1

TRIBUNALUL SPECIALIZAT CLUJ

DECIZIA CIVILĂ NR. 733/A/2016

DOSAR NR. 2565/328/2015

Ședința publică din data de 27 iunie 2016

BANCPOST

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: N_______ KOȘA

JUDECĂTOR: M____ C______ B____

GREFIER: M______ M______

S-a luat spre examinare apelul declarat de apelanta H___ D______ în contradictoriu cu intimata_________________________ sentinței civile nr. xxxxx/2015 pronunțate la data de 21.12.2015în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei T____, cauza având ca obiect în primăinstanță acțiune în constatare.

La ambele apeluri nominale efectuate în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, tribunalul constată că apelanta a solicitat judecarea apeluluiîn lipsa acesteia de la dezbateri.

Având în vedere că este primul termen de judecată și că părțile sunt legal citate, în temeiuldispozițiilor art. 131 NCPC, tribunalul procedează la verificarea competenței și constată că estecompetent general, teritorial și material să soluționeze apelul dedus judecății, competențarevenindu-i prin prisma dispozițiilor art. 95 pct. 2 NCPC.

Tribunalul reține în pronunțare apelul dedus judecății pe baza actelor existente la dosar.

T R I B U N A L U L ,

P___ sentința civilă nr.3065/2015 pronunțată la data de 21 decembrie 2015 Judecătoria T____ aadmis, in parte, cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta H___ D______ incontradictoriu cu paratele B_______ S.A. si in consecinta s-a constatat caracterul abuziv alclauzei contractuale prevazute la art. 7.2 din contractul de credit de consum CL xxxxxx/26 iunie2007, s-a modificat in parte aceasta clauza si s-a stabilizat cursul de schimb CHF/L__ pentrucalculul fiecarei rate succesive datorate de reclamanta la cursul CHF/L__ valabil la dataincheierii contractului de credit de consum CL xxxxxx/26 iunie 2007, incepand cu data scadenteiprimei rate si pana la finalizarea raporturilor contractuale dintre parti. Au fost anulate partial

2

planurile de rambursare emise in derularea contractului si obligată pârâta la emitere nou plan derambursare tinand cont de eliminarea clauzei mai sus mentionate. De asemenea au fost respinserestul pretentiilor formulate, fiind compensate cheltuielile de judecata.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut faptul că reclamanta a incheiat cu parata,la data de 26.06.2007, Contractul de credit nr. CL221007 prin care parata B_______ a acordatreclamantei, un credit in valoare de xxxxx.00 CHF, pe o perioada de 120 luni.

Conform art. 7.2 din contractul mai sus mentionat imprumutatul si codebitorul se obliga sasrestituie Bancii creditul primit conform graficului stabilit si sa plateasca dobanzile sicomisioanele bancare in sumele convenite si la termenele convenite din grafiecele depuse la f.18-27 dosar reiese ca reclamantei i s-a stabilit obligatia de a restitui lunar rata constand in debitprincipal si dobanda aferenta, in moneda elvetiana. Intrucat in contractul de credit partile nu austipulat nicio clauza referitoare la suportarea riscului de devalorizare sau hipervalorizare amonedei CHF, reiese ca reclamanta urma sa achite fiecare rata lunara la cursul de schimb L__-CHF valabil la data de 28 a fiecarei luni, astfel ca riscul mentionat urma sa fie suportat exclusivde reclamanta.

Instanța de fond a constatat că francul elvețian (CHF) este o moneda care nu are circulațieefectivă pe piața românească, nu este utilizată în tranzacțiile civile sau comerciale în numerar sauprin virament bancar, fiind de notorietate la nivelul încheierii contractului, în anul 2007, ca și înprezent, că pe piața monetară internă plățile se fac fie în RON fie în EUR.

După cum chiar pârâta a precizat în paragraful 5, pagina 8 al întâmpinării, la nivelul anului 2007,pentru creditele contractate în CHF aceasta percepea dobânzi mult mai mici decât pentrucreditele contractate în RON ( contractele in CHF aveau un cost mai redus). Este evident înaceastă situație că orice consumator dornic de a obține un credit bancar ar fi preferat să obțină ocreditare în CHF, datorită dobânzii avantajoase, deși în fapt, după cum s-a arătat anterior,solicitantului nu fi era necesară monedă elvețiană care nu circulă pe piața interna, ci monedăromanească.

P___ urmare, instanța a apreciat că dacă pârâta, în calitate de specialist în operațiuni bancare, aoptat pentru acordarea unor credite în CHF cu dobândă mai mică decât dobânda practicată pentrucreditele în RON, a avut reprezentarea faptului că datorită gradului mare de stabilitate al CHF,este exclusă posibilitatea de devalorizare a acestei monede.

C____ economică demarată la finele anului 2007 a cauzat o creștere fără precedent a achizițiilorde monedă el veți ană, așa încât valoarea CHF a crescut succesiv și la niveluri așa de ridicateîncât nici Banca Centrală a Elveției nu a putut stopa fenomenul.

Datorită faptului că moneda CHF prezenta un grad ridicat de stabilitate și constituia o monedă derefugiu în cazul unor perioade de recesiune economică, instanța a retinut că unitățile bancare ingeneral, și pârâta în cauza de fața, aveau în mod cert reprezentarea faptului că în ciuda oricărorevenimente neprevăzute cauzatoare de crize sau dezechilibre economice,este exclusă odevalorizare a CHF și mai mult decât atât,o criză economică de natură a afecta monedaeuropeană sau alte monede naționale va avea un efect de hipervalorizare a CHF. Este explicabilastfel de ce băncile au orientat indirect, într-un mod insidios, prin aplicarea unei dobânzi reduse,consumatorii pentru a solicita și contracta credite în CHF, deși această monedă nu circula pepiața monetară internă.

3

Prima instanță a mai avut în vedere în acest sens că băncile reprezintă adevărați comercianți cumonedă, cunosc modalitățile în care fenomenul economic fie intern, fie european sauinternațional influențează pe termen lung sau scurt stabilitatea diverselor monede aflate încirculație, cunosc relațiile de fluctuare a cursului de schimb între diversele monede aflate pepiață sau între acestea și moneda națională. O dovadă în acest sens este și faptul că în contract nus-a prevăzut nici o clauză care să reglementeze reevaluarea costurilor contractului în situatia,ipotetică de altfel, a devalorizării monedei CHF, fapt care duce la concluzia că unitatea bancară aavut reprezentarea că scăderea valorii CHF este destul de improbabilă. Aceasta cu atât mai multcu cât potrivit Normei BNR nr. 17/2003 privind organizarea și controlul intern al activitățiiinstituțiilor de credit și administrarea riscurilor semnificative, în vigoare în anul 2007, pârâtaavea obligația de a identifica, monitoriza și administra riscurile semnificative activității decreditare.

Fața de aceste considerații, instanța a apreciat că oferta băncii pârâte de acordare a creditelor înCHF s-a tăcut în considerarea faptului că este exclusă o devalorizare a acestei monede, iarevenimentele economice imprevizibile pe termen scurt, cum ar fi crizele economice, nu pot ducedecât la o apreciere serioasă a CHF. Trebuie de asemenea avut în considerare că perioada derestituire a creditului, de 10 de ani conform graficului de rambursare, este destul de îndelungată,așa încât se putea aprecia rezonabil că pe un interval suficient de lung pot interveni fenomeneeconomice negative care să aibă efecte cât privește fluctuația cursului de schimb RON-CHF.

Pe de altă parte, după cum s-a arătat anterior, deși creditul a fost acordat în CHF, această monedănu circulă pe piața internă, iar potrivit art.977 din C.civil 1864, aplicabil la data încheieriicontractului, interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iarnu după sensul literal al termenilor.

Din graficul de rambursare si extrasul de cont, f. 91-172 dosar, instanța de fond a reținut ca deșiîn contract s-a menționat acordarea creditului în CHF, reclamantul a efectuat succesiv mai multeoperațiuni de schimb valutar din CHF în RON și în mod corespunzător, a retras succesiv sumeleîn RON care totalizau suma în echivalent de xxxxx CHF.

P___ urmare, deși în contract s-a menționat acordarea unui credit de xxxxx CHF, tragereaefectivă a creditului s-a făcut nu în moneda CHF, ci în moneda RON, fiind deosebit de importantcă operațiunile de schimb valutar s-au efectuat tot prin intermediul băncii pârâte. Aceasta este șirațiunea pentru care banca a deschis reclamantei mai multe conturi, pentru efectuarea scriptică aschimbului valutar de la un cont la altul,pentru ca reclamanta să aibă posibilitatea efectivă săintre în posesia monedei RON care îi era necesară pe piața monetară internă. Dacă tragereacreditului ar fi avut loc în CHF, reclamantei i s-ar fi deschis un singur cont în CHF și i s-ar firemis efectiv suma în CHF fara a fi necesară deschiderea unui cont separat și pentru operațiuni înRON.

Din această situație de fapt prima instanță a constatat că rezultă în afara oricărei îndoieli că atâtreclamanta, cat și pârâta, la data încheierii contractului au cunoscut și au acceptat că obiectulefectiv al creditului îl constituie o sumă de bani în moneda RON, iar opțiunea reclamantei pentruun produs de creditare în CHF a fost una de aparență, lipsită de un fundament real atât timp câtmoneda CHF nu circulă pe piața in temă și indusă tot de către uniunea bancară prin aplicareaunei dobânzi mai reduse decât la creditele în RON sau EUR. Valuta CHF menționată în contractnu a constituit moneda efectivă în care s-a acordat creditul, ci etalonul de determinare valorică a

4

sumei în RON acordate precum și a ratelor lunare de restituire, incluzand debit principal șidobândă.

In concluzie, instanța a constatat că obiectul real și efectiv al contractului de credit a fostacordarea unei sume de bani în moneda națională RON, echivalentă însă sumei-etalon de xxxxxCHF, la cursul de schimb CHF-RON de la acea dată, mai precis, pentru a intra în posesia sumeiîn RON, reclamanta a trebuit să vândă băncii pârâte suma de xxxxx CHF și să cumpere de laaceasta monedă națională. Tranzacția de vânzare a CHF către banca pârâtă s-a tăcut așadar lamomentul contractarii imprumutului, bineînțeles, la prețul la care banca achiziționa de pe piațăCHF, adică prețul de cumpărare a monedei străine.

Pentru restituirea ratelor lunare, mecanismul efectiv de plată decurge în sens invers: reclamantaeste nevoita sa cumpere cu monedă națională RON moneda străină CHF de la banca pârătă,pentru a putea achita rata în contul pentru operațiuni în CHF.

P___ urmare, reclamanta achiziționează CHF de la bancă, la prețul cu care banca vinde pe piațăaceastă monedă. Pentru a restitui deci creditul, este instituită o obligație pecuniară pentruconsumatorul-reclamant și anume aceea de a plăti, în cadrul ratelor împrumutului, sumele carerezultă din diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare alemonedei străine CHF, diferență care datorită hipervalorizării CHF în ultimii ani a atins uncuantum prea împovărător pentru reclamanta. Din aceste considerații tehnice vizând modulefectiv în care s-a tras creditul și în care trebuie restituite ratele lunare rezultă că situația juridicăa reclamantului este perfect similară cu a consumatorului-reclamant maghiar din cauza C-26/13KASLER vs .Ungaria în care CJUE a răspuns întrebărilor preliminare formulate de instanțasupremă maghiară.

In acest sens, deși în prezenta cauză creditul a fost contractat în CHF iar în speța aflată pe rolulinstanței maghiare creditul se încheiase pentru o sumă în moneda națională HUF dar echivalentunei sume în CHF, tragerea efectivă a sumei de bani s-a tăcut în ambele cazuri în monedanațională, restituirea fiind făcută de asemenea în monedă națională dar echivalată unei sume înCHF.

Sunt astfel aplicabile statuările CJUE din cauza C-26/13 KASLER vs. Ungar ia paragraf 59,conform cărora articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul catermenii „obiectul principal al contractului" nu acoperă o clauză, cuprinsă într-un contract deîmprumut încheiat în monedă străină între un vânzător sau un furnizor și un consumator și carenu a tăcut obiectul unei negocieri individuale, în temeiul căreia pentru calcularea ratelorîmprumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute decât în cazul în care seconstată - ceea ce revine în sarcina instanței de trimitere să verifice având în vedere natura,economia generală și prevederile contractului, precum și contextul său juridic și factual - cărespectiva clauză stabilește o prestație esențială a acestui contract care, ca atare, îl caracterizează;o astfel de clauză, în măsura în care cuprinde o obligație pecuniară a consumatorului de a plăti,in cadrul ratelor împrumutului, sumele care rezultă din diferența dintre cursul de schimb lavânzare și cursul de schimb la cumpărare ale monedei străine, nu poate fi considerată cacuprinzând o „remunerație" al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestațiiefectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă esteabuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.

5

Suma suplimentară pe care consumatorul este silit să o achite băncii cu titlu de diferență dintrecursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare ale monedei străine nu poate fi deciconsiderată că ține de obiectul principal al contractului și prin urmare clauza care impune aceastăobligație poate fi cercetată, în raport cu legislația națională dacă este sau nu abuzivă.

In paragraful 73 al hotărârii CJUE in cauza C-26/I3 KASLER vs.Ungaria se reține că în ceea ceprivește o clauză contractuală care permite unui vânzător sau unui furnizor să calculeze nivelulratelor lunare datorate de consumator în funcție de cursul de schimb la vânzare al monedeistrăine aplicat de acest vânzător sau furnizor, clauză care are ca efect creșterea costurilorserviciului financiar în sarcina consumatorului, aparent iară o limită maximă, rezultă dinarticolele 3 și 5 din Directiva 93/13, precum și din cuprinsul punctului 1 literele (j) și (1) și dincuprinsul punctului 2 literele (b) și (d) din anexa la această directivă, că prezintă o importanțăesențială pentru respectarea cerinței privind transparența aspectul dacă în contractul de împrumutse indică în mod transparent motivul și particularitățile mecanismului de schimb al monedeistrăine, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare ladeblocarea împrumutului, astfel încât consumatorul să poată să prevadă, pe baza unor criteriiclare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește.

Potrivit par.75 al hotărârii CJUE in cauza C-26/13 KASLER vs.Ungaria, articolul 4 alineatul (2)din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce privește o clauză contractualăprecum cea în discuție în litigiul principal, cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuieredactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză săfie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca contractul să expună înmod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine la care sereferă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauzereferitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât acest consumator să poată să evalueze, pebaza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ceîl privește.

Raportându-se la modul în care CJUE a interpretat dispozițiile Directivei 93/13, instanța a avutîn vedere prevederile art.4 alin.1 și 2 din Legea 193/2000, conform cărora o clauză contractualăcare nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sauîmpreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrarcerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părți lor; oclauză contractuală va fi considerată ca ne fiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta afost stabilită fără a da posibilitate consumatorului sa influențeze natura ei, cum ar fi contractelestandard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piațaprodusului sau serviciului respectiv.

Cerința negocierii clauzelor contractuale impusă de lege trebuie să fie una efectivă,completă,iarnu formală. Instanța a constatat că în contractul de credit nu există nici o clauză care să expliceconsumatorului-reclamant modul complex în care se calculează cursul de schimb CHF/RON.Pârâta avea obligația de a explica reclamantei, anterior încheierii contractului, modul decomportare pe piața monetară a valutei CHF, a-i aduce la cunoștință că pe perioade de crizăeconomică această monedă are tendințe de hipervalorizare, așa încât consumatorul sa fieconștient că în momentul în care își asumă restituirea unui credit în monedă națională darechivalent monedei CHF pe o perioadă destul de lungă,de 10 de ani,va suporta riscul valutarcauzat de hipervalorizarea valutei CHF.

6

P___ urmare, văzând statuările CJUE cauza C-26/13 KASLER vs.Ungaria-paragraf 75, clauzacare impune suportarea de către reclamantul-consumator a oscului valutar nu expune în modtransparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine la care se referăclauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauzereferitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât consumatorul să poată să evalueze, pe bazaunor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îlprivește.

Ori, aceste elemente de lămurire care erau absolut necesare pentru realizarea unui acord valabilde voință sunt noțiuni abstracte,cunoscute și înțelese exclusiv de specialiștii de pe piața monetar-bancara, nu și publicului larg, care în momentul opțiunii pentru creditele în CHF a avut în vederedoar cuantumul scăzut al dobânzii raportat la creditele în RON sau EUR.

In baza celor expuse anterior, instanța a considerat că in cauză, nici anterior și nici în momentulîncheierii contractului de credit nu a avut loc o negociere a clauzei de risc valutar, iar încondițiile în care pe parcursul derulării contractului reclamanta trebuie să achite suplimentarpârâtei sume apreciabile de bani decurgând din variația cursului de schimb CHF/RON, calculateatât asupra debitului principal cât și a dobânzii lunare, există un dezechilibru semnificativ întredrepturile și obligațiile părților.

Reținând că prevederea din art.7.2 din contractul de credit este una abuzivă, trebuie stabilit dacăprin eliminarea acestei clauze,contractul mai poate continua.

Conform art.6 din Legea 193/2000, clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fiepersonal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupraconsumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacădupă eliminarea acestora mai poate continua.

După cum a statuat CJUE în cauza C-26/13 KASLER vs.Ungaria paragraful 85, articolul 6alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul ca, într-o situație în care un contractîncheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator nu poate continua să existe dupăeliminarea unei clauze abuzive, această dispoziție nu se opune unei norme de drept național carepermite instanței naționale sa remedieze nulitatea clauzei respective prin înlocuirea acesteia cu odispoziție de drept național cu caracter supletiv.

La data încheierii contractului de credit, art. 13 alin.l din Legea 193/2000, în forma sa în vigoarela acea dată, prevedea că instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive încontract, aplică sancțiunea contravențională conform art. 15 și dispune, sub sancțiunea daunelor,modificarea clauzelor contractuale, în măsura în care contractul rămâne în ființă.

Este adevărat că Legea 193/2000 acordă aceste prerogative exclusiv în cazul în care autoritateapublică în materia protecției consumatorilor sesizează organul judiciar, însă potrivit Ordonanțeidin 16.11.2010 pronunțate de CJUE în cauza C-70/10, având ca obiect o cerere de pronunțare aunei hotărâri preliminare formulata in temeiul articolului 267 TFUE de Krajsky sud v Presove -Curtea regionala din Presov (Slovacia), Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii impune unei instanțe naționale,să aprecieze, chiar din oficiu, caracterul abuziv al unei clauze contractuale.

Ori, câta vreme instanța națională poate să constate caracterul abuziv al unei clauze contractualeși fără a fi sesizată de autoritatea publică în materia protecției consumatorilor, din identitate de

7

rațiune trebuie considerat că și în cazul unei acțiuni judiciare promovate direct de cel ce seconsideră prejudiciat de o clauză pretins abuzivă, instanța poate proceda la modificarea clauzelorcontractuale în sensul înlăturării prevederilor constatate ca abuzive.

P___ urmare, legea internă permitea ca în cazul în care într-o procedură judiciară instanța dejudecată constata existența unei clauze abuzive într-un contract să dispună modificarea acesteia,în măsura în care se apreciază că poate rămâne în ființă contractul.

In consecință, reținând că instanța poate proceda la modificarea clauzei contractuale abuzive, s-aavut în vedere că în stabilirea situației de fapt așa cum a rezultat din probele administrate, și înaplicarea prevederilor art.977 din C.civil 1864, s-a statuat în prezenta sentință că obiectulcontractului de credit a fost o sumă de bani în moneda națională RON iar nu în valuta CHF.

In aceste condiții sunt incidente în cauză prevederile art. 1578 C.civ.1864, care consacrăprincipiul nominalismului monetar în cazul contractelor de împrumut, conform căruia obligațiace rezultă dintr-un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată încontract; întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epocaplății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată.

Având în vedere că în anul contractării creditului-2007 reclamanta a primit efectiv creditul înmoneda RON la cursul de schimb CHF/RON din perioada respectiva, aceasta trebuie să restituieaceeași sumă de bani în monedă națională RON în echivalent CHF, dar la același curs de schimbexistent la momentul contractarii, pentru a fi respectat principiul nominalismului monetar.

Față de aceste considerente, s-a admis capătul de cerere vizand constatarea caracterului abuziv alclauzei contractuale prevazute la art. 7.2 din contractul de credit de consum CL xxxxxx/26 iunie2007, si in consecinta s-a modificat in parte aceasta clauza si se va stabiliza cursul de schimbCHF/L__ pentru calculul fiecarei rate succesive datorate de reclamanta la cursul CHF/L__valabil la data incheierii contractului de credit de consum CL xxxxxx/26 iunie 2007, incepand cudata scadentei primei rate si pana la finalizarea raporturilor contractuale dintre parti si totodata s-a dispus anularea partiala a planurilor de rambursare emise in derularea contractului si s-a obligatparata la emitere nou plan de rambursare tinand cont de eliminarea clauzei mai sus mentionate.

In ce privește capătul de cerere privind denominarea în moneda națională a plăților, instanța aconstatat că stabilirea valutei CHF în echivalent pentru calcularea cuantumului unui credit înRON și a ratelor de restituire nu constituie în sine o clauză abuzivă într-un contract, ci abuzivăeste doar clauza care impune exclusiv consumatorului să suporte riscul valutar fără a fi fostinformat corespunzător în prealabil.

Astfel, în cauză, atât timp cât solicitarea reclamantei a fost să încheie contractul în moneda CHF,iar din probatoriul administrat nu a rezultat că alegerea monedei de referință a creditului a fostefectul unei clauze abuzive, s-a respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere.

Privitor la capătul de cerere privind constatarea caracterul abuziv al clauzei referitoare lacomisionul de administrare lunara a creditului de 0,3 % si la comisionul de acordare credit de2,5% aplicat la valoarea soldului creditului, prevazute la art. 4, pct 4.1 din contractul partilor,instanța de fond a constatat că aceste clauze sunt suficient de clar exprimate, neputându-se reținecă nu au făcut obiectul unei negocieri cu reclamanta.

Legea nr. 193/2000 transpune în legislația română dispozițiile Directivei Consiliului 93/13/CEEdin 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, publicată în

8

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 95 din 21 aprilie 1993. Această lege, adoptatăîn anul 2000, a fost republicată în temeiul prevederilor art. V lit. m) din titlul III al Legii nr.363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii șiarmonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, publicatăîn Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007, dându-se textelor onouă numerotare.

Legiuitorul român a optat pentru preluarea, în dreptul intern, a dispozițiilor art. 4 par. 2 dinDirectiva nr. 93/13/CEE, prevăzând expres în cuprinsul art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 că„Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal alcontractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cuprodusele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze suntexprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”.

Din dispozițiile legale mai sus citate se observă faptul că Legea nr. 193/2000 a transpus îndreptul român, printr-o preluare aproape literală, dispozițiile art. 2, lit. b și c, art. 3 și art. 4 aleDirectivei nr. 93/13/CEE. Astfel, legiuitorul român a optat pentru preluarea în dreptul intern anivelului minimal de protecție oferită consumatorilor de normele comunitare, excluzând de lacontrolul judiciar evaluarea naturii abuzive a clauzelor care definesc obiectul principal alcontractului, atât prin raportare la calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de oparte, cât și prin raportare la produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsuraîn care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. P___ urmare, orice analiză aeventualului caracter abuziv al clauzelor atacate de reclamanți este condiționată de îndeplinireacondițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.

Comisionul de administrare este recunoscut in cuprinsul dispozițiilor art. 91 lit. d) teza I dinOrdonanța nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor. Acelasi comision s-a sustinut ca a foststipulat si de O.U.G. nr. 50/2010, privind contractele de credit pentru consumatori, in cuprinsulart. 36 alin. (3)După acordarea creditului, stabilirea si calcularea dobânzii, urmărirea scadentelorratelor, transmiterea notificărilor necesare in cazul in care apar modificări pe durata executăriicontractului, toate acestea sunt activități de gestionare a creditului, care implica din nou costuri,resurse de personal si resurse financiare. Comisionul de acordare a creditului reprezinta costulsuportat de banca pentru serviciile de analiza a bonității clientului ce sunt efectuate inainte de a fiacordat creditul. Respectivul comision fost reținut o singura data, in momentul acordăriicreditului, fara a fi returnat odată cu rambursarea creditului; in plus, acesta este exprimat, dinpunct de vedere matematic, într-un mod clar si precis, motiv pentru care nu creează undezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, conform art. 4 alin. (1) din Legeanr. 193/2000. Mai mult, legislația în vigoare de la momentul încheierii contractului de credit, nuinterzicea stipularea acestui tip de comision.

Prima instanță a a respins, ca atare, si aceste capete de cerere, precum si cele vizand restituiresume de bani percepute cu titlu de comisioane administrare lunara si acordare credit respectivplata dobanda legala, fata de caracterul accesoriu al acestora raportat la pretentiile principale deconstatare ca abuzive a mai sus amintitelor clauze .

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelanta H___ D______ solicitând instanței admitereaprezentului apel și, în urma reținerii cauzei spre judecare, modificarea sentinței civile atacate însensul admiterii în întregime a acțiunii civile, așa cum a fost formulată.

9

În motivarea apelului apelanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de împrumut din datade 26.06.2007, prin care banca a împrumutat consumatorului 23.100 CHP. P___ contract s-astabilit ca restituirea creditului să se facă în aceeași monedă CHF. In realitate, în derulareacontractului a achitat ratele în lei, monedă care a fost convertită în CHF de către bancă, la cursulvalutar al acesteia.

Apelanta a mai arătat că în niciuna dintre daunele contractuale nu se prevede că perceperearatelor se face după un curs majorat, față de cel de la data acordării creditului, si nici faptul caratele creditului urmează a se plați in valuta, respectiv in franci elvețieni, insa în realitate rateleau fost percepute de banca prin raportare la cursul valutar CHF/leu, de la data plații efective alacesteia, curs majorat fața de cel existent la momentul încheierii contractului. Clauzele acestuicontract nu a avut posibilitatea să le negocieze, ci a trebuit sa le semneze așa cum eraupreformulate întrucât „așa era modelul", acestea fiind de fapt contracte de adeziune.

A mai arătat apelanta, referitor la comisionul de acordare credit că, clauza referitoare la achitareacomisionului de acordare a creditului, instanța în mod greșit a apreciat să acest comisionreprezintă costul suportat de banca pentru serviciile analizate a bonității clientului ce suntefectuate înainte de a fi acordat creditul.

Aceasta prevedere contractuala vine în contradicție cu disp. art. 15 din Legea nr. 190/1999,modificat, privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, care prevede ca în sarcinaîmprumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit șiconstituirii ipotecii și garanțiilor aferente. Banca a incasat așadar acest comision in mod nelegal,atâta vreme cat apelanta, in calitate de client a fost cel care a dus băncii toate documentelesolicitate, pe cheltuiala saa .Atâta vreme cat clientul achită tot, banca nu are nici un risc, creându -se astfel disproporții vădite între drepturile și obligațiile celor două părți.

P___ contract s-a stabilit ca împrumutatul plătește băncii un comision de acordare de 577,5 CHF,ceea ce reprezintă 2,5% din valoarea creditului, care este reținut de banca din creditul acordat.

Contractul nu conține prevederi cu privire la semnificatia acestui comision de acordare, respectivpentru ce se achita si care este mecanismul de stabilire a cuantumului acestui comision.Cuantumul comisionului nu poate fi justificat in funcție de anumite elemente concrete,verificabile, si nu exista criterii obiective care sa conducă la achitarea unui comision de acordare.

Apelanta a mai susținut că aceasta clauza nu a fost negociata cu ea fiindu-i impusa in sensul caatâta vreme cat optează pentru un credit este obligată sa achite comisionul de acordare. Suma nuisi gasește o justificarea atâta vreme cat taxele pentru autentificarea contractului de ipoteca, spreexemplu, au fost achitate separat. P___ impunerea acestui comision s-a creat un dezechilibrusemnificativ intre drepturile si obligațiile părtilor, apelanta nebeneficiind de niciun serviciu inschimbul achitării acestei sume iu favoarea băncii, de 577.5 CHF.

A mai susținut apelanta că întrucât avea nevoie de o anumita suma de bani, a fost obligată sacontractez in realitate o suma mai mare, din care sa fie reținut comisionul de acordare acreditului. Perceperea de către bancă a acestui comision doar pentru punerea la dispoziție acreditului este nejustificata, având în vedere faptul ca pârâta este o instituție financiara autorizatăcare cu titlu profesional activități ce constau în acordarea de credite în cont propriu. În acestecondiții, perceperea comisionului este contrară bunei credințe, banca urmărind procurarea unuiavantaj exclusiv în folosul acesteia, fara a oferi contraprestație în schimb.

10

In nici una din clauzele convenției nu se specifică care va fi destinația finală a comisionului însensul că nu este menționat dacă aceasta suma perceputa este o garanție a unui posibil riscnedeterminat, se restituie împrumutatului de către bancă la achitarea integrală creditului.

Pentru a nu fi abuzive, aceste clauze ar trebui să descrie un motiv întemeiat care să determineaplicarea lor.

De asemenea, apelanta a mai arătat că intimata nu a precizat criteriile care au fost avute în vederela perceperea acestui comision. Instanța de judecată în mod greșit a apreciat că această clauzăcontractuală nu este abuzivă. Aceasta clauză produce efecte în detrimentul consumatorului și afost impusă contrar cerințelor bunei-credințe, clauză de natură a crea un dezechilibrusemnificativ între drepturile și obligațiile părților, apelanta în calitate de consumator fiind ținutăsă plătească o sumă de bani nejustificativă, fără a exista o contraprestație din partea pârâtei înacest sens.

Referitor la comisionul de administrare, apelanta a arătat că instanța de judecată în mod greșit aapreciat faptul că clauza contractuală cu privire la comisionul de administrare nu este abuzivă.

In principiu, prețul total al creditului care include și costurile funcționării serviciilor din cadrulbăncii, trebuie să se regăsească în dobânda percepută, perceperea separată a unui comision nueste interzisă, dar trebuie să corespundă unui serviciu oferit de către bancă, iar apelanta încalitate de consumator trebuie să cunoască motivul pentru care i se percepe acest comision.

În condițiile în care în contract nu s-a oferit nicio explicație pentru perceperea acestui comisionși comisionul se calculează prin raportare la soldul creditului, luând în considerare și valoarea lacare s-a perceput acest comision, comisionul de administrare a fost stipulate să mascheze o partedin dobânda sub forma comisionului de administrare, pentru a avea posibilitatea de a lansa pepiață o ofertă de credit cu dobândă atractivă și de a profita de vulnerabilitatea unor clienți maipuțini informați, care au fost atrași de dobânda, fara sa verifice costurile ascunse ale creditului.Or, o asemenea practică este, cu siguranță și în ciuda a ceea ce susține intimata, contrară cerințeide bună-credința, și este de natura să îi pună pe consumatori în postura de a achita, practic, douădobânzi.

De altfel, prin Legea nr. 193/2000 care a transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEEdin 5 aprilie 1993 s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecata de a constatacaracterul abuziv. Interpretând această directivă, Curtea de Justiție a Comunităților Europene astabilit în cauza Oceano Grupo Editorial SA. versus Rocio Murciano Quintero ( C - 240/98 ) căprotecția acestui act normativ conferă judecătorului național de a aprecia din oficiu caracterulabuziv al unei clauze contractuale în măsura în care este învestit cu formularea unei cereriîntemeiate pe ea. Întrucât un asemenea examen presupune existența în prealabil a unui contractsemnat de către cele două părți care și-a și produs integral sau parțial efectele, este neîndoielniccă executarea pentru un anumit interval de timp a obligațiilor asumate de către consumator nupoate împiedica verificarea conținutului său de către instanța de judecata.

În aceeași ordine de idei, s-a subliniat că rațiunea avută în vedere la adoptarea acestui actnormativ l-a constituit faptul ca întregul sistem de protecție preluat în dreptul intern are la bazaideea ca un consumator se află într-o poziție de inferioritate în raport cu comerciantul în ceea ceprivește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare. Această situație îl pune în posturade a adera la condițiile redactate în prealabil de catre comerciant făra a avea puterea de ainfluența conținutul lor. Chiar daca utilizarea unor contracte al căror conținui a fost redactat

11

anterior nu este interzisă de art. 5 din Legea nr. 193/2000, esențial rămâne ca prin acestmecanism sa se dea posibilitatea consumatorului de a înțelege, negocia și accepta conținutul sau.

Apelanta a mai arătat, tot ca și chestiune prealabila, că Articolul 41 alin. 2 al Directivei 93/13din 5 aprilie 1993 are următorul conținut:" Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nuprivește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației,pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, înmăsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil. Acest articol a fost detaliatde Considerentul 19 al Directivei 93/13 din 5 aprilie 1993, în sensul care specifica "în sensulprezentei directive, aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra clauzelor care descriuobiectul principal al contractului, nici asupra raportului calitate/preț al bunurilor sau serviciilorfurnizate". Legea 193/2000, cu modificările și completările ulterioare, care a transpus în dreptulintern Directiva 93/13 din 5 aprilie 1993, statuează prin art.4, alin 6, că evaluarea naturii abuzivea clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitateade a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite înschimb, pe de alta parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușorinteligibil.

Este evident că norma juridică comunitară în discuție vizează excluderea de la evaluareacaracterului abuziv a proporționalilății între calitatea bunului livrat sau serviciului prestat decomerciant și prețul platit de consumator. Totodată este evident că această normă juridică serefera la contractele de vânzare cumpărare sau de prestare a diverselor servicii, acestea fiindcontractele în care consumatorul plătește un preț pentru bunurile cumpărate sau pentru serviciilede care a beneficiat. La fel de evident este faptul că doar în cazul acestor contracte se poate puneproblema raportului calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate. Este de neconceput a sepune problema raportului calitate/preț, în cazul contractelor de credit, întrucât în cazul acestorcontracte consumatorul nu plătește un preț pentru o anumită calitate a mărfii sau a serviciului decare a beneficiat. Dimpotrivă, în cazul contractelor de credit, în esența, consumatorul primește osumă de bani cu titlu de împrumut, care este cu titlu oneros, având obligația de a restitui aceeasumă de bani, în rate, la care se adaugă și costul dobânzii convenită și celelalte costuri legitimeale creditului. In cazul contractelor de credit, nu se poate vorbi despre o „calitate" a banilorprimiți cu titlu de împrumut si nici despre un preț pentru primirea acelor bani cu titlu deîmprumut, noțiunea de preț fiind specifica vânzării-cumpărării sau prestărilor de diverse servicii.P___ urmare, norma juridică comunitară în discuție nu vizează excluderea de la controluljudiciar a posibilului caracterului abuziv al oricăror clauze din contractul de credit care impun unanumit cost consumatorului.

În concret, clauzele indicate ca abuzive în prezenta speță nu "definesc" obiectul contractului șiprin natura lor nu alcătuiesc conținutul noțiunii de raport calitate/preț al bunurilor sau serviciilorfurnizate. Condițiile pentru a fi catalogată o clauză ca abuzivă rezultă din interpretarea Directivei93/13 din 5 aprilie 1993 și a actului normativ care a transpus în dreptul intern această directivă,respectiv legea 193/2000, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, relevante în cauzăsunt prevederile art. l, alin. 3 și art. 4, alin. 1, 2 și 3 din legea 193/2000, modificată. Prevederileart. l, alin. 3 din acest act normativ statuează că se interzice comercianților stipularea de clauzeabuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Prevederile art. 4, alin, 1, 2 și 3 din același actnormativ statuează că o clauză contractuala care nu a fost negociată direct cu consumatorul va ficonsiderată abuziva dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, îndetrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ

12

intre drepturile si obligatiile părților. O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociatădirect cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului săinfluențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale devânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumiteaspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cuconsumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazulîn care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral decomerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociatadirect cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

Apelanta a mai arătat că din interpretarea textelor legale mai sus citate rezultă ca pentru a ficatalogata ca abuziva o clauză contractualii trebuie să îndeplinească în mod cumulativ douacerințe, respectiv să nu fi fost negociata și sa creeze un dezechilibru semnificativ între drepturileși obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe.

Cu privire la prima condiție, apelanta a susținut ca și daca utilizarea unor contracte al cărorconținut a fost redactat anterior nu este interzisă de art. 5 din Legea nr. 193/2000, esențialrămâne ca prin acest mecanism să se dea posibilitatea consumatorului de a înțelege, negocia șiaccepta conținutul său. In cazul de față, atât contractul de credit, cât și actul adițional aureprezentat un contract standard, preformulat, existent si cuantumul comisionului de risc/deadministrare a fost expresia voinței unilaterale a Băncii, fara a i se acorda împrumutatuluiposibilitatea de a influenta in vreun fel aceste comisioane, nici cu ocazia încheierii contractuluiinițial, nici cu ocazia încheierii actului adițional. Sarcina probei prin care să dovedească că anegociat clauzele contractuale în discuție, incumba Băncii, conform an. 4, alin.3 din legea193/2000, cu modificările și completările ulterioare, insa o simpla lecturare a clauzelor dincontractul în speță prin comparație cu contractele altor clienți va dovedi neîndoielnic lipsanegocierii clauzei in discuție.

Cu privire la cea de-a doua condiție, apelanta a arătat că, clauzele analizate creează undezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părtilor, in detrimentul său. In materiacreditelor ipotecare, legiuitorul a urmărit sa limiteze cheltuielile ce pot fi reținute in sarcinaclientului, prevăzând in art. 15 din Legea nr. 190/1999 ca în sarcina împrumutatului voi fi pusenumai cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit și constituirii ipotecii și garanțiiloraferente."

Dezechilibrul pe care îl generează aceasta clauza este dat de faptul ca acest comision nureprezintă un cost actual al creditului, ci in cel mai rau caz, reprezintă o asigurare pe care bancasi-o ia in avans împotriva riscului intrării consumatorului in incapacitate de plata. P___ urmare,acest cost este unul eventual si nu unul actual si cu atât mai puțin, cert. Cu toata aceastaincertitudine, banca îl incaseaza lunar si nu îi returneaza consumatorului bun-platnic după operioada de derulare a contractului fara incidente de plata.

In situația in care consumatorul isi îndeplinește întocmai obligațiile de plata, in favoarea banciioperează o imbogațire fara justa cauza iu defavoarea împrumutatului care cu toate ca îsiîndeplinește obligațiile contractuale, plătește lunar un comision de urmărire a riscului, fara cariscul sa se fi materializat.

Comportamentul contractual al împrumutatului nu este cunoscut de la început de către Banca,astfel ca, a incasa un comision de la o persoana care, verificata fiind in evidentele incidentelor de

13

plați, nu a ridicat si nu ridica nici o suspiciune cu privire la seriozitatea si bonitatea sa, nici laîncheierea si nici pe parcursul executării contractului, constituie in mod evident o practicaabuziva din partea Băncii.

Oricum, contra riscului de neplata banca si-a luat garanții reale si 1-a obligat pe client sa incheiepolița de asigurare a riscului de neplata. Dreptul Băncii de a-si recupera creanța nu se limiteazăla urmărirea garanțiilor, ci se întinde asupra tuturor bunurilor prezente si viitoare aleîmprumutatului, iar deprecierea garanției afectează exclusiv patrimoniul acestuia. Astfel, risculdeprecierii garanțiilor si al neîncasării valorii in cazul executării ipotecii este de asemeneasuportat de către împrumutat, care va răspunde cu toate bunurile sale. Nu in ultimul rând, bancasi-a mai creat inca un instrument de asigurare împotriva riscului de neplata, prin obligareaîmprumutatului de a aduce si garanții personale.

Pe de alta parte, riscul de plata trebuie sa fie asumat in egala măsura de ambele parii, atât debanca (profesionist), cat si de către consumator. P___ instituirea comisionului de administrarebanca nu face altceva decat sa isi acopere propriul risc. Așadar, pe langa faptul ca un consumatortrebuie sa suporte propriul risc, este obligat prin aceste clauze abuzive sa suporte si riscul Băncii.

Disproporția dintre drepturile si obligațiile contractuale ale părtilor este evidenta in condițiile incare, consumatorii au suportat pe de o parte, creșterea ratei lunare datorita devalorizării leului, iarpe de alta parte si costul comisionului de administrare menit a pune Banca la adăpost de oricerisc, inclusiv de riscul puțin probabil in situația inversa, in care cursul ar fi evoluat in sensulaprecierii monedei naționale.

Apelanta a mai susținut că trebuie subliniat ca art. 41 din Regulamentul BNR ni, 3/2007 privindlimitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice impune instituțiilor de credit,in scopul diminuării riscului "sa isi organizeze activitatea de creditare astfel incat sa s iguresepararea clara si efectiva a funcției de promovare si vânzare a produselor de creditare de funcțiade analiza a riscului de credit si monitorizare a expunerii.

Banca parata, in loc sa-si îndeplinească obligațiile impuse de reglementările in vigoare (inspecial art. 126 din OUG 99/2006 ) si sa-si stabilească criterii concrete si reale de determinare acategoriilor de clientela pe categorii de risc si sa facă diferențierea produselor de creditare infuncție de aceste criterii, a ales varianta abuziva si deosebit de împovărătoare pentruconsumatorul bun-platnic, instituind comisionul de administrare prin care isi acoperă in realitatepierderile rezultate din nerambursarea creditelor de către alți clienți, transferând astfelconsecințele pierderilor cauzate de creditele sale neperformante asupra clienților bun-platnici.

Toate aceste garanții pe care le are banca impotriva riscului de neplata reprezintă argumentesolide in sprijinul susținerii ca prevederile contractuale ce reglementeaza comisionul deadministrare, reprezintă clauze abuzive ce sunt lovite de nulitate absoluta.

Concluzia logică ce se desprinde din aceasta stare de fapt este că banca a uzitat de clauzacuprinsă în art. 4 punctul 4.1 privitoare la comisionul de administrare din contract, în discuție înscopul obținerii unor venituri în mod ilicit, aceste clauze încălcând prevederile art.4, alin. 1 dinLegea 193/2000, modificata. Astfel, banca a profitat de starea de constrângere economica aconsumatorilor care aveau nevoie de acordarea creditului, folosind conținutul preformulat alcontractului, care includea și clauza privind comisionul de administrare, și prin semnarea decatre consumatori a acestui contract preformulat, în lipsa negocierii clauzelor contractuale, bancaa obținut venituri considerabile, în mod ilicit.

14

Constatând caracterul abuziv al clauzelor din Contractul de credit nr. CL xxxxxx /26.06.2007,menționate la art. 4 punctul 4.1, conform art.13 din legea 193/2000, modificată, instanța a dispusși unele măsuri cu privire la aceste clauze, având la dispoziție alternativele modificării clauzelorcontractuale, sub sancțiunea daunelor sau desființării contractului. Întrucât prin inserareaclauzelor constatate ca abuzive în convențiile de credit, încă de la momentul încheierii acestoracte juridice se încalcă anumite prevederi legale (Legea 193/2000), instituite în apărarea unuiinteres general (și anume, protejarea consumatorilor de practicile abuzive ale comercianților),trebuie observat faptul că sancțiunea consacrată în dreptul civil român (ce completează materiacomerciala) este nulitatea absolută.

Referitor la obligarea de plată a dobânzii legale de către intimata, apelanta a arătat că trebuiesubliniat faptul că prin plățile periodice ale comisionului de administrare abuziv impus, a suferitși o însărăcire cauzata de lipsa folosirii acelor sume de bani, de la momentul respectivelor plați afiecărei sume de bani în parte achitate cu titlu de comision de administrare, însarăcire care seîntinde până în momentul restituirii efective de către bancă a respectivelor sume de bani, în bazadispozițiilor hotărârii ce se va pronunța.

Astfel, echivalentul bănesc al acestei însărăciri îl reprezintă dobânda legală calculată asuprafiecărei sume de bani plătite băncii cu titlu de comision de administrare, de la data plății fiecăreisume de bani în parte și până la data restituirii efective de către banca a fiecărei sume de bani înparte.

Apelanta a mai arătat că între ea și bancă sunt stabilite raporturi comerciale, iar în materiecomercială, cuantumul dobânzii legale a fost reglementat de prevederile art. 3, alin. 1 din O.G.9/2000, cu modificările și completările ulterioare, text de lege care statua că dobânda legală sestabilește, în materie comercială, la nivelul dobânzii de referința a Bancii Naționale a României".

A apreciat apelanta că se justifica obligarea intimatei la plata dobânzii legale începând cu dataproducerii prejudiciului, care este data achitării sumelor în discuție, și până la data de cândacestea vor fi restituite reclamantei

Raportat la conversia creditului din valută, apelanta a arătat că între ea și banca pârâtă B_______s-a încheiat contractul de împrumut din data de 26.06.2007, prin care banca a împrumutatconsumatorului 23.100 CHH. La acea data, valoarea cursului de schimb practicat de BNR era1CHF= 1,9239 lei. P___ contract s-a stabilit ca restituirea creditului să se facă în aceeași monedăCHF. In realitate, în derularea contractului a achitat ratele în lei, monedă care a fost convertită înCHF de către bancă, la cursul valutar al acesteia.

În nici una dintre clauzele contractuale nu se prevede că perceperea ratelor se face dupa un cursmajorat, față de cel de la data acordării creditului, si nici faptul ca ratele creditului urmează a seplati în valuta, respectiv in franci elvețieni, insa în realitate ratele au fost percepute de bancă prinraportare la cursul valutar CHF/leu, de la data plății efective a acesteia, curs majorat față de celexistent la momentul încheierii contractului.

Astfel, în acest mod, neexistând o clauza referitoare la suportarea riscului în caz de devalorizaresau hipervalorizare a monedei CHF, apelanta susține că a achitat fiecare rata lunară la cursul deschimb leu/CHF, valabil la data plații ratei lunare și astfel riscul de hipervalorizare a fost suportatexclusiv de ea, cu toate ca in contract nu există o prevedere in acest sens.

15

Francul elvețian este o moneda ce nu are o circulație efectivă pe piața românească, nefiindutilizată în tranzacțiile civile sau comerciale, în numerar sau prin virament bancar, fiind denotorietate faptul ca la momentul încheierii contractului, în anul 2007, precum și în prezent, pepiața monetară internă plățile se fac în Ron, însă criza economică demarată la finele anului 2007a cauzat o creștere fără precedent a achizițiilor de monedă elvețiană, astfel încât valoarea CHF acrescut succesiv și la niveluri extrem de ridicate, încât Banca Centrala a Elveției nu a putut stopafenomenul.

La nivelul anului 2007, creditele in franci elvețieni au fost prezentate de către banca parata cafiind unele avantajoase, datorită dobânzilor mai mici decât pentru restul monedelor, astfel ca inacest context, apelanta susține că a optat pentru contractarea unui credit in CHF, deși nu îi eranecesara moneda elvețiană - care nu circula pe piața interna. Aceasta moneda a fost si este omoneda exotica pentru R______, periculoasa pentru debitori in perioade de criza economica,intrucât toți deținătorii de fonduri se refugiază in depozite excepționale in CHF, cu consecințahipervalorizării acestuia.

Este cunoscut faptul ca economia Elveției, care se bazează __________________ măsura pedepozite bancare, este foarte puternica, iar consecința unei economii dezvoltate este si gradulridicat de stabilitate al monedei naționale.

P___ urmare, la momentul acordării creditului, banca parata avea reprezentarea ca datoritagradului mare de stabilitate a CHF, este exclusa posibilitatea de devalorizare a acelei monede,astfel explicandu-se de ce banca a optat pentru acordarea creditelor in CHF cu dobânda mai micadecât dobânda practic a la pentru creditele in RON sau EURO, după cum s-a recunoscut si prinintampinarea depusa la dosar.

Datorita stabilității sale, francul elvețian este o moneda de refugiu folosita de marii investitoripentru a-si conserva capitalurile. C____ economica demarata in anul 2007 a cauzat o creșterefara precedent a achizițiilor in moneda elvețiana, astfel incat valoarea CHF a crescut succesiv sila niveluri atât de ridicate incat nici Banca Centrala a Elveției nu a putut stopa fenomenul.Datorita faptului ca, pana in anul 2007, moneda CHF prezenta un grad ridicat de stabilitate siconstituia o moneda de refugiu in cazul unor perioade de recesiune economica, unitățile bancarein general, si banca parata in cauza de fata, aveau in mod cert reprezentarea faptului ca, in ciudaoricăror evenimente neprevăzute cauzatoare de crize sau dezechilibre economice este exclusa odevalorizare a CHF si mai mult decât atât, criza economica este de natura a conduce lahipervalorizarea CHF. Banca parata reprezintă un adevărat comerciant cu moneda si cunoșteamodalitățile în care fenomenul economic, fie intern, fie internațional, influențează pe termenlung sau scurt, stabilitatea diverselor monede, cunoștea relațiile de fluctuare a cursului de schimbintre diverse monede aflate pe piața sau intre acestea si moneda naționala, aspect recunoscut dealtfel in mod expres prin întâmpinare.

Omisiunea băncii de a informa consumatorii asupra acestui risc de hipervalorizare a monedei dereferință este o încălcare a obligației de consiliere, sever sancționată in dreptul europenii sinațional. O astfel de omisiune, precum si acțiunea prin care creditul in franci elvețieni eraprezentat nu doar ca o alternativa mai buna la creditul in lei si la cel in euro, ci si ca un produssigur pe care merita sa îl cumperi chiar dincolo de limitele normale, constituie practicicomerciale inselatoare.

16

Apelanta a mai arătat că în perioada in care a contractat (2007), francul elvețian era prezentat cao moneda cu grad ridicat de stabilitate, ceea ce presupunea ca fiind exclusă o devalorizare aacestei monede si in acest context a fost inițiată oferta băncii de acordarea creditelor în CHF,precum și acceptarea creditului în franci elvețieni de către ea. Creșterea accelerata a valoriifrancului elvețian în raport cu moneda națională, precum și cheltuielile generate de mecanismulde schimb valutar din lei în franci elvețieni și din franci elvețieni în lei, lipsa francilor elvețienide la casele de schimb valutar o perioada îndelungata de timp, diferențele dintre cursul practicatde bancă și casele de schimb valutar, diferențele dintre cursul de vânzare și cel de cumpărare, aucondus la majorarea continua a costului contractelor, producând un dezechilibru major alprestațiilor reciproce ale părților, în detrimentul apelantei cu efectul obținerii unor foloase decătre bancă, fără contraprestație din partea acesteia.

În conformitate cu prevederile art.4 din Legea nr. 193/2000, clauza contractuală cave nu a fostnegociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cualte prevederi contractuale creează în detrimentul consumatorului contrar cerințelor buneicredințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiilor părților contractante, art.2 dinLegea nr. 193/2000 prevăzând că o clauză contractuală va fi considerată ca ne fiind negociatădirect cu consumatorul dacă ea a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului săinfluențeze natura ei cum este cazul contractelor standard preformulate, sau condițiile generalede vânzare, practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Astfel, în cauza C-484/08Caja de Ahorros Y Mole de Picdadtic Madrid prin Hotărârea din03.0fi.2010 CEJ consfințește dreptul statelor de a aplica o protecție mai marc consumatorilordecât minimul prevăzut de Directivă și permite instanțelor naționale constatarea caracteruluiabuziv și în cazul clauzelor privind definirea obiectului principal al contractului și caracteruladecvat al prețului sau remunerației față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora,chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.

În cauza Salvat Editores Jose M. Sanchcz Alcon Frades, C 241/98 Curtea de Justiție a UniuniiEuropene recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu ca nule clauzele abuzive aleunui contract, această putere încadrându-se în contextul general al protecției speciale pe cateDirectiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care făcând parte din ordinea publicăeconomică depășește interesele specifice ale unor părți. Cu alte cuvinte, există un interes publicca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele.

Apelanta a mai arătat că obligația de efectuare a plăților în moneda creditului CHF cu suportareaimplicita, exclusivă a riscului valutar de către împrumutat nu a fost negociată direct cu ea avândîn vedere caracterul prestabilit și impus apelantei consumator al contractului de credit, eaexprimându-și adeziunea la contractul tipizat, fără a avea posibilitatea de a influența naturaclauzelor și din acest punct de vedere a existat o poziție de inegalitate a părților în vedereaasigurării angajării în deplină cunoștință de cauză a consumatorului în contractul de credit, bancaavând o poziție dominantă în raport cu ea și implicit cu privire la îndatorarea și suportareariscurilor reprezentate de volatilitatea cursului valutar.

Omisiunea băncii de a o informa asupra riscului de hipervalorizare a CHF, fenomen care eraprevizibil dat fiind faptul că CHF-ul este o monedă instabilă in aceea perioada iar la momentulîncheierii contractului valoarea ei era la un minim istoric și în consecință creșterea valorii față demoneda națională apărea inevitabili, constituie o încălcare a obligației de consiliere sancționatăîn dreptul european și național, întrucât determină angajarea din punct de vedere juridic a

17

consumatorilor, consumatorul fiind pus în imposibilitate de a cunoaște si anticipa mărimeaobligațiilor sale.

Apelanta a mai arătat că banca i-a impus așadar obligația de a suporta exclusiv diferențele deschimb valutar, fără a limita în vreun fel întinderea acestei obligații, astfel că în situația dublăriivalorii francului elvețian în raport cu moneda națională convențiile de credit încheiate între părțidobândesc un caracter aleatoriu, ceea ce conduce la încălcarea criteriului echivalențeiprestațiilor. Clauza prin care s-a obligat sa restitui ratele de credit in valuta CHF - clauzaneprevăzuta in mod expres in contract, dar aplicata de către banca, reprezintă o veritabila clauzade risc valutar prevăzută exclusiv în sarcina sa, banca obținând un câștig injust în detrimentulsău, contrar principiilor echității și bunei credința care trebuie sa" guverneze relațiilecontractuale.

În acest sens, CJUE s-a pronunțat în cauza C-26/13 Kasler vs Ungaria, referitoare la Directiva93/13/CEE și mai precis la aprecierea caracterului abuziv al clauzelor. Astfel, s-a stabilit că art.4alin.2 din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretată în sensul că termenii „obiectul principal alcontractului nu acoperă o clauză cuprinsa într-un contract de împrumut încheiat într-o monedăstrăină între un vânzător sau un furnizor și un consumator și care nu a făcut obiectul uneinegocieri individuale, în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul deschimb la vânzare al acestei valute, decât în cazul în care se constată că respectiva clauzăstabilește o prestare esențială a acestui contract care îl caracterizează. O astfel de clauză înmăsura în care cuprinde o obligație pecuniară a consumatorului de a plăti în cadrul ratelorîmprumutului sumele care rezultă din diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul deschimb la cumpărare al monedei străine nu poate fi considerată ca cuprinzând o „remunerație" alcărei caracter adecvat, în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuată de împrumutător sănu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul art.4 al in.2din Directiva 93/13.

Acest articol din Directivă trebuie interpretat în sensul că în ceea ce privește o clauzăcontractuală cerința potrivit căreia aceasta trebuie redactată în mod clar și inteligibil, trebuieînțeleasă ca impunând nu numai redactarea inteligibilii pentru consumator din punct de vederegramatical, ci și să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimbal monedei străine, adică ea sa fie inteligibilă din punct de vedere juridic și consumatorul săpoată aprecia consecințele economice negative la care se expune prin încheierea contractului.

Cerința privind transparenta clauzelor contractuale prevăzute de Directiva 93/13 nu poate firedusă astfel numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical, întrucâtconsumatorul se află într-o poziție de inferioritate față de bancă și astfel transparența trebuieînțeleasă în mod extensiv. Cerința negocierii clauzelor contractuale, impusa de lege, trebuie safie una efectiva, completa, iar nu formala.

Apelanta a mai susținut că în contractul de credit nu exista nicio clauza care sa explice modulcomplex in care se calculează cursul de schimb CHF/RON, nefiindu-i adus la cunoștința, anteriorsemnării contractului, modul de comportare pe piața valutara a monedei CHF, pentru a intelegeca, pe perioade de criza economica aceasta moneda are tendințe de hipevalorizare, asa încât sapoată conștientiza, la momentul la care și-a asumat obligația de restituire a creditului pe operioada îndelungata, ca va suporta riscul valutar cauzat de hipervalorizarea CHF.

18

Ori, aceste elemente de lămurire care erau absolut necesare pentru realizarea unui acord devoința valabil sunt noțiuni abstracte, cunoscute si intelese exclusiv de specialiștii de pe piațamonetar-bancară, nu si publicului larg care, la momentul opțiunii pentru creditele in CHF a avutin vedere doar cuantumul scăzut al dobânzii, raportat la creditele in RON sau EURO.

A mai învederat apelanta că în lumina acestor considerente, trebuie apreciat că în speță, nicianterior și nici în momentul încheierii contractului de credit, între părți nu a avut loc o negocierea clauzei de risc valutar, iar în condițiile în care pe parcursul derulării contractului a achitatsuplimentar pârâtei sume apreciabile de bani, decurgând din variația cursului de schimbCHF/RON, calculate atât asupra debitului principal cât și a dobânzii lunare, există undezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorilor,neexistând o contraprestație a băncii pentru sumele încasate în plus.

După cum a statuat CJUE în aceeași cauză C26 Kasler vs Ungaria paragraful 85 art.6 alin.l dinDirectiva 93/13, trebuie interpretat în sensul că în situația în care un contract nu poate continuasă existe după eliminarea unei clauze abuzive, această dispoziție nu se opune unei norme dedrept național care permite instanței naționale să remedieze nulitatea clauzei respective prinînlocuirea acesteia cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv. Tocmai de aceea asolicitat stabilizarea cursului de schimb si denominarea in moneda naționala a plaților.

Pe de altă parte contractul de credit se supune regulilor generale prevăzute de Codul civil cuprivire la obligații, el neavând un caracter aleatoriu ci este un contract comutativ caracterizat prinfaptul că întinderea drepturilor și obligațiilor părților la momentul încheierii contractului estedeterminat sau determinabilă, astfel încât părțile se angajează din punct de vedere juridic tocmaiîn considerarea efectelor contractului pentru care și-au manifestat acordul, fiind exclusăexpunerea uneia dintre părți la riscul unei pierderi cauzate de un eveniment viitor și incert șioferirea celeilalte părți a unei șanse de câștig.

Aplicarea unei clauze de risc valutar - cu consecința strămutării în întregime asupra apelantei ariscului generat de hipervalorizarea CHF este contrară dispozițiilor legale întrucât aceastăhipervalorizare constituie un eveniment imprevizibil, viitor și incert, raportat la puterea deînțelegere a apelantei care, neavând cunoștințe de specialitate în domeniul financiar-bancar nu aavut posibilitatea să anticipeze o creștere accelerată a cursului de schimb și în consecința să îșiasume în cunoștință de cauză, riscul valutar.

Conform art.75 și at.76 din Legea nr.296/2004 privind Codul consumatorului, contractele decredit trebuie să conțină clauze clare, corecte, care să nu determine interpretări echivoce și pentruînțelegerea cărora să nu fie necesare cunoștințe de specialitate, art.77 prevăzând că în caz dedubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, ele vor fi interpretate în favoareaconsumatorului.

Norma BNR ar. 17/2003 prevede obligația băncii de a administra riscul în sensul diminuării lui,prin organizare de control a activității de creditare, obligație prevăzută tocmai pentru a excludeasumarea riscului operațiunii de creditare de către consumatori, iar o măsură în acest sens oconstituie înghețarea cursului de schimb valutar la momentul încheierii contractului, măsura cecorespunde cerințelor echității și bunei credințe.

Conform disp. art.966-970 Cod civil, în vigoare la momentul încheierii contractului între părți,părțile trebuie să acționeze cu bună credința atât la negocierea și încheierea contractului, cât și peparcursul executării acestuia, neputându-se înlătura sau limita aceasta obligație, consecința fiind

19

ca distribuția între părți a pierderilor și beneficiilor rezultate ca urmare a creșteri valorii CHF fațăde moneda naționali apare ca o soluție justa și echitabilă.

Apelanta a mai arătat că având în vedere ca schimbarea condițiilor economice a fostimprevizibilă iar ea reclamant nu a avut cunoștințele de specialitate în domeniul financiar-bancarcare sa îi permită anticiparea unei devalorizări vădite a leului față de francul elvețian se poateconsidera ca revizuirea efectelor contractului corespunde acordului de voință al părților întrucâthipervalorizarea CHF deturnează contractul de la scopul în vederea căruia a fost încheiat,schimbând natura acestuia, astfel că executarea lui în contextul actual nu mai corespunde voințeipărților de la momentul încheierii contractului.

Apelanta a apreciat că raportat la considerentele prezentate se justifica admiterea cererii de a sedispune înghețarea cursului de schimb valutar CHF/L__ pentru efectuarea plaților în temeiulcontractului de credit, la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea și plataratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elvețian de la data încheieriicontractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului. Reținând aceste motive, instanțelenaționale s-au pronunțat in repetate rânduri in sensul înghețării si stabilizării cursului de schimbvalutar CHF - L__ pentru efectuarea plăților în temeiul contractului de credit la valoareapracticata de BNR de la data încheierii contractului, pe întreaga perioadă de valabilitate acontractului, astfel cum reiese si din extrasele de pe portalul instanțelor de judecata, a.

Cu privire la riscul valutar si la presupusa obligație a clientului de a restitui ratele creditului„conform graficului de rambursare" - grafic care face referire la moneda creditului CHF, incondițiile in care contractul nu prevede in mod expres ca ratele creditului vor fi plătite in francielvețieni, apelanta a arătat faptul ca aceasta clauza ar reflecta principiul nominalismului monetarreglementat de an. 1578-1584 din vechiul cod civil, apelanta apreciind ca nefondata o astfel desusținere, nominalismul monetar fiind, de fapt, exact regula care permite conversia in lei acreditelor in alta moneda si înghețarea cursului la nivelul celui din data acordării creditului.

Legislația privind protecția consumatorului arc caracter special in raport cu oricare dintrenormele de drept comun, inclusiv cu privire la cele invocate de către parata privind principiulnominalismului monetar. Aceasta înseamnă ca instanța este ținuta sa soluționeze prezenta cauzaprin raportare la legislația privind protecția consumatorului si in temeiul legii 193/201)0, instanțaurmează sa verifice - in limitele investiții - daca clauzele contractuale reputate ca fiind abuziveau fost sau nu negociate cu consumatorul, daca aceste clauze sunt exprimate___________________, clar si inteligibil, daca respectivele clauze au fost inserate cu respectareaprincipiului bunei-credinte, daca s-a creat un dezechilibru intre drepturile si obligațiile părtilor,ca urmare a inserării clauzelor abuzive.

P___ urmare, apelanta a apreciat că instanța nu poate dispune respingerea prezentei acțiunireținând incidența unei norme de drept comun (nominalismul monetar), atâta vreme catpretențiile sale trebuie analizate prin raportare la prevederile speciale ale legii 193/2000. Trecândpeste aceste aspecte, principiul nominalismului monetar este de fapt, exact regula care permiteconversia in lei a creditelor in alta moneda si înghețarea cursului la nivelul celui din dataacordării creditului.

Conform art. 3 alin. 1 clin Regulamentul nr. 4/2005 privind regimul valutar, plățile, încasările,transferurile și otice alte asemenea operațiuni între rezidenți, care fac obiectul comerțului cubunuri și servicii, se realizează numai în moneda națională (leu), cu excepția operațiunilor

20

prevăzute în anexa nr. 2". Achitarea ratelor lunare în temeiul unui contract de creditului esteprevăzută în anexa nr. 2 a regulamentului valutar astfel încât se impune ca executarea obligațiilordecurgând din acest contract să se facă" în moneda naționala. Iata așadar, ca „denominarea" sauconversia creditelor din valuta in lei este enunțată inca din 1864, de mai mult de 150 de ani, chiarde textele care reglementează nominalismul monetar. De aici consecința ca a pretinde ca esteinterzisa conversia, intrucât s-ar opune principiului nominalismului monetar, este forțat.

De altfel, e si bizar sa teoretizezi aplicabilitatea, in favoarea creditorului, a acestui text__________________ care se cere conversia in lei a unui credit contractat, la nivel de aparentaînșelătoare, in franci elvețieni. In practica, consumatorii de credite de retail in franci elvețieni, auavut doar impresia ca au primit credit in franci elvețieni. In realitate, acești bani, care nu aucirculație in R______, ei fiind, practic, exclusiv monede de depozit si de tezaurizare, nefiinddeținuți de banca, in materialitatea lor, la momentul creditarii. De fapt, consumatorii nu au dorit ,in niciun moment, contractarea unor credite in franci elvețieni, ci au fost conduși spre acest tip decredit, fie pentru ca „nu se calificau" pentru aceeași suma în lei, euro sau dolari, fie prin dobânzimult mai mici, fie pentru ca francul elvețian era prezentat ca cea mai stabila moneda din lume.De ce vânzatorul ar fi vrut sa primească o suma de bani in franci elvețieni, când aceștia nu aveau,in R______, nici măcar puterea circulatorie de facto a dolarilor sau a leilor moldovenești.

Regula nominalismului monetar din vechiul Cod civil are in vedere orice credit in valuta, adicăin alte monede decât cea „aflătoare in curs la momentul plații". Principiul nominalismuluimonetar nu interzice înghețarea cursului la nivelul celui din data acordării credilului, ci este chiarregula originara care o permite in caz de fluctuație a cursului.

Într-un prim alineat, art. 1579 din vechiul Cod civil arata ca regula parității sumei numericearătata in contract, edictata pentru împrumutul in bani, nu se aplica in cazul împrumutului invergi metalice si producte. Practic, aceste obiecte nu sunt bani, in sensul real al noțiunii, ciinstrumente speciale de tezaurizare, de genul lingourilor de aur, care sunt marcate corespunzătorsi, in consecința, pot fi individual determinate. Pentru aceste lucruri împrumutate, care, in modevident, nu sunt bunuri fungibile, obligația de restituire este fixata asupra aceleiași cantități sicalități, oricare ar fi „suirea sau scăderea" prețului lor. Este o obligație similara cu restituirea innatura. Este, de aceea, clar ca acest text nu este aplicabil in cazul împrumutului in bani (cuexcepția cazului in care interpretul analizează superficial sau nu analizează deloc textul legal).

In schimb, aliniatul 3 al art. 1579 clin vechiul Cod civil poate fi aplicat imprumutului in bani,acei bani pe care ii folosim in prezent. Este adevărat ca textul se refera la împrumutul in monedede aur sau argint, lucruri care ar putea fi luate cu împrumut si pentru alte scopuri decâtconsumația, dar aceste lucruri sunt ca si banii, bunuri perfect fungibile si, deci, pot fi asimilate cubanii care nu au putere circulatorie pe teritoriul României. Mai precis spus, împrumutul inmonede de aur sau argint pot fi asimilat cu împrumutul in valuta. Așadar, se va putea admite caregula restituirii echivalentului prețului intrinsec al monedelor ele aur sau argint la momentul lacare au fost împrumutate se aplica si împrumutului in valuta. Principiul nominalismului monetarprotejează debitorii fata de creditorii tentați de cămătărie.

Atât în art. 1578, cât si art. 1579 din Codul civil de la 1864 sunt incluse in capitolul dedicatcontractului de împrumut. Deși economiștii si bancherii ii considera un produs sau un serviciufinanciar adică obiectul unui contract de vânzare de mărfuri sau produse ori obiectul unei prestăride servicii, contractul de credit bancar este, in linii mari, o specie de contract de împrumut. Dar,chiar si asa, contractul de credit este departe de a fi un simplu contract de împrumut, in care

21

exista o singura obligație a creditorului si o singura obligație a debitorului. Contractul de crediteste un contract nenumit sau chiar o operațiune complexa de tipul grupului de contracte.Contractul de credit bancar generează un complex de obligații reciproce ale părtilor sau aleparticipanților la grupul de contracte, ceea ce ii face destul de diferit de contractul de împrumutclasic. In plus, daca împrumutatul este un consumator in sensul legii, atunci contractul de crediteste supus legislației protecției consumatorilor, care înlătura de la aplicare dispozițiile din dreptulcomun relative la contractul de împrumut. Contractul de credit de retail este un contractcomutativ, in care consumatorul nu doar ca trebuie pus de creditor in postura de a puteadetermina si înțelege cu exactitate in tinderea obligațiilor si a riscurilor pe care si le asuma, dar eleste si creditorul obligației de informare care incumba creditorului profesionist. Un astfel decontract nu poate sub nicio forma, nici total, nici parțial, sa fie considerat un contract aleatoriu,adică un contract in care se face comerț cu hazardul si, cu atât mai puțin, nu poate fi consideratun contract in care întregul risc al ultra-valori zării monedei contractului sa fie pus pe capulconsumatorului, mai ales ca este, de regula, un contract-tip, de adeziune.

A susține ca un contract de credit de consum este un simplu contract de împrumut căruia i s-araplica principiul nominalismului monetar din vechiul Cod civil, cu ignorarea sau înlăturareanormelor speciale privitoare la interzicerea clauzelor abuzive, înseamnă nici mai mult, nici maipuțin decât a spune ca acest împrumut este unul de tip cămătaresc si a-l valida.

Vechile reglementari relative la „nominalismul monetar", in special art. 1578-1579 din Codulcivil de la 1864, erau menite a combate tentațiile împrumutului de tip camatăresc. Intrucâtcontractul de împrumut cu dobânda superioara celei prevăzute de lege era considerat împrumutcămătaresc si, deci, interzis de lege sub sancțiunea nulității absolute, redactorii Codului civil dela 1864 au încercat, in limitele legale, morale si culturale ale epocii, sa salveze de la nulitateunele contracte care, aparent, erau imprumuturi camataresti, introducând aceste reguli supletivemenite a asigura un anumit echilibru al prestațiilor. F___ a permite ruina debitorului, legiuitorula optat pentru menținerea „in viata" a unor astfel de contracte. Este vorba, deci, de texte legalecare sunt favorabile debitorului si defavorabile creditorului – cămătar.

A susține ca nominalismul monetar este (exclusiv) in favoarea creditorului, permitindu-i acestuiasa treacă asupra capului debitorului-consumator riscul hipervalorizării monedei contractului este,de aceea, absurd.

Normele relative la nominalismul monetar sunt supletive. Ca orice alte norme supletive, ele nu seimpun părtilor, ci sunt menite sa suplinească voința părtilor, părțile putând deroga de la ele.

Conform art. 3 alin. l din Lege nr, 193/2000, nu se poate supune analizei, sub raportulcaracterului abuziv, o clauza care reflecta sau transpune in contract dispoziții legale sau normeadministrative obligatorii. Textul din legea noastră, care transpune un principiu din Directivaclauzelor abuzive (93/13/CEE), se refera la acele clauze care sunt obligatorii, conform unor legispeciale, clauze pe care partile - amândoua - nu le pot evita. Contractul este, in astfel de situații,total sau parțial reglementat de lege. Este cazul, spre exemplu, al contractelor de leasing, alasigurărilor obligatorii, al contractelor cu caiete de sarcini etc, adică al acelor contracte pe care leputem numi contracte forțate.

Rațiunea textului art. 3 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 este aceea ca astfel de contracte forțate nudepind de voința nici uneia dintre parti, deci nu este posibil un abuz de putere economica al

22

profesionistului. Pe de alta parte, aceste clauze pot fi contestate prin alte metode, spre exemplu,prin atacarea legii care conține acele clauze abuzive ca fiind contrare Dreptului UE sau CEDO.

Întrucât principiul nominalismului monetar este reglementat de norme supletive, este evident cael nu intra sub incidența si nici in înțelesul sintagmei "acte cu putere de lege sau normeadministrative obligatorii”. De aici concluzia evidenta ca o clauza relativa la riscul valutar, chiardaca reflecta in contract principiul nominalismului monetar, poate sa fie supusa analizei subraportul caracterului sau abuziv.

In orice caz, acțiunile pe tema conversiei in lei si a înghețării cursului francului elvețian suntintemeiate nu numai pe legislația privind clauzele abuzive, ci si pe cea privind obligația băncii deinformare a consumatorului, pe legislația privind practicile înșelătoare sau agresive aleprofesioniștilor, precum si pe legislația privind produsele defectuoase si reclama deceptiva. Plusun set enorm de dispoziții ale Dreptului Uniunii Europene si de jurisprudenta CJUE.

Dreptul Uniunii Europene, atât la nivel de norma, cât si la nivel de jurisprudenta a CJUE, seopune categoric acestei interpretări contorsionate a principiului nominalismului monetar sideturnării sensului sau real, originar. Nominalismul monetar, asa cum îl inteleg băncile, nu estenimic altceva decât o forma de terorism contractual.

Apelanta a mai arătat că în acest context mai trebuie precizat ca in materia contractelor deconsum legiuitorul național si cel european au urmărit in anumite ipoteze atenuarea principiuluipacta sunt servanda, dând instanței de judecata posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelorunui contract sau de al anula in măsura in care retine ca acesta cuprinde clauze abuzive. Oasemenea intervenție nu este de natura sa înfrângă principiul forței obligatorii a contractelorconsacrat de art 969 alin. 1 C.civ. întrucât libertatea contractuala nu este identica cu una absolutasau discreționara de a contracta. Un contract are putere de lege intre parti intrucat este prezumata fi dominat de buna-credinta si utilitate pentru părțile contractante. Forța juridica deplina esterecunoscuta numai acelor convenții care nu intra in conflict cu principiul constituțional al buneicredințe si cu bunele moravuri. In caz contrar el nu poate fi opus părtilor, terților sau instanței dejudecata.

Mai mult, nu trebuie omis ca art. 969 C.civ. nu are o existenta de sine stătătoare in ansambluldispozițiilor Codului civil, ci el este inseparabil de art. 970 alin.l C civ. executarea cu buna-credinta a obligațiilor fiind rezultatul firescul obligativității contractului. Un contract ramanelegea părtilor numai in măsura in care nici una dintre acestea nu ignora sau incalca cu bunaștiință datoriile care ii revin potrivit asumării si executării cu buna-credinta a prestațiilor.

Apelanta a mai arătat că prin Legea nr. 157/2005 R______ a ratificat Tratatul privind aderareaRepublicii Bulgaria si R______ la Uniunea Europeana. Potrivit art. 148 alin. l si 4 din ConstituțiaRomâniei prevederile Tratatelor Constitutive ale UE si ale celorlalte reglementari comunitare cucaracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectareaprevederilor actului de aderare. P___ urmare, dispozițiile Directivei 93/ 13/CEE au aplicabilitatedirecta, precum si prioritate fata de dispozițiile naționale .

P___ Legea nr. 193/2000 a fost transpus conținutul Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5aprilie 1993 care a stabilit in mod expres competenta instanței de judecata de a constatacaracterul abuziv. Interpretând aceasta Directiva Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) astabilit in cauza Oceane Grupo Editorial S,A versus Kocio Murciano Quintero (C-240/98) caprotecția acestui act normativ conferă judecătorului național de a aprecia din oficiu caracterul

23

abuziv al unei clauze contractuale in măsura in care este investit cu formularea unei cereriintemeiate pe ea.

Potrivit jurisprudentei constante a CJUE, sistemul pus in aplicare prin Directiva 93/13 se bazeazăpe ideea ca un consumator se găsește __________________ inferioritate fata de un vânzător sauun furnizor in ceea ce privește atât puterea de negociere, cat si nivelul de informare, situație careii conduce la adeziunea la condițiile redactate in prealabil de către vânzător sau furnizor, fara aputea exercita o influenta asupra conținutului acestora.

În ceea ce privește timbratul apelului, apelanta a arătat că acțiunea care face obiectul prezentuluidosar, având ca obiect anularea unei clauze abuzive dintr-un contract de credit cu consecințeleaferente, stabilite de un operator economic se încadrează în prevederile art. 29 alin 1 din OG nr.80/2013, respectiv sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusivcele pentru exercitarea căi for de atac, ordinare și extraordinare, referitoare la protecțiadrepturilor consumatorilor, atunci când persoanele fizice și asociațiile pentru protecțiaconsumatorilor au calitatea de reclamant împotriva operatorilor economici care au prejudiciatdrepturile si interesele legitime ale consumatorilor." In acest sens, s-a stabilit si o practica unitarala nivelul Curții de Apel Cluj, inclusiv a Judecătoriei T____, in concordanta cu directiveleeuropene in materie.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, tribunalul reține următoarele:

P___ apelul declarat apelanta reclamantă a criticat hotărârea primei instanțe în ceea ce priveștesoluția pronunțată asupra cererilor sale privind constatarea nulității absolute a clauzelorreferitoare la comisionul de acordare credit și a comisionului de administrare lunară, precum șicea referitoare la convertirea creditului la cursul francului elvețian de la data acordării credituluiși denominarea în monedă națională a plăților.

Referitor la condițiile a căror îndeplinire este necesar a fi examinată în cauză, tribunalul reține căpentru a avea caracter abuziv, în sensul prevederilor art.4 din Legea nr.193/2000, este necesar cao clauză contractuală stipulată într-un contract încheiat între un consumator și un profesionist săîntrunească cumulativ, următoarele condiții minimale: să nu fi fost negociată cu consumatorul, săfie de natură a crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrarbunei credințe și în detrimentul consumatorului, respectiv să nu respecte criteriile de transparențăși inteligibilitate.

Pentru a îndeplini criteriul transparenței, se impune ca orice clauză inclusă într-un contract să fieredactată într-o manieră clară și neechivocă, iar pentru înțelegerea acesteia să nu fie necesarecunoștințe de specialitate, după cum specifică chiar art.1 din Legea nr.193/2000. În evaluareacaracterului clar și inteligibil al unei clauze contractuale se are în vedere un criteriu obiectiv, prinraportare la tipul consumatorului cu educație și grad de cunoaștere mediu, întrucât se impune caorice consumator să aibă posibilitatea de a-și forma un punct de vedere corect cu privire laexistența și conținutul unei clauze. În același sens, prevederile art.5 lit.c, art.27 lit.b și art.44 dinLegea nr.296/2004, în forma în vigoare la data încheierii contractului de credit supus analizei,obligă profesionistul să informeze, in mod complet, corect si precis, consumatorii, asupracaracteristicilor esențiale ale produselor si serviciilor, inclusiv a serviciilor financiare oferite decătre operatorii economici, astfel încât aceștia să aibă posibilitatea de a face o alegere raționalăîntre produsele și serviciile oferite, în conformitate cu interesele lor economice și de altă natură șisă fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinației acestora, în deplină siguranță și securitate.

24

În ce privește cerința existenței unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiilepărților contractante, tribunalul reține că echilibrul contractual între drepturile și obligațiilepărților nu poate fi determinat într-un mod simplist, printr-o verificare sumară a câștigurilor șipierderilor fiecăreia dintre părțile contractante, ci se impune a se stabili modalitatea în careclauza abuzivă a afectat echilibrul contractual, respectiv dacă, în economia generală acontractului, în prezenta acestei clauze, poziția profesionistului a fost întărită, în detrimentulconsumatorului.

Referitor la caracterul nenegociat al clauzelor supuse analizei, tribunalul reține că acestea nu aufost negociate de părțile în litigiu, au avut un caracter preformulat, astfel încât pârâtei îi reveneaobligația de a proba faptul că acestea au fost negociate, prin raportare la dispozițiile art. 4 alin.(3) teza finală din Legea nr. 193/2000, fără însă ca o asemenea probă să fie făcută.

În mod tradițional, contractul clasic (negociat) înseamnă acordul de voință al parților, respectivconsimțământul, adică voința exprimată a parților care au capacitatea juridica de a contracta, întimp ce conținutul acestuia este reprezentat de obiectul său și de cauza încheierii lui, adică deinteresele părților contractului. Interesele părților trebuie conciliate, prestațiile părților trebuie săfie proporționale și coerente, iar echilibrul contractual și buna credință în executarea acestorasunt cerințe ale obligațiilor contractuale (art. 970 alin.1 si alin.2 din Codul Civil vechi) și alexercițiului util și rezonabil al dreptului.

În concluzie, împrejurarea că părțile au negociat și stabilit, eventual, clauzele principale alecontractului (privitoare la cuantumul sumei împrumutate, moneda creditului, durata creditului)nu poate conduce la concluzia că acele clauze care sunt supuse analizei în prezenta cauză ar fifost negociate. Necesitatea negocierii trebuie să privească fiecare clauză în parte, iar faptul căanumite clauze ale contractului au fost negociate nu justifică omisiunea profesionistului de asupune negocierii și restul clauzelor, întrucât caracterul negociat al clauzelor se impune a firespectat pentru fiecare clauză în parte.

În același timp, deși este real faptul că apelanta, în calitatea sa de consumator, a avut posibilitateade a studia ofertele diferitelor instituții de credit privitoare la tipurile de contract de creditpropuse de acestea și de a opta pentru una dintre aceste oferte, această împrejurare nuechivalează cu faptul negocierii contractului de credit încheiat în final de către consumator.Astfel, posibilitatea de a decide încheierea unui contract cu o anumită instituție de credit sau de arenunța la încheierea acestuia nu echivalează în niciun caz cu posibilitatea de a negocia clauzeleacelui contract, întrucât libertatea de a decide încheierea unui contract de credit și de a optapentru persoana partenerului contractual nu are aceeași semnificație cu luarea unei decizii în ceprivește conținutul clauzelor contractuale. Așadar faptul că apelanta s-a adresat instituției decredit, exprimându-și intenția de a încheia un anumit contract de credit care să răspundă nevoilorsale, nu are semnificația acceptării libere și necondiționate a ofertei propuse de bancă. Atâta timpcât intimata-pârâtă nu a dovedit faptul că ar fi negociat cu consumatorul clauzele contractualepretins abuzive, simplul fapt că respectivul consumator a avut inițiativa încheierii contractului decredit și simplul fapt că ar fi putut renunța la încheierea contractului, refuzând oferta băncii,rămân lipsite de relevanță, prin prisma celor expuse anterior.

Cât privește noțiunea de obiect al contractului și preț, raportat la trimiterile făcute de primainstanță în considerentele hotărârii pronunțate, tribunalul consideră necesar să lămureascănoțiunea de obiect al contratului, raportat la faptul că orice clauză circumscrisă acestei noțiuni

25

este exclusă de la examinare, în contextul apărărilor pârâtei potrivit cărora, atât comisionul deadministrare, cât și comisionul de acordare reprezintă elemente ale prețului creditului.

Potrivit prevederilor art.4 al.6 din Legea nr.193/2000, care asigură transpunerea în dreptul interna dispozițiilor art.4 al.2 din Directiva nr.93/13/CEE, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu seasociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisfacecerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe dealtă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. În acordcu aceste dispoziții legale, mecanismul de verificare a caracterului abuziv al unor clauzecontractuale exclude de la examinare prevederile contractuale care privesc obiectul principal alcontractului și cele care pun în discuție raportul dintre cerințele de preț sau remunerație față deserviciile prestate sau bunurile livrate consumatorului, în privința acestora din urmă neexistândun criteriu obiectiv sau barem care să poată încadra și ghida controlul acestui caracter adecvat.

Atât prevederile art.3 lit.i din Directiva 2008/48, cât și cele ale art.7 pct.6 din OUG nr.50/2010,care asigură transpunerea în dreptul intern a prevederilor Directivei 2008/48, definesc noțiuneade cost total al creditului pentru consumatori într-un sens cât se poate de larg, întrucât impun casuma totală a costurilor sau a altor cheltuieli impuse în sarcina consumatorului și care suntaferente unor prestații datorate de acesta creditorului său și oricăror terți, în baza contractului, săfie stabilită în mod clar în contractele de credit pentru consum, iar această obligație aprofesionistului, de menționare a sumei totale a costurilor, trebuie să contribuie la realizareaobiectivului principal de transparență urmărit de această directivă, după cum a menționat Curteade Justiție a Uniunii Europene în Hotărârea M____ și M____ împotriva______________________.

Contrar acestei accepțiuni largi a noțiunii de „obiect” și „preț” al creditului, noțiunea de „obiectprincipal” al contractului în sensul prevederilor art.4 al.6 din Legea nr.193/2000 se impune a fiinterpretată în mod restrictiv, dat fiind faptul că aceste prevederi legale reglementează o excepțiede la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevăzut în cadrul sistemuluide protecție a consumatorilor pus în aplicare prin Directiva 93/13. Având în vedere scopulDirectivei menționate, transpuse în dreptul intern prin Legea nr.193/2000, anume acela deobligare a statelor membre de a reglementa un mecanism care să asigure că orice clauzăcontractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale să poată fi controlată pe fondpentru a se putea evalua eventualul său caracter abuziv, în scopul asigurării protecției caretrebuie garantată consumatorului, orice excepții de la mecanismul de control pe fond al clauzelorabuzive se impun a fi analizate într-o manieră strictă. Ca urmare, după cum s-a arătat de cătreCurtea de la Luxemburg în hotărârea anterior menționată, domeniul de aplicare exact alnoțiunilor de „obiect” și „preț” în sensul art.4 al.2 din Directiva 93/13 nu poate fi determinat cuajutorul noțiunii de „cost total al creditului pentru consumator” în accepțiunea art.3 al.g dinDirectiva 2008/48. În caz contrar, excepția de la controlul pe fond al clauzelor abuzive ar fiextinsă nejustificat de mult, ceea ce ar contraveni însuși obiectivului avut în vedere prinDirectiva 93/13.

Dacă criteriile de definire a noțiunii de „obiect” și „preț” al creditului în sensul art.3 lit.i dinDirectiva 2008/48, cât și cele ale art.7 pct.6 din OUG nr.50/2010 nu sunt aplicabile în materiareglementării clauzelor abuzive, se impun a fi verificate criteriile proprii, cu care instanța poateopera în examinarea unor clauze pretins abuzive în materia reglementată de Legea nr.193/2000.În acest sens, se impune a se avea în vedere faptul că în Hotărârea Kasler și Kaslerne Rabai,

26

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că clauzele contractuale care se circumscriunoțiunii „obiectul principal al contractului” în accepțiunea art.4 al.2 din Directiva 93/13 trebuieînțelese ca fiind cele care stabilesc prestațiile esențiale ale acestui contract și care, ca atare, îlcaracterizează. Dimpotrivă, clauzele care au un caracter accesoriu în raport cu cele care definescesența însăși a raportului contractual nu pot fi circumscrise noțiunii de obiect principal alcontractului, revenind instanței naționale sarcina de a aprecia dacă o clauză supusă analizeiconstituie un element esențial al prestației debitorului, având în vedere natura, economia generalăși prevederile contractului de împrumut vizat, precum și contextul juridic și factual în care seînscrie acesta.

În consecință, ar urma ca instanța să aplice aceste criterii în cauza dedusă judecății, stabilinddacă obligația de achitare a comisioanelor, se înscriu printre prestațiile esențiale ce revindebitorului și care, ca atare, caracterizează contractul de credit sau reprezintă doar o obligație cucaracter accesoriu în raport de cele care definesc esența însăși a contractului încheiat de părți.

O asemenea verificare nu poate fi însă realizată într-o manieră cât se poate de clară și exactă dinpunct de vedere juridic, în condițiile în care nici comisionul de acordare, nici cel de administrare,nu au fost definite prin contract, fiind imposibil de a se stabili într-o manieră riguroasă ceprestație a creditorului acoperă acestea, în contrapartidă. Nici o clauză a contractului de credit înlitigiu nu definesc respectivele comisioane, fiind menționate cuantumul și modul de calcul șiplată a acestora. Așadar, s-a omis a fi specificate orice elemente care ar fi justificat rațiuneastabilirii unor asemenea comisioane, fie și într-o manieră generică, deși caracterul transparent alclauzelor contractuale impunea o definire riguroasă a oricăror comisioane și cheltuieli stabilite însarcina consumatorului, particularizată în raport de contextul în care părțile au încheiat contractulși de toate elementele care erau de natură a influența existența și conținutul unor clauzecontractuale.

Această omisiune îi este pe deplin imputabilă intimatei, întrucât menționarea comisioanelor s-afăcut în condițiile contractuale, redactate în prealabil de către aceasta. Or, in condițiile unei atareomisiuni, tribunalul nu poate verifica rațiunile avute în vedere de bancă la perceperea acestorcomisioane, serviciile pretins prestate de către aceasta consumatorului și pentru a căror plată s-austabilit comisioanele în discuție și, prin urmare, nici chiar dacă aceste comisioane se refereau la oprestație esențială a debitorului, stabilită în contrapartidă cu o prestație principală, în economiacontractului, ce revenea instituției de credit. Efectul principiului de drept „Nemo auditurpropriam turpitudinem allegans” constă în faptul că prevederile contractuale referitoare la acestecomisioane nu vor fi considerate ca fiind circumscrise noțiunii de „obiect principal alcontractului” și fiind, ca urmare, excluse de la mecanismul de verificare a caracterului abuziv alclauzelor contractuale.

În sfârșit, faptul că în contractul de credit s-au menționat în mod concret sumele care trebuieachitate în contul unora dintre comisioane, modul de calcul al sumelor și modalitatea de plată, nuare semnificația unei definiri riguroase a acestor comisioane și nu poate conduce la concluzia cărespectivele prevederi contractuale ar fi fost redactate într-o modalitate clară și ușor de înțeles,atâta timp cât nu au fost precizate, nici măcar într-o manieră sumară, tipurile de servicii prestatede bancă, a căror contraprestație este reprezentată de comisioanele supuse analizei, neputându-secunoaște nici de către consumator și nici de către instanța de judecată ce servicii sunt acoperitede costurile impuse în sarcina consumatorului.

27

De altfel, necesitatea existenței acestor mențiuni în cuprinsul contractului, se circumscrieobligației profesionistului de informare a consumatorului reglementată de dispozițiile legaleamintite și în paragrafele precedente, fiind, în același timp o consecință a dreptuluiconsumatorilor de a fi informați complet, corect și precis asupra caracteristicilor esențiale aleproduselor și serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundăcât mai bine nevoilor lor, precum și de a beneficia de o redactare clară și precisă a clauzelorcontractuale, indicarea exactă a prețurilor și tarifelor și, după caz, a condițiilor de garanție.

În raport de toate considerentele expuse anterior, tribunalul apreciază că clauzele privitoare lacomisioanele supuse analizei nu intră în domeniul de aplicare al excepțiilor de la mecanismul decontrol al clauzelor abuzive, astfel cum este reglementat de art.4 al.6 din Legea nr.193/2000.

De asemenea, se impune a se reține și concluzia că aceste clauze nu au fost clar exprimate,înlăturându-se, în consecință, considerentele primei instanțe contrare acestei concluzii, precum șicele referitoare la negocierea părților cu privire la aceste comisioane. În acest context, se impune,totodată, a se reține că împrejurarea reținută de prima instanță referitoare la necesitatea încasăriiunui eventual comision de administrare recunoscut în cuprinsul disp. art. 91 lit. d) teza I din OGnr. 21/1992 și ale art. 36 alin. 3 din OUG nr. 50/2010, nu este de natură să justifice inserarea decătre profesionist a unor clauze de natură abuzivă, întrucât dispozițiile legale amintite, deșipermit perceperea unui comision de administrare, nu sunt de natură să suplinească lipsanegocierii și a transparenței acestor comisioane, fiind necesară, așa cum s-a subliniat și înparagrafele precedente, informarea exactă a consumatorului cu privire la serviciile prestatecontra oricărui comision sau taxe stabilite în sarcina sa, astfel încât acesta să aibă o posibilitatereală și efectivă de a evalua în întregime costurile la care se supune și serviciul prestat pentruacestea.

Nu în ultimul rând, tribunalul reține că dispozițiile art. 93 lit. d) și nu 91 din OG nr. 21/1992 nuerau în vigoare la data încheierii contractului de credit, respectiv 26.06.2007, întrucât textulordonanței la care a făcut referire prima instanță a fost introdus prin Legea nr. 174/2008.

În plus, în ceea ce privește comisionul de administrare, tribunalul reține că, pe lângă faptul căacesta nu a fost definit în contract, prin modul său de percepere, acesta este identic cu cel aldobânzii, și anume periodic, procentual în funcție de soldul creditului, iar aceste două elemente,coroborate, conduc la concluzia că prevederile referitoare la acest comision au fost inserate încontract, în realitate, pentru a masca o parte din dobândă. Acest aspect rezultă din graficul derambursare depus la dosarul de fond, din care reiese că valoarea totală plătită cu acest titlu pânăla finalizarea rambursării creditului va fi de 4.877,36 CHF, adică aproape jumătate dincuantumul dobânzii, care se ridică la suma de 10.770,93 CHF. Având în vedere valoareacomisionului de administrare, comparativ cu valoarea obligației principale, respectiv 23.100CHF, tribunalul concluzionează că acest comision nu a fost stipulat doar pentru a acoperi uneleservicii, prestate consumatorului de către instituția de credit, care să aibă un caracter accesoriu,în economia contractului, ci reprezintă, practic, o dobândă mascată, lipsită de contraprestație.

Concluzia care se impune, în aceste circumstanțe, este că practic banca a procedat la o scindare adobânzii percepute în două componente, respectiv dobânda și comisionul de administrare, cuscopul prezumat de a prezenta potențialilor clienți o ofertă mai atractivă și de a profita devulnerabilitatea unor clienți mai puțin informați, care au fost atrași de dobândă, fără a verificacosturile ascunse ale creditului, chiar dacă acestea se regăseau în D__. Or, o asemenea practicăeste cu certitudine contrară cerințelor bunei-credințe și este de natură să îi pună pe consumatori

28

în situația de a achita, practic, două dobânzi - una denumită ca atare, iar cea de a doua mascatăsub forma comisionului de administrare, ceea ce este de natură să creeze un dezechilibrucontractual semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

În consecință, echilibrul contractual între drepturile și obligațiile părților nu poate fi determinatîntr-un mod simplist, printr-o verificare sumară a câștigurilor și pierderilor fiecăreia dintre părțilecontractante, ci se impune a se stabili modalitatea în care clauza abuzivă a afectat echilibrulcontractual, respectiv dacă, în economia generală a contractului, în prezenta acestei clauze,poziția profesionistului a fost întărită, în detrimentul consumatorului.

Cu privire la comisionul de acordare a creditului aplicat la valoarea întregului credit, suplimentarfață de cele anterior expuse, tribunalul reține și faptul că acesta este de natură să creeze undezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și din perspectiva faptului căreprezintă o sumă procentuală din valoarea întregului credit, pentru un serviciu prestat de cătrebancă care constă în verificarea eligibilității consumatorului pentru accesarea creditului, similarîn cazul oricărui consumator, independent de valoarea creditului solicitat. În consecință,perceperea unui comision într-un cuantum procentual și raportat la întreaga valoare a credituluieste de natură să prejudicieze grav consumatorul.

De altfel, aceasta este și concluzia care rezultă din economia dispozițiilor art. 36 alin. 2 din OUGnr. 50/2010, potrivit cărora comisionul de analiză dosar și cel unic vor fi stabilite în sumă fixă,aceeași sumă fiind percepută tuturor consumatorilor cu același tip de credit în cadrul aceleiașiinstituții de credit.

Concluzionând, tribunalul reține, așadar, că cele două comisioane sunt abuzive, astfel încât vaconstata nulitatea absolută a clauzelor care reglementează obligația consumatorului de plată aacestora.

Având în vedere considerentele expuse și reținând textul art.6 din Legea nr.193/2000 carestabilește, cu titlu general, că în cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze, acele clauze„nu vor produce efecte” împotriva consumatorului, doctrina și practica majoritară, inclusiv aÎnaltei Curți de Casație și Justiție, fiind în sensul că această sancțiune, reglementată în aceastămanieră de art.6, este nulitatea absolută, incidentă pentru nerespectarea de către profesionist anormelor de ordine publică care interzic inserarea unor clauze abuzive în contractele încheiate cuconsumatorii care apelează la serviciile lor, se impun a fi stabilite toate consecințele acesteisancțiuni, respectiv repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului și restituireaprestațiilor efectuate în baza clauzei nule, precum și a consecințelor care operează pentru viitor,ca efect a sancțiunii dispuse.

De asemenea, tribunalul va avea în vedere faptul că principiul reparării integrale a prejudiciuluipresupune atât recuperarea pierderii efectiv suferite (damnum emergens), cât și a beneficiuluinerealizat (lucrum cessans), ceea ce impune acordarea în favoarea persoanelor prejudiciate aunor despăgubiri care să acopere și eventuale pierderi suferite de acestea, ca efect al lipsirii debeneficiul sumelor pierdute în mod direct. În speță, beneficiul nerealizat constă în sporulpatrimonial pe care l-ar fi obținut apelanta prin folosirea sumelor de bani reprezentândcomisionul de acordare și comisionul de administrare, pe care le-a achitat în mod nejustificatintimatei, în baza unor clauze al căror caracter abuziv a fost constatat. Or, acest beneficiu poatefi evaluat la nivelul dobânzii legale penalizatoare, aferente sumelor plătite intimatei, începând cudata plății fiecărei sume și până la restituirera integrală a debitului principal.

29

În fine, în ceea ce privește cererea privind conversia creditului din valută, tribunalul reține căprima instanță a constatat caracterul abuziv al clauzei contractuale prevăzute la art. 7.2 dincontractul de credit de consum CL221007/26.06.2007, cu consecința stabilizării cursului deschimb CHF/leu pentru calculul fiecărei rate succesive datorate de reclamantă, valabil la dataîncheierii contractului de credit, începând cu data scadenței primei rate și până la finalizarearaporturilor contractuale dintre părți, astfel încât, față de această dispoziție a primei instanțe, întemeiul căreia consumatorul datorează valoarea ratelor la cursul de schimb CHF/leu de la dataîncheierii contractului, cererea de conversie a creditului este nu numai lipsită de orice interes, darși inutilă, o atare măsură suprapunându-se, practic, peste cea cuprinsă în dispozitivul primeiinstanțe prin care s-a dispus stabilizarea cursului valutar pentru calculul fiecărei rate pe toatădurata de derulare a contractului dintre părți.

Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 NCPC, tribunalul va admite apeluldeclarat de apelanta H___ D______ în contradictoriu cu intimata _________________________sentinței civile nr.3065/21 decembrie 2015 pronunțate de Judecătoria T____ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, pe care o va schimba în parte în sensul că va constata nulitatea absolutăparțială a clauzei de la art.4.1 din contractul de credit de consum nr.CL221007/26 iunie 2007,respectiv „Clientul se obligă să plătească următoarele comisioane: comision de acordare credit de2,5% din valoarea creditului și comision de administrare lunară a creditului de 0,3% aplicat lavaloarea soldului creditului. și va obligă pârâta _________________ restituie reclamantei sumeleachitate cu titlu de comision de acordare credit și comision de administrare lunară a creditului șiobligă pârâta să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumelor menționate, calculateconform art.3 al.1 din OG nr.9/2000, respectiv art.2 din OG nr.13/2011, începând cu data plățiifiecărei sume și până la restituirea integrală a debitului principal, urmând a fi păstrate restuldispozițiilor sentinței civile atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite apelul declarat de apelanta H___ D______, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliată în T____,__________________, jud. Cluj, în contradictoriu cu intimata __________________ sediul înBucurești, __________________________. 6A, sector 2, JXXXXXXXXXXXX, CUI ROxxxxxx, prin S________ T____, cu sediul în T____, Piața Republicii, nr. 36, jud. Cluj,JXXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxx, împotriva sentinței civile nr.3065/21 decembrie 2015pronunțate de Judecătoria T____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, pe care o schimbă înparte în sensul că, constată nulitatea absolută parțială a clauzei de la art.4.1 din contractul decredit de consum nr.CL221007/26 iunie 2007, respectiv „Clientul se obligă să plăteascăurmătoarele comisioane: comision de acordare credit de 2,5% din valoarea creditului și comisionde administrare lunară a creditului de 0,3% aplicat la valoarea soldului creditului.”

Obligă pârâta _________________ restituie reclamantei sumele achitate cu titlu de comision deacordare credit și comision de administrare lunară a creditului și obligă pârâta să plăteascăreclamantei dobânda legală aferentă sumelor menționate, calculate conform art.3 al.1 din OGnr.9/2000, respectiv art.2 din OG nr.13/2011, începând cu data plății fiecărei sume și până larestituirea integrală a debitului principal.

30

Păstrează restul dispozițiilor sentinței civile atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 iunie 2016.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

N_______ KOȘA M____ C______ B____ M______ M______

delegată la Curtea de Apel Cluj

semnează președintele completului

în conformitate cu prev. art. 426 alin. 4 NCPC