MARIUS ROBU CARTE DE BUCĂŢI

‐ 2 ‐ 

 

‐ 3 ‐ 

 

MARIUS ROBU

CARTE DE BUCĂŢI

Editura Fundaţia „Scrisul Românesc“ Craiova 2009

‐ 4 ‐ 

 

Tehnoredactare computerizată: Cornelia Georgescu şi Nicolae Andrei. Imagini copertă : Salvador Dali © MARIUS ROBU

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

MARIUS, ROBU CARTE DE BUCĂŢI/ MARIUS ROBU Editura Fundaţia „Scrisul Românesc“ Craiova 2009 ISBN 978-973-7864-46-8 821.135..1-1

ISBN 978-973-7864-46-8

‐ 5 ‐ 

 

         Dedic această carte fiilor mei                         David Mugurel şi Mihai  Marius Robu ,,Întâlnindu-mă cu poezia lui Marius Robu i-am prezis literaturii române un viitor mai bogat , însă vremurile agitate în care trăim nu ne permit să visăm alături de el în fiecare moment.

Putem, totuşi ,să ne oprim citind această carte. Avem nevoie de ea pentru a ne aduce aminte că problemele materiale nu se vor sfârşi niciodată şi chiar de-ar fi aşa, sufleteşte nu avem nimic de câştigat.

Marius Robu încearcă , şi chiar reuşeşte, să ne aline sufletele cu versurile calde rupte din inima lui mare de poet adevărat’’. Any Drăgoianu

‐ 6 ‐ 

 

‐ 7 ‐ 

 

CUVÂNT ÎNAINTE despre o carte făcută din „bucăţi“

Fiecare poezie este pentru autor o stare aparte pe care o muză i-a creat-o într-un moment anume. Poetul o receptează şi îi dă viaţă punând câte ceva din sufletul său, şi astfel versurile se împreună şi dau un chip poeziei de sine stătătoare. E un act de creaţie, de inspiraţie şi de muncă ce şlefuieşte… o bucată din viaţa proprie a celui ce a întruchipat-o, apoi o altă bucată şi tot aşa, încă altele. Puse una lângă alta adunându-se, formează un tot alcătuindu-se într-o carte, da „Carte de bucăţi“, aşa cum se prezintă cititorului volumul de faţă. El cuprinde doua concluzii, care deşi distincte formează un tot unitar cu o viziune a autorului asupra vieţii sale interioare. Bucăţile, ca nişte celule s-au unit armonios cu versurile dezlănţuite creându-şi personalitate proprie. Autorul este o mică părticică a universului şi îşi îndreaptă pentru crezul vieţii, speranţa către Demiurgul care l-a creat: „Doamne, îndrăznesc să scriu despre tine Ce bine că exişti! Că n-aş avea cui să-i mai cer iertare Sau iubire Că n-aş avea de cine să mă tem Şi nici pe cine să iubesc…“ (Mă scutur) Mai departe, autorul mărturiseşte într-un alt poem că speranţa moare ultima, deci trebuie să credem în ea tot timpul, şi în orice împrejurare: „Mai plouă peste visul meu C-am să-ncolţesc şi-am să răsar

‐ 8 ‐ 

 

Ca veste de la Dumnezeu Că nici un strop nu e-n zadar.“ În poezia „Declaraţie de dragoste“, el şi ea se consideră a fi „doua vârfuri de copaci“, care sunt îndrăgostite doar „ de-o lumină“ mărturisind: „ Sorbim lumină doar dintr-un tacâm Ce se numeşte cer, şi nu ne cere Decât să fim ce suntem: Eu salcâm Tu pom cu roadă care face mere.“ (Declaraţie de dragoste) Tema metempsihozei, a transpunerii sufletului omenesc dintr-un trup în altul nu este străină poetului. Astfel, în poemul „Două vieţi, un singur om“ mărturisirea sa e sinceră dar şi stranie: „ Eu nu trăiesc doar într-o viaţă Trăiesc în două cel puţin. Când mă trezesc de dimineaţă Şi seara după ce mă-nchin Încep de fiecare dată Din două vieţi câte-o bucată“ Astfel, Marius Robu revine la titlul cărţii cum că ea este una formată „din bucăţi“ puse una lângă alta. Într-o altă situaţie el se recunoaşte vinovat, că scrie aceste versuri întruchipate în bucăţi care trebuie adunate: „Îmi ispăşesc o parte din păcate Scriind aceste versuri deocheate Şi nici nu ştiu de ce mă simt iertat De un păcat, făcând un alt păcat.“ ( Mărunt) Predestinat a face păcate în continuare, el curge odată cu timpul implacabil mergând spre infinitul veşnic aşa cum reiese de altfel din versurile ce urmează:

‐ 9 ‐ 

 

„ Am două misiuni complementare: Să fac păcatul şi să cer iertare Eu zi şi noapte, foc şi apă sunt, Pe drumul către cer păşesc mărunt.“ (Mărunt) Autorul crede că a făcut destule lucruri până acum în jumătatea de viaţă pe care a trăit-o. Asta nu înseamnă că nu mai sunt şi alte fapte neîmplinite: „Mi-a trecut viaţa jumate

Şi mi le-a cam spus pe toate C-am iubit, c-am fost iubit Şi rău că m-am despărţit.“

(Neam) Dar viaţa trece şi poetul se simte „mai bătrân decât aseară“. O scurtă poezie „Vino“ atrage atenţia prin frumuseţea versului, dar şi a sensului: „ Mă simt inflamabil Ca Biblioteca din Alexandria Vino, citeşte-mă şi dă-mi foc.“ Volumul se impune prin tematica, supleţea versului, a mesajului şi a cursivităţii. Poetul Marius Robu, care este la al treilea volum de versuri tipărit este unul de talent, stăpânind arta scrisului şi a poemelor, făcându-şi un loc potrivit în rândul scriitorilor din România. PETRE GIGEA GORUN Diplomat, scriitor Februarie 2009, Craiova

‐ 10 ‐ 

 

‐ 11 ‐ 

 

Declaraţie de dragoste

‐ 12 ‐ 

 

Mă scutur

Doamne, îndrăznesc să scriu despre Tine, Ce bine că exişti! Că n-aş avea cui să-i mai cer iertare Sau iubire Că n-aş avea de cine să mă tem Şi nici pe cine să iubesc În Universul ăsta gol-troacă Şi, pe desupra, infinit. Îmi eşti ca dragostea dintâi Te părăsesc dar n-am cum să te uit Rămâi Îţi sunt ca dragostea din urmă Bătrân şi totuşi înflorit. La revedere, Doamne, sunt grăbit! Vineri, 7 aprilie 2006, Craiova

‐ 13 ‐ 

 

Treacăt

Privesc în treacăt berzele din parc Li s-a tăiat din aripi chiar şi zborul Şi-au fost lăsate libere-ntr-un ţarc Să le privească-n grabă trecătorul Chiar umbra mea din treacăt le priveşte Şi mă priveşte parcă şi pe mine Şi-n treacăt din trecut îmi aminteşte Când eu zburam, ea nu sta lângă mine Ci se târa ca şarpele-n ţărână Pe jos, ca berzele să n-o zărească Iar eu dădeam în treacăt dintr-o mână Să trec din cer în cer printr-o fereastră. Când a trecut un cioc prin visul meu Şi cerurile s-au făcut ruine De-atunci departe-mi trece Dumnezeu Aproape numai umbra stă cu mine.

‐ 14 ‐ 

 

Haină strâmtă

Cu Dumnezeu de mână prin oraş O fată se plimba fără să ştie Că Dumnezeu e cel mai drăgălaş, Copil, Băiat, Bărbat... ce-o fi să fie. Cu Dumnezeu la tine la picioare Te crezi nefericită şi te rogi Să nu rămâi de-a pururi fată mare Şi dai un ban la orbi şi la ologi. Cu Dumnezeu de vorbă şi de taină Chiar azi ai stat, şi nici n-ai bănuit Că sub acea puţin cam strâmtă haină Se-ascunde visul tău nemărginit. Craiova, 4 mai 2006

‐ 15 ‐ 

 

Strop încolţit

Mai plouă la fereastra mea Înseamnă că mai am o casă Dar şi că nu mai văd o stea Pe cer, că norii nu mă lasă. Mai plouă pe mormântul meu Înseamnă că voi răsări Dar şi că-mi este foarte greu S-aştept până voi încolţi. Mai plouă peste visul meu C-am să-ncolţesc şi-am să răsar Ca veste de la Dumnezeu Că nici un strop nu e-n zadar. Craiova, noaptea de 10 spre 11 mai 2006

‐ 16 ‐ 

 

Dumnezeu e

Fără tine totul era vis Adormeam de cum se însera Fără tine mă trezeam ucis Fără tine Dumnezeu era Fără tine greu e timpul, Fără tine totul greu e Cerul, marea şi nisipul Fără tine Dumnezeu e Fără tine ce va mai urma Fără tine cine poate şti Cine suferinţa-mi va curma Fără tine Dumnezeu va fi. 25 mai 2006, Craiova

‐ 17 ‐ 

 

Rodul pământului

Amar ca rodul pământului Cântecul tău, pasăre tristă Mai vreau să trăiesc Dar numai atât Să mă cuminec Din glasu-ţi frumos Ca rodul pământului. Popânzăleşti, 15 mai 2006

‐ 18 ‐ 

 

Vertical

Să-mi dai nişte palme de frunze Copac verical şi umbros Că-s fiu al iubirii confuze Din lumea cu susul în jos. Să-mi dai o bătaie să cresc În sus, ca şi tine, spre cer Să mor în picioare, firesc Să râd, în uitare că pier Să-mi dai nişte umbră să fac Pe pământ ceva de folos Mă-nvaţă la urmă să tac Şi drept şi bine şi frumos. Craiova, 9 iunie 2006

‐ 19 ‐ 

 

Soarele crud

Sunt singur şi nefericit ca moartea Sunt singur şi nefericit ca vântul Prieten bun îmi este numai cartea La care scriu acum, apoi mormântul. Da, vreau să mor, să fiu măcar o clipă Cu vântul şi cu moartea la un loc Să zbor spre cer şi să mă fac risipă De dor la îngeri ce le-aş pune foc. Sunt singur şi nefericit ca viaţa Sunt singur şi nefericit ca focul Mă-ntorc, după ce scriu, ca dimineaţa Soarele crud. Aşa mi-a fost norocul. Craiova, 6 iulie 2006

‐ 20 ‐ 

 

De şapte zile

Mi-e trupul gol şi sufletul plin ochi Priveşte printre vârfuri de copaci La ceruri. Să nu-i fie de deochi Nu s-a mai dus la curve şi la draci. De şapte zile poate şi mai bine Mă pune să visez numai la tine Sunt istovit cu trupul de nesomn Dar îl urmez, că sufletul mi-e domn. Mi-e trupul rob şi sufletul stăpân De şapte zile, poate şi mai bine Priveşte peste vârfuri către tine Se uită-n cer şi zice: mai rămân. 25.07.2006

‐ 21 ‐ 

 

Desprindere de toamnă

A mai venit o toamnă-n viaţa mea Şi-a mai căzut o frunză peste mine Mă simt mormânt, şi parcă n-aş mai vrea Să mai albesc în iarna care vine Iar au plecat şi berzele şi cucii Şi m-au lăsat mai singur ca lumina Prin codru nu mai mişună haiducii Şi-n beznă mi-a rămas pe veci retina. Mă simt aşa de frunză şi de ram Încât mă rup de mine şi rămân O frunză doar din cel care eram Şi-un ram din cea ce m-a ţinut la sân. Craiova, 11 august 2006

‐ 22 ‐ 

 

Dilemă prin ploaie

Mersul tău prin ploaie Rai sau iad văpaie? Mersu-ţi ca prin vis Iad sau paradis? Mersul tău pe drum Flacără sau scrum? Drumul tău prin mine Pleacă sau mai vine? Pasul tău prin sânge Râde sau se plânge? Ochiul meu privindu-l Sufletu-i sau gândul? 21 august 2006 (în autobuz)

‐ 23 ‐ 

 

Măi om

Dumnezeu este puternic Şi te pune jos la trântă, Chiar dacă, măi om nemernic Bagi fripturi şi vin în burtă Dumnezeu este-nţelept Şi-ţi dă replică la toate Chiar dacă, măi om nedrept Ai avea un car de carte Dumnezeu este iubire Şi te-aşteaptă să-L iubeşti Chiar dacă, măi hoţ din fire Doar îl furi şi-l părăseşti.

‐ 24 ‐ 

 

Poate

Voi birui cu Dumnezeu Ce n-am putut răzbi cu tine Şi lumea – cel mai aprig zmeu Se va-nchina, murind, la mine. Şi cine va trăi, mă-ntrebi? Nu ştiu ce să răspund şi tac Pe cap am foarte multe trebi Şi-am treabă, că sunt om sărac. Da, sunt sărac şi voi mai fi Până voi înţelege, poate Că n-am nimic şi nu pot şti Ce numai Domnul ştie, poate... Popânzăleşti, sept. 2006

‐ 25 ‐ 

 

Declaraţie de dragoste

Noi suntm două vârfuri de copaci Îndrăgostite numai de-o lumină Cu toate că tulpinile, stângaci Ne sunt cam despărţite de-o mejdină. Sorbim lumină doar dintr-un tacâm Ce se numeşte cer, şi nu ne cere Decât să fim ce suntem: Eu salcâm Tu pom cu roadă care face mere. Nu voi primi să muşc din rodul tău Chiar dacă sunt flămând precum un lup De tine şi de bine şi de rău Şi tac. Tăcerea veşnic n-am s-o rup. Craiova, 29 sept. 2006

‐ 26 ‐ 

 

Ia-mă

Frumuseţea ta cerşeşte Dragostea ce-o port în mine Trupul tău spre mine creşte Sufletu-ţi zboară la mine. Pasăre de-ai fi, m-aş face Ram şi cuib şi cer şi vânt Dar eşti carne şi pământ, Carnea cu pământ îţi place Te iubesc aşa cum eşti Zână dulce din poveşti Şi femeie blestemată Mi te dau. Mă iei o dată? Craiova. 4 oct 2006

‐ 27 ‐ 

 

Prefacere, prefăcătură

Nopţile mele Sunt zile grele Trec anevoie Mă simt ca Noe Şi creşte noianul Este cât oceanul Iar sufletul peşte Se face, trăieşte. Craiova, 09 oct. 2006, noaptea

‐ 28 ‐ 

 

Vârfuri de copaci

Măicuţă, aceasta ţi-e ultima toamnă Şi cel din urmă, poate, anotimp La iarnă bătrâneţea te condamnă Să pleci pe jos la zeii din Olimp... La raiul tău sau poate nicăieri. Unde te duci lumina mea dintâi? Al cui o să mai fiu ca până ieri? Ce mâini o să mai am drept căpătâi? Mi-e frică şi sunt singur pe pământ Privesc în înserare la copaci Se duc spre cer cu vârfurile-n vânt Şi tu la fel ca ei te duci şi taci. Craiova, 19 sept 2006

‐ 29 ‐ 

 

Pe viaţa mea

E moartea vecină cu mine Stă c-un etaj mai sus Asta n-o spun ca să mă laud Că sunt vecin cu moartea Ci doar că stau la bloc. Eu am aflat sensul vieţii: Viaţa Şi-al morţii: Moartea Stau supraetajate Într-un bloc turn. Moartea e mai săracă – Pensionară, Văduvă Şi fără apometre Sau repartitoare. Şi-a tăiat şi căldura: N-are teamă că moare. M-a chemat de curând Să-i bat în cuie un geam Şi m-am dus Nu mi-e ruşine s-o spun. Că va veni o zi Când moartea va veni În vizită la mine Să mă ia pe la ea Şi mă voi duce...

‐ 30 ‐ 

 

Nu v-o spun să mă laud Că voi muri Ci doar că trăiesc V-o spun sincer, Pe viaţa mea. Moartea stă pe viaţa mea. Craiova, 13 decembrie 2007

‐ 31 ‐ 

 

Nici

Sunt singur ca un cuib de cuc Mai vine moartea pe la mine Din când în când chiar eu mă duc Dar unde stă nu ştiu prea bine. Că pacostea şi furicioasa N-are copii, n-are bărbat Şade mai mult plecată-n sat; La mine vine să-i bat coasa, La Ion se duce să-i repare Ciurul, să-i pună sită mare La Gheorghe vine cu găina Când e s-o taie. La Sulfina... - Cum, umblă şi după muieri? - La una s-a oprit chiar ieri Dar nici nu ştiu ce i-a cerut Că nici n-avea şi nici n-a vrut.

‐ 32 ‐ 

 

Stea roditoare

Femeie bumb, Femeie floare, Femeie fruct, Stea roditoare, Pom interzis, Carne şi vis Femeie tu, Chiar tu, care citeşti, Care-mbumbeşti, Care-nfloreşti, Iubeşti Rodeşti Mi-e trupul şarpe care vine La suflet să mi-l ia cu tine.

‐ 33 ‐ 

 

Rugăminte Mamă, lumina dintâi Te rog mai rămâi, Pe cap mă mângâi Şi fi-mi căpătâi. Lumina de-apoi Cu suflet şiroi Cu râu de nevoi, Desculţă prin ploi Lumină de ieri Te rog să nu pieri Şi morţii să-i ceri În loc de averi Să-ţi bată la poartă Mai rar: niciodată. 15 sept 2006, Popânzăleşti

‐ 34 ‐ 

 

Cald şi bine Doamne, când îmi este frig Şi n-am la cine să strig Şi la ce să mă-ncălzesc, Şi de tine mă-ndoiesc. Doamne, când îmi este bine Şi te simt lipit de mine Şi ne-ncălzim amândoi, Şi tu de mine te-ndoi. Craiova, în noaptea de Sf. Nicolae, 2007

Ce E Dumnezeu este Răbdare, Dragostea e trecătoare. Craiova, în noaptea de Sf. Nicolae, 2007

‐ 35 ‐ 

 

Călăreţul ştirb Sunt căzut pe gânduri Ca de pe cal. Dar cine stă pe calul Care paşte din mine Şi nechează la urechea mea, După ce mă caută la dinţi Şi vede că mi-a dat Măseaua de suflet Şi că miros ca fânul Gata de cosit, Gata de iubit. Un timp infinit, Vreau să zic O clipă şi-un pic. Craiova, vineri, 11 ianuarie 2008, seara, la dentist.

Luna este albă Luna este albă, mică şi rotundă şi frumoasă Ca un sân de fată mare şi cuminte şi sfioasă Razele-i pătrund prin geamuri şi pe faţa unui prunc Se opresc şoptindu-i visul. Doamne, unde să mi-arunc Ochii, sufletul din mine şi cu tot ce am în el Spre lumina ta din ceruri sau spre David-Mugurel? Craiova, 21 ian. 2008, seara, la lumina lunii

‐ 36 ‐ 

 

Doamne, dă-mi puterea să mă bucur de tot ce mi-ai dat şi mi-a rămas şi să uit de tot ce mi-ai dat şi mi-au luat sau nu mi-au dat sau mi-au furat oamenii. Dar de ce mi-ai dat lucrurile care mi-au fost luate? Pentru că te rugam insistent să-mi dai mai mult decât aveam. Dar nimeni nu poate primi mai mult decât are de la Tine şi nici nu poate pierde ce are de la Tine. Afară bate vântul şi parcă mi te-aduce-n rugăciune, făcându-mă să uit mai uşor şi să nu mai cer fără să ştiu ce. Craiova, 29 ian 2008, noaptea.

Inima mea Inima mea bate ca vântul Din cer să fac aş vrea catarg Să pot împinge tot pământul Pe marea visului, în larg.

‐ 37 ‐ 

 

Ionică şi Domnul Doamne, când eram în rai Nu credeam şi nu spuneai, Dar acum că nu mai îs, Chiar de spui te iau în râs. Tu mă dai din rai afară Pentru cea de-a doua oară, Pe când eu rămân convins Că drept în iad m-ai împins. Iar de-o fi să strigi la mine, Voi mai crede-n rai şi-n tine? Craiova, 27 decembrie 2007, noaptea

‐ 38 ‐ 

 

Variante pe ales Sunt zile în care viaţa mi se pare o povară Şi sunt nopţi în care timpul mi se pare infinit Dimineţi în care trupul mi se pare ca o gară Seri în care sufletul mi se pare tren grăbit. Călător stingher prin lume fără nici un crezământ Fără nici un fel de rude, nu prieteni, ţară neam Ar mai fi ca variante Dumnezeu şi un mormânt Am de-ales, nu mă pot plânge precum alteori plângeam Voi vota să mor, probabil sau să merg la Dumnezeu Am atâtea variante că nu le mai ştiu nici eu. Craiova, 31 ianuarie 2008

‐ 39 ‐ 

 

Două vieţi, un singur om Eu nu trăiesc doar într-o viaţă Trăiesc în două cel puţin. Când mă trezesc de dimineaţă Şi seara după ce mă-nchin Încep de fiecare dată Din două vieţi câte-o bucată. 14-15 februarie 2008, Craiova

Stări sufleteşti Dimineaţa răsare Dumnezeu ca un soare, Ca o iarbă sau floare, Ca un munte din mare, Ca o stea-n înserare, Ca o pasăre-n zare, Ca un semn de-ntrebare, Ca un gând de uitare, Ca un gest de plecare, Ca un pas pe cărare, Ca o dragoste, oare?

‐ 40 ‐ 

 

Stai locului, Parmenide! De ce să duci mai departe un gând Decât inima ţi se-aude bătând Decât ochiul ţi se vede plângând Parmenide spunea: A gândi şi a fi e tot una Şi tu de ce te risipeşti gândind într-una? Şi de ce te-mprăştii Ca piatra din prăştii? Stai locului, măi fiinţă gânditoare Mişcarea nu există, ţi se pare. Craiova, noaptea, 05 ian. 2008

Binele şi răul Când vin relele grămadă Binele şade la coadă Că relele n-au răbdare

Binele multă mai are.

‐ 41 ‐ 

 

Din dorul meu Mi-e dor de tine uneori Precum cocoşilor de zori Precum urechii de cântat Precum iubirii de păcat Mi-e dor de tine uneori Precum mugurilor de flori Precum oceanului de vânt Precum tăcerii de cuvânt Mi-e dor de tine uneori Şi-aş vrea din dorul meu să mori. Craiova, 14 martie 2008

‐ 42 ‐ 

 

Nu există Nu există nici o legătură între timp şi ceas Decât în mintea omului grăbit Nu există nici o legătură între urmă şi pas Decât în mintea celui urmărit Nu există nici o legătură între bani şi fericire Decât în mintea omului zgârcit Nu există nici o legătură între femeie şi iubire Decât în mintea celui ce e îndrăgostit. Craiova, martie 2008

‐ 43 ‐ 

 

Vântul nu bate Motto: „Nu se ştie ca pământul Dincotro va bate vântul” Vântul nu bate Cât e bătut De crengi uscate Vântul e mut Şuieră doar Frunza de ulm Sau de stejar Iar eu adulm E ca şi cum Ar mirosi A foc un fum Care s-ar irosi Pe orice drum Vântul nu cântă Poartă decât Talanga sfântă La oi la gât Ca să se-audă Până la cer Că iarba crudă, Limba de fier Pe-a raiului gură Când crede c-o fură Păscută se face Şi vântul doar tace.

‐ 44 ‐ 

 

Ce ştie vântul Nu pot să ştie Nici apa vie Şi nici pământul. Craiova, 2 mai 2008

‐ 45 ‐ 

 

Insomnie (târzie)

Aş vrea s-adorm, dar în zadar: Mi-e ruşine de mine cu mine Mă simt ca un tufan orfan Şi orice pădure îmi este secure Am fost lăstar în codru rar Dar mi-au săpat la rădăcini haini Şi din pădure m-au mutat în sat Cu-o frunză şi-un cuţit m-au altoit Iar frunza s-a făcut în goană coroană Cu rod bogat, cu rod nemăsurat Din care nimeni nu mănâncă încă Şi fructele-s lăsate să rupă crengi plecate. Mă rog să bată vântul sfântul Să-mi scuture povara şi ocara Că nu-s perfect şi eu ca Dumnezeu Cu merele de aur măcar, de nu de chihlimbar Numai aşa, probabil, aş fi cules, ales, Dar cum nu sunt, aştept un vânt Să răsufle uşurat în crengile mele prea grele Şi rodul să-mi răsară-mprejur la primăvară Căci, precum pădurea e visul fiecărui pom, la om Lumea e visul şi viaţa. Bună dimineaţa! Craiova, 25 martie 2008, noaptea spre ziuă Trecătoarea din piept

‐ 46 ‐ 

 

Inima mea e o cămilă Trecătoare prin urechile acului Purtând în spate un bogat Pe care-l trece în împărăţia cerurilor Trecând prin pieptul meu. Craiova, 26 martie 2008

‐ 47 ‐ 

 

Dezbuimăcire

Lumina zorilor albastră Şi roşiatică puţin Mă mângâie printr-o fereastră Cu braţul său firav şi lin. Retina care s-a trezit Buimacă dintr-un vis ciudat E mângâiată şi subit Se vindecă de ce-a visat. La fel te-ai vindecat, se pare Iubire de iubirea mea, La mângâierea trecătoare A unei raze dintr-o stea. Craiova, 11 septembrie 2007

‐ 48 ‐ 

 

De ce? Îmi vine să te strig pe nume Dar încă nu te-am botezat Şi-am înţeles că e păcat. Mă-ntreb de ce-am venit pe lume Când, unde, cum o să mă duc Dar să-mi răspund nu mai apuc Mă iau cu vorbe şi cu glume Fac un copil, sădesc un pom Să uit că mor şi că sunt om Şi-atunci un Dumnezeu anume Pe care nu pot să-l descriu Mi-aduce-aminte că sunt viu Fără ca vina să-şi asume De ce? De ce nu pot să ştiu? Craiova, 6 noiembrie 2006

‐ 49 ‐ 

 

Înţelept

Mă hrănesc doar din himere Şi dau celui ce nu cere Mă hrănesc doar cu iluzii Şi fac prea multe confuzii Nu am lacăt, cifru, cheie Nu mă vrea nici o femeie Sunt un fel de n-ar mai fi Şi trăiesc fie ce-o fi De pe-o zi pe altă zi Nu iubesc, nu sunt iubit Şi de tot m-am plictisit Când aştept nimic n-aştept Şi sunt prost că sunt deştept De calc strâmb merg foarte drept Sunt nimic, deci înţelept. Craiova, 13-14 noiembrie 2006

Adevăr trist O rablă de maşină Şi-o proastă de vecină Mi-au pus ficatul pe butuci.

‐ 50 ‐ 

 

Pe

Mi-e numai toamnă fără tine Şi frunze nevăzute cad, Se scutură păduri în mine Şi sunt al râurilor vad Pe fund am numai pietre moarte, Pe maluri doar pescari bătrâni Mă simt un vas purtat de toarte Pe la secatele fântâni. Pe cioburile ce voi fi Picioare goale vor călca Pe care nu le voi răni Pe care le voi vindeca. Craiova, 28 noiembrie 2006

Sunt îndrăgostit Eu sunt îndrăgostit de nimeni Şi totuşi m-am îndrăgostit Dacă exişti, ce mult îmi semeni, Chiar dacă nu te-am întâlnit Presimt că şi tu te-ai născut Şi încă n-ai murit, ca mine Chiar dacă nu te-am cunoscut Eu sunt îndrăgostit. De cine?

‐ 51 ‐ 

 

Drum în amurg

‐ 52 ‐ 

 

Sunt nebună de iubire

Sunt nebună de iubire Şi mi-e dor de fericire Mi-a spus inima bătând Suntem stele căzătoare Ne-a orbit setea de soare Mi-au şoptit ochii plângând Dacă nu m-adăpi acum Până mâine voi fi scrum Gură sunt şi vreau sărut Mi te dau cu trupul tot Suflete, că nu mai pot Dă-mi ce nici nu ţi-am cerut. Craiova, 18 decembrie 2006

‐ 53 ‐ 

 

Dumnezeu de zăpadă

La ceasul şi în ziua-n care Mi te vei stinge pâlpâit Să-ţi fie părul de ninsoare Şi tot ce încă nu te doare Să ţi se vindece iubit. Să-ţi vină moartea ca zăpada, Ca prima iarnă din poveşti Şi să-ţi acopere grămada De trup, care să fie prada Ninsorilor. Să mă iubeşti Şi sufletul să-ţi fie nins Până la cer necontenit. La cel ce e de neatins Un om de nea s-ajungi împins De visul care l-a topit. 20 decembrie 2006 Dacă Dumnezeu s-ar fi născut pe-aici, să fi mâncat sarmale şi piftii, poate că soarta lumii n-ar mai fi fost asta.

‐ 54 ‐ 

 

Tac şi fac

E prea mult rai în grai să cânt la nai Şi prea mult cer în cerc să mai încerc E prea mult cânt în vânt să mai descânt Mai bine tac şi fac şi nu desfac. Mă trag de drag pe-al sufletului prag Şi strig de frig: dă-mi foc să nu mă sting Decât să mor de dor şi să te-ador Mai bine tac şi fac şi nu desfac. Pisez la cap, visez dar nu mizez Pe cei ce vin de vineri şi revin La uşă stând, bătând şi străbătând... Mai bine tac şi fac şi nu desfac. Craiova, 6 ianuarie 2007, noaptea

‐ 55 ‐ 

 

Cuvânt în vânt

Plopul de la fereastra mea N-are pe ceruri nici o stea Cu toate că se uită-n sus A răsărit sau a fost pus? Nu ştiu, dar cred c-a răsărit Chiar de la minus infinit Şi-acuma tinde către plus L-ai întrebat sau el ţi-a spus? Nu ştie încă de cuvânt Sau ştie, dar e prea grăbit, Că dacă tinzi la infinit N-ai timp de vorbe spuse-n vânt. Craiova, 10 ianuarie 2007

‐ 56 ‐ 

 

Insomnie (târzie)

Aş vrea s-adorm, dar în zadar: Mi-e ruşine de mine cu mine Mă simt ca un tufan orfan Şi orice pădure îmi este secure Am fost lăstar în codru rar Dar mi-au săpat la rădăcini haini Şi din pădure m-au mutat în sat Cu-o frunză şi-un cuţit m-au altoit Iar frunza s-a făcut în goană coroană Cu rod bogat, cu rod nemăsurat Din care nimeni nu mănâncă încă Şi fructele-s lăsate să rupă crengi plecate. Mă rog să bată vântul sfântul Să-mi scuture povara şi ocara Că nu-s perfect şi eu ca Dumnezeu Cu merele de aur măcar, de nu de chihlimbar Numai aşa, probabil, aş fi cules, ales, Dar cum nu sunt, aştept un vânt Să răsufle uşurat în crengile mele prea grele Şi rodul să-mi răsară-mprejur la primăvară Căci, precum pădurea e visul fiecărui pom, la om Lumea e visul şi viaţa. Bună dimineaţa! Craiova, 25 martie 2008, noaptea spre ziuă

‐ 57 ‐ 

 

Paradox cu mierule

După mai multe muieri Tot mai dai şi tot mai ceri... Dup-o singură femeie De-abia dai câte-o scânteie. Craiova, 12 ianuarie 2007, noaptea Mori când uiţi totul. Începi să-mbătrâneşti când începi să uiţi. Cred că e la fel de greu să-ţi aminteşti clipa în care adormi ca şi clipa în care te-ai născut. A ignora visul e ca şi cum ai ignora viaţa. Prin expresia „Somnul e rupt din moarte”, eu înţeleg că prin somn menţinem legătura cu moartea toată viaţa. Craiova, 27-30 octombrie 2007, inspirat de moartea domnului Florin Mateescu

‐ 58 ‐ 

 

Viaţa ta

Trupul tău e la mijloc Sufletul în extreme Unul îţi cântă şi-altul îţi geme Viaţa ta e un joc Femeie şi înger şi fiară Doi copii, un bărbat şi-o chitară Te temi de iubire şi foc Te stingi între noapte şi vis Cineva te-a rănit, cineva te-a ucis Îţi cauţi pe lume un loc.

‐ 59 ‐ 

 

Stinse lumânări

Vremea rece vine Timpul trece-n mine Vremea-i tot mai rece Timpul tot mai trece. Iarna şi cu Moartea Îşi vor cere partea Şi n-o să mai fiu Nici aprins, nici viu. Când una m-albeşte Alta mă pofteşte Una-i albă toată Şi-alta-ndoliată. Până la ghiocei Pân’ la dalbii miei Corbii vor veni Şi mă vor cerni. Pe urmă zăpada Va nălbi grămada Oaselor – sub zări Stinse lumânări. Craiova, 19 ianuarie 2007 Femeia e o floare de carne.

‐ 60 ‐ 

 

Creangă la pământ

Să mă chemaţi la nunta voastră Şi să veniţi la moartea mea Surori din bolta rece-albastră C-am fost şi eu odată stea. Dar am căzut, să fiu iubită Din cer în vise şi-n genunchi Am fost, şi-acum sunt părăsită Sunt ca o creangă fără trunchi. Mai bine ard la voi în cer Decât iubire să mai cer Mai bine e de-o frunză-n vânt Decât de-o creangă la pământ. ianuarie 2007 Tinereţea dă-n clocot Frumuseţea dă-n foc.

Soarele Bună dimineaţa soare Îi spun în fiecare dimineaţă Soarelui Care nu răspunde La bună ziua Căci soarele n-apune Niciodată. 27 ianuarie 2007

‐ 61 ‐ 

 

Decât un vis

Sunt singură ca vântul care bate Ca frunza care nu-şi găseşte ram, Că sunt numai puţin din cum eram N-o ştie nici o piatră din cetate. Că m-ar izbi de nu m-ar crede stâncă Şi m-ar strivi ca pe un ou de cuc La nici o întâlnire nu mă duc Temându-mă că nu venit-ai încă. Sunt pasăre, dar îmi lipseşte zborul Şi piatră sunt, dar n-am nici o tărie M-am pitulat în suflet. Nu mă ştie Decât un vis ce mi-a furat amorul. 29 ianuarie 2007

Ca şi un cerşetor

Mă dau la colţul străzii de pomană Şi oamenii mă cred un cerşetor În suflet am un leac la orice rană Şi-n mână ţin o carte de cotor. N-o vând, o dau degeaba şi de tot Cu toate că la preţul ăsta mic N-o cumpără nici ăl mai bleg netot Zicând că nu e bună de nimic.

‐ 62 ‐ 

 

Cel mult îndurat

Doamne, când cucuiul ăsta Numit viaţă Va da înapoi La moartea mea Să vii doar tu. Cel mult s-o iei şi pe nevastă-ta Iar dacă nu eşti însurat Cum spun unii... Cel puţin să vină ea. Craiova, 2 februarie 2007

‐ 63 ‐ 

 

Adevăr şi fericire

În timp ce vei pune pe foc Şi ultimele amintiri cu mine Zâmbind fericită, Un înger muribund Îţi va şopti cu limbă de moarte Că mă iubeşti Iar tu vei hohoti de râs Lăsându-l să moară Cu adevărul pe buze. 2 februarie 2007

‐ 64 ‐ 

 

Demâncare

Mă Doamne, Mi-am petrecut aproape Toată viaţa Stând De vorbă cu tine. Eu mai mult am vorbit Iar tu mai mult nu Mi-ai răspuns. E vremea să trecem Eu la fapte Şi tu la vorbe... Şi-n timp ce tu vei spune cutare şi cutare Eu le voi da la îngeri puţină demâncare. 5 februarie 2007, noaptea

Copiii şi fecioarele

Copiii simt nevoia să se joace Fecioarele nevoia să iubească Iar Dumnezeu, ce veşnic nu mai trece Simte nevoia numai să vorbească.

‐ 65 ‐ 

 

Început

Azi am aflat şi eu Că voi fi tată Inima copilului meu A-nceput să bată Cu mult înainte să se fi născut Mă simt ca Dumnezeu La început. 9 februarie 2007, Popânzăleşti

‐ 66 ‐ 

 

Ce-o fi să fie

Fi-ţi-ar trupul tău să-ţi fie De fâşneaţă, de zglobie De iubire timpurie De ulcior cu apă vie Când o fi să te dai mie? De cu zori, pe la chindie Sau la oră mai târzie Ca ruşine să nu-ţi fie Dacă facem vreo prostie. Viaţa ta: o clipă vie Care trece-n duşmănie Şi se zbate-n agonie Şi visează ce-o să fie. Craiova, 8 septembrie 2007, noaptea

‐ 67 ‐ 

 

Nedumerire

Doamne, Mă uit în urma mea Şi te văd numai pe tine Departe de tot Aproape de părinţi. Mă uit înaintea mea Şi te văd tot Numai pe Tine Tot aşa de departe, Aproape de copii Ce-o fi cu distanţa asta Între Tine şi tine În mijlocul căreia M-ai răsărit De nici nu ştiu Din care parte Să te chem Pe la mine. Craiova, 19 februarie 2007, noaptea

‐ 68 ‐ 

 

Dilema unui mugur trist

Măi mugurilor fraţii mei V-aţi rătutit de atâta soare Ca mine, parcă, de femei Şi-acum vă pregătiţi de floare. Măi fetelor, surori de vis În drum spre şcoală chicotind Că v-au văzut băieţii dis De dimineaţă-mbobocind. Măi suflete ce rudă mi-eşti Că văd că-n timp ce-mbătrânesc, Tu parcă tot întinereşti? Să cad sub flori sau să-nfloresc? 20 februarie 2007, noaptea

‐ 69 ‐ 

 

Guguştiuc

Guguştiucul mi-e martor C-am fost copil Cânta şi pe-atunci Pe-afară Pe crecile dafinilor Cărora azi le spun crengile salcâmilor Cu toate că s-au ars Nici un cuvânt nu mai E ca pe-atunci. Asta e o chestie de Filosofia limbajului Sau de evoluţie a limbii Sau a mea. Doar guguştiucul a rămas De cuvânt Să spună el! 21 februarie 2007, Craiova

‐ 70 ‐ 

 

Îmbălsămare pe furiş

Era pe la nămiaz Pe la nămiază. Eu veneam acasă Tu aşteptai lângă o uşă Privind în tine Şi soarele te mângâia Te săruta Şi te-adora Dar mintea ţi-era beznă Te gândeai la ceva Şi vedeai doar acel ceva Fără să ştii Cât eşti de frumoasă, Tristă şi pe gânduri M-am întrebat cum De nu bagi de seamă Tocmai soarele Şi-am bănuit că el Te privea pe furiş Îmbălsămându-te. 21 februarie 2007

‐ 71 ‐ 

 

Presimţire matură

Femeile sunt copii până la moarte Ce-o fi după copilăria lor nu se ştie. Bărbaţii se maturizează de obicei Mai târziu decât femeile. Mă tot întreb când se maturizează bărbaţii Poate că-n viaţa de apoi Care presimt că va fi plină ochi De bărbaţi maturi. Şi-atât. 22 februarie 2007, Craiova Pentru poet singurătatea e cea mai frumoasă poveste de dragoste din viaţa sa. Doamne, îţi mulţumesc pentru că mi-ai luat totul la timp. Asta să fie totul? 2 decembrie 2007

‐ 72 ‐ 

 

Mărunt

Îmi ispăşesc o parte din păcate Scriind aceste versuri deocheate Şi nici nu ştiu de ce mă simt iertat De un păcat, făcând un alt păcat. Deşi mai am atâtea mădulare Care mă-ndeamnă zilnic la pierzare Le strâng în timp ce mor, la rugăciune Şi le-nviez cântând a-ngropăciune. Mă vindec de o bubă prin rănire Şi dacă mor tânjesc la nemurire Şi-aproape că n-am timp să mai greşesc De-atâta stat iertare să cerşesc. Am două misiuni complementare: Să fac păcatul şi să cer iertare Eu zi şi noapte, foc şi apă sunt, Pe drumul către cer păşesc mărunt. Craiova, 26-27 februarie 2007

‐ 73 ‐ 

 

După ultima spovedanie

Când nu mai există nici o ierarhie A valorilor Şi totul îţi merge pe jos, Nu pe dos, Nu face pe nebunul! Viaţa e Nimicul care trece, Moartea, nimicul care vine. De ce să alegi între cele două nimicuri Pe cel cu „n” mic? Viaţa e frumoasă, N-are nici o vină Dac-ai fi soare sau râu Sau pasăre sau copac Ai ajunge la vorbele mele Şi n-ai mai vrea să mori Doar oamenii vor să trăiască Cu atâta premeditare Restul universului trăieşte şi moare După voia lui Dumnezeu. În restul acesta văd voia divină Şi-mi vine să mă-nchin la el Ca la o icoană După ultima spovedanie. Craiova, 1 martie 2007

‐ 74 ‐ 

 

De 10 ori

Dacă ameţeala care-mi vine acum Ar fi de 10 ori mai puternică, Eu n-aş mai fi Ar fi doar ameţeala Singură şi de zece ori Mai tare decât mine De 10 ori în cap De zece ori fix Iar eu aş fi mort de 10 ori De 10 ori pe muchie. Craiova, 16 aprilie 2007

Păsările cerului Păsările cerului Nu sunt ale cerului Că sunt ale nimănui Şi zboară pe cer hai-hui. Păsările cerului Sunt chiar ale cerului. Se hrănesc din grija lui De zboară sau de scot pui.

‐ 75 ‐ 

 

Fete desfrunzite

Nu mai văd fetele De frunze Între fereastra mea Şi drum Cresc nişte pomi Şi primăvara Când fetele încep Să fie mai uşoare Şi mai goale Crengile pomilor, Tot mai pline Şi mai grele. Din ce în ce mai greu Mai năzăresc o fată. Iar toamna, când crengile Se dezbracă neruşinate Se văd şi fetele trecând Din ce în ce mai îmbrăcate Iarna e prea mult alb Şi vara prea mult doliu. Craiova, 19 aprilie 2007

‐ 76 ‐ 

 

Începutul mişcării

Copilul meu a început să mişte În burta mamei lui, În pântecele nevestei mele. Ce lucru mişcător Sunt mişcat până la suflet, Care a-nceput să mişte Ca un prunc În pântece. Craiova, 25 spre 26 aprilie 2007

‐ 77 ‐ 

 

Nebăgare de seamă

Doamne, mi-ai dat atâtea lucruri: Viaţă, viaţă din belşug Aer, să respir o mie de vieţi Apă, să beau câtă vreau Lumină, ocean care mă inundă Păsări, voioase dimineaţa, grele seara Îmgreuiate de cântec, de zbor. Copaci şi frunze fără număr Să-mi facă umbră câtă vreau Animale de tot felul, Pământ să m-alerge Drumuri nesfârşite, pe care Să merg până la capăt Şi multe alte lucruri, pe care N-am timp să le spun. Ho, Doamne, mai ho! Că n-am timp să mă bucur De toate Şi-ţi rămâne creaţia Nebăgată-n seamă. Şi omul cerându-ţi mereu altceva, Nebăgat în seamă. Craiova, mai 2007

‐ 78 ‐ 

 

Somnul e rupt din moarte, zicea tata. Doamne, dacă Tu-mi poţi da mai mult decât îţi pot eu cere, de ce să-ţi cer mai mult decât îmi dai? De când am început să-mbătrânesc simţămintele mele faţă de farmecul unei fecioare sunt ca zborul firav al unui pui de brabete în primele sale zile de zbor. Durează doar câteva zile. Iubesc pe viaţă şi pe moarte, Trăiesc pe iubire şi pe moarte Şi vreau să mor pe viaţă şi pe iubire. Poate că doar sudoarea frunţii poate şterge ce ţi-a fost scris în frunte.

‐ 79 ‐ 

 

Mai mult ca să nu mor

Mănânc mai mult, mai mult ca să nu mor Dar nu de foame sau din altă lipsă Eu nu mă tem de moarte, ci de dor Şi cred că moartea-i numai o eclipsă. Trece la fel ca noaptea şi ca norul Pe veci rămâne dorul arzătorul Soarele meu ce nu se poate stinge Chiar dacă bate vântul, plouă, ninge... Chiar dacă vine seara, noaptea, moartea Mănânc mai mult, mai mult ca să nu ştiu Despre-Nviere ne vorbeşte Cartea Dar pân-atunci doar dorul va fi viu. Craiova, 31 mai 2007

‐ 80 ‐ 

 

Câte un Dumnezeu pe seară

Seara femeile mai scutură Câte-o pătură, câte un covor Mai ţin de coadă câte-o mătură Mai ţin în suflet câte-un pui de dor. Seara frunzele copacilor sunt Obosite de-atâta lumină Şi se mai ţin de un cotor în vânt Şi pică doar o dată, fără vină. Seara femeile sunt obosite Şi cad în păcate mereu Vinovate, nebune, iubite Femeile n-au doar un Dumnezeu. Craiova, 7 iunie 2007

‐ 81 ‐ 

 

Neam

Mi-a trecut viaţa jumate Şi mi le-a cam spus pe toate C-am iubit, c-am fost iubit Şi rău că m-am despărţit. Că neam nu mai pot acum Să mai plec pe-acelaşi drum Şi să mai rămân plecat Pe la neam sau pe la leat. De muream la jumătate Pentru ţară, pentru neam Mâine se făcea dreptate Iar eu ieri erou eram. Craiova, 8 iunie 2007

‐ 82 ‐ 

 

Marţienii

Demult Veneau extratereştrii pe pământ Marţieni, ce erau Dădeau târcoale, Făceau piramide... N-au mai dat pe-aci, Şi-au luat tălpăşiţa. Sau or fi murit Ori s-au mutat în alte părţi, Pe alte Planete Că pe Pământ nu le-a convenit Regimul. 13 iunie 2007

‐ 83 ‐ 

 

Fiori de zori

Bungea de ziuă, se mijea, Lumina se năştea plăpândă Şi din apusuri o pândea Gură-nsetată şi flămândă. Că vine ziua se făcea Şi că rămâne pân’ la cină Iar viaţa mea se petrecea De la-ntuneric la lumină. De-atunci în fiecare zori Lumina crudă mă-nfioară Şi zic, să nu mai am fiori: Sunt mai bătrân decât aseară. Craiova, 29 iulie 2007

‐ 84 ‐ 

 

Calea şi sufletul

Picioarele tale, frumoasă minune Mi-au rănit privirea şi m-au vindecat La fiecare mişcare a fundului tău Cer absolut şi pământ absolut. Am mers în urma ta, privindu-te, Sorbindu-te, năucindu-mă Şi-apoi, tăindu-ţi calea, Ţi-am spus că eşti frumoasă. Tu aveai două plase în mâini, Era absurd să vreau să te ajut, Ţi-am spus doar atât: „Doamne, câtă frumuseţe. Vă rog să mă iertaţi că v-am spus-o.” Apoi ţi-am tăiat calea Tu mie – sufletul. Craiova, 1 august 2007

‐ 85 ‐ 

 

Tic

Mă rog de poezie să treacă pe la mine Să terminăm volumul de versuri început Că de vreo nouă luni de nopţi deloc nu vine De nouă luni de zile stau singur, trist şi mut. O fi rămas borţoasă la ultima-ntâlnire Şi-acum se pregăteşte să nască un cuvânt Şi-apoi să mi-l aducă pe suflet moştenire Să-l cresc, să-l fac un vers, apoi să-l spun în vânt. Că lumea nu-nţelege din câtă aşteptare Ajunge un cuvânt care se naşte mic Să nu poată să moară de cât este de mare Şi să rămână veşnic pe buze, ca un tic. Craiova, 29 august 2007

Vino Mă simt inflamabil Ca Biblioteca din Alexandria Vino, citeşte-mă şi dă-mi foc.

‐ 86 ‐ 

 

Mai trăieşti?

Îmi este dor de tine ca de rai Îngerul meu albastru şi bălai Şi mă gândesc la tine cu păcat Îngerul meu căzut şi supărat. Nu ştiu cum e să-l pierzi pe Dumnezeu Cum e să mori... dar cred că nu e greu Cât văd că e de greu că te-am pierdut Respir cu trupul tot, am suflet mut. Că viaţa mea fu ca un vis din care Nu ştiu cum am putut să mă trezesc Să părăsesc un rai pentru o floare Pe care veşnic n-am cum s-o găsesc. Oi fi murit... că nu mai simt iertare Dar sufletul există, că mă doare. 19 iulie 2007, Popânzăleşti

‐ 87 ‐ 

 

Nedreptăţit

N-am dreptul să vorbesc în felul meu, Nici să gândesc şi nici să fiu, Că sunt nebun Şi nu am dreptul să fiu Nebun N-am avut nici dreptul Să fiu fericit Altfel Nu voi avea nici dreptul să mor. Dar ceea ce mă doare cel mai rău E că n-am dreptul să mă simt Nedreptăţit. Craiova, 31 octombrie 2006, seara

‐ 88 ‐ 

 

Drum în amurg

Am apucat o cale rătăcită Şi m-am născut. Nu ştiu cine m-a pus Pe cea mai grea şi cea mai ocolită Cărare care vine din apus. Am scăpătat când am pornit la drum Şi-am asfinţit în fiecare seară Şi niciodată zorii, pân-acum Nu mi-au zâmbit şi n-au vrut să răsară Pe cerul meu nici soarele, nici tu Căci eu spre tine m-am născut să viu Dar n-ajunsei că beznă se făcu Şi că plecai de-acasă prea târziu. Se lasă peste suflet o-nserare Pe care n-o-nţeleg, iar trupul meu Îmbătrânit de-atâta căutare Cade pe drum şi moare. Mor şi eu? Craiova, 6 decembrie 2006

‐ 89 ‐ 

 

Umbră şi soare Ardea ţărâna Tu treceai Şi doar pe mine mă-ndrăgeai; Ardeau şi pietrele Treceam Şi doar pe tine te-ndrăgeam. Tu mă-ndrăgeai că dogoreai Eu m-adumbream Că te-ndrăgeam. 26 iunie 2008, Popânzăleşti

‐ 90 ‐ 

 

De la vorbă la faptă

Un munte de la marginea unei mări A intrat în vorbă cu marea de la marginea sa: - Ce-ar fi vecină, vecinică să ne facem noi mici Eu mic, tu mică? - Această faptă nu e cu putinţă Ca şi vorba I-a răspuns marea, care nu Vorbeşte niciodată Muntelui care tace mereu. Craiova, 1 decembrie 2006, noaptea

Am alergat lumina

Am alergat numai lumina Ce tânăr eram Pluteam când fugeam Cum să n-o prind, ziceam Şi refuzam Pe toată lumea, bat-o vina. De fapt, nici lumea nu vedea Pe cine fugăresc Într-o zi oarecare M-am împiedicat de soare Sau de nişte picioare Şi-am căzut Pe un loc de-ntrecut Alături de unii care Alergau ca melcii, mi se pare Mai bine zis mi s-a părut: M-au întrecut. M-or fi-ntrecut.

‐ 91 ‐ 

 

Mai arde cârpa Miroase-a treanţă arsă E dimineaţa de Mucenici Mama, cu fum de cârpă, Cu nişte cârpe fumegânde, Înconjoară casa Şi toate cele din curte, Să fugă şerpii Şi toate zanglaoanele. Tata o-ntreabă dacă M-am afumat şi eu, Că mai arde cârpa. 9 martie 2007, Popânzăleşti

Cruce Toată ziua stau drept Toată noaptea culcat Îmi fac cruce 10 martie 2007, Popânzăleşti, noaptea

‐ 92 ‐ 

 

Nevestei mele Tu eşti dezastrul vieţii mele, Dezastrul necesar, Tu spui că nu te iubesc, Dar iubesc rodul iubirii tale. Te contrazici. Eu, nu. Tu spui că nu-mi iese din minte ea, Obsesia mea. Obsesia e necesară ca visul. Visul nostru comun e acelaşi, Tu ştii, dar te contrazici. Eu, nu. Tu spui că eu spun, Dar nu crezi că eu cred, Altceva decât ce spun. Te contrazici. Eu, nu. Eu cred că te iubesc, Tu spui că nu Eu, nu. Craiova, 5 ianuarie 2008

‐ 93 ‐ 

 

Dacia de pomană Ne-a cotropit vânzarea ca potopul De suflet, de iubire şi de neam Şi ni s-a spart corabia-n mijlocul Oceanului pe care navigam. Pe-aici trăit-au nişte uriaşi La suflet că la trup erau copii Nevinovaţi, nevânzători, nelaşi Îşi petreceau viaţa printre vii. Ne-a cotropit vânzarea ca potopul Ne vindem şi ne cumpărăm nimic Citesc în ziare că suntem în topul Vânzătorilor la preţul cel mai mic. Craiova, noaptea, 28-29 decembrie 2006

‐ 94 ‐ 

 

În loc de Bună dimineaţa! Fă-mă Doamne zori Să mă vărs pe flori. Să mă crăp de ziuă Să bat apa-n piuă. Să nu fac nimic Dar să fac ce zic Să fiu de cuvânt Fă-mă Doamne vânt Să pot să mângâi Dragostea dintâi... Şi bătând prin fân Să mă-ntreb: Rămâi? Să răspund: Rămân. Popânzăleşti, 8 iulie 2007, noaptea

‐ 95 ‐ 

 

Meditaţie la mine

Mă simt legat de limbă şi de mâini În jurul meu şi-n mine latră câini La Dumnezeu la geam s-a stins lumina; S-o fi culcat sau doar a tras Cortina? Să strig la el, o fi târziu acum, Doar frunzele şi vântul sunt pe drum La mine-n piept stă inima şi bate De frig, de dor şi de singurătate… Aceste versuri le-am compus în pat Că n-aveam somn, şi mă credeam ratat Iar Dumnezeu pe la fereastra mea Dădea târcoale şi de frig murea Eu m-am gândit că-i cerşetor sau câine, Dar nu i-am dat nici drumul şi nici pâine Craiova, 9 noiembrie 2008, noaptea

‐ 96 ‐ 

 

Cuprins:   

Declaraţie de dragoste ................................................................. ‐ 11 ‐ 

Drum în amurg ............................................................................ ‐ 51 ‐ 

 

Tipărit în România