CCAAPPIITTOOLLUULL 66

FLEXIBILITATEA IN PRODUCŢIE

6.1. FLEXIBILITATEA PRODUCŢIEI: DEFINIŢII, TIPURI

6.2. FLEXIBILITATEA GESTIUNII PRODUCŢIEI

6.2.1. SISTEMUL “MRP” - MANUFACTURING REQUIREMENTS

PLANNING (PLANIFICAREA NECESITĂŢILOR MATERIALE)

6.2.2. SISTEMUL “OPT” – OPTIMIZED PRODUCTION TECHNOLOGY

(OPTIMIZAREA TEHNOLOGIILOR DE PRODUCŢIE)

6.2.3. SISTEMUL "JIT” – JUST IN TIME (EXACT LA TIMP)

6.2.4. SISTEME "FMS" – FLEXIBILITY MANUFACTURING SYSTEMS

(SISTEME FLEXIBILE DE FABRICAŢIE)

6.2.5. SISTEME ASISTATE DE CALCULATOR:

“CAD” - COMPUTER AIDED DESING

(PROIECTARE ASISTATĂ DE CALCULATOR)

“CAM” - COMPUTER AIDED MANUFACTURING

(PRODUCŢIE ASISTATĂ DE CALCULATOR)

“CIM” - COMPUTER INTEGRATED MANUFACTURING

(PRODUCŢIE INTEGRATĂ PE CALCULATOR)

“CIB” - COMPUTER INTEGRATED BUSINESS

(AFACERE INTEGRATĂ PE CALCULATOR)

6.2.6. SISTEMUL “TQM” - TOTAL QUALITY MANAGEMENT

(SISTEMUL MANAGEMENTUL CALITĂŢII TOTALE)

6.2.7. SISTEMUL “LP” – LEAN PRODUCTION

(SISTEMUL PRODUCŢIE “ADAPTABILĂ”)

6.2.4. SISTEME “FMS” – FLEXIBILITY MANUFACTURING SYSTEMS

(SISTEME FLEXIBILE DE FABRICAŢIE)

Sistemele flexibile de fabricaţie:

sunt configuraţii automatizate

care prezentă la un nivel avansat, două direcţii generale ale evoluţiei

tehnologice:

o existenţa unei majore flexibilităţi (o utilizare elastică a

unităţilor şi staţiilor operatorii care le compun, şi mai

ales, permit amplificarea mix-ului de bunuri produse)

o şi o majoră integrare/colaborare a maşinilor (legătura

dintre maşinile producătoare cu sistemele de manipulări,

sistemele de transport şi liniile de comunicare, controlul

complex al unui calculator din proces)

foloseşte calculatoarele pentru a produce o gamă largă de

componente şi produse, capabil să treacă într-un interval scurt de timp

la fabricarea altor produse, implicând capacitatea de a realiza orice

produs pe mai multe maşini diferite, astfel încât cererea să poată fi

satisfăcută rapid, în ciuda unor fluctuaţii mari

este nevoie de o integrare totală a subsistemelor sale componente:

prelucrare, logistică, control şi comandă, ceea ce impune utilizarea

maşinilor cu comandă numerică, transportoare automate, roboţi

industriali şi o reţea de comunicaţii care să concentreze toate fluxurile

informaţionale dintr-un sistem.

trăsături de bază:

- integrabilitate, determinată de capacitatea sistemului de integrare

într-un sistem de producţie şi de cuplare funcţională cu alte sisteme;

- adaptabilitate, determinată de viteza de adaptare la schimbarea

volumului şi a gamei sortimentale a producţiei;

- dinamism structural, determinat de posibilitatea modificării

structurii sistemului flexibil de fabricaţie în funcţie de cerinţele concrete ale

producţiei.

principii:

- viteză constantă în timp pentru obţinerea producţiei;

- elemente modulare standardizate monofuncţional;

- nivele reduse ale timpului de pregătire;

- sistem eficient de aplicare a standardelor;

- autodiagnosticarea automată şi semnalarea apariţiei unor

pagube, rebuturi, pierderi;

- reparaţii simple prin rapida substituire cu piesele necesare;

- nivel redus al zgomotului;

- posibilitatea de corelare şi integrare a diverselor unităţi de

producţie;

- utilizarea unui limbaj simplu şi a unor tehnici de depistare a

erorilor;

- crearea unităţilor operatorii în funcţie de necesităţi;

- cercetarea şi crearea unei “culturi” de automatizare;

- îndrumarea treptată în funcţie de un program dinamic.

3 stadii:

Sistemul flexibil de producţie

este un sistem controlat de un calculator compus din mai multe

unităţi operatoare (mai mult de 3)

legate de mijloace automate de mişcări şi înmagazinări ale

pieselor şi subansamblurilor

producând diferite piese din aceiaşi categorie în loturi de

dimensiuni variabile

cuprinde mai multe celule de fabricaţie, conectate prin sisteme

automate de transport, cu ajutorul cărora se deplasează

produsele şi echipamentul tehnologic între maşini.

Celula flexibilă de fabricaţie

este o configuraţie mai simplificată decât sistemele flexibile de

fabricaţie

compusă din 2-3 unităţi operatoare

controlate de calculator şi legate de mijloace automatizate de mişcări şi

înmagazinare ale pieselor şi eventual ale subansamblelor

apte să producă piese din aceeaşi categorie în loturi de dimensiuni

variabile

este constituită din mai multe module flexibile de fabricaţie cu maşini

controlate direct de calculator.

Module flexibile de fabricaţie (unitate flexibilă de prelucrare)

sunt configuraţiile minime ale unui sistem de automatizare flexibilă a

producţiei

constituite dintr-o singură unitate operatorie, controlată de calculator

dotată cu mijloace automate de mişcări şi înmagazinare ale pieselor şi

eventual ale subansamblelor

apte să producă piese din aceeaşi categorie în loturi de dimensiuni

variabile

reprezintă, de obicei, o maşină complexă, denumită şi centru de

prelucrare, echipată cu o magazie de SDV-uri complexe şi un

manipulator sau robot automat de scule, care pot funcţiona în mod

automat.

avantaje:

- datorită faptului că se utilizează un sistem computerizat de maşini,

poate fi executată orice piesă, în orice moment şi în orice

cantitate;

- încorporarea în interiorul utilajelor ale componentelor

microelectronice le face să devină “terminale inteligente”;

- informarea continuă şi controlul permanent al activităţilor

muncitorilor se face automat cu ajutorul aceloraşi maşini;

- posibilitatea sistemelor flexibile de fabricaţie de a gestiona în mod

optim situaţiile imprevizibile;

- dezvoltarea unor noi programe soft aplicate permite rezolvarea

numeroaselor probleme legate de coordonarea diverselor componente

ale sistemului şi funcţionarea optimă a utilajului;

- capacitate mare de adaptare la modificarea sortimentului de

fabricaţie, lucru care se realizează doar prin schimbarea programului

la calculator, fără a acţiona asupra echipamentelor din dotarea

maşinilor;

- nivelul înalt de tehnicitate permite corelarea cu cerinţele tot mai

diversificate ale consumatorilor;

- obţinerea unui mix adecvat de produse (obţinute prin diferite

metode de lucru), ceea ce duce la o majoră flexibilitate tehnologică şi

organizatorică, etc.

Dezavantaje:

- dificultăţi în reţeaua de comunicaţii în vederea asigurării

în bune condiţii a fluxurilor informaţionale;

- un sistem flexibil de fabricaţie poate să îndeplinească rolul

pentru care a fost creat numai dacă cuprinde toate cele

patru subsisteme componente: prelucrare, logistică,

control şi comandă;

- integrarea incompletă a uneia din componente ar duce la

nereuşita aplicării respectivului sistem, etc.

6.2.5. SISTEME ASISTATE DE CALCULATOR

au evoluat în conformitate cu cerinţele de pe piaţă

începând cu faza de proiectare a produsului şi planificare a

producţiei

urmată de producţia propriu-zisă şi controlul fabricaţiei,

ajungând până la distribuţia către consumatorul final

au fost concepute patru sisteme de producţie asistate de

calculator

bazate pe utilizarea mai multor stadii de automatizare ale

fazelor realizării unui produs: Proiectare asistată de calculator – CAD

(Computer Aided Desing), Producţie asistată de calculator – CAM

(Computer Aided Manufacturing), Producţie integrată pe calculator –

CIM (Computer Integrated Manufacturing), Afacere integrată pe

calculator – CIB (Computer Integrated Business).

Proiectarea asistată de calculator - CAD

– realizează proiectarea unui produs cu ajutorul computerului prin

diferite prezentări grafice ale proiectului pe diferite stadii

– oferă posibilitatea de a vizualiza pe monitorul computerului

diferitele părţi/componente ale unui produs şi de a avea eventuale

variante de realizare ale acestuia în mod practic

– furnizând informaţii precise legate de noul produs înainte ca acesta

să fie efectiv realizat

– prin utilizarea diferitelor arii de proiectare, a desing-ului şi a

producţiei, CAD integrează sistemele informative şi furnizează

posibilitatea de legare a elaborării datei proiectate în definirea

proceselor specifice sau a comenzilor împărţite concret pe maşini şi

utilaje.

Producţia asistată de calculator - CAM

– presupune utilizarea calculatoarelor în mod direct în procesul de

producţie: producţia de bază sau în transport (manipularea pieselor,

ansamblelor, produselor) sau în mod indirect prin sisteme care

contribuie la buna desfăşurare a procesului de fabricaţie: planificarea

capacităţilor, aprovizionarea, evidenţa calităţii, expedierea sau

distribuţia produselor finite

– cu ajutorul calculatorului legat direct de linia de producţie se poate

face controlul procesului de fabricaţie (a maşinilor, sistemului de

transport, calităţii produselor, metodelor de lucru etc.) în orice moment

şi, dacă este cazul, pot fi făcute unele modificări în structura

sortimentală.

Producţie integrată pe calculator - CIM

reprezintă un sistem de organizare a producţiei prin care se asigură

integritatea tuturor elementelor legate de producţie, atât prin

mijloace cu caracter tehnic, cât şi prin mijloace cu caracter

economic, social şi uman

are efectul de a integra sistemul informativ cu funcţiile de

direcţionare şi control ale utilajului cu cele de supervizare a

diferitelor zone de lucru şi în final cu ansamblul de utilaje, maşini şi

instalaţii ale procesului de producţie

este dotat cu echipamente automate, care îi permit folosirea

calculatoarelor electronice în proiectarea şi desing-ul produselor, a

atelierelor flexibile de fabricaţie, a echipamentelor de stocare, transport

şi manipulare automatizate prin integrarea elementelor componente ale

unui sistem global de informare şi decizie

prevede integrarea-coordonarea unui ansamblu de activităţi:

tehnică (proiectarea şi ingineria produsului), executivă (fabricaţia,

omologarea, transportul şi depozitarea), de gestiune (gestiunea

produsului, planificarea şi controlul producţiei)

cerinţe:

- ansamblul de modele care conţin elemente şi relaţii, pe baza aplicării

cărora se va asigura o funcţionalitate sincronizată a tuturor

compartimentelor funcţionale şi de producţie ale întreprinderii;

- definirea ansamblului componentelor care trebuie integrate în

sistem: cele cu caracter tehnic, de marketing, de ergonomie, organizaţionale,

umane, sociale etc.;

- să se elaboreze o schemă funcţională pentru gestionarea datelor

tehnice, care să identifice obiectivele ce trebuie gestionate, pornind de la

produse şi până la resursele tehnice şi umane, precum şi elaborarea de

scenarii tehnice, cu specificarea sistemelor de organizare, a sistemelor de

automatizare şi a sistemelor industriale.

Afacere integrată pe calculator – CIB

reprezintă o serie de configuraţii hard şi metodologii de programare,

control şi simulare, fiind cea mai evoluată formă de sisteme asistate

de calculator

toate activităţile din întreprindere sunt integrate pe calculator,

oferind posibilitatea ca fiecare salariat să dispună de un terminal, care

integrat în cadrul reţelei, să îi poată oferi acestuia orice informaţie

legată de activităţile desfăşurate, mai puţin acele informaţii cu caracter

secret sau restrictiv

în structura acestui sistem sunt integrate cele trei sisteme de

producţie asistate de calculator prezentate mai sus, dar şi sistemele

OPT, MRP, JIT etc.

Avantajele utilizării sistemelor asistate de calculator:

o gestiune rapidă şi eficace a informaţiei;

realizarea unei grafice de culori şi rezonanţă superioară cu ajutorul

calculatoarelor;

reducerea preţului de achiziţionare a diferitelor sisteme grafice

disponibile pe piaţă datorită răspândirii acestora din ce în ce mai

mult;

un control adecvat şi o calitate adecvată a activităţii de producţie;

reducerea absolută a costurilor atât prin timpul de implementare a

proiectului cât şi prin dezvoltarea unui nou produs;

majoră simplificare şi eficienţă a sistemului informativ al

producţiei;

flexibilitate sporită a sistemului de producţie;

ameliorarea şi uniformitatea calităţii produsului;

sporirea productivităţii şi o economie de timp şi resurse;

importante inovaţii în structura organizatorică etc.

neajunsuri:

necesitatea realizării unui proces de integrare al acestor

sisteme componente, dar şi cu alte sisteme automatizate din

întreprindere, pentru a putea beneficia la maximum de posibilităţile

oferite prin utilizarea diferitelor forme ale sistemelor asistate de

calculator;

necesitatea de a avea o adecvată structură şi o performantă

bază de date;

carenţe datorate diferenţelor dintre limbajele de programare

utilizate sau a posibilităţilor de comunicare dintre funcţionari;

exigenţa de dezvoltare a instrumentelor de analiză a proceselor

de producţie etc.

6.2.6. SISTEMUL "TQM " - TOTAL QUALITY MANAGEMENT

(SISTEMUL MANAGEMENTUL CALITĂŢII TOTALE)

Managementul calităţii totale – TQM

este vorba despre o “filozofie” ce direcţionează

întreprinderea spre orientarea asupra calităţii totale:

calitatea fiecărui element al procesului de producţie, al

procesului organizatoric şi al procesului de conducere

este o inovaţie care izvorăşte din evoluţia în timp a conceptului

de calitate

este ansamblul caracteristicilor unui produs, care îi conferă

aptitudinea de a satisface nevoile explicite sau implicite ale

consumatorilor.

Gestiunea Satisfacţia

personalului personalului

Leadership Politici şi Calitatea Satisfacţia Rezultate

strategii sistemului

şi

consumatorului economice

proceselor

Resurse Impactul

asupra

societăţii

Factori Rezultate

Modelul unui sistem TQM (după A. Chiarini, 1997, pp. 28)

Principiile de bază ale unui sistem TQM

Autorul R. Collard prezintă următoarele principii:

Angajamentul managementului de vârf (top management) – trebuie să

intensifice continuu un sistem TQM referitor la tot ce face, să garanteze în

totalitate propriul angajament al aportului. Pentru aceasta top management

trebuie să garanteze că toţi participaţii din interiorul unei întreprinderi, de la

nivelul superior şi până la cel de mai jos, au înţeles clar obiectivele stabilite

(aceasta se datorează stilului de management, calităţii comunicării, respectiv

totul ce se desfăşoară într-o întreprindere);

Schimbarea atitudinii. Calitatea totală necesită o schimbare totală a

atitudinii şi a culturii prevalente din întreprindere. Problema atitudinii a pornit

întotdeauna încă de la iniţierea procesului de implementare a unui sistem TQM;

Ameliorarea continuă se referă la schimbarea atitudinii şi a ideii de

ameliorare continuă. Întreprinderile au nevoie (prin utilizarea proceselor de

control, a diagramelor de control şi de multe alte tehnici) de a dispune mereu

de probe sigure pentru a înţelege ce se petrece într-un anumit proces. Acest

lucru determină cultura organizaţiei să garanteze înţelegerea şi individualizarea

problemei calităţii totale încă de la începutul procesului de producţie şi să caute

continuu să -l amelioreze;

Supervizarea este necesară pentru a garanta buna desfăşurare a

procesului de muncă în vederea funcţionării în mod eficient a activităţii

întreprinderii. Dacă mai demult supervizorii erau consideraţi ca fiind

“autoritatea” din interiorul întreprinderii, în prezent supervizarea a început să

fie considerată ca fiind legată de căutarea progresului. Prin aceasta se

recunoaşte rolul-cheie al supervizorului, pentru a garanta mesajul: calitatea

descinde de la nivelul cel mai de jos şi până la nivelul superior;

Formarea supervizorilor. Selecţia, formarea şi motivarea supervizorilor

vor permite apariţia acelor capacităţi care vor deveni o forţă dinamică în

vederea ameliorării continue a sistemului. Pentru aceasta top management

trebuie să furnizeze acele oportunităţi şi acea investiţie de formare, care vor

garanta cea mai bună calitate a supervizării.

Recunoaşterea rezultatului. Este important de recunoscut rezultatele

obţinute. Întrebarea dată ar fi: cum se poate obţine în cel mai bun mod? În

Japonia, spre exemplu, recunoaşterea este generalizată prin premii şi

competiţii pentru propuneri şi proiecte mai numeroase şi mai bune. Acest lucru

impulsionează aplicarea calităţii totale la toate nivelele ierarhice şi încurajează

persoanele sau grupurile de a căuta o ameliorare continuă.

Autorii G. Dellacasa şi Stefania Moncini au enunţat principiile următoare:

Atenţia îndreptată spre client/consumator. Exigenţele şi cererile

clienţilor/consumatorilor trebuie să fie atent analizate şi înţelese, în vederea

oferirii către aceştia a unei maxime valori adăugate posibile. Astfel, satisfacţia

consumatorului şi a factorilor care induc fidelitatea trebuie să fie măsurate şi

analizate;

Colaborarea cu furnizorii. Raporturile de parteneriat cu furnizorii se

fondează pe încredere şi cooperare, indispensabile pentru realizarea ameliorării

sistemului;

Antrenarea/implicarea personalului. Expresia deplină a potenţialităţii

persoanelor se obţine prin divizarea grupurilor cu valori comune şi a unei

culturi de încredere şi delegare. Implicarea şi comunicarea trebuie să fie

susţinute de iniţiativa pentru dezvoltare şi reluarea propriilor competenţe şi

capacităţi;

Procese şi acţiuni. Toate activităţile unei organizaţii sunt acţionate în

termenele procesului. Pentru fiecare proces sunt stabilite exact

responsabilităţile şi fluxurile. Fiecare persoană participă pentru ameliorarea

proceselor prin activităţi continue şi actualizate de previziune. Astfel, faptele,

relevările şi informaţiile vor constitui baza gestiunii activităţii;

Inovaţie şi ameliorare continuă. Existenţa unei culturi de ameliorare

continuă. Învăţarea continuă este presupusa ameliorare. Inovaţia şi ideile

originale trebuie să fie încurajate;

Leadership şi coerenţă între obiective. Liderii dezvoltă cultura

organizaţională. Ei gestionează resursele şi asigură coordonarea. Politicile şi

strategiile trebuie să fie răspândite şi actualizate într-un mod organic şi

sistematic în toată întreprinderea. Personalul trebuie să fie la curent cu valorile

şi orientările organizaţiei;

Responsabilitate publică. Întreprinderea şi personalul său trebuie să

respecte orientările normative şi legale, adoptând un aport orientat către

valoare;

Orientarea către rezultate. Succesul durabil este condiţionat de

capacitatea de conciliere şi satisfacere a intereselor părţilor implicate: clienţi,

furnizori, angajaţi, colaboratori şi toţi cei care au un interes financiar sau nu în

întreprindere.

Autorul S. Gay se referă la calitatea pentru:

management: calitatea obiectivelor, directivelor, responsabilităţilor,

informaţiilor, comunicării, organizării, strategiilor;

produs: calitatea prestărilor, siguranţei, preţului, credibilităţii,

termenelor de livrare, facilităţilor de utilizare, satisfacerii exigenţelor

clientului/consumatorului;

ambient: calitatea ambientului de lucru, siguranţei lucrului, comodităţii,

serviciilor sociale, asigurării serviciilor sanitare, relaţiilor umane, curăţeniei,

principiilor morale;

relaţiile sociale: calitatea utilizării personalului, contribuirii la

iniţiativele culturale, controlului poluării;

comportamentul personalului: calitatea modului de a se exprima şi de a

lucra, a sănătăţii, a comportării morale (decente), scopului lucrului, instruirii;

prestările întreprinderii: calitatea posibilităţilor de dezvoltare,

stabilităţii, acceptării riscurilor, profiturilor;

imagine: calitatea strategiilor, rolului întreprinderii în societate,

filozofiei întreprinderii.

două instrumente de bază:

cercurile de calitate. Principiul de bază îl reprezintă participarea

personalului operativ la activitatea de ameliorare a calităţii. Un cerc de

calitate este un grup mic de persoane ce efectuează voluntar activitatea de

control al calităţii într-o unitate organizatorică. Pe lângă activitatea de

voluntariat cercurile de calitate mai efectuează pregătiri de formare şi

instruire ale personalului. Aceste cercuri de calitate nu au putere formală, ci

au la dispoziţie un sistem de stimulenţi, care determină membrii să furnizeze

sugestii şi să rezolve problemele. Avantajele aduse de către respectivele

cercuri de calitate sunt: ameliorarea generală a metodelor şi a procedurilor

de lucru, precum şi o răspândire uniformă a informaţiilor;

benchmarking (evaluarea comparată) are ca scop compararea

proceselor şi produselor unei întreprinderi cu cele din alte

întreprinderi, care prezintă performanţe superioare într-o anumită arie

specifică (întreprinderi “leader”). Informaţiile obţinute din această analiză

comparată permit identificarea oportunităţilor de ameliorare ale propriilor

produse şi procese. Astfel, benchmarking-ul constrânge întreprinderea de a

“privi spre exterior”, de a se confrunta cu alte întreprinderi, pentru a obţine

sugestii şi stimuli utili în vederea ameliorării.

avantaje:

- integrarea calităţii în mod coerent prin diferite politici şi

strategii de planificare, marketing, cercetare şi dezvoltare, inginerie,

producţie, controlul gestiunii, gestiunea resurselor umane, relaţiile cu

furnizorii, relaţiile cu consumatorii, etc.);

- calitatea trebuie să fie integrată în cantităţi inovative, pornind de

la nivele ierarhice inferioare şi până la cele superioare (top management);

- integrarea activităţilor componente ale tuturor funcţiilor din

întreprindere;

- stimularea activităţilor de diagnosticare ale carenţelor şi

stimularea ameliorării;

- aportul important al resursei umane de la toate nivele ierarhice,

implicând o formare interfuncţională şi munca în echipe. Aceasta determină

încredere în aportul creativ al persoanei şi stimularea în continuare a

creativităţii prin favorizarea competiţiei, valorificarea rezultatelor, aplicarea

premiilor, promovărilor etc.

Avantajele prezentate mai sus, dar şi altele, pot fi grupate în două

categorii:

- avantaje de natură externă (în raport cu piaţa): ameliorarea

imaginii întreprinderii, sporirea credibilităţii pe piaţă, calitatea fiind

efectuată şi de către instituţii externe (nu numai pe baza autoevaluării);

- avantaje de natură internă: ameliorarea eficienţei şi raţionalizarea

proceselor de producţie, control de gestiune mai eficace, beneficii de natură

organizatorică, divizare majoră a muncii, redefinirea organigramei etc.

Limitele:

- necesitatea unei gestiuni ce constă în eliminarea cauzelor factorilor

“anormali” şi prevenirea repetării respectivilor factori;

- necesitatea de a realiza o corelaţie adecvată şi o coordonare

interfucţională între elementele componente ale respectivului sistem;

- lipsa tuturor informaţiilor necesare la nivelul unor sectoare din

întreprindere. Din acest motiv nu pot fi rezolvate unele probleme care apar

pe parcursul desfăşurării activităţii;

- dificultăţi în asigurarea unei activităţi reuşite de control la

nivelul fiecărui loc de muncă, atelier, compartiment, secţie, etc.

6.2.7. SISTEMUL “LP” – LEAN PRODUCTION (SISTEMUL

“PRODUCŢIE ADAPTABILĂ”)

Lean Production sau sistemul de producţie de maximă eficienţă

este un sistem alcătuit din mai multe părţi: JIT, zero stocuri

nevândute; TQM, implementarea calităţii în loc de inspecţia post-

execuţie, maximum de împuternicire pentru muncitorii direcţi,

producţia de serie mică, îmbunătăţiri continue, muncă standardizată,

întreţinerea preventivă totală; sisteme de control vizual şi lucru în

echipă

se referă la un nou model organizatoric care porneşte nu

numai de la procesul de producţie, dar de la toată sfera de activitate a

întreprinderii, de la raportul cu clienţii şi furnizorii, de la sistemul

logistic şi structura organizatorică, până la sistemul relaţiilor industriale

şi de gestiune al resurselor umane

permite întreprinderii de a fi capabilă să realizeze, în funcţie

de optica pieţei, nivele ridicate ale prestaţiilor în termeni de: calitate,

flexibilitate, preţuri, cu un nivel minim de utilizare a resurselor:

personal, maşini, stocuri etc.

este un ansamblu integrat şi coerent de principii şi tehnici

de organizare şi gestiune a producţiei, configurându-se ca un rezultat

al unui “proces cognitiv”, prin utilizarea unor practici şi pârghii de

intervenţie în vederea diminuării consumului de resurse

americanii au fost primii care au inventat termenul de

producţie lean production prin conceperea unui ansamblu de tehnici,

care să îmbunătăţească continuu sistemul de producţie şi calitatea

produselor

primii care au reuşit obţinerea unei astfel de producţii au

fost japonezii, prin îmbinarea aporturilor diferitelor elemente:

dezvoltarea şi proiectarea produsului, rolul forţei de muncă, lanţul

aprovizionărilor, eliminarea producţiei pe stoc, raportul cu clientul etc.

Modelul producţie “adaptabilă” a fost implementat în Japonia datorită

unor inovaţii de gestiune şi de reorganizare a cunoscutelor deja metode

OPT, JIT, CIM etc.

două ipoteze de fond şi anume:

- valoarea economică şi avantajele competitive nu sunt

rodul unor inovaţii izolate, ci al unui sistem (paradigme)

prin care se realizează “uniunea structurală” de principii

economice şi socio-instituţionale;

- în acest fel, respectiva comuniune este produsul unei

evoluţii “zvelte” cu un pronunţat caracter de sistem unitar

şi complex.

principii:

- pluralitatea obiectivelor de producţie referitoare la satisfacţia

consumatorului prin realizarea diferenţierii între tradiţionalele pieţe de

desfacere şi obiectivele sistemului de producţie (eficienţă, flexibilitate,

calitate etc.);

- controlul timpului. Acest principiu este legat de varietatea şi caracterul

aleator al cererii. Astfel, sistemul de producţie, pe de o parte, poate să

anticipeze previziunile şi schimbările, iar pe de altă parte, să efectueze

posibile corecturi în caz de necesitate, reducând în acest mod distanţa dintre

previziune şi realitate. În condiţii de complexitate ambientală apar diferite

probleme, care pot să compromită eficienţa şi eficacitatea acţiunilor

întreprinse de întreprindere, mai ales din cauza erorilor de previzionare şi

măsurare, întârzieri şi timpi consumaţi inutil. Pentru aceasta, cu ajutorul

producţiei flexibile se poate interveni, făcând o pârghie între ideea centrală

că timpul este o resursă în sine, ce este consumată pentru dezvoltarea

proceselor din întreprindere şi astfel trebuie conservată (păstrată). În acest

context pentru ca sistemul să fie suficient de flexibil, este necesar să se

asigure timpii necesari pentru efectuarea integrală a activităţilor ce execută

produsele finite (output-urile). Prin aceasta se diminuează intervalul de

incertitudine şi creşte flexibilitatea informaţiei, îmbunătăţindu-se astfel

previziunea;

- controlul procesului de producţie. În activitatea sa întreprinderea

intercondiţionează în amonte sau în aval cu componentele filierei în variatele

faze de concepere, realizare şi utilizare a produsului, intervenind direct în

procesul de producţie, pentru a obţine rezultate semnificative. Integrarea

prestaţiilor solicitate de relevanţa strategică a timpului de transformare a

input-urilor (intrărilor) în output-uri presupune reducerea costurilor,

valorificarea tuturor resurselor utilizate şi amplificarea gradelor de

compatibilitate între diferite prestaţii de servicii. Pentru aceasta atenţia se

îndreaptă cu precădere spre orientarea mecanismelor organizatorice şi ale

sistemelor de gestiune şi stimulare, de la producţia în flux şi procese de

producţie până la resurse şi funcţiuni. În acest fel, se poate evita influenţa

limitată a unei întreprinderi şi se extinde intercondiţionarea cu celelalte

unităţi economice aflate în amonte sau în aval;

- rolul angajaţilor. Căutarea unei inovaţii continue ale aceloraşi produse

implică necesitatea de convingere a personalului de la toate nivelurile

ierarhice (nu doar a conducerii şi a specialiştilor, dar şi a muncitorilor, cu

precădere a celor direct productivi) prin asigurarea unei certe transparenţe a

întregului mecanism al procesului de producţie, nu numai la nivelul unei

singure faze sau operaţii. Prin aceasta se poate obţine o lărgire a ariei

responsabilităţilor, dincolo de această strictă autoritate formală, care este

principiul de bază a proiectării organizaţionale tradiţionale, prin delimitarea

ariei responsabilităţii de aria autorităţii. Ca urmare, se dezvoltă integrarea

profesională a tuturor angajaţilor, ce începe cu muncitorii şi merge până la

conducătorii procesului de producţie şi top manager, devenind astfel

“proprietari” deopotrivă. În acest fel, se întâlnesc calităţile de cunoaştere

amplă ale obiectivelor parţiale şi alinierea acestora la cele generale, prin

amplificarea rolului de dezvoltare a capacităţii integrative de gestiune şi

păstrarea eficienţei în dezvoltarea continuă a activităţii de producţie;

- dezvoltarea şi proiectarea produsului. Organizarea procesului de

planificare a oricărui produs are întotdeauna nevoie de a evita erorile, ce pot

să aducă rezultate necorespunzătoare celor prestabilite. Inovaţia planificării,

în funcţie de exigenţele derivate din realitatea contextuală, constituie un

important catalizator pentru funcţionalitatea întreprinderii. Astfel, producţia

şi transmiterea cunoştinţelor devin astăzi un factor decisiv în raportul

întreprindere-piaţă prin eliminarea rigidităţii sistemelor de producţie.

- lanţul aprovizionărilor. În vederea reducerii costurilor de producţie şi

ameliorării calităţii produselor finite, este foarte important de asigurat o

armonie între cei care furnizează materii prime, materiale etc. şi

întreprinderea producătoare. Este nevoie de o flexibilitate în fluxul de

informaţii şi legături între întreprindere şi furnizori în privinţa tipurilor şi

cantităţilor necesitate dintr-un anumit tip de materie primă sau alta. Astfel, s-

au putut evita întârzierile în livrări şi producerea unor tipuri de articole în

cantităţi prea mici sau prea mari.

- raportul cu clientul/consumatorul. LP şi reducerea costurilor de

planificare pot să răspundă variatelor exigenţe ale

cumpărătorilor/consumatorilor prin instaurarea unei reţele de distribuitori.

Unii dintre aceştia pot poseda un mic pachet de acţiuni din respectiva

întreprindere şi prin aceasta dezvoltă o nouă tehnică de vânzare “agresivă”,

datorită faptului că au un “destin comun”. Aceasta reprezintă un avantaj atât

pentru producător, cât şi pentru vânzător, dar şi client/consumator, prin

favorizarea proceselor de producţie, vânzare şi cumpărare. În această ordine

de idei se vor putea anticipa fenomenele, se vor putea analiza punctele tari şi

slabe ale noilor pieţe de desfacere, precum şi ale noilor tehnologii şi ale

produselor în curs de inovaţie. Este important de adoptat strategii agresive

pe piaţă, bazate pe reducerea ciclurilor de fabricaţie a produselor, în vederea

trecerii la altele noi şi obţinerea în timp redus al multiplelor performanţe în

aria diferitelor prestaţii.

avantaje:

- se poate prevedea şi pregăti adecvat facilităţile benefice ale

implementării proceselor prin prezenţa unei structuri flexibile şi a

unei tehnologii avansate;

- este o posibilitate de menţinere şi de control asupra strategiei de

producţie;

- creşte capacitatea de modificare prin utilizarea materialelor,

tehnologiilor şi standardelor calitative pentru obţinerea unor produse

ameliorate (îmbunătăţite calitativ);

- adaptarea mai rapidă a ofertei de produse, lucrări şi servicii la

nevoile şi dorinţele clienţilor şi a populaţiei, prin reducerea timpilor

de dezvoltare a ciclurilor de producţie, reunirea celorlalte sisteme

OPT, JIT, TQM etc.;

- importanţa factorului uman;

- implicarea clienţilor/consumatorilor în dezvoltarea unor tehnici

agresive de vânzare prin oferirea unui pachet de acţiuni din

respectiva întreprindere etc.

Limite:

- din punct de vedere al managementului, este necesară o susţinere

directă şi continuă a activităţii de producţie, precum şi prezenţa

conducătorilor la locurile de muncă pentru a facilita comunicarea;

- este nevoie de o calificare complexă a lucrătorilor şi de o

participare intensă a acestora la procesul de producţie;

- concurenţa permanentă, dar şi neprevăzută a unor ţări

emergente;

- este necesar a fi stabilite relaţii certe şi de durată cu furnizorii,

etc.