revista revista revista revista surorilor urorilor urorilor urorilor Nr. 1 Nr. 1 Nr. 1 Nr. 16 Octombrie Octombrie Octombrie Octombrie 2006 2006 2006 2006 „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos” Efeseni 1:3 ------------------------------------------------------------------------------------------- Biserica Creştină Baptistă „Golgota” Şos. Nicolae Titulescu, Nr. 56A, Sect. 1
Transcript
revista revista revista revista ssssurorilorurorilorurorilorurorilor
Nr. 1Nr. 1Nr. 1Nr. 16666 Octombrie Octombrie Octombrie Octombrie 2006 2006 2006 2006
„Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos”
Biserica Creştină Baptistă „Golgota” Şos. Nicolae Titulescu, Nr. 56A, Sect. 1
2
Foarte greu găseşti astăzi oameni care să fie gata să mulţumească. Majoritatea se mărginesc la a rosti cuvinte simple,
convenţionale de mulţumire; dar bucuria noastră este mare când constatăm că sunt oameni credincioşi care înţeleg că mulţumirile pe care le aduc Domnului trebuie să treacă dincolo de vorbe.
La sărbătoarea mulţumirii din acest an, aş dori să înţelegem că Domnul aşteaptă să creştem în toate privinţele, ceea ce înseamnă că frumuseţea acesteia este atunci când mulţumirile noastre se înmulţesc.
Cum pot să înmulţesc mulţumirile aduse Domnului?
I. Când Îl cunosc mai bine pe Dumnezeu
Privind în Scriptură la oamenii credincioşi constatăm că în viaţa lor, mulţumirea a crescut direct proporţional cu cunoaştere lui Dumnezeu. Realizăm atunci că, dacă dorim să fim mai mulţumitoare, trebuie să investim mai mult în cercetarea Scripturilor şi să petrecem mai mult timp în prezenţa Domnului. II. Dacă suntem oneste cu lucrurile pe care le avem şi pe care le primim Uneori suntem ispitite să credem că anumite lucruri ni se datorează. Suntem ispitite să credem că avem, pentru că muncim. Dar luând lucrurile din aproape în aproape, realizăm că de fapt tot ceea ce suntem şi tot ceea ce avem se datorează Celui care ne-a dat viaţă şi ne-a ajutat să creştem, să ne pregătim şi să muncim într-un anumit fel. Dacă dorim să ne sporească mulţumirile, atunci trebuie să ne reamintim faptul că Dumnezeu ne iubeşte şi are un plan special pentru noi. Acesta are în vedere atât viaţa de aici, cât şi veşnicia.
III. Fericirea şi împlinirea nu depind de lucrurile materiale pe care le avem Societatea contemporană vrea zilnic să ne convingă că, pentru a fi fericite, trebuie să avem cât mai multe lucruri vizibile. Ştim însă că realitatea este alta. Am întâlnit săraci fericiţi şi bogaţi nefericiţi. Toţi ştim că averea nu poate decide liniştea sufletească şi nici sănătatea. Dacă suntem cinstite cu noi înşine ajungem la concluzia că fericirea depinde de lucruri mult mai înalte, lucruri pe care nu le poate da contul din bancă, ci numai Părintele nostru ceresc.
IV. Mulţumirile vor spori în măsura în care ne lăsăm învăţate să mulţumim Noi nu ne naştem cu un spirit mulţumitor, ci cu unul de nemulţumire. Ca să mulţumim pentru masă, pentru ajutor, pentru o vorbă frumoasă sau alte lucruri a fost nevoie să fim învăţate. Nu vorbim de investiţie de o oră sau de o zi. Părinţii, profesorii, prietenii şi mulţi alţii au investit în noi ani de zile şi tot nu suntem cum ar trebui să fim. De ce am crede că mulţumirea către Dumnezeu este ceva natural şi nu ceva care trebuie învăţat? Cred că ar fi bine să ne învăţăm unele pe altele să fim mulţumitoare.
Nădăjduiesc din toată inima că aceste rânduri să fie o binecuvântare pentru noi. Adina Popovici
3
ToamnToamnToamnToamnaaaa Toamna nu-i aşa că se vrea trăită cu totul
altfel faţă de celelalte anotimpuri? Odată intrată în drepturi, pe mine personal toamna mă
fascinează. Timpul mă fascinează, iar scurgerea lui nu ar trebui să producă în noi de patru ori pe an, cu fiecare schimbare a
decorului, dezechilibru. Timpul trece, e adevarat, dar nu trăim în umbra celor ce s-au întâmplat, ci ca o jerba de mister, de posibil, de fabulos, trăim în lumina lucrurilor pe care le avem azi, şi pe care prin credinţă le nădăjduim pentru mâine. De aceea pentru mine toamna e un anotimp al credinţei.................................... Roadele rugăciunii sunt o realitate pentru oamenii a caror inimă priveşte dincolo de zările palide ale nopţii, iar toamna, mulţi o spun, este pe bună dreptate cumva înserarea şi noaptea anului. Şi dacă e doar septembrie şi înainte de ora 8 s-a înnoptat deja, uite, ai ocazia să vezi lucruri pe care numai întunericul le poate aprinde. Toamna îşi va trimite de acum înainte fără îndoială tot mai devreme solii cu seara lor crescândă, şi odată cu nopţile din ce în ce mai lungi, numai bune pentru de-ale sufletului, îmi place aşa de mult să văd iarăşi lumini la ferestrele caselor, viaţa care din nou ne apare aşezată, liniştită, la fel de mult cum îmi place să observ oamenii venind tărziu de pe câmp, de cele mai multe ori bucuroşi în salutul lor şi mulţumitori pentru o zi bună.............................................................................................................. Aşa cum ar spune Lucian Blaga � îmi pare că le văd şi eu � "ultimele întruchipări de lumină", ce îşi strâng aripile în astfel de momente, aşezându-se peste noapte, parcă la adăpost, în sufletele noastre, ale fiecaruia. Pentru că toamna lumina este în noi. Pentru că toamna este un timp când firea noastră se destramă şi se readună, odihnind puţin între trecut şi viitor, ca înnoiţi în trup, în suflet, în Duh şi în Lumină, să nu cădem de oboseală. Şi chiar dacă omul nostru de afară trece întradevar cu fiecare anotimp puţin câte puţin, timpul nostru nu trece, ci creşte împreună cu noi spre viaţa veşnică; omul nostru din lăuntru se înnoieste din zi în zi. (2 Corinteni 4:16). Cu alte cuvinte, când vine toamna să ştii că viaţa este frumoasă, şi chiar dacă, încet, încet, natura îşi împlineşte rodnicia şi totodata cu grâul măcinat şi cu strugurii trecuţi prin teasc işi va sfârşi povestea, să îţi imaginezi că de-acum începe povestea noastră, pentru că acum ne întoarcem privirile din nou acolo unde vorbele cad întodeauna pe sub gânduri calde. Ne indragostim de „statul acasă” şi ne decorăm locuinţele cu tot
4
felul de amintiri şi suveniruri de prin vacanţe, cu lumânări în fiecare fereastră, cu dovleci, cu flori uscate. Ne vizităm unii pe alţii, trăim cu muzică, cu cărţi şi poveşti din alte timpuri, şi seara deseori ne adunăm cu prietenii până târziu... Păsările pleacă spre depărtări pe care nu le cunosc, însă noi rămânem aici pentru că cel mai duios lucru care ne ţine astfel va fi întodeauna dragostea. Ei nu-i pasa de anotimpuri. Un zâmbet. Un gând sincer. O încurajare. Lumina din ochii oamenilor. Mâinile lor ce ajung să se odihnească... Nu la întâmplare când vine toamna seminţele s-au făcut deja pîine, iar natura îşi găseşte împlinire şi odihna în bucuria omului. Este un anotimp al mulţumirii, al recunoştinţei, când omul ştie mai bine ca niciodată de unde acest cosmos plenar pe care îl dăruie natura: "Nu-n palma mea, ci-n palma Ta e scrisă, Doamne, linia vieţii mele. Ea trece şerpuind prin veri de foc cu grele poame, prin ani-dumineci, sfinte toamne." Aşa că toamna desfacem bucurii, ne odihnim, ne ocupăm de suflet şi de semenii noştri, dar mai înainte de toate, haideţi sa-I mulţumim lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu în Cristos Isus! (sursa Internet)
"Să ştii cine eşti, / Să fii cine eşti, /Să devii ceea ce te-a făcut Dumnezeu să fii. Să faci ceea ce poţi face... să iubeşti cu toată inima ta... sunt cheile pentru o viaţă biruitoare şi mulţumită!" (Dick Innes)
Cel mai de preţ lucru este să te dăruieşti lui Isus; atunci îţi vei cunoaşte valorile, îţi vei găsi sensul vieţii, îţi vei şti folosi talentul, vei fi un om iniţiat având o identitate divină; vei fi un naufragiat care vei purta în pieptul tău un dor nestins; vei tinde mereu să mergi acasă; cetăţenia ta va fi una Dumnezeiască. Vei fi numit moştenitorul celei mai mari bogăţii. Vei fi invitatul principal a celei mai puternice împărăţii. Împăratul Însuşi îţi va pune cununa, şi singura Lui dorinţă este să Îi devii fiu. Trecutul tău ţi se va părea conţinutul unui roman, şi te vei uita la el, îl vei citi şi vei înţelege totul; în cele din urmă vei privi mulţumit, căci fiecare experienţă a vieţii şi chiar însăşi duritatea vieţii te-a pregătit pentru calitatea de fiu a celui mai vast regat din toate timpurile.
5
Pentru toatePentru toatePentru toatePentru toate
multumirilemultumirilemultumirilemultumirile Pentru toate mulţumirile ce ţi s-ar cuveni Ţie, Mi-ar trebui Doamne, o veşnicie De accea am ales azi vreo câteva Iar pe celelalte ţi le voi spune la tronul de slavă, cândva…
Îţi mulţumesc Doamne că pe lumea asta, Tu mi-ai împărţit frumos zilnica pâine: Nu mi-ai dat-o azi pe cea de mâine, Şi ai făcut bine, să înţeleg să depind, încontinuu de Tine
Îţi mulţumesc Doamne că nu m-ai ascultat Şi mi-ai dat o colibă când ţi-am cerut un palat. O Doamne, nu ştiam ce-ţi cer, Palatul meu o fi pe vreundeva, prin cer.
Îţi mulţumesc Doamne că de-atâtea ori Când să m-abat din cale, m-ai lovit cu nuiaua dragostei Tale. Mi se părea atunci că eşti rău şi mă doare; Dar Tu erai bun şi durerea, o binecuvantare.
Îţi mulţumesc Doamne, când te-am rugat ceva, Fie c-ai zis “NU”, fie c-ai zis “DA”, Şi mai presus de toate îţi mulţumesc
6
Că pe când muream eu, ai murit Tu.
Tudor Arghezi
„Focul suferinţei aduce la iveală aurul relaţiei dumnezeieşti.”
Am de spus multe şi am la dispoziţie puţin spaţiu. De aceea voi încerca să extrag esenţa, pentru a închega o scurtă
mărturie. DUMNEZEU ARE UN SCOP ÎN SPATELE FIECĂRUI NECAZ Acesta este pilonul pe care îmi voi zidi mărturia. Necazul meu s-a numit pierderea mamei în anul 2002, pe vremea când ea
avea doar 52 de ani iar eu 29 şi doi copii mici la creşterea cărora mama mea avea o contribuţie esenţială. Cancerul descoperit târziu şi într-o stare foarte avansată, ne-a răpit-o rapid şi brusc, fără ca vreunul din noi să ne putem dezmetici la timp.
Eu aveam totul. Sau aşa credeam. Aveam o casă lăsată de părinţii mei, familie, copii, adică suficiente binecuvântări pentru a mulţumi lui Dumnezeu neâncetat. Dar ce folos că pe atunci toate acestea mi se păreau fireşti, eu nu le consideram nicidecum ca pe nişte daruri de Sus, iar Dumnezeu avea un loc secund în viaţa mea, loc pe care dealtfel a şi rămas până acum doi ani. Iată cum a început lupta, lupta mea cu Dumnezeu. De ce, de ce, de ce era întrebarea cu care Îl asediam pe Dumnezeu. Răspunsul aveam să-l primesc după doi ani de „trântă” cu El, când, răpusă de griji, necazuri, neajunsuri, neâmpliniri, am căzut în genunchi şi i-am spus că vreau să ştiu de El. Acesta era răspunsul... Eu aveam nevoie de El, El era şi este Cel care ne invită să aruncăm poverile asupra Lui. Părinţii, desigur ne ajută, unii chiar cu mult peste puterile lor, dar la un moment dat ei spun „nu mai pot”. El este însă Atotputernic ieri, azi şi în veac. De aceea a îngăduit ca mama să plece, pentru a putea deschide ochii pentru El. Şi mărturisesc sincer că dacă în viaţa mea nu exista acea pierdere nu aş fi fost întoarsă la Dumnezeu.
De altfel, ştiam foarte multe lucruri despre Dumnezeu, cunoşteam şi doctrina creştină, încă din anul 1995 când am primit Biblia şi am început să studiez
7
Noul Testament. Am înţeles încă de pe atunci mesajul divin, ce a însemnat jertfa Domnului Isus şi care este voia lui Dumnezeu pentru noi. Însă am continuat să duc viaţa de până atunci. M-am căsătorit ortodox (provin dintr-o familie ortodoxă), am botezat ambii copii în credinţa ortodoxă şi niciodată nu am luptat să dau pe faţă ceea ce eram foarte sigură că doreşte Dumnezeu de la mine. Nici măcar atunci când mama era foarte grav, în ultimele zile, nu am cerut ajutor de la Dumnezeu să-i pot vorbi despre mântuire mai mult şi mai convingător. Am încercat să o fac, însă pentru că era prea neinteresată, pentru a nu o mai supăra, am preferat să tac. Regret nespus faptul că sămânţa pe care Dumnezeu a pus-o în inima mea de atâta vreme a fost înăbuşită de orgoliul şi mândria mea de a nu supăra pe nimeni. Mi-e foarte dor de mama şi în mintea mea se duc lupte dese legate de momentul revederii cu mama şi de stările probabil diferite în care ne vom afla atunci eu şi ea.
După momentul în care am deschis uşa inimii mele pentru ca Domnul să intre ca stăpân, am cerut să-mi arate locul în care mă vrea în părtăşie cu alţi copii ai Lui. Tânjeam după o biserică, însă niciodată nu am vrut ca eu să fiu cea care să facă primul pas şi I-am cerut ca El să fie Cel care să mă cheme pe calea Lui. M-a adus la Golgota. La propriu şi la figurat.
Cuvintele sunt sărace şi insuficiente pentru a descrie ce lucrare minunată a făcut în mine. A aprins în inima mea dorinţa de a lupta să fac numai voia lui. Drumul este greu şi anevoios, cad şi mă ridic , dar LUPT. Nu cedez. Am încheiat un legământ cu Domnul în apa botezului şi nu vreau să-L dezamăgesc. Dumnezeu foloseşte problemele vieţii să ne atragă mai aproape de El. Cu mine a reuşit. Îi mulţumesc şi vreau să trăiesc numai pentru El, cu El şi prin El. AMIN
�o�ic� St���o�ic� St���o�ic� St���o�ic� St��
“Acum, când tu eşti proprietatea Dumnezeului cel viu,
în intimitatea inimii tale,
mulţumit şi încântat de această personală şi deosebită,
distinctă şi geloasă călăuzire şi îngrijire
a Duhului Sfânt în viaţa ta,
să ştii că ai găsit anticamera cerului.”
8
G.D. Watson
„Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti....” Exodul 20:8-11
ZIUA DOMNULUI
Creştinii nu mai observă Sabatul evreiesc, ci consideră duminica ziua Domnului. Ei rămân credincioşi faţă de intenţia lui Dumnezeu atunci când a dat oamenilor o zi de odihnă din şapte. Pe timpul lui Isus, israeliţii acordau acestei porunci un mare loc în viaţa lor religioasă. Din nenorocire, ei au deformat sensul acesti porunci prin atitudinea lor rigidă faţă de lege şi au alterat importanţa zilei de odihnă printr-o severitate excesivă. A. PENTRU CE ACEASTĂ PORUNCĂ?
„Adu-ţi aminte de ziua de odihnă...” Ziua sabatului era considerată ca o zi sfântă, consacrată lui Dumnezeu. Scopul
acestei porunci era mai întâi de toate de a asigura oamenilor o zi de odihnă din şapte. Omul primise porunca de a lucra şase zile şi de a se odihni în a şaptea zi. Odihna era necesară tuturor muncitorilor. A nu putea sau a nu şti de a se elibera de acapararea lucrului este o sclavie.
O altă raţiune a sabatului era de a servi ca semn al legământului între Dumnezeu şi Israel (Exodul 31: 13-17). Respectând Sabatul, Israel exprima în faţa tuturor naţiunilor că era poporul lui Dumnezeu.
Sabatul era o zi rezervată adorării. Cea mai mare nevoie a oamenilor este de a cunoaşte pe Dumnezeu şi de a-L adora. Dar ei sunt aşa de ocupaţi şi de înghesuiţi, încât ei nu mai găsesc timp pentru Dumnezeu. De unde se simte şi necesitatea de a pune o zi deoparte şi a o consacra lui Dumnezeu, pentru a restabili legătura cu El.
Ziua Domnului
9
Marea majoritate a creştinilor pun deoparte prima zi din săptămână pentru a o consacra lui Dumnezeu. Motivul este destul de simplu: este ziua învierii Domnului Isus. Foarte curând, creştinii luaseră obiceiul de a se reuni în ziua aceea şi ajunseseră să o numească „Ziua Domnului”. De fapt, cuvântul nostru „duminică” vrea tocmai să spună acest lucru, fiind considerată ziua dintâi a săptămânii (Ioan 20:1) ce corespunde cu ziua învierii lui Isus (Matei 28:1). Noi putem crede că acest obicei a fost inspirat de Duhul Sfânt. Aşadar, primii creştini au hotărât să respecte duminica, zi de odihnă, de sfinţire şi de adunare publică pentru serviciul divin (Fapt. Ap. 20:7). Noul Testament fixează astfel practica bisericilor creştine pentru toate timpurile. Toate însuşirile şi valorile spirituale conţinute în legea fundamentală a Sabatului sunt păstrate în practica creştină a zilei Domnului. Isus a împlinit în persoana Sa tot Vechiul Testament şi prin învierea Sa, El a inaugurat o eră nouă.
B. ADEVĂRURI CARE NE FAC SĂ TRĂIM
1. Ziua Domnului trebuie să ne ajute să punem valorile spirituale pe primul rang
Activităţile care ne apropie de Dumnezeu trebuie
considerate în prioritate duminica, fie pentru a adora pe Dumnezeu, fie de a face bine în Numele lui Hristos. Este normal a pune deoparte în fiecare duminică un timp pentru serviciul divin al bisericii. Odihna corpului şi a spiritului trebuie deasemeni să-şi aibă locul. A ne odihni nu înseamă a trândăvi, ci a vedea de activităţile sănătoase, relaxante şi capabile să gonească grijile şi frământările muncii noastre zilnice. Duminica trebuie să fie pentru noi o sărbătoare: ea ne vorbeşte de Dumnezeu Tatăl nostru, de Hristos cel înviat şi de împărăţia Lui viitoare.
2. Duhul Sfânt ne ajută să consacrăm bine ziua Domnului
În complexitatea şi ritmul vieţii moderne, ne putem întreba cum să facem ca să respectăm porunca a patra? Anumite ocupaţii nu permit de a refuza să lucrăm duminica. Cultivatorul trebuie să asigure îngrijirea vitelor, feroviarul trebuie să asigure serviciul de tren, medicul are rândul lui de gardă, marinarul nu poate întrerupe mersul vaporului său. Ce facem atunci? Trebuie să înţelegem bine că respectarea zilei Domnului nu este o chestiune de reguli şi interdicţii. A respecta duminica este înainte de toate a adora pe Dumnezeu şi a ne consacra Lui. Aceasta putem s-o facem oriunde ne-am afla.
Să nu uităm însă a pune deoparte ziua Domnului şi a adora pe Dumnezeu din toată inima cu bucurie şi recunoştinţă, căci duminica este un dar al lui Dumnezeu. Prin această poruncă, Dumnezeu nu ne însărcinează a purta o povară. El ne deschide o fereastră spre viaţa Împărăţiei Sale, viaţa Celui înviat.
10
„Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti.” - Exod 20:8
De citit: Exodul 31:12-17, Psalmul 92: 1-4, 12-15; Luca 4:16-20; Marcu 2:23-28; Marcu 3:1-6; Fapt. Ap. 16:11-15; Genesa 2:1-3 (Studii biblice – I. Hodoroabă)
Femeile Vechiului Testament
rubrică relizată de Florica Socaciu
- EVA -
După ce Dumnezeu a creat cerurile şi pământul cu tot ce este pe el, l-a făcut şi pe om din ţărână, după chipul şi asemănarea Sa. I-a suflat în nări suflare de viaţă şi l-a făut un suflet viu (Genesa 2:7). L-a pus stăpân peste toată
creaţia, lăsându-l să dea nume tuturor vietăţilor create de El. L-a aşezat în grădina Edenului ca s-o lucreze şi s-o păzească (Genesa 2:15), cu porunca strictă de a nu mănânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului ca să nu moară (Genesa 2:16-17).
Dumnezeu a văzut că nu e bine ca omul să fie singur. Atunci s-a hotărât să-i facă un ajutor potrivit. L-a adormit pe Adam (prima anestezie generală) şi a luat o coastă (prima operaţie), din care a făcut-o pe femeie. Lucrul foarte important este că nu a luat un os de la cap, ca ea să se ridice mai presus de bărbat. Nu a luat nici din picior, hotărând prin aceasta că femeia nu trebuie să fie înjosită, călcată în picioare. A luat o coastă din dreptul inimii, pentru ca ea să fie iubită, ocrotită de bărbat, să fie respectată în toate atribuţiile pe care le are lângă acesta.
Femeia trebuia să fie un ajutor potrivit pentru bărbat, să împartă cu el responsabilitatea lucrărilor cerute de Dumnezeu în împlinirea scopului Său cu omul. Să respecte principiile lui Dumnezeu, să se înmulţească ca să umple şi să stăpânească pământul. A adus femeia la om şi acesta a numit-o IŞA (femeie), pentru că a fost luată din coasta lui IŞ (bărbat) (Genesa 2:33). Atunci şi acolo, au fost puse bazele căsătoriei după voia lui Dumnezeu, şi orice altă formă de familie ar inventa omul, este în contradicţie cu voia lui Dumnezeu şi atrage după sine pedeapsa. El le-a poruncit să lucreze şi să păzească grădina de orice prădător sau intrus. Cei doi au avut marele şi unicul privilegiu de a avea părtăşie cu Dumnezeu în fiecare dimineaţă, în răcoarea zilei.
11
Aşa au trăit fericiţi, până când diavolul întruchipat în şarpe a vrut să-L atace pe Dumnezeu în creaţia Lui cea mai de preţ, ca să-L determine să se supere pe om, cel care era făcut după chipul şi asemănarea Lui, şi implicit să se supere pe întreaga omenire care ar fi fost înmulţită pe pământ. Venind cu viclenie şi minciună la femeie, a lăsat-o să se îndoiască de cele spuse de Dumnezeu. Minciuna spusă de el, cum că nu vor muri dacă vor mânca din pom, nu era adevărată, dar li se vor deschide ochii şi vor fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul. El ştia că aşa se va întâmpla deoarece şi el a încercat să fie ca Dumnezeu. Această dorinţă l-a costat alungarea din Rai şi aşa dorea să-l vadă şi pe om, pentru a-i produce durere şi să aducă un afront lui Dumnezeu.
Femeia a văzut că pomul era de dorit pentru a deschide ochii celui care mănâncă din el. A întins mâna, a luat rodul şi a mâncat. A făcut patru paşi periculoşi: a văzut, a dorit, a luat şi a mâncat (Genesa 3:6). I-a dat apoi şi lui Adam să mănânce. Atunci li s-au deschis ochii, dar ce mare dezamăgire, că s-au văzut goi, pângăriţi, în neascultare şi cuprinşi de frică să se întâlnească cu Dumnezeu. Şi-au făcut şorţ de frunze şi s-au ascuns atunci când Dumnezeu i-a chemat la întâlnirea zilnică.
A sosit clipa responsabilităţii dar şi învinuirile aduse unul, altuia şi fuga de responsabilitate. Mai mult, Adam a adus un afront lui Dumnezeu zicând: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.” (Genesa 3:12).
Femeia a dat vina pe şarpe care prin minciuna lui a amăgit-o. Realitatea este că de atunci şi cât timp vor exista oameni, diavolul amăgeşte lumea cu minciunile lui şi va reuşi să-i păcălească pe toţi aceia care nu-L cred pe Dumnezeu pe cuvânt când îi avertizează despre viclenia celui rău.
În dreptatea Lui, Dumnezeu trebuia să dea sentinţa pentru neascultare, pentru că plata păcatului este moartea.
Sentinţa începe cu cel mai vinovat – şarpele. Ştim că înainte de cădere prin răzvrătire faţă de Dumnezeu, a fost cel mai strălucitor înger de lumină, înzestrat de Dumnezeu cu înţelepciune, devenind mai apoi cel mai viclean şi mincinos.
Nu ştim cum arăta când a venit la femeie, dar sigur avea capacitatea de a vorbi. Pedeapsa pentru el a fost cruntă, urmând să-şi piardă această capacitate, toată viaţa să se târască pe pământ, să se hrănească cu ţărâna pământului, iar sămânţa femeii îi va zdrobi capul. (Genesa 3:14-15).
Prin această sentinţă Dumnezeu decretează că prin femeie va fi şi reabilitarea omenirii din starea de păcat. Făcea referire la naşterea Domnului Isus din fecioara Maria şi posibilitataea dată oamenilor să fie mântuiţi, eliberaţi de povara păcatului. (va urma)
12
Puterea unui om consacrat Dwight L. Moody scrie: „Lumea încă trebuie să vadă ce poate face Dumnezeu cu şi pentru şi prin şi într-un om care este deplin şi în totalitate consacrat Lui. Voi încerca tot ce pot ca să fiu acel om.
Viaţa cotidiană în vremurile biblice M.C. Tenney
- Femeile cu putere în Israel -
Majoritatea evreicelor n-au avut niciodată acces la o responsabilitate publică, dar există câteva excepţii. Scriptura ne citează şi ne prezintă mai multe femei ilustre în domeniul politic, militar sau religios.
Regine-mame
Autorii cărţilor 1 şi 2 Împăraţi, precum şi 2 Cronici ne vorbesc mult despre reginele-mame. Când îi menţionează pe cei douăzeci de regi care au domnit în Iuda între epoca lui Solomon şi cea a exilului, numai o singură dată n-au vorbit despre regina-mamă. Un exemplu tipic în acestă privinţă este dat în 2 Împăraţi 14:1-3a: „În al doilea an al lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel, a început să domnească Amaţia, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda. A domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mamă-sa e chema Ioadan, din Ierusalim. El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului...” Presupunem că mama regelui ca o personalitate importantă în Iuda. Din nefericire, nu
ştim mare lucru despre rolul ei în guvern sau în societate. O altă regină-mamă a avut o influenţă decisivă. Deoarece Adonia era cel
mai în vârstă dintre fiii care-i mai rămăseseră lui David, se gândea că are dreptul să devină regele lui Israel după tatăl său. Mai multe persoane de rang înalt i s-au asociat, inclusiv Ioab, generalul armatei, şi preotul Abiatar. Dimpotrivă, profetul Natan şi preotul Ţadoc au socotit că Solomon, un alt fiu al lui David, va fi un rege mai bun. Bat-Şeba, mama lui Solomon, l-a făcut pe David să promită că Solomon va fi rege (1 Împăraţi 1:30). Solomon a fost recunoscător mamei sale pentru ceea cea făcut în favoarea lui (1 Împăraţi 2:19).
Unele regine-mame n-au fost tratate cu atâta respect. Când regele Asa a făcut reforme religioase în ţară, a izgonit-o de la curte pe mama lui, căci ea
13
poruncise să se sculpteze o statuie a zeiţei Astarteea. El n-a poruncit uciderea ei, dar a privat-o de toată puterea pe care o avea (1 Împăraţi 15: 9-15)
Atalia, mama lui Ahazia, era o regină-mamă care avea multă putere. Când fiul ei a fost omorât într-o bătălie, ea a pus mâna pe tron şi a vrut să-i execute pe toţi pretendenţii legitimi la putere. Unul dintre prinţi, un copil, a putut să scape de cruzimea ei. Timp de zece ani, regina-mamă a domnit în Iuda cu o mână de fier; dar de îndată ce tânărul prinţ a avut vârsta necesară pentru a deveni rege, Atalia a fost răsturnată de la putere şi omorâtă (2 Împăraţi 11:1-16).
- va urma - 2 Corinteni 9-7 „Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de
rău, sau de silă, căci pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.”
Reflecţii: Cuvântul lui Dumnezeu îi învaţă pe credincioşi să dea „nu cu părere de rău şi nici cu silă”.
- Nu plăcerea socială trebuie să fie aceea care să ne motiveze, ci dragostea adevărată pentru Isus şi cauza Sa, căci numai atunci darurile noastre vor fi plăcute Domnului şi vor aduce binecuvântări în vieţile noastre.
- Atât timp cât ne încredinţăm cu totul lui Dumnezeu, El ne va asigura tot ce ne trebuie la momentul potrivit. Aceasta este oferta Sa şi ar trebui să alunge temerile referitoare la dărnicie.
- Nu putem face nimic pentru a cumpăra dragostea lui Dumnezeu, dar pentru a umbla în binecuvântările Sale, trebuie să facem anumite lucruri şi să ne punem întrebarea: „Cine poate să îmi poarte mai bine de grijă: eu sau Dumnezeu?”
Concluzii: - Dumnezeu se uită la inimă, nu la mână; la cel ce dă şi nu la dar.
„Dă la fel ca pentru Domnul Sub privirea Lui senină. Dăruieşte, ştiind că darul Îl aşezi în mâna Lui divină.”
- Să ţinem seama şi de aprecierea Domnului Isus, care a spus:
14
„Este mai ferice să dai decât să primeşti.” Culegeri din „Meditaţii asupra Cuvântului lui Dumnezeu” Aristiţa Drăgan
Reţetă de toamnă Ingrediente: 4 gutui mari, o lingură de nuci tăiate mărunt, două linguri de marmeladă, o lingură de stafide, zahăr pudră. Preparare: Se spală şi se şterg gutuile. Se scobesc mai adânc la un capăt şi se curăţă sâmburii şi partea cărnoasă. Se amestecă nucile cu marmelada şi stafidele şi se umplu gutuile. Se aşează într-o tavă şi se coc la foc potrivit. Se servesc călduţe, pudrate cu mult zahăr.
Peltea de struguri cu gutui Ingrediente: 1 kg struguri, 500 g gutui, 1 kg zahăr Preparare: Se aleg boabele de struguri, se spală, se zdrobesc şi se lasă să se scurgă pe o sită deasă. Se lasă zeama la limpezit. Se curăţă gutuile de puful de deasupra, se spală, se taie în felii şi se fierb într-un litru de apă. Se zdrobesc apoi fructele şi se strecoară prin sită. După ce zeama s-a limpezit, se amestecă cu cea de
struguri şi cu zahărul şi se pun la fiert, la foc iute, ca să păstreze o culoare deschisă, frumoasă. După 15-20 de minute de fiert, se încearcă concentraţia siropului punând câteva picături pe o farfurioară. Când picăturile cad bob rotund şi nu-şi modifică forma, pelteaua este gata. Dacă pelteaua a fiert prea mult se mai adaugă sirop de fructe şi se mai fierbe până ajunge la consistenţa potrivită. Pelteaua se toarnă fierbinte în borcane încălzite înainte în cuptorul aragazului. După ce borcanele s-au
15
răcit, se controlează dacă pelteaua este bine întărită. Dacă pelteaua nu s-a întărit suficient, se mai pune la fiert. O peltea reuşită se poate răsturna închegată din borcan şi se poate tăia în cubuleţe cu cuţitul. Borcanele se leagă când pelteaua este rece.
Grupul de surori care se întâlnesc în fiecare marţi la ora 17,00 pentru un timp de
părtăşie şi rugăciune În cadrul acestei ore, surorile studiază Cartea Psalmilor, înalţă cântări spre lauda Domnului, aduc înaintea Domnului pe fraţii şi surorile care trec prin diferite încercări, susţin în rugăciune lucrarea din biserică şi pe cei ce se ridică în numele Domnului pentru vestirea Evangheliei. Mulţumim Domnului pentru toate binecuvântările pe care ni le-a dăruit şi-n anul acesta, pentru roadele pământului şi roadele spirituale! Recunoştinţă Doamne pentru Lumina Ta şi pentru ochii care mi i-ai deschis s-o vadă. Recunoştinţă pentru Cuvântul Tău cel Sfânt şi pentru mintea care, curat să-l înţeleagă. Recunoştinţă Doamne de prietenii iubiţi
16
de fericirea care prin ei, dai vieţii mele. Recunoştinţă Doamne, de-un sfinţitor Calvar de toata mângâierea, nădejdii luminoase. Recunoştinţă Doamne, de tot ce m-a durut aducător de largă comoară nesecată.
(Recunostinta Doamne, de T. Dorz)
L a m u l t i a n i ! Salutăm surorile născute în luna Octombrie cu� Psalmul
16: 8,9 „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei; când este El la
dreapta mea, nu mă clatin. De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se veseleşte şi trupul mi se odihneşte în linişte. ” ABRAHAM Emilia DUNGAGIU Cecilia Carmen MINOIU Rodica
