemplu, unii dintre noi se lupta mereu sa supravietuiasca zi de zi, altii sunt in relatii abuzive, iar altii se lupta cu boli grave. Mai mult decat atat, multi dintre noi am ajuns in aceste situatii solicitante dupa experiente din copilarie, cum ar fi saracia, abuzuri asupra copiilor, divort sau alcoolism, care erau la fel de solicitante.

Acordul nostru de a intra in aceste situatii in care ne aflam are, totusi, un anumit scop. Am acceptat aceste convingeri pentru a putea elibera energia care le anima si pentru ca noi si cei apropiati noua sa trecem dincolo de limitarile create de convingerile noastre.

Desi poate am uitat ca am fost de acord, este bine sa constientizam ca am facut acest lucru, stiind ca avem sprijinul total si permanent al Inteligentei noastre Infinite. Am stiut, de asemenea, ca prin acest ajutor plin de iubire, putem sa ne recapatam forta pe care am investit-o in circumstantele create. Ba mai mult, am stiut ca vom avea si mai mult ajutor unii de la altii.

Universul este un sistem de sprijin reciproc. Si, desi am evitat sa folosim acest model in trecut, acum suntem gata sa-l utilizam. Dezvoltarea grupurilor de sprijin de tot felul este atat dovada nevoii noastre de ajutor, cat si recunoasterea faptului ca acest sprijin functioneaza. De fapt, acum ne dam seama ca, atunci cand ne ajutam unii pe altii, nu exista limita pentru forta, creativitatea si dorinta noastra de a ne sprijini reciproc.

Acest articol este extras din cartea „ Poti avea totul" scrisa de Arnold M. Patent si aparuta la Editura Deceneu  sursa: http://www.edituradeceneu.ro  

Inchidere fereastra

Ce e, de fapt, credibilitatea profesionala? De obicei citim despre ea in reviste de profil: Cariere, Ziarul Financiar sau Ziarul Capital.

Rezultate extraodinare, influentarea mediului de afaceri sau a vietii in comunitate, crearea unor produse, servicii sau proiecte de anvergura si, nu in ultimul rand, crearea unui capital, fie financiar, fie de tip "brand profesional". Si acestea sunt doar varful icebergului.

Cu siguranta, in afara de persoanele publice sau de cei aclamati in presa, exista o multime de profesionisti. Desi nu-i vedem la televizor sau in ziar, ei activeaza in domeniile lor, construindu-si credibilitatea profesionala in mod sustenabil in fiecare zi in jurul nostru. Un alt lucru ascuns de ochii nostri sunt toti profesionistii si oamenii de afaceri care cauta compania unor oameni, care fie sunt in dezvoltare profesionala, fie au dat deja dovada unei credibilitati profesionale.

Desigur, aceasta credibilitate se poate obtine si prin metode negative si lipsite de integritate; nu le vom dezvolta aici pe acestea. Eu cred ca integritatea este ingredientul necesar succesului de durata in economia de piata. Ca atare, vom vorbi in mod exclusiv despre abordarea cu integritate.

Poate ne-ar fi greu sa ne gandim ca o persoana simpla, care porneste la drum fara niciun avantaj, studii, pile, experienta sau bani ar putea sa isi construiasca credibilitatea profesionala necesara succesului in cariera. Dar e posibil. Daca realizam ca noi suntem responsabili de acest lucru. Prea des aud in jurul meu: "Da, dar tu ai prins un tren bun, eu sunt prea tanar, sunt prea in varsta, nu am studii superioare sau cel putin, nu cele necesare pentru acest post."

Radu IONESCU, Co-fondator si Managing Director Kinecto Permission Marketing: "In cariera, daca vrei sa ajungi un star, trebuie sa vrei sa tragi chiar si atunci cand nu esti impins de la spate de coach. Cel mai usor este sa te ascunzi in spatele unui "nu sunt motivat", sau "nu mi-a zis sa fac asta sau cealalta" sau "sigur, ei performeaza pentru ca au mai multa experienta si sunt mai motivati, asa o sa fiu si eu cand ajung ca ei" sau "eu nu pot". Doar ca nu ajungi niciodata "ca ei" daca nu tragi singur."

Cu aceste scuze de fapt ne spunem noua insine ca nu noi suntem de vina, ci trenul care nu opreste in statia noastra, firmele, patronii si managerii.

Pe de o parte chiar asa este, vina poate fi atribuita acelor persoane, daca noi nu suntem dispusi sa facem nimic pentru a ne spori sansele. Daca, insa, suntem dispusi si chiar ne schimbam atitudinea si abordarea intr-una de genul: "Voi incerca pana cand voi reusi" si imi voi schimba perspectiva atunci cand va fi necesar pentru a obtine rezultatele pe care mi le doresc, vom observa ca trenul va aparea si in gara noastra.

Din experienta personala de manager de Resurse Umane in companiile multinationale in care am lucrat si lucrez in continuare, observ urmatoarele elemente comune in cariera celor care reusesc sa isi construiasca credibilitatea profesionala: prezinta incredere, credibilitate si au abilitati universale, polivalente.

Caracterul credibil si abilitatile universale sunt acum accesibile oricarei persoane care isi doreste sa investeasca in viitorul sau. Am spus recent intr-un seminar: "provocarea viitoarelor generatii nu este lipsa de oportunitati, ci alegerea oportunitatii potrivite si evitarea celor irelevante."

In prezent avem in jurul nostru multiple oportunitati de a ne dezvolta potentialul. Nu ne ramane de facut decat sa alegem varianta cea mai potrivita pentru directia aleasa.

Daca insa in loc sa ne asumam responsabilitatea pentru dezvoltarea caracterului si a abilitatilor universale, ne multumim cu ideea ca nu noi trebuie sa ne schimbam, ci lumea din jurul nostru (legislatia, guvernul, angajatorii, reprezentantii departamentului de resurse umane, agentiile de recrutare sau patronii), atunci, in acel moment nu facem decat sa pierdem controlul asupra celei mai sigure cai spre succes, puterea de a alege.

Prin urmare, credibilitatea profesionala este o alegere pe care o facem. Trebuie sa alegem sa citim o carte sau o revista de specialitate, in loc sa ne uitam la televizor. Trebuie sa alegem sa ne tinem de cuvant. Trebuie sa alegem sa initiem o discutie cu o persoana care ne poate critica. Trebuie sa alegem sa initiem o afacere care poate esua. Trebuie sa alegem sa ne ajutam colegii, chiar daca ei ne-au refuzat cand le-am cerut o mana de ajutor. Trebuie sa alegem sa gandim in perspectiva, in loc sa ne multumim cu confortul gandirii pe termen scurt. Trebuie sa alegem sa ne concentram pe rezultate si sa vedem partea pozitiva, in loc sa barfim cu colegii despre schimbarile in rau din firma.

Aceste alegeri succesive sunt cele mai bune indicii ca suntem pe drumul cel bun, acela de a ne construi credibilitatea profesionala care ne va aduce succesul profesional dorit.

In timp, credibilitatea profesionala va fi cea care iti va aduce oportunitatile pe care ti le doresti cu adevarat. In acel moment nu iti va mai ramane decat un singur lucru de facut, sa stii sa alegi.

Succes!

Un articol de Eduard Radu

Ce este manipularea?Manipularea este definita ca ”actiune de adetermina un actor social (persoana, grup, colectivitate) sa gandeasca si sa actioneze intr-un mod compatibil cu interesele initiatorului, iar nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici de persuasiune care distorsioneaza intentionat adevarul, lasand insa impresia libertatii de gandire si de decizie. Spre deosebire de influenta de tipul convingerii rationale, prin manipulare nu se urmareste intelegerea mai corecta si mai profunda a situatiei, ci inocularea unei intelegeri convenabile, recurgandu-se atat la inducerea in

eroare cu argumente falsificate, cat si la apelul la palierele non-rationale. Intentiile reale ale celui care transmite mesajul raman insesizabile primitorului acestuia”.

Manipularea este comunicare patologica, intelegand prin aceasta comunicare intentii ascunse si rauvoitoare, in masura in care interesele interlocutorului sunt, in cel mai bun caz, ignorate de catre manipulator, iar autodeterminarea lui subminata. Patologia invocata aici este, evident, una de ordin moral.

Manipulatorul isi substituie vointa sa vointei manipulatului, ii rapeste acestuia liberul arbitru, fie prin oferirea de fundamente false pentru o decizie aparent libera, fie prin exploatarea necesitatilor fundamentale (de subzistenta saude informare, integrare si afirmare) si a reflexelor sociale, fie prin inducerea emotiilor si mobilizarea subconstientului individual sau colectiv.

Exista tipuri de comunicare cu caracter exclusiv patologic (manipulari) :

propaganda, dezinformarea,

intoxicarea si impostura.

Dupa cum exista si tipuri de comunicare ce pot fi privite ca avand sau care pot capata un caracter patologic:

minciuna, zvonul,

polemica,

negocierea si publicitatea.

Diversificarea permanenta a surselor de concepere si difuzare de mesaje, a condus la o practica manipulativa care are la baza coduri precise, dar identificabile numai de profesionisti si total inaccesibile celor neinitiati in acest domeniu. Unul din scopurile fundamentale ale comunicarii este de a convinge receptorul (receptorii) mesajului de o anumita opinie si de a-i intari sau de a-i modifica in acest fel atitudinile. Daca un emitator doreste sa schimbe o atitudine altei persoane, el va trebui sa identifice factorii procesului de comunicare care pot produce aceasta schimbare.

Mesajul care isi propune sa provoace o schimbare de atitudine la receptor, se numeste mesaj persuasiv. Zilnic oamenii sunt bombardati cu multe mesaje persuasive. Cercetarile desfasurate asupra acestui subiect arata ca reactia la mesaj depinde adesea de caracteristicile persoanei care incearca sa convinga, fara a avea vreo legatura cuvaloarea mesajului. In acest sens, exista trei caracteristici de care s-au interesatpsihologii: credibilitatea comunicatorului; calitatile fizice si sarmul comunicatorului;intentiile observate la el.

Ce este si ce nu este manipularea?

www.traininguri.ro

Manipularea este un subiect controversat si fiecare are o definitie a acestui termen. Oamenii vor sa manipuleze, cu toate ca majoritatea dintre ei nu recunosc acest lucru, de asmenea ei vor sa nu cada in capcana manipulatorilor.

Prima data as dori sa clarific putin aceasta notiune, plecand de la defintiile din dictionarul Explicativ al Limbii Romane! O sa folosesc spre o mai buna ilustrare definitii ale unor termeni care au legatura direct sau indirect cu acest fenomen numit manipulare

A INFLUENTA tranz. (fiinte, lucruri) A supune unei influente; a modifica printr-o influenta; a inrauri. 2. intranz. A avea influenta. Din fr. Influencer

PERSUASIÚNE s.f. (Livr.) Actiunea, darul sau puterea de a convinge pe cineva sa creada, sa gandeasca sau sa faca un anumit lucru. – Din fr. persuasion.

A NEGOCIA, negociez, vb. I. Tranz. 1. A trata cu cineva incheierea unei conventii economice, politice, culturale etc. ♦ A intermedia, a mijloci o afacere, o casatorie. 2. A efectua diverse operatii comerciale (de vanzari de titluri, de rente etc.). – Din fr. négocier.

A MANIPULA tranz. . 2) A aranja cu grija in vederea executarii unor experiente sau operatii tehnice sau stiintifice. /<FR. manevra

Cand afirmam ca avem de-a face cu o influentare sau persuasiune care este numita manipulare, acest lucru insemna ca Actul de a Influenta sau de a Persuada a fost executat desavarsit. Cel mai adesea programarea Neuro Lingvistica este numita manipulare si pe buna dreptate se poate cataloga asa. NLP este manipulare, pentru ca actioneaza si uziteaza de cele mai avansate instrumente care dau rezultate imediat.

Vedeti astfel in definitiile de mai sus, ca fiecare dintre acestea se concentreaza pe rezultate, pe obiectul fiecarui proces, manipulare, influentare, negociere sau persuasiune. Despre etica acestor instrumente nu este pomenit nimic.

Revenind la Manipulare, cand auzim Manipulare cum ne simtim, cu ce asociem acest termen: unii dintre noi il asociaza cu ceva negativ, altii cu ceva pozitiv, altii cu ceva demonic, altii cu ceva neetic, altii nu simtim nimic, sau alti vad dor sensul termenului ca atare.

Este foarte delicat in a face o distinctie intre cei patru termeni. Am incercat o sinteza a celor 4 termeni, astfel incat sa nu apara nici o contradictie. Astfel, am considerat ca a Negocia, a Influenta si a Persuada se refera la o actiune precisa intr-un anumit sens:

A negocia: a trata in vedere incheierii unei conventii

A influenta: a modifica printr-o influenta

A persuada: darul de a convinge

Acesti termeni se intrepatrund, in sensul ca intr-o negociere poti incerca sa influentezi . La fel, poti incerca sa influentezi avand darul de a convinge, cum poti si negocia avand darul de a convinge!

Vedem cum nici unul dintre cei trei termeni nu face referire la etica. Nici termenul de manipulare nu face referire la etica, astfel ca nu ne ramane decat sa plasam conform definitiei, manipularea in centrul celor trei termeni, anume atunci cand operatiune de influentare, negociere sau persuasiune este executata in mod desavarsit!

Tendinta noastra, a oamenilor, este de a plasa intr-o zona a raului ceea ce nu cunoastem. De obicei zona necunoscutului, zona pe care nu o putem controla ne este mult mai la indemana sa o respingem, mai ales atunci cand acest lucru poate actiona asupra noastra atat ca bine cat si ca rau.

Este etic sa manipulezi?

Manipulare este un instrument, etica acestuia fiind data de persoana care il foloseste si nu de instrument in sine. Putem distinge astfel intre Manipulare Pozitiva si Manipulare Negativa! Sa luam exemplul unui cutit: il putem folosi sa ne pregatim hrana, il putem folosi pentru a ne apara, sau il putem folosi pentru a ucide! Oare putem spune ca avem de-a face cu un cutit neetic? In niciun caz. Etica este data de cel care il foloseste , nicidecum de cutit in sine. La fel este si cu manipularea, nu putem afirma sub nicio forma ca aceasta ar fi un bine sau un rau in sine!

Daca ar fi sa facem cateva distinctii, din perspectiva eticii, acesta este un teren, mult prea alunecos si fiecare il raporteaza la scopurile sale. Astfel o sa fac referire la Scop mai degraba:

Distingem urmatoarele categorii de manipulare:

- Manipulare numai in interesul celui care o exercita (manipulare negativa)

- Manipulare in interesul persoanei manipulate (manipulare pozitiva)

- Manipulare care are ca scop satisfacerea ambelor persoane (manipulare dublu pozitiva).

Manipularea in viata de zi cu zi

Cu toate ca ne este mai comod sa plasam uneori manipularea numai in cadrul primei categorii, realitatea de zi cu zi ne arata ca avem de-a face cu toate cele trei categorii. Sa spunem ca vrei sa convingi pe cineva de un anumit lucru. Vei folosi astfel toate tehnicile pe care le cunosti, sa zicem ca este vorba de un concediu, anume ca vrei sa-l convingi sa-si ia concediu. Unii dintre voi probabil va ganditi: stai asa ca asta nu e manipulare! Ba da este, in cazul in care este executata in mod desavarsit pe toate cele trei linii principale: verbal, non verbal si paraverbal.

Acum daca tu ai convins persoana respectiva sa-si ia concediu, uzitand de toate instrumentele manipularii avem de-a face cu manipulare. Daca ai un interes ascuns sa zicem avem de-a face cu manipulare doar in interesul celui care o exercita, la fel si cu celelalte categorii, daca intr-adevar persoana respectiva era obosita psihic si stresata, acesta ar fi fost cel mai bun lucru pentru ea, anume sa-si ia concediu, iar a treia categorie de manipulare, anume satisfacerea interesului ambelor persoane, deja avem de face cu o manipulare dublu pozitiva!

Manipularea in politica

Spunem ca X candidat sau Y candidat, incearca sa manipuleze. La ce ne gandim atunci cand spunem acest lucru. Multi dintre noi probabil se gandesc ca vor sa prosteasca masele. Intr-adevar, aceasta formulare arunca manipularea intr-un context negativ, in sensul ca am fi niste oameni fara vointa si putere de intelegere! Realitatea este putin diferita, nu neaparat opusa situatiei prezentate, anume ca fiecare dintre cei doi candidati de exemplu, incearca sa manipuleze. Ambii se folosesc de cele mai fine unelte si incearca conform definitiei manipularii sa exercite acest lucru intr-un mod desavarsit. Fimele de consultanta vin si pun umarul in sprijinul acestui demers, iar concluzia este simpla: Cine manipuleaza mai bine, castiga mai multe voturi! Poate am exagerat putin facand abstractie de persona in cauza, de profilul moral al acesteia, insa si construirea acestui profil moral sau profesional este un rezultat al manipularii! Concluzia este simpla: Manipularea in politica, la fel ca si in viata de zi cu zi, exista la tot pasul. Daca punem acum problema interesului nostru, a celor care suntem manipulati, prin actiuni, fapte, lucruri sau fenomene ale celor care le genereaza putem spune ca avem de-a face cu manipulare pozitiva atunci cand interesul nostru ne este atins, iar cu manipulare negativa, atunci cand este doar in interesul lor.

Uneori problema este abordata putin diferit in cazul manipularii, anume, unii dintre noi spun ca am avea de-a face cu manipulare atunci cand nici nu-ti dai sema ca cineva te-a dus intr-un anumit punct. Cu alte cuvinte, manipulatorul, sa-i spunem asa, se plimba prin mintea ta si te face sa actionezi intr-un anume fel fara sa-ti dai seama. O spun foarte sincer si raspicat: si aici avem de-a face cu manipulare, chiar cu o forma avansata de manipulare. Ulterior acestui lucru apare insa imediat intrebarea: dar in interesul cui se exercita aceasta manipulare? Raspunzand la aceasta intrebare vei afla cu ce tip de manipulare ai de-a face! Despre cum sa te aperi de aceasta manipulare, vom discuta insa putin mai jos!

Manipularea in publicitate

Si aici este un domeniu in care se manipuleaza permanent. Si in ceea ce priveste publicitatea parerile sunt impartite. Ceea ce unii numesc promovare, e numit de altii manipulare si invers! Sunt reclame care iti ajung la suflet, sunt reclame pe care le intelegi sau sunt reclame la care iti place sa te uiti pur si simplu. Multe dintre ele te determina sa te interesezi de situatia produsului respectiv, altele te determina chiar sa cumperi. Sunt reclame la mancare care iti fac o pofta de a manca produsul respectiv imediat. Cu ce manipulare avem de-a face aici: pozitiva, negativa sau dublu pozitiva? Uneori avem de-a face cu toate trei la un loc, alteori doar cu una din ele, insa atat timp cat au un rezultat, putem spune ca actiunea este desavarsita, anume ca avem de-a face cu manipulare. Atunci cand nu avem niciun rezultat, inseamna ca nu avem de-a face cu manipulare. Ca o mica concluzie as preciza: Atunci cand avem un rezultat in folosirea unor tehnici (constient

sau inconstinet) avem de-a face cu manipulare, iar atunci cand luam in discutie interesul persoanei manipulate putem spune daca acea manipulare este pozitiva sau negativa.

Cum ma apar de manipulare?

Prima intrebare umana care ar merita pusa in cadrul aceestei sectiuni este:

Dar de ce trebuie sa ma apar de manipulare? Sunt cateva raspunsuri pe care am putea sa le dam foarte repede, insa va propun sa clarificam putin inainte de a ne pripi la a da un raspuns! Trebuie sa te aperi de manipulare? Raspunsul este si da si nu!

Trebuie sa te aperi atunci cand lucrurile nu merg in directia potrivita pentru tine. Atunci cand este contrar intereselor tale, sau nu este in interesul tau, ai la indemana cea mai precisa unealta pentru a descoperi. Aceasta unealta se numeste DISCERNAMANT. Nu are rost sa ne plangem ca nu am stiut, ca nu am putut, sau ca nu ne-am dat seama. Acest lucru tine exclusiv de noi. Prin urmare trebuie sa ne asumam responsabilitatea unei actiuni sau a unei decizii in sensul de a nu mai pretinde ca suntem doar niste victime ale manipularii! Avem discernamantul la dispozitie, aceasta abilitate innascuta a fiecaruia dintre noi, care este una din trasaturile definitorii ale omului. Nu te astepta sa-ti cada din cer cele mai bune decizii, nu te astepta ca cineva sa-ti spuna tot adevarul in mod obligatoriu. Atunci cand ne asumam acest rol pasiv si ne dam sema ca am fost manipulati in sens negativ, din pacate singurii responsabili suntem noi. Nimic nu te poate opri sa verifici o informatie, nimic nu te poate opri sa-ti mai dai un timp de gandire, nimic nu te poate opri sa-ti pui urmatoarele intrebari:

1. Este in interesul meu? 2. Este contrar interesului meu? 3. Ma afecteaza in vreun fel? 4. Eu vreau de fapt altceva?

Acestea sunt intrebari simple care pot avea raspunsuri imediate. Nu trebuie neaparat sa-ti pui intrebarea: Vrea sa ma manipuleze? Pentru ca intr-un final acest lucru este irelevant, poate vrea sa te manipuleze cu bune intentii. Tu trebuie sa-ti pui cele patru intrebari de mai sus!

Daca raspunsul la prima intrebare este nu, la a doua este nu, atunci ai de-a face cu manipulare negativa. Raspunsurile la intrebarea 3 si 4 iti vor arata directia incotro trebuie sa apuci.

Mai sus am discutat cazul in care avem de-a face cu manipulare negativa. Ce facem insa atunci cand avem de-a face cu manipulare pozitiva. Si aici raspunsul este simplu, poate socant pentru unii dintre voi anume: Trebuie sa va bucurati! Astfel, trebui sa va bucurati ca cineva actioneaza pentru a va atinge interesul vostru, trebuie sa va bucurati cand cineva va vorbeste astfel incat voi sa intelegeti, trebuie sa va bucurati ca cineva va vrea o viata mai buna. Oare sa refuzam acest bine ce vine pe o filiera a manipularii, doar pentru simplul motiv ca avem de-a face cu un om priceput? Putem refuza, dar transformati acest lucru intr-un complex al vostru, un complex de inferioritate mai degraba!

In concluzie, te poti apara de manipulare in ambele cazuri, alegerea iti apartine. Mecanismul cel

mai sigur de a desoperi cu ce fel de manipulare ai de-a face este prin intrebarile de mai sus, iar raspunsurile numai tu le poti avea cu adevarat. Trebuie sa fii vigilent, trebuie sa fii vigilent in primul rand asupra ta, abia apoi asupra celorlalti. Poate cineva spune: Dar de unde stiu eu ca este intr-adevar in interesul meu, poate eu cred ca este in interesul meu, dar de fapt nu este! Cu voia dumneavoastra o sa va raspund sincer: daca voi nu stiti ce e bine pentru voi, ce este in interesul vostru, atunci cine ar putea sti?

Inchei aici urandu-va succes pe acest taram al manipularii. Un lucru e cert: Manipulare exista la tot pasul. Te invit sa fii curios sa afli mai multe, sa afli acele instrumente fine care le folosesc manipulatori, te invit intr-o calatorie in lumea ta pentru a afla ce este mai bine pentru tine. Indrazneste astfel sa vrei mai mult, fii curios in pemanenta si nu uita sa fii vigilent si bun observator, in primul rand un fin observator al propriei persoane!

Motto-ul de pe cartea mea de vizita, care se regaseste pe spatele acesteia este: Dati-mi o parghie sa pot misca pamantul (Arhimede). Va las pe voi sa trageti concluziile!

Conceptul de „criză a identităţii”În viziunea lui Erick Erikson (1964) procesul dezvoltării personalităţii se întinde pe întregul curs al vieţii şi este guvernat de un principiu pe care îl numeşte „principiu epigenetic de maturaţie”, înţelegând prin aceasta că cele opt etape de dezvoltare gândite de el sunt determinate de factorii genetici moşteniţi. Fiind un tradiţionalist freudian, a conceput primele patru stadii oarecum similar cu etapele de dezvoltare psihosexuală descrise de S. Freud. Dar, în timp ce Freud decretează că personalitatea se conturează cert la vârsta de cinci ani, Erikson consideră că ea continuă să se dezvolte de-a lungul întregii vieţi, evoluând şi depăşind cele opt serii stadiale care conţin în sine câte o criză care se cere rezolvată.Studiul major privind identitatea Eu-lui a constituit în teoria să tema centrală. A încercat să arate că rolul Eu-lui este mai important decât al inconştientului descris şi susţinut de Freud şi că impactul culturii, societăţii şi istoriei asupra formării personalităţii ca totalitate este definitoriu. Consideră că oamenii nu sunt stăpâniţi în întregime de forţe biologice-instinctuale şi că Eu-l continuă să se dezvolte foarte mult mai ales după copilărie. Studiile întreprinse după 1943 asupra tribului indian Yurok din nordul Californiei i-au permis să observe un fenomen care nu putea fi explicat de teoria ortodoxă clasică freudiană. Simptomele observate se centrau în jurul ideii de „lipsă de rădăcini culturale” sau tradiţie şi erau de fapt rezultatul lipsei de „identitate” („self-image” – imagine de sine clară). Acest fenomen l-a numit iniţial „identity confusion” şi a mai fost observat de el în tulburările emoţionale ale veteranilor din cel de-al doilea Război Mondial. Era convins că aceşti oameni se aflau în suferinţă nu doar ca urmare a reprimării conflictelor, ci mai curând ca rezultat al confuziei care urma experienţelor traumatice de război care-i rupeau de mediul lor cultural şi social.Interesul său cel mai puternic a fost axat asupra rolului pe care istoria îl are asupra tânărului – personalitate în formare – şi s-a concretizat într-un număr de studii psihoistorice asupra unor figuri celebre ca: Adolf Hitler, Maxim Gorki, Martin Luther. Studiul cel mai faimos îl priveşte pe Mahatma Ghandi la care examinează criza de identitate de la sfârşitul vieţii şi care tratează

asupra ideii de nonviolenţă ca tehnică de a aduce modificări în planul social.În viziunea lui Erikson condiţiile dezvoltării umane generează o serie de conflicte („crize”) cărora persoana trebuie să le facă faţă la fiecare stadiu. Criza există potenţial la naştere ca o predispoziţie înnăscută şi capătă importanţă doar la o anumită etapă definită în dezvoltare când condiţiile de mediu solicită anumite exigenţe de la individ. Criza reprezintă, astfel, acea ciocnire sau confruntare cu mediul care impune o schimbare marcantă pentru individ.Perioadele acestea dau vulnerabilităţi şi totodată puterea schimbării energiilor instinctuale de la un pol la altul, iar fiecare stadiu, etapă a dezvoltării implică un punct de întoarcere şi o schimbare de comportament care-i impune individului o anumită alegere pentru a face faţă crizei. El poate alege o variantă de comportament adaptiv-pozitivă sau una neadaptativă şi negativă. În cazul în care individul alege varianta adaptiv-pozitivă, personalitatea va manifesta o evoluţie normală, cu puterea de a confrunta următoarea etapa critică a dezvoltării sale. Erikson consideră că ambele moduri de a face faţă fiecărei etape trebuie să fie incorporate în „identitatea Eu-lui”, deoarece dezvoltă ca atitudine încrederea în propriile capacităţi dar şi simţul de neîncredere, ca formă necesară de protecţie împotriva încercărilor de a ne decepţiona. Eu-l trebuie să consiste la fiecare etapă de dezvoltare atât din atitudini preliminare pozitive adaptative cât şi, în parte, din atitudini critice, numai atunci criza este asociată cu fiecare etapă rezolvată.O scurtă vedere asupra întregului proces de dezvoltare a personalităţii prezintă în stânga cele opt etape, în mijloc anii cu aproximaţie, iar în dreapta modurile de adaptare contrastantă. Ultimele trei stadii pot să varieze de la individ la individ.Perioada adolescenţei este considerată de Erikson crucială deoarece la această vârstă se ridică problema fundamentală a identităţii Eu-lui care se cere rezolvată. Tot ceea ce simte şi ştie individul despre el însuşi este supus interpretării, consolidării şi concentrării într-un întreg integrat imaginii de sine, care trebuie să capete sens şi să ofere continuitatea cu trecutul şi viitorul dorit. Ceea ce cred alţii despre noi şi noi despre noi înşine trebuie să ofere un tablou coerent şi congruent, care surprinde identitatea Eu-lui unei persoane.Ieşirea din adolescenţă cu un anumit sens al identităţii Sine-lui dă forţa şi capacitatea de a face faţă perioadei adulte, care vine cu un sens extins de siguranţă şi încredere. La Erikson, fidelitatea este miezul identităţii sau conştiinţa continuităţii Sine-lui şi ea dă posibilitatea individului de a-şi realiza potenţialităţile într-un context care să-i permită să fie el însuşi dar şi folositor celorlalţi, loial cu Sine însuşi dar şi cu ceilalţi.Integritatea se câştigă în stadiul final al vieţii iar identitatea va fi întreţinută prin înţelepciune care provine din rezolvarea tuturor crizelor de identitate. Timpul permite acum persoanei o privire retrospectivă, reflexii asupra vieţii, precum şi elaborarea unor măsuri de desăvârşire. Persoana poate trăi sentimentul împlinirii, realizării de sine şi satisfacţiei în urma adjudecării victoriilor şi insucceselor posedând, astfel, ceea ce Erikson numeşte „integritatea Eu-lui” sau poate privi viaţa cu sentimentul de frustrare, ranchiună şi regret pentru greşelile care nu mai pot fi rectificate, trăind disperarea, dezgustul de viaţă sau dispreţul faţă de ceilalţi.

Corpul doarme, constiinta e treaza. Vrei sa afli cum?

Ce-ar fi dacă în momentul acesta, chiar când citeşti aceste cuvinte, ţi-ai da seama că visezi şi ai puterea de a face absolut orice în visul tău?

 Aşa arată o experienţă onirică lucidă, ne asigură dr. Stephen LaBerge, ale cărui studii de pionierat la Universitatea Stanford au deschis o perspectivă provocatoare asupra călătoriilor noastre nocturne. «Explorarea viselor lucide» este una dintre cărţile sale, primite cu un enorm interes de publicul larg, dar şi de cercurile academice.

Foarte simplă ca prezentare şi profund transformatoare prin exerciţiile pe care le oferă,  lucrarea convinge că visele sunt un portal către lumile de dincolo de realitatea fizică, un fascinant instrument de acţiune asupra universului interior.Experimentele revoluţionare ale autorului au stabilit un cadru ştiinţific pentru studierea incursiunilor onirice.  Tu poţi fi savantul propriei vieţi. Ai şansa de a folosi metodele infailibile pe care LeBerge le foloseşte de două decenii în cercetările sale. Sinteză fericită între concluziile psihologiei de avangardă şi vechile învăţături ale budismului tibetan, cartea te învaţă:

Cum să-ţi antrenezi capacitatea de a-ţi aminti visele, chiar dacă acum ţi se pare dificil să le reţiiModalităţi accesibile pentru a experimenta mai des vise lucideFolosirea experienţelor onirice conştiente pentru a te vindeca de rănile emoţionale şi inhibiţiiCum să «re-visezi» coşmarele pentru a-ţi depăşi fricile ascunse şi blocajeleTehnici din yoga tibetană a viselorCum să foloseşti starea de visare lucidă pentru a fi total conştient in timpul stării de veghe Cum să intri in contact cu propria imaginaţie şi să aprofundezi practica meditaţiei

Preia controlul asupra viselor tale! Călătoriile onirice vor fi uluitoare, te vei cunoaşte mai profund pe tine însuţi şi propria ta viaţă va confirma că posibilităţile de expansiune ale conştiinţei sunt infinite. Iată unul dintre exerciţiile propuse în cartea sa de dr. Stephen LaBerge. Te pregăteşte pentru visarea lucidă, merită să-l testezi.

Pentru a-ţi induce singur vise lucide, ai nevoie de anumite capacităţi. Dacă nu-ţi aminteşti, de pildă, să pui în practică o intenţie viitoare atât timp cât eşti treaz, slabe speranţe să izbuteşti în timpul somnului. De aceea, trebuie să-ţi dovedeşti ţie însuţi că îţi aduci aminte să faci anumite lucruri în starea de veghe. Cei mai mulţi oameni reuşesc asta doar cu ajutorul unor indicii exterioare, nu numai prin puterea lor mentală. Exerciţiul care urmează este extrem de folositor în această direcţie.

Antrenarea memoriei prospective

1. Citeşte obiectivele pentru ziua în cursAcest exerciţiu trebuie practicat timp de o săptămână. La sfârşit ai o listă cu patru obiective pe care trebuie să le urmăreşti în fiecare zi. Când te trezeşti dimineaţa, citeşte doar obiectivele pentru ziua respectivă (nu le citi niciodată pe cele pentru zilele următoare) şi memorează-le.

2. În timpul zilei, urmăreşte obiectivele stabiliteScopul este să remarci circumstanţele respective şi să faci un test al realităţii de fiecare dată când se produc, punându-ţi întrebarea: „Visez?“ De pildă, dacă obiectivul este: „data viitoare când aud un câine lătrând“, cu prima ocazie când îl auzi, conştientizează asta şi aplică testul realităţii.

Obiectivul este atins dacă nu ratezi prima ocazie când latră un câine.

3. Păstrează evidenţa obiectivelor atinseLa sfârşitul fiecărei zile, notează câte din cele patru obiective ai atins (poţi aloca în jurnalul viselor un spaţiu doar pentru acest exerciţiu). Dacă în timpul zilei ai scăpat prima ocazie de a observa unul din cele patru contexte, înseamnă că ai ratat acest obiectiv, chiar dacă ai observat conjunctura respectivă mai târziu. Dacă eşti absolut sigur că unul sau mai multe contexte nu au apărut în timpul zilei, notează asta în jurnal.

4. Continuă exerciţiul până la sfârşitul săptămâniiPractică această tehnică până epuizezi toate contextele enumerate mai jos. Dacă la sfârşitul perioadei de şapte zile constaţi că ai ratat majoritatea obiectivelor, repetă exerciţiul săptămâna următoare, până când reuşeşti să îndeplineşti majoritatea dintre ele. Fă-ţi o listă cu obiective, notează rata succesului şi observă cum îţi evoluează memoria.

Obiective zilnice

LuniData următoare când scriu cevaData următoare când simt o durereData următoare când cineva îmi rosteşte numeleData următoare când beau ceva

MarţiData următoare când văd un semaforData următoare când aud muzicăData următoare când arunc ceva la gunoiData următoare când aud pe cineva râzând

MiercuriData următoare când aprind televizorul sau radioulData următoare când văd o legumăData următoare când văd o maşină roşieData următoare când dau sau primesc bani

JoiData următoare când citesc cevaData următoare când verific cât e ceasulData următoare când remarc faptul că am reverii diurneData următoare când aud telefonul sunând

VineriData următoare când deschid o uşăData următoare când aud ciripitul unei păsăriData următoare când folosesc toaleta după-amiază

Data următoare când văd stelele

SâmbătăData următoare când introduc o cheie în broascăData următoare când văd o reclamăData următoare când mănânc ceva, după micul dejunData următoare când văd o bicicletă

DuminicăData următoare când văd un animalData următoare când mă uit în oglindăData următoare când aprind luminaData următoare când văd o floare

 

 

Informatie si comunicare. Credibilitate si manipulare.

2.1. Tipologia informatiei în afaceri.

Succesul în afaceri depinde si de capacitatea managerului de a selecta informatii esentiale. Explozia de informatii complexe impune receptorului accesul la continutul esential al mesajelor. Capacitatea de a selecta informatiile esentiale si de a reactiona adecvat la mesajul lor se modeleaza în procesul formarii continue a indivizilor, a ameliorarii competentelor lor.

Informatia este “acel ceva care produce o modificare de stare, acel ceva care produce sens sau este chiar sensul, acel ceva intrinsec existentei, cauza si efect, stare si relatie, tezaur si risipa, acel ceva care apropie si desparte, acel ceva care sporeste prin utilizare” (Ion Stoica).

Informatiile reprezinta reflectarea în constiinta noastra a legaturilor obiective cauza efect, din lumea reala, înconjuratoare. Ele constau în stiri, înstiintari, mesaje privind starea sau conditiile unor procese si fenomene, constituind o noutate si prezentând interes pentru prim 232j98c itor. In sens managerial, informatiile sunt înstiintari cu scopul de a determina rectii care declanseaza actiuni.

In esenta, informatia este un mesaj care, în urma publicarii si interpretarii, suscita reactii adecvate din partea receptorului.

Informatia este considerata –alaturi de materia prima si energie- una dintre resursele fundamentale ale societatii. Informatia este constitutiva societatii, comunicarea în plan social fiind, în esenta, un transfer de informatii. Nevoia de comunicare a indivizilor sociali se manifesta în fiecare din actiunile lor, iar universul informatiei, spatial si temporal, retrospectiv si prospectiv

le conditioneaza întreaga experienta. In baza acestei experiente, oamenii de afaceri sunt în masura sa distinga între esential si inutil, actual si anacronic, adevar si eroare. Informatia este constitutiva naturii umane. Oamenii de afaceri trebuie sa stapâneasca tehnicile stiintifice de  informare si documentare, de utilizare eficienta a tuturor purtatorilor  de informatii, sa-si dezvolte capacitatea de analiza si sinteza, de analogie si previziune.

Managerii trateaza informatia nu ca pe elemente disparate, ci ca parti componente ale sistemului informational care sta la baza adoptarii deciziilor.

Sistemul informational reprezinta totalitatea metodelor, procedurilor si mijloacelor utilizate în procesul informational, care este ansamblul integrat al operatiei de culegere, transmitere si prelucrare a datelor, sistematizare, analiza, pastrare si valorificare a informatiilor[1]. Dupa utilitatea informatiilor, mesajele sunt:

        De cunoastere si relationare;

        De planificare si prognoza;

        De conducere;

        De promovare si publicitate.

La nivelul firmei se culeg, selecteaza, analizeaza, grupeaza, interpreteaza, elaboreaza modelele de raspuns adecvat în raport cu obiectivele afacerii. Sistemul informational trebuie sa integreze orice informatie utila provenita din  mediul ambiant si care sa serveasca la întelegerea si interpretarea faptelor semnificative.

Categorii de informatii si tehnici de obtinere

 

Informatii Cum se pot obtine1.     Oferite

        prospecte, cataloage

        comunicate de presa

        stiri privind relatiile de afaceri

        legi si reglementari publicate

        reclame, prospecte

        publicitate

-         documentare si cercetare de birou

-         solicitare la sursa de prospecte si cataloage

-         chestionarea partenerilor de piata

-         cumpararea publicatiilor respective

-         schimburi de informatii:

-         mese rotunde

-         cluburi

        parteneri potentiali

        date statistice publicate

-         asociatii ale exportatorilor

-         târguri si expozitii2.     Voalate

I.                   publicatii si alte surse

carti de telefon, enciclopedii, studii date publicate, tabele de preturi, date publicate în ziare, reviste si presa de specialitate, stiri si reportaje radio si tv, preturi, cotatii la burse

II.                date privind:

cifra de afaceri, procese de fabricatie utilizate, intentii viitoare de export, import, investitii etc

Elaborari de combinatii ale informatiilor oferite, examinarea produselor-serviciilor concurentei

3.     Secrete

        metode de penetrare pe piata

        retele de distributie utilizate

        scheme de organizare

        contracte, bonificatii, politici comerciale

        strategii de marketing

-         relatari ale fostilor angajati

-         amenintarea cu crearea unor probleme de piata

-         contraservicii sau cadouri oferite

Cel mai dificil demers informational se refera la competitorii directi si indirecti al caror comportament trebuie prognozat. Informatiile obiective legate de  capitalul lor economico-financiar, patrimoniu, preturi practicate, tipuri de publicitate  utilizate sunt mai usor de obtinut; celelalte aspecte care privesc motivatia, aspiratiile, profilul moral si temperamentul, alte caracteristici ale personalitatii lor se obtin cu dificultate si au, în mare masura, un caracter confidential. Cele mai multe dintre aceste ultime informatii se obtin prin informare directa între oamenii de afaceri.

Tipologia informatiei de afaceri. Alte categorii de informatie [2] :

Este vorba despre informatia practica sau cea profesionala, informatia organizationala sau bancile de date. Abordarea moderna a proceselor de comunicare reprezinta un studiu detaliat al ofertelor informationale pentru diversele categorii de public. Informatia pentru “marele public”

sau informatie pentru un public restrâns de specialisti sau de profesionisti. Schimbarea au produs-o mai ales informatia si tehnologia calculatoarelor. Sub influenta lor au aparut în multe alte discipline –nu numai în stiinta comunicarii- noi “subdiscipline”, cum ar fi informatica medicala, informatica manageriala, cea juridica etc.

Dr. C.Rotaru , în revista Marketing Management nr1-2/1999, propune urmatoarea tipologie a informatiei de afaceri:

-         informatii macroeconomice – de regula cele statistice, furnizate de institutii puiblice;

-         informatii stiintifice si tehnice, utilizate  pentru inovatia tehnica a întreprinderii si studiate de specialisti si tehnicieni;

-         informatii financiare provenite, în proportie de 75-80%,  de la bursele de valori;

-         reglementari comerciale – categorie importanta de informatii, dar greu de stapânit, fiind un volum mare si necesitând unele cunostinte juridice pentru interpretare si utilizare;

-         informatia despre piata – caracteristicile pietei unui produs, evolutia consumului, canalele de distributie, concurenta. Este o categorie de informatii cu o evolutie foarte lenta, materializata în general sub forma de studii elaborate de institutii specializate;

-         informatii comerciale la nivel microeconomic, incluzând liste si cataloage de firme, baze de date, de tip “company profile”, cereri si oferte de produse, cooperari, licitatii, proiecte de investitii, târguri si expozitii;

-         informatii de credit, foarte importante pentru diminuarea riscului asumat într-o afacere.

Nucleul minim de informatii ce trebuie cunoscute despre o firma cuprinde:

        date de identificare : denumire, adresa, capital, obiect de activitate, data constituirii, forma juridica;

        informatii financiare din bilantul contabil, atât din ultimul an de activitate, cât si în dinamica pe 3-5 ani;

        istoricul firmei : fuziuni, divizari, majorari sau diminuari de capital, cesiuni etc;

        administratori: directorul general si, mai ales, limitele puterii acestuia, dreptul de semnatura, de angajare a întreprinderii;

        starea legala actuala – proteste, procese în derulare la tribunal, litigii la arbitraj, în incapacitate de plati, în supraveghere financiara etc.;

        informatii de credit – probleme de plati si ce nivel de credit poate suporta.

In cazul unor asocieri sau încheieri de contracte de valori foarte mari se recomanda solicitarea unor informatii cu un grad mai mare de prelucrare realizate de firme specializate. In aceasta categorie se include rapoartele  numite “analize de risc”, care prin evaluarea  si prelucrarea unor indicatori apreciaza riscul asumat prin cooperarea cu o anumita firma.

2.2. Modalitati de comunicare la nivelul firmelor.

   Informatia oportuna. Modalitati de comunicare la nivelul firmelor

 

In stadiul actual de dezvoltare a firmelor si de pregatire a personalului lor se practica în masura mai diminuata si nesistematic, culegerea unor informatii exhaustive si actuale despre contextul socio-economic si publicul consumator.

Schimbarile continue si rapide ale mediului nu sunt dublate/însotite de fluxuri de informatii care sa caracterizeze în fiecare moment tabloul economic, contextul afacerilor. Specialistii care sa poata realiza anchete de piata si de consum sunt rari.

Oamenii de afaceri recunosc ca ei trebuie sa dispuna de cunostinte legate de stiinta informarii si documentarii. Se simte nevoia educarii angajatilor în vederea utilizarii eficiente a purtatorilor de informatii, însusirii tehnicilor de informare si documentare, modelarii capacitatilor de analiza si previziune.

De calitatea sistemului informational depinde eficienta comunicarii la nivelul firmelor, între firme, în general în lumea afacerilor. Este mai greu de comunicat cu parteneri dinspre si înspre care circuitul informatiei este afectat de practicile birocratice.

Daca practicile de comunicare interinstitutionala sunt dependente de calitatea si functionalitatea sistemului informational, iar blocajele ce se produc în economie sunt si de natura informationala, comunicarea interpersonala tine, în mare masura, de factori atitudinali si educationali. Unele disfunctii ce apar în comunicarea umana la nivelul firmelor sunt generate de incapacitatea oamenilor de a se raporta deschis, sincer, obiectiv si civilizat unii la ceilalti, ceea ce impune educarea comportamentului angajatilor pentru o comunicare eficienta.

Comunicarea  între firmele din aceeasi ramura economica este deficitara. O maniera subiectiva de a întelege concurenta îsi pune amprenta si asupra stilului în care managerii unor afaceri comunica de obicei cu omologii lor. Pe masura ce în programele de pregatire si informare pentru personalul din domeniul afacerilor vor fi incluse discipline ca informatia, sociologia, psihologia, stiinta informarii si documentarii, atunci la nivelul lumii afacerilor se va înregistra un progres în relatiile de comunicare si în eficientizarea informatiei.

  Informatia neceruta

 

In timpul unei conversatii, ceilalti ofera întotdeauna o serie de informatii si date pe care nu le-am cerut sau asteptat. Pot fi informatii de plecare în conversatie. Uneori, informatia neceruta poate fi doar o impresie generala.

          Ascultarea informatiilor necerute este o deprindere valoroasa, care face conversatia fluenta, interesanta.

2.3.             Functia decizionala a informatiei

Deciziile se bazeaza pe informatiile disponibile si pe modul lor de prelucrare; relatie informatie – decizie institutionala, individuala.

Teoria informatiei – ansamblu de cunostinte referitoare la acumularea, pastrarea, prelucrarea, prezentarea si distribuirea datelor care, printre altele, servesc la luarea deciziilor.

Evaluarea informatiilor din unghiul deciziilor tine seama de influenta modalitatilor de interpretare, arhivare sau prezentare a datelor. Preocuparea e de ordin normativ: cum trebuie acumulata, sortata, pastrata si prezentata informatia pentru a fi de maxima utilitate în luarea deciziei?

2.4.             Personalitatea omului de afaceri: de la asumarea propriilor afirmatii la rezistenta împotriva manipularilor.

          Performantele unei afaceri depind în masura considerabila de personalitatea  indivizilor angajati în realizarea ei.

Personalitatea umana  - definita de Vasile Pavelcu[3] drept “totalitate a calitatilor si însusirilor (…) aparute pe o baza biologica în relatiile omului  cu mediul social si în corelatiile interne ale trebuintelor si intereselor între ele” – îsi pune amprenta pe orice fapt, eveniment, actiune în care sunt implicati indivizi.

“Adevaratului antreprenor” i-au fost asociate aptitudini, atitudini si trasaturi caracteriale pozitive. Profesorul american David McClelland se refera la trasaturi esentiale ca: încrederea în sine, ambitia, adaptabilitatea, ordinea, harnicia, activismul, echilibrul, inteligenta, responsabilitatea.

Alti autori pun în evidenta calitatile “unui bun conducator” în care includ însa totalitatea însusirilor ce trebuie sa caracterizeze orice om implicat în afaceri, chiar daca responsabilitatile lui la nivelul firmei sunt minime.

Letitia Baldrige înscrie printre calitatile managerilor: punctualitatea, harnicia, stapânirea de sine, bun gust, deschiderea spre alte opinii, aptitudinile pentru conversatie – calitati generale ale omului de afaceri.

In “Codul manierelor în afaceri”, L. Balridge face o distinctie a personalitatilor în functie de vârsta oamenilor de afaceri.

Personalitatea oamenilor de afaceri presupune atitudini si aptitudini care, când sunt:

        pozitive – reprezinta variabile optime ale activitatii;

        negative – determina esecul întreprinzatorului.

Aptitudinile omului de afaceri sunt preponderent intelectuale si includ inteligenta, intuitia, spiritul analitic, capacitatea de selectie si de sinteza, previziunea , luciditatea, clarviziunea etc. Unele însusiri enumerate sunt indispensabile în conceperea si planificarea afacerii, altele în organizarea si evaluarea ei.

Anumiti indivizi sunt mai eficienti în anumite etape ale derularii afacerii:

        initiatorii – oameni cu idei, capabili sa-i stimuleze pe altii, trebuie antrenati în faza  de stabilire a obiectivelor si strategiilor si de identificare a solutiilor optime;

        eruditii – au memorie deosebita si simt al detaliului – este bine sa primeasca responsabilitati de documentare asupra pietei, partenerilor, concurentilor unei afaceri;

        diagnosticienii – la fel de buni în aceasta privinta, analizeaza si evalueaza cu exactitate parametrii afacerii;

        estetii – gasesc solutii elegante pentru probleme controversate ; sunt preocupati de imaginea pozitiva, de prestigiul firmei într-un spatiu social determinat;

        fanaticii – indivizi dinamici, neobositi, devotati, unii motivati de profit, altii de aprecierea semenilor.

Fanatismul  pozitiv , stimulativ si masurat este generat si potentat de motivatiile  indivizilor implicati: profit, aprecierea semenilor, sansa afirmarii, satisfactia muncii în sine.

Fiecare manager este interesat ca printre angajatii sai sa predomine indivizi cu atitudine pozitiva fata de sine : demnitate, modestie, respectul propriei persoane etc. Sunt preferati indivizii cu atitudine pozitive fata de coechipieri, care manifesta prietenie, comunicabilitate, sinceritate, încredere etc.

Atitudinile negative ale unor  întreprinzatori se manifesta fata de sine prin nesiguranta, supraapreciere, pesimism etc. si fata de ceilalti prin individualism, nesinceritate, meschinarie, egoism, dispret etc.

Un rol important îl au aptitudinile pentru conversatie, pentru comunicare eficienta. “Arta de a comunica” presupune însusiri înnascute si o serie de achizitii intelectuale si comportamentale, modelate în decursul timpului. Letitia Balridge evidentiaza: adaptabilitatea la interlocutor, rabdarea de a asculta, simtul umorului, autocontrolul, responsabilitatea pentru cuvântul rostit, calmul, claritatea, cultura care faciliteaza abordarea diverselor subiecte si bunele maniere a caror cunoastere “propulseaza automat fiintele umane în aceeasi directie”.

Manierele oamenilor de afaceri sunt expresia întregii lor personalitati. Partenerii si publicul consumator îsi dau seama de adevarata fiinta care exista în spatele aparentelor.

Este importanta prima impresie generata de: tinuta, exprimarea, decenta, politetea, gestica si mimica lui. Conduita permite descifrarea trasaturilor esentiale de personalitate. Caracterul are un rol pregnant. Trasaturi[4] pozitive de caracter: tenacitate, fermitate, curaj, perseverenta, încredere, onestitate; trasaturi negative, defecte intolerabile: ezitare, nehotarâre, descurajare, necinste, teama.

Caracteristici specifice omului de afaceri sunt perseverenta, spiritul întreprinzator, capacitatea de decizie, prevederea riscurilor, disponibilitatea la comunicare, credibilitatea, responsabilitatea, creativitatea, rigoarea, pasiunea, stapânirea de sine etc.

Socrate spunea “fiecare om seamana cu toti, seamana cu unii si nu seamana cu nimeni”. Oamenii se aseamana si se deosebesc între ei si prin caracter.

Un bun specialist în afaceri este acela care dobândeste un înalt nivel de instructie, care este interesat sa afle tot ce e nou în domeniul sau de  activitate, sa propuna solutii originale pentru problemele cu care se confrunta firma sa, care comunica eficient informatii si comunica eficient cu semenii lui, care refuza rutina si compromisurile, care are demnitate profesionala si constiinta valorii sale, care se bucura de recunoastere publica, de autoritate.

Ingeniozitatea omului de afaceri se manifesta cu prioritate în:

-         fundamentarea strategiilor de dezvoltare;

-         politica de cooperare cu partenerii;

-         managementul inovarii si stimularea inventivitatii colectivului;

-         activitatea de marketing si publicitate;

-         managementul resurselor umane;

-         managementul crizelor, elaborarea metodologiei de actiune specifice perioadelor de dificultate

Autoritatea nu se recomanda prin puterea pe care le-o confera  banii, dimensiunea afacerii, valoarea profitului si alti indicatori economici, ci este sustinuta de calitatile profesionale si morale:

        competenta – cunostinte temeinice si performante sistematice;

        principialitatea – aptitudinea de a recunoaste calitatile celorlalti si neîmplinirile personale;

        initiativa – modalitate de a refuza spiritul rutinier si pasivitatea;

        devotamentul fata de colectivitate – nevoia de a se dedica semenilor.

Sunt indispensabile trasaturi precum: corectitudine, cinste, spirit colegial, modestie.  Colectivitatea amendeaza slabiciunea, nesiguranta, impostura, comportamentul ambiguu, aventurismul. Fiecare om de afaceri este interesat sa-si demonstreze vocatia, profesionismul, moralitatea.

Comportamentul

 

          Potrivit teoriei behavioriste cu privire la învatare, comportamentul altora fata de noi este determinat în principal de reactiile noastre la comportamentul lor.

          Actiunile pe care le recompensam au tendinta sa devina mai frecvente, cele pe care le ignoram, de regula, vor scadea în frecventa.

          Cercetatorii în domeniul comportamentelor  numesc aceasta teoria celor 3R: reactiile (re)întarite revin. Schematic,

Comportament – recompensa – frecventa mai mare

Comportament- ignorare- frecventa mai mica

          William James, renumit psiholog, a spus: “Cel mai profund principiu al omului este dorinta de a fi  apreciat”. Experienta arata ca daca facem complimente altora este mult mai probabil sa fim considerati simpatici, plini de întelegere, chiar mai atractivi. Astfel, cu putin efort, se pot angaja schimburi pozitive de idei. Aprecierile pozitive ajuta la crearea unui climat deschis si generator de încredere. “Incurajari” de genul “E loc de mai bine” fac parte din strategia “negativa”, rar încununata de succes si –adesea- daunatoare. Cei care primesc numai feedback-uri negative tind, în general, sa devina extrem de precauti si inhibati si încep sa se considere necorespunzatori. Putini sunt cei impulsionati de acest tip de strategie sa obtina mari realizari si chiar mai putini cei care sa se fi bucurat de succesele lor.

  Cele patru nivele prin care trece comunicarea

 

          Exista patru nivele prin care trece, în general, comunicarea: nivelul cliseelor, nivelul faptelor, nivelul opiniilor, nivelul sentimentelor.

Cliseele verbale         Deschideri de conversatie. Ritualul arata ca am luat act de prezenta celuilalt si uneori scoate în evidenta ca fiecare dintre parti este dispusa  sa-si  deschida canalele de comunicare în vederea unor schimburi mai substantiale.

        Buna.; ce mai faceti?; salut  - fraze rituale , nu sunt destinate schimburilor de informatii. Raspunsul asteptat este: Buna, sau Si eu ma bucur ca te/va vad.

Fapte Pot urma alte clisee – vreme, serviciu, meci- sau un schimb de  informatii privind situatii de fapt. In relatii noi, acestea vor fi de obicei fapte de zi cu zi; în relatii mai vechi, vor fi evenimente de data recenta.

Opiniile Ofera o imagine mai profunda despre personalitatea omului decât faptele sau cliseele verbale. Exprimam deschis parerile – oferim celorlalti temei pentru a construi o conversatie interesanta. Will Rogers arata ca daca ne exprimam opiniile ca pe niste fapte categorice, nu lasam “nici o îndoiala de care sa se poata lega o posibila conversatie”. Fiecare trateaza realitatea din perspective usor diferite, iar exploararea acestor diferente poate fi lamuritoare si incitanta.

Sentimentele Exprima reactiile emotionale. Dezvaluirea faptelor si parerilor este importanta, dar fara dezvaluirea setimentelor noastre oamenii vor începe sa creada ca suntem reci si superficiali, neinteresati sa-i cunoastem.

In plus, retinându-ne sentimentele, suntem expusi în mai mare

masura unor boli fizice si psihice.

Prin autodezvaluire evitam strategia frustranta si capitularda, care consta în a spera ca altii vor aprecia sentimentele nooastre, desi nu le-am spus vreodata care ar fi ele.

 Proiectarea unei false imagini

 

 sansele de succes în societate, creeaza dificultati. Are doua rezultate:

1.     cealalta persoana ne respinge pentru ca simte diferenta dintre persoana “perfecta” si persoana reala;

2.     cealalta persoana e atrasa de prefacatoria amabila: nu vom simti caldura si acceptarea oferite pentru ca ele nu ne sunt adresate noua, cu rolului jucat. Nici nu putem fi relaxati de tema ca se va descoperi prefacatoria, minciuna , pe care, pâna la urma, va trebui s-o retractam.

Este întelept sa fim corecti si precisi.

 Credibilitatea

 

Sunt trei cai eficace pentru a spori sansele de a fi crezuti:

Precizia In loc de termeni generali – obosit, fericit, trist- sa folosim cuvinte-imagini. De exemplu: Ma lasau genunchii. Am deschis gura sa tip, dar n-am reusit sa scot nici un sunet , sunt mult mai credibile si mai interesante decât:  Mi-e frica.

Si aspecte negative Daca oferim o imagine echilibrata despre noi este mult mai mare posibilitatea de a fi crezuti decât daca ne înfatisam doar într-o lumina favorabila.

Sa ne lasam convinsi

Nu ne exprimam opinia imediat, ci discutam argumentele pro si contra cu cealalta persoana.

 Asumarea propriilor afirmatii

 

Se face prin  utilizarea pronumelui personal si a formelor verbale la persoana întâi.

 Critica

 

 “Oricât de bune ar fi relatiile noastre cu altii, vom fi din când în când criticati”.

Critica este periculoasa pentru ca raneste orgoliul personal, lezeaza sentimentul de importanta si stârneste ranchiuna[5]. B.F. Skimmer, vestit psiholog, a dovedit prin experimentele sale ca un animal recompensat pentru buna purtare va învata mai rapid si va retine cu mai multa usurinta ceea ce învata, decât un animal pedepsit pentru greseli. Studii ulterioare au demonstrat ca aceleasi concluzii se pot aplica si în cazul oamenilor. Critica nu aduce cu sine schimbari de durata si provoaca adeseori resentimente.

Hans Selye, psiholog, spunea : “Ne temem de incriminari cu aceeasi intensitate cu care suntem însetati de a ni se aproba ceea ce facem”.

          Când avem de-a face cu oamenii, trebuie sa retinem ca nu ne aflam în fata unor fapturi logice. Ne aflam în fata unor fapturi emotionale, cladite din prejudecati si conduse de mânie si vanitate. Critica înversunata l-a determinat pe Thomas Hardy sa renunte pentru totdeauna la scris. Critica l-a împins pe poetul englez Thomas Chatterton la sinucidere. Lipsit de tact în tinerete, Benjamin Franklin a devenit atât de diplomat si îndemânatic în a-si mânui semenii, încât a fost numit ambasadorul Americii în Franta. Secretul succesului sau? “Nu voi vorbi de rau pe nimeni … si voi vorbi cât pot de bine despre toata lumea”.

          “Un om  mare îsi demontreaza maretia în felul de a-i trata pe oamenii mici”, spunea Carlyle. Parintii sunt deseori ispititi sa-si critice copiii. “Inainte sa-i criticati, cititi una din piesele clasice ale jurnalismului american, Tata uita”.

          Tata uita a aparut initial în People’s Home Journal. De la prima aparitie, Tata uita a fost reprodus, scrie autorul, W. Livingston Larned, în sute de reviste , în publicatii locale, precum si în ziare din toata tara. Uneori, în mod misterios, un articolas pare sa declanseze un “declic”. Acesta a facut-o!  (Anexa 3).

Cel care face critica doreste ca obiectiile si simtamintele sale sa fie luate în serios, ceea ce înseamna:

Daca nu-l ascultam:

-         lasam problema nerezolvata

-         complicam prin nebagare de seama

Izbucniri tot mai violente ale tensunii acumulate si îndepartare;

Raspundem în maniera defensiva, patru modalitati:

        evitarea criticii: ignorarea, schimbarea subiectului, plecarea;

        negarea: poate fi la fel de frustranta si daunatoare ca si evitarea;

        a ne scuza comportarea explicând-o în detaliu si diminuându-i astfel importanta. Cautarea unor scuze ne pune pe pozitie de inferioritate. Aceasta tehnica face ca  neîntelegeri marunte  sa ia amploarea unor adevarate certuri. Criticul nu primeste dovada ca sentimentele sau observatiile sale au fost luate în seama, se înfurie adesea tot mai mult în timp ce se straduieste sa contracareze scuzele noastre.

        replica dura: ”tot prin observatii critice, dupa principiul “cea mai buna aparare e atacul”.

         

In loc sa-i condamnam pe ceilalti, haideti sa-i întelegem. Sa gasim  motivele pentru care fac ceea ce fac. Este mult mai profitabil si mai înnobilant decât critica; ne atragem astfel simpatie, toleranta si bunatate. “A sti totul înseamna a ierta totul”[6].

Alternativa constructiva este sa cerem detalii ca mijloc de a ajunge la întelegere. “E usor sa cerem detalii. Asemeni unui reporter, tot ce avem de facut este sa punem întrebari menite sa ne ajute sa aflam cine, ce, când, unde, de ce si cum”. Putem întreba  persoana respectiva si daca mai are alte observatii de facut. Important aici este tonul. In voce nu trebuie sa apara  nici o urma de sarcasm.

Majoritatea oamenilor care critica se asteapta la un raspuns defensiv.

Critica în domeniul afacerilor

 

          Când un partener de afaceri  sau potential client ne critica sau formuleaza critici la adresa societatii la care lucram, sa-l întrebam ce ar fi facut el daca ar fi fost  în locul nostru si ar fi primit aceeasi critica. Daca cel care solicita sfatul/agentul comercial  raspunde  în cele din urma cu:

-         Aveti dreptate, asta am si facut!

demonstreaza ca a acceptat  adevarul si ca firma lui a si aplicat sfatul clientului. “Asta am si facut” trebuie sa aiba acoperire. Daca în realitate compania nu a întreprins masura respectiva, atunci nu merita sa se faca afaceri cu ea.

 Cum sa rezistam manipularilor

 

Tehnica “discului stricat” permite sa stavilim pâna si cea mai insistenta încercare de manipulare. Parcurgem cele trei etape pe care ple parcurgem în cazul observatiilor critice:

        cerem detalii;

        acceptam adevarul si dreptul al opinie al celui care critica;

        marturisim ca nu vrem sa facem ceea ce ni se cere;

        aplicam tehnica “discului stricat” – continuând sa fim de acord  cu ceea ce spune celalalt, dar repetând mereu, cu aceleasi cuvinte, faptul ca nu vrem sa facem ceea ce ni se cere. Nimeni nu se poate certa cu “un disc stricat”, asa ca cel care vrea sa ne manipuleze, de obicei, renunta.

[1] Corneliu Rusu , Management, Bucuresti, Expert, 1993,p.127

[2] Cuilenburg, Scholten,Noomen, Stiinta comunicarii, HUMANITAS, Bucuresti, 2000, p.95-96

[3] Moldoveanu, Dobrescu, Stiinta afacerilor, EXPERT, Bucuresti, 1997, p.99

[4] id., p.102

[5] Carnegie, Dale, Secretele succesului, CURTEA VECHE, Bucuresti, 1997, p.27

[6] Carnegie, Dale, Secretele succesului, CURTEA VECHE, Bucuresti, 1997,p.37

Cum sa-ti gasesti perechea - Metoda practica Gândurile noastre sunt cele ce formează şi dau sens realităţii. De aceea putem spune că ideile din mintea noastră constituie realitatea primordială de bază, întotdeauna noi mai întâi gândim şi apoi realizăm acţiunile.

Un obiect material pe care-l putem atinge sau vedea este, în primul rând, un fenomen acceptat şi recreat de mintea nostră. Putem materializa astfel orice cu ajutorul gândurilor, deci inclusiv şi fiinţa iubită cea mai potrivită pentru noi.

În acest caz va trebui pur şi simplu să ne concentrăm asupra imaginii pe care o avem despre fiinţa iubită ideală şi să-i vizualizăm mental trăsăturile, fizionomia şi caracterul pe care dorim să le aibă. Pentru aceasta este necesar totuşi să avem o imagine clară a celei sau a celui pe care i-am

ales în inima noastră.

Închideţi apoi ochii şi urmăriţi să vedeţi în imaginaţie chipul şi trăsăturile sale. Realizaţi acest exerciţiu zilnic, timp de 5 minute, de mai multe ori pe zi. Astfel veţi crea cadrul necesar ce vă va face să întâlniţi, uneori chiar în conjuncturi neaşteptate, exact persoana potrivită pentru voi, conform imaginii proiectate de voi.

venus.org.ro    "Nu-ti vei modifica viata pana cand nu vei transforma ceea ce faci in fiecare zi." Mike Murdock

"Totul are frumusete.Nu oricine o poate vedea." Confucius

Inchidere fereastra

Cum sa eviti situatiile neplacute Orice s-ar petrece în jurul dumneavoastră, nu consideraţi că este ceva personal.

Noi nu ne-am implica personal dacă nu am fi de acord cu ceea ce ni se spune. Premisa acestei capcane este importanţa de sine. Importanţa de sine, sau faptul că luăm lucrurile la modul personal, este expresia supremă a egoismului, deoarece noi facem presupunerea că tot ce se petrece în jur are legătură cu noi.

Nimic din ceea ce fac ceilalţi oameni nu este din cauza noastră. Este din cauza lor. Toţi oamenii trăiesc în propriul lor vis, în mintea lor; ei se află într-o lume complet diferită de cea în care trăim noi. Atunci când interpretăm personal realitatea, noi pornim de la premisa că lumea noastră este cunoscută de ceilalţi şi încercăm să dominăm lumea lor cu lumea noastră.

Atunci când luăm lucrurile într-un mod prea personal, ca pe un afront, noi ne simţim ofensaţi, iar reacţia noastră este de a ne apăra credinţele şi de a crea conflicte. Noi transformăm astfel ceva lipsit de importanţă în ceva de proporţii gigantice, întrucât simţim nevoia să avem în permanenţă dreptate şi să-i facem pe toţi ceilalţi să înţeleagă că greşesc.

La fel procedăm şi atunci când le oferim tuturor părerile noastre, încercând din răsputeri să-i convingem de justeţea lor. În acest fel, tot ceea ce simţim şi tot ceea ce facem devine o proiecţie a propriului nostru vis. Tot ceea ce facem noi, tot ceea ce spunem şi toate părerile pe care le avem sunt rezultatul legămintelor pe care le-am făcut,  iar aceste păreri nu au nimic de-a face cu ceilalţi.

Indiferent dacă ceilalţi îmi spun: „eşti cel mai bun” sau „eşti îngrozitor”, eu nu interpretez

personal aceste păreri. Eu ştiu foarte bine că atunci când sunt fericiţi, ei vin şi îmi spun: „eşti un înger!” Ambele modalităţi nu mă pot afecta, deoarece eu ştiu cine sunt.

Orice ar gândi şi orice ar simţi ceilalţi, eu ştiu că asta este problema lor şi nu a mea. Este modul în care văd ei lumea. Nu este nimic personal, deoarece ei au de-a face cu ei înşişi şi nu cu mine. Părerile celorlalţi depind de sistemul lor de valori, aşa că nimic din ceea ce gândesc ei despre mine nu se referă cu adevărat la mine, ci la ei.

Orice om creează în mintea sa un întreg tablou sau un film, iar în acel film el este regizorul, producătorul, şi tot el este principalul actor. Oricine altcineva este un actor într-un rol secundar. Este filmul lui personal.

Felul în care privim acest film depinde direct de legămintele pe care le-am făcut cu viaţa. Punctul nostru de vedere este ceva foarte personal. El nu reprezintă decât adevărul nostru, nu şi al altcuiva. Astfel, dacă cineva se supără pe mine, eu ştiu că acest lucru îl priveşte. Eu sunt pretextul pentru ca el să se enerveze. Şi el se enervează deoarece îi este frică, deoarece se confruntă cu frica. Dacă nu i-ar fi frică, atunci nu ar avea de ce să se enerveze pe mine. Dacă nu i-ar fi frică nu ar avea de ce să mă urască. Dacă nu i-ar fi frică nu ar avea de ce să fie gelos sau supărat.

Dacă trăieşti fără frică, dacă iubeşti, în sufletul tău nu mai există nici un loc pentru astfel de emoţii, fiind evident faptul că te simţi bine. Când te simţi bine, totul în jurul tău este bine. Când totul în jurul tău este excelent, totul te face fericit. Iubeşti totul în jurul tău, deoarece te iubeşti pe tine, deoarece îţi place modul în care eşti, deoarece eşti mulţumit cu tine însuţi, deoarece eşti fericit cu viaţa ta, deoarece eşti fericit cu filmul pe care îl produci, deoarece eşti fericit cu legămintele pe care le-ai făcut faţă de viaţă. Eşti împăcat şi fericit.

Atunci când îi priveşti pe ceilalţi oameni exact aşa cum sunt, fără a interpreta nimic la modul personal, este imposibil să fii rănit de ceea ce spun sau fac ei.

Dacă ne vom face un obicei din a nu lua lucrurile la modul personal, vom evita multe supărări în viaţă. Supărarea, gelozia şi invidia vor dispărea, chiar şi tristeţea.

Apare astfel o stare de mare libertate interioară. Întreaga lume poate să bârfească în legătură cu noi, dar dacă noi nu punem la suflet, vom deveni imuni la bârfe. Dacă cineva ne trimite în mod intenţionat o emoţie otrăvită, dar noi nu o luăm la modul personal, ea nu ne va afecta. Când omul nu acceptă emoţia otrăvită, aceasta se întoarce asupra celui care a trimis-o, pe care îl afectează direct.

Dacă ne vom face un obicei din a nu considera nimic ca fiind personal, noi nu vom mai depinde de ceea ce fac sau spun ceilalţi. Nu vom mai depinde decât de noi înşine şi de responsabilitatea propriilor noastre alegeri. Nimeni nu este vreodată responsabil pentru acţiunile celorlalţi; orice om este responsabil doar pentru el însuşi.

Dacă veţi respecta acest legământ, veţi putea călători în jurul lumii cu inima complet deschisă şi nimeni nu vă va putea răni. Veţi putea spune: „Te iubesc” fără frica de a fi ridiculizat sau respins. Veţi putea cere ceea ce aveţi nevoie. Veţi putea spune da sau nu, orice veţi dori, fără să simţiţi

vreo vină sau vreo tendinţă de autojudecare. Veţi putea opta pentru a vă urma inima întotdeauna.

sursa: fragment preluat din „Cele patru legăminte. Cartea înţelepciunii toltece”, Don Miguel Ruiz, Editura Mix

www.edituramix.ro

   

Inchidere fereastra

Cum sa ne obisnuim cu fericirea Orice aţi face, fiţi fericiţi, chiar şi atunci când nu vă place sarcina asumată, când intervine altceva şi nu doriţi să fiţi întrerupţi din ceea ce faceţi, chiar şi atunci când sunteţi convinşi că există alte situaţii care vi s-ar potrivi mult mai bine decât cea prezentă.

În viaţă, fericirea este alcătuită din fracţiuni minuscule, din bunătatea unui zâmbet rapid uitat, dintr-o privire amabilă, dintr-un compliment rostit din inimă, din nenumărate şi infinitezimale sentimente plăcute.

Ne-am obişnuit să ni se pară normal să ne trăim vieţile într-o grabă continuă. De câte ori ai amânat cu săptămânile o plimbare în parc sau un week-end  de intimitate savuroasă? Şi totuşi merită să ne facem timp pentru dragoste. Ea ne hrăneşte interior; dacă îi acordăm timp ne oferă energie pentru suflet şi ne aduce în viaţă fericirea.

Fericirea nu depinde de circumstanţele exterioare, ci este mai degrabă un obicei sau o emoţie pe care ne-o cultivăm singuri, în interiorul nostru. Dacă nu ne dăm niciodată osteneala să o lăsăm să crească, amânând acest proces pentru altădată, în viitor, nu vom ajunge niciodată la sălaşul fericirii.

Trăieşti în iubire, trăieşti în fericire

Sunt multe moduri de a atinge fericirea. Unul, şi poate cel mai plăcut, este iubirea. Cu cât iubeşti mai mult, cu atât ai parte de mai multă fericire.

Pe de altă parte, sexualitatea face casă bună cu iubirea. E chiar cuplul perfect. Mulţi o aleg când pe una, când pe alta, puţini sunt cei care au aflat secretul fericirii şi au deprins arta de a le îmbina pe amândouă într-un mod perfect. Atunci când iubeşti simţi nevoia de a deveni una cu cel sau cea pe care îl-o iubeşti. Este, de fapt, o singura dorinţă intensă a sufletului de a fuziona cu sublimul din celălalt. Unii rămân doar la a experimenta aventuri sexuale, aşa-zisele “senzaţii tari”. Sexul fără iubire este însă neîmplinitor şi sec şi lasă mereu în urmă gustul unei absenţe. Dar când iubirea este prezentă, ea oferă fericiri durabile şi nu trecătoare, eternităţi de fericire şi nu clipe de

plăceri efemere. Iubirea e constructivă şi creativă, ea uneşte şi ne înalţă sufletele. Sexualitatea este motorul care ne dă energie, ne dinamizează, ne readuce la viaţă.

Energia sexuală, ca şi energia iubirii, e o forţă care regenerează, atunci când este conştient direcţionată trezeşte sufletul. Abordată într-o manieră sacră devine o substanţă subtilă, o lumină care dizolvă blazarea, nefericirea, sentimentul singurătăţii. Poemele, muzica inspiratoare, picturile care respiră frumuseţe, toate au în comun această uniune între iubire şi sexualitate.

Iubirea e reală, la fel cum suntem şi noi. Nu e un concept steril, ci o magie secretă. Iubirea este permanent prezentă  în sufletul nostru – iată micul mare secret al fericirii. Mereu la dispoziţia noastră. Odată descoperită, nu ne mai părăseşte niciodată.

Joacă-te cu energia iubirii

Cu toţii păstrăm sinteza experienţelor pe care le-am avut, iubiri trecute, victorii şi înfrângeri. Dar când ne gândim la dragoste, totul apare într-o lumină mai vie, mai specială, mai misterioasă.

E posibil să nu ne amintim ce am făcut acum un an, într-un moment anume. Dar dacă aceea  este „ziua iubirii”, când l-am întâlnit prima oară pe „bărbatul visurilor”, totul revine în minte. Trăim o stare de exaltare, de efervescenţă, privirea ne străluceşte de bucurie. Evocăm cu uşurinţă detalii, imagini, senzaţii, sentimente. Înţelegem încă o dată că iubirea este firul de aur al vieţii noastre. Această amprentă luminoasă ne face să fim mai fericite, mai aproape de noi însene.

Fiecare dintre noi a trăit câteva poveşti de iubire cu adevărat profunde. Alege una dintre ele.

Aminteşte-ţi cum te simţeai mai frumoasă, mai puternică, mai specială. Simţeai că viaţa este plină de mister şi de fericire. Te bucurai complet de  fiecare clipă. După o vreme, când iubirea a trecut peste incendiul dorinţei şi ai cristalizat ceea ce era necesar să cristalizezi, te-ai descoperit pe tine prin el. Te-ai reflectat şi l-ai reflectat. L-ai iubit cu fiecare zi mai mult. Te-ai lăsat iubită cu fiecare clipă mai mult. Unele femei s-au oprit aici.  Poate că tu ai mers mai departe. Fără să mai aştepţi ceva, fără să mai ai pretenţii sau cerinţe. Ai descoperit iubirea necondiţionată, adevărata iubire spirituală care te face să fii mai puternică, mai trează şi mai vie. În iubirea care te cuprinde cu totul, „eu” şi „tu” devin un singur simţământ, o singură culoare: „eu-şi-tu”.  Aici iubirea este mai intensă, mai conştientă. Devine infinită.

autor: Aida Călin

  Inchidere fereastra

Cum sa va neutralizati masca Faţa este oglinda perfectă a vieţii noastre interioare. Orice emoţie pe care o trăim se regăseşte în expresiile corporale, în special în gesturi şi în atitudini fizice, mimica facială trădând însă cel mai

bine trăirile emoţionale.

Prezentăm în continuare un exerciţiu simplu de neutralizare a măştii şi de creare a unei expresii faciale, golite de orice semnificaţie emoţională. Această tehnică o stare de linişte şi de seninătate. Trăirile emoţionale predominante cu care ne identificăm, adeseori inconştient, îşi pun amprenta asupra chipului,  creându-ne o mască, expresie fidelă a personalităţii noastre.

Influenţa imensă pe care o are masca în viaţa de zi cu zi este sugerată de următoarea întâmplare reală. Lincoln, fostul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, a refuzat la un moment dat să angajeze un funcţionar recomandat de către unul dintre oamenii săi de încredere, invocând faptul că nu i-a plăcut figura respectivului. Întrebat de ce a procedat astfel, a răspuns: "Un om care a ajuns la vârsta de patruzeci de ani este direct răspunzător de expresia figurii sale!"

Masca reprezintă aşadar rodul identificării noastre cu anumite stări, întruchipând personajul pe care am ales, mai mult sau mai puţin conştient, să-l jucăm pe scena vieţii. Este interesant de remarcat că originea cuvântului personalitate vine din grecescul persona, termen ce desemna masca pe care o foloseau actorii în Grecia Antică în piesele de teatru, pentru a-şi ascunde faţa şi pentru a sublinia trăsăturile caracteristice ale personajelor (rege, sclav, moşneag, femeie etc).

Atitudinea creează aptitudinea

Personalitatea este deci MASCA, o faţă falsă pe care o arătăm celorlalţi, şi de care majoritatea oamenilor obişnuiţi se eliberează rareori, sau, cel mai târziu,  în momentul morţii.

Aplicând principiul "atitudinea creează aptitudinea", se poate induce voluntar o anumită emoţie pozitivă prin adoptarea conştientă, pentru o perioadă de timp suficient de lungă, a mimicii corespondente. În această situaţie, masca se comportă ca un rezonator care ne pune în legătură cu focarele macrocosmice de energie, fiind un instrument neutru ce mediază transferul energetic între fiinţa noastră şi aceste resurse infinite. Cel care poartă o mască trebuie să fie conştient de forţa vitală condensată în ea, pentru a o putea stăpâni, şi nu pentru a fi stăpânit de ea.

Puterea magică a măştilor (de expresie sau fabricate din anumite materiale), care constă în forţa lor de asimilare, de transformare şi de control al unor planuri invizibile, este folosită în diverse ritualuri iniţiatice. Ceremoniile cu măşti, în care se urmăreşte actualizarea momentului Creaţiei, au darul de a-l proiecta pe discipol/om deasupra condiţiei sale limitate, într-un timp cosmic, originar (in illo tempore, la începutul Lumii).

Prezentăm în continuare un exerciţiu simplu de neutralizare a măştii şi de creare a unei expresii faciale golite de orice semnificaţie emoţională. Această tehnică induce în acelaşi timp o stare de linişte şi de seninătate, putând fi folosită ca preludiu la meditaţii. Etapele care sunt descrise trebuie urmate exact în ordinea indicată în text. Fiecare fază durează 12 secunde. Este preferabil să se reia exerciţiul de mai multe ori, de la început, decât să se întârzie prea mult asupra unei etape.

1. BuzeleBuzele reprezintă partea maximă de mobilitate a feţei şi, ele singure, pot reflecta cele mai fine

nuanţe ale gândirii, ale sentimentelor, putând fi chiar mult mai elocvente decât cuvintele. Limbajul lor este universal, înţeles din instinct de către orice om.

Buzele ideale sunt pline, frumos conturate, de dimensiuni egale şi îndreptate în sus la colţuri. Dimensiunea buzei superioare arată capacitatea de a iubi, iar dimensiunea buzei inferioare arată nevoia de iubire. Ponderea celor două calităţi trebuie să fie egală în cazul unei fiinţe echilibrate. Tristeţea, depresia, pesimismul, atitudinile negative în general deformează buzele, stricându-le armonia.

Pentru a neutraliza masca la acest nivel, trebuie să plasăm buzele orizontal, ca şi cum s-ar naşte un surâs pe suprafaţa lor. Poziţia descrisă induce acel zâmbet interior, rezultat al unei stări de fericire şi detaşare deplină.

2. BărbiaBărbia este un rezonator emotiv foarte sensibil, mai ales în copilărie. Gândiţi-vă la un copil supărat, gata să plângă, căruia îi tremură, într-o manieră semnificativă, bărbia. La adult, această expresivitate se diminuează. Forma şi dimensiunea bărbiei indică puterea voinţei şi caracterul hotărât al fiinţei respective. Bărbia ideală trebuie să fie lată, joasă şi plină. În cadrul exerciţiului prezentat, după neutralizarea buzelor, atenţia va fi dirijată către centrul bărbiei, şi se va urmări relaxarea la acest nivel.

3. MaxilarulMaxilarul inferior este acea zonă a feţei unde se localizează în special emoţiile violente, agresivitatea şi mânia sub forma unor încordări sau tensiuni musculare. Dinţii încleştaţi sunt un semn care denotă pregătirea inconştientă de luptă. Chiar dacă nu este vorba despre o confruntare fizică, reflexul de a strânge din dinţi se declanşează ori de câte ori există senzaţia de agresivitate psihică.

În această etapă a exerciţiului se urmăreşte descleştarea dinţilor şi relaxarea musculaturii maxilarului inferior, simultan în cele două jumătăţi ale feţei, dinspre linia mediană către în sus, spre urechi. Este foarte important ca atenţia să se distribuie perfect simetric (şi egal) stânga-dreapta.

4. UrechilePoziţia şi forma urechilor dau informaţii despre inteligenţa fiinţei respective. Urechile ideale sunt mari, se întind între nivelul sprâncenelor şi cel al bazei nasului, lipite de cap şi cu o culoare mai deschisă decât faţa. Tensiuni sau senzaţii neplăcute în zona auriculară apar atunci când există o slabă putere de adaptabilitate la situaţii noi. Este suficient să realizaţi priza de conştiinţă asupra urechilor timp de cinci secunde, şi apoi treceţi la etapa următoare.

5. TâmplelePlecând de la urechi, orientaţi-vă atenţia către tâmple, şi opriţi-vă la acest nivel timp de douăsprezece secunde, urmărind să conştientizaţi la fel de bine şi tâmpla stângă, şi tâmpla dreaptă.

6. Fruntea

Fruntea exprimă puterile spirituale, capacitatea de înţelegere şi deschiderea minţii. Grijile, supărările, schimbările bruşte de destin, în general experienţele de viaţă incomplet "digerate" îşi lasă amprenta asupra feţei, sub forma ridurilor.

Plecând din zona tâmplelor către centrul frunţii, urmăriţi să destindeţi musculatura fină de la acest nivel. Atenţia, divizată în două, se unifică la mijlocul frunţii, chiar pe linia mediană a feţei. Conştientizaţi pentru câteva secunde această zonă, apoi coborâţi cu gândul către rădăcina nasului, de-a lungul liniei menţionate.

7. OchiiOchii sunt ferestrele sufletului. Încrâncenarea egotică, pasiunea intensă, impulsivitatea sunt emoţii negative care încordează sufletul şi care produc suferinţe oculare. Este esenţial, deci, să relaxăm tensiunile de la acest nivel.

Vă veţi ghida atenţia de la rădăcina nasului, de-a lungul pleoapelor superioare, pe care le vom menţine coborâte, dar neîncordate. De asemenea, trebuie destinse la fel de bine şi pleoapele inferioare. Realizaţi apoi priza de conştiinţă asupra globilor oculari şi plimbaţi-vă atenţia în jurul lor, în sens anti-orar. În tot acest interval, privirea este orientată uşor în jos. Simţiţi dimensiunea şi greutatea lor.

Este bine să zăbovim ceva mai mult asupra ochilor, aproximativ un minut, datorită numărului mare de muşchi implicaţi în mişcările globilor oculari. La majoritatea persoanelor, ei sunt contractaţi în permanenţă, mai ales la cei care suferă de miopie şi de prezbitism. La fiecare etapă urmăriţi să conştientizaţi pulsaţiile vaselor sanguine din zona respectivă.

8. NasulNasul este corelat cu organele sexuale şi, în consecinţă, tensiunile de natură sexuală modelează masca facială destul de semnificativ.

Reorientaţi-vă atenţia asupra rădăcinii nasului şi coborâţi-o către vârful lui. Conştientizaţi simultan cele două aripioare nazale şi destindeţi-le.

9. ObrajiiPlecând de la aripioarele nazale, plimbaţi-vă atenţia către pomeţi, respectând tot timpul regula simetriei. Parcurgeţi apoi toată suprafaţa obrajilor, în sens descendent, până la marginea inferioară a mandibulei. Obrajii devin flasci, iar faţa lipsită de orice expresie.

10. GuraReluaţi, pentru câteva secunde, priza de conştiinţă asupra buzelor, ca, în final, să vă dirijaţi atenţia în interiorul cavităţii bucale, de-a lungul pereţilor ei. Relaxaţi-vă limba de la vârf către rădăcină şi simţiţi-o moale, ca o meduză care se odihneşte pe nisipul de pe fundul mării.

Destinderea emoţională

După ce parcurgeţi de două, trei ori acest circuit, şi realizaţi neutralizarea musculară a măştii, treceţi la faza finală, şi totodată cea mai importantă a exerciţiului: conştientizarea integrală a

măştii astfel neutralizate şi a climatului interior, indus de acestă non-expresivitate facială.

Destinderea emoţională nu înseamnă nici apatie, nici indiferenţă, ci o vigilenţă destinsă, încrezătoare, surâzătoare. Această parte a exerciţiului se poate prelungi oricât doriţi, dar trebuie realizat, ca durată, cel puţin cât ţine parcurgerea unui "tur" complet al măştii.

Exerciţiul se poate practica într-o pauză de lucru la serviciu, sau când vă aflaţi într-o sală de aşteptare. Este bine, de asemenea, să-l practicaţi seara, înainte de culcare, urmărind să păstraţi permanent masca astfel neutralizată. Cu un minimum de efort şi de timp, obţineţi o stare de linişte emoţională şi de euforie interioară. sursa: http://www.luxsublima.ro/

   

Inchidere fereastra

De ce conteaza primele zece secunde Toate lucrurile importante pentru o relaţie se petrec în zece secunde sau chiar mai puţin. Asta înseamnă că fiecare gând, fiecare acţiune a noastră, fiecare cuvânt pe care îl spunem poate fi important. Nu există momente oarecare.

Dacă ţi se pare cam greu de crezut, gândeşte-te la soţia nemulţumită de tensiunile care există de atâţia ani în relaţia de cuplu. Într-o bună zi ajunge la capătul răbdarii şi-i spune soţului că vrea să divorţeze. Când el o întreabă ce să facă pentru a rămâne împreună, femeia îi propune să meargă la seminariile de "Comunicare şi fericire în cuplu". "Nu pot, mie nu-mi plac chestiile astea" îi răspunde el.  În câteva secunde, cu o singură frază relaţia lor se poate termina.

Şi nu e vorba doar de relaţii. La 1 decembrie 1955, o negresă în vârstă de 42 de ani a refuzat să se aşeze în spatele autobuzului, unde erau locurile pentru cei de culoare. Totul s-a petrecut în zece secunde sau mai puţin. Incidentul a declanşat cea mai puternică mişcare de rezistenţă împotriva discriminării rasiale şi a schimbat istoria Statelor Unite.

Ce alegem să facem în primele zece secunde ale unei situaţii poate să dea alt curs întregii noastre vieţi. Fiecare moment pe care îl trăim este irepetabil. Cât de des ne aducem aminte de asta?

Gândeşte-te la primele zece secunde ale întâlnirii dintre iubiţii care nu s-au văzut toată ziua – sau la primele zece secunde cu părinţii, prietenii cei mai buni, colegi lângă care lucrezi de mai mulţi ani. Ce simţi? Te bucuri să fii în prezenţa lor? Le acorzi întreaga ta atenţie cel puţin zece secunde?

De fapt cum abordezi fiecare zece secunde în relaţiile tale? Ce spui? Eşti cu adevărat prezentă sau emoţional te afli deja în altă parte? Sunt cele zece secunde pline de dragoste sau de acuzaţii,

îngrijorare, tot felul de critici, frustrări şi nemulţumire?

Cu prima ocazie când întâlneşti un om, oricare ar fi el, ia în considerare cât de importantă ar putea fi acea interacţiune. Poartă-te cu el după frumuseţea sufletului său adevărat. Aminteşte-ţi să alegi iubirea în loc de frică. Alege recunoştinţa pentru şansa de a fi în contact cu un miracol: universul interior al altcuiva. Alege să descoperi ce simţi de fapt în situaţia respectivă şi în toate situaţiile. În felul acesta eşti mereu capabilă să exprimi sentimentele către persoana potrivită, le poţi mărturisi şi înveţi să gestionezi emoţiile negative, fără să te expui riscului să explodeze când şi faţă de cine te aştepţi mai puţin.

Aminteşte-ţi mereu să-ţi umpli fiecare zece secunde cu dragoste şi cu atenţia completă pe care o poţi oferi. Fii cu totul acolo, în momentul cu pricina – altă dată nu vei putea să trăieşti acele clipe. Poartă-te cu ceilalţi amintindu-ţi de unicitatea lor. De esenţa lor spirituală. Când faci asta recompensele sufleteşti sunt uriaşe.

autor: Mălina Chirilă  

Inchidere fereastra

Delfinii - doctori de suflet pentru oameni Oricine i-a văzut a fost încântat de formidabila lor energie a bucuriei şi de inteligenţa lor remarcabilă. Drăgălăşenia şi atitudinea plină de umor a acestor fiinţe carismatice îi face pe copii foarte bucuroşi iar pe adulţi – să redevină copii. Se pare că jucăuşenia şi graţia acestor animale ne ating undeva în profunzimea sufletului. Întâlnirea cu delfinii declanşează o gamă largă de transformări, de la sentimente euforice până la uluitoare vindecări, atât fizice cât mai ales psihice.

Familia delfinilor şi a balenelor, numită generic familia cetaceelor, este mult mai „bătrână” decât cea a oamenilor, având venerabila vârstă de peste 12 milioane de ani. Se ştie că în trecutul planetei noastre, viaţa animală s-a extins din oceane pe uscat. Studiile de evoluţie a vieţii prin embriologie şi analiză osoasă i-au condus pe cercetători la o concluzie foarte interesantă: delfinii au fost animale terestre care şi-au continuat evoluţia întorcându-se în apă.

Miturile şi legendele antice vorbesc despre prietenia dintre delfini, zei şi oameni, împreună cu care aceştia înotau în mare sau pe care îi salvau de pericolele marine. Delfinii au reprezentat întotdeauna o sumă de calităţi pozitive: inteligenţă, frumuseţe, bucurie de a trăi, armonie, forţă, libertate, dragoste pentru muzică, fidelitate şi loialitate. Ei erau consideraţi drept animale sacre, un cult al delfinilor fiind atestat încă din epoca dorică, în anii 700 î. Hr.

În Grecia delfinii erau respectaţi şi veneraţi ca simboluri divine ale forţei vitale a mării. Cuvântul „delfin” provine din grecescul „delphis”, care înseamnă matrice sau incintă maternă. Din această perspectivă, delfinul a devenit un simbol al regenerării. Un imn homeric ne spune că Apollo s-a încarnat într-un delfin pentru a ajunge la ţărmul Crisei,

care îi deschidea drumul către Delfi. De altfel, acolo se găseşte o reprezentare a delfinului, lângă trepiedul lui Apollo. Pentru preotesele templului, acesta era un simbol al prezicerii, al înţelepciunii şi al prudenţei.

Pe vremuri, şamanii din arhipelagul polinezian intrau în stare de transă şi luau contact cu delfinii pentru a avea succes la pescuit. Pescarii indieni din jungla amazoniană foloseau o metodă de pescuit cu ajutorul delfinilor, care este şi astăzi practicată în Brazilia. Prin salturile lor ei indicau pescarilor când să-şi lanseze plasele, apoi împingeau prada către coastă, exact în plasele pescarilor.

În nordul Australiei exista o comunitate de băştinaşi care se supranumea „poporul delfin” şi avea drept animal-totem delfinul. Şamanii acestei comunităţi comunicau telepatic cu delfinii. Dogonii, un popor ce locuia coastele est-africane din Mali, aveau o legătură specială cu delfinii, cu toate că ei locuiau în deşert şi nici măcar nu-i cunoşteau. Astfel, mitul creaţiei din tradiţia dogonilor vorbeşte despre Nommo, o fiinţă jumătate-peşte jumătate-om, venită de pe îndepărtata stea Sirius şi care a creat umanitatea.

Mesaje spirituale din ocean

Delfinii ne transmit un sentiment de armonie şi de bucurie pe care fiecare om şi-l doreşte în adâncul inimii, dar nu ştie întotdeauna să-l trăiască. Cercetătorii care au studiat efectele contactului oamenilor cu delfinii au distins mai multe mesaje pe care aceştia ni le comunică şi pe care oamenii le recepţionează în funcţie de personalitatea şi de nivelul lor de conştiinţă.

„Trăieşte viaţa ca pe un joc”

Este suficient să-i privim pe delfini, cu câtă bucurie şi uşurinţă se joacă în apă, pentru ca un surâs să ne lumineze faţa. Comportamentul lor jucăuş şi puritatea pe care o emană ne amintesc de momentele copilăriei lipsite de griji. Aspectul ludic din noi – copilul interior – revine în conştiinţa noastră şi în situaţiile de viaţă putem să reacţionăm cu umor şi cu spontaneitate, în loc să răspundem într-un mod rigid, îndârjit, care duce la suferinţă.

Spontaneitatea este o calitate a celor care îşi ascultă sufletul şi nu acţionează conform schemelor de comportament sau din perspectiva evenimentelor negative ale vieţii.

„Abandonează teama”

Temerile ne influenţează considerabil viaţa. Ele sunt numeroase, fie conştiente, fie inconştiente, reale sau ireale: de la teama de boală sau de durere, până la cea de a nu fi apreciat sau de a nu fi competitiv. Fricile îmbracă chipuri variate şi nu de puţine ori ele stau la originea agresivităţii, a geloziei şi a invidiei. Acest gen de emoţii negative consumă inutil energiile omului şi diminuează calitatea vieţii.

Unele temeri au desigur rolul de a ne avertiza asupra unor pericole reale, însă cele mai multe nu fac decât să ne limiteze. Probabil delfinii nu cunosc un număr atât de mare de frici, cu care noi oamenii ne tulburăm vieţile, căci ei acţionează mult mai natural şi în plus, cu excepţia unor

rechini, ei aproape că nu au duşmani printre celelalte vieţuitoare. Psihologii care au studiat comportamentul oamenilor ce au venit în contact cu delfini au remarcat faptul că aceştia deveneau conştienţi de temerile lor şi puteau astfel să renunţe mai uşor ele. Când teama dispare, ea face loc încrederii în sine.

„Fii alături de semenii tăi”

Acesta este un alt mesaj pe care delfinii ni-l transmit, prin comportamentul lor în colectivitate. Ei au o gândire socială şi se consacră binelui întregului grup. Când unul dintre ei se îmbolnăveşte, toţi ceilalţi îl înconjoară cu afecţiune şi, dacă acesta nu mai poate ajunge la suprafaţă cu propriile puteri, îl susţin delicat pentru a putea să respire. Delfinii dovedesc iubire şi solicitudine nu numai între ei, ci şi în întâlnirile cu noi, oamenii. Nu există nici măcar o singură mărturie despre un delfin care să fi atacat un om fără o provocare prealabilă. Nici o altă specie de animale sălbatice nu se comportă atât de binevoitor, încrezător şi prieteneşte faţă de oameni.

Mai mult, delfinii au grijă de mediul înconjurător, din care îşi iau exact atâta hrană câtă au nevoie; ei nu distrug şi nu omoară inutil alte vieţuitoare.

Energia delfinilor elevează vibraţiile mediului

Se cunoaşte deja că delfinii emit în jurul lor, prin sistemul sonar, un câmp energetic vibratoriu foarte elevat. Apa, care este un bun conductor, permite acestei energii să se răspândească şi să purifice mediul. Chiar dacă oamenii nu au reuşit să decodeze sunetele acestora, comunicarea cu cetaceele funcţionează prin canale non-verbale. Aceasta înseamnă că o parte din percepţia noastră interioară, prin care noi suntem conectaţi cu întreaga natură, le înţelege limbajul. Energia delfinilor ne poate eleva nivelul de vibraţie, ceea ce ne permite să ne amplificăm forţa vitală şi să ne expansionăm conştiinţa. Influenţa pozitivă a sistemului lor sonar este în special remarcabilă în cazul copiilor autişti.

Totodată, nu este vorba doar de a trăi clipe minunate în apă alături de aceste fiinţe, ci de a clădi în noi înşine o nouă atitudine: a întâmpina fiecare zi ca pe un cadou, a trăi fiind pe deplin conştient de unitatea cu întreaga creaţie, a acţiona şi a gândi în permanenţă din perspectiva acestui sentiment al unităţii, a reacţiona în viaţa cotidiană cu umor, creativitate, înţelepciune şi bucurie. Privită cu această atitudine, existenţa noastră este cu adevărat un joc. sursa: http://www.luxsublima.ro  

Inchidere fereastra

Douasprezece moduri in care furia va poate afecta sanatatea

Cercetarile intreprinse au descoperit legaturi intre temperamentul iritabil si obiceiul de a avea accese de furie, pe de o parte, si starea de sanatate fizica si emotionala, pe de alta:

1. Risc crescut de hipertensiune arteriala.2. Niveluri crescute de homeocisteina, ceea ce duce la leziuni arteriale si risc crescut de afectiuni coronariene ale inimii. 3. Niveluri mai mari ale proteinei CRP din familia pentraxinelor, asociata cu riscul de boala cardiaca si atac cerebral. 4. Niveluri crescute de cortizol si adrenalina.5. Slabirea imunitatii (ca urmare a excesului de hormoni care stimuleaza inutil sistemul imunitar).6. Greutate corporala crescuta (din cauza nivelurilor mai mari de cortizol).7. Sensibilitate crescuta la agenti patogeni, microbi banali, virusi si vulnerabilitate mai mare la predispozitia genetica pentru cancer sau boli de inima. 8. Risc crescut de periodontita (afectiuni ale gingiilor).9. Vulnerabilitate mai mare la tulburarile de alimentatie. 10. Incidenta crescuta a nevrozei anxiose, a depresiei, a starilor de disconfort somatic (dureri surde, junghiuri)11. Deteriorarea celulara, imbatranirea prematura, durata de viata mai scurta. 12. Probabilitatea mai mare ca oamanii maniosi sa nu urmeze tratamentul stabilit punandu-si astfel in pericol sanatatea.

Afla mai multe despre psihoterapie!

Siteuri partenere

www.terapiam.ro

 www.psiholife.ro

www.sakura-center.ro

www.stopabuzului.ro

www.psihoconsulting.ro

Copilulmeu.terapiam.ro

Cuplu.terapiam.ro

DrSex.terapiam.ro

Grupdesuport.terapiam.ro

Din suflet pentru suflet.terapiam.ro

"Dragostea pe care o daruim mai departe este singura pe care o pastram pentru noi." Elbert Green Hubbard

Exercitiile Kegel - ghidul de la A la Z Ai auzit de exerciţiile Kegel? Dacă da, ştii că te ajută să trăieşti mai intens plăcerea atunci când faci dragoste cu  iubire, transfigurare si continenta amoroasa. Atunci orgasmele sunt mai profunde şi simţi că te iau pe sus din ce în ce mai tare. 

Dacă ai mai studiat, e posibil să fi aflat şi alte lucruri care să-ţi trezească interesul... îţi îmbunătăţesc vitalitatea, îţi măresc energia sexuală, mintea începe să zbârnâie, memoria începe să semene cu a unui elefant, intuiţia şi creativitatea apar ca prin minune şi cu toate efectele astea, e de mirare că începe să-ţi crească pofta de viaţă şi devii optimistă? Sună bine, aşa-i?

Probabil că te întrebi ce eforturi supra-umane trebuie să faci pentru ca să obţii toată lista aceasta de efecte. Adevărul e însă că nu îţi ocupă prea mult timp şi nu îţi răpesc forţele pe care trebuie să le dai altor activităţi.  E destul să practici câteva minute acum, câteva minute mai târziu… Nici de condiţii speciale nu ai nevoie – poţi să le faci la serviciu, când aştepţi undeva, pe autobuz, acasă, când te uiţi la televizor sau cam oricând îţi trece prin minte şi nimeni nu-şi va da seama.   Ce sunt?

De fapt, este vorba de contracţii ale muşchilor puboccocigieni – PC pe scurt. Adică muşchii din zona vaginului. În mod obişnuit, nu sunt folosiţi prea des, aşa că tind să slăbească şi asta înseamnă, în termeni populari, „mai puţină plăcere când faci dragoste”. Cu cât îi exersezi mai mult, cu atâta vor putea să te încânte mai bine în timpul amorului cu continenţă.

Gândeşte-te aşa: dacă ai în mână o minge de ping pong şi n-ai deloc forţă în degete, o să poţi să o simţi când cineva ţi-o plimbă pe mână, dar cam atât. Dacă ai însă nişte degete puternice, poţi să o strângi, să te joci tu cu ea, iar senzaţiile pe care ţi le provoacă sunt mai intense. Imaginează-ţi ce înseamnă atunci să ai nişte muşchi ai vaginului puternici şi ce poţi să faci cu ei.  Ţi-a trecut prin minte să  contracţi conştient aceşti muşchi ? Şi în fond, unde sunt? Că aşa, dacă nu ştii ce să contracţi, e cam greu... Merită să începi cu un exerciţiu foarte simplu: urinarea fracţionată. Cu alte cuvinte, când te duci la toaletă pentru a urina, întrerupe voluntar jetul la fiecare 2-3 secunde. Ia-o ca pe un joc şi fă acest gest de fiecare dată când ai ocazia. După o vreme, ţi se va părea natural şi vei savura cu frenezie contracţiile voluntare ale acestor muşchi atât de uşor de folosit.  Aswini Mudra

O altă metodă care-ţi ajută mult viaţa erotică este Aswini Mudra. Nu e chiar din categoria „Kegel”, dar are beneficii în aceeaşi direcţie. Acest exerciţiu presupune contracţia puternică a muşchilor anusului pe o perioadă cât mai lungă de timp. După o vreme, vei constata că apar tot

felul de rezultate plăcute, printre care vitalizarea şi controlul energiei erotice. 

Începutul

Ideea este deci să folosim intens muşchii PC. Pentru a face asta există trei exerciţii de bază: contracţiile lente, contracţiile rapide şi împingerile.

Contracţiile lente înseamnă strângerea muşchilor ca pentru oprirea fluxului urinar şi menţinerea contracţiei timp de cel puţin trei secunde înainte de a-i relaxa.

Contracţiile rapide constă din contractarea şi relaxarea cât mai rapidă a muşchilor.

Iar împingerile mimează acţiunea de a ghida ceva către exterior, cum se petrece, de exemplu, în timpul naşterii.

Sunt multe poziţii în care poţi să lucrezi cu muşchii tăi intimi - iar unele sunt mai uşoare. Cea mai convenabilă poziţie, şi cea pe care o poţi folosi cel mai des, este probabil cea şezând. Altele la fel de simple sunt cele în care eşti culcată: pe o parte, pe spate cu genunchii la piept... sau variaţiuni pe tema asta. Poţi alege ce ţi se pare mai comod. 

Poziţiile „dificile” presupun o mai mare rezistenţă din partea corpului tău. De exemplu, aşează-te  întinsă pe spate, cu genunchii îndoiţi şi tălpile pe podea, cu şoldurile ridicate, împingând şoldurile înainte şi înapoi, ca şi cum ai face dragoste. Sau preferi în poziţia pisicii?

În mod surprinzător, poţi să faci exerciţii Kegel şi în timpul fandărilor, aşa că ai şansa de a exersa şi a-ţi face condiţie fizică în acelaşi timp. 

Program de exerciţii

Probabil că te bate gândul să începi să practici. Adevărul e că după ce vezi lista de rezultate şi faptul că nu e nevoie de prea mult efort sau de condiţii deosebite de „lucru”, e greu să nu te gândeşti la asta.

Să începem deci cu începutul: descoperă-ţi muşchii PC cu ajutorul urinării fracţionate, pe care am descris-o mai sus. După ce ai prins ideea, vine timpul să lucrezi şi „pe uscat”.

E important ca în timpul tuturor exerciţiilor Kegel să respiri. Tendinţa naturală a oamenilor e de a-şi ţine respiraţia când fac un efort, iar primii paşi pot să fie un efort. Totuşi, e bine să respiri şi să te relaxezi. Doar contracţi nişte muşchi pe care poate nu i-ai folosit conştient până acum. E important de asemenea să foloseşti doar muşchii PC – unele femei au tendinţa de a strânge şi muşchii anusului, coapsele sau chiar muşchii abdominali.

Un program uşor de lucru ar arăta aşa:

Luna 1. Începe prin a face câte trei „şedinţe” pe zi de 20 de contracţii scurte (aproximativ o

secundă fiecare). Adaugă câte 2 contracţii la fiecare sesiune în fiecare zi, până ajungi la 80.

Luna 2. E timpul  pentru contracţiile lungi. Realizează aceleaşitrei „şedinţe” pe zi de 20 de contracţii, adăugând câte 2 în fiecare zi până ajungi la 80. Iar acum, creşte şi perioada contracţiei, ajungând la 10 secunde strâns şi 10 secunde relaxat pentru fiecare exerciţiu.

Luna 3. Adaugă împingerile. Pentru variaţie, poţi să combini cele trei tehnici, făcând, de exemplu, 10 contracţii scurte, 10 lungi şi 5 împingeri. Adaugă o contracţie scurtă şi una lungă în fiecare zi, precum şi o împingere o dată la două zile, până ajungi la 40+40+20.  

Bineînţeles, cu cât exersezi mai mult, cu atât atingi rezultatele mai repede. Este important însă să o iei încet, pentru a-ţi obişnui muşchii cu noua rutină. Apoi, poţi trece la „artileria grea”. Dacă te simţi pregătită, poţi sări oricând peste o parte din primele etape, dar nu exagera.

Apoi, poţi începe să realizezi 5 serii pe zi. O serie înseamnă de cel puţin 5 ori pe zi 50 de contracţii lente (cel puţin trei secunde), 50 de contracţii rapide şi 50 împingeri. În fiecare săptămână, creşte cu câte 10 numărul fiecărui tip de mişcare. Când ajungi la 100+100+100, poţi să te opreşti din adăugat. 

Bilele de gheişă

Dacă ai ajuns la ultimul stadiu al exerciţiilor şi ai vrea să schimbi puţin registrul, sau să-ţi verifici puterile, ai la dispoziţie câteva „materiale ajutătoare” (pe care le vei păstra, bineînţeles, în condiţii optime de igienă). De exemplu, ganterele vaginale sunt ca nişte tampoane mai mici, din metal încastrat în plastic, pe care le introduci în vagin. Exerciţiul este să le şi reţii acolo. Bilele de gheişă sunt de asemenea de un mare ajutor... nu degeaba li se spune „de gheişă”! Ele sunt de obicei două bile legate una de alta cu o sfoară, pe care le poţi folosi ori la fel ca pe gantere, încercând pur şi simplu să le reţii înăuntru, ori poţi să încerci să le reţii înăuntru, trăgându-le în acelaşi timp afară. Acest exerciţiu te poate ajuta să-ţi dai seama cât de „puternică” eşti. 

Sau, dacă ai un vibrator, foloseşte-l. Reţine-l înăuntru în posturile amoroase preferate. „Materialele ajutătoare” nu sunt însă un înlocuitor pentru exerciţiile Kegel clasice. Ele nu necesită folosirea tuturor muşchilor PC, ceea ce înseamnă că trebuie să continui să lucrezi seriile de contracţii şi împingeri. 

Totuşi, chiar dacă partea cea mai fizică a artei amorului devine extraordinară, ea nu e nici pe departe totul. Exerciţiile Kegel te ajută să simţi mai intens, dar dincolo de stările fizice mai puternice, se află o întreagă lume, în care poţi explora amorul cu continenţă care durează ore întregi, transfigurarea prin care te simţi ca o zeiţă, orgasmele cu implozie care tind să se prelungească spre zeci de minute... Pentru aceasta, e bine să începi de undeva, iar acel loc poate să fie chiar aici.   autor: Mălina Chirilă

Drumul de la ego la tine insati Hai sa facem distincţia dintre încrederea în sine şi importanţa de sine. Este diferenţa dintre rezonanţa profundă cu propriul suflet şi rezonanţa cu  personalitatea limitată, cu  egoul nostru. Încrederea în sine este starea normală a unui om echilibrat, în plin proces de autocunoaştere şi dezvoltare interioară. Falsitatea care îi face pe oameni să-şi dea aere, să pozeze, este starea naturală a celor dizarmonioşi, stăpâniţi de mândrie.

Lipsa încrederii în sine ne face să ne comportăm artificial. Orgoliul şi superioritatea maschează de fapt un complex de inferioritate. Avem însă o soluţie miraculoasă pentru dizolvarea unor asemenea complexe. Dacă nu ne simţim siguri pe noi înşine, putem copia de la cei din jur unele dintre calităţile pe care ne-ar plăcea să le avem şi să fim conştienţi de starea pe care o trăim când jucăm acest nou rol. Făcând cât mai des acest exerciţiu, o să observi că atitudinea „de împrumut” va deveni propria ta natură.

Când nu avem încredere în noi înşine este ca şi cum am spune că Dumnezeu nu ştie ce face când ne înzestrează cu aceste calităţi. Având atâtea daruri şi nefolosindu-le, suntem asemeni celui care îngroapă în pământ o comoară, în loc să o sporească. Lipsa încrederii în sine ascunde cel mai adesea lenea şi  neasumarea propriei existenţe, este o mască pentru ego-ul care face tot posibilul să ne menţină într-o zonă foarte confortabilă.

Încrederea în sine este un mod de a adora însăşi Viaţa. Este primul pas spre o transformare spirituală. Cei care au încredere în sine intră întotdeauna în rezonanţă  cu energiile adevărului, succesului, armoniei , dreptăţii, dragostei şi liberului arbitru.

Încrederea în sine îndepărtează frica, incertitudinea, sentimentul insuficienţei. Cine are încredere în sine este în mod  conştient si activ în legătură permanentă cu universul. Asupra celui care are încredere deplină în el binefacerile existenţei se va  revărsa neîncetat.

                                                                                                    autor: Georgiana Dăneţ  

Inchidere fereastra

Eneagrama- harta sufletului tau Cauţi un instrument  eficace  pentru a-i cunoaşte şi înţelege mai bine pe cei din jurul tău?

Eneagrama ne ajută să înţelegem ce este cu adevărat în sufletul nostru şi ce ne motivează să mergem mai departe pentru a  ne atinge ţelurile. Ne descoperă valorile care ne reprezintă şi  ne ajută să  înţelegem de ce reacţionăm aşa.

Ne arată că iubirea nu este pentru toată lumea legea supremă şi că ceea ce pentru vecinul nostru este o chestiune de viaţă şi de moarte, nouă ne poate smulge un zâmbet doar...

Eneagrama ne arată relaţiile care se stabilesc între toate cele nouă tipuri de personalitate şi  felul în care suntem cu toţii conectaţi, prieteni sau duşmani. Ne ajută să ne dăm seama care sunt  punctele noastre forte dar şi care sunt punctele noastre vulnerabile, cu care nu ne place să ne confruntăm. Ne îmbunătăţeşte comunicarea  atât cu prietenii şi familia cât şi cu şefii sau clienţii noştri, deschizându-ne calea unor relaţii autentice şi armonioase.

Jocul de-a...cine sunt eu?

Nu contează în ce domeniu vrei să foloseşti eneagrama. Eşti managerul unei firme? Poţi să foloseşti eneagrama pentru a-ţi alege echipa potrivită ca să termini la timp proiectul pe care l-ai primit! Sau  poţi la fel de bine să o foloseşti în marketing, pentru a vorbi aceeaşi limbă  cu clienţii şi colegii tăi. Vrei să-ţi îmbunătăţeşti relaţia cu iubitul? E perfect, vei înţelege în sfârşit de ce preferă el să stea toată ziua în faţa calculatorului şi să mai aibă şi curajul să spună că te iubeşte!

De fapt, lucrul cu Eneagrama începe  din momentul în care  ai reuşit să identifici ce tip de personalitate eşti şi să descoperi care sunt problemele şi dorinţele tale de bază. Nu uita că, deşi ne recunoaştem în noi multe din atitudinile celor nouă tipologii, numai un singur tip de personalitate  ne caracterizează cu adevărat.

Îţi propunem mai jos testul rapid al Eneagramei care în 5 minute te poate ajuta să identifici cu destulă precizie cărui tip psihologic aparţii. 

Pentru a obţine rezultate cât mai corecte, selectează un singur paragraf din cadrul următoarelor două grupuri  de afirmaţii. Alege-l pe cel  care îţi reflectă cel mai bine atitudinea şi comportamentul, aşa cum te manifeşti  cel mai des în viaţa de zi cu zi.

Fii sinceră cu tine însuţi.....reguli, reguli...

Nu trebuie să fii de acord  în totalitate cu fiecare cuvânt din paragraf. Dacă eşti de acord cu 80 % din el alege-l dintre celelalte două. Important este să fii de acord cu tonul general şi cu ideea generală a paragrafului selectat. Nu respinge un paragraf numai datorită unui singur cuvânt nepotrivit sau a unei fraze. Priveşte tabloul în întregime.

Nu analiza şi reanaliza alegerea făcută. Alege paragraful pe care îl simţi că ţi se potriveşte, chiar dacă nu eşti 100% de acord cu el. Sensul general şi sentimentul pe care ţi-l lasă  este mai important decât fiecare element al lui luat separat. Lasă-ţi intuiţia să aleagă.

Dacă nu te poţi decide, poţi face două alegeri, dar numai pentru un singur grup. De exemplu, C în grupul I, şi X şi Y în grupul II. Notează literele corespunzătoare fiecărui paragraf selectat. Ai grijă şi nu trişa, nici-un tip de personalitate nu este mai bun ca altul.Redăm mai jos testul rapid al eneagramei, TEST-ul QUEST, aşa cum este descris în lucrarea „ Înţelepciunea Eneagramei” , carte ce va apare în curând la editura MIX.

Grupul I

A. Am tendinţa să fiu destul de independentă şi îmi place să mă afirm. Am simţit că este mai bine să iau viaţa în piept. Mi-am stabilit scopurile, îmi place să mă implic şi să  fac ca lucrurile să-mi iasă. Nu-mi place să stau deoparte.- vreau să realizez lucruri mari şi să am impact asupra celor din jur. Nu caut neapărat să mă confrunt cu alţii, dar nu las oamenii în nici-un caz să mă dea la o parte. Cea mai mare parte din timp ştiu ce vreau şi fac totul pentru asta. Am tendinţa sa muncesc din greu şi să mă distrez la greu.

 B. Am tendinţa să fiu tăcută şi îmi place să fiu singură. Nu obişnuiesc să atrag atenţia asupra mea  şi  nu obişnuiesc în  general  să  mă afirm. Nu mă simt bine să preiau conducerea sau să fiu aşa competitivă ca ceilalţi. Mulţi pot spune despre mine că sunt o visătoare, o mare parte din trăirile mele se petrec în imaginaţia mea. Mă simt  bine dacă nu este nevoie să fiu activă tot timpul. C. Am tendinţa să fiu extrem de responsabilă şi devotată. Mă simt bine dacă -mi ţin promisiunile şi dacă fac ceea ce se aşteaptă de la mine. Vreau ca oamenii să ştie că sunt aici pentru ei şi că voi face tot ceea ce cred că este mai bine pentru ei. Am făcut deseori sacrificii mari pentru ceilalţi chiar dacă ei nu ştiu. De multe ori nu am grijă de mine. Fac ceea  ce trebuie  făcut şi mă relaxez ( şi fac ceea ce vreau eu cu adevărat) numai dacă mai rămâne timp.

Grupul  II

 X. Sunt o persoană care are de obicei  o imagine pozitivă despre viaţă şi simte că lucrurile se  vor sfârşi cu bine. Pot să găsesc cu uşurinţă ceva care să-mi trezească  entuziasmul şi găsesc întotdeauna ceva de făcut. Îmi place să fiu împreună cu alţii şi să îi ajut să fie fericiţi. Mă bucur să-mi împărtăşesc starea mea bună cu cei din jur. Nu mă simt întotdeauna grozav dar încerc să nu arăt asta nimănui! Îmi amân de multe ori  problemele.

 Y. Sunt o persoană cu sentimente puternice, cei mai mulţi oameni pot spune când nu-mi convine ceva. Pot fi precaută cu ceilalţi, dar sunt mult mai sensibilă decât las să se vadă. Vreau să ştiu pe cine mă pot baza şi prefer să-mi definesc clar relaţiile cu ceilalţi. Când sunt supărată  aş vrea ca cei din jur să–mi răspundă şi să fie alături mine. Ştiu care sunt regulile, şi nu-mi place ca oamenii să-mi spună ce să fac. Vreau să fiu eu însămi cea care hotărăşte.

 Z. Tind să fiu logică şi mă stăpânesc bine - nu  mă simt în largul meu să am de-a face cu sentimente şi emoţii. Sunt eficientă - chiar perfecţionistă - şi prefer să lucrez  singură. Când sunt probleme sau conflicte personale, încerc să nu mă implic emoţional în acea situaţie. Unii spun că sunt prea rece şi detaşată, dar nu vreau ca emoţiile să mă distragă de la ce este cu adevărat important pentru mine. De obicei nu-mi manifest reacţiile chiar dacă ceilalţi insistă.

Punând împreună cele două litere pe care le-aţi selectat, se formează un cod alcătuit din 2 cifre. De exemplu, aţi ales paragraful C din Grupul I şi paragraful Y din Grupul II. S-a format codul CY.

Pentru a afla cărui tip de personalitate  aparţii, verifică unde corespunde codul ales de tine şi

citeşte  indicaţiile din tabel:

Simbol  Tipul  Numele tipului şi caracteristici de bază

AX  7  Generalista:   Spontană, împlinită, impulsivăAY  8  Conducătoare Încrezătoare în sine, hotărâtă,dominatoareAZ  3  Competitiva: Adaptabilă,ambiţioasă,conştientă de imaginea saBX  9  Mediatoare: Receptivă, convingătoare, automulţumităBY  4  Artistă: Intuitivă, estetă, egocentricăBZ  5  Observatoare: Perceptivă, inventivă, detaşatăCX  2  Altruista: Generoasă, grijulie, posesivăCY  6  Devotata: Atrăgătoare, responsabilă, defensivăCZ  1  Perfecţionistă: Raţională, principială, controlată.

Prezentarea   detailată a   celor nouă tipuri de personalitate aşa cum le prezintă  Eneagrama,  ne oferă incitante surprize despre noi înşine. Dar descrierile de mai jos nu reprezintă întregul spectru al unui tip de personalitate, ele sunt numai câteva puncte de reper care să vă trezească la maxim curiozitatea.

Pe scurt : o nouă privire asupra personalităţii Tipul 1: Reformatoarea. Perfecţionista. Este  tipul principial, idealistă. Sunt morale şi conştiincioase, cu un deosebit simţ pentru tot ceea ce este corect. Luptă pentru  dreptate, dorindu-şi  întotdeauna să facă lucrurile cât mai bine dar fiindu-le întotdeauna  teamă să nu  greşească.

Bine organizate, ordonate, pretenţioase, încearcă să menţină standarde foarte înalte, dar din această cauză pot ajunge să fie prea critice şi perfecţioniste. Casa lor va arăta întotdeauna ca o farmacie. Problemele de bază sunt reprimarea mâniei şi nerăbdarea. La cel mai sănătos nivel, femeile  tipului unu ajung să fie  înţelepte, realiste, cu discernământ, nobile cu un simţ  moral foarte ridicat.

Tipul 2: Altruista. Cea care ajută. Tipul grijuliu, care are mereu grijă de ceilalţi. Cele din tipul doi sunt empatice, sincere şi foarte afectuoase. Sunt prietenoase, generoase, gata să se sacrifice pentru cei din jur dar pot fi şi sentimentale, gata să flateze căutând să facă pe placul celorlalţi.

Tind să fie aproape de ceilalţi şi fac deseori servicii numai pentru ca  lumea să aibă nevoie de ele. Parcă o aud pe mama spunând...Ufff, după câte am făcut pentru voi, nici-o recunoştinţă?  Problema lor este faptul că nu au grijă de ele şi  nu sunt conştiente de propriile lor nevoi. La cel mai sănătos nivel, femeile din tipul doi sunt altruiste, lipsite de egoism şi au o dragoste necondiţionată pentru ele şi pentru cei din jur.

Tipul 3: Cea care reuşeşte. Competitiva. Tipul adaptabil, orientată spre obţinerea succesului. Cele din tipul trei sunt bine bazate, pline de încredere, atractive, fermecătoare. Ambiţioase, competente şi  energice pot fi foarte conştiente de poziţia lor socială şi foarte motivate pentru a se

realiza.

Sunt foarte preocupate de imaginea lor şi de ceea ce gândeşte lumea despre ele. Problema lor de bază este că sunt foarte competitive şi ajung să fie dependente de munca lor. Mmmm, cred că managera care era să moară de prea multă muncă....aici se încadra. La cel mai sănătos nivel, femeile  tipului trei se acceptă pe deplin, sunt autentice, devenind modele de urmat pentru cei din jur.

Tipul 4: Individualista. Artista. Romantică, introvertită. Cele care se regăsesc ca fiind ca fiind acest tip sunt conştiente de sine, sensibile, rezervate şi tăcute Ele sunt individualiste, introvertite, sincere cu sentimentele lor. Pot fi schimbătoare, invidioase, timide, prea centrate pe persoana lor. 

Sunt reţinute în relaţiile cu ceilalţi datorită faptului că se simt vulnerabile şi imperfecte dar dispreţuiesc şi fug în acelaşi timp de modul banal de viaţă al celorlalţi. Au probleme datorită faptului că sunt prea îngăduitoare cu ele şi se autocompătimesc.  La cel mai sănătos nivel, femeile din tipul patru sunt foarte inspirate şi  creative, în stare să fie mereu altele şi să-şi transforme propriile experienţe de viaţă.

Tipul5: Cercetătoarea. Observatoarea. Tipul cerebral, intens. Cele din tipul cinci sunt înţelegătoare, curioase şi agere. Sunt capabile să se focalizeze şi să se concentreze foarte uşor, să dezvolte abilităţi şi idei complexe. Independente şi inovatoare, sunt foarte preocupate de gândurile lor şi de construcţiile lor mentale.

Se detaşează uşor. Au probleme cu singurătatea, excentricitatea şi nihilismul. La cel mai sănătos nivel, tipul cinci sunt vizionare, fiind pionierii a ceea ce va urma. Au idei înaintea timpului lor şi sunt în stare să impună o viziune complet nouă despre lume.

Tipul6: Cea loială. Devotata. Tipul de încredere, orientată spre siguranţa personală. Femeile tipului 6 sunt vrednice de încredere, muncesc din greu şi sunt foarte responsabile. Pot fi şi evazive, bătând tot timpul în retragere, puternic anxioase, trăind tot timpul într-o stare de stres.

Sunt deseori ironice şi indecise dar pot fi şi rebele, sfidătoare, reacţionând violent. Au probleme cu suspiciunea şi neîncrederea, atât în ele însele cât şi faţă de ceilalţi. La cel mai sănătos nivel au deplină încredere în ele, sunt  încrezătoare în ceilalţi, curajoase, sprijinindu-i pe cei  slabi .

Tipul 7: Entuziasta. Generalista. Tipul mereu ocupat, foarte productivă. Femeile care aparţin tipului şapte sunt inconstante, multilaterale, optimiste şi spontane. Jucăuşe, spirituale, practice, pot fi indisciplinate şi împrăştiate. Caută în permanenţă experienţe noi şi excitante, dar devin zăpăcite şi epuizate datorită acestei alergături nesfârşite.

Au probleme cu impulsivitatea şi superficialitatea. La cel mai sănătos nivel, tipul şapte îşi canalizează talentele spre ţeluri valoroase, devenind fericite, împlinite, şi pline de recunoştinţă pentru cei din jur.

Tipul 8: Cea căruia îi plac provocările. Şefa.  Puternică, dominatoare. Cele din tipul opt sunt

fiinţe pozitive, puternice, au încredere deplină în ele. Protectoare, ingenioase, hotărâte, pot fi şi foarte mândre si dominatoare.  Ele simt că trebuie să controleze totul, devenind agresive şi încercând să intimideze.

Au probleme cu apropierea reală de ceilalţi. La cel mai sănătos nivel, femeile tipului opt sunt foarte stăpâne pe sine. Îşi folosesc puterea să îmbunătăţească şi vieţile celorlalţi deoarece sunt mărinimoase,  curajoase, putând deveni mari personalităţi istorice.

Tipul 9: Pacifista. Mediatoarea. Tipul calm, fără griji, mulţumită de sine. Cele din tipul nouă sunt fiinţe primitoare, stabile,  de încredere. Sunt bune la suflet, calme şi îi sprijină pe cei din jur,  dar sunt mult prea dispuse să facă pe placul celorlalţi numai să evite conflictul.

Ele doresc ca viaţa lor să se desfăşoare fără conflicte,  tinzând să se complacă în orice situaţie şi să minimalizeze orice tulburare care apare. Au probleme datorită faptului că sunt  pasive şi încăpăţânate. La nivel sănătos, femeile din acest tip sunt neînfricate, în stare să cuprindă totul; sunt în stare să împace oamenii şi să vindece conflictele.

Eneagrama, acest  instrument fascinant  de  autocunoaştere şi dezvoltare personală  ne ajută să fim conştiente de faptul că deşi fiecare dintre noi este unică şi are un fel propriu de a vedea şi de a aborda lucrurile,  la un nivel mult mai profund al sufletului există „ceva” comun care ne uneşte şi în care ne regăsim. Acest mister unificator care se află în spatele vălului personalităţii noastre limitate este chiar Esenţa noastră ultimă.

autor: Luminiţa Marin, Professional Member of International Enneagram Institute  

Inchidere fereastra