Revista AEPADO - nr 21

AEPADORevista

Numărul 21, Octombrie 2012 - ISSN 1843 - 9845 - www.aepado.ro

Revista AEPADO nr. 10 – decembrie 2008

ISSN: 1843-9845 www.aepado.ro

INTERVIU RĂZVAN “KREM” ALEXE pag

4

2 Revista AEPADO Octombrie 2012

Asociaţia Europeană Pentru Apărarea Drepturilor OmuluiAEPADOwww.aepado.ro

Revista AEPADONr. 21, Octombrie 2012

Redactor şefUNGURAŞU Cătălin

Redactor şef adjunctMEREUŢĂ Laurenţia

Editor coordonatorGURBAN Andreea

Design graficEPUREANU CosminLUPU Sorina

ColaboratoriRadu BecaAndrei DăncescuMiruna IliescuTeodora GeorgescuŞtefania TatuAndrei-Cristian Vintilă

Revista AEPADOISSN 1843 - 9845www.aepado.ro/Revista-AEPADO

Revista AEPADO 3Octombrie 2012

„Român până mor!”

Iliescu Miruna Facultatea de Comunicare și Relaţii Publice, SNSPAAn II

Cât de surprinzător poate fi acest mesaj transmis de un medaliat al României? Aparent, prea puţin. Din fericire cursul vieţii nu a reuşit încă să permită vreunei fiinţe umane confortul unei exisţente lipsite de imprevizibil.

Ochi căprui, 1.70, 60 kg și un păr castaniu nu sunt însușiri care să reţină atenţia trecătorilor. E și

normal, trăim în secolul vitezei, prea puţini sunt cei care au timp să cunoas-că povestea celor care fac cunoscut numele României în afara graniţelor, prea puţini sunt cei care depășesc me-diocritatea știrilor zilnice, care aparţin tot mai multor ziare ce tind să devină atemporale prin subiectele alese.

Ciprian Petre Ilhamy păstrează încă, la 18 ani, inocenţa copilăriei, pu-tând fi remarcat încă de la prima ve-dere optimismul lui care, deși induce inţial o stare de căldură și afecţiune, ajunge în final să pară inexplicabil, aproape paradoxal.

Dar probabil ar fi necesară o mică introducere: Campionatul European Latino este un concurs atât de puţin

mediatizat în România încât referinţe-le din presă sunt inexistente, iar cele din mediul virtual sunt disponibile doar în limbi străine. Nu ar fi printre singurele competiţii ignorate în ţara noastră și nu ar fi nici un fapt atât de revoltător dacă România nu ar fi câș-tigat o medalie, și nu una oarecare, în cadrul acestui concurs. Ciprian a deve-nit, împreună cu partenera lui, Elena Pisică, un campion european la salsa la categoria de adulţi. Concurând cu ţări precum Rusia, Germania, Turcia, Italia, China, Spania, Bulgaria, cei doi dansatori aflaţi atunci încă la liceu au reușit să obţină medalia de aur, sur-clasând printre alte echipe și una for-mată din foști campioni mondiali, tot români.

Având loc în luna mai a anului 2011, concursul a reprezentat prima încercare sportivă la care a fost supus Ciprian după o pauză de 8 ani urma-tă de 4 luni de antrenamente intense (9 ore pe zi). Așa cum singur mărtu-risește a avut întotdeauna suportul mamei, zâmbetul dispărându-i de pe faţă atunci când vorbește despre tatăl lui și se referă de fapt la cel adoptiv; glumește spunând că acesta crede că el este campion la informatică, dorind să sublinieze deci natura distantă a relaţiei dintre el și tatăl lui adoptiv. Povestește apoi că tatăl lui natural a murit în urmă cu 16 ani de cancer și că originea turcă este singurul lucru pe care îl au în comun cei doi taţi ai lui. Ci-prian este deci obișnuit cu atmosfera orientală de care nu se simte însă atât de legat, originea română definindu-l în totalitate.

„Împreună cu perechea Oțelea Cătălin şi Popa Maria Di-ana ne-am întors cu 3 titluri de

campioni europeni la categoria de juniori din Rusia şi nu stie ni-meni”

Întrebat dacă acest imens succes i-a influenţat în vreun fel viaţa perso-nală, a răspuns senin că „faima” obţi-nută i-a adus porecla de „micul Petre” printre prieteni, aluzie la mult-mai-cu-noscutul Mihai Petre, dansator care l-a pregătit și pe Ciprian timp de 2 ani. Suprinzător, ignoră ironia situaţiei și se încăpăţânează să vadă doar partea pozitivă din orice aspect al realităţii.

Antrenat de foști campioni mon-diali la salsa, Alexandru Papaianopol și Raluca Popa Ioana, Ciprian s-a pre-gătit apoi pentru mondialele din Ce-hia care au avut loc toamna trecută, găsindu-și însă timp și pentru viaţa de adolescent pe care a învăţat din pro-prie experienţă că trebuie să o trăias-că la intensitate maximă.

Cu același patos își declară deza-măgirea cauzată de proasta conduce-re a ţării, situaţia financiară dificilă în care se află familia lui negăsind ame-liorare sau ajutor din partea statului. Acesta dimpotrivă nu îi asigură nici măcar costurile deplasării la concur-surile de unde tânărul se întoarce cu medalii pentru România. Cel mai re-levant exemplu rămâne performanţa obţinută la World Dance Festival, unde s-a clasat în primii 10 la toate catego-riile de dans: locul 9 la salsa în semifi-nală, locul 8 la latino (semifinală), locul 8 la salsa shine (semifinală), locul 7 la merengue (finală) – la categoria adulţi.

Pasiunea pentru dans s-a trans-format pentru Ciprian în marele său vis, dorindu-și o carieră în acest dome-niu, evitând totuși să neglijeze școala, pregătindu-se în paralel pentru o fa-cultate românească de top: Politehni-ca.


Show à la Krem

Răzvan Alexe e un băcă-uan care n-a avut nevoie de prea multe apropouri din partea vieţii pentru a-și

da seama că-i place să facă muzică – și nu orice gen de muzică, ci hip-hop underground. În perioada liceului a cântat în trupa „Epitaph”, exersându-și talentul de versuitor, iar mai târziu pasiunea pentru muzică a fost încor-porată de cea pentru „show”, cum spune chiar tânărul. Ca atare, Răzvan a ales să urmeze actoria, la UNATC, iar în prezent este înscris la un master în cadrul aceleiași facultăţi.

Cine e Răzvan Alexe? Nimeni al-tul decât Krem, tânărul charismatic și

dezinhibat pe care toţi consumatorii de divertisment televizat au avut oca-zia să-l vadă arătând ce știe să facă mai bine în contextul preselecţiei or-ganizate la București pentru emisiu-nea de pe ProTV „Românii au talent”. Cu sacoul său galben-muștar și de-bitul verbal ameţitor, acesta a reușit să impresioneze deopotrivă audienţa și juriul. Impactul pozitiv s-a materia-lizat în faptul că a trecut fără proble-me de preselecţie, iar prestanţa din semifinală l-a propulsat ca primă ale-gere a publicului. Mai mult decât atât, laudele care i-au fost aduse de către membrii juriului au fost menţionabile; cum la prima întâlnire Andi Moisescu îi spusese lui Răzvan că „el e”, lăsând loc pentru interpretări, în semifinală a clarificat situaţia afirmând: „eu cred că tu ești cel mai complet talent pe care l-am văzut până acum [în emisiune]”.

Iată cum unul dintre cele șapte milioane, despre care vorbeam ante-rior, reușește nu doar să înfăţișeze, ci să transmită ceea ce îi place să facă unui univers pregătit pentru oameni tineri, care știu ce vor de la viaţă. Deși talentul lui Răzvan nu s-a născut peste noapte, acesta a rămas în anonimat (sau nu prea departe de el) o lungă pe-rioadă de timp; totuși, iată că răbda-rea și perseverenţa au dat roade. In-diferent de verdictul rezultat în urma competiţiei din finala emisiunii de pe ProTV, Krem va ajunge măcar pe bu-zele tinerei generaţii pentru cutezanţa de a crede până la capăt în ceea ce face.

Andreea Gurban: Spune-mi, Răzvan, cum a apărut din neant pa-siunea ta pentru muzică? Dar pen-tru actorie?

Răzvan Krem Alexe: Asemenea unui grup foarte mare de tineri, am păpat tot ce ne-a servitul TV-ul & ra-dioul din România, până la descope-rirea PC-ului și al Internetului. Așadar, meniul zilnic le avea pe toate (filme de peste ocean, filme autohtone, mul-tă muzică – MTV- și mai ales desene. Foarte multe desene. Extraordinar de mult Cartoon Network). Dorinţa de a performa s-a nascut aproape instan-taneu, vizionând până la epuizare acele programe, respectiv acele per-sonaje…Mă visam ori artist ori super-erou (asta chiar până prin clasa a 8-a…aveam discernământul necesar să-mi dau seama că este imposibil să ai su-

Andreea GurbanFacultatea de Comunicare și Relaţii Publice, SNSPA, București

România – 238 de mii de km² ticsiți cu 21 de milioane de indivizi. Din aceste 21 de milioane, o treime sunt tineri. Probabil că şi tu eşti unul dintre ei, deci eşti la curent cu ceea ce înseamnă să fii „solidar cu specia ta”: distracție, facultate/job, relaxare şi facebook. Partea proastă e că, făcând exact ceea ce fac şi ceilalți şapte milioane minus unu („unu” ăsta eşti tu), e riscant să te pierzi în mulțime. Cum poți reuşi să te individualizezi? Făcându-ți un plan de viitor, plecând de la ceea ce-ți place să faci şi ținându-te de acesta.

Octombrie 2012 Revista AEPADO 5

Show à la Kremper-puteri…dar am continuat să cred…și nu s-au schimbat multe lucruri în acest sens, de atunci…) (zâmbește)

A.G. : Cum credeai că va fi cari-era ta? Credeai ca pur şi simplu te vei pierde in peisajul autohton sau chiar presimțeai că soarta îți pro-mite şi altceva?

R.K.A. : Undeva în străfundul fun-dului sufletului meu am știut mereu cã va fi “ceva”. Pentru cã totul a pornit de la un bal de boboci, un hobby, un vis și treaba adevaratã de-abia acum înce-pe. “Carierã” este un termen destul de pretenţios, dar urmarind cele spuse de maestrul nostru Florin Zamfires-cu…cam acesta ar fi scopul suprem al actorului. Cariera.

A.G. : Ce te motivează sau mai

bine zis, care e imboldul pentru care îmbini cele două meserii?

R..K.A.: Plãcerea nebunã și puerilã de a face asta. Da, poate mai târziu vor veni și bãnuţii corespunzatori, însã fãrã entuziasmul acesta teribil de a fi pe scena, nu am rezista. Vorbim despre douã meserii nobile pe care le-am îmbrãţișat cu smerenie și bucurie. Poate cã nu sunt cele mai bãnoase, dar cu siguranţã inobileaza caracterul uman murdãrit de vreme.

A.G.: Aş vrea să ştiu dacă le priveşti ca fiind meserii. De fapt, ce sunt ele pentru tine?

R.K.A. : Salvãrile fãrã girofar (vor-ba lui Acelash Costel). Acum știu cã trebuie sã le privesc ca fiind mese-rii. Asta însemnând muncã, sacrificii, performantã, efort, rãbdare și profe-

sionalism.

A.G. : Ce a însemnat pentru par-ticiparea la Românii au Talent? În afara de propulsarea propriu-zisă.

R.K.A. : Aș vrea sã cred cã am re-ușit sã propovãduiesc unul dintre cli-cheele noastre preferate și anume cã, orice este posibil. România în clipa de faţã este un foarte mare cor. Sunt mi-lioane de voci. Care mai devreme sau mai târziu…se vor face auzite. Rãbdare sã avem…

A.G. : Recent, am văzut că ți-ai lansat primul tău videoclip. Cum a luat naştere această piesă şi ce ne poți spune despre ea?

R.K.A.: SEZ ne-a trimis un pachet de beaturi, cel de la “in pat cu ea”, ne-a lovit instant, am hotarat ideea piesei,


am inregistrat cu Praetor la Undoo, Iceberg Art au sarit in ajutor cu filma-tul & post-productia si K-BOOM. Smo-key & Krem – In pat cu ea (feat. Pra-etor & DJ Undoo) (zâmbește). Prima piesă de pe albumul Smokey & Krem – Aici sau la pachet.

A.G. : Care e mesajul pieselor tale? Dincolo de versuri mă refer.

R.K.A. : Deschide ochii mai bine, ciulește-ţi urechile mai tare si citeste printre vorbe. Nu de altceva, dar s-ar putea sa te amuzi…

A.G. : Ce planuri ai în desfăşurare şi ce îți propui să faci în viitorul apropiat?

R.K.A. : Acum doua săpămâni a fost lansat proiectul “Mă-te are crati-mă”, alături de Sector 7. Acesta ar fi cel mai fresh material. Urmează aceleași nebunii: concerte, albume, piese, cola-

borări, proiecte, multă muzică și nopţi pierdute întru emanciparea “artistică”.

A.G. : Te auzisem cândva că după ce ai văzut un film cu Jim Car-rey, ți-ai dat seama că asta e ceea ce îți doreşti şi tu să faci. S-au relis-tat proritățile între timp sau sunt neschimbate?

R.K.A. : Momentan muzica are un rol prioritar. Actoria nu este nimic mai mult decât un mod/sistem de gân-dire, așadar mi-e greu să cred că voi renunţa foarte curând la teatru. Mo-mentan noi doi suntem într-o piesă de teatru. Redactăm scenariul. Cine-i tipu’ din stânga ta?

A.G. : În final, aş vrea să îmi spui ce te deosebeşte pe tine de alți artişti contemporani? Cum crezi, de fapt, că te văd tinerii noştri?

R.K.A. : Unii ca pe un hip-hoperas

mai alternativ. Alţii mă văd comedi-ant. Unii ca pe-un idiot ce nu se price-pe deloc la ceea ce face. Iar alţii care m-au observat live (înainte și după un concert spre exemplu) e posibil să fi realizat că sunt un MC rebel, fără prea multe inhibiţii, pus pe șotii și pe cate-rincă, cu o falsă modestie, dornic să-și dea plămânii, rinichii, inima și ficatul pe scenă, alcoolic și wannabe punkist de Bacău. Hai să bem! Stradal, zic.

A.G. : Îți mulțumesc pentru tim-pul acordat! A fost o reală plăcere!

R.K.A. : Așișderea, sunt con-vins (zâmbește). Rămâneţi puri! Vă mulţumesc frumos!


Primii fumători de trabucuri au fost doi marinari ce au făcut parte din echipajul lui Cristofor Columb . Aceștia

au relatat că la debarcarea în Cuba au pufăit tutun învelit în foi de porumb, astfel devenind primii fumători de trabucuri din Europa. După aceas-ta întâmplare fumatul a început să se răspândească și în Europa, în ţari precum: Portugalia, Franţa, Anglia și Italia. Numele de cigar folosit astăzi pentru trabucuri provine din cuvân-tul sikar care a intrat sub forma de cigarro în limba spaniolă. Trabucuri-le au început să fie fabricate pentru prima dată in Europa la începutul secololui al XVIII-lea, apoi spre sfâr-șitul secolui al XVIII-lea urmând să se deschidă și alte fabrici în Germania, Franţa și Olanda. Fumatul trabucu-rilor începe ușor să se răspândească în Franţa si Anglia, datorită soldaţilor întorși de pe front în urma Războiului Peninsular (1808-1814). Popularitatea trabucurilor începe să scadă după cea de-a doua jumătate a secolui al XX-lea odată cu apariţia în revistele de spe-cialitate a unor studii ce se refereau la efectele nocive ale tutunului asupra sănataţii. Această perioada de declin se menţine până la începutul anilor ’90 când personalităţi, precum Arnold Schwarzenegger, Sharon Stone, Demi Mooroe și multe alte vedete ţin să ara-te că trabucul este încă la modă și de asemenea îţi oferă un anumit statut.

În continuare voi vorbi despre pro-cesul de fabricare a trabucurilor. Poa-te vi se pare că planta ale cărei frunze

sunt folosite la fabricarea trabucurilor este una care nu necesită foarte multe resurse. În realitate, aceasta are nevo-ie de un anumit climat, de un anumit sol și o anumită grijă, toate acestea contribuind la savoarea pe care o va avea mai târziu trabucul. Ţin să preci-zez că întregul proces de fabri-caţie al trabu-curilor este ma-nual și numai după o practică de câţiva ani poţi ajunge să lucrezi în una dintre renumi-tele fabrici de t rabucur i .Vo i începe prin a enumera câte-va dintre dintre zonele prielnice creșterii tutu-nului : Vuelta Abajo (Cuba)- aceasta fiind cea mai bună zonă din lume pen-tru cultivarea tutunului. Reprezintă principala sursă de tutun pentru tra-bucurile cubaneze. Este singura zona în care se obţin toare tipurile de frun-ze, Semi Vuelta- aici se obţin in special frunze pentru înveliș si Republica Do-minicană fiind de asemenea un mare producător de tutun de foarte bună calitate.

Poate v-aţi întrebat care este al-cătuirea trabucului? Ei bine, el este compus din înveliș, întaritura și um-plutură. învelișul reprezintă frunza de tutum de la exterior. Culoare învelișu-lui poate varia de la verde la maro si negru desigur colarea învelișului este în concordanţă cu aroma trabucului.Un trabuc este compus din înveliș, în-tăritură și umplutură. Învelișul repre-zintă frunza de tutun de la exterior,

aceasta provine din solariile de pânză fiind mai elastică mai fină, mai fină si este și cea care dă aspectul neted tra-bucului. Umplutura reprezintă masa trabucului obţinută prin combinarea unuia sau mai multor soiuri de tutun pentru a rezulta un amestec a cărui

ardere să elibereze arome deosebite. Aceste arome pot varia de la miere, lemn, pamânt, vanilie sau ciocolată. Întăritura este formată din frunze de tutun elastice și puternice și se află în-tre înveliș și umplutură.

În procesul de fabricare al trabu-curilor se folosesc trei tipuri de frunze: fruzele voldao care ajuta combustia, frunzele seco oferă savoare, iar frun-zele ligero sunt cele care dau aroma. Fiecare dintre cele trei tipuri de frunze enumerate mai sus au nevoie de un anumit timp de maturare, timpul fiind responsabil cu aromele pe care le va căpăta pe parcurs frunzele de tutun.

Să vorbim despre…trabuc?!

Dăncescu AndreiColegiul Naţional „Ion Maiorescu”Giurgiu


Relația dintre sistemul endocrin și manifestarea comportamental-umană

Radu Beca, BrăilaStudent an VIUniversitatea de Medicină și Far-macie „Carol Davila”

Motto: „Amintește-ți de comportamentul fiecăruia depinde soarta tuturor.”Alexandrul cel Mare.

Sistemul endocrin reprezintă totalitatea glandelor endo-crine ale corpului, glandele endocrine secretând hor-

moni în interiorul corpului, pentru a coordona activitatea organismu-lui. Comportamentul este o activi-tate observabilă a unui organism, o interacţiune cu mediul său. Termenul a început să fie folosit în psihologie, în paradigma psihologică numită Be-haviorism (în engleză de la behavior = comportament). Relaţia dintre cele două noţiuni, este una stransă și se manifestă zi de zi în cadrul societăţii în care trăim. Sistemul endocrin joacă un rol cheie în reglarea fenomenelor me-tabolice, precum și în creșterea, dez-voltarea și maturarea organismelor, echilibrul hidroelectrolitic al acestora, reproducere și reglarea diverselor ex-presii ale vieţii sociale.

Psihoneuroendocrinologia ca domeniu de interfaţă între știinţele comportamentului și endocrinologie, își propune evaluarea posibilelor legă-turi cauzale sau chiar de simplă aso-ciere între diversele comportamente (normale sau patologice) și diversele evenimente în plan endocrin. În ciuda unor divergenţe de abordare și obsta-cole metodologice, unele corelaţii în-tre endocrinopaţii și tulburările men-

tale apar, în toate cercetările, drept fenomene certe.

Hormonii stresului Nivelul lor în organism crește, ca

răspuns la o varietate de condiţii de stres fizic sau pshihologic, și servește drept factor principal al menţinerii or-ganismului în parametrii normali. De-reglările acestei axe pot duce la o va-rietate de tulburări psihiatrice, dintre care cea mai răspândită este depresia.

Printre alte modificări psihice se enumeră tulburări alte procesării sen-zoriale și adaptării la stimuli, alterări ale ciclului somn-veghe sau percepţiei durerii, anxietate, iritabilitate, tulbu-rări de memorie și concentrare, in-somnie și scăderea libidoului. Nivele scăzute ale acestor hormoni trădează modificări comportamentale surve-nite adesea intempestiv, manifestări frecvente sunt apatia, izolarea socială și dereglări în orarul de somn.

Hormonii „fuga”-”lupta” Cea mai spectaculoasă patologie

endocrină a acestor substanţe este reprezentată de feocromocitom, o tumoră ce secretă catecolamine și manifestă acut sub forma de hiper-tensiune arterială. Dincolo de înaltul risc cardiovascular pe care feocromo-citomul îl aduce, tumora se manifestă și în perioade intercritice, sub formă de simptome cunoscute sub nume-le de „stigmate adrenergice” (diverse combinaţii de mărire a numărului de bătăi/minut a inimii, hipersudoraţie, tremor, emotivitate marcată, termofo-

bie, pe fondul unei stări generalizate de anxietate).

Este de reţinut că starea de an-xietate este nu numai reactivă, ca re-zultat al tumorii, ci și anticipativă. S-a observat că cei doi hormoni ai stres-ului sunt implicaţi activ în patologia anxietăţii și altor manifeste clinice. Studii recente arată că întreg sistemul endocrin este implicat și în patologia unor sindroame cum ar fi cel Border-line (una din cele mai grave afecţiuni psihosomatice, denumirea sindromu-lui pornind de la sensul de „graniţă, limită” a englezescului „border”, de-oarece simptomatologia acestui sin-drom se situează la graniţa dintre psihoză, nevroză și tulburările de per-sonalitate).

Pielea ca organ limită are, de ase-menea, un rol simbolic: tabloul clinic include patologii dermatologice ca-uzate de automutilare prin tăiere. Caracteristic pentru sindromul Bor-derline este instabilitatea progresivă în relaţiile sociale, în dispoziţia su-fletească și în autopercepţie, care se exteriorizează prin crize emoţionale puternice, tendinţa de autoflagelare și schimbarea frecventă a relaţiilor cu cei din jur. Statisticile medicale arată că în peste 80% din cazurile pacienţilor cu sindrom Borderline s-au raportat experienţe traumatice în copilărie (abuzuri sexuale, violenţa domesti-că). Datorită faptului că de cele mai multe ori abuzul este săvârșit de o persoană apropiată copilului, acesta va rămâne contrariat și nu va reuși să își conștientizeze și să-și exteriorize-


ze reacţiile de greaţă și mânie faţă de făptaș. Se pare că aceste sentimente negative reprimate se răsfrang ulte-rior asupra propriei persoane, con-ducând la autoflagelare. Experinţele abuzive, combinate cu emoţiile con-troversate asociate (de ex. gingășia tatalui, combinată cu frica de el; senti-mentul de a fi fost ales, combinat cu o rușine extremă) vor duce la oscilaţiile sentimentale extreme în relaţiile cu ceilalţi oameni.

Nivelul de stres la care sunt supuși pacieţtii suferinzi de acest sindrom este clar unul ridicat, concentraţiile ridicate ale hormonilor mai sus enun-tati cât și a altora asemeni lor, condu-cand la un cerc vicios în avansarea și complicarea bolii.

Manifestări clinice Problema centrală care apare în

tabloul clinic al sindromului Border-line este dificultatea de gestionare a propriilor trăiri, care se manifestă prin: schimabarea frecventa a relaţiior cu cei din jur, relaţiile degradându-se rapid de la o idealizare a partenerului

la deprecierea lui imediată; extremis-mul sentimental (iritabilitate excesivă, panică, disperare, accese de mânie) mai ales în contextul indiferenţei sen-timentale sau a respingerii din partea celor din jur, autopercepţie foarte os-cilantă, concretizată în alternarea frec-ventă a dorinţelor profesionale și a sistemelor de valori. Imaginea de sine a pacienţilor este adesea negativă, ei se percep ca fiind „răi”, „păcătoși” sau, temporar, mai ales în asociere cu sen-timentul de părăsire, poate să apară senzaţia că nici nu există.

Diagnostic Nu există nici un fel de teste de

laborator sau investigaţii imagisti-ce specifice. Diagnosticul nu poate fi pus înainte de vârsta adultă, datorită riscului de suprapunere a simptoma-tologiei cu particulărităţile de perso-nalitate și comportament specifice pubertăţii. Diagnosticul este simpto-matic, condiţionat de prezenţa urmă-toarelor criterii constante în timp:

- Senzaţie de abandon; - Relaţii instabile; - Probleme de identitate; -

Afectivitate instabilă Afecţiunea prin-cipală cu care se asociază in cazul co-piilor este ADHD-ul (Attention Deficit Hyperactivity Disorder = Deficit de Atenţie / Tulburare Hiperkinetică, tul-burare comportamentală care afec-tează mai ales copiii și se manifestă prin imposibilitatea acestora de a se concentra asupra unui anumit subiect sau unei anumite acţiuni). Netratată poate avea consecinţe negative pe termen lung (psihologice, sociale, eco-nomice). Dacă ne-am pune întrebarea în ce măsură psihoneuroendocrinolo-gia a justificat speranţele puse în ea la început, atunci răspunsul ar fi fără îndoiala afirmativ, deoarece ea a fur-nizat deja o serie de rezultate, care fac lumina într-o zona considerată iniţial obscură. În ciuda acestui fapt, există încă loc pentru îmbunătăţirea meto-delor de studiu, fapt remarcat și de Brambilla într-un remarcabil articol asupra trecutului și perspectivelor do-meniului.

Să ne cunoaștem istoriaDreptatea mareșalului Antonescu

Teodora GeorgescuFacultatea de Comunicare și Relaţii Publice, SNSPA, An II

Pentru unii erou naţional, pentru alţii criminal de război, mareșalul Ion An-tonescu este, fără îndoia-

lă, una dintre cele mai controversate personalităţi din istoria României. În același timp, însă, este și autorul unor greșeli politico-militare ce au lăsat urme adânci în pieptul oștirii româ-ne, greșeli săvârșite, poate, dintr-o naivitate ieșită din tiparele războiului, din lipsă de viziune politică, sau din credinţa oarbă în forţa armatei ger-mane.

Departe gândul de a judeca, însă pentru toate eșecurile sale Istoria a decis. Un naţionalist înflăcărat, adept al Căpitanului, un om energic, au-toritar, înzestrat cu onoare și curaj, profilul celui de-al treilea mareșal al României este, cu siguranţă, cel al unui militar. Nu putem, totuși, să-l numim ”criminal de război” pe cel care a dorit cu orice preţ - chiar și prin nerecunoașterea Dictatului de la Vie-na sau a ultimatumului sovietic – să recupereze teritoriile României luate cu forţa, pe cel ale cărui interese nu erau altele decât ale patriei sale, pe cel care a murit cu demnitate pentru neam. Antonescu a crezut cu tărie că o alianţă cu Germania în cel de-al Doi-lea Război Mondial ar putea însemna recuperarea Basarabiei, a Bucovinei de Nord și a Ţinutului Herţei, alianţă care nu era susţinută de nicio garanţie diplomatică, ori să-ţi arunci ţara în faţa marelui URSS fără vreun acord scris este o greșeală uriașă. Pe de altă par-te, în schimb, Pactul Ribbentrop-Molo-

tov – sau Pactul Stalin-Hitler - avea un protocol adiţional secret, imperialist, din care reiese interesul vădit al so-vieticilor pentru Basarabia, în timp ce pentru naziști eventualele modificări ale graniţei în această direcţie nu re-prezentau o problemă. Dar asta e altă problemă. A dictatorilor lumii.

Să nu uităm că și regimul antones-cian a avut puteri dictatoriale, fiind in-stalat pe baza declinului regelui Carol al II-lea, considerat principalul vinovat pentru cedările teritoriale din vara anului 1940 și pentru criza în care se afla România. Antonescu i-a cerut re-gelui dizolvarea Constituţiei, suspen-darea Parlamentului și ”puteri depli-ne”, iar apoi l-a convins să abdice. În niciun caz nu putem vorbi despre un regim fascist, așa cum îl numesc unii, ci despre un regim ultranaţionalist, care nu răspundea în faţa niciunui for politic, care lupta pentru reîntregirea teritorială și care a aruncat în război o armată total nepregătită.

Cu toate acestea, l-aș numi în con-tinuare pe Antonescu ”erou naţional”, căci nimic nu mi se pare mai nobil decât dragostea de neam și lupta pentru ţara ta, iar dacă bătălia României de atunci trebuia să se dea cu marele URSS pentru teritorii furate, atunci putem spune că mareșalul avea o singură variantă: aceea de a lupta. Oricum.

Trecerea NistruluiUna dintre cele mai con-

testate decizii ale mareșalului Antonescu este ordinul de înaintare a armatei române dincolo de Nistru. Basara-bia și Bucovina de Nord au fost eliberate, România avea

conturul dorit, practic se îndepliniste obiectivul pentru care intrasem în răz-boi. Dar cum ar fi putut mareșalul să se oprească la Nistru?

Judecata lui Antonescu a fost în-totdeauna cea a unui militar, iar un militar este un om cu onoare. Pe aces-te considerente, armata a primit ordin să continue lupta alături de Germania nazistă. La 5 septembrie 1941, Ion An-tonescu declara: “Şi în lupta pe care o purtăm, puteam eu, când se băteau germanii cu rușii, după ce am luat Basarabia, puteam să mă opresc? (...) Bravura soldatului român? Priceperea generalului Antonescu? Sunt mofturi. Putea să fie generalul Antonescu de un miliard de ori mai priceput și sol-datul român de un miliard de ori mai brav: Basarabia și Bucovina nu le luam de la ruși. Şi după ce le-am luat cu ajutorul Armatei Germane, puteam să mă opresc la Nistru? Puteam eu să spun: Eu mi-am luat partea mea, mă opresc aici? (...) Ar însemna să dezo-norez și Armata, și poporul român, pe veci. Ar fi fost o dezonoare pentru noi



să mă fi dus până la Nistru și să le fi spus nemţilor apoi: la revedere! (...) Se înșeală cine crede că ne-ar fi dat cineva Basarabia și Bucovina, dacă nu ne-am fi bătut pentru ele cu rușii”. Alte cuvinte ar fi de prisos.

Abia la Stalingrad mareșalul și-a dat seama că frontul nu merge în direcţia pe care ar fi dorit-o Hitler și că promisiunile Fürherului ar putea fi nefondate, dar în ceea ce privește tre-cerea Nistrului, putem spune din nou că Antonescu nu putea lua altă deci-zie decât aceea de a continua lupta. Aceasta este o decizie de onoare.

Represaliile de la OdessaO altă acuzaţie din procesul

mareșalului este bazată pe ordinul de executare a represaliilor la Odessa. La nici o săptămână după cucerirea orașului – o victorie absolut necesa-ră, dar cu un preţ enorm – Comanda-mentul Militar Român la Odessa a fost

aruncat în aer (22 octombrie 1941), autorii nefiind cunoscuţi nici astăzi. Să nu uităm că rușii nu au capitulat la Odessa, ci s-au retras pe cale maritimă și chiar și după retragerea trupelor so-vietice în oraș au loc numeroase acte de diversiune. Dacă rușii s-au retras la 16 octombrie, iar atentatul a avut loc la 22 octombrie, o bănuială asupra acestora ar fi nefondată. Atunci cine a detonat la Odessa?

Sub influenţa emoţională a mo-mentului, conducătorul statului român a dat ordin de executare a represaliilor, în acord cu regulile răz-boiului. Prin ordinul 3161, Antonescu ordona ca pentru fiecare ofiţer român sau german mort în urma atentatu-lui să fie executaţi 200 de comuniști, iar pentru fiecare soldat câte 100 de comuniști. Potrivit datelor Istoriei, în urma execuţiilor de la Odessa au mu-rit 25.000 de oameni.

Se știe că mareșalul Antonescu a

fost judecat de către instanţa Tribuna-lului Poporului în 1946 într-un stil pur sovietic, prin acuzaţii și cifre umflate și prin prezenţa unor ”magistraţi” a căror competenţă juridică ridică seri-oase semne de întrebare, dar e impor-tant de precizat o altă declaraţie a sa, referitoare la ”masacrul de la Odessa” (căci așa este consemnat în istorie): ”Am dat aprobare pentru represalii, nu pentru masacre”. Iar represaliile vizau doar persoane vinovate.

Așadar, Ion Antonescu este, incon-testabil, un erou naţional care a luptat împotriva trădătorilor de ţară și îm-potriva cancerului lumii: bolșevismul rus. A luptat pentru reîntregirea teri-torială și a fost împușcat pentru asta. Așteptăm dreptatea.

Regele Mihai şi Mareşalul Ion Antonescu


De vorbă cu Florin Ristei

În anii 2000 făceau valuri în rân-dul adolescenţilor din întregul peisaj mioritic, prin hitul „Dana”. Noutatea muzicală adusă de

„Amicii” în industria omoloagă a în-semnat pentru cei din urmă un capital uriaș de simpatie în rândul fanilor și recunoaștere pe plan naţional. Însă orice schimbare este aservita efecte-lor inexorabile ale timpului, ceea ce înseamnă în plan pragmatic volatiza-re. Schimbăm registrul, părăsim ter-minologia poetică și trecem în actuali-tate. Solistul fostei trupe Amicii, Florin Ristei nu a abondonat lumea muzi-cală, căci pentru el aceea perioadă a fost doar elanul de care avea nevoie. Treptat, dar sigur, și-a făcut un nume în industrie alături de trupa Marfar, în bandul emisiunii Dănutz SRL. Ce a mai făcut Florin în tot acest timp, de la Amicii și până în prezent? Iată ce con-fesiuni ne-a făcut:

Andreea Gurban: Ce a însem-nat pentru tine trupa Amicii şi ce schimbare majoră s-a produs în tot acest răstimp?

Florin Ristei: Trupa Amici a in-semnat debutul meu muzical. Eram copil, nu-mi aduc aminte foarte bine ce s-a intamplat, insa stiu ca a pro-dus o schimbare in peisajul muzical de atunci. Fapt pentru care, si acum, dupa 12 ani, inca mai sunt recunoscut si asociat cu ceea ce cantam atunci, adica „Dana” :)

A.G.: Spune-mi, Florin, care e diferența dintre perioada Amicii şi ceea ce cânți acum?

F.R.: Perioada Amici a fost mai mult o joacă. Eram prea mici pentru a știi ce înseamnă profesionalismul în muzică. Ne distram la repetiţii, ne dis-tram pe scenă, cântam pentru a bucu-ra oamenii care vin la concerte. Sin-gura diferenţă care s-a produs acum e că abordez totul cu aceeași placere, dar și cu o doză de profesionalism și experienţă.

A.G.: Ce te inspiră atunci când cânți şi ce te motivează de fiecare dată să fii mai bun, în afară de spiri-tul competițonal?

F.R.: Competiţia este un factor decisiv. Însă cred că sentimentele pe care le traiesc în diferite momente ale vieţii mă ambiţionează și mă „împing” spre a face ceva mai bun de fiecare dată. Muzica de fapt trebuie să fie sen-timent, deci asta e sursa principală de inspiraţie: ce se întâmplă în viaţa mea, pun în versuri și în muzică.

A.G.: Cum ai descrie lumea mu-zicală din prezent? Cum te regăseşti in peisajul din prezent?

F.R.: Lumea muzicala este în con-tinuă evoluţie. Nu trebuie să condam-năm ce se întâmplă acum. E oarecum natural. Este ALTCEVA. Oamenii ascul-tă ce le place, au acces la tot. Marea masă a populaţiei însă n-are suficien-tă informaţie pentru a discerne ce ce bun și ce e rau. Cu toate astea, însa, e loc pentru fiecare. Felul în care știi să transmiţi, să te transpui și să te vinzi, face diferenţa între artiști. Mulţi mă întreabă ce aș fi făcut dacă m-aș fi născut în altă perioadă sau în alt loc. Nu pot să răspund la întrebarea asta. Îmi e bine aici, acum și e momentul în care vreau să fac diferenţa, să fiu „ci-neva” în peisajul muzical.

A.G: Care e artistul tău preferat din țară? Dar din străinătate?

F.R.: Din ţară, întotdeauna mi-a placut Holograf. I-am admirat pentru seriozitate și calitatea produsului fi-nal. Din afară, trupa pe care ador este TOTO. Acolo mi se pare că este cel mai înalt nivel de muzică combinată cu sentiment.

A.G.: Te-ai gândit vreodată să schimbi registrul muzical? Dacă da, de ce?

F.R.: Registrul meu muzical este într-o continuă schimbare. Şi noi tre-buie să evoluăm și să ţinem pasul cu moda. Un lucru știu sigur. N-am să re-nunt la a-mi exprima sentimentele în detrimentul comercialului. Poate doar să le îmbin puţin (zâmbește).

A.G.: Te gândeşti să te reorin-tezi în ceea ce priveşte muzica? Ți-ar stârni interesul şi alta sferă de activitate?

F.R.: Muzica este ceea ce îmi do-resc să fac. Am multe alte activitati pe care le fac în rest, însă nu cred că aș



vrea să trăiesc din ele. În general, mă pasionează toata sferă audio - video și toate activităţile adiacente muzicii: producţia foto, video, audio, webde-sign, media ...

A.G.: Probabil multe fane de ale tale se întreabă cum e Florin Ristei dincolo de scenă? Ce pasiuni ai şi cum îți place sa te destinzi?

F.R.: Prefer să-mi petrec timpul liber cu prietenii, să joc mima sau di-verse jocuri de societate. Îmi doresc să călătoresc cât de mult pot, să cu-nosc cât mai mulţi oameni, sunt avid dupa informaţii. Îmi place foarte tare să conduc, mă relaxează atunci când simt nevoia de o pauză după o zi de muncă. Fac sport, joc fotbal, baschet, de câte ori am ocazia. Îmi place în na-tură, îmi place la pescuit, îmi place la camping (zâmbește).

A.G.: Care sunt planuri tale de viitor? Ce îți propui să faci în viito-rul apropiat?

F.R.: În viitorul apropiat mă voi ocupa exclusiv de noul proiect care se lansează în octombrie, FreeStay. Este proiectul la care muncesc de aproape un an. După desparţirea de Marfar, asta va fi activitatea care îmi va ocupa tot timpul. Puteţi vizita site-ul nostru oficial www.FreeStay.ro sau pagina de facebook www.facebook.com/FreeStayOfficial. Acolo veţi gasi toate informaţiile care v-ar putea interesa.

A.G.: Ce înseamnă pentru tine România? Te-a ajutat propria țară în vreun fel în planul evolutiv al ca-rierei?

F.R.: Pentru mine, Romania în-seamnă acasă. Nu știu neaparat dacă m-a ajutat sau nu că m-am născut aici. Cert e că aici vreau să fac o diferenţă. Când unii spun: „plec afară, ca aici nu pot să cânt ce vreau”, mi se pare că greșesc enorm. Oriunde, muzica se schimbă. În special „afară” e un nivel incredibil la care s-a ajuns muzica. Şi atunci prefer să mă afirm întâi, aici, la

noi!

A.G.: Spune-mi ce melodie vei asculta imediat după ce se va în-cheia interviul!

F.R. : Probabil una din melodiile mele, la care lucrez acum. Daca nu, probabil voi asculta ceva de la TOTO (râde).

A.G.: Mă bucur că am putut vor-bi. Îți mulțumesc, Florin!

F.R.: Va mulţumesc și eu și vă as-tept la următoarele concerte FreeStay.


PinaCine a fost Pina?... ea

a combinat fragilitatea și puterea, fiind capabilă să asculte, să vizioneze la ne-sfârșit, să-și depășească toate limitele.


Filmul spune povestea core-grafei Philippina Bausch, cu-noscută publicului larg drept Pina Bausch, cea care a re-

voluţionat lumea baletului, punând totodată și bazele dansului contem-poran.Ea a fost cea care s-a opus cu fervoare mișcărilor clasice, anoste, care se înscriau în linia celor placide deopotrivă și a propus libera expresie a sentimentelor și transpunerea aces-tora într-o manieră unică, scopul fiind acela de impresionare a spectatorului surprins de originalitatea senzaţiilor, care pe scenă îmbrăcau forma mișcă-rilor. Astfel a luat naștere Tanztheater-ul ( în traducere liberă înseamnând dans în teatru ), căruia Pina i-a oferit noi valenţe. Geneza Tanztheater-ului se identifică în mod surprinzător și paradoxal cu împrejurarea dramatică a umanităţii de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. În termeni re-strânși, Tanztheater-ul este un melanj complex de dans și elemente drama-tice.

Cel mai cunoscut dans în teatru al Pinei este Café Müller. Acest număr coregrafic presupune o scenă acope-rită cu scaune și mese; în acest decor, dansatorii trebuie să se adapteze pen-

tru a putea circula, întrucât adesea se produc impacte violente. Unii dansa-tori efectuează astfel de exerciţii ore întregi cu ochii închiși, încercând să strâpungă haosul perpetuu creat de simpla prezenţă a obiectelor.

Café Müller-ul este expresia rela-ţiei dintre un bărbat și o femeie; con-tactul dintre ei devine complet ridicol, deoarece actul artistic este codificat prin mișcări estetice.

O ilustrare tipică de tensiune în relatia unui cuplu este un fragment din faimosul Café Müller: bărbatul își poartă iubita în braţe și îi permite să cadă fără încetare, apoi ea îl sărută. Bărbatul provoacă durere femeii, însa rămâne impasibil la suferinţa aceste-ia. Am putea afirma faptul că durerea este o temă recurentă a acestei act coregrafic. Scena se repetă într-un ritm alert, comunicarea este redusă la mișcări stereotipe, în special cele de seducţie și de tandreţe.

Café Müller-ul ar putea avea legă-tură cu originile Pinei Bausch, ai cărei părinţi au fugit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în Germania,

refugiindu-se într-un bistrou ( terme-nul este un franţuzism, însemnând “restaurant modest” ), pe care ulterior l-au transformat într-o afacere pros-peră. Copil fiind, Pinei îi plăcea să se ascundă sub mesele oaspeţilor și să le asculte temerile, neputinţele, bucurii-le, declarând mai târziu că “va încerca să dea formă acestor emoţii îngropa-te”.

Lungmetrajul reflectă concepţia coregrafică a Pinei Bausch la modul cel mai cuprinzător și profund toto-dată. Dincolo de menirea sa imediată, filmul se constituie într-o autentică lecţie, câtuși de puţin convenţională, despre arta expresiei corporale așa

O scenă din filmul omonim: Ruth Amarante executând un număr coregrafic din Café Müller.


cum au impus-o Pina Bausch și, pe lângă ea, toţi marii coregrafi ai lumii.

Filmul lui are o structură și o viziu-ne absolut aparte, mai ales din cauza decesului neașteptat al personalităţii centrale, în vara anului 2009, chiar în perioada de preproducţie. În numele prieteniei lor de treizeci de ani, Wim Wenders ( regizorul peliculei ) punea de mult la cale un film cu și despre Pina Bausch, iar trecerea ei în eter-nintate l-a determinat ca, după cuve-nitul răgaz de doliu și meditaţie, să-și revizuiască total strategia, adăugând filmului o inevitabilă componentă me-morialistică.

Incipitul filmului este unul ex-ab-rupto: cel care privește este intro-dus într-o atmosferă intimă, aceea de punere în aplicare a gândurilor, de materializare a lor. Secvenţa este aparent prozaică: Pina explica trupei de balet conexiunea dintre forţa motrică și limbaj. Ea, îmbră-cată în lenjerie intimă și cu un acordeon de gât le spune dansa-torilor cum să exprime procesele specifice fiecărui anotimp în parte:

“ În curând va fi din nou pri-măvară. Iarba încolţește. Apoi vine vara. Iarba e înaltă. Soare. Apoi vine toamna, frunzele cad.Apoi…iarna…primăvara..vară…toamnă…iarnă… “.

Secvenţa se deruleaza pe fun-dalul melodiei “ West End Blues “ a lui Joe “King” Oliver și este un lait-motiv al filmului, sugerând spec-tacolul existenţei pe care Pina îl inter-preta cu atâta dăruire și devotament.

Pe lângă mărturiile vizuale și audi-tive din viaţa acestei coregrafe unice, deja selectate, marele cineast a inclus rememorări ale membrilor trupei, precum și reconstituiri în faţa apara-tului de filmat cu cele mai reprezen-tative momente din spectacole. Re-marcabil este modul său de a acoperi prăpastia de netrecut dintre moarte și viaţă: secvenţe ale unei săli de spec-tacol unde, în faţa scaunelor goale, rulează pe ecran imagini document; alte momente filmate apar într-o sală

mai mică și mai intimă, în faţa actori-lor grupaţi lângă un aparat de proiec-ţie. O altă metodă originală este aceea ca pe mulţi actori să-i intervieveze nu în faţa camerei de luat vederi, ci doar audio, aplicând apoi banda de dialog peste imagini ale chipului lor în timp ce o ascultă, cu efectul sentimental vi-zibil în fizionomie.

Nu e de neglijat nici factorul 3D. Puţine sunt filmele unde procedeul chiar se justifică, iar opera lui Wim Wenders este unul dintre cele mai re-prezentative cazuri: aici, metoda nu e nici ostentativă, ci pur și simplu indis-pensabilă. Coregrafia este, prin exce-lenţă, o artă spaţială, iar imaginile în

relief o repun plenar în drepturi, dân-du-ne posibilitatea de a absorbi dez-voltările motrice în toate dimensiunile lor; pe un ecran plat, filmul ar fi fost la fel de bun, dar nu la fel de complet.

Ceea ce transmite Wim Wenders prin acest documentar neobișnuit este esenţa artei atât de personale a Pinei Bausch; aceasta renunţă la unduirile fluide ale baletului clasic, optând pentru sisteme de gesturi ab-rupte, disjuncte și șocante, inserate într-un flux de mișcări, prozaice, apa-rent simple, dar de o precizie și o forţă care nu se pot atinge decât la nivelul

superlativ al artei dansului. Vestimen-taţia e de asemenea surprinzătoare: de la sugestiile antice ale zeiţelor până la îmbrăcămintea contemporană, cos-tumele și rochiile retro sau cea mai banală lenjerie de corp, asociată cu stări de cvasi-nuditate conotând nu erotismul, ci pur și simplu umanitatea naturală, tratată cu maximă dezinvol-tură și decenţă.

„Pina” este unul dintre acele filme care începe prin a te nedumeri , după care începi să-l descoperi, fiindcă arta Pinei Bausch, ca și abilitatea lui Wim Wenders de a o fi fixat pe peliculă pentru totdeauna, se stratifică în alte și alte adâncimi succesive, pregătin-

du-și eșalonat dezvăluirea. Şi chiar dacă publicul spectator nu mani-festă apetenţe pentru asemenea explorări aprofundate, va rămâne cu spectacolul vizual, care, în sine, este o adevărată înălţare.

Pina Bausch a adus o îmbu-nătăţire substanţială coregrafiei la nivel mondial, având curajul să îm-bine arta dansului cu pantomima. Acest “ teatru mut “ este bazat pe simboluri și sugestii, replicile dis-par, iar singurele aspecte pe care publicul le poate savura sunt doar mișcările- ele sugerând dorinţe, idei, senzaţii, neputinţe, suferinţe.

Către final, un dansator din trupa de balet afirma: “ Pina era o exploratoare radicală . S-a ui-tat profund în sufletele noastre…și a fost un singur subiect special,

care a ţinut să ne întrebe de el << Ce ne dorim? De unde provine această dorinţă? >> “. Această relatare poate fi probată de mărturisirea Pinei Bausch pe care a făcut-o în repetate rânduri: “Nu ma interesează cum se mișcă oa-menii; mă interesează ceea ce îi face să se miște”.

Pina Bausch


Protecția copilului în Româ-nia înainte şi după Revoluția Comunistă din anul 1989

Ştefania TatuAcademia de Studii EconomiceFacultatea de Finanţe, Asigurări și Burse de Valori, București

Prezentul articol își propu-ne să prezinte principalele drepturi ale copilului, pre-cum și modul în care pro-

tecţia copilului a funcţionat în Româ-nia atât înainte, cât și după Revoluţia Anticomunistă din 1989.

În Europa, interesul pentru drep-turile copilului a început să se mani-feste începând cu secolul al XIX-lea atunci cînd a început să sporească interesul faţă de dezvoltarea copilului. În această perioadă au fost luate mă-suri pentru protecţia copilului împo-

triva neglijenţei, violenţei, precum și a exploatării prin deschiderea unui nu-măr semnificativ de instituţii publice de ocrotire, școli și instituţii separate pentru copiii cu probleme.

În conformitate cu prevederile Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată prin Legea nr.18/1990, repu-blicată în anul 2004 atunci când a fost elaborată Legea nr. 272/2004 privind protecţia și promovarea drepturilor copilului și ale celorlalte acte inter-naţionale în materie, la care România este parte , drepturile copilului pot fi grupate în 3 mari categorii:

1. drepturile de protecţie – se referă la protecţia împotriva oricărei forme de abuz fizic sau emoţional, precum și împotriva oricărei forme de exploatare;

2. drepturile de dezvoltare – se referă la disponibilitatea și accesul la toate tipurile de servicii de bază, pre-cum educaţia și serviciile de îngrijire medicală;

3. drepturile de participare – se referă la dreptul copilului de a fi impli-cat în deciziile care îl privesc.

Iată o listă a câtorva dintre cele mai importante drepturi ale copilului, dar care de cele mai multe ori nu sunt respectate:

• Copilul are dreptul de a primi o educaţie care să îi permită dezvolta-rea, în condiţii nediscriminatorii, a ap-titudinilor și a personalităţii sale.

• Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de să-nătate pe care o poate atinge și de a beneficia de serviciile medicale și de recuperare necesare pentru asigura-


rea realizării efective a acestui drept.• Copilul are dreptul de a fi pro-

tejat împotriva exploatării și nu poate fi constrâns la o muncă ce comportă un risc potenţial sau care este suscep-tibilă să îi compromită educaţia ori să îi dăuneze sănătăţii sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale, morale ori sociale.

• Copilul are dreptul de a bene-ficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spiritu-ală, morală și socială.

• Copilul are dreptul la pro-tecţie împotriva oricărei forme de ex-ploatare.

• Copilul cu handicap are drep-tul la îngrijire specială, adaptată nevo-ilor sale.

„Statul i-a vrut, statul să-i crească”…..

Datorită politicii guvernului co-munist, de creștere demografică cu orice preţ, prin interzicerea întrerupe-rilor de sarcină și a metodelor de plan-ning familial, în paralel cu degradarea tot mai accentuată a nivelului de trai, numărul copiilor nedoriţi în România a început să crească înainte de anul 1989. Sintagma „Statul i-a vrut, statul să-i crească” s-a transformat într-o mentalitate. Iar diferitele instituţii pre-cum, leagăne pentru copii în vârstă de până la trei ani, case pentru copii preșcolari și școlari, grădiniţe, școli generale, școli speciale și licee pentru deficienţi recuperabili, cămine pentru deficienţi, parţial recuperabili, cămine spital pentru deficienţi nerecuperabili, au început să devină neîncăpătoare.

În anul 1990, după încheierea Re-voluţiei Anticomuniste, protecţia co-pilului în România era dezastruoasă. Reportajele ziariștilor străini făcute în căminele pentru copiii cu handicap și în casele de copii din România au san-dalizat întreaga lume scoţând la iveală dificultăţile prin care trecea sistemul românesc în ceea ce privește protec-ţia copilului. Ca urmare a acestor re-portaje România s-a confruntat cu o imagine negativă, însă totul a fost pus

pe seama regimului comunist prezent timp de mai multe decenii. Opinia publică internaţională a început să trimită ajutoare umanitare constând în alimente, îmbrăcăminte și jucării către instituţiile grav afectate. Însă aceasta a fost doar o masură menită să rezolve pe termen scurt probleme-le existente în România. Pe termen lung, marile organizaţii umanitare au început să dezvolte o serie de pro-iecte menite să reformeze sistemul de protecţie a copilului în România. Organizaţii precum UNICEF, World Vision, Terre des Hommes au început să deruleze, împreună cu autorităţile naţionale și locale, programe de for-mare a personalului, de restructura-re a unor instituţii sau de înfiinţare a unor noi tipuri de servicii în mai multe judeţe din ţară. Astfel în toate judeţele ţării au fost înfiinţate comisii și direcţii pentru protecţia copilului. Instituţiile clasice au început să fie restructurate prin reducerea capacităţii și modula-rea acestora pentru a oferi un mediu cât mai apropiat de cel familial. Copiii din centrele de plasament au început să beneficieze de dulăpior personal, haine proprii, jucării, cărţi. Reducerea numărului de copii prin reintegrarea în familia naturală sau prin plasament la o familie a făcut posibilă transfor-marea dormitoarelor cu până la 30 de paturi în dormitoare mai mici și cre-eare unor camere de zi în care copiii să se joace și să își facă temele. Acest proces de transformarea s-a desfășu-rat lent datorită lipsei de bani și de ex-perienţa a personalului.

A început să fie pus accentul pe dezvoltarea și diversificarea servicii-lor alternative punându-se accent pe serviciile comunitare, incluzând cen-tre maternale, servicii de asistenţă și sprijin pentru tinerii care provin din centre de plasament, centre de con-siliere pentru copii și părinţi, servicii de recuperare a copiilor cu dizabilităţi, servicii pentru copiii străzii, centre de consiliere și sprijin pentru copiii mal-trataţi, abuzaţi, neglijaţi.

Potrivit datelor statistice oferite

de Institutul Naţional de Statistică nu-mărul instituţiilor specializate pentru protecţia copilului se află în creștere în ultimii ani. În ceea ce privește pro-tecţia copiilor prin integrarea acestora în familia naturală sau prin încredin-ţarea unui asistent maternal, numărul acestora a scăzut în ultimii ani. Pe de altă parte se constată o creștere a nu-mărului de copiii din centrele de pla-sament publice, cât și private.

Se poate, deci, constata un pro-gres în ceea ce privește protecţia copi-lului începând cu anul 1990. Este ade-vărat că sistemul de protecţie se mai confruntă încă cu probleme, însă faţă de situaţia de la sfârșitul anului 1989 se poate constata permanentă încer-care de îmbunătăţire a acestuia.


Sistemul hindus de dreptVintilă Andrei-CristianUniversitatea BucureștiFacultatea de Drept

Există mai multe sisteme de drept, iar coexistenţa lor este firească pentru că nu poa-te exista un sistem de drept

identic pentru toate statele. Dreptul este naţional, fiecare sistem de drept este un element al macrosistemu-lui diversităţii juridice care reflectă condiţiile politice, economice, sociale proprii fiecărei ţări. Astfel, nu există un sistem juridic pur, preluăm creator unii de la alţii, ceea ce este o dovadă a armonizării diversităţii juridice și a unităţii sistemelor de dept, pentru că există unitate în diversitate. Armo-nizarea nu înseamnă, însă, unificare juridică, adică aducerea la un numitor comun a tuturor sistemelor. Lumea juridică nu se poate reduce la trei-pa-tru sisteme de drept. Existenţa dife-renţelor sistemelor este un element al identităţii naţionale a fiecăruia.

Dreptul hindușilor, este unul

dintre cele mai vechi sisteme de drept din lume, formându-se în anul 1700 Î.H., care și-a păstrat specificul și pâna în prezent. Principalul motiv al acestei longevităţi se exprimă nu în particula-rităţile deosebite ale acestui drept, ci în legătură strânsă a normelor lui cu instituţiile social-tradiţionale, în pri-mul rând cu obștea și cu structurile de castă, foarte stabile, capabile la adaptarea în cele mai diferite credin-ţe și ritualuri religioase, valori morale, filosofice și ideologice, care presupun un anumit mod de viaţă, o anumită or-ganizare sau structură socială.

De acest sistem de drept ţine dreptul Indiei, Pakistanului, Singapo-rului, precum și al unor state de pe partea estică a Africii.

Hinduismul nu pretinde cre-dinţa într-un Dumnezeu unic, ci în mai multe zeităţi, determinând astfel apa-riţia mai multor ritualuri hinduse la care poate adera un hindus. Dreptul hindus ocupă un loc aparte în tipolo-gia juridică, având la bază religia hin-dusă, care însă nu se fundamentează pe texte sacre unice, precum Biblia

sau Coranul, ci pe mai multe texte sa-cre, care plasează în centrul lor indivi-dul organizat în clase (caste), astfel că acest sistem de drept se diferenţiază net de alte sisteme de inspiraţie reli-gioasă, cum este de exemplu sistemul de drept musulman.

În evoluţia acestui sistem de drept se remarcă două etape care și-au pus amprenta asupra formării dreptului hindus modern, și anume formarea dreptului hindus tradiţional și izvoarele acestuia și perioada domi-naţiei engleze.

Dreptul hindus tradiţional a reflectat principiul hinduismului care a susţinut că adevărul și revelaţia di-vină nu sunt accesibile oricui, ci numai claselor superioare sociale, deoarece oamenii nu se nasc egali. De aseme-nea, acesta este caracterizat de prin-cipiul discriminării și al inegalităţii de tratament care se aplica oricărui in-divid care recunoștea apartenenţa la hinduism fără a ţine cont de naţionali-tatea sau de locul unde trăiește.

Sistemul hindus tradiţional, fiind un sistem de drept religios, are


ca izvoare o serie de texte sacre de-numite SHRUTI. Acestea sunt texte revelate de divinitate oamenilor, în-ţelepţilor, din care distingem vedele-VEDAS- și dharma. Vedas cuprinde un ansamblu de principii care stau la baza oricărei cunoașteri, precum și reguli de conduită, norme pentru via-ţa personală și socială și se împart în trei categorii, RIGVEDAS, VEDANGAS și UPANISADELE. În ceea ce privește dharma, aceasta cuprinde un ansam-blu de tradiţii hinduse aplicabile în viaţa de zi cu zi, nefiind texte sacre propriu-zise, ci sunt considerate com-pilaţii care cuprind tradiţiile și operele marilor înţelepţi, profeţi ai antichităţii hinduse. Aceste compilaţii se îm-part la rândul lor în mai multe catego-rii, și anume Dhar-masutras care re-prezintă reguli de conduită obligato-rii, Dharmasatras sau Codul lui Manu și Nibandhas din care fac parte co-mentarii ale juriști-lor și specialiștilor dreptului.

A treia mare sursă a dreptu-lui hindus tradiţional este reprezen-tată de cutume, obiceiuri. Acestea au puterea de a modifica sau completa Dharma și sunt foarte numeroase da-torită existenţei mai multor școli, ritu-aluri, precum și apartenenţa la caste diferite. Foarte interesant în dreptul tradiţional hindus este faptul că sfera de aplicare a unei cutume era diferită de la o regiune la alta, de la o castă la alta și, de multe ori, chiar de la o fami-lie la alta.

De asemenea, în afară de cele trei mari surse, un rol important în dezvoltarea dreptului l-a avut și principiul echităţii, deoarece, în ab-senţa soluţiilor provenind din izvoare-le principale, din textele sacre, litigiile erau soluţionate de judecători după propria conștiinţă, în spiritul echităţii.

O particularitate a sistemu-lui tradiţional hindus de drept este reprezentată de reglementarea a pa-tru clase (caste) în care erau împărţiţi hindușii în funcţie de categoria socială din care făceau parte, fiecărei caste aparţinându-i o structură specifică denumită Panchayat cu rol în solu-ţionarea problemelor și conflictelor interne ale acesteia, atât juridice cât și religioase. Aceste caste au fost aso-ciate potrivit hinduismului cu părţi ale corpului creaturii cosmice, Purusha: clasa brahmanilor (brahmana) erau gura lui Purusha, clasa războinicilor (kshatriyas), braţele; oamenii de rînd (vaishiyas), coapsele; servitorii (shu-

dras), picioarele. Brahmanii formau casta sacerdotală și a învăţaţilor, iar kshatriyas formau casta prinţilor și a luptătorilor. Casta vaishyas era repre-zentată de agricultori și comercianţi, iar shudras era formată din artizani, mici meșteșugari și servitori. În afara acestor patru caste, mai exista o castă inferioară acestora, parias, fiind for-mată din păturile cele mai sărace ale societăţii hinduse. bolnavii și orfanii.

Pe lânga dreptul hindus tra-diţional bazat pe religie, a doua mare etapă care a dus la formarea dreptului hindus modern este reprezentată de dominaţia engleză care a contribuit, într-un mod covârșitor, la apariţia unui nou sistem de drept. Influenţa brita-nică, care s-a manifestat începând cu secolul al XVIII-lea și a ţinut până în 1947 când India și-a câstigat indepen-

denţa, a dus la apariţia dreptului hin-dus modern, proces care se resimte din anul 1833, perioadă în care India era colonie a Imperiului Britanic, când începe un intens proces de codificare, caracterizat prin receptarea dreptu-lui britanic, precum și a practicilor de common low.

După obţinerea independen-ţei s-a încercat unificarea dreptului și aplicarea acestuia într-un mod unitar, în special prin adoptarea unei consti-tuţii, însă, datorită sistemului de caste întâlnit și astăzi, se menţin o serie de inegalităţi și discriminări între mem-brii societăţii.


AEPADOAsociaţia Europeană Pentru Apărarea Drepturilor Omului

www.aepado.ro

Date post:	13-Feb-2016
Category:	Documents
Upload:	revista-aepado
View:	225 times
Download:	6 times

Revista AEPADO - nr 21

Documents