I. �ECESITATEA ELABORĂRII U�EI �OI
LEGISLAŢII PROCESUAL-CIVILE
� CO�TEXTUL PROCESULUI
DE REFORMARE A DREPTULUI PRIVAT.
OBIECTIVELE ŞI CADRUL GE�ERAL
AL �OII REGLEME�TĂRI
PROCESUAL-CIVILE
O analiză raţională a proiectului noului Cod de
procedură civilă nu poate ignora contextul în care s-a
pus problema aşezării pe baze noi a procedurii
judiciare civile, context reprezentat de vasta operă de
reformare atât a dreptului material, cât şi a celui
procesual. Acest context presupune consecvenţă
legislativă şi corelare atentă şi substanţială, într-o
viziune unitară, de ansamblu, a instituţiilor şi
mecanismelor fundamentale ce ţin de realitatea rela -
ţiilor socio-economice cu instrumentele procedurale.
Asumarea sarcinii de a oferi societăţii noi
coduri, constând în edificarea unor instrumente de
natură să răspundă nevoilor şi aspiraţiilor sale de
dezvoltare şi în promovarea de valori şi repere
contemporane, în afirmarea respectului pentru lege,
pentru conduita civică morală şi corectă, pentru
cultura juridică, pentru un mediu juridic stabil şi
onest, implică promovarea adecvată a unor
mecanisme juridice care să simplifice şi să accelereze
procesele – demers de responsabilitate majoră pentru
activitatea de înfăptuire a justiţiei, în interesul
ocrotirii drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, proprii
statului de drept.
Chiar dacă până în momentul în care noile
coduri se vor aplica efectiv în practică rămân alţi paşi
importanţi de parcurs, momentul actual este un
moment deosebit de important, care trebuie să
răspundă exigenţelor decurgând din angajamente
asumate, în egală măsură, atât în faţa întregii societăţi
româneşti, cât şi în cadrul raporturilor instituţionale
cu Uniunea Europeană.
Urmărind să creeze un cadru legislativ coerent
şi modern, proiectele noilor coduri preconizează o
reformă de substanţă a instituţiilor dreptului material,
însoţită de un act de justiţie transparent şi o durată
redusă a proceselor. Noile coduri reprezintă un punct
de cotitură în reforma instituţiilor dreptului şi a
justiţiei din România, venind şi în întâmpinarea
cerinţelor Comisiei Europene, în cadrul Mecanis -
mului de cooperare şi verificare, instituit, prin
Decizia Comisiei Europene nr. 2006/928/CE din data
13 decembrie 2006
1
, în vederea monitorizării pro -
greselor înregistrate de România în ceea ce priveşte
îndeplinirea unor obiective de referinţă specifice în
domeniul reformei sistemului judiciar şi al luptei
împotriva corupţiei.
Prima condiţionalitate în cadrul angaja -
mentelor stabilite cu Comisia Europeană, în contextul
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 3
STUDII, OPINII, INFORMĂRI
Succintă prezentare a sistemului şisoluţiilor legislative preconizate de proiectul noului
Cod de procedură civilă
Violeta BELEGANTE Decebal-Adrian GHINOIU
*
consilier juridic, şef serviciu consilier juridic
Direcţia Elaborare Acte Normative Direcţia Elaborare Acte Normative
Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti
*
Împreună cu ceilalţi membri ai Serviciului de drept privat al
Direcţiei Elaborare Acte Normative din cadrul Ministerului
Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti – dna Alina Rădoi, director;
dna Claudia Roşianu, director adjunct; dl Emil Raba, consilier
juridic; dna Cristina Irimia, judecător detaşat; dna Anişoara
Stefănescu, consilier juridic, dna Anda Mitu, consilier juridic; dl
George Bădin-Miclăuş, consilier juridic; dna Nicoleta Bădin-
Miclăuş, consilier juridic; dna Alina Tudorică, consilier juridic;
dna Honoria Dumitrescu, consilier juridic – autorii au participat,
din partea Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, la
lucrările Comisiei pentru elaborarea proiectului noului Cod de
procedură civilă al României, asigurând secretariatul tehnic al
acesteia.
1
Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr.
354 din data de 14 decembrie 2006.
Mecanismului de cooperare si verificare, vizează
reforma sistemului judiciar.
Potrivit Raportului Comisiei Europene
COM(2007)378, din data de 27 iunie 2007, către
Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene,
privind evoluţia măsurilor de acompaniere în
România, după aderare: „(…) În ceea ce priveştereforma judiciară şi lupta împotriva corupţiei,România trebuie să îşi continue eforturile de a atingeobiectivele specifice şi, în special (…) să finalizezeadoptarea noului Cod de procedură civilă (…)”2 .
Raportul intermediar al Comisiei Europene
COM(2009)70, din data de 12 februarie 2009, către
Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene,
privind progresele realizate de România în cadrul
Mecanismului de cooperare şi verificare
3
, punctează
deosebita importanţă, pentru sistemul judiciar, a
adoptării celor patru noi coduri – Codul de procedură
civilă şi Codul civil, Codul de procedură penală şi
Codul penal.
Unul dintre obiectivele specifice ale acestei
reforme, în concordanţă cu cerinţele procesului de
monitorizare al Comisiei Europene, îl constituie
aşadar, pe lângă edictarea celorlalte coduri,
finalizarea şi adoptarea Codului de procedură civilă.
Separat de obligaţiile decurgând din angaja -
mentele asumate de România în cadrul procesului de
integrare europeană şi din noul statut al ţării noastre
de stat membru al Uniunii Europene, codurile
reprezintă, în egală măsură, răspunsul dat societăţii
româneşti, nevoii sale de reformare a sistemului
judiciar, astfel încât să răspundă provocărilor majore
apărute în ultimele decenii. Este vorba, în principal,
despre simplificarea reglementărilor de drept
substanţial şi, totodată, despre transformarea actului
de justiţie într-un demers previzibil, de îmbunătăţire
a nivelului calitativ al serviciului public al justiţiei
prin responsabilizarea şi specializarea judecătorilor,
creşterea încrederii în calitatea dar şi în prompti -
tudinea răspunsului judecătoresc la problemele tot
mai complexe şi mai specializate ale societăţii, o mai
judicioasă împărţire a competenţei materiale,
unificarea practicii judiciare şi asigurarea soluţionării
cu celeritate a cauzelor de către instanţele judecă -
toreşti.
Este neîndoielnic că dinamica procedurii civile
trebuie să ţină pasul cu procesul de sporire continuă
a numărului de cauze şi a complexităţii lor, pe măsura
evoluţiei şi dinamizării vieţii sociale şi economico-
financiare şi a circuitului juridic civil şi comercial,
inclusiv a raporturilor cu elemente de extraneitate şi
în contextul redimensionării cadrului normativ intern,
inclusiv prin încorporarea elementelor constituind
acquis-ul comunitar.
Pornind de la deficienţele majore ale
sistemului judiciar civil român, constatate în
rapoartele de monitorizare ale Comisiei Europene sau
rezultând din jurisprudenţa Curţii Europene a
Drepturilor Omului în cauzele împotriva României –
supraîncărcarea instanţelor, durata excesivă a
procedurilor şi existenţa unei practici neunitare –,
vasta operă de reformare a dreptului privat ce vizează
o revizuire substanţială atât a dreptului material, cât
şi a dreptului procesual civil nu putea fi concepută
aşadar fără un instrument procedural care să răspundă
acestei perspective de reglementare unitară, nevoii de
acurateţe, precizie, celeritate şi predictibilitate şi care
să ofere, astfel, toate premisele asigurării unui grad
ridicat de stabilitate legislativă.
Modificările succesive aduse Codului de
procedură civilă în ultimul deceniu
4
– chiar dacă au
Studii, opinii, informări
4 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
2
Raportul poate fi consultat la adresa de internet: http://eur-
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2007
:0378:FIN:RO:PDF .
3
Raportul poate fi consultat la adresa de internet: http://eur-
lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2009
:0070:FIN:RO:PDF.
4
Cu titlu de exemplu:
– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.138/2000 pentru
modificarea şi completarea Codului de procedură civilă,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din
data de 2 octombrie 2000;
– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.290/2000 privind
modificarea art. IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr.138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de
procedură civilă şi pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului
nr.13/1998 privind modificarea şi completarea Codului de
procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 706 din 29 decembrie 2000;
– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.59/2001 privind
modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului
nr.138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de
procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 217 din 27 aprilie 2001, respinsă prin Legea
nr.69/2005 şi abrogată prin Legea nr.219/2005;
– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.58/2003 privind
modificarea şi completarea Codului de procedură civilă,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din
28 iunie 2003;
– Legea nr.195/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr.58/2003 privind modificarea şi completarea
fost subsumate aceloraşi obiective de celeritate, de
modernizare a instrumentelor procedurale şi de
reducere a numărului plângerilor formulate împotriva
statului român la Curtea Europeană a Drepturilor
Omului – au condus, în fapt, la apariţia în practică a
unor interpretări neunitare, la lipsa de coerenţă în
aplicare, lăsând loc şi criticilor ce acuzau un grad
ridicat de instabilitate legislativă.
Aşa cum se evidenţiază şi în propriul
instrument de prezentare şi motivare
5
, proiectul
noului Cod de procedură civilă a avut, ca puncte
de plecare, imperativul creării în materie civilă a
unui instrument legislativ modern, care să
răspundă pe deplin exigenţelor de celeritate şi
previzibilitate a procedurilor judiciare impuse,
printre altele, şi de Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului, precum şi necesitatea de a se
baza într-o măsură covârşitoare pe dimensiunea
preventivă a normelor sale, în scopul asigurării
premiselor pentru soluţionarea corectă în fond a
cauzelor, în cadrul sistemului justiţiei naţionale şi
evitării unor condamnări viitoare în faţa instanţei
europene de contencios al drepturilor omului. În
vederea elaborării proiectului unui nou Cod de
procedură civilă al României a fost constituită,
prin Ordinul ministrului justiţiei nr.829/C din 24
martie 2006, o comisie de specialitate, asumarea
unui demers de o asemenea amploare şi
complexitate, realizându-se prin recursul la înalta
expertiză a unor nume de referinţă din doctrina şi
practica de specialitate: prof. univ. dr. Viorel Mihai
CIOBANU – fost decan al Facultăţii de Drept din
cadrul Universităţii din Bucureşti; prof. univ. dr.
Gabriel BOROI; conf. univ. dr. Flavius BAIAS,
actualul decan al Facultăţii de Drept din cadrul
Universităţii din Bucureşti; conf. univ. dr. Marian
NICOLAE; dr. Gheorghe FLOREA, avocat,
preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din
România; dr. Mihaela TĂBÂRCĂ, judecător în
cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; judecător
Iulian GÂLCĂ, fost preşedinte al Consiliului
Superior al Magistraturii şi al Curţii de Apel Alba
Iulia; asist. univ. dr. Valentin MITEA, judecător,
preşedinte al Curţii de Apel Cluj-Napoca; Nicolae
TURCU, preşedinte al Secţiei de drept privat a
Consiliului Legislativ.
În vederea configurării soluţiilor legislative de
principiu care urmau să contureze noul sistem
procesual-civil au fost adoptate, prin Hotărârea
Guvernului nr.1527/2007
6
, Tezele prealabile ale
proiectului Codului de procedură civilă.
Procesul de elaborare a codului, la care au
contribuit, aşadar, cadre universitare de prestigiu –
practicieni şi experţi în domeniul dreptului procesual-
civil, a fost unul de durată şi a inclus dezbateri
publice
7
de amploare, înaintea aprobării proiectului
de către Guvern şi transmiterii către Parlament.
Proiectul, astfel cum a fost aprobat de Guvern,
se află actualmente în dezbaterea Comisiei
parlamentare speciale comune pentru dezbaterea în
fond, în procedură de urgenţă, a Codului penal, a
Codului de procedură penală, a Codului civil şi a
Codului de procedură civilă (subcomisia Cod civil –
Cod de procedură civilă).
În contextul adoptării noului Cod civil
8
,
finalizarea dezbaterilor cu privire la proiectul noului
Cod de procedură civilă a devenit, în consecinţă, cu
atât mai necesară.
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 5
Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004;
– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.65/2004 pentru
modificarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 14 septembrie 2004;
– Legea nr.69/2005 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 59/2001 privind modificarea şi completarea
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.138/2000 pentru
modificarea şi completarea Codului de procedură civilă,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din
14 iulie 2005;
– Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr.138/2000 pentru modificarea şi completarea
Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005;
– Legea nr.459/2006 pentru modificarea şi completarea
Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 994 din 13 decembrie 2006;
– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.51/2008 privind
ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008;
– Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.42/2009 pentru
modificarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 15 mai 2009.
5
v. Expunerea de motive (pp. 1-2), ce însoţeşte proiectul Legii
privind Codul de procedură civilă. Documentul poate fi consultat la
adresa de internet: http://webapp.senat.ro/pdf/09L066EM.pdf.
6
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.889 din
data de 27 decembrie 2007
7
v., cu titlu de exemplu, Expunerea de motive, pp. 18-19
8
Adoptat – prin angajarea răspunderii Guvernului în faţa
Parlamentului la data de 22 iunie 2009 – prin Legea nr.287/2009
privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 511 din data de 24 iulie 2009
II. SUCCI�TĂ PREZE�TARE
A SISTEMULUI ŞI SOLUŢIILOR
LEGISLATIVE PRECO�IZATE
DE PROIECTUL �OULUI COD
DE PROCEDURĂ CIVILĂ
9
La fundamentarea soluţiilor normative
promovate în proiect au fost avute în vedere atât
doctrina de specialitate şi practica judiciară a
instanţelor române, cât şi surse de drept comparat, în
special reglementări procesual-civile ale statelor
europene şi acte normative comunitare. Dintre
instrumentele normative naţionale şi internaţionale
avute în vedere la elaborarea soluţiilor legislative ale
proiectului pot fi amintite, cu titlu de exemplu:
– Constituţia României, republicată;
– Codul de procedură civilă al României în
vigoare;
– Codul de procedură civilă din anul 1940
(“Carol al II-lea”);
– Codul de procedură civilă al provinciei
Quebec (Canada);
– Codul de procedură civilă francez; Legea
nr.91-650 din 9 iulie 1991 pentru reforma proce -
durilor civile de executare; Decretul nr. 2006-936 din
27 iulie 2006 privind procedurile de urmărire
imobiliară şi de distribuire a preţului unui imobil;
– Codul de procedură civilă italian;
– Codul de procedură civilă elveţian;
– Codul de procedură civilă german;
– Codul de procedură civilă finlandez;
– Codul de procedură civilă olandez;
– Codul de executare al Republicii Moldova;
– Convenţia europeană pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale;
– Directiva Parlamentului European şi a
Consiliului Uniunii Europene nr.2000/35/CE privind
combaterea întârzierii la plată în tranzacţiile
comerciale
10
;
– Regulamentul Consiliului Uniunii Europene
nr. 44/2001 privind competenţa, recunoaşterea şi
executarea hotărârilor în materie civilă şi comer -
cială
11
;
– Regulamentul Parlamentului European şi al
Consiliului Uniunii Europene nr.805/2004 privind
crearea unui titlu executoriu european pentru
creanţele necontestate
12
;
– Regulamentul Parlamentului European şi al
Consiliului Uniunii Europene nr.1896/2006 privind
instituirea procedurii europene a somaţiei de plată
13
;
– Regulamentul Parlamentului European şi al
Consiliului Uniunii Europene nr.861/2007 privind
stabilirea unei proceduri europene cu privire la
cererile cu valoare redusă
14
;
– Lucrările comisiei constituite la nivelul
Uniunii Europene pentru redactarea unui Cod model
european de procedură civilă
15
;
– Codul model de procedură civilă pentru
America de Sud, elaborat de Institutul Sud-American
de Drept Procesual;
– Principiile procedurii civile transnaţionale
elaborate sub auspiciile Institutului American de
Drept şi UNIDROIT.
A) Reguli şi mecanisme procedurale care
dau expresie principiilor fundamentale ale
procesului civil
Având ca deziderat obţinerea unei proceduri
civile moderne şi echilibrate, deşi normele sale insistă
în mod deosebit asupra “forţării” obţinerii
răspunsului judecătoresc într-un anumit termen,
proiectul are în vedere, în egală măsură, respectarea
drepturilor procedurale ale părţilor şi principiilor
fundamentale ale procesului civil.
În acest context, s-a înţeles că este necesar ca
un nou Cod de procedură civilă să consacre, în mod
expres şi în premieră pentru sistemul procesual-civil
român, pe de o parte, principiile fundamentale ce
trebuie să guverneze desfăşurarea procesului civil,
cum sunt funcţionarea justiţiei ca serviciu public,
Studii, opinii, informări
6 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
9
Prezentarea are în vedere forma proiectului aprobată de Guvern
în şedinţa din data de 25 februarie 2009 şi înaintată Parlamentului
spre dezbatere. Această formă a proiectului poate fi consultată la
adresa de internet: http://webapp.senat.ro/pdf/09L066FG.pdf.
10
Publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria
L nr. 200 din data de 8 august 2000, pp. 0035-0038
11
Publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L
nr. 12 din data de 16 ianuarie 2001, pp. 0001-0023
12
Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 143
din data de 30 aprilie 2004, pp. 0015-0039
13
Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 399
din data de 30 decembrie 2006, pp. 0001-0032
14
Publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 199
din data de 31 iulie 2007, pp. 0001-0022
15
v. – pentru concluziile comisiei de experţi, condusă de prof.
Marcel Storme, constituită în anul 1987, la iniţiativa Comisiei
Europene, în vederea armonizării legislaţiilor naţionale în
domeniul dreptului procesual-civil şi elaborării unui cod model
european de procedură civilă – M. Storme, Rapprochement duDroit Judiciaire de l’Union Europeenne. Approximation ofJudiciary Law in the European Union, Kluwer Academic
Publishers Group, Dordrecht, 1994
accesul liber la justiţie, rolul activ al judecătorului în
strânsă interdependenţă cu exercitarea dreptului de
dispoziţie al părţilor, cu responsabilizarea acestora şi
a apărătorilor lor, dreptul la un proces echitabil,
într-un termen optim şi previzibil, iar, pe de altă parte,
să trateze şi celelalte reguli de principiu ale procesului
civil, cum ar fi oralitatea, contradictorialitatea ş.a.
Până în prezent, principiile procesului civil
erau în mare parte deduse din reglementarea
constituţională, din interpretarea unor texte aflate în
diverse părţi ale Codului de procedură civilă, fiind
mai curând o creaţie doctrinară, sancţionată
jurisprudenţial, decât un act de voinţă expres al
legiuitorului
16
.
Referitor la celeritate – obiectiv prioritar al
noilor norme procesual-civile, care îşi găseşte
consacrare expresă în rândul principiilor procesului
civil –, trebuie precizat că preocuparea esenţială, în
cazul elaborării noului Cod de procedură civilă, s-a
îndreptat, prin majoritatea măsurilor legislative
preconizate, în primul rând, către identificarea
soluţiilor de natură preventivă adecvate rezolvării
problemei lentorii soluţionării proceselor, şi, în
subsidiar, către căutarea unor remedii cu caracter
reparatoriu – cum ar fi noua procedură a contestaţiei
privind tergiversarea procesului.
Obiectivele urmărite în procesul de elaborare a
noului Cod de procedură civilă concură, într-o
măsură mai mare sau mai mică, prin chiar esenţa
măsurilor ori prin efectele preconizate, la atingerea
imperativului celerităţii soluţionării cauzelor.
Aşadar, fie că vorbim despre norme care să
faciliteze accesul justiţiabililor la mijloace şi forme
procedurale simple şi accesibile, fie că avem în
vedere echilibrarea competenţei materiale a
instanţelor judecătoreşti odată cu reaşezarea
sistemului căilor de atac, obiectivul ce călăuzeşte în
permanenţă efortul de legiferare este acelaşi:
scurtarea şi simplificarea procedurii
17
.
Pe aceeaşi linie, se înscriu, de exemplu, şi
reglementarea recursului ca veritabilă cale
extraordinară de atac ce poate fi exercitată doar în
cazurile excepţionale în care legalitatea a fost
înfrântă, cu regândirea actualelor motive de recurs în
sensul restrângerii lor şi eliminării motivelor formale,
fără impact asupra legalităţii, dar şi noua procedură a
contestaţiei privind tergiversarea procesului, soluţii
asupra cărora vom reveni mai jos.
Trebuie precizat însă şi că problema duratei
proceselor trebuie privită într-un mod mai nuanţat.
Aceasta întrucât, ţinând seama de cazuistica
României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului,
în materia dreptului la un proces echitabil într-un
termen rezonabil, se poate afirma că durata
procedurilor judiciare, deşi o problemă reală şi un
motiv de preocupare pentru autorităţi, nu depăşeşte
cu mult media europeană în acest domeniu. Cu toate
acestea, rapoartele anuale ale Agentului guver -
namental pentru Curtea Europeană a Drepturilor
Omului semnalează cauze repetitive care pot fi
percepute ca probleme proprii sistemului judiciar
naţional, între acestea semnalându-se adesea încălcări
ale Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale decurgând din
durata excesivă a procedurilor şi neexecutarea
hotărârilor judecătoreşti.
Prin urmare, a devenit o prioritate intervenţia
legislativă constând în măsuri care să aibă drept scop
simplificarea şi accelerarea procedurilor judiciare,
prin dispoziţii clare, concentrate în principal pe
sporirea celerităţii atât în ceea ce priveşte solu ţio -
narea cauzelor, cât şi în relaţie cu procedura exe -
cutării silite.
B) Competenţa jurisdicţională
Proiectul avansează o regândire a competenţei
materiale, pe de o parte, în scopul asigurării premi -
selor respectării principiilor apropierii justiţiei de
cetăţean, pe de altă parte, în vederea creării unei
justiţii previzibile prin unitatea soluţiilor jurispru -
denţiale. Reaşezarea competenţei jurisdicţionale a
instanţelor judecătoreşti s-a impus şi pentru motivul
că această materie a fost supusă în ultimele două
decenii unor frecvente intervenţii legislative, unele
dintre acestea pripite şi fără o fundamentare temei -
nică, de natură să bulverseze sistemul justiţiei civile
şi să adauge încă un motiv de tergiversare a
soluţionării cauzelor civile.
Sistemul propus prin proiect consacră schim -
bări majore în materia competenţei juris dicţionale.
Astfel, este de amintit că, spre deosebire de actualul
sistem procesual-civil care conferă plenitudine de
competenţă judecătoriilor, proiectul preconizează ca
tribunalele să devină instanţe cu plenitudine de
competenţă pentru judecata în fond, de primă
instanţă.
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 7
16
v. şi Expunerea de motive, p. 3
17 idem, p. 2.
În competenţa judecătoriilor ar urma să intre
soluţionarea cauzelor de valoare mică şi/sau de
complexitate redusă, dar de o mare frecvenţă în
practică.
În viziunea proiectului, curţile de apel vor avea
competenţa de a soluţiona, în principal, apelurile, iar
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar urma să devină
instanţă de recurs de drept comun, îndeplinindu-şi
astfel şi rolul constituţional de a asigura interpretarea
şi aplicarea unitară a legii la nivel naţional.
În scopul asigurării unor norme de competenţă
predictibile, proiectul a inclus şi prevederi detaliate
privitoare la determinarea competenţei după valoarea
sau întinderea obiectului cererii introductive de
instanţă. Instituirea unor asemenea criterii normative
este de natură să asigure premisele determinării
competenţei jurisdicţionale în mod unitar.
C) Citarea şi comunicarea actelor de
procedură
Proiectul propune eficientizarea procedurii de
citare şi comunicare a actelor de procedură – ale
cărei disfuncţionalităţi au contribuit la tergiversarea
soluţionării litigiilor – şi adaptarea ei la noile
realităţi socio-economice, dar şi la cele din do -
meniul tehnologiei informaţiei, în scopul asigurării
soluţionării într-un termen optim şi previzibil a
cauzelor, cu respectarea principiilor fundamentale
ale procesului civil: contradictorialitatea şi dreptul
la apărare. Astfel, se preconizează suplimentarea
modalităţilor tradiţionale de comunicare a actelor
procedurale prin agenţi procedurali sau alţi salariaţi
ai instanţei ori prin poştă, devenind posibilă, la
cererea părţii interesate şi pe cheltuiala acesteia, şi
comunicarea prin executori judecătoreşti sau prin
servicii de curierat rapid. De asemenea, ţinând
seama de evoluţiile din domeniul tehnologiei
informaţiei, proiectul prevede în mod expres şi
posibilitatea comunicării actelor de procedură prin
telefax, poştă electronică sau prin orice alte mijloace
care asigură transmiterea textului şi confirmarea
primirii acestuia.
Ca element de noutate legislativă, proiectul
preconizează şi instituirea, ca modalitate alternativă
şi voluntară, a comunicării actelor de procedură,
îndeplinite ulterior sesizării instanţei, între avocaţi.
Această modalitate de comunicare este, desigur,
admisibilă numai în cazul în care părţile au avocat şi
consimt la aplicarea unei atare modalităţi de
comunicare.
D) Procedura contencioasă
1.Procedura în faţa primei instanţe
a) Soluţionarea cauzelor într-un termenoptim şi previzibil. Instrumente procedurale
Proiectul, în considerarea imperativelor efi -
cien tizării procedurii şi soluţionării cu celeritate a
litigiilor, instituie o serie de mecanisme şi instru -
mente procedurale de punere în practică a acestor
obiective.
Dintre acestea merită amintite, în primul rând,
instituirea caracterului excepţional al amânărilor care
pot fi acordate de instanţă, precum şi modificarea
regimului invocării excepţiei de necompetenţă.
Astfel, spre deosebire de sistemul procesual-civil în
vigoare, proiectul preconizează ca excepţia de
necompetenţă absolută să poată fi invocată de părţi
ori de către judecător, cel mai târziu la primul termen
de judecată la care părţile sunt citate în faţa primei
instanţe. Necompetenţa de ordine privată va putea fi
invocată, în concepţia proiectului, numai de către
pârât prin întâmpinare.
Proiectul propune extinderea înţelesului noţiu -
nii de termen în cunoştinţă, aceasta urmând a include
orice situaţie în care se poate prezuma că partea,
primind citaţia, cunoaşte termenul. Astfel, partea căreia,
personal sau prin reprezentant ori prin funcţionarul sau
persoana însărcinată cu primirea corespondenţei, i s-a
înmânat citaţia pentru un termen de judecată va fi
prezumată că are în cunoştinţă şi termenele de judecată
ulterioare aceluia pentru care citaţia i-a fost înmânată.
O atare concepţie procesuală va atrage scă de rea
costurilor procedurale, prin evitarea citării părţilor la
fiecare termen, reducerea duratei pro ceselor – prin
eliminarea unui motiv frecvent de tergiversare a
soluţionării cauzei constând în îndeplinirea repetată a
procedurii de citare, deşi partea, citată la termenele
anterioare, are, prin ipoteză, cunoştinţă de existenţa pro -
cesului –, precum şi responsabilizarea justiţia bililor
18
.
Un alt element de noutate legislativă, de natură
să contribuie la soluţionarea cauzelor într-un termen
optim şi previzibil, este reprezentat de consacrarea
expresă a îndatoririi judecătorului de a estima durata
cercetării procesului. Potrivit proiectului, judecătorul,
ţinând seama de circumstanţele concrete ale cauzei,
la primul termen de judecată la care părţile sunt legal
citate şi după ascultarea acestora, va estima durata
necesară pentru cercetarea procesului, astfel încât
acesta să fie soluţionat într-un termen optim şi
Studii, opinii, informări
8 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
18 idem, p. 5
previzibil. Durata astfel estimată va fi consemnată în
încheiere, dar poate fi reconsiderată pe parcursul
desfăşurării procedurii, pentru motive temeinice şi tot
cu ascultarea părţilor.
În acelaşi scop, al accelerării şi eficientizării
procedurii, proiectul, urmând linia de gândire a unora
dintre legislaţiile procesual – civile ale statelor
membre ale Uniunii Europene, consacră o procedură
specială – contestaţia privind tergiversarea procesului –,
cu caracter necontencios şi incidental. Potrivit noii
proceduri, menită să garanteze dreptul la soluţionarea
procesului într-un termen optim şi previzibil, partea
care consideră că soluţionarea cauzei este tergi ver -
sată, prin încălcarea dreptului amintit, poate solicita
instanţei luarea măsurilor legale pentru ca această
situaţie să fie înlăturată. Soluţionarea contestaţiei este
de competenţa instanţei învestite cu judecarea cauzei,
care se pronunţă prin încheiere, dată fără citarea
părţilor. Împotriva încheierii de respingere a
contestaţiei, contestatorul poate face plângere, a cărei
soluţionare intră, de regulă, în competenţa instanţei
ierarhic superioare. Această din urmă instanţă, în
soluţionarea plângerii, nu va putea da îndrumări şi
nici nu va putea oferi dezlegări asupra unor probleme
de fapt sau de drept care să anticipeze modul de
soluţionare a pricinii ori care să aducă atingere
libertăţii judecătorului cauzei de a hotărî cu privire la
soluţia ce trebuie dată procesului. Abuzul procedural
constând în formularea cu rea-credinţă a contestaţiei
sau a plângerii este sancţionat cu amendă judiciară,
precum şi prin obligarea la plata de despăgubiri.
b) Resistematizarea etapelor procesului civil Urmărindu-se aceleaşi obiective – creşterea
eficienţei activităţii de judecată şi reducerea duratei
procesului civil, cu asigurarea tuturor garanţiilor
procesuale –, au fost resistematizate etapele
procesului civil : etapa scrisă, cercetarea procesului şi
dezbaterea în fond a procesului.
Proiectul încearcă perfecţionarea soluţiilor
legislative privind sesizarea instanţei, astfel încât,
între momentul introducerii cererii de chemare în
judecată şi punerea ei pe rolul instanţei, se va
interpune o fază premergătoare activităţii de judecată
propriu-zise, care are drept scop regularizarea cererii
de chemare în judecată şi presupune realizarea unei
corespondenţe scrise numai cu autorul cererii de
chemare în judecată, în vederea acoperirii tuturor
eventualelor lipsuri ale acesteia. Această fază se va
finaliza fie prin conformarea la cerinţele stabilite,
conform legii, de instanţă şi fixarea primului termen
de judecată, cu citarea pârâtului, fie, în cazul în care
obligaţiile privind completarea sau modificarea
cererii nu sunt îndeplinite, prin anularea cererii,
printr-o încheiere dată în camera de consiliu. Aşa
fiind, declanşarea propriu-zisă a procesului civil va
fi condiţionată de existenţa unei cereri de chemare în
judecată care îndeplineşte toate condiţiile de formă
şi de fond prevăzute de lege pentru sesizarea
reglementară a instanţei de judecată
19
.
Se preconizează ca, anterior fixării primului
termen de judecată, în scopul stabilirii preliminare a
obiectului şi limitelor procesului, instanţa să
procedeze la comunicarea cererilor formulate de părţi
(cererea introductivă de instanţă, şi, când este cazul,
a întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare şi a
cererii reconvenţionale). O atare abordare legislativă
este menită să disciplineze conduita procesuală a
părţilor şi să prevină eventualele abuzuri ale părţilor
litigante, precum şi tergiversarea nejustificată a
soluţionării litigiului.
Proiectul prevede împărţirea fazei judecăţii în
primă instanţă în două etape : cercetarea procesului,
care se desfăşoară în camera de consiliu – în cadrul
căreia se îndeplinesc, în condiţiile legii, actele de
procedură, se rezolvă excepţiile procesuale şi se
administrează probele – şi dezbaterea în fond a
procesului, care urmează a avea loc preponderent în
şedinţă publică, dacă părţile nu convin altfel.
În cadrul etapei procesuale a dezbaterii în fond
a procesului, părţile au posibilitatea să dezbată în
contradictoriu împrejurările de fapt şi temeiurile de
drept invocate de ele sau puse în discuţie, din oficiu,
de către instanţa de judecată.
În contextul regândirii etapelor procesului civil
s-a propus renunţarea la regulile speciale privind
soluţionarea litigiilor în materie comercială, care nu
îşi mai găsesc consacrare legală în proiect, unele
dintre soluţiile normative speciale instituite de
reglementarea de lege lata urmând a dobândi valenţă
de dispoziţii de drept comun pentru soluţionarea
litigiilor în materie civilă. Totodată, este de semnalat
că nici concilierea, ca procedură prealabilă obli -
gatorie sesizării instanţei, nu a mai fost menţinută.
De altfel, proiectul promovează o reglementare nouă
în ceea ce priveşte neîndeplinirea unei proceduri
prealabile prevăzute de lege, care ar urma să poată fi
invocată numai de către pârât prin întâmpinare, sub
sancţiunea decăderii.
Propunerea de eliminare a procedurii prea -
labile a concilierii a ţinut seama şi de opiniile expri -
mate în practică, potrivit cărora în unele cazuri
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 9
19 idem, pp. 3-4
aceasta apare ca un mecanism procedural
contraproductiv sau de natură să întârzie luarea unor
măsuri urgente în cauzele deduse judecăţii, cu efecte
uneori ireversibile pentru părţi, într-o materie în care
dinamismul relaţiilor economice specifice economiei
de piaţă impune soluţionarea promptă a litigiilor.
Unele soluţii normative ale procedurii de
soluţionare a litigiilor în materie comercială, de natură
să o configureze ca procedură cu un grad sporit de
eficacitate şi celeritate, au fost însă menţinute şi
perfecţionate, ca reguli de drept comun. Dintre
soluţiile normative promovate, de lege lata, de
procedura amintită şi preluate în proiect, poate fi
amintită cea privind fixarea de termene procedurale,
scurte, chiar de la o zi la alta, date în cunoştinţa părţilor.
c) ProbeleÎn materia probelor, proiectul propune
unificarea reglementării, prin tratarea laolaltă, în
cuprinsul noului Cod de procedură civilă atât a
prevederilor privind admisibilitatea probelor – aspecte
reglementate în prezent în Codul civil –, cât şi a celor
referitoare la administrarea probelor. Trebuie semnalat
şi faptul că proiectul păstrează actuala procedură a
administrării probelor de către avocaţi, de la care, în
noul context legislativ, se aşteaptă să devină o
alternativă reală la clasica modalitate de administrare
de către instanţă a probelor.
2.Căile de atac
În debutul reglementării dedicate căilor de atac
îşi găsesc consacrare legislativă unele reguli de
principiu dezvoltate pe cale jurisprudenţială sau
doctrinară, cum ar fi ordinea exercitării căilor de atac
şi principiile legalităţii şi unicităţii căii de atac.
Amintim, totodată, şi o dispoziţie cu caracter de
noutate absolută, consacrând posibilitatea formulării,
în condiţii restrictive – ce impun existenţa
consimţământului expres al părţilor, exprimat prin
înscris autentic sau prin declaraţie verbală, precum şi
exercitarea recursului numai pentru încălcarea sau
aplicarea greşită a normelor de drept material –, a căii
de atac a recursului împotriva unei hotărâri sus -
ceptibile de apel.
a) ApelulÎn concepţia proiectului, apelul reprezintă
singura cale ordinară de atac cu caracter devolutiv,
având ca obiect, ca regulă, controlul judecăţii asupra
fondului cauzei. Într-adevăr, soluţia normativă ce
face în prezent obiectul prevederilor art. 304
1
din
Codul de procedură civilă şi care consacră, ca
excepţie, caracterul devolutiv al recursului exercitat
împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi
atacată cu apel, nu şi-a mai găsit consacrare în
proiect, soluţie firească, de vreme ce, în noua
concepţie, recursul reprezintă o cale extraordinară de
atac, ce urmăreşte să supună instanţei de recurs
competente examinarea, în condiţiile legii, a
conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept
aplicabile.
Ca element de noutate, trebuie amintită
mărirea duratei termenului de apel, ca regulă, de la
15 la 30 de zile, soluţie menită să asigure timpul
necesar întocmirii şi motivării corespunzătoare a
cererii de apel.
De asemenea, trebuie semnalată şi regle men -
tarea detaliată a procedurii de formare a dosarului la
instanţa a cărei hotărâre se atacă. În sarcina
preşedintelui acestei instanţe sunt instituite o serie de
îndatoriri privitoare la regularizarea cererii de apel,
comunicarea cererii de apel, a întâmpinării şi a
răspunsului la întâmpinare. Dosarul, împreună cu
actele procedurale menţionate, este înaintat instanţei
de apel numai după împlinirea termenului de apel
pentru toate părţile.
Proiectul consacră reglementări detaliate
privitoare la apelul principal, apelul incident şi apelul
provocat, precum şi cu privire la efectul devolutiv al
apelului şi limitele acestui efect, determinate de ceea
ce s-a apelat şi, respectiv, de ceea ce s-a supus
judecăţii la prima instanţă.
b) Căile extraordinare de atac1. Recursul
Recursului îi sunt consacrate în proiect unele
reglementări cu caracter de noutate legislativă
20
,
menite să îl configureze drept cale extraordinară de
atac, ce poate fi exercitată, ca regulă, în cazurile în
care legalitatea a fost înfrântă.
Ca şi în cazul apelului, proiectul prevede
mărirea termenului de recurs de la 15 la 30 de zile.
Aşa cum am arătat, scopul acestei căi extraordinare
de atac va consta exclusiv în examinarea confor mi -
tăţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Ca noutate legislativă în ceea ce priveşte
obiectul recursului, trebuie amintit că această cale
extraordinară de atac nu este deschisă în cazul
Studii, opinii, informări
10 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
20
Pentru o analiză de ansamblu a căii de atac a recursului
reglementat de proiect v. V. M. Ciobanu, Aspecte noi privindrecursul în procesul civil în lumina proiectului noului Cod deprocedură civilă, în: Revista Română de Drept Privat, nr. 1/2009,
pp. 76-89
hotărârilor pronunţate în anumite categorii de litigii
ori cu privire la cereri evaluabile în bani în valoare
de până la 500.000 lei inclusiv.
Competenţa de soluţionare a recursului va
reveni, ca regulă, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin excepţie, în cazurile anume prevăzute de lege,
recursul se va soluţiona de instanţa ierarhic
superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Proiectul propune ca redactarea cererii de
recurs, precum şi exercitarea şi susţinerea recursului
să se realizeze numai prin avocat sau consilier juridic.
Soluţia normativă amintită urmăreşte impunerea unei
discipline procesuale şi evitarea introducerii unor
recursuri în mod abuziv sau informe şi corespunde
noii viziunii cu privire la recurs, având în vedere
specificul acestei căi extraordinare de atac, reflectat
în condiţiile de exercitare, în procedura, precum şi în
motivele de recurs, limitativ circumscrise respectării
legalităţii
21
.
Consecvent noii concepţii privind recursul,
proiectul propune reducerea numărului motivelor de
exercitare a acestei căi extraordinare de atac – ce
vizează exclusiv înfrângerea legalităţii, iar nu
chestiuni de fapt –, precum şi instituirea unor condiţii
stricte de exercitare – motivele neputând fi primite
decât dacă acestea nu au putut fi invocate pe calea
apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au
fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa
a omis să se pronunţe asupra lor.
Un alt element de noutate ce configurează
regimul acestei căi extraordinare de atac vizează
introducerea procedurii de filtrare a recursurilor, de
natură să evite supraîncărcarea nejustificată a
volumului de activitate a Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, prin formularea de recursuri vădit nefondate
sau care nu îndeplinesc cerinţele formale prescrise de
lege şi să permită instanţei supreme să exercite
controlul de legalitate doar în cazuri temeinic justi fi -
cate. Procedura de filtrare a recursurilor este de
compe tenţa unui complet format din trei judecători,
care decide asupra admisibilităţii în principiu a
recursului.
În cazul în care completul de filtru decide în
unanimitate că recursul nu îndeplineşte cerinţele de
formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea
lor nu se încadrează în cele prevăzute de lege ori că
recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz,
respinge recursul printr-o decizie motivată, care nu
este supusă niciunei căi de atac.
Dacă apreciază în unanimitate că recursul este
admisibil, dar problema de drept în cauză nu este
controversată sau face obiectul unei jurisprudenţe
constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
completul de filtru se poate pronunţa asupra fondului
recursului printr-o decizie definitivă.
În toate celelalte ipoteze, completul de filtru va
pronunţa o încheiere de admitere în principiu a
recursului, acesta urmând a fi soluţionat de un alt
complet care va judeca în fond recursul. Cu toate
acestea, proiectul prevede că părţile pot cere în mod
expres judecarea recursului de către completul de filtru.
Şi în privinţa soluţiilor pe care le poate pro -
nunţa instanţa de recurs, proiectul aduce unele
modificări de substanţă.
În primul rând, a fost eliminată soluţia modi fi -
cării hotărârii recurate, în caz de admitere a recursului
hotărârea urmând a fi casată, în tot sau în parte.
În cazul în care competenţa de soluţionare a
recursului aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
proiectul promovează regula casării cu trimitere,
instanţa supremă urmând a hotărî asupra fondului
pricinii în acele cazuri în care casează hotărârea
atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la
împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
2. Contestaţia în anulare şi revizuirea
Proiectul conservă, în linii generale, regle -
mentarea actuală privitoare la contestaţia în anulare şi
revizuire, valorificând, totodată, unele principii
dezvoltate de jurisprudenţă şi în doctrină.
Ca element de noutate legislativă, proiectul
instituie posibilitatea exercitării revizuirii în cazul în
care, după ce hotărârea judecătorească a devenit
definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat
asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate în
acea cauză, declarând neconstituţională prevederea
care a făcut obiectul excepţiei respective.
Acest nou caz de revizuire va fi complementar
unei viitoare reglementări a procedurii de soluţionare
a excepţiilor de neconstituţionalitate, care urmează a
elimina soluţia suspendării cauzei, aflate pe rolul
instanţei judecătoreşti, pe perioada soluţionării
excepţiei – soluţie care a transformat excepţia de
neconstituţionalitate într-un mijloc de şicană pro ce -
suală, utilizat mai ales pentru tergiversarea soluţio -
nării cauzelor
22
.
c) Asigurarea unei practici judiciare unitareReformarea sistemului procesual-civil a impus
cu necesitate, sub imperativul asigurării uniformizării
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 11
21
v. Expunerea de motive, p. 7.
22 ibidem
jurisprudenţei şi al predictibilităţii practicii judecă -
toreşti, şi instituirea unor mecanisme procedurale
pentru asigurarea unei practici judiciare unitare.
În acest scop, proiectul a urmărit două
coordonate fundamentale : amendarea dispoziţiilor
privitoare la recursul în interesul legii şi consacrarea
unui instrument procedural nou, anume sesizarea
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea
pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea
unor probleme de drept.
Cât priveşte instituţia recursului în interesul
legii, principalele noutăţi legislative preconizate de
proiect vizează lărgirea sferei persoanelor care pot
sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dobândind
calitate procesuală activă în această materie şi
Avocatul Poporului, precum şi colegiul de conducere
al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În scopul optimizării procedurii de soluţionare
a recursului în interesul legii, proiectul propune
“delegarea” unora dintre atribuţiile privind judecarea
acestei căi extraordinare de atac unui număr de trei
judecători raportori, însărcinaţi cu întocmirea unui
raport asupra recursului în interesul legii – ce va
cuprinde soluţiile diferite date problemei de drept şi
argumentele pe care se fundamentează, jurisprudenţa
relevantă a Curţii Constituţionale, a Curţii Europene
a Drepturilor Omului sau a Curţii de Justiţie a
Comunităţilor Europene, precum şi, când este cazul,
doctrina în materie şi opinia specialiştilor consultaţi.
Aceiaşi judecători raportori urmează a întocmi şi
motiva proiectul soluţiei propuse a fi dată recursului
în interesul legii.
Pentru a înlătura deficienţele constatate în
prezent în ceea ce priveşte durata soluţionării acestei
căi extraordinare de atac, proiectul propune
instituirea unor termene rezonabile cât priveşte
judecarea recursului în interesul legii (cel mult trei
luni de la data sesizării instanţei), motivarea (în
termen de cel mult 30 de zile de la pronunţare) şi
publicarea (în termen de cel mult 15 zile de la data
motivării) deciziei.
În acelaşi scop al unificării practicii judiciare,
proiectul preconizează introducerea unei instituţii noi
în dreptul procesual-civil român – sesizarea Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei
hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme
de drept –, care împrumută unele dintre trăsăturile
procedurii hotărârii preliminare instituite de dreptul
comunitar
23
.
Potrivit noii proceduri, un complet de judecată
al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel
sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în
ultimă instanţă, constatând că o problemă de drept de
care depinde soluţionarea cauzei respective nu a fost
dezlegată unitar în practica instanţelor va putea
solicita instanţei supreme să pronunţe o hotărâre prin
care să se dea o rezolvare de principiu problemei de
drept cu care a fost sesizată.
Ambele instituţii procesuale instituite în scopul
uniformizării jurisprudenţei presupun preexistenţa
unei practici judiciare neunitare, constând în
dezlegarea diferită dată aceleiaşi probleme de drept.
Însă, spre deosebire de recursul în interesul
legii, care, prin ipoteză, nu produce efecte asupra
hotărârilor judecătoreşti examinate, hotărârea
pronunţată în vederea dezlegării unei probleme de
drept produce efecte şi în cauza în legătură cu care a
fost pronunţată, având astfel un caracter pronunţat
preventiv, preîntâmpinând prelungirea stării de
incertitudine jurisprudenţială. Întrucât dezlegarea
dată, potrivit noii proceduri propuse, problemelor de
drept prin hotărârea pronunţată de Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie este obligatorie deopotrivă şi pentru
celelalte instanţe judecătoreşti, se poate conchide că
noua procedură va avea ca finalitate şi îndeplinirea
funcţiei rezervate instituţiei recursului în interesul
legii.
În ceea ce priveşte procedura de judecată,
proiectul prevede că sesizarea instanţei supreme se
face, din oficiu sau la cererea părţilor, după dezbateri
contradictorii, prin încheiere care nu este supusă
niciunei căi de atac. Similar recursului în interesul
legii, proiectul prevede desemnarea unui judecător
raportor, care va întocmi un raport asupra problemei
de drept supuse judecăţii, ce va fi comunicat părţilor,
acestea având posibilitatea de a depune, în scris,
punctele lor de vedere privind problema de drept
respectivă.
E) Procedura necontencioasă
Principalele noutăţi legislative preconizate în
această materie vizează instituirea numai a căii
ordinare de atac a apelului ce poate fi exercitată
împotriva încheierilor pronunţate în procedura
necontencioasă, precum şi consacrarea unor reguli
procedurale speciale privind eliberarea de copii de pe
hotărâri şi de pe alte înscrisuri şi regimul încheierilor
pentru eliberarea unor bunuri.
Studii, opinii, informări
12 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
23
v., cu titlu de exemplu, prevederile art. 234 din Tratatul
instituind Comunitatea Europeană şi ale art. 35 din Tratatul
privind Uniunea Europeană
F) Arbitrajul
Urmărind aceeaşi filozofie ca şi în cazul
medierii, a încurajării părţilor implicate într-un
conflict să recurgă la metode alternative de solu -
ţionare a litigiilor, dând curs principiului autonomiei
de voinţă a părţilor în ceea ce priveşte soluţionarea
unui conflict având ca obiect drepturi asupra cărora
acestea pot dispune, proiectul reconfigurează
arbitrajul, ca modalitate convenţională şi nejudiciară
de soluţionare a litigiilor.
Noua reglementare în materia arbitrajului
urmăreşte transformarea sa într-o instituţie practică
şi funcţională, care să contribuie la degrevarea
instanţelor de numeroase cauze. Şi în instrumentul de
prezentare şi motivare a proiectului se face vorbire
despre configurarea acestei proceduri alternative de
soluţionare a conflictelor ca o procedură atractivă,
suplă şi modernă care, prin flexibilitate şi celeritate,
să aibă efecte benefice în sensul reducerii volumului
de activitate al instanţelor judecătoreşti
24
.
Reglementarea arbitrajului menţine consa -
crarea principiului autonomiei de voinţă al părţilor în
supunerea unui litigiu arbitrajului, pe calea unei
convenţii arbitrale, precum şi libertatea de a deter -
mina modul de organizare şi de desfăşurare a arbitra -
jului. Totodată, proiectul instituie posibilitatea
soluţionării, pe calea arbitrajului, şi a litigiilor în care
sunt părţi persoanele juridice de drept public.
Sunt de semnalat şi modificările propuse – din
raţiuni de celeritate, cât şi din considerente vizând
simplificarea procedurii – în ceea ce priveşte inter -
venţia instanţei, convenţia arbitrală şi constituirea
tribunalului arbitral.
Cât priveşte primul aspect, proiectul consacră
o instanţă unică – tribunalul în circumscripţia căruia
va avea loc arbitrajul – competentă să intervină
pentru a rezolva problemele ce se pot ivi în orga -
nizarea şi desfăşurarea arbitrajului, astfel încât
competenţa în această materie să nu fie împărţită, ca
în prezent, între instanţe de grad diferit. Pentru
asigurarea celerităţii soluţionării incidentelor privi -
toare la arbitraj, s-a propus ca hotărârea pronunţată
de tribunal, cu procedura ordonanţei preşedinţiale, să
nu fie supusă niciunei căi de atac.
În ceea ce priveşte convenţia arbitrală, este de
semnalat reglementarea mai flexibilă a condiţiei
formei scrise a convenţiei arbitrale – care se consi -
deră îndeplinită atunci când recurgerea la arbitraj a
fost convenită prin schimb de corespondenţă,
indiferent de forma acesteia, sau prin schimb de acte
procedurale ori când existenţa acesteia a fost pretinsă
în scris de una dintre părţi şi nu a fost contestată de
cealaltă –, precum şi delimitarea mai clară a tipurilor
de convenţie arbitrală.
În ceea ce priveşte tribunalul arbitral, trebuie
evidenţiate reglementările referitoare la eliminarea
condiţiei cetăţeniei române pentru arbitri (condiţie
devenită incompatibilă cu stadiul actual de dezvoltare
a relaţiilor comerciale internaţionale), regimul
incompatibilităţii arbitrilor – prin trimiterea la dis -
poziţiile dreptului comun aplicabile în materia
incompatibilităţii şi prin introducerea unor cazuri
particulare în care arbitrii pot fi recuzaţi. De
ase menea, pentru a evita prelungirea procedurii
arbitrale în cazul în care arbitrii ar fi indisponibili, s-a
propus numirea obligatorie a unui supleant pentru
fiecare arbitru. În scopul înlăturării complicaţiilor şi
tergiversărilor generate de constituirea completului
de divergenţă, prin proiect se propune ca numărul
arbitrilor să fie întotdeauna impar.
Trebuie semnalată şi reglementarea mai clară a
sancţiunii caducităţii arbitrajului pentru depăşirea
termenului de soluţionare a litigiului, cu menţiunea
că neinvocarea în termen a caducităţii sau declaraţia
expresă a părţilor că renunţă la caducitate fac ca
sancţiunea amintită să devină inoperantă.
Referitor la procedura arbitrală, sunt de notat
trimiterea expresă la principiile fundamentale ale
procesului civil, care se aplică şi arbitrajului în
măsura în care sunt compatibile cu acesta, regle men -
tarea modului în care tribunalul arbitral îşi verifică
din oficiu competenţa, propunerea ca hotărârea prin
care tribunalul arbitral se declară necompetent să nu
fie supusă niciunei căi de atac, pentru a favoriza
soluţionarea rapidă a litigiului, precum şi eliminarea
obligativităţii ca deliberarea să aibă loc cu partici -
parea personală a tuturor arbitrilor, în condiţiile în
care mijloacele moderne de comunicare (telefon,
e-mail) permit participarea la deliberare şi fără
prezenţa personală a arbitrului.
Referitor la controlul jurisdicţional al hotărârii
arbitrale, proiectul prevede competenţa curţii de apel
de a judeca acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale,
precum şi caracterul definitiv al hotărârii pronunţate
de curtea de apel în soluţionarea acţiunii în anulare.
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 13
24
v. Expunerea de motive, p. 8
G) Executarea silită
1. Reglementări generale
Scopul noii reglementări procesual-civile în
materia executării silite constă în executarea promptă
şi efectivă a titlurilor executorii obţinute în cadrul
procesului de fond ori, după caz, recunoscute ca atare
de lege sau consfinţite de instanţa judecătorească, în
condiţiile respectării stricte a drepturilor procesuale
ale părţilor, atât ale creditorului şi debitorului, cât şi
ale oricărei alte persoane interesate
25
.
Cartea dedicată executării silite este
restructurată substanţial, reformarea acestei materii
impunând realizarea unei sistematizări riguroase,
care ţine cont de cele două forme de executare,
respectiv urmărirea silită indirectă asupra tuturor
bunurilor urmăribile ale debitorului, prin
sechestrarea, poprirea şi vânzarea lor, pe de o parte,
şi executarea silită directă, prin predarea silită a
bunurilor aparţinând creditorului, dar aflate în
mâinile debitorului, pe de altă parte.
Se preconizează instituirea caracterului de
drept comun în materia executărilor silite de orice fel
a reglementărilor ce vor fi introduse în proiect.
Proiectul consacră regula de principiu privind
respectarea dreptului la un proces echitabil şi în faza
executării silite prin instituirea obligaţiei statului de
a asigura executarea promptă şi efectivă a oricărui
titlu executoriu, precum şi a răspunderii acestuia
pentru repararea prejudiciului suferit din cauza
neîndeplinirii obligaţiilor ce îi incumbă.
În scopul asigurării unei reglementări
uniforme în materia executării silite a obligaţiilor
stabilite prin titluri executorii, proiectul propune
instituirea competenţei generale a executorului
judecătoresc de a efectua executarea silită a oricărui
titlu executoriu. O atare abordare este de natură să
promoveze egalitatea de tratament juridic a
subiectelor de drept din cadrul raporturilor juridice
de executare silită. Soluţia – de sorginte europeană –
acordă prioritate unităţii de reglementare, dată fiind
lipsa unor garanţii de obiectivitate şi privind
respectarea drepturilor părţilor în condiţiile existenţei
unor competenţe şi proceduri execuţionale paralele
26
.
Din considerente vizând, pe de o parte,
specificul raporturilor juridice fiscale şi al executării
obligaţiilor ce constituie venituri ale bugetului
general al Comunităţii Europene, iar, pe de altă parte,
necesitatea executării cu celeritate şi cu costuri
reduse a acestor obligaţii, proiectul exceptează
obligaţiile menţionate de la regula mai sus amintită.
În consecinţă, competenţa şi procedura de executare
silită a creanţelor reprezentând impozite, taxe,
contribuţii, amenzi şi alte sume ce constituie venituri
ale bugetului general consolidat urmează a fi
reglementate prin lege specială – abordare, de altfel,
de tradiţie în dreptul român
27
.
Proiectul delimitează în mod expres sfera
hotărârilor executorii şi a hotărârilor definitive,
preconizându-se renunţarea la categoria hotărârilor
„irevocabile”, care pe plan european nu este cu nos -
cută şi care este susceptibilă de confuzii în practică,
creând dificultăţi în stabilirea statutului unor hotărâri
susceptibile de a fi atacate pe calea unei căi
extraordinare de atac
28
.
Soluţii legislative noi sunt promovate şi în
privinţa instituţiei intervenţiei altor creditori, fiind
reglementate condiţiile generale, termenul de
intervenţie, procedura şi efectele intervenţiei, în
cadrul urmăririi silite, a altor creditori ai debitorului,
indiferent dacă aceştia au sau nu un titlu executoriu
sau, după caz, sunt ori nu creditori garantaţi sau
privilegiaţi.
Raţiunea reglementărilor propuse în materia
mai sus amintită vizează realizarea unui echilibru
între interesele creditorilor urmăritori şi cele ale
creditorilor care doresc să intervină în cursul unei
urmăriri silite pentru a face acte de executare sau doar
pentru a participa la distribuirea sumelor rezultate din
urmărire, conform ordinii de preferinţă a creanţelor
prevăzută de lege. Soluţiile normative preconizate
urmăresc, pe de o parte, apărarea intereselor
creditorilor care au pornit urmărirea silită de a nu fi
surprinşi şi nici forţaţi să reia urmărirea în cazul în
care din sumele încasate în urma valorificării
bunurilor urmărite, creanţele acestora n-ar putea fi
acoperite, iar, pe de altă parte, conservarea dreptului
Studii, opinii, informări
14 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
25 idem, p. 9
26
v. şi Recomandarea Comitetului de Miniştri al Consiliului
Europei (2003) 17 către statele membre privitoare la executarea
hotărârilor judecătoreşti. Recomandarea poate fi consultată la
adresa de internet: http://www.coe.int/t/e/legal_affairs/legal_co-
operation/operation_of_justice/enforcement_of_judgments/2003
r17.pdf.
27
Amintim, cu titlu de exemplu, Codul de procedură fiscală al
României din 1942, publicat în Monitorul Oficial al României
nr. 78 din data de 1 aprilie 1942 şi Decretul nr. 221/1960 cu
privire la executarea silită împotriva persoanelor fizice a plăţii
impozitelor şi a taxelor neachitate în termen şi a creanţelor
băneşti ale organizaţiilor socialiste, precum şi cu privire la
executarea confiscării, publicat în Buletinul Oficial nr. 10 din
data de 1 iulie 1960.
28
v. Expunerea de motive, loc. cit.
celorlalţi creditori chirografari ai debitorului de a
putea participa la urmărire şi, mai ales, la distribuirea
sumelor obţinute din valorificarea bunurilor urmărite,
în vederea împărţirii acestora proporţional cu
valoarea creanţelor fiecăruia
29
.
În privinţa efectelor împlinirii termenului de
prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită,
proiectul dezvoltă reglementarea de lege lata,
propunând totodată şi soluţii normative cu caracter
de noutate. Astfel, împlinirea termenului de
prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită va
avea ca efecte pierderea puterii executorii a titlului
executoriu şi stingerea dreptului de a obţine
executarea silită. În cazul hotărârilor judecătoreşti şi
arbitrale, dacă dreptul material la acţiune este
imprescriptibil sau nu s-a prescris, creditorul va putea
obţine un nou titlu executoriu, pe calea unui nou
proces, fără a i se putea opune excepţia autorităţii de
lucru judecat.
Printre alte reglementări, de generală aplica -
bilitate, cu caracter de noutate în materia executării
silite, mai pot fi amintite cele privind subiectele de
drept participante la procedura de executare silită,
consolidarea rolului Ministerului Public în această
fază procesuală, amânarea şi restrângerea executării
silite.
2. Executarea silită indirectă
a) Urmărirea silită mobiliarăProiectul propune unele soluţii legislative noi
în această materie, cum ar fi cele privitoare la
vânzarea titlurilor de valoare şi a unor bunuri cu
regim de circulaţie special, publicitatea vânzării prin
consacrarea unor modalităţi noi de aducere la
cunoştinţa publicului a vânzării – ziare, reviste sau
alte publicaţii existente, destinate comercializării
unor bunuri de natura celor scoase la vânzare, precum
şi pe pagini de internet deschise în acelaşi scop.
Poprirea cunoaşte o reglementare detaliată în
proiect, fiind de amintit în acest sens dispoziţiile pri -
vind efectul înfiinţării popririi, publicitatea popririi,
procedura de validare a popririi şi efectele acesteia.
Proiectul propune reintroducerea dispoziţiilor
privind urmărirea veniturilor generale ale imobilelor,
ţinându-se seama de noul sistem de publicitate
imobiliară, bazat pe cartea funciară, şi de faptul că,
din motive economice, vânzarea imobilului nu ar fi
eficientă, deoarece existenţa unor contracte de
închiriere sau de arendare de lungă durată ar face
să scadă preţul de vânzare şi interesul pentru cum -
părare
30
.
b) Urmărirea silită imobiliarăReglementarea acestei modalităţi de executare
silită poartă amprenta decisivă a noului sistem de
publicitate imobiliară, bazat pe cartea funciară, extins
prin Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare
nr.7/1996, la nivelul întregii ţări, menit să asigure
consolidarea proprietăţii imobiliare şi securitatea
creditului ipotecar. De asemenea, la redactarea solu -
ţiilor normative în această materie s-a ţinut cont de
reglementările noului Cod civil în materia cărţii
funciare
31
.
Cât priveşte obiectul urmăririi silite imobiliare,
proiectul propune o soluţie legislativă cu caracter de
noutate, menită să împiedice efectuarea unor
executări silite abuzive, constând în posibilitatea
urmăririi bunurilor imobile ale debitorului pentru
creanţe având o valoare de până la 5.000 lei, stabilite
prin titlu executoriu, doar în cazul în care debitorul nu
are alte bunuri urmăribile.
Proiectul promovează regula urmăririi imo -
bilelor pe corpuri de carte funciară în întregimea lor.
Spre deosebire de reglementarea actuală, în
sistemul noului Cod de procedură civilă, licitaţia
propriu-zisă şi adjudecarea nu asigură dobândirea
imediată a imobilului, ci numai o dobândire provi-
zorie în folosul adjudecatarului, pentru a da posibili -
tatea debitorului, terţului dobânditor şi oricărei alte
persoane interesate de a ataca, pe calea contestaţiei
la executare, actul de adjudecare, în cazul în care
vânzarea le-ar fi prejudiciabilă. Odată adjudecarea
rămasă definitivă, adjudecatarul dobân deşte un drept
real inatacabil, care nu mai poate fi contestat pe nicio
altă cale
32
.
c) Eliberarea şi distribuirea sumelor realizateprin urmărirea silită
Şi în această materie, proiectul preconizează
promovarea unor soluţii legislative noi, dintre care ar
putea fi semnalate cele privind procedura de
declarare a creanţelor statului sau ale unităţilor
administrativ-teritoriale şi procedura de distribuire a
sumei rezultate din vânzarea bunurilor urmărite.
În esenţă, noua procedură de distribuire
debutează prin stabilirea de către executorul jude -
cătoresc a unui termen în cadrul căruia creditorii
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 15
29 idem, p. 10.
30 idem, pp. 10-11
31 idem, p. 11
32 ibidem
interesaţi au obligaţia de a depune titlurile de creanţă,
urmată de întocmirea proiectului de distribuire, ţinând
seama de ordinea de preferinţă prescrisă de lege.
Debitorul şi creditorul au posibilitatea de a formula, în
scris, obiecţiuni cu privire la proiectul de distribuire, caz
în care executorul judecătoresc va încerca concilierea
părţilor. Dacă se ajunge la un acord al părţilor,
executorul va lua act de acest acord şi va proceda la
repartizarea sumelor potrivit înţelegerii părţilor.
Partea nemulţumită de proiectul de distribuire
întocmit în urma încercării de conciliere poate
formula contestaţie – cale de atac guvernată de reguli
particulare în raport cu cele aplicabile contestaţiei la
executare din dreptul comun.
În cazul în care nu există obiecţiuni cu privire
la proiectul de distribuire sau acestea sunt respinse,
proiectul amintit devine definitiv, iar executorul
judecătoresc va putea proceda la distribuirea sumei
rezultate din vânzarea bunurilor urmărite.
3. Executarea silită directă
Una dintre soluţiile legislative cu caracter de
noutate propusă prin proiect priveşte ipoteza în care,
prin hotărâre judecătorească, s-a dispus atribuirea sau
s-a prevăzut obligaţia de a preda un imobil, de a-l lăsa
în posesie ori în folosinţă. În acest caz, proiectul
instituie o prezumţie legală, în sensul că obligaţia
amin tită cuprinde şi obligaţia de evacuare a
imobilului respectiv.
Tot cu titlu de noutate, proiectul, din raţiuni
umanitare şi de protecţie socială, instituie interdicţia
evacuării din imobilele cu destinaţie de locuinţă între
data de 1 decembrie şi până la data de 1 martie a
anului următor. Prin excepţie, se va putea proceda la
evacuare în cazul în care creditorul face dovada, în
condiţiile legislaţiei locative, că el şi familia sa nu au
la dispoziţie o locuinţă corespunzătoare ori că
debitorul şi familia sa au o altă locuinţă cores -
punzătoare în care s-ar putea muta de îndată.
De asemenea, proiectul tratează şi ipoteza
reocupării în mod abuziv a imobilului. Astfel, dacă
debitorul se reinstalează sau ocupă în mod abuziv,
fără niciun titlu, imobilul din care a fost evacuat sau
pe care a fost obligat să-l lase creditorului, acesta va
putea fi evacuat din nou, printr-o nouă cerere
formulată, însă, în temeiul aceluiaşi titlu executoriu,
fără somaţie şi fără nicio altă formalitate prealabilă.
În considerarea dificultăţilor materiale şi
personale de executare a titlurilor executorii având
ca obiect încredinţarea minorilor, stabilirea
programului de vizitare a acestora şi alte măsuri de
ocrotire privitoare la aceştia
33
, proiectul preconizează
introducerea unor reglementări noi privitoare la
executarea hotărârilor judecătoreşti referitoare la
minori. Dacă debitorul nu execută obligaţia de a lăsa
ca minorul să fie preluat de către creditor ori se opune
la exercitarea dreptului celuilalt părinte de a avea
legături personale cu minorul, executorul, la cererea
creditorului, va sesiza instanţa de executare în
vederea aplicării unei amenzi civile.
În cazul în care, în termen de o lună de la
comunicarea încheierii de aplicare a amenzii civile,
debitorul nu execută obligaţia sa, executorul
judecătoresc va putea proceda la executarea silită.
Proiectul propune ca executarea silită a
obligaţiilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti
referitoare la minori să se efectueze în prezenţa unui
reprezentant al direcţiei generale de asistenţă socială
şi protecţie a copilului şi, când este necesar, a unui
psiholog desemnat de aceasta. Proiectul instituie, de
asemenea, interdicţia adresată oricărei persoane de a
brusca minorul sau de a exercita presiuni asupra lui
pentru a realiza executarea.
În cazul în care însuşi minorul refuză în mod
categoric să îl părăsească pe debitor sau manifestă
aversiune faţă de creditor, instanţa competentă va
putea dispune, la cererea reprezentantului direcţiei
mai sus amintite, un program de consiliere psi -
hologică a minorului, pentru o perioadă ce nu poate
depăşi trei luni.
H) Proceduri speciale
Proiectul propune reformarea şi resiste ma -
tizarea substanţială a materiei procedurilor speciale.
Se preconizează cuprinderea în proiect a unor
proceduri speciale reglementate, de lege lata, în alte
acte normative (procedura de declarare a morţii,
procedura punerii sub interdicţie, ordonanţa de plată),
precum şi, ca element de noutate, introducerea a trei
proceduri (procedura evacuării din imobilele deţinute
sau ocupate fără drept, procedura privitoare la
înscrierea drepturilor dobândite în temeiul uzuca piunii
şi procedura cu privire la cererile de valoare redusă).
În materia divorţului, proiectul promovează
reglementări noi privind procedura divorţului pe baza
cererii acceptate de pârât, procedura divorţului
determinat de starea de sănătate a unuia dintre soţi şi
procedura divorţului pentru separarea în fapt
îndelungată. Tot cu titlu de noutate legislativă, trebuie
semnalate şi noile reglementări privitoare la cererea
privind acordarea de despăgubiri pentru prejudicii
Studii, opinii, informări
16 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
33 idem, p. 12
materiale şi morale, ca urmare a desfacerii căsătoriei,
precum şi cererea pentru obligarea la prestaţii
compensatorii între foştii soţi.
Reglementări procedurale noi sunt propuse şi
în cazul partajului judiciar, instituindu-se reguli mai
accesibile părţilor pentru soluţionarea cererilor de
împărţeală, prin promovarea principiului soluţionării
litigiului în temeiul învoielii părţilor. Principiile şi
interpretările dezvoltate în practica judiciară şi în
doctrină privitoare la procedura împărţelii judiciare,
precum şi regulile dezvoltate de practica vânzării prin
bună învoială a bunurilor la licitaţie dobândesc
caracter normativ, fiind reglementate, ca atare, în
mod expres
34
. O altă modificare legislativă de
substanţă este preconizată şi în ceea ce priveşte
efectele hotărârii de partaj, care, potrivit proiectului,
va avea efect constitutiv.
În ceea ce priveşte procedura ordonanţei
preşedinţiale, ca elemente de noutate legislativă pot fi
amintite: consacrarea normativă a condiţiei de
admisibilitate privind “aparenţa de drept”, stabilirea
duratei măsurii dispuse pe această cale (până la
soluţionarea litigiului asupra fondului, în cazul în care
hotărârea nu cuprinde nicio asemenea menţiune şi nu
s-au schimbat împrejurările de fapt), calea de atac –
apelul, nesuspensiv de executare –, consacrarea
expresă a efectelor ordonanţei preşedinţiale atât în
raport cu o altă cerere de ordonanţă preşedinţială, cât
şi în relaţie cu cererea privind fondul dreptului.
La elaborarea procedurii ordonanţei de plată
au fost avute în vedere soluţiile normative instituite
de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.119/2007
privind măsurile pentru combaterea întârzierii
executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte
comerciale
35
, care a transpus în dreptul intern
Directiva Parlamentului European şi a Consiliului
Uniunii Europene nr. 2000/35/CE privind combaterea
întârzierii efectuării plăţilor în cazul tranzacţiilor
comerciale.
În ceea ce priveşte cauţiunea judiciară, poate
fi menţionată, cu titlu de noutate legislativă,
reglementarea privind posibilitatea constituirii
cauţiunii din instrumente financiare, care pot servi ca
instrumente de plată, ori din drepturi de ipotecă
imobiliară sau mobiliară ori dintr-o creanţă ipotecară,
cu acordul expres al beneficiarului cauţiunii.
Proiectul preconizează instituirea unei
proceduri – simplificate, facultative şi sumare –
privitoare la evacuarea din imobilele deţinute sau
ocupate fără drept. Potrivit proiectului, cererea de
evacuare se soluţionează de urgenţă, în camera de
consiliu, iar hotărârea cuprinzând obligaţia de
evacuare este executorie, fiind supusă numai apelului.
În cadrul acestei proceduri speciale, pârâtul nu poate
formula cerere reconvenţională, de chemare în
judecată a altei persoane sau în garanţie, pretenţiile
sale urmând a fi valorificate numai pe cale separată.
Sunt propuse, de asemenea, reglementări procedurale
speciale privind judecarea cererilor având ca obiect
încetarea abuzului de folosinţă, efectuarea reparaţiilor
şi restrângerea folosinţei spaţiului închiriat, care
urmează a fi soluţionate cu procedura ordonanţei
preşedinţiale, dată, în toate cazurile, cu citarea părţilor.
Potrivit noii proceduri referitoare la înscrierea
drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii,
competenţa soluţionării cererilor în această materie
aparţine judecătoriei în circumscripţia căreia este situat
imobilul. Instanţa dispune emiterea unei somaţii, care
este supusă formalităţilor de publicitate. În termen de
şase luni de la efectuarea formalităţilor menţionate,
persoanele interesate pot formula opoziţie. În cazul în
care nu au fost formulate opoziţii sau dacă cel înscris
în cartea funciară este decedat, şi-a încetat existenţa
juridică sau a renunţat la judecată, instanţa, după
ascultarea martorilor şi verificarea îndeplinirii
condiţiilor prevăzute de lege, se pronunţă asupra
cererii prin încheiere, dată fără citarea părţilor. În cazul
în care s-au formulat opoziţii la cererea de înscriere,
acestea se comunică reclamantului pentru a formula
întâmpinare; cererea se soluţionează în şedinţă publică,
cu citarea reclamantului şi a oponenţilor. În temeiul
încheierii sau al hotărârii judecătoreşti de primă
instanţă, reclamantul poate cere înscrierea provizorie a
dreptului ce a uzucapat. Reclamantul este considerat
proprietar de la data înscrierii, în condiţiile legii, în
cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit în
temeiul uzucapiunii.
Noua procedură cu privire la cererile de
valoare redusă a avut drept model legislativ
prevederile Regulamentului Parlamentului European
şi al Consiliului Uniunii Europene nr.861/2007 pri -
vind stabilirea unei proceduri europene cu privire la
cererile cu valoare redusă, edictat în scopul simpli -
ficării şi accelerării soluţionării litigiilor transfron -
taliere având ca obiect creanţe de valoare redusă
36
.
Spre deosebire de Regulamentul nr.861/2007, al cărui
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 17
34 idem, p. 14
35
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din
data de 31 octombrie 2007
36
Pentru o analiză comparativă a reglementărilor naţională şi
comunitară în materia cererilor de valoare redusă, v. I. Leş,
Reglementări naţionale şi comunitare privitoare la soluţionareacererilor de valoare redusă, în: Revista Română de Drept Privat,
nr. 1/2009, pp. 117-131
domeniu de aplicare este circumscris litigiilor având
ca obiect creanţe a căror valoare nu depăşeşte 2.000
Euro, reglementarea propusă se aplică cererilor a
căror valoare nu depăşeşte suma de 10.000 lei.
I) Procesul civil internaţional
Proiectul preconizează includerea în cuprinsul
său şi a unor norme privind procesul civil
internaţional, care, ca regulă, au încorporat regulile
procedurale regăsite, de lege lata, în Legea
nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor
de drept internaţional privat
37
. Ţinând seama de
dinamica materiei reglementărilor privind procesul
civil internaţional la nivel comunitar şi nu numai,
dispoziţiile propuse urmează a se aplica proceselor
de drept privat cu elemente de extraneitate numai în
măsura în care prin tratatele internaţionale la care
România este parte sau prin dreptul Uniunii
Europene nu se prevede altfel.
III. CO�CLUZII
În mod firesc, noile soluţii legislative propuse
prin proiectul noului Cod de procedură civilă
reclamă, pe de o parte, dublarea acestora cu măsuri de
ordin financiar, logistic, organizatoric, precum şi cu
orice alte măsuri de natură să asigure punerea
efectivă în aplicare, iar, pe de altă parte, din raţiuni de
corelare legislativă, revizuirea reglementărilor
speciale în materie procesual-civilă.
Proiectul nu include norme finale şi tranzitorii,
optându-se, ca soluţie legislativă, pentru adoptarea
unei legi speciale pentru punerea în aplicare a noului
Cod de procedură civilă. Se preconizează ca măsurile
necesare punerii în aplicare a noului Cod de
procedură civilă şi a noului Cod civil să facă obiectul
unei singure reglementări, astfel încât codurile
amintite să intre în vigoare la aceeaşi dată
38
.
În acest context, ţinându-se seama de importanţa
şi complexitatea legii pentru punerea în aplicare a
noului Cod civil şi a noului Cod de procedură civilă,
din perspectiva numărului mare de instituţii
reglementate ori amendate prin noile norme de drept
substanţial şi procesual-civil, conexiunii instituţiilor sau
a materiilor reglementate, precum şi a impactului
asupra unui număr semnificativ de categorii socio-
profesionale care vor suporta influenţa directă a noilor
reglementări şi care trebuie să fie pregătite să le aplice,
au fost iniţiate deja demersurile necesare demarării
procesului de elaborare a proiectului legii amintite.
Rămânând, în esenţă, un instrument de lucru
adresat profesioniştilor în drept, anticipăm că viitorul
Cod de procedură civilă va avea un impact pozitiv şi
asupra mediului economic şi de afaceri, prin creşterea
calităţii şi eficienţei activităţii de judecată:
impulsionarea soluţionării mai rapide a litigiilor,
deblocarea raporturilor juridice aflate în impas,
clarificarea promptă şi mai previzibilă a situaţiilor
juridice litigioase, o mai rapidă şi eficientă procedură
de executare silită sunt premise pentru un sistem
judiciar care să contribuie la consolidarea unui mediu
de afaceri mai dinamic. Sporirea calităţii actului de
justiţie, incluzând obiectivele care străbat ca un
veritabil fir roşu întreaga propunere de reglementare
– scurtarea perioadei de soluţionare a proceselor,
respectarea cerinţelor procesului echitabil, executarea
promptă şi efectivă a hotărârilor judecătoreşti –,
trebuie să fie rezultatul unui efort comun, concertat.
Mai exact, ştiut fiind faptul că vocaţia unei
reglementări de a asigura un cadru legislativ modern,
coerent şi complet nu se termină odată cu edictarea
legii, este de netăgăduit că succesul aplicării unei
asemenea reglementări este condiţionat de buna
conlucrare a tuturor celor cărora aceste norme li se
adresează, într-un demers colectiv, de înţelegere şi
asumare cu bună-credinţă a literei şi spiritului legii,
demers care trebuie să implice nu doar „legiuitorul”
ori factorii de decizie din „vârful ierarhiei”, ci pe toţi
cei chemaţi să aplice aceste norme, de la profe -
sioniştii dreptului – de la magistraţi, avocaţi, notari,
organe de executare –, până la reprezentanţii
mediului de afaceri, societatea civilă, toţi cetăţenii.
Acest efort comun, corelat, trebuie să însemne, pe
lângă luarea tuturor măsurilor necesare punerii în
aplicare a noilor norme, dovada reformării unor
mentalităţi şi a unei atitudini pozitive şi bazate pe
buna-credinţă faţă de schimbare, a înţelegerii
importanţei pe care adoptarea noului Cod de
procedură civilă o are pentru sistemul juridic
românesc, prin contribuţia la crearea unei justiţii
moderne, credibile şi previzibile, precum şi la
modernizarea societăţii româneşti.
Studii, opinii, informări
18 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
37
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din
data de 1 octombrie 1992.
38
v. Expunerea de motive a proiectului Legii privind Codul de
procedură civilă, p. 18 şi Expunerea de motive a proiectului Legii
privind Codul civil (document ce poate fi consultat la adresa de
internet: http://webapp.senat.ro/pdf/09L259EM.pdf), p. 29.
CO�CEPTUL DE DEZVOLTARE
DURABILĂ
Dezvoltarea durabilă este definită de Comisia
Brundtland, încă din 1987, prin „satisfacereanevoilor prezentului, fără a compromite posibilitățilegenerațiilor viitoare de a-și satisface nevoile”. Este
o strategie complementară Agendei Lisabona, tot
pentru creștere economică și locuri de muncă.
Acest concept implică interesul dezvoltării a
noi surse de energie și minimizarea reziduurilor care
afectează mediul. Combustibilii fosili se prezintă ca
o resursă finită și economic limitată, inducând emisii
ce afectează mediul și contribuie la schimbarea
climatului. Un sistem energetic durabil trebuie să
integreze surse de energie regenerabile și lanțuri de
ardere cu emisii reduse, accesibile la costuri
acceptabile. Dezvoltarea durabilă necesită generarea
echilibrului între dezvoltarea economică, echitatea
socială și protecția mediului, în toate regiunile
planetei. Acest concept nu poate deci să se
concretizeze fără o reală voință politică a unui număr
cât mai mare de țări.
Dezvoltarea Durabilă („sustainable development”în lb. engleză) înseamnă calitate mai bună a vieții
acum și pentru generațiile viitoare. Conform viziunii
dezvoltării durabile, progresul integrează obiective
imediate și pe termen lung, acțiuni locale și globale,
probleme economice și de mediu, toate fiind
inseparabile. O astfel de viziune asupra societății nu
va putea fi impusă doar prin politici, societatea în
ansamblu trebuind să adopte anumite principii
(politice, economice, sociale, de gândire).
Uniunea Europeană are o Strategie de
Dezvoltare Durabilă, care își propune obiective și
acțiuni clare, legate de șapte priorități, majoritatea de
mediu: schimbarea climatică și energia curată,
transportul durabil, consumul și producția durabile,
conservarea și managementul resurselor naturale,
sănătatea publică, incluziunea socială, demografia și
migrația, sărăcia, provocările dezvoltării durabile la
nivel global.
O chestiune controversată este relația Stra -
tegiei de Dezvoltare Durabilă cu Agenda Lisabona
pentru creștere economică și locuri de muncă.
Complementar strategiei Uniunii Europene pentru
reforme socio-economice, definită la Consiliul
European din anul 2000 – Agenda Lisabona –
Uniunea Europeană a adoptat și o strategie la fel de
ambițioasă pentru Dezvoltare Durabilă. Sperăm ca
Uniunea Europeană să nu procedeze ca în proverbul
românesc care spune “cine aleargă după doi iepuri nu
prinde nici unul”. Cu toate că Uniunea Europeană
afirmă explicit că dezvoltarea durabilă este principiul
dominant al politicilor Uniunii Europene, în realitate,
chestiunea competitivității economice a Uniunii
Europene în fața globalizării a ajuns să domine
agenda politică. Noua Strategie Lisabona a devenit
principalul obiectiv al Comisiei Barroso.
Cei trei piloni ai Strategiei Lisabona (com -
petitivitate economică, incluziune socială și protecția
mediului) au fost comparați adesea cu „trei copii”,
dintre care unul – competitivitatea – primește mai
multă atenție. În acest proces, strategia de dezvoltare
durabilă a ajuns chiar să fie redusă la pilonul de
mediu al Strategiei Lisabona. Totuși, în prezentarea
sa dedicată evaluării strategiei, pre ședintele Barroso
a subliniat importanța dimensiunii durabilității.
“Strategia de Dezvoltare Durabilă și StrategiaLisabona se întăresc reciproc”, a spus Barroso.
DESPRE STRATEGIA DE DEZVOLTARE
DURABILĂ
Uniunea Europeană și-a formulat pentru prima
oară strategia de dezvoltare durabilă la Consiliul
European de la Göteborg, din 2001. Deși tratatele
Uniunii Europene conțin strategii de dezvoltare
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 19
Dezvoltarea durabilă
prof. univ. dr. Emilian M. DOBRESCU
secretar științific, Secția de științe
economice, juridice și sociologie
Academia Română
durabilă, implementarea lor efectivă a rămas o
problemă. Încă din februarie 2005, Comisia a constatat
că multe tendințe nesustenabile continuă să se agraveze.
În 2005, Comisia a început o evaluare a Strategiei
pentru Dezvoltare Durabilă. A publicat o evaluare critică
a progreselor realizate din 2001 și a trasat câteva
orientări. Exercițiul a evidențiat câteva tendințe de
înrăutățire a situației, în privința schimbărilor climatice,
a sănătății publice, a sărăciei și a excluderii sociale în
creștere, ca și a exploatării exagerate a resurselor
naturale și a pierderii biodiversității. În iunie 2005, șefii
de stat și de guvern din Uniunea Europeană au adoptat
o declarație în privința principiilor pentru dezvoltare
durabilă, care afirmă explicit că „noua StrategieLisabona este o componentă esențială a obiectivuluidominant al dezvoltării durabile”.
În iunie 2006, Consiliul European a adoptat o
strategie revizuită. Concluziile Consiliului au marcat
începutul unui parteneriat între Uniunea Europeană,
statele membre, societatea civilă și mediul de afaceri,
având ca scop atingerea obiectivelor dezvoltării
durabile. Consiliul a constatat că progresele erau
modeste, chiar dacă la nivel de politici, atât UE cât și
statele progresaseră semnificativ, în special în
privința schimbărilor climatice și a energiei curate.
Consiliul European a salutat, pe 14 decembrie
2007, raportul de progres al Comisiei și a insistat
asupra nevoii de a da prioritate măsurilor de
implementare. De asemenea, s-a ajuns la concluzia
că Strategia UE privind dezvoltarea durabilă și
strategiile naționale din domeniul dezvoltării durabile
trebuie legate mai îndeaproape.
STRATEGIA �AȚIO�ALĂ
PE�TRU DEZVOLTAREA DURABILĂ
A ROM�IEI (S�DDR)
Strategia Națională pentru Dezvoltare
Durabilă este un document programatic, realizat
conform exigențelor Uniunii Europene, de către
Guvernul României prin Ministerul Mediului și
Dezvoltării Durabile, în colaborare cu Programul
Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, prin intermediul
Centrului Național pentru Dezvoltare Durabilă. În
ședința Guvernului din 24 iunie 2008 a fost
prezentată “Strategia �ațională pentru Dezvol -
tarea Durabilă a României – orizonturi 2013-
2020-2030”. Documentul stabilește obiective
con crete pentru trecerea la un nou model de dezvol -
tare, bazat pe cunoaștere și inovare și stabilește
direcțiile principale de acțiune pentru însușirea și
aplicarea principiilor dezvoltării durabile în perioada
imediat următoare. Strategia propune o viziune a
dezvoltării durabile a României în perspectiva
următoarelor două decenii, cu obiective care trans -
cend durata ciclurilor electorale. Reuniunea finală, a
cincea, a Consiliului Național pentru Dezbatere
Publică, a avut loc la data de 3 iulie 2008, pentru a
marca încheierea, în linii generale, a procesului de
elaborare a proiectului de revizuire a Strategiei
Naționale pentru Dezvoltare Durabilă a României.
SNDDR este prima strategie integratoare produsă de
România în calitate de stat membru al Uniunii
Europene. Transpunerea în viață a conceptului de
dezvoltare durabilă, ca orientare generală a Uniunii
Europene și ca politică de stat a României presupune
un efort de reevaluare continuă a premiselor
acceptate. În conformitate cu prevederile Strategiei
pentru Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene, un
raport de evaluare a implementării Strategiei pentru
Dezvoltare Durabilă a României va fi înaintat către
Comisia Europeană o dată la doi ani, începând cu
2011. Rapoartele vor fi însoțite de propuneri și
recomandări privind eventuala modificare a orien -
tărilor generale, politicilor și priorităților Strategiei
Uniunii Europene în materie.
Procesul de elaborare a Strategiei a demonstrat
valoarea implicării active a tuturor factorilor politici
și sociali. Această implicare va continua, în mod
transparent, într-o formă de organizare permanentă
propusă în Partea V-a, în forma curentă a Strategiei.
Procedura de evaluare colegială (peer review) a
Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă de
către instituții relevante din alte state care au adoptat
procese strategice comparabile, va fi declanșată în
paralel, conform recomandării exprese, conținute în
Strategia Uniunii Europene de Dezvoltare Durabilă
și conform practicii statelor membre. Pe durata în
care Strategia se află în faza de proiect, sunt așteptate
noi contribuții de concretețe pe text, în dorința de a
obține un document cu adevărat reprezentativ pentru
viziunea națională a dezvoltării durabile în urmă -
toarele două decenii.
Produsul Intern Brut al României pe locuitor a
fost în 2007 de 41% din media celorlalte țări din
Uniunea Europeană. Potrivit Strategiei, până în 2020,
România trebuie să recupereze decalajele din toate
domeniile socio-economice, astfel încât să ajungă la
nivelul actual al statelor membre ale Uniunii
Europene până în 2030.
Principalele propuneri ale S�DDR
1. Varianta finală a Strategiei Naționale pentru
Dezvoltare Durabilă propune crearea unui Minister
al Energiei și Resurselor și instituirea unui oficiu
independent pentru monitorizarea și supravegherea
Studii, opinii, informări
20 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
pieței de energie. Această instituție ar putea fi creată,
eventual, prin reorganizarea Ministerului Economiei
și a Ministerului Finanțelor Publice.
2. Pentru implementarea strategiei este
necesară instituirea unui Comitet Interdepartamental
de Dezvoltare Durabilă, la nivel executiv, prezidat de
un viceprim-ministru sau de primul-ministru, care să
coordoneze toate domeniile și ministerele, dar și
instituțiile de cercetare care contribuie la imple -
mentarea strategiei. Acest comitet trebuie să asigure
legătura atât cu Comisia Europeană, cât și cu alte
instituții europene din domeniu. Anual, Comitetul va
prezenta Parlamentului un raport privind
monitorizarea indicatorilor dezvoltării durabile și a
stadiului în care se află România an de an.
3. S-a propus crearea și a unui Consiliu
Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă, care să aibă
un Secretariat Permanent și să fie constituit prin
decizia Parlamentului, ca organism autonom, dar
finanțat de la bugetul de stat și care să funcționeze
sub egida Academiei Române. Acesta are rolul de a
prezenta anual Parlamentului un raport privind
dezvoltarea durabilă în România, pentru a “existapermanent o referință din lumea științifică și asocietății civile asupra a ceea ce se întâmplă înRomânia”. Raportul conține propriile evaluări și
recomandări de acțiune.
4. Un alt organism propus spre înființare este
Institutul Național de Planificare Strategică, impor -
tant pentru că este necesară o coroborare a strategiilor
și o elaborare a strategiei fundamentate.
5. Pentru accelerarea progresului, Strategia are
în vedere diminuarea unor deficiențe, precum
participarea scăzută la muncă a femeilor din zonele
rurale sau disparitățile accentuate în dezvoltarea
regională.
Documentul preliminar privind dezvoltarea
teritorială durabilă și integrată, pe termen mediu și
lung a fost prezentat public pe 11 noiembrie 2008.
Conceptul strategic de Dezvoltare Teritorială
România 2030 stabilește liniile directoare de
dezvoltare teritorială a României la scară regională,
interregională și națională, corelând conceptele de
coeziune si competitivitate. În urma strângerii a
numeroase propuneri din partea mediului academic
și a instituțiilor de resort, acest concept a devenit
Strategia de Dezvoltare Teritorială a României.
Conceptul este menționat și în Planul Național de
Dezvoltare a României și în Cadrul Strategic
Național de Referință, ca un document necesar pentru
asigurarea dimensiunii teritoriale în alocarea și
cheltuirea fondurilor structurale europene. Una din
problemele importante abordate în document este
legată de evoluția polilor de creștere. Dezvoltarea
acestor poli înseamnă o dezvoltare puternică a unor
zone care atrag și zona rurală, pe o arie de 60-70 km
cel puțin. Dar, pe lângă aceste zone, trebuie să avem
grijă și de orașele mai mici, care au un potențial de
dezvoltare. Comisia Europeană a acceptat ca și
celelalte orașe cu minimum 10.000 de locuitori să
poată accesa fondurile structurale. În cadrul acestui
sub-domeniu al Programului Operațional Regional
primesc finanțare, pe baza planurilor integrate de
dezvoltare urbană, proiectele care vizează:
– reabilitarea infrastructurii urbane și
îmbunătățirea serviciilor urbane, inclusiv transportul
urban (infrastructura publică urbană, transport și
mobilitatea populației, patrimoniul cultural mondial
– UNESCO, național și local, din mediul urban);
– dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri;
– reabilitarea infrastructurii sociale.
Aprobarea și implementarea S�DDR
În data de 12 noiembrie 2008, Guvernul a
aprobat Strategia �ațională pentru DezvoltareDurabilă la orizontul anilor 2013-2020-2030.
Documentul urmează prescripțiile metodologice ale
Comisiei Europene și reprezintă un proiect comun al
executivului, realizat prin intermediul Ministerului
Mediului și Dezvoltării Durabile, al Programului
Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, precum și al
Centrului Național pentru Dezvoltare Durabilă.
Strategia stabilește obiective concrete pentru trecerea,
într-un interval de timp rezonabil și realist, la un nou
model de dezvoltare propriu Uniunii Europene și larg
împărtășit pe plan mondial – cel al dezvoltării durabile.
Elaborarea Strategiei este rezultatul obligației asumate
de România, în calitate de stat membru al Uniunii
Europene, conform obiectivelor convenite la nivel
comunitar, în special cele statuate în Tratatul de
aderare, în Strategia Lisabona pentru creștere și locuri
de muncă și în Strategia reînnoită a Uniunii Europene
pentru Dezvoltare Durabilă din 2006. În urma
dezbaterii cuprinzătoare a proiectului la nivel național
și regional, cu implicarea activă a factorilor interesați
și cu sprijinul conceptual al Academiei Române,
Strategia propune o viziune a dezvoltării României în
perspectiva următoarelor două decenii, cu obiective
care transcend durata ciclurilor electorale și
preferințele politice conjunc turale:
– Orizont 2013: încorporarea organică a prin -
cipiilor și practicilor dezvoltării durabile în ansam -
blul programelor și politicilor publice ale României;
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 21
– Orizont 2020: atingerea nivelului mediu ac -
tual al țărilor Uniunii Europene la principalii indica -
tori ai dezvoltării durabile;
– Orizont 2030: apropierea semnificativă a
României de nivelul mediu din acel an al țărilor
membre UE.
Îndeplinirea acestor obiective strategice asi -
gură, pe termen mediu și lung, o creștere economică
ridicată și, în consecință, o reducere substanțială a
decalajelor economico-sociale dintre România și
celelalte state membre ale Uniunii Europene. Prin
prisma indicatorului sintetic prin care se măsoară
procesul de convergență reală, se creează astfel
condițiile ca produsul intern brut pe cap de locuitor al
României să depășească în anul 2013, media UE din
acel moment, să se apropie de media UE în anul 2020
și să fie ușor superior nivelului mediu european în
anul 2030.
Direcțiile principale de acțiune, detaliate pe
sectoare și orizonturi de timp sunt:
– corelarea raţională a obiectivelor de dezvol -
tare, inclusiv a programelor investiţionale în profil
inter-sectorial şi regional, cu potenţialul şi capacitatea
de susţinere a capitalului natural;
– modernizarea accelerată a sistemelor de
educaţie şi formare profesională, sănătate publică şi
servicii sociale, ţinând seama de evoluţiile demo -
grafice şi de impactul acestora pe piaţa muncii;
– folosirea generalizată a celor mai bune
tehnologii existente, din punct de vedere economic şi
ecologic, în deciziile investiţionale; introducerea
fermă a criteriilor de eco-eficienţă în toate activităţile
de producţie şi servicii;
– anticiparea efectelor schimbărilor climatice
şi elaborarea din timp a unor planuri de măsuri pentru
situaţii de criză, generate de fenomene naturale sau
antropice;
– asigurarea securităţii şi siguranţei alimentare
prin valorificarea avantajelor comparative ale
României, fără a face rabat de la exigenţele privind
menţinerea fertilităţii solului, conservarea biodiver -
sităţii şi protejarea mediului;
– identificarea unor surse suplimentare de
finanţare pentru realizarea unor proiecte şi programe
de anvergură, în special în domeniile infrastructurii,
energiei, protecţiei mediului, siguranţei alimentare,
educaţiei, sănătăţii şi serviciilor sociale;
– protecţia şi punerea în valoare a patri mo -
niului cultural şi natural naţional;
– racordarea la normele şi standardele euro -
pene privind calitatea vieţii.
Pentru a duce la îndeplinire obiectivele şi
măsurile formulate în Strategie, o Hotărâre de Guvern
stabileşte mecanismele de implementare, monito -
rizare şi raportare la nivelul autorităţilor publice,
precum şi cele de consultare a societăţii civile şi a
cetăţenilor pe întreg parcursul procesului. În anul
2009 a început procesul de reeva luare complexă a
documentelor programatice, a strategiilor şi pro gra -
melor naţionale, sectoriale şi regionale, pentru a le
pune de acord cu principiile şi practicile dezvoltării
durabile, precum şi cu evoluţia dinamică a regle -
mentărilor Uniunii Europene. Pentru aceasta s-au luat
următoarele măsuri: a) instituirea la nivel executiv a
unui Comitet Interdepartamental pentru Dezvoltare
Durabilă, sub coordonarea directă a Primului-ministru,
incluzând ministerele şi alte instituţii centrale im -
plicate în implementarea Stra tegiei; b) stabilirea
obligaţiei Comitetului Inter departamental de a pre -
zenta Parlamentului României, un raport anual asupra
modului de implementare a Strategiei, pe baza mo -
nitorizării indicatorilor dez vol tării durabile conveniţi
la nivelul UE, precum şi a indicatorilor specifici,
adaptaţi la condiţiile con crete ale României; c)
statuarea obligaţiei Comite tului Interdepartamental
de a prezenta Comisiei Europene un raport complet
asupra implementării Strategiei la fiecare doi ani,
începând cu luna iunie 2011; d) instituirea unui
Consiliu Consultativ pentru Dez vol tare Durabilă,
alcătuit din personalităţi cu prestigiu recunoscut şi
competenţe specifice repre zentând comunitatea
ştiinţifică şi academică, precum şi socie tatea civilă,
consiliu care va funcţiona sub egida Academiei
Române.
De asemenea, acest consiliu va prezenta Parla -
mentului României un raport anual, complementar
celui prezentat de Comitetul Interdepartamental,
privind implementarea Strategiei, conţinând propriile
evaluări şi recomandări de acţiune. Organismele de -
sem nate de Consiliul Consultativ, respectiv de Comi -
tetul Interdepartamental vor elabora un plan de
măsuri concrete, cu responsabilităţi, resurse şi ter -
mene de execuţie precise privind acţiunile de infor -
mare, comunicare şi diseminare a celor mai bune
practici din experienţa României şi a altor state mem -
bre ale Uniunii Europene, legate de implementarea
obiectivelor dezvoltării durabile.
Studii, opinii, informări
22 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
I. SCURTĂ PRIVIRE ASUPRA EVOLUȚIEI
SISTEMULUI LEGISLATIV AL U�IU�II
EUROPE�E
Plecând de la Tratatele fondatoare a ceea ce azi
a devenit Uniunea Europeană (1951, 1958) și trecând
prin tratatele ulterioare care le-au adaptat continuu în
fața provocărilor realităților continentului (1965,
1986, 1992, 1997, 2001, 2007), s-a constatat că
instituțiile europene nu au reprezentat o oglindă
fidelă si cumulativă a organizării juridice interne a
statelor membre, ci au căutat soluții proprii si
originale de funcționare a acestei entități.
Tratatul de la Paris a fundamentat sistemul
instituțional al Uniunii Europene, înființându-se
Înalta Autoritate, Consiliul Special de Miniștri,
Adunarea Comună Parlamentară și Curtea de Justiție.
Tratatele de la Roma au schimbat denumirea Înaltei
Autorități în Comisie, iar competența decizională în
materie de legiferare aparținea Consiliului de
Miniștri. Comisia avea prerogative de inițiere a
proiectelor legislative și de executare a măsurilor
adoptate de Comunitățile Europene. Adunarea
Parlamentară, compusă la acea vreme din delegați ai
Parlamentelor naționale, avea doar un rol consultativ
în cadrul procedurii de legiferare, existente la acel
moment – procedura de consultare.
Ulterior, implementarea prevederilor Tratatelor
constitutive a evidențiat necesitatea schimbării
modului de repartizare a competențelor legislative
între instituțiile implicate în procesul decizional, cu
precădere între Parlament – ai cărui membri au
început să fie aleși prin vot universal direct de către
cetățenii europeni – și Consiliu – ca reprezentant al
statelor membre și apărător al intereselor individuale
ale acestora. Astfel, Actul Unic European, având ca
obiectiv declarat, definitivarea „pieței interne”, a
revizuit Tratatele de la Roma, prin schimbarea
procedurii decizionale în cadrul Consiliului, creșterea
numărului domeniilor în care acesta poate lua decizii
cu majoritate calificată
1
în loc de unanimitate,
extinderea competențelor Parlamentului European,
prin instituirea unei noi proceduri legislative –
procedura de cooperare. Față de prima procedură de
legiferare, cooperarea – atribuind Parlamentului
posibilitatea respingerii poziției Consiliului, într-o a
doua lectură – a obligat practic Consiliul să adopte
propunerea legislativă inițială doar cu unanimitate.
Actul Unic European, urmărind creșterea rolului și
importanței Parlamentului în procesul de adoptare a
actelor comunitare, a introdus și procedura avizului
conform
2
, care se aplică într-un număr restrâns de
materii, cum ar fi acordurile internaționale sau
aderarea de noi state membre.
Avizul conform presupune aprobarea obli -
gatorie a Parlamentului pentru ca propunerea
legislativă să poată fi adoptată de Consiliu. Tratatul
de la Maastricht (TUE), creând Uniunea Europeană
pe cei trei „piloni”, reafirmă (în cadrul primului pilon)
noul statut al Parlamentului European în procesul
decizional, consolidându-l prin instituirea procedurii
codeciziei. Având ca punct de plecare procedura
cooperării, codecizia adaugă o a treia etapă în „naveta
legislativă” Parlament-Consiliu, prin instituirea unui
comitet de conciliere care să elaboreze un proiect
comun, în cazul în care cele două instituții nu au reușit
să ajungă la consens la primele două lecturi. Totodată,
Tratatul de la Maastricht extinde domeniile de
adoptare a actelor comunitare cu majoritate calificată
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 23
1
„Nu există cuvinte pentru a accentua suficient, importanţa
folosirii votului prin majoritate calificată, în loc de unanimitate,
pentru evoluţia procesului de integrare” – Tudorel Ştefan,
Beatrice Andreşan-Grigoriu, Drept comunitar, Bucureşti, Ed.
C.H.Beck, 2007, p.17
2
Numită şi „procedura avizării obligatorii” – idem, p.77
Procedura codeciziei în dreptul comunitar
drd. Maria-Luiza MANEA
consilier
Consiliul Legislativ
în cadrul Consiliului. Referindu-ne la procesul de
legiferare unional, acest Tratat rezumă traseul
legislativ al proiectelor actelor comunitare – cu
relațiile interinstituționale aferente – în cadrul
„metodei comunitare”: Comisia Europeană propune,
Consiliul și Parlamentul adoptă, iar Curtea de Justiție
monitorizează aplicarea și conformitatea
3
.
Tratatul de la Amsterdam, amendând Tratatul
de la Maastricht (TUE) și Tratatul instituind
Comunitățile Europene (TCE), consolidează încă o
dată, rolul Parlamentului European în cadrul
procedurii codeciziei, schimbă repartizarea voturilor
în Consiliu și extinde domeniile de decizie prin
majoritate calificată. Tratatul operează modificări în
cadrul structurii pilonilor comunitari, transferând în
pilonul I unele materii care figurau în pilonul III,
respectiv competențele referitoarela vize, azil,
imigrare și alte măsuri privind libera circulație a
persoanelor.
Tratatul de la Nisa, având ca scop pregătirea
Uniunii Europene pentru o nouă extindere – a cincea
– cu alte 10 state, a revizuit Tratatele sub patru
aspecte: componența Comisiei Europene, repar ti -
zarea voturilor în Consiliu, în favoarea celor mai
numeros populate state membre și redistribuirea
voturilor între cele 25/27 state membre, noi domenii
în care deciziile sunt luate cu majoritate calificată,
cooperarea consolidată. Pentru Parlamentul
European, a fost ajustat numărul de locuri alocate
pentru fiecare actual și viitor stat membru, iar
procedura codeciziei a fost extinsă la noi domenii.
După eșecul Tratatului instituind o Constituție
pentru Europa, Tratatul de la Lisabona încearcă să
relanseze reformele instituționale unionale,
modificând Tratatul privind Uniunea Europeană și
Tratatele CE, fără însă a le înlocui.
Dacă va fi ratificat de toate statele membre,
după intrarea în vigoare a acestui tratat, cea mai
importanta schimbare adusă funcționării Consiliului
Uniunii Europene se va referi la procedura de luare a
deciziilor, respectiv votul cu majoritate calificată din
Consiliu ar fi extins la noi domenii, iar începând din
anul 2014, calcularea majorității calificate se va baza
pe sistemul dublei majorități, a statelor membre și a
populației, reflectând astfel dubla legitimitate a
Uniunii. Dubla majoritate se obține atunci când o
decizie este luată prin votul a 55% din statele membre,
reprezentând cel puțin 65% din populația Uniunii.
Parlamentul European va avea puteri sporite in
domeniul adoptării legislației, a bugetului și a
aprobării acordurilor internaționale. Procedura
codeciziei, numită „procedura legislativă ordinară” se
va aplica majorității politicilor europene, iar
Parlamentul va avea competențe decizionale egale cu
cele ale Consiliului – fapt reflectat și în formula
introductivă de adoptare a actelor comunitare, care va
deveni: ”Parlamentul European și Consiliul, hotărând
în conformitate cu procedura legislativă ordinară...”
în loc de actuala „Consiliul, hotărând conform
procedurii prevăzute la art.251...”. Tratatul menține și
procedura avizului conform, Parlamentul trebuind să
dea avizul asupra tuturor acordurilor internaționale
referitoare la aspecte care țin de procedura legislativă
ordinară, înainte de adoptarea de către Consiliu.
Urmărind evoluția procesului legislativ al
Uniunii Europene, se constată că schimbările
importante în mecanismul de adoptare a actelor
comunitare au vizat, în principal, acordarea unei
competențe sporite Parlamentului European care,
Studii, opinii, informări
24 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
3
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cazul Matthewscontra Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de �ord –
neorganizarea, în Gibraltar, de alegeri pentru Parlamentul
European (1999), a precizat următoarele: Curtea trebuie să aibă
în vedere natura sui generis a Comunităţilor Europene, care nu
respectă în totalitate modelul clasic în privinţa repartizării
competenţelor între executiv şi legislativ. Dimpotrivă, procesul
legislativ în CE implică participarea Parlamentului European,
Consiliului şi Comisiei Europene. Având în vedere că prin
Tratatul de la Maastricht, Parlamentul European nu mai are
atribuţii “de consultanţă şi de supraveghere”, eliminarea acestor
cuvinte trebuie să fie considerată ca o confirmare a faptului că
Parlamentul European e departe de a mai fi un organism pur
consultativ, ci un organism cu un rol decisiv în procesul legislativ
al Comunităţii Europene. Însă, rolul Parlamentului European în
procesul legislativ comunitar depinde de problemele care se
ridică în speţă. În cazul în care un regulament sau o directivă este
adoptată prin procedura de consultare (de exemplu, în temeiul
articolelor 99 sau 100 din Tratatul CE), Parlamentul European
poate fi în situaţia de a fi consultat. În astfel de cazuri, rolul
Parlamentului European este limitat. În cazul în care Tratatul CE
prevede utilizarea procedurii prevăzute la articolul 189c pentru
adoptarea unui act, poziţia Parlamentului European poate fi
respinsă cu unanimitate de Consiliu. Totuşi, în cazul în care
Tratatul CE solicită articolul 189b ca procedură de urmat,
Consiliul nu poate să treacă peste voinţa exprimată a
Parlamentului European. În cele din urmă, în cazul în care este
folosită procedura avizului conform (după cum se menţionează în
primul paragraf de la articolul 138b din Tratatul CE), în legătură
cu chestiuni cum ar fi aderarea noilor state membre sau
încheierea unor anumite tipuri de acorduri internaţionale, acordul
Parlamentului European este necesar, înainte ca măsura să poată
fi adoptată. Luând în considerare contextul legal în care
funcţionează Parlamentul European, Curtea a fost de părere că
Parlamentul European reprezintă principala formă de democraţie
şi responsabilitate politică în sistemul comunitar. Curtea
consideră că, indiferent de limitele sale, Parlamentul European,
care derivă din legitimarea democratică a alegerilor directe prin
vot universal, trebuie să fie privită ca acea parte, structură, a
Comunităţii Europene, care reflectă cel mai bine regimul politic
„veritabil democratic”.
plecând de la statutul de simplu observator, a devenit
partener egal, alături de Consiliul Uniunii Europene, în
procedura de legiferare unională. În special după
momentul Maastricht, participarea, în mod egal – la
adoptarea deciziilor – a cetățenilor Uniunii Europene
prin Parlamentul European, alături de statele membre
prin Consiliu, a fost evidentă și ireversibilă, poziție
confirmată nu numai în cadrul dezbaterilor doctrinare
sau în jurisprudență, dar și în statisticile efectuate ca
urmare a activităților legislative desfășurate de Consiliu
și Parlamentul European. Procesul de legiferare unional
poate fi asemănat acum cu un proces legislativ
caracteristic parlamentelor naționale bicamerale.
II. CODECIZIA � CADRUL PROCEDURII
DE LEGIFERARE U�IO�ALĂ
II.1. Sfera de aplicare a mecanismului
legislativ al codeciziei în cadrul politicilor
europene
Tratatul asupra Uniunii Europene, încercând
să ofere legitimitate democratică și transparență
procesului decizional al Uniunii Europene, con -
solidează rolul Parlamentului, introducând o nouă
procedură de legiferare – procedura codeciziei4 –(art.189b, devenit art.251 al Tratatului instituind
Comunitățile Europene). Având ca fundament
procedura cooperării, codeciziei îi este adăugată o a
treia lectură, prin instituirea unui comitet de
conciliere și devine treptat procedura obișnuită de
adoptare a actelor comunitare .
Politicile europene care, în vederea adoptării,
intrau sub incidența cooperării, au fost transferate, cu
mici excepții – politica economică și monetară – sub
procedura codeciziei. Aceasta viza inițial 15 domenii
de competență ale Comisiei Europene – piața internă,
sănătatea publică și protecția consumatorilor, măsuri
în domeniul educației și culturii, libera circulație a
lucrătorilor – numărul lor crescând considerabil prin
Tratatul de la Amsterdam – la 32 – transportul, lupta
antifraudă, politica de mediu, cooperarea vamală –,
Tratatul de la Nisa adăugând 8 articole care prevăd
adoptarea legislației în sistemul codeciziei –
cooperarea judiciară în materie civilă, politica
industrială, regimul partidelor politice la nivel
european. În prezent, procedura codeciziei acoperă
peste jumătate din legislația comunitară primară.
Articolele prevăzute de Tratatul instituind
Comunitățile Europene (astfel cum a fost amendat de
tratatele ulterioare), care cad sub incidența codeciziei,
sunt următoarele:
– art.12 – interzicerea oricărei discriminări pe
motiv de naţionalitate;
– art.13 – noi măsuri împotriva discriminării;
– art.18 – cetăţenie – dreptul cetăţenilor de a
circula şi de a-şi stabili reşedinţa în mod liber pe
teritoriul statelor membre;
– art.40 – libera circulaţie a lucrătorilor pe
teritoriul Comunităţii;
– art.42 – libera circulaţie a lucrătorilor –
securitatea socială a lucrătorilor emigranţi pe
teritoriul Comunităţii;
– art.44 – dreptul de stabilire;
– art.46 – dreptul de stabilire – tratament
special pentru cetăţeni străini;
– art.47 alin.(1) – iniţierea şi efectuarea de
activităţi ca lucrători liber-profesionişti;
– art.47 alin.(2) – măsuri privind lucrătorii
liber-profesionişti – modificarea legislaţiei naţionale;
– art.55 – dreptul de stabilire – servicii;
– art.62 alin.(2) – controlul la frontieră –
eliberarea vizelor; norme privind un regim uniform
de vize;
– art.63 alin.(1) – măsuri privind azilul;
– art.63 alin.(2) – măsuri privind refugiaţii şi
persoanele strămutate – protecţia temporară acordată
persoanelor strămutate din ţări terţe;
– art.65 – cooperarea judiciară în materie civilă
(cu excepţia dreptului familiei);
– art.71 alin.(1) – transporturi – reguli comune
transportului internaţional, condiţiile în care
transportatorii nerezidenţi pot presta servicii de
transport pe teritoriul unui stat membru, măsuri de
îmbunătăţire a siguranţei transporturilor;
– art.80 – transportul maritim şi aerian;
– art.95 – armonizarea pieţei interne;
– art.129 – ocuparea forţei de muncă – măsuri
de stimulare;
– art.135 – cooperarea vamală;
– art.137 – politica socială – sănătatea şi
siguranţa lucrătorilor, condiţiile de muncă, infor -
marea şi consultarea lucrătorilor, egalitatea între
bărbaţi şi femei, măsuri de încurajare a cooperării în
combaterea marginalizării sociale;
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 25
4
„Procedura codeciziei, introdusă de Tratatul de la Maastricht şi
revizuită de Tratatul de la Amsterdam, nu se regăseşte sub acest
nume nicăieri în Tratate (...). Procedura a devenit cunoscută sub
numele de codecizie datorită importanţei pe care o are
Parlamentul ca participant în procesul de legiferare.” – Tudorel
Ştefan, Beatrice Andreşan-Grigoriu, op.cit., p.74
– art.141 – politica socială – egalitatea şanselor
şi a remuneraţiei;
– art.148 – dispoziţii de implementare a
Fondului Social;
– art.149 – educaţie – măsuri de stimulare;
– art.150 – formare profesională;
– art.151 – măsuri pentru cooperarea statelor
membre în domeniul culturii;
– art.152 – sănătate publică – standarde
minime privind calitatea şi siguranţa organelor şi
substanţelor de origine umană, sânge şi derivate,
măsuri în domeniile veterinar şi fitosanitar destinate
protejării sănătăţii publice;
– art.153 – protecţia consumatorilor;
– art.156 – înfiinţarea şi finanţarea reţelelor
transeuropene;
– art.157 – măsuri de sprijin pentru domeniul
industrial;
– art.159 – acţiuni specifice în scopul coeziunii
economice şi sociale, altele decât Fondurile
Structurale;
– art.162 – dispoziţii de implementare a Fondului
European de Dezvoltare Regională;
– art.166 – programul-cadru pentru cercetare
şi dezvoltare tehnică;
– art.172 – cercetare – adoptarea programelor;
– art.175 – mediu – măsuri, adoptare şi
implementare programe;
– art.179 – cooperare pentru dezvoltare;
– art.191 – regimul partidelor politice la nivel
european şi normele privind finanţarea lor;
– art.255 – transparenţa – principii generale şi
limitarea accesului la documente;
– art.280 – măsuri antifraudă;
– art.285 – statistică;
– art.286 – protecţia informaţiilor – crearea
unui organism de supraveghere independent.
Procedura avizului conform rămâne aplicabilă
într-un număr mic de cazuri, cum ar fi art.11 alin.(2) al
Tratatului instituind Comunităţile Europene (TCE) –
cooperarea consolidată între statele membre când
aceasta are ca obiect un domeniu care intră în sfera de
aplicare a art.251, art.161 TCE – fonduri structurale,
art.11 al Tratatului privind Uniunea Europeană –
Tratatul de la Maastricht (TUE) – aderarea de noi state.
Procedura de consultare se aplică în domeniul
politicilor comunitare comune (cum ar fi agricultura
– art.37 TCE, concurenţa în sectorul privat – art.83
TCE), al chestiunilor instituţionale (numirea
membrilor Curţii europene de Conturi – art.247 TCE,
numirea preşedintelui şi membrilor Consiliului de
Administraţie al Băncii Centrale – art.112 TCE).
II.2. Etapele procedurii codeciziei
5
Procedura codeciziei, reglementată de Tratatul
de la Maastricht şi amendată de Tratatul de la
Amsterdam, este detaliată şi în Regulamentul
Parlamentului European
6
, la art.35, art.37, art.49-68.
De asemenea, colaborarea celor trei instituţii
implicate în procedura de legiferare a codeciziei a
condus la adoptarea unei Declaraţii comune privind
măsurile practice pentru noua procedură de codecizie
(1999), iar persoanele implicate în procesul de
legiferare din cadrul celor trei instituţii au elaborat
„Ghidul codeciziei”.
Plecând de la competenţa Comisiei Europene
de a iniţia legislaţie în toate domeniile prevăzute a fi
adoptate sub procedura codeciziei, aceasta debutează
cu transmiterea simultan, a propunerii legislative către
Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene.
II.2.1. Prima lectură
a) Parlamentul European îşi exprimă opinia
asupra propunerii legislative printr-un aviz în primă
lectură (fără limită de timp).
Pentru început, reprezentanţii grupurilor politice
din comisia parlamentară competentă desemnează un
raportor care are ca atribuţie elaborarea şi prezentarea
unui raport privind propunerea legislativă a Comisiei
Europene. Raportul este discutat/modificat şi adoptat
în plenul comisiei parlamentare cu majoritate simplă –
art. 251(2) din Tratatul instituind Comunităţile
Europene şi art. 34–40 şi 38–53 din Regulamentul de
pro ce dură al Parlamentului European. După ce
raportul a fost adoptat de comisia parlamentară, acesta
este introdus pe ordinea de zi a plenului Parlamentului
European, care votează, de asemenea, cu majoritatesimplă7. În şedinţa în plen, propunerea legislativă a
Comisiei Europene se discută pe baza raportului
adoptat de comisia parlamentară, care conţine
eventualele amendamente la propunere şi un proiect
Studii, opinii, informări
26 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
5
Sursa informaţiilor din prezentul capitol o constituie site-ul
Comisiei Europene – http://ec.europa.eu/codecision/index_ro.htm
6
http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-
//EP//TEXT+RULES-P+20080519+TOC+DOC+XML +V0//RO
7
În Parlamentul European, majoritatea simplă constă în
majoritatea membrilor prezenţi la vot, atât în cadrul comisiilor
parlamentare, în şedinţa în plen la prima lectură şi la a doua
lectură, precum şi pentru aprobarea textului comun preparat de
Comitetul de Conciliere.
de rezoluţie legislativă, prin care se propune aprobarea
– cu sau fără modificări – ori respingerea proiectului.
Deşi tratatul nu permite, în mod explicit,
Parlamentului European să respingă propunerea
Comisiei Europene de la prima lectură, art. 52 din
Regulamentul de procedură prevede situaţia în care,
propunerea Comisiei – astfel cum a fost modificată –
nu reuşeşte să obţină o majoritate la votul final. În acest
caz, Preşedintele Parlamentului European va suspenda
votul asupra Rezoluţiei legislative (care, în mod
normal, este luat după votul final privind propunerea
astfel cum a fost modificată) şi va solicita Comisiei
să-şi retragă propunerea. În cazul în care Comisia este
de acord, procedura legislativă va fi oprită. În cazul în
care Comisia refuză să-şi retragă propunerea, aceasta
este retrimisă la comisia parlamentară. În Tratatul
instituind Comunităţile Europene nu există nimic care
să împiedice Parlamentul European să adopte un raport
care conţine amendamente care practic schimbă total
fondul reglementării iniţiale a Comisiei. Însă, un astfel
de pas nu va opri obligatoriu procedura legislativă, iar
Comisia poate întotdeauna să prezinte o propunere
modificată, în timp ce Consiliul poate adopta o poziţie
comună.
Propunerea modificată a Comisiei – art. 250
alin. (2) al Tratatului instituind Comunităţile
Europene – permite Comisiei să îşi modifice pro pu -nerea legislativă, în conformitate cu amendamenteleParlamentului European care, în opinia sa, îmbună -
tăţesc propunerea iniţială sau sunt de natură să
faciliteze încheierea unui acord, deoarece în
conformitate cu Declaraţia comună privind noile
modalităţi practice în procedura de codecizie,
Comisia trebuie să îşi exercite dreptul de iniţiativă
într-un mod constructiv, cu scopul de a reconcilia
poziţiile Consiliului şi Parlamentului European.
Aşadar, Comisia poate să includă, în propunerea sa
amendată, acele modificări ale Parlamentului
European care corespund acestui scop reconciliant.
În etapa primei lecturi, Tratatul instituind
Comunităţile Europene nu a stabilit o limită de timp
în cadrul căreia, Parlamentul European să decidă
asupra proiectului. În practică, această etapă durează,
în medie, opt luni sau mai mult, în funcţie de
complexitatea politică sau tehnică a dosarelor.
b) Prima lectură a Consiliului (fără limită
de timp)
Consiliul îşi face cunoscută poziţia după ce
lucrările pregătitoare au avut loc în cadrul grupurilor
de lucru, formate din experţi ai statelor membre şi
prezidat de către statul membru care deţine
preşedinţia semestrială a Consiliului. Aceste lucrări
pregătitoare se desfăşoară concomitent cu activitatea
Parlamentului European. Consiliul finalizează poziţia
sa, pe baza propunerii Comisiei, modificată în cazul
în care este necesar, în funcţie de prima lectură a
Parlamentului European şi a modificărilor rezultate.
În funcţie de soluţia aleasă de Consiliu, se
poate ajunge la următoarele situaţii:
● Consiliul acceptă fără modificări propunerea
Comisiei, nemodificată de Parlamentul European ,
aşadar actul poate fi adoptat. Procedura legislativăse încheie.
● Consiliul acceptă toate amendamentele
Parlamentului European, acceptate de Comisie şi
încorporate în propunerea sa modificată, aşadar actulpoate fi adoptat. Procedura legislativă se încheie.
● în toate celelalte cazuri: când Consiliul nu
este de acord cu amendamentele Parlamentului
European sau când Consiliul intenţionează să mo di -
fice propunerea Comisiei care nu a fost amendată de
Parlamentul European, Consiliul adoptă o poziţie
comună (art.251 alin.(2) al Tratatului instituind
Comunităţile Europene).
În primele două cazuri, actul comunitar va fi
semnat de către preşedinţii şi secretarii generali ai
Consiliului şi Parlamentului European şi va fi
publicat în Jurnalul Oficial.
Pentru adoptarea poziţiei comune, Consiliul tre -
buie să voteze cu majoritate calificată
8
, cu excepţia do -
meniilor cultură, libera circulaţie a cetăţenilor, asi gurări
sociale şi coordonare a normelor care regle men tează
profesiile, pentru care este necesară unanimitatea.
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 27
8
Majoritatea calificată este îndeplinită în cazul în care:
– majoritatea statelor membre votează favorabil – 14 state
şi
– există un număr minim de 255 voturi favorabile – reprezentând
73,9 % din total (345).
De asemenea, un stat membru poate solicita să se confirme că
voturile favorabile reprezintă cel puţin 62 % din totalul populaţiei
Uniunii. Dacă se constată contrariul, decizia nu se va adopta. Cu
cât populaţia unei ţări este mai numeroasă, cu atât mai multe
voturi are ţara respectivă, dar numerele sunt ponderate în
favoarea ţărilor cu o populaţie mai redusă:
– Franţa, Germania, Italia şi Regatul Unit – 29;
– Polonia şi Spania – 27;
– România – 14;
– Ţările de Jos – 13;
– Belgia, Grecia, Portugalia, Republica Cehă şi
Austria, Bulgaria, Suedia – 10;
– Danemarca, Finlanda, Irlanda, Lituania şi
Slovacia – 7;
– Cipru, Estonia, Letonia, Luxemburg şi
Slovenia – 4;
– Malta – 3;
Total: 345
Parlamentul European este notificat cu privire
la poziţia comună în cadrul şedinţei imediat următoare
adoptării acesteia de către Consiliu, iar momentul
prezintă importanţă, deoarece termenele prevăzute în
Tratatul instituind Comunităţile Europene, pentru
etapele ulterioare ale procedurii, încep să curgă de la
primirea poziţiei comune a Consiliului de către
Parlamentul European. De asemenea, Comisia
Europeană transmite Parlamentului European, o
comunicare privind poziţia comună a Consiliului,
explicând motivele care au determinat-o să sprijine
sau să se opună poziţiei comune. După primirea
poziţiei comune a Consiliului, începe următoarea
etapă a procedurii codeciziei.
II.2.2. A doua lectură
a) A doua lectură a Parlamentului European –
3 luni +1
Conform Tratatului CE, Parlamentul trebuie să
se pronunţe în termen de trei luni (care poate fi
prelungit cu o lună) asupra poziţiei comune a
Consiliului.
Pentru început, preşedintele Parlamentului
European face un anunţ, în sesiune plenară, care
confirmă primirea poziţiei comune a Consiliului şi a
Comunicării Comisiei în acest sens. Termenul de trei
luni începe să curgă în ziua următoare primirii
poziţiei comune, conform art.57.
Procedura de lucru în comisia parlamentară,
pentru a doua lectură, este, în general, aceeaşi ca în
prima lectură, cu diferenţa că textul asupra căruia se
pronunţă este poziţia comună a Consiliului, şi nu
propunerea Comisiei. Comisia parlamentară
competentă – aceeaşi care a elaborat raportul din
prima lectură – emite acum “recomandarea pentru a
doua lectură”. Modificările propuse sunt supuse la
vot în comisia parlamentară, care decide, din nou, cu
majoritate simplă. În baza acestei recomandări se va pronunţa
plenul Parlamentului European. Însă, spre deosebirede prima lectură, adoptarea modificărilor în plen se
face, cu majoritate absolută (393 de voturi din 785). În funcţie de soluţia aleasă, există următoarele
situaţii:
● Dacă Parlamentul European adoptă poziţia
comună fără amendamente sau nu poate adopta
amendamente ca rezultat al lipsei majorităţii absolute la
vot sau nu ia o decizie în cadrul termenului prevăzutde Tratatul instituind Comunităţile Europene,
preşedintele Parlamentului European va declara
aprobarea poziţiei comune, iar actul va fi adoptat în
conformitate cu aceasta – art. 251 alin. (2) (a) din
Tratatul instituind Comunităţile Europene şi art. 67 din
Regulamentul de procedură al Parlamentului European.
Procedura legislativă se încheie. Intervine legiferarea
prin acceptare tacită.
În aceste cazuri, actul legislativ va fi transmis
spre semnare, preşedinţilor şi secretarilor generali ai
Parlamentului European şi Consiliului, şi va fi
publicată în Jurnalul Oficial.
● Dacă Parlamentul European respinge poziţia
comună – actul NU este adoptat – art. 251 alin. (2) (b)
din Tratatul instituind Comunităţile Europene; art. 61
din Regulamentul de procedură al Parlamentului
European. Procedura legislativă se încheie.
Spre deosebire de prima lectură, tratatul
conferă în mod explicit Parlamentului European
dreptul de a respinge poziţia comună a Consiliului.
Până în prezent, Parlamentul European nu a exercitat
această prerogativă.
● Dacă Parlamentul European propune
amendamente la poziţia comună, textul astfel modi -
ficat se transmite Consiliului şi Comisiei – art. 251
alin. (2)(c) din Tratatul instituind Comunitățile Europene
(TCE) şi art. 62 din Regulamentul de procedură al
Parlamentului European.
Avizul Comisiei cu privire la modificărileParlamentului European
Tratatul instituind Comunităţile Europene
(TCE) impune Comisiei să emită un aviz cu privire la
amendamentele Parlamentului European. Poziţia
Comisiei privind amendamentele Parlamentului
European va determina tipul de vot necesar în cadrul
Consiliului: în cazul în care Comisia a dat un aviz
negativ cu privire la cel puţin un amendament,
Consiliul va trebui să voteze în unanimitate pentru a
accepta poziţia Parlamentului European în inte gra -
litatea sa – art. 251 alin (2) (c) şi alin. (3) din Tratatul
instituind Comunităţile Europene.
b) A doua lectură a Consiliului – 3 luni +1
De la primirea amendamentelor Parlamentului
European, Consiliul are la dispoziţie o perioadă detrei luni (care poate fi prelungită cu încă o lună), în
interiorul căreia trebuie să se pronunţe. Termenul
curge de la momentul primirii oficiale a amen da -
mentelor Parlamentului European. Consiliul poate
adopta cu majoritate calificată amendamentele
Parlamentului European sau în unanimitate, în cazul
în care Comisia a emis un aviz negativ asupra
amendamentelor Parlamentului European. Există şi
în această etapă următoarele situaţii:
Studii, opinii, informări
28 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
● În cazul în care Consiliul aprobă poziţia
comună amendată de Parlamentul European, actul vafi adoptat sub forma poziţiei comune modificate –
art. 251 alin. (3) din Tratatul instituind Comunitățile
Europene. Procedura legislativă se încheie. Actul
legislativ va fi transmis spre semnare preşedinţilor şi
secretarilor generali ai Parlamentului European şi
Consiliului şi va fi publicat în Jurnalul Oficial.
● În cazul în care Consiliul nu aprobă amen -
damentele la poziţia comună sau perioada de trei luni,
prelungită a expirat şi Consiliul nu s-a pronunţat
asupra amendamentelor Parlamentului European –
Preşedintele Consiliului, cu acordul Preşedintelui
Parlamentului European, convoacă Comitetul deconciliere în termen de şase săptămâni (care poate fi
prelungit cu încă două săptămâni) – art. 251 alin. (3)
din Tratatul instituind Comunităţile Europene.
II.2.3. A treia lectură
Procedura de conciliere – 6+2 săptămâni
Comitetul de conciliere şi 6+2 săptămâni
Parlamentul European şi Consiliu.
Comitetul de conciliere reuneşte membrii
Consiliului sau reprezentanţii acestora şi un număr
egal de reprezentanţi ai Parlamentului European,
precum şi comisarul responsabil şi se întâlneşte,
alternativ, la sediul Parlamentului şi al Consiliului.
Negocierile – care se concentrează pe toate
amendamentele adoptate de Parlamentul European în
a doua lectură asupra poziţiei comune a Consiliului –
sunt efectuate în cadrul trialogurilor care implică mici
echipe de negociatori pentru fiecare instituţie.
Participanţii la aceste întâlniri raportează delegaţiilor
lor. „Textul comun” care rezultă este trimis pentru
aprobare delegaţiilor instituţiilor. Fiecare delegaţie la
Comitetul de conciliere aprobă textul comun în
conformitate cu propriile sale reguli: majoritatecalificată pentru delegaţia Consiliului (unanimitate în
cazul în care Tratatul prevede o excepţie) şi majoritatesimplă pentru delegaţia Parlamentului European.
Comisia Europeană, ca iniţiator al propunerii
legislative are un rol de mediere şi propune, în mod
frecvent, compromisuri. Principalul său scop este de
a reconcilia poziţiile celor doi co-legislatori şi de a
apăra, în măsura în care este posibil, interesele
generale prevăzute în tratat, şi în conformitate cu
propunerea sa.
În cazul în care Comitetul de conciliere ajunge
la un text comun, Parlamentul European şi Consiliul
trebuie să adopte actul în conformitate cu acesta,
fiecare în termen de 6 săptămâni (la care se mai pot
adăuga maxim 2 săptămâni).
● În cazul în care Parlamentul European (cu o
majoritate absolută a voturilor exprimate) şi Consiliul
(cu majoritate calificată) aprobă actul, în confor mi -
tate cu proiectul comun, procedura legislativă seîncheie.
● În cazul în care Parlamentul European şi/sau
Consiliul nu aprobă textul comun sau nu se pronunţă
în cadrul termenului legal –, actul NU se adoptă, iar
procedura se încheie – art. 251 alin.(5) şi (6) din
Tratatul instituind Comunităţile Europene.
II.3. Acceptarea tacită – modalitate de
adoptare legislativă în cadrul procedurii codeciziei
În cadrul celei de a doua lecturi, Tratatul
instituind Comunităţile Europene instituie pentru
Parlamentul European, un termen înăuntrul căruia
trebuie să se pronunţe asupra poziţiei comune a
Consiliului. Tăcerea legiuitorului după trecerea
termenului de 3 + 1 luni echivalează cu adoptarea
actului comunitar în forma poziţiei comune a
Consiliului. În acest stadiu al procedurii codeciziei,
tăcerea îmbracă forma acceptării tacite.
Această modalitate de legiferare a fost preluată
din procedura de cooperare, în cadrul căreia a fost
introdusă pentru prima dată o a doua lectură pentru
Parlamentul European. Termenul înăuntrul căruia
Parlamentul European trebuie să se pronunţe asupra
poziţiei comune a Consiliului este acelaşi şi anume,
3 + 1 luni. Parlamentul European poate să adopte în
mod expres textul, în limita termenului precizat sau
poate să îl adopte în mod tacit, nepronunţându-se în
termen. Însă, spre deosebire de codecizie, cooperarea
nu a presupus o veritabilă recunoaştere a calităţii de
legiuitor a Parlamentului European deoarece, dacă
Parlamentul European respingea, în a doua lectură,
poziţia comună a Consiliului, acesta putea totuşi
adopta textul legislativ, e adevărat, cu unanimitate de
voturi, lucru care nu mai este valabil in cazul
codeciziei. Astfel, daca Parlamentul European res -
pinge, în a doua lectură, poziţia comună a Consiliului,
acest lucru echivalează cu respingerea definitivă a
proiectului legislativ. De asemenea, faţă de codecizie,
când proiectul se consideră adoptat în mod direct de
către Parlamentul European în forma poziţiei comune
după trecerea termenului, în cazul cooperării – în
aceeaşi situaţie de adoptare tacită de către
Parlamentul European – actul este adoptat direct şi
definitiv de Consiliu.
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 29
Pe de altă parte, codecizia presupune şi o a treia
lectură, în care este prevăzută, din nou, tăcerea
legiuitorului după trecerea termenului de şase/opt
săptămâni. Tăcerea are însă efectul contrar celui expus
anterior, şi anume, de respingere a actului propus în
forma adoptată de comitetul de conciliere. Astfel, dacă
acest comitet nu ajunge să se pronunţe asupra unui
proiect comun în termenul legal de 6/8 săptămâni sau
dacă Parlamentul European şi Consiliul nu adoptă
actul conform cu poziţia comună, adoptată de comitet,
într-un nou termen de 6/8 săptămâni, ulterior celui în
care a deliberat Comitetul de conciliere, actul nu este
adoptat şi procedura legislativă se încheie.
Se poate constata, aşadar, o alternare a
semnificaţiei juridice a tăcerii. Dacă, în primul caz,
Tratatul Comunităţii Europene a urmărit celeritatea
adoptării actelor comunitare – prin instituirea
acceptării tacite ca modalitate de legiferare – în al
doilea caz, tăcerea dobândeşte, prin neadoptarea
actului comunitar, caracterul unei „sancţiuni”
adresate celor doi co-legislatori pentru imposibi -
litatea găsirii unui compromis asupra formei finale a
unui proiect legislativ. Utilizarea, în cadrul aceleiaşi
proceduri legislative, a celor două valori juridice total
contrare ale tăcerii generează unele întrebări legate
de o anumită inconsecvenţă a legiuitorului european
în utilizarea neunitară a acestui concept juridic. Dacă
în cadrul celei de-a doua lecturi, prezenţa tăcerii în
cadrul procedurii codeciziei pare să aibă semnificaţia
unei modalităţi tehnice de legiferare, încurajată a fi
folosită de legiuitor prin conferirea unei valenţe
pozitive – adoptarea tacită – şi chiar, prin prelungirea
termenului de reflecţie cu o lună, în cazul celei de-a
treia lecturi, atât tăcerea Comitetului de conciliere,
cât şi tăcerea celor doi co-legiuitori dobândeşte
semnificaţia cotidiană de negaţie a tăcerii –
neadoptarea actului. Văzută în lumina legitimităţii
democratice, a treia lectură este de dorit faţă de a
doua lectură, deoarece în a treia lectură pentru
adoptarea actului comunitar este necesară exprimarea
expresă a voinţei ambilor legiuitori, acceptarea tacită
nemaifiind valabilă in acest stadiu.
III. DOCTRI�Ă ŞI JURISPRUDE�ŢĂ
REFERITOARE LA CODECIZIE
A. Doctrină
De la momentul introducerii sale între
procedurile de adoptare a actelor comunitare,
codecizia a provocat multe polemici, în special ca
urmare a schimbării raportului de forţe între Consiliu
şi Parlament, respectiv atribuirii unor competenţe
ferme de legiuitor Parlamentului European, printre
altele prin „dreptul de a spune „nu”, fie la a doua
lectură, fie în timpul procesului de conciliere, drept
care a acordat Parlamentului statutul de negociator
pe care până atunci nu îl avusese...”
9
.
De asemenea, odată ce codecizia a început să
funcţioneze conform algoritmului instituit, ea a
început să facă obiectul criticilor, mai ales în ceea ce
priveşte transparenţa mecanismului decizional al
instituţiilor din perspectiva legitimităţii democratice
a procesului legislativ al Uniunii Europene.
În anul 1997, Francis Jacobs, specialist cu
vechime în cadrul Parlamentului European,
intitulându-şi una dintre lucrări „Proceduralegislativă a codeciziei: Un real pas înainte?”, a
analizat impactul acesteia sub aspectul democratizării
Uniunii Europene şi al eficienţei legislative, al
efectelor asupra funcţionării Parlamentului European,
al influenţei acestuia în procesul legislativ şi
decizional al Uniunii Europene, precum şi al
echilibrului instituţional.
Dacă din punct de vedere al legitimităţii
democratice este ştiut că principalul scop al
codeciziei introduse prin Tratatul de la Maastricht a
fost cel de a spori rolul Parlamentului European şi de
a deveni egalul Consiliului în procesul legislativ, din
punct de vedere al eficienţei legislative au existat
controverse şi chiar opinii conform cărora codecizia
ar fi dificilă şi ineficientă. Aceasta ar avea ca temei
lipsa unui dialog între Consiliu şi Parlament în ceea
ce priveşte stabilirea unei prime date de conciliere,
dar şi a faptului că cele două instituţii ar încerca să
ajungă la un compromis înainte de întâlnirile formale
presupuse de procedură, fapte care duc la mari
întârzieri în adoptarea actelor comunitare.
Este totuşi neîndoielnic faptul că la nivelul
Parlamentului European au fost înregistrate schim -
bări şi progrese în ceea ce priveşte organizarea
internă a acestuia ca urmare a noilor competenţe, prin
crearea unor noi structuri specializate, cum ar fi
Unitatea de Conciliere. Cu privire la ponderea
prezenţei Parlamentului European în balanţa deci -
zională unională, este evident că aceasta a fost întărită
– doar urmărind rata de acceptare a amen damentelor
Parlamentului European în procedura codeciziei faţă
de cooperare, în a doua lectură, se constată
Studii, opinii, informări
30 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
9
A se vedea Richard Corbett, Francis Jacobs, Michael
Shackleton, Parlamentul European, Bucureşti, Regia Autonomă
„Monitorul Oficial”, 2007, p.208
amendamente acceptate de Consiliu în proporţie de
75% faţă de 44%, iar în 12 din 48 de cazuri închise,
toate amendamentele Parlamentului European au fost
acceptate de Consiliu fără a mai fi necesară
concilierea.
În final, autorul consideră că procedura
codeciziei a adus avantaje pentru Parlamentul
European, care poate, acum, să influenţeze procesul
legislativ al Uniunii Europene, iar în ciuda
imperfecţiunilor – generate de aspecte politice şi
instituţionale – procedura a funcţionat în general
bine. Conform autorilor Henry Farell, şi Adrienne
Héritier
10
, deşi a depăşit – în mod pozitiv – aşteptările
iniţiale, codecizia a generat totuşi aspecte negative
care afectează transparenţa şi responsabilitatea
deciziilor, având în vedere că relaţiile dintre Consiliu
şi Parlament presupun o serie de întâlniri formale sau
semi-formale, care nu sunt întotdeauna „publice”.
Parlamentul a atras în mod repetat atenţia asupra
faptului că aceste întâlniri cu uşile închise, denumite
„trialoguri” subminează caracterul democratic al
procesului decizional. O altă latură negativă care
derivă din procedură este şi maniera de decizie în
cadrul Consiliului, unde statele mari pot influenţa
decizia prin intermediul membrilor lor în Parlamentul
European, manipulând, deci, procesul legislativ într-
un mod nedemocratic şi greu de depistat. Autorii
consideră că această varietate de relaţii şi dinamica
lor nu sunt întotdeauna bazate pe principii demo cra -
tice, numind acest proces „transformarea invizibilă a
codeciziei”, care a dus la schimbarea relaţiilor între
statele membre din Consiliu, făcând, în acelaşi timp
dificil pentru parlamentele naţionale să poată urmări
procesul decizional la nivelul Uniunii Europene.
Există însă în doctrină un curent, numit
„revizionist”, care consideră că Parlamentului
European, prin instituirea procedurii codeciziei, faţă
de procedura anterioară a cooperării, mai degrabă, i-a
fost micşorat, în mod semnificativ, decât crescut,
rolul în procesul de legiferare. Astfel, George
Tsebelis şi Geoffrey Garrett
11
, susţin că deşi
procedura a întărit atribuţiile „Camerei” – în mod
nominal – prin dreptul de veto, în practică, a fost
diminuat rolul efectiv al Parlamentului prin lipsa
posibilităţii acestuia de a iniţia „legislative agenda –setting”, dar şi prin faptul că, la finalul procedurii,
Consiliul poate dispune de posibilitatea de a oferi
Parlamentului soluţia „take-it-or-live-it”. Acest punct
de vedere nu a avut însă mulţi adepţi, dimpotrivă,
mulţi autori răspunzând acestei provocări prin analize
bazate pe raţionamente logice, dar şi practice.
Unul dintre aceştia a fost Roger Scully – în
studiul său „Schimbări instituţionale în UniuneaEuropeană: Maastricht şi Parlamentul European”/Institutional change in the European Union:Maastricht and the European Parliament, acesta
spune că motivaţia lui Tsebelis, de a reduce puterile
Parlamentului, ar putea fi interpretată ca „perversă”,
deoarece chiar dacă, într-adevăr, sub procedura
cooperării, influenţa Parlamentului European era în
întregime condiţionată de acceptul Comisiei
Europene, în noua procedură, comitetul de conciliere
este stabilit atât de Parlamentul European, cât şi de
Consiliu, rolul Comisiei, în acest punct, fiind în mod
semnificativ redus.
Concluzionând, autorul afirmă că dezvoltarea
codeciziei reprezintă – în mod evident – o parte din
procesul de democratizare a Uniunii Europene,
respectiv acela de creştere a atribuţiilor Parlamentului
European, iar nu de diminuare a acestora. Apare însă
o serioasă problemă a acestei instituţii, care este a
Uniunii Europene în general, aceea a incapacităţii de
a interacţiona cu cetăţenii europeni, construirea unui
suport popular pe fondul noului rol politic important,
trebuind să constituie preocuparea majoră a
Parlamentului European în anii care vor veni.
Hubert Iral
12
, în studiul său „Între forţele deinerţie şi progres: Co-decizia în legislaţia UniuniiEuropene” a arătat că după implementarea, în sistemul
legislativ comunitar, a noilor reguli instituite prin
Tratatul de la Amsterdam s-a constatat că procedura
codeciziei nu a funcţionat aşa bine cum era de aşteptat,
iar tensiunile între cele trei instituţii au crescut.
Parlamentul European a încercat să amelioreze această
situaţie în 1999, avansând propuneri şi sugestii atât la
nivelul unor comisii, dar şi individual, însă Consiliul
nu a răspuns acestor încercări decât târziu, într-un
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 31
10
Henry Farrell, Adrienne Héritier, Codecision and institutionalchanges, European University Institute Working Papers, RSCAS
nr.41/2006, Robert Schuman Centre for Advanced Studies; Henry
Farell, Adrienne Héritier, The invisible transformation of codecision: problems of democratic legitimacy,http://www.voteno.ie/resources/theinvisibletrasnfornmationofco-
decision.pdf
11
George Tsebelis, Geoffrey Garrett, Legislative politics in theEuropean Union, în: European Union Politics,vol.1, nr.1, 2000,
p. 9-36
12
Hubert Iral, Between forces of inertia and progress: co-decision in EU legislation, în: Discussion Paper C 119-2003,
Zentrum fur Europaische Integrationsforschung, Bonn
raport care includea şi o reorganizare a procedurii
codeciziei în Consiliu, care încerca să dea procedurii
un caracter deschis şi public. S-a dovedit însă, în
practică, că acest lucru nu s-a întâmplat, marea
majoritate a dezbaterilor având loc cu uşile închise,
astfel încât în practica sa referitoare la codecizie,
Consiliul a acţionat neconform cu propriile reguli.
Aşadar, orientarea excesivă către interesele statelor
membre şi lipsa unui control democratic au putut fi
constatate în activitatea Consiliului, ducând la o inerţie
a forţelor în Uniune şi nu la o mai bună ajustare a
relaţiilor inter-instituţionale.
Autorul subliniază că ar fi de dorit ca proce -
dura codeciziei să poată fi percepută ca un semn
al dinamismului şi al progresului în Uniunea
Europeană, printr-o implicare mai mare a parla men -
telor naţionale şi deci, prin asigurarea unui control
democratic printr-o veritabilă deschidere şi trans pa -
renţă. În concluzie, studiul abordează o poziţie
obiectivă, expunând atât o latură optimistă a code -
ciziei – a cărei latură formală a indicat fără nici un
dubiu progres, dar şi o latură pesimistă sau realistă –
datorită faptului că se constată o evidentă inerţie a
actorilor politici implicaţi, în special a Consiliului.
Aşadar, procedura codeciziei nu suferă de o lipsă
democratică, ci de o lipsă a voinţei politice.
În doctrina recentă, abordarea codeciziei
pleacă de la criterii de ordin tehnic şi politic. O astfel
de abordare este cea a lui Anne Rasmussen
13
, care îşi
fundamentează analiza pe mai multe criterii: gradul
de colaborare a co-legislatorilor, conţinutul
(mărimea) dosarului negociat, noutatea proiectului şi
apartenenţa politică a negociatorilor din Consiliu şi
Parlamentul European, demonstrând, în final, că
înţelegerea acestora în primă lectură – earlyconclusion – are şanse mari de a se realiza dacă există
coerenţă politică între raportorul Parlamentului
European şi preşedinţia Consiliului.
Totuşi, statisticile au arătat că nu există o regulă
generală – „politică versus tehnică” sau că numărul
mare de dosare, înregistrate pe agenda legislativă ar
conduce la finalizarea multora dintre acestea în primă
lectură sau caracterul de act nou sau modificator al
dosarului. Ceea ce este reliefat, însă, cu precădere este
apartenenţa politică a membrilor celor două instituţii la
acelaşi partid şi modul în care membrii acestuia pot
influenţa procedurile de adoptare a actelor comunitare.
B. Jurisprudenţă
Jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor
Europene conţine cauze care invocă şi analizează
precursoarele codeciziei – consultarea şi cooperarea,
cauze care confirmă rolul câştigat de Parlamentul
European în cadrul procesului legislativ unional,
contracarând, de altfel, curentul revizionist iniţiat de
Tsebelis şi Garrett.
Cu privire la consultare, Decizia Curţii de
Justiţie pronunţată în anul 1980 în Cazul Isoglucose(Cauza 138/1979 Roquette Frères contra Consiliu),„a anulat legislația adoptată de Consiliu, în absența
avizului consultativ al Parlamentului. Curtea a stabilit
că legislația comunitară nu poate fi adoptată de către
Consiliu înainte de a primi avizul Parlamentului, în
cazurile în care tratatele impun acest lucru, Curtea
făcând o legătură între consultarea Parlamentului și
caracterul democratic al Comunității”
14
. Această
hotărâre a conferit Parlamentului puterea de facto de
prorogare, pe care o putea folosi pentru a putea
negocia eventuale modificări. În decizia sa, Curtea a
decis faptul că la data adoptării de către Consiliu a
regulamentului în discuție, acesta nu epuizase toate
căile de obținere a avizului prealabil (consultativ) al
Parlamentului, deoarece el nu ceruse aplicarea
procedurii de urgență prevăzută de Regulamentul
intern al Parlamentului, cu toate că în alte cazuri de
proiecte de regulament, în aceeași etapă a procedurii,
a fost folosită această cale. Totodată, Consiliul ar fi
putut invoca art.139 din Tratat în temeiul căruia putea
solicita întrunirea unei sesiuni extraordinare a
Adunării, cu atât mai mult cu cât Biroul Parla men -
tului invocase această posibilitate
15
.
Cu privire la cooperare, în Decizia pronunțată
în Cauza C-300/89 – Comisia Comunităților Europenecontra Consiliului Comunităților Europene16
, Curtea
a anulat o decizie a Consiliului invocând faptul că, în
prezența a două articole care puteau constitui temeiul
legal de adoptare, Consiliul nu a ținut cont de art.100a
a Tratatului instituind Comunitățile Europene, care
presupune recurgerea la procedura cooperării
prevăzută la art.149(2) din Tratat, prin această lipsă
creându-se prejudicii Parlamentului în procesul
legislativ de cooperare.
Studii, opinii, informări
32 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
13
Anne Rasmussen, Early conclusion in the co-decisionlegislative procedure, EUI Working Papers, 2007/31
14
Richard Corbett, Francis Jacobs, Michael Shackleton,
op.cit., p.199
15
http://eur-lex.europa.eu/smartapi/cgi/sga_doc?smartapi!celexplus!
prod!CELEXnumdoc&lg=en&numdoc=61979J0138
16
http://eur-lex.europa.eu/smartapi/cgi/sga_doc?smartapi!celexplus!
prod!CELEXnumdoc&lg=en&numdoc=61989J0300
Curtea a reținut că există o regulă conform
căreia, în situația în care o instituție trebuie să țină
cont, la adoptarea unui act, de două dispoziții ale
Tratatului, este necesar ca aceasta să adopte măsurile
relevante pe baza ambelor articole, nu numai pe baza
unuia, astfel cum a fost cazul în speță (respectiv
art.130r și s și art.100a). Utilizarea art.100a ca temei
la adoptarea unui act comunitar presupune recurgerea
la procedura cooperării prevăzută la art.149(2) din
Tratat, în vreme ce art.130s presupune unanimitatea
în Consiliu, după o simplă consultare a
Parlamentului. Așadar, întrebuințarea celor două
articole ca temeiuri legale ar lipsi de substanță
procedura de cooperare.
În cadrul procedurii de cooperare, Consiliul
adoptă cu majoritate calificată, în cazul în care
acceptă amendamentele propuse de Parlamentul
European și incluse de Comisia Europeană în
propunerea reexaminată, în vreme ce, dacă nu
acceptă amendamentele Parlamentului European
incluse, Consiliul trebuie să voteze în unanimitate.
Această diferențiere ar dispărea din cadrul procedurii
de cooperare dacă s-ar aplica simultan art.100a și
art.130s, Consiliul acționând oricum în unanimitate.
Prin urmare, Curtea precizează că scopul
principal al procedurii de cooperare, care este acela
de a crește participarea Parlamentului European în
cadrul procesului legislativ comunitar, ar fi pus în
pericol. Așa cum s-a pronunțat în Cazurile 138/79Roquette Frères v Council 1980 și 139/79 Maizena vCouncil 1980, participarea Parlamentului European
reflectă principiul fundamental democratic conform
căruia cetățenii trebuie să își exercite voința populară
prin intermediul reprezentanților aleși.
Procedura codeciziei a fost, însă, invocată și
explicată într-o decizie a Curții Europene a
Drepturilor Omului. În Cazul Matthews contraRegatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de�ord – neorganizarea, în Gibraltar, de alegeri pentru
Parlamentul European (1999) – CEDO a analizat
procedurile de legiferare comunitare – consultarea,
avizul conform, cooperarea, codecizia – pentru a
reliefa rolul important al Parlamentului European în
procesul decizional comunitar (a se vedea detaliat
nota de subsol nr.3).
După o analiză detaliată, Curtea a constatat că
Parlamentul European este suficient de implicat în
procesul legislativ specific care duce la adoptarea
legislației în conformitate cu articolele 189b și 189c
din Tratatul CE, precum și procesul democratic de
supraveghere a activităților din Comunitatea
Europeană, pentru a constitui parte din “corpul
legislativ” din Gibraltar, în sensul articolului 3 din
Protocolul nr. 1.
IV. CO�CLUZII
Prin etapele și specificul pe care le presupune,
procedura codeciziei reflectă, în mod evident, rolul
și locul câștigat de Parlamentul European în cadrul
triunghiului instituțional comunitar – Comisia
Europeană – Consiliul Uniunii Europene și
Parlamentul European. Dacă la înființarea
Comunităților Europene părea dificil sau chiar de
neimaginat, ca Adunarea Parlamentară să participe
activ la procesul legislativ european, cu rol egal cu
cel al Consiliului de miniștri, odată cu alegerea
Parlamentului European prin vot direct, de către
cetățenii europeni, raportul de „forțe” a început să se
încline în favoarea acestuia din urmă. Pe fondul
disputei între apărarea intereselor statelor membre, a
intereselor Comunităților Europene și a drepturilor și
dorințelor cetățenilor statelor membre, egalitatea
Consiliului și Parlamentului European în domeniul
legiferării, deși insinuată devreme – consultare,
cooperare – nu a devenit realitate decât la momentul
introducerii procedurii codeciziei în Tratatul asupra
Uniunii Europene.
După acest moment, putem spune că
Parlamentul European dobândește chiar un rol
consolidat față de Consiliu în adoptarea legislației
europene, deoarece în a doua lectură se poate opune
definitiv prin majoritate calificată poziției comune
exprimate de Consiliu si Comisie, procesul de
legiferare fiind încheiat.
Concomitent cu introducerea procedurii
codeciziei, se poate vorbi și de o legitimitate
democratică crescută a procesului legislativ unional,
datorită competențelor sporite ale Parlamentului
European ca reprezentant direct al cetățenilor statelor
membre. Acest lucru, corelat cu celeritatea procesului
decizional, generează critici care au la bază termenele
statistice privitoare la durata procedurii codeciziei în
întregul său, aceste termene fiind mai mult decât
exagerate, mai ales atunci când se ajunge la conciliere.
Astfel, într-un studiu statistic
17
care a cuprins perioada
mai 1999 – decembrie 2006, dintr-un număr de 564 de
dosare adoptate în regimul codeciziei, număr care
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 33
17
http://ec.europa.eu/codecision/institutional/analysis/codecision
_stat_en.pdf
exclude dosarele retrase de Comisie la prima lectură,
au fost soluționate: 217 în primă lectură (38,5%, pe
parcursul unei perioade aproximative de 13,7 luni),
249 la a doua lectură (44,1% – 26,5 luni) și doar 98
(17,4% – 33,7 luni) au ajuns la conciliere.
În acest sens, putem concluziona că termenele
de 3 + 1 luni respectiv de 6+2 săptămâni prevăzute în
procedura codeciziei ar trebui revizuite în sensul
reducerii lor pentru a transforma procedura codeciziei
dintr-o procedură bună și ineficientă într-o procedură
bună și eficientă.
De asemenea, cu privire la același scop al
celerității, prezența celor două valori juridice total
contrare ale tăcerii, în cadrul aceleiași proceduri
legislative, ridică unele întrebări legate de o anumită
inconsecvență a legiuitorului european în utilizarea
neunitară a acestui concept juridic. Dacă acesta a avut
ca sursă de inspirație procesele de legiferare specifice
parlamentelor bicamerale naționale, prin instituirea
acceptării tacite în a doua lectură, asemănător, de
exemplu, cu procedura de legiferare prevăzută în
art.75 din Constituția României, în a treia lectură,
legiuitorul european inovează și schimbă radical
sensul tăcerii, prin atribuirea aspectului negativ al
legiferării, de respingere a proiectului legislativ.
În final, în ciuda numeroaselor aspecte
negative și a criticilor aduse codeciziei și, deci, a
protagoniștilor acesteia, preocuparea celor doi co-
legislatori europeni de a colabora și a asigura
funcționalitatea procedurii de legiferare ordinare,
chiar cu minusurile semnalate mai sus, reiese din
practica legislativă, care tinde să ia în considerare
prevederile Declarației nr.34, anexată la Tratatul de
la Amsterdam, conform căreia cele trei instituții
trebuie să depună toate eforturile pentru a garanta
derularea cât mai rapidă a procedurii.
Studii, opinii, informări
34 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
1. Introducere
Un stat de drept se consolidează, este apreciat
și respectat, în bună măsură, prin raportare la justețea,
claritatea și fermitatea legilor sale, precum și la
durabilitatea lor. Dacă justețea unei legi, felul în care
norma juridică răspunde la comanda socială implică,
în primul rând, un factor subiectiv, de oportunitate,
și anume soluția politică, celelalte atribute ale unei
legi bune, claritatea și fermitatea sunt obținute prin
respectarea principiilor dreptului.
Recent, la data de 16 septembrie 2009, a fost
adoptată de Camera Deputaților
1
, în calitate de
cameră decizională, Legea nr.321/2009
2
privind
comercializarea produselor alimentare
3
.
Acest act normativ a avut ca punct de plecare
numeroase discuții ale Guvernului cu principalii
producători și cu reprezentanții marilor lanțuri de
magazine. Astfel, în data de 26 martie 2008,
Guvernul României a aprobat Memorandumul cu
tema „Măsuri pentru rezolvarea divergențelorapărute între furnizori și marile lanțuri de
magazine”. Urmare acestui memorandum, sub
coordonarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării
Rurale, s-a format un grup de lucru, compus din
reprezentanți ai autorităților publice cu competențe
legale în domeniu, reprezentanți ai producătorilor și
comercianților, care a redactat Codul de bune practicipentru comerțul cu produse agroalimentare, menit să
creeze cadrul relației dintre producători și marile
lanțuri de magazine. Codul a fost semnat la data de 2
iulie 2008 și prevede, în cinci capitole, condițiile care
stabilesc relația producător-mare lanț comercial,
respectiv negocierile comerciale, prețurile și
condițiile de plată, promoțiile, compensările și
litigiile. După cum se specifică în mod expres în
preambulul acestui document, Codul de bune practici
reprezintă o declarație de principii a furnizorilor și
comercianților.
2. Încălcarea principiului libertății
con tractuale
La art.3 din lege se prevede că „părțile nuse pot obliga reciproc, direct sau indirect, săcumpere sau să vândă produse sau servicii de lasau către un terț”.
Prin norma propusă, se încalcă principiul
libertății contractuale. Literatura juridică de
specialitate ne oferă o serie de definiții succinte ale
conceptului de libertate contractuală ce presupun în
esență aceleași coordonate: libertatea contractuală
constă într-o posibilitate abstractă circumscrisă de
cadrul legal de care dispune atât persoana fizică, cât
și persoana juridică, pe de o parte de a contracta,
adică de a se angaja într-o relație contractuală prin
crearea raportului contractual, contractul, stabilirea
conținutului efectiv al acestui raport, iar pe de altă
parte de a nu contracta, adică de a refuza a se angaja
într-un raport contractual determinat.
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 35
1
După ce, în prealabil, Senatul respinsese propunerea legislativă,
la data de 15 iunie 2009
2
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.705 din
20 octombrie 2009
3
În ceea ce priveşte titlul legii, este de precizat că, în forma
transmisă primei Camere sesizate, şi anume Senatului, proiectul
de act normativ se intitula „Legea comercializării produselor
agroalimentare”. Titlul a fost modificat de Comisia pentru
agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice
a Camerei Deputaţilor, având în vedere că sintagma „produsele
agroalimentare” nu este conformă cu terminologia utilizată de
art.2 din Regulamentul (CE) al Parlamentului European şi al
Consiliului nr.178/2002 de stabilire a principiilor şi cerinţelor
generale ale legislaţiei alimentare, de instituire a Autorităţii
Europene pentru Siguranţă Alimentară şi de stabilire a
procedurilor în domeniul siguranţei produselor alimentare,
potrivit căruia „produs alimentar” este orice substanţă sau
produs, indiferent dacă este prelucrat, parţial prelucrat sau
neprelucrat, destinat sau prevăzut în mod rezonabil a fi ingerat de
oameni.
Privire critică asupra Legii nr.321/2009 privind comercializarea produselor alimentare
Liviu-Marian VÎTCĂ
consilier, șef de sector
Consiliul Legislativ
Astfel, profesorul Ioan Albu considera că
„libertatea contractuală constă în posibilitatea pecare persoanele fizice și juridice o au, conform legii,de a crea contracte și de a le stabili conținutul.”4
Trebuie menționată și definiția oferită
conceptului de „libertate contractuală” de instanța
constituțională română. În concepția Curții
Constituționale, libertatea contractuală nu este decât
o libertate a cărei natură este doar legală, și nu
constituțională. Astfel, prin Decizia nr. 365 din
5 iulie 2005
5
, ni se oferă actuala definiție, am putea
spune constituțională, deși, după cum precizam, în
accepțiunea Curții Constituționale, această libertate
nu are valoare constituțională: «libertatea con -tractuală este posibilitatea recunoscută oricăruisubiect de drept de a încheia un contract, înînțelesul de „mutuus consensus”, de produs almanifestării sale de voință convergentă cu aceleilalte sau celorlalte părți, de a stabili conținutulacestuia și de a-i determina obiectul, dobândinddrepturi și asumându-și obligații a căror respectareeste obligatorie pentru părțile contractante».
Libertatea contractuală se referă la o posi bi -
litate abstractă a persoanei de a acționa în plan
contractual. Astfel, libertatea contractuală apare
practic ca „libertatea de a fi legat” a unei persoane de
o alta, prin intermediul unui instrument juridic, con -
tractul, adică un acord de voință ce creează obligații
în sarcina părților
6
.
În dreptul român, principiul libertății contrac -
tuale răzbate din mai multe texte de lege: Codul civil
de la 1866, prin art.5 – „�u se poate deroga princonvenții sau prin dispoziții particulare de la legilecare interesează ordinea publică și bunelemoravuri”, art.966 – „Obligația fără cauză saufondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate aveanici un efect”, art.968 – „Cauza este nelicită cândeste prohibită de legi, când este contrarie bunelormoravuri și ordinii publice”, art.969 alin.1 –
„Convențiile legal făcute au putere de lege întrepărțile contractante”. Se pot încheia atât contracte
numite, adică prevăzute chiar în lege, cât și contracte
nenumite, nereglementate de vreun act normativ sau
vor putea să combine cele două tipuri de contracte.
Dintre toate aceste texte de lege ce consacră
principiul libertății contractuale, o importanță
deosebită o are art.969 alin.1 din Codul civil, ce
constituie dreptul comun în materia contractelor,
articol care este o copie fidelă a art.1134 alin.1 din
Codul civil francez de la 1804. Trebuie observată
analogia făcută de redactorii Codului civil între
contract, ca act juridic ce creează obligații pentru
părți, și lege, ca act statal, instrument de exercitare a
suveranității: practic, potrivit art.969, contractul este
legea părților. Modalitatea de încheiere a contractului
și procesul legislativ prin care ia naștere legea
comportă în esență situații asemănătoare: în ambele
cazuri avem de-a face cu un exercițiu de voință –
voința particulară sau voința legislativă –, voință ce
proclamă, de altfel, autonomia. Contractul se prezintă
ca un proces creator de norme, o procedură specifică
de creare de efecte juridice, neprezentând din acest
punct de vedere în raport cu normele legale, decât o
diferență de formă. În ordinea juridică, norma
contractuală se găsește pe un eșalon secund raportat
la norma legală, deci s-ar putea afirma că acel
contract își trage puterea sa din autorizarea pe care
legea, care îi este superioară, i-o conferă.
Forța sa obligatorie n-ar exista decât prin lege
și pentru lege, și doar în spațiul lăsat liber de aceasta,
prin delegarea primită de la aceasta. „Legea
contractuală” se impune a fi respectată de către legea
statală deoarece proveniența celei dintâi poate fi
considerată de natură supralegislativă, și anume
dreptul fundamental al omului de a se guverna prin
voința proprie, adică libertatea individuală, care are
valoare de drept fundamental, ce se bucură de
consacrare și protecție constituțională, prin art.23 din
Constituția României. Contractul devine astfel
obligatoriu și generează efecte juridice nu pentru că
așa vrea legea, ci pentru că el rezultă din exercitarea
unui drept fundamental care se impune legislatorului.
Acest lucru nu înseamnă că libertatea contractuală
devine intangibilă și că exercițiul acesteia nu poate fi
limitat prin legea statală, însuși Codul civil și
Constituția prevăzând această posibilitate, dar numai
în anumite situații și pentru anumite motive
determinate expres.
Legea etatică poate și trebuie să stabilească un
minim de condiții obligatorii ce trebuiesc respectate
pentru a putea încheia un contract în scopul asigurării
unei „ordini” și a unui „echilibru” la nivelul societății
umane. Astfel, libertatea contractuală prevăzută de
art.948 Cod civil este o libertate relativă ce comportă
Studii, opinii, informări
36 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
4
Ioan Albu, Libertatea contractuală, Revista „Dreptul”,
nr.3/1993, Bucureşti, p.29
5
Publicată în „Monitorul Oficial”, Partea I, nr.735 din 12 august
2005
6
A se vedea şi Valerie Toulet, Droit Civil. Les Obligations, Ed.
Paradigme, Orléans, 2004, p.16-17
anumite limitări necesare, cele mai importante, și de
altfel limitele generale referindu-se la capacitate,
consimțământ (manifestarea hotărârii de a încheia un
act juridic), cauza actului juridic (scopul concret
urmărit prin încheierea actului respectiv), ordinea
publică și bunele moravuri. Demersul de regle -
mentare a întăririi disciplinei în relațiile contractuale
nu este nou, preocupări în acest sens existând și în
trecut. Astfel, în anul 2002, a fost adoptată Legea
nr.469 privind unele măsuri pentru întărirea
disciplinei contractuale. Prin promovarea Legii
nr.469/2002, s-a urmărit rezolvarea unor probleme
stringente cu care se confruntă agenții economici,
determinate de indisciplina în relațiile de afaceri și
contractuale, care induceau multiple disfuncționalități
în economia reală. Potrivit art.1, acel act normativ se
aplica „tuturor contractelor încheiate pentru rea -lizarea actelor de comerț de către agenții economicicomercianți, persoane juridice, și comercianți,persoane fizice, denumite în continuare părțicontractante, indiferent de forma de proprietate”.
Legea nr.469/2002 a fost abrogată recent prin
Legea nr.246/2009, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.450 din data de 30 iunie 2009.
În Expunerea de motive a legii abrogatoare se
precizează că „Rolul acestui act normativ ar fi trebuitsă constea în limitarea blocajului financiar și înfluidizarea schimburilor comerciale însă, prindispozițiile sale, scopul acestui act normativ estedeturnat. Legea nr.469/2002 instituie o normăparalelă în raport cu prevederile dreptului comun înmateria obligațiilor (art.942 și urm. din Codul civil,art.43-44 din Codul comercial), fără ca edictareaacestui cadru normativ special să fie justificată deun efect favorabil asupra circuitului comercial, îngeneral, și asupra mediului de afaceri, în general.Totodată, legea instituie o serie de obligații însarcina comercianților, persoane fizice și juridice, șia unor sancțiuni pentru nerespectarea acestora, carereprezintă limitări substanțiale ale libertățiicontractuale.” Toate aceste argumente privind inco -
rectitudinea instituirii de norme derogatorii de la
regimul de drept comun al obligațiilor rezultând din
contracte, subzistă și în privința Legii privind
comercializarea produselor alimentare.
3. Încălcarea principiului non bis in idemLa art.8 din Legea nr.321/2009 privind
comercializarea produselor alimentare sunt prevăzute
termenele de plată ale obligațiilor contractuale, astfel:
a) pentru produsele alimentare proaspete,
maxim 12 zile;
b) pentru produsele alimentare congelate,
maxim 20 de zile;
c) pentru produsele alimentare proaspete,
altele decât cele specificate la lit.a) și b), maxim 35
de zile.
La art.9 se prevede că „în cazul neîndepliniriisau îndeplinirii necorespunzătoare a unei obligațiicontractuale de către una dintre părți, acestea potstabili în contract plata unor penalități de cătrepartea în culpă, egale pentru părți, cuantumulacestora fiind negociat la data încheieriicontractului”.
Totodată, la art.10, este prevăzut că „în cazulîn care plata nu se efectuează la termenul stabilit,debitorul este pus în întârziere fără nici o altăformalitate și plătește de la acel termen o penalitatezilnică egală cu dublul dobânzii de referință a Băncii�aționale a României, calculată la suma datorată.”
La art.11 lit.b), suplimentar sancțiunilor
prevăzute la art.9 și 10, sancțiuni specifice
răspunderii contractuale, pentru nerespectarea obli -
gației de plată stabilite în contractele încheiate între
comercianți și furnizori, la termenele prevăzute la
art.8, este stabilită și o sancțiune contravențională,
constând într-o amendă în cuantum de 50.000-
100.000 lei.
Apreciem că se face o confuzie conceptuală
între răspunderea civilă contractuală și răspunderea
contravențională. Cele două forme de răspundere au
natură diferită, cea dintâi fiind o sancțiune civilă, de
drept privat, în timp ce sancțiunea contravențională
face parte din sfera dreptului public.
Răspunderea civilă este o sancțiune civilă, fără
a fi în același timp o pedeapsă, cu caracter reparator,
care se aplică nu atât în considerarea persoanei care
ar săvârși fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, cât în
considerarea patrimoniului său.
Răspunderea civilă contractuală constă în
repararea prejudiciului produs prin încălcarea
obligației concrete, stabilite printr-un contract
preexistent, valabil încheiat între persoana păgubită și
cea care și-a încălcat obligațiile contractuale. Așadar,
pentru a putea fi în prezența răspunderii civile
contractuale, trebuie ca între debitor și creditor să
existe un contract valabil încheiat. Ori de câte ori s-a
cauzat un prejudiciu, în lipsa ori în afara unei legături
contractuale, se va angaja răspunderea civilă
extracontractuală sau delictuală.
Studii, opinii, informări
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 37
Răspunderea contravențională este o formă a
răspunderii administrative și reprezintă consecința
nerespectării dispozițiilor normelor juridice care
prevăd și sancționează contravențiile. Potrivit preve -
derilor art.1 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001,
„Legea contravențională apără valorile sociale, carenu sunt ocrotite prin legea penală. Constituiecontravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilităși sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre aGuvernului sau, după caz, prin hotărâre aconsiliului local al comunei, orașului, municipiuluisau al sectorului municipiului București, a
consiliului județean ori a Consiliului General alMunicipiului București.”
Este contrar principiilor dreptului ca, pentru
aceeași faptă, și anume nerespectarea termenelor de
plată stabilite în contracte, să fie instituite două sanc -
țiuni: pe de o parte, o sancțiune contractuală, con stând
în daune moratorii, care pot fi, după caz, cele stabilite
în contracte sau dobânda legală, potrivit Ordonanței
Guvernului nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale
pentru obligații bănești, și o sancțiune contraven -
țională, administrativă, constând în plata unei amenzi.
Astfel, se încalcă principiul de drept non bis in idem.
Studii, opinii, informări
38 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
În nou înființatul Consiliu Legislativ, care a
început să funcționeze la 1 ianuarie 1926, președinte al
Secțiunii a III-a era Ion �. Angelescu, reputat specialist
în legislație financiară, de orientare neoliberală, nume
mai puțin cunoscut generațiilor tinere. Numirea sa în
această funcție a fost judicios aleasă, avându-se în
vedere că Secțiunea a III-a s-a ocupat de variatele și
grelele probleme economice și sociale.
Ion N. Angelescu s-a
născut la 17 decembrie
1885 la Strâmbeni,
județul Teleorman.
și-a luat licența în
drept și licența în
litere și filozofie la
Univer sitatea din
București, iar doc to -
ratul în științele eco -
nomice și financiare
l-a obținut la Univer -
sitatea din München, cu
Lujo Brentano, exponent al
noii școli istorice germane. A făcut parte din grupul
de tineri, veniți de la studii urmate în străinătate, care
a luat inițiativa convocării unui Congres al
economiștilor, ce s-a desfășurat în 1913 și în cursul
căruia s-a stabilit necesitatea creării unei Secții
economice la Academia Română, organizării
învățământului economic în România, înființării
Asociației Economiștilor din România și elaborării
unei istorii economice a României.
Ca urmare a activității desfășurate și a
lucrărilor publicate, Ion N. Angelescu a fost numit,
la 20 februarie 1915, conferențiar la Catedra de
Istoria comerțului de la Academia de Înalte Studii
Comerciale și Industriale din București. Din 22
octombrie 1918, a funcționat ca profesor definitiv. În
1925, a fost transferat, la cererea sa, la Catedra de
știință și legislație financiară din cadrul Academiei
de Înalte Studii Comerciale și Industriale din
București, fapt favorizat de activitatea sa în cadrul
Ministerului de Finanțe. Între anii 1924 – 1929 a fost
rector al Academiei de Înalte Studii Comerciale și
Industriale din București, calitate în care a adus
numeroase îmbunătățiri învățământului economic din
țară. A avut, de asemenea, un rol fundamental la
construcția monumentalului sediu al acestei instituții
din Piața Romană. Ca rector și profesor al Academiei
de Înalte Studii Comerciale și Industriale din
București, Ion N. Angelescu a dovedit un talent
didactic remarcabil, evidențiat de calitatea cursurilor
predate, care constituie și în prezent o pildă de
claritate, erudiție și viziune de perspectivă.
În calitatea sa de doctor în economie și om
politic, Ion N. Angelescu a ocupat în diferite etape
ale vieții sale numeroase demnități publice. Astfel, a
fost director adjunct la Direcția de statistică din
Ministerul Agriculturii și Domeniilor, director al
Contabilității generale a statului și a datoriei publice
în Ministerul de Finanțe, secretar general (cu
delegație) în Ministerul de Finanțe, expert în
tratativele de pace cu Puterile Centrale din 1918,
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 39
M e d a l i o n
ION N. ANGELESCU – reputat specialistîn legislaţie financiară şi remarcabil preşedinte
de secţiune a Consiliului Legislativ interbelic
Sorin POPESCU Tudor PRELIPCEANU
Preşedinte de Secţie
Consiliul Legislativ
PERSONALITĂŢI ALE CONSILIULUI LEGISLATIVde-a lungul timpului
director general al comerțului în Ministerul Industriei
și Comerțului, secretar general al Ministerului
Industriei și Comerțului, ministru de finanțe în
perioada 27 septembrie – 5 decembrie 1919 și
subsecretar de stat la Ministerul Finanțelor între 30
august 1920 și 19 ianuarie 1921, comisar al
guvernului în consiliul de administrație al Societății
Naționale de Credit Industrial. A fost ales, în 1919,
președinte al Asociației Economiștilor din România,
înființată în același an, iar din 1926 a devenit
președinte al Asociației Generale a Economiștilor din
România. Din 1925 a fost deputat în Parlamentul
României din partea Partidului Național Liberal.
Format ca economist sub influența școlii
istorice germane, dar familiarizat și cu literatura
economică neoclasică și marxistă, Ion N. Angelescu
considera că obiectul de studiu al științei economice
consta în cunoașterea, explicarea și conducerea
formelor succesive de organizare economică.
Referindu-se la metoda de cercetare economică, el
aprecia drept sterilă disputa privind superioritatea
metodei inductive ori a celei deductive. Analiza
istorică a fenomenelor era indispensabilă nu doar
pentru înțelegerea economiei contemporane, ci,
având o funcție prospectivă, și pentru înțelegerea
evoluției viitoare a fenomenelor și proceselor
economice. Conducerea vieții economice trebuia să
se sprijine pe cunoașterea temeinică a realităților
acesteia, pe cercetări științifice riguroase.
Între anii 1920-1921, Ion N. Angelescu a
propus o reformă financiară bazată pe adoptarea unor
legi, precum: „Legea impozitului cedular pe venitul
special”, „Legea impozitului unic progresiv pe
venitul global”, „Legea asupra schimbului de măr -
furi, valori și servicii și asupra consumului de lux”,
„Legea privind impozitul asupra valutei imobiliare”,
„Legea asupra monopolului alcoolului”, „Legea
asupra monopolului zahărului”, „Legea asupra
impozitului excepțional progresiv pe capital”, „Legea
asupra plății despăgubirilor de război, amortizării
datoriei publice și ameliorării valutei naționale”,
cărora li s-au alăturat „Proiectul de impozite asupra
câștigurilor de război” și cel referitor la „monopolul
desfacerii petrolului”. De asemenea, Ion N.
Angelescu a participat la elaborarea „Legii minelor”
din 1924 și a „Legii energiei” din același an.
La 12 septembrie 1925, Ion N. Angelescu a
fost numit consilier permanent inamovibil la
Secțiunea a III-a a Consiliului Legislativ interbelic și
tot la aceeași dată a fost numit președinte la aceeași
secțiune a Consiliului Legislativ, unde a funcționat în
această calitate până la decesul său survenit în 1930.
Alexandru N. Gane, primul prim-președinte al
Consiliului Legislativ interbelic, evidenția în
discursul rostit la deschiderea celui de al patrulea an
de activitate a Consiliului Legislativ, munca depusă
în vederea unificării legilor economice și financiare,
de Secțiunea a III-a a Consiliului Legislativ, sub
președinția domnului I. N. Angelescu, care a
întocmit: un Proiect de lege al contabilității generalea statului, un Proiect de reorganizare a Curții deConturi și un Proiect de Cod al muncii.
Bogatele cunoștințe din domeniul economiei
și a legislației financiare i-au permis lui Ion N.
Angelescu să redacteze numeroase lucrări valoroase,
dintre care unele s-au bucurat de un amplu ecou
internațional. Din rândul acestor lucrări fac parte:
„Istoria comerțului universal în legătură cu istoriaeconomică și cu istoria culturilor popoarelor”,„Cunoașterea și conducerea pieței economice”,„Studiu istorico-statistic asupra evoluției naționalea popoarelor”, „Principii de metodă și regularitățistatistice”, „Puterea economică și puterea politică”,„Cooperația și socialismul în Europa”, „Politicaeconomică a României Mari”, „Asigurările socialeîn statele moderne” ș.a.
În lucrările sale, Ion N. Angelescu a abordat
variate probleme teoretice și practice. În primul rând,
s-a remarcat clasificarea originală și competentă pe
care a făcut-o științelor economice, într-un moment în
care existau dispute serioase în privința sistematizării
lor. Conform clasificării sale, științele economice
includ: economia socială generală (teoretică), istoria
economică, economia socială specială (practică),
știința gospodăriei publice, statistica și politica so -
cială. În felul acesta, științele economice au dobândit
atât un rol teoretic, ca fundament al cercetării
problemelor economice în mod sistematic, cât și un
rol practic prin aplicarea lor în cadrul învățământului
superior.
După cum se poate constata din lucrările sale,
Ion N. Angelescu s-a preocupat de cercetarea istoriei
economiei naționale, pornind de la origini, fiind un
promotor în această privință. S-a numărat printre
primii economiști care au cercetat evoluția vieții
economice rurale și urbane din România, de-a lungul
câtorva secole, evidențiind modul în care factorul
economic a contribuit la afirmarea națiunii române. A
considerat, de altfel, că istoria economică are o
importanță majoră în viața unui popor. În concepția
sa, prezentarea ei obiectivă și detaliată ușurează
înțelegerea proceselor și fenomenelor economice din
trecut, prezent și viitor, integrându-le atât în spațiul
național, cât și în cel universal. Ion N. Angelescu a
adus o contribuție originală și în problema elucidării
metodei și metodologiei utilizate în științele
Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
40 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
economice, considerând metoda istorico-statistică ca
cea mai indicată și corespunzătoare scopurilor
urmărite de știința economică.
Ca exponent al curentului industrializant
neoliberal, Ion N. Angelescu s-a pronunțat pentru
ridicarea prestigiului economic al României, prin
edificarea unui complex economic național
performant, în condițiile favorabile generate de
înfăptuirea Marii Uniri, după încheierea victorioasă a
războiului de reîntregire a țării. Ion N. Angelescu a
prezentat, în lucrările sale, industrializarea României,
alături de promovarea unei agriculturi intensive ca
priorități vitale, absolut indispensabile, pe drumul
anevoios dar pe deplin posibil al modernității. Ion N.
Angelescu a militat, cu încredere și obiectivitate,
pentru aplicarea principiului „prin noi înșine”,cunoscuta deviză liberală, aducând în favoarea lui
argumente plauzibile și documentate, care atestau
faptul că economia noastră integrală se poate
îndestula prin ea însăși.
Observator atent și realist al situației din țară,
Ion N. Angelescu a remarcat nivelul de trai scăzut al
populației profund afectate de război, de sărăcie și de
perspectivele nefavorabile ale crizei economice ce se
contura la orizont în preajma anului 1929. Pentru
refacerea cât mai rapidă a economiei românești, Ion
N. Angelescu s-a exprimat, în scrierile sale, în fa -
voarea unei ample acțiuni de industrializare, capabile
să dezvolte forțele de producție, să modernizeze
agricultura și să valorifice eficient resursele de
materii prime, crescând volumul avuției naționale și
productivitatea muncii. El adăuga la sectoarele
industrial și agricol, sectoarele comercial, financiar
și de transporturi, care urmau să asigure realizarea
unei economii integrale. De altfel, Ion N. Angelescu
a militat consecvent pentru asigurarea independenței
economice a României în condițiile în care, ca
rezultat al primului război mondial, aveau loc
reașezări în raporturile de forțe pe plan mondial.
Politica economică românească, afirma el, trebuia să
servească intereselor economice naționale, indiferent
dacă este în armonie sau în conflict cu tendințele
politicii economice a marilor puteri. Pentru noi, arăta
economistul român în spiritul protecționismului
clasic, progresul material sau spiritual al lumii nuprezenta importanță dacă se realiza cu prețuldistrugerii sau al slăbirii economiei naționale1
.
Analist lucid, Ion N. Angelescu era conștient
de faptul că România nu putea atinge într-un interval
scurt de timp, nivelul țărilor celor mai dezvoltate
industrial și nici nu trebuia să renunțe la valorificarea
potențialului său agricol. De aceea, nota el, Românianu era menită să devină un stat industrial, dar nici numai putea rămâne un stat agricol. El considera că ostructură economică industrial-agrară ar corespundeatât posibilităților economiei românești, cât șicompoziției socio-profesionale a populației2.
Referitor la sursele financiare care trebuiau să
alimenteze economia, Ion N. Angelescu a evidențiat,
în opera sa, în mod deosebit, importanța efortului
propriu în producerea capitalului, deoarece nicio țară
nu se putea dezvolta numai pe baza capitalului străin,
adus prin mari sacrificii și concesii. Reformele fiscale
inițiate și propuse spre a fi aplicate de Ion N.
Angelescu au atestat, de altfel, preocuparea lui pentru
procurarea de mijloace financiare interne proprii, pe
care el le considera mult mai rentabile. În politica
valutară, Ion N. Angelescu s-a pronunțat pentru
întărirea continuă a puterii de cumpărare a leului, atât
în interior cât și în exterior, prin elaborarea unor
măsuri concrete ce urmau să fie aplicate de Banca
Națională. De asemenea, el a fost și precursorul ideii
de introducere a unei monede internaționale unice,
menite să intensifice cooperarea reciproc avantajoasă
dintre state în viitor.
Ion N. Angelescu a crezut, a susținut și a luptat
cu toată convingerea spre a demonstra valabilitatea
universală a doctrinei solidarismului social-eco no -
mic, devenind promotorul ei în țara noastră. De altfel,
un loc deosebit în tematica cercetărilor sale,
concretizate prin lucrări de valoare, a revenit pro -
blemei solidarismului social-economic, care pentru
el avea un fundament individualist liberal și se
prezenta în concordanță deplină cu legile dezvoltării
economico-sociale, formând idealul social al ade -
văratelor democrații moderne. Opiniile formulate de
Ion N. Angelescu cu privire la solidarismul social-
economic conduc la concluzia că înfăptuirea lui
asigură, printr-o colaborare voluntară, susținută, și
emanciparea tuturor claselor și categoriilor sociale,
în lupta lor permanentă pentru o viață prosperă și
pentru înlăturarea contradicțiilor și inegalităților
flagrante existente în societate.
Studiul economiei românești, ilustrat cu nu -
meroase date statistice și indicatori numerici concreți,
a constituit, pentru Ion N. Angelescu, o preocupare
centrală, care a valorificat calitatea sa de analist
meticulos dotat cu o deosebită putere de a penetra în
intimitatea complexă a vieții economice specifice
epocii sale. În opinia sa, în cazul în care cooperația
reprezintă apogeul și triumful aplicării doctrinei
solidariste, promovând spiritul asociativ și de
Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 41
1
Ion �. Angelescu: Politica economică a României faţă depolitica economică imperialistă, Bucureşti, 1923, p.40
2
Ion �. Angelescu: Politica economică a României Mari,Bucureşti, 1919, p. 27
întrajutorare reciprocă în societatea românească,
asigurările sociale constituie încorporarea cea mai
legitimă a solidarismului în viața unui popor,
deoarece ele garantează un minimum de existență
decentă individului, atât în perioada activă a vieții
sale, cât și după aceea, apărându-l de toate riscurile
posibile prin legislația adoptată în această direcție.
Ion N. Angelescu mai propunea, ca o sarcină de viitor
și rezolvarea problemei șomajului printr-o mai bună
organizare a bursei muncii.
În lucrările sale, Ion N. Angelescu s-a
preocupat și de necesitatea existenței unei corelații
permanente între cultura și economia unui popor, fapt
de o deosebită importanță pentru practica vieții
economico-sociale de zi cu zi.
Opera de sorginte neoliberală a lui Ion N.
Angelescu, privită în ansamblul ei, proiectează o
imagine grăitoare și incitantă a stării economiei
românești interbelice, putând fi considerată o
adevărată biografie a neamului românesc, aflat în
drum spre afirmare și modernitate.
A colaborat în cursul timpului la numeroase
publicații, între care „Economia națională”,
„Independența economică”, „Bulletin statistique dela Roumanie”, „Revue économique et financière”,„Biblioteca analelor statistice și economice”, „RevueAnnales Statistiques et Economiques,” „Analelestatistice și economice”, „Revue économiqueinternationale”, „Revista de studii sociale”.
Personalitate marcantă și complexă, Ion N.
Angelescu s-a dovedit, prin întreaga sa activitate teo -
retică și practică, un economist, un profesor universitar
și nu în ultimul rând un specialist al Consiliului
Legislativ interbelic deosebit de valoros, care, animat
de largi convingeri democratice, a între prins cercetări
laborioase, reușind să dea răspunsuri îndrăznețe la
problemele economiei românești, prin prisma apar te -
nenței sale politice neoliberale. Din păcate, Ion N.
Angelescu a decedat, răpus de o boală necru țătoare, la
16 februarie 1930, în plină putere creatoare. De remarcat
că Academia Română a organizat, în 1995, o sesiune
științifică omagială dedicată împlinirii a 110 ani de la
nașterea lui Ion N. Angelescu, prilej de a evidenția
prodigioasa sa activitate multilaterală și de a pune în
lumină locul și importanța operei sale în istoria gândirii
economice românești.
Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
42 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Originea răzeșilor și moșnenilor. Caracterul codevălmășiei lor. Studii sociale. Fascicola I, Pitești, 1909,
116 p.
2. Mai mult idealism. Conferință ținută la Ateneul din Pitești în ziua de 7 martie 1910, București, 1910, 24 p.
3. Die Kriminalitätsbewegung in Rumänien in der letzen 35 Jahren. Ursachen und Bekämpfung derKriminalität mit 14 Tabellen 16 Diagramen und 12 Statistischen Karten, Bukarest, 1912, 168 p.
4. Principii de metodă și regularități statistice ... , București, 1912, 37 p.
5. Cooperația și socialismul în Europa, București, Stabilimentul de Arte Grafice Albert Baer, 1912 – 1913,
728 p.
6. Asigurările sociale în statele moderne, București, 1913, 320 p.
7. Despre mortalitate. Studiu de statistică generală, București, 1913, 116 p.
8. Cunoașterea și conducerea pieței economice. Studiu istorico-statistic asupra evoluției naționale a popoarelor,București, 1914, 249p., ediția a II-a completată, București, Editura „Flacăra”, 1915, 249 p.
9. L’Évolution du commerce extérieur de la Roumanie, Bucarest, 1914, 35 p.
10. Istoria comerțului universal în legătură cu istoria economică și cu istoria culturilor popoarelor. Lecțiune
de deschidere a cursului său de la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale, București, 1914,
31 p.
11. În jurul scrierii „Cooperația și socialismul în Europa” – Opera și critica, București, 1914, 33 p.
12. Le mouvement coopératif en Roumanie, Bucarest, 1914, 24 p.
13. Avuția națională a României, București, 1915, 14 p. (De remarcat că această lucrare conține primele estimări
ale bogăției naționale a României).
14. Începuturile capitalismului modern (Lecțiuni de Istoria comerțului universal ținute la Academia de Înalte
Studii Comerciale), București, 1915, 71 p.
15. Istoria luptelor pentru expansiunea economică (sec. 16 – sec. 20) (Lecțiuni de Istoria comerțului universal
ținute la Academia de Înalte Studii Comerciale), București, 1915, 83 p.
16. Le commerce extérieur et l’industrie nationale de la Roumanie, Bucarest, 1916, 36 p.
17. Evoluția economică a Țărilor Române, vol. I, București, 1916, 139 p.
18. Istoria economică și alte științe economice (Lecțiuni ținute la Academia de Înalte Studii Comerciale și
Industriale), București, 1916, 34 p.
19. Puterea economică și puterea politică (Lecțiuni de deschidere ținute la Academia de Înalte Studii
Comerciale și Industriale), București, 1916, 38 p.
20. Actualități financiare, Iași, 1918, 56 p.
21. Problema financiară, Iași, 1918, 125 p., București, 1919 (și ediție franceză)
22. Histoire Économique des Roumains, Tome I, Genève – Paris, 1919, 368 p.
23. Politica economică a României Mari, București, Tipografia profesională Dimitrie C. Ionescu, 1919, 32 p.
24. La politique économique de la Grande Roumanie, Bucarest, Imprimerie „Poporul”, 1919, 54 p.
25. Îndrumări în politica economică și financiară a României, București, 1920, 40 p.
26. Reforma financiară. Proiecte de legi depuse în Cameră însoțite de o expunere a situației financiare(Adunarea Deputaților. Sesiunea ordinară 1920-1921), București, 1920, 56 p.
27. Reforma contribuțiunilor directe. Raportul d-lui deputat profesor doctor. I. N. Angelescu, București,
Imprimeria Statului, 1921, 77 p.
28. Politica economică a României față de politica economică imperialistă, București, 1923, 112 p.
29. Solidarismul economic. Conferință ținută la Fundația Universitară Carol I în ziua de 25 martie 1923,
București,1923, 15 p.
30. L’accroissement de la production et son influence sur les variations du change en Roumanie, Bucarest,
1924, 60 p.
31. The increase of production and its influence on the national currency of Roumania, Bucharest, 1924, 58 p.
32. Balance des Paiements de la Roumanie à l’étranger par rapport à sa politique économique, Bucarest, 1925,
28 p.
33. Problema noastră monetară, București, 1925, 14 p.
34. Les nouvelles tendances de l’Économie Internationale, Bucarest, 1925, 23 p.
Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 43
35. Masa de manevră valutară, București, 1925 – 1926, 17 p.
36. Palatul Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale. Dare de seamă făcută pentru Consiliul deAdministrație al instituției (cu 27 vederi din interiorul palatului), București, 1926, 57 p.
37. Situația și organizarea economică a României în anul 1926, București, 1927.
38. Tehnica stabilizării leului, București, 1928, 25p.
39. Finanțele publice ale României în ultimii 20 de ani, București, Atelierele Grafice SOCEC & Co., S.A.,
1929, 123 p.
40. La politique économique de la Grande Roumanie, par le Prof. dr. I. N. Angelesco. Compte rendu par Jean
Sillesco, Lyon, fără an, 32 p., (anul datării prefeței: 1921).
41. Politica economica della Grande Romania, del Prof. Dott. I. N. Angelesco, din cadrul volumului LaRomania economica. Prefazione di Jean Sillesco, Milano, (anul datării prefeței: 1921).
42. Introducere și prefață la volumul Stabilizarea monetară în Europa și consecințele ei economice, București,
1928.
Personalități ale Consiliului Legislativ de-a lungul timpului
44 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
„Din punct de vedere juridic, puterealegiuitoare are întâietate față de celelalte puteri, areplenitudinea atribuțiunilor, cu excepția aceloratribuțiuni încredințate, în mod expres, celorlalteputeri”, susținea în cursul său de Drept
constituțional, predat la Facultatea de Drept din
București, în anul universitar 1941-1942, cunoscutul
teoretician al dreptului constituțional român,
profesorul I.V. Gruia.
Acest citat a fost ales cu multă inspirație de
reputații juriști, prof. univ. dr. Constanța Călinoiu, în
prezent șeful Departamentului Legislativ al Senatului
României, și prof. univ. dr. Victor Duculescu,
specialiști de marcă în materia dreptului parlamentar
românesc, pentru a servi drept motto al tratatului de
„Drept parlamentar”, apărut, în anul 2009, la Editura
„Lumina Lex”.
Cea de-a doua ediție, revăzută și completată, a
fost, din păcate, ultima lucrare a regretatului prof.
univ. dr. Victor Duculescu, personalitate remarcabilă
a științei juridice românești, autor al unor lucrări de
excepție în domeniul dreptului internațional public,
al dreptului constituțional și al dreptului parlamentar,
formator al multor promoții de juriști, în calitate de
dascăl și conducător de doctorat.
La elaborarea celei de-a doua ediții a tratatului,
autorii prezintă, într-o viziune unitară și
cuprinzătoare, o multitudine de aspecte pe care le-au
considerat esențiale pentru cunoașterea activității
parlamentare, atât de către specialiști, cât și de
publicul larg.
Valorificând literatura de profil, dar și bogata
experiență în domeniul legislativ, autorii și-au
structurat lucrarea în nouă capitole, după cum
urmează: Parlamentul – organ reprezentativ suprem,expresie a suveranității naționale. FuncțiileParlamentului; Conceptele de bază și principiiledreptului parlamentar; Mandatul parlamentar;Dreptul parlamentar instituțional; Dreptulprocedural parlamentar; Relațiile dintre Parlamentși celelalte organe ale statului. Importanța,dimensiunile și limitele controlului parlamentar;
Diplomația parlamentară și rolul său în promovareaintereselor și imaginii României; Contenciosul deconstituționalitate în dreptul parlamentar;Parlamentul European și Parlamentele naționale.
Pentru înțelegerea funcționării practice și a
modului în care lucrează astăzi, în România,
instituțiile parlamentare, după tratarea teoretică a
problematicii, lucrarea este completată în mod foarte
util cu referiri la documente parlamentare, texte
legislative, decizii ale Curții Constituționale,
regulamente, rapoarte, moțiuni, apeluri, declarații și
hotărâri.
Față de ediția din anul 2006, în prezenta ediție,
autorii prezintă problematica mandatului parlamentar
prin prisma noilor dispoziții privind scrutinul
uninominal, reglementat de prevederile Legii nr.
35/2008, fiind reliefată semnificația politică și
trăsăturile mandatului parlamentar. De asemenea,
sunt tratate unele probleme legate de dobândirea,
durata și exercitarea acestuia, libertatea de opinie și
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 45
NOI APARIŢII EDITORIALE
Constanţa Călinoiu, Victor Duculescu
Drept parlamentar
Ediția a 2-a, București, Editura Lumina Lex, 2009, 511 p.
imunitatea parlamentară, protecția mandatului
parlamentar în dreptul românesc. Totodată, autorii
abordează în noua ediție a lucrării, evoluția man -
datului parlamentar prin studiul instituțiilor parla -
mentare în decursul timpului. O prezentare a
problemelor actuale ale dreptului parlamentar ar fi,
după părerea autorilor, incompletă dacă nu s-ar face
referire și la unele probleme de contencios de con sti -
tuționalitate care privesc, în mod special, dreptul
parlamentar. Prin urmare, în capitolul VIII al lucrării
autorii prezintă o serie de decizii ale Curții
Constituționale legate de controlul Regulamentelor
parlamentare.
Un alt capitol, substanțial îmbogățit, este
Capitolul IX – Parlamentul European și Parlamentelenaționale. În cadrul acestuia este analizată poziția
Parlamentului European în sistemul organismelor
comunitare, competența și atribuțiile Parlamentului
European, relațiile dintre Parlamentul European și
parlamentele naționale, importanța și rolul princi -
piului subsidiarității, ultima parte a capitolului fiind
consacrată Tratatului Constituțional European și pro -
blematicii raporturilor dintre parlamentele naționale
și Parlamentul European.
Capitolul final al lucrării se încheie cu o analiză
a principalelor elemente de noutate aduse de Tratatul
de la Lisabona, relevând contribuția acestuia la
afirmarea, în perspectivă, a Parlamentului European
în sistemul instituțiilor comunitare. Intrarea în vigoare
a Tratatului de la Lisabona va fi în măsură să permită
dezvoltarea în noile condiții a dreptului parlamentar,
elaborarea unor proceduri și metode de lucru care să
servească cât mai bine noilor atribuții ce revin
Parlamentului European și parlamentelor naționale.
Autorii concluzionează la sfârșitul acestui
capitol că, prin adoptarea noului Tratat Constituțional
European, dreptul parlamentar va cunoaște o nouă
etapă a dezvoltării sale, asigurând împletirea inte -
reselor europene cu interesele naționale ale tuturor
statelor membre ale Uniunii Europene.
Pornind de la afirmația ilustrului gânditor Jean
Jacques Rousseau că „principiul vieții politice stă înautoritatea suverană: puterea legiuitoare este inimastatului; puterea executivă este creierul care punetoate părțile în mișcare...�u prin legi dăinuiește unstat, ci prin puterea sa legiuitoare”, autorii subliniază
că „respectând egalitatea puterilor statului, prinsarcinile deosebite care îi revin, puterea legiuitoaredispune de anumite posibilități de afirmare care îisunt proprii și care o situează în fruntea tuturorinstituțiilor statului”.
Examinând din multiple unghiuri problemele
ce privesc Parlamentul, lucrarea Drept parlamentarse adresează în primul rând studenților și cursanților,
dar și practicienilor, parlamentarilor și funcționarilor
parlamentari, autorii dorind să sublinieze valoarea
profesiunii juridice, rolul juriștilor în elaborarea și
adoptarea legilor, în desăvârșirea formei și con -
ținutului acestora, convingerea lor fiind că juriștii
sunt chemați tot mai mult să-și aducă contribuția la
desăvârșirea acțiunii de legiferare.
consilier, șef de sector
Izabella-Nina NAVROȚCHI
�oi apariții editoriale
46 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
Binecunoscut pe scena politică a ultimilor ani
în calitate de consilier prezidențial, dl conf. univ. dr.
Ștefan Deaconu, autorul lucrării intitulate
„Metodologie juridică”, coboară în agora și ni se
înfățișează de data aceasta într-o altă ipostază, aceea
de îndrumător pe căile întortocheate ale științelor
juridice.
Nu este pentru prima dată când se întâmplă
acest lucru, mărturie stând numeroasele articole și
lucrări științifice care îl recomandă pe dl conf. univ.
dr. Ștefan Deaconu ca pe un specialist de înaltă clasă.
Lucrarea pe care dorim să o prezentăm, des -
coperită între noile apariții ale Editurii Hamangiu, se
află la cea de a doua ediție, îmbogățită în informații de
o reală utilitate, și se adresează deopotrivă studenților
anului I și tuturor celor interesați în „dezlegarea
misterelor” proceselor prin care trec actele normative,
de la elaborare și până la aplicarea lor.
Considerat ca „matematica științelor sociale”,
dreptul necesită în mod imperativ o tehnică de
expunere tematică și de analiză logică riguroasă.
Este și motivul pentru care autorul și-a con -
ceput lucrarea ca pe un ghid în care sunt descrise
metodele cunoașterii temeinice, explicării și inter -
pretării dreptului.
Structurată în 12 capitole, lucrarea de față
abordează, pe de o parte, aspecte care aparțin teoriei
generale a dreptului, iar, pe de altă parte, cuprinde
noțiuni elementare necesare întocmirii lucrărilor
științifice și orientări referitoare la forma și conținutul
actelor pentru accederea în profesie (CV, reco man -
dare, scrisoare de intenție).
Primele patru capitole urmăresc în special
definirea conceptului de metodologie juridică, evo -
luția istorică și importanța acesteia și familiarizează
cititorul cu metodele de cercetare ale științei juridice
și ale științelor sociale cu aplicații eficiente în
practica dreptului.
Astfel, alături de metodele clasice de inter pre -
tare logică, istorică, sociologică și comparată a
normelor juridice, și-au câștigat un loc incontestabil
metodele apărute ca urmare a dezvoltării științei și a
tehnicii, cum ar fi metodele comparative, statistică,
experimentală, informațională, sistemică sau
prospectivă.
Trecând de la problemele teoretice la cele
practice, mult prea puțin sau chiar deloc tratate în
cursurile de specialitate, capitolele V, VI și VII pun
accentul pe demersul documentar, acesta constituind
temelia unei pregătiri solide, decisive în formarea
specialiștilor de înaltă ținută profesională.
Pornind de la indicarea în mod concret a
sediilor bibliotecilor cu un fond de carte juridică și a
surselor bibliografice recunoscute în domeniu,
autorul subliniază și importanța însușirii voca -
bularului specific stilului juridic, nu trece cu vederea
nici regulile de bază pentru efectuarea unui studiu
aprofundat și detaliază formele documentării.
O atenție deosebită este acordată prezentării
celor mai actuale programe de Internet care oferă
utilizatorului o gamă largă de informații legislative,
de jurisprudență sau de doctrină, din țară și din
străinătate.
�oi apariții editoriale
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 47
Ştefan Deaconu
Metodologie juridică: Curs practic pentru studenţi
Ediția a 2-a, București, Editura Hamangiu, 2009, 141 p.
Capitolele VIII și IX analizează sistematic
cerințele redactării și prezentării unei lucrări de
specialitate, punând la dispoziție cititorului exemple
clare, utile nu numai pentru o corectă înțelegere, dar
și pentru o asimilare eficientă a regulilor specifice
acestor activități.
Ne surprind în mod plăcut rigurozitatea cu care
autorul se apleacă asupra celor mai mici detalii și
subtilități ale redactării textelor, însemnătatea aparte
conferită exprimării scrise sau orale, accentuând nu
numai exigențele tehnice, ci și pe cele artistice ale
stilului juridic, precum și „strategiile” de succes
recomandate în abordarea temelor analizate.
Îmbogățite cu valoroase elemente de psiho -
logie motivațională, având ca sursă de inspirație
lucrări ale unor cunoscuți specialiști în domeniu,
capitolele X și XI cuprind îndrumări practice inedite
și eficiente, referitoare la orientarea profesională,
modalitățile de elaborare a unui CV sau a unei
scrisori de intenție, prezentarea la un interviu și
dezvăluie totodată mici secrete menite să crească
șansele de reușită ale primilor pași în carieră.
În final, realizând o simetrie armonioasă cu
debutul lucrării, capitolul destinat tehnicii de ela -
borare și adoptare a actelor normative dezvoltă într-o
manieră bine organizată, concisă, dar cuprinzătoare
și ușor accesibilă, atât noțiuni de bază privind ierarhia
și structura actelor, cât și etapele procedurii
parlamentare legislative, precum și procedurile, la
nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și
prezentarea proiectelor de documente de politici
publice, a proiectelor de acte normative și a altor
documente, în vederea adoptării sau aprobării lor.
Privită nu numai ca tehnică, ci și ca artă,
elaborarea actelor normative se supune unor rigori
specifice care condiționează calitatea legislației,
esențială pentru atingerea unui nivel ridicat de
securitate juridică. Extrem de importantă pentru orice
practician al dreptului, constrâns prin natura acti -
vității să se orienteze în labirintul legislativ, cunoaș -
terea acestor reguli conduce spre o interpretare
co rectă și o aplicare corespunzătoare a normelor
juridice care ne coordonează existența.
Concepută într-un stil clar, la obiect, fără
divagații greoaie și aride, cu un pregnant caracter
practic, „Metodologia juridică” propune o viziune
nouă asupra conceptului de manual cu care ne-am
obișnuit în ultimii ani.
Bibliografia bogată și variată, cuprinzând
lucrări din domenii diferite, ne oferă o imagine
mai concretă asupra demersului autorului de a
îmbina cu succes științele sociale; rezultatul final
este acela că cititorul se bucură nu numai de o
lectură plăcută și captivantă, care reușește să îi
trezească interesul pentru o cunoaștere mai
aprofundată a materiei, ci și de un instrument de
lucru foarte util.
expert
Alina ISTUDOR
�oi apariții editoriale
48 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
La Editura Universul Juridic a apărut recent o
carte omagială, intitulată „Despre drept și științaadministrației: Profesorul Ioan Alexandru în dialogcu Mihail Albici”, dedicată profesorului universitar
doctor Ioan Alexandru, aflat de nu mai puțin de 50
de ani în slujba dreptului.
Prefațată într-un mod concis, dar pătrunzător
și în cunoștință de cauză, de către dr. Gavril Iosif
Chiuzbaian, președintele Uniunii Juriștilor din
România, lucrarea este realizată sub forma unui
dialog tulburător între profesorul universitar Ioan
Alexandru și Mihail Albici, secretar executiv al
Uniunii Juriștilor .
Primul capitol, intitulat sugestiv „O viațăpentru drept”, prezintă evoluția profesional-
știin țifică a profesorului Ioan Alexandru, prin
amintirea principalelor repere ale evoluției pro -
fesionale pe parcursul celor 50 de ani de activitate
teoretică și practică în domeniul dreptului. De
asemenea, în dialog sunt evocate o serie de per so -
nalități ale vieții publice și juridice românești, evi -
dențiindu-se contribuția celor care l-au susținut pe
profesor și au sprijinit știința dreptului și știința
administrației publice, într-o perioadă în care nu se
putea vorbi deschis despre acestea.
Ioan Alexandru s-a oprit îndeosebi la evocarea
profesorului Ioan Ceterchi, președintele Consiliului
Legislativ între anii 1971-1980, despre care spune că
i-a marcat destinul. Profesorul amintește de
colaborarea fructuoasă cu acesta, fiind numit în acea
perioadă consilier-colaborator extern al Consiliului
Legislativ, dar și de renumele pe care cel de-al doilea
Consiliu Legislativ îl avea în acele timpuri : „Subconducerea sa, Consiliul Legislativ a fost o realăautoritate în materie legislativă, care a marcatputernic calitatea actelor normative din aceaperioadă, nu numai din punctul de vedere al tehniciilegislative, dar chiar și al conținutului normelorjuridice de drept pozitiv sau procedural. PrestigiulConsiliului Legislativ provenea și din autoritateainformală în plan profesional pe care o avea mareamajoritate a consilierilor în frunte cu prof. I.Ceterchi.”
Capitolul al II-lea, denumit „Slujitor al științeiadministrației”, este dedicat pasiunii profesorului
Ioan Alexandru pentru știința administrației,
materializată prin zecile de cărți și tratate universitare
și sutele de articole pe care le-a scris în această
ramură a dreptului, de-a lungul anilor, dar și prin
interesul arătat pentru redresarea învățământului
superior românesc în acest domeniu.
Dând dialogului valențe științifice, Mihail
Albici îl provoacă pe interlocutorul său la o discuție
incitantă privind relația dintre politică, administrație
și justiție, având în vedere că profesorul Ioan
Alexandru a contribuit substanțial la elaborarea și
fundamentarea unor concepte privind organizarea și
funcționarea administrației publice în acord cu noile
realități ale societății românești. De asemenea, pentru
că are o bogată experiență ca universitar, fiind
fondator al unei facultăți de administrație publică al
cărei decan a fost timp de 14 ani, profesorul Ioan
Alexandru vorbește și despre starea actuală a
învățământului juridic românesc, dar și despre stadiul
�oi apariții editoriale
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 49
Ioan Alexandru
Despre drept şi ştiinţa administraţiei:Profesorul Ioan Alexandruîn dialog cu Mihail Albici
București, Editura Universul Juridic, 2009, 154 p.
actual al administrației publice românești, despre
cum ar putea fi reconciliată relația administrației
publice cu cetățeanul și despre posibilitatea ca
administrația să înceteze a mai fi doar o simplă
funcție.
Referitor la cel de-al treilea capitol al acestei
lucrări, numit „Preocupări de viitor”, profesorul
Ioan Alexandru, în cadrul discursului său ținut la
festivitatea de sărbătorire a sa și de lansare a acestei
cărți, la sediul Uniunii Juriștilor din România,
spunea: „... întrebările pe care domnul Albici le-agrupat în partea a treia, privind preocupările deviitor, mi s-au părut cam inoportune. Cum măîntreabă, zic eu, că la 70 de ani ce perspective am?Gândindu-mă însă la viitor, n-am cum să scap dinvedere că am copii, că am nepoți, că am oamenitineri cu care am lucrat și cărora le doresc un viitorfrumos, succese profe sionale, deci, vrând-nevrând,
trebuie să mă preocup și de viitor, cel puțin din acestpunct de vedere.” Astfel, profesorul dezvăluie, în
dialogul său cu Mihail Albici, planurile sale pro fe -
sionale de viitor, subliniind că intenționează să-și
continue cercetările privind evoluția relației politică-
administrație-justiție, în încercarea de a descifra
cauzele derapajelor actuale de la democrația consti -
tuțională.
Însoțită de o importantă bibliografie, despre
care Mihail Albici spunea că ar putea constitui „uncurs, sau chiar un tratat de drept al științei adminis -trației condensat”, această lucrare reprezintă o istorie
a consacrării profesionale a unei personalități de
prestigiu a vieții juridice românești – Profesorul
Ioan Alexandru.
expert
Alina ANDRONE
�oi apariții editoriale
50 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
Printre noile apariții editoriale, menționăm
recenta intrare în biblioteca Consiliului Legislativ a
numărului 2/2009 a prestigioasei reviste „DrepturileOmului”, revistă editată de Institutul Român pentru
Drepturile Omului – I.R.D.O.
Institutul Român pentru Drepturile Omului
este instituția națională, independentă, cu sediul în
municipiul București și cu personalitate juridică, care
are ca scop asigurarea unei mai bune cunoașteri de
către cei interesați a problematicii drepturilor omului,
a modului în care drepturile omului sunt garantate în
România și în alte țări, informând opinia publică,
organismele internaționale, în legătură cu modali -
tățile practice prin care drepturile omului sunt
asigurate și respectate în România.
Pentru a face problematica drepturilor omului
mai cunoscută și mai accesibilă celor interesați,
I.R.D.O. elaborează și editează studii, cercetări și
publicații referitoare la drepturile omului, o parte
dintre acestea regăsindu-se și în paginile revistei
„Drepturile Omului”, care prin amabilitatea
conducerii I.R.D.O., în principal a doamnei director
prof. univ. dr. Irina Moroianu Zlătescu, este transmisă
și Consiliului Legislativ. Astfel, colecția de reviste
care este pusă la dispoziția angajaților pentru studiere
și familiarizare cu problemele din acest domeniu, atât
de sensibil, al drepturilor și libertăților omului este
îmbogățită.
Din punct de vedere al structurii sumarului,
prezentat nu doar în limba română, ci și în limbile
franceză și engleză, și acest număr al revistei respectă
împărțirea în cele 5 părți, specifică revistei, după cum
urmează:
I. Studii, cercetări, articole;
II. Document;
III. Jurisprudenţă;
IV. Semnal;
V. Remember.
Prezentarea sumarului în principalele limbi de
circulaţie internaţională, engleză respectiv franceză,
este de un real folos tuturor celor care consultă revista
fără a fi vorbitori de limbă română, informându-se
astfel asupra materialelor care sunt prezentate în
revistă.
În acest număr, în partea rezervată studiilor,
cercetărilor şi articolelor, sunt prezentate materiale
ale specialiştilor, în principal din domeniul juridic,
care abordează teme actuale care au legătură cu
domeniul drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor
fundamentale ale omului.
Printre aceste materiale, menţionăm pe cel
elaborat de dna prof. univ. dr. Irina Moroianu
Zlătescu, în care se analizează evoluţiile sociale, în
contextul crizei globale, prin prisma relaţiei existente
între Carta Socială Europeană şi modelul social
european. Evidenţiindu-se faptul că indivizibilitatea
drepturilor civile şi politice, economice, sociale şi
culturale este recunoscută în documentele Consiliului
Europei şi ale tuturor marilor organizaţii interguver -
namentale internaţionale, începând cu Organizaţia
Naţiunilor Unite, se precizează că, dacă la nivelul
Consiliului Europei drepturile civile şi politice au fost
garantate prin adoptarea Convenţiei Europene a
�oi apariții editoriale
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 51
Revista „Drepturile Omului” nr. 2/2009
București, Institutul Român pentru Drepturile Omului
Drepturilor Omului, drepturile din domeniul econo -
mic şi social sunt reglementate prin Carta Socială
Europeană, care a fost deschisă spre semnare la 18
octombrie 1961 şi a intrat în vigoare la 26 februarie
1965.
Evoluţiile ulterioare produse în aceste domenii
atât de sensibile au necesitat ca, în anul 1996, să fie
elaborată o variantă revizuită a Cartei Sociale
Europene, care a intrat în vigoare la 1 iulie 1999. În
Carta Socială Europeană revizuită sunt cuprinse,
într-un document unic, atât drepturile prevăzute în
documentele precedente, cât şi noi drepturi, lărgin -
du-se perspectiva în materia drepturilor economice şi
sociale. Printre noile drepturi introduse în Carta
Socială Europeană revizuită, care trebuie asigurate,
respectate şi garantate, este de menţionat cel referitor
la demnitatea în muncă, consacrându-se şi dreptul la
protecţie împotriva sărăciei şi a excluderii sociale,
stabilindu-se astfel, pentru prima dată, într-un
document internaţional, legătura dintre social şi
demnitate.
Alte materiale prezentate în partea rezervată
studiilor, cercetărilor şi articolelor sunt cele
referitoare la „Competenţă universală şi crimina -litate internaţională, ilustrare prin cazul Spaniei”elaborat de prof. univ. de drept constituţional la
Universitatea din Valencia, dl Luis Jimena Quesada,
care este şi membru al Consiliului European pentru
Drepturi Sociale, la „Accesul la norma juridică,condiţie a dezvoltării unei societăţi bazate pecunoaştere” în care autorii – dl Sorin Popescu,
preşedinte de secţie la Consiliul Legislativ şi dl
Cătălin Ciora, consilier, şef de sector în cadrul
aceleiaşi instituţii, evidenţiază faptul că egalitatea în
faţa legii, ca drept fundamental al omului, ar putea să
nu fie efectivă dacă cei interesaţi nu dispun de o
cunoaştere suficientă a normelor care sunt aplicabile,
datorită lipsei accesului la normele de drept. De
asemenea, se mai prezintă studii referitoare la
„Principii internaţionale privind independenţajustiţiei”, elaborat de dl prof. univ. dr. Ioan Vida,
preşedintele Curţii Constituţionale, la „Corupţia – unatentat la drepturilor omului”, autor – dl ambasador
dr. Ioan Maxim, care a fost timp de 10 ani membru al
Subcomisiei ONU pentru drepturile omului,
actualmente desfăşurându-şi activitatea în cadrul
I.R.D.O., la „Terorismul Cibernetic”, studiu elaborat
de dl Radu Dan Cristian şi la „Dreptul la sănătate.Probleme globale”, articol redactat de dl dr. Octavian
Popescu.
Toate aceste materiale sunt însoţite, în finalul
lor, de un scurt rezumat în limbile franceză şi engleză,
astfel încât, în ceea ce priveşte conţinutul articolelor
publicate în această parte a revistei pot afla informaţii
importante nu doar vorbitorii de limba română.
Dintre actele normative publicate în Monitorul
Oficial al României, Partea I, şi care nu se referă la
domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului, evidenţiate în partea a II-a a numărului
2/2009 al revistei, menţionăm Convenţia nr. 102/1952a Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) privindnormele minime de securitate socială, ratificată de
România prin Legea nr. 115/2009 şi Codul europeande securitate socială, semnat de România la data de
22 mai 2002 şi ratificat prin Legea nr. 116/2009.
În partea a III-a a acestui număr al revistei se
continuă prezentarea cazurilor celor mai
reprezentative pronunţate de Curtea Europeană a
Drepturilor Omului, prin care s-au admis, chiar
parţial, cereri ale cetăţenilor români, ca urmare a
constatării încălcării drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului săvârşite de statul român.
Dintre evenimentele, acţiunile, întrunirile şi
simpozioanele mai importante care sunt prezentate în
partea a IV-a revistei, este de menţionat desfăşurarea
la Cheia, în perioada 25-28 iunie 2009, a celei de-a
XV-a ediţii a cursurilor Universităţii Internaţionalea Drepturilor Omului. Acest eveniment de prestigiu
şi tradiţie în domeniul drepturilor omului se
desfăşoară anual prin grija I.R.D.O., în colaborare cu
Catedra UNESCO pentru drepturile omului,
democraţie, pace şi toleranţă, Asociaţia pentru
Naţiunile Unite din România şi Asociaţia Clubul de
la Cheia „Victor Dan Zlătescu”, cu concursul I.D.E.F.
Tema principală a acestei ediţii a fost „Protecţia şipromovarea drepturilor omului la 60 de ani de laconstituirea Consiliului Europei şi 10 ani de laadoptarea Cartei Sociale Europene revizuite.Educaţia pentru valori”. Lucrările acestei ediţii au
fost deschise de către dna prof. univ. dr. Irina
Moroianu Zlătescu, directorul I.R.D.O., ulterior
rostind alocuţiuni dl prof. univ. dr. Ioan Vida,
preşedintele Curţii Constituţionale, dna prof. univ. dr.
Mona-Lisa Belu Magdo, judecător la Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie, dna judecător Ana Lăbuş, membru
C.S.M, dna prof. univ. dr. Letizia Fiorillo dello
Russo, secretar general adjunct „Jus Primi Viri”
Roma, dl prof. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea,
coordonator al Catedrei UNESCO pentru drepturile
omului, democraţie, pace şi toleranţă, senator şi dna
comisar de poliţie Viorica Marincaş.
În cadrul celor patru secţiuni tematice, pe baza
cărora s-au desfăşurat lucrările Universităţii, au
prezentat materiale, care au prilejuit ample incursiuni
şi dezbateri referitoare la problematicile abordate,
experţi şi cercetători, cadre didactice din învă ţă -
�oi apariții editoriale
52 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
mântul universitar şi preuniversitar, magistraţi
membri ai Consiliului Superior al Magistraturii şi ai
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, specialişti din
cadrul Consiliului Legislativ, cadre din administraţie,
doctoranzi şi masteranzi, precum şi reprezentanţi ai
organizaţiilor neguvernamentale interne şi inter na -
ţionale.
În partea de final a acestui număr al revistei,
intitulată sugestiv „Remember”, sunt prezentate
principalele activităţi proprii sau în colaborare,
organizate de I.R.D.O., precum şi participările
Institutului la alte manifestări, menţionându-se şi
perioada desfăşurării respectivelor lucrări. Prin
calitatea materialelor elaborate de specialişti în
domeniu, personalităţi din lumea ştiinţifică, cer -
cetători, care îşi desfăşoară activitatea în sectorul
public sau cel privat, sau în cadrul organizaţiilor
neguvernamentale interne sau internaţionale, se
menţine constant interesul cititorilor revistei
„Drepturile Omului” editată de Institutul Român
pentru Drepturile Omului, care aşteaptă cu nerăbdare
apariţia următorului număr, pentru a-l studia şi a se
familiariza cu problemele din acest domeniu al
drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale
ale omului.
consilier, şef de sector
Cătălin CIORA
�oi apariții editoriale
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 53
Propuneri de lege ferenda extrase din articolele publicateîn revistele de drept româneşti
(semestrul I 2009)
– Bibliografie indexată şi adnotată∗ –1. A�DREESCU, MARIUS – Delimitarea puterii discreţionare de excesul de putere în activitatea
autorităţilor statului. În: Curierul Judiciar, nr.1, 2009, p.33-34
Autorul propune ca, în perspectiva unei noi revizuiri a Constituţiei României, la art.1, ce are denumirea marginală “Statul
român”, să se adauge un nou alineat care să prevadă că: “Exercitarea puterii statale trebuie să fie proporţională şi
nediscriminatorie”.
Subiect: autoritate de stat ; constituţie, revizuire ; exces de putere ; putere discreţionară
2. APOSTOL TOFA�, DA�A – �econstituţionalitatea Guvernului în exerciţiu. În: Curierul Judiciar, nr.2,
2009, p.92-96
Se propune ca într-o viitoare reglementare constituţională să se procedeze la formularea pozitivă, explicită şi restrictivă a
textului cu privire la ordonanţele de urgenţă, precizându-se situaţiile în care ele pot fi emise, instituţiile care pot fi vizate şi
drepturile şi libertăţile cetăţeneşti al căror exerciţiu poate fi restrâns. Autoarea consideră că înfiinţarea funcţiei de viceprim-
ministru printr-o ordonanţă de urgenţă încalcă prevederile art.102 alin.(3), precum şi ale art.115 alin.(6) din Constituţie. De
asemenea, în articol se semnalează deficienţe ale Legii nr.90/2001 referitoare la organizarea şi funcţionarea Guvernului
României şi a ministerelor.
Subiect: constituţie, revizuire ; Guvern ; Legea nr.90/2001 ; ordonanţă de urgenţă
3. BELIGRĂDEA�U, ŞERBA�; ŞTEFĂ�ESCU, IO� TRAIA� – Corecta interpretare a art.78 din
Codul muncii privitor la sancţionarea concedierilor netemeinice ori nelegale. În: Dreptul, nr. 5, 2009,
p.59-82
Se fac mai multe propuneri de modificare a Codului muncii: 1) modificarea art.78 alin.(2) astfel încât, în cazul analizei deciziei
de concediere pe cale judecătorească, repunerea părţilor în situaţia anterioară să acţioneze ope legis; 2) adoptarea unei soluţii prin
care instanţa judecătorească să fie obligată în mod expres, ca, în cazul constatării în timpul procesului a unei alte cauze de încetare
a contractului individual de muncă, să o verifice; 3) este propusă completarea art.78 alin.(1) cu sintagma “precum şi daune
morale”; 4) inserarea unui text care să statueze, în cazul concedierii anulate de o instanţă, posibilitatea reintegrării salariatului într-o
funcţie echivalentă existentă la acelaşi angajator; 5) completarea art.277, în sensul că latura obiectivă a infracţiunii să privească
şi “plata despăgubirilor”; 6) completarea art.278, în sensul corelării cu art.277; 7) includerea în Cod a unui text potrivit căruia
punerea în executare a hotărârii de plată a despăgubirilor şi a reintegrării în muncă să se prescrie dacă nu a fost expres solicitată
de salariat angajatorului în scris. Se mai consideră necesară abrogarea expresă a art.83-84 din Legea nr.168/1999 privind
soluţionarea conflictelor de muncă, pentru evitarea pluralismului de reglementare cu art.277-278 din Codul muncii.
Subiect: Codul muncii ; concediere nelegală ; contract individual de muncă ; salariat
4. BELIGRĂDEA�U, ŞERBA� – Consideraţii critice asupra diversităţii nejustificate a reglementărilor
legale privind competenţa materială a instanţelor judecătoreşti în domeniul soluţionării conflictelor de
muncă. În: Revista română de drept privat, nr.3, 2009, p.11-37
Având în vedere principiul înscris în art.295 alin.2 din Codul muncii, se propune ca, de regulă, pentru toate categoriile de
persoane aflate într-un raport juridic de muncă, soluţionarea conflictelor de muncă să revină jurisdicţiei de drept comun în
materie. Cu toate acestea, pentru magistraţi şi judecătorii Curţii Constituţionale se consideră că apare logică şi oportună o
excepţie de la regula propusă mai sus, în sensul că fie, în primă instanţă, competenţa să revină curţii de apel, iar în recurs
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fie, chiar în primă instanţă, competenţa să revină Înaltei Curţi, Secţia civilă şi de proprietate
intelectuală, iar în recurs competenţa să aparţină Completului de 9 judecători ai Înaltei Curţi.
Subiect: conflict de muncă, soluţionare ; dreptul muncii ; funcţionar public ; magistrat ; militar
54 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
* Lucrare realizată de Victoria ŢĂNDĂREANU, Tudor PRELIPCEANU şi Alina ANDRONE, Direcţia de Studii şi Documentare,
Consiliul Legislativ
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
5. BODOAŞCĂ, TEODOR – Reglementările legale privind consimţământul la adopţie. În: Dreptul, nr.2,
2009, p.40-60
Autorul propune completarea Legii nr.273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, în sensul introducerii unui text impersonal
care să dispună că nu este valabil consimţământul la adopţie exprimat din eroare, obţinut prin dol sau violenţă. Referitor la
aceeaşi lege, se propune supunerea consimţământului adoptatorului la acelaşi tratament juridic cu cel al părintelui firesc. De
asemenea, se impune intervenţia legiuitorului în favoarea enumerării părinţilor fireşti sau, după caz, a tutorelui în rândul
persoanelor care sunt citate la soluţionarea cererilor de încuviinţare a adopţiilor internaţionale. Se mai propun abrogarea, din
aceeaşi lege, a dispoziţiilor art.12 alin.1, teza I şi alin.2, teza II, abrogarea art.15 alin.2, modificarea prevederilor art. 13, astfel
încât acestea să se refere la consimţământul copilului şi modificarea legii menţionate astfel încât consimţământul părintelui
adoptator să fie supus cerinţelor legale prevăzute pentru consimţământul părinţilor fireşti.
Subiect: adoptator ; adopţie ; consimţământ ; Convenţia europeană în materia adopţiei de copii ; copil legitim ; copil nelegitim ; Legea
nr.273/2004 ; părinţi ; tutore
6. BODOAŞCĂ, TEODOR – Contribuţii la studiul reglementărilor legale referitoare la contractul de
cesiune a drepturilor patrimoniale de autor. În: Dreptul, nr.4, 2009, p.127-142
Autorul propune modificarea tuturor textelor Legii nr.8/1996 care desemnează persoana cedentului, astfel încât acestea să se
refere exclusiv la “titularul dreptului de autor”. De asemenea, se propune modificarea dispoziţiilor art.43, astfel încât acestea
să prevadă criterii unice de stabilire a remuneraţiei, indiferent că este fixată de părţi ori de organul jurisdicţional; modificarea
textului art.43 alin.2 teza I, pentru ca acesta să se refere fără distincţie la părţile contractante; modificarea dispoziţiilor art.43
alin.3, astfel încât acestea să se refere numai la revizuirea contractului de cesiune, urmând ca, în funcţie de împrejurări, organul
jurisdicţional să decidă folosirea uneia dintre cele două modalităţi pentru reechilibrarea prestaţiilor părţilor contractante.
Subiect: contract de cesiune ; drept patrimonial de autor ; Legea nr.8/1996
7. BODOAŞCĂ, TEODOR – Contribuţii la critica unor opinii referitoare la regimul juridic al datoriilor
comune ale soţilor. În: Dreptul, nr. 5, 2009, p.113-125
Autorul consideră că art.32 lit.a din Codul familiei ar trebui modificat astfel încât să se refere şi la actele de folosire şi dispoziţie
care au ca obiect bunuri comune ale soţilor. Autorul propune ca incidenţa dispoziţiilor art. 32 lit. d din acelaşi Cod să fie
extinsă şi în cazul prejudiciilor provocate proprietăţii private iar pentru eliminarea interpretărilor generate de actuala lor
formulare, prevederile aceluiaşi articol ar trebui modificate în sensul că “soţii răspund cu bunurile comune pentru acoperirea
prejudiciului produs prin dobândirea lor ilicită”.
Subiect: Codul familiei ; datorii ; regim matrimonial
8. BODOAŞCĂ, TEODOR – Contribuţii la studiul reglementărilor legale referitoare la definirea noţiunii
drepturilor de autor şi la durata protecţiei juridice a acestora. În: Dreptul, nr.6, 2009, p.76-89
Se sugerează o soluţie normativă unitară, în sensul înlocuirii expresiei “dreptul de autor”, din textele Legii nr.8/1996, cu
expresia “drepturile de autor” sau cu altele echivalente. De asemenea, în consens cu conţinutul ei normativ, se consideră că
Legea nr.8/1996 ar putea fi denumită “Lege privind protecţia drepturilor de autor şi a celor conexe”. Totodată, autorul consideră
oportună modificarea şi completarea dispoziţiilor art.12 alin.2, art.25 alin.2, art.26, art.30 din aceeaşi lege.
Subiect: drept de autor ; Legea nr.8/1996
9. BOILĂ, LACRIMA RODICA; BOILĂ, ADELA CORI�A – �atura juridică a răspunderii civile a
personalului medical în dreptul român. În: Dreptul, nr. 5, 2009, p.83-112
Se consideră necesară reglementarea obiectivă a răspunderii civile a medicilor (în locul celei subiective existente în prezent),
modificându-se, corespunzător, art.642-643 din Legea nr. 95/2006.
Subiect: culpă ; Legea nr.95/2006 ; medic ; răspundere civilă delictuală ; răspundere medicală
10. CODREA�U, GEORGETA – Discuţii privind modificarea şi completarea art.29 din Statutul
funcţionarilor publici – Legea nr.188/1999 – prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2008. În:
Dreptul, nr.6, 2009, p.13-20
Se consideră că intervenţia legislativă efectuată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.125/2008 duce şi la necesitatea
modificării Legii nr.54/2003 a sindicatelor. Astfel, cadrul normativ general, stipulat prin art.4 din Legea nr.54/2003, ar trebui
modificat în sensul soluţiei noi, respectiv, să se permită salariaţilor cu funcţii de conducere – cu excepţia celor care au calitatea
de ordonatori de credite – de a participa la constituirea organizaţiilor sindicale şi, eventual, de a ocupa o funcţie de conducere
în sindicat.
Subiect: funcţionar public ; Legea nr.188/1999
11. DIMA, TRAIA� – Incriminarea deţinerii de droguri pentru consumul propriu spre o interdicţie fără
sancţiune penală. În: Dreptul nr.1, 2009, p.138-145.
Autorul pledează pentru dezincriminarea posesiei de droguri pentru uz personal şi propune sancţiuni administrative combinate
cu tratament medical pentru consumatorii de droguri neimplicaţi în traficul acestora.
Subiect: droguri
12. DOROFTEI, ADRIA� – Infracţiunea de bancrută. În: Revista de drept penal, nr.1, 2009, p.107-118
Autorul este de părere că ar fi necesară o reglementare expresă a subiecţilor activi ai bancrutei frauduloase comise în cadrul
regiilor autonome, societăţilor cu capital integral de stat, asociaţiilor bancare. De asemenea, se propune introducerea unei
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 55
dispoziţii care să prevadă ca, în situaţia în care prin infracţiunea de bancrută nu sunt afectate decât interesele acţionarilor şi nu
ale statului în general, aceştia, în adunarea generală, să poată hotărî dacă se impune sau nu exercitarea acţiunii penale.
Subiect: infracţiune de bancrută
13. DRĂGUŢ, MARIA� – Consideraţii privind dreptul Statelor Unite de a exercita jurisdicţia penală pe
teritoriul României. În: Revista română de drept internaţional, nr.8, 2009, p.173-181
După o analiză a prevederilor privind aplicarea jurisdicţiei penale asupra forţelor Statelor Unite pe teritoriul României, autorul
face o propunere „de lege ferenda” care constă în iniţierea procedurii de amendare a art.3 din Acordul dintre România şi Statele
Unite ale Americii privind statutul forţelor Statelor Unite ale Americii pe teritoriul României, semnat la Washington, la
30 octombrie 2001. Această propunere se bazează pe mai multe considerente, astfel: 1. art.3 din Acordul SOFA Suplimentar
generează contradicţii şi interpretări diferite, anulând practic dreptul autorităţilor române de a reveni asupra renunţării la
dreptul de jurisdicţie primară; 2. acest Acord conţine dispoziţii mai mult decât nefavorabile statului român, renunţarea la
dreptul de jurisdicţie penală putând avea consecinţe grave asupra societăţii române; 3. propunerea este în consonanţă cu
dispoziţiile art.43 din Legea nr.291/2007.
Subiect: jurisdicţie penală internaţională ; NATO ; Parteneriatul pentru Pace ; România
14. DUVAC, CO�STA�TI� – Concursul ideal (formal) de infracţiuni, pluralitate aparentă sau reală de
infracţiuni. În: Dreptul, nr.2, 2009, p.122-150
Autorul propune să se renunţe la ficţiunea pluralităţii reale în cazul concursului ideal de infracţiuni, care ar trebui înlocuită cu
recunoaşterea că, în acest caz, agentul a săvârşit o singură acţiune şi nu mai multe, iar tratamentul penal ar trebui să ţină seama
de această realitate.
Subiect: concurs de infracţiuni ; drept comparat ; pluralitate de infracţiuni ; tratament penal
15. DUVAC, CO�STA�TI� – Concursul de norme penale (Concurs de texte). Reflecţii. În: Revista de
drept penal, nr.2, 2009, p.61-95
Se propune ca legea, respectiv Codul penal, să definească, după modelul spaniol, criteriile de bază ale identificării aparenţei
de pluralitate (al specialităţii, al subsidiarităţii, al consumpţiunii, al alternativităţii), spre a face mai uşor de identificat unitatea
reală de infracţiune.
Subiect: pluralitate de infracţiuni ; principiul subsidiarităţii
16. GHEORGHE, MO�ICA – Consideraţii privind soluţionarea conflictelor de muncă ce au ca obiect
discriminarea salariatului în raporturile de muncă. În: Revista română de dreptul muncii, nr.1, 2009,
p.45-53
Autoarea consideră că este necesară modificarea Ordonanţei Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor
formelor de discriminare, în sensul că, în situaţia unei discriminări în domeniul muncii, competenţa de soluţionare a cererilor
trebuie să aparţină instanţei specializate de dreptul muncii.
Subiect: conflict de muncă, soluţionare ; discriminare de gen ; discriminare profesională ; Ordonanţa Guvernului nr.137/2000
17. GÎFEI, SORI� – Unele opinii cu privire la desfăşurarea activităţii de taximetrie la aeroporturi, gări
şi staţii de cale ferată. În: Dreptul, nr.6, 2009, p.180-185
Autorul propune o serie de modificări ale Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, astfel
: 1. introducerea în cap.7, la art.55 pct.3, a unei noi litere, lit. f), cu următorul cuprins: “lit.f) aplicabilă taximetriştilor sau
interpuşilor pentru nerespectarea prevederilor art.24
1
alin.3”; 2. introducerea la art.24
1
a unui nou alineat, alin.(6), cu următorul
cuprins: “(6) persoanele care desfăşoară activităţi în regim de taxi sunt obligate să rămână în permanenţă lângă autovehicul în
zona special amenajată pentru preluarea pasagerilor”; 3. introducerea la art.55 pct.3 a unei noi litere, lit. g), cu următorul
cuprins: “lit. g) aplicabilă persoanelor care desfăşoară activităţi în regim de taxi pentru nerespectarea prevederilor art.24
1
alin. 6 din Legea nr.38/2003”.
Subiect: Legea nr.38/2003 ; taximetrie
18. GOICOVICI, JUA�ITA – Dreptul potestativ de retractare a consimţământului în materia
contractelor de consum. În: Pandectele Române : Repertoriu de jurisprudenţă, doctrină şi legislaţie, nr.1, 2009,
p.45-70
Autoarea propune “de lege ferenda” revenirea asupra sancţiunii nulităţii absolute a contractului de consum prevăzută de art.5
alin.(1) al Legii nr.282/2004 privind protecţia dobânditorilor cu privire la unele aspecte ale contractelor purtând asupra
dobândirii unui drept de utilizare pe durată limitată a unor bunuri imobiliare, în favoarea nulităţii relative.
Subiect: contract de consum ; Legea nr.282/2004
19. MA�EA, TAMARA – Îndatoririle etice ale judecătorilor şi procurorilor. În: Dreptul, nr.1, 2009,
p.99-113
Autorul propune, pentru a se evita proliferarea inutilă a actelor normative, ca întreaga problematică din Codul deontologic al
judecătorilor şi procurorilor să fie inclusă în cuprinsul Legii nr.303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor.
Subiect: cod deontologic al judecătorilor şi procurorilor ; drept comparat ; magistrat
Referințe bibliografice
56 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
20. MILITARU, IO�UŢ – Suspendarea activităţii operatorilor economici utilizatori ai aparatelor de
marcat electronice fiscale, aplicată în baza art.14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.28/1999,
republicată. În: Dreptul, nr.2, 2009, p.88-104
Autorul propune modificarea alin.2 al art.14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.28/1999, privind obligaţia agenţilor
economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale în sensul de a prevedea limite minime şi maxime (de la 1 zi la 3
luni) în care se aplică sancţiunea complementară a suspendării “activităţii în realizarea căreia a fost săvârşită contravenţia”,
precum şi introducerea sintagmei “poate atrage”.
Subiect: agent economic ; aparate de marcat electronice fiscale ; contravenţie ; Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ; operator
economic ; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.28/1999, republicată
21. �AUBAUER, ŞTEFA� – Observaţii privind exercitarea activităţii de mediere de către avocat. În:
Revista română de dreptul muncii, nr.1, 2009, p.54-59
Autorul consideră că se impune regândirea art.75 din Legea nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator
şi, pe cale de consecinţă, a art.26 alin.(2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere. De asemenea,
se propune abrogarea art.3 alin.(1) lit.f) din Legea nr.192/2006.
Subiect: avocat ; Legea nr.51/1995 ; Legea nr.192/2006 ; mediere
22. �EAGU, �OREL – Fraudarea resurselor comunitare. În: Dreptul, nr.1, 2009, p.211-231
Autorul consideră că sistematizarea realizată de legiuitorul român în materia infracţiunilor care aduc atingere intereselor
financiare comunitare este criticabilă. De aceea, autorul propune să se adune într-un singur text de lege prevederea tuturor
modalităţilor de realizare a fraudei în materie de venituri, eventual cu pedepsirea atenuată a modalităţii schimbării destinaţiei
fondurilor.
Subiect: fraudă comunitară
23. OPREA, MARIA – Incompatibilitatea judecătorului astfel cum rezultă din redactarea actuală a
art.48, alin.1, lit.a, teza finală din Codul de procedură penală. În: Dreptul, nr.2, 2009, p.198-206
Autoarea propune ca art.48 alin.(1) lit.a), teza finală din Codul de procedură penală să fie completat în sensul că judecătorul
este incompatibil de a judeca [...] dacă a soluţionat recursul cu privire la măsura arestării preventive, în cursul urmăririi penale,
în cazul în care temeiul arestării preventive a fost cel prevăzut de art.148 alin.(1) lit.f).
Subiect: Cod de procedură penală ; Curtea Europeană a Drepturilor Omului, jurisprudenţă ; judecător, incompatibilitate
24. PÎRVU, LIVIU-�ARCIS – Unele implicaţii practice ale Deciziei nr.32/2008, pronunţată de Secţiile
Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie . În: Dreptul, nr.6, 2009, p.140-143
Autorul consideră că se impune modificarea actualului Cod de procedură civilă pe calea unei ordonanţe de urgenţă pe deplin
justificate de necesitatea prevenirii unei practici neunitare, cu consecinţe grave asupra respectării dreptului la un proces
echitabil, în special sub aspectul respectării termenului rezonabil. Ar putea fi modificate astfel conţinuturile literelor a) şi b)
ale primului punct din art.2 al actualului Cod de procedură civilă.
Subiect: competenţă jurisdicţională ; instanţă de judecată
25. POPOVICI, SERGIU – Baza de impozitare a TVA în cazul operaţiunilor de leasing. În: Revista română
de drept al afacerilor, nr. 3, 2009, p. 23-33
Autorul apreciază că ar trebui stabilite reguli exprese în ceea ce priveşte cheltuielile de asigurare ale bunurilor ce fac obiectul
unui contract de leasing financiar, atât referitor la cuprinderea acestora în baza de calcul a TVA, cât şi din punctul de vedere
al deductibilităţii la calculul impozitului pe profit.
Subiect: Cod fiscal ; impozitare ; leasing financiar ; operaţiune de leasing ; TVA
26. POTRIVITU, GIGEL; SIBI�OVICI, ALEXA�DRA – Discuţii cu privire la unele situaţii de încetare
a măsurilor preventive. În: Dreptul, nr.6, 2009, p.216-219
Autorii apreciază că legiuitorul ar trebui să prevadă în cuprinsul art.350 din Codul de procedură penală, obligaţia instanţei ca,
atunci când pronunţă o pedeapsă cu închisoare cu suspendarea condiţionată sau cu suspendarea sub supraveghere, cu amendă
sau o măsură educativă, să dispună şi revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea ori ţara.
Subiect: măsuri preventive ; urmărire penală
27. POTRIVITU, GIGEL; SIBI�OVICI, ALEXA�DRA – Consideraţii în legătură cu posibilitatea
succesorilor învinuitului sau inculpatului decedat de a cere continuarea procesului penal. În: Dreptul,
nr.4, 2009, p.219-221
Se consideră că legiuitorul ar trebui să permită succesorilor învinuitului sau inculpatului să ceară continuarea procesului penal,
în caz de deces al acestuia în cursul procesului penal, iar în cazul în care se constată nevinovăţia inculpatului, instanţa să
dispună achitarea lui sau procurorul ar trebui să dispună scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului decedat în cursul
instrucţiei penale.
Subiect: Cod de procedură penală ; inculpat ; învinuit ; proces penal
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 57
28. POTRIVITU, GIGEL; SOARE, DA�IEL – Consideraţii cu privire la dreptul apărătorului de a asista
la efectuarea oricărui act de urmărire penală. În: Dreptul, nr.1, 2009, p.156-164
Autorii consideră că s-ar impune ca în Codul de procedură penală să se insereze, sub sancţiunea nulităţii absolute, obligaţia
organelor de urmărire penală să anunţe pe apărătorul învinuitului sau inculpatului nu numai cu privire la data şi ora efectuării
actului de urmărire penală, ci şi cu privire la locul în care acest act urmează să fie efectuat.
Subiect: apărător ; Cod de procedură penală ; urmărire penală
29. REBEGEA, DUMITRU – Reflecţii cu privire la aplicarea dispoziţiilor art.160
3
din Codul de
procedură penală ce reglementează instituţia modificării sau ridicării controlului judiciar. În: Dreptul,
nr.1, 2009, p.152-155
Autorul consideră că se impune completarea dispoziţiilor art.160
3
Cod de procedură penală, în sensul de a se reglementa
condiţiile de formă pe care trebuie să le întrunească cererea de modificare sau ridicare a controlului judiciar, de a se prevedea
în mod expres instanţa competentă să judece această cerere, procedura de judecată, felul hotărârii pe care o pronunţă instanţa
ş.a.
Subiect: Cod de procedură penală ; control judiciar
30. ROŞU, CLAUDIA; FA�U-MOCA, ADRIA� – Câteva consideraţii în legătură cu depunerea
recursului în procesul civil în contextul creat prin decizia nr.737/2008 a Curţii Constituţionale. În: Dreptul,
nr.1, 2009, p.131-137
Autorii sunt de părere că actualele prevederi din Codul de procedură civilă referitoare la apel şi recurs să fie menţinute, cu
deosebirea ca, în ambele cazuri, sancţiunea să fie “nulitate relativă”, iar nu “nulitate absolută”.
Subiect: Cod de procedură civilă ; proces civil ; recurs
31. RUS, SERGIU-LEO� – Ajutorul public judiciar. În: Revista de drept comercial, nr.5, 2009, p.44-65
În privinţa modului în care se acordă ajutorul public judiciar, autorul susţine că “de lege ferenda” se impune înlăturarea rapidă
a discriminării, fiind de neconceput ca un chinez rezident în Bulgaria, să aibă în forul român mai multe drepturi decât românul
rezident norvegian. Aceasta în contextul în care cetăţeanul roman, care nu are domiciliul sau reşedinţa în Uniunea Europeană,
este exclus de la beneficiul ajutorului public judiciar. Pe de altă parte, Ordonanţa de urgenţă nr.51/2008 privind ajutorul public
judiciar în materie civilă omite cauţiunile din obiectul facilităţii, aspect care ar trebui înlăturat „de lege ferenda”, deoarece
cauţiunile pot avea cuantumuri semnificative şi pot, prin acest fapt, împiedica accesul la justiţie.
Subiect: ajutor public judiciar ; discriminare ; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.51/2008
32. RUSU, IO� – Cooperarea judiciară cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-
cadru 2006/783/JAI din 6 octombrie 2006 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a
ordinelor de confiscare. În: Revista română de drept comunitar, nr.3, 2009, p.162-189
Din examinarea critică realizată asupra dispoziţiilor Legii nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie
penală, referitoare la cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2006/783/JAI, autorul
remarcă o serie de neconcordanţe, care vizează în special absenţa unor prevederi referitoare la obligativitatea statelor membre
de a restitui bunurile care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil al altui stat. Autorul consideră că este obligatorie
completarea şi modificarea Legii nr.302/2004 în ceea ce priveşte categoriile de infracţiuni şi procedura de solicitare şi de
executare a ordinului de executare, având în vedere intrarea în vigoare a noului Cod penal precum şi a noului Cod de procedură
penală. De asemenea, trebuie prevăzută o procedură specială în ceea ce priveşte solicitarea şi returnarea unor bunuri care fac
parte din patrimoniul cultural naţional.
Subiect: cooperare judiciară internaţională ; principiul recunoaşterii reciproce a ordinelor de confiscare
33. SĂRARU, CĂTĂLI�-SILVIU – Scurte consideraţii cu privire la contractele administrative în dreptul
comparat şi valorificarea cercetării în dreptul românesc. În: Revista de drept public, nr.4, 2008, p.60-77
Autorul consideră că se impune reglementarea concretă a realizării contractului administrativ pentru punerea în operă a
descentralizării, precum şi legiferarea unui anumit tip de contract, cel dintre instituţii publice şi persoane juridice de drept
privat.
Subiect: cercetare ; contract administrativ ; drept comparat
34. SĂRARU, CĂTĂLI�-SILVIU – Modificarea efectelor contractelor administrative. În: Pandectele
Române: Repertoriu de jurisprudenţă, doctrină şi legislaţie, nr.5, 2009, p.84-94
Autorul propune consacrarea, în viitorul Cod de procedură administrativă, a principiului echilibrului financiar ca modalitate
de conciliere a interesului public cu interesul privat. De asemenea, autorul este de părere că ar trebui consacrat şi dreptul
autorităţii publice de a modifica unilateral partea reglementară şi limitele de exercitare a acestui drept.
Subiect: contract administrativ ; serviciu public
35. SITARU, DA�-ALEXA�DRU – Operaţiunea de compensaţie bilaterală – nettingul (II). În: Revista
de drept comercial, nr.2, 2009, p.70-87
Autorul pledează pentru elaborarea şi adoptarea în România a unei legi a netting-ului, sugerând să fie consultată, la nivel
internaţional, Legea Model a netting-ului, care are şi un Memorandum de implementare.
Subiect: compensaţie bilaterală ; netting
Referințe bibliografice
58 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
36. ŞERBA�, ALEXA�DRU – Stocarea listingurilor = anularea interceptărilor? Legea nr.298/2008.
Comentarii – aspecte criticabile. În: Curierul Judiciar, nr.2, 2009, p.104-105
Autorul este de părere că cerinţa începerii urmăririi penale, anterior solicitării transmiterii de date, ar trebui înlăturată din
cuprinsul Legii nr.298/2008 privind reţinerea datelor generale sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice
destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, întrucât face aproape inoperabile prevederile art.91
1
şi următoarele
din Codul de procedură penală.
Subiect: interceptare audio-video ; Legea nr.298/2008
37. ŞERBA�, DUMITRU-DA�IEL – Propunere „de lege ferenda” pentru statornicirea legală a regulii
divizării pe loturi a achiziţiilor publice. În: Dreptul, nr.2, 2009, p.65-87
Autorul propune statornicirea legală a regulii divizării pe loturi a achiziţiilor publice.
Subiect: achiziţii publice ; Codul achiziţiilor publice ; drept comparat
38. ŞTEFĂ�ESCU, IO� TRAIA�; BELIGRĂDEA�U, ŞERBA� – �atura raportului juridic dintre
societăţile comerciale şi administratorii sau directorii acestora. În: Revista română de drept privat, nr.1,
2009, p.42-46
O reglementare legală a comitetelor de întreprindere se impune şi în România, urmând să fie adecvată atât realităţilor şi
cerinţelor din practica naţională, cât şi normelor din materie ale Uniunii Europene.
Subiect: administrator ; Codul muncii ; comitet de întreprindere ; Legea nr.31/1990 ; societate comercială
39. TEIŞA�U, FLORE�TI� – Reflecţii asupra incidenţei prevederilor art.10 din Legea nr.241/2005. În:
Dreptul, nr.1, 2009, p.168-170,
Autorul propune modificarea art.10 alin.(1) din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în sensul
eliminării din text a sintagmei “în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată” şi înlocuirea
acesteia cu sintagma “pe parcursul procesului penal”.
Subiect: evaziune fiscală ; Legea nr.241/2005 ; prejudiciu
40. TRĂILESCU, A�TO� – Limitele competenţei în materia aplicării sancţiunilor disciplinare prevăzute
de Legea nr.188/1999. În: Dreptul, nr.1, 2009, p.92-98
Autorul este de părere ca într-o viitoare reglementare să se prevadă competenţa comisiei disciplinare de a dispune ea însăşi
clasarea sesizării, atunci când sunt îndeplinite condiţiile legale, iar nu doar de a propune această soluţie conducătorului
autorităţii publice.
Subiect: funcţionar public ; Legea nr.188/1999 ; sancţiune disciplinară
41. TUDOR, AMALIA; ROSE�BERG, PAULA; RĂDULESCU, OCTAVIA� – Pot fi apărători în
procesul penal şi persoane care nu au calitatea de avocat? În: Dreptul, nr.5, 2009, p.256-261
Autorii propun abrogarea unui articol din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, art.10 alin.3, referitor
la dreptul magistraţilor de a-şi apăra rudele în procesele penale, sau cel puţin modificarea acestuia în sensul că rudele nu pot
fi apărate în faţa organelor de urmărire penală ori a instanţelor din raza teritorială a locului în care magistratul-apărător îşi
desfăşoară activitatea.
Subiect: apărător ; avocat ; judecător ; Legea nr.303/2004
42. TUDOR, AMALIA; ROSE�BERG, PAULA; RĂDULESCU, OCTAVIA� – Probleme controversate
privind contractul de mandat. În: Revista de drept comercial, nr.6, 2009, p.42-47
Autorul propune “de lege ferenda” adoptarea în dreptul român a unei noi definiţii a obiectului mandatului, conform căreia
mandatarul se obligă, prin contractul de mandat, să presteze un serviciu sau să facă ceva în contul şi pe socoteala altei persoane.
Subiect: contract de mandat ; drept comparat ; mandant ; mandatar
43. TUDORA�, MIHAI VIOREL – Examen critic al art.120 din Codul silvic. În: Dreptul, nr.3, 2009,
p.149-156
Autorul semnalează deficienţe ale normei de trimitere din art.120 din Codul silvic şi aduce argumente privind inutilitatea
acestui articol.
Subiect: Codul silvic
44. ŢI�CA, OVIDIU – Statuări ale Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene în privinţa discriminării
în raporturile de muncă. În: Dreptul, nr.1, 2009, p.76-91
În articol se propune ca în art.60 alin.(1) lit.c) din Codul muncii să fie introdus un termen scurt până la care salariata gravidă
să-l informeze pe angajator de starea ei, în caz de concediere.
Subiect: Codul muncii ; Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene ; discriminare profesională ; raport de muncă
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 59
45. UDROIU, MIHAIL; SLĂVOIU, RADU – Reglementarea internă şi comunitară a reţinerii datelor
generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de
reţele publice de comunicaţii. În: Dreptul, nr.5, 2009, p.207-232
“De lege ferenda”, autorii propun ca art.16 din Legea nr.298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii
de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii să fie modificat astfel încât
procedura de soluţionare a cererilor de autorizare a solicitărilor datelor reţinute să fie reglementată în mod detaliat. Se sugerează
şi renunţarea la stabilirea unei durate de valabilitate a autorizaţiei. Este evidenţiată necesitatea stabilirii unor sancţiuni
administrative sau penale aplicabile furnizorilor de servicii de comunicaţii care nu respectă obligaţia de a pune de îndată la
dispoziţia organelor judiciare datele reţinute. Autorii consideră că ar trebui reglementată şi posibilitatea folosirii datelor de trafic
transmise şi în altă cauză, dacă din cuprinsul acestora rezultă împrejurări de fapt concludente cu privire la pregătirea sau
săvârşirea unei alte infracţiuni grave.
Subiect: comunicaţii electronice ; date personale, protejare ; Legea nr.298/2008
46. U�GUREA�U, OVIDIU; MU�TEA�U, COR�ELIA – Propunere “de lege ferenda” privind
reglementarea dreptului la imagine asupra bunurilor. În: Revista română de drept privat, nr.1, 2009,
p.215-224
Autorii consideră că ar fi util să se adauge Codului civil o dispoziţie-cadru a dreptului la imagine asupra bunurilor, statuând
că oricine are dreptul la respectarea imaginii bunurilor cărora le este proprietar.
Subiect: Cod civil, proiect ; drept comparat ; drept la imagine
Referințe bibliografice
60 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
Articole din revistele de drept străine
intrate în Biblioteca Consiliului Legislativ
- Bibliografie adnotată∗ -
JOUR�AL DU DROIT I�TER�ATIO�AL
1. BYK, CHRISTIA�. – Force normative et multiplicité des sources en droit international des sciences de lavie = Forţa normativă şi multiplicitatea surselor în dreptul internaţional al ştiinţelor vieţii. În: Journal du droit
international, nr.2, 2009, p.555-565
Studiul ilustrează dinamica dreptului ştiinţelor vieţii, caracterizat prin expansiune normativă, dar şi fragilitate, ce rezultă din
fragmentare şi din slăbiciunea instituţiilor internaţionale însărcinate să aplice sau să interpreteze dreptul internaţional. Studierea
cauzelor care duc la atenuarea forţei normative a dreptului internaţional al ştiinţelor vieţii ar trebui, în opinia autorului, să
deschidă calea spre găsirea de remedii majore, pragmatice.
2. COR�U, MARIE; RE�OLD, MARC-A�DRÉ. – Le renouveau des restitutions de biens culturels: lesmodes alternatifs de règlement des litiges = Aspecte noi privind restituirile de bunuri culturale: modurile
alternative de reglare a litigiilor. În: Journal du droit international, nr.2, 2009, p.493-533
Mijloacele alternative de rezolvare a conflictelor în materie de bunuri culturale, o resursă importantă pentru a trata problemele
legate de restituirea, returnarea sau repatrierea bunurilor culturale împrumută forme multiple. Scopul articolului este de a
analiza situaţiile care pot duce la utilizarea cu precădere a unor asemenea mijloace de rezolvare a conflictelor în materie de
bunuri culturale şi de a studia problemele care se pot ridica.
3. COURDIER-CUISI�IER, A��E-SYLVIE. – La cession conventionnelle de contrat en matièreinternationale = Cesiunea convenţională a contractului în materie internaţională. În: Journal du droit
international, nr.2, 2009, p.471-491
Dreptul internaţional nu conţine nici o regulă de drept cu privire la cesiunea contractelor, textele existente vizând numai
cesiunea de creanţe. Principiile Unidroit privind contractele de comerţ internaţional consacră o secţiune acestei operaţiuni, şi,
de asemenea, mai pot fi citate principiile dreptului european al contractelor. Aspectele reflectate de autor se referă la
determinarea caracterului internaţional al cesiunii convenţionale a contractului.
4. FRA�CQ, STÉPHA�IE. – Le règlement “Rome I” sur la loi applicable aux obligations contractuelles =
Regulamentul “Roma I” asupra legii aplicabile obligaţiilor contractuale. În: Journal du droit international, nr.1,
2009, p.41-69
Regulamentul (CE) nr.593/2008 (“Roma I”) uniformizează regulile de conflict de legi în materie de obligaţii contractuale. El
înlocuieşte Convenţia de la Roma, pentru contractele încheiate după 17 decembrie 2009. Studiul expune principalele modificări
pe care le implică noul regulament datorită naturii sale comunitare, precum şi modificările aduse unei serii de dispoziţii.
5. KE�FACK, HUGUES. – Le règlement (CE) no.593/2008 du 17 juin 2008 sur la loi applicable auxobligations contractuelles (“Rome I”), navire stable aux instruments efficaces de navigation? = Regulamentul
(CE) nr.593/2008 din 17 iunie 2008 asupra legii aplicabile obligaţiilor contractuale (“Roma I”), o navă stabilă
cu instrumente eficiente de navigaţie? În: Journal du droit international, nr.1, 2009, p.3-39
Regulamentul (CE) nr.593/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 iunie 2008 asupra legii aplicabile obligaţiilor
contractuale (“Roma I”) este chemat să succeadă pentru contractele încheiate după 17 decembrie 2009, Convenţiei de la Roma
din 1980. Noul text aduce modificări oportune, mai ales în ceea ce priveşte stabilirea legii aplicabile, în lipsa alegerii efectuate
de către părţi.
6. LEMO�TEY, JACQUES; MICHO�, �ICOLAS. – Les “class actions” américaines et leur éventuellereconnaissance en France = “Class actions” americane şi eventuala recunoaştere a acestora în Franţa. În: Journal
du droit international, nr.2, 2009, p.535-554
Autorul consideră că, în contextul în care în Franţa se manifestă un interes deosebit în ceea ce priveşte introducerea în dreptul
francez a unui regim de acţiune colectivă, inspirat din cel al “class actions” americane, este important să se procedeze la o
analiză. “Class action” este în mod radical diferită de orice instrument juridic cunoscut de dreptul francez, mai ales, în ceea
ce priveşte rolul avocaţilor reclamanţilor şi, respectiv, al reclamanţilor înşişi. Articolul examinează astfel, în ce măsură
recunoaşterea în Franţa a unei tranzacţii sau a unei decizii emise în cadrul unei “class action” poate crea dificultăţi
insurmontabile.
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 61
* Lucrare realizată de Svetlana BACIU, expert, Consiliul Legislativ
7. MAYER, PIERRE. – “Contract claims” et clauses juridictionnelles des traités relatifs à la protection desinvestissements = “Contract claims” şi clauzele jurisdicţionale ale tratatelor privitoare la protecţia investiţiilor.
În: Journal du droit international, nr.1, 2009, p.71-96
Redactarea clauzei rezolutorii a litigiilor, conţinută de majoritatea tratatelor privitoare la protecţia investiţiilor variază de la un
tratat la altul. Articolul este consacrat unui aspect esenţial şi controversat al protecţiei investitorilor străini împotriva actelor
statului gazdă, care aduc atingere drepturilor lor: deosebirea dintre reclamaţiile pe care aceştia le pot formula, bazate pe
contractul pe care l-au încheiat cu statul sau cu o altă persoană publică (“contract claims”) şi cele care sunt fondate pe un tratat
încheiat între statul lor naţional şi statul gazdă pentru protecţia reciprocă a investitorilor lor (“treaty claims”).
8. PÉROZ, HÉLÈ�E. – Les autorités certificatrices de titre exécutoire européen = Autorităţile care certifică
titlul executoriu european. În: Journal du droit international, nr.1, 2009, p.138-146
Decretul nr.2008-484 din 22 mai 2008, care se referă la procedura înaintea Curţii de Casaţie precizează care sunt autorităţile
franceze care eliberează certificatul de titlu executoriu european în cadrul Regulamentului CE nr.805/2004. Regulamentul are
drept scop asigurarea liberei circulaţii a deciziilor, tranzacţiilor judiciare şi actelor autentice în toate statele membre, fără să
fie necesară recurgerea la o procedură intermediară într-un stat membru de executare, prealabil recunoaşterii şi executării.
Actele notariale franceze vor fi, de acum înainte, certificate de notar. Deciziile vor fi certificate de grefierul şef al tribunalului.
Or, această ultimă măsură este considerată de autor ca ilegală, fiind în contradicţie cu Regulamentul CE nr.805/2004.
9. VAREILLE-SOMIÈRES DE, PASCAL; FEKI�I, A�WAR. – Les nouveaux contrats internationauxd’exploration et de partage de production pétrolière en Lybie (2) = Noile contracte internaţionale de explorare
şi de partaj a producţiei petroliere în Libia (2). În: Journal du droit international, nr.1, 2009, p.97-136
Articolul încheie studiul întreprins într-un număr anterior al revistei, cu privire la regimul juridic al contractelor de explorare
şi de partaj de producţie (EPSA) încheiate, începând cu anul 2005, de către Compania Naţională de Petrol Libiană (NOC), cu
companii petroliere străine, partea a doua fiind consacrată conţinutului drepturilor şi obligaţiilor ce izvorăsc din EPSA.
REVUE CRITIQUE DE DROIT I�TER�ATIO�AL PRIVÉ
10. PARROT, KARI�E; CARLO, SA�TULLI. – La “directive retour”, l’Union européenne contre lesétrangers = “Directiva returnare”, Uniunea Europeană contra străinilor. În: Revue critique de droit international
privé, nr.2, 2009, p.205-249
Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele şi procedurile
comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală stabileşte
obligaţia de a se lua o decizie de returnare care, în cazul în care aceasta nu este executată în termenul prevăzut, va face obiectul
unei executări forţate, însoţite de interdicţia de intrare, extinsă la teritoriul european. După părerea autorului, este vorba de un
tratament politic al problemei fluxurilor migratorii, neatent la drepturile fundamentale. Pe de o parte, decizia de returnare este
însoţită de garanţii atât de slabe, încât pot apărea dubii în ceea ce priveşte principiul liberei circulaţii, ea prevăzând modalităţi
de executare care ţin foarte puţin cont de consideraţii elementare umanitare. De asemenea, legitimitatea acestei directive apare
ca fiind foarte fragilă, în urma examinării competenţei comunitare şi eficienţei alegerilor.
11. AL DABBAGH, HARITH. – Mariage mixte et conflit entre droit religieux et laïque = Căsătorie mixtă şi
conflict între dreptul religios şi laic. În: Revue critique de droit international privé, nr.1, 2009, p.29-40
Căsătoria mixtă ridică numeroase probleme, iar una dintre acestea şi de care se ţine cont, de asemenea, este reprezentată de
diferenţa de religie. Afacerea în legătură cu care a fost sesizată Curtea de Casaţie irakiană în 2007 ridică din nou problema
personalităţii legilor în materie de drept al familiei. Se pune problema conflictului de jurisdicţii şi se profilează chestiunea
conflictului de legi.
12. ARRUE-MO�TE�EGRO, CARLOS ALBERTO. – Les orientations économiques du droit maritimeinternational du Panama en matière d’accords de juridiction. A propos de la loi no12 du 23 janvier 2009modifiant la loi panaméenne de procédure maritime = Orientările economice ale dreptului maritim internaţional
din Panama, în materie de acorduri de jurisdicţie. Pe marginea Legii nr.12 din 23 ianuarie 2009 care modifică
Legea de procedură maritimă din Panama. În: Revue critique de droit international privé, nr.2, 2009, p.275-293
Pe plan mondial, Panama reprezintă unul din primele centre de servicii maritime, financiare şi de comerţ internaţional, cât şi
un centru internaţional de rezolvare a litigiilor maritime. Recent, Legea maritimă din 1982 cu privire la jurisdicţia maritimă,
denumită “Codul de procedură maritimă” a fost modificată prin Legea nr.12 din 23 ianuarie 2009. Scopul acestei modificări
este cel de a “moderniza administrarea justiţiei şi de a o stabili la înălţimea celor mai bune tribunale maritime ale continentului
american şi poate din lume, ţinând cont de faptul că Panama este recunoscută pe scară mondială, în domeniul activităţilor
maritime“. Aspecte legate de această modificare sunt analizate de autor.
13. BOSTA�JI, SAMI. – Les survivances du communautarisme dans l’application judiciaire du droitinternational privé tunisien = Supravieţuirea comunitarismului în aplicarea judiciară a dreptului internaţional
privat tunisian. În: Revue critique de droit international privé, nr.2, 2009, p.251-273
În întâmpinarea eforturilor de modernizare şi raţionalizare a codificării tunisiene de drept privat, jurisprudenţa posterioară
atestă perenitatea comunitarismului, în calitate de practică orientată spre luarea în considerare a apartenenţei individului la o
Referințe bibliografice
62 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
colectivitate diferenţiată. Autorul consideră că, acest spirit comunitar se relevă câteodată în starea lui brută şi ia aspectul unui
comunitarism religios, alteori, este ilustrat sub o formă mai adaptată exigenţelor statului-naţiune, fiind în acest caz vorba, de
un comunitarism de coloraţie naţionalistă.
14. BUREAU, DOMI�IQUE; MUIR WATT, HORATIA. – L’impérativité désactivée? = Imperativitate
dezactivată? În: Revue critique de droit international privé, nr.1, 2009, p.1-29
Articolul prezintă o importantă decizie a Curţii de Casaţie franceze din 22 octombrie 2008. În fapt, Curtea de Casaţie s-a
pronunţat direct asupra problemei imperativităţii competenţei internaţionale în prezenţa unei legi de poliţie. Indirect, însă, se
pune şi problema imperativităţii legii de poliţie în faţa hotărârii străine.
REVUE DE SCIE�CE CRIMI�ELLE ET DE DROIT PÉ�AL COMPARÉ
15. AUTESSERRE, MARYVO��E. – Audition de la F�APTE devant la commission Varinard = Audierea
FNAPTE (Federaţia naţională a asesorilor de pe lângă tribunalele pentru copii), în faţa comisiei Varinard. În:
Revue de science criminelle et de droit pénal comparé, nr.2, 2009, p.359-369
Asesorul din tribunalul pentru copii nu este cunoscut opiniei publice, în timp ce, orice persoană de cetăţenie franceză, care are
peste 30 de ani şi manifestă un “interes pentru problemele copiilor” ar putea candida pentru această funcţie. Misiunea principală
a acestui asesor este cea a unui judecător ocazional, dar care participă activ la justiţia minorilor. Aspectele prezentate se referă
astfel la statutul asesorilor şi la rolul acestora.
16. BE�OIR-RE�AUDI�, CÉCILE. – Recodification du code du travail et infractions aux règles de santéet de sécurité: une nouvelle donne en matière de responsabilité des chefs d’entreprise? = Recodificarea Codului
muncii şi infracţiunile care încalcă normele privind sănătatea şi securitatea: în legătură cu responsabilitatea
şefilor de întreprinderi. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé, nr.2, 2009, p.331-342
Se pare că, generalizarea termenului de “angajator”, în locul celui de “şef de întreprindere”, în noua redactare a Codului muncii
francez, atunci când se comite o infracţiune împotriva normelor de sănătate şi de securitate în întreprindere, poate face să nu
mai fie posibilă angajarea responsabilităţii penale a conducătorilor persoanei juridice. Este subliniat faptul că problema
repartizării responsabilităţii penale în întreprindere are o importanţă teoretică şi practică considerabilă, prezentând o anumită
acuitate, la care ar fi de dorit ca legiuitorul să aducă un răspuns clar.
17. FABBRI, ALEXA�DRA; GUÉRY, CHRISTIA�. – La vérité dans le procès pénal ou l’air du catalogue= Adevărul în cadrul procesului penal. În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé, nr.2, 2009,
p.343-358
Autorii îşi propun să definească despre ce fel de adevăr este vorba în procesul penal. Consideraţiile lor vizează aspecte ce se
referă la adevăr şi istorie, adevăr judiciar, precum şi la criteriile de apreciere ale adevărului.
18. GRA�GER, MARC-A�TOI�E. – Existe-t-il un “droit fondamental à la sécurité”? = Există un “drept
fundamental la securitate”? În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé, nr.2, 2009, p.273-296
Pornind de la faptul că legiuitorul francez a afirmat, în mod constant, existenţa unui “drept fundamental la securitate”, atât în
1995 prin “Legea de orientare şi de programare pentru securitate”, cât şi în 2001 prin “Legea privind securitatea cotidiană” şi
în 2003 prin “Legea pentru securitate internă”, autorul îşi pune întrebarea dacă se poate vorbi juridic de un “drept fundamental
la securitate”. Se ridică, de asemenea, întrebarea dacă, în afara obligaţiei care incumbă statului, de a asigura securitatea
persoanelor şi a bunurilor nu se schiţează un fel de drept la securitate.
19. LEMOI�E, PASCAL. – La coopération judiciaire entre Etats. L’exemple de l’extradition et du mandatd’arrêt européen à travers la jurisprudence de la Chambre criminelle = Cooperarea judiciară între state.
Exemplul extrădării şi a mandatului de arestare european prin intermediul jurisprudenţei Camerei Criminale.
În: Revue de science criminelle et de droit pénal comparé, nr.2, 2009, p.297-316
La capătul a 5 ani de aplicare a mandatului de arestare european, acesta şi-a demonstrat eficacitatea. Autorul este de părere că, opoziţia
dintre dificultatea extrădării şi eficacitatea mandatului de arestare european trebuie nuanţată. Intrarea în vigoare a Convenţiilor din
10 martie 1995 şi 27 septembrie 1996, prevăzând mecanisme de extrădare simplificate, a determinat Camera Criminală să modifice
doctrina sa de până atunci şi tinde să apropie aplicarea extrădării simplificate şi a mandatului de arestare european.
20. MATTATIA, FABRICE. – C�IL et tribunaux: concurrence ou complémentarité dans la répression desinfractions à la loi informatique et libertés? = CNIL şi tribunalele: concurenţă sau complementaritate în
reprimarea infracţiunilor împotriva Legii „informatică şi libertăţi”? În: Revue de science criminelle et de droit
pénal comparé, nr.2, 2009, p.317-330
De la reforma Legii privind informatica fişierele şi libertăţile, mai cunoscută sub numele de legea „informatică şi libertăţi”,
în anul 2004, CNIL (Comisia naţională pentru informatică şi libertăţi/La commission nationale de l’informatique et des libertés)
dispune de o putere sancţionatorie în vederea reprimării infracţiunilor împotriva acestei legi. Primele sancţiuni pronunţate
datează din 28 iunie 2006. Anumite infracţiuni, de acum înainte, pot face obiectul urmăririi în justiţie, fie la CNIL, fie la
tribunal. Jurisprudenţa sancţiunilor pronunţate de către CNIL începe să capete amploare, iar o primă comparaţie cu jurisprudenţa
judiciară devine posibilă. Se pune întrebarea care va fi, în acest caz, poziţionarea CNIL în noul său rol.
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 63
REVUE DU DROIT PUBLIC
21. BASILIE�-GAI�CHE, MARIE-LAURE. – Le modèle européen de démocratie parlementaire serait-ilgouvernemental? = Modelul european de democraţie parlamentară ar putea fi guvernamental? În: Revue du droit
public, nr.3, 2009, p.877-892
Statele europene au în comun acelaşi model de democraţie reprezentativă şi parlamentară. Regimurile statelor europene se
sprijină pe o colaborare a autorităţilor, blocul legislativ/executiv ar fi, deci, constitutiv al unei realităţi comune pentru statele
Uniunii Europene. Dar, parcurgând Europa celor 27, pentru a observa unificarea între puterea executivă şi cea legislativă, se
observă o diversitate care, după părerea autorului, nu permite deloc schiţarea unui model european.
22. BROYELLE, CAMILLE. – Confiance légitime et responsabilité publique = Încredere legitimă şi
responsabilitate publică. În: Revue du droit public, nr.2, 2009, p.321-350
Responsabilitatea contractuală ca şi responsabilitatea extracontractuală sunt, în general, prezentate de doctrină ca deosebindu-
se radical. După părerea autorului, ideea merită reevaluată. Autorul a considerat necesar să verifice ipoteza existenţei unei
legături între cele două sisteme de responsabilitate, plasându-se pe terenul responsabilităţii extra-contractuale. Se face referire
la decizia “Couitéas” şi la principiul de încredere legitimă. În anul 1923, Consiliul de Stat a transpus unor situaţii
extracontractuale, un principiu de despăgubire propriu, până la acea dată, relaţiilor contractuale, iar decizia “Couitéas” apare
ca fiind deschizătoare de drumuri.
23. CARBASSE, JEA�-MARIE. – L’agrégation des facultés de droit = Concursul pentru recrutarea
profesorilor în facultăţile de drept. În: Revue du droit public, nr.2, 2009, p.301-319
Studiul este consacrat concursului pentru recrutarea profesorilor în universităţile de drept, fiind puse în evidenţă aspecte legate
de diversele forme istorice pe care le-a îmbrăcat acest concurs, cât şi contestările care au existat în legătură cu acesta. După
părerea autorului, acest mod de selecţie este inegalabil, chiar dacă se mai poate discuta pe marginea modalităţilor.
24. CHAUVAUX, DIDIER. – L’exception d’inconstitutionnalité, 1990-2009: réflexions sur un retard =
Excepţia de neconstituţionalitate, 1990-2009: reflecţii cu privire la o întârziere. În: Revue du droit public, nr.3,
2009, p.566-580
Numărul 3 al revistei deschide un “dosar special”, dedicat problemei excepţiei de neconstituţionalitate, unde sunt grupate
articole semnate de specialişti în domeniu. Se consideră că dintre toate reformele izvorâte în urma revizuirii constituţionale
din 23 iulie 2008 din Franţa, cea care permite unui justiţiabil să susţină în faţa unei instanţe că dispoziţia legislativă respectivă
aduce atingere drepturilor şi libertăţilor garantate de Constituţie, este cea mai importantă. Excepţia de neconstituţionalitate a
fost instituită astfel de Legea constituţională din 23 iunie 2008. Autorul articolului îşi prezintă reflecţiile pe această temă,
referindu-se, în special, la diferenţa dintre reforma recentă şi cea care a mai fost angajată înainte de două ori şi abandonată.
25. DIEU, FRÉDÉRIC. – L’école, sanctuaire laïque = Şcoala, un sanctuar laic. În: Revue du droit public,
nr.3, 2009, p.685-714
În 2007, Consiliul de Stat francez emite primele decizii de la intrarea în vigoare a Legii din 15 martie 2004. Autorul se referă
la faptul că nu numai legea este deosebit de restrictivă, fără echivalent în alte state membre UE, în ceea ce priveşte exercitarea
libertăţii religioase de către elevi, dar şi jurisprudenţa, ce adaugă o interpretare extensivă, completând interzicerea cu
posibilitatea pentru conducerea instituţiilor şcolare de a urmări tentativele de încălcare. Aspectele analizate vizează caracterul
aparent obiectiv al interzicerii stabilite de art.L.141-5 al Codului Educaţiei şi reintroducerea unui element subiectiv, caracterizat
prin comportamentul elevului. Autorul consideră că ameninţarea existentă pentru principiul de laicitate nu este atât de
importantă, încât să justifice o poziţie atât de rigidă a legiuitorului, a administraţiei şi a judecătorului.
26. FO�TAI�E, LAURÉLI�E. – Pouvoirs exceptionnels vs. Garantie des droits: l’ambiguité de la questionconstitutionnelle = Puteri excepţionale vs Garantarea drepturilor: ambiguitatea problemei constituţionale. În:
Revue du droit public, nr.2, 2009, p.351-374
Indiferent care sunt constituţiile care organizează puterile excepţionale, acestea răspund unei singure logici: ar trebui
constituţionalizate puterile excepţionale pentru a evita ca cele mai frecvente consecinţe – restricţia temporară a libertăţilor şi
aproprierea puterilor de către o singură entitate – să fie cât mai puţin importante şi să rămână provizorii sau cel puţin tranzitorii.
Autorul consideră că tehnicile de constituţionalizare a puterilor excepţionale aplicate sunt improprii pentru a asigura acest
rezultat, fiind important, după părerea sa, să fie găsit un mecanism constituţional în ceea ce priveşte garantarea drepturilor.
27. FOR�EROD, A��E. – Religion et acquisition de la nationalité française = Religie şi obţinerea cetăţeniei
franceze. În: Revue du droit public, nr.3, 2009, p.715-742
De la Legea din 9 ianuarie 1973, în Franţa, căsătoria nu mai produce automat efecte asupra cetăţeniei, în caz de uniune mixtă,
soţul “străin” trebuie să-şi manifeste voinţa de a obţine cetăţenia printr-o declaraţie, după o perioadă de 4 ani de la căsătorie,
cu condiţia să existe “comunitate de viaţă, atât afectivă cât şi materială” şi trebuie ca acesta să facă dovada unei cunoaşteri
suficiente a limbii franceze. Totuşi, şi în acest caz, pot exista opoziţii la obţinerea cetăţeniei, în urma căsătoriei, pentru
“indemnitate sau lipsă de asimilare, alta decât cea lingvistică”, prin decret în Consiliu de Stat. Aspectele reflectate, pornind de
la un caz concret, se referă la o aplicare clasică a dreptului cetăţeniei şi la egalitatea de sexe şi practica radicală a religiei.
Referințe bibliografice
64 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
28. FUCHS, OLIVIER. – La procédure législative d’urgence = Procedura legislativă de urgenţă. În: Revue du
droit public, nr.3, 2009, p.761-783
Procedura legislativă de urgenţă permite Guvernului francez să intervină în procesul legislativ, dar totuşi efectele sale sunt
dăunătoare pentru o bună elaborare a legii, mai ales dacă Guvernul abuzează de urgenţe. După părerea autorului, în acest
moment, o reformă a art.45 al Constituţiei a apărut ca fiind necesară.
29. GAUDEMET, YVES. – Brouillard dans les Institutions: à propos de l’exception d’inconstitutionnalité =
Instituţii în ceaţă: pe marginea excepţiei de neconstituţionalitate. În: Revue du droit public, nr.3, 2009, p.581-
587
Autorul consideră apariţia excepţiei de neconstituţionalitate ca nefiind necesară şi, de asemenea, că există dificultăţi în ceea
ce priveşte coexistenţa cu controlul preventiv al articolului 61 al Constituţiei, care nu au fost măsurate. După părerea sa, astfel
se va impune o reformă completă a Consiliului Constituţional francez, a organizării acestuia, precum şi a procedurii urmate,
lucru ce se va traduce, probabil, printr-o minorizare a rolului acestei instanţe, dar şi creşterea în putere a unui control de
constituţionalitate al legii, divizat între Consiliul de Stat şi Curtea de Casaţie.
30. GAUDEMET, YVES. – Retour sur la question du statut des personnels universitaires = Reîntoarcere la
problema statutului personalului universitar. În: Revue du droit public, nr.2, 2009, p.295-299
“Revue du droit public” continuă publicarea articolelor dedicate facultăţilor de drept, în cadrul reformei universitare. Articolul
este consacrat problemei statutului personalului universitar, după părerea autorului, existând o serie de dificultăţi pe care
actualul proiect de reformă statutară le pune în evidenţă.
31. GROSHE�S, JEA�-CLAUDE. – A propos du Conseil constitutionnel = În legătură cu Consiliul
Constituţional. În: Revue du droit public, nr.3, 2009, p.588-600
Sunt comentate aspecte legate de Consiliul Constituţional francez, în special în ceea ce priveşte evaluarea locului pe care
acesta îl va ocupa pe viitor, în contextul ultimei reformei constituţionale şi a instituirii excepţiei de neconstituţionalitate.
32. GUILLOUD, LAETITIA. – Révision constitutionnelle et intégration européenne, l’insoutenable légèretéde la Constitution = Revizuirea constituţională şi integrarea europeană, instabilitatea de nejustificat a
Constituţiei. În: Revue du droit public, nr.2, 2009, p.397-424
La 23 iulie 2008, Constituţia franceză a făcut obiectul unei noi revizuiri, la numai câteva luni după o altă modificare a textului
constituţional. Legea constituţională din 4 februarie 2008 a ridicat obstacolele ridicate în calea ratificării de către Franţa a
Tratatului de la Lisabona. Aceste două revizuiri relansează dezbaterea privind stabilitatea Constituţiei, iar atenţia autoarei este
reţinută de natura celor două dispoziţii introduse în Constituţie, prin revizuirea din 4 februarie 2008. După părerea sa,
modalităţile reţinute pentru aplicarea revizuirii constituţionale sunt criticabile. De asemenea, dispoziţiile introduse în
Constituţie, în urma revizuirilor suscitate de progresul integrării europene determină o repunere în discuţie a lizibilităţii acesteia
şi ridică, prin amploarea lor, chestiunea intangibilităţii unora din dispoziţii.
33. LA�TERO, CAROLI�E. – L’impact de la reconnaissance institutionnelle des minorités sur ladiscrimination = Impactul recunoaşterii instituţionale a minorităţilor asupra discriminării. În: Revue du droit
public, nr.3, 2009, p.817-851
Atitudinea constituţională şi instituţională a unui stat faţă de minorităţi nu poate fi strict definită în mod pozitiv sau negativ,
după părerea autoarei. Sunt propuse dezbaterii, aspecte care se referă la minorităţile protejate prin principiul egalităţii, cât şi
aspecte legate de minorităţile discriminate.
34. LE BRIS, CATHERI�E. – Les Langues régionales dans la Constitution = Limbile regionale în Constituţie.
În: Revue du droit public, nr.3, 2009, p.787-816
După cum prevede Legea Constituţională de modernizare a instituţiilor celei de-a V-a Republici, Legea fundamentală cuprinde
de acum înainte, un articol – 75-1 care enunţă: “limbile regionale aparţin patrimoniului Franţei”, un amendament surpriză, mult
timp aşteptat. La capătul unor dezbateri virulente, limbile regionale au putut fi constituţionalizate. Autorul este de părere că,
din punct de vedere strict juridic, articolul 75-1 nu oferă nimic nou, în schimb are o importanţă simbolică, asigurând
“recunoaşterea” şi “luarea în considerare” a acestor limbi.
35. MARCIALI, A��E TRIMARCO. – Droits fondamentaux et protection de la vie humaine prénatale dansla jurisprudence administrative = Drepturi fundamentale şi protecţia vieţii umane prenatale în jurisprudenţa
administrativă. În: Revue du droit public, nr.3, 2009, p.743-759
Aspectele supuse dezbaterii de către autor sunt: drepturile fundamentale ca bază aparentă a protecţiei vieţii umane prenatale,
precum şi protecţia vieţii umane prenatale, ca factor de repunere în cauză a drepturilor fundamentale.
36. PIROU, XAVIER. – L’incompatibilité entre fonction gouvernamentale et mandat parlementaire: vers uneséparation atténuée des pouvoirs? = Incompatibilitatea între funcţia guvernamentală şi mandatul parlamentar:
spre o separare atenuată a puterilor? În: Revue du droit public, nr.3, 2009, p.853-876
Incompatibilitatea dintre funcţia ministerială şi mandatul parlamentar rămâne înscrisă în norma fundamentală, dar efectele
sale au fost atenuate prin reforma introdusă de art.10 al Legii constituţionale din 23 iulie 2008, legea de modernizare a
instituţiilor celei de-a V-a Republici.
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 65
37. RIDEAU, JOËL. – Contrôle de constitutionnalité et contrôle de conventionnalité: les orphelins de lapyramide = Controlul de constituţionalitate şi controlul de convenţionalitate, orfanii piramidei. În: Revue du
droit public, nr.3, 2009, p.601-630
Evoluţia situaţiei generale din Franţa, generate în special de jurisprudenţa Consiliului Constituţional şi a Consiliului de Stat
privind transpunerea de directive a creat, după părerea autorului, o extremă confuzie care a dus la constatarea necesităţii unei
abordări mai raţionale. Se pune întrebarea dacă în Franţa, în lumina acestei jurisprudenţe, respectarea dreptului comunitar
constituie o obligaţie constituţională ce ţine de controlul constituţionalităţii sau de controlul convenţionalităţii, tradiţional
legate de piramida kelseniană şi, de asemenea, dacă evoluţia jurisprudenţială nu conduce la abandonarea unei distincţii tipic
franceze.
38. ROUSSEAU, DOMI�IQUE. – La question préjudicielle de constitutionnalité: un big bang juridictionnel= Chestiunea prejudicială de constituţionalitate: un “big bang” jurisdicţional. În: Revue du droit public, nr.3,
2009,p.633-641
Introducerea în Franţa a controlului “a posteriori” consolidează protecţia drepturilor fundamentale şi reprezintă o schimbare
a peisajului jurisdicţional francez, o schimbare aşteptată, dar radicală. Ideea unui control de constituţionalitate al legii este
prezentă în gândirea constituţională franceză din 1789, iar instituţionalizarea unui control “a priori” în 1958 se deschidea logic
către cea a controlului “a posteriori”.
39. ROUX, JÉROME. – L’abandon de la jurisprudence IVG: une question d’opportunité ou de logique =
Abandonarea jurisprudenţei IVG: o problemă de oportunitate sau de logică. În: Revue du droit public, nr.3,
2009, p.645-670
Articolul se referă la o decizie a Consiliului Constituţional francez – Decizia nr. 74-54 din 15 ianuarie 1975 – când, acestuia
i-a fost supusă spre examinare “Legea privind întreruperile de sarcină voluntare”(IVG). Este pusă în evidenţă importanţa
acestei decizii, prin care Consiliul Constituţional refuză să controleze conformitatea unei legi în raport cu un tratat, considerând
controlul de convenţionalitate ca fiind de competenţa jurisdicţiilor ordinare. Au existat numeroase critici cu privire la controlul
de convenţionalitate al legilor, dar Consiliul a menţinut această jurisprudenţă. Aspectele dezbătute se referă, astfel, la
oportunitatea discutabilă a unei abandonări a jurisprudenţei IVG, dar şi la necesitatea logică a unei abandonări parţiale a
jurisprudenţei IVG.
40. SOGABE, MASAHIRO. – La garantie constitutionnelle de la liberté d’expression au Japon: unecomparaison avec le droit français = Garantarea constituţională a libertăţii de expresie în Japonia: o comparaţie
cu dreptul francez. În: Revue du droit public, nr.2, 2009, p.375-395
În Constituţia Japoniei din 1946, încă în vigoare, democraţia şi garantarea drepturilor fundamentale sunt consolidate în raport
cu constituţia anterioară acesteia. Controlul de constituţionalitate al legilor a permis doctrinei japoneze să dezvolte o serie
întreagă de teorii aprofundate asupra garantării drepturilor fundamentale, inspirându-se din cele elaborate, mai ales în SUA.
Autorul constată că cele două concepţii, japoneză şi franceză ale libertăţii de expresie sunt divergente.
41. SUDRE, FRÉDÉRIC. – Question préjudicielle de constitutionnalité et Convention européenne des droitsde l’homme = Chestiunea prejudicială de constituţionalitate şi Convenţia europeană a drepturilor omului. În:
Revue du droit public, nr.3, 2009, p.671-684
Noul articol 61-1 al Constituţiei franceze plasează Consiliul Constituţional sub controlul Curţii europene a drepturilor omului,
un control indirect pe fond, dar direct în ceea ce priveşte procedura. Aspectele analizate se referă la aplicarea art.6 § 1 la
procedura prejudicială. Un alt aspect analizat de autor se referă la constrângerile procesului echitabil.
REVUE I�TER�ATIO�ALE DE DROIT COMPARÉ
42. DUBOIS, EDOUARD. – Etude socio-légale de la résolution des conflits au Japon = Studiu socio-legal
asupra rezolvării conflictelor în Japonia. În: Revue internationale de droit comparé, nr.2, 2009, p.383-419
Numărul proceselor în Japonia, a fost întotdeauna şi rămâne în continuare inferior celui din alte ţări dezvoltate. Au existat o
serie de teorii care au încercat să explice această particularitate japoneză. Autorul dezvoltă aspecte legate de evoluţia istorică
a atitudinii japonezilor în faţa conflictelor. El se referă, de asemenea, la situaţia actuală din Japonia – japonezii nu mai ezită
în a folosi tribunalele, fie pentru a-şi apăra drepturile şi libertăţile, fie pentru a se servi ca de o tribună politică.
43. FERRA�D, FRÉDÉRIQUE. – La médiation civile en droit comparé: les exemples allemand et autrichien= Medierea civilă în dreptul comparat: exemplul german şi austriac. În: Revue internationale de droit comparé,
nr.2, 2009, p.265-284
Medierea, care face obiectul unei recente directive comunitare, este favorizată de numeroase drepturi naţionale, dar se pune
problema dacă ea şi-a găsit locul adecvat în cadrul justiţiei civile. Articolul propune studierea recentei legi austriece din 2003,
cât şi a unor aspecte legate de iniţiativele regionale ale diferitelor landuri germane.
44. LAFFAILLE, FRA�CK. – La “souveraineté régionale”, entre oxymoron et hendiadys constitutionnels.A propos de l’Etat “régional- fédéraliste” italien et de la sémantique en droit constitutionnel = “Suveranitatea
Referințe bibliografice
66 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
regională”, între oximoron şi hendiadă (figură de stil) constituţionale. Consideraţii privind statul “regional-
federalist” italian şi semantica în dreptul constituţional. În: Revue internationale de droit comparé, nr.2, 2009,
p.315-355
Autorul consideră că în Italia se poate vorbi de o criză instituţională italiană, Republica Italiană evoluând într-un spaţiu cuprins
între “post-regionalism revendicat” şi un “federalism de slabă intensitate”. După părerea sa, statul italian merită, mai curând,
calificativul de “regional federalist”, cunoscând o constituţie formală regională şi o constituţie materială federalizantă.
45. OSSOUKI�E, ABDELHAFID. – L’interdit matrimonial induit par le co-allaitement en droit musulman= Interdicţia matrimonială indusă de co-alăptare în dreptul musulman. În: Revue internationale de droit comparé,
nr.2, 2009, p.359-382
Nu se ştie încă de ce în dreptul musulman şi în străvechile societăţi care au adoptat-o, co-alăptarea induce o interdicţie
matrimonială perpetuă. Nici biologia, nici medicina şi nici teoria incestului nu pot explica pentru moment, efectele juridice
care vor duce la înscrierea copiilor care au fost alăptaţi de aceeaşi femeie, în aceeaşi descendenţă. Contribuţia prezentată
încearcă să formuleze două ipoteze.
46. ROMA�, DIA�E. – Les droits sociaux, entre “injusticiabilité” et “conditionnalité”: éléments pour unecomparaison = Drepturile sociale, între “inechitate” şi “condiţionalitate”: elemente pentru o comparaţie. În:
Revue internationale de droit comparé, nr.2, 2009, p.285-314
Prezentul studiu revine asupra distincţiei între drepturile civile şi politice şi drepturile economice şi sociale, analizând
particularităţile acestora din urmă.
REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT CIVIL
47. AUDRE�, FRÉDÉRIC; FILLO�, CATHERI�E. – Louis Josserand ou la construction d’une autoritédoctrinale = Louis Josserand sau construirea unei autorităţi doctrinare. În: Revue trimestrielle de droit civil, nr.1,
2009, p.39-77
Consideraţiile autorului se referă la gândirea juridică a lui Louis Josserand, în încercarea de a reconstrui coerenţa enunţurilor
acestui important jurist, de o deosebită forţă în argumentare şi o deosebită pertinenţă a analizelor. Opera lui Josserand este
considerată a fi mai mult decât o simplă producţie intelectuală, scrierile juristului din Lyon fiind considerate opinii doctrinare
care încearcă să se impună.
48. MAG�O�, XAVIER. – En quoi le positivisme – normativisme est-il diabolique? = Prin ce este diabolic,
pozitivism – normativismul? În: Revue trimestrielle de droit civil, nr.2, 2009, p.269-280
Pornind de la ideea că pozitivismul regrupează diferite curente, unul dintre acestea fiind normativismul, simbolizat de Hans
Kelsen, autorul propune spre analiză două elemente care par să concentreze criticile în jurul pozitivismului, în aspectul său de
normativism. Este vorba astfel de determinarea precisă a obiectului de studiu şi caracterul descriptiv al discursului privind
dreptul.
49. MARCHADIER, FABIE�. – La réparation des dommages à la lumière de la Convention européenne desdroits de l’homme = Reparaţia prejudiciilor în lumina Convenţiei europene a drepturilor omului. În: Revue
trimestrielle de droit civil, nr.2, 2009, p.244-268
Incursiunile dreptului european al drepturilor omului în dreptul obligaţiilor s-au multiplicat în ultimii ani, şi, probabil, se vor
dezvolta. Reparaţia prejudiciilor se supune şi ea acestui fenomen şi suportă o dublă influenţă contradictorie, putând fi, după
caz, refuzată sau favorizată. De fiecare dată, mişcarea este dictată de grija de a asigura drepturilor şi libertăţilor, o deplină
eficacitate. Astfel, exercitarea lor impune câteodată victimei să-şi asume răspunderea pentru prejudiciul suferit. Ignorarea lor,
dimpotrivă, deschide titularului, un drept la reparaţie detaşat de principiile clasice ale responsabilităţii civile.
50. THÉRO�, JULIE�. – De la “communauté d’intérêt” = Despre “comunitatea de interese”. În: Revue
trimestrielle de droit civil, nr.1, 2009, p.19-38
Noţiunea de “comunitate de interese” nu poate fi asimilată, după părerea autorului, cu “interesul comun”, fiind important să
se demonstreze că această expresie este utilizată de dreptul pozitiv pentru a sublinia existenţa unui grup legat de interese
comune.
51. VAREILLE, BER�ARD. – Réflexions sur l’imputation en droit des successions = Reflecţii asupra
imputaţiei în dreptul succesiunilor. În: Revue trimestrielle de droit civil, nr.1, 2009, p.1-17
După părerea autorului, sub aparenţa unei reguli tehnice, de expresie contabilă, imputaţia oferă un punct de vedere original şi
instructiv asupra echilibrelor noi din dreptul succesiunilor şi al liberalităţilor, la capătul unor reforme recente.
52. ZE�ATI-CASTAI�G, FRÉDÉRIC. – La proposition de refonte du livre II du code civil = Propunerea de
refacere a cărţii a II-a a Codului civil. În: Revue trimestrielle de droit civil, nr.2, 2009, p.211-244
Asociaţia Capitant propune astăzi, refacerea cărţii a II-a a Codului Civil, o propunere în acest sens, fiind remisă ministrului
Justiţiei, în anul 2008. Autorul comentează această iniţiativă şi are o atitudine critică. După părerea sa, promotorii recodificării
merg împotriva curentului sarcinilor istorice ale doctrinei.
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 67
REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT COMMERCIAL
ET DE DROIT ÉCO�OMIQUE
53. BOUTHI�O�-DUMAS, HUGUES. – La directive sur les services de paiement et la concurrence entreles établissements de paiement et les banques = Directiva asupra serviciilor de plată şi concurenţa între
instituţiile de plată şi bănci. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit économique, nr.1, 2009,
p.59-80
Directiva asupra serviciilor de plată prevede că piaţa serviciilor de plată trebuie să fie deschisă nu numai băncilor, dar şi pentru
o nouă categorie de prestatori, şi anume, “instituţiile de plată”. Directiva dă naştere unei noi categorii de prestatori care se va
adăuga unei familii deja structurate de către dreptul comunitar: instituţiile de credit, întreprinderile de investiţii, etc. Articolul
analizează dispoziţiile juridice care realizează această punere în concurenţă, cât şi implicaţiile asupra dreptului bancar francez.
Dreptul acordat operatorilor non-bancari de a furniza ceea ce astăzi reprezintă o operaţiune de bancă implică o reformulare a
monopolului bancar.
54. DEPI�CÉ, MALO. – La clause de non-concurrence post-contractuelle et ses alternatives = Clauza de
neconcurenţă post-contractuală şi alternativele sale. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de droit
économique, nr.2, 2009, p.259-276
Autorul analizează aspecte legate de alternativele imediate la clauza de neconcurenţă, aprofundând astfel, aspecte privind
modelul clauzei de neconcurenţă, clauzele derivate din clauza de neconcurenţă. El propune analizei şi alternativele mediate la
clauza de neconcurenţă, ipotezele prezentate având drept scop să ilustreze bogăţia relaţiilor economice, prin intermediul a
două exemple, cel al rezervării contractuale a drepturilor de proprietate intelectuală şi cel care poate fi calificat drept încadrare
societară.
55. LAMOUREUX, MARIE. – Le bien énergie = Bunul energie. În: Revue trimestrielle de droit commercial
et de droit économique, nr.2, 2009, p.239-258
Sectorul energetic cunoaşte evoluţii juridice şi structurale importante, fapt care îi oferă ocazia autoarei, să revină asupra câtorva
probleme fundamentale, în primul rând, în ceea ce priveşte natura juridică a energiei care se înscrie astăzi într-un nou context.
Depăşind abordarea conform căreia energia era considerată de numeroase texte ca un lucru, o marfă sau un produs, autoarea
pune în evidenţă faptul că energia, în anumite condiţii, reprezintă un bun ce se arată apt, în pofida specificităţilor sale, să
integreze principalele subdiviziuni ale dreptului bunurilor.
56. LIKILLIMBA, GUY-AUGUSTE. – Le préjudice individuel et/ou collectif en droit des groupements =
Prejudiciul individual şi/sau colectiv în dreptul grupărilor. În: Revue trimestrielle de droit commercial et de
droit économique, nr.1, 2009, p.1-59
După părerea autorului, lipsa unei definiţii legale a celor două categorii de prejudicii, individual şi colectiv, într-o perspectivă
globală, dăunează lizibilităţii soluţiilor jurisprudenţiale în materie. Examinarea dreptului pozitiv scoate în evidenţă faptul că
atunci când se aduce atingere intereselor, în cadrul unei grupări pot exista consecinţe distributive sub forma unor prejudicii
individuale şi/sau colective. Această examinare scoate în evidenţă un anume ascendent al prejudiciului colectiv în anumite
cazuri. Sunt analizate o serie de aspecte ce ţin de prejudiciul personal în cadrul grupării, prejudiciul material şi economic,
precum şi cel moral.
REVUE TRIMESTRIELLE DE DROIT EUROPÉE�
57. BOYEAU-JE�ECOURT, ALEXIA. – La responsabilité de l’entreprise “à fort potentiel de pollution” auprisme du droit communautaire de l’environnement = Responsabilitatea întreprinderii “cu puternic potenţial de
poluare” prin prisma dreptului comunitar al mediului. În: Revue trimestrielle de droit européen, nr.1, 2009,
p.5-20
Industriile chimică, mineralieră, energetică sau producţia de metale prezintă particularitatea de a fi strategice la nivel economic
şi, totodată, potenţial periculoase pentru sănătate şi mediu. Ca urmare, acţiunea Comunităţii în materie, deja condiţionată de
necesara respectare a principiului de subsidiaritate se dovedeşte a fi dificilă. Chestiunea responsabilităţii stă mărturie pentru
acest lucru. Natura obligaţiilor preventive puse în sarcina industriilor cât şi controlul executării acestora rămân variabile.
Instituţiile comunitare încearcă sa garanteze eficienţa acestei construcţii, printr-o armonizare progresivă a sancţiunilor şi
modalităţilor de reparaţie a unor anumite prejudicii.
58. COUTRO�, LAURE�T. – La revanche de “Kühne”? A propos de l’arrêt “Kempter” (CJCE 12 février2008, aff. C-2/06) = Revanşa “Kühne”? Pe marginea deciziei “Kempter” (CJCE 12 februarie 2008, aff. C-2/06).
În: Revue trimestrielle de droit européen, nr.1, 2009, p.69-90
Autorul se referă la o decizie a Curţii de Justiţie şi face referire la afacerea “Kempter”, cea care a permis Curţii de Justiţie să
îşi precizeze jurisprudenţa. Jurisdicţia comunitară a sesizat ocazia de a începe o raţionalizare a condiţiilor stabilite de decizia
“Kühne”. Astfel, redefinită şi clarificată, obligaţia de a reexamina actele administrative definitive este consolidată.
Referințe bibliografice
68 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
59. GRA�D, LOÏC. – Un an de droit européen des transports (1-er septembre 2007-31 août 2008) = Un an
de drept european al transporturilor (1 septembrie 2007-31 august 2008). În: Revue trimestrielle de droit
européen, nr.1, 2009, p.137-159
După părerea autorului, politica comună a transporturilor nu a beneficiat de tratamentul pe care l-ar fi meritat, pentru a ieşi
modernizată din noua etapă europeană, totul rămânând aproape identic în Tratatul CE care devine “Tratatul asupra funcţionării
Uniunii Europene”, în articolele 90-100. Autorul se referă la o serie de aspecte, încercând să răspundă la întrebarea ce înseamnă
“Tratatul de la Lisabona” pentru transport: recul, progres sau imobilism.
60. HAMMAMOU�, SAÏD. – Le droit de séjour du conjoint non communautaire d’un citoyen de l’Uniondans le cadre de la directive 2004/38 = Dreptul de şedere al soţului/soţiei necomunitar al unui cetăţean al
Uniunii în cadrul directivei 2004/38. În: Revue trimestrielle de droit européen, nr.1, 2009, p.91-104
Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a fost chemată să interpreteze Directiva 2004/38 privind dreptul cetăţenilor Uniunii
şi al membrilor familiilor acestora, la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, în cadrul a patru cauze în cercetare
la Înalta Curte a Irlandei. Statuând, CJCE consideră că directiva se opune reglementării unui stat membru care solicită ca un
cetăţean al unei ţări terţe, soţ al unui cetăţean al Uniunii care locuieşte în acest stat membru, a cărui cetăţenie nu o are, să fi
locuit în prealabil legal în alt stat membru, înainte de sosirea lui în statul membru gazdă. Curtea precizează că definiţia pe care
directiva o dă membrului de familie trebuie interpretată astfel încât soţul necomunitar al unui cetăţean al Uniunii să poată
beneficia de dispoziţiile numitei directive “indiferent de locul şi data încheierii căsătoriei, cât şi de modul în care acest cetăţean
al unei ţări terţe a intrat în statul membru gazdă.
61. HE��ETTE-VAUCHEZ, STÉPHA�IE. – L’émergence d’un droit communautaire de la biomédecine =
Apariţia unui drept comunitar al biomedicinei. În: Revue trimestrielle de droit européen, nr.1, 2009, p.21-45
Biomedicina face parte deja din domeniile de care dreptul comunitar este interesat. Aspectele propuse dezbaterii de către
autoare se referă astfel la dreptul comunitar al biomedicinei şi la identificarea unui nou “corpus juridic”, precum şi a mizelor
existente.
62. MARTUCCI, FRA�CESCO. – La directive “retour”: la politique européenne d’immigration face à sesparadoxes = Directiva “returnare”: politica europeană de imigraţie şi paradoxurile sale. În: Revue trimestrielle
de droit européen, nr.1, 2009, p.47-67
A fost adoptată Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele
şi procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere
ilegală. După părerea autorului, aportul său juridic este limitat, ea are o aplicabilitate variabilă şi nu prevede decât o armonizare
reziduală.
63. POTTEAU, AYMERIC. – Les finances publiques de l’Union européenne en 2007 = Finanţele publice ale
Uniunii Europene în anul 2007. În: Revue trimestrielle de droit européen, nr.1, 2009, p.105-136
În 2006, cadrul financiar plurianual (CFP) aplicabil perioadei 2007-2013 a fost adoptat sub forma unui acord interinstituţional.
În 2007, în timp ce noul CFP începe de-abia să se aplice, CE se angajează în reexaminarea completă a finanţelor sale. Statele
membre cad de acord, în cadrul unei noi proceduri de revizuire a tratatelor, să “recicleze” majoritatea inovaţiilor bugetare şi
financiare ale fostului Tratat care instituia o Constituţie pentru Europa. La sfârşitul anului 2007, se deschid perspectivele unei
importante reînnoiri a sistemului financiar şi bugetar al Uniunii Europene. Autorul se referă astfel la perspectivele nesigure
ale acesteia, la procesul bugetar – programare, procedură, execuţie şi control – şi la reglementarea financiară şi protecţia
intereselor financiare.
64. PRIETO, CATHERI�E. – Editorial. Test de résilience au printemps 2009 = Editorial. Test de rezistenţă
în primăvara lui 2009. În: Revue trimestrielle de droit européen, nr.1, 2009, p.1-3
Autoarea îşi pune întrebarea dacă în contextul crizei mondiale, Europa o să reacţioneze, mobilizându-şi resursele, pentru o mai
bună concepţie a destinului şi a mijloacelor prin care poate fi îndeplinit acest lucru. Amploarea crizei economice şi financiare,
prin dimensiunea sa planetară şi efectele sale sistemice pune la încercare, mai mult ca niciodată, capacitatea instituţiilor şi
statelor membre de a reacţiona.
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 69
Cărţi recent achiziţionate deBiblioteca Consiliului Legislativ
- Bibliografie indexată∗ -
1 – ALEXA�DRU, IOA� ; CĂRĂUŞA�, MIHAELA; BUCUR, SORI�. Drept administrativ /
prof.univ.dr. Ioan Alexandru; lect. univ. dr. Mihaela Cărăuşan; lect. univ. drd. Sorin Bucur. – Bucureşti : Editura
Universul Juridic, 2009. – 522 p. – ISBN 978-973-127-114-9 : 43 lei
SUBIECT: drept public; drept administrativ; procedură administrativă; administraţie publică; preşedinte; guvern; prefect;
prefectură; consiliu local; primar; preşedintele consiliului judeţean; act administrativ; contract administrativ; domeniu public;
răspundere administrativă; contencios administrativ
342.9/A39
2 – APOSTOL TOFA�, DA�A. Drept administrativ : [Curs universitar] / Dana Apostol Tofan. – ediţia a
2-a. – Bucureşti : Editura C.H. Beck, 2008. – Vol. – (Curs universitar). – ISBN 978-973-115-368-1
Volumul I / Dana Apostol Tofan. – ediţia a 2-a. – Bucureşti : Editura C.H. Beck. – 2008. – 369 p. – ISBN
978-973-115-369-8 : 29,94 lei
SUBIECT: drept administrativ; administraţie publică; administraţie publică locală; funcţie publică; preşedinţie; guvern; primar;
consiliu local; funcţionar public
342.9/A67
3 – BOGASIU, GABRIELA. Legea contenciosului administrativ : Comentată şi adnotată cu legislaţie,
jurisprudenţă şi doctrină / Gabriela Bogasiu. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2008. – 379 p. – Index
p. 373. – ISBN 978-973-127-031-9 : 51 lei
SUBIECT: drept administrativ; contencios administrativ; Legea contenciosului administrativ; procedura de executare; Legea
nr.262/2007; Legea nr.554/2004
342.9/B63
4 – CARP, RADU ; STA�OMIR, IOA�. Inventarea constituţiei : proiecte intelectuale şi dezvoltare
instituţională în Principatele Române în secolul al XIX-lea / Radu Carp; Ioan Stanomir. – Bucureşti : Editura
C.H. BECK, 2009. – 170 p – (Studii juridice). – ISBN 978-973-115-557-9 : 13,14 lei
SUBIECT: constituţie; istorie constituţională
342.4/C26
5 – CĂLI�OIU, CO�STA�ŢA ; DUCULESCU, VICTOR. Drept parlamentar / Prof.univ.dr.Constanţa
Călinoiu, prof.univ.dr.Victor Duculescu. – Bucureşti : Editura Lumina Lex, 2009. – 511 p. – Biblogr. p.406. –
ISBN 978-973-758-187-7 : 55 lei
SUBIECT: drept parlamentar; parlament; mandat parlamentar; procedură parlamentară; control parlamentar; diplomaţie
parlamentară; Curtea Constituţională; Parlamentul European; drept procedural; contencios constituţional
342.53/C14
6 – COCA, GEORGE. Interesul general şi drepturile fundamentale ale omului / lect. univ. dr. George N.
Coca. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2009. – 314 p. – Bibliogr. p. 293. – ISBN 978-973-127-191-0:
27 lei
SUBIECT: drepturile fundamentale ale omului; interes general
342.7/C58
7 – Codul civil (Legea nr. 287/2009). – Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2009. – 590 p. – (La Zi ; 361). – ISBN
978-973-115-590-6 : 11,94 lei
SUBIECT: drept civil; Cod civil; legislaţie; Legea nr.287/2009
347/C60
8 – Codul penal (Legea nr. 286/2009). – Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2009. – 232 p. – ISBN 978-973-
115-589-0 : 5,94 lei
SUBIECT: drept penal; Cod penal; Legea nr.286/2009
343(094.4)/C60
Referințe bibliografice
70 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
* Lucrare realizată de Mihaela BORA, expert, Consiliul Legislativ
9 – COSTEA, IOA�A MARIA. Inspecţia fiscală : Reglementare. Doctrină. Jurisprudenţă / Ioana Maria
Costea. – Bucureşti : Editura C.H. Beck, 2009. – 120 p. – ISBN 978-973-115-586-9 : 9,54 lei
SUBIECT: drept fiscal; control financiar; Agenţia Naţională de Administrare Fiscală; control fiscal
347.73/C76
10 – CRAIOVA�, IO�. Prin labirintul juridic / Ion Craiovan. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2009.
– 320 p. – Bibliogr. p. 311. – ISBN 978-973-127-189-7 : 25 lei
SUBIECT: drept; fundamentele dreptului
340/C82
11 – DEACO�U, ŞTEFA�. Metodologie juridică: curs practic pentru studenţi / Ştefan Deaconu. – ed. a
2-a, rev. – Bucureşti : Editura Hamangiu, 2009. – 141 p. – ISBN 978-606-522 – 195-6 :19 lei
SUBIECT: metodologie juridică
340.11/D26
12 – DIACO�U, IO�. Minorităţile în dreptul internaţional contemporan / Ion Diaconu. – Bucureşti :
Editura C.H. BECK, 2009. – 461 p. – ISBN 978-973-115-530-2 : 29,94 lei
SUBIECT: drepturile omului; minoritate naţională; identitate religioasă; identitate culturală; autonomie; federalism;
autodeterminare
342.7/D36
13 – GHEORGHE, CRISTIA�. Drept comercial european / Cristian Gheorghe. – Bucureşti : Editura C.H.
Beck, 2009. – 349 p., bibliogr. p. 345, index – (Master). – ISBN 978-973-115-581-4 : 31,74 lei
SUBIECT: drept comercial comunitar; Directiva nr.68/151/CEE; Directiva 77/91/CEE; Directiva 78/855/CEE; Directiva
82/891/CEE
341.217(4)UE /G37
14 – GRIGORE, MIHAI. Tehnica normativă / Mihai Grigore. – Bucureşti : Editura C.H. BECK, 2009. –
472 p. – ISBN 978-973-115-522-7 : 26,94 lei
SUBIECT: drept; teoria dreptului; tehnică legislativă; tehnică juridică; procedură legislativă
340.11/G83
15 – �EAGU, IO�. Tratat de procedură penală : partea generală / Ion Neagu. – Bucureşti : Editura
Universul Juridic, 2009. – 697 p. – ISBN 978-973-127-098-2 : 85 lei
SUBIECT: drept procesual penal; procedură penală; organ judiciar; asistenţă juridică; reprezentare; acţiune civilă; mijloace de
probă; act procedural; act procesual
343.1/N31
16 – �EAGU, IO�. Tratat de procedură penală : partea specială / Ion Neagu. – Bucureşti : Editura
Universul Juridic, 2009. – 667 p. – ISBN 978-973-127-137-8 : 85 lei
SUBIECT: drept procesual penal; procedură penală; urmărire penală; organ de urmărire penală; urmărire penală, încetare;
urmărire penală, începere; recurs; cale extraordinară de atac; cooperare judiciară; rejudecare
343.1/N31
17 – O�IGA, TUDOR. Delegarea legislativă / Tudor Oniga. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2009.
– 382 p. – ISBN 978-973-127-120-0 : 34 lei
SUBIECT: delegare legislativă
342.5/O-56
18 – POPESCU, A�DREI ; DIACO�U, IO�. Organizaţii europene şi euroatlantice / prof. univ. dr. Andrei
Popescu; conf. univ. dr. Ion Diaconu. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2009. – 362 p. – Bibliogr. p. 353.
– ISBN 978-973-127-149-1 : 34 lei
SUBIECT: drept internaţional; Consiliul Europei; OSCE; OCDE; Uniunea Europeană; NATO; organizaţie internaţională; UEO;
protecţia drepturilor omului; A.E.L.S; CEFTA
341.1/P81
19 – PUIE, OLIVIU. Executarea hotărârilor judecătoreşti în contenciosul administrativ / Oliviu Puie. –
ediţia a 2-a. – Bucureşti : Editura C.H. Beck, 2009. – 301 p. – ISBN 978-973-115-294-3 : 17,94 lei
SUBIECT: contencios administrativ; hotărâre judecătorească; titlu executoriu; Legea nr.554/2004; Legea nr.262/2007; instanţă
de executare
342.9/P98
Referințe bibliografice
Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009 71
20 – STUPARU, CRISTI�A. Statul – societatea – libertăţile religioase / Cristina Stuparu. – Bucureşti :
Institutul Român pentru Drepturile Omului, 2009. – 264 p. – ISBN 978-973-9316-76-7 : 13 lei
SUBIECT: drepturile omului; stat; societate; libertate religioasă; Legea nr.489/2006
342.7/S76
21 – ŢICLEA, ALEXA�DRU. Dreptul securităţii sociale : curs universitar / Alexandru Ţiclea. – ediţia a
2-a revăzută şi adăugită. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2009. – 492 p. – ISBN 978-973-127-136-1 :
43 lei
SUBIECT: dreptul securităţii sociale; asigurare socială de sănătate; accident de muncă; boli profesionale; asigurare pentru
şomaj; sistem public de pensii; pensie militară; pensie privată; pensie facultativă; dreptul muncii; asigurări sociale
349.2/T58
22 – ŢICLEA, ALEXA�DRU. Tratat de dreptul muncii / Alexandru Ţiclea. – ediţia a 3-a. – Bucureşti :
Editura Universul Juridic, 2009. – 1021 p. – ISBN 978-973-127-130-9 : 85 lei
SUBIECT: dreptul muncii; drept internaţional al muncii; Organizaţia Internaţională a Muncii; dreptul european al muncii;
Consiliul Europei; Uniunea Europeană; dialog social; patronat; sindicat; piaţa muncii; formare profesională; contract colectiv
de muncă; contract individual de muncă; salarizare; timp de muncă; securitatea muncii; răspundere disciplinară; răspundere
patrimonială; răspundere contravenţională; răspundere penală; conflict de muncă, soluţionare
349.2/T58
23 – VEDI�AŞ, VERGI�IA. Drept administrativ : Curs universitar / Verginia Vedinaş. – ediţia a 4-a
revăzută şi actualizată. – Bucureşti : Editura Universul Juridic, 2009. – 522 p. – ISBN 978-973-127-125-5 : 39
lei
SUBIECT: drept administrativ; administraţie publică; administraţie publică locală; contract administrativ; contencios
administrativ; domeniu public; serviciu public; contract de concesiune de bunuri proprietate publică; răspundere administrativă;
răspundere prezidenţială; consiliu local; primar; preşedinţie; guvern
342.9/V40
24 – VEDI�AŞ, VERGI�IA. Statutul funcţionarilor publici : comentarii, doctrină, legislaţie,
jurisprudenţă (Legea nr.188/1999 cu modificările ulterioare, republicată) / Verginia Vedinaş. – Bucureşti
: Editura Universul Juridic, 2009. – 573 p. – ISBN 978-973-127-188-0 : 43 lei
SUBIECT: funcţie publică; funcţionar public; drept administrativ; administraţie publică; Statutul funcţionarilor publici
342.98/V40
Referințe bibliografice
72 Buletin de informare legislativă nr. 4 / 2009
Consiliul Legislativ – Bucureşti, Palatul Parlamentului, Corp B1,
Calea 13 Septembrie, nr. 1-3, Sector 5, Cod poştal 050711
Tel: 313.66.08 fax: 311.29.35 website: www.clr.ro
� Colegiul ştiinţific: Dragoş Iliescu, Preşedintele Consiliului Legislativ
Sorin Popescu, Locţiitorul Preşedintelui Consiliului Legislativ,
Preşedintele Secţiei de Evidenţă Oficială a Legislaţiei şi Documentare
�icolae Turcu, Preşedintele Secţiei de Drept Privat
Benonica Vasilescu, Preşedintele Secţiei de Drept Public, ad-interim
Cristian Kevorchian, Şeful Departamentului de Informatică Legislativă, ad-interim
�iculina Vrînceanu, consilier, Departamentul pentru Armonizarea Legislaţiei
cu Reglementările Uniunii Europene
� Colegiul de redacţie: Sorin Popescu (coordonator)
Svetlana Baciu
Alina Androne
� Tipografia „Monitorul Oficial“ R.A., str. Parcului nr. 65, sectorul 1, București
Punctele de vedere exprimate în această publicaţie nu reprezintă analize oficiale asupra legislaţiei, ci doar opinii
personale ale autorilor.
ISSN 1583-3178