GEOGRAFIA CUATERNARULUI
Tutore curs:
Conf. univ. dr. Marian ENE
GLACIAȚIUNEA DE CALOTĂ ȘI GLACIAȚIUNEA
MONTANĂ.
EXTINDEREA GHEȚARILOR CUATERNARI
Masele de gheaţă, care au început să se instaleze în regiunile polare şi subpolare încă de la sfârşitul Oligocenului (Antarctica) sau în timpul Pliocenului (Groenlanda, Islanda, Sierra Nevada, Alpi, etc.), au cunoscut o mare extindere în timpul Cuaternarului, acoperind peste 45 milioane km2, cam 30 % din uscatul Pământului, de trei ori mai mult decât gheţarii actuali
Continentul Maximul glaciar pleistocen Maximul ultimei glaciaţiuni Prezent
AMERICA DE NORD1.Calota Laurenţiană2.Calota Cordilierilor3.Cordilieri (cupole, gheţari separaţi) inclusiv Mexic şi Ins. Hawai4.Calota groenlandeză
17.895.00013.135.0002.500.000
100.000
2.160.000
15.985.00012.535.0002.200.000
90.000
1.160.000
2.032.797
EUROPA1.Calota Siberiană2.Insulele Britanice3.Insulele Faeröer4.Islanda şi Jan Mayer5.Alte regiuni continentale
6.181.1005.500.000
435.00012.750
200.00033.350
4.818.6704.250.000
370.00010.000
155.00033.670
81.213
ASIA1.Calota siberiană2.Siberia Centrală3.Arh.Franz Josef4.Arh. Noua Siberie şi Ins. Vranghel5.Siberia de Est6.Munţii Koriaci7.Peninsula Kamceatka8.Zabaikalia Nagoria9.Alte regiuni cu gheţari din Siberia10.Altai11.Asia Centrală, inclusiv Himalaya12.Alte regiuni cu gheţari din Asia Centrală şi Asia de Est13.Caucaz şi Asia Mică
7.714.3154.216.520
18.13075.110
133.3851.139.600
113.96056.980
170.94025.900
455.8401.139.600
155.40012.950
4.859.4872.165.240
-51.80090.650
932.40098.42049.210
139.86020.720
323.750867.650
108.78011.007
179.083
AMERICA DE SUD1.Partea nordică a continentului2.Alte regiuni
940.000750.000190.000
830.000680.000150.000
25.000
AFRICA 515 465 30
AUSTRALIA (inclusiv Noua Zeelandă, Noua Guinee, Tasmania)
66.500 58.000 1.015
ANTARCTICA1.Antarctica2.Insulele subantarctice
13.210.00013.200.000
10.000
13.210.00013.200.000
10.000
12.653.000
TOTAL1.Emisfera nordică2.Emisfera sudică
45.236.22031.959.20513.277.015
40.048.54226.780.07713.268.465
14.972.1382.293.093
12.679.045
Marile calote glaciare pleistocene au avut cea mai mare dezvoltare în continentele din emisfera nordică, îndeosebi în America de Nord şi Europa, situate de o parte şi de alta a Atlanticului şi în jurul Oceanului Arctic
Extinderea maximă a glaciaţiunii pleistocene. 1. calote şi gheţari montani; 2. banchiză
GLACIAŢIUNEA DE CALOTĂ ŞI MONTANĂ DIN EUROPA
Principalele centre de dezvoltare a calotei nord-europene: I-Scandinavia; II-Peninsula Kola; III-Arhipelagul Britanic; IV-Novaia Zemlea; V-Arhipelagul Franz Josef; VI-Arhipelagul Spitzbergen; VII-Munţii Ural.
. Schema formării calotei Scandinave (după R.F. Flint, 1957)
Limitele calotei nord-europene în diferite faze glaciare şi în timpul deglaciaţiunii.
Variaţia climatului în timpul ultimului ciclu interglaciar (Eemian, Miculino) – glaciar (Vistula, Valdai) (după M. Eronen, 1990). A. Variaţia şi stadiile izotopilor de oxigen; B. Evoluţia vegetaţiei pe baza analizelor de polen – Grand Pille, Franţa; C. Evoluţia vegetaţiei pe baza analizelor de polen – Penaghi Phillipon, Grecia.
Reconstituirea şi grosimea învelişurilor glaciare din nordul Europei în timpul maximului glaciar al fazei Vistula (18.000 – 22.000 B.P.) (după A.A. Veliciko, 1987). 1. bazine acvatice principale în interiorul continentului; 2. Glacioizohipsele (în metri) învelişului de gheaţă; 3. Limita învelişului glaciar în domeniul continental; 4. Limita învelişului glaciar în domeniul marin; 5. regiuni cu prezenţa incertă a gheţarilor; I – IX Centre ale calotelor glaciare (I-Scandinavia; II-Spitzbergen; III-Franz Josef; IV-Novaia Zemlea; V-Munţii Ural; VI-Severnaia Zemlea; VII-Peninsula Taimâr; VIII-Podişul Putorana; IX-Arabar)
Reconstituirea calote glaciare din nordul Mării Barents (după L. Lliboutry, 1965, conf. G.M. Grosvald, 1980)
Oscilaţiile calotei în timpul fazei Vistula şi principalele stadiale care marchează retragerea marginii calotei
Tardiglaciarul în Europa
. Deglaciaţiunea Peninsulei Scandinave ilustrată prin liniile succesive ale marginii masei de gheaţă (cifrele indică vârsta morenelor stadiale) (după Lundqvist, 1986)
Topografia calotei Scandinave în timpul fazei Dryas III când s-au format morenele din stadiul Salpausselkä (după M. Punkari şi G.S. Boulton, 1995)
Litostratigrafia aliniamentelor de sedimente lacustre din SE Finlandei depuse la exteriorul morenelor Salpauselkä în timpul Dryasului III şi corelarea lor cu fazele de retragere a calotei Scandinave (după M. Punkari şi G.S. Boulton, 1995)
Evoluţia Mării Baltice (după G. de Geer, 1912; M. Sauramo, 1923, 1958; M. Eronen, 1988)
Masivele montane din Europa afectate de glaciaţiunea pleistocenă (după R.F. Flint, 1957). 1. calota glaciară nord-europeană în timpul extinderii sale maxime; 2. gheţari montani; 3. masive montane (1. Sierra Peña Negra, 2. Sierra Picos, 3. Culmea Europa, 4. Sierra de Estrela, 5. Sierra de Gredos, 6. Sierra cu Guadarrama, 7. Sierra Nevada, 8. Sierra Seboliera, 9. Munţii Pirinei, 10. Masivul Central Francez, 11. Munţii Vosgi, 12. Munţii Pădurea Neagră, 13. Munţii Jura Suabă, 14. Munţii Pădurrea Cehiei, 15. Munţii Metaliferi, 16. Munţii Beschizii vestici, 17. Munţii Tatra, 18. Munţii Beschizii răsăriteni, 19. Carpaţii Meridionali, 20. Munţii Alpi, 21. Apeninii Toscano-Emiliani, 22. Apeninii Abruzii, 23. Apeninii Lucani, 24. Munţii Corsicii, 25. Alpii Dinarici, 26. Munţii Pind, 27. Munţii Olimp, 28. Munţii Rodopi, 29. Munţii Caucaz).
Extinderea calotei glaciare în Munţii Alpi (după E. Anteus, 1929). 1. extinderea maximă a gheţarilor în timpul fazelor Riss şi Mindel; 2. extinderea maximă în timpul fazei glaciare Wűrm.
Lacul Garda şi morenele terminale wűrmiene (după A. Penck şi Ed Brűckner, 1909).1. roci precuaternare neacoperite de gheţari; 2. roci precuaternare acoperite de gheţari; 3. morene şi terase fluvio-glaciare pre-wűrmiene; 4. morene şi terase fluvio-glaciare wűrmiene; 5. terase fluvio-glaciare recente.
Calota glaciară jurasiană în timpul stadiului maxim al depunerilor morenelor interne (după M. Campy, 1982). 1. lacuri proglaciare; 2. canale proglaciare; 3. delte lacustre; 4. cursuri de apă care n-au fost împrumutate de apele provenite din topirea gheţarilor; 5. gheţari alpini; 6. gheţari jurasieni.
. Situarea bazinelor lacustre proglaciare din nord-vestul Munţilor Jura şi scurgerea apelor provenite din topirea gheţarilor (după M. Campy, 1982).
GLACIAŢIUNEA DE CALOTĂ ŞI MONTANĂ DIN AMERICA DE NORD
GLACIARInterglaciar
Cine a dat denumirea Unde a apărut pentru prima dată informaţia
WINCONSIN T.C. Chamberlin J. Geikie. "The great ice age", 1874, Londra
Sangamonian F. Leverett Joural geology, vol.6, 1898, pg.176
ILLINOIS F. Leverett T.C. Chamberlin, 1896, pg.874
Yarmouthian F. Lavarett Journal geology, vol.6, 1898, pg. 239
KANSAS T.C. Chamberlin J. Geikie, Journal geology, vol.3, 1895, pg.271
Aftonian T.C. Chamberlin Journal geology, vol.3, 1895, pg.270
NEBRANSKA B. Chimek Geol.Soc.Am.bull.,vol.20, 1909, pg.408
Schema formării calotei Laurentide (după R.F. Flint, 1957)
Schema formării calotei Cordilierilor (după R.F. Flint, 1957)
Fig. 6.36. Limitele sudice ale calotei Laurentide în cele patru faze glaciare pleistocene (după R.F. Flint, 1957). 1. faza glaciară Nebraska; 2. faza glaciară Kansas; 3. faza glaciară Illinois; 4. faza glaciară Wisconsin; 5. „driftless areas”.
Stadii Cordoane morenice (substadii)
Ani B.P. Poziţia morenelor
Valderian CochraneValders
7.00011.600-10.500
Cam la 400 km în nordul Marilor LacuriMarginea sudică a Lacului Superior
Two Ceeks 9.000-12.000
Woodfordian
Mankato (Port Huron)CaryTazewel Iowa
14.000-12.50016.500-15.50018.000-17.50022.000-18.000
Marginea sudică a Lacului HuronMarginea sudică a Lacului Michigan şi a Lacului Erie200 km la sud de Lacul MichiganLobi avansaţi în Podişul Missouri şi în sudul Marilor Lacuri
Formdale 22.000-28.000
Principalele stadii de retargere ale calotei Laurentide (după L. Lliboutry, 1965, cu modificări)
Morene stadiale depuse în timpul retragerii calotei Laurentide în regiunea Marilor Lacuri (după L. Lliboutry, 1965).
Fazele deglaciaţiunii din America de Nord
VĂ
MULŢUMESC
PENTRU
ATENŢIE!