1

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ

DECIZIE Nr. 472/2016

Ședința publică de la 05 Octombrie 2016

DOSAR 11015/318/2015

CREDIT EUROPE

Completul compus din:

PREȘEDINTE M_______ C_______ V______

Judecător C_________ P_______ L________

Grefier I____ S_____ M_____

Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanții-reclamanți P___ A________C_________ și P___ V_______ împotriva sentinței civile nr. 8623 din 24.11.2015, pronunțată deJudecătoria Tg-J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatele-pârâteC_____ E_____ B___ NV, prin mandatar C_____ E_____ I_______ I__ SA , C_____ E_____I_______ I__ S.A , având ca obiect constatare nulitate act, pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, constatându-se că nu mai sunt alte cereri deformulat sau excepții de invocat, apelul fiind în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.

După strigarea cauzei s-a prezentat avocat Drăgodan C______ pentru apelanții-reclamanți și asolicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față;

P___ cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg.-J__ la data de 24.08.2015, sub nr.XXXXXXXXXXXXXX, reclamanții P___ A________ C_________ și P___ V_______ ausolicitat instanței de judecată ca prin sentința ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâteleC_____ E_____ B___ NV și C_____ E_____ I_______ I__ SA, să se constate nulitatea absolută

2

a clauzelor înscrise în Contractul de facilitate credit și de garanție nr. xxxxxx din data de19.03.2008, la art. 6.1 și 6.1.3, să se dispună stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF-leu la momentul semnării contractului , curs care să fie valabil pe toată durata derulăriicontractului, obligarea pârâtei să restituie reclamanților diferența de curs valutar percepută caurmare a aplicării clauzei de risc valutar ratelor plătite lunar de aceștia, cu obligarea pârâtei lacheltuieli de judecată, potrivit art. 453 C.pr.civ.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că cele două clauze din contractul încheiat suntabuzive, întrucât au fost convinși de reprezentanții băncii pârâte să contracteze un credit în CHF,însă în ultima perioadă de timp cursul acestei monede s-a apreciat extrem de mult în raport culeul, astfel că în prezent cuantumul ratei este împovărător.

Că, prin clauzele din contract, banca a inserat ca eventualele diferențe de curs valutar să fiesuportate de către împrumutat, nu de către bancă, reclamanții au invocat în susținerea cererii lor,art. 4 din Directiva nr. 93/13 și considerentele Curții Europene de Justiție din cauza C-26/13,A____ Kasler împotriva OTP Jelzalogbank Zrt.

Au precizat, de asemenea, reclamanții, că sunt consumatori cu un nivel mediu de informare și nuaveau cum să prevadă o modificare dramatică a cursului de schimb valutar pentru franculelvețian, astfel încât au semnat contractul și au acceptat să returneze creditul în moneda CHF, ausubliniat reclamanții că s-au simțit pe poziții de inegalitate față de bancă, pe care au perceput-oca fiind pe o poziție dominantă, reprezentanții acesteia neoferindu-le niciodată informațiicomplete și corecte pe termen lung din perspectiva evoluției cursului valutar.

Au mai susținut reclamanții că a fost creat un dezechilibru financiar în defavoarea lor, fiindîndeplinite condițiile pentru a reține caracterul abuziv al clauzelor respective, cu atât mai mult cucât contractul în ansamblul lui, clauzele menționate în special, nu au fost negociate astfel încât seimpune anularea lor.

P___ întâmpinarea formulată în cauză, pârâtele au solicitat instanței de judecată respingereacererii de față ca neîntemeiată, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecatăocazionate de acest proces, cele două pârâte au susținut că în privința raporturilor juridice dintrepărțile în litigiu, trebuie făcută aplicarea legislației existente la momentul încheierii contractului,astfel încât actele normative la care reclamanții au făcut referire în cererea de chemare înjudecată nu își găsesc aplicabilitatea aici, fiind adoptate sau intrând în vigoare după data semnăriicontractului dintre părți.

În același timp, au susținut pârâtele prin întâmpinare, la momentul semnării contractului, au fostrespectate de către reprezentanții băncii toate normele legale în vigoare, o interpretare contrarăputând conduce la concluzia că Banca ar fi trebuit să se conformeze în anii 2007-2008 unorobligații intrate în vigoare ulterior, la nivelul anilor 2010-2011, ceea ce este incorect.

S-a subliniat de către pârâte prin întâmpinare, că regula de drept comun privind restituireaîmprumutului în bani, este aceea că orice credit se restituie în moneda în care a fost contractat, încazul de față fiind vorba despre CHF, că riscul contractului bancar, în sensul suportării risculuivalutar, a fost și va fi în sarcina împrumutatului, fiind aplicabil principiul nominalismuluimonetar la care se referă art. 1578 din Codul civil din 1864, sens în care s-a pronunțat și ÎnaltaCurte de Casație și Justiție.

3

Au precizat pârâtele prin aceeași întâmpinare că reprezentanții lor și-au îndeplinit obligația deinformare în măsura în care aspectele ce țineau de moneda CHF le arau cunoscute, evoluțiacursului valutar nefiind o informație la dispoziția personalului băncii și nedepinzând de voințapârâtelor.

Că, obligația de informare are niște limite reprezentate de condițiile unei bune funcționări apieței, așa cum, de altfel, s-a reținut în mod constant în jurisprudența CJUE, obligația deinformare privind riscul valutar nu era reglementată în mod expres în legislația aplicabilă învigoare la momentul încheierii contractelor de credit, în anii 2007-2008.

Au subliniat pârâtele că riscul valutar nu reprezintă un secret pentru consumator a căruinecunoaștere l-ar pune pe acesta într-o situație de inferioritate față de creditor și pentru a căruicunoaștere , în vederea obținerii unui consimțământ avizat la încheierea contractului, să fieincidentă obligația de informare a creditorului.

Băncile pârâte au mai învederat instanței prin întâmpinare că în contractul dintre părți, clauzeleau fost redactate în mod clar și inteligibil, au fost negociate iar utilizarea unor contracte stabilitepe un formular nu au împiedicat reclamanții să negocieze și nici nu au fost forțați să semnezecontractul în vreun fel, au fost de bună credință la încheierea contractului, au subliniat pârâtele,buna credință este prezumată, reclamanților revenindu-le sarcina de a proba un eventualcomportament de rea credință concretizat într-o eventuală încercare a băncii de a-i induce îneroare cu privire la produsele de creditare comercializate.

Întrucât clauzele contestate nu au creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiilepărților, nu se poate reține caracterul abuziv al clauzelor contestate, instanța nu poate interveni sămodifice contractul dintre părți, art. 1271 Cod civil fiind aplicabil numai contractelor încheiatedupă _____________________ Codului civil care prevede acest text de lege, respectiv 2011.

În drept au fost invocate prevederile art. 194, 107 C.pr.civ., Directiva nr. 93/13/CEE, Legea nr.193/2000.

P___ sentința civilă nr. 8623 din 24.11.2015, Judecătoria Tg-J__ a respins cerereareclamanților, reținând că între părți a fost încheiat la data de 19.03.2008 contractul de credit nr.xxxxxx prin care reclamanții au dobândit cu titlu de împrumut suma de 90.000 CHF pentru operioadă de 360 de luni, în care creditul se restituia lunar, prin rate plătibile în CHF.

Instanța a apreciat că nu se reține o rea credință a băncii în sensul că nu a informat reclamanta cuprivire la posibilitatea aprecierii acestei monede, existând și reversul, în care se putea aprecialeul, în defavoarea băncii, contractul de credit în valută, prin el însuși, conține un element de riscvalutar, însă acesta nu îl transformă automat într-un contract abuziv.

Că, este adevărat că are de suferit caracterul comutativ, astfel încât contractul devine unulaleatoriu, întrucât nu se cunoaște întinderea prestației împrumutatului, care poate crește sau sepoate diminua, însă contractul de credit bancar fiind un contract nenumit, al cărui conținut esterodul exclusiv al voinței părților contractante, nimic nu se opune acestui caracter aleatoriu.

Instanța subliniază că atât Codul civil din 1865, cât și noul Cod civil consacră, în materiaîmprumutului principiul nominalismului monetar, potrivit căruia împrumutatul trebuie săînapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația valorii acesteia, Rezultă așadar căprincipiul nominalismului este tradițional în contractele de împrumut, nu ne aflăm deci în cazul

4

contractelor de credit cu împrumutul în valută, în prezența unei clauze abuzive, ci a unei aplicațiia principiului nominalismului monetar, pe care însuși legiuitorul l-a instituit.

În acest context, instanța apreciază că nu se poate abdica de la acest principiu al nominalismuluimonetar, deoarece teoria clauzelor abuzive nu echivalează cu negarea unor principii sau a unorreguli tradiționale de funcționare a unor instituții juridice, chiar CJUE s-a pronunțat în sensul cănu intră sub incidența evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cuconsumatorul, nu și dispozițiile legale.

Astfel, instanța a apreciat în acest context, că odată încheiată convenția de credit prin care s-aacordat un împrumut în valută și s-a convenit achitarea ratelor în aceeași monedă, reclamanții numai pot invoca acum un caracter abuziv al acesteia, instanța a privit această cerere caneîntemeiată, respingând-o, a respins și celelalte capete de cerere.

A reținut că instanța de judecată nu poate să intervină într-un contract și să modifice voința liberexprimată a părților, astfel încât nu poate să dispună restituirea ratelor în altă monedă decât ceaîn care s-a acordat creditul și pentru care reclamanta a optat inițial, a fost la alegereareclamanților, din portofoliul băncii, acest tip de contract, care la momentul respectiv areprezentat cel mai bine interesele lor; este evident că fiecare dintre părți și-a asumat un riscastfel, însă banca nu a impus reclamanților nici contractarea în GHF, nici restituirea creditului înaceastă monedă, astfel încât nu este vorba despre o sarcină plasată nelegal sau abuziv asupraconsumatorului, ci despre o consecință firească a principiului nominalismului monetar.

Împotriva sentinței au declarat apel, apelanții-reclamanți P___ A________ C_________ șiP___ V_______ criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și solicitând admiterea apelului șischimbarea sentinței în totalitate în sensul admiterii acțiunii, cu cheltuieli de judecată la fond șiîn apel.

În motivele de apel au arătat că instanța de fond avea obligația de a-și motiva hotărâreaadoptată, consacrată legislativ de disp. art. 425 c. pr. civ, în vederea stabilirii situației de faptexpusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere alinstanței față de fiecare argument și nu în ultimul rând raționamentul logico juridic care afundamentat soluție adoptată.

Arată că aceste cerințe legale sunt impuse de esența înfăptuirii justiției iar forța de convingere aunei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico juridic clar explicit și întemeiat peconsiderentele de drept, în cauză motivarea hotărârii nu răspunde acestor exigențe legaledeoarece nu examinează efectiv apărările și susținerile părților, confirmând în termeni generalisituația de fapt și de drept .

Susțin că, concluzia instanței nu este precedată de o examinare a chestiunilor de fapt și dreptridicate care vizau caracterul abuziv al unei clauze contractuale, respingerea probatoriuluisolicitat în cauză presupune că la momentul respectiv instanța deja avea prefigurată soluția ceurma a fi pronunțată.

Critica adusă instanței de fond este cu privire și la modalitatea de interpretare și înțelegere aelementelor ce dau și determină caracterul abuziv în contractele bancare, precum și aplicareagreșită a dispozițiilor legale , respectiv Legea 193/2000, Legea 296/2004 , art. 966-970 c. civ.,Directiva 93/13 a CE.

5

Apelanții arată că Legea nr. 193/2000 a fost adoptată pentru transpunerea în dreptul intern adirectivei Consiliului European nr.93/13/CEE din 05.04.1993 privind clauzele abuzive încontractele cu consumatorii, reglementându-se în favoarea acestora o protecție mai mare decâtminimul oferit de Directivă, în condițiile în care extinderea limitelor directivelor relative laprotecția consumatorilor este permisă expres de dreptul comunitar.

Că, în același sens este și Rezoluția Parlamentului European din 18 noiembrie 2008, potrivitcăreia, profesionistul are obligația de a-1 informa pe consumator în mod corect și echidistant, iarfaptul că nu s-au solicitat lămuriri suplimentare de consumator cu privire la acest comision nueste de natură a complini această obligație a băncii și nici de a imprima clauzei un caracter clar șiinteligibil.

Astfel, susțin că o obligație asumată în baza unei clauze abuzive este fondată pe o cauză nelicită,fiind contrară bunelor moravuri și ordinii publice, iar sancțiunea care intervine este cea a nulitățiiabsolute și nu relative.

Arată că în cauza C-484/08 Caja de Ahorros Y Mote de Piedad de Madrid, prin Hotărârea din03.06.2010, CEJ consfințește dreptul statelor de a aplica o protecție mai mare consumatorilordecât minimul prevăzut de Directivă și permite instanțelor naționale constatarea caracteruluiabuziv și în cazul clauzelor privind definirea obiectului principal al contractului și caracteruladecvat al prețului sau remunerației, fată de serviciile sau bunurile furnizate în schimbulacestora, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.

Că, în cauza Salvat Editores S A v Jose M. Sanchez Alcon Prades, C 241/98, Curtea de Justiție aUniunii Europene recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu ca nule clauzeleabuzive ale unui contract, această putere încadrându-se în contextul general al protecției specialepe care Directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care făcând parte din ordineapublică economică depășește interesele specifice ale unor părți.

Susțin apelanții că, potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate, este abuzivă o clauză care nua fost negociată individual, care este contrară bunei credințe și creează un dezechilibrusemnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.

Că, în acest sens, clauza de efectuare a plăților în moneda creditului cu suportarea exclusivă ariscului valutar de către împrumutat nu a fost negociată direct cu reclamanții având în vederecaracterul prestabilit și impus consumatorilor al contractului de credit, consumatorii exprimându-și adeziunea la contractul tipizat, fără a avea posibilitatea de a influenta natura clauzelor și dinacest punct de vedere a existat o poziție de inegalitate a părților în vederea asigurării angajării îndeplină cunoștință de cauză a consumatorului în contractul de credit, banca având o pozițiedominantă în raport cu consumatorul și implicit cu privire la îndatorarea și suportarea riscurilorreprezentate de volatilitatea cursului valutar.

Că, Banca a stipulat în contractul încheiat cu reclamanții, obligația de a suporta exclusivdiferențele de schimb valutar, fără a limita în vreun fel întinderea acestei obligații, astfel că însituația dublării valorii francului elvețian în raport cu moneda m națională convențiile de creditîncheiate între părți dobândesc un caracter aleatoriu, ceea ce conduce la încălcarea criteriuluiechivalenței prestațiilor.

Apreciază că, clauza de risc valutar prevăzută exclusiv în sarcina consumatorilor denatureazăraportul juridic obligațional prin îngreunarea excesivă a situației consumatorului și în același

6

timp prin conferirea în favoarea băncii a unui avantaj economic vădit disproporțional, aceastaobținând un câștig injust în detrimentul consumatorilor, contrar principiilor echității și buneicredințe, care trebuie să guverneze relațiile contractuale .

Că, stipularea unei clauze de risc valutar cu consecința strămutării în întregime asupraîmprumutaților a riscului generat de hipervalorizarea CHF este contrară dispozițiilor legaleîntrucât această hipervalorizare constituie un eveniment imprevizibil, viitor și incert, raportat laputerea de înțelegere a consumatorilor care, neavând cunoștințe de specialitate în domeniulfinanciar-bancar nu au posibilitatea să anticipeze o creștere accelerată a cursului de schimb și înconsecință să își asume în cunoștință de cauză, riscul valutar.

Arată că, conform art.75 și at.76 din Legea nr.296/2004 privind Codul consumatorului,contractele de credit trebuie să conțină clauze clare , corecte, care să nu determine interpretăriechivoce și pentru înțelegerea cărora să nu fie necesare cunoștințe de specialitate, art.77prevăzând că în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, ele vor fi interpretateîn favoarea consumatorului.

Că, pârâta ca instituție bancară, nu a acționat cu bună credință, aceasta avea obligația de a neexplica riscurile la care eram supuși pe viitor, astfel încât având toate informațiile necesare, săputem evalua consecințele economice ale contractării creditului și de a dispune ca atare, ba chiarmai mult banca ne-a sfătuit și ne-a indicat ca fiind cel mai sigur și avantajos credit, clauzele deefectuare a plății creditului în moneda CHF, cu suportarea exclusivă a riscului valutar de cătreîmprumutați, nu au fost negociate direct cu reclamanții, ci au fost impuse prin contractul decredit, reclamanții, au exprimat doar adeziunea la aceste contracte tipizate, fără a aveaposibilitatea de a influența natura lor.

De asemenea, în nici una din clauzele contractuale nu se prevede ca perceperea ratelor se facedupă un curs majorat, față de cel de la data acordării creditului și nici nu există o clauzăreferitoare la suportarea riscului în caz de devalorizare sau hipervalorizare a monedei CHF, deșiîn perioada de la semnarea contractului am fost singurii care am suportat riscul hipervalorizări.

Susțin apelanții că prin clauzele de risc valutar s-a creat un dezechilibru semnificativ întredrepturile și obligațiile părților, evident în detrimentul reclamanților apelanți, fără nici-odistincție și fără a limita în vreun fel întinderea acestei obligații, fapt ce presupune încălcareaprincipiului echivalenței prestațiilor, conferind astfel denaturarea raportului juridic obligaționalprin îngreunarea excesivă a situației consumatorului și conferirea unui avantaj băncii, văditdisproporționat.

Că, întrucât s-au schimbat condițiile de contractare avute în vedere de părți la momentulîncheierii contractului și pe cale de consecință, efectele actului juridic au ajuns să fie altele decâtcele cu privire la care părțile au convenit precum și faptul că se creează un dezechilibru majorîntre prestațiile părților, consideră temeinică și legală cererea formulată , solicită instanței de apeladmiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelante, iar pe fondul cauzei admiterea cererii,în sensul de a se dispune nulitatea absoluta a clauzelor înscrise in Contractul de facilitate credit side garanție nr.xxxxxx din data de XXXXXXXXX la art.6.1. si 6.1.3, stabilizarea (înghețarea)cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil petoată perioada derulării contractului, restituirea către reclamanți a diferenței de curs valutarperceputa ca urmare a aplicării clauzei de risc valutar ratelor plătite lunar de aceștia de lamomentul semnării contractului, cu cheltuieli de judecată.

7

In drept, și-au întemeiat apelul pe dispozițiile Legii 193/2000, pe Directiva 93/13/CEE , art. 970C.civ precum si art. 466 și urm. C.pr.civ.

La data de 26.07.2016, intimatele-pârâte C_____ E_____ B___ NV și C_____ E_____I_______ I__ SA, au depus la dosar ÎNTÂMPINARE prin care au solicitat respingerea canefondat a apelului formulat de apelanții-reclamanți; obligarea apelanților-reclamanți la platacheltuielilor de judecată, arătând că în mod corect, instanța de fond a respins acțiuneareclamanților.

Că, riscul valutar este o componentă esențială a oricărui contract de credit în monedă străină,creditul bancar este definit în doctrină ca fiind orice angajament de punere la dispoziție sauacordare a unei sume de bani ori prelungire a scadenței unei datorii, în schimbul obligațieidebitorului la rambursarea sumei respective, precum și la plata unor dobânzi sau a altor cheltuielilegate de această sumă precum comisioanele de angajament, de urmărire sau de gestionare arespectării dispozițiilor contractuale sau orice angajament de achiziționare a unui titlu careîncorporează o creanță,

Arată că, clauzele contestate, 6.1 și 6.1.3, reflectă regula generală aplicabilă în materiaîmprumutului de consumație înscrisă în art. 1584, C.civ. 1864 (drept comun aplicabilcontractelor de credit, pe lângă legislația specială), conform acestei prevederi legale, principalaobligație a împrumutatului este de a restitui lucrurile împrumutate în aceeași calitate și cantitate,potrivit art. 1578, C.civ. 1864, obligația ce rezultă dintr-un împrumut este întotdeauna pentruaceeași sumă numerică înscrisă în contract. în materia contractului de credit, această sumă estecea înscrisă în graficul de rambursare ce face parte din contract, date fiind prevederileconvenționale privind restituirea principalului cu aplicarea unei dobânzi și a unor comisioane.

Că, riscul bancar este o noțiune inerentă activității de creditare, care are la rândul său sorginteeconomică și se transpune în variate tehnici juridice, precum împrumutul, descoperitul de cont,scont, acceptare, aval, garanție autonomă, cauțiune. P___ intermediul creditului, băncile îșirealizează funcția esențială de creație monetară, ce presupune emiterea unei cantități de monedăde cont a băncii care acordă creditul.

Învederează că prin dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. g) din Norma BNR nr. 17/18.12.2003, riscul decredit, ca principal risc bancar, este definit ca fiind riscul înregistrării de pierderi sau alnerealizării profiturilor preconizate, ca urmare a neîndeplinirii de către clienți a obligațiilorcontractuale constând în rambursarea creditului și a costurilor aferente acestuia. De asemenea,există si alte categorii de risc pe care o bancă trebuie să le ia în calcul, astfel cum acestea suntdefinite în Norma BNR nr. 17/2003.

Că, unul dintre aceste riscuri este riscul valutar, definit în art. 3 alin. (1) lit. I) din Norma BNRnr. 17/2003 ca fiind acea componentă a riscului de piață, care apare din fluctuațiile pe piață alecursului valutar, gestionat de BNR pe baza unei politici de curs valutar flotant, conformprincipiului nominalismului monetar aplicabil potrivit art. 1578 din Codul civil 1864, sumaacordată cu titlu de împrumut trebuie restituită întocmai, indiferent de valorizarea saudevalorizarea acesteia, la această sumă, potrivit convenției părților, urmează a fi adăugate sumelecare reprezintă costurile asociate cu acordarea creditului - dobândă și comisioane prevăzute încontract. Același principiu se aplică în cazul concret al contractelor de credit, atâta vreme câtacordarea creditului în monedă străină este permisă conform reglementărilor legale și câtă vremeîmprumutatul are obligația de a restitui lucruri de aceeași cantitate și calitate.

8

Că, riscul valutar a fost gestionat printr-o analiză a veniturilor solicitanților raportat la condițiilede creditare și la gradul de îndatorare stabilit de bancă, precum și prin solicitarea de garanții realepentru a securiza creditul în această manieră, Banca a minimizat riscul ca împrumutații să nurestituie creditele luate și a dat dovadă de aplicarea unei politici prudente de acoperire ariscurilor, Banca nu putea cunoaște evoluția ulterioară a situației economice și politice aRomâniei și a Europei si impactul crizei economice, pentru a putea prevedea existența unorfluctuații ale cursului de schimb valutar care să afecteze capacitatea de rambursare aîmprumutaților săi, astfel că nu avea cum și nici de ce să aplice o mai bună gestiune a risculuivalutar pentru fiecare împrumutat în parte.

Astfel, prin solicitarea rambursării creditelor acordate în monedă străină în aceeași monedă,Banca își acoperă riscul valutar în contractele de împrumut interbancare, semnate cu alte băncipentru a obține fonduri în vederea creditării. Ca urmare, ideea de speculație pe care Reclamanțiitind să o acrediteze este profund eronată.

Consideră intimata că banca șl-a îndeplinit obligația de informare a reclamanților, obligația deinformare se referă la aspecte care exced puterii de cunoaștere a unui consumator profan și care,dacă nu ar fi cunoscute de consumator, ar determina un dezechilibru contractual și chiar o vicierea consimțământului acestuia la încheierea unui contract, consumatorul trebuie informat asupratuturor acelor aspecte obiective care exced puterii de cunoaștere și obligației de cunoaștere a unuiconsumator profan.

Că, obligația de a rambursa ceea ce s-a primit cu titlu de împrumut - suma împrumutată - nu estesau nu ar trebui să fie o surpriză, pentru nicio persoană cu capacitate de exercițiu deplină-cazulîmprumutatului din cauză, ea impune împrumutatului obligația și responsabilitatea de aachiziționa la data scadenței valuta împrumutată în cuantumul ratei datorate - bun fungibil șiconsumptibil - și de a restitui această sumă băncii creditoare, această obligație este o obligațieesențială a împrumutatului, fiind reglementată expres și de lege (art. 1584 Cod civil coroboratăcu art. 1578 Cod civil) și impusă de principii fundamentale de drept: principiul forței obligatoriia contractului - art. 969 -, principiul executării obligațiilor cu bună-credință - 970 Cod civil șiprincipiul îmbogățirii fără justă cauză - nimeni nu se poate îmbogăți pe seama altei persoane.

Susține că Jurisprudența CJUE a stabilit și că obligația de informare are niște limite reprezentatede condițiile unei bune funcționări a pieței, în cauza C-264/02, Cofinoga Mehgnac SA /SylvainSachithanathan, s-a menționat că din punct de vedere al cantității și al conținutului, informațiilefurnizate nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru reglarea optimă a mecanismelorpieței, obligația de informare privind riscul valutar nu era reglementată în mod expres delegislația aplicabilă în vigoare la momentul încheierii contractelor de credit (anii 2007-2008).

Că, la momentul acordării creditelor bancare (în perioada 2007-2008), Banca nu avea nicioobligație legală de a informa consumatorii cu privire la consecințele posibile ale suportăriisarcinilor pecuniare generate de variațiile cursului de schimb între moneda realizării veniturilorși moneda creditului, obligația de informare/avertizare/consiliere cu privire la riscul valutar, șichiar cele privind evidențierea riscului valutar în analiza gradului de îndatorare au fost introduseabia recent în legislația bancară prin Regulamentul BNR nr. 12/2012 privind unele condiții decreditare și Regulamentul BNR nr. 24/2011 privind creditele destinate persoanelor fizice înconsiderarea efectelor imprevizibile ale crizei financiare produse în România începând cuianuarie 2009.

9

Apreciază că riscul valutar nu reprezintă un secret pentru consumator a cărui necunoaștere l-arpune pe acesta într-o situație de inferioritate față de creditor și pentru a cărui cunoaștere, învederea obținerii unui consimțământ avizat la încheierea contractului, să fie incidență obligațiade informare a creditorului, la rândul său, Banca și-a îndeplinit obligația esențială decurgând dincontract (punerea la dispoziție a sumei împrumutate chiar la momentul încheierii contractului,neexistând vreun risc pentru reclamanți decurgând din insuficienta informare care ar fi periclitatîndeplinirea obligației Băncii).

Apreciază că obligația de informare nu poate avea ca obiect informații publice. Posibilitateaproducerii unui risc valutar important în cazul produsului de creditare în CHF era cunoscută, faptce exclude existența erorii sau dolului ca viciu de consimțământ, opțiunea pentru credite în CHFa fost făcută conștient și cu bună-știință de către Reclamant, creditul fiind acordat la solicitareaexpresă a acestuia, în considerarea avantajelor pe care acest credit le oferea în comparație cucelelalte produse de creditare oferite atât de Banca, cât și de alți furnizori de produse bancare:cost mai redus, acces la o sumă mai mare de bani, posibilitatea de a-și realiza investiții maisubstanțiale etc.

Că, informații cu privire la cursul valutar sunt menționate în știrile zilnice ale românilor (difuzateprin toate mijloacele de comunicare - radio, televiziune, ziare, internet), sunt afișate la sediultuturor instituțiilor financiare și pe site-uri oficiale de informare publică (site-ul BNR), la datacontractării, consumatorul cunoștea atât informația privind caracteristica monedei naționale de avaria față de monedele străine (inclusiv CHF), riscul valutar aferent acestei variații - informațiide notorietate -, cât și informația privind posibilitatea producerii acestui risc într-o măsură caresă determine un cost mai mare pentru creditul în CHF - cel contractat - comparativ cu un creditîn aceeași valoare, contractat, însă, în LEI.

Susține că, consumatorul avea posibilitatea de a afla cu ușurință informații certe, precise cuprivire la stabilitatea/instabilitatea cursului: din istoricul evoluției EURO, CHF și USD dinperioada 1999- 2007 se poate observa că aceste monede au comportat o apreciere consistentă -practic s-au triplat, pentru a analiza evoluția cursului CHF nu erau necesare cunoștințe despecialitate, ci era suficientă studierea cursului acestei monede pe site-ul BNR, din evoluțiastatistică a cursului CHF de pe site-ul BNR din perioada 2005 -2014 reiese că volatilitateacursului CHF/RON a existat si înainte de 2007-2008, orice datorie contractata in CHF fiindînsoțită de riscul valutar aferent, manifestat in ambele sensuri.

Apreciază că, pentru a analiza evoluția cursului CHF nu erau necesare cunoștințe de specialitate,ci era suficientă studierea cursului acestei monede pe site-ul BNR, în ciuda acestor avertismenteși în ciuda tendinței de apreciere a CHF și Euro în perioada 1999- 2005 (anterior contractăriicreditelor analizate) și, ulterior, în 2008 (perioadă în care au fost acordate cele mai multe dincreditele analizate) - informație disponibilă oricărei persoane diligente pe site-ul BNR și alte site-uri oficiale de informare cu privire la evoluția pieței financiare, consumatorii au ales săcontracteze un credit în CHF.

Că, banca nu putea prevedea variațiile cursului de schimb CHF/RON, deci nu putea informaconsumatorii asupra acestui fapt, magnitudinea mișcărilor de curs valutar și mișcările în prețulactivelor sau mărfurilor au fost fără precedent din cauza crizei financiare mondiale și au surprinsinclusiv autoritățile regulatoare și băncile centrale, atât ale țărilor dezvoltate, cât și ale celor încurs de dezvoltare.

10

Susține că Banca este un simplu participant la o piață interbancară locală, nu internațională, iar încondițiile crizei financiare, chiar și o bancă centrală cum este Banca Centrală a Elveției nu aprevăzut aceste mișcări și nici nu a reușit prin mijloace specifice și măsuri de politică monetarăsă le împiedice sau să le micșoreze amplitudinea, nici măcar Banca Centrala a Elveției nu aanticipat această mișcare a francului și, ulterior, a încercat să o stopeze, intervenind în piațavalutară și cumpărând EUR sau USD împotriva CHF.

Arată că, creșterile cursului de schimb Euro/L__ și implicit CHF/leu în perioada 2009 - 2013 aufost determinate de criza financiară și efectele nefaste ale acesteia - evenimente absolutimprevizibile pentru orice analist financiar, nimeni nu a putut previziona efectele crizeifinanciare apărute în 2008, chiar dacă în perioada 2009 - 2014, reclamantul a suportat o pierdereca urmare a creșterii cursului valutar CHF/Lei, aceasta nu se datorează unei acțiuni culpabile aBăncii, Banca nu poate fi responsabilă pentru pierderile suferite de consumatori în perioada 2009- 2014 datorită creșterii cursului de schimb CHF/lei deoarece nu banca determină/influențeazăcursul de schimb în genere. Niciun participant la piața valutară și nicio bancă care acționează caintermediar nu poate determina/influența cursul de schimb.

Că, în principiu, pe piața valutară din România, cursul de schimb dintre L__ și CHF este orezultantă a cursului de schimb dintre Ron și Euro și a cursului de schimb dintre Euro și CHFstabilit pe piața valutară interbancară, acesta este influențat de o ________ factori care potinterveni pe piață (creșterea investiților financiare străine în România, închiderea unor învestițiistrăine în România, creșterea exporturilor, creșterea sau descreșterea depozitelor, creșterea saudescreșterea datoriei publice a României, nivelul de cont curent etc), acești factori pot determinao cerere mai mare de Euro, creștere care pune presiune pe aprecierea euro în raport de leu, ori oinfuzie de Euro pe piața românească, infuzie care pune presiune pentru scăderea valorii euro înraport de leu.

Astfel că nu se poate imputa Băncii - furnizori de servicii financiare - că a cunoscut evoluțiaascendentă a CHF față de L__ și într-o asemenea măsură am ascuns această informație deconsumatori, Banca nu avea și nu are interesul să vândă un produs riscant pentru consumatori, săfinanțeze cu sume importante operațiuni contractuale, dacă există riscul (de orice natură) cabeneficiarul finanțării să fie incapabil în a mai restitui suma împrumutată și costul acestuiserviciu.

Susține că o astfel de abordare ar fi produs în primul rând un prejudiciu Băncii deoareceimposibilitatea de rambursare a creditului pe care ar fi întâmpinat-o debitorii afectează în primulrând Banca - fapt care s-a și întâmplat - aceasta fiind cea al cărui patrimoniu s-a diminuat înfavoarea patrimoniului reclamanților/împrumutaților.

Apreciază că riscul valutar - parte a prețului contractului, consecința este imposibilitateaanalizării Clauzelor contestate din perspectiva caracterului lor pretins abuziv,

în cauze ulterioare, precum Marleasing SA c La Comercial Internacionale de Alimentacion SAC-106/89, CJUE a stabilit că efectul indirect sau interpretarea armonioasă impune în sarcinainstanței naționale să interpreteze dreptul național în lumina unei directive neimplementate sauimplementate necorespunzător, chiar și într-o cauză împotriva unei persoane private.

Că, actul normativ care transpune dispozițiile directivei Directiva 93/13/CEE este Legea193/2000, nici obiectul contractului si nici prețul unui serviciu nu pot face obiectul analizei dinperspectiva caracterului abuziv,art. 4 al Directivei 1993/13 CEE a fost detaliat în Considerentul

11

19, astfel: "[...] în sensul prezentei directive, aprecierea caracterului abuziv nu se efectueazăasupra clauzelor care descriu obiectul principal al contractului, nici asupra raportului calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate; [...] acestea pot fi însă luate în calcul la apreciereacaracterului abuziv al altor clauze ", clauzele referitoare la restituirea creditului în aceeașimonedă în care a fost acordat reglementează obligația esențială a împrumutatului, ținând deobiectul principal al contractului (acordarea capitalului).

Apreciază că rambursarea în CHF a sumei împrumutate în aceeași monedă (implicând inerentriscul valutar) corespunde obiectului principal al contractelor de credit, solicită instanței să ia inconsiderare prevederile art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE, ale art. 4 alin. (6) din Legeanr. 193/2000 și să elimine din cadrul controlului cu privire la un pretins caracter abuziv, aceleclauze care se referă la restituirea creditului în aceeași monedă în care a fost acordat, risculvalutar face parte din prețul contractului, fiind parte a obiectului principal al contractului

Consideră că riscul valutar este un element inerent prețului contractului de credit acordat înmonedă I străină, atât timp cât împrumutatul trebuie să restituie împrumutul în aceeași monedă,diferențele între valorile ratelor lunare generate de aplicarea ratelor de schimb valutar întremoneda creditului și moneda în care împrumutatul își realizează veniturile sunt o partecomponentă a prețului contractului, acest risc valutar este automat inclus în obiectul contractului.

Susține că clauzele contestate au fost redactate în mod clar și inteligibil, potrivit jurisprudențeiconstante a CJUE, pentru ca o clauză contractuală să fie exclusă de la controlul de legalitate dinperspectiva caracterului său abuziv, aceasta trebuie să fie redactată in mod clar și inteligibil,lipsit de echivoc, clauzele contestate îndeplinesc această cerință deoarece sunt formulate clar șiinteligibil din punct de vedere gramatical; pentru înțelegerea acestora un consumator mediu,normal informat și suficient de atent și de avizat, nu are nevoie de cunoștințe juridice saueconomice de specialitate pentru a putea înțelege consecințele economice ale acestei clauzeasupra obligațiilor sale de plată în cadrul contractului de împrumut,în esență, această clauzătranspune în contractele de credit regulile de drept comun în materia împrumutului de bani,stipulate în Codul civil 1865, și a căror necunoaștere și neînțelegere reclamantul nu o poateinvoca;

Arată că Banca a respectat obligația de transparență, vizând reglementarea de clauze contractualeclare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, a fostîndeplinită, obligația de a folosi un limbaj clar și inteligibil nu trebuie absolutizată, întrucâtBanca nu are o obligație de educare sau consiliere comercială a consumatorilor cu privire lacontractele ce urmează a fi încheiate, ci aceea de a pune la dispoziție informațiile specifice debază și de a furniza informații suplimentare, când acest lucru este solicitat.

Învederează că clauzele contestate de reclamant au fost negociate, în speță, pe de o parte, anteriorîncheierii contractelor de credit, împrumutații au avut posibilitatea reală de a influența naturaClauzelor contestate, iar pe de altă parte, clauzele contestate reflectă regula generală aplicabilă înmateria împrumutului de consumație (art. 1584 C.civ. 1864) potrivit căreia principala obligație aîmprumutatului este de a restitui lucrurile împrumutate în aceeași calitate și cantitate.

Că, simplul fapt că Banca a propus o clauză care reflectă regula general aplicabilă în dreptulromân în materia împrumutului, nu poate fi reținut drept lipsa a negocierii, cu atât mai mult cucât moneda creditului a fost impusă de către reclamant, utilizarea unui contract preformulat nu esuficientă pentru a considera că natura clauzelor contestate nu putea fi influențată de împrumutat,

12

Legea nr. 193/2000 instituie o prezumție relativă, în sensul că o clauză va fi considerată a nu fifost negociată în mod individual dacă a fost pre-redactată, consumatorul neputând să influențezeconținutul acesteia.

Faptul că în general contractele de credit conțin și clauze standard, preformulate, nu poateconduce în mod automat la concluzia că indiferent de situație, consumatorul nu a cunoscutcondițiile de creditare, cât timp acestea au fost clar prevăzute în contract. La fel de eronată este șiipoteza că în astfel de situații consumatorul nu poate influența clauzele respective, reclamantul aoptat pentru semnarea convenției de creditare cu Banca, el având posibilitatea ca, in acord cuprevederilor Legii nr. 193/2000, în măsura în care ar fi considerat că sunt abuzive clauzele carereglementează restituirea creditului în CHF, să solicite Băncii modificarea acestor clauze sau săopteze pentru un alt produs din oferta noastră sau să refuze încheierea contractelor de credit.

Mai arată intimata că, în aprecierea caracterului abuziv al clauzei trebuie determinată atitudineasubiectivă a comerciantului, respectiv dacă inserarea clauzei are la bază intenția acestuia de a-șicrea un avantaj ca urmare a unei poziții speciale în care s-ar fi aflat la momentul încheieriicontractului, atitudinea subiectivă a bunei/relei-credințe a băncii trebuie evaluată în strânsălegătură cu crearea unui dezechilibru contractual semnificativ.

Că, nu orice dezechilibru relevă o clauză abuzivă, caracterul semnificativ care ar justificareținerea naturii abuzive a clauzei s-ar putea aprecia în funcție de natura prestației, reciprocitateasau nereciprocitatea unor drepturi și obligații, în contextul interpretării sistematice a contractului,noțiunea de „dezechilibru semnificativ" depinde de aprecierea comportamentului abuziv al celuicare deține poziția de superioritate la încheierea contractului.

Că, potrivit legii, clauzele care prevăd modificarea prețului ca urmare a unor fluctuații care nusunt determinate de intervenția furnizorului nu pot fi abuzive, suntem în prezența unor clauzecare prevăd obligația de restituire a sumei împrumutate, obligație care, susține reclamantul, adevenit împovărătoare datorită fluctuațiilor cursului de schimb, Banca nu influențează cursul deschimb CHF/RON, CHF/Euro, CHF/USD (pentru situațiile în care reclamanții au venituri înEuro/USD), astfel că este exclusă orice intervenție a Băncii atât la data încheierii contractului,cât și pe parcursul executării acestuia care să fi determinat o creștere a sumei pe care trebuie să oangajeze reclamanții pentru a-și respecta obligația de restituire.

Că, potrivit Codului civil, buna-credință se prezumă, astfel că reclamanților le revine sarcinaprobării unui comportament de rea credință concretizat într-o eventuală încercare a Băncii de a-iinduce în eroare cu privire la produsele de creditare comercializate. Buna-credință presupunefaptul că niciuna dintre părți nu urmărește să obțină, ca urmare a încheierii contractului, mai multdecât valoarea contraprestației la care s-a obligat cealaltă parte.

Susține intimata că clauzele contestate nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile șlobligațiile părților, pentru a putea fi reclamat un dezechilibru între drepturile și obligațiilepărților ar trebui să fie incidență lipsa unei contraprestații pentru dreptul corelativ al unei părțicontractante,dezechilibrul trebuie sa fie în rem.

Că, legiuitorul a prevăzut sancționarea unei clauze doar în cazul unui dezechilibru semnificativ,și nu în cazul oricărui dezechilibru între drepturile și obligațiile părților (de exemplu: profitulobținut de un comerciant/profesionist este un lucru firesc, dat fiind ca scopul și trăsăturaprincipală a oricărui comerciant/profesionist este profitul.

13

Susține că în prezenta cauză nu poate fi vorba de existența unui dezechilibru semnificativ întredrepturile și obligațiile părților și cu atât mai mult nu poate fi vorba de lipsa unei contraprestațiipentru dreptul corelativ al băncii de a percepe capitalul împrumutat și dobânda bancară înmoneda în care au fost acordate creditele, Banca și-a asumat, si ulterior și-a îndeplinit obligațiade acordare a împrumuturilor în moneda și în cuantumul solicitat de împrumutați, în ceea ceprivește riscul contractului decurgând din variația cursului valutar CHF/RON, acesta priveșteambele părți contractante.

Că, legislația privind protecția consumatorului nu are ca scop să-i permită acestuia să obținămodificarea unui contract numai pentru că acesta a devenit mai oneros ci numai să îl protejeze peacesta de aplicarea unor clauze care variază pe baza unor criterii insuficient sau deloc descrise încontract, care depind de voința Băncii și care au creat un dezechilibru semnificativ încă de lamomentul semnării contractului.

Apreciază că in litigiul dedus judecății, o astfel de situație nu este incidență, deoarece lamomentul semnării contractelor de credit, reclamantul a considerat creditele în CHF maiavantajoase decât alte credite prin prisma unor considerente de oportunitate proprii, alegereaacestor credite nu a fost rodul unei pretinse influențe a Băncii, Banca a oferit toate informațiileprevăzute de dispozițiile legale privind caracteristicile creditelor propuse, inclusiv informațiileprivind nivelul și modalitatea de variație a dobânzii, categorii de venituri eligibile și grad maximde îndatorare, de asemenea, pentru accesarea creditelor în monedă străină, indiferent de monedă,gradul de îndatorare maxim permis și veniturile luate în calcul erau aceleași, variațiileschimbului valutar nu se află sub controlul Băncii și nici nu pot fi previzionate de Bancă.

Susține că, clauza care permite Băncii să procedeze în caz de neplată a ratei la debitarea altuicont al împrumutatului sau a garantului cu suma necesară acoperirii ratei poate fi interpretată fieca o garanție acordată Băncii de a realiza ea în locul împrumutatului dar cu fondurile acestuiaplata ratei, fie ca un serviciu conex pentru care este îndreptățită să facă conversia disponibilitățiibănești a împrumutatului în CHF la cursul său de cumpărare a CHF.

Că, se recurge la aplicarea propriului curs de schimb numai atunci când împrumutatul își încalcăobligația esențială de plată a ratei, căci altfel acesta are posibilitatea de a achiziționa sumanecesară de CHF de unde dorește și când dorește, important fiind ca această sumă să seregăsească în contul de credit la scadență.

Susține că, clauzele contestate, potrivit cărora creditul va fi rambursat în moneda în care a fostacordat, constituie condiții contractuale despre care reclamantul a luat cunoștință anteriorsemnării contractului, când s-a adresat băncii spre a-i fi emisă o ofertă și la data semnăriicontractelor, în consecință, nu pot fi incidente nici prevederile alin. (1) lit. b) din Anexa la Legea193/2000, nu există nimic dezechilibrat între dreptul de a trage un credit - drept de care abeneficiat consumatorul și obligația de a-l rambursa ulterior, dezechilibru există în situațiainversă pe care o pretinde reclamantul prin acțiune - să fie exonerați de obligația de rambursare acreditului.

Că, reclamantul invocă dispozițiile Legii nr. 193/2000 nu ca urmare a unui prezumtivdezechilibru contractual (care ar fi putut fi foarte simplu remediat, spre exemplu, prinrefinanțarea creditului în condiții mai avantajoase la o altă bancă), ci profită de prevederileacestei legi în vederea obținerii în mod nejustificat a transformării unui credit acordat în CHF

14

într-un credit acordat în RON, raportarea sumei de restituit la moneda CHF nu atrage în moddirect constatarea existenței unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Că, nu poate fi imputată Băncii lipsa de diligentă a acestuia în alegerea produsului bancar carecorespunde cel mai bine nevoilor lor. Astfel, creditul în CHF nu era unica opțiune la îndemânaReclamantului întrucât acesta avea posibilitatea de a solicita un credit într-o sumă mai mică saude a accepta oferta unei alte bănci;

Arată că, contractele de credit au fost semnate în perioada 2007 - 2008, astfel că legea aplicabilăacestora este C.Civ. 1864, potrivit art. 969 C.civ. 1864, „(1) Convențiile legal făcute au putere delege între părțile contractante. (2) Ele se pot revoca numai prin consimțământul mutual sau dincauze autorizate de lege", aceste prevederi legale transpun la nivel normativ principiulfundamental pacta sunt servanda, aplicat cu rigoare în dreptul român, ca urmare, odată convențiaîncheiată, aceasta trebuie respectată întru totul de partea contractantă.

Că, Noul Cod Civil, intrat în vigoare în 2011, a adus pe de o parte consolidarea unor prevederilegale și interpretări jurisprudențiale anterioare, și pe de altă parte dispoziții inovatoare, dinaceastă ultimă categorie face parte art. 1271 C.Civ. 2011, care reglementează situațiamodificărilor substanțiale ale circumstanțelor executării unui contract (impreviziunea) și acordăjudecătorului dreptul de imixtiune în convenția părților. Acest drept este limitat însă la situații încare obligația uneia dintre părți a devenit excesiv de oneroasă „datorită unei schimbăriexcepționale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executareaobligației".

Susține că, în cazul contractelor de credit, instanța nu poate interveni în convenția părților pentrua dispune modificarea contractelor prin convertirea contractelor de credit în altă monedă și prinefectuarea acestei conversii la cursul de schimb de la data semnării acestora. Instanța nu areaceastă prerogativă nici atunci când analiza obligațiilor părților se face pe tărâmul dreptuluiconsumației. în acest sens este și jurisprudența instanțelor naționale.

Că, CJUE reține că dacă dreptul național permite instanței investită cu analizarea caracteruluiabuziv al unor clauze să înlocuiască acea clauză cu o alta pentru a permite executarea încontinuare a contractului, în formă modificată, atunci legislația comunitară permite la rândul săuo astfel de măsură.

Arată că, condiția esențială pentru aplicarea acestei ipoteze este însă ca dreptul național să acordeo asemenea prerogativă instanței, în speța de față această condiție nu este îndeplinită. Judecătorulnațional nu poate dispune modificarea, ajustarea unui contract căruia îi sunt aplicabiledispozițiile C.civ. 1864, căci ar fi încălcat art. 969 din acest act normativ.

Având în vedere cele mai sus învederate, solicită să se constate că în speță nu sunt îndeplinitecondițiile art. 4 din Legea 193/2000 pentru a pronunța caracterul abuziv al prevederiicontractuale contestate, motiv pentru care, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiata. În drepta invocat art. 205, 471 și urm. C.pr.civ.

Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de apel invocate,reține apelul ca fiind fondat și în temeiul art. 480 alin. 2 C.pr.civilă, îl va admite și vaschimba sentința în sensul admiterii acțiunii, cu următoarea motivare:

Motivul de apel formulat de reclamanți se referă la faptul că instanța de fond a respinsîn mod greșit cererea privind înghețarea cursului de schimb valutar CHF-L__, la data

15

încheierii contractului, calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea înlei a francului elvețian de la data încheierii contractului, până la achitarea creditului șiîncetarea contractului precum și restituirea sumelor încasate peste acest curs, actualizată cuindicele de inflație.

Tribunalul apreciază ca fondat acest motiv de apel, reținând că reclamanții au contractatcreditul în franci elvețieni în anul 2008, atrași de condițiile pe care le oferea BANCA, respectivde dobânda relativ mică față de cea a creditelor în moneda națională și, în primul rând, pentrucă li se oferea posibilitatea să achiziționeze o sumă suficient de mare pentru a cumpăra unimobil, respectiv xxxxx CHF.

Reclamanții nu au negociat cu banca nicio clauză, în afară de suma împrumutată, dexxxxx CHF și durata creditului, de 360 de luni, deci nici clauzele contestate ca fiind abuzive,pârâtele nu au făcut dovada negocierii acestor clauze contestate, negocierea nu este un actformal, ea trebuie să fie efectivă și concretizată într-un înscris care să fie un mijloc de probăeficient .

Clauzele de efectuare a plăților în moneda creditului, cu suportarea exclusivă a risculuivalutar de către împrumutați nu au fost negociate direct cu reclamanții, având în vederecaracterul prestabilit și impus consumatorilor, al contractelor de credit, consumatoriiexprimându-și adeziunea la aceste contracte tipizate, fără a avea posibilitatea de a influențanatura lor. Singura posibilitate a consumatorilor era aceea de a alege între creditele existente pepiață, însă în toate cazurile contractele erau tipizate, singura opțiune fiind aceea de a semna saunu contractul pentru tragerea creditului.

Banca nu a acționat cu bună credință, aceasta având obligația de a explica riscurile clienților,de a le pune la dispoziție informațiile necesare, astfel încât aceștia să aibă posibilitatea de aevalua consecințele economice ale contractării creditelor.

În aprecierea echilibrului/dezechilibrului contractual trebuie să se aibă în vedere criteriulechivalenței prestațiilor, fapt ce presupune existența unei proporționalități între drepturile șiobligațiile asumate de către părți, ori clauza de risc valutar, care incumbă în mod exclusivconsumatorilor, denaturează raportul juridic obligațional prin îngreunarea excesivă a situațieiconsumatorului și conferirea băncii unui avantaj economic vădit disproporționat.

De asemenea, în considerarea unei clauze ca fiind abuzive, trebuie să se ia în calcul șiaptitudinea de a îndrepta conținutul contractului în favoarea părții care a impus clauza, risculvalutar materializându-se în obținerea de către bancă a unui câștig injust în detrimentulconsumatorului, contrar principiului echității și bunei-credințe, principii ce trebuie să guvernezerelațiile contractuale.

Atât suma împrumutată (capitalul), precum și dobânda și comisioanele percepute pentrucredit sunt plătite de asemenea, în franci elvețieni la cursul de schimb din momentul plății,determinând astfel, pe fondul dublării valorii de schimb a francului elvețian, un dezechilibrumajor între drepturile și obligațiile asumate de către părți, respectiv creșterea nejustificată abeneficiilor băncii, în dauna consumatorilor, cu toate consecințele negative asupra posibilității derespectare a obligațiile contractuale.

Se arată la pct. 6.1 din contract că rambursarea ratelor lunare se va face în valuta în care afost acordat creditul.

16

La pct.6.1.3 se menționează că împrumutatul autorizează banca să debiteze automatconturile sale în lei sau în valută, deschise la bancă, cu sumele datorate conform contractului,autorizează banca să facă orice operațiune de schimb valutar necesară pentru conversia sumelordeținute de împrumutat în conturile sale curente în moneda prezentului contract, ordinea deîndestulare a băncii este mai întâi din contul în lei sau valută alocat contractului, se arată căeventualele diferențe de schimb valutar vor fi suportate de împrumutat.

Aceste clauze nu au fost negociate cu reclamanții, ele provoacă un dezechilibru substanțialîn ce privește obligațiile contractuale, pentru reclamanți, aceștia nu au fost informați de bancăasupra consecințelor pe care un astfel de contract le poate avea , pe o perioadă atât d e mare,având în vedere obligațiile ce-i reveneau în acest sens, banca este un profesionist și nu poate săinvoce necunoașterea unor probleme elementare în domeniul evoluției unei monede pe care ofolosește în interes propriu, respectiv CHF.

Banca nu a acționat cu bună credință, ea avea obligația de a explica riscurile reclamanților,de a le pune la dispoziție informațiile necesare, astfel încât aceștia să aibă posibilitatea de aevalua consecințele economice ale pe termen lung ale unui astfel de credit.

La nivelul anului 2008, Banca a considerat că acordarea de împrumuturi în această monedăeste un factor care îi asigură obținerea unui profit substanțial, dobânda pa care o folosea înRomânia era oricum la nivel dublu față de aceleași împrumuturi în alte țări europene și astfel aatras clienți pentru că dobânzile relativ mari, păreau totuși clienților obișnuiți cu dobânzi duble lacreditele în lei, avantajoase, aceștia erau atrași și cu sumele mari pe care le puteau împrumuta, decare aveau nevoie și pe care nu le puteau obține apelând la credite în lei.

După o scurtă perioadă de timp, cursul CHF –L__, a început să crească, ajungându-se ladata introducerii acțiunii, august 2015, față de martie 2008, data contractului, la un curs aproapedublu, astfel că nu se mai regăseau condițiile asumate prin contract de reclamați, la data când eiși-au dat consimțământul pentru încheierea lui, dar în acele condiții și nu altele.

Din această perspectivă, apare ca abuzivă clauza care transferă întreg riscul contractual,asupra reclamanților, în contract nu se prevăd clauze care să reglementeze o astfel de situație,deși banca cunoștea faptul că acest curs inițial nu se va păstra și că el va evolua, bineînțeles, înfolosul băncii, prin creșterea lui.

Nu faptul că s-a prevăzut acordarea unui credit în CHF este abuziv ci faptul că s-a urmăritca întreg riscul valutar să fie preluat de împrumutați, pentru că nu se face vorbire în contractde fluctuația cursului valutar, cum ar fi fost corect și legal, și de suportarea acestor fluctuații deambele părți contractante, ba, din contră se precizează explicit că diferențele de curs valutarsunt suportate doar de împrumutat.

Nu se poate apăra banca de maniera că nici ea nu putea să știe ce se va întâmpla peste câțivaani cu acest curs valutar, deoarece ea este obligată prin lege să informeze corect clienții, să-iavertizeze că pot apare și modificări ale cursului, pe care nu le vor mai putea susține cuposibilitățile lor financiare, obținute în lei.

S-a ajuns astfel la situația în care reclamanții să suporte obligații pe care nu le-au asumat laîncheierea contractului, respectiv să achite rate aproape cu 100% mai mari, nu este culpa lor căau semnat acest contract, ci a băncii care este un profesionist și nu a informat pe reclamanți cuprivire la riscurile contractului.

17

Este de remarcat că banca folosea și propriul ei curs de schimb valutar astfel că, reclamanțiifie aduceau franci elvețieni cash, la bancă, fie de cele mai multe ori, aduceau lei pe care bancaîi transforma la cursul ei, în CHF.

Esențial de subliniat este faptul că s-a produs o schimbare majoră a condițiilor de contractareși banca este culpabilă pentru că nu a menționat în contractul ce nu a fost negociat, clauzeprin care să se stabilească corect, legal și moral, împărțirea riscului valutar.

Astfel, în art.18 din OG 21/1992, privind protecția consumatorilor, în vigoare la dataîncheierii contractului, se arată că, Consumatorii au dreptul de a fi informați, în mod complet,corect și precis, asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor oferite de cătreoperatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere rațională, înconformitate cu interesele lor, între produsele și serviciile oferite și să fie în măsură să leutilizeze, potrivit destinației acestora, în deplină securitate iar în art.21 se prevedecă Informațiile referitoare la serviciile prestate trebuie să cuprindă categoria calitativă aserviciului, timpul de realizare, termenul de garanție, tariful, riscurile previzibile și, după caz,declarația de conformitate.

Tribunalul constată că reclamanții nu au beneficiat de aceste drepturi ce erau prevăzute înfavoarea lor prin acest act normativ, ei nu au fost deci informați complet, corect și precis, nu auavut posibilitatea d e a face o alegere rațională și, foarte important de subliniat, în deplinăsecuritate, cu prezentarea tuturor riscurilor previzibile.

În art. 49 din acest act normativ se arată că, Încălcarea prevederilor prezentei ordonanțeatrage răspunderea materială, civilă, contravențională sau penală, după caz iar în art.50 suntmenționate ce fapte constituie contravenții, printre care se numără și nerespectarea disp. art.17-25, deci și nerespectarea disp. art.18, art.21, prezentate mai sus.

Se precizează în Contractul încheiat între părți că a fost semnat și guvernat de Legea190/1999, de Normele Metodologice nr.3/2000 de aplicare a acestei legi emise de BNR și deComisia Națională a Valorilor Mobiliare, la art.9 din această lege se arată că, Contractul decredit ipotecar pentru investiții imobiliare nu va putea fi modificat decât în scris de către părți,cu respectarea prevederilor prezentei legi.

Odată cu _____________________ OUG 50/2010, aceasta s-a aplicat și contractului dintrereclamanți și pârâte, conform art.2 alin.1, Prezenta ordonanță de urgență se aplică contractelorde credit, inclusiv contractelor de credit garantate cu ipotecă sau cu un drept asupra unui bunimobil, precum și contractelor de credit al căror scop îl constituie dobândirea ori păstrareadrepturilor de proprietate asupra unui bun imobil existent sau proiectat ori renovarea,amenajarea, consolidarea, reabilitarea, extinderea sau creșterea valorii unui bun imobil,indiferent de valoarea totală a creditului.

În art.11 din OUG 50/2010, se arată că, Creditorul și, după caz, intermediarul decredit furnizează consumatorului, pe baza clauzelor și a condițiilor de creditare oferite decătre creditor, precum și, după caz, a preferințelor exprimate și a informațiilor furnizate decătre consumator, informațiile necesare care să îi permită consumatorului să compare maimulte oferte pentru a putea lua o decizie informată cu privire la eventuala încheiere a unuicontract de credit.

(2) Informațiile sunt furnizate:

18

a) cu suficient timp înainte, dar nu cu mai puțin de 15 zile înainte ca un consumator să încheieun contract de credit sau să accepte o ofertă;

b) pe hârtie sau pe alt suport durabil;

c) prin intermediul formularului "Informații standard la nivel european privind creditulpentru consumatori", prevăzut în anexa nr. 2.

(3) Perioada de 15 zile prevăzută la alin. (2) lit. a) se poate reduce cu acordul scris alconsumatorului.

(4) În cazul în care creditorul a furnizat formularul "Informații standard la nivel europeanprivind creditul pentru consumatori", prevăzut în anexa nr. 2, se consideră că acesta a respectatcerințele de informare prevăzute de prezentul articol și la art. 4 din Ordonanța Guvernului nr.85/2004 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanțăprivind serviciile financiare, republicată, cu modificările ulterioare.

Analizând conținutul acestui articol, Tribunalul apreciază, în baza probelor de la dosar, căbanca nu a respectat obligațiile care-i reveneau, nu a procedat conform acestor reglementărilegale, nu a prezentat în acest sens actele încheiate cu împrumutații, care să respecte șimențiunile prevăzute de art.11, în speța de față, astfel că nu și-a îndeplinit obligația legală de afurniza toate informațiile clienților pentru ca aceștia să poată lua o decizie de încheiere a unuicontract de credit, în deplină securitate.

De asemenea, faptul că reclamantul s-a adresat pârâtei, exprimându-și intenția de a încheiaun anumit contract de credit care să răspundă nevoilor sale, nu are semnificația acceptării libereși necondiționate a ofertei propuse de bancă, cu privire la fiecare clauză în parte, atâta timp câtpârâta nu a dovedit faptul că a negociat cu consumatorul reclamant clauzele contractuale pretinsabuzive, faptul că reclamanții au avut inițiativa încheierii contractului de credit și că ar fi pututrenunța la încheierea contractului, refuzând oferta băncii, nu are relevanță, raportat laconsiderentele expuse.

În speță, Tribunalul reține că își găsește aplicare Decizia CJUE, pronunțată în Cauza-C26,Kasler și Kaslerne Rabai, în care se arată în primul rând, domeniul pe care îl are în vedereaceastă decizie, și anume,

„Directiva 93/13/CEE – Clauze abuzive în contractele încheiate între un vânzător sau unfurnizor și un consumator – Articolul 4 alineatul (2) și articolul 6 alineatul (1) – Apreciereacaracterului abuziv al clauzelor contractuale – Excludere a clauzelor referitoare la obiectulprincipal al contractului sau la caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, cu condiția caacestea să fie redactate în mod clar și inteligibil – Contracte de credit de consum încheiate înmonedă străină – Clauze referitoare la cursurile de schimb – Diferență între cursul de schimbla cumpărare, aplicabil deblocării împrumutului, și cursul de schimb la vânzare, aplicabilrambursării acestuia – Competențele instanței naționale în cazul unei clauze calificate drept«abuzivă» – Înlocuirea clauzei abuzive cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv –Admisibilitate”.

Acestea sunt problemele pe care le ridică cauza dedusă judecății și pe care CJUE le are învedere, pentru a decide, Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 4alineatul (2) și a articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

19

Ca și în speța de față, reclamanții au încheiat cu o bancă maghiară un contract de împrumutipotecar, la 29 mai 2008, împrumutații au încheiat cu Jelzálogbank un contract denumit„împrumut ipotecar încheiat în valută garantat printr-o ipotecă” (denumit în continuare„contractul de împrumut”), banca a acordat împrumutaților un împrumut în sumă de 14 400 000de forinți maghiari (HUF), precizându-se că „determinarea valorii în valută a împrumutului serealizează la cursul de schimb la cumpărarea valutei aplicat de bancă, în vigoare la datadeblocării fondurilor”. Conform contractului, „ulterior deblocării fondurilor, cuantumulîmprumutului, dobânzile aferente și cheltuielile de administrare, precum și dobânzile deîntârziere și celelalte cheltuieli se stabilesc în valută”.

Pe baza cursului de schimb la cumpărarea francilor elvețieni (CHF), aplicat de bancă ladeblocarea fondurilor, suma împrumutului a fost stabilită la 94 240,84 CHF, împrumutații aveauobligația să ramburseze această sumă într-o perioadă de 25 de ani, acest împrumut a fostacordat la o rată a dobânzii nominale de 5,2 % la care se adaugă cheltuieli de administrare deordinul a 2,04 %, corespunzător unei dobânzi anuale efective (D__) de 7,43 % la data încheieriicontractului de împrumut.

Reclamanții împrumutați au introdus o acțiune la instanța națională, invocând caracterulabuziv al clauzei III/2 din contract, potrivit căreia, „împrumutătorul stabilește valoarea înforinți maghiari a fiecăreia dintre ratele lunare datorate pe baza cursului de schimb la vânzareal monedei [străine] aplicat de bancă în ziua anterioară scadenței”.

Instanța de apel a considerat că, în speța dedusă judecății, în litigiul cu care a fost sesizată,banca nu pune la dispoziția clienților săi monedă străină, dar stabilește valoarea ratei, exprimatăîn forinți maghiari, în funcție de cursul actual al francului elvețian, în vederea indexării valoriiratelor împrumutului deblocat în forinți maghiari.

Că, banca Jelzálogbank nu furnizează împrumutaților niciun serviciu financiar referitor lacumpărarea sau la vânzarea de monedă străină, astfel încât banca nu poate aplica la rambursareaîmprumutului un curs de schimb care este diferit de cel utilizat la deblocarea împrumutuluirespectiv, cu titlu de contraprestație pentru o prestație de servicii virtuală. Această instanță aapreciat de asemenea că clauza III/2 nu este nici clară, nici inteligibilă întrucât nu permite să seînțeleagă justificarea pentru diferența de mod de calcul al împrumutului, după cum este vorbadespre deblocarea sau despre rambursarea sa.

Reclamanții au avut câștig de cauză în primă instanță și în apel dar banca a declarat recurs lainstanța de trimitere împotriva hotărârii pronunțate în apel, susținând că această clauză esteexclusă de la o analiză a caracterului abuziv prin prisma dreptului comunitar, îi permite săperceapă un venit reprezentând contrapartida care trebuie plătită pentru împrumutul în monedăstrăină de care beneficiază împrumutații și servește la acoperirea cheltuielilor legate deoperațiunile instituției de credit pe piață în vederea cumpărării de valută.

Împrumutații au susținut că o astfel de examinare se impune, au arătat, în această privință, căbanca nu poate invoca împotriva lor particularitățile funcționării ei și nu le poate imputacheltuielile care rezultă din acestea, ceea ce ar conduce la confundarea veniturilor băncii și aîmprumutului acordat, și, pe deasupra, clauza nici nu este clară și concisă.

Instanța de trimitere a considerat că se pune mai întâi problema dacă noțiunea de clauzăcare definește „obiectul principal al contractului”, în sensul articolului 4 alineatul (2) dinDirectiva 93/13, înglobează fiecare element din contraprestație care trebuie plătit în numerar

20

de împrumutat, inclusiv sumele care rezultă din diferența dintre cursurile de schimb aplicabilela deblocarea și la rambursarea împrumutului, sau dacă numai plata dobânzii nominale, pelângă acordarea creditului, intră în conținutul acestei noțiuni.

Instanța de trimitere a considerat că se pune și problema dacă, în ipoteza în careremunerația constituie contraprestația unui serviciu compus din mai multe prestații, este necesarca, pentru a se aplica această a doua excepție, să se verifice dacă remunerația în cauză, șianume plata datorată ca urmare a diferenței dintre cursurile de schimb, corespunde uneiprestații efective care este furnizată de bancă direct consumatorului.

A pus de asemenea și problema dacă, în ipoteza în care remunerația constituiecontraprestația unui serviciu compus din mai multe prestații, este necesar ca, pentru a se aplicaaceastă a doua excepție, să se verifice dacă remunerația în cauză, și anume plata datorată caurmare a diferenței dintre cursurile de schimb, corespunde unei prestații efective care estefurnizată de bancă direct consumatorului.

În esență, KURIA, a pus următoarele întrebări preliminare:

„1) Articolul 4 alineatul (2) din Directiva [93/13] trebuie interpretat în sensul că, încazul unui împrumut exprimat într-o monedă străină, dar deblocat în realitate în monedanațională și care trebuie rambursat de consumator exclusiv în moneda națională, clauzacontractuală privind cursul de schimb al monedei, care nu a făcut obiectul unei negocieriindividuale, poate fi inclusă în noțiunea «definirea obiectului [principal al] contractului»?

În caz contrar, în temeiul celei de a doua expresii cuprinse la articolul 4 alineatul (2) dinDirectiva [93/13], trebuie să se înțeleagă că diferența dintre cursul de schimb la vânzare șicursul de schimb la cumpărare [al valutei] constituie o remunerație al cărei caracter adecvatîn raport cu serviciul prestat nu poate fi analizat în vederea aprecierii caracterului săuabuziv? Este sau nu este determinant în această privință aspectul dacă s-a realizat efectiv ooperațiune de schimb valutar între instituția financiară și consumator?

2) În cazul în care articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul căinstanța națională, independent de prevederile din dreptul național, poate să examineze deasemenea caracterul abuziv al unor astfel de clauze contractuale, atunci când acestea nu suntclare și inteligibile, trebuie să se înțeleagă prin această ultimă condiție că respectiva clauzăcontractuală trebuie să fie prin ea însăși clară și inteligibilă din punct de vedere gramaticalpentru consumator sau, în plus, motivele economice care stau la baza aplicării clauzeicontractuale, precum și relația dintre aceasta și alte clauze ale contractului trebuie să fie clareși inteligibile pentru respectivul consumator?

3) Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 și punctul 73 din Hotărârea [Banco Españolde Crédito, EU:C:2012:349] trebuie interpretate în sensul că instanța națională nu poateremedia, în beneficiul consumatorului, nevaliditatea unei dispoziții abuzive a unei clauzecontractuale generale a unui contract de împrumut încheiat cu un consumator, modificând saucompletând clauza contractuală respectivă, dacă contractul nu poate exista în continuare întemeiul altor clauze contractuale după eliminarea clauzei abuzive? În acest sens, este relevantcă dreptul național cuprinde o dispoziție cu caracter supletiv care reglementează problemajuridică respectivă în lipsa prevederii nevalide?”

21

Modul în care a răspuns la aceste întrebări preliminare CJUE, este esențial de reținut și înspeța de față, judecătorul național are obligația să aplice direct dreptul comunitar, în astfel desituații.

Astfel, CJUE a statuat deja că articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 vizează numaistabilirea modalităților și a sferei controlului de fond al clauzelor contractuale ce nu au făcutobiectul unei negocieri individuale, care descriu prestațiile esențiale ale contractelor încheiateîntre vânzător sau furnizor și un consumator (Hotărârea Caja de Ahorros y Monte de Piedad deMadrid, EU:C:2010:309, punctul 34).

De asemenea, Curtea reține că, ținând seama și de caracterul derogatoriu al articolului 4alineatul (2) din Directiva 93/13 și de cerința unei interpretări stricte a dispoziției respectivecare rezultă din acesta, clauzele contractuale care se circumscriu noțiunii „obiectul principalal contractului”, în sensul acestei dispoziții, trebuie înțelese ca fiind cele care stabilescprestațiile esențiale ale acestui contract și care, ca atare, îl caracterizează.

Că, revine instanței de trimitere sarcina de a aprecia având în vedere natura, economiagenerală și prevederile contractului de împrumut, contextul său juridic și factual, dacă respectivaclauză care stabilește rata de schimb privind ratele lunare constituie un element esențial alprestației debitorului care constă în rambursarea sumei puse la dispoziție de împrumutător.

Cu privire la cele 3 întrebări preliminare, Curtea (Camera a patra) declară:

1) Articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensulcă:

– termenii „obiectul principal al contractului” nu acoperă o clauză, cuprinsă într-uncontract de împrumut încheiat în monedă străină între un vânzător sau un furnizor și unconsumator și care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, precum cea în discuție înlitigiul principal, în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul deschimb la vânzare al acestei valute, decât în cazul în care se constată – ceea ce revine însarcina instanței de trimitere să verifice având în vedere natura, economia generală șiprevederile contractului, precum și contextul său juridic și factual – că respectiva clauzăstabilește o prestație esențială a acestui contract care, ca atare, îl caracterizează;

– o astfel de clauză, în măsura în care cuprinde o obligație pecuniară a consumatoruluide a plăti, în cadrul ratelor împrumutului, sumele care rezultă din diferența dintre cursul deschimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare ale monedei străine, nu poate fi consideratăca cuprinzând o „remunerație” al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a uneiprestații efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabilidacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.

2) Articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, în ceea ceprivește o clauză contractuală precum cea în discuție în litigiul principal, cerința potrivit căreiao clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunândnu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vederegramatical, ci și ca contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă amecanismului de schimb al monedei străine la care se referă clauza respectivă, precum șirelația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea

22

împrumutului, astfel încât acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare șiinteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește.

3) Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, într-osituație precum cea în discuție în litigiul principal, în care un contract încheiat între un vânzătorsau un furnizor și un consumator nu poate continua să existe după eliminarea unei clauzeabuzive, această dispoziție nu se opune unei norme de drept național care permite instanțeinaționale să remedieze nulitatea clauzei respective prin înlocuirea acesteia cu o dispoziție dedrept național cu caracter supletiv.

Astfel, în ce privește prima întrebare, Curtea a stabilit că nu face parte din obiectulcontractului acea clauză cuprinsă într-un contract de împrumut în monedă străină, care nu afăcut obiectul unei negocieri individuale, în baza căreia, pentru calcularea ratelor împrumutuluise aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute, situația de excepție este atunci când seconstată că respectiva clauză stabilește o prestație esențială a acestui contract care, ca atare, îlcaracterizează, situație pe care numai judecătorul național o poate reține .

Important de reținut că, în continuarea raționamentului ei juridic, Curtea a stabilit că, o astfelde clauză ce vizează obligația împrumutatului de a plăti sumele ce rezultă din diferențadintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare, ale monedei străinerespective, ea nu poate fi considerată că cuprinde o remunerație care, fiind contrapartidă aunei prestații efectuate de împrumutător, să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a sestabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.

Curtea stabilește deci că plata, în cadrul ratelor împrumutului, a sumelor care rezultădin diferența dintre cursul de schimb la vânzare (utilizat pentru calcularea ratelor) șicursul de schimb la cumpărare al monedei străine (utilizat pentru deblocareaîmprumutului), nu poate fi considerată ca fiind o „remunerație” pentru serviciile bănciiîmprumutătoare.

Deci, clauzele care au un caracter accesoriu (cum ar fi moneda și modalitatea de plată)în raport cu cele care definesc esența însăși a raportului contractual nu pot fi circumscrisenoțiunii „obiect principal al contractului” în sensul articolului 4 aliniatul 2 din directivă.

În răspunsul la a doua întrebare preliminară, CURTEA a decis că trebuie să se înțeleagăprintr-o clauză redactată în mod clar și inteligibil, nu numai faptul că aceasta să fieinteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și cerința ca, contractul săprezinte în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb al monedeistrăine pe care o prevede clauza respectivă și care este relația dintre acest mecanism și celprevăzut prin alte clauze ce privesc deblocarea împrumutului, așa încât împrumutatul săpoată face o evaluare pe baza unor criterii clare și inteligibile,a consecințelor economice carerezultă din aceasta în ceea ce îl privește.

Și, în sfârșit, cel de al treilea răspuns menționează clar faptul că, în situația în care uncontract nu poate exista după eliminarea unei clauze abuzive, Articolul 6 alineatul (1) dinDirectiva 93/13, nu se opune existenței unei norme de drept național care să permită instanțeinaționale să remedieze nulitatea clauzei respective prin înlocuirea acesteia cu o dispoziție dedrept național cu caracter supletiv.

23

Din considerentele acestei decizii și din soluția dată la problemele deduse judecății,Tribunalul reține că , în speță, nu a existat o negociere a clauzei de risc valutar, contractul nuprevede nimic în legătură cu evoluția acestui fenomen, deși era obligația băncii să vină cupropuneri în acest sens, care să fie discutate cu împrumutații, pentru a se realiza o împărțire ariscului valutar.

De asemenea, nu există nicio clauză care să facă o legătură între mecanismul valutar șiclauzele de deblocare a împrumutului în această monedă, se prevede acordarea unui creditipotecar în CHF, durata creditului, contul prin care se acordă, la art.5.1 menționându-se căîmprumutații sunt obligați să ramburseze ratele lunare în valuta în care s-a acordat creditul, fără ase face mențiune dacă tragerea se face în valută sau în lei, se menționează ce condiții trebuieîndeplinite pentru tragerea creditului, ce documente sunt necesare dar nu se prevede clar încontract dacă se trag sumele în valută sau în lei, singura obligația împrumutaților apare ca fiindaceea d ea achita ratele în valută.

Se reține că aceste sume ce au fost achitate peste cursul de schimb valutar stabilit inițial, nufac parte din obiectul contractului, ele reprezintă sarcini suplimentare pentru împrumutați ceconferă un dezechilibru major contractului, instanța națională fiind cea care este îndreptățită săconstate aceste aspect, potrivit deciziei Kasler.

Contractul nu prezintă transparent cum funcționează mecanismul de schimb al monedeistrăine, împrumutații pot veni cu moneda cash dar pot veni cu lei și banca să facă acesteoperațiuni de schimb valutar la cursul pe care chiar ea îl stabilește dar, ceea ce este cel maiimportant de subliniat, clauza de risc valutar profită în întregime băncii, aceasta nu a menționatîn contract o modalitate de a se împărți eventualul risc valutar, de care era pe deplin conștientă.

Înlăturarea acestei clauze din contract nu duce la imposibilitatea derulării în continuare aacestuia, contractul va continua dar în condițiile care au fost acceptate inițial d e împrumutați,pentru că acelea au reprezentat acordul lor de voință la încheierea contractului.

Având în vedere dezechilibrul contractual produs ca urmare a clauzei de risc valutar, îndetrimentul consumatorului, se impune restabilirea prestațiilor inerente contractului asumatprin înghețarea cursului de schimb CHF - leu la valoarea de la momentul semnăriicontractului, astfel încât să se asigure o proporționalitate a prestațiilor asumate de părțicare să corespundă manifestării de voință în sensul angajării în acest raport juridic.

Având în vedere disp. art. 966-970 din vechiul Cod civil, în vigoare la momentul încheieriicontractului dintre părți, din interpretarea cărora rezultă că părțile trebuie să acționeze cu bunăcredință atât la negocierea și încheierea contractului, cât și pe tot timpul executării sale, neputândînlătura sau limita această obligație, distribuția între părți a pierderilor și beneficiilor rezultate caurmare a creșterii valorii CHF față de moneda națională, apare ca o soluție justă și echitabilăpentru că obligațiile părților trebuie să se întemeieze pe o cauză licită și morală, conformdispozițiilor art. 968 din Codul Civil.

Mai mult decât atât, părțile și-au manifestat voința de a contracta acceptând condițiileexistente la data încheierii contractului iar banca, ca un profesionist ce era, avea obligația de aprevedea în contract clauze speciale care să se aplice în situația în care cursul de schimb valutarse va schimba, astfel încât să se mențină echilibrul contractual pe tot parcursul contractului.

24

Apelanta pârâtă invocă faptul că, prin Hotărârea CEJ din 30 aprilie 2014, pronunțată înprocedura C- 280/1, Barclays B___ contra S___ Sannchez Garcia, Alejandro ChaconBarrera, Curtea a reținut că: “Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privindclauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și principiile dreptului Uniuniireferitoare la protecția consumatorilor și la echilibrul contractual, trebuie interpretate în sensulcă sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege și norme administrative aleunui stat membru, precum cele în discuție în litigiul principal, în lipsa unei clauze contractualede modificare a conținutului sau a domeniului de aplicare al acestora.”

Că, de fapt, reclamanții urmăresc aplicarea Legii 193/2000 la dispoziții legale din Codulcivil, ceea ce este interzis. Tribunalul nu reține această susținere a apelantei pârâte, nu au solicitatreclamanții să se constate caracterul abuziv al unor dispoziții legale ci al unor clauze dintr-uncontract de credit care este supus unei reglementări speciale, pentru protecția consumatorului,reglementări atât în cadrul dreptului comunitar cât și în cel intern.

În art. 13 din Directiva 2014/17/UE a Parlamentului european și a Consiliului din 4februarie 2014, privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobilerezidențiale și de modificarea Directivelor 2008/48/CE și 2013/36/UE și a Regulamentului(UE) nr. 1093/2010, care nu a fost implementată în dreptul intern, se prevede că Statele membrese asigură că creditorii sau, dacă este cazul, intermediarii de credite legați sau reprezentanțiidesemnați ai acestora, pun în permanență la dispoziție informații generale clare și ușor deînțeles legate de contractele de credit, pe hârtie ori pe un alt suport durabil sau în formăelectronică. În plus, statele membre pot dispune ca informațiile generale să fie puse ladispoziție de către intermediarii de credite.

Aceste informații privesc și tipurile de rată a dobânzii disponibile, indicând dacă este fixăși/sau variabilă, împreună cu o scurtă descriere a caracteristicilor unei rate fixe și ale unei ratevariabile, inclusiv a implicațiilor pentru consumator,iar în cazul în care creditele într-o monedăstrăină sunt disponibile, indicarea monedei (monedelor) străine, inclusiv o explicație aimplicațiilor pentru consumator atunci când creditul este în valută;

Statele membre trebuie să se asigure dacă creditorii oferă consumatorului informațiile decare acesta are nevoie pentru a compara produsele de credit disponibile pe piață și a decide încunoștință de cauză dacă să încheie sau nu contractul.

Pe lângă obligația de informare mult mai bine reglementată, directiva vine cu obligațiade consiliere din partea creditorilor, pentru consumatori.

La art. 23, intitulat Împrumuturile în monedă străină, se prevede că Statele membre seasigură că, în cazul în care un contract de credit se referă la un împrumut în monedă străină, uncadru de reglementare corespunzător este instituit la momentul în care contractul de credit esteîncheiat, pentru a asigura cel puțin că:(a) consumatorul are dreptul de a converti contractul decredit într-o monedă alternativă, în condiții specificate; sau (b) sunt în vigoare altearanjamente pentru a limita riscul ratei de schimb valutar căruia i se expune consumatorul întemeiul contractului de credit. Moneda alternativă menționată la alineatul (1) litera (a) estefie:(a) moneda în care, în principal, consumatorul își primește venitul sau deține activele carefinanțează plata creditului, astfel cum este indicat la momentul în care a fost realizată cea mairecentă evaluare a bonității în raport cu contractul de credit; sau (b) moneda în care statul

25

membru în care consumatorul fie a avut reședința la momentul la care a fost încheia contractulde credit, fie își are reședința în prezent.

Se menționează că, Obiectivul prezentei directive este de a asigura un nivel ridicat deprotecție pentru consumatorii care încheie contracte de credit pentru bunuri imobile. P___urmare, directiva ar trebui se aplice creditelor garantate cu un bun imobil, indiferent de scopulcreditului, contractelor de refinanțare sau altor contracte de credit care ar ajuta un proprietarsau un proprietar parțial să își păstreze dreptul de proprietate asupra unui bun imobil sau teren,precum și creditelor al căror scop este achiziționarea unui bun imobil în unele state membre,inclusiv creditelor care nu presupun rambursarea capitalului sau, cu excepția cazului în carestatele membre au în vigoare un cadru legislativ alternativ adecvat, celor al căror scop estefurnizarea unei finanțări temporare între vânzarea unui bun imobil și achiziționarea altuia,precum și creditelor garantate pentru renovarea bunurilor imobile rezidențiale.

Luând în considerare faptul că schimbarea condițiilor economice a fost imprevizibilă, iarreclamanții nu au avut cunoștințe de specialitate în domeniul financiar-bancar care să le permităanticiparea unei devalorizări vădite a leului față de francul elvețian, se consideră că revizuireaefectelor contractelor corespunde acordului de voință al părților întrucât valorizarea CHF-ului dincolo de anumite limite, deturnează contractele de la scopul în vederea cărora aufost încheiate, schimbând natura acestora, astfel că executarea lor în contextul actual numai corespunde voinței concordante a părților.

Efectuarea plăților în valută presupune suportarea unor costuri suplimentare pentruîmprumutați, prilejuite de schimbul valutar din leu în euro și din euro în CHF, cu consecințaîmpovărării consumatorilor, determinând o creștere a caracterului oneros al obligațiilor asumatede către aceștia, fapt contrar principiului echității și bunei credințe, care trebuie să guvernezeexecutarea contractelor.

În considerentele Deciziei nr. nr. 3864 din 4 decembrie 2014, pronunțată de ÎCCJ searată că, a) Instanța de apel a tratat, cu precădere, problema dedusă judecății, din perspectivaprevederilor de drept comun, or, în cauza de față avem de a face cu o cerere de constatare acaracterului abuziv al unor clauze dintr-un contract de credit, contract care, deși trebuie sărespecte condițiile de validitate ale oricărui contract, din punct de vedere al caracterului abuzival unor clauze cuprinse în el, trebuie analizat, cu precădere din perspectiva Legii nr. 193/2000,a Directivei nr. 93/13/CEE, a jurisprudenței CJUE și a jurisprudenței Înaltei Curți de Casație șiJustiție în această materie.

b) Din această perspectivă, caracterul negociat al contractelor nu poate fi apreciat doar prinsimpla semnare a contractului, deoarece părțile nu se află pe poziții de egalitate, nici în ceprivește cunoștințele de specialitate, nici în ce privește puterea de negociere, pârâta fiind unprofesionist care se ocupă cu acordarea de credite, iar reclamanții fiind simple persoane fizicecare nu au avut posibilitatea să negocieze, în cunoștință de cauză, contractul, ci doar să-lsemneze sau nu.

Simpla informare a reclamanților în legătură cu prevederile contractului nu echivalează,în nici un fel, cu negocierea contractului, în cazul contractelor de acest tip, jurisprudența CJUEși a Instanței Supreme, fiind în concordanță cu ideea că acest tip de contracte, de adeziune, suntprezumate a fi nenegociate, cât timp, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, clauza afost prestabilită unilateral de comercianți, fiind de datoria comerciantului (în prezent

26

profesionistului) de a prezenta probe în sensul negocierii clauzei, ceea ce în speța de față nu s-apetrecut.

Instanța de apel a reținut, în mod greșit, jurisprudența CJUE privind limitele obligației deinformare, aceasta făcând referire la o clauză ce privea un litigiu între doi comercianți, or, înspeța de față este aplicabilă legislația și jurisprudența privind protecția consumatorilor.

c) În ce privește posibilitatea ca instanțele să analizeze caracterul abuziv al clauzelor ce ținde caracterul adecvat al prețului.

Există o practică constantă, atât a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și a CJUE, cuprivire la faptul că o instanță poate analiza o clauză ce se referă la obiectul principal alcontractului sau la caracterul adecvat al prețului sau al renumerației, cât timp acestea nu aufost redactate în mod clar și inteligibil. Această problemă a fost tranșată în jurisprudențaCJUE, jurisprudență ce este obligatorie pentru instanțele din România.

ÎCCJ reține în cuprinsul acestei decizii, în continuare, că, Ca atare, instanțele au dreptul săexamineze caracterul abuziv al clauzelor privind prețul chiar dacă acestea sunt redactate în modclar și inteligibil, cu atât mai mult având acest drept atunci când aceste clauze nu sunt redactateîntr-un limbaj clar și inteligibil, astfel încât se poate afirma că instanțele nu au doar dreptul, ciau, chiar, această obligație.

d) Instanța de apel a concluzionat, în mod greșit, că este clară și inteligibilă acea clauzăcontractuală pentru a cărei înțelegere nu sunt necesare cunoștințe de specialitate, îndomeniul protecției consumatorilor lucrurile stând altfel.

În acest context, trebuie analizat ce înseamnă sintagma „redactarea clauzelor într-unlimbaj clar și inteligibil”, dar această analiză trebuie făcută nu din perspectiva dreptuluicomun, ci din perspectiva legislației speciale, privind protecția consumatorului. Limbaj clarînseamnă, în primul rând, exprimarea corectă din punct de vedere gramatical, însă, sub acestaspect, chiar dacă respectivele clauze au fost exprimate clar din punct de vedere gramatical,trebuie ținut seama de faptul că ele nu au fost negociate, așa după cum s-a arătat mai sus,contractul fiind unul de adeziune, iar faptul că banca a informat pe reclamanți în legătură cuconținutul contractului și că le-a lăsat timp de analiză și gândire nu înseamnă că a și negociataceste clauze cu reclamanții.

În ce privește limbajul inteligibil, Înalta Curte apreciază că acest caracter înseamnă maimult, respectiv, înseamnă posibilitatea pentru consumatori să prevadă consecințele ce decurgdin cuprinsul clauzelor contractului, mai ales sub aspectul consecințelor economice carerezultă din acesta, în ceea ce-i privește.

În acest sens, sunt relevante concluziile la care a ajuns CJUE în cauza C-26/13 (A____Kasler împotriva OTP Jelzalogbank Zrt), expuse în paragrafele 67, 72, 73, 74 și mai ales 75.

CJUE a arătat următoarele: „Art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, trebuie interpretat însensul că, în ceea ce privește o clauză contractuală…, cerința potrivit căreia o clauzăcontractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând nu numaica respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci șica contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului… la care sereferă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte

27

clauze…., astfel încât consumatorul să poată să evalueze pe baza unor criterii clare și inteligibileconsecințele economice care rezultă în ceea ce-l privește”.

În Decizia nr. 3234 din 23 octombrie 2014, ÎCCJ , reține că, Deși este adevărat că oricecontract bancar, cum este și cel încheiat în cauza de față, trebuie să respecte toate condițiile devaliditate ale unui contract, totuși, recurenta-pârâtă nu a ținut seama de faptul că un contractbancar, pe lângă condițiile de validitate ale oricărui contract, trebuie să fie încheiat curespectarea exigențelor Legii nr. 193/2000, privind clauzele abuzive încheiate între comercianțiși consumatori (astfel cum era denumită această lege la data introducerii acțiunii) și aleDirectivei nr. 93/13/CEE, căci, așa după cum, în mod legal, a reținut și instanța de apel, laîncheierea acestui contract, pârâta a acționat ca un profesionist (comerciant – la data încheieriicontractului), iar reclamanții aveau calitatea de consumatori, astfel încât, pe lângă cerințelerespectării condițiilor de validitate ale oricărui contract (legea generală), contractul de credittrebuia să respecte și cerințele actelor normative arătate mai sus (legea specială), cu referire laprotecția consumatorului, în speța de față reclamanții având această calitate.

ÎCCJ, în continuarea raționamentului său, arată că, Cea de-a doua direcție a motivelor derecurs ale pârâtei vizează greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 4 alin. (6) din Legeanr. 193/2000, dar și ale art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE, susținându-se că prevederileart. 8 lit. c din Convenția de credit nu pot face obiectul analizei din partea instanței sub aspectulcaracterului lor abuziv, deoarece sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil (potrivit legiinaționale), dar și în mod clar și inteligibil (potrivit directivei europene), cât timp reclamanții ausemnat contractul fără obiecțiuni în ce privește această clauză.

Această susținere a recurentei-pârâte nu poate fi reținută. Există o practică constantă,atât a instanței supreme din România, cât și a CJUE, cu privire la faptul că o instanță poateanaliza o clauză ce se referă la obiectul principal al contractului sau la caracterul adecvat alprețului sau al remunerației, cât timp acestea nu au fost redactate în mod clar și inteligibil.

Mai mult, problema a fost tranșată și în jurisprudența CJUE, unde, de exemplu, în cauzaC-484/08 se arată că: „dispozițiile art. 4 alin. (2) și art. 8 din Directiva nr. 93/13/CE trebuieinterpretate în sensul că nu se opun unei reglementări …. care autorizează un controljurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectuluiprincipal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau a remunerație, pe de o parte,față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar, pe de altă parte, chiar dacăaceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil”.

În același sens, în cauza C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat cărecunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unuicontract, arătând, totodată, că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general alprotecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcândparte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cualte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-șiproducă efectele”.

P___ urmare, instanțele au dreptul să examineze caracterul abuziv al clauzelor privindprețul, chiar dacă acestea sunt redactate în mod clar și inteligibil, cu atât mai mult având acestdrept atunci când aceste clauze nu sunt redactate într-un limbaj clar și inteligibil (s-ar puteaafirma că nu au doar dreptul, ci au chiar obligația de a face acest lucru).

28

ÎCCJ, reține că prin limbaj inteligibil, în sensul jurisprudenței CLUE, trebuie săînțelegem posibilitatea pentru consumatori să prevadă consecințele ce decurg din cuprinsulclauzelor contractului, mai ales sub aspectul consecințelor economice care rezultă din acesta, înceea ce-i privește.

În speță, ulterior încheierii contractului, moneda CHF a avut o constantă apreciere față demoneda națională, LEUL, prin mecanismul schimbului valutar necesar plății credituluiîmprumutatul fiind pus în situația de a plăti în prezent o rată lunară într-un cuantum mai multdecât dublu față de data încheierii creditului, o creștere efectivă de peste 100 % a sumelor debani în lei necesare a achita rata stabilită în CHF.

Raportat la această stare de fapt, reclamantul solicită instanței a analiza conformitateacontractului de împrumut în raport cu dispozițiile dreptului consumatorului dar și a dreptuluicivil intern.

Pornind în această analiză, instanța constată că este dincolo de orice îndoială faptul că înraport de dispozițiile art.4 alin.2 din Legea nr.193/2000, dispoziția contractuală ce vizeazămodalitatea de rambursare a împrumutului prevăzută în art.6.1 din contract, reprezintă o clauzăce nu a făcut obiectul unei negocieri individuale deoarece a fost stabilită fără a da posibilitateareclamantului să influențeze natura ei, contractul de credit încheiat de părți fiind unul standard,preformulat iar condițiile generale de acordare a respectivului credit în CHF fiind practicate depârâtă în general pe piață la epoca acordării lui.

Această dispoziție contractuală ce nu au fost negociată direct cu reclamantul, este abuzivăîn raport de dispozițiile art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, prin ea însăși și în lipsa altorprevederi contractuale, creează în detrimentul reclamantului și contrar cerințelor bunei credințeun dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Acest dezechilibru este dat de suportarea în întregime a riscului valutar de către reclamant,risc valutar care nu este reglementat în nici un fel în contract, obligația de a rambursa creditul înmoneda CHF, indiferent de evoluția parității acestei monede străine cu moneda națională, ducândla un efort financiar enorm din partea acestuia, plătind o rată lunară ce reprezintă în lei mai multdecât dublă în prezent, față de data încheierii contractului de credit.

Această interpretare este în acord cu practica Curții Europene de Justiție care în modconstant a apreciat că sistemul de protecție pus în aplicare de Directiva 93/13 se întemeiază peideea că în ceea ce privește puterea de negociere și nivelul de informare al consumatorului,acesta se află într-o situație de inferioritate față de vânzător sau furnizor, situație care îldetermină să adere la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a puteaexercita o influență asupra conținutului acestora (Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid,C-484/08).

Directiva 93/13 obligă statele membre să prevadă un mecanism care să asigure că oriceclauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale să poată fi controlatăpentru aprecierea eventualului său caracter abuziv.

În acest cadru, instanța națională trebuie să stabilească, ținând cont de criteriile prevăzutela articolul 3 aliniatul 1 și articolul 5 din Directiva 93/13 dacă, având în vedere împrejurărileproprii ale speței, o astfel de clauză îndeplinește criteriile bunei-credințe, echilibrului șitransparenței prevăzute de această directivă (Invitel, C-472/10, RWE Vertrieb, C-92/11).

29

În speță, clauza respectivă nu îndeplinește criteriile bunei credințe, echilibrului șitransparenței deși în virtutea necesității existenței unui echilibru contractual și a executăriiconvențiilor cu bună credință, banca avea obligația de a asigura o protecție adecvatăconsumatorului în oferirea acestui tip de contract de credit cu monedă în franc elvețian, subaspectul modului în care este suportat riscul de credit eventual, obligația pe care a ignorat-o cudesăvârșire, instanța constată că se impune a reține și considerațiile Curții Europene de Justiție încauza A____ Kasler împotriva OJZ din 30 aprilie 2014, C-26/13, situație identică cu ceapendinte.

În cauza respectivă, Curtea a răspuns la prima întrebare adresată, că articolul 4 aliniatul 2din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că termenii „obiectul principal al contractului”nu acoperă o clauză, cuprinsă într-un contract de împrumut încheiat în monedă străină între unvânzător sau un furnizor și un consumator și care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale,în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare alacestei valute decât în cazul în care se constată (ceea ce revine în sarcina instanței naționale săverifice având în vedere natura, economia generală și prevederilor contractului, precum șicontextul său juridic și factual) că respectiva clauză stabilește o prestație esențială a acestuicontract care, ca atare, îl caracterizează.

Făcând o analiză necesară în cauză așa cum a stabilit Curtea și dat fiind și apărările pârâteiîn acest sens, instanța constată că riscul valutar nu intră în termenul „obiectul principal alcontractului”.

Astfel, articolul 4 aliniatul 2 din Directiva 93/13 coroborat cu articolul 8 din aceastapermite statelor membre să prevadă, în legislația prin care se transpune această directivă, că„aprecierea caracterului abuziv” nu se referă la clauzele avute în vedere de această dispoziție,respectiv cele care descriu obiectul principal al contractului, nici asupra raportului calitate/preț albunurilor sau serviciilor furnizate, în măsura în care aceste clauze sunt redactate în mod clar șiinteligibil.

Or, obiectul principal al unui contract de împrumut, cel de credit bancar fiind o specie aacestuia, se rezumă la acordarea unei sume de bani pentru care împrumutatul trebuie să plăteascăo dobândă ca preț al împrumutului, celelalte obligații contractuale fiind adiacente, accesorii.

Aceasta mai cu seamă că ținând cont și de caracterul derogatoriu al articolului 4aliniatului 2 din Directiva 93/13 și de cerința unei interpretării stricte a dispoziției respective carerezultă din acesta, clauzele contractuale care se circumscriu noțiunii „obiectul principal alcontractului”, în sensul acestei dispoziții, trebuie înțelese ca fiind cele care stabilesc prestațiileesențiale al acestui contract și care îl caracterizează, în speță suma împrumutată și prețul ei.

P___ urmare, clauzele care au un caracter accesoriu (cum ar fi moneda și modalitatea deplată) în raport cu cele care definesc esența însăși a raportului contractual nu pot fi circumscrisenoțiunii „obiect principal al contractului” în sensul articolului 4 aliniatul 2 din directivă, este deobservat că atât articolului 4 aliniatul 2 din Directiva 93/13 cât și art.4 alin.6 din Legeanr.139/2000 prevăd că excepția se aplică doar în măsura în care aceste clauze sunt exprimateîntr-un limbaj clar și inteligibil, condiție care nu este îndeplinită în cauză pentru considerentelede mai jos, pe care instanța le va expune în analiza răspunsului Curții la a doua întrebare adresatăîn cauza AK împotriva OJZ din 30 aprilie 2014.

30

Așadar, Curtea a răspuns la a doua întrebare adresată că cerința potrivit căreia o clauzăcontractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând nu numai carespectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și ca,contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb almonedei străine la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și celprevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât acest consumator săpoată să evalueze, în baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultădin aceasta în ceea cer îl privește.

Analizând prin prisma acestei dispoziții clauza în discuție și problema riscului valutarinstanța constată că reclamantul nu a fost în nici un fel informat în cadrul negocierilorcontractului că în viitor, costul creditului poate crește foarte mult din cauza evoluției pe piațavalorilor mobiliare a cursului de schimb la vânzare și cursului de schimb valutar la cumpărare alemonedei străine CHF astfel, și să poate evalua consecințele economice, potențial semnificative,pentru el.

Inexistența informării este evidentă prin faptul că banca ca și profesionist nu a adus lacunoștință reclamantului cursului valutar al francului elvețian pe perioadele anterioarecontractării creditului. Se observă că un franc elvețian avea la data de 31.12.2004 o paritate de4,24 lei iar ulterior, această paritate a scăzut, ajungând la data de 28.05.2007 la 1,979 lei. Înacelași timp, o atare evoluție a acestei monede nu i se putea cerere a fi fost cunoscută de cătrereclamant ce era un neprofesionist.

Or, este foarte clar că banca a avut cunoștință despre fluctuația foarte mare a acesteimonede străine în raport cu moneda națională, de caracterul ei valutar instabil dar nu a informatreclamantul de posibilitatea revenirii acesteia la o valoare ca ceea anterioară încheierii credituluicu consecința inevitabilă a creșterii costului creditului, prin faptul că în politica sa bancară,pârâta a hotărât să acorde credite în franci elvețieni, monedă străină ce se afla la o paritatescăzută față de moneda națională la acel moment dat dar care avea antecedente în privințacreșterii acestei parități, a reprezentat un mecanism de captație a consumatorilor atrași decondițiile facile de creditare dar care în mod real nu ar fi contractat un atare credit dacă ar fi fostinformații de instabilitatea valutară a acestei monede străine sau ar fi contractat un atare creditdacă în contract s-ar fi prevăzut că riscul valutar va fi suportat echitabil de ambele părți.

În speță, banca nici nu a informat reclamantul cu privire la instabilitatea valutară afrancului elvețian și nici nu a prevăzut în contract o clauză privind suportarea eventualului riscvalutar de către ambele părți, fiind evident faptul că dacă banca și-a fi îndeplinit aceste obligațiilegale, reclamantul ar fi cunoscut consecințele economice ce le-ar suporta și ar fi putut cântăriioferta în cunoștință de cauză.

Curtea a răspuns la a treia întrebare adresată că articolul 6 aliniatul 1 din Directiva 93/13trebuie interpretat în sensul că într-o situație în care un contract încheiat între un vânzător sau unfurnizor și un consumator nu poate continua să existe după eliminarea unei clauze abuzive,această dispoziție nu se opune unei norme de drept național care permite instanței naționale săremedieze nulitatea clauzei respective prin înlocuirea acesteia cu o dispoziție de drept național cucaracter supletiv.

Curtea a raționat că într-o situație precum cea în litigiu, nu rezultă că articolul 6 aliniatul1 din Directiva 93/13 s-ar opune ca instanța națională, în temeiul principiilor din dreptul

31

contractelor, să elimine clauza abuzivă prin înlocuirea acesteia cu o dispoziție de drept naționalcu caracter supletiv, acest lucru fiind pe deplin justificat în raport cu finalitatea Directivei 93/13.

Instanța consideră că în cazul dat, nimic nu este mai adecvat pentru a substitui echilibrulformal pe care îl instituie contractul între drepturile și obligațiile cocontractanților printr-unechilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre părți, iar nu să anuleze contractul ceconține această clauză abuzivă (în acest sens Hotărârea Perenicova _________________/10,punctul 31 precum și Hotărârea Banca Espanol de Credito, punctul 40), deci nimic nu este maiadecvat decât să convertească în RON contractul de credit pentru nevoi personale garantat cuipotecă nr.CXXXXXXXXXXXXXX acordat reclamantului, la cursul de schimb CHF/RON de ladata acordării creditului, respectiv 13.09.2007, urmând ca plata acestuia să se facă în continuareîn lei, cu dobânda practicată în prezent de bancă la acest tip de credite, cu monedă în leuromânesc.

În speță, se constată că obligația reclamantului a devenit excesiv de oneroasă –cumpărarea monedei CHF cu lei românești la o valoare mai mare de peste 100 % decât la dataîncheierii contractului de credit, datorită unei schimbări excepționale a împrejurărilor – monedaCHF a avut o apreciere radicală față de moneda națională, LEUL, prin mecanismul schimbuluivalutar necesar plății creditului, aspect ce face vădit injustă obligarea reclamantului la executareaobligației în continuare în această modalitate deoarece: această împrejurare a intervenit dupăîncheierea contractului; schimbarea împrejurărilor și întinderea lor nu au putut fi prevăzute înmod rezonabil de reclamant prin prisma noțiunii de consumator mediu și normal informat și înlipsa unei informări obiective din partea băncii; reclamantul nu și-a asumat riscul schimbăriiîmprejurărilor întrucât în contract nu este menționat nimic în privința riscului valutar;reclamantul a încercat negocierea adaptării rezonabile și echitabile a contractului prin mediere șide asemenea prin negociere directă dar așa cum rezultă din actele adiționale depuse la dosar, nu aobținut decât suspendarea pe perioade de câte 6 luni a plății în întregime a ratei lunare, urmândsă plătească o parte din aceasta iar după expirarea perioadei de suspendare, sumele rămaseneachitate să fie cumulate și împărțite în mod egal pe lunile rămase din perioada de creditare.Practic, reclamantul nu a obținut decât o amânare a plății creditului, conținutul acestuia subaspectul întinderii sumei împrumutate și a suportării riscului valutar rămânând neschimbat.

Necesitatea adaptării contractului ca soluție la această impreviziune și ca soluție larestabilire a echilibrului real dat de necesitatea egalității dintre părțile contractante în ipotezaexistenței unei clauze abuzive și înlăturării ei din contract.

Apoi, un alt argument în sprijinul acestei soluții adoptate de instanță, este și cel referitor lafundamentul adoptării de către Parlamentul European și a Consiliului a Directivei 2014/17/UE,acest act normativ are efect viitoare și trebuie implementat de către statele membre până în anul2016, dar ce este important și totodată esențial, este viziunea comunității europene în materiaprotecției dreptului consumatorilor, generată de situația de fapt constatată în anii anteriori îndomeniul creditelor acordate în monedă străină.

Printre obiectivele acestei directive este și acela de a asigura un nivel ridicat de protecțiepentru consumatorii care încheie contracte de credit pentru bunuri imobile, apreciindu-se că artrebui să se aplice printre altele și creditelor garantate cu un bun imobil, indiferent de scopulcreditului .

32

De asemenea, se relevă faptul că urmare a riscurilor semnificative aferenteîmprumuturilor în valută străină, este necesar să se prevadă măsuri pentru a asigura faptul că,consumatorii sunt conștienți de riscul pe care și-l asumă și că, consumatorul are posibilitatea dea-și limita expunerea la riscul ratei de schimb valutar pe durata creditului. Riscul ar putea filimitat fie acordând consumatorului dreptul de a converti moneda creditului, fie prin alte măsuri.

Totodată, statele membre au considerat că soluția de convertire a monedei străine în carea fost acordat creditul într-o monedă alternativă trebuie să fie un drept al consumatorului sau cătrebuie să existe în vigoare garanții pentru a limita riscul ratei de schimb valutar căruia i seexpune consumatorul în temeiul contractului de credit.

În acest context, instanța conchide că nimic nu o împiedică să adopte și în prezentsoluția de convertire a monedei străine în moneda națională pentru considerentele expuse maisus, respectiv pe considerentele de practică a instanței comunitare și pe considerente de legislațieinternă în materia dreptului consumatorului și a dreptului civil, soluție echitabilă, pe deplinjustificată și în concordanță cu finalitatea Directivei 93/13.

Nu se poate reține susținerea intimatei că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de legepentru ca o clauză să aibă caracter abuziv, în speță, ele sunt îndeplinite, clauza de la pct.5.1 nu afost negociată, nu există la dosar o dovadă în acest sens, ea creează un grav dezechilibru întreprestațiile părților dar și între drepturile și obligațiile acestora, lipsa unei clauze care săreglementeze astfel de situații în contract, dovedește reaua credință a băncii și faptul că a urmăritca pe tot parcursul derulării contractului, riscul valutar să fie suportat numai de împrumutat,clauza nu a fost exprimată într-un limbaj inteligibil, în sensul jurisprudenței comunitare șijurisprudenței ÎCCJ.

Clauza în discuție nu oferă posibilitatea consumatorilor să prevadă toate consecințele cedecurg din clauzele contractului, pentru a fi în măsură să ia hotărâri în deplină cunoștință decauză, să aprecieze consecințele contractului pe termen mediu și lung, în ceea ce îi privește.

Nu se poate reține apărarea intimatei în sensul că este firesc ca riscul valutar să fie suportatnumai de împrumutat, nu este firesc, nu este moral și nici legal acest lucru, din perspectivadreptului consumatorului, a dreptului comunitar și intern, în această materie și, mai precis, înmateria clauzelor abuzive, dar și din perspectiva jurisprudenței CJUE și a ÎCCJ.

Pentru a nu fi abuzivă, clauza trebuie să prevadă împărțirea riscului valutar între cele douăpărți, pentru a se menține echilibrul contractual inițial și condițiile inițiale de contractare pe carepărțile le-au agreat.

Banca nu și-a îndeplinit nici obligația de informare, pentru că aceasta, în temeiul dreptuluicomunitar, presupune înseamnă posibilitatea pentru consumatori să prevadă consecințele cedecurg din cuprinsul clauzelor contractului, mai ales sub aspectul consecințelor economice carerezultă din acesta, în ceea ce-i privește.

Din moment ce a prevăzut în contract că riscul valutar va fi suportat doar de împrumutat,este evidentă reaua credință a băncii și dorința acesteia de a-și maximiza profitul pe seamaîmprumutatului, chiar dacă pe parcursul derulării acestuia se schimbă dramatic condițiilecontractuale, bineînțeles, în defavoarea împrumutatului, adâncindu-se dezechilibrul contractual,nu mai există astfel nici un fel de echilibru, oricât de fragil, între drepturile și obligațiile părților.

33

În speță, se aplică reglementările speciale ce privesc clauzele abuzive din contracteleîncheiate de persoane fizice cu furnizorii de servicii, adică dispozițiile comunitare , Directiva93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993, Directiva CE 2008/48, jurisprudența CJUE în acestsens, Legea 193/2000 și, dacă nu conțin dispoziții contrare acestora, se aplică și alte reglementărinaționale, deci, nu se aplică cu prioritate dreptul comun în materia contractelor de împrumut, nuse aplică prioritar Codul civil și reglementările mai sus amintite ce derogă de la dreptul comun.

Instanța, în speță, nu modifică clauzele contractuale ci, constatând caracterul abuziv al uneiclauze din contract, aceasta este exclusă din contract și nu mai produce efecte juridice. Deasemenea, nu poate reține Tribunalul că riscul valutar este împărțit, în speță, dimpotrivă, el estesuportat numai de împrumutat, de aceea clauza de la pct. 5.1 are un caracter abuziv.

În ce privește principiul nominalismului, invocat de intimata pârâtă, acest nu are prioritateîn analiza pe care instanța o face clauzei în litigiu din perspectiva reglementărilor comunitare șinaționale privind clauzele abuzive, nu ne aflăm pe tărâmul dreptului comun ci în domeniulspecial al protecției consumatorului și mai precis, în domeniul clauzelor abuzive din contracteleîncheiate de consumatori persoane fizice cu furnizorii de servicii, cu profesioniștii.

În consecință, cu privire la acest aspect se va admite apelul reclamanților, se va constatacaracterul abuziv al clauzei de risc valutar, se va dispune înghețarea cursului de schimb valutarCHF-L__, de la momentul încheierii contractului, 19.10.2007.

De asemenea, se va dispune calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului lavaloarea în lei a CHF de la momentul încheierii contractului, până la achitarea creditului șifinalizarea contractului, vor fi obligate pârâtele să restituie reclamanților sumele achitate deaceștia, peste acest curs, tot ce s-a plătit în temeiul unei clauze abuzive, lovită de nulitateabsolută, trebuie să se restituie.

Văzând și disp. art.480 C__,

PENTRU ACESTE MOTIVE,ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul civil declarat de apelanții-reclamanți P___ A________ C_________ și P___V_______ ambii domiciliați în Tg.-J__, __________________________. 7D, ____________,________________, împotriva sentinței civile nr. 8623 din 24.11.2015 pronunțată de JudecătoriaTg-J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX și în contradictoriu cu intimatele-pârâte C_____E_____ B___ NV, prin mandatar C_____ E_____ I_______ I__ SA , C_____ E_____ I_______I__ S.A , ambele reprezentate convențional de Societatea Civilă de Avocați Țuca Z______ șiAsociații, cu sediul ales în București, șoseaua N______ T________, numărul 4-8, AmericaHouse, Aripa de Vest, etaj 8, sector 1, având ca obiect constatare nulitate act pretenții.

Schimbă sentința în sensul că :

34

Admite acțiunea reclamanților P___ A________ C_________ și P___ V_______ încontradictoriu cu pârâtele C_____ E_____ B___ NV, prin mandatar C_____ E_____ I_______I__ SA , C_____ E_____ I_______ I__ S.A.

Constată caracterul abuziv al clauzei de la pct. 6.1 din contract, referitoare la rambursarea ratelorlunare în valuta creditului.

Dispune înghețarea cursului de schimb valutar CHF-L__, la data încheierii contractului,19/03.2008, calcularea și plata ratelor în moneda națională, până la finalizarea acestuia.

Obligă pârâta să achite reclamantului diferența dintre valoarea ratelor achitate până în prezent șivaloarea ratei de la momentul încheierii contractului, sumă ce se va actualiza cu indicele deinflație de la momentul plății efective.

Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în sumă de 1000 lei, onorariu deavocat.

Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată în apel, către apelantul reclamant, în sumă de1000 lei, reprezentând onorariu de avocat.

Definitivă .

Pronunțată în ședința publică de la 05 Octombrie 2016, la Tribunalul Gorj.