| Date post: | 11-Jan-2016 |
| Category: |
Documents |
| Upload: | nelly-draghici |
| View: | 30 times |
| Download: | 3 times |
CENTRUL NAŢIONAL DE FORMARE ŞI PERFECŢIONARE A ANTRENORILOR
ŞCOALA NAŢIONALĂ DE ANTRENORI
MODELAREA ANTRENAMENTULUI PENTRU PROCEDEUL FLUTURE LA
JUNIORI 13-14 ANI
AUTOR:
TÎMPĂU DRĂGHICI MARILENA
2013
CUPRINS
INTRODUCERE.................................................................................................................21. GENERALITĂŢI...................................................................................................................................................22. SCOPUL ŞI SĂRCINILE LUCRĂRII..................................................................................................................35. IPOTEZA LUCRĂRII............................................................................................................................................3
CAPITOLUL 1...................................................................................................................4FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII......................................................4
1.1. TEHNICA PROCEDEULUI FLUTURE – DESCRIERE GENERALĂ............................................................41.2.PLANIFICAREA ANTRENAMENTELOR ÎNOTĂTORILOR........................................................................71.3. PARTICULARITĂŢILE ANATOMO-FIZIOLOGICE ŞI PSIHICE ALE JUNIORILOR CU VÂRSTE CUPRINSE ÎNTRE 13-14 ANI................................................................................................................................111.4. SIMULATORUL DE CONDIŢII - ERGOSIM................................................................................................14
CAPITOLUL 2.................................................................................................................16ORGANIZAREA CERCETĂRII .......................................................................16
2.1.SUBIECŢII, PERIOADA ŞI LOCUL DESFĂŞURĂRII CERCETĂRII..........................................................162.2. METODELE DE CERCETARE UTILIZATE..................................................................................................16
CAPITOLUL 3 ...........................................................................................................23PREZENTAREA, PRELUCRAREA, INTERPRETAREA ŞI REPREZENTAREA GRAFICĂ A REZULTATELOR OBŢINUTE . 23
3.1. PREZENTAREA PROBELOR DE CONTROL...............................................................................................233.2. PRELUCRAREA, INTERPRETAREA ŞI REPREZENTAREA GRAFICĂ..................................................253.3. INTERPRETAREA CHESTIONARULUI.......................................................................................................34
CONCLUZII ŞI PROPUNERI ............................................................................37BIBLIOGRAFIE ..........................................................................................................39
1
INTRODUCERE
1. GENERALITĂŢI
Înotul, sport olimpic, oferă o mare atractivitate şi spectaculozitate, spectatorilor,
sportivilor, datorită variaţiei probelor şi procedeelor de înot.
În funcţie de distanţa şi durata de parcurs a probelor, înotul ca şi atletismul, ca şi
ciclismul fac distincţie între probele de viteză şi fond.
Ele sunt deja nominalizate în cadrul concursurilor de înot, sportivii devenind
înotători de viteză, fond şi semifond, în care este cel mai fecund.
Astfel în programul Jocurilor Olimpice la Nataţie sunt nominalizate 32 de probe
faţă de 48 - 50 ale atletismului. Din aceste 32 de probe sunt 16 probe de viteză, 12
probe de semifond şi 4 probe de fond.
Desigur nu numai distanţa şi timpul de parcurgere o diferenţiază probele de fond
de cele de viteză, ci şi timpul de energogeneză în care organismul se pregăteşte şi
acţionează pentru efectuarea acestor două tipuri de probe.
Astfel în probele de viteză, mai ales la probele de 50 m. se produce
energogeneza lactacidă peste 10 secunde până la epuizarea rezervelor ATP.
Probele de fond şi semifond se desfăşoară în energogeneza mixtă său anaerobă şi în
pragurile ei minime şi maxime.
Toate aceste aspecte diferenţiază şi selectează antrenamentele înotătorilor,
specializaţi pe diferite probe. Dar o asemenea diferenţiere de volum, intensitate, durată
şi densitate, dar şi ca complexitate nu exclud unele momente constante asemănătoare
în pregătirea anumitelor probe.
Lucrarea de faţă doreşte să aducă unele lămuriri în ceea ce priveşte exerciţiile
standardizate, folosite în pregătirea juniorilor pentru probele de fluture.
Totodată doreşte să facă unele precizări privind cantitatea de repetare, adică la
volumul de eforţ şi temporal folosit, ca şi la treptele de intensitate, la structura seriilor de
repetări şi durata lor, precum şi la frecvenţa şi timpul pauzelor folosite în
2
antrenamentele diferenţiate, mai cu seama în acest plan, pentru cele 2 categorii mai
sus menţionate.
Cu ajutorul exemplificării, a observaţiilor făcute la antrenamentele înotătorilor, ce
aparţin probelor de fluture, dorim să îmbunătăţim metodologia de antrenamente şi să
completăm punctele de vedere privind modelarea antrenamentului în acest procedeu.
2. SCOPUL ŞI SĂRCINILE LUCRĂRII
Scopul lucrării este, prezentarea unui model de pregătire pentru juniorii cu vârsta
între 13-14 ani, în procedeul fluture.
Modelul de pregătire este prezentat pe durata a două mezocicluri, pe intervalele
octombrie-decembrie 2009 şi pe durata martie-mai 2010.
Elaborarea amănunţită a celor două mezocicluri cu stabilirea precisă a
obiectivelor de instruire şi de performanţă, conduc la selecţionarea mijloacelor,
metodelor şi formelor de organizare adecvată scopurilor propuse.
Sărcini:
Găsirea unor metode şi mijloace în vederea stabilirii unui raport optim între
intensitate şi volum pe parcursul unui an de pregătire a înotătorilor pentru procedeul
fluture.
Instruirea sportivilor juniori în cadrul orelor de antrenament de-a lungul unui an,
după planurile celor două mezocicluri şi trecerea unor probe de control stabilite anterior.
În funcţie de rezultatele obţinute la aceste testări dar şi de evoluţiile sportivilor
juniori în cadrul concursurilor oficiale şi de verificare se va constata dacă sistemele şi
mijloacele au fost bine selecţionate şi aplicate.
5. IPOTEZA LUCRĂRII
Presupunem, că prin selecţionarea şi utilizarea unor mijloace de instruire
destinate procedeului fluture, cât şi prin utilizarea simulatorului de condiţii vom obţine
creşterea performanţelor înotătorilor juniori de 13-14 ani, în procedeul respectiv.
3
CAPITOLUL 1
FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII
1.1. TEHNICA PROCEDEULUI FLUTURE – DESCRIERE GENERALĂ
Regulile care guvernează procedeul fluture enunţă următoarele:
- ambele braţe trebuie aduse înainte, simultan pe deasupra apei şi duse înapoi tot
simultan şi simetric;
- corpul trebuie menţinut perfect pe piept şi umerii să se găsească în plan
orizontal:
- mişcările picioarelor vor fi simultane în sus şi în jos, în plan vertical.
Poziţia corpului – în procedeul fluture exista o mişcare în sus şi în jos.
Aceasta ondulaţie rezultă din trei factori principali:
a) acţiunea de bătaie în jos a picioarelor implică ridicarea şoldurilor;
b) inerţia braţelor în revenire tinde să tragă capul şi umerii în jos;
c) prima parte a tracţiunii braţelor tinde să producă ridicarea capului şi a umerilor.
Înotatorul trebuie să-şi găsească o poziţie hidrodinamica corelata cu mişcarea de
respiraţie. Înotatorii trebuie să încerce să sincronizeze bătaia picioarelor cu
tracţiunea braţelor şi cu ridicarea capului pentru inspiraţie, astfel încât poziţia corpului
să rămână relativ orizontala. Şoldurile trebuie să rămână aproape de suprafaţa apei,
iar corpul să nu fie pe diagonala. Tehnica moderna prevede o aplatizare a corpului
pe suprafaţa apei fără ondulaţii excesive.
Mişcarea picioarelor – este socotită cea mai rapidă din înot, când se execută cu
scândura de antrenament. Ea necesită o flexibilitate deosebită a gleznelor, fiind
denumita şi bătaie “în coada de peste”.
Faza pasiva
a) picioarele sunt la baza mişcării de bataie în jos, cu calcaiele la o adancime de
aproximativ 60cm., şoldurile intersectand suprafata apei.
4
b) picioarele sunt aduse în sus fara îndoirea genunchilor. În acest moment nu se
produce nici o forţă propulsoare de înaintare prin bataia în sus a picioarelor;
şoldurile coboară
c) partea superioară a picioarelor porneşte în jos, în timp ce partea inferioara îşi
continuă mişcarea în sus, prin flexia genunchilor. Partea superioară a picioarelor
executa o mişcare accelerata, şoldurile ajungând în poziţia cea mai joasă.
d) genunchii se flexeaza până la 90 grade, labele picioarelor ajungand la suprafata
apei printr-o flexie plantara.
Faza activa
e) hiperextensia gleznelor ajută la împingerea în jos a picioarelor pentru o propulsie
mai puternica.
f) şoldurile se ridica mai aproape de suprafata apei.
g) genunchii se extind, picioarele continuă mişcarea în jos şi apare o rotire în interior a
labelor picioarelor.
h) picioarele se gasesc în extensie completa; partea superioara a picioarelor este în
sus, iar ciclul s-a încheiat.
Importanţa bătăii de picioare este accentuata în perioada de bataie în jos la un
asemenea grad, încat viteza picioarelor este de doua ori mai mare decat în perioada
de ridicare. Acest element reprezinta forţa propulsoare şi daca este executata cu o
mişcare rapida produce o propulsie de înaintare crescuta. Când partea inferioară şi
laba piciorului porneste în jos, momentul dezvoltat în partea superioara a piciorului,
este transferat acestuia şi se primeste o acceleraţie bruscă, ceea ce permite o
acţiune ca de “bici” a părţii inferioare a piciorului şi în consecinţa, obţinerea unei
viteze terminale mai mari în dreptul labelor picioarelor.
Mişcarea braţelor – constă în rasucirea în exterior a braţelor, prinderea apei cu
palmele, răsucirea în jos a braţelor, apoi în interior şi în sus, revenirea braţelor şi
intrarea în apa. Mişcarea de tracţiune a braţelor are forma unui dublu “S”. Mecanica
utilizată la mişcarea de tracţiune a braţelor la craul şi la fluture este asemănătoare.
Faza activa
– imediat după intrarea în apa a braţelor începe rasucirea lor în exterior, degetele
conducând mişcarea cu palmele înclinate în exterior şi spre înapoi, aproape 90 grade
5
de la poziţia orizontala şi înapoi 40-50 grade de la direcţia de înaintare. După ce
palmele şi braţele au împins apa în afara şi au prins apa, ele încep să se rotească
medial, iar coatele se îndoaie, apoi se apropie până ce palmele aproape se ating.
Astfel, prin îndoirea coatelor se măreşte forţa de tracţiune a braţelor, prin cumulare
de forţe musculare şi creşte forţa propulsoare spre înapoi.
Din punctul de apropiere maxima, braţele se răsucesc în exterior, palmele se
îndreapta în afara şi încep să se depărteze una de cealalta, coatele se întind, apa
este împinsă cu forţa cea mai mare pe care o poate dezvolta înotatorul şi în dreptul
coapselor mainile părăsesc apa, moment care pregateşte revenirea braţelor peste
apa.
Faza pasiva
– este faza de revenire peste apă a braţelor şi punerea lor pe apa. Pregătirea
pentru mişcarea de readucerea a braţelor se face înaintea terminarii mişcarii în
tracţiune. Exista o suprapunere a fazei active cu cea pasivă, întru-cat partea
superioara a braţelor şi coatele sunt deja în mişcarea de readucere, în timp ce
palmele îşi continuă împingerea spre înapoi. La sfârşitul mişcării de tracţiune,
palmele nu împing direct spre înapoi, ci se întind înspre afara, într-o mişcare
circulatorie. Aceasta mişcare circulara, conservă cea mai mare parte a momentului
transferului forţei pe braţe şi antebraţe şi palme, care s-a dezvoltat în timpul tracţiunii,
permiţând ca aceasta să fie utilizată în ajutorul mişcarii de revenire a braţelor.
Mişcarea de revenire a braţelor începe cu o uşoară îndoire a coatelor şi pe masura
ce acestea părăsesc apa, braţele încep să se roteasca spre înainte, ajungând
complet întinse datorita forţei centrifuge generată de mişcarea lor circulara.
Respiraţia – se execută printr-o hiperextensie a gâtului, acţiunea de ridicare a
capului trebuind să permită ridicarea acestuia suficient de mult ca să asigure gura
liberă din apa, dar nici prea mult, ca să nu permita o poziţie prea înaltă a bărbiei
deasupra apei, ceea ce ar produce o frânare puternică. După executarea inspiraţiei,
muşchii posteriori ai gâtului vor fi relaxati şi capul lăsat să cadă până ce intra în
aliniament cu corpul. Observaţie – respiratia pe o parte nu este recomandată.
Coordonarea mişcarilor de braţe, picioare şi respiratie – din cauza poziţiei
corpului, apare o asimetrie între cele doua batai de picioare, prima bataie în jos şi în
sus este mai lunga şi mai puternica decat a doua. Totuşi, efortul depus va fi egal sau
6
aproape egal. La o mişcare de braţe vor avea loc doua mişcari ondulatorii de picioare
şi o respiratie.
Înotatorii experimentaţi folosesc o singura respiraţie la doua cicluri de braţe şi
implicit, patru mişcari de picioare.
Startul de fluture – este similar celui de craul. Se execută, eventual, o
scufundare mai adâncă şi o aluneacre prelungită, printr-o acţiune foarte puternică a
picioarelor.
Conform regulamentului, înotatorii pot înota 25m numai folosind picioarele, fiind
în imersiune totală. Urmează o tracţiune sub apa a braţelor, foarte puternică şi
ieşirea la suprafata.
Întoarcerea de fluture – este similara celei de la bras. Înotatorii prefera în cazul
fluturelui, după atacul peretelui, aruncarea unui braţ peste apa înaintea desprinderii
picioarelor de la perete.
După împingere, regulamentul, prevede aceleaşi proceduri ca şi în cazul startului
de fluture.
Sosirea în cursele de fluture – înotatorul trebuie să-şi calculeze foarte bine
ultimii metri de înot, pentru că o tracţiune în plus a braţelor îi pericliteaza locul în
clasament şi valoarea rezultatului. Pentru aceasta, fie că întinde exagerat braţele
înainte, fie că foloseşte o bataie de picioare în plus. Sosirea se executa cu ambele
mâini, simultan şi în acelaşi plan orizontal. Sfârşitul cursei se poate înota fara
respiratie, accelerând mişcarea de revenire a braţelor pe apă.
1.2.PLANIFICAREA ANTRENAMENTELOR ÎNOTĂTORILOR
În evoluţia teoriei antrenamentului sportiv, planificarea s-a impus, încă de la
început, ca o necesitate de prim ordin. În orice domeniu, orice activitate înainte de a o
începe ea trebuie bine gândită, atent studiată, planificată - aleşi parametrii de referinţă -
şi apoi pusă în aplicare. Cu atât mai mult o activitate cum e cea sportivă, în care sunt
incluşi copii în creştere şi dezvoltare, trebuie bine gândită înainte de a porni pe drumul
lung al performanţei.
Planificările trebuie să aibă o perspectivă de viitor, întrucât pentru realizarea
înaltelor performante în înot sunt necesări 8-9 ani de pregătire bine organizată.
7
Scurtarea perioadelor duce la instabilitate, iar prelungirea perioadelor duce la
lipsă de valorificare deplină a potenţialului biologic al sportivului.
Astfel, din punct de vedere tipologic, în funcţie de durata pe care o include în
prevederile ei, planificarea operează cu trei genuri de documente sau planuri :
- planul de perspectivă
- planul curent (ciclal anual şi planul de pregătire pe etapă)
- planul operativ (ciclul săptămânal şi planul de lecţie)
Ideea de bază care le leagă şi le intercondiţionează este aceea a unităţii de
acţiune şi de direcţie şi a relaţiei ce trebuie păstrată între valorile globale ale indicatorilor
modelului cu cele repartizate prin programare în planurile operaţionale hotărâtoare în
dialectica obţinerii performanţei sportive scontate.
Planul anual
Anul este împărţit în macrocicluri - 2, 3, sau 5 macrocicluri. Sistemul cu două
macrocicluri este sistemul de înot american, în care este un sezon de iarnă (15
septembrie - sfârşitul lunii martie), este un sezon finalizat cu campionate naţionale în
bazin scurt(25 m), denumit şi sezonul scurt ; iar al doilea sezon, sezonul de vară,
sezonul lung, din aprilie până în august finalizat cu campionatele naţionale în bazin
lung (50 m). 15 august - 15 septembrie este perioada de vacanţă, la care se adaugă şi
sărbătorile de Paşti şi de Crăciun.
Sistemul cu trei macrocicluri, sistem adoptat şi de FRN cuprinde trei macrocicluri
distribuite conform trimestrelor şcolare din învăţământ şi fiecare macrociclu se
finalizează cu un campionat naţional sau concurs republican. Între cicluri sunt perioade
de tranziţie sau de refacere.
Cei mai mulţi înotători se antrenează 10-11 luni în fiecare an . La noi în ţară anul
este împărţit în trei macrocicluri fiecare culminând cu câte un campionat naţional, sau
concurs naţional. Un ciclu de pregătire pentru a avea succes necesită săptămâni de
planificare efectuată cu multă grijă. Primul pas îl reprezintă împărţirea macrociclului în
mezocicluri (etape) în aşa fel ca sportivii să poată fi aduşi la performanţe de vârf la
timpul potrivit al ciclului. În alcătuirea planului antrenorul va porni de la analiza
activităţilor desfăşurate anterior - analiza rezultatelor din concursuri, analiza execuţiei
principalilor indicatori ai pregătirii, analiza orientării metodice în obţinerea formei
sportive, starea de sănătate, condiţiile de refacere.
În alcătuirea noului plan anual antrenorul va studia următoarele obiective :
8
- distanţele ce trebuie acoperite zilnic şi săptămânal (volumul total de înot),
- programe speciale pentru fiecare procedeu de înot şi pentru fiecare probă de concurs.
Programul trebuie să includă toate cele 5 forme de antrenament în proporţii similare
contribuţiei relative a vitezei, metabolismului anaerob, metabolismului aerob, şi tem-
poului de cursă, în proporţii şi ordine adecvată (intensitatea de efort)/ conform probei de
concurs,
- individualizarea programelor în vederea corectării deficienţelor înotătorilor chiar dacă
sunt înotători de acelaşi procedeu sau probă de concurs,
- prevenirea şi tratamentul supraantrenamentului,
- asigurarea varietăţii antrenamentului,
- calendarul sportiv şi obţinerea şi menţinerea formei sportive,
- utilizarea mijloacelor de refacere.
Macrociclurile pregătirii înotatorilor :
1. septembrie - decembrie = 13 -14 săptămâni
2. ianuarie - aprilie = 14 săptămâni
3. mai - august = 15 săptămâni
Fiecare macrociclu este împărţit ia rândul său în mezocicluri
Fiecare mezociclu trebuie astfel structurat încât să existe o creştere treptată a
intensităţii antrenamentului pornind de la începutul ciclului până la periaada
precompetiţională, antrenamentul atingând intensitatea maximă exact înaintea
perioadei de îngustare .
Structura macrociclului cuprinde 4 mezocicluri :
1. Perioada pregătitoare .
Obiective :
- îmbunătăţirea mecanicii vâslitului, a tehnicii de înot, a startului şi întoarcerii. Trebuie
aliniate în prima parte a pregătirii pentru a stabiliza şi a nu creea probleme sportivilor
atunci când sunt preocupaţi de creşterea vitezei de înot,
- îmbunătăţirea PA şi VO2 max,
- îmbunătăţirea F., V., Mobilităţii prin exerciţii efectuate pe uscat şi în apă,
- stabilirea volumului şi intensităţii,
- stabilirea obiectivelor de performanţă ale perioadei,
- îmbunătăţirea vitezei maxime de înot, pentru a permite producerea adaptărilor de
9
transformare ATP-CP (eficienţa reacţiei),
- TL şi TC se va lucra cu economie în prima parte a macrociclului pentru că sunt
solicitante fizic şi psihic,
- obiective individualizate pentru înotătorii de semifond şi fond care vor lucra mai mult în
regimul PA şi VO2 max ; iar înotă-torii de sprint împreună cu cei de distanţe medii
scurte (l00 m) vor afecta mai mult timp pentru forţă şi sprint.
In concluzie, mezociclul de pregătire se axează pe pregătirea înotătorului pentru
mezociclurile următoare. Astfel ea se structurează astfel ;
a) etapa de angrenare şi pregătire generală, în care au loc acomodările cu
încărcăturile mari ; durata 2 săptămâni,
b) etapa pregătirii de bază (de rezistenta) ; este etapa cea mai dificilă din punct
de vedere al încărcăturii şi solicitării (PA, supradistantă) ; durata 4 săptămâni (3
+ 1)
c) etapa specializării, a pregătirii probei de concurs, în care are loc
individualizarea pregătirii pentru fiecare probă de concurs, conform tipului de
eforţ din probă ; antrenamentul se bazează pe calitate, eventual pauze mai lungi,
ritm din ce în ce mai mare şi în consecinţă un volum mai redus ; durata 4
săptămâni (3+1)
Pregătirea specifică cuprinde 6 tipuri de mijloace :
1. sprinturi (regim anaerob), pauze lungi, distantele parcurs sunt mici (50-l50 m) ;
raportul pauză/eforţ - 3/1 ; 6/1. ; pauza poate fi activă, iar în perioada de îngustare până
la 20/1 timp în care se înoată în regim aerob mediu ; volumul repetărilor 300-400 m fără
a include pauza activă.
2. TL (pregătire anaerobă), raport pauză/eforţ 1/1 ; se repetă distanţa da concurs 50-
400 m ; volumul repetărilor 800-1600 m ; se înregistrează toţi timpii.
3. utilizarea maximă a oxigenului (pregătirea aerobă), pauze moderate 30-60" ; repetări
pe distante mai lungi decât proba de concurs; volumul total al repetărilor 1200 m şi mai
mult ; eforţul se desfăşoară în sistemul negativ split.
4. intervale în pragul anaerob (pregătire aerobă superioară) ; pauze scurte 5-30" ;
distante de parcurs 50-400 m ; volum total al repetărilor 1500-4500 m ; se va executa
cel mai rapid ritm care poate fi mentinut pe toată durata exerciţiului.
5. sprint exploziv (pregătire aerobă alactată) ; pauze foarte lungi (circa 2 min.) ; distante
12,5-25 m) ; se dezvoltă viteza, se înoată cu maximum de intensitate, de preferat cu un
ritm mai bun decât cel din cursă ; volumul exercitiilor - 300 m.
10
6. exerciţii combinate, care sunt desemnate pentru a induce solicitări complexe ale
sistemelor furnizoare de energie prin folosirea variantelor de mai sus.
2. Perioada precompetiţională
- este mezociclul intrării în forma sportivă, etapa îngustării. Stresul este redus
gradat până la punctul repaosului total. Perioada variază între 2,3 săptămâni până la 6
săptămâni. Mijloacele de antrenament sunt îndreptate spre :
- menţinerea adaptărilor PA şi VO2 max
- dezvoltarea componentelor anaerobe ale probei de concurs - mai multe repetări TC
pentru menţinerea tempoului
- învăţarea tempoului şi a strategiei de concurs în proba de concurs
- menţinerea mecanicii de vâslire corectă, a întoarcerii şi startului
- continuarea creşterii progresive a intensităţii antrenamentului, necesăr menţinerii
suprasolicitării şi progresivităţii în programul de antrenament
- creşte volumul TL şi TC
- volumul total de înot descreşte zilnic pentru a permite perioade de odihna mai lungi în
timpul repetărilor cu intensitate mare.
3. Perioada competiţională
cuprinde săptămâna concursului său intervalul dîntre două său trei competiţii sau mai
multe pentru cazul turneelor.
4. Perioada de tranziţie
Este formată din 2 săptămâni între macrocicluri şi 4 săptămâni la sfârşitul anului.
Perioada este necesără în primul rând pentru refacerea psihică a înotătorului.
În timpul perioadei de tranziţie înotătorul se va axa pe două probleme
- de a reface organismul după efortul depus în perioadele anterioare ; dar atenţie
la îngrăşare, mai ales fetele !
- de a-şi trata eventualele traumatisme apărute în timpul antrenamentelor şi
netratate la timp.
1.3. PARTICULARITĂŢILE ANATOMO-FIZIOLOGICE ŞI PSIHICE ALE JUNIORILOR CU VÂRSTE CUPRINSE ÎNTRE 13-14 ANI
11
Modificări fiziologice.
Sistemul osos.
La vârsta de 12-13 ani, creşterea oaselor este în plin proces. Creşterea oaselor
se produce la capătul lor, la nivelul cartilajului, epifizelor şi al plăcuţelor de creştere.
Acestea sunt zone, în care, structura osoasă este incomplet consolidată, şi unde
materia suplimentara se poate acumula , pentru a mări oasele în lungime.
Antrenamentul nu are nici o influenta asupra lungimii maxime pe care o pot
atinge oasele. Antrenamentul poate mări grosimea şi densitatea oaselor rezultând oase
cu o mare rezistenţă la solicitari, reducând posibilitatea fracturării lor. Pentru că
suturarea oaselor nu începe decat în timpul pubertăţii, a fost manifestată îngrijorarea că
antrenamentul cu greutăţi mari, efectuat înaintea adolescenţei poate leza plăcuţele de
creştere, fapt care, poate duce în cele din urmă la reducerea procesului de creştere.
Sistemul muscular
Creşterea muşchilor decurge in mod asemanator, cu cea a oaselor, deci
musculatura este în plin proces de creştere.
Tesutul adipos
Celulele de grasime se acumuleaza in corpul uman, inca inainte de nastere. La
fete cantitatea de tesut adipos este de aproximativ 10-12%, din greutatea corporala.
Procentuajul gresimii corporale la băieţi ramane in general constant. Antrenamentul
afecteaza in mare masura cantitatea de tesut adipos, pe care o persoana o poseda.
Deci, tesutul adipos este in general doar cu 1-2% mai scazut, fata de cel al unui copil
normal.
Respiratia
Capacitatea pulmonara este in creştere. Cantitatea de aer, pe care o poate
inspira in plamani si expira este de aproximativ 70-80 l/min. Volumele pe minut mai mici
nu au influenta asupra capacitatii de antrenament. Un corp mai mic, necesita un volum
de oxigen mai mic.
Circulatia săngelui
Frecventa cardiaca maximala a unui copil la eforţ este mai mare, decat cea a
unui adult. Ea este in general între 200-210 batai/min, la vârsta între 6-14 ani. Un puls
marit la copii compenseaza de obicei un volum cardiac mai mic.
Bazele fiziologice ale efortului la înot
Consumul de oxigen
12
Cantitatea de sânge pe care inima o pompeaza pe minut (volumul cardiac/minut)
nu este egal cu cel al unui adult. Din aceasta cauza VO2 maxim absolut (volumul de
oxigen maxim), va fi mai mic decat cel al unui adult. La băieţi valorile cresc constant
începând cu vârsta de 6-8 ani. Creşterile la fete nu sunt la fel de mari ca la băieţi.
Creşterea şi dezvoltarea fizică a copiilor este principalul motiv al înregistrarilor acestor
creşteri. Inima şi plămînii devin mai mari, mitocondriile musculare mai numeroase, astfel
ca, ele pot prelucra mai mult oxigen pe minut. Consumul de oxigen rămâne stabil pentru
ambele sexe, de-a lungul anilor de început ai maturităţii.
Prima faza a pubertăţii
Prima fază a pubertăţii este la fete între 11-12 si 13-14 ani, iar la băieţi între 12-
13 şi 14-15 ani. Până la apariţia pubertăţii nu există, practic, nici o diferenta între fete şi
băieţi, in ceea ce priveste statutul lor hormonal. Cu putin inaintea instalarii pubertăţii,
producţia de hormoni sexuali specifici fiecarui sex în parte se va accelera şi vor apare
primele semen de diferenţiere privind caracteristicile morfologice, cu apariţia
caracterelor sexuale, atât primare cât şi secundare.
Creştera înălţimii, aproximativ cu 10 cm/an şi a grutăţii cu aproximativ 9Kg/an,
cât şi labilitatea psihică caracteristică vârstei, vor provoca o scădere a interesului pentru
sport, un comportament critic, prin punera în discuţie a autorităţii parinţilor, profesorilor
şi a antrenorilor, o scadere a capacităţii de a suporta efortul, mai ales la nivelul
cartilajelor de creştere, la care se mai adaugă scăderea mobilităţii, iar elasticitatea
muşchilor şi ligamentelor nu se adaptează puseului de creştere al înălţimii.
Această perioadă, atât la fete cât şi la băieţi, este perioada optimă de dezvoltare
a rezistenţei; dezvoltarea completă a capacităţii de rezistenţă nu poate fi atinsă dacă, în
timpul pubertăţii, potenţialul de adaptare al organismului este insuficient solicitat. Acum
vor fi puse bazele capacităţii ulterioare de performanţă.
Capacitatea de-a furniza şi de-a suporta un efort este foarte mare.
În timpul acestei perioade se constată câştiguri importante de viteză, şi tot acum
se poate recurge la exercitii cu caracter anaerob, în special în antrenamentele care sunt
axate pe una din componentele capaciăţii de viteză/forţă/rezistenţă.
În timpul pubertăţii un antrenament polivalent şi general al mobilităţii este
necesar, dar se va evita supraîncarcarea aparatului locomotor pasiv. Capacitatea
discului vertebral de a suporta un efort este scazută iar elasticitatea muşchilor si
ligamentelor nu se adapteaza imediat puseului de creştere al inaltimii.
13
Este necesară o limitare provizorie în însuşirea unor mişcări complexe, deoarece în
aceasta perioadă există o serie de deficienţe în stapânirea mişcărilor, modificarea
proporţiilor, dar şi o stagnare în dezvoltarea motrică.
14
1.4. SIMULATORUL DE CONDIŢII - ERGOSIM
Simulatorul de condiţii de tip ERGOSIM reprezintă un sistem modular de aparate
şi dispozitive auxiliare destinat înregistrării şi studiului parametrilor mişcarilor corporale
şi educării controlului muscular prin feed-back vizual şi nevizual.
Prelucrarea şi transmiterea mişcării musculare se face printr-un fir flexibil subţire
care se conectează prin dispozitive adecvate de membrul său segmentul corporal a
cărui mişcare se doreşte a fi înregistrată şi studiată.
Facilităţile oferite de sistem.
1. individualizarea mişcarilor studiate prin ataşarea de accesorii specifice (cadre)
2. reglarea în limite largi a rezistentei la mişcare
3. afişarea pe display în timpul secvenţei de exercitiu a unui grafic şablon pe care
subiectul îl compară cu cel obisnuit la fiecare mişcare
4. stocarea informariilor în fişiere individuale
5. posibilitatea prelucrarii informatiei şi interpretarea evoluţiei în timp.
Aplicaţii în înot cu ajutorul simulatorului de condiţii tip ergosim
Simulatoarele utilizate în pregatirea sportivilor au drept scop reproducerea cât
mai fidelă a condiţiilor din mediul natural, dar şi înlaturarea inconvenientelor din acel
mediu. ( SCHOR, V., 1999).
Respectand principiile care stau la baza realizarii atat a aparaturii de pregatire pe
uscat cât şi a simulatoarelor, specialiştii din Central de Cercetari pentru Probleme de
Sport Bucuresti, au construit un aparat utilizat în pregatirea înotatorilor: simulatorul de
condiţii - ERGOSIM.
Simulatorul de condiţii în montajul pentru inot este un sistem modular de aparate
şi dispozitive auxiliare destinat înregistrării şi studiului parametrilor mişcărilor corporate
şi educării controlului neuro- muscular prin feed-back vizual în timp real.
Ceea ce aduce nou ERGOSIM-ul în familia simulatoarelor este furnizarea instantanee a
informaţiilor necesare controlului şi reorganizarii continue a mişcării. Prelucrarea
semnalelor şi afişarea informaţiilor se face în timp real, sportivul având posibilitatea să
15
urmărească pe display, moment de moment, evoluţia execuţiilor sale, ceea ce asigură
condiţii deosebite de reglare de la o execuţie la alta şi chiar în interiorul execuţiei.
« Antrenamentele complementare » pe simulatorul de condiţii în nataţie au următoarele
scopuri :
- creşterea nivelului de forţă, optimizarea lungimii de tracţiune a braţului până la limita
fiziologică [cf. Popa Emil,], simetrizarea parametrilor de acţiune ai braţelor prin alte
mijloace decat cele folosite la bazinul de nataţie [cf. Pierre de Hillerin], corectarea
parametrilor care intervin în mişcarea specifică (lungime de tracţiune, forţa de tracţiune,
timp de acţiune, timp de revenire).Toate aceste cerinţe sunt realizate prin diverse tipuri
de exerciţii bazate pe control-neuromuscular.
Prin prelucrarea datelor achiziţionate în timp real pe parcursul execuţiilor şi „furnizarea
instantanee a informaţiilor necesare controlului şi reorganizării continue a mişcarii” [cf.
Pierre de Hillerin], sportivul are posibilitatea să urmarească pe monitor, moment de
moment, evoluţia sa, ceea ce asigură condiţii deosebite de reglare de la o execuţie la
alta şi chiar în interiorul execuţiei. Tipurile de informaţii au o mare varietate, în funcţie de
aplicaţiile existente.
Cerințe calitative pentru desfășurarea controlului [Pierre de Hillerin,]
Specificitatea – Respectarea în cât mai mare măsura a cerințelor externe și interne ale
efortului muscular specific.
Cu cât testele și probele aplicate sunt mai aproape de acest specific, cu atât informațiile
obținute au o valoare mai mare în expertizarea întreprinsă. Astfel este necesr să se
realizeze un antrenament suplimentar susținut pe simulatorul de condiţii (condiţia de
baza constă în respectarea cât mai mult a gradului de specificitate al sportului
respectiv).
În cazul natației aceasta specificitate ține cont de mediul de lucru (diferențe de lucru și
antrenament dintre mediul natural – apa, și antrenamentul de control neuro-muscular
susținut pe simulator), ținând cont de factorii de performanță.
Periodicitatea – Prevederea momentelor de control în mod periodic asigură evaluarea
efectelor antrenamentului și înlătura pericolul dezinformării care poate apărea atunci
când luam în considerare date întâmplătoare.
Consecvența – Efectuarea controlului la termenele stabilite este absolut necesară
pentru compararea rezultatelor și determinarea sensului modificărilor care apar.
16
CAPITOLUL 2
ORGANIZAREA CERCETĂRII
2.1.SUBIECŢII, PERIOADA ŞI LOCUL DESFĂŞURĂRII CERCETĂRII
Cercetarea s-a desfăşurat în perioada octombrie 2009 – mai 2010, în cadrul
Clubului Sportiv Municipal Braşov, la Bazinul Olimpic şi la Bazinul pentru iniţiere în înot,
din cadrul aceleiaşi baze sportive.
Subiecţii angrenaţi în cercetare au fost 8 juniori, cu vârstele între 13 şi 14 ani,
constituiţi în două grupe cu obiectiv perfecţionarea tehnicii procedelului fluture.
Patru dintre juniori au făcut parte din grupa grupa de control iar ceilalţi 4 juniori
au format grupa experimentală.
2.2. METODELE DE CERCETARE UTILIZATE
Metoda studierii literaturii de specialitate
În legătură cu tema au fost studiate o serie de materiale care pot fi sistematizate
astfel:
a. materiale cu caracter general din domeniul EFS;
b. materiale vizând disciplina nataţie şi antrenament sportiv în nataţie;
c. materiale referitoare la iniţierea, consolidarea şi perfecţionarea tehnicii procedeelor
de înot.
d. materiale privind Simulatorul de condiţii - ERGOSIM,
Prin studierea materialului bibliografic, am cules datele necesare fundamentării
teoretice a lucrării, documentându-mă, privind posibilitatea alcătuirii modelului
experimental în perioada propusă.
Metoda observaţiei
În cadrul acestei metode am urmărit în mod special, conţinutul antrenamentelor
juniorilor în procedeul fluture, referitor la perfecţionarea şi efectuarea cu acurateţe a
tehnicii acestui procedeu.
17
Metoda anchetei (chestionarului)
Cea mai importantă tehnică folosită în anchetă este chestionarea. Un chestionar
este un ansamblu de întrebări, structurat şi standardizat, care permite obţinerea unor
date utile pentru cercetare. După Chelcea (1975), chestionarul „reprezintă o tehnică şi
corespunzător, un instrument de investigare constând dintr-un ansamblu de întrebări
scrise şi, eventual, imagini grafice, ordonate logic şi psihologic, care , prin administrarea
de către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare, determină din partea
persoanelor anchetate răspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scris”.
În cadrul acestei metode, chestionarul a cuprins 5 întrebări şi a fost adresat unui
număr de 5 cadre de specialitate (antrenori şi instructori) cărora li s-a pus la dispoziţie
materialul cu întrebările şi care au avut amabilitatea de a răspunde.
Întrebările din cadrul chestionarului au fost:
1. Ce metode credeţi că sunt recomandate pentru perfecţionarea tehnicii
procedeului fluture?
2. Ce pondere alocaţi metodei antrenamentului continuu în cadrul perfecţionării
tehnicii procedeului fluture?
3. Cum evaluaţi tehnica procedeului fluture?
4. Cât timp alocaţi însuşirii corecte a tehnicii unui procedeu?
5. La ce vârstă credeţi că se realizează cel mai uşor perfecţionarea tehnicii
procedeului fluture prin metoda antrenamentului continuu?
Metoda statistico-matematică
Utilizarea largă a metodei este legată de studiul calitativ al lucrurilor şi fenomenelor din
domeniul de cercetat. Utilizarea ei în domeniul educaţiei fizice şi sportului constituie o
etapă de abstractizare superioară prin formularea ipotezelor şi a regulilor de deducere
matematică, dobândind precizie în formularea concluziilor şi capacitate predictivă
superioară.
S-au folosit următorii indicatori statistici:
- Parametrii tendinţei centrale – în special media aritmetică – bazată pe numărul total
al valorilor individuale şi care ajută şi la calculul abaterii standard.
Σ – suma
X – valorile individuale obţinute
n = numărul de cazuri
18
- Dispersia, cu ajutorul următorilor indicatori:
Amplitudinea (W)
W = V max - V min
V max = valoarea cea mai mare;
V min = valoarea cea mai mică.
Abaterea standard (S)
S=± d2
n-1
S = suma;
d = diferenţa dintre media aritmetică şi fiecare valoare individuală;
n = numărul de cazuri.
Cu cât abaterea standard este mai mare, cu atât media caracterizează mai
inexact selectivitatea aleasă.
- Coeficientul de variabilitate (CV):
M – media aritmetica
S – abaterea standard
Dacă CV este ±10%, indică o variaţie mică, colectivul este omogen.
Dacă CV este ±20%, indică o dispersie foarte mare, colectivul este neomogen.
- Coeficientul de progresie:
Formula cu care se calculează este: .
Metoda studiului experimental
Obiectivul acestei metode a fost acela de a determina pe cale experimentală
eficienţa metodologiei folosite pentru perfecţionarea tehnicii de înot în procedeul fluture.
În acest scop am operat în pregătirea grupei experimentale, cu sisteme de acţionare
structurate după metoda antrenamentului continuu, exemplificată mai jos:
19
l. Metoda de antrenament "Continuu"
(antrenament pe supradistanţe sau maraton)
Dis
t.
Nr.
re
p.
Pau
ză
Rit
m I FC
Zo
na
efo
rt Acţiunea Indicaţii
Inte
gra
l
Pic
.
Br.
Co
mb
100m 1 - unif. 50% 130 Ainf. fluture x - -
200m 1 - unif. 60% 140 A.m fluture x - -
400m 1 - unif. 60% 140 A.m. fluture x - -
400m 1 - unif. 60% 140 A.m fluture x x x preg.I,tehn.
rev.ef.An
800m 1 - unif. 60% l40 A.m. fluture x x x preg.I,tehn.
rev.ef.An
1000
m
1 - unif. 60% 140 A.m. fluture x x x preg.I,tehn.
rev.ef.An
400m 4
rev.
prog. 70% 160 A.s. fluture x x x pregatitoare
800m 3
rev.
prog. 70% 160 A.s. fluture x x x pregatitoare
1000
m
2
rev.
prog. 70% 160 A. s. fluture - x x pregatitoare
3000
m
1 - unif. 60% 140 A.m. fluture - - - preg.I
10' 1-2 - unif. 60% 140 A.m. fluture - - - preg.I
30' 1 - unif. 60% 140 A.m. fluture - - - preg.I
20
800m 1 - unif. 95% 180 A.s.1 fluture - x - control
1500
m
1 - unif. 95% 180 A.s.l fluture - - - control
Atât la începutul cât şi la finalul perioadei de cercetare am aplicat testarea pregătirii
tehnice, aceasta furnizându-ne date cu privire la eficienţa metodei utilizate, cât şi cu
privire la confirmarea sau implicarea ipotezei de lucru. Astfel am recurs la
aprecierea principalelor elemente tehnice ale procedeului fluture (faza activă şi pasivă a
mişcării picioarelor, faza de revenire şi vâslirea la nivelul braţelor, coordonarea
mişcărilor braţelor şi picioarelor şi respiraţia), utilizând în acest scop calificative.
Distanţa pe care s-a efectuat testarea a fost de 100 m. fluture.
Din punct de vedere al performanţei am înregistrat timpii celor două grupe în proba
de 50m. Fluture.
Exerciţiu de corectare a lungimi de tracţiune cu ajutorul Ergosim:
- exerciţiul vizează în special calitatea executiei, astfel că sportivul are de facut,
pentru început, un numar relativ mic de executii cu obligativitatea de a respecta
anumite valori, forme, condiţii de forţă, viteză sau lungime de tracţiune, ca şi
condiţii de corectitudine şi îndeplinire a sarcinii. Acest exerciţiu pune accent pe
momentele de “atac” şi “degajare” în apă, în raport direct cu distanţa parcursă şi
timpul obţinut în exerciţiul impus.
Model de forţă funcţie de pozitie.
21
degajare brate
atac brate
lungime de tractiune
Este foarte important ca sportivii să realizeze constant aceiaşi lungime de tracţiune
(mişcare) şi să dezvolte relativ aceiaşi forţă pe parcursul probelor.
Antrenamentul pe simulatorul de condiţii cuprinde o arie largă de metode de lucru. Antrenamentul este individualizat în funcţie de procedeele de înot şi probele de concurs ale fiecărui sportiv.
22
Metoda măsurării
Pentru obiectivizarea fenomenelor am folosit în cercetare metoda măsurării
apreciată cu calificative. Aceasta este o metodă specifică nataţiei, fiind utilizată la
evaluarea din punct de vedere tehnic a procedeelor de înot, în special la nivelul
grupelor de copii şi juniori.
Pe baza acestei metode am interpretat datele, realizând tabele, reprezentaţii
grafice şi interpretări scrise. De asemenea am calculat modulul, media aritmetică şi
coeficientul de progresie pentru ambele grupe implicate în cercetare, în cazul testărilor
iniţială şi finală.
Menţionez că pe toată durata cercetărilor starea de sănătate a subiecţilor a fost
relativ bună, aceştia lipsind accidental, cu excepţia perioadei vacanţei de iarnă, timp în
care bazinul de înot a fost închis. Condiţiile materiale au fost satisfăcătoare pe toată
durata desfăşurării experimentului (plute, labe de cauciuc, palmare, plutitoare, etc.).
23
CAPITOLUL 3
PREZENTAREA, PRELUCRAREA, INTERPRETAREA ŞI REPREZENTAREA GRAFICĂ A REZULTATELOR
OBŢINUTE
3.1. PREZENTAREA PROBELOR DE CONTROL
Proba 1 - aprecierea principalelor elemente tehnice ale procedeului
fluture pe distanţa de 100 m
În cadrul acestei probe au fost evaluate 6 elemente tehnice care intră în
componenţa procedeului FLUTURE.
Evaluarea a presupus acordarea de note, pe o scală de la 5 la 1, pentru fiecare
element tehnic supus aprecierii (faza activă şi pasivă a mişcării picioarelor, faza de
revenire şi vâslirea la nivelul braţelor, coordonarea mişcărilor braţelor şi picioarelor şi
respiraţia). Notele au fost acordate de comisia tehnică special constituită din specialişti
în domeniul nataţiei.
Distanţa pe care s-a efectuat testarea a fost de 100 m.fluture.
Proba 2 – aprecierea performanţei pe distanţa de 50 metri
Din punct de vedere al performanţei am înregistrat timpii celor două grupe în
proba de 50m. fluture. Cronometrul a fost declanşat la fluierul starterului şi a fost oprit în
momentul atingerii cu braţele a peretelui bazinului, de către sportiv. Performanţa a fost
evaluată în secunde.24
Totodată cu grupa experiment am realizat atât testări pe tot parcursul anului cu
ERGOSIM, cât şi exerciţiul pentru creşterea lungimii de tracţiune prezentat la capitolul
2.
Exercitii de control-neuromuscular pe mişcare specifică
-sunt antrenamente speciale care au ca obiectiv creşterea capacităţii de control
neuro-muscular specific. Sportivul poate observa şi interveni în acelaşi timp asupra
mişcării de tracţiune din momentul atacului (care variază în funcţie de punctul de
plecare al acţiunii), în timpul şi pe traiectoria mişcării, precum şi asupra degajării
(finalului de tracţiune) care este în raport direct cu începutul mişcării (atacul).
atacul platforma de forţă degajare
Ex.1
25
Respectând cerinţele şi sarcinile pe care sportivul le are de îndeplinit, acesta
poate să realizeze o mişcare eficienta şi corectă d.p.d.v. tehnic, având posibilitatea de
reglare şi corecţie continuă a acesteia. Faptul că sportivii au acces permanent la
informaţie, duce la o învăţare mai rapidă şi poate facilita corectarea anumitor aspecte
ale tehnicii specifice.
Avantajul acestui model constă în faptul că există în permanenţă control asupra mişcării
(atac şi degajare) .
3.2. PRELUCRAREA, INTERPRETAREA ŞI REPREZENTAREA GRAFICĂ
Proba 1 - aprecierea principalelor elemente tehnice ale procedeului fluture pe distanţa de 100 m
În urma testărilor iniţiale şi finale, cele două grupe experimentală şi de control, au
obţinut următoarele rezultate:
Testarea iniţială Testarea finală %
26
Gru
pa
de c
ont
rol pr
ogr
es
Subiecţi/
Elem.teh
. ET
1
ET
2
ET
3
ET
4
ET
5
ET
6
Med
ia
ET
1
ET
2
ET
3
ET
4
ET
5
ET
6
Med
ia
C1 3 3 3 2 3 3 2,83 3 4 3 3 4 4 3,5 19,14
C2 4 3 2 4 4 3 3,33 4 3 3 4 4 3 3,5 4,85
C3 2 4 4 3 3 3 3,17 3 4 4 3 4 3 3,5 9,42
C4 3 2 2 3 4 3 2,83 4 3 3 4 4 4 3,66 22,67
Medie/
element
3 3 2,
75
3 3,
5
3 3,04 3,
5
3,
5
3,
25
3,
5
4 3,
5
3,54 14,12
Gru
pa
exp
erim
ent E1 4 2 4 3 4 3 3,33 5 4 4 4 5 5 4,5 26
E2 3 2 3 3 2 3 2,66 4 4 4 4 4 5 4,16 36,05
E3 2 3 2 4 4 3 3 3 5 4 5 5 5 4,5 33,33
E4 2 3 2 2 3 2 2,33 4 4 3 4 5 4 4 41,75
Medie/
element
2,
75
2,
5
2,
75
3 3,
25
2,
75
2,83 4 4,
25
3,
75
4,
25
4,
75
4,
75
4,29 34,03
Legendă:
C1 – C4 componenţii grupei de control
E1 – E4 componenţii grupei experimentale
ET1 - faza activă braţe (vâslire)
ET2 - faza de revenire braţe
ET3 – bătaia picioarelor
ET4 - coordonarea mişcărilor braţelor şi picioarelor
ET5 – respiraţia
ET6 – întoarcerea
Aşa cum se observă din tabelul sus prezentat, testarea iniţială ne arată că
valorile înregistrate de componenţii celor 2 grupe, în ceea ce priveşte aprecierea
elementelor tehnice, sunt aproximativ egale. Astfel, media notelor grupei de control este
de 3.04, fiind foarte apropiată de media notelor grupei experiment, care a fost de 2,83.
Cea mai mare medie/element a fost înregistrată de grupa de control la elementul
respiraţie, 3,5, în timp ce cea mai mare medie a grupei experimentale/element, a fost
înregistrată tot la respiraţie – 3,25.
27
Grafic medii/element
0
0,5
1
1,5
2
2,5
3
3,5
4
4,5
5
ET1 ET2 ET3 ET4 ET5 ET6 ET1 ET2 ET3 ET4 ET5 ET6
Testare iniţială Testarea finală
Note
acor
date
Medie gr.control Medie gr.experiment
Testarea finală a evidenţiat progresul înregistrat de cele două grupe, în special
de grupa experimentală. Astfel, media finală a notelor grupei de control a fost de 3,54,
aceasta crescând cu 0.5 puncte faţă de testarea iniţială, în timp ce media finală a
notelor grupei experimentale a fost de 4,29, aceasta crescând cu aproape 1,5 puncte
faţă de testarea iniţială.
28
3,04
3,54
2,83
4,29
0
0,5
1
1,5
2
2,5
3
3,5
4
4,5
Medie gr.control Medie gr.experiment
Grafic medii generale
Testare iniţială Testarea finală
Din punct de vedere al aprecierii individuale, cel mai mare progres l-a înregistrat
subiectul E4, care de la o medie a notelor de 2,33 la testarea iniţială, a obţinut în cazul
testării finale media 4. Apreciind în procente aceasta, progresul înregistrat este de
41,75%.
29
2,33
4
0
0,5
1
1,5
2
2,5
3
3,5
4
1
Grafic progres individual E4
Testare iniţială Testarea finală
Alţi doi componenţi ai grupei experimentale, E2 şi E3, au obţinut o rată de
progres de 36,05%, respectiv 33,33%. În ansamblu, progresul înregistrat de grupa
experimentală a fost de 34,03%, în timp ce progresul înregistrat de grupa de control, a
fost de 14,12%.
Grafic procent progres individual
22,67%
9,42%
4,85%
19,14%
34,03%
41,75%
33,33%
36,05%
0
5
10
15
20
25
30
35
40
45
C1 C2 C3 C4 E1 E2 E3 E4
Proba 2 – aprecierea performanţei pe distanţa de 50 metri
30
În urma testărilor iniţiale şi finale, cele două grupe experimentală şi de control, au
obţinut următoarele rezultate:
Gru
pa
de c
ont
rol
Subiecţi Testarea iniţială Testarea finală
%
pro
gre
s
Timp înregistrat
(secunde)
Timp înregistrat
(secunde)
C1 36,6 35,8 2,18
C2 37,4 36,9 1,33
C3 35,8 35,0 2,23
C4 36,2 35,5 1,93
Medie/
element36,5 35,8 1,91
Abaterea standard 0,68 0,80Coeficientvariabilitate
53,43% 44,51%
Gru
pa
exp
erim
ent E1 37,0 35,1 5,13
E2 35,6 33,8 5,05
E3 37,8 35,7 5,55
E4 36,5 34,6 5,20
Medie/
element36,7 34,8 5,24
Abaterea standard 0,92 0,80
Coeficientvariabilitate
39,85% 43,27%
Legendă:
C1 – C4 componenţii grupei de control
E1 – E4 componenţii grupei experimentale
În cazul probei aprecierea performanţei pe distanţa de 50 metri, la testarea
iniţială, subiecţii din cele două grupe au obţinut rezultate aproximativ asemănătoare. Media
acestor rezultate a fost în cazul grupei de control – 36,5 sec. Iar în cazul grupei experiment
– 36,7 sec. Aceasta ne arată că nivelul de pregătire al subiecţilor din cele două grupe era
asemănător la începutul perioadei experimentale.
31
36,5
35,8
36,7
34,8
33,5
34
34,5
35
35,5
36
36,5
37
Medie gr.control Medie gr.experiment
Grafic medii generale în secunde
Testare iniţială Testarea finală
Testarea finală a consemnat progresul realizat în urma aplicării programului
experimental, aşa cum se observă în graficul de mai jos. Astfel, subiecţii testaţi au obţinut
la finele perioadei experimentale o medie generală de 35,8 sec. grupa de control, şi 34,8
sec. grupa experimentală.
Comparând rezultatele obţinute la testarea finală, constatăm că grupa de control şi-a
îmbunătăţit performaţele pe distanţa de 50 m. în medie cu 0,7 sec., ceea ce înseamnă o
rată de progres de 1,91%.
Grafic performanţe individuale
36,6
37,4
35,8
36,2
37
35,6
37,8
36,5
35,8
36,9
35
35,5
35,1
33,8
35,7
34,6
31
32
33
34
35
36
37
38
39
C1 C2 C3 C4 E1 E2 E3 E4
Sec
un
de
Testare iniţială Testare finală
32
Componenţii grupei experimentale şi-au corectat performanţele la testarea finală cu
1.9 sec., ceea ce reprezintă o rată de progres de 5,24%. Progresul superior al grupei
experimentale se datorează alegerii corecte a metodei de antrenament, mijloacelor
specifice utilizate, cu toate că coeficientul de variabilitate de 43,27% ne indică
neomogenitatea grupei.
Grafic procent progres individual
1,93%
2,23%
1,33%
2,18%
5,20%
5,55%
5,05%
5,13%
0
1
2
3
4
5
6
C1 C2 C3 C4 E1 E2 E3 E4
Prezentăm în continuare 7 dintre cele mai reprezentative grafice rezultate din testările efectuate cu ERGOSIM
Antrenament 25 oct. 2009. - 50 m future , alunecare
33
Antrenament 18 nov. 2009 - 50 m future , alunecare
Antrenament 20 dec. 2009 - 50 m future , alunecare
34
Antrenament 15 ian. 2010 - 50 m future , alunecare
Antrenament data - 50 m future , coordonat, subiect 2
Antrenament 20 apr. 2010 - 50 m future , coordonat
35
3.3. INTERPRETAREA CHESTIONARULUI
Interpretarea datelor chestionarului ne-a oferit părerile antrenorilor chestionaţi în
legătură cu metodele indicate la această vârstă pentru perfecţionarea procedeului
fluture, modul de evaluare a tehnicii la această vârstă, precum şi vârsta recomandată
pentru perfecţionarea în procedeul sus amintit.
Astfel, la prima întrebare, 4 din cei 5 antrenori chestionaţi au răspuns că
metodele analitice şi globale sunt utilizate în perfecţionarea tehnicii procedeului fluture,
în timp ce unul a răspuns că realizează perfecţionarea prin metoda antrenamentului
continuu.
Grafic întrebarea 1
20%
80%
Met. Ant. continu Met. Analitice şi globale
La întrebarea “ Ce pondere alocaţi metodei antrenamentului continuu în cadrul
perfecţionarii tehnicii procedeului fluture?”, 2 antrenori au răspuns că alocă o pondere
foarte mare acestei metode, în timp ce 2 antrenori alocă până la 50% din volumul
lecţiei (antrenamentului) iar unul nu foloseşte această metodă aproape deloc.
Grafic întrebarea 2
40%
40%
20%
Pâna la 50% Foarte mare Nu foloseşte
36
Antrenorii evaluează tehnica procedeelor de înot, în marea lor majoritate cu
ajutorul caietului de tehnică (3 antrenori), a fişei tehnice de evaluare (1) şi în funcţie de
aprecierea corectitudinii executării elementelor tehnice (1).
La întrebarea “Cât timp alocaţi însuşirii corecte a tehnicii unui procedeu?”,
răspunsurile primite au fost cele mai variate. Antrenorii nu au avut o părere generală, ei
oferind răspunsuri diferite, de la varianta “atât cât este nevoie”, la “15-20 lecţii”, “până la
crearea automatismelor”, “de la o lună la un an”. Constatăm din răspunsurile
antrenorilor că nu există o unitate de opinii în ceea ce priveşte timpul necesar pentru
însuşirea corectă a tehnicii unui procedeu. In acest sens, poate ar fi necesară stabilirea
unor indicaţii metodice care să fie aplicate în funcţie de durata intervalului de pregătire.
Varietatea răspunsurilor la această întrebare, poate proveni şi din rata de progres
înregistrată de subiecţi la această vârstă, în sensul că indivizii mai dotaţi din punct de
vedere somatic şi motric reuşesc să-şi însuşească tehnica mai repede, în timp ce
subiecţii cu indici scăzuţi ai calităţilor motrice reclamă o durată de pregătire mai mare.
La ultima întrebare “La ce vârstă credeţi că se realizează cel mai uşor
perfecţionarea tehnicii procedeului fluture prin metoda antrenamentului continuu?”,
răspunsurile au fost cele mai unitare, marea majoritate a antrenorilor, indicând vârsta
medie de 12-14 ani (3 antrenori), un singur antrenor răspunzând cu varianta “la vârste
cât mai mici” şi un antrenor indicând vârsta de 10-12 ani.
37
Grafic întrebare 3
60%20%
20%
Caiet de tehnică Fişe de evaluare
Aprecierea elementelor th.
Grafic întrebarea 5
60%20%
20%
12-14 ani 10-12 ani Cât mai mici
Din interpretarea răspunsurilor chestionarului, a reieşit că vârsta optimă pentru
perfecţionarea tehnicii procedeului fluture este în jurul vârstei de 12-14 ani, iar una
dintre metodele cele mai indicate pentru abordarea acesteia, este metoda
antrenamentului continuu.
Pe baza răspusurilor chestionarului, am stabilit vârsta eşantionului de cercetare
şi mijloacele de realizare ale acesteia.
38
CONCLUZII ŞI PROPUNERI
După finalizarea perioadei experimentale şi după prelucarea şi interpretarea
datelor obţinute în urma aplicării testării finale, am constatat următoarele:
In literatura de specialitate există foarte puţine referiri concrete care să vizeze
perfecţionarea tehnicii în general şi a tehnicii procedeului fluture, în special la vârsta
de 12-14 ani.
Există relativ puţine programe concrete pentru pregătirea tehnică a înotătorilor la vârsta
de 12-14 ani.
Utilizarea metodei eforturilor continue în perfecţionarea tehnică a procedeului fluture, s-
a dovedit eficientă, concretizându-se în rezultatele superioare obţinute de grupa
experimentală la testarea finală, comparativ cu rezultatele grupei martor. Astfel:
a. Calcularea mediei notelor pentru testarea finală a evidenţiat saltul valoric
înregistrat de grupa experimentală care a obţinut media 4,29, în comparaţie cu
grupa de control, a cărei medie a fost 3,54.
b. Valorile mediei aritmetice arată că nivelul celor două grupe a fost aproximativ
acelaşi în cazul testării iniţiale (3,04 grupa de control şi 2,83 grupa
experimentală), în timp ce în cazul testării finale media aritmetică a grupei
experimentale a crescut substanţial, cu 1,46 puncte (faţă de 0,5 puncte în cazul
grupei de control).
c. Coeficientul de progresie a arătat în mod elocvent faptul că grupa experimentală
a înregistrat o rată de progres de 34,03%, în timp ce grupa de control a
înregistrat rata de progres de 14,12%.
d. În cazul evaluării performaţelor pe distanţa de 50 m., toţi componenţii grupei
experimentale şi-au îmbunătăţit semnificativ performanţele (media 34,8 sec.),
înregistrând o medie de progres de 5,24%, faţă de media de 1,91%, obţinută de
grupa de control.
Dovedirea importanţei informaţiei furnizate de ERGOSIM în formarea sportivului cât
şi schimbarea în viziunea metodică a pregătirii înotătorilor prin folosirea feedback-
ului corectiv în practica antrenamentului de nataţie.
39
Luând în considerare concluziile enunţate mai sus pe baza rezultatelor obţinute de
grupa experimentală la finele perioadei de cercetare, se propun următoarele:
1. Perfecţionarea juniorilor în tehnica de înot să se efectueze utilizând sisteme de
acţionare bazate pe metoda eforturilor continue, aceasta fiind recomandată atât de
literatura de specialitate, cât şi de rezultatele experimentale prezentate în această
lucrare.
2. Conceperea de programe pentru pregătirea tehnică a juniorilor cu vârsta între 12 şi
14 ani, bazate pe metode moderne de antrenament, adaptate specificului vârstei.
3. Folosirea Ergosim în scopul „protezării” informaţionale [De Hillerin, 1999] adică a
suplinirii temporare a capacităţii individului de percepre a modificărilor fine ale
mişcărilor realizate prin verificarea achiziţiilor stabile a structurilor motrice învăţate
sau corectate.
4. Introducerea feedback-ului corectiv cu ajutorul Ergosim în practica antrenamentului
de nataţie.
40
BIBLIOGRAFIE
1. Alexe N.- Antrenamentul sportiv modern, Editura Editis, Bucureşti, 1993
2. Barany I, Sarosi I- Mic manual de înot, Editura Tineretului, Bucureşti, 1996
3. Bota C.- Fiziologia educaţiei fizice şi sportului, Editura MTS, Bucureşti, 1983
4. Caileanu T.- “Mic dictionar al sporturilor”, Ed. Albatros, Bucuresti, 1984
5. Demeter A.- Fiziologia sporturilor, Editura Stadion, Bucureşti, 1972
6. Dragnea A., Mate S.- Teoria sportului, Editura FEST, Bucureşti, 2002
7. Drăgan I.- Medicină sportivă aplicată, Editura Editis, Bucureşti, 1994
8. Enoiu R.- Manual pentru învăţarea înotului, Ed. Universităţii Transilvania,
Braşov 2006
9. Enoiu R.- Teoria şi bazele metodicii educaţiei fizice şi sportului, Editura Omnia
UNI-S.A.S.T., Braşov, 2000
10. Enoiu R.-Cartea înotătorului, Ed. Universităţii Transilvania, Braşov 2003
11. Enoiu R.-Vâslit aplicativ – noţiuni de bază, Ed. Universităţii Transilvania, Braşov
2004
12. Epuran M Holdevici I..- “Compendiu de psihologie pentru antrenori”, Ed. Sport-
Turism, Bucuresti, 1980
13. M.T.S., Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport- Înot, Bucureşti, 2002
14. Marinescu G. – Nataţie – efort şi antrenament, Ed. Bren, Bucureşti 2003
15. Marinescu G. – Nataţie – tempo şi ritm, Ed. Dareco, Bucureşti 2002
16. Marinescu G., Creţuleşteanu G.- Înot. Curs de specializare, ANEFS, Bucureşti,
1995
17. Olaru M.- “Inot”, Ed. Sport-Turism, 1982
18. Prelici V.- “Performanta sportiva, personalitate, selectie”, Ed. Facla, 1980
19. Pursley,D. - Manual metodic de înot FRN, ediţia 1986 (traducere)
20. XXX- “Criterii, probe si norme pentru selectia in inot”, Ed. CNEFS, FRN, 1986
41
