Curriculum elaborat de ITC-ILO cu privire la

“Crearea sistemelor moderne şi eficace de inspecţie a muncii”

Vizita de inspecţie

10 MODULUL

10. Vizita de inspecţie

1

Despre Modul

Acest modul oferă ghidare privind aspectele principale în care inspectorii trebuie să ia decizii în timpul unei vizite de inspecţie. Acest modul a fost planificat pentru instruirea, în special, a inspectorilor noi numiţi pe anumite orientări generale în legătură cu planificarea, efectuarea şi verificarea vizitelor de inspecţie. Competenţa inspectorilor în aceste aspecte trebuie să îmbunătăţească calitatea şi eficacitatea activităţii de inspecţie şi, de asemenea, să sporească imaginea profesionalismului şi imparţialităţii Inspecţiei Muncii.

Obiective

Scopul acestui modul este de a oferi o trecere în revistă a unor principii de care trebuie să se ţină cont în timpul planificării, efectuării şi verificării vizitelor de inspecţie, şi ghidare privind felul în care aceste principii pot fi aplicate în practică.

La finele acestui modul, participanţii vor fi capabili:

Să descrie principiile fundamentale caracteristice unei vizite de inspecţie.

Să identifice, în mod metodologic şi secvenţial, factorii cheie pentru a fi luaţi în considerare la pregătirea planului de desfăşurare a unei vizite de inspecţie şi a verificării ulteriore.

Să înţeleagă diferenţa între scopurile diferitor tipuri de vizite de inspecţie.

Să descrie câteva exemple despre cum poate fi pregătită , efectuată şi verificată vizita de inspecţie.

Curriculum elaborat de ITC-ILO cu privire la “Crearea sistemelor moderne şi eficace de inspecţie a muncii”

2

CONŢINUT

1. Câteva principii de bază 3

2. Pregătirea pentru Vizita de Inspecţie 5

2.1. Colectarea informaţiei de bază 6

2.2. Tipurile vizitelor de inspecţie 6

2.3. Documente aferente 9

2.4. Vizite anunţate şi neanunţate 10

2.5. Facilitarea cu mijloace de transport 11

2.6. Securitatea fizică a inspectorilor 12

3. Desfăşurarea vizitelor de inspecţie 13

3.1. Contacte preliminare şi formalităţi 13

3.2. Vizita de inspecţie: conţinut şi formă 15

3.3. Şedinţa de încheiere 21

4. Verificarea şi raportarea 23

4.1. Comunicarea cu întreprinderea 23

4.2. Raportul de inspecţie 24

Rezumat 29

Exerciţii 31

Exerciţiu: Investigaţii şi exerciţii de grup 33

Bibliografie şi lectură suplimentară 35

Anexe 37

Anexă 1: Vizite „Fulger” : Dispozitive de ridicare şi stivuitoare la locurile de muncă industriale 39

Anexă 2: Exemple de ghiduri de inspecţie 41

Anexă 3: Ghiduri pentru investigarea cazurilor de accidente şi boli 43

10. Vizita de inspecţie

3

1. CÂTEVA PRINCIPII FUNDAMENTALE

Până a examina în detalii vizitele de inspecţie, este important de a revedea anumite principii generale care asigură cadrul legal şi etic respectat de către inspectori în timpul activităţii de muncă. Aceste principii sunt bazate pe standarde de muncă internaţionale, în special Convenţia privind Inspecţia Muncii 1947 (Nr.81) şi Inspecţia Muncii (în agricultură) 1969 (Nr.129), de rând cu alte practici bune recunoscute la nivel internaţional. Astfel, ele trebuie să fie incorporate în legislaţia naţională şi politicele de inspecţie pentru a asigura faptul că vizitele de inspecţie ca atare sunt pe cât se poate de eficiente.

Independenţă şi imparţialitate. Inspectorii, şi inspectoratele în general, trebuie să fie apţi în a-şi exercita mandatele în afara unei influenţe externe improprii, fie de o manieră politică sau financiară (Convenţia 81, articolul 10). Spre exemplu atât organizaţiile patronale naţionale, cât şi cele sindicale nu ar trebui să exercite influenţă asupra deciziei inspectorilor şi a managerilor lor vis-à-vis de acţiunea legală înaintată celor obligaţi de a respecta legea. Inspectorii nu trebuie să fie solicitaţi în a exercita inspecţia în întreprinderile în care ar putea avea un interes personal, cum ar spre exemplu cele aflate în proprietatea unui membru de familie. Anumiţi inspectori ar putea invoca obligaţia patronului de a-i asigura cu transport până la locul de muncă, aceasta însă este o practică cu efect advers deoarece ea submină independenţa inspectorilor.

Integritate. Inspectorii sunt responsabili de acţiunile lor şi trebuie să aplice cele mai înalte standarde de integritate profesională în timpul exercitării vizitelor de inspecţie. Anumite inspectorate au adoptat Coduri Deontologice sau seturi de valori care includ onestitatea, curtoazia, respectul, imparţialitatea etc. care au fost promovate şi aplicate de întregul personal. Astfel inspectorii trebuie să se distanţeze de practici de corupţie sau imorale în timpul vizitelor, cum ar fi spre exemplu acceptarea de cadouri de la întreprinderile producătoare sau luarea de mită în locul respectării legii. Un Cod al Integrităţii pentru inspectorii muncii a fost adoptat recent de către Asociaţia Internaţională a Inspecţiilor Muncii şi este reiterat pe scurt în tabelul de mai jos.

Curriculum elaborat de ITC-ILO cu privire la “Crearea sistemelor moderne şi eficace de inspecţie a muncii”

4

Codul Global al Integrităţii Inspecţiilor Muncii al IALI

Asociaţia Internaţională a Inspecţiilor Muncii (IALI) a adoptat în Iunie 2008 un Cod Global al Integrităţii pentru Inspecţiile de Muncă.1 Scopul a fost de a susţine profesionalismul în activitatea inspectorilor muncii şi de a promova practici bune, asigurând şi un cadru etic în limitele căruia inspectorii pot opera. Codul descrie necesitatea, atât din partea guvernelor cât şi a persoanelor ca atare, de a respecta standardele etice de înaltă valoare, cum ar fi:

1. Cunoştinţele şi competenţa.

2. Onestitatea şi integritatea.

3. Curtoazia şi respectul.

4. Obiectivitatea, neutralitatea şi imparţialitatea.

5. Angajamentul şi receptivitatea.

6. Coerenţa dintre comportamentul personal şi cel profesional.

Codul se încheie cu un model de luare a deciziilor de o manieră etică.

Confidenţialitate. Este foarte important ca inspectorii să respecte confidenţialitatea informaţiei oferite lor. Convenţia 81 (articolul 15) stipulează clar că inspectorii trebuie să trateze cu strictă confidenţialitate orice secret comercial sau proces de muncă adus la cunoştinţa lor. Acelaşi articol solicită ca inspectorii să nu divulge sursele anumitor sesizări sau reclamaţii făcute în prezenţa lor sau apărute în timpul vizitelor.

Valabilitatea împuternicirilor statutare adecvate. Deşi acesta este în mare parte un subiect al legiuitorilor şi croitorilor de politici, el este de o importanţă vitală pentru inspectori în timpul exercitării vizitelor. Aceste împuterniciri asigură o platformă solidă în baza căreia inspectorii pot exercita vizitele; fără ele ar însemna să ia ca bază intenţia bună a celor interesaţi care nu este pe potrivă in toate cazurile. Astfel, inspectorii necesită împuterniciri statutare pentru a avea acces la locurile de muncă supuse inspecţiei la orice oră de zi sau noapte, pentru a intervieva angajaţii, examina echipamentul sau a lua mostre, de rând cu împuternicirile de a verifica registrele şi solicita remedierea deficienţelor (Convenţia 81, articolele 12-13).

Claritatea inspecţiilor şi respectarea politicilor. Sunt necesare ghiduri clare sub forma unor angajamente de politici, instrucţiuni şi proceduri scrise despre cum ar trebui să acţioneze inspectorii în cazul unor vizite de inspecţie, cu cine ar trebui să colaboreze şi când (cum ar fi spre eg. necesitatea de a contacta serviciul de pompieri în anumite situaţii), şi când

1Codul Global al Integrităţii Inspecţiilor Muncii: http://www.iali-aiit.org/iali/download/directions/Code_of_Integrity.pdf .

10. Vizita de inspecţie

5

anume ei trebuie să aplice sancţiuni. Necesitatea de claritate este foarte importantă în era unei guvernări transparente când inspectoratele (ca oricare serviciu public) trebuie să dea explicaţii vis-a-vis de acţiunile întreprinse să justifice deciziile luate. Politicile de sancţionare deschise, aprobate la nivel naţional de comun cu partenerii sociali, asigură faptul că inspectorii beneficiază pe deplin de suportul organizaţiei lor, la cel mai înalt nivel, în cazul anumitor acţiuni pe care decid să le întreprindă.

Discreţia. Deşi instrucţiunile şi procedurile în scris sunt foarte importante oricând pot apărea circumstanţe imprevizibile cu care inspectorii se pot confrunta în întreprinderi. În aceste cazuri inspectorii vor trebui să mizeze pe propria capacitate de luare a deciziilor şi să facă o evaluare echilibrată a lucrurilor pentru a lua o decizie corectă vis-a-vis de acţiunea care necesită a fi întreprinsă şi cadrul de timp necesar pentru reglementarea cazului. Spre exemplu inspectorii decid la propria discreţie cât timp sa ofere patronului pentru a lichida încălcările legislative mai puţin grave. Mult va depinde de costul remedierii problemei şi de situaţia financiară a întreprinderii, ÎMM2 cu resurse financiare limitate pot dispune de mai mult timp pentru lichidarea deficienţelor decât întreprinderile mari cu o situaţie financiară mai bună. Instruirea inspectorilor şi competenţele profesionale vor fi cruciale în aceste evaluări şi ei trebuie să fie siguri de faptul că în cazul în care acţionează cu toată indulgenţa, vor beneficia de suportul managementului în decizia luată.

Dialogul Social. În final, dar cu certitudine nu mai redus ca importanţă, vine principiul fundamental conform căruia eficienţa inspecţiei muncii este chezăşia angajării în proces a partenerilor sociali la toate nivelele. În general inspectoratele şi organizaţiile patronale şi sindicale naţionale trebuie să colaboreze în formularea politicilor şi programelor, iar la nivel de unitate inspectorii trebuie să se asigure că pot comunica atât cu patronul cât şi cu reprezentanţii angajaţilor. În particular aceasta ar însemna identificarea reprezentanţilor angajaţilor şi discutarea cu ei despre condiţiile de muncă şi eventualele rectificări necesare a fi întreprinse. Acest lucru nu este atât de simplu în cazul în care în unitate nu există o organizaţie sindicală înregistrată oficial, cum de multe ori este cazul ÎMM. Şi totuşi acesta este un aspect important al vizitei de inspecţie şi fără un asemenea contact impactul vizitei va fi net inferior.

Este absolut vital ca anumite principii generale aplicate sunt aprobate de nivelele superioare în inspectorat. Inspectorilor nu li se poate impune a acţiona de manieră proprie în deplina integritate, onestitate, etc. în cazul vizitelor, dacă organizaţia în care ei activează nu le oferă suport necondiţionat în aceasta.

2 Întreprinderi Mici şi Mijlocii.

Curriculum elaborat de ITC-ILO cu privire la “Crearea sistemelor moderne şi eficace de inspecţie a muncii”

6

2. PREGĂTIREA PENTRU VIZITA DE INSPECŢIE

O bună pregătire şi planificare a vizitelor este absolut esenţială din perspectiva unei abordări profesionale vis-a-vis de inspecţie. De rând cu un cadru naţional de politici privind inspecţia care să reflecte principiile menţionate în Capitolul 1, este necesară şi identificarea unor priorităţi naţionale pentru inspecţie deoarece oricând vor fi mult mai multe locuri de muncă a fi inspectate decât timp rezervat inspecţiilor. Astfel de priorităţi vor reflecta aspecte de relevanţă naţională, acceptate în cooperare cu partenerii sociali, şi pot lua forma unor campanii sau programe naţionale. De principiu acestea pot să vizeze anumite subiecte care sunt deja parte a mandatelor inspectoratelor, dar adesea ele ţin de aspecte ca ocuparea informală, timpul de muncă, munca copilului, HIV/SIDA sau anumite subiecte de sănătate şi securitate,3 etc. Astfel de programe vor determina subiectele prioritare şi locurile de muncă supuse vizitelor, dar şi vor fi parte a unui cadru mai extins în limitele căruia inspectorii pot opera.

2.1. Colectarea informaţiilor de bază

Odată cu identificarea priorităţilor şi aprobarea programului detaliat de muncă, inspectorii vor dori să verifice dosarele unităţilor economice selectate pentru inspecţie.

Conţinutul acestor dosare poate fi absolut diferit de la o unitate la alta şi acesta depinde de în linii mari de mandatul legal. Spre exemplu, dosarele ţinute de inspectoratele cu mandat în sănătate şi securitate şi condiţii de muncă vor varia comparativ cu cele cu mandat în relaţiile de muncă, contracte de muncă, etc.

Registrele pentru întreprinderi individuale pot include aşa componente ca:

Locul întreprinderii şi numele persoanei de contact.

Identificarea contractantului, subcontractantului, etc.

Numărul total al angajaţilor, numărul femeilor angajate, al tinerilor angajaţi, al ucenicilor şi lucrătorilor imigranţi (în cazul în care sunt), nivelul calificărilor, etc.

Genul procesului de muncă şi produsele sau serviciile finale.

Materia primă şi echipamentul folosit, anumite condiţii nocive implicate.

Încălcările anterioare ale legislaţie şi acţiunile întreprinse.

3 De exemplu, multe ţări preiau în present programe naţionale de securitate şi sănătate, după

cum a fost prevăzut în Cadrul Promoţional al Convenţiei privind Securitatea şi Sănătatea în Muncă 2006 (Nr 187).

10. Vizita de inspecţie

7

Atitudinea generală a patronului faţă de inspectorat (cooperantă, ostilă, indiferentă), angajamentul lui general de a respecta normele legale.

Accidentele de muncă şi bolile profesionale din ultimii ani, în special cazurile mortale, şi acţiunile de remediere.

Reclamaţiile angajaţilor şi măsurile întreprinse pentru a le soluţiona.

Existenţa sindicatelor în unitate şi dacă există contract colectiv între sindicate şi managementul unităţii.

Alte informaţii de la alte unităţi la nivelul administraţiei muncii.

Din ce în ce mai multe inspectorate pledează pentru utilizarea TI moderne şi drept consecinţă folosesc registre electronice. Astfel o bună parte din această informaţie poate fi (eventual) stocată electronic şi este mult mai uşor de accesat.

2.2. Tipurile de vizite de inspecţie

Informaţia de bază care urmează a fi colectată pentru fiecare vizită de inspecţie va depinde de tipul de inspecţie. Iarăşi clasificarea tipurilor de vizite va varia de la o ţară la alta, dar ele pot fi grupate astfel:

1. Vizită de rutină (sau vizită planificată, obişnuită, standard, proactivă, preventivă).

2. Vizită de verificare.

3. Vizită reactivă, (spre exemplu, de investigare a unui accident sau a unei reclamaţii).

4. Vizite speciale.

5. Vizite “fulger” (sau vizite razie, de exemplu, ca parte a unei campanii locale).

1) Vizite de rutină

Aceste vizite sunt de regulă parte a unui program de vizite planificate pentru un an, şi nu unele generate de o reclamaţie sau accident. Ele ţin de regulă de verificarea respectării legislaţiei şi oferire a consultaţiilor întreprinderilor privind respectarea prevederilor legale, ele pot sau nu acoperi subiectele referente mandatelor inspectoratelor. Spre exemplu dacă există anumite priorităţi stabilite de guvern, inspectorii se pot axa doare pe acestea (cum ar fi riscul specific de securitate), atât timp cât reprezentanţii lucrătorilor nu aduc spre atenţia inspectorului alte subiecte de îngrijorare sau atât timp cât însăşi inspectorii nu observă anumite abateri

Majoritatea vizitelor rutină nu vor necesita verificări sau vizite de rectificare de către un inspector. În unele cazuri însă, astfel de vizite sunt necesare,

Curriculum elaborat de ITC-ILO cu privire la “Crearea sistemelor moderne şi eficace de inspecţie a muncii”

8

în special, dacă inspectorul a stabilit un termen de corectare a problemelor sau deficienţelor sau a emis o scrisoare de avertizare, un aviz de corectare sau ordin de suspendare a activităţii.

2) Vizitele de verificare

Sunt efectuate pentru a determina măsura în care întreprinderea a reacţionat la rezultatele vizitei de rutină efectuată anterior. Inspectorii au un grad de libertate de acţiune, nu în privinţa conţinutului legislaţiei pe care sunt obligaţi să o implementeze, ci în legătură cu termenele în care întreprinderea trebuie să înlăture deficienţele.

3) Vizite reactive

Acestea sunt efectuate pentru a investiga o reclamaţie, un accident sau o boală. Sunt în mare parte neplanificate şi necesită pregătire.

Reclamaţiile pot fi făcute vis-à-vis de orice aspect al locului de muncă, dar de cele mai multe ori se referă la salarii, lucru supranormă, sănătate şi securitate sau alte drepturi fundamentale. Reclamaţiile trebuie să fie tratate cu seriozitate, deşi motivele pentru reclamaţii pot fi diverse. Unele pot fi întocmite din resentiment sau dorinţa de a provoca jenă, în timp ce altele provin din motive mai altruiste. Oricum, majoritatea reclamaţiilor sunt investigate ca o chestiune de politică, fie prin intermediul unei vizite oficiale sau prin alte mijloace, astfel încât să satisfacă preocupările întemeiate ale reclamanţilor.

Accidentele de muncă au loc mult prea des chiar în pofida măsurilor de prevenire. Investigarea accidentelor permit studierea modului în care accidentele similare pot fi prevenite. Accidentele trebuiesc investigate de inspectori pentru a depista cauzele şi pentru a stabili măsurile de prevenire. De asemenea, acest lucru poate avea scopul de a atrage atenţia faţă de prevenirea accidentelor în general sau pentru un risc anume, iar, în unele cazuri, pentru a determina faptele cu privire la răspunderea juridică sau compensaţia angajatului.

Este imposibil pentru inspectori să verifice toate accidentele (sau bolile profesionale) raportate lor, de aceea este necesar un proces de selectare a lor, bazat pe anumiţi parametri, având la îndemână criterii de selectare potrivite. Managerii inspectori vor decide pe care să le selecteze pentru investigare şi pe care să le lase la o parte pentru o eventuală abordare în timpul următoarei inspecţii de rutină. Fiecare inspectorat naţional va avea criterii proprii de selectare a accidentelor, care pot fi modificate de la un an la altul în dependenţă de priorităţile naţionale şi locale, resursele disponibile, etc. Anumite criterii de selecţie sunt oglindite în boxa de mai jos.

Anumite criterii de selectare a accidentelor pentru investigare (formă simplificată)

Toate cazurile fatale necesită a fi investigate.

10. Vizita de inspecţie

9

Toate cazurile grave de accidentare (definite legal)trebuie să fie investigate atât timp cât nu există argumente forte împotrivă.

Dacă accidentele minore au loc în mod repetat la această întreprindere ele necesită a fi investigate în grup.

Accidentele care întrunesc careva criterii naţionale, care de exemplu implică un proces industrial cu interes aparte, trebuie de asemenea să fie investigate.

Accidentele care afectează câţiva lucrători trebuie să fie investigate chiar dacă nici unul dintre ei nu a suportat consecinţe serioase, cum ar fi spre exemplu scurgerea de substanţe chimice.

Accidentele de un interes public larg trebuie şi ele să fie investigate, chiar dacă nimeni nu este accidentat , eg. căderea unei schele.

4) Vizitele speciale

Acestea sunt vizite efectuate ca răspuns la un program naţional sau local pe un subiect anume, cum ar fi spre exemplu combaterea muncii forţate sau munca copilului, sau ca răspuns la solicitarea altor autorităţi (autorităţilor de sănătate, poliţiei, procurorului, etc.). Vizitele pot aborda şi aspecte mult mai largi de prioritate naţională cum ar fi angajarea informală sau azbest.

5) Vizitele “fulger” 4

Sunt o formă a vizitelor planificate dar care sunt efectuate într-o succesiune foarte rapidă într-un număr extins de întreprinderi într-o anumită zonă geografică sau într-un sector economic (ex.: agricultură, pescărie) în perioadele sezoniere. Ele sunt menite să creeze un impact asupra întregii comunităţi şi pot fi efectuate într-o perioadă de 1-2 zile sau chiar şi mai mult. Ele pot avea în vizor doar ÎMM sau pot acoperi întreprinderi de toate proporţiile şi sectoarele, vizitele sunt scurte pentru a reuşi inspectarea unui număr cât mai mare în timp restrâns. Vizitele sunt adesea organizate în parteneriat cu alte autorităţi, cum ar fi cele municipale, si implică şi mass-media pentru a maximiza impactul inspecţiei prin difuzarea la radio şi TV.

2.3. Pregătirea materialelor

Inspectorul trebuie să adune materiale şi articole necesare pentru efectuarea eficientă a inspecţiei. Acestea includ:

Un document de identitate oficial care să confirme împuternicirile inspectorilor.

4 Un exemplu the vizite “Fulger”pot fi văzute în anexa 1.

Curriculum elaborat de ITC-ILO cu privire la “Crearea sistemelor moderne şi eficace de inspecţie a muncii”

10

Legislaţia muncii şi regulamente relevante, inclusiv amendamentele operate.

O copie a oricărui acord colectiv (la nivel de sector sau întreprindere) dintre conducere şi sindicatul respectiv.

Formulare de inspecţie necesare.

Listele de control care să ajute în anumite aspecte, cum ar fi elementele de bază ale securităţii şi sănătăţii în muncă şi care sunt necesare la colectarea informaţiei.

Instrucţiunile serviciului de inspecţie sau orice circulare sau ordin din partea autorităţilor centrale, privind modul de efectuare a vizitei de inspecţie sau interpretare a regulamentului.

Dacă este posibil planul clădirii întreprinderii5.

Un echipament necesar pentru efectuarea examinărilor sau colectarea informaţiilor (echipament de măsurare, aparate de fotografiat, reportofon, etc.).

Orice materiale promoţionale disponibile pentru scopuri de informare şi educare.

Informaţia este o resursă importantă. Fără un sistem corespunzător de administrare a documentelor, inspectorii vor pierde timpul lor preţios la colectarea informaţiei din diferite surse şi locuri, precum şi la procesarea ulterioară a acesteia.

2.4 Vizite anunţate şi vizite neanunţate

Este important să se decidă dacă vizita urmează a fi anunţată, adică stabilită din timp sau neanunţată, adică efectuată prin surprindere. Sunt avantaje şi dezavantaje în ambele şi va trebui ca fiecare inspectorat aparte să decidă vis-à-vis de politica şi abordarea proprie. Important este că inspectorii trebuie să aibă o anumită putere de decizie în acest subiect. După cum am menţionat mai devreme, Convenţia 82 stipulează că inspectoratele de muncă trebuie să fie apte a “…intra liber şi fără anunţ prealabil la orice oră de zi sau noapte pentru a inspecta orice loc de muncă supus inspecţiei”. Decizia trebuie să fie luată în funcţie de tipul de intervenţie care poate îmbunătăţi protecţia la locul de muncă.

Vizitele anunţate: Principalul avantaj al vizitei anunţate este că

Ea oferă întreprinderii timp pentru a colecta informaţia pertinentă şi a pregăti întrevederile în scopul facilitării vizitei inspectorului.

5 Un plan al întreprinderii ar ajuta inspectorul să identifice sectoarele unde tehnica este stocată,

să identifice locurile de stocare a chimicalelor, să examineze traficul intern, în general fluxul intern al materiei prime şi produse. Este foarte preţios acest lucru pentru vizitele la întreprinderile mari. S-ar putea obţine acest plan chiar de la managementul întreprinderii, dacă este necesar.

10. Vizita de inspecţie

11

De asemenea aceasta sporeşte şansele ca managerii de vârf să fie prezenţi, în caz contrar aceştia ar putea fi inaccesibili, ori în ultimă instanţă ei sunt responsabili de respectarea recomandărilor.

Dezavantajele principale ale vizitei anunţate sunt că:

Aceasta oferă întreprinderii posibilitatea să camufleze deficienţele (de exemplu, întreprinderea împrumută dispozitive de securitate, cum ar fi stingătoarele de incendiu de la alte întreprinderi),

Persoanele din conducere pot lipsi intenţionat.

Pot să “lipsească” anumite documente.

De asemenea, aceasta le poate crea lucrătorilor impresia că inspectorii muncii sunt la “buzunarul conducerii” şi poate duce la o oarecare frustrare, pentru că inspectorii nu văd condiţiile în care aceştia se află cu adevărat.

Vizitele neanunţate sau vizitele prin surprindere: Vizita neanunţată sau vizita prin surprindere permite inspectorului de a stabili starea actuală a lucrurilor la întreprindere, şi se efectuează în special în cazul în care inspectorul are motive să creadă că o vizită anunţată poate oferi timp pentru a ascunde neregulile. O vizită de inspecţie în urma unei reclamaţii trebuie, de asemenea, să fie neanunţată pentru a preveni ascunderea documentelor şi probelor şi pentru a-i proteja pe reclamanţi de hărţuire şi discriminare înainte de efectuarea inspecţiei. Ghiduri naţionale în materie sunt în anumite cazuri oferite, cum am fi în exemplul de mai jos.

Informaţie despre vizitele de inspecţie a muncii, Irlanda

Informaţia care urmează este un extract luat de pe pagina web a Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Muncii (NERA) 6, Irlanda şi vizează vizitele de inspecţie efectuate de angajaţii săi.

Notificarea

Inspectorii NERA efectuează atât vizite de inspecţie “anunţate” cât şi “neanunţate”.

În cazul “inspecţiilor anunţate” inspectorul va contacta patronul prin scrisoare sau la telefon pentru a-l infirma despre intenţia de a efectua o inspecţie a modului de respectare de către întreprindere a legislaţiei muncii şi va stabili aranjamentele necesare pentru efectuarea inspecţiei.

În cazul “inspecţiilor neanunţate” inspectorul se prezintă la întreprindere şi efectuează inspecţia conform mandatelor.

Inspecţia

6 Autoritatea Naţională privind Drepturile de Angajare (Irlanda):

http://www.employmentrights.ie/en/aboutnera/inspectionservices/howaninspectionisundertaken .

Curriculum elaborat de ITC-ILO cu privire la “Crearea sistemelor moderne şi eficace de inspecţie a muncii”

12

La începutul oricărei inspecţii inspectorul se prezintă, prezintă autorizarea de inspecţie care trebuie să includă şi o poză pentru identificare, după care explică patronului scopul vizitei sale. În anumite situaţii inspecţia poate fi efectuată de mai mulţi inspectori.

În efectuarea inspecţiei inspectorul:

Ia act de numele persoanei / persoanelor care menţin şi completează registrele.

Examinează înregistrările pentru a stabili dacă sunt în conformitate cu legislaţia relevantă a muncii.

Verifică modul de plată a salariilor pentru fiecare salariat, în baza listelor de serviciu, şi a registrelor de salarii prezentate.

Informează patronul în timpul inspecţiei despre încălcările legale în cazul în care acestea sunt identificate.

Poate intervieva angajaţii.

O inspecţie va dura în mediu 2-3 ore. Durata depinde de un şir de factori care include mărimea întreprinderii şi volumul şi calitatea registrelor.

2.5. Facilitarea cu mijloace de transport

O problemă majoră pentru anumite ţări este asigurarea cu mijloace de transport. Înainte de efectuarea vizitei inspectorii trebuie să se asigure că dispun de mijloace de transport, fie că este vorba de mijloc de transport public sau privat7. Este de dorit ca inspectoratul să aibă propriul său mijloc de transport, deşi situaţia nu este întotdeauna aşa. Uneori inspectorul contactează întreprinderea pentru ca aceasta să ofere un mijloc de transport de la biroul său până la locul de muncă. Dar acesta practică trebuie evitată pentru că ea subminează imparţialitatea inspectorului, după cum am menţionat şi mai devreme. Inspectoratele trebuie să aibă resurse suficiente pentru a dispune de mijloc de transport pe care inspectorii îl pot rândui, sau să restituie cheltuielile admise în cazul în care inspectorii folosesc mijloacele proprii de transport (automobilele sau motocicletele).

Mersul pe jos, bicicletele şi transportul public sunt de regulă potrivite doar pentru inspecţiile efectuate în zonele urbane, dar ele oferă alternative utile vehiculelor private. În zonele rurale vehiculele proprii sunt necesare mai de fiecare dată şi inspectorii nu ar trebui să mizeze pe fermieri (sau altcineva) pentru a avea acces la locurile de muncă.

2.6. Securitatea fizică a inspectorilor

Se atestă cazuri în care inspectorii, ca orice reprezentant al organelor de control se confruntă cu acte sporite de violenţă în timpul vizitelor de

7 Conform articolului 11 al Convenţiei 81.

10. Vizita de inspecţie

13

inspecţie (a se vedea în boxa de mai jos). De aceea este foarte important ca inspectoratele să aibă o atitudine serioasă vis-a-vis de aceasta şi să promoveze o politică naţională clară vis-a-vis de felul în care inspectorii se pot autoproteja în situaţiile de risc sau agresiune fizică.

Inspectorii şi cazurile de violenţă asupra persoanei în creştere

Un studiu recent de analiză a Convenţiilor privind Inspecţia Muncii 8 a comentat faptul că problemele de securitate fizică pot afecta activitatea inspectorilor de muncă. Ca şi în cazul altor autorităţi, agresiunile în raport cu inspectorii de muncă sunt în creştere în lumea întreagă, şi exemplu în acest sens este asasinarea a 3 inspectori de muncă în Brazilia şi 2 în Franţa în timpul vizitelor de inspecţie în 2004. În multe ţări inspectorii evită să efectueze vizite în întreprinderile rurale din considerente de insecuritate.

Un şir extins de Inspectorate ale Muncii iau atitudine serioasă împotriva violenţei verbale şi fizice îndreptate spre angajaţii lor, avertizând că orice incident va fi tratat cu toată seriozitatea şi va implica inclusiv acţiuni legale împotriva făptaşului.

În practică, atunci când se ştie despre atitudinea ostilă a patronului se recomandă efectuarea vizitei de către doi inspectori, unul superior cu o experienţă de lucru mai mare. Telefoanele mobile, în cazul în care sunt disponibile, sunt cu siguranţă de mare ajutor pentru cazurile în care inspectorul lucrează de unul singur. În cazuri cunoscute de agresivitate sporită din partea patronului inspectorul poate fi însoţit de un lucrător de poliţie (unor inspectorate le este oferită această opţiune). Va fi necesară şi o decizie scrupuloasă vis-a-vis de faptul dacă aceasta va fi o inspecţie anunţată sau una efectuată prin surprindere.

3. EFECTUAREA VIZITEI DE INSPECŢIE

În procesul de efectuare a inspecţiei inspectorul trebuie să fie conştient de anumite lucruri printre care:

Scopul real al vizitei, care nu este de a sancţiona sau iniţia acţiuni legale, ci a promova respectarea legii si a asigura “Munca Decentă”, adică un mediu de muncă în condiţii sigure, de sănătate şi securitate.

Inspecţia trebuie să fie organizată în mod sistematic şi să urmeze procedurile de rutină pe cât de mult posibil.

8 Studiu General al Convenţiilor privind Inspecţia Muncii, ILO, iunie 2006:

http://www.ilo.org/public/english/standards/relm/ilc/ilc95/pdf/rep-iii-1b.pdf .

Curriculum elaborat de ITC-ILO cu privire la “Crearea sistemelor moderne şi eficace de inspecţie a muncii”

14

Patronul sau reprezentantul său, de rând cu reprezentantul salariaţilor, trebuie să fie implicat pe parcursul inspecţiei, şi în mod special în şedinţele de încheiere.

Întreprinderea şi mediul ei de muncă este inspectat şi nu patronul sau managerul. Inspectorul trebuie să evite orice considerente subiective şi să efectueze inspecţia de o manieră imparţială şi obiectivă.

Inspectorul, nu patronul (sau managerul) este responsabil de inspecţie. Inspectorul are suportul legislativ şi cel al inspectoratului în exercitarea inspecţiei. Acest lucru trebuie făcut clar patronilor necooperanţi sau reprezentanţilor lor.

Vizita de inspecţie cuprinde de regulă trei etape principale:

Contactele şi formalităţile preliminare.

Inspecţia la faţa locului.

Întrevederea finală cu conducerea administrativă.

3.1. Contacte şi formalităţi preliminare

În cazul întreprinderilor mari, pregătirile încep la poarta întreprinderii, gospodăriei, minei/carierei de piatră, oficiului, etc. Chiar şi atunci când inspecţia este anunţată din timp, gardienii şi /sau recepţioniştii pot să complice iniţial misiunea inspectorului. Vizitele neanunţate pot fi şi mai complicate, în special atunci când întreprinderea aplică politica "toate vizitele sunt programate" sau "accesul străinilor în clădire este strict interzis".

Este, prin urmare important ca inspectorii să aibă întotdeauna cu ei legitimaţia oficială corespunzătoare, şi să utilizeze în primul rând autoritatea conferită prin lege pentru a efectua inspectarea şi pentru a asigura cooperarea.

Cu conducerea. În momentul în care inspectorului i se permite accesul în întreprindere, el trebuie să informeze conducerea de vârf despre prezenţa sa. Prezentarea oficială ar putea fi solicitată din nou, deşi dacă inspectorul se cunoaşte bine cu conducerea, această formalitate poate fi omisă. După o şedinţă preliminară pentru identificarea scopului vizitei (rutină, pentru investigarea unui accident, pentru un scop anume, etc.), inspectorul trebuie să solicite informaţii generale despre întreprindere înainte de a propune un format de vizită. Aceasta va depinde de motivul vizitei însă întotdeauna va include discuţiile cu conducerea şi cu salariaţii şi cu reprezentanţii acestora, cum ar fi şefii de ateliere sau reprezentanţii securităţii. Întâlnirile cu comitetul salariaţilor, comitetul securităţii şi sănătăţii, consiliile muncii sau alte organe similare, în cazul în care acestea există, de asemenea pot fi binevenite.

În unele cazuri, inspectorul poate pur şi simplu informa conducerea (sau funcţionarul de la recepţie sau secretara) despre prezenţa sa în

10. Vizita de inspecţie

15

întreprindere, şi înainta imediat spre partea întreprinderii care trebuie inspectată. De exemplu, la investigarea unui accident este esenţial ca inspectorul să ajungă repede la locul accidentului.

În cazul în care inspectorul vizitează întreprinderea pentru prima dată, este de dorit ca acesta să ceară conducerii un plan al clădirii, care să faciliteze inspecţia şi să elucideze eventualele arii problematice.

Cazul conducătorilor necooperanţi. Unii conducători ar putea să refuze să coopereze cu inspectorul sau vor oferi cea mai mică asistenţă posibilă sau vor fi vădit ostili, în unele cazuri, chiar. În astfel de circumstanţe, inspectorul trebuie să explice conducerii obligaţiile pe care le are în calitate de posesor de drept conform legii, precum şi avantajele care derivă din această vizită. De exemplu, inspectorul trebuie să explice elocvent şi convingător cum activitatea sa va contribui la:

Îmbunătăţirea protecţiei şi sănătăţii şi o mai bună motivaţie pentru salariaţi.

Practici de muncă mai bune, calitate mai bună şi productivitate mai mare.

Relaţii de muncă îmbunătăţite şi soluţionarea problemelor înainte ca acestea să se transforme în litigii de proporţie.

Mesajul în sine este important, dar la fel este şi modul în care acesta este prezentat. Este foarte important să se ţină cont de faptul că inspecţiile trebuie întotdeauna să decurgă fără confruntări.

Dacă inspectorul nu reuşeşte să obţină cooperarea conducerii, inspectorul poate să recurgă la autoritatea sa oficială, adică autoritatea prevăzută prin lege pentru a inspecta astfel de premise. Aceasta impune inspectorului o bună cunoaştere a împuternicirilor conferite prin reglementările naţionale. Dacă conducerea continuă să refuze accesul inspectorului la premise, acesta poate să explice că va apela la măsuri legale împotriva angajatorului pentru obstrucţionare.

Dacă se ajunge la impas, este mai bine ca inspectorul să întrerupă vizita, să se întoarcă la oficiu şi să discute imediat cu şeful sau directorul oficiului (sau în absenţa acestuia, cu colegii superiori) ce acţiuni să întreprindă în continuare. Totuşi, nu trebuie să se renunţe la caz. Este esenţială o reacţie imediată şi rapidă în cazul unor astfel de piedici ilegale, iar atunci când este necesar, în calitate de ultimă metodă, se va recurge la ajutorul poliţiei.

Deciderea referitor la însoţire. Înainte de începerea vizitei de inspecţie, inspectorul trebuie să decidă dacă vrea să fie însoţit de un reprezentant al conducerii şi/sau a salariaţilor. Această practică va fi încurajată în cazul inspecţiilor obişnuite, nu doar pentru a promova cooperarea dintre părţi (în special dintre conducere) şi inspectorat, ci şi pentru a avea acces la informaţia care ar putea fi greu de obţinut. Dacă pe durata inspecţiei, va fi însoţit de persoane informate, inspectorul va putea obţine imediat răspunsuri la majoritatea întrebărilor.

Curriculum elaborat de ITC-ILO cu privire la “Crearea sistemelor moderne şi eficace de inspecţie a muncii”

16

În unele cazuri, va fi oportună vizita fără participarea reprezentantului conducerii (posibil şi fără reprezentantul salariaţilor), de exemplu atunci când inspectorul vrea să pună întrebări salariaţilor care, în prezenţa conducerii sau al salariaţilor ar putea ezita să răspundă. Inspectorii trebuie, în caz de necesitate, să insiste asupra dreptului lor de a discuta individual cu salariaţii, adică fără prezenţa membrilor conducerii.

3.2. Vizita de inspecţie: conţinut şi formă

Odată ce inspectorul a îndeplinit toate formalităţile legate de gestionare, inspecţia în sine poate începe. Cele mai frecvente modalităţi de colectare a informaţiei de către inspectoratul muncii sunt:

Informaţia colectată în anterior vizitei.

Examinări cărţi şi registre.

Intervievarea conducerii şi a lucrătorilor.

Verificarea vizuală a instalaţiilor; fotografii.

Măsurarea anumitor parametri (gălăgie, iluminare, vibraţii, etc.).

Nu există reguli prestabilite referitor la ordinea care trebuie respectată; totul depinde de tipul inspecţiei, obiectivele acesteia şi informaţia obţinută pe parcursul pregătirilor şi discuţiilor preliminare.

Anterior vizitei în zona de producţie, inspectorul poate să decidă în primul rând examinarea documentelor şi registrelor din birouri. În dependenţă de mandatul inspectoratului, aceasta s-ar putea referi la registrele cu instruiri, scheme de salarizare, munca efectuată în afara programului de muncă, perioadele de odihnă, concedii şi alte aspecte ale termenilor şi condiţiilor de angajare, precum protecţia în privinţa substanţelor chimice (registre), registre de accidente, ş. a. O astfel de examinare va fi efectuată independent, fără participarea reprezentanţilor salariaţilor sau ai conducerii, însă uneori funcţionarii contabili şi financiari vor fi rugaţi să răspundă la întrebări specifice, sau inginerii responsabili pentru securitate sau personalul de acest tip să ofere informaţii suplimentare. Examinarea diferitor documente poate oferi informaţii utile despre abilitatea de funcţionare a întreprinderii şi abilitatea gestionării securităţii şi sănătăţii, la fel ca şi a altor funcţii. Documentele financiare întocmite inadecvat, lipsa informaţiei şi plăţile neachitate indică o gestionare ineficientă, alertând astfel inspectorul despre eventuale deficienţe şi în alte sectoare.

10. Vizita de inspecţie

17

Vizita de Inspecţie9 – Autoritatea Naţională privind Drepturile Muncii (Irlanda)

La începutul oricărei inspecţii, Inspectorul se identifică, îşi prezintă legitimaţia, inclusiv imaginea fotografică, şi îi explică angajatorului scopul inspecţiei. În unele situaţii, poate fi nevoie de câţiva inspectori pentru a desfăşura inspecţia. Pe parcursul inspectării, Inspectorul:

Constată numele persoanei (persoanelor) care menţin şi actualizează informaţiile înregistrate.

Examinează informaţiile înregistrate pentru a stabili dacă acestea sunt în conformitate cu legislaţia relevantă privind drepturile pentru ocuparea forţei de muncă.

Determină rata de plată pentru fiecare angajat din registre şi informaţiile prezentate privind salariile.

Informează angajatorul pe parcursul vizitei de inspecţie referitor la oricare încălcări identificate ale legislaţiei.

Poate intervieva lucrătorii.

O inspecţie durează în mod obişnuit 2-3 ore. Durata depinde de numărul factorilor, inclusiv mărimea afacerii şi volumul şi calitatea informaţiilor înregistrate.

Inspectorul poate decide să vadă imediat premisele de muncă, fie că este vorba despre o gospodărie, o fabrică, o carieră de piatră, o platformă petrolieră maritimă, etc. pentru prima vizită de inspecţie, se recomandă ca inspectorul să-şi creeze o imagine clară referitor la activitatea întreprinderii şi să se documenteze referitor la materia primă utilizată, procese, mecanisme, depozite, consumul de electricitate şi nivelul tehnologic general, precum şi registrul de salarii, acordurile colective, foile de pontaj şi alte documente legal necesare, etc. Vizita de inspecţie trebuie efectuată în mod sistematic, de preferat prin supravegherea procesului de producere, de la sosirea şi depozitarea materiei prime până la etapa produsului final.

Inspectorul poate decide să meargă imediat şi direct într-o secţie a întreprinderii, în cazul în care el/ea are motive să creadă că acolo există o anumită problemă. De exemplu, dacă într-o fabrică prevalează angajările ilegale sau sunt folosite mecanisme periculoase care constituie un pericol iminent, inspectorul îşi va ajusta programul în modul corespunzător.

Elementele unei inspecţii ordinare de verificare a termenilor şi condiţiilor de angajare, precum şi a mediului de muncă (inspecţia integrată) vor depinde de regulamentele şi cerinţele specifice ale legislaţiei în vigoare aplicabilă în domeniul securităţii şi sănătăţii muncii şi aspectelor referitoare la angajare.

9Autoritatea Naţională privind Drepturile Muncii (Irlanda):

http://www.employmentrights.ie/en/aboutnera/inspectionservices/howaninspectionisundertaken .

Curriculum elaborat de ITC-ILO cu privire la “Crearea sistemelor moderne şi eficace de inspecţie a muncii”

18

1) Inspectarea condiţiilor de muncă, a salariilor, a ocupării, etc.

Legislaţia din majoritatea ţărilor recunoaşte dreptul inspectorilor de a cere prezentarea oricăror caiete de sarcini, registre, documente sau informaţii electronice, completarea cărora este recomandată de legile naţionale sau norme, pentru a se asigura că acestea corespund prevederilor legale şi au dreptul să facă copii sau să scoată extrase din acestea.

Inspecţia va include examinarea registrelor şi documentelor, precum şi examinarea condiţiilor fizice în care are loc procesul de muncă.

Dacă nu există astfel de registre, inspectorul va efectua verificări specifice, cum ar fi ora la care salariaţii intră sau părăsesc întreprinderea, va chestiona conducerea referitor la numărul de ore în baza cărora a fost calculat salariul pentru ultima perioadă de salarizare. De asemenea, inspectorul va intervieva câţiva salariaţi pentru a stabili faptele – de obicei în absenţa reprezentantului conducerii şi într-o manieră care ar evita victimizarea ulterioară. Orele de muncă suplimentare pot fi verificate printr-o vizită neanunţată în afara orelor de muncă obişnuite.

De exemplu, (de obicei în contextul legislaţiei muncii) se va verifica dacă:

Au fost emise contractele de muncă scrise.

Salariul de bază a fost achitat în conformitate cu tarifele prevăzute de legislaţie.

Plăţile au fost efectuate la intervale adecvate.

Reţinerile au fost calculate corect.

Plăţile în natură au fost plătite şi calculate corect.

Toate alocaţiile au fost plătite, inclusiv alocaţiile de transport, alocaţia pentru persoane întreţinute, munca în schimburi.

Alocaţiile pentru locuinţă şi alocaţiile pentru haine, etc.

Orele de muncă, perioadele de odihnă şi vacanţele, prevăzute de legislaţie pentru anumite tipuri de ocupaţii.

Sau dacă activităţile sunt respectate.

Orele de muncă peste program nu a depăşit limitele prescrise de lege; şi dacă acestea au fost autorizate în mod corespunzător.

2) Inspectarea securităţii şi igienei muncii

Promovarea standardelor acceptabile de securitate a muncii, de sănătate şi protecţie socială este funcţia principală a inspectorilor muncii.

Nu există o succesiune standard pentru inspecţia securităţii şi sănătăţii în muncă (SSM), iar aceasta va fi diferită de la o ţară sau administraţie la alta, în dependenţă de priorităţi, proceduri şi alte criterii. Mulţi inspectori vor decide să urmeze procesul de producţie, prin verificarea mecanismelor, a echipamentului şi a proceselor pe măsură ce materia primă se transformă în produse finite. Astfel poate fi combinată verificarea aspectelor de

10. Vizita de inspecţie

19

angajare cu cele de securitate şi sănătate în muncă. În timpul deplasării pe teritoriul întreprinderii, inspectorii pot să observe:

Condiţia clădirii.

Întreţinerea generală şi condiţiile sanitare.

Amplasarea şi accesul liber la ieşiri (de urgenţă).

Cablajul electric.

Prizele de apă.

Echipamentele de detectare a incendiilor şi de stingere a incendiilor.

Circulaţia traficului intern, inclusiv avertizările privind sectoarele periculoase.

Postarea adecvată a indicatoarelor.

Îngrădirea adecvată între zonele de lucru şi zonele cu flux de trafic.

Listele de verificare pot fi foarte utile în acest context.

Unele probleme complexe legate de SSM pot fi abordate doar de inspectorii cu studii şi abilităţi de specialist. De exemplu, o inspecţie minuţioasă a instalaţiilor electrice, lifturilor, rezervoarelor sub presiune, a minelor şi carierelor de piatră şi a substanţelor chimice foarte nocive (cum ar fi rafinăriile petroliere), în mod evident necesită un nivel mai avansat de cunoştinţe tehnice decât cunoştinţele aplicate în alte locuri de muncă. Aceasta ar putea fi preluată de către un specialist sau alţi experţi tehnici de pe lângă inspectoratul muncii, sau ar putea fi executată de către persoane din sectorul privat autorizat de către inspectorat, cum ar fi de exemplu inspectorii centralelor de la companiile de asigurări.

Totuşi, în marea majoritate a cazurilor, inspectorii bine instruiţi pot obţine rezultate semnificative prin simpla verificare a măsurilor de protecţie de bază sunt instalate sau dacă acestea sunt în mod evident avariate sau lipsesc sau sunt pierdute. Acest fapt va include verificarea următoarelor lucruri:

Paza pentru utilaje, dacă acestea există şi sunt folosite în mod adecvat sau dacă au fost avariate în mod evident sau dacă lipsesc.

Echipamentul de ventilare locală a aburilor substanţelor chimice sau praf, dacă acesta funcţionează în mod corespunzător sau nu, şi cât de bine acesta este întreţinut.

Izolaţia electrică, dacă benzile destinate izolaţiei, etc. se află în condiţii bune sau au fost deteriorate în mod evident.

Vestimentaţia de protecţie şi alt echipament (dispozitivele protectoare pentru auz, căştile de protecţie, ochelarii de protecţie, mănuşile, etc.), dacă aceasta există şi sunt folosite, şi în ce stare se află.

Curriculum elaborat de ITC-ILO cu privire la “Crearea sistemelor moderne şi eficace de inspecţie a muncii”

20

Regulile de securitate privind gestionarea maşinilor şi întreţinerea acestora sunt supravegheate de către personal.

Riscul de cădere de la înălţime, a instrumentelor sau altor obiecte de pe schele, acoperişuri, sau căderea salariaţilor de pe schele evident avariate.

Excesul de viteză a transportului intern, cum ar autoîncărcătorul cu furcă.

Alte semne evidente şi vizibile ale practicilor de muncă nocive. .

Aici poate fi aplicat bunul simţ.

În ceea ce priveşte mediul de muncă, inspectorii pot să verifice aşa aspecte precum temperatura, zgomotul, iluminarea şi supraaglomerarea. Dacă lipseşte echipamentul de măsurare tehnică, inspectorul totuşi se poate baza pe simţurile sale pentru a aduce dovezi preliminare ale unor probleme.

Este cu atât mai important ca inspectorii să se întâlnească cu reprezentanţii din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi/sau cu membrii comitetului pentru securitate şi sănătate în muncă. În afară de oferirea acestora a informaţiei şi suportului, inspectorii pot afla de la aceştia multe lucruri referitor la practicile de muncă care ar putea să nu fie evidente la inspectarea vizuală. De exemplu, ar putea să existe multe cazuri "ascunse" referitor la traume ale spatelui sau practici de muncă nocivă care sunt desfăşurate intermitent. Întreţinerea este deseori desfăşurată în afara orelor de muncă obişnuite şi ar putea implica riscuri mai mari; reprezentanţii securităţii ar putea avea unele interese referitor la procedurile de întreţinere nocive.

Toţi inspectorii trebuie să cunoască aspectele de bază şi recurente ale securităţii şi sănătăţii în muncă, chiar dacă există persoane specializate în domeniu. Aceasta poate fi responsabilitatea acestor specialişti de a oferi instruire de bază continuă şi informare inspectorilor generalişti, de exemplu, în timpul instructajelor lunare neoficiale.

În Anexa 1 găsiţi un ghid elementar de principii pentru inspectori. Aşa numiţii "Indicatori de risc" fac parte dintr-un set mai vast de proceduri, pe care unii inspectori le-au folosit pentru a se ajuta să judece cât de bine este respectată legea şi pentru a decide care acţiuni trebuie întreprinse pentru a asigura conformitatea cu aceasta.

Multe ţări au adoptat controlul intern al reglementărilor privind Securitatea şi Sănătatea. Aceste reglementări impun fiecărei întreprinderi să stabilească sisteme de control intern: acţiuni sistematice la nivel de întreprindere pentru a asigura şi documenta faptul că activităţile de sănătate şi securitate sunt efectuate în conformitate cu cerinţele specificate în reglementări. Câteva dintre cele mai obişnuite acţiuni incluse în regulamentele multor ţări sunt evaluarea riscului, controlul condiţiilor de muncă, instruirile şi informaţiile pentru lucrători, supravegherea sănătăţii lucrătorilor, monitorizarea mediului sau planificarea de urgenţă. Aceste reglementări noi au influenţat modul în care inspectorii execută vizitele de

10. Vizita de inspecţie

21

inspecţie: inspectorii trebuie să evalueze cât de bine întreprinderea implementează gestionarea acţiunilor de prevenire şi control menţionate, în locul unei examinări exhaustive a pericolelor şi a măsurilor speciale.

Cu toate acestea, chiar şi în ţările din cadrul acestor sisteme de control intern, există unele considerente privind conţinutul vizitelor de inspecţie în funcţie de mărimea şi complexitatea întreprinderilor.

Scopurile inspectării SSM în întreprinderile mari şi mici10

Tehnicile de inspectare la locul de muncă variază conform mărimii şi complexităţii întreprinderii. În companiile mai mici, inspecţia va fi comprehensivă şi va evalua toate noxele şi măsura în care riscurile generate de pericole sunt reduse la minim. Astfel, inspecţia se va asigura că angajatorul cunoaşte cu desăvârşire problemele de securitate şi sănătate şi a primit consultanţă practică privind modul în care acestea pot fi soluţionate. Însă chiar şi în cea mai mică întreprindere, inspectoratul nu trebuie să creeze impresia că depistarea vinei şi aplicarea remediilor adecvate reprezintă funcţia inspectoratului şi nu a angajatorului. Inspectorii trebuie să încurajeze angajatorii să controleze şi să gestioneze în mod eficace problemele legate de securitate şi sănătate, iar aceştia, la rândul lor, nu trebuie să renunţe la responsabilităţile sale aşteptând inspecţia din partea autorităţilor executive înainte de a întreprinde măsurile necesare.

În companiile mai mari, accentul inspecţiei este diferit într-o măsură oarecare. Aceste companii posedă resurse tehnice şi financiare pentru a soluţiona problemele de securitate şi sănătate. Acestea trebuie să conceapă atât sisteme eficiente de gestionare a problemelor, cât şi proceduri de gestionare pentru verificarea funcţionării sistemelor. Astfel, în circumstanţele date, inspecţia trebuie să pună accent pe verificarea şi aprobarea sistemelor de gestionare a controlului identificate la locul de muncă. Prin urmare, inspecţia nu trebuie să prezinte o examinare exhaustivă a tuturor pieselor instalaţiilor şi a echipamentului, pentru a determina siguranţa acestora, ci mai degrabă să folosească exemplele selectate pentru a testa eficienţa sau ineficienţa sistemelor de gestionare, pentru a asigura securitatea şi sănătatea la locul de muncă.

3) Investigarea reclamaţiilor

Vizitele de inspecţie sunt deseori preluate ca răspuns unei reclamaţii.

Aspectul confidenţialităţii este deosebit de important când este vorba de soluţionarea reclamaţiilor. Aspectul este menţionat în mod specific în Convenţia 81, Articolul 15 şi, prin urmare, trebuie reflectat în politica naţională privind această problemă.

10

Capitolul 57 Inspecția locului de muncă şi aplicarea reglementărilor, Enciclopedia privind Securitatea şi Securitatea Ocupaţională. ILO, 1996.

Curriculum elaborat de ITC-ILO cu privire la “Crearea sistemelor moderne şi eficace de inspecţie a muncii”

22

Inspectorul nu trebuie să dezvăluie motivele prezenţei sale, sau numele informatorului, iar atunci când, în scopul inspecţiei, va intervieva salariaţii, va asigura un număr mare al acestora pentru a nu divulga din neatenţie sursa reclamaţiei sau a informaţiei. Pentru a proteja această confidenţialitate, inspectorul va demonstra comportamentul caracteristic unei vizite de rutină, însă se va asigura că în timpul inspecţiei subiectul reclamaţiei este examinat. Majoritatea reclamaţiilor sunt investigate într-un fel sau altul, însă nu întotdeauna printr-o vizită de inspecţie formală.

Când reclamaţia vine din partea comitetului de securitate şi sănătate la locul muncii, din partea membrilor personalului autorizat sau când problema sau reclamaţia este cunoscută de toţi, în mod evident nu va fi nevoie de aceeaşi confidenţialitate.

4) Investigarea accidentelor sau a bolilor profesionale

Articolul 14 din C81 spune că „inspectoratul muncii trebuie anunţat despre accidentele industriale şi cazurile de boli profesionale (…)”.

Inspectorii investighează atât accidentele, cât şi (mult mai rar) cazurile de boli profesionale, pentru a determina cauzele şi a asigura faptul că au fost întreprinse măsurile potrivite pentru a evita o recidivă. De asemenea, aceştia pot să înainteze acţiuni legale, precum urmărirea penală, în cazul în care accidentul sau boala profesională este deosebit de gravă, de exemplu, în cazul unui accident fatal. De asemenea, investigaţiile pot fi întreprinse pentru a determina faptele ce ţin de răspunderea juridică pentru compensarea lucrătorului.

Investigarea accidentelor şi a bolilor profesionale poate fi un proces îndelungat şi complex, astfel că acestea ar putea avea cauze directe şi indirecte şi ar fi necesară intervievarea multor persoane. De aceea, inspectorii muncii trebuie să fie complet instruiţi în materie de tehnici de investigare, iar astfel de instruiri vor fi completate prin experienţa continuă a acestora11.

5) Verificarea

De obicei aceasta este efectuată pentru a controla dacă instrucţiunile sau ordinul emis în rezultatul vizitei precedente pentru rectificarea deficienţelor (prin aviz de corectare) au fost îndeplinite în termenul prescris de inspector. Acestea sunt impuse prin lege în multe regulamente naţionale.

Vizitele de verificare trebuie efectuate după ce a expirat termenul de rectificare a problemei şi nu trebuie amânate, şi de obicei sunt neanunţate. Dacă recomandarea nu a fost respectată sau dacă altă acţiune de remediere nu a fost întreprinsă, inspectorii trebuie să hotărască dacă trebuie înaintat un proces pe marginea schimbărilor impuse.

11

În anexa 2 a acestui Modul sunt oferite câteva îndrumări scurte privind acest subiect, în timp ce Modulul 8 oferă informaţii suplimentare privind securitatea şi sănătatea în muncă la modul general.

10. Vizita de inspecţie

23

3.3. Şedinţa de încheiere

După ce inspectorul a vizitat încăperile, a discutat cu conducătorii şi salariaţii, şi după ce a examinat toate documentele, trebuie organizată o şedinţă de încheiere cu participarea reprezentanţilor conducerii, când este posibil, cu reprezentanţii salariaţilor sau membrii sindicatelor. Această şedinţă oferă posibilitatea de a purta o discuţie deschisă pe marginea problemelor identificate pe parcursul inspecţiei şi despre cele mai bune modalităţi de a respecta cerinţele legale, iar şedinţa nu trebuie făcută în grabă.

Şedinţa de încheiere nu trebuie folosită pentru a intimida angajatorul şi nici nu trebuie transformată într-o confruntare. Inspectorul va îmbina funcţia de implementare a legii cu cea de consultare şi informare. Acesta trebuie să indice clar şi obiectiv ce acţiuni trebuie întreprinse şi consecinţele posibile în cazul nerespectării prevederilor legale într-un termen clar definit. Totuşi, în anumite situaţii, termenul de implementare a măsurilor impuse sau propuse de inspector poate fi discutat sau „negociat” în schimbul angajamentului ferm din partea angajatorului de a se conforma. Acest proces se numeşte „respectare negociată” şi se bazează pe cerinţe legale relevante, însă sporeşte nivelul de acceptare a măsurilor impuse de către inspectoratul muncii.

Inspectorii trebuie să demonstreze judecată corectă şi abilităţi de comunicare în timpul şi la sfârşitul vizitei de inspecţie, iar abilitatea acestora de a rezuma constatările vizitelor de inspecţie este una importantă. Dacă a fost bine executată, aceasta va comunica importanţa oricărei acţiuni de remediere impuse şi va obţine angajamentul patronului şi a salariatului de a îndeplini aceste acţiuni. De asemenea, inspectorul ar trebui să accentueze dacă problema este una suficient de serioasă pentru a justifica o acţiune legală ulterioară, în special dacă sunt luate în consideraţie procesele juridice.

Scopul şedinţei de încheiere: un exemplu

Scopul şedinţei de încheiere pentru inspectori este de a:

Face sumarul stării generale privind condiţiile de muncă la întreprindere, inclusiv întreţinerea clădirilor, menţionând aspectele satisfăcătoare, dar indicând clar ce anume trebuie îmbunătăţit pentru a asigura respectarea prevederilor legale;

Discuta despre condiţiile incorecte, periculoase, nesănătoase sau ilegale pe care le-a observat, accentuând încălcările evidente şi consecinţele juridice posibile;

Propune priorităţi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi a mediului de muncă identificând trei sau patru aspecte importante;

Specifica măsurile care trebuie îndeplinite fără întârziere;

Informa angajatorul despre perioada de timp recomandată pentru implementarea măsurilor care necesită timp;

Curriculum elaborat de ITC-ILO cu privire la “Crearea sistemelor moderne şi eficace de inspecţie a muncii”

24

Informa persoanele prezente despre rolul şi scopul inspecţiei muncii, indicând serviciile pe care aceasta le poate oferi angajatorului şi salariaţilor; şi

Prezenta toate recomandările într-un mod echilibrat, imparţial, accentuând totodată aspectele pozitive.

4. VERIFICAREA ŞI RAPORTAREA

4.1. Comunicarea cu întreprinderile

După ce inspectorul părăseşte întreprinderea şi iniţiază raportul de inspecţie, trebuie întreprinse anumite activităţi. De exemplu, inspectorii ar dori să se consulte cu experţi din domeniul tehnic şi să verifice texte juridice relevante, ghiduri şi publicaţii pentru a se asigura că recomandările înaintate sau instrucţiunile emise sunt corecte. De asemenea aceştia ar putea dori să reexamineze problemele identificate şi să confirme că acestea sunt, de fapt, cele prioritare.

Apoi inspectorii decid care măsuri pot fi întreprinse pentru fiecare problemă. Aceasta va depinde de evaluarea gravităţii problemelor descoperite, de competenţele inspectorului în temeiul legii şi, cel mai important, ce ar fi potrivit pentru ameliorarea situaţiei la locul de muncă într-un mod durabil.

După aceasta inspectorul ar putea să decidă să limiteze intervenţia la consultare despre respectarea legislaţiei sau, dacă problema nu este, sau nu este pe deplin reglementată de prevederile legale despre modul în care angajatorul poate să îmbunătăţească situaţia. Dacă inspectorul decide să ofere un sfat, ar trebui să încerce să ofere patronului alternative referitor la modalitatea de a corespunde cadrului juridic sau altor cerinţe. În mod normal aceasta ar trebui făcut în formă scrisă.

Dacă problema ţine de anumite secţiuni ale legislaţiei sau regulamentelor, inspectorul va face trimitere la aceste secţiuni în toate notificările sale adresate întreprinderii. În cazurile când consultaţia sau recomandarea se bazează pe un standard sau normă tehnică care nu este prevăzută de legislaţie, acest lucru va fi specificat în mod clar.

Inspectorul poate decide să trimită o scrisoare de avertizare dacă există o încălcare evidentă a legislaţiei şi consultaţia nu va avea rezultatul dorit. Scrisoarea de avertizare este primul pas în situaţiile de remediere juridică a problemei. Incapacitatea angajatorului de a reacţiona la avertizare (inclusiv la a doua avertizare, dacă este prevăzută de legislaţie) va duce în cele di urmă la urmărirea juridică.

În multe ţări, inspectorii sunt împuterniciţi să emită ordine de închidere a întreprinderii, sau a unei părţi a acesteia, un proces de deconectare a unui

10. Vizita de inspecţie

25

utilaj sau de sistare a unui proces anume care prezintă un pericol iminent şi serios la adresa securităţii sau sănătăţii salariaţilor (printr-un aviz de interdicţie sau de „sistare”). Înainte de emiterea ordinului, inspectorul poate consulta superiorii referitor la relevanţa acţiunii. Acest lucru trebuie făcut imediat după vizita de inspecţie pentru a limita perioada de timp în care lucrătorii sunt expuşi la situaţii potenţial serioase şi periculoase.

Dacă inspectorul decide să acorde o perioadă de timp pentru remedierea problemei, acest lucru va fi comunicat în scris angajatorului. Decizia trebuie să corespundă discuţiilor de la şedinţa de încheiere. De obicei aceasta se face în formă de notificare de corectare a deficienţelor, identificând clar problemele şi încălcările, indicând cerinţele prevăzute prin lege pentru a le rectifica, şi stabilirea unui termen de remediere clar şi rezonabil (adică executabil). Acest termen de remediere sau dată limită poate fi diferit în diferite cazuri/încălcări.

O altă opţiune pentru încălcările grave este de a impune în mod direct sancţiuni administrative sau iniţierea acţiunilor legale împreună cu avizul de interzicere sau corectare.

Termenul de remediere va fi prevăzut de politica naţională de implementare a inspecţiei muncii, care trebuie să fie acceptată de organizaţiile patronale şi sindicale pentru a asigura o oarecare consecvenţă şi imparţialitate naţională. De exemplu:

Dacă un risc este considerat mare sau inacceptabil, măsurile de protecţie trebuie să fie aplicate imediat. Activitatea trebuie încetată până la încheierea acţiunii.

Dacă situaţia este considerată ca fiind de un risc mediu, însă inacceptabilă la modul general, pot fi aplicate măsuri ieftine pe parcursul a câtorva săptămâni sau chiar luni.

Dacă situaţia este considerată ca fiind de un risc minim, şi este considerată în general acceptabilă, oricare acţiune, totuşi impusă, poate fi întreprinsă pe parcursul unei perioade mai îndelungate.

Termenul limită pentru corectări nu trebuie să fie prea scurt pentru a face imposibilă conformarea angajatorului, şi nici prea lung pentru ca expunerea la riscul existent să continue pentru o perioadă nerezonabilă.

4.2 Raportul de inspecţie

Raportul de inspecţie este un document intern care are ca scop să comunice o informaţie de bază referitor la remedierea în curs de aplicare de către întreprindere şi să ofere informaţii ulterioare în cadrul inspectoratului pentru a îmbunătăţi datele colectate ale acestuia şi în sfârşit, de a-şi îmbunătăţi eficacitatea şi impactul. Formatul unui astfel de raport variază foarte mult de la o ţară la alta. Acesta ar putea să cuprindă:

Un format standard în care inspectorul răspunde la un şir de întrebări după o formă prestabilită.

Curriculum elaborat de ITC-ILO cu privire la “Crearea sistemelor moderne şi eficace de inspecţie a muncii”

26

Un format narativ, unde inspectorul prezintă informaţia în formă de propoziţii şi alineate organizate pe capitole.

O combinaţie de formate standard şi narative.

Sau alte formate.

Din ce în ce mai mult, inspectorii folosesc facilităţile TI moderne pentru raportare şi menţinerea registrelor referitoare la întreprinderi şi vizitelor acestora.

În calitate de document intern, raportul este executat în primul rând pentru a fi folosit de către inspectorat, deşi alte părţi ar putea să-şi exprime dorinţa de a vedea o copie a acestuia - de exemplu, un avocat care acţionează în numele unui client înaintează un proces pentru o compensaţie după un accident la locul de muncă (care a fost investigat de către un inspector). Practica obişnuită dictează ca un raport de inspecţie să fie păstrat la inspectorat, în tip ce întreprinderea şi alte părţi implicate să fie înştiinţate despre aspectele relevante printr-o scrisoare. Astfel, poate fi menţinută confidenţialitatea informaţiei obţinute la întreprindere. Pentru completarea raportului ar putea fi necesară colectarea unor informaţii suplimentare prin observaţii, interviuri, măsuri şi citire.

Inspectorul trebuie să facă întotdeauna distincţia dintre fapte şi opinie. Informaţia prezentată în calitate de fapte trebuie verificată dacă este precisă; informaţia care este subiectivă nu trebuie prezentată ca fiind finală, definitivă, ea trebuie să reflecte o analiză temeinică bazată pe competenţă şi experienţă. Dacă este necesar, trebuie să fie consultaţi colegii şi specialiştii superiori.

Raportul trebuie să fie pregătit cât mai curând posibil după inspectare, preferabil în aceeaşi zi. Trebuie să existe termene limită obligatorii în toate inspectoratele cu standarde de performanţă clare şi realizabile. De exemplu, un raport de rutină trebuie depus supraveghetorului nu mai târziu de o săptămână după efectuarea vizitei. Respectarea termenelor – şi apoi luarea de măsuri în timp util şi oferirea opiniei – trebuie monitorizate îndeaproape de către autorităţile de supraveghere la nivel de regiune. Conducerea inspectoratelor, de asemenea, trebuie să asigure ca toţi inspectorii să efectueze rapoartele în formatul corect, la timp şi la calitatea impusă.

Conţinutul raportului

Conţinutul raportului poate să varieze de la un inspectorat la altul, în dependenţă de mandatul acestuia, scopul vizitei de inspecţie şi alţi factori. Un exemplu al unei liste conţinut posibile este oferită mai jos. Raportul trebuie să indice numele inspectorului, toate părţile pe care le vizează, şi ar trebui să fie indicată data şi semnătura.

Conţinutul unui raport al vizitei de inspecţie: un exemplu

Informaţie generală despre întreprindere

10. Vizita de inspecţie

27

Numele (companie, parteneriat) şi relaţia cu alte entităţi şi companii (de exemplu filiale).

Localitatea şi adresa.

Tipul şi descrierea afacerii.

Persoana de contact, numere de telefon şi fax.

Numărul de angajaţi (distribuit pe criterii de sex, salariaţi tineri, categorii profesionale cât de mult posibil).

Procese speciale (de exemplu utilizarea produselor chimice) sau “condiţii speciale” (riscuri mari /noxe).

Acorduri colective aplicabile.

Condiţii de muncă

Ore de muncă, ore suplimentare muncite (dacă există).

Salarii minime şi alocaţii plătite.

Perioade de odihnă săptămânale şi concedii.

Alte condiţii juridice ale cerinţelor pentru ocuparea forţei de muncă.

Condiţii de Securitate şi Sănătate.

Servicii medicale şi de ajutor social.

Starea generală a „gospodăriei”.

Evaluarea întreprinderii la categoria riscuri de muncă.

Evaluarea capacităţii şi angajamentului administraţiei întreprinderii de a menţine, iar daca e posibil, de a îmbunătăţi standardele existente.

Relaţii industriale

Existenţa sindicatelor.

Contracte colective aplicabile sau neaplicabile.

Numărul şi funcţia reprezentanţilor salariaţilor.

Existenţa unui comitet consultativ funcţional, cum ar fi: comitetul muncitorilor, comitetul pentru securitatea şi sănătatea muncii.

Rezumatul inspecţiei

Tipul inspecţiei (de rutină, specială, verificare, investigare).

Tipul tuturor contravenţiilor.

Domenii prioritare de preocupare.

Acţiuni ce trebuie întreprinse în fiecare domeniu prioritar.

Alte informaţii sau date care pot fi considerate utile

Rapoartele vizitelor ulterioare vor actualiza informaţia privind aspectele generale, condiţiile de muncă, relaţiile industriale şi cele de securitate şi

Curriculum elaborat de ITC-ILO cu privire la “Crearea sistemelor moderne şi eficace de inspecţie a muncii”

28

igienă, şi se va concentra asupra tipurilor de încălcări, acţiunile propuse pentru a le remedia, şi conformarea angajatorului cu acestea.

În cazul investigaţiilor speciale se vor aplica alte standarde de raportare12. Astfel de rapoarte vor indica

Motivele efectuării inspecţiei ( de exemplu în baza unei reclamaţii).

Constatările inspectorului.

Acţiunile întreprinse.

Termenii limită prescrişi.

Dacă sunt necesare verificări ulterioare.

În toate cazurile, raportul trebuie să ducă la obţinerea rezultatelor, adică condiţii îmbunătăţite şi, ca finalitate, respectarea completă şi durabilă a legislaţiei.

Raportul de inspecţie trebuie anexat fişierului referitor şa întreprindere. De asemenea, este de dorit să fie anexate notiţele şi comentariile de referinţă pentru viitor ale inspectorului. Informaţia despre fiecare vizită devine parte a bazei de date statistice a inspectoratului, iar rezultatul devine parte a "memoriei instituţionale" a inspectoratului”.

Reţineţi:

Ghid pentru comunicarea eficientă în formă scrisă13

Cunoaşte-ţi cititorul Cine va citi raportul? Ce ştiu ei despre problemă?

Ce trebuie să cunoască? Cum poate fi cel mai bine oferită informaţia ca cititorii să poată lua o decizie informată?

Folosiţi un limbaj simplu. Folosirea cuvintelor extravagante, mari sau tehnice va estompa mesajul dumneavoastră.

Faceţi raportul scurt oferind o suficientă informaţie Valoarea raportului nu este apreciată după mărimea acestuia. Cu cât este mai complicat raportul, cu atât e mai mare probabilitatea că mesajul nu va fi perceput, sau va fi confuz.

Nu folosiţi fraze lungi şi incoerente Dacă o frază are mai mult de 17 cuvinte, încercaţi să o formulaţi altfel.

Prezentaţi doar fapte. Nu folosiţi un limbaj emotiv. Specificaţi sursa faptelor prezentate în raport.

12

Informaţii suplimentare privind accidentele etc., investigarea rapoartelor sunt oferite în Anexa 2. 13

Ghid de studiere “Contribuirea la implementarea strategiilor pentru controlul riscurilor SSM” Statul Australiei de Vest 2009.

10. Vizita de inspecţie

29

Asiguraţi-vă că recomandările dumneavoastră şi acţiunile necesare cititorului sunt specificate în mod clar. Nu lăsaţi cititorul să ghicească acţiunile pe care vreţi să le întreprindă.

Curriculum elaborat de ITC-ILO cu privire la “Crearea sistemelor moderne şi eficace de inspecţie a muncii”

30

REZUMAT

Unul dintre avantajele incontestabile de care beneficiază inspectorii muncii este faptul că, prin vizitele de inspecţie, ei pot obţine acces direct la locul de muncă, astfel putând să evalueze condiţiile de muncă prin realitatea oferită. În calitate de reprezentanţi ai Guvernelor, ei au a juca un rol determinant în asigurarea respectării, în numele ministerelor de competenţă, a legislaţiei muncii, oferind consultanţă şi promovând aplicarea legii atunci când acest lucru este necesar. Fără ei, ar persista riscul ca legea să rămână o buche moartă, iar protecţia presupusă a fi oferită angajaţilor ar fi nimic mai mult decât o iluzie. Eficienţa şi calitatea vizitelor de inspecţie depinde atât de numărul factorilor care trebuie planificaţi şi standardizaţi cu grijă, cât şi de faptul că inspectorii trebuie instruiţi în mod corespunzător.

Este important a ţine minte că vizitele de inspecţie devin principalele puncte de contact zilnic între inspectoratele de muncă, angajatori şi angajaţi. De rând cu cooperarea între inspectorate şi partenerii lor sociali la nivel naţional, o atare colaborare este absolut necesară şi la nivel de unitate economică, acolo unde încrederea în inspectorate a patronilor şi angajaţilor şi-au cam pierdut din valoare.

Vizitele de inspecţie bine executate necesită o pregătire şi efectuare potrivite, ceea necesită respectarea unui set de proceduri bazat pe politici naţionale de inspectare, la fel ca şi pe competenţa inspectorilor privind unele abilităţi delicate cum ar fi comunicarea, interogarea, observarea, pe care se bazează vizitele. În timpul vizitelor, inspectorii vor avea nevoie de competenţa de luare a hotărârii, cum ar fi cât de bine este respectată legea şi cât este de competentă întreprinderea la îndeplinirea obligaţiilor sale în timpul unei vizite de zi cu zi (după plecarea inspectorului). Raportarea ulterioară şi verificările de asemenea sunt aspecte importante pentru a fi luate în consideraţie astfel încât se bazează pe beneficiile obţinute din vizitele anterioare. Este nevoie de câteva îndrumări definite şi competenţe ale inspectorilor în luarea deciziilor şi raportare.

Este absolut necesar ca inspectorii să fie bine instruiţi în materie de exercitare a vizitelor de inspecţie, astfel ca ei sa dispună de cunoştinţe legale şi tehnice pe măsură, de rând cu abilităţi de comunicare, pentru a fi apţi să exercite vizita de o eficienţă maximă. Deşi procedurile de inspectare detaliată variază de la o ţară la alta, există câteva principii generale care pot fi aplicate în toate vizitele de inspecţie, cum ar fi abordările obişnuite şi aplicarea acestora, şi anume acestea sunt principiile şi abordările obişnuite pe care acest Modul le consideră importante pentru a oferi câteva exemple practice.

De asemenea, Modulul poate fi o referinţă pentru elaborarea unui manual standardizat de proceduri în formă scrisă pentru vizitele de inspecţie adaptate anumitor condiţii şi politici ale fiecărei ţări. Aceasta ar putea contribui la instruirea inspectorilor în timpul procesului de inspecţie şi a conducerii pentru a-i controla şi susţine.

10. Vizita de inspecţie

31

EXERCIŢII

10. Vizita de inspecţie

33

Exercitiu

TITLU Investigaţii şi exerciţiu de grup

SCOP Amplificarea perceperii participanţilor referitor la diferitele aspecte care trebuie luate în consideraţie în procesul de planificare şi preluarea vizitelor de inspecţie.

SARCINI ŞI TERMENI

Grupurile de lucru dispun de 30 de minute pentru a discuta cum să se pregătească şi să conducă mai bine investigarea, la fel ca şi conţinutul şi abordarea interviurilor. După acest timp de 30 minute, grupurile vor fi rugate să efectueze un exerciţiu pe roluri.

Exerciţiu pe roluri. Fiecare grup trebuie să aleagă un mediator. Mediatorul va alege alţi membri de grup pentru a interpreta rolul inspectorului, angajatorului şi unul sau doi salariaţi, şi oricare alte persoane care ar dori să fie implicate. Fiecare inspector va avea câte 10 minute să-i intervieveze pe ceilalţi. După aceasta, participanţii rămaşi îşi vor expune opiniile referitor la modul în care fiecare inspector a condus interviurile.

SCENARIU

A fost făcut un telefon anonim către oficiul local al inspecţiei muncii, pentru a reclama că un angajat de 15 ani dintr-o companie mică din apropiere a fost rănit grav într-un accident şi se afla acum în spital. Accidentul s-a produs cu o maşină de foraj de tonaj mare, despre care se ştia că este periculoasă. De asemenea se cunoşteau dispozitivele de protecţie necesare pentru astfel de maşini. Accidentul nu a fost raportat de către angajatorul în cauză.

Inspectorul a verificat fişierele companiei şi a descoperit că în trecut angajatorul a avut o atitudine ostilă faţă de inspectori. Erau doar 10 persoane angajate, însă condiţiile de muncă erau descrise ca fiind proaste. Totuşi, nu existau dovezi ale unor acţiuni în judecată înaintate împotriva companiei pentru a realiza oricare îmbunătăţiri.

Inspectorul a hotărât să investigheze accidentul.

Curriculum elaborat de ITC-ILO cu privire la “Crearea sistemelor moderne şi eficace de inspecţie a muncii”

34

10. Vizita de inspecţie

35

BIBLIOGRAFIE ŞI LECTURI SUPLIMENTARE

IALI (2008),Global Code of Integrity for Labour Inspection, IALI.(Codul Global al Integrităţii pentru Inspecţia Muncii, IALI) http://www.iali-aiit.org/iali/download/directions/Code_of_Integrity.pdf

ILO (1998), Conducting Labour Inspection visits: A practical guide, ILO, Geneva. (ILO 1998, Efectuarea vizitelor de Inspecţie a Muncii: Ghid practic, ILO Geneva.)

ILO (2006), A Tool Kit for Labour Inspectors: A training and operations manual, ILO, Geneva. (ILO 2006, Set de Instrumente pentru Inspectorii Muncii: Manual operaţional şi de instruire, ILO, Geneva.) http://www.ilo.org/public/english/region/eurpro/budapest/download/osh/toolkit.pdf

ILO (2006), Strategies and Practices for Labour Inspection, ILO Governing Body, Geneva, November 2006.(ILO 2006, Strategii şi practici pentru Inspecţia Muncii, Organul de conducere al ILO, Geneva, noiembrie 2006) http://www.ilo.org/public/english/standards/relm/gb/docs/gb297/pdf/esp-3.pdf

ILO (2006), General Survey of reports concerning Labour Inspection Conventions and Recommendations, Report III (Part B), International Labour Conference, Geneva, June 2006. (ILO 2006, Sondajul General al rapoartelor privind Convenţiile şi recomandările pentru Inspecţia Muncii, Raport III (Partea B), Conferinţa Internaţională a Muncii, Geneva, iunie 2006.) http://www.ilo.org/public/english/standards/relm/ilc/ilc95/pdf/rep-iii-1b.pdf

ILO (2002), Labour Inspection-A guide to the profession, ILO, Geneva. (ILO 2002, Inspecţia Muncii – pentru profesare, ILO, Geneva.) http://www.ilo.org/public/english/protection/safework/labinsp/guide.pdf

SWEA (2008), Rules for inspection, Swedish Work Environment Authority. (SWEA 2008, Reguli pentru inspectare, Autoritatea Suedeză privind Mediul de Lucru.) http://www.av.se/dokument/inenglish/Rules_for_inspection_1_2008.pdf

USAID (2007), A Guide to Organizing and Conducting Labor Inspections in the Republic of Armenia, USAID, 2007. (USAID 2007, Ghid pentru Organizarea şi efectuarea Inspecţiilor de Muncă în Republica Armenia, USAID, 2007.) http://pdf.usaid.gov/pdf_docs/PNADQ006.pdf

Guide to Labour Inspection, Ministry of Manpower, Oman.(Ghid pentru Inspecţia Muncii, Ministerul din Manpower, Oman)

ARLAC (2005), Principles and practice of integrated Labour Inspection. A training and operations manual, ARLAC. (ARLAC 2005, Principii şi practică a Inspecţiei Muncii Integrate. Manual de instruire şi operaţiuni, ARLAC)

Curriculum elaborat de ITC-ILO cu privire la “Crearea sistemelor moderne şi eficace de inspecţie a muncii”

36

ISAC (2007), Accident and Incident Investigations, ISAC (UK) Ltd, 2007. (ISAC 2007, Investigaţii ale accidentelor şi incidentelor, ISAC (MB) LTD, 2007.)

Learning Guide “Contribute to the implementation of strategies to control OHS risks”, State of Western Australia 2009. (Ghid de studiu “Contribuie la implementarea strategiilor pentru a controla riscul SSM”. Statul Australia de Vest 2009.) http://bizline.docep.wa.gov.au/safetyline/media/BSBOHS404B.pdf

10. Vizita de inspecţie

37

ANEXE

10. Vizita de inspecţie

39

ANEXA 1:

RAID– DISPOZITIVE DE RIDICARE ŞI STIVUITOARE

LA LOCURILE DE MUNCĂ INDUSTRIALE14

Stivuitoarele şi dispozitivele de ridicare continuă să cauzeze leziuni grave – uneori

fatale – muncitorilor la locurile de muncă din sectorul industrial din Ontario. Pe

parcursul lunii februarie 2009, inspectorii de la Ministerul Muncii din Ontario (MMO)

au verificat în mod special riscurile ce ţin de dispozitivele de ridicare şi stivuitoare în

timpul unui raid de inspectări.

Numărul mare de ordine emise în timpul raidului de inspectare a dispozitivelor de

ridicare şi a stivuitoarelor (3 155) – precum şi numărul mare de ordine de sistare a

lucrului (182) – indică faptul că sunt necesare îmbunătăţiri la multe locuri de muncă

pentru a reduce pericolele.

Inspectarea „Fulger” la locul de muncă

Inspectările locurilor de muncă sunt anunţate de către minister în prealabil, iar

rezultatele sunt postate pe pagina electronică a ministerului. Raidurile sporesc

sensibilizarea cu privire la pericolele cunoscute de la locurile de muncă şi promovează

respectarea Actului privind Securitatea şi Sănătatea Ocupaţională (ASSO), precum şi

reglementările acestuia privind securitatea. Raidurile de inspectare sunt parte a strategiei

de conformitate a provinciei Securitate la Locul de Muncă Ontario, lansat în iunie 2008.

La selectarea locurilor de muncă pentru inspecţii proactive, ministerul foloseşte

indicatori predictivi, precum pericolele inerente şi date înregistrate puţine privind

respectarea reglementărilor de securitate .

Constatările inspectorilor determină nivelul angajamentului şi frecvenţa inspecţiilor

ulterioare ale locurilor de muncă individuale. Deseori inspectorii fac referinţă la

Asociaţiile pentru Sănătate şi Securitate (ASS) angajatorilor pentru asistenţă şi instruire

în materie de respectare.

Riscurile privind dispozitivele de ridicare şi stivuitoarele la locurile de muncă

industriale

Datele ministerului arată că 13 decese au rezultat în urma accidentelor ce implicau

dispozitive de ridicare, motostivuitoare, electrostivuitoare şi remorchere de la locurile

de muncă din sectorul industrial între 1 ianuarie 2003 şi 31 decembrie 2007. Datele

Consiliului pentru Securitatea şi Sănătatea Ocupaţională din Ontario (CSSOO) pentru

anii 1996-2008 arată că au avut loc 10 308 accidente (în mediu pe an 793) legate de

stivuitoare, care au rezultat în reclamaţii privind accidente de muncă care au dus la

incapacitate de muncă mai mare de o zi sau tură (lost–time injury - LTI) către Consiliul

pentru Securitate şi Asigurare la Locul de Muncă (CSALM). Statisticile CSALM

privind stivuitoarele din toate sectoarele (industriale şi altele) pentru anii 2003-2007

indică faptul că CSALM a primit 4 536 reclamaţii care implicau 303 825 zile de lucru

14

Ministerul Muncii din Ontario, Canada:

http://www.labour.gov.on.ca/english/hs/sawo/blitz/blitz-report6.html .

Curriculum elaborat de ITC-ILO cu privire la “Crearea sistemelor moderne şi eficace de inspecţie a muncii”

40

pierdute. Media reclamaţiilor LTI legate de stivuitoare rezultă în 67 zile de lucru

pierdute.

Sectoare ţinte

Datele ASSO, CSALM şi MMO indică faptul că accidentele legate de dispozitivele de

ridicare şi stivuitoare au avut loc mai frecvent în anumite subsectoare industriale:

vânzări cu amănuntul; vânzări en-gros; subsectoare de transport; automobilistice;

confecţii din metal şi lemn; alimentare, băuturi şi tutun; birouri şi servicii conexe

(agenţii care furnizează forţă de muncă non-materială); şi chimice, cauciuc şi mase

plastice. Inspectorii ministeriali şi-au concentrat atenţia asupra subsectoarelor pe

parcursul perioadei raidurilor.

Inspectorii s-au concentrat asupra firmelor pentru care MMO a primit recent reclamaţii

sau refuz de muncă referitoare la dispozitivele de ridicare şi stivuitoare. De asemenea,

au fost selectate firmele la care se ştie că sunt prezente pericole legate de dispozitivele

de ridicare şi stivuitoare.

Activitatea raidurilor

Inspectorii industriali din întreg statul Ontario au efectuat 1 295 vizite în teren şi au

emis 3 155 ordine, inclusiv 182 ordine de sistare a lucrului. Inspectorii au emis ordine în

toate subsectoarele industriale care au fost ţinta vizitelor fulger. Primele trei subsectoare

industriale au primit 1 603 ordine, sau 50,81% dintre toate ordinele emise:

Confecţii din Lemn şi Metal: ordine (796), vizite în teren (304), ordine de sistare a

lucrului (45).

Vânzări en-gros: ordine (436), vizite în teren (194), ordine de sistare a lucrului

(32).

Vânzări cu amănuntul: ordine (371), vizite în teren (162), ordine de sistare a

lucrului (25).

Numărul ordinelor emise pentru vizita în teren în timpul raidurilor de inspectare a

dispozitivelor de ridicare şi a stivuitoarelor a fost mai mare cu 50% decât rata medie

pentru Programul Industrial în anul fiscal 2008-2009. Dintre toate ordinele emise în

timpul raidurilor 61,55% au fost legate de cele trei priorităţi ale raidurilor:

Inspectarea dispozitivelor de ridicare şi întreţinere — au fost emise 1059

ordine, ceea ce reprezintă 33,57% din ordinele emise în timpul raidului.

Operarea dispozitivului de ridicare de către persoana competentă — au fost

emise 133 ordine, ceea ce reprezintă 4,22 % din ordine.

Mediu de lucru sigur — au fost emise 750 ordine, ceea ce reprezintă 23,77 %

din numărul total de ordine.

Procentul scăzut (4,22 %) de ordine legate de operarea dispozitivului de

ridicare de către o persoană competentă sugerează că lucrătorii au primit

instruire corespunzătoare.

Mai mult de o treime din ordine (33,57 %) aparţin inspectării dispozitivelor de

ridicare şi întreţinerii. Se presupune că aceste ordine vor îmbunătăţi

cunoştinţele în rândul angajatorilor că dispozitivele de ridicare trebuie să fie

10. Vizita de inspecţie

41

examinate în conformitate cu cerinţele prevăzute prin lege şi să fie bine

întreţinute.

Aproximativ o pătrime din ordine (23,77 %) aparţine mediului de muncă sigur.

Aceasta include traficul pietonal problemele legate de mediul la locul de

muncă (de exemplu, echipamentul, paza, robinete pentru spălarea ochilor,

prelucrarea materialului, menţinerea podelelor în afara pericolelor/obstacolelor,

asigurarea maşinăriilor de basculare sau cădere, parapete, asigurarea buteliilor

de gaz comprimat, şi asigurarea vehiculelor de liberă accidentare).

Un alt raid de inspectare a dispozitivelor de ridicare şi a stivuitoarelor va fi

efectuat de către Programul pentru Securitate şi Sănătate Industrială a

ministerului în februarie 2010.

10. Vizita de inspecţie

43

ANEXĂ 2:

UN EXEMPLU DE GHID DE INSPECŢIE15

Câţiva indicatori ai securităţii şi sănătăţii folosiţi de către inspectori, pentru a-i ajuta să

evalueze gravitatea nerespectării şi să decidă care acţiuni trebuie întreprinse.

Scara de evaluare

Fiecare indicator de risc trebuie evaluat în funcţie de următoarele 1- 4 scări. Un scor de

1 trebuie să îndeplinească toate criteriile de control adecvate ale indicatorului de risc

1 2 3 4

Respectarea

completă în

domeniile vizate

Respectarea

transparentă în

domeniile vizate

Câteva respectări în

domeniile vizate

Respectare limitată

sau lipsa acesteia în

domeniile vizate

CĂDERILE DE LA ÎNĂLŢIME

a. Identificarea activităţilor

şi măsurilor de precauţie

care implică căderi de la

înălţime

Munca la înălţimea de peste 2 m, inclusiv întreţinerea,

curăţarea şi reparaţia, au fost identificate, iar salariaţii au

fost instruiţi în materie de precauţie; locurile de acces

către acoperişurile fragile sunt marcate

b. Selectarea, utilizarea şi

întreţinerea echipamentului

Este oferit echipament adecvat de acces, este bine

întreţinut şi este verificat cu regularitate şi folosit.

c. Sisteme pentru

achiziţionarea şi controlul

contractanţilor

Managerii ştiu cum să selecteze contractanţii potenţiali

(în conformitate cu principiile CDM) şi monitorizarea

activă a acestora

TRANSPORTUL LA LOCUL DE MUNCĂ

Şantier protejat Rutele de trafic bine definite, ferite de obstrucţii, firmă şi

chiar suprafeţe. Orice efort depus pentru separarea

pietonilor de vehicule. Locuri de traversare pentru pietoni.

Sistem eficient cu sens unic pentru HGV

Vehicul sigur Întreţinerea eficientă a volanului, frânelor şi a luminilor,

centurile de siguranţă şi ROP sunt fixate la timpul

corespunzător. Verificarea marşarierului la timpul

cuvenit.

Şofer protejat Conducătorii autovehiculelor cu furcă sunt instruiţi şi sunt

calificaţi în conformitate cu ACoP, la fel şi şoferii

celorlalte tipuri de vehicule. Supravegherea permanentă a

15

Folosit de către inspectorii Executivului Securităţii şi Sănătăţii, Marea Britanie, 2002. NB: Aceşti

Indici ai Controlului Riscului sunt parte ai unor îndrumări mai ample pentru acţiune.

Curriculum elaborat de ITC-ILO cu privire la “Crearea sistemelor moderne şi eficace de inspecţie a muncii”

44

comportamentului conducătorului auto.

ALUNECĂRI ŞI ÎMPIEDICĂRI

Contaminarea podelelor Activităţi de muncă şi mediu controlat, secţia de

procesare controlată şi îngrijită pentru minimizarea

contaminării podelei cu apă, ulei, prafuri, mâncare.

Lichidele vărsate sunt strânse rapid şi bine. (Luaţi în

consideraţie alte zone decât cele în care contaminarea este

inevitabilă, de exemplu casele vopsite, piscinele)

Podea şi încălţăminte

potrivită

Podelele şi încălţămintea procurată permit evitarea

alunecărilor. Folosirea drenajului, suprafeţelor de

prevenire a alunecărilor, rogojinelor şi grilajelor după

necesitate (de exemplu zonele predispuse contaminării.)

Prevenirea împiedicărilor Podea chiar şi fără găuri; pasarelă bine marcată, acces la

drumuri, ferite de riscul împiedicării, de exemplu cabluri

suspendate, instrumente; scări bine construite şi dotate cu

balustradă.

AFECŢIUNI MUSCULARE ŞI SCHELETALE

a. Evitare/control Riscul AMS semnificativ este bine monitorizat – ridicarea

redusă sau unităţi cu o greutate mică; activităţi repetitive

puţine; şi planuri corespunzătoare, selecţia

echipamentului de lucru şi machetarea; mijloacele

mecanice/mecanizate

b. Instructaj şi instruire Instrucţiuni clare/ instruire adecvată în materie de riscuri

semnificative; cunoştinţele salariatului în materie de

factori de risc şi raportare timpurie a simptoamelor,

sisteme de manevrare lipsite de pericol, utilizarea

panourilor de control pentru reglare, evaluatori ai riscului

instruiţi şi oferirea instruirilor periodice de recapitulare a

cunoştinţelor.

c. Angajamentul conducerii

/ implicarea salariatului

Conducerea şi salariaţii implicaţi activ în recunoaşterea

riscurilor AMS semnificative, de exemplu fixare scopuri,

evaluare risc; evitare/control; monitorizare progres;

revizuire; schimbare în locul necesar.

10. Vizita de inspecţie

45

10. Vizita de inspecţie

47

ANEXĂ 3:

GHIDURI PENTRU INVESTIGAREA CAZURILOR DE

ACCIDENTE ŞI BOLI PROFESIONALE

Autorităţile naţionale trebuie să emită ghidul propriu pentru investigarea accidentelor

şi bolilor profesionale, în conformitate cu propria legislaţie şi priorităţi. Informaţia de

mai jos poate fi adaptată pentru a o potrivi circumstanţelor naţionale.

(a) Pregătirea în prealabil

Pentru investigarea adecvată a accidentelor sau a bolilor profesionale se recomandă

inspectarea cât mai curând posibilă, astfel încât dovezile să rămână intacte, iar

martorii să-şi poată aduce aminte despre cele întâmplate cât mai bine. Investigarea

accidentului după câteva săptămâni de la momentul producerii acestuia va complica

colectarea faptelor.

Pregătirea trebuie să fie cât mai minuţioasă posibil, astfel încât inspectorii să poată

colecta informaţii şi dovezi referitor la cele întâmplate cât mai curând posibil. De

asemenea, inspectorii vor cere conducerii în cauză ca locul accidentului să rămână

neatins, lucru care poate fi făcut în prealabil prin telefon, precum şi la prima vizită a

şantierului.

Martorii principali trebuie să fie disponibili, astfel că trebuie să ceară acest lucru

conducerii în prealabil, pentru a se asigura că salariaţii vor fi la faţa locului (de

exemplu, dacă accidentul are loc la sfârşitul turei şi este posibil ca unii salariaţi să

meargă acasă).

Anumite tipuri de investigaţie implică echipamentul măsurător şi probabil prezenţa

experţilor, astfel că trebuie contactate şi invitate persoanele potrivite pentru a se alătura

echipei de investigaţie şi pentru a se asigura de disponibilitatea echipamentului necesar.

Aparatele de fotografiat sunt foarte folositoare pentru investigaţii.

(b) Adunarea informaţiei şi ducerea evidenţei.

Observaţia este partea vitală a investigaţiei, deoarece face parte din procedura de

inspecţie în general şi trebuie luate notiţe de-a lungul acesteia, în special dacă, de

exemplu, conducerea vrea să reînceapă procesul sau mecanismul de producere, aşa cum

deseori se întâmplă.

Inspectorii trebuie să fie împuterniciţi prin lege pentru a putea impune neatingerea

fabricii, pentru a lua probe (de exemplu de lichide), a face fotografii şi a intervieva

martorii. Posesia unei împuterniciri de acest gen este şi mai importantă în cazul

conducerii investigaţiilor într-un moment în care întreprinderea este presată de timp în

legătură cu producerea, de exemplu, pornirea utilajelor sau întoarcerea salariaţilor la

locurile de muncă.

Intervievarea salariaţilor şi ai altor martori este vitală, deoarece aceştia pot să ofere

informaţii din prima sursă. Dacă salariaţii au văzut ce s-a întâmplat sau dacă au ajuns

la locul accidentul imediat după producerea acestuia, declaraţiile acestora devin şi mai

importante. Inspectorii trebuie să practice tehnicile de intervievare a martorilor, iar

aceasta în mod normal trebuie să fie introdusă în cursurile de instruire de bază .

Curriculum elaborat de ITC-ILO cu privire la “Crearea sistemelor moderne şi eficace de inspecţie a muncii”

48

Abilitatea poate fi mai bine căpătată prin practică, decât prin cursurile formale de

instruire, iar, în timp, inspectorii vor deprinde cele mai bune tehnici pentru a obţine

cele mai bune informaţii de la martori, fără a le provoca vreun stres exagerat.

Dovezile pot fi colectate în formă de declaraţii formale care sunt mai târziu semnate

de martori, astfel recunoscându-le ca fiind adevărate. Aceste declaraţii pot fi folosite

mai târziu în proceduri judiciare.

Este posibil să fie nevoie de colectarea unui spectru larg de documente, cum ar fi

orarul de întreţinere, certificatele de securitate (de exemplu echipamentul de ridicat,

precum macaralele), precum şi alte registre despre întreţinere şi instruiri, reguli şi

proceduri, etc. Diagramele şi planurile sunt la fel de folositoare, precum sunt

(bineînţeles) fotografiile.

Câteva sfaturi pentru intervievare

Inspectorul va menţine un proces de gândire clar şi controlul

interviului.

Inspectorul va obţine declaraţii preliminare cât mai curând posibil de

la toţi martorii.

Inspectorul va identifica calificările fiecărui martor (nume, adresă,

ocupaţie, ani de experienţă, etc.) şi va stabili poziţia fiecărui martor

pe un plan (inclusiv direcţia viziunii).

Inspectorul va intervieva fiecare persoană în parte şi nu va admite

priorităţi martorilor pentru oferirea declaraţiilor.

Inspectorul va explica scopul investigării (prevenirea accidentării) şi

va linişti fiecare martor. Uneori, oamenii pot să se împotrivească să

discute despre accident, în special dacă aceştia cred că vor avea

probleme; inspectorul va asigura salariaţii că aceasta este doar o

procedură de stabilire a faptelor şi va reaminti că aceste fapte vor fi

folosite pentru prevenirea recidivei accidentului.

Inspectorul va permite fiecărui martor să vorbească liber şi va lua

notiţe fără distragerea martorului (va folosi un magnetofon numai cu

consimţirea martorului). Îi va oferi toată atenţia şi nu îl va întrerupe.

Inspectorul va formula întrebările atent şi se va asigura că martorul îl

înţelege (în caz de necesitate, va folosi chiar şi schiţe şi diagrame

pentru a ajuta martorul, şi va înregistra cuvintele exacte folosite de

acesta la descrierea fiecărei observaţii).

Inspectorul va începe cu întrebări generale şi va continua cu întrebări

specifice. La început inspectorul va pune întrebări ample (―Ce aţi

văzut?‖, ―Ce s-a întâmplat?‖), iar mai târziu va folosi întrebări

directe pentru a obţine mai multe detalii. După ce persoana şi-a

oferit explicaţia, aceste tipuri de întrebări pot fi folosite pentru a

clarifica (―Unde vă aflaţi?‖, ―La ce oră s-a întâmplat?‖).

Inspectorul nu va face sugestii (de exemplu, dacă persoana se

împiedică de un cuvânt sau un concept, nu-l va ajuta) nici nu va

pune întrebări sugestive (―De ce operatorul autovehiculului cu furcă

10. Vizita de inspecţie

49

conducea imprudent?‖). Nu va oferi sfaturi, acord, dezacord şi nu va

critica.

Dacă martorul începe să invoce motive, scuze sau explicaţii,

inspectorul va refuza politicos aceste informaţii şi îi va reaminti să

se limiteze la expunerea faptelor.

Inspectorul va verifica informaţia primită înainte de a enunţa un fapt. În

mod obişnuit, aceasta se face prin comparaţia informaţiei primite prin

interogarea diferitor persoane cu aceeaşi întrebare, obţinerea şi

verificarea datelor înregistrate şi efectuarea observaţiilor proprii.

(c) Analiza informaţiei şi concluzii

După ce au fost stabilite toate faptele, inspectorii vor avea nevoie de ceva timp pentru

a lua în consideraţie cauzele principale ale producerii accidentului sau ale bolii

profesionale şi pentru a trage oricare concluzii referitor la acţiunea de remediere. Fie

că este sau nu luat în consideraţie un proces de judecată, acesta este un aspect care va

fi considerat şi de alţii, în mod special de conducerea de vârf a inspectoratului, însă

inspectorii trebuie să-şi formuleze propriile opinii referitor la ceea ce a contribuit la

producerea accidentului şi care măsuri pot fi luate pentru prevenirea recurenţei.

Trebuie luaţi în consideraţie toţi factorii: organizaţional, fizic şi uman.

(d) Raportul de investigare

O investigare nu este încheiată până nu este pregătit şi prezentat un raport. Rapoartele

variază într-o mare măsură, în dependenţă de natura accidentului, de gravitatea

acestuia şi interesul probabil a rezultatului investigaţiei. Accidentele de rezonanţă, de

exemplu, care au produs o oarecare publicitate, deseori garantează rapoarte mai lungi

şi mai detaliate.

Succint, un raport trebuie să conţină:

Rezumatul accidentului sau bolii profesionale şi numele persoanei

accidentate.

Care persoane au fost intervievate pe parcursul investigaţiei.

Dacă alţi reprezentanţi ai salariaţilor au fost prezenţi sau oricare autorităţi au

fost implicate, de exemplu poliţia.

Secţia sau procesul în cauză şi ce s-a întâmplat (mai detaliat).

Cauzele posibile de producere a accidentului/bolii profesionale, de exemplu

în termeni ai factorilor: fizic, organizaţional sau uman.

Aplicarea legislaţiei relevante, codurilor de practici sau a altei consilieri

profesionale.

Ce măsuri a întreprins întreprinderea pentru a preveni recidiva incidentului .

Care măsuri propune inspectorul să fie luate (a) pentru a remedia oricare

defect curent şi (b) pentru a institui o acţiune în judecată.

Comentarii suplimentare ale inspectorului după necesitate. De exemplu,

inspectorul poate sa-şi exprime opinia referitor la atitudinea generală a

conducerii întreprinderii, pentru care poate să nu existe dovezi tangibile,

Curriculum elaborat de ITC-ILO cu privire la “Crearea sistemelor moderne şi eficace de inspecţie a muncii”

50

pentru a-şi ajuta şeful nemijlocit să decidă care măsuri urmează a fi

întreprinse.