+ All Categories
Home > Documents > Oxana Robu Thesis

Oxana Robu Thesis

Date post: 24-Jun-2015
Category:
Upload: cristina-ciucu
View: 1,305 times
Download: 9 times
Share this document with a friend
170
1 MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI TINERETULUI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA Cu titlul de manuscris C.Z.U.: 347.65 (468) ROBU OXANA UNELE ASPECTE ALE SUCCESIUNII LEGALE ÎN REPUBLICA MOLDOVA LA ETAPA ACTUALĂ 12.00.03 – Drept privat ( dreptul civil) Teză de doctor în drept Conducător ştiinţific: Doctor în drept, profesor universitar Chibac Gheorghe Autorul Robu Oxana Chişinău 2009
Transcript
Page 1: Oxana Robu Thesis

1

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI TINERETULUI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

Cu titlul de manuscris C.Z.U.: 347.65 (468) ROBU OXANA UNELE ASPECTE ALE SUCCESIUNII LEGALE ÎN REPUBLICA MOLDOVA LA ETAPA ACTUALĂ 12.00.03 – Drept privat ( dreptul civil) Teză de doctor în drept Conducător ştiinţific: Doctor în drept, profesor universitar Chibac Gheorghe Autorul Robu Oxana Chişinău 2009

Page 2: Oxana Robu Thesis

2

INTRODUCERE ..............................................................................................................................4 Capitolul I. Consideraţii generale cu privire la succesiune..........................................................14 1.1. Noţiunea, istoricul şi caracterele juridice ale succesiunii ......................................................14 1.1.1.Definiţia succesiunii. Precizări terminologice...........................................................................14 1.1.2. Elementele raportului juridic de succesiune.............................................................................19 1.1.3. Istoricul apariţiei instituţiei moştenirii în dreptul Republicii Moldova....................................35 1.1.4. Caracterele juridice ale transmiterii moştenirii.Probleme şi sugestii .....................................46 1.2. Deschiderea succesiunii ...........................................................................................................52 1.2.1. Momentul deschiderii succesiunii .........................................................................................54 1.2.2. Locul deschiderii succesiunii şi importanţa lui. Măsurile de conservare.................................57

Capitolul II. Condiţiile moştenirii legale în dreptul Republicii Moldova..................................64 2.1. Capacitatea succesorală ...........................................................................................................64

2.2. Persoanele care au capacitate succesorală ..............................................................................67 2.2.1. Persoanele care sînt născute şi se află în viaţă la data deschiderii succesiunii.........................67 2.2.2. Persoanele nenăscute dar concepute la data deschiderii succesiunii........................................67 2.2.3. Persoanele declarate judecătoreşte dispărute...........................................................................68 2.2.4. Persoanele juridice .................................................................................................................70 2.3. Persoanele care nu au capacitate succesorală .........................................................................71 2.3.1. Persoanele predecedate ...........................................................................................................71 2.3.2. Comorienţii (comorientes)........................................................................................................73 2.3.3. Persoanele fizice decedate în acelaşi timp (codecedaţii)..........................................................77 2.4. Vocaţia succesorală legală.........................................................................................................79

2.5. Nedemnitatea succesorală..........................................................................................................82

Capitolul III. Clasele de succesori legali.........................................................................................88

3.1. Rudenia – bază a devoluţiunii legale.........................................................................................88 3.1.1. Principiul priorităţii clasei de moştenitori ..............................................................................90 3.1.2. Principiul proximităţii gradului de rudenie .............................................................................92 3.1.3. Principiul egalităţii între rudele de aceeaşi clasă şi acelaşi grad chemate la moştenire….......92 3.2. Reprezentarea succesorală.........................................................................................................94 3.2.1. Noţiunea de reprezentare succesorală. Natura juridică ...........................................................94 3.2.2. Condiţiile reprezentării succesorale.........................................................................................97 3.2.3. Efectele reprezentării succesorale............................................................................................99 3.3. Clasele de succesori legali .......................................................................................................101 3.3.1. Clasa întîi de succesori…......................................................................................................102 3.3.2. Clasa a doua de succesori …..................................................................................................115 3.3.3. Clasa a treia de succesori ......................................................................................................118 3.4. Moştenitorii rezervatari............................................................................................................120

3.5. Partajul averii succesorale.......................................................................................................124

Page 3: Oxana Robu Thesis

3

3.6. Dreptul statului la moştenire…..............................................................................................128 Sinteza rezultatelor obţinute........................................................................................................140 Concluzii şi recomandări…........................................................................................................ 141 Bibliogarafie...................................................................................................................................152 Adnotări.….....................................................................................................................................160 Cuvintele cheie folosite în teză......................................................................................................164 Lista abrevierilor folosite în teză..................................................................................................165 Anexe...............................................................................................................................................166

Page 4: Oxana Robu Thesis

4

I N T R O D U C E R E

Moştenirea este considerată una dintre cele mai importante instituţii ale dreptului civil ea

fiind indisolubil legată de formele de proprietate.

Lucrarea de faţă este o prezentare teoretică a succesiunii, în special a celei legale, intenţie

ilustrată şi de titlul său „Unele aspecte ale succesiunii legale în Republica Moldova la etapa

actuală”. În această lucrare se tratează o serie de aspecte teoretice existente în materia succesiunilor,

aspecte scoase în evidenţă şi în diverse lucrări de specialitate din domeniu.

Dreptul civil reglementează, prin intermediul normelor sale, întreaga viaţă a omului, încă

înainte de naştere şi pînă la moarte. Fiinţa umană de-a lungul secolelor a înfruntat destinul fiind în

acest sens artizanul propriului confort şi bunăstări, perfecţionarea uneltelor de muncă constituind o

consecinţă a unui trai mai bun. Iată de ce omul poate fi calificat ca un creator al istoriei şi un

făuritor al propriului destin. Ca fiinţă trecătoare, omul este supus unui destin implacabil: se naşte,

trăieşte şi piere inevitabil prin moarte.

Pieirea fizică a omului, juridic, duce la dispariţia sa ca subiect de drept, însă rămîn bunurile

pe care acesta le-a agonisit pe parcursul vieţii. A vorbi despre un mort ca despre un act nul, ca

despre ceva ce nu ar fi existat niciodată este de-a dreptul aberant. Iată de ce odată cu apariţia

proprietăţii private apar şi primele reglementări succesorale iniţial sub formă de obicei, iar ulterior

consacrate în acte normative scrise.

Înflorirea proprietăţii private, eliberarea acesteia de îngrădirile ce au existat de-a lungul

secolelor duc la creşterea importanţei succesiunii în orice societate, deoarece proprietatea se

perpetuează transmiţîndu-se. Tendinţa dominantă în prezent se manifestă prin lărgirea patrimoniului

succesoral al de cujusului (defunctului) prin includerea în conţinutul acestuia a oricăror bunuri

susceptibile de a satisface necesităţile materiale şi culturale ale omului, cu excepţia a însăşi

personalităţii umane, care evident nu poate fi transmisă prin succesiune.

Din aceste puncte de vedere, analiza ştiinţifică a dreptului succesoral legal, în cadrul tezei de

doctorat, este nu numai actuală pe plan teoretic şi practic, dar şi necesară.

Acest studiu ne va permite, ţinînd cont de laturile negative ale reglementărilor referitoare la

dreptul succesoral legal, să creăm un curs optim pentru legislaţia civilă în proces de dezvoltare a

Republicii Moldova. Acest lucru este foarte important acum, odată cu adoptarea noului Cod civil.

Relaţiile social-economice din ultimii 10-15 ani în Republica Moldova au făcut obiectiv

necesară apariţia unor noi acte legislative în vederea reflectării adecvate a noilor relaţii sociale şi

reglementării acestora în conformitate cu experienţa statelor cu democraţii consolidate şi economie

de piaţă eficientă.

Page 5: Oxana Robu Thesis

5

Adoptarea Constituţiei, Codului familiei, implementarea reformei economice au stat la baza

creării noii legislaţii moldoveneşti. O dată adoptat, Codul civil al Republicii Moldova (în continuare

CC al RM) s-a constituit ca o simbioză între teorie şi practică, ţinîndu-se cont de doctrinele

contemporane în materie de drept civil, tendinţele jurisprudenţei europene, specificul naţional şi

tradiţia reglementării raporturilor de drept în Republica Moldova, fapt ce va da posibilitate

participanţilor la circuitul civil să-şi realizeze interesele în cadrul unei economii de piaţă moderne.

Succesiunea, fiind în dependenţă directă de formele de proprietate, de relaţiile de producţie

ale sistemului economic al statului, abordînd interesele unor pături largi ale populaţiei şi

reprezentînd unul dintre modurile de dobîndire şi transmitere a proprietăţii private, a fost şi este cea

mai importantă verigă a vieţii sociale. Prin aceasta şi se explică învestirea instituţiei moştenirii cu

statut constituţional.

Elocvente în acest sens sînt prevederile Constituţiei Republicii Moldova (în continuare

Constituţie) care în art.46 alin.(6) prevede: „Dreptul la moştenire al proprietăţii private este

garantat”, ceea ce înseamnă că statul nu se limitează doar la recunoaşterea formală a dreptului de

moştenire, dar şi asigură prin intermediul instituţiilor sale protecţia juridică a acestui important

drept [6, p.7].

Însă moştenirea ca fenomen social complex nu îndeplineşte doar funcţii social utile,

asigurînd în societate stabilitatea, ci poate avea şi un rol negativ în condiţiile şi în măsura în care

lasă deschisă calea spre un trai parazitar din partea celor care moştenesc averi fabuloase. Cu toate

acestea, existenţa acestei instituţii este totuşi binevenită, deoarece în caz contrar fiecare generaţie ar

trebui să înceapă totul de la capăt.

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul să i se respecte bunurile sale. Nimeni nu

poate fi privat de proprietatea sa decît din motive de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de

lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional", stipulează art.1 din Protocolul nr.1

adiţional la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale

(Roma, 04.11.1950), ratificată prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 1298-XII din

24.07.1997 [1, p.11].

Dreptul la respectarea bunurilor şi a proprietăţii în general, din punct de vedere istoric, este

unul dintre primele drepturi ale omului care au fost recunoscute: îl găsim în anul 1215 în art.10 din

Marea Cartă, în al 5-lea amendament din Constituţia Statelor Unite şi (pe ultimul loc) în Declaraţia

Universală a Drepturilor Omului, proclamată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la

10.12.1948, care îl consacră ca pe un drept „inviolabil şi sacru” [3, p.275]. În mod curios, deşi avea

acest trecut glorios, el nu figura ca atare în textul iniţial al Convenţiei europeane pentru apărarea

drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. El este unul din drepturile în privinţa cărora

Page 6: Oxana Robu Thesis

6

negocierile au eşuat şi datorită căruia a fost adoptat Protocolul adiţional în ajunul semnării

Convenţiei [88, p.447].

Dreptul la respectarea bunurilor, sau mai corect – dreptul la proprietate, se prezintă ca unul

dintre pilonii societăţii occidentale, chiar dacă nu mai are astăzi acel caracter „ inviolabil şi sacru ”

atribuit de revoluţionarii francezi.

De cîţiva ani asistăm la o emergenţă a caracterului „economic” al dreptului protejat în art.1

din Protocolul nr.1 adiţional la Convenţia europeană, fapt ce se manifestă la nivel de exercitare a

dreptului de proprietate de către societăţile comerciale, care, din ce în ce mai frecvent, văd în

Convenţie şi în mecanismul său de garantare un recurs de natură indemnitară care le permite să

obţină de la Strasbourg reparaţia refuzată de jurisdicţiile naţionale.

Actualitatea temei investigate şi gradul de studiere a acesteia.

Actualitatea temei care face obiectul prezentei lucrări se impune, dat fiind faptul că, pe

parcursul a aproape unui secol, rolul proprietăţii private pe meleagurile moldave a fost practic

ignorat în virtutea unor concepţii ideologice utopiste. Iar acum, cînd aceasta îşi reintră în drepturi în

ţările unde a fost sfidată, necesitatea efectuării unor studii în acest domeniu nu poate fi calificată

altfel decît binevenită.

Actualitatea temei alese constă faptul că ne-am propus să efectuăm o cercetare prin prisma

noilor reglementări conţinute în Codul civil din 06.06.2002 care, în materie de moştenire legală,

aduce aspecte inovatorii comparativ cu Codul civil din 1964. Scopul lucrării de faţă deci este de a

analiza problemele ce apar pe parcurs, precum şi de a încerca să formulăm soluţiile posibile.

Legislaţia care reglementează succesiunea are drept scop ocrotirea dreptului proprietăţii

private a cetăţenilor, iar în cazul unei succesiuni vacante şi trimiterea în posesia statului a averii

succesorale -ocrotirea drepturilor şi intereselor statului.

În scopul dezvoltării dispoziţiilor sus - menţionate a fost adoptat noul Cod civil (nr.1107-

XV), care a operat modificări esenţiale în domeniul proprietăţii ce au provocat noi fenomene în

sistemul raporturilor de drept civil, iar odată cu ele şi în cel al raporturilor succesorale [7, p.3].

Una dintre condiţiile funcţionării normale a legilor, a codurilor adoptate este reglementarea

juridică a proprietăţii, fapt ce necesită o apreciere modernă urgentă, condiţionată şi de unele

modificări în legislaţia succesorală. Aceasta ar permite soluţionarea cauzelor succesorale în mod

unic, complet, ce ar corespunde necesităţilor sociale contemporane.

Adoptarea actualului Cod civil a fost multaşteptată, deoarece odată cu instituirea proprietăţii

private au apărut probleme noi ce nu puteau fi soluţionate de dreptul succesoral, orientat spre

succesiunea proprietăţii cu caracter de consum, fapt care generează o serie de probleme ce justifică

Page 7: Oxana Robu Thesis

7

cercetările în acest domeniu. Existenţa unei proprietăţi private autentice este de natură să redea

adevărata valoare instituţiei moştenirii.

Oricît de complexe ar fi raporturile interumane, indiferent de sistemul politic şi social care

ar exista, se consideră că şi latura cantitativă a patrimoniului succesoral are importanţă. În condiţiile

în care în sistemele totalitare patrimoniul succesoral al persoanei fizice este extrem de modest şi

îndepărtat total sau parţial de circuitul civil, problematica moştenirii nu era atît de vastă şi

complexă.

Actualul Cod civil al Republicii Moldova a apărut în condiţiile în care proprietatea privată

era dominantă şi era absolut necesar ca reglementarea moştenirii să fie minuţioasă. Pe lîngă aspectul

cantitativ al patrimoniului succesoral, instituţia în sine a moştenirii ridică extrem de multe şi

complexe probleme, care trebuie să-şi găsească, inclusiv din punct de vedere legislativ, o

reglementare clară.

Astfel, actualitatea subiectului investigat este condiţionată de noutatea materialului

normativ cuprins în Codul civil (Legea nr.1107-XV din 06.06.2002, publicată în Monitorul Oficial

nr.82-86/661 din 22.06.2002 şi intrată în vigoare la 01.01.2003), deoarece problemele instituţiei

succesiunii relatate au fost cercetate de către reprezentanţii doctrinei civile în baza legislaţiei

vechi, în special a legislaţiei civile a Rusiei, a celei unionale, dar noua legislaţie pune noi probleme

şi sarcini în faţa cercetătorilor, probleme ce necesită investigare şi soluţionare.

Examinînd aspectele succesiunii legale în Republica Moldova am concluzionat că în viaţa

de toate zilele de cele mai dese ori avem de a face cu cazuri privind succesiunea legală decît cea

testamentară. De ce? Motive, presupunem sînt multe:

În primul rînd, pe majoritatea cetăţenilor îi satisface anume modalitatea de partajare a averii

rămase după decesul unei persoane, care prevede normele corespunzătoare ale dreptului civil, dat

fiind faptul că la baza devoluţiunii succesorale stă rudenia.

Al doilea motiv - moartea vine pe neaşteptate şi nu fiecare reuşeşte să întocmească

testament.

Al treilea motiv are un caracter psihologic. Oamenilor le este caracteristic momentul

alungării gîndului despre moarte, deoarece întocmirea unui testament ar însemna acceptarea morţii.

În condiţiile de astăzi, instituţia moştenirii a devenit una dintre instituţiile fundamentale ale

dreptului civil. Într-adevăr, ea prezintă o deosebită importanţă economică şi politică, iar dacă

existenţa în sine a dreptului de moştenire nu provoacă probleme, soluţiile legislative vor fi diferite

în funcţie de diversitatea concepţiilor politice şi sociale.

Page 8: Oxana Robu Thesis

8

Iată de ce anume acum cînd a fost adoptat Codul civil nu pot fi ignorate problemele

succesorale rămase nedefinitivate pe parcursul celor mai bine de 30 de ani de utilizare a lor. Acest

fapt generează o serie de probleme ce justifică cercetările efectuate în acest domeniu.

Importanţa acestei instituţii rezidă în faptul că orice persoană, într-o măsură mai mare sau

mai mică, în viaţa sa va fi nevoit să apeleze la aceste servicii, fie că este vorba de întocmirea unui

testament sau de opţiunea succesorală. Importanţa moştenirii se manifestă şi prin faptul că fiecărui

membru al societăţii trebuie să-i fie garantată posibilitatea de a trăi şi munci, avînd totodată

siguranţa că după decesul său toate bunurile pe care le-a agonisit vor trece în patrimoniul

succesorilor săi.

Cercetarea unor aspecte ale succesiunii legale şi a problemelor cu care se confruntă juriştii,

judecătorii, procurorii, avocaţii, studenţii facultăţii de drept şi jurisprudenţă, precum şi alte persoane

interesate, nu a constituit deocamdată obiectul unei cercetări ştiinţifice complexe în doctrina

naţională.

Bazele teoretice ale instituţiei succesiunii legale în perioada aplicării Codului de procedură

civilă al RSSM din 1964 au fost cercetate şi analizate de civilişti moldoveni, români, ruşi: Nikitiuk

P., Aramă E., Galben A., Chibac G., Baieş S., Constantinescu E., Cojocaru E., Bloşenco A., Bostan

G., Eliescu M., Deak F., Alexandresco D., Zinveliu I., Cărpeanru S., Safta-Romano E., Cantacuzino

M., Chirică D., Macovei D., Antoniade C., Amfiteatrov G., Solodilov A., Antimonov B., Grave C.,

Bondarev N., Eidinov E.,Tolstoi I., Sergheev A., ş.a.

Ţinem să menţionăm că lucrările publicate, deşi îmbrăţişează un larg domeniu de

investigaţii ştiinţifie, se prezintă totuşi mai mult ca analize segmentate decît sinteze integrale şi

totalizatoare. Pe de altă parte, majoritatea lucrărilor autorilor menţionaţi nu tratează subiectul

cercetat în toată complexitatea lui şi nici nu-l analizează ca pe un proces unitar în cadrul ştiinţei

dreptului civil.

Aspectele teoretice şi parctice ale succesiunii sînt cercetate de civilişti contemporani din

Federaţia Rusă: Барщевский М., Если открылось наследство (Moscova, 1989); Антокольская

М., Семейное право (Moscova, 2000); Пронина М., Право наследования (Minsc, 1989);

Тихомиров Л., Тихомиров М., Юридическая энциклопедия (Moscova, 1997); Толстой Ю.,

Наследственное право (Moscova, 2000); Хаскельберг Б., Наследование по закону

нетрудоспособными иждивенцами (Moscova, 2003); Зайцева Т., Крашенников П.,

Наследственное право. Комментарий законодательства и практика его применений

(Moscova, 2002); Щербаков М., Восстановление пропущенного срока для принятия

наследства (Moscova, 2003).

Page 9: Oxana Robu Thesis

9

În România instituţia succesiunii a constituit un obiect de studiu predilect pentru mai mulţi

civilişti, printre: Adam I., Rusu A., Drept civil. Succesiuni (Bucureşti, 2003); Chirică D., Drept

civil. Succesiuni şi testamente (Bucureşti, 2003); Deak F., Tratat de drept succesoral (Bucureşti,

1999); Dogaru I., Drept civil. Succesiuni (Bucureşti, 2003); Stănciulescu L., Drept civil. Contracte

speciale. Succesiuni (Bucureşti, 2002), ş.a.

Dintre puţinele publicaţii dedicate succesiunii legale, apărute în Republica Moldova după

intrarea în vigoare a Codului civil, menţionăm Comentariul la Codul Civil editat în 2002, care

prezintă o lucrare complexă, dar accesibilă şi comprehensivă, ce caută să ofere soluţii pentru

majoritatea problemelor din domeniul dreptului civil şi al dreptului internaţional privat. În acest

comentariu sînt supuse unei analize succinte, prin prisma standardelor internaţionale, prevederile

Codului civil al Republicii Moldova, inclusiv instituţia succesiunii, articol cu articol, comentate în

volumul II, Cartea a IV-a, Titlurile I, III-VII ale Comentariului.

Autorii Manualului judecătorului la examinarea pricinilor civile (Chişinău, 2006)

Visternicean D., Pascari V., Pascari A., Macinscaia V., Oprea I., la descrierea problemelor cu care

se confruntă judecătorii la soluţionarea litigiilor succesorale, fac o caracteristică din punctul de

vedere al aplicabilităţii instituţiei moştenirii, ea nefiind supusă cercetării teoretice.

În literatura de specialitate din Republica Moldova, pînă în prezent, problemele iniţiate de

noi pentru dezbatere sînt tratate doar tangenţial, într-un mod dispersat, fără a fi evidenţiate în

special, lipsind o analiză complexă a tematicii. Dacă ne referim la perspectiva din care tratăm

subiectul selectat, concluzionăm că pînă în prezent o astfel de investigaţie în literatura naţională nu

a făcut obiectul unor lucrări monografice sau teze de doctorat.

Aceste aspecte, privite în ansamblu, ne permit să deducem că, deşi instituţia succesiunii

legale a constituit obiect de cercetare în diferite state şi din diferite perspective, în prezent există o

insuficienţă de tratare a problematicii abordate în lucrare, de aceea studiul nostru apare ca o

încercare de actualizare teoretico-ştiinţifică a subiectului cercetat, cu unele soluţii teoretice şi

practice în domeniu, el răspunzînd imperativelor curente.

Scopul şi obiectivele tezei. Actualitatea problemei privind succesiunea legală condiţionează

scopul prezentului studiu ce constă în examinarea şi cercetarea complexă (în concepţiile legislative

şi doctrinare autohtone şi din alte state) a unor aspecte ale succesiunii legale în Republica Moldova.

Abordarea acestei probleme a fost posibilă în urma unei analize comparative a legislaţiei

succesorale actuale în Republica Moldova şi în legislaţia altor state (României, Rusiei, Franţei ş.a.),

fapt ce ne-a permis să formulăm propuneri concrete în vederea perfecţionării legislaţiei şi a

practicii aplicării ei.

Page 10: Oxana Robu Thesis

10

Scopul lucrării, aşadar, vizează cercetarea aspectelor practice şi teoretice ale instituţiei

succesiunii legale, evidenţierea importanţei acesteia ţinînd cont de realităţile economico-sociale ale

societăţii.

Pentru atingerea acestui scop, urmează să realizăm următoarele obiective:

- relevarea esenţei instituţiei de drept succesoral legal al Republicii Moldova şi a

problemelor lui la etapa actuală;

- evidenţierea rolului acestei instituţii în asigurarea materială a moştenitorilor;

- analiza elementelor raportului juridic de succesiune şi cercetarea caracterelor juridice ale

transmiterii moştenirii şi a condiţiilor specifice succesiunii legale;

- caracteristica claselor de succesori legali şi evidenţierea problemelor ce apar în procesul

realizării dreptului la succesiune;

- analiza critică a unor neconcordanţe şi goluri existente în legislaţia actuală, ce

reglementează raporturile aparute în procesul exercitării dreptului la succesiune, neconcordanţe

care afectează ocrotirea eficinetă a drepturilor şi intereselor altor categorii de succesori;

- caracteristica sub aspect comparativ a instituţiei succesiunii legale în Republica Moldova

şi în alte state.

Tema prezentei teze de doctorat comportă un specific teoretico-practic incontestabil,

reieşind inclusiv din următoarele considerente:

- este o temă cu o valoare practică majoră - fapt confirmat şi prin numărul mare de lucrări

ştiinţifico-practice (monografii, articole etc.) dedicate acestei teme;

- este o temă de valoare teoretică majoră. În acest sens există o serie de probleme de ordin

teoretic şi practic, care ţin de domeniul abordării teoretice a instituţiei date.

Analiza legislaţiei, practicii, precum şi a doctrinei naţionale şi celei străine au permis să

facem propuneri practice bine argumentate pentru perfecţionarea şi aplicarea legislaţiei în vigoare.

În procesul de investigare au fost studiate concepţiile juriştilor din mai multe ţări. Pe lîngă

lucrările ştiinţifice şi materialele practicii judiciare publicate în Republica Moldova, am utilizat şi

lucrări ale unor autori din România, Rusia, Franţa ş.a., care se referă la istoricul apariţiei şi

evoluţiei instituţiei succesiunii, la condiţiile moştenirii legale, la problemele esenţiale ale

succesiunii legale în cadrul legislaţiei civile.

O importanţă deosebită la elaborarea prezentei lucrări a avut baza normativă ce cuprinde:

Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29.07.1994, Codul civil al Republicii Moldova, Codul

familiei al Republicii Moldova, Legea Republicii Moldova nr.1453-XIII din 08.11.2002 cu privire

la notariat, precum şi practica judiciară: Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii

Page 11: Oxana Robu Thesis

11

Moldova cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei la examinarea

cauzelor despre succesiune nr.13 din 03.10.2005.

În calitate de bază metodologică a cercetărilor a fost utilizată analiza comparativă, care a

permis examinarea dreptului succesoral sub diverse aspecte dat fiind reglementările specifice

cunoscute în Republica Moldova, România, Federaţia Rusă, ţările comunităţii europene. În procesul

sintetizării lucrărilor ştiinţifice din ţările menţionate, precum şi pentru argumentarea concluziilor şi

recomandărilor propuse, în afară de analiza comparativă folosită drept cel mai efectiv procedeu de

sintetizare şi definitivare optimă a noţiunilor şi fenomenelor, au fost utilizate şi alte metode cum ar

fi: metodele dialectice, de analiză şi sinteză logică structural-sistematică, istorică, juridico-

comparativă, sociologică (analiza documentelor) şi alte metode de cunoaştere ştiinţifică.

Noutatea ştiinţifică a rezultatelor obţinute constau în analiza complexă a legislaţiei şi

practicii dreptului succesoral. Analiza are un caracter mixt teoretico-practic.

Lucrarea reprezintă o încercare a autorului de a elucida pe baza sistematizării normelor

legale şi analizei creative a fenomenelor juridice, procesul de reglementare şi detaliere a instituţiei

de drept succesoral legal în Republica Moldova. Sînt evidenţiate un şir de probleme cărora li se dau

soluţii interpretative ori referitor la care se sugerează idei de modificare a unor dispoziţii legale.

Noutatea ştiinţifică a lucrării constă şi în faptul că ea prezintă prima încercare de a cerceta

problemele succesorale după adoptarea noului Cod civil al Republicii Moldova.

Noutatea ştiinţifică mai este marcată de :

- pronunţarea asupra viziunilor doctrinarilor autohtoni recunoscuţi în domeniu în problemele

- cheie ale studiului ştiinţific şi argumentarea poziţiei proprii de aderare la unele concepţii;

- analiza instituţiilor noi din domeniul succesiunii legale, improprii legislaţiei succesorale

pînă la momentul adoptării legislaţiei naţionale şi conturarea posibilităţilor de implementare;

- abordarea problemelor cu privire la caracterele juridice ale transmiterii moştenirii şi

deschiderea succesiunii;

- cercetarea şi stabilirea condiţiilor moştenirii legale în dreptul Republicii Moldova;

- analiza claselor de succesori legali conform noii legislaţii civile a Republicii Moldova şi a

problemelor ce ţin de realizarea drepturilor succesorale ale lor, poziţia soţului supravieţuitor în

diverse sisteme din Europa şi drepturile lui de moştenire legală;

- evidenţierea problemelor reprezentării succesorale, a condiţiilor şi efectelor ei;

- examinarea unor aspecte ale rezervei succesorale şi a cazurilor apariţiei dreptului de a

pretinde cotă din rezerva succesorală;

- dezvăluirea şi relevarea esenţei succesiunii vacante în dreptul Republicii Moldova.

Page 12: Oxana Robu Thesis

12

Semnificaţia teoretică şi valoarea aplicativă a lucrării constă în următoarele:

- rezultatele obţinute în urma cercetărilor efectuate pot fi utilizate în procesul perfecţionării

cadrului legislativ ce reglementează raporturile succesorale;

- pentru a aplica mai eficient materia cercetată, am făcut o analiză comparativă

fundamentală a instituţiei în cauză, ale cărei rezultate pot contribui la dezvoltarea de mai departe a

procesului de studiere a obiectului - drept civil, compartimentul drept succesoral, şi la popularizarea

cunoştinţelor juridice;

- concluziile formulate de noi pot fi utilizate în cadrul cursurilor de perfecţionare a cadrelor

care examinează litigiile succesorale.

O continuitate logică a cercetării problemei în cauză o constituie şi elaborarea unor

recomandări practice ce au caracter de principiu, recomandările de lege ferenda îndreptate spre

desăvîrşirea mecanismului aplicării normelor ce reglementează succesiunea legală, menite să

asigure protecţia drepturilor şi intereselor succesorilor legali.

Analiza unor aspecte ale succesiunii legale au fost abordate pentru prima dată şi pot servi

drept informaţie utilă în activitatea practică a notarilor, avocaţilor, judecătorilor, procurorilor,

juriştilor .

Lucrarea poate fi folosită ca sursă teoretică şi practică în procesul didactic din învăţămîntul

superior şi mediu de specialitate, precum şi la realizarea unor lucrări ştiinţifice în activitatea de

elaborare a actelor normative. Lucrarea are o construcţie conceptuală de studiu monografic,

înglobînd şi îmbinînd aspecte teoretico-istorice ale instituţiei date, materializînd unele argumente

pragmatice prin practica judiciară. În încheiere formulăm concluziile de bază ale tezei de doctorat şi

venim cu propuneri în vederea perfecţionării instituţiei succesiunii legale şi a dreptului succesoral în

general. Am propus spre elaborare setul normativ necesar pentru dezvoltarea acestei instituţii,

indicînd principiile ce urmează a fi respectate la elaborarea actelor legislative, principii deduse din

practica altor ţări la acest capitol.

Concluziile făcute în lucrare pot servi drept suport la modificarea atitudinii faţă de instituţia

succesiunii în ţară.

Aprobarea rezultatelor cercetării efectuate. Teza de doctorat a fost elaborată la Catedra

Drept Civil a Universităţii de Stat din Moldova. Conşinutul tezei a fost examinat şi aprobat în

cadrul şedinţei Catedrei Drept procesual civil şi a Seminarului Ştiinţific de Profil al Facultăţii de

Drept a Universităţii de Stat din Moldova. Cele mai importante rezultate ale investigaţiei au fost

utilizate în opt articole ştiinţifice publicate şi pentru prezentarea unui raport în cadrul Conferinţei

ştiinţifice internaţionale „Codul civil. Cinci ani de aplicare. Probleme, realizări şi sugestii ” (18-

19.09.2008, Chişinău).

Page 13: Oxana Robu Thesis

13

Volumul şi structura tezei. Lucrarea este constituită din introducere, trei capitole

structurate în paragrafe, sinteza rezultatelor obţinute, concluzii şi recomandări, bibliografie, adnotări

în limbile română, rusă, engleză şi anexe. Teza este expusă pe 169 de pagini.

CONŢINUTUL LUCRĂRII

În scopul realizării obiectivelor enumerate, lucrarea a fost divizată în trei capitole, care la

rîndul lor, sînt divizate în paragrafe. Lucrarea a fost întocmită avînd la bază analiza teoretică a

noţiunilor şi prevederilor legale privind dreptul succesoral şi aplicarea lor în practică.

Primul capitol, „Consideraţii generale cu privire la succesiune” are caracter teoretic. El este

divizat în şase paragrafe. În acest capitol au fost examinate abordările doctrinare cu privire la

noţiunea de succesiune pentru ca ulterior să fie analizate profund conţinutul patrimoniului

succesoral, istoricul apariţiei succesiunii legale şi caracterele juridice ale transmiterii moştenirii.

Secţiunea a doua este consacrată deschiderii succesiunii (momentul, locul). Studiul a fost axat pe

analiza comparată a legislaţiilor care au o asemenea instituţie.

Capitolul II este consacrat analizei „Condiţiilor moştenirii legale în dreptul Republicii

Moldova ” şi constituie o examinare a prevederilor legale cu privire la capacitatea succesorală, a

vocaţiei succesorale legale şi a nedemnităţii succesorale. Capitolul este divizat în cinci paragrafe în

care sînt cuprinse condiţiile cerute pentru a moşteni, precum şi reflecţii şi sugestii asupra

problemelor analizate.

Capitolul III „ Clasele de succesori legali ” reprezintă un studiu al ordinii la succesiunea

legală şi al moştenitorilor legali şi constă din patru secţiuni în care sînt analizate în parte cele trei

clase de succesori legali, aplicarea reprezentării în cazul moştenirii descendenţilor şi colateralilor,

precum şi posibilitatea statului de a fi moştenitor legal. Totodată sînt analizate problemele ce apar în

practică, în legătură cu chemarea la succesiune a claselor de moştenitori, în special a fiecărei

categorii de moştenitori în parte.

Concluziile prezentate în lucrare dezvăluie gradul evoluat al studiului şi tendinţa de

individualizare în cercetări teoretice de acest gen.

Analizînd şi sintetizînd doctrina, actele normative naţionale, precum şi cele internaţionale

care se referă la tema tratată, am elaborat lucrarea în cauză încercînd să elucidăm într-un mod

adecvat problema abordată şi să aducem un element nou în tratarea ei.

Page 14: Oxana Robu Thesis

14

Capitolul I . CONSIDERAŢII GENERALE CU PRIVIRE LA SUCCESIUNE

1. 1. Noţiunea, istoricul şi caracterele juridice ale succesiunii

1.1.1. Definiţia succesiunii. Precizări terminologice

Actualitatea problemelor succesorale este condiţionată de procesul transformărilor pozitive

din toate domeniile sociale şi economice ale vieţii, de renunţul la dogmele concepţiilor socialiste,

care au determinat modul de viaţă al cetăţenilor Republicii Moldova pe o perioadă cuprinzînd mai

mult de jumătate de secol. Moştenirea, izvorîtă dintr-o necesitate obiectivă, fiind în dependenţă

directă de formele de proprietate, de relaţiile de producţie ale sistemului economic al statului şi

abordînd interesele unor pături largi ale populaţiei, a fost şi este cea mai importantă verigă a vieţii

sociale.

Pentru o înţelegere mai profundă şi pentru a face mai accesibile noţiunile de succesiune,

moştenire şi ereditate ne-am simţit obligaţi, în baza materialului investigat, să limpezim sensurile

acestora, fără a evita să ne expunem şi opina proprie asupra lor.

Deşi pînă la adoptarea noului Cod civil al Republicii Moldova în legislaţia noastră

moştenirea nu a fost definită expres, existenţa fenomenului dat nu îl poate neglija nimeni. Fiind

parte a Uniunii RSS, RSS Moldovenenească a beneficiat de legislaţia unică a spaţiului sovietic, de

doctrina ştiinţifică elaborată aici.

Astfel, în doctrina juridică sovietică au fost date mai multe definiţii acestei instituţii de drept

de către ştiinţa dreptului succesoral [31, p.46; 36, p.19; 89, p.4]. Însă cea mai corectă din punctul

nostru de vedere rămîne definiţia elaborată de către Nikitiuk P.:”... dreptul succesoral ca instituţie

de drept reprezintă totalitatea normelor care reglementează ordinea şi limitele de transmitere a

drepturilor şi obligaţiilor decedatului la succesorii lui...”.

În tăcerea legii, în literatura de specialitate română moştenirea a fost definită ca fiind

transmisiunea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în viaţă

[81, p.5].

Conform Hotărîrii Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.13 din 03.10.2005 cu

privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei la examinarea cauzelor

despre succesiune, succesiunea constituie una dintre modalităţile de dobîndire a dreptului de

proprietate prevăzute de alin.(2) art. 320 CC al RM, care include transmiterea patrimoniului unei

persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane fizice, juridice sau stat şi reprezintă una

dintre cele mai importante instituţii ale legislaţiei civile [112, p.21].

În alin.(1) art. 1432 CC al Republicii Moldova moştenirea este definită ca fiind

transmisiunea patrimoniului unei persoane fizice decedate (cel ce a lăsat moştenirea) către

succesorii săi.

Page 15: Oxana Robu Thesis

15

Codul civil din 26.12.1964 nu dădea o definiţie clară a succesiunii legale, menţionînd în

art.561 că „ succesiunea se înfăptuieşte în virtutea legii şi prin testament. Succesiunea legală are loc

dacă şi în măsura în care testamentul nu conţine prevederi contrarii ”, neindicînd expres cazurile de

moştenire legală, pe cînd Codul civil din 06.06.2002, în art.1499 intitulat „Moştenirea legală ”,

stipulează: „moştenire legală este în cazul trecerii patrimoniului defunctului către persoanele

menţionate în lege şi că se va aplica în cazul în care:

1. cel ce a lăsat moştenirea nu a lăsat testament;

2. a fost declarată nulitatea testamentului;

3. succesorul testamentar este codecedat sau comorient cu testatorul;

4. succesorul testamentar este nedemn ”.

Codul civil al Federaţiei Ruse are prevederi asemănătoare cu cele ale Codului civil

moldovenesc, astfel acesta prevede în art.1110 că succesiunea legală are loc în cazurile:

- cînd în urma decedatului a rămas o proprietate transmisă prin rudenie;

- cînd nu există testament;

- cînd persoanele chemate la succesiune o refuză;

- cînd testamentul e declarat nul de către instanţa de judecată.

Succesiunea în dreptul român este reglementată de cartea a III-a a Codului civil „ Despre

diferite moduri prin care se dobîndeşte proprietatea ”, titlul I „ Despre succesiuni ” şi titlul II

„ Despre donaţiuni între vii şi despre testamente ”. Între prevederile din codurile sus-numite există

asemănări cele mai pronunţate fiind constatate în legislaţia rusă, temeiurile apariţiei dreptului la

succesiune fiind aproape identice. Potrivit legislaţiei române, moştenirea legală intervine în cazurile

în care:

a) defunctul nu a dispus prin testament asupra bunurilor sale;

b) deşi defunctul a dispus de bunuri prin testament, aceste dispoziţii nu sunt valabile;

c) a dispus numai o parte din bunuri, restul urmînd a fi transmis moştenitorilor legali;

d) defunctul a dispus de întreaga succesiune prin testament, existînd moştenitori rezervatari,

dispoziţiile testamentare cele ce afectează rezerva fiind nevalabile.

Întrucît în titlu ne-am propus să facem unele precizări terminologice pentru a evita cazurile

de utilizare eronată a acestei terminologii cînd va fi vorba de redarea unor subtilităţi, noi am recurs

la ajutorul dicţionarului.

Potrivit definiţiilor dicţionarului explicativ, noţiunea de moştenire, succesiune, ereditate sînt

utilizate în sens de preluare a unor bunuri, materiale rămase de la o persoană decedată şi pot fi

considerate sinonime absolute anume sub acest aspect; tot în acest sens le regăsim în normele

noastre juridice în literatura de specialitate.

Page 16: Oxana Robu Thesis

16

Termenul de moştenire în dreptul civil înseamnă transmiterea patrimoniului, a unei părţi din

el sau a unor bunuri determinate sau lucruri de preţ, care aparţineau persoanei decedate, unei sau

mai multor persoane fizice sau statului [73, p.168]. Acest termen mai desemnează şi patrimoniul

celui care lasă moştenirea, adică totalitatea drepturilor şi obligaţiilor, care nu se sting odată cu

moartea celui care lasă moştenirea, dar sînt transmisibile în temeiul normelor dreptului succesoral

[127, p.256].

În legislaţia noastră mai este utilizată şi noţiunea de succesiune ca sinonim al noţiunii de

moştenire. În dreptul civil pe lîngă sensul restrîns, cel de sinonim al termenului de moştenire,

succesiunea are şi un alt înţeles, mai larg decît cel de moştenire sau ereditate: orice transmisiune de

drepturi de la o persoană la alta, fie prin acte între vii, fie pentru cauză de moarte. În ce măsură

alternanţa termenilor creează sau nu dificultăţi din punctul de vedere al tehnicii legislative, poate fi

justificată folosirea doar a unui singur termen ( succesiune sau moştenire ) sînt probleme ce au

reţinut atenţia mai multor cercetătători în domeniu.

De exemplu, după părerea autorilor N. Bondarev şi E. Eidinova, moştenirea, ereditatea sau

succesiunea este transmiterea patrimoniului unui defunct către altă persoană [37, p.32 ].

Instanţele judecătoreşti utilizează permanent în calitate de sinonime atît termenul de

succesiune, cît şi pe cel de moştenire [104, p.280].

Este adevărat că, în art.46 din Constituţia Republicii Moldova se prevede că este garantat

dreptul de moştenire, fără ca textul Legii fundamentale să folosească şi termenul de succesiune, aşa

cum se regăseşte în noul Cod civil.

Din punctul nostru de vedere, acest fapt nu prezintă un impediment pentru a folosi mai mulţi

termeni avînd acelaşi conţinut, în cadrul aceleiaşi discipline de drept ce nu sunt de natură să

modifice instituţiile de drept.

Unii autori, de exemplu D. Alexandresco sau S. Cărpenaru, consideră că termenii succesiune

şi moştenire sînt sinonime: „Prin moştenire sau succesiune se înţelege transmisiunea patrimoniului

unei persoane decedate la una sau mai multe persoane în viaţă”[29, p.17] sau „Prin moştenire se

înţelege transmiterea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale ale unei persoane fizice decedate către

una sau mai multe persoane fizice în viaţă, numite moştenitori sau succesori” [55, p.379].

Aceste definiţii sînt valabile în măsura în care ele se limitează la dreptul succesoral şi doar

în înţeles restrîns termenii „succesiune”, „moştenire” sau „ereditate” înseamnă fie „transmiterea

patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în viaţă ” [132, p.11],

fie bunul sau bunurile care trec de la defunct la moştenitorii săi. În acest sens, termenul de

"succesiune" are un dublu sens, cel de transmisiune pentru cauză de moarte şi cel de obiect al

transmisiunii [ 81, p.10].

Page 17: Oxana Robu Thesis

17

Aşadar, relativ la noţiunea de succesiune, mai subliniem o dată că în sens larg, prin

succesiune se înţelege nu numai transmisiunea pentru cauză de moarte, dar şi transmisiunea între

vii, iar în sens restrîns, numai transmisiunea pentru cauză de moarte este echivalent al noţiunii de

moştenire.

Dictoanele latine ajunse pînă la noi au acelaşi sens: Hereditas nihie aliud est, duam succesio

in universum, jus, quod defunctus habuerit ( Moştenirea nu este altceva decît dreptul de a succede în

toate drepturile defunctului ).

Hereditas est pecunia quae morte alien jus ad quem quam pervenit (Succesiunea constă în

bunurile care, prin moartea cuiva, se transmit unei persoane).

Se mai impune o precizare în legătură cu noţiunea de succesiune. În cadrul dreptului civil

această noţiune se întrebuinţează într-un sens şi mai larg, desemnînd orice transmisiune de drepturi

între vii sau pentru cauză de moarte, transmisiune care poate fi universală, cu titlu universal sau cu

titlu particular. Astfel, într-un contract de vînzare-cumpărare, cumpărătorul este succesorul în

drepturi cu titlu particular al vînzătorului, iar vînzătorul autor al cumpărătorului, donatarul succede

donatorului etc. În această accepţiune, termenul de succesiune depăşeşte înţelesul termenului de

ereditate sau de moştenire. Într-un alt sens prin succesiune se înţelege obiectul moştenirii, adică

universalitatea bunurilor active şi pasive care trec de la defunct la succesorii săi [28, p.34].

Prin urmare, noţiunea de succesiune numai în sensul restrîns al cuvîntului - transmisiune

pentru cauză de moarte este echivalent al noţiunii de moştenire [75, p.6]. Normele care guvernează

instituţia moştenirii sînt aplicabile numai în cazul morţii unei persoane fizice, dar nu şi în cazul

încetării existenţei unei persoane juridice. Prin moştenire mai înţelegem stingerea drepturilor şi

obligaţiilor unei persoane, cauzată de moartea ultimei şi naşterea unor drepturi sau obligaţii

similare, prin conţinutul său sau al unor drepturi şi obligaţii analogice în activul şi pasivul

persoanelor recunoscute de lege sau testament în calitate de moştenitori. A moşteni sau a succede

înseamnă a lua locul unei alte persoane.

Credem că pentru instituţia succesiunii legale ar fi mai corect de utilizat noţiunea de

moştenire, care este specia, în raport cu noţiunea de succesiune, care este genul (ultima fiind

utilizată şi pentru desemnarea altor instituţii decît moştenirea).

Fiind impropriu să se vorbească de moartea defunctului, doctrina şi jurisprudenţa folosesc

termenul de cujus, abreviere din formula dreptului roman is de cujus succesione agitur (cel despre

a cărui moştenire /bunuri/ este vorba). În acest sens se vorbeşte, de exemplu, de moartea lui de

cujus, fiind oarecum impropriu să se vorbească de moartea defunctului. Se mai utilizează, uneori, şi

termenul de autor (de exemplu, autorul comun al comoştenitorilor), iar în cazul moştenirii

testamentare de testator.

Page 18: Oxana Robu Thesis

18

În funcţie de felul succesiunii, succesorii se mai numesc: moştenitori sau erezi în cazul

succesiunii legale; donator în cazul succesiunii convenţionale. Persoanele, cărora li se transmite

patrimoniul unei persoane fizice care a decedat, sînt denumite de lege moştenitori. În literatura

juridică aceste persoane se mai numesc succesori sau erezi. Calitatea de succesor o pot avea atît

persoanele fizice, cît şi cele juridice, acestea din urmă (persoanele juridice) pot deţine calitatea dată

numai în cazurile de moştenire testamentară. Cel care lasă moştenirea poate fi orice persoană fizică,

indiferent de capacitatea de exerciţiu a acesteia.

Termenii de succesiune, moştenire sau ereditate au acelaşi înţeles şi nu credem că ar trebui

să se folosească o modalitate unică de exprimare. În dreptul succesoral, din termenul de succesiune

au derivat o serie de denumiri care, într-adevăr, nu pot rezulta din cuvîntul moştenire de exemplu,

„reprezentare succesorală”, „rezerva succesorală” etc.). Dar cele mai frecvente denumiri îşi au

originea şi în termenul de succesiune şi în termenul de moştenire: „deschiderea succesiunii” şi

„deschiderea moştenirii”; „masa succesorală” şi „masa moştenirii” etc.

Însă dacă cel despre a cărui moştenire este vorba - de cujusul- nu are nici moştenitori legali,

nici moştenitori testamentari atunci patrimoniul urmează a fi transmis statului [128, p.10].

În acest sens, succesiunea legală este reglementată în Titlul III „ Moştenirea legală”, Cartea

a IV-a din Codul civil al Republicii Moldova din 06.06.2002, articolele ( art.) 1499-1514.

În baza materialului analizat, noi am formulat următoarea definiţie: prin succesiune

înţelegem trecerea gratuită în proprietatea unei persoane fizice, juridice sau în proprietatea statului

a unor bunuri care nu au fost dobîndite prin muncă, tranzacţii sau alte mijloace, ci numai în baza

drepturilor de succesori.

Page 19: Oxana Robu Thesis

19

1.1.2. Elementele raportului juridic de succesiune

Dat fiind faptul că transmisiunea succesorală este una dintre formele raporturilor juridice

civile, iar fiecare raport juridic are obiect, subiect şi conţinut, aceste elemente sînt şi componente ale

raportului juridic de succesiune.

În continuare vă propunem analiza elementelor raportului juridic de succesiune.

Obiectul succesiunii îl constituie acţiunile sau inacţiunile îndreptate asupra patrimoniului

succesoral. La decesul unei persoane fizice patrimoniul ei se transmite moştenitorilor. Fiind vorba

de un patrimoniu, o universalitate de drept, ea cuprinde nu numai drepturile, dar şi obligaţiile

defunctului. Ansamblul de drepturi şi obligaţii al celui ce a lăsat moştenirea şi care se transmite

moştenitorilor se numeşte patrimoniu succesoral [112, p.24 ].

Patrimoniul succesoral include o diversitate considerabilă de valori materiale şi intelectuale,

inclusiv mijloacele şi uneltele de muncă. Termenul de moştenire mai desemnează şi patrimoniul

care se transmite la moartea unei persoane fizice. În limba vorbită, prin moştenire, se înţeleg doar

anumite bunuri care au rămas după moartea unei persoane fizice.

Autorii ruşi Amfiteatrov G. şi Solodilov A. definesc patrimoniul succesoral în felul următor:

„ Întreaga totalitate de drepturi şi obligaţii patrimoniale pe care defunctul le transmite în timpul

vieţii sale altor persoane” [30, p.8 ].

Nu sîntem de acord cu formularea „întreaga totalitate...” din această definiţie, deoarece

patrimoniul succesoral este departe de a fi o totalitate unică [112, p.21]. În anumite cazuri, concret

determinate de legislator, drepturile şi obligaţiile defunctului sînt reprezentate ca bunuri „adecvate

destinaţiei economice concrete ”[101, p.34], fiind supuse regimului succesoral „general sau special”

[106, p.60].

Potrivit art.1444 CC al RM, patrimoniul succesoral include atît drepturi patrimoniale

(activul succesoral), cît şi obligaţii patrimoniale (pasivul succesoral), pe care cel ce a lăsat

moştenirea le avea la momentul decesului.

În cadrul activului succesoral sînt cuprinse toate drepturile reale sau de creanţă ale celui care

lasă moştenirea, cum ar fi: dreptul de proprietate asupra imobilelor; alte drepturi reale pincipale care

au aparţinut defunctului şi care se sting la moartea lui (de exemplu, dreptul de servitute sau

superficie) şi drepturi reale accesorii (de exemplu, ipoteca, gajul); drepturile patrimoniale de autor

(de exemplu, dreptul de a trage foloase materiale din valorificarea operei etc.); acţiunile

patrimoniale care au aparţinut defunctului (de exemplu, acţiunea în revendicare, acţiunea în reziliere

sau rezoluţiune etc.). Există şi unele drepturi care, deşi nu fac parte din patrimoniul defunctului, la

data deschiderii moştenirii vor intra în alcătuirea activului succesoral, cum ar fi: fructele produse de

Page 20: Oxana Robu Thesis

20

bunurile succesorale, ulterior deschiderii moştenirii, inclusiv echivalentul bănesc al folosinţei

exercitate de un moştenitor asupra unui bun din patrimoniul succesoral [129, p.524].

Componenţa şi valoarea patrimoniului succesoral se stabilesc în funcţie de situaţia din

momentul deschiderii moştenirii. În cazul declarării nulităţii actelor juridice de vînzare - cumpărare,

schimb, donaţie etc., după decesul celui ce a lăsat moştenirea, bunurile restituite se includ în

patrimoniul succesoral.

Din patrimoniul succesoral activ fac parte: casele de locuit, apartamentele în cooperativele

de locuit şi cele privatizate, garajele din cooperativele de garaje, terenurile, mijloacele de transport,

obiectele de uz casnic şi de uz personal ale defunctului şi alte bunuri care constituie obiect al

proprietăţii private.

Componenţa patrimoniului succesoral mai include: participaţiunea comanditarului la

societatea în comandită (art.142 CC al RM), partea socială în societatea cu răspundere limitată

(art.152 CC al RM), acţiunile acţionarului în societatea pe acţiuni, participaţiunea membrului

cooperativei (art.177 CC al RM), participaţiunea decedatului la capitalul social al societăţii în nume

colectiv (art.133 CC al RM). Succesorii membrului societăţii în nume colectiv pot deveni asociaţi în

condiţiile legii, dacă actul de constituire nu prevede altfel. Dacă membrii societăţii în nume colectiv

nu acceptă succesorii în calitate de asociaţi, societatea este obligată să le plătească partea din

activele nete determinate la data decesului, proporţional părţii din capitalul social deţinute de

asociatul decedat. În cazul în care succesorii membrului cooperativei nu pot deveni membri ai

cooperativei, lor li se achită valoarea participaţiunii [73, p.195].

Concomitent cu patrimoniul succesoral, se moştenesc:

- dreptul la depunerea cererii şi primirea brevetului;

- dreptul la posesie pe viaţă a terenului ;

- alte drepturi patrimoniale prevăzute de lege şi rezultate din proprietatea intelectuală

(dreptul de protecţie a inviolabilităţii operei, dreptul de a realiza sau a autoriza publicarea sau

folosirea ei, precum şi dreptul de a primi remunerare pentru autorizarea operei).

În conformitate cu art.17 alin.1 din Legea Republicii Moldova privind drepturile de autor şi

drepturile conexe, dreptul de autor poate fi moştenit. Problema transmisiunii succesorale a dreptului

de autor este legată de aceea a prerogativelor care îl compun. În acest sens, atît doctrina [107, p.103;

82, p.102-106; 120, p.107-126], cît şi legiuitorul disting două categorii avînd un regim juridic

diferit: prerogativele de ordin personal nepatrimonial şi cele de ordin patrimonial.

Drepturile personale nepatrimoniale, care sînt strîns legate de persoană şi încetează în

momentul morţii celui care lasă moştenirea, sînt intransmisibile pe cale de moştenire.

Page 21: Oxana Robu Thesis

21

În ceea ce priveşte drepturile (prerogativele) patrimoniale de autor, acestea se transmit pe

cale succesorală, transmiterea lor neridicînd nici o problemă. În cazul în care autorul oprei nu are

moştenitori, drepturile acestuia sînt exercitate de către instituţiile autorizate în acest sens.

În componenţa patrimoniului succesoral nu pot fi incluse bunurile dobîndite ilicit şi deţinute

cu titlu de proprietate sau asupra cărora nu a fost stabilit dreptul de proprietate (de exemplu,

construcţia neautorizată). Imobilul construit neautorizat poate fi inclus în componenţa masei

succesorale numai în cazul în care la momentul examinării litigiului acesta va fi autorizat de către

organele competente.

Atenţionăm în acest context că raporturile succesorale sînt guvernate de legea în vigoare la

data deschiderii moştenirii.

Astfel, dacă cel ce a lăsat moştenirea a decedat pînă la punerea în aplicare a noului Cod

civil, atunci se vor aplica deplin prevederile Codului civil în regacţia din anul 1964, iar începînd cu

12.06.2003 (data punerii în aplicare a noului cod) se vor aplica prevederile noului Cod.

În cazul în care, de exemplu, moştenirea s-a deschis la 20.03.2003, iar moştenitorul,

nereuşind să accepte moştenirea, a decedat după intrarea în vigoare a noului Cod, transmisia

succesorală se va determina conform normelor noului Cod [18, p.5].

În cazul în care succesiunea s-a deschis pînă la 1 februarie 1991, în componenţa averii

succesorale după decesul membrului cooperativei se include nu edificiul (încăperea), acordată de

către cooperativă pentru folosire, ci cota de participare acumulată indiferent de faptul dacă această

cotă a fost achitată parţial sau total, deoarece cel ce lasă moştenirea, conform legislaţiei care era în

vigoare pînă la 1 februarie 1991, nu a fost proprietar al edificiului (încăperii) respectiv. Totodată, în

conformitate cu prevederile art.4 alin.(4) Cod funciar al Republicii Moldova, nu se admite

restituirea terenurilor foştilor proprietari şi urmaşilor lor. Spre deosebire de alte ţări (cum ar fi de

exemplu România), în care s-au stabilit două modalităţi de trecere a terenurilor în proprietate

privată: reconstituirea dreptului de proprietate şi constituirea dreptului de proprietate, în Republica

Moldova s-a stabilit o singură modalitate - constituirea dreptului de proprietate privată.

Reconstituirea dreptului de proprietate este utilizată în acele cazuri în care persoana îndreptăţită a

avut teren în proprietate şi a pierdut această proprietate în condiţiile legii. Pe această cale,

legiuitorul român urmăreşte, pe cît e posibil, retrocedarea proprietăţii respective, în limitele

prevăzute de lege, chiar dacă nu în toate cazurile aceasta se realizează pe vechiul amplasament [57,

p.17]. Prin constituirea dreptului de proprietate se urmăreşte crearea dreptului de proprietate în

favoarea unor categorii de persoane, care nu au fost niciodată proprietari ai terenurilor respective.

Practic, prin această procedură se realizează împroprietărirea unor persoane.

Page 22: Oxana Robu Thesis

22

În acest context, vă propunem un exemplu practic: reclamantul A.C. s-a adresat în instanţa

de judecată cu acţiune către Primăria com.Recea, Străşeni, solicitînd obligarea administraţiei

publice locale nominalizate să-i restituie lotul de pămînt care constituie moştenirea părinţilor

decedaţi.

Acţiunea reclamantului a fost respinsă ca nefondată prin Hotărîrea Judecătoriei Străşeni din

12.12.2000. Hotărîrea dată a fost menţinută prin deciziile Tribunalului Chişinău din 26.04.2001,

Curţii de Apel din 26.06.2001 şi Curţii Supreme de Justiţie din 12.06.2002.

În recursul său Procurorul General al Republicii Moldova a solicitat casarea hotărîrilor

adoptate ca fiind ilegale şi neîntemeiate, pe motivul încălcării dreptului de proprietate al

reclamantului.

Prin Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.4-2r/a- 88/2002

din 18.11.2002 recursul a fost respins pe motiv că restituirea terenurilor de pămînt nu se admite

foştilor proprietari în temeui art.4 alin.(4) Cod funciar [19, p.4]. Această soluţie profund inechitabilă

este, în opinia noastră, criticabilă, cu toate că norma respectivă a constituit obiectul examinării sub

aspectul constituţionalităţii de către Curtea Constituţională, care prin Hotărîrea nr.29 din 27.10.1997

[17, p.16] a statuat că numai statul - autoritate publică supremă este în măsură să obiectiveze sau să

materializeze această opţiune.

Potrivit art.12 din Legea Republicii Moldova privind reabilitarea victimelor represiunilor

politice, cetăţenilor Republicii Moldova supuşi represiunilor politice şi ulterior reabilitaţi, li se

restituie la cererea lor sau a moştenitorilor lor averea confiscată, naţionalizată sau luată în alt mod

[13, p.12 ].

De exemplu, N.C. s-a adresat în Judecatoria Centru, mun.Chişinău, cu cerere de revendicare

a averii – casei de locuit, amplasate în mun.Chişinău, str. Şciusev 15, întrucît imobilul indicat a

aparţinut părinţilor săi, care au fost represaţi, iar casa naţionalizată. Ulterior, în 1991, ei au fost

reabilitaţi, însă la acel moment nu mai erau în viaţă.

La data de 21.07.1999 N.C., din aceleaşi motive, s-a adresat cu o altă cerere către Agenţia

Teritorială Chişinău pentru Privatizare şi către locatarii ap. 4, 5, 6, 7 privind recunoaşterea nulităţii

contractelor lor de privatizare a apartamentelor indicate, situate în imobilul litigios şi evacuarea lor.

Prin încheierea Judecatoriei Centru, mun.Chişinău, ambele pricini civile au fost conexate

într-o singură procedură.

Ambele pricini civile au fost respinse prin hotărîrea Judecatoriei Centru, mun.Chişinău din

17.01.2000, însă N.C. a contestat cu apel hotărîrea menţionată.

Prin decizia Tribunalului Chişinău a fost anulată hotărîrea instanţei de fond şi adoptată alta,

prin care cerinţele reclamantului N.C. au fost admise integral.

Page 23: Oxana Robu Thesis

23

Colegiul civil al Curţii de Apel Chişinău prin decizia sa din 15.05.2000 parţial a modificat

această hotărîre în partea acordării de către Primărie a altor imobile locatarilor evacuaţi.

Prin decizia Colegiului civil al Curţii Supreme de Justiţie din 04.10.2000, recursul în anulare

depus de Procurorul General interimar al Republicii Moldova a fost respins. Procurorul General

interimar s-a adresat cu recurs în anulare în Plen, invocînd că N.C. în şedinţele judiciare nu a

confirmat prin probe faptul că această casă a aparţinut cu drept de proprietate părinţilor săi şi că este

în drept de a o moşteni.

Recursul a fost respins prin Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii

Moldova nr. 4-2r/a-35/2001 din 18.06.2001, deoarece în conformitate cu prevederile art.12 din

Legea Republicii Moldova privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, cetăţenilor

Republicii Moldova li se restituie, la cererea lor sau a moştenitorilor lor, averea confiscată,

naţionalizată sau luată în alt mod. Chestiunea despre dreptul de proprietate al părinţilor

reclamantului asupra imobilului litigios a fost obiect al cercetării în şedinţa instanţei de apel, care

just a concluzionat despre confirmarea lui [20, p.87].

În cazurile prevăzute de lege, prin succesiune pot fi transmise nu numai drepturile şi

obligaţiile civile existente, ci şi cele în curs de devenire sau realizare. Acestea au fost calificate în

doctrină drept Gestaltungsrecht, sau interese ocrotite de lege.

Următorul exemplu este ilustrativ în aces sens. O persoană fizică, care locuieşte într-o

încăpere din fondul locativ de stat în baza contractului de închiriere, are dreptul, cu respectarea

prevederilor legii, să privatizeze spaţiul locativ respectiv. Proprietar al locuinţei el va deveni din

momentul depunerii cererii, cu încheierea contractului de vînzare-cumpărare, transmitere-primire a

locuinţei în proprietate privată, autentificat notarial, înregistrat la OCT şi care serveşte drept înscris

ce confirmă dreptul de proprietate. Dacă cetăţeanul care a depus cerere de privatizare şi actele

necesare a decedat pînă la întocmirea contractului sau legalizarea lui notarială şi înregistrarea la

OCT, în cazul apariţiei litigiului privind includerea acestei locuinţe în masa succesoarlă se va ţine

cont de faptul că această circumstanţă de una singură nu poate servi drept temei pentru respingerea

cererii moştenitorului, dacă testatorul, exprimîndu-şi în timpul vieţii voinţa de a privatiza încăperea

în care locuia, nu şi-a retras cererea, întrucît din motive ce nu depindeau de el a fost lipsit de

posibilitatea de a respecta toate cerinţele de perfectare a actelor de privatizare, care nu-i putea fi

refuzată.

Astfel, reclamantul C.V. a adresat instanţei de judecată cerere către Agenţia de Privatizare

de pe lîngă Ministerul Economiei şi Comerţului al Republicii Moldova şi P.V., prin care solicită să

fie recunoscut dreptul de proprietate privată asupra apartamentului nr.35 din str. M. Drăgan 26/3 A,

mun.Chişinău, aparţinînd tatălui său C.M., care a decedat la 25.08.2005, şi recunoaşterea dreptului

Page 24: Oxana Robu Thesis

24

de proprietate privată asupra apartamentului nr.35 din str. M. Drăgan 26/3 A, mun.Chişinău, ce-i

aparţine lui în calitatea sa de succesor legal al defunctului C.M.

În motivarea cererii reclamantul a invocat că la 15.08.2005 tatăl său C.M. a depus cerere

pentru privatizarea apartamentului nr.35 din str. M. Drăgan 26/3 A, mun.Chişinău, însă peste 10 zile

a decedat, fără a reuşi să ducă la capăt toată procedura necesară perfectării actelor şi înregistrării

dreptului de proprietate privată asupra apartamentului. După decesul tatălui său dînsul este unicul

succesor legal care pretinde la acest apartament şi care a intrat de fapt în posesia şi folosinţa

apartamentului în cauză. Pentru a perfecta actele de drept care ar confirma dreptul lui de proprietate

asupra acestui imobil, el trebuie să fie inclus în masa succesorală a bunurilor defunctului.

În şedinţa de judecată s-a constatat cu certitudine că tatăl reclamantului C.M., născut la

10.05.1920, pe data de 15.08.2005 a depus la Agenţia de Privatizare cerere privind privatizarea

locuinţei nr.35 din str. M. Drăgan 26/3 A, mun.Chişinău. Totodată, la această cerere a anexat

documentele solicitate. Potrivit certificatului de deces nr.DC-IV 0356638, C.M. a decedat la

25.08.2005. Luînd în consideraţie faptul că C.M. nu a perfectat contractul de vînzare-cumpărare,

transmitere-primire a locuinţei în proprietate privată pe numele lui pe motiv de deces, Comisia de

Privatizare, prin Hotărîrea nr.599 şi borderoul de calcul al costului locuinţei supuse privatizării din

19.08.2005, a admis cererea lui C.M.

În baza art.320 alin.(2) CC al RM, dreptul de proprietate se poate dobîndi, în condiţiile legii,

prin ocupaţiune, act juridic, succesiune, ascensiune, uzucapiune, precum şi prin hotărîre

judecătorească atunci cînd aceasta este translativă de proprietate [7, p.97].

În contextul celor expuse, instanţa de judecată a concluzionat: dat fiind faptul că C.M. şi-a

exprimat dorinţa în timpul vieţii de a privatiza încăperea în care locuia, nu şi-a retras cererea, iar din

motive ce nu depindeau de el a fost lipsit de posibilitatea de a respecta toate cerinţele de perfectare

a actelor de privatizare, care nu-i putea fi refuzată, urmează că ultimul poate dobîndi dreptul de

proprietate asupra apartamentului în condiţiile legii .

Atestînd astfel de circumstanţe, instanţa de judecată consideră cererea lui C.V. în partea

recunoaşterii lui C.M. a dreptului de proprietate asupra apartamentului nr.35 din str.M. Drăgan 26/3

A, mun.Chişinău, întemeiată şi pasibilă admiterii. Totodată, instanţa a reţinut că în şedinţa judiciară

s-a stabilit că după decesul lui C.M. unicul succesor legal care pretinde averea succesorală -

apartamentul nr.35 din str. M. Drăgan 26/3 A, mun.Chişinău, este fiul lui C.V., care de fapt a intrat

în posesia şi folosinţa apartamentului în cauză. Fiica defunctului P.V. a consimţit privatizarea

apartamentului în litigiu fără participarea sa, fapt confirmat prin declaraţia depusă.

Reieşind din circumstanţele stabilite, instanţa a şi ajuns la concluzia că C.V. a dobîndit

dreptul de proprietate asupra locuinţei nr.35 din str. M. Drăgan 26/3 A, mun. Chişinău, prin

Page 25: Oxana Robu Thesis

25

succesiune, fiind succesorul legal al decedatului C.M. Hotărîrea dată este irevocabilă din data de

03.06.2006 [21, p.57].

Totodată, urmează de menţionat că atunci cînd în raporturile juridice cu element de

extraneitate privind succesiunea obiectul material îl constituie bunurile mobile, ele sînt determinate

de legea pe al cărui teritoriu cel ce a lăsat moştenirea a avut ultimul domiciliu permanent, iar în

privinţa bunurilor imobile este aplicabilă legislaţia ţării pe al cărui teritoriul se află bunul [18, p.5].

Concomitent se atenţionează că, prin tratate încheiate între Republica Moldova şi alte ţări

privind asistenţa juridică şi relaţiile în materie civilă, legea aplicabilă raporturilor succesorale poate

fi determinată şi de alte criterii. Spre exemplu, potrivit art.37 pct.1) din Tratatul încheiat între

Republica Moldova şi Ucraina privind asistenţa juridică şi relaţiile juridice în materie civilă şi

penală, „Raporturile juridice în domeniul succesiunii asupra bunurilor mobiliare se reglementează

de legislaţia acelei Părţi Contractante, al cărei cetăţean a fost reclamatul în momentul decesului” [5,

p.224].

Din punctul de vedere al legii, noţiunea de moştenire în accepţiunea de patrimoniu comportă

un alt sens, aceasta desemnînd întreaga masă succesorală - totalitatea drepturilor şi obligaţiilor

patrimoniale ale celui care lasă moştenirea, şi nu bunurile acestuia [99, p.27].

În legislaţia Republicii Moldova patrimoniul succesoral include numai acele drepturi şi

obligaţii care au un conţinut economic (patrimonial), cele personale încetînd la moartea celui care

lasă moştenirea, astfel fiind intransmisibile.

În literatura de specialitate sovietică [72, p.62] a fost exprimată opinia potrivit căreia

patrimoniul unei persoane reprezintă totalitatea valorilor active ce-i aparţine. Autorul afirmă că

„datoriile nu intră în componenţa patrimoniului care, cu atît mai mult, nu poate fi alcătuit exclusiv

din datorii”.

În susţinerea acestei afirmaţii, pe lîngă argumentele de ordin ideologice, autorul invocă şi

faptul că legiuitorul a folosit ca sinonime termenii moştenire, bunuri succesorale, patrimoniu, dar nu

s-a referit la patrimoniul succesoral sau la moştenire ca fiind o universalitate de drepturi şi obligaţii.

Analizînd prevederile art. 434 din Cod civil al FR, care se referă la răspunderea

moştenitorului pentru datoriile ce grevează moştenirea, autorul afirmă că datoriile sînt numai o

sarcină a moştenirii, dar nu o parte componentă a ei şi că dacă „datoriile ar face parte din conţinutul

patrimoniului succesoral, ele nu l-ar putea greva”.

Nu sîntem de acord cu această opinie. Este evident că autorul interpretează într-un mod

restrîns noţiunea de patrimoniu, şi anume echivalează acest termen cu noţiunea de bun. Într-adevăr,

între cele două noţiuni există o legătură, dar aceasta este o legătură de tipul: parte-întreg [42, p.91].

Page 26: Oxana Robu Thesis

26

Astfel, sîntem de părerea că bunul este un element activ al patrimoniului şi nicidecum nu

desemnează întregul patrimoniu.

Patrimoniul succesoral în legislaţia Republicii Moldova este alcătuit din două părţi:

- activul moştenirii, alcătuit, după cum s-a menţionat mai sus, din totalitatea drepturilor

patrimoniale ale celui care lasă moştenirea. Din activul moştenirii fac parte drepturile reale şi

drepturile de creanţă, precum şi bunurile la care acestea se referă ale celui care lasă moştenirea;

- pasivul moştenirii, alcătuit dintr-o parte componentă a masei succesorale ce cuprinde

datoriile şi sarcinile cu conţinut economic al moştenirii.

Prin datorii succesorale înţelegem obligaţiile patrimoniale ale defunctului care există în

patrimoniul succesoral la data deschiderii moştenirii, inclusiv datoriile defunctului faţă de

moştenitori, indiferent de izvorul apariţiei lor (contract, delict, lege).

Nu prezintă datorii succesorale obligaţiile stinse prin moartea celui care lasă moştenira, deci

obligaţiile a căror executare depinde de calităţile personale ale defunctului (obligaţia de întreţinere

datorată în calitate de rudă sau de soţ şi obligaţiile izvorîte din contractele încheiate intuitu

personae, cum ar fi: contractul de muncă sau de mandat). Aceste obligaţii nu se transmit prin

succesiune, însă sînt opozabile moştenitorilor.

Prin sarcini ale moştenirii înţelegem obligaţiile care se nasc pentru moştenitor sau în

momentul deschiderii succesiunii, sau după, independent de voinţa defunctului sau din voinţa lui.

Aceste sarcini se nasc fără a fi existat în patrimoniul celui care lasă moştenirea. La ele se referă:

cheltuielile de înmormîntare, cheltuielile pentru administrarea şi lichidarea moştenirii, plata

legatelor cu titlu particular.

Totodată, conform dispoziţiilor alin. (2) şi (3) art. 1444 din CC al RM, dacă există cîţiva

moştenitori, cotele lor succesorale, pînă la primirea certificatului de moştenitor, aparţin tuturor

acestora în calitate de patrimoniu unic. În contextul expus, urmează ca fiecare dintre moştenitori să

dobîndescă, de la data deschiderii succesiunii, o cotă-parte ideală şi abstractă din toate drepturile şi

obligaţiile pe care moştenirea le cuprinde.

În patrimoniul succesoral intră cota-parte a celui ce a lăsat moştenirea din proprietatea

comună, iar dacă împărţirea în natură nu este posibilă, se va împărţi valoarea ei.

De fapt, bunurile ce formează patrimoniul succesoral sînt în indiviziune, deoarece creanţele

şi datoriile se divid între moştenitori potrivit vocaţiei succesorale a fiecăruia. De la deschiderea

succesiunii, fiecare copărtaş nu are o parte concretă din lucrurile ce aparţin moştenirii, ci numai o

parte abstractă din fiecrare moleculă a fiecărui bun succesoral. De exemplu, dacă în patrimoniul

succesoral intră o casă cu două camere de dimensiuni egale şi există doi moştenitori, nu va avea

Page 27: Oxana Robu Thesis

27

fiecare dreptul la cîte o cameră, ci, pînă la primirea certificatului de moştenitor, fiecare are dreptul

la jumătate din fiecare moleculă a întregii case [66, p.1126 ].

Indiviziunea succesorală este marcată de două principii importante: nici unul dintre

coindivizari nu are un drept exclusiv asupra unui bun individualizat din succesiune; fiecare

coindivizar are un drept exclusiv asupra cotei-părţi ideale ce i se cuvine din indiviziune (de exemplu

1/2, 1/4).

Referitor la indiviziunea succesorală pe cote-părţi, ţinem să menţionăm că proprietatea este

comună în cazul în care asupra unui bun au drept de proprietate doi sau mai mulţi titulari. Ca regulă

generală, în privinţa bunurilor proprietate comună nu se pot încheia acte de dispoziţie decît cu

acordul tuturor proprietarilor. Totuşi, în cazul deschiderii moştenirii cota-parte a celui care lasă

moştenirea din proprietatea comună va intra în patrimoniul succesoral.

Împărţirea bunului proprietate comună se face în natură, proprietarul cotei-părţi a fiecărui

coproprietar, iar dacă bunul proprietate comună pe cote-părţi este indivizibil ori nu este partajabil în

natură, împărţirea se face prin: atribuirea întregului bun, în schimbul unei sume (sulte), în favoarea

unuia ori a mai mulţi coproprietari, la cererea lor; vînzarea bunului în modul stabilit de

coproprietari, ori în caz de neînţelegere, la licitaţie şi distribuirea preţului coproprietarilor,

proprţional cotei-părţi a fiecăruia dintre ei.

În practica judiciară sînt frecvent întîlnite litigii referitoare la moştenirea rămasă de la un

cetăţean căsătorit. În conformitate cu prevederile art.26 CF al RM, coroborat cu art.371 CC al RM,

bunurile dobîndite de soţi în timpul căsătoriei sînt proprietatea lor comună în devălmăşie, dacă, în

conformitate cu legea sau contractul încheiat între ei, nu este stabilit un alt regim juridic pentru

aceste bunuri. În caz de deces al unuia dintre soţi, în masa succesorală nu se includ toate bunurile

agonisite împreună, ci numai o parte dintre ele, deoarece, ca regulă generală, părţile ambilor soţi din

averea acumulată în timpul căsătoriei se recunosc egale. În acelaşi timp, conform art.26 alin.(2) CF

al RM, instanţa judecătorească în unele cazuri poate să se abată de la principiul părţilor egale ale

soţilor.

La decesul unei persoane căsătorite, în conţinutul moştenirii lăsate de ea intră dreptul la

succesiune numai la jumătate din avere, bunurilor acumulate de soţi în timpul convieţuirii fiindu-le

aplicabil regimul juridic al proprietăţii comune în devălmăşie, dacă soţii nu au încheiat un contract

matrimonial prin care să instituie un alt regim juridic al acestora. Dreptul la a doua jumătate

continuă să aparţină soţului supravieţuitor. Acest drept nu se include în moştenire, el rămîne intact.

De asemenea, nu se includ în masa succesorală bunurile care aparţin cu titlu de proprietate

personală celuilalt soţ.

Page 28: Oxana Robu Thesis

28

În patrimoniul succesoral, după cum am mai menţionat, nu se includ drepturile şi obligaţiile

patrimoniale care poartă caracter personal (contractele prevăzute de lege intuitu personae, cum ar fi

dreptul de uz sau de abitaţie, creanţa de întreţinere) şi care pot aparţine doar celui ce a lăsat

moştenirea şi nici drepturile şi obligaţiile, prevăzute de contract sau lege, care sînt valabile numai

în timpul vieţii celui ce a lăsat moştenirea şi care încetează la decesul lui (art.1446 CC al RM).

Deşi legislaţia naţională admite transmiterea patrimoniului atît prin acte între vii (art.673 CC

al RM), cît şi prin acte pentru cauză de moarte, credem că unicul domeniu de aplicare a contractului

de transmitere a patrimoniului actual este cel al înstrăinării unei moşteniri sau a unei porţiuni din

ea. La acest capitol trebuie precizat că susţinem autorii [52, p.215] care opinează precum că în cazul

cînd un moştenitor vinde moştenirea, contractul va avea ca obiect dreptul de moştenire privit izolat,

deşi acest drept se referă la o universalitate sau o cotă indiviză din aceasta.

Dreptul moştenitorului la moştenire este un drept limitat asupra patrimoniului succesoral,

exprimat printr-o cotă-parte care nu este determinată în materialitatea sa, ci doar în mod ideal.

Astfel, moştenitorul care a acceptat moştenirea nu poate înstrăina altui moştenitor cu titlu oneros un

bun determinat, ci doar drepturile sale succesorale (art.675 alin.(2) CC al RM).

Considerăm că este binevenită norma stipulată în Codul civil (art.1447), care prevede modul

de apărare a drepturilor nepatrimoniale ale celui ce a lăsat moştenirea neinclusă în patrimoniul

succesoral şi pot fi realizate şi apărate de către succesori în modul prevăzut de lege, deoarece

potrivit art.16 CC al RM, de exemplu, la cererea persoanelor interesate, se admite apărarea onoarei

şi demnităţii unei persoane fizice după moartea sa. Aceasta se poate realiza prin cererea de a

dezminţi informaţia ce a lezat onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională a celui care lasă

moştenirea, dacă cel care a răspîndit-o nu dovedeşte că ea corespunde realităţii.

Un interes deosebit îl prezintă art.313 CC al RM, care stipulează: „ Posesiunea se transmite

în virtutea succesiunii în forma în care se află la persoana fizică sau juridică succedată”. Această

dispoziţie nu trebuie să servească argument că posesiunea este un drept prin faptul că ea se

transmite la succesori. Pentru o mai bună înţelegere a acestei norme vom explica, pe scurt, funcţia

art.857 al CC al Germaniei (BGB), a cărui formulare este similară: „Prin efectul succesiunii,

posesiunea se transmite la succesor”. Conform acestei prevederi, succesorul devine în mod automat

posesorul bunului. În acest sens, nu mai este atît de important dacă succesorul stăpîneşte sau nu

bunul de facto. Prin urmare, articolul în cauză reprezintă o excepţie de la regula generală şi creează

„posesiunea fără stăpînirea bunului”. Esenţa acestei construcţii rezidă în protejarea intereselor

moştenitorului şi, implicit, a uneia dintre cele mai importante funcţii social-economice ale

proprietăţii. Întrucît adesea moştenitorul se află în imposibilitatea de a exercita imediat stăpînirea

fizică a bunurilor moştenite, pe cînd autorul pierde posesiunea sa odată cu decesul, pot să apară

Page 29: Oxana Robu Thesis

29

numeroase situaţii în care nimeni nu are posesiunea bunurilor ce fac parte din patrimoniul

succesoral, favorizîndu-se ocupaţiunea lor de către persoane neîdreptăţite.

Conţinutul art.313 CC al RM nu trebuie înţeles nici în sensul că buna- sau rea-credinţa poate

fi transmisă prin moştenire. Aceste trăsături se manifestă prin persoana posesorului actual: dacă

moştenitorul este de bună-credinţă, el îşi va păstra fructele, chiar dacă cel de la care a dobîndit

posesia era de rea-credinţă, şi invers, el nu va putea să însuşească fructele dacă este de rea-credinţă,

chiar dacă cel de la care a dobîndit posesia era de bună-credinţă [88, p.10].

Subiecţii dreptului de moştenire sînt: persoana care lasă moştenirea şi persoanele care

dobîndesc succesiunea.

Persoana care lasă moştenirea este persoana decedată (defunctul) sau declarată de către

instanţa de judecată moartă, al cărui patrimoniu se transmite pe calea succesiunii. Aceasta se mai

numeşte şi de cujus, prescurtare a formulei romane is de cujus successione agitur (cel despre a

cărui moştenire este vorba). Atît în dreptul României, cît şi în dreptul Republicii Moldova,

legiuitorul a folosit termenul de defunct. De exemplu, art.655 pct.(3) din CC al României

(„Moştenitorul major care, avînd cunoştinţă de omorul defunctului, nu a denunţat aceasta justiţiei”)

sau art. 1499 alin.(1) din CC al RM: („ Moştenirea legală, adică trecerea patrimoniului defunctului

către persoanele menţionate în lege...”).

De cujus poate fi orice persoană fizică cu capacitate juridică civilă care a decedat şi, la

momentul decesului, a avut un patrimoniu succesoral. Nu este necesar ca de cujus să posede

capacitate de exerciţiu.

Persoanele care dobîndesc în temeiul legii, în tot sau în parte, patrimoniul lăsat moştenire se

numesc moştenitori, succesori, erezi sau urmaşi [78, p.15]. Calitatea de moştenitor o poate dobîndi

orice persoană fizică, indiferent de capacitatea de exerciţiu, cetăţenie.

Capacitatea succesorală reprezintă aptitudinea unei persoane de a fi subiect al drepturilor şi

obligaţiilor pe care le implică calitatea de moştenitor. Altfel spus, capacitatea succesorală este

vocaţia unei persoane de a culege moştenirea lăsată de o altă persoană.

A nu se confunda capacitatea succesoarlă cu capacitatea de folosinţă sau cu capacitatea de

exerciţiu. Capacitatea succesorală se referă la existenţa în viaţă (la momentul deschiderii

succesiunii) a persoanei chemate la moştenire.

Pot fi moştenitori, în cazul succesiunii legale, conform art.1433 alin.(1) lit.b) din CC al RM,

persoanele care se aflau în viaţă la momentul decesului celui ce a lăsat moştenirea, precum şi copiii

celui ce a lăsat moştenirea concepuţi în timpul vieţii lui şi născuţi vii după decesul acestuia.

Persoanele care se aflau în viaţă la momentul deschiderii succesiunii. Deci, pentru a putea

succede, persoana care are o astfel de vocaţie trebuie neapărat să existe la momentul deschiderii

Page 30: Oxana Robu Thesis

30

succesiunii. Dovada existenţei la momentul deschiderii succesiunii revine acelei persoane care

pretinde la acea moştenire sau reprezentantului (legal sau convenţional) persoanei interesate cu

actele de stare civilă. Totodată dovada se va putea face şi cu certificatul de deces sau hotărîrea

judecătorească definitivă de declarare a morţii din care rezultă că decesul moştenitorului a survenit

ulterior deschiderii succesiunii.

Persoanele care au fost concepute în timpul vieţii celui ce a lăsat moştenirea şi s-au

născut vii după decesul acestuia. Copilul conceput este considerat ca existent. Nu va avea

capacitate succesorală copilul conceput la data deschiderii succesiunii, dacă s-a născut mort.

Pentru ca o persoană să fie moştenitor legal nu este suficient ca ea să aibă capacitate

succesorală, este necesar ca aceasta să fie chemată la moştenire, adică să aibă vocaţie succesorală

legală. Legea conferă vocaţie succesorală rudelor (inclusiv celor din adopţie) celui despre a cărui

moştenire este vorba, soţului supravieţuitor şi statului.

Statul, de asemenea, potrivit legii sau potrivit dispoziţiilor testamentare, poate dobîndi

bunurile lăsate de cel care lasă moştenirea. Patrimoniul succesoral trece în proprietatea statului - în

total sau în parte - în cazurile în care fie că nu există moştenitori (legali sau testamentari), fie chiar

dacă aceştia există, vocaţia lor succesorală concretă nu se întinde asupra întregii mase succesorale.

În calitate de moştenitor pot apărea şi persoanele juridice, numai în cazul în care există testament în

acest sens.

Autorii B. Antimonov şi C. Grave exclud defunctul din categoria subiecţilor raportului de

drept, care apar o dată cu deschiderea succesiunii, deoarece la acest moment de cujus nu mai este în

viaţă [121, p.24].

Nu putem fi de acord cu această afirmaţie din următoarele considerente. Dacă pornim de la

condiţia existenţei în viaţă a potenţialului subiect succesoral, la această categorie nu poate fi atribuit

nici copilul născut după decesul tatălui său. Rezultă de aici că şi succesorii pot fi trecuţi la categoria

de subiect doar dacă ei acceptă sau refuză moştenirea.

Legislaţia civilă prevede că nu poate fi succesor persoana care a decedat înaintea

defunctului sau concomitent cu el – „comorienţii” (art. 1441 CC al RM). Problema succesiunii

comorienţilor o vom trata în alt paragraf.

De asemenea, nu pot poseda drepturi succesorale persoanele numite în literatura juridică

„succesori nedemni”. Categoriile acestor succesori sînt stabilite în art. 1434 din CC al RM.

În literatura de specialitate s-a pus problema dacă un moştenitor poate să aibă în acelaşi timp

o dublă calitate: de moştenitor legal şi de moştenitor testamentar [79, p.23; 123, p.356]. Răspunsul a

fost afirmativ, calitatea de moştenitor legal subzistă şi în cazul în care ea este unită cu acea de

moştenitor testamentar, fiind de neconceput ca titularul unui drept bazat pe o pluralitate de temeiuri

Page 31: Oxana Robu Thesis

31

să fie pus în situaţia de a lua mai puţin şi de a fi exclus de la un beneficiu pe care l-ar putea culege

numai pe baza unuia dintre temeiurile juridice componente [27, p.8 ; 38, p.9].

Altă problema care a preocupat gîndirea cercetătorilor a fost dacă succesibilul care este şi

rudă cu defunctul, şi moştenitor testamentar poate să opteze diferit cu privire la moştenirea legală şi

cea testamentară. În doctrină [38, p.9] s-a ajuns la concluzia potrivit căreia dacă prin testament i s-a

stabilit succesibilului o cotă mai mică decît cota legală, moştenitorul legal nu poate renunţa la cota

testamentară pentru a moşteni mai mult, întrucît o asemenea situaţie poate avea şi semnificaţia unei

exheredări parţiale, caz în care succesibilul poate reclama numai rezerva, prevăzută de lege în

favoarea sa, cu condiţia că este moştenitor rezervatar.

În pct.42 din Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.13 din 03.10.2005 se explică

faptul că la atribuirea calităţii de moştenitor legal trebuie să se ţină seama de următoarele aspecte:

- persoana concepută la momentul deschiderii succesiunii se va considera moştenitor cu

condiţia că se naşte viu, indiferent de faptul că ulterior a decedat şi indiferent de termenul în care s-

a aflat în viaţă (art.18 alin.(3) CC al RM). Se va considera concepută, în sensul acestei explicaţii,

persoana născută în cel mult 300 de zile de la data deschiderii succesiunii, probabilitate legală de

concepţiune stabilită de art.47 alin.(3) CF al RM;

- copiii defunctului care au fost înfiaţi după decesul părintelui lor de către o altă persoană nu

pierd dreptul la cota succesorală, iar minorii care au fost înfiaţi în timpul vieţii autorului succesiunii

pierd dreptul la moştenirea averii părintelui şi a celorlalte rude ale lui, deoarece prin înfiere s-au

întrerupt relaţiile patrimoniale dintre părintele natural şi copii;

- declararea nulităţii căsătoriei nu produce efecte juridice asupra copiilor rezultaţi din

căsătoria respectivă, iar aceştia vor fi consideraţi copii de căsătorie cu toate drepturile aferente

acestora, chiar dacă căsătoria a fost fictivă, iar ambii soţi au fost de rea-credinţă la încheierea ei;

- descendenţii din afara căsătoriei au aceeaşi situaţie juridică cu cei rezultaţi din căsătorie, cu

condiţia ca paternitatea lor în persoana celui succedat să fie stabilită în mod legal;

- în mod analogic, cu excepţia de la subpunctul anterior, vor succeda şi ascendenţii

privilegiaţi pe descendenţii lor în cazul declarării nulităţii căsătoriei;

- calitatea de colateral privilegiat este asimilată atît de fraţii şi surorile din aceeaşi căsătorie a

părinţilor, din căsătorii diferite, cît şi din afara căsătoriei sau deveniţi prin înfiere.

Analiza unui exemplu de litigiu examinat de către instanţele judecătoreşti vine să

demonstreze complexitatea şi dificultăţile pe care le întîmpină omul legii în soluţionarea

lor.

În fapt, reclamantul S.R. s-a adresat în instanţa de judecată cu cerere privind desfacerea

adopţiei, invocînd că a fost înfiat de către S.P. cu care s-a căsătorit mama sa G.A. a aflat mai

Page 32: Oxana Robu Thesis

32

înainte despre adopţie, însă nu se hotăra să ceară desfacerea ei pentru că tatăl natural ducea un mod

de viaţă anormal. A fost adoptat pentru ca în continuare să aibă un tată care într-adevăr să-i poarte

de grijă. Este recunoscător tatălui adoptator pentru faptul că i-a acordat grijă părintească pînă în

prezent, fapt care îl face şi în continuare să-i poarte numele. Însă în memoria tatălui natural care

indiferent de starea în care se afla a ţinut mult la el, doreşte să renunţe la înfiere, dar şi pentru ca să-

şi poată exprima respectul faţă de rudele tatălui natural. Potrivit legislaţiei care reglementează

relaţiile familiale, persoana beneficiază de dreptul de a desface adopţia la atingerea majoratului şi

dacă adoptatorul îşi dă acordul.

În şedinţa de judecată instanţa a stabilit că reclamantul G.R., născut la 28.09.1983, a fost

adoptat de către S.P. După adopţie persoana adoptată a luat numele de familie S.R. Certificatul de

adopţie AD–IV 0002037 confirmă că adopţia a fost trecută în registrul de stare civilă cu nr.42 din

04.08.1989. Din extrasul de pe actul de naştere din 12.10.2006 rezultă că reclamatul S.P. este tatăl

lui S.R., născut la 28.09.1983. La 07.11.1987 S.P. a încheiat căsătorie cu G.A., ultima consimţind

numele de familie S., fapt confirmat prin adeverinţa de căsătorie nr.395859 din 07.11.1987. Potrivit

hotărîrii organelor abilitate din or.Chişinău din 17.06.1989, lui S.P. i-a fost permisă adopţia

minorului G.R. cu acordarea numelui de familie S., prenumelui R. La 11.10.1999 G.M., a.n.

31.10.1958, tatăl natural al reclamantului a decedat, fapt confirmat prin certificatul medical

constatator al decesului nr.26, seria A 0088876 din 12.07.2006.

În şedinţa de judecată, prin probele cercetate şi administrate în procesul examinării pricinii

civile, s-a stabilit cu certitudine că reclamantul a fost adoptat de către S.P. cu care s-a căsătorit

mama sa S.A. Adoptatorii au fost înscrişi în actul de naştere al adoptatului în calitate de părinţi ai

acestuia. Totodată, instanţa a reţinut că adopţia s-a produs cu acordul părintelui firesc – tatăl

adoptatului. Astfel copilului minor i s-a oferit o familie care să-i acorde îngrijirea şi educaţia

necesară şi să se bucure de toate drepturile, adoptatorii îndeplinindu-şi obligaţiile corespunzătoare

de întreţinere şi educaţie. Cînd reclamantul a atins majoratul, relaţiile dintre el şi tatăl adoptativ s-au

deteriorat din cauza incompatibilităţii caracterelor. Avînd în vedere că reclamantul doreşte să

cinstească memoria tatălui natural adoptatorul S.P. şi-a exprimat în şedinţa judiciară acordul la

desfacerea adopţiei .

Potrivit prevederilor legale (art.136 CF al RM), adopţia poate fi desfăcută cînd intrevine un

motiv pentru care menţinerea adopţiei este în conflict cu interesele adoptatului [9, p.21].

În acest context, motivele de drept ce justifică desfacerea adopţiei în şedinţa judiciară nu au

fost analizate, iar instanţa a constatat că adoptatul S.R. nu a dus lipsă de îngrijire, afecţiune, fiindu-i

asigurate condiţiile necesare creşterii şi instruirii corespunzătoare; adoptatorul S.P. nu abuzează de

drepturile părinteşti şi nu se comportă cu cruzime faţă de reclamant, nu suferă de alcoolism cronic

Page 33: Oxana Robu Thesis

33

sau de narcomanie. Reclamantul şi reprezentantul reclamantului nu au prezentat probe în susţinerea

motivelor pentru care menţinerea adopţiei vine în conflict cu interesele adoptatului.

La soluţionarea pricinii date, instanţa de judecată a ţinut cont şi de faptul că un

rezultat al desfacerii adopţiei în baza temeiurilor expuse mai sus este că raporturile

juridice de adopţie încetează pentru viitor. În urma actului juridic de desfacere a adopţiei

încetează rudenia civilă apărută prin adopţie dintre adoptat şi adoptator şi rudele acestuia

şi se restabilesc toate drepturile şi obligaţiile copilului faţă de părinţii lui şi rudele de

sînge.

În opinia instanţei pe care o susţinem, aceasta diminuează importanţa instituţiei de

adopţie şi o transformă într-un contract, iar stabilitatea instituţiei este garantată de

legiuitor prin reglementarea strictă a desfacerii adopţiei. Totodată, instanţa menţionează că

în urma adopţiei lui S.R. între adoptat şi adoptatorul S.P. s-au stabilit raporturi juridice

similare cu cele dintre părinţi şi copii, iar adoptatul este asimilat în drepturile şi obligaţiile

personale nepatrimoniale şi patrimoniale cu rudele fireşti.

Analizînd circumstanţele menţionate, instanţa de judecată nu a stabilit nici un temei

de ordin obiectiv sau de ordin subiectiv pentru a desface adopţia, din care motiv cererea

reclamantului a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

Hotărîrea respectivă a fost menţinută prin decizia Curţii de Apel Chişinău şi casată

prin decizia Curţii Supreme de Justiţie, în temeiul art.8 al Convenţiei europene pentru

apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamantale, care stabileşte că nu este admis

amestecul unei autorităţi publice în exercitarea dreptului la respectarea vieţii private şi de

familie, decît în cazul în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o

măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională,

siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor

penale, protejarea sănătăţii şi a moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora [24,

p. 69].

Considerăm că decizia CSJ a RM prin prisma normelor CEDO este obligatorie şi executorie.

Dacă calitatea de moştenitor nu poate fi dedusă cu claritate din actele de stare civilă, atunci

ea poate fi recunoscută de ceilalţi moştenitori. Dovada calităţii de moştenitor, dacă nu se contestă

filiaţia, se poate face cu alte mijloace de probă legală, decît actele de stare civilă. În cazul în care

moştenitorii legali nu recunosc calitatea de moştenitor a unei alte persoane, atunci ea poate fi

contestată printr-o hotărîre judecătorească în ordinea procedurii speciale (Capitolul XXIV din

Codul de procedură civilă) [18, p. 12].

Page 34: Oxana Robu Thesis

34

La etapa actuală, într-o perioadă de schimbări fundamentale, intervenite în sistemul

economic al ţării, a fost necesară o revizuire şi o renovare a actualului drept civil şi concomitent a

„dreptului succesoral” - ca parte integrantă a lui, care s-au aflat în „conexiune organică cu sistemul

statului totalitar”. Scopul acestor revizuiri serveşte unei funcţionări la nivelul corelaţiilor legilor,

conformă cerinţelor obiective ale „contemporaneităţii” [31, p.46] , ale „legilor pieţei” şi garantarea

„drepturilor omului” [94, p.39].

Perioada de tranziţie din ţara noastră a declanşat un process de integrare cu un şir de state

democratice, fapt care a avut un ecou pozitiv pentru domeniul dreptului, deoarece aceasta a

contribuit la desăvîrşirea legislativă şi a dreptului succesoral în Moldova, fapt ce se realizează în

baza analizei normelor de drept internaţional, a practicii succesorale mondiale şi tratate, ţinîndu-se

cont şi de tradiţiile istorice ale poporului moldovenesc.

Page 35: Oxana Robu Thesis

35

1.1.3. Istoricul instituţiei moştenirii în dreptul Republicii Moldova

Succesiunea se referă la instituţiile de drept în care se reflectă deosebit de trainic tradiţiile

istorice naţionale, care, după părerea noastră, nu pot fi evitate sau ignorate. Din acest motiv

dezvoltarea reuşită a actualelor probleme succesorale este de neconceput fără abordarea obiectului

în evoluţie.

Studierea din punct de vedre istoric a instituţiei moştenirii oferă unele explicaţii privind

reglementarea moştenirii în legislaţia Republicii Moldova. Altfel spus, ca şi orice altă instituţie de

drept din Republica Moldova şi instituţia moştenirii, fără nici o îndoială, a fost influenţată direct de

istoria statului Republica Moldova.

Teritoriul Republicii Moldova de astăzi a fost locuit din cele mai vechi timpuri, populaţia

acestui meleag parcurgînd toate treptele istorice de dezvoltare a omenirii.

Transmiterea patrimoniului de la părinţi la copii a apărut atunci cînd a luat naştere

proprietatea privată şi necesitatea acumulării şi transmiterii ei urmaşilor.

După părerea autorului E. Molcut, instituţia succesiunii este legată de cea a proprietăţii

private, căci a apărut şi s-a consolidat în procesul acaparării mijloacelor de producţie şi a produselor

de către majoritatea dominată, constituind principalul instrument juridic prin care s-a asigurat

perpetuarea sistemului exploatării sclavagiste [108, p. 133].

Privită în lumina semnificaţiei sale istorice, succesiunea ne apare ca un sistem juridic prin

care se înlocuieşte o persoană care şi-a însuşit munca altora printr-o altă persoană aparţinînd

aceleiaşi clase, iar cel mai adesea aceleiaşi familii [63, p.133].

Proprietatea nu s-a putut transmite din timpuri, pentru că era confuz dreptul de proprietate şi

însuşi lucrul la care el se raporta. La concepţia unei succesiuni care se poate transmite s-a ajuns mai

tîrziu, cînd s-a putut face distincţie între transmiterea lucrului şi a dreptului şi admiterea posibilităţii

de transmitere a unui drept asupra lucrului altuia.

Din punct de vedere istoric, dreptul la moştenire s-a manifestat încă în comuna primitivă. În

acea perioadă nu există proprietate privată propriu-zisă, în stăpînire personală aflîndu-se doar

uneltele de muncă..

Instituţia moştenirii, la început folosită drept cutumă şi cu timpul legalizată, ia naştere în

societatea gentilică, iar vechile obiceiuri ale poporului băştinaş se atestă cu mult înainte de

confirmarea ei documentară.

Lupta pentru supravieţuire i-a constrîns pe oamenii din acea perioadă să se unească pentru a-

şi procura mijloace de existenţă. În aceste condiţii a luat naştere acea grupare întemeiată pe rudenie

care era ginta sau comunitatea gentilică.

La moartea unui membru al ginţii, uneltele se împărţeau între rudele cele mai apropriate.

Page 36: Oxana Robu Thesis

36

Dreptul la moştenire a început să se dezvolte odată cu apariţia familiei monogame unde

сasa, gospodăria casnică, animalele domestice au devenit obiect de proprietate privată, dar nu

individuală, ci familială.

Însă dreptul la moştenire nu poate exista în cazul existenţei proprietăţii colective, în care

fiecare membru al colectivităţii are numai dreptul de folosinţă şi nu poate să transmită decît locul pe

care îl ocupă în colectivitate şi nicidecum dreptul de proprietate asupra unui patrimoniu [68, p. 14].

Odată cu trecerea la orînduirea feudală, instituţia moştenirii devine una dintre instituţiile

cele mai importante în sistemul dreptului necodificat. La început, transmisiunea succesorală se

înfăptuia în baza obiceiului, iar mai tîrziu, pe măsura creşterii puterii de stat, cutuma cedează locul

legilor scrise. Forma iniţială a transmisiunii succesorale în vechiul nostru drept succesoral a fost cea

legală sau ab intestat [67, p. 32].

Într-o societate fundamentată pe proprietate privată, dreptul de proprietate nu se poate stinge

prin moartea proprietarului, ci trebuie prelungit dincolo de moartea acestuia, devenind perpetuu şi

transmiţîndu-se astfel moştenitorilor.

Pornind de la principiul că nu există patrimoniu fără titular, vechii romani considerau că

patrimoniul unei persoane dispare odată cu moartea sa.

În acea epocă, raporturile dintre o persoană şi patrimoniul său apărea ca o legătură materială

întemeiată pe ideea puterii care se stingea odată cu moartea titularului patrimoniului [92, p. 512].

Întrucît dreptul defunctului se stingea odată cu moartea, romanii considerau că dobîndesc un

drept nou, un drept de proprietate – putere [108, p. 134].

În epoca clasică, cuvîntul succesiune era întrebuinţat numai în inţelesul de succesiune cu

titlu universal.

Astfel succesiunea ab intestat, după cum se arată chiar în Legea celor XII Table, se

deschidea numai în cazul în care de cujus – defunctul - nu a lăsat testament ori testamentul lăsat a

fost atins de o clauză de nulitate.

Această lege prevedea următoarele categorii de moştenitori civili: heredes sui, adgnatus

proximus şi gentiles.

Prima categorie o constituiau sui heredes - persoanele care se aflau sub puterea lui pater

familias (capul familiei), la data morţii lui, care, prin efectul acesteia, deveneau sui iuris. În această

categorie intrau: copiii şi descendenţii lor, nepoţii şi strănepoţii care fuseseră direct sub puterea lui

de cujus, precum şi soţia cu manus considerată loco filiae. Rudenia adoptivă era tratată la fel ca şi

cea naturală, iar în Legea celor XII Table nu se făcea distincţie pe motiv de sex ori vîrstă.

Cînd cei chemaţi la moştenire erau de grade diferite, dar făceau parte din aceeaşi familie, ei

toţi aveau un drept virtual asupra bunurilor, drept care se integra la moartea lui pater familias. Într-

Page 37: Oxana Robu Thesis

37

adevăr, sui heredes ori domestici heredes, muncind împreună cu pater familias, aveau un drept

virtual, un drept preexistent pe care-l continuau şi-l consolidau după moartea lui pater familias.

Gradul mai apropiat de rudenie nu-l excludea pe cel mai îndepărtat. Dacă sui heredes erau de

acelaşi grad, succesiunea se împărţea egal; dacă nu erau de grad egal, succesiunea se împărţea pe

tulpini.

A doua categorie de moştenitori legali era constituită din persoanele care aveau calitatea de

adgnatus proximus (adgnaţii cei mai apropiaţi) - persoane care se aflau în gradul de rudenie cel mai

apropiat cu defunctul, cum ar fi fraţii, surorile etc.

Dacă erau mai mulţi adgnaţi de acelaşi grad, împărţeala se făcea în mod egal.

În cazul femeilor, primii care veneau la succesiune erau adgnaţii.

A treia categorie de moştenitori ab intestat era alcătuită din gentiles (gentilii) - persoane care

erau rude-adgnaţi cu defunctul, dar într-un grad mai îndepărtat şi fără a putea dovedi descendenţa

din acelaşi pater familias. La origine, moştenirea era atribuită întregii ginţi şi abia mai tîrziu,

individual gentililor.

Succesiunea legală s-a dezvoltat în dreptul pretorian. Astfel, la romani se distingeau

următoarele clase de moştenitori:

a) bonorum possessio unde liberi (copiii şi ceilalţi descendenţi);

b) bonorum possessio unde legitimi (în calitate de moştenitori legitimi). Această categorie

cuprindea cele trei ordine chemate de legiuitor;

c) bonorum possessio unde cognati (în calitate de rude de sînge). Din această categorie făceau

parte rudele de sînge pînă la gradul al şaselea, care nu erau şi rude civile şi dintr-al şaptelea pînă la

sobrino şi sobrina nati. Ele veneau însă la succesiune numai în lipsa adgnaţilor;

d) bonorum possessio unde vir et uxor (în calitate de bărbat şi soţie). Era dată numai în absenţa

oricărei rude.

Succesiunea legală a suferit schimbări şi în dreptul imperial roman.

Astfel, printr-o serie de constituţiuni, împăraţii au dus mai departe măsurile luate iniţial de

pretori, lărgind dreptul rudelor de sînge, iar împăratul Justinian a pus la baza dreptului succesoral

exclusiv rudenia de sînge - cognaţiunea.

În timpul lui Justinian, succesorii ab intestat se împărţeau în patru categorii, admiţîndu-se

devoluţiunea de la grad la grad şi de la clasă la clasă.

a) descendenţii fără distincţie de sex şi fără diferenţă decurgînd din existenţa puterii

părinteşti, partajul se făcea pe tulpini;

b) ascendenţii fratele şi sora primari;

c) fratele şi sora consanguini şi couterini;

Page 38: Oxana Robu Thesis

38

d) colateralii care nu făceau parte din categoriile precedente, iar soţul sau soţia săraci luau

din succesiunea celuilalt ¼ în plină prioritate. Dacă erau moştenitori mai mult de trei copii, soţia

săracă căpăta o parte egală cu cea a fiecărui copil.

Dreptul succesoral a cunoscut o evoluţie fructuoasă şi în dreptul altor state.

Astfel, în Egiptul antic copiii rezultaţi din căsătorie aveau dreptul la succesiunea tatălui lor,

moştenirea împărţindu-se în mod egal între fii şi fiice, fiul cel mai mare luînd ceva mai mult şi

trebuind în schimb să se ocupe de funerarii.

În dreptul babilonian moştenirea se împărţea după numărul de copii. Fetele erau excluse de

la moştenire în cazul în care primiseră dotă, dacă nu - primeau o parte din averea mobiliară a tatălui,

dar nu în deplină proprietate, ci numai în folosinţă sau fraţii se obligau să le doteze. În cazul în care

o persoană a fost căsătorită de mai multe ori, fiii foştilor soţii veneau la moştenire în mod egal.

Dacă unul dintre moştenitori era minor, dreptul său la moştenire era mai mare, luînd din moştenire,

peste partea sa succesorală, anumite bunuri mobile, în calitate de terhatum în vederea căsătoriei pe

care o va contracta ulterior. Codul Hammurabi nu prevedea în mod expres instituţia testamentului,

dar acorda tatălui posibilitatea de a avea preferinţă pentru unul din moştenitori.

În vechiul drept indian, iniţial moştenirea era bazată pe dreptul primului născut. Legile lui

Manu dispuneau că fiul cel mai mare putea lua singur întreaga avere părintească, iar ceilalţi trebuiau

să trăiască sub tutela sa, aşa cum au trăit şi sub tutela tatălui. Mai tîrziu, s-a acordat un drept de

succesiune şi celorlalţi fii, dar cel mai în vîrstă obţinea o cotă mai mare şi mai bună din punctul de

vedere al calităţii.

În China antică succesiunea era de două feluri: legală şi testamentară. Testamentul a apărut

mai tîrziu în dreptul atenian, fiind considerat o excepţie de la regulă. Defunctul nu putea dispune de

averea sa prin testament decît în lipsă de moştenitori. Avea dreptul de a testa persoana care nu avea

copil legitim de sex masculin. Între fraţi (băieţi) moştenirea se împărţea în cote–părţi egale, iar în

lipsa succesorilor direcţi erau chemate la moştenire rudele colaterale (fraţii şi nepoţii, unchii, verii

primari etc.).

Dreptul succesoral evreiesc prezenta anumite trăsături care decurgeau din caracterul familiei

patriarhale ce se consolidase definitiv încă înainte de epoca întăririi statului. La moştenire veneau

numai fiii, iar mai tîrziu şi fiicele. În cazul în care defunctul nu avea copii, moştenirea era culeasă

de părinţii săi, iar dacă şi aceştia erau predecedaţi, de fraţii săi. De regulă, fiul mai mare avea o

parte dublă faţă de ceilalţi moştenitori, cu motivaţia ca patrimoniul familiei să nu se destrame

complet. Cu timpul s-a admis şi dreptul de succesiune reciprocă între mamă şi fii şi între soţi.

În dreptul cutumiar român, pentru ca moştenitorul să poată moşteni, acesta trebuia să fie

demn, deoarece în caz contrar de cujus putea să-i dezmoştenească şi pe cei mai apropiaţi coerezi.

Page 39: Oxana Robu Thesis

39

Moştenirea se deschidea numai după ce persoanele înrudite îşi dovedeau calitatea de moştenitor.

Această dovadă se făcea cu ajutorul martorilor, întrucît lipsea un sistem organizat de acte civile. Cei

ce erau chemaţi la moştenire beneficiau de un drept de opţiune, ei putînd fie să accepte moştenirea,

fie s-o repudieze în cazul în care era insolvabilă. În situaţia în care erau mai mulţi moştenitori, ei

puteau să rămînă în stare de indiviziune, dacă doreau să iasă din indiviziune, puteau să împartă

bunurile prin bună voinţă. În situaţia în care moştenitorii nu se înţelegeau pe cale amiabilă, se

puteau adresa instanţelor judiciare pentru a le fi rezolvate neînţelegerile. Transmisiunea bunurilor

succesorale se făcea pe cale legală, fie pe cale testamentară. În cadrul moştenirii legale, copiii

legiuiţi şi adoptivi (atît băieţii cît şi fetele) aveau o vocaţie succesorală egală asupra bunurilor de

baştină (ocine, dedine) sau care au fost cumpărate de părinţii lor decedaţi. Copiii naturali veneau

numai la moştenirea mamei lor. Copilul vitreg avea aceleaşi drepturi de moştenire ca şi cel legiuit,

dar numai la succesiunea părintelui bun, nu şi la moştenirea soţului acestuia.

Succesiunea legală a evoluat şi s-a dezvoltat şi în Basarabia. Aici, conform normelor

vechiului drept succesoral, începuturile ei statale, moştenirile se transmiteau egalitar „per masculos

şi per feminas”. Despre aceasta vorbeşte un număr mare de materiale documentare (de exemplu,

letopiseţe, descrieri ale martorilor oculari etc.).

Principalul izvor în epoca feudalismului, care reglementa devoluţiunea succesorală pe

teritoriul actual al Republicii Moldova era Obiceiul pămîntului - o totalitate de reguli necodificate

care au fost utilizate pînă la mijlocul secolului al XVII-lea. Astfel, în vechiul drept succesoral al

Moldovei, ca şi în dreptul roman, la moştenirea ab intestat, criteriul de bază pentru determinarea

vocaţiei succesorale a moştenitorilor legali îl constituia rudenia, în cadrul căreia toate rudele aveau

dreptul la succesiune. Rudenia era legală dacă avea la bază căsătoria, nelegală dacă rezulta din

concubinaj şi civilă dacă avea drept rezultat adoptarea sau înfrăţirea. Primii chemaţi să culeagă

moştenirea erau descendenţii defunctului, urmaţi apoi de ascendenţi, colaterali privilegiaţi,

colaterali ordinari etc. Soţul supravieţuitor constituia clasa succesorilor neregulaţi. El era chemat la

succesiune în diferite situaţii împreună cu succesorii de diferite clase.

La prima clasă succesorală erau plasaţi copiii defunctului şi urmaşii acestora, care înlăturau

de la succesiune pe ascendenţii şi colateralii defunctului. Ei puteau fi legitimi, adoptivi sau naturali

[71, p.33]. În Obiceiul pămîntului şi în alte documente din acea perioadă, copiii legitimi erau

denumiţi feciori sau coconi, iar cei naturali copii. Copiii legitimi erau cei concepuţi din căsătorie

chiar dacă erau născuţi după decesul lui de cujus. Ei aveau vocaţie succesorală indiferent dacă erau

din aceeaşi căsătorie sau din căsătorii diferite şi îşi succedau părinţii în părţi egale. Situaţia copiilor

naturali era cu totul deosebită de aceea a copiilor legitimi.

Page 40: Oxana Robu Thesis

40

Astfel, copiii naturali nu aveau vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de tatăl lor, ci

numai la moştenirea mamei. Totuşi, potrivit unor documente din secolele XV-XVI , începe a fi

admisă şi chemarea copiilor naturali la moştenirea tatălui, dar nu şi a rudelor acestuia, chiar şi în

care existau copii legitimi [71, p. 26-28].

Potrivit Hexabiblului lui Armenopol, dacă un bărbat avea un copil natural cu o femeie liberă

cu care apoi se căsătorea tatăl copilului, copilul natural avea drepturi succesorale asimilate celor ale

copiilor legitimi. Sau un copil natural, a cărui mamă a fost o femeie liberă, putea să aibă vocaţie

succesorală legală la moştenirea lăsată, dacă tatăl a recunoscut în prezenţa a trei martori că acesta îi

este copil, consemnînd acest lucru într-un document autentificat, fără a indica cuvîntul „natural ”

[71, p.33].

În situaţia în care în familia tatălui existau copii legitimi, copiii lui naturali aveau dreptul

doar la o pensie alimentară. În absenţa copiilor legitimi, copiii naturali moşteneau 1/6 din

patrimoniul succesoral al tatălui.

Copiii naturali recunoscuţi de tată, dar născuţi de la femei diferite, nu puteau să-l

moştenească pe tatăl lor în situaţia în care acesta avea copii legitimi sau soţie.

În ce priveşte copiii naturali, nerecunoscuţi de tată, aceştia nu aveau nici un drept asupra

moştenirii lăsate de tatăl lor, fiind chemaţi doar la moştenirea mamei şi a rudelor acesteia.

Autorul Pergament O. menţiona că o asemenea delimitare a copiilor naturali, propusă de

Hexabiblul Armenopol, în actualul drept basarabean nu mai putea avea loc, deoarece ea era străină

modelului contemporan [116, p.48].

Părerea noastră este că o astfel de delimitare prezenta o abatere de la tradiţiile dreptultui

succesoral consuetudinar, care într-o oarecare măsură s-a aflat şi sub influenţa religiei creştine, care

nu tolera relaţiile conjugale nelegitime [93, p. 522].

O altă categorie de moştenitori o constituiau ascendenţii - părinţii şi bunicii celui care lasă

moştenirea. Aceştia erau chemaţi la moştenire în lipsă de descendenţi, dacă ultimii renunţau la

moştenire sau dacă erau nedemni. În acelaşi timp, în cazul în care existau fraţi şi surori de la aceeaşi

mamă şi acelaşi tată, ei aveau vocaţie succesorală legală în concurs cu părinţii celui care lasă

moştenirea [ 90, p. 312 ].

Următoarea grupă succesorală o alcătuiau colateralii. Din această grupă făceau parte surorile

şi fraţii drepţi, reprezentanţii lor, precum şi surorile şi fraţii nedrepţi, adică cei ce aveau numai un

părinte comun. Colateralii consanguini şi uterini se moşteneau unii pe alţii în cazul în care lipseau

rude mai apropriate, adică ascendenţii, descendenţii, surorile şi fraţii drepţi.

În ce priveşte drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor în vechiul drept al Moldovei,

soţul supravieţuitor avea chemare la moştenire indiferent de sex. Vechiul drept pleca de la ideea că

Page 41: Oxana Robu Thesis

41

afecţiunea dintre soţi se naşte în timpul căsătoriei şi se considera firesc ca, la moartea unuia dintre

soţi, soţul supravieţuitor să culeagă o parte din moştenire, mai ales dacă era sărac. Întrucît partea din

patrimoniul succesoral, care urma să-i revină soţului supravieţuitor, nu era exact determinată, acest

fapt crea numeroase dificultăţi pentru judecăţi. La determinarea cotei succesorale, care urma să-i

revină soţului supravieţuitor, se ţinea cont şi de geneza patrimoniului, era el de baştină sau bunuri

agonisite în timpul căsătoriei [83, p.125-126], însă oricum soţul supravieţuitor avea un drept

prioritar asupra moştenirii faţă de rudele celui care lasă moştenirea, cu excepţia copiilor.

O altă categorie a eventualilor moştenitori o constituiau înfrăţiţii. Înfrăţirea era o practică

juridică ce crea o rudenie artificială a două sau mai multe persoane şi era de natură să creeze vocaţie

succesorală reciprocă între cei înfrăţiţi, la care se recurgea în cele mai multe cazuri pentru a preveni

ruinarea averii neamului. „Înfrăţirea se făcea în faţa Domnului şi a Sfatului Ţării, în prezenţa

părţilor interesate care arătau în ce condiţii şi pe ce averi se înfrăţesc, cum şi ce daruri îşi făceau cu

acea ocazie. Domnul le elibera acte prin care se întărea frăţia şi se confirmau drepturile lor

reciproce de moştenire” [67, p.48]. Persoana înfrăţită era chemată la moştenire numai în lipsa

copiilor şi a fraţilor.

O particularitate a vechiului drept succesoral al Moldovei constituie moştenirea zestrei, care

îşi avea sorgintea în obiceiurile geto-dacice [34, p.11]. Astfel, la decesul fiicei căsătorite, zestrea se

reîntorcea părinţilor fiicei, atunci cînd aceasta era prevăzut în izvod (foaia de zestre) sau atunci cînd

fiica nu a avut copii. Dacă din căsătorie rezultau copii, dreptul de proprietate asupra zestrei trecea la

copiii defunctei. Soţul supravieţuitor avea doar un drept de folosire ca şi pînă la decesul soţiei.

La decesul soţului, dacă din căsătorie nu au rezultat copii, soţia îşi primea zestrea înapoi,

aceasta din urmă servindu-i drept sursă materială pentru viitoarea familie. Odată cu primirea zestrei,

soţia era în drept să ceară şi „ipovolul” - remunerare suplimentară din averea soţului decedat din

motivul că acesta s-a folosit de zestrea soţiei. Dacă soţia renunţa iniţial la ipovol, ea nu mai era în

drept să-l ceară ulterior.

O altă particularitate a vechiului drept succesoral al Moldovei constituie modalitatea

moştenirii căminului părintesc, care includea casa şi curtea casei părinteşti. Potrivit obiceiului,

căminul părintesc trecea în proprietatea celui mai mic copil, indiferent de sex, peste partea

moştenită din averea părinţilor, alături cu alţi fraţi şi surori. Acest obicei a existat în Moldova încă

din secolul al XV-lea [87, p.70] şi reflecta concepţia de continuitate a familiei, asigurînd, în acelaşi

timp, o vreme cît mai îndelungată şi cultul celor decedaţi. Deşi moştenirea de către copilul cel mai

mic a căminului părintesc nu a îmbrăcat forma legii, totuşi acest obicei a pătruns adînc în tradiţiile

poporului, astfel încît reminescenţele acestuia le putem găsi şi în zilele noastre, cel mai des, în

mediul rural.

Page 42: Oxana Robu Thesis

42

În a doua jumătate a secolului al XVII-lea dreptul succesoral în Moldova era reglementat,

pe lîngă cutumă, şi de numeroase hrisoave şi diverse acte ale cancelariei domneşti. Spre sfîrşitul

secolului al XVIII-lea - începutul secolului al XX-lea în Moldova se manifestă o criză a justiţiei

feudale. Efectele negative ale acestei crize s-au intensificat odată cu semnarea păcii de la Bucureşti

la 16 (28) mai 1812, cu 26 de zile înainte de începutul campaniei militare a lui Napoleon în Rusia.

Conform acestui tratat, teritoriul istoric al Ţării Moldovei dintre Prut, Dunăre şi Nistru a fost anexat

de Rusia, începînd cu 1813 fiind numit Basarabia - nume impropriu, deoarece din punct de vedere

geografic, numele de „Basarabia ” desemna doar partea de sud a teritoriului cuprins între Nistru,

Dunăre şi Marea Neagră. În realitate, prin extinderea acestei denumiri pentru întreg teritoriu al

Moldovei de la răsărit de Prut s-a urmărit ascunderea dimensiunilor reale ale spaţiului anexat de

către Imperiul Rus [80, p.74]. Anume acest eveniment istoric a determinat evoluţia de mai departe a

tuturor instituţiilor de drept existente pe teritoriul actual al Republicii Moldova, inclusiv a instituţiei

moştenirii.

În acea perioadă, pe teritoriul actual al Republicii Moldova existau următoarele legi locale:

1. Hexabiblul lui Armenopol (sau Cele şase cărţi de judecată), care avea o aplicare largă în

Moldova începînd cu secolul al XVIII-lea, în mare parte era inspirat din dreptul romano-bizantin;

2. Manualul de legi al lui Andronache Donici, publicat la Iaşi în 1814;

3. Hrisovul Sobornicesc de la 1785 al domnitorului Alexandru Mavrocordat;

4. Regulamentul din 1818 privind înfiinţarea regiunii Basarabia [68, p.17].

Am remarcat Regulamentul din 1818 privind înfiinţarea regiunii Basarabia la capitolul legi

locale întrucît în răspunsul oficial al Consiliului Suprem al Basarabiei Senatului Imperiului Rus

acesta era considerat lege locală alături de Hexabiblul lui Armenopol, Manualul de legi al lui

Andronache Donici, Hrisovul Sobornicesc de la 1785.

Începînd cu 1828, în situaţia în care legiuirile locale erau insuficiente, se aplicau legile

Rusiei, iar atunci cînd legile locale erau neclare, se reieşea din sensul general al legilor locale.

La un anumit moment s-a ajuns la situaţia în care instanţele judecătoreşti examinînd cauza,

făceau trimitere atît la legile locale, cît şi la legile Rusiei.

Toate aceste împrejurări indicau necesitatea codificării legilor locale. Boierii din Basarabia

abordau această problemă în faţa autorităţilor ruse, în special după adoptarea în Moldova a Codului

Calimach.

Astfel, s-a format o comisie de codificare al cărei scop a fost sistematizarea tuturor legilor

Principatelor Moldova şi Valahia. Elaborarea Codului de legi a fost terminată în 1821, dar acesta nu

a fost aprobat de către ţarul Rusiei, deoarece acest Cod de legi era asemănător Codului Calimach

din Moldova şi avea la bază principiile dreptului romano-bizantin.

Page 43: Oxana Robu Thesis

43

Între timp au fost făcute şi alte încercări de codificare a dreptului civil în Basarabia. Astfel,

în 1817 A. Bahmetiev, primul guvernator al Basarabiei, a organizat o comisie pentru elaborarea

codului de zemstvă, însă cele trei părţi ale pravilei civile nu au fost aprobate de către guvernul ţarist

[105, p.6-7].

O altă încercare de codificare a dreptului civil al Moldovei a fost făcută în anii 1824-1825.

S-a elaborat un proiect de Cod civil pentru Basarabia [114, p.78], inspirat din Codul lui Napoleon

(1804). Proiectul a fost redactat iniţial în limba franceză şi era alcătuit din trei volume: „Despre

bunuri”, „Despre persoane”, „Despre obligaţii”. Astfel, „dacă acest proiect ar fi devenit lege,

Moldova rusească ar fi trecut prin intermediul codului lui Napoleon de la dreptul bizantin la cel

roman, la ştiinţele Europei Apusene, aşa cum s-a întîmplat în Principatul Moldovei” [95, p.65]. Dar,

cu părere de rău, nici acest proiect de cod civil nu a fost aprobat, întrucît ţarul Rusiei Nicolai I se

temea de influenţa franceză [33, p.114].

Cu timpul, capitole întregi din Manualul lui Donici şi Hexabiblul lui Armenopol au fost

abrogate şi înlocuite cu cele corespunzătoare din legislaţia rusă. De exemplu, a fost exclusă

acceptarea moştenirii sub beneficiu de inventar, aplicîndu-se regula potrivit căreia succesorul care a

acceptat moştenirea, răspunde faţă de creditorii celui care lasă moştenirea şi cu averea sa [33, p.

146-149].

În 1864 în Rusia începe reforma judecătorească al cărei scop a fost reorganizarea justiţiei

ruse în baza unor principii moderne. Astfel, au fost create instanţe judecătoreşti speciale, care

examinau cauzele indiferent de apartenenţa socială a justiţiabililor. Totodată au fost create instanţe

judecătoreşti locale şi instanţe judecătoreşti generale. Atribuţiile instanţelor judecătoreşti locale le

îndeplineau judecătorii de împăcare, aleşi de zemstve. Instanţele judecătoreşti generale erau

judecătoria districtuală şi Curtea de Apel, ai căror membri erau numiţi de ţarul Rusiei, la

recomandarea ministrului justiţiei.

La 22 aprilie 1869, Consiliul de Stat al Rusiei aprobă efectuarea reformei judecătoreşti şi în

Basarabia, unde au fost înfiinţate judecătorii locale - de împăcare, care îşi desfăşurau activitatea în

baza principiului teritorialităţii, potrivit căruia Basarabia era împărţită în sectoare judiciare. La

Chişinău activa judecătoria districtuală, care examina atît cauze civile, cît şi penale. Instanţa de apel

pentru judecătoria districtuală era Curtea de Apel din Odesa.

Deşi majoritatea populaţiei din Basarabia nu cunoştea limba rusă, procedura de judecată se

înfăptuia în această limbă.

Tot atunci în fiecare centru de judeţ au fost organizate şi birouri notariale.

În judeţele de sud ale Basarabiei (Ismail, Bolgrad şi Cahul), care s-au aflat în componenţa

României în perioada 1856-1878, a fost păstrată organizarea judecătorească românească, instituită

Page 44: Oxana Robu Thesis

44

în baza reformei lui Cuza. În aceste judeţe au fost lăsate în vigoare normele Codului civil român

[33, p.151].

Odată cu revoluţia din februarie 1917 şi răsturnarea autocraţiei ţariste, viaţa politică a

întregii Rusii, inclusiv a Basarabiei, s-a intensificat vădit. Pentru a ne da seama de celeritatea

desfăşurării evenimentelor istorice din acea epocă, considerăm util a le expune în mod cronologic.

- La 2 decembrie 1917, Sfatul Ţării al Basarabiei a proclamat Republica Democrată

Moldovenească - ca parte componentă a Republicii Federative Democratice Ruse;

- La 12 ianuarie 1918, Republica Populară Ucraina s-a proclamat republică independentă.

Republica Democrată Moldovenească devine izolată de Rusia;

- La 24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării, printr-o declaraţie, a proclamat Republica Democrată

Moldovenească stat independent;

- La 27 martie 1918 la Şedinţa Sfatului Ţării s-a decis unirea Basarabiei cu România.

După unirea Basarabiei cu România începe unificarea legislativă.

În mai 1919, în urma unui studiu al cadrului legislativ din Basarabia, comisia condusă de

Vespasian Erbiceanu, Consilier la Curtea de Apel Iaşi, a prezentat Ministerului Justiţiei o serie de

lucrări referitoare la punerea în vigoare în Basarabia a codurilor române şi planul de restructurare a

tuturor instanţelor judecătoreşti locale. În baza propunerilor formulate de către această comisie şi

ţinînd cont de Declaraţia de unire, la 6/19 octombrie 1919 a fost semnat decretul regal care a pus

temelia justiţiei româneşti în Basarabia. Din ziua intrării în vigoare a acestui decret, limba română a

devenit limba oficială în instanţele judecătoreşti din Basarabia.

Prin decretele regale din iunie-august 1919 în Basarabia au fost puse în vigoare Codul

penal, Codul de procedură penală, Codul comercial şi Partea întîi din Codul civil al României.

Întregul Cod civil român a fost extins asupra Basarabiei începînd cu anul 1928.

În ce priveşte teritoriul din partea stîngă a Nistrului, atît pînă la formarea Republicii

Autonome Sovietice Socialiste Moldoveneşti în anul 1924, cît şi după această dată, transmisiunea

succesorală era reglementată de Codul civil al Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene (RSSU),

care a intrat în vigoare la 11.02.1922, prin decizia Comitetului Executiv Central al RSSU şi era

alcătuit din patru părţi, cuprinzînd, în total, 435 de articole. Potrivit prevederilor Codului civil al

RSSU, se interzice transmiterea prin moştenire a bunurilor a căror valoare depăşea 10 mii de ruble.

În situaţia în care patrimoniul succesoral depăşea această valoare, el era redus pînă la limita de 10

mii de ruble, partea redusă revenind statului. Codul civil al RSSU a restrîns cercul moştenitorilor

legali. Astfel, aveau vocaţie succesorală legală doar următoarele categorii de persoane: descendenţii

(copii, nepoţi, strănepoţi), soţul supravieţuitor şi persoanele inapte de muncă sau neavute, care au

fost întreţinute de cel care lasă moştenirea cel puţin un an înainte de moartea sa.

Page 45: Oxana Robu Thesis

45

În acelaşi timp, Codul civil al RSSU, în redacţia din 1922, a limitat considerabil libertatea

testării, nefiind permisă testarea patrimoniului succesoral persoanelor care nu erau moştenitori

legali. În anul 1926 a fost desfiinţată limita de 10 mii de ruble şi a fost extinsă lista persoanelor

fizice şi juridiece permise la testarea bunurilor succesorale. Tot atunci a fost stabilită şi rezerva

descendenţilor minori a căror cota era de 3/4 din partea ce le-ar fi revenit, dacă ar fi moştenit

potrivit legii. Totodată, statul a instituit un impozit pe moştenire foarte mare - de la 50% pînă la

90% din valoarea patrimoniului succesoral [33, p.190].

În perioada 1941-1944 pe teritoriul actual al Republicii Moldova s-a revenit la aplicarea

legilor române. După 1944, pînă la intrarea în vigoare a Codului civil al Republicii Sovietice

Socialiste Moldoveneşti (1 iulie 1965) pe acest teritoriu a fost aplicat Codul civil şi Codul de

procedură civilă ale Ucrainei.

După cum am văzut, istoria dreptului Republicii Moldova a fost determinată în mare parte

de evoluţia dreptului rusesc, în parte de evoluţia dreptului românesc şi, fără nici o îndoială, de acele

evenimente istorice care au generat schimbări cardinale, inclusiv în cadrul dreptului civil.

Dorim să remarcăm îndeosebi importanţa Decretului despre anularea moştenirii din 1918

asupra istoriei dreptului republicii Moldova.

Ţinînd cont de faptul că Basarabia în acea perioadă era pe calea unificării, inclusiv

legislative, cu România, problema Decretului despre anularea moştenirii nu ar trebui să ne

intereseze, totuşi, tăcerea acestuia este inadmisibilă din următoarele motive. După părerea noastră,

întreaga instituţie a dreptului succesoral practic a fost marcată de efectele în timp pe care le-a

provocat Decretul despre anularea moştenirii. Adoptarea de către puterea sovietică a acestui decret

ne demonstrează că guvernatorii de atunci au înţeles cît de importantă este instituţia moştenirii şi că

aceasta se află într-o legătură indispensabilă cu proprietatea privată.

Anularea dreptului la moştenire era considerată un element al anulării proprietăţii private.

După părerea autorilor sovietici, anularea dreptului la moştenire era măsura necesară alături de alte

măsuri ce au însoţit anularea proprietăţii private [31, p.18-23].

Potrivit prevederilor art.1 din Decretul despre anularea moştenirii emis la 27.04.1918, atît

moştenirea legală, cît şi cea testamentară au fost anulate, iar unicul proprietar urma să devină statul,

cetăţenilor rezervîndu-le doar calitatea de uzufructuari, situaţie păstrată pînă la destrămarea URSS.

În această ordine de idei, considerăm necesitatea stringentă a efectuării reformelor cardinale

din domeniul proprietăţii şi al celor succesorale, fapt ce s-a produs odată cu adoptarea noului Cod

civil al Republicii Moldova şi crearea noului drept succesoral prin prisma istorică cu evidenţierea

condiţiilor actuale reale.

Page 46: Oxana Robu Thesis

46

1.1.4. Caractere juridice ale transmiterii moştenirii. Probleme şi sugestii

După cum rezultă din definiţia dată moştenirii - transmiterea patrimoniului unei persoane

fizice decedate către una sau mai multe persoane în fiinţă – aceasta posedă anumite particularităţi ce

o deosebesc de celelalte moduri de transmitere a drepturilor şi obligaţiilor, cunoscute dreptului civil.

Transmiterea patrimoniului prin moştenire reglementată de lege este un efect al raporturilor

de familie. În cazul în care statul culege patrimoniul de cujusului, această transmitere nu se produce

în puterea unui drept de moştenire propriu-zis, ci în puterea dreptului inerent puterilor statului de a

absorbi în imperiul său o moştenire, ci dezerenţă, adică lipsă de moştenire [52, p.205]. Patrimoniul

unei persoane nu pierde prin moarte caracterul său de universalitate juridică, ci se transmite ca atare

sub denumirea de moştenire sau de succesiune (universală) către acel sau acei care fie în puterea

legii, fie prin voinţa mortului sînt chemaţi a-l culege. Cînd sînt mai mulţi chemaţi, transmiterea

patrimoniului se operează în stare de indiviziune şi această stare subzistă pînă la împărţeala

intervenită între succesori, afară de cazul cînd, prin aşa-numita împărţeală de ascendent, de cujusul

făcuse prin anticipaţie, prin donaţie sau prin testament, împărţeala bunurilor sale. Prin excepţie de la

principiul transmisiei patrimoniului în stare de indiviziune, creanţele şi obligaţiunile defunctului

sînt, întrucît se referă la raporturile dintre succesori şi creditori sau debitorii de cujusului, privite ca

de drept împărţite între succesori din ziua deschiderii moştenirii [52, p. 205] .

Spre deosebire de dreptul roman în care predomină ideea individualistă de transmitere a

patrimoniului în puterea voinţei titularului şi în care legea nu intervenea decît în cazurile în care

această voinţă nu era exprimată în chip valabil, în sistemul legii noastre actuale predomină ideea de

coproprietate familială luată din obiceiurile germane, conform cărora transmiterea patrimoniului, în

scop de conservare a bunurilor în familie, se operează în principal în puterea legii. În acest sistem

moştenitorii, în înţelesul de continuatori ai personalităţii juridice a autorului din punct de vedere

patrimonial, sînt propriu-zis numai moştenitorii ab intestat legitimi, adică acei chemaţi prin voia

legii în calitatea lor de rude ale defunctului. Ceilalţi fie succesori ab intestat neregulaţi, fie succesori

testamentari, deşi succedînd la patrimoniul privit ca universalitate, nu sînt totuşi decît succesori ai

bunurilor, în acest înţeles că personalitatea autorului din punct de vedere patrimonial nu se

confundă cu personalitatea succesorului şi nu se absoarbe de ea. Această distincţie interesantă, mai

cu seamă din cauza că priveşte transmiterea pasivului moştenirii ce se operează nelimitat (ultra

vires bonorum) numai în persoana moştenitorilor ab intestat legitimi, e mai mult doctrinară decît

reală prin faptul că prin aşa-numitul beneficiu de inventar şi moştenitorii au putinţa de a împiedica

absorbţiunea patrimoniului autorului în patrimoniile lor proprii, întrucît priveşte obligaţia la plata

datoriilor [52, p. 217].

Page 47: Oxana Robu Thesis

47

Transmiterea unui patrimoniu, fie în întregime unicului succesor chemat, fie în fracţiuni mai

multor chemaţi - transmitere în ambele ipoteze universală, pentru că în mod direct şi imediat ea are

drept obiect nu bunuri specific determinate, ci o universalitate de drepturi şi obligaţii privite din

punctul de vedere al valorii lor economice - o asemenea transmitere neapărat dă naştere la două

întrebări, care reprezintă două faţete ale unui şi aceluiaşi drept succesoral, întrebări la care vom

răspunde în continuare prin analiza caracterelor juridice ale transmisiunii:

- care este situaţia acelui chemat sau a celor chemaţi faţă de universalitatea transmisă, cu alte

cuvinte, cum şi cînd se operează transmiterea patrimoniului defunctului în patrimoniul succesoral şi

în ce fel se poate manifesta voinţa celui chemat vizavi de această transmitere;

- care este efectul acestei transmiteri, întrucît ea priveşte exerciţiul drepturilor şi acţiunilor

cuprinse în patrimoniul transmis şi corespunde raporturilor pe care de cujusul le avea cu alte

persoane; de cînd şi în ce condiţii chematul, în persoana căruia transmiterea patrimoniului s-a

produs, va avea exerciţiul de fapt al acelor drepturi şi acţiuni.

Din definiţiile date moştenirii culese din literatura de specialitate şi în baza prevederilor

art.1432 alin.(2) CC al RM, deducem următoarele caractere juridice ale transmisiunii succesorale:

- este o transmisiune pentru cauză de moarte;

- este o transmisiune universală;

- este o transmisiune unitară;

- este o transmisiune indivizibilă.

1) Transmiterea moştenirii este o transmisiune pentru cauză de moarte (mortis cauza).

Articolul 1440 CC al RM prevede că succesiunea se deschide în urma decesului persoanei

fizice sau declarării morţii ei de către înstanţa de judecată. Transmiterea pentru cauză de moarte se

deosebeşte de transmisiunea prin acte între vii prin însuşi faptul morţii. Încetarea din viaţă a unei

persoane poate fi fizic constatată ori judecătoreşte declarată [118, p.36], avînd în vedere faptul că

moartea declarată produce aceleaşi efecte ca şi moartea fizic constatată (art.52 alin.(4) CC al RM:

declararea decesului produce efecte juridice ca şi decesul fizic constatat). Deci, transmiterea

patrimoniului în ansamblu nu poate avea loc decît la decesul lui de cujus .

Faptul morţii unei persoane fizice determină dispariţia acesteia ca subiect de drept, dar

patrimoniul ei, care continuă să fiinţeze, se transmite, după anumite reguli, fie unor alte persoane

fizice, fie unor persoane juridice, fie statului. O persoană juridică sau statul poate avea calitatea de

moştenitor testamentar al unei persoane fizice, dobîndind universalitatea sau o fracţiune dintr-un

patrimoniu ori bunuri determinate. În acest sens, succesiunea este o transmisiune specifică, ea se

Page 48: Oxana Robu Thesis

48

delimitează net de toate celelalte transmisiuni patrimoniale, care nu se pot realiza decît între

persoane în fiinţă la data cînd survin.

Prin urmare, normele dreptului succesoral sînt aplicabile doar în cazul decesului persoanei

fizice, nu şi în cazul dizolvării persoanelor juridice. Normele care reglementează transmisiunea

succesorală sînt, în principiu, aplicabile şi persoanelor juridice sau statului, în cazurile şi în măsura

în care ei se prezintă în calitate de dobînditori ai patrimoniului sau ai unor bunuri din patrimoniul

persoanei fizice decedate.

2) Transmisiunea moştenirii este o transmisiune universală, deoarece are ca obiect

patrimoniul defunctului privit ca o universalitate juridică (adică totalitatea drepturilor şi obligaţiilor

cu valoare economică şi care au aparţinut defunctului) [102, p.4; 109, p.196; 49, p. 6; 91, p. 522;

84, p.9; 48, p.649]. Deosebirile faţă de transmisiunile între vii sînt evidente. Astfel, „în timp ce

transmisiunea pentru cauză de moarte are în vedere întregul patrimoniu sau o fracţiune din acesta,

transmisiunea între vii are ca obiect doar bunuri singulare”. O persoană fizică în viaţă nu-şi poate

transmite integral patrimoniul său către o altă persoană; o asemenea transmisiune va putea avea loc

numai prin efectul morţii.

După cum am menţionat, obiectul transmiterii moştenirii îl formează patrimoniul în

totalitate sau o fracţiune al celui decedat, ca universalitate juridică, adică totalitatea drepturilor şi

obligaţiilor care au valoare economică şi care au aparţinut persoanei decedate (art.1444 CC al RM).

Astfel spus, după părerea autorului D.Chirică, transmiterea moştenirii poate fi asupra unei

universalităţi de bunuri sau asupra unei cote-părţi din această universalitate, şi nu asupra unui bun

specific determinat, cum este în cazul transmisiunii prin acte juridice între vii. La transmisiunea

mortis cauza şi la cea universală odată cu activul se transmite şi pasivul moştenirii, adică

patrimoniul în integritatea lui [59, p.6].

Drepturile şi obligaţiile nepatrimoniale în principiu nu se transmit prin moştenire. Spunem

în principiu, deoarece moştenitorii vor dobîndi dreptul de protecţie a inviolabilităţii operei, de a

autoriza publicarea ei, precum şi dreptul de a obţine brevet asupra invenţiei (alin. 9, pct.69 din

Hotărîrea Plenului CSJ cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei la

examinarea cauzelor despre succesiune nr.13 din 03.10.2005 ) [18, p.5].

Tot astfel, nu se transmit prin moştenire (art. 1446 CC al Republicii Moldova ):

- drepturile patrimoniale care se sting la moartea titularului, întrucît au caracter viager sau

sînt contractate ori născute, de exemplu, dreptul la pensie;

Page 49: Oxana Robu Thesis

49

- obligaţiile patrimoniale legate de o calitate personală a defunctului (de exemplu, dreptul de

uz sau de abitaţie, creanţa de întreţinere prevăzută de lege în consideraţia calităţii personale a

defunctului) şi cele născute din contracte încheiate (de exemplu, obligaţiile antreprenorului).

Deşi legislaţia noastră admite transmiterea patrimoniului atît prin acte între vii (art.673 CC

al RM), cît şi prin acte pentru cauză de moarte, credem că unicul domeniu de aplicare a contractului

de transmitere a patrimoniului actual este cel al înstrăinării unei moşteniri sau a unei porţiuni din ea.

La acest capitol trebuie precizat că, alături de alţi autori [78, p. 15], considerăm că atunci

cînd un moştenitor vinde moştenirea, contractul va avea ca obiect dreptul de moştenire privit izolat,

deşi acest drept priveşte o universalitate sau o cotă indiviză din aceasta.

Pe de altă parte, în dreptul nostru, transmisiunea prin acte între vii nu poate avea ca obiect

un patrimoniu. Din acest motiv, cît timp titularul trăieşte, patrimoniul lui nu poate fi transmis altei

persoane, actele încheiate de titular putînd avea ca obiect numai drepturi privite izolat. După

moarte, încetînd personalitatea titularului, devine posibilă transmiterea patrimoniului defunctului

asupra unei sau a unor persoane în viaţă [78, p.12].

Principiul universalităţii transmiterii succesorale operează nu numai atunci cînd

moştenitorul sau moştenitorii au vocaţie universală, dar şi atunci cînd au o vocaţie cu titlu universal.

În situaţia în care nu sînt moştenitori legali rezervatari, este posibil ca întreaga moştenire să fie

culeasă de moştenitorii testamentari cu titlu universal. De exemplu, doi moştenitori testamentari au

vocaţie la cîte o doime din moştenire, deci cu titlu universal. Bineînţeles că şi în acest caz

transmisiunea este universală, în sensul că moştenirea lăsată de defunct se transmite la succesori ca

universalitate juridică, şi, în ultimă instanţă, ea trebuie să fie în integritate dobîndită de moştenitori.

Faptul că prin testament se pot institui moştenitori testamentari cătora li se transmit bunuri singulare

sau legatari cărora li se transmit bunuri privite ut singuli nu este în măsură să contrazică

universalitatea transmisiunii succesorale, deoarece chiar în prezenţa unor astfel de legate sau

dispoziţii testamentare, chiar dacă ele epuizează activul succesoral, cineva (moştenitori legali,

moştenitori testamentari universali sau cu titlu universal) are totuşi vocaţie la universalitatea

succesorală.

3) Moştenirea este o transmisiune unitară, opinează D.Chirică, întrucît patrimoniul este

privit ca un tot unitar, adică nefracţionat. Transmisiunea acestuia prin succesiune se realizează de

asemenea în mod unitar, adică după aceleaşi reguli, fără a se face vreo distincţie între bunurile

succesorale după natura ori provenienţa acestora [59, p. 7].

Page 50: Oxana Robu Thesis

50

Caracterul unitar al transmiterii moştenirii subzistă şi în cazul în care cel despre a cărui

moştenire este vorba a dispus prin testament de o parte din bunurile sale pentru timpul cînd nu va

mai fi în viaţă, restul bunurilor deferindu-se potrivit regulilor devoluţiunii succesorale legale.

Succesiunea legală poate coexista cu succesiunea testamentară, fără a se putea vorbi despre

o derogare de la caracterul unitar al transmisiunii succesorale.

De la regula unităţii transmisiunii succesorale există unele excepţii, cînd transmiterea unor

bunuri şi drepturi este dirijată de alte reguli speciale. Astfel de excepţii sînt întîlnite în următoarele

cazuri:

- în cazul cînd de cujusul este un cetăţean al Republicii Moldova, avînd bunuri situate în

străinătate, sau un străin, avînd bunuri situate în Republica Moldova. În ce priveşte imobilele,

succesiunea va fi reglementată de legea locului unde sînt situate acestea, iar cît priveşte bunurile

mobile, de legea naţională a lui de cujus [17, p. 5];

- prin voinţa lui de cujus, este posibil ca moştenirea să fie împărţită în mai multe mase de

bunuri, după natura lor. Cel despre a cărui moştenire este vorba poate dispune ca bunurile mobile să

fie atribuite unor succesori, iar imobilele - altor succesori;

- în cazul transmiterii succesorale a drepturilor patrimoniale de autor nu se vor aplica

normele de drept comun privind moştenirea, ci se vor aplica normele speciale privitoare la dreptul

de autor.

Principiul potrivit căruia moştenirea alcătuieşte o singură masă succesorală a fost creat de

juriştii romani. Feudalismul a negat acest principiu din raţiuni de ordin economic şi politic. Astfel,

în orînduirea feudală bunurile succesorale erau atribuite în funcţie de natura şi originea lor. Practic,

existau trei moşteniri:

a) Bunuri dobîndite altfel decît prin succesiune. Acestea erau atribuite celor mai apropiate

rude.

b) Bunuri dobîndite prin succesiune (bunuri proprii sau de baştină). Acestea erau atribuite

rudelor aparţinînd liniei din care bunurile proveneau - paterna paternis, materna maternis.

c) Bunuri nobiliare. Acestea se atribuiau primului născut de sex bărbătesc, potrivit

privilegiului de masculinitate şi de primogenitură.

Principiul unităţii transmisiunii succesorale a fost restabilit de către legiuitorul burghez [81,

p. 51] şi în prezent guvernează dreptul succesoral al României.

În ce priveşte dreptul Republicii Moldova, bunurile succesorale, în mare parte, sînt atribuite

în funcţie de natura acestora. În acest sens, putem afirma că legiuitorul sovietic, din raţiuni de ordin

economic şi politic, a reînviat modul de atribuire a patrimoniului succesoral cunoscut în feudalism.

Page 51: Oxana Robu Thesis

51

Litigiul apărut între moştenitori referitor la bunurile ce urmează a fi incluse în componenţa

obiectelor de uz casnic şi consum personal se soluţionează de către instanţa de judecată ţinînd cont

de circumstanţele cauzei şi de obiceiurile locale. Totodată, este necesar a se ţine cont şi de faptul că

obiectele de anticariat, precum şi cele ce prezintă o valoare artistică, istorică ori de altă natură nu

pot fi recunoscute obiecte de uz casnic şi consum personal, indiferent de desitinaţia lor. Pentru

clarificarea valorii artistice, istorice sau de altă natură a obiectelor în privinţa cărora s-a iscat

conflictul instanţa de judecată poate dispune o expertiză respectivă.

Concepţia ce domină dreptul modern şi vizează caracterul unitar al transmisiunii succesiunii,

afirmă D.Chirică, este opusă concepţiei dreptului medieval care, în ideea conservării bunurilor în

aceeaşi familie, făcea distincţie între bunurile proprii, pe de o parte, şi bunurile achiziţionate, pe de

altă parte. Bunurile proprii erau imobilele primite de defunct de la antecesorii săi (considerate

elementul de bază al averii familiei), iar bunurile achizite erau bunurile dobîndite de defunct în

timpul vieţii sale, cărora le erau asimilate mobilele, considerate bunuri fără importanţă [59, p. 31].

Reprezentînd un element stabil al patrimoniului şi permiţînd menţinerea prestigiului

numelui, bunurile proprii erau rezervate familiei. În lipsă de descendenţi, în funcţie de provenienţa

lor, bunurile proprii reveneau liniei materne sau liniei parene, consideră autorii francezi F.Terre şi

Y.Lequette [126, p. 11].

Aşadar, în baza materialului cercetat, constatăm că moştenirea este o transmisiune unitară,

deoarece transmiterea patrimoniului prin succesiune se face după aceleaşi reguli, fără a face vreo

distincţie după natura şi provenienţa bunurilor succesorale.

4) Transmiterea moştenirii este o transmisiune indivizibilă. Datorită anume acestui

caracter al transmisiunii succesorale, în cazul existenţei mai multor moştenitori şi dacă unul sau unii

dintre ei renunţă la moştenire, sau este nedemn, sau în cazul ineficacităţii unor legate, de aceasta vor

profita ceilalţi succesibili în virtutea dreptului de acrescămînt.

Ca o consecinţă a caracterului indivizibil al patrimoniului şi transmisiunea succesorală este

indivizibilă, în sensul că nu poate avea loc o acceptare sau o renunţare parţială la moştenire. Prin

excepţie de la acest caracter, moştenitorul chemat la moştenirea mai multor cote succesorale în

temeiuri diferite poate accepta o cotă şi poate renunţa la alta ( alin. (1) art.1528 CC al RM ).

Dacă moştenitorul renunţă la moştenire, dar nu declară în favoarea cui renunţă, cota lui

majorează cota moştenitorilor chemaţi la succesiune legală (acrescămînt).

Acest caracter explică de ce, în cazul renunţării la moştenire de către unul sau mai mulţi

moştenitori, precum şi în cazul nedemnităţii ori ineficacităţii testamentelor, partea din moştenire

care li se cuvenea va reveni moştenitorilor acceptaţi în temeiul dreptului de acrescămînt.

Page 52: Oxana Robu Thesis

52

1.2. Deschiderea succesiunii

Deschiderea succesiunii, după părerea lui M.Cantacuzino, înseamnă momentul cînd

transmiterea succesorală se operează, moment important de determinat atît din punctul de vedere al

legii în puterea căreia transmiterea se va produce, cît şi în privinţa determinării persoanei sau a

persoanelor care va avea sau vor avea în acel moment chemarea de a succede, cît şi, în fine, în

privinţa efectelor produse prin actele ulterioare menite a face să înceteze starea de indiviziune între

moştenitor, efecte care, în raporturile reciproce dintre aceştia, retro-operează la data deschiderii

succesiunii [52, p.205].

Prin deschiderea moştenirii se produce efectul juridic al transmiterii succesorale. Ea prezintă

o importanţă juridică deosebită, întrucît moştenitorii, indiferent dacă sînt moştenitori legali sau

testamentari, nu pot dobîndi nici un drept asupra patrimoniului succesoral pînă în momentul

deschiderii moştenirii prin moarte, deoarece patrimoniul unei persoane fizice nu poate fi transmis şi

dobîndit decît la moartea titularului. De fapt, înainte de deschiderea moştenirii nici nu se poate

vorbi de moştenitori ori patrimoniul succesoral, persoana în viaţă fiind titularul patrimoniului său,

iar moştenitorii urmează să fie determinaţi numai la data deschiderii moştenirii.

Potrivit art. 1440 CC al RM, succesiunea se deschide în urma decesului persoanei fizice sau

declarării morţii ei de către instanţa de judecată. Moartea unei persoane fizice este un fapt juridic

care face ca la data survenirii lui, patrimoniul celui decedat să se transmită, după anumite reguli,

unor persoane fizice în viaţă sau persoanei juridice în fiinţă.

În sistemul dreptului civil român, explică cercetătorul F.Deak, prin moarte se înţelege numai

moartea naturală a unei persoane fizice, care a fost constatată fizic prin examenul cadavrului sau

declarată prin hotărîrea judecătorească în cazul imposibilităţii constatării fizice [77, p.31].

Atît în dreptul României, cît şi în dreptul Republicii Moldova există doi factori ce generează

deschiderea succesiunii, condiţionînd, astfel, şi naşterea dreptului la moştenire. Aceştia sînt:

moartea naturală a celui care lasă moştenirea sau intrarea în vigoare a hotărîrii judecătoreşti

declarative de moarte, precedată sau nu de declararea dispariţiei [55, p.379]. Numai atunci cînd s-a

realizat unul dintre aceşti doi factori, moştenirea se consideră deschisă, pînă la acel moment

neputînd fi vorba de drepturile eventualilor moştenitori asupra succesiunii.

Subliniem că simpla declarare judecătorească a dispariţiei unei persoane fizice nu are efect

pentru deschiderea moştenirii, pentru că „cel dispărut este socotit a fi în viaţă” dacă nu a intervenit o

hotărîre declarativă de moarte rămasă definitivă [77, p.32].

Conform prevederilor art.52 alin.(3) din CC al RM, ziua morţii persoanei declarate decedate

se consideră ziua la care hotărîrea judecătorească privind declararea decesului ei a rămas definitivă.

Dacă persoana dispărută în împrejurări care prezentau o primejdie de moarte sau care dau temei de

Page 53: Oxana Robu Thesis

53

a presupune că a decedat în urma unui accident şi este declarată decedată, instanţa de judecată poate

să declare ca dată a decesului ziua morţii prezumate.

Pot să apară situaţii însă, cînd între ziua morţii persoanei şi ziua cînd hotărîrea declarativă de

moarte a rămas definitivă să existe un inteval de timp astfel încît termenul de acceptare a

succesiunii să fie omis. De aceea considerăm, alături de autorul I.Tolstoi [128, p.10], că ar fi mai

corect a calcula termenul de acceptare a succesiunii din ziua cînd hotărîrea judecătorească de

declarare a morţii a rămas definitivă, ci nu din ziua indicată în aceasta ca fiind cea a morţii

persoanei fizice. În caz contrar, dacă termenul de acceptare a succesiunii este omis, se ridică

problema prelungirii acestuia ca fiind omis din motive întemeiate, fapt ce poate conduce la

tergiversarea procedurii succesorale.

Din punct de vedere juridic, deschiderea succesiunii presupune cercetarea şi analiza a două

aspecte foarte importante: data şi locul deschiderii succesiunii.

Page 54: Oxana Robu Thesis

54

1.2.1. Momentul deschiderii succesiunii

Potrivit alin.(2) art. 1440 CC al RM, momentul deschiderii succesiunii se consideră cel al

decesului persoanei care a lăsat moştenirea sau data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti

privind declararea morţii lui. În acest sens, constatăm că spre deosebire de CC al RSSM din 1964

care, în art. 562, stabilea că data deschiderii succesiunii este ziua morţii celui ce a lăsat moştenirea,

noul CC al RM reduce cuprinsul noţiunii de deschidere a succesiunii din punctul de vedere al

timpului, de la „ziua morţii” la „momentul morţii”. La prima vedere această formulare a textului

pare a fi neînsemnată, dar în practică, punerea semnului egalităţii între „momentul morţii” şi „ziua

morţii” este de natură a modifica cercul de moştenitori legali.

Astfel, în literatura de specialitate [128, p.25] s-a specificat că, în cazul în care drept criteriu

de stabilire a datei morţii se ia „ziua decesului”, pentru persoana fizică nu se va ţine cont de

intervalul de timp dintre decesele persoanelor cu vocaţie succesorală reciprocă care au murit în

aceeaşi zi, ele fiind considerate comorienţi. Iar dacă o persoană a decedat la orele 23 şi 50 minute,

iar alta la 00 şi 05 minute, atunci aceste persoane nu se consideră comorienţi şi se moştenesc una

după cealaltă. Autorul citat acreditează această soluţie motivînd că în practică nu este posibil

întotdeauna să stai la căpătîiul celor ce decedează cu un cronometru, cu atît mai mult cu cît moartea

de multe ori survine în condiţii excepţionale (accidente, cataclisme, etc.).

Decesul persoanei trebuie confirmat prin documentele respective ale organelor de

înregistrare a actelor de stare civilă. Dacă decesul este confirmat prin declarare judecătorească, zi a

decesului defunctului se va considera ziua în care hotărîrea instanţei de declarare a morţii a rămas

definitivă dacă în hotărîre nu este indicată altă zi.

Importanţa juridică a acestui act juridic constă în faptul că apariţia şi stingerea dreptului de

proprietate asupra bunurilor succesorale este determinată de momentul morţii, care include: data,

ora şi minutul survenirii acesteia.

Dacă persoanele care au vocaţie succesorală reciprocă au decedat în decursul aceleiaşi zile,

dar în interval de timp diferit, atunci persoana care a supravieţuit celeilalte, potrivit prevederilor art.

1440 CC al RM, obţine capacitatea de succesor. Momentul decesului în interval de timp diferit

urmează să fie confirmat de către instituţia medicală competentă prin hotărîre judecătorească

definitivă de declarare a decesului.

În cazul comorienţilor - persoane care, avînd vocaţie succesorală reciprocă sau unilaterală,

decedează în aceeaşi împrejurare (accident aviatic, auto sau feroviar, naufragiu, bombardament,

cutremur de pămînt) fără a se putea constata dacă una a supravieţuit celeilalte, considerîndu-se că

ele au decedat simultan - patrimoniul fiecăruia va fi moştenit de propriii succesori, deoarece aceste

Page 55: Oxana Robu Thesis

55

persoane nu pot fi moştenitori între ele, întrucît, nesupravieţuind una faţă de cealaltă, nu au

capacitate succesorală.

Sînt comorienţi şi persoanele declarate moarte de către instanţa de judecată în urma

dispariţiei fără veste în aceleaşi circumstanţe. În acest caz nu prezintă importanţă momentul intrării

în vigoare a hotărîrii privind declararea morţii acestor persoane (art.1442 CC al RM).

Codecedaţii sînt persoanele cu vocaţie succesorală reciprocă sau unilaterală care decedează

în acelaşi timp (nu în aceeaşi împrejurare), fără a se putea stabili ordinea deceselor, prezumîndu-se

că au decedat concomitent. Astfel, sînt codecedaţi persoanele care au decedat în aceeaşi zi, oră, dar

nu şi în aceeaşi împrejurare, ci din cauza bolilor de care sufereau, iar momentul morţii nu poate fi

stabilit.

Persoanele sus-numite nu se moştenesc reciproc, deşi au capacitate succesorală, întrucît,

nesupravieţuind una celeilalate, nu au capacitate succesorală. Moştenirea lăsată de fiecare

comorient sau codecedat va fi culeasă de propriii moştenitori (art.1441 CC al RM).

Însă, în afară de cazurile de moarte naturală, deschiderea succesiunii poate avea loc şi atunci

cînd moartea persoanei în cauză este declarată pe cale judiciară în urma dispariţiei fără veste un

timp îndelungat (conform art. 52 CC al RM mai mult de 3 ani) de la domiciliul acesteia, precum şi

în cazurile de dispariţie fără veste în împrejurări ce prezentau o primejdie de moarte sau care dau

temei de a presupune că moartea a fost cauzată de un accident.

Dacă există astfel de împrejurări pentru declararea morţii unei persoane, este suficient ca

termenul de absenţă să fie de 6 luni. Art. 52 CC al RM, care stabileşte modul de declarare a morţii

unui cetăţean, prevede de asemenea că în cazurile de dispariţie a unei persoane în legătură cu

acţiunile militare, aceasta poate fi declarată decedată pe cale judecătorească numai după scurgerea

termenului de doi ani din ziua terminării acţiunilor militare.

Cei care pretind moştenirea vor trebui să dovedească moartea, precum şi data sau momentul

morţii celui la a cărui moştenire se consideră îndreptăţiţi. Dovada morţii şi a datei sale se va face,

după caz, prin actul de deces, întocmit în temeiul certificatului medical constatator al decesului,

eliberat de o unitate sanitară, sau prin hotărîre judecătorească de declarare a morţii, rămasă

definitivă, hotărîre care cuprinde şi data stabilită de judecată ca fiind aceea a morţii (art.54 din

Legea privind actele de stare civilă din 26.04.2001) [ 14 ].

Dacă capacitatea succesorală se recunoaşte numai persoanelor care sînt în viaţă la data

deschiderii succesiunii (art.1433 CC al RM) şi dovada acestei existenţe trebuie să fie făcută de cel

care reclamă moştenirea, înseamnă că în situaţia imposibilităţii dovedirii supravieţuirii, drepturile

succesorale nu pot fi recunoscute din lipsa capacităţii succesorale, urmînd ca moştenirile să fie

considerate deschise în acelaşi moment pentru toate persoanele în cauză şi deferite, separat,

Page 56: Oxana Robu Thesis

56

moştenitorilor fiecăreia dintre persoanele decedate în acelaşi timp, fără ca - în mod reciproc sau una

dintre ele - să poată beneficia de moştenirea lăsată de cealaltă sau celelalte persoane. De exemplu,

dacă soţii – avînd vocaţie succesoarlă reciprocă şi ca moştenitori legali pe părinţii lor - decedează în

aceeaşi împrejurare fără a se putea stabili care dintre ei a supravieţiut celuilalt, în lumina prezumţiei

morţii concomitente nici unul nu va putea moşteni în urma celuilalt, deoarece nu se poate dovedi

capacitatea succesorală a vreunuia dintre ei în momentul morţii celuilalt soţ. Moştenirile lăsate de

soţi vor fi culese, ca două moşteniri distincte, de către părinţii fiecăruia [18, p. 8].

La examinarea litigiilor judiciare în cauzele despre moştenire, se aplică normele dreptului

succesoral care funcţionau la momentul deschiderii succesiunii.

Cercul succesorilor, termenul acceptării succesiunii, patrimoniul succesoral şi ordinea

acceptării se stabilesc la momentul decesului persoanei care a lăsat moştenirea.

Stabilirea exactă a momentului morţii celui care lasă moştenirea prezintă o importanţă

practică din următoarele motive:

- în funcţie de acest moment se fixează cercul de moştenitori legali şi testamentari;

- la această dată se stabileşte componenţa şi valoarea patrimoniului succesoral;

- de la această dată începe a curge termenul de 6 luni pentru opţiunea succesorală;

- pînă la această dată produce efecte acceptarea şi renunţarea la succesiune;

- în cazul unui conflict în timp al unor legi succesorale succesive, în funcţie de această dată,

se determină legea aplicabilă;

- de la această dată pot fi aplicate normele dreptului de moştenire;

- data deschiderii succesiunii marchează data pînă la care retroactivează acceptarea sau

renunţarea la moştenire;

- în cazul pluralităţii de moştenitori, data deschiderii succesiunii marchează ziua în care

începe starea de indiviziune.

Astfel, după părerea autorilor E.Neaga, M.Şcerbacov etc., stabilirea cercului de moştenitori

chemaţi să culeagă moştenirea se va efectua conform normelor legale existente la data deschiderii

succesiunii [110, p. 47; 133, p.36-38]. Actele ulterioare deschiderii succesiunii, cum ar fi acceptarea

sau renunţarea la succesiune ori partajul averii succesorale, vor fi guvernate de legea în vigoare la

data săvîrşirii lor.

Page 57: Oxana Robu Thesis

57

1.2.2. Locul deschiderii succesiunii şi importanţa lui. Măsurile de conservare

Potrivit art. 1443 din CC al RM, „locul deschiderii succesiunii este ultimul domiciliu al

celui care a lăsat moştenirea, iar dacă acest domiciliu nu este cunoscut, locul unde se află bunurile

succesorale”. Astfel, în legislaţia Republicii Moldova este indicat expres locul deschiderii

moştenirii.

Conform alin.(1) din art.30 al CC al RM, domiciliul este locul unde un cetăţean îşi are

locuinţa sa statornică sau principală.

Locuinţă statornică înseamnă locul permanent de trai unde s-a stabilit persoana în virtutea

condiţiilor de viaţă. De exemplu, un tînăr specialist, venit după terminarea instituţiei de învăţămînt

într-o localitate, are ca domiciliu această localitate, ci nu localitatea în care s-a născut.

Locuinţa principală se stabileşte, conform opiniei autorilor S.Baieş şi N.Roşca, în cazul în

care persoana fizică, în virtutea diferiţilor factori, are domiciliu în mai multe locuri. De exemplu,

dacă persoana, din 12 luni ale anului 3 luni locuieşte în Bălţi, 7 luni la Chişinău, iar 3 luni la

Vulcăneşti, domiciliul ei va fi considerat cel de la Chişinău, aici locuind cel mai mult timp [40, p.

324].

Se consideră că persoana îşi păstrează domiciliul atîta timp cît nu şi-a stabilit un altul. Cît

priveşte minorii, înfiaţii sau persoanele aflate sub tutelă, aceştia îşi au domiciliul la casa părinţilor,

înfietorilor sau tutorilor lor.

Moştenirea imobilelor şi a dreptului la ele se stabileşte conform legislaţiei statului pe

teritoriul căruia se află aceste bunuri. În cazul în care cel ce lasă moştenirea nu a avut domiciliu

permanent în ţară sau în cazul cînd ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut, locul

deschiderii succesiunii este considerat locul unde se găsesc bunurile de bază ale moştenirii sau o

parte considerabilă a ei, indiferent de faptul dacă este cetăţean al Republicii Moldova sau cetăţean

străin.

Potrivit opiniei cercetătorului V.Ciobanu, în dreptul României, regula potrivit căreia

moştenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului rezultă implicit din prevederile art.10 lit.

a) şi b) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 [60, p. 14].

Conform art. 1443 CC al RM, dacă bunurile succesorale se află în diferite locuri, cel al

deschiderii succesiunii va fi considerat locul unde se află cea mai valoroasă parte a bunurilor

imobile, dacă nu există bunuri imobile, se consideră locul unde se află partea principală ca valoare a

bunurilor mobile.

Considerăm că deschiderea moştenirii la ultimul domiciliu al defunctului a fost instituită din

considerente de ordin practic, lesne de înţeles, deoarece anume acolo se pot găsi, de obicei, diverse

Page 58: Oxana Robu Thesis

58

documente ale celui care lasă moştenirea, pot fi adunate informaţii despre eventualii moştenitori,

precum şi despre patrimoniul succesoral.

După părerea noastră, normă enunţată mai sus va crea incontestabil, din punct de vedere

juridic probleme în cazul stabilirii locului deschiderii succesiunii ce are importanţă pentru

desfăşurarea procedurii succesorale notariale şi pentru determinarea competenţei instanţei de

judecată în materie de moştenire.

Astfel, ţinînd cont că legea locului situării bunurilor se aplică numai în situaţia în care nu

este cunoscut ultimul domiciliu al defunctului, propunem de lege ferenda admiterea normei care ar

prevedea că locul deschiderii moştenirii este ultimul domiciliu al celui care a lăsat moştenirea, iar

dacă acest domiciliu nu este cunoscut, locul de aflare a bunurilor sau a părţii principale a acestora ca

valoare.

Prin domiciliu, în general, constată G.Beleiu, se înţelege acel atribut de identificare a

persoanei fizice ce o individualizează în spaţiu, prin indicarea unui loc avînd această semnificaţie

juridică [42, p. 327]. Domiciliul poate fi de drept comun şi domiciliu legal, precizează autorul E.

Safta-Romano. Domiciliul de drept comun al persoanei fizice, numit şi „voluntar” este locuinţa sa

statornică ori principală. Prin legal înţelegem domiciliul care este stabilit de lege pentru anumite

categorii de persoane fizice. Astfel, în ce priveşte minorul, locul deschiderii moştenirii va fi, de

regulă, la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el locuieşte statornic, fie în temeiul înţelegerii

părinţilor, fie în temeiul hotărîrii instanţei judecătoreşti. Dacă minorul se află sub tutelă sau

persoana este pusă sub interdicţie, atunci deschiderea succesiunii va avea loc la domiciliul tutorelui

[122, p. 41].

Autorul M.Eliescu consideră că în situaţia în care o persoană a decedat în altă parte decît în

domiciliul său, de exemplu, în timpul unei călătorii, în timpul unei deplasări de serviciu sau în

timpul studiilor, instituţia de învăţămînt fiind în altă localitate decît domiciliul celui care lasă

moştenirea, precum şi în situaţia în care nu se ştie dacă există sau nu un domiciliu permanent (de

exemplu, atunci cînd cel care lasă moştenirea a fost geolog sau nomad), locul deschiderii moştenirii

va fi acolo unde se află patrimoniul sau o parte componentă a lui, iar în lipsă de bunuri, la locul

unde s-a înregistrat moartea [81, p. 56].

Deoarece locul ultimului domiciliu al defunctului este o chestiune de fapt, dovada lui se

poate face, în principiu, prin orice mijloace de probă admise de lege. Practic, afirmă P.Nikitiuk,

dovada ultimului domiciliu se face cu menţiunile din buletinul de identitate sau actul de deces al

persoanei care lasă moştenirea [111, p. 11-12].

Dacă domiciliul defunctului este necunoscut, se aplică regula deschiderii moştenirii la locul

unde se află bunurile mai importante ca valoare ale moştenirii. Legea locului situării bunurilor se

Page 59: Oxana Robu Thesis

59

aplică numai în situaţia în care nu este cunoscut ultimul domiciliu al defunctului. Deci, în primul

rînd se va ţine cont de situarea bunurilor imobile. Dacă nu există bunuri imobile, atunci se va

considera drept ultim domiciliu locul situării bunurilor mobile, iar dacă ultimele se află la locuri

diferite – locul deschiderii succesiunii va fi locul situării părţii celei mai valoroase a acestor bunuri

[18, p. 9] .

Studiind practica judiciară, am constatat că problema cu care s-au confruntat instanţele

judecătoreşti a fost de a stabili dacă enunţurile din aceste acte oficiale pot fi contestate, dovedindu-

se prin alte mijloace de probă un alt loc al ultimului domiciliu al defunctului.

În doctrina juridică s-a conturat opinia potrivit căreia nimic nu împiedică să se dovedească,

prin orice mijloc de probă, că în fapt domiciliul unei persoane se află într-o altă localitate decît

acolo unde ea a fost înregistrată [125, p. 153].

Cu alte cuvinte, noţiunea de domiciliu constituie o situaţie de fapt şi poate fi dovedită prin

orice mijloc de probă, pentru a stabili în mod real localitatea în care persoana fizică îşi are locuinţa

statornică şi principală.

Locul deschiderii succesiunii prezintă importanţă pentru a determina organele competente

teritoriale să rezolve diferite probleme privind moştenirea. Pentru stabilirea locului deschiderii

succesiunii ne interesează nu atît locul unde a decedat cel care lasă moştenirea şi nici locul

reşedinţei, ci ultimul său domiciliu.

Potrivit art. 35 alin.(3) din Legea Republicii Moldova cu privire la notariat din

08.11.2002, în îndeplinirea atribuţiilor sale, notarul are competenţă generală, cu excepţia

următoarelor situaţii:

a) procedura succesorală notarială este de competenţa notarului care îşi desfăşoară

activitatea pe teritoriul unde defunctul a avut ultimul domiciliu;

b) în cazul moştenirilor succesive, moştenitorii pot alege pe oricare din notarii care

desfăşoară activitate pe teritoriul unde defunctul a avut ultimul domiciliu [15, p.5].

Procedura succesorală notarială se deschide, după caz, la cererea moştenitorilor,

procurorului, organului de tutelă, a organului de administrare publică locală sau persoanelor

interesate. La primirea cererii despre deschiderea procedurii succesorale notariale, notarul va

verifica registrul de evidenţă a procedurii succesorale notariale, care este ţinut de Camera Notarială,

dacă nu există dosar cu privire la aceeaşi moştenire. În caz afirmativ, notarul va indica persoanelor

care au prezentat cererea adresa biroului notarial unde există dosar cu privire la această moştenire,

iar în cazul în care notarul constată că nu există un alt dosar cu privire la aceeaşi moştenire, notarul

va înregistra cererea şi va deschide un dosar de moştenire.

Page 60: Oxana Robu Thesis

60

Măsurile de conservare. Conform art. 59 din Legea nr.1453 din 08.11.2002 (în

continuare Legea nr.1453/2002) cu privire la notariat, pentru ocrotirea intereselor

moştenitorilor, a legatarilor şi a intereselor publice, notarul sau persoana care desfăşoară

activitate notarială de la locul deschiderii succesiunii, la iniţiativa persoanelor interesate,

a executorului testamentar sau din oficiu, ia măsurile necesare pentru paza bunurilor

succesorale pînă la expirarea termenului stabilit pentru acceptare. Dacă bunurile

succesorale sau o parte din ele nu se află la locul deschiderii succesiunii, notarul sau

persoana care desfăşoară activitate notarială de la locul deschiderii succesiunii trimite

notarului sau, dacă în această localitate nu este notar, persoanei care desfăşoară activitate

notarială de la locul aflării bunurilor succesorale, însărcinare să ia măsuri pentru paza lor.

Notarul sau altă persoană care desfăşoară activitate notarială, luînd măsurile pentru paza

bunurilor succesorale, informează notarul de la locul deschiderii succesiunii despre luarea

acestor măsuri [15, p.8].

Luarea măsurilor de conservare a bunurilor succesorale se poate efectua din

iniţiativa notarului sau la cererea moştenitorilor, părţilor interesate, statului. În cel de al doilea

caz, cererile primite se vor înregistra în cartea de evidenţă a cererilor cu privire la luarea măsurilor

pentru conservarea bunurilor succesorale.

În scopul conservării bunurilor succesorale, notarul va efectua inventarierea acestor bunuri

şi le va trimite spre păstrare moştenitorilor sau altor persoane. Dacă în masa succesorală sînt bunuri

care trebuie administrate, precum şi în cazul intentării unei acţiuni de către creditorii defunctului,

notarul va numi un custode al bunurilor succesorale pînă la acceptarea moştenirii. Custodele,

tutorele şi alte persoane cărora li s-a transmis spre păstrare bunurile succesorale, vor fi prevenite de

răspunderea pe care o poartă conform legii pentru irosirea, distrugerea, tăinuirea şi înstrăinarea lor

şi pentru cauzarea de prejudicii moştenitorilor.

Potrivit art. 55 din Legea nr.1453/2002, notarul, primind informaţia despre decesul

persoanei, deschide procedura succesorală în baza declaraţiei scrise: a) a moştenitorilor legali,

moştenitorilor tesatamentari ori a mandatarilor lor legali de acceptare a succesiunii sau de renunţare

la ea; b) a reprezentanţilor organelor de stat; c) a creditorilor defunctului. În cazul în care pe unul şi

acelaşi teritoriu îşi desfăşoară activitatea mai mulţi notari, competenţa de îndeplinire a procedurii

succesorale aparţine primului notar sesizat. Notarul este obligat să verifice dacă procedura

succesorală nu a fost deschisă de un alt notar din acelaşi teritoriu. Notarul, primind informaţia

despre deschiderea procedurii succesorale de alt notar, este obligat să informeze despre acesta

moştenitorii al căror domiciliu îi este cunoscut. Notarul poate, de asemenea, chema moştenitorii

Page 61: Oxana Robu Thesis

61

prin publicarea unui aviz în mijloacele de informare în masă. Evidenţa dosarelor succesorale şi

testamentelor întocmite o ţine Ministerul Justiţiei.

Pentru păstrarea bunurilor succesorale persoana care desfăşoară activitate notarială face

inventarierea acestor bunuri şi le transmite spre păstrare moştenitorilor sau altor persoane. Dacă în

componenţa masei succesorale sînt bunuri care necesită administrare, precum şi în cazul înaintării

pretenţiilor de către creditorii defunctului pînă la primirea succesiunii de către moştenitori, notarul

numeşte custodele bunurilor succesorale. Custodele şi alte persoane cărora li s-au transmis spre

păstrare şi administrare bunuri succesorale sînt prevenite de răspunderea pe care o poartă conform

legii pentru irosirea, distrugerea, tăinuirea şi înstrăinarea bunurilor succesorale, precum şi pentru

cauzarea de prejudicii moştenitorilor.

Inventarierea bunurilor succesorale se efectuează în prezenţa persoanelor interesate, care şi-

au exprimat dorinţa de a participa la inventariere şi în prezenţa a cel puţin doi martori.

În actul de inventariere se indică data cînd a fost primită cererea (comunicarea) cu privire la

luarea măsurilor pentru conservarea bunurilor succesorale, data cînd a fost făcută inventarierea,

numele şi adresa persoanelor care au participat la inventariere, numele celui care lasă moştenirea,

data deschiderii moştenirii, precum şi locul unde se află bunurile ce se inventariază. În actul de

inventariere se includ toate bunurile care se află în locuinţa defunctului, în acelaşi timp fiind dată o

descriere amănunţită al acestora, costul, precum şi gradul de uzare a fiecărui obiect enumerat în act.

Actul de inventariere se întocmeşte în cel puţin trei exemplare. Toate exemplarele vor fi

semnate de notar, persoanele interesate, de martor şi de persoana care a primit în custodie bunurile.

În situaţia în care nu este posibilă luarea măsurilor de conservare a bunurilor succesorale (de

exemplu, moştenitorii ori alte persoane care au locuit cu cel ce lasă moştenirea sînt împotriva

inventarierii sau nu prezintă bunurile pentru inventariere ori bunurile au fost expediate etc.), notarul

va întocmi un act în acest sens şi-l va aduce la cunoştinţa persoanelor interesate.

Potrivit prevederilor legale (art.63 din Legea nr.1453/2002), paza bunurilor succesorale

continuă pînă la acceptarea succesiunii de către moştenitori, iar dacă aceasta nu a fost acceptată -

pînă la expirarea termenului prevăzut de legislaţia în vigoare pentru acceptarea succesiunii.

În acelaşi timp, notarul de la locul deschiderii succesiunii este obligat să informeze

moştenitorii despre ridicarea măsurilor de pază a bunurilor succesorale, iar dacă bunurile

succesorale în baza dreptului de succesiune trec în proprietatea statului, să informeze organul

financiar respectiv.

Conform art. 64 din Legea enunţată, certificatul de moştenitor se eliberează de notar

moştenitorilor sau statului la locul deschiderii succesiunii în termenul stabilit de legislaţia civilă.

Certificatul de moştenitor se eliberează moştenitorilor care au acceptat succesiunea în modul stabilit

Page 62: Oxana Robu Thesis

62

de legislaţia civilă pe numele tuturor moştenitorilor sau, la dorinţa lor, fiecărui în parte. Moştenitorii

care au omis termenul de acceptare a succesiunii pot fi incluşi în certificatul de moştenitor cu

consimţămîntul tuturor celorlalţi moştenitori care au acceptat succesiunea în termen. Acest

consimţămînt al moştenitorului va fi prezentat în scris notarului pînă la eliberarea certificatului de

moştenitor. Pînă la eliberarea certificatului de moştenitor legal sau testamentar, notarul stabileşte

cercul de persoane care au dreptul la succesiune şi la rezerva succesorală, prevenind moştenitorul

despre răspunderea ce îi revine pentru tăinuirea faptului existenţei altor moştenitori.

În cazul cînd moştenirea trece cu drept de succesiune în favoarea statului, certificatul de

moştenitor se va elibera organului financiar de la ultimul domiciliu al celui care lasă moştenirea,

după expirarea termenului de şase luni din ziua deschiderii succesiunii (alin. 6 art. 64 din Legea

nr.1453/2002).

Potrivit art. 65 din Legea nr.1453/2002, la eliberarea certificatului de moştenitor notarul

verifică faptul decesului celui care a lăsat moştenirea, timpul şi locul deschiderii moştenirii,

raporturile de rudenie cu cel care lasă moştenirea, existenţa testamentului, compunerea masei

succesorale şi costul ei. Documentele justificative vor fi prezentate de moştenitori.

Faptul morţii celui ce a lăsat moştenirea şi data deschiderii succesiunii pot fi confirmate

prin actul de deces, eliberat de organul stării civile sau hotărîrea judecătorească privind declararea

morţii. Locul deschiderii succesiunii poate fi confirmat prin adeverinţa administraţiei casei de

locuit, adeverinţa primăriei ori adeverinţa de la locul de muncă al defunctului privind domiciliul

acestuia.

Dacă domiciliul celui care lasă moştenirea nu este cunoscut, se va prezenta un document

care poate fi unul dintre cele arătate mai sus, despre locul unde se află bunurile succesorale sau cea

mai mare parte a lor.

Dacă certificatul de moştenitor a fost eliberat pe numele unui minor sau al unei persoane

lipsite de capacitatea de exerciţiu, notarul informează despre acest fapt autoritatea tutelară de pe

raza domiciliului moştenitorului în scopul protecţiei intereselor lui patrimoniale.

În actualul Cod civil al Republicii Moldova, în Titlul VI al Cărţii a patra „Drept succesoral”

este prevăzut modul de confirmare a dreptului la moştenire.

Conform art.1556 CC al RM, persoanele recunoscute ca moştenitori pot cere notarului de la

locul deschiderii succesiunii eliberarea certificatului de moştenitor. Dacă nu s-a făcut dovada

existenţei unor bunuri în patrimoniul defunctului ori stabilirea acestora necesită operaţiuni de durată

şi moştenitorii solicită să li se stabilească numai calitatea, se poate emite certificat de calitate de

moştenitor.

Page 63: Oxana Robu Thesis

63

În certificatul de calitate de moştenitor se menţionează că acesta nu are valoarea unui

certificat de moştenitor şi că poate fi utilizat numai pentru dobîndirea actelor necesare pentru a

dovedi existenţa bunurilor ce compun patrimoniul succesoral, urmînd ca certificatul de moştenitor

să fie eliberat ulterior. Acestă calitate poate fi dovedită numai în cazul acceptării în termen a

moştenirii, în caz contrar moştenitorul fiind străin de moştenire prin neacceptare.

Page 64: Oxana Robu Thesis

64

Capitolul II.

CONDIŢIILE MOŞTENIRII LEGALE ÎN DREPTUL REPUBLICII MOLDOVA

În legislaţia actuală a Republicii Moldova nu sînt prevăzute condiţiile pe care trebuie să le

îndeplinească o persoană pentru a moşteni, însă le putem deduce din cuprinsul prevederilor Codului

civil, care se referă la moştenire.

Pentru a putea moşteni în calitate de moştenitor legal, o persoană trebuie să răspundă

următoarelor condiţii:

a) să aibă capacitate succesorală, adică să existe la momentul decesului celui care a lăsat

moştenirea;

b) să aibă vocaţie succesorală (chemare la moştenire);

c) să nu fie nedemnă de a moşteni.

2.1. Capacitatea succesorală

Orice persoană ce are vocaţie succesorală şi care există în momentul deschiderii succesiunii

are capacitate succesorală, adică capacitatea de a moşteni.

Capacitatea succesorală, în opinia lui D.Macovei, reprezintă aptitudinea unei persoane de a

fi subiect de drepturi şi obligaţii pe care le implică calitatea de moştenitor [103, p. 16].

După părerea autorilor români F.Deak şi S.Cărpenaru, capacitatea succesorală nu trebuie

confundată cu capacitatea de folosinţă şi nici cu capacitatea de exerciţiu. Ea are sens specific şi se

referă la existenţa în viaţă - la momentul deschiderii succesiunii a persoanei chemate la moştenirea

celui care a decedat [76, p.7-8].

Potrivit art.1433 CC al RM, „pot fi moştenitori, în cazul succesiunii testamentare -

persoanele care se aflau în viaţă la momentul decesului celui ce a lăsat moştenirea, precum şi cele

care au fost concepute în timpul vieţii celui ce a lăsat moştenirea şi s-au născut vii după decesul

acestuia, indiferent de faptul dacă sînt sau nu copiii lui, precum şi persoanele juridice care au

capacitate juridică civilă la momentul decesului celui ce a lăsat moştenirea; în cazul succesiunii

legale - persoanele care se aflau în viaţă la momentul decesului celui ce a lăsat moştenirea, precum

şi copiii celui ce a lăsat moştenirea concepuţi în timpul vieţii lui şi născuţi vii după decesul

acestuia”.

Aceste persoane au capacitate succesorală fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de

origine socială, de starea sănătăţii, de limbă, de religie, de origine etnică.

Rezultă că orice persoană care există în momentul deschiderii succesiunii are capacitate de a

moşteni, adică de a culege o succesiune. Dovada existenţei în momentul deschiderii moştenirii

Page 65: Oxana Robu Thesis

65

incumbă aceluia care pretinde dreptul asupra moştenirii. Acesta poate fi însuşi succesibilul sau

succesorii săi în drepturi, în cazul cînd moştenitorul a fost în viaţă la momentul deschiderii

moştenirii, dar ulterior a decedat, drepturile lui asupra moştenirii fiind reclamate de propriii săi

succesori în drepturi. Dovada vizează în acest sens nu numai existenţa persoanei, ci mai ales

corelaţia ei cu momentul morţii celui care lasă moştenirea. În această ordine de idei este utilă

diferenţierea în legătură cu persoanele care au capacitate succesorală, fiindcă există în momentul

deschiderii moştenirii şi în legătură cu persoanele care nu au capacitate suucesorală, fiindcă nu mai

există în acel moment. Se impun în acest sens unele precizări vis-a-vis de capacitatea succesorală în

cazul moştenirii prin reprezentare şi prin retransmitere.

În cazul moştenirii prin reprezentare, moştenitorul cu vocaţie succesorală legală pretinde

drepturile succesorale ale ascendentului său, decedat la data deschiderii moştenirii, urcînd în locul,

gradul acestuia (art.1504 CC al RM). În acest sens reprezentantul trebuie să dovedească că el

personal are capacitate succesorală, adică există la data deschiderii moştenirii, iar cel reprezentat era

decedat la acea dată.

În cazul moştenirii prin retransmitere, moştenitorul legal ori testamentar, supravieţuind un

timp cît de scurt defunctului, dobîndeşte el succesiunea acestuia din urmă (chiar dacă nu şi-a

exercitat dreptul la opţiune succesorală) şi, confundată cu a sa proprie, o lasă propriilor săi

moştenitori legali ori testamentari. În acest caz persoanele care pretind drepturi asupra moştenirii

trebuie să dovedească existenţa moştenitorului în momentul deschiderii primei moşteniri şi propriile

drepturi succesorale asupra moştenirii lăsate de acesta, inclusiv la data deschiderii acesteia din

urmă. În acest sens se disting două situaţii:

Dacă moştenitorul a decedat înăuntrul termenului de opţiune succesorală de 6 luni, atunci

beneficiarii retransmiterii vor trebui să facă dovada existenţei moştenitorului în momentul

deschiderii succesiunii, a propriei existenţe şi să-şi exercite dreptul la opţiune succesorală în

termenul rămas. Deci, ei nu vor trebui să facă dovada că moştenitorul a acceptat moştenirea. În

cazul de faţă există două termene de opţiune succesorală. Primul se referă la masa succesorală

transmisă, care curge din momentul deschiderii primei moşteniri, iar cel de-al doilea se referă la

masa succesorală a moştenitorului propriu-zis, care începe a curge din momentul decesului său.

Succesorii moştenitorului decedat trebuie să accepte moştenirea în partea rămasă din

termenul stabilit de acceptare. Dacă acest termen este mai mic de trei luni, el se prelungeşte pînă la

trei luni în temeiul art.1523 CC al RM.

Dacă termenul de opţiune a expirat, beneficiarul retransmiterii trebuie să dovedească că

moştenitorul a acceptat moştenirea în termen sau că a murit înainte de expirarea termenului şi

Page 66: Oxana Robu Thesis

66

acceptarea a fost făcută de el, în caz contrar stingîndu-se prin prescripţie titlul său de moştenitor

[61, p. 28-30] .

Page 67: Oxana Robu Thesis

67

2.2. PERSOANELE CARE AU CAPACITATE SUCCESORALĂ

2.2.1. Persoanele care sînt născute şi se află în viaţă la data deschiderii moştenirii

Conform art.1433 alin.(1) CC al RM, pot fi moştenitori în cazul succesiunii legale

persoanele care se aflau în viaţă la momentul decesului celui care a lăsat moştenirea. Aşadar, orice

persoană fizică în viaţă la data deschiderii succesiunii are capacitate succesorală. Aceasta, însă, nu

înseamnă că toate persoanele în viaţă îl pot moşteni pe defunct, lucru care ar fi absurd.

Nu are importanţă cît a trăit persoana după deschiderea moştenirii. Dacă moştenitorul moare

imediat după deschiderea succesiunii, drepturile sale succesorale, inclusiv dreptul la opţiune

succesorală, vor trece la propriii săi moştenitori ca parte componentă a patrimoniului succesoral

lăsat de el.

Dovada se face cu actele de stare civilă, iar în caz de deces al moştenitorului care a fost în

viaţă la momentul deschiderii moştenirii, cu actul de deces sau hotărîrea judecătorească definitivă

de declarare a morţii din care reiese că decesul moştenitorului a survenit ulterior deschiderii

succesiunii, persoanele interesate putînd dovedi contrariul prin orice mijloace de probă admise de

lege.

2.2.2. Persoanele nenăscute dar concepute la data deschiderii moştenirii

După cum susţine cercetătorul C.Antoniade, în dreptul roman personalitatea începea chiar

înainte de naştere, potrivit principiului: Infans conceptus pro nato habetur quotiens de commodis

eius agitur (copilul conceput se consideră născut, atunci cînd este vorba de interesele sale) [32, p.7-

8]. În doctrină [43, p. 70 ; 100, p. 36 ; 70, p. 84-85 ; 45, p. 357] această excepţie se mai numeşte şi

capacitate de folosinţă anticipată.

Actualmente atît în legislaţia Republicii Moldova (alin.(1) lit.b) art.1433 CC al RM), cît şi

în legislaţia României (art.7 alin.(I) din Decretul nr.31/1954, art. 654 din CC) acest principiu şi-a

găsit consacrarea.

Astfel, art. 654 CC al României, care aplică acest principiu în materia succesiunilor, dispune

expres: „Copilul conceput este considerat că există”. Dar pentru a fi considerat că există şi a dobîndi

capacitate succesorală, copilul conceput trebuie să se nască viu, deoarece alin. III al aceluiaşi articol

stabileşte: „Copilul născut mort este considerat că nu există”. Timpul cuprins între a 300-a şi a 180-

a zi dinaintea naşterii copilului se socoteşte timpul legal al concepţiei.

Matei Cantacuzino şi Traian Ionaşcu consideră că această prezumţie din dreptul familiei este

de strictă interpretare şi nu poate fi extinsă şi asupra succesiunilor.

Capacitatea succesorală a copilului conceput se stabileşte pe cale judecătorească, la cererea

părţilor, prin intermediul expertizei medico-legale de concepere a copilului. Concluzia expertului se

Page 68: Oxana Robu Thesis

68

va aprecia de către instanţa judecătorească în ansamblu cu toate circumstanţele existente în fiecare

caz aparte, totodată instanţa de judecată fiind obligată să motiveze în hotărîrea sa respectarea

concluziei expertului.

Fiind o chestiune de fapt, cel care pretinde moştenirea în numele copilului, trebuie să

dovedească, cu orice mijloace de probă admise de lege, data concepţiei copilului, situarea acestei

date înainte de momentul deschiderii succesiunii şi că el s-a născut viu.

Întrucît stabilirea cu exactitate a momentului concepţiei nu este posibilă, art. 61 din Codul

familiei al României stabileşte o prezumţie legală cu privire la perioada concepţiei (după cum am

indicat mai sus) [76, p. 69-70; 54, p. 14]. Astfel, dacă se va face dovada că un copil s-a născut viu

înainte de a fi trecut trei sute de zile din momentul morţii lui de cujus, prin aplicarea prezumţiei

timpului legal al concepţiunii, acesta a dobîndit capacitate succesorală, chiar dacă la momentul

deschiderii succesiunii încă nu se născuse.

Deci, în tăcerea legii, capacitatea succesorală a copilului conceput se stabileşte pe cale

judecătorească, la cererea părţilor, prin intermediul expertizei medico-legale de concepere a

copilului.

În ce priveşte legislaţia Republicii Moldova nu găsim nici o prezumţie legală care ar face

dovada concepţiunii. Acest gol legislativ trebuie să înlăture orice neînţelegere în acest sens în noul

Cod civil al Republicii Moldova.

În legătură cu dovada concepţiei, Codul familiei al Republicii Moldoveneşti stabileşte o

prezumţie în acest sens în art.47 alin.(3): „Copilul născut din părinţi căsătoriţi ori în timp de 300 de

zile din momentul desfacerii căsătoriei, declarării căsătoriei nule sau decesului soţului mamei are ca

tată pe soţul (fostul soţ ) al mamei, dacă nu a fost stabilit contrariul”. Această prezumţie se referă la

stabilirea paternităţii, astfel încît s-a pus problema aplicabilităţii acesteia în materie succesorală

pentru stabilirea capacităţii succesorale a copilului.

Considerăm, alături de alţi autori printre care F.Deak şi I.Dogaru [75, p. 46 ;79, p. 87] că

prezumţia legală referitoare la perioada concepţiei are vocaţie generală de aplicabilitate şi se

impune a fi luată în consideraţie în materie succesorală, chiar dacă această problemă nu coincide cu

problema stabilirii paternităţii.

2.2.3. Persoanele declarate judecătoreşte dispărute

Conform art. 52 din CC al RM, o persoană poate fi declarată decedată prin hotărîre a

instanţei de judecătă. Drept temei pentru declararea decesului unei persoane fizice în dreptul

Republicii Moldova pot servi:

- lipsa acesteia de la domiciliul său în decurs de trei ani;

Page 69: Oxana Robu Thesis

69

- lipsa în decurs de şase luni a ştirilor despre persoana care a dispărut în împrejurări ce

prezentau o primejdie de moarte sau care dau temei de a presupune că a decedat în urma unui

accident;

- cazul în care un militar sau orice altă persoană a dispărut fără veste în legătură cu

operaţiunile militare poate fi declarată decedată pe cale judecătorească numai dacă au trecut doi ani

de la încetarea acţiunilor militare.

Declarînd o persoană decedată, instanţa judecătorescă se bazează pe presupunerea morţii

acesteia şi intrarea în vigoare a hotărîrii declarative de deces care serveşte drept temei pentru

trecerea înscrierii despre deces în registrul actelor stării civile. Drept dată a decesului persoanei

declarată decedată este socotită ziua în care hotărîrea instanţei judecătoreşti de declarare a decesului

a rămas definitivă.

Spre deosebire de dreptul României în care prezumţia că dispărutul este în viaţă atîta timp

cît nu se dovedeşte decesul său izvorăşte din lege (art. 18 din Decretul nr.31 din 1954), în dreptul

Republicii Moldova aceasta izvorăşte din hotărîrea judecătorească care declară decesul.

Întrucît, potrivit art.19 din Decretul nr. 31/1954, „cel dispărut este socotit a fi în viaţă dacă

nu a intervenit o hotărîre declarativă de deces rămasă definitivă”, cele declarate ca atare

judecătoreşte, precum şi cele nedeclarate, dar considerate de lege ca fiind dispărute, au capacitate

succesorală, aceasta fiind „provizorie” [75, p.40] sau relativă.

Capacitatea succesorală a persoanelor dispărute, susţine D.Macovei, subzistă cel puţin în

aparenţă - pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii judecătoreşti prin care se stabileşte şi data

decesului prezumat, în raport cu această dată urmează a se stabili apoi momentul pînă la care

persoana dispărută a avut capacitate succesorală [103, p. 18].

În dreptul Republicii Moldova nu există o normă expresă în acest sens, dar totuşi în

literatura de specialitate [39, p. 132] de la noi, ca şi în dreptul României, a fost expusă opinia

potrivit căreia se consideră că dispărutul este în viaţă pînă la momentul intervenirii unei hotărîri

judecătoreşti declarative de deces. Şi în dreptul Republicii Moldova sînt posibile două ipoteze:

prima - declararea absenţei fără veste şi a doua - declararea judecătorească a decesului.

Astfel, conform prevederilor art.49 din CC al RM, o persoană poate fi declarată absentă fără

veste, dacă în decurs de un an nu s-au primit ştiri despre locul unde se află aceasta, iar în cazul în

care începutul absenţei se consideră prima zi a lunii ce urmează celei în care au fost primite

ultimele ştiri despre ea, iar dacă nu se va putea stabili această lună - ziua de întîi ianuarie a anului

următor. Pentru declararea persoanei absentă fără veste este necesară îndeplinirea cumulativă a

următoarelor condiţii:

- lipsa la domiciliu a ştirilor despre locul aflării persoanei respective;

Page 70: Oxana Robu Thesis

70

- durata absenţei ştirilor să fie nu mai puţin de un an;

- să fie imposibil a stabili locul aflării persoanei respective.

2.2.4. Persoanele juridice

Persoanele juridice au capacitatea de a dobîndi: dacă sînt în fiinţă la data deschiderii

succesiunii, avînd capacitate succesorală de la data înregistrării (în cazul în care sînt supuse

înregistrării); iar celelalte persoane juridice de la data actului de dispoziţie care le înfiinţează sau de

la data recunoaşterii ori a autorizării înfiinţării lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerinţe

prevăzute de lege.

Capacitatea succesorală a persoanelor juridice este recunoscută şi în dreptul Republicii

Moldova şi în acest sens art. 1433 din CC al RM spune: „ Statul dispune de capacitate succesorală

testamentară, precum şi de capacitate succesorală asupra unui patrimoniu succesoral vacant ”.

Întrucît persoanele juridice nu intră în categoria succesorilor legali, rezultă că acestea nu pot

dobîndi bunuri succesorale decît pe cele de moştenire testamentară. Atenţionăm că, în lipsa

moştenitorilor legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului, acesta

fiind o figură juridică aparte.

Potrivit legislaţiei române, alin.III art.33 din Decretul 31/1954 „... chiar înainte de data

înregistrării sau de data actului de recunoaştere, ori de la data îndepliniri celorlalte cerinţe ce vor fi

prevăzute, persoana juridică are capacitate chiar de la data actului de înfiinţare cît serveşte

drepturile constituite în favoarea ei, îndeplinirea obligaţiilor şi a oricăror măsuri preliminare ce ar fi

necesare, dar numai întrucît acestea sunt cerute pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod

valabil”.

În Comentariul la Codul civil al Republicii Moldova găsim că persoanele juridice au

capacitate succesorală (capacitate de a primi prin testament o moştenire sau bunuri din moştenire)

de la data dobîndirii personalităţii juridice (capacităţii juridice civile). Capacitatea succesorală a

persoanelor juridice nu depinde de durata existenţei persoanei juridice după data deschiderii

succesiunii. Dacă încetarea persoanei juridice a intervenit după deschiderea moştenirii, drepturile

sale succesorale vor trece asupra persoanei sau persoanelor juridice dobînditoare a patrimoniului

persoanei juridice indicate în testament, aflate în reorganizare sau, respectiv, vor intra în masa

patrimonială supusă lichidării, în caz de dizolvare [66, p. 1118].

Deci, legea recunoaşte, la fel ca şi persoanele fizice, persoanele juridice pot avea capacitate

de folosinţă anticipată, în care se include şi capacitatea succesorală, la data actului de înfiinţare.

Dreptul care formează obiectul liberalităţii, pentru a fi valabil transmis persoanei juridice, va

trebui să corespundă scopului pentru care a fost creată persoana juridică [103, p.18].

Page 71: Oxana Robu Thesis

71

2.3. PERSOANELE CARE NU AU CAPACITATE SUCCESORALĂ

Au capacitate succesorală numai persoanele care „se află în viaţă” în momentul morţii celui

ce a lăsat moştenirea. Reiese că nu au capacitate succesorală persoanele fizice care nu sînt în viaţă

la data deschiderii succesiunii şi persoanele juridice care au încetat să mai aibă fiinţă.

Deci, nu pot fi moştenitori persoanele fizice care nu mai sînt în viaţă la data deschiderii

moştenirii, şi anume: copilul născut mort, predecedaţii, comorienţii şi codecedaţii.

2.3.1. Persoanele predecedate

Nu au capacitate succesorală şi deci nu vor putea moşteni persoanele fizice care au încetat

din viaţă înaintea defunctului.

Predecedaţii nu au capacitate succesorală, deoarece, neavînd capacitate de folosinţă, nu pot

fi subiecţi de drept, afirmă autorii I.Adam şi A.Rusu [27, p. 38].

Acest lucru se deduce prin interpretarea dispoziţiilor art.1433 CC al RM, conform căruia au

capacitate succesorală persoanele care „se aflau în viaţă la momentul decesului celui care a lăsat

moştenirea”.

Dovada predecesului se va realiza cu ajutorul certificatului de deces sau hotărîrii declarative

de moarte.

Partea de moştenire care s-ar fi cuvenit persoanei predecedate în cadrul moştenirii legale va

reveni descendenţilor săi. În acest caz va opera reprezentarea succesorală, care nu este decît un

beneficiu al legii în temeiul căreia moştenitorul în grad mai îndepărtat urcă în locul, gradul şi

dreptul ascendentului său care este decedat la data deschiderii succesiunii.

Nu au capacitate succesorală persoanele juridice care au încetat să aibă fiinţă.

Capacitatea succesorală a persoanei juridice este ţărmurită de scopul pentru care ea a fost

înfiinţată, astfel încît legatul - care nu corespunde scopului - va fi nul sau caduc, după cum

incapacitatea a existat în momentul întocmirii testamentului sau a survenit ulterior (prin schimbarea

scopului de către organele competente), dar înainte de deschiderea moştenirii.

Menţionăm că nici în cazul persoanelor juridice capacitatea succesorală nu depinde de

durata existenţei persoanei juridice după data deschiderii succesiunii. Dacă încetarea persoanei

juridice a intervenit după deschiderea moştenirii, drepturile sale succesorale vor trece asupra

persoanei sau persoanelor juridice dobînditoare a patrimoniului persoanei juridice legatare aflate în

reorganizare, respectiv vor intra în masa patrimonială supusă lichidării în caz de dizolvare.

Pot exista situaţii în care mai multe persoane mor în aceeaşi împrejurare, fiind imposibil să

se stabilească dacă vreuna a supravieţuit alteia (comorienţi). În acest caz, se consideră că ele au

Page 72: Oxana Robu Thesis

72

murit deodată, aşa încît „succesiunea fiecăruia va fi deferită propriilor săi moştenitori fără ca

vreunul din comorienţi să moştenească pe ceilalţi”.

Page 73: Oxana Robu Thesis

73

2.3.2. Comorienţii (comorientes)

Succesiunea comorienţilor a rămas o problemă nedefinitivată pînă în prezent. O definiţie a

comorienţilor în legislaţia succesorală a Republicii Moldova nici în trecut, nici actualmente nu este

prevăzută.

Conform Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.13 din

03.10.2005 cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei la examinarea

cauzelor despre succesiune, în situaţia în care două sau mai multe persoane cu vocaţie succesorală

reciprocă sau unilaterală au decedat în circumstanţe imposibil de stabilit dacă una a supravieţuit

alteia, se prezumă că ele au murit concomitent, moştenirea fiind culeasă de moştenitorii proprii ai

fiecărui defunct [18, p.9].

Prin urmare, pentru a fi în această împrejurare este necesară întrunirea cumulativă a

următoarelor condiţii:

- să fie două sau mai multe persoane;

- să decedeze în aceeaşi împrejurare;

- în condiţii în care să nu se poate stabili dacă una a supravieţuit alteia;

- comorienţii să aibă vocaţie succesorală unii faţă de alţii sau unilaterală.

Potrivit legislaţiei române, art.21 din Decretul nr.31/1954, „În cazul în care mai multe

persoane au murit în aceeaşi împrejurare, fără să se poată stabili dacă una a supravieţuit alteia, ele

sunt socotite că au murit deodată”. Prin urmare, într-o asemenea situaţie, bunurile succesorale vor fi

deferite propriilor moştenitori ai fiecărui comorient, fără ca aceştia din urmă să se moştenească

reciproc [46, p.79].

În literatura de specialitate română, unii autori, printre care M.Eliescu, S.Cărpenaru etc. [81,

p.66; 55, p.388; 132, p.16 ;77, p.43], mai adaugă o condiţie: ca între persoanele în cauză să existe

vocaţie succesorală reciprocă, pentru ca numai într-o astfel de situaţie interesează a se stabili cu

precizie momentul morţii fiecăruia. Dacă nu există o astfel de corelaţie, problema comorienţilor nu

se pune.

Problema comorienţilor în dreptul român era rezolvată diferit. Astfel, în cazul comorienţilor

se prezuma că persoanele socotite mai puternice după sex şi vîrstă au supravieţuit şi, deci, fiind în

viaţă la data deschiderii moştenirii aveau capacitate succesorală. În alte cazuri, de exemplu, dacă

între comorienţi nu există legătură de sînge (de rudenie) se consideră că ei au murit deodată [77, p.

44].

Soluţia adoptată de dreptul român, care a consacrat „prezumţia morţii concomitente”, este

după părerea noastră, cea mai justă, prezumţia supravieţuirii în funcţie de vîrstă şi sex fiind criticată

chiar şi în literatura juridică a ţărilor unde legislaţia încă o mai prevede expres.

Page 74: Oxana Robu Thesis

74

În literatură s-a argumentat că, în cazul în care moartea se produce în urma unei catastrofe

sau în urma prăbuşirii unei construcţii din cauza cutremurului de pămînt etc., ce importanţă mai

prezintă rezistenţa fizică (în funcţie de sex sau vîrstă) a persoanelor în cauză? [55, p.379]

În literatura de specialitate română a fost analizată problema persoanelor fizice, decedate în

acelaşi timp, fără să se poată stabili succesiunea deceselor. S-a dat exemplul a două persoane fizice

care, din cauza bolilor de care au suferit, ambele decedează în aceeaşi zi, fără să se poată stabili

momentul în care au survenit decesele; sau situaţia mai multor persoane care au dispărut fără să se

poată stabili cu certitudine moartea lor sau nu se poate dovedi că au murit în aceeaşi împrejurare. S-

a susţinut că, în toate aceste cazuri, singura soluţie posibilă este „prezumţia morţii concomitente cu

consecinţa lipsei capacităţii succesorale reciproce sau unilaterale, legale sau testamentare” [59,

p.22].

În baza unui argument de natură probatorie a fost demonstrat că în condiţiile în care trebuia

făcută dovada existenţei persoanelor în momentul deschiderii succesiunii şi nu este imposibilă o

asemenea dovadă, nu rezultă că moştenirile se consideră deschise în acelaşi moment pentru toate

persoanele în cauză, astfel că moştenitorii nici uneia nu va succeda celeilalte persoane [ 77, p.44 ].

În plus, prezumţia morţii concomitente apare, de cele mai multe ori, ca fiind şi mai

echitabilă. De exemplu, dacă soţii - avînd vocaţie succesorală reciprocă şi ca moştenitori legali pe

părinţii lor - decedează în aceeaşi împrejurare, fără a se putea stabili care dintre ei a supravieţuit

celuilalt, în lumina prezumţiei morţii concomitente nici unul nu va putea moşteni în urma celuilalt,

fiindcă nu se poate dovedi „existenţă”, deci capacitatea succesorală a vreunuia dintre ei în

momentul morţii celuilalt soţ. Înseamnă că moştenirile lăsate de soţi vor fi culese, ca două moşteniri

distincte, de către părinţii fiecăruia. În schimb, dacă s-ar prezuma, de exemplu, că soţul a

supravieţuit soţiei, el ar moşteni - în concurs cu părinţii soţiei - jumătate din moştenirea ei, bunuri

care s-ar transmite, în cadrul moştenirii lăsate de el, părinţilor lui. Deci, părinţii soţului ar culege o

bună parte şi din bunurile soţiei fiului, ceea ce evident nu ar fi echitabil.

Conform legislaţiei succesorale, la categoria comorienţilor sînt plasate şi persoanele care au

decedat la ore diferite, norme care lezează capacitatea juridică a persoanei fizice şi dreptul lor de a

moşteni, normă incompatibilă într-un stat de drept. În acest context, considerăm că este necesară

acordarea drepturilor succesorale persoanei care a decedat în decursul unei zile calendaristice cu

defunctul, însă în interval de timp diferit.

La fel se pune problema şi în cazul în care comorienţii ar fi doi fraţi sau un unchi şi un nepot

de frate etc. şi care lasă moştenitori diferiţi (de exemplu, soţii supravieţuitori). Numai dacă

comorienţii ar lăsa aceiaşi moştenitori (de exemplu, soţii pe copii, fraţii pe părinţi etc.), problema nu

ar prezenta interes practic, moştenitorul comun culegînd ambele moşteniri [55, p.38 ].

Page 75: Oxana Robu Thesis

75

În cazul în care comorienţii au moştenitori diferiţi, problema prezintă importanţă, chiar dacă

- aşa cum semnalam mai sus - ei nu au vocaţie succesorală reciprocă, ci unilaterală. Astfel, nefiind

rude şi nici soţi, unul dintre comorienţi a făcut testament în favoarea celuilalt. Prezumîndu-se

moartea lor concomitentă (cu toate că nu au vocaţie succesorală reciprocă, deci nu este îndeplinită

condiţia adăugată de autori la cele prevăzute de lege), legatul devine caduc din lipsa capacităţii

succesorale a legatarului.

De asemenea în domeniul devoluţiunii legale a moştenirii, dacă comorienţii au fost

căsătoriţi, dar căsătoria se declară nulă sau se anulează după decesul soţilor, constatîndu-se că unul

dintre ei a fost de bună-credinţă la încheierea căsătoriei (căsătoria putativă). Soţul de bună-credinţă

care ar fi avut vocaţie succesorală unilaterală (art.23 Codul familiei) nu va putea totuşi moşteni,

lipsa capacităţii succesorale rezultînd din prezumţia morţii concomitente, prevăzute de art.21 din

Decretul nr. 31/195424. Deci, confirmă D.Chirică, acest text este aplicabil nu numai în cazul

vocaţiei succesorale reciproce, dar şi unilaterale, atît în domeniul moştenirii legale, cît şi al celei

testamentare [58, p. 22].

Chestiunea de a se şti dacă succesorul a supravieţuit (fie chiar numai un moment)

de cujusului, dă loc la dificultăţi de rezolvare în cazurile în care ambii şi-au găsit moartea în aceeaşi

întîmplare.

Textele franceze (art. 720, 721, 722 CC al Franţei), generalizînd soluţia din textele romane,

în puterea cărora, în asemenea caz, fiul era socotit a fi supravieţuit tatălui comoriens, au stabilit

cîteva prezumţii legale bazate pe probabilităţi de mai mare sau mai mică rezistenţă după vîrstă şi

după sex.

Legiuitorul nostru, socotind pe drept cuvînt că în asemenea cazuri întîmplarea oarbă e mai

tare decît puterea de rezistenţă a omului, a suprimat acele prezumţii legale şi a lăsat rezolvarea

chestiunii la înţelepciunea judecătorului în fiecare caz concret.

În lipsă de orice dovadă urmează, potrivit soluţiei lui M.Cantacuzino: „A se socoti ca şi cînd

ar fi murit toate feţele totodată; drept aceea într-o asemenea întîmplare nu are loc la trecerea

drepturilor de la o persoană la alta” [52, p. 207].

Dacă capacitatea succesorală se recunoaşte numai persoanelor care sînt în viaţă la data

deschiderii succesiunii (art.1433 CC al RM) şi dovada acestei existenţe trebuie să fie făcută de cel

care reclamă moştenirea, înseamnă că în situaţia imposibilităţii dovedirii supravieţuirii, drepturile

succesorale nu pot fi recunoscute din lipsa capacităţii succesorale, urmînd ca moştenirile să fie

considerate deschise în acelaşi moment pentru toate persoanele în cauză şi, separat, moştenitorilor

fiecăreia dintre persoanele decedate în acelaşi timp, fără ca - în mod reciproc sau una dintre ele - să

poată beneficia de moştenirea lăsată de cealaltă sau celelalte persoane [66, p.1123].

Page 76: Oxana Robu Thesis

76

De exemplu, dacă soţii – avînd vocaţie succesorală reciprocă şi ca moştenitori legali pe

părinţii lor – decedează în aceeaşi împrejurare fără a se putea stabili care dintre ei a supravieţuit

celuilalt, în lumina prezumţiei morţii concomitente nici unul nu va putea moşteni în urma celuilalt,

deoarece nu se poate dovedi capacitatea succesorală a vreunuia dintre ei în momentul morţii

celuilalt soţ. Moştenirile lăsate de soţi vor fi culese, ca două moşteniri distincte, de către părinţii

fiecăruia.

Page 77: Oxana Robu Thesis

77

2.3.3. Persoanele fizice decedate în acelaşi timp (codecedaţii)

Problema care se pune neanalizată în literatura noastră juridică este de a şti ce soluţie

urmează a fi adoptată în cazul în care două sau mai multe persoane fizice (cu vocaţie succesorală

reciprocă sau unilaterală, legală sau testamentară) decedează în acelaşi timp, deci fără a se putea

stabili (dovedi) ordinea deceselor şi care nu sînt comorienţi. Astfel, dacă moartea a survenit în

aceeaşi zi şi oră, dar nu şi „ în aceeaşi împrejurare” (identitatea de cauză a morţii), ce soluţie

urmează a fi adoptată în privinţa momentului morţii şi, drept consecinţă, a capacităţii succesorale,

de către notarul competent a desfăşura procedura succesorală necontencioasă sau de către instanţa

chemată a rezolva litigiul succesoral în condiţiile în care, prin hotărîrile judecătoreşti declarative de

moarte, ca dată a morţii pentru ambele persoane dispărute definitiv, s-a stabilit aceeaşi zi?

Susţinem opinia autorilor D.Macovei, D.Chirică etc., că în toate aceste cazuri singura soluţie

posibilă este prezumţia morţii concomitente, cu consecinţa lipsei capacităţii succesorale reciproce

sau unilaterale, legale sau testamentare [103, p. 20-21; 59, p.22-23; 122, p.51].

Dacă capacitatea succesorală se recunoaşte numai persoanelor care „există” la data

deschiderii succesiunii şi dovada acestei existenţe trebuie să fie făcută de cel care reclamă

moştenirea, înseamnă că, în situaţia imposibilităţii dovedirii supravieţuirii, drepturile succesorale

nu pot fi recunoscute din lipsa capacităţii succesorale, urmînd ca moştenirile să fie considerate

deschise în acelaşi moment pentru toate persoanele în cauză şi diferite, separat, moştenitorilor

fiecăreia dintre persoanele decedate în acelaşi timp, fără ca - în mod reciproc sau una dintre ele - să

poată beneficia de moştenirea lăsată de cealaltă sau celeilalte persoane.

În aceste condiţii, rezultă că prezumţia morţii concomitente se impune nu numai în cazul

persoanelor care au murit în „aceeaşi împrejurare”, ci în toate cazurile în care nu se poate stabili cu

certitudine dacă una a supravieţuit alteia, respectiv predecesul uneia faţă de cealaltă [43, p. 277].

Deci condiţia referitoare la „aceeaşi împrejurare” este inutilă şi, de aceea venim cu o

propunere de lege ferenda, potrivit căreia ar urma să fie înlăturată, iar decizia privind moartea

concomitentă fiind logică, echitabilă şi legală în toate ipotezele (este şi motivul pentru care în

legislaţii se consacră o altă soluţie în funcţie de vîrstă şi sex). Condiţiile aplicării prezumţiei sînt

interpretate extensiv, pentru a lărgi cît mai mult posibil sfera de aplicare a regulii morţii

concomitente, propuse şi de lege ferenda ca unică soluţie pentru toate ipotezele.

Înseamnă că, de lege ferenda, textul corespunzător ar urma să fie formulat în felul următor:

„În cazul în care mai multe persoane au murit în astfel de împrejurări încît nu se poate stabili dacă

una a supravieţuit alteia, ele sînt socotite că au murit deodată”, sau şi mai simplu: „Dacă, în cazul

morţii mai multor persoane, nu se poate stabili faptul că una a supravieţuit alteia, ele sînt socotite că

au murit deodată”.

Page 78: Oxana Robu Thesis

78

Trebuie făcută distincţie între comorienţi şi codecedaţi. Astfel, comorienţi sînt persoanele cu

vocaţie succesorală una faţă de cealaltă, care decedează în aceeaşi împrejurare (catastrofă rutieră,

aeriană, feroviară, cutremur etc.) fără a se putea constata dacă una a supravieţuit celeilalte,

considerîndu-se că ele au decedat simultan, iar codecedaţii sînt persoanele fizice care au decedat în

acelaşi timp, dar în împrejurări diferite (de exemplu, unul din soţi a decedat din cauza bolii în

spital, iar celălalt într-un accident rutier) [18, p. 6].

Consecinţa prevăzută de art.1441 din CC al RM survine şi în cazul declarării de către

instanţa de judecată a decesului cîtorva persoane în urma dispariţiei fără veste în aceleaşi

circumstanţe. În acest caz, nu are importanţă momentul intrării în vigoare a hotărîrilor declarative

de moarte (art.1422 din CC al RM).

Page 79: Oxana Robu Thesis

79

2.4. Vocaţia succesorală legală

Pentru ca o persoană fizică sau juridică ori statul să aibă dreptul de a culege, în tot sau în

parte, moştenirea lăsată de o persoană fizică decedată, nu este suficient ca persoana ce pretinde

moştenirea să aibă capacitate succesorală, ci mai este necesar ca ea să aibă chemare la moştenire, fie

în virtutea legii, fie în virtutea testamentului lăsat de defunct.

Legea conferă vocaţie (chemare) la moştenire rudelor defunctului (în anumite limite),

inclusiv rudenia rezultată din adopţie, soţului supravieţuitor al defunctului şi statului.

Noţiunea de vocaţie (chemare) la moştenire are un dublu înţeles. În sens general ea

desemnează vocaţia potenţială (eventuală) a unor persoane de a culege moştenirea lăsată de o altă

persoană. În acest sens se analizează, de exemplu, vocaţia succesorală legală a rudelor în linie

directă fără limită în grad ori principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale legale [78, p. 53].

Avînd în vedere că transmiterea moştenirii este o transmisiune pentru cauză de moarte

(mortis causa), principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale nu vizează statul (şi nici persoanele

juridice), pentru că - deşi statul are (iar persoanele juridice pot avea vocaţie succesorală) - aceştia nu

pot transmite o moştenire.

Principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale generale guvernează materia moştenirii legale

între persoanele fizice, însă fără a fi prevăzut expres de lege. În virtutea acestui principiu, dacă o

persoană are vocaţie succesorală legală generală la moştenirea lăsată de o altă persoană, atunci şi

această din urmă persoană are aceeaşi vocaţie în raport cu prima (sensul pozitiv al principiului). În

concret vocaţia lor va depinde de ordinea în care va surveni decesul lor sau a uneia dintre ele (şi,

bineînţeles, de concursul celorlalţi moştenitori).

Principiul reciprocităţii vocaţiei la moştenire are şi un sens negativ, dacă o persoană nu are

vocaţie la moştenirea unei alte persoane, nici aceasta din urmă nu are vocaţie la moştenirea primei.

Dar noţiunea de vocaţie succesorală are şi un sens concret (vocaţie efectivă, utilă),

determinată prin devoluţiunea succesorală, cu ajutorul căreia se selectează, dintre persoanele cu

vocaţie succesorală generală, acele persoane care vor culege efectiv moştenirea lăsată de defunct.

Rudele cu vocaţie succesorală legală generală nu sînt chemate toate împreună şi deodată la

moştenire, pentru că de altfel „averile succesorale s-ar fărîmiţa în părţi de o valoare neînsemnată, iar

instituţia moştenirii nu şi-ar mai putea îndeplini rosturile ei social-economice” [81, p. 86]; pe de altă

parte, nu s-ar ţine seama de caracterul diferit al legăturilor de afecţiune dintre cel care lasă

moştenirea şi rudele sale ” [55, p. 398].

Pentru a se evita asemenea consecinţe, în cadrul devoluţiunii legale a moştenirii, legiuitorul

a instituit o anumită ordine de chemare concretă la moştenire a rudelor defunctului. Prin urmare,

pentru ca o persoană să fie chemată efectiv la moştenire în temeiul legii, adică să aibă vocaţie legală

Page 80: Oxana Robu Thesis

80

concretă, nu este suficient să facă parte din categoria moştenitorilor legali, cu vocaţie generală, ci

trebuie să mai fie îndeplinită şi o condiţie negativă, şi anume: să nu fie înlăturată de la moştenire de

o altă persoană, cu vocaţie generală, dar chemată de lege în rang preferabil, deci care are şi vocaţie

concretă, utilă.

Pentru stabilirea ordinii de preferinţă între rudele defunctului cu vocaţie generală, legea

foloseşte două criterii tehnico-juridice: clasa de moştenitori şi gradul de rudenie. Cu ajutorul acestor

criterii legea determină vocaţia concretă la moştenire a rudelor defunctului, probleme ce urmează a

fi analizate în următorul paragraf.

Deci vocaţia succesorală concretă presupune două condiţii (evident, în ambele sale sensuri,

vocaţia succesorală presupune existenţa capacităţii succesorale, dar nu şi invers): una pozitivă,

vocaţia succesorală generală, şi una negativă, persoana în cauză să nu fie înlăturată de la

moştenire de un alt succesibil, chemat de lege în rang preferabil sau de un legatar.

Nici vocaţia succesorală generală şi nici cea concretă nu se confundă cu aptitudinea general-

abstractă a unei persoane de a se bucura, în conţinutul capacităţii sale de folosinţă, de dreptul de

moştenire, garantat prin Constituţie (art. 46).

Dreptul de moştenire, ca o aptitudine abstractă, devine potenţial prin intermediul vocaţiei

succesorale generale şi efectiv, util prin vocaţia concretă la moştenire.

În general, instituţia moştenirii legale este concepută ca fiind o moştenire de familie [77, p.

50].

Din timpul străvechi şi la toate popoarele, moştenirea a fost instituţia care a răspuns celor

mai fireşti şi legitime tendinţe ale omului şi ale familiei, celor mai vitale interese ale societăţii, una

dintre aceste tendinţe fiind asigurarea unei existenţe materiale copiilor, părinţilor, soţului, celor mai

apropiate rude.

Legiuitorul român cheamă la moştenire rudele apropiate ale celui despre a cărui moştenire

este vorba: copiii, nepoţii, strănepoţii etc., părinţii, bunicii, străbunicii etc.; fraţii, surorile şi

descendenţii acestora pînă la gradul IV inclusiv; unchii, mătuşile şi verii primari. Cercul

moştenitorilor legali care au vocaţie succesorală generală în dreptul României este ilustrat în

Schema nr.2.

Codul civil al Republicii Moldova a instituit un cerc de moştenitori legali mult mai mare

decît în reglementarea veche. Astfel, potrivit dispoziţiilor Codului civil al RM au vocaţie

succesorală soţul supravieţuitor şi rudele celui care lasă moştenirea pînă la gradul IV inclusiv. Fără

nici o îndoială, această extindere în ce priveşte persoanele care sînt chemate să culeagă moştenirea

este justă, deoarece actuala reglementare a devoluţiunii succesorale legale, bunurile succesorale pot

Page 81: Oxana Robu Thesis

81

fi moştenite de către stat prea lesne, în timp ce un şir de rude ale defunctului, care ar fi îndreptăţite

să primească moştenirea, nu sînt moştenitori legali.

Cercul moştenitorilor legali, care au vocaţie succesorală generală în dreptul Republicii

Moldova este ilustrat în Schema nr.1.

Page 82: Oxana Robu Thesis

82

2.5 . Nedemnitatea succesorală

Pentru ca o persoană să poată veni la moştenire în temeiul legii, nu este suficient să aibă

vocaţie succesorală generală şi concretă, fiind necesar să întrunescă şi o condiţie negativă, şi anume:

să nu fie nedemnă.

Nedemnitatea (nevrednicia) succesorală este decăderea de drept a moştenitorului legal din

dreptul de a culege o moştenire determinată, inclusiv rezerva la care ar fi avut dreptul din această

moştenire, deoarece s-a făcut vinovat de o faptă gravă faţă de cel care lasă moştenirea sau faţă de

memoria acestuia şi faţă de moştenitorii acestuia.

Nedemnitatea îşi are originea în două instituţii din dreptul privat roman:

1. exheredatio - actul prin care cel care lasă moştenirea înlătură de la moştenire pe unul din

erezii săi;

2. ereptorium - o exheridare prezumată, în cazurile în care cel despre a cărui moştenire este

vorba ar fi putut exhereda pe succesorul său, dar murise fără să o facă [79, p. 89].

În dreptul României nedemnitatea se aplică numai în domeniul moştenirii legale şi în cazul

comiterii faptelor expres şi limitativ prevăzute de lege [77, p. 54], spre deosebire de dreptul

Republicii Moldova, în care nedemnitatea este aplicabilă, în cazul moştenirii testamentare numărul

cazurilor de nedemnitate fiind mai mare.

Astfel, conform art.1432 din CC al RM, „nu poate fi succesor testamentar sau legal persoana

care:

- a comis intenţionat o infracţiune sau o faptă amorală împotriva ultimei voinţe, exprimate în

testament, a celui ce a lăsat moştenirea dacă aceste circumstanţe sînt constatate de instanţa de

judecată;

- a pus intenţionat piedici în calea realizării ultimei voinţe a celui ce a lăsat moştenirea şi a

contribuit astfel la chemarea sa la succesiune ori a persoanelor apropiate sau la majorarea cotei

succesorale a tuturor acestora”.

Nedemnitatea succesorală constituie o sancţiune, deoarece stopează realizarea vocaţiei

succesorale pentru anumite cazuri. Ea va fi aplicabilă numai în cazul săvîrşirii faptelor expres

determinate de lege, această normă avînd un caracter imperativ. Sancţiunea se aplică şi produce

efecte doar pentru autorul faptei.

Aplicarea sancţiunii nu poate fi extinsă la alte moşteniri, nedemnul fiind înlăturat numai de

la moştenirea persoanei faţă de care a săvîrşit fapte nedemne. La fel, sancţiunea nedemnităţii se va

aplica doar pentru faptele săvîrşite cu intenţie (vinovăţie), presupunîndu-se că moştenitorul a

acţionat cu discernămînt.

Page 83: Oxana Robu Thesis

83

Infracţiunile săvîrşite din culpă nu atrag după sine sancţiunea nedemnităţii.

Prin acţiune nelegală care contribuie la chemarea la moştenire se înţelege atît infracţiunea

săvîrşită cu intenţie împotriva celui care lasă moştenirea sau împotriva oricărui moştenitor, pentru

care moştenitorul a fost condamnat, cît şi acţiunile a căror ilegalitate a fost stabilită prin intermediul

deciziei organelor de urmărire penală sau de către instanţa de judecată în cadrul examinării cauzei

despre succesiune.

Deşi nu este prevăzut expres în legislaţie, afirmă P. Nikituik, practica judecătorească a

stabilit că acţiunile ce au dus la condamnarea persoanei pentru infracţiuni săvîrşite fără intenţie nu

pot servi temei pentru declararea acesteia moştenitor nedemn [112, p. 55].

Vor fi nedemne de a moşteni şi persoanele care intenţionat au împiedicat realizarea ultimei

voinţe a celui care lasă moştenirea şi care prin sugestie sau captaţie au determinat pe cel care lasă

moştenirea să facă o liberalitate în favoarea lor sau să majoreze cota succesorală a acestora sau a

persoanelor apropiate lor. De asemenea, vor fi nedemne şi persoanele care au tăinuit celui care lasă

moştenirea sau i-au constrîns pe ceilalţi moştenitori să renunţe la drepturile lor succesorale în scopul

majorării părţii ce li s-ar fi cuvenit lor sau persoanelor apropiate acestora.

Nu pot fi succesori legali ai copiilor lor părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti care, la data

deschiderii succesiunii, nu sînt restabiliţi în aceste drepturi şi nici părinţii (adoptatorii) şi copiii

maturi (inclusiv cei adoptaţi) care s-au eschivat cu rea-credinţă de la exercitarea obligaţiei de

întreţinere a celui ce a lăsat moştenirea dacă această circumstanţă este constatată de judecată.

Astfel, copiii pot să-i moştenească pe părinţii care au fost lipsiţi de drepturile părinteşti sau

care s-au eschivat să plătească pensia de întreţinere. Înlăturarea acestora de la moştenire prin lege

nu îi lipseşte de dreptul de a-i moşteni prin testament.

Sînt nedemni de a succede reciproc părinţii şi copiii majori care s-au eschivat de la

executarea obligaţiei de întreţinere, prevăzută de lege, a celui care lasă moştenirea.

După cum se ştie, legea stabileşte obligaţii reciproce ale părinţilor şi copiilor de a se

întreţine unii pe alţii. În cazul în care nu se acordă ajutor benevol, instanţa judecătorească poate

obliga persoana respectivă de a plăti pensia de întreţinere celui căruia i-o datorează, conform legii,

sustragerea frauduloasă de la plata pensiei de întreţinere constituind infracţiune care este sancţionată

din punct de vedere penal.

Totodată, persoanele care s-au eschivat de la plata pensiei de întreţinere, cuvenite copiilor

sau părinţilor, sînt private şi de dreptul de moştenire ca succesori legali. Acestea ar putea veni la

succesiune numai în calitate de moştenitori testamentari, astfel considerîndu-se confirmat faptul că

au fost iertate de cel care lasă moştenirea.

Page 84: Oxana Robu Thesis

84

Totodată, din formularea articolului menţionat deducem că, pentru a înlătura de la moştenire

o persoană, este suficientă doar constatarea acţiunii nelegale a moştenitorului, care în mod obiectiv

ar contribui la chemarea sa la moştenire, neţinîndu-se cont dacă persoana respectivă şi-a pus ca scop

dobîndirea moştenitorului.

Codul civil al României, în art. 655, enumeră limitativ trei cazuri de nedemnitate

succesorală. Astfel, sînt sancţionaţi cu nedemnitate:

a) Condamnatul pentru că a omorît sau a încercat să-l omoare pe defunct.

b) Acela care a făcut în contra defunctului o acuzaţie capitală, declarată de judecată

calomnioasă.

c) Moştenitorul major care, avînd cunoştinţă de omorul defunctului, nu a denunţat această

justiţiei.

Din modul cum a fost redactat alin.I art. 655 din CC român rezultă că, pentru a înlătura o

persoană de la moştenire, trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii:

- moştenitorul să fi omorît sau să fi încercat să omoare pe cel care lasă moştenirea;

- omorul trebuie să fi fost săvîrşit cu intenţie. Această condiţie rezultă din faptul că

legiuitorul pedepseşte nu numai omorul fapt consumat, ci şi tentativa de omor;

- moştenitorul trebuie să fi fost condamnat pentru omor sau tentativă de omor şi hotărîrea

penală să fie definitivă. Această condiţie este arătată în mod expres în alin.I art. 655 din CC al

României, care începe cu cuvîntul „condamnatul”. Astfel, dacă moştenitorul a decedat înainte de a

fi condamnat, dacă a fost achitat, dacă a fost scos de sub urmărire penală, dacă fapta săvîrşită a fost

amnistiată sau dacă sancţiunea penală s-a prescris, nedemnitate succesorală nu mai există, deoarece

îi lipseşte prima condiţie prevăzută de lege.

Este nedemn de a succede, în conformitate cu pct. 2 art.655 din CC român, „ ... acela care a

făcut în contra defunctului o acuzaţie capitală, declarată de judecată calomnioasă”.

Credem că acuzaţia capitală declarată de justiţie calomnioasă nu putea avea loc, deoarece

sensul ce a vrut să dea legiuitorul cuvîntului „acuzaţie” este de denunţare calomnioasă, plîngere sau

mărturie, care ar fi de natură să atragă după sine pedeapsa cu moartea a celui care lasă moştenirea.

Potrivit pct.3 art.655 CC român, este nedemn de a succede „moştenitorul major care avînd

cunoştinţă de omorul defunctului nu a denunţat aceasta justiţiei”. În acest caz, Codul sancţionează

omisiunea moştenitorului major de a denunţa omorul defunctului, deoarece este de natură a ultragia

memoria acestuia [28, p. 37].

Pentru a opera acest caz de nedemnitate, în primul rînd, moştenitorul trebuie să fi cunoscut

omorul. Această problemă de fapt poate fi stabilită de către instanţa de judectă prin toate mijloacele

admise e lege.

Page 85: Oxana Robu Thesis

85

În al doilea rînd, trebuie ca moştenitorul să fi omis a denunţa omorul organelor competente.

Legea nu prevede cerinţa ca moştenitorul să-l fi denunţat pe asasin, ci numai faptul, deoarece legea

nu prevede termenul în care omorul ar putea fi denunţat. Acest fapt va rămîne la aprecierea instanţei

de judecată, care se va pronunţa asupra lui în funcţie de împrejurările concrete.

Totodată, moştenitorul trebuie să fie major (capabil). Astfel, minorii şi interzişii nu au

obligaţia de a denunţa omorul celui care lasă moştenirea, atîta timp cît durează minoratul sau starea

de interdicţie [81, p. 75].

Potrivit art.655 CC român, „lipsa de denunţare nu poate vătăma în drepturile lor pe

ascendenţii şi descendenţii omorîtorului, pe afinii săi de acelaşi grad, pe soţul sau soţia sa, pe fraţii

sau surorile sale, pe unchii sau mătuşile sale, pe nepoţii sau nepoatele sale”. Legiuitorul a socotit că,

în asemenea cazuri, omisiunea moştenitorului de a denunţa omorul celui care lasă moştenirea este

omenească şi explicabilă.

După cum am mai menţionat, în dreptul roman nedemnitatea îşi are sorgintea în ereptorium,

care era o exheredare prezumată în cazurile în care cel despre a cărui moştenire este vorba ar fi

putut exhereda pe moştenitorul său, dar murise fără să o facă [81, p. 72]. Aşadar, nedemnitatea era

stabilită de lege şi eredele care pierdea se numea ereptiorum. Eredele pierdea totodată şi orice

acţiune pentru a putea pretinde succesiunea.

Acţiunea era cîştigată de persoanele în al căror profit se făcea erepţiunea ereditaţiei.

Erepţiunea se făcea ori în profitul statului, ori al altor persoane stabilite de lege.

Codul Caragea nu pomeneşte nimic de nedemnitate, iar Pravila lui Matei Basarab arată

„vinele care fac pe feciori fără moştenire din bucatele părinţilor lor”. Acestea sînt: bătaia sau

vrăjmăşia vieţii părinţilor, aflarea trupeşte întru păcat cu moştiha sau cu posatnica tătîni-său; faptul

de a pîrî în clevetire şi în grea pagubă, faptul de a nu veni în ajutorul părinţilor cînd ei ar fi bolnavi,

slabi sau săraci; refuzul din partea copiilor (parte bărbătească) de a garanta părinţii lor; oprirea

tatălui de a-şi face testament sau carte, ca să-i fie după moarte etc. Feciorul de va avea tată, zice

această pravilă, şi va lua muiere fără voia şi sfatul tătîni-său, acela să n-aibă din bunătăţile tătîni-său

nimica, numai ca să fie fără moştenire, iar de va muri şi-i va rămînea feciori, deci feciorii cer

moştenirea de la moşul lor [32, p. 12-16].

Observăm că şi în vechiul drept românesc cazurile de nedemnitate succesorală erau mult

mai numeroase decît în reglementarea actuală a acestei instituţii.

Ca natură juridică, nedemnitatea succesorală este o sancţiune civilă [81, p. 73; 55, p. 389]

prevăzută de lege, aplicabilă nedemnului culpabil de săvîrşirea unor fapte grave faţă de defunct sau

memoria acestuia, prin care îl exclude de la moştenire. De aici decurg următoarele consecinţe:

Page 86: Oxana Robu Thesis

86

a) fiind o sancţiune civilă, legea care reglementează nedemnitatea este de strictă interpretare.

Ea se aplică numai în materia moştenirii legale, unde legea o prevede.

Nedemnitatea produce doar efecte relative, nedemnul este înlăturat prin lege numai de la

succesiunea aceluia faţă de care a săvîrşit faptele prevăzute în art. 1434 CC al RM, ea nu se

răsfrînge asupra altor moşteniri;

b) cel ce lasă moştenirea nu poate ierta pe nevrednic de fapta sa, întrucît nedemnitatea

operează în puterea legii.

Nedemnitatea a fost calificată de unii autori (C.Stănescu) ca fiind o pedeapsă civilă [124, p.

58], iar alţi autori (F.Deak), doar ca sancţiune civilă [78, p.54].

Potrivit opiniei lui E.Safta-Romano, nedemnitatea are caracter de penalitate întemeiată pe un

motiv de moralitate publică, însă autorul tratează în cele din urmă nedemnitatea tot ca pedeapsă

[122, p. 58].

Din punctul nostru de vedere, este indiferent dacă vom califica nedemnitatea drept o

sancţiune civilă sau o pedeapsă civilă. În fond, pedeapsa nu este decît o sancţiune, dar noi credem

că în acest caz este esenţial că nedemnitatea are drept consecinţă negativă importantă decăderea

moştenitorului.

Nedemnitatea succesorală este sancţiunea legală a decăderii din dreptul de a moşteni, care se

aplică persoanei (cu capacitate şi vocaţie succesorală) vinovată de o faptă culpabilă faţă de cujus ori

faţă de memoria acestuia.

Nedemnitatea succesorală operează de drept în virtutea legii. În caz de litigiu, instanţa va

verifica dacă sînt sau nu realizate condiţiile pretinse de lege pentru a opera nedemnitatea, iar dacă

stabileşte că sînt îndeplinite, nu se pronunţă, ci doar constată nedemnitatea succesorală [103, p. 15].

Invocarea în instanţă şi constatarea nedemnităţii pot avea loc numai după deschiderea

succesiunii şi numai dacă vocaţia succesorală a nedemnului este concretă, el fiind înlăturat de la

succesiune de moştenitorii de grad precedent, caz în care aceştia pot fi moştenitori şi fără a se

invoca nedemnitatea.

Invocarea nedemnităţii succesorale poate avea loc din partea oricărei persoane interesate:

moştenitorii interesaţi să primească succesiunea prin înlăturarea nedemnului sau să-şi majoreze

masa succesorală.

Cît timp nedemnul este în viaţă, nedemnitatea va putea fi invocată împotriva sa; după

decesul nedemnului, nedemnitatea va putea fi invocată împotriva moştenitorilor săi. Aşadar,

nedemnitatea nu poate invoca propria sa nedemnitate (hemo auditur turpitudinem suam allegans)

[81, p. 77; 55, p. 393 ; 132, p.18].

Page 87: Oxana Robu Thesis

87

Dacă după deschiderea succesiunii nedemnul a intrat în posesia bunurilor succesorale, el va

fi obligat să le restituie celorlalţi moştenitori. Masa sa de moştenire va trece celorlalţi comoştenitori

legali.

Principalul efect al nedemnităţii succesorale este excluderea nedemnului de la moştenire. El

devine străin de succesiune, titlul său de moştenitor fiind desfiinţat din momentul deschiderii

succesiunii.

Moştenirea ce i s-ar fi cuvenit nedemnului va reveni moştenitorilor, pe care nedemnul i-a

înlăturat de la succesiune sau moştenitorilor a căror drepturi succesorale au fost diminuate prin

prezenţa nevrednicului.

Reieşind din aceste considerente putem deduce că nedemnitatea produce efecte doar cu

privire la drepturile succesorale, fără să atingă celelalte drepturi ale nedemnului care nu-şi au

izvorul în succesiune.

Page 88: Oxana Robu Thesis

88

Capitolul III. CLASELE DE SUCCESORI LEGALI

3.1. Rudenia – bază a devoluţiunii succesorale legale

Determinarea cercului de persoane, care, conform prevederilor legale, sînt chemate să

culeagă patrimoniul celui ce lasă moştenirea, constituie devoluţiunea succesorală legală.

Ea are ca temei legăturile de rudenie, relaţiile de căsătorie între eventualii moştenitori şi cel

care lasă moştenirea şi legăturile aparute dintre persoana întreţinută şi cel care lasă moştenirea.

În general, cum este şi firesc, transmisiunea succesorală este întemeiată pe principiul

legăturii de sînge constituită între persoanele care fac parte din aceeaşi familie, cu excepţia

nefericită existentă în dreptul Republicii Moldova în care a fost admisă transmisiunea succesorală şi

către alte persoane decît membrii familiei. Rudenia este un termen cu care se operează destul de

frecvent, iar definiţia noţiunii o găsim şi în Codul familiei (nr. 1316-XIV din 26.10.2000) [9, p. 4].

Potrivit art.45 din CF al RM, rudenia este legătura bazată pe descendenţa unei persoane

dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. În primul caz,

rudenia este în linie dreaptă, iar în al doilea caz - în linie colaterală.

Gradul de rudenie se stabileşte prin numărul de naşteri.

Rudele unuia dintre soţi sînt afinii celuilalt soţ. Linia şi gradul de afinitate sînt similare liniei

şi gradului de rudenie.

Rudenia în linie dreaptă poate fi de două feluri: ascendentă şi descendentă, pe care o să le

analizăm ulterior.

Cercetătorul F.Deak susţine că, deşi legea stabileşte cercul persoanelor chemate să culeagă

moştenirea, acestea nu vor putea să culeagă toate împreună patrimoniul succesoral. Este evident,

dacă s-ar fi procedat astfel, s-ar fi ajuns la o fracţionare a patrimoniului succesoral. În situaţia în

care toate rudele defunctului ar fi chemate deodată la moştenire, pe de o parte, s-ar ajunge la o

fărîmiţare excesivă a averilor succesorale, iar pe de altă parte, în cadrul legăturilor de rudenie mai

îndepărtate este puţin probabil că mai există sentimente de afecţiune reciprocă între rude şi de cujus,

creîndu-se totodată, din cauza acestei fărîmiţări a patrimoniului succesoral un dezinteres al

moştenitorilor faţă de succesiune [79, p. 97]. De aceea legiuitorul în Codul civil a instituit două

criterii de bază, şi anume: clasa de moştenitori şi gradul de rudenie, cu ajutorul cărora se determină

vocaţia concretă la moştenirea rudelor, stabilind principiile de bază ale devoluţiunii legale.

În dreptul Republicii Moldova, rudele de acelaşi grad constituie o clasă. În ce priveşte

moştenirea, a fost pus semnul egalităţii între aceste două criterii tehnico-juridice - clasa de

moştenitori şi gradul de rudenie.

Page 89: Oxana Robu Thesis

89

Clasa de moştenitori reprezintă grupul de rude ale celui despre a cărui moştenire este vorba,

determinat potrivit legii, chemate să moştenească într-o anumită ordine faţă de alte grupe de rude

dintr-o altă clasă [103, p. 34].

Art. 1500 CC al RM, ţinînd cont de gradul de rudenie al succesorilor cu cel despre a cărui

moştenire este vorba, îi împarte pe moştenitorii legali în trei clase.

Gradul de rudenie este distanţa dintre două rude, măsurată pe linia legăturii de rudenie, după

numărul naşterilor intervenite.

Gradul de rudenie se stabileşte în următorul mod:

a) în linie dreaptă, după numărul naşterilor (rudenie ascendentă) ;

b) în linie colaterală după numărul naşterilor, urcînd de la una dintre rude pînă la

ascendentul comun şi coborînd de la acesta pînă la cealaltă rudă (rudenie descendentă).

În linie dreaptă, fiecare naştere, treaptă sau generaţie reprezintă un grad de rudenie, existînd

atîtea grade de rudenie cîte generaţii există, iar în linie colaterală, gradele se stabilesc după numărul

naşterilor, al treptelor sau generaţiilor care urcă şi care coboară între rude în sus pînă la ascendentul

comun şi de la acesta în jos pînă la cealaltă rudă [ 103, p.35 ].

Legiuitorul cheamă la moştenire rudele apropiate ale celui despre a cărui moştenire este

vorba, şi anume: copiii, părinţii, fraţii, surorile, bunicii, nepoţii de frate şi de soră incapabili de

muncă, precum şi soţul supravieţuitor.

În principiu vocaţia succesorală este reciprocă. Astfel, dacă o persoană este chemată, potrivit

legii, să moştenească o altă persoană, atunci şi aceasta din urmă are vocaţie succesorală la prima.

În absenţa rudelor în grad succesibil şi a soţului supravieţuitor, dacă cel despre a cărui

moştenire este vorba nu a lăsat testament, patrimoniul succesoral revine statului.

Există trei principii fundamentale care domină devoluţiunea succesorală legală:

I. Moştenitorii vor fi chemaţi la moştenire în ordinea claselor de moştenitori legali

(principiul priorităţii clasei de moştenitori);

II. Rudele de grad mai apropiat, în cadrul aceleiaşi clase, înlătură de la moştenire rudele mai

îndepărtate în grad (principiul proximităţii gradului de rudenie);

III. Rudele de grad egal, în cadrul aceleiaşi clase, moştenesc în părţi egale (principiul

împărţirii succesiunii între rudele de acelaşi grad, în părţi egale).

Page 90: Oxana Robu Thesis

90

3.1.1. Principiul priorităţii clasei de moştenitori

Potrivit acestui principiu, clasele se moştenitori sînt chemate să culeagă patrimoniul

succesoral în ordinea de preferinţă stabilită de Codul civil al Republicii Moldova. Acest principiu

îşi găseşte consacrarea în art.1501 CC al RM, din ale cărui prevederi rezultă că moştenitorii din

clasa posterioară sînt chemaţi la succesiunea legală numai dacă lipsesc moştenitori din clasele

precedente sau dacă aceştia nu acceptă sau refuză succesiunea. Ei sînt chemaţi la succesiune şi în

cazul în care toţi moştenitorii din clasele precedente au fost decăzuţi din dreptul de succesiune.

Aşa fiind, prima clasă de moştenitori este chemată să culeagă patrimoniul succesoral cu

excluderea totală a succesorilor din celelalte clase. Clasa a doua de moştenitori vine la moştenire în

lipsa oricăror moştenitori din prima clasă şi cu excluderea succesibililor din clasa a treia etc.

Astfel, dacă există moştenitori de clasa întîi care nu au renunţat la moştenire şi care nu sînt

nedemni, aceştia înlătură de la succesiune pe moştenitorii din clasele subsecvente. Moştenitorii din

clasa a doua vin la moştenire doar dacă nu sînt moştenitori de clasa întîi sau dacă aceştia sînt

renunţători sau nedemni, cei din clasa a treia, doar dacă nu sînt moştenitori din primele două clase.

Deci, esenţial este criteriul ordinului clasei şi nu cel al gradului de rudenie.

În doctrină se discută pe marginea problemei dacă este posibilă chemarea la moştenire a

două clase diferite. Unii autori [77, p.75; 79, p.99; 27, p.82] consideră că această posibilitate nu este

exclusă în ipoteza în care de cujus i-a dezmoştenit pe cei din clasa preferenţială, iar aceştia sînt şi

moştenitori rezervatari, astfel încît moştenitorii preferenţiali vor culege rezerva succesorală, iar

restul moştenirii va fi culeasă de clasa subsecventă.

Alţi autori [59, p.66 ; 126, p.290] consideră primul punct de vedere discutabil, întrucît pare a

nu se ţine seama de faptul că instituirea de moştenitori testamentari conform principiului: exhereder

c-est instituer, moştenitorii din clasa subsecventă vor moşteni ca moştenitori testamentari, iar nu

legali, succesiunea fiind în acest caz testamentară va constitui o rezervă şi o cotitate disponibilă, iar

nu legală. Aşadar, în concepţia acestor autori, posibilitatea venirii concomitente a două clase de

moştenitori la succesiune este exclusă.

Conform art.1500 CC al RM, în cazul succesiunii legale, moştenitori cu drept de cotă egală

sînt:

a) de clasa I – descendenţii (fiii şi fiicele celui ce a lăsat moştenirea, la fel şi cei născuţi vii

după decesul lui, precum şi cei înfiaţi), soţul supravieţuitor şi ascendenţii privilegiaţi (părinţii,

înfietorii) celui ce a lăsat moştenirea;

b) de clasa a II-a – colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile) şi ascendenţii ordinari (bunicii,

atît din partea tatălui, cît şi din partea mamei) ai celui ce a lăsat moştenirea;

Page 91: Oxana Robu Thesis

91

c) de clasa a III-a – colateralii ordinari (unchii şi mătuşile) ai celui ce a lăsat moştenirea.

În CC al României sînt reglementate patru clase de moştenitori, şi anume:

a) clasa I - clasa descendenţilor în linie dreaptă a celui care lasă moştenirea (copiii, nepoţii,

strănepoţii etc., fără limită de grad);

b) clasa II - clasa ascendenţilor privilegiaţi şi a colateralilor privilegiaţi (părinţii, fraţii şi

surorile celui care lasă moştenirea şi descedenţii acestora din urmă pînă la gradul al IV-

lea inclusiv);

c) clasa III- clasa ascendenţilor ordinari (bunicii, străbunicii celui care lasă moştenirea, fără

limită de grad);

d) clasa IV - clasa colateralilor ordinari (ceilalţi colaterali decît cei din clasa a II-a).

Spre deosebire de dreptul României, în dreptul Republicii Moldova Codul civil instituie

doar trei clase de moştenitori, stabilind cercul moştenitorilor legali într-un număr limitativ.

În ce priveşte utilizarea principiului priorităţii clasei de moştenitori, gradul de rudenie nu are

nici o relevanţă. Astfel, în dreptul României nepotul de fiu (rudă de gradul II cu cel care a lăsat

moştenirea, dar a fost rînduit de către legiuitor în clasa I) înlătură de la moştenire părinţii celui care

lasă moştenirea (rudă de gradul I cu cel care a lăsat moştenirea, dar a fost rînduit de către legiuitor

în clasa a II-a de moştenitori legali). În ce priveşte dreptul Republicii Moldova, după cum am văzut,

legiuitorul a instituit clasele de moştenitori luînd ca temei anume gradul de rudenie, cu excepţia

poziţiei soţului supravieţuitor, care a fost rînduit în clasa I de moştenitori.

Atît în dreptul României, cît şi în dreptul Republicii Moldova există posibilitatea venirii

concomitente la moştenire a rudelor care fac parte din două clase diferite în situaţia în care cel ce

lasă moştenirea a exheredat prin testament moştenitorii dintr-o clasă preferată, dacă aceştia sînt

moştenitori rezervatari.

De la principiul priorităţii clasei de moştenitori legiuitorul ambelor ţări a creat o excepţie,

care se referă la persoanele chemate să culeagă patrimoniul celui care lasă moştenirea alături de

clasele de moştenitori.

Astfel, în dreptul României este vorba de soţul supravieţuitor al celui care lasă moştenire (în

dreptul Republicii Moldova acesta a fost rînduit în prima clasă de moştenitori), iar în dreptul

Republicii Moldova este vorba de succesorii din clasa I (descendenţii, ascendenţii privilegiaţi şi

soţul supravieţuitor), care sînt inapţi de muncă. Deci, aceste categorii de moştenitori nu înlătură şi

nici nu pot fi înlăturate de la moştenire de nici un succesibil, indiferent din ce clasă ar face parte

acesta.

Page 92: Oxana Robu Thesis

92

3.1.2. Principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă

Potrivit acestui principiu, înăuntrul aceleiaşi clase rudele mai apropiate în grad înlătură de la

moştenire rudele mai îndepărtate în grad (proximior excludit remotiorem), de exemplu, în interiorul

clasei a II-a, bunicul celui care lasă moştenirea (rudă de gradul II cu acesta) va înlătura de la

moştenire pe străbunicul celui care lasă moştenirea (rudă de gradul III). Altfel spus, vocaţia

concretă a unui succesibil în cadrul fiecărei clase de moştenitori este în funcţie de apropierea

gradului de rudenie faţă de cel care lasă moştenirea [75, p. 69].

În dreptul Republicii Moldova acest principiu este aplicabil doar privitor la ascendenţii

ordinari, deoarece legiuitorul a rînduit în aceeaşi clasă de moştenitori rude de acelaşi grad de

rudenie.

Deci vocaţia concretă la moştenire în cadrul aceleiaşi clase depinde de apropierea gradului

de rudenie.

3.1.3. Principiul egalităţii între rudele de aceeaşi clasă şi de acelaşi grad chemate la

moştenire

În conformitate cu acest principiu, dacă rudele din clasa chemată la moştenire sînt de acelaşi

grad, ele împart moştenirea în părţi egale. De exemplu, dacă la moştenire vin doi copii ai

defunctului, fiecare va primi o jumătate, sau dacă, în lipsă de moştenitori din prima clasă, la

moştenire sînt chemaţi doi fraţi buni ai defunctului etc.

În dreptul Republicii Moldova acest principiu îmbracă o formă legală, Codul civil dispunînd

în acest sens: „În caz de succesiune legală se consideră moştenitori în părţi egale ...” (art.1500

alin.(1)).

Însă, ţinînd cont de modul de constituire a claselor de moştenitori în actuala legislaţie a

Republicii Moldova, acest principiu poate fi formulat în felul următor: principiu potrivit căruia

moştenitorii din aceeaşi clasă de succesori împart moştenirea în părţi egale, iar în cazul în care la

moştenire este chemată şi persoana incapabilă de muncă, aceasta va moşteni o parte egală cu a

celorlalţi moştenitor.

Totuşi, de la acest principiu există două excepţii:

a) împărţirea pe tulpini a moştenirii în cazul venirii la moştenire a rudelor de acelaşi grad

prin reprezentare succesorală;

Page 93: Oxana Robu Thesis

93

b) în cazul cînd la moştenire sînt chemaţi fraţii şi surorile proveniţi din părinţi diferiţi. Deşi

aceştia sînt rude de acelaşi grad cu defunctul, moştenirea nu se va împărţi în părţi egale (pe capete),

ci pe linii. Fraţii şi surorile defunctului din aceeaşi părinţi vor culege o parte mai mare decît fraţii şi

surorile numai după tată (consanguini) sau numai după mamă (uterini).

În legislaţia civilă franceză moştenitorii sînt grupaţi în categorii (ordes) care au la bază

gradul de rudenie cu defunctul.

Conform art. 735 CC francez [69, p. 42-43], apropierea gradului de rudenie se stabileşte în

baza numărului de naşteri. Fiecare naştere este numită treaptă. Continuitatea treptelor alcătuiesc o

linie, iar linia la rîndul ei se divizează în linie dreaptă şi colaterală.

Linia dreaptă este continuitatea treptelor între persoanele care provin unul de la altul (de

exemplu: părinţii, copiii) şi include:

- linia ascendentă, care leagă defunctul cu acei de la care el provine;

- linia descendentă, care leagă defunctul cu acei care provin de la el.

Linia colaterală este continuitatea treptelor între persoanele care nu provin unele de la

altele, însă care provin de la un strămoş comun.

Fiecare categorie are vocaţie succesorală numai în cazul în care nu este nici o persoană ce ar

intra în categoria precedentă. În interiorul categoriei, ruda cu gradul de rudenie mai apropiat,

înlătură de la succesiune rudele mai îndepărtate. Cea de la urmă se întrebuinţează cu evidenţa

dreptului de prezentare (art.739 CC francez), conform căruia drepturile succesorului care a decedat

pînă la decesul persoanei ce lasă moştenire sînt transmise descendenţilor lui (de exemplu: nepoţii

moştenesc după bunic partea patrimoniului succesoral pe care l-ar fi moştenit tatăl lor, dacă ar fi

fost în viaţă). Dreptul de reprezentare are loc fără careva restricţii (art.740 CC francez).

Stabilind grupul de persoane care pot avea vocaţie succesorală legislaţia civilă franceză are

drept scop asigurarea intereselor patrimoniale, în primul rînd, a membrilor familiei defunctului, însă

în general grupul vast de succesori legali în multe cazuri aduce la moştenirea patrimoniului

succesoral persoane care nu sînt membri ai familiei decedatului cînd aceştia lipsesc.

Page 94: Oxana Robu Thesis

94

3.2. Reprezentarea succesorală 3.2.1. Noţiunea de reprezentare succesorală. Natura juridică De la principiul potrivit căruia în interiorul aceleiaşi clase rudele de grad mai îndepărtat vor

fi înlăturate de la moştenire de rudele de grad mai apropiat se conturează excepţia reprezentării

succesorale pe care o vom examina în continuare.

După părerea lui F.Deak, reprezentarea succesorală constituie un beneficiu al legii în

virtutea căruia un moştenitor legal (sau mai mulţi) de un grad mai îndepărtat numit reprezentant

urcă în gradul, locul şi drepturile ascendentului său numit reprezentat, care este decedat la

deschiderea moştenirii, pentru a culege partea ce i s-ar fi cuvenit acestuia, dacă s-ar mai fi aflat în

viaţă [75, p.78].

Autorul I.Dogaru vine să precizeze că instituţia reprezentării succesorale este cunoscută încă

din dreptul privat roman, fiind la început restrînsă la clasa descendenţilor în linie dreaptă şi extinsă

apoi de Iustian la fraţii şi surorile defunctului în beneficiul descendenţilor acestuia [79, p.109].

Reprezentarea succesorală este o instituţie juridică aparte care, afară de rezonanţa comună a

denumirii, nu are nimic de a face nici cu reprezentarea convenţională a mandantului, nici cu

reprezentarea legală [113, p.18]. În cazul reprezentării convenţionale şi legale este vorba despre

aplicarea acesteia la încheierea actelor juridice de către reprezentanţi în numele şi pentru cei

reprezentaţi, pe cînd în cazul reprezentării succesorale reprezentantul dobîndeşte drepturi

succesorale proprii, care-i conferă posibilitatea de a urca în locul şi în gradul reprezentantului

pentru a culege moştenirea ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă ar fi fost în viaţă la momentul

deschiderii succesiunii.

Utilitatea reprezentării constă în faptul că prin efectele pe care le produce, înlătură unele

consecinţe ale principiului egalităţii între rudele de acelaşi grad.

În dreptul Republicii Moldova, ţinînd cont de prevederile articolului 1504 din CC, instituţia

reprezentării succesorale este de natură a mări cercul moştenitorilor legali.

Pentru înţelegerea raţiunii acestei instituţii succesorale să examinăm un exemplu.

Să ne imaginăm că un părinte are doi feciori, iar unul dintre aceştia a predecedat, lăsînd în

urma sa doi copii (nepoţi ai defunctului). Dacă am aplica principiul egalităţii între rudele de acelaşi

grad, moştenirea ar urma să fie culeasă de feciorul în viaţă al defunctului. Însă această soluţie ar fi

inechitabilă, de aceea, pentru a permite şi nepoţilor să vină la succesiune în gradul părintelui să

culeagă partea de moştenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă ar fi fost în viaţă la momentul

deschiderii succesiunii, legiuitorul a reglementat instituţia reprezentării succesorale (Schema nr.1).

Page 95: Oxana Robu Thesis

95

Moştenirea se va împărţi în felul următor: A va culege ½ din moştenire, în timp ce nepoţii

de fiu ai defunctului B1 şi B2 urcă în locul şi gradul tatălui lor predecedat B, culegînd partea ce i s-

ar fi cuvenit acestuia dacă ar fi fost în viaţă, adică ½ din moştenire, pe care o vor împărţi între ei în

părţi egale, cîte ¼ din moştenire fiecăruia.

Tot astfel, dacă ambii feciori ai defunctului ar fi decedat la momentul deschiderii moştenirii

şi unul ar fi lăsat un copil, iar ceilalţi trei copii, cei patru nepoţi ai defunctului vor împărţi

moştenirea nu în mod egal, potrivit principiului egalităţii, ci fiind admisă reprezentarea primul va

culege jumătate din moştenire, iar ceilalţi trei a doua jumătate din moştenire, adică atît cît ar fi cules

părinţii lor dacă ar fi fost în viaţă (Schema nr.2).

Exemplul de mai sus demonstrează că de nu ar fi operat reprezentarea succesorală,

moştenirea s-ar fi împărţit egal între cei 4 nepoţi, fiecare primind cîte ¼ din masa succesorală.

Anume din acestă cauză în doctrină s-a menţionat că nu întotdeauna reprezentarea este

favorabilă pentru toţi reprezentanţii.

Fundamentul reglementării reprezentării succesorale se regăseşte, pe de o parte, în ideea de

a sustrage succesiunea hazardului unei cronologii accidentale a deceselor, contrare celei fireşti

(copii care decedează înaintea părinţilor), iar pe de altă parte, în asigurarea respectului egalităţii

tulpinilor, pornind de la ideea că afecţiunea lui de cujus faţă de succesorii săi, ca şi sentimentul de

datorie faţă de tulpina pe care fiecare dintre acestea o formează împreună cu descendenţii săi [59, p.

69].

Potrivit art.1504 CC al RM, reprezentarea succesorală este admisă în următoarele cazuri:

a) în linie dreaptă, în privinţa descendenţilor copiilor defunctului;

b) în linie colaterală, descendenţii fraţilor şi surorilor celui care lasă moştenirea pînă la

gradul IV inclusiv îi pot reprezenta pe ascendenţii lor predecedaţi la data deschiderii moştenirii;

descendenţii unchilor şi ai mătuşilor celui care lasă moştenirea pînă la gradul IV inclusiv (verii) îi

pot reprezenta pe ascendenţii lor decedaţi la data deschiderii moştenirii.

Normele care reglementează instituţia reprezentării succesorale sînt de strictă interpretare şi,

prin urmare, numărul eventualelor rude care s-ar bucura de acest beneficiu al legii nu poate fi mărit.

Astfel, ascendenţii ordinari nu pot veni la moştenire prin reprezentarea părinţilor defunctului.

În cazul descendenţilor reprezentarea operează pînă la infinit ( art.1500 alin.(3) CC al RM ),

de beneficiul acesteia bucurîndu-se toţi descendenţii lui de cujus, fără limită de grad.

De exemplu, un nepot de fiu, rudă de gradul doi cu defunctul, poate moşteni partea

părintelui său predecedat, fecior al defunctului, în concurs cu unchiul său (feciorul defunctului

rămas în viaţă). De asemenea, un strănepot de fiu C2, ruda de gradul trei cu defunctul, poate

moşteni pe străbunicul său E alături de un fecior al defunctului rămas în viaţă B, dacă pe tulpina pe

Page 96: Oxana Robu Thesis

96

care o reprezintă sînt întrunite condiţiile reprezentării din grad în grad între ei şi bunicul lor C, pe

care îl reprezină la moştenirea străbunicului său (Schema nr.3).

Reprezentarea este - nu după cum zice textul, o ficţiune - ci un beneficiu legal acordat

exclusiv numai în clasa descendenţilor şi în clasa colateralilor privilegiaţi care permite copiilor şi

descendenţilor unui fiu sau frate (sau soră) predecedat să împrumute gradul şi dreptul succesoral al

părintelui său predecedat spre a veni la moştenirea de cujusului în concurs cu rudele din aceeaşi

clasă în grad mai apropiat cu de cujusul, rude care fără beneficiul reprezentării l-ar exclude. Această

definiţie care corespunde cu însăşi raţiunea de a fi a reprezentării, consistînd în a corecta, întrucît

priveşte transmiterea patrimoniului către rudele cele mai apropiate, nedreptatea şi jignirea

sentimentelor familiale rezultînd din forţele oarbe ale naturii, arată că nu se reprezintă decît

moştenitori predecedaţi, adică decedaţi în timpul vieţii de cujusului, şi că nici una dintre urmările

reprezentaţiei nu poate să fie invocată urmaşilor unui fiu sau unui frate (soră) care, fiind în viaţă la

deschiderea moştenirii, a fost exclus ca nevrednic sau a renunţat la moştenire. În ambele clase în

care e admisă reprezentarea are loc la infinit, ceea ce implică neapărat că au fost mai multe generaţii

succesive de moştenitori predecedaţi [52, p. 212].

Legiuitorul român prevede că reprezentarea se „ întinde nemărginit ” şi „ în toate cazurile”,

în ceea ce priveşte linia descendentă directă (adică descendenţii copiilor defunctului). Astfel,

descendenţii de gradul 2 reprezintă pe descendenţii de gradul 1, descendenţii de gradul 3 pe

descendenţii de gradul 2 etc., reprezentarea operînd în acest mod la infinit.

În linie colaterală (cazul descendenţilor din fraţi şi surori) reprezentarea nu mai operează la

infinit, ci doar numai pînă la gradul al 4-lea, deoarece, în linie colaterală, moştenirea nu este admisă

decît pînă la gradul al 4-lea [125, p. 127].

Reprezentarea nu poate să aibă loc pe sărite, ci trebuie să fie continuă, suindu-se din spiţă în

spiţă, trecînd prin toate gradele intermediare, astfel, pentru a veni la succesiunea străbunicilor,

trebuie să reprezinte pe tată şi pe bunic [55, p. 401].

Prin urmare, regulile reprezentării succesorale nu pot fi modificate prin voinţa defunctului,

iar voinţa reprezentanţilor poate influenţa regulile renunţării la moştenire, dar nu şi prin faptul

acceptării acesteia cu efecte parţiale sau cu condiţie [78, p. 71].

Page 97: Oxana Robu Thesis

97

3.2.2. Condiţiile reprezentării succesorale

Condiţiile reprezentării succesorale nu sînt reglementate de lege, dar acestea pot fi deduse

logic din cuprinsul normelor din Codul civil care se referă la devoluţiunea succesorală legală.

Reprezentarea necesită întrunirea anumitor condiţii atît pentru persoana reprezentatului, cît

şi în persoana reprezentantului.

A. Condiţiile cerute pentru reprezentat

Conform prevederilor art.1504 CC al RM, rezultă că nu se pot reprezenta decît persoanele

moarte (dacă moştenitorul moare înaintea celui care lasă moştenirea). Această condiţie este

esenţială şi după părerea autorilor români C.Hamangiu, I.Rosset-Bălănescu etc., pentru ca un

descendent să poată parcurge, cu ajutorul reprezentării, toate gradele intermediare, spre a ajunge la

gradul cel mai apropiat de defunct, trebuie ca locurile să fi rămas libere prin decesul ascendenţilor

respectivi [91, p. 218]. Reprezentarea nu mai poate să-şi producă efectele dacă unul din ascendenţii

intermediari este încă în viaţă.

Întrucît persoanele dispărute sînt socotite în viaţă atîta timp cît nu a intervenit o hotărîre

declarativă de moarte, acestea nu pot fi reprezentate. După declararea judecătorească a morţii, în

funcţie de data stabilită ca fiind cea a decesului, se va admite sau nu reprezentarea conform

regulilor de drept comun.

În literatura de specialitate s-a pus problema dacă reprezentarea este posibilă în cazul în care

între comorienţi există raporturi de rudenie care pot duce la reprezentare. Într-o primă opinie [91, p.

218] se consideră că în această situaţie reprezentarea nu este posibilă, deoarece una dintre condiţiile

reprezentării este ca locul reprezentatului să fie util, or comorienţii nu se pot moşteni tocmai pentru

motivul că se prezumă că au murit în acelaşi timp, de unde rezultă că nici unul dintre ei nu are

capacitate succesorală în raport cu celălalt.

Potrivit celei de-a doua opinii [59, p. 76], în cazul comorienţilor nu se poate dovedi nici

predecesul unuia dintre ei şi nici supravieţuirea unuia dintre ei, deci reprezentarea este posibilă.

Acredităm a doua opinie ca fiind echitabilă, deoarece dacă de cujusul împreună cu cei doi fii

decedează în aceeaşi catastrofă, fiind consideraţi comorienţi, dacă fiii celui decedat împreună cu

tatăl lor nu ar putea veni la moştenirea bunicului lor prin reprezentare, această moştenire ar fi

culeasă în totalitate de celălalt fiu al de cujusulu rămas în viaţă, ceea ce este inechitabil.

A doua condiţie necesară pentru reprezentat este ca locul să fie util.

Aceasta înseamnă că nu este suficient ca cel reprezentat să fie decedat la data deschiderii

succesiunii, ci este necesar ca acesta, dacă ar fi fost în viaţă, să-l fi putut moşteni pe defunct.

Page 98: Oxana Robu Thesis

98

Reprezentantul nu poate avea asupra moştenirii de cujusului decît aceleaşi drepturi pe care le-ar fi

avut ascendentul său dacă ar fi fost în viaţă la data deschiderii succesiunii.

În acest context, din prevederile art.1504 alin.(3) CC al RM rezultă că în cazul în care cel

reprezentat a fost declarat nedemn faţă de cel care lasă moştenirea, locul său, chiar vacant, nu va fi

util, nedemnitatea succesorală producînd efecte chiar şi faţă de descendenţii nedemnului.

B. Condiţiile cerute pentru reprezentant

Reprezentantul trebuie să aibă aptitudinea de a-l moşteni pe defunct.

În acest sens reprezentantul trebuie să fie în viaţă sau cel puţin conceput la data deschiderii

moştenirii, să nu fie renunţător sau nedemn faţă de cujus şi să aibă vocaţie proprie la moştenirea

celui decedat, nefiind de conceput ca o persoană situată în afara sferei persoanelor cu vocaţie la

moştenirea lui de cujus, să vină la moştenire prin reprezentarea unei rude în grad succesibil

predecedate. Această cerinţă se explică şi prin faptul că reprezentantul care moşteneşte prin

reprezentarea unui ascendent predecedat culege succesiunea lui de cujus ca pe un drept propriu, iar

nu ca pe unul care ar fi aparţinut reprezentatului [59, p.76] şi i-ar fi fost transmis lui de către acesta

pe cale succesorală.

Aptitudinea reprezentantului de a culege moştenirea celui reprezentat este indiferentă.

Faptul dacă reprezentantul are sau nu aptitudinea de a moşteni pe reprezentat este lipsit de

relevanţă din puncul de vedere al reprezentării succesorale. Cu alte cuvinte, reprezentantul poate

veni la moştenire prin reprezentare chiar dacă este nedemn faţă de reprezentat sau dacă a renunţat la

moştenirea acestuia. Doctrina explică aceasta prin faptul că reprezentantul dobîndeşte drepturi

succesorale direct de la defunct prin efectul legii (reprezentării), iar nu de la reprezentat; drepturile

succesorale ale reprezentantului nu tranzitează nici un moment patrimoniul reprezentatului înainte

de a ajunge la reprezentant.

După părerea autorului V.Ciucă, în toate cazurile în care este admisă reprezentarea

succesorală, partajul se va face pe tulpini. De asemenea, nepoţii şi strănepoţii care fac parte din

tulpini deosebite îşi vor împărţi moştenirea pe tulpini şi nu în părţi egale, deşi ar fi toţi de acelaşi

grad. Dimpotrivă, partajul se va face pe capete, şi nu pe tulpină atunci cînd reprezentarea

succesorală nu are loc, iar moştenitorii vin la succesiune în nume propriu [62, p.152].

Page 99: Oxana Robu Thesis

99

3.2.3. Efectele reprezentării

Reprezentarea succesorală produce efecte constînd în plasarea reprezentantului în locul

reprezentatului şi împărţirea succesiunii pe tulpini. În cazurile cînd sînt întrunite condiţiile cerute de

lege, reprezentarea operează de drept:

1. Ca efect al reprezentării, reprezentantul va fi plasat în locul reprezentatului, culegînd

partea ce ar fi revenit acestuia din moştenire dacă ar fi fost în viaţă. Astfel, art. 1504 alin.(2) CC al

RM, precizează că reprezentarea are drept efect punerea reprezentanţilor în locul şi în dreptul

reprezentatului.

Aceasta nu înseamnă însă că reprezentantul moşteneşte pentru reprezentat, el moşteneşte

pentru sine, dar dobîndeşte drepturile şi obligaţiile care ar fi revenit reprezentatului dacă acesta ar fi

fost în viaţă la data deschiderii moştenirii. Ea permite reprezentantului să se prevaleze la rangul

celui reprezentat.

2. Împărţirea moştenirii pe tulpini presupune împărţirea ei în atîtea părţi cîţi copii

(descedenţi de rangul întîi) sau fraţi şi surori a avut defunctul, care vin efectiv la moştenire sau care,

fiind predecedaţi, sînt reprezentaţi de descedenţii lor, iar nu pe capete, indiferent dacă moştenitorii

care culeg succesiunea sînt în ranguri diferite sau egale de rudenie cu defunctul ( SCHEMA 1).

Dacă o tulpină a produs mai multe ramuri, subdiviziunea se face pe fiecare ramură din

tulpină, partea cuvenită descendenţilor din aceeaşi ramură împărţindu-se în mod egal.

De exemplu, defunctul D a avut doi fii, A şi B, ambii predecedaţi. A a avut doi fii A1 şi A2,

primul în viaţă la deschiderea moştenirii, iar al doilea predecedat, lăsînd la rîndul său doi fii A3 şi

A4, în viaţă la deschiderea moştenirii. B a lăsat un fiu B1, în viaţă la deschiderea moştenirii. În

acest caz moştenirea se va împărţi conform SCHEMEI 4.

În interiorul fiecărei tulpini partajul părţii ce revine acesteia se va face pe capete (în funcţie

de numărul moştenitorilor făcînd parte din aceasta ).

Orice succesibil este liber să accepte sau nu o moştenire, după cum crede de cuviinţă. O dată

însă acceptată moştenirea, reprezentarea succesorală operează de drept, adică în temeiul legii fără a

fi necesară vreo manifestare de voinţă din partea reprezentantului.

Moştenitorii care vin prin reprezentare la moştenire dobîndesc nu numai drepturi, ci şi

obligaţii şi vor răspunde pentru pasivul moştenirii în limitele activului (art.1540 alin.(3) CC al RM).

Reprezentarea succesorală operează doar în cadrul moştenirii legale, nu şi al celei

testamentare, de aceea nu se poate pune problema modificării regulilor reprezentării prin voinţa

defunctului, în sensul de a le aplica şi în alte cazuri decît în acele prevăzute de lege ori de a

modifica cotele de moştenire revenind moştenitorilor ca urmare a acesteia [59, p. 82]. Desigur, în

limitele respectării drepturilor moştenitorilor rezervatari, actele de dispoziţie mortis cauza făcute de

Page 100: Oxana Robu Thesis

100

defunct sînt valabile, inclusiv cele prin care s-ar deroga de la regulile reprezentării, numai că

acestea în realitate nu sînt modificări ale regimului legal al reprezentării succesorale, ci acte de

dispoziţie testamantară (de exemplu, exheredare) care exced sfera moştenirii legale [75, p. 97-98].

Page 101: Oxana Robu Thesis

101

3.3. Clasele de succesori legali

Conform opiniei autorului D.Macovei, determinarea persoanelor chemate să culeagă

patrimoniul unei persoane fizice decedate constituie devoluţiunea moştenirii [103, p.43]. După

izvorul acesteia, în dreptul succesoral al Republicii Moldova, devoluţiunea moştenirii poate fi legală

şi testamentară (art.1432 alin.(3) CC al RM). Elementul principal al devoluţiunii moştenirii, deci şi

al devoluţiunii succesorale legale, îl constituie determinarea sferei persoanelor chemate să

moştenească o persoană fizică decedată.

Spre deosebire de Codul civil din 1964, care în art.566 stabilea trei clase de moştenitori

legali, Codul civil din 2002, deşi în art.1500 instituie de asemenea trei clase, semnificativ lărgeşte

cercul de persoane chemate la moştenire în condiţiile în care defunctul nu a lăsat testament.

Reducerea la minimum a cazurilor cînd statul este chemat să culeagă moşteniri vacante în

detrimentul rudelor defunctului contribuie la consolidarea societăţii civile şi încetăţenirea spiritului

de proprietar în rîndul maselor.

Deşi legea stabileşte cercul de moştenitori legali, aceştia nu pot culege toţi deodată bunurile

ce formează patrimoniul succesoral, deoarece, după cum am mai spus, s-ar ajunge la o fracţionare

excesivă a acestui patrimoniu. De aceea în scopul înlăturării unor asemenea inconveniente,

legiuitorul a instituit criteriul clasei de moştenitori.

Clasa de moştenitori reprezintă grupul de rude ale celui care lasă moştenirea, chemate a

succede într-o anumită ordine faţă de alte grupe de rude dintr-o altă clasă [103, p. 34].

După cum am mai menţionat, în dreptul Republicii Moldova clasele de moştenitori sînt

constituite din rude avînd acelaşi grad de rudenie.

În cele ce urmează vom enumera clasele de moştenitori reglementate de actualul Cod civil al

Republicii Moldova, precum şi vom examina fiecare categorie de moştenitori în parte.

Page 102: Oxana Robu Thesis

102

3.3.1. Clasa întîi de moştenitori

Clasa întîi de succesori cuprinde: descendenţii (fiii şi fiicele celui ce a lăsat moştenirea, la

fel şi cei născuţi vii după decesul lui, precum şi cei înfiaţi), soţul supravieţuitor şi ascedenţii

privilegiaţi (părinţii, înfietorii) celui care lasă moştenirea.

Observăm că legiuitorul nostru a instituit o clasă mixtă, cuprizînd descedenţii defunctului,

ascedenţii privilegiaţi şi soţul supravieţuitor.

a) Descendenţi, în sensul art.1500 CC al RM, sînt fiii şi fiicele celui ce a lăsat moştenirea,

cei născuţi vii după decesul lui şi cei înfiaţi. Ţinem să precizăm că textul de lege invocat, în

comparaţie cu art.566 CC al RM din 1964, face referire la fiii şi fiicele celui decedat, astfel fiind

denumiţi copiii acestuia.

Deci, conform prevederilor Codului din 1964, dreptul la moştenire îl au numai copiii

defunctului, adică numai acei care nu au atins vîrsta de 18 ani, însă acestă nedumerire vine să o

înlăture noul Cod din 2002. Credem că noţiunile utilizate în noul Cod civil sînt mai corecte în

sensul că, în conformitate cu alin.(1) art.51 CF al RM, se consideră copil persoana care nu a atins

vîrsta de 18 ani. Prevederi similare se regăsesc şi în art. 1 din Convenţia ONU cu privire la

drepturile copilului. În acest caz mai credem necesară precizarea că declararea nulităţii căsătoriei

dintre părinţi nu afectează drepturile copiilor născuţi din această căsătorie (art.44 alin.(5) CF al

RM), precum şi faptul că copiii născuţi în afara căsătoriei au aceleaşi drepturi şi obligaţii faţă de

părinţii şi rudele lor ca şi cei născuţi din căsătorie (art.50 CF al RM).

Provenienţa copilului de la mamă (maternitatea) se stabileşte în baza documentelor care

confirmă naşterea copilului de la mamă într-o instituţie medicală (art.47 alin.(1) CF al RM). În

cazul cînd copilul nu este născut într-o instituţie medicală, maternitatea se stabileşte pe baza

documentelor medicale, a depoziţiilor martorilor sau prin alte probe.

Provenienţa copilului de la tată prezintă unele dificultăţi în cazul în care copilul este născut

în afara căsătoriei, deoarece, conform art.47 alin.(3) CF al RM, copilul născut din părinţi căsătoriţi

sau în timp de 300 zile din momentul desfacerii căsătoriei, declararea căsătoriei nule sau decesului

soţului mamei copilului are ca tată pe soţul (fostul soţ) al mamei, dacă nu a fost stabilit contrariul.

Această prezumţie de paternitate a soţului (fostului soţ) poate fi înlăturată printr-o declaraţie a

soţilor (foştilor soţi) depusă personal. În cazul în care soţii (unul din ei) nu se pot prezenta personal,

declaraţia se autentifică notarial şi se expediază organului de stare civilă (art.47 alin.(4) CF al RM).

Paternitatea copilului născut în afara căsătoriei poate fi recunoscută de către tatăl său printr-

o declaraţie comună a acestuia şi a mamei copilului depusă la organul de stare civilă.

În ce priveşte copiii, în calitate de moştenitori ai unuia dintre părinţi, menţionăm că dreptul

familiei face deosebire între copilul rezultat dintr-o căsătorie înregistrată şi cel născut de mama,

Page 103: Oxana Robu Thesis

103

care nu era înregistrată cu tatăl acestuia. În acest caz, copilul va moşteni doar bunurile lăsate de

mama sa. De la această regulă există unele derogări. Astfel, vor moşteni atît pe linie maternă cît şi

pe cea paternă [112, p. 65]:

1) copiii celui despre a cărui moştenire este vorba, născuţi pînă la 08.07.1944, dacă cel

despre a cărui moştenire este vorba a fost trecut drept tată în adeverinţa de naştere a copiilor;

2) copiii născuţi şi după 8 iulie 1944, al căror tată a fost recunoscut ca cel despre a cărui

moştenire este vorba prin hotărîrea judecătorească;

3) copiii a căror paternitate cu cel despre a cărui moştenire este vorba a fost stabilită în

conformitate cu legislaţia în vigoare.

Dacă copilul este născut din părinţi necăsătoriţi şi lipseşte declaraţia comună a părinţilor sau

a tatălui copilului, paternitatea se stabileşte de către instanţa judecătorească în baza declaraţiei unuia

dintre părinţi, a tutorelui (curatorului) sau a copilului însuşi la atingerea majoratului (art.48 CF al

RM).

Contestarea paternităţii (maternităţii), conform art.49 CF al RM, se face doar pe cale

judecătorească, de către persoanele şi în condiţiile prevăzute de articolul nominalizat.

În ceea ce priveşte copiii ai căror părinţi au fost decăzuţi din drepturile părinteşti, conform

art.69 CF al RM, li se păstreză dreptul la succesiune.

În conformitate cu art. 50 CF al RM, copiii născuţi în afara căsătoriei au aceleaşi drepturi şi

obligaţii faţă de părinţi şi rudele lor ca şi cei născuţi de la persoane căsătorite [9, p.12]. Prin urmare,

aceştia vor moşteni pe ambii părinţi.

Legea (art.1500 CC al RM) include în categoria descendenţilor şi pe înfiaţi. Prin înfiere sau

adopţie copilul care este lipsit de părinţi sau de o îngrijire corespunzătoare este primit în familia

adoptatorului, unde urmează a fi crescut ca un copil firesc al acestora [ 85, p.365].

Adopţia dă naştere rudeniei civile, care se naşte între adoptat şi descendenţii acestuia, pe de

o parte, şi adoptator şi rudele sale, pe de altă parte. Rudenia creată prin adopţie este asimilată cu

rudenia firească. Prin urmare, copilul adoptat va avea aceleaşi drepturi succesorale ca şi un copil

firesc al adoptatorului, totodată pierzînd vocaţia succesorală asupra moştenirii lăsate de părinţii săi

naturali.

Conform art.132 CF al RM, adoptatorul şi descendenţii lui, în raport cu părinţii adoptivi şi

rudele acestora, iar adoptatorii şi rudele acestora, în raport cu copii adoptaţi şi descendenţii lor, sînt

asimilaţi în drepturi şi obligaţii personale nepatrimoniale şi patrimoniale cu rudele fireşti. Adoptatul

pierde drepturile personale nepatrimoniale şi patrimoniale şi este liber de îndeplinirea obligaţiilor

faţă de părinţii săi fireşti şi rudele acestora (art.132 alin.(2),(3) CF al RM).

Page 104: Oxana Robu Thesis

104

Prin urmare, de lege lata în Republica Moldova instituţia adopţiei este una cu efecte depline,

motiv pentru care infiaţii sînt asimilaţi fiilor şi fiicelor fireşti ale celui care a lăsat moştenirea, pe de

o parte, iar pe de altă parte, prevederile art.1500 alin.(5) CC al RM vin să confirme prevederile

art.132 alin.(3) CF al RM, astfel încît dacă adoptatorul pierde drepturile patrimoniale şi este eliberat

de îndeplinirea obligaţiilor faţă de părinţii săi fireşti şi rudele acestora, tot aşa şi aceştia din urmă

pierd drepturile patrimoniale în privinţa adoptatului şi, ca rezultat, conform art.1500 alin.(5) CC al

RM nu moştenesc după moartea celui adoptat sau a descendenţilor lui. În aceeaşi ordine de idei,

adoptatul şi părinţii săi naturali precum şi rudele sale fireşti nu au vocaţie succesorală reciprocă

asupra bunurilor ce le aparţin.

În cazul cînd copilul este adoptat de o singură persoană, drepturile personale pot fi păstrate

la cererea mamei dacă adoptatorul este bărbat, sau la cererea tatălui dacă adoptatorul este femeie

(art.132 alin.(4) CF al RM). În asemenea cazuri se păstrează doar drepturile personale, nu şi cele

patrimoniale, caz în care adoptatul nu poate veni la moştenirea părintelui cu care a păstrat aceste

legături personale, şi nici părintele nu poate veni la moştenire în cazul decesului copilului său

natural adoptat.

b) Soţul supravieţuitor. Legea porneşte de la principiul că numai căsătoria încheiată la

organele de stare civilă dă naştere la drepturi şi obligaţii juridice între soţi (art. 9 CF al RM). De

aceea numai persoana care a fost căsătorită legal cu cel despre a cărui moştenire este vorba, are

vocaţie succesorală la moştenirea lăsată de soţul predecedat.

Însă se admit unele excepţii de la această regulă, după cum opinează M.Pronina [119, p.95].

Ele se referă la persoanele care duceau trai comun, dar nu au înregistrat căsătoria, întrucît legislaţia

ce era în vigoare în timpul cînd şi-au întemeiat familia nu cerea înregistrarea căsătoriei şi ei au

considerat suficient celebrarea religioasă sau recunoaşterea efectelor juridice ale raporturilor

conjugale de fapt. Astfel, au fost asimilate unei căsătorii legale, care îi conferă soţului supravieţuitor

vocaţie succesorală, căsătoria încheiată prin ritual religios, înainte de înfiinţarea organelor sovietice

de stare civilă.

La autorul rus V.Serebrovski am descoperit informaţia că prin Ukazul din 28 noiembrie

1946 Prezidiul Sovietului Suprem al RSSM a dispus să fie considerate valabile căsătoriile încheiate

pînă la 28 iunie 1940 în conformitate cu legile ce erau pe atunci în vigoare pe teritoriul Basarabiei

[72, p.62].

Cu o căsătorie legală au fost asimilate şi raporturile conjugale de fapt, apărute pînă la 8 iulie

1944, dacă unul dintre soţi a încetat din viaţă înainte de această dată sau a murit ulterior raporturilor

amintite, urmînd a fi recunoscute printr-o hotărîre judecătorească [37, p.87].

Page 105: Oxana Robu Thesis

105

Necesitatea îndeplinirii condiţiei privind calitatea de soţ la data deschiderii succesiunii face

ca cei care trăiesc în concubinaj să nu aibă vocaţie succesoarlă reciprocă, oricît de îndelungat ar fi

concubinajul. Astfel, Colegiul civil al Curţii de Apel, prin decizia nr.2-1354 din 24.12.1998, a

statuat în acest sens, că deoarece conform art.9 alin.(2) CF al RM drepturile şi obligaţiile soţilor iau

naştere din momentul înregistrării căsătoriei, raporturile de concubinaj nu pot fi puse la baza

primirii succesiunii [23, p. 89].

Soţul supravieţuitor, atît în dreptul Republicii Moldova cît şi în dreptul României, este

chemat la succesiunea soţului său precedent indiferent de sex, durată a căsătoriei cu defunctul, stare

materială, dacă din căsătorie au rezultat sau nu copii, ori dacă soţii convieţuiau la data deschiderii

moştenirii sau, dimpotrivă, erau despărţiţi în fapt.

Deci, concubinajul - convieţuirea a două persoane de sex diferit, nu conferă concubinului

supravieţuitor vocaţie succesorală legală la moştenirea concubinului precedent.

Calitatea de soţ se poate pierde prin divorţ şi odată cu divorţul dispare şi afecţiunea

presupusă a defunctului, care legitimează dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor.

Vocaţia succesorală reciprocă a soţilor se stinge odată cu desfacerea căsătoriei, dacă măcar

unul dintre ei a primit certificatul de divorţ, eliberat de organul de stare civilă. Dacă însă hotărîrea

de divorţ a fost pronunţată, iar soţii nu au îndeplinit formalităţile necesare pentru a ridica certificatul

de divorţ, atunci vocaţia succesorală reciprocă se menţine. Soţul supravieţuitor va avea vocaţie

succesorală la moştenirea soţului predecedat, chiar dacă nu a locuit împreună cu acesta, indiferent

de data şi motivele încetării traiului în comun dacă căsătoria nu a fost desfăcută [89, p. 22].

Atenţionăm că, potrivit art.39 alin.(1) din CF al RM, în cazul desfacerii căsătoriei la oficiul

de stare civilă, aceasta încetează din ziua înregistrării divorţului, iar în cazul desfacerii căsătoriei pe

cale judecătorească - din ziua cînd hotărîrea instanţei judecătoreşti a rămas definitivă, iar potrivit

art. 166 alin.(6) din CF, căsătoria desfăcută pe cale judecătorească pînă la intrarea în vigoare

(24.04.2001) a acestui cod se consideră desfăcută de la data înregistrării divorţului la oficiul de stare

civilă.

Nu produce efecte juridice în privinţa fiecăruia dintre soţi nu numai căsătoria neînregistrată,

ci şi o căsătorie înregistrată, dar care în virtutea art. 41-44 CF al Republicii Moldova, este

considerată nulă, ca fiind încheiată cu o persoană lipsită de capacitatea de exerciţiu sau cu o

persoană care este deja căsătorită etc. La cererea persoanelor interesate (art. 42 al CF RM), căsătoria

celui ce a lăsat moştenirea, după moartea acestuia, poate fi declarată nulă.

Conform art.1503 CC al RM, soţul supravieţuitor pierde dreptul la succesiune dacă au

existat motive pentru declararea nulităţii căsătoriei şi testatorul a intentat în acest sens o acţiune în

Page 106: Oxana Robu Thesis

106

instanţa de judecată. Privarea nu acţionează atunci cînd căsătoria a încetat de drept, fostul soţ

neavînd vocaţie succesorală.

În acest context, venim cu propunerea de a completa acest articol în sensul că soţul

supravieţuitor să piardă dreptul asupra succesiunii dacă la data decesului celuilalt soţ în instanţa de

judecată era intentată acţiunea de divorţ, dat fiind faptul că soţul pînă a deceda a înaintat o acţiune

de divorţ, dar din cauza decesului procedura de divorţ va înceta, căsătoria încetînd în urma

decesului. Într-un astfel de caz, dacă se va confirma într-o şedinţă judiciară că căsătoria a încetat

înainte de deschiderea succesiunii, soţul poate fi decăzut din dreptul de a moşteni în baza hotărîrii

instanţei judecătoreşti.

Altfel, potrivit art. 33 CF al RM, în cazul desfacerii căsătoriei la oficiul de stare civilă,

aceasta încetează din ziua înregistrării divorţului, iar în cazul desfacerii căsătoriei pe cale

judecătorească - din ziua cînd hotărîrea instanţei judecătoreşti a rămas definitivă [9, p.11].

Deoarece divorţul produce efecte numai pentru viitor, nu şi pentru trecut, calitatea de soţ se

păstrează, pînă cînd hotărîrea judecătorească prin care s-a pronunţat desfacerea căsătoriei a rămas

definitivă, chiar dacă moartea a intervenit în cursul procesului sau chiar după pronunţarea desfacerii

căsătoriei, dar înainte ca hotărîrea să fi rămas definitivă, efectele divorţului nu se mai produc,

căsătoria nedesfăcîndu-se prin divorţ, ci încetînd prin decesul unuia dintre soţi, soţul supravieţuitor

urmînd să moştenească [86, p.223].

Calitatea de soţ se mai poate pierde la desfiinţarea căsătoriei prin hotărîre judecătorească de

constatare a nulităţii căsătoriei. În caz de nulitate absolută sau relativă, căsătoria se desfiinţează cu

efect retroactiv, astfel încît din punct de vedere juridic soţii sînt consideraţi că nu au fost niciodată

căsătoriţi şi, deci, problema unor drepturi succesorale nu se mai pune, calitatea de soţ pe care soţul

supravieţuitor o avusese la data deschiderii succesiunii desfiinţîndu-se cu efect retroactiv.

Dacă soţii cu cel puţin trei ani înainte de deschiderea moştenirii s-au despărţit în fapt,

indiferent dacă au partajat sau nu bunurile proprietate comună în devălmăşie, soţul supravieţuitor

este privat de dreptul la succesiune (art.1502 CC al RM).

Soţul supravieţuitor face parte din prima clasă de moştenitori şi, deci, va culege o cotă egală

cu cea a copiilor şi a părinţilor. Masa succesorală a soţului precedat este alcătuită din bunurile

proprii ale celui care lasă moştenirea şi din bunurile rămase după scăderea părţii ce se cuvine soţului

supravieţuitor din bunurile comune.

Astfel, soţului supravieţuitor îi revine o parte din bunurile comune ce se cuvin acestuia în

calitate de codevălmaş plus o cotă egală cu cea a copiilor şi părinţilor (şi a persoanei inapte de

muncă, dacă este cazul) din masa succesorală.

Page 107: Oxana Robu Thesis

107

La stabilirea porţiunii succesorale ce se cuvine soţului supravieţuitor nu se ţine seama de toţi

moştenitorii defunctului care sînt în viaţă la data deschiderii succesiunii, ci numai de acei care

moştenesc din clasa cu care soţul supravieţuitor ar trebui să vină în concurs, iar dacă aceştia sînt

renunţători sau nedemni, moştenirea se va atribui clasei următoare şi, indirect, porţiunea soţului va

fi sporită, deoarece legea îi acordă o parte din moştenire, care este cu atît mai mare cu cît clasa cu

care vine în concurs este mai îndepărtată.

De exemplu, dacă toţi descendenţii sînt renunţători sau nedemni şi drept urmare soţul

supravieţuitor vine la moştenire în concurs cu ascendenţi privilegiaţi sau cu colaterali privilegiaţi,

partea soţului supravieţuitori va spori, potrivit legii, de la 1/4 la 1/2 din moştenire.

În literatura de specialitate (unul dintre autori F.Deak) [78, p.106-108] s-a pus problema

cum să se procedeze în următoarele situaţii: în cazul în care există două sau mai multe persoane

care pretind drepturi succesorale în calitate de soţi supravieţuitori ai celui ce lasă moştenirea (de

exemplu, bigamie, poligamie) - şi în ipoteza în care soţii supravieţuitori vin în concurs cu două

clase de moştenitori legali în caz de exheredare a unor moştenitori legali rezervatari.

Astfel, în situaţia bigamiei, moştenirea lăsată de soţul predecedat bigam sau cota-parte din

această moştenire prevăzută de lege în favoarea soţului supravieţuitor în concurs cu diferitele clase

de moştenitori legali, se va împărţi în mod egal între soţul din căsătoria nulă ultimul fiind soţ de

bună- credinţă. În ce priveşte problema concursului soţului supravieţuitor - cu două clase (subclase)

de moştenitori rezervatari - a fost consacrată soluţia potrivit căreia se stabileşte cota cuvenită soţului

supravieţuitor (şi rezerva acestuia, dacă este cazul) în raport cu moştenitorii legali din clasa mai

apropiată cu care vine în concurs soţul supravieţuitor.

În cazul decesului unuia dintre soţi, prima problemă ce trebuie rezolvată pentru stabilirea

drepturilor succesorale ale soţului supravieţuitor, iar dacă există şi alţi moştenitori (sau numai alţi

moştenitori, deoarece soţul supravieţuitor nu vrea sau nu poate veni la moştenire) şi pentru

stabilirea drepturilor succesorale ale acestora, este determinarea masei succesorale, adică a

drepturilor şi obligaţiilor care o compun.

Întrucît la moartea unuia dintre soţi comunitatea de bunuri încetează, trebuie să se

stabilească partea cuvenită soţului supravieţuitor din această comunitate [78, p.126], care urmează

să intre în masa succesorală, soţul supravieţuitor culegînd partea ce i se cuvine din comunitate nu în

calitate de moştenitor, ci în calitate sa de codevălmaş, adică titular asupra comunităţii.

Deoarece proprietatea comună în devălmăşie aparţine soţilor - nefracţionat - ca o

universalitate juridică (o masă de drepturi şi obligaţii), împărţirea se realizează prin stabilirea unei

cote pentru fiecare dintre soţi în raport cu contribuţia reală la dobîndirea bunurilor luate în

ansamblu, iar nu pentru fiecare bun în parte sau pe categorii de bunuri, mobile şi imobile.

Page 108: Oxana Robu Thesis

108

Pentru stabilirea masei succesorale „prima operaţiune” este „deducerea părţii cuvenite

pîrîtului din bunurile comune, în calitate de coindivizar”, numai restul împărţindu-se între

comoştenitori, inclusiv soţul supravieţuitor. Astfel, recunoaşterea acestui drept asupra comunităţii

de bunuri dintre soţi nu depinde de regulile care guvernează materia dreptului succesoral (de

exemplu, acceptarea moştenirii, nedemnitatea succesorală etc.). Soţul supravieţuitor are drepturi

asupra bunurilor dobîndite în timpul căsătoriei cu defunctul în temeiul Codului familiei, a

raporturilor de familie, iar nu ca moştenitor. Desfiinţarea comunităţii se face potrivit dispoziţiilor

Codului familiei al Republicii Moldovei prevăzute pentru desfacerea căsătoriei (art. 38 CF al RM)

[9, p.15].

Nu sînt proprietate comună bunurile dobîndite în timpul căsătoriei din mijloacele personale

ale unuia dintre soţi, care i-au aparţinut înainte de încheierea căsătoriei, precum şi obţinute prin

donaţie sau moştenire, în baza altor convenţii gratuite de către unul dintre soţ în timpul căsătoriei,

lucrurile de uz personal (îmbrăcămintea, încălţămintea şi alte obiecte), cu excepţia bijuteriilor de

preţ şi a altor obiecte de lux (art.22 CF al RM). Din prevederile art.40 alin.(2) CF al RM rezultă că

bunurile dobîndite în perioada de absenţă a unuia dintre soţi aparţin soţului care le-a dobîndit.

Componenţa proprietăţii comune a soţilor se determină din momentul încetării reale de către

soţi a raporturilor familiale şi a administrării comune a gospodăriei, dacă după încetarea lor soţii nu

au procurat o altă proprietate din mijloace comune.

Potrivit legislaţiei române, soţul supravieţuitor, din momentul deschiderii succesiunii, pe

lîngă partea sa succesorală în concurs cu moştenitorii legali, are dreptul special asupra mobilelor şi

obiectelor aparţinînd gospodăriei casnice şi asupra darurilor de nuntă, şi nu drept temporar de

abitaţie asupra casei de locuit, care face parte din masa succesorală.

Spre deosebire de dreptul de abitaţie de drept comun, care ia naştere prin acte juridice,

dreptul de abitaţie este un drept care ia naştere din lege [103, p.63].

Urmează de menţionat că dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor operează indiferent de

moştenitorii cu care acesta mai vine în concurs la moştenire.

Soţul supravieţuitor are un drept de abitaţie dacă sînt întrunite cumulativ următoarele

condiţii:

- să fi locuit la data deschiderii moştenirii în casa (apartamentul) care formează obiectul

dreptului de abitaţie. De regulă, condiţia este îndeplinită cînd soţul supravieţuitor a avut domiciliul

în locuinţa respectivă. Stabilirea domiciliului se face în mod liber fiind suficientă dovada locuirii

permanent în casa care face obiectul dreptului de abitaţie (şi nu neapărat inscripţionarea mutaţiei de

domiciliu în buletinul de identitate);

- să nu aibă altă locuinţă proprie;

Page 109: Oxana Robu Thesis

109

- să nu devină prin moştenire proprietarul exclusiv al locuinţei, astfel, în cazul în care soţul

supravieţuitor este unicul moştenitor al defunctului, în calitate de proprietar nu poate avea în plus şi

un dezmembrămînt al aceluiaşi drept de proprietate (neminem res sua servit);

- locuinţa asupra căreia se constituie dreptul de abitaţie să facă parte din masa succesorală,

adică să fi aparţinut soţului decedat exclusiv sau în comun cu alte persoane; dacă soţul

supravieţuitor moşteneşte locuinţa împreună cu alţi comoştenitori, dreptul de abitaţie îi va permite

s-o folosească potrivit necesităţilor şi nu în raport cu cota-parte dobîndită prin moştenire;

- defunctul nu a dispus altfel; Astfel dreptul de abitaţie poate fi înlăturat de defunct fiindcă

soţul supravieţuitor nu este rezervatar asupra acestuia.

Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor, potrivit legislaţiei române, se caracterizează

prin:

- este un drept real ce are ca obiect casa de locuit;

- este un drept temporar care durează pînă la ieşirea din indiviziune sau pînă la recăsătorirea

soţului supravieţuitor, dar cel puţin un an de la deschiderea moştenirii;

- este un drept strict personal, inalienabil şi insesizabil neputînd fi cedat sau grevat în

favoarea altei persoane [78, p.123];

- este cu titlu gratuit, în sensul că pe timpul cît se bucură se acest drept, soţul supravieţuitor

nu este obligat să plătească chirie moştenitorului care este proprietarul locuinţei .

Dacă soţul supravieţuitor este şi comoştenitor al locuinţei, susţine M.Eliescu, gratuitatea îi

profită în sensul că nu este obligat să plătească chirie, nici înainte şi nici după împărţeală (pentru

cota-parte corespunzătoare drepturilor comoştenitorilor) [81, p.143].

Prin urmare, soţul supravieţuitor va continua folosinţa locuinţei în baza dreptului de abitaţie

numai dacă aceasta a fost proprietatea exclusivă sau proprietatea comună (pe cote-părţi sau în

devălmăşie) a defunctului; în toate cazurile, dreptul de abitaţie va servi ca temei al locuinţei numai

în limitele cotei-părţi de proprietate dobîndite prin moştenire de către comoştenitori. De exemplu,

dacă garsoniera a fost proprietate comună a soţilor, soţul supravieţuitor o va folosi în continuare în

parte în baza dreptului de proprietate (cota-parte din devălmăşie şi cota-parte moştenită) şi în parte -

corespunzător cotei dobîndite prin moştenire de către alţi moştenitori - în baza dreptului de abitaţie.

Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor încetează la ieşirea din indiviziune sau odată cu

recăsătorirea acestuia.

În cazul în care soţul supravieţuitor va continua să folosească locuinţa şi după încetarea

dreptului de abitaţie, acesta va fi obligat la plata chiriei dacă foloseşte mai mult decît cota sa parte

din dreptul de proprietate asupra locuinţei.

Page 110: Oxana Robu Thesis

110

Dacă soţul supravieţuitor nu a obţinut o parte din locuinţă după partajare (aceasta fiind

dobîndită exclusiv de comoştenitori), el va putea fi evacuat în condiţiile schimbului obligatoriu de

locuinţă [77, p.141].

Autorul E. Constantinescu, care cercetează ordinea de succesiune în Franţa, lucrare la care

am apelat în repetate rînduri în ceea ce priveşte soţul supravieţuitor în Franţa, a constatat că pînă în

anii cincizeci legislaţia civilă franceză l-a plasat pe acesta pe ultimul loc al succesorilor legali şi ca

rezultat el avea vocaţie succesorală numai în cazul în care lipseau rudele apropiate, inclusiv cele

colaterale pînă la treapta XII [69, p.43].

În anii 1957 şi 1972 au fost adoptate 2 acte normative care au extins considerabil drepturile

succesorale ale soţului supravieţuitor. Cu toate că el n-a fost inclus în nici una dintre categoriile

succesorilor legali, conform art.765 şi 766 din CC al Franţei soţul supravieţuitor poate moşteni

dacă: defunctul n-a lăsat nici pe linia mamei, nici pe cea a tatălui succesori de treapta care ar putea

moşteni sau dacă el a lăsat numai succesori colaterali cu excepţia fraţilor şi surorilor şi a

descendenţilor lor, adică el are vocaţie succesorală înaintea succesorilor din categoria a patra. În

acest caz 1/2 din patrimoniul succesoral este transmisă în proprietatea soţului supravieţuitor care n-a

divorţat şi contra căruia n-a fost pronunţată decizia judiciară cu privire la divorţ. Dacă există

succesori de o treaptă mai înaltă numai în una din linii (a mamei sau tatălui), caz soţul

supravieţuitor capătă dreptul la 1/2 din avere.

În celelalte cazuri el dobîndeşte numai dreptul la uzufruct (folosirea viageră a obiectului,

fără a schimba conţinutul). În baza art. 762 pct.1 CC al Franţei, soţul supravieţuitor are dreptul la

uzufruct:

- la 1/4 din patrimoniul succesoral dacă decedatul a lăsat unul sau cîţiva copii legali sau

extraconjugali;

- la 1/2 dacă decedatul a lăsat fraţi şi surori, rude descendente ale fraţilor şi surorilor, rude

ascendente sau copii extraconjugali concepuţi în perioada altei căsătorii.

Observăm, deci, că pe parcursul istoriei soţului supravieţuitor nu i s-a recunoscut un drept

succesoral direct, acordîndu-i-se acestuia doar un drept de uzufruct asupra unei cote-părţi din masa

succesorală.

Potrivit legislaţiei în vigoare, soţul supravieţuitor vine la moştenire în nume propriu şi nu

prin reprezentare, este moştenitor rezervatar dacă este incapabil de muncă.

Prin urmare, deducem următoarele caractere juridice ale dreptului la moştenire al

descendenţilor: ei pot veni la moştenire în nume propriu sau prin reprezentare. Ei sînt moştenitori

rezervatari, aceasta înseamnă că ei beneficiază, în puterea legii, de rezerva succesorală, limitînd

dreptul celui care lasă moştenirea de a dispune prin acte cu titlu gratuit, astfel încît libertăţile făcute

Page 111: Oxana Robu Thesis

111

de defunct prin care se aduce atingere rezervei lor, vor fi supuse reducţiunii. Spre deosebire de

actuala reglementare în dreptul Republicii Moldova, descendenţii sînt moştenitori rezervatari numai

în cazul în care sînt minori sau incapabili de muncă.

Descendenţii sînt moştenitori sezinari, adică se bucură, de drept, de posesiunea titlului de

moştenitor şi nu au nevoie de îndeplinirea unor formalităţi pentru a intra în posesia moştenirii.

În sfîrşit, ei sînt obligaţi să raporteze donaţiile primite de la cel care lasă moştenirea, adică să

readucă la masa succesorală bunurile pe care le-au primit de la cel care lasă moştenirea, dacă

donaţiile nu au fost făcute cu scutire de raport [78, p.108].

c) Ascendenţii privilegiaţi sînt moştenitorii de clasa întîi indiferent de vîrstă şi capacitate de

muncă. În categoria ascendenţilor privilegiaţi intră părinţii defunctului, adică mama şi tatăl acestuia.

Ei vor fi chemaţi la succesiune indiferent de faptul dacă de cujus s-a născut din căsătorie sau din

afara căsătoriei. De asemenea, categoria ascendenţilor privilegiaţi include şi adoptatorii defunctului.

Ascendenţii privilegiaţi nu pot veni la moştenire prin reprezentare spre deosebire de descendenţii în

privinţa cărora reprezentarea se aplică la infinit.

Deoarece drepturile succesorale ale părinţilor sînt expres reglementate de Codul civil al

Republicii Moldova, în această privinţă nu se ridică mari probleme.

Din prevederile art.1434 CC al RM rezultă că părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti care

la data deschiderii succesiunii nu sînt restabiliţi în aceste drepturi, precum şi părinţi (adoptatori)

care s-au eschivat cu rea-credinţă de la obligaţia de întreţinere a celui ce a lăsat moştenirea, dacă

această circumstanţă a fost constatată de instanţa de judecată, nu pot fi succesori legali ai copiilor

lor.

În conformitate cu art.71 CF al RM, instanţa de judecată poate hotărî luarea copilului de la

părinţi fără decăderea acestora din drepturile părinteşti, dacă aflarea copilului împreună cu ei

prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea lui. Luarea copilului de la părinţi fără decăderea acestora

din drepturi poate fi privită atît ca măsură de protecţie, cît şi ca măsură de răspundere. Motivele

luării copilului de la părinţi fără decădere sînt în fond aceleaşi ca şi la decăderea lor cu unele mici

deosebiri: neîndeplinirea obligaţiilor părinteşti, abuzul de drepturi părinteşti, exprimate prin

comportament violent în familie, dar componenţa unui delict familial lipseşte, deoarece nu există un

comportament de bază a acestuia - vinovăţia [35, p.223].

Iată de ce luarea copilului de la părinţi fără decăderea acestora din drepturile părinteşti este

posibilă în virtutea unor circumstanţe ce nu depind de părinţi (de exemplu, boală cronică, disfuncţii

fizice).

Page 112: Oxana Robu Thesis

112

Noi susţinem ideea expusă în literatura de specialitate de autorii T.Zaiţeva şi P.Kraşennicov

[131, p. 72] că, în caz de deces al fiului sau fiicei al cărui părinte (părinţii) a fost supus aceastei

măsuri de răspundere are vocaţie succesorală şi, prin urmare, poate moşteni.

Acest lucru rezultă şi din interpretarea art.1432 CC al RM, care nu ne vorbeşte nimic despre

luarea copilului fără decăderea din drepturlie părinteşti ca temei de declarare a moştenitorului

nedemn, însă prevede că părinţii vor avea vocaţie succesorală şi la moştenirea copilului născut

dintr-o căsătorie declarată nulă sau anulată, fiind irelevant faptul dacă a fost de bună- sau de rea-

credinţă la încheierea acesteia. Cît priveşte relaţiile dintre copii şi părinţi, nulitatea căsătoriei nu

produce efecte retroactive, drepturile succesorale dintre părinţi rămînînd astfel neatinse.

După cum copiii (înfiaţii) îşi moştenesc părinţii (înfietorii) în aceleaşi condiţii şi părinţii

(înfietorii) vor moşteni copiii (înfiaţii) - în baza principiului reciprocităţii vocaţiei succesorale

legale.

Alături de copiii din căsătorie şi de cei din afara căsătoriei, din clasa I de moştenitori legali

fac parte şi copiii adoptaţi. Adoptatul şi descendenţii săi dobîndesc prin efectul adopţiei aceleaşi

drepturi pe care le are copilul din căsătorie faţă de părinţii săi. Dacă persoana care lasă moştenirea

este adoptatorul, nu are importanţă nici felul adopţiei; cu efecte depline sau cu efecte restrînse. În

ambele cazuri adoptatul şi descendenţii lui pot veni la moştenirea lăsată de adoptator.

Deosebirea dintre cele două feluri de adopţie se va manifesta numai în raporturile

adoptatului şi descendenţilor săi cu rudele lor fireşti; în cazul adopţiei cu efecte depline aceste

raporturi încetează şi deci adoptatul şi descendenţii săi nu mai au vocaţie succesorală în calitate de

copii, nepoţi etc. faţă de ascendenţii fireşti; în schimb, în cazul adopţiei cu efecte restrînse,

păstrîndu-se legăturile de rudenie cu familia firească, adoptatul şi descendenţii săi vor avea vocaţie

succesorală în calitate de descendenţi, faţă de ascendenţii fireşti [78, p. 40] .

În tăcerea Codului civil, în legătură cu vocaţia succesorală a tatălui din afara căsătoriei, a

părinţilor fireşti în situaţia adopţiei copilului lor şi a adoptatorului, au apărut mai multe probleme:

a) are sau nu vocaţie suscesorală tatăl din afara căsătoriei.

În absenţa unui text de lege, s-au conturat cîteva obiecţiuni, a căror greutate juridică nu

poate fi trecută cu vederea.

Aşadar, în lipsa unei consacrări legale a dreptului la moştenire a tatălui din afara căsătoriei,

mai ales că sîntem în prezenţa devoluţiunii succesorale legale, dispoziţiile legale în vigoare care

reglementează persoanele chemate la succesiune sînt de strictă interpretare şi nu pot fi extinse

asupra altor persoane.

Ar fi amoral şi inechitabil ca un tată ce a fost constrîns prin justiţie să-şi respecte obligaţiile

de părinte să mai poată moşteni pe copilul său. Chiar şi în cazul unei recunoaşteri voluntare a

Page 113: Oxana Robu Thesis

113

paternităţii, dreptul la moştenire este exclus, deoarece nimeni nu este îndreptăţit ca, prin propria sa

voinţă, să-şi constituie un titlu de moştenitor.

Deşi Codul familiei al Republicii Moldova a asimilat copilul din afara căsătoriei cu copilul

din căsătorie (art.50), din nici un text de lege nu rezultă că o asemenea asimilare ar opera în ce

priveşte tatăl din afara căsătoriei cu cel din căsătorie.

Indiferent de existenţa acestor obiecţii, credem că vocaţia succesorală a tatălui din afara

căsătoriei la succesiunea copilului său trebuie să fie recunoscută.

Faptul că nu există o dispoziţie legală expresă care să reglementeze această situaţie, nu este

decît o omisiune, cu atît mai mult cu cît nimeni nu neagă vocaţia succesorală a copilului din afara

căsătoriei la succesiunea tatălui său.

b) au sau nu vocaţie succesorală părinţii fireşti ai celui adoptat la moştenirea adoptatului.

Dacă adopţia a fost făcută cu efecte depline, părinţii fireşti nu beneficiază de vocaţie succesorală la

moştenirea copilului lor care a fost adoptat. Cu toate acestea, cînd unul dintre soţi adoptă copilul

celuilalt soţ, cu efecte depline, el va avea vocaţie succesorală la moştenirea copilului.

Dacă adopţia a fost încuviinţată cu efecte restrînse, se va păstra vocaţia succesorală a

ambilor părinţi fireşti, deoarece raporturile de rudenie dintre părinţii fireşti şi adoptat se menţin.

c) are sau nu adoptatorul vocaţie succesorală la moştenirea celui adoptat. La adopţia cu

efecte depline problema nu comportă nici o discuţie, deoarece adoptatorul, devenind rudă cu

adoptatul va avea inclusiv vocaţie succesorală. Care va fi însă situaţia în cazul adopţiei cu efecte

restrînse, cînd adoptatul continuă relaţiile de rudenie cu părinţii săi fireşti, iar legea reglementează

dreptul adoptatului faţă de adoptator, nu şi invers ?

Susţinem opinia exprimată în doctrina juridică [81, p.18], potrivit căreia adoptatorul va avea

vocaţie succesorală la moştenirea adoptatului, pe de o parte, datorită reciprocităţii vocaţiei

succesorale legale, iar pe de altă parte, recunoscîndu-se de către lege legătura de rudenie, implicit

fiind recunoscut şi dreptul la moştenire.

Drepturile succesorale ale ascendenţilor privilegiaţi se extind asupra mai multor situaţii:

- dacă la moştenire sînt chemaţi numai ascendenţii privilegiaţi (neexistînd colaterali

privilegiaţi şi soţ supravieţuitor), succesiunea va fi culeasă integral de ei, pe care o vor împărţi în

mod egal, raportat la numărul lor. Sub acest aspect, nu este exclus ca alături de părinţii fireşti să

vină la succesiune adoptatul şi adoptatorii. Cînd va exista un singur părinte, succesiunea va fi

culeasă în întregime de către acesta;

- dacă la moştenire vin ascendenţii privilegiaţi în concurs cu colaterali privilegiaţi;

Page 114: Oxana Robu Thesis

114

- dacă la succesiune vine în concurs un singur părinte cu colateralii privilegiaţi, indiferent de

numărul acestora, părintele va primi cota de 1/4 din moştenire, iar colateralii privilegiaţi cota de

3/4;

- dacă ambii părinţi vin la succesiune în concurs cu colateralii privilegiaţi, părinţilor le va

reveni cota de 1/2 din moştenire (cîte 1/4 la fiecare), cealaltă cotă de 1/2 revenind colateralilor

privilegiaţi. Aceeaşi va fi situaţia cînd alături de părinţii fireşti vin şi adoptatorii. În această situaţie,

cota tuturor ascendenţilor va fi tot de 1/2 din moştenire, pe care o vor împărţi, în mod egal, după

numărul lor (1/6 sau 1/8). Cealaltă cotă de 1/2 din moştenire va reveni colateralilor privilegiaţi;

- dacă la moştenire vin în concurs ascendenţii privilegiaţi cu colateralii privilegiaţi, precum

şi cu soţul supravieţuitor, se va proceda astfel: vor primi 1/4 dacă există unul şi, 1/2 din succesiune

dacă sînt 2 sau mai mulţi succesori. Cotele vor fi calculate după ce se va scădea cota de 1/3 din

întreaga succesiune care revine soţului supravieţuitor.

Ascendenţii privilegiaţi pot veni la moştenire numai în nume propriu, nu şi pe calea

reprezentării.

Page 115: Oxana Robu Thesis

115

3.3.2. Clasa a doua de moştenitori legali

Din clasa a doua de moştenitori legali, conform art.1500 alin.(1) lit. b) CC al RM, fac parte

colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile celui despre a cărui moştenire este vorba) şi ascendenţii

ordinari (bunicul şi bunica ai celui despre a cărui moştenire este vorba atît din partea tatălui, cît şi

din partea mamei).

Din acestă prevedere legală rezultă că a doua clasă de moştenitori legali, la fel ca şi prima,

este una mixtă, cuprinzînd colateralii privilegiaţi, precum şi ascendenţii ordinari.

A. În categoria colateralilor privilegiaţi se includ fraţii şi surorile defunctului, precum şi

descendenţii acestora pînă la gradul patru de rudenie cu defunctul inclusiv, adică nepoţi şi strănepoţi

de frate (soră). Aceasta rezultă din coroborarea prevederilor art.1500 alin.(1) lit.b) CC al RM cu art.

1500 alin.(3) lit.b) CC al RM. Este irelevant dacă rudenia rezultă din căsătorie sau din afara

căsătoriei. Colaterlaii privilegiaţi pot fi reprezentaţi la moştenire de descendenţii lor. Ei însă nu sînt

rezervatari.

Deci, dacă defunctul nu are descendenţi sau cei existenţi nu pot (din cauza nedemnităţi sau

exheredării) ori nu vor să vină la moştenire (renunţînd la beneficiul ei), legea cheamă la moştenire

rudele care fac parte din a doua clasă de moştenitori, alcătuită din ascendenţi ordinari şi colateralii

privilegiaţi. Ei se numesc privilegiaţi, deoarece înlătură de la moştenire pe ceilalţi ascendenţi şi

colaterali, denumiţi privilegiaţi, care fac parte din clasele de moştenitori subsecvente. Întrucît

această clasă cuprinde două categorii de rude din care cauză mai poate fi numită şi clasă mixtă,

urmează să analizăm separat problemele care se pun în legătură cu ascendenţii ordinari, respectiv

colaterali privilegiaţi, cu precizările ce se impun din cauza concursului dintre ei înăuntrul aceleiaşi

clase.

În ce priveşte fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii acestora, ei pot fi din căsătorie, din

afara căsătoriei sau ca rezultat al încuviinţării adopţiei cu efecte depline, după cum urmează:

a) din aceeaşi căsătorie a părinţilor fraţi buni şi surori bune;

b) din căsătorii diferite - fraţi (surori) consîngeni, dacă au tată comun firesc sau adoptator şi

mame diferite;

c) fraţi (surori) uterini, dacă au aceeaşi mamă firească sau adoptatoare şi taţi diferiţi.

În schimb, nu intră în acestă categorie fraţii vitregi, ai căror părinţi sînt căsătoriţi, dar care

nu au nici un părinte comun [59, p.89].

Există trei categorii de fraţi şi surori: fraţi buni sau drepţi (primari), adică fraţi cu defunctul

după tată şi după mamă; fraţi consanguini (codem patre nati) sînt fraţii din acelaşi tată, dar din

mame diferite; fraţii uterini sînt acei fraţi care au aceeaşi mamă, dar taţi diferiţi. Aceştia sunt

chemaţi la moştenire în felul următor:

Page 116: Oxana Robu Thesis

116

- în cazul cînd nu există ascendenţi privilegiaţi şi nici soţ supravieţuitor, fraţii şi surorile

defunctului vor culege singuri întreaga moştenire pe care o vor împărţi în mod egal. În acest caz,

succesiunea va fi culeasă de ei în nume propriu;

- dacă fraţii şi surorile defunctului vin la succesiune împreună cu ambii părinţi ai

defunctului, partea lor de moştenire va fi de 1/2, iar dacă vine la moştenire un singur părinte, partea

va fi de 3/4. Soluţia se impune, deoarece partea unui ascendent privilegiat este întotdeauna fixată la

1/4;

- cînd fraţii şi surorile defunctului vor veni la moştenire numai cu soţul supravieţuitor, partea

din moştenire va fi de 1/2, cealaltă jumătate aparţinînd soţului supravieţuitor.

Dacă fraţii şi surorile provin din aceeaşi categorie (numai primari, numai consanguini sau

numai uterini), atunci ei îşi vor împărţi în mod egal moştenirea.

Problema se complică atunci cînd la moştenire vin fraţi şi surori de toate categoriile. În acest

caz, împărţirea averii succesorale nu se va mai face în mod egal, ci pe linii. Moştenirea se va

împărţi în două părţi egale, fiecare parte denumită linie. O parte se cuvine liniei paterne, iar cealaltă

parte se cuvine liniei materne. În timp ce fraţii buni iau parte la ambele linii, fraţii consanguini vin

la succesiune numai pe linia lor, iar fraţii uterini vor veni la succesiune iarăşi numai pe linia lor.

Faptul că fraţii buni vin la moştenire pe ambele linii, face ca lor să le revină de două ori mai

mult decît fraţilor uterini sau celor consanguini. Jumătatea paternă se împarte numai între fraţii şi

surorile defunctului pe linie paternă, iar jumătatea maternă se împarte între fraţii şi surorile

defunctului pe linie maternă.

Numai în interiorul liniilor este aplicabil principiul egalităţii între rudele de grad egal.

Atunci cînd unul dintre fraţii consaguini va renunţa la succesiune sau va fi nedemn, partea sa

din moştenire va folosi nu numai fraţilor consanguini sau numai fraţilor uterini, ci inclusiv fraţilor

buni, care iau parte pe ambele linii.

Legislaţia noastră civilă nu face deosebire în ce priveşte drepturile succesorale ale fraţilor

(surorilor) consîngeni sau uterini, prin urmare, aceştia se vor moşteni reciproc, în aceleaşi condiţii,

ca şi fraţii (surorile) buni.

Relativ la verii primari, aceştia nu au vocaţie succesorală legală reciprocă. De exemplu, să

presupunem că la moartea lui de cujus au rămas un frate bun, un frate consanguin şi unul uterin.

Moştenirea se împarte pe două părţi egale: ½ pentru linia patrenă şi ½ pentru linia maternă. Fratele

bun va culege cîte o parte pe ambele linii, pe cînd ceilalţi numai pe linia paternă, respectiv, matrenă.

Cota de ½ din linia patrenă se va împărţi la rîndul ei în două, adică cîte ¼ pentru fratele bun şi

fratele consanguin, iar cota de ½ din linia maternă se va împărţi tot astfel în două, adică cîte ¼

pentru fratele bun şi fratele uterin. Rezultă că fratele bun ia cîte o parte din ambele linii, pe cînd

Page 117: Oxana Robu Thesis

117

ceilalţi doi numai din linia de care aparţin. Aceată împărţeală este o excepţie de la regula că în

interiorul aceleiaşi clase de moştenitori rudele de grad egal moştenesc în părţi egale, căci este

incontestabil că fraţii, indiferent dacă sînt din aceeaşi căsătorie sau din căsătorii diferite, sînt faţă de

defunctul lor frate rude de grad egal.

B. Ascendenţii ordinari. Din categoria ascendenţilor ordinari în sensul art.1500 alin.(1)

lit.b) CC al RM fac parte bunicii atît din partea tatălui, cît şi din partea mamei a celui ce a lăsat

moştenirea, precum şi străbunicii acestuia la infinit (art.1500 alin.(2) CC al RM ).

Ca şi în cazul celorlalţi moştenitori, este indiferent dacă legătura de rudenie dintre defunct

şi ascendenţii săi ordinari izvorăşte din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie.

Ascendenţii ordinari succed numai în nume propriu, deoarece reprezentarea succesorală nu

este posibilă în linia ascendentă. Ei înlătură de la succesiune pe toţi ceilalţi colaterali, cu excepţia

fraţilor şi surorilor defunctului sau descendenţii acestora.

Ascendenţii ordinari de gradul cel mai apropiat vor înlătura de la moştenire pe ascendenţii

mai îndepărtaţi în grad (de exemplu, bunicii exclud pe străbunici etc.). Ascendenţii ordinari din

acelaşi grad vor moşteni în nume propriu şi în mod egal. Chiar dacă sînt mai mulţi ascendenţi egali

în grad, dar unii în linie paternă şi alţii în linie maternă, succesiunea nu se va împărţi pe linii, ci se

va împărţi în mod egal între ascendenţi, fiecare moştenind în nume propriu.

Situaţia diferă în dreptul francez, unde ascendentul de pe tată primeşte 1/2 din succesiune,

iar ascendentul de pe mamă va primi cealaltă jumătate şi în cadrul fiecărei linii moştenitorii împart

în părţi egale moştenirea [69, p.42-43].

Ascendenţii ordinari pot fi din căsătorie, din afara căsătoriei, din adopţie cu efecte depline,

din rudenia ca rezultat al adopţiei. La adopţia cu efecte restrînse, ascendenţii ordinari fireşti vor

moşteni pe descendentul sau colateralul lor adoptat; în acelaşi timp, ascendenţii ordinari ai

adoptatorului nu au vocaţie succesorală la moştenirea adoptatului mort, deoarece nu sînt rude cu el.

La adopţia cu efecte depline, ascendenţii ordinari fireşti nu mai au vocaţie succesorală la

moştenirea adoptatului.

Ascendenţii ordinari ai adoptatorului vor avea însă vocaţie succesorală, deoarece ei au

devenit rude cu adoptatul prin încuviinţarea adoptaţiei cu efecte depline.

Cînd ascendenţii ordinari vin singuri la succesiune, adică în absenţa altor moştenitori,

inclusiv a soţului supravieţuitor, ei vor culege integral moştenirea pe care o vor împărţi în mod egal.

Dacă ei vin la moştenire împreună cu soţul supravieţuitor, vor culege 1/4 din succesiune, indiferent

de numărul lor, cotă pe care o vor împărţi în mod egal.

Page 118: Oxana Robu Thesis

118

3.3.3. Clasa a treia de moştenitori: colateralii ordinari

Acestă clasă cuprinde pe unchii, mătuşile celui care lasă moştenirea.

Şi în cazul colateralilor ordinari este indiferent dacă rudenia dintre aceştia şi defunct este din

căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie.

În cazul în care nu există moştenitori din primele două clase sau dacă aceştia sînt nedmni

sau renunţători, legea cheamă la moştenire clasa a treia de moştenitori, adică rudele colaterale ale

celui care lasă moştenirea şi care nu sînt fraţi sau surori sau descendenţi ai acestuia.

Colateralii ordinari pot veni la moştenire atît în nume propriu, cît şi prin reprezentare.

Astfel, potivit art.1500 alin.(3) lit.b) CC al RM, se admite reprezentarea colateralilor ordinari pînă

la verii primari.

Între colateralii ordinari moştenirea se împarte în părţi egale. Dacă există colaterali ordinari

de grade de rudenie diferite, cei mai apropiaţi în grad îi vor înlătura pe cei mai depărtaţi.

De exemplu, dacă la moartea lui de cujus rămîn în viaţă doi unchi şi trei veri primari,

moştenirea va reveni celor doi unchi, rude de gradul trei cu defunctul, care o vor împărţi egal între

ei, cei trei veri primari fiind înlăturaţi de la moştenire. Ordinea la succesiune legală are loc în

conformitate cu prevederile art.1501 CC al RM, care dispun că moştenitorii de clasă posterioară vin

la succesiune legală numai dacă lipsesc moştenitorii din clasele precedente sau dacă aceştia refuză

ori nu acceptă succesiunea. Ei sînt chemaţi la succesiune şi în cazul în care toţi moştenitorii din

clasele precedente au fost decăzuţi din dreptul la succesiune.

Franţa, în funcţie de metoda juridică în baza căreia este stabilită ordinea succesorală, poate fi

plasată în „sistemul de parantele” roman, care îşi are istoria în bază principiilor dreptului roman,

unde toate rudele erau plasate în 4 grupe cu vocaţie succesorală succesivă.

La prima categorie de succesori legali legislaţia franceză plasează copiii. Ei moştenesc în

mod egal fără nici o dependenţă de sex, primogenitură, chiar dacă au provenit de la căsătorii diferite

(art.745 CC francez).

Copiii extraconjugali au în general aceleaşi drepturi succesorale ca şi cei legitimi, însă ei pot

moşteni numai cu condiţia că provenienţa lor a fost stabilită în ordinea prevăzută de lege (art.756

CC francez).

La a doua categorie sînt plasaţi părinţii defunctului, fraţii şi surorile lui, unde părinţii

moştenesc 1/4 din patrimoniul succesoral, iar fraţii şi surorile în părţi egale 3/4.

La a treia categorie sînt plasaţi bunicii şi străbunicii decedatului. Bunurile succesorale sînt

distribuite între ei în părţi egale: 1/2 trece la linia după mamă şi 1/2 la cea după tată (art.733 CC

francez).

Page 119: Oxana Robu Thesis

119

La a patra categorie sînt plasate celelalte rude colaterale: mătuşile, unchii, nepoţii şi

nepoatele şi în acest caz jumătate din patrimoniu trece la succesori pe linia mamei, iar jumătate pe

linia tatei [68, p. 43].

Page 120: Oxana Robu Thesis

120

3.4. Moştenitorii rezervatari

Conform prevederilor art.1505 CC al RM, succesorii de clasa întîi inapţi de muncă au

dreptul de a moşteni, independent de conţinutul testamentului, cel puţin o doime cotă-parte din cota

ce li s-ar fi cuvenit fiecăruia în caz de succesiune legală (rezerva succesorală).

Rezerva succesorală este acea parte din patrimoniul celui ce lasă moştenirea la care

moştenitorii au dreptul în virtutea legii, împotriva voinţei defunctului manifestată prin dispoziţii

testamentare pentru cauză de moarte.

Caracterele juridice ale rezervei succesorale sînt:

a) rezerva este o parte a moştenirii, deci are caracter succesoral, ce se atribuie moştenitorilor

rezervatari împotriva voinţei defunctului;

b) rezerva are caracter imperativ. Cercul moştenitorilor rezervatari şi cuantumul rezervei

sînt stabilite imperativ de lege, neputînd fi modificate prin voinţa celui care lasă moştenirea;

c) rezerva are caracter propriu. Dreptul la rezervă este un drept propriu, născut în persoana

moştenitorilor rezervatari la data deschiderii moştenirii, iar nu dobîndit de la defunct prin

succesiune;

d) dreptul la rezervă în natură. Întrucît rezerva este o parte din moştenire, moştenitorii

rezervatari au dreptul la rezervă, în principiu, în natură, ci nu sub forma echivalentului în bani. Ei îşi

valorifică dreptul la rezervă nu în calitate de creditori ai unei creanţe, ci în calitate de proprietari

(coproprietari) în indiviziune de bunuri. Dacă prin testament se aduce atingere rezervei, ea va trebui

reîntregită în natură, iar nu prin echivalent bănesc;

e) rezerva are caracter colectiv. În cazul în care există o pluralitate de moştenitori

rezervatari, de exemplu doi fii, rezerva lor se determină şi se atribuie în mod global, colectiv;

f) rezerva este indisponibilă. În literatura de specialitate se mai admite caracterul

indisponibil al rezervei, indisponibilitate care este însă relativă (operează numai dacă există

moştenitori rezervatari) şi parţială (vizează numai o fracţiune din moştenire) [78, p. 306-307].

Reieşind din prevederile art.1505 CC al RM sînt rezervatari doar succesorii de clasa I inapţi

de muncă. Raţiunea acestei norme rezidă în incapacitatea acestor succesibili de a-şi cîştiga propria

existenţă şi în primirea sumelor necesare de la defunct [130, p. 22].

Codul civil consacră principiul libertăţii testamentare, în sensul că orice persoană fizică

capabilă poate dispune de patrimoniul său pentru cauză de moarte. Pentru a proteja pe anumiţi

moştenitori legali, cei mai apropiaţi defunctului, numiţi moştenitori rezervatari, împotriva

liberalităţilor excesive ale celui care lasă moştenirea, legiuitorul a stabilit că o parte din moştenire,

numită rezervă succesorală, li se cuvine acestora în mod imperativ. Criteriul de stabilire a

incapacităţii de muncă a fost determinat în pct.48 al Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie a

Page 121: Oxana Robu Thesis

121

Republicii Moldova cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei la

examinarea cauzelor despre succesiune nr.13 din 03.10.2005: sînt inapte de muncă persoanele care

au atins vîrsta de pensionare pentru limita de vărstă, invalizii de gradul 1, 2 şi 3, inclusiv invalizii

din copilărie, indiferent de faptul dacă le este stabilită pensia pentru limită de vîrstă sau invaliditate,

precum şi copiii pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani [18, p. 14], însă este susţinută şi ideea de

modificare a criteriului de stabilire a incapacităţii de muncă, ţinînd cont de condiţiile admiterii în

şcolile medii, tehnico-profesionale, în şcolile medii de specialitate şi instituţiile de învăţămînt

superior referitor la considerarea elevilor pînă la absolvirea acestor instituţii, dar nu mai mult decît

pînă la 23 de ani drept persoane inapte de muncă (art.32 din Legea Republicii Moldova cu privire la

asigurarea cu pensii de stat în Republica Moldova).

Incapacitatea de muncă se va dovedi prin carnetul de invaliditate, carnetul de pensionar şi

certificatul de naştere pentru dovedirea minoratului sau atingerii vîrstei de pensionare pentru limită

de vîrstă. Faptul că persoana inaptă de muncă nu a fost întreţinută de către defunct se află în altă

localitate sau ţară nu are importanţă pentru a recunoaşte persoana respectivă ca moştenitor

rezervatar [18, p.14].

Cota din rezerva succesorală constituie o doime din cota ce s-ar fi cuvenit fiecărui succesor

legal în caz de succesiune legală (art.1505 CC al RM).

Dreptul de a pretinde cotă din rezerva succesorală apare în momentul deschiderii

succesiunii. Acest drept se transmite prin moştenire. Moştenitorii, chiar dacă sînt rezervatari, nu pot

dobîndi nici un drept asupra patrimoniului succesoral pînă în momentul deschiderii moştenirii prin

moarte, deoarece patrimoniul unei persoane fizice nu poate fi transmis şi dobîndit decît la moartea

titularului. De fapt, înainte de deschiderea moştenirii nici nu se poate vorbi de moştenitori sau de

rezervă succesorală, persoana în viaţă fiind titularul patrimoniului său, iar moştenitorii urmează să

fie stabiliţi numai la data deschiderii moştenirii.

Deşi rezerva este o parte a moştenirii, dreptul la rezervă este un drept propriu, născut în

persoana moştenitorilor rezervatari la data deschiderii succesiunii, şi nu un drept dobîndit de la

defunct pe cale succesorală. Cu toate acestea, în situaţia în care moştenitorul rezervatar a decedat

înainte să fi reuşit să accepte rezervă succesorală, acest drept se va transmite prin moştenire

succesorilor legali ai titularului dreptului la rezervă succesoală. În acest caz nu este necesar ca

moştenitorii lui să întrunească condiţiile pentru calitatea de moştenitor rezervatar.

În Codul civil există o contradicţie care nu poate fi în afara criticii referitoare la problema

dacă dreptul de a pretinde cota din rezerva succesorală poate sau nu fi transmis prin succesiune.

Astfel, în conformitate cu prevederile art.1506 CC al RM, „... acest drept se transmite prin

moştenire”, însă alin.(3) art.1523 CC al RM nu acordă acest drept moştenitorilor rezervatari: „…

Page 122: Oxana Robu Thesis

122

dreptul moştenitorului de a primi o parte din moştenire în calitate de cotă din rezerva succesorală nu

se transmite moştenitorilor lui”. Pentru înlăturarea acestei neconcordanţe propunem de lege ferenda

de a exclude a doua propoziţie din art.1506 CC al RM şi a consacra pe deplin sub aspect legislativ

soluţia în conformitate cu care dreptul moştenitorului de a primi o parte din moştenire în calitate de

cotă din rezerva succesorală nu se transmite moştenitorilor lui, avînd în vedere faptul că acest drept

este născut ex lege intuito persoane .

Mărimea rezervei succesorale se determină în funcţie de întregul patrimoniu succesoral,

inclusiv de averea atribuită pentru îndeplinirea legatului (art.1507 CC al RM).

La determinarea cotei din rezerva succesorală pentru fiecare moştenitor rezervatar se iau în

consideraţie toţi moştenitorii legali, chemaţi la succesiune, dacă nu ar fi existat testamentul.

Moştenitorii testamentari nu se iau în consideraţie dacă ei nu sînt moştenitori legali. Astfel, în cazul

în care defunctul a testat întreaga avere unui terţ, însă a lăsat doi copii minori şi soţul supravieţuitor,

iar valoarea averii testate reprezintă 90 000 euro, atunci, reieşind din prevederile legii, vom avea

următoarea situaţie: soţul supravieţuitor, nefiind inapt de muncă, pierde dreptul de a succede, copiii

defunctului vor primi ½ din 30 000 euro, adică ½ din cota ce li s-ar fi cuvenit fiecăruia în caz de

succesiune legală.

Dacă moştenitorul testamentar este şi moştenitor legal, atunci vom fi în prezenţa următoarei

soluţii: soţul supravieţuitor pierde dreptul de a succede, iar copiii vor primi cîte ½ din 25 000 euro

(90 000 : la 4 moştenitori legali), iar moştenitorul testamentar, care este în acelaşi timp şi moştenitor

legal va dobîndi 65 000 euro (90 000-rezerva de 25 000).

Partea patrimoniului defunctului care excede rezerva şi de care defunctul poate dispune

liber, neîngrădit poartă denumirea de cotitate disponibilă [78, p.308].

Prin urmare, dacă defunctul are moştenitori rezervatari şi dacă a dispus de patrimoniul său

prin testament, masa succesorală se divide în două părţi: rezerva succesorală destinată

moştenitorilor rezervatari, chiar împotriva voinţei defunctului, şi cotitatea disponibilă, în privinţa

căreia voinţa defunctului este suverană, discreţionară.

Rezerva succesorală constituie partea moştenirii care este sustrasă liberalităţilor şi care se

cuvine în mod imperativ moştenitorilor rezervatari.

Cotitatea disponibilă, care se obţine prin scăderea din masa succesorală a rezervei, constituie

partea de moştenire de care cel care lasă moştenirea poate dispune cum doreşte, fie prin acte cu titlu

gratuit, fie prin acte cu titlu oneros.

Pentru calcularea rezervei şi a cotităţii disponibile este necesar să se determine, în prealabil,

masa de calcul asupra căreia se vor aplica fracţiunile rezervei şi ale cotităţii disponibile. Pentru

aceasta se impune reconstituirea patrimoniului defunctului prin calcularea pe hîrtie, aşa cum ar fi

Page 123: Oxana Robu Thesis

123

arătat el, dacă cel care lasă moştenirea nu ar fi făcut donaţii. O astfel de soluţie se impune, deoarece

instituţia rezervei succesorale îl ocroteşte pe moştenitorul rezervatar nu numai împotriva legatelor,

ci şi împotriva donaţiilor în situaţiile în care aceste liberalităţi depăşesc limitele disponibilului.

Stabilirea masei de calcul presupune trei operaţiuni care se vor efectua succesiv: stabilirea activului

brut al moştenirii, scăderea pasivului succesoral din activul brut al moştenirii pentru a obţine activul

net şi reunirea fictivă. Prin efectuarea acestor trei operaţiuni se obţine o valoare care este masa

succesorală, moştenirea sau masa de calcul. Aplicînd asupra acestei mase de calcul fracţiunea de ½

prevăzută în art.1505 CC al RM, se va obţine valoarea rezervei succesorale şi, implicit, a cotităţii

disponibile.

Moştenitorul rezervatar poate fi decăzut din dreptul la rezerva succesorală în condiţiile

prevăzute de art.1434 CC al RM. Testatorul, în timpul vieţii sale, dispune de dreptul de a priva

moştenitorul legal de cota din rezerva succesorală prin înaintarea unei acţiuni în acest sens, în

temeiul art.1513 CC al RM. Privarea de dreptul la rezerva succesoarală se efectuează în baza

constatării de către instanţa judecătorescă a nedemnităţii succesorale. O astfel de constatare poate

avea loc chiar şi în timpul vieţii persoanei care lasă moştenirea, la cererea acesteia. Bineînţeles,

hotărîrea judecătorească prin care se constată nedemnitatea succesorală şi care are drept consecinţă

pierderea dreptului de către moştenitorul nedemn la rezerva succesorală va produce efecte juridice

doar din momentul deschiderii moştenirii.

Page 124: Oxana Robu Thesis

124

3.5. Partajul averii succesorale

În conformitate cu art. 1560 CC al RM, partajul averii succesoarle se face prin acordul

moştenitorilor după primirea certificatului de moştenitor.

Cercul moştenitorilor şi cotele moştenite din averea succesorală devin clare numai după

eliberarea certificatului de moştenitor. În mare parte certificatul de moştenitor atestă un drept

colectiv al moştenitorilor asupra drepturilor ce fac parte din masa succesorală, fiecare cu dreptul său

asupra unei cote părţi. Nu este exclusă situaţia în care, potrivit testamentului, se repartizează

fiecărui moştenitor cîte un bun aparte.

Partajul reprezintă un act voluntar, care poate fi încheiat între moştenitori, dacă aceştia

doresc să redistribuie altfel averea dobîndită prin moştenire. Partajul averii dobîndite prin moştenire

se efectuează conform regulilor generale prevăzute la art.357 - 365 CC al RM, precum şi celor

speciale menţionate în prezenta secţiune.

Acordul de partaj voluntar se încheie, de regulă, îndată după eliberarea certificatului de

moştenitor. În lipsa acordului între moştenitori partajul poate fi efectuat prin intermediul instanţei

de judecată. Acordul de partaj succesoral se încheie după eliberarea certificatului de moştenitor, dar

pînă la înstrăinarea unei cote de către unul dintre moştenitori. Beneficiarul unei cote de la

moştenitor nu dobîndeşte şi dreptul de substituire a acestuia la actul de partaj succesoral [66, p.

1222].

Partajul poate fi efectuat potrivit art. 361 CC al RM prin împărţirea bunului proprietate

comună pe cote-părţi în natură, proprţional cotei-părţi, dacă unuia i se atribuie o parte reală mai

mare decît cota sa parte, celorlalţi coproprietari li se atribuie o sultă.

Aceeaşi prevedere legală era stipulată şi în art. 593 alin.(1) Cod civil al RSSM în redacţia

din 1964, potrivit căreia împărţirea bunurilor succesorale se făcea pe baza învoielii intervenite între

moştenitorii care au acceptat succesiunea, corespunzător cotelor-părţi ce li se cuveneau. Dacă nu s-a

ajuns la înţelegere, împărţirea se face pe cale judecătorească.

În continuare, propunem un caz care a fost examinat de instanele judecătoreşti ale RM: V. a

depus în instanţa judecătorească cerere către M. despre partajarea averii succesorale.

Prin hotărîrea Judecătoriei sect. Rîşcani, mun.Chişinău, cererea a fost admisă, ca, ulterior,

prin decizia Tribunalului mun.Chişinău din 24.11.1999 să fie respins apelul depus de către M. şi

menţinută hotărîrea instanţei de fond.

Împotriva deciziei instanţei de apel V. a declarat recurs în care invocă că el are drepturi

egale cu M. la avere (apartament), de aceea solicită partajarea lui în cote - părţi egale.

Colegiul civil al Curţii de Apel, judecînd pricina în ordine de recurs, a respins recursul

declarat că de către V. şi a menţinut decizia instanţei de apel, indicînd.

Page 125: Oxana Robu Thesis

125

În şedinţele judiciare s-a stabilit că apartamentul în litigiu este proprietate comună a soţilor

P. şi M., reclamatul pe dosar. La 18.03.1998 P. a decedat, iar feciorul ei V., care este reclamant pe

dosar, fiind succesor legal, solicită o cotă-parte din avere. Averea succesorală reprezintă

apartamentul în litigiu.

După moartea lui P. s-a deschis succesiunea a ½ cotă-parte din apartament, adică cota–parte

ce aparţine decedatei.

Conform art.566 alin.(1) Cod civil (1964), moştenitorii legali de gradul I ai acestei cote sînt

M. şi V. ( soţul şi feciorul), cărora le aparţine căte ¼ din această cotă-parte. M., fiind soţul

decedatei, are cota sa de ½ plus încă ¼ din cota succesoarlă, astfel cota lui constituind în total ¾

din imobil. V. are dreptul la ¼ din cota succesorală.

Astfel, instanţele judecătoreşti au recunoscut corect dreptul la ¼ cota-parte asupra

apartamentului în litigiu al lui V. şi al lui M. la ¾ cota –parte din imobilul în litigiu [25, p.57- 58].

De comun moştenitorii pot decide de a repartiza în beneficiul unui moştenitor o parte mai

mare din averea succesorală, cu achitarea sau fără achitarea unei sulte. Spre exemplu, unui

moştenitor îi revine 1/3, iar altui 2/3 din averea succesorală constituită din casă şi autoturism. În

acordul de partaj moştenitorii pot conveni atribuirea către cel ce deţine 1/3 din averea succesoarlă a

casei de locuit, iar celuilalt autoturismul. Mărimea sultei se stabileşte la acordul prăţilor.

La fel, partajul poate fi efectuat prin schimbul cotelor dintr-un bun pe altele din alt bun [62,

p.84]. Spre exemplu, avem trei succesori care au moştenit în părţi egale o casă, un autoturism şi un

teren pentru construcţie individuală. În urma împărţirii doi moştenitori dobîndesc cîte ½ cotă-parte

din casă şi din terenul pentru construcţie, iar al treilea dobîndeşte autoturismul. Primii sînt de acord

să plătească sultă celui de-al treilea, defavorizat prin atribuirea unui bun cu o valoare mai mică.

Potrivit art.1560 CC al RM, testatorul poate stabili în testament modul de partajare a averii

succesoarle sau poate încredinţa unui executor testamentar partajul. Decizia executorului

testamentar nu este obligatorie pentru moştenitori dacă este evident inechitabilă. În astfel de cazuri,

partajul se face prin hotărîre judecătorească.

Orice moştenitor, în conformitate cu prevederile art.1562 CC al RM, are dreptul de a cere

separarea în natură a cotei sale atît din bunurile mobile, cît şi din cele imobile, dacă o astfel de

separare este posibilă, nu afectează destinaţia economică şi nu este interzisă de lege. Destul de des

în practică apar conflicte între moştenitori în privinţa separării caselor de locuit (apartamentelor).

Dacă există o posibilitate reală de a da în mod natural fiecărui dintre moştnitori cota sa,

instanţa de judecată este obligată să accepte decizia privitor la satisfacerea părţii, dîndu-i în mod

natural cota sa patrimonială.

Page 126: Oxana Robu Thesis

126

De exemplu, doi moştenitori obţin certificate de moştenire pentru o casă de locuit cu un etaj,

cu suprafaţa de 90 m.p., constituită din 5 camere, bucătărie şi WC, avînd şi două intrări. Unul dintre

moştenitori a acţionat în instanţa de judecată, solicitînd partea sa în mod natural. În acest caz

instanţa de judecată, prin hotărîrea sa, va admite cerinţele reclamantului, deoarece partajul în natură

a acestei case de locuit este posibil.

Dacă însă partajul real al unei case de locuit (apartament) nu este posibil (de exemplu, în

cazul unui apartament cu o cameră care nu poate fi împărţit între doi succesori), instanţa de judecată

va oferi unuia dintre moştenitori întreaga locuinţă, obligîndu-l să achite celuilalt succesor

compensaţia pecuniară a costului cotei care îi revine din locuinţă.

Moştenitorul poate accepta sau renunţa la cota din rezerva succesorală în termen de 6 luni de

la data deschiderii succesiunii. Dacă moştenitorul rezervatar a decedat după deschiderea moştenirii,

iar pînă la expirarea termenului de acceptare a moştenirii nu a renunţat la cota din rezerva

succesorală şi nici nu a fost recunoscut moştenitor nedemn, atunci acest drept, potrivit art.1506 CC

al RM, este transmisibil succesorilor săi în condiţiile art.1523 CC al RM.

Potrivit art.1561 CC al RM, acceptarea sau renunţarea la moştenire poate fi contestată în

termen de 3 luni din data cînd persoana interesată a aflat despre faptul că pentru aceasta există un

motiv întemeiat.

Norma legislativă dată necesită modificare. Contestarea acceptării succesiunii de o persoană

fizică concretă este într-adevăr necesară, deoarece moştenirea, în principiu, poate fi acceptată de o

persoană care nu are dreptul la moştenire. Însă refuzul acceptării moştenirii nu poate încălca

drepturile subiective ale altor moştenitori.

Dacă prin înţelegerea tuturor moştenitorilor care acceptă succesiunea nu se stabileşte altfel,

averea al cărei partaj în natură va avea drept consecinţă pierderea sau diminuarea destinaţiei sale

economice se consideră indiviză, nu se supune partajului şi devine proprietate comună pe cote-părţi

ideale respective ( art.1564 CC al RM).

Prin dispoziţiile art.1562 CC al RM, este admisă separarea cotei-părţi în natură atît din

bunurile mobile, precum şi din bunurile imobile dacă aceasta nu afectează destinaţia economică a

bunului şi nu este interzisă prin lege. Împărţirea va fi inadmisibilă în cazurile prevăzute la art. 355 şi

356 CC al RM , precum şi în alte cazuri de interzicere expresă a separării prevăzute de lege. Dacă în

lege nu sînt interdicţii privind partajul anumitor categorii de bunuri, dar partajul va afecta destinaţia

economică a averii supuse partajului, modul de partajare al acestei averi este lăsat la decizia

moştenitorilor. Dacă la negocierea acordului de partaj succesoral, moştenitorii nu pot stabili cum se

va partaja unul din bunurile mobile sau imobile, a cărui destinaţie economică poate fi pierdută sau

diminuată în urma partajului, acesta se va exclude din averea succesorală ce face obiectul partajului

Page 127: Oxana Robu Thesis

127

şi, drept consecinţă, se va declara indivizibil, rămînînd în continuare proprietate comună pe cote-

părţi a moştenitorilor, conform certificatului de moştenitor [66, p. 1223-1224].

Instanţa de judecată dispune de dreptul de a partaja bunurile, ţinînd cont de caracterul

bunurilor, de activitatea fiecărui comoştenitor şi de alte circumstanţe concrete. Spre exemplu, doi

moştenitori au moştenit un autocar. Unul dintre ei este şofer profesionist, iar celălalt nu dispune de

permis de conducere. În acest caz, instanţa poate adjudeca autocarul primului moştenitor, care este

şofer profesionist şi deţine licenţă de transportare a pasagerilor [18, p.19].

În cazul în care moştenitorul este conceput, dar încă nu s-a născut, partajul patrimoniului

succesoral se va face doar după naşterea copilului şi eliberarea certificatului de moştenitor, ţinîndu-

se cont de interesele acestuia. Partajul efectuat între moştenitori fără a se ţine cont de interesele

copilului, pînă sau după naşterea lui, poate fi contestat în instanţa de drept comun de către

autoritatea tutelară, părinţi, înfietori sau tutore. Dacă copilul s-a născut mort, partajul se efectuează

în conformitate cu dispoziţiile generale privind partajarea moştenirii.

În acestă privinţă se pronunţă şi autorii A.Chibac, E. Constantinescu etc.: deşi dreptul de

succesor al copiilor concepuţi apare din momentul deschiderii succesiunii, el se suspendă pînă la

momentul cînd aceştia s-au născut vii. Certificatul de moştenitor respectiv se va elibera după

naşterea copilului [97, p.241].

În acţiunile de partaj, instanţele judecătoreşti vor calcula taxa de stat ţinînd cont de valoarea

totală a masei succesorale şi va dispune încasarea acesteia de la fiecare moştenitor proporţional cu

cota parte ce-i revine.

Page 128: Oxana Robu Thesis

128

3.6. Dreptul statului la moştenire

Din punctul de vedere al realizării, dreptul statului asupra moştenirii se află în legătură

directă cu cercul de moştenitori legali, aceasta fiind o legătură de subordonare, dreptul statului

asupra bunurilor succesorale depinzînd de existenţa sau inexistenţa acestora.

Devoluţiunea legală a moştenirii ar fi incompletă, dacă în actele normative nu s-ar indica cui

îi revine moştenirea în cazul cînd nu vor rămîne moştenitori legali din nici o clasă. În acest sens,

Titlul IV, Cartea IV CC al RM, intitulat „Succesiunea vacantă”, stabileşte în art.1515 alin.(1) că

patrimoniul succesoral trece în proprietatea statului în baza dreptului de moştenire asupra unui

patrimoniu vacant dacă nu există nici succesori testamentari, nici legali sau dacă nici unul din

succesori nu a acceptat moştenirea sau dacă toţi succesorii sînt privaţi de dreptul la succesiune.

Considerăm că, de regulă, patrimoniul succesoral va fi atribuit la domeniul privat al statului,

dar nu excludem nici posibilitatea transferării unor bunuri la domeniul public. Totuşi, avînd în

vedere şi dispoziţia art.1513 alin.(3) CC al RM, se impune necesitatea unor reglementări legislative

suplimentare la acest capitol.

Dreptul de proprietate publică poate fi dobîndit de către stat sau unitatea administrativ

teritorială prin donaţii sau legate. Vom atenţiona că, în conformitate cu art.84 alin.(4) din Legea

privind administraţia publică locală nr.123/2003, donaţiile şi legatele cu sarcini pot fi acceptate

numai cu aprobarea consiliului local, cu votul a cel puţin două treimi din numărul consilierilor aleşi.

Prevederi similare privind donaţiile şi legatele cu sarcini în beneficiul statului nu există.

Considerăm că donaţiile şi legatele cu sarcini, de asemenea, trebuie acceptate prin hotărîri de

Guvern, deoarece acestea creează unele obligaţiuni în sarcina Guvernului, care ar putea fi

dezavantajoase pentru stat sau imposibil de executat [88, p. 84].

Conform acestui text de lege, statul culege moştenirile rămase în desherenţă, adică fără

succesori care să le poată culege, întrucît la data deschiderii moştenirii fie nu există nici un succesor

legal sau succesor testamentar în viaţă, fie succesorii legali în viaţă la data deschiderii succesiunii

au fost exheredaţi total de defunct, fiind cu toţii nerezervatari, fie succesorii legali sau testamentari

în viaţă nu au acceptat succesiunea sau sînt nedemni cu toţii.

În doctrină [59, p.108] se face precizarea că desherenţa nu se confundă cu vacanţa

succesorală. Moştenirea aflată în desherenţă este vacantă, dar există situaţii în care defunctul, deşi

lasă moştenitori (legali sau testamentari), aceştia nu au vocaţie succesorală la întreaga moştenire, ci

numai la o parte din ea, restul fiind deferit statului cu titlu de moştenire vacantă.

Astfel, dacă defunctul a instituit prin testament unul sau mai mulţi moştenitori testamentari,

dar care nu au vocaţie la întreg patrimoniul succesoral, în condiţiile în care nu există moştenitori

legali, statul va culege partea rămasă cu titlu de moştenire vacantă.

Page 129: Oxana Robu Thesis

129

În cazul în care defunctul nu a instituit nici un moştenitor prin testament, în schimb a

prevăzut exheredarea moştenitorilor legali, şi dacă unul sau mai mulţi dintre moştenitorii exheredaţi

sînt moştenitori rezervatari, ei vor culege din moştenire - ca moştenitori legali - cota

corespunzătoare rezervei lor, restul patrimoniului succesoral (cotitatea disponibilă) revenind

statului.

În acest sens s-a afirmat [78, p.155] că vocaţia concretă a statului poate coexista şi cu

drepturile moştenitorilor legali, iar patrimoniul succesoarl trece în proprietatea statului total sau

parţial în cazurile în care nu există moştenitori (legali sau testamentari), iar dacă există, vocaţia lor

succesorală concretă nu se întinde întotdeauna asupra întregii mase succesorale. Prin sintagma „nu

există moştenitori legali sau testamantari” trebuie să înţelegem nu doar absenţa lor în sens juridic,

determinată de renunţarea la moştenire ori de înlăturarea lor de la moştenire ca urmare a

exheredării, nedemnităţii sau dacă testamentul este revocat, caduc sau nul (cu condiţia că nu există

moştenitori legali).

În dreptul Republicii Moldova, spre deosebire de dreptul României, statul moşteneşte

persoana care lasă moştenirea în calitate de moştenitor legal. În acest sens, în dreptul Republicii

Moldova nu poate fi vorba de vacanţă succesorală. Astfel, statul devine proprietar al patrimoniului

succesoral chiar din momentul deschiderii moştenirii. În acelaşi timp, statul poartă răspundere

pentru datoriile celui care lasă moştenirea, dar, bineînţeles, numai în limita valorii patrimoniului

dobîndit.

Problema naturii juridice a dreptului statului asupra moştenirii vacante a fost interpretată în

mod diferit în literatura de specialitate. Potrivit unei opinii, statul culege bunurile succesiunii

vacante în temeiul dreptului de suveranitate (Jure imperii), tot astfel cum ia în stăpînire orice lucru

fără stăpîn, care se află pe teritoriul său. După această teorie statul culege moştenirile vacante nu în

calitate de moştenitor, ci de putere suverană ţinută de exercitarea funcţiilor sale de poliţie statală

pentru prevenirea riscurilor de dezordine pe care le-a creat existenţa unor bunuri fără stăpîn ce ar

tenta pe mulţi pentru a le dobîndi prin ocupaţiune [59, p.109]. Această teorie şi-a găsit consacrarea

în legislaţia Franţei (art.539, art.768 CC francez), Marii Britaniei, SUA (Titlul 78 din Legea

uniformă despre dispunerea de patrimoniul fără stăpîn a SUA) [96, p.22].

Concepţia statului suveran, spre deosebire de acea a statului moştenitor, este una

individualistă, care vede în dreptul statului de a culege moşteniri vacante o soluţie ultimă şi

excepţională ce funcţionează doar în lipsa oricărei pretenţii din partea defunctului [59, p.110].

Potrivit altei opinii, a cercetătărului D. Chirică, statul dobîndeşte moştenirea vacantă în baza

unui drept de moştenire legală (Jure hereditatis), el avînd calitatea de moştenitor [59, p.109].

Page 130: Oxana Robu Thesis

130

Această teorie şi-a găsit reglementare în legislaţia Germaniei (art. 1936 BGB), Elveţiei

(art.466 Codul elveţian), Italiei (art.586 Codul civil italian ), Spaniei (art.956 a Codul civil spaniol).

Noul Cod civil al Republicii Moldova de asemena consacră teoria dreptului legal de

moştenire a statului ca fiind fundamentul vocaţiei succesorale a statului asupra moştenirii vacante.

Acest lucru rezultă din prevederile art.1433 alin.(2) CC al RM: „ … statul dispune de capacitate

succesorală testamentară, precum şi de capacitate succesorală asupra unui patrimoniu succesoral

vacant ”.

Teza conform căreia statul culege succesiunile vacante cu titlul de moştenitor a fost expusă

de autorii Serebrovski V., Orlova N. [72, p. 263 ;115, p.117] încă înainte de adoptarea Codului divil

din 1964. Savantul rus Gordon M. afirma că termenul „succesiune vacantă” (выморочное

имущество) este mai mult tradiţional decît uzual, deoarece este mai binevenită noţiunea de

patrimoniu ce trece la stat ca succesor de ultimă clasă [89, p. 35].

Codul civil din 1964 a consacrat de asemenea teoria dreptului legal de moştenire a statului

în art. 587, unde era prevăzut că patrimoniul succesoral trece la stat în virtutea dreptului de a

moşteni.

Conţinutul Titlului IV „Succesiunea vacantă” din CC al RM (art.1432-1575) certifică faptul

lipsei unei reglementări normative legale depline şi clare referitoare la recunoaşterea succesiunii

vacante şi regulilor de moştenire a succesiunii vacante. Alineatul (3) al art.1515 CC al RM

stabileşte că ordinea moştenirii şi evidenţa patrimoniului succesoral vacant, precum şi transmiterea

acestuia în proprietate statului se stabilesc prin lege. Actualul legiuitor pînă în prezent nu a adoptat

astfel de lege, de aceea, în lipsa mecanismului de realizare a art.1515 CC al RM, el trebuie să

răspundă multiplelor întrebări din punctul de vedere al tehnicii practico-ştiinţifice, şi anume:

1. Ce se subînţelege prin succesiunea vacantă ?

2. În baza căror acte legislative se va efectua recunoaşterea succesiunii vacante ?

3. Care este esenţa dreptului instituţiei succesiunii vacante în Republicii Moldova ?

4. Care este mecanismul de drept al moştenirii succesiunii vacante ?

5. În numele căror organe ale administraţiei publice Republica Moldova poate primi

adeverinţă cu drept de succesiune vacantă a bunurilor mobile şi imobile ?

6. Care este rolul notarului în mecanismul transmiterii succesiunii vacante prin moştenire

către stat ?

7. Pe ce cale - administrativă sau prin instanţa de judecată - Republica Moldova poate

confirma dreptul său la succesiunea vacantă ?

8. Care este modalitatea de recuperare a datoriilor şi cheltuielilor succesorului, provocate de

decesul acestuia ?

Page 131: Oxana Robu Thesis

131

9. Care este modul de recuperare a cheltuielilor legate de paza succesorală şi dirijarea

acesteia din patrimoniul succesiunii vacante ?

Mai întîi de toate, urmează să dăm o explicaţie „succesiunii vacante”, deoarece anterior

legea civilă (CC al RM din 1964) nu opera cu termenul „succesiune vacantă”. Codul civil al

Republicii Moldova din 06.06.2002 la fel nu interpretează termenul de „succesiune vacantă”, însă în

Capitolul IV „Succesiunea vacantă”, Cartea a patra „Dreptul succesoral” reglementează dispoziţiile

generale cu privire la transmiterea patrimoniului unei persoane fizice, ce nu dispune de succesori în

proprietate statului [98 , p. 32].

Premisele subînţelegerii succesiunii vacante sînt consolidate în lege şi reies din faptul că

patrimoniul succesoral trece în poprietatea statului în baza dreptului de moştenire asupra unui

patrimoniu vacant dacă nu există nici succesori testatmentari, nici legali. Astfel de apreciere nu este

completă şi precisă, deoarece nu evidenţiază esenţa (natura) dreptului instituţiei succesiunii vacante.

Situaţia actuală a ştiinţei juridice şi a legislaţiei civile rezultă din teza potrivit căreia

succesiunea vacantă se recunoaşte atunci cînd, după decesul proprietarului patrimoniului, nu sînt

succesori testamentari sau legali (art.1434, 1437, 1453, 1455 CC al RM) sau succesorii sînt privaţi

de dreptul la succesiune (art.1435, 1502, 1513 CC al RM), sau dacă nici unul dintre succesori nu au

acceptat succesiunea şi nimeni nu a menţionat că renunţă la succesiune în favoarea moştenitorului.

În Republica Moldova apartenenţa dreptului la succesiune vacantă este conchis şi prin faptul

că legiuitorul acceptă astfel de moştenire numai în cazuri excepţionale. Justa reglementare a

succesiunii înseamnă luarea de măsuri pentru trecerea patrimoniului defunctului la apropiaţii

moştenitori legali sau testamentari. Înfiinţînd instituţia succesiunii vacante, legiuitorul porneşte de

la faptul că omul munceşte nu numai pentru el însuşi, dar şi pentru formarea bazei materiale a

persoanelor apropiate lui, de aceea statul trebuie să succeadă numai în cazuri excepţionale.

Posibilitatea transmiterii rudelor apropiate a patrimoniului şi primirea moştenirii de la aceştia pentru

ca ea să nu fie trecută la stat în baza succesiunii vacante se asigură prin astfel de măsuri ca: a)

extinderea cercului de moştenitori legali (art.1500 CC al RM); b) consolidarea regulilor de

majorarea cotelor moştenitorilor – a dreptului de acrescămînt (art.1530 CC al RM).

Extinderea cercului de moştenitori va prezenta un puternic imbold pentru o muncă

productivă şi totodată va inspira persoanei certitudinea că averea agonisită va trece persoanelor

apropiate chiar şi în cazul în care defunctul nu-şi va exprima voinţa sa în testament.

Dreptul de acrescămînt rezultă din chemarea la moştenire. Acrescămîntul este o modalitate

de a obţine averea succesorală stabilită pentru cazul cînd unul dintre moştenitorii chemaţi la

succesiune nu a luat parte la succesiunea de drept şi nu a obţinut cota ce i se cuvine din moştenire.

Conţinutul principal al raporturilor de acrescămînt constă în faptul ca o parte din averea succesorală

Page 132: Oxana Robu Thesis

132

care s-ar fi cuvenit moştenitorului neacceptant, dar chemat la moştenire, trece la moştenitorii

acceptanţi chemaţi la moştenire. Cota moştenitorului neacceptant sau decăzut se menţine în

componenţa întregii succesiuni şi împarte soarta moştenirii conform temeiurilor succesiunii ce este

asigurată de instituţia acrescămîntului (sporirii cotelor).

Deşi cercul moştenitorilor legali şi regulile de sporire a cotelor averii succesorale sau a unei

părţi din ea este instituit, moştenitorii pot lipsi. Numai în astfel de cazuri averea succesorală capătă

statut de succesiune vacantă şi serveşte drept temei de trecere a acesteia la stat [98 , p.36].

În continuare, propunem un litigiu ce decurge din raporturile succesorale care a fost

soluţionat de instanţele judecătoreşti, fiind examinată pricina civilă nr. 2-115/2007 la cererea de

chemare în judecată a lui V.N. către notarul C.S., Inspectoratul Fiscal de Stat (IFS) mun.Chişinău,

Oficiul Ciocana cu privire la anularea certificatului de moştenitor legal, prelungirea termenului de

acceptare a succesiunii, recunoaşterea dreptului asupra a 1/3 cotă-parte din imobil în ordinea

succesiunii legale şi cererea lui S. G. către V.N., IFS mun.Chişinău, Oficiul Ciocana, notarul C.S.,

Primăria mun.Chişinău cu privire la recunoaşterea nulă a certificatului de moştenitor testamentar,

recunoaşterea cotei obligatorii din masa succesorală, recunoaşterea a 2/3 cotă-parte din imobil ca

succesiune vacantă, adjudecarea odăii şi eliberarea bonului de repartiţie.

Reprezentantul reclamantei V.N. a depus cerere de chemare în judecată către notarul C.S.,

IFS mun.Chişinău, Oficiul Ciocana, solicitînd anularea certificatului de moştenitor legal nr.3975 din

21.09.2004, eliberat pe numele IFS mun.Chişinău asupra a 1/3 cotă-parte din apartamentul 7, situat

în mun.Chişinău, str.P. Zadnipru 7/2, prelungirea termenului de acceptare a succesiunii pe această

1/3 cotă-parte şi recunoaşterea dreptului asupra a 1/3 cotă-parte din imobil în ordinea succesiunii

legale, invocînd în motivarea acţiunii că în urma decesului lui B.Vasile reclamanta V.N. a primit

succesiunea defunctului în conformitate cu certificatul de moştenitor testamentar nr.5543 din

20.07.2001 – 2/3 cotă-parte din apartamentul nr. 7, situat în mun.Chişinău, str.P. Zadnipru 7/2. La

05.03.2001 decedează mătuşa sa B.Valentina, titulara dreptului de proprietate asupra a 1/3 cotă-

parte din imobilul menţionat. La 21.09.2004 notarul C.S. eliberează certificat de moştenitor legal pe

numele IFS mun.Chişinău, atestînd că ultimul este moştenitor al averii Valentinei B. Consideră că

prin recunoaşterea IFS mun.Chişinău drept moştenitor legal al averii Valentinei B. i-au fost lezate

drepturile reclamantei ca moştenitor legal unic.

S.G. a depus cerere către V.N., IFS mun.Chişinău, Oficiul Ciocana, notarul C.S., Primăria

mun.Chişinău cu privire la recunoaşterea nulă a certificatului de moştenitor testamentar nr. 5543 din

20.07.2001, recunoaşterea cotei obligatorii în mărime de 2/9 din masa succesorală după

B.Valentina, recunoaşterea a 2/3 cotă-parte din imobilul 7, amplasat în mun.Chişinău, str.P.

Zadnipru 7/2 ca succesiune vacantă, adjudecarea odăii şi eliberarea bonului de repartiţie pe odaie. În

Page 133: Oxana Robu Thesis

133

motivarea cererii a invocat că, dispunînd de la IFS mun.Chişinău de informaţia precum că statul

vinde apartamentul nr.7 din str.P. Zadnipru 7/2 mun. Chişinău şi avînd nevoie de îmbunătăţirea

condiţiilor de trai, s-a adresat la Primăria mun.Chişinău privind alocarea banilor pentru procurarea

spaţiului locativ dat. Ulterior, a aflat că prin hotărîrea Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău din

23.06.2005 a fost anulat certificatului de moştenitor legal nr.3975 din 21.09.2004 pe numele IFS

mun.Chişinău, a fost prelungit termenul de acceptare a succesiunii de către V.N. deschise după

decesul mătuşii sale B.Valentina, decedată la 05.03.2000, şi a fost recunoscut dreptului la 1/3 cotă-

parte din imobilul 7, situat în mun.Chişinău, str.Zadnipru 7/2 în ordinea succesiunii legale. Despre

această hotărîre a aflat în mai 2006. Consiedră că, prin hotărîrea dată i s-a lezat dreptul la cota de

1/3 din apartamentul litigios nominalizat şi totodată reclamanta V.N. nu are nimic comun cu averea

succesorală, rămasă după decesul Valentinei B., deoarece nu este moştenitoare de nici un grad,

prevăzut de legislaţia în vigoare la data decesului ei în 2000 şi nu este în drept să pretindă la averea

succesorală rămasă după decesul Valentinei B.

Prin hotărîrea judecătorească din 10.04.2007 cererea de chemare în judecată a lui V.N. către

notarul C.S., IFS mun.Chişinău, Oficiul Ciocana cu privire la anularea certificatului de moştenitor

legal, prelungirea termenului de acceptare a succesiunii, recunoaşterea dreptului asupra a 1/3 cotă-

parte din imobil în ordinea succesiunii legale a fost respinsă ca fiind nefondată. Cererea lui S.G.

către V.N., IFS mun.Chişinău, Oficiul Ciocana, notarul C.S., Primăria mun.Chişinău cu privire la

recunoaşterea nulă a certificatului de moştenitor testamentar, recunoaşterea cotei obligatorii din

masa succesorală, recunoaşterea a 2/3 cotă-parte din imobil ca succesiune vacantă, adjudecarea

odăii şi eliberarea bonului de repartiţie a fost admisă parţial.

S-a recunoscut parţial nul certificatului de moştenitor testamentar nr. 5543 din 20.07.2001,

autentificat de notarul C.S. şi înregistrat la OCT Chişinău pe data de 11.08.2003 cu nr.55859. Lui

B.Valentina i-a fost recunoscut dreptul la cota obligatorie în mărime de 5/6 cotă-parte din masa

succesorală, rămasă după decesul lui B.Vasile. S-a recunoscut ca succesiune vacantă 5/6 cotă-parte

din imobilul nr. 7, situat în mun.Chişinău, str.P. Zadnipru 7/2.

A fost recunoscut dreptul de proprietate prin succesiune testamentară lui V.N. la 1/6 cotă-

parte din imobilul nr. 7, situat în mun.Chişinău, str.P. Zadnipru 7/2, rămasă după decesul lui

B.Vasile, decedat la 18.10.1999. În rest cererea lui S.G. către V.N., IFS mun.Chişinău, Oficiul

Ciocana, notarul C.S., Primăria mun.Chişinău a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

În cadrul şedinţei judiciare, în fapt, instanţa de judecata a stabilit, că B.Vasile, decedat la

18.10.1999, a testat toată averea sa nepoatei – V.N., fapt confirmat prin testamentul nr.677 din

07.04.1999, autentificat la notarul C.P. În baza certificatului de moştenitor testamentar nr.5543 din

20.07.2001, eliberat de notarul C.S., V.N. a primit după decesul lui B.Vasile 2/3 cotă-parte din

Page 134: Oxana Robu Thesis

134

imobilul 7, situat în mun.Chişinău, str.P. Zadnipru 7/2, şi depunerile băneşti de la Banca de

Economii a Moldovei.

Bunurile succesorale pentru care s-a eliberat prezentul certificat constituie: 1/3 cotă-parte

din apartamentul nr.7, situat în mun.Chişinău, str.P. Zadnipru 7/2, compus din două odăi, care i-a

aparţinut decedatului B.Vasile în baza contractului de vînzare-cumpărare, transmitere-primire a

locuinţei în proprietate privată nr.1-4, autentificat de biroul notarial de stat nr.5 or.Chişinău la

03.01.1995, certificatul de determinare a cotelor-părţi în proprietatea comună nr.985, autentificat de

către notarul C.S. la 08.02.2000; 1/3 cotă–parte din apartamentul nr.7, situat în mun.Chişinău, str.P.

Zadnipru 7/2, compus din două odăi, care i-a aparţinut soţiei decedatului B.Margareta, decedată la

27.06.1995, în baza contractului de vînzare-cumpărare, transmitere-primire a locuinţei în proprietate

privată nr.1-4, autentificat de biroul notarial de stat nr.5 or.Chişinău la 03.01.1995, certificatul de

determinare a cotelor-părţi în proprietatea comună nr.985, autentificat de către notarul C.S. la

08.02.2000, moştenitor legal al căreia a fost soţul ei B.Vasile, care primise, dar nu îndeplinise

acţiunile legale de moştenire; depunerile băneşti în casa de economie nr.6705/037 a Băncii de

Economii din Moldova pe contul nr.16475 cu toate procentele, compensaţiile şi indexaţiile

prevăzute.

La 21.09.2004 notarul C.S. eliberează certificat de moştenitor legal ai averii dnei

B.Valentina, decedată la 05.03.2000, cu nr.3975, Inspectoratului Fiscal de Stat mun.Chişinău.

Bunurile succesorale, pentru care s-a eliberat prezentul certificat constituie 1/3 cotă–parte

din apartamentul nr.7, situat în mun.Chişinău, str.P. Zadnipru,7/2, compus din două odăi, care i-a

aparţinut decedatei dnei B.Valentina în baza certificatul de determinare a cotelor-părţi în

proprietatea comună nr.985, autentificat de către notarul C.S. la 08.02.2000.

În drept, instanţa a atestat că în cazul dat, luînd în consideraţie motivele de fapt, în

conformitate cu art.6 CC al RM, urmează să fie aplicate normele Codului civil în redacţia Legii din

26.12.1964, deoarece legea civilă nu are efect retroactiv, ea nu modifică şi nici nu suprimă

condiţiile de constituire a unei situaţii juridice constituite anterior, nici condiţiile de stingere a unei

situaţii juridice stinse anterior.

În conformitate cu art.566 alin.3,4 CC al RM (redacţia Legii din 26.12.1964), sînt

moştenitori legali şi persoanele incapabile de muncă, care au fost întreţinute de defunct cel puţin un

an înainte de moartea lui. Dacă există alţi moştenitori, ei vin la succesiune în aceaşi măsură ca şi

moştenitorii din clasa chemată la succesiune. Nepoţii şi strănepoţii defunctului sînt moştenitori

legali dacă în momentul deschiderii succesiunii nu mai trăia acela din părinţii lor care ar fi fost

moştenitor. Ei moştenesc în părţi egale partea ce i s-ar fi cuvenit la succesiunea legală defunctului

lor părinte.

Page 135: Oxana Robu Thesis

135

În baza prevederilor art.570 CC al RM (redacţia Legii din 26.12.1964), minorii sau copiii

incapabili de muncă ai celui ce a lăsat moştenirea, precum şi soţul şi părinţii (înfietorii) incapabili

de muncă şi cei ce erau întreţinuţi de defunct moştenesc, independent de conţinutul testamentului,

cel puţin două treimi din cota ce s-ar fi cuvenit fiecăruia dintre ei în caz de succesiune legală (cotă

obligatorie).

Potrivit art.581 alin.1-3 CC al RM (redacţia Legii din 26.12.1964), pentru a dobîndi

succesiunea, moştenitorul trebuie s-o accepte. O succesiune nu poate fi acceptată cu o condiţie sau

cu rezerve. Se consideră că moştenitorul a acceptat succesiunea dacă el a intrat de fapt în posesia

sau administrarea bunurilor succesorale sau dacă a depus la organul notarial al locului deschiderii

succesiunii o declaraţie de acceptare a succesiunii. Actele arătate în prezentul articol trebuie să fie

săvîrşite în curs de şase luni din ziua deschiderii succesiunii.

Conform art. 582 CC al RM (redacţia Legii din 26.12.1964), termenul pentru acceptarea

succesiunii poate fi prelungit de către instanţa de judecată dacă aceasta găseşte că el a fost scăpat

din motive întemeiate.

În conformitate cu art.587 CC al RM (redacţia Legii din 26.12.1964), bunurile succesorale

trec la stat în baza dreptului de succesiune: 1) dacă bunurile au fost testate statului; 2) dacă cel ce a

lăsat moştenirea nu are nici succesori legali şi nici succesori testamentari; 3) dacă nici unul dintre

moştenitori nu a acceptat succesiunea; 4) dacă toţi moştenitorii au fost decăzuţi din dreptul la

succesiune. Dacă nu există moştenitori legali şi defunctul a testat numai o parte din bunurile sale,

restul bunurilor trece la stat.

Conform art.50 CC al RM (redacţia Legii din 26.12.1964), este nulă convenţia care nu

corespunde prevederilor legii, inclusiv convenţia care lezează drepturile personale sau patrimoniale

ale minorilor.

În conformitate cu art.62 CC al RM (redacţia Legii din 26.12.1964), nulitatea unei părţi din

convenţie nu atrage nulitatea celorlalte părţi ale ei dacă se poate presupune că o convenţie ar fi fost

încheiată chiar dacă n-ar fi cuprins partea nulă a ei.

În consecinţă, reieşind din elementele de fapt şi din motivele de drept, instanţa a stabilit cu

certitudine, că reclamanta V.N. este fiica lui B. Vasile Vasile şi C. Rita Ion, iar pentru B. Vasile

Grigore – nepoată. B. Vasile Grigore a testat nepoatei toată averea sa care îi va aparţine la

momentul decesului. Imobilul nr.7, situat în mun.Chişinău, str. P. Zadnipru 7/2, compus din două

odăi, în baza contractului de vînzare-cumpărare, transmitere-primire a locuinţei în proprietate

privată nr.1-4, autentificat de biroul notarial de stat nr.5 or.Chişinău la 03.01.1995, şi certificatul de

determinare a cotelor-părţi în proprietate comună nr.985, autentificat de către notarul C.S. la

08.02.2000, a fost înregistrat cu drept de proprietate aparţinînd lui B. Vasile Grigore, decedat la

Page 136: Oxana Robu Thesis

136

18.10.1999, B. Margareta Ştefan, decedată la 27.06.1995 şi B.Valentina Vasile, decedată la

05.03.2000, aparţinîndu-le fiecăruia cîte 1/3 cotă-parte din imobil. După decesul lui B.Margareta

Ştefan la 27.06.1995, soţul ei B.Vasile Grigore nu acceptase succesiunea rămasă după decesul ei

asupra a 1/3 cotă-parte din imobilul menţionat, iar notarul, contrar prevderilor legale în vigoare, l-a

recunoscut moştenitor legal în ordinea succesiunii legale asupra a 1/3 cotă-parte din imobil numai

pe B.Vasile Grigore, excluzînd-o pe B.Valentina Vasile, care la acel moment era incapabilă şi

întreţinută şi de către B.Margareta Ştefan. La momentul morţii lui B.Vasile Grigore unicul

succesor legal se considera B.Valentina, care totodată era incapabilă de muncă şi întreţinută de

defunct, fapt confirmat prin adeverinţa nr.343 din 22.02.2007, eliberată de Casa Naţională de

Asigurări Sociale a Republicii Moldova, of.Ciocana, mun.Chişinău.

În acest context, instanţa a reţinut că indiferent de conţinutul testamentului lăsat de defunctul

B. Vasile Grigore nepoatei V.N., B.Valentina avea dreptul la cel puţin 2/3 din cota ce i s-ar fi

cuvenit în caz de succesiune legală, adică la 5/6 cotă-parte din masa succesorală ( 2/3 din ½ = 5/6 ),

rămasă după decesul lui B.Vasile Grigore, iar V.N. avea vocaţie succesorală doar la 1/6 cotă-parte

din masa succesorală, rămasă după decesul lui B.Vasile Grigore.

În şedinţa judiciară, s-a mai stabilit că după decesul lui B.Valentina Vasile nici succesori

legali şi nici testamentari nu au fost stabiliţi şi în temeiul art. 587 CC al RM (redacţia Legii din

26.12.1964), bunurile succesorale ale defunctei trec la stat.

Nu a fost reţinut de către instanţă argumentul reprezentantului reclamantei V.N. referitor la

faptul că ultima a intrat de mult în posesiunea a 1/3 din imobil, posedînd şi administrînd

apartamentul fără vreo limitare din partea persoanelor terţe, motiv pentru care urmează să fie

prelungit termenul de acceptare a succesiunii rămase după decesul Valentinei B. şi recunoaşterii

dreptului la 1/3 cotă-parte din imobil în ordinea succesiunii legale, dat fiind faptul că în şedinţa

judiciară s-a stabilit cu certitudine că V.N., cu toate că domiciliază în Gremania de 10 ani, de 2-3 ori

pe an vine în Moldova. Faptul că mătuşa lui V.N. după decesul lui B.Vasile Grigore a fost tutore al

lui B.Valentina nu serveşte drept temei de a considera că V.N. acceptase succesiunea. Reclamanta

nu a prezentat probe că a fost în imposibilitate să accepte succesiunea în termen şi a omis întemeiat

acest termen.

Instanţa de judecată a considerat că lipsesc motive de repunere în termen de acceptare a

succesiunii de către nepoata defunctei B.Valentina – V.N., deoarece judecata nu a constatat

împrejurări care a împiedicat-o pe reclamantă să-şi exercite dreptul de opţiune succesorală, totodată

dînsa nu are vocaţie succesorală şi ei nu-i poate fi recunoscut dreptul la 5/6 cotă-parte din imobil în

ordinea succesiunii legale.

Page 137: Oxana Robu Thesis

137

Atestînd circumstanţele expuse, instanţa de judecată a concluzionat că patrimoniul

succesoral al Valentinei B. - 5/6 cotă-parte din masa succesorală - rămasă ei după deces trece în

totalitate statului.

Din considerentele menţionate, instanţa de judecată a recunoscut parţial nul certificatul de

moştenitor testamentar nr. 5543 din 20.07.2001, autentificat de notarul C.S. şi înregistrat la OCT

Chişinău pe data de 11.08.2003 cu nr.55859 , în partea moştenirii de către V.N. a 2/3 cotă-parte din

imobilul nr. 7, situat în mun.Chişinău, str. P. Zadnipru 7/2, dat fiind faptul că în această parte

convenţia nu corespunde prevederilor legale, iar pretenţii la masa succesorală constituită din

depunerile băneşti la Banca de Economii a Moldovei nu au fost înaintate .

Întrucît dobîndirea de către stat a moşteniri vacante are loc la data deschiderii succesiunii, de

la această dată urmează a se aplica, în ceea ce priveşte patrimoniul succesoral, regimul juridic

aplicabil proprietăţii de stat.

Instanţa de judecată a reţinut că reclamantul S.G. mai pretinde la succesiunea vacantă - 5/6

cotă-parte din imobilul nr.7, situat în mun.Chişinău, str.P. Zadnipru 7/2, întru soluţionarea

chestiunii privind îmbunătăţirea condiţiilor de trai, în legătură cu ce i-a fost acordat de către Banca

de Economii SA a unui credit preferenţial pentru procurarea apartamentului. Capătul dat de cerere

urmează a fi respins de instanţa de judecată, dat fiind faptul că moştenirea vacantă urmează a fi

repartizată în conformitate cu legislaţia în vigoare: Codul cu privire la locuinţe al Republicii

Moldova, Regulamentul nr.405 cu privire la modul de acordare a încăperilor de locuit în Republica

Moldova.

În cazul în care S.G. necesită de îmbunătăţirea condiţiilor de trai, iar pentru aceasta i s-a

acordat un credit preferenţial pentru procurarea locuinţei, chestiunea de eliberare a bonului de

repartiţie sau de perfectare a unui contract de vînzare-cumpărare a locuinţei ţine de competenţa

organului administraţiei publice locale.

Hotărîrea în cauză va servi drept temei pentru radierea din registrul de bunuri imobile la

OCT mun.Chişinău a înscrisurilor de proprietate, efectuate în baza actelor juridice emise anterior

referitor la înregistrarea dreptului de proprietate asupra imobilului, şi introducerea înscrierilor

privind înregistrarea dreptului de proprietate asupra imobilului nr. 7 din str. Petru Zadnipru 7/2,

mun.Chişinău, acordat Inspectoratul Fiscal de Stat mun.Chişinău [22, p.103- 108].

Hotărîrea judecătorească din 10.04.2007 este definitivă şi executorie prin Decizia Curţii de

Apel Chişinău nr.2a 2263/2007 din 16.10.2007 [26, p.167]. Cauza se examinează la moment în

ordine de recurs la Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova.

Page 138: Oxana Robu Thesis

138

Concepţia statului - moştenitor corespunde, după părerea noastră, unei viziuni socializante şi

colectiviste, dreptul statului la moştenirile vacante fiind întemeiat pe aceleaşi raţiuni ca şi dreptul la

moştenirea legală a familiei defunctului.

Problema determinării naturii juridice a dreptului statului asupra moştenirii vacante prezintă

nu numai o importanţă teoretică, ci, mai ales, una practică. În cazul în care un cetăţean al Republicii

Moldova încetează din viaţă fără a avea moştenitori şi lasă bunuri mobile în străinătate sau un

cetăţean străin domiciliat în ţara noastră ori în străinătate decedează fără moştenitori şi lasă bunuri

mobile pe teritoriul Moldovei, aceste bunuri în ambele ipoteze vor fi culese de statul al cărui

cetăţean a fost cel despre a cărui moştenire este vorba, dacă împărtăşim teza statului moştenitor, ori

de către statul pe teritoriul căruia se află bunurile mobile, dacă adoptăm ideea suveranităţii.

Referindu-ne la dreptul României privind modul în care a fost formulat art. 680 din CC al

României, putem deduce că statului îi revine moştenirea doar în ipoteza în care nu există deloc

moştenitori legali sau testamentari, astfel legiuitorul român a omis un şir de circumstanţe în care

moştenirea trece în proprietatea statului.

În situaţia în care nu există moştenitori legali sau aceştia sînt nedemni sau renunţători, deşi

cel care lasă moştenirea a instituit prin legate cu titlu universal sau particular moştenitor

testamentar, acestea nu epuizează întreg patrimoniul succesoral sau în situaţia în care cel care lasă

moştenirea a dezmoştenit prin testament un moştenitor legal rezervatar în lipsă de moştenitori

testamentari cu vocaţie universală, îi va reveni statului [78, p.126-128].

Din cele arătate mai devreme, în dreptul României, după cum s-a apreciat în literatura de

specialitate, formularea a principiului potrivit căruia „patrimoniul succesoral trece în proprietatea

statului - în total sau în parte - în cazurile în care fie nu există moştenitori (legali sau testamentari),

fie - chiar dacă aceştia există - vocaţia lor succesorală concretă nu se întinde asupra întregii mase

succesorale” [78, p.128].

În concluzie, putem spune că, spre deosebire de dreptul României în care moştenirea este

culeasă de stat în cazul în care este vacantă, în dreptul Republicii Moldova aceasta va fi culeasă de

către stat în calitate de moştenitor legal, în acest sens neexistînd vacanţă succesorală.

În cazul în care moştenirea trece cu drept de succesiune în favoarea statului, certificatul de

moştenire se eliberează organului financiar respectiv, la cerinţa ultimului [15, p.17].

În acest sens art.1559 CC al RM (redacţia Legii din 06.06.2002) prevede că în cazul în care

nu există nici succesori testamentari, nici succesori legali, notarul constată, la cererea

reprezentantului statului, că succesiunea este vacantă şi eliberează certificatul de succesiune vacantă

după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii.

Page 139: Oxana Robu Thesis

139

Dacă moştenirea nu este vacantă, însă statul a fost gratificat prin testament, urmează să i se

elibereze certificat de moştenitor, iar nu certificat de succesiune vacantă. Dacă statul este gratificat

prin testament, iar restul moştenirii devine vacantă, notarul urmează a elibera statului două

certificate: unul de moştenitor şi altul de succesiune vacantă.

Spre deosebire de ceilalţi moştenitori, statul nu are drept de opţiune succesorală. Această

concluzie se întemeiază pe prevederile art.1534 CC al RM: „reprezentantul statului nu este în drept

să nu accepte succesiunea”.

Astfel, el nu poate renunţa la moştenirea vacantă, deoarece bunurile succesorale, devenind

fără stăpîn, revin tot lui. Statul, neavînd drept de opţiune, termenul de prescripţie de 6 luni pentru

exercitarea acestui drept devine inaplicabil.

Statul intră în posesiunea patrimoniului succesoral prin eliberarea unui certificat de

succesiune vacantă.

Poziţia specifică a statului în circuitul civil presupune existenţa unei ordini speciale de

moştenire a succesiunilor vacante. În acest sens, art.1515 alin.(3) al CC al RM prevede că ordinea

moştenirii şi evidenţa patrimoniului succesoral vacant, precum şi transmiterea acestuia în

proprietatea statului, se stabilesc prin lege.

Constatarea faptului că o succesiune este vacantă se face prin eliberarea unui certificat de

succesiune vacantă.

Page 140: Oxana Robu Thesis

140

SINTEZA REZULTATELOR OBŢINUTE

Prin prezenta lucrare am încercat să facem o analiză a reglementărilor juridice ale instituţiei

moştenirii legale. În măsura în care ne-a reuşit ne-am pronunţat critic asupra unor prevederi care

sînt departe de a fi perfecte. Totuşi, considerăm că realizarea normelor de drept depinde foarte mult

de profesionalismul celor chemaţi să le aplice. Chiar şi atunci cînd textul legii nu este destul de clar,

prin intermediul interperetării logice şi justificate ale specialiştilor de înaltă calificare, prin

coroborarea acestuia cu alte norme juridice, din aceleaşi sau din alte acte normative, se poate da un

conţinut logic, care înclină spre o soluţie raţională şi echitabilă, transformînd-o într-o normă cu un

înalt nivel de perfecţiune. În statele cu o economie avansată legile de asemenea sînt supuse unor

critici dure, dar datorită înaltului profesionalism al celor care le aplică, a unei bogate practici

judiciare, aceste legi nu-şi pierd actualitatea sute de ani.

În contextul celor expuse, ţinem să evidenţiem sarcinile pe care le-am realizat:

- relevarea esenţei instituţiei de drept succesoral legal al Republicii Moldova şi a

problemelor lui la etapa actuală;

- caracteristica sub aspect comparativ a instituţiei succesiunii legale în Republica Moldova

şi în alte state;

- cercetarea noţiunii de succesiune, elementelor raportului juridic de succesiune, istoricul şi

evoluţia succesiunii legale şi a caracterelor juridice ale transmiterii moştenirii şi a condiţiilor

specifice succesiunii legale;

- caracteristica claselor de succesori legali şi evidenţierea problemelor ce apar în procesul

realizării dreptului la succesiune;

- abordarea problemelor reprezentării succesoarle, a condiţiilor şi efectelor ei;

- examinarea rezervei succesorale şi a cazurilor apariţiei dreptului de a pretinde cotă din

rezerva succesoarlă;

- relevarea esenţei succesiunii vacante în Republica Moldova;

- analiza critică a unor neconcordanţe şi goluri existente în legislaţia actuală, ce

reglamentează raporturile care apar în procesul exercitării dreptului la succesiune, neconcordanţe

care afectează negativ ocrotirea eficientă a drepturilor şi intereselor altor categorii de succesori;

Page 141: Oxana Robu Thesis

141

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

Fiind o instituţie juridică ce s-a perpetuat peste secole, moştenirea prin esenţa sa este

tradiţională, regimurile juridice existente şi evoluţia social-economică a societăţii afectînd-o într-o

măsură mai mică. Dar în acelaşi timp moştenirea a avut şi are o evoluţie proprie.

În prezent este în vigoare noul Cod civil al Republicii Moldova, a cărui adoptare a fost

dictată de schimbările profunde ce au vizat întreaga structură socială ori, după cum am remarcat

deja în introducerea acestei lucrări, dreptul civil cuprinde în totalitatea normelor sale întreaga viaţă

a omului.

Din aceste considerente calificăm acest eveniment ca pe unul ce are profunde conotaţii

istorice, iar studiul efectuat – actual, prin abordarea temei ce ne-am propus-o.

Instituţia moştenirii, fiind una dintre cele mai importante în dreptul civil, nu a putut să fie

trecută cu vederea de autorii Codului civil. Din această perspectivă au prezentat şi prezintă interes

aspectele inovatorii care au fost incluse în Cod, eventualele probleme de aplicare a noilor

reglementări şi încercarea de a deduce soluţiile teoretice şi practice posibile.

Pentru evidenţierea aspectelor problematice de ordin teoretic şi practic, soluţiile posibile şi

unele propuneri de lege ferenda, venim cu următoarele teze şi concluzii:

1. Legislaţia succesorală a Republicii Moldova prevede că moştenirea este o transmisiune de

drepturi pentru cauză de moarte, universală, unitară şi indivizibilă (alin.(2) art. 1432 CC al RM).

Succesiunea este o transmisiune specifică, ea se delimitează net de toate celelalte transmisiuni

patrimoniale, care nu se pot realiza decît între persoane în fiinţă la data survenirii lor. Astfel, întru a

nu confunda principiul transmisiunii succesorale de transmiterea prin acte între vii, este de

menţionat faptul că numai moartea unei fiinţe umane poate avea ca efect transmitera moştenirii.

Deşi legislaţia noastră admite transmiterea patrimoniului atît prin acte între vii (art.673 CC al RM),

cît şi prin acte pentru cauză de moarte, credem că unicul domeniu de aplicare a contractului de

transmitere al patrimoniului actual este cel al înstrăinării unei moşteniri sau a unei porţiuni din ea.

În acest sens, considerăm că atunci cînd un moştenitor vinde moştenirea, contractul va avea ca

obiect dreptul de moştenire privit izolat, deşi acest drept se referă la o universalitate sau o cotă

indiviză din aceasta. Deci, obiectul înstrăinării nu este patrimoniul vînzătorului, ci o masă de bunuri

din acest patrimoniu, dar individualizat prin raportare la dreptul de moştenire al vînzătorului

conceput izolat. În această ordine de idei, considerăm că este binevenită în legislaţia succesorală şi

stabilirea unui regim unic de succesiune a întregului patrimoniu succesoral, adică revenirea la

caracterul universal al drepturilor şi obligaţiilor defunctului.

Page 142: Oxana Robu Thesis

142

2. Întrucît transmiterea succesorală este nu numai activă, ci şi pasivă, urmează să facem

unele precizări privind cuprinsul activului şi pasivului succesoral.

În primul rînd, în patrimoniul succesoral se includ doar acele drepturi şi obligaţii al căror

titular a fost defunctul în timpul vieţii. Dacă drepturile şi obligaţiile apar în urma decesului celui

care a lăsat moştenirea, atunci nu sîntem în prezenţa transmisiunii succesorale, ci apariţia acestora

în patrimoniul succesorilor are loc în baza altor temeiuri juridice. Pe lîngă moartea persoanei este

necesar să existe şi alte fapte juridice. Astfel, în cazul decesului persoanei asigurate, dacă în

contractul de asigurare de persoane nu este indicat un alt beneficiar, suma asigurată se achită

moştenitorilor persoanei asigurate. Însă în acest caz nu putem vorbi despre o transmitere

succesorală, deoarece dreptul asupra sumei asigurate apare ca urmare a decesului persoanei

asigurate.

În al doilea rînd, nu toate drepturile şi obligaţiile cate i-au aparţinut lui de cujus în timpul

vieţii se transmit prin moştenire. Este cazul drepturilor şi obligaţiilor care sînt nemijlocit legate de

personalitatea defunctului, astfel încît „ decedează ” odată cu el.

De exemplu, conform prevederilor art.1446 CC al RM, în patrimoniul succesoral nu se

includ drepturile şi obligaţiile patrimoniale care poartă caracter personal şi care pot aparţine doar

celui ce a lăsat moştenirea şi nici drepturile şi obligaţiile, prevăzute de contract sau lege, care sînt

valabile doar în timpul vieţii celui ce a lăsat moştenirea şi care încetează la decesul lui.

În al treilea rînd, poate fi succedată averea care a aparţinut lui de cujus cu drept de

proprietate privată.

În al patrulea rînd, prin succesiune pot fi transmise atît drepturile patrimoniale, cît şi

nepatrimoniale. Astfel, dacă prin succesiune au fost moştenite acţiuni ordinare ce conferă

deţinătorului lor dreptul de vot sau acţiuni privilegiate ce conferă deţinătorului lor dreptul de a

participa la şedinţele Adunării Generale a Acţionarilor, atunci moştenitorii dobîndesc drepturile

nepatrimoniale conferite de aceste acţiuni (dreptul de a fi informat, de a participa la conducerea

societăţii, de a vota).

În al cincilea rînd, în cazurile prevăzute de lege, prin succesiune pot fi transmise nu numai

drepturile şi obligaţiile civile existente, ci şi cele în curs de devenire sau realizare. Acestea au fost

calificate în doctrină drept Gestaltungsrecht sau ca interese ocrotite de lege.

3. În actuala legislaţie a Republicii Moldova este indicat expres locul deschiderii moştenirii.

Potrivit art.1443 CC al RM, dacă bunurile succesorale se află în diferite locuri, cel al deschiderii

succesiunii va fi considerat locul unde se află partea cea mai valoroasă a bunurilor imobile, iar dacă

nu există bunuri imobile, se consideră locul unde se află partea principală ca valoare a bunurilor

mobile. Pentru stabilirea locului deschiderii succesiunii ne interesează nu atît locul unde a decedat

Page 143: Oxana Robu Thesis

143

cel care lasă moştenirea şi nici locul reşedinţei, ci ultimul său domiciliu. După părerea noastră,

acestă normă va crea incontestabil, din punct de vedere juridic, probleme în cazul stabilirii locului

deschiderii succesiunii ce are importanţă pentru desfăşurarea procedurii succesorale notariale şi

pentru determinarea competenţei instanţei de judecată în materie de moştenire. Astfel, ţinănd cont

că legea locului situării bunurilor se aplică numai în situaţia în care nu este cunoscut ultimul

domiciliu al defunctului, considerăm că se impune a fi necesară admiterea normei care ar prevedea

ca loc al deschiderii moştenirii ultimul domiciliu al celui care a lăsat moştenirea, iar dacă acest

domiciliu nu este cunoscut, locul de aflare a bunurilor sau a părţii principale a acestora ca valoare.

4. Moştenirea are loc conform testamentului (succesiunea testamentară) şi în temeiul legii

(succesiunea legală). Prin urmare, în funcţie de izvorul vocaţiei succesorale a celor care dobîndesc

patrimoniul persoanei decedate, moştenirea poate fi legală sau testamentară. În literatura de

specialitate se întîlneşte noţiunea de succesiune contractuală, numită şi instituire contractuală.

Aceasta se face în baza unui act, prin care instituantul dispune, pentru timpul cînd nu va mai fi, de

tot sau de o parte din bunurile sale în favoarea instituitului care acceptă.

Cu alte cuvinte, este vorba despre desemnarea unei persoane ca succesor al dispunătorului

printr-un contract de donaţie, adică printr-un act juridic bilateral între vii, iar nu prin testament (act

juridic unilateral). Instituirea contractuală este un act hibrid, în sensul că se face printr-un contract

care în principiu nu poate fi revocat unilateral, ci numai prin acordul ambelor părţi, dar care

asemenea testamentului conţine liberalităţi pentru cauza de moarte, neconferind instituitului nici un

drept actual asupra bunurilor pe care instituantul le va lăsa la decesul său.

De lege lata o asemenea posibilitate este exclusă, deoarece conform prevederilor art.827

alin.(4) CC al RM, contractul care prevede predarea bunului după decesul donatorului este nul.

Deci, în Republica Moldova succesiunea poate fi doar legală sau testamentară.

Problema dublei calităţi. În literatura de specialitate s-a pus problema dacă un moştenitor

poate să aibă în acelaşi timp o dublă calitate: de moştenitor legal şi de moştenitor testamentar.

Răspunsul a fost afirmativ, calitatea de moştenitor legal subzistă şi în cazul cînd aceasta este unită

cu acea de moştenitor testamentar, fiind de neconceput ca titularul unui drept bazat pe o pluralitate

de temeiuri, să fie pus în situaţia de a lua mai puţin şi de a fi exclus de la un beneficiu pe care l-ar

putea culege numai pe baza unuia dintre temeiurile juridice componente.

S-a pus problema dacă succesibilul care este şi rudă cu defunctul, şi moştenitor testamentar

poate să opteze diferit cu privire la moştenirea legală şi cea testamentară. În doctrină s-a ajuns la

concluzia potrivit căreia dacă prin testament i s-a stabilit succesibilului o cotă mai mică decît cota

legală, moştenitorul legl nu poate renunţa la cota testamentară pentru a putea moşteni mai mult,

întrucît o asemenea situaţie poate avea efecte şi semnificaţia unei exheredări parţiale, caz în care

Page 144: Oxana Robu Thesis

144

succesibilul poate reclama numai rezerva, prevăzută de lege în favoarea sa, cu condiţia că este

moştenitor rezervatar.

5. Normele dreptului succesoral nu admit succesiunea comorienţilor şi codecedaţilor. Din

prevederile art.1441 CC al RM nu putem deduce anumite deosebiri în ceea ce priveşte conţinutul

acestor două noţiuni. Din punct de vedere teoretic, doctrina face distincţie între persoanele decedate

odată în aceeaşi împrejurare (comorienţi) şi decedate odată în împrejurări diferite (codecedaţii).

Deci, codecedaţii sînt persoanele fizice decedate în acelaşi timp, dar nu în acceaşi împrejurare. De

aceea de lege ferenda considerăm oportună modificarea acestei norme juridice pentru a-i conferi

acurateţea juridică scontantă.

6. În tăcerea legii, la cererea părţilor capacitatea succesorală a copilului conceput se

stabileşte pe cale judecătorească, prin intermediul expertizei medico-legale. În ce priveşte legislaţia

Republicii Moldova nu găsim nici o prezumţie legală care ar face dovada concepţiunii. Acest gol

legislativ trebuie să înlăture orice neînţelegere în acest sens în noul CC al Republicii Moldova. În

legătură cu dovada concepţiei, Codul familiei al Republicii Moldova stabileşte o prezumţie în

art.47 alin.(3): „Copilul născut din părinţi căsătoriţi ori în timp de 300 zile din momentul desfacerii

căsătoriei, declarării căsătoriei nule sau decesului soţului mamei are ca tată pe soţul (fostul soţ) al

mamei, dacă nu a fost stabilit contrariul”. Această prezumţie, prevăzută în Codul familiei, se referă

la stabilirea patrenităţii, prin urmare, pentru stabilirea capacităţii succesorale a copilului considerăm

că prezumţia legală referitoare la perioada concepţiei are vocaţie generală de aplicabilitate şi se

impune a fi luată în consideraţie în materie succesorală.

7. Actuala legislaţie succesorală a Republicii Moldova (art. 1434 din CC) prevede că nu

poate fi succesor testamentar sau legal persoana care: „ a comis intenţionat o infracţiune sau o faptă

amorală împotriva ultimei voinţe, exprimate în testament, a celui ce a lăsat moştenirea dacă aceste

circumstanţe sînt constatate de instanţa de judecată; a pus intenţionat piedici în calea realizării

ultimei voinţe a celui ce a lăsat moştenirea şi a contribuit astfel la chemarea sa la succesiune ori a

persoanelor apropiate sau la majorarea cotei succesorale a tuturor acestora ”. După părerea noastră,

art.1434 alin.(1) CC al RM nu alătură corect noţiunile „săvîrşirea intenţionată a unei infracţiuni” şi

„ faptă amorală ”, de aceea din alineatul dat ar trebui excluse cuvintele „sau o faptă amorală”.

Nedemnitatea succesorală este sancţiunea legală a decăderii din dreptul de a moşteni, care se

aplică persoanei (cu capacitate şi vocaţie succesorală) vinovată de o faptă culpabilă faţă de cujus

ori faţă de memoria acestuia. Din punctul nostru de vedere, este indiferent dacă vom califica

nedemnitatea drept o sancţiune civilă sau o pedeapsă civilă. În fond, pedeapsa nu este decît o

sancţiune. Altceva este esenţial, şi anume că nedemnitatea are drept consecinţă negativă decăderea

moştenitorului.

Page 145: Oxana Robu Thesis

145

8. Pentru prima dată au fost abordate problemele reprezentării succesorale, condiţiile şi

efectele ei. La acest capitol, în literatura de specialitate s-a pus problema dacă reprezentarea este

posibilă în cazul în care între comorienţi există rapoturi de rudenie care pot duce la reprezentare. În

lucrare au fost studiate opiniile savanţilor în domeniu şi a fost acreditată ca fiind echitabilă opinia

conform căreia în cazul comorienţilor se prezumă că ei au decedat în acelaşi moment, orice stabilire

a ordinii deceselor fiind nu numai arbitrară, ci chiar contrară atît reglementării legale în materie, cît

şi definirii instituţiei, de aceea optăm pentru opinia că succesiunea fiecărui comorient se va rezolva

ca şi cum celălalt nu ar fi existat.

9. În capitolul trei al lucrării au fost examinate unele aspecte ale rezervei succesorale şi

cazurile apariţiei dreptului de a pretinde cotă din rezerva succesorală. În acest sens, apare problema

dacă dreptul dat poate sau nu fi transmis prin succesiune. Din acest punct de vedere în Codul civil

există o contradicţie care nu poate rămîne în afara criticii. Astfel, în conformitate cu prevederile

art.1506 CC al RM, „... acest drept se transmite prin moştenire”, însă alin.(3) art.1523 CC al RM nu

acordă acest drept moştenitorilor rezervatari: „.. dreptul moştenitorului de a primi o parte din

moştenire în calitate de cotă din rezerva succesorală nu se transmite moştenitorilor lui”. Pentru

înlăturarea acestei neconcordanţe propunem de lege ferenda de a exclude a doua propoziţie din

art.1506 CC al RM şi a consacra pe deplin sub aspect legislativ soluţia în conformitate cu care

dreptul moştenitorului de a primi o parte din moştenire în calitate de cotă din rezerva succesorală nu

se transmite moştenitorilor lui, avînd în vedere faptul că acest drept este născut ex lege intuito

persoane .

Codul civil consacră principiul libertăţii testamentare, în sensul că orice persoană fizică

capabilă poate dispune de patrimoniul său pentru cauză de moarte. Pentru a proteja pe anumiţi

moştenitori legali, cei mai apropiaţi defunctului, numiţi moştenitori rezervatari, împotriva

liberalităţilor excesive ale celui care lasă moştenirea, legiuitorul a stabilit că o parte din moştenire,

numită rezervă succesorală, li se cuvine acestora în mod imperativ. Criteriul de stabilire a

incapacităţii de muncă a fost determinat în pct.48 din Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie

a Republicii Moldova cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei la

examinarea cauzelor despre succesiune nr.13 din 03.10.2005, conform căruia sînt inapte de muncă

persoanele care au atins vîrsta de pensionare pentru limită de vîrstă, invalizii de gradul 1, 2 şi 3,

inclusiv invalizii din copilărie, indiferent de faptul dacă le este stabilită pensia pentru limită de

vărstă sau invaliditate, precum şi copiii pînă la împlinirea vărstei de 18 ani. Este susţinută ideea de

modificare a criteriului de stabilire a incapacităţii de muncă, ţinînd cont de condiţiile admiterii în

şcolile tehnico-profesionale, şcolile medii de specialitate şi instituţiile de învăţămînt superior

Page 146: Oxana Robu Thesis

146

referitor la considerarea elevilor pînă la absolvirea acestor instituţii, dar nu mai mult decît pînă la

23 de ani, drept persoane inapte de muncă.

10. În literatura de specialitate s-a pus problema dacă reprezentarea este posibilă în cazul în

care între comorienţi există raporturi de rudenie care pot duce la reprezentare. Într-o primă opinie

(C. Hamangiu, I. Rossetti-Bălănescu, Al. Baiconeanu) se consideră că în această situaţie

reprezentarea nu este posibilă, deoarece una din condiţiile reprezentării este şi aceea ca locul

reprezentantului să fie util, or comorienţii nu se pot moşteni tocmai pentru motivul că se prezumă că

au murit în acelaşi timp şi în aceaşi împrejurare, de unde se rezultă că nici unul dintre ei nu are

capacitate succesorală în raport cu celălalt.

Potrivit celei de-a doua opinii (Dan Chirică), în cazul comorienţilor nu se poate dovedi nici

predecesul unuia dintre ei şi nici supravieţuirea unuia dintre ei, deci reprezentarea este posibilă.

Acredităm a doua opinie ca fiind echitabilă, deoarece dacă de cujus împreună cu cei doi fii

decedează în acceeaşi catastrofă, fiind consideraţi comorienţi, dacă fiii celui decedat împreună cu

tatăl lor nu ar putea veni la moştenirea bunicului lor prin reprezentare, acestă moştenire ar fi culeasă

în totalitate de celălalt fiu a lui de cujus rămas în viaţă, ceea ce este inechitabil. Dar, de lege lata,

prima opinie este mai aproape de adevăr. În cazul comorienţilor, se prezumă că ei au decedat în

acelaşi moment, orice stabilire a ordinii deceselor fiind nu numai arbitrară, ci chiar contrară atît

reglementării legale în materie, cît şi definirii instituţiei. De aceea succesiunea fiecărui comorient se

va rezolva ca şi cum celălalt nu ar fi existat.

11. Codul civil al Republicii Moldova a instituit un cerc de moştenitori legali mult mai mare

decît în reglementarea veche. Astfel, potrivit dispoziţiilor acestuia, au vocaţie succesorală soţul

supravieţuitor şi rudele celui care lasă moştenirea pînă la gradul IV inclusiv. Fără nici o îndoială,

această extindere în ce priveşte persoanele care sînt chemate să culeagă moştenirea este justă,

deoarece actuala reglementare a devoluţiunii succesorale legale, bunurile succesorale pot fi

moştenite de către stat prea lesne, în timp ce un şir de rude ale defunctului, care ar fi îndreptăţite să

primească moştenirea, nu sînt moştenitori legali. Cu părere de rău, clasele de moştenitori au fost

chemate după aceeaşi logică ca şi în vechea reglementare, adică clasa de moştenitori este formată

din rude de acelaşi grad (cu excepţia primei clase în care a fost rînduit şi soţul supravieţuitor).

Promotorii acestei construcţii argumentau prin a spune că aceasta ar fi o tradiţie a noastră. În

legătură cu argumentzl adus apare fireasca întrebare, şi anume dacă au auzit vreo dată aceşti

promotori ca vreo persoană să spună: „Muncesc pentru ca după moartea mea să am ce lăsa

părinţilor” ? Bineînţeles că nu. Cei care lasă moştenirea se gîndesc la generaţiile care vin, dar nu la

cele care pleacă.

Page 147: Oxana Robu Thesis

147

Din păcate, legiuitorul nostru în materie de moştenire legală, nu a ţinut cont de tradiţiile

familiale existente în Moldova, dar s-a inspirat, cît priveşte logica construcţiei juridice a cercului de

moştenitori legali, din vechiul Cod civil, care la rîndul său îşi are sorgintea în Decretul despre

anularea moştenirii din 27.04.1918.

În opinia noastră, ar fi rezonabil de revizuit conceptual modul de formare a claselor de

moştenitori, ţînînd cont de faptul că este inadmisibil ca dreptul de moştenire să fie un instrument de

rezolvare a problemelor sociale. Actualmente, ţara noastră parcurge etapa în care particularii

acumulează capitalul, dar problema va deveni mult mai presantă atunci cînd urmînd cursul firesc al

naturii, aceştia vor începe să părăsească această lume, iar întrebărilor cine, în ce mod şi de ce

patrimoniu dispune (care sînt actuale pentru ziua de azi) li se vor adăuga, în curînd, întrebările cine

şi în ce mod va putea moşteni patrimoniul succesoral al defunctului.

12. Elementul principal al devoluţiunii moştenirii, deci şi al devoluţiunii succcesorale legale,

îl constituie determinarea sferei persoanelor chemate să moştenească o persoană fizică decedată.

Spre deosebire de Codul civil în redacţia din 1964, care în art.566 stabilea de asemenea trei

clase de moştenitori legali, actualul Cod civil, deşi în art.1500 instituie tot trei clase, lărgeşte cercul

persoanelor chemate la moştenire în condiţiile în care defunctul nu a lăsat testament, ceea ce

reprezintă un fapt pozitiv. Reducerea la minimum a cazurilor cînd statul este chemat să culeagă

moşteniri vacante, în detrimentul rudelor defunctului, contribuie la consolidarea societăţii civile şi

încetăţenirea spiritului de proprietari în rîndul maselor. Legea include în rîndul descendenţilor şi pe

cei înfiaţi. De lege lata în Republica Moldova instituţia adopţiei este una cu efecte depline, motiv

pentru care înfiaţii sînt asimilaţi fiilor şi fiicelor fireşti ai celui care lasă moştenirea, pe de o parte,

iar pe de altă parte, prevederile art.1500 alin.(5) CC al RM vin să le confirme pe cele din art.132

alin.(3) CF al RM, astfel încît dacă adoptatorul pierde drepturile patrimoniale şi este eliberat de

îndeplinirea obligaţiilor faţă de părinţii săi fireşti şi rudele acestora, tot aşa şi aceştia din urmă pierd

drepturile patrimoniale în privinţa adoptatului şi, conform art.1500 alin.(5) CC al RM, nu moştenesc

după moartea celui adoptat sau descendenţii lui. Cu alte cuvinte, dar în acceaşi ordine de idei,

adoptatul şi părinţii săi naturali cu rudele lor nu au vocaţie succesorală reciprocă asupra bunurilor ce

le aparţin.

În cazul cînd copilul este adoptat de o singură persoană, drepturile personale pot fi păstrate,

la cererea mamei, dacă adoptatorul este bărbat sau la cererea tatălui, dacă adoptatorul este femeie

(art.132 alin.(4) CC al RM). În asemena cazuri se păstrează doar drepturile personale, nu şi cele

patrimoniale, caz în care adoptatul nu poate veni la moştenirea părintelui cu care a păstrat aceste

legături personale, şi nici părintele nu poate veni la moştenire în cazul decesului copilului său

natural adoptat.

Page 148: Oxana Robu Thesis

148

13. Există trei principii fundamentale care domină devoluţiunea succesorală legală:

I. Moştenitorii vor fi chemaţi la moştenire în ordinea claselor de moştenitori legali

(principiul priorităţii clasei de moştenitori);

II. Rudele de grad mai apropiat, în cadrul aceleiaşi clase, înlătură de la moştenire rudele mai

îndepărtate în grad (principiul proximităţii gradului de rudenie);

III. Rudele de grad egal, în cadrul aceleiaşi clase, moştenesc în părţi egale (principiul

împărţirii succesiunii între rudele de acelaşi grad, în părţi egale).

14. În sensul art.1500 CC al RM, moştenitori cu drept de cotă egală de clasa I – descendenţii

sînt fiii şi fiicele celui ce a lăsat moştenirea, la fel şi cei născuţi vii după decesul lui, precum şi cei

înfiaţi. Urmează de precizat că textul de lege invocat în comparaţie cu art.566 CC al RSSM din

1964, face referire la fiii şi fiicele celui decedat, ci nu la copiii acestuia. Noţiunea utilizată în noul

Cod civil este mai precisă în sensul că potrivit alin.(1) art.51 CF al RM se consideră copil persoana

care nu a atins vîrsta de 18 ani. Prevederi similare se regăsesc şi în art. 1 al Convenţiei ONU cu

privire la drepturile copilului. Este necesar de făcut precizarea că declararea nulităţii căsătoriei

dintre părinţi nu afectează drepturile copiilor născuţi din această căsătorie (art.44 alin.(5) CF al

RM), tot aşa cum copiii născuţi în afara căsătoriei au aceleaşi drepturi şi obligaţii faţă de părinţii şi

rudele lor ca şi cei născuţi din căsătorie (art.50 CF al RM).

15. Conform art.1503 CC al RM, soţul supravieţuitor pierde dreptul la succesiune dacă au

existat motive pentru declararea nulităţii căsătoriei şi testatorul a intentat în acest sens o acţiune în

instanţa de judecată. Privarea nu acţionează atunci cînd căsătoria a încetat de drept, fostul soţ

neavînd vocaţie succesorală.

În acest context, propunem completarea acestui articol în sensul că soţul supravieţuitor să

piardă dreptul asupra succesiunii dacă la data decesului celuilalt soţ în instanţa de judecată era

intentată acţiunea de divorţ, dat fiind faptul că soţul pînă a deceda a înaintat o acţiune de divorţ, dar

din cauza decesului procedura de divorţ va înceta, căsătoria încetînd în urma decesului. Într-un

astfel de caz dacă se va confirma într-o şedinţă judiciară că acestă căsătorie a încetat să existe

înainte de deschiderea succesiunii, soţul poate fi decăzut din dreptul de a moşteni în baza hotărîrii

instanţei judecătoreşti.

16. Asupra fundamentului vocaţiei succesorale a statului la moştenirile vacante se confruntă

două teorii:

- teoria dreptului legal de moştenire ;

- teoria dreptului de suveranitate.

Conform primei teorii, statul dobîndeşte moştenirea vacantă în baza unui drept de moştenire

legală (Iure hereditatis), statul are calitatea de moştenitor.

Page 149: Oxana Robu Thesis

149

Această teorie şi-a găsit reglementare în legislaţia Germaniei (art. 1936 BGB), Elveţiei

( art.466 CC elveţian), Italiei (art.586 CC italian), Spaniei (art.956 CC spaniol).

Noul Cod civil al Republicii Moldova de asemenea consacră teoria dreptului legal de

moştenire a statului ca fiind fundamentul vocaţiei succesorale a statului asupra moştenirii vacante.

Acest lucru rezultă din prevederile art.1433 alin.(2) CC al RM: „statul dispune de capacitate

succesorală testamentară, precum şi de capacitate succesorală asupra unui patrimoniu succesoral

vacant”.

Potrivit celei de-a doua teorii, statul culege bunurile succesiunii vacante în temeiul dreptului

de suveranietate (Iure imperii), tot astfel cum ia în stăpînire orice lucru fără stăpîn, care se află pe

teritoriul său. După acestă teorie statul culege moştenirile vacante nu în calitate de moştenitor , ci de

putere suverană ţinută de exercitarea funcţiilor sale de poliţie statală la prevenirea riscurilor de

dezordine pe care le-a creat existenţa unor bunuri fără stăpîn ce ar tenta pe mulţi pentru a le dobîndi

prin ocupaţiune. Această teorie şi-a găsit consacrarea în legislaţia Franţei (art.539, art.768 CC

francez), Marii Britanii, SUA (Titlul 78 din Legea uniformă despre dispunerea de patrimoniul fără

stăpîn a SUA).

Concepţia statului suveran, spre deosebire de acea a statului moştenitor, este una

individualistă, care vede în dreptul statului de a culege moşteniri vacante, o soluţie ultimă şi

excepţională care funcţionează doar în lipsa oricărei pretenţii din partea defunctului.

17. Dreptul de moştenire are la bază ideea de coproprietate familială. Astfel, patrimoniul

celui care lasă moştenirea nu este atît proprietatea sa exclusivă, cît mai mult un patrimoniu comun

al familiei, deoarece toţi membrii familiei au contribuit la constituirea acestuia prin munca şi

sacrificiile proprii. Aşadar, moştenitorii nu dobîndesc patrimoniul străin, ci intră, de fapt, în

stăpînirea propriului lor patrimoniu. În acelaşi timp, dreptul de moştenire are la bază legătura de

afecţiune ce uneşte membrii familiei, comunitatea de interese, drepturi şi obligaţii ce există între ei.

Putem spune că moştenirea este tocmai posibilitatea ce i se recunoaşte individului de a-şi îndrepta

după moarte bunurile către acei ce-i sînt dragi, faţă de care este legat de anumite interese ori

obligaţii, căci nimic nu obligă mai mult decît relaţiile de familie.

Se spune că moştenirea legală este „testamentul prezumtiv” al celui care lasă moştenirea,

adică în cazul în care cel ce lasă moştenirea ar fi făcut în timpul vieţii testament, ar fi desemnat în

calitate de moştenitori anume membrii familiei.

În legătură cu cerectările efectuate în cadrul prezentei lucrări venim cu un şir de

recomandări ce pot fi luate în consideraţie la perfecţionarea legislaţiei naţionale, şi anume:

1. Deoarece, din punctul de vedere al tehnicii legislative, utilizarea termenilor succesiune şi

moştenire ca sinonime absolute nu este corectă, propunem folosirea lor în sens strict pe care îl

Page 150: Oxana Robu Thesis

150

comportă fiecare dintre acestea. În sens larg, prin succesiune se înţelege nu numai transmisiunea

pentru cauză de moarte, dar şi transmisiunea printre vii, şi numai în sens restrîns transmisiunea

pentru cauză de moarte are echivalent al noţiunii de moştenire. Prin urmare, noţiunea de succesiune

numai în sensul restrîns al cuvîntului - transmisiune pentru cauză de moarte - este echivalent al

noţiunii de moştenire.

2. În actuala legislaţie a Republicii Moldova este indicat expres locul deschiderii moştenirii

potrivit art.1443 CC al RM. Pentru stabilirea locului deschiderii succesiunii ne interesează nu atît

locul unde a decedat cel care lasă moştenirea şi nici locul reşedinţei, ci ultimul său domiciliu.

Astfel, ţinănd cont că legea locului situării bunurilor se aplică numai în situaţia în care nu este

cunoscut ultimul domiciliu al defunctului, propunem ca articolul respectiv să fie completat cu o

normă care ar prevedea că locul deschiderii moştenirii este ultimul domiciliu al celui care a lăsat

moştenirea, iar dacă acest domiciliu nu este cunoscut, locul de aflare a bunurilor sau a părţii

principale a acestora ca valoare.

3. Este necesară modificarea prevederilor art. 1441 CC al RM în sensul deducerii distincţiei

dintre persoanele decedate în aceeaşi împrejurare şi în acelaşi timp (comorienţi) şi în acelaşi timp în

împrejurări diferite (codecedaţii) pentru a-i conferi acurateţea juridică scontantă, deoarece din

prevederile art.1441 CC al RM nu putem deduce anumite deosebiri în ceea ce priveşte conţinutul

acestor două noţiuni. Din punct de vedere teoretic, doctrina face distincţie între comorienţi şi

codecedaţi. Deci, codecedaţii sînt persoanele fizice decedate în acelaşi timp, dar nu în acceaşi

împrejurare.

4. Prezumţia prevăzută în Codul familiei al Republicii Moldova (art.47 alin.(3)), ce se referă

la stabilirea paternităţii, urmează să fie luată în consideraţie în materie succesorală la stabilirea

capacităţii succesorale a copilului, ca prezumţie legală referitoare la perioada concepţiei ce are

vocaţie generală de aplicabilitate.

5. Excluderea din prevederile art. 1434 din CC al RM a dispoziţiei precum că nu poate fi

succesor testamentar sau legal persoana care: „ a comis intenţionat o faptă amorală împotriva

ultimei voinţe, exprimate în testament a celui ce a lăsat moştenirea dacă aceste circumstanţe sînt

constatate de instanţa de judecată”.

În acest sens propunem de lege ferenda modificarea alin.(1) art.1434 din CC în următarea

redacţie: „Temeiuri de nedemnitate :

1) Sînt nedemni şi, prin urmare, excluşi de la moştenire: a) persoana care a fost condamnată

pentru omorul sau atentatul la viaţa celui care lasă moştenirea; b) părintele după copilul în privinţa

căruia a fost decăzut din drepturile părinteşti şi nu a fost repus în aceste drepturi pînă în momentul

deschiderii moştenirii” .

Page 151: Oxana Robu Thesis

151

6. Completarea Capitolului II, Titlului III, Cartea a patra a Codului civil „ Rezerva

succesorală”, cu următorul articol: „Nedemnitatea rezervatarului”. Dispoziţiile art.1434 CC al RM

se aplică privind dreptul la rezerva succesorală dacă rezervatarul este culpabil de săvîrşirea unei

asemenea fapte.

7. Propunem de lege ferenda de a exclude a doua propoziţie din art.1506 CC al RM şi a

consacra pe deplin sub aspect legislativ soluţia în conformitate cu care dreptul moştenitorului de a

primi o parte din moştenire în calitate de cotă din rezerva succesorală nu se transmite moştenitorilor

lui, avînd în vedere faptul că acest drept este născut ex lege intuito persoane .

8. Criteriul de stabilire a incapacităţii de muncă a fost determinat în pct.48 din Hotărîrea

Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova cu privire la practica aplicării de către

instanţele judecătoreşti a legislaţiei la examinarea cauzelor despre succesiune nr.13 din 03.10.2005,

conform căreia sînt inapte de muncă persoanele care au atins vîrsta de pensionare pentru limită de

vîrstă, invalizii de gradul 1, 2 şi 3, inclusiv invalizii din copilărie, indiferent de faptul dacă le este

stabilită pensia pentru limită de vărstă sau invaliditate, precum şi copiii pînă la împlinirea vărstei de

18 ani. A se modifica criteriul de stabilire a incapacităţii de muncă, ţinînd cont de condiţiile

admiterii în şcolile tehnico-profesionale, şcolile medii de specialitate şi instituţiile de învăţămînt

superior referitor la considerarea elevilor pînă la absolvirea acestor instituţii, dar nu mai mult decît

pînă la 23 de ani drept persoane inapte de muncă.

9. Completarea art. 1503 CC al RM în sensul că soţul supravieţuitor să piardă dreptul

asupra succesiunii dacă la data decesului celuilalt soţ în instanţa de judecată era intentată acţiunea

de divorţ, dat fiind faptul că soţul pînă a deceda a înaintat o acţiune de divorţ, dar din cauza

decesului procedura de divorţ va înceta, căsătoria încetînd în urma decesului. Într-un astfel de caz,

dacă se va confirma într-o şedinţă judiciară că acestă căsătorie a încetat să existe înainte de

deschiderea succesiunii, soţul poate fi decăzut din dreptul de a moşteni în baza hotărîrii instanţei

judecătoreşti.

Page 152: Oxana Robu Thesis

152

B I B L I O G R A F I E

1. Acte normative

a ) Interna ţ ionale

1.Convenţia europeană pentru protectia drepturilor omului si a libertăţilor

fundamentale, Roma, 04.11.1950, in vigoare pentru Republica Moldova din 12.09.1995,

ratificată prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr. 1298-XII din 24.07.1997, publicata

în Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Reglementări de bază şi jurisprudenţa în cauzele

moldoveneşti. Chişinău: Arc, 2007. 270 p.

2.Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor

fundamentale din 04.11.1950, în vigoare pentru Republica Moldova din 12.09.1995. în Tratate

internaţionale la care Republica Moldova este parte, vol.1. Chişinău: Moldpres, 1998. 386 p.

3.Declaraţia universală a drepturilor omului, New York, 10.12.1948. în Tratate

internaţionale la care Republica Moldova este parte, vol.1. Chişinău: Moldpres, 1998. 386 p.

4. Tratatul dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă din 25.02.1993 cu privire la

asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală, în Tratate

internaţionale la care Republica Moldova este parte, vol.21. Chişinău: Moldpres, 1999. 463 p.

5. Tratatul dintre Republica Moldova şi Ucraina din 13.12.1993 privind asistenţa

juridică şi raporturile juridice în materie civilă şi penală, în Tratate internaţionale la care

Republica Moldova este parte, vol.22. Chişinău: Moldpres, 1999. 526 p.

b) Interne

6. Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29.07.1994, în vigoare din

27.08.1994. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 1 din 12.08.1994.

7. Codul Civil al Republicii Moldova nr. 1007- XV din 06.06.2002, în vigoare din

12.06.2002. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 82-86/661 din 22.06.2002.

8. Codul de procedură civila al Republicii Moldova nr. 225- XV din 30.05.2003, în

vigoare la 12.06.2003. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 111-115/451 din

12.06.2003.

9. Codul familiei al Republicii Moldova nr. 1316-XIV din 26.10.2000. Monitorul

Oficial al Republicii Moldova nr. 47-48/210 din 26.04. 2001.

10. Codul funciar al Republicii Moldova nr. 828-XII din 25.12.1991, în culegerea

Oficială a Ministerului Justiţiei. Codul Funciar. Codul Apelor. Codul Subsolului. Codul Silvic.

Chişinău: Combinatul Poligrafic,1998. 309 p.

11. Legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe nr. 293-XIII din 23

noiembrie 1994. în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.18-19 din 08.02.2003.

Page 153: Oxana Robu Thesis

153

12. Legea privind pensiile de asigurari de stat nr. 156-X1V din 14 octombrie 1998.

în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.42-44 din 12.03.2004.

13. Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice nr.1225-X11 din 08

decembrie 1992. Monitorul Republicii Moldova nr.12/363 din 30.12.1999.

14. Legea privind actele de stare civilă nr. 100-XV din 26.04.2001. Monitorul Oficial

al Republicii Moldova nr.97-99 /765 din 17.08.2001.

15. Legea cu privire la notariat nr. 1453-XV din 08 noiembrie 2002. Monitorul

Olicial al al Republicii Moldova nr.154-157/1209 din 21.11.2002.

16. Legea cu privire la interpretarea articolului 12 alineatul 4 subpunctul 9 al

Codului familiei nr.1186-XIV din 27.07.2000. Monitorul Oficial al al Republicii Moldova

nr.106-108/777 din 24.08.2000.

17. Hotarîrea Curtii Constituţionale nr. 29 din 27 octombrie 1997 privind controlul

constituţionalităţii articolului 4 alineatul 4 şi articolului 12 alineatul 4 Cod funciar al

Republici i Moldova.Monitorul Oficial al RM nr. 76 din 20.11.1997.

c) Practica judiciară

18. Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republici Moldova cu privire la

practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei la examinarea cauzelor

despre succesiune nr.13 din 03.10.2005. Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii

Moldova, 2006, nr.5, p.4.

19. Hotărîrea Plenului Curtii Supreme de Justiţie nr.4-2r/a-88/2002 din

18.11.2002.

20. Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr.4-2r/a-35/2001 din

18.06.2001.

21. Hotărîrea Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău, pe cauza civilă nr.2-789/2006 din

18.05.2006.

22. Hotărîrea Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău, pe cauza civilă nr.2-115/2007 din

10.04.2007.

23. Decizia Colegiului Civil al Curţii de Apel nr. 2r - 1354 din 24.12.1998, în Culegere

de practică judiciară 1998-1999. Chişinău: Cartier Juridic, 1999. 172 p.

24. Hotărîrea Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău, pe cauza civilă nr.2-255/2007 din

12.02.2007.

25. Decizia Colegiului Civil al Curţii de Apel nr. 2r -155 din 15.02.2000, în Culegere

de practică judiciară 1999-2000. Chişinău: Garuda-art, 2000. 267 p.

Page 154: Oxana Robu Thesis

154

26. Decizia Colegiului Civil al Curţii de Apel nr. 2a- 2263/2007 din 16.10.2007.

d) Lucrări, publicaţii ale autorilor din Moldova, România, Rusia

27. Adam I. Rusu A. Drept civil. Succesiuni. Bucuresti: Europa Nova, 2003.

273 p.

28. Alexandresco D. Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil roman,

vol.III. Bucuresti: Atelierele grafice SOCE & Co, 1912. 312 p.

29. Alexandresco D. Principiile dreptului civil roman. vol.2. Bucureşti: Atelierele grafice

SOCE & Co, 1926. 117 p.

30. Aмфитеатров Г., Солодилов А. Право наследования в СССР. Москва: Юр. Изд.

Mин. Юст. СССР, 1946. 73 p.

31.Aнтимонов Б., Граве К. Советское наследственное право. Москва: Юридическая

литература, 1955. 426 p.

32. Antoniade C., Calităţile cerute pentru a putea moşteni în dreptul roman şi dreptul

român, Teză pentru licenţă, Facultatea juridică din Iaşi, Tipografia Goldner, 1903. 190 p.

33. Aramă E. Istoria dreptului Românesc. Chişinău: Tipografia Centrală, 1995. 240 p.

34. Aramă E. Rădăcinile legilor noastre. Legea şi viaţa, 1991, nr.11-12. p.15.

35. Антокольская М. Семейное право. Москва: Юридическая литература, 2000.

255 p.

36. Барщевский М. Если открылоcь наследство. Москва: Юридическая литература,

1989. 315 p.

37. Бондарев Н., Эйдиновa Э. Право на наследство и её оформление. Беседы в

советском законодательстве. Москва: Юридическая литература, 1971. 232 p.

38. Bacaci A., Comăniţă Gh. Drept civil. Succesiunile. Bucureşti: Editura Ştiinţifică,

2003. 199 p.

39. Baieş S. Drept civil. Partea generală. Chişinău: Toner, 1994. 167 p.

40. Baieş S., Roşca N. Drept civil. Partea generală. Persoana fizică. Persoana juridică.

Chişinău: Tipografia Centrală , 2004. 464 p.

41. Baieş S., Volcinschi V., Băieşu A., Cebotari V., Creţu I. Drept civil. Drepturile reale.

Teoria generală a obligaţiilor, Vol. II., ed. a 2-a. Chişinău: Tipografia Centrală, 2005. 528 p.

42. Beleiu G. Drept civil român. Introducere în drept civil. Bucureşti: Casa de Editură şi

presă Şansa SRL, 1994. 512 p.

43. Beleiu G. Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil.

Bucureşti: 2003. 448 p.

Page 155: Oxana Robu Thesis

155

44. Bloşenco A. Drept civil. Partea specială. Note de curs. Chişinău: Cartdidact, 2003.

280 p.

45. Boroi G. Drept civil. Partea generală. Persoanele. Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 2001.

357 p.

46. Bostan G. Succesiunea legală în Republica Moldova şi România. Teza de doctorat.

169 p.

47. Bostan G. Moştenirea legală. Chişinău: SRL Barcom, 2004. 29 p.

48. Botea Gh., Ţiclea A. Drept civil – curs selectiv pentru licenţă. Bucureşti: Arad, 2003.

711 p.

49. Bîrsan C. Drept civil. Drepturile reale principale. Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 2001.

p.160.

51. Bănărescu Iu. Noţiunea succesiunii vacante şi natura ei juridică. Revista Naţională de

drept, 2006. nr. 10. p.63.

52. Cantacuzino M. Elementele dreptului civil. Ediţie îngrijită de Gabriela Bucur, Marian

Florescu. Timişoara: ALL Educaţional, 1998. 1077 p.

53. Catană L. Încercare de sinteză a teoriilor privitoare la fundamentul dreptului la

mostenire. Revista de drept privat, 2002. nr.3. p.21.

54. Cărpenaru S. Dreptul de moştenire. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,

1982. 332 p.

55. Cărpenaru S. Drept civil. Contracte speciale. Dreptul de autor. Dreptul de moştenire .

Universitatea din Bucureşti,1986. 570 p.

56. Chelaru E. Drept civil. Persoanele. Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 2003. 257 p.

57. Chiriac S., Ghenciu N., Mocanu V. Comentariu al practicii judiciare de repertoriu

funciar. Aspecte teoretico-practice. Chişinău: Cartdidact, 2002. 789 p.

58. Chirică D. Drept civil. Succesiuni. Bucureşti: Lumina Lex, 1996. 356 p.

59. Chirică D. Drept civil. Succesiuni şi testamente. Bucureşti: Rosetii, 2003. 233 p.

60. Ciobanu V. Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. I, Teoria Generală.

Bucureşti: Editura Naţională, 1996. 557 p.

61. Cimpoeru D. Moştenirea prin retransmitere. Dreptul, 1995, nr.4, p.28-30.

62. Ciucă V. Procedura partajului succesoral. Iasi: Polirom, 1997. 180 p.

63. Cocos Ş. Drept roman. Bucureşti: Editura ALL-BEEK, 2000. 312 p.

64. Codul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Texte-Comentarii-Jurisprudenţă.

Paris: Lexis Nexis SA, 2008. 723 p.

65. Cojocaru E. Dreptul notarial. Chişinău: Ruxanda, 1998. 215 p.

Page 156: Oxana Robu Thesis

156

66. Comentariul Codului civil al Republicii Moldova, vol.II. Chişinău: ARC, 2005. 1355 p.

67. Condurachi I. Expunere rezumată a teoriei moştenirilor în vechiul drept romînesc.

Bucureşti: Columna, 1919. 225 p.

68. Constantinescu E. Unele aspecte ale dreptului succesoral al Republicii Moldova. Teză

de doctorat . 200 p.

69. Constantinescu E. Ordinea de succesiune în Franţa. Legea şi viaţa, 1995, nr.4. p.34.

70. Costin M. Marile instituţii ale dreptului civil român,vol.2, Cluj: Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, 1984. 408 p.

71. Советов П. К истории наследственного права феодальной Молдавии до XIX века,

Известия Молдавского филиала АНСССР, 1959, № 2. 115 p.

72. Серебровский В. Очерки советского наследственного права. Москва: Советское

Издание, 1955. 160 p.

73. Culegere de Hotărîri explicative, octombrie 2003 - decembrie 2005. Chişinău: Cartier

juridic, 2006. 856 p.

74. Curtea Eurpoeană a Drepturilor Omului. Reglementări de bază şi jurisprudenţa în

cauzele Moldoveneşti. Chişinău: Arc, 2007. 270 p.

75. Deak F. Moştenirea legală, Bucureşti: Actami, 1966. 410 p.

76. Deak F., Cărpenaru S. Drept civil. Contractele speciale. Dreptul de autor. Dreptul de

moştenire. Bucureşti: Actami, 1983. 540 p.

77. Deak F. Contracte civile şi asigurări. Bucureşti: Actami, 1996. 625 p.

78. Deak F. Tratat de drept succesoral. Bucureşt: Actami, 1999. 607 p.

79. Dogaru I. Drept civil. Succesiuni. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 2003.

290 p.

80. Dragnev D., Dragnev E. Istoria modernă a românilor, partea I, mijlocul secolului al

XVII-lea, Chişinău: Civitas, 1997. 269 p.

81. Eliescu M. Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul RSR, Bucureşţi: Editura Academiei,

1966. 275 p.

82. Eminescu Y. Dreptul de autor. Bucureşti: All, 1994. 170 p.

83. Fotino G. Pagini din istoria dreptului românesc. Bucureşti. Editura Academiei

Republicii Socialiste România, 1972. 210 p.

84. Filipescu I. Drept civil. Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale. Bucureşti: All,

1999. 535 p.

85. Filipescu I. Tratat de dreptul familiei. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,

2000. 556 p.

Page 157: Oxana Robu Thesis

157

86. Filipescu I. Tratat de dreptul familiei. Bucureşti: All, 1995. 320 p.

87. Galben A. Din „Obiceiul pămîntului” al Moldovei Feudale (sec.XVIII- prima jumătate

a secolului XIX ). Chişinău: Ştiinţa, 1986. 170 p.

88. Ghidul judecătorului în materie civilă şi comercială a RM / Ediţie revizuită şi

completată. Chişinău: Proiectul Judiciarului Civil şi Comercial în republica Moldova, 2007. 447 p.

89. Гордон М. Наследование по закону и по завещанию. Москва: Юридическая

литература, 1967. 110 p.

90. Гроссман С. Местные законы Бессарабии, Полный системный сборник местных

бессарабских законов Арменупола. Донича. Сборник Грамоты Маврокордата и руной книги

«О браках». Санкт-Петербург: Типо-литография Розена А.Г., 1904. 468 p.

91. Hamangiu C., Rosseti-Bălănescu I., Băiconeanu Al. Tratat de drept civil român.

vol.III, reeditat. Bucureşti: Chemarea, 1996. 600 p.

92. Jakota M. Drept roman. Iaşi: Chemarea, 1998. 512 p.

93. Istoria dreptului românesc în trei volume. vol.I. Bucureşti: Editura Academiei

Republicii Socialiste România, 1980. 790 p.

94. Кабалкин А. Поможет ли право рынку. Российская Юстиция, 1994, № 1. p.2.

95. Кассо Л. Византииское право в Бессарабии. Москва: Типография Московского

Университета, 1907. 165 p.

96. Качур Н., Баукина Е., Богданова И. Наследование выморочного имущества.

Российская юстиция , 2003, № 10. p.5.

97. Кибак А. Константинеску Е., Бондарчук О. Нотариат. Кишинёв: Бизнес-Элита,

2001. 251 p.

98. Крецу В. Признание наследства выморочным. Revista naţională de drept, 2008,

nr.10. p.27.

99. Кто и в каком порядке может наследовать. Юридические консультации для

населения в вопросах и ответах. Москва: Государственное издательство юридической

литературы, 1960. 80 p.

100. Lupan E. Drept civil. Persoana fizică. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,

1999. 235 p.

101. Lupulescu D. Dreptul de proprietate comună pe cote-părţi şi aplicaţiile sale practice.

Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1973. 431 p.

102. Lupulescu D. Drept civil. Drepturile reale principale. Bucureşti: Lumina Lex, 2002.

455 p.

103. Macovei D. Drept civil. Succesiuni. Iaşi: Chemarea, 1993. 325 p.

Page 158: Oxana Robu Thesis

158

104. Manualul judecătorului la examinarea pricinilor civile. Coordonator Mihai

Poalelungi. Chişinău: Cartier, 2006. 1014 p.

105. Martîncic E., Grama D. Dezvoltarea dreptului în Moldova în anii puterii sovietice,

material în ajutorul lectorului. Chişinău: Ştiinţa, 1984. 129 p.

106. Макиев С. Объекты права личной собственности, классификация и правовой

режим . Правоведение, 1988, № 5. p.32.

107. Mămăligă S. Dreptul de autor şi drepturile conexe. Legea nr.293-XII/1994 comentată.

Chişinău: Arc, 2000. 220 p.

108. Molcut E. Drept roman. Bucureşti: Press-Mihaela, 2000. 345 p.

109. Micescu I. Curs de drept civil. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 2000.

299 p.

110. Neaga E. Termenul general şi special de acceptare a succesiunii. Revista

natională de drept, 2003, nr. 11, p.47.

111. Nikitiuk P. Dreptul de moştenire. Chişinău: Cartea moldovenească, 1982. 189 p.

112. Никитюк П. Наследственное правo и наследственный процесс. Кишинев:

Штиинца, 1973. 230 p.

113.Nicolaescu C., Dumitrache B., Nicolae M. Discuţii privitoare la reprezentarea

succesorală. Dreptul, 1999, nr.2 , p.18.

114. Огaнян А., Пушкин А. и работа комиссии по составлению свода местных

законов о гражданском праве Бессарабской области, Научная конференция профессорско-

преподавательного состава Кишинёвского Государственного Университета по итогам

научно-иследовательских работ за 1973 год. Тезисы докладов. Кишинёв, 1974. 278 p.

115. Орлова Н. Правовая природа выморочного имущеcтва. Вопросы советского

гражданского права, 1955. 200 p.

116. Пергамент О. О применении местных законов Арминупуль и Донича, Санкт

Петербург: Типолитография Розена А.Г. /Ландау А.Е./, 1905. 215 p.

117. Poalelungi M., Pascari A. Pregătirea pricinilor pentru dezbaterile judiciare.

Chişinău: Arc, 2006. 225 p.

118. Pop T. Drept civil român, persoanele fizice şi juridice. Bucureşti: Lumina Lex, 1994.

435 p.

119. Пронина М. Право наследования. Минск: Беларусь, 1989. 179 p.

120. Roş V. Dreptul proprietăţii intelectuale. Bucureşti: Chemarea, 2001. 325 p.

121. Safta-Romano E. Dreptul la moştenire. Doctrină şi jurisprudenţă. Iaşi: Grafhix, 1995.

343 p.

Page 159: Oxana Robu Thesis

159

122. Safta-Romano E. Drept civil. Bucureşti: Editura didactică şi pedagogică, 1967. 488 p.

123. Stăncilescu L. Drept civil. Contracte speciale. Succesiuni. Bucureşti: Editura

Ştiinţifică şi Enciclopedică, 2002. 556 p.

124. Stănescu C. Drept civil. Bucureşti: Editura didactică şi pedagogică, 1967. 348 p.

125. Stănescu C. Drept civil. Persoana fizică şi persoana juridică. Drepturile reale.

Bucureşti: Editura Didactică, 1970. 679 p.

126. Terre F., Lequette Y. Droit civil. Les succesions. Les liberalites. Paris, 1997. 220 p.

127.Тихомиров Л., Тихомиров М. Юридическая энциклопедия. Москва:

Юридическая литература, 1997. 330 p.

128. Толстой Ю. Наследственное право. Москва: Юридическая литература, 2000.

567 p.

129. Толстой Ю., Сергеев А. Гражданское право. Москва: Юридическая литература,

2000. 870 p.

130. Хаскельберг Б. Нaследование по закону нетрудоспособными иждивенцами.

Российская юстиция, 2003, № 7. p. 29.

131. Зайцева Т., Крашенников П. Наследственное право. Комментарий

законодательства и практика его примeнения. Москва: Юридическая литература, 2002.

670 p.

132. Zinveliu I. Dreptul de moştenire în Republica Socialistă România, Cluj-Napoca:

Dacia, 1975. 445 p.

133. Щербаков М. Восстановление пропущенного срока для принятия наследства.

Человек и закон, 2003, № 12. p.7.

Page 160: Oxana Robu Thesis

160

ADNOTARE la teza de doctor în drept Unele aspecte ale succesiunii legale în Republica Moldova la etapa actuală, realizată de Oxana ROBU teză de doctor în drept cu titlu de manuscris la specialitatea: 12.00.03 –Drept privat ( dreptul civil ) Facultatea de Drept a Univesrităţii de Stat din Moldova, Chişinău, 2009

Succesiunea este una dintre multele norme ale dreptului civil care oferă posibilitatea de a

transmite patrimoniul de cujus moştenitorilor lui astfel încât oricine să poată trăi fără teama că toate

bunurile sale ar putea fi pierdute, noile generaţii fiind nevoite să înceapă totul de la zero.

În introducerea lucrării este argumentată actualitatea temei investigate, se accentuează

caracterul inedit al lucrării, precum şi valoarea ei aplicativă, se determină obiectul şi

sarcinile cercetării, este expus suportul metodologic şi teoretico- ştiinţific, sunt formulate

tezele şi concluziile înaintate spre susţinere, sunt date informaţii cu privire la aprobarea

rezultatelor cercetării.

Lucrarea este divizată în trei capitole. Primul capitol cuprinde informaţii cu privire la

definiţia de moştenire, particularităţile sale. De asemenea este analizată baza dreptului de

succesiune, care concordă cu ideea că baza dreptului de succesiune este ius abutendi. Mai mult, este

analizat profund conţinutul patrimoniului care este moştenit de succesori.

În capitolul doi autorul expune condiţiile care urmează a fi respectate astfel încât o persoană

poate să intre în posesia bunurilor. Conform legislaţiei Moldovei acestea sunt trei la număr:

a) posibilitatea de a moşteni; b) titlul moştenirii; c) persoana nu trebuie să fie exclusă de la

succesiune.

În acest capitol, de asemenea sunt analizate astfel de norme ca moştenirea prin dreptul de

reprezentare, domeniul său, condiţiile care trebuiesc respectate de reprezentant şi de acel ce este

reprezentat, efectele succesiunii prin dreptul de reprezentare care sunt două la număr:

moştenirea prin dreptul de reprezentare funcţionează în mod legal;

în cazul gestionarii sale, moştenirea este divizată în descendenţi.

În capitolul trei sunt analizate categoriile moştenitorilor care conform art. 1500 CC RM sunt

următoarele:

a) prima categorie cuprinde: descendenţii de cujus, ascendenţii privilegiaţi (părinţii, părinţii

adoptivi), soţul rămas în viaţă;

b) colateralii privilegiaţi (fraţi şi surori) şi ascendenţii ordinari (buneii de ambele părţi);

c) colaterali ordinari (unchii şi mătuşile de cujus,) .

Page 161: Oxana Robu Thesis

161

De asemenea în capitolul trei se analizează dreptul statului asupra succesiunilor libere.

Partea finală a lucrării reflectă principalele puncte de vedere cu privire la subiect, critici şi declaraţii

de lege ferenda.

Page 162: Oxana Robu Thesis

162

АННОТАЦИЯ

к диссертации на соискание учёной степени доктора права Некоторые аспекты наследственного права на сегоднящий этап в Республике Молдова

Автор Оксана РОБУ Наследование – это один из многочисленных институтов гражданского права,

который предоставляет возможность наследодателю передавать свое имущество своим

наследникам, так, чтобы все могли жить, не беспокоясь о том, что имущество будет изъято, а

новые поколения начнут все с нуля.

Работа содержит три главы. В первой главе можно найти определение наследства и

его свойства. Также в ней анализируется основа права наследования, согласно идее о том,

что основа права наследования является ius abutendi. Кроме того, в этой главе глубоко

проанализировано содержание имущества, которое переходит к наследникам. Во второй

главе автор перечисляет условия, которые необходимо соблюдать, если кто-либо хочет

вступить в права наследования. Согласно законодательству Молдовы, их три – два

положительных и одно отрицательное:

a) способность наследовать;

б) право на наследование;

в) человек не должен быть лишен права наследования.

В этой главе мы также проанализировали такие субъекты, как наследование по праву

представления, наследственная масса, условия, которые необходимо соблюдать

представителю и тому, кого представляют, эффекты наследства с правом представления,

которых существует два:

- законное наследство по праву представления ;

- в случае наследования, наследство разделяется между членами семьи.

В третьей главе были проанализированы категории наследников, которыми, согласно

статье 1500 ГК РМ, являются:

а) наследники – потомки, привилегированные предки (родители, приемные родители),

выживший супруг;

б) привилегированные родственники (братья и сестры) и простые предки (дедушки и

бабушки с обеих сторон);

в) простые родственники (наследники – дяди и тети).

Также в третьей главе было рассмотрено государственное право наследования в

случае отсутствия наследников. Заключительная часть работы содержит основные взгляды

критиков касательно этой темы и предложения с точки зрения действующего закона.

Page 163: Oxana Robu Thesis

163

SUMMARY to the PhD thesis in Law A few aspects of heritage lawfully in Republic of Moldova at actual period written by Oxana Robu PhD in LaW thesis as a manuscript, speciality: 12.00.03 – Private Law ( civi l law). Faculty of Law, Moldovan State University, Chisinau, 2009

Inheritance is one of the most institutions of civil law which offer the

possibility to transmit the de cujus' patrimony to his heirs so that every one could

live without having fear that all his goods be waist and the new generations begins

everything from zero. The work is devided into three chapters. In the first one, one

could find information about the deffinition of inheritance, it 's peculirities. There

is also analysed the base of the right of succesion, beeing agree with the idea that

the base of the right of succesion is ius abutendi. Thurthermore, their was deeply

analysed the content of the patrimony which is succeded by heirs. In the second

chapter author reflect the conditions which have to be respected so that a person

could come into one's property. According to Moldova's legislation they are three -

two positive and one negative:

a) ability to inherit; b)title to inheritance c)the person should not be

debarred from succesion.

In this chapter were also analysed such institutions as inheritance by right of

representation, it 's domain, the conditions which have to be respected by

representative and that one who is represented, effects of inheritance by the right

of representation which are two:

a) inheritance by the right of representation operates legaly

b) in case of it 's operation the inheritance is beeing devided in stems.

In chapter three their have been analysed the categories of heirs who in

concordance whith art . 1500 CC RM are:

a) in the first category one includes: the de cujus ' descendants, the privileged

ascendents( parents, adoptive parents), survived spouse;

b) the privileged colaterals (brothes and sisters) and ordinary ascendents(

grandparents from both sides)

c) ordinary collaterals (de cujus ' uncles and unts).

Also in the third chapter was treated the state's right on vacant succesions.

The final part of the work reflects the main points of view regarding the theme,

critics and propositions de lege ferenda.

Page 164: Oxana Robu Thesis

164

Cuvinte - cheie în limbile română, engleză şi rusă

Succesiune - heritage, наследство

Patrimoniu - patrimony, имущество

Reprezentare - reprezentation, представительство

Clasă - category, категория

Succesiune vacantă - vacant succesion, выморочное имущество

Descendenţi - descendants, наследники, потомки

Ascendenţii privilegiaţi - the privileged ascendents, привилегированные предки

Ascendenţi ordinari - the ordinary ascendents, простые предки

Сolaterali privilegiaţi - the privileg collaterals, привилегированные родственники

Colaterali ordinari - the ordinary collaterals, простые родственники

Soţ supravieţuitor - survived spouse, выживший супруг

De cujus - persoana decedată

Mortis cauza - de cauză de moarte

Ab intestat - legitimi

Ut singuli - singulare

Page 165: Oxana Robu Thesis

165

Lista abrevierilor utilizate în teză

Constituţie - Constituţia Republicii Moldova

CC al RM - Codul civil al Republicii Moldova

CEDO - Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor

fundamentale

Art. - articol

Alin.- aliniatul

MO al RM - Monitorul Oficial al Republicii Moldova

p.- pagina

pct.- punctul

nr.- numărul

lit.- literă

Page 166: Oxana Robu Thesis

166

A N E X E

D B ( d) 1/2 A 1/2 B1 1/4 B2 1/4 SCHEMA 1 D + C1 + C2

N1 N2 N3 N4 1/2 1/6 1/6 1/6

SCHEMA 2

Page 167: Oxana Robu Thesis

167

SCHEMA 3

E

B + C 1/ 2

+C 1 1/2

C 2 1/2

Page 168: Oxana Robu Thesis

168

D

+ A ( 1/2 ) + B (1/2 )

A1 A2 + B1

( 1/4 ) ( 1/4 ) ( 1/2 )

A3 A4 ( 1/8 ) ( 1/8 )

SCHEMA 4

Page 169: Oxana Robu Thesis

169

CLASELE DE SUCCESORI LEGALI

Infinit

Nepoţi gradul II

Ascendenţii Soţ privilegiaţi Părinţi Copii

supravieţuitor Descendenţi Reprezentare Clasa I Unchi şi mătuşi

Defunct Clasa III Gradul III

Reprezentare Clasa II Colaterali

Veri primari ordinari Gradul IV

Fraţi şi surori Bunici Gradul IV Gradul II Reprezentare În ordinea proximit.

Colateralii Nepoţii Străbunicii Privilegiaţi Gradul III Gradul III

Reprezentare Ascendenţii ordinari Strănepoţi Strănepoţi Gradul IV Gradul IV

Page 170: Oxana Robu Thesis

170


Recommended