Introducere În cadrul societăţii contemporane, alegerile populare reprezintă forma cea mai puternică de legitemare a elitelor politice în cadrul unui regim democratic. Totodată, o democraţie nu poate fi construită dacă nu are la bază alegeri libere care la rîndul lor sînt o condiţie sine qua non a guvernării democratice. Prin urmare, alegerile sunt o componentă principală a sistemelor politice liberal-democratice, în baza căreia se realizează principiul transmiterii de către cetăţeni a funcţiilor de conducere cu statul persoanelor care sunt în stare să le apere drepturile şi libertăţile lor legitime. În această ordine de idei se evidenţiază actualitatea temei investigate care în primul rînd vine să ne descifreze conceptul sistemului electoral în cadrul teoriei politice contemporane, prin prisma evidenţierii esenţei, structurii, tipologiei sistemului electoral. Actualitatea temei cercetate derivă din importanţa analizei contextului preelectoral al Republicii Moldova în faţa alegerilor parlamentare din 2009. Deci, scopul investigaţiei a fost de a evidenţia spaţiul electoral moldovenesc în contextul fazei incipiente şi de dezvoltare a sa. Obiectivele de referinţă au fost de a sesiza caracterul paradigmatic al mecanismului electoral din Republica Moldova, de a releva 3
Transcript
Introducere
În cadrul societăţii contemporane, alegerile populare reprezintă forma cea mai
puternică de legitemare a elitelor politice în cadrul unui regim democratic. Totodată, o
democrație nu poate fi construită dacă nu are la bază alegeri libere care la rîndul lor
sînt o condiție sine qua non a guvernării democratice. Prin urmare, alegerile sunt o
componentă principală a sistemelor politice liberal-democratice, în baza căreia se
realizează principiul transmiterii de către cetăţeni a funcţiilor de conducere cu statul
persoanelor care sunt în stare să le apere drepturile şi libertăţile lor legitime.
În această ordine de idei se evidențiază actualitatea temei investigate care în
primul rînd vine să ne descifreze conceptul sistemului electoral în cadrul teoriei
politice contemporane, prin prisma evidențierii esenței, structurii, tipologiei sistemului
electoral. Actualitatea temei cercetate derivă din importanța analizei contextului
preelectoral al Republicii Moldova în fața alegerilor parlamentare din 2009.
Deci, scopul investigaţiei a fost de a evidenţia spaţiul electoral moldovenesc în
contextul fazei incipiente şi de dezvoltare a sa. Obiectivele de referinţă au fost de a
sesiza caracterul paradigmatic al mecanismului electoral din Republica Moldova, de a
releva esenţa sistemului electoral proporţional şi specificitatea sa în Republica
Moldova, de a recomanda soluţii de înlăturare a impedimentelor electorale.
În procesul de investigaţie s-au utilizat materiale evidente cu referinţă la mediul
electoral din Republica Moldova: rapoarte (Raport privind monotorizarea procesului
preelectoral. Alegeri Parlamentare 2009. – Coaliția civică pentru alegeri libere și
corecte, LADOM, Chișinău 2008), comentarii(comentariile şi recomandările
politologilor: Igor Boţan, Iulian Postică, Ion Marandici), resurse electronice
(www.adept.md –site-ul oficial al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă „Adept”;
www.cec.md - site-ul oficial al Comisiei Electorale Centrale).
Lucrearea vine deci să ne elucideze sistemul electoral al Republicii Moldova
drept o verigă inportantă în cadrul unei democrații întrucît în dependență de tipul
sistemului parcticat se poate proeicta voința reală a poporului.
Capitolul I: Conceptul sistemului electoral în teoria politică contemporană
1.1. Esența, structura și funcțiile sistemului electoral al Republicii Moldova
Noţiunea de sistem electoral presupune procedurile utilizate pentru desemnarea
de reprezentanţi ai poporului în organismele puterii centrale şi locale. Sistemul
electoral mai poate fi interpretat şi ca modalitate de repartizare a mandatelor disputate
în alegeri în funcţie de rezultatele alegerilor. Unii autori sunt de părerea că sistemul
electoral determină, „pe de o parte, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească
indivizii pentru a fi alegători şi, pe de altă parte, condiţiile în care indivizii şi/sau
partidele pot participa la competiţia electorală”. 1
Unii cercetători înţeleg prin sistem electoral totalitatea de relaţii sociale reale, care
apar în procesul organizării şi efectuării alegerilor, precum şi relaţiile reciproce ce se
stabilesc între alegători şi deputaţi.2 Alţi savanţi, la definirea sistemului electoral, pun
accentul pe normele de drept, care, după părerea lor, sunt un garant şi un factor
determinant în alegerea persoanelor cu funcţie de răspundere în conformitate cu
principiile democratice.
Sistemul electoral constituie un mecanism pentru transformarea voturilor în
mandate, este un ansamblu de norme, reguli şi procedee care determină calea, forma şi
metodele de activitate a organelor reprezentative ale conducerii de stat. Cu toate
acestea, nu trebuie să confundăm noţiunile de drept electoral şi sistem electoral.
Noţiunea de drept electoral semnifică totalitatea normelor juridice ce reglementează
participarea cetăţenilor la procesul de formare a organelor de stat centrale şi locale
elective şi la alegerea funcţionarilor lor prin intermediul drepturilor şi libertăţilor
electorale garantate de Constituţia Republicii Moldova, iar noţiunea de sistem electoral
presupune variabilele-cheie ale procesului politic democratic.3
D. Rae a fost primul care a deosebit trei componente principale ale sistemului
electoral: magnitudinea circumscripţiei, formula electorală, structura listei de votare.
1 Guceac I., Drept electoral, Chișinău, USM, Academia de Drept din Moldova, 2005, p. 482 Fruntasu P., Sistemele politice contemporane, vol. I, Chișinău, CE USM, 2001, p. 133 Perciun Victoria, Influențele sistemului electoral asupra formării pluripartidismului în Republica Moldova și Israel: studiu comparat (aspectul istorico-politologic), teză de doctor în științe politice, Chișinău 2006
măsurată în termenii numărului de mandate repartizat fiecărui district, adică numărul
de reprezentanţi prevăzut pentru a fi aleşi în fiecare circumscripţie sau colegiu, sau
district (cele trei cuvinte exprimă tradiţiile lingvistice ale diferitor sisteme politice). De
exemplu, SUA şi Marea Britanie folosesc sistemul majoritar de un singur membru sau
sistemul uninominal cu un tur şi fiecare circumscripţie electorală alege doar un
legislator (este una dintre cele mai vechi metode, de a alege un singur reprezentant
pentru fiecare circumscriptie), un model contrar este Spania, unde se aplică lista
sistemului reprezentării proporţionale şi fiecare circumscripţie alege şapte legislatori.4
Structura listei de votare determină cum alegătorii distribuie voturile lor. O
deosebire mare există între listele categorice cum ar fi cele aplicate în SUA şi Marea
Britanie, unde alegătorii sunt puşi în situaţia de a alege un singur candidat dintre mai
mulţi, ale căror nume sunt afişate pe lista de votare, şi tipul de liste preferenţiale aplicat
în Irlanda sau Malta, unde alegătorii pot să voteze pentru toţi candidaţii, îndicând
ordinea preferinţelor.
Formula electorală prevede transformarea voturilor în mandate.
Funcţionalitatea unei democraţii se apreciază nu numai după felul cum este
„repartizată diviziunea muncii” (crearea unui mecanism de check and balance între
puteri) între instituţiile statului sau după calitatea legislaţiei care este adoptată, ci şi
după felul în care se desfăşoară alegerile într-un stat.
Sistemul electoral implementat este de o importanţă majoră într-o democraţie
întrucât în dependenţă de tipul sistemului practicat se poate proiecta voinţa (puterea)
reală a poporului.
În privinţa alegerilor parlamentare, în prezent, sunt practicate 3 mari tipuri de
sisteme electorale: majoritar, proporţional şi mixt. Această clasificare vine după
modul în care sunt câştigate (repartizate) mandatele de deputat.
Astfel, majoritare sunt acele sisteme în care cel care obţine majoritatea este
declarat învingător, se aplică principiul „câştigătorul ia tot”. Majoritatea poate fi
relativă, în acest caz scrutinul este cu un singur tur, iar cel care obţine cele mai multe
4 Lijphart A. Modele de democrație.Forme de guvernămînt în 36 de țări. – Iași, Polirom, 20005
voturi se consideră învingător, fie majoritatea poate fi absolută, caz în care scrutinele
sunt organizate în două tururi, iar câştigător este acela care obţine 50 plus unul din
voturile valabil exprimate. Sistemele majoritare sunt în principal uninominale, ceea ce
înseamnă că fiecărei circumscripţii îi corespunde un singur loc disputat, alegătorul
alege între candidaţi individuali şi are un singur vot. 5
Sistemele majoritare uninominale de regulă permit formarea unor majorităţi
stabile şi a unor guverne puternice.
Sistemul proporţional se focusează în principal asupra problemei
reprezentativităţii, aici fiind asigurată reprezentarea nu doar a majorităţii, ci şi a
minorităţii. Reprezentarea proporţională, cel mai des, înseamnă votarea listelor de
candidaţi, iar repartizarea mandatelor se face proporţional cu numărul de voturi
obţinute de partide. Dar, odată cu reprezentarea tuturor categoriilor de voturi,
reprezentarea proporţională duce şi la dispersarea voturilor prin accederea în Parlament
a mai multor partide. Astfel, realizarea unor majorităţi stabile şi puternice în astfel de
sisteme este mai dificilă, prin urmare este afectată stabilitatea politică.
Este important de menţionat că sistemele proporţionale – prin votarea listelor de
partid - oferă un mai mare avantaj partidelor politice, care pot include după bunul plac
fără a ţine cont opinia electoratului diverse persoane pe listă, şi respectiv
dezavantajează alegătorii care votează o listă şi nu candidat concret.
Sistemul mixt combină în forme diferite atât votul majoritar cât şi reprezentarea
proporţională. În principiu, acest sistem presupune alegerea unei parţi a deputaţilor
prin vot uninominal majoritar, iar a celeilalte părţi pe listă de partid, fiecare alegător
având la dispoziţie 2 voturi – unul pentru un candidat individual din circumscripţia
uninominală, iar celălalt pentru lista de partid.
În mod firesc, toate sistemele au avantaje, dar şi dezavantaje. Prin urmare, s-a
purces la identificarea unor mecanisme pentru a echilibra dezavantajele. Astfel, s-au
pus în aplicare următoarele mecanisme6:
Aplicarea principiul compensării. În cazul scrutinului majoritar uninominal
aceasta înseamnă că mandatele care nu se adjudecă din primul tur cu o majoritate 5 Postica I., Alegerile: Sisteme electorale și Republica Molova, www.ipostica.worldpress.com6 Fruntașu P. Sisteme politice contemporane, vol. I, Chișinua. 2001
6
absolută, sunt repartizate ulterior proporţional în baza scorurilor generale (suma tuturor
voturilor obţinute de candidaţii uninominali ai partidului) pe care le obţin partidele la
nivel naţional.
În cazul sistemelor proporţionale, pentru a minimiza efectul dispersării voturilor,
se aplică pragul electoral şi prima electorală. Cu toate acestea pragul electoral
afectează însăşi principiul reprezentării proporţionale, astfel se pot crea situaţii când
până la 28% (exemplul Moldovei în 2001 ) din voturile valabil exprimate nu sunt
reprezentate (cei care nu trec pragul electoral).
De asemenea, în cazul sistemelor proporţionale, pentru a mări gradul de
implicare a alegătorului şi respectiv pentru a reprezenta mai exact voinţa lui, se
practică votul preferenţial opţional sau obligatoriu. Astfel, alegătorul poate opera
schimbări în ordinea candidaţilor prezentaţi de partid pe liste. Votând partidul
alegătorul are şi opţiunea de a nominaliza un anumit candidat din listă, iar mandatele
de pe listă se atribuie în dependenţă de câte nominalizări au candidaţii. Prin urmare se
aplică ordinea dorită de alegător şi nu ordinea pe care o doreşte partidul. Acest
mecanism este practicat în mod covârşitor în ţările UE (Ex.: Austria, Belgia, Cehia,
În aceeaşi logică de implicare mai activă a alegătorului vine şi votul unic
transferabil. Aceasta înseamnă că alegătorul are un vot pe care îl poate transfera de la
un candidat la altul, alegătorul marchează prima opţiune, a doua opţiune ş.a.m.d.
Astfel, dacă prima opţiune primeşte fie prea multe voturi şi nu are nevoie de votul dat,
fie prea puţine şi este exclus din cursă, atunci votul trece la cea de-a doua opţiune
ş.a.m.d.
În Republica Moldova, în prezent, avem un sistem electoral proporţional care se
organizează pe bază de listă de partid la nivelul unei singure circumscripţii electorale
care reprezintă 101 de mandate.
Din păcate acest sistem nu este unul făcut să avantajele alegătorii, ci unul menit
să reprezinte cât mai substanţial voinţa partidelor politice. Astfel, sistemul electoral
moldovenesc:
7
- nu reprezintă o legătură personalizată directă între alegător-ales, legătură care
poate fi creată prin fie vot uninominal sau mixt, fie, în cazul scrutinelor pe bază de
listă, prin aplicarea votului preferenţial.
- alegerea candidaţilor este îndepărtată şi mai mult de alegători prin faptul că
alegerea listei se face la nivel naţional, ci nu la nivel regional.
- creează disproporţii de reprezentare (pragul electoral destul de ridicat duce la
nereprezentarea unui număr mare de voturi ale partidelor care nu trec pragul).
- nu oferă alegătorului posibilitatea de a juca un rol activ şi de a interveni în
selecţia candidaţilor. Listele prezentate de partide sunt „liste blocate”, în aşa mod
alegătorul nu poate schimba ordinea candidaţilor şi este pus în faţa faptului împlinit.7
Sugestii pentru sistemul electoral moldovenesc
În mod evident este necesară căutarea unui echilibru între necesitatea de a acorda
alegătorului posibilitatea de a alege direct persoana dorită şi necesitatea unei
reprezentări proporţionale echitabile a voinţei poporului.
Pe de o parte, partidele politice reprezintă un instrument extrem de important în
gestionarea puterii în stat, pe de altă parte voinţa alegătorului este expresia acestei
puteri.
Astfel, combinarea avantajelor sistemelor electorale existente cu aplicarea
mecanismelor de echilibrare a dezavantajelor trebuie privită ca o soluţie de reînnoire a
actualului sistem electoral depăşit din Republica Moldova.
O direcţie în promovarea unei schimbări echilibrate ar fi adoptarea unui sistem
mixt, cu alegerea unei jumătăţi de deputaţi pe baza circumscripţiilor uninominale
regionale, iar celei de-a doua pe bază de listă cu aplicarea votului preferenţial. Astfel,
se aplică şi o legătură directă personalizată cu alegătorii - prin vot uninominal, se
respectă principiul reprezentării proporţionale (inclusiv a minorităţii) – prin vot în bază
de listă, precum şi se oferă dreptul alegătorului de a interveni (gestiona) în alegerea sa
– prin vot preferenţial obligatoriu.
1.2. Tipuri de sisteme electorale
7 Postica I., Alegerile: Sisteme electorale și Republica Molova, www.ipostica.worldpress.com8
Alegerile populare reprezintă forma cea mai puternică de legitimare a elitelor
politice în cadrul unui regim democratic. Sistemul electoral este alcătuit din ansamblul
de legi, reguli, reglementări ce realizează transformarea voturilor în mandate (locuri în
legislativ).
Votul uninominal se referă la circumscripţiile cu mandat unic, în care partidele
propun fiecare câte un singur candidat, iar alegătorul votează pentru o singură
persoană. În acest caz, teritoriul naţional se organizează în atâtea circumscripţii câte
mandate sunt în joc, corespunzător numărului de parlamentari, circumscripţiile
electorale fiind mai mici şi mai numeroase decât unităţile administrativ-teritoriale. În
cadrul acestui sistem, personalităţile au un rol deosebit de important.
Votul plurinominal (de listă) presupune ca alegătorii să desemneze cu un singur
vot mai mulţi candidaţi înscrişi pe o listă politică (de partid). Circumscripţiile sunt, în
acest caz, foarte întinse, ele identificându-se de regulă cu unităţile administrativ-
teritoriale, iar votul are o semnificaţie preponderent politică, fiind vorba nu de alegerea
unui om, ci de alegerea unui partid anume (lista cu candidaţii propuşi de un partid).
În practica electorală, votul de listă cunoaşte mai multe variante. Lista deschisă
(sau panaşajul) permite alegătorului să întocmească chiar el lista de candidaţi,
combinând, în limita mandatelor disponibile, mai multe asemenea liste depuse de un
partid politic. Votul preferenţial (sau alternativ) dă posibilitatea alegătorului de a
modifica ordinea candidaţilor pe lista electorală, în funcţie de preferinţele sale. Listele
înrudite reprezintă un procedeu electoral prin care se însumează voturile (mandatele)
obţinute pe liste separate, în conformitate cu acordurile dintre partidele politice
respective. În fine, listele blocate nu permit alegătorului să opereze nici un fel de
modificări, el votând lista în integralitatea sa. În acest caz, funcţionează aşa numitul
efect al "capului de listă", partidele înscriind în fruntea listei acele persoane cu un grad
ridicat de popularitate.8
Există două tipuri principale de sisteme electorale:
1) sistemul de vot majoritar (VM)
2) reprezentarea proporţională (RP)
8 Guceac I., Drept electoral, Chișinău, USM, 2005, p. 1279
Pe lângă acestea două, în practica democratică există o serie de sisteme
electorale mixte. Aceste familii se disting între ele în funcţie de corespondenţa care
există între procentajul mandatelor parlamentare atribuite partidelor politice şi
procentajul voturilor obţinute în alegeri. Astfel, un sistem electoral este pur
proporţional dacă între aceste procentaje corespondenţa este perfectă: dacă un partid
politic a obţinut 15% din voturile electoratului, el va primi 15% din locuirile din
Parlament. Sistemele mixte reflectă mai puţin fidel decât cele des reprezentare
proporţională raportul sufragii/mandate. Sistemele majoritare sunt cel mai puţin
proporţionale.
Votul majoritar este cel mai vechi sistem de vot, este foarte simplu de înţeles şi
asigură o legătură directă între candidaţii pentru mandatele parlamentare şi cei care
votează. Este folosit de regulă în circumscripţii uninominale, adică ţara este împărţită
în atâtea circumscripţii câte locuri (mandate) există în Parlament, iar pe fiecare
circumscripţie se poate câştiga un singur mandat. Sistemul majoritar de vot are trei
sub-tipuri:
1. Scrutin majoritar cu un singur tur
Pentru a câştiga mandatul pus în joc în circumscripţia respectivă nu e nevoie de
căştigarea majorităţii absolute (50%+1) a voturilor. O majoritate simplă (adică o
simplă pluralitate) e suficientă pentru a stabili învingătorul competiţiei electorale: cine
are cele mai multe voturi, indiferent de procentul acestora din totalul voturilor, a
câştigat mandatul pus în joc pe circumscripţia respectivă. De aceea, în limba engleză
acest tip de vot mai este cunoscut şi sub forma „the winner takes all” sau „first-past-
the-post” sau „plurality”.
Avantajele evidente ale acestui tip de scrutin sunt simplitatea şi costurile reduse.
Scrutinul majoritar cu un singur tur oferă alegătorului posibilitatea unui „vot tactic”:
dacă acesta consideră că şansele candidatului său preferat sunt mici, atunci va opta
pentru acel candidat pe care îl place mai puţin, dar care, în schimb, are şanse mai mari
de a fi câştigător.
10
Scrutinul majoritar cu un singur tur este practicat şi în S.U.A., Canada, India; de
asemenea, în Germania şi în Croaţia este folosit un sistem mixt, în care aproape
jumătate dintre parlamentari sunt aleşi prin scrutin uninominal majoritar.9
2. Scrutin majoritar cu două tururi
Pentru a câştiga mandatul pus în joc este necesară câştigarea unei majorităţi
absolute a voturilor. Dacă nici un candidat nu obţine 50%+1 din voturi se organizează
un al doilea tur de scrutin. Există două variante în continuare:
- în al doilea tur de scrutin intră doar primii doi clasaţi în urma primului tur de
scrutin (în engleză mai întâlnim formula „majority run-off” pentru această variantă);
- în al doilea tur de scrutin intră toţi candidaţii din primul tur, însă de data aceasta
e nevoie doar de majoritatea simplă a voturilor pentru ca un candidat să câştige
mandatul pus în joc („majority-plurality”).
Dacă există trei sau mai mulţi candidaţi şi nici unul dintre ei nu a obţinut 50% din
sufragii în primul tur, candidatul care a întrunit cel mai mic scor este exclus şi se
organizează un al doilea tur de scrutin. Procedura se repetă până când cineva reuşeşte
să întrunească cel puţin jumătate din voturile valabil exprimate.
Scrutinul majoritar cu două tururi încurajează şi el „votul tactic”, care avantajează
în general partidele mari şi defavorizează candidaţii care nu sunt creditaţi cu şanse
reale.
Acest tip de scrutin este practicat în Franţa şi Macedonia. În Albania, Federaţia
Rusă, Georgia, Lituania şi Ungaria este practicat un sistem mixt, în care aproximativ
jumătate dintre parlamentari sunt aleşi conform regulilor scrutinului majoritar cu două
tururi.10
3. Votul alternativ este un tip de vot majoritar în care e necesară (ca şi în cazul
scrutinului majoritar cu două tururi) obţinerea majorităţii absolute a voturilor (50%+1)
pentru a câştiga mandatul pus în joc într-o anumită circumscripţie. În cadrul acestui tip
de vot, votanţii au posibilitatea de a ierarhiza (pe buletinele de vot) candidaţii în
ordinea descrescătoare a preferinţelor. Se numără primele opţiuni de pe buletinele de
9 Cernencu, M., Ciurea, C., Negru, E., Serebrean, O. Alegerile într-o societate democratică, Chişinău: Business Elita, 200110 Fisichela D., Știința politică:Probleme, concepte, teorii, Chișinău, 2000
11
vot şi daca nici unul dintre candidaţi nu a obţinut jumătate plus unul din voturi,
candidatul cu cele mai puţine voturi (ca primă preferinţă) este eliminat şi voturile
obţinute de el sunt redistribuite celorlaţi candidaţi în funcţie de celelalte preferinţe de
pe buletinele de vot ce i-au fost acordate. Se recalculează acum numărul de voturi
obţinute de cei rămaşi în cursă; dacă nici acum nici unul dintre candidaţii rămaşi nu a
trece de 50%+1, procedeul se repetă până ce unul dintre candidaţi obţine majoritatea
absolută.
Scutinul majoritar are avantajele menţionate mai sus (simplitate, legătură direct
ales-alegător) are însă şi un dezavantaj major. El este (în mare măsură) injust, deoarece
nu există o proporţionalitate între numărul de voturi obţinute de candidaţii unui partid
şi numărul de mandate obţinute de acesta. Pentru a elimina caracterul injust a fost
propus un alt mod de vot, şi anume votul de reprezentare proporţională.
Reprezentarea proporţională încearcă să păstreze o proporţionalitate între
voturile obţinute de un partid şi mandatele alocate acestui partid în parlament.
Candidaţii unui partid sau altul se prezintă la alegeri grupaţi pe liste de partid (şi nu
individual ca în cazul VM), alegătorii votând liste de partid. Circumscripţiile sunt
plurinominale, de regulă sunt puse în joc cam 8-10 mandate pentru o circumscripţie.
Alocarea mandatelor se face proporţional cu numărul de voturi obţinute de către
fiecare listă de partid. Există mai multe metode de a face această translaţie
proporţională: metoda celor mai mari resturi (sau a coeficienţilor) şi metoda celor mai
mari medii (sau a divizorilor).
Reprezentarea proporţională presupune parcurgerea a trei etape succesive11:
O primă etapă este aceea a calculării coeficientului electoral, care poate fi făcută
la nivel naţional sau de circumscripţie. Coeficientul electoral se obţine prin împărţirea
numărului total de voturi exprimate la numărul total de locuri (mandate) de repartizat.
A doua etapă este cea a repartizării mandatelor, între listele de candidaţi propuse,
prin împărţirea, pentru fiecare listă, a coeficientului electoral la numărul de voturi
obţinute de fiecare listă. Se obţine un număr de mandate atribuite, dar şi un rest de
11 Midrigan P., Partidele politice în procesul electoral, MOLDOSCOPIE, Chișinău, 200512
voturi, întrucât nu în toate situaţiile împărţirea de mai sus este perfectă (dând un număr
întreg).
A treia etapă presupune o nouă distribuire a resturilor electorale (voturi
neutilizate şi mandate nedistribuite). Această ultimă etapă este cea mai dificilă şi
presupune multe nuanţări şi clasificări.
Reprezentarea proporțională cuprinde două variații:
1. Reprezentarea proporţională integrală (la nivel naţional)
Întreaga ţară este o circumscripţie electorală unică, aceasta presupunând ca fiecare
partid să prezinte alegătorilor câte o listă electorală cu un număr egal cu numărul de
mandate disputate. Repartizarea mandatelor se face în baza unei operaţii simple din
punct de vedere matematic, prin împărţirea numărului de sufragii obţinut de fiecare
listă la coeficientul electoral.
2. Reprezentarea proporţională apropiată
Presupune împărţirea teritoriului naţional în circumscripţii electorale, de regulă
după criteriul unităţilor administrativ-teritoriale. Astfel, atât depunerea listelor de
candidaţi, cât şi repartizarea mandatelor se face la nivel local (al circumscripţiei
electorale). Totodată, numărul de candidaţi înscrişi pe fiecare listă este mult mai redus,
uşurându-se astfel operaţiunea propriu-zisă de votare.
3. Un alt sistem de redistribuire a resturilor este cel al coeficientului modificat
(Hagenbach – Bischof). Utilizat în Elveţia, are ca scop să se evite obţinerea de resturi
prin diminuarea coeficientului electoral, dacă se constată că acest coeficient este mai
mare decât numărul de voturi obţinute de partide.
Cel mai mare inconvenient este că prin acest sistem se poate ajunge la
repartizarea unui număr de mandate mai mare decât cel legal.
4. Sistemul d’Hondt* este unul de reprezentare proporţională, dar independent,
care, prin aplicare, dă rezultate identice cu cele pe care le dă sistemul celei mai mari
medii, dar după o procedură diferită. Această metodă de calcul favorizează partidele
mari.
*
13
Avantajele scrutinului de listă: există o echitate între procentajul voturilor
exprimate şi cel al mandatelor parlamentare obţinute de partidele politice; şi partidele
mici pot fi reprezentate; se pierd puţine voturi; fiecare sufragiu contează în atribuirea
mandatelor, ceea ce motivează participarea cetăţenilor; partidele politice sunt
încurajate să prezinte liste cât mai diversificate, pentru a atrage cât mai multe voturi la
nivel naţional; astfel grupurile minoritare sunt mai bine reprezentate.
Dezavantajele scrutinului de listă: adesea rezultă guverne de coaliţie artificiale,
în care partenerii nu împărtăşesc aceleaşi valori şi idei (în consecinţă, procesul
decizional este mult îngreunat); Partidele mici pot ajunge să deţină controlul într-o
coaliţie guvernamentală; Partidele extremiste pot fi reprezentate în Parlament (cu cât
pragul electoral este mai scăzut şi cu cât numărul mandatelor dintr-o circumscripţie
este mai numeros, cu atât sporeşte probabilitatea alegerii unor candidaţi extremişti);
Listele blocate creează o dependenţă a oamenilor politici faţă de conducerea partidului,
care stabilesc ordinea candidaturilor; Legătura dintre reprezentanţi şi alegători este
destul de slabă.12
Acest tip de scrutin este folosit în Africa de Sud, Argentina, Belgia, Brazilia,
votului, lărgesc electoratul prin mobilizare, fac legătura dintre populaţie şi guvernele
lor şi îi constrîng pe acei care deţin puterea pentru luarea unor măsuri necesare întregii
societăţi, partidele politice joacă un rol instrumental în crearea noilor regimuri.13
În accepţiunea lui P. P. Negulescu, partidele politice iau naştere prin gruparea
cetăţenilor în organizări politice diferite, după ideile lor, cu privire la direcţia pe care
trebuie să o urmeze dezvoltarea statului respectiv şi la mijloacele cele mai potrivite de
a uşura şi grăbi acea dezvoltare. Partidele sunt instrumentele care organizează
competiţiile electorale, care pot fi centrate pe pachete concurente de astfel de probleme
şi, după alegeri, partidele sunt instrumentele responsabile pentru guvernare, avînd un
rol central în procesul legislativ.14
Coexistenţa mai multor partide în statele democratice, precum şi formele,
modalităţile ei definesc sistemul de partide. În funcţie de structura interioară a fiecărui
partid parte a sistemului, deosebim: sisteme de partide centralizate şi descentralizate,
13 Tanasa, R. Sistemul electoral al Republicii Moldova şi repecusiunile sale asupra sistemului partidist. // Pluripartidismul în Moldova: esenţa şi specificul formării, Chişinău: CAPTES, USM, ISPRI, 2000,. - pp.131-138
14 Perciun V., Influențele sistemului electoral asupra formării pluripartidismului în Republica Moldova și Israel: studiu comparat (aspectul istorico-politologic), teză de doctor în științe politice, Chișinău 2006
15
sisteme de partide totalitare şi de partide specializate, sisteme de partide suple şi de
partide rigide ş.a.
Astăzi sistemul de partide se structurează şi evoluiază în funcţie de două criterii
esenţiale: al numărului partidelor politice dintr-o societate care prin aceasta dau şi
asigură funcţionalitatea vieţii politice. Din acest unghi de vedere avem următoarele
tipuri de sisteme de partide: monopartidiste, bipartidiste, pluripartidiste şi al
paradigmei doctrinare şi ideologice.
Sistemul monopartidist este caracterisitic regimurilor politice totalitare şi /sau
autoritare. Monopartidismul constă în fundamentarea activităţii şi vieţii politice din
societate pe existenţa şi funcţionalitatea unui singur partid politic În cadrul acestui
sistem, puterea politică este monopolizată de un singur partid politic, deoarece alte
partide politice sunt interzise prin lege şi nau dreptul la existenţă. Conform acestei
caracterizări, sistemul monopartidist există doar în cadrul societăţilor comuniste şi
fasciste.
Sistemul bipartidist este un sistem politic în care două partide alternează la
guvernare, dispunănd aproape întotdeauna de majoritatea absolută a locurilor, fără ca
numărul partidelor reprezentate să fie obligatoriu redus la doi.15 Bipartidismul este
sistemul intemeiat pe existenta si functionalitatea a doua partide politice. El se
întalneste în aproape toate fazele vieţii partidiste, democratice, la începutul acestuia, în
perioada de dezvoltare şi maturizare a sa.
Fenomenul pluripartidismului este glorificat de unii, fiind considerat ca o condiţie
necesară a vieţii democratice, şi criticat de alţii, fiind învinuit că ar fi sursa stărilor de
criză din viaţa politică a societăţii. Pluripartidismul se caracterizează prin existenţa a
mai mult de două partide politice.16 Este sistemul de partide care se întîlneşte în
majoritatea ţărilor europene.
Există o diferenţă mare între sistemele bipartidiste şi pluripartidiste. În tipurile
parlamentare de guvernămînt, sistemele bipartidiste formează cabinetele din
majoritatea unui partid, ceea ce este mai puţin posibil în cazul celor pluripartidiste. În
cazul formei prezidenţiale de guvernămînt, sistemele bipartidiste pot avea două 15 Martin P., Sistemele electorale şi modurile de scrutin, Bucureşti: Regia Autonomă ”Monitorul oficial”, 1999, p. 14516 Mitran I., Politologia în faţa secolului XXI, Bucureşti: Editura Fundaţiei „România de mâine”, 1997, p. 57.
16
rezultate semnificativ egale: prezidentul se bucură de suportul marii majorităţi a
legislativului sau va avea de înfruntat o majoritate ostilă.
La începutul anilor ’50, Maurice Duverger a analizat capacitatea sistemelor
electorale de a influenţa asupra sistemului de partide în felul următor:
• sistemele electorale proporţionale favorizează sisteme de partide multiple,
rigide, independente şi stabile,
• scrutinul majoritar uninominal cu două tururi tinde către un sistem de partide
multiple, suple, independente şi relativ stabile,
• scrutinul majoritar cu un singur tur tinde către un sistem dualist, cu alternanţa de
mari partide independente.
M. Duverger afirma: “acţiunea sistemelor electorale poate fi comparată cu o frînă
sau cu un accelerator, un anumit regim electoral facilitează creşterea numărului de
partide determinată de acţiunea altor factori, în timp ce alt regim electoral acţionează
ca un obstacol. Modurile de scrutin nu au rol propriu-zis de motoare, acestea sunt
realităţile naţionale, ideologiile şi structurile socio-economice care au, în general,
acţiunea decisivă în această privinţă”.
Influenţa sistemului electoral asupra sistemului de partide şi efectele lui asupra
stabilităţii politice a ţării au preocupat cercetătorii dintotdeauna. Aceştia din urmă nu
au fost capabili să stabilească legătura clară cauză–efect între aceşti factori. Sistemul
electoral poate influenţa sistemul de partide prin efectul său asupra coeziunii interne şi
disciplinei partidelor.17 Sistemul electoral poate, totodată, să devină o piedică în
formarea alianţelor şi altor forme de cooperare între partidele politice. De exemplu,
sistemul electoral majoritar militează împotriva formării alianţelor şi unicul mod
folosit în acest caz este cel pentru două partide de a coopera printr-un acord stabilit de
ambele partide sau de candidaţi la nivel de circumscripţie.
Cînd societatea este fundamental stabilă, un sistem electoral care reflectă voinţa
societăţii nu va provoca schimbări mari în sistemul politic. Iar atunci cînd societatea
este în schimbare, sistemul proporţional de reprezentare va reflecta această schimbare.
O consecinţă primordială a sistemelor electorale este extinderea la care ele pot reflecta 17 Moșneag, V. Formarea sistemului pluripartidist în Moldova. // Statul naţional şi societatea polietnică: Moldova în anii ’90, Chişinău: «Perspectiva», 1997.
17
sau refracta procesul schimbării sociale. Relaţiile între sistemele electorale, sistemele
de partide şi procesul schimbării sociale sunt complexe, reciproce şi destul de
puternice. Sistemele electorale nu pot fi înţelese fără a lua în considerare baza
dezvoltării istorice a societăţii, care este profund afectată de alegerile politice.18
Concludem că, sistemele electorale, prin inegalităţile mai mici sau mai mari de
reprezentare în favoarea marilor partide, pe care acestea singure le provoacă,
condiţionează puternic reprezentarea parlamentară a forţelor politice şi sistemul lor de
alianţe. Deci, influenţa sistemelor electorale asupra sistemelor de partide şi asupra
repartizării voturilor alegătorilor între partide este însemnată. Cu cît un sistem electoral
este mai permisiv, cu atît mai mare este numărul de partide existent; numărul de
partide este mai mic în sistemele pluraliste, ceva mai mare în sistemele majoritare, la
un nivel superior în sistemele semipluraliste şi atinge punctul maxim în sistemul
proporţional. Sistemul de partide reprezintă modul de funcţionare şi realizare a puterii
prin relaţia sa directă cu statul. Sistemul de partide este o totalitate de partide politice
cu statut legal, ce sunt destul de influente pentru a-şi asigura reprezentarea în
parlament. Definid cele două elemente ale sistemului politic percepem conexiunea
dintre ele ce are loc la nivel de reprezentare în organul legislativ.
Capitolul 2. Sistemul electoral al Republicii Moldova
2.1. Particularitățile sistemului electoral din Republica Moldova
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale indivizilor, acceptarea şi respectarea
opoziţiei politice etc. sunt principii universale ale democraţiei, iar acceptarea acestor
principii creează o formă de guvernare legitimă şi stabilă în lumea contemporană.
Democraţia politică modernă este un sistem de guvernare în care conducătorii răspund
pentru actele lor publice în faţa cetăţenilor, aceştia din urmă acţionînd indirect, prin
intermediul competiţiei şi cooperării dintre reprezentanţii lor aleşi.19
18 Bulova, M., Saca, V. Particularităţile identităţii naţionale în contextual procesului electoral din RM (1991-2001), // Moldova între Est şi Vest: identitatea naţională şi orientarea europeană, Chişinău: CE USM, 2001. - p. 23-2819 Shmitter P. Terry L., Ce este şi ce nu este democaţia // Polis, nr. 3, 1994, p. 35
18
Proclamarea de către Parlamentul Republicii Moldova a „Declaraţiei de
Independenţă a Republicii Moldova” (27 august 1991) a dat posibilitatea de a păşi pe
calea pluralismului real, a pus începutul creării unui stat bazat pe drept. După
declararea independenţei Parlamentul a început crearea bazei juridice a unui stat nou:
lichidarea sistemului administrativ de comandă, adoptarea, sistemului pluripartidist,
aplicarea convenţiilor referitoare la respectarea drepturilor şi libertăţilor omului în
concordanţă cu cerinţele OSCE şi ONU. O importanţă deosebită pentru trecerea de la
sistemul totalitar la cel democratic, le-au avut hotărîrile şi legile adoptate de parlament
în anii 1991-1993. Aceste legi au pus baza juridică necesară pentru a demonta sistemul
administrativ de comandă şi a introduce pluralismul politic şi pluripartidismul.
Noţiunea de pluralism, în accepţiunea lui J. Rawls, reprezintă acel mod de organizare a
societăţii centrat pe confruntarea liberă a diferitelor teorii, opinii şi interese existente la
un moment dat în societate.
În septembrie 1991, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat „Legea privind
partidele şi alte organizaţii social-politice”. Formulată în conformitate cu normele
dreptului internaţional, această lege nu numai lichidează sistemul monopartid, dar şi
stabileşte posibilitatea creării şi condiţiile funcţionării partidelor şi organizaţiilor
social-politice.
Referindu-ne la istoria electorală a Republicii Moldova, nu putem să trecem cu
vederea şi Legea URSS cu privire la alegerea deputaţilor poporului. Cu toate că e
destul de precar să vorbim despre o stabilire a sistemului electoral, totuşi această lege a
avut o consecinţă logică pentru adoptarea Legii Republicii Sovietice Socialiste
Moldoveneşti cu privire la alegerile de deputaţi ai poporului ai RSS Moldoveneşti.20
Actul în cauză a stabilit cadrul juridic în vederea desfăşurării viitoarelor alegeri (1990)
în Sovietul Suprem al RSSM. Conform prevederilor articolului 15 al acestei legi, ţara
era împărţită în 380 de circumscripţii uninominale. Primul articol al actului normativ
stipula faptul că alegerile deputaţilor poporului ai RSSM se vor efectua pe baza
sistemului electoral majoritar. „Alegerile de deputaţi se efectuează în circumscripţii
20 Legea RSS Moldoveneşti “Cu privire la alegerile de deputaţi ai poporului ai RSSM”, Veştile SovietuluiSuprem şi ale Guvernului RSSM, 1989, nr. 11, art. 270
19
electorale cu un singur mandat pe baza dreptului de vot universal, direct, egal, liber şi
secret.” Numărul reprezentanţilor organului legislativ al puterii trebuia, prin urmare, să
fie de 380 de deputaţi. Iar cel mai interesant este faptul că drept de a înainta candidaţi
deţinea orice mişcare obştească cu nu mai puţin de 100 de persoane şi cele
autoproclamate social-politice.
Reforma electorală în Republica Moldova a început în 1993 cu adoptarea Legii
privind alegerea Parlamentului.21 Parlamentul este unicameral şi are ca reprezentanţi
104 deputaţi. Conform acestei legi, un partid devine partid parlamentar atunci cînd
numărul voturilor pe care le-a obţinut în cadrul alegerilor naţionale depăşeşte pragul
stabilit de legislaţia ţării, de 4 % (art. 6 al. 2). Durata mandatului deputatului va fi de
patru ani. Noua lege acorda dreptul de vot tuturor cetăţenilor începînd cu vîrsta de 18
ani. Vîrsta persoanei care candidează trebuie să fie mai mare de 21 de ani. Dreptul de a
alege şi de a fi ales se acordă fără nici o discriminare pe motive etnice, sociale,
politice, confesionale sau sex. Legea nu acorda dreptul de vot militarilor în termen, iar
militarii activi, lucrătorii din poliţie şi organele securităţii naţionale, procuratură,
instituţiile judecătoreşti nu puteau fi aleşi. De asemenea, mandatul de deputat era
incompatibil cu orice altă funcţie publică sau privată. Pentru prima dată actul normativ
ce stabilea alegerea Parlamentului permitea observatorilor străini, precum şi celor
locali asistarea la toate operaţiunile electorale. Toate sunt părţi integrante ale practicii
democratice.22 Scopul reformei electorale adoptate era substituirea sistemului electoral
majoritar cu sistemul electoral al reprezentării proporţionale limitate (propunerea unor
liste de candidaţi într-un şir de circumscripţii cu mai multe date).
O importanţă deosebită pentru reformarea sistemului electoral a avut şi adoptarea
Constituţiei din 29 iulie 1994. Acest document fundamental oferă o informaţie
detaliată despre partidele politice şi organizaţiile social-politice, despre rolul acestora
în exprimarea voinţei cetăţenilor şi în alegerea reprezentanţilor poporului.După
declararea independenţei la 27 august 1991, în Republica Moldova au fost desfăşurate
opt campanii electorale pe baze de pluripartidism (patru pentru alegerea parlamentului,
21 Culegere de acte legislative, Legea privind alegerea Parlamentului, Ediţie a Parlamentului RepubliciiMoldova, Chişinău, 1993, p. 39.22 Shmitter P. Terry L., Ce este şi ce nu este democaţia // Polis, nr. 3, 1994, p. 35.
20
trei pentru alegerea organelor administraţiei publice locale şi două pentru alegerea
Preşedintelui Republicii Moldova). În această perioadă, legislaţia electorală a suferit
multe modificări pentru a face faţă diferitelor tipuri de alegeri şi referendumuri. Un şir
de probleme au apărut deoarece legile menţionate prevedeau proceduri diferite pentru
constituirea organelor electorale, pentru organizarea votării. Aceste diferenţe nu
permiteau desfăşurarea simultană a cîtorva tipuri de votare. De asemenea, prin această
diferenţiere era subminată însuşirea de către alegători a unor proceduri de votare
constante, ceea ce contribuia la înregistrarea unui număr relativ înalt de buletine
declarate nevalabile ca urmare a votării incorecte.23
În 1997, a fost elaborat, cu susţinerea IFES (International Foundation for
Electoral Systems – Fundaţia Internaţională pentru Sistemele Electorale), şi adoptat
Codul Electoral. Acest act normativ a marcat unificarea atît a procedurilor de alegeri la
toate nivelurile funcţionării sistemului electoral, cît şi interacţiunea dintre partidele
politice şi organele puterii de stat. Codul Electoral era menit să standardizeze întreaga
legislaţie electorală a Republicii Moldova.24
Una dintre inovaţiile cele mai importante din Codul Electoral a fost stabilirea unei
Comisii Electorale Centrale (CEC) cu statut permanent. „Comisia Electorală Centrală
este organul de stat constituit pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor. Ea este
persoană juridică, are buget propriu, cont bancar şi sigiliu cu imaginea stemei de stat.
CEC se conduce în activitatea sa de Constituţie, Codul Electoral şi de regulamentul
comisiei aprobat prin hotărîrea acesteia”.25
Instituirea unei Comisii Electorale Centrale cu statut permanent era dictată de
necesitatea ca o stuctură de stat competentă şi specializată să desfăşoare o activitate
permanentă, în perioada dintre alegeri, de studiere a legislaţiei electorale cu scopul de a
propune amendamente pentru îmbunătăţirea acesteia, de organizare a unor programe
de educaţie civică şi electorală pentru alegători, de analizare a fraudelor electorale, cu
scopul prevenirii acestora pe viitor, să participe la verificarea şi actualizarea listelor de
alegători de comun acord cu autorităţile administraţiei publice locale etc.23 Bulova, M., Saca, V. Particularităţile identităţii naţionale în contextual procesului electoral din RM (1991-2001), // Moldova între Est şi Vest: identitatea naţională şi orientarea europeană, Chişinău: CE USM, 2001. - p. 23-2824 Boţan I., Un început defectuos al campaniei electorale, 18 ianuarie 2005, www.e-democracy.md25 Codul Electoral, Chişinău, 1999, art.16 (1), (3), (4), pp.3-12.
21
Organizarea şi desfăşurarea alegerilor sunt determinate de următoarele principii 26:
1) obligativitatea alegerilor - acest principiu presupune că alegerile în Republica
Moldova sunt unica modalitate obligatorie şi legală de formare a organelor
reprezentative centrale şi de autoadministrare locală. Obligativitatea alegerilor
stabileşte interdicţia pentru organele de stat şi cele de autoadministare locală de a se
eschiva de la luarea deciziei despre desfăşurarea scrutinului în termenul stabilit de
legislaţie, de a amîna sau anula alegerile fixate.
2) autenticitatea (nefalsificarea) alegerilor- se află într-o legătură strînsă cu
obligativitatea alegerilor. În conformitate cu Codul electoral (art. 32), hotărîrile
Consiliului şi Biroului Electoral, adoptate în limitele competenţei lor, inclusiv cele care
confirmă rezultatele alegerilor, sunt executorii pentru autorităţile publice, întreprinderi,
instituţii şi organizaţii, persoanele cu funcţii de răspundere, partide, alte organizaţii
social-politice şi organele lor, precum şi pentru toţi cetăţenii.
3) periodicitatea alegerilor- acest principiu este condiţionat de faptul că
atribuţiile organelor publice reprezentative centrale şi de autoadministrare locală sunt
limitate în timp. Din această cauză se prevede ca alegerile ordinare să se desfăşoare la
anumite intervale de timp.
4) libertatea alegerilor - este importantă pentru organizarea şi desfăşurarea
campaniilor electorale, fapt pentru care Constituţia Republicii Moldova (art. 38)
consacră acest principiu, prin care se exclude orice formă de constrîngere cu privire la
participarea cetăţenilor la alegeri, precum şi în procesul nemijlocit al votării. În
Republica Moldova Comisia Electorală Centrală poate considera alegerile nevalabile
dacă la ele au participat mai puţin de ½ din numărul de persoane înscrise în listele
electorale.27
5) alternativitatea alegerilor - acest principiu nu este consacrat în Codul electoral
al Republicii Moldova, fapt pentru care creează situaţii de incertitudine în aplicarea
dreptului electoral. Introducerea acestui principiu va servi la avansarea proceselor
democratice, la consolidarea societăţii civile, el devenind un catalizator al dezvoltării
parlamentarismului naţional. 26 Guceac I., Drept electoral, Chişinău: USM, Academia de Drept din Moldova, 2005, p. 230.27 Codul Electoral, Chişinău, 1999, art.16 (1), (3), (4), pp.42
22
6) admisibilitatea diferitelor sisteme electorale - nici în Constituţie, nici în Codul
electoral nu se conţin interdicţii privind utilizarea diferitor sisteme electorale în
procesul organizării alegerilor centrale sau locale. Legislaţia electorală din Republica
Moldova acceptă sistemul reprezentării proporţionale în organizarea alegerilor
parlamentare, a organelor de autoadministrare locală deliberative şi sistemul electoral
majoritar la alegerea primarilor. În ultimul timp, se propune trecerea de la sistemul
electoral al reprezentării proporţionale la cel majoritar.
7) independenţa organelor electorale - principiul în cauză stabileşte că pentru
organizarea şi desfăşurarea efectivă a alegerilor şi pentru respectarea şi garantarea
drepturilor electorale ale cetăţenilor se formează organe electorale speciale. Astfel, în
art.16 din Codul electoral, se acordă Comisiei Electorale Centrale statutul de organ de
stat constituit pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor care funcţionează în regim
autonom. 28
Toate sistemele electorale democratice stabilesc limite pentru dreptul la vot.
Principiiile realizării de către cetăţeni a drepturilor de a alege şi de a fi ales în
autorităţile publice reprezentative şi în organele de autoadministrare locală sunt
consacrate în Constituţia Republicii Moldova şi în Codul electoral. Astfel, Constituţia
(art. 38) dispune că în Republica Moldova alegerile de orice nivel au loc prin sufragiu
universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. La rîndul său, şi Codul electoral (art. 2,
“Principiile de participare la alegeri”) consacră că cetăţeanul Republicii Moldova
participă la alegeri prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
Astfel, conform universalităţii dreptului electoral, orice cetăţean al Republicii
Moldova care a atins vîrsta de 18 ani are dreptul de a alege, de a participa la
procedurile electorale în corespundere cu legislaţia în vigoare, iar la atingerea vîrstei
prevăzute de Codul electoral – să fie ales în organele elective. În virtutea acestui
principiu, nu se admite nici o discriminare bazată pe sex, rasă, naţionalitate, limbă,
religie, origine naţională sau socială, funcţia deţinută, avere, locul de trai, aspiraţii
politice, apartenenţa la anumite formaţiuni politice şi oricare altă situaţie.29
28 Boţan I., Un nou sistem electoral pentru Moldova, www.democracy.md29 Codul Electoral, Chişinău, 1999, art.16 (1), (3), (4), pp.3-12.
23
În conformitate cu prevederile Codului electoral al Republicii Moldova (art. 8)
alegerile au loc într-o singură zi, de duminică sau în oricare altă zi indicată în actul de
stabilire a alegerilor, pe întreg teritoriul ţării sau al localităţii respective.
Pentru a fi înregistrate în calitate de candidaţi independenţi, persoanele care
doresc să candideze trebuie să prezinte la CEC o listă de subscripţie cu semnăturile a
2 000-2 500 de cetăţeni cu drept de vot. Fiecare alegător poate semna doar într-o
singură listă de subscripţie în fiecare caz particular de alegeri. Bariera electorală pentru
candidaţii independenţi de 3%, stabilită în martie 2000, este una exagerată, deoarece se
ştie prea bine din practica alegerilor precedente că aceştia din urmă de abia trec de
limita unui procent şi că, de obicei, pentru independenţi nu se stabilesc praguri
electorale, aşa cum se prevedea şi în legea din 1993.30
Mass-media în Republica Moldova este dependentă de structurile statului, supuse
controlului excesiv al partidului de guvernămînt. Restricţiile directe şi indirecte în
creştere referitoare la libertatea presei, precum şi restricţiile mai subtile de ordin
administrativ, generatoare de aşteptări negative, conduc, în mod firesc, la degradarea
sectorului privat al mass-media şi la instaurarea unui nivel de autocenzură care, pe de o
parte, ameninţă accesul cetăţenilor la informaţia publică despre procesul electoral, în
timp ce, pe de altă parte, formaţiunile de opoziţie şi candidaţii independenţi au acces
extrem de limitat la mass-media de stat şi la canalele publice de radio şi TV. Astfel
conform art. 47 (2) al Codului electoral pentru publicitate electorală contra plată
fiecărui concurent electoral i se acordă timp de antenă ce nu va depăşi 2 ore pe întreaga
perioadă a campaniei electorale, inclusiv nu mai mult de 2 minute pe zi la fiecare
instituţie. 31
În Republica Moldova nu există o lege ce ar prevedea finanţarea partidelor
politice. În Codul electoral (art.36) se stipulează că este interzisă finanţarea sub orice
formă a campaniilor electorale ale candidaţilor la alegeri şi ale concurenţilor electorali
de către alte state. Iar articolul 37 prevede că concurenţii electorali au dreptul de a
30 Ghidul tînărului lider politic, Chişinău: ADEPT, 2002, p. 61.31 Perciun Victoria, Influențele sistemului electoral asupra formării pluripartidismului în Republica Moldova și Israel: studiu comparat (aspectul istorico-politologic), teză de doctor în științe politice, Chișinău 2006
24
primi de la stat credite fără dobîndă. Cuantumul creditului se stabileşte de Comisia
Electorală Centrală.
2.2. Legislația electorală: probleme și perspective
Recentele modificări ale legislaţiei electorale vor determina evoluţii specifice ale
scenei politice moldoveneşti. Legile electorale influenţează forma unui sistem politic.
Schimbările majore se referă la majorarea pragului electoral de la 4% la 6%,
interzicerea blocurilor pre-electorale, garantarea timpilor de antenă pentru publicitate
electorală de către mass media publică şi interdicţia de a deţine cetăţenie dublă pentru
parlamentari. Unele dintre aceste modificări vor avea consecinţe importante pentru
întregul sistem democratic. În primul rând, creşterea pragului electoral ar putea
conduce la o criză de legitimitate a întregii democraţii moldoveneşti. Mai mult,
modificările ar putea determina o criză de legitimitate a celei mai importante instituţii
din democraţia moldovenească: Parlamentul Republicii Moldova.
La 10 aprilie 2008, Parlamentul a votat majorarea pragului electoral de la 4% la
6%. După prima discuţie a proiectului, majoritatea experţilor înclinau să creadă că
pragul va fi stabilit la 5%. Trei luni mai târziu, majoritatea comunistă susţinută de către
creştin-democraţi a susţinut pragul de 6%. Singura explicaţie a acestei creşteri de la
5% la 6% este că a crescut şi frica de a pierde viitoarele alegeri parlamentare.
Ar trebui menţionat faptul că alegerile parlamentare din 2001 şi cele din 2005 s-
au desfăşurat cu un prag de 6%. După alegerile din 2005, bariera a fost micşorată la
4%. Preşedintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Dumitru Diacov susţine că
acea diminuare ar fi fost una dintre condiţiile puse de el, pentru a oferi susţinere
candidatului comunist în cadrul alegerilor prezidenţiale.
În consecinţă, după alegerea Preşedintelui în aprilie 2005, majoritatea deputaţilor
a susţinut micşorarea pragului electoral la 4%. Totuşi, după alegerile locale din 2007,
observând căderea popularităţii, comuniştii decid să modifice pragul. Este de remarcat
că în decembrie 2007 existau două proiecte de legi în Parlament: unul ce stipula
majorarea cu un procent şi al doilea ce prevedea pragul de 6%. Chiar dacă, experţii
Consiliului Europei au lăudat diminuarea pragului la 4%, niciodată nu au avut loc
25
alegeri cu acest prag. Se pare că majoritatea comunistă doreşte să recreeze condiţiile
electorale pe care le-a avut în 2001 şi în 2005, atunci când au învins la alegeri.
Argumentele oficiale în favoarea majorării pragului electoral sunt că viitorul
Parlament trebuie să aleagă fără dificultăţi un Preşedinte şi să aprobe un Guvern.
Totodată, în justificarea anexată la proiectul respectiv se menţiona că pragul de 4% ar
fi contribuit la prezenţa unui număr prea mare de partide în Parlament, ceea ce în
opinia juriştilor care au elaborat legea ar dăuna democraţiei moldoveneşti. Efectul real
al acestei modificări va fi blocarea accesului unor noi formaţiuni politice în
Parlament.32
Urmările modificărilor legislative sunt numeroase. În primul rând, multe partide
nu vor accede în Parlament şi astfel nemulţumirea vizavi de rezultatul viitoarelor
alegeri ar putea să aibă ulterior drept efect tulburări ale ordinii publice. În al doilea
rând, sistemul electoral actual sacrifică principiul reprezentării în favoarea principiului
stabilităţii plecând de la premisa că un prag mai mare şi interzicerea blocurilor pre-
electorale ar diminua numărul partidelor cu reprezentare parlamentară. În al treilea
rând, sistemul actual va favoriza şi mai mult partidele mari. Voturile acordate
partidelor ce nu vor trece peste pragul electoral vor fi redistribuite automat către
partidele, care l-au trecut. Sistemul actual de redistribuire, sistemul d’Hondt
favorizează evident partidul ce acumulează cele mai multe voturi.
Interzicerea blocurilor electorale
Alegerile din 2009 vor fi primele alegeri, la care vor fi interzise blocurile pre-
electorale. Această prevedere va determina creşterea numărului de fuziuni. Două
fuziuni deja au avut loc: la 19 aprilie 2008 Partidul Democraţiei Sociale condus de
Dumitru Braghiş a fuzionat cu Partidul Social Democrat condus de Eduard Muşuc. a
doua fuziune se referă la uniunea dintre Partidul Social Liberal condus de Oleg
Serebrian şi Partidul Democrat ghidat de Dumitru Diacov.
32 Marandici I., Modificările recente ale legislației electorale:posibile urmări politice, www.viitorul.org
Organizarea alegerilor în noul Parlament sunt caracterizate de aspecte pozitive şi
negative. Aspectele pozitive vizează existenţa unei stabilităţi instituţionale şi a unei
creşteri economice modeste; existenţa unui consens naţional de orientare europeană a
ţării; obţinerea unor facilităţi de comerţ asimetric; promisiuni de aprofundare a
relaţiilor cu Uniunea Europeană, condiţionată de organizarea unor alegeri parlamentare
libere şi corecte;
Aspectul negativ se referă la măsurile de restricţionare a accederii în Parlament a
partidelor mici; raporturile tensionate dintre autorităţile publice centrale şi locale;
îngustarea cercului potenţialilor concurenţi electorali; condamnarea CEDO în unele
aspecte de ordin electoral. La cele relatate se adaogă şi imposibilitatea găsirii pînă în
prezent a unei soluţii durabile în rezolvarea problemei transnistrene.
Din 2005 legislativul a acordat o atenţie deosebită modificărilor Codului Electoral
al Republicii Moldova, care a fost supus amendamentelor prin 9 legi. Ultimele 2 legi
vizează ridicarea pragului electoral pînă la 6%, interzicerea blocurilor electorale,
restricţionând accederea la funcţia de deputat în parlament a persoanelor cu pluralitate
de cetăţenii. Aceste măsuri au fost luate de majoritatea parlamentară în pofida
recomandărilor repetate a experţilor internaţionali3, de a se abţine de la promovarea
unor astfel de modificări. Astfel, măsurile legislative vizate, pot fi apreciate drept
formarea unui cadru juridic favorabil doar partidelor mari.
Deşi deputaţii din opoziţie au înaintat un proiect de lege pentru modificarea
legislaţiei4, care are drept obiect înlăturarea prevederilor restrictive menţionate,
operarea unor astfel de modificări în Codul Electoral este puţin probabilă.35
Autorităţile publice
Parlamentul nu asigură transparenţă în ceea ce priveşte numirea datei alegerilor
parlamentare din 2009 şi nu ia măsuri privind interpretarea şi aplicarea legislaţiei
electorale, pentru a nu admite încălcarea drepturilor electorale.
Pregătirea de alegerile parlamentare din 2009 porneşte chiar de la legislativ, care
în perioada preelectorală a înregistrat şi a adoptat mai multe iniţiative legislative cu 3
4
35 Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte, LADOM – Raport privind monotorizarea procesului preelectoral. Alegeri 2009, www.ladom.org.md
29
efect electoral6. Cu regret însă Parlamentul nu abordează din timp problema numirii
datei alegerilor în Parlament. Pînă în prezent un proiect de hotărîre privind data
alegerilor parlamentare din 2009 nu a fost înregistrat în calitate de iniţiativă legislativă
şi nu este inclus în ordinea de zi a legislativului, fapt ce ţine în suspans întreaga
societate politică. Aceasta poate pune în întîrziere şi planurile CEC de organizare a
activităţilor cu caracter electoral.
Parlamentul nu a manifestat o reacţie adecvată nici faţă de hotărîrea CEDO şi
recomandările Comisiei de la Veneţia, referitoare la legislaţia care periclitează
drepturile electorale. Acest fapt îngrijorează societatea civilă şi pune la îndoială
sinceritatea puterii de a organiza alegeri libere şi corecte.
Autorităţile Publice nu asigură în mod suficient respectarea tuturor drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi nu întreprind măsuri pentru a nu admite
astfel de încălcări în viitor.
Unele Partide Politice invocă aplicarea restrictivă a noii legi privind partidele
politice. Aceasta poate avea un impact negativ asupra activităţilor partidelor politice, şi
implicit asupra realizării drepturilor politice ale omului. De asemenea, în perioada
preelectorală, mai multe persoane au fost citate, reţinute, anchetate şi sancţionate de
organele de ordine pentru, libera exprimare a opiniei, participarea activă la întruniri cu
caracter politic, precum şi pentru intenţia de a se asocia la partide politice.36
De asemenea, trezeşte îngrijorare adoptarea Legii privind verificarea titularilor şi
candidaţilor la funcţii publice. Prevederile acestei ar putea fi utilizate pentru
exercitarea presiunilor asupra funcţionarilor publici.
Autorităţile centrale se implică în acţiuni cu substrat electoral, care ar putea
submina autonomia şi democraţia locală.
În perioada preelectorală continuă să se evidenţieze situaţia tensionată a relaţiilor
dintre autorităţile centrale şi primăria mun. Chişinău, activitatea căreia este periclitată
de mai mulţi factori, subliniindu-se ineficienţa şi împosibilitatea asigurării unei bune
gestionări a treburilor publice locale. În ultimul timp situaţia creată a fost deplasată în
6
36 Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte, LADOM – Raport privind monotorizarea procesului preelectoral. Alegeri 2009, www.ladom.org.md
30
cadrul autorităţilor municipale, manifestată prin altercaţiile verbale dintre noul
preşedinte al consiliului municipal şi primarul general.
Distribuţia resurselor financiare pe criterii politice
În cadrul adoptării Legii pentru modificarea şi completarea Legii bugetului de stat
pentru anul 2008 şi adoptării Legii cu privire la bugetul de stat pe anul 2009, unele
localităţi au fost privelegiate alocîndulise mijloace considerabile pentru investiţii
capitale. Astfel, autorităţile locale, care planifică mijloacele bugetare accentuiază
caracterul electoral al acestora, menţionînd apartenenţa la formaţiunile politice datorită
cărora se alocă banii pentru investiţii capitale sau proiecte sociale. Deasemenea la
nivelul bugetelor locale banii se repartizează pe criterii politice, fapt ce poate fi
considerat drept o corupere a alegătorilor şi o inechitate faţă de toţi plătitorii de
impozite. În acelaşi context se încadrează şi utilizarea resurselor administrative în
scopurile consolidării formaţiunilor politice.
De asemenea, legile bugetare majorează alocaţiile pentru structurile de forţă
(poliţie, SIS, armată), pentru Teleradio Moldova şi pentru salariile bugetarilor. Sperăm
că aceste acţiuni nu au substrat politic şi nu vor fi utilizate pentru scopuri electorale. 37
Partidele politice
Revigorarea activităţilor partidelor politice
În perioada preelectorală se înregistrează o înviorare a activităţii partidelor
politice, care se pregătesc de a se lansa în apropiata campanie electorală. Se petrec
congrese (conferinţe), se reanimează unele mijloace de informare în masă de partid, se
lansează alte publicaţii ţintite spre electorat. Activitatea partidelor politice în teritoriu
este orientată spre informarea populaţiei privind programele lor politice şi consolidarea
organizaţiilor primare. Însă unele din ele îţi fac publicitate electorală prin prestarea de
servicii gratuite populaţiei fapt ce ar putea fi interpretat şi drept măsură de corupere a
alegătorilor.
Fuziuni preelectorale
În acelaşi timp, drept rezultat al restricţiilor legislative pentru participarea în procesul
electoral, se înregistrează o reorientarea electorală a liderilor locali şi consolidarea 37 Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte, LADOM – Raport privind monotorizarea procesului preelectoral. Alegeri 2009, www.ladom.org.md
31
rîndurilor potenţialilor concurenţi electorali. De asemenea, în imposibilitate de a forma
blocuri electorale partidele mici fuzionează.
Condiţii inechitabile pentru potenţialii concurenţi electorali
În această perioadă formaţiunile politice sunt preocupate de ajustarea actelor de
constituire la cerinţele noii legi cu privire la partide, lege care este înţeleasă,
interpretată şi aplicată restrictiv, fapt ce a generat mai multe conflicte. Astfel, partidele
invocă faptul că Ministerul Justiţiei continuă să multiplice măsurile restrictive,
generate de imprecizia legislaţiei privind partidele politice. Ministerul Justiţiei a întrat
în conflict cu mai mulţi potenţiali concurenţi electorali, care solicită înregistrarea de
modificări în actele de constituire a partidelor.
Concluzii şi Recomandări
Drept urmare a celor enunţate, venim cu următoarele concluzii asupra temei
analizate:
Sistemul electoral constituie un mecanism pentru transformarea voturilor
în mandate, este un ansamblu de norme, reguli şi procedee care determină calea, forma
şi metodele de activitate a organelor reprezentative ale conducerii de stat
Alegerile sunt un indicator seminificativ de trecere la statul democratic
care ulterior asigură dezvoltarea democraţiei. Ele nu numai creează cadrul instituţional
al statului, consiliile locale, ci au o semnificaţie mai largă: reprezintă principala formă
de participare politică a cetăţenilor la conducerea ţării, rămîn a fi criteriul de bază al
democraţiei politice;
În Republica Moldova, în prezent, avem un sistem electoral proporţional
care se organizează pe bază de listă de partid la nivelul unei singure circumscripţii
electorale care reprezintă 101 de mandate.
Din păcate acest sistem nu este unul făcut să avantajele alegătorii, ci unul menit
să reprezinte cât mai substanţial voinţa partidelor politice. Astfel, sistemul electoral
moldovenesc:
32
- nu reprezintă o legătură personalizată directă între alegător-ales, legătură care
poate fi creată prin fie vot uninominal sau mixt, fie, în cazul scrutinelor pe bază de
listă, prin aplicarea votului preferenţial.
- alegerea candidaţilor este îndepărtată şi mai mult de alegători prin faptul că
alegerea listei se face la nivel naţional, ci nu la nivel regional.
- creează disproporţii de reprezentare (pragul electoral destul de ridicat duce la
nereprezentarea unui număr mare de voturi ale partidelor care nu trec pragul).
- nu oferă alegătorului posibilitatea de a juca un rol activ şi de a interveni în
selecţia candidaţilor. Listele prezentate de partide sunt „liste blocate”, în aşa mod
alegătorul nu poate schimba ordinea candidaţilor şi este pus în faţa faptului împlinit.
Ideea perfecţionării sistemului electoral în Republica Moldova se bazează
pe argumente care nu pot fi ignorate. Astfel, listele închise de candidaţi favorizează
corupţia în rândul partidelor şi o luptă internă pentru locurile din top, generând
scandaluri publice. Poate fi constatat şi faptul că sistemul proporţional creează o
ruptură între deputaţi şi alegători (spre exemplu, în cele trei legislaturi alese în baza
sistemului proporţional deputaţii domiciliaţi în capitala ţării au constituit 60-75% din
numărul de deputaţi). Utilizarea pragurilor electorale înalte atît pentru partide, blocuri
electorale, cît şi pentru candidaţii independenţi, reduce substanţial avantajele
sistemului proporţional;
Influenţa sistemelor electorale asupra sistemelor de partide şi asupra
repartizării voturilor alegătorilor între partide este însemnată. Cu cît un sistem electoral
este mai permisiv, cu atît mai mare este numărul de partide existent; numărul de
partide este mai mic în sistemele pluraliste, ceva mai mare în sistemele majoritare, la
un nivel superior în sistemele semipluraliste şi atinge punctul maxim în sistemul
proporţional.
Recomandările asupra perfecționării sistemului electoral urmează necondiționat:
În mod evident este necesară căutarea unui echilibru între necesitatea de a
acorda alegătorului posibilitatea de a alege direct persoana dorită şi necesitatea unei
reprezentări proporţionale echitabile a voinţei poporului;
33
Direcţie în promovarea unei schimbări echilibrate ar fi adoptarea unui
sistem mixt, cu alegerea unei jumătăţi de deputaţi pe baza circumscripţiilor
uninominale regionale, iar celei de-a doua pe bază de listă cu aplicarea votului
preferenţial. Astfel, se aplică şi o legătură directă personalizată cu alegătorii - prin vot
uninominal, se respectă principiul reprezentării proporţionale (inclusiv a minorităţii) –
prin vot în bază de listă, precum şi se oferă dreptul alegătorului de a interveni
(gestiona) în alegerea sa – prin vot preferenţial obligatoriu;
Drept criterii de bază ale unui nou sistem electoral ar trebui să fie:
asigurarea unei relaţii mai strînse între deputaţi şi alegători care ar permite o activitate
mai responsabilă a deputaţilor; păstrarea unei proceduri de vot cît mai simple pentru ca
alegătorii să poată să-şi exercite dreptul de vot; contribuirea la edificarea unor partide
politice mai puternice membrii cărora ar fi stimulaţii să întreţină relaţii stînse cu
electoratul;
Fixarea datei alegerilor, formarea consiliilor electorale, precum şi
întocmirea listelor de alegători, organizarea training-urilor pentru organele electorale
în domeniul administrării procesului electoral să se înceapă cu mult înainte de
termenele-limită prevăzute de Codul Electoral - anume 90 de zile pentru ca electoratul
să fie la curent cu toate platformele electorale;
substituirea în Republica Moldova a listelor închise prin liste deschise, ca
o modalitate directă de a vota anumiţi candidaţi din cadrul partidelor, fapt ce ar spori
responsabilitatea lor faţă de electorat şi creşterea interesului cetăţenilor de a participa
la alegeri, ar raţionaliza, relaţia alegătordeputat, practic, inexistentă în prezent;
micşorarea în Republica Moldova a pragului electoral pentru partidele
politice şi candidaţii independenţi cu scopul de a facilita accederea în legislativ a
partidelor şi candidaţilor ce aparţin minorităţilor entice;
introducerea unor mecanisme electorale eficiente ce ar permite
persoanelor cu reşedinţă temporară (militari şi studenţi) să-şi realizeze dreptul lor de
vot;
34
Bibliografie
Acte şi documente
1. Legea RSS Moldoveneşti “Cu privire la alegerile de deputaţi ai poporului ai
RSSM”, Veştile Sovietului Suprem şi ale Guvernului RSSM, 1989, nr. 11, art. 270
2. Legea privind alegerile Preşedintelui Republicii Moldova, nr. 720-XII, 18
septembrie 1991 // Legi şi hotărîri adoptate la sesiunile Parlamentului Republicii
Moldova (dreptul constituţional). Partea III, Chişinău: USM, 1992.
3. Culegere de acte legislative, Pentru alegerea Parlamentului, Ediţie a Parlamentului
Republicii Moldova, Chişinău, 1993. - p. 39.
4. Codul Electoral, Ediţie oficială (Modificat şi completat prin Legea nr. 268 XIV din
4 februarie 1999 // Monitorul Oficial Republicii Moldova, Nr. 22-23, art. 93, Chişinău,
