ŞOLDUL sau CENTURA PELVINĂ

Centura pelvină este formată din cele două oase coxale, care Ia rândul lor fiecare este format din trei oase numite ischion, ilion şi pubis. COXALUL

Este un os lat voluminos şi neregulat, torsionat ca o elice, format din trei oase, ilion dispus superior, ischion dispus inferior şi pubis, dispus anterior.Are o formă patrulateră, prezentând două feţe, una laterală (externă) şi alta medială (internă), patru margini şi patru unghiuri.Ilionul: reprezintă mai mult din jumătatea coxalului. Limita inferioară este vizibilă la copil unde se observă linia de sutură cu celelalte oase coxale iar la adult este reprezentată printr-o linie care trece prin treimea superioară a acetabulului. Este format dintr-un corp care participă la formarea acetabulului şi o porţiune superioară turtită numită aripa osului iliac.Ischionul: este poziţionat postero-inferior şi cuprinde un corp şi o ramură. Corpul ischionului participă la formarea acetabulului (porţiunea postero-inferioară) iar ramura ischionului se îndreaptă înainte. La limita dintre corp şi ramură se găseşte tuberozitatea ischiadică.Pubele: este dispus antero-inferior fiind format dintr-un corp şi două ramuri. Corpul pubelui participă la formarea porţiunii antero-inferioare a acetabulului. El se uneşte cu ilionul, la locul de unire formându-se eminenţa iliopectinee. De la corp pleacă înainte ramura superioară, care coteşte în unghi ascuţit şi se continuă cu ramura descendentă sau inferioară a pubelui. Ramura inferioară a pubehii se uneşte cu ramura ischionului formând ramura ischiopubiană. Datorită faptului ca la adult cele trei oase componente se sudează între ele. Oasele coxalului se sudează definitiv între 12-16 ani la fete şi 13-18 ani ia băieţi Faţa laterală a coxalului prezintă în porţiunea ei mijlocie o cavitate articulară, numită cavitatea cotiloidă (acetabulul) destinată articulării cu capul femural. Deasupra acestei cavităţi articulare, faţa laterală a coxalului este formată dintr-o suprafaţa largă, numită fosa iliacă laterală, iar dedesubtul cavităţii cotiloide se găseşte un orificiu larg, numit gaura obruratorie (foramen obturatum). Cavitatea cotiloidiană sau acetabulul (acetabulum), este o cavitate profundă, emisferică, mărginită pe suprafaţa laterală de o proeminenţă circulară, numită sprânceana cotiloidiană. Pe această sprânceană se găsesc trei şanţuri care reprezintă cele trei puncte de sutură dintre cele trei porţiuni osoase care formează coxalul (ilion, ischion, pubis). Dintre aceste trei şanţuri, şanţul ischio-pubian este cel mai marcat numindu-se şi incizura acetabulului sau incizura cotiloidă. Această incizura este situată imediat deasupra găurii obturatorii şi este

transformată pe viu, cu ajutorul ligamentului transvers al acetabulului, într-un canal, prin care trec vasele şi nervii destinaţi capului femural. Deasupra sprâncenei cotiloidiene se găseşte şanţul supracotiloidian în care se insera tendonul reflectat al muşchiului drept anterior al coapsei. Suprafaţa interioară a cavităţii cotiloide (acetabulului) este împărţită în două porţiuni bine diferenţiate: una nearticulară numită fosa acetabulară, de formă pătrată, situată în fundul cavităţii cotiloide, şi care serveşte inserţiei ligamentului capului femural, şi cealaltă articulară, în formă de semilună, care o încadrează pe prima. Cele două extremităţi ale suprafeţei semilunare una anterioară mai ştearsă şi alta posterioară mai pronunţată delimitează incizura acetabulului. Fosa iliacă laterală sau suprafaţa gluteală este destinată inserţiei muşchilor fesieri (gluteali). Pe faţa iliacă externă se observă trei linii curbe, numite liniile gluteale. Linia gluteală anterioară începe la nivelul marii scobituri ischiadice, se îndreaptă în sus şi înainte şi se termină la nivelul unghiului antero-superior a osului, în vecinătatea spinei iliace anterosuperioare, fiind cea mai lungă linie. Linia gluteală posterioară începe tot de la nivelul marii scobituri ischiadice (incizura sciatică) cam la 2 cm înapoia celei anterioare şi apoi urcă vertical, terminându-se la nivelul marginii superioare a osului, la unirea celor două treimi posterioare cu o treime anterioară, anterior de spina iliacă postero-inferioară. linia gluteală inferioară este cea mai puţin pronunţată şi se îndreaptă de la marea scobitură ischiadică către marginea anterioară a osului. Cele trei linii gluteale împart fosa iliacă externă în patru zone: prima zonă este situată sub linia gluteală inferioară şi pe ea se insera muşchiul drept femural, urmează o zonă anterioară pe care se insera micul fesier, o zonă mijlocie pe care se insera fesierul mijlociu, şi o zonă posterioară foarte restrânsă pe care se insera marele fesier. Gaura obturatorie este delimitată de sus în jos de: ramura orizontală a pubisului, corpul pubisului şi de ramura descendentă a pubisului, de ramura ascendentă a ischionului şi de corpul ischionului. Această gaură are o formă ovalară, orientată oblic spre inferior şi posterior. Gaura obturatorie prezintă două margini, una medială şi alta laterală care în partea inferioară a găurii se continuă una cu alta, iar în partea superioară ele se depărtează una de alta, semicircumferinţa medială îndreptându-se înapoi iar cea laterală anterior, delimitând între ele un şanţ adânc, numit şanţul subpubian sau şanţul obturator care este transformat de membrana obturatorie în canalul obturator. Canalul oburator face legătura între pelvis şi coapsă şi este străbătut de sus în jos de nervul, artera şi vena obturatorie. Gaura obturatorie este acoperită de membrana

obturatorie (membrana obturatoria), care trece ca o punte peste şanţul obturator, transformându-l în canal obturator. Fata medială sau fata pelvină a osului coxal Este brăzdată de o linie oblică, arcuată, care merge de sus în jos şi dinapoi înainte, numită linia arcuată. Această linie împarte faţa pelvină în două porţiuni. Porţiunea din această faţă situată deasupra şi înaintea liniei nenumite este netedă şi concavă şi se numeşte fosa iliacă internă, fiind acoperită de muşchiul iliac. Porţiunea situată dedesubtul liniei nenumite, prezintă de sus în jos următoarele proeminenţe: - tuberozitatea iliacă, are o formă patrulateră şi foarte neregulată; pe ea se insera ligamentul sacro-iliac posterior şi ligamentul interosos sacroiliac; - faţeta auriculară, reprezintă o suprafaţă asemănătoare cu pavilionul urechii, menită articulării cu faţeta omonimă de pe osul sacru, împreună cu care formează articulaţia sacro-iliaca; - întâlnim apoi o suprafaţă plană patrulateră care corespunde fundului cavităţii cotiloide şi pe care se insera muşchiul obturator intern; - inferior acesteia, se găseşte o altă suprafaţă plană care priveşte înăuntru şi puţin în jos şi care formează împreună cu suprafaţa deschisă mai sus un relief care ia parte la formarea strâmtorii mijlocii a bazinului - cel mai inferior se găseşte gaura obturatorie. Marginea anterioară este formată din două porţiuni, una superioară care aparţine ilionului şi care are o direcţie verticală, şi altă inferioară care aparţine pubelui, cu direcţie orizontală. Aceste două porţiuni formează între ele un unghi de 140°. Urmărită de sus în jos, marginea anterioară conţine următoarele elemente: • cel mai superior se găseşte o porţiune mamelonată, numită spina iliacă antero-superioară pe care se insera arcada femurală (ligamentul inghinal), muşchii croitor şi tensor al fasciei lata; • inferior spinei iliace antero-superioare se găseşte şanţul nenumit, prin care trece nervul femuro-cutanat; • inferior şanţului nenumit se găseşte o altă ridicătură numită spina iliacă antero-inferioară pe care se insera tendonul direct al muşchiului drept femural. Dedesubtul acesteia se găseşte un şanţ prin care trece muşchiul psoas-iliac, iar mai inferior se găseşte eminenţa iliopectinee pe care se prinde bandeleta iliopectinee; • inferior eminenţei iliopectinee se găseşte o suprafaţă triunghiulară pe care se prinde muşchiul pectineu, fapt pentru care se şi numeşte suprafaţa pectineală, care este delimitată posterior de o creastă numită creasa pectineală care se

continuă cu linia arcuată; • în vârful suprafeţei pectineale se găseşte un tubercul, numit spina pubisului pe care se insera arcada femurală; • iar în partea cea mai inferioară a marginii anterioare se găseşte o suprafaţă rugoasă pe care se insera muşchii piramidali şi drepţi ai abdomenului. Marginea posterioară a coxalului prezintă o direcţie aproape verticală şi este formată din ilion şi ischion. Studiată de sus în jos, la fel ca şi marginea anterioară, marginea posterioară conţine următoarele elemente anatomice: • cel mai superior se găseşte o proeminenţă rotunjită numită spina iliacă postero-superioară; • inferior spinei iliace postero-superioare se găseşte şanţul nenumit; • sub şanţul nenumit se găseşte o altă proeminenţă numită spina iliacă postero-inferioară. Pe cele două spine se insera ligamentele articulaţiei sacroiliace; • inferior spinei iliace postero-inferioare se găseşte o mare scobitură numită marea scobitură ischiatică prin care trec: muşchiul piramidal, vasele şi nervii fesieri superiori, marele şi micul nerv sciatic, vasele ischiatice, vasele şi nervul ruşinos intern; • sub marea scobitură ischiatică se găseşte o proemineţă triunghiulară numită spin ischiadica, pe vârful căreia se insera micul ligament sacro-sciatic, pe faţa externă se insera muşchiul gemen superior, iar pe faţa internă se insera muşchiul ridicător anal; • sub spina ischiadica se găseşte o altă scobitură numită mica incizura ischiadica prin care trec muşchiul obturator intern cu vasele ruşinoase interne şi nervul ruşinos intern; • în fine, porţiunea cea mai inferioară a marginii posterioare este voluminoasă şi se numeşte tuberozitatea ischiadica, pe care se insera muşchiul semitendinos, semimembranos şi capătul lung al bicepsului femural. Marginea superioară a coxalului, mai este numită şi creasta iliacă, are formă de "S" italic, mai groasă spre extremităţi şi mai subţire la mijloc. Pe buza externă a crestei iliace se insera muşchiul marele oblic abdominal iar pe buza internă muşchiul transvers abdominal. Pe interstiţiu se insera muşchiul micul oblic abdominal. Marginea inferioară a coxalului este formată din ramura descendentă a pubisului şi de ramura ascendentă a ischionului. In porţiunea cea mai anterioară prezintă o faţetă articulară ovalară care se va articula cu o faţetă similară de pe osul opus, constituind simfiza pubiană. In restul ei, această margine este rugoasă şi oferă inserţie pentru aponevroza perineală mijlocie, corpii cavernoşi şi muşchii drept

intern şi marele adductor. Unghiurile coxalului: unghiul antero-superior este constituit din spina iliacă antero-superioară; unghiul postero-superior este constituit din spina iliacă postero-superioară; unghiul antero-inferior este construit de unghiul pubisului, iar unghiul postero-inferior este constituit de tuberozitatea ischiatică. Pe faţa internă a tuberozităţii ischiatice se insera muşchii ischio-cavernoşi şi transversul perineului iar pe faţa ei externă se insera marele adductor. In porţiunea cea mai posterioară se insera muşchii gemen inferior, pătratul femural şi cei trei muşchi posteriori ai coapsei: semitendinosul, semimembranosul şi bicepsul femural

BAZINUL sau PELVISUL OSOS

Bazinul osos reprezintă porţiunea de schelet circumscrisă de cele două oase coxale, sacrum şi coccis, şi serveşte ca element de protecţie pentru organele pelviene, ca element de susţinere a segmentelor superioare şi de transmisie a greutăţii corpului spre membrele inferioare. Deasemeni prezintă o importanţă deosebită în mecanica naşterii, în funcţie de configuraţia şi diametrele sale, evoluând şi naşterea fătului.Dezvoltarea bazinului:în raport cu dezvoltarea membrelor inferioare şi a mersului, bazinul se dezvoltă mai târziu. Astfel la nou-născut se notează:- absenţa concavităţii sacrate şi poziţia lor verticală;- baza sacrului este înaltă şi nu există promontoriu;- vertebrele sacrate sunt nesudate;- aripile iliace aproape verticale;- ischioanele foarte apropiate de linia mediană;- cele trei oase ale coxalului nu sunt sudate.In evoluţie, bazinul suferă modificări statice, dinamice - fiziologie (sarcina) şi patologice (osteomalacie, rahitism, lipsa de dezvoltare a unei aripi sacrate sau chiar lipsa ambelor aripioare sacrate etc).Mersul aduce modificări însemnate de statică şi dinamică, transformând bazinul de la nou-născut în bazin de adult. La bazinul femeii formele se accentueată după vârsta de 8-9 ani, iar apoi se modifică odată cu pubertatea şi cu sarcina.Bazinul osos prezintă pentru studiu: o circumferinţă superioară, o circumferinţă inferioară, o suprafaţă exterioară şi o suprafaţă interioară.A.Circumferinţa superioarăPlanul circumferinţei superioare este orientat oblic înainte şi în jos, format de:- baza sacrului cu articulaţia lombo-sacrată;- crestele iliace;- marginea anterioară a coxalului, cu elementele sale anatomice;- extremitatea superioară a sirnfizei pubiene. Diametrele circumferinţei superioare sunt: 1. Diametrul biiliac superior (bispinos) - uneşte spinele iliace anterosuperioare şi măsoară 24 cm. 2. Diametrul biiliac inferior (bispinos inferior) - uneşte spinele iliace anteroinferioare şi măsoară 20 cm. 3. Diametrul transvers maxim (bicret) - uneşte punctele cele mai îndepărtate ale crestelor iliace şi măsoară 28 cm. 4. Diametrul anteroposterior - uneşte extremitatea superioară a simfizei pubiene şi apofiza spinoasă a celei de a 5-a vertebre lombare, măsurând 20 cm.

B. Strâmtoarea superioară este formată de:- posterior - de promontoriu şi marginea anterioară a aripioarelor sacrului şi de articulaţia sacro-iliacă;- lateral - de liniile arcuate (nenumite) şi crestele pectineale;- anterior - de marginea superioară a simfizei pubiene;Planul dus prin promontoriu este superior simfizei şi după această diferenţă există promontorii înalte, normal situate, sau coborâte. Diametrele stramtorii superioare:1. Diametrul promonto-suprapubian - uneşte promontoriul cu marginea superioară a simfizei pubiene şi măsoară 11,5 cm.2. Diametrul promonto-retropubian - uneşte promontoriu cu faţa posterioară a pubelui, măsurând 10,5-11 cm.3. Diametrul transvers maxim - uneşte punctele cele mai îndepărtate ale liniilor arcuate şi măsoară 13,5 cm. Acesta întretaie diametrul promonto-retropubian la unirea unei treimi posterioare cu două treimi anterioare.4. Diametrul transvers central sau clinic - întretaie conjugata vera la jumătatea sa, şi măsoară 13 cm. Acest diametrul împarte strâmtoarea superioară într-un arc posterior şi altul anterior. Arcul anterior face parte dintr-un cerc cu raza de 6 cm.5. Diametrele oblice - se întind de la eminenţa iliopubiană de o parte la articulaţia sacroiliacă de partea opusă. Diametrul oblic stâng (cel care pleacă de la eminenţa iliopubiană stângă) este mai mare ca diametrul oblic dreptDiametrul oblic stâng = 12,5 cm; Diametrul oblic drept = 12 cm.C. Strâmtoarea inferioară, prezintă un plan orientat oblic de jos în sus şi dinainte înapoi fund formată de:- posterior - de vârful coccisului;- lateral - de ramurile ischiopubiene, tuberozitatea ischionului, ligamentele sacrotuberale şi sacrospinale;- anterior - de marginea inferioară a simfizei pubiene; Diametrele strâmtorii inferioare:1. Diametrul antero-posterior - se întinde de la vârful cocosului la extremitatea inferioară a simfizei şi măsoară 9,5 cm.2. Diametrul transversal sau biischiatic- uneşte feţele mediale ale celor două tuberozităţi ischiatice şi măsoară 11-12,5 cm.3. Diametrele oblice - unesc mijlocul ligamentului sacrospinal cu mijlocul lamurii ischiopubiene de partea opusă şi măsoară 11-12 cm.Suprafaţa exopelvină, se divide pentru uşurinţa studiului în patru regiuni: anterioară, posterioară, şi două regiuni laterale.Regiunea antero-inferioară prezintă pe linia mediană simfiza pubiană, lateral corpul pubisului cu ramurile orizontale şi descendente, ramura ascendentă ischiatică şi gaura obturatorie. înălţimea simfizei pubiene poate varia între 4-6 cm iar înclinarea între 90-105°.

Regiunea posterioară este îndreptată postero-superior prin înclinarea sacrului şi coccisului, articulându-se prin articulaţia sacro-iliacă cu coxalul, care prezintă marea scobitură ischiadica, spina ischiadica şi mica scobitură ischiadica.Regiunile laterale, sunt oblice şi privesc în jos, intern şi posterior în segmentul superior - şi anterior şi intern şi în jos în segmentul inferior. Ele sunt alcătuite de fosele iliace externe cu două linii curbe pentru inserţia muşchilor fesieri, cavitatea cotiloidă şi ischioanele.Suprafaţa endopelvină - delimitează pelvisul osos.Pelvisul osos se împarte în:-pelvisul mare (abdominal).-pelvisul mic (canalul pelvin).Pelvisul mare se găseşte între circumferinţa superioară şi strâmtoarea superioară, fiind delimitat de fosele iliace şi de aripioarele sacrului.Pelvisul mic este cuprins între strâmtoarea superioară şi strâmtoarea inferioară şi este format din următoarele structuri anatomice:- anterior - de faţa posterioară a simfizei pubiene,- lateral - de suprafeţele plane ce răspund acetabulului şi găurile obturatorii,- posterior - de faţa anterioară a sacrului şi coccisului. Pelvisul mic diferă ca înălţime astfel: anterior măsoară 4,5-5 cm; lateral 9-10 cm; posterior 16 cm. Inclinaţia pelvisului: Unghiul de inclinaţie este format de planul strâmtorii superioare şi orizontala ce trece prin extremitatea inferioară a simfizei pubiene şi măsoară 60°. în decubit dorsal unghiul de mclinaţie se reduce Ia 45°. • Planul strâmtorii superioare - trece prin promontoriu şi extremitatea superioară a simfizei pubiene. • Planul strâmtorii inferioare trece prin vârful coccisului şi marginea inferioară a simfizei pubiene şi formează cu orizontala un unghi de 10° care în decubit dorsal se anulează. Axele pelvice care indică direcţia de progresie a fătului, prezintă în consecinţă unele caracteristici: 1. axul strâmtorii superioare uneşte ombilicul cu coccisul şi cade perpendicular în centrul planului strâmtorii superioare. 2. axul strâmtorii inferioare - uneşte prima vertebră sacrată cu un punct situat la 3 cm anterior de coccis, şi este perpendicular pe planul strâmtorii inferioare. 3. axul pelvisului mic - este curb şi paralel cu concavitatea feţei anterioare a sacrului, unind centrul planurilor celor 2 strâmtori, rămânând în tot traiectul lui la distanţă egală de pereţii excavaţiei.

Pelvisul prezintă diferenţe în funcţie de:- sex,- vârstă,- individuale. Măsurarea şi aprecierea diatnetrelor bazinului osos se face prin: • Pelvimetria externă Pelvimetria externă reprezintă măsurarea unor diametre cu ajutorul pelvimetrului Baudeloque. Măsurătorile se efectuzează cu pacienta în ortostatism şi cu plantele lipite în interior: Diametrul bispinos uneşte spinele iliace antero-superioare - 24 cm; Diametrul bicret uneşte punctele cele mai depărtate ale crestelor iliace - 28 cm; Diametrul bitrohanterian uneşte cele două trohantere - 32 cm; Diametrul anteroposterior (Baudeloque) uneşte apofîza spinoasă a vertebrei L5 şi marginea superioară a simfizei pubiene - 20 cm. Rombul lui Michaelis poate oferi informaţii în cazul unor bazine viciate. Este delimitat astfel: Superior - de apof iza spinoasă a vertebrei L5, Inferior - de punctul superior al şanţului interfesier, Lateral - de fosetele formate de spinele iliace postero-superioare. Rombul astfel format are un diametru vertical de 11 cm, iar cel transversal de 10 cm Din intersectarea celor două diametre rezultă un triunghi superior cu înălţimea de 4 cm, un triunghi inferior cu înălţimea de 7 cm, şi două triunghiuri laterale cu înălţimea de 5 cm. • Pelvimetria internă Pelvimetria internă, efectuată prin tuşeu vaginal, oferă informaţii despre: a.) a)Strâmtoarea superioară, la care măsurăm: • diametrul promonto-subpubian, determinabil în următorul mod: se încearcă atingerea promontoriului şi aplicarea mediusului pe acesta. Cu indexul mâinii stângi (sau cu o pensă) se reperează marginea inferioară a simfizei pubiene. Se vor retrage simultan ambele mâini şi cu ajutorul bandei metrice se va măsura distanţa de la vârful mediusului până la reperul de sub simfiză; • diametrul util al lui Pinard (promonto-retropubian) - se obţine scăzând 1,5 cm din diametrul promonto-subpubian; când diametrul util este sub 9 cm putem vorbi de un bazin viciat; • identificarea liniilor nenumite şi măsurarea arcului anterior. Liniile nenumite se identifică cu ajutorul mediusului, mergând dinainte înapoi, pe aria inelului osos ce delimitează strâmtoarea superioară, urmărindu-se cele 2/3 anterioare (care reprezintă arcul anterior), după care mediusul va cădea în gol fără a atinge

promontoriu. Arcul anterior la bazinele eutocice (normale) permite îndepărtarea cu 1,5-2 cm a degetelor examinatoare aplicate pe faţa posterioară a simfizei, şi are o rază de 6-6,5 cm; în cazul bazinelor androide arcul va fi mai închis (raza mai mică). b)Excavaţia pelvină la care urmărim: • curbura sacrului, de la coccis până în apropierea promontoriului. La bazinele normale faţa anterioară a sacrului are concavitatea orientată anterior, suprafaţa regulată şi spunem că are curbura păstrată. în mod patologic curbura sacrului poate fi ştearsă, accentuată (sacrul în cârlig - în bazinele rahitice) sau poate prezenta false promontorii. • lamele patrulatere sau feţele interne ale ischioanelor - sunt formate din pereţi verticali şi netezi, putându-se explora pe întreaga lor suprafaţă. Principalele repere sunt reprezentate de spinele sciatice, care proemină şi care delimitează strâmtoarea mijlocie. Strâmtoarea inferioară la care putem culege informaţii referitoare la ogiva pabiană. Ogiva pubiană reprezintă deschiderea unghiului format de ramurile descendente ale oaselor pubiene, şi care măsoară în mod normal 80-90 de grade. Clasificarea Caldweil-Moloy - în funcţie de diametrele strâmtorii superioare se descriu 4 tipuri de configuraţii pelvine, cu importanţă deosebită în actul travaliului: 1. Ginecoid considerat ca normal; laturile segmentului posterior sunt bine rotunjite şi cu deschidere largă; pereţii laterali ai canalului cervical sunt drepţi 2. Antropoid diametrul anteroposterior al strâmtorii superioare mai mare decât cel transvers; configuraţie ovoidală în sens sagital; segmentul anterior îngustat şi oarecum ascuţit; curbura sacrată redresată. 3. Android diametrul sagital posterior al strâmtorii superioare este mult mai mic decât cel sagital anterior; segmentul anterior capătă formă triunghiulară; laturile segmentului posterior nu sunt rotunjite şi formează un unghi la joncţiunea cu laturile segmentului inferior. 4. Platipeloid diametrul transvers mai mare ca cel anteroposterior; unghiul subpubian foarte larg; e curbura sacrată accentuată.

FEMURUL

Este un os lung, pereche şi nesimetric, interpus între coxal şi oasele gambei. Prezintă o direcţie oblică de sus în jos şi din afară înăuntru. Este puţin torsionat pe axul său şi este puţin recurbat astfel încât corpul său prezintă o concavitate care priveşte posterior. Când câlcâile sunt alipite cele două oase femurale se ating prin epifizele lor distale. Ca toate oasele lungi, femurul prezintă o diafiză şi două epifize. Diafiza sau corpul femurului, are formă de prismă triunghiulară cu trei feţe şi trei margini. Feţele femurului sunt orientate, una anterior una medial şi alta lateral, iar marginile sunt orientate, una internă, altă externă şi una posterioară. Faţa anterioară a diafizei femurului este netedă şi convexă, pe ea inserându-se muşchiul vast intermediar. Fata laterală sau externă a diafizei femurale este netedă şi acoperită de muşchiul vast extern. Faţa medială sau internă este şi ea netedă şi acoperită de muşchiul vast intern. Marginea posterioară a diafizei femurale este cea mai rugoasă şi mai pronunţată, fund numită şi linia aspră a femurului. Marginea posterioară se formează la unirea feţei laterală cu cea medială. Pe buza sa laterală se insera muşchiul vast extern, pe buza medială se insera muşchiul vast intern iar pe interstiţiu se insera de sus în jos cei trei adductori ai coapsei şi scurta porţiune a bicepsul femural. Linia aspră a femurului se bifurcă în porţiunea ei inferioară cuprinzând între liniile ei de bifurcaţie o suprafaţă triunghiulară numită spaţiul popliteu. Dintre aceste două linii de bifurcaţie, ramura laterală este mai pronunţată, cea medială fiind întreruptă la mijlocul ei de către o depresiune produsă de artera femurală. Linia medială a bifurcaţiei se termină printr-un tubercul numit tuberculul adductorului pe care se insera muşchiul adductor mare. în partea superioară linia aspră a femurului se trifurcă. Ramura ei laterală se numeşte tuberozitatea gluteală şi se îndreaptă în sus spre marele trohanter, dând inserţie muşchiului marele fesier, fapt pentru care se mai numeşte şi creasta marelui fesier. Ramura mijlocie se îndreaptă spre micul trohanter şi dă inserţie pentru muşchiul pectineu, din care cauză se mai numeşte şi creasta pectineului. Ramura medială merge oblic în sus şi înăuntru spre partea antero-inferioară a colului femural şi dă inserţie muşchiului vast intern, numindu-se şi creasta vastului intern.

Extremitatea sau epifiza superioară, este formată dintr-un cap articular, un col anatomic, un col chirurgical, iar între aceste două coluri se găsesc două tuberozităţi voluminoase numite marele şi micul trohanter.Capul femurului reprezintă două treimi dintr-o sferă şi priveşte în sus, intern şi puţin înainte. Infero-posterior centrului său se vede o depresiune numită foseta ligamentului rotund a articulaţiei coxo-femurale. Capul femural se articulează cu suprafaţa semilunară a cavităţii acetabulare, formând articulaţia coxo-femurală sau articulaţia şoldului.Colul anatomic uneşte capul cu cele două tuberozităţi ale femurului. Are forma unui cilindru turtit în sens antero-posterior şi are o direcţie oblică de sus în jos şi dinăuntru înafară. Axul său formează cu axul corpului un unghi de 130°, numit unghiul de înclinaţie. Colul anatomic prezintă două feţe, două margini şi două extremităţi. Faţa anterioară priveşte puţin în jos şi vine în raport pe toată întinderea sa, cu capsula articulară. Faţa posterioară priveşte puţin în sus şi vine în raport cu capsula articulară numai în cele două treimi mediale ale ei. Marginea superioară este orizontală şi mai scurtă ca marginea inferioară care este oblică în jos şi lateral. Extremitatea medială se continuă cu capul iar extremitatea laterală se continuă cu cele două apofize şi cu diafiza femurală. Marele trohanter este situat lateral de colul anatomic şi are aceeaşi direcţie cu diafiza femurului. Are o formă patrulateră prezentând două feţe (laterală, medială) şi patru margini (superioară, inferioară, anterioară şi posterioară). Faţa laterală este traversată în diagonală, oblic anterior şi inferior, de o linie rugoasă pe care se insera muşchiul mijlociul fesier. Această linie oblică împarte faţa externă a marelui trohanter în două porţiuni: una superioară pe care, prin intermediul unei burse seroase alunecă tendonul fesierului mijlociu, şi o altă suprafaţă inferioară care corespunde bursei seroase a marelui fesier. Faţa medială se confundă aproape în întregime cu extremitatea externă a colului anatomic şi prezintă în porţiunea posterioară o scobitură numită cavitatea digitală a marelui trohanter, în fundul acestei cavităţi inserându-se tendonul muşchiului obturator extern iar pe marginile acestei cavităţi se prinde tendonul comun al muşchilor obturator intern şi cei doi gemeni. Marginea superioară a marelui trohanter este orizontală iar pe mijlocul ei se insera muşchiul piramidal. Marginea inferioară se confundă cu diafiza femurului, pe ea găsindu-se o creastă rugoasă pe care se insera muşchiul vast extern. Marginea posterioară limitează posterior în porţiunea superioară cavitatea digitală iar inferior dă inserţie muşchiului pătrat femural. Pe marginea anterioară a marelui trohanter se insera muşchiul micul fesier.

Micul trohanter se situează în porţiunea postero-inferioară a colului anatomic, pe el inserându-se tendonul muşchiului psoas iliac. Trohanterul mare este unit anterior de trohanterul mic prin intertrohanteriană Această linie pleacă de la trohanterul mare, ajunge la trohanterul mic, pe care ii ocoleşte inferior şi se continua cu linia medială de trifurcaţie a liniei aspre. Dă inserţie anterioară pentru capsula articulară. Posterior cele două trohantere sunt unite prin intermediul crestei intertrohanteriene pe care se insera muşchiul pătrat femural. Colul chirurgical al femurului uneşte diafiza cu epifiza superioară a femurului, find situat la baza celor doi trohanteri, şi fiind unul din locurile cele mai frecvente ale fracturilor femurale. Extremitatea sau epifiza inferioară a femurului, este mai voluminoasă decât epifiza proximală şi prezintă două proeminenţe, una laterală numită condilul lateral şi alta medială numită condilul medial. Intre cei doi condili femurali se delimitează o suprafaţă articulară, numită trohleea femurală. Condilul medial este mai îngust şi mai coborât decât cel lateral. Fiecare condil are o formă cuboidală cu şase feţe: -faţa superioară face corp comun cu diafiza femurală; -feţele inferioară, anterioară şi posterioară sunt articulare şi aşezate în semicerc pentru a rula pe platoul tibial; condilii sunt despărţiţi posterior de fosa intercondiliană ; -faţa medială face parte din fosa mtercondiliană, pe ea inserându-se ligamentele încrucişate; -faţa laterală care diferă mult de la un condil la altul, astfel: faţa medială a condilului medial prezintă în partea ei mijlocie o proeminenţă numită epicondilul medial, pe care se insera ligamentul colateral intern al articulaţiei genunchiului. Postero-superior de epicondilul intern se găseşte tuberculul marelui adductor, pe el inserându-se muşchiul marele adductor. Postero-inferior tuberculului marelui adductor se găseşte foseta muşchiului gemen intern. Faţa laterală a condilului lateral femural prezintă epicondilul lateral pe care se insera ligamentul colateral extern al articulaţiei genunchiului. Posterior acestei tuberozităţi se făsesc două fosete suprapuse: în foseta sau gropiţa superioară se insera muşchiul gemen lateral iar în foseta inferioară şi insera muşchiul popliteu. Trohleea femurală este formată din două suprafeţe laterale înclinate una spre altă, care ajung la un şanţ antero-posterior numit colul trohleei. Dintre aceste două faţete ale trohleei femurale, cea laterală este mai largă. In porţiunea

inferioară a osului cele două faţete se separă una de cealaltă formând şanţul intercondilian, continuând colul trohleei. Acest şanţ separă practic cei doi condili între ei. Pe faţa anterioară a epifizei distale a femurului se găseşte foseta supratrohleară în care pătrunde baza rotulei în mişcările de extensie ale gambei pe coapsă, numită faţa patelară. Faţa patelară se continuă cu feţele articulare ale celor doi condili. Pe faţa posterioară a epifizei distale, deasupra şanţului mtercondilian, între liniile de bifurcaţie inferioare a crestei femurale, se găseşte o suprafaţă triunghiulară numită faţa poplitee, în partea infero-internă a acestui triunghi popliteu, la circa 15 mm deasupra marginii externe a condilului intern se găseşte tuberculul supracondilian intern al lui Gruber pe care se insera fasciculele mijlocii ale gemenului intern. Modificările unghiului de înclinaţie şi declinaţie se repecurtează asupra atitudinii membrului inferior. Mărirea unghiului de înclinaţie are ca rezultat ducerea membrului inferior în abducţie. Invers, micşorarea lui imprimă adducţia membrului inferior. Mărirea unghiului de declinaţie pune membrul inferior în rotaţie medială. Micşorarea sau reducerea lui la zero duce, membrul inferior în rotaţie laterală. Greutatea corpului se transmite de la bazinul osos la membrul inferior liber prin colul femurului. Direcţia forţelor ce se transmit solicită din partea colului o mare rezistenţă, ceea ce explică arhitectura lui trabeculară deosebit de complexă, alcătuită dintr-un sistem de bolţi. După vîrsta de 50 de ani, sistemul trabecular începe să se resoarbă, iar cavitatea medulară se continuă în epifiza superioară. Greutatea corpului şi resorbţia osoasă favorizează fracturile colului. Formarea căluşului fiind mai dificilă aceste fracturi au un caracter foarte grav.

ROTULA sau PATELA

Este un os scurt, turtit în sens antero-posterior, fund situat pe faţa anterioară a articulaţiei genunchiului. Are o formă triunghiulară, cu două feţe, una anterioară şi alta posterioară, o bază în sus, un vârf în jos şi două margini: una laterală şi alia medială.Faţa anterioară a rotulei este convexă şi prin intermediul bursei seroase perirotuliene vine în raport cu tegumentele. Prezintă pe suprafaţa sa o serie de striaţiuni verticale care îi conferă un aspect fibroid, striat.Faţa posterioară a rotulei este articulară, fiind împărţită de către o linie ce trece la unirea unei pătrimi inferioare cu trei pătrimi superioare, în două porţiuni: una superioară articulară care vine în contact cu trohlea femurală, şi alta inferioară, rugoasă care vine în raport cu stratul celulo-adipos care o separă de articulaţia genunchiului. Porţiunea superioară prezintă în porţiunea mijlocie o creastă verticala care corespunde colului trohleei femurale, iar lateral două faţete care corespund faţetelor articulare ale condililor. Faţeta externă este mai mare decât cea internă. Baza rotulei are formă triimghiulară cu vârful superior, şi este înclinată de sus în jos şi dinapoi înainte. In partea anterioară dă inserţie tendonului cvadricepsului iar în porţiunea posterioară este acoperită de cartilagiu hialin şi vine în raport cu concavitatea articulară. Vârful rotulei este îndreptat inferior, pe el inserându-se ligamentul rotulian. Marginile laterale ale rotulei descriu fiecare, de la bază la vârf, câte o semicircumferinţă. Pe aceste margini se insera fasciculele inferioare ale muşchilor vasti şi ligamentele colaterale sau aripioarele rotulei.

TIBIA

Este un os lung, pereche, nesimetric, situat medial fata de peroneu si interpus intre femur si oasele piciorului. Are forma de S italic prezentand superior o curbura cu concavitatea laterala iar inferior o curbura cu concavitatea mediala. Prezinta o diafiza si doua epifize(superioara si inferioara). Diafiza tibiei: are forma de prisma triunghiulara si prezinta 3 fete(mediala, laterala si posterioara) si 3 margini(anterioara, mediala si laterala). Fata mediala vine in raport cu tegumentele si este plana in 2 treimi superioare si convexa in treimea inferioara. Fata laterala este concava in 2 treimi superioare unde se insera muschiul tibial anterior si convexa in treimea inferioara unde inconjoara osul dinapoi inainte si dinafara inauntru pt a deveni anterioara, urmand directia tendoanelor extensorilor care aluneca pe ea. Fata posterioara este impartita in 2 portiuni inegale de o creasta oblica de sus in jos si dinafara inauntru, numita linia solearului si care se afla in partea superioara a tibiei. Marginea anterioara are forma de S italic, este rotunjita la cele doua extremitati si foarte ascutita pe mijloc, numindu-se creasta tibiei. Superior se indreapta spre portiunea laterala a tuberculului anterior, iar inferior se indreapta oblic inferior si intern catre maleola interna. Marginea mediala este mai pronuntata in portiunea inferioara. Pe aceasta margine se insera aponevroza gambiera si fascicolele din muschiul flexorul comun al degetelor. Marginea laterala da insertie ligamentului interosos care uneste tibia cu peroneul. Aceasta margine se bifurca in portiunea inferioara cuprinzand intre liniile de bifurcatie un spatiu triunghiular, inspre varful caruia se insera o serie de ligamente care unesc tibia cu peroneul, iar inspre baza lui se gaseste o fateta articulara pt articulatia tibio-peroniera inferioara. Epifiza superioara are forma cuboidala cu 6 fete si este foarte voluminoasa. Fata superioara a epifizei proximale este formata din 2 condili, unul lateral si unul medial. Condilul medial este mai voluminos decat cel lateral si prezinta pe partea superioara o foseta in care se insera tendonul direct al muschiului semimembranos, iar anterior acesteia se gaseste un sant orizontal care merge paralel cu rebordul glenoidian si care este strabatut de tendonul orizontal al aceluiasi muschi. Interior acestui sant se insera ligamentul lateral intern al articulatiei genunchiului.Condilul medial prezinta in portiunea postero-externa o fateta articulara pt capul peroneului, indreptata postero-inferior.

Condilii prezinta o fata superioara comuna si o circumferinta. Fata superioara a condililor se mai numeste si platoul tibial si este formata din 2 suprafete articulare: una mai latita, una mediala mai scobita si mai lunga, usor scobite in centrul lor, numite cavitatile glenoide ale tibiei care se articuleaza cu condilii femurali. Fiecare cavitate glenoida prezinta o margine periferica semicirculara si o margine mediana care prezinta in partea ei mijlocie 2 tuberculi ososi si care impreuna cu masivul osos de la baza lor formeaza spina tibiei.Spina tibiei este mai apropiata de planul posterior al osului decat de planul anterior. Intre cele 2 cavitati glenoide anterior si posterior spinei se gasesc 2 suprafete triunghiulare rugoase, una anterioara orizontala numita prespinala si una posterioara si foarte inclinata postero-inferior numita retrospinala. Condilii tibiei sunt alipiti pe linia mediana si despartiti posterior printr-un sant care este de fapt suprafata retrospinala. In partea anterioara unde sunt fuzionate se gaseste o suprafata triunghiulara cu foarte multe gauri cu baza in sus si varful in jos. In varful acestei suprafete triunghiulare se gaseste tuberculul anterior pe care se insera ligamentul rotulei. Lateral tuberculului anterior se gaseste tuberculul lui Gerdy unde se insera tractusul iliotibial pe care isi are originea muschiul tibial anterior. Epifiza inferioara este mai putin voluminoasa decat cea proximala are forma cubica cu 6 fete: superioara, inferioara, anterioara, posterioara, interna, externa. Fata inferioara se articuleaza cu trohleea astragaliana si prezinta pe linia mediana o creasta antero-posterioara care corespunde gatului trohleei si 2 fete care corespund celor 2 versanti ai trohleei astragaliene. Fata anterioara este plana, continua fata externa a diafizei si vine in raport cu tendoanele extensorilor. Fata posterioara prezinta in portiunea externa un sant oblic prin care trece tendonul flexorului lung al degetului mare. Fata laterala are forma triunghiulara si este situata intre cele 2 linii de bifurcatie inferioara a marginii externe a tibiei. Varful ei este rugos pt insertiile ligamentare iar baza ei devine neteda pt a se articula cu maleola peroniera. Fata mediala se prelungeste inferior cu maleola interna. Fata interna a acesteia este neteda si vine in raport cu pielea. Fata externa a acesteia este articulara si se articuleaza cu fata interna a astragalului. La marginea posterioara a maleolei interne se afla un sant prin care trec tendoanele tibialului posterior si a flexorului comun al degetelor. Varful maleolei se insereaza cu ligamentul lateral intern al articulatiei gatului piciorului.

PERONEUL sau FIBULA

Os lung, pereche şi nesimetric. Este situat lateral şi posterior tibiei, şi este format şi el din două epifize şi o diafiză.Corpul sau diafiza peroneului are formă de prismă triunghiulară cu trei feţe şi trei margini.Faţa laterală a diafizei peroneului are formă unui jgheab în porţiunea superioară, în care se insera muşchii lungul şi scurtul peronier. In porţiunea inferioară această faţă este împărţită de o creastă oblică, orientată postero-inferior, şi care pleacă de la marginea superioară a peroneului, în două porţiuni, una. posterioară în formă de şanţ prin care trec tendoanele muşchilor peronieri şi alta anterioară triunghiulară, plană, care vine în raport cu tegumentele.Faţa medială a diafizei peroneului este mai subţire la cele două extremităţi şi mai groasă în porţiunea mijlocie. Prezintă pe suprafaţa sa creasta interosoasă medială pe care se insera ligamentul interosos. Ligamentul interosos porneşte din porţiunea superioară a marginii anterioare şi are o direcţie postero-inferioară, formând cu marginea anterioară un unghi foarte ascuţit. Creasta interosoasă împarte faţa medială a peroneului în două porţiuni: una anterioară pe care se insera muşchiul extensor lung al degetelor, muşchiul al III-lea peronier şt muşchiul lung extensor al halucelui, şi o porţiune posterioară, mai largă ca cea anterioară, pe care se insera muşchiul tibial posterior. Faţa posterioară a diafizei peroneului este convexă şi rugoasă. In porţiunea superioară se insera muşchiul solear iar în porţiunea mijlocie muşchiul flexor scurt al celui. Marginea anterioară a diafizei peroneului dă inserţie pentru septul anterior al gambei. In porţiunea inferioară se bifurcă cuprinzând între cele două linii de bifurcaţie o suprafaţă triunghiulară pe care am descris-o la faţa externă a osului. Marginea medială a diafizei peroneului este mai ascuţită în porţiunea mijlocie. Pe ea se insera muşchii tibial posterior şi septul fibros care separă acest muşchi de muşchiul flexor lung al halucelui. Marginea laterală a diafizei peroneului este mai ascuţită în porţiunea inferioară, pe ea inserându-se septul fibros care separă muşchii din loja externă a gambei de cei din loja posterioară. Epifiza proximală a peroneului sau capul peroneului prezintă în porţiunea internă o faţetă articulară pentru tuberozitatea externă a tibiei. Postero-lateral de această faţetă articulară se găseşte o apofiză în formă de piramidă numită vârful capului peroneului, pe care se insera tendonul muşchiului biceps femural şi ligamentul colateral extern (peronier) al articulaţiei genunchiului. Marginea posterioară a acestei apofize se confundă cu marginea posterioară a faţetei

articulare, iar marginea ei anterioară ia forma unei faţete triunghiulare fiind foarte largă. La limita inferioară a capului peroneului există o porţiune mai îngustă, numită colul peroneului, unde vine în raport cu osul, nervul peronier comun, fapt deosebit de important în practica medicală, în special în traumatologie. Epifiza distală a peroneului este formată dintr-o proeminenţă voluminoasă în formă de piramidă triunghiulară numită maleola laterală, care se află situată pe un plan mai posterior şi mai inferior decât maleola medială. Maleola laterală prezintă trei feţe: internă, antero-externă şi postero-externă, şi trei margini: anterioară, externă şi posterioară. Faţa medială a maleolei laterale a peroneului prezintă de sus în jos următoarele formaţiuni anatomice: mai întâi o suprafaţă rugoasă pe care se insera ligamentele ce unesc peroneul cu tibia, urmează apoi o faţetă articulară care se va articula cu faţa externă a tibiei şi a astragalului; postero-superior acestei faţete articulare se găseşte o fosetă profundă în care se insera ligamentul talofibular posterior. Faţa antero-externă a maleolei laterale este convexă şi vine în raport cu tegumentele. Faţa postero-externă a maleolei laterale prezintă pe ea un şanţ vertical prin care trec tendoanele muşchilor peronieri. Marginea anterioară a maleolei laterale prezintă în porţiunea superioară inserţia ligamentului anterior al articulaţiei tibio-peroniere inferioare iar în partea inferioară inserţia ligamentului talofibular anterior. Marginea externă a maleolei laterale formează buza anterioară a şanţului peronierilor. Marginea posterioară a maleolei laterale oferă inserţie ligamentelor posterioare ale articulaţiei tibio-peroniere inferioare. Baza maleolei laterale face corp comun cu osul, iar vârful este împărţit în doi tuberculi de către un şanţ în care se insera ligamentul calcaneofibular. La maleola laterală, tuberculul posterior al vârfului coboară mai jos decât cel anterior.

PICIORULScheletul piciorului este format din 26 de oase impartite ca si la mana in 3 grupe: 7 oase tarsiene, 5 oase metatarsiene, 14 falange, cate 3 pentru fiecare deget cu exceptia degetelui mare al piciorului numit haluce care are 2 falange.

OASELE TARSIENE sau TARSUL

Oasele tarsiene la fel ca şi la mână simt aşezate pe două planuri:-un plan posterior format de astragal sau talus în sus şi de calcaneu în jos;-un plan anterior format lateral de cuboid şi medial de scafoid sau navicular care are în faţa sa anterioară cele trei cuneiforme.

ASTRAGALUL sau TALUSUL Este un os scurt situat dedesubtul oaselor gambei şi deasupra calcaneului, fiind format din trei porţiuni: o porţiune posterioară numită corp, o porţiune anterioară rotunjită numită cap şi o porţiune intermediară numită col. Prezintă o formă cuboidă cu şase feţe: superioară, inferioară, anterioară, posterioară, laterală şi medială. Corpul formează cu colul două unghiuri: unghiul de declinaţie şi unghiul de înclinaţie, unghiuri ce se formează prin faptul că, la acest os, colul nu continuă direcţia corpului, ci este înclinat în jos şi medial. Unghiul de înclinaţie este deschis în jos şi are în medie 115°. Unghiul de declinaţie este deschis medial şi are 150-160°. Faţa superioară este formată posterior de o suprafaţă articulară patrulateră în formă de trohlee numită trohleea astragaliană destinată articulării cu tibia. Trohleea astragaliană se continuă lateral şi medial cu faţete articulare destinate articulării cu maleola laterală şi medială. Inaintea trohleei astragaliene se găseşte faţa superioară a colului astragalului care este foarte neregulată şi impregnată cu orificii vasculare.Faţa inferioară se articulează cu calcaneul. Prezintă două faţete articulare, una antero-medială şi alta postero-laterală, între ele găsindu-se un şanţ profund şi rugos, oblic pe direcţia postero-anterioară şi medio-laterală, numit şanţul astragalian. Acest şanţ foarte îngust posterior şi foarte larg anterior, formează împreună cu şanţul corespunzător calcaneului, o escavaţie profundă numită sinusul tarsului.Faţa laterală prezintă o faţetă articulară triunghiulară cu baza în sus spre marginea externă a trohleei astragalului, care este destinată să se articuleze cu maleola peronieră. Anterior şi posterior acestei faţete, faţa externă a astragalului este rugoasă, aici inserându-se ligamentele peroneo-astragalian anterior şi peroneo astragalian posterior.Faţa medială prezintă în porţiunea superioară şi posterioară o faţetă articulara în formă de virgulă culcată cu capul înainte care este destinată să se articuleze cu maleola tibială. Anterior şi inferior acestei faţete, faţa medială a astragalului

este rugoasă. Inferior acestei faţete se insera fasciculul profund al ligamentului latera intern a articulaţiei gâtului piciorului.Faţa anterioară sau capul astragalului se articulează pe toată suprafaţa sa cu faţa posterioară a scafoidului. Faţa posterioară este redusă la o simplă, margine. In partea medială se găseşte un şanţ oblic inferior şi medial prin care trece tendonul muşchiului flexor lung al halucelui. Acest şanţ este mărginit de doi tuberculi, unul lateral şi altul medial. Buza laterală este mai pronunţată şi reprezintă osul trigonum a lui Bardeleben care s-a sudat la astragal. Pe el se insera ligamentul peroneo-astragalian posterior şi ligamentul posterior a articulaţiei astragalo-calcaneene.

CALCANEULCalcaneul este cel mai mare os al tarsului, situat dedesubtul astragalului şi care stă direct pe sol. Este un os scurt, alungit antero-posterior şi turtit în sens transversal, cu o formă cubică, neregulată, cu şase feţe: anterioară, posterioară, superioară, inferioară, laterală şi medială.Faţa superioară a calcaneului se articulează în două treimi superioare cu astragalul şi prezintă două faţete articulare:• una antero-laterală despărţită printr-un şanţ oblic înainte şi înafară numit şanţul calcanean. Acest şanţ formează împreună cu şanţul astragalian sinusul tarsului.• în treimea posterioară faţa superioară a calcaneului este rugoasă şi vine în raport cu o masă celulară grăsoasă care separă tendonul lui Achile de articulaţia tibio-tarsiana.Faţa inferioara a calcaneului prezintă în porţiunea externă doi tuberculi, unul medial şi altul lateral. Tuberculul medial este mai voluminos, pe el vine şi se insera muşchii flexor scurt al degetelor şi abductor al halucelui. Pe tuberculul lateral se insera abductorul al degetui V. Anterior acestor doi tuberculi se găseşte o suprafaţă rugoasă pe care se insera ligamentul calcaneo-cuboidian inferior şi care prezintă în porţiunea ei cea mai anterioară tuberozitatea anterioară, pe care se insera fasciculul profund al ligamentului calcaneo-cuboidian inferior.Faţa laterală a calcaneului vine în raport cu pielea iar la unirea treimii anterioare cu două treimi posterioare se găseşte trohlea peronieră. Deasupra trohleei se găseşte un şanţ oblic în jos şi înainte prin care trece tendonul muşchiului scurt peronier lateral. Dedesubtul trohleei se găseşte un alt şanţ prin care trece tendonul lungului peronier lateral.Faţa medială a calcaneului este foarte scobită şi formează şanţul calcaneu intern prin care trec muşchii, vasele şi nervii din regiunea posterioară a gambei în regiunea plantei. Superior, acest şanţ, este limitat de o ridicătură osoasă care se numeşte sustentaculum talis. La baza acestei apofize se găseşte un şanţ prin care

trece tendonul flexorului lung al halucelui, iar în marginea liberă se găseşte un alt şanţ prin care trece tendonul muşchiului flexor lung al degetelor.Faţa anterioară a calcaneului prezintă o faţetă articulară pentru faţa posterioară a cuboidului. Această faţa articulară este susţinută de marea apofiză a calcaneului.Faţa posterioară a calcaneului este rugoasă în jumătatea inferioară unde se insera tendonul lui Achile, iar în jumătatea superioară este netedă fiind acoperită de o bursă seroasă care o desparte de acest tendon. Răspunde călcâiului prezentând tuberozitatea calcaneană.

CUBOIDULEste situat înaintea calcaneului, înapoia ultimelor două metatarsiene şi lateral de scafoid şi ultimul cuneiform.Faţa superioară este plană şi acoperită de ligamente şi de muşchiul pedios.Faţa inferioară prezintă în porţiunea mijlocie o ridicătură osoasă cilindrică, oblică înainte şi lateral numită tuberozitatea sau creasta cuboidului pe care se insera ligamentul calcaneo-cuboidian inferior. Această creastă împarte faţa inferioară a cuboidului în două porţiuni: o porţiune posterioară rugoasă pentru inserţii musculare şi ligamente şi o porţiune anterioară care prezintă un şanţ numit şanţul cuboidului, oblic înainte şi înafara prin care trece tendonul muşchiului peronier lung. Faţa posterioară este formată în întregime dintr-o faţetă articulară pentru calcaneu, Această faţetă are formă triunghiulară cu baza în sus şi vârful în jos, care se prelungeşte cu apofiza piramidală a cuboidului. Faţa anterioară este articulară, fiind împărţită de o creastă în două porţiuni care se vor articula cu al patrulea şi al cincilea metatarsian. Faţa laterală vine în arport cu tegumentele marginii laterale a piciorului. Faţa medială sau medială prezintă două feţe, una anterioară pentru al treilea cuneiform şi alta posterioară pentru scafoid.

SCAFOIDUL sau NAVICULARUL Se găseşte situat înăuntru cuboidului, înaintea astragalului şi înapoia celor trei cuneiforme. Este turtit anteroposterior şi este concav în porţiunea posterioară şi concav în porţiunea anterioară. Are o formă de barcă, şi i se descriu două feţe, două margini şi două extremităţi.Faţa posterioară este concavă şi se articulează cu capul astragalului.Faţa anterioară este împărţită de două creste în trei faţete care se vor articula cu cele trei cuneiforme.Marginea superioară corespunde feţei dorsale a piciorului.Marginea inferioară corespunde feţii plantare.

Extremitatea medială este mai pronunţată decât extremitatea laterală constituind tuberculul scafoidului pe care se insera tendonul principal al muşchiului tibial posterior.

CUNEIFORMELESunt în număr de trei, numite primul cuneiform, al doilea şi al treilea, mergând dinspre medial spre lateral.Primul cuneiform sau marele cuneiform are forma unui cui, cu baza inferior si vârful superior. Posterior se articulează cu faţeta internă de pe faţa anterioară a scafoidului. Anterior se articulează cu baza primului metatarsian. Faţa laterala prezintă în porţiunea superioară două faţete articulare, una anterioară pentru cel de al doilea metatarsian şi alta posterioară pentru cel de al doilea cuneiform. Faţa medială corespunde marginii mediale a piciorului. Al doilea cuneiform sau micul cuneiform are şi el forma unui cui, cu baza în sus şi vârful în jos. Faţa posterioară se articulează cu faţeta mijlocie de pe faţa anterioară a scafoidului. Fata anterioară se articulează cu al doilea metatarsian. Fata medială se articulează cu primul cuneiform, iar faţa laterală se articulează cu al treilea cuneiform. Al treilea cuneiform sau mijlociul cuneiform are forma unui cui, cu baza în sus şi vârful în jos. Faţa posterioară se articulează cu faţeta externă de pe faţa anterioară a scafoidului. Fata anterioară se articulează cu al treilea metatarsian. Fata medială prezintă două faţete articulare una anterioară pentru al doilea metatarsian şi una posterioară pentru al doilea cuneiform. Faţa laterală prezintă şi ea două faţete articulare, una posterioară pentru cuboid şi alta anterioară pentru al patrulea metatarsian.

OASELE METATARSIENE sau METATARSUL

Sunt oase lungi, în număr de 5, fiecare prezentând o diafiză şi două epifize. Sunt numerotate medio-lateral de la I la V.Corpul sau diafiza metatarsienelor descrie o curbură cu concavitatea inferioară. Are formă de prismă triunghiulară, cu trei feţe: una superioară şi două laterale.Epifiza proximală a metatarsienelor are forma unui cui, cu baza patrulateră îndreptată în sus şi cu vârful în jos. Prezintă cinci faţete dintre care trei sunt articulare şi două nearticulare. Faţetele articulare sunt cele posterioară pentru oasele tarsului şi cele laterale pentru metatarsienele învecinate. Faţetele nearticulare sunt una superioară care corespunde feţei dorsale a piciorului şi alta inferioară care corespunde feţei ventrale (plantare) a piciorului.Epifiza distalâ a metatarsienelor are forma unui cap articular, turtit în sens transversal. Se vor articula cu prima falangă.Caracterele individuale ale metatarsienelor.Metatarsianul I este cel mai scurt şi cel mai gros. Baza osului se articulează cu cuneiformul medial şi cu metatarsianul II. Pe bază se găseşte o tuberozitate pe care se insera muşchiul peronier lung.Metatarsianul II este cel mai lung. Baza lui se articulează cu toate cele trei cuneiforme respectiv cu metatarsianul I şi IIIMetatarsianul III. Baza se articulează cu cuneiformul lateral respectiv cu metatarsienele II şi IV.Metatarsianul IV. Baza se articulează cu cuboidul şi cu, cuneiformul lateral, respectiv cu metatarsienele III şi V.Metatarsianul V. Baza se articulează cu cuboidul şi cu metatarsianul IV. Bâza prezintă lateral o tuberozitate care se poate palpa sub piele.

FALANGELE sau OASELE DEGETELOR

Falangele degetelor de la picior sunt în număr de 14 şi au aceeaşi conformaţie ca şi falangele de la degetele mâinii. Fiecare deget are trei falange, excepţie face degetul I care are doar două falange. Fiecare falangă prezintă un corp sau diafiza, o bază sau epifiza proximală şi un vârf sau epifiza distală. Degetele sunt numerotate medio-lateral de la I la V. Degetul I se mai numeşte haluce iar degetul V se mai numeşte degetul mic.Falanga proximală este turtită transversal.Falanga mijlocie este scurtă, fiind formată aproape numai din bază si cap.Falanga distală este mică, se termină în formă de potcoavă şi răspunde unghiei.

Scheletul piciorului în totalitatePiciorul la om este adaptat poziţiei bipede şi mersului, îndeplinind atât funcţia de susţinere a corpului cât şi funcţia de mers. Bolta plantară are trei stâlpi de sprijin reprezentaţi de:- posterior de tuberozitatea calcaneului;- anteromedial de capul metatarsienelor I, II şi IO;- anterolateral de capul metatarsienelor IV şi V.Stâlpii sunt uniţi prin două arcuri longitudinale: arcul lateral format de calcaneu, cuboid şi metatarsienele IV şi V şi arcul medial format de calcaneu, astragal şi scafoid, de cele trei cuneiforme şi de primele trei metatarsiene. Calcaneul reprezintă deci stâlpul posterior de susţinere, comun pentru cele două arcuri, în timp ce anterior arcurile diverg către cei doi stâlpi.Arcul longitudinal medial este mai înalt şi nu intră în contact cu suprafaţa de sprijin a plantei, fiind arcul de mişcare. Arcul longitudinal lateral este mai puţin boltit şi atinge suprafaţa de sprijin, fiind arcul de sprijin. Arcurile longitudinale sunt unite prin arcuri transverse, mai înalte posterior şi mai turtite anterior.Asamblarea oaselor tarsului contribuie la alcătuirea scobiturii formate de bolta plantară. Feţele dorsale ale oaselor tarsului sunt în general mai largi ca cele plantare. Trabeculele osoase din substanţa spongioasă a tarsului şi metatarsului sunt dispuse paralel cu arcurile bolţii plantare, întărind arhitectural bolta. Trohleea astragalului conţine trabecule verticale, care exprimă liniile de forţă transmise de la oasele gambei.