Sistemul de Impozite Si Taxe Locale in Romania Si Rolul Sau

Sistemul de impozite şi taxe locale în România

şi rolul său

– Iaşi, 2009 –

Sistemul de taxe şi impozite locale în România şi rolul acestora

Cuprins

Cap. I. Structura sistemului de impozite şi taxe locale......................................................................2Cap. II. Caracterizarea principalelor impozite şi taxe locale.............................................................2

II. 1. Impozitul pe clădiri...............................................................................................................2II. 1. 1. Impozitul pe clădiri deţinute de persoane fizice...........................................................2II. 1. 2. Impozitul pe clădiri deţinute de persoane juridice........................................................2

II. 2. Impozitul pe teren.................................................................................................................2II. 3. Taxa asupra mijloacelor de transport....................................................................................2II. 4. Taxe pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor............................................2II. 5. Taxe pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate.................................................2II. 6. Impozitul pe spectacole.........................................................................................................2II. 7. Taxa hotelieră........................................................................................................................2II. 8. Taxele de timbru...................................................................................................................2

Cap. III. Rolul impozitelor şi taxelor locale......................................................................................2Bibliografie........................................................................................................................................2

2


Cap. I. Structura sistemului de impozite şi taxe locale

Pentru a-şi putea duce la îndeplinire sarcinile şi funcţiile, organele locale ale puterii şi

administraţiei de stat au nevoie în acest sens de resurse financiare.

Impozitele şi taxele locale sunt aceste venituri de care bugetele unităţilor administrativ-

teritoriale nu se pot lipsi, prin intermediul cărora sunt finanţate cheltuielile publice prevăzute în

bugetele locale.

Aceste venituri, din impozite şi taxe ale bugetelor locale in marea lor majoritate, provin

de la populaţie.

Chiar dacă bugetele locale au un număr mare de impozite şi taxe, totuşi mărimea

acestora este cu mult sub cerinţele de resurse financiare ale acestor bugete. De aceea, în vederea

echilibrării, acestor bugete li se pun la dispoziţie din bugetul de stat transferuri de fonduri şi

sume defalcate din impozitul pe salarii1.

Impozitele şi taxele locale din România sunt prevăzute şi reglementate de Codul Fiscal

al României, în Titlul IX. Acestea două pot seminifica următoarele aspecte:

- rangul atribuit unei localităţi conform legii;

- zone din cadrul localităţii, reprezentând „zone stabilite de consiliul local, în funcţie de

poziţia terenului faţă de centru localităţii, de reţele edilitare, precum şi de alte elemente specifice

fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, conform documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi

de urbanism, registrelor agricole, evidenţelor specifice cadastrului imobiliar – edilitar sau altor

evidenţe agricole sau cadastre care pot afecta valoarea terenului”2;

- nomenclatura stradală, reprezentând o “listă ce conţine denimirile toturor străzilor dintr-

o unitate administrativ – teritorială, numere de identificare a imobilelor pe fiecare stradă în

parte, precum şi titularul dreptului de proprietate al fiecărui imobil; această nomenclatură

stradală se organizează pe fiecare localitate rurală şi urbană şi reprezintă o evidenţă primară

unitară ce serveşte la atribuirea adresei domiciliului/ reşedinţei persoanei fizice, a sediului

persoanei juridice, precum şi a fiecărui imobil, teren şi/sau clădire”3.

Conform Codului Fiscal, art 248, se face următoarea clasificare a impozitelor şi taxelor

locale:

a) impozitul pe clădiri;

1 Bistriceanu, Gh., Sistemul fiscal al României, Editura Universitară, Bucureşti, 2008, pag. 143.2 Codul Fiscal al României, Titlul IX - Impozite şi taxe locale, Capitolul 1, art 247.3 Ibidem.

3


b) impozitul pe teren;

c) impozitul pe mijloace de transport;

d) taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor;

e) taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate;

f) impozitul pe spectacole;

g) taxa hotelieră;

h) taxe speciale;

i) alte taxe locale.

Cap. II. Caracterizarea principalelor impozite şi taxe locale

II. 1. Impozitul pe clădiri

Impozitul pe clădiri reprezintă acea contribuţie bănească, anuală instituită de la 1

ianuarie 1995, datorată bugetelor locale de către proprietarii de clădiri, indiferent de locul unde

sunt situate şi destinaţia acestora, condiţia fiind ca acea clădire să se afle pe teritoriul tării

respective. Acest impozit se datorează către bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în

care este amplasată clădirea. “În sensul legii, clădirea este considerată orice construcţie ce

serveşte adăpostului pentru oameni sau animale ori pentru protejarea obiectelor, produselor,

materialelor, instalaţiilor”4.

Subiectul impunerii sau contribuabilul coincide cu plătitorul impozitului şi este, în

general, proprietarul clădirii, indiferent de locul unde este situată în România şi destinaţia

acesteia. Există şi o derogare de la această regulă generală, şi anume, pentru clădirile proprietate

publică şi privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale aflate în administrarea sau

folosinţa contribuabililor, în calitate de subiect al impunerii, apar cei care le au în administrare

sau în folosinţă5.

În situaţia în care o clădire este în proprietate comună a două sau mai multe persoane,

fiecare dintre proprietarii comuni ai clădirii datorează impozit pentru spaţiile situate în partea

din clădire aflată în proprietatea sa. Dacă nu se pot stabili părţile individuale ale proprietarilor în

comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din acel impozit pentru clădire.

4 Ştefura, G., Proces bugetar public, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, 2007, pag 120.5 Vintilă, G., Fiscalitate. Metode şi tehnici fiscale, Editura Economică, Bucureşti, 2004, pag. 514.

4


În cazul unei clădiri aflate în administrarea sau folosinţa altei persoane, pentru care se

datorează chirie printr-un contract de închiere, impozitul pe clădire se datorează de către

proprietar.

Obiectul impozabil îl reprezintă clădirile de orice fel, situate în municipii, oraşe,

comune şi sate, indiferent de modul cum sunt folosite şi de destinaţia dată acestora, cu excepţia

celor ce nu sunt impozabile, conform legii. Clădirile pot constitui proprietatea persoanelor fizice

şi juridice, clădiri fiind proprietate publică sau privată a statului, ce sunt administrate ori date în

folosinţă unor contribuabili. Acele clădiri noi, ce sunt dobândite în cursul anului, indiferent de

forma sub care au intrat în folosinţă se impun începând cu data de întâi a lunii următoare celei în

care au fost dobândite. Clădirile distruse, demolate, transmise în proprietatea altor contribuabili

în cursul anului se scot la impunere, începând cu prima zi a lunii următoare celei în care s-a

produs una dintre situaţiile menţionate (scăderea de la impunere se acordă proporţional cu partea

de clădire supusă unei situaţii şi cu perioada rămasă până la finele anului bugetar6.

Baza de calcul o reprezintă valoarea impozabilă a clădirii care se stabileşte diferit, după

cum contribuabilii sunt persoane fizice şi persoane juridice.

II. 1. 1. Impozitul pe clădiri deţinute de persoane fizice

În cazul persoanelor fizice, baza de calcul a impozitului o reprezintă valoarea clădirii

determinată potrivit cu încadrarea acesteia într-un anumit tip contructiv şi cu prezenţa/absenţa

unor utilităţi (instalaţii de apă, canalizare, încălzire, curent electric, etc.)

Acest impozit la persoane fizice se calculează prin aplicarea cotei de impozitare la

valoarea impozabilă a clădirii, această cotă fiind de 0,2% pentru clădirile din mediul urban şi

0,1% pentru clădirile din mediul rural.

În categoria clădirilor supuse impozitului datorat de persoanele fizice se includ

următoarele:

a) construcţiile utilizate ca locuinţă, respectiv unităţile construite formate din una sau

mai multe camere de locuit, indiferent unde sunt situate, la acelaşi nivel sau la niveluri diferite,

inclusiv la subsol sau la mezanin, prevăzute, după caz, cu dependinţe şi/sau alte spaţii de

deservire;

b) construcţiile menţionate la litera a), dezafectate şi utilizate pentru desfăşurarea de

profesii libere;

c) construcţii – anexe situate în afara corpului principal de clădire, cum ar fi: bucătăriile,

cămările, pivniţele, grajdurile, magaziile, garajele şi altele asemenea;

6 Stefura, G., Proces bugetar public, Editura Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi 2007, pag. 120.5


d) construcţiile gospodăreşti, cum sunt: pătulele, hambarele pentru cereale, şurile,

fânăriile, remizele, şoproanele şi altele asemenea;

e) orice alte construcţii, proprietatea contribuabililor, neprecizate la lit. a) – d), care au

elemente constitutive ale clădirii7.

Valoarea impozabilă pentru clădirile aparţinând persoanelor fizice se stabileşte în funcţie

de anumiţi factori, după cum urmează:

suprafaţa construită desfăşurată ( ) a clădirii, exprimată în metri pătraţi, care se

determină prin însumarea suprafeţelor secţiunilor tuturor nivelurilor clădirii, fiind incluse

balcoanele, logiile sau subsolul. Nu sunt incluse podurile, scările şi terasele neacoperite. În

situaţia clădirilor la care nu pot fi efectuate efectiv măsurători exacte pe conturul exterior, se

înmulţeşte suprafaţa utilă cu un coeficient de transformare de 1,2;

valorile impozabile pe metru pătrat ( )de suprafaţă construită desfăşurată,

diferenţiate în funcţie de felul clădirilor, destinaţia (locuinţă sau alte scopuri) şi locul unde sunt

situate suprafeţele impozabile (sol, subsol, demisol sau mansardă). Diferenţierea clădirilor se

face în funcţie de structura de rezistenţă a acestora şi materialele din care sunt construite,

precum şi de gradul de confort al clădirilor şi construcţiilor, în sensul dotării lor cu urilităţile

menţionate mai sus.

Valoarea impozabilă a clădirii = ×

coeficienţii de corecţie aplicabili la valorile impozabile, diferentiaţi pe ranguri de

localităţi şi zone în cadrul acestora (tabelul nr. 1).

Tabel nr. 1Zona în cadrul

localităţii

Rangul localităţii

0 I II III IV V

A 1,30 1,25 1.20 1,15 1,10 1,05B 1,25 1,20 1,15 1,10 1,05 1,00C 1,20 1,15 1,10 1,05 1,00 0,95D 1,15 1,10 1,05 1,00 0,95 0,90

Valoarea impozabilă = Valoarea impozabilă ×Coeficientul de corecţie ajustată a clădirii

Ierarhizarea funcţională a localităţilor urbane şi rurale, conform prevederilor legii nr.

351/2001, este după cum urmează:

rangul 0 – Capitala României, municipiu de importanţă europeană;

rangul I – municipii de importanţă naţională, cu influenţă potenţială la nivel european;

7 Vintilă, G., Fiscalitate. Metode şi tehnici fiscale, Editura Economică, Bucureşti 2004, pag. 5176


rangul II – municipii de importanţă interjudeţeană, judeţeană sau cu rol de echilibru în

reţeaua de localităţi;

rangul III – oraşe;

rangul IV – sate reşedinţă de comune;

rangul V – sate componente ale comunelor şi sate aparţinând municipiilor şi oraşelor8.

Consiliile judeţene sunt organele care se ocupă cu încadrarea clădirilor pe zone în cadrul

localităţilor, în funcţie de poziţia terenurilor pe care sunt amplasate clădirile faţă de centrul

localităţii, de reţelele edilitare precum şi de alte elemente corespunzătoare fiecărei unităţi

administrativ-teritoriale.

Majorarea impozitului datorat de persoanele fizice ce deţin mai multe clădiri (utilizate ca

locuinţă, care nu sunt închiriate altei persoane) se face cu ajutorul unor procente cuprinse între

15 şi 100 în raport cu numărul clădirilor suplimentare deţinute9.

Impozitul pe clădiri se plăteşte anual, în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15

iunie, 15 septembrie şi 15 noiembrie, inclusiv. Pentru plata anticipată a impozitului pe clădiri,

datorat pe întregul an de către persoanele fizice, până la data de 15 martie a anului respectiv, se

acordă o bonificaţie de până la 10% stabilită prin hotărârea consiliului local.

Există şi persoane fizice ce sunt scutite de plata impozitului pe clădiri, precum: veteranii

de război; persoanele persecutate din motive politice de dictatura comunistă, persoane deportate

în străinătate ori constituite în prizonieri; eroii martiri şi urmaşii acestora, răniţi şi luptători

pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989; văduvele de război şi văduvele veteranilor de

război care nu s-au recăsătorit; persoane cu handicap grav sau accentuat; persoane invalide de

gradul I sau II. Scutirile de mai sus se aplică integral pentru clădirile deţinute în comun de soţi.

De asemenea, scutirile de mai sus se acordă numai pentru clădirile folosite ca domiciliu de

persoanele mai sus menţionate.10

II. 1. 2. Impozitul pe clădiri deţinute de persoane juridice

În cazul persoanelor juridice, baza de calcul a impozitului pe clădiri o constituie

valoarea de inventar înregistrată în contabilitatea acestora, care poate exprima:

o costul de achiziţie al clădirilor construite procurate cu titlu oneros;

o costul de producţie al clădirilor construite de unitatea patrimonială;

8 Vintilă, G., Fiscalitate. Metode şi tehnici fiscale, Editura Economică, Bucureşti, 2004, pag. 5179 Ştefura, G., Proces bugetar public, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2007, pag. 120.10 Bistriceanu, Gh.D, Popescu, Gh. H., Bugetul de stat al României, Editura Universitară, Bucureşti, 2007, pag. 376.

7


o valoarea actuală în funcţie de evaluarea clădirilor ce au caracteristici tehnice şi

economice similare, la clădiri dobândite cu titlu gratuit;

o valoarea de aport acceptată de părţi la clădirile intrate în patrimoniul unei societăţi

comerciale cu ocazia asocierii/fuziunii (conform statutelor şi contractelor);

o valoarea rezultată în urma reevaluării, pentru clădirile reevaluate în baza unei dispoziţii

legale11.

Valoarea de inventar ia în considerare însumarea tuturor elementelor şi instalaţiilor

funcţionale ale acesteia, precum: terase, scări, ascensoare, instalaţii de iluminat, instalaţii

sanitare, instalaţii de încălzire, instalaţii de telecomunicaţii prin fir şi altele asemenea.

Cotele de impunere practicate sunt prevăzute de lege, fiind cuprinse între 0,5% şi 1,5%

pentru persoanele juridice .

Impozitul pe clădiri de datorează de către persoanele juridice atât pentru clădirile aflate

în funcţiune, cât şi pentru cele aflate în rezervă sau în stare de conservare. În scopul impunerii,

valoarea clădirilor nu se diminuează cu amortizarea, iar clădirile aflate în functiune şi a căror

valoare a fost recuperată integral pe calea amortizării sunt supuse, în continuare impozitului pe

clădiri, calculat pe baza valorii de inventar înregistrate în contabilitate.

Contribuabilii persoane juridice îşi calculează singuri impozitul pe clădiri datorat anual,

prin “Declaraţia de impunere” care îndeplineşte în acelaşi timp şi funcţia de proces-verbal de

impunere. Această declaraţie de impunere se depunde până la data de 31 ianuarie a fiecărui an

fiscal la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale pe a cărei rază

teritorială se află situată clădirea.

Clădirile pentru care nu se datorează impozit, conform Codului Fiscal, sunt

următoarele:

- clădiri proprietate a statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau a oricăror instituţii

publice, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice;

- clădirile care sunt clasate drept monumente istorice, de arhitectură, arheologice, muzee,

case memoriale;

- clădirile care, prin destinaţie, constituie lăcaşuri de cult, recunoscute oficial în România

şi componentele locale ale acestora;

- clădirile care constituie patrimoniul unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat,

confesional sau particular, autorizate să funcţioneze provizoriu ori acreditate;

- clădirile unităţilor sanitare publice, cu excepţia celor folosite în activităţi economice;

11 Ţâţu, L., Serbănescu, C., Stefan, D., Cataramă, D., Nica, A., Fiscalitate. De la lege la practică, Editura CH Beck, Bucureşti 2006, pag 183

8


- clădirile afectate centralelor hidroelectice, termoelectrice şi nuclearo- electrice, staţiilor

şi posturilor de transformare, precum şi staţiilor de conexiuni;

- clădirile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Autonome şi

Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, cu excepţia încăperilor folosite pentru

activităţi economice;

- clădirile funerare din cimitire şi crematorii;

- clădirile din parcurile industiale, ştiinţifice şi tehnologice, potrivit legii;

- clădirile ce constituie patrimoniul Academiei Române, cu excepţia celor folosite în

activităţi economice; etc.

II. 2. Impozitul pe teren

Acest impozit apare în structura veniturilor proprii ale bugetelor locale şi este datorat de

persoanele care au în proprietate terenuri situate în România, atât în mediul urban, cât şi în

mediul rural. Impozitul pe teren se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în

raza căreia este amplasat terenul.

Contribuabilii impozitului pe teren sunt atât persoane fizice cât şi persoane juridice ce

deţin terenuri situate în municipii, oraşe şi comune atât în intravilanul, cât şi în extravilanul

localităţilor.

Dacă un teren este deţinut de mai mulţi contribuabili, impozitul aferent acestuia este

datorat de contribuabili în felul următor:

- proporţional cu suprafaţa deţinută (în cazul în care sunt stabilite părţile individuale);

- împărţind impozitul total la numărul de contribuabili (dacă nu sunt stabilite părţile

individuale).

În cazul în care o persoană are în administrare sau folosinţă un teren, pentru care se

datorează chirie pe baza unui contract de închiriere, impozitul este datorat de către proprietar12.

Pentru un teren ce face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a

acestuia, impozitul pe teren se datorează de către locator.

Obiectul impunerii este reprezentat de terenurile deţinute de contribuabili în

poziţionare, intravilan sau extravilan din localităţile urbane şi cele rurale, potrivit cu încadrarea

lor pe zone. Intrarea sau ieşirea din posesie a terenurilor atrag după sine modificări ale

12 Ţâţu, L., Şerbănescu, C., Ştefan, D., Cataramă, D., Nica, A., Fiscalitate. De la lege la practică, Editura CH Beck, Bucureşti, 2006, pag. 188

9


obligaţiilor de plată care operează din luna următoare celei în care se produc schimbările de

proprietate.

Aşezarea şi calculul impozitului pe teren au ca bază de plecare suprafaţa în metri pătraţi

şi încadrarea acestora în intravilan şi extravilan.

a). În cazul unui teren amplasat intravilan impozitul se stabileşte prin înmulţirea

numărului de metri pătraţi ai terenului cu suma corespunzătoare, prevăzută în următorul tabel13:

Tabel nr. 2Zona din

cadrul localităţii

Nivelurile indexate pentru anul 2008 lei/ha

Nivelurile impozitului pe ranguri de localităţi

0 I II III IV VA 5.900 4.900 4.300 3.700 500 400B 4.900 3.700 3.000 2.500 400 300C 3.700 2.500 1.900 1.200 300 200D 2.500 1.200 1.000 700 200 100

Un teren situat intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosinţă

decât dea de terenuri cu construcţii, impozitul pe teren se stabileşte astfel: se înmulţeşte

numărul de metri pătraţi de teren cu suma corespunzătoare categoriei de folosinţă a terenului şi

zonei, potrivit următorului tabel:

Tabel nr. 3 Nr.crt

.Categoria

defolosinţă

Zona A Zona B Zona C Zona D

1 Teren arabil 20 15 13 112 Păşune 15 13 11 93 Fâneaţă 15 13 11 94 Vie 33 25 20 135 Livadă 38 33 25 206 Pădure sau alt teren agricol

cu vegetaţie forestieră20 15 13 11

7 Teren cu apă 11 9 6 X8 Drumuri şi căi ferate X X X X9 Teren neproductiv X X X X

Sumele astfel stabilite se înmulţesc cu următorii coeficienţi de corecţie, astfel: pentru

rangul localităţii 0 – 8,00; rangul I – 5,00; rangul II – 4,00; rangul III – 3,00; rangul IV – 1,10;

rangul V - 1,00.

b) În cazul unui teren amplasat în extravilan, impozitul pe teren se stabileşte prin

înmulţirea suprafeţei terenului, exprimat în ha, cu suma corespunzătoare prevăzută în tabelul de

13 Bistriceanu, Gh. D., Sistemul fiscal al României, Editura Universitară, Bucureşti, 2008, pag. 15210


mai jos14, înmulţită cu coeficientul de corecţie corespunzător. Înregistrarea în registrul agricol a

terenurilor, a proprietarilor acestora, precum şi schimbarea categoriei de folosinţă se fac pe bază

de documente, privind normele metodologice, având ca sancţiune nulitatea.

Tabel nr. 4Nr crt

Categoria de folosinţă Zona[lei(RON)/ha]

0 1 A B C D

1. Teren cu construcţii 22 20 18 16

2. Arabil 36 34 32 30

3. Păşune 20 18 16 14

4. Fâneaţă 20 18 16 14

5. Vie pe rod 40 38 36 34

5.1 Vie până la intrarea pe rod X X X X

6. Livadă pe rod 40 38 36 34

6.1 Livadă până la intrarea pe rod X X X X

7. Pădure sau alt teren cu vegetaţie forestieră 12 10 8 6

7.1 Pădure în vârstă de până la 20 de ani şi pădure cu rol de protecţie

X X X X

8. Teren cu apă, altul decât cel cu amenajări piscicole

4 3 2 1

8.1 Teren cu amenajări piscicole 24 22 20 18

9. Drumuri şi căi ferate X X X X

10 Teren neproductiv X X X X”

Înscrierea datelor în registrul agricol privind schimbarea categoriei de folosinţă a

terenurilor, precum şi a titularului dreptului de proprietate asupra terenurilor, pe baza declaraţiei

făcută sub semnătura proprie a capului de gospodărie sau, în lipsa acestuia, a membrului major

al gospodăriei, se poate face numai dacă se prezintă şi lucrarea tehnică de cadastru înregistrată

la oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară a unui act încheiat în formă autentică.

Orice persoană care dobândeşte teren are obligaţia de a depune o declaraţie privind

achiziţia terenului la compartimentul de specialitate al autorităţii publice locale în termen de 30

de zile, inclusiv, care urmează după data achiziţiei.

Impozitul pe teren se plăteşte anual, în patru rate egale, până la datele de 15 martie, 15 iunie, 15

septembrie şi 15 noiembrie, inclusiv. pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe teren, datorat

14 Bistriceanu, Gh. D., Popescu, Gh. H., Bugetul de stat al României, Editura Universitară, Bucureşti, 2007, pag. 380

11


pentru întregul an de persoanele fizice, până la data de 15 martie a anului respectiv, se acordă o

bonificaţie de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local.

II. 3. Taxa asupra mijloacelor de transport

Având natura unui impozit direct, instituit la 1 ianuarie 1995, această taxă este cuprinsă

în veniturile proprii ale bugetului local şi are ca titular de plată (plătitor, contribuabil) persoana

(fizică sau juridică) ce deţine în proprietate unul sau mai multe mijloace de transport

înmatriculate în România (dacă mijlocul de transport face obiectul unui contract de leasing,

taxa se datorează de locator).

Obiectele taxabile sunt mijloacele de transport rutier cu tracţiune mecanică terestre

(autoturisme, autobuze, autocare, microbuze, motociclete, tractoare înmatriculate, autovehicule

de transport marfă etc.) potrivit cu anumite încadrări tehnice cât şi mijloace de transport pe apă

(luntre, bărci fără motor, bărci cu motor, scutere de apă, bacuri, poduri plutitoare, şalupe, etc.).

Raportată la obiectul său, taxa asupra mijloacelor de transport poate fi considerată atât

ca un impozit pe avere, cât şi ca o taxă pentru folosirea drumurilor publice. Sub acest aspect, şi

resursele financiare provenite din taxa asupra mijloacelor de transport au destinaţii diferite în

funcţie de categoria mijloacelor de transport supuse impunerii. Astfel, resursele financiare din

taxa mijloacelor de transport datorat de autovehicule de transportat marfă de peste 12 tone, se

pot utiliza în întregime pentru lucrări de întreţinere, modernizare, reabilitare şi construire a

drumurilor de interes local şi judeţean.

Baza de calcul a taxei se stabileşte pentru fiecare tip de mijloc de transport, cu anumite

particularităţi, fiind vorba despre mijloace de transport cu tracţiune mecanică, autovehicule de

transport marfă şi mijloace de transport pe apă.

- Pentru mijloacele de transport cu tracţiune mecanică, baza de calcul o reprezintă

capacitatea cilindrică a motorului, pentru fiecare 500 cm² sau fracţiune din aceasta. Taxa anuală

stabilită în sume fixe pentru fiecare 500 cm² este diferenţiată pe feluri de mijloace de transport

cu tracţiune mecanică. În cazul unui ataş, taxa pe mijlocul de transport este de 50% din taxa

pentru motociclete, motorete şi scuterele respective. Sunt scutite de taxă autoturismele,

motocicletele cu ataş şi mototriciclurile care aparţin persoanelor cu handicap locomotor şi care

sunt adaptate handicapului acestora. De asemenea nu se aplică taxa pentru mijloace de transport

ce aparţin instituţiilor publice şi ale persoanelor juridice, mijloace ce sunt utilizate pentru

serviciile de transport de călători, în regim urban şi suburban, inclusiv transportul de pasageri în

afara unei localităţi, dacă se practică tarife stabilite potrivit transportului public.

12


– Pentru autovehiculele transport marfă cu masa totală autorizată de peste 12 tone,

precum şi combinaţiile acestora, impozitul pe mijloace de transport se determină în funcţie de

numărul axelor, masa totală maximă autorizată şi tipul sistemului de suspensie, iar pentru

remorci, semiremorci sau rulote în funcţie de masa totală maximă autorizată. De asemenea, în

stabilirea valorii unitare a impozitului se va ţine cont dacă vehiculele sunt angajate exclusiv în

operatiuni de transport intern sau realizează şi transport internaţional.

– În cazul mijloacelor de transport pe apă, care aparţin contribuabililor, taxa se

stabileşte anual, în sumă fixă, diferenţiată în funcţie de felul mijloacelor de transport. Nu

datorează taxă asupra mijloacelor de transport atât persoanele fizice, cât şi persoanele juridice

proprietare ale navelor fluviale de pasageri, bărcilor şi luntrelor folosite pentru transportul

persoanelor fizice cu domiciliul în unităţile administrativ-teritoriale din Delta Dunării, Insula

Mare a Brăilei şi Insula Balta Ialomiţei.

Există două acţiuni corelative dreptului de proprietate, în raport cu care se datorează sau

se dă la scădere taxa asupra mijloacelor de transport, respectiv: a)

Dobândirea mijlocului de transport, ce generează datorarea taxei , începxnd cu data de întâi a

lunii următoare celei în care au fost dobândite; b)

Înstrăinarea mijlocului de transport în cursul unui an sau radierea din evidenţa fiscală a

compartimentului de specialitate, ce generează scăderea taxei asupra mijlocului de transport,

începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care acestea au fost înstrăinate sau radiate

din evidenţa fiscală.

Taxa asupra mijloacelor de transport este anuală, dar se plăteşte trimestrial, în patru rate

egale, până la data de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie, respectiv 15 noiembrie inclusiv.

Pentru plata cu anticipaţie a taxei auto, datorată pentru întregul an de către persoanele fizice,

până la data de 15 martie a anului respectiv, se acordă o bonificaţie de până la 10%, stabilită

prin hotărâre a consiliului local15.

II. 4. Taxe pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor

În scopul executării diferitelor lucrări, orice persoană trebuie să obţină un certificat,

un aviz sau o autorizaţie.

Eliberarea de către organele de stat locale competente a certificatelor, avizelor şi a

autorizaţiilor în domeniul construcţiilor, solicitate de persoane atât fizice cât şi juridice, sunt

supuse plăţii anticipate a unor taxe diferenţiate, în funcţie de valoarea construcţiilor şi

15 Vintilă, G., Fiscalitate. Metode şi tehnici fiscale, Editura Economică, Bucureşti 2004, pag. 54113


instalaţiilor, de suprafaţa terenurilor şi natura serviciilor prestate.

Taxa pentru eliberarea certificatului de urbanism, în mediul urban, este egală cu suma

stabilită de consiliul local în limitele prevăzute în următorul tabel16:

Tabel nr. 6Suprafaţa pentru care se obţine

certificatul de urbanismTaxa (lei)

a) Până la 150 m² inclusiv 3 – 4

b) Între 151 m² şi 250 m² inclusiv 4 – 5

c) Între 251 m² şi 500 m² inclusiv 5 – 7

d) Între 501 m² şi 750 m² inclusiv 7 – 8

e) Între 751 m² şi 1000 m² inclusiv 8 – 10

f) Peste 1000 m² 10+1 pentru fiecare m² care depăşeşte 1000 m²

Taxa pentru eliberarea certificatelor de urbanism pentru o zonă rurală este egală cu

50% din taxa stabilită.

Taxa pentru eliberarea unei autorizaţii de construire pentru o clădire ce urmează a fi

folosită ca locuinţă sau ca anexă la locuinţă, taxa este egală cu 0,5% din valoarea autorizată a

lucrărilor de construcţii.

Taxa pentru eliberarea unei autorizaţii de foraje sau excavări şi exploatări se

calculează înmulţind numărul de metri pătraţi de teren afectat de foraj sau excavaţie cu o

valoare stabilită de consiliul local de până la 6 lei.

Taxa pentru eliberarea autorizaţiei de amenajare de tabere de corturi , căsuţe sau

rulote ori campinguri este egală cu 2% din valoarea autorizată a lucrărilor de construcţie.

Taxa pentru eliberarea de autorizaţii de construire de chioşcuri, tonete, cabine, spaţii

de expunere, situate pe căile şi în spaţiile publice şi amplasarea corpurilor şi a panourilor de

afişaj, a firmelor şi reclamelor este de până la 6 lei. pentru fiecare metru pătrat de suprafaţă

ocupată de construcţie.

Taxa pentru eliberarea autorizaţiilor de desfiinţare, totală sau parţială a unei construcţii

este egală cu 0,1 din valoarea impozabilă a construcţiei, stabilită la determinarea impozitului pe

clădiri.

Taxa pentru eliberarea certificatului de nomenclatură stradală şi adresă se stabileşte de

către cinsiliile locale în sumă de până la 7 lei.

16 Bistriceanu, Gh. D., Popescu, Gh., H., Bugetul de stat al României, Editura Universitară, Bucureşti, 200714


Taxele se plătesc prealabil eliberării sau vizării, după caz, a certificatelor, avizelor şi

autorizaţiilor, iar dovada plăţii taxei se pătrează la compartimentul de specialitate al autorităţii

administratiei publice locale ce a eliberat documentul respectiv.

II. 5. Taxe pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate

Orice persoană, care beneficiază de servicii de relamă şi publicitate în România, în baza

unui contract sau a unui alt fel de înţelegere incheiată cu altă persoană, datorează o taxă, cu

excepţia serviciilor de reclamă şi publicitate realizate prin mijloacele de informare în masă scrise

şi audiovizuale.

Publicitatea realizată prin mijloacele de informare în masă scrise şi audiovizuale, în sensul

prezentului articol, corespunde activităţilor agenţilor de publicitate potrivit Clasificării

Activităţilor din Economia Naţională- CAEN, cu modificările ulterioare, respective publicitatea

realizată prin ziare şi alte tipărituri, precum şi prin radio, televiziune şi Internet.

Cota de calculare a taxei pentru servicii de reclamă şi publicitate este cuprinsă între 1-3%

şi se stabileşte de consiliul local.

Nivelul cotei se stabileşte de către consiliile locale în cursul lunii mai a fiecărui an pentru

anul fiscal următor, potrivit art. 288, alin (1 ) din Codul Fiscal.

Taxa pentru servicii de reclamă şi publicitate se calculează prin aplicarea cotei taxei

respective la valoarea serviciilor de reclamă şi publicitate care exprimă orice plată obţinută sau

care urmează a fi obţinută pentru serviciile de reclamă şi publicitate, cu excepţia taxei pe valoarea

adăugată.

Taxa pentru servicii de reclamă şi publicitate se plăteşte la bugetul local al unităţii

administrative-teritoriale în raza căreia prestează servicii de reclamă şi publicitate, lunar până la

data de 10 a lunii următoare celei în care a intrat în vigoare contractul.

Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate.

Orice persoană care utilizează un panou, afişaj sau structură de afişaj pentru reclamă şi

publicitate într-un loc public datorează plata taxei anuale către bugetul local al autorităţii

administraţiei publice locale în raza căreia este amplasat panoul, afişajul sau structura de afişaj

respectivă.

Valoarea taxei pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate se calculează anual, prin

îmulţirea numărului de merti pătraţi sau a fracţiunii de metru pătrat a suprafeţei afişajului pentru

reclamă şi publicitate cu suma stabilită de consiliul local astfel:

15


în cazul unui afişaj în scop de reclamă şi publicitate la locul în care persoana

derulează o activitate economică, taxa anuală este între 0 - 23 lei inclusiv pentru

fiecare metru pătrat sau fracţiune de metru pătrat (pentru anul 2007);

în situţia orcărui alt panou, afişaj sau structură de afişaj pentru reclamă şi

publicitate, taxa este între 0-17 lei inclusiv, pentru fiecare metru pătrat sau

fracţiune de metru pătrat ( pentru anul 2007).

Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate, se plăteşte anual anticipat sau

trimestrial de către beneficiarul publicităţii, proporţional cu numărul de luni de utilizare, sau

fracţiunea din lună dintr-un an calendaristic, la bugetul local al unităţii administrative-teritoriale

pe a cărei rază este situat afişul, panoul sau structura de afişaj, în patru rate egale până la datele

15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15 noiembrie.

Consiliile locale pot impune persoanelor care datorează taxa pentru afişaj în scop de

reclamă şi publicitate să depună o declaraţie anuală la compartimentul de specialitate al autorităţii

administraţiei publice locale.

Pentru utilizarea unui panou, afiş sau structură de afişaj pentru reclamă şi publicitate într-

un loc public, care nu are la bază un contract de publicitate, consiliile locale stabilesc, prin

hotărâre, taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate, pe metru pătrat de afişaj, plătită de

utilizator la bugetul local al unităţii administrativ- teritoriale în raza căreia este amplasat panoul,

afişul sau structura de afiş.

La nivelul municipiulul Bucureşti această taxă se stabileşte, prin hotărâre, de către

Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi se face venit la bugetul local al sectorului în raza

căruia este amplast panoul, afişul sau structura de afişaj.

Suprafaţa pentru care se datorează taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate este

determinată de dreptunghiul imaginar în care se înscriu toate elementele ce compun afişul, panoul

sau firma, după caz.

Suprafaţa pentru care se datorează taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate, (ca

exemplu) se determină prin îmulţirea Lx l,

respectiv L= 5,73m, l= 4,08m

5,73 m x 4,08 m = 23,38 m2

Consiliile locale, prin hotărârile adoptate, pot stabili obligaţia ca persoanele care datorează

aceasta taxă să depună o declaraţie fiscală, conform modelului din Codul Fiscal, despusă la

compartimentul de specialitate al autorităţii administrative publice locale în a cărei rază este

amplasat panoul, afişajul sau structura se afişaj, în termen de 30 de zile de la data amplasării.

16


Taxele pentru serviciile de reclamă şi publicitate şi taxa pentru afişaj în scop de rclamă şi

publicitate nu se aplică instituţiilor publice, cu excepţia cazurilor când acestea fac reclamă unor

activităţi economice.

Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate nu se datorează pentru afişele,

panourile sau alte mijloace de reclamă şi publicitate amplasate în interiorul clădirilor.

Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate nu se aplică pentru panourile de

identificare a instalaţiilor energetice, marcaje de avertizare, sau marcaje de circulaţie, precum şi

alte informaţii de utilitate publică şi educaţională.

Nu se datorează taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate pentru afişajul

efectuat pe mijloacele de transport care nu sunt destinate, prin construcţia lor realizării de reclamă

şi publicitate.

Taxa pentru servicii de reclamă şi publicitate, precum şi amenzile şi penalizările aferente

constituie venituri la bugetul local al unităţii administrative-teritoriale unde sunt prestate serviciile

de reclamă şi publicitate. Taxa pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate, precum şi amenzile

şi penalităţile aferente constituie venituri la bugetul local al unităţii administrative-teritoriale unde

este situat afişul, panoul sau structura pentru afişajul în scop de reclamă şi publicitate.

II. 6. Impozitul pe spectacole

Impozitul pe spectacole este un impozit indirect datorat bugetului local de către

persoanele juridice şi de către cele fizice autorizate să organizeze, cu plată, manifestări

culturale, artistice, sportive şi distractive de videotecă şi discotecă, indiferent de modul de

încasare a sumelor, dar şi de locul unde sunt organizate manifestările respective sau, după caz,

în funcţie de suprafaţa incintei unde se desfăşoară spectacolul.

Plătitorii de impozit pe spectacole sunt persoane juridice şi fizice autorizate, care

organizează cu plată, permanent sau ocazional, manifestări artistice precum cele enunţate mai

sus, pe teritoriul României, denumite în accepţia Legii Codului fiscal, spectacole. Astfel, sunt

plătitoare ale acestui impozit instituţiile publice artistice de spectacole (teatrele de operă şi

balet, de operetă, muzicale, de estradă, satirico-muzicale, de varietăţi, de păpuşi, filarmonice,

orchestrele simfonice, orchestrele şi tarafurile populare, fanfarele, ansamblurile de cântece şi

dansurile, circurile etc.). De asemenea, plătesc impozit pe spectacole agenţii economici

autorizaţi să organizeze manifestări artistice, sportive, hipice, reprezentaţii cinematografice.

Mai plătesc acest impozit instituţiile, organizaţiile obşteşti, societăţile comerciale, asociaţiile,

fundaţiile, cluburile care organizează în mod ocazional spectacole cu plată, precum şi agenţii de

17


impresariat artistic şi sportiv.

Obiectul impozitului îl constituie sumele băneşti încasate din vânzarea biletelor de

intrare şi a abonamentelor la spectacole, manifestări culturale şi celelalte acţiuni impozabile. În

încasările brute sunt incluse şi încasările care provin din pariuri la cursele de cai. Suma primită

din vânzarea biletelor de intrare sau a abonamentelor nu cuprinde sumele plătite de

organizatorul spectacolului în scopuri caritabile, conform contractului scris intrat in vigoare

înaintea vânzării biletelor de intrare sau a abonamentelor.

Baza impozabilă o reprezintă valoarea încasărilor rezultate din vânzarea biletelor de

intarre şi a abonamentelor, exclusiv valoarea timbrelor instituite potrivit legii (privind timbrul

cinematografic, teatral, muzical, folcloric sau de divertisment) sau, după caz, suprafaţa incintei

unde se desfăşoară spectacolul. Biletele de intrare la spectacole sunt imprimate de valoare cu

regim special, ale căror confecţionare şi înregistrare cad în sarcina unităţii autorizate să

organizeze asemenea manifestări. Timbrele reprezintă un anumit procent din preţul de vânzare

al unui bilet vândut la spectacole organizate în ţară şi se adaugă acestui preţ17.

Cotele de impunere sunt exprimate în două moduri, după cum urmează:

a) în cote procentuale proporţionale, diferenţiate în funcţie de categoriile de activităţi

organizate de subiecţii impunerii, astfel:

2% pentru manifestările artistice de teatru, de operă, operetă, filarmonică,

cinematografie, muzicale, circ, competiţii sportive interne şi internaţionale.;

5% pentru manifestări artistice de genul festivalurilor, concursurilor, cenacluri, serate,

recitaluri sau altele asemnea.

b) în sume fixe, pe de suprafaţă a incintei videotecii sau discotecii în care se

desfăşoară spectacolul pe zi de funcţionare pentru activităţile artistice şi distractive

care au loc într-o discotecă. Cuantumul taxei se stabileşte de către consiliile locale în a căror

rază intră activităţile artistice, în limitele prevăzute de Legea Codului fiscal, astfel:

în cazul videotecilor, suma este de până la 1 leu;

în cazul discotecilor, suma este de până la 2 lei18.

Impozitele pe spectacole se ajustează prin înmulţirea sumei stabilite cu coeficientul de corecţie corespunzător, precizat în tabelul următor :

Tabel nr. 5Rangul localităţii Coeficientul de

17 Vintilă, G., Fiscalitate. Metode şi tehnici fiscale, Editura Economică, Bucureşti 2006, pag. 58918 Codul fiscal al României, Titlul IX, Impozite şi taxe locale, Capitolul VII, art.275, alin (2)

18


corecţie

0 8,00

I 5,00

II 4,00

III 3,00

IV 1,10

V 1,00

Scutiri de impozit pe spectacole se aplică în cazul spectacolelor organizate în scop

umanitar.

Impozitul se plăteşte lunar, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare celei în care

se realizează venitul la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se

desfăşoară spectacolul. Plătitorii acestui inpozit au obligaţia de a ţine distinct evidenţa acestuia

şi de a depune lunar declaraţia de impunere, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare celei

în care se realizează venitul, la compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei

publice locale în a căror rază de competenţă plătitorul îşi are sediul sau domiciliul. Plătitorii au

şi anumite obligaţii, precum:

să respecte normele tehnice privind tipărirea, înregistrarea, vânzarea, evidenţa şi

gestionarea, după caz, a abonamentelor şi a biletelor de intrare la spectacole;

să anunţe tarifele pentru spectacole în locul unde este programat să aibă loc acesta,

precum şi alt loc în care se vând bilete de intrare şi/sau abonamente;

să elibereze biletele de intrare la spectacole pentru toate sumele incasate şi să nu

practice tarife mai mari decât cele înscrise;

să pună la dispoziţie organelor de control documentele care atestă calculul şi plata

impozitului pe spectacole.

Contravenţiile constatate sunt sancţionate de către primar şi împuterniciţii acestuia,

precum şi de către persoanele imputernicite în acest scop, din cadrul Ministerului

Administraţiei şi Internelor, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Culturii şi Cultelor şi de

către Agenţia Naţională pentru Sport. Cuantumul sanctiunilor se actualizează permanent în

funcţie de inflaţie.

.

19


II. 7. Taxa hotelieră

Taxa hotelieră se datorează de persoanele fizice în vârstă de peste 18 ani, pentru

şederea în municipii, oraşe sau comune, precum şi în staţiuni turistice de interes naţional şi

local. Fiecare consiliu local poate institui o taxă pentru şederea într-o unitate de cazare, într-o

localitate asupra căreia consiliul local îşi exercită autoritatea, cu respectarea prevederilor legale.

Taxa pentru şederea într-o unitate de cazare (numită şi taxă hotelieră) se încasează de

către persoanele juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea, în acelaşi timp luându-se

în evidenţă şi persoanele cazate.

Cota taxei se stabileşte de către consiliul local şi este cuprinsă între 0,5% şi 5%. In

cazul unităţilor de cazare amplasate într-o staţiune turistică, cota taxei poate varia în funcţie de

clasa cazării în hotel. Această taxă se datorează pentru întreaga perioadă de şedere, cu excepţia

cazului unităţilor de cazare amplasate într-o staţiune turistică, atunci când taxa se datorează

numai pentru o singură noapte, indiferent de perioada de cazare.

Unitatea de cazare are obligaţia de a vărsa taxa colectată la bugetul local al unităţii

administrativ-teritoriale în raza căreia este situată, până la data de 10, inclusiv a lunii următoare

celei în care s-a încasat taxa hotelieră.

Sunt scutiţi de taxă hotelieră:

a) persoanele fizice în vârstă de până la 18 ani inclusiv; persoanele fizice cu

handicap grav sau accentuat ori persoanele invalide de gradul I sau II; pensionarii şi studenţii;

persoanele fizice aflate pe durata satisfacerii stagiului militar; veteranii de război; văduvele de

război sau văduvele veteranilor care nu s-au recăsătorit; soţul sau soţia uneia dintre persoanele

fizice menţionate mai sus care este cazat/cazată împreună cu o persoană de mai sus.

II. 8. Taxele de timbru

Ca forme de venituri bugetare locale, taxele constituie, de regulă, echivalentul

serviciilor prestate de către anumite instituţii de drept public. În unele cazuri, aceste taxe

cuprind şi elemente de impozit, cum sunt de exemplu, taxele de succesiune.

Plăţile datorate de persoane fizice sau juridice pentru actele, faptele sau serviciile

efectuate în favoarea acestora constituie taxe de timbru.

Din actele normative cu caracter fiscal rezultă că taxele de timbru reprezintă plata

serviciilor ori a lucrărilor efectuate de diverse organe sau instituţii publice care primesc,

întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează diferite servicii şi soluţionează anumite

interese legitime ale subiecţilor.

20


Principalele trăsături ale taxelor de timbru sunt:

a) reprezintă plata neechivalentă pentru serviciile sau lucrările efectuate de organele

sau instituţiile autorizate;

b) subiectul plătitor este determinat în momentul când solicită efecuarea unei

activităţi din partea acestor organe specializate. Nu se poate vorbi de taxe de timbru, decât dacă

subiecţii le solicită;

c) taxa se datorează doar atunci când organul de stat prestează un serviciu subiecţilor

de drept.

Subiecţii taxelor de timbru (plătitorii) sunt atât persoanele fizice, cât şi persoanele

juridice, pentru care se prestează un serviciu, se întocmesc acte sau se efectuează diverse

activităţi supuse acestor taxe. Unele taxe se plătesc numai de persoane fizce sau numai de

persoane juridice, iar altele taxe de către persoane fizice cât şi de persoane juridice. De aici se

deduce un prin principiu şi anume regula universalităţii obligaţiei de plată.

Un alt principiu aplicabil taxelor de timbru este unicitatea taxării, potrivit căruia

pentru unul şi acelaşi serviciu prestat unei persoane, acesta nu datoreaza decât o singură dată

taxa. În cazul în care subiectul beneficiază de mai multe servicii ale aceluiaşi organ, taxa se

plăteşte pentru fiecare serviciu în parte.

Un al treilea principiu este cel al plăţii anticipate, care constă în datorarea şi plata

lor anticipată, adică înainte de primirea, eliberarea sau efectuarea actelor taxabile.

Principalele categorii de acte sau servicii supuse taxelor de timbru sunt următoarele:

acte şi servicii prestate de birouri notariale şi de organele administraţiei publice cu atribuţii

notariale; reclamaţii şi memorii adresate organelor administraţei publice şi certificatele de orice

fel; actele de stare civilă; actele de identitate; acţiuni şi cereri adresate instanţelor judecătoreşti;

autorizaţii eliberate de organele administraţiei publice şu autorizările acordate; eliberarea

permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare a autovehiculelor, şi alte documente

similare.

Cuantumul taxelor de timbru variază în funcţie de natura şi complexitatea serviciului

prestat, de valoarea bunurilor sau a drepturilor ce fac obiectul actului taxabil sau de caracterul şi

importanţa actelor. Sunt astfel două categorii de taxe de timbru:

- taxe fixe, exprimate în sume absolute, aplicabile, de regulă actelor neevaluabile în

bani;

- taxe procentuale (proporţionale, progresive sau regresive), în cazul actelor

aplicabile în bani.

Există mai multe categorii de taxe de timbru :

21


a) Taxele de timbru pentru actele şi serviciile notariale se datorează anticipat. Activitatea

notarială asigură persoanelor fizice şi juridice constatarea raporturilor juridice civile sau

comerciale nelitigioase, precum şi exerciţiul drepturilor şi ocrotirea intereselor, în conformitate cu

legea. Activitatea notarială se realizează de către notarii publici, prin acte notariale şi consultaţii

juridice notariale. Acestea sunt supuse unor taxe de timbru diferenţiate în funcţie de natura actelor

şi serviciilor.

b) Sunt supuse taxelor judiciare de timbru cererile şi acţiunile introduse la instanţele

judecătoreşti, de orice grad, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi/sau Parchetului de

pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.

Plătitorii taxelor judiciare de timbru sunt persoanele fizice şi juridice române şi străine,

care solicită prestarea unui serviciu supus acestor taxe.

Taxele judiciare de timbru sunt stabilite prin lege în mod diferenţiat, după cum obiectul

cererii sau acţiunii este sau nu evaluabil în bani.

Activitatea notarială se realizează de către notarii publici, prin acte notariale şi consultaţii

juridice notariale. Acestea sunt supuse unor taxe de timbru diferenţiate în funcţie de natura actelor

şi serviciilor.

Cap. III. Rolul impozitelor şi taxelor locale

Rolul impozitelor şi taxelor locale este deosebit de important, din punct de vedere

financiar, ecomonic şi social. Rolul principal al impozitelor în general, datorate bugetelor este

acelea de a procura resursele financiare, necesare efectuării cheltuielilor publice.

În domeniu economic, impozitele reprezintă un instrument de intervenţie a statului

pentru a încuraja sau de a descuraja (pe calea suprataxării) anumite sectoare sau activităţi

economice.

Dreptul de a introduce impozite îl are statul şi îl exercită, de cele mai multe ori, prin

intermediul organelor puterii centrale (Parlamentul) şi prin organele administrative de stat

locale. Parlamentul se pronunţă în legătură cu introducerea impozitului de stat de importanţă

naţională, iar organele de stat locale pot introduce anumite impozite în favoarea unităţilor

administrativ-teritoriale, astfel plătesc impozit toate persoanele fizice sau juridice care

realizează venit dintr-o anumită sursă prevăzută de lege.

Rolul impozitelor şi a taxelor se manifestă pe plan financiar, economic si social, dar

în mod diferit de la o etapa la alta de dezvoltare a economiei.22


Rolul cel mai important al impozitului se manifestă pe plan financiar, deoarece

acesta constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare pentru

acoperirea cheltuielilor publice locale. Caracteristică pentru evoluţia impozitelor în perioada

postbelică este tendinţa de creştere absolută şi relativă a acestora. Sporirea volumului

impozitelor s-a realizat prin creşterea numărului plătitorilor, extinderea bazei de impunere dar şi

prin majorarea cotelor de impunere.

Pe plan social, rolul impozitelor locale este de redistribuire a unei părti din

produsul intern brut între diferite categorii sociale, precum şi între persoane fizice şi juridice.

Astfel, persoanele defavorizate din punct de vedere social sunt ajutate să atingă un nivel mai

ridicat de trai, cu ajutorul persoanelor care au un nivel de trai mai ridicat.

Limita impozitelor este influenţată de:

1. factori externi ai sistemul fiscal, cum ar fi nivelul produsului intern brut pe

locuitor, priorităţi stabilite de către stat în ceea ce priveste destinaţia resurselor financiare la

dispoziţia sa.

2. factori interni, precum progresivitatea cotelor de impunere şi modul de

determinare a materiei impozabile.

Cu ajutorul impozitelor, statul influenţează o faza sau alta a procesului

reproducţiei sociale, în funcţie de interesul pe care îl are la un moment dat. Astfel, statul

foloseşte pârghia impozitelor pentru a stimula creşterea producţiei în anumite ramuri ale

economiei, de a implanta unităţi economice, în anumite zone geografice rămase în urmă din

punct de vedere economic.

23


Bibliografie

1. Bistriceanu, Gh., Sistemul fiscal al României, Editura Universitară, Bucureşti, 2008

2. Bistriceanu, Gh.D, Popescu, Gh. H., Bugetul de stat al României, Editura Universitară,

Bucureşti, 2007

3. Ştefura, G., Proces bugetar public, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, 2007

4. Ţâţu, L., Serbănescu, C., Stefan, D., Cataramă, D., Nica, A., Fiscalitate. De la lege la

practică, Editura CH Beck, Bucureşti 2006

5. Vintilă, G., Fiscalitate. Metode şi tehnici fiscale, Editura Economică, Bucureşti, 2004

6. XXX – Codul Fiscal al României, Titlul IX - Impozite şi taxe locale

24

Date post:	30-Jul-2015
Category:	Documents
Upload:	lazar-eduard
View:	374 times
Download:	3 times

Sistemul de Impozite Si Taxe Locale in Romania Si Rolul Sau

Documents